Implicatii Economico Finaciare Avand la Baza Dezvoltarea Durabila
=== 1 ===
CUPRINS
CAP.I. Dezvoltarea durabilă a agriculturii și a exploatațiilor agricole – delimitări conceptuale și metodologice
Relația dintre agricultură și mediu
Conceptul de dezvoltare durabilă în agricultură
Conceptul de dezvoltare durabilă a exploatațiilor agricole
Coordonarea privind organizarea pe baze științifice a exploatațiilor agricole în vederea asigurării unei dezvoltări durabile
Managementul de performanță – factor al dezvoltării durabile a exploatației agricole
Resursele umane, funciare, tehnico-materiale și financiare necesare asigurării unei dezvoltări durabile a exploatației agricole
1.4.3. Repere esențiale privind efectele economice, sociale, și ecologice ale organizării unei dezvoltări durabile a exploatației agricole
Sistemul de indicatori utilizați în planificarea, evidența și analiza dezvoltării durabile a exploatației agricole
Măsurarea dezvoltării durabile – sistemul de indicatori
Sistemul de indicatori utilizați în planificarea exploatației agricole
Sistemul de indicatori utilizați în evidența și analiza exploatației agricole durabile
CAP.II. Studiu comparativ privind agricultura și organizarea exploatațiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile în U.E. și în România
2.1. Agricultura și organizarea exploatației agricole pe baza unei dezvoltări durabile în U.E.
2.2. Legislația și organizațiile la nivel U.E. în agricultura biologică și ecologică – bază a practicării agriculturii durabile
2.3. Agricultura și organizarea exploatației agricole pe baza unei dezvoltări durabile în România
2.4. Legislația și organizațiile la nivelul României în agricultura biologică și ecologică – bază a practicării agriculturii durabile
2.5. Analiza comparativă a realităților din agricultura U.E. și României
CAP.III. Strategia agriculturii și a exploatațiilor agricole durabile
3.1. Strategia agriculturii durabile și de dezvoltare a mediului rural pe termen lung, ca bază a organizării unor exploatații agricole durabile
3.2. Strategii de organizare a exploatațiilor agricole din România pe baza unei dezvoltări durabile
3.2.1. Strategii de organizare a exploatațiilor agricole bio-ecologice durabile din România
3.2.2. Strategii de organizare a exploatațiilor agricole convențional-durabile din România
3.3. Analiza comparativă privind eficiența economică a produselor convenționale și a celor bio-ecologice
CAP.IV. Modele de analiză diagnostic privind organizarea exploatațiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile
4.1. Dezvoltarea durabilă – modele conceptuale esențiale pentru realizarea unor exploatații agricole durabile
4.2. Calitatea produselor agricole și efectele acestora asupra rezultatelor economico-financiare în exploatațiile agricole durabile
4.3. Modele de analiză diagnostic privind efectele economice ale organizării exploatațiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile
4.3.1. Modele de analiză diagnostic privind producția obținută în exploatațiile agricole
4.4. Modele de analiză diagnostic privind efectele financiare ale organizării exploatațiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile
4.4.1. Modele de analiză diagnostic privind profitul obținut în exploatațiile agricole
CAP.V. Studiu de caz privind implicațiile economico-financiare ale organizării S.C. Frăția S.A. Bârlad pe baza unei dezvoltări durabile
5.1. Prezentarea generala a S.C. Frăția S.A. Bârlad
5.2. Dimensiunea optimă a exploatației agricole (pe exemplul S.C. Frăția S.A. Bârlad)
5.2.1. Mărimea și dimensiunea optimă a exploatațiilor agricole
5.2.2. Factorii care influențează dimensiunea exploatațiilor agricole
5.2.3. Metode de determinare a dimensiunii optime a exploatațiilor agricole
5.2.4. Studierea dimensiunii optime a S.C. Frăția S.A. Bârlad cu ajutorul metodelor statico-matematice
5.3. Organizarea pe baze științifice a utilizării resurselor necesare la S.C. Frăția S.A. Bârlad
5.3.1. Organizarea resurselor funciare la S.C. Frăția S.A.
5.3.2. Organizarea resurselor tehnico-materiale la S.C. Frăția S.A.
5.3.3. Organizarea resurselor umane la S.C. Frăția S.A. Bârlad
5.4. Analiza efectelor economico-financiare ale organizării pe baza unei dezvoltări durabile
5.4.1. Evoluția veniturilor la S.C. Frăția S.A. Bârlad
5.4.2. Evoluția cheltuielilor la S.C. Frăția S.A. Bârlad
5.4.3. Analiza rezultatelor economico-financiare ale activității S.C. Frăția S.A. Bârlad
5.4.3.1. Analiza rentabilității
5.4.3.2. Analiza patrimonială
5.4.4.Puncte tari și puncte slabe ale diagnosticului
5.4.5. Alte metode de diagnostic global ale S.C. Frăția S.A. Bârlad și propuneri pentru dezvoltarea durabilă a acesteia
5.4.5.1. Diagnosticul global al S.C. Frăția S.A. Bârlad cu ajutorul modelului SWOT
5.4.5.2.. Diagnosticul global al S.C. Frăția S.A. Bârlad cu ajutorul modelului Rolland-Berger
Cap VI. Concluzii
Bibliografie
CAP.I.
DEZVOLTAREA DURABILĂ A AGRICULTURII ȘI A FERMELOR AGRICOLE – DELIMITĂRI
1.1.Relația dintre agricultură și mediu
Mediul natural constituie pentru agricultură unul din factorii de producție indispensabili, de aceea trebuie bine protejat pentru că agricultorul depinde în producție de entități vii și anume animale și plante. Pentru a putea asigura continuitatea producției agricole mediul natural trebuie salvat cu orice preț.
Mult timp au existat legături armonioase între agricultură și mediul înconjurător. Societatea umană s-a dezvoltat mai întâi după modelul unui ecosistem natural conceput complet, în cadrul unei economii naturale de tip agrar, dar mai târziu pentru a-și satisface nevoile în sensul dorit, aceea de a-și asigura hrana, omul a dezvoltat activități care au impus o modificare substanțială a structurii bazei energetice, sursele reînnoibile fiind înlocuite cu cele nereînnoibile.
Toate țările au încercat să promoveze dezvoltarea agricolă finanțând activitățile de cercetare, furnizând servicii și alte forme de ajutor stimulând producția prin acordarea de subvenții. Dar, în același timp, poluarea agricolă a crescut și calitatea unui anumit număr de peisaje s-a degradat.
Agricultura a devenit intensivă cu o specializare crescută, a fermelor și a regiunilor. Înlocuind omul și animalele cu energia combustibililor fosili și sporind capacitatea productivă a solului și randamentul culturilor prin folosirea îngrășămintelor și a produselor fitofarmaceutice, agricultura a ajuns la un stadiu în care este posibil să se obțină o rentabilitate pe termen scurt a unităților agricole, dar care împiedică păstrarea tradiției de armonie și interdependență caracteristică relațiilor seculare între agricultură și mediul natural. Schimbările în conduita fermelor agricole și în tehnologiile utilizate au avut un impact mare asupra mediului înconjurător. Printre principalele probleme apărute putem aminti:
• problemele ivite din utilizarea substanțelor chimice în agricultură. Este vorba mai ales de poluarea mediului înconjurător și în particular de cea a apelor subterane și de suprafață, de metale, nitrați și biocide. Consecințele acestora sunt dăunătoare florei și faunei și periculoase pentru sănătatea umană;
• problemele care decurg din creșterea animalelor în sistem industrial și anume practicarea pășunatului intensiv și emisia de amoniac în atmosferă care poate contribui semnificativ la poluarea aerului;
• problemele care provin din marginalizare ca de exemplu, degradarea infrastructurii, abandonul terenurilor, supraexploatarea și eroziunea chimică și fizică a solurilor.
Pentru a putea proteja mediul înconjurător, va trebui să trecem la practicarea unor sisteme agricole mai durabile, ceea ce va necesita din partea fermierilor un nivel înalt de cunoștințe de management. Dacă ne referim la conflictul dintre agricultură și mediul înconjurător putem evidenția problemele cu care se confruntă agricultura:
1. În primul rând, efectele asupra sănătății omului (reziduurile pesticidelor și îngrășămintelor chimice, metalelor grele, aditivilor din alimentația animală și alte substanțe poluante prezente în sol, apă, în întregul lanț alimentar). Dezvoltarea necondiționată conduce la deteriorarea mediului natural și a sănătății populației, punând în pericol existența umanității.
2. Contaminarea apelor de suprafață și subterane și eutrofizarea apelor de suprafață din cauza nitraților și fosfaților, ceea ce poate implica o îmbolnăvire a populațiilor locale; o scădere a capacității resurselor de apă; o creștere a costului aprovizionării cu apă.
3. Poluarea agricolă legată de dezvoltarea creșterii intensive a animalelor (în special poluarea solului unde dejecțiile lichide nu sunt stocate corespunzător și, poluarea apei prin scurgerea acestora în pânza freatică).
4. Poluarea atmosferică datorită stropirii culturilor și împrăștierii pe câmp a dejecțiilor semilichide și lichide.
5. Tasarea, eroziunea și poluarea solului, determinând o scădere a capacității productive a acestuia și o degradare a calității resurselor de apă și a capacității debitelor.
6. Degradarea peisajului și a habitatului speciilor sălbatice ca urmare a concentrării fermelor; dezvoltării monoculturilor; desființării gardurilor vii și a teraselor; drenării solurilor umede ca și din cauza degradării și distrugerii clădirilor tradiționale.
În prezent, agricultura României se confruntă uneori cu grave probleme de poluare, aceasta devenind o victimă ușoară și fără posibilități mari de apărare, ca efect al diferitelor activități socio-economice ce se desfășoară în țara noastră. Cele mai multe localități poluate sunt cele de la câmpie și din depresiuni. De exemplu, cele mai poluate comunități sunt cele din Bărăgan și Podișul Transilvaniei, afectate de salinitate în exces și eroziunea solului. De asemenea, afectate de poluare sunt și comunitățile ce se află în zone industriale dominate de fabrici din sectorul petrochimic, metalurgic și minier.
Principalele structuri din agricultura românească care au un efect dezechilibrant asupra mediului sunt dezvoltarea culturilor de cereale în sistem extensiv și supradimensionarea efectivelor de animale în raport cu disponibilul de furaje și cu capacitatea de depozitare a dejecțiilor.
Pe plan mondial, cât și în țara noastră se manifestă grave procese de deteriorare a proprietăților fertile ale solului. Calitatea solului în România s-a deteriorat foarte mult, din totalul suprafeței agricole de aproape 15 milioane ha, aproximativ 12 milioane ha (din care 7,5 milioane ha teren arabil) sunt afectate de unul sau mai mulți factori de limitare a calității (secetă, umiditate, apă, etc.).
Eroziunea solului diferă și în funcție de utilizarea terenului agricol. După cum se vede în tabelul nr.1 eroziunea cea mai mare o prezintă pășunile (datorită necorelării dintre numărul de animale și necesarul sau disponibilul de furaje), urmate de terenul arabil și din cel neproductiv.
Tabel nr.1.1.
Eroziunea în funcție de eroziunea solului
Principalele activități agricole care au un impact major asupra eroziunii
solului (Moțoc, 1975) sunt următoarele:
▪ aratul cu mașini grele și la aceeași adâncime timp de câțiva ani consecutivi;
▪ aratul pe suprafețe înclinate, efect care este intensificat de ploaie;
▪ extragerea materialelor organice prin recoltare și eliminarea tuturor paielor sau altor rezidiuri de pe câmp;
▪ practici improprii de ameliorarea solului.
În concluzie, terenurile agricole existente trebuie inventariate prin studii pedologice, agrochimice și de cadastru funciar, cu introducerea simultană a sistemului de control pentru păstrarea și urmărirea continuă a creșterii fertilității lor.
Succesul armonizării dezvoltării agriculturii și mediului înconjurător se poate realiza numai printr-o abordare sistemică din punct de vedere politic, social, economic și ecologic, în care cercetarea științifică trebuie să-și aducă o contribuție de seamă.
Nu trebuie uitate nici efectele benefice ale agriculturii asupra mediului. Agricultura cu timp parțial, spre exemplu, a devenit în anumite țări un mijloc care permite, în același timp, păstrarea calității peisajului și facilitarea dezvoltării turismului, a locurilor de recreere și a industriilor descentralizate din care mediul înconjurător, dar și agricultura nu au decât de câștigat.
În decursul timpului agricultura a cunoscut creșteri cantitative spectaculoase, direct proporționale cu gradul de mecanizare, chimizare și de asigurare cu apă a culturilor agricole. Progresul tehnologic alături de cel genetic au condus spre practicarea unei agriculturi intensive cu ajutorul unor tehnologii agricole care au sporit productivitatea terenurilor agricole de 2 până la 7 ori.
După cum era de așteptat, reversul progresului nu a întârziat să apară. Primele semne negative au apărut ca urmare a folosirii îngrășămintelor chimice pentru sporirea producției cu renunțarea concomitentă la administrarea gunoiului de grajd și a altor îngrășăminte organice. Ca urmare, solul a început să-și piardă din capacitățile sale și pentru a menține recoltele la același nivel trebuiau aplicate din ce în ce mai multe îngrășăminte chimice. După cum atesta Pfeiffer (1957) între 1920 și 1953, recoltele la hectar au crescut cu 40%, îngrășămintele chimice cu 50% și pesticidele 100%.
Din fericire, societatea umană a sesizat în timp util limitele propriilor acțiuni și și-a recunoscut erorile, de aceea omenirea acționează în sensul reconcilierii cu natura.
1.2. Conceptul de dezvoltare durabilă în agricultură
Începând cu Conferința asupra mediului de la Stockolm din 1972, oamenii au început să recunoască faptul că degradarea mediului înconjurător este dependentă de bunăstarea omenirii și de creșterea economică în general. În acest sens a fost înființată Comisia Mondială asupra Mediului și Dezvoltării de pe lângă O.N.U. care până în 1987 au identificat peste 60 de definiții ale conceptului de dezvoltare durabilă.
Conform Raportului Brundtland prezentat în cadrul Comisiei Internaționale a Mediului și Dezvoltării (U.C.E.D.) în 1999, dezvoltarea durabilă „este cea care satisface cerințele prezentului fără a compromite posibilitățile generațiilor viitoare de a răspunde propriilor nevoi“.
Cu timpul, acest concept de dezvoltare durabilă a pătruns și în agricultură ca răspuns la întreaga suită de neajunsuri ale agriculturii convenționale.
Trebuie subliniat că orice definiție a agriculturii durabile trebuie să includă pe lângă protecția mediului înconjurător, dimensiunea umană. Dimensiunea umană include două componente-cheie:
1. Fermierii
2. Consumatorii
Agricultura durabilă este un sistem de tehnologii și practici menite nu doar să asigure o producție satisfăcătoare, ci și să realizeze obiectivele ecologice. Acest lucru este evident ținând cont că agricultura durabilă își are fundamentarea științifică în conceptul de bioeconomie, elaborat pentru prima dată de economistul american de origine română N. Georgescu Roegen, concept care face o sinteză a relațiilor dintre natură și specia umană.
Este vital ca tranziția către o agricultură durabilă să aibă în vedere necesitatea de a menține un sector agricol competitiv și eficient din punct de vedere economic, care să răspundă preferințelor fluctuante ale consumatorilor și care să ușureze dezvoltarea comerțului produselor agricole, conservând, în același timp, mediul natural și baza de resurse în viitor.
1.3. Conceptul de dezvoltare durabilă a fermelor agricole
În țările cu economie de tranziție cum este și România, problemele legate de dezvoltarea durabilă a fermelor agricole sunt legate mai mult de sărăcie și lipsa de tehnologii productive, decât de aplicarea unor tehnologii poluante și de nivelurile ridicate de consum cum sunt în țările dezvoltate.
Un impact major asupra agriculturii l-a avut aplicarea Legii fondului funciar care a produs fărâmițarea excesivă a suprafețelor agricole, care nu permit aplicarea tehnologiilor cât mai eficient. Ca urmare a avut loc o dezvoltare excesivă a producției de cereale în sistem extensiv în detrimentul leguminoaselor boabe, fapt ce duce la degradarea mediului natural.
Pentru a înființa o exploatație agricolă durabilă se vor lua în considerare următoarele:
– solul și clima;
– mărimea gospodăriei;
– gunoiul lichid sau solid, spațiul ocupat de gropi în m3;
– rotația culturilor și asolamentul;
– lucrările solului;
– combaterea buruienilor și dăunătorilor;
– forțele de muncă disponibile;
– organizarea muncii;
– desfacerea mărfii;
– finanțare.
În concluzie, am putea defini fermele agricole durabile ca fiind cele care:
• folosesc tehnici manageriale complexe și performante care să asigure integritatea ecologică față de mediul natural și chiar față de consumatori;
• sunt specifice zonei în concordanță cu solul și clima și să asigure o anumită relație între oferta de produse și cererea de produse, adică să fie flexibile;
• păstrează biodiversitatea, frumusețea peisajului și alte bunuri care nu sunt evaluate pe piețele existente;
• este eficientă din punct de vedere economic, dintr-o perspectivă socială, adică: asigură securitatea alimentară și în același timp venituri corespunzătoare producătorilor agricoli.
Pentru a convinge șefii de exploatații să practice o agricultură durabilă este nevoie în primul rând de sprijin financiar, dar în același timp, pe ei îi interesează venitul obținut și statutul lor în societate, dacă acestea se vor îmbunătăți nu va mai fi nevoie de constrângeri.
1.4. Coordonate privind organizarea pe baze științifice a fermelor agricole în vederea asigurării unei dezvoltări durabile
Organizarea constituie combinarea nemijlocită a resurselor umane și în mod indirect, materiale, informaționale și financiare, la nivelul locurilor de muncă, compartimentelor și unității în ansamblul său.
În cadrul organizării unităților pe baze științifice, delimităm două subdiviziuni principale. Mai întâi organizarea de ansamblu a unității concretizată în stabilirea structurii organizatorice și a sistemului informațional. Această parte a funcției de organizare este exercitată de managementul superior al firmei, condiționând sensibil eficiența procesului de management în ansamblul său. A doua categorie majoră o reprezintă organizarea principalelor componente ale intreprinderii: cercetarea-dezvoltarea, producția, comercializarea, personalul, activitatea financiar-contabilă. Această categorie se realizează la nivelul managementului de nivel mediu și inferior, dar predomină din punct de vedere cantitativ.
Pentru a putea organiza fermele agricole în conformitate cu obiectivele dezvoltării durabile trebuie rezolvate problemele referitoare la:
1. Dimensiunea și mărimea fermelor agricole. Opțiunea strategică pentru realizarea unei agriculturi durabile trebuie să o constituie creșterea dimensiunii proprietății asupra pământului și formarea fermelor agricole mijlocii, bazată în primul rând pe munca familiei.
2. Structura de producție. Este necesară structurarea continuă a producției în funcție de nevoile economiei naționale și de cerințele de export, prelucrarea și valorificarea superioară a produselor agricole, ridicarea parametrilor calitativi ale acestora.
3. Structuri organizatorice și de marketing în agricultură. Vor trebui să se înființeze noi structuri organizatorice și de marketing în agricultură pentru ca agricultorii să-și valorifice mai bine excedentul de producție, pentru a fi mai bine informați, deoarece în acest scop aceștia trebuie să facă cheltuieli cu deplasarea la oraș și irosesc timpul lor de muncă.
Pentru a putea organiza exploatații agricole durabile nu trebuie să uităm că un rol foarte important trebuie să-l aibă statul, în primul rând prin legislație corespunzătoare și nu în ultimul rând prin sprijin financiar diferențiat pe criterii de eficiență și performanță.
1.4.2. Resursele umane, funciare și tehnico-materiale necesare asigurării unei dezvoltări durabile a fermelor agricole
Resursele umane
Oamenii care muncesc, cu experiența lor de producție, cu deprinderile lor de muncă, cu cunoștințele lor științifice constituie și în agricultură principalul factor de producție.
Ponderea populației rurale în populația totală, a scăzut de la 60% în 1980 la 46% în prezent. După cum se vede populația rurală este în regres și acesta va continua pe măsura progresului economic și social în România. Această diminuare a avut loc în primul rând datorită modernizării agriculturii, dar cu cât agricultura este mai industrializată și intensivă cu atât impactul agriculturii asupra mediului este mai mare.
Studiile efectuate asupra gospodăriilor rurale de tip fermă din România au relevat următoarele: gospodăriile sunt create de capul familiei, de regulă bărbat învârstă, cu un grad de școlarizare sub medie, ajutat de soție și alți membri ai familiei, care desfășoară o muncă neremunerată.
În general, agricultură poate fi împărțită în trei categorii: proprietari, care lucrează în regim (20%), și zilieri care nu au un alt loc de muncă (Ministerul Agriculturii și Alimentației, 2001).
Populația ocupată în agricultură este de asemenea îmbătrânită, caracterizată de o pondere mare a persoanelor de peste 50 de ani (31,3%) comparativ cu 19,1% media pe economie.
În concluzie, am putea spune că munca agricolă este în general familială. De aceea, reformele structurale din agricultură trebuie să aibă în vedere formarea profesională a producătorilor agricoli și mai ales atragerea tinerilor în mediul rural.
Resursele funciare
Rolul esențial în asigurarea producției alimentare revine utilizării raționale a pământului, care este baza activității agricole și a altor bogății pe întreg cuprinsul planetei. Datorită caracterului limitat al pământului și importanței sale ca factor de mediu, legislația și politica funciară stabilesc reguli și măsuri în plan național și regional pentru utilizarea fondului funciar, în special cu privire la amenajarea teritoriului și efectuarea lucrărilor de îmbunătățiri funciare.
Resursele funciare potențiale ale omenirii sunt mult mai mari decât cele utilizate în producția agricolă, dar posibilitățile de luare în cultură de noi suprafețe sunt limitate, datorită numeroșilor factori sociali, economici și naturali. În jur de 64% din teritoriul României este utilizat pentru producția agricolă, 28% este împădurit, iar cele 8% rămase reprezintă alte folosințe (terenuri construite, drumuri, căi ferate, ape, iazuri și altele).
Tabel nr.1.2.
Suprafața de teren existentă la S.C. Frăția S.A. Bârlad
Fig.1.1.
Structura terenului agricol la S.C. Frăția S.A. Bârlad
În concluzie, am putea spune că resursele funciare ca suprafață sunt satisfăcătoare, problema cheie este structura și nu în ultimul rând dimensiunea fermelor agricole. În momentul în care, dimensiunea fermelor agricole va fi optimă, atunci și resursele funciare vor fi exploatate corespunzător.
Baza tehnico-materială a fermei
Factorii tehnico-materiali joacă un rol foarte important din punct de vedere economic și social. În primul rând, aceștia au ușurat foarte mult munca în mediul rural și în al doilea rând, datorită creșterii productivității muncii au ieftinit produsele agricole.
Capitalul în cadrul fermei agricole, în curs de restructurare tehnică și socială necesită abordări noi, atât în ceea ce privește volumul capitalului asigurat, structura tehnică și valorică, cât și în alocarea corectă a investițiilor suplimentare. Volumul capitalului utilizat este determinat de productivitatea marginală și de rata dobânzii, ambele elemente comportând numeroase situații de risc și incertitudine.
Nivelul de dotare existent în prezent în agricultură nu este în măsură să asigure efectuarea lucrărilor mecanice în perioadele optime prevăzute de tehnologiile de cultură. Numai prin asigurarea unui necesar optim de tractoare și mașini agricole se va putea practica în cadrul fermei o agricultură durabilă.
Tabel nr.1.3.
Nivelul de dotare existent în prezent la S.C. Frăția S.A. Bârlad
Activitatea sectorului zootehnic dispune în principal de următoarele active fixe specifice activității acestui sector, cum sunt:
• grajduri de vaci – 2 bucăți cu 200capete bovine;
• grajd tineret taurin – 300 capete;
• grajd pentru păsări – 8500 puicuțe;
• 1 grajd vite cu destinație actuală de maternitate;
• 1 saivan ovine – 560 capete;
• 2 fânare.
Trebuie făcută precizarea că societatea își produce pe terenurile arendate și concesionate furajele de volum și concentrate cultivate la nivelul necesarului.
Din păcate societatea dispune de utilaje și construcții de vârste foarte mari, unele din utilaje având deja realizate vârstele normate.
Din lipsă de fonduri financiare însă, societatea a trebuit să folosească parcul de mașini și utilaje existent. Intervenția cu investiții noi este reprezentată de tractoare de mare capacitate și combine CLASS.
Un alt factor foarte important în realizarea unei agriculturi durabile este folosirea îngrășămintelor chimice. După cum se știe, cultivarea fără administrarea de doze optime de îngrășăminte chimice și de pesticide, duce la obținerea unor randamente slabe, cu produse de calitate redusă datorită poluării verzi. Dacă până în anul 1992, în cadrul societatății erau utilizate 300-400 tone s.a. îngrășăminte chimice, începând cu 2003, cantitățile folosite au scăzut drastic, variind între 150-200 tone s.a.
Cauzele reducerii cantității de fertilizanți utilizați în agricultură sunt numeroase: inexistența unei piețe funcționale; accentuarea în timp a decalajului între ritmul de creștere a prețurilor produselor de proveniență industrială și a celor agricole în defavoarea celor din urmă; decapitalizarea producătorilor agricoli etc.
1.5. Sistemul de indicatori utilizați în planificarea, evidența și analiza dezvoltării durabile a fermelor agricole
1.5.1. Măsurarea dezvoltării durabile – sistemul de indicatori generali
la nivelul fermei
Sistemul de indicatori ai Națiunilor Unite a apărut din nevoia de a coordona aspectele economice, sociale, demografice și ecologice în măsură să asigure durabilitatea.
1 Acțiunea produsului intern brut (PIB)
Pe plan mondial Produsul Intern Brut (PIB) reprezintă cel mai larg utilizat indicator de măsurare a performanțelor economico-sociale. Măsură a producției totale de bunuri și servicii dintr-o economie, PIB constituie criteriul de ierarhizare a țărilor în bogate și sărace.
O privire mai atentă asupra sistemului de calcul folosit pentru determinarea PIB evidențiază lacune majore în capacitatea acestuia de a evalua progresul pe termen lung. Avuția naturală de orice fel este decimată fără ca o evidență a acestor pierderi să apară în conturile naționale.
2.Acțiunea rentei durabile este un indicator fundamental al progresului economic și social. Specialiștii afirmă că sensul calcului rentei este acela de a oferi persoanelor o idee despre ceea ce pot consuma fără a sărăci. Această afirmație este valabilă și pe plan național, astfel că renta reală reprezintă cantitatea maximă pe care o țară poate să o consume fără a-și periclita activele pe viitor. Conceptul de „rentă“ este deci de la sine înțeles durabil fiindcă include beneficiile actuale și schimburile activelor (câștigul de capital echivalează cu o creștere a rentei și pierderile de capital echivalează cu o reducere a rentei).
Indicatorii dezvoltării durabile trebuie să ia în considerație, în principal, integritatea elementelor și structurilor ambientale ca și diversitatea de specii și ecosisteme. Unii autori consideră că o cuantificare primară a dezvoltării durabile trebuie să includă:
• Indicatori care să semnaleze presiunea societății asupra mediului ambiant (contaminarea, utilizarea resurselor);
• Indicatori ai stării mediului ambiant (biodiversitate, integritate ecologică).
3. Acțiunea indicatorilor de mediu
Indicatori de mediu sunt considerați pe domenii specifice: rezerve și stocuri de capital; fluxuri de surse și depozite de deșeuri, biodiversitate, integritatea ecosistemelor, capacitatea de asimilare a ecosistemelor, variațiile globale ale ecosistemului.
Ultimele cercetări în domeniu, disting în structura cadrului de referință trei grupuri de indicatori de mediu:
• Primul grup este orientat spre cauzele care generează aceste probleme (fluxuri de emisii, utilizarea de resurse naturale);
• Al doilea grup dorește să relaționeze calitatea mediului cu efectul acțiunii umane (indicatori de „efect“, „calitate“, „stare“);
• Al treilea grup încearcă să cuantifice reacția societății la îmbunătățirea mediului (indicatori de „reacție“)
Un rol important îl au și indicatorii pentru aprecierea biodiversității.
Biodiversitatea este variabilitatea dintre organismele vii provenite din ecosistemele acvatice și terestre, precum și dintre complexele ecologice din care acestea fac parte; cuprinde diversitatea din interiorul speciilor, dintre specii și ecosisteme.
Indicele de biodiversitate este raportul dintre numărul total de specii și numărul de indivizi dintr-o biocenoză.
4. Analiza factorilor externi și interni
a) Analiza factorilor externi
Auditul managementului strategic extern se mai numește scanarea mediului sau analiză industrială. Auditul extern determină identificarea și evaluarea tendințelor și evenimentelor asupra cărora societatea nu deține controlul (nu le poate influența) cum ar fi concurența externă foarte puternică, mobilitatea populației, îmbătrânirea populației, revoluția informațională. Auditul extern dezvăluie oportunitățile cheie și amenințările cu care se confruntă asociația astfel încât managerul să poată formula strategiile pentru a profita de avantajele oportunităților și a reduce efectul amenințărilor. Tendințele și evenimentele din zona respectivă reprezintă oportunități și amenințări: sociale, culturale, demografice, geografice, politice, legale, guvernamentale, economice, tehnologice și competitive.
Scopul auditului extern este de a realiza o listă cu oportunitățile mediului extern de care poate beneficia asociația și amenințările mediului care ar trebui evitate. Auditul extern are tendința de a identifica variabilele cheie ce au efect sesizabil.
Factorii sociali , culturali ,demografici și de mediu :
● Programele sociale de securitate aplicate de guvern constituie o oportunitate care poate fi exploatată cu succes de administratorul societății.
● Dacă stilul de viață al locuitorilor din zonă este adaptat caracteristicilor economiei de piață atunci asociația poate folosi această oportunitate.
● Traficul din zonă este intens și atunci asociația va distribui mai ușor produsele obținute.
● Nivelul de viață al locuitorilor constituie în condițiile din România o amenințare deoarece veniturile fiind mici și consumurile vor fi mici, însă în condițiile unei economii de piață funcționale acest aspect poate constitui o oportunitate.
● Încrederea în guvern în condițiile în care afacerea se integrează într-o politică de sector favorabilă reprezintă o oportunitate dar dacă guvernul consideră afacerea doar ca o sursă de venit pentru buget atunci acest factor va fi o amenințare pentru asociație.
● Atitudinea pentru muncă a populației zonale constituie o oportunitate în condițiile în care numărul locurilor de muncă din zonă este redus.
● Atitudinea pentru economii reprezintă o oportunitate în condițiile specifice românești.
● Regulile guvernului sunt văzute ca o amenințare deoarece o simplă analiză a pieței evidențiază clar un dezinteres al guvernului pentru a menține condiții egale de concurență și un clientelism politic accentuat.
Factorii economici :
● Bugetul central și taxele locale constituie o amenințare în condițiile în care în România sunt 225 de impozite și taxe ce sufocă orice afacere și obligă managerii la evaziune fiscală pentru a nu fi eliminați de pe piață.
● Valabilitatea creditelor va deveni o realitate din ce în ce mai credibilă prin scăderea dobânzilor ce va conduce la o rată a investițiilor ridicată.
● Rata dobânzilor la creditare sunt încă mari comparativ cu ratele dobânzilor din U.E. limitând încă accesul la credite.
● Rata inflației este în scădere dar încă poate constitui o amenințare deoarece stabilitatea macroeconomică survine în condițiile unei rate a inflației ce se exprimă cu o singură cifră, fapt care nu este încă specific României.
● Ramura economică în care se integrează asociația analizată poate fi o prioritate pentru guvern iar în aceste condiții factorul este oportun dar poate fi și neglijată de guvern moment în care factorul devine o amenințare.
● O oportunitate ce poate fi creată prin tehnici specifice de marketing este fidelitatea consumatorilor ce conferă o stabilitate a veniturilor prin regularizarea outputurilor.
● Este de preferat pentru manager ca tendința ratei șomajului să fie ascendentă pentru ca oferta pe piața forței de muncă să fie mare pentru a putea reduce cheltuielile cu factorul de producție forță de muncă.
● Este absolut necesar ca nivelul productivității să fie ridicat pentru ca asociația să aibă un avantaj comparativ pozitiv ceea ce va determina menținerea în condiții de eficiență pe piață.
● Fluctuația preturilor este o amenințare deoarece în condițiile în care se realizează o analiză tehnico – economică pentru stabilirea strategiei societății modificându-se prețurile inputurilor va determina nulitatea rezultatelor strategiei adoptate.
● Politica fiscală este considerată o amenințare datorită procentului ridicat de impozitare a veniturilor societăților agricole.
Factorii politici , guvernamentali și juridici :
● Instabilitatea legislativă este în condițiile românești o amenințare deoarece nu permite realizarea unei strategii absolut necesară unui management eficient.
● Număr de branduri în România este privit ca o oportunitate pentru că este foarte limitat în sectorul agricol ceea ce permite o lărgire majoră a pieței.
● Legea protecției mediului este o amenințare pentru asociație pentru că determină cheltuieli suplimentare cu echipamente necesare ecologizării ce se vor reflecta în prețul final.
● Coșul zilnic are o valoare foarte redusă în România în consecință partea din venit alocată cheltuielilor cu alimentele este redusă amenințând prin scăderea vânzărilor de produse agroalimentare.
● Nivelul subvențiilor privit din prisma Uniunii Europene este cea mai mare oportunitate a societăților cu profil agricol însă în România nivelul subvențiilor este foarte redus reducând dramatic posibilitatea societăților de a concura pe piața Uniunii Europene.
● Mărimea bugetului alocat de guvern este o amenințare pentru orice asociație agricolă prin limitarea dramatică a posibilităților de subvenționare.
Factorii competitivi :
● Elementul de putere principal al liderului de piață este rata mai mare a investițiilor și gradul ridicat de atractivitate al arendatorilor.
● Elementul de slăbiciune al liderului de piață este calitatea scăzută a managementului, reducerea ratei profitului și prin aceasta scăderea nivelului viitor al investițiilor.
● Competitorii pot afecta factorii interni și externi ai asociației prin interacțiunea pe piața inputurilor și cea a outputurilor însă gradul cel mai mare de risc pentru asociație îl reprezintă diminuarea masivă a numărului arendatorilor prin acapararea acestora prin tehnici specifice concurenței neloaiale.
● Diferențele între liderul de piață și asociația analizată cu privire la produsele din aceeași grupă sunt nesemnificative cu specificația că exisă și produse distincte ale S.C. Frăția S.A. Bârlad față de liderul de piață.
● Produsele sau serviciile afectate de competitori se pot substitui prin diversificarea varietăților de produse ale S.C. Frăția S.A. Bârlad și prin caracteristici superioare ale produselor oferite în comparație cu ale liderului.
b) Analiza factorilor interni
Toate firmele au puncte tari și slăbiciuni , nu există firme cu puncte tari și slăbiciuni egale în zone diferite. Punctele tari și slăbiciunile interne împreună cu oportunitățile și amenințările externe și o misiune a asociației explicită poate oferi baza pentru stabilirea obiectivelor și strategiilor. Firmele încearcă să-și valorifice punctele tari și să depășească slăbiciunile.
Cota de piață
S.C. Frăția S.A. Bârlad deține 17% din piața locală pentru grâu , 13% pentru porumb 8% , pentru floarea soarelui și 19% pentru rapiță. Piața este destul de slabă și medie din punct de vedere a dimensiunilor. Conform analizei tehnică economice a asociației creșterea acestor procente este relativ ușoară , deci soluția este pătrunderea mai puternică pe piață a societății.
Cererea pe piață a produselor prezentate este relativ constantă însă piața agricolă are potențialul de creștere a concurenței.
Situația economică și financiară
a) Politica Ministerului Agriculturii.
Ministerul Agriculturii duce o politică de subvenționare a agriculturii în privința inputurilor însă valoarea subvenționării este insignifiantă comparativ cu subvenționările Uniunii Europene din cauza bugetului foarte redus al României cumulat cu procentul redus alocat agriculturii. Asigurarea condițiilor de concurență corectă pe piața agricolă din România poate fi asigurată doar de subvențiile acordate de U.E. de aceea este necesară o adaptare a legislației agricole românești cu cea europeană.
b) Asigurările
Există mai multe companii ce au ca obiect de activitate asigurările agricole însă din cauza lipsei lichidităților în special a gospodăriilor individuale , întreprinzătorii nu pot plăti prima de asigurare ceea ce duce la imposibilitatea realizării asigurării. S.C. Frăția S.A. Bârlad a avut posibilitatea să-și asigure toate culturile în anul în derulare și în condițiile actuale de calamitate în diferite procente a majorității culturilor și-a putut recupera pierderile provocate de condițiile climatice nefavorabile.
c) Ajutorul guvernamental
Guvernul român a acordat un ajutor semnificativ prin subvenționarea unui procent de 55% din plata utilajelor o anumită perioadă însă după încheierea campaniei electorale acest ajutor a fost suspendat. În condițiile actuale S.C. Frăția S.A. Bârlad prin achiziționare unui complex zootehnic nepopulat dorește să beneficieze de subvenția acordată de guvern la popularea complexelor zootehnice. Un alt ajutor de care beneficiază asociația este subvenția la combustibili și sămânță.
În concluzie se poate spune că managementul asociației va avea patru direcții strategice și anume prima direcție se concentrează pe investițiile în cercetare care vor conduce la apariția unor produse noi de mare utilitate și care vor avea o identitate proprie pe piață. A doua direcție strategică implică construirea depozitelor de cereale absolut necesare pentru obținerea unui preț mai bun pentru produsele asociației și în special pentru porumb care va fi ulterior valorificat în sectorul zootehnic. A treia direcție strategică este aceea de a obține o valorificare superioară a produselor prin diversificarea lor pe anumite segmente mai puțin concurate ale pieței. Direcția a patra de strategie este de a dezvolta un sector zootehnic pentru a închide circuitul economic pe sectorul porumbului și altor furaje necesare hranei animalelor. Cea mai mare șansă pentru asociație este exportul către Europa de vest după ce România se va integra în Uniunea Europeană unde societatea își va putea demonstra eficiența la adevărata ei valoare.
1.5.2. Sistemul de indicatori utilizați în planificarea fermelor agricole
Fermele agricole durabile trebuie să acorde o importanță deosebită planificării activității ținând cont în primul rând de resursele pe care le dețin și nu în ultimul rând, de cererea populației. Această planificare se va concretiza în planul exploatației agricole durabile care reprezintă un instrument sistemic, unitar, de fundamentare științifică a obiectivelor de producție, de corelare și folosire optimă a resurselor, de respectare a diverselor legături obiective, reciproce, între laturile activității de producție – laturi redate de o serie de indicatori ce necesită a fi realizați într-o anumită perioadă de timp.
În planificarea activității fermelor agricole durabile vom pleca de la indicatorii de potențial tehnico-economici: (capacitatea de producție, imobilizări corporale și necorporale, etc) și indicatorii de potențial uman: (capitaluri, patrimoniul net, lichiditatea generală și parțială, etc).
În planificarea activității fermelor agricole durabile se pune accent în primul rând pe indicatorul „potențialul productiv al fondului funciar“. Acest indicator reprezintă capacitatea fondului funciar într-o perioadă dată de a produce prin exploatarea sa produse vegetale.
În funcție de potențialul productiv al fondului funciar și de factorii care pot fi controlabili se poate planifica și „randamentul fondului funciar“, exprimat prin producția vegetală fizică obținută în medie pe unitatea de suprafață cultivată, pe culturi.
Acești indicatori ne interesează mai mult din punct de vedere calitativ pentru că în funcție de calitatea terenului agricol se vor obține producțiile atât din punct de vedere cantitativ, dar mai ales, calitativ.
În condițiile actuale în activitatea exploatației agricole durabile, un rol foarte important îl au indicatorii capacității de cercetare. Capacitatea de cercetare a exploatației durabile este vitală pentru însăși existența ei.
1.5.3. Sistemul de indicatori utilizați în evidența și analiza
fermelor agricole durabile
Pentru a putea determina eficiența activității agricole trebuie calculate și suportate costurile de mediu de către agenții economici poluatori sau chiar de agricultori dacă aceștia contribuie direct la poluarea mediului.
Este foarte important de știut cine este responsabil de acțiunile asupra mediului, dar și mai important este să determinăm cine suportă consecințele degradării acestuia.
Astfel, în fermele agricole durabile se vor evidenția:
• costul de conservare sau de durabilitate;
• costul de sănătate.
Costul de conservare sau de durabilitate (Cc)
Acest cost este cerut pentru a împiedica sau diminua degradarea mediului natural, deci am putea spune să este un cost imputat suplimentar. Un exemplu, ar putea fi acela al terenurilor slab productive. În situația în care terenurile agricole ar deveni din ce în ce mai neproductive datorită unor exploatări neraționale și intensive, atunci acel teren ar trebui scos din circuitul agricol pe o perioadă lungă de timp pentru a-și reface capacitățile productive cu ajutorul unor tehnologii adecvate.
Problema se pune cine va suporta aceste costuri. O modalitate mai viabilă ar fi aceea ca statul să acorde subvenții și alte facilități financiare pentru agricultori, pentru a putea efectua lucrări de îmbunătățiri funciare și de conservare care să readucă terenul în circuitul agricol.
Costul de sănătate (Cs)
Referitor la acest cost problema este foarte delicată. În ultimul timp s-a descoperit că la baza a numeroase boli canceroase stau pesticidele și alte produse fitofarmaceutice utilizate în cantități mari. Agricultorii care utilizează cantități mari de pesticide cu bună știință ar trebui să suporte și acest cost de sănătate în mod direct. Va trebui controlat ca acest cost să nu fie introdus în costul de producție, iar costul de sănătate să fie vărsat într-un cont comun pentru sănătate publică. My darling, imi este foartedor de tine
Principalii indicatori folosiți în analiza activității fermelor agricole durabile sunt:
– Indicatori care reflectă efectele economice sau indicatori ai rezultatelor economico-financiare (cifra de afaceri, valoarea adăugată, profitul net);
– Indicatori care reflectă eforturile economice, sau indicatori ai cheltuielilor economico-financiare (cheltuieli de exploatare, financiare, excepționale, costurile de producție pe unitatea de produs);
– Indicatori ai eficienței economice sau indicatori ai utilizării potențialului tehnico-economic-financiar (productivitatea muncii, rata rentabilității. Reânnoirea și îmbunătățirea capitalului uman împreună cu apărarea capitalului natural reprezintă condiții esențiale pentru ca agricultura să fie capabilă să satisfacă nevoile umanității în prezent și în viitor.
=== 2 ===
CAP II.
STUDIU COMPARATIV PRIVIND AGRICULTURA ȘI ORGANIZAREA EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE PE BAZA UNEI DEZVOLTĂRI DURABILE ÎN U.E. ȘI ÎN ROMÂNIA
2.1. Agricultura și organizarea exploatațiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile în U.E.
Agricultura are un rol însemnat în U.E. dacă avem în vedere că peste 10 milioane de persoane (fără forța de muncă ocupată periodic) lucrează în circa 8 milioane de exploatații agricole, cuprinzând peste 130 milioane hectare teren agricol, care hrănesc aproximativ 350 milioane de consumatori.
După datele F.A.O., Eurostat și Comisia Europeană, producția agricolă a U.E. deține circa 15%, din producția mondială de grâu; 14% din producția de zahăr; 18% la carnea de vită, porc și păsări; 23% la lapte; 61% la vin, ceea ce relevă potențialul țărilor din U.E. de a exporta cantități substanțiale de produse agroalimentare.
Suprafața totală a celor 15 state membre U.E. este de aproximativ 324 milioane hectare, din care, 130 milioane hectare (circa 40%) este suprafața agricolă și peste 78 milioane ha (circa 24%) suprafață arabilă.
Mărimea medie a unei exploatații agricole și numărul acestora a cunoscut numeroase modificări în perioada 1997-2002.
Tabel nr.2.1.
Suprafața agricolă și arabilă a U.E.
Sursa: FAO
Din tabel se observă că un număr de patru țări concentrează mai mult de 2/3 din suprafața arabilă a U.E., respectiv Franța, Germania, Spania și Italia.
Uniunea Europeană cunoaște un proces de reducere accentuată a numărului de exploatații agricole și de agricultori. Dacă în anul 1995, numărul exploatațiilor agricole a celor 12 state membre era de 8.157 mii, în anul 2001 cele 15 state membre aveau doar 7.370 mii. Față de anul 1960, când în cele șase state membre erau 10.402 mii agricultori, în anul 1997 numărul acestora s-a redus în aceleași țări la 4.063 mii, iar în anul 2001, în cele 15 state membre erau 7.434 mii de persoane.
Pentru a evidenția mai bine realitatea actuală vom prezenta în tabelul următor datele pe anul 2001.
Tabel nr.2.2.
Suprafața utilă, numărul exploatațiilor agricole și suprafața medie a exploatației în țările U.E.
Sursa: Comisia Europeană FAO
Deosebirile între țări sunt foarte semnificative, de exemplu, cea mai mare concentrație de teren agricol pe o exploatație se regăsește în Marea Britanie cu 69,3 ha, apoi Danemarca cu 42,6 ha. La polul opus sunt Grecia cu 4,3 ha; Italia 6,4 ha și Portugalia cu 9,2 ha.
Cauzele acestor mari disparități izvorăsc din rațiuni istorice legislative, precum și din gradul de polarizare a forței de muncă din agricultură către alte sectoare economice.
Foarte importantă este și prezentarea tabloului de ansamblu al tipurilor de exploatații după profilul și structura de producție (vegetală și animală) pe fiecare tip în parte. Analiza datelor arată că în realizarea producției de alimente la nivelul U.E., sectorul vegetal participă cu 47,8%, iar cel zootehnic cu 52,2%. Se observă, o puternică specializare în cazul exploatațiilor din domeniul horticulturii 97,4%, viticulturii 95,9%, pomiculturii 95,6% și mai puțin strictă pentru exploatațiile de culturi de câmp și în general, cele din sectorul zootehnic.
Agricultura U.E. este în general, de tip industrial, ceea ce reclamă prezența masivă a substanțelor chimice. În anul 2001 Irlanda și Grecia a deținut ponderea cea mai mare în structura consumului de îngrășăminte și amendamente al U.E. cu 11,5% și respectiv 10%. Ponderea cea mai mică o deține Olanda cu 2,3%. În ceea ce privește consumul de pesticide, Grecia se află pe primul loc cu 9,7%, în timp ce, pe ultimul loc se află Irlanda cu 2,2%.
În consecință am putea spune că majoritatea țărilor din U.E. practică o agricultură puternic industrializată, care implică mari consumuri intermediare de îngrășăminte, pesticide, energie și altele.
2.2. Legislația și organizațiile la nivelul U.E. în agricultura biologică și ecologică – bază a practicării agriculturii durabile
Preocupările privind riscurile chimizării în agricultură, atât în ceea ce privește sănătatea consumatorilor, cât și în planul efectelor ecologice s-au manifestat începând cu anii '50. Atunci au fost demarate cercetările pentru a se găsi variantele tehnologice care să diminueze acest impact negativ, rezultatele lor concretizânduse în sisteme alternative cum sunt: agricultura biologică, agricultura organică, agricultura durabilă, agricultura biodinamică, etc., care elimină sau diminuează substanțial consumul de îngrășăminte chimice și de pesticide.
Organizația acestui tip de sistem agricol este Federația Internațională de Promovare a Agriculturii Organice (I.F.O.A.M.). Reglementarea
Consiliului C.E.E. nr. 2092/1991, reprezintă o etapă determinantă în recunoașterea oficială a agriculturii biologice la nivel european și chiar mondial, înființează cadrul armonizat de lucru pentru etichetare, producție și controlul produselor agricole purtând indicații referitoare la metodele de producție organică.
În fermele organice fertilitatea și activitatea biologică a solului trebuie menținută sau chiar mărită unde este cazul, prin:
• cultivarea leguminoaselor, îngrășământului verde sau a plantelor cu rădăcini adânci (rădăcinoase) în cadrul unui program de rotație multianual;
• încorporarea materialelor organice în sol, compostate sau nu.
Terenurile utilizate de fermele organice și biologice variază de la o țară la alta. Italia deține 27% din totalul terenurilor destinate agriculturii organice în U.E., urmată de Germania (16%), Austria (12%) și Suedia (9%).
În anul 1999 Italia avea un număr de 45.000 de exploatații biologice ocupând locul I în U.E., urmată de Austria cu 20.207 și de Spania cu 11.773 de exploatații.
Terenurile utilizate pentru cultura organică sunt divizate în trei mari categorii: culturi agricole, horticultură și culturi furajere. A patra categorie este considerată a fi cea „în conversie“ însă pentru că nu sunt date concrete privind această categorie s-ar putea ca luând-o în considerație să se suprapună cu celelalte categorii.
Furajele ocupă cel mai important loc în suprafața cultivată organic, acoperind 55%, din totalul terenurilor; culturile agricole ocupă doar 19% din terenurile totale și în conversie și 8% din terenuri sunt destinate horticulturii.
Ajutorul financiar pentru promovarea agriculturii biologice poate fi acordat pe baza următoarelor reglementări:
− Reglementarea Comunității Economice Europene nr. 2328/91 referitoare la îmbunătățirea eficienței structurilor agricole;
− Reglementările C.E.E. nr. 2078/92 referitoare la măsurile agroecologice;
− Reglementarea Comunității Europene nr. 3669/93 care amendează reglementarea C.E.E. nr. 866/90 despre îmbunătățirea condițiilor de prelucrare și marketing pentru produsele agricole; Instituție cu caracter executiv este Comisia Europeană care joacă un rol central în pregătirea, definirea, execuția și controlul deciziilor. Este considerată primul pivot al U.E.
În concluzie, putem spune că agricultura organică/biologică/ecologică are multe beneficii printre care amintim:
− evitarea pesticidelor și îngrășămintelor chimice lucru care duce la reducerea poluării solului și a apei;
− menținerea structurii solului prin utilizarea unor tehnici speciale cum ar fi cultivarea leguminoaselor;
− sporirea biodiversității.
Ca urmare este necesară îmbunătățirea legislației în acest domeniu.
2.3. Agricultura și organizarea exploatațiilor agricole pe baza unei dezvoltări durabile în România
Agricultura constituie, prin tradiție o ramură importantă a economiei românești, aceasta fiind susținută atât de ponderea populației ocupate în agricultură (aproximativ 37%), cât și de aportul la formarea produsului intern brut (aproximativ 16%). Suprafața agricolă s-a menținut aproape la același nivel de-a lungul perioadei 1989-2001, aceasta reprezentând circa 62% din suprafața totală a țării. Suprafețele ocupate cu pășuni și fânețe au crescut în detrimentul celei arabile și a celor cu vii și pepiniere viticole și a celor ocupate cu livezi și pepiniere pomicole. Principala schimbare, ca efect al aplicării Legii fondului funciar o constituie extinderea proprietății private, ce a devenit dominantă (86%), și restrângerea proprietății din domeniul public (4%) și privat al statului (10%).
Figura nr. 2.1 Dinamica terenurilor pe forme de proprietate, 2002
Sursa: MAAP
În ceea ce privește domeniul privat are următoarea structură: arabil 86%, vii 80%, livezi 74% și pășuni 52%.
Suprafața cultivată a înregistrat modificări față de anul 1989 atât ca volum cât și ca structură, acestea datorându-se în principal descentralizării activității din agricultură.
Tabel nr.2.3.
Evoluția suprafețelor cultivate, producțiile totale obținute la culturile vegetale
Producția vegetală se caracterizează prin următoarele:
− caracter preponderent cerealier pe structuri de culturi 66%;
− oscilații ale producției de cereale de la an la an, în funcție de condițiile
climatice;
− creșterea suprafețelor ocupate cu floarea-soarelui și în general cu oleaginoase, ca urmare a unei valorificări superioare și rapide a producției obținute;
În ceea ce privește sectorul zootehnic, acesta constituie o ramură importantă a economiei naționale, reprezentând 45% din volumul total al producției agricole și peste 6% din PIB.
Din cauza nearmonizării activităților dintre sectoarele de producție vegetal și animal cu sectorul de procesare și cele comerciale, sectorul zootehnic a devenit o afacere neatractivă, efectivele fiind în continuare scădere.Ca exemplu, evoluția efectivelor de bovine, total:
Tabel nr.2.4.
Evoluția efectivelor de bovine total -mii capete-
Sursa: MAAP
În baza Legii fondului funciar, a Legii 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a altor legi în vigoare (Legea nr. 15/1990, Legea nr. 31/1990) în agricultura țării noastre sunt în prezent constituite și funcționează următoarele tipuri de exploatații agricole:
− gospodării țărănești (individuale);
− forme asociative de proprietari și gospodării;
− societăți comerciale agricole;
− regii autonome și exploatații agricole ale domeniului public.
Predominante sunt exploatațiile agricole, în special cele familiale în comparație cu exploatațiile agricole comerciale. Cum era de așteptat, exploatațiile agricole comerciale vegetale dețin o pondere de 66% în totalul exploatațiilor comerciale, în timp ce, cele zootehnice reprezintă numai 34%.
Ponderea cea mai mare în exploatațiile comerciale vegetale o dețin exploatațiile care cultivă cereale și plante tehnice 88%, în timp ce în exploatațiile comerciale zootehnice o dețin exploatațiile care se ocupă cu vaci de lapte 33%.
În ceea ce privește structura de producție aceasta a suferit transformări. A avut loc reducerea suprafețelor de cultură și a producțiilor obținute la unele plante tehnice tradiționale, în majoritatea cazurilor sub 50% din suprafața pretabilă acestor culturi cum sunt: sfecla de zahăr, rapița, in, fenomen datorat în principal imposibilității asigurării dotărilor pentru mecanizarea acestor culturi. De asemenea, au avut loc modificări și în patrimoniul viticol și cel pomicol. În ceea ce privește sectorul zootehnic, putem spune că a avut loc o creștere a numărului de animale în gospodăriile populației, în principal ca urmare a desființării cooperativelor agricole de producție. Din păcate, structura de producție a agriculturii românești se caracterizează prin dezechilibre între sectorul vegetal și cel animal, între diferite ramuri și culturi și accentuarea extensivității.
În concluzie, putem spune că în România nu se practică o agricultură puternic intensivă, cu toate că înregistrează consumuri intermediare mari datorită utilizării neraționale a lor și nu în ultimul rând datorită tehnologiilor învechite.
2.4. Legislația și organizațiile la nivelul României în agricultura biologică și ecologică – bază a practicării agriculturii durabile
În România agricultura organică / biologică / ecologică se practică ținând cont de Ordonanța de urgență nr. 34 / 17.04.2000 privind produsele agroalimentare ecologice publicat în M.O. al României nr. 172/21.04.2002.
Principiile de bază ale producției agroalimentare ecologice în România (conform ordonanței) sunt:
• eliminarea oricărei tehnologii poluante;
• susținerea continuă și ameliorarea fertilității naturale a solului;
• integrarea creșterii animalelor în sistemul de producție a plantelor și produselor din plante;
• utilizarea economică și rațională a resurselor energetice convenționale;
• aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât și pentru creșterea animalelor, care să satisfacă cerințele speciilor, soiurilor și raselor.
Producția ecologică înseamnă obținerea de produse agroalimentare fără utilizarea produselor chimice de sinteză. Conform ordonanței, fertilitatea solului trebuie menținută sau crescută prin:
1. cultivarea leguminoaselor, îngrășământului verde, sau a plantelor cu rădăcini adânci (rădăcinoase) în cadrul unui program de rotație multianual;
2. gunoi de grajd provenit de la ferme de animale certificate organic.
Orice operator persoană fizică sau juridică de produse agroalimentare ecologice trebuie să înregistreze această activitate la Autoritatea Națională a Produselor Ecologice. Constituie contravenție, sancționându-se cu amendă următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni:
− nerespectarea de către producător, procesator sau comerciant a contractelor încheiate cu organismele de inspecție și certificare;
− comercializarea de produse care nu sunt obținute prin metode de producție ecologică și care nu sunt supuse sistemului de inspecție și certificare acreditat;
− lipsa evidenței producerii, tranzacțiilor și a stocurilor produselor ecologice.
Situația prezentă referitoare la practicarea agriculturii ecologice în România se prezintă astfel:
• anul 2001, suprafața cultivată după modul de producție ecologică a fost de 28.800 hectare, în 610 exploatații agricole, din care 160 exploatații zootehnice pentru creșterea vacilor de lapte;
• producția certificată ecologic a fost de 24.400 tone. Zonele de cultivare pentru cereale, oleaginoase și proteice se situează în partea de sud a țării, iar pentru producția animalieră în zona de nord;
• deoarece România nu are o piață internă de produse biologice, întreaga producție certificată a fost exportată pe piețele europene unde cererea de astfel de produse este în creștere;
În concluzie putem spune că practicarea agriculturii ecologice are atât avantaje cât și dezavantaje. Principalele avantaje și oportunități sunt:
• utilizarea resurselor naturale într-un mod durabil;
• folosirea tehnologiilor tradiționale care avantajează țările în curs de dezvoltare;
• obținerea unor alimente având calități nutritive bune pentru consumator;
• asigură venituri mai mari producătorilor agricoli;
• ocuparea forței de muncă din mediul rural;
• cererea pentru produsele ecologice a creat noi oportunități de export pentru țările în curs de dezvoltare.
Dezavantaje și constrângeri:
• câștigul obținut datorită diferenței de preț va scădea în timp, pe măsură ce oferta de produse ecologice egalează cererea;
• existența diferitelor standarde naționale creează dificultăți în asigurarea unui comerț echitabil al produselor ecologice.
• arenda pământului prezintă un punct critic în adoptarea agriculturii ecologice. Este puțin probabil ca fermierii arendatori să investească manopera necesară și să sufere perioada dificilă de tranziție fără să aibă garanții ferme la accesul pământului în anii următori, când rezultatul agriculturii ecologice va fi maxim.
Numeroase exploatații, de dimensiuni relativ reduse, renunțarea forțată la chimizare sunt elemente care creează un context favorabil adoptării sistemelor alternative și în România, precum și pentru pătrunderea produselor agricole românești pe piața europeană. Succesul depinde de abilitatea de a dovedi calitatea „ecologică“ a produselor și, implicit, a tehnicilor agricole folosite. Dar, să nu uităm de posibilitățile reduse ale fermierilor de a suporta pierderile în perioada de conversie și de asemenea, de puterea mică de cumpărare a consumatorilor din România. Deci, în viitorul apropiat o șansă ar putea fi pentru România exportul produselor organice.
2.5. Analiza comparativă a realităților din agricultura U.E. și României
În țările cu economie în tranziție cum este și România, problemele legate de dezvoltarea durabilă a agriculturii sunt legate mai mult de sărăcie și lipsa de tehnologii productive decât de aplicarea unor tehnologii poluante și de nivelurile ridicate de consumuri cum sunt în țările dezvoltate. Pentru a putea face o analiză comparativă a realităților din agricultura U.E. și României trebuie să abordăm următoarele:
Organizarea exploatațiilor agricole;
Culturile practicate;
Tehnologiile aplicate;
Componenta economică
Principalele forme de organizare economică în agricultura U.E. sunt: micile gospodării țărănești, exploatațiile familiale, firmele agroalimentare (societăți) cooperativele agricole, asociațiile producătorilor agricoli etc.
În U.E. exploatațiile agricole sunt cuprinse într-un sistem informațional denumit „Rețeaua de Informații Contabile Agricole“ (R.I.C.A.), care supune analizelor statistice rezultatele obținute și se fac previziuni în vederea fundamentării politicilor agricole. În acest scop, exploatațiile agricole se clasifică după două criterii de bază: tipul de agricultură (sistemul de agricultură) și mărimea economică.
În sistemul comunitar al tipologiei se utilizează două categorii generale, care grupează șapte categorii de exploatații, astfel:
A. Exploatații specializate, cu patru categorii principale: culturi de câmp, horticultură, creșterea animalelor în stabulație liberă sau închisă;
B. Exploatații nespecializate, cu trei categorii principale: culturi combinate, creșterea animalelor în sistem mixt și creșterea animalelor.
În ceea ce privește România, în baza Legii fondului funciar, a Legii 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și a altor legi în vigoare în agricultura țării noastre sunt în prezent constituite și funcționează următoarele tipuri de exploatații agricole: gospodării țărănești (individuale); forme asociative de proprietari și gospodării; societățile comerciale agricole; regii autonome și exploatații agricole ale domeniului public.
Dimensiunea exploatațiilor agricole este foarte variată. În timp ce în U.E. suprafața medie a unei exploatații agricole este de 18,4 ha, în România aceasta nu ajunge decât la 2,3 ha.
Tabel nr.2.5.
Suprafața medie a unei exploatații agricole
Sursa: MAAP și Comisia Europeană
2. Culturile practicate
În cadrul exploatațiilor din U.E. se remarcă, în general, o profilare și
specializare mai strictă. Astfel, în cazul exploatațiilor din domeniul horticulturii (legume și flori – 97,4%); viticulturii (vin și struguri – 95,9%) și pomiculturii (95,6%) se remarcă o specializare strictă. Aceasta este mai puțin strictă pentru exploatațiile de culturi de câmp și în general, pentru cele din sectorul zootehnic.
În România se remarcă o specializare mai adâncă în cadrul culturilor de câmp și în pomicultură și viticultură datorită zonelor cu tradiție. Agricultorii din lipsa mijloacelor bănești pentru sămânță și lucrări de întreținere practică cultura grâului și a porumbului. De exemplu, anul 2002 s-au cultivat cu cereale pentru boabe 6.186 mii ha. După cum se știe, practicarea acestor culturi ani de-a rândul, secătuiesc solul de humus și elemente nutritive.
Un alt indicator important este structura culturilor. De aceea, vom încerca să facem o analiză comparativă între câteva țări din U.E. și România. Structura culturilor ne dă o imagine de ansamblu dar producțiile medii/ha evidențiază cel mai bine eficiența măsurilor de politică agricolă aplicate în orice economie. Dacă comparăm producțiile medii din U.E. cu cele din România diferențele sunt colosale. De exemplu:
– producția medie la cereale în România este de 2.928 kg/ha în timp ce în
Franța este de 6.176 kg/ha.
– producția medie la tomate în România este de 9.988 kg/ha iar în Italia este de 48.115 kg/ha.
Aceste diferențe se datorează normalității și stabilității relațiilor de proprietate, de exploatare și de piață din U.E. și nu în ultimul rând utilizării unor cantități mari de îngrășăminte chimice.
3. Tehnologiile aplicate
Atunci când se practică o agricultură intesivă tehnologiile practicate au cel mai important loc. Implementarea agriculturii durabile necesită încă vaste cercetări, totuși, știința agricolă dispune, încă de acum, de un arsenal, însemnat de tehnici proprii agriculturii durabile, cum sunt:
– practicarea culturilor în concordanță cu pretabilitatea solului;
– zonarea culturilor care pe lângă pretabilitatea solului să țină cont și de condițiile climatice: temperatură, precipitații etc.;
– rotația culturilor (practicarea asolamentului) care elimină unele probleme legate de boli, dăunători, buruieni;
– strategii pentru combaterea integrată a bolilor și dăunătorilor cu extinderea tehnicilor fizice, chimice și mai ales biologice;
– cultivarea de soiuri și hibrizilor nou creați, rezistenți la boli și dăunători.
Din păcate, în România, aceste tehnologii nu se practică decât în exploatațiile agricole mari care dețin utilaje agricole și care beneficiază de experiența unor specialiști în agricultură. În exploatațiile mici și foarte mici nu se ține cont de respectarea acestor cerințe datorită lipsei cu desăvârșire a resurselor financiare, ceea ce duce la practicarea unei agriculturi primitive și total neeficiente. Deci, o cerință eliminatorie practicării unor tehnologii durabile pe lângă cea financiară este cea a dimensiunii exploatației agricole.
Performanța în producție agricolă a U.E. nu este datorată numai suprafeței medii a unei exploatații, ci ea este susținută de cantitatea și calitatea superioară a input-urilor promotoare ale progresului tehnic.
Am putea spune că în U.E. (în unele țări) se folosesc cantități prea mari de îngrășăminte chimice fapt ce duce la poluarea solului, a apei și nu în ultimul rând la atentarea sănătății umane în timp ce, în România nu se utilizează nici măcar cantitățile minime pentru a putea obține o producție eficientă.
În viitor trebuie să se asigure o utilizare rațională a îngrășămintelor chimice pentru a atinge obiectivele cele mai importante ale agriculturii: asigurarea securității alimentare și protecția mediului.
4. Componenta economică
Un alt aspect important este menținerea și stabilitatea veniturilor pentru agricultori. Aproape toate țările acordă prioritate menținerii nivelului veniturilor agricole. Opiniile merg de la convingerea că o prăbușire a veniturilor agricole ar provoca o invadare masivă de către agricultori a piețelor muncii deja supraîncărcate, ceea ce de fapt s-a întâmplat și în România.
În concluzie, am putea spune că România a început să facă progrese în vederea practicării unei agriculturi durabile , cum ar fi:
accelerarea restructurării sectorului agricol;
continuarea privatizării fermelor de stat;
piața pământului continuă să se extindă și să se dezvolte;
înființarea și funcționarea Agenției SAPARD.
Obiectivul principal al agriculturii românești este să reducă decalajul productiv și economic care ne desparte de țările dezvoltate. Acest obiectiv nu trebuie obținut „cu orice preț”. Va trebui să ținem seama de protecția mediului și a sănătății oamenilor pentru ca în viitor să nu plătim un tribut prea mare pentru indiferența noastră.
=== 3 ===
CAP.III.
STRATEGIA AGRICULTURII ȘI A
EXPLOATAȚIILOR AGRICOLE DURABILE
3.1 Strategia agriculturii durabile și de dezvoltare a mediului rural pe
termen lung, ca bază a organizării unor exploatații agricole durabile
Obiectivul general al acestei strategii este acela de a contribui la aderare a României la Uniunea Europeană, în cadrul parteneriatului de aderare (98/c/202/08 JOCE 29.06.1998) și a Planului național de adoptare a acquis-ului comunitar. În domeniul agriculturii și al dezvoltării rurale, în urma analizei strategiei anterioare și a rezultatelor M.A.A.P. au rezultat principalele obiective strategice pe termen lung după cum urmează :
Consolidarea proprietății private mergând în direcția formării unor exploatații de dimensiuni medii.
Sprijinirea diferențiată a producătorilor agricoli în direcția promovării elementelor performante.
Sprijinirea și dezvoltarea aplicării măsurilor de agro-mediu.
Instruirea și îmbunătățirea pregătirii profesionale a fermierilor și a tinerilor pe obiective precise.
Îmbunătățirea structurilor în vederea prelucrării, comercializării și realizării controlului de calitate.
Adaptarea și dezvoltarea spațiului rural.
Contribuția la implementarea acquis-ului comunitar.
Obiectivele specifice ale strategiei pe termen lung pe opțiuni strategice sunt:
1. Consolidarea proprietății private mergând în direcția formării unor exploatații de dimensiuni medii:
• Accelerarea procesului de retrocedare a proprietăților funciare;
• Sprijinirea creării unei exploatații agricole eficiente cu ajutorul
investițiilor;
• Crearea unui fond de asigurări împotriva calamităților din agricultură.
2. Sprijinirea diferențiată a producătorilor agricoli în direcția promovării
elementelor performante:
• Crearea unui sistem de subvenționare adresat direct producătorului agricol și bazat pe criterii de transparență și eficiență economică;
• Sprijinirea acțiunilor de interes național privind combaterea bolilor și dăunătorilor și asigurarea necesarului de îngrășăminte chimice și pesticide;
• Stimularea comercializării produselor agroalimentare cu ajutorul armonizării standardelor alimentare;
• Acordarea de consultanță pentru producătorii agricoli în vederea aplicării noilor tehnologii și standarde de calitate.
3. Sprijinirea și dezvoltarea aplicării măsurilor de agro-mediu:
• Identificarea zonelor ce prezintă restricții de mediu și apoi acordarea pentru producătorii locali a unor susțineri financiare;
• Susținerea sistemului de exploatare de tipul „agricultură ecologică” sau „organică” sau „durabilă”;
• Inițierea unui sistem de compensații pentru fermierii care practică un sistem de agricultură durabilă ( pentru a putea acoperi diferențele de venituri dintre cele două tipuri de exploatații).
4. Instruirea și îmbunătățirea pregătirii profesionale a fermierilor și a tinerilor pe obiective precise:
Instruirea fermierilor privind aplicarea tehnologiilor durabile pentru practicarea acestui tip de agricultură în condiții de eficiență;
Instituirea și dezvoltarea programelor de formare a tinerilor destinate mai cu seamă domeniilor agriculturii, silviculturii, acvaculturii, etc;
Sprijinirea stabilirii tinerilor fermieri în arealele depopulate sau cu restricții de mediu;
Schimbarea structurii de vârstă a agricultorilor în favoarea tinerilor.
5. Îmbunătățirea structurilor în vederea prelucrării, comercializării și realizării controlului de calitate:
• Adaptarea standardelor de calitate și control, de sănătate și de marketing la nivelul UE;
• Adaptarea sectorului agricol la piețele interne și internaționale;
• Îmbunătățirea funcționării canalelor de distribuție,
• Adoptarea de tehnologii noi de prelucrare.
6. Adaptarea și dezvoltarea spațiului rural:
• Îmbunătățirea serviciilor de bază din mediul rural;
• Îmbunătățirea infrastructurii din mediul rural;
• Protejarea și conservarea moștenirii rurale.
7. Contribuția la implementarea acquis-ului comunitar:
• Legislația națională în vigoare;
• Stabilirea unui cadru legislativ instituțional minim, care să permită în viitor aplicarea Politicii Agricole Comunitare.
Prefigurarea efectelor adoptării acestor priorități vor fi cel puțin următoarele:
• Realizarea unor exploatații agricole performante atât în ceea ce privește structura de proprietate cât și structura de producție urmărind creșterea nivelului veniturilor fermierilor;
• Sprijinirea producătorilor agricoli prin crearea unui sistem de subvenții bazat pe eficiență economică și dezvoltare durabilă, fapt care duce la practicarea unor tehnologii de producție care protejează mediul și care pot asigura produse de calitate la standarde europene;
• Identificarea și dezvoltarea măsurilor agrotehnice ecologice cu ajutorul participării statului, realizând în același timp atât securitatea alimentară a populației cât și protecția mediului;
• Diversificarea practicilor agricole generând și menținând nivelul de ocupare al forței de muncă;
• Dezvoltarea potențialului rural și protejarea mediului;
• Îmbunătățirea cadrului legislativ al României, baza a aplicării Politicii Agricole Comunitare.
3.2. Strategii de organizare a exploatațiilor agricole din România pe baza unei dezvoltări durabile
3.2.1. Strategia de organizare a exploatațiilor agricole bio-ecologice
durabile din România
Verbul a organiza este explicat prin a combina, a dispune pentru a funcționa. A organiza o întreprindere înseamnă a constitui componentele sale, dând fiecăreia importanța pe care trebuie să o aibă, astfel încât ea să dispună, în timpul dorit și la cel mai mic cost de tot ceea ce îi este util funcționării sale. Organizarea constituie combinarea nemijlocită a resurselor umane și în mod indirect, materiale, informaționale și financiare, la nivelul locurilor de muncă, compartimentelor și unității în ansamblul ei.
Necesitatea înfăptuirii organizării în unitățile agricole este în această perioadă mai mult decât necesară. Trecerea la economia de piață impune o organizare cu un pronunțat caracter creativ, flexibil și dinamic, astfel încât să faciliteze la maximum desfășurarea unor activități profitabile.
Eco-ferma este o unitate funcțională a biosferei creată de om., dependentă de el, sub direcția și managementul său, reprezentată de o suprafață de pământ (fie ca proprietate, fie închiriată) care include toate organismele existente în biotop (fitocenoza, zoocenoza, microcenoza) și care interacționează cu mediul fizic și cu economia în așa fel încât fluxul de energie creează o anumită structură trofică și un circuit de substanțe, ce au ca rezultat obținerea unei biomase și al unui beneficiu scontate, provenite din culturile vegetale, creșterea animalelor și eventual industrializarea produselor respective.
Pentru organizarea unor exploatații bio-ecologice, se impune respectarea unor cerințe și anume:
1. Introducerea de asolamente cu plante leguminoase boabe și furajere. Cerințele de fertilitate se vor asigura prin cultivarea plantelor leguminoase care lasă terenul îmbogățit în azot și cu gunoiul de grajd.
2. Protecția împotriva bolilor, paraziților și buruienilor va fi asigurată printr-un ansamblu de tehnici care să evite substanțele chimice de combatere și anume: alegerea unor specii de plante și rase de animale care să fie rezistente în mod natural la orice fel de dăunători; asigurarea unui program de rotații printr-un asolament adecvat; extinderea proceselor mecanice și manuale de protecție a plantelor și a animalelor, inclusiv a procedeelor termice; combaterea bolilor și paraziților prin utilizarea unor produse naturale, a dușmanilor naturali (paraziții nedăunători care distrug paraziții dăunători) etc. Și în acest caz, normele europene prevăd nominalizarea produselor fitosanitare ce pot fi folosite în combaterea dăunătorilor.
3. În creșterea animalelor se va evita furajele cu chimicale și cumpărarea de furaje din afara fermei. De asemenea, vor fi eliminate produsele chimice, sanitar-veterinare în profilaxia sau terapia bolilor de orice fel. Densitatea animalelor la 100 ha se va reduce la 50 UVM (unitate vită mare), față de 150 unități în fermele convenționale.
4. În procesele de transport, stocare, prelucrare și comercializare a produselor bio-ecologice se va asigura un control permanent și exigent. Vor fi evitate folosirea unor ingrediente artificiale ca: aditivi, minerale, arome, coloranți etc.
În prezent, reglementările din UE, merg până la interzicerea de a recurge la tratamente ionizate a produselor agricole sau la folosirea microorganismelor modificate genetic care pot afecta substanțial calitatea produselor bio-ecologice. Dacă agricultorii, vor lua decizii pentru a-și schimba exploatația agricolă, astfel încât să nu mai producă pagube mediului și să obțină producții și venituri durabile, aceștia vor trebui ajutați de către guvern prin acordarea de consultanță și poate chiar sprijin financiar pentru a-și putea întocmi un plan de transformare al exploatației.
Agricultura bio-ecologică nu exclude, ci presupune utilizarea tehnicii și tehnologiilor avansate, moderne. Pentru obținerea produselor agricole bio-ecologice, tehnica și tehnologiile trebuie să fie mai perfecționate, mai elaborate și mai adaptate cerințelor de protecție a mediului și respectiv de obținere a produselor sănătoase.
Pe lângă organizarea tehnologică a exploatației agricole foarte importantă este structura de producție. Procesul îmbunătățirii structurii culturilor agricole pentru creșterea performanțelor calitative ale produselor agricole impune modificări și echilibre corespunzătoare cerințelor actuale și de perspectivă.
În ultimii cinci ani în structura de producție au predominat cerealele (64,2% din arabil), culturile furajere (12,8%), plantele oleaginoase (10,5%) și legumele de câmp (6,2%). În viitor structura va trebui diversificată prin creșterea suprafețelor cultivate cu plante oleaginoase și culturi furajere fibroase în detrimentul cerealelor.
În România, suprafețele de teren arabil sunt ocupate cu diferite culturi agricole o perioadă de cel mult 6-7 luni pe an. În perioada rămasă (5-6 luni) când terenul arabil rămâne nefolosit se propune cultivarea leguminoaselor anuale de toamnă (ex. mazăre), după culturile de bază recoltate în vară. În același context se impune și echilibrarea structurii efectivelor de animale.
Handicapul agriculturii bio-ecologice este nivelul producției realizate care este mai mic, dar fermierul român trebuie să știe că acest minus poate fi recuperat prin prețuri mai mari realizate în urma valorificării acestor produse de calitate superioară. Agricultura bio-ecologică rămâne o activitate complementară interesantă și atrăgătoare pentru viitorul agriculturii românești în perspectiva aderării la UE.
3.2.2. Strategia de organizare a exploatațiilor agricole convențional durabile din România
Strategia de organizare a fermelor convenționale pe baza unei dezvoltări
durabile va ține cont în principal de următoarele:
crearea unor exploatații de dimensiuni medii (cel puțin prin: asociere; cumpărare; schimbarea unor parcele între proprietari pentru a obține o suprafață comasată; arendare);
consolidarea exploatațiilor agricole cu ajutorul firmelor care oferă servicii în domeniul tehnologiei și al managementului;
crearea unor exploatații agricole eficiente bazate pe respectarea următoarelor condiții:
– să asigure o ofertă competitivă în ceea ce privește cantitatea și calitatea produselor agricole, obținute cu costuri reduse de producție;
– să obțină rezultate economice și financiare pozitive;
– să asigure venituri obținute din activitatea agricolă comparabile cu cele obținute din alte domenii de activitate.
• crearea unor organisme de control care să stabilească norme pentru toate categoriile de produse agrochimice privind cantitatea maximă admisă la hectar; să autorizeze utilizarea produselor fito-farmaceutice, hormonilor și aditivilor speciali din alimentele destinate hranei animalelor.
La organizarea exploatației agricole durabile se va ține cont de optimizarea tehnologiilor prin: alegerea soiului sau hibridului, densitatea plantei premergătoare și epoca de semănat; stabilirea dozelor optime economice de îngrășăminte chimice; stabilirea pe bază de prognoză a tratamentelor fitosanitare; realizarea unui echilibru între cerințele soiului și condițiile economice la un moment dat.
Pentru realizarea unor efecte de producție și economice cât mai mari, fertilizarea trebuie să se coreleze cu: planta premergătoare și fertilizarea acesteia; soiurile și hibrizii folosiți; densitatea culturii; rotația culturilor practicate pentru a asigura o conversie cât mai favorabilă a elementelor fertilizante de către cultura care urmează; cunoașterea sporurilor medii pe care le pot determina diferitele doze și asocierea lor cu alți factori;
În țara noastră, analizându-se factorii care sporesc recolta de cereale păioase, s-a ajuns la concluzia că, dacă se consideră egal cu 100% sporul de producție, contribuția lor este următoarea:
– 38% îngrășămintele chimice;
– 34% lucrările solului;
– 15 % rotația culturilor;
– 13% soiurile de înaltă productivitate.
Datele obținute de la FAO duc la concluzia că 40-60% din sporul general de recoltă revin îngrășămintelor, iar în SUA acestea contribuie cu 41%. Pesticidelor le revin 15-20%, agrotehnicii superioare 15%, sămânței hibride 8%, irigațiilor 5%, alți factori 11%.
Esențial este organizarea teritoriului exploatațiilor agricole, deoarece asigură un cadru corespunzător desfășurării activității. Din păcate, exploatațiile agricole nu pot fi organizate corespunzător datorită dimensiunilor reduse. Problema este foarte acută ținând cont de pulverizarea suprafețelor agricole și de faptul că forța de muncă ocupată în agricultură este în continuă creștere fapt care duce în viitor la fărâmițarea excesivă a acestor suprafețe.
După cum spunea Gheorghe Ionescu Sisești „Pământul este ca diamantul, cu cât se mărunțește, cu atât își pierde valoarea”.
Tabel nr.3.1.
Limite privind dimensiunea exploatațiilor agricole pe profile de producție și zone pedoclimatice în sectorul vegetal
ha/exploatație
Sursa: Traian Lazăr, Institutul de Economie Agrară, ASAS, 2000
Tabel nr.3.2.
Limite privind dimensiunea exploatațiilor agricole zootehnice pe specii de animale și sisteme de creștere
capete/exploatații
Sursa: Traian Lazăr, Institutul de Economie Agrară, ASAS, 2000
Aceste limite privind dimensiunea exploatațiilor agricole au fost stabilite de către cercetătorii de la Institutul de Economie Agrară. Pe lângă cele amintite aici, va trebui să se țină seama de toate regulile de organizarea a exploatațiilor agricole. Dacă acestea vor fi respectate, la care se vor adăuga noi descoperiri, se va ajunge în final la o exploatație agricolă durabilă.
3.3. Analiza comparativă privind eficiența economică a
produselor convenționale și a celor bio-ecologice
În vederea determinării eficienței economice a produselor agricole se vor lua în calcul principalele elemente de determinare: costuri, prețuri, profitul și rata profitului. Pentru a se reflecta cât mai exact eforturile necesare, cât și efectele obținute în urma practicării agriculturii convenționale și bio-ecologice vom da un exemplu din România și unul din UE.
Tabel nr.3.3.
Bugetul parțial de venituri și cheltuieli și eficiența economică comparată a culturii grâului în variante tehnologice diferite în România – la ha –
Sursa: ASAS
După cum se observă, producția ecologică se obține cu costuri superioare la cultura grâului. Astfel, costul în varianta ecologică este de 5000 lei/kg, iar în varianta convențională 2900 lei/kg; rezultatele indică 4000 lei/kg și respectiv 2217 lei/kg. De asemenea, prețurile la produsele ecologice au fost estimate mai mari. Prețul în variantă ecologică este mai mare cu 3100 lei/kg față de varianta convențională. În aceste condiții și rata profitului este mai mare la produsul ecologic, respectiv cu 12,7% la grâu. Referitor la UE vom da un exemplu din Germania privind rezultatele economice comparative ale unor ferme familiale convenționale și ferme ecologice.
Tabel nr.3.4.
Rezultatele economice comparative ale unor ferme familiale
convenționale și ferme ecologice din Germania
Sursa: După Raportul Agrar al Guvernului Federal
Deși producțiile medii în fermele ecologice sunt mai scăzute, profiturile pe fermă sunt egale, iar pe forța de muncă sunt mai mari (16 091 euro în ferma ecologică față de 15 848 euro în ferma convențională). Aceasta din cauza prețurilor de vânzare care în fermele ecologice sunt mult mai mari. Prețurile de vânzare în fermele ecologice depășesc de 1,2 la 2,5 ori pe cele din fermele convenționale. În ceea ce privește cheltuielile pe fermă diferențele sunt foarte mari la cele două tipuri de fermă. La fermele convenționale se înregistrează cheltuieli mari datorită utilizării de cantități mari de pesticide și îngrășăminte chimice.
Metodele de lucru adoptate în cadrul conceptului de agricultură ecologică duc la reducerea cheltuielilor pe fermă. Sporirea fertilității solului se realizează prin asolamente echilibrate, cu plante premergătoare și intercalate, precum și prin folosirea de fertilizanți organici din circuitul propriu exploatației agricole.
Pe ansamblu, rata profitului în fermele ecologice este mai mare, aceasta fiind de 35,9% comparativ cu 29% în fermele convenționale. Rata ridicată a profitului în fermele ecologice este o urmare a cheltuielilor reduse înregistrate de acestea precum și a calității produselor care determină prețuri de vânzare ridicate.
Rezultatele obținute în agricultura ecologică, situația alimentară actuală, deficitară calității, impune tot mai mult abordarea unor aspecte care să răspundă preocupărilor viitoare ale societății.
=== 4 ===
CAP. IV.
MODELE DE ANALIZĂ DIAGNOSTIC PRIVIND ORGANIZAREA FERMELOR AGRICOLE PE BAZA UNEI DEZVOLTĂRI DURABILE
4.1. Dezvoltarea durabilă – modele conceptuale esențiale
pentru realizarea unor ferme agricole durabile
Coordonatele cheie ale modelului de dezvoltare durabilă sunt următoarele:
1. organizarea spațio-temporală a sistemelor socio-economice (SSE);
2. capitalul natural (CN) al unui sistem socio-economic național;
3. creșterea efectivului populațiilor umane, stilul, respectiv intensitatea „metabolismul” SSE;
4. modelul de dezvoltare durabilă reclamă o serie de norme ce vizează modul de structurare și funcționare a sistemelor socio-economice, astfel încât să satisfacă structural și funcțional următoarele condiții:
– structura subsistemului economic să fie complementară structurii și capacității productive a CN, respectiv diversității, calității și nivelului structurilor de resurse neregenerabile;
– diminuarea consumurilor materiale în cazul materiilor prime epuizabile, identificarea și utilizarea unor noi materiale și materii prime;
– diminuarea ratei consumurilor de resurse energetice neregenerabile, a consumurilor specifice și creșterea treptată a ponderii surselor alternative.
5. Proiectarea, dezvoltarea și perfecționarea continuă a organizării sociale și instituționale (inclusiv, în plan politic), adică a capitalului social;
6. Conservarea și dezvoltarea „capitalului cultural”(diversitatea etnoculturală), a mecanismelor pentru accesarea și utilizarea echitabilă a acestuia.
Un alt model al măsurării economiei și mediului a pornit de la modelul convențional al creșterii economice, în care outputul este produs din anumite cantități de inputuri de capital și muncă și este disponibil, liber pentru utilizarea ulterioară. De aceea este foarte importantă problema dezagregării variabilelor de comensurare a outputului și inputurilor (muncă, resurse naturale etc.) și diferite clase (m1=diferite bunuri; m2=diferite resurse).
Relațiile funcționale dintre diferitele variabile prin care sunt comensurate
bunurile, resursele naturale, poluarea, demografia sunt sintetizate mai jos:
Fig.nr.4.1.
Modelul general al fluxurilor economice și de mediu
Sursa: Economia și protecția mediului – V. Rojanschi ș.a., 2000
În esență, se consideră că producția de output depinde de capital, muncă, inputuri în resurse, tehnologii și, deci, de „starea mediului”. Mediul, care constă în stocul de resurse S și de poluare P, poate fi agregat mai clar în multe maniere, între care: E1, reprezentând agregatul ambiental diferit care afectează producția și E2, ca agregat ambiental diferit care afectează valorile de periclitate. Mai simplu spus, dependența dintre producție și mediul înconjurător (ambiental) este denumită „productivitatea ambientală”.
Creșterea stocului de poluare poate fi cuantificată prin diferența dintre rata pierderilor (risipei) disponibile și termenul de asimilare, care reprezintă asimilarea naturală și efectul ameliorativ al vânzărilor cheie.
Variabila populație umană depinde de creșterea naturală și, într-un sens complex, de venituri pentru consum. Productivitatea muncii poate fi afectată de consum și de mediul înconjurător.
Una din manifestările grave ale crizei economice, cu care se confruntă România, în prezent este decăderea agriculturii. Aceasta se datorează în primul rând lipsei unei strategii privind rolul și locul cercetării științifice agricole în toate ipostazele ei, de la protecția și folosirea economicoasă a bazei disponibile de resurse naturale, până la asigurarea cu alimente certe și sănătoase corespunzătoare unei agriculturi durabile, bazată pe principiile ecologiei moderne. În condițiile în care, România este prea săracă pentru a putea aplica și dezvolta practicarea agriculturii durabile cu toate elementele ei, ar trebui măcar să se practice o agricultură complementară care să respecte doar câteva cerințe cum ar fi:
– asigurarea securității alimentare;
– asigurarea unor venituri cât decât sigure pentru agricultori;
– protecția și ameliorarea resurselor;
– asigurarea și ameliorarea sănătății umane.
Pentru a practica acest tip de agricultură va trebui să realizăm un model de organizare a fermelor agricole pe baza unei dezvoltări durabile care să cuprindă:
1. Modelul culturilor practicate
Pentru a putea vorbi de un model durabil al culturilor practicate, șeful fermei agricole va ține seama de zonarea culturilor în funcție de pretabilitatea solului și de condițiile climatice: temperatură, precipitații etc. O condiție esențială este acea a creării unei ferme agricole de dimensiune optimă.
2. Tehnologiile aplicate
Tehnologia aplicată este un factor decisiv al creșterii economice prin progresul calitativ pe care îl imprimă și celorlalți factori de producție.
În viziunea dezvoltării durabile se integrează organic strategiile privind formarea unui sistem energetic performant, care să apeleze la surse nepoluante, regenerabile, cum ar fi de exemplu energia solară, eoliană etc.
3. Componenta socială
Această componentă trebuie să reflecte legătura dintre procesul creșterii economice și finalitatea socială, calitatea vieții, bunăstarea individului. Aceasta cuprinde o gamă largă de activități sociale, de la cele care asigură satisfacerea nevoilor vitale și până la cele care contribuie la formarea și dezvoltarea personalității umane, rezultatul observându-se cel mai bine în nivelul de trai.
Pentru a obține rezultate bune ferma agricolă durabilă va fi ajutată prin acordarea de consultanță în domeniul managerial, tehnic, financiar și prin acordarea unor facilități importante agricultorilor. Organizarea unor ferme agricole durabile vor duce la creșterea bunăstării rurale, care este percepută atunci când se înregistrează efecte pozitive față de fenomenele economice și sociale care domină satul românesc, cum ar fi:
– oprirea migrării populației de la sat la oraș, prin crearea de alternative care să-i motiveze existența și să-și stimuleze inițiativa de acțiune;
– combaterea sărăciei și echitatea șanselor;
– stimularea și diversificarea serviciilor; dreptul pentru o viață mai bună, dreptul la sănătate, educație, securitate.
O exploatație agricolă va avea șanse mai mari să devină durabilă dacă va deveni multifuncțională. Pe lângă activitatea de producție va trebui să dezvolte și pe cea de prelucrare și de ce nu de comercializare.
În final, propunem utilizarea modelului matematic pentru agricultura ecologică care este un model clasic de optimizare, care are o funcție scop și mai multe restricții specifice.
Scopul agriculturii ecologice este, ca și cel al agriculturii durabile, funcțional, de tip mini-maxim, în care funcția de maxim este recolta (R), iar cea de minim efectele secundare (ES) ale activităților tehnologice.
Grafic nr.4.1.
Graficul funcție scop a agriculturii ecologice
Prin recoltă (R ) se înțelege orice produs realizat într-un sistem agricol, iar prin efecte secundare (ES) orice schimbare în sens negativ a proprietăților sistemului agricol (ex. creșterea cantității de nitrați și de metale grele din sol, apă și alimente; reducerea rezervei solului de materie organică, a grosimii stratului arabil, a biodiversității, a forței de muncă etc.).
Restricțiile modelului reprezintă relații de constrângeri care trebuie satisfăcute pentru ca scopul să fie realizat. În agricultura ecologică ca și în cea durabilă principalele restricții sunt următoarele:
a) Recolta trebuie să fie egală sau mai mare decât necesarul de hrană al participanților la procesul agricol: om, plante, animale și microorganisme:
R> S (P x CSP) ; în care:
R – recolta;
P – populația pe categorii de macro și microorganisme;
CSP – consumul specific de hrană.
b) Recolta trebuie realizată, cu precădere pe seama resurselor ecologice, economice și sociale ale sistemului:
CI > CE ; în care:
CI – consumul de materie, energie și informație din rezervele sistemului;
CE – consumul de materie, energie și informație produse în afara sistemului.
c) Cantitatea de materie, energie și informație ieșită din sistem trebuie să fie egală sau mai mare decât cea intrată în afara sistemului și, egală sau mai mică decât cea consumată din rezervele sistemului:
QE > CE ; QE > CI
în care:
QE – cantitatea de materie, energie și informație ieșită din sistem.
d) Parametrii structurali și funcționali finali ai sistemului trebuie să fie asemănători sau mai buni (în sens pozitiv sau negativ) decât cei nativi:
PF > (<) PI ; în care:
PF – parametrul final
PI – parametrul inițial
Prin parametru înțelegem valoarea oricărei însușiri cantitative de natură ecologică, economică și socială.
e) Toate variantele sunt reale:
R; P; CSP; CI; QE; PF; PI>o
Prin utilizarea acestui model matematic este atins obiectul de activitate al agriculturii ecologice: armonizarea relațiilor (legăturilor) dintre principalele componente ale sistemelor agricole (mineral – plantă – animal – om).
4.2. Modele de analiză diagnostic privind efectele economice ale
organizării fermelor agricole pe baza unei dezvoltări durabile
Modelele diferitelor fenomene economico-financiare constituie reprezentări abstracte, simplificate ale acestor fenomene economico-financiare, care sintetizează, sistematizează și simbolizează, în general sub forma unor ecuații matematice, raporturile de cauzalitate și de condiționare specifice acestor fenomene.
4.2.1. Modele de analiză diagnostic privind producția obținută
în fermele agricole
În contextul dezvoltării durabile, producția capătă o nouă dimensiune, atât din punct de vedere fizic cât și valoric. Analiza economică a producției, în expresie fizică o vom face prin 3 modele:
1. producție obținută ecologic-durabil;
2. producție obținută în mod convențional pe baze științifice;
3. producție obținută în mod neconvențional, când nu sunt respectate tehnologiile.
În cadrul fiecărei ferme agricole se va urmări, în mod corelat, trei aspecte:
– volumul producției;
– structura producției;
– calitatea producției.
1. Dacă vom lua în calcul producția obținută în condiții strict ecologice, vom pune accent pe analiza economică a producției în expresie fizică ținând cont în primul rând de calitatea producției. Dintre condițiile care vor trebui îndeplinite în producția vegetală enumerăm:
– practicarea culturilor în concordanță cu pretabilitatea solului și a climei;
– practicarea asolamentului (rotația culturilor);
– cultivarea de soiuri și hibrizi rezistenți la boli și dăunători;
– fertilizarea numai cu îngrășământ natural;
– calitatea organoleptică, nutritivă, ecologică și nu în ultimul rând igienică a produselor obținute.
Condițiile pentru obținerea producției animale ecologice sunt cele de la producția vegetală, la care se mai adaugă;
– raportul ogor-pajiște să fie optim;
– corelarea șeptelului de animale cu suprafața deținută;
– animalele de prăsilă, sămânța, materialul de plantat sunt certificate ecologic și ca atare se produc fie în ferma proprie, fie în ferme ecologice;
– spațiul ocupat de gunoi lichid în metri cubi, astfel încât să nu polueze solului și apa freatică.
2. Al doilea model presupune obținerea producției în mod convențional, pe baze științifice. În această variantă se va pune accent atât pe volumul producției cât și pe calitatea ei. În ceea ce privește calitatea producției, acest model presupune îndeplinirea următoarelor condiții: calitatea agronomică, calitatea vizuală, calitatea organoleptică, nutritivă, calitatea igienică.
Pentru a obține o producție convențional-durabilă trebuie să se respecte
următoarele condiții: alegerea soiului sau hibridului, stabilirea dozelor optime economice și ecologice de îngrășăminte chimice, realizarea unui echilibru între cerințele soiului și condițiile economice la un moment dat.
Și în acest caz, producția fizică fiind livrată în expresie stas (producția fizică recalculată în funcție de o serie de parametrii stas ai calității producției stabiliți de către beneficiar) este foarte important indicatorul sintetic „coeficientul mediu al calității producției (k)”.
Q’m
K= –––- ; unde:
Qm
Q’m – producția marfă STAS;
Qm – producția marfă fizică propriu-zisă.
Valorile acestui coeficient pot fi supraunitare atunci când producția stas este mai mare decât cea fizică (ceea ce atestă că o serie de parametri ai calității producției au atins cote mai bune față de cele prevăzute în STAS), sau, cel mai adesea datorită condițiilor climatice nefavorabile, pot fi subunitare – producția STAS fiind mai mică decât cea fizică. Indiferent de situație, creșterea acestui coeficient (față de criteriul de comparație utilizat) va marca o îmbunătățire a calității producției respective.
3. Al treilea model se consideră atunci când producția agricolă se obține neținând cont de nici o regulă. În acest caz, producția va fi diminuată sau interzisă vânzării (în funcție de gradul de nocivitate) dacă:
– se utilizează produse fitofarmaceutice neautorizate;
– s-au depășit normele privind cantitatea maximă admisă de produse agrochimice pe hectar;
– se utilizează hormoni și aditivi speciali interziși în hrana animalelor;
– se cultivă pe suprafețe care au fost poluate industrial și care pot constitui un pericol real pentru sănătatea populației.
Coeficienții care se vor stabili pentru diminuarea sau interzicerea vânzării producției vor fi stabiliți prin lege, care pe lângă reglementări (privind cantitatea și calitatea producției) va mai conține și amenzile stabilite pentru producători și comercianți.
Q neconvențională =Q obținută x k toxic sau poluant
4.3. Modele de analiză diagnostic privind efectele financiare ale
organizării fermelor agricole pe baza unei dezvoltări durabile
4.3.1. Modele de analiză diagnostic privind profitul obținut în fermele agricole
Rentabilitatea atestă capacitatea unei unități economice de a obține profit, adică de a-și acoperi cheltuielile din veniturile proprii și totodată de a realiza și un venit net sub forma profitului. Profitul este un indicator sintetic care reflectă mărimea absolută a rentabilității (deci un indicator de volum).
1. Maximizarea profitului prin optimizarea structurii culturilor
Pentru fundamentarea structurii culturilor într-o fermă vegetală, se poate folosi un model economic – matematic de programare liniară. Elementele componente ale unui astfel de model sunt:
– variabilele;
– restricțiile;
– criteriul de optimizare.
Variabilele modelului sunt culturile care vor compune structura de producție. Criteriul de optimizare (funcția obiectiv) este maximizarea profitului total pe exploatație agricolă. De asemenea, criteriul de optimizare poate fi și minimizarea costurilor de producție. Restricțiile: costurile unitare, prețurile unitare, beneficiile sau profiturile unitare, sau alți indicatori de performanță care caracterizează variabilele de decizie;
2. Maximizarea profitului prin optimizarea sistemului de fertilizare a solului
Principalele elemente de care trebuie să se țină seama în organizarea sistemului de fertilizare a solului cu îngrășăminte chimice și naturale sunt:
a) cunoașterea însușirilor și fertilității fiecărei parcele de teren;
b) valorificarea cât mai completă a îngrășămintelor, îndeosebi a acelei părți care o reține solul, prin stabilirea celei mai corespunzătoare rotații și structuri a culturilor;
c) stabilirea nivelului de fertilitate a solului, funcție de planta premergătoare și efectul remanent al îngrășămintelor;
d) utilizarea diferențiată a îngrășămintelor chimice pe culturi și pe tipuri de sol, funcție de cerințele pieței față de diferitele produse;
e) utilizarea rațională a îngrășămintelor naturale și în special pe soluri care obțin sporuri mari de producție cu ajutorul acestor îngrășăminte (de ex. pe podzol).
Determinarea necesarului de îngrășăminte chimice se realizează după trei criterii: tehnic, economic și energetic, permite folosirea unui sistem complex de indicatori și criterii de evaluare și anume:
a) sporul de producție la hectar și pe kg îngrășământ;
b) bilanțul energetic sau producția netă de energie la hectar;
c) randamentul (raportul) energetic;
d) valoarea sporului de producție la hectar;
f) costul sporului de producție;
g) profitul suplimentar la hectar și pe unitatea de produs;
h) rata profitului etc.
3. Model de determinare a profitului prin internalizarea externalităților
În vederea evidențierii unui profit cât mai real, ferma agricolă durabilă trebuie să cuantifice toate costurile, inclusiv pe cele ecologice.
Pe lângă modelul clasic de analiză a cheltuielilor se vor introduce în cheltuielile de exploatare și anumite cheltuieli care țin de „durabilitate” ca:
– cheltuielile de durabilitate sau de conservare;
– cheltuielile de neutralizare a acțiunii poluante a diverșilor factori de producție;
– cheltuieli pentru neutralizarea acțiunii poluante a diverselor activități industriale;
– cheltuieli privind măsurarea și controlul gradului de poluare în zona respectivă;
– cheltuieli privind amenzile pentru depășirea gradului admis de poluare;
– cheltuieli cu expertizele privind gradul de toxicitate a produselor agricole pentru sănătatea oamenilor;
– cheltuieli privind sănătatea dacă din vina fermei agricole s-a atentat la sănătatea oamenilor;
– cheltuieli pentru cercetare în domeniul tehnologiilor agricole nepoluante.
Totuși aplicarea unor astfel de modele nu rezolvă problema în sine, deoarece modul în care statul respectiv va utiliza sumele obținute în plus sub forma impozitului pe profit, în sensul alocării acestora în proiecte de interes ecologic regional sau național este cel mai adesea sub imperiul intereselor politice (care se manifestă prin excelență pe termen scurt).
După cum se observă, aceste modele urmăresc internalizarea costurilor ecologice pentru a determina cât mai exact eficiența activității fermei agricole. Acest lucru nu se poate realiza dacă nu se va ține o evidență contabilă a tuturor costurilor și a pierderilor care va fi posibilă numai prin crearea unui cadru legislativ corespunzător.
=== 5 ===
CAP.V.
STUDIU DE CAZ PRIVIND IMPLICAȚIILE ECONOMICO-FINANCIARE ALE ORGANIZĂRII S.C. FRĂȚIA S.A. BÂRLAD PE BAZA UNEI DEZVOLTĂRI DURABILE
5.1. Prezentarea generală a S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad
În România, unitățile agricole organizate ca întreprinderi economice care produc pentru piață și sunt răspândite în producția agricolă și în domeniul serviciilor pentru agricultură.
Întreprinderea analizată face parte din această categorie și este o societate comercială cu profil agricol ce se numește FRĂȚIA, a fost înființată în anul 1996, are sediul în municipiul Bârlad județul Vaslui, are un capital oficial, estimat la valoarea de 7399678000 lei (conform bilanțului) iar ca obiect de activitate principal este producția agricolă și ca profil principal este cultura plantelor. Firma are relații de afaceri curente cu două bănci : Banca română pentru Dezvoltare – Group Societe Generale și Raifeissen Bank respectiv filiale băncilor enunțate din municipiul Bârlad .
Firma are numărul de ordine în registrul comerțului J37/248/17.06.1996, statutul juridic al acesteia este de societate pe acțiuni ce s-a constituit în baza legii 31/1990. La constituirea societății, adunarea generală a acționarilor a ales un administrator unic, care are semnătura depusă la Registrul Comerțului, Administrația Financiară și la Băncile cu care societatea cooperează și care continuă să conducă societatea și în prezent. Societatea are ca obiect de activitate cultura plantelor (în principal de grâu, porumb, floarea soarelui, rapiță, tutun), prelucrarea produselor rezultate și servicii pentru mecanizarea, chimizarea agriculturii și protecție fitosanitară. Întreprinderea are sediul operațional în mun. Bârlad județul Vaslui iar ca secții de producție sunt în comuna Tutova, comuna Crâng, comuna Zorleni, municipiul Bârlad. Natura capitalului societății este în totalitate privată. Valoarea totală a activului pe anul 2002 a fost de aproximativ 20 miliarde de lei .
Societatea este o unitate de producție agricolă, agroalimentară și de prestări servicii pentru producția agricolă, este integrată vertical pe bază de contracte cu industriile alimentare. Societatea este în plină dezvoltare și în prezent investește în mai multe sectoare de activitate : vegetal, zootehnic, viticol, prestări servicii. Sectorul vegetal al firmei cuprinde patru ferme în patru sate ale comunei Tutova și anume : Vizureni cu 360 ha, Ciortolom cu 374 ha, Sălceni cu 190 ha și Borodești cu 402 ha, sectorul zootehnic cuprinde ferma zootehnică Tutova, sectorul viticol cuprinde ferma Crâng, unitatea de vinificație Bârlad și fabrica de oțet Simila iar sectorul de prestări servicii cuprinde servicii complete de protecția plantelor și lucrări agricole pentru mecanizare. Producția întreprinderii agricole se comercializează și ca urmare aceasta este un agent al repartiției primare a veniturilor .
Întreprinderea analizată este o unitate de producție și de repartiție care produce bunuri agricole și agroalimentare destinate vânzării. Întreprinderea realizează o anumită valoare (cifră de afaceri) din activitatea desfășurată. Valoarea producției rezultă din cultivarea pământului, a mijloacelor de producție de proveniență industrială care asigură prelucrarea materiilor prime agricole sau a unor produse transformate în interiorul întreprinderii agricole.
Repartiția valorii adăugate se face, conform legislației în vigoare, pentru plata obligațiilor pentru diferiți agenți economici (impozite, taxe, cotizații, dobânzi), salariile personalului. Întreprinderii îi rămâne din valoarea adăugată numai o parte destinată constituirii fondului de amortizare, provizioanelor și partea din profit utilizată pentru constituirea fondurilor de rezervă destinate autofinanțării. Ca observație se poate menționa că începând de la înființare și până în prezent societatea a reinvestit în totalitate profitul obținut .
Întreprinderea își organizează munca în echipă, ca o necesitate a combinării factorilor de producție și a diviziunii muncii. Finalitatea organizării muncii, a specializării activităților și a combinării factorilor de producție este eficiența. Munca în echipă asigură raționalizarea costurilor și evaluarea eficacității muncii .
Din moment ce întreprinderea angajează personal, acesta dobândește o importantă funcție socială, care rezidă în faptul că satisface un anumit număr de nevoi ale salariaților angajați .
Întreprinderea agricolă analizată este o organizație economică autonomă, și este subiect al gestiunii economice ce îndeplininește următoarele condiții :
Are un patrimoniu propriu, pe care îl valorifică și îl dezvoltă .
Are autonomie decizională .
Își organizează sistemul informațional astfel încât să poată măsura veniturile și să-și gestioneze patrimoniul .
Își achită impozitele și taxele la bugetul statului, la bugetul asigurărilor sociale și alți agenți economici .
Desfacerea produselor se realizează în principal către agenți economici zonali iar serviciile prestate sunt efectuate tutuor clienților ce le solicită indiferent de zona de origine a acestora. Valorificarea grâului se face în principal către societățile de morărit-panificație din municipiul Bârlad și o cantitate mai mică de grâu de pe loturile semincere se valorifică după condiționare și tratare ca grâu de sămânță la clienții ce doresc achiziționarea acestui produs. Valorificarea porumbului se va realiza către sectorul zootehnic nou înființat. Valorificarea florii soarelui se face prin vânzare către S.C. Mândra S.A. Bârlad (firmă producătoare de ulei alimentar). Valorificarea rapiței se face către societățile producătoare de ulei de aviație în special către S.C. OMV România S.A. iar o parte din plata acestora se va realiza în ulei de aviație care va fi folosit de către sectorul de prestări servicii din cadrul societății, iar producția de tutun se va realiza către S.N.T.R. Bârlad (societate de condiționare și prelucrare a tutunului). Valorificarea strugurilor de la ferma Crâng se va face către unitatea de vinificație proprie iar o parte din vinul rezultat va fi prelucrat în oțet la fabrica de oțet Simila.
Obiectivul final al activității întreprinderii este profitul. Conceptul economic de profit este diferit de beneficiul contabil. Acesta din urmă servește în parte pentru plata arendei, pentru remunerarea muncii administratorului și a capitalului investit. Ceea ce rămâne după plata tuturor factorilor de producție este profitul corespunzător venitului rezidual care revine proprietarilor și arendașilor .
Obiectul de activitate: cod CAEN 0130, adică activități în formă mixtă (cultură vegetală combinată cu creșterea animalelor):
producția de lapte, produse lactate;
creșterea păsărilor, porcinelor, bovinelor, ovinelor;
panificație și patiserie;
producerea de furaje, cultivarea de cereale și plante tehnice;
activități industriale (atelier de tâmplărie, confecții metalice);
comerț cu ridicata la cereale, semințe și furaje, comerț intermediar cu materii prime agricole, animale, comerț cu ridicata al animalelor vii;
prestări servicii nominalizate astfel : transport cu parcul de autocamioane, tractoare și mașini agricole din dotarea societății, prelucrarea de furaje la moara DI 55 și Tomberon.
În prezent unitatea deține în proprietate :
• 250 cap. Suine,
• 8500 cap. Puicuțe ouă,
• 560 cap. Ovine,
• 540 cap. Taurine,
Conform evoluției efectivului de animale, terenul deținut în arendă este în suprafață de 1326 ha. Din care :
• 1326 ha. arabil
• 207 ha. pășune
Tabel nr.5.1.
Structura culturilor la S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad (2005)
Pe lângă acestea, societatea mai cultivă pe suprafețe mici și alte culturi, ca de exemplu: plante uleioase (rapiță), leguminoase boabe (fasole), plante medicinale, etc.
Ferma agricolă funcționează în sistem de arendă și este situată în vecinătatea comunei Tutova la limita de hotar dintre județul Vaslui și județul Galați . Ferma are patru exploatații corespunzător celor patru asociații ale proprietarilor de teren din satele : Ciortolom , Vizureni , Sălceni și Borodești ce aparțin de comuna Tutova . Ferma este specializată în producție vegetală – culturi de câmp și a arendat 1345 ha urmând să-și extindă suprafața ulterior în funcție de evoluția condițiilor mediului de afaceri agricol din zonă.
Utilajele agricole folosite aparțin societății și sunt prezentate în subcapitolul “ Capital agricol „ . Utilajele agricole au fost achiziționate de pe piața internă , astfel : o parte din utilaje au fost achiziționate direct de la producător iar altă parte a fost achiziționată de la societăți comerciale în stare de faliment sau care au vândut utilaje din dotarea proprie , și de pe piața externă : o parte au fost cumpărate prin leasing de la producătorul extern iar altă parte prin subvenționare în proporție de 50% de Programul Sapard .
Utilajele din dotare asigură mecanizarea aproape completă a lucrărilor agricole pe suprafața actuală a fermei , necesarul suplimentar fiind asigurat prin închirieri de utilaje pe termen scurt . De asemenea firma execută prestări de servicii de mecanizare și erbicidare pentru producătorii agricoli din alte zone .
Solul fermei agricole este de bună calitate , având o fertilitate ridicată și condiții climatice favorabile obținerii unor recolte mari la culturile de cereale , plante tehnice etc . Unitatea de sol principală este “ cernoziom cambic ” având o notă de bonitare destul de ridicată .
Structura culturilor s-a stabilit pe baza unui studiu al dorinței proprietarilor coroborat cu cererea existentă pe piață , în condițiile date , care pot asigura venituri ridicate și folosirea la maximum a resurselor pedoclimatice . Principalele plante cultivate sunt grâul , porumbul , floarea soarelui și rapița la care se adaugă grâul și floarea soarelui de sămânță . Suprafețele specifice fiecărei culturi și structura acestora sunt prezentate în următorul tabel :
Tabelul 5.2
Situația terenurilor în anul agricol 2004-2005
Figura nr. 5.2
Calculația costurilor de producție și estimarea veniturilor s-au făcut astfel:
Din fișele tehnice ale utilajelor s-au stabilit :
Consumurile specifice de resurse la ha și pe utilaj
Durata de funcționare a utilajelor
Prețurile de achiziție a resurselor cumpărate ( îngrășăminte chimice , insectofungicide , motorină , piese de schimb etc. ) sunt cele ale pieței interne ;
Amortizarea s-a calculat conform legislației ;
Calculul arendei s-a stabilit pe baza contractului de arendă (800 kg grâu la ha ) și a prețului pieței
Necesarul de personal s-a stabilit în funcție de normele tehnice și de tehnologiile proiectate ale culturilor din asolament
Nivelul salariilor s-a stabilit în conformitate cu legislația în vigoare și posibilitățile firmei
Prețurile de vânzare s-au estimat ținându-se seama de evoluția pieței interne și de asigurarea competitivității firmei .
Capitalul social al unității este integral privat. Evoluția lui nu s-a modificat foarte mult în perioada 2000-2005. La data de 31.12.2005 capitalul social reprezintă 4.451.526 mii lei și este format din 3121 acțiuni. Valoarea nominală a unei acțiuni este de 1.426.314 lei. Capitalul social este subscris și vărsat în totalitate.
Tabel nr.5.3.
Evoluția capitalului social
-mii lei-
S.C. FRĂȚIA S.A. este organizată în ferme de producție și sectoare de deservire specializate ale fermelor de producție. Astfel, societatea are următoarele subunități:
• 4 ferme cu profil vegetal;
• 1 fermă de creștere a bovinelor de lapte;
• sectorul de deservire cu profil de reparare a utilajelor agricole și executarea de servicii specifice agriculturii către fermele societății;
• sectorul de aprovizionare, desfacere, transport ce are ca obiectiv asigurarea necesarului de materiale pentru procesul de producție, desfacerea produselor obținute de către ferme și gestionarea mijloacelor de transport necesare activităților de mai sus;
• compartimentul de evidență financiar-contabilă.
5.2. Dimensiunea optimă a exploatațiilor agricole
(pe exemplul S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad)
5.2.1. Mărimea și dimensiunea optimă a exploatațiilor agricole
O caracteristică esențială a exploatațiilor agricole o constituie faptul că dimensiunea și mărimea reprezintă două noțiuni diferite.
Prin dimensiune se înțelege acea suprafață (efectiv de animale) care asigură condițiile optime de utilizare a tuturor resurselor materiale și umane, în conformitate cu structura de producție și a tehnologiilor folosite în exploatațiile agricole, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Dimensiunea se exprimă direct prin suprafața de teren sau efectivul de animale și indirect prin numărul de personal și indicatorii de dotare tehnică (mărimea capitalului, numărul de tractoare și mașini agricole).
Mărimea exploatației agricole este un concept cu un conținut mai amplu, care exprimă potențialul de producție al exploatației agricole, exprimat de toate resursele alocate pentru a obține un anumit volum și valoare a producției, în condițiile maximizării efectului social util, a profitabilității.
În timp ce dimensiunea reprezintă o latură cantitativă a organizării producției, mărimea constituie latura calitativă a acestui proces, dat fiind faptul că acesta din urmă exprimă atât nivelul înzestrării exploatației agricole cu factori de producție, cât și nivelul producției obținute.
Între cele două concepte – dimensiunea și mărimea întreprinderii – se interpune cel de intensitate a producției, care exprimă nivelul de alocare suplimentară a resurselor de producție pe unitatea de suprafață. Abordând problema concentrării producției potrivit concepției sistemice, trebuie să precizăm că numai realizând această triadă, potrivit cerințelor principiilor managementului modern al producției, se poate obține nivele maxime ale eficienței economice.
Mărimea depinde direct atât de dimensiunea teritorială a exploatației, cât și de nivelul de intensivitate a producției. Nivelul de intensivitate depinde direct de resursele alocate și indirect de dimensiune, iar aceasta din urmă depinde de măsura în care o anumită suprafață de teren asigură o utilizare intensivă a resurselor tehnice și umane utilizate.
Agricultura din țările dezvoltate evidențiază existența preocupărilor de sporire a dimensiunii exploatațiilor, statisticile surprinzând evoluția ei în timp concomitent cu reducerea unităților, fenomen care s-a produs, însă în mod lent. Pentru agricultura românească devine cu atât mai necesară abordarea acestei probleme, cu cât aplicarea Legii fondului funciar a generat o serie de consecințe referitoare la dimensiunea unităților care s-au constituit (exploatații familiale, societăți agricole, societăți comerciale pe acțiuni etc.) ca urmare a noului tip de proprietate și a altor prevederi legale.
5.2.2. Factori care influențează dimensiunea exploatațiilor agricole
Dimensiunea exploatației agricole se află sub acțiunea a o seamă de factori, unii dintre aceștia având intensități diferite și raporturi diferite, aparținând, după natura lor, diferitelor sfere: factori naturali, tehnici, organizatorici, economici, sociali etc. Complexul de factori tehnici și tehnologici, economici și organizatorici, de mediu, sociali și de conjunctură cuprinde trei grupe importante de factori și anume:
a) Factori care influențează creșterea dimensiunii exploatației:
• mecanizarea și electrificarea, tehnologiile moderne;
• perfecționarea mijloacelor de transport și modernizarea drumurilor și șoselelor;
• accentuarea specializării producției;
• ridicarea gradului de calificare profesională, creșterea capacității manageriale etc.
b) Factori care influențează dimensiunea în sensul restrângerii acesteia:
• îmbunătățirea calitativă a structurii modului de folosință a terenului (în sensul transformării categoriilor inferioare de teren în categorii de folosință superioare);
• creșterea nivelului de intensificare a producției în creșterea animalelor și cultura plantelor;
• cheltuielile de transport (care cresc pe măsura creșterii dimensiunilor teritoriale, mai ales în cazul producerii unor cantități de furaje de volum);
• cerințele fitosanitare și zoo-veterinare, ce nu pot fi ușor respectate în cazul unor mari concentrări de animale;
• necesitatea protecției mediului (în cazul zootehniei intensive sau a consumurilor ridicate de îngrășăminte și de produse chimice la culturile intensive și superintensive).
c) Factori care pot influența dimensiunea exploatațiilor în ambele sensuri:
• densitatea populației și amplasarea centrelor urbane;
• sursele de apă;
• structurile de marketing;
• sistemele de producție practicate;
• forma de proprietate;
• tipurile de organizare economico-sociale și de integrare;
• cerințele pieței interne pentru unele produse deficitare pe termen scurt sau mediu;
• cerințele pieței externe favorabile zonelor de frontieră (legume, fructe proaspete) sau exportul unor produse deficitare către țările din Orientul Apropiat (carne de ovine).
Fig. 5.1. Figura 5.3. Factorii care influențează dimensiunea fermei agricole
Analizând situația trecută și prezentă a agriculturii românești și fixând ca fenomen rezultativ dimensiunea exploatațiilor agricole, ținând cont de multitudinea numărului și a modalităților de acțiune a factorilor ce determină variația acesteia de la zonă geografică la alta, iar în cadrul aceleVaslui zone de la o formă juridică de organizare la alta, prezentăm în următoarea figură, într-o imagine sinoptică, poziția celor mai importanți factori în întregul ansamblu, în raport cu fenomenul studiat.
5.2.3. Metode de determinare a dimensiunii optime
a exploatațiilor agricole
În ultima perioadă, determinarea optimului dimensiunii exploatației agricole și a subdiviziunilor sale a constituit o preocupare de seamă atât pentru cercetările de economie și organizarea agriculturii, cât și pentru practica agricolă. Se citează ca metode de determinare a dimensiunii optime a exploatațiilor agricole următoarele: metoda grupării statistice, metoda monografică, metoda calculului constructiv al variantelor, metoda analitică.
Metoda grupării statistice. Principalele ei trăsături constau în gruparea întreprinderilor sau unităților acestora funcție de dimensiune, în cadrul unor zone natural-economice și profiluri cât mai omogene, conform regulilor general-valabile procedeului folosit. Pentru fiecare grupă se calculează valorile medii a o serie de indicatori ai activității efective a unităților de producție (producția totală, producția marfă – raportate la unitatea fizică, productivitatea muncii, prețul de cost, profitul la unitatea fizică etc.),
dimensiunea grupei cu nivelul cel mai „ridicat” al indicatorilor considerându-se ca optimă. În literatura economică se atrage atenția că o asemenea metodă prezintă o serie de neajunsuri. Între ele, cel mai frecvent, dar și cel mai esențial, este greutatea asigurării unor eșantioane suficient de mari, necesare acestui procedeu, datorită diversității condițiilor naturale și economice pe care le au în general exploatațiile agricole.
Metoda monografică, denumită și „studiul monografic al experienței gospodăriilor fruntașe”, „generalizarea experienței gospodăriilor fruntașe” constă în studierea unităților de producție tipice pentru profilul și zona respectivă, cu rezultatele cele mai bune în producție.
Metoda variantelor de calcul. Esența ei constă în aceea că se iau ca bază câteva variante de dimensiune, admițându-se menținerea constantă a celorlalte condiții de producție. Pentru fiecare variantă se determină cheltuielile de producție pe unitatea de produs (sau pe hectar și respectiv pe animal). Se calculează numai categoriile de cheltuieli variabile în raport cu dimensiunea. Nivelul cel mai scăzut al sumei acestor cheltuieli indică dimensiunea optimă.
Metoda analitică de determinare a dimensiunii unităților de producție se datorează îndeosebi contribuției lui G.I. Novikov. Prin intervențiile sale în discutarea metodei de determinare a dimensiunii optime a fermei, de fapt metoda este o perfecționare, o raționalizare a calculului variantelor, luând în considerare aceVaslui factori și indicatori. Metoda analitică presupune o analiză aprofundată a principalelor elemente de cheltuieli de producție pentru a putea stabili funcțiile de dependență a ramurilor și culturilor, în general față de dimensiunile întreprinderii în ansamblu.
Pe baza considerațiilor generale privind dimensiunea unităților de producție, în cazul fermelor de animale, Novikov a studiat fiecare componentă a părții contabilizabile a prețului de cost al producției animale, precum și modificarea cheltuielilor de transport la unitatea de produs, funcție de dimensiunile fermelor.
Descompunând cheltuielile contabilizate în componentele sale, după relația:
C = Ca + Ck + Cv + Cn + Ct unde:
Ca – suma anuală a cotelor de amortizare și de reparații a mijloacelor de bază pentru fermă, raportate la unitate de produs;
Ck – costul furajer pe unitatea de produs;
Cv – cheltuielile cu forța de muncă directă pe unitatea de produs (exprimat valoric);
Cn – cheltuieli de regie pe unitatea de produs;
Ct – cheltuieli de transport cu furajele, așternutul și gunoiul pe unitate de produs.
Autorul construiește pentru fiecare componentă în parte – pe baza studierii statistice a unor date efective pentru unele, a deducției logice – matematice, pe baza datelor proiectelor tip sau fișelor tehnologice pentru altele – relații de dependență a acestora funcție de factorii lor, între care și dimensiunea.
Deși această metodă are și marele merit de a lua în considerare corelația dintre dimensiunea unității de producție și dimensiunea centrelor populate rurale ce o deservesc, absolutizarea acestei corelații reduce aplicabilitatea ei în condițiile în care sistemul de amplasare a centrelor populate, în cadrul concepțiilor de sistematizare rurală specifice fiecărei țări, este diferit.
Modelele de programare matematică cele mai utilizate în prezent sunt cele de programare liniară. Tipul de problemă economică al cărui model matematic de programare se poate prelua, completându-se cu restricții specifice determinării dimensiunii optime (restricții privind resursele, de proporționalitate, de dimensiune) și prin aceasta, implicit, sporind valoarea soluțiilor obținute, este cel de structură optimă a producției. Prin rezolvarea problemelor de structură pe baza modelelor utilizate în prezent, se realizează o determinare a proporțiilor ramurilor, dar acestea nu întotdeauna în limitele intervalelor optime de dimensiune.
5.3. Organizarea pe baze științifice a utilizării resurselor
necesare la S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad
5.3.1. Organizarea resurselor funciare la
S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad
În sectorul vegetal, societatea dispune de un teren arabil de 1326 ha, teren pentru care există contracte pe termen lung de arendare și concesionare. În sectorul zootehnic societatea dispune de un efectiv de aproximativ 504 capete taurine.
Pământul reprezintă în agricultură unicul mijloc al obținerii produselor vegetale strict indispensabile atât în alimentația rațională a oamenilor, cât și în creșterea animalelor. Societatea a realizat organizarea terenului arabil având în vedere:
• numărul de asolamente;
• organizarea suprafețelor asolamentelor;
• trasarea de drumuri de exploatare.
Asolamentul s-a organizat pe ferme (4 ferme vegetale și 1 fermă zootehnică). Prin asolament S.C. FRĂȚIA S.A. a avut în vedere stabilirea structurii culturilor în funcție de cerere și ofertă, asigurarea îmbinării optime a soiurilor și hibrizilor, folosirea rațională a forței de muncă și a mecanizării, recoltarea eșalonată a culturilor și evitarea vârfurilor de muncă. Structura de producție este formată din următoarele culturi:
• cereale păioase (619 ha);
• porumb boabe (100 ha);
• floarea-soarelui (216);
• mazăre (4 ha);
• sfeclă de zahăr (42);
• trifoi (180 ha);
• porumb siloz (10 ha);
• porumb de sămânță 96 ha).
Pentru optimizarea structurii de producție trebuie aplicate științific asolamentul și rotația ținând cont de următoarele principii și recomandări (Van Mansvelt și Van der Lubbe, 1999; Vereijckn, 1995; Aubert, 1981):
• împărțirea terenului cultivabil în mai multe parcele relativ uniforme ca orografie și însușiri fizico-chimice, din care să nu lipsească minirezervația naturală;
• prevenirea cultivării speciilor și varietăților improprii zonei și solului respectiv, precum și a celor sensibile la infestarea cu buruieni și agenți patogeni sau dăunători;
• alegerea culturilor ale căror produse sunt solicitate de cumpărători și /sau au efecte favorabile asupra solului;
• stabilirea unui raport echilibrat, ca suprafață, între plantele care îmbunătățesc însușirile solului și cele care le înrăutățesc;
• folosirea drept cap de asolament a pășunilor sau fânețelor permanente sau temporare;
• cultivarea fără rezerve a leguminoaselor anuale sau perene;
• alternarea cultivării plantelor cu înrădăcinare adâncă cu cele cu înrădăcinare superficială;
• cultivarea sistematică a plantelor pentru îngrășăminte verzi.
Aceste reguli sunt respectate si de societatea noastră, astfel ca în următorul tabel se prezintă structura și rotația culturilor pe 6 ani:
Tab.nr.5.4.
Structura și rotația culturilor 2005 – 2010
În ceea ce privește efectivul optim de animale societatea nu depășește nivelul optim din punct de vedere ecologic, efectivul de taurine situându-se la 540 capete.
În concluzie, S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad pentru amploarea și delimitarea teritoriului fermelor va trebui să țină seama de următoarele condiții, în vederea organizării resurselor funciare în mod durabil:
• perfecționarea structurii organizatorice a fermelor corespunzător profilului, condițiilor specifice și nu în ultimul rând, ținând cont de protecția mediului;
• să cuprindă suprafețe compacte (într-un singur trup) și având legături funcționale directe cu centrele de producție, așezările populate, centre de prelucrare și industrializare;
• stabilirea unei configurații corespunzătoare limitelor naturale (păduri, cursuri de apă etc.), construite (diguri, canale) sau convenționale (intravilane, hotarele unităților, limita laturilor la irigarea prin aspersiune);
• asigurarea utilizării optime a tuturor resurselor de producție în mod diferențiat pentru suprafețele de teren cu restricții ecologice.
Dacă prin organizarea resurselor funciare se realizează comasarea terenurilor, asigurarea unor forme geometrice regulate pentru loturi, sole sau parcele și trasarea rețelei de drumuri atunci este evident că efectuare lucrărilor, folosirea tehnicii agricole, consumul de carburanți și chiar protecția mediului se va face pe bazele unei dezvoltări durabile.
5.3.2. Organizarea resurselor tehnico-materiale
la S.C. FRĂȚIA S.A.
5.3.3. Organizarea resurselor umane la S.C. FRĂȚIA S.A.
În vederea realizării obiectului de activitate, S.C. FRĂȚIA S.A. folosește forță de muncă calificată și necalificată, conform cerințelor activității specifice. Forța de muncă folosită se compune din angajați cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată și angajați sezonieri cu contract de muncă pe durată determinată. Sursele de forță de muncă sunt constituite din comunele și satele din împrejurimi.
În tabelul următor vom evidenția structura forței de muncă pe ultimii 3 ani.
Tabel nr.5.5.
Structura forței de muncă în ultimii trei ani
În ceea ce privește dinamica și structura personalului folosit de către societate, se constată reduceri la mecanizatori și îngrijitori de animale, situație determinată de înlocuirea în exploatare a tractoarelor de putere mică cu altele de putere mare, care au o productivitate de 4-5 ori mai mare și randamente economice superioare.
Dat fiind specificul agriculturii, angajații lucrează în sectorul vegetal, pe perioada primăvară – vară – toamnă, zi lumină și sâmbăta, duminica, în funcție de nevoi și de starea timpului. Având în vedere faptul că societatea studiată funcționează în domeniul
agroalimentar, unde condițiile pedoclimatice au o mare influență asupra productivității muncii, apare necesitatea urmăririi nivelului acesteia în dinamică pe o perioadă mai mare de timp.
Tabel nr.5.6.
Productivitatea muncii și corelațiile de eficiență
Datele din acest tabel reflectă faptul că, conducerea societății s-a preocupat în permanență de creșterea eficienței muncii. Printr-o mai bună organizare a muncii și dimensionare a personalului, managementul societății a reușit să realizeze o activitate eficientă.
Astfel, productivitatea muncii a crescut de la un an la altul. Această situație este pe de o parte, consecința diminuării numărului de personal care marchează o creștere de 53,57% în 2005 dar și a cifrei de afaceri cu 3,22% în 2005 față de 2004.
Un element de evidențiere a eficienței utilizării resurselor umane îl reprezintă maniera de respectare a unor corelații între principalele obiective și rezultatele obținute din realizarea lor.
1). Prima corelație de eficiență este următoarea:
ICa ≥ IFs ≥ INs, unde:
ICa- indicele cifrei de afaceri;
IFs- indicele fondului de salarii;
INs- indicele numărului de salariați.
103,22% ≥ 102,51% ≥ 67,21%.
2). Cea de-a doua corelație de eficiență:
IW ≥ IS, unde:
IW – indicele productivității muncii;
IS – indicele salariului mediu.
153,57% ≥ 112,57%.
O asemenea situație atestă că cea mai mare parte a creșterii cifrei de afaceri s-a obținut pe seama productivității muncii, deci, pe căi intensive și nu extensive.
În domeniul resurselor umane în vederea organizării S.C FRĂȚIA S.A. pe baze durabile se recomandă:
• asigurarea unui personal calificat și instruirea salariaților privind aplicarea tehnologiilor durabile;
• asigurarea unui compartiment de marketing pentru a-și orienta și adapta producția în funcție de nevoile pieței;
• asigurarea motivației muncii prin stabilirea unor salarii stimulative;
• încurajarea inițiativei subordonaților;
• crearea și menținerea unui climat relațional favorabil realizării obiectivelor;
• îmbunătățirea metodelor de gestionare a societății, care să țină cont și de contabilizarea resurselor ecologice;
• creșterea productivității muncii prin introducerea mecanizării moderne;
• instruirea salariaților privind respectarea standardelor sanitar-veterinare, fitosanitare și de calitate a produselor agricole.
5.4. Analiza efectelor economico-financiare ale organizării
pe baza unei dezvoltări durabile
5.4.1. Evoluția veniturilor la S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad
Venitul reprezintă un indicator economico-financiar care reflectă integral efectul economic final al activității de exploatare, financiare și excepționale dintr-o perioadă dată (de regulă un an). Altfel spus, veniturile reprezintă efectul economic final obținut de către societate, într-o perioadă dată, ca urmare a resurselor consumate de către aceasta – respectiv a cheltuielilor efectuate ca efort, în vederea realizării veniturilor ca efect.
Obținerea unui anumit cuantum de venituri astfel încât să facă posibilă acoperirea integrală a cheltuielilor efectuate într-un exercițiu financiar dat, și în același timp, să permită și realizarea unei rentabilități competitive în etapa dată, constituie un obiectiv fundamental al oricărei exploatații agricole organizate pe baze comerciale într-o economie concurențială de piață.
Un diagnostic cu caracter general privind situația veniturilor dintr-o exploatație agricolă necesită efectuarea unei analize corelate al cărei obiect îl constituie următoarele trei aspecte mai importante: variația veniturilor pe total și pe tipuri de activități; modificările intervenite în structura veniturilor pe tipuri de activități, în dinamică și comparativ cu pierderile; variația coeficientului de corelație dintre indicele veniturilor și indicele cheltuielilor, în dinamică și comparativ între ele.
Tab.nr.5.7.
Evoluția veniturilor în perioada 2003-2005 -mii. lei-
Din datele expuse în tabelul anterior poate fi conturat următorul diagnostic cu privire la situația generală a veniturilor:
a) Pe total activitate, veniturile au înregistrat o creștere de 14,76% în anul 2005 față de anul 2004. Această situație este una pozitivă din punct de vedere economico-financiar, deoarece:
• au putut fi acoperite integral cheltuielile efectuate;
• s-a realizat, în același timp, un coeficient supraunitar (situat la limită 0,99) al corelației dintre indicele veniturilor totale și indicele cheltuielilor totale, care să permită obținerea unui profit.
b) Creșterea veniturilor a fost în mare măsură determinată de sporirea cantitativă și calitativă a producției vândute, aportul hotărâtor în această privință avându-l creșterea randamentelor la hectar și pe animal.
c) Creșterea veniturilor totale în condiții de eficiență economică în raport de cheltuielile efectuate, precum și de sporire a acestei eficiențe, s-a putut realiza exclusiv pe baza activității din exploatare, pe când la nivelul activității financiare și excepționale, situația este negativă.
Pentru o mai bună vizualizare a ponderii pe care au înregistrat-o veniturile pe tipuri de activități în cadrul veniturilor pe total exploatație, vom ilustra această pondere în graficele următoare.
Fig.5.2.
Ponderea veniturilor din exploatare în total venituri în perioada 2003-2005
Fig.5.3. Ponderea veniturilor financiare în total venituri în perioada 2003-2005
Pentru a dovedi eficiența sau ineficiența unor categorii de venituri vom prezenta în continuare coeficientul de corelație dintre indicele veniturilor și indicele cheltuielilor:
Tab.nr.5.8.
Coeficientul de corelație dintre indicele veniturilor și indicele cheltuielilor
După cum se observă, coeficientul de corelație dintre indicele veniturilor și indicele cheltuielilor este la limită (0,99), dar din păcate nu putem spune că este supraunitar. Acest lucru se datorează faptului că veniturile totale au crescut ca urmare a sporirii cantitative și calitative a producției vândute în mică măsură, iar în mare măsură datorită inflației. Această mică ineficiență se poate vedea din faptul că ritmul de creștere a veniturilor au fost de 1,14 ori față de ritmul de creștere al cheltuielilor de 1,16 ori, structurat astfel (în anul 2001):
• ritmul de creștere al veniturilor din exploatare 1,14 ori față de ritmul de creștere al cheltuielilor din exploatare 1,13 ori ;
• ritmul de creștere al veniturilor financiare de 0,33 ori față de ritmul de creștere al cheltuielilor financiare de 2,93 ori;
• venituri excepționale și cheltuieli excepționale nu s-au înregistrat.
Deci, putem concluziona că în anul 2001 această ineficiență se datorează ritmului de creștere a cheltuielilor financiare care a fost mai mare decât ritmul de creștere a veniturilor financiare.
5.4.2. Evoluția cheltuielilor S.C. FRĂȚIA S.A.
Noțiunea de cheltuială semnifică, în expresie valorică, totalitatea resurselor consumate de exploatația agricolă într-o perioadă de timp, dată (de regulă un an), pentru obținerea și livrarea pe piață a diverselor produse agricole și neagricole.
Cheltuielile sunt cele care redau în modul cel mai exact și corect, însăși mărimea eforturilor depuse de unitate, într-o perioadă determinată, pentru realizarea producției și a veniturilor prevăzute.
În cazul particular al S.C. FRĂȚIA S.A, redau în următorul tabel situația cheltuielilor pe total exploatație și pe tipuri de activități în perioada de analiză 2003 – 2005.
Tab.5.9.
Ponderea cheltuielilor pe total societate și pe tipuri de activități
în perioada de analiză 2003-2005
-mii lei-
Din analiza datelor din tabelul de mai sus, rezultă următoarele:
a) Pe total activitate cât și în activitatea de exploatare, cheltuielile au înregistrat o scădere de 8% în 2004 față de 2003, urmând care în anul 2005 față de anul 2004, să aibă loc o creștere de 16,51% pe total activitate); acest lucru atestă, fără însă a omite impactul inflației avut în această privință, o sporire a eforturilor depuse de societate în contextul activității sale economico-financiară din perioada dată.
b) Totuși, creșterea cheltuielilor nu a devansat pe cea a veniturilor, acestea înregistrând o creștere în anul 2005 față de 2004 de 114,76% după cum am menționat și în subcapitolul precedent.
c) Față de totalul activității, pe tipuri de activități s-au înregistrat ritmuri diferite de creștere a cheltuielilor.
d) În activitatea financiară, unde în anul 2004 se înregistra o scădere a cheltuielilor de aproximativ 91 milioane lei, în anul 2005 a avut loc o creștere spectaculoasă a acestora și anume cu 193,% față de 2003.
e) Se observă de asemenea, faptul că respectarea corelației de eficiență are loc în cazul activității de exploatare (unde indicatorul „cheltuieli la 1000 lei venituri” a înregistrat o scădere de la 948,74 lei la 935,18 lei, în 2005 față de 2004).
În graficele următoare pot fi observate în perioada de analiză 2003-2005, nivelurile cheltuielilor pe tipuri de activități, în raport cu cheltuielile totale.
Fig.5.4.
Ponderea cheltuielilor pentru exploatare în totalul cheltuielilor
în perioada 2003-2005
Fig.5.5. : Ponderea cheltuielilor financiare în totalul cheltuielilor
în perioada 2003-2005
Un aspect important al eficienței îl reprezintă calculul și analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor vizează evoluția lor și factorii care o determină, în vederea identificării posibilităților de diminuare a lor în scopul sporirii rentabilității.
Indicatorul „cheltuieli la 1000 lei venituri” se determină ca raport între cheltuielile totale și venituri:
ΣCht
Ch x 1000/V= ——— x 1000
ΣVt
Pentru a efectua calculul și analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri, prezentăm în următorul tabel, dinamica ratei de eficiență a cheltuielilor.
Tab.5.10.
Dinamica ratei de eficiență a cheltuielilor
-lei-
a) comparația 2004/2003:
ΔCh x 1000/V= (Ch x 1000/V)2004 – (Ch x 1000/V)2003 = -27,08
din care:
1) datorită influenței modificării veniturilor:
Cho Cho
ΔCh x 1000/V=(—— – —— ) x 1000 = 1051,10 – 996,67 = 54,43
V1 Vo
2) datorită influenței modificării cheltuielilor:
Ch1 Cho
ΔCh x 1000/V=(—— – —— ) x 1000 = 969,59 – 1051,10 = – 81,51
V1 Vo
Se verifică relația:
ΔCh x 1000/V = ΔCh x 1000/V(V) + ΔCh x 1000/V(Ch) -27,08 = -27,08
Din analiza datelor rezultă că în anul 2004 are loc o scădere a nivelului ratei de eficiență a cheltuielilor, și anume o scădere de –27,08 lei față de anul 2003.
b) comparația 2005/2004
ΔCh x 1000/V= (Ch x 1000/V)2005 – (Ch x 1000/V)2004 = 14,81
din care:
datorită influenței modificării veniturilor
Cho Cho
ΔCh x 1000/V=(—— – —— ) x 1000 = 844,91 – 969,59 = -124,68
V1 Vo
2) datorită influenței modificării cheltuielilor:
Ch1 Cho
ΔCh x 1000/V=(—— – —— ) x 1000 = 984,40 – 844,91 = 139,49
V1 Vo
Se verifică relația:
ΔCh x 1000/V = ΔCh x 1000/V(V) + ΔCh x 1000/V(Ch) 14,81 = 14,81
Din analiză rezultă că în perioada 2003-2005 nu s-a respectat corelația dintre ritmul de creștere al veniturilor și ritmul de creștere a cheltuielilor: 116,51 > 114,76 ; în care:
116,51 reprezintă ritmul de creștere al cheltuielilor;
114,76 reprezintă ritmul de creștere al veniturilor.
5.4.3. Analiza rezultatelor economico-financiare ale activității S.C.
FRĂȚIA S.A. Bârlad
Pentru a evidenția rezultatele economico-financiare ale societății vom analiza rezultatele pe cele trei tipuri de activități după cum se va vedea în tabelul următor. Tabel 5.11.
Rezultatele economico-financiare ale activității
S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad
-mii lei-
În urma analizării datelor din tabelul de mai sus, am constatat că la data de 31.12.2005 societatea înregistrează un profit de 960787 mii lei, diminuat față de anii anteriori, fapt ce reiese și din rezultatele obținute în anii 2003 și 2004 (în condițiile în care veniturile au scăzut de la 56606258 mii lei la 53674899 mii lei, dar au crescut de la 53674899 mii lei la 61595816 mii lei).
În anul 2005 creșterea veniturilor a fost determinată de creșterea cifrei de afaceri care a fost posibilă datorită extinderii activității societății prin înființarea unor noi secții de producție, prin modernizarea celor vechi și prin achiziționarea de utilaje ultramoderne pentru mecanizarea sectorului agricol.
În ceea ce privește modalitatea de formare a profitului, se remarcă faptul că profitul obținut din activitatea de exploatare este de 3990822 mii lei, iar profitul brut reprezintă 960787 mii lei, el fiind diminuat cu valoarea dobânzilor achitate pentru credite.
5.4.3.1. Analiza rentabilității
Rentabilitatea atestă capacitatea unei unități economice de a obține profit, adică de a-și acoperi cheltuielile din veniturile proprii și totodată de a realiza și un venit net sub forma profitului.
În mod obișnuit, pentru exprimarea rentabilității se utilizează doi indicatori sintetici:
• profitul – care reflectă mărimea absolută a rentabilității, fiind deci un indicator de volum a rentabilității;
• rata rentabilității – care reflectă mărimea relativă rentabilității, fiind deci un indicator care măsoară gradul în care utilizarea diverselor resurse (inclusiv a veniturilor) aduce profit.
Profit brut:
Pb2003 = V2003-Ch2003 = 188415 mii lei
Pb2004 = V2004-Ch2004 = 1708532 mii lei
Pb2005 = V2005-Ch2005=960787 mii lei
Profit net:
Pn2003 = Pb2003 – Iprofit2003 = 188415 – 67264 = 121151 mii lei
Pn2004 = Pb2004 – Iprofit2004 = 1708532 – 137387 = 1571145 mii lei
Pn2005 = Pb2005 – Iprofit2005 = 960787 – 131509 = 829278 mii lei
În anul 2005 față de 2004 societatea înregistrează un profit diminuat, de la 1708532 mii lei la 960787 mii lei (cel mai mic profit înregistrându-se în anul 2003, respectiv 188415 mii lei).
În ceea ce privește ratele de rentabilitate, situația se prezintă astfel:
a) Rata rentabilității economice (Rre) măsoară eficiența resurselor alocate, trebuie să fie superioară ratei inflației și să permită reînnoirea și creșterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă:
Profitul din exploatare
Rre = —————————— x 100
Total active
3990822
Rre2005 = ————— x 100 = 9,18 %
43463967
2674622
Rre2004 = ————— x 100 = 8,15 %
32826189
302112
Rre2003 = ————— x 100 = 1,43 %
21136923
b) Rata rentabilității financiare (Rrf)
Profitul net
Rrf = —————— x 100
Capital propriu
Rrf2005 = ————— x 100 = 10,66 %
7783847
1494634
Rrf2004 = ————— x 100 = 21,48 %
6954569
121151
Rrf2003 = ————— x 100 = 2,21 %
5467807
În continuare vom folosii metoda substituirilor în lanț pentru a vedea influența factorilor asupra ratei rentabilității financiare.
∆ Rrf = Rrf2005 – Rrf2004 = – 10,82 %
∆ Rrf = Rrf2004 – Rrf2003 = 19,28 %
P At V P
Rrf = —— x 100 = —— x —— x —— x100 = pf x r x pr
Kpr Kpr At V
unde:
At – active totale;
V – venituri totale;
Kpr – capital propriu;
P – profit net al societății.
Tabel 5.12.
Factorii de influență asupra ratei rentabilității financiare
Comparația 2005 față de 2004
• modificarea (influența) îndatorării (pf)
ΔRrf (pf) = (pf2005 – pf2004) x r2004 x pr2004 x100 = 3,93 %
• modificarea rotației activului total (r )
ΔRrf (r) = pf2005 x(r2005 – r2004) x pr2004 x100 = -3,27 %
• modificarea profitului la 1 leu venituri totale (pr)
ΔRrf (pr) = pf2005 x r2005 x(pr2005 – pr2004) x100 = -11,87 %
Verificarea:
– 10,82 ÷ 3,9 – 3,27 – 11,87
-10,82 ÷ -11,19
În anul 2005 față de 2004, modificarea profitului la 1 leu venituri totale a avut o influență nefavorabilă (-11,87 %).
O influență negativă a avut-o rotația activului total (-3,27%).
Comparația 2004 față de 2003
• modificarea (influența) îndatorării (pf)
ΔRrf (pf) = (pf2004 – pf2003) x r2003 x pr2003 x100 = 0,46 %
• modificarea rotației activului total (r )
ΔRrf (r) = pf2004 x(r2004 – r2003) x pr2003 x100 = -0,99 %
• modificarea profitului la 1 leu venituri totale (pr)
ΔRrf (pr) = pf2004 x r2004 x(pr2004 – pr2003) x100 = 20,00 %
Verificarea:
19,28 ÷ 0,46 – 0,99 + 20,00
19,28 ÷ 19,47
În anul 2004 față de 2003, modificarea profitului la 1 leu venituri totale a
avut o influență favorabilă (20,00 %).
O influență negativă a avut-o rotația activului total (-0,99%).
c) Rata rentabilității activelor totale (Rrat)
Profit brut
Rrat = —————— x 100
Active totale
960787
Rrat2005 = ————— x 100 = 2,21
43463967
1708532
Rrat2004 = ————— x 100 = 5,20
32826189
188415
Rrat2003 = ————— x 100 = 0,89
d) Rata rentabilității generale (Rrg)
Profit net
Rrg = —————— x 100
Cheltuieli totale
829278
Rrg2005 = ————— x 100 = 1,37 %
60635029
1494634
Rrg2004 = ————— x 100 = 2,87 %
52042878
121151
Rrg2003 = ————— x 100 = 0,21 %
56417843
Tabel 5.13.
Ratele rentabilității
– % –
O primă constatare pozitivă se referă la faptul că societatea a înregistrat profit în intervalul analizat.
Fiecare din ratele rentabilității exprimă în mod diferit interesele economice ale principalilor deținători de interese. De exemplu, investitorii (stat, bănci, chiar unele întreprinderi) urmăresc cu prioritate ratele rentabilității exprimate în funcție de capitalul avansat sau ocupat, în timp ce managerii, acționarii și sindicatele sunt interesați în principal de rentabilitatea fondurilor consumate.
Din păcate, ratele de rentabilitate rezultate atestă faptul că S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad se află puțin peste limita rentabilității.
Rata rentabilității economice (Rre) prezintă o valoare mai ridicată (9,18%) indicând o eficiență a resurselor alocate, dar nu este superioară ratei inflației ca să permită reînnoirea și creșterea activelor într-o perioadă cât mai scurtă.
5.4.3.2. Analiza patrimonială
Analiza situației patrimoniale a exploatațiilor agricole se efectuează pe baza bilanțului contabil.
Bilanțul contabil este un document de sinteză în care se reflectă situația patrimoniului la un moment dat sub dublul aspect:
a) al mijloacelor economice, respectiv al destinației economice („activul” bilanțului);
b) al resurselor financiare de acoperire (de constituire) a mijloacelor economice, respectiv al originii („pasivul” bilanțului).
Activul reflectă averea exploatației agricole, respectiv patrimoniul acesteia din punct de vedere al existenței sale materiale, iar pasivul reflectă resursele utilizate pentru finanțarea mijloacelor economice din activ, indicând totodată și cui aparțin aceste resurse, cine are dreptul de proprietate asupra lor.
Activul total al S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad la 31.12.2005 era de 43.463.967mii lei, cu 18.010.116 mii lei mai mult față de valoarea înregistrată la sfârșitul anului precedent, constituind evoluția ascendentă începută în anii anteriori.
Tabel 5.14.
Structura activului
Atât activele imobilizate cât și cele circulante înregistrează o creștere progresivă, de la 10709876 mii lei în 2003 la 25453851 mii lei în 2005, respectiv de la 10427047 mii lei la 18010116 mii lei în 2005.
La capitolul active imobilizate, creșterile au fost determinate de activitatea investițională. Investițiile realizate în 2005 s-au făcut prin recepționarea clădirii în valoare de 3779660 mii lei, a brutăriei, achiziționarea de instalații termice și mașini în valoare de 5507610 mii lei, utilaje și mobilier în valoare de 16554 mii lei.
Coeficientul (rata) activelor imobilizate (Kai) – calculat ca raport între activele imobilizate (Ai) și totalul activului (A) – reprezintă ponderea acelor elemente patrimoniale care sunt utilizate în permanență (și ca atare servesc exploatația în mod continuu) în totalul patrimoniului:
Ai 25453851
Kai2005 = —— = ————— = 0,58
A 43463967
După cum se observă acest coeficient (rată) măsoară gradul de investire a capitalului în exploatația respectivă. Se remarcă o pondere ridicată a activelor imobilizate în totalul patrimoniului (58%), situație care poate crea dificultăți de trezorerie.
Din păcate, această societate nu deține imobilizări necorporale sau financiare, însemnând că aceasta nu face eforturi în vederea dezvoltării și modernizării întregii activități economico-financiare (eforturi care privesc restructurarea, reprofilarea, specializarea, competitivitatea produselor pe piața internă și externă etc.).
Coeficientul (rata) imobilizărilor corporale se calculează ca raport între imobilizările corporale și totalul activului:
Ic 25453851
KIc2005 = —— = ————— = 0,58
A 43463967
Rezultatul acestui coeficient atestă faptul că societatea nu deține o puternică dotare tehnică dar o eventuală conversie a activelor sale în disponibilități bănești este posibilă.
Volumul creanțelor se află într-o continuă creștere, ajungând de la 1918116 mii lei în 2003 la 2772166 mii lei în 2004 și la 4082790 mii lei în 2005. Creanțele au crescut datorită creșterii cifrei de afacere, a volumului de desfacere și a majorării numărului de clienți.
Coeficientul (rata) creanțelor se calculează ca raport între creanțele de natura activelor circulante și totalul activului:
Cr 2772166
KCr2004 = —— = ————— = 0,08
A 32826189
Cr 4082790
KCr2005 = —— = ————— =0,09
A 43463967
Prin urmare aceste creanțe reprezintă anumite sume de bani care urmează a fi încasate de către exploatația agricolă, sau, altfel spus, reprezintă drepturile bănești potențiale realizabile la termene diferite.
Tabel 5.15.
Structura pasivului
– mii lei –
După cum se observă, capitalul propriu a înregistrat un trend descrescător în perioada 2003 – 2005.
Datoriile înregistrate la 31.12.2005 au crescut față de 31.12.2004 cu suma de 9797025 mii lei datorită creșterii împrumuturilor și datoriilor asimilate.
Indicatorii financiari reflectă sintetic rezultatele diagnozei, bonitatea financiară, relațiile cu banca și alți agenți economici și permit evaluarea credibilității și a blocajului financiar în vederea găsirii celor mai bune soluții de redresare economică a societății comerciale.
Principalii indicatori financiari care caracterizează activitatea FRĂȚIA S.A. Bârlad sunt:
1. indicatori de lichiditate, care arată dacă întreprinderea are sau nu disponibilități pentru plata la termen a datoriei:
• rata lichidității curente (Lc):
Active curente (active circulante)
Lc = ———————————————————————————
Pasive curente (obligații, credite și împrumuturi pe termen scurt)
18010116
Lc = —————— = 0,50
35680120
Atunci când coeficientul este ≥ 1, el arată o bună lichiditate pentru
întreprindere, după cum se observă societatea se descurcă destul de bine.
• rata lichidității imediate (testul acid)
Active curente – Stocuri 18010116 – 12612534
Li = ———————————— = —————————— = 0,15
Pasive curente 35680120
2. indicatori de solvabilitate, aceștia exprimă capacitatea economico-financiară
a S.A. FRĂȚIA S.A. Bârlad de a-și achita obligațiile sale de plată într-un anumit interval de timp.
• rata datoriilor (Rd), exprimă capacitatea unei exploatații de a-și onora obligațiile față de terți pe seama activelor sale:
Datorii totale 35680120
Rd = ——————— = —————— x 100 = 82 %
Active totale 43.463.967
Din păcate, această rată are o valoare mult prea mare, o situație satisfăcătoare era dacă era cuprinsă între 35-40%.
• solvabilitatea financiară (Sf):
Capital propriu 7783847
Sf = ——————— = ————— = 0,16
Cifra de afaceri 47075907
Ponderea capitalului propriu în cifra de afaceri este foarte mică, lucru care atestă o solvabilitate foarte proastă a societății.
• solvabilitatea patrimonială (Sp) reprezintă gradul în care firmele pot face față obligațiilor de plată:
Capital propriu 7783847
Sp = ——————— = ————— x 100 = 17,91 %
Total pasiv 43463967
Acest indicator atestă faptul că există o pondere nesatisfăcătoare a surselor proprii în totalul pasivului. Indicatorul este bun când rezultatul este mai mare de 30%.
5.4.4. Puncte tari și slabe ale diagnosticului
Din datele expuse și din cele constatate, apreciez că punctele tari ale diagnosticului sunt următoarele:
• Existența unei baze materiale corespunzătoare pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de producție în sectorul vegetal și în cel zootehnic;
• Producțiile medii obținute an de an, bune și foarte bune, în mod constant, ceea ce a asigurat desfășurarea în condiții normale a activității de exploatare;
• Colectivul calificat de ingineri, economiști, tehnicieni, muncitori care asigură desfășurarea activității de exploatare și au grijă de baza materială a societății;
• Dimensionarea și organizarea bună a muncii și a personalului, din care a reieșit o activitate eficientă.
• Existența unui sistem de irigații în funcțiune pe o suprafață de 3 000 ha teren agricol, care în condiții nefavorabile de secetă salvează recoltele în sectorul vegetal.
Punctele slabe:
• Lipsa de resurse financiare care să permită efectuarea de investiții și modernizări, acestea fiind necesare mai ales pentru înlocuirea majorității utilajelor din producția vegetală (uzate fizic și moral), eforturile făcute până acum în acest sens nefiind suficiente;
• Inexistența investițiilor în sectorul animal (vaci de lapte) face să se utilizeze un volum ridicat de forță de muncă și prin aceasta productivitatea muncii să fie scăzută;
• Lipsa de capital circulant propriu pentru activitatea de exploatare.
5.4.5. Alte metode de diagnostic global a S.C. FRĂȚIA
S.A. Bârlad și propuneri pentru dezvoltarea durabilă a acesteia
Pentru a obține o imagine de ansamblu asupra situației economico-financiare a firmei se simte nevoia sintetizării diagnosticelor pe componente (producție, calitate, concurență, cifră de afaceri, situație financiară, personal etc.) într-un diagnostic global, care să sintetizeze situația întreprinderii. Prin diagnostic se fixează punctele tari și punctele slabe ale activității întreprinderii, disfuncționalitățile care apar în activitatea firmei și cauzele lor.
Analiza diagnostic își demonstrează utilitatea prin funcțiile pe care le realizează în managementul firmei:
• cunoașterea și interpretarea realității în domeniul abordat;
• stabilirea variabilelor cheie ale dezvoltării și ale relațiilor dintre ele;
• informarea conducerii, a partenerilor de afaceri și a organelor financiare cu privire la starea economico-financiară, la performanțele realizate, la eficiența valorificării resurselor;
• identificarea de noi surse de avantaj concurențial;
• fundamentarea măsurilor de reducere sau de ameliorare a performanțelor;
• fundamentarea strategiilor de dezvoltare într-un mediu concurențial dinamic.
Diagnosticul global este menit ca într-o formă sintetică și în mod operativ să ajute la realizarea funcțiilor menționate mai sus.
Noi definim ca obiectiv major asigurarea viabilității în condiții de competiție internă și internațională cu respectarea restricțiilor impuse de dezvoltarea durabilă (sustenabilă).
În teoria și practica mondială se întâlnesc diferite modele de diagnostic global cum ar fi: √ SWOT (strenghts, weaknesses, opportunities and threats);
√ Rolland Berger;
√ A.G. (Alexandru Gheorghiu);
√ CEMAT;
√ B.C.R.;
√ Histogramă.
5.4.5.1. Diagnosticul global al S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad cu ajutorul modelului SWOT
(puncte tari, puncte slabe, oportunități și riscuri)
CAP.VI
Concluzii și propuneri
Concluzii
Toate țările au încercat să promoveze dezvoltarea agricolă finanțând activitățile de cercetare, furnizând servicii și alte forme de ajutor stimulând producția prin acordarea de subvenții. Este ceea ce a permis creșterea de patru ori a producției agricole de la începutul secolului XX, contribuind la dezvoltarea societății, în general. Dar, în același timp, poluarea agricolă a crescut și calitatea unui anumit număr de peisaje s-a degradat.
În România, problemele legate de dezvoltarea durabilă a agriculturii sunt legate mai mult de sărăcie și lipsa de tehnologii productive, decât de aplicarea unor tehnologii poluante și de nivelurile ridicate de consum cum sunt în țările dezvoltate. Totuși, agricultura României se confruntă uneori cu grave probleme de poluare, aceasta devenind o victimă ușoară și fără posibilități mari de apărare, ca efect al diferitelor activități socio-economice ce se desfășoară în țara noastră.
În ultimul timp, oamenii au început să-și dea seama că mediul este într-o continuă degradare, apărând conceptul de dezvoltare durabilă și implicit de agricultură durabilă.
Ce este agricultura durabilă ? Exploatațiile agricole durabile se vor caracteriza prin adoptarea de practici și tehnologii care:
• folosesc tehnici manageriale complexe care mențin integritatea ecologică, atât în cadrul cât și în afara exploatației;
• sunt specifice zonei și sunt flexibile;
• păstrează biodiversitatea, frumusețea peisajului și alte bunuri care nu sunt evaluate pe piețele existente;
• sunt profitabile pentru producători pe termen lung;
• sunt eficiente din punct de vedere economic dintr-o perspectivă socială.
În urma evaluării financiare cu ajutorul metodei SWOT, rezultă că S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad nu este viabilă în condiții de competiție internațională, ca urmare a:
• imposibilității de realizare imediată de investiții în utilaje moderne, performante;
• gradului ridicat de uzură fizică și morală a utilajelor;
• situației financiare deficitare caracterizată prin lipsa de lichidități, ceea ce determină acumularea de noi datorii, nevalorificarea operativă a creanțelor și scăderea ponderii capitalului propriu, deci creșterea gradului de îndatorare;
• nerezolvării problemelor de valorificare și ecologizare a deșeurilor.
În general, problemele cu care se confruntă exploatațiile agricole din România, în drumul lor spre integrare europeană și durabilitate, nu sunt ușoare. Încă mai avem de recuperat numeroase decalaje și handicapuri pentru a înregistra progresul din Uniunea Europeană. De aceea, se impune amplificarea eforturilor în vederea realizării unei agriculturi moderne, intensive dar în același timp durabile, condiție obligatorie pentru creșterea economică de ansamblu a României și integrarea în Uniunea Europeană.
Propuneri
Pentru asigurarea durabilității S.C. FRĂȚIA S.A. Bârlad propunem:
• diversificarea gamei de produse prin introducerea celor ecologice în vederea îmbunătățirii calității și a atragerii de noi clienți;
• realizarea de investiții în aparatul tehnic, perfecționarea și aplicarea tehnologiilor durabile;
• utilizarea unor fonduri puse la dispoziție de organisme internaționale pentru implementarea unui sistem complementar de agricultură durabilă și pregătirea tinerilor în vederea practicării acesteia;
• creșterea randamentului managementului și aplicarea unei politici salariale motivaționale;
• elaborarea de studii de marketing și aplicarea măsurilor promoționale pentru creșterea cotei de piață;
• utilizarea unor îngrășăminte organice prelucrate în detrimentul îngrășămintelor chimice;
• industrializarea laptelui în vederea vânzării unor produse cu valoare adăugată mai mare;
• este de dorit ca în cadrul compartimentului de resurse umane să se insiste mai mult pe elaborarea unor grile de evaluare periodică iar la nivelul conducerii să se stabilească un sistem de recompense care să cointereseze personalul;
• se recomandă mai multă transparență în relațiile conducerii cu personalul, care informat fiind asupra problemelor din firmă poate contribui prin idei sau prin aportul la locul de muncă la rezolvarea unora dintre acestea.
BIBLIOGRAFIE
Caia A.,– Economie rurala, vol 1, uz intern. At. multiplicare, U.S.A.M. V. Iași, 1992,
Caia A. si colab. – Economie agrara. Ed.’Ion Ionescu de la Brad’ Iași, 1998,
Ciurea I.V. – Management in Agricultura. Ed. ‘Ion Ionescu de la Brad’ Iași, 1999,
Ciurea I.V. – Management în agricultură. Ed. „Ion Ionescu de la Brad“, Iași, 1998.
Ciurea, I.V, The rural zone of Bacău county, present development and prospects for economic and social development, „Exploatația agricolă", 2002;
Ciurea, I.-V., Ungureanu, G., Burlui, Gh., The size of farms from Bacau- the tendency and ways for rehabilitation, USAMV, vol. 42, Agriculture, 2002;
Ciurea I.V., Ungureanu G., Brezuleanu S., Rolul sectorului privat în crearea unei agriculturi durabile, „Lucrări științifice”, U.S.A.M.V. Iași, seria Zootehnie, 1999;
Ciurea I. V. și colab., Agricultura județului Bacău în pragul mileniului III, „Lucrări științifice” U.S.A.M.V., Iași, seria Agronomie, vol. 44. 2001;
Ciurea, I.V., Managementul în exploatațiile agricole, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași, 1999;
Ciurea I.V., Chiran A., Brezuleanu S., Gîndu Elena, Ungureanu G., Researches regarding the efficiency of technical-economic activities of some mountain farms from western carpathians, Programul TEMPUS-PHARE, „Contributi allo studio dell’a transizione dell agricoltura rumena verso il mercato: aspetti astrutturali, economici ed estimativi”, Editione Conquiste, Bologna, 1998;
Ciurea I.V., Ungureanu G., Brezuleanu S., Conțiu V., The organization of the localities situated in the western side of Bacău district, in agrotouristic system, Programul TEMPUS-PHARE, „Contribuții allo studio dell’a transizione dell agricoltura rumena verso il mercato: aspetti astrutturali, economici ed estimativi”, Editione Conquiste, Bologna. 1998;
Ciurea I.V., Brezuleanu S., Ungureanu G., Posibilități de dezvoltare a spațiului rural din zona Oituz – județul Bacău, sat Poiana-Sărată, „Lucrări științifice”, U.A.M.V. Iași, seria Agronomie, vol. 40. 1998;
Ciurea, I., Vasilescu N., Brezuleanu S., Ungureanu G., Zona rurală a județului Bacău. Prezent și perspective de dezvoltare economică și socială, „Lucrări științifice”, U.A.M.V. Iași, vol. 39, seria Agronomie, 1996;
Cojocaru, C., Analiza economico – financiară a exploatațiilor agricole și silvice, Editura Economică, Ediția a II-a, 2000;
Constantinescu, N.N., Lecțiile tranziției: cazul României, Rev. „Probleme economice”, București, 1996;
Constantinescu, N.N., Probleme ale tranziției la economia de piață în România, Editura Expert,1997;
Costică, M., Decizii strategice în evoluția întreprinderilor agricole românești, Editura Phare, 1998;
Otiman, I.P..: “Dezvoltarea rurala în România”, Ed. Agroprint, Timisoara. 1997
Leon, Y.:”Rural development: Which lessons from economic analysis?”, The IX-th Congress of EAAE, Warsaw, Poland. 1999
Macovei, Gh., – Coordonate moderne `n management. Editura Junimea, Iași. 1983.
Rusali, M. “Dezvoltarea economica a ruralului în România”, teza de doctorat, INCE, Bucuresti. 2002.
Vincze, M. “Dezvoltare regionala și rurala. Idei și practici”, Ed. Presa Universitara Clujeana. 2000.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Implicatii Economico Finaciare Avand la Baza Dezvoltarea Durabila (ID: 130996)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.