Implicatii de Natura Psihologica ale Actiunilor de Manipulare Prin Dezinformare

CUPRINS

REZUMAT

În lucrarea de față ne-am propus să ne concentrăm atenția asupra unor concepte mai puțin puse în lumină: informație, manipularea prin dezinformare și atitudine. Cu alte cuvinte ne-am propus să vedem cum putem dez-informa pentru a manipula atitudini. Și pentru ca totul să aibă o finalitate am ales să introducem aceste concepte într-o cercetare pe grupul militar, testându-i astfel rezistența la manipularea prin dezinformare.

Pentru aceasta am considerat necesar să trecem în revistă fără a avea pretenția de a epuiza următoarele repere teoretice:

La începutul demersului nostru am prezentat teorii despre informație: teoria matricei informaționale, teoria matematică a informației și teoria informațional energetică a informației.

Am continuat prin a aborda posibilități teoretice privind procesarea informației de către oameni, iar mai departe ne-am concentrat atenția asupra atitudinilor, a proprietăților acestora, funcțiilor și posibilităților de formare, pentru a ajunge la ceea ce ne interesează în mod deosebit: schimbarea atitudinilor.

Un următor pas în demersul nostru teoretic îl reprezintă dezinformarea ca și concept, posibilitate de comunicare, metode uzitate și particularități induse în mediul militar.

În finalul demersului nostru teoretic am abordat posibilitatea manipulării atitudinilor prin dezinformare, oprindu-ne asupra manipulării atitudinilor că și consecință a dezinformării, manipulărilor posibile, efectelor (mai puțin ortodoxe) ale manipulării și posibilităților de contracarare a acesteia.

Așa cum am spus mai sus demersul nostru teoretic se finalizează cu o cercetare realizată în perioada 01.02-31.03.2007 în două unități din județul Vrancea. Pentru aceasta am primit acordul comandanților respectivelor unități. Am ales acest mediu tocmai pentru faptul că modificarea atitudinilor militarilor este deosebit de importantă deoarece acești profesioniști trebuie să devină din oameni liniștiți, pașnici, cumpătați, oameni violenți, impulsivi dar nu lipsiți de raționament. Și, de asemenea, militarii sunt posibili utilizatori ai tehnicilor de manipulare prin dezinformare atât pentru a reuși susținerea psihică a propriilor camarazi dar și pentru a-i „ataca” pe alții.

În cazul de față cercetarea noastră a plecat de la următoarea ipoteză: manipularea prin dezinformare are consecințe asupra atitudinii militarilor. De asemenea, pentru că ne aflăm în mediul militar au apărut ca fiind plauzibile și următoarele ipoteze: (a) autoritatea nu va determina influențe semnificative de natură atitudinală sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare (mediul militar este unul restricționat de norme, legi și regulamente, principiul de bază fiind: „ordinul se execută nu se discută”) și (b) locul de desfășurare a unei misiuni va determina influențe semnificative de natură atitudinală sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare (atașamentul românilor față de tot ceea ce înseamnă „acasă” și a lupta pe un teritoriu străin într-un mediu total diferit pentru o anumită cauză îi face reticenți la a pleca).

Cercetarea s-a desfășurat astfel: plecând de la ipoteza principală s-a construit un instrument pentru măsurarea atitudinii vizăndu-se, în particular, atitudinea militarilor față de plecarea în misiuni internaționale de menținere a păcii. Astfel s-a realizat o pretestare pe un lot reprezentativ de 40 de subiecți în care li se cerea acestora să construiască o definiție pentru „misiune internațională de menținere a păcii” și să prezinte câte trei argumente pro și contra plecării într-o astfel de misiune.

În urma pretestării s-au păstrat doar factorii cu o frecvență semnificativă și pentru care s-au construit itemi. Răspunsul la acești itemi a fost evaluat cu a scală construită după modelul lui Lickert, în șase trepte (1 reprezentând dezacord total, iar 6 reprezentând acord total). Chestionarul astfel construit a fost pretestat pe un lot reprezentativ de 30 de subiecți. După pretestarea chestionarului s-a realizat consistența internă a itemilor în cadrul fiecărui factor. În urma prelucrării statistice coeficientul ALPHA CROMBACH are o valoare egală cu 0,90. În continuare s-a trecut la definirea finală și completă a chestionarului, am construit consemnul și am aranjat într-o formă validă itemii.

Pentru verificarea ipotezei experimentale s-a realizat un experiment between groups și pentru a evidenția producerea manipulării prin dezinformare a fost necesară aplicarea metodei statistice test-retest. Conform acestei metode atitudinea inițială a militarilor față de participarea la o misiune internațională de menținere a păcii și atitudinea finală a acelorași militari constituie măsura manipulării prin dezinformare.

Testarea s-a făcut în două etape: în prima etapă cele patru grupuri au fost testate simultan cu chestionarul construit pentru măsurarea atitudinii, iar în cea de a doua etapă (peste 10 zile) după ce s-au introdus 4 teste diferite (în scopul manipulării prin dezinformare) respectiv variabilele: autoritatea și locul de desfășurare a misiunii grupurile au fost testate cu același chestionar.

În urma prelucrării statistice a datelor obținute s-a concluzionat: militarii au manifestat cel mai înalt grad de participare activă la misiuni internaționale de menținere a păcii în cazul în care manipularea prin dezinformare are în vedere plecarea în Kosovo (condiții mai puțin aspre) și este pusă sub semnul unei autorități scăzute, iar cel mai scăzut grad se manifestă în cazul în care manipularea prin dezinformare are în vedere plecarea în Irak (condiții aspre) și este pusă sub semnul aceleiași autorități scăzute. Cu alte cuvinte soldații voluntari conștientizează valoarea liderului și faptul că ordinul dat de oricare din comandanții ierarhici se execută întocmai, dar plecarea de acasă pentru o misiune fără o finalitate palpabilă poate avea consecințe aditudinale asupra acestora.

Deci rezultatele au confirmat ipotezele noastre ceea ce ne permite să afirmăm că soldații voluntari rezistă la manipularea prin dezinformare. Ei au dat dovadă de o reacție atitudinală conformă cu așteptările noastre lucru care nu trebuie să oprească pe cei în drept să fie vigilenți la acțiuni de acest fel.

SUMMARY

      This paper wants to focus on some notions that have been less pointed out: information, manipulation by misinformation and attitude. In other words, our aim is to see how we can misinform in order to manipulate attitudes. To achieve that, we chose to use these concepts in a research on a military group, thus testing its resistance at manipulation by misinformation.

 We consider it necessary to review the following theoretical landmarks, without claiming to have discussed them thoroughly.

      At the beginning of our approach, we presented some theories about information: the theory of informational matrix, the mathematical theory of information, the informational energetic theory of information.

      We proceeded by approaching theoretical possibilities related to people processing the information and then we focused on attitudes and their characteristic features, on their functions and the possibilities of forming them, getting to our main objective: changing attitudes.

      The next step in our theoretical approach is misinformation as concept, as a way of communicating, methods and specific features in military environment.

      Finally, we analysed the possibility of manipulating attitudes by misinformation, and we stopped at manipulating attitudes as a consequence of misinformation, possible manipulation, the (more or less orthodox) results of manipulation and the possibilities of counteracting.

      As stated before, our theoretical approach will be completed with some research during 01.02/31.03.2007 in two military unit in Vrancea district. For this, we had to get permission from the commander of those two units. We chose this environment especially because changing soldiers’ attitude is extremely important. They are professionals that were calm, peaceful, moderate people and had to become violent, impulsive but rational. Soldiers are also possible users of manipulation by misinformation techniques both for mental support of their fellow soldiers and for “attacking” the others.

      In our case the research starts with the assumption that manipulation by misinformation has consequences on soldiers’ attitude. Because we chose the military environment, we also find the following assumptions plausible: (a) the authority will not determine significant attitudinal influences under the impact of actions of manipulation by misinformation (military environment is restrictive, it has standards, laws, regulations, based on the principle: “don’t question the orders, execute them) and (b) the place where a mission is accomplished will determine significant attitudinal influences under the impact of actions of manipulation by misinformation (Romanian soldiers are very attached to everything that means “home” to them and the idea of fighting on a foreign territory in a totally different environment for some cause, makes them reticent about leaving.)

      We developed our research as follows: starting from the main hypothesis, an instrument for measuring the attitude was built up, its object being, particularly, soldiers’ attitude towards leaving for international peace missions. Therefore, we chose a group of 40 subjects who were requested to give a definition for “international peace mission” and to present three arguments pro and tree arguments against leaving for such a mission.

      After this test, we took into account only the factors with significant frequency and for which items were made. The answer for these items was evaluated on a scale after Lickert model, with six levels (1- total disagreement, 6- total agreement). This questionnaire was given to a representative group of 30 subjects. After the test we realized the intern consistence of the items for each factor. The statistic processing followed, and was established that ALPHA CROMBACH coefficient is 0,90. Then we proceeded to a final and complete definition of the questionnaire, we established the direction and we arranged the items in a valid form. 

      To check the experimental hypothesis, we realized an experiment between groups and in order to point out the occurrence of manipulation by misinformation. It was necessary to apply the statistic method test-retest. According to this method, soldiers’ initial attitude towards taking part to an international peace mission and their final attitude represents the measure of manipulation by misinformation.

      The testing consists of two stages: in the first stage, the four groups were tested simultaneously with the questionnaire for attitude measurement, and in the second stage (after 10 days), after 4 different tests were introduced (in order to manipulate by misinformation) and the variables: authority and the place where the mission was carried on, the groups were tested using the same questionnaire.

      After the acquired data were statistically processed, the following conclusion was drawn: soldiers showed the highest rate of active participation to international peace missions if the mission is in Kosovo less rigid conditions) and under low authority, and the lowest rate of active participation if the mission is in Irak (rigid conditions) and under the same low authority. In other words, the volunteers are aware of the value of the leader and the fact that the order given by any of the hierarchical commanders are to be executed precisely, but leaving home for a mission without certain finality, can have attitudinal consequences upon them.

      In conclusion, the results confirmed our hypothesis, so we can strongly state that volunteer soldiers resist to manipulation by misinformation. They proved an attitudinal reaction according to our expectations, but this should not stop the proper quarter to be vigilant with this kper quarter to be vigilant with this kind of actions.

LISTA TITLURILOR TABELELOR ȘI REPREZENTĂRILOR GRAFICE

INTRODUCERE

Trăim într-o perioadă plină de schimbări, în care sunt oameni care e de ajuns să își dorească un lucru pentru ca, datorită celor pe care îi mânuiesc, să îl aibă în următoarea clipă. Trăim vremuri în care observăm cum din ce în ce mai mult unii oameni dovedesc că pot să facă ceea ce vor cu semenii lor. Trăim vremuri în care manipularea maselor prin orice mijloace este una din armele cele mai de temut îndreptate împotriva tuturor.

Războiul zilelor noastre și, posibil al viitorului, nu se mai duce cu arma în mână decât pentru a testa noile echipamente. Războiul zilelor noastre, după cum spunea Sun Tzî, „constă în a învinge dușmanul fără luptă”, iar „Scopul trebuie să fie de a cuceri intact tot ceea ce e sub cer.”

Exemplele în acest sens sunt pe măsură: conflictul din Golf, cel din fosta Iugoslavie, din Transnistria, cele din Avaganistan și Irak cu toate că mii și mii de oameni își pierd viețile luptând pentru o cauză cere nu este a lor.

Revenind a lucrarea de față admitem că noi nu suntem războinici și nici nu vrem să schimbăm ceea ce nu știm. Totuși sindromul acestor conflicte care par a nu mai avea sfârșit ne afectează chiar și prin desfășurarea lor pe alte meridiane. Și mai mult ne întrebăm de ce nu se lipsesc oamenii total de arme dacă tot războiul se poate duce și așa?

Deci războiul cu arma în mână trebuie să dispară. Chinezii au vrut acest lucru, dar tot ei sunt inventatorii prafului de pușcă. Mintea omului trebuie să dovedească o dată pentru totdeauna supremația sa în fața tehnologiei.

Prin urmare lucrarea nu își propune un demers exhaustiv în domeniul războiului cu alte mijloace, ci doar să scoată în evidență posibilitatea de schimbare a atitudinilor, în cazul nostru atitudinilor militarilor, prin manipularea cu ajutorul dezinformării – omul poate fi influențat să plece sau nu într-o misiune internațională de menținere a păcii și de aici același om poate să fie influențat să facă anumite lucruri, să aibă anumite comportamente și de ce nu să ajungă ca la rândul său să influențeze pe alții, de ce nu, să lase armele jos și să încheie o pace amiabilă.

Dar, după cum veți vedea, important este scopul celui care duce o acțiune de dezinformare, a celui care deține informația și care după cum spunea același mare strateg chinez „stăpânește situația”. Facem această afirmație deoarece aceste acțiuni pot avea rezultate atât în sens pozitiv – creșterea moralului, construirea unor personalități puternice, crearea unor comportamente demne – cât mai ales în sens negativ – crearea unor comportamente deviante, inducerea unor stări de confuzie, orientarea către acte sinucigașe.

O cunoaștere de tip empiric a fenomenului nu poate duce decât la rezultate evazive. Prin urmare informatul și dezinformatorul, militarul în cazul nostru trebuie să fie în măsură dacă nu să controleze informația – lucrul cel mai de dorit – dar, măcar să cunoască modalități și tehnici cu ajutorul cărora să se poată feri de eventualele atacuri informaționale, atât pe timp de pace cât și în situații de criză și război.

Acest domeniu cunoscut ca fiind al acțiunilor subversive nu este unul foarte cunoscut și atât cât este cunoscut nu este dat publicității. Explicația acestui fapt este una simplă: mintea care ar cunoaște la nivel evaziv aceste modalități de manipulare a oamenilor ar putea determina chiar și un haos datorită imposibilității controlului deplin al situației. Cei care doresc schimbarea unor atitudini, determinarea anumitor comportamente, la nivel de grup, pentru că la nivel individual este aproape imposibil, trebuie să stăpânească foarte bine fenomenul, să știe când trebuie să înceapă, de unde și când trebuie să oprească acțiunea. Mai mult acțiunea asupra unei mulțimi trebuie întotdeauna să țină cont de tot ceea ce reprezintă caracteristicile acesteia neomițându-se rasa, convingerile religioase, nevoile primare, s.a.

Cu toate acestea am abordat această temă și am realizat chiar și o mică cercetare prin care am pus în lumină posibilitatea producerii de schimbări la nivel atitudinal cu ajutorul manipulării prin dezinformare.

Fundamentarea teoretică a demersului explicativ pe care tematica lucrării o cere, necesită abordarea aspectelor privind conexiunile dintre informație (adevărată sau falsă) și atitudini în scopul identificării impactului dezinformării asupra individului ca procesor de informații.

Prin urmare am prezentat sintetic teorii despre informație, posibilități psiho-teoretice de procesare a informației de către oameni, ne-am oprit asupra posibilităților de schimbare a atitudinii ca trăsătură a personalității, am trecut în revistă repere psiho-teoretice privind dezinformarea, pentru ca în finalul demersului teoretic să prezentăm posibilități de manipulare a atitudinilor prin dezinformare.

Așa cum spuneam în partea practic aplicativă ne-am propus să investigăm posibilitatea induceri unor schimbări la nivel atitudinal prin acțiuni de manipulare prin dezinformare în rândul militarilor. Acest studiu s-a desfășurat în două unități militare din județul Vrancea ale căror comandanți au acceptat efectuarea lui cu condiția ca rezultatele să le fie comunicate și să rămână confidențiale.

Cercetarea a urmărit confirmarea sau infirmarea următoarei ipoteze principale: manipularea prin dezinformare determină schimbări la nivel atitudinal în rândurile militarilor. Alături de această ipoteză am considerat că sunt viabile și următoarele ipoteze secundare:

autoritatea nu va determina influențe semnificative de natură atitudinală, sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare;

locul de desfășurare a acțiunii va determina influențe semnificative de natură atitudinală sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare.

Cercetarea s-a desfășurat în contextul plecării soldații voluntari în misiuni internaționale de menținere a păcii, în Irak sau Kosovo. Având în vedere acestea am urmărit inducerea de schimbări la nivel atitudinal prin intermediul variabilei „autoritate” – persoana investită cu autoritate mai mare are și credibilitate mai mare în rândul militarilor – și prin intermediul variabilei „loc de desfășurare” – misiunile în Irak sunt mai grele decât misiunile în Kosovo.

CAPITOLUL 1

REPERE PSIHO-TEORETICE PRIVIND CONEXIUNILE DINTRE INFORMAȚIE-DEZIMFORMARE-MANIPULARE ȘI ATITUDINI

1.1. Teorii despre informație

Am văzut azi un lucru deosebit, mi-a plăcut, cred că îl voi cumpăra. Am întrebat-o pe prietena mea ce știe despre acel lucru. Nu mi-a dat nici o informație; nu auzise nimic. Am mai întrebat pe cineva și m-a dezamăgit. Nu mai e ceea ce vreau. Acum stau liniștită și privesc la televizor – știri: este prezentat chiar ceea ce văzusem eu azi; acum știe toată lumea; este bun deci mi-am mai revenit – mâine îl voi avea. Însă prietena mea tot nu e încântată – „E o porcărie, o păcăleală, ca de obicei ca să îl cumpere lumea!”. Nu ma las deloc influențat: informația a fost dată la știri la o oră de maximă audiență, oare chiar să îi păcălească pe toți?

Iată în acest fragment câteva aspecte ale vastului câmp informațional de care nu ne putem lipsi în nici un moment al vieții noastre cotidiene. Spus într-o singură propoziție tot fragmentul ar suna cam așa: influențarea cu ajutorul informațiilor primite ca (de la) știri.

Dar ce este informația și cum a fost tratat acest concept?

În continuare vom încerca să trecem în revistă trei teorii care au analizat informația.

1.1.1. Teoria matricei informaționale

Dezvoltarea teoriei informației stă la baza conceptului de societate informațională ce se impune din ce în ce mai mult in lumea contemporană. Unii exegeți consideră că cine spune "comunicare" se referă, de fapt, la "informație"(J,J, Van Guilenburg, O. Scholzen, G.W. Noomen, 1991). Cele două concepte, informația și comunicarea, sunt atât de înrudite încât nici o considerație asupra comunicării nu poate fi deplină fără o explicitare a informației. În teorie, informația, în general, este ceea ce se comunică într-unul sau altul din limbajele disponibile, fiind considerată o „combinație de semne și simboluri". Semnificația unui simbol este dependentă de un consens realizat în practica socială. Indiferent care este natura semnalelor folosite de emițător, pentru ca influențarea receptorului să se producă și să se obțină efectul scontat, ambele instanțe, atât emițătorul cât și receptorul, trebuie să atribuie aceeași semnificație semnalelor utilizate.

Din acest punct de vedere, informația comportă trei elemente distinctive. În primul rând, este vorba de aspectul sintactic al informației, de succesiunea impusă semnelor de către emițător.

În al doilea rând, este vorba despre aspectul semantic al informației, de semnificația acordată semnelor, pe baza convențiilor sociale. Semnificația nu are cum să fie absolut identică pentru toți cei care participă la actul de comunicare. Este important, deci, să se facă distincție între informația semantică intențională (informația pe care emițătorul vrea să o transmită) și informația semantică realizată (informația pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat). Termenul semantic este deosebit de complex. Latura semantică a informației cuprinde, în cele din urmă, transmiterea unui orizont de cunoaștere. Cine studiază acest aspect al informației trebuie să găsească sau măcar să caute ceea ce mesajul îi spune receptorului despre existență.

În al treilea rând, este vorba despre aspectul pragmatic al informației, adică ceea ce se întâmplă cu informația primită sau efectul acesteia asupra receptorului. Comunicarea pornește de la emițătorul care intenționează să transmită informația și care, pentru a-și atinge scopul, folosește coduri. Actul comunicării se încheie cu implicații pragmatice pentru receptor, etapa finală a transferului de informație.

Potrivit acestei teorii, informația circulă în matrice. Descrierea semantică a matricei informaționale i-a condus pe Bordewijk și pe Van Kaam (J,J, Van Guilenburg, O. Scholzen, G.W. Noomen, 1991), la elaborarea unei tipologii. Astfel o matrice informațională poate fi definită pe baza a două criterii: (a) cine determină conținutul, momentul și ritmul în care informația este primită; (b) care este fondul de date din care provine informația. Conform definiției se deosebesc patru matrice ale comunicării sau ale transmiterii de informație:

A. alocuția care reprezintă conținutul și intervalul de timp în care
informația este receptată, precum și fondul de date la care se apelează;

B. conversația este a doua matrice, în contextul căreia parteneri actului de comunicare se află pe picior de egalitate și fac apel la propria arhivă ca fond de date;

C. consultația reprezintă matricea în care conținutul informației este determinat de „centru", iar durata și ritmul prelucrării informației depind de individ;

D. înregistrarea – inversează rolurile întâlnite în cadrul conversației.

Aceste matrice nu sunt decât tipuri ideale. În situații concrete, o anumită formă de consultație poate avea unele caracteristici ale alocuției. Concluzia care se impune, după cei doi autori, menționați mai sus, este următoarea: pe măsură ce preluarea informației se produce mai mult sau mai puțin simultan, caracteristicile alocutive devin precumpănitoare în defavoarea caracteristicilor consultative.

1.1.2. Teoria matematică a informației

Această teorie se apropie de cea anterioară tocmai prin faptul că face aceeași legătură informație-comunicare, dar se definește în alt domeniu. Autorul acestei teorii este Shannon (J,J, Van Guilenburg, O. Scholzen, G.W. Noomen, 1991).

Conform autorului acestei problematizări, teoria informației studiază obținerea, măsurarea, stocarea, regăsirea, transmiterea, și prelucrarea informației. Informația este o noțiune primară de mare generalitate, care înseamnă transmiterea unei știri, a unui mesaj impredictibil.

Astfel conceptul de informație este strâns legat de fenomenele cu un caracter aleatoriu. O problemă importantă în acest sens este aprecierea gradului de incertitudine, ca și caracteristică atașată fenomenelor întâmplătoare. În mod evident, se pune problema cât de mare e incertitudinea, măsurarea cantității de nedeterminare putându-se realiza prin raportarea la o unitate de nedeterminare.

Nedeterminarea unitară se poate pune în evidență printr-un experiment precum aruncarea unei monede. Acest tip de experiment indică unitatea de măsură a informației, bitul, definit drept cantitatea de informație care se obține în urma eliminării nedeterminării conținute de un experiment care pune în evidență numai două posibilități egal posibile.

În cazul experimentelor cu mai multe posibilități echiprobabile de realizare, cantitatea de informație se stabilește pe baza formulei lui Hartley (J,J, Van Guilenburg, O. Scholzen, G.W. Noomen, 1991). Dacă rezultatele experimentului realizat sunt egal probabile, acesta poate fi tratat ca o secvență de secțiuni de câte două evenimente, tot egal probabile. Experimentul complex este descompus în două grupe echiprobabile de evenimente, fiecare conținând jumătate din evenimentele totale. Fiecare din cele două grupe va fi apoi descompusă în două subgrupe echiprobabile, conținând un sfert din rezultatele posibile s.a.m.d. Procesul continuă până când în fiecare subgrupă rămân cel mult două rezultate posibile.

La fiecare divizare se obține un bit de informație. Dacă experimentul are "m" posibilități și divizarea se întinde pe "I" nivele, atunci m=2' și deci I=-log2p fiecare rezultat posibil va avea o probabilitate de apariție de p=l/m, așadar cantitatea de informație I=-log2p

Dincolo de consecințele tehnologice, teoria matematică a informației are meritul de a oferi o paradigmă semanticii și pragmaticii emoționale. Autorul menționat căruia i se alătură și Weaver, determină valoarea informativă a actului comunicării plasându-se în postura receptorului, împrumutându-i incertitudinile în ceea ce privește capacitatea mesajului de a-i spune ceva cu claritate. Ei se bazează pe teza conform căreia: cu cât incertitudinea receptorului privind mesajul despre situația „x" este mai mare, înainte ca situația să se fi produs, cu atât este mai mare valoarea informativă a mesajului care reușește, ulterior, să elimine incertitudinea inițială.

Dubiile receptorului în legătură cu situația propriu-zisă depind de gradul său de cunoaștere. Cunoașterea și incertitudinea sunt, în această concepție, invers proporționale: cu cât cunoașterea unei situații este mai largă, cu atât incertitudinea legată de această situație este mai redusă. Aici este vorba de cunoaștere doar într-un sens relativ, de cantitatea de cunoștințe privind extensia și adâncimea situației vizuale.

La fel ca Shannon, J.J. Cuilenburg, O. Scholten și G.W.Noamen, consideră că în comunicarea dintre oameni, transferul de informații se face cu ajutorul simbolurilor: de la desenele rupestre la codificarea digitală a datelor, prin voce, scriere sau gesturi. Orice schimb de informații presupune trei etape indiferent de natura comunicării:

codificarea unui mesaj la sursă;

transmiterea acestuia printr-un canal de comunicație;

decodificarea mesajului la destinație.

În prima etapă, mesajul trebuie convertit într-o reprezentare simbolică, de exemplu cuvinte, note muzicale, ecuații matematice, biți, etc.

Pentru ca un cod să fie util, trebuie trimis cuiva. Transmiterea poate fi făcută de asemenea printr-o mare varietate de mijloace: direct prin voce, printr-o scrisoare, prin telefon, prin radio prin televiziune sau prin e-mail. La destinație, cineva (sau ceva, dacă mesajul e adresat unui calculator) trebuie să recepționeze simbolurile și să le decodifice, comparându-le cu propriul bagaj informațional pentru a extrage datele utile. Schema generală a unui sistem de comunicații poate fi gândită astfel:

Schema generală a unui sistem de informații

conexiunea inversă ( feed-back-ul)

Figura nr. 1

Mai întâi sursa de informații produce mesajul care se dorește a fi comunicat. Transmițătorul acționează asupra mesajului, aducându-1 într-o formă convenabilă pentru transmiterea prin canalul de comunicații, adică prin mediul folosit în acest scop. Aici apar de obicei zgomote sau diferite perturbații (bruiaje) care afectează calitatea semnalului. Receptorul realizează în general operația inversă celei executate de transmițător, pentru a reconstitui mesajul din cel primit. Destinatarul este persoana sau dispozitivul căruia îi este adresat mesajul.

1.1.3. Teoria informațional energetică a informației

În lucrarea „Teoria informației", Radu Herjeu sistematizează interpretările informațional-energetice, prin care încearcă să demonstreze că totul poate fi redus la/și explicat, prin două elemente de bază care se combină și recombină, dând diversitatea și unitatea universului nostru: energia și informația. „Combinația acestora reprezintă punctul. Cărămida de bază a acestei structuri grandioase este universul și imediat lângă el ființa umană. Orice se poate descompune în aceste două elemente de bază".

O informație este o coordonată în timp, spațiu și valoare. Energia este starea punctului captată în urma dobândirii unei informații. Orice punct este definit, caracterizat prin coordonate și stare. Imaginea despre acest punct este numită infoenergie și este cea care se deplasează de la o ființă vie la alta. Combinația dintre energie și informație este numită structură informațională. Ea poate merge de la cea mai simplă: o energie purtătoare doar de informație despre sine și până la rețele energetice cu o infinitate de informații și noduri energetice. Fiecare lucru din univers este purtător de energie despre sine. Nu însă orice lucru este purtător de informații despre alte lucruri.

Structurile informaționale sunt împărțite în două categorii: cele care conțin doar informații despre sine și care ar conține aceleași informați indiferent de locul, timpul și circumstanțele în care s-ar constitui și cele care sunt capabile să absoarbă informații din exterior sau din interior, să le prelucreze și să le integreze în sine. O structură rigidă care nu se poate conștientiza pentru că-i lipsește puntea cu exteriorul și o structură care se poate conștientiza și poate evalua la forme din ce în ce mai complexe. Cu alte cuvinte materia moartă și cea vie. Autorul găsește astfel o modalitate de a diferenția la bază cele doua tipuri de structuri informaționale care exista in universul cunoscut. Materia este o structură informațională ținută în coeziune de legături energetice, fără de care informația deținută s-ar împrăștia ca puful unei păpădii. În cazul materiei vii, la prima vedere influența vine tot din afară dar de fapt este tot un dezechilibru interior energetic care se produce ca efect al influenței exterioare. Dovadă că materia vie este capabilă să producă dezechilibre energetice fără să fie influențată de informațiile exterioare.

Există doua tipuri de informație, diferențiate prin existența unor legături energetice între informațiile noi și cele vechi. Acestea ar fi:

a. informațiile neintegrate: sunt informațiile reziduale neprelucrate sau superficial prelucrate. Ele încarcă energetic punctele pe care la definesc și dau naștere la dezechilibre energetice, fără ca acest lucru să ducă la creșterea sistemului informațional (oamenii cu un nivel scăzut de inteligență – capacitate de a prelucra și corela informațiile – au un număr mare de informații reziduale);

b. informații integrate: sunt informațiile corelate cu cele deja existente. Acestea se află, fie în partea conștientă, fie în cea non-conștientă a sistemului informațional. Sunt informațiile despre sine, despre univers și despre poziționarea sinelui în raport cu ceilalți și cu universul. Sunt informațiile care stau la baza comportamentului nostru conștient, în vederea îndeplinirii menirii noastre.

Teoreticienii subliniază că pentru a se putea înțelege acest model trebuie mai întâi înțeleasă noțiunea de dualitate a informației. Sistemul informație-energie este alcătuit din energie, informație și infoenergie, care este acea informație despre punctul pe care îl definește, despre ansamblul energie-informație; este, de fapt, starea, la un moment dat, a unui punct, caracterizată prin energia acelui punct și coordonatele acestuia din momentul respectiv.

Prin urmare sistemul informațional (SI) este ansamblul energie-informație. Cel mai mic SI este format dintr-un punct. În general, însă sistemele informaționale sunt alcătuite dintr-un număr variabil de puncte, caracterizate prin energie și un număr definit de coordonate-informații. Spre deosebire de sistemele informaționale de bază, sistemele informaționale complexe au în componență și conexiunile dintre puncte. Aceste conexiuni sunt legături energetice permanente, de-a lungul cărora pot circula informații. Omul prelucrează informația cu ajutorul celor pe care le deține deja după care o integrează în SI. Dacă SI a fost construit incorect, în neconcordanță cu teoria, cu conexiuni forțate și, uneori, extrem de puternice, datorită energiei și informațiilor dobândite în momentul intervenției din afară, este clar că și evoluția SI va fi incorectă. Mai simplu spus, în momentul în care unui copil îi e frică de ceva, informațiile dobândite cu această ocazie, însoțite de energia din interior vor fi ordonate (integrate) în SI cel mai probabil forțat, prin conexiuni false, dar puternice. Orice încercare de desfășurare a acestor conexiuni duce la refacerea tensiunii energetice care a dus la apariția lor. Nu numai frica poate duce la apariția de conexiuni false, ci și iubirea pentru părinți, respectul, în forma sa de obediență. În general, toate aceste conexiuni ar trebui reexaminate pe măsură ce omul crește și energia exterioară scade ca intensitate.

Un SI are, în principiu: un beci (în care se aruncă informațiile considerate inutile); temelia (nivelul genetic în care se găsește informația despre alcătuirea materiei noastre); primul nivel (nivelul conștiinței de sine – pe el se construiește toata viața); al doilea nivel (nivelul conștiinței comune – aici se depun informațiile despre o relație cu un alt SI precum și capetele de pod ale legăturilor energetice permanente exterioare cu celelalte SI); al treilea nivel (nivelul conștiinței colective – nivel-nod integrat în rețeaua conștiinței colective umane care își aduce contribuția la procesul universal de prelucrare a informațiilor și la producerea de noi energii și la controlarea lor).

O informație este întotdeauna prelucrată în zona nonconștientă și, dacă SI consideră necesar, ea este prelucrată și în zona conștientă, iar procesul de receptare este fie conștient și direcționat, fie absorbant al informațiilor cu care SI este bombardat. Procesul de recepționare a informațiilor se produce astfel: la nivelul senzorilor cu care este dotat corpul fizic – terminații nervoase, în fapt se produce un dezechilibru energetic din cauza diferenței de potențial între valul energetic purtător de informație și terminația nervoasă. În momentul în care informația nouă ajunge în apropierea unei informații deja integrate, ea naște o vibrație care se transmite în interiorul și în exteriorul SI amplificând dezechilibrul energetic care transportă informația. Rezultatul procesului senzitiv este cunoașterea, iar a celui rațional înțelegerea. Cele doua procese sunt aproape simultane, dar cel senzitiv se desfășoară cu o viteză mult mai mare.

După acest autor comunicarea înseamnă schimb de informații între doua SI, adică fiecare informație formată de un val emis de un SI și mai nou intrată într-un SI dă naștere la o altă informație care va fi emisa spre celălalt SI. Mai departe comunicarea are doua forme: formală si nonformală. Aceste doua tipuri sunt cu atât mai reușite cu cât cele doua SI între care se realizează sunt mai apropiate ca număr sau calitate de informații existente în rețea. Între doua persoane poate exista o comunicare foarte bună într-un anumit domeniu, din ale cărui informații se găsesc în ambele SI, dar, la fel de bine, poate exista una greoaie în alte domenii, unde diferă cantitatea și calitatea informațiilor. Comunicarea presupune întotdeauna un răspuns. Această teorie prezentată în mare aici, se vrea, după cum spune însuși autorul, un model imaginat care poate fi confruntat cu realitatea și verificat dacă într-adevăr explică toate fenomenele.

1.2 Abordări psihologice privind procesarea informației de către oameni

Mecanismul de bază în captarea informației de către om este aparatul vizual. Deci procesarea informației vizuale primează.

În ceea ce privește procesarea informației vizuale, la nivel computațional se manifesta tendința generală de a o împărți în două mari stadii: procesarea primară și procesarea secundară.

Procesarea primară cuprinde prelucrări preatenționale, cu o durată de aproximativ 200 milisecunde, care au ca rezultat reprezentarea, în sistemul cognitiv, a caracteristicilor fizice ale sistemului. Ele realizează segregarea sistemului de mediul său, ne arată unde anume este el, nu ce anume este. Sunt incluse aici mecanismele de detectare a contururilor (Mircea Miclea, 1999), a texturii, a mișcării, culorii și a dispunerii spațiale, etc

Procesarea secundară vizează, mecanismele implicate în recunoașterea figurilor și a obiectelor. Procesarea secundară vizează mecanismele procesărilor primare și ca imagine tridimensională a unui obiect din mediu, identificat, recunoscut. Aceasta dihotomie a sistemului a stimulilor vizuali nu este riguroasă, dar este utilă și este larg răspândită în literatura de specialitate, ceea ce ne-a făcut să o integrăm în economia lucrării de față. Schema generală a procesării informaționale a fost circumscrisă de D. Marr. Intensitatea stimulilor luminoși face obiectul unor prelucrări inițiale care conturează o schiță primară a obiectului conceput.

Asupra acestei schițe primare se exercită o mulțime de tratamente sau prelucrări de stabilire a adâncimii în spațiu prin calculul disparității binoculare, de reprezentare a mișcării, texturii, culorii și orientării în spațiu a suprafețelor unui obiect. Toate aceste procesări sunt executate în paralel de mecanisme modulare.

Rezultatul lor constă în constituirea unei reprezentări intermediare a obiectului din câmpul vizual notată cu 21/2D. Această imagine intermediară servește ca imput pentru alte procesări a căror produs final este reprezentarea completă, tridimensională a obiectului, notată cu 3D.

În al doilea rând, toate aceste procese sunt independente de natura stimulului se realizează aceleași prelucrări indiferent dacă obiectul perceput este un scaun sau o față umană. În ambele cazuri, extragerea contururilor din variațiile de intensitate a pixelilor sosiți la retină sau analiza texturii, a compoziției materialelor implică aceleași procese.

În al treilea rând buna desfășurare a acestor prelucrări presupune o mulțime de asumpții despre realitatea obiectuală. Aceste asumpții sunt, de fapt, regularități (statistice) ale mediului în care trăim. Aceste asumpții sunt nespecifice, în sensul că se aplică irepresibil, automat, la orice obiect. Impactul lor asupra procesărilor cognitive precede recunoașterea obiectelor ca obiecte distincte.

Procesarea informației vizuale

Figura nr. 2

În cadrul acestui tip de procesare, și procesarea mișcării unui obiect se face tot de un modul independent. Mai mult se pare că aceste procesări sunt mai rapide decât cele implicate în recunoașterea formei și/sau a semnificației sale. De pildă, există o tendință generală a subiectului uman de a-și feri capul din calea obiectelor care se deplasează în spațiu, indiferent dacă ele sunt periculoase sau nu. Această tendință a fost evidențiată din primele săptămâni de viață. Celule nervoase implicate în detectarea mișcării sunt specifice în funcție de direcția acestei mișcări. Același obiect, deplasat în direcții diferite este procesat de celule nervoase diferite. Se poate constata acest lucru dacă privim intens, multă vreme, căderea apei într-o cascadă. Dacă, ulterior, ne mutăm privirea asupra peisajelor sau obiectelor fixe din preajmă, vom avea senzația că acestea se mișcă, dar „în sus", în direcția opusă. Acest fenomen se explică prin fatigabilitatea celulelor nervoase responsabile cu detectarea mișcării „în jos". Inhibarea lor datorită suprautilizării anterioare activează celulele complementare care produc senzația de mișcare în sus a obiectelor fixe.

Prelucrarea primara a stimulilor vizuali au ca rezultat constituirea unei schițe intermediare 21/2D, centrată pe subiect. Pentru a recunoaște obiectul sau figura din spațiul virtual este necesară procesarea în continuare a acestei schițe intermediare. Procesările secundare au ca imput schița 21/2D și ca output -recunoașterea obiectelor și a relațiilor dintre acestea.

Recunoașterea constă în punerea în corespondență a imagini perceptive a obiectului cu reprezentarea sa în memorie. Una dintre problemele majore care apar în acest caz este aceea de a explica modul în care o schiță intermediară centrată pe observator poate fi pusă în corespondență cu o reprezentare tridimensională centrată pe obiect prezentă în memorie. Este extrem de plauzibil ca reprezentarea stocată în memorie, indiferent dacă ea este simbolică sau neuronimetică, să reprezinte obiectul indiferent de unghiul sau perspectiva din care el este văzut, adică să fie o reprezentare centrată pe subiect. Altfel, sistemul cognitiv ar trebui să posede pentru fiecare obiect un număr astronomic de reprezentări, ceea ce l-ar face total incapabil să se adapteze la un mediu hipercomplex și schimbător ca al nostru. Dacă reprezentarea mnezică este centrată pe obiect, cum anume este ea activată de o imagine sau schiță centrată pe subiect rezultată din procesările primare pentru a putea realiza recunoașterea acestuia? Dificultatea problemei menționate este sporită de plasarea procesărilor secundare la interfața dintre prelucrările automate, inconștiente, preatenționale, pe de o parte, și cele conștiente, prin alocarea de resurse cognitive speciale. Analiza ascendentă e dublată deja, la acest nivel, de analiza descendentă.

Punerea în corespondență a reprezentării 21/2D cu reprezentarea centrată pe obiect este facilitată de existența unor detalii spațiale constante sau proprietăți neaccidentale, chiar și în cazul acestei schițe intermediare. Alte proprietăți ne accidentale ale schiței rezultate în urma procesării primare se referă la paralelism și simetrie. Un cadru simetric în raport cu o axă rămâne simetric în majoritatea circumstanțelor. Există chiar o propensiune constantă a sistemului cognitiv de a interpreta contururile care se abat de la paralelismul sau simetria stricte ca fiind paralele, respectiv simetrice.

Sensibilitatea stimulului vizual la astfel de proprietăți relativ invariante prezente încă în schița 2 D, ca și tendința de neglijare a micilor abateri de la ele facilitează considerabil recunoașterea obiectelor.

Recunoașterea este locul de întâlnire al procesărilor ascendente cu cele descendente, al prelucrărilor ghidate de date fizice ale stimulului (data driven processing) cu cele marcate de cunoștințele subiectului (knowledge driven prcessing). Analiza descendentă precipită recunoașterea. Pe de altă parte, violarea unor constrângeri impuse de cunoștințele noastre (tocite) despre realitate blochează sau încetinește recunoașterea.

În cadrul procesării descendente în cazul recunoașterii stimulilor verbali, o serie de cercetări au probat efectul catalizator al contextului adecvat în recunoașterea stimulilor verbali.

Recunoașterea mai rapidă a unei litere dacă ea este prezentată în contextul unui cuvânt a fost demonstrată experimental. G. Reicher a numit acest rezultat efectul superiorității cuvântului, (superiorty word effect) (Mircea Miclea, 1999).

La prima vedere suntem în fața unui efect paradoxal, procesarea unei singure litere fiind realizată într-un timp mai îndelungat decât procesarea unei secvențe (cu sens) de patru litere. Rumelhart și Siple au oferit o explicație acestui fenomen. Ei susțin că pentru a discrimina între patru litere trebuie realizată o analiză pe trăsături complete dacă aceste caractere sunt prezentate independent. În schimb, dacă sunt prezentate în cadrul unui cuvânt, e suficientă procesarea unei singure trăsături pentru a le discrimina deoarece, prin analiza descendentă activarea sensului posibil al cuvântului circumscrie semnificația ultimei litere, nemaifiind necesară prelucrarea ei completă.

Astfel, devine evident faptul că, în recunoaștere, prelucrarea ascendentă este dublată de analiza descendentă. Acest lucru nu are loc în cazul procesării primare a informației vizuale, deoarece aceasta este efectuată de modul impenetrabil cognitiv.

În cadrul procesării descendente, în cazul recunoașterii obiectelor, la fel ca în cazul recunoașterii mai rapide a literei în cadrul unui cuvânt și aici sau dezvoltat ca o trăsătura sau caracteristică fizică a unui obiect este mai ușor de recunoscut dacă ea este plasată în contextul reprezentării unui obiect decât dacă este reprezentată ca element al unui obiect imposibil sau este prezentată independent.

În cadrul procesării descendente în cazul recunoașterii scenelor și fețelor umane cunoștințele de care dispune sunt responsabile de recunoașterea mai rapidă a elementelor în contextul fețelor respective decât dacă acestea sunt prezentate independent.

1.3. Atitudinea ca trăsătură a personalității– delimitări conceptuale

1.3.1. Definire

„Am impresia ca te-ai schimbat. Nu mai ești tu cel care erai. Nu mai crezi în mine? Sau ai trecut de partea adversarilor? Nu pot să cred atitudinea ta era a unui aliat complet. Cu ce te-au cumpărat? Liderul lor e într-adevăr puternic dar eu? Se pare ca nu mai am nici o șansă să te aduc lângă mine.”

În fragmentul de mai sus am încercat să aducem un aliatul de partea noastră, să îi schimbăm atitudinea apelând la afectivitatea acestuia. Dacă are sau nu succes nu vom ști, dar am putea afla dacă modalitatea de abordare a „aliatului” pentru a-i schimba atitudinea este bună.

Pentru aceasta vom încerca să delimităm conceptual atitudine din punct de vedere psihosocial după care vom analiza „schimbarea de atitudine”.

Deși conceptul a fost studiat în mai bine de 10000 de articole, cărți și capitole el are încă de luptat cu imprecizia atât în definirea sa, cât și în delimitarea sa de alte concepte cum ar fi opiniile, credințele sau intențiile.

Conceptul poate fi abordat foarte ușor sau foarte greu, în ambele cazuri însă trebuie ținut cont de faptul că, spre deosebire de alte aspecte psihologice implicate în existența noastră ca ființe sociale, atitudinile sunt optimizate în comportament (Adrian Neculau coord., 2003).

Iată câteva exemple care ilustrează anumite particularități ale atitudinilor și câteva modalități de schimbare a acestora ce își vor găsi descrierea – și, parțial, explicația – în acest capitol.

S-a făcut un studiu privind nivelul de inteligență al populațiilor din țările din Europa. România a ieșit pe unul din locurile codașe. Ce reacție au românii? Dar populațiile din alte țări europene? Ce urmări poate avea acest studiu asupra populației din românia?

În unul din week-end-urile trecute am mers la iarbă verde. Când am ajuns, ca de obicei, am început să adun resturile din zona unde urma să rămânem. Vecinii noștri ne priveau curioși. Unii nu au avut nici o reacție, ba chiar au continuat să arunce resturile menajere chiar și pe unde trecuserăm noi, în schimb unul din grupuri ne-a urmat exemplul.

Asistăm zilnic la prezentarea unor știri pline de violențe. Detaliile sunt multe și uneori groaznice. În paralel se desfășoară o campanie împotriva violenței. Care va fi rezultatul acestei campanii astfel alimentată?

Pe străzile din țară, din loc în loc sunt instalate panouri care invită participanții la trafic la prudență pentru limitarea numărului de accidente, răniți și victime. De asemenea sunt instalate mașini foarte avariate care au același scop. Agențiile de asigurări auto merg în paralel cu oferirea unor premii substanțiale pentru șoferii care nu au accidente perioade cât mai lungi de timp. Care din cele două variante îi va face pe participanții la trafic să fie mai prudenți.

Unele vedete apelează la cele mai buni consilieri de imagine pentru a cuceri piața. Altele în schimb apelează la desfășurarea unor campanii umanitare de genul ajutorării orfanilor, bătrânilor sau când situațiile o impun. Publicul le alege pe cele din urmă în timp ce primele rămân dezamăgite.

Iată câteva situații în care se evidențiază posibilități de schimbare a atitudinilor.

Revenind la reperele teoretice conceptul de atitudine apare la începutul secolului XX în lucrările de psihologie experimentală germane, dar cu un sens diferit de cel al simțului comun, și anume cu cel de postură. În acest caz, atitudinea ar avea un rol de explicare a relațiilor care există înre stimului și răspunsul subiectului. Acest concept trimite într-o manieră schematică la influența dispozițiilor mentale ale subiecților asupra comportamentelor acestora (Adrian Neculau coord., 2003).

În același timp, peste ocean, noțiunea este utilizată în cercetările sociologice și psihologice, mai ales pentru explicarea conduitelor sociale și orientărilor lor. Prin atitudine înțelegându-se o dispoziție internă a individului, care subîntinde percepția sa și reacțiile sale față de un obiect sau un stimul. Prin urmare un comportament agresiv față de străini poate avea rădăcini într-o atitudine mai generală, pe care o putem numi etnocentrism. Definiția poate fi completată cu o serie de precizări asupra naturii și caracteristicilor atitudinilor (Adrian Neculau coord., 2003).

În 1935 Allport propune prima definiție riguroasă a conceptului de atitudine: „O atitudine este o stare mentală și neuropsihologică de pregătire a răspunsului, organizată prin experiență de către subiect, exercitând o influență directivă sau dinamică asupra răspunsului său față de toate obiectele și toate situațiile la care se raportează”.

Prin urmare atitudinea are mai multe elemente componente:

este o experiență personală cu un substrat neurobiologic și nu poate fi măsurată decât într-o manieră indirectă, prin manifestările comportamentale sau psihofiziologice;

atitudinile constituie un ansamblu de elemente cognitive relative la un obiect cărora le sunt asociate evaluări (afecte) pozitive sau negative;

elementul central este acela că atitudinile sunt precursoarele comportamentului;

individul produce reacții adaptate și consistente față de elementele asociate atitudinii.

În ceea ce privește relația atitudinii cu comportamentul se consideră că atitudinea îl subîntinde pe acesta din urmă. Totuși, între cele două exista un anumit decalaj. Acest decalaj poate fi atribuit unor cauze diferite dintre care putem enumera:

influența situației imediate care presupune numeroși stimului ce acționează direct asupra comportamentului;

acțiunea mai multor atitudini complementare sau contradictorii asupra comportamentului;

decalajul între momentul în care studiem atitudinile unui grup și momentul în care este observat comportamentul real (Adrian Neculau coord., 2003).

În ceea ce privește relația atitudine-motivație, deși au numeroase puncte comune ele pot fi diferențiate astfel:

motivația care își are sursa într-o nevoie este mai puțin stabilă decât o atitudine;

obiectul motivației este mai precis decât cel al atitudinii;

contrar schemei clasice potrivit căreia motivațiile stau la baza atitudinilor, acestea din urmă pot fi originea emergenței motivațiilor.

Privite empiric conceptele de atitudine și opinii s-ar părea că se suprapun, în fapt ele acoperă realități distincte:

opinia este specifică, punctuală, izolată, se referă la un fapt singular, iar atitudinile sunt expresia dispozițiilor psihologice mai largi și mai stabile;

opinia nu există decât atunci când se exprimă verbal sau printr-un comportament simplu iar atitudinea se poate strecura în diferite reacții sau chiar poate rămâne latentă;

opinia este un fapt de conștiință, de gândire și se poate confunda cu judecata asupra unui obiect, iar atitudinea poate fi parțial sau integral inconștientă.

Punând alături atitudinile și credințele observăm o legătură deosebită în sensul că în ceea ce privește conținutul credinței, acesta poate fi definit ca ansamblu de atitudini proprii fiecărui individ în legătură cu un anumit obiect, noțiunea de credință înglobând-o pe cea de atitudine.

Credințele și atitudinile sunt situate de psihologia socială pe două paliere diferite. Conform modelului tridimensional, atitudinile ar avea trei componente: cognitivă (credințe), afectivă (atitudini) și comportamentală (comportamente). În acest caz credințele au sensul de ansamblu de idei, de informații pe care un individ le deține în legătură cu persoane, lucruri, situații (Adrian Neculau coord., 2003).

1.3.2. Proprietățile atitudinilor

Valența – se referă la poziția pe care o ocupă atitudinea în privința dimensiunilor evaluative și avective. O atitudine poate fi pozitivă sau negativ, favorabilă sau defavorabilă unui obiect. Atitudinea poate fi gândită într-o manieră unipolară (pozitiv sau neativ) sau bipolară (un continuum de la pozitiv la negativ). Predominanța este determinată de numărul de elemente cognitive care constituie fiecare pol, de importanță atribuită fiecărui element și de intensitatea evaluărilor și afectelor care le sunt asociate.

Intensitatea – desemnează poziția ocupată de atitudinile noastre pe scalele continue și bipolare de tip „favorabil/defavorabil”, „pozitiv/negativ” utilizate pentru a le măsura. Cu cât o atitudine se apropie mai mult de o extremitate sau alta a acestor scale, cu atât mai mult ea va fi considerată ca fiind intensă.

Centralitatea – se referă la poziția pe care o ocupă atitudinea în ansamblul de elemente identitare ale individului: valorile, apartenențele sociale, definițiile în termeni de personalitate și de aptitudini. Asocierea mai mult sau mai puțin puternică a unei atitudini cu unul dintre aceste aspecte va determina gradul său de centralitate.

Accesibilitatea – se raportează la forța legăturii care unește atitudinea de obiectul ei. Cu cât aceată legătură este mai puternică, cu atât mai mare este propabilitatea și rapiditatea cu care atitudinea va fi activată în prezența obiectului. Această proprietate este utilizată în studiile asupra relației atitudine-comportament (Adrian Neculau coord., 2003).

1.3.3. Funcțiile atitudinilor

Conform lui Katz (1960), atitudinile au 4 funcții esențiale:

Funcția de cunoaștere. Atitudinea servește drept cadru de referință pentru evaluările obiectelor sau evenimentelor care se produc în jurul nostru. Ele stabilesc legături reciproce și le organizează într-o manieră bipolară (pozitiv/negativ) sau unipolară (pozitiv sau negativ). Atitudinile constituie un fel de rezumat al evaluărilor unui obiect.

Funcția de adaptare. Se poate vorbi și de funcția utilitară sau instrumentală a atitudini. Noi elaborăm atitudini favorabile față de obiecte care ne sunt utile, permițându-ne să ne satisfacem nevoile, și atitudini negative față de obiecte aflate la originea sentimentelor de teamă sau a frustrărilor. Atitudinile îndeplinesc și o funcție de adaptare socială. Avem tendința de a exprima atitudini care, într-un context social dat, ne permit să primim aprobarea și să evităm dezaprobarea celuilalt.

Funcția expresivă. Atitudinile ne servesc la exteriorizarea credințelor și valorilor pe care le considerăm centrale. Ele ne permit de fapt să obținem o mulțumire din simplul fapt că ne oferă posibilitatea de a ne distinge de ceilalți.

Funcția de apărare a eului. Atitudinile ne permit să ne creștem sau să ne protejăm stima de sine împotriva amenințărilor exterioare sau conflictelor interne.

1.3.4. Formarea atitudinilor

Corneille (1992) consideră că atitudinile au trei surse: afective, comportamentale și cognitive.

În ceea ce privește sursa afectivă s-a demonstrat că afectivitatea poate fi rezultatul condiționărilor pavloviste (Staats și Staats, 1958) sau subliminale sau a expunerii repetate și inconștiente la un anumit stimul (Zajonc, 1968).

Pentru punerea în evidență a condiționării subliminale cercetătorii au efectuat un studiu în care subiecților li se prezentau diapozitive care înfățișau o femeie efectuând diferite treburi codidiene. Înainte de fiecare diapozitiv era prezentată subliminal o altă fotografie, care avea fie o conotație pozitivă (pisoi), fie una negativă (o față înconjurată de flacări). Subiecții care primiseră subliminal o imagine pozitivă au evaluat-o pe tânăra femeie mai pozitiv decât cei cărora li s-a prezentat o imagine negativă. Altfel spus, subiecții au fost condiționați de stimuli de prezența cărora nu erau conștienți.

Pentru punerea în evidență a atitudinilor rezultate în urma simplei expuneri Zajonc pleacă de la ipoteza că „expunerea repetată la un stimul este suficientă pentru a determina o atitudine favorabilă față de acest stimul” (Adrian Neculau coord., 2003).

Același autorul definește simpla expunere ca fiind „o situație în care stimulul este doar accesibil percepției subiecților”.

În experimentul său Zajonc prezenta subiecților 20 de cuvinte din 7 litere fără semnificație (iktitaf, kadirga etc.), supundu-li-se că sunt cuvinte din limba turcă și că experimentul studia efectul repetării asupra pronunției cuvintelor din limbi străine. Conform condițiilor experimentale, cuvintele erau prezentate de 0, 1, 2, 5, 10, 25 de ori. Li se cerea apoi subiecților să estimeze în ce măsură fiecare dintre cuvinte înseamnă ceva „bun” sau „rău”. Rezultatele arată că există o relație puternică între frecvența de expunere a cuvintelor și sensul general care le este atribuit. Subiecții apreciază că acele cuvinte care le-au fost prezentate de un număr mare de ori (5, 10, 25) exprimă lucruri mai pozitive decât cele prezentate mai puțin frecvent.

Rezultatele au fost confirmate prin reaplicarea acestui experiment de mai multe ori, utilizând stimuli diferiți. Mai mult, efectul a fost confirmat și în cazul în care stimulii erau prezentați subiecților pentru o perioadă prea scurtă pentru a fi apoi recunoscuți (Mandler et al., 1987). În acest caz, efectul simplei expuneri este chiar mai puternic decât atunci când stimulii pot fi recunoscuți ulterior.

În ceea ce privește sursele comportamentale în formarea atitudinilor, acestea au fost direcționate de două teorii: condiționarea skinneeriană și percepția de sine.

Prima are la bază efectul întăririi răspunsului. Un eveniment pozitiv (întărire pozitivă) care este consecutiv unui răspuns comportamental determină creșterea probabilității de apariție a acestui răspuns (efect de întărire propriu-zis). Dacă răspunsul este urmat de o întărire negativă (eveniment neplăcut), se constată o diminuare a probabilității apariției sale. Astfel, dacă privim atitudinea ca fiind un răspuns al individului față de un obiect, se poate presupune că o atitudine întărită pozitiv va avea probabilitatea de reapariție mai mare, iar una întărită negativ are șanse să dispară.

Cea de a doua a fost analizată de Bem (1967) care presupune că atunci când dorim să ne cunoaștem stările interioare, mai ales emoțiile, ne bazăm atât pe stimuli interni (ritm cardiac, tensiune musculară etc.), cât și externi (cuvinte, expresia feței, postura, comportamentul) utilizați de ceilalți pentru a ne cunoaște și defini.

În ceea ce privește surse cognitive acestea au fost mai puțin cercetate. Cu toate acestea se poate spune că relaționările directe cu persoane sau grupuri sociale care ne sunt inițial necunoscute sau față de care deținem anumite stereotipuri negative pot influența formarea atitudinilor. De asemenea, părinții, colegii, mass-media, școala contribuie la construirea și modelarea atitudinilor noastre prin furnizarea unor informații legate de obiecte cu care nu avem contact.

1.3.5. Schimbarea de atitudine

Principalele mijloace de schimbare a atitudinilor sunt: persuasiunea și autopersuasiunea.

Persuasiunea se definește (Corneille, 1992) ca un act de comunicare având ca scop modificarea setului mental al individului (Adrian Neculau coord., 2003). Ea se deosebește de alte forme de influență prin două caracteristici foarte importante:

persoana-țintă are impresia că are libertatea totală;

persuasiunea are ca scop modificarea comportamentului persoanei-țintă gâștigând acordul ei și interiorizarea acestui acord.

Analizând definiția conchidem că persuasiunea se face prin comunicare dirijată. Analizând comunicarea principalele întrebări care se pun sunt: cine, ce, cui și cum spune. Se poate descrie astfel comunicarea printr-o schemă în care se face distincție între sursă, mesaj, canalul de comunicare și receptorul. Acestor componente, McGuire le adaugă atitudinea-țintă pe care o vizează mesajul și care poate fi mai importantă sau mai puțin importantă, centrală, stabilă sau accesibilă cognitiv, în funcție de modul în care subiectul se definește pe sine. De asemenea, poate fi adăugată distincția între receptor și persoana-țintă a mesajului. Aceasta se referă la situația în care mesajul se adresează sau nu unui public anume (persoane-țintă). Luarea în considerare a intenționalității mesajului deschide calea studiului strategiilor de construcție retorică, tematică, deci al aspectelor pragmatice și sociale ale discursului. Un mesaj care trebuie să persuadeze indică existența unor raporturi sociale sursă-țintă diferite de cele implicate de un mesaj care urmărește să seducă, să descrie sau care are un caracter conflictual. Distincția între receptor și țintă subliniază și faptul că un mesaj este înțeles și analizat și de persoane care nu sunt inițial vizate de mesaj. Această distincție permite integrarea în studiul schimbării de atitudine a impactului unei a treia persoane în situația de comunicare. Anumite cercetări demonstrează că reacțiile unei audiențe au impact asupra schimbării noastre de atitudine. Cercetările au arătat un număr mare de caracteristici pentru fiecare dintre aceste elemente (sursă, mesaj, canal), cu scopul de a studia impactul acestora asupra schimbării de atitudine.

Dar comunicarea pur și simplu nici nu poate exista și nici nu ar putea determina schimbarea atitudinilor dacă nu ar exista calități ale acesteia determinate de scopurile surselor.

Prin urmare sursa pentru a determina atitudini trebuie să îndeplinească câteva calități cum ar fi: să fie credibilă, să fie atractivă, să aibă putere (autoritate) și să vină din partea sexului impus de situație

Credibilitatea sursei determină gradul de influențare: o sursă credibilă are o influență mai mare decât una percepută ca fiind mai puțin credibilă. Indicatorii care determină credibilitatea sunt: competența și onestitatea sursei. Gradul de cunoaștere a sursei, statutul său social, profesional, nivelul său de educație, inteligența, calitatea de expert sau gradul de familiarizare cu problema asupra căreia se pronunță au un impact pozitiv în schimbarea de atitudine. În aceeași ordine de idei, o persoană care ia poziții împotriva intereselor sale sau a preferințelor auditoriului său va obține mai multă influență decât cele care adoptă strategiile inverse (Eagly, Wood, Cheiken, 1978). O sursă a cărei intenție manifestată este de a informa cât mai obiectiv cu putință va avea mai multă influență decât una care are ca scop persuasiunea.

Atractivitatea sursei derivă din trei factori: familiaritatea, similaritatea cu ținta și simpatia. O sursă este mai persuasivă atunci când este simpatică, chiar dacă poziția pe care o susține este indezirabilă (Eagly și Cheiken, 1975). S-a demonstrat, de asemenea, că o sursă atractivă fizic – fie că este bărbat sau femeie – este mai persuasivă decât una mai puțin atractivă. În același timp, alți doi cercetători americani arată că o sursă – fie că este reprezentată ca fiind similară, fie că este în mod obiectiv similară – este mai persuasivă decât una nesimilară. S-a arătat că similaritatea socio-demografică are o importanță mai mare decât una ideologică.

În ceea ce privește puterea și sexul sursei Heulman (1976) arată că sursa va obține mai multă influență atunci când este percepută ca având intenția sau puterea de a pedepsi răspunsurile nonconforme ale țintei. Autorul arată că sursele care dețin putere au impact asupra opiniilor exprimate public, dar și a celor private ale țintei. În ceea ce privește sexul sursei, s-a demonstrat că bărbații au un impact mai mare asupra opiniilor femeilor; dar și contrariul, care este susținut și de credința că frumusețea unei femei crește impactul asupra opiniilor bărbaților.

Toate aceste calități ale sursei influențează mai mult sau mai puțin țintele, gradul de influențare depinzând de caracteristici ale acesteia. Dinte aceste caracteristici putem enumera: vârsta, inteligența sau sexul. Prima caracteristică influențează non-monoton gradul de influențare (cei mai influențabili sunt copii de aproximativ 8-12 ani). În ceea ce privește nivelul de inteligență se pare că subiecții mai inteligenți sunt mai puțin influențabili. Și, în final, în urma unui studiu metaanalitic s-a demonstrat că femeile sunt mai influențabile decât bărbații.

Un ultim element care poate aduce schimbarea de atitudine este mesajul cu următoarele puncte determinante: argumentarea, stilul și canalul.

Chiar dacă nu există studii empirice asupra eficienței unui mesaj în funcție de tipul de argumente conținute se consideră că argumentele mai slabe au mai puțină influență decât cele puternice, iar cele percepute ca valide sau noi au un impact mai mare. De asemenea, este mai bine să fie furnizate și argumentate contra, însă utilizarea lor depinde de faptul dacă acestea sunt sau nu cunoscute de țintă. Dacă sunt cunoscute, se începe prin respingerea lor și apoi sunt expuse argumentele pro. Dacă nu sunt cunoscute de țintă, e mai bine să nu fie menționate. S-a pus, de asemenea, problema dacă este mai bine să fie sau nu oferită o concluzie clară a mesajului sau acesta să rămână la nivel implicit. S-a constatat că atunci când publicul țintă are un nivel intelectual sau de instrucție mai ridicat, este de preferat ca mesajul să nu fie rigid, iar concluzia să fie implicită. Dacă publicul țintă este mai puțin instruit, este mai eficient ca mesajul să fie scurt, clar, bine contrat, prezentând și concluziile. Repetarea mesajului în astfel de situații este de asemenea de dorit.

În ceea ce privește stilul s-a demonstrat că, cu cât un mesaj este mai clar cu atât mesajul are un impact mai mare asupra schimbării de atitudine, iar efectele acestei variabile sunt ponderate de procesele de comprehensiune și de credibilitate a sursei. De asemenea, influența verbală și utilizarea unor procedee retorice (volumul, amplitudinea vocii și variații de ton ale vocii) au o influență pozitivă în schimbarea atitudinii, mai ales cânt sursa are un prestigiu puternic sau este puțin implicată de acel mesaj.

În urma studiilor lui Cheiken și ale lui Eagly (1983) referitor la impactul unui mesaj asupra schimbării de atitudine atunci când mesajul era scris sau video și când sursa era fie simpatică fie mai puțin simpatică a rezultat că sursa simpatică are un impact mai puternic atunci când mesajul este transmis video decât în scris, dar că sursa mai puțin simpatică obține mai multe schimbări atunci când mesajul este scris de cât când este video.

Suntem obișnuiți să credem că atitudinile determină comportamentul și că de obicei atitudinile se schimbă ca urmare a asimilării unor mesaje persuasive. Cercetările în domeniul psihologiei sociale arată că relația dintre atitudine și comportament este una dinamică și biunivocă. A te angaja în efectuarea unui comportament care contravine atitudinii inițiale poate să ducă la schimbarea atitudinii către una concordantă cu acel comportament. Unul dintre teoreticienii care au utilizat această abordare este Irving Janis. El a numit această modalitate de schimbare a atitudinilor joc de rol, iar strategia corespunzătoare, autopersuasiune; el susține că jucul de rol este mai eficient în schimbarea atitudinilor decât clasica abordare persuasivă.

Autopersuasiunea este un fenomen ce constă din mai multe precese prin care oamenii își pot schimba atitudinile ca urmare a propriilor acțiuni (Adrian Neculau coord., 2003).

1.4. Repere psiho-teoretice privind dezinformarea

Până acum am văzut că informația reprezintă, în mare, tot ceea ce ne înconjoară, iar individul receptând-o și procesând-o cu posibilitățile sale are posibilitatea să își modifice atitudinea fața de un obiect sau fapt și de aici comportamentul.

În continuare ne propunem să analizăm un concept, în aparență opus informării, dar, cum vom vedea, un mod de comunicare și prin urmare de schimbare a atitudinii: dezinformarea.

1.4.1. Delimitări conceptuale privind dezinformarea

Orice domeniu abordat cere definire. Prin urmare voi începe acest capitol cu definirea termenului: „dezinformare” și pentru a fi mai explicit nu voi da numai o definiție.

Astfel dezinformarea „se referă la orice intervenție asupra elementelor de bază ale unui proces comunicațional, care modifică deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina la receptori anumite reprezentări, atitudini sau reacții dorite de un anumit agent social” ( „Spirit militar modern”, Nr.6/1999, „Fișe de dicționar”). Mai mult, se spune că dezinformarea „a fost inițial întrebuințată în domeniul militar cu scopul de a induce în eroare inamicul, de a ascunde unele acțiuni și de a-i slăbi moralul. În acest sens este necesar a se face distincție între definiția dezinformării care se referă la procesul comunicațional și acțiunile de dezinformare care sunt desfășurate de organizații militare sau organizații specializate, care sunt componentele unei strategii.

Acțiunile de dezinformare presupun existența unui conducător (agent social care comandă), a unor specialiști care planifică și controlează desfășurarea acțiunilor, a unor intermediari (agenți de influență), care sunt, de regulă, lideri de opinie și a unor relee (indivizi utili în amplificarea și propagarea mesajelor care nu sunt conștienți de rolul pe care îl joacă).”(„Spirit militar modern”, Nr.6/1999, „Fișe de dicționar”;)

Alte interpretări dă V. Volkoff (1999). Acesta afirmă că dezinformarea este tehnica care permite furnizarea de informații generale, eronate unor terți determinându-i sa comită acte colective sau să difuzeze judecăți dorite de dezinformatori. Dezinformarea este manipularea opiniei publice în scopuri politice, folosind informații tratate cu mijloace denaturate.

Dezinformarea reprezintă ansamblul procedeelor dialectice puse în joc în mod intenționat pentru a reuși „manipularea” perfidă a persoanei, grupurilor sau a unei întregi societăți, în scopul de a le devia conduitele politice a le domina gândirea sau chiar a le subjuga. Presupune disimularea surselor și scopurilor reale, precum și intenția de a face rău printr-o reprezentare deformată sau printr-una tendențioasă a realității. Este o formă de agresiune care caută să treacă neobservată. Se înscrie în rândul acțiunilor psihologice subversive (Vladimir Volkoff, 1999).

Dezinformarea este în prezent obiectul unei largi dezbateri internaționale în cadrul căreia presiunile și reticențele produc tot atâtea confuzii ca și necunoașterea subiectului. Noutatea constă în faptul că dezinformarea permite exploatarea haosului din gândirea umană datorat exploziei informaționale, ea fiind o mașină de război suficient de eficace și de experimentală pentru a ocoli interdicțiile puse armelor nucleare.

În cadrul general al informării, dezinformarea se poate dezvolta lesne, și asta mai ales datorita faptului ca relația între știrea difuzată și efectele sale asupra moralului publicului sunt adesea de neînțeles. Un eveniment este urmat de o interpretare sumară, foarte generală și de cele mai multe ori lipsita de adevăratele sale sensuri. Iar aceasta nu se datorează vestitei înțelepciuni populare care este întotdeauna înșelătoare, ci faptului că nu se bazează niciodată pe o argumentație riguroasă; este mai curând intuitivă. Mesajul informativ este întotdeauna mai mult sau mai puțin deformat de receptor din neglijență sau prin adaosuri inutile, mai ales când receptorul este alcătuit dintr-o vastă masă umană animată permanent de opinii, judecăți, dorințe și pasiuni.

Trebuie înțeles faptul că omul percepe diferit informațiile. Aceasta depinde de personalitatea fiecăruia, de condiția lui intelectuală, de mediul în care trăiește și nu în ultimul rând de cei apropiați lui.

Pe termen lung dezinformarea tinde să determine reculul societății, a acestui sistem organizat, acționat de legi sistemice și apt pentru funcții diferențiate, către o stare de agregare inertă acționând, dacă se poate spune așa, doar la gravitație și depinzând total de influențele externe. Intenția de a dezinforma, atunci când ea este durabilă și vizează ansamblul unei populații, îmbracă aspectul unei crime deoarece, în afara dorinței de a înșela trebuie să fie un proces de structurare a grupurilor umane.

Cu numeroase puncte comune, propaganda stă uneori lângă dezinformare. J. Ellul îngloba în „propagande” acțiunea psihologică îndreptată în special asupra cetățenilor într-un scop educativ. (James Lull, 1998).

Astăzi se face distincția clară între propaganda deschisă (pozitivă prin forma și obiectivele sale) și propaganda neagra care nu e altceva decât dezinformarea în acțiune. De asemenea se face o diferențiere între propaganda deschisă și dezinformare, constând în faptul că în timp ce prima caută să convingă exprimându-se la limita licitului cea de a doua își propune destructurarea grupărilor de idei, dezagregarea gândirii și manipularea indivizilor.

În principiu propaganda se adresează opiniilor, însă o cât mai mică înclinare determină începerea imperceptibilă a alunecării spre dezinformare.

Pusă alături de publicitate, care fără a exagera, este dirijată în direcția declanșării unei acțiuni de achiziție, a unui schimb între părți, dezinformarea ascunde sub o falsă aparență de obiectivitate dorința sa de a obține un profit unilateral, obligând la o adeziune care este preludiul aversiunii. Totuși prin volumul său publicitatea poate crea acțiunea nefastă asupra individului în sensul că un mesaj primite de foarte multe ori să creează o pasivitate resemnată care devine obișnuită și creează o adevărată vulnerabilitate de care vor profita alții.

Spre deosebire de propaganda deschisă, dar în conformitate cu dezinformarea, publicitatea este preocupată mai mult de impactul asupra maselor decât de evaluarea mesajului pe care îl transmite și că își fixează ca obiectiv crearea unui comportament.

Mergând pe viaductul eticii ne place să credem că educația și cultura scapă oricărei acțiuni de dezinformare, dar nu se întâmplă nici pe departe așa. Informarea, educarea și cultura sunt, în cadrul societății, cele trei structuri de transmitere a cunoștințelor, a căror cucerire a fost dintotdeauna un scop al luptei politice.

Dezinformatorul se va strădui să-și facă din dascăli intermediarii săi, iar în ceea ce privește educarea acestuia îi va denatura scopurile.

Educația si cultura sunt în mod imprudent deschise ideologiilor expansioniste și dezinformării. A contraria această deschidere demonstrează ca atât educația cât și cultura ar putea fi adevărate bastioane de apărare în calea subversiunii și pe care o societate nu ar trebui sa le trateze cu superficialitate.

1.4.2. Dezinformarea ca modalitate de comunicare

Având în vedere accepțiunile precizate anterior, putem afirma ca: dezinformarea este o modalitate de comunicare ale cărei scopuri sunt însă perfide în majoritatea cazurilor. Dialogul exista numai în aparență. Comunicarea are sens unic, de la manipulator la cel manipulat, în scopul de a-l face pe acesta din urmă sa acționeze cu docilitate la ordinele primului.

Dezinformarea se considera ca fiind un fel de mesaj, mai mult sau mai puțin explicit, un fel de comunicare de tip special. Poate lua forma unei declarații a unui gest semnificativ sau a adoptării unei anumite atitudini. Dintr-o dată personalitatea dezinformatorului devine o problemă nu numai pentru sine însuși ci, aceasta în primul rând, si pentru dezinformator, care poate fi un inamic, un neutru cu anumite puteri de influențare, un prieten cu convingeri șovăielnice sau pur și simplu, însăși propria-i persoană, având în vedere posibilitatea autodezinformării.

Pentru a ajunge la dezinformare, trebuie mai întâi să existe informația.

Dar această informație poate fi receptată, din start, în moduri diferite, imprevizibile; devine greu de explicat adeziunea publicului la unele concluzii incorecte, care pot lua forma unor adevărate dogme, admise fără dubii, fără a fi puse în discuție și chiar contrazicând realitatea.

Informarea răspunde curiozității umane, dorinței de cunoaștere, de a fi la curent, iar daca omul e lipsit sau are o foarte mică capacitate de analiză, pasul spre dezinformare este ca și făcut. De asemenea informarea răspunde tendinței fiecărui individ de conformism față de grupul social căruia îi aparține – el caută sa fie în miezul actualității și să împărtășească opinia majoritară sau cea mai avansată – și, pe de altă parte, propune o legătura intimă, aproape rituală, cu aparatul suport, devenit și mai mult un obiect de manipulare cotidiană decât purtătorul mesajelor, în afara situației când problema îl privește în mod direct.

Circulația informației constituie, pentru societate o funcție de dirijare a influxului nervos în sensul fiziologic al termenului. Comparația sugerează posibilitatea existenței unor boli de informare asemănătoare disfuncționalităților senzitivo-motorii cum ar fi paraliziile sau anesteziile. Dezinformarea este otrava care se răspândește în circuitele noastre de cunoștințe. Ea seamănă confuzie pentru a face cunoștințele inutilizabile. Dezinformatorul acționează asupra procesorilor primari iar aceștia derutați de informațiile primite nu mai pot continua transmiterea si de aici descifrarea mesajelor este imposibil de realizat.

Individul își pierde încrederea, se obișnuiește sa trăiască în eroare și abdică în fața dezordinii pe care nu reușește sa o depășească; el se abandonează iraționalului și impulsivului. În final, năpădit de contradicții specioase și repetate, chiar și individul care încearcă în modul cel mai atent sa rămână critic se trezește, fără să vrea, deposedat de autonomia de gândire, de libertatea de apreciere.

Informarea a devenit pentru omul modern o necesitate fără de care nu mai poate trăi, un drog în adevăratul sens al cuvântului. Prezentarea instrumentala a mijloacelor de informare în masă, aspectul lor de jucării sofisticate, creează sentimentul ca informarea este o formă de produs industrial destinată consumului, dependenta mai mult de mașini decât de oameni. Cu toate acestea, informarea nu este o simplă sumă de stimuli pe care procesorii fiecăruia îi filtrează, îi organizează și îi ordonează; ea trebuie, într-o forma sau alta, sa fie însoțită de dialog. Dar acesta nu poate fi realizat prin intermediul radioului sau televiziunii.

De cele mai multe ori, oamenii ajung sa nu mai folosească mijloacele de comunicare pentru a spune ceva cu semnificație ci, pur și simplu, ei însuși sunt efectele simulate ale unui sistem care produce input-urile noastre pentru a dirija răspunsurile (atitudinile, opiniile). Mai mult, oamenii au fost mereu interesați de dezinformare și secrete, dar situația este nouă și decurge din folosirea rezultatelor cercetării științifice pentru a concepe mesajele astfel încât sa fie penetrați, să coreleze procesorii de informații vizați, atât ai oamenilor cât și ai organizațiilor sociale; specularea posibilităților de acțiune generate de constituirea structurilor de presă.

Combinarea celor două posibilități amplifica posibilitatea de agresare informațională prin specularea situației reprezentărilor în procesări de informații și a noilor posibilități de intervenție în procesări de informații generate de îmbinarea imaginilor, cuvintelor și articulărilor muzicale în structurile mediatice pentru a altera caracteristicile și/sau starea procesorilor de informații folosind rețele produse de cercetarea aplicativă, folosind cele mai noi rezultate ale cercetării științifice.

În ceea ce privește mediul militar, în cadrul confruntărilor, cu cât este mai mică cantitatea folosirii efective a forței cu atât trebuie să fie mai mare importanța dimensiunii psihologice și a comunicării. De aceea decidenții militari trebuie să fie în măsură să dorească comunicarea în spațiul informațional, cu structurile mediatice, dacă nu pentru altceva măcar pentru a întări moralul subordonaților.

Astfel comandanții trebuie sa cunoască în primul rând aspectele generale ale dezinformării, sa aibă grijă în caz că utilizează dezinformarea în sens pozitiv – pentru a crește rezistența sau pentru a menține o anumită stare de spirit în rândul subordonaților (neinformarea despre anumite fenomene sau dare de informații total false) – să nu depășească anumite limite. Pentru aceasta nivelul de procesare a informațiilor trebuie să fie unul ridicat, iar capacitatea de comunicare de asemenea. Modalitățile de comunicare și modul în care se face aceasta trebuie să fie foarte bine cunoscute, el însuși trebuie sa recunoască de la bun început orice încercare de dezinformare. Modalitățile de recunoaștere și contracarare a dezinformării le voi sublinia în următorul subcapitol.

1.4.3. Aspecte metodologice privind dezinformarea

Scopul acțiunilor de dezinformare îl constituie realizarea unui proiect politic hotărât de conducerea superioară, care determină în special repartizarea diferitelor mijloace avute la dispoziție: contacte prin negocieri, demonstrații de forță, presiuni economice, campanii de presa pentru manipularea cunoștințelor.

Obiectivele sunt stabilite de conducerea superioară a acțiunii (guverne, comitete de conducere sau state majore) și odată cu acestea opiniile, atitudinile sau comportamentele pe care este însărcinata să le determine la ținte alese cu foarte mare grijă.

Pentru bunul mers al unei acțiuni de dezinformare trebuie ca, în primul rând concepția și conducerea acțiunilor să rămână centralizate. Este necesar de asemenea, să se dispună de un organism specializat, subordonat conducerii superioare, singurul care să fixeze obiectivele cuprinse în cadrul unui plan de ansamblu și detaliile de cooperare între diferite mijloace avute la îndemână. Anumite organisme sunt specializate pe asigurarea secretului total al acțiunii.

Obiectivele sunt clare atunci când corespund nevoilor unei manevre a cărei derulare a fost cu foarte mare precizie planificată din timp. Însă ele pot deveni nesigure și chiar periculoase în momentul în care, fie că autoritatea superioara deține în continuare directive imuabile, fie că executanții caută să se adapteze în mod independent la ocaziile pe care le întâlnesc. Majoritatea eșecurilor cu repercusiuni grave, care au putut fi constante, s-au datorat schimbării obiectivului unei acțiuni aflate în curs de derulare sau unor inițiative intempestive luate de serviciile doritoare sa-și justifice existența.

Atingerea obiectivelor presupune prezența unui teren receptiv, care însă trebuie pregătit în prealabil. Trebuie evitată acționarea în orice condiții și cu orice preț, dacă se vrea păstrarea unei anumite credibilități și a unor direcții indispensabile.

În ceea ce privește metodele de dezinformare nu se poate spune ca se cunoaște în detaliu vreo una de către persoane care să o poată da publicității. Cum orice meserie are secretele ei, aceasta este secretă în adevăratul sens al cuvântului.

O modalitate de dezinformare poate fi construită prin comparație cu o operațiune de publicitate. Astfel mai întâi se alege clientul care poate reprezenta chiar tema campaniei respective. Se aleg agenții numiți în general agenți de influență. Se face un studiu de piață – nici un agent publicitar și nici un dezinformator nu se lansează în acțiune fără a fi studiat ce „produs” va putea fi acceptat și cum poate fi făcut să fie acceptat. Se aleg suporturile, în genere fapte mărunte care trebuie să determine publicul nu numai să înfulece, ci și să creadă. Transmițătorii – dezinformatorii – care caută un complice, în general inconștient, va putea deveni țapul ispășitor al operațiunii, dacă aceasta nu va reuși. Trebuie aleasă tema, care e bine să fie cât mai simplă posibil și poate fi tratată în mai multe moduri și anume: nedifuzarea unor informații, difuzarea unor informații incomplete, darea unor informații, darea unor informații tendențioase ori false, suprainformarea. Se aleg cutiile de rezonanță: ziare, documente confidențiale pe care un agent le face publice; primele dintre aceste cutii pot fi ușor ținute în mână dacă sunt plătite. Se alege ținta, care de cele mai multe ori este opinia publică a populației vizate. Rezultatul aplicării acestui lanț al dezinformării este psihoza, starea irațională care împinge clientul să nu mai vadă decât ceea ce se întâmplă în sensul dezinformării, să o îmbogățească, să o dezinformeze el însuși prin fenomenul vampirismului la care am făcut deja aluzie, dezinformatul devine dezinformator.

O altă metoda a dezinformării ar fi cea a persuasiunii clandestine, iar aceasta este cea care se pretează, prin excelență, manipulării. Mesajele clandestine auditive se bazează pe tehnici diferite, este vorba de structurarea unor solicitări în înregistrări, de obicei muzicale. Acestea nu sunt percepute, dar sunt recepționate la nivelul subconștientului. Este ca și cum subconștientul nostru ar auzi sunetele fluieratului pentru un câine fără ca stratul conștient să-și dea seama. Atunci când creierul e stimulat în mod prelungit de un anume semnal ultra sonic, se produce o reacție biochimică echivalentă cu o injecție de morfină: după cum indică însuși numele: endomorfina (morfina naturala). Reacția produce un dublu efect: o stranie senzație de bine și o activitate a proceselor mentale. Este ca și cum hiperactivitatea creierului i-ar permite acestuia să înțeleagă cu mai multa luciditate mesajul subliminal.

1.4.4. Particularități induse în mediul militar

În ceea ce privește prezența dezinformării în mediul militar, aceasta nu mai este de mult pusă la îndoială – a existat din cele mai vechi timpuri și va exista în continuare și poate cei mai pricepuți în aceasta artă vor proveni tot din mediul militar. Întrebarea e: când și unde au loc acțiunile de dezinformare ?

La prima parte a întrebării se poate răspunde că acest gen de acțiuni au loc atât în situații de pace cât, mai ales, în situații de criză și în timp de război. De remarcat că acțiunile de dezinformare pot duce la stări conflictuale – și acestea se întâmpla de cele mai multe ori – dar pot de asemenea să se desfășoare fără a rezulta din ele conflicte. În cazul celei de-a doua variante, neajungerea la conflict depinde de scopul acțiunii și de cum a fost acesta atins. O acțiune al cărei scop nu e de natură a periclita integritatea unui stat și nu e descoperit sau e descoperit și anihilat încă din faza inițială sau nu își atinge scopul și astfel se renunța la ea, nu va putea avea ca rezultat începerea unui conflict.

În fapt, scopul în sine al acțiunilor de dezinformare trebuie să fie cel al evitării conflictului în schimbul câștigului maxim.

În ceea ce privește locul unde se desfășoară aceste acțiuni, acesta nu poate fi determinat decât cunoscând tema, mijloacele și scopul. În genere imobilizarea unui stat poate fi făcută prin acțiuni de dezinformare care să lovească principalele puncte din conducere, dar la fel de bine se poate pleca dezinformând populația – acțiunea având loc direct în statul respectiv. Aceasta în situația în care se pleacă de la starea de pace. În timp de criză sau război, în ceea ce privește trupele, la fel ca în cazul lor, acestea pot fi „dezinformate” acționând asupra conducerii dar și plecând de la baza piramidei prin acțiuni asupra militarilor – deci se va acționa direct pe formațiuni, în cadrul unităților.

„Arta supremă a războiului constă în a învinge dușmanul fără luptă” Spunea Sun Tzî (1976) și mai mult aceasta este arta înșelătoriei. Orice operațiune militară modernă nu se poate concepe fără o bază care să-i asigure reușita și fără de care dezinformarea nu ar mai putea avea loc – informațiile. Aceasta este considerată, de David Bouden (Vladimir Volkoff 1999), a cincea dimensiune a bătăliei alături de dimensiunile: pământ, mare, aer, spațiu.

Dezinformarea pleacă de la voința de a acționa, de a modifica cursul normal al evenimentelor, remodelând psihologia adversarului mai ales în condițiile în care căile diplomatice, economice sau militare au devenit inoperante sau excesiv de costisitoare. Recurgerea la dezinformare constituie în mod cert, o recunoaștere a limitelor puterii, însă, în același timp reprezintă afirmarea existentei conflictului și a determinismului luptei. În aceasta constă esența dezinformării: a uza de dezinformare înseamnă a considera interlocutorul ca inamic, rezultând, implicit, ca dezinformarea reprezintă o formă de agresiune, un act de război. Nu este o simplă amenințare, ci o acțiune de luptă. Forței materiale i se substituie sau asociază violența psihologică. Această politică pusă în slujba puterii este mult mai dăunătoare decât cea a tunurilor. Nu se pune problema de a convinge prin anumite argumente sau avertismente, ci de a distruge voința adversarului prin orice mijloace, punând în joc o formă particulară și insidioasă de constrângere și aservire.

Altă întrebare care se pune și pe care trebuie să o subliniem este: cui se adresează dezinformarea, individului sau grupului, (militar). Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât ambiguu. Un individ total izolat de societate (aceasta se întâmplă rar în cadrul organizației militare) și total stăpân pe reacțiile sale (lucru care s-ar dori maximizat în organizația militară) reprezintă un concept pur teoretic. Dacă ar exista, n-ar reprezenta nici un interes pentru dezinformator, care vizează, direct sau indirect, efectul de masă. În momentul în care dezinformatorul alege influențarea unui factor de decizie, aceasta va avea întotdeauna un anturaj mai mult sau mai puțin numeros, care reprezintă calea preferată de acces spre țintă, dar, în același timp, acțiunea lui ar putea fi împiedecată de mulți alți factori.

Colectivul militar este unul din grupurile bine structurate dar care este o țintă ușoara deoarece permite o ierarhizare a influențării. Totuși pentru a ajunge la grup trebuie cunoscut individul. Una din laturile acestuia sunt opiniile pentru a căror cunoaștere nu trebuie luat ca punct de pornire deducerea lor din observarea comportamentului, deoarece în marea majoritate a cazurilor, sub diferite influențe, indivizii acționează împotriva voinței lor. Astfel cea mai bună metodă de cunoaștere a opiniei rămâne tot chestionarea directă a subiectului. Dar și în acest caz trebuie să se țină seama de momentul în care a fost făcută și de condițiile existente. În cadrul grupului, simpla punere într-o situație colectivă, și acestea sunt omniprezente în mediul militar, determina apariția, cel mai adesea inconștientă, a unor norme comune de percepție, care persistă ulterior în situații de siguranță, chiar dacă normele individuale inițiale rămân modificate durabil. La mulți indivizi apare un anumit decalaj între opiniile sale exprimate, adesea conservatoare și conformiste și opiniile neexprimate, radical. Aceasta însă, depinde de nivelul de procesare a informației de către respectivul individ.

În cazul grupului, pentru schimbarea normelor acestuia, dezinformatorul trebuie să acționeze din interior, pentru a-l slăbi, pentru a diminua gradul de coeziune. Astfel se pare că este mai ușor de a schimba obișnuințele unui grup decât pe cele ale indivizilor izolați. Cum organizația militară, este un grup care îndeplinește o astfel de ipoteză este necesară luarea de măsuri deosebite pentru a reprima anumitele acțiuni ale inamicului. Cu alte cuvinte, grupul militar trebuie educat pe linia prezenței dezinformării pentru a o recunoaște și a o înlătura. Mai mult, trebuie cunoscute posibilele puncte vulnerabile ale indivizilor și grupului în general în situații cu solicitări psiho-fizice mari și care pot fi de natură intelectuală, afectivă și, de ce nu, etnică.

Situația cea mai bună este cea în care este prezent un grup foarte unit, fondat pe un sistem de valori unanim acceptate și încrezător în liderii săi. Acesta trebuie să fie grupul militar.

În ipoteza dezinformatorului, trebuie avută în vedere fizionomia de profunzime a grupului ce urmează a fi dezinformat și daca s-ar putea chiar a fiecărui individ în parte. Pentru a acționa asupra unui inamic, prin dezinformare, trebuie cunoscut punctul slab de orice natură (afectivă, morală, socială) asupra căruia se acționează cu cea mai mare finețe. Dezinformatorul trebuie să studieze, preliminar, atitudinile naturale favorabile; acțiunea lui se va îndrepta asupra reacțiilor emoționale și afective. Eficacitatea agresiunii dezinformative se datorează, în mare parte, permanenței sale, continuității, dar acestea nu trebuie să ajungă la a se desfășura în exces.

Particularizând pe grupurile militare, alcătuite în general din tineri, trebuie avute în vedere vulnerabilitățile și „ subiectele de interes” în zona cărora dezinformatorul poate lesne acționa. În acest sens, se pot enumera:

întrebuințarea unui limbaj argotic special, foarte schimbător, în scopul menținerii unei complicități secrete, vocabular realizat printr-o dezolantă imprecizie conceptuală;

uniformitatea exterioară generală (îmbrăcăminte, tuns, bărbierit, igiena personală);

observarea comportamentului în afara cazărmii (grupuri de prieteni, locuri și localuri frecventate, comportarea în societate în general);

genuri de preocupări personale, hobby-uri, particularități extreme;

posibilitatea căderii în extreme – comportamente deviante.

De asemenea nu trebuie neglijat psihicul militarilor (pentru satisfacerea stagiului militar) indivizi cu un psihic degradat și de ce nu degradant. Acestea creează pentru dezinformator un teren favorabil ducerii acțiunilor, iar pentru combatanți trebuie sa fie un semnal, ca la cea mai mică dereglare să fie excluși din sistem. Este foarte ușor ca unui militar cu o personalitate isterică, aflat prin absurd, într-un post de pază să i se aloce o „pastilă”, un anumit slogan sau îndemn, ca la următorul control sa facă lucruri de nedescris; nu mai vorbim de personalitățile obsesive, schizoide sau paranoice. O situație la fel de gravă este cea a „atacării” unui militar lider informal sau formal care prin influențarea celorlalți poate destabiliza un colectiv și de aici prin contagiune, chiar o întreaga unitate. Problema care se pune este a liderului de drept, a comandantului care trebuie să observe în amănunt schimbările care intervin, reacțiile la apariția unor factori exteriori cu caracter influențabil.

Toate aceste acțiuni, prezente în mediul militar nu pot avea loc doar pe acest teren și doar utilizând indivizi din acest mediu. În fapt, dezinformarea nu are limite: nu se cunosc nici ipotezele, nici când începe o acțiune și nici scopurile acesteia, de fiecare dată se văd doar efectele. Prin urmare, o acțiune de dezinformare poate cădea asupra populației unui stat și să aibă efecte asupra armatei, conducerii statului, a economiei, în genere asupra punctelor cheie. Când Sun Tzî spunea ca pentru a cuceri un stat nu e nevoie de luptă se referea, de fapt, la acest gen de acțiuni – dezinformarea masei de oameni care să determine destabilizarea conducerii statului și de aici dezintegrarea lui. Armata, pentru acest început de mileniu, tocmai la asemenea acțiuni trebuie sa facă față. În viitorul apropiat confruntarea directă, cu armament și tehnică de tot felul, s-ar putea trata doar ca o încercare de determinare a reușitei dezvoltării și, cum se spune, a forței pentru populație și necunoscători; lupta ar putea fi demult terminata sau în curs de finalizare prin acțiuni subversive – utilizându-se printre altele și dezinformarea – care sa vizeze cultura, tradiția, obiceiurile, limba, educația, moralitatea, diferențierea între generații ș.a.

De aceea ofițerul trebuie să cunoască și să prevină măcar la nivel de subunitate minimum de acțiuni de acest gen, pentru ca persoanele special antrenate sa acționeze asupra operațiunilor de anvergura.

1.5. Posibilitatea manipulării atitudinilor prin dezinformare

1.5.1. Manipularea atitudinilor – consecință a dezinformării

Manipularea este „rezultatul dorit al unui proces, care utilizează procedee specifice: semantice, tehnice, phihologice sau comportamentale pentru a induce în eroare, a dezinforma, a influența, a convinge sau a controla o persoană sau un stat, ori percepțiile sau gândirea unei persoane sau grup de persoane, de regulă pentru a obține un avantaj" („Spirit militar midern”, nr. 6/1999).

Prin urmare se poate, și cred că e mai clar astfel, că dezinformarea să fie un mijloc de manipulare, adică cu ajutorul dezinformării să se manipuleze individul și grupul din care face parte. Dezinformatorul se folosește de aceste informații pe care le manipulează, dându-le diferite forme și direcții și, cel mai important, le lansează în diferite zone și momente pentru a manipula microgrupurile, grupurile, organizațiile și chiar națiunile.

Un mijloc de dezinformare utilizat cu precădere în timpul celui de-al doilea război mondial, dar prezent și în războiul din fosta Iugoslavie a fost dezumanizarea (Bogdn Ficeac, 1996). Prin aceasta dezinformatorii prezentau populației pe combatanți ca fiind ființe inumane. Astfel naziștii ucideau evreii, nu oamenii, comuniștii, ucideau dușmani ai poporului, comandourile teroriste arabe ucideau agenți ai imperialismului, nu oameni, iar combatanții locali din fosta Iugoslavie erau naziști, nu sârbi, croați sau bosnieci. Urmarea acestor afișări deformate, a acestei dezinformări era: slăbirea sentimentului de respingere instinctivă a violenței facilitând astfel escalada actelor de agresiune, sub diferitele lor forme; manipularea maselor în favoarea diferitelor părți. Intrând cu astfel de acțiuni în cadrul trupelor se poate merge în două direcții: în cazul trupelor proprii prezentarea inamicului ca fiind o ființă rău famată poate crește ura și motivarea pentru luptă, dar trebuie foarte bine avut în vedere limitele până la care se poate face aceasta – individul cu o slabă capacitate de procesare a informațiilor, îndopat cu astfel de dezumanizări poate face acte de bravură extremă și astfel poate fi un camarad pierdut; în cazul acționării asupra inamicului cu dezumanizarea conducătorilor și cauzele acțiunilor lor se poate ajunge la dezertări mai mult sau mai puțin masive, întoarcerea armelor împotriva conducerii, crime în rândul militarilor.

Un alt mod de manipulare, de data aceasta prin impunerea unui set de informații care sunt mai greu perceptibile, este dezindividualizarea. Prin această metodă dezinformatorul aduce individul la sentimentul pierderii în anonimat prin uniformizarea individului în cadrul unei colectivități, organizații. În mediul militar portul uniformei determină uniformizarea și de aici pierderea în anonimat. Aceasta îl face pe individ mult mai disponibil pentru comiterea unor acte inumane îi crește agresivitatea și poate determina chiar manifestări deviante. Cu alte cuvinte, în cadrul formal al armatei posibilitatea de manipulare a individului este mult mai mare, dacă se vrea o manipulare pozitivă, una negativă poate primi rezistență chiar datorită acestui fapt (mai greu intră o persoană îmbrăcată deosebit într-o unitate decât una în uniformă).

O altă posibilitate de dezinformare este cea care are ca scop determinarea fenomenului de anomie. Acesta apare când întregul sistem de valori, de concepții și standarde ale unei organizații sau chiar națiuni se prăbușesc brusc. Pentru organizația militară acest fenomen prezintă o rezistență deosebită – în sensul că este foarte greu pentru un dezinformator să atace pentru a schimba regulile, normele și valorile acesteia; trebuie o acțiune de lungă durată, foarte bine chibzuită și cu personal foarte bine pregătit. Atingerea acestui fenomen duce la apariția unui sentiment de insecuritate difuză, de teamă permanentă, crește agresivitatea și determină chiar acțiuni revendicative.

Unul din atuurile dezinformatorilor este dovedit atunci când aceștia reușesc să acționeze asupra inconștientului. Astfel indivizii sunt manipulați fără ca ei să-și dea măcar seama. Aceasta se poate face atât prin mijloace clasice și la îndemâna oricui: repetarea la nesfârșit a anumitor îndemnuri, slogane, filme, postere, etc; cât și prin mijloace pretențioase atât din domeniul psihologiei cât și al tehnicii.

Pentru controlarea gândirii dezinformatorul trebuie să formeze la dezinformat reflexe mentale de respingere a oricărui gând ce s-ar împotrivii ideologiei. Pentru a ajunge la această finalitate trebuie mai întâi negate total ideile „incorecte" și cenzurate toate informațiile ce vin din exterior. Individul ajunge, în situația de a-și forma el însuși un nou mod de gândire, de a respinge din start orice idee ce vine în contradicție cu doctrina sistemului, orice critică la adresa conducătorilor sau a grupului. Toate acestea sunt create în mediul militar de către propriile structuri pentru a da tărie, forță, respect militarilor, dar, cum spuneam și mai sus trebuie limitate astfel de intenții deoarece pot duce la pierderi.

Mult utilizată în toate timpurile, ca dezinformare, a fost și amenințarea. Astfel în cazul în care nu există un pericol pentru un grup, el trebuie inventat pentru ca individual să fie în permanență în stare de frică pentru a nu avea timp să gândească. Pentru trupele proprii utilizarea amenințărilor are ca efect pozitiv motivarea pentru instruire, dar în epoca actuală, când se pot cunoaște în mare, ce poate fi amenințător, aceasta se face mai greu – mult mai greu poate fi înspăimântat un militar care vede la știri care ar fi posibilul pericol. Dar dacă s-ar prezenta adevăratele pericole existente ar fi cu totul altceva. În același timp poate avea efecte negative amenințarea prin constrângerea de la anumite drepturi și libertăți.

Un alt element de manipulare prin dezinformare a militarilor care are ca scop dezorientarea acestuia este impunerea unui nou cod de identitate și distrugerea totală a celui vechi (act de comportament, mod de gândire, sentimente). Aceasta se face prin strictețea regulamentului, cazarmarea, uniforme, lipsa (lipsirea) legăturilor cu rudele și prietenii . Insul astfel tratat devine mult mai ușor de instruit, mult mai obedient față de ordine.

Tot la dezorientare duce și privarea de somn, un regim alimentar nou și de asemeni noi ore de servire a mesei.

Dezinformarea cu ajutorul mijloacelor subliminale este de asemeni o metodă prin care se poate lesne manipula. Mesajele subliminale pot avea rezultate semnificative doar când ele îndeamnă subiectul la un comportament către care acesta are deja o înclinație firească. Acestea sunt folosite pe scară largă pentru inducerea de stări unor națiuni întregi și, de ce nu, unor regiuni. Pentru mediul militar este importantă posibilitatea utilizării acestei metode pentru schimbarea atitudinii inamicului și se poate realiza când canalele de transmitere au fost capturate. Subliniez că prin această metodă s-a făcut o manipulare pozitivă a populației din SUA.

Toate aceste metode de dezinformare sunt văzute astfel pentru că informația nu trebuie luată ca simplă știre, ci ea este tot ceea ce ne înconjoară și cu ea se acționează, manipulată fiind, la toate nivelurile.

Trebuie ținut cont, în fiecare caz de cantitatea de informație deja existentă, de capacitatea de procesare a informației și de mediu, ambianța creată și care se dorește a fi creată.

1.5.2. Manipulări posibile

În conflictele actuale, mijloacele de manipulare sunt utilizate la scări tot mai mari fiind din ce în ce mai performante și de necrezut posibil a fi utilizate în realitate. Conflictul modern ar trebui să pună mai întâi accent pe capacitățile omului. Tehnica a reușit, nu o dată, să învingă, dar aceasta este condusă tot de om, deci, nu tehnica face lupta ci tot omul. Capacitățile omului, fizice și mai ales psihice, trebuie puse în valoare nu pentru a crea noi sisteme de armament, ci pentru ducere mentală a acțiunilor, luptă cu mijloace psihotronice, utilizarea de mediumi și persoane special antrenate (profesioniști) cu capacități deosebite.

Pentru a putea ajunge la posibilele metode și tehnici utilizate în ducerea acțiunilor voi porni de la definiția războiului psihologic: agresiunea psihologică este o confruntare de energii spirituale și psihice a căror scop final este dereglarea funcționării proceselor psihice, alterarea produselor, inducerea unei stări anormale în gândirea și comportamentul individului sau a colectivității umane și, de asemenea, de la definiția războiului parapsihologic: conflict axat pe utilizarea fenomenelor sau efectelor parapsihologice pentru culegerea de date și informații despre inamic. Nimic mai mult decât realizarea, punerea în practică a acestor metode și vom avea un câmp de luptă fără distrugeri materiale. Dar cum putem pune oare în practică aceste metode? Pentru aceasta trebuie mai întâi să existe persoane capabile și pregătite special pentru asta. Marile puteri ale lumii au finanțat și finanțează în continuare studiul, cercetarea și punerea în practică a unor astfel de metode. Americanii și mai ales rușii au descoperit în institutele psihotronice capacități deosebite ale creierului uman care, în opinia colonelului american John B. Alexander (Ernest Meckelburg, 1998) „ar putea avea, de bună seamă, aplicații și implicații importante în domeniul militar".

Printre cele mai „perfide” mijloace care pot contura războiul viitorului se pot enumera: înlocuirea armelor de nimicire în masă cu formațiuni relativ mici formate din specialiști înzestrați cu mijloace poliacționale, performante și inteligente; înfrângerea adversarului se va face fără a intra în contact direct sau la vedere, ci prin acțiuni indirecte, de control și supraveghere, de dominare a confruntării în sfera conducerii, în dirijarea algoritmică a acțiunii militare; decidenții vor avea o compunere preponderent politico militară; confruntarea informațională prealabilă va fi dominată într-un conflict armat și se va baza pe o logistică informatică consistentă ce se constituie într-un potențial de putere (Dona Tudor, 2001).

Mai întâi trebuie știut că omul nu-și cunoaște, poate, nici în proporție de 30% capacitățile creierului său.

Cercetătorii avizați au pus încă de destul timp bazele cercetării părții nevăzute a creierului uman ajungând la destule concluzii și au pus temeliile unor noi științe cum ar fi: biocomunicarea, bioinformatica, bioenergetinca etc.

S-a dovedit că anumiți indivizi pot fi folosiți în scopuri strategice; aceștia fiind în stare ca printr-o deplasare extracorporală să penetreze sectoare importante din punct de vedere al securității și să obțină informațiile dorite, astfel limitându-se acțiunea directă a spionilor pentru culegerea de informații. De asemenea, respectivii subiecți ar putea pătrunde în puncte de comandă, să observe planurile și dispunerea de forțe pe câmpul de luptă, să aleagă locul unde ar putea porni, în deplină siguranță, o recunoaștere asupra unui obiectiv. Problema în acest caz o constituie numărul de indivizi la care există astfel de capacități. Dar inventatorul generatoarelor psihotronice, Robert Pavlita (Ernest Meckelburg, 1998), este de părere că nu e nevoie de aptitudini speciale pentru ca indivizi voitori să fie încărcați psihotronic și astfel să acționeze ca arme perfecționate care să provoace boli sau chiar moartea (respectivii indivizi nu vor înfrunta nici un risc în forma lor de arme Psi).

O altă posibilitate ar fi aceea a utilizării hipnozei telepatice creându-se posibilitatea lansării unor subiecți adânc în spatele inamicului de la care să se culeagă informații fără măcar ca acesta să conștientizeze că i-au fost induse gânduri dintr-o sursă străină, ba mai mult considerând că, informația astfel transmisă este produsul propriei sale gândiri.

Cercetătorii au studiat aceste fenomene din punct de vedere științific determinând cauzele și modalitățile în care se petrec. În această idee, în 1926 Vasiliev: a concluzionat că telepatia se întemeiază pe activitățile electromagnetice ale creierului. Aceste noi arme, pot fi utilizate, după părerea cercetătorilor, ca arme distructive la nivelul conștiinței umane (modificând-o sau manipulând-o). Aceste arme (tehnici) provoacă în părțile care funcționează conștient sau inconștient ale creierului, una sau mai multe dintre stările difuze, diferite între ele. în ultimă instanță, scopul fiecărui comportament ofensiv controlat pare a fi acela de a face ca, printr-o forță exterioară (agresoare), voința să devină total influențabilă.

Altă tehnică ar fi programarea subliminală care se întemeiază pe teoria potrivit căreia creierul poate capta și informații pe care conștiința nu le percepe direct: mesajele se transmit atât de „repede", încât ochiul nu le poate „vedea", iar sunetele sunt emise atât de „încet", încât urechea nu le poate „auzi". După un mai îndelungat bombardament psihologic, de acest fel, individul, irigat în permanență cu mesaje subliminale va crede că actele și gândurile sale emană de la el, nesimțind determinarea exterioară.

Alături de acestea s-ar putea folosi aptitudinile precognitive ale unor indivizi, aptitudini prin care respectivii pot aduce informații din viitor. Jung si adepții săi încadrează precogniția în categoria acauzală, într-un univers pe care ei îl numesc "unus mundus" (o singură lume). Pentru aceasta, pe baza propriei experiențe, rusoaica Ivanova afirmă că aptitudinile precognitive pot fi cultivate și la persoane mai puțin înzestrate din punct de vedere mediumnic.

Enumerarea unor asemenea tehnici ar putea continua, ele apărând din ce în ce mai mult de natură paranormală.

1.5.3. Efecte ale manipulării. Efecte perverse

În general, manipularea este făcuta cu scopul de a modifica cuiva atitudinile, comportamentul, fără a se recurge la autoritate, nici la vreo strategie perversa, ci doar pe căi ocolite. Aceasta este efectul de suprafață care se vede pur și simplu pe piață și la cei din jurul nostru. Ceea ce nu se vede și nu se simte imediat este asupra a ce din personalitatea și caracterul unui individ se acționează de fapt.

Cel mai propice loc de acțiune este cel al sentimentelor. Un slogan al manipulării spunea: "îndreptați pe tineri împotriva bătrânilor" ( Vladimir VolKoff, 1998) Interpretând, se poate spune că se vrea distrugerea sentimentelor de respect între generații, determinarea unui sentiment de ură pentru cei care nu produc nimic ba mai mult trăiesc pe spatele tinerilor. Acesta este un exemplu minor, însă. Manipularea care acționează la nivel individ nu se limitează la degradarea unui sentiment, ci la un grup de sentimente care determină pe altele și tot așa până când respectivul individ cade într-un haos generalizat. De exemplu, începând prin degradarea sentimentelor față de cei vârstnici se poate continua cu anihilarea sentimentelor față de proprii părinți, îndepărtarea de familie, de prieteni și ajungerea la individul „singur pe lume" în posibilitatea de a fi manipulat spre orice extremă negativă: droguri, comportament deviant antisocial, cutii de rezonanță pentru alte manipulări, s.a.

O altă posibilitate ar fi determinarea sentimentului de simpatie față de un anumit lucru, continuat de determinarea sentimentului pentru o anumită persoană, iar aceste două, puse peste degradarea sentimentului de obediență față de ea, ajungându-se pană la faza de individ fanatic, gata oricând să-și dea viața pentru o cauză de cele mai multe ori nedreapta pentru el și pentru societate. În sprijinul acestei manipulări exemplele sunt deosebit de numeroase: indivizi care sunt capcane vii, cei care deturnează avioane după care le prăbușesc s. a.

Trecând de la individ la grup și chiar masă de oameni, manipularea crește în intensitate și în diversitate, dar în același timp este și mai greu de făcut și cu efecte uneori greu de stăpânit în sensul că se poate ajunge la alte efecte decât cele dorite. În cunoașterea psihologiei mulțimilor rezidă singura resursă a omului de stat care vrea nu sa le cârmuiască, pentru că lucrul acesta este deosebit de dificilă în ziua de azi ci, măcar, să nu fie pe dea-ntregul cârmuit de ele. Psihologia mulțimilor arată cât de mică este influența pe care legile instituțiilor o exercită asupra firii lor impulsive și cât de incapabile sunt ele de a avea vreun fel de opinii, în afara celor ce le-au fost sugerate (Gustave Le Bon, 1990). Deci mulțimile sunt ușor de condus și în același timp determină conducerea. Pentru o mulțime conducătorul, eroul are întotdeauna structura unui Cezar: strălucirea lui le farmecă, autoritatea lui le impune și sabia lui le înspăimântă.

Mergând la manipularea unei mulțimi trebuie să ne folosim de fenomenul sau efectul de contagiune. Prin acesta se poate ca, infestând o persoană să „îmbolnăvim", în scurt timp, toată masa. Într-un grup de indivizi, din cadrul unei organizații și particularizez pe grupul militar e de ajuns să informez într-un anumit sens un lider formal și/sau informal și grupul respectiv va fi sigur destabilizat în mai puțin de 24 de ore. Mulțimea este aproape exclusiv condusă de inconștient, ea nu este capabilă nici măcar de a-și controla reflexele. Rătăcind mereu în zonele limită ale inconștienței, suprapunându-se tuturor sugestiilor, animate de o violență a sentimentelor propriei ființelor care nu pot apela la influențe raționale, lipsită de spirit critic, mulțimea nu poate să manifeste decât o credulitate excesivă.

Manipularea mulțimilor trebuie să meargă tot pe distrugerea și crearea de sentimente. În cazul mulțimilor, sentimentele au dubla calitate de a fi foarte simple și foarte exagerate. De aceea e foarte ușor, utilizând diferite mijloace, inclusiv prin arta de a vorbi, să sugerezi că un individ este într-un anumit fel, ca peste noapte mulțimea sa fie convinsă că respectivul este de zece ori mai rău/bun.

În general efectele ce se creează asupra unei mulțimi prin manipulare sunt aducerea acestora în stare de haos. Mulțimile pot deveni violente putând răsturna chiar regimuri politice și nu puține sunt exemplele de această natură.

Grupul militar, luat ca mulțime este la fel de vulnerabil la manipulare și acesta cu atât mai mult cu cât nu se iau măsuri de siguranță. O dată manipulat, prin diverse metode grupul de militari devine poate cel mai aprig dușman al trupelor proprii, iar dacă contagiunea nu este urgent eradicată se poate ca întreaga armată să sufere mari mutații.

Mergând pe o schema a manipulării în interiorul organizației militare se poate face prin agresarea informațională a raporturilor ce se stabilesc în spațiul public și în cel privat. Aceste raporturi se construiesc la nivelul proceselor ce se produc și fac să ființeze conștientizări. Astfel distribuirea de roluri (asumate, atribuite) determină intrarea indivizilor în raporturi specifice mediului militar. Rolurile la rândul lor decurg din reprezentările pe care indivizii și le fac despre alți indivizi (în cazul nostru subordonați, șefi, colegi) și, foarte important, din nivelul de procesare a informațiilor al fiecărui individ în sensul că un individ cu un anumit nivel de procesare a informațiilor percepe într-un anumit mod comandantul sau colegul. Acționând asupra raporturilor se poate distruge sistemul de norme și reguli existente, se poate crea starea de panică prin neîncrederea în comandanți și pot avea loc chiar acte de violență.

Comparând efectele, rezultatele unei manipulări a raporturilor cu una care vizează, relația de comunicare, prima este net superioară.

Revenind la manipularea individului, ca procesor, se poate spune că efectele cele mai vizibile sunt observate atunci când se acționează asupra analizatorilor și a interpretorilor. În acest sens militarului trebuie să i se dea un anumit fel de mâncare, trebuie să vadă anumite filme și fapte reale, trebuie să audă anumite voci cu anumite tonalități, și trebuie să aibă anumite senzații tactilchinestezice. Nu puține sunt armatele care practică, după alte scheme, moduri diferite de obținere a supunerii, disciplinei și, de ce nu, atingerii anumitor stadii de pregătire. Dar aceste practici deși au efecte foarte bune pe moment pot acționa ulterior distrugând psihicul individului.

1.5.4. Posibilitatea contracarării

Dezinformarea, ca modalitate de manipulare este una din armele într-o continua evoluție atât în ceea ce privește mijloacele tehnice cât și în ceea ce privește cele ce țin de psihic. Pentru diferite moduri de acțiune utilizate până în prezent s-au găsit și modele de acțiuni de contracarare. În ceea ce urmează vor fi prezentate câteva dintre acestea.

În lupta dusă împotriva dezinformării trebuie avute în vedere unele aspecte importante. În primul rând, să nu se ofere un teren favorabil adversarului. Baza cea mai solidă a apărării se va afla în mentalitatea fiecărui cetățean. Nici o protecție nu va fi cu adevărat eficace fără perceperea de către toată lumea a faptului că fiecare individ, în parte, este o țintă a oricărei acțiuni dezinformative și deci că fiecare trebuie să participe personal la propria apărare, în acest sens sarcina ce ne revine fiecăruia trece, înainte de toate, printr-o educare a spiritului critic. Acesta începe, în materie de informare, cu o dorință de a nu considera suficientă dezbaterea de idei „oferită pe tavă" și a încerca de a ajunge singur la sursă printr-o conduită afectivă. Nu trebuie să ne limităm în captarea pasivă a știrilor, ci trebuie să adoptăm obișnuința de a le căuta și, pe cât posibil, de a le controla prin toate mijloacele avute la îndemână. Și în acest lucru nu este foarte dificil cu condiția de a te obișnui să acorzi o atenție mărită acțiunilor colectivității.

Prezentate pe scurt aceste metode de protecție la nivel individ sunt punctate astfel:

să nu ne lăsăm sufocați de suprainformarea ambientală;

să nu ne formăm opinii decât despre subiectele la care putem avea acces la mai multe forme de informare;

să practicăm spiritul de contradicție și să încercăm să ne formăm opinii în loc să le cumpărăm gata făcute;

să refuzăm sistematic și categoric autocenzura lor (Vladimir Vplkoff, 1998).

Pentru a fi imuni la dezinformare, pentru a anihila efectele sale persuasive, fiecare dintre noi trebuie să privească faptele, evenimentele, situațiile, indiferent prin ce vectori ne sunt aduse la cunoștință (atenție deosebită la televiziune – paradisul dezinformării) cu o anume circumspecție, făcând efortul de a verifica atent sursa, conținutul informației, momentul său, contextul în care a fost lansat și când avem posibilitatea chiar și o confruntare cu realitatea la care face trimitere „un om informat este mai greu de manipulat decât un om neinformat".

Același Volkoff adăuga măsurilor punctate, următoarele:

să învățăm să depistăm simptomele unei campanii de dezinformare: obligatoriu există ceva necurat la mijloc dacă două ziare din tabere opuse cad de acord aproape până la nivelul detaliilor;

să ne interesăm de „observatorii dezinformării";

să fim atenți la rarele scrieri care denunță dezinformarea;

să fim atenți la studiile pe care le fac tehnicienii asupra metodelor de dezinformare;

să nu ne formăm opinii decât asupra subiectelor asupra cărora putem avea acces la mai multe surse de informare.

În ceea ce privește detectarea unei operații de dezinformare acesta, cu tot secretismul ei, fiind o acțiune activă, nu poate rămâne în totală umbră. Cele două capete ale lanțului: sursa și obiectivul final sunt cel mai greu de detectat cu precizie și, în special, în timp util. Dar este inevitabil ca dezinformatorul sa nu întrebuințeze legături, agenți, scenarii și teme care formează partea de sub apă a iceberg-lui. Însăși dinamica acțiunii poate fi revelatore în sensul că în materie de dezinformare, există o simetrie a fluxului de informații: comunicarea se face în sens unic fără a se instala vreodată un adevărat dialog între agenți și sursă. O metodă riguroasă și permanentă de observare și analiză poate contribui într-o mare măsură la nașterea bănuielilor și orientarea unei anchete obiective.

În practică, detectarea dezinformării se bazează pe prezumții reeșite din consecințe ciudate, din convergențe ce duc către obiectivul vizat, din redundanțele anumitor teme de propagandă, precum și din eforturile adversarului de a învinovăți victima. Pentru a descoperii și combate dezinformarea trebuie mai întâi să-ți cunoști adversarul pentru a-1 recunoaște în toate manifestările sale. Nu pot fi vizate punctele asupra cărora acționează dezinformarea decât dacă sunt stabilite legăturile lor cu ideologia. Bineînțeles că trebuie reperate erorile tactice însă depistarea se face numai printr-o analiză atentă a doctrinei adverse.

Plecând de la această identificare anticipată se va putea ca, din multitudinea de publicații care atacă societatea, să fie decelat un anume serial îndoielnic, atribuit adversarului, și dezvăluită sursa informației împreună cu intenția de manipulare, ascunsă sub o aparență anonimă sau seducătoare, însă totdeauna perfidă.

O dată detectată și recunoscută o acțiune de dezinformare trebuiesc luate o serie de măsuri cum ar fi :

în primul rând recurgerea la principiul de a-ți interzice ție însuți recurgerea la dezinformare; o apărare eficace se bazează pe încrederea deplină care pentru a se întrona are nevoie de timp îndelungat;

în al doilea rând obligativitatea permanentă a denunțării unei operațiuni de dezinformare de către toți cei avizați în acest sens; această denunțare trebuie să vină cât mai rapid și să vizeze atât teme cât și conținutul mesajului dezinformatorului. O dată cu aceasta trebuie imediat lansată o campanie virulentă de descalificare a agresorului prin publicarea pe scară largă a identităților intermediarilor;

în al treilea rând starea de apărare cuprinde descrierea atitudinii celui care se apără, precum și condițiile ce le are la dispoziție, în funcție de tipul agresiunii, potențiale sau de fapt. în acest sens trebuie abordată o politică de prezență în sensul vegherii permanente asupra liberului transfer de informații și asupra libertății comunicațiilor.

la fel de important este de a pune totul în acțiune pentru a face munca de dezinformare și, dacă este posibil, chiar la un preț prohibiție. Acest lucru este posibil dacă reușește exploatarea efectului „bumerang", deturnând către agresor propria mașinațiune.

un ultim punct, un ultim principiu care trebuie respectat este acela al separării nete a ceea ce reiese din luptă pe planul informațiilor de misiunile normale ale serviciilor de securiatate (Henri-Pierre Cathala, 1991).

În ceea ce privește manipularea, rezistența la aceasta are pe lângă măsurile prezentate mai sus și alte măsuri deoarece mergem pe ideea că dezinformarea este o modalitate de manipulare.

La nivelul individului din societate, cu cât acesta se detașează emoțional de anumite aspecte ale vieții, detașarea atrage pierderea suportului social reprezentat de familie, persoane iubite, prieteni colegi, nu atât sentimentul de siguranță se va amplifica, putând duce chiar la apariția unor manifestări paranoide.

Dar această detașare este absurdă deoarece omul este o ființă socială și în același timp implicarea profundă în viața sociala face individul vulnerabil în fața agenților manipulării. În această situație individului nu-i rămâne decât să alterneze între cele două stări astfel încât perioadele de trăire la cote înalte să fie urmate de scurte intervale de detașare.

Unul din cele mai importante lucruri la nivelul fiecărui individ este alegerea unor momente de detașare totală de problemele zilnice pentru a-și analiza la rece sentimentele, acțiunile, alternativele alese într-o situație sau alta, pentru a găsi cele mai bune soluții. Oscilarea permanentă între acești doi poli (detașare și implicare) este singura modalitate de a evita, pe cât posibil, manipulările zilnice.

În cazul în care manipulatorii acționează asupra sentimentelor oamenilor: creând confuzie emoțională aceștia ar trebui să inducă câteva momente de detașare, de analiză lucidă. Ori de câte ori simt că abuzează cineva de sentimentele lor, când au un anumit disconfort la nivelul procesărilor, sau când sesizează că „ceva nu este în ordine" trebuie să caute cauzele. Pentru acesta ar trebui să vadă dacă sentimentele avute în momentul respectiv au fost provocate cu un scop anume sau au o motivație ce nu ține neapărat de manipulare.

Un lucru foarte important ca măsură preventivă: indivizii nu trebuie să-și dezvăluie niciodată, mai ales în prezența străinilor sau a unor persoane întâmplătoare, dorințele intime, punctele vulnerabile, temerile sau incertitudinile. Trebuie să vorbească cât mai puțin despre trecutul lor, să nu se lase aruncați în confesiuni ce nu își au rostul, să evite să-și deschidă sufletul în fața oricui. În aceasta idee, chiar și cel mai bun prieten se poate folosi, cândva, de secretele pe care i le-ați destăinuit numai lui.

Testarea cuiva din acest punct de vedere, impune oamenilor care fac asta să acționeze într-un anumit fel și este suficient să i se facă o opoziție chiar și formală, pentru a-i vedea reacțiile.

CAPITOLUL 2

METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 Organizarea cercetării

Pentru scoaterea în evidență a posibilității de schimbare a atitudinilor cu ajutorul manipulării prin dezinformare am realizat o cercetare în două unități militare din județul Vrancea în perioada 01.02-31.03.2007. Pentru aceasta am primit acordul comandanților celor două unități.

Pentru verificarea ipotezei de cercetare se presupune realizarea unui instrument pentru măsurarea atitudinii. Particularizând la studiul nostru, avem în vedere măsurarea atitudinii militarilor față de plecarea în misiuni internaționale de menținere a păcii.

Operaționalizarea atitudini s-a realizat printr-o pretestare pe un lot reprezentativ de 40 de subiecți. În această pretestare subiecții trebuiau să construiască o definiție pentru “misiune internațională de menținere a păcii” și să prezinte trei argumente care ar motiva plecarea lor într-o astfel de misiune și trei argumente care nu ar motiva plecarea lor într-o misiune de menținere a păcii. (vezi Anexa nr. 1)

În urma însumării frecvențelor răspunsurilor primite s-a constat că la prima întrebare majoritatea subiecților au dat următoarea definiție: „Prin misiune internațională de menținere a păcii se înțelege participarea unor efective din armatele mai multor state, pentru stabilirea ordinii și combaterea terorismului în zonele de conflict din lume.” Cu o frecvență mai mică dar semnificativă, a fost întâlnită și următoarea definiție: „Prin misiune internațională de menținere a păcii se înțelege participarea cu forțe combatante din partea României, pentru stabilirea și menținerea ordinii în zona de conflict sau aria de responsabilitate.”

Următorul pas este reprezentat de însumarea frecvențelor răspunsurilor la cea de a doua cerință din pretestare. Răspunsurile au fost grupate pe factori în funcție de frecvența apariției lor. În final au fost păstrați doar factorii ce dețineau frecvențe semnificative: avantajele financiare, schimbul de experiență cu alți militari, cunoașterea altor popoare, ajutorul acordat populației civile, perfecționarea profesională, reconstrucția țărilor afectate de război, alinierea statului român la grupul de state N.A.T.O., cunoașterea tehnicii altor armate, evoluția în cariera militară, dobândirea experienței necesare în situații de conflict și colaborarea cu armatele internaționale.

Același demers a fost urmat și în cazul celei de a treia aserțiuni din foaia de pretestare. În urma însumării frecvențelor răspunsurilor s-au păstrat următorii factori: plecarea de lângă familie, înfruntarea unor condiții geoclimatice aspre, expunerea permanentă la pericol, existența riscului rănirii fizice, lipsa de experiență, perioada de susținere a unei misiuni este destul de mare și plecarea pe o altă funcție decât cea pe care o deține în prezent.

Pentru fiecare factor în parte păstrat s-a construit un set de itemi. Răspunsul la acești itemi a fost evaluat cu o scală construită după modelul lui Lickert, în 6 trepte (1 reprezentând dezacord total, iar 6 reprezentând acord total).

Chestionarul astfel construit a fost pretestat pe un lot reprezentativ de 30 de subiecți. După pretestarea chestionarului s-a analizat consistența internă a itemilor, în cadrul fiecărui factor. Doar în urma acestei analize putem confirma faptul că avem un set de aserțiuni care sunt concordante, referindu-se la o aceiași dimensiune psihologică. Prin analiza consistenței interne verificăm cât de omogenă este realitatea la care se referă un set de aserțiuni, adică cât de strânsă este legătura dintre afirmațiile reținute de noi și dimensiunea vizată de analiză. În același timp verificăm dacă este vorba de o singură dimensiune sau de mai multe dimensiuni. Aceasta pentru că putem avea un număr de afirmații aparent legate logic între ele și în evaluarea cărora subiecții investigați au fost concordanți, dar este posibil ca aceste afirmații să nu se refere la o singură realitate, ci la două sau mai multe aspecte concordante sau în opoziție.

Înainte de verificarea consistenței interne a fost necesară recodificarea răspunsurilor pentru itemii formulați invers. Pentru ca un chestionar să aibă consistența internă valoarea coeficientului ALPHA CROMBACH trebuie să fie mai mare de 0,70. În urma prelucrării statistice, coeficientul ALPHA CROMBACH al chestionarului construit și pretestat are o valoare egală cu 0,90. (vezi Anexa nr. 2)

S-a trecut apoi la definirea finală și completă a chestionarului. Am construit consemnul și am aranjat într-o formă finală și validă itemii. (vezi Anexa nr. 3)

Pentru verificarea ipotezei experimentale s-a realizat un experiment between groups (între grupuri) și pentru a evidenția producerea manipulării prin dezinformare a fost necesară aplicarea metodei statistice test-retest (subiecții aleși au fost chestionați cu același chestionar înainte și după introducerea celor două variabile – manipulare prin dezinformare). Conform acestei metode atitudinea inițială a militarilor față de participarea la o misiune internațională de menținere a păcii și atitudinea finală a acelorași militari constituie măsura manipularea prin dezinformare.

Testarea s-a făcut în două etape. În prima etapă toate cele patru grupuri de militari au fost testate simultan cu chestionarul construit pentru măsurarea atitudinii.

În etapa a două desfășurată peste 10 zile după ce aceleași grupuri de militari au fost influențate subliminal în scopul schimbării atitudinii (introducerea celor două variabile: autoritatea și locul desfășurării misiunii), acestea au fost chestionați cu aceleași chestionare.

Textele de manipulare prin dezinformare au fost diferite pentru fiecare grup în parte. În continuare prezentăm toate cele patru texte:

Pentru grupul 1: „Vă informăm că începând cu data de 01.08.2007 militarii din unitatea noastră vor începe pregătirea în vederea executării unei misiuni de menținerea păcii în Irak. Misiunea se va desfășura în perioada 01.11.2007-30.04.2008” Acest text a fost „semnat” de șeful personalului unității.

Pentru grupul 2: „Vă informăm că începând cu data de 01.08.2007 militarii din unitatea noastră vor începe pregătirea în vederea executării unei misiuni de menținerea păcii în Irak. Misiunea se va desfășura în perioada 01.11.2007-30.04.2008” Acest text a fost „semnat” de unul din șefii nemijlociți ai militarilor.

Pentru grupul 3: „Vă informăm că începând cu data de 01.08.2007 militarii din unitatea noastră vor începe pregătirea în vederea executării unei misiuni de menținerea păcii în Kosovo. Misiunea se va desfășura în perioada 01.11.2007-30.04.2008” Acest text a fost „semnat” de șeful personalului unității.

Pentru grupul 4: „Vă informăm că începând cu data de 01.08.2007 militarii din unitatea noastră vor începe pregătirea în vederea executării unei misiuni de menținerea păcii în Kosovo. Misiunea se va desfășura în perioada 01.11.2007-30.04.2008”. Acest text a fost „semnat” de șeful personalului unității.

În textul pentru grupul 1 am introdus variabila autoritate cu un grad de intensitate ridicat și variabila locul de desfășurare a misiunii cu un grad de intensitate de asemenea ridicat.

În textul pentru grupul 2 variabila autoritate este introdusă cu un grad de intensitate scăzut iar variabila locul de desfășurare are un grad ridicat.

În textul pentru grupul 3 variabila autoritate este prezentă cu un grad înalt de intensitate în timp ce variabila locul de desfășurare are un grad scăzut.

În textul pentru ultimul grup autoritatea are un grad scăzut și de asemenea și locul de desfășurare.

2.2. Obiectul, obiectivul și ipotezele cercetării

2.2.1. Obiectul cercetării

În mediul militar atitudinile joacă un rol foarte important, iar posibilitățile de schimbare a acestora, cunoașterea acestor metode de asemenea pot fi chiar hotărâtoare în rezolvarea anumitor situații. Problematica, așa cum spuneam și în partea teoretică a lucrării nu trebuie privită doar în sens negativ. Militarul este omul care comite o „crimă” voit, pentru o cauză „neortodoxă”, iar el trebuie să conștientizeze că fapta lui este necesară. De aceea inducerea unor atitudini subordonaților, în principal este poate o dovadă de măiestrie din partea comandanților.

Pe de altă parte războiul trecut și prezent dovedește că bătălia nu se duce doar pe câmpul de luptă. Au existat și există oameni specializați în acțiuni numite „altele decât războiul” care au ca principală sarcină influențarea adversarului cu ajutorul manipulării prin dezinformare și a altor tehnici subversive. Astfel este arhicunoscută cucerirea Troiei cu ajutorul „Calului troian”, inducerea unor stări de frică prin vuietul produs de simbolul de luptă al dacilor: capul de lup cu coadă de șarpe și de ce atacul unor ținte false în fosta Iugoslavie.

Revenind la „trupele proprii” nu de puține ori militarii sunt puși să aleagă între o informație sau alta sau chiar sunt puși în postura de a difuza informații adevărate sau false altora. Procesarea informației, în cazul militarilor trebuie să se producă în cel mai scurt timp, fără ezitări. Mai mult decât atât, el trebuie să fie capabil, fie în timp de pace fie în timp de criză, să diferențieze informația adevărată de cea falsă, iar pe cea din urmă să o elimine din „zonele de risc”.

Având în vedere acestea putem considera ca fiind esențială formarea unor noțiuni elementare în ceea ce privește captarea, procesarea și de ce nu, retransmiterea informației. Se cunoaște că, informația este pentru războiul viitorului principala armă de „distrugere în masă”. În pregătirea sa pentru cariera militară cât și pentru viață, soldatul voluntar trebuie să învețe modul cel mai eficient de abordare a informației; trebuie să vadă mereu de unde pleacă informația și care este scopul real al acesteia.

Nu puțini sunt cei ușor de influențat cu un simplu zvon, nu puțini sunt cei care citesc presa și urmăresc programele de actualități ale anumitor televiziuni. Dar câți sunt cei care nu se lasă copleșiți de o simplă știre „tragică”, câți stau și reflectează pe marginea unui articol și încearcă să vadă cum apare aceeași temă în alte surse, câți reușesc să-și formeze propria opinie despre cele auzite sau văzute.

2.2.2.Obiectivul cercetării

Teza fundamentală a problematicii în discuție este, fără îndoială, influențarea atitudinii militarilor prin intermediul manipulării prin dezinformare. Așadar, în triada informație-manipulare prin dezinformare-atitudine, se regăsesc resorturile explicative și soluțiile posibile pentru influențarea în mod favorabil a acțiunilor militare.

Ne-am focalizat asupra acestui obiectiv deoarece evidențierea gradului de rezistența a militarilor în fața acțiunilor de manipulare prin dezinformare reprezintă un element esențial în creare unui climat favorabil în rândul grupurilor, a unor stări favorabile ducerii unor acțiuni așa cum spuneam și mai sus „neortodoxe”.

2.2.3. Ipotezele cercetării

Având în vedere problematica în discuție, considerăm validă următoarea ipoteză de cercetare:

Ip. 1. influențarea subliminala are consecințe asupra atitudinea militarilor.

Totodată considerăm plauzibile următoarele ipoteze secundare:

Ip. 2. autoritatea nu va determina influențe semnificative de natură atitudinală sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare – mediul militar este un mediu restricționat de legi și regulamente în care se merge după principiul „ordinul se execută nu se discută”;

Ip. 3. locul de desfășurare a unei misiuni va determina influențe semnificative de natură atitudinală, sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare – se cunoaște că în ultimul timp militari români participă la misiuni în afara teritoriului național (Irak, Avganistan, Bosnia, Kosovo etc.); aceste locații subsumează medii diferite atât climatice și, cu mult mai important, de acțiune (misiunile din Irak sunt mult mai grele decât cele din Kosovo)

2.2.4.Operaținalizarea conceptelor

Conceptele care au sta la baza elaborării acestui studiu sunt:

manipularea prin dezinformare;

schimbarea atitudinii;

autoritatea.

În ceea ce privește dezinformarea aceasta se poate face așa cum spuneam pe parcursul lucrării prin difuzarea unor informații false, trunchiate, informații adevărate și false în același context de către terți care urmăresc să obțină anumite stări (atitudini).

Manipularea este un concept care include dezinformarea ca și instrument ambele făcând parte din rândul activităților subversive.

Schimbarea de atitudine este un fenomen urmărit de acțiunile subsersive în ansamblul lor și cu precădere, în cazul nostru de manipularea prin dezinformare. In partea teoretică a lucrării am văzut ca atitudinile se pot schimba folosind persuasiunea anumitor persoane cu mai multă sau mai puțină autoritate și de ce nu autopersuasiunea când un comportament repetat determină o atitudine.

2.3. Metode și procedee utilizate în cercetare

Așa cum spunem și în primul capitol prin atitudine se înțelege o dispoziție internă a individului, care subîntinde percepția sa și reacțiile sale față de un obiect sau un stimul (A. Neculau, coord., 2003).

Ca și modalități de măsurare a atitudinilor vom trece în continuare în revistă principalele tehnici: scalele cu intervale aparent egale (Thurstone, 1931), metoda evaluărilor sumate (Likert, 1932), diferențiatorul semantic (Osgood, Suci, Tennenbaun, 1957), scala distanței sociale (Bogardus, 1933) și tehnica falsului dispozitiv de detectare a atitudinilor (Jones și Siball, 1971).

În ceea ce privește prima tehnică, pentru construirea acestei scalei cu intervale aparent egale, prima etapă este colectarea unui număr mare de propoziții care exprimă opinii posibile față de obiectul atitudinal ales de cercetător. Cea de a doua etapă constă în a cere unor judecători să plaseze fiecare afirmație într-o categorie (pe care o pot alege dintre mai multe categorii) ce variază pe dimensiunea favorabil/defavorabil. Judecătorii trebuie să claseze fiecare poziție doar în una dintre cele 9 sau 11 categorii, care merg de la favorabil la defavorabil. El trebuie să spună cât mai obiectiv cu putință dacă, după părerea lor, propoziția respectivă exprimă o poziție favorabilă sau nu față de obiectul atitudinii. Numărul de judecători necesari pentru această sarcină este de cel puțin o sută. În final, fiecare propoziție este caracterizată prin categoriile diferite în care a fost plasată, precum și de numărul de persoane care au plasat-o în fiecare dintre aceste categorii. Se obține astfel o distribuție a judecăților referitoare la fiecare dintre poziții. Pentru fiecare distribuție se va calcula mediana și abaterea intercvartilă ceea ce va permite împărțirea populației în două sau patru părți egale, în funcție de răspunsuri oferind o imagine privind variabilitatea acestor judecăți. Acești doi indici permit selecționarea celor douăzeci de itemi care vor alcătui în fina scala. Se vor selecționa doar propozițiile pentru care am observat că judecățile diferă doar în mică măsură.

A treia etapă constă în prezentarea, într-o ordine aleatoare, a propozițiilor selecționate unui număr de subiecți. Aceștia trebuie să spună dacă sunt sau nu de acord cu fiecare dintre ele. La final vom calcula atitudinea globală a subiectului în legătură cu obiectul făcând media răspunsurilor sale.

Cea de a doua tehnică are la bază scala de tip Likert. La început se alege un număr de propoziții (itemi) referitoare la obiectul atitudinal ales care să provină din surse cât mai diferite. Vom clasa itemii în două categorii mari: favorabili și defavorabili obiectului, și trebuie formulați cu atenție. În a doua etapă aceste propoziții sunt date spre evaluare unor subiecți, utilizând o scală (în cinci puncte la Likert) mergând de la „dezacord total” până la „acord total”, pe care o vom folosi în cotarea fiecărui item. Există mai multe variante pentru acest tip de scală: cu 5, 6, 7, 10, 11 sau mai multe gradații. Un număr impar de gradații permit subiecților să dea un răspuns neutru, dificil de interpretat. Pentru fiecare subiect se face suma răspunsurilor tuturor itemilor, care va constitui scorul total.

Ultima etapă constă în selecționarea propozițiilor care vor alcătui chestionarul final: ele trebuie să permită o diferențiere optimă a persoanelor cu atitudine favorabilă de cele cu atitudine defavorabilă. Pentru aceasta vom împărți subiecții care au răspuns în trei grupe: importanți pentru construcția scalei sunt cei 25% dintre subiecți care au o atitudine defavorabilă și cei 25% care au o atitudine favorabilă. Având ca populație de studiu aceeași subiecți, vom calcula pentru fiecare propoziție (item) corecția item-scor total. Se vor selecționa doar itemii pentru care această corecție este foarte puternică.

Cea de a treia tehnică – diferențiatorul semantic a fost pusă la punct de Osgood et al. și constă în faptul că subiecții evaluează obiectul atitudinii pe o serie de scale de obicei în 7 puncte, mergând de la -3 la 3 și care conțin perechi de adjective antonime (bine/rău, urât/frumos, curat/murdar, agreabil/dezagreabil etc.). Se va avea în vedere inversarea într-o ordine aleatoare a polilor pozitiv și negativ. Printre aceste perechi este necesar, de asemenea, să se insereze perechi de distragere, fără legătură din punct de vedere evaluativ cu obiectul atitudinii sau relativ neutru în raport cu acesta. Perechile care intră în alcătuirea diferențiatorului trebuie alese cu grijă, astfel încât să fie alcătuite puternic în opoziție. De asemenea, unele perechi de cuvinte pot avea semnificații diferite mai mult sau mai puțin precise atunci când sunt aplicate unuia sau altuia dintre diferitele obiecte atitudinale. Cea mai bună soluție este de a presta adjectivele apelând la subiecți despre care știm că vor avea atitudini extreme față de obiectul atitudinii și de a nu selecționa decât perechi de adjective care permit cea mai bună diferențiere între persoane ci o atitudine extrem pozitivă sau extrem negativă.

Cea de a patra tehnică a fost propusă de Bogardus și permite măsurarea distanței dintre diferite grupuri sociale. Ea este compusă dintr-o serie de propoziții ordonate crescător și care exprimă fiecare un grad de acceptare a grupului. Bogardus utilizează această scală pentru a cunoaște gradul de proximitate pe care îl acceptă subiecții albi în relația lor cu negrii:

Accept ca negrii să locuiască în țara mea.

Accept ca negrii să locuiască în același oraș cu mine.

Accept să dau mâna cu un negru.

Accept să am prieteni negri.

Accept ca fiica mea să se căsătorească cu un negru.

Subiecții trebuie să spună dacă sunt sau nu de acord cu fiecare dintre propoziții. Opiniile sunt ordonate logic, astfel încât acceptarea unei propoziții să presupună și acceptarea celor precedente. Acest lucru este valabil însă numai dacă propozițiile subîntind o variabilă comună – în acest caz, atitudinea față de negrii. Analiza ierarhică a răspunsurilor ne permite să aflăm dacă ansamblul enunțurilor constituie expresia unei singure variabile, caz în care scala poate fi utilizată ca instrument de măsură a atitudinii față de grupul social avut în vedere.

Cea de a cincea tehnica și cea din urmă , tehnica falsului dispozitiv de detectare a atitudinilor a fost pusă la punct de Jones și Sigall (1971) și are ca scop „combaterea disimulării prin minciună”. Pe antebrațul subiecților se aplică electrozi conectați la un aparat cu cadrane despre care se spune subiecților că este un detector de minciuni foarte sofisticat. Primele întrebări puse au ca scop convingerea acestora că aparatul are într-adevăr virtuțile menționate. Ei sunt chestionați în legătură cu anumite subiecte în privința cărora știm că vor avea tendința să mintă și la care cunoaștem răspunsul pe care l-ar da dacă ar fi sinceri. Când subiectul minte, cadranele indică intensitatea și direcția opiniei lor reale. Astfel, ei sunt convinși că cercetătorul poate afla într-adevăr opiniile lor reale atunci când răspund la o a doua serie de întrebări, care de fapt sunt cele care prezintă interes pentru studiu. Cercetătorii mizează pe faptul că subiectul va prefera să răspundă sincer decât să se descopere că minte. Autorii acestei tehnici au măsurat astfel atitudinea subiecților americani față de negri. Subiecții au exprimat atitudini mai negative față de negri în prezența pretinsului detector de minciuni decât în lipsa lui.

2.3.1. Descrierea planului de cercetare

În planul de cercetare am inclus următoarele variabile:

variabile independente:

autoritatea cu două grade de intensitate – scăzută – a1;

– ridicată – a2.

locul de desfășurare a misiunii cu două grade de intensitate:

– condiții aspre (Irak) – b1;

– condiții bune (Kosovo) – b2.

variabila dependentă:

atitudinea militarilor față de plecarea în misiuni internaționale de menținere a păcii.

Astfel planul de cercetare va fi de forma: 2×2, prezentat în tabelul de mai jos:

TABELUL NR. 1

Planul de cercetare

2.3.2. Metoda științifică utilizată. Tehnici

În prelucrarea statistică a datelor s-au utilizat semnificația diferenței dintre medii (Independent Sample T-Test), compararea a două eșantioane perechi (Paired Sample T-Test) și ANOVA UNIVARIATE.

2.4.Prezentarea lotului investigat

Pentru realizarea studiului am ales un lot reprezentativ de militari din două unități militare din județul Vrancea, însumând 120 de subiecți, de gen masculin cu o medie de vârstă de 27 de ani.

Lotul a fost împărțit în eșantioane independente în funcție de fiecare variabilă în parte și în eșantioane perechi pentru a aplica metoda statistică test-retestul în vederea realizării comparației între atitudinea inițială și cea finală a militarilor.

CAPITOLUL 3

PREZENTAREA, ANALIZA ȘI INTERPRETAREA

REZULTATELOR

În urma acestei cercetări s-a realizat faptul ca subiecții, militarii din cele două unități, nu au manifestat modificări de natură atitudinală în urma acțiunii de dezinformare făcută de persoana cu autoritate. Totuși locul de desfășurare a misiunii (depărtarea față de țară, condițiile climatice și starea de fapt din zonele respective) au determinat modificări de natură atitudinală în sensul scăderii dorinței de participare la misiuni în astfel de condiții.

3.1. Analiza și interpretarea datelor relevante ale cercetării

3.1.1. Rezultatele obținute de subiecți în urma introducerii primeni variabile – autoritatea

În prima prelucrare statistică urmărim confirmarea primei ipoteze secundare: autoritatea nu va determina influențe semnificative de natură atitudinală, sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare. Deci avem în vedere identificarea efectului variabilei autoritate asupra atitudinii finale.

Am aplicat, în vederea confirmării ipotezei testul diferenței dintre medii (Independent Sample T-Test) pentru eșantioane independente. Valoarea obținută este t(118)=+1,567, nesemnificativă la pragul de p≤0,05 (p=0,120) cu o diferență între medii de MD=–3,2667. (Vezi tabelul nr. 2 si Anexa nr. 4)

Din prelucrarea statistică rezultă că media la atitudinea finală în cazul primului grup nu este semnificativ mai mare decât media în cazul celui de al doilea grup. Pentru primul grup media este M=188,91 și pentru grupul 2 media este M=192,18.

Deci analiza statistică realizată nu a permis identificarea unei influențe semnificative a autorității asupra atitudinii finale ceea ce confirmă ipoteza noastră.

3.1.2. Rezultatele obținute de subiecți în urma introducerii celei de a doua variabile – locul de desfășurare a misiunii

În următoarea prelucrare statistică urmărim confirmarea sau infirmarea celei de a doua ipoteze secundare: locul de desfășurare a unei misiuni determină influențe semnificative de natură atitudinală sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare.

TABELUL NR. 2

Independent Samples Test

La fel ca în cazul primei ipoteze am aplicat în vederea confirmării testul diferenței dintre medii (Independent Sample T-Test) pentru eșantioane independente. Valoarea obținută este t(118)=+4,649, semnificativă la pragul de p≤0,05 (p=0,00) cu o diferență între medii de MD=–9,00. Vezi tabelul nr. 3 și Anexa nr. 5

Din prelucrarea statistică rezultă că media la atitudinea finală în cazul primului grup este semnificativ mai mare decât media în cazul celui de al doilea grup. Pentru primul grup media este M=195,05 și pentru grupul 2 media este M=186,05.

TABELUL NR. 3

Independent Samples Test

Prelucrarea statistică duce la confirmarea celei de a doua ipoteze secundare. Sensul în care apare diferența în cazul nostru este următorul: atitudinea față de plecarea în misiuni internaționale de menținere a păcii este semnificativ mai mare în grupul în care manipularea presupune plecarea în Kosovo (condiții de misiune mai bune), în comparație cu grupul în care manipularea prin dezinformare presupune plecarea în Irak (condiții de misiune foarte grele).

3.1.3. Rezultatele obținute în urma comparării atitudinii din situația inițială cu atitudinea din situația finală

În etapa următoare a prelucrării statistice realizăm o comparație între atitudinea inițială și atitudinea finală a militarilor față de participarea activă la misiuni internaționale de menținere a păcii. Folosim pentru aceasta testul diferenței dintre medii (Paired Samples T-Test) pentru eșantioane perechi.

În urma prelucrărilor statistice observăm că nu există diferențe semnificative între media atitudinii inițiale și cea a atitudinii finale. Media atitudinii inițiale este de M=194,54 cu valoarea lui t(119)=1,690 pentru un p≤ 0,05 (p=0,09), iar media atitudinii finale este de M=190,55 cu valoarea lui t(119)=1,690 pentru un p≤ 0,05 (p=0,09) (vezi tabelul nr. 4 și Anexa nr. 6).

Aceste rezultate argumentează respingerea ipotezei de cercetare și acceptarea ipotezei de nul: nu există diferențe semnificative între atitudinea inițială și cea finală a militarilor. Acestea arată o rezistență din partea militarilor la manipulare prin dezinformare în sensul păstrării unei atitudini pozitive față de participarea activă la misiuni internaționale de menținerea păcii.

TABELUL NR. 4

Paired Samples Test

3.1.4. Rezultatele obținute în urma comparării între grupuri

În următoarea etapă a prelucrării statistice vom realiza o comparație între grupuri privind atitudinea finală în funcție de fiecare variabilă în parte. Pentru aceasta eliminăm pe rând câte o variabilă independentă prin activarea comenzii Split Files și apoi aplicăm testul diferenței dintre medii (Independent Sample T-Test) pentru eșantioane independente.

1. În condiția în care am eliminat gradul de intensitate ridicat al variabile „autoritate”, prin analiza statistică am identificat o influență semnificativă a variabilei „locul de desfășurare a misiunii” asupra atitudinii finale. Deci observăm că în cazul atitudinii finale media primului grup este semnificativ mai mare decât media celui de al doilea grup.

Pentru primul grup media este de M=195,76, iar pentru cel de al doilea grup M=182,06. Această diferență este confirmată de valoarea testului t(58)=4,68 pentru un p≤0,05 (p=0,00) și o diferență între medii de MD=13,70. Vezi tabelul nr. 5 și Anexa nr 7

TABELUL NR. 5

Independent Sample T-Test

Diferențele semnificative între atitudinea inițială și cea finală a militarilor se observă în situația în care manipularea prin dezinformare are în vedere plecarea în Kosovo (condiții de misiune bune) și este indusă de persoana cu autoritate scăzută. Este întărită atitudinea pozitivă, în sensul că militarii au manifestat cel mai înalt grad de participare activă la misiuni internaționale de menținere a păcii.

2. În condiția în care am eliminat gradul scăzut de intensitate al variabilei „autoritate”, prin analiza statistică nu am identificat o influență semnificativă a variabilei „locul de desfășurare a misiunii” asupra atitudinii finale. Deci observăm că nu există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

Pentru primul grup media este de M=195,33, iar pentru cel de al doilea grup M=190,03. Acest rezultat este confirmat de valoarea testului t pentru eșantioane independente, t(58)=1,823 pentru un p≤0,05 (p=0,07) și o diferență între medii de MD=4,30. Vezi tabelul nr. 6 și Anexa nr 8

3. În condiția în care am eliminat nivelul ridicat de intensitate al variabilei „locul de desfășurare a misiunii”, prin analiza statistică nu am identificat o influență semnificativă a variabilei „autoritate” asupra atitudinii finale. Deci observăm că nu există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

Pentru primul grup media este de M=195,76, iar pentru cel de al doilea grup M=194,33. Acest rezultat este confirmat de valoarea testului t pentru eșantioane independente, t(58)=55,934 pentru un p≤0,05 (p=0,509) și o diferență între medii de MD=1,43. Vezi tabelul nr. 7 și Anexa nr 9

TABELUL NR. 6

Independent Sample T-Test

TABELUL NR. 7

Independent Sample T-Test

4. În condiția în care am eliminat nivelul de intensitate scăzut al variabilei „locul de desfășurare a misiunii”, prin analiza statistică am identificat o influență semnificativă a variabilei „autoritate” asupra atitudinii finale. Deci observăm că există diferențe semnificative între mediile celor două grupuri.

Pentru primul grup media este de M=183,06, iar pentru cel de al doilea grup M=190,03. Acest rezultat este confirmat de valoarea testului t pentru eșantioane independente, t(58)=2,588 pentru un p≤0,05 (p=0,01) și o diferență între medii de MD=-7,966. Vezi tabelul nr. 8 și Anexa nr 10.

Diferențele semnificative între atitudinea inițială și cea finală a militarilor se observă în situația în care manipularea prin dezinformare are în vedere plecarea în Irak (condiții aspre de misiune) și este indusă de persoana cu autoritate ridicată. În acest caz atitudinea militarilor este influențată în sensul participării la misiuni internaționale de menținere a păcii în care riscul este ridicat (Irak) mai mult de persoana cu autoritate ridicată și mult mai puțin de persoana cu o autoritate scăzută.

TABELUL NR. 8

Independent Sample T-Test

Pentru a verifica existența efectelor principale a variabilelor independente am aplicat ANOVA UNIVARIATE.

În urma prelucrării statistice în cazul variabilei „autoritate”, obținem valoarea F=0,260 nesemnificativă la pragul p≤0,05 (p=0,61). Ipoteza este confirmată, deoarece nu avem un efect principal al variabilei „autoritate”: atitudinea finală a militarilor nu este influențată semnificativ de autoritate. Vezi tabelul nr. 9 și Anexa nr. 11.

În cazul celei de a doua variabile independente: „locul de desfășurare a misiunii”, obținem valoarea F=3,152 nesemnificativă la pragul p≤0,05 (p=0,07). Ipoteza nu este confirmată, pentru că nu avem un efect principal al variabilei „locul de desfășurare a misiunii”: atitudinea finală a militarilor nu este influențată semnificativ de locul de desfășurare a misiunii. Vezi tabelul 9 și Anexa nr. 11.

Aplicând în continuare ANOVA UNIVARIATE am identificat un efect de interacțiune între variabila „autoritate” și variabila „locul de desfășurare a misiunii” asupra atitudinii finale. Rezultatele sunt argumentate statistic de valoarea lui F=6,257 semnificativă la pragul p≤0,05 (p=0,01). Deci se confirmă o influență combinată a celor două variabile independente asupra variabilei dependente. Vezi tabelul 10 și Anexa nr. 12

TABELUL NR. 9

Test of Within-Subjects Contrasts

TABELUL NR. 10

Tests of Between-Subjects Effects

Dependent Variaable: S_AT_F

Efectul de interacțiune dintre cele două variabile independente a fost transpus în următorul grafic:

Efectul de interacțiune dintre cele două variabile

Figura nr. 3

Conform acestui grafic militarii manifestă cel mai înalt grad de participare activă la misiuni internaționale de menținere a păcii în cazul în care manipularea prin dezinformare are în vedere plecarea în Kosovo și este pusă sub însemnul unei autorități scăzute. Iar cel mai scăzut grad de participare activă se manifestă în urma manipulării prin dezinformare care are în vedere plecarea în Irak și este pusă sub însemnul aceleiași autorități scăzute.

În urma studiului întreprins, efectele în plan atitudinal au fost monitorizate statistic, rezultând o serie de concluzii interesante, care ar putea constitui subiect de reflecție pentru factorii cu responsabilități în domeniul pregătirii din punct de vedere al rezistenței la acțiuni de manipulare prin dezinformare. Militarii au dat dovadă de o reacție atitudinală conformă cu așteptările lucru care nu trebuie să oprească pe cei în drept să fie vigilenți la acțiuni de acest fel.

CONCLUZII

Interpretând rezultatele obținute se poate spune că, în general, nivelul de procesare a informațiilor în rândurile soldaților voluntari din județul Vrancea este unul bun și chiar foarte bun.

Organismul militar este un mediu care, încă de la începuturile sale, a avut lângă el psihologia și mai ales psihologia experimentală – în China antică soldații erau chestionați înainte de a fi încorporați.

În zilele noastre psihologul militar este de nelipsit din unități, iar în acțiunile militare în desfășurare acesta ocupă un loc și mai important. Necesitatea lui rezumă din multitudinea de cazuri în care militari de diferite ranguri nu mai fac față situațiilor, se revoltă, creează situații de instabilitate în interiorul grupurilor, devin vulnerabili. Posibilitățile de intervenție a acestuia în astfel de situații sunt însă puțin cunoscute.

Lucru pe care îl cunoaște toată lumea este acela ca e mai bine să previi decât să tratezi. Prin urmare în perioada de pregătire a militarilor rolul psihologului militar este acela de a chestiona, de a analiza fiecare individ în parte pentru a-i evalua posibilitățile psihice, pentru a-i induce starea necesară luptătorului, a celui care, după cum spuneam și pe parcursul lucrării, trebuie să comită o crimă „fără să aibă remușcări”.

Mai mult, în prezent, militarii români participă la misiuni internaționale de menținere a păcii în care aceștia trebuie să facă față unor factori deosebiți:

clima – variații foarte mari de temperatură de la zi la noapte, secetă;

convețuirea alături de alți militari;

mediul social al locului de desfășurare a misiunii – oameni cu limbă, obiceiuri, porturi, religie, rasă diferite;

trăirea unei stări de tensiune permanentă determinată de existența unui pericol iminent.

Toți acești factori și încă mulți alții, particularizați pe fiecare zonă de conflict în care militarii români participă, reprezintă tot atâtea provocări pentru psihologii militari.

Un factor pe care îl considerăm de asemenea foarte important este posibilitatea de schimbare a atitudinilor militarilor prin manipularea cu ajutorul dezinformării. Acesta trebuie tratat, așa cum am văzut și pe parcursul lucrării atât ca factor destabilizator (folosit de inamic pentru „distrugerea” psihică a trupelor proprii) cât și ca mijloc de întreținere a unui climat de stabilitate în rândul trupelor proprii (asigurarea că acțiunile vor avea succes, asigurarea că familiile sunt bine acasă, asigurarea că tehnica este superioară adversarului, într-un cuvânt crearea chiar și prin neadevăr a unui psihic puternic).

Pentru a vedea în ce măsură atitudinile militarilor pot fi influențate prin dezinformare am ales varianta introducerii unor informații false în rândul acestora prin intermediul unor persoane cu autoritate diferită după care am aplicat o scală da măsurare a atitudinii.

Atitudinea militarilor așa cum am spus și mai sus nu a fost modificată.

Ipotezele care au fost date spre verificare au fost: ipoteza 1: autoritatea nu va determina influențe semnificative de natură atitudinală sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare și ipoteza 2: locul de desfășurare a unei misiuni va determina influențe semnificative de natură atitudinală, sub impactul acțiunilor de manipulare prin dezinformare.

În ceea ce privește prima ipoteză motivația alegeri ei a fost tocmai determinarea gradului de recunoaștere și încredere în liderul militar de pe diferite trepte ierarhice și posibilitatea acestora de a determina schimbarea atitudinii în rândul militarilor. Militarul este omul care execută și raportează de executarea ordinelor. Orice încălcare a acestei reguli poate duce chiar și la condamnarea la moarte în situații de război. Liderul este cel care ordonă, cel care trebuie să determine militarul să nu încalce această regulă.

În cazul nostru soldații voluntari, prin statutul lor, sunt profesioniști în executarea ordinele, sunt oameni care înțeleg importanța desfășurării unei misiuni în afara teritoriului național atât pentru ei, cât mai ales pentru armata română. Deci se pare că au conștientizat faptul că „ordinele se execută nu se discută”, chiar dacă vin din partea unui superior cu mai multă sau mai puțină autoritate.

În ceea ce privește cea de a doua ipoteză s-a urmărit tratarea din punct de vedere afectiv a unei misiuni internaționale de către militari. În general românii sunt legați de familie, de locurile natale, de prieteni și de ce nu de țara lor. O misiune în afara teritoriului național presupune plecarea de acasă, pentru o perioadă mare de timp, îndeplinirea obligațiilor profesionale pe un teritoriu străin și nu în ultimul rând expunerea permanentă la riscul specific unui conflict.

Toți acești factori ar putea influența atitudinea militarilor în legătură cu participarea la o astfel de misiune de menținere a păcii. Există posibilitatea ca el să nu-și dorească asumarea unui risc extrem departe de casă, pentru o cauză mai mult sau mai puțin cunoscută. Această ipoteză s-a concretizat în studiul nostru prin faptul că: diferențe semnificative între atitudinea inițială și cea finală a militarilor se observă în situația în care manipularea prin dezinformare are în vedere plecarea în Kosovo (condiții de misiune bune) și este indusă de persoana cu autoritate scăzută. Este întărită atitudinea pozitivă, în sensul că, militarii au manifestat cel mai înalt grad de participare activă la misiuni internaționale de menținere a păcii. Iar cel mai scăzut grad de participare activă se înregistrează în urma manipulării care are în vedere plecarea în Irak ( condiții de misiune aspre) și este pusă sub însemnul aceleiași autorități scăzute.

Cu toate acestea militarii chestionați au dat dovadă că sunt bine instruiți și lucru care este foarte important, ca sunt pregătiți pentru a face față unor situații dificile.

Subliniem că efectuarea acestui gen de studiu este deosebit de pretențioasă, iar când mediul ales este cel militar cu atât mai mult. Grupul militar este compact, nivelul contagiunii este maxim și de cele mai multe ori părerea liderului formal și mai ales informal este unanim acceptată. Tocmai de aceea o astfel de intervenție poate duce la instabilitatea grupului, chiar la distrugerea lui.

In urma rezultatelor obținute, rezultate care au confirmat ipotezele noastre putem spune că soldații voluntari rezistă la dezinformare. Ei au dat dovadă de o reacție atitudinală conformă cu așteptările noastre lucru care nu trebuie să oprească pe cei în drept să fie vigilenți la acțiuni de acest fel.

BIBLIOGRAFIE

Adler,A.(1996), „Cunoașterea omului”, Editura „Iri”, București

Boza, Mihaela (2003), Cap. „Atitudinea și schimbarea atitudinii” în Neculau, Adrian (coord.), „Manual de psihologie socială”, Editura Polirom, Iași

Cathala, Henri-Pierre, (1991), „Epoca dezinformării”, Editura Militară, București

Căldăraru, Dan, (2002), „Ipoteze în scenariile de război – comunicația subliminală. Proiecția holografică”, Editura Deșteptarea, Bacău

Constantin, Ticu, (2004), „Evaluarea psihologică a personalului”, Editura Polirom, Iași

Ficeac, Bogdan,(1996), „Tehnici de manipulare”, Editura Minerva, București

Hăvârneanu, Cornel, (2000) „Metodologia cercetării în științele sociale”, Editura Erota, Iași

Le Bon, Gustave, (1990), „Psihologia mulțimilor”, Editura Anima, București

Lull, James, (1998), „Mass-media – comunicare – manipularea prin informație”, Editura Samisdat, București

Lungu, Ovidiu, (2001), „Ghid introductiv pentru SPSS 10.0”, „Seria psihologie experimentală și aplicată”

Machiaveli, Nicola, (1997), „Arta războiului”, Editura Antet, București

Meckelburg, Ernest, (1998), „Agenții PSI – manipularea conștiinței noastre”, Editura Antet, București

Miclea, Mircea, (1999), „Psihologie cognitivă”, Editura Polirom, Iași

Ruști, Doina, (2005), „Mesajul subliminal în comunicarea actuală”, Editura Tritonic, București

Salma-Cazacu, Tatiana, (2000), „Stratageme comunicaționale și manipularea”, Editura Polirom Iași

Sima, I.(2002), „Psiholgie parte I”, Editura Alma Mater, Sibiu

Sima, I.(2002), „Psiholgie parte a II-a”, Editura Alma Mater, Sibiu

Stan, Aurel, Clocotici, Valentin (2001) „Statistică aplicată în psihologie”, Editura Polirom Iași

Sun Tzî, (1986), „Arta războiului”, Editura Militară, București

Tudor, Dona, (2001), „Manipularea opiniei publice în conflictele armate”, Editura Dacia, București

Van Guilenburg, J.J., Scholzen, O., Noomen, G.W.,(1991) „Știința comunicării”, Editura Humanitas, București

Volkoff, Vladimir, (1998), „Tratat de dezinformare”, Editura Antet, București

Volkoff, Vladimir, (1999), „Dezinformarea armă de război”, Editura Incitatus, București

http://www.google.com/search?q=cache:zCvf_LoTfq4J:eureka.cs.tuiasi.ro/~fleon/Curs_IA/CO2_Teoria_Informației.pdf+%22teoria+informației%22+Shannon&hl=UTF-8

http_//www.geocities.com/radu-herjeu/teorii/cap2.htm (cap. 1)

„Spirit militar modern”, Nr. 6/1999, „Fișe de dicționar”

INDICE DE NUME

Alexander, J.B. – pag. 44

Allport, G – pag. 25

Bem, D. – pag. 28

Bogardus, E. – pag. 57, 58

Bordewijk, F. – pag. 14

Boudenm, D. – pag. 38

Cathala, H.P. – pag. 50

Cheiken, S. – pag. 30, 31

Corneille, P. – pag 27, 29

Ellul, J. – pag. 33

Eagly, A.H. – pag. 30, 31

Ficeac, B. – pag. 41

Hartley, J. – pag. 15

Herjeu, R. – pag. 17

Irving, J. – pag. 31

Jones, C. – pag. 57, 59

Katz, D. – pag. 27

Le Bon, G. – pag. 59

Likert, R. – pag. 57

Mandler, J. – pag. 28

Marr, D. – pag. 20

McGuire, T. – pag. 29

Meckelburg, E. – pag. 44, 45

Miclea, M. – pag. 20, 23

Neculau, A. – pag. 24, 25, 26, 27, 38, 39, 41, 57

Noomen, G.W. – pag. 13, 14, 15, 16

Osgood, C.E. – pag. 57, 58

Pavlita, R. – pag. 45

Reicher, G. – pag. 23

Rumelhart, D.E. – pag. 23

Scholzen, O. – pag. 13, 14, 15, 16

Shannon, E – pag. 15, 16

Siple, P. – pag. 23

Sun Tzî – pag. 11, 38, 41

Thurstone, L.L. – pag. 57

Tudor, D. – pag. 44

Van Guilenburg, J.J. – pag. 13, 14, 15, 16

Van Kaam – pag. 14

Volkoff, V. – pag. 32, 33, 38, 46, 48, 49

Weaver, R. – pag. 15

Wood, D. – pag. 30

Zajonc, R.B. – pag. 27, 28

Spirit militar modern – pag. 32, 41

ANEXE

Anexa nr. 1

Foaie de pretestare

Vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

Ce înțelegeți prin misiune internațională de menținere a păcii?

Menționați 3 argumente care ar motiva deplasarea dumneavoastră în misiuni de menținere a păcii în afara teritoriului național.

Menționați 3 argumente care nu ar motiva deplasarea dumneavoastră în misiuni de menținere a păcii în afara teritoriului național.

Vârsta ____ Gen

Anexa nr. 2

R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S – S C A L E (A L P H A)

Item-total Statistics

Scale Scale Corrected

Mean Variance Item- Squared Alpha

if Item if Item Total Multiple if Item

Deleted Deleted Correlation Correlation Deleted

IT34 191,2258 600,9806 ,4303 . ,9069

IT38 191,2903 583,4129 ,5816 . ,9046

IT41 191,3226 593,1591 ,5379 . ,9053

IT44 191,9677 635,0323 ,0290 . ,9104

Reliability Coefficients 46 items

Alpha = 0 ,9090 Standardized item alpha = ,9146

Anexa nr. 3

Citiți următoarele afirmații și evaluați cât de benefice sunt pentru Dumneavoastră următoarele aspecte privind participarea la o misiune internațională de menținere a păcii, utilizând o scală în șase trepte, în care 1 reprezintă dezacord total și 6 reprezontă acord total.

Nu există răspunsuri bune sau rele.

Informațiile oferite sunt strict confidențiale și vor fi utilizate în scop științific.

Vârsta ____ Gen

Anexa nr. 4

Group Statistics

Anexa nr. 5

Group Statistics

Anexa nr. 6

Paired Samples Statistics

Paired Samples Correlations

Anexa nr. 7

autoriatea = autoritate scazuta

Group Statistics

a autoriatea = autoritate scazuta

Anexa nr. 8

autoriatea = autoritate ridicata

Group Statistics

a autoriatea = autoritate ridicata

Anexa nr. 9

locul desfasurarii misiunii = conditii bune

Group Statistics

a locul desfasurarii misiunii = conditii bune

Anexa nr. 10

locul desfasurarii misiunii = conditii aspre

Group Statistics

a locul desfasurarii misiunii = conditii aspre

Anexa nr. 11

General Linear Model

Within-Subjects Factors

Measure: MEASURE_1

Between-Subjects Factors

Multivariate Tests

a Exact statistic

b Design: Intercept+AUTORIT+LOC+AUTORIT * LOC Within Subjects Design: TRTA

Mauchly's Test of Sphericity

Measure: MEASURE_1

Tests the null hypothesis that the error covariance matrix of the orthonormalized transformed dependent variables is proportional to an identity matrix.

a May be used to adjust the degrees of freedom for the averaged tests of significance. Corrected tests are displayed in the Tests of Within-Subjects Effects table.

b Design: Intercept+AUTORIT+LOC+AUTORIT * LOC Within Subjects Design: TRTA

Tests of Within-Subjects Effects

Measure: MEASURE_1

Estimated Marginal Means

1. autoriatea * TRTA

Measure: MEASURE_1

2. locul desfasurarii misiunii * TRTA

Measure: MEASURE_1

Anexa nr. 12

Custom Hypothesis Tests #1

Contrast Results (K Matrix)

Test Results

Dependent Variable: S_AT_F

Custom Hypothesis Tests #2

Contrast Results (K Matrix)

Test Results

Dependent Variable: S_AT_F

4. autoriatea * locul desfasurarii misiunii

Dependent Variable: S_AT_F