Implicatiile Armatei In Revolutie
LUCRARE DE LICENȚĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
TEMA: ”PARTICIPAREA ARMATEI ROMÂNE LA REVOLUȚIA DIN DECEMBRIE 1989, PARTICULARITĂȚI ȘI MOD DE ACȚIUNE ÎN BUCUREȘTI”
REFERAT DE APRECIERE
a lucrării de licență
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I: Premisele, contextul internațional al Revoluției
I.1 Contextul național
I.2 Contextul internațional
I.3 Starea Armatei
I.4 Începuturile revoltelor în București
I.4.1 Evenimentele de la Timișoara, scânteia revoluției
I.4.2 Evenimentele de început în București
CAPITOLULII:Implicațiile Armatei în Revoluție
II.1Primirea indicativului ,,Radu cel Frumos” și iesirea armatei din cazărmi
II.2 Acțiunea armatei pentru înăbușirea revoltelor
II.3 Trecerea armatei de partea poporului și ponderea acesteia în răsturnarea regimului comunist
II.4Acțiunea armatei după data de 22.12.1989 și retragerea acesteia în cazărmi, revenirea la starea de normalitate
CAPITOLUL III:Interviuri cu participanții la evenimentele din decembrie 1989 în București
III.1 Interviu cu Teodor Brateș
III.2 Interviu cu Gelu Voican-Voiculescu
III.3 Interviu cu Niculae Spiroiu
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE.
INTRODUCERE
Revoluția română din decembrie 1989 a reprezentat expresia voinței poporului de a se dezrobi de dictatura comunistă și de a reintra pe făgașul libertății și al democrației. Cetățenii s-au revoltat în acele zile pentru ca drepturile și libertățile fundamentale ale omului să fie respectate, valorile statului de drept să primeze, iar poporul să aibă o vitață mai bună, demnă, redobîndindu-și statutul firesc de stăpâni ai plaiurilor românești.
Revoluția s-a făcut pentru ca nedreptățile care au produs atâta durere să fie eliminate pentru totdeauna, iar libertatea, demnitatea și bunăstarea să redevină condiția firească de viață pentru fiecare.
Începută prin revolta cetățenilor din Timișoara, dând semnalul ridicării poporului împotriva dictaturii, s-a extins cu repeziciune pe tot cuprinsul României, culminând cu evenimentele cruciale desfășurate în București.
Pe tot parcursul evenimentelor a fost implicată și armata ca instituția cu cea mai mare forță din stat, aducându-și aportul fundamental la răsturnarea dictaturii și redarea puterii poporului român. S-a încercat punerea armatei împotriva poporului și folosirea ei ca instrument de forță pentru reprimarea revoltelor. Armata, spre onoarea ei a respins acest rol compromițător, intuind în acele momente cursul evenimentelor, s-a alăturat din mers forțelor antidictatoriale, devenind un pilon de putere pe care s-a sprijinit ulterior revoluția.
Este evident că trecerea armatei de partea poporului, a grăbit și a asigurat victoria revoluției, evitând dezlănțuirea unui război civil. Rolul, locul și acțiunile armatei române în desfășurarea evenimentelor revoluției, a confirmat încă odată faptul că armata a rămas credincioasă poporului și că aceasta a luptat pentru interesele națiunii.
Lucrarea este structurată în trei mari capitole. Primul capitol face referire la premisele și contextul revoluției având un număr de patru subcapitole. În primul subcapitol este descris contextul național premergător revoluției, situația economică a națiunii, constrângerile impuse de regimul comunist și chestiuni privind manipularea presei.
În cadrul subcapitolului doi este descris contextul internațional premergător revoluției, situația din Uniunea Sovietică, relațiile statului român cu țările occidentale, dar și motivul căderii regimurilor comuniste în țările din estul Europei.
Subcapitolul trei atinge problematica legată de starea armatei, se face referire la înzestrarea sa, dar mai ales la întrebuințarea acesteia în lucrul din economia națională, cât și desprea starea morală a militarilor.
În cadrul subcapitolului patru sunt abordate chestiuni privind începuturile revoltelor în București, făcându-se referire și la evenimentele de la Timișoara.
În capitolul II, se abordează implicațiile și modul de acțiune al militarilor în cursul evenimentelor revoluției, acesta fiind structurat pe patru subcapitole. În cadrul primului subcapitol se face referire la primirea indicativului ,,Radu cel Frumos” și consecințele acestuia asupra armatei.
În subcapitolul doi regăsim modul de acțiune al militarilor privind reprimarea revoltelor din București și acțiunea acestora la directivele lui Ceaușescu.
Subcapitolul treireliefează acțiunea armatei după fuga dictatorului și acțiunea militarilor sub noua conducere a statului.
Subcapitolul patru sunt abordate chestiuni privind modul de acțiune după data de 22.12.1989 și retragerea armatei în cazărmi.
În capitolul III care reprezintă partea practică a lucrării sunt interviuri cu participanții la revoluție. Primul interviu este cu Teodor Brateș care s-a aflat în centrul evenimentelor de la televiziunea română.
Al doilea interviu este cu Gelu Voican-Voiculescu, acesta fiind de asemena în centrul evenimentelor, numărându-se printre cei care au preluat puterea și au participat activ la deciziile din acele momente. Acesta a fost trimisul din partea Consiliului Frontului Salvării Naționale la procesul dictatorului de la Târgoviște.
În interviul cu numărul trei este vorba despre un militar de carieră, generalul Niculae Spiroiu. Acesta avea gradul de colonel în 1989, era locțiitorul șefului direcției tehnice din Comandamentul Infanteriei și Tancurilor. A participat la evenimentele din Capitală, iar după revoluție a deținut funcția de ministru al apărării. În timpul mandatului său de ministru, Senatul a întrunit o comisie senatorială pentru cercetarea evenimentelor revoluției. Datorită participării și funcției pe care a deținut-o după revoluție, Niculae Spirou are o vedere de ansamblu a participării armatei române în cadrul revoluției din decembrie 1989.
CAPITOLUL I. PREMISELE, CONTEXTUL INTERNAȚIONAL AL REVOLUȚIEI
I.1 Contextul național
Marea majoritate a populației din România manifesta nemulțumire față de regimul comunist condus de Nicolae Ceaușescu. Principala nemulțumire era față de politica economică, de proiectele grandomane derulate de către regim dar și de securitatea care era omniprezentă, făcând din România un stat polițienesc.
Societatea românească se afla într-o accentuată criză, marcată deopotrivă de excesul, fără precedent, al cultului personalitații lui Nicolae Ceaușescu care refuza orice schimbare majoră în sistem, acuzându-i pe comuniștii reformiști că au trădat idealul socialismului și de ambiția că țara să platească rapid întreaga datorie externă, fapt ce a dus la secătuirea economiei naționale, la deteriorarea gravă a stării materiale a populației și la sporirea nemulțumirii tuturor categoriilor sociale. O deteriorare continuă s-a înregistrat și în relațiile României cu statele occidentale. În primele luni ale anului 1988, SUA a retras clauza națiunii celei mai favorizate. Achitarea datoriei externe făcută cu sacrificii mari nu a fost urmată, cum sperau toți românii, de o ameliorare a condițiilor de viață. Starea materială a continuat să fie dezastroasă, ca de altfel și cea spirituală care se degradase considerabil. Televiziunea națională transmitea doar două ore pe zi, din care o mare parte era dedicată activitații lui Nicolae Ceaușescu și de aici interesul multor români de a urmări posturile de televiziune din țarile vecine și posturile de radio „ Europa liberă ”, „Vocea Americii ” , „ BBC ”. Opoziția față de politica promovată de conducătorul partidului și statului român începea să fie tot mai activă. Mass-media din străinatate acorda o atenție tot mai mare prezentarii situației grele în care națiunea româna era nevoită să trăiască în propria țară. Una din cele mai importante acțiuni de larg ecou a aparținut profesorului Dumitru Mazilu, raportor al ONU pentru drepturile omului. Raportul elaborat conținea o amplă prezentare a numeroaselor încălcări ale drepturilor și libertaților cetățenești, evidențiind că în România nu erau respectate angajamentele asumate prin semnarea de către Nicolae Ceaușescu a Actului final de la Helsinki. Autoritațile române i-au interzis lui Dumitru Mazilu să se deplaseze la Geneva pentru a-și susține raportul și i-au impus supraveghere la domiciliu. Raportul a fost examinat de subcomisia pentru prevenirea discriminării si protecția minorităților la 1 septembrie 1989, fiind publicat ca document ONU, astfel că realitațile din România au devenit cunoscute în întreaga lume. Critici dure au fost aduse regimului drepturilor omului în România și de către importante personalitați ale vieții politice internaționale, șefi de stat și guvern, de către diferite organisme internaționale. Un număr tot mai mare de români de diferite profesii și în forme diverse și-au exprimat opoziția față de Nicolae Ceaușescu și față de regimul patronat de el. Starea de nemulțumire, de ură în rândul populației țării împotriva președintelui Nicolae Ceaușescu și a soției sale s-a amplificat în toamna anului 1989. În timp ce în statele socialiste din Europa liderii comuniști erau schimbați, iar partidele comuniste erau nevoite să împartă puterea cu alte forțe politice ce începuseră să se afirme, în România mass-media proslăvea personalitatea secretarului general al partidului comunist care rămânea neclintit în edificarea socialismului totalitar. Realegerea sa în funcție la Congresul al XIV-lea al PCR, în noiembrie 1989, relevă încă odată faptul că partidul devenise un fel de anexă a dictatorului, funcționând după directivele sale. În același timp devenea evident că o schimbare, venind din rândurile partidului comunist nu se profila, dar tensiunea din țară era atât de încarcată încât o simplă scânteie putea sa declanșeze explozia nemulțumirilor populare.
I.2 Contextul internațional
După moartea lui Constantin Cerneko, Mihail Gorbaciov, în vârstă de 54 de ani, a fost ales Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pe 11 martie 1985.El a devenit primul lider al partidului născut după victoria revoluției bolșevice. Fiind conducătorul partidului și conducătorul de facto al țării, Gorbaciov a încercat să reformeze partidul osificat și economia aflată în recesiune prin introducerea glasnostului , perestroicăi, politici lansate oficial la cel de-al XXVII-lea Congres al Partidului. Spre deosebire de conducătorii Pactului de la Varșovia, Ceaușescu nu a sprijinit interesele Uniunii Sovietice, ci a urmărit o politică externă proprie lui. În timp ce liderul sovietic Mihail Gorbaciov vorbea despre reformă, activitatea lui Ceaușescu semăna cu megalomania și culturile personalității ale liderilor comuniști est-asiatici precum nord-coreeanul Kim Ir-sen. Disponibilitatea pentru dezvoltarea relațiilor româno-sovietice a fost semnul sub care s-a desfășurat vizita întreprinsă de o delegație română condusă de Ceaușescu la Moscova, la 16 mai 1986, la încheierea căreia au fost semnate o serie de programe și acorduri de colaborare în domeniile economic, tehnico-științific și cultural. La întoarcerea în țară, liderul român s-a limitat să constate doar că „a fost o vizită de lucru scurtă, cu rezultate bune“. După o serie de ezitări, Mihail Gorbaciov a acceptat să viziteze România (25-27 mai 1987), din dorința de „a sparge blocada informațională“ față de reformele din URSS și a-l convinge pe omologul său, cu tact, de necesitatea unei democratizări autentice a regimului. Chiar dacă discursurile celor doi lideri la mitingul din Capitală au fost într-un fel paralele, fiecare încercând să prezinte justețea propriilor viziuni în abordarea problemelor construcției socialiste, vizita liderului sovietic a reprezentat un moment pozitiv în relațiile bilaterale. Reîntors la Moscova, Gorbaciov le împărtășea colegilor din Biroul Politic că „răbdarea și principialitatea“ părții sovietice față de Ceaușescu și România se justificaseră. Înțelegerea realizată în urma vizitei răspundea de fapt scopului urmărit de conducerea română: impulsionarea relațiilor economice dintre cele două state, dictată de nevoile presante ale României. Impresiile lapidare ale lue“. După o serie de ezitări, Mihail Gorbaciov a acceptat să viziteze România (25-27 mai 1987), din dorința de „a sparge blocada informațională“ față de reformele din URSS și a-l convinge pe omologul său, cu tact, de necesitatea unei democratizări autentice a regimului. Chiar dacă discursurile celor doi lideri la mitingul din Capitală au fost într-un fel paralele, fiecare încercând să prezinte justețea propriilor viziuni în abordarea problemelor construcției socialiste, vizita liderului sovietic a reprezentat un moment pozitiv în relațiile bilaterale. Reîntors la Moscova, Gorbaciov le împărtășea colegilor din Biroul Politic că „răbdarea și principialitatea“ părții sovietice față de Ceaușescu și România se justificaseră. Înțelegerea realizată în urma vizitei răspundea de fapt scopului urmărit de conducerea română: impulsionarea relațiilor economice dintre cele două state, dictată de nevoile presante ale României. Impresiile lapidare ale lui Nicolae Ceaușescu după această vizită evidențiau faptul că acesta înțelesese foarte bine cursul noii politici inițiate de Gorbaciov și, totuși, se încăpățâna să persevereze în promovarea unei politici interne ce se dovedea tot mai falimentară. Deosebirile de vederi evidențiate pe parcursul vizitei secretarului general al CC al PCUS nu au fost de natură să diminueze volumul și intensitatea schimburilor româno-sovietice. Acestea au fost marcate de participarea unei delegații române conduse de Nicolae Ceaușescu la festivitățile de la Moscova consacrate celei de-a 70-a aniversări a Revoluției din Octombrie, precum și de vizita oficială în România, în mai 1988, a lui Andrei Gromîko, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, căruia Ceaușescu s-a străduit să-i rezerve o primire extrem de caldă în speranța că îl va convinge de justețea politicii promovate de conducerea română. Cu această ocazie, oaspetele sovietic i-a înmânat lui Nicolae Ceaușescu cea mai înaltă distincție sovietică – Ordinul „Lenin“ –, conferită de Moscova cu prilejul celei de-a 70-a aniversări a zilei de naștere. Vizita oficială de răspuns la Moscova, întreprinsă în perioada 4-6 octombrie 1988, de Nicolae Ceaușescu însoțit de Elena Ceaușescu a scos în evidență divergențele ireconciliabile care îi separau pe cei doi lideri în abordarea chestiunilor teoretice și practice ale construcției socialiste. În cadrul convorbirilor oficiale, Ceaușescu a insistat pe dezvoltarea colaborării în sfera economică. Făcând bilanțul convorbirilor, Mihail Gorbaciov s-a declarat satisfăcut de discuțiile purtate, subliniind că, în general, pozițiile celor două țări coincideau, iar deosebirile care existau priveau doar activitatea practică și abordările concrete. Înapoiat în țară, Ceaușescu a fost extrem de rezervat în aprecierea rezultatelor vizitei, limitându-se să evidențieze acordul la care se ajunsese la Moscova, îndeosebi în colaborarea economică, evitând să facă vreo referire concretă la aspectele de ordin politic discutate în timpul vizitei. Pe parcursul anului 1989, pe măsura izolării tot mai pronunțate a României pe arena internațională, contactele la nivel înalt dintre cele două partide au scăzut în intensitate, continuând însă la alte niveluri, inclusiv pe linia organelor locale de partid și de stat fără niciun fel de restricții. La sfârșitul lunii ianuarie a avut loc vizita la București a lui Vadim Medvedev, secretar al CC al PCUS, pentru semnarea Planului de colaborare ideologică dintre cele două partide pe anii 1989-1990, urmată de participarea unei delegații de partid și guvernamentale sovietice la aniversarea zilei naționale a României și a unei delegații a P.C.U.S la ultimul Congres al P.C.R. În cea de-a doua jumătate a anului 1989, relațiile româno-sovietice ating un grad maxim de încordare, pe măsura prăbușirii regimurilor din țările socialiste central și est-europene. Tot mai îngrijorat de evoluțiile din aceste țări, Nicolae Ceaușescu începe să suspecteze conducerea sovietică de faptul că nu este străină de declanșarea unei campanii concertate îndreptate împotriva României. Știrea privind organizarea întâlnirii sovieto-americane la nivel înalt din 2-3 decembrie 1989, la Malta, a fost primită cu rezerve serioase de către liderul român care nu s-a sfiit să transmită liderului sovietic obiecțiile sale față de agenda convorbirilor care depășea problematica relațiilor bilaterale. Acesta a exprimat, de asemenea, îndoiala față de oportunitatea participării sale la întâlnirea din 4 decembrie a conducătorilor partidelor comuniste și muncitorești din statele Tratatului de la Varșovia și a condiționat participarea la aceasta de organizarea, cu acest prilej, a unei întâlniri la vârf româno-sovietice. Solicitarea unei asemenea întâlniri, acceptată de conducerea sovietică, a fost determinată de dorința presantă a liderului român de a aborda o serie de probleme ale colaborării economice, îndeosebi chestiunea importului de materii prime pentru nevoile economiei românești, aflată într-o criză profundă cu impact serios asupra nivelului de trai al populației.
Convorbirile din după-amiaza zilei de 4 decembrie 1989 dintre Ceaușescu și Gorbaciov, de la ultima întâlnire a celor doi lideri, a fost axată pe tema relațiilor economice, precum și pe evoluțiile din țările socialiste, soarta socialismului în general. Discuțiile au ilustrat din nou abordările diferite ale celor două părți față de căile și modul de perfecționare a socialismului, precum și cerința presantă a părții române de organizare a unei întâlniri a primilor miniștri ai celor două țări pentru examinarea unor aspecte ale relațiilor economice, reușindu-se chiar convenirea acesteia pentru începutul lui 1990. Pledoaria liderului român pentru organizarea unei conferințe care să examineze soarta socialismului a fost primită cu rezerve de către Gorbaciov care a făcut o ultimă încercare de a-l determina pe liderul român să opereze o democratizare autentică a regimului din România. Discuțiile de la Moscova l-au convins pe Ceaușescu că Gorbaciov nu era străin de schimbările ce avuseseră loc în celelalte țări socialiste europene. În fața semnelor tot mai evidente ale deteriorării situației interne, izolării țării pe plan internațional, Nicolae Ceaușescu a continuat să creadă că linia promovată de el era cea corectă. În pofida perspicacității și inteligenței sale native, nu a intuit nevoia unei schimbări în politica sa internă, în concordanță cu spiritul vremii, rămânând un credincios fanatic al idealurilor socialiste, la nivelul la care le înțelesese el. A fost un calcul greșit care i-a grăbit sfârșitul dramatic în urma revoltei populare din decembrie 1989. Erich Honecker se afla la putere in Republica Democrată Germană din 1971, Gustav Husak în Cehoslvacia din 1968, Nicolae Ceaușescu în România din 1964, Janos Kadar în Ungaria din 1956, iar Todor Jivkov în Bulgaria din 1954. Numai Wojcech Jaruzelski se afla la putere în Polonia doar din 1981. Gorbaciov era cel mai tânăr lider comunist. Un bloc sovietic plin cu lideri conservatori, devotați lui Brejnev, nu era încurajator pentru reformă Cauzele care au dus la căderea comunismului în țările Europei de Est sunt variate, eșecul economic al sistemului centralizat și planificat fiind cel mai evident. Cu toate acestea, este greu de explicat cum niște regimuri politice stabile, bazate pe forțe polițienesti puternice, cu elite politice bine înrădăcinate au colapsat în decursul a câteva luni, în cele mai multe cazuri fără a avea loc convulsii sociale majore cu excepția cazului românesc. Revoluțiile anului 1989 din Europa de Est n-ar fi putut avea loc fără începuturile unei revoluții în Uniunea Sovietică însăși și mai ales, fără ceea ce a dus la o revoluție în politica sovietică față de Europa răsăriteană.
I.3 Starea Armatei
Prin poziția adoptată de către conducerea României, fată de conducerea de la Moscova, neabdicarea de la principiul că, atât în timp de pace, cât și în timp de război. Armata trebuie să rămână sub comanda și controlul politicului, hotărârile adoptate de Nicolae Ceaușescu privind întărirea forțelor armate și fortificarea puterii defensive a țării exprimau interesele naționale, garantau, în condițiile tensionate și incerte, integritatea și suveranitatea României. De aceea, armata a susținut aceste măsuri, acționând în vederea materlializării și implementării lor. Prin susținerea măsurilor lui Nicolae Ceaușescu, armata susținea sporirea capacitații de apărare a granițelor teritoriale și dreptul poporului român de a trăi în interiorul acestor granițe, nefiind un cec în alb acordat regimului comunist. Acțiunile din primii ani de guvernare a lui Nicolae Ceaușescu nu au fost decât un paravan, la adăpostul căruia conducerea comunistă a țării punea bazele unui regim dur și oprimant. Prin practicarea unei politici dictatoriale, Nicolae Ceaușescu urmărea realizarea proiectelor sale megalomanice, proiecte ce trebuiau realizate cu implicarea directă a forțelor armate. Începând cu deceniul nouă, armata a suportat direct consecințele politicii lui Nicolae Ceaușescu, politică făcută după principii personale, dictatoriale, fără să se țină seama de realitate și de adevăratele nevoi ale țării. Această politică promovată de către Nicolae Ceaușescu și-a pus amprenta direct asupra bugetului militar, având urmări negative asupra înzestrării și pregătirii forțelor armate. Condițiile de viață ale cadrelor militare, s-au înrăutațit, iar excesele lui Nicolae Ceaușescu au declanșat un conflict surd în rândul cadrelor militare, generând o stare de neliniște și nemulțumire. Nicolae Ceaușescu fiind comandant suprem al forțelor armate, conștient că datorită specificului structurii militare, a legăturii cu poporul, armata nu reprezenta o instituție ușor de manipulat. Ceaușescu a încercat prin toate mijloacele să își subordoneze direct instituția militară, să o supravegheze și să o marginalizeze, proces accentuat din ce în ce mai mult, începând cu anii 1970. Propagandistic pentru a asigura rolul conducător al partidului, dar în realitate, pentru a asigura dictaturii controlul strict al întregii activitați din armată, au fost adoptate o serie de măsuri ce urmăreau restrângerea ariei de competență și a prerogativelor diferitelor eșaloane care au fost preluate de Nicolae Ceaușescu în calitate de comandant suprem sau de secția militară a C.C al P.C.R. Avem în vedere intrarea in jurisdicția C.C al P.C.R și respectiv a comandantului suprem a dreptului de a face numiri de persoane în diferite funcții care în mod normal reveneau Ministrului Apărării Naționale, ca de altfel și acela de a înainta ofițerii în gradele superioare. O mare parte din atributele Ministrului Apărării Naționale în ce privește planificarea fondurilor financiare, înzestrarea trupelor, unele probleme de organizare , relațiile externe ale armatei au fost trecute în competența Consiliului Apărării. Chiar în problemele curente o mare parte din drepturile de decizie ale Ministrului Apărării Naționale fuseseră preluate de secretarul C.C al P.C.R cu problemele militare și de justiție. Practic controlul factorului politic asupra instituției militare se realiza complet, direct, unilateral, în esență dictatorial, generând un permanent sentiment de umilință și frustrare.În urma situației economice a țarii, dar și pentru grăbirea marilor proiecte, derulate la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, acesta a impând armatei să își aducă direct aportul în cadrul marilor construcții. Astfel una din funcțiile armatei era reprezentată de participarea la construcțile grandomane, executate la ordinul direct a lui Nicolae Ceaușescu. Participarea forțelor armate la ridicarea acestor construcții presupunea o abatere mare de la misiunile sale specifice, astfel armata era transformată de regimul comunist într-o forță de muncă ieftină menită să acopere marile lipsuri din economia de stat. Este cert faptul că armata și-a legat numele de realizarea unor proiecte de importanță strategică în plan economic, contribuind la modernizarea rețelei de drumuri, de căi ferate, la extinderea aeroporturilor etc. Însă prețul plătit de armată a fost unul foarte mare. Participarea în cadrul acestor proiecte s-a făcut în primul rând prin neglijarea pregătirii, diminuând sever nivelul instruirii și nivelul capacitații de luptă. Nu în plan secundar au contat și situațiile umilitoare la care au fost supuși pe șantiere militarii, aceștia făcând lucruri în afara profesiei pentru care se pregătiseră. Chiar și militarii în termen simțeau o frustrare și o profundă nemulțumire. În loc să se instruiască pentru apărarea țării, aceștia erau obligați să participe la diverse munci pe șantier, munci ce nu erau compatibile cu condiția de militar. La cererea expresă a dictatorului amploarea participării armatei la diferite lucrări în economia națională a crescut simțitor în deceniul nouă. Numai în perioada 1986-1989 media anuală a numărului de militari folosiți în construcția economică, mai puțin cei întrebuințați în agricultură și la împăduriri , a fost de aproape 100.000 din care 80.000 erau militari în termen și concentrați, iar restul fiind cadre militare și personal civil. Dacă la acest impresionant efort uman se adaugă și participarea masivă la campaniile de recoltat, la împăduriri rezultă limpede că instituția militară devenise în perioada respectivă un fel de întreprindere de muncă forțată. În cadrul sistemului aberant de economii practicat de dictatură armata a fost supusă, mai ales după 1980, unei avalanșe de măsuri care au condus la reducerea drastică a resurselor materiale și financiare. Sub masca mult trâmbițată politici de dezarmare dimensiunile bugetului militar au fost înghețate la nivelul anului 1982. Dacă avem în vedere creșterea reală a prețurilor în intervalul 1982-1989, cheltuielile pentru apărare din bugetul de stat au scăzut de la 4,92 la 2,77 la sută, în venitul național acestea reprezentând 1,79 la sută în 1982, respectiv 1,23 la sută în 1989. Diminuarea continuă a cheltuielilor a afectat înzestrarea cu tehnică. Însă aspectul principal nu era reprezentat de cantitatea tehnicii ci de calitatea, fiabilitatea și actualitatea acesteia. Altfel spus industria națională de apărare nu producea tehnică avansată pentru acei ani, iar importurile de tehnologii avansate erau aproape nule. Astfel nivelul de dotare al armatei cu tehnică nouă era unul redus, iar tehnica existentă era sub nivelul performanțelor altor state. Fondurile destinate armatei erau într-o continuă scădere, astfel se crease o situație alarmantă și în domeniul pregătirii de luptă. Carburanții necesari instruirii în domeniul blindatelor, aviației, marinei au fost drastic reduși, astfel formarea specialiștilor în aceste domenii a suferit în mod vădit. Tot din cauza fondurilor tot mai mici alocate armatei, aplicațiile tactice desfășurate cu trupe și tehnică au fost înlocuite cu exerciții pe hartă, ducând la diminuarea nivelului de antrenament și pregătire. Baza materială a rămas necompletată, pentru modernizarea acesteia nu s-au mai alocat fonduri, terenurile și suprafețele de instrucție și pregătire au fost restrânse, astfel menținerea trupelor la un nivel corespunzător de instruire și pregătire nu mai era posibil. Lipsea emulația determinată de respectul pentru valorile morale specifice militarului oricărei armate. Aceasta era consecința unor măsuri care veneau în contradicție cu spiritul militar. Sute de funcții importante de comandă și control din armată, inclusiv din comandament, erau neîncadrate asigurate de mai mulți ani cu înlocuitori care ,,le duceau” prin cumul. În perioada ultimilor ani ai dicaturii ceaușiste nu a fost afectată numai pregătirea armatei ci însă-și condiția socială a cadrelor militare, poziția lor în societate, respectarea drepturilor conferite prin lege au fost grav lezate și încalcate. Impunându-se din ordinul cuplului dictatorial tot felul de condiții restrictive care nu erau prevăzute în statutele cadrelor militare, din 1981 anual circa 1400 de cadre nu-și mai primeau gradul la care aveau dreptul. Faptul că la 23 august 1989, 2152 de ofițeri nu au fost înaintați la gradul următor la care erau îndreptațiți a reprezentat cel mai șocant abuz care a adâncit și multiplicat nemulțumirile împotriva clanului ceaușist. O bună perioadă de timp a fost blocată orice numire în funcții. În 1989 se ajunsese la situația ca un număr foarte mare de funcții, în special de la eșalonul divizie, brigadă în sus să fie îndeplinite prin înlocuitori. Măsurăce afecta conducerea, diminua răspunderea și îi obliga pe cei în cauză la eforturi suplimentare în dauna pregătirii personale.
Nu se mai ținea cont în selecționarea și promovarea cadrelor militare de valoarea profesională. Erau luate în considerare alte criterii cum erau originea socială sau devotamentul față de Partidul Comunist Român, acest lucru provocând nemulțumiri și insatisfacție în rândul tuturor militarilor.Admiterea în școlile militare, chiar în Academia Militară, se făcea cu prioritatea elementelor muncitorești, iar promovarea acestora avea întâietate. Astfel prestigiul corpului de cadre din armată dar și pregătirea acestora a scăzut. Se făceau multe abuzuri având ca rezultat retrogradarea în grad și funcție. Se ajunsese la scoaterea cadrelor militare din armată doar pe baza unor simple note informative din partea organelor de Contra Informații, fără a exista un cadru juridic pentru ca aceștia să se poata apăra. Au fost diminuate drepturile de hrană, echipament, sporuri și indemnizații, iar încadrarea în lucrările din economia națională au implicat armata în mare măsură.
Devenise exacerbată participarea armatei la diverse lucrări din economie la ,,marile ctitorii”. Peste 80.000 de cadre și militari în termen erau prezenți pe șantiere ca mănă ieftina de lucru. Se dăduse și un ordin aberant: niciun ofițer nu putea susține concurs de admitere într-o Academie militară dacă nu avea doi ani de activitate în economia națională. Acest lucru având un efect negativ asupra vieții de familie și a moralului tinerilor ofițeri. Când l-a numit pe generalul Milea la conducerea ministerului, în decembrie 1985, Ceaușescu i-a trasat sarcina ca armata să preia de la Ministerul Agriculturii programul de irigații. Peste 5000 de autovehicule militare lucrau permanent la diverse obiective economice. Trei Direcții centrale din minister coordonau activitatea armatei în economie. La termocentrale (stare de necesitate cu comandanți colonei ingineri), în minele din Valea Jiului, la decopertări la carierele de suprafață de cărbuni din Oltenia. Alți 30.000 de militari erau angrenați la lucrările la Casa Poporului, pe Uranus, la Casa Științei și la Hotelul Partidului, ori la locuințele din zona Pieței Unirii. Peste tot militarii aveau condiții de trai demne de evul mediu. Nivelul pregătirii pentru luptă fiind diminuat rezultatele la instrucție nu relevau adevărata situație. Activitatea de instrucție era înscrisă într-un registru de formalism și de cele mai multe instrucția se făcea pe hârtie. Plana o stare accentuată de incertitudine în toată armata, iar grija ,,zilei de mâine” afecta starea de spirit în rândul cadrelor militare într-un mod negativ. Armata era pusă sub controlul dictatorului prin organele și organizațiile de partid, astfel întreaga activitate din armată era urmărită și ținută sub control. Supunerea armatei la o campanie exagerată de îndoctrinare politico-ideologică ocupa o parte însemnată din timpul destinat instruirii. Prin promovarea comandanților pe criterii politice au apărut cazuri de indisciplină majoră, iar coeziunea în rândul militarilor a scăzut drastic. Informarea cadrelor militare privind anumite aspecte externe era aproape inexistentă din cauza regulilor stricte care interziceau cu desăvârșire acest lucru. Pentru ascultarea posturilor de radio străine cadrele militare erau trecute imediat în rezervă.
Structurile de Contra Informații ale armatei erau subordonate direct Departamentului Securitații Statului care supraveghea tot ce se întâmpla în armată raportându-se imediat orice dezaprobare față de politica lui Nicolae Ceaușescu. Astfel au apărut numeroase frământări cu privire la viitorul țării și al armatei din cauza lezării grave a misiunii armatei și anume aceea de apărare a țării. Erau însă în rândul cadrelor militare superioare ale armatei și ofițeri ce aveau o pregătire de specialitate și umanistă, ce le permitea o judecată pertinentă și nu erau dispuși să accepte versiunile oferite de propaganda regimului asupra evenimentelor interne și externe. Politica economică dusă de Nicolae Ceaușescu, politică la care armata își aducea aportul din plin, era mai mult sau mai puțin deschis criticată de conducerea armatei. Din aceste cauze cadrele militare care erau direct răspunzătoare de capacitatea de luptă a armatei și de apărarea țării erau vădit îngrijorate deoarece misiunile pe care armata le putea executa în cazul unei crize majore erau limitate. Nemulțumirea ajunsese la limita suportabilității, fiind generală. În zilele premergătoare revoluției aceste stări de spirit mocneau înăbușit în rândul armatei și al populației indiferent de ocupație. Starea de nemulțumire generală în rândul militarilor a constituit una din premisele trecerii cu toată fermitatea de partea revoluționarilor. Aceste porniri nu au mai putut fi stăvilite de nicio prelucrare ideologică sau autoritară a regimului dictatorial. Acest suflu nou plin de speranța că mai devreme sau mai târziu dictatura va cădea, iar România va deveni liberă și va intra în rândul statelor democratice. Nu mai putea fi dat înapoi.
I.4 Începuturile revoltelor în București
I.4.1 Evenimentele de la Timișoara, scânteia revoluției
În ziua de 11 decembrie 1989, la emisiunea politică „Panorama” de la postul TV Budapesta 1 s-au difuzat imagini video din Timișoara, avându-l în prim plan pe preotul reformat László Tőkés care cerea sprijin pentru a nu fi mutat din parohia pe care o conducea. Până în ziua de 15 decembrie 1989, enoriașii și un număr mic de cetățeni ai orașului au vegheat în fața parohiei din Piața Maria. În acea seară lucrători ai Securității, în civil, au încercat arestarea participanților, izbucnind încăierări care însă nu s-au generalizat sau extins.La 16 decembrie a izbucnit un protest în Timișoara, ca răspuns la încercarea guvernului de a-l evacua pe pastorul reformat László Tőkés. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului în mass-media internațională, iar guvernul a considerat că incita la vrajbă etnică. La cererea guvernului, episcopul său l-a revocat din post, privându-l astfel de dreptul de a locui în apartamentul la care era îndreptățit ca pastor. Enoriașii s-au adunat în jurul casei sale pentru a-l proteja de hărțuire și evacuare. Mulți trecători, printre care și enoriași ai unei biserici baptiste din apropiere, s-au alăturat protestului, necunoscând detaliile și aflând de la susținătorii pastorului că aceasta era o nouă încercare a regimului comunist de a restricționa libertatea religioasă. Când a devenit evident că mulțimea nu va dispărea, Petre Moț, primarul a făcut câteva declarații, sugerând că s-ar fi răzgândit în privința evacuării lui Tőkés. În același timp, mulțimea crescuse amenințător și de vreme ce Petre Moț a refuzat să-și confirme în scris declarația împotriva evacuării pastorului, mulțimea a început să cânte sloganuri anticomuniste. În consecință forțele de miliție și ale Securității au intrat în scenă. La 7:30, protestul s-a extins, cauza inițială trecând în planul secund. Unii protestatari au încercat să incendieze clădirea care găzduia comitetul județean al Partidului Comunist Român (P.C.R). Securitatea a răspuns cu gaze lacrimogene și jeturi de apă, în timp ce miliția a recurs la forță și la arestarea multora. Ei s-au mutat în jurul Catedralei Mitropolitane și au plecat într-un marș de protest prin oraș, fiind din nou confruntați de forțele de securitate. Protestele au continuat în ziua următoare, 17 decembrie. Protestatarii au intrat în Comitetul Județean și au aruncat pe fereastră documentele partidului, broșurile de propagandă, scrierile lui Ceaușescu și alte simboluri ale puterii comuniste. Au încercat din nou să incendieze clădirea, dar de această dată au fost opriți de unități militare. Semnificația prezenței armatei pe străzi poate fi una singură: ordinele au venit de la cel mai înalt nivel, probabil chiar de la Ceaușescu. Armata a eșuat în încercarea sa de a restabili ordinea, reușind să transforme Timișoara într-un infern: focuri de armă, victime, lupte de stradă, mașini în flăcări, TAB-uri care transportau forțe de securitate înarmate și tancuri. După ora 20:00, se trăgeau focuri de armă din Piața Libertății până la Operă, inclusiv în zona podului Decebal, Calea Lipovei și Calea Girocului. Tancuri, camioane și TAB-uri blocau accesul în oraș, în timp ce elicopterele patrulau zona. După miezul nopții protestele s-au domolit. Ion Coman, Ilie Matei și Ștefan Gușă au inspectat orașul.
I.4.2 Evenimentele de început în București
16 decembrie 1989
Ora 10:00. De la București, Nicolae Ceaușescu îi cere lui Radu Bălan să ia măsuri pentru restabilirea ordinii la Timișoara și pentru evacuarea pastorului Laszlo Tokes. Mai realist, prim-secretarul Comitetului Județean de Partid Timiș amână acțiunea în speranța de a nu escalada conflictul.
Ora 17:00. Nicolae Ceaușescu îl acuză pe Radu Bălan că nu îl informează corect despre situația de la Timișoara.
Noaptea. La București, Nicolae Ceaușescu discută în mai multe rânduri cu ministrul Apărării Naționale, generalul Vasile Milea și cu șeful Departamentului Securitații Statului, generalul Iulian Vlad, modalitațile de soluționare a crizei. Ordonă generalului Vasile Milea ca a doua zi armata să demonstreze în centru Timișoarei cu subunitați militare pentru a intimida populația.
17 decembrie 1989
Ora 02:00. Nicolae Ceaușescu îi reproșează generalului Iulian Vlad neimplicarea Securitații în soluționarea crizei de la Timișoara
Ora 10:00. La București, Nicolae Ceaușescu informează Biroul Permanent al Comitetului Politic Executiv că situația de la Timișoara a fost rezolvată și ca pastorul Lazlo Tokes a fost evacuat.
Ora 16:30. Sub pretextul atacării de către demonstranți a Comandamentului Diviziei din Piața Libertații se deschide focul și sunt împușcați primii manifestanți. În același timp, generalul-maior Ștefan Gușă a preluat comanda efectivelor din Ministerul Apărarii Naționale din garnizoana Timișoara.
Ora 17:45. Nicolae Ceaușescu ține o teleconferință cu prim-secretarii Comitetelor Județene de Partid, la care participă membrii și membrii supleanți ai Comitetului Politic Executiv, secretari ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român și comandanți ai garnizoanelor reședință de județ. În cadrul acesteia, el îi informează despre situația de la Timișoara, condamnă atitudinea lui Laszlo Tokes care a refuzat să fie evacuat din locuință și care ulterior afirmă că situația trebuie rezolvată ,, într-o oră-două ” și apreciază că totul a fost un pretext pregătit de agenții din străinătate și de cercurile antisocialiste din Est si Vest. Pentru redresarea situației anunță că a ordonat înarmarea trupelor cu ,, muniție de război ”, instituirea ,, stării de necesitate ”, precum și punerea tuturor unitaților militare în ,, stare de alarmă ”. Statul Major al Gărzilor Patriotice face precizări referitoare la modul în care trebuiau să acționeze structurile din subordine în cazul situației tensionate din țară. Se dispune organizarea unor patrule mixte împreună cu Miliția și asigurarea pentru acestea a armamentului și muniției necesare. La sediul Ministerului Apărării Naționale sunt convocați comandanți de arme și șefii direcțiilor centrale care sunt informați asupra situației din țară, inclusiv de la Timișoara, și li se precizează modul de comportare a cadrelor si militarilor in termen. În după-amiaza și seara de 17 decembrie 1989 până spre dimineața zilei de 18 decembrie au loc confruntări cu demonstranții în zona centrală a orașului, în Galea Girocului, Calea Aradului și Calea Lipovei. Acțiunile militare purtate de unitați ale Ministerului de Interne alături de unitați ale Ministerului Apărării Naționale și forțele de ordine ale Miliției au atins în acest răstimp intensitatea maximă. Din totalul victimelor înregistrate la Parchetul Militar Timișoara rezultă că în ziua de 17 decembrie și în noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989 au fost ucise prin împușcare 63 de persoane si 224 rănite. Restul de victime, 8 morți și 23 de răniți, s-au înregistrat în zilele de 18 și 19 decembrie, pentru ca în perioada 20-22 decembrie 1989 să nu mai fie înregistrate persoane ucise prin împușcare ci numai 6 răniți.
CAPITOLUL II. IMPLICAȚIILE ARMATEI ÎN REVOLUȚIE
II.1 Primirea indicativului ,,Radu cel Frumos” și iesirea armatei din cazărmi
Propaganda fidelă lui Nicolae Ceaușescu a încercat anii la rândul să distragă atenția cetățenilor de la problemele țării, arătând pericolul extern ca principala amenințare la adresa suveranitații României. Ceaușescu împreună cu conducerea partidului comunist și conducerea Ministerului Apărării Naționale luau în calcul o posibilă agresiune din partea Ungariei. Se știa faptul că în Ungaria se găseau numeroase trupe sovietice. Serviciile de informații românești au anunțat dislocări de trupe în apropierea granițelor românești împreună cu unele unitați de aviație. Existau și alte informații de proveniență militară care conduceau spre concluzii pesimiste. Atașatul militar român dintr-una din țările vecine transmitea la 08.12.1989 „Ungaria acționează intens pe diferite canale în scopul destabilizării situației politice interne din țara noastră, cu prioritate în Transilvania. Simultan cu provocarea unor demonstrații ale populației de origine maghiară din Transilvania, Ungaria are intenția să provoace incidente la granița cu țara noastră care să degenereze în conflict militar între cele două țări, după care apoi să ceară intervenția unor țări ale Tratatului de la Varșovia, îndeosebi din partea Uniunii Sovietice”. Asemenea informații îngrijorătoare au dus la concluzia că se pregăteau acțiuni ce puneau în pericol integritatea țării, securitatea hotarelor ei. Îngrijorarea conducerii Ministerului Apărării Naționale era firească. Lipsa de date concrete asupra situației politice din țară și din statele vecine și faptul că în multe cazuri agresiunile armate din exterior au fost precedate, de regulă, de acțiuni destabilizatoare în interior, la care au participat elemente diversioniste, conducerea armatei a considerat, mai ales după declanșarea evenimentelor din Timișoara, că în România se producea în acele zile un asemenea scenariu. Astfel erau necesare luarea unor măsuri imediate pentru punerea în stare de pregătire de luptă a armatei. Datorită situației confuze din punct de vedere politico-militar, Nicolae Ceaușescu a alertat întreaga armată. La data de 17.12.1989, orele 18:00 de la Ministerul Apărării Naționale s-a transmis tuturor comandamentelor indicativul „Radu cel Frumos”*. Astfel s-a creat o stare confuză în rândul armatei, neînțelegerea celor petrecute era din cauza stării de izolare informațională în care se afla în acele zile armata. Între Ministerul Apărării Naționale și Securitate nu exista o colaborare informaționala eficentă, astfel că multe date de mare importanță pentru apărarea națională nu ajungeau la organele de conducere ale ministerului. După darea alarmei de luptă parțială toate cadrele militare erau încazarmate, singurele informații care le erau transmise în unitați au fost cele transmise pe cale oficială, ele profilând imaginea unei agresiuni iminente, împreună cu acțiuni teroriste desfășurate pe teritoriul țării, toate acestea având ca scop ruperea Transilvaniei din teritoriul României. Este relevant faptul că în tot acest timp armata nu a deținut nicio informație despre pregătirea unor acțiuni revoluționare. Din câte se știe nicio persoană sau un grup de persoane nu au încercat să informeze armata despre declanșarea unor acțiuni protestatare, fapt ce ar fi putut determina un alt curs al evenimentelor din acele zile. Dispozțiile date și măsurile întreprinse de ministrul apărarii naționale, Marele Stat Major, comandamentele de armată și armă, în perioada 17-21.12.1989, în urma declanșării „alarmei de luptă parțiale”, au vizat cu prioritate pregătirea forțelor din partea de vest a țării pentru trecerea la apărarea pe frontiere, iar a celorlalte unitați de a fi gata să apere terestru și antiaerian obiectivele militare și civile de importanță strategică, de a participa la contracararea acțiunilor grupurilor de diversiune și teroriste. Scoaterea trupelor din garnizoană s-a făcut pretutindeni nu din inițiativa comandanților, ci la cererea insistentă, fie a lui Ceaușescu, fie a primilor secretari ai organelor locale de partid sau a trimișilor Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român. Chiar în garnizoanele în care, la cererea organelor locale de partid, efective militare au fost scoase cu diferite misiuni, pe străzi, majoritatea personalului și tehnicii a rămas în cazărmi pentru a se consacra misiunii lor principale și anume: pregătirea pentru trecerea la apărarea țării în cazul unei agresiuni din afara țării. Președinții Consiliilor Populare Județene făceau presiuni ca unitațile militare să iasă din cazărmi cu efective și tehnică pentru a participa la menținerea ordinii publice. Pentru ca armata să nu cadă într-o confruntare deschisă cu populația iesită în stradă, ministrul apărării a preluat sub comanda sa directă efectivele Ministerului Apărării Naționale, cerându-le tuturor comandanților să nu răspundă solicitărilor, din partea oricui ar veni, decât după aprobarea sa. Ministrul apărarii naționale, generalul Vasile Milea s-a interesat constant în ceea ce privește evoluția evenimentelor, străduindu-se să reducă pe cât posibil implicarea armatei în confruntările stradale. În București, în data de 17.12.1989 până în data de 21.12.1989, unitățile aparținând Ministerului Apărării Naționale și-au desfășurat activitatea în cazărmi ca urmare a indicativului ,,Radu cel Frumos” , în urma alarmei parțiale de luptă securitatea obiectivelor militare a fost întărită, toate cadrele au fost încazarmate, unitațile militare s-au pregatit în continuare conform planificării și ordinelor primite. În data de 21.12.1989, din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, generalul Vasile Milea a ordonat unitaților militare din garnizoana București să sprijine forțele Ministerului de Interne în vederea asigurării ordinii publice, astfel în data de 21.12.1989, s-a produs ieșirea forțelor aparținând Ministerului Apărării Naționale din cazărmi. În București la comanda trupelor de la Ministerul de Interne, ce acționeză direct împotriva manifestanților, se afla Tudor Postelnicu care îndeplinea funcția de ministru de interne și fratele lui Nicolae Ceaușescu, Nicolae Andruța Ceaușescu care era șeful Școlii de Miliție și Securitate de la Băneasa. După ieșirea armatei din cazărmi în vederea sprijinirii trupelor de la interne s-au primit pe diverse căi, noi informații venite de la ofițerii aflați în centrul evenimentelor, astfel în interiorul cercurilor de decizie și conducere ale Ministerului Apărării Naționale s-a profilat tot mai clar că se aflau într-o gravă eroare creată intenționat de dictator și susținătorii acestuia.
II.2 Acțiunea armatei pentru înăbușirea revoltelor
Până în data de 21.12.1989 armata nu a intervenit în stradă, rămânând în cazărmi, odată cu dispoziția lui Nicolae Ceaușescu, dispoziție transmisă generalului Vasile Milea. Acesta a dat ordin ca în garnizoana București armata să sprijine forțele Ministerului de Interne, acționând astfel:
21 decembrie 1989
– În data de 21.12.1989, la orele 12:00, au fost trimiși la Sala Palatului 100 de militari din U.M.01656 București care la sosire nu au debarcat de autocamioane, rămânând în acest dispozitiv fără să intervină până în ziua de 22.12.1989, orele 12:00, când au fost retrași în cazarmă; un batalion de infanterie din U.M.01210 care a blocat, în jurul orelor 13:30, intrarea la Onești cu 4 transportoare amfibii blindate.
Tot de la ora 12:00 până la ora 12:51, sperând în obținerea adeziunii populației față de politica sa și a regimului totalitar, Nicolae Ceaușescu organizează un miting cu participarea a zeci de mii de bucureșteni. După cuvântarea ai unor reprezentanți ai ,,oamenilor muncii” care comandă ,,huliganii’ de la Timișoara și își exprimă hotărârea de a îndeplini sarcinile stabilite de cel de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român și indicațiile secretarului general precum și după scandări regizate, ia cuvântul Nicolae Ceaușescu care își exprimă hotărârea de a restabili ,,ordinea” în țară și de a asigura victoria socialismului în România. La foarte scurt timp, însă, se aude un vuiet nemaiîntâlnit în timpul unei asemenea manifestații urmat de panică și de împrăstierea mulțimii. Uimit, Nicolae Ceaușescu repetă de mai multe ori ,,Alo!, Alo!” și cere mulțimii să se așeze la locurile ei. Apoi, încercând să redreseze situația, promite ca va mări retribuția cu 200 de lei, pensiile cu 100 de lei, ajutoarele sociale cu 300 de lei, alocațiile de stat pentru copii cu 30-50 lei, că va institui indemnizația de naștere în valoare de 1000-2000 lei, însă nimeni nu îl mai asculta participanții la miting părăsind piața. Din acel momentpentru întreaga țară era clar că Nicolae Ceaușescu nu mai controla situația.
– La orele 13:30, maiorul Dorel Amăriucăi, comandantul U.M.01908 București, a primit ordin din partea generalului Vasile Milea de a trimite două companii (circa 300 de militari) la ,,Internațional”. Între orele 14-16, detașamentele din U.M.01210 și U.M.01305 București au fost trimise să participe la apărarea sediului Comitetului Central.
– La orele 14:30, primele subunități și Transportoare Amfibii Blindate din U.M.01305 București care se deplasau spre Piața Palatului se aflau la Universitate unde au primit ordin, prin radio, de la ministrul apărarii naționale să ocupe dispozitiv de blocare în sprijinul forțelor de ordine în această zonă.
-În jurul orelor 15:00, cele două companii din U.M.01908 București au ajuns la ,,Intercontinental”. Aici, din ordinul generalului Vasile Milea, ele au înlocuit, inițial, efectivele din U.M.01305 București, intrate deja în dispozitiv, aceasta primind, ulterior, ordin să se deplaseze spre Piața Romană și, apoi, pe elevii Școlii Militare de Ofițeri de Securitate și Miliție care au fost retrași. Militarii din U.M.01908 au realizat un dispozitiv de blocare pe 4 rânduri înapoia scutierilor și a celor 10 Transportoare Amfibii Blindate de la U.M.01305, rămasă pe loc.
– La orele 16:15, comandantul Comandamentului Infanteriei și Tancurilot, generalul Ion Hortopan, a ordonat maiorului Dorel Amăriucăi să mai trimită din cazarmă, la ,,Intercontinental”, încă 10 ofițeri si 100 de militari cu 8 autocamioane de la autobaza Ministerului Apărării Naționale care împreună cu cele 10 Transportoare Amfibii Blindate ale U.M.01305 București să pătrundă spre Piața Palatului. După sosirea în zonă, către orele 16:30-16:45, un autocamion DAC a fost blocat de manifestanți. Șoferul, soldatul Nicolae Cismaru, a fost lovit în cap cu o cărămidă, a pierdut controlul comenzilor și a intrat peste rândurile de demonstranți și scutieri, accidentând peste 23 de civili și 4 scutieri, după care s-a oprit. Mulțimea înfuriată a atacat forțele de ordine, a rupt dispozitivul scutierilor și a ajuns în fața militarilor. Intrând în panică, aceștia au deschis un foc de avertisment în aer fără comandă. Mulți dintre manifestanți s-au culcat la pământ pentru a se adăposti. Persoane în civil au acționat printre militari, au început să rețină demonstranți și să îi transporte la autocamioane. S-a raportat imediat generalului Vasile Milea despre incident și acesta a ordonat ,,să nu se mai execute foc și să nu mai fie băgați militarii în linia întâi. Dacă pleacă scutierii să plece și militarii!”. Nu există indicii că militarii au tras în manifestanți..
– Ora 17:00. În București, în zona Hotelului ,,Intercontinental” începe ridicarea baricadei care va reprezenta în orele următoare simbolul luptei împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Dintre organizatori se remarcă Dan Iosif, Dumitru Dinică, Romeo Raicu, Ionel Pop, Radu Silaghi care se adresează din zonă, în condiții dramatice, de asediu, prin mijloace improvizate.
– Ora 17:30, generalul Vasile Milea a cerut să i se trimită de la sediul Comitetului Central o grupă de transmisioniști, cu mijloacele necesare pentru a realiza o legătură radio proprie, directă cu unitațile și comandameentele militare și o grupă de ofițeri din Marele Stat Major cu harta Capitalei. Au fost trimiși de la Comandamentul Trupelor de Transmisiuni 4 ofițeri (căptitan inginer Marius Tofan, maior Dănuț Stan, maior Marian Răducu și căpitanul Dan Plăvițu). De la Marele Stat Major a plecat o grupă de operatori condusă de colonelul Dumitru Folescu. Tot la această oră, ministrul a ordonat comandamentului Aviației Militare să execute zboruri de recunoaștere deasupra Capitalei cu două elicoptere pentru a localiza prezența și mișcările manifestanților.
– Ora 18:00, în cadrul ultimei teleconferințe pe care o ține, Nicolae Ceaușescu cere mobilizarea generală ,, a întregului activ de partid și de stat și a tuturor forțelor de Interne , Miliție și Securitate, inclusiv a unitaților militare”. Apoi se face cunoscut că din acel moment se instituie comanda unică, sub conducerea sa în calitate de commandant suprem, asupra întregii activitați care urma să fie asigurată de către ministrul Apărării Naționale (generalul Vasile Milea), ministrul de Interne (Tudor Postelnicu), șeful Securitații (Iulian Vlad) și șeful de stat major al Gărzilor Patriotice (Corneliu Pârcălăbescu); secretar al Comandamentului unic a fost numit Silviu Curticeanu. În final cere ca într-o jumătate de oră membrii Comandamentului unic să îi prezinte ,,toate măsurile care s-au luat și se vor lua” și să acționeze pentru ,, a lichida rapid situația de aici”( din București).
– Ora 21:00, la București, Vasile Milea, Tudor Postelnicu, Iulian Vlad și colonelul Corneliu Pârcălăbescu (seful Statului Major al Gărzilor Patriotice) sunt chemați la Nicolae Ceaușescu care îi apostrofează pentru modul defectous în care acționaseră pentru reprimarea revoluționarilor de la Intercontinental din București. În Piața Romană, unii civili își ard carnetele de partid. Echipele de scutieri încep prin asalturi să îi captureze în mod brutal pe revoluționarii din zona Intercontinental. Inițial, aceștia sunt strânși în fața hotelului Negoiu și în zona stației de trolebuze din Piața Universitații, apoi urcați în dube ale Miliției și duși la Miliția Capitalei, apoi la închisoarea Jilava.
– La orele 22:00, la cererea ministrului apărării naționale, Academia Militară a trimis la sediu Comitetului Central două detașamente de cadre și ofițeri elevi înarmați. Cei 784 ofițeri au ajuns la destinație, au primit ordin să se deplaseze pe traseul Piața Romană-Universitate ca rezervă pentru forțele existente în zonă, ocupând în final, dispozitiv de blocare la ,,Intercontinental”, înapoia militarilor de sub comanda maiorului Dorel Amăriucăi, unde presiunea manifestanților era cea mai puternică. Spre orele 23:30 circa 400 de ofițeri elevi au fost scoși din acest dispozitiv și trimiși la sediu Comitetului Central în fața intrării B. Tot în jurul orelor 22:00, în zona Piața Romană-,,Intercontinental”-Universitate, precum și spre căile de acces spre sediu Comitetului Central, grupuri mari de manifestanți foarte agitați au blocat circulația pe carosabil, strigând lozinci anticeaușise și chemând locuitorii Capitalei la acțiune. La ,,Intercontinental" a fost ridicată o baricadă. Între scutierii aflați în contact cu manifestanții și rândurile militarilor erau spații în care circulau indivizi îmbrăcați civil care se repezeau printre scutieri asupra demonstranților, reținând persoane pe care le brutalizau și le aruncau în autocamioane. Ministrul apărarii naționale a ieșit de câteva ori din sediul Comitetului Central pentru a sta de vorbă cu ofițerii și militarii în termen aflați în zonă. La orele 23:00, se afla între militarii dispuși la ,,Intercontinental” . De la unele balcoane s-au aruncat asupra militarilor, inclusiv asupra ministrului, diferite obiecte. Atunci, generalul Vasile Milea a ordonat maiorului Dorel Amăriucăi să se execute o salvă de avertisment. Militarii au tras în aer, dar pe acest fond sonor, din câteva locuri (acoperișuri, balcoane, ferestre), s-a tras și cu muniție lacrimogenă, care nu exista în dotarea subunitaților armatei existente în zonă. În această situație, generalul Vasile Milea a ordonat militarilor să nu mai tragă nici măcar în sus. Chemat de ministrul apărării naționale, generalul-locotenent Ion Hortopan a fost înștințat că, întrucât există informații că la Casa Republicii se acționează cu exploziv să ia două companii din subordinea maiorului Amăriucăi, cu ajutorul cărora să treacă la apărarea acestui edificiu. După ce a organizat și a asigurat îndeplinirea acestei dispoziții, acesta i-a raportat generalului Milea, apoi s-a înapoiat la comandament. După o jumătate de oră, generalul Vasile Milea a ordonat maiorului Valentin Roșca, comandantul unei companii de tancuri din U.M.01210 București, să înlăture baricada în flăcări de la ,,Intercontinental” (după ce se încercase acest lucru cu un transportor amfibiu blindat de la U.M.01305 București care a luat foc și a fost părăsit de echipaj lângă baricadă, existând pericolul explodării muniției rămase în interior). Acțiunea înlăturării barivadei a fost anunțată prin portavoce, cerându-se celor aflați în spatele ei să părăsească zona. Când primul tanc s-a apropiat de baricadă, o autobasculantă ce nu aparținea armatei, abandonată în mers de șofer a parcurs în diagonală distanța dinapoia baricadei, deplasându-se în viteză spre una din extremitațile acesteia de care s-a izbit și a luat foc. Nu a fost accidentată nicio persoană. În acel moment spațiul nefiind ocupat de manifestanți. Tancurile au trecut peste baricadă cu viteză redusă. Primul a trecut tancul condus de plutonierul-major Victor Neagu, apoi, în ordine: cele conduse de sergentul-major Cristian Dumitrescu, plutonierul Gheorghe Dobre, maiorul Valentin Roșca și sergentul-major Alexandru Rusea. În afară de mecanicii-conductori, tancurile nu mai aveau la bord alți membri ai echipajelor, astfel că este exclusă executarea focului cu armamentul din dotare, mecanicul-conductor neavând tehnic această posibilitate. Demonstranții s-au refugiat spre stația de metrou și pe străzile laterale. După trecerea tancurilor două transportoare amfibii blindate ale Ministerului de Interne, echipate cu dispozitive de împins, care staționau pe spațiul verde din fața Teatrului Național au intrat pe Bulevardul 6 Martie. Primele 3 tancuri s-au deplasat pe Bulevardul Republicii spre Piața Rosetti oprindu-se în dreptul Departamentului Agriculturii. Două s-au îndreptat spre Piața Unirii, revenind după un ocol în dispozitiv, alături de celelalte. Aici, împreună cu dispozitivul organizat de militarii din U.M.01908 București, au blocat accesul pe străzile adiacente fără să se folosească armamentul. După înlăturarea baricadei, în urma tancurilor și transportoarelor amfibii blindate, forțele de ordine din Ministerul de Interne, militarii din U.M.01908 București și de la Academia Militară s-au deplasat spre Piața Unirii.
22 decembrie 1989
Ora 01.00, rezistența revoluționarilor bucureșteni este înăbușită. Generalii Vasile Milea și Iulian Vlad îl informează pe Nicolae Ceaușescu despre acest lucru. La scurt timp numeroase grupuri de revoluționari se deplasează în cartierele muncitorești ale Capitalei, unde relatează despre atrocitațile săvârșite la ,,Intercontinental” și cer populației să vină dimineața devreme în centrul orașului să protesteze, să ceară și să determine alungarea lui Nicolae Ceaușescu. Între orele 03:00-07:00, pe baza ordinelor ministrului apărării naționale au fost efectuate restructurări ale dispozitivelor și mișcări de forțe, astfel încât, în jurul orelor 06:00, situația era următoarea: o parte din efectivele Academiei Militare (320 ofițeri) a fost trimisă la unitate, iar celelalte (circa 400) au rămas în zona Pieței Palatului; U.M.01908 București a intrat în dispozitiv de blocare în Piața Rosetti (272 de militari) și la Institutul de Arhitectură (122 militari); U.M.01026 București a trimis două companii (200 de militari) la ,,Intercontinental” și Teatrul Național pentru a forma cordoane; circa 500 de militari, 30 de transportoare amfibii blindate și 14 tancuri din U.M.01210 București au rămas în dispozitiv în Piața Palatului și la Scala, iar U.M.01305 București cu 400 militari în termen și 15 transportoare amfibii blindate, în zona Piața Palatului- str 13 Decembrie – Piața Unirii. Din primele ore ale dimineții zilei de 22.12.1989, au fost semnalate deplasări ale unor mari coloane de muncitori care se îndreptau spre centrul Bucureștiului. În jurul orelor 07:00, au început să se adune din noi manifestanți la Universitate. Pe fondul situației create, Nicolae Ceaușescu a ordonat ministrului de interne și ministrului apărării naționale să ia măsuri ferme, inclusiv folosirea armamentului, în vederea interzicerii ocupării zonei centrale a Capitalei de către demonstranți, amenințându-i că orice reținere din partea lor va fi apreciată ca trădare și sancționată în consecință. Presat de dictator, ministrul apărării naționale a ordonat aducerea de noi trupe în București din U.M.01057, 01091 și 01069 Mihai Bravu, U.M.01303 Târgoviște, U.M.01088 Slobozia.
La orele 08:10, din ordinul ministrului, generalul-maior Gheorghe Voinea, comandantul Armatei 1, a trimis un detașsament format din militari aparținând U.M,01210, 01308 și 01246 București spre întreprinderea Turbomecanica (cartierul Militari) pentru a bloca afluirea coloanelor de manifestanți dinspre zona industrială și din afara orașului. Detașamentul s-a deplasat pe itinerariul str.Drumul Sării, bd. Ghencea, bd. Moghioroș, bd. Păcii fără a se întâlni cu demonstranții, astfel încât s-a înapoiat la cazarmă în jurul orelor 10:00. Tot în această perioadă Academia Militară a instalat un dispozitiv pentru blocarea accesului spre centru dinspre șos. Panduri și str. Drumul Taberei. După circa o oră, dispozitivul a fost fără incidente. Două elicoptere militare au executat cercetarea aeriană a municipiului, transmițând informații despre constituirea nucleelor de manifestanți și deplasarea coloanelor. În încercarea de a evita o ciocnire între manifestanți și forțele de ordine un elicopter a aruncat manifeste prin care populația era îndemnată să nu participe la manifestările de stradă. La ora 08:30, la Comitetul Central al Partidului Comunist Român din București are loc o scurtă ședință în cursul căreia, extrem de iritat, Nicolae Ceaușescu cere generalului Vasile Milea și lui Tudor Postelnicu să ia toate măsurile pentru a-i împiedica pe manifestanți să pătrundă în Piața Palatului, folosindu-se în acest scop chiar armamentul din doatare. Ca urmare, ministrul Apărării Naționale ordonă să se aducă în București unitați de blindate de la Târgoviște, Mihai Bravu și Slobozia, iar în centrul Capitalei să se disloce mai multe tancuri. În acest timp, elicoptere militare survolează Bucureștiul și aruncă manifeste prin care îndemna populația să nu răspundă provocărilor. La Universitate, grupurile masive de muncitori încep să discute cu militarii din dispozitiv. La ora 09:20, după ce fusese apostrofat extrem de dur de către Nicolae Ceaușescu, generalul Vasile Milea obosit și abătut se interesează de situația trupelor din provincie (care fuseseră chemate în București) apoi urcă la etajul șase al sediului Comitetului Central, unde s-a sinucis, decedând în timp ce era transportat spre Spitalul Militar Central. Informat despre acest lucru de către colonelul Corneliu Pârcălăbescu, Nicolae Ceaușescu îl consideră pe Milea trădător, preia direct conducerea forțelor armate și decide introducerea Stării de Necesitate în întreaga țară. Apoi îl cheamă la Comitetul Central pe generalul Victor Stănculescu.
Cadrele militare și militarii în termen ce se găseau în dispozitive începuseră să dialogheze cu demonstranții. Anunțarea sinuciderii generalului Vasile Milea și faptul că acesta a fost făcut trădător de către Nicolae Ceaușescu a amplificat starea de neîncredere și suspiciune la adresa dictatorului. Militarii au intuit că asemenea acuzații din partea lui Nicolae Ceaușescu au pornit de la ordinul generalului, ca militarii să nu execute foc asupra manifestanților. Aceste convingeri au contribuit la amplificarea procesului de clarificare si fraternizare cu revoluționarii. Militarii au adoptat o atitudine pasivă în privința reprimării revoluției, au fraternizat cu aceștia, iar în multe locuri manifestanții s-au urcat pe transportoarele amfibii blindate și pe tancuri.
II.3 Trecerea armatei de partea poporului și ponderea acesteia în răsturnarea regimului comunist
Evenimentele din decembrie 1989 au fost importante în toate orașele din țara, însă ele au atins un punct maxim în capitala țării, București. Evenimentele petrecute aici, derulate în paralel, altele în continuarea celor de la Timișoara și celorlalte orașe au jucat un rol decisiv în răsturnarea regimului comunist din România. Cum evenimentele cele mai impotante și semnificative din revoluție au avut loc în București, armata a fost conectată mai mult decât oriunde la evenimentele ce au avut loc în capitală, rolul acesteia a fost unul major și decisiv în reușita revoluției. Un aspect esențial ce deosebește situația din garnizoana București de celelalte garnizoane din țară este reprezentat de faptul căîn capitală ordinele date de Nicolae Ceaușescu veneau de foarte aproape, iar posibilitatea ca executarea lor să fie verificată și supravegheată de acesta sau de oamenii săi de încredere era una foarte mare.
Conducerea armatei a fost împotriva scoaterii unitaților din cazărmi, au încercat să tergiverseze pe cât posibil ordinele date de Nicolae Ceaușescu, să reducă pe cât posibil proporțiile angajăriimilitarilor într-o acțiune străină misiunii lor pentru care nu se pregătiseră niciodată. Scoaterea unitaților militare s-a făcut treptat numai sub presiunea ordinelor dictatorului și în proporții mult mai reduse decât cerea Nicolae Ceaușescu. Dovada acestui fapt este reprezentată de faptul că armata a scos decât o parte restrânsă din totalul efectivelor și tehnicii de luptă de care dispunea în acele zile în garnizoana București. Ministrul Vasile Milea a ordonat aducerea anumitor unitați din granizoanele din apropierea Bucureștiului. Acest ordin a fost dat pentru a se justifica în fața dictatorului că a luat toate măsurile pentru a-i executa și îndeplini dispozițiile.
Misiunile încredințate unitaților militare în Capitală au constat în întărirea forțelor de ordine pentru interzicerea accesului spre clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în închiderea trecerii demonstranților spre centrul orașului, deblocarea circulației și apărarea unor obiective. Trebuie precizat că nici în București, unitațile militare nu s-au angajat în niciun loc în reprimarea mulțimii care manifesta împotriva dictaturii ceaușiste. Dacă cei aproximativ 4000 de militari aflați, la un moment dat, în dispozitive în centrul Capitalei, ar fi întrebuințat armamentul individual din dotare, dacă echipajele de pe tancuri și transportoarele amfibii blindate ar fi executat foc cu mitralierele de la bordul acestor mijloace într-adevăr pe străzi ar fi fost un adevărat carnagiu. Dar n-a fost nici pe departe așa. Cu armamentul individual s-a executat, în câteva rânduri, foc de avertisment în sus și numai atunci când presiunea și agresivitatea celor aflați în fața cordoanelor puneau în primejdie securitatea fizică a militarilor. Scoaterea mijloacelor blindate a avut o singură rațiune, aceea de intimidare, descurajare și protecția efectivelor. Rolul principal al tancurilor la ,,Intercontinental” n-a fost să treacă cu senilele peste demonstranți ci să înlăture baricada ridicată de manifestanți și să deblocheze circulația. Violențele ce s-au produs în noaptea de 21 și 22 decembrie 1989 nu se datorează armatei ci acelor elemente din rândul forțelor de ordine specializate, care au provocat victime, atât prin bătăi, cât și prin foc executat, dintre blocuri, de pe acoperișuri și de la ferestre, precum și din flancurile dispozitivului militar, folosindu-se de fondul sonor produs de salvele de avertisment executate în sus de soldați.Existența dispozitivelor comune alcătuite din scutieri, milițieni, cadre ale Ministerului de Interne, în uniformă și în civil care acționau individual, trupe de securitate cărora le-au fost alăturate și efective aparținând Ministerului Apărării Naționale, a creat condițiile ca responsabilitațile să nu poată fi bine delimitate, iar armata să fie incriminată pentru fapte reprobabile pe care nu le-a săvârșit. În Raportul Procuraturii Militare și în celelalte documente se evidențiază clar faptul că însăși structura dispozitivelor constituite nu permitea militarilor să execute foc asupra manifestanților, întrucât în fața lor se găseau, de fiecare dată, unu-două rânduri de scutieri ai Ministerului de Interne. Un exemplu în acest sens l-a constituit barajul din zona ,,Dalles-Intercontinental”, unde au avut loc principalele evenimente. În fața militarilor aparținând Ministerului Apărării Naționale s-au aflat permanent unu-două rânduri de scutieri ai Ministerului de Interne, milițieni, transportoare amfibii blindate printre care se aflau intercalați soldați din trupele de securitate și elevi de la Școala de Miliție Băneasa. În același context, se cer reamintite situațiile din ziua de 21.12.1989, orele 16:30 și 23:00, când, în pofida ordinelor exprese ale lui Nicolae Ceaușescu, ministrul apărării naționale aflat în mijlocul militarilor în zona hotelului ,,Intercontinental” a ordonat clar ,,să nu se tragă”, iar în ziua de 22.12.1989 cu 15 minute înainte de a se sinucide, s-a transmis din nou ordinul ,,Rondoului*”. ,,Nu se trage în oameni. Militarii să se retragă lângă tehnica de luptă, să nu provoace și să nu răspundă la provocări”. Prin aceste faptese arată că acțiunea armatei în evenimentele din decembrie 1989 nu a fost una represivă, în afara puținelor incidente izolate, armata a evitat în toate momentele să acționeze represiv, să folosească armamentul din dotare. Aceste lucruri au fost realizate în pofida ordinelor aberante venite de la Nicolae Ceaușescu și acoliții acestuia. Momentul sinuciderii generalului Vasile Milea a reprezentat un moment decisiv în trecerea armatei de partea revoluției. Este important de precizat că deși armata nu a sprijinit revoluția de la început, aceasta nu a acționat împotriva cetațenilor ce protestau împotriva regimului comunist, mai mult odată cu sinuciderea generalului Vasile Milea și fuga cuplului dictatorial, armata a sprijinit în totalitate revoluția și revoluționarii. În 1989, România a fost singurul stat unde s-a încercat punerea armatei și folosirea ei ca un intrument de forță pentru a înăbuși acțiunea protestatarilor. Armata a respins acest rol compromițător, a intuit în acele momente cursul evenimentelor, s-a alăturat din mers forțelor antidictatoriale, devenind un factor de putere pe care s-a sprijinit revoluția. Ponderea armatei în răsturnarea regimului comunist a fost reprezentată de trecerea de partea revoluționarilor, fapt ce a grăbit și asigurat în fapt victoria revoluției, a evitat dezlănțuirea unui război civil, a schimbat raportul de forțe în favoarea revoluționarilor. În același timp, prin neacceptarea ajutorului militar din afară, armata și-a manifestat și în acele momente de cumpănă, de confuzie și incertitudine politică, fidelitatea față de principiile independenței și suveranitații statului român. Locul, rolul și acțiunile armatei române în evenimentele din decembrie 1989 au confirmat încă odată că armata română a fost și a rămas o instituție prin care poporul român a reușit să își recâstige libertatea, în momentele cheie ale istoriei naționale, ea s-a aflat întotdeauna alături de cei care au luptat pentru interesele țării. Astfel ponderea armatei în răsturnarea regimului dictatorial din România a fost una însemnată, făcându-se cu sacrificii mari. Armata era instituția cu cea mai mare forță din stat, iar trecerea și acțiunea alături de popor au făcut ca idealul revoluționarilor de a îndrepta statul român spre un stat liber si democratic să prindă contur. Astfel ponderea armatei în răsturnarea regimului condus de Nicolae Ceaușescu a îmbrăcat un caracter decisiv, iar importanța acțiunilor armatei a înclinat decisiv balanța în favoarea celor ce doreau libertate și democrație în România.
II.4 Acțiunea armatei după data de 22 decembrie 1989 și retragerea acesteia în cazărmi, revenirea la starea de normalitate
În ziua de 22 decembrie 1989, la orele 10:45, generalul-locotenent Victor Stănculescu a cerut prin grupa de ofițeri transmisioniști aflați în clădirea Comitetului Central să se comunice unitaților militare din București ordinul să se desprindă din dispozitive și să se retragă în cazărmi. Ca urmare a acestui ordin, începând cu orele 11:00, s-au retras în cazărmi efectivele U.M.01210, 01305, 01026 București și Academiei Militare, iar unitațile aflate în marș spre Capitală au fost dirijate în cazărmile din șoseaua Olteniței. Este important de precizat că a revenit în București, în jurul orelor 02:20, după ce s-a odihnit câteva ore, generalul-locotenent Victor Stănculescu, nedorind să se implice în represiunea pe care Nicolae Ceaușescu o punea la cale în Capitală, a apelat dimineața, în jurul orelor 05.00, la generalul-maior dr. Niculescu din Spitalul Militar Central care i-a pus piciorul în gips, declarându-l indisponibil. Cu toate acestea, în jurul orelor 08.00, a fost chemat de generalul Vasile Milea la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român. După propria declarație, a sosit la sediu Comitetului Central, aproximativ la orele 10:00. Aici a luat legătura cu generalul Voinea care i-a făcut o sumară prezentare a situației, ulterior, colonelul Pârcălăbescu l-a informat asupra circumstanțelor în care se sinucisese generalul Milea. Dându-și seama de momentul limită la care se ajunsese a intrat în camera transmisioniștilor, a întrebat dacă au legături și le-a cerut să comunice unitaților să se desprindă și să se retragă în cazărmi. La ora 12:06. Nicolae și Elena Ceaușescu părăsesc sediul Comitetului Central din București, simbol al puterii comuniste timp de mai multe decenii, într-un elicopter comandat de locotenent-colonelul Vasile Maluțan care aterizase pe terasa clădirii. Vestea că Nicolae și Elena Ceaușescu au părasit Comitetul Central provoacă un entuziasm general în întreaga țară.
La ora 13:30. Ajuns la sediul Ministerului Apărării Naționale, generalul-locotenent Victor Stănculescu cere să i se scoată ghipsul de la picior. Totodată, el se alătură grupului de generali și ofițeri din cadrul Marelui Stat Major și Ministerului Apărării Naționale care pregăteau două note telefonice cu importanță deosebită pentru Armată: Nota telefonică nr.37,,Unitățile militare de pe întreg cuprinsul țării se retrag în cazărmi, în ordine și calm, fără a se lăsa dezarmate sau dispersate. Unitațile militare care sunt angajate în fața sediilor comitetelor județene de partid vor calma spiritele fără să tragă, după care se retrag în cazărmi. În unitați se va organiza apărarea cazărmilor și a tuturor obiectivelor militare”. Și Nota telefonică nr.38 ,,Se vor executa numai ordinele primite de la Ministerul Apărării Naționale. Față de cele ordonate, comandanții militari să asigure paza obiectivelor civile de importanță deosebită cu subunitați înarmate care să nu tragă decât în situația în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. Pentru stabilirea prioritaților în asigurarea pazei comandanți militari să se pună de acord cu reprezentanții organelor locale. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe brațul stâng banderolă tricoloră”, concomitent, generalul-locotenent Victor Stănculescu a dat dispoziții pentru reținerea și punerea sub pază a generalului-locotenent Ilie Ceaușescu. La orele 14:45, generalul-locotenent Victor Stănculescu a cerut trimiterea unor subunitați de infanterie și parașutiști pentru întărirea pazei și apărării Televiziunii Române. Misiunea a fost încredințată locotenent-colonelului Marin Oană, comandantul U.M.01210 București, având la dispoziție 33 de cadre și 286 militari în termen, 2 tancuri și 17 transportoare amfibii blindate, precum și o subunitate din U.M.01842 Titu care conținea 18 cadre și 94 de militari în termen, condusă de maiorul Ilie Croitoru. Dispozitivul a fost realizat integral la orele 17.00 în data de 22.12.1989. Comandant unic a fost numit locotenent-colonelul Marin Oană. Importante efective și tehnică militară au fost trimise între orele 14.15-16.00, la diferite obiective din Capitală cu misiunea de a asigura paza și apărarea acestora, printre care: Palatul Primăverii (un pluton din U.M.01877 Pantelimon și două companii din U.M.01026 București), Piața Palatului (trei companii și două transportoare amfibii blindate din U.M.01026 București, o companie din U.M.01908 București și 8 transportoare amfibii blindate din U.M.01210 București), Banca Națională (un detașament din U.M.01026 și 01046 București), Radiodifuziunea Română (două companii din U.M.01908 București, un tanc și trei transportoare amfibii blindate din U.M.01210 București). De asemenea, au fost instalate gărzi din U.M.01035 București la Palatul Telefoanelor și întreprinderile: Acumulatorul, Neferal, I.C.A.B, I.D.E.B, U.M.01829 a constituit un detașament din 100 de militari pentru a întări paza și apărarea C.A.A.T. În jurul orelor 18:30, s-a deschis focul în principalele obiective apărate de armata. Din cauza amplificării acțiunilor desfășurate de elemente ostile, între orele 19:30-20:00, la ordinul comandamentului militar constituit la sediu fostului Comitet Central, în Piața Palatului au fost aduse noi forțe (30 de tancuri din U.M.01060 Pantelimon, 19 tancuri din U.M.01046 București, cercetași din U.M.01051 și 01220 București, parașutiști din U.M.01842 Titu). Alături de efectivele armatei au acționat un număr de revoluționari înarmați precum și cadre și militari în termen aparținând Ministerului de Interne. În urma schimbului de focuri au fost inciendate parțial Palatul Republicii, Biblioteca Centrală Universitară și alte clădiri din zona din care se trăgea asupra militarilor și civililor. Pentru anihilarea teroriștilor, diversioniștilor a fost destinat un detașament de parașutiști din U.M.01842 Titu care, în condiții dificile ce nu permiteau o cooperare bună cu tancurile din Piața Palatului, a reușit să pătrundă, cu prețul pierderii a 11 oameni (2 morți și 9 răniți), în Palatul Republicii și să treacă la apărarea acestuia, a Muzeului Național și hotelului ,,București”.
În Piața Palatului unitațile militare au fost atacate de la început cu foc tras de indivizi necunoscuți de pe blocul Romarta, din turla Bisericii Krețulescu, de la ferestrele blocurilor. Nici nu coborâseră din mașini în fața clădirii fostului Comitet Central când asupra militarilor din Regimentul de gardă s-au dezlănțuit dinspre blocul Romarta tiruri de armă automată. Un glonț l-a lovit pe caporalul Traian Burșova în picior. Localizând de unde se tragea, căpitanul Cristian Mircea și locotenentul-major Daniel Dinea au pătruns în clădirea Romarta cu câțiva soldați. Focul în interior a încetat numai pe la orele 03:00. Spre dimineață, verificându-se toate încăperile, s-au găsit doar urme de sânge, tuburi de cartușe, lăzi cu muniție și sticle, unele încă pline cu benzină. Fostul sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român devenise terenul unei noi confruntări acerbe cu diversioniștii aflați în interior sau pătrunși odată cu revoluționarii în clădire. Au deschis focul ucigând cu sânge rece numeroase persoane, inclusiv militari din Regimentul de Gardă trimiși să asigure paza. Sergentul-major Puiu Mihailovici împreună cu sergentul-major Petre Mihalache își ocupaseră locul în dispozitivul de apărare la etajul doi, intrarea B. Nu au stat decât câteva minute pentru că în momentul când sergentul-major Mihailovici a ridicat capul deasupra pervazului pentru a observa clădirile de vizavi a fost împușcat cu 3 gloanțe în cap. S-a tras din fostul sediu al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist, de pe strada Onești. Din cauza numeroaselor zvonuri și informații false provenite din diferite surse, referitoare la acțiuni și mișcări de forțe teroriste, generalul-maior Ștefan Gușă a dispus să se treacă la supravegherea intrărilor în Capitală: Șoseaua Nordului de către U.M.01829 București și Șoseaua Chitila de către U.M.01210 București. De asemenea s-a ordonat aducerea de noi unitați militare pentru apărarea Bucureștiului: U.M.01065 Popești-Negoești, 01088 Slobozia, 01270 Focșani, 01247 Galați, 01724 Giurgiu, 01481 Medgidia, 01841 Caracal. La orele 21:40 la Academia Militară s-a deschis focul. Elemente necunoscute au tras atât din interior, de pe terasă și din unele încăperi ale pavilionului A, de la 1-2 ferestre ale camerelor căminului pavilionului B, cât și din exterior din părculețele de pe strada Dr. Rainer și Dr. Bagdasar, din direcția căminului de studenți din Șoseaua Panduri nr.90, dinspre stația de betoane și de pe clădirea cu etaj din incinta Uzinelor Chimice Române. Au căzut lovite de gloanțe primele victime: colonelul Lambru Nicolae Gomoescu, căpitanul Dumitru Petrescu, căpitanul Dorel Vasile, salariatul civil Gheorghe Manica- morți și alte 10 persoane rănite.
23 decembrie 1989
La ora 01:15, în fața Ministerului Apărării Naționale se produce un alt tragic incident, soldat cu cinci morți și opt răniți, victime fiind de această dată militari ai Academiei Tehnice Militare, chemați în ajutor. În ziua de 23.12.1989, unitațile militare din București au continuat să respingă atacurile teroriste concentrate asupra punctelor strategice, îndeosebi asupra sediului fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român, localurilor Ministerului Apărării Naționale, Televiziunii și Radiodifuziunii, Palatul Telefoanelor, Aeroportul Otopeni, centralele telefonice și telegrafice. Unitațile militare au fost, cu preponderență, ținta unor acțiuni continue, executate cu scopul vădit de a bloca efectivele și tehnica de luptă în cazărmi. În această situație deosebit de dificilă conducerea superioară a armatei a adoptat noi măsuri pentru contracararea acțiunilor diversioniste și apărarea obiectivelor. Comandamentul Armatei 1 a repartizat noi efective și tehnică militară la următoarele obiective: Televiziune, 19 transportoare amfibii blindate din U.M.01210 București, 14 tancuri și trei transportoare amfibii blindate dun U.M.01060 Pantelimon, cu aproximativ 200 de militari în termen. Piața Palatului, 8 transportoare amfibii blindate și 35 de militari în termen din U.M.01305 București, 41 de tancuri și 13 Transportoare amfibii blindate din U.M.01060 Pantelimon și 01046 București. Palatul Telefoanelor, 3 transportoare amfibii blindate și 20 de militari în termen din U.M.01305 București. Aeroportul Otopeni, 4 tancuri și 17 militari în termen din U.M.01305 București. Aeroportul Băneasa, 5 tancuri, un transportor amfibiu blindat și 62 de militari în termen din U.M.01305 București. Poșta Drumul Taberei, două transportoare amfibii blindate și 16 militari în termen din U.M.01210 București. Dispeceratul I.D.E.B, două transportoare amfibii blindate și 16 militari în termen din U.M.01210 București. Telegraful Central, 10 militari în termen din U.M.01210 București. Stațiile de pompare a apei, 100 de militari în termen din U.M.01210 București. I.C.A.B. Știrbei Vodă, 30 de militari în termen din U.M.01060 Pantelimon. Stăvilarul Ciurel, 30 de militari în termen din U.M.01305 București. Spitalul ,,Budimex”, 30 de militari în termen din U.M01305 București. Banca Națională, 18 militari în termen din U.M.01057 Mihai Bravu. Consiliul Popular sector 4, 30 de militari în termen din U.M.01305 București. Întreprinderea ,,Acumulatorul”, 30 de militari în termen din U.M.01060 Pantelimon. Întreprinderea ,,Neferal”, 30 de militari în termen din U.M01230 Pantelimon. Luptele au continuat în punctele cheie apărate de armata română pe tot parcursul zile de 23 decembrie 1989. Un punct fierbinte a fost la Televiziunea Română, unde au fost numeroase schimburi de focuri între armata și teroriști. La ora 13:30, revenit din sediul Comitetului Central la sediul Ministerului Apărării Naționale, generalul Ștefan Gușă discută și el cu generalul Moiseev, căruia îi comunică faptul că în calitatea sa de șef al Marelui Stat Major al armatei nu a solicitat și nu va solicita vreun ajutor militar sovietic. Apoi discută și cu generalul Karpaty, ministrul ungar al Apărării și cu șeful Marelui Stat Major al armatei bulgare. Seara , referindu-se la teroriști, Ion Iliescu declară următoarele la Televiziune: ,,Datorită acțiunilor criminale ale unor bande de teroriști instruiți special pentru luptă împotriva maselor populare și apărarea dictatorului, activitatea noastră, a Consiliului, nu s-a putut desfășura normal în cursul acestei zile. Am fost nevoiți să dăm prioritate acțiunilor coordonate de luptă împotriva teroriștilor”. Apoi face cunoscut faptul că în funcția de ministru al Apărării Naționale a fost numit generalul Nicolae Militaru (ajutat de generalii Ștefan Gușă și Victor Stănculescu, ca prim-adjuncți), că Nicolae și Elena Ceaușescu au fost arestați și se află sub pază militară, la fel și Ilie și Nicu Ceaușescu, Ion Dincă, Tudor Postelnicu, Emil Bobu ș.a, că s-a acționat pentru buna desfășurare a activitaților economice și că au fost eliberați deținuții politici. Noaptea, după ce au primit informația că pe Bulevardul Ghencea din București vor trece două autoturisme ,,Dacia 1300” (furate) care transportau teroriști, militarii din zonă deschid focul și le împușcă mortal pe Marioara Anghel care conducea autoturismul proprietate personală și pe fiica acesteia, Cătalina Anghel în vârstă de 3 ani. Tot în Capitală, Toma Poenaru, somat de un militar în apropierea Oficiului poștal nr.2, lasă la un moment dat, mâinile în jos, și este împușcat mortal.
24 decembrie 1989
În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, între orele 23:30-02:00, două echipaje din U.S.L.A. îmbarcate pe două A.B.I-uri au ajuns pe str. Ho și Min, de unde au virat la dreapta pe str. Drumul Taberei în imediata apropiere a dispozitivului companiei de tancuri din U.M.01303 Târgoviște, realizat în fața sediului Centrului de Calcul al Ministerului Apărării Naționale. În acest loc au staționat 20-30 de minute fără a avertiza sau a-și semnala prezența. Fiind descoperite de apărători, aceștia au raportat la Grupa Centrală de Coordonare a acțiunilor de pază și apărare a clădirii ministerului. Colonelul Ion Safta, care a menționat că nu are cunoștință de apartenența și misiunea celor două blindate, a ordonat să se cerceteze și, în caz extern, să se riposteze cu foc pentru a fi nimicite. În urma desfășurării luptei care a durat 25 de minute (între orele 02.15-02.40) cele două A.B.I-uri distruse au rămas în fața sediului Ministerului Apărării Naționale.
Pentru ziua de 24.12.1989, în garnizoana București, efectivele din subordinea Armatei 1 au fost repartizate după cum urmează: Televiziune, un tanc, 13 transportoare amfibii blindate, 22 de ofițeri, 16 maiștrii militari și subofițeri, 298 militari în termen din U.M.01210 București, 10 tancuri din U.M.01303 Târgoviște, 4 tancuri din U.M.01060 Pantelimon, 4 transportoare amfibii blindate din U.M.01065 Popești. Piața Palatului, 8 transportoare amfibii blindate, 10 ofițeri și 32 militari în termen din U.M.01305 București, 33 tancuri din U.M.01060 Pantelimon, 15 tancuri din U.M.01046 București, trei transportoare amfibii blindate din U.M.01220 București. Radiodifuziune, 6 transportoare amfibii blindate, doi ofițeri, 10 subofițeri, 230 de militari în termen din U.M.01210 București. Palatul Telefoanelor, 11 militari în termen din U.M.01210 București, trei transportoare amfibii blindate și 82 de militari în termen din U.M.01305 București. Aeroportul Otopeni, 4 tancuri, un transportor amfibiu blindat și 27 de militari în termen din U.M.01305 București, 6 tancuri, 9 transportoare amfibii blindate, trei tunuri calibru 76mm, 7 M.L.I-uri și 500 de militari în termen din U.M.01065 Popești. Aeroportul Băneasa, 12 militari în termen din U.M.01210 București. Telegraful Central, 11 militari în termen din U.M.01210 București. Stașia de purificare a apei Roșu, două transportoare amfibii blindate și 98 de militari în termen din U.M.01210 București. Poșta Drumul Taberei, trei transportoare amfibii blindate și 8 militari în termen din U.M.01210 București. Ministerul de Interne, 4 transportoare amfibii blindate și 22 de militari din U.M.01210 București. C.A.A.T-dispecerat, 11 militari în termen din U.M.01210 București. Comandamentul Armatei 1, 7 tancuri din U.M.01303 Târgoviște. Depozitul Jilava, 30 militari în termen din U.M.01305 București. Depozitul Broscărie, 25 de militari în termen din U.M.01210 București. Stașia C.F.R Chitila-Triaj, două tancuri și 8 militari în termen din U.M.01210 București. Banca Națională, 30 de militari în termen din U.M.01046 București. Spitalul Militar Central: un tanc și 4 militari în termen din U.M.01210 București. Spitalul ,,Budimex”, două transportoare amfibii blindate și 51 de militari în termen din U.M.01305 București. Jilava-Fort, două transportoare amfibii blindate și 51 de militari în termen din U.M.01305 București. I.C.A.B Știrbei Vodă, 30 de militari în termen din U.M.01060 Pantelimon. Întreprinderea ,,Neferal”, 30 de militari în termen din U.M.01230 Pantelimon. Întreprinderea ,,Acumulatorul”, 30 de militari în termen din U.N.01060 Pantelimon. C.E.T-Progresul, un transportor amfibiu blindat și trei militari în termen din U.M.01305 București. I.M.U.C, 10 militari în termen din U.M.01305 București.
Maiorul Florică Murariu din U.M.02317 este împușcat mortal în zona parcului Moghioroș deoarece a lăsat brusc mâinile jos, în timp ce fusese oprit pentru control de către una din numeroasele echipe care se constituiseră în Capitală în acele zile. La 12:00 Televiziunea română transmite Comunicatul Consiliului Frontului Salvării Naționale prin care se aprecia că din punct de vedere militar ,,situația din Capitală și în județele țării se află sub control”. Seara, Ion Iliescu semnează Hotărârea de constituire a Tribunalului Militar Excepțional, cu misiunea de a proceda ,,de urgență la judecarea faptelor comise de Ceaușescu Nicolae și Ceaușescu Elena”, considerate a fi fost ,,deosebit de grave”. Documentul mai menționează că Tribunalul urma să judece cauza ,,în conformitate cu prevederile legale rămase în vigoare, în ce privește procedura și dreptul material penal”, că va fi alcătuit ,,în componența stabilită de legea pentru organizarea judecătorească în vigoare” urmând a se ,,asigura întocmai dreptul de apărare a făptuitorilor”. În mod concret, de organizarea procesului și îndeplinirea sentinței de condamnare la moarte (care a fost stabilită înainte de proces) s-a ocupat generalul-locotenent Victor Stănculescu.
25 decembrie 1989
În București continuă să fie uciși oameni nevinovați. În jurul orei 10, în apropierea cimitirului Eroilor Italieni, Aurel Postelnicu, aflat în zonălângă automobilul său este ucis de militarii din U.M.01246 București. În ziua de 25.12.1989, s-a continuat paza și apărarea principalelor obiective din București și s-au desfășurat acțiuni intense pentru neutralizarea elementelor teroriste și restabilirea ordinii în apropierea cazărmilor și a altor obiective. Nu s-au efectuat modificări în repartiția efectivelor și tehnicii de luptă la obiectivele încredințate pentru pază și apărare. Pe timpul nopții, acțiunile teroriste s-au intensificat, îndeosebi asupra sediului Ministerului Apărării Naționale, comandamentelor Armatei 1, U.M.01315 și 01035 București, dar nu s-a reușit pătrunderea în nici un obiectiv militar. Din ordinul ministrului apărării naționale, la ora 11:00, colonelul Nicolae Popescu din C.T.T a dispus întreruperea legăturilor în rețeaua telefonică guvernamentală până la noi dispoziții. Iar până la orele 22:00, C.T.T a descoperit și neutralizat o serie de puncte de interceptare-ascultare aparținând Ministerului de Interne. C.T.T a comunicat C.A.A.T că toate legăturile au fost secretizate și nu mai există pericol de interceptare. Începând cu ora 12:30, în dispozitivul de apărare al Ministerului Apărării Naționale a fost introdusă și U.M.01271 Focșani. La orele 13.20, la Târgoviște, Tribunalul Militar Excepțional începe să ,,judece” și îi acuză pe Nicolae și Elena Ceaușescu de genocid (60.000 de morți), subminarea puterii de stat, a economiei naționale și câte de diversiune (prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat, infracțiunea de distrugere de bunuri obstești prin distrugerea și avarierea unor clădiri). În final îi condamnă la ,,pedeapsa capitală și confiscarea totală a averii”. La ora 20:45, populația României este informată despre judecarea, condamnarea și execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu printr-un comunicat prezentat la televiziune de către crainicul Petre Popescu. Procesul și execuția dictatorului și al soției sale de la Târgoviște au produs efecte în București, revoluționarii sperau ca violențele din Capitală să scada în amploare și intensitate până la stoparea lor definitivă.
26 decembrie 1989
Pe timpul nopții de 25/26.12.1989, la Aeroportul Otopeni, au avut loc alte confruntări violente între diversioniști și subunități din U.M..01065 Popești, îndeosebi între orele 01:00-02:20 și 04:30-05:30. În ziua de 26.12.1989, au continuat atacurile grupurilor teroriste-diversioniste asupra cazărmilor și depozitelor de armament și muniție, dar intensitatea acestora a scăzut sensibil față de zilele anterioare. Nu au fost făcute modificări esențiale în repartiția efectivelor și tehnicii militare la obiectivele din garnizoană.
La ora 23:00, colonelul Radu Buliga din Comandamentul Armatei 1 a transmis ordinulca, începând cu ziua de 27.12.1989, să se retragă în cazărmi efectivele și tehnica de luptă ale U.M.01305 București și U.M.01194 Mihai bravu care se găseau la Consiliul Popular sector 4 și în Piața Dorobanți.
27 decembrie 1989
Pe timpul nopții de 26/27.12.1989, s-au înregistrat câteva încercări de infiltrare a teroriștilor în dispozitivul de luptă al U.M.01065 Popești (anihilate prin acțiunile hotărâte ale subunitaților comandate de căpitanul Adrian Ioanid și locotenentul-major Dan Jugănaru). În ziua de 27.12.1989 unitațile militare au rămas în dispozitive îndeplinindu-și misiunile primite anterior. Au fost luate măsuri de aprovizionare cu toate categoriile de muniție și materiale necesare subunitaților aflate în dispozitiv, precum și pentru întreținerea și repararea tehnicii de luptă. Grupuri răzlețe de teroriști au continuat să execute foc izolat mai ales în zona Aeroportului Otopeni, Ghencea, Șoseaua Olteniței, Palatul Telefoanelor, înregistrându-se un număr redus de morți și răniți.
28 decembrie 1989
În cursul nopții de 27/28.12.1989, au mai fost semnalate acțiuni izolate ale unor grupuri de teroriști în zona cazărmilor din Șoseaua Olteniței, asupra cazărmilor U.M.01305 și U.M.01315 s-au tras focuri repetate dinspre Institutul Medico-Legal spre S.R.T.M, dinspre Casa Parohială din Popești-Leordeni spre depozitul de muniție al U.M.01305, dinspre Liceul Auto spre parcul mașinilor de luptă al U.M.01315.
În ziua de 28.12.1989, focul diversionist a încetat.
29 decembrie 1989
În data de 29.12.1989, la ora 22:45, militarii aflați pentru paza Palatului Telefoanelor, Băncii Naționale, Stațiilor de Popmare Grozăvești și Palatului Cotroceni au raportat că asupra abiectivelor respective s-a tras din nou.
30 decembrie 1989
În data de 30.12.1989, în unități s-au continuat măsurile de asigurare a intervenției la obiective , verificarea obiectivelor, întreținerea tehnicii de luptă, paza și apărarea obiectivelor. Au fost retrase efective și tehnică de luptă de la unele obiective, iar unele unitați aduse în București (U.M.01303 Târgoviște) s-au înapoiat în garnizoanele de origine. Șeful Marelui Stat Major, generalul-colonel Vasile Ionel, a ordonat:,,să se retragă de la subunitați anumite categorii de muniție și în perioada 31.12.1089-02.01.1990 să se ia măsuri pentru sporirea vigilenței, controlul și perfecționarea dispozitivelor, asigurarea materială a militarilor din dispozitive, prevenirea degerăturilor și avarilor prin îngheț, asigurarea legăturilor, organizarea grupelor operative.
31 decembrie 1989
Pe data de 31.12.1989, s-a pus în aplicare măsurile ordonate. Nu au intervenit alte elemente.
CAPITOLUL III. Interviuri cu participanții la evenimentele din decembrie 1989 în București
III.1 Interviu cu Teodor Brateș
Teodor Brateș era redactorul șef adjunct al programului de Actualitați din Televiziunea Română în anul 1989. Interviul a fost realizat prin intermediul a opt întrebări, vizând în special acțiunea armatei și a militarilor, fiind înregistrate audio. Evenimentele petrecute în decembrie 1989 la Televiziunea Română au fost de o importanță crucială în cadrul revoluției, contribuind semnificativ la reușita acesteia. Fluiditatea evenimentelor petrecute la televiziune și volumul foarte mare de informații ce se transmitea prin intermediul acesteia au făcut din aceasta un punct esențial. S-a dovedit a fi de o mare importanță strategică în ceea ce privea informarea populației, ajutând decisiv la preluarea puterii de către revoluționari și oferindu-le acestora o posibilitate de interacțiune cu cetățenii, contribuind astfel la legitimitatea acțiunilor demarate de aceștia. În momentul declanșării evenimentelor , timp de trei zile și trei nopți, în majoritatea timpului, la pupitrul studioului din care se transmitea se afla Teodor Brateș. Acesta reprezenta punctul de interconectare a sutelor și miilor de poteci făcute în acele zile prin fața camerelor de luat vederi din Televiziunea Română, jucând rolul axului în jurul căruia gravitau o serie de fapte, întâmplări, replici, informații, întrebări și atitudini.
Teodor Brateș a fost implicat direct, fiind în plan central în cadrul evenimentelor petrecute la televiziune, astfel interviul acordat de acesta revelă o serie de fapte și întâmplări, relatate de o persoană ce a trăit pe viu revoluția la Televiziunea Română.
1.Care era fluxul informațional, cum se verfica veridicitatea informațiilor?
,,Fluxul informațional era asigurat pe mai multe căi. Funcționa agenția de presă Agerpres, care transmitea știri pe sursele ei. Pentru informațiile externe funcționau agenții importante, noi având acces la France-Presse, iar grosul informațiilor era transmis direct de către participanții la revoluție, care veneau direct din stradă. De asemenea informațiile veneau și prin intermediul telefoanelor. Trebuie să ținem seama ca erau niște condiții deosebite în acele momente, astfel posibilitatea de a se verifica informațiile după toate exigențele nu exista. Atunci când se primeau telefoane de la persoane din afara televiziunii, cetățenii respectivi erau rugați să lase numărul de telefon, aceștia fiind sunați din nou pentru a transmite informațiile. Acest sistem se folosea și la salvare și la miliție pentru a ajuta la identificarea persoanelor ce vroiau să transmită informații. Volumul informațiilor era imens, era vorba și de mii de știri în câteva ore, iar selectarea acestora se făcea în principal de un grup care lucra în regia studioului 4, iar apoi îmi erau oferite mie sau altor prezentatori. Erau mai multe tipuri de știri. Știrile despre acțiunile militare, începând cu ziua de 22 decembrie, aproximativ ora 19 când în urma imaginilor transmise din actuala Piață a Revoluției, ne-am dat seama că încep acțiuni armate de amploare. La etajul 11 în blocul turn al televiziunii se formase un comandament militar, din acea clipa toate știrile ce se refereau la confruntări armate sau aveau implicații de acest gen se difuzau doar după ce primeau avizul celor ce se aflau la etajul 11. Prin urmare, limitându-ne la informațiile cu caracter militar, acestea au avut toate, avizul acelor cadre de conducere aflate la etajul 11 al televiziunii.”
Datorită contextului și datorită importanței televiziunii, este cert faptul că fluxul mare de informații la care face referire Teodor Brateș era unul real și dificil de sortat în condițiile revoluției.Din cauza fluxului mare de informații și a numărului mic de persoane ce erau însărcinate cu sortarea acestora, unele informații transmise pe post au fost eronate, iar alte informații au fost transmise către televiziune în scopul dezinformării.
Se poate afirma cu certitudine că știrile primite prin intermediul agențiilor de presă Agerpres și France-Presse erau adevărate și puteau fi transmise prin televiziune fără a fi puse sub semnul întrebării. Informațiile furnizate de diverse persoane prin telefoane trebuiau verificate, însă această verificare de multe ori era precară sau nu exista deloc, astfel strecurarea știrilor false nu putea fi stopată.
Informațiile ce aveau caracter militar, după data de 22 decembrie, când schimburile de focuri dintre armată și teroriști s-au intensificat, au avut acordul comandamentului militar ce se formase la etajul 11 din clădirea televiziunii. Teodor Brateș afirmă ca nu s-au transmis informații de natură militară fără să fie avizate în prealabil de către acest comandament. Cu toate acestea, anumite informații militare au fost eronate stârnind panică atât printre oamenii aflați în televiziune cât și printre sutele de mii de telespectatori ce priveau o revoluție transmisă în direct. Chiar dacă la televizune în acele momente se aflau cadre militare, care dețineau funcții de conducere în armată, aceștia nu erau în posesia anumitor informații militare. Clădirea televiziunii nu era tocmai locul cel mai potrivit pentru a da indicații și comezi, astfel controlul trupelor nu putea exercitata în condiții optime.
O analiză pertinentă în ceea ce privește știrile și informațiile transmise în acele zile prin intermediul televiziunii, nu poate fi făcută fără a se ține cont de amploarea evenimentelor, de stresul și sentimentul de incertitudine al persoanelor implicate direct. Însă o analiză pertinentă asupra acelor evenimente și a modului cum știrile și informațiile erau sortate și transmise, relevă faptul că au fost lacune privind veridicitatea acestora.
2.Într-o intervenție la televiziune, ați afirmat faptul că înspre televiziune se întreaptă coloane de blindate și detașamente teroriste. De unde a venit această informație? Blindatele se presupuneau a fi ale armatei?
,,Unul dintre revoluționari și anume Costin Țugui, a venit cu această informație, mai puțin partea cu blindatele. S-a vorbit despre blindate în alte împrejurări și în alt context. Această informație prezentată de Costin Țugui a fost dată în contextul în care noi am proclamat desfințarea cenzurii, iar cei prezenți la televiziune își puteau spune punctul de vedere sau puteau veni cu anumite informații. Această informație a fost transmisă în jurul orelor 16.00, în data de 22 decembrie, repet că tot ce s-a transmis după orele 19.00, în data de 22 decembrie a avut avizul acelui comandament militar de la etajul 11 din clădirea televiziunii”.
În pofida celor afirmate, informația a fost transmisă de la televizune în varianta cu blindatele, și anume: ”Înspre televiziune se îndreaptă coloane de blindate și detașamente teroriste”. Informația fiind transmisă chiar de Teodor Brateș, acesta afirmând faptul că sursa informației era revoluționarul Costin Țugui.
În interviu Teodor Brateș specifică faptul că, la televiziune se proclamase desfințarea cenzurii. Chiar dacă cenzura fusese înlăturată, acest lucru nu dădea dreptul anumitor persoane fie și revoluționari să transmită informații neverificate. Această informație având caracter combativ la adresa sediului televiziunii a fost privită ca o amenințare serioasă, făcându-se apel la armată și la Securitatepentru a veni în apărarea televiziunii. Informația a fost falsă, având însă repercursiuni asupra revoluționarilor de la televiziune, instaurând o anumită teamă și panică în rândul acestora. Din acel moment au fost chemate din ce în ce mai multe trupe aparținând armatei pentru a apăra televiziunea de o eventuală amenințare.
Despre proveniența închipuitelor blindate sau numărul acestora și ce tip de blindate ar fi nu se specifică nimic. Difuzarea acestei știri nu a avut avizul comandamentului instituit în jurul orelor 19.00, în data de 22 decembrie, știrea fiind transmisă în jurul orelor 16.00, în data de 22 decembrie. Astfel această informație nu a avut girul vreunui reprezentant al armatei, aceasta intrând în categoria știrilor eronate și transmise fără a fi verificate.
3.Ce îmi puteți spune despre așa zișii teroriști? Termenul a fost auzit de populație prin intermediul televiziunii. Cum au acționat teroriștii la televiziunea română?
,,Noțiunea de terorist nu a fost auzită la televiziune pentru prima dată în ziua de 22 decembrie. Noțiunea de terorist a fost folosită de Ceaușescu în discursul lui din 20 decembrie, când s-a reîntors din Iran. Aceasta s-a conturat în trepte, etapizat, în sensul că informațiile transmise despre acțiunile militare, aveau caracterul unor acte de terorizare a populației. Nefiind vorba de noțiunea de terorist în sens juridic sau sociologic, politologic sau de altă natură, ci a fost o formulă jurnalistică, fiind mai puțin riguroasă în definiție. La televiziune, nu eu am folosit pentru prima dată termenul de terorist, cum rezultă din ceea ce v-am relatat până acum, însă mi-am însușit acest termen, în sensul unor acțiuni de terorizare a populației. În legătură cu existența sau inexistența teroriștilor sunt tot felul de teorii, foarte mulți având interesul de a șterge urmele. În această privință valoarea documentului este esențială. Prin urmare cred că, în legătură cu faptul că nu au fost condamnați decât câțiva pentru acte de terorism , nu reprezintă decât o încercare, în special a Securității de a șterge urmele și de a împiedica aflarea adevărului”.
În pofida întrebării și a conținutului acesteia, Teodor Brateș se rezumă doar la explicația noțiunii de terorist, cine și cum a folosit aceast termen, de unde a fost el preluat și folosit la televiziune. Este adevărat faptul că pentru prima oară la televiziune, cel care a folosit acest termen și anume termenul de terorist, a fost Nicolae Ceaușescu, când făcea referire la evenimentele de la Timișoara, spunând despre manifestanți ca sunt grupuri antinaționale, teroriste, ulterior în același discurs, Ceaușescu spune despre cei ce au atacat unitățile militare că sunt bande teroriste. Despre acțiunea teroriștilor la Televiziunea Română, Teodor Brateș nu face referire deloc. Este evident că grupurile diversioniste au instrumentat diverse acțiuni la televiziune. Multe dintre acestea fiind acțiuni de dezinformare, de inducere în eroare, menite să creeze panică printre cei aflați la televiziune. Dar prin acțiunile întreprinse de aceste grupuri și prin preluarea celor aflați la televiziune, a informațiilor diversioniste, au reușit să stârnească panică și în rândul telespectatorilor. Miza televiziunii și posibilității transmiterii informațiilor către publicul larg era extrem de importantă atât pentru revoluționari cât și pentru grupurile diversioniste. Astfel este de înțeles de ce televizunea a fost ținta unor astfel de acțiuni. Teodor Brateș vorbește despre teroriști și despre existența sau inexistența acestora la modul general, făcând apel și punând accent pe documente. Acțiunile acestor grupuri, nu au fost surprinse sau stipulate de documente în totalitate. Subiectul teroriștilor este unul extrem de sensibil iar generalizarea anumitor păreri și preluarea acestor păreri de către diferite persoane duce la împrăștierea unor informații eronate, din cauza puținelor dovezi și a puținelor informații despre modul cum aceste grupuri au acționat în contextul evenimentelor din decembrie 1989. Încă se fac speculații pe această temă. Cu siguranță există numeroase persoane ce nu doresc aflarea adevărului, în ceea ce privește acțiunea grupurilor teroriste în evenimentele revoluției. Nu putem afirma concret, citând anumite documente, că în spatele tergiversării adevărului și îngreunării anchetelor s-ar afla oameni ai fostei Securități, asa cum afirmă Teodor Brateș. Evident este faptul că așa numitele grupuri teroriste diversioniste, cum au fost ele numite în contextul acelor evenimente au existat. Acest lucru ce nu poate fi contestat.
4.De la televiziune s-a făcut apel către armată, să vină să apere televiziunea cu trupe. De cine să apere televiziunea? Cine ar fi putut ataca televiziunea?
,,În primul rând, trebuie să știți că decizia de a se trimite trupe care să apere televiziunea a fost luată de generalul Stănculescu în jurul orelor 14.00 în ziua de 22 decembrie. Prin urmare nu a fost vorba de a chema armata să apere televiziunea, ci armata a venit să apere televiziunea. De altfel unități militare au început să vină chiar în jurul orelor 13.00 în ziua de 22 decembrie și să intre în dispozitiv. Mai întâi, generalul-maior Nicolae Tudor s-a autoproclamat drept comandantul unitaților militare care apără televiziunea. Chemarea mai multor unități militare să apere televiziunea nu au fost adresate de către redactorii de la televiziune, ci de către militari, iar cel ce s-a remarcat în această privință a fost Dumitrescu Chico. Nu este vorba deci de chemarea armatei din studioul televiziunii, de către reprezentanți ai televiziunii. Au fost câteva intervenții în noaptea de 22 spre 23 decembrie când televiziunea a fost atacată , fiind vârful de atac împotriva televiziunii, în care unii revoluționari se adresau armatei ca să își facă datoria. De asemenea în ziua de 23 decembrie când luptele s-au intensificat, s-a făcut apel la unitățile militare să intre în acțiune pentru apărarea televiziunii . Acum în legătură cu chestiunea, de cine să fie apărată televiziunea, trebuie să spun că istoria a arătat deseori că momentele de răsturnare a puterii și momentele de mare încordare, care implică și acțiuni armate, primele obiective care au fost luate în vizor au fost cele de comunicații. Ca exemplu, atunci când legionarii l-au asasinat pe Armand Călinescu, au fugit la radio și au anunțat această știre prin intermediul radioului. În 1956 în revoluția din Ungaria, în timpul evenimentelor, a fost atacat sediul radioului. Prin urmare în timpul unor momente de mare încordare, aceste mijloace de comunicații sunt apărate de către armată, așa că nu a fost nimic neobișnuit în legătură cu această treabă”.
Este adevărat și logic faptul că, comandantul armatei de la acea oră, și anume generalul Victor Stănculescu a luat decizia să trimită trupe la televiziune. Logic, pentru că televiziunea reprezenta un punct strategic și extrem de valorors, în ceea ce privește comunicarea știrilor, comunicarea armatei și a revoluționarilor cu populația. De aceea este de înțeles, preocuparea comandantului armatei dar și preocuparea noii puteri pentru televiziune, pentru siguranța și buna funcționare a acesteia. Generalul-maior, Nicolae Tudor, s-a autoproclamat comandantul forțelor armate ce apărau televiziunea. Însă pe post, chiar de către Teodor Brateș a fost anunțat ca fiind comandantul militarilor ce apăra televiziunea locotenent-colonelul Marin Oană. Au existat chemări de trupe aparținând armatei, chemări adresate de persoane de la televizune, persoane ce nu dețineau funcții în cadrul armatei, aceste chemări uneori extrem de vehemente s-au făcut și pe fondul unor informații false ce se vehiculau în acel moment la televiziune. Este de înțeles de ce erau chemate trupe să apere televiziunea pe un ton atât de vehement. Expunerile lui Teodor Brateș despre chemările de trupe la televiziune și despre importanță televiziunii sunt pertinente și întemeiate pe acțiuni și baze istorice, făcând o paralelă și o simetrie cu evenimente din trecut. Este cert, că asupra televiziunii s-au tras focuri de armă de către persoane neidentificate , de teroriști, acest lucru contribuind la sporirea îngrijorării și la ridicarea nivelului de teamă în rândul persoanelor ce se aflau la televiziune, fapt ce a condus la un comportament în consecință. Astfel cei de la televiziune au făcut apel la armată, pentru a trimite trupe ce aveau ca misiune apărarea televiziunii.
În chestiunea, de cine sau de ce, să apere armata televiziunea, Teodor Brateș subliniază din nou importanța televiziunii în cadrul unei asemenea crize și unor asemenea evenimente.S-au vehiculat foarte multe știri și informații false cu privire la atacarea televiziunii. Putem aminti informația cu blindatele și detașamentele teroriste ce se presupunea că se îndreptau spre sediul televiziunii. Pe fondul unor informații ca aceasta, teama unor inamici, fie ei și fictivi a crescut, bariera dintre realitatea pertinentă și imaginația fictivă s-a diminuat, ducând așadar la crearea unor scenarii improbabile. Însă televiziunea a fost locul unor schimburi intense de focuri între trupele ce apărau televiziunea și teroriști, schimburi de focuri ce au condus la pierderea de vieți omenești, astfel teama celor de la televiziune era jutificată.
5.Cum a acționat armata la Televiziunea Română?
,,Eu nu sunt specialist, dar acolo am avut sentimentul,am avut senzația că cei doi care se pretindeau comandanți, nu știu care era legal comandantul sau care era de facto comandantul, vorbesc de generalul-maior,Nicolae Tudor,cel de care am pomenit anterior și de locotenent-colonelul, Marin Oană. Sentimentul general a fost acela că armata ne apără de atacurile reale, subliniez reale, ale unor persoane neidentificate pe care, în mod justificat, le-am numit teroriști, care atacau televiziunea cu scopuri diversioniste , că aveau intenția de a ocupa sau numai de a crea panică, asta nu știu. Eu cred că armata și-a facut datoria la televiziune, dacă au fost momente de lipsă de coordonare , de ordine greșite, eu nu am de unde să știu, pentru că eram ocupat cu emisia, dar sentimentul general a fost acela că atâta timp cât unitățile militare erau acolo, noi eram apărați, nu noi ca persoane, ci televiziunea ca instituție, care avea un rol fundamental în revoluție”.
Ținând cont că Teodor Brateș nu era militar, nu avea cum să constate acțiunea armatei din punct de vedere tehnic, al ordinelor și al executării acestora, însă armata si-a îndeplinit misiunea la televiziune. Misiunea de a proteja televiziunea ca instituție și de a proteja buna funcționare care consta în transmiterea știrilor și informațiilor către cetățeni.
Televiziunea a fost unul dintre cele mai fierbinți puncte de confruntări armate, a fost ținta focurilor de armă încă de la începutul revoluției, focuri de armă ce s-au intensificat după data de 22 decembrie. În aceste circumstanțe, armata a reușit să protejeze televiziunea, buna funcționare și capacitatea de transmitere a informațiilor către populație, astfelcei ce se aflau în interiorul televiziunii au avut sentimentul că armata îi protejează și își face datoria. În vâltoarea evenimentelor, în rapiditatea cu care se succedau acțiunile, au existat confuzii, ordine înțelese greșit, puse în aplicare eronat și lipsă de coordonare din cauza comunicării ce nu a funcționat în unele momente. Acțiunea armatei la Televiziunea Română a constat în apărarea acesteia de o serie de atacuri, după cum sugerază și Teodor Brateș în interviu, de o serie de atacuri ale unor persoane neidentificate. Sentimentul general exprimat de persoanele ce se aflau în interiorul clădirii televiziunii, a fost acela că armata și-a îndeplinit misiunea, însă în urma schimburilor de focuri, printre militari au existat victime. Comandantul unităților ce apărau televiziunea a fost anunțat pe post ca fiind locotenent-colonelul Marin Oană, din momentul acela s-a știut exact cine deținea comanda trupelor de la televiziune, fără să mai existe posibilitatea unei comenzi duble. Locotenent-colonelul Marin Oană a fost rănit în cadrul schimburilor de focuri de la televiziune, iar modificările de efective în rândul militarilor de la televiziunes-a făcut cu înștiințarea ministrului apărării sau a Șefului Marelui Stat Major.
6.Cum a ajuns căpitanul Mihai Lupoi să transmită informații în numele armatei?
,,El a apărut împreună cu grupurile de manifesnați. În momentul în care emisiunea de televiziune a fost preluată de redactorii de la televiziune, eu am fost coordonatorul acestui grup. Lupoi deja vorbise pe post. Lucrurile s-au petrecut în felul următor: au venit grupurile de revoluționari la televiziune, eu i-am condus în studioul 4, a fost o mică pregătire pentru începerea emisiunii, un instructaj, să înțeleagă când să vorbească, și anume când se aprindea o lumină roșie. Primul care a vorbit a fost, după cum se știe, Caramitru iar noi, cei de la televiziune, nu am făcut altceva decât să prestăm serviciul de a le oferi posibilitatea revoluționarilor să poată vorbi. În momentul în care lucrurile s-au complicat, și anume se suprapuneau oamenii, vorbeau toți odată, nu se mai înțelegea nimic , revoluționarii au cerut ca cineva de la televiziune să intre acolo și să facă o treabă profesionistă de transmitere a știrilor. Deci Lupoi a apărut înainte ca acest grup coordonat de mine pentru transmiterea știrilor să își intre în rol. Cum a apărut la televiziune, el a povestit că a aflat de cele întâmplate, de comunicatul cu sinuciderea generalului Milea și atunci el se simțea obligat să participe la acțiunea revoluționară. Că acest fapt corespundea sau nu regulamentelor militare, că el putea fi considerat dezertor, este cu totul și cu totul altceva. Însă el așa a apărut la televiziune. Dacă ministrul apărării considera inoportună apariția acestuia la televiziune, putea să ia măsuri prin grupul de militari aflați la televiziune”.
Faptul că Lupoi era în uniformă militară în momentul când a apărut la televiziune a facilitat accederea sa în studioul televiziunii și i-a conferit acestuia o legitimitate, deoarece era privit ca reprezentant al armatei. Lupoi a transmis mai multe informații pe post. Informații cu privire la armata, la acțiunea armatei, la faptul că armata este alături de populație, însă Lupoi a facut anunțul la televiziune, despre numirea în funcție a noului ministru al apărării și anume generalul Nicolae Militaru. Este adevărat faptul că, redactorii de la televziune nu aveau putere de decizie în privința celor care vorbeau pe post sau a conținutului transmis, astfel aceștia nu puteau împiedica anumite persoane să transmită anumite știri și informații. Teodor Brateș relatează faptul că, nu a intervenit decât la cererea revoluționarilor și nu a intervenit decât ca mediator. S-a asigurat doar că transmisia are loc în condiții normale și revoluționarii puteau transmite informații fără să interfereze între ei.
Într-un interviu, generalul Victor Stănculescu afirmă faptul că a fost uimit când a văzut un căpitan transmițând informații în numele armatei. Dacă este să discutăm într-o manieră pertinentă despre Lupoi cât și despre alți militari aflați la televiziune, ce au transmis informații în numele armatei pe post, dacă aceștia nu erau autorizați de superiori, dacă nu aveau acordul comandanților eșaloanelor superioare, dacă spuneau anumite informații considerate dăunătoare armatei, dacă acționau împotriva ordinelor date de ministrul apărării existau suficente mijloace să îi împiedice pe aceștia să transmită aceste informații pe post. Din moment ce ei au apărut pe post atunci, înseamnă că generalul Stănculescu cât și alți comandanți militari au considerat oportună apariția acestora și transmiterea de informații ce aveau caracter militar.
7.La televiziune, a fost anunțat noul comandant al armatei, generalul Nicolae Militaru. Cine a decis numirea sa în funcție? De ce credeți că a fost adus din rezervă și numit comandant al armatei?
,,Anunțul în legătură cu generalul Militaru a fost făcut de Lupoi. Generalul Militaru a apărut pe post în studioul 5, fără ca eu să am o contribuție , doar l-am văzut. El a fost numit, după câte am aflat, chiar în seara de 23 decembrie de către grupul care se afla în jurul lui Ion Iliescu, iar generalul Stănculescu, după cum a declarat, a acceptat această numire, considerând că acel grup din jurul lui Ion Iliescu era legitim în condițiile schimbărilor revoluționare de atunci. De ce a fost adus din rezervă, asta nu știu exact, dar bănuiesc și cred că, nu este o bănuială lipsită de sens și de argumente , că generalul Militaru era cunoscut ca un dizident, ca un adversar decis împotriva lui Nicolae Ceaușescu, iar în condițiile date, acel grup din jurul lui Iliescu a considerat ca generalul Militaru ar fi cel mai potrivit pentru a ocupa funcția de ministru al apărării. Sigur că aici intră o grămadă de chestiuni, și anume dacă el ar fi fost agent sovietic, dacă a fost spion, aceasta este o discuție care comportă o analiză aprofundată, nu pe bază de presupuneri ci pe bază de documente. Într-o conversație de-a mea cu Ștefan Andrei, fostul ministru de externe al României, a venit vorba și despre generalul Militaru, iar Ștefan Andrei mi-a spus că, în legătură cu faptul că Militaru a fost sau nu spion al sovieticilor, nu mai există niciun fel de îndoială pentru că asta a fost recunoscută de o sursă sovietică. L-am întrebat apoi pe Ștefan Andrei care era acea sursă sovietică și el mi-a spus că în biroul politic al PCUS era unul Medvedev, care era și secretar al Comitetului Central și într-o carte a lui de memorii recunoaște că Militaru a fost spion sovietic. L-am întrebat pe Ștefan Andrei de unde are această informație, el mi-a spus că știe de la Gheorghe Badrus, care era un profesor universitar în economie. L-am sunat pe Gheorghe Badrus, i-am spus despre ce discuție am avut cu Ștefan Andrei, iar Gheorghe Badrus mi-a spus să astept puțin să se uite în cartea lui Medvedev și să găsească citatul respectiv. Traducând, Medvedev spune că în perioada aia, din 1986 până în 1989, se trimiteau pe adresa lui Gorbaciov tot felul de scrisori din România, în care se exprima faptul că cetățenii din România ar trebui ajutați să scape de Nicolae Ceaușescu, iar printre cei ce au adresat o asemenea scrisoare era și generalul Nicolae Militaru. Deci între faptul că Militaru a trimis o scrisoare sovieticilor și faptul că el a fost spion este o distanță ca de la cer la pământ, uite cum circulă informația, cum se denaturează lucrurile, dacă nu se face apel la documente, la faptele care s-au petrecut și fapte probate, nu închipuiri, umflate sau diminuate de unul sau altul”.
Numirea în funcție a generalului Nicolae Militaru a fost făcută într-adevăr de Ion Iliescu, acesta având câteva întâlniri cu acesta în anii 80’, unde au discutat despre o posibilă înlăturare a lui Nicolae Ceaușescu. Iliescu afirmă într-o intervenție televizată (emisiunea Nașul, de la B1) despre întâlnirile cu generalul Nicolae Militaru, întâlniri afectate de imprudența lui Nicolae Militaru, acesta fiind interceptat de Securitate. Ion Iliescu motivează această numire prin faptul că îl cunoștea personal pe Nicolae Militaru, în urma întâlnirilor avute și prin faptul că acesta era cunoscut ca un oponent împotriva lui Nicolae Ceaușescu. Ion Iliescu afirmă că nu știa despre suspiciunile ce planau asupra lui Militaru în privința faptului că acesta ar fi fost sau nu informator al sovieticilor. Asupra lui Nicolae Militaru au existat mereu suspiciuni în privința faptului ca este informator sovietic. Într-un interviu acordat de acesta ziaristei Adina Anghelescu-Stancu, apărut în revista ,,Baricada”, acesta explică de unde existau aceste suspiciuni: ,,Noi plănuisem ceva, punând în aplicare acel plan riscam cu toții, deci ne-a fost teamă de sovietici. Noi nu eram siguri că în momentul răsturnării lui Ceaușescu, rușii nu vor acționa așa cum o făcuseră în 1968 în Cehoslovacia. Trebuia să știm clar cu cine vor ține ei în acel caz: cu Ceaușescu sau cu poporul român? Pentru asta, în august 1987, m-am deplasat la Constanța în condiții clandestine, unde m-am dus, incognito, la Consulatul sovietic. Ajuns acolo, le-am prezentat cartea mea de vizită. Au rămas uimiți: URSS-ul nu se va amesteca în treburile interne ale României; va recunoaște noile autorități, nu se va repeta povestea cu Cehoslovacia. Asta a fost tot. De aici, probabil, prezumția că aș fi agent KGB. Cert este că în timpul revoluției nu s-a recurs la niciun ajutor sovietic care nici n-a fost solicitat. Toți fac speculații pe aceeași temă. Și, ca să se știe, generalul Gușe nu vorbea la telefon cu nimeni altcineva decât cu ministrul ungar care insista să ne trimită ajutoare.”
Însă suspiciunile ce planau asupra generalului Nicolae Militaru se datorau și faptului că acesta își făcuse o parte din studiile militare în Uniunea Sovietică, acesta fiind scos de către Nicolae Ceaușescu din rândul armatei și numit adjunct al ministrului construcțiilor industriale, numele său apărând și în dosarul ,,Corbii”.
8.Cum vedeți acțiunea armatei în garnizoana București, ca persoană ce nu făcea parte din rândul structurii militare?
,,În primul rând eu nu aveam informații, decât sporadice și fragmentate despre acțiunile armatei din București. După aceea am aflat, am scris mult și m-am documentat. Eu cred că acțiunile armatei au avut două sau trei caracteristici. În primul rând cred că a fost o alăturare sinceră la cauza revoluției, aproape fără defecțiune, nu am aflat ca militarii să fi fost implicați în acțiuni contrarevoluționare. Acesta a fost un lucru extraordinar pentru că în momentul în care s-a anunțat sinuciderea lui Milea, practic, acela a fost momentul psihologic ce a determinat armata să îl părăsească pe Ceaușescu și să se alăture forțelor revoluției. Principala caracteristică a fost această sinceră alăturare la cauza revoluției, fapt absolut explicabil, pentru că armata nu era altceva decăt parte a poporului. Acum în legătură cu prestațiile pur militare ale armatei în București, eu cred că aici s-au reflectat și deficențele generale care au existat în materie de apărare națională, de politică militare și asa mai departe. Au existat acțiuni necoordonate, ordine contradictorii, inițiative nefericite ale unor comandanți, aici cred că nu este corectă o apreciere așa generală în legătură cu profesionalismul acțiunilor armatei, în care eu nu ma pot pronunța, dar faptul că armata a fost folosită de Ceaușescu în special pentru construcții, pentru alte lucruri, acordându-se foarte puțină atenție pregătirii, instruirii, nivelului de profesionalism, toate astea s-au reflectat și în evenimentele din decembrie 1989. ”
Chiar dacă Teodor Brateș afirmă faptul că avea informații sporadice despre ceea ce se întampla în București și despre acțiunile armatei din București, la televiziune se aflau comandanți ai unor structuri importante din armată, iar prin televziune se tranmiteau foarte multe informații în legătură cu situația din București dar și din țară. Odată cu sinuciderea generalului Vasile Milea și cu anunțarea la televiziune a faptului că acesta a fost un trădător, în rândul armatei s-a resimțit o frustrare și mai mare față de regimul patronat de Nicolae Ceaușescu, iar din acel moment armata și cadrele militare aflate la conducere nu au mai dat curs ordinelor de reprimare a celor ce manifestau atât în București cât și în întreaga țară. Sentimentul celor implicați activ în cadrul revoluției, a fost acela că armata își face datoria, că armata este alături de popor. După cum afirmă și Teodor Brateș, au existat confuzii în rândul acțiunilor militare, au fost ordine contradictorii și comandanți depășiți de situație sau lipsiți de informații, însă peste toate acestea, armata în mare măsură a acționat promt pentru reușita revoluției și pentru îndepărtarea din fruntea statului a cuplului dictatorial.
III.2 Interviu cu Gelu Voican-Voiculescu
Gelu Voican-Voiculescu s-a născut pe 8 februarie 1941, în București. A fost un revoluționar, om politic român după anul 1989, care a deținut funcția de viceprim-ministru în guvernul provizoriu Petre Roman (1989-1990). De asemenea, a fost senator de Buzău în legislatura 1990-1992, ales pe listele partidului FSN, precum și ambasador în Tunisia și Maroc. Datorită implicării sale active în evenimentele din decembrie 1989, Gelu Voican-Voiculescu ca martor ocular al faptelor și datorită informațiilor deținute despre cele petrecute în contextul revoluției, reprezintă o sursă de informații reală. Interviul a fost realizat prin intermediul a 6 întrebări, în data de 01.05.2014. Acesta a fost înregistrat audio, întrebările vizând implicarea lui Gelu Voican-Voiculescu în anumite evenimente din cadrul revoluției, cât și acțiunea armatei și a militarilor în cadrul revoluției din decembrie 1989.
1. În anul 1989, erați inginer proiectant la Ministerul Minelor, Petrolului și Gazelor. Cum ați ajuns în mijlocul evenimentelor?
,,Nu eram la minister, Eram inginer proiectant la un atelier de proiectare, care lucra pentru obiective miniere, având sediul în București, care evident depindea de Ministerul Minelor, Petrolului și Geologiei, dar efectiv lucram ca proiectant și acordam avizul geotehnic pentru construcțile miniere. Am intrat în revoluției ieșind în stradă, ca o motivație interioară, eram un om îndârjit împotriva regimului, eram urmărit de Securitate încă din anul 1965, fiind urmărit până în anul 1989, cu două arestări. Una în 1970 de câteva luni, aceasta neurmată de o condamnare, iar a doua oară în anul 1985, când am fost condamnat un an și 6 luni, din care am executat 11 luni, beneficiind în anul 1986 de un decret dat de Nicolae Ceaușescu cu prilejul a împlinirii a 50 de ani de la prima lui condamnare ca tânăr militant comunist în anul 1936, fiind condamnat paradoxal chiar la Târgoviște. Ajungând în stradă, progresiv din 21 până în 22 decembrie, am ajuns sa fiu alături de echipa care a preluat puterea și a rostit comunicatul către țară, care este actul fondator al revoluției române. Aici subliniez că puterea se preia totdeauna printr-un act public, rostit și scris, citirea acelui act în seara de 22 decembrie 1989 la ora 22.30 la televiziune și publicarea lui în monitorul oficial marchează momentul în care a avut loc o schimbare radicală de regim dar și de sistem politic și prin asta ne-am aflat în fața unei revoluții. Înainte de evenimentele din decembrie 1989 nu l-am cunoscut nici pe Ion Iliescu, nici pe Silviu Brucan, nici pe Bîrlădeanu, nici pe Corneliu Mănescu, nici pe Dan Marțian, pe toți i-am cunoscut atunci. ”
Gelu Voican-Voiculescu a fost urmărit de către Securitate. Motivul pentru care era urmărit sau motivul condamnării sale nu îl specifică. Faptul că era un inginer proiectant în cadrul ministerului Minelor, Petrolului și Gazelor, iar la revoluție a ieșit în stradă mânat de un motiv interior, este probabil, însă la modul cum a ajuns în cadrul evenimentelor, să le numim principale de la televizune, cum a ajuns în rândul celor ce au preluat puterea având un rol central acolo, nu face referire concret, spune doar ca ieșind în stradă a ajuns în cercul noii puteri. Din cei ce au preluat puterea și s-au adresat națiunii, 5 deținuseră funcții politice sub Nicolae Ceaușescu, Gelu Voican-Voiculescu afirmând că nu i-a cunoscut pe niciunul dintre aceștia înainte de revoluție. Pe parcursul răspunsului la această primă întrebare Gelu Voican-Voiculescu nu mai face nici o referire la modul cum a ajuns în cadrul evenimentelor centrale, iar pe parcursul răspunsului se îndepărtează tot mai mult de la esența întrebării.
2. De ce credeți, că nu a fost posibilă înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu, din interiorul Comitetului Central, Biroului Politic,sau printr-o revoluție de catifea așa cum s-a întâmplat în celelalte țări din estul Europei?
,,Celelalte revoluții din țările estice din Europa, așa numitele revoluții de catifea au fost orchestrate de KGB. În România KGB-ul nu avea o rețea activă ci avea o serie de ,,conserve” destul de îmbătrânite.În al doilea rând situația din România avea o anumită particularitate, noi românii nu ne confruntam cu alternativa comunismul sau libertatea, noi ne confruntam cu alternativa Ceaușescu sau rușii. Deci dacă am fi vrut să îl înlăturăm pe Ceaușescu riscam ca succesorul acestuia să ne fie impus de ruși, să fie aservit Moscovei , iar noi știam că, măcar Ceaușescu nu era un dictator aservit rușilor. Era un dictator, să îi spun așa autohton, astfel mulți au suportat acest regim din această cauză, până când s-a ajuns la o limita de suportabilitate. La Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român a existat posibilitatea unei schimbări, care trebuia însă făcută din interiorul partidului, securitatea având precedentul din 1979 cu Constantin Pârvulescu, ce lua niște măsuri draconice, astfel nu s-a găsit nimenisă poată face această înlocuire. ”
Societatea românească era penetrată pe toate palierele și la toate nivelurile de către Securitate, fie că era vorba de cadre ale securității ori de informatori. De altfel acest sistem al informatorilor era unul foarte bine fundamentat în cadrul statului Român. În medie unul din 10 lucrători dintr-o fabrică era colaborator al securității, în acest caz, orice discuție sau orice faptă era raportată la organele securității, făcând imposibilă declanșarea oricărei acțiuni de protest. Toți cei din Comitetul Central și din forurile de conducere superioare ale Partidului Comunist Român erau aserviți lui Nicolae Ceaușescu.Coroborat și cu un sistem represiv al securității, făcea aproape imposibilă schimbarea sa în acest mod. Nicolae Ceaușescu nu era un dictator servil sovieticilor. Încă de la condamnarea intrării sovieticilor în Cehoslovacia în vederea reprimării revoltelor a putut fi demonstată această atitudine a lui Nicolae Ceaușescu față de sovietici. În comparație cu ceilalți dictatori din țările tratatului de la Varșovia, putea fi manifestată și prin prisma faptului că România era singura țară semnatară a tratatului ce nu mai avea pe teritoriul național trupe rusești. În cadrul Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român, în ciuda faptului ca România a reușit să își plătească datoria externă în martie 1989, Nicolae Ceaușescu afirma faptul că nu va urma o perioadă mai bună financiar pentru cetățenii țării, aceștia trebuind să suporte în continuare același trai scăzut pentru retehnologizarea industriei socialiste. Aceste afirmații i-au adus o ură și o stare de nemulțumire generală din partea cetățenilor României, înlesnindu-i acestuia ,,debarcarea” din fruntea statului Român.
3.Cum vedeți acțiunea armatei până în data de 22.12.1989 și după această dată în București?
,,Sigur că armata era într-o oarecare derută la nivelul conducerii. Armata a executat ordinele primite de la comandantul suprem, iar în 21 decembrie 1989 s-a implicat în represiune în București. Prin moartea controversată a generalului Vasile Milea s-a creat o situație care a determinat armata să treacă de partea noastră, a revoluționarilor, apărând și celebra formula:,,Armata e cu noi” și din momentul acela Ceaușescu a fost obligat să fugă. După care a fost arestat tot de armată, însă armata s-a implicat, destul de modest dar s-a implicat în represiune, iar în dimineața de 22 decembrie 1989 s-a aliat cu revoluția și a contribuit decisiv la succesul nostru, așa cum a contribuit și pasivitatea Securității. Chiar dacă armata nu a acționat conform ordinelor exacte ale lui Ceaușescu, aceasta nici nu a putut să se sustragă de la îndeplinirea anumitor ordine. A existat momentul acela, în jurul orei 23.00 la Intercontinental, unde armata a tras cu trasoare masiv, dar a tras în sus. Probabil că se sconta pe un efect sonor, pentru ca Ceaușescu să audă că se trage. Cu toate astea au apărut câteva victime, fără să se poată stabili exact de unde s-a tras și cum s-a tras și pe urmă la orele 00.25 și vă spun asta ca martor ocular,blindatele au spulberat baricada și au început să tragă în plin în axul Bulevardului. Lumea s-a refugiat, subit s-a lipit de ziduri, dar au mai fost victime. Fără să punem la socoteală victimele de la sala Dalles, la Intercontinental au fost în jur de 49 de victime, iar dimineața mașinile de salubritate au spălat cu detergent sângele. A depins de fiecare militar cum a interpretat ordinul și cum a decis să acționeze, unii au fost mai zeloși alții mai puțini zeloși, nu putem spune exact cum s-a acționat. Totuși acești militari se aflau în serviciu comandat, dar este evident ca unii au executat aceste ordine, în timp ce alții s-au eschivat de la aceste ordine. După sinuciderea generalului Milea, fiecare militar a înțeles că, comandantul lor, ministrul apărării a fost omorât și astfel trecerea de partea revoluției s-a realizat mult mai ușor. Trebuie să înțelegeți faptul că Ceaușescu nu a încarnat o doctrină. După data de 22 decembrie 1989, armata a acționat alături de noua conducere a statului și sub comanda acesteia, respectiv sub conducerea generalului Stănculescu care a fost numit verbal în locul lui Milea chiar de Nicolae Ceaușescu. Această numire a funcționat, cu toate că în momentele alea, atât de fluide, nimeni nu stătea să semneze un act, o hârtie care să stabilească succesiunea la conducerea ministerului. Șeful de Stat Major al armatei avea iarăși un rol important în conducerea armatei, însă Șeful de Stat Major, generalul Gușă a venit abia pe la 14.00, nu mai țin minte exact, a venit în București de la Timișoara și în loc să își exercite atribuțiile, a stat în Comitetul Central, nu la Ministerul Apărării. Stănculescu a fost preluat de noua putere în chip de ministru al apărării și mai mult el a găzduit noua putere în Ministerul Apărării. Acolo s-a produs în noaptea de 23 decembrie 1989, numirea generalului Militaru ca ministru al apărării, Stănculescu făcând pasul înapoi în funcția de adjunct. ”
În intervalul de timp cuprins între data de 17 și data de 21 decembrie 1989, unitățile aparținând Ministerului Apărării și-au desfășurat activitatea în cazărmi, sub impactul măsurilor prevăzute de alarma de luptă parțială. Au fost luate măsuri pentru întărirea pazei și securității unităților militare și ale depozitelor, toate cadrele militare au fost încazarmate, continuându-și activitatea de pregătire pentru luptă conform planificării. În ziua de 21 decembrie 1989, din dispoziția lui Nicolae Ceaușescu, generalul Vasile Milea care se găsea la sediul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a dat ordin unităților militare din garnizoana București să sprijine forțele Ministerului de Interne pentru apărarea sediului Comitetului Central și asigurarea ordinii publice. Astfel ne putem referi la acțiunile armatei în raport cu populația civilă începând cu ziua de 21 decembrie 1989.
Nicolae Ceaușescu i-a ordonat generalului Vasile Milea, ca armata să se implice activ în represiuni asupra maselor de manifestanți alături de trupele Ministerului de Interne și de organele Securității. Este adevărat că armata nu s-a implicat conform ordinelor date de dictator generalului Milea, de asemenea este evident faptul că armata nu se putea eschiva total de acele ordine, chiar dacă generalul Milea nu a transmis acele ordine în forma primită de la Nicolae Ceaușescu. De asemenea unele acțiuni și ordine confuze ale militarilor pot fi puse și pe seama faptului că armata nu era pregătită să acționeze în acel context, iar misiunea armatei ca instituție era cu totul și cu totul alta, aceasta fiind implicată în acțiuni de stradă pentru care nu era pregătită deloc. Pentru spargerea baricadei de la Intercontinental, armata a acționat represiv, chiar dacă au fost focuri de armă trase de militari, acestea au fost în mare măsură trase în sus, făcând un exercițiu de imaginație și luând în considerare că în acele zile erau câteva mii de militari în stradă. Dacă s-ar fi dat curs ordinelor venite de la Ceaușescu ar fi fost un adevărat macel deoarece fiecare militar avea asupra sa arma din dotare și muniție de război. Consider că armata, în pofida ordinelor, a acționat ponderat și a dat dovada de stăpânire de sine prin militarii aflați în stradă, iar numărul victimelor nu a fost unul foarte mare comparativ cu ordinele primite. După data de 22 decembrie 1989, armata de la conducere până la executanți, s-a aliniat și s-a subordonat celor ce preluaseră puterea în stat și au acționat conform ordinelor acestora. Practic armata a recunoscut noua putere, acționând în consecință. Dacă, înainte de 22 decembrie 1989, armata era prinsă între ordinele de represiune ale dictatorului și populația țării, după această dată armata avea un alt inamic care a făcut victime în rândul militarilor, grupurile de diversioniști, asa numiți teroriști. Desigur au existat ordine contradictorii și după data de 22 decembrie 1989, unele cauzând victime, au existat cazuri unde militarii s-au împușcat între ei, cum a fost cazul la aeroportul Otopeni. Astfel în perioada de după 22 decembrie 1989 până pe 25 decembrie 1989, când cuplul dictatorial a fost executat, în rândul militarilor s-a înregistrat un număr mare de victime. Trebuie menționat faptul că fără trecerea armatei de partea cauzei revoluției, revoluția nu putea fi înfăptuită deoarece instituția militară reprezintă instituția cu cea mai mare forță în cadrul unui stat, iar în acele momente armata înclină decisiv balanța într-o parte sau alta.
4. Ce îmi puteți spune despre grupurile de teroriști, diversioniști? Cum au acționat aceștia în raport cu populația și armata în București?
,,Punctul asta reprezintă pata albă pe harta revoluție române. Este dacă vreți aspectul cel mai neelucidat, cel mai enigmatic al revoluției române pentru că în cadrul confruntării care a existat între Securitate și armată, în România spre deosebire de Uniunea Sovietică, armata a fost învingătoare. Nu mai punem în discuție dacă Securitatea, prin diverse procedee, a reușit să intre în zona econimică, să își asigure o anumită continuitate, dar din punct de vedere statal și la momentul respectiv, Securitatea a fost dată la o parte. Mai mult, a intrat în subordinea armatei din ziua de 22 decembrie 1989 prin decizia generalului Iulian Vlad. Fiecare se acuză reciproc, armata spune că teroriști au fost membri ai Securității care eventual nu s-au subordonat directivei date de generalul Vlad și anume de a nu se implica în represiune, iar Securitatea spune ca teroriștii erau formațiuni specializate ale armatei și anume regimentul 404 cercetare-diversiune. Ne aflăm într-o zonă foarte confuză, unde nimeni nu a vrut să facă o cercetare de scoatere la lumină a adevărului, ci din contră s-auacoperit urmele și a sporit confuzia. Mai este încă o versiune, în care eu într-un fel cred, dar este greu de probat, se referă la existența asa numitei rețele R, care era în funcțiune încă din 1968 și care era o formațiune independentă mixtă, în sensul că era formată din foști ofițeri de Securitate, foști ofițeri de armată, mulți campioni sportivi de tir, complet secretă, necunoscută nici de conducerea armatei, nici de conducerea Securității, care avea menirea să intre în acțiune în cazul ocupării României de către o forță străină și să antreneze populația la o gherilă generalizată. Pe ideea că aceste formațiuni trebuiau să se simtă ca peștele în apă în această luptă de gherilă și să acționeze într-un teritoriu ocupat. Aceste formațiuni ar fi dispus de spații numai de ei știute, unde erau zidite muniție, alimente, de spații din care puteau acționa, de unde acționau absolut autonom, fără să se supună unor ierarhii, fiind formațiuni de 5 maxim 7 persoane. Desigur aveau un lider, un comandant, dar atât. Aveau misiunile stabilite, de a duce la îndeplinire anumite acțiuni. Aceste formațiuni, după atentatul lui Ronald Regan, cred că din 1982, și-au schimbat oarecum menirea în apărarea cuplului prezidențial, accentul mutându-se nu atât pe această rezistență armată în caz de ocupare a teritoriului național, ci strict în apărarea cuplului prezidențial. Ca să rămână secrete aceste formațiuni trebuiau să nu fie subordonate nici armatei, nici Securitățiiși trebuiau să se sustragă și controlului economic pentru că numai așa se putea menține secretul, iar asemenea formațiuni presupuneau cheltuieli de logistică, de antrenare. Și atunci singura formă prin care gestiunea acestor formațiuni nu ar fi apărut în vreo evidență controlabilă, era gospodăria de partid.Se zice că în cazul gospodăriei de partid, care la revoluție era condusă de Mihai Ghere, în structura acestei gospodări de partid, cam fără știrea lui Mihai Ghere, s-ar fi aflat un fost general din Ministerul de Interne de pe vremea lui Gheorghiu Dej care ar fi avut un birou undeva și toată lumea înțelegea că e mai bine să nu pună întrebări. Era confuzie totală vizavi de acest aspect, dar era o prezență acolo și generalul acesta pe care îl chema Iane, provenit dintr-o familie de origine cehă,ar fi coordonat aceste formațiuni,fiind făcut direct general de către Drăghici. Era în sine un personaj misterios, a avut o carieră ciudată. Se spunea despre acesta că avea cea mai mare pensie din România și gestiona tot ce ținea de aceste formațiuni, iar aceste cheltuieli nu apăreau nicăieri, fiind în cadrul gospodăriei de partid, erau deasupra oricărui control. Astea toate pot fi și legende. Cert este că mai mulți oameni informați pretind că în realitate aștia au intrat în acțiune la revoluție, pentru că aceștia aveau ordin ca în situații tulburi, fără să mai aștepte ordin, automat fiecare în zona lui intra în acțiune, cam ceea ce s-a întâmplat a avut caracterul unor acțiuni diversioniste. Dacă ar fi vrut să facă o adevărată represiune ar fi făcut mii de morți, dar așa au creat panică prin morți punctuale, s-a văzut că erau lunetiști, pentru că avem victimele acelea lovite exact între sprâncene, s-au folosit simulatoare pe care Securitatea nu le avea.Eu vorbesc acum pentru că știudestul de multe informații din cele două rapoarte senatoriale ale lui Sergiu Nicolaescu. Din aceste surse știu că în dotarea trupelor de Securitate cât și în dotarea armatei nu existau rachete de semnalizare violet, iar la revoluție s-au folosit asemenea rachete. În al doilea rând sunt o serie de calibre, de gloanțe care s-au găsit. Mie mi-au fost arătate la Bacău,acestea nu erau folosite nici de armată, nici de Securitate, ridicând semne de întrebare. Desigur la nivelul ipotezelor se poate specula mult. ”
Identificarea cu precizie a apartenenței așa numiților teroriști, nu poate fi făcută, după cum afirma și Gelu Voican-Voiculescu, acest subiect este încă unul neelucidat, făcându-se foarte multe speculații într-un sens sau altul. O certitudine în acest caz este reprezentată de faptul că au existat entități ce au tras la revoluție fie asupra militarilor, cetățenilor sau altor persoane aparținând altor structuri de ordine interioară. De asemenea, este evident că există persoane interesate să ascundă adevărul legat de această chestiune, chiar și la trecerea celor aproape 25 de ani de la evenimentele revoluției. Vizavi de cele 3 posibile proveniențe ale teroriștilor menționate de Gelu Voican-Voiculescu, fără a avea dovezi palpabile și solide care să mențină viabilă măcar una din ele, nu pot face referire ca fiind adevărată una sau alta. Din cazua sensibilității acestui subiect, orice speculație neverificabilă prin documente sau alte probe nu este relevantă.
5. Cine a hotărât aducerea generalului Nicolae Militaru din rezervă și numirea sa în funcția de comandant al armatei? De ce s-a luat această decizie?
,,Acolo,la Ministerul Apărării, erau mai mulți generali activi la momentul ăla, cam total lipsiți de personalitate, nu mi se păreau niște lumini și în orice caz speriați și complet dezorientați. Dacă ar fi fost niște personalități nu i-ar fi tolerat Ceaușescu de frică să nu îi facă vânt. Militaru stătea la masă împreună cu noi. Se spune ca existau niște antecedente între Brucan și Militaru, deși erau supravegheați de către Securitate. În orice caz Militaru era recrutat de GRU de multă vreme, motiv pentru care a și fost îndepărtat din armată, dar din menajamente față de sovietici, nici nu l-au închis nici nu l-au omorât, au vrut să le transmită un mesaj, că le-au reperat omul. Nu îi facem nimic dar îl scoatem pe linie moartă. Deci dacă a existat această legătură între Brucan și Militaru, iar eu cred ca a existat, pe fondul că Militaru, Iliescu, Măgureanu și Ion Ioniță au încercat o anumită activitate să îi spunem complotistă, rămasă în faze preliminarii, dar aceasta a existat. Brucan i-a sugerat lui Iliescu să îl numească pe Militaru ministrul apărării, noi până atunci l-am considerat pe Stănculescu, dar într-un mod foarte flu. La momentul acela, când a fost propus Militaru, de față era și Stănculescu. Stănculescu s-a ridicat în picioare și a spus că îi oferă scaunul său lui Militaru și astfel a fost numit Militaru la comandă. Acum de ce s-a luat această decizie? S-a luat ca să îi liniștească pe ruși, să vadă rușii că în noua putere este și un om de-al lor, să zic așa. Până a intrat Militaru în funcție a durat câteva zile, chiar zile bune, numirea sa a fost în 23 decembrie 1989 noaptea, pe 24 ar fi fost efectiv pe scaun, dar până intră mașinăria în mișcare durează. A chemat 28 de generali din rezervă și i-a reactivat, toți fuseseră scoși pe probleme cu rușii, lucru care a contrariat foarte mult ofițerimea din momentul acela care era antisovietică. Am decis să îl schimbăm și pe generalul Gușă, înainte de aducerea celor 28 de generali din rezervă de către Militaru. Generalul Gușă a țipat la noi, spunea că facem anarhie, nu a stat la Statul Major, a stat la Comitetul Central lângă Verdeț, crezând că Verdeț e pâinea și cuțitul dacă stă în Comitetul Central. Între timp nouă ne-au venit informații despre ce a făcut Gușă la Timișoara. El era extenuat și nervos, am decis să îl numim la armata a IV-a la Cluj, asta ca să scăpăm de el, iar în locul lui a fost adus generalul Vasile Ionel, acesta fiind adus de către Militaru în lotul celor 28. Cert este că Militaru nu a participat în niciun fel la hotărârea noastră din 25 decembrie 1989 de a-l înlătura pe Ceaușescu, nu a avut cunoștință despre această decizie luată de noi. Când noi zburam înspre Târgoviște, au existat mai multe ordine să se doboare toate aparatele de zbor, după să nu mai fie doborâte, ordinele au alternat, astfel nu exclud că Militaru ar fi vrut să ne doboare. Centrul Antiaerian Teritorial, a avut de trei ori ordin să ne doboare și după să nu ne doboare. A fost și un echivoc pentru că noi inițial am plecat cu două elicoptere și Stănculescu a mai cerut încă trei de la Boteni. Se anunțaseră că vin două elicoptere, iar acolo au apărut 5, vă dați seama că părea ceva in neregulă. Toți au fost nemulțumiți, inclusiv noi de faptul că Militaru a chemat din rezervă 28 de generali, toți suspectați de legături cu rușii, mai ales ofițerimea tânără care vroia să promoveze, nu vedeau cu ochi buni aducerea unor generali bătrâni din rezervă. Astfel s-a creat o tensiune în armată. ”
Cu siguranță generalul Nicolae Militaru a avut întâlniri atât cu Ion Iliescu, acestea fiind confirmate și de acesta, cât și cu Silviu Brucan. Chiar dacă aceștia îl cunoșteau personal pe Nicolae Militaru cu siguranță nu știau cum va acționa acesta și ce decizii va lua, de altfel Ion Iliescu afimă într-un interviu televizat faptul că l-a adus pe Militaru la Ministerul Apărării pentru că nu cunoștea alți generali. Asupra generalului Militaru plana incertitudinea faptului că ar fi fost recrutat de serviciile de informații sovietice, pe vremea când își făcea studiile militare în Uniunea Sovietică. După dosarul Corbii, acesta a fost scos din armata și numit în diverse funcții fără acces la informații. A fost numit în funcții neimportante, de unde nu putea transmite informații cu caracter militar. Dacă Gelu Voican-Voiculescu spune că numirea generalului Nicolae Militaru în fruntea armatei a avut ca scop liniștirea sovieticilor, este posibil ca această numire să fi fost facilitată și sugerată lui Iliescu și lui Brucande către Uniunea Sovietică, desigur această ipoteză fiind greu de verificat. Ion Iliescu afirmă că nu crede și nu știa despre faptul că Militaru ar fi fost colaborator informativ al sovieticilor, însă prin afirmația făcută de Gelu Voican-Voiculescu, că numirea generalului Militaru a fost făcută pentru liniștirea rușilor, se subînțelege faptul că acesta a avut o legătură cu rușii, iar membri Consiliului Frontului Salvării Naționale, la momentul revoluției și la momentul numirii, cunoșteau acest lucru. După numirea în fruntea armatei, generalul Nicolae Militaru ia decizia de a repune în rândul cadrelor active ale Ministerului Apărării Naționale, 28 de generali asupra cărora plana aceeași suspiciune ca și în cazul lui Militaru și anume ca erau colaboratori informativi ai sovieticilor. Această chemare din rezerva a lotului de generali i-a nemulțumit pe toți, de la baza armatei până la vârf, chiar și membri Consiliului Frontului Salvării Naționale și-au exprimat vădit nemulțumirea privind această decizie a ministrului apărării naționale. Prin chemarea acestora, generalul Militaru nu a făcut decât să sporească incertitudinea ce plana asupra sa și să producă o ruptură în cadrul armatei.
6. Ce îmi puteți spune despre Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei ?
,,Mișcarea acestui comitet C.A.D.A s-a creat pentru înlăturarea generalului Militaru care era considerat un pericol în noua structură a puterii din cauza orientării sale sovietice. Această C.A.D.A, stimulată de ofițeri de Contra Informații, pornită dinspre Banat dar sfârșită cu un pronunciamento al întregii armate Române împotriva lui Militaru,iar în momentul acela Iliescu nu a mai avut ce face și l-a pus la 16 februarie 1990 pe Militaru la dispoziția ministerului, ceea ce reprezenta un caz unic, să pui la dispoziția ministerului un ministru al apărării. Abia în 17 februarie 1990 Militaru își dă demisia și se retrage din armată. Aveam informații că Militaru pregătea încă din ianuarie 1990, comitete militare teritoriale în fiecare județ. După cum știți în fiecare județ există conducere administrativă civilă, iar Militaru vroia să facă Comitete Teritoriale Militare și alesese deja sedii. În momentul în care la nivelul fiecărui județ exista Comitet Militar Teritorial, el devenea stăpânul României și atunci Iliescu ori îl dădea la o parte, ori devenea o marionetă și exact acest lucru am vrut să îl stopez. Începând cu 4 februarie 1990 am dat drumu la acțiunea C.A.D.A. Comitetul acesta C.A.D.A, a fost găzduit la mine în cabinet, în cabinetul viceprim-ministrului. Afară Vasile Ionel aștepta cu niște autobuze ca aceștia să iasă să îi aresteze, iar eu i-am ținut două săptămâni pe mâncare și i-am lăsat să doarmă în cabinetul meu. Până la urmă a fost adus Stănculescu de la Ministerul Economiei, eu am luat legătura cu Stănculescu, iar acesta a acceptat să vină înapoi în fruntea armatei, după care cu ingratitudine specifică, i-a înlăturat pe acești militari din C.A.DA. Acum trebuie să recunoaștem că există o antinomie între democrație și ierarhia militară. Rolul oficial al C.A.D.A a fost acela de organ de expresie a dorinței corpului ofițerilor, mai ales al ofițerilor tineri. În realitate a existat o manipulare iar scopul era acela de a-l înlătura pe Militaru, lucru care s-a reușit. ”
Acest comitet de acțiune pentru democratizarea armatei, înfințat în 1990, a fost o mișcare a cadrelor militare care nu voiau să accepte că după revoluția sângeroasă din decembrie 1989, în armată tot oamenii vechiului regim. Inclusiv unii care fuseseră implicați în reprimarea revoluției sunt încă la conducere. Printre revendicările C.A.D.A se găseau:
– Stabilirea adevărului privind rolul armatei în revoluție, în special în perioada 16-20 decembrie 1989 în Timișoara.
– Cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale care începînd cu data de 16 decembrie 1989 s-au compromis, fiind părtașe directe ale dictaturii ceaușiste, și au încercat să compromită armata, să fie înlăturate din armată. De asemenea, cerem retragerea generalilor reactivați în perioada revoluției, în armată fiind suficiente cadre competente mai tinere care să poată îndeplini funcții de conducere la toate nivelurile.
– Trecerea în rezervă a ministrului apărării naționale(Nicolae Militaru, la acea vreme) care, prin ordinele date, a dus la o stare de tensiune în armată, pînă la această oră.
– Desființarea Direcției și a Birourilor de educație patriotică din armată.
– Dreptul cadrelor militare la demisie.
Cererile C.AD.A erau pertinente, iar cadrele militare implicate în acest comitet sperau că astfel pot schimba ceva în armata. Pe baza acestor aspecte s-a făcut și manipularea de care vrobește Gelu Voican-Voiculescu, printre cererile înaintate de C.A.D.A era și înlăturarea generalului Nicolae Militaru din conducerea armatei. Chiar dacă Iliescu, Gelu Voican-Voiculescu și cei ce preluaseră puterea vroiau să îl înlăture pe Militaru din fruntea armatei, în fața camerelor de luat vederi, atunci când apăreau alături de militarii din C.A.D.A, aceștia îi luau apărarea generalului Militaru deoarece vroiau ca membri din C.A.D.A să își expună vadita nemulțumire vizavi de generalul Militaru. Nemulțumirea care îmbrăca o legitimitate a întregii armate, iar Iliescu trebuia să procedeze la înlăturarea lui Militaru în urma nemulțumirii generale din rândul cadrelor militare. În cele din urmă așa s-a și procedat. Consider că Iliescu și membri puterii nu puteau să îl înlăture direct pe generalul Militaru deoarece aceștia îl numiseră cu foarte puțin timp înainte, iar înlăturarea sa directa, făcută chiar de cei ce îl numiseră, ar fi putut părea o lipsă de seriozitate în plan intern dar și extern. Astfel cei de la putere aveau nevoie de un pretext, de ceva legitim pentru care generalul Militaru trebuia înlăturat și astfel s-a constituit acest comitet pentru acțiunea de democratizarea armatei, care vroia ca generalul Militaru să fie îndepărtat. Astfel pentru Iliescu a apărut acel pretext oficial pentru care Militaru trebuia debarcat din fruntea armatei.
III.3 Interviu cu Niculae Spiroiu
Niculae Spiroiu s-a născut la 6 iulie 1936 în București. Este un general de armată român care a îndeplinit funcția de ministru al Apărării Naționale între anii 1991-1994. În 1989 Niculae Spiroiu deținea funcția de locțiitor tehnic al șefului direcției tehnice tancuri și auto din Comandamentul Infanteriei și Tancurilor. Interviul a fost realizat prin intermediul a 7 întrebări în data de 14.06.2014, acesta fiind înregistrat audio. Întrebările au vizat acțiunea armatei și a militarilor în garnizoana București, cât și implicarea generalului Niculae Spiroiu în evenimentele din revoluție.
1. Care era starea armatei în acea perioadă ?
,,Armata avea o capacitate operativă bine gestionată pentru că noi eram singura țară din structura aceasta a lagărului socialist, satelit ale Uniunii Sovietice, care nu avea trupe pe teritoriu național și care adoptase o doctrină de apărare diferită de a celorlalte țări ce făceau parte din Tratatul de la Varșovia.Noi aveam ca doctrină de apărare războiul întregului popor și nu mai consideram că inamicul nostru poate să fie doar NATO, consideram că oricine ar putea fi inamicul nostru, oricine ne-ar ataca. Din acest punct de vedere era foarte multă grijă ca armata să aibă o capacitate operativă corespunzătoare pentru ca împreună cu gărzile patriotice, cu detașamentele tineretului, cu trupele Ministerului de Interne să poată trece la apărare în situația unei agresiuni. Pe de o parte avea acest statut, pe de altă parte avea și două lucruri care constituiau o adevarată carență. Odată, Ceaușescu folosea armata ca mână de lucru ieftină și pot să spun că înainte de revoluție, la nivelul toamnei anului 1989, 80.000 de oameni din cele 280.000 efective ale armatei, în acești 80.000 erau militari în termen și cadre militare, activau în economia nțională, ca mână ieftină de lucru. Al doilea aspect negativ era faptul că din dorința de a se face economii, foarte multe funcții din armată nu au mai fost încadrate. Acest lucru crea nemulțumire în armată. În toate unitățile erau așa ziși înlocuitori la comandă, de pildă cineva era șef de birou într-o secție și când ieșea șeful de secție la pensie sau când funcția era neîncadrată, nu vroia sa îl încadreze pe șeful de birou pe funcția de șef de secție dar ducea și funcția de șef de secție prin cumul. Aceste lucruri creau foarte multe nemulțumiri în rândul militarilor, însă starea de nemulțumire nu putea fi manifestată deoarece erau organele de partid care spuneau să nu comentăm ordinele. Pe de altă parte erau contrainformatorii care erau cu ochii pe noi, astfel era o stare de apatie, iar din cazua acestor lucruri, armata nu era gata să îl apere pe Ceaușescu. La 23 August 1989, când trebuiau avansați ofițerii cu grade superioare de la căpitan la maior, de la maior la locotenent-colonel și așa mai departe, aceste avansări nu s-au făcut deoarece avansarea la ofițer superior o făcea comandantul suprem și anume Nicolae Ceaușescu. Nu se putea protesta deloc deoarece exista controlul politic de partid, la momentul acela armata era penetrată politic până la nivel de subunitate. ”
Chiar dacă eram singura țară din blocul tărilor estice care nu mai avea trupe pe teritoriul național și doctrina de apărare era apărarea întregului popor, România era totuși semnatară a Tratatului de la Varșovia și avea o oarecare dependență față de Uniunea Sovietică. Desigur România era considerată de către occident ca fiind națiunea ce se opune cel mai mult politicilor Uniunii Sovietice, asta și după condamnarea lui Nicolae Ceaușescu a intrării Uniunii Sovietice în Cehoslovacia. După condamnarea intervenției în reprimarea revoluției din Cehoslovacia, Nicolae Ceaușescu s-a bucurat de o susținere crescută a tărilor occidentale și din partea Statelor Unite ale Americii, acesta reușind să încheie acorduri economice cu aceste țări. Această popularitate a lui Ceaușescu în raport cu occidentul s-a diminuat, iar la nivelul anului 1989 Nicolae Ceaușescu nu se mai bucura de sprijinul acestora și încerca să încheie acorduri economice cu țările din Orient. Ultima vizită externă a lui Ceaușescu a fost în Iran în decembrie 1989, chiar înaintea revoluției. Folosirea continuă a militarilor în termen cât și a cadrelor militare pentru construirea proiectelor de infrastructura națională a dus armata la o stare accentuată de nemulțumire. Faptul că în armată ofițerii superiori nu erau avansați de mult timp, chiar dacă îndeplineau condițiile legale aceștia nu erau avansați. Majoritatea funcțiilor erau duse prin cumul, fără a putea fi încadrate. Acest lucru împreună cu folosirea armatei în economie făceau ca starea generală să fie una lipsită de speranță. În armată cultura militară era înlocuită cu o propagandă accentuată, iar acest lucru era din ce în ce mai greu de suportat. Un întreg sistem propagandistic era folosit pentru mistificarea adevăratelor stări de spirit din armată cât și din întreaga societate, realitatea fiind poleită ca să apară într-o lumină favorabilă în ochii opiniei publice.
2. Cum au fost percepute la nivelul armatei, la nivelul conducerii începutul evenimentelor din decembrie 1989 ?
,,Începutul evenimentelor i-a surprins pe toți. Absolut pe toți. Toată lumea în noiembrie 1989 se aștepta la o schimbare și la noi deoarece în toate celelalte țări avusese loc o schimbare, însă la noi nu s-a făcut nicio schimbare. Toată lumea credea că la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, Ceaușescu se va retrage, dar acesta nu s-a retras. De la cel mai înalt nivel, de la oamenii din jurul lui Ceaușescu până la cel mai mărunt activist de partid nu îi trecea prin gând să se întâmple ceva și la noi. Pe de o parte nici nu se scria ce se întâmplă. O singură dată generalul Gușă a încercat să ne informeze prin amiralul Dinu despre ce se petrecea în celelalte țări. Nici măcar nu ne informau despre ce se întâmplă în celelalte țări, astfel la începutul evenimentelor toți au fost surprinși. La noi sistemul de poliție politică și cu Securitatea erau așa de puternice încât nu a putut exista o mișcare dizidentă. ”
Începuturile evenimentelor i-a luat prin surprindere pe toți. Nivelul de informare a cadrelor militare, chiar și a cadrelor din conducerea Ministerului Apărării era unul foarte scăzut, iar în momentul primirii indicativului ,,Radu cel Frumos”, toți au fost surprinși, crezând că este posibilă o acțiune militară asupra României din exteriorul țării. Sistemul socialist în ansamblu se baza pe o lipsă de informare, acest lucru fiind valabil și în rândul armatei. Adăugând aici și faptul că armata nu era pregătită pentru acțiuni de revoltă populară, nici misiunea sa fundamentală nu era aceea de reprimare sau intervenție în cazul revoltelor. Cetățenii se așteptau la o schimbare la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, chiar dacă România își plătise întreaga datorie externă încă din luna martie a anului 1989, Ceaușescu afirma faptul că poporul trebuie să suporte în continuare acel nivel de trai scăzut. După Congres populația a înteles ca nu va fi nicio schimbare iar nivelul de trai nu se va înbunătăți, astfel se explică uriașa participare la revoluție și timpul scurt al extinderi revoltelor. Conducerea Ministerului Apărării a fost luată complet prin surprindere. Cu mici excepții, ordinele date de aceștia au fost ca revolta să nu fie reprimată sângeros iar armata să nu tragă în populație. Faptul că armata a trecut într-un interval scurt de timp de partea revoluționarilor a fost și din cauză că armata era subjugată de Nicolae Ceaușescu și de regimul acestuia într-o formă continuată. Ordinele aberante date de Ceaușescu nu au fost transmise de comandanți militarilor, ultimul ordin al ministrului apărării generalul Vasile Milea a fost ca armata să nu tragă în manifestanți. În pofida lipsei de informare și în pofida faptului că armata a fost implicată în acțiuni ce nu țineau de misiunea sa specifică, armata a acționat ponderat fără să dea curs ordinelor lui Ceaușescu, astfel armata făcându-și datoria față de popor.
3. Cum a acționat armata în decembrie 1989 în garnizoana București ?
,,Practic în zilele de 16-20 decembrie 1989, armata nu a acționat în vreun fel. În București era absolut liniște până în seara zile de 21, după mitingul acela, când după spargerea mitingului au început să vină și să se constituie la Piața Romană și la Intercontinental așa zisa baricadă, au luat mese de la restaurantul Dunărea, au pus o basculantă și au constituit baricada. Asta era în seara zile de 21, acolo unde au apărut revoluționarii Dan Iosif, Romeo Raicu, Dincă, aceștia erau civili. Atunci a fost implicată armata, iar în subordinea Comandamentului era o unitate de pregătire pază aeroporturi, condusă de un ofițer subordonată Comandamentului Infanteriei și Tancurilor, el a fost implicat la Intercontinental. Unitatea era un batalion, Amăriucăi îl chema pe acest ofițer, era maior, iar acest batalion a fost implicat în evenimentele de la Intercontinental. Au fost alarmați și ofițeri de la Academia Militară, cum se numea atunci Academia Militară Generală, pentru că în planurile de mobilizare și de apărare și în 1968 când a fost pericolul rusesc, ofițerii din academie erau organizați pe grupe, pe subunități să facă apărarea Comitetului Central, a Sălii Palatului. Eu în 1968 eram căpitan și am stat cu arma de gât și cu sacul de grenade să apărăm Comitetul Central. Deci în baza acelor planuri ofițerii din Academie au fost duși acolo să apere Comitetul Central. Pentru că baricada trebuia spartă, Ceaușescu l-a numit atunci pe Milea să coordoneze activitățile de la Intercontinental și este adevărat că Milea a dat ordin să fie spartă baricada cu tancurile, dar Milea nu a dat ordin ca cineva să tragă, nimeni nu a tras. În primul rând că nu aveau muniție, până și cartușele care erau pe turelă pentru mitraliera antiaerină, cea de 12,7 mm, cutiile cu bandă erau puse în niște foi de cort, iar înainte să treacă tancuile să spargă baricada, Milea a dat ordin să fie date jos, ca nu cumva să se aprindă și să ia foc muniția. Repet tancurile nu au avut muniție, doar au spart baricada. După care, în data de 22 decembrie 1989, au început să fie trimise unități să apere diverse obiective din București. Ceușescu i-a spus lui Milea încă din data de 17 decembrie vizavi de evenimentele de la Timișoara ,, de ce i-ai trimis dacă i-ai trimis fără cartușe, asta e trădare, pactizare cu inamicul”. L-a amenințat cu tribunalul, iar în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, pentru că i s-a raportat că la Intercontinental au fost morți, știu precis că Postelnicu a tras cu pistolul și l-a omorât pe un bătrân la intrarea în metrou.Pentru că au fost morți Ceaușescu l-a acuzat pe Milea spunându-i ,,Milea ți-am dat ordin să pui ordine, nu să omori oameni” și Milea și-a dat seama că indiferent ce se va întâmpla, dacă Ceaușescu rămâne el va fi judecat, condamnat și dezonorat, iar dacă Ceaușescu pică, el va fi executat alături de Ceaușescu și atunci el a luat decizia de a se sinucide. În ziua de 21 decembrie 1989, atunci când a fost implicată armata, atunci s-a constituit Comandamentul Operativ Național, deoarece Gușă era la Timișoara, acesta a fost organizat de Eftimescu. S-a constituit Comandamentul Suprem Național la Ministerul Apărării, asta fiind dovada clară că armata a început să fie implicată din ziua de 21 decembrie 1989, ulterior acest comandament s-a mutat la Comitetul Central. După data de 22 decembrie 1989, armata cu acceptul inițial a lui Stănculescu și apoi a lui Gușă s-a pus în serviciul noii puteri politice, pe care au recunoscut-o și au susținut-o. ”
În ziua de 17.12.1989, orele 18.00, de la Ministerul Apărării Naționale s-a transmis tuturor comandamentelor indicativul ,,Radu cel Frumos”. În urma declanșării ,,alarmei parțiale de luptă”, în perioada 17-21 decembrie 1989 unitățile și-au desfășurat activitatea în cazărmi, așteptând noi ordine. Astfel afirmația făcută de Niculae Spiroiu, că armata a acționat în raport cu populația civilă doar din data de 21.12.1989 este adevarată. La București relatările despre evenimentele ce se petreceau la Timișoara se limitau la versiunile oficiale. Nici generalul Milea, deși, prin legăturile sale permanente prin telefon cu cei implicați acolo, care avea o imagine aproximativ reală a evenimentelor nu a comunicat aceste date nici colaboratorilor săi cei mai apropiați. Teama, suspiciunea, neîncrederea își făceau efectul. Mitingul din Piața Palatului din București din ziua de 21.12.1989, orele 12.00, s-a dorit a fi o manifestare de adeziune la politica regimului comunist, însă lucrurile au luat o întorsătură radicală. Acest miting a însemnat de fapt începutul revoltei în București. În ziua de 21.12.1989, generalul Vasile Milea a dat ordin ca trupele Ministerului de Interne să fie sprijinite de către armată. Acesta a fost momentul când armata a ieșit din cazărmi. Cea mai importantă confruntare dintre manifestanți și forțele ce aparțiuneau Ministerului Apărării s-a consumat la Intercontinental, unde militarii au primit ordin să înlăture baricada. Participanții la revoluție, printre care și Gelu Voican-Voiculescu afirmă faptul că armata nu s-a rezumat doar la a îndepărta baricada, ci aceasta a și tras asupra populației. Reprezentanți armatei, printre care și generalul Niculae Spiroiu, afirmă că armata nu a tras la Intercontinental deoarece nu avea muniție.La Intercontinental, au fost focuri de armă și oameni morți, putem considera spargerea baricadei ca o acțiune represivă împotriva populației, chiar dacă armata nu a dat curs în totalitate ordinelor dictatorului. După cum afirmă și Teodor Brateș și Gelu Voican-Voiculescu și Niculae Spiroiu, momentul sinuciderii generalului Vasile Milea și faptul că acesta a fost făcut trădător la televiziune și la radio a constituit un punct esențial în care armata și-a retras definitiv susținerea și așa redusă pe care o avea față de Ceaușescu. După fuga cuplului dictatorial, armata a trecut și a recunoscut noua putere, generalul Stănculescu chiar asigurându-le condiții noii puteri pentru a putea conduce statul, oferindu-le acestora pază și protecție. Prin toate aceste lucruri, armata recunoștea noua putere instalată în țară, iar noua misiune a militarilor era să lupte contra așa numiților teroriști, pentru instaurarea ordinii în stat și pentru reușita revoluției.
4. Cum ați perceput moartea și declarația ca fiind trădător generalul Vasile Milea ?
,,Nu am crezut nimic. Așa cum v-am spus asta se întâmpla în ziua de 22 pe la ora 10.30, din seara zile de 21 decembrie 1989 fusesem chemat de la canal pentru că eu mă ocupam de transporturi pe canal. În seara zilei de 17 decembrie, duminica , după ce s-a dat alarma, Milea i-a ordonat colonelului Popescu ca el și cu mine să mergem la canal și să terminam până la sfârșitul anului tot ce se angajase Milea la Congresul al XIV-lea, iar în seara zile de 21 decembrie am fost chemat de la canal să preiau comanda direcției. Eu eram la birou când am auzit la radio că trădatorul Milea s-a sinucis. Nu am crezut nimic. Nimeni nu a crezut că Milea este trădător. ”
Cum subliniam și mai sus, moartea generalului Milea și faptul că a fost făcut trădator de către regimul comunist au avut o pondere semnificativă în trecerea armatei definitiv de partea revoluției. Dacă analizam faptele și ordinele date de generalul Milea putem afirma ca s-a implicat pe de o parte în reprimarea revoluției prin ordinul său direct de a sparge baricada. Generalul Milea nu a dat ordin ca militarii să folosească muniție de război, ultimul său ordin, transmis prin grupa operativă de transmisioniști a fost ca armata să nu tragă sub nicio formă în populație. Cu siguranță era imposibil, ținând cont de presiunile la care era supus din partea lui Nicolae Ceaușescu, ca Milea să nu se implice deloc în acțiuni de reprimare a revoluției. Generalul Vasile Milea se bucura de o popularitate mare printre militarii ce făceau parte din Ministerul Apărării din această cauză militarii nu au crezut faptul că acesta ar putea fi trădător și inițial toți au crezut că a fost ucis de către Ceaușescu. Încă se speculează asupra faptului dacă a fost sau nu ucis, însă raportul medico-legal sugerează faptul că acesta s-a sinucis prin împușcare. De asemenea găsesc afirmațiile generalului Spiroiu ca fiind întemeiate privind faptul că Milea a ajuns la concluzia că oricum se va sfârși revoluția, acesta va fi condamnat sau chiar executat, de aceea generalul Milea a ales varianta sinuciderii.
5. Cum ați perceput aducerea din rezervă a generalului Nicolae Militaru și de ce credeți că s-a procedat așa ?
,,Ne-a șocat această numire. Nu ne-a convenit. Foarte mulți oameni s-au simțit cumva jigniți, în sensul că noua forță politică a fost susținută de noi și ei nu au avut încredere în noi aducându-l pe Militaru, iar acesta i-a adus din rezervă pe toți aia cu care lucrase el, 20 și ceva de generali și mulți alți ofițeri. Vreau să spun că nici ălora nu le-a convenit că i-a adus din rezervă, le era temă dacă vor mai primi sau nu pensie, chiar au cerut ca să nu li se schimbe pensia. Am spus că în România, datorită controlului politic și al Securității nu a existat mișcări dizidente, dar câțiva nemulțumiți dintr-ăștia, printre care și Militaru care era nemulțumit că a fost trecut în rezervă.El complota împreună cu fostul ministru al apărării Ioniță și Măgureanu nu împotriva regimului ci împotriva lui Ceaușescu. Aceștia au încercat să îl atragă și pe Iliescu care a mers la câteva întâlniri, însă Iliescu a fost prevenit să nu mai meargă deoarece aceștia erau urmăriți de Securitate. Militaru la revoluție a făcut un lucru ilegal, s-a îmbrăcat în uniformă și a apărut la televiziune iar împreună cu el a mai venit un general care fusese comandandul diviziei 57, generalul Tudor. Aceștia au început să se adreseze comandanților, să înceteze măcelul și alte tâmpenii. Care măcel? Nu mai era niciun măcel. Iliescu a spus că l-a numit pe Militaru pentru că nu aveau încredere în ceilalțigenerali activi deoarece nu îi cunoșteau nici pe Stănculescu, nici pe Gusă și nu avea încredere în aceștia.Pe Militaru îl cunoșteau deoarececomplotaseră împreună cu el.Știa că Militaru este sigur împotriva lui Ceaușescu. Aveau certitudinea asta și din această cauză a fost numit Militaru ministru. ”
Starea de nemulțumire în rândul militarilor a fost evidentă încă de la început. Nimeni nu a înțeles de ce a fost adus un general bătrân din rezervă și pus în funcția de ministru al apărării, mai ales că se cunoștea în rândul cadrelor motivul pentru care generalul Nicolae Militaru fusese îndepărtat din armată și anume faptul că asupra lui plana suspiciunea unei recrutări sovietice. Încă un argument solid în privința faptului că armata a trecut cu toate efectivele de partea noii puteri formate, este redat de acceptarea deciziei de schimbare din fruntea ministerului de către Stănculescu în favoarea lui Militaru. Când Militaru a venit la televiziune a început să se adreseze armatei fără nici o calitate, mai mult acesta a făcut afirmații periculoase, cum a fost aceea să înceteze măcelul, în condițile în care nu exista un măcel. Practic prestația și activitatea generalului Nicolae Militaru de la televiziune din acele zile a fost una nepotrivită, făcând afirmații nefondate. Chiar dacă armata, în ansamblul ei, a fost nemulțumită de aducerea lui Militaru ca ministru al apărării, decizia pe care a luat-o Militaru și anume să aducă 28 de generali din rezervă a făcut ca nivelul de tensiune din armata să atingă cote alarmante. Explicația lui Ion Iliescu privind aducerea lui Militaru și numirea acestuia în funcția de ministru al apărării, numire explicată prin faptul că acesta îl cunoștea pe Militaru este una plauzibilă. Iliescu a recunoscut faptul căs-a întâlnit cu Militaru și l-a numit pe acesta deoarece era sigur că este împotriva lui Ceaușescu. Ulterior Iliescu și noua putere l-a deportat pe Militaru din fruntea armatei, iar în acest scop a fost constituit Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei C.AD.A.
6. Ce credeți despre așa ziși teroriști? Cine erau aceștia ?
,,Au fost câteva chestiuni. În seara zile de 22 decembrie 1989 în birou la mine era căpitanul Postolache,fost jucător de rugby la Steaua.La revoluție era ofițer în secția pregătire fizică, o namilă de 2 metri , l-a adus pe unu care trăsese. În primul rând cred că acțiunea a fost coordonată, tragerile în București au început la ora 18.00-18.30, nu mai țin minte precis.La ora 18.30 asupra Ministerului Apărării din blocurile de la Orizont s-a deschis focul.În Comandamentul Infanteriei și Tancurilor, Hortopan era plecat, iar la comandă era generalul Călinoiu și în fața lui cu o ceașcă de cafea era generalul Urdăreanu. Ei stăteau de vorbă, biroul fiind fostul birou a lui Ion Antonescu de pe strada Știrbei Vodă.La ora 18.30 un snop de cartușe de pistol mitralieră au trecut prin geam și s-au înfipt în parchet, s-a văzut că s-a tras dintr-o casă de vizavi de comandament, la fel s-a întâmplat peste tot unde erau comandamente militare în București la aceeași oră. Atunci a început, iar asta înseamnă că treaba a fost coordonată. Revin acum, Postolache l-a adus pe individul ăla la mine în birou în jurul orei 19.00, tipul era înalt, avea cam 40 de ani, uscățiv, cu pantaloni de milițian, cu vipușcă roșie.Pe deasupra avea o bluză de trening și peste ea o geacă neagră, avea pe centură un încărcător de pistol.Când l-a adus Postolache acesta nu scotea niciun cuvânt.L-am întrebat cum îl cheamă dar nu vorbea, nu mi-a răspuns. În anii 1977, am fost detașat la Ministerul de Interne pentru că se constituise USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) și aveau nevoie de niște blindate mai mici, iar eu am fost luat ca expert, știam că aia cu care era îmbrăcat individual ală, pantalonii aia erau de la uniforma USLA. După, Postolache i-a cârpit o palmă și i-am spus lui Postolache să termine cu chestile astea de rugby la mine în birou. Postolache îl întreba dacă a tras și nu scotea niciun cuvânt.I-am zis lu Postolache să îi miroase mâna și atunci o să vadă dacă a tras. Postolache i-a luat mâna și a zis: ,,A tras,tovarășe colonel! A tras! Îi miroase mâna! ” după l-am închis în birou la dactilografie pentru că avea grilaje. Ulterior medicul mi-a spus că mirosea și a droguri. Două lucruri am perceput.După cum era îmbrăcat era clar că era din USLA. În sistemele de mobilizare orice ofițer avea 2 misiuni, una pe timp de pace iar alta la război . Cred că ăstora li s-a dat misiunea în plic și au acționat conform misiunii. Știu précis că 18 tineri care au fost împușcați cu pușcă cu lunetă la Sala Dallesau fost împușcați de trăgători din blocul de la Dunărea, dintr-un apartament al unui colonel de Securitate, iar focul a fost condus de Trosca. Asta se întâmpla în seara de 21 decembrie 1989. Acel individ a fost predat miliției și nu am mai aflat nimic de el. ”
Aspectele legate de așa numiți teroriști sunt delicate, fiecare are o opinie, o părere. Cert este faptul că au existat entități care au tras și au desfășurat acțiuni diversioniste în acele zile. Cred că scopul acelor entități a fost de a semăna panica prin morți punctuale și trageri desfășurate simultan asupra mai multor obiective. Dacă vroiau să facă un adevărat măcel, numărul victimelor ar fi fost mult mai mare. Niculae Spiroiu afirmă faptul că simulatoarele folosite la revoluție erau total diferite față de cele folosite în Ministerul Apărării, aveau un alt sunet și datorită folosirii acelor simulatoare consider că acele entități au fost axate pe acțiuni diversioniste și nu pe acțiuni de ucidere a populației. Nu putem afima prin probe concrete și palpabile că acele grupuri diversioniste făceau parte din USLA așa cum afirmă generalul Niculae Spiroiu sau că Trosca a tras asupra celor aflați la Sala Dalles. Au fost prinși mai mulți indivizi care erau suspectați că ar fi tras, mulți dintre aceștia au fost eliberați deoarece probele nu erau concludente.
7. După încheierea evenimentelor, care a fost bilanțul armatei privind modul de acțiune pe tot parcursul evenimentelor?
,,În primul rând armata a fost singura instituție de forță care prin ordinul general nr1 a lui Stănculescu ca ministru al apărării, a ordonat ca în toate comandamentele și unitățile să se formeze comisii care să analizeze comportamentul militarilor în timpul revoluției.Deci a fost singura instituție de forță care a analizat acest lucru. Treaba aceasta s-a făcut și la influența acelui Comitet de Acțiune pentru Democratizarea Armatei CADA. În al doilea rând a fost decizia de înlăturare a celor aduși de Militaru, înlăturarea a fost făcută de Stănculescu. La nivelul Senatului s-a constituit o comisie pentru analizarea evenimentelor din revoluție, comisie condusă de Sergiu Nicolaescu, iar eu când am devenit ministru al apărării am dat ordin să se pună la dispoziția acestei comisii tot: documente, jurnale de acțiune, să se spună adevărul. Armata a fost foarte deschisă, iar Sergiu Nicolaescu a subliniat acest lucru. ”
Comparativ cu alte instituții ale statului, armata s-a supus controlului comisiei senatoriale, iar atitudinea a fost una deschisă, după cum sublinia și generalul Niculae Spiroiu. S-au făcut comisii interne prin care s-au cercetat faptele celor implicați. Misiunile încredințate unităților militare din București au constat în întărirea forțelor de ordine, în închiderea trecerii demonstranților spre centrul orașului, deblocarea circulației și apărarea unor obiective. Din data de 22.12.1989, armata a fraternizat cu manifestanții, acționând la dispoziția noii puteri.
CONCLUZII
În condițiile schimbărilor ce aveau loc în Europa, blocul comunist se destrăma, iar România rămăsese singurul stat comunist unde părea că nu se va petrece nimic. Se aștepta o schimbare la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român, însă această schimbare nu a survenit. Astfel cetățeanul român, care era profund nemulțumit de regimul impus de Nicolae Ceaușescu a decis să acționeze ieșind în stradă. Protestele începute în Timișoara și extinse la nivelul întregii țări au condus la revoluție și nu doar la schimbarea lui Nicolae Ceaușescu, ci la o schimbare de regim. Un rol fundamental în reușita revoluției și în răsturnarea regimului comunist a fost asigurat de armată. Acțiunea armatei este analizată din două perspective. Cum și cât a pus în aplicare din dispozițiile lui Nicolae Ceaușescu și acțiunea armatei sub noua conducere a țării. Conform ordinelor date de Nicolae Ceaușescu, armata împreună cu forțele ce aparțineau Ministerului de Interne, trebuiau să reprime revoluția. Armata nu a dus la îndeplinire aceste ordine, iar cadrele din conducerea ministerului nu au dat ordin militarilor să execute foc asupra manifestanților. Au existat și momente unde s-a acționat represiv, cum au fost cele de la Intercontinental pentru înlăturarea baricadei ridicate de manifestanți, aceste momente au fost însă puține. Rolul armatei și importanța acesteia în cadrul evenimentelor revoluției nu poate fi contestat, importanța acțiunilor și trecerea de partea manifestanților au constituit punctele cheie pentru îndepărtarea regimului comunist. Modul în care militarii și-au îndeplinit misiunile și modul de acțiune al acestora este evocat pe deplin de jurnalele de acțiune și mărturiile participanților la revoluție. În confuzia evenimentelor și în condițiile în care armata nu era instruită să acționeze într-un asemenea context, au fost și momente în care indecizia, ordinele transmise greșit sau excesul de zel au condus la greșeli. Însă aceste aspecte nu pot eclipsa acțiunile armatei pentru reușita revoluției și fraternizarea cu revoluționarii. Participanții interghevați au avut un rol important în revoluție, aceștia aflându-se în mijlocul evenimentelor. În cadrul interviurilor au subliniat rolul esențial asumat de armata pe parcursul evenimentelor și faptul că, fermitatea acțiunilor i-a descurajat pe cei loiali cauzei comunismului. Faptul că armata a recunoscut noua putere și acțiunea acesteia a fost în concordanță cu dispozițiile date, a dovedit că nu a susținut regimul comunist, iar interesele poporului român și apărarea țării rămăsese misiunea fundamentală a militarilor și în acele momente.
BIBLIOGRAFIE
1. Aramă, I., Vanghele, I., Văduva, G., Însemnări din zilele Revoluției, Editura Militară, București, 1990.
2. Institutului de Istorie și Teorie Militară, Armata română în Revoluția din 1989, Editura Militară, București, 1994.
3. Brateș, T., Trilogia Revoluției române în direct, Editura Ager-Economistul, Vol.1, 2004.
4. Brateș, T., Trilogia Revoluției române în direct, Editura Ager-Economistul, Vol.2, 2005.
5. Brateș, T., Trilogia Revoluției române în direct, Editura Ager-Economistul, Vol.3, 2005 .
6. Cesăreanu, R., Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții, Editura Polirom, București, 2009.
7. Chiriac, M., Aniversare însângerată. Academia Militară, Editura Militară, 2003.
8. Domenico, V., După executie a nins, Editura Adevărul, București, 2011.
9. Domenico, V., Revoluția de ghips, Editura Adevărul, București, 2011.
10. Gușă de Drăgan, V., Condamnat la adevăr: generalul Ștefan Gușă, Editura Rao, București, 2004.
11. Iliescu, I., Revoluție și reforma, Editura Enciclopedica, București, 1994.
12. Institutul Revoluției din decembrie 1989, Caietele Revoluției nr.3 (47), București, 2013.
13. Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, Revoluția română din Decembrie 1989, Locuri, Date, Fapte, Mic Dicționar , Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009.
14. Institutul Revoluției din decembrie 1989, Oamenii Revoluției, Editura Institutul Revoluției, București, 2011.
15. Mazilu, D., Revoluția furată, Editura Historia, București, 1991.
16. Portocală, R., România. Autopsia unei lovituri de stat, Editura Continent în colaborare cu Agora Timișoreană, București, 1991.
17. Sava, C., Monac, C., Adevăr despre decembrie 1989, Editura Forum, București, 1999.
18. Scurtu, I., Mazilu, E., Dinu, Ș., Sfârșitul dictaturii, Editura Clio Craiova, 1990.
19. Stoenescu, A., Cronologia evenimentelor din decembrie 1989, Editura Rao, București, 2009.
20. Stoenescu, A., Interviuri despre Revoluție, București, Editura Rao, 2004.
21. Tănase, S., Miracolul Revoluției, Editura Humanitas, București, 1999.
22. Televiziunea română, Revoluția Română în direct, București, 1990.
Infografie:
1. http://ro.scribd.com.
2. http://ro.wikipedia.org.
3.http://www.revista22.ro.
BIBLIOGRAFIE
1. Aramă, I., Vanghele, I., Văduva, G., Însemnări din zilele Revoluției, Editura Militară, București, 1990.
2. Institutului de Istorie și Teorie Militară, Armata română în Revoluția din 1989, Editura Militară, București, 1994.
3. Brateș, T., Trilogia Revoluției române în direct, Editura Ager-Economistul, Vol.1, 2004.
4. Brateș, T., Trilogia Revoluției române în direct, Editura Ager-Economistul, Vol.2, 2005.
5. Brateș, T., Trilogia Revoluției române în direct, Editura Ager-Economistul, Vol.3, 2005 .
6. Cesăreanu, R., Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții, Editura Polirom, București, 2009.
7. Chiriac, M., Aniversare însângerată. Academia Militară, Editura Militară, 2003.
8. Domenico, V., După executie a nins, Editura Adevărul, București, 2011.
9. Domenico, V., Revoluția de ghips, Editura Adevărul, București, 2011.
10. Gușă de Drăgan, V., Condamnat la adevăr: generalul Ștefan Gușă, Editura Rao, București, 2004.
11. Iliescu, I., Revoluție și reforma, Editura Enciclopedica, București, 1994.
12. Institutul Revoluției din decembrie 1989, Caietele Revoluției nr.3 (47), București, 2013.
13. Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, Revoluția română din Decembrie 1989, Locuri, Date, Fapte, Mic Dicționar , Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009.
14. Institutul Revoluției din decembrie 1989, Oamenii Revoluției, Editura Institutul Revoluției, București, 2011.
15. Mazilu, D., Revoluția furată, Editura Historia, București, 1991.
16. Portocală, R., România. Autopsia unei lovituri de stat, Editura Continent în colaborare cu Agora Timișoreană, București, 1991.
17. Sava, C., Monac, C., Adevăr despre decembrie 1989, Editura Forum, București, 1999.
18. Scurtu, I., Mazilu, E., Dinu, Ș., Sfârșitul dictaturii, Editura Clio Craiova, 1990.
19. Stoenescu, A., Cronologia evenimentelor din decembrie 1989, Editura Rao, București, 2009.
20. Stoenescu, A., Interviuri despre Revoluție, București, Editura Rao, 2004.
21. Tănase, S., Miracolul Revoluției, Editura Humanitas, București, 1999.
22. Televiziunea română, Revoluția Română în direct, București, 1990.
Infografie:
1. http://ro.scribd.com.
2. http://ro.wikipedia.org.
3.http://www.revista22.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Implicatiile Armatei In Revolutie (ID: 121541)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.