IMPLICAȚII METODICO – DIDACTICE ALE STUDIERII ASPECTELOR DE GEOGRAFIE UMANĂ LA NIVELUL ORAȘULUI ȘTEFĂNEȘTI, JUDEȚUL BOTOȘANI [307898]

universitatea “Ștefan cel mare” [anonimizat], [anonimizat] I

[anonimizat]. Univ. Dr. Maria – Magdalena Lupchian

Candidat: [anonimizat]. Oana – Monica Jechil

SUCEAVA, 2019

CUPRINS:

PARTEA I

Capitolul I. Aspecte teoretice și metodologice

I.1 Motivația alegerii temei și obiectivele studiului

I.2 Sursele de informare

I.3 Metode de cercetare utilizate

Capitolul II. [anonimizat].1 [anonimizat] a fizionomiei și funcționării așezării

II.2 [anonimizat] a regiunii

II.2.1 Caracteristici geologice

II.2.2 Relieful

II.2.3 Elemente climatice

II.2.4 Hidrografia

II.2.5 Vegetația

II.2.6 Fauna

II.2.7 Solurile

Capitolul III. [anonimizat].1 Urme ale existenței umane pe teritoriul de astăzi al orașului Ștefănești

III.2 Primele atestări documentare ale așezărilor

III.2.1 Localitatea Ștefănești

III.2.2 Localitatea Ștefănești Sat (Ștefănești Mici sau Mahala)

III.2.3 Localitatea Bădiuți

III.2.4 Localitatea Bobulești

III.2.5 Localitatea Stânca

III.3 Evoluția istorică a orașului Ștefănești

Capitolul IV. Analiza aspectelor de geografie umană caracteristice orașului Ștefănești

IV.1 Populația orașului Ștefănești

IV.1.1 Evoluția numerică a populației

IV.1.2 Mișcarea naturală a populației

Natalitatea

Mortalitatea

Mortalitatea infantilă

Bilanțul natural

IV.1.3 Mobilitatea teritorială a populației

Deplasările temporare

Deplasările definitive

Deplasările internaționale

Bilanțul migratoriu

Mobilitatea teritorială temporară internă și externă

IV.1.4 Bilanțul total al populației

IV.1.5 Structura populației

Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Structura etnică

Structura confesională (religioasă)

[anonimizat].1.6 Repartiția și densitatea populației

IV.2. Caracteristici ale așezării

IV.2.1 Caracteristici fizionomice ale localității

IV.2.2 Calitatea locuirii

IV.3 Mediul social

IV.3.1 Viața comunitară și asociativă

Sănătatea

Învățământul

Cultele religioase

IV.3.2 [anonimizat].4 Activitățile economice

IV.4.1 Agricultura

Premisele practicării agriculturii

Evoluția activităților agricole

Fondul funciar și modul de folosință al terenurilor

IV.4.2 [anonimizat].4.3 Ștefănești, un posibil traseu turistic

PARTEA a II-a

Capitolul V. Valorificarea rezultatelor cercetării științifice asupra aspectelor de geografie umană ale orașului Ștefănești în cadrul unei discipline opționale

V.1 [anonimizat] (C.D.Ș.) în contextul reformei curriculare

V.2 Realizarea unui proiect de disciplină opțională pentru elevii de gimnaziu

V.2.1 Programa școlară pentru opțional

Argument

Competențe generale

Competențe specifice și conținuturi

Valori și atitudini

Modalități de evaluare

Sugestii metodologice

V.2.2 Planificarea calendaristică a opționalului – elemente teoretice

V.2.3 [anonimizat] 2019-2020

Planificarea semestrială

Planificarea unităților de învățare

V.3 Forme și moduri de organizare a activității de învățare

Lecția

Activitățile didactice extrașcolare specifice geografiei

V.4 Strategii didactice utilizate în predarea-învățarea geografiei

V.4.1 Metodele de predare-învățare

V.4.2 Aplicarea metodelor didactice moderne în predarea geografiei

● Tehnici de evocare a cunoștințelor și experiențelor anterioare

Brainstorming-ul

Tehnica hârtiei de un minut

Scrierea liberă

Lanțul ideilor

Copacul ideilor

Tehnica termeni-cheie în avans

Graffiti

Testul

● Strategii și tehnici de realizare a sensului bazate pe studiul individual și scriere

Interogarea reciprocă sau în perechi

Fișele de studiu

Tezele

Conspectul

Referatul

Rezumatul

Eseul

● Strategii și tehnici de realizare a sensului bazate pe discuție

Cubul

Creioanele la mijloc

● Strategii și tehnici de realizare a sensului bazate pe argumentare și dezbateri

Tehnica argumentelor pe cartonașe

Linia valorilor

● Tehnici de organizare grafică a informațiilor

Diagrama Venn

Tabelul T

Tehnica fishbone map

Organizatorul grafic cauză-efect

Cadranele

Ciorchinele

● Tehnicile de reflecție

Cvintetul

Exerciții de scriere reflexivă

Eseul de cinci minute

Tehnica fotolimbajului

V.5 Mijloace de învățământ clasice și moderne folosite în predarea opționalului Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani

V.5.1 Funcțiile mijloacelor de învățământ

V.5.2 Clasificarea mijloacelor de învățământ

V.5.3 Utilizarea mijloacelor de învățământ în predarea opționalului

Utilizarea unui text geografic în sala de clasă

Utilizarea mijloacelor fotografice (diapozitive, fotografii, filme)

Utilizarea hărților

Utilizarea calculatorului

Folosirea tablei în lecția de geografie

V.6 Forme de evaluare utilizate în cadrul opționalului Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani

V.6.1 Evaluarea – componentă a procesului de învățământ

V.6.2 Funcțiile evaluării

V.6.3 Tipuri de evaluare

V.6.4 Metode și procedee de evaluare continuă

V.6.5 Tipuri de itemi

V.6.6 Testul

Test de evaluare – Unitatea de învățare Geografia populației și așezărilor omenești

V.6.7 Proceduri și instrumente de evaluare complementară

Referatul

Portofoliul

Chestionarul

Proiectul

Investigația

Autoevaluarea

Concluzii

Bibliografie

Lista figurilor:

Fig. nr. 1 Localizarea orașului Ștefănești în cadrul județului Botoșani

Fig. nr. 2 Orașul Ștefănești. Harta fizico-geografică (prelucrare și completare după foaia topografică 1/25.000)

Fig. nr. 3 Barajul Stânca-Costești

Fig. nr. 4 Schiwereckia podolica

Fig. nr. 5 Distribuția spațială a siturilor arheologice

Fig. nr. 6 Evoluția numerică a populației orașului Ștefănești (1930-2011)

Fig. nr. 7 Mișcarea naturală a populației orașului Ștefănești în perioada 1992-2016

Fig. nr. 8 Evoluția bilanțului migratoriu al populației orașului Ștefănești (1992-2016)

Fig. nr. 9 Mobilitatea teritorială temporară internă și externă a populației în orașul Ștefănești (1992-2016)

Fig. nr. 10 Evoluția bilanțului natural, a bilanțului migratoriu și a bilanțului total al populației orașului Ștefănești (1992-2016)

Fig. nr. 11 Piramida grupelor de vărstă ale populației orașului Ștefănești (1992)

Fig. nr. 12 Piramida grupelor de vărstă ale populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 13 Piramida grupelor de vărstă ale populației orașului Ștefănești (2011)

Fig. nr. 14 Structura populației orașului Ștefănești pe sexe (1992, 2002, 2011)

Fig. nr. 15 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (1992)

Fig. nr. 16 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 17 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (2011)

Fig. nr. 18 Structura etnică a populației orașului Ștefănești (1930)

Fig. nr. 19 Structura etnică a populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 20 Structura etnică a populației orașului Ștefănești (2011)

Fig. nr. 21 Structura confesională a populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 22 Structura confesională a populației orașului Ștefănești (2011)

Fig. nr. 23 Structura socio-economică a populației orașului Ștefănești

Fig. nr. 24 Evoluția numărului de șomeri (2010-2017)

Fig. nr. 25 Evoluția densității populației orașului Ștefănești (1992, 2002, 2011)

Fig. nr. 26 Localitățile Ștefănești și Bădiuți. Sursa: Google Earth

Fig. nr. 27 Localitatea Stânca. Sursa: Google Earth

Fig. nr. 28 Localitatea Bobulești. Sursa: Google Earth

Fig. nr. 29 Unitatea Medico – Socială Ștefănești

Fig. nr. 30 Cabinetele medicale și cabinetul stomatologic

Fig. nr. 31 Liceul „Ștefan D. Luchian” Ștefănești

Fig. nr. 32 Grădinița Ștefănești

Fig. nr. 33 Casa de Cultură a orașului Ștefănești

Fig. nr. 34 Muzeul Ștefan Luchian

Fig. nr. 35 Biserica Cuvioasa Paraschiva

Fig. nr. 36 Biserica Sfântul Gheorghe

Fig. nr. 37 Monumentul Eroilor din Ștefănești

Fig. nr. 38 Suprafața agricolă a orașului Ștefănești în anul 2001

Fig. nr. 39 Suprafața agricolă a orașului Ștefănești în anul 2019

Fig. nr. 40 Primăria orașului Ștefănești

Lista tabelelor:

Tabelul nr. 1 Evoluția numărului de locuitori ai localității Ștefănești (1829-1941)

Tabelul nr. 2 Evoluția numărului de locuitori ai orașului Ștefănești la recensămintele din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011

Tabelul nr. 3 Mișcarea naturală a populației orașului Ștefănești în perioada 1992-2016

Tabelul nr. 4 Mobilitatea populației în orașul Ștefănești

Tabelul nr. 5 Mobilitatea teritorială temporară internă și externă a populației în orașul Ștefănești (1992-2016)

Tabelul nr. 6 Evoluția valorilor bilanțului total al populației orașului Ștefănești (1992-2016)

Tabelul nr. 7 Structura populației orașului Ștefănești pe grupe de vârstă și sexe (1992)

Tabelul nr. 8 Structura populației orașului Ștefănești pe grupe de vârstă și sexe (2002)

Tabelul nr. 9 Structura populației orașului Ștefănești pe grupe de vârstă și sexe (2011)

Tabelul nr. 10 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (1992-2011)

Tabelul nr. 11 Structura etnică a populației orașului Ștefănești

Tabelul nr. 12 Structura confesională a populației orașului Ștefănești (2002-2011)

Tabelul nr. 13 Evoluția numărului de șomeri (2010-2017)

Tabelul nr. 14 Densitatea populației orașului Ștefănești (1992, 2002, 2011)

Tabelul nr. 15 Modul de folosință a suprafeței agricole a orașului Ștefănești

PARTEA I

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE ȘI METODOLOGICE

I.1 Motivația alegerii temei și obiectivele studiului

Lucrarea de față reprezintă o analiză geografică fizică și umană a orașului Ștefănești, județul Botoșani, cu accent pe analiza aspectelor de geografie umană și aplicarea rezultatelor cercetării în cadrul unui opțional, “Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani”.

Lucrarea își propune cunoașterea fenomenelor fizico-geografice din spațiul orașului Ștefănești, particularitățile și modul lor de evoluție în timp și spațiu, influența acestora asupra dezvoltării societății omenești. Pe lângă scopul științific, lucrarea urmărește și un scop practic legat de evidențierea unor  probleme de natură umană.

Pentru realizarea acestei lucrări, am pornit de la ideea că studiul geografiei ar trebui să pornească de la localitatea de domiciliu, iar geografia orizontului local este o componentă importantă a geografiei regionale. Localitatea de domiciliu reprezintă prima realitate vizibilă, observabilă a unui copil. Prin studiul acesteia sfera de cunoștințe a elevului se mărește continuu, ajungând la dimensiunile planetei.

În cadrul unei zone geografice, componenta umană deține un rol important, întrucât, deși se află în strânsă interacțiune și interdependență cu celelalte componente ale mediului geografic, prin dinamismul ei contribuie semnificativ la modificarea trăsăturilor peisajului geografic, precum și la apariția peisajelor antropizate.

Partea a doua a lucrării cuprinde aspecte metodice privind inițierea elevilor în cercetarea geografică cu aplicații practice realizate împreună cu elevii în spațiul localității studiate. Din acest punct de vedere, lucrarea își propune să demonstreze cum pot fi familiarizați elevii cu aspectele geografice din orizontul local, precum și modul în care li se pot dezvolta capacitățile și deprinderile de a cerceta, de a întocmi referate, de a analiza și investiga studii de caz privind aspectele geografiei locale.

Intenționez să folosesc această lucrare ca material bibliografic în elaborarea disciplinei opționale în cadrul căreia, elevii clasei a VI-a sub îndrumarea mea, vor fi implicați în activitatea de cercetare a orizontului local.

I.2 Sursele de informare

Sursele de informare pe care le-am studiat au fost diverse. Pentru identificarea vechimii și importanței localităților componente ale orașului Ștefănești în anumite etape ale evoluției lor am folosit informații din: Descrierea Moldovei (Dimitrie Cantemir, 1986), Istoria românilor din Dacia Traiana (A.D. Xenopol, 1888), Istoria critică a românilor (Bogdan Petriceicu Hașdeu, 1984), Istoria românilor (Constantin C. Giurescu, 2007), Istoria comerțului românesc (Nicolae Iorga, 1925), Istoria României (Mihai Bărbulescu, Dennis Diletant, Keit Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, 2014), Istoria românilor prin călători (Nicolae Iorga, 2017).

Pentru studierea elementelor de geografie fizică, mi-au fost de mare ajutor lucrările: Podișul Moldovei (Băcăuanu V., 1980), Dealurile și podișurile României (Ielenicz M., 1999), Geologia României (Mutihac V. și colab., 2004).

Aspectele de geografie umană au avut ca surse următoarele lucrări: România. Geografie umană și economică (Cucu, V., 1998), Geografia umană. Populația și așezările (Ilinca N., 2009), Geografia populației și așezărilor umane (Vert C., 2002). De asemenea, am folosit date statistice actuale care aparțin bazei de date a Institutului Național de Statistică, date de la recensămintele populației din anii 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011.

Pentru partea a doua a lucrării, destinată aspectelor metodologice, documentarea a avut la bază studiile de pedagogie ale unor autori precum: Ioan Cerghit (Perfecționarea lecției în școala modernă, 1983; Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii, 2002), Constantin Cucoș (Pedagogie, 2009), Ioan Nicola (Tratat de pedagogie școlară, 1996), dar și lucrări de didactică a geografiei a unor autori precum: Maria Eliza Dulamă (Elemente din didactica geografiei, 2000; Modele, strategii și tehnici didactice activizante cu aplicații în geografie, 2002), Nicolae Ilinca (Didactica geografiei, 2008), Octavian Mândruț, Steluța Dan (Didactica geografiei – o abordare actuală, 2014), Viorica Tomescu (Didactica geografiei, 2003).

I.3 Metode de cercetare utilizate

Temele abordate în lucrare au avut nevoie de folosirea unor metode de cercetare variate: observația, modelarea, comparația, problematizarea, metoda cartografică.

1. Metoda observației presupune contemplarea organizată, metodică și selectivă a tuturor componentelor mediului natural și umanizat. Aceasta duce la identificarea elementelor cercetate, la descifrarea și înregistrarea componentelor lor caracteristice, la compararea elementelor care fac parte din aceeași categorie și la integrarea lor în ansamblul elementelor corelative.

În timp ce în metoda observației directe, fenomenele economico – geografice au fost corelate cu o informare statistică corespunzătoare realizată pe teren pe baza metodei anchetei, observația indirectă s-a realizat prin intermediul materialului bibliografic, statistic și cartografic.

2. Metoda comparației a permis identificarea unor caracteristici, tendințe de evoluție a proceselor și fenomenelor care țin de aspectele demografice și economice. Prin compararea unor fapte geografice actuale cu altele mai vechi s-au descoperit alte forme precum și reconstituirea unor fenomene.

3. Metoda istorică se folosește pentru a înțelege prezentul cu ajutorul trecutului și invers, ținând seama de unitatea dialectică a continuității și discontinuității. Metoda permite urmărirea formării și stabilirii fenomenelor socio-geografice, presupunând ca orice element geografic actual să fie analizat și explicat și din punct de vedere evolutiv, urmărindu-se formarea lui în timp.

4.Metoda modelării înlesnește înțelegerea explicativă a fenomenelor geodemografice, fiind utilizată pentru transpunerea grafică a datelor statistice și prelucrarea matematică a informației. Datele statistice sunt prezentate și prelucrate în tabele, iar modelele grafice folosite sunt: hărțile, diagramele, piramidele structurale.

5. Problematizarea este folosită pentru crearea unor situații conflictuale între ceea ce știu sau pot rezolva și ceea ce nu știu sau trebuie să rezolve elevii, pentru a-i determina să prezinte interes față de subiectul lucrării, să se documenteze, să formuleze întrebări și răspunsuri.

6. Metoda cartografică permite reprezentarea populației sub toate aspectele și surprinde evoluția în timp a acesteia, printr-o varietate de reprezentări geografice.

În studiu, s-au folosit și alte metode, de exemplu descrierea, sinteza, deducția, rezultatul final dorindu-se a fi o lucrare de analiză și sinteză care prin conținut, structură, metode folosite, să contribuie la clarificarea aspectelor demografice specifice orașului Ștefănești. În mare parte, studiul se bazează pe folosirea și prelucrarea datelor statistice de la Direcția Județeană de Statistică Botoșani și de la Primăria Orașului Ștefănești.

CAPITOLUL II

ANALIZA COMPONENTELOR FIZICO – GEOGRAFICE CA SUPORT

AL ASPECTELOR DE GEOGRAFIE UMANĂ

II.1 Poziția și localizarea geografică – condiționare a fizionomiei și funcționării așezării

Ștefănești este o veche localitate așezată în estul județului Botoșani, pe versantul drept al Văii Prutului, împreună cu satele vecine, care îi aparțin. Mai precis, orășelul este așezat în estul Câmpiei Jijiei Superioare, la confluența Bașeului cu Prutul, lângă lacul de acumulare Stânca–Costești. Ca poziție geografică, orașul Ștefănești este așezat la intersecția următoarelor coordonate geografice: 47°47′29″ latitudine nordică și 27°11′57″ longitudine estică. La nord se învecinează cu comuna Ripiceni, la sud cu comuna Românești, la vest cu comuna Durnești, iar la est cu Republica Moldova.

Orașul are o suprafață de 9658 km², format din localitățile componente Bădiuți, Bobulești, Stânca, Ștefănești și Ștefănești-Sat. Până în 2004, Ștefănești a fost o comună, acesta fiind declarat oraș la 1 aprilie 2004, prin Legea nr. 79/2004.

Ștefănești este situat la intersecția drumurilor naționale DN 29D Botoșani–Trușești-Ștefănești-Iași cu DN 24C Rădăuți Prut-Ștefănești.

Așezarea strategică, terenurile fertile favorabile practicării agriculturii au permis fostului târg o dezvoltare economică atractivă pentru comercianți. Teritoriul cu aspect vălurit, bogăția apelor dintre Prut și Bașeu, precum și a pădurilor, au favorizat o viață înfloritoare, au permis cultivarea plantelor și creșterea animalelor, dând valoare economică traiului de zi cu zi al locuitorilor.

Ca o consecință a îmbunătățirii condițiilor de viață și muncă, pe acest spațiu de pe valea Prutului s-a observat, încă din perioada medievală, o creștere a densității populației. Favorabilă evoluției a fost și plasarea localității la intersecția unor drumuri comerciale ce legau Moldova de Polonia și Rusia, iar Prutul transporta mărfuri spre Dunăre, Marea Neagră și Constantinopol.

Fig. nr. 1 Localizarea orașului Ștefănești în cadrul județului Botoșani

II.2 Componentele naturale ale sistemului teritorial – elemente de favorabilitate și de restrictivitate în dezvoltarea economică a regiunii

II.2.1 Caracteristici geologice

Făcând parte din Câmpia Moldovei, zona este amplasată pe o unitate de platformă veche, Platforma Moldovenească, continuarea pe teritoriul țării a Platformei Ruse. Este formată din două etaje structurale: unul inferior, precambrian, format din roci cristaline cutate, și unul superior, postproterozoic, format din sedimente ordoviciene, siluriene, cretacice, eocene și neogene, necutate, de peste 1000 de metri.

Orașul este pe un fundament arhaic-karelian, situat la est de linia ce trece prin Darabani-Trușești-Ungheni. Este alcătuit din gnaise granitoide, șisturi magmatice, granite roz cu muscovit și bazalte. La sfârșitul cambrianului a avut loc o scufundare a fundamentului cutat și acoperit de o mare epicontinentală. S-au format depozite ordoviciene și siluriene de câteva sute de metri, alcătuite din gresii calcaroase, argile calcaroase, marne calcaroase, șisturi argiloase. La sfârșitul silurianului a avut loc o ridicare, s-a format o câmpie maritimă modelată de factorii externi până în cretacic, formându-se o câmpie sculpturală.

În al doilea ciclu de sedimentare, de la începutul cenomanianului, s-au depus marne, calcare și gresii calcaroase de 70-100 de metri. Aceste calcare cretoase cu concrețiuni silicioase apar în malul Prutului între Rădăuți și Ștefănești, fiind cele mai vechi formațiuni geologice ce apar la zi.

Al treilea ciclu de sedimentare a început în tortonian, în prima fază s-au depus conglomerate cu silex și nisipuri silicioase, iar în a doua fază s-a depus un complex marno-calcaros cu intercalații de argile, gresii, tufuri și bentonit. Climatul cald a favorizat formarea nisipului și a gipsului la Rădăuți Prut și Miorcani. Depozitele bugloviene apar de-a lungul văii Prutului, de la Păltiniș la Ștefănești, reprezentate de calcare recifale sub forma unor mici creste numite stânci (Stânca Ștefănești, Ripiceni, Liveni).

Ultimele depozite sunt sarmațiene, de 125-130 metri grosime, formate din argile, nisipuri, marne, gresii calcaroase. Depozite cuaternare de de origine fluviatilă se întâlnesc în văile Bașeului, Popoaia, sub formă de terase pleistocene sau aluviuni de luncă, holocene, constituite din nisipuri, prundișuri, luturi, argile, completate de cuverturi locale de luturi de luncă.

II.2.2 Relieful

Relieful este rezultatul unei evoluții îndelungate din pliocen până în cuaternar. Predominarea rocilor argilo-nisipoase explică altitudinea joasă a zonei. S-au format interfluvii joase, pante domoale, văi largi, iar structura monoclinală a dat o formă prelungită culmilor, direcția majorității arterelor hidrografice, asimetria unor văi, prezența cuestelor.

Prutul poate fi considerat principalul factor ce a determinat modelarea reliefului. Albia lui s-a adâncit în depozitele bugloviene, tortoniene și cretacice și a format sectorul epigenetic între Rădăuți Prut și Stânca-Ștefănești, caracterizat printr-o vale îngustă, cu aspect meandrat, cu versanți ce conțin calcare recifale, marne și gresii.

Relieful are un aspect larg vălurit, cu interfluvii colinare, deluroase sau sub formă de platouri joase, fragmentate de văile pâraielor. Altitudinea reliefului variază de la 179 m în Dealul Captalan (vest) și 61,2 m la est de Bobulești, lângă albia Prutului, în marginea de nord a pădurii Butucului. Înălțimile maxime nu ajung la 200 m: Dl. Harâmului (168,5 m), Dl. Corogea (164,5 m), Dl. Odăii (174,7 m), Dl. Botcea (135,4 m), Dl. Captalan (179 m). În partea centrală, înălțimile scad sub 150 de metri: Dl. Popoaia (153 m), Dl. Omniteanca (145 m), Dl. Viilor (143 m). Spre est, la nord de Stânca, altitudinile scad mai mult, Dl. Stâncii având 127,6 m.

În câmpia Jijiei Superioare și a Bașeului, structura geologică monoclinală este reliefată de rețeaua hidrografică care a dus la formarea unor văi cu caracteristici diferite. Valea consecventă a Prutului este de vârstă pleistocenă, îngustă, cu câteva ostroave la sud de Ripiceni. În dreptul calcarelor recifale, albia se îngustează până la 70-90 de metri. Văile reconsecvente au puține ruperi de pantă, versanți asimetrici, larg deschiși, în valea Bașeului, valea Corogea.

Relieful sculptural ocupă cea mai mare parte a regiunii, reprezentat de interfluvii și versanți modelați de procese de spălare, eroziune torențială, alunecări de teren. Interfluviile sculpturale sunt sub formă de coline, dealuri și platouri joase, acoperite de luturi loessoide. Partea superioară a interfluviilor sunt acoperite cu luturi eluviale: Dl. Corogea, Dl. Captalan, Dl. Odăii, Dl. Botcea.

Versanții sunt afectați de procesele geomorfologice actuale. Eroziunea are condiții de dezvoltare și se întâlnește pe toate interluviile din regiune. În zonele unde spălarea este maximă, apar la zi argilele și marnele și contribuie la sărăturarea solurilor, în Dl. Captalan, Dl. Botcilor, Dl. Viilor, Dl. Odăii. Eroziunea torențială, de suprafață sau de adâncime, formează ogașe și rigole, iar pe versanții cu pante mari se formează ravene și torenți: Dl. Popoaia, bazinul superior al văii Jidovina, Dl. Odăii.

Alunecările de teren au condiții favorabile de formare pe versantul drept al văii Prutului, pe coastele din lungul văilor subsecvente, pe versanții formați din complexe litologice diferite. Se formează surpări, alunecări de teren sau procese mixte în vestul Dl. Odăii, Dl. Corogea, Dl. Captalan etc.

Relieful de acumulare este reprezentat de șesuri, terase, conuri de dejecție și glacisuri coluviale sau proluviale. Aluviunile au un orizont de nisipuri și pietrișuri gros de 2m, peste care există un strat argilo-nisipos cu aspect loessoid de 3,5 m. în șes, grosimea aluviunilor este de 5-8 m. Albia Bașeului este puternic meandrată, iar acesta ajunge în Prut în dreptul localității Bădiuți, prin gârle secundare. Se întâlnesc și câteva dedublări ale cursului Prutului care au format bălți: Mintușița, Lingurari, Balta Lupului, Pipirigoasa, Olăreasca. În lunca Prutului în aval de Ștefănești sunt multe zone mlăștinoase, zăvoaie.

Fig. nr. 2 Orașul Ștefănești. Harta fizico-geografică (prelucrare și completare după foaia topografică 1/25.000)

II.2.3 Elemente climatice

Din punct de vedere climatic, teritoriul orașului Ștefănești aparține zonei de climă temperat-continentală, datorată influențelor directe a maselor de aer continental, de origine asiatică. Schimbările bruște de vreme sunt puse pe seama condițiilor fizico-geografice locale și a deschiderilor largi atât către valea Prutului și lacului de acumulare Stânca-Costești, cât și spre valea Bașeului.

Potrivit hărții insolației, cea mai mare cantitate de radiație o primesc versanții sudici, iar cea mai mica, versanții nordici. Temperatura medie anuală este de 8,9șC, cu un maxim de 10,6șC (1990, 2005, 2014) și un minim de 6,3șC (1942). Cele mai scăzute temperaturi sunt înregistrate în lunile de iarnă (ianuarie, februarie), iar cele mai ridicate, în lunile de vară (iulie, august).amplitudinea termică medie este de 24,4șC, temperatura minimă a fost înregistrată la 20 ianuarie 1963 (-27,8șC), iar cea maximă, la 18 august 2000 (39,8șC).

Zilele cu temperaturi negative sunt în medie 64-110 pe an. Primul îngheț se produce la 10-15 octombrie, iar ultimul la 15-20 aprilie. Zilele de vară sunt caracteristice intervalului mai-septembrie, iar cele de iarnă în noiembrie-februarie. Umiditatea aerului este de aproximativ 72% și se modifică în funcție de temperatura aerului.

Precipitațiile atmosferice au o medie multianuală de 548 mm, cu cantități mai mari în mai-iulie și mai reduse în octombrie și ianuarie-februarie. Anual se înregistrează 40 de zile cu ninsoare, iar solul este acoperit cu zăpadă în medie 66 de zile. Viscolul se dezvoltă pe văile Prutului și ale Bașeului datorită frecvenței vânturilor de nor-vest (5-6 zile anual).

Cele mai frecvente vânturi sunt cele din nord-vest, apoi cele din sud-est, din sud și nord. Viteza medie anuală a vînturilor este de 3,5 m/s cu maxime de 7-8 m/s. ca și fenomene atmosferice deosebite, se formează grindina, ploile torențiale. Bruma se formează până la sfârșitul lunii aprilie. Ceața are o frecvență ridicată în sezonul rece datorită lacului din apropiere. Topoclimatul habitatului urban se caracterizează printr-o temperatură medie mai ridicată, umiditate mai scăzută și o briză ușoară.

II.2.4 Hidrografia

Orașul Ștefănești se află în bazinul hidrografic al Prutului, la confluența cu bazinul hidrografic al Bașeului. Apele subterane de adâncime cuprind strate acvifere sub presiune, cu caracter ascensional. Apa freatică se găsește la adâncimi de 0,5-10 m. În ceea ce privește apele curgătoare, cel mai imporrtant râu din zonă este Prutul, cu o lungime de 742 km din care 236 km pe teritoriul județului. La ieșirea din baraj se desparte în două brațe: Prutul și Prutul mort în zona lacului de liniștire, iar în aval are un curs meandrat cu lărgirea albiei minore. În albie sunt formate și câteva ostroave, în dreptul localităților Stânca și Bădiuți. Pe teritoriul Ștefăneștiului, un afluent al Prutului este Bașeul, ce îl traversează din nord-vest spre sud-est, formând un șes larg. Primește ca afluenți pârâul Popoaia (din stânga), pâraiele Omniteanca, Jidovina, Răngăuți, Valea lui Ojog (din dreapta). Pârâul Corogea traverseaza localitatea prin sud-vest.

Apele stătătoare sunt reprezentate de un număr redus de iazuri și lacuri naturale cu suprafețe mici, în Șesul Prutului, formate prin părăsirea unor meandre. Au formă de semilună, cu adâncimi de 0,8-2,5 metri, alimentate de Prut sau Bașeu (Colacul, Jidovina, La Potcoavă, La Balta Nântușița). în perioadele de secetă, volumul de apă se reduce și se formează zone mlăștinoase. În albia Prutului a fost amenajat lacul de acumulare Stânca-Costești, dat în folosință în anul 1978, cu o suprafață de 59 km² (al doilea ca mărime după lacul de acumulare Porțile de Fier I) și un debit multianual de 81 m3/s. Are o înălțime de 43 m, cu o capacitate de 1,4 miliarde metri cubi de apă, întins pe o suprafață de 6000 de hectare la o capacitate medie, iar la retenție maxima se poate extinde pe 9000 de hectare. Scopul construcției a fost împiedicarea formării inundațiilor, folosirea irigațiilor și producerea de energie electrică ieftină. Zona lacului a fost declarată rezervație naturală prin Hotărârea de Guvern Nr. 2151 din 30 noiembrie 2004.

Fig. nr. 3 Barajul Stânca-Costești (sursa – Wikipedia)

II.2.5 Vegetația

Se disting două zone de vegetație: zona forestieră și zona de stepă. Vegetația forestieră ocupă partea de est, pe versantul drept al văii Prutului și în Șesul Prutului, o suprafață de aproximativ 467 ha, în care se disting sectoare formate din specii de stejar (Quercus robur), carpen (Carpenus betulus), jugastru (Acer campestre), arțar (Acer platanoides), frasin (Fraxinus excelsior), arțar tătăresc (Acer tataricum), ulmul de câmp (Ulmus foliacea), cireșul (Cerasus avium), paltinul (Acer pseudoplatanus), mărul pădureț (Malus silvestris), părul pădureț (Pirus piraster). Spre est, în apropiere de albia Prutului, sunt sectoare de pădure în care predomină teiul pucios (Tilia cordata), teiul alb (Tilia tomentosa), salcia (Salix alba), răchita (Salix triandra), plopul alb (Populus alba), plopul negru (Populus nigra). Arbuștii sunt reprezentați de: alun (Coryllus avellana), corn (Cornus mas), sânger (Cornus sanguinea), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), măceș (Rosa canina), porumbar (Prunus spinosa), soc (Sambucus nigra). Vegetația ierboasă spontană este reprezentată de păiușul de pădure (Festuca silvatica), firuța de pădure (Poa nemoralis), mierea ursului (Pulmonaria officinalis), urzica moartă (Lamium maculatum), ceapa ciorii (Muscari recemosum), usturoița (Alliaria officinalis), ghiocel (Galanthus nivalis), vioreaua (Viola odorata) și altele.

Partea centrală și de vest are o vegetație de stepă, derivată din silvostepă. Puținele pajiști, pășuni, degradate de animale, au în componență asociații de colilie (Stipa lessingiana), păiuș (Festuca valesiaca), pir (Agropyrum cristatum), firuță (Poa bulbosa). Se mai întâlnesc peliniță (Artemisia austriaca), ciulin (Ceratocarpus arenarius). Izolat, se găsesc tufișuri de arbuști pitici, ca porumbarul (Prunus spinosa), migdalul (Amygdalus nana), vișinul pitic (Cerasus fruticosa), trandafirul pitic (Rosa gallica), măceșul )Rosa canina), murul (Rubus caesius).

Vegetația luncilor este formată din pajiști și arborete. Pajiștile sunt alcătuite din asociații de pir (Agropyrum repens), păiuș (Festuca pratensis), specii de trifoi (Trifolium repens). Vegetația lemnoasă formată din esențe slabe, se grupează sub formă de zăvoaie, având în componență salcie (Salix alba), răchita (Salix triandra), plop (Populus alba), cătină (Tamarix ramosissima). Vegetația palustră, din Șesul Bașeului Vechi, valea Corogea este formată din rogoz (Carex riparia), pipirig (Scirpus silvaticus), papură (Typha latifolia), stuf (Phragmites communis), la care se adaugă mana apei (Glyceria plicata), izma broaștei (Alisma plantago-aquatica) și altele. Vegetația hidrofilă, frecventă în bălți este formată din lintiță (Lemna trisulca), iarba broaștei (Hydrocharis morsus-ranae), nufăr (Nymphaea alba) și altele. Vegetația halofilă apare în lunca Prutului și pe versanți (datorită intercalațiilor de marne salinizate și sedimente sarmațiene): Champorosma annua, Salicornia herbacea, Suaeda maritima, Artemisia salina, Aster tripolium, Taraxacum bessarabicum. Pe malul drept al Prutului (în teritoriul com. Manoleasa, Ripiceni și Ștefănești) și pe cel stâng (din teritoriul raioanelor Edineț, Râșcani și Glodeni), pe o suprafață totală de 2051,7 ha, se află Rezervația avifaunistică Lacul Stânca-Costești, care reprezintă cel mai important cartier de iernare a păsărilor acvatice, din bazinul Prutului. În arealul Ștefănești-Stânca este Rezervația geologică și floristică Stânca-Ștefănești, constituită în scopul protejării speciei de floră Schiwereckia podolica, unicat pentru flora României.

Fig. nr. 4 Schiwereckia podolica (sursa – Wikipedia)

II.2.6 Fauna

Din punct de vedere faunistic, zona aparține provinciei moldavo-podolice, componentă a regiunii eurosiberiene, subunitate a regiunii palearctice. Fauna zonei forestiere suferă o restrângere, atât a arealului, cât și a numărului de specii. Mamiferele sunt reprezentate de Capreolus capreolus (căprioara), Sus scrofa (porcul mistreț), Canis vulpes (vulpea), Mustella nivalis (nevăstuica), Mustella putorous (dihorul). Rozătoarele sunt răspândite prin Lepus europaeus (iepure), Sciurus vulgaris (veverița), Apodemus sylvatycus (șoarecele de pădure), Muscardinus avellanarius (pârșul de alun).

Păsările sunt într-un număr mare, în zonă fiind și o arie protejată avifaunistică. Caracteristice sunt Pica viridis (ghionoaia), Dendrocopud major (ciocănitoarea mare), Athene noctua (cucuveaua), Bufo bufo (bufnița), Atrix aluco (huhurezul), Cardulus spinus (scatiul), Turdus merula (mierla), Garrulus gladaris (gaița), Pica pica (coțofana), Corvus frugilegus (cioara). De frecvență mare sunt Cuculus canorus (cucul), Sturnus vulgaris (graurul), Bombycilla garrulus (mătăsarul), Rasser domesticus (vrabia), Hirundo rustica (rândunica).

Reptilele au puține specii: Coluber longissimus (șarpele de pădure), Anguis fragilis (năpârca), Lacerta agilis (șopârla). În zonele mlăștinoase, în jurul ochiurilor de apă trăiesc: Rana esculenta (broasca de lac), Bufo viridis (broasca râioasă), Bombina bombina (buhaiul de baltă).

Fauna stepei este într-o continuă sărăcire, datorită activităților antropice. Frecvente sunt rozătoarele: Citellus citellus (popândăul), Cricestus cricestus (hârciogul), Spalax leucodon (orbetele), Microtus arvilis (șoarecele de câmp). Păsări specifice sunt: Conturnix coturnii (prepelița), Alauda arvensis (ciocârlia), Cardelis cannabina (câneparul), Upupa epops (pupăza), Frigilla coelebs (cinteza), Sturnus vulgaris (graurul), Pica pica (coțofana), Corvus frugilegus (cioara). Dintre mamifere, trăiesc: Ondatra zibethica (bizamul), Arvicola terrestris (șobolanul de apă). Păsările de pradă sunt reprezentate de: Circus aeruginosus (eretele de stuf), Pandion haliaetus (vulturul pescar), Aquila pomarina (acvila țipătoare), Circus macrourus (eretele). Dintre amfibieni amintim: Rana ridibunda (broasca de lac), Bombina bombina (buhaiul de baltă), Triturus cristatus (tritonii). Ihtiofauna este bogată și variată: Silurus glanis (somnul), Lucioperca lucioperca (șalăul), Leuciscus cephalus (cleanul), Aspius aspius (avatul), Cyprinus carpio (crapul), Barbus barbus (mreana), Vimba vimba (morunașul), Gobio gobio (porcușorul). În iazuri și heleșteie trăiesc: Cyprinus carpio (crapul), Esox lucius (știuca), Abramis brama (plătica), Carassius carassius (caracuda), Perca fluviatillis (bibanul), Tinca tinca (linul), Carasius aurata (carasul), Misgurnus fosilis (țiparul), Arystichthys, Ctenonophryngodont, Hypophtalmichthys (crapi chinezești).

II.2.7 Solurile

Solurile reprezintă consecința interacțiunii unui complex de factori naturali: roca, relieful, condițiile bioclimatice, apa și timpul, la care se adaugă omul, cu activitatea sa productivă.

Pe teritoriul orașului există mai multe clase se sol. Clasa Protisolurilor, sunt de categoria solurilor neevoluate, în stadiu incipent de formare. În șesul Prutului, Bașeului, Corogei se găsește aluvisolul (protosol aluvial, solul aluvial și coluvisolul), cu o fertilitate mijlocie. Clasa Cernisolurilor, este cea mai răspândită. Se găsesc tipurile: cernoziom și faeoziom. Cernoziomul apare în areale discontinui pe interfluvii sau pe versanții slab și moderați înclinați: Dl. Murguța, Dl. Corogea, Dl. Odăii, Dl. Captalan, Dl. Țarnă, Dl. Popoaia. Pe podurile interfluviale (Dl. Captalan, Dl. Țarnă, Dl. Hâlboca, Dl. Horodiuca) se găsește cernoziomul cambic, specific silvostepei. Clasa Hidrisolurilor (solurile hidromorfe) apare în șesul Prutului, șesul Bașeului (cursul inferior), șesul Bașeului Vechi. Sunt răspândite lăcoviștile. În șesul Corogea, Bașeului și Prutului, pe areale insulare, datorită acumulării de săruri, s-au format solurile halomorfe (clasa Salsodisolurilor). Răspândite sunt solonceacul și solonețul, amândouă cu fertilitate scăzută.

Ca și concluzie a celor prezentate mai sus, se poate afirma că elementele cadrului natural oferă condiții favorabile vieții pentru locuitorii orașului Ștefănești.

CAPITOLUL III

FACTORII ISTORICI ȘI SOCIO – ECONOMICI ȘI ROLUL LOR

ÎN EVOLUȚIA ORAȘULUI ȘTEFĂNEȘTI

III.1 Urme ale existenței umane pe teritoriul de astăzi al orașului Ștefănești

Dovezile arheologice ale existenței oamenilor pe teritoriul actualului oraș Ștefănești sunt reprezentate de:

a. Mai multe morminte descoperite în Vatra târgului Ștefănești, descoperite în anul 1957, din care unul sarmatic.

b. Oase de Mamuthus primigenius și așchii de silex aparținând paleoliticului mijlociu, descoperite în terasa inferioară a Prutului.

c. Oase fosilizate din pleistocen inferior, piese de silex finite sau neretușate la Podul Bașeului aparținând paleoliticului superior, descoperite în anul 1975.

d. O așezare cu piese din silex ce aparțin culturii Cucuteni și perioadei migrațiilor din secolele III-IV e.n. descoperite pe terasa inferioară a Bașeului, în locul numit La Burci.

e. La Stârcea sau la Bulboană, în partea dreaptă a Bașeului, au fost descoperite oase și fragmente de ceramică ce aparțin culturii Cucuteni și urme de incinerație a unei necropole din secolele III-IV e.n. În același loc, în 1975, au fost descoperite gropi menajere și locuințe cu ceramică zoomorfă și oase de animale.

f. Pe versantul nordic al Dealului Horodiuca, la 3 km de târgul Ștefănești au fost descoperite piese de silex din care unul microlitic, atribuite paleoliticului superior. S-au descoperit și fragmente ceramice ce aparțin dacilor liberi din provincia Dacia din secolele II-III e.n.

g. La est de Dealul Boboc s-a descoperit o așezare mare de 6-7 ha, de unde s-au colectat piese de silex, fragmente de ceramică ce aparțin culturii Cucuteni, epocii bronzului, migrațiilor din secolele VII-VIII și perioadei feudalismului dezvoltat din secolele XV-XVI.

h. În Vatra Târgului, în locul numit Între grădini, s-a descoperit o așezare cu fragmente ceramice din cultura Cucuteni și cultura Horodiștea, precum și doi fildeși de Mamuthus primigenius.

i. În spatele vechii cazărmi de grăniceri, în apropierea Prutului, a fost găsită o cetățuie cu cu două șanțuri, probabil pentru un dig de pământ pentru apărare sau pentru inundațiile provocate de Prut sau de Bașeu.

j. Lângă balastieră s-au găsit două ancore, scoabe de fier, diferite obiecte de lemn atribuite vechilor ateliere de reparații ale corăbiilor, așa cum scria Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei.

k. În Brăhărie, teritoriu situat între Bădiuți și Bobulești, în regiunea prosiilor, au fost găsite piese de silex, un corn de bour, obiecte de lut ce aparțin probabil neoliticului, precum și ceramică din secolele III-IV e.n. și din perioada feudalismului dezvoltat.

l. Cu ocazia lurărilor pentru barajul Stânca-Costești, au fost descoperite 40 de morminte din secolul al III-lea, ce aparțin unei necropole de incinerare a dacilor liberi. De asemenea, au fost găsite vase lucrate la roată, din pastă roșie, diferite căni, vase mari, castroane, capace, amfore romane etc.

m. În Bobulești, pe valea Corogei, în locurile numite La Pietroi, La Odaie, La Stâni, s-au descoperit: o lamă de silex din paleoliticul superior, fragmente de ceramică și un vârf de săgeată de silex ce aparține culturii Cucuteni, o pipă din lut ars din secolul al XVIII-lea.

n. În Bobulești, la Fânațul Zahariei s-au descoperit două așezări de unde s-au strâns piese de silex, lame, topoare, gratoare aparținând culturii Cucuteni și epocii bronzului. Astfel de dovezi au mai fost găsite în locuri ca: La Lutărie, În Hotar, Brăhărie, toate din perioada medievală.

Toate aceste dovezi arheologice demonstrează continuitatea vieții și locuirii pe aceste teritorii, începând încă din paleolitic.

III.2 Primele atestări documentare ale așezărilor

III.2.1 Localitatea Ștefănești

Înainte de a fi târg, era un sat numit Gura Bașeului, prima atestare documentară datând din 26 mai 1435, moment în care Ștefan al II-lea dăruiește niște moșii la Gura Bașeului. Datorită voinței lui Ștefan cel Mare, această localitate a devenit târg în anul 1476, contribuid în mod direct la dezvoltarea lui cu ocol, curte domnească, iazuri, meșteșugari și crescători de cai.

Localitatea Ștefănești a fost amintită și într-un document din 7 martie 1591, prin care un proprietar al unei moșii îi cere domnitorului Petru Vodă un loc pentru o moară.

La 20 mai 1745, domnitorul Ioan Mavrocordat îi dă vistiernicului Teodor Paladi o suprafață de pământ din hotarul târgului Ștefănești.

Târgul Ștefănești a cunoscut o dezvoltare economică importantă în perioada următoare, din moment ce în aprilie 1793, apoi în anul 1804 se menționează un târg de vite, un pescuit dezvoltat pe Prut, Bașeu și Corogea, precum și exploatarea calcarului și a varului. Dezvoltarea localității a permis în noiembrie 1834 reînființarea și desfășurarea iarmaroacelor.

Deoarece era situat la intersecția unor drumuri comerciale, determinând dezvoltarea lui, domnitorul Dimitrie Cantemir preciza:”Ștefăneștii, un târgușor pe Prut, în care acum (1713) turcii, după ce au curățat râul, ar fi ridicat un atelier de corăbii și hambare cu hrană pentru oștile care se află la Hotin”.

III.2.2 Localitatea Ștefănești Sat (Ștefănești Mici sau Mahala)

Este așezată în nord-vestul orașului Ștefănești, a fost în mod diferit atestată documentar, în 1774, numită Ștefăneștii Mici, un sat cu locuitori diferiți de Ștefănești Târg. Locuitorii se ocupau cu transportul sau cărăușia.

În 1941 a inclus și Coasta Cucuteni, pierdută în anul 1956. A devenit Ștefănești-Mahala până în 1968, când a fost inclusă din nou în Târg, iar din aprilie 2004 face parte din orașul Ștefănești.

III.2.3 Localitatea Bădiuți

La fel de vechi ca și Târgul Ștefănești, situat pe malul drept al râului Bașeu, are o istorie diferită. Inițial a fost numit Săliște, apoi Săbășani, de-a lungul timpului primind diferite nume: Badeuz (1774), Badeuții (1810). Bădăuți (1816 ), Bădiești (1830), Badinzi (1889), Badiuții (1904) și Bădiuți începând cu anul 1958.

Această localitate a fost menționată în mai multe acte. În 26 august 1424, Alexandru cel Bun îi dăruiește Stanciului David satul “Bădeuții de la Prut”. La 24 aprilie 1434, Ștefan al II-lea îi dăruiește preotului Iuga “…un loc de pustie pe Bașeu”, acesta mai deținând o moșie și la Stânca-Ștefănești. La 7 aprilie 1611, Constantin Movilă le redă Vornicului Gheorghe și jupânesei Dumitra o Săliște, adică Bădeuții. În 1891 a fost înregistrat ca mahala (suburbie) a Ștefăneștiului cu locuitori ce practicau agricultura.

În concluzie, conform atestărilor documentare, a fost sat de răzești, apoi sat domnesc, domeniu boieresc, apoi inclus în Ștefănești. Din anul 2004 face parte din orașul Ștefănești, fiind considerat un cartier al orașului.

III.2.4 Localitatea Bobulești

Satul meu natal, al părinților, bunicilor și străbunicilor mei, este așezat de-a lungul râului Bașeu, în lunca Prutului, între Bădiuți și comuna Românești.

Prima atestare documentară datează din 15 octombrie 1427 și face referire la un anume Bob Oprișac, de unde se presupune că provine numele de Bobulești.

Unii istorici consideră că a fost atestat abia în anul 1618, la 20 martie, într-un document în care se menționează numele satului: Bobulești.

Între Bobulești și Ștefănești a mai existat un sat numit Răngăuți, numele acestuia provenind de la platoul unde se antrenau tătarii călăreți, pentru lupte. A fost atestat documentar pe 29 octombrie 1522, într-o carte de judecată a Divanului. Până în secolul al XVII-lea a devenit sat de răzeși, iar în octombrie 1765, jumătate din sat a intrat în posesia comunei Românești. Cealaltă jumătate a fost inclusă satului Bobulești abia în secolul XX.

În timp, a fost inclus fie în comuna Românești, fie în Ștefănești, dar în prezent, din anul 2004, este parte componentă a orașului Ștefănești.

III.2.5 Localitatea Stânca

Situată pe malul drept al Prutului, la nord de Ștefănești, a fost înregistrată în anul 1803 în Condica Liuzilor. Însă prima atestare documentară datează din anul 1737, într-un jurnal de călătorie în care I.C. Weiss vorbește despre o peșteră în apropiere de satul Stânca.

Denumirea provine de la Stânca Mare de pe de pe malul drept al Prutului, denumită de localnici Stânca Doamnei, însă de-a lungul timpului a primit mai multe denumiri: Stânca lui Balus, Stăncuța, Stânca.

A fost inclusă în localitatea Ștefănești apoi în orașul Ștefănești, din aprilie 2004.

III.3 Evoluția istorică a orașului Ștefănești

Bine poziționat la intersecția drumurilor Iași–Hotin și Soroca–Suceava, postat strategic la vadul Prutului, Ștefăneștiul din timpul domniei lui Ștefan cel Mare a fost transformat într-un orășel (Ocol Domnesc) cu o rază administrativă de 30-40 km, care a înflorit în timp datorită tranzitului comercial. Astfel, Balthasar de Piscia consemna relatarea unor genovezi despre atacul tătarilor din 1476, când au călcat târgul Ștefănești. Mai târziu, Miron Costin, în Poema Polonă (1694) l-a denumit oraș (miasto), iar Dimitrie Cantemir în Descrierea Moldovei (1716) îl numește târgușor.

Evoluția așezării nu a fost doar ascendentă, desele invazii ale tătarilor, polonilor, cazacilor și frecventele înfruntări armate din zonă au marcat momente de descreștere ale localității, până la perceperea lui ca un sătuc.

Cu o economie preponderent agrară, prosperitatea Ștefăneștiului era determinată de perioadele de pace și de intensificare a schimburilor comerciale, așa încât abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea a devenit un punct important pe hărțile europene. Acest moment corespunde mutării capitalei la Iași și extinderii rutei comerciale la Galați. Această situație a impus orășelul ca popas de poștă obligatoriu pe ruta Galați–Hotin. În aceste condiții la Ștefănești a fost atestat un han în 1600, o piață mare în 1593, o unitate militară cu o capacitate de 1000 de soldați în 1612 și aproape 2000 de case, ceea ce l-a determinat pe istoricul Constantin Giurescu să aproximeze numărul populației la 10000 de locuitori.

Finalul secolului al XVII-lea a adus o diminuare a importanței localității și o încetare a evoluției târgușorului, în special din cauza dispariției Ocolului Domnesc.

Totodată, s-a realizat trecerea către proprietatea boierească, care inițial stăpânește parțial, apoi total proprietățile și viața economică. Începând cu anul 1745, familiile boierești îți fac tot mai mult simțită prezența în viața economică a localității: familia vistierului Theodor Paladi a cedat locul, după anul 1845, familiei hatmanului Nicolae Mavrocordat. Implicarea acestor familii boierești, navigarea pe Prut și exodul puternic al evreilor a impulsionat Ștefăneștiul, devenit rapid centru economic și comercial: construirea atelierelor de croitorie, de prelucrare a pieilor, de fabricare a săpunului, a lumânărilor, a berii, apariția cuptoarelor de obținere a varului, a morilor, a brutăriilor și a velnițelor de țuică.

În anul 1789, existau deja 199 de dughene ale comercianților români, specializați în prelucrarea pielii și ale evreilor, specializați în importul și comerțul cu băuturi.

O clasificare a orașelor din Moldova situa Ștefăneștiul pe locul 16 și avea drept stemă doi păuni așezați față în față integrand un spic de grâu și o stea în partea de jos, cu legenda în limba slavonă. Sigiliul era reprezentat de o mână ce ținea o floare de crin.

În anul 1834, țadicul (lider spiritual, învățător al evreilor) Nahum Friedman a creat Curtea rabinică din Ștefănești, care a devenit central hasidismului din Moldova și a orientat comunitatea evreiască spre Ștefănești. Ca urmare a acestor evenimente, în anul 1859 în Ștefănești erau 1457 evrei.

Încet, târgușorul s-a modernizat și a trecut spre o altă etapă a istoriei sale: în anul 1820 a fost atestat iluminatul public, în 1837 a fost atestată o baie, iar în anul 1839 exista o școală cu predare în limba germană și în limba română, condusă de Ilie Mischievici. La momentul respectiv, existau și alte școli, dar acestea funcționau pe lângă biserici. În anul 1884 a fost construit un spital cu o capacitate de 54 de paturi, sub conducerea doctorului Gheorghe Glod.

În anul 1902 exista deja prima bancă, Banca Dezvoltarea cu 102 membri. Cu timpul au apărut și alte dotări: prima moară acționată de aburi, s-a construit Parcul Ștefănești, a fost ridicată hala din piața centrală, au fost modernizate căile de acces, s-au înființat farmacii, dispensare medicale, prese de ulei și hambare pentru depozitarea cerealelor.

Un rol important în evoluția localității l-a avut comunitatea de evrei, atestată în 1604 și care în 1910 avea 2883 membri. Ea dispunea de învățământ în limba maternă și cunoștea o viață religioasă înfloritoare, cu 10 sinagogi, dintre care prima construită în 1720. La mijlocul secolului al XX-lea, comunitatea evreiască era implicată în importante relații comerciale internaționale.

Din punct de vedere cultural, trebuie remarcat faptul că Ștefăneștiul este înzestrat cu unul din cele mai vechi monumente religioase din Moldova, adaptat unor funcții cu caracter defensiv, și anume biserica Cuvioasa Paraschiva, ctitorită probabil în timpul domniei lui Ștefan al IX-lea Tomșa (1611-1615 și 1621-1623). Tradiția locală o atribuie lui Ștefan cel Mare, dar se pare că acesta ridicase o altă biserică în apropiere, cu hramul Sfântul Procopie, în apropierea celei din prezent.

Cele două războaie mondiale și-au pus amprenta și asupra Ștefăneștiului, distrugerile produse de conflagrație începând a fi depășite abia prin organizarea administrativă din 1968, când au fost înființate noi școli primare și gimnaziale, Liceul de cultură generală, muzeul Ștefan Luchian, cinematografe, Casa de Cultură Ștefănești. Au fost extinse rețelele de telecomunicații, radioul și televiziunea, au fost înființate fermele zootehnice, stațiunile pentru mecanizarea agriculturii, s-a asfaltat rețeaua de șosele, au fost electrificate toate localitățile dependente.

În anul 1978 s-a încheiat construcția Nodului hidrotehnic Stânca-Costești, cu scopul de a regulariza debitul râului Prut, împiedicarea inundațiilor și asigurarea necesarului de curent electric. Construirea barajului Stânca-Costești a favorizat și intensificarea tranzitului către Republica Moldova și construirea celui mai mare sistem de irigații din județ.

Revoluția anticomunistă din decembrie 1989 a determinat schimbări profunde în toate domeniile de activitate ale localității, s-a revigorat viața economică, socială și culturală. A fost deschis punctual vamal Stânca Costești, a fost liberalizat comerțul și au debutat primele manifestări culturale cu caracter internațional: Podul de flori, Festivalul Florile Prutului.

Amplasarea geografică a localității, condițiile climatice, resursele naturale și gradul de pregătire profesională al locuitorilor oferă largi perspective dezvoltării economice, sociale și culturale. Astfel, în anul 2004, localitatea Ștefănești a primit statutul de oraș prin Legea 79/2004 în urma unui referendum local.

Fig. nr. 5 Distribuția spațială a siturilor arheologice

Sursa: *RAN – Baza de date a Repertoriului Arheologic Național; Realizare hărți DVD-ROM – Bogdan Șandric – responsabil, Institutul Național al Patrimoniului; Ionuț Șandric – consultant GIS; Oana Borlean, Iuliana Damian, Corina Șteflea – editare date conținut hărți.

CAPITOLUL IV

ANALIZA ASPECTELOR DE GEOGRAFIE UMANĂ

CARACTERISTICE ORAȘULUI ȘTEFĂNEȘTI

IV.1 Populația orașului Ștefănești

Viața locuitorilor din Ștefănești a fost de cele mai multe ori destul de grea și plină de neprevăzut. Asta datorită faptului că era o poartă de intrare a invadatorilor, ținta lor fiind cetatea Sucevei sau capitaal Moldovei de mai târziu, Iașul. Greutățile locuitorilor s-au acumulat din cauza acestor invazii ce veneau din partea cazacilor, tătarilor și turcilor, dușmanii regrupându-se în funcție de interese, deseori încheind alianțe.

Astfel, au izbucnit numeroase incendii, vânarea localnicilor trecuți prin foc și prin sabie, la aceste nenorociri se adăugau numeroase inundații, atît primăvara cât și toamna, ce distrugeau agoniseala de o viață a locuitorilor și uneori, câte un cutremur distrugător.

Totuși, tîrgușorul prospera în anumite perioade, menținându-se în rândul celor mai importante localități din Moldova.

IV.1.1 Evoluția numerică a populației

Evoluția numerică a populației constituie un indicator demografic important fiind rezultatul evoluției istorice a unei comunități. Ea este determinată de o serie de factori cum ar fi: bilanțul natural, bilanțul migratoriu, condițiile istorice și socio-economice.

Evoluția numărului populației în localitatea Ștefănești arată perioade de creștere intensă, perioade de declin, iar în ultimii ani statisticile atestă o creștere lentă a efectivului numeric al populației.

În anul 1829, autoritățile rusești ocupante au ordonat un recensământ complet al populației din Ștefănești, remarcându-se că între cele 28 de orașe și târguri din Moldova, orașul de pe Prut ocupa locul al unsprezecelea după numărul de case dar și după numărul de locuitori. Autoritățile au înregistrat 463 de birnici, 31 erau scutiți, numărul de breslași a crescut la 36, erau cinci boieri privilegiați, 78 de evrei și șapte străini. În total 628 de familii, aproximativ 2763 de locuitori.

În anul 1832 localitatea Ștefănești este trecută separat, la târguri. Astfel, târgul Ștefănești este în ocolul Prut care ține de Iași și are o populație totală de 1703 locuitori.

În 1838 numărul birnicilor scade la 162, interesant fiind că în această perioadă crește numărul meșteșugarilor, iar aproape de anul 1859, nu erau decât aproximatix 40-50 de familii de cultivatori, dintr-un total de circa 550 de familii.

Lipsa manufacturii, care ar fi putut angaja mai mulți meșteșugari a dus la stagnarea dezvoltării târgului, în special în preajma anului 1848, anul revoluției, care avea să aducă multe schimbări de ordin administrativ și economic.

Acest eveniment a dus la schimbarea Ștefăneștiului dintr-un sat de cultivatori într-un târg cu meșteșugari și mulți negustori, ca urmare a faptului că aici se intersectau o serie de drumuri comerciale spre Polonia, Rusia, pe Prut spre Marea Neagră și de aici la Constantinopol.

În 1845 târgul Ștefănești avea 164 de familii, din care 109 birnici, 16 căpitani cu 13 argați și 2 nemți. La momentul respectiv, în Ștefănești mai erau încă 310 familii, la care, dacă adăugăm cele 164 de familii, rezultă un total de 474 de familii, aproximativ 2085 locuitori în total.

În anul 1872 județul Botoșani era constituit din șase plase, dintre care plasa Ștefănești era formată din nouă comune (41 de sate), printre care și comuna Ștefănești. Bobuleștiul era comună de sine stătătoare.

În 1912, Ștefănești-Sat era înregistrat cu 1221 locuitori (632 bărbați și 589 femei), iar Ștefănești-Târg cu 3300 locuitori (1586 bărbați și 1714 femei). Bădiuți avea 493 locuitori, 228 finnd bărbați și 265 femei, iar Stânca 914 locuitori din care 468 bărbați și 446 femei. În total, Ștefăneștiul avea 5928 locuitori, din care 2914 bărbați și 3014 femei.

În anul 1930, Ștefănești-Oraș format din Ștefănești-Târg, Ștefănești-Sat, satele Bădiuți, Bobulești, Stânca și Murguța (înființat în 1912) era înregistrat cu 2008 familii și 8886 locuitori cu o medie de 4,43 membri/familie. Din cei 8886 locuitori 4228 erau de sex bărbătesc iar 4658 de sex feminin, cu 6528 români, 2170 evrei, 156 rromi (țigani), 13 germani, 9 bulgari, 8 unguri și 2 ruși. La recensământul din anul 1941 erau 1992 familii și 9438 de locuitori, cu 7382 români, 1839 evrei, 204 rromi (țigani), 8 bulgari, 2 germani, 2 unguri, un rus (Arh. Naț. Botoșani, anii 1943-1944, Plasa Ștefănești).

În anul 1950 plasele au fost desființate, iar Ștefăneștiul a fost cuprins în raionul Trușești, împreună cu încă 17 comune. În 1956 comuna Ștefănești înregistra 6891 locuitori, dintre care 3229 bărbați și 3592 femei, cu următoarea distribuție în teritoriu: Ștefănești-Sat cu 1480 locuitori, Ștefănești-Târg cu 1284 locuitori, Bădiuți cu 1035 locuitori, Bobulești cu 1781 locuitori și Stânca cu 1311 locuitori.

În anul 1966 Ștefănești-Sat avea 1337 locuitori, Ștefănești-Târg era înregistrat cu 1229 locuitori, Bădiuți 1003 locuitori, Bobulești 1912 locuitori, Coasta Cucuteni 75 locuitori, Stânca 1250 locuitori. În total Ștefăneștiul avea 6806 locuitori.

Până în anul 1977 se remarcă o mare fluctuație a numărului de locuitori, uneori remarcabilă și datorită mișcărilor din cadrul comunelor și al satelor. Zona a fost expusă numeroaselor pericole sociale care veneau din exteriorul țării, starea permanentă de război din partea popoarelor vecine sau nu, având în vedere și vecinătatea cu marele Imperiu Țarist.

În anul 1977 comuna Ștefănești înregistra 6864 locuitori (3306 bărbați și 3558 femei) cuprinși în:

● Ștefănești-Târg cu 1516 locuitori (697 bărbați și 819 femei)

● Ștefănești-Sat cu 1256 locuitori (596 bărbați și 660 femei)

● Bobulești cu 1711 locuitori (804 bărbați și 907 femei)

● Bădiuți cu 922 locuitori (453 bărbați și 569 femei)

● Stânca cu 1459 locuitori (756 bărbați și 703 femei)

În 1992, populația din Ștefănești era de 5743 locuitori, din care 2899 erau femei și 2844 bărbați (D.J. Statistică, Anuarul Statistic al Județului Botoșani, Populația stabilă la recensămintele din 1977, 1992 și 2002).

Conform recensământului din anul 2002, populația orașului Ștefănești se prezenta astfel:

1. Structura etnică a populației:

Români…….5338 loc……..94,84%

Rromi……….285 loc………5,06%

Germani……….1 loc……….0,01%

Ruși-lipoveni….3 loc……….0,05%

Alte etnii………1 loc……….0.01%

Total………5628 loc………..100%

2. Structura lingvistică a populației:

Română…….5346 loc…….96,58%

Rromanes…….189 loc……..3,35%

Rusă…………….3 loc……..0,05%

3. Structura confesională a populației:

Ortodoxă……………………….5546 loc……….98,54%

Romano-catolică……………….…6 loc…………0,10%

Penticostală………………….…..37 loc…………0,65%

Adventistă de ziua a șaptea……..11 loc…………0,19%

Creștină după Evanghelie……….28 loc…………0,49%

4. Structura pe grupe de vârstă și sexe:

0-14 ani bărbați………589 loc………10,46%

0-14 ani femei………..592 loc……….10,51%

15-59 ani bărbați……1505 loc………26,74%

15-59 ani femei……..1423 loc………25,28%

+ 60 ani bărbați………650 loc………11,54%

+ 60 ani femei…………869 loc………15,44%

La 1 iulie 2010, conform Anuarului Statistic al Județului Botoșani, ediția 2012, populația stabilă a orașului Ștefănești era de 5591 locuitori, din care 2805 femei, o densitate de 57,89 loc/km2 și o populație cu domiciliul în localitate de 5650 locuitori.

Conform recensământului din anul 2011, din totalul populației județului Botoșani de 412626 locuitori, orașul Ștefănești deținea 5314 locuitori, distribuiți astfel:

● Bădiuți 985 loc.

● Bobulești 1322 loc.

● Stânca 812 loc.

● Ștefănești-Sat 1002 loc.

● Ștefănești-Târg 1193loc.

Din totalul de 5314 locuitori, 730 sunt salariați, 19 angajatori, 925 lucrători pe cont propriu, 563 lucrători familiali. După structura profesională, 2214 sunt ocupați, 131 șomeri, 865 elevi și studenți, 1018 pensionari, 481 casnici, 513 întreținuți de altă persoană, 66 întreținuți de stat, 23 întreținuți în alte situații, 3 în altă situație.

După structura religioasă, din cei 5314 locuitori, 4591 sunt ortodocși, 7 romano-catolici, 37 penticostali, 3 evanghelici, 316 alte religii sau nedeclarați.

După structura lingvistică, 4766 vorbesc limba română iar 275 limba rromani. După etnie, 4567 sunt români, 525 rromi declarați și 222 rromi nedeclarați.

Din 2397 locuințe, 493 sunt dotate cu baie în interiorul casei, 39 cu baie în afara casei, 1865 nu au baie. Un număr de 486 au toaletă în locuință, 19 în afara clădirii, 1766 nu au toaletă cu apă curentă iar 126 nu au demonstrat dacă au toaletă amenajată.

Tabelul nr. 1 Evoluția numărului de locuitori ai localității Ștefănești (1829-1941)

Tabelul nr. 2 Evoluția numărului de locuitori ai orașului Ștefănești la recensămintele din 1930, 1956, 1966, 1977, 1992, 2002, 2011

Fig. nr. 6 Evoluția numerică a populației orașului Ștefănești (1930-2011)

După cum se observă, în urma recensământului din 2002, orașul Ștefănești avea 5628 de locuitori. Recensământul anului 2011 arată că erau 5314 locuitori, cu o scădere de 314 locuitori, iar dacă vom compara datele cu anul 1930, este o scădere de 577 locuitori, aproximativ 6,5%.

Perioada 1992-2011 se caracterizează prin scădere demografică la modul general, de la 5743 locuitori în 1992 la 5314 locuitori în anul 2011, ca urmare a reducerii natalității, dar și a bilanțului migratoriu negativ. Tendința de scădere demografică este consecința agravării condițiilor economico-sociale, a politicii anti-nataliste a statului român și a migrației externe.

Pentru perioada următoare se poate prognoza o scădere a numărului de locuitori ai orașului pe fondul scăderii numerice a populației la nivelul țării.

IV.1.2 Mișcarea naturală a populației

Este o componentă majoră a dinamicii populației și se referă la schimbările apărute în numărul și în structura populației, ca urmare a nașterilor, a deceselor, a căsătoriilor și a divorțurilor (Ilinca N., 2009, pag. 55). A reprezentat dintotdeauna principala modalitate de creștere a numărului poplulației.

Tabelul nr. 3 Mișcarea naturală a populației orașului Ștefănești în perioada 1992-2016

Sursa: insse.ro

Bilanțul natural reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate, fiind influențat de un întreg complex de factori naturali, economici și sociali care au determinat fluctuații de la o perioadă la alta (Vert C.,2000)

Natalitatea este un fenomen demografic ce exprimă intensitatea nașterilor în cadrul unei populații. Se măsoară ca un indice care arată raportul dintre numărul născuților vii într-un an și populația medie a anului respectiv: n=(N/P)x1000 (‰).

Este indicatorul demografic care influențează considerabil rezervele forței de muncă în viitor. Ea este influențată de scăderea mortalității infantile, creșterea rolului femeii în activitatea și viața social-economică, nivelul de trai, nivelul de cultură și civilizație, nivelul igienico-sanitar și schimbarea comportamentului demografic al cuplurilor căsătorite.

Din datele deținute, indicele natalității a oscilat de la o perioadă la alta. Pentru perioada analizată, numărul nou-născuților a scăzut spre anul 2011 (11,30‰), ca apoi să înregistreze o creștere în anul 2016 (12,74‰).

Mortalitatea este un fenomen demografic ce descrie numărul deceselor produse în cadrul unei populații într-o perioadă de un an. Rata mortalității exprimă raportul numeric dintre decedații dintr-un an și populația totală a unui teritoriu, redată în promile: m=(M/P)x1000 (‰).

Este unul din fenomenele geografice influențate în mare măsură de factorii sociali, economici, de structura pe grupe de vârstă și sexe, de nivelul igienico-sanitar și cultural.

Mortalitatea a fost studiată pentru aceeași perioadă de timp ca și natalitatea (1992-2016), prezentând o evoluție fluctuantă, cu cele mai mari valori în 2002 (17,98‰) și mai scăzute în 2011 (13,87‰).

Mortalitatea infantilă reprezintă totalitatea deceselor infantile care se produc în cadrul unei populații, exprimată prin rata mortalității infantile, calculataă prin raportarea numărului total de decese în primul an de viață la 1000 de născuți vii, exprimat în promile (‰).

Din analiza datelor pentru aceeași perioadă, 1992-2016, se constată că rata mortalității infantile a avut valori oscilante, cea mai ridicată fiind în anul 2002 (39,47‰).

Bilanțul natural reprezintă diferența dintre natalitate și mortalitate. Se calculează după formula: Bn = n – m ‰

În funcție de evoluția numărului populației, bilanțul natural poate fi:

Pozitiv, când numărul născuților vii este mai mare decât numărul decedaților.

Negativ, când numărul născuților vii este mai mic decât numărul decedaților.

Zero (nul) când numărul născuților vii este egal cu numărul decedaților.

Condițiile complexe de transformare și evoluție a întregii țări după anul 1989 a

determinat situația actuală a raportului nașteri-decese. Acestea pot fi structurate astfel:

Schimbarea proprietății asupra terenului, cu consecințe asupra activităților economice, mai ales a agriculturii.

Diminuarea accentuată a veniturilor, determinată de trecerea de la activitățile economice centralizate la cele ale sectorului privat.

Revenirea muncitorilor de la orașe, odată cu diminuarea locurilor de muncă și retrocedarea pământurilor.

Plecările masive în străinătate, la muncă, facilitate de aderarea României la Uniunea Europeană, majoritatea populației migratoare fiind constituită din tineri.

Îmbunătățirea asistenței sociale, asigurându-se un venit minim garantat.

Îmbunătățirea sistemului medical, cu acces la medicamente gratuite sau compensate pentru cei cu venituri modeste.

Venituri mici din pensii, o parte importantă a populației având pensii agricole.

Legislație nouă privind avorturile.

Influența scăzută a bisericii în stabilitatea familiei și în privința avorturilor.

Rata crescută a divorțurilor.

Schimbarea mentalității în ceea ce privește numărul de copii în familie, cu o

tendință generală de 1-2 copii/familie, excepție făcând familiile de rromi.

Fig. nr. 7 Mișcarea naturală a populației orașului Ștefănești în perioada 1992-2016

IV.1.3 Mobilitatea teritorială a populației

Mobilitatea teritorială a populației semnifică migrația, care presupune deplasarea populației dintr-un teritoriu în altul având ca scop principal schimbarea locului de muncă sau a domiciliului. Este o componentă a dinamicii populației, având un rol foarte important în evoluția numărului de locuitori a unei comunități umane. Este determinată de factori naturali, economici, sociali, politici și demografici (Ilinca N., 2009, pag. 120).

Deplasările temporare interne sunt forme ale mobilității teritoriale a populației care se realizează fără schimbarea domiciliului stabil. Ele se împart în migrații sezoniere care au loc periodic, migrații săptămânale pentru muncă, studiu sau comerț și migrații pendulatorii, diurne de tip navetism. Rolul cel mai important în cazul migrațiilor temporare din Ștefănești l-au avut factorii socio-economici. Astfel, până în anul 1990, determinante pentru migrațiile de tip navetism au fost: industrializarea (care a funcționat ca factor de atracție a populației active rurale spre unitățile economice din Botoșani), colectivizarea agriculturii (care a constituit factorul de respingere).

Migrațiile sezoniere. Pentru regiunea studiată, o categorie importantă a migrațiilor sezoniere o reprezentau deplasările pentru construcții cu ritm sezonier ce vizau construirea cartierelor de locuințe și a obiectivelor industriale atât din Botoșani cât și din alte orașe apropiate în perioada 1960-1989. Migrațiile sezoniere au scăzut mult în intensitate după anul 1990, odată cu retrocedarea terenurilor, cu regresul sau chiar falimentul întreprinderilor industriale și apariției șomajului, atingându-se valori pozitive.

Migrațiile săptămânale sunt o formă de deplasare temporară a populației cu o durată mai mare de 48 de ore, care implică populația care se deplasează pentru muncă și studii în altă localitate. În prezent, migrațiile cu caracter săptămânal afectează în mică măsură populația școlară ce se deplasează spre liceele din Botoșani și Iași și centrele universitare din Iași și Suceava.

Deplasările zilnice (navetismul) constituie o formă particulară a migrațiilor temporare fiind cauzate de imposibilitatea asigurării unui loc de muncă în localitatea de origine. În prezent, în localitate, fenomenul navetismului a început să se diminueze deoarece o parte a populației lucrează la societățile comerciale de pe raza orașului.

Migrațiile ocazionale sunt reprezentate prin deplasările spre zona comercială a Botoșaniului, cu scopul valorificării în piețele de profil a produselor agro – alimentare obținute în gospodăriile proprii. Contactul populației din Ștefănești cu orașul Botoșani este frecvent, prin migrația ocazională apelând la serviciile economice și culturale ale acestuia. Acesta joacă un important rol în răspândirea normelor și standardelor vieții urbane. Orașul Botoșani a fost și rămâne pentru unii locuitori din Ștefănești centrul principal de polarizare teritorială. În cea mai mare parte, scopul călătoriei are caracter comercial determinat de necesitatea realizării cumpărăturilor.

Deplasările definitive au drept rezultat schimbarea domiciliului. În perioada regimului comunist, migrațiile au îmbrăcat forma exodului rural, când migrația s-a produs în general spre municipiul Botoșani, funcționând drept centru de polarizare până în 1989. Creșterea puterii de atracție a orașului, modernizarea căilor de transport, au facilitat migrațiile definitive în urma cărora o parte a locuitorilor din Ștefănești s-au stabilit în mediul urban. După revoluția din 1989, a apărut “migrația de întoarcere” dinspre mediul urban spre Ștefănești și localitățile componente acestuia, amplificată de stagnarea economică, creșterea ratei șomajului și scăderea nivelului de trai.

Deplasările internaționale sunt o formă a mobilității teritoriale care implică trecerea granițelor, având drept rezultat schimbarea domiciliului dintr-o țară în alta. Instaurarea regimului comunist a redus drastic numărul emigrărilor prin limitarea liberei circulații a persoanelor. După anul 1990, a crescut numărul celor care au migrat, în special din cauza declinului economic. Rata mare a șomajului și lipsa locurilor de muncă au determinat migrarea parțială a forței de muncă din localitate către Grecia, Spania, Italia, Germania, Marea Britanie, unde există supraofertă de locuri de muncă, în special în agricultură și construcții. În cazul orașului Ștefănești, cei plecați fac parte din categoria persoanelor cu studii medii.

Tabelul nr. 4 Mobilitatea populației în orașul Ștefănești

Sursa: insse.ro

Indicatorii demografici care măsoară intensitatea emigrării, respectiv imigrării, în cadrul mobilității teritoriale a regiunii analizate sunt rata de emigrare și rata de imigrare.

Rata de imigrare (i) măsoară intensitatea imigrării prin raportul dintre numărul persoanelor imigrate și numărul populației, într-un anumit interval de timp, înmulțit cu 1000: i = (I/P)x1000

Rata de emigrare (e) reprezintă raportul dintre numărul persoanelor emigrate, în cursul unei perioade de timp și numărul populației în același interval de timp, înmulțit cu 1000: e = (E/P)x1000

Bilanțul migratoriu reprezintă diferența dintre numărul imigranților și numărul emigranților, raportat într-un an la 1000 de personae: Bm = i-e ‰

Din punctal de vedere al mobilității teritoriale a populației orașului Ștefănești, perioada analizată se caracterizează prin:

Rata de emigrare variază de la 0‰ în 1992 și 2002 la 0,33‰ în 2016, când din oraș au plecat definitiv două persoane.

Rata de imigrare înregistrează un salt major de la 0‰ în 1992 la 39,40‰ în 2016, care se datorează în mare parte stabilirii în orașul Ștefănești a unor persoane din Republica Moldova ce au obținut cetățenie română.

Valorile bilanțului migratoriu variază între 0‰ în anul 1992 și 39,07‰ în 2016, ca urmare a stabilirii în localitate a unui număr mare de persoane.

Fig. nr. 8 Evoluția bilanțului migratoriu al populației orașului Ștefănești (1992-2016)

Mobilitatea teritorială temporară internă și externă

Tabelul nr. 5 Mobilitatea teritorială temporară internă și externă a populației în orașul Ștefănești (1992-2016)

Sursa: insse.ro

Pentru perioada studiată se poate observa că numărul persoanelor care au ales să-și stabilească reședința în orașul Ștefănești este mai mare decât al persoanelor care au plecat. Valorile plecărilor cu reședința din localitate variază de la 56 de persoane în 2002 la 124 de persoane în 2016, în timp ce valorile celor care și-au schimbat reședința în localitate să crească de la 80 de persoane în 2011 la 324 de persoane în 2016.

Fig. nr. 9 Mobilitatea teritorială temporară internă și externă a populației în orașul Ștefănești (1992-2016)

IV.1.4 Bilanțul total al populației

Bilanțul total al populației oferă o imagine completă asupra dinamicii populației fiind rezultatul evoluției bilanțului natural și al celui migratoriu.

Bilanțul total al populației este cel mai sintetic indicator ce reflectă starea a șase fenomene demografice (natalitatea, mortalitatea, bilanțul natural, emigrația, imigrația, bilanțul migratoriu) și care, în același timp, redă intensitatea și sensul de evoluție a unei populații (Vert C., 2001, pag. 83).

Bilanțul total al populației se calculează ca suma dintre bilanțul natural și bilanțul migratoriu al populației într-un an: Bt = Bn + Bm ‰ sau Bt = (n-m) + (i-e) ‰

Din analiza datelor avute la dispoziție, se observă că bilanțul total al populației oscilează de la valori de – 5,17 în 2002 la 36,91 în anul 2016. Bilanțul total a avut valori negative în anii 1992, 2002 și 2011.

Tabelul nr. 6 Evoluția valorilor bilanțului total al populației orașului Ștefănești (1992-2016)

Sursa: insse.ro

Fig. nr. 10 Evoluția bilanțului natural, a bilanțului migratoriu și a bilanțului total al populației orașului Ștefănești (1992-2016)

IV.1.5 Structura populației

Structura populației pe grupe de vârstă și sexe

Un element major de diferențiere a populației îl constituie caracteristicile demografice. Între acestea, vîrsta și sexul sunt caracteristici demografice fundamentale deoarece în funcție de ele variază fertilitatea, natalitatea, mortalitatea, mobilitatea teritorială a populației, gradul de ocupare al populației și rata de activitate (Ilinca N., 2009, pag. 179).

Tabelul nr.7 Structura populației orașului Ștefănești pe grupe de vârstă și sexe (1992)

Tabelul nr.8 Structura populației orașului Ștefănești pe grupe de vârstă și sexe (2002)

Tabelul nr.9 Structura populației orașului Ștefănești pe grupe de vârstă și sexe (2011)

Sursa: insse.ro

Reprezentarea grafică a structurii pe vârstă și sexe a populației se realizează cu ajutorul piramidei vârstelor, un grafic ce rezultă din combinarea a două histograme, fiecare din ele reprezentând efectivul populației de sex feminin, respectiv masculin, pe grupe cincinale de vârstă (Vert C., 2001, pag. 93).

Fig. nr. 11 Piramida grupelor de vărstă ale populației orașului Ștefănești (1992)

Fig. nr. 12 Piramida grupelor de vărstă ale populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 13 Piramida grupelor de vărstă ale populației orașului Ștefănești (2011)

Fig. nr. 14 Structura populației orașului Ștefănești pe sexe (1992, 2002, 2011)

Analizând reprezentarea grafică de mai sus, se poate observa o creștere a populației masculine de la 49,48% (1992) la 50,22% (2011) și o scădere a populației feminine de la 50,50% (1992) la 49,77% (2011).

Tabelul nr. 10 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (1992-2011)

Sursa: insse.ro

Analizând evoluția populației pe grupe de vârstă în perioada 1992-2011, se poate observa că ponderea populației tinere (0-20 ani) a scăzut de la 28,02% (1992) la 26,13% (2011), cauza fiind scăderea natalității și creșterea procentelor populației adulte de la 46,22% (1992) la 51,83% (2011). Procentul populației vârstnice în schimb, a scăzut de la

25,75% (1992) la 22,03% (2011). Având în vedere datele statistice ale populației adulte, pe viitor probabil că va crește procentul populației vârstnice.

Fig. nr. 15 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (1992)

Fig. nr. 16 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 17 Structura pe grupe de vârstă a populației orașului Ștefănești (2011)

Structura etnică

Datele despre structura etnică a unei populații aprțin secolului XX. La recensământul din anul 1930 termenul ce definea structura etnică era neamul. La recensămintele din anii 1956, 1966, 1977, 1992 noțiunea folosită a fost naționalitate. Începând cu anul 2002, la recensăminte s-a folosit termenul de etnie.

Urmărind structura etnică a populației orașului Ștefănești pe o perioadă de opt decenii (1930-2011) se observă următoarele:

Majoritatea a fost deținută de români, de la 73,46% (1930) la 85,94% (2011).

Ponderea evreilor a scăzut de la 24,42% în 1930 la 19,48% în 1941 în timpul celui de-al doilea război mondial, ca apoi să ajungă la 0% în 2011.

Procentul rromilor a crescut constant, de la 1,75% în 1930 la 8,9% în 2011.

Din datele avute la dispoziție, concluzionez faptul că în cadrul populației totale, o evoluție constantă ca număr și ca pondere a avut-o etnia română. În privința principalelor minorități, la începutul secolului XX erau reprezentate de evrei, iar în secolul XXI minoritățile cu cea mai mare pondere sunt rromii.

Tabelul nr. 11 Structura etnică a populației orașului Ștefănești

Fig. nr. 18 Structura etnică a populației orașului Ștefănești (1930)

Fig. nr. 19 Structura etnică a populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 20 Structura etnică a populației orașului Ștefănești (2011)

Structura confesională (religioasă)

Tabelul nr. 12 Structura confesională a populației orașului Ștefănești (2002-2011)

Sursa: www.insse.ro

Pentru a evidenția evoluția structurii religioase a populației din orașul Ștefănești, am studiat recensămintele din anii 2002 și 2011. Până în anul 1992, recensămintele nu au consemnat structura confesională a populației din cauza politicii antireligioase promovată de regimul comunist. Chiar și la recensămintele din 1992 respectiv 2002 valorile obținute pentru structura confesională sunt subiective, mulți dintre cei intervievați nedeclarându-și religia, din diferite considerente de ordin personal.

În urma analizei am constatat că:

Predomină confesiunea ortodoxă, deși procentele sunt în scădere în 2011 (93,16%) față de 2002 (98,54%).

Celelalte confesiuni dețin procente aproape asemănătoare în cei doi ani, excepție făcând cultul creștinilor după Evanghelie, care și-a înjumătățit numărul adepților.

Fig. nr. 21 Structura confesională a populației orașului Ștefănești (2002)

Fig. nr. 22 Structura confesională a populației orașului Ștefănești (2011)

Structura socio-economică

Structura socio-economică se referă la participarea populației la o activitate socio-economică care se diferențiază în funcție de structura pe grupe de vârstă și sexe, de gradul de dezvoltare al economiei și de nivelul de pregătire al populației (Ilinca N., 2009, pag.198).

În raport cu sistemul economic populația apare într-o dublă ipostază: populație activă și populație inactivă.

Populația activă este un subsistem demo-economic creat de interacțiunea sistemului economic cu cel demografic. Existența populației active este determinată de număr, structura pe sexe și vârstă, iar economic de existența locurilor de muncă.

Intrarea în rândul populației active este reprezentată de atingerea vârstei de 15 ani, iar pensionarea, adică intrarea în rândul populației întreținute, este dată de împlinirea vârstei de 65 de ani la bărbați și 60 de ani la femei. În mod practic în statistici, prin populație în vârstă de muncă se înțelege populația masculină cu vârsta de 15-64 de ani, respectiv populația feminină cu vârsta de 15-59 de ani.

În țara noastră, populația activă se determină numai cu prilejul recensămintelor populației, iar populația ocupată este o categorie ce se calculează în fiecare an.

Conform recensământului din anul 2011, în orașul Ștefănești totalul populației active era de 2345 de persoane, din care 1487 bărbați (63,41%) și 858 femei (36,48%). Populația ocupată era de 2214 persoane cu 1438 bărbați (64,95%) și 776 femei (35,04%).

În totalul populației orașului Ștefănești, populația activă deține un procent de 44,12%, iar populația activă ocupată, un procent de 41,66%. Rezultă un procent al populației inactive de 55,88% și un procent al populației active neocupate de 2,46%.

Agricultura este principalul sector al economiei, dezvoltat, deținând cea mai mare pondere a populației active ocupate.

Sectorul secundar este dezvoltat prin activități meșteșugărești, prelucrarea produselor agricole, ateliere de tâmplărie, prelucrarea metalelor. În fiecare localitate componentă a orașului există moară, prese de ulei, fierării. Sectorul IMM este în dezvoltare, în prezent în Ștefănești fiind aproximativ 200 de societăți comerciale de tip S.R.L., A.F., I.I., P.F.A., I.F., numărul acestora fiind mereu în schimbare. Nodul hidroenergetic Stânca-Costești, construit în colaborare cu Rep. Moldova, are ca scop producerea de energie electrică ieftină. Au fost amplasate două centrale electrice de 15 MW.

Comerțul. Sunt ocupați în activități comerciale 7,9% din populația comunei. În fiecare localitate sunt ateliere meșteșugărești, depozite și magazine de materiale de construcții, croitorii, brutării, magazine alimentare, baruri și buticuri particulare.

Situația economică a determinat creșterea ponderii șomerilor, a celor aflați în căutarea unui loc de muncă, a persoanelor casnice, a pensionarilor, a celor întreținuți de persoanele care muncesc în țări ale Uniunii Europene.

Fig. nr. 23 Structura socio-economică a populației orașului Ștefănești

O statistică a numărului de șomeri din orașul Ștefănești, pentru perioada 2010-2017 se prezintă astfel:

Tabelul nr. 13 Evoluția numărului de șomeri (2010-2017)

Sursa: insse.ro

Fig. nr. 24 Evoluția numărului de șomeri (2010-2017)

Conform datelor statistice, numărul șomerilor este în scădere de la 388 persoane (2010) la 332 persoane (2017), deși pe parcursul perioadei numărul șomerilor a crescut destul de mult în anii 2015 (406 persoane) și 2016 (470 persoane). Cele mai mari valori ale numărului de șomeri le-a înregistrat populația masculină cu 269 persoane în 2015 și 301 persoane în 2016.

IV.1.6 Repartiția și densitatea populației

Densitatea populației este un indicator reprezentativ al modului de distribuție spațială a populației. Este exprimată prin raportul dintre numărul locuitorilor stabili și suprafața acestuia, în km2 sau hectare (Ilinca N., 2009, pag. 43).

Densitatea populației este expresia răspândirii populației în teritoriu și reflectă gradul sau intensitatea populării acestuia (Vert C., 2001, pg. 49).

Repartiția populației este rezultatul acțiunii și interacțiunii unor factori: fizico-geografici, social-istorici, economici, demografici.

Se observă că densitatea populației orașului Ștefănești este în scădere, de la 59,46 loc/km2 în anul 1992 la 55,02 loc/km2 în anul 2011.

Tabelul nr. 14 Densitatea populației orașului Ștefănești (1992, 2002, 2011)

Fig. nr. 25 Evoluția densității populației orașului Ștefănești (1992, 2002, 2011)

IV.2. Caracteristici ale așezării

IV.2.1 Caracteristici fizionomice ale localității

Elemente importante ale peisajului geografic, așezările umane oglindesc modul cum acestea și-au adaptat mediul înconjurător în vederea satisfacerii nevoilor vieții materiale. Așezările umane nu reprezintă numai o simplă adaptare la mediul înconjurător, ci reflectă și influențele factorilor sociali, economici și istorici.

Rațiunea de a fi a unei așezări umane constă în rolul său de a satisface cerințele populației. Așezările umane sau habitatul uman se referă la populație, la construcțiile publice și pentru locuințe, piețe, străzi, locuri de odihnă și de agrement, unde oamenii își desfășoară activitatea. Ele se sprijină pe unitatea factorilor naturali, sociali, materiali, spirituali, culturali și organizatorici, incluzând necesități referitoare la locuință, muncă, aprovizionare cu energie, comunicații, apă, salubritate, servicii, asigurări sociale, sisteme de administrație, facilități culturale, de recreere și de odihnă (Cucu V, 1981).

După specificul și și ponderea activității economice dominante, după mărime, după conținutul fondului construit, după densitate, după nivelul de echipare socială și tehnică, comunitățile umane se clasifică în orașe și sate.

Orașul a fost definit de Fr. Ratzel prin trei elemente de bază: activitatea profesională, concentrarea locuințelor și numărul de locuitori.

Habitatul urban (orașul) are următoarele componente de bază:

Componenta teritorială reprezintă zona clădirilor și uneori poate să coincidă cu limita intravilanului. Această componentă include: vatra orașului (spațiul cu clădiri pentru locuit), intravilanul (construcții și terenuri pentru depozitare, transporturi, spații verzi), extravilanul (suprafețe de agricultură intensivă, spații de agrement, de depozitare a deșeurilor etc).

Componenta social-economică ce cuprinde populația și locul de muncă care se încorporează în teritoriul orașului.

Ca urmare, elementele definitorii ale unui oraș sunt: poziția geografică, mărimea teritorială și demografică, structura urbană, funcția economică, structura profesională a populației, condițiile de autoaprovizionare și de autogospodărire.

În procesul evoluției istorice, localitățile componente ale orașului Ștefănești au apărut și au evoluat ca rezultat al interdependenței unor factori:

● Factorii naturali reprezentați de altitudinea și fragmentarea formelor de relief, clima, rețeaua hidrografică, solurile, ca suport al practicării agriculturii și dezvoltarea formelor de locuire.

● Factorii istorici și economici ce au determinat evoluția localităților de-a lungul perioadelor istorice.

● Factorii politici și administrativi prin care simplele așezări rurale permanente au devenit componente ale localității urbane.

● Factorii demografici reprezentați de numărul de locuitori, densitatea populației, mișcarea naturală, mișcarea migratorie, structura populației.

● Factorii culturali care au imprimat o identitate arhitecturală, culturală și artistică prin păstrarea unor tradiții, obiceiuri și forme de construire.

● Factorii de mediu care pot afecta existența gospodăriilor prin hazarde naturale și antropice: furtuni, inundații, cutremure, accidente.

Din punct de vedere al încadrării în categoriile de așezări urbane, Ștefănești este un oraș mic, o fostă comună declarată oraș la 1 aprilie 2004, prin Legea nr. 79/2004. Poate fi încadrat în tipul orașului propriu-zis, cu limite administrative bine conturate, format din localitățile componente Bădiuți, Bobulești, Stânca, Ștefănești (reședința) și Ștefănești-Sat.

Reședința orașului, Ștefănești-Târg este situat la o distanță de 52 km est de orașul Botoșani, pe malul drept al Bașeului și cuprinde un număr de 415 gospodării cu 1290 de persoane.

Ștefănești-Sat ocupă partea de nord-vest a orașului, despărțit de Ștefănești-Târg printr-o stradă. În prezent cuprinde un număr de 398 de gospodării cu 1111 persoane.

Bobulești, veche așezare situată la nord-vest de comuna Românești. Cuprinde un număr de 525 de gospodării cu o populație de 1427 de persoane, aici aflându-se cele mai numeroase gospodării și familii.

Bădiuți este una din așezările foarte vechi, format din 258 de gospodării cu 888 persoane, aici aflându-se cea mai mare pondere a populației de etnie rromă.

Stânca, situată pe malul drept al Prutului, unde se presupune că se găsește o peșteră mare săpată în stâncă, unde s-ar putea ascunde aproximativ 300 de oameni în cazul unui atac. În prezent cuprinde 332 de gospodării cu 927 de persoane.

Fig. nr. 26 Localitățile Ștefănești și Bădiuți. Sursa: Google Earth

Fig. nr. 27 Localitatea Stânca. Sursa: Google Earth

Fig. nr. 28 Localitatea Bobulești. Sursa: Google Earth

IV.2.2 Calitatea locuirii

Locuința și gospodăria reprezintă elementele esențiale care caracterizează specificul unui popor, evoluția acestora redând însăși istoria și civilizația oricărei națiuni. Geografia studiază așezările umane prin prisma relației dintre locuință și mediul înconjurător, al modului în care aspectul locuinței este influențat de condițiile de mediu și evoluția dinamică a așezării sub influența evoluției economice și progresului realizat de societatea umană. În localitatea Ștefănești, există elemente care țin de structura și funcționalitatea casei care dovedesc modul în care nivelul de trai al populației din Moldova își pune amprenta asupra acestora.

În localitățile componente ale orașului există două tipuri de locuințe. Cele vechi se remarcă printr-o arhitectură tipică secolului trecut, cu casele acoperite cu țiglă, iar materialul folosit în construcție este chirpiciul. În general, ele au intrarea prin curte, având două – trei camere, din care una era casa cea mare, cămară și bucătărie, iar în curte se pot observa anexele: șopronul și grajdul cu animale. Din păcate, multe gospodării vechi prezintă o stare de uzură avansată. Locuințele mai noi sunt mai mari, construite din cărămidă și cuprind ca anexe: bucătărie de vară, magazie, garaj, adăposturi pentru animale, etc. În ambele situații, gospodăriile dispun de grădini de dimensiuni variabile, în spatele casei cuprinzând un loc pentru cultivarea legumelor și a pomilor fructiferi, iar în fața casei, curtea este frumos amenajată,  pietruită sau pavată, cu spațiu verde și flori.

Preocuparea locuitorilor pentru construirea și dotarea casei a crescut după anul 2000, când s-au recondiționat fațadele și interiorul multor locuințe. De asemenea, localitatea a început să se dezvolte edilitar, prin construcția caselor după model occidental, cu două nivele, mansardă și arhitectură modernă, care reprezintă și o folosire mai rațională a terenului în condițiile creșterii prețului acestuia. Se observă o creștere a numărului de locuințe, la 1513 în total în cele patru localități componente, conform informațiilor furnizate de Primăria orașului Ștefănești.

Factorii care influențează aspectul și modul de organizare al gospodăriei sunt:

● economici – determină dimensiunea casei și a construcțiilor auxiliare, prezența sau lipsa anumitor anexe gospodărești.

● sociali – structura socială, socio-profesională, etnică, religioasă a populației

● geografici – determinați de condițiile naturale locale

● demografici – migrația populației și structura pe vârste și sexe, dinamica, densitatea și bilanțul natural.

Pe baza observației directe asupra aspectelor gospodărești din orașul Ștefănești, se poate afirma că aproximativ 70% dintre acestea reprezintă un mediu de viață ce asigură o calitate ridicată a locuirii.

Alimentarea cu energie electrică. Începând din anul 1970, localitățile componente orașului Ștefănești au fost racordate la rețeaua de energie electrică. În prezent, gradul de acoperire a rețelei electrice și iluminat este de 100%. Distribuirea energiei electrice se face prin linii aeriene de joasă tensiune montate pe stâlpi de beton armat folosiți și pentru iluminatul public. Există un proiect contractat de modernizare a rețelei de iluminat public, care are ca scop extinderea sistemului actual și creșterea numărului de stâlpi dotați cu corpuri de iluminat de la 521 la 921, traversarea subterană a cablurilor, înlocuirea corpurilor de iluminat actuale, îmbunătățirea iluminatului public în zonele deficitare și îmbunătățirea iluminatului arhitectural.

Aprovizionarea cu apă a localității. Orașul Ștefănești dispune de o stație de tratare a apei potabile. Stația de tratare, reabilitată și extinsă, asigură în prezent debitul necesar cerințelor de alimentare cu apă potabilă ale orașelor Ștefănești, Săveni și a comunelor: Trușești, Mihălășeni, Hănești, Vlăsinești, Durnești, Românești, Santa Mare, Călarăși, Răuseni, precum și a doua comune din județul Iași: Andrieșeni și Bivolari. Calitatea apei potabile furnizate în rețea corespunde normativelor naționale și europene, contribuind astfel la respectarea obiectivelor și prevederilor Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană.

Telecomunicațiile. Rețeaua de telefonie fixă disponibilă în orașul Ștefănești este Telekom și prin introducerea fibrei optice, continuă extinderea rețelei în toată localitatea prin noi branșări cu posibilitatea de conectare la Internet.

Siguranța cetățenilor localității este asigurată de angajații Poliției orașului Ștefănești, iar acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, de către paramedicii SMURD. La granița cu Republica Moldova, poliția de frontieră are ca îndatoriri:

prevenirea și combaterea migrației ilegale și criminalității transfrontaliere

apărarea vieții, integrității coporale și libertății persoanelor, proprietății publice și private

controlul documentelor pentru trecerea frontierei de stat

asigurarea derulării corecte, fluente, civilizate, a traficului de personae și mărfuri etc. (https://www.politiadefrontiera.ro )

Pentru a evita poluarea mediului a fost amenajată platforma pentru gospodărirea și depozitarea gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere din orașul Ștefănești, rezultat al implementării proiectului Controlul integrat al poluării cu nutrienți finanțat prin Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, finalizat în anul 2011. Totodată a fost înființată și stația de transfer a deșeurilor în zona III Ștefănești, în cadrul proiectului Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Botoșani.

Pentru a satisface nevoia de relaxare, de petrecere a timpului liber și nevoia copiilor de a se juca, a fost amenajat un parc în localitatea Bobulești. Au fost create zone cu spații verzi, alei pietonale, bănci și un loc de joacă pentru copii, dotat cu mobilier urban și echipamente de joacă pentru copii.

În localitatea Ștefănești s-a amenajat un parc de joacă pentru copii, aflat într-o stare de funcționare bună. De asemenea, se promovează un stil de viață sănătos prin practicarea activităților sportive desfășurate pe terenul de fotbal din parcul orașului.

În concluzie, se poate afirma că aplicarea acestor modernizări vor influența pozitiv creșterea demografică și redresarea dinamicii populației. Consiliul Local Ștefănești a investit în întreținerea și dotarea instituțiilor publice și este preocupat în continuare de investiții, proiecte și programe în diferite stadii de lucru.

IV.3 Mediul social

IV.3.1 Viața comunitară și asociativă

Analiza unei așezări umane, din punct de vedere geografic, presupune și studierea modului de trai a populației din spațiul respectiv. Modul de trai este un concept care exprimă legăturile stabilite între condițiile de mediu și comportamentul uman.

Modul de trai al populației este în strânsă legătură cu calitatea vieții acesteia. Dacă modul de trai se bazează pe o dezvoltare economică ridicată, care implică venituri suficiente pentru nevoile umane, pe principiile unei vieți sănătoase, pe o participare activă la viața social-culturală a comunității, atunci și nivelul calității vieții este ridicat.

Termenul de calitate a vieții se referă la descrierea și evaluarea naturii și a condițiilor de viață. Condițiile naturale sunt favorabile amplasării așezărilor umane și a unui mod de trai cu activități agricole, industriale și comerciale în cadrul orașului Ștefănești dar și practicarea navetismului spre oraș, care permite accesul la facilități specifice unei zone urbane dezvoltate. Acest complex de factori asigură un mod de trai care îmbină într-o manieră fericită modul de trai tradițional cu posibilități oferite de mediul urban dezvoltat.

Calitatea vieții poate fi măsurată luând în considerare o serie de dimensiuni ale vieții, de exemplu familia și prietenii, serviciul, comunitatea, sănătatea, educația și spiritualitatea. Modul în care sunt percepute aceste dimensiuni ale vieții este marcat de trei aspecte: caracteristicile demografice, condițiile socio-economice și specificul cultural.

Standardul de viață reflectă o sumă de indicatori cantitativi și calitativi în măsură să exprime ansamblul unui complex antropogeografic, calitatea vieții fiind rezultanta raportării condițiilor de viață și a activității care compun viața umană la necesitățile, valorile și aspirațiile umane.

Studiul calității vieții este reflectat de o serie de indicatori:

indicatori ai cadrelor vieții (mediul natural, vitalitatea biologică, starea de sănătate, caracteristici diferite ale mediului economic, social și uman).

indicatori ai resurselor disponibile ( venit pe locuitor, grad de școlaritate).

indicatori ai inițiativei (orientări de valoare, capacitate de organizare a vieții).

indicatori descriptivi ai diferitelor activități care compun viața (tip de profesii, activități culturale, sportive, mod de petrecere a timpului liber).

indicatori ai necesităților sau aspirațiilor ( preferința populației referitoare la profesie și tipul de locuință).

indicatori complecși (rezultă din raportarea stării la necesități).

indicatori ai calității percepute a vieții (determină modul în care membrii colectivității evoluează).

indicatori de satisfacție cu viața ( ilustrează gradul estimat de satisfacție cu viața).

Sănătatea

Pentru a vorbi despre sănătatea poporului nostru, ar trebui sa mă întorc mult în istorie, și e sigur că din cele mai vechi timpuri, empirismul și-a spus cuvântul în tradiția medicinii populare.

În regiunea Moldovei, abia din anul 1793 a fost aprobată existența unui doctor și înființarea unei farmacii pentru cetățeni. În Moldova, s-au înființat cinci departamente cu doctori, iar Botoșaniul a devenit o reședință a acestora. În 1884 s-a înființat separat un departament de mamoș al orașului Botoșani, un doctor la Dorohoi , trei moașe la Botoșani și câte o moașă la Dorohoi și Ștefănești, cu studii și diplomă. S-au mai înființat și două farmacii, una la Mihăileni și una la Ștefănești.

Spitalul nou din Ștefănești a fost construit în 1884 și avea o capacitate de 54 de paturi în momentul finalizării. În perioada 1844-1875, spitalul funcționase într-o clădire improprie, unde se puteau trata sau interna 25 de bolnavi.

Starea de sănătate era destul de precară, bolile transmisibile făceau ravagii, starea de curățenie, grija pentru copii era uneori inexistentă, medicamentele erau foarte puține, sărăcia determina îmbolnăviri în masă. Principalele boli erau: paludismul, dizenteria, bolile cardiovasculare, bolile respiratorii, tuberculoza, malaria, ciuma.

La începutul secolului XX, la Ștefănești erau 20 de medici, șase dentiști, șapte farmaciști, o moașă calificată și opt moașe practicante. Nașterile erau asistate în proporție de 70% iar 30% neasistate medical.

După cel de-al doilea război mondial, s-a pus un accent deosebit pe partea organizatorică, pe rezolvarea cazurilor de urgență, combaterea foametei ca urmare a secetei din 1946. În această regiune, de la Ripiceni la Santa Mare, cazurile erau salvate de Spitalul din Ștefănești, unde era o echipă care salva și trata sute de vieți.

Datorită numărului mare de evrei din localitate, la Ștefănești au fost clinici și dispensare evreiești. În anul 1936, erau șase medici evrei, doi dentiști și doi farmaciști, unii dintre ei fiind recunoscuți ca buni generaliști și diagnosticieni.

După anul 1989, nemulțumirile din sănătate sunt multe, motivele fiind lipsa răspunderii medicale, fondurile insuficiente din bugetul de stat etc. Dintre bolile care cauzează un număr mare de decese ar trebui enumerate cele ale aparatului circulator, digestiv, tumorile, bolile cerebro-vasculare.

Fig. nr. 29 Unitatea Medico – Socială Ștefănești

O unitate medicală care nu mai era în atenția Ministerului Sănătății a fost Spitalul Local Orășenesc Ștefănești, transformat în Unitate Medico-Socială cu o capacitate de aproximativ 35 de paturi. Zona fiind destul de săracă, cu multe probleme sociale, sunt mai multe solicitări ale bătrânilor singuri și bolnavi decât posibilitățile actuale de îngrijire medicală. Un ajutor pentru aceste persoane ar putea veni tocmai din partea Primăriei Orașului Ștefănești, care are în contractare proiectul înființării unui centru de zi pentru persoane vârstnice și a unei unități de îngrijire la domiciliu.

În prezent, orașul Ștefănești dispune de trei farmacii și câteva cabinete medicale individuale:

Cabinetul dr. Săcoșian Teofil

Cabinetul dr. Coșuleanu Daniela

Cabinetul stomatologic al dr. Covaliu Cristina

Urgențele medicale sunt rezolvate la U.P.U. a Spitalului Județean Botoșani prin intermediul cadrelor și ambulanțelor ce aparțin S.J.A. Botoșani.

Fig. nr. 30 Cabinetele medicale și cabinetul stomatologic

Învățământul

Un factor important care influențează calitatea vieții unei localități este învățământul, școala reprezentând instituția fundamentală care asigură dezvoltarea comunității. În prezent, atitudinea populației din Ștefănești față de sfera învățământului și față de nivelele avansate de școlarizare este pozitivă și relevă o importantă considerație. Această atitudine s-a concretizat, într-o ridicare a nivelului de pregătire a populației.

Reușita școlară depinde în mare măsură de suportul material și de deschiderea culturală de care beneficiază tinerii. Suportul material depinde de statutul socio-economic al familiei, iar deschiderea culturală depinde de nivelul educațional al părinților, astfel încât copiii pot accede mai ușor la poziții superioare în societate. Nivelul de pregătire conferă indivizilor o anumită poziție socială care influențează calitatea relațiilor interpersonale.

Pentru ridicarea nivelului cultural al localității, în afară de activitățile specifice școlii, cadrele didactice împreună cu elevii se implică în viața comunității, fiind organizate activități extracurriculare care constau în excursii, concursuri și serbări dedicate sărbătorilor de iarnă, zilei de 1 Decembrie – Ziua Națională a României, 15 Ianuarie-ziua poetului Mihai Eminescu, 24 Ianuarie-Unirea Principatelor, 8 Martie-ziua mamei, 9 Mai-Ziua Europei, 1 Iunie-ziua copiilor, concursuri de cultură generală, de întreceri sportive, parteneriate între școli etc. De asemenea, în cadrul școlii funcționează grupul vocal Florile Prutului și ansamblul de dansuri populare Hora.

Fig. nr. 31 Liceul „Ștefan D. Luchian” Ștefănești

Fig. nr. 32 Grădinița Ștefănești

Liceul „Ștefan D. Luchian” a fost înființat în anul 1962 ca liceu teoretic, de către profesorul Constantin Mocanu. Unitatea a funcționat cu două secții, uman și real până în 1976, când a fost transformat în liceu industrial, patronat de uzina I.U.P.S. Botoșani .

În 1990 a redevenit liceu teoretic, cu profil matematică-informatică și științe sociale, în 2004 a fost transformat în Grup Școlar, prin crearea unor clase de S.A.M., iar in 2012 atribuindu-i-se denumirea de Liceu Teoretic.

În anul 2012 Liceul Teoretic „Ștefan D. Luchian” a introdus o clasa cu profilul Tehnician lucrător în comerț, iar din 2014 a fost introdusă o clasă profesională, cu durata studiilor de 3 ani, profilul agricultură.

Clasele funcționează la forma de învățământ de zi, în două schimburi. Clasele de liceu și unele clase primare au orele dimineața, în timp ce clasele de gimnaziu și restul claselor primare își desfășoară activitatea după-amiază, începând cu ora 13.00 pentru clasele VII-VIII, și ora 14.00 pentru clasele V-VI.

Școala are personalitate juridică, coordonează școlile din Bobulești, Bădiuți și Stânca. Structura Bobulești funcționează într-un singur schimb, de dimineață de la 8.00 la 12.00 clasele primare și grădinița, iar de la ora 08.00 pana la 14.00 clasele V-VIII. Structurile  Bădiuți și Stânca funcționează numai cu clasele I-IV, in intervalul 8.00-12.00.

Liceul are ca dotări două laboratoare de infomatică, cabinete de biologie, chimie, istorie și religie, C.D.I. și bibliotecă cu peste 12000 de volume, sală de sport.

Începând cu anul școlar 2015-2016, unitatea a primit denumirea de Liceul „Ștefan D. Luchian”, deoarece mai mult de jumătate din clasele de liceu au profil tehnologic/profesional și au un program anual de practică, în funcție de specializarea fiecăreia.

Practica pentru clasele de comerț se face în colaborare cu o serie de agenți economici din regiune, din localitățile de unde provin elevii sau în Ștefănești. Practica pentru clasele de agricultură se desfășoară pe lotul școlar, unde elevii sunt învățați diferite tehnici de prelucrare a pământului și îngrijire a plantelor. De asemenea, elevii din clasele de agricultură se ocupă și de curtea școlii, cu precădere de plantarea și îngrijirea florilor, arbuștilor și arborilor.

Conform raportului de activitate pe primul semestru al anului școlar 2015-2016, afișat pe site-ul liceului (http://www.liceul-stefanesti.ro ), în anul școlar respectiv, situația se prezenta astfel:

82 de angajați (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic).

1082 de elevi înscriși, de la învățământul preșcolar până la a doua șansă (798 de elevi la Ștefănești, 142 de elevi la Bobulești, 86 de elevi la Bădiuți și 47 de elevi la Stânca).

Promovarea școlii din orașul Ștefănești se realizează în mai multe moduri:

Careuri școlare

Revista școlii

Presa județeana: Monitorul de Botoșani, Jurnalul de Botoșani

Instituțiile statului: Inspectorat Școlar, Prefectură

Spectacole desfășurate la Casa de Cultură Ștefănești

Competiții cultural-artistice și sportive la nivel local și județean

Site-ul școlii

Instituțiile de învățământ care au existat de-a lungul timpului în orașul Ștefănești nu ar fi putut funcționa atât de bine fără dăruirea cadrelor didactice și a celor care le-au condus cu dragoste și pasiune didactica, și anume directorii acestor școli: prof. Constantin Mocanu (1959-1963), prof. Dumitru Țurcanu (1963-1969), prof. Ioan Husac (1969-1975), prof. Tatiana Rachieru (1976-1983), prof. Constantin Chișcă (1983-1984), prof. Georgeta Stănoiu (1985-1988), prof. Sergiu Mocanu (1988-2014) și prof. Elena Marineac (2014-prezent). La Școala Generală în perioada 1978-1988 și 1990-2009 a fost director prof. Ioan Olaru. La Școala Bobulești, directori au fost: înv. Ion Băcăuanu (1946-1953), prof. Constantin Timofti (1969-1980), prof. Maria Zvâc (1980-1990), prof. Elena Mocanu (1990-2003), prof. Georgel Nanea (2003-2011).

Procesul de învățământ și nivelul educațional al populației este sprijinit și de o bibliotecă publică care funcționează în incinta Casei de Cultură a orașului Ștefănești. Primele înscrisuri din evidența Bibliotecii datează din 21 august 1956, iar astăzi fondul de carte cuprinde 17180 de titluri din toate domeniile cunoașterii (psihopedagogie, învățământ și științele educației, literatură, lingvistică, drept, sociologie, filosofie, istorie, geografie, matematică, politică, economie, management, marketing etc.).

Fig. nr. 33 Casa de Cultură a orașului Ștefănești

Biblioteca Ștefănești are menirea să asigure accesul la informație, lectură, documentare și studiu tuturor membrilor comunității, să călăuzească potențialii beneficiari în imensul ocean de informații, evenimente, fapte, în condițiile actuale de informare, documentare și comunicare.

Fig. nr. 34 Muzeul Ștefan Luchian

Cultele religioase

Religia ocupă un rol important în viața spirituală a populației din Ștefănești. Biserica asigură hrana sufletească și a constituit dintotdeauna cadrul spiritual al locuitorilor. Biserica a modelat conștiințe, a educat oameni, a îmblânzit sufletele lor, a contribuit la civilizația oamenilor, a propovăduit în rândul lor și a promovat spiritual de adevăr, cinste, dreptate, respect, bunătate, moralitate, într-un cuvânt a dezvoltat și dezvoltă principiile omeniei, care trebuie să guverneze relațiile dintre oameni.

O participare activă la viața religioasă a comunității are efecte benefice asupra componentelor populației indiferent de vârstă cu consecințe pozitive și asupra calității vieții locuitorilor. Importantă este angrenarea în viața spirituală a comunității și participarea la activitatea religioasă a populației tinere formată din școlari și preșcolari. În acest sens, în orașul Ștefănești un rol deosebit în formarea unei educații moral-religioase solide îl au preoții care slujesc la bisericile din localitate dar sunt și profesori de religie ai școlii.

Religia are o influență directă și asupra ritmului vieții. Populația își organizează viața și activitatea conform calendarului bisericesc. Restricțiile alimentare, prin post sau dezlegări, au efecte benefice asupra sănătății. În plan demografic, contribuția religiei este semnificativă în menținerea și trăinicia cuplurilor.

În localitatea Ștefănești cultul majoritar este cel ortodox, care reunește populația localității atât la sărbătorile importante creștinești cât și în fiecare duminică. Participarea activă la viața religioasă a locuitorilor influențează comportamentele umane, rolul ei fiind major în formarea mentalității populației.

Religia are o influență puternică asupra calității vieții populației, contribuind la ridicarea nivelului cultural, la păstrarea tradițiilor și a obiceiurilor, populația creștină organizându-și viața conform tradiției bisericești.

În orașul Ștefănești sunt mai multe biserici ortodoxe, câte una pentru fiecare localitate componentă:

1. Biserica Cuvioasa Paraschiva din Ștefănești-Sat este o biserică ortodoxă construită în anul 1640 în orașul Ștefănești. Potrivit tradiției locale și a unor opinii ale specialiștilor, această biserică a fost zidită pe fundațiile unei biserici mai vechi, construită de Ștefan cel Mare (1457-1504). Ansamblul bisericii "Cuvioasa Paraschiva" din Ștefănești a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Botoșani din anul 2015 la numărul 476, având codul de clasificare BT-II-a-B-02019 și fiind format din 2 obiective:

● Biserica Cuvioasa Paraschiva – datând din 1640 și având codul BT-II-m-B-02019.01

● Turn clopotniță – datând de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și având codul BT-II-m-B-02019.02.

De-a lungul existenței sale, a fost supusă de mai multe ori lucrărilor de restaurare.

2. Biserica Sfântul Gheorghe din Ștefănești-Târg ocupă partea de sud-vest a orașului Ștefănești, este zidită din piatră și cărămidă și acoperită cu tablă zincată. Nu există nici o inscripție după care să se poată stabili data și ctitorul zidirii ei.

Studiile efectuate de prof. Gheorghe Pungă afirmă ca dată de construcție a bisericii anul 1853, ctitor fiind hatmanul Nicu Mavrocordat. Anterior este atestat un edificiu de lemn, pe locul actualei biserici, cea mai veche menționare datând din 1797, când pentru veniturile Ștefăneștiului se prevăd 100 de lei pentru catapeteasma bisericii Sf. Gheorghe.

Biserica nu se remarcă la nivel arhitectonic sau pictural și a cunoscut mai multe etape de intervenții și reparații. Parohia are casă parohială din 1976 datorită preotului Victor Porof, are cimitir propriu în zona numită La Burci și din 2008 are casă social-pastorală.

Fig. nr. 35 Biserica Cuvioasa Paraschiva

3. Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Bădiuți este atestată din 1817, construită din lemn căptușit cu lut, postament din piatră, fără turle. A avut ca slujitori preoții de la biserica Sfântul Gheorghe din Ștefănești până în 1991 când a devenit parohie separată, având în vedere că din 1990 începuse construcția unei noi biserici din cărămidă cu temelie de beton. Biserica nouă a fost dată în folosință în anul 1998.

4. Biserica Sfinții Voievozi Mihail și Gavril din Bobulești are o istorie destul de veche, de peste 250 de ani. Biserica este construită din bârne, cu pereții din vălătuci de lut și paie, cu stâlpi din stejar, finalizată în perioada anilor 1772-1774. Era o construcție simplă, cu catapeteasmă simplă, fără ornamente. În 1777 a fost funcțională în totalitate și a fost sfințită cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril. A fost refăcută de mai multe ori, în 1852, în 1884, în 1936-1937. În 1977-1978 beneficiază de o reparație capitală, apoi în anul 1995 Consiliul Parohial hotărăște construirea unei noi biserici într-ul loc vizibil, la șosea, în zona fostei fabrici de ulei, cu hramul Adormirea Maicii Domnului.

Lucrările de construcție la noua biserică, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, încep în anul 2003, apoi lucrările stagnează din lipsă de fonduri. Din anul 2008 se continuă lucrările cu ajutorul cetățenilor din Bobulești și a constructorului Iordache Horga. Noua biserică parohială a fost sfințită pe data de 21 octombrie 2017, primind hramul Adormirea Maicii Domnului.

Fig. nr. 36 Biserica Sfântul Gheorghe

5. Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Stânca a fost construită în perioada 1896-1897, în locul unei vechi bisericuțe din bârne de lemn ars. Noua biserică este construită din cărămidă cu o temelie din piatră, sfințită la data de 21 noiembrie 1898.

IV.3.2 Identitatea locală – elemente și forme de expresie

Dintotdeauna, alături de toți românii, și locuitorii orașului Ștefănești au moștenit obiceiuri din generație în generație, încă din vremuri demult apuse, și au respectat tradițiile locale, sperând cu toată ființa lor, că respectând cu strictețe anumite dogme lăsate lor zestre, consacrate ca parte integrantă a condițiilor de viață ale oamenilor, vor răzbi mai ușor peste greutățile vieții. În timp, obiceiurile și modul de viață tradițional au fost mult influențate de civilizația urbană. De aceea, dinainte de al doilea Război Mondial, oamenii au început să renunțe la îmbrăcămintea populară în favoarea celei orășenești.

Fig. nr. 37 Monumentul Eroilor din Ștefănești

Costumele populare românești reprezintă veșnicia și individualitatea satului , o unitate în diversitate. O mare parte din informațiile despre portul românesc sau îmbrăcămintea românilor sunt semnalate de preotul ortodox Paul de Alep (1637-1667), după ce a călătorit în toată Europa cu tatăl său Macarie. Referindu-se la perioada de sfârșit a secolului al XVI-lea, povestește că domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, purta în zilele de sărbătoare o haină de brocart aurit, împodobită cu pietre prețioase, foarte scumpă. Soțiile boierilor și doamna Moldovei purtau calpac (căciulă) din catifea roșie împodobită cu samur. Doar doamna purta pe deasupra o haină de brocart aurit și samur și multe bijuterii de aur. Tot el precizează că femeile din Moldova purtau părul împletit, strâns în coc și șalvari albaștri de Bursa. Fetele de la țară purtau la fel părul împletit, peste care își puneau o năframă. Copiii de la țară umblau vara mai mult dezbrăcați, spălați în ciubăr de lemn, iar iarna erau bine frecați cu zăpadă. Femeile văduve se îmbrăcau în negru.

În ceea ce privește vestimentația celor din Ștefănești, era asemănătoare cu cea a celor din Iași, cu cea bizantină, apoi cu cea occidentală, datorită contactului frecvent cu negustorii. Astfel, toate doamnele boierilor erau informate mereu depre ceea ce se poartă în Occident, atât în domeniul vestimentației cât și al mobilei și arhitecturii caselor.

La începutul secolului al XVIII-lea, boierii din Ștefănești se îmbrăcau după moda turcească, atât ei cât și nevestele lor, toate hainele erau cusute cu fir de aur și argint, cu multe pietre prețioase, cu blănuri de nurcă, hermină sau jder. Soțiile își făceau rochii pe comandă la Viena sau la Paris și își mobilau casele după moda occidentală.

În ceea ce privește căsătoriile, erau un fel de afacere, boierii aveau mai multe concubine iar copiii din flori creșteau la curtea lor, în grija boieroaicelor. Căsătoriile țăranilor se realizau între localnicii aceluiași sat, iar fata trebuia să aibă o zestre minimă, să fie acceptată de familia băiatului. Vestimentația era sărăcăcioasă, din in sau cânepă țesută manual.

Costumele populare românești au o piesă de bază, purtată de ambele sexe, cămașa. Pentru bărbați, costumul se completează cu ițari, iar la femei cu fota sau catrința. Peste ele se purta sarica pentru tomnă-iarnă și pieptarul, din piele, la fel fiind și căciula (cușma).

Costumele locale se deosebesc după modul de folosire (pentru muncă, de sărbătoare sau pentru biserică), în funcție de vârstă, de statutul social, de stare civilă etc.

1. Costumul femeiesc este format din cămașă, poale, catrință (vâlnic), o fotă (opreg), confecționate din lână cu ornamente. Capul se acoperă cu maramă, năframe, cepse (cununi), toate completate de brâie și betelii. Pieptănătura este cu cărare, cu coc, se poartă mărgele la gât, iar după căsătorie capul se acoperă cu batic.

Catrința se îmbracă deasupra cămășii, ornamentată frumos, cu motive specifice zonei. Iarna se îmbrăca o cațaveică din postav, cu guler înalt, elegant din blană și nasturi auriți. Femeile mai în vârstă aveau neapărat nevoie de câteva accesorii specifice lor: berta, tulpanul, taclitul, apoi barizul, capșonul, mesada, casânca și șalul. Fără aceste accesorii, care acopereau capul și o parte din corp, nu puteau merge la biserică.

2. Costumul bărbătesc este mai simplu, constă într-o cămașă completată cu ițari (pantaloni mulați), peste care se pune brâul țesut în casă, cu sau fără chimir din piele. Iarna se îmbracă haine groase din postav (sumane), ornamentate frumos, sau cojoace din piele de oaie cu lână lungă, iar sub ele se pun pieptare. În picioare purtau opinci din piele de porc, iar pe cap cușmă groasă de miel. Pentru munca de iarnă se mai purtau ochincile din gumă, ghetele trei sferturi , șoșonii, gumarii, cizmele cauciucate, bocancii cu ghințuri pe talpă.

Activitățile culturale se desfășoară în prezent, în general, în Casa de Cultură a orașului, construită în anul 1983, după proiectul din anul 1973, într-un cartier de blocuri și magazine de tip alimentar și industrial. Gradul de utilizare până în prezent este mic, prilejuit de sărbătorile de iarnă, serbările școlare, etc.

În anii trecuți, în perioada 1790-1800, din punct de vedere cultural se remarca activitatea lăutarilor, ce cântau la nunți, botezuri, la hore, la petreceri de familie, în aer liber unde se aduna lumea la sărbători, inclusiv în zilele de joi și duminică când piața și iarmarocul erau pline de comercianți, geambași, vânzători de produse agricole, meseriași potcovari, croitori, sacagii, cazangii, fântânari etc. astfel, în 1860 s-a înființat la Ștefănești breasla lăutarilor și a corului târgului. Corul din Ștefănești ar fi fost înființat în 1869, având în vedere că în 1969 sărbătorea 100 de ani de la înființare, perioadă în care a susținut numeroase concerte. În 1957 a fost înființat Taraful din Ștefănești, iar în anul sărbătoririi centenarului Corului Căminului Cultural, avea 20 de artiști instrumentiști.

La Ștefănești s-a născut și Petronela Rusu, ce a cântat pe scena Căminului Cultural iar la 14 ani a devenit laureată a Festivalului Satule, Mândră Grădină de la Bucecea și apoi câștigătoarea Trofeului Steaua Litoralului la Constanța.

La Bobulești, în anul 1946 funcționa corul Căminului Cultural Ana Ipătescu, al doilea ca valoare de pe malul Prutului, cu o tradiție dinainte de anul 1865. Balurile de la Căminul Cultural, dansurile populare și vizionarea de filme erau principalele moduri de petrecere a timpului liber de către tineri.

În ceea ce privește și alte tradiții ale regiunii, olăritul pe malul Bașeului a fost practicat încă din neolitic, țesutul covoarelor, al scoarțelor, carpetelor, macaturilor și lăicerelor în stativele țărănești, cu motivele florale în care predomină bujorii și trandafirii, cusăturile pe pânză de borangic, împletitul la igliță, torsul firelor de lână etc. Toate aceste produse ale meșteșugurilor românești erau păstrate în lada de zestre sau prinse de pereți în casa cea mare (camera de curat, de oaspeți), alături de cearșafuri, prosoape, fețe de masă, batiste brodate, perne cu ciucuri, ștergare albe de cânepă, perdeluțe brodate și altele.

Vechile sărbători și obiceiurile creștine sunt strâns legate de tradiția strămoșilor noștri, unele provenind chiar de la daci, dar sunt strâns legate și de sărbătorile creștin-ortodoxe și ritualurile bisericești. Iată câteva dintre ele: Andreiul (30 noiembrie), Ignatul (tăiatul porcului înainte de Crăciun), Spolocania (15 noiembrie), Dragobetele (24 februarie), Mărțișorul (1 martie), Colindul (24 decembrie), Plugușorul, Banda sau Mascații, Capra, Căluții, Ursul (31 decembrie), Sorcova (1 ianuarie), Ielele sau Sânzienele (24 iunie), Babele, Tunsul oilor, Măsuratul oilor etc.

Șezătoarea sau claca din sat este un obicei popular românesc, practicat inclusiv pe valea Prutului. Reprezintă întâlnirea gospodinelor și a tinerilor din sat, în timpul iernii, pentru a lucra, glumi, cânta, dezbate întâmplările din comunitate. De multe ori veneau și lăutarii, petrecerea ținând până dimineața.

Cele mai importante etape ale vieții, nașterea, căsătoria, moartea, sunt bineînțeles marcate de elemente de tradiție, cultură, obiceiuri și practici bisericești.

IV.4 Activitățile economice

Viața economică a unei așezări umane este în linii mari asemănătoare cu cea a țării din care face parte. Pentru a face referire la viața economică a unei localități, trebuie avut în vedere factorii care contribuie la realizarea de bunuri materiale, principala sursă de dezvoltare economică, dar care are la bază alți factori determinanți: forța de muncă, pământul, perfecționarea uneltelor sau a mijloacelor de producție existente la un moment dat, conjunctura social-economică, dar și factorii externi, de multe ori cu efect perturbator.

În secolele XIV-XVIII, societatea din Ștefănești a cunoscut o perioadă de înflorire datorită împrejurărilor locale și externe favorabile, localitatea fiind așezată la intersecția unor drumuri comerciale ce duceau spre Polonia, Rusia, către Dunăre și Marea Neagră, dar și spre restul țării. Caravanele făceau întotdeauna popas la Vadul Prutului, la Ștefănești.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea situația devine total diferită deoarece căile ferate înființate ocoleau această regiune.

Zona localității Ștefănești a fost mereu agricolă, industria a pătruns sub forma micilor ateliere meșteșugărești, prelucrarea lemnului, țesutul covoarelor, prelucrarea pielicelelor pentru export, fabricarea rachiului, a berii la Brăhărie, câteva cuptoare pentru producerea pâinii, olărit, fabrica de var, fabrica de cărămidă, mici crâșme, magazine sătești și comerțul liber din piețe și oboare.

Mai tîrziu au apărut filialele unor mici bănci, au apărut cooperativele de credit și consum, filiala C.E.C., Casa de Asigurări, unități administrative, spital, poștă, telecomunicații etc. După revoluția din 1989, toate acestea au fost folosite sub diferite alte forme, închiriate, concesionate, revendicate, cumpărate prin licitații sau pur și simplu lăsate în paragină.

IV.4.1 Agricultura

Premisele practicării agriculturii

Dezvoltarea agriculturii și profilul acesteia sunt strâns legate de particularitățile condițiilor naturale, de contextul socio-cultural și de nivelul tehnologic caracteristic colectivităților umane. Agricultura a reușit să se adapteze condițiilor fizico-geografice și să evolueze pe măsura dezvoltării societății umane, asigurând în permanență necesarul agro – alimentar al populației. Teritoriul orașului prezintă sub toate aspectele legate de condițiile naturale, unele caracteristici importante în ceea ce privește specificul agricol: se află într-o zonă geografică de câmpie, în Câmpia Jijiei, într-o zonă cu climat temperat cu influențe continentale ce favorizează dezvoltarea culturii cerealiere. Solurile fertile din clasa molisolurilor favorizează dezvoltarea culturilor cerealiere, a plantelor tehnice și a leguminoaselor.

Dacă factorii naturali, prin trăsăturile lor specifice au imprimat teritoriului anumite particularități sub raportul economiei agricole, cei socio-economici au determinat extinderea sau specializarea unor ramuri în funcție de cerințele economiei locale și de potențialul uman existent. Între factorii social-economici cu o mare influență asupra specializării unor ramuri agricole, pot fi menționați crearea unor unități de prelucrare a produselor agricole, consumul local și aprovizionarea așezărilor din vecinătate. Factorul hotărâtor în dezvoltarea agriculturii îl constituie potențialul uman, privit atât sub raportul gradului actual de utilizare a forței de muncă, cât și ca producător și consumator de produse agricole. Urmărind densitatea populației și repartiția geografică a principalelor ramuri agricole, observăm ca între acestea există o strânsă legătură. De remarcat și numărul din ce în ce mai scăzut a populației tinere care este ocupată în agricultură, aceasta orientându-se spre sectoare cu venituri mai mari din mediul urban.

Evoluția activităților agricole

Pentru a înțelege mai bine evoluția proprietății agricole, de stat sau particulară, trebuie avute în vedere toate reformele din Moldova. La începutul secolului XIX, mica proprietate era foarte puțin dezvoltată în toată regiunea Botoșaniului, marea proprietate o dețineau producătorii îmbogățiți, cei ce acopereau cerințele exportului de cereale și plante tehnice. O altă formă de proprietate era cea răzășească, în special satele de lângă zonele cu păduri, așa cum era și o parte din Ștefănești. În 1857, cele mai mari moșii erau ale bisericilor, apoi ale răzeșilor și ale mănăstirilor.

Din această cauză, problema agrară era principala problemă a Divanului Ad-Hoc al Moldovei, ce a votat Proiectul Legii Rurale prin care boierii cedau, fiecărei comune, câte o suprafață de pământ, în funție de numărul de familii existente.

Prin legea agrară, domnitorul Al. Ioan Cuza își dorea împroprietărirea țăranilor cu pământ în funcție de numărul de vite deținute, urmând o răscumpărare a acestuia într-o perioadă de 15 ani. La Plasa Ștefănești au fost împroprietăriți 1581 de clăcași și 1531 numai cu lot și 451 cu loc de casă și grădină, în total 1982 de noi împroprietăriți. Suprafața totală pe Plasă a fost de 5090 de hectare, iar suma pentru despăgubirea foștilor proprietari a fost de 11387114 lei, ceea ce a permis formarea unei noi clase, mica burghezie, care a investit în societăți industriale sau financiare.

La Ștefănești-Sat, Bădiuți, Stânca și Ștefănești-Târg, înainte de legea agrară erau 271 de clăcași din care 250 au fost împroprietăriți cu contract, 21 fără contract, apoi au mai apărut 38 fără contract, probabil tineri căsătoriți. La Bobulești au fost împroprietăriți 178 de clăcași, 162 cu contract, la care s-au mai adăugat 59. În total, la Ștefănești au fost repartizate 377 de hectare, cu o despăgubire de 104120 lei, la Bobulești 548 hectare cu 156464 lei, la Stânca 340 hectare cu 97409 lei, iar la Bădiuți 197 hectare cu 56003 lei.

Toate aceste împroprietăriri, care au continuat până în 1889 au fost doar începutul unor reforme care au adus țărănimea într-o condiție acceptabilă. Din statistica anilor 1905-1910 și 1913, privind starea economică a județelor din Moldova, reiese că țăranii cultivau grâu doar pe aproximativ 6% din suprafață. A apărut o nouă criză agricolă în toată țara generată de nemulțumirile țăranilor privind arendarea, fapt ce a condus la răscoala din martie-aprilie 1907, cu focarul la Flămânzi și extinsă până în sud. A fost reprimată de armată și au fost uciși aproximativ 11000 de țărani.

La începutul secolului XX, pe la 1910, când înca se mai revendicau suprafețe de teren, la Botoșani pământul era cultivat dar cu productivitate mică. Din punct de vedere administrativ, în județul Botoșani s-au înființat șase regiuni agricole, printre care și regiunea Ștefănești.

După reforma agrară din 1921, s-a constatat o revigorare a activităților agricole particulare, cu o pondere mai mare a cultivării porumbului. Cetățenii începeau să facă comerț cu produse cerealiere, în special porumb, a crescut numărul de animale, iar în comună existau două bănci populare de credit și o bancă evreiască care acordau credite.

A urmat reforma agrară din 1945, apoi colectivizarea forțată (1949-1962) la finalul căreia județul Botoșani, din suprafața totală de 495500 ha, 82,2% era cultivabilă, adică 408123 ha. La Ștefănești a fost Centrul Secțiilor de Mașini și Tractoare, ce a aparținut de S.M.A. Trușești apoi de I.M.A. Albești.

Întovărășirea agricolă Ștefănești a fost înființată în martie 1952, devenită Gospodărie Agricolă Colectivă care din 1965 este denumită Cooperativa Agricolă de Producție Ștefănești, ce a funcționat până în decembrie 1989, iar până în 1992 a fost executată de lichidatori judiciari, care au stabilit împărțirea legală a patrimoniului către locuitori. Terenurile agricole erau mecanizabile în proporție de 96%, iar suprafața de 156 de ha era amenajată pentru irigații, legumicultura se practica pe o suprafață de 40 ha, ceea ce permitea aprovizionarea zilnică a populației cu legume proaspete. În prezent, mare parte a suprafețelor agricole sunt cultivate cu grâu, porumb, floarea soarelui, dar spre deosebire de perioada de dinainte de 1989, sunt multe suprafețe lăsate în paragină, proprietarii motivând lipsa fondurilor pentru dezvoltarea culturilor agricole.

Fondul funciar și modul de folosință al terenurilor

Solurile zonei sunt predominant cernoziomuri, cu diferite grade de levigare, o parte sunt soluri cenușii de pădure, iar pe suprafețe mici sunt lăcoviști și solonețuri. Temperatura medie anuală este de 8,9ș C, cu amplitudini de 24,4șC. Pe cursul Bașeului și Prutului se formează un culoar îngust prin care pătrund curenți reci din nord și nord-vest, determinând un microclimat rece primăvara și toamna.

Relieful este destul de fragmentat, sub formă de platouri și coline, cu versanți afectați de eroziune și alunecări de teren. Terasele Prutului oferă condiții favorabile culturilor agricole, dar există condiții și pentru pescuit și turism.

Ploile au caracter de averse primăvara și toamna ce determină formarea rigolelor în culturile agricole. Stratul de zăpadă este variabil, uneori menținându-se din noiembrie până în martie.

Tabelul nr. 15 Modul de folosință a suprafeței agricole a orașului Ștefănești

Fig. nr. 38 Suprafața agricolă a orașului Ștefănești în anul 2001

Analizând reprezentările grafice, se poate observa că:

Suprafața arabilă a crescut de la 78,61% în 2001 la 86,26% în 2019

A scăzut suprafața ocupată de pășuni, de la 19,69% (2001) la 11,61% (2019), datorită faptului că o parte din suprafața cu pășuni a fost transformată în teren arabil.

Suprafața destinată livezilor a crescut de la 0,19% (2001) la 0,42% (2019)

Suprafața cultivată cu vie este relativ constantă.

Fig. nr. 39 Suprafața agricolă a orașului Ștefănești în anul 2019

Favorabilitatea naturală a suprafeței agricole a asigurat dezvoltarea următoarelor ramuri ale producției agricole:

Producția vegetală, în cadrul căreia se detașează: cerealele – 2835 ha, legumele – 45 ha, plantele oleaginoase – 1960 ha, pepeni – 30 ha și plante de nutreț – 400 ha.

Producția animală, cu efective semnificative de: bovine – 1005 capete, porcine – 625 capete, ovine – 4756 capete, caprine – 279 capete, cabaline – 263 capete, păsări – 14820 capete, iepuri- 250 capete și albine – 850 familii.

IV.4.2 Alte activități economice – industria ușoară și comerțul

Spre sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, pe lângă activitatea predominantă, agricultura, restul populației era ocupată cu meseriile uzuale și necesare unui târg în dezvoltare, fie ca lucru individual fie în atelierele meșteșugărești. Ponderea evreior determina starea ocupațională la un moment dat deoarece aceștia se ocupau cu comerțul iar unii aveau magazine care mergeau foarte bine datorită diversității mărfurilor din prăvăliile acestora.

Zona cea mai importantă a meseriașilor din Ștefănești era de-a lungul străzii Ștefan cel Mare, unde izbucnea toată activitatea comercială a vechiului oraș: magazine de orice fel, crâșme, tutungerii, croitorii, dughene, magazine metalo-chimice etc. Negustorii obțineau venituri mari din comerțul cu alcool și țuică (rachieri), dar erau și curelari, ciubotari, olari, cuțitari, ciurari, sticlari, cușmari, casapi, pitari.

Comerțul s-a dezvoltat pe măsura creșterii numărului evreilor, în anul 1910 fiind peste 2800 de evrei în Ștefănești. S-au deschis tot mai multe prăvălii, iarmaroacele aduceau sute de negustori, iar nivelul de trai al populației a crescut, societatea fiind tot mai prosperă. S-au înființat tot mai multe magazine, sifonării, frizerii, cuptoare de pâine, croitorii de lux, cinematograful. Sub toate acestea, la subsol erau beciurile evreiești cu tot felul de bunătăți, produse de import, băuturi, bunuri de consum cu care aprovizionau magazinele de la suprafață. Exista chiar și o baie evreiască, de mult folos locuitorilor, însă toate au fost distruse când au plecat evreii iar casele lor au fost ocupate de rromi (țigani).

Fiindcă vechiul orășel era un punct de trecere între Moldova și Basarabia, era un mare avantaj pentru locuitori, aici comercializându-se toate produsele agricole din zonă. Prin intermediul negustorilor se vindeau vite, ovine, porcine, pielicele de miel, miere de albine, lână. Cu banii obținuți țăranii cumpărau cele necesare gospodăriilor: textile, încălțăminte, unelte agricole, atelaje, sticlărie, oale, cherestea, var, vopsele, medicamente etc.

Moara Benianovici situată pe Șoseaua Iașului, de la începutul secolului XX rezolva măcinișul pentru toți țăranii de la Ripiceni la Santa Mare, însă era foarte aglomerată. De mare importanță pentru cetățeni era moara cu cai pentru griș, fabricile de lumânări și săpun, depozitul de cherestea, magazinele de confecții, pielărie, încălțăminte. Toate acestea îi dădeau Ștefăneștiului un caracter de oraș dezvoltat economic, unul din cele mai importante din Moldova.

În anul 1937, în Ștefănești existau o moară, două școli primare, o grădiniță de copii, trei asociații culturale, o asociație sportivă, două societăți de vânătoare, patru biserici ortodoxe, nouă sinagogi, primărie, prefectură, judecătorie, o percepție fiscală, oficiul P.T.T.R., oficiul telefonic, oficiul de asigurări sociale, punct agronomic, poliție, spital de stat, dispensar, asigurări sociale, structuri bancare și comerciale, o baie centrală evreiască, conducte noi de aprovizionare cu apă, trotuare, piață agroalimentară, o fabrică de ceramică ce lucra pentru export, Ștefăneștiul fiind centru de prelucrare a ceramicii negre. La momentul respectiv, eleganța, cultura și viața economică îi determinau pe locuitori să numească Ștefăneștiul Mica Florență.

În afară de meșteșugari, negustori, comercianți, restul se ocupau cu agricultura, exploatarea lemnului, pescuitul. Lângă Bobulești, la Brăhărie erau mai multe fabrici de bere, foarte apreciată de negustorii și de cei ce erau în trecere prin zonă.

Însă o mare problemă pentru localnici erau inundațiile care se produceau în special primăvara, dar și aceasta a fost rezolvată prin construcția barajului Stânca-Costești (1971-1978). Cu această importantă construcție, s-a rezolvat nu numai problema inundațiilor ci și cea a aprovizionării cu apă și a producerii de energie electrică, plus oferirea unor noi locuri de muncă. Barajul de la Stânca-Costești este cel de-al doilea baraj din țară ca importanță, ca putere de reținere a apei și ca întindere a lacului de acumulare, după Porțile de Fier I. Barajul de la Stânca are o înălțime de 43 de metri și un coronament care depășește 300 de metri. Totodată, are o capacitate de 1,4 miliarde metri de cubi de apă, cu un lac de acumulare întins pe o suprafață de 6.000 de hectare la capacitate medie, iar la nevoie, putând să se extindă și pe 9.000 de hectare la retenție maximă.

În prezent la Ștefănești sunt aproximativ 200 de societăți comerciale de tip S.R.L., A.F., I.I., P.F.A., I.F., numărul acestora fiind mereu în schimbare:

Agricultură: Ro-Phoenix SRL, Agromec Bobulești SRL, Agromsc BT Ștefănești SRL, Agromer SC SRL, Vrînceanu Nicoleta Valentina I.I., Rec autoservice Company SRL, Rusu Dan I.I., Crap Costel I.I., Costagrirox SRL, Mocanu Sergiu I.F, Cecapa SRL, Bukovina Developments SRL, Olariu Sanda-Elena PFA, Bîrsan Fănica PFA, Costea C. Tudora PFA, Ciomaga Vasile-Vlad PFA, Niță G. Mihai PFA, Horodea Cosmin-Costel PFA, Gafton Petronica I.I., Degheluță Oana I.I., Murariu Ionuț-Constantin PFA, Mucerniuc Marinică I.I., Jîjie Valerică I.I., Costea Victoraș-Fănel I.I., Iosub Gabriel Marian PFA (pescuit), Irofte Dumitru Daniel PFA (pescuit), halău Mihai PFA, Haraga Mihai PFA, Pescador SRL (pescuit), Costea Ovidiu I.I. (fermă de pui), Chiroșcă G. Bogdan-Sorin I.I.

Comerț: General Business Stef-Co SRL (peco), Dysym Comercial SRL, Junior Best SRL, Casa Pâinii SRL Botoșani, Miba Deniwan SRL, Archip Irina Lăcrămioara I.I. (comerț cu cereale), Archip Iulian I.I. (materiale de construcție), Gringei Cornelia I.I., Ivis Construct SRL (materiale de construcție), Piviniuc SRL, Țambriș Daniela I.I., Solcan Viorica PFA, Argint D. Maria PFA, Antoniu Carmen I.F, Sandu P. Cătălin I.I., Diana Simplu SRL, Agriela Sad SRL, Șulea Sorin I.I., Lazăr Daniela-Camelia I.I., Vrînceanu Dumitru I.I., Bosînceau I. Ilie Corneliu I.I., Pînzariu Mimi Maricica PFA, Petrom SRL, Scanghel Paraschiva PFA, Achiței Dorin I.I., Avădăni Ștefan I.I., Halău Constantin I.I., Maftei Alina-Simona I.I., Gavridisc SRL, Cris & Alin SRL, Niță Marinela Irina PFA, Valea lui Ștefan SRL, Apostol Liliana Claudia I.I., Vatra Domnească SRL, Costea Leonard I.I., Bașaga Aliment Expres SRL (rulotă fast food), Pal Codruța SRL, Dragomir-Ficard Mihai-Alexandru I.I. (Agroland), Profi detailing SRL, Delicioss BHC Restaurant SRL.

Producție și prestări servicii: Emy Junior SRL (panificație), Silveco SRL (silvicultură), Adige SRL (proprietar teren agricol), Ponelm SRL (proprietar teren agricol), Glaucous SRL (spălătorie auto), Annemedica Pharm SRL (medic veterinar), Mio Expres SRL (farmacie), Tamy Ana Impex SRL (drogherie), Topogeocad Moldova SRL (cadastru), Silva Prut SRL (exploatări forestiere), Niță Constantin PFA (moară și material lemnos), Iosub Gabriel-Mihai PFA (monumente funerare), Steven Pharm Life SRL (farmacie veterinară), Todirică Ionuț I.I. (service auto), Dodoi Paul-Claudiu I.I. (fito-sanitare), Farmacia Elena SRL, Hattrick Bet SRL (jocuri de noroc), Olariu N. Florin I.I. (moară), Relenschi Costache I.I. (spălătorie auto).

Primăria orașului Ștefănești este implicată direct în administrarea patrimoniului economic, coordonând și veghind asupra respectării legalității.

Fig. nr. 40 Primăria orașului Ștefănești

IV.4.3 Ștefănești, un posibil traseu turistic

Ștefăneștiul ar putea renaște, să ajungă la gradul de dezvoltare de la începutul secolului XX, sau chiar mai mult. Dar e nevoie de investiții, de o infrastuctură pe măsura cerințelor europene, fără de care nu poate exista o viață economică normală. Încă se mai pot accesa fonduri europene și deși poate e mai greu, se pot investi bani în turism, pentru a plasa orașul pe un eventual traseu turistic. Dacă ar fi să pornim din Botoșani, un posibil traseu ar fi: Botoșani-Trușești-Guranda-Ștefănești-Bobulești. Astfel, pornind din Botoșani, unul din cele mai mari orașe medievale ale Moldovei, primul popas ar putea fi la Stăuceni, ce deține iazuri unde se poate pescui. Pe traseu, ne putem abate câțiva kilometri spre Gorbănești, comună în care există trei biserici din secolul al XIX-lea: Gorbănești (1802), Bătrânești și Tomești (1865).

Revenind la drumul spre Ștefănești, putem trece prin satul Ionășeni, pentru a vizita biserica de lemn, una dintre cele mai vechi biserici de lemn din țară. Fiind închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, biserica a fost construită în anul 1234, de către un înaintaș al lui Dragoș Vodă apoi resfințită și reparată în anul 1827. Ajungem apoi în Trușești, localitate atestată în timpul domnitorului Alexandru Lăpușneanu. În satul Buhăceni, ce aparține de Trușești, este o biserică construită în 1777 de boierul Ștefan Donici. Comuna Trușești are vestigii arheologice descoperite pe Dealul Țuguieta, La Movile și La Copac, unde au fost descoperite locuințe dintr-o așezare ce aparține culturii Cucuteni, morminte sarmatice, un cimitir din epoca bronzului, doi idoli antropomorfi din eneolitic și un depozit de obiecte din bronz și fier. Tot în Trușești se află și Muzeul de Etnografie amenajat de familia Chiponcă.

Mergând în continuare spre Ștefănești, se poate face un mic popas la Guranda, unde de asemenea este un iaz și mănăstirea cu hramul Sfânta Treime. Ajunși în Ștefănești, chiar la intrare este Muzeul Ștefan Luchian, parcul orașului, apoi biserica Sfântul Gheorghe și Monumentul Eroilor din cel de-al doilea război mondial. Imediat după intersecție, pe drumul ce merge spre Iași este Hala de Carne, considerată monument istoric. Peste drum este fostul cinematograf Prutul, nefuncțional.

Având în vedere că aici la Ștefănești a existat o comunitate numeroasă de evrei, acum poate fi vizitat cimitirul evreiesc și un muzeu mic, pe locul unde a fost înmormântat rabinul evreilor, înainte de a fi transferat în Țara Sfântă. Apoi biserica Cuvioasa Paraschiva, despre care se presupune că ar comunica, printr-un tunel nedescoperit încă, cu Stânca.

Nu se poate vizita Ștefăneștiul fără a merge la Barajul Stânca-Costești, o zonă cu posibilități de petrecere a timpului liber, destul de vizitată în ultimii ani. Nu trebuie omisă rezervația Stânca-Ștefănești declarată prin Legea nr. 5/2000, unde vegetează specia floristică Schivereckia podolica, endemism național și alte specii importante de floră, unele endemice. În zonă se poate vedea unde a fost Stânca Doamnei plus izvoarele cu apă sulfuroasă, alături de fauna ce trăiește în lacul de acumulare.

Cei care merg spre Iași pot vizita biserica veche din vălătuci din Bobulești, iar localitatea Românești aduce la suprafață câteva morminte feudale.

Față de cele prezentate până acum , nu trebuie uitate faptele de vitejie din trecutul istoric, luptele care s-au desfășurat în această regiune, atacurile permanente asupra drumurilor comerciale, nu trebuie uitat că pe aici a trecut domnitorul Ștefan al II-lea, de numele căruia este legată atestarea localității, dar și Dimitrie Cantemir, marele pictor al florilor, Ștefan Luchian, rabinul sfânt al evreilor și multe alte personalități ce au scris istorie la Ștefănești.

PARTEA a II-a

CAPITOLUL V

VALORIFICAREA REZULTATELOR CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE ASUPRA

ASPECTELOR DE GEOGRAFIE UMANĂ ALE ORAȘULUI ȘTEFĂNEȘTI

ÎN CADRUL UNEI DISCIPLINE OPȚIONALE

V.1 Poziția curriculum-ului la decizia școlii (C.D.Ș.) în contextul reformei curriculare

„Curriculum-ul este ceea ce li se întâmplă copiilor în scoală ca rezultat a ceea ce fac profesorii. Aceasta include toate experiențele copiilor, pentru care școala ar trebui să-și accepte responsabilitatea.” (Kansas, 1958)

În sensul larg, curriculumul este format din ansamblul proceselor educative și experiențelor de învățare prin care trece elevul pe toată durata parcursului său școlar. În sensul restrâns, curriculumul sau curriculum formal/oficial cuprinde ansamblul documentelor școlare de tip reglator în cadrul cărora se consemnează datele esențiale privind procesele educative și experiențele de învățare pe care școala le oferă elevului (Dulamă, M.E., 2000, pag. 30-31).

Curriculum-ul Național cuprinde următoarele tipuri de curriculum:

● curriculum nucleu sau trunchi comun, consemnează, pentru fiecare disciplină obligatorie din planurile – cadru de învățământ, numărul minim de ore. Este obligatoriu pentru toate școlile și toți elevii și este modalitatea prin care învățământul public asigură egalitatea șanselor.

● curriculum la decizia școlii (C.D.Ș.) reprezintă segmentul opțional al disciplinelor obligatorii, recomandat pentru situațiile din plaja orară în care se poate opta pentru umărul maxim de ore la o disciplină. Are în vedere și disciplinele propriu-zis opționale. Decizia privind modul de acordare al acestui curriculum este luată la nivelul unității școlare, prin consultarea elevilor și părinților, dar și prin implicarea comunității locale.

Curriculum la decizia școlii (C.D.Ș.) oferă mai multe posibilități, din care școala va alege variantele potrivite:

● curriculum nucleu aprofundat, pentru elevii mai slab pregătiți, impune aprofundarea conținuturilor obligatorii din programa școlară până la acoperirea numărului maxim de ore de care dispune disciplina.

● curriculum extins, destinat elevilor care manifestă un interes deosebit pentru disciplină, presupune parcurgerea programei școlare în întregime, inclusiv a conținuturilor marcate cu asterisc.

● curriculum elaborat în școală, dedicat unor activități transdisciplinare sau interdisciplinare, derivate dintr-o disciplină sau discipline diferite, sau sub forma unor activități de proiectare, cercetare în echipe, în funcție de interesele elevilor, resurselor școlii, necesităților comunității locale. (Ilinca N., 2008, pag. 34).

Aceste discipline se pot proiecta într-un cadru monodiciplinar, la nivelul ariei curriculare sau la nivelul mai multor arii. Elevii nu vor putea să beneficieze de opționale din toate ariile curriculare. De aceea, pe baza opțiunilor elevilor și ale părinților, consiliile de administrație vor aproba lista opționalelor care se vor organiza într-un an școlar. Orele de opțional se realizează pe clase și/sau grupe de 10-15 elevi, inclusiv în echipă de profesori/profesori.

În cazul geografiei, curriculum-ul la decizia școlii se poate realiza astfel:

● curriculum aprofundat, derivat dintr-o disciplină studiată în trunchi comun. Vizează aprofundarea conținuturilor marcate cu asterisc în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară. În ciclul gimnazial se aplică în cazurile de recuperare pentru elevii care nu reușesc să atingă nivelul minim prevăzut de programa școlară.

● curriculum extins, derivat din disciplina studiată în trunchiul comun, urmărește extinderea competențelor și conținuturilor prin competențe specifice noi și conținuturi noi, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară.

● curriculum opțional, este forma de C.D.Ș. structurată sub forma unei discipline școlare noi, cu o programă școlară distinctă.

C.D.Ș. elaborat în școală poate să evidențieze specificul local al curriculum-ului.

Opționalul Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani face parte din aria curriculară Om și societate. Competențele specifice ale acestui opțional derivă din competențele generale ale geografiei, metodele și mijloacele de învățământ, modalitățile de evaluare și conținuturile sunt, de asemenea, specifice geografiei.

V.2 Realizarea unui proiect de disciplină opțională pentru elevii de gimnaziu

Disciplinele opționale sunt indicate cu titlu orientativ pentru fiecare arie curriculară, școlile pot propune elevilor discipline opționale cu aprobarea inspectoratelor școlare județene. Fiecare ofertă de disciplină opțională va fi însoțită de precizarea privind durata, astfel încât elevii să știe dinainte cât timp este afectat acestora.

Oferta de opționale, la nivelul școlii sau al clasei, pentru anul școlar următor, va fi comunicată elevilor în anul școlar în curs, elevii vor comunica opțiunile lor Consiliului de Administrație al scolii, odată exprimată opțiunea pentru o anumită disciplină, ea devine obligatorie pe durata pentru care a fost proiectată.

Consiliile profesorale și Consiliul de Administrație vor asigura orientarea elevilor spre studiul unor discipline opționale, prevăzute în oferta școlii, în raport cu interesele elevilor. Este important de reținut că școlile trebuie să-și prezinte ofertele așa încât ele să fie realizate prin luarea în considerare a resurselor umane și materiale de care dispun, a condițiilor concrete locale, precum și a intereselor / opțiunilor elevilor și părinților.

În momentul proiectării disciplinei opționale, se întocmește o documentație pe baza căreia se susține proiectul de opțional la nivelul catedrei, consiliului profesoral și consiliul de administrație al școlii, pentru a fi avizat.

Etapele proiectării opționalului sunt reprezentate de:

Stabilirea tipului de opțional

Stabilirea titlului disciplinei opționale

Încadrarea opționalului în aria curriculară și ciclul curricular

Stabilirea duratei disciplinei opționale (semestrială, anuală, pe ciclu curricular)

Identificarea resurselor necesare existente în școală

Stabilirea locului și a modului de desfășurare (sala de clasă, ziua, ora, pe clasă sau pe grupe).

1. Stabilirea tipului de opțional este importantă, deoarece în funcție de acesta se aleg obiectivele, competențele și conținuturile programei. În cazul ales de mine, este un opțional la nivelul ariei curriculare

2. Titlul opționalului poate fi ales din oferta M.E.N. sau poate fi propus propriul proiect de opțional. Titlul pe care l-am ales eu pentru opțional este Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani.

3. Încadrarea opționalului în aria curriculară și ciclu curricular.

Opționalul integrează disciplinele din aria curriculară Om și societate. Conținuturile programei pot fi abordate, după părerea mea, în clasele V-XII, deoarece elevii au suficiente cunoștințe și competențe așa încât să înțeleagă bine noțiunile de geografie locală.

4. Durata unei discipline opționale poate fi de un semestru, un an sau un ciclu curricular. Pentru Geografia orizontului local, durata este de un an școlar.

5. Resursele materiale și umane necesare în școală sunt reprezentate de un cabinet de geografie în care să existe mobilier, cărți, atlase, reviste, portofolii, videoproiector, calculator etc.

6. Modul de desfășurare al activităților opționalului poate fi pe grupe sau pe clasă. Am ales ca activitatea să fie desfășurată pe clasă.

V.2.1 Programa școlară pentru opțional

Programa școlară este parte a Curriculumului național. Termenul de curriculum derivă din limba latină unde, printre altele înseamnă drum către. Programa școlară descrie oferta educațională a unei anumite discipline pentru un parcurs școlar determinat. Este de fapt, instrumentul de la care se pornește în realizarea proiectării didactice.

Programa școlară cuprinde obiectivele și conținuturile învățării la nivelul disciplinelor geografice. Aceasta reglează actul de predare-învățare și realizarea manualelor și a altor materiale-suport destinate lucrului în clasă (Ilinca N., 2008, pag. 38). Programele școlare trebuie să respecte caracteristicele de vârstă ale elevilor cărora li se adresează opționalul.

Educația bazată pe curriculum are la bază programa școlară, ce se caracterizează prin:

este parte a Curriculum-ului Național și este un reper obligatoriu

descrie oferta educațională pe un parcurs școlar determinat

este centrată pe elev și pe formarea competențelor.

Realizarea proiectului de programă implică redactarea programei pentru disciplina opțională aleasă.

Programa pentru disciplina opțională Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani

Aria curriculară: Om și societate

Tipul de opțional: opțional la nivelul ariei curriculare

Profesor: Jechil Oana-Monica

Clasa a VI-a

Durata: 1 an

Număr de ore: o oră pe săptămână

Programa de opțional pentru învățământul gimnazial și liceal trebuie să cuprindă:

Argument

Competențe generale

Competențe specific

Conținuturi

Activități de învățare

Valori și atitudini

Sugestii metodologice

Modalități de evaluare

Bibliografie

Suport de curs / Manual

Argument

Curriculum-ul opțional Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani se adresează elevilor din învățământul gimnazial de la clasa a VI-a, dornici să cunoască, alături de informațiile din programa oficială, cât mai multe date despre geografia locală și a orizontului apropiat.

El își propune familiarizarea elevilor cu aspectele geografice din orizontul apropiat, precum și dezvoltarea de capacități, deprinderi de a cerceta și întocmi referate, mini-lucrări științifice, toate cu scopul de a cunoaște cât mai bine locurile natale și posibilitățile pe care le au elevii școlii noastre în vederea orientării școlare și profesionale privind ocuparea unui loc de muncă în apropiere de localitatea natală. Pe viitor, cunoștințele dobândite acum îi poate îndruma spre întemeierea unor noi afaceri, folosind resursele și oportunitățile din zonă. Astfel se trece de la caracterul teoretic al studierii geografiei la cel practic, la analiza realității geografice, la cercetarea activă a avantajelor și dezavantajelor oferite de spațiul local.

Opționalul are în vedere actualizarea evoluției fenomenelor naturale, apoi problematica actuală a vieții sociale, toate privite într-o strânsă legătură. El explică și exemplifică în orizontul local, concepte de geografie fizică și regională, urmărind integrarea sa în aria curriculară Om și societate, fixarea unor noțiuni și aplicarea lor în viața lor cotidiană.

Competențe generale

1. Perceperea corectă a elementelor, fenomenelor și proceselor ce definesc mediul geografic din orizontul local

2. Interpretarea unor procese și fenomene specifice geografiei orizontului local

3. Explicarea și descrierea unor elemente, procese și fenomene din mediul înconjurător, folosind limbajul geografic specific

4. Relaționarea fenomenelor din realitate cu reprezentarea lor grafică și cartografică.

5. Aplicarea cunoștințelor despre orizontul local în viața cotidiană și integrarea lor în sistemul de achiziții al altor discipline.

Competențe specifice și conținuturi

Valori și atitudini

Competențele generale și specifice care se formează în urma parcurgerii acestui curs, prin procesul educațional centrat pe geografie, au la bază și promovează următoarele valori și atitudini:

Atitudinea pozitivă față de educație, natură, cunoaștere, societate, valori locale.

Curiozitate pentru explorarea naturii, a forțelor care pot periclita viața, din imediata vecinătate a localității

Respectul pentru diversitatea naturală și umană cât și pentru trecutul și prezentul orașului natal.

Conservarea și ocrotirea mediului de viață din orizontul local.

Formarea identității locale, care să completeze identitatea națională și europeană.

Modalități de evaluare

Evaluarea rezultatelor instruirii are o importanță deosebită, atât în orele de geografie, cât și pentru activitatea ulterioară, profesională. Pentru evaluarea unităților de învățare se folosesc teste, cu durată variată, de la 10-15 minute la 45-50 de minute. În cadrul testelor se vor folosi itemi variați, adecvați competențelor și deprinderilor ce vor fi evaluate. Testele trebuie să fie elaborate clar, concis, să corespundă particularităților de vârstă și intelectuale ale elevilor.

Pe parcursul orelor se poate folosi evaluarea orală, prin întrebări care să stimuleze capacitatea de analiză și sinteză și nu memorarea și capacitatea de reproducere. Ca forme de evaluare care stimulează activitatea independentă a elevilor, cooperarea și investigarea, se pot folosi proiectele, portofoliile și studiile de caz.

Sugestii metodologice

Această programă este o alternativă pentru profesorii sau managerii unităților de învățământ care își doresc pentru elevii lor o pregătire bazată pe cunoașterea și aprofundarea valorilor locale. Activitățile de învățare trebuie să urmărească:

Utilizarea metodelor aplicative și interactive și transformarea elevului în coparticipant la propria instruire, educație și formare.

Desfășurarea activităților de învățare bazate pe contribuția individuală a elevului (documentarea din diferite surse de informare, observarea directă sau indirectă, exercițiul, experimentul, investigarea etc.)

Asumarea unor obiective care să corespundă cu nevoia de cunoaștere a orizontului local.

Exersarea lucrului în echipă, a cooperării și îndeplinirii unor sarcini și roluri specifice în grupuri de lucru, realizarea unor lucrări independente/studii de caz/proiecte.

Realizarea unui proces educațional diferențiat, personalizat, cu conținuturi ce corespund realității locale.

Identificarea soluțiilor de rezolvare a unor situații-problemă.

Elementele informaționale și conținuturile trebuie să fie raportate permanent la un suport cartografic corespunzător orizontului local.

V.2.2 Planificarea calendaristică a opționalului – elemente teoretice

Programa școlară de geografie (curriculum scris sau oficial) este un document oficial care redă sintetic conținuturile învățământului pe ani școlari sau pe cicluri de învățământ. Programa școlară are o componentă generală, valabilă pentru toate ariile curriculare și una particularizată unei arii curriculare (Dulamă, M.E. 2000, pag. 29)

Pentru clasele V-XII, în programa școlară, pentru planificări și proiectări se utilizează termenul de competență: competențe generale-urmărite pentru un ciclu de învățământ și competențe specifice-pentru fiecare an de studiu.

Competențele sunt ansambluri de cunoștințe și deprinderi dobândite prin învățare. Ele permit identificarea și rezolvarea unor probleme caracteristice unui anumit domeniu.

Competențele generale, definite pe fiecare obiect de studiu, se formează pe durata mai multor ani de studiu. Au un grad ridicat de generalitate și complexitate.

Competențele specifice și conținuturile reprezintă componenta fundamentală a programei școlare. Competențele specifice se formează pe parcursul unui an școlar, sunt derivate din competențele generale. Lor li se asociază, în programa școlară, unitățile de conținut.

Planificarea anuală pornește de la analiza programei pentru a înțelege corect contextul de instruire.

Pentru realizarea planificărilor (anuală, semestrială) se recomandă următoarele etape:

1. Lectura atentă a programei școlare

2. Asocierea dintre competențele specifice și conținuturi

3. Distribuirea conținuturilor pe unități de învățare

4. Stabilirea succesiunii de parcurgere a unităților de învățare. Unele unități pot fi studiate și în altă ordine, cu condiția formării competențelor enunțate.

5. Stabilirea resurselor de timp pentru fiecare unitate de învățare. Acestea sunt diferite în funcție de profesor, structura anului școlar și dau un caracter personalizat planificărilor.

V.2.3 Planificarea calendaristică – aplicații practice

Planificarea anuală pentru anul școlar 2019-2020

Planificarea semestrială

Semestrul I – 15 săptămâni

9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019

Semestrul al II-lea – 19 săptămâni

13 ianuarie 2020 – 13 iunie 2020

Planificarea unităților de învățare

1. Introducere în studiul opționalului: S1

2. Cadrul natural: S2 – S10

3. Geografia populației și așezărilor omenești: S11 – S26

4. Geografia economică a orizontului local: S27-S31

5. Evaluare finală: S32-S34

V.3 Forme și moduri de organizare a activității de învățare

Procesul de învățământ, ca activitate ce are ca scop realizarea unor obiective, presupune o bună organizare. Modul de organizare este un ansamblu de metode, mijloace, conținuturi și resurse ce contribuie la anumite situații de învățare.

Dintre modurile de organizare a procesului de învățământ, s-a remarcat organizarea pe clase și lecții. Eficiența acestui mod de organizare are ceea mai mare răspândire și vizează realizarea sarcinilor școlii.

Forma de organizare și desfășurare a activității didactice reprezintă modul de lucru în care se realizează prestația binomului profesor-elev (M. Ionescu, I. Radu, 1995). Relația profesor-elev este reprezentată în desfășurarea activității de învățare prin trei forme de organizare a activității:

● organizarea frontală, bazată pe metoda expunerii și a conversației, iar sarcinile de lucru, timpul, instrumentele sunt comune. Deosebirile sunt determinate de natura interogațiilor de control.

● organizarea individuală evidențiază interesul elevilor pentru învățare, folosindu-se strategii de diferențiere și individualizare.

● organizarea grupată se referă la ordonarea elevilor pe echipe, în funcție de anumite caracteristici: capacități, interese, rezultate ale învățării, formându-se grupuri omogene și grupuri eterogene.

În funcție de aceste moduri de organizare, se pot desfășura următoarele tipuri de activități:

● frontale: lecția, seminarul, activitatea în cabinetul de geografie / terenul geografic, vizita, excursia, drumeția.

● individuale: munca independentă, studiul individual, rezolvarea temelor, lucrări scrise sau practice, lucrări practice în teren, studiul în bibliotecă, pregătirea pentru concursuri și examene

● de grup dirijate: meditații, concursuri, consultații, cercuri de elevi, sesiuni de comunicări și referate etc. (Ilinca N., 2008, pag. 105-106).

În funcție de locul desfășurării activității, același autor, M. Ionescu (1995, pag. 229) propune o clasificare a formelor de organizare a activității didactice complementare lecției:

● activități desfășurate în școală, în afara clasei:

– organizate de comunitatea didactică a școlii: consultații, meditații, cercuri, șezători, jocuri și concursuri școlare, serbări școlare, cenacluri, întâlniri cu personalități ale culturii, științei etc.

– organizate de alte instituții cu funcție educativă: activități de educație rutieră, sanitară, spectacole etc.

● activități extrașcolare:

– organizate de comunitatea didactică a școlii: excursii și vizite didactice, vizionări de spectacole, filme tematice etc.

– organizate de alte instituții: tabere naționale / județene de documentare și creație, emisiuni radio și TV etc.

Lecția este forma principală de organizare a procesului de învățământ, este modalitatea prin care sunt îndeplinite obiectivele educaționale ale unei teme din programă într-o anumită perioadă de timp.

Lecția poate fi definită ca o “microstructură pedagogică ce reunește totalitatea acțiunilor și a mijloacelor implicate în procesul de instruire la o oră școlară”.

Lecția trebuie privită ca un microsistem pedagogic ce redă imaginea procesului de învățământ ca macrostructură pedagogică. Componentele, caracteristicile și concepția care fundamentează procesul de învățământ se regăsesc, toate, la nivelul lecției (Cerghit I., 1983, pag. 14).

În spiritul acestei concepții sistemice asupra lecției, I. Cerghit propune un model tridimensional al variabilelor lecției, identificând:

1. dimensiunea funcțională: orice lecție presupune un scop și obiective bine determinate.

2. dimensiunea structurală: orice lecție angajează resurse umane, materiale și de conținut, presupune selectarea unor metode și mijloace de învățământ, se realizează într-un timp determinat și într-un mediu pedagogic.

3. dimensiunea operațională: vizează desfășurarea lecției cu strategii și procese specifice și evaluarea cu funcție de optimizare.

Lecțiile se grupează în categorii (tipuri) în funcție de obiectivul didactic fundamental (factor constant), iar în funcție de factorii variabili constituie variante în interiorul fiecărei categorii.

Varianta de lecție reprezintă “structura concretă a unei lecții impusă, pe de o parte de tipul căruia îi aparține, iar pe de altă parte, de factorii variabili ce intervin”.

Cucoș C. propune următoarele tipuri de lecții (2009, pag. 479-482):

● Lecția mixtă, cea mai frecvent întâlnită în practica educativă datorită diverselor activități implicate.

● Lecția de comunicare / însușire de noi cunoștințe, cu mai multe variante:

– lecția introductivă

– lecția de tip prelegere

– lecția seminar

– lecția programată

● Lecția de formare de priceperi și deprinderi, cu următoarele variante:

– lecția de formare de deprinderi de activitate intelectuală

– lecția de formare a unor deprinderi motrice

– lecția de formare a unor deprinderi tehnice

– lecția cu caracter practic (aplicativ)

– lecția de laborator

– lecția-excursie.

● Lecția de fixare și sistematizare, vizează consolidarea cunoștințelor, aprofundarea lor și completarea unor lacune:

– lecția de repetare curentă

– lecția de recapitulare pe baza unui plan

– lecția de sinteză.

● Lecția de verificare și apreciere a rezultatelor școlare, cu variantele:

– lecția de evaluare orală

– lecția de evaluare prin lucrări scrise

– lecția de evaluare prin lucrări practice

– lecția de evaluare cu ajutorul programelor computerizate.

Cu excepția acestor tipuri de lecții, în cazul geografiei există și alte forme și modalități de organizare a activității didactice (Dulamă, M.E., 2000, pag 110-120):

1. Consultațiile didactice ( lat. Consultation-consfătuire, consiliere, sfat) sunt activități didactice facultative, organizate în afara orelor de curs, de către profesor, cu scopul corectării greșelilor, completării lacunelor, lămuririi unor cunoștințe teoretice sau aplicative mai dificile.

2. Meditațiile (lat. Meditatio-pregătire suplimentară a lecțiilor cu profesorul) sunt activități didactice organizate în afara orelor din orar, de către profesor, din inițiativă proprie sau ca răspuns la solicitarea elevilor, cu scopul pregătirii suplimentare, în special a elevilor cu dificultăți la învățătură.

3. Cercul de geografie cuprinde un grup de elevi care desfășoară, sub îndrumarea profesorului, activități cu conținut geografic, în afara orelor de curs, pe o perioadă îndelungată de timp.

Activitățile didactice extrașcolare specifice geografiei sunt organizate într-un cadru instituționalizat din afara sistemului de învățământ fie de colectivul didactic al școlii, fie de alte instituții: teatre, case de cultură, cluburi ale copiilor, organizații nonguvernamentale, organizații sportive, tabere, muzee. Cadrul de desfășurare al activităților didactice influențează eficiența instructiv-educativă a acestora. În mediul extrașcolar se organizează: activități de club, activități în cercuri tehnice, activități în biblioteci, activități în muzee, vizionări de spectacole sau filme documentare, realizarea de emisiuni radio sau de televiziune, vizite, excursii, drumeții, concursuri, jocuri, întâlniri cu oameni de știință.

Expediția geografică școlară este o călătorie de studii și cercetare, cu o durată de 10-14 zile, care este efectuată de către elevii cu pasiune pentru geografie, coordonați de un profesor, în afara localității de domiciliu. Cazarea se face adesea în corturi, masa este pregătită de către participanți, sunt cercetate fenomene și procese naturale sau antropice dintr-un anumit spațiu.

Tabăra școlară constituie un spațiu amenajat pentru cazarea, relaxarea, instruirea elevilor, în serii de 10-14 zile. Elevii sunt organizați în grupuri și coordonați de către un profesor.

Vizita geografică este o deplasare scurtă de cel mult o zi care oferă posibilitatea revenirii acasă în aceeași zi și care are ca scop cunoașterea unui singur obiectiv, de obicei antropic: o localitate, o întreprindere, o fermă agricolă, o exploatare forestieră, un șantier de construcții, o stațiune de cercetare, o stație de epurare a apei, o stație meteorologică, o stație hidrologică, un observator astronomic, un planetariu, o grădină botanică, o grădină zoologică, diferite muzee, un șantier arheologic, cetăți, castele, o bibliotecă, universități etc.

Drumeția este o deplasare cu o durată scurtă, de cel mult o zi, pe distanțe mici, fără mijloace de transport și care are ca scop recreerea și refacerea fizico-psihică în cadrul natural.

Excursia este principala activitate didactică extrașcolară cu conținut geografic. Este o călătorie cu durată de cel puțin o zi, în afara localității de reședință, cu un mijloc de transport și care are ca scop recreerea și refacerea fizico-psihică a persoanelor, culegerea informațiilor prin observare directă, cunoașterea mediului etc.

Proiectarea și desfășurarea unei lecții presupune derularea unor etape sau secvențe, derulate într-o anumită ordine. După Gagné și Briggs (1977, pag. 138-148), aceste etape ar putea fi ordonate astfel:

1. Captarea atenției elevilor – profesorul trebuie să motiveze elevul printr-un element nou.

2. Informarea elevilor cu privire la obiectivele de atins – profesorul le comunică elevilor, în mod accesibil, performanțele ce trebuie atinse în cadrul lecției.

3. Reactualizarea elementelor învățate anterior – prin reamintirea unor date, profesorul creează baza pentru noi experiențe de învățare.

4. Prezentarea elementelor specifice de conținut, așa încât să stimuleze învățarea.

5. Dirijarea învățării – profesorul îndrumă și antrenează elevul în activitățile de învățare pentru a atinge performanțele așteptate.

6. Obținerea performanței – elevul demonstrează că a atins performanța vizată de profesor.

7. Asigurarea feedback-ului (conexiunii inverse), prin care se confirmă sau infirmă corectitudinea performanței. Dacă se infirmă, este nevoie de corectare.

8. Evaluarea performanței – profesorul măsoară și apreciază prin note, performanțele obținute de elevi.

9. Asigurarea retenției și a transferului – profesorul încearcă să fixeze și să consolideze cunoștințele predate prin aplicații și exerciții.

V.4 Strategii didactice utilizate în predarea-învățarea geografiei

Strategia reprezintă ansamblul de resurse și metode planificate și organizate de către profesor așa încât să realizeze obiectivele propuse. Strategia este un mod de abordare a învățării și predării, de combinare și organizare optimă a metodelor și mijloacelor utilizate, precum și a formelor de grupare a elevilor, în vederea realizării obiectivelor propuse (I. Cerghit, 1993).

Pedagogul Miron Ionescu consideră că strategia didactică este “un ansamblu de forme, metode, mijloace tehnice, procedee și principii de organizare cu ajutorul cărora se vehiculează conținuturi în scopul realizării obiectivelor propuse”.

Ioan Nicola definește strategia didactică ca un ansamblu de procedee prin care se evidențiază colaborarea dintre profesori și elevi în vederea predării și învățării unui volum de informații, a formării unor priceperi și deprinderi, a dezvăluirii personalității umane (Nicola I., 1996, pag.37).

Strategiile didactice propun selecționarea, organizarea metodelor, tehnicilor și mijloacelor de învățare, precum și aplicarea lor cu scopul atingerii obiectivelor propuse.

Pentru elaborarea unei strategii, profesorul trebuie să ia în calcul:

Tipul de demers / reționament (inductive, deductiv)

Tipuri de metode (active, expositive, interogative)

Tehnicile folosite

Mijloacele și materialele didactice

Modul de organizare al elevilor: individual, frontal, grupat

Nivelul de performanță al elevilor

Dulamă Maria Eliza clasifică strategiile de predare-învățare-evaluare, astfel:

1. După gradul de generalizare:

– strategii generale

– strategii particulare

2. După caracterul lor:

– strategii de rutină

– strategi bazate pe sisteme de deprinderi

– strategii creative, inovatoare

3. După natura activității:

– strategii cognitive

– strategii acționale

– strategii afectiv-emoționale

4. După raționamentul implicat:

– strategii inductive

– strategii deductive

– strategii analogice

– strategii transductive

– strategii mixte

5. După gradul de dirijare externă a învățării:

– strategii programate (de învățare dirijată direct sau indirect)

– strategii parțial programate (învățare semiindependentă)

– strategii neprogramate (învățare independentă)

6. După demersul construirii cunoștințelor:

– strategii imitative

– strategii analitice

– strategii exploratorii

– strategii explicative

– strategii algoritmice

– strategii euristice

– strategii creative

– strategii ludice

– strategii experimentale

– strategii interactive

– strategii rezolutive

– strategii predictive

– strategii introspective

– strategii programate

7. După gradul de dirijare al învățării:

– strategii algoritmice, cu dirijare a învățării

– strategii euristice, cu caracter nedirijat al învățării

8. După modul de organizare al elevilor:

– strategii individuale

– strategii de grup

– strategii frontale

– strategii mixte

9. După sursa impulsului activității:

– strategii externe, când stimularea este externă (profesor)

– strategii interne, când stimularea este internă (propria persoană).

Strategia didactică nu trebuie confundată cu metoda sau metodologia didactică, deoarece metoda dirijează o activitate de predare-învățare-evaluare, iar strategia, întregul proces de instruire.

V.4.1 Metodele de predare-învățare

Termenul de metodă derivă etimologic din cuvintele grecești odos (cale) și metha (spre, către) și semnifică calea sau drumul spre … În știință, metodele de cercetare sunt căi spre elaborarea informațiilor, strategiilor, principiilor, legilor, paradigmelor, teoriilor noi, iar în învățământ metodele didactice sunt căi pentru prezentarea și dobândirea cunoștințelor cunoscute deja în știință și pentru formarea capacităților proiectate prin obiective.

Metoda didactică este un plan de acțiune transpus într-un ansamblu de operații mintale și practice al binomului educațional prin care elevii dobândesc cunoștințe, priceperi, deprinderi, capacități, atitudini. Ea este o înlănțuire particulară de evenimente de învățământ care activează procesele mentale susceptibile să determine achiziția de cunoștințe, atitudini și competențe.

Metoda didactică este: un mod de a acționa practic, planificat și sistematic; un mod de organizare a condițiilor externe ale învățării; un mod de transpunere a intențiilor profesorului în sarcini de efectuat, o cale de învățare realizată de către elev (Dulamă, M.E., 2000, pag. 45).

Metoda este un ansamblu organizat de procedee destinate realizării practice a operațiilor care conduc la realizarea obiectivelor propuse. Prin urmare, metoda didactică înseamnă mijloacele de activitate interdependentă a profesorului și a elevilor, o modalitate de acțiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii dobândesc și aprofundează cunoștințe, își formează și dezvoltă priceperi și deprinderi, abilități intelectuale și practice, capacități, competențe, aptitudini, atitudini etc. în cursul procedeului didactic.

Procedeul reprezintă o tehnică mai limitată de acțiune, un detaliu sau o componentă a metodei. Astfel, metoda poate definită ca un ansamblu organizat de procedee. Între ele relațiile sunt dinamice, așa încât metoda poate deveni procedeu în cadrul altei metode, în timp ce procedeul poate fi avansat la metodă.

Ansamblul metodelor de predare și învățare utilizate formează metodologia procesului de învățământ. Metodologia didactică studiază natura, funcțiile, locul și clasificarea metodelor, principiile și regulile care stau la baza utilizării lor optime. Metodologia are un caracter dinamic, se caracterizează prin flexibilitate, suplețe, deschidere la înnoire, preocupare de aliniere la cerințele actuale ale învățământului (Ilinca N., 2008, pag. 43-44).

Metodele didactice dețin mai multe funcții, cu caracter general sau particular. Cele cu caracter general sunt:

funcția cognitivă, constituie o cale de cercetare și cunoaștere a realității sau a conținutului științei.

funcția formativ-educativă, constituie o cale de formare și exersare a capacităților intelectuale, de formare a deprinderilor, de influențare și modelare a atitudinilor, opiniilor, convingerilor, sentimentelor, calităților morale etc.

funcția operațională (instrumentală), ca intermediar între elev și conținutul ce se studiază, între obiective și rezultate, antrenează individul într-o tehnică de execuție.

funcția normativă, prin faptul că profesorul dirijează, corectează și reglează acțiunea, arătând cum se procedează așa încât să se obțină cele mai bune rezultate.

funcția motivațională stimulează curiozitatea, trezește interesul și dorința de cunoaștere și acțiune, activează intelectul elevilor.

funcția de optimizare a acțiunii prin faptul că indică cum să se procedeze în predare, învățare și evaluare pentru a se obține cele mai bune rezultate.

Funcțiile particulare (specifice) sunt proprii fiecărei metode în parte (Cerghit, I., 1999).

Clasificarea metodelor de instruire ce se pot utiliza în predarea-învățarea geografiei constituie o adevărată controversă, deoarece în situațiile reale, caracteristicile acestora se modifică determinând alunecarea spre o altă categorie.

În funcție de izvorul cunoașterii sau învățării școlare, care vizează experiența social-istorică, experiența individuală, experiența dobândită prin acțiune practică, metodele de instruire sunt grupate (Ionescu M., Radu I., 2001) în:

1. Metode de transmitere și însușire a cunoștințelor:

Metode de comunicare orală:

Expositive: povestirea, descrierea, explicația, instructajul.

Conversative: conversația, conversația euristică, discuția colectivă, problematizarea.

Metode de comunicare scrisă (de muncă cu manualul):

Lectura explicativă

Lectura independentă.

2. Metode de explorare și descoperire:

Metode de explorare directă a obiectelor și fenomenelor geografice: observarea sistematică și independentă, experimentul, învățarea prin descoperire, studiul de caz.

Metode de explorare indirect, prin intermediul substitutelor realității: demonstrația, modelarea, algoritmizarea.

Instruirea programată.

3. Metode bazate pe acțiune:

Metode de învățare prin acțiune reală: exerciții, lucrări practice

Metode de învățare prin acțiune fictivă (simulată): jocuri didactice.

În funcție de registrul în care se operează, Ionescu M. și Radu I. (2001), au inclus metodele în:

Registrul simbolic: instruire asistată de calculator, algoritmizarea, modelarea logico-matematică, exercițiul, statistica, analiza structurală.

Registrul figural: descrierea, demonstrația, învățarea prin film, observarea.

Registrul acțional: experimentarea, lecturarea, lucrul cu manualul, documentarea, investigarea, informarea, proiectarea, modelarea, jocul didactic, lucrările în laborator, în natură și pe terenul geografic, experimentul, ancheta, referatul, monografierea, analiza textelor, comunicarea științifică.

Registrul verbal: prelegerea, conversația, dezbaterea, discuția liberă sau dirijată, povestirea, descrierea, explicația, problematizarea, descoperirea.

I. Bontaș (1994) propune clasificarea metodelor în:

Metode clasice (tradiționale): expunerea, conversația, demonstrația, lectura, exercițiul.

Metode moderne: descoperirea, problematizarea, modelarea, studiul de caz, simularea etc.

V.4.2 Aplicarea metodelor didactice moderne în predarea geografiei

Tehnici de evocare a cunoștințelor și experiențelor anterioare

În procesele de gândire, în mintea omului se formează o structură cognitivă (bază de cunoștințe), un ansamblu de cunoștințe declarative, cunoștințe procedurale, cunoștințe atitudinale, competențe și valori relaționate între ele. Constituirea cestor structuri cognitive este un proces care se derulează pe durata întregii vieți, astfel că interesant e cum anume se poate constitui cadrul de învățare într-o lecție pentru a ușura reprezentarea informațiilor receptate din mediul extern și formarea unui sistem de cunoștințe ordonate și operaționale (Dulamă, M.E., 2002, pag. 45).

Pentru a învăța o informație nouă și pentru a deveni conștientă, omul are nevoie să realizeze legătura dintre ceea ce este nou și ceea ce simte, înțelege, știe cu ceea ce știe deja. Această legătură se realizează prin evocare, adică amintirea, actualizarea cunoștințelor, înaintea oricărei lecții noi, prin strategii, metode, tehnici și procedee moderne sau tradiționale.

În lecțiile tradiționale, cea mai utilizată metodă pentru actualizarea cunoștințelor era conversația, în momentul numit trecerea la lecția nouă, între verificarea cunoștințelor din lecția trecută și dobândirea celor noi.

Pentru îmbunătățirea procesului de activare a cunoștințelor anterioare, în momentul evocării se utilizează tehnici ca: brainstorming, scrierea liberă, ciorchinele, termeni dați în avans, etc. Folosirea acestor tehnici are avantaje:

● îi obligă pe elevi să-și actualizeze cunoștințele despre subiectul propus, cunoștințe prezentate de către fiecare elev în scris sau verbal unui coleg sau unui grup.

● folosește resurse de timp mici

● cunoștințele anterioare sunt organizate într-o formă nouă.

Brainstorming-ul este cea mai simplă, cea mai eficientă și cea mai utilizată tehnică de stimulare a creativității și a ideilor noi într-un grup. Brainstorming provine din cuvintele englezești brain = creier, storm = furtună și înseamnă furtună în creier, adică mai multe idei spontane, un asalt de idei, o stare de imaginație intensă.

La început, participanții emit idei simple, dar într-o fază ulterioară ideile sunt viabile, ca urmare a asocierii cunoștințelor tuturor. Ideile fiecăruia dintre participanți sunt combinate, asociate și îmbunătățite, rezultând idei valoroase.

Există mai multe moduri de organizare a elevilor, profesorul având rolul de lider. Acesta propune un subiect iar unul sau mai mulți elevi consemnează ideile noi. Clasa poate fi împărțită și pe grupuri, fiecare cu câte un lider și un secretar.

Brainstorming-ul are mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Care sunt activitățile economice care influențează calitatea mediului în orașul Ștefănești? Precizați măsurile care pot fi aplicate pentru creșterea calității vieții în mediul urban. Pentru stimularea producției de idei, elevii pot fi ajutați prin încurajări, adresare de întrebări, formulare de idei. Astfel profesorul îi ajută să depășească blocajele emoționale și să le crească încrederea în forțele proprii.

● Comunicarea regulilor. Scopul este amintirea sau emiterea a cât mai multor idei, așa că trebuie respectate următoarele reguli:

– lăsați imaginația să lucreze nestingherită, pentru a produce mai multe idei

– preluați ideile celorlalți, completați-le și reformulați-le.

– nu există idei greșite sau absurde, fiecare are dreptul la opinia personală

– fiecare ascultă și respectă părerile celorlalți

– scrieți toate ideile, inclusiv cele provocatoare, șocante, caraghioase, nerelevante.

● Activitate frontală de prezentare a ideilor. Se prezintă clasei doar ideile originale, pentru a nu pierde mult timp.

● Evaluarea ideilor produse de brainstorming. După prezentarea ideilor, fiecare are dreptul să comenteze, iar ideile emise vor fi ordonate în funcție de anumite criterii. În acest mod, profesorul și elevii află: ideile celor care învață referitoare la un subiect, soluțiile la o situație-problemă, păreri despre o experiență comună.

Elevii învață diverse comportamente: ascultarea cu atenție și respect a celorlalți, comunicarea calmă și fără teamă a ideilor proprii. Devin mai curajoși, au mai multă încredere în sine, învață să colaboreze, să emită păreri, să compare informații, să argumenteze și contraargumenteze, să decidă etc.

Ca orice altă metodă, brainstorming-ul are niște limite: este doar o etapă a procesului de rezolvare creativă a unei probleme și nu înlocuiește cercetarea clasica, soluțiile propuse nu pot fi aplicate mereu, dacă nu este gestionat corect poate deveni plictisitor și obositor.

Tehnica hârtiei de un minut îi determină pe elevi să se concentreze pentru a răspunde la o întrebare sau pentru a-și aminti cunoștințe acumulate anterior.

Exemplu: Timp de un minut, fiecare elev să scrie pe o foaie de hârtie un răspuns la întrebarea: Care sunt consecințele migrațiilor externe asupra populației orașului Ștefănești?

Această tehnică îi determină pe elevi să caute rapid un răspuns scurt la o întrebare și să-l scrie într-o formă simplă. Este importantă deoarece confruntă elevii cu problema și îi determină să formuleze opinii personale, motivându-i să învețe.

Scrierea liberă este o strategie ce implică activitatea de exprimare în scris gândurilor/ideilor despre un subiect cu scopul de a gândi și a învăța. Influențează gândirea, formularea de raționamente, rezolvarea de probleme, reflecția și creația.

De obicei, scrierea este utilizată ca instrument de evaluare sau pentru testarea capacității de exprimare a unor idei sau cunoștințe. Cititorul este profesorul, el evaluează lucrările, corectează, acordă o notă și înapoiază lucrarea după o perioadă de timp. Elevii primesc un feedback slab și din aceste motive, scrisul este de obicei o obligație, nu o plăcere de a se exprima și primi aprecieri.

Pentru folosirea scrisului ca instrument de exprimare a gândurilor, este necesară modificarea percepției negative față de scris a elevilor, prin schimbarea atitudinii profesorului față de scris. Astfel, ideal este să li se acorde elevilor libertatea de a scrie despre un subiect ales de ei, iar textul să fie citit de un public interesat de subiectul respectiv. Deoarece în lecțiile de geografie subiectele sunt unice pentru toți elevii, factorul motivant vine din libertatea de a citi în fața colegilor ce au scris.

Scrierea liberă poate fi folosită atât în etapa de evocare a cunoștințelor, cât și în cea de reflecție și cuprinde următoarele etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Scrieți fiecare, timp de două minute, tot ce știți despre comunitatea rromilor din orașul Ștefănești.

● Activitate individuală

● Activitate în perechi: Timp de trei minute citiți colegului de bancă ce ați scris, ascultați ce a scris el și discutați.

● Activitate frontală: Un elev citește ce a scris sau evidențiază lucrurile de care este mai puțin sigur.

Este important ca elevii să scrie tot ce le vine în minte despre subiectul respectiv, corect sau greșit. Prin această scriere ei se gândesc la ceea ce știu sau cred ei că știu despre subiect, iar cunoștințele ies la suprafață și pot fi completate, corectate, comparate cu ale celorlalți și reorganizate.

Activitatea de scriere liberă poate fi urmată de un moment de revizuire în care elevii sunt solicitați să extragă ideile cele mai interesante pe care le-au notat și care pot constitui punctul de plecare pentru un eseu (Dulamă, M.E., 2002, pag. 52-53).

Lanțul ideilor este o tehnică orală frontală (Dulamă, M.E., 2002, pag. 54). Fiecare elev, în ordinea locurilor din clasă, enunță câte o idee despre subiectul propus. După evaluarea ideilor, sunt scrise pe tablă și în caiete.

● Comunicarea sarcinii de lucru: Fiecare dintre voi va spune, pe rând, câte o idee despre activitățile tradițiile și obiceiurile de iarnă ale locuitorilor din orașul natal.

Această tehnică are avantajul că îi obligă pe toți elevii să spună câte o idee fără a se repeta ideile enunțate anterior. Dacă există situații reale în care elevii nu mai au nici o idee nouă, atunci au dreptul de a nu mai spune nimic.

Copacul ideilor este un organizator grafic în care cuvântul cheie este scris într-un dreptunghi situat la baza foii, în partea centrală. De la el se ramifică spre partea superioară, asemenea crengilor unui copac, toate cunoștințele enunțate de elevi. Poate fi completat individual, pe grupe sau frontal. Dacă este completat într-un grup, foaia trece de la un membru la celălalt, fiecare elev având posibilitatea să citească ce au scris colegii lui.

Tehnica este avantajoasă deoarece propune elevilor o nouă formă de organizare a cunoștințelor sau a informațiilor noi.

● Comunicarea sarcinii de lucru: Completați copacul ideilor cu toate tipurile de precipitații despre care știți că se formează în regiunea localității natale.

Tehnica termeni-cheie în avans își propune să actualizeze unele concepte cunoscute sau învățate deja de către elevi, să stabilească legături între acești termeni, să explice un proces științific prezentat într-un text ce urmează a fi citit, cu atenție asupra termenilor inițiali, utilizați pentru înțelegerea conținutului lecției.

Profesorul alege patru-cinci concepte-cheie din textul ce va fi studiat și le scrie pe tablă. Tehnica are mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Scrieți în caiete cei cinci termeni pe care i-am scris pe tablă: scăderea numărului populației, migrații, lipsa locurilor de muncă, valori scăzute ale natalității. Timp de două minute stabiliți ce relație există între ele.

● Activitate în perechi: Elevii stabilesc ce relație există între termenii dați.

● Citirea textului și compararea cu relația identificată: Citiți textul de pe fișa de lucru, identificați termenii scriși pe tablă și relația dintre ei. Comparați relația existentă în text cu cea presupusă de către voi înainte de a citi textul.

Lipsa locurilor de muncă→migrații→scăderea numărului populației→valori scăzute ale natalității.

Tehnica este avantajoasă pentru că-i determină pe elevi să reflecteze la conținutul ce urmează a fi studiat și permite compararea ideilor personale cu cele reale.

Graffiti este un organizator grafic ce poate fi folosit în activitățile desfășurate pe grupuri. Fiecare grup primește câte o întrebare.

● Comunicarea sarcinii de lucru: Observați cele trei foi mari așezate pe mese separate, pe fiecare fiind scrisă câte o întrebare. Citiți fiecare ce au răspuns colegii voștri, apoi scrieți câte un răspuns.

● Timp de lucru: Elevii se plimbă prin clasă, citesc și răspund la întrebări. Prin această tehnică, elevii pot citi răspunsurile colegilor, răspund la întrebări și compară răspunsurile, pot face corectări și completări.

1. Care sunt activitățile economice specifice unei localități urbane?

2. Care din activitățile economice se desfășoară în orașul Ștefănești?

3. Caracterizați fiecare activitate economică ce se desfășoară în orașul nostru.

Testul este de asemenea, un instrument folosit pentru evocare. Aplicat la începutul lecției, are avantajul că fiecare elev își autoevaluează cunoștințele, iar profesorul are dovada cunoștințelor deținute de elevi. Dezavantajul aplicării testelor este că se pierde mult timp, iar aplicarea lor în fiecare lecție este monotonă pentru elevi.

Strategii și tehnici de realizare a sensului bazate pe studiul individual și scriere

Toate metodele moderne de structurare a lecției prevăd momente de activitate individuală a elevilor în care își evocă cunoștințele și experiențele anterioare, se confruntă cu noi informații cărora le conferă sensuri și le reorganizează în forme diferite pentru a le integra în sistemele mentale proprii .

Integrarea în lecție a unor situații de învățare sau de evaluare individuală este necesară deoarece îi implică pe elevi în rezolvare și prezentarea ideilor, soluțiilor sau opiniilor personale unui coleg, unui grup sau profesorului, ceea ce presupune o abordare și o evaluare din mai multe perspective.

Strategiile și tehnicile de studiu individual și scriere sunt importante pentru că înlesnesc dezvoltarea autonomiei elevilor, îi ajută să-și identifice nevoile și interesele, să fixeze scopuri și obiective personale, să ierarhizeze prioritățile, să proiecteze, să organizeze, să monitorizeze și să dirijeze propria învățare. Prin aceste strategii elevii învață să învețe, manifestă inițiative, se angajează în activitate cu tot potențialul fizic, intelectual, volitiv și afectiv.

Elevilor li se dau sarcini variate, orientate spre asimilarea de cunoștințe, punerea lor în practică și manifestarea unor comportamente și atitudini, ca părți componente ale competențelor (Dulamă, M.E., 2002, pag. 59).

Interogarea reciprocă sau în perechi este o tehnică folosită pentru înțelegerea unui text cu ajutorul întrebărilor. Scopul întrebărilor este ca elevul care întreabă să-și clarifice anumite aspecte, dar și de evaluare a înțelegerii textului de către colegul său. Etapele tehnicii sunt:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Citiți textul din manual și timp de cinci minute scrieți în caiete cât mai multe întrebări pe baza acestuia.

● Activitate individuală: Elevii citesc textul și formulează întrebările.

● Schimbarea caietelor: Schimbați caietul cu colegul de bancă și răspundeți în scris la întrebările formulate de el.

Elevii pot fi solicitați să formuleze întrebări de diferite tipuri, în funcție de obiectivele lecției. Interogarea reciprocă poate fi folosită în realizarea sensului unui text, în recapitularea cunoștințelor sau în evaluarea acestora.

Fișele de studiu reprezintă un produs în care se consemnează sintetic, rezumativ, cu comentarii personale rezultatele lecturii unei lucrări. Fișa de studiu cuprinde:

titlul lucrării

domeniul temei abordate

elementele de reper care permit orientarea rapidă pe fișă

rezumări concise

citate

reflecții și opinii personale

trimiteri bibliografice

probleme care impun consultarea altor surse de informare.

Fișele de studiu au grad mai mare de prelucrare, sistematizare și concentrare a textului decât conspectele. Spre deosebire de conspecte, fișele sunt realizate pe fiecare sursă bibliografică în parte.

Fișele de studiu sunt folosite pentru realizarea referatelor, conspectelor, proiectelor, articolelor sau lucrărilor științifice, pentru recapitularea unor informații etc.

Tezele reprezintă o formă concentrată, sub formă de enunțuri, a conținutului unui text, compuse din formulări sintetice ale ideilor de bază. Cuprind idei esențiale, principii, ipoteze de lucru și conceptele pe care le dezvoltă autorul în lucrare.

Tezele cuprind un număr mic de propoziții concentrate, pentru extragerea cărora se citește textul de trei ori. Formularea lor se realizează în stil propriu, concis, clar, folosindu-se enunțuri afirmative și interogative.

Tezele se păstrează în dosare speciale pentru fiecare disciplină și sunt folositoare în recapitularea pentru examene sau lucrări scrise.

Conspectul reprezintă o formă amplă, rezumativă a activității de lectură științifică a unor surse bibliografice, ce oferă o viziune de ansamblu asupra materialului parcurs, cu evidențierea contribuției originale a autorului și cuprinde judecăți de valoare și opinii personale critice, observații, completări, dezvoltări de idei, trimiteri referențiale (Dulamă, M.E., 2002, pag. 75-77).

Conspectul se elaborează după cel puțin trei lecturi obligatorii a materialului: lectura de familiarizare, lectura de aprofundare și înțelegere, lectura de consemnare.

Realizarea conspectelor de către elevi este importantă deoarece se formează multe capacități intelectuale:

extragerea ideilor esențiale

clasificarea ideilor după anumite criterii

exprimarea concentrată a ideilor

sistematizarea informațiilor

definirea conceptelor

compararea informațiilor

sintetizarea ideilor.

Referatul redă sintetic, în ordine logică, esența unei probleme sau a unor idei din una sau mai multe lucrări apropiate ca temă, punând în evidență contribuția autorilor, incluzând elemente critice și păreri personale despre subiectul abordat.

Prin elaborarea referatelor, elevii învață:

să caute, să selecteze, să prelucreze și să comunice informații

să introducă citate într-un text

să exprime opinii despre diverse informații publicate în lucrările științifice

să argumenteze părerile personale despre un subiect

să ordoneze o bibliografie.

În introducere, subiectul abordat este încadrat într-o tematică mai largă, se motivează alegerea temei, se evidențiază aspectele ce vor fi prezentate, importanța temei alese, metodele de investigație. Introducerea trebuie realizată în așa fel încât să trezească interesul și curiozitatea.

În cuprins sunt dezvoltate ideile esențiale extrase din lucrările citite și cele originale, precizând sursa (autorul, anul apariției lucrării, pagina).

Conținutul este împărțit proporțional în părți, secțiuni, paragrafe. Pentru a atrage atenția asupra valorii unor informații (noțiuni, definiții, concluzii), acestea sunt reliefate grafic. Pentru a reduce monotonia, a sintetiza, a clarifica, a exemplifica, conținutul poate fi ilustrat cu fotografii, grafice, hărți, tabele.

În încheiere se prezintă concluziile referitoare la subiect, se recapitulează ideile principale, se formulează răspunsurile la ipoteze, se indică posibilele direcții de cercetare și câteva idei pentru prognoză.

După prezentarea și discutarea referatului cu elevii, profesorul își prezintă opinia personală, apreciază conținutul, modul de elaborare și susținerea referatului.

Rezumatul este o versiune concentrată, cursivă, în proză sau schematizată, a conținutului textului original. Cuprinde problema, ipoteza de rezolvare, metoda utilizată și concluzia. Nu conține referii faptice, aprecieri critice sau de valoare și variază în funcție de dimensiunile sursei.

Prin elaborarea rezumatelor, elevii învață să prezinte pe scurt conținutul unei lucrări după logica autorului și cuprinzând ideile esențiale. În activitatea didactică, cu excepția rezumării unor lucrări științifice, elevii mai pot rezuma un film documentar, un eveniment văzut la TV sau în realitate, o vizită într-un oraș sau într-o țară (Dulamă, M.E., 2002, pag. 80-81).

Eseul este considerat a fi un gen hibrid de sinteză , filosofic, științific, literar și publicistic. În activitatea didactică, elevii sunt solicitați să-l elaboreze în clasă sau acasă, sub formă structurată sau nestructurată.

Eseul nestructurat este un tip de compunere ce pornește de la un anumit subiect și îi lasă autorului libertatea de selecție și de abordare a ideilor. Exemplu: Prezentați influența mediului natural asupra desfășurării activităților umane în orașul Ștefănești.

Eseul structurat tratează un subiect pornind de la un număr de idei. Autorul este liber să structureze eseul și să ordoneze ideile după cum își dorește.

Elaborarea eseurilor determină formarea unor capacități intelectuale la elevi:

de a exprima ideile simultan într-o formă literară și științifică

de a argumenta afirmațiile

de a susține o afirmație printr-un exemplu

de a înlănțui logic niște idei

de a exprima și susține o opinie pesonală despre un subiect

de a exprima și susține o opinie personală despre un subiect

de a utiliza un limbaj literar și științific.

Exemplu: Caracterizați într-o pagină, orașul Ștefănești, respectând cerințele:

– localitățile vecine

– relieful

– caracteristici ale climei

– hidrografia regiunii

– vegetație, faună și soluri.

Strategii și tehnici de realizare a sensului bazate pe discuție

Metodele moderne de structurare a lecției implică momente de activitate în grupuri mici, alternativ cu cele frontale sau individuale. Activitățile în grupuri mici/perechi determină:

● relații pozitive, profunde, calde între elevi datorită dezvoltării spiritului de echipă

● dezvoltarea abilităților de comunicare

● motivarea intrinsecă, implicare în sarcini, organizarea mai bună a timpului disponibil pentru desfășurarea activităților

● rezultate mai bune atât la nivelul indivizilor cât și la nivelul grupurilor cooperante sau în competiție

● dezvoltarea capacității de evaluare prin compararea capacităților proprii cu ale celorlalți.

Cubul este tehnica prin care un subiect este studiat și prezentat din mai multe perspective. Pe fiecare față a cubului sunt scrise diferite instrucțiuni pe care elevii trebuie să le urmeze în activitate: Descrie! Compară! Asociază! Analizează! Aplică! Argumentează pro și contra!

● Comunicarea sarcinii de lucru: Fiecare din voi aveți în față un cub. Timp de trei minute completați în caiete ceea ce se cere pe fiecare față a cubului. Subiectul este Structura populației în orașul Ștefănești.

1. Descrie modul de structurare a populației orașului natal.

2. Compară structura etnică cu structura confesională.

3. Asociază caracteristicile structurii pe sexe cu cele ale structurii pe grupe de vârstă.

4. Analizează structura socio-economică a populației orașului Ștefănești.

5. Aplică: calculează procentul populației minoritare în cadrul populației totale a orașului.

6. Argumentează pro sau contra: Ponderea populației minoritare este în creștere comparativ cu ponderea populației majoritare.

● Activitate în perechi: Citiți colegului ce ați scris pe prima față, iar el va spune ce i-a plăcut și de ce. Dacă ascultătorul nu a înțeles ce ați scris, va adresa întrebări: De ce ai scris această idee? Ce înțelegi prin asta? Cel de-al doilea elev prezintă ce a scris, iar colegul comentează. Timp de cinci minute discutați ideile scrise pe cele șase fețe ale cubului.

● Activitate frontală: Împărțiți tabla în șase coloane, câte una pentru fiecare față a cubului. Câte un reprezentant din fiecare pereche va scrie în una din coloane ce a scris pe una din fețele cubului.

Creioanele la mijloc. Prin această tehnică, fiecare elev este obligat să aibă același număr de intervenții ca și ceilalți colegi din grup. Are mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Formați grupuri de câte trei elevi. Citiți textul de pe fișă (Vegetația, fauna și solurile localității Ștefănești) și stabiliți zece caracteristici ale învelișului biopedogeografic al localității. Fiecare membru al grupului va spune câte o idee apoi va așeza creionul său în mijlocul mesei. Cel care are creionul în mijlocul mesei nu mai are voie să spună nici o idee până când toate creioanele sunt în mijlocul mesei. Așa, toți membrii grupului vor contribui cu același număr de idei și nu va domina nimeni discuția. Aveți la dispoziție cinci minute să notați ideile în caiete.

● Activitate în grupuri. În timp ce elevii discută, ridicați câte un creion din mijlocul mesei și întrebați posesorul care a fost contribuția sa.

● Activitate frontală: elevul care are numărul 1 în primul grup va răspunde la o întrebare, elevul cu numărul 2 din al doilea grup va răspunde la o întrebare etc.

Pentru evaluarea realizată de profesor, fiecare grup își va expune ideile în fața clasei, apoi scrise pe tablă. Se votează cele mai interesante idei, prin ridicarea mâinii, atât de către elevi cât și de către profesor. Astfel, se hotărăsc cele mai reprezentative zece caracteristici ale învelișului biopedogeografic al localității.

Strategii și tehnici de realizare a sensului bazate pe argumentare și dezbateri

Utilizarea tehnicilor bazate pe argumentare, ce promovează învățarea prin acțiune, este eficientă deoarece elevii obțin cunoștințe prin efortul propriu de gândire, învață să-și susțină propriile opinii prin argumente, să analizeze argumentele celorlalți și să le neutralizeze prin contraargumente. Integrarea tehnicilor de argumentare se realizează ușor în orice moment al lecției, pe diferite conținuturi, iar realizarea sarcinilor de lucru are nevoie de resurse mici de timp.

În schimb dezbaterile au nevoie de o documentare anterioară detaliată din partea profesorului și a elevilor, stăpânirea tehnicilor de comunicare verbală, de argumentare și contraargumentare, a capacităților de analiză.

Învățarea prin tehnicile de argumentare și prin dezbateri determină obținerea unor cunoștințe temeinice, a unor cunoștințe procedurale și competențe, ca rezultat al exersării.

Tehnica argumentelor pe cartonașe are ca scop formularea individuală a argumentelor pro și contra față de o anumită afirmație și discutarea pe baza acestora. Tehnica are următoarele etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: In ultima perioada, în localitatea noastră sunt în desfășurare mai multe proiecte cu fonduri nerambursabile. Întrebare? Credeți că aceste proiecte vor determina, în timp, dezvoltarea așezării și creșterea nivelului de trai? Jumătate din clasă căutați argumente pentru a susține această idee, iar cealaltă jumătate, argumente contra. Veți primi un text cu informații necesare, iar în timpul lecturii notați pe cartonașe câte cel puțin trei argumente.

● Activitate individuală.

● Activitate pe grupe: Fiecare elev prezintă grupului argumentul cel mai puternic, fără a le repeta pe cele spuse deja. În fiecare grup se discută argumentele și se selectează cele mai puternice.

● Activitate frontală (dezbatere între grupuri): Fiecare grup deleagă un elev care va prezenta argumentele grupului, pro sau contra. Fiecare grup caută contraargumente pentru a contracara argumentele grupului advers.

Această tehnică este valoroasă pentru că elevii formulează argumente pro și conta, le comentează pe baza unui text apoi le confruntă cu argumentele colegilor. În final, elevii învață să folosească într-un exercițiu, contraargumentele pentru a contracara argumentele altui grup de elevi.

Linia valorilor este o tehnică prin care fiecare elev își exprimă o opinie față de o problemă și situează această opinie în cadrul grupului. Tehnica implică mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru (punerea problemei): Se consideră că orașul Ștefănești este o microregiune etnica (comunitate de etnie rromă). Descrieți poziția personală față de această situație.

● Activitate frontală: Imaginați-vă o linie care unește pereții clasei prin mijlocul ei. Așezați-vă pe această linie în funcție de decizia voastră. Cei care consideră că afirmația este reală, așezați-vă în partea cu tabla, iar ceilalți în partea opusă. Cei indeciși vă așezați pe linia din mijloc, linia valorilor. Discutați în fiecare grup argumentele pentru opțiunea aleasă, timp de cinci minute. Un membru al grupului va scrie argumentele apoi le va prezenta celorlalți.

● Activitate pe grupe: Fiecare grup își prezintă argumentele, timp de un minut, pentru a-i determina pe membrii celorlalte grupuri să se alăture lor. Discuția între grupuri se finalizează în mod deschis, cu mai multe alternative posibile, fără ca profesorul să își exprime părerea în favoarea unui grup.

Această tehnică permite manifestarea opiniei personale față de o anumită problemă deoarece elevii se situează într-un anume loc față de linie și, în plus, își pot manifesta indecizia. Cei care reușesc să-i convingă pe ceilalți să se decidă sau să-și schimbe atutudinea, dovedesc capacitatea de a susține cu argumente poziția adoptată.

Pe parcursul desfășurării activității profesorul are rolul unui observator care intervine doar pentru a organiza sau pentru a modera dezbaterea.

Tehnici de organizare grafică a informațiilor

Organizatorul grafic este o metodă activă de învățare ce esențializează un material informativ care urmează să fie exprimat sau scris, schematizând ideile. Se poate afirma că această tehnică este atât pentru profesor cât și pentru elevi, un mod de sistematizare a noțiunilor.

Metoda îi ajută pe elevi să realizeze legături între ceea ce știu și ceea ce urmează să învețe sau la ceea ce vor trebui să răspundă, iar pe profesori să stabilească obiectivele lecției, să conștientizeze mai bine ceea ce vor preda și ceea ce vor evalua, să descopere punctele tari și punctele slabe ale elevilor pentru a le oferi sprijin.

Această tehnică poate fi utilizată pentru prezentarea structurată a informației în cinci moduri: comparativ, descriptiv, secvențial, problematizat, de tip cauză-efect.

Există mai multe tehnici de organizare grafică: tabelul consecințelor, tabelul comparativ, tabelul conceptelor, diagrama Venn, diagrama cauzelor și a efectelor (scheletul de pește), pânza de păianjen (Spider Map), hexagonul, ciorchinele, bula dublă, lanțul evenimentelor etc.

Diagrama Venn este formată din două cercuri care se suprapun parțial. În zona în care se suprapun cercurile se scriu asemănările, iar în zonele rămase libere se trec deosebirile dintre două aspecte, idei sau concepte.

Diagrama se folosește fie pentru evocarea unor cunoștințe, fie pentru restructurarea ideilor extrase dintr-un text în etapa de realizare a sensului ori de reflecție (Dulamă, M.E., 2002, pag. 166-167).

● Comunicarea sarcinii de lucru: Desenați în caiete două cercuri parțial suprapuse. Între bilanțul natural al populației și bilanțul migratoriu al populației există asemănări și deosebiri. Într-un cerc scrieți elementele prin care se caracterizează bilanțul natural, în al doilea cerc caracteristicile bilanțului migratoriu, iar în spațiul în care se suprapun cercurile scrieți asemănările dintre cele două tipuri de bilanț, timp de maxim cinci minute.

● Activitate individuală

● Activitate pe perechi: Prezentați colegului ce ați scris. Completați diagrama cu elemente obținute de la colegul vostru.

● Activitate frontală: Se alege de la fiecare pereche câte un element scris în diagrama proprie și se va stabili locul lui în diagrama finală.

Avantajele utilizării diagramei Venn:

stimulează gândirea critică, analitică

determină cunoașterea directă a realității prin stabilirea diferențelor dintre cele două concepte

ușurează cunoșterea și cercetarea proprie

are rol în sinteză, asociere, analogie

favorizează implicarea activă și interactivă

Bilanțul natural al populației Bilanțul migratoriu al populației

Tabelul T este o modalitate de organizare grafică a reacțiilor binare (da/nu, pro/contra, avantaje/dezavantaje). Este un organizator grafic ușor de folosit în activitatea didactică și este foarte eficient. Se poate lucra atât individual, cat și în perechi.

După ce realizează tabelul în caiete, elevii în perechi, trec în stânga tabelului argumente pro timp de cinci minute. În dreapta, sunt trecute argumentele contra. În final, se compară tabelul cu al altei perechi și se poartă discuții pe seama celor scrise. Profesorul poate alcătui un tabel “T” pentru întreaga clasă, după ce analizează argumentele tuturor și trage concluziile.

Tehnica este valoroasă deoarece contribuie la dezvoltarea capacității de argumentare pe baza analizei informațiilor, la formarea de valori și atitudini democratice.

Tehnica fishbone map este un organizator grafic utilizat pentru a evidenția mai multe efecte sau aspecte ale unui subiect complex, venind în ajutorul elevului pentru a organiza informațiile. Metoda are ca avantaje:

exersarea capacității de a răspunde la întrebări legate de anumite probleme

evidențierea releției dintre efect și cauzele care l-au determinat

sintetizarea informațiilor într-un mod grafic.

Organizatorul grafic cauză-efect se utilizează pentru evidențierea cauzelor și efectelor unor procese sau fenomene. Cauza este un fenomen sau complex de fenomene care determină, provoacă apariția unui fenomen numit efect, căruia îi folosește ca punct de plecare. Cauzarea este relația dintre două evenimente sau stări de lucruri, care constă în producerea unuia de către celălalt.

Efectele sunt fenomene care rezultă în mod necesar dintr-o anumită cauză, fiind într-o legătură strânsă cu aceasta. De multe ori, un efect devine cauză pentru alt fenomen.

Pentru realizarea unui organizator grafic de tip cauză-efect se parcurg următoarele etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Între fenomenele scrise pe tablă există o relație de tip cauză-efect. Stabilii ordinea corectă a fenomenelor: lipsa locurilor de muncă, scăderea numerică a populației, migrații externe. Organizați grafic informațiile după modelul următor: Cauză→Efect 1→Efect 2→….

Lipsa locurilor de muncă→ migrații externe→ scăderea numerică a populației.

Cadranele reprezintă un organizator grafic al informațiilor dintr-un text pe baza a patru criterii, câte unul pentru fiecare cadran. Informația este rezumată, esențializată, sintetizată pentru a intra în spațiul cadranului. Există mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Trasați două axe perpendiculare și veți obține patru cadrane. Citiți textul dat pe fișa de lucru și scrieți pe scurt, în fiecare cadran, ideile referitoare la subiectul propus pentru cadranul respectiv. De exemplu: Citiți textul de pe fișa de lucru cu informații referitoare la populația orașului Ștefănești. Organizați informațiile în cele patru cadrane astfel: în cadranul I – dinamica naturală a populației, în cadranul II – evoluția numerică a populației, în cadranul III – mobilitatea teritorială iar în cadranul IV – structura populației.

● Activitate individuală (sau în perechi)

● Activitate frontală: Pe cadranul trasat pe tablă se completează cu idei de la fiecare elev sau pereche, profesorul intervenind cu idei sau întrebări ajutătoare.

Dacă volumul de informații este mare, se poate propune subiecte diferite pentru fiecare grup, apoi ideile esențiale să fie completate de profesor pe tablă.

Ciorchinele (engl. cluster – ciorchine) este un organizator grafic de tip brainstorming neliniar, prin care se pune în evidență legăturile dintre ideile despre un anumit subiect.

Tehnica vizează actualizarea cunoștințelor, punând în evidență modul specific al unei persoane de a înțelege un conținut. În faza de evocare se încurajează gândirea liberă despre un subiect și stabilirea unor relații între idei. După elaborarea ciorchinelui, autorul lui primește informații despre cunoștințele și conexiunile pe care le are și despre care nu era conștient că le are sau că le poate realiza. Etapele realizării ciorchinelui sunt:

1. Se scrie în mijlocul foii un cuvânt sau o propoziție.

2. Li se cere elevilor să scrie cuvinte sau sintagme la care se gândesc în legătura cu tema propusă.

3. Cuvintele sunt legate prin linii de noțiunea din centru

4. Lucrând pe grupe, fiecare echipă își prezintă produsul muncii lor.

5. Analizând ciorchinele fiecărei grupe, se realizează unul la tablă, cu ajutorul profesorului.

Exemplu: Realizați un ciorchine în care să prezentați tipurile de activități umane ce se desfășoară în orașul Ștefănești.

Remarcăm că această tehnică permite diferite modalități de utilizare în cadrul lecției:

Se poate practica sub diverse forme de organizare a activității: individuală, frontală, pe grupe.

Permite combinarea cu alte strategii: brainstorming, turul galeriei, gândiți-lucrați în perechi-comunicați.

Permite dezvoltarea unor capacități mentale: de analiză, de evaluare, de comparare, de sistematizare, de clasificare, de exemplificare, de argumentare etc.

Stimulează formarea unor atitudini și capacități la elevi: toleranța față de ceilalți, spiritul critic, curajul de a comunica ideile proprii etc (Dulamă, M.E., 2002, pag. 179-182).

Tehnicile de reflecție

Sunt folosite în momentele în care elevii au posibilitatea să compare, să stabilească legături și să structureze ansambluri complexe formate din cunoștințele anterioare și informațiile noi.

Reflecția și analiza critică necesită luarea în considerare cu atenție și creativitate a modalităților în care noile cunoștințe pot fi aplicate celor existente, care sunt modificate pentru a face loc celor noi. Acest proces activ are nevoie de timp, atenție și intenție.

Elevii au nevoie de timp pentru a-și activa cunoștințele anterioare, pentru a reflecta la ceea ce știu și cred, pentru a reconstrui schemele mintale în etapele de realizare a sensului și de reflecție.

Prin structurarea lecției după modelul Evocare – Realizarea sensului – Reflecție, elevii beneficiază de un moment de analiză a cunoștințelor anterioare și a noilor informații, dar pentru o învățare temeinică este nevoie de mai mult timp, pentru o procesare profundă și pentru elaborarea propriilor scheme.

Tehnicile de reflecție pot fi folosite în timpul lecțiilor și înafara lor, la realizarea temelor pentru acasă.

Cvintetul este o poezie cu cinci versuri în care se sintetizează conținutul de idei al unui text pentru a pune în evidență reflecția elevului asupra subiectului. Este o tehnică rapidă și eficientă prin care se rezumă și se sintetizează cunoștințele complexe, sentimentele și convingerile despre un anumit subiect. Este un instrument de organizare verbală ce exprimă capacitatea de înțelegere a unui subiect de către elev, precum și creativitatea și simțul umorului acestuia.

Pentru realizarea unui cvintet sunt parcurse mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Timp de cinci minute scrieți fiecare câte un cvintet despre localitatea voastră natală, Ștefănești, respectând regulile:

1. Primul vers este un cuvânt ce denumește subiectul ce va fi tratat; de obicei este un substantiv.

2. Al doilea vers este format din două cuvinte, adjective, care descriu subiectul.

3. Al treilea vers este format din trei cuvinte care exprimă acțiuni, verbe la modul gerunziu.

4. Al patrulea vers este format din patru cuvinte care exprimă sentimentele elevului față de subiect.

5. Ultimul vers este format dintr-un cuvânt care exprimă esențialul.

● Activitate individuală

● Activitate în perechi: Prezentați colegului cvintetul realizat și împreună realizați un cvintet final cu ceea ce vă place cel mai mult din fiecare poezie.

● Activitate frontală: Fiecare pereche scrie cvintetul la tablă sau realizează un poster.

Exerciții de scriere reflexivă (Dulamă, M.E., 2002, pag. 187-188)

Scrisul poate fi folosit în diferite situații: în vederea formării unei păreri despre un subiect, pentru sintetizarea unui conținut, pentru extragerea unor idei esențiale dintr-un conținut sau text dat. Pentru a crește eficiența, elevii sunt preveniți că la sfârșitul lecției vor formula în scris idei care vor satisface o anumită cerință. Câteva dintre exercițiile e scriere sunt:

● Cea mai interesantă idee. La sfârșitul lecției li se cere elevilor să scrie un paragraf despre cea mai importantă sau interesantă idee discutată în ora respectivă. Elevii știu de la începutul orei că vor avea de realizat această sarcină.

● Ordonarea etapelor. După o lecție în care s-a învățat o anumită procedură, un proces sau experiment, li se cere elevilor să ordoneze etapele, după o listă dezordonată.

● Paragraf reformulat. După lecturarea mai multor paragrafe, li se cere elevilor să reproducă conținutul pe scurt, cu alte cuvinte. Exercițiul este folositor deoarece îi învață pe elevi să ia notițe și să reformuleze informația într-o formă sintetică.

● Descrierea fotografiei. Elevilor li se prezintă o fotografie și li se cere să scrie o idee despre aceasta sau să o descrie. Elevii învață să observe locurile fotografiate și să exprime în cuvinte elementele identificate în imagine.

● Întrebare-răspuns. Li se cere elevilor să formuleze o întrebare despre conținutul studiat și să o scrie pe o foaie. Se strâng toate foile, se redistribuie elevilor în mod aleatoriu, iar fiecare elev trebuie să răspundă la întrebarea primită.

● Opinia mea. Elevii își scriu părerea despre ceea ce au învățat în lecție și o susțin prin cel puțin un argument.

● Aplicația conceptului. În momentul în care se recapitulează un concept, se cere elevilor să scrie cel puțin o aplicație a acestuia.

● Întrebările mele despre… Elevii sunt solicitați să scrie întrebări despre un subiect anume, la care își doresc să primească răspunsuri de la profesor.

Eseul de cinci minute

Eseul de cinci minute este scris în etapa de reflecție cu scopul adunării de la elevi a părerilor despre subiectul lecției și pentru obținerea informațiilor despre ceea ce s-a întâmplat în plan cognitiv cu fiecare elev la lecția respectivă. De fapt, este un feed-back oferit de către elevi profesorului, realizat în mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Timp de cinci minute scrieți pe foaie:

1. Un aspect important pe care l-ați învățat ora aceasta despre Caracteristicile așezării orașului Ștefănești.

2. O întrebare pe care o mai aveți referitoare la subiect și la care vreți răspuns acum.

3. O sugestie, un comentariu despre activitatea de astăzi.

● Activitate individuală. Fiecare elev predă profesorului eseul său. Acestea sunt folosite de profesor pentru proiectarea activității următoare, pentru a identifica problemele cu care se confruntă elevii sau ce i-a impresionat mai mult la activitatea desfășurată. În ora următoare, va răspunde unora dintre întrebările elevilor.

Tehnica fotolimbajului

Este utilizată în procesul didactic pentru abordarea unui subiect cu ajutorul unor suporturi fotografice. Membrii unui grup sunt invitați să aleagă una sau mai multe fotografii din mai multe. Apoi participanții prezintă fotografiile și motivează alegerea. Această tehnică poate fi folosită în etapa de evocare sau de reflecție, având mai multe etape:

● Comunicarea sarcinii de lucru: Timp de trei minute, din fotografiile de pe masă, alegeți una care să reprezinte cel mai bine modificările activităților umane asupra mediului orașului Ștefănești. Va trebui să argumentați alegerea făcută.

● Alegerile individuale. Fiecare elev alege o fotografie din cele puse la dispoziție.

● Activitatea frontală: Elevii formează un cerc și fiecare pe rând prezintă fotografia aleasă. Ceilalți elevi comunică impresii, pun întrebări referitoare la motivele sau semnificația alegerii.

● Activitatea frontală de evaluare sau de sinteză. Elevii formulează concluziile referitoare la subiectul abordat.

Utilizarea tehnicii fotolimbajului în lecțiile de geografie este eficientă deoarece:

Facilitează receptarea mesajului exprimat de o fotografie

Facilitează înțelegerea unor aspecte din realitate prin concentrarea atenției asupra unor detalii

Stimulează creativitatea și sensibilitatea

Asigură legătura dintre reprezentarea realității prin fotografii și cea sub formă conceptuală sau factuală.

V.5 Mijloace de învățământ clasice și moderne folosite în predarea opționalului Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani

Mijloacele de învățământ cuprind ansamblul resurselor materiale, naturale sau artefacte (materiale, instrumente, aparate, instalații, mașini, etc) utilizate în demersul didactic.

În sens restrâns, mijloacele de instruire reprezintă un ansamblu de resurse sau instrumente materiale și tehnice produse, adoptate sau selectate cu scopul îndeplinirii sarcinilor instructiv – educativ ale școlii, respectiv pentru a facilita perceperea, înțelegerea, fixarea și consolidarea cunoștințelor și abilităților practice.

Mijloacele de învățământ sunt investite cu potențial pedagogic, cu funcții specifice, fapt ce le deosebește de celelalte dotări materiale ale școlii.

În calitate de instrumente de acțiune sau purtătoare de informații, aceste mijloace intervin în procesul de instruire. În acest caz, cu cât școala este mai bine dotată cu materiale didactice și mijloace de învățământ, cu atât se va dispune de un suport mai concret al optimizării și perfecționării activității de predare – învățare (Ilinca N., 2008, pag. 101).

V.5.1 Funcțiile mijloacelor de învățământ

Mijloacele de învățământ îndeplinesc funcții variate:

1. Funcția de comunicare rezultă din faptul că acestea ușurează transmiterea informațiilor înscrise pe orice suport, ca sursă de cunoaștere. Această funcție este informativ-demonstrativă, ajutând la exemplificarea sau ilustrarea noțiunilor și realității geografice.

2. Funcția de substituire prin faptul că mijloacele de învățământ pot înlocui realitatea geografică, asigurând vizualizarea de către toți elevii a ceea ce este reprezentativ și accesibil percepției lor: fenomene care s-au derulat în perioade mai vechi, fenomene și procese ascunse observației directe.

3. Funcția de motivare a învățării, prin faptul că determină curiozitatea, motivația, necesarul de cunoaștere și acțiune, fapte care impulsionează atenția și învățarea.

4. Funcția formativă asigură dezvoltarea capacităților de operare a proceselor gândirii logice (analiza, sinteza, compararea, esențializarea și generalizarea), generând noi atitudini și comportamente.

5. Funcția de evaluare constă în rolul mijloacelor de instruire de a sprijini aprecierea și notarea rezultatelor școlare.

6. Funcția ergonomică se referă la faptul că mijloacele de învățământ oferă un volum mare de informații, într-un timp scurt și cu maximă eficiență.

7. Funcția estetică determină dezvoltarea capacității elevilor de a percepe, înțelege, aprecia și evalua peisagistica geografică.

V.5.2 Clasificarea mijloacelor de învățământ

Mijloacele de învățământ se clasifică în funcție de mai multe criterii (Ilinca N., 2008, pag. 102-103):

1. După funcția pedagogică:

a. Mijloace informativ – demonstrative se diferențiază în:

● Materiale intuitive naturale (reale sau originale), în stare vie sau moartă: ierbare, insectare, colecții de minerale și roci, soluri, metale, produse industriale (unelte, mașini, aparate, instrumente).

● Obiecte elaborate sau construite în scopuri didactice, ca substitute ale realității, deoarece imită, reproduc sau reconstituie obiecte și fenomene reale: mulaje, machete, globul terestru, forme de relief miniaturizate, aparate, mașini, unelte, utilaje etc.

● Materiale sau reprezentări figurative, care redau imaginea obiectelor geografice din natură și viața social-economică: ilustrații, fotografii, albume, tablouri, desene realizate la tablă, documente, hărți, atlase, planșe, imagini audiovizuale.

● Reprezentările simbolice exprimă date reale, raporturi, proporții ce concentrează o mare cantitate de informație: diagrame, cronograme, cartograme, cartodiagrame, desene geografice.

b. Mijloace de exersare și formare a deprinderilor asigură efectuarea experiențelor, operațiilor intelectuale (gândire și imaginație), practice, tehnice: aparate și instrumente meteorologice, hidrologice, de laborator, pentru aprecierea calității aerului, apei și solului.

c. Mijloace de raționalizare a timpului didactic se referă la hărți de contur, șabloane, desene schematice multiplicate prin copiere, folosite ca fișe de lucru.

d. Mijloace de tehnică informatică și de calcul, prin instruirea asistată pe calculator și mijloace de evaluare a rezultatelor învățării sprijină activitatea didactică a profesorului de geografie.

2. După destinația mijloacelor de învățământ:

a. Mijloacele obiectuale: tabla, tabla magnetică, colecțiile de roci, mineralele, solurile, ierbarele, insectarele, mulajele, machetele, instrumentele etc.

b. Mijloacele scrise și grafice prezintă informații gata elaborate, prin intermediul unui cod (scrisul sau desenul) și pot fi folosite în absența profesorului: cărți , manuale, planșe, teste, hărți, albume, atlase, dicționare, ziare, reviste, pliante etc.

c. Mijloace audiovizuale cuprind materialele pe care s-a stocat informația și echipamentele tehnice, redau imagini și sunete pentru o recepționare colectivă sau individuală, pe cale vizuală, auditivă sau pe ambele în același timp.

d. Mijloace tehnice vizuale: epiproiectorul, epidiascopul, diascopul pentru diapozitive și diafilme etc.

e. Mijloace tehnice auditive: magnetofonul, radioul, casetofonul.

f. Mijloace tehnice audiovizuale: televizorul, camera video, calculatorul, simulatorul, proiectorul etc.

Instrumente și aparate de măsură ce pot fi utilizate în lecția de geografie

● Pentru observații sau măsurători meteorologice se utilizează: termometrele, termograful, higrometrul cu fir de păr, barograful, heliograful, pluviometrul, pluviograful, termometrul de sol, mira de zăpadă, eprubeta evaporimetrică.

● Pentru observații astronomice, pentru orientarea și măsurarea spațiului se folosesc: cadranul solar, busola, metrul cub, metrul pătrat, rigla de latitudine, rigla fuselor orare, globul geografic negru, roza vânturilor.

● Pentru observații, măsurători hidrologice: mira hidrometrică, limnigraful, tija metalică, flotori, termometre, rigla nivometrică, fluierul plutitor.

Folosirea instrumentelor și a tehnicilor de lucru, are un rol important în:

Inițierea elevilor în folosirea lor corectă, în aprecierea valailității lor.

Dirijarea capacității elevilor apre analiza și utilizarea lor.

V.5.3 Utilizarea mijloacelor de învățământ în predarea opționalului

Geografia nu se poate învăța fără mijloace de învățământ, dar acestea nu constituie obiectul învățării. Este important să selectăm mijloacele utilizate în lecție în funcție de: obiectivul vizat, calitatea materialelor, eficiență, sarcina de învățare care poate fi organizată pe baza lor.

Utilizarea acestor mijloace vizează două obiective fundamentale:

● inițierea elevilor în utilizarea lor corectă

● inițierea elevilor în elaborarea unor documente specifice geografiei și aplicarea unor tehnici.

Utilizarea unui text geografic în sala de clasă

În momentul în care se folosește un text în sala de clasă este bine să se evite citirea textului cu voce tare de către un elev sau profesor deoarece nu toți elevii pot urmări și înțelege textul.

Nu sunt indicate textele lungi deoarece elevii nu sunt atenți timp îndelungat. Este de preferat distribuirea textului fiecărui elev sau în perechi. Se indică timpul disponibil și se specifică sarcinile de lucru:

● extragerea ideilor principale, a definițiilor, a conceptelor

● sortarea informațiilor cunoscute, noi sau neclare dintr-un text

● elaborarea unor întrebări sau răspunsuri, extragerea definițiilor, elaborarea unei scheme logice, a unei cronologii, completarea unui tabel, a unui ciorchine

● elaborarea unui rezumat, referat, conspect, povestiri, descrieri

● extragerea citatelor, integrarea citatelor într-un alt text

● redefinirea noțiunilor, expunerea conținutului într-o formă nouă

● explicația unui proces sau fenomen geografic

● argumentarea și contraargumentarea unor afirmații, interpretarea unor fapte, evenimente, procese

● formularea unor concluzii asupra unui conținut.

Elevii vor fi sprijiniți în formularea părerilor personale pozitive sau critice despre conținut prin întrebări specifice: Ce părere ai despre…? S-a procedat corect? De ce consideri asta? Profesorul trebuie să cunoască bine textul și să fi efectuat înainte exercițiul cerut elevilor.

● Exemplu: Folosind textul de pe fișa de lucru, elaborați un ciorchine în care să evidențiați tradițiile și obiceiurile de Paști ale locuitorilor din orașul Ștefănești.

Utilizarea mijloacelor fotografice (diapozitive, fotografii, filme)

Fotografiile și diapozitivele. Se aleg imagini bine realizate, clare, simple, nu supraîncărcate, ușor de interpretat, de dimensiuni mari. Este bine să evităm imaginile mici care nu pot fi observate de toți elevii și oferirea lor din mână în mână prin clasă.

Pentru a le utiliza proiectăm sau afișăm cu bandă adezivă imaginile pe tablă sau pe un perete pentru a le privi toți. Întrebările sunt formulate în așa fel încât elevii să descopere și să caracterizeze componentele spațiului, să le compare, să identifice și să explice relațiile dintre componente. Este bine să se indice pe hartă locul fotografiat.

Imaginile nu se introduc în lecție numai pentru a exemplifica un proces sau fenomen, ci constituie obiectul analizei pe baza căruia se dobândesc cunoștințe noi. Elevii parcurg traseul inductiv de la concret spre abstract, de la particular la general (de la imaginea concretă spre explicația proceselor, fenomenelor, noțiunilor), nu invers.

Filmele. Pentru utilizarea filmelor documentare în timpul lecțiilor se preferă cele scurte sau secvențe din film alternate cu discuțiile cu elevii. Se evită explicarea secvenței de către profesor preferându-se formularea unor întrebări destinate elevilor pentru a identifica, a înțelege, a explica ceea ce au văzut. Ca în cazul fotografiilor, filmul nu se prezintă la sfârșitul lecției ca un bonus sau exemplificare, ci constituie realitatea concretă care trebuie cunoscută și care este prezentată la începutul sau în timpul dobândirii cunoștințelor.

CD-urile. Conțin diverse informații geografice: enciclopedii, dicționare, imagini fixe, filme, hărți, desene schematice etc. Mijloacele actuale permit profesorului să inscripționeze ușor CD-uri cu conținutul care-l interesează pentru lecții prin preluarea informației de pe Internet, prin scanarea unor desene, profile, fotografii etc.

Aceste mijloace sunt de viitor deoarece calculatoarele devin accesibile unui număr tot mai mare de elevi. Problema o reprezintă forma în care sunt organizate activitățile: un elev, o grupă sau o clasă la un calculator. A doua dificultate o constituie modul în care sunt analizate, interpretate, învățate informațiile deoarece este necesară proiectarea amănunțită a scenariului activității, precizarea modului în care lucrează elevii, organizarea evaluării, valorificarea eficientă a resurselor de timp. Modul în care sunt valorificate informațiile depinde de tipul lor (desene, fotografii, hărți, filme etc).

● Exemplu: analizarea unor fotografii din orizontul local; vizionarea unui film în care este prezentată zona lacului de acumulare Stânca-Costești în cadrul lecției despre hidrografia orizontului local.

Utilizarea hărților

În lecțiile de geografie se utilizează hărți variate ca tip, pentru ca elevii să învețe să le descifreze. Hărțile se aleg în funcție de cunoștințele anterioare ale elevilor: în primii ani hărți mai simple, apoi mai complexe. Pentru o lecție alegem hărți cu care lucrăm frontal și hărți cu care se lucrează individual, în perechi, în grup. Pentru o lecție nu alegem foarte multe hărți deoarece nu avem timp suficient pentru analiză. Alegem hărțile în funcție de:

● precizia informațiilor

● proiecția în care sunt executate

● modul de reprezentare

● obiectivul lecției

Pentru utilizarea hărților se poate urma metodic, în general, această ordine:

● citirea titlului: identificarea subiectului hărții, a spațiului la care se referă, a tipului de hartă.

● citirea și înțelegerea scării.

● analiza legendei: explicarea termenilor și/sau unităților alese, studierea modului de reprezentare a informațiilor (punctul, linia, suprafața), diferențierea informațiilor în funcție de caracterul calitativ sau cantitativ, analiza figurilor.

● citirea globală a hărții, observarea contrastelor.

● citirea detaliată a hărții.

● explicarea observațiilor, elaborarea ipotezelor, confruntarea observațiilor cu cele obținute din alte documente (hărți, texte, fotografii).

Exemplu: În timpul orelor de opțional se poate folosi harta județului Botoșani, diferite hărți tematice ale regiunii studiate etc.

Utilizarea calculatorului

Utilizarea calculatorului în lecție depinde de dotarea școlilor, pregătirea profesorilor, de existența unor programe adecvate lecțiilor. Există obstacole și limite:

● necesitatea de a dispune de un calculator și o imprimantă la 2-3 elevi

● existența calculatoarelor în bună stare de funcționare

● cunoașterea calculatorului și capacitatea de a-l utiliza ușor

● programe adaptate elevilor

● efectivele de elevi să nu fie prea mari

● resurse mai mari de timp

● profesori formați pentru aceste tehnologii multimedia.

Calculatorul este un instrument utilizat pentru a învăța mai bine geografia, nu pentru a iniția elevii în informatică. Principalele domenii de utilizare a calculatorului de către profesor și elevi sunt:

● cercetarea documentară: căutarea de documente în biblioteci, studierea unor bănci de date existente, căutarea informațiilor pe Internet

● prelucrări statistice și/sau grafice: programe comerciale pentru transpunerea datelor în tabele, pentru efectuarea calculelor, pentru desenarea diferitelor tipuri de grafice

● prelucrări cartografice: elevii descoperă GIS (Sisteme Internaționale Geografice) care permit gruparea de date diverse, organizarea lor, prelucrarea, elaborarea și prezentarea informațiilor localizate geografic pentru gestionarea mai bună a spațiului.

● prelucrarea imaginilor din satelit.

● simularea: jocuri de aventură, simularea unor mecanisme fizice simple (eroziunea solului, circuitul apei), rezolvarea unor situații problemă.

● editarea de texte și/sau de documente (teste, grafice, texte, hărți, diagrame)

● evaluarea: exerciții de recapitulare pentru elevi, documente necesare unei verificări sau unui examen (chestionarul cu alegere multiplă).

Folosirea tablei în lecția de geografie

Ceea ce scriu sau desenează profesorul pe tablă constituie un model pentru elevi. Pe tablă se notează titlul lecției, ideile principale, schița logică a lecției, denumiri, cifre, desene schematice. În proiectul unei lecții, neapărat se scrie schița de elaborat pe tablă. Dacă pare prea încărcată, trebuie simplificată pentru a avea loc pe tablă și pentru a nu șterge ceea ce este deja scris (schița poate fi utilizată la fixarea cunoștințelor la sfârșitul lecției).

Schița va fi ordonată pe puncte și subpuncte (tip rețea, cu acolade, în tabel) pentru ca elevii să învețe să sistematizeze cunoștințele, să aibă esențialul cuprins în ea, să memoreze mai ușor. Tot în schița de pe tablă se includ și desenele schematice sau fotografiile folosite în timpul lecției. Scrisul profesorului este indicat să fie lizibil, suficient de mare fără a fi exagerat.

Tabla se utilizează în orice moment al lecției și pentru scopuri diverse: verificare, dobândirea și fixarea cunoștințelor, corectarea greșelilor, clarificarea unor probleme.

V.6. Forme de evaluare utilizate în cadrul opționalului Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani

V.6.1 Evaluarea – componentă a procesului de învățământ

Evaluarea este o componentă distinctă a actului didactic, fiind condiționată de obiectivele propuse și strategiile didactice. În același timp, face posibilă evidențierea achizițiilor de cunoștințe și abilități dobândite, precum și valoarea acestora, în condițiile unor probe orale, scrise sau practice.

În procesul de învățământ, evaluarea vizează colectarea, organizarea și interpretarea informațiilor, cu scopul de a potența conținuturile modelului educațional. În acelașii timp, evaluarea îndeplinește rol de feed-back pentru elevi, profesori și părinți (Ilinca N., 2008, pag. 147).

Evaluarea pedagogică reprezintă o acțiune managerială prin care rezultatele obținute într-o activitate sunt raportate la criterii specifice pentru luarea unei decizii optime.

Conform părerii pedagogului Ioan Jinga (1981), evaluarea vizează descrierea calitativă și cantitativă a comportamentului elevilor precum și formularea unei judecăți de valoare referitoare la părțile bune sau rele ale comportamentului. Evaluarea evidențiază nivelul, performanța și eficiența procesului educațional, propunând soluții pentru reglarea activității de predare-învățare.

Evaluarea este procesul prin care se stabilește dacă sistemul educațional își îndeplinește funcțiile, dacă obiectivele propuse sunt realizate. Este procesul de obținere a informațiilor despre elev, profesor și programul educațional, precum și valorificarea acestor informații cu scopul emiterii unor aprecieri.

La modul general conceptul de evaluare este folosit la verificările curente, la examene, la inspecția școlară, la colectarea datelor statistice care oferă informații despre starea, funcționarea și evoluția procesului de învățământ.

Evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații importante pentru luarea unor decizii viitoare. Se disting mai multe planuri pentru evaluare:

● conceperea unei proceduri de evaluare

● aplicarea procedurii de evaluare

●verificarea rezultatelor prin compararea cantității și calității produsului (cunoștințe, capacități, atitudini) cu caracteristicile obiectivului operațional (Exemplu: toți elevii au rezolvat corect itemii testului de cunoștințe despre Istoricul orașului Ștefănești)

● aprecierea rezultatelor printr-o judecată de valoare și estimarea calității produsului (cunoștințe, capacități, atitudini): Răspunsul este f. b.! Eseul a fost excelent! Lucrarea conține erori de conținut și greșeli de ortografie etc)

● măsurarea este operația de cuantificare a rezultatelor (atribuirea unor simboluri convenționale exacte unor elemente achiziționate). Nota și calificativul sunt indicatori calitativi și cantitativi ai produsului obținut prin învățare.

Evaluarea implică trei elemente:

● Verificarea este partea actului didactic prin care profesorul constată volumul și calitatea cunoștințelor și abilitățile practice ale elevilor, la un momente dat și la o temă oarecare.

● Aprecierea se referă la estimarea de către profesor a nivelului performanțelor, cunoștințelor și capacităților de învățare ale elevilor, a priceperilor și deprinderilor, a aptitudinilor și atitudinilor, a interesului pentru grafice.

● Notarea vizează măsurarea și validarea de către profesor a rezultatului pregătirii elevului, obținut prin verificare și apreciere, concretizat prin simboluri convenționale sau indicatori sintetici, cantitativi și calitativi ai performanței-note și calificative (Ilinca N., 2008, pag. 147-148).

V.6.2 Funcțiile evaluării

Funcțiile pedagogice ale educației au în vedere și informațiile privitoare la relațiile dintre profesor și elevi. Referitor la performanțele elevilor se pot formula aprecieri asupra modului în care obiectivele propuse s-au transpus în relații psihice ce au provocat transformări în diferitele componente ale comportamentului elevilor.

Scopul evaluării nu este de a obține date despre rezultatele unui grup/individ și de a face o judecată de valoare asupra randamentului activității, ci de a perfecționa procesul educativ. Astfel, funcțiile evaluării sunt:

● Funcția de constatare a existenței unui produs (cunoștință, capacitate, atitudine) înainte sau după o situație de învățare.

● Funcția de diagnoză a calității și cantității rezultatelor, a cauzelor care au determinat rezultatele.

● Funcția de reglare a activității. Se identifică rezultatele prin raportare la obiective, la cerințele programei, la rezultatele altor indivizi, se remarcă dificultățile și lacunele în învățare și se decide asupra organizării viitoare a instruirii (programe de recuperare, de îmbogățire sau corective).

● Funcția de prognoză a valorii, a nivelului și a performanțelor pe care le-ar putea obține elevul în etapa următoare.

● Funcția de decizie asupra poziției sau integrării unui individ într-o ierarhie, nivel al pregătirii sale sau formă de pregătire.

● Funcția motivațională. Verificarea ritmică îl determină pe elev să învețe regulat, sistematic, conștiincios. Evaluarea indică succesul, insuccesul sau mediocritatea școlară. Succesul oferă satisfacții elevilor și îi stimulează pentru învățătură, insuccesul determină insatisfacție, dar printr-o evaluare obiectivă, poate motiva elevul pentru învățare.

● Funcția de informare a elevului, a profesorului, a părinților, a directorului, a societății asupra stadiului formării și asupra progreselor actuale și posibile.

● Funcția de validare socială a produselor sistemului de învățământ, pe nivele de integrare școlară și profesională.

● Funcția de orientare socială, școlară și profesională la diferite nivele de decizie.

● Funcția de selecție socială, școlară și profesională la diferite nivele de clasificare și ierarhizare a rezultatelor activității didactice, de formare inițială și continuă, exprimate în termeni de proces și produs (Dulamă M.E., 2002., pag.142-143; Ilinca N., 2008, pag. 149).

V.6.3 Tipuri de evaluare

Evaluarea este activitatea profesorului prin care se prelucrează informațiile obținute prin verificare, în sensul întăririi, aprecierii și corectării cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor elevilor. Ea este un proces sistematic prin care se determină gradul de realizare a obiectivelor de către elevi, o judecată de valoare asupra rezultatelor școlare ale elevului obținute prin verificare, o descriere calitativă și cantitativă a comportamentului, corelată cu obiectivele.

1. După criteriul obiectivității și al gradului de certitudine se distinge:

a. Evaluarea empirică (subiectivă), care se bazează pe intuiția profesorului. Caracteristicile acestei evaluării sunt: simplitatea, frecvența mare, gradul mic de obiectivitate, discontinuitate etc.

b. Evaluarea obiectivă, care se bazează pe tehnici speciale de măsurare a unei performanțe, a unei prestații, a unei caracteristici. Ea necesită crearea unor instrumente de colectare a datelor și de comparare a comportamentului elevului cu un standard. Sunt necesare două proceduri:

● una de raportare a comportamentului elevului la obiectivele procesului de învățământ, definite în termeni măsurabili

● una de raportare a comportamentului elevului la media statistică a realizării acestui comportament în aceeași categorie de subiecți.

2. După criteriul scopului și al frecvenței în utilizare se distinge:

a. Evaluarea inițială (pronosticul), prin care se determină nivelul de pregătire al elevului la începutul unui program de învățare (an, ciclu, la clase nou formate), alături de condițiile în care acesta se poate integra în programul de instruire. Aceasta are ca obiectiv diagnosticarea calității și cantității cunoștințelor, identificarea lacunelor cu scopul organizării adecvate a predării sau gruparea elevilor.

b. Evaluarea formativă (continuă), care implică verificarea permanentă a rezultatelor, în secvențe mici, pe tot parcursul programului de instruire. Are ca obiectiv cunoașterea sistematică și continuă a rezultatelor zilnice și a progresului elevilor. Vizează identificarea lacunelor și erorilor, formarea și corectarea, identifică unde și în ce întâmpină un elev o dificultate și-l informează.

Acest tip de evaluare facilitează intervenția imediată a profesorului. Se fundamentează pe principiul că este mai ușor să corectezi mici erori pe parcurs decât suma erorilor acumulate la finele unei lungi perioade de instruire. Secvența respectivă este reînvățată și erorile sunt corectate înaintea instalării lor definitive. Esențialul este să nu se treacă la etapa următoare cu lacune de învățare din etapa anterioară. Nu se face selecționare, clasare, notare. Ea cere acțiunea corectivă fără care nu există o veritabilă învățare.

Evaluarea formativă este continuă, criterială, corectivă și nivelatoare:

● continuă și integrată în procesul de învățare, după fiecare unitate de conținut, urmărind în mod regulat drumul fiecărui elev, ca o retroacțiune permanentă a procesului de învățare.

● criterială, deoarece compară continuu rezultatele și performanțele individuale cu criteriile stabilite sau performanța standard. Se ia în considerare numai prezența sau absența performanței standard prestabilite a fiecărui elev. Rezultatele sunt comunicate printr-un sistem binar: satisfăcător-nesatisfăcător, suficient-insuficient.

● corectivă deoarece după identificarea erorilor, prin comparație cu obiectivele prevăzute, orientează în prescrierea unui învățământ corectiv pentru cei care au dificultăți temporare.

● nivelatoare deoarece după programele de corectare toți elevii ating cel puțin obiectivele urmărite.

c. Evaluarea sumativă, cumulativă sau de bilanț (verdictul) se realizează la sfârșitul unei perioade de formare (capitol, semestru, an, ciclu de învățământ) și are ca obiectiv verificarea cantitativă și calitativă a însușirii întregii materii studiate. Rezultatele sunt comparate cu cele de la începutul programului de instruire și cu cele obținute prin evaluare formativă. Ea are caracter de sondaj și nu permite ameliorarea procesului didactic decât pentru alte serii de elevi. Se verifică temeinicia învățării, se depistează pierderile de cunoștințe și dificultățile provocate de uitare. Se bazează pe măsurarea obiectivă a cunoștințelor și competențelor, dar nu exclude aprecierea personală, nuanțată a performanțelor elevilor.

Evaluarea sumativă este:

● terminală și externă procesului de învățare deoarece se aplică la sfârșitul acestuia, când nu se mai pot corecta erorile. Organizată post facto ea constată insuccesul și nu promulgă succesul școlar.

● diferențiatoare și selectivă deoarece notează și clasează elevii unii în raport cu ceilalți.

● normativă deoarece situează individul într-o colectivitate și compară rezultatele sale cu cele ale acestei colectivități (norma).

3. După proveniența evaluatorului există:

a. Evaluare internă este efectuată de cei care au organizat învățarea. Autoevaluarea este efectuată de cel care învăță și vizează rezultatul propriei învățări.

b. Evaluare externă efectuată de către persoane din afara școlii.

4. După ritmul evaluării există:

a. Evaluare punctuală se efectuează într-un anumit moment, înainte sau după situația de învățare.

b. Evaluare continuă se efectuează pe tot parcursul demersului de învățare.

5. După numărul subiecților evaluați simultan există:

a. Evaluare individuală când este evaluat un elev, iar ceilalți ascultă sau privesc pasiv, fac eventual completări și corectări.

b. Evaluare frontală când sunt evaluați toți elevii.

c. Evaluare de grup când este evaluat un grup, iar ceilalți ascultă sau privesc pasiv, fac eventual completări și corectări (Dulamă M.E., 2000, pag. 143-145).

V.6.4 Metode și procedee de evaluare continuă

Metoda de evaluare este o cale prin care profesorul oferă posibilitatea elevului să demonstreze nivelul de cunoștințe, capacitățile formate, utilizând instrumente adecvate obiectivului de evaluare propus. Metodele și instrumentele de evaluare pot fi:

● Tradiționale: probe orale, probe scrise, probe practice.

● Complementare: observarea sistematică a elevilor, investigația, proiectul, portofoliul, tema pentru acasă, tema de lucru în clasă, autoevaluarea.

Verificarea orală constă în realizarea unei conversații prin care profesorul urmărește identificarea cantității și calității cunoștințelor. Avantajele constau în faptul ca se realizează o comunicare deplină între profesor și elevi, feedback-ul este rapid și favorizează dezvoltarea capacităților de exprimare ale elevilor.

Verificarea scrisă apelează la anumite suporturi scrise, concretizate în lucrări de control sau teze. Elevii au șansa să-și prezinte achizițiile fără intervenția profesorului. Ca avantaje, oferă posibilitatea verificării unui număr mare de elevi într-un interval determinat de timp, raportarea rezultatelor la un conținut unic al lucrării scrise, avantajarea elevilor timizi. Verificarea scrisă oferă un feedback mai slab, așa că unele greșeli nu pot fi eliminate operativ prin intervenția profesorului.

Verificarea practică vizează identificarea capacităților de aplicare a cunoștințelor dobândite, a gradului de încorporare a unor priceperi și deprinderi, concretizate în anumite suporturi obiectuale sau activități materiale (Cucoș C., 2009, pag. 439-442).

V.6.5 Tipuri de itemi

Itemul de evaluare reprezintă cea mai mică componentă identificabilă a unui test sau a unei probe de evaluare. Este un element component al unui chestionar standardizat care vizează evaluarea elevului în condiții de maximă rigurozitate.

1. Itemii obiectivi solicită elevului selectarea răspunsului corect sau a celui mai bun răspuns, dintr-o serie de variante oferite.

a. itemi cu alegere duală sau cu răspuns alternativ, solicită elevului să selecteze unul din cele două răspunsuri posibile: adevărat/fals, corect/greșit, acord/dezacord.

Exemplu: Citiți cu atenție afirmațiile de mai jos și încercuiți litera A dacă afirmația este adevărată sau litera F dacă afirmația este falsă:

Relieful orașului Ștefănești are altitudinea medie de 200 m. A F

Clima specifică regiunii orașului Ștefănești este temperet – continentală. A F

b. itemi cu alegere multiplă, solicită alegerea unui răspuns dintr-o listă de alternative oferite pentru o singură premisă.

Exemplu: Scrieți, pe foaia de test, litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre afirmațiile de mai jos:

În funcție de modul de formare, Lacul Stânca-Costești este:

de baraj antropic b) tectonic c) de baraj natural

Populația activă a orașului Ștefănești este ocupată preponderant în sectorul:

terțiar b) primar c) secundar

c. itemi de tip pereche (de asociere), solicită elevilor stabilirea unor corespondențe între cuvinte, nume, categorii dispuse pe două coloane paralele, prima fiind enunțul itemului, iar a doua răspunsurile posibile.

Exemplu: În coloana A sunt notați termeni geografici, iar în coloana B sunt scrise formule de calcul. Scrieți pe foaia de test asocierile corecte ale elementelor din cele două coloane. Fiecărui element din coloana A îi corespunde un singur element din coloana B.

A B

1. natalitatea a. n-m

2. mortalitatea b. n= (N/Pt)x1000

3. bilanțul natural c. m=(m/Pt)x1000

n – rata natalității

m – rata mortalității

N – numărul total de nașteri

M – numărul total de decese

Pt – populația totală

2. Itemii semiobiectivi solicită din partea elevului formularea unui răspuns care permite evaluatorului formarea unei judecăți de valoare privind gradul de corectitudine a răspunsului oferit.

a. itemi cu răspuns scurt, solicită producerea unui răspuns limitat ca spațiu, formă și conținut la o întrebare formulată.

Exemplu: Prezentați speciile de arbori care formează vegetația din zona orașului Ștefănești.

b. itemi de tip completare solicită producerea unui răspuns care să completeze o afirmație incompletă sau un text lacunar și să îi confere valoare de adevăr.

Exemplu: Dacă numărul deceselor este mai mare decât numărul nașterilor, populația……….

c. întrebările structurate reprezintă sarcini formate din mai multe întrebări, de tip obiectiv sau semiobiectiv, legate între ele printr-un element comun.

Exemplu: Definiți elementele unei așezări urbane.

3. Itemi subiectivi (cu răspuns deschis) sunt folosiți pentru a testa originalitatea, creativitatea și caracterul personal al răspunsului.

a. enunțarea unei definiții

Exemplu: Definiți termenul mortalitate.

b. itemi de tip eseu liber

Exemplu: Prezentați influența activităților umane asupra mediului înconjurător.

c. itemi de tip eseu structurat

Exemplu: Caracterizați, în maxim o pagină orașul Ștefănești, prezentând:

așezarea geografică

localitățile vecine

elementele cadrului natural (relief, hidrografie, înveliș biopedogeografic)

aspect climatice

d. rezolvarea de probleme (de situații problemă)

Exemplu: Calculați densitatea populației orașului Ștefănești pentru anul 2002, știind că suprafața orașului este de 96,58 km2, iar populația totală este de 5628 persoane.

V.6.6 Testul

Testul este un instrument metodologic obiectiv de evaluare, e măsurare, de diagnosticare după criterii științifice a unei realități măsurabile (aptitudini, atitudini, abilități, tehnici etc.).

Testul este o formă de verificare frontală, scrisă, care cuprinde un ansamblu diversificat de itemi, întrebări sau teme, care vizează un volum mai mare de cunoștințe și capacități, prin care se dezvăluie ce informații știe elevul și ce știe să facă (deprinderi, priceperi, operații), iar prin baremul de notare asigură condițiile unei notări mai obiective.

În activitatea didactică se utilizează mai multe tipuri de teste.

1. După momentul aplicării testelor:

● teste inițiale

● teste aplicate pe parcursul anului școlar

● teste finale, la sfârșit de semestru sau an școlar

2. După scopul evaluării:

● teste de progres

● teste de notare

● teste de ierarhizare (testul sintetic, grila)

3. După volumul de informație, testele pot viza conținutul unei lecții, a unui capitol sau a mai multor capitole, a unui manual (testul sintetic, grila).

Elaborarea unui test presupune parcurgerea mai multor etape:

stabilirea scopului probei de evaluare

selectarea conținuturilor și a competențelor vizate prin intermediul testului

formularea itemilor

elaborarea baremului de corectare și notare

aplicarea testului

Exemplu: Test sumativ aplicat la sfârșitul unității de învățare „Geografia populației și așezărilor omenești” din opționalul „Geografia orizontului local – orașul Ștefănești, județul Botoșani”.

1. Scopul testului: verificarea competențelor dobândite de elevi la sfârșitul unității de învățare.

2. Conținuturi vizate: unitatea de învățare „Geografia populației și așezărilor omenești”.

3. Competențe specifice:

2.1 Analiza și interpretarea unor hărți ale populației și așezărilor omenești.

2.2 Analiza și interpretarea datelor geodemografice.

3.1 Utilizarea corectă a termenilor referitori la populație și așezări omenești în cazul realităților locale.

3.2 Folosirea corectă a unor sisteme de referință spațiale și temporale pentru analiza elementelor legate de populație și așezări omenești.

4.1 Localizarea elementelor geodemografice ale orizontului local.

4.2 Identificarea relațiilor între elementele mediului natural.

5.1 Includerea informațiilor din media locală în sistemul de referință al geografiei populației și așezărilor.

4. Competențe derivate:

1. Utilizarea corectă a terminologiei referitoare la populație și așezări omenești în contextul realităților locale.

2. Utilizarea datelor statistice pentru interpretarea realității geografice a spațiului local.

3. Analiza geografică a componentei umane a orașului Ștefănești.

4. Prelucrarea informației, din date statistice în reprezentări grafice.

5. Tipuri de itemi:

Itemi obiectivi: cu alegere multiplă, de tip pereche.

Itemi semiobiectivi: de completare, de tip întrebare structurată.

Itemi subiectivi: de tip rezolvare de problemă, de tip eseu structurat.

Test de evaluare

Unitatea de învățare Geografia populației și așezărilor omenești

● Toate subiectele sunt obligatorii. Timpul de lucru este de 45 minute.

● Se acordă 10 puncte din oficiu.

Subiectul I – 16 puncte (4 x 4 puncte)

Scrieți pe foaia de test răspunsurile corecte care completează propozițiile de mai jos:

1. Populația orașului Ștefănești la recensământul din 2011 a fost de……..locuitori.

2. Suma dintre bilanțul natural și bilanțul migratoriu se numește…………………..

3. Bilanțul natural se calculează cu formula………………………..

4. Populația minoritară din Ștefănești la începutul sec. XX era reprezentată de……………..

Subiectul II – 32 puncte (8 x 4 puncte)

Scrieți pe foaia de test litera corespunzătoare răspunsului corect pentru fiecare dintre afirmațiile de ai jos:

1. Populația minoritară ce a dispărut din Ștefănești după al doilea război mondial este reprezentată de:

a) germani b) rromi c) evrei

2. Populația majoritară a localității Ștefănești este reprezentată de:

a) unguri b) români c) rromi

3. După anul 1989, la nivelul numărului populației s-a înregistrat:

a) creștere b) stagnare c) scădere

4. Bilanțul total al populației este rezultatul evoluției:

a) bilanțului natural și bilanțului migratoriu

b) bilanțului natural

c) bilanțului migratoriu

5. Conform structurii pe grupe de vârstă, în anul 2011 predomina populația de:

a) 0-20 ani b) 20-60 ani c) peste 60 ani

6. Pentru perioada 1992-2016, evoluția bilanțului migratoriu a înregistrat:

a) creștere b) scădere c) stagnare

7. Populația minoritară ce înregistrează o creștere constantă în totalul populației este reprezentată de:

a) ruși b) rromi c) evrei

8. În orașul Ștefănești, religia predominantă este:

a) romano-catolică b) penticostală c) ortodoxă

Subiectul III – 12 puncte (3 x 4 puncte)

În coloana A sunt notați termeni geografici, iar în coloana B sunt scrise formule de calcul. Scrieți pe foaia de test asocierile corecte ale elementelor din cele două coloane. Fiecărui element din coloana A îi corespunde un singur element din coloana B.

A B

1. natalitatea a. n-m

2. mortalitatea b. n= (N/Pt)x1000

3. bilanțul natural c. m=(m/Pt)x1000

n – rata natalității

m – rata mortalității

N – numărul total de nașteri

M – numărul total de decese

Pt – populația totală

SUBIECTUL IV – 10 puncte (2 x 5 puncte)

Analizați reprezentarea grafică de mai jos:

Pe baza acesteia, precizați:

1. Valorile aproximative ale bilanțului natural, bilanțului migratoriu și bilanțului total

2. Precizați un motiv pentru care bilanțul migratoriu înregistrează o creștere în perioada 2011-2016.

SUBIECTUL V – 10 puncte

Se dau următoarele date statistice referitoare la structura etnică a populației orașului Ștefănești în anul 2011

Calculați ponderea fiecărei etnii din totalul populației, completând tabelul.

SUBIECTUL VI – 10 puncte

Caracterizați, în maxim 15 rânduri, populația orașului Ștefănești, având în vedere:

– repartiția teritorială a populației

– bilanțul natural

– bilanțul migratoriu

– structura profesională.

Barem de corectare și notare

Se acordă 10 puncte din oficiu

Nota finală se calculează prin împărțirea la 10 a punctajului total obținut.

SUBIECTUL I

Se acordă câte 4 puncte pentru fiecare răspuns corect:

1. 5314 locuitori; 2. Bilanț total

3. Bn = n – m 4. Evrei Total 16 puncte

SUBIECTUL II

Se acordă câte 4 puncte pentru fiecare răspuns corect:

1 c; 2 b; 3 c; 4 a; 5 b; 6 a; 7 b; 8 c; Total 32 puncte

SUBIECTUL III

Se acordă câte 4 puncte pentru fiecare răspuns corect:

1 – b; 2 – c; 3 – a Total 12 puncte

SUBIECTUL IV

Se acordă 10 puncte pentru precizarea corectă a următoarelor elemente:

1. Se acordă 5 puncte pentru precizarea valorilor aproximative ale Bn, Bm, și Bt.

2. Se acordă 5 puncte pentru motivarea creșterii bilanțului migratoriu în perioada 2011-2016.

SUBIECTUL V

Se acordă 10 puncte pentru completarea corectă a tabelului.

SUBIECTUL VI

Se acordă 10 puncte pentru caracterizarea populației orașului Ștefănești.

Pentru răspuns parțial corect se acordă punctaj intermediar.

V.6.7 Proceduri și instrumente de evaluare complementară

În afară de metodele clasice de evaluare, în prezent se utilizează unele metode noi, numite complementare sau alternative. Caracterul complementar rezultă din faptul că acestea completează metodele tradiționale (scrise, orale, practice) și se pot utiliza simultan în procesul evaluativ.

Caracterul alternativ presupune o înlocuire cvasitotală a metodelor clasice cu cele moderne, ceea ce deocamdată nu este potrivit și nu se poate generaliza. Practica docimologică demonstrează că nu se poate renunța la practicile curente de evaluare. Deci, se merge în continuare pe o complementare optimă, fructuoasă între cele două tendințe metodologice și nu pe o folosire exclusivă, concurențială a acestora.

Metodele complementare de evaluare sunt mult mai suple și îi permit profesorului să structureze puncte de reper și să adune informații asupra derulării activității sale, folosind instrumente ce se potrivesc mai bine specificului situațiilor instructiv-educative. O anumită dificultate intervine datorită faptului ca aceste metode nu sunt standardizate, modul de proiectare și aplicare depinzând de la profesor la profesor (Cucoș c., 2009, pag. 442).

Profesorul – evaluator poate recurge la combinații de modele de evaluare cantitative și calitative pe care se întemeiază judecata de valoare asupra achizițiilor elevilor, trecând de la statutul de evaluator – judecător la cel de evaluator – formator. Este nevoie de alte forme instrumentale care să îmbogățească practica evaluării, ce pot fi utilizate așa încât informațiile obținute sa-i dea profesorului posibilitatea să-și regleze stilul de lucru și modul de desfășurare a activității didactice.

Printre instrumentele de evaluare alternativă pot fi enumerate: chestionarele, referatele, eseurile, proiectele, portofoliile și activitățile experimentale.

Referatul. Prin referate se evaluează capacitățile elevilor:

● de a elabora și prezenta un text științific scris

● de a utiliza cuvinte-cheie

● de a concepe un plan

● de a ordona bibliografia

● de a prezenta propriul produs

● de a evalua produsul său și al celorlalți.

În demersul didactic de elaborare a referatului parcurgem mai multe etape:

● prezentarea decupajului din realitate și a importanței competenței

● evaluarea competenței actuale

● precizarea titlului orientativ al referatului

● căutarea bibliografiei adecvate subiectului propus

● elaborarea unui plan orientativ al referatului (ce scrie în introducere, cuprins, încheiere)

● citirea lucrărilor

● extragerea ideilor esențiale și a citatelor pe fișe

● selectarea ideilor esențiale și a citatelor pentru fiecare punct al referatului, fără a generaliza sau schematiza

● elaborarea referatului.

În demersul didactic de evaluare a referatelor se parcurg următoarele etape:

● prezentarea verbală a referatelor

● formularea întrebărilor de către colegi

● formularea răspunsurilor la întrebări

● formularea aprecierilor referitoare la conținutul referatului, modul de elaborare și de prezentare.

Folosirea referatului prezintă unele avantaje: indică motivația pe care o au elevii pentru disciplină, oferă elevilor posibilitatea de a demonstra bogăția, varietatea și profunzimea cunoștințelor pe care le au pe o anumită temă sau subiect, apropie elevii de teme sau subiecte cărora nu li s-a acordat un spațiu suficient în programe și manuale școlare.

Ca dezavantaje pot fi amintite: nu este adecvat pentru toate nivelurile de învățământ, nu este compatibil tuturor elevilor, ci numai acelora care sunt motivați pentru anumite discipline, este mai dificil de evaluat, nefiind un instrument standardizat.

Portofoliul este un instrument complex de evaluare, integrator, ce include experiența și rezultatele relevante obținute prin celelalte forme de evaluare și care oferă posibilitatea de a emite o judecată de valoare pa baza unui ansamblu de rezultate al unei persoane.

Portofoliul permite urmărirea, conform unor obiective concrete și criterii stabilite, a progresului înregistrat de elev în achiziția cunoștințelor într-un interval mare de timp (semestru, an școlar, ciclu de învățământ) și în formarea unor capacități ori competențe prin analizarea materialelor elaborate de către un elev într-un interval mare de timp.

Portofoliul unui elev poate cuprinde:

● instrumente formale de evaluare (teste de evaluare, chestionare, lucrări de control, probe practice)

● instrumente “non-formalizate” (referate, eseuri, recenzii, rezumate, postere, fișe de activitate experimentală, fișe de autoevaluare etc).

Evaluarea prin portofoliu are avantaje pentru elev: încurajează învățarea autodirijată, elevii devin autoreflexivi, se gândesc la ei și la munca lor când elaborează produsele, când scriu eseul despre ce au învățat, când calculează sau estimează nota, când stabilesc obiectivele pentru activitățile viitoare, când discută cu profesorul planurile de realizare a acestor obiective.

Evaluarea prin portofoliu are și unele dezavantaje care fac ca această metodă alternativă de evaluare să fie evitată de profesori și nedorită de către elevi: necesită resurse mari de timp pentru documentare, pentru realizarea produselor și evaluarea lor, implică anumite cheltuieli de bani sau materiale de documentare (ziare, reviste, fotografii, acces la Internet, dosare, foi etc.). Deoarece produsele sunt realizate în afara clasei și în absența profesorului există riscul ca acestea să fie realizate de către alte persoane.

Atitudinile pozitive fundamentale formate la elevi sunt: corectitudine în respectarea prescripțiilor primite, asumarea unei erori, lacune sau a unui eșec, reacție pozitivă la observațiile și la nota acordată de evaluator, dorința de progres în învățare, curaj în înfruntarea dificultăților.

Chestionarul este un instrument cu ajutorul căruia se înregistrează opinii, atitudini, interese, situații, fapte referitoare la un anumit aspect din realitatea complexă. Este constituit dintr-un ansamblu de întrebări la care subiectul răspunde în scris. Prin chestionar se identifică un fenomen educațional, dar nu se stabilește cauza sau soluția de rezolvare.

Proiectul este o metodă didactică de învățare interactivă amplă și un instrument de evaluare complementară. Proiectul este un plan sau o lucrare cu caracter aplicativ, întocmită pe baza unei teme date, care cuprinde analiza (cauzală, cronologică, spațială) a unei probleme și un demers explicit de evoluție și soluționare a ei. Elevii se confruntă cu o problemă complexă, autentică, extrasă din realitatea actuală, pe care o analizează și pentru care caută soluții de rezolvare.

Proiectul constituie o provocare adecvată posibilităților elevilor și implică o activitate efectivă de cercetare, desfășurată într-un anumit interval de timp. Fiind o activitate amplă, de durată, permite o apreciere nuanțată a învățării. Proiectul este o formă de evaluare motivantă pentru elevi, cu toate că implică multă muncă și efort intelectual.

Metoda proiectului încurajează exprimarea liberă a opiniilor personale, contribuie la dezvoltarea capacității de anticipație, la emiterea și susținerea ipotezelor, la însușirea regulilor de cercetare sistematică a bibliografiei și a terenului, urmărind cele trei etape ale activității: documentare, teren, cercetare.

Proiectul este o tehnică activă prin care elevii realizează în mod activ unele demersuri de instruire: să răspundă, să prevadă, să planifice, să rezolve probleme.

Exemplu:

1. Titlul proiectului: Factorii care determină evoluția și structura populației din orașul Ștefănești.

2. Obiectiv: identificarea elementelor care au contribuit și contribuie și în prezent la structura demografică a populației orașului Ștefănești.

3. Formarea a două echipe, fiecare din ele având o temă: Factorii naturali și Factorii socio-economici.

4. Surse de informare: bibliografie, hărți tematice, fișe de observare din teren.

5. Cercetarea propriu-zisă.

6. Realizarea reprezentărilor grafice și cartografice.

7. Prezentarea fiecărei teme de către echipele de lucru.

Investigația este un instrument ce facilitează aplicarea în mod creativ a cunoștințelor și explorarea unor situații noi puțin asemănătoare cu experiențele anterioare. Este o activitate care se poate derula pe durata unei ore sau a mai multor ore de curs.

Elevul sau grupul de elevi primește o temă cu sarcini precise ce se pot formula și sub forma unor teme pentru acasă, dar definitivarea se face tot în clasă.

Investigația este o formă de evaluare în care elevul e pus în situația de a căuta soluții la anumite probleme de complexități diferite. Metoda are caracter formativ, integrator, atât pentru procesele de învățare anterioare cât și pentru metodologia informării și cercetării științifice. Are caracter sumativ prin angrenarea unor cunoștințe, priceperi, abilități și atitudini diverse, constituite pe parcursul unei perioade îndelungate de învățare.

Autoevaluarea elevilor este o modalitate de evaluare cu valențe formative, ce permite aprecierea propriilor performanțe în raport cu obiectivele stabilite în procesul evaluării. Cu această ocazie, elevul înțelege mai bine obiectivele și conținutul sarcinii de rezolvat, modul în care este valorificat efortul său de rezolvare a sarcinii.

Autoevaluarea poate merge de la autoaprecierea verbală până la autonotarea mai mult sau mai puțin supravegheată de profesor. Implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate are efecte benefice:

● profesorul primește confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor, referitoare la rezultatele constatate.

● elevul îndeplinește rolul de subiect al acțiunii pedagogice, de participant la propria sa formare

● elevii apreciază rezultatele obținute și eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

● cultivă o atitudine pozitivă, responsabilă față de propria activitate.

CONCLUZII

Lucrarea Implicații metodico-didactice ale studierii aspectelor de geografie umană la nivelul orașului Ștefănești, județul Botoșani își propune să analizeze aspecte ale populației și economiei orașului Ștefănești, punând în evidență indicatorii demografici și evoluția lor, în limita posibilităților bibliografiei și datelor statistice.

Pentru a surprinde starea habitatului actual, a fost necesară realizarea unor legături între potențialul natural, economic și social, precum și valorificarea acestora.

Orașul Ștefănești este situat în Câmpia Jijiei, la o distanță de 50 de km față de orașul Botoșani și 80 de km față de municipiul Iași, legăturile rutiere fiind asigurate prin drumuri naționale. Datorită poziției geografice, localitatea are un climat temperat continental cu influențe de ariditate dispre est. Solurile fertile din clasa molisolurilor au determinat dezvoltarea economiei locale prin practicarea agriculturii. Din punct de vedere hidrografic, teritoriul orașului este traversat de râul Prut de-a lungul graniței cu Republica Moldova și de râul Bașeu, afluent al Prutului. Descrierea și analiza elementelor cadrului natural au fost realizate cu scopul de a evidenția influența acestora repartiției populației în cadrul așezării umane.

Orașul Ștefănești este un spațiu urban cu aspect rural, format din mai multe localități, Ștefănești-Târg, Ștefănești-Sat, Bobulești, Stânca și Bădiuți, cu o evoluție dinamică de-a lungul timpului, cu continuitate în populare, caracterizat atât de perioade de creștere cât și de scădere a numărului populației.

Pe parcursul secolului XX, structura populației a suferit multe modificări, determinate de diferiți factori, în prezent numărul acesteia fiind de peste 5000 de locuitori. Structura etnică a fost mereu în schimbare, populația majoritară fiind românească (86%), urmată în prezent de cea de etnie rromă (9%), iar la începutul secolului XX, la Ștefănești exista cea mai numeroasă comunitate de evrei din județ (24,42%).

O problemă întâlnită și la nivel național, cel de îmbătrânire demografică, afectează și populația orașului nostru, influențând negativ evoluția numărului de locuitori. Această problemă este corelată atât cu numărul mic de nașteri, cât și numărul mare de emigranți ce afectează regiunea.

În ceea ce privește calitatea locuirii în orașul Ștefănești, un element de bază îl reprezintă locuința (casa) și gospodăria. Gradul de modernizare este determinat și de alimentarea cu energie electrică și apă curentă, din acest punct de vedere Ștefăneștiul contribuind la sistemul național cu energie electrică datorită hidrocentralei Stânca-Costești. În același timp beneficiază de o stație proprie de tratare a apei cu care asigură atât necesarul orașului și al altor localități apropiate din județ, cât și al unor localități din județul Iași.

O parte din drumurile localității sunt asfaltate iar restul pietruite, unele au fost asfaltate recent, în ultimii cinci ani, altele vor fi asfaltate în viitorul apropiat, existând deja un proiect în acest sens. În ceea ce privește amenajarea spațiilor verzi, în Ștefănești există un parc, cu teren de sport și un loc de joacă pentru copii, iar în Bobulești a fost amenajat un spațiu de petrecere a timpului liber și de joacă pentru copii.

Viața religioasă ocupă un loc special în comunitate, cea mai mare parte a populației este de religie creștin-ortodoxă (93,16%), restul aparținând altor confesiuni: romano-catolici, penticostali, adventiști de ziua a șaptea, creștini după evanghelie. Cultul ortodox este reprezentat de următoarele biserici: Cuvioasa Paraschiva în Ștefănești-Sat, Sfântul Gheorghe în Ștefănești-Târg, Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Voievozi în Bobulești, Sfântul Nicolae în Bădiuți, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în Stânca.

Învățământul reprezintă factorul fumdamental care asigură dezvoltarea comunității, fiind reprezentat de Liceul Ștefan D. Luchian Ștefănești ca unitate cu personalitate juridică, de care aparțin toate școlile și grădinițele din celelalte localități. În ceea ce privește manifestările culturale, acestea se desfășoară în Casa de Cultură a localității și sunt susținute inclusiv de unitatea școlară, ce dispune de un ansamblu folcloric.

Activitățile economice desfășurate de populația orașului sunt diverse, începând de la agricultura favorizată de solurile fertile și clima favorabilă, la comerțul cu tradiție încă din perioada medievală (demonstrat inclusiv de numele de târg), continuat cu succes de comunitatea de evrei, ce a transformat Ștefăneștiul într-un orășel dezvoltat la începutul secolului XX. Nici activitățile industriale nu sunt de neglijat, fiind reperezentate de industria energiei electrice, datorită existenței hidrocentralei Stânca-Costești, dar și de unitățile de morărit și panificație. Iar la acestea s-ar putea alătura pe viitor și anumite activități turistice, deoarece Ștefăneștiul are obiectivele necesare pentru a fi inclus într-un eventual circuit turistic.

În partea de metodică a lucrării am încercat să evidențiez rolul metodelor, strategiilor și tehnicilor activizante în predarea și învățarea noțiunilor și conceptelor din geografia orizontului local și apropiat în cadrul unei discipline opționale. Interesul cercetării orizontului local pentru învățarea geografiei reprezintă un punct de plecare în proiectarea învățării acestei discipline. Cercetarea geografică realizată în orizontul local cu elevii contribuie la creșterea calității cunoștințelor, aceștia dobândind capacități sporite de a-și folosi cunoștințele în situații noi, de a stabili relații cauzale și de a-și însuși un vocabular geografic legat de realitatea înconjurătoare.

Activitățile concrete folosite pentru formarea noțiunilor, priceperilor și deprinderilor elevilor sunt: exerciții, aplicații practice, lucrări practice, muncă independentă, observația, metode și tehnici de cercetare. Formarea capacităților de a citi și interpreta materialele grafice și cartografice, de a utiliza mijloacele audio-video completează sistemul de cunoștințe geografice.

Ca latură a capacității de investigare a fenomenelor geografice, este foarte important să trezim elevilor interesul pentru cercetarea orizontului local, spațiu de care sunt legați prin activitățile zilnice.

Evaluarea este un act integrator activității pedagogice, are ca scop formarea elevilor pentru a-și descoperi capacitățile și limitele. Evaluarea prin metode complementare (proiectul, referatul, portofoliul, chestionarul, investigația) contribuie la formarea deprinderilor de analiză și cercetare, de sinteză, generalizare și abstractizare.

Formarea și educarea copiilor în spiritul responsabilității umane determină formarea unei atitudini pozitive față de mediul înconjurător și convingerea că o bună calitate a mediului reprezintă o condiție esențială a sănătății oamenilor. Cercetarea mediului din orizontul local cu elevii permite îmbogățirea bagajului de cunoștințe și observarea legăturilor dintre fenomenele naturii. Am considerat că este necesară realizarea unei discipline opționale pentru clasa a VI-a care să înlesnească atât învățarea cât și cercetarea elementelor de bază referitoare la orizontul local. Opționalul are în vedere actualizarea evoluției fenomenelor naturale și problematica actuală a vieții sociale și economice, ambele într-o strânsă legătură.

Învățarea geografiei contribuie la dezvoltarea și exersarea spiritului de observație, creativitate și imaginație creatoare. Personalitatea elevului se formează doar în armonie cu valorile promovate de școală, a valorilor culturale ce determină formarea sinelui ca individualitate însuflețită de conținuturi spirituale.

BIBLIOGRAFIE:

Băcăuanu, V., 1980, Podișul Moldovei, E.D.P., București

Bărbulescu, M., Diletant, D., Hitchins, K., Papacostea, Ș., Teodor, P., 2014, Istoria României, Ed. Corint Educațional, București

Benedek, J., 2004, Amenajarea teritoriului și dezvoltarea regională, Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca

Cantemir, D., 1986, Descrierea Moldovei, Ed. Minerva, București

Cerghit, I., 1993, Perfecționarea lecției în școala modernă, E.D.P., București

Cerghit, I., 2002, Sisteme de instruire alternative și complementare. Structuri, stiluri și strategii, Ed. Aramis, București

Cojocariu, C., 2008, Județul Botoșani – Structuri Administrative, Ed. Quadrat, Botoșani

Cucoș, C. (coord.), 2009, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Ed. Polirom, Iași

Cucoș, C., 2009, Pedagogie, Ed. Polirom, Iași

Dan, I., 1980, Toponimie și continuitate în Moldova de nord, Ed. Junimea, Iași

Cucu, V., 1998, România. Geografie umană și economică, Ed. Transversal, Târgoviște

Dulamă, M.E., 2000, Elemente din didactica geografiei, Ed. Clusium, Cluj-Napoca

Dulamă, M.E., 2002, Modele, straategii și tehnici didactice activizante cu aplicații în geografie, Ed. Clusium, Cluj-Napoca

Dulamă, M.E., 2000, Strategii didactice, Ed. Clusium, Cluj-Napoca

Erdeli, G.(colab.), 1999, Dicționar de geografie umană, Ed. Corint, București

Erdeli, G., Cucu, V., 2005, România. Populație. Așezări umane. Economie, Ed. Transversal, București

Giurescu, C.C., 2007, Istoria românilor, Ed. All, București

Grigoraș, N., 1971, Instituții feudale din Moldova, Ed. Academiei Române, București

Hașdeu, B.P., 1984, Istoria critică a românilor, Ed. …………..

Ielenicz M., 1999, Dealurile și podișurile României, Ed. Fundației “România de Mâine”, București

Ilinca, N., 2008, Didactica geografiei, E.D.P., București

Ilinca, N., 2009, Geografia umană. Populația și așezările, Ed. C.D. Press, București

Ionașcu, Gh., 2002, Amenajarea teritoriului, Ed. Fundației România de Mâine, București

Ionescu, M., Radu, I., 1995, Didactica modernă, Ed. Dacia, Cluj-Napoca

Iorga, N., 1925, Istoria comerțului românesc, Tipografia „Tiparul Românesc”, București

Iorga, N., 2017, Istoria românilor prin călători, Ed. Scriptorium, Cluj-Napoca

Istrate, M., 2008, Relațiile urban-rural în Moldova în perioada contemporană, Ed. Universității ”Al. I. Cuza” Iași

Jinga, I., Pedagogie-curs

Lahovari, G.I., 1898, Marele dicționar geografic al României, București

Mândruț, O., Dan, S., 2015, Geografie. Curriculum școlar. Ghid metodologic pentru învățământul preuniversitar, Ed. Corint Educațional, București

Mândruț, O., Dan, S., 2014, Didactica geografiei – o abordare actuală, Ed. Corint Educațional, București

Measnicov, I., Hristache, A., Trebici, Vl., 1977, Demografia orașelor României, Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Mihordea, V., 1968, Relațiile agrare din sec. XVIII în Moldova, București

Muntele, I., 1998, Populația Moldovei în ultimele două secole, Ed. Corson, Iași

Mutihac, V. și colab., 2004, Geologia României, E.D.P., București

Nicola, I., 1996, Tratat de pedagogie școlară, E.D.P., București

Panaitescu, P.P., 1964, Obștea țărănească în Țara Românească și Moldova. Orânduirea feudală, Ed. Academiei Române, București

Păunescu, A., Șadurschi, P., Chirica, V., 1976, Repertoriul Arheologic al Județului Botoșani, București

Poclid, M., 2008, Așezările umane din județul Botoșani, Ed. Taida, Iași

Șlomo Leibovici Laiș, Evreimea botoșăneană, minimonografie

Trebici, Vl., 1975, Mică enciclopedie de demografie, Ed. Științifică și Enciclopedică,

București

Tomescu, V., 2003, Didactica geografiei, Editura Universitaria, Craiova

Tudora, D., 2010, Coeziune teritorială și disparități în Moldova. Distribuția spațială a indicilor stării sociale a populației rurale din Moldova Apuseană, Ed. Universității ”Al. I. Cuza” Iași

Tufescu, V., 1977, Județele Patriei. Botoșani, Ed. Academiei Române, București

Ungureanu, Al., 1980, Orașele din Moldova. Studiu de geografie economică, Ed. Academiei, București

Ungureanu, Al., 2002, Moldova-populația, forța de muncă și așezările umane în tranziție, Ed. Corson, Iași

Vert C., 2002, Geografia populației și așezărilor umane, Ed. Mirton, Timișoara

Xenopol, A.D., 1888, Istoria românilor din Dacia Traiana, Tipo-litografia Goldner, Iași

*** Județul Botoșani – monografie, Ed. Sport-Turism, București, 1980

*** Recensământul general al populației României din 29 decembrie 1930, București, 1931

*** Recensământul general al populației și locuințelor din 15 martie 1966, București, 1969

*** Recensământul general al populației și locuințelor din 4 ianuarie 1977, București, 1980-1981

*** Recensământul general al populației și locuințelor din 7 ianuarie 1992, București, 1993

*** Recensământul general al populației și locuințelor din 18 martie 2002, București, 2003

*** Recensământul general al populației și locuințelor din 20-31 octombrie 2011, București, 2012

*** Ghid de evaluare – disciplina Geografie, 2011, București

*** Infonatura 2000 – Catalogul habitatelor, speciilor și siturilor

https://www.facebook.com

https://geografilia.blogspot.com

https://www.google.ro/maps

http://historymaps.ro

http://www.insse.ro

https://www.scritub.com

https://ro.scribd.com

https://www.wikipedia.org

Prima Pagina

https://ro.pinterest.com