Implicatii Socio Morale ALE Religiei LA Inceput DE Secol Xxi

IMPLICAȚII SOCIO-MORALE ALE RELIGIEI LA ÎNCEPUT DE SECOL XXI

Introducere

I. RELIGIA ȘI SOCIETATEA

I.1. Biserica și societatea modernă de astăzi

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă oameni mileniului III în lumea aceasta super-tehnologizată este înțelegerea noțiunii de Biserică a lui Dumnezeu într-o societate pluralistă. Cu alte cuvinte, odată ce bisericile afirmă că Biserica nu există doar pentru membri săi, ci pentru mântuirea tuturor, cum își exercită Biserica creștină rolul transformator într-o lume în care diferite comunități religioase, rasiale, etnice și culturale cer recunoaștere publică?

În toate părțile lumii, oamenii sunt provocați să trăiască și să crească împreună ca apropiați. În această lume mică oamenii nu mai trăiesc doar alături și indiferenți. Ei sunt parteneri deplini într-o singură familie umană, împărțind aceeași viață cu toate oportunitățile și riscurile ei, împărțind aceeași istorie și destin. De fapt, căutarea pentru comunitate este un imperativ specific a credinței creștine. Un creștin nu poate trăi o viață centrată pe sine și suficientă sieși. El sau ea trebuie să se deschidă pe el sau pe ea spre ceilalți și să se angajeze în interacțiuni profunde cu lumea.

Viziunea creștină a unei singure umanități într-o singură lume, nu este o viziune monolitică. Este o comunitate a diversităților împăcate, o comunitate susținută de dreptate, egalitate și pace. Lumea este într-o stare de înstrăinare și de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Valorile religioase și morale sunt amenințate constant de un neo-păgânism care invadează oriunde viața societății. Păcatul omenesc distruge creația; pentru a opri această tendință și pentru a lucra la restaurarea firii umane și a dobândi libertatea și dreptatea, ca și susținerea creației, toate religiile ar trebui să-și unească eforturile lor. Ele ar trebui să devină poduri ale înțelegerii și împăcării dintre oameni și națiuni și nu ziduri de separare și surse pentru ură și dușmănie. Ideologii, culturi, rase și chiar și religii, pot despărții oamenii, dar în Dumnezeu toți oamenii sunt uniți. ,,Căci, a trăi în lume înseamnă a trăi în relație, înseamnă să-l abandonăm pe eu ca să ne angajăm pentru noi”. Dar se pare că există în societatea de azi o ,,fobie religioasă”, o teamă ca nu cumva Biserica să ajungă să controleze societatea, o anxietate explicabilă doar prin ororile trecutului, teamă de război, de extremism, teama că Biserica dorește să anuleze sau să restricționeze libertatea persoanei.

În trecut exista, de obicei, o cultură anume care își asuma supremația hegemonică în definirea realității sociale, cu alte cuvinte a tărâmului public de viață împărțit cu alții. Cu toate acestea în ziua de azi, oamenii din diverse clase sociale, rase, genuri, culturi și religii, aspiră să contribuie în mod egal la conturarea naturii vieții publice. Ei cer ca statul nu numai să le recunoască particularitatea, ci să și aibă grijă să protejeze acea particularitate de orice amenințare de schimbare, suprimare sau distrugere. Problema a fost exacerbată: diverse grupuri culturale religioase și etnice, societăți și civilizații, care fuseseră anterior mai mult sau mai puțin izolate una de alta, se află acum în legătură obișnuită unele cu altele. ,,Migrația forțată sau voluntară a diferitelor comunități rasiale, culturale și religioase a făcut ca ei să împartă același spațiu existențial. Progresele transportului și comunicării în masă au comprimat și ele lumea transformând-o într-o comună globală și au pus în mișcare un proces pe cât de simultan pe atât de paradoxal. Identitățile oamenilor și ale comunităților lor nu au fost doar revitalizate, ci și oamenii au început să-și simtă vulnerabilitatea identității lor și să se agite în scopul păstrării, recreării și stabilizării ei”. Efectele acestui proces bilateral sunt simțite în timp ce oamenii și comunitățile pot să fi devenit simțitor de toleranți față de diversitate și mai puțin sensibili la drepturile celuilalt (naționalismul, rasismul, și fundamenta-lismul religios sau secular, au cunoscut și ele o renaștere).

Ce înseamnă toate acestea pentru viața și mărturia Bisericilor Ortodoxe? Fiecare Biserică Ortodoxă răspunde acestei provocări în maniera proprie. De exemplu, Bisericile Ortodoxe situate în societatea modernă, pluralistă și liberală a Statelor Unite, doresc nu numai să fie recunoscute și respectate de întreaga societate, ci doresc să dăruiască darurile Ortodoxiei pentru bunăstarea țării unde se află. Din moment ce Grecia, ca țară ortodoxă, este integrată în Comunitatea Europeană (o federație de state liberale, democratice și pluraliste), rolul Bisericii Ortodoxe din acea țară va trebui să se autoreconfigureze pentru a percepe noile realități sociale. La fel și România, ca membru nou al Europei Unite, dorește să împărtășească din bogăția sa spirituală (și nu numai) tuturor celor care doresc să o primească.

Poate că experiența Bisericilor Ortodoxe ale diasporei ar putea fi un ghid în această privință. Dacă noi, ortodocșii, așteptăm ca alții dintr-un cadru multicultural nu numai să recunoască prezența noastră, ci să și accepte harurile aparte ale Bisericii noastre, ne întrebăm dacă suntem la rândul nostru pregătiți să acceptăm harurile acelora împreună cu religia, cultura și moralitatea lor specifică? In situații de posibilă îmbogățire reciprocă, nici o comunitate, fie ea religioasă, culturală, rasială sau etnică, nu dorește să-și piardă sau să-și compromită particularitatea. In unele cazuri, pe de o parte, multiplele comunități pot recunoaște incompatibilitatea filosofiilor lor de viață specifice, precum și a vederilor morale; uneori ele pot alege să se distanțeze unele de altele, fără a refuza totuși, cu tărie, dreptul celorlalte de a exista în cadrul parametrilor acceptați ai unui stat democratic. Important este să arătăm care este rolul prezenței publice a Bisericii Ortodoxe într-o lume pluralistă.

Pluralismul ireductibil al lumii moderne poate duce fie la conflicte, la relativism și fragmentare, fie la o expansiune crescândă a orizonturilor noastre de înțelegere. Ortodoxia nu poate, din motive teologice, să îmbrățișeze nici exaltările pur umane, nici relativismul religios, înțelegerea ortodoxă a eshatologiei, a sfințeniei ființei umane, a importanței comuniuni interpersonale și a dimensiunii universale a efectelor Evangheliei creștine, necesită prezența mărturisitoare a Ortodoxiei, precum și contribuția sa la progresul binelui public.

Eficacitatea unei prezențe atât de active depinde nu numai de ceea ce Ortodoxia are de oferit lumii moderne, ci și de felul în care Bisericile Ortodoxe interacționează și comunică cu aceeași lume. Drumul spre Dumnezeu trece prin umanizarea noastră iar în această umanizare nu se poate înainta decât prin și în comunitatea umană și prin Sfintele Taine ale Bisericii.

I. 2. Biserica față în față cu secularizarea

,,Secularismul este pierderea vieții adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul ei autentic. Secularismul este respingerea ethosului eclesial și infiltrarea așa-numitului duh lumesc în viața noastră”.

Dacă lumea modernă nu este mai întâi înțeleasă și interpretată teologic, chiar dacă Biserica îi vorbește lumii sau lumea caută Biserica, vom vorbi în zadar. Trăim într-o lume marcată de noi tendințe și valori, provocări și practici care pun sub întrebare credibilitatea și relevanța credinței creștine și pun în pericol însăși identitatea și integritatea Bisericii.

Ce înseamnă a fi creștin în lumea de astăzi? Oamenii în special tinerii, privesc Biserica pentru răspunsuri clare și îndrumare. Dacă Biserica dă greș în a răspunde la aceste provocări și nevoi a societății contemporane, cu siguranță va pierde mult din credibilitatea și adevărata vocație. Dacă Bisericile vor să rămână credincioase chemării lui Dumnezeu, într-o lume sfâșiată de nedreptate, violență, decădere morală și spirituală și crize ecologice, ele trebuie să lucreze împreună și să se dăruiască pe ele imperativelor credinței creștine.

Biserica creștină vede existența totală a lumii ca fiind sub suveranitatea lui Dumnezeu: sacrul este prezent în mod activ în toate sferele realității. Această credință a dus la solidificarea instituțiilor ecleziastice ca și arbitrii predominanți ai sfințeniei în stabilirea normelor și tiparelor vieții atât comune, cât și personale. Modernitatea (eliberată de Reforma protestantă, de dezvoltare a statului modern, de economiile de piață și de știință) a pus în mișcare procesul dinamic de secularizare care a schimbat în mod radical rolul sfințeniei și al instituțiilor ecleziastice în viața lumii. Secularizarea a schimbat totodată relația sfințeniei și a secularului în definiția noastră despre realitate. Domeniul secular a pretins independența față de sfințenie; lumea și-a smuls autonomia de sub contrarul ecleziastic. În acest sens, cuvântul lume este echivalent cu termenul de secularism.

,,Secularismul este desfigurarea omului de către duhul cărnii și de patimi. Când viața noastră este pătrunsă de patimi, de lumea nedreptății și când ducem o asemenea viață în interiorul Bisericii și credem și încercăm să fim teologi în felul acesta, atunci acesta se numește secularism. Secularimul înseamnă înstrăinarea vieții de Dumnezeu, ieșirea noastră din comuniunea cu El, atașarea noastră de lucruri materiale și vederea tuturor lucrurilor și problemelor din viața noastră în afara voinței lui Dumnezeu. Putem afirma că secularismul este sinonim cu antropocentrismul”.

Dacă odinioară domeniul religios apărea ca și realitate atotcuprinzătoare în care domeniul secular își găsea locul de drept, acum sfera seculară a devenit realitatea atotcuprinzătoare la care va trebui să se adapteze sfera religioasă. Statul și economiștii de piață și-au asumat o predominare asupra tuturor celorlalte sfere ale vieții seculare care aspiră să condiționeze înțelegerea modernă și clasificarea lumii.

După ce domeniul secular a câștigat autonomie față de instituțiile ecleziastice, el a devenit diferențiat în interior, producând o varietate de sub-domenii autonome (politică, drept, economie, știință, educație, artă, sănătate, familie), fiecare dintre acestea doresc să-și reglementeze coerența internă față de o bază logică elaborată pentru a servi nevoilor acestuia.

Individului, din fiecare dintre aceste sub-domenii, i se pretinde să funcționeze potrivit acestui raționament. Oamenii trebuie să respecte regulile jocului indiferent de convingerea sau atașamentul personal. Cine este o anumită persoană și ce anume face el sau ea sunt lucruri văzute ca domenii autonome de a fi și de a acționa. Prin urmare religia – care vrea să integreze și să interpreteze viața unei persoane – își pierde importanța: influența instituțiilor religioase în societate este slăbită semnificativ. Unii privesc acest fenomen ca pe începutul unei eventuale dispariții a religiei din viața modernă.

Diminuarea progresivă, declinul și distrugerea premeditată a religiei au devenit motivul predominant al secularizării. Cu toate acestea sociologii au început să pună la îndoială presupunerile anilor '60. Ei deosebeau două ideologii, prima fiind derivată din critica iluministă a religiei. A doua divide procesul modern de diferențiere și autonomie al secularului de sfințenie și de instituțiile ecleziastice. Autonomia seculară și dividerea sa în sub-domenii autonome, au putut să slăbească influența religiei, dar în mod clar nu duc la declin și la eventuala dispariție.

Potrivit lui Thomas Luckmann secularizarea se referă doar la pierderea funcției sociale și publice tradiționale a religiei, mai național decât spontan, în procesul luării de decizii odată cu fragmentarea și diminuarea oricărei credințe și valori închipuite. Acest proces este mult mai complex. Astfel structurile plauzibile care definesc realitatea sunt, în comparație cu cele premoderne, instabile, nesigure și fragmentate. Modernitatea, scrie Peter Berger , a eliberat conștiința umană de sub opinia sorții și a determinismului social, dar în același timp a cauzat alienare, insinuând incertitudinea în conștiința umană. Segmentarea instituțională a fragmentat și mai mult conștiința modernă. Sinele este lăsat liber și singur pentru a găsi moduri în care să dea coerență și plus vieții sale. Aceasta se poate realiza, fie prin autointerpretare reflexivă a vieții, fie prin asociere voluntară cu o comunitate religioasă sau nereligioasă. în fiecare caz, căutarea umană a sensului a devenit o chestiune strict privată. Indivizii sunt pe cont propriu pentru a asambla împreună fragmentele existenței lor într-un tot subiectiv, dar expresiv. Dacă acest lucru este posibil reprezintă o întrebare revelantă pentru instituțiile economice și politice dominante – atâta vreme cât nu afectează în mod negativ funcționarea lor eficientă. Religia instituțională nu le este necesară; în orice caz ea nu mai poate să integreze diferențierea funcțională a societății.

Religia a devenit depolitizată fiind marginală și irelevantă pentru funcționarea societății. Fără nici un amestec din partea statului, indivizii pot alege să fie religioși, agnostici sau necredincioși în măsura în care ei doresc. Această libertate încurajează o atitudine de consumator. Confruntați cu numeroase feluri de neprezentări religioase care sunt adesea fabricate, ambalate și vândute de agenții de servicii specializate, indivizii construiesc sau reconstruiesc un sistem privat de credințe și înțelesuri neapărat precar. Într-o societate pluralistă Bisericile creștine sunt, și vor continua să fie în viitorul apropiat, în competiție cu alte opțiuni religioase și seculare pentru interpretarea realității.

Natura critică a domeniului public și punerea la îndoială a rolului Bisericii de către alte comunități religioase și seculare, fac din Bisericile care doresc să comunice cu lumea modernă să fie sensibile la imaginea lor publică. în procesul legăturii cu publicul, Bisericile trebuie să se bazeze mai ales pe aspectul ireductibil al vieții lor care justifică existența lor ca și sub-sistem unic.

În concluzie, despre secularizare putem afirma că a afectat religii, sisteme și structuri din întreaga lume. Desigur, secularizarea nu este un proces nou. Este înrădăcinat în renascentism și în umanism și în liberalismul secolului al XX-lea. Dar a renăscut plin de forță odată cu moderna și rapida avansare în știință și tehnologie. Autonomizarea vieții sociale față de credința religioasă a dus la receptarea unor valori cu vagi urme creștine (pentru că s-au format într-o lume creștină) dar, în același timp au primit o încărcătură clar anticreștină și antibisericească deoarece a fost uitată originea lor fiind prezentate mai degrabă în opoziție cu învățătura creștină.

Secularizarea descrie eforturile umane ca devenind bazate pe sine. Arată un mod de a gândi, un mod de viață unde Sfârșitul acestei vieți este pur și simplu ignorat, Spiritualul sau Religiosul este neglijat, lipsit de cuvinte, marginalizat. Dumnezeii acestei mișcări sunt societatea de consum, realitatea materială, nevoile existențiale și ,,binele” umanității.

Trei mari provocări planează aspra tuturor religiilor, în special asupra creștinismului: mai întâi secularizarea plasează ființele umane în centrul creației, și le fac scopul ultim al acestei lumi și a istoriei. Biserica respinge această ideologie antropocentrică. Pentru Biserică, existența vine de la Dumnezeu și este responsabilă la Dumnezeu. Umanitatea nu este stăpâna creației, este doar administratoarea ei, vrea conducerea lumii printr-o bazare pe sine; nu trebuie să se piardă din vedere simțul finitului și dependenței de o ultimă realitate; în al doilea rând, secularizarea tinde să creeze o societate fară religie, o lume secularizată, fără valori spirituale, unde nu este nevoie de o realitate transcendentală. O astfel de societate va suporta soarta puterilor și valorilor care accentuează doar siguranța societății, libertatea și progresul. Biserica provoacă puternic acest concept al lumii fără Dumnezeu. Misiunea Bisericii este să aducă umanitatea păcătoasă la o nouă viață în Iisus Hristos. Chemarea misionară a Bisericii este de a transforma societatea. Biserica nu poate, în nici un fel, să compromită misiunea sa dată de Dumnezeu; și în al treilea rând, secularizarea interpretează istoria ca o realitate orizontală și ca o zonă a activității omenești. Această interpretare este de neacceptat în Biserică. Distruge înțelegerea teologică a istoriei ca un contact al revelației lui Dumnezeu și al salvării, și locul de întâlnire de umanității cu Dumnezeu.

II. Religie și Globalizare

II. 1. Globalizarea sau jocul bogatului în defavoarea săracului

Un important fenomen contemporan prin implicațiile sale in viața societății și a Bisericii este politica globalizării, care deși nu este sesizată în plan apropiat își va arăta nocivitatea ei prin faptul că va face permanent politica și jocurile bogatului în detrimentul săracului.

George Soros, un evreu născut în Ungaria și cu studii de economie la Londra, se simte îndrituit să afirme că globalizarea reprezintă mișcarea liberă a capitalului, însoțită de dominația crescândă a piețelor financiare globale și a corporațiilor multinaționale asupra economiilor naționale. Acest fenomen complex a apărut după Cel de-al II-lea Război Mondial când tranzacțiile internaționale de capital erau strict restricționate în majoritatea statelor. Au apărut atunci instituții precum Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional care au facilitat comerțul și investițiile internaționale într-un mediu în care capitalul privat era restricționat. Mișcările de capital s-au accelerat in timpul președintelui american R. Reagan și a Doamnei de Fier, Margaret Thatcher prim-ministrul Angliei. Soros vede ca principale avantaje ale globalizării surplusul de bogăție și inovațiile tehnologice argumentând că întreprinderea privată produce mai multă bogăție decât statul. Și are dreptate. Dar tot el vede și o seamă de neajunsuri ale globalizării: creează bogăție dar nu răspunde și altor cerințe sociale; urmărind doar profitul se distruge mediul înconjurător; se intră în conflict cu celelalte valori umane; se accentuează diferențele între clasele sociale și apoi între țări; crizele financiare vor lovi mai ales țările slab dezvoltate; piețele sunt fără morală, primează legea banului și a profitului fiind dificil de stabilit ce e moral sau imoral atâta timp cât se obține profit.

De fapt, ,,noțiunea de globalizare este o perdea de camuflaj, care ar ascunde ideea de neo-colonialism al marilor puteri ce au pierdut teritoriile coloniale, care și-au putut astfel cuceri independența și să se proclame ca state suverane cu culturi și tradiții proprii, cu istorie și valori etnice deloc de neglijat. Ușurința cu care li s-a acordat independența s-a datorat lipsei de putere a statelor – stăpâne de a mai putea întreține aparatul administrativ în aceste colonii, dată fiind vlăguirea economică de după război. Ori, acum această stare de slăbiciune a trecut, iar a reveni la cuceriri teritoriale nu mai dă bine cu politica internațională de egalitate și demnitate a statelor lumii. Însă spiritul colonial nu a dispărut din subconștientul apuseanului, dar mai ales al globalizării mondiale, care are nevoie de resurse noi pentru a întreține uriașa industrie pe care o dezvoltă”. Globalizarea afectează și viața și mărturia Bisericii, prin ridicare a serioase întrebări pentru Biserică și Mișcarea ecumenică prin importantele sale implicații. Globalizarea încurajează participarea, pe de o parte, și generează excluderea pe de altă parte. Țările slab dezvoltate sunt implicate în procesele economiei de piață globală. Și totuși aceste țări sunt excluse de la beneficiile pieței globale și suportă cea mai grea povoară a datoriilor. Creștere economică fără dreptate socială nu este dezvoltare și dreptate socială. Trebuie să promovezi drepturile tuturor oamenilor pentru participare și dezvoltare egală.

Globalizarea produce sărăcie. Puternic sprijinită de tehnologie și libera ideologie de piață, globalizarea își înmulțește forțele care măresc sărăcia. Douăzeci la sută din populația mondială controlează optzeci la sută din resursele lumii. Globalizarea îi face pe bogați, mai bogați și pe săraci, mai săraci. Reduce accesul oamenilor la îngrijire medicală, educație, locuințe și alte nevoi elementare. Prăpastia dintre bogați și săraci desparte lumea, este o cauză majoră a multor tensiuni și conflicte. Globalizarea economiei va însemna creșterea inegalității, și această situație va crea inevitabil noi probleme socio-etice. Globalizarea leagă legitimitatea instituțiilor politice și a proceselor. Cooperările transnaționale domină deciziile guvernamentale prin slăbirea guvernelor locale predându-le mai puțin responsabile poporului lor. Această situație, în schimb, generează neliniște civilă. Experimentăm o globalizare impusă pe deasupra. Avem nevoie de o globalizare venită de jos în sus, adică un gen de proces care emană din interiorul oamenilor și este verificat de O.N.G. – uri (Organizații Non-Guvernamentale) și forțele democratice ale societății civile. Orice proces care nu conduce societatea la a-și conduce propriul destin și a-și forma propriul viitor, trebuie să fie puternic provocate de Biserică.

Globalizarea distruge gradat particularitățile noastre. A devenit un proiect politic. Sprijinit de tehnologie și mono-cultură, respinge multi-polarismul și încurajează uni-polarismul, neagă identitatea și promovează universalitatea; distruge diversitatea și sporește uniformitatea.

Globalizarea a devenit pentru unii o nouă formă de colonialism. Puternicele identități rezistente se nasc în diferite părți ale lumii ca o reacție la puternica amenințare împotriva articularismului propusă de globalizare. Această mișcare poate fi văzută prin două tendințe în creștere: afirmarea unei identități care deseori generează fundamentali sm și naționalism limitat, și afirmarea unei identități care vede atât globalizarea cât și identitatea limitată.
Această ultimă tendință, include grupări, ca ecologiștii și feminiștii ce își propun schimbarea inter-relațiilor umane. Cum ne îndreptăm spre secolul XXI, conflictul dintre globalizare și naționalism devine inevitabil.

Globalizarea generează migrare și șomaj. Producția se face în țările care au costurile muncii mai ieftine dar profitul este direcționat în țările puternic industrializate. In plus, procesul de automatizare și computerizare va face ca de mintea umană să fie nevoie din ce în ce mai puțin, munca unui calculator fiind mai ieftină. ,,O altă metodă prin care atenția lumii contemporane este distrasă de la problemele reale ale planetei sunt acele stări de conflict artificial întreținute, ca prin această situație angoasa unui cataclism universal provocat de teroriști iraționali să tensioneze lumea și astfel să fie de acord cu măsurile ferme ale trupelor militare, care impun dreptatea bogatului. Și tot în acest cadru poate fi amintit cazul suspectarii omului contemporan prin mijloacele de supraveghere și control care îl codifică, alimentele pe care le consumă, sau hainele pe care le îmbracă. Este interesantă în acest caz lucrarea lui Mircea Vlad, Apocalipsa 13, Sfârșitul libertății umane, cu variatele metode prin care se crede că lumea va fi controlată și manipulată în viitor. Sistemul codului de bare și cartelele electronice ne sunt deja familiare.

II. 2. Globalizare – modernism – consumism

Pentru că abordăm problema socială din perspectiva economico-socială, e firesc să insistăm puțin și asupra modernității, adică asupra unui fenomen macrosocial ce caracterizează starea contemporană și care produce schimbări esențiale de atitudini personale și comunitare mai ales în rândul tineretului. Iar dacă nu gândim că aplicabilitățile stării de modernitate ridică încă multe probleme în diferite zone din lume devine și mai necesară înțelegerea acestei stări în rândul tinerilor. ,,Alături de restul tineretului Europei, tineretul nostru se dezvoltă în harababura spirituală și socială a epocii noastre. Prezența haosului său existențial poate fi simțită. Întrebările lui existențiale – pentru ce trăiesc? încotro merg? – nu numai că nu primesc un răspuns în haosul contestației, al confuziei și rătăcirii orientate, dar de cele mai multe ori se pierd literalmente în climatul general de viață relaxată și indiferență (akedie) care se întinde tot mai mult și în țara noastră. Tinerii noștri vor să-și trăiască viața cât mai intens cu putință, să se bucure de ea. Aici își are rădăcina cauza răbufnirilor tinerilor noștri (extremismul, exaltarea, lipsa de măsură, ieșirea din minți). E vorba de tendințe persistente de autodepășire în orice direcție, chiar și spre monahism, atunci când n-a fost cultivat un duh monahal autentic. În paralel se dezvoltă curente cum sunt anarhismul social, terorismul, antisocialitatea, nihilismul, autoexaltarea și dominația Eului, etc. Chiar și renașterea religiozității observată în societățile apusene, în cunoscutele mișcări de tipul Copiii lui Dumnezeu, arată că nu este decât o expresie a luptei tinerilor din pricina nesiguranței lor în contextul pierderii identității, al materialismului practic și al descompunerii morale”.

Modernitatea ca fenomen al globalizării lumii s-a născut din transformările ce au drept cadru principalele țări europene, începând cu epoca luminilor și reunește diferite mișcări de secularizare, raționalizare, industrializare, etc. A fost grăbită de revoluții: politice (apariția individualismului democratic), economice (revoluția transporturilor, a aparatului de producție, a sistemului de credit etc), culturale (restrângerea brutală a culturii populare, instaurarea unui sistem educativ destinat pregătirii noilor elite).

Într-un interesant studiu, Pr. prof. univ. dr. D. Popescu evidențiază trei mutații principale pe care le-a introdus cultura contemporană, care vizează și tineretul: a transferat centru de gravitație al lumii de la Dumnezeu la om, astfel încât consideră voința lui Dumnezeu ca un fel de atentat împotriva propriei libertăți, a introdus o separație artificială între domeniul public și cel privat, care se manifestă prin tendința de a elimina religia din viața socială și de a transforma societatea într-un domeniu rezervat cu precădere preocupărilor de ordin economic, care determină omul să uite de valorile spirituale, care îl înalță spre asemănarea cu Dumnezeu și să se lanseze într-o cursă frenetică după bunurile materiale ale acestei lumi, care nu vor fi niciodată capabile să ostoiască setea omului după eternitate; a separat omul de natura înconjurătoare și 1-a transformat în stăpânul absolut al naturii.

Fenomenele devin și mai grave atunci când mentalitatea colectivă propune o astfel de atitudine, în care sunt încurajate atitudini individuale egoiste, cu acțiuni de tip economic fundamentate pe hoție, jaf și corupție, toate destinate unui câștig economic în sine, urmat de situarea celor ce ajung în el, într-o clasă ce se distinge de restul populației prin câteva elemente cheie: locuință, automobil, servicii folosite, cu alte cuvinte, posibilități aparte de consum.

Este important, pentru întreaga planetă, să restaurăm calitatea vieții umane. Aceasta este o necesitate ecologică, socială, economică și mai presus de orice, o necesitate etică. Dumnezeu a dat omenirii cadoul vieții și creația întreagă. Omenirea este chemată să conserve și să o îmbogățească pentru slava lui Dumnezeu. Viață este sacră, nu numai pentru faptul că Dătătorul ei este Sfânt, ci și datorită faptului că este dată pentru construirea împărăției lui Dumnezeu. Viața nu este doar un cadou divin pentru a fi conservat cu sfințenie; este o vocație pentru a fi îndeplinită cu simțul responsabilității. In consecință, consumismul nu este numai la rădăcina nedreptății economice, dezordinii ecologice și supraviețuirii umane; este negarea fundamentală a deplinătății și sfințeniei vieții. El este un păcat moral deoarece generează sărăcie și amenință viața. Biserica trebuie să se ocupe de consumism ca de o problemă etică: mai întâi, condamnând acumularea de bogăție, care a fost o expresie legitimă a drepturilor omului, dar a devenit o sursă de nedreptate și nesiguranță pentru mulți. Biserica trebuie să încurajeze micșorarea consumului și irosirea, și să împărtă resursele pământului în moduri care sporesc viețile tuturor oamenilor și feresc integritatea creației, promovând o cultură care poate să îmbunătățească calitatea vieții și viața în armonie cu integritatea creației, țintind să reprime rasismul, clasa și genul prejudiciului pentru a reconstrui o comunitate care îi include pe toți, împărțind și participând. Dreptatea economică și susținerea ecologică necesită schimbări fundamentale în consum și stilurile de viață.

Hristos nu ne-a lăsat să fim dominați de o viziune pesimistă a istoriei, ci ne-a îndemnat să nu ne pierdem curajul, fiindcă, El a biruit lumea. într-o lume în care omul a rămas fără rădăcini pământești și cerești, misiunea noastră nu este cea de a ne orienta numai către cer, uitând de pământ și nici numai către pământ, uitând de cer, ci către cerul și pământul împărăției lui Dumnezeu.

Din viața tânărului contemporan, încet-încet elementul național este respins. Din cultura poporului român și în locul lui se impun importuri, care au un singur scop: distrugerea identității acestui neam, care a reușit să se păstreze ca o insulă de latinitate în mijlocul unui ocean de slavism.

Tot de sfera culturii tineretului ține și influența mass-media, care implicit atrage mitul însingurării umane. Cercetările statistice realizate apreciază că omul își petrece o treime sau un sfert din timpul zilei în fața televizorului, a calculatorului sau îndopându-se cu articolele ziarelor, care mai de care mai dezvăluitoare în a prezenta adevărul și minciuna. O atare reținere a tânărului în această stare înseamnă din start o sănătate șubredă, deoarece inactivitatea fizică duce la obezitate și la predispoziția spre bolile coronariene. Mai mult decât atât, adepții acestui mod de a-ți petrece timpul ajung la stări psihice depresive, la obosirea capacității intelectuale și la pierderea treptată a vederii. Dar mai este un aspect al acestei TV – dependențe, care implică latura spirituală: se elimină astfel comunicarea și comuniunea dintre cei din casă. Mai precis, într-o familie în care nu se mai discută, în care soții nu-și mai împărtășesc gândurile și evenimentele vieții lor, în care trebuie să intuiești cam ce ar putea să-i mai distragă atenția unui soț plictisit și înrobit de emisiuni fără nici o finalitate culturală, evident în acea casă oamenii se separă treptat între ei, trasând linii de demarcație care îi aduc în faza în care fiecare are televizorul lui, în camera lui, și de aici atâtea avataruri care pot duce la scindarea deplină. ,,Muzica este pentru societatea tânără dorința de drogare a urechii. Oricum se poate vorbi despre o drogare a simțurilor în societatea contemporană, cum ar fi drogul ochilor prin scene erotice sau moda sumară, prin ținuta topless sau nudism, prin avalanșa de reviste erotice, etc. De asemenea, putem vorbi despre drogul gurii care este destul de variat, depinde de gusturi: unii doresc amețeala prin alcool, în vreme ce cei mai tineri doresc drogurile, deoarece sunt la modă și pentru a fi acceptat în camaraderia prietenilor de școală sau din fața blocului trebuie să participi și tu la ritualul tragerii din țigara cu hașiș, dar și la plata costului unei asemenea țigări. Oricum acest drog se completează în înclinațiile sale. în fine, drogul mirosului care face ca omul să-și piardă simțul unui câmp cu flori, fiind prea infestat de nicotină care i-a anihilat plămânii sau în mod involuntar, gazele de la eșapamente, care epuizează omul pe stradă și îi distrug globulele roșii. Drogul auzului este pentru cei tineri muzica, care nu mai cultivă sentimentul frumosului din inima omului, ci îi obosesc sufletul ba mai mult îi injectează în el mesaje codificate sau directe, prin care acesta își pierde sensul sănătos al vieții sale și devine un dezaxat”. Omenirea a evoluat în plan tehnologic dar a regresat în plan spiritual. Omul devine prizonier al lumii imanente unde trăiește sentimentul acut al îndepărtării de Dumnezeu, al vidului spiritual, devine sclavul lumii materiale care îl desfigurează din punct de vedere spiritual adeverind cuvântul Mântuitorului nostru: ,,Ce-i folosește omului dacă dobândește lumea întreagă dar pierde sufletul lui?”(Matei 16,26). În această lume super-tehnologizată nu mai este loc pentru înțelepciunea sfinților Părinți pentru că această lume funcționează ca un computer fără inimă ce conduce oamenii în afara sacrului. Din cauza tendinței de a izola pe Dumnezeu în transcendent în virtutea autonomiei creației, omul tinde să se substituie lui Dumnezeu și să-I ia locul pe pământ. Căutările omului modern nu mai sunt direcționate de nostalgia paradisului ceresc ci în construirea unui paradis pământesc, prin știință și tehnologie dar fără Dumnezeu.

III. RELIGIE ȘI BIOETICĂ

III. 1. Dificultatea luării deciziilor morale în Bioetică

Bioetica este o disciplină recentă și provocatoare. Bioetica sau Etica medicală creștină presupune un sistem valoric bazat pe Adevărul care s-a revelat și continuă să se reveleze în Biserică, un sistem bazat pe realitatea atotcuprinzătoare a prezenței lui Dumnezeu în creație. Apărută în urmă cu patru decenii, ea a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă și accelerată în încercarea de a oferi o orientare în fața unei serii de fenomene noi și contradictorii apărute în societatea contemporană odată cu noile tehnici și tehnologii de manipulare genetică, fertilizare in vitro, clonare, transplant de organe sau eutanasiere care au generat și generează controverse acerbe privitoare nu doar la viața sexuală, avort, reproducere asistată sau politici sociale de asistență medicală ci la însăși definiția vieții și a morții. Această nouă știință se concentrează în principal pe trei domenii: Începutul vieții ( procreere artificială, chirurgie în uter și în afara lui, avort ), Menținerea vieții ( dializă, respirație mecanică, hrană introdusă intravenos, terapii cu droguri, transplant de organe ) și sfârșitul vieții (alinarea durerii bolnavilor în stare terminală și eutanasierea ).

Nu se poate nega faptul că rațiunea umană a dus la dezvoltarea științei și tehnologiei, care au contribuit la dezvoltarea condițiilor de viață umane, la eradicarea multor boli și la descifrarea multor taine din Univers. Dar această dezvoltare tehnologică a dus la un evident regres spiritual: omul s-a înstrăinat din ce în ce mai mult de Dumnezeu. De aceea prima problemă care preocupă în egală măsură pe teologii și eticienii creștini sete evidentă: ,,ce valori morale și spirituale trebuie să respectăm și să protejăm în noul context al explozivei dezvoltări tehnologice și al presiunilor sociale dat fiind că aceste probleme nu sunt tratate explicit de către Sfânta Scriptură și nici de către sfinții părinți ai Bisericii?”

Manipularea materialului genetic al plantelor și animalelor sau chiar a ființelor umane, implică consecințe biologice și sociale care au repercusiuni asupra tuturor. Dacă ne împotrivim avortului, pentru că încalcă drepturile unei persoane nevinovate și îi distruge viața, atunci anumite forme de inginerie genetică – eugenia – necesită un control mult mai atent, pentru că pot avea consecințe dezastruoase pentru întreaga umanitate.

Prin aceste tehnici suntem puși în fața unor întrebări la care probabil s-au gândit mulți dar nimeni nu a reușit să dea un răspuns satisfăcător până acum: dacă ar trebui să creăm un om nou, ce trăsături i-am da? Ar mai semăna acela cu părinții lui sau va avea trăsăturile vreunui artist la modă? Oare am căuta să obținem un supraom, cu o forță intelectuală mult superioară oricărui geniu pe care l-a cunoscut umanitatea sau am prefera un individ cu inepuizabile resurse fizice dar cu un creier subdezvoltat? Sau poate un om capabil să zboare cu propriile aripi? Sau un om care să poată respira sub apă? Sau un om care să nu mai folosească oxigen pentru susținerea vieții? Ce culoare va avea pielea oamenilor; dar ochii lor? O mulțime de întrebări se adaugă și ne copleșesc prin ecoul lor biologic și etic: care sunt trăsăturile comportamentale distincte ale oamenilor? Generozitatea? Spiritul de sacrificiu? Iubirea? Egoismul? De ce trebuie să rămânem altruiști, de vreme ce supraviețuiesc tocmai aceia care ignoră cele mai elementare reguli ale societății? Dar, oare este drept sa-L substituim pe Dumnezeu?

Intrebarea esențială este și cea mai simplă : unde dorește omul să ajungă? Care este sensul unei exporări ce ne-ar putea conduce dincolo de o limită unde nu am mai fi oameni? Controlând viața, vom demonstra universului că suntem o specie înțeleaptă sau, dimpotrivă, că suntem o specie dementă, care se îndreaptă cu pași siguri spre autodistrugere. In această privință, Einstein făcea următorul avertisment: „Timpul nostru se caracterizează prin descoperiri științifice extraordinare și prin aplicațiile lor tehnice. Să nu uităm totuși că realizările tehnice și cunoașterea nu au dus umanitatea la fericire și nici la o viață decentă".

Bioetica creștină are de-a face cu Hristos. Bioetica din perspectivă creștină trebuie înțeleasă în termenii unei unice relatări despre mântuire, în care oameni reali joacă roluri importante și în care Dumnezeu joacă rolul decisiv prin actul mântuitor al Fiului Său întrupat ca Mesia al lui Israel. Istoria creștină e istoria unor persoane implicate într-o dramă de dimensiuni cosmice a păcatului și a mântuirii: Adam și Eva, Avraam și Moise, David și profeții, Măria și apostolii, martirii, sfinții doctori, sfinții părinți duhovnicești și mulți alții sunt uniți cu toți cu Dumnezeu prin Hristos într-o rețea făcută din alegeri libere și consecințele lor. Ea implică și existența unor persoane care nu sunt oameni: diavoli și îngeri. Deși existența diavolilor, intervenția îngerilor ori transformarea naturii prin sfințenie pot părea multora stranii și nemoderne, toate acestea sunt fundamentale pentru tradiția creștină.

Răspunsurile teologice cu privire la problemele și provocările lumii actuale trebuie axate pe antropologia biblică și patristică unde omul este considerat partener de dialog al lui Dumnezeu, adică ființă creată după chipul Lui, chemat să ajungă prin efort personal la starea de asemănare cu Arhetipul, la theosis, la îndumnezeire care reprezintă scopul final aal existenței umane. De acest scop se leagă și sensul principal al bioeticii, chemată să discearnă și să actualizeze în Biserică și în lume condițiile necesare creștinului pentru o ,,deschidere spre eternitate și veșnicie perpetuă”.

III. 2. Bioetica și darul sacru al vieții

Bioetica trebuie să țină seama de faptul că viața e un dar sacru primit de la Dumnezeu. Teologia morală creștină țintește, dincolo de drepturi, bunuri, virtuți și dreptate, spre sfințenie. Pentru că ținta e sfințenia, unirea cu Dumnezeu Cel Unul, însăși noțiunea teologiei morale și a bioeticii creștine ca domenii separate pot induce în eroare. Sfințenia nu este discursivă și separabilă în compartimente speciale. Faptul de a vorbi despre o teologie morală creștină sau despre o bioetica creștină ar putea sugera în mod greșit că ceea ce putem distinge în scopuri pedagogice constituie domenii separate ale teologiei. Nu numai că bioetica nu poate fi înțeleasă aparte de viața morală, dar chiar Legea morală nu poate fi înțeleasă aparte de existența ei ca vehicul pentru unirea cu Dumnezeu. Teologia e un întreg. Este rodul cultului și al harului.

Teologia morală și bioetica creștină trebuie unite într-o viață orientată în cult spre Dumnezeu. Deși pot fi distinse mai multe zone ale teologiei, ele nu denumesc zone de realitate separate. Nici nu poate exista dare de seamă sistematică și discursivă adecvată a teologiei. Morala creștină e unită într-un întreg care este teologia ca viață de unire liturgică cu Dumnezeu. Această unitate are importante consecințe pentru bioetica creștină: aceasta trebuie înțeleasă în interiorul unei vieți creștine tradiționale.

Teologii și eticienii creștini sun chemați să răspundă și să dea soluții practice la întrebări de genul: când începe viața umană, la zămislire, la trei luni după actul sexual sau după naștere? Are omul dreptul de a-și alege singur momentul morții, adică are dreptul la sinucidere asistată medical? Avem dreptul să manipulăm ADN-ul uman în scopul îmbunătățirii speciei umane?

Eugenia științifică fondată ca știință în 1890 de către Francis Galton a avut ca prim scop împiedicarea deprecierii genetice a rasei umane prin oprirea reproducerii ființelor nedorite( retardați mintal și handicapați fizic). Acum apare întrebarea : cine are dreptul să hotărască care sunt nedoriții societății și ce soluție se va adopta pentru eliminarea lor pentru ca rasa umană să nu aibă de suferit? Istoria nu ne permite să uităm că în numele științei și în beneficiul rasei umane pure au fost aproape de exterminare țiganii și evreii. De asemenea, problema clonării oiței Dolly ne pune pe gânduri cu privire la viitorul rasei umane. La întrebarea ,,astăzi oaia, maine păstorul?” s-a răspuns puțin mai târziu printr-o altă clonă mioritică Polly de data aceasta purtătoare de gene umane.

Trecând de la teocentrism la antropocentrism, omul se consideră stăpânul creației, capabil să-i răstoarne legile spre a-i culege beneficiile chiar cu riscul sacrificării păsării cu ouă din metal aurit. Ne gândim să avem acum cât mai mult și cu orice risc, fără să ne gândim la viitorul planetei și al omenirii.

De multe ori, luciferica încredere în forțele sale creatoare se întoarce distructiv împotriva omului, dar și a planetei înseși. În numele lui Dumnezeu se comit fapte care întunecă fața lumii. În loc să ajungem la vederea luminii taborice ( 6 august Schimbarea la față a Domnului), ,,am reușit” să vedem lumina creată de om la Hiroshima ( tot 6 august, dar fatidic pentru sute de mii de oameni). În loc de viață, alegem moartea și în loc să transfigurăm lumea, noi o desfigurăm. Oamenii se îndepărtează din ce în ce mai mult de Dumnezeu. În numele Religiei pornim războaie sfinte crezând în inocența noastră că sunt bine plăcute lui Dumnezeu deși toți am auzit că Domnul a spus ,,să nu ucizi”, chiar dacă suntem altceva decât creștini. Ne socotim ființe raționale dar pe nedrept pentru că omul cu adevărat rațional știe să deosebească binele de rău, se ferește de cele vătămătoare sufletului și are toată grija pentru cele bune și folositoare sufletului. Acesta este omul cu adevărat rațional, ne spune Sfântul Antonie cel Mare. Nimic nu a făcut pe om mai bun pentru că omul a uitat că tot ce are nu este al lui ,,căci toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor”(Iacob 1,17). Omul a fost creat de Dumnezeu din iubire, și i-a fost dăruit lui să transfigureze, și nu să desfigureze lumea.

Tendința de rupere a Bioeticii, considerată cea mai senzațională descoperire a sfârșitului de mileniu, de principiile morale creștine, reprezintă șocanta derivă spre care este împinsă o știință inumană ce aduce cu sine un rezultat clar: distrugerea fizică și spirituală a omului. Omul, căruia Dumnezeu i-a încredințat creația, oferindu-i libertate și inteligență creatoare, nu mai găsește limite acțiunilor sale, și pare incapabil de a discerne între bine și rău, acum când are nevoie mai mult ca oricând de luciditate și maturitate, bazate pe preceptele creștine, evanghelice.

Bibliografie

***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.

***, Bioetica și taina persoanei. Perspective ortodoxe, trad. din limba franceză de Nicoleta Petuhov, Editura Bizantină, București, 2006.

***, Biserica în Misiune. Patriarhia Română la ceas aniversar, volum tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod al B.O.R., EIBMBOR, București, 2005.

***, Biserica Ortodoxă în Uniunea Europeană, coordonatori Pr. prof. dr. Adrian Gabor și Asist. dr. Radu Petre, Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,, Patriarhul Justinian”, București, 2006.

***, Implicații ale Religiilor asupra societății în contextul extinderii Uniunii Europene, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”, București, 2006.

***, Religia în societate la început de secol XXI.tendințe europene, coordonatori I.P.S. prof. dr. Nifon Mihăiță și Pr. lect. dr. Florea Ștefan, Editura Valahia University Press,Tîrgoviște, 2006.

Breck, John, Darul sacru al vieții.Tratat de bioetică, Patmos, Cluj Napoca, 2003.

Engelhardt jr., H. Tristram, Fundamentele Bioeticii Creștine. Perspectivă ortodoxă, trad. M. Neamțu, C. Login și diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2005.

Himcinscki, Pr. Mihai, Biserica în societate. Aspecte misionare ale Bisericii în societate actuală, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.

Jurcan, Pr. conf. dr. Emil, Lumea mitului în mileniul al III-lea, în Credința Ortodoxă, Alba Iulia, 2002.

Ioan I. Ică jr., Germano Marani, Gândirea socială a Bisericii, Deisis, Sibiu, 2002.

Mantzaridis, I. Georgios, Globalizare și universalitate, Editura Bizantină, București, 2002.

Metallinos, Gheorghios, Parohia-Hristos în mijlocul nostru, Deisis, Sibiu, 2004.

Ocoleanu, lect. dr. Picu, Misiunea Bisericii prin slujirea socială, în ,, ,,Studii Teologice”, seria a III-a, anul I, nr. 3, București, 2005.

Popescu, pr. prof. dr. Dumitru, Ortodoxie și contemporaneitate, Editura Diogene, București, 1996.

Idem, Teologie și cultură, EIBMBOR, București, 1993.

Radu, Pr. prof. dr. Dumitru, Misiunea Bisericii astăzi și exigențele ei, în ,,Amanah bisericesc”, Arhiepiscopia Tîrgoviștei, 2007.

Schmemann, Pr. Alexander, Biserică, lume, misiune, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.

Soros, George, Despre globalizare, trad. Silviu Lupescu, Polirom, Iași, 2002.

Stăniloae, Pr. prof. dr. Dumitru, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Editura Dacia, 1993.

Idem, Ștefan, Pr. dr. Florea, Spiritualitate și desăvârșire la Sfântul Grigorie de Nyssa, Editura ASA, București, 2004.

=== Bibliografie ===

Bibliografie

***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988.

***, Bioetica și taina persoanei. Perspective ortodoxe, trad. din limba franceză de Nicoleta Petuhov, Editura Bizantină, București, 2006.

***, Biserica Ortodoxă în Uniunea Europeană, coordonatori Pr. prof. dr. Adrian Gabor și Asist. dr. Radu Petre, Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,, Patriarhul Justinian”, București, 2006.

***, Implicații ale Religiilor asupra societății în contextul extinderii Uniunii Europene, Editura Universității Naționale de Apărare ,,Carol I”, București, 2006.

***, Religia în societate la început de secol XXI.tendințe europene, coordonatori I.P.S. prof. dr. Nifon Mihăiță și Pr. lect. dr. Florea Ștefan, Editura Valahia University Press,Tîrgoviște, 2006.

Breck, John, Darul sacru al vieții.Tratat de bioetică, Patmos, Cluj Napoca, 2003.

Catană, prof. Aurelia, Biserica și școala, în Almanah Bisericesc, Arhiepiscopia Tîrgoviștei, 2007.

Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Polirom, Iași, 1999.

Engelhardt jr. H. Tristram, Fundamentele Bioeticii Creștine. Perspectivă ortodoxă, trad. M. Neamțu, C. Login și diac. Ioan I. Ică jr, Deisis, Sibiu, 2005.

Himcinscki, Pr. Mihai, Biserica în societate. Aspecte misionare ale Bisericii în societate actuală, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.

Ioan I. Ică jr., Germano Marani, Gândirea socială a Bisericii, Deisis, Sibiu, 2002.

Mantzaridis, I Georgios, Globalizare și universalitate, Editura Bizantină, București, 2002.

Ocoleanu, lect. dr. Picu, Misiunea Bisericii prin slujirea socială, în ,, ,,Studii Teologice”, seria a III-a, anul I, nr. 3, București, 2005.

Popescu, Dumitru, Ortodoxie și contemporaneitate, Editura Diogene, București, 1996.

Radu, Pr. prof. dr. Dumitru, Misiunea Bisericii astăzi și exigențele ei, în ,,Amanah bisericesc”, Arhiepiscopia Tîrgoviștei, 2007.

Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viața în Hristos, studiu introductiv și traducere din limba greacă de Pr. prof. dr. Teodor Bodogae, EIBMBOR,București, 2001.

Schmemann, Pr. Alexander, Biserică, lume, misiune, editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2006.

Stăniloae, Pr.prof.dr. Dumitru, Iisus Hristos – lumina lumii și îndumnezeitorul omului, Editura Anastasia, 1993.

Idem, Idem, Iisus Hristos sau Restaurarea Omului, Editura Omniascop, Craiova, 1993.

Idem, Trăirea lui Dumnezeu în Ortodoxie, Editura Dacia, 1993.

Ștefan, Pr. dr. Florea, Spiritualitate și desăvârșire la Sfântul Grigorie de Nyssa, Editura ASA, București, 2004.

Vlachos, Mitr. Hierotheos, Secularismul. Un cal troian în Biserică, Ed. Egumenița, Galați, 2004