Implicarea Uniunii Europene In Solutionarea Crizei din Ucraina

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1: CADRUL TEORETIC

1.1. Conceptul de constructivism în RelatiileInternationale,

1.2. Elemente ale constructivismului în criza din Ucraina

1.3. Politica U.E. cu privire la Ucraina

1.3.1. Interesul extern al U.E. cu privire la Ucraina

1.3.2. Lărgirea granițelor UE

CAPITOLUL 2. EVOLUȚIA CRIZEI DIN UCRAINA

2.1. Premisele crizei

2.2. Evoluția crizei

CAPITOLUL 3: IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE ÎN SOLUȚIONAREA CRIZEI DIN UCRAINA

3.1. Ucraina – partener prioritar

3.2. Evenimentele recente din Ucraina (2014-2015)

3.3. Sprijinul și cooperarea Uniunii Europene cu Ucraina

3.3.1. Tratatul de asociere UE-Ucraina

3.3.2. Înlăturarea taxelor vamale ca mijloc de sprijinire a Ucrainei

3.3.3. Asistență Umanitară

3.3.4. Asistență Macro-Financiară

3.3.5. Cooperare financiară

3.3.6. Securitate energetică și reforme în domeniul energeticii

3.3.7. Lupta împotriva corupției

3.4. Acordul de aviație UE-Ucraina

3.5. Acordul de la Minsk

3.5.1. Prevederile acordului

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I: CADRUL TEORETIC

1.1. Conceptul de constructivism în RelațiileInternaționale

Constructivismul poate fi reprezentat ca o abordare actuală asupra sferei teoriei relațiilor internaționale. Noțiunea a luat naștere de la un studiu realizat de Alexander Wendt în publicația International Organization în primăvara 1992: AnarchyisWhatStatesMake of It ( anarhia reprezintă ceea ce pricep țările din ea).

Conceptul începe de la o critică contra noțiunii centrale în relațiile internaționale (neorealism) și are ca subiect de bază concepția conform căreia anarhia și instituția de auto-asistare nu sunt provocate de al treilea grad (mecanismul ori organizarea relațiilor internaționale) ci de gradul unu și doi (politicianul și țara) deoarece instituțiile (conglomerate de identități și interese) sunt o fluctuantă care depinde de practica și relațiile între subiecții relațiilor internaționale (de regulă țări), fluctuantă autonomă. Prin urmare anarhia și auto-asistarea nu sunt neschimbabile, ci se subordonează la felul în care actorii se disting pe ei înșiși și pe restul, care la rândul lor sunt subordonați de felul în care actorii relaționează. Anarhia și auto-asistarea pot să fie prezente sau nu raportat la acești determinanți.

Unul dintre personajele însemnate, Nicholas Onuf, atestă că la incipitul lui constructivismul nu a fost o noțiune ci mai degrabă o tratare a cercetării sociale, o cale de analizare a relațiilor sociale.

Venind înapoi la constructivism și la fundamentalele sale repere trebuie menționat faptul că mai înainte de toate acest exemplu percepe cunoașterea ca un construct colectiv. După cum afirma și Max Weber, acțiunea cunoașterii se explică prin faptul că omul, documentat fiind pune la dispoziție o semnificație colectivă naturii și generează transferuri sociale.

Important de precizat este faptul că procesul nu atârnă de obiectele materiale cu care acesta intră în contact.

De aici reies o varietate de rezultate, de pildă cunoașterea are două perspective: este pe de o parte regimul utilizat de indivizii pentru crearea realității sociale, iar pe de altă parte el reprezintă intervențiile științifice ale sferei academice pentru explicarea realității sociale.

Un indicator însemnat îl reprezintă observația că organizarea relațiilor umane respective relațiile dintre persoane, grupuri și țări, este consecința concepțiilor pe fundamentul cărora aceștia transmit mesaje și nu al puterilor materiale. Cea mai mare parte a contestărilor evidențiază importanța forțelor materiale și a circumstanțelor externe în interpretarea manifestării actorilor dar nu scoate din calcul în totalitate concepțiile acestui exemplu.

Se deosebește de neorealism și neoliberalism, prin faptul că exemplul sugerează o nouă tratare a mecanismului internațional realizând următoarele afirmații fundamentale: țările sunt fundamentalele unități de cercetare, interesele și acordurile dintre țări nu sunt din cauza politicilor interne. Făcând analogia anarhiei cu un vas gol, Wendt pune accentul pe faptul că ceea ce dă un anumit înțeles anarhiei sunt indivizii și felul în care aceștia relaționează, altfel aceasta reprezintă în sine un nimic.

În concepția acestuia sunt prezente trei forme potențiale de culturi ale anarhiei, pe care țările le pot implementa:

Modelul hobbesian, în care neînțelegerea dintre țări este incontestabilă și războiul privit ca mijloc firesc de soluționare a neînțelegerilor

Modelul lockean, în care țările își apreciază suveranitatea, colaborează în sferele de interes colectiv dar în anumite situații pentru impulsionarea sau recunoașterea unor drepturi se pot solicita mijloace militare

Modelul kantian, care evidențiază interdependența între țări iar mijloacele de intervenție sunt cooperarea și scopurile comune pe linia siguranței.

Saltul de la o formă la alta ca și consecință a fondurilor marcate într-o perioadă istorică, este cu putință. Mai mult chiar, pentru a pricepe conceptul constructivist și a celor 2 facțiuni, moderată și radicală în avansarea conceptelor fundamentale, importantă este localizarea acestora fată de finele intervalului Războiului Rece.

Prin urmare, constructivismul moderat cu corifeii săi adunați în jurul lui Friederich Kratchowil, începe prin analizarea căderii comunismului în URSS și statele satelit din Europa Centrală și de Sud-Est de la gradul politicii interne și externe. Mai precis, se crede că modificările răsunătoare la ierarhia politicii interne, combinate cu comportamentul reformator a lui Gorbaciov sunt raționamente mai convingătoare pentru finele Războiului Rece decât modificările de la nivelul trupelor militare ale celor 2 puteri globale. Trebuie menționat că saltul de la mecanismul unipolar se va concluziona cu substituirea politicii echilibrului de putere cu politica consensuală, în care au predominat mijloacele civilizate de soluționare a problemelor internaționale.

Cea de-a doua tabără a constructiviștilor este percepută ca fiind radicală. Grupul de la Miami respinge mărturisirea lui Wendt că țara reprezintă un dat, care nu mai expune interes din punct de vedere al studiului. Mai exact aceștia nu sunt de acord cu concepția că Gorbaciov și apropiații din jurul său erau niște liberali camuflați, de sorginte occidentală. Atât Gorbaciov cât și restul reformiștilor nu voiau modificarea sistemului sovietic, ci reformarea lui, prin urmare scoțându-se în evidență indicatorii morali ce ar fi cauzat o apropiere mai mare între locuitorii naționali șipartidele comuniste din statele totalitare. Putem concluziona prin a afirma că o deslușire verosimilă a insuccesului reformelor lui Gorbaciov, destrămarea asocierilor formale dintre partidul comunist, țara sovietică și poporul rus.

În concluzie menționăm faptul că exemplul constructivist identifică absența unei metodologii precise de analiză. Supralicitând însemnătatea cunoașterii colective, programul constructivist nu ia în considerare faptul că în condițiile contemporane circumstanțele materiale generate de piețe și globalizarea au un efect însemnat asupra alegerilor indivizilor. Faptul că unii constructiviști doresc să afle un mijloc tranzitoriu între cele două paradigme contestatare, neorealismul și neoliberalismul, iar alții din contră renegă observațiile și rezultatele lui Wendt, imprimă abordărilor constructiviste un nivel elevat de relativitate și inconsistență ce dăunează integrității paradigmei.

Reproșurile aduse mai fac referire și la faptul că exemplul a progresat mai mult în plan noțional și mai puțin în zona certă a relațiilor internaționale.

1.2. Elemente ale constructivismului în criza din Ucraina

Constructivismul în sine este o teorie foarte complexă și combinată cu complexitatea și multidimensionalitatea crizei din Ucraina, este ușor de explicat lanțul de evenimente și posibilele surse ale conflictului. Pe de o parte poate fi localizată o identitate de zonă Euro/Atlantică care se bazează pe principiile ale non-intervenției, suveranității și permite statelor să își elaboreze politica străină dup cum doresc, astfel, normele sociale și legale construite pun la dispoziție identitatea statelor vestice pentru a se manifesta pe plan extern în concordanță cu opțiunile lor condiționate de identitatea lor. Pe de altă parte a acestei scări, se află așa numita identitate rusă, viziune imperialistă care vorbește despre Ucraina și alte state post-sovietice ca fiind în sfera ei de influență și niciodată nu va putea tolera orientarea lor Occidentală (cum a fost cazul Georgiei, în August 2008). Astfel, putem vorbi în mod liber de identitatea imperială a Rusiei care condiționează politica sa externă, precum anexarea Crimei.

Din punct de vedere pur teoretic, există un conflict de identitate care este cu adevărat greu de depășit. Dacă definim și considerăm constructivismul și ceea cea afirmă el, că agenții și structurile sunt constituite în mod reciproc. Structurile normative ideatice condiționează interesele și identitățile a actorilor astfel aceste structuri nu ar exista dacă nu ar fi practicile cunoscute ale actorilor politici pe care trebuie să le luăm în considerare, și anume că Occidentul este conștient de identitatea Rusiei. Deoarece identitățile sunt construite ca un rezultat al interacțiunii pe care țările Occidentale ar trebui să le cunoască, anume rădăcinile și particularitățile identității imperiale ruse care este dispusă să aplice ambițiile sale de sorginte sovieto-țariste în politica externă și apără sfera sa de influențe percepute. Mai departe, evenimentele din trecut în politicile lumii subliniază că identitatea rusă nu va permite să conceadă asupra problemelor de politică externă. Precedentul din Georgia din august 2008, este un exemplu clar că pacea nu funcționează. Per total, din punct de vedere teoretic identitățile construite, în acest caz securitatea identității definește alegerile politicilor străine și acțiunea actorilor acestora.

1.3. Politica U.E. cu privire la Ucraina

Politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene a fost fondată în 1993, și din acel moment a fost fortificată prin tratatele care au urmat, cel mai actual Tratatul de la Lisabona. Imediat cu implementarea Tratatului de la Lisabona, în 2009, și atribuția Parlamentului în ceea ce privește PESC s-a remarcat. În contemporanitate, Parlamentul supraveghează PESC și ajută la evoluția acestuia, mai ales prin ajutorul acordat Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), Reprezentanților Speciali ai UE (RSUE) și mandatelor UE peste granițe. Împuternicirile bugetare ale Parlamentului modelează creșterea și sfera de desfășurare a PESC, precum și a mecanismelor economice ale Uniunii Europene care ajută și stimulează faptele întreprinse de Uniune în străinătate. Prin mijlocul instanțelor și al delegațiilor, Parlamentul păstrează relații concise cu celelalte organizații ale Uniunii Europene, cu țările membre (și, cu precădere, cu parlamentele naționale), cu statele partenere, cu organizațiile de administrare la nivel mondial și cu personajele neguvernamentale. Parlamentul European a stimulat și amploarea coerenței și a evidenței PESC, dar și la dezvoltarea sensibilizării colectivului față de aceasta.

Cu privire la relația dintre Uniunea Europeană și Ucraina, se depistează o serie de contradicții care se cer subliniate. Întâi de toate, deși este percepută mai europeană decât Turcia din punct de vedere al culturii, Ucraina nu a dobândit statutul de stat concurent, în vreme ce Turcia se află deja în acțiunea de negocieri de aderare la Uniunea Europeană. În al doilea rând, cu toate că nu este încă un stat concurentă, o aderare în viitorul apropiat a Ucrainei la Uniunea Europeană are mai multă încurajare și este percepută ca fiind mai posibilă decât aderarea Turciei. În al treilea rând, în vreme ce deschiderile integrării europene a Ucrainei sunt reamintite în mod consecvent în retorica europeană, activitatea economică externă a Uniunii Europene are tendința de a neglija câmpul de tranziție anevoios ucrainean. Sunt prezente, totuși, și atuuri importante, demne de a fi luate în discuție atunci când vorbim despre ocaziile de combinare între Uniunea Europeană și Ucraina. Prin urmare, cu cât Rusia se dorește mai mult pentru un parteneriat strategic cu UE, cu atât asocierea politică dintre UE și Ucraina are de câștigat. O astfel de combinare nu se transformă doar în ceva mai fezabil ci și mai anevoioasă din punct de vedere strategic pentru Uniunea Europeană Viceversa este adevărată. Sunt totuși și un număr de vulnerabilități substanțiale în legătură cu Ucraina care pot schimba cadența procesului de asociere dintre ea și Uniunea Europeană. O astfel de vulnerabilitate reprezintă „oboseala ucraineană”, produs al inepuizabilelor controverse politice interne și al eforturilor adiacente de a le internaționaliza. Ca urmare se observă un interes redus al comunității de afaceri a Uniunii Europene în raport cu Ucraina. Această ipostază forțează Ucraina să se îndrepte politic către est, spre țara centralilor săi adversari în afaceri (Rusia) și nu către vest, spre piețele cu perspective favorabile din cadrul Uniunii Europene. Pentru Uniunea Europeană este utilă integrarea Ucrainei în politica de „vecinătate extinsă” într-o manieră care ar eluda confruntarea sau rivalitatea cu Rusia. Din acest punct de vedere ar trebui avansată o politică a Uniunii Europene cu „geometrie variabilă”. Din altă perspectivă, o abordare sau grupare trilaterală între UE, Ucraina și Rusia în cadrul securității geostrategice și energetice este realizabilă și indispensabilă. Dar, integrarea economică și convergența instituțională ar trebui tratată exclusiv într-un mod bilateral între UE și Ucraina.

Acțiunile dramatice care au condus la devastarea Ucrainei în noiembrie 2013 au pornit ca un protest în favoarea Uniunii Europene, împotriva insuccesului guvernului de a consemna evoluții în privința Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Cei doi parteneri au încheiat tratativele cu privire la acord în decembrie 2011, chiar dacă încheierea lui era condiționată de implementarea unor reforme politice. În noiembrie 2013, la câteva zile înainte de summitul Parteneriatului estic de la Vilnius, Lituania, președintele Ucrainei, Victor Ianukovici, a comunicat că guvernul său va amâna aranjamentele legate de Acordul de asociere (AA). În pofida protestelor publice, acordul nu a fost încheiat la summit, cum s-a preconizat. Demonstrațiile ucrainenilor s-au intensificat, proiectând statul într-o serioasă criză politică care a condus la căderea guvernării lui Ianukovici și la un fenomen de tranziție politică. Alipirea Crimeii la Federația Rusă de către ruși a pus la încercare stabilizarea guvernului nou al Ucrainei. Contextul din sudul și estul Ucrainei este nesigur, ca de altfel și planurile Rusiei în aceste teritorii. Pe durata regimului Ianukovici, rușii au făcut injoncțiuni asupra Ucrainei pentru aderarea la Uniunea vamală și la planurile cu privire Uniunea Eurasiatică ale acesteia. Rusia a adoptat măsuri prin constrângere, însă conferise totodată și o asistență necesară. De la instalarea guvernului nou, ucrainean, Uniunea Europeană a luat angajamentul de a conferi un pachet de 11 miliarde de euro pentru a stabiliza situația economică și financiară a statului. La 21 martie 2014, Uniunea Europeană și Ucraina au încheiat partea politică a Acordului de asociere.

În perioada de la deschiderea tratativelor cu privire la Acordul de asociere și până la summitul de la Vilnius, Parlamentul a conferit o atenție însemnată „justiției selectiveˮ din Ucraina. Acest lucru și mai ales privitor la tratamentul administrat liderilor opoziției, inclusiv ex prim-ministru Iulia Timoșenko, a reprezentat principalul temei de îngrijorare pentru UE. În 2012, Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a constituit o misiune de supraveghere pentru Ucraina, alcătuită din fostul președinte al Parlamentului European, Pat Cox și fostul președinte polonez, Aleksander Kwasniewski. Actualmente, Parlamentul a emis hotărâri care accentuează invadarea Crimeii de către Rusia și actuala criză politică. Hotărârile anterioare au expus sprijinul Parlamentului pentru Acordul de asociere Uniunea Europeană – Ucraina.

Deputații din Parlamentul European și deputații din Parlamentul Ucrainei se adună în cadrul Comisiei parlamentare de cooperare (CPC) Uniunea Europeană – Ucraina de două ori pe an în vederea efectuării schimburilor de vederi privitor la situațiile curente. La 27 martie 2014, la Kiev, s-a discutat criza din Crimeea, dar și multele sfidări din interior de care se lovește conducerea din Ucraina.

Parlamentul a fost convocat să urmărească toate alegerile naționale actuale din Ucraina. În 2012, Misiunea internațională de supraveghere a alegerilor a conținut delegația de supraveghere din cadrul Parlamentului, Biroul pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Adunarea Parlamentară a OSCE, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) și Adunarea Parlamentară a NATO.

1.3.1. Interesul extern al U.E. cu privire la Ucraina

Ca și Ucraina, Uniunea Europeană are interese specifice în formularea relațiilor bilaterale. Ucraina are importanță strategică particulară pentru securitatea europeană, în primul rând datorită dimensiunii statului – al doilea ca mărime după Rusia – și în al doilea rând din cauza poziției geopolitice, între sferele de influențe post sovietice și euro-atlantice. O principală preocupare a Uniunii Europene este minimalizarea potențialelor consecințe periculoase a golurilor din securitate, cauzate de sfârșitul Războiului rece. Pe lângă situația geopolitică, o importanță a Ucrainei pentru Uniunea Europeană rezidă din prezența conductelor rusești de petrol și gaz pe teritoriul statului. Rusia reprezintă una din sursele cele mai importante de gaz pentru statele europene, iar Uniunea Europeană are un interes pentru procurarea stabilă și fără probleme de materii prime. Datorită pașilor mărunți de tranziție, Ucraina este o sursă de riscuri de securitate pentru Uniunea Europeană. Stabilizarea procesului de tranziție a Ucrainei este obiectivul cheie. Bruxelles întâmpină adoptarea Constituției din 1996 și aderarea la Consiliul Europei din 1995 ca un semn al progresului spre democrație. Stabilizarea valutei este văzută ca un început promițător spre reformă economică. Totodată, reforma structurală neadecvată, în special succesul minimal în privatizarea în masă, climatul investițional sărac și reforma agricolă sunt criticate. Cu cât este mai mare succesul înaintării tranziției, cu atât mai predictibile vor fi relațiile ca partener cu Uniunea Europeană. Pe de altă parte, destabilizare internă va conduce la intensificarea riscurilor de securitate, care vor putea crea probleme Uniunii Europene sub forma migrației, problemelor de mediu, care includ dezastre nucleare, crize economice și conflicte sociale.

1.3.2. Lărgirea granițelor UE

Odată ce intensificarea numărului de membri de la 15 la 28 a fost certă, în cadrul formatorilor de opinii s-au ivit dezbateri referitoare la nevoia tratării aprofundate a relațiilor Uniunii Europene cu vecinii. În aceste circumstanțe, Europa extinsă și Politica de vecinătate au reprezentat o posibilitate la integrare și de consolidare a relațiilor țărilor din vecinătatea Uniunii Europene.

Uniunea Europeană și-a avansat colaborarea cu Ucraina și Republica Moldova în fundamentul Acordurilor de Parteneriat și Cooperare, încheiate în 1994. Prin încadrarea acestor țări în Politica de vecinătate și prin semnarea Planurilor de acțiune în 2005, raporturile Uniunii Europene cu acestea au fost intensificate. Mai mult, Parteneriatul din Est a adăugat inițiative destinate apropierii Ucrainei și Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Ucraina a început în 2007 tratativele referitoare la încheierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, iar Republica Moldova a lansat această acțiune doar în 2010. Statele au încheiat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană în 2014, care susține implementarea unui areal de liber schimb. Mai mult, pe fundamentul Planului de acțiune cu privire la liberalizarea vizelor, din 2014, Republica Moldova a fost trecută de Comisia Europeană pe lista țărilor care nu necesită viză pe cuprinsul Uniunii Europene.

Odată cu emiterea Politicii de vecinătate au fost propuneri pentru a include Rusia în cadrul țărilor vizate de aceasta. Dar, unele state membre au persistat să vadă acest stat ca un asociat al Uniunii Europene, iar Rusia însăși aprecia că este egală cu Uniunea Europeană, mai degrabă decât să fie la același nivel cu țări precum Republica Moldova sau Georgia. Din acest considerent, în 2003, Uniunea Europeană și Rusia au inițiat dezvoltarea relațiilor pe fundamentul a patru spații comune. Rusia a optat pentru stiluri de hard power pentru practicarea influenței sale în zona estică, teritoriu inclus în țintele acțiunilor sale precum Uniunea Economică Eurasiatică și pentru a restrânge influența Uniunii Europene în această parte. De la apariția Politicii de vecinătate și până acum s-au constatat numeroase reacții ale Rusiei în legătura cu Politica de vecinătate dar și față de activitățile complementare ale ei, care susțineau consolidarea relațiilor țărilor vizate cu Uniunea Europeană.

Cea mai actuală constrângere susținută de Rusia este în Ucraina. Ea s-a amplificat prin Summit-ul de la Vilnius din noiembrie 2013, când conducerea Ucrainei a amânat încheierea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Acest aspect a provocat revolte în Ucraina, care au avantajat implicarea Rusiei în această regiune, alipirea de către ruși a Peninsulei Crimeea care aparținea Ucrainei și sprijinul militar al separatiștilor pro-ruși din regiunile ucrainene de conflict. Chiar dacă au fost semnate două Acorduri de pace la Minsk, Belarus, rușii persistă să susțină protestatarii separatiști din regiunea de Est a Ucrainei, atitudine ce a provocat reacții ale Occidentului. NATO a întreprins mai multe acțiuni în regiunea Mării Negre trimițând forță armată în această zonă, beneficiind de susținereațărilor membre NATO (România, Polonia sau Turcia). Uniunea Europeană a dictat mai multe măsuri politice, economice, financiare limitative la adresa Rusiei.

CAPITOLUL 2. EVOLUȚIA CRIZEI DIN UCRAINA

2.1. Premisele crizei

Ucraina este o țarăpoziționată în partea de est a Europei, cu ieșire la Marea Neagră, având ca vecini: Rusia, Polonia, România și Republica Moldova, stat devenit o însemnată miză în lupta pentru influență dintre Rusia, NATO și Uniunea Europeană.

Căderea comunismului și a Cortinei de Fier, prin abrogarea puternicii embleme a divizării de factură ideologică, politică și militară din partea Est-Vest – Zidul Berlinului – au constituit încetarea Războiului Rece, însă nu și a încordărilor complexe dintre Federația Rusă și zona fostă sovietică, pe de o parte și Uniunea Europeană cu NATO, în tentativa de a-și întinde extremitatea șiinfluența spre partea Estică, pe de altă parte. Noile dimensiuni NATO și UE au determinat multe și substanțiale modificări de tendințeși atitudini în relațiile Est-Vest care au intensificat frustrările Moscovei, Federația Rusă fiind statul perdant al Războiului Rece, în urma imploziei URSS-ului. În actuala conformație geopolitică de la debutul mileniului, Moscova se luptă pentru păstrarea statutului de a doua autoritate nucleară și militară globală, astfel încât își impune prin toate mijloacele dominația superioară în zona ex-sovietică. Astfel, Kievul reprezintă o miză foarte importantă în legătură cu intențiaFederației Ruse întărire a poziției în zona fost sovietică situată la limita cu Occidentul. Rusia prevede pericolul destabilizării influenței sale pe plan politic, militar și economic global considerându-se amenințată, în primul rând, de extensiunea UE și NATO spre Estul Europei. Din aceast motiv, ea nu poate fii nepăsătoare instalării bazelor militare ale NATO în imediata apropiere de propriile granițe sau la frontiera țărilor membre CSI, aflate sub controlul Rusiei. Totodată, se observă o predispoziție a Rusiei de a-și impune întâietatea și de a-și păstra și întări influența în zona Federației Ruse și de a înființa, astfel, un nou bloc răsăritean. NATO și UE nu sunt de acord, în cadrul negocierilor purtate cu Rusia, cu o abordare bloc contra bloc, susținând progresul legăturilor bilaterale cu fiecare țară în parte, fapt valabil și în cazul Ucrainei, care a fixat raporturi speciale cu NATO și UE, luând parte activă la misiunile de securitate naționalădesfășurate de către acestea, chiar în Irak. În multe din țările fost sovietice există o puternică propensiune exercitată de UE și NATO, lucru valabil și Ucrainei, unde tensiunile în acest sens, sunt în proces de intensificare. Clasa politică de la Kiev, dar și ucrainenii sunt împărțiți între cele două predispoziții puternice, de direcționare, de neîmpăcat, una foarte concisă spre Occident și cealaltă către Federația Rusă. Este important de menționat că Ucraina, având 48 de milioane de locuitori și 603.700 km2 este, după Rusia, cel mai mare stat din estul Europei. Dacă în partea de vest a Ucrainei se exprimă o mare influență a Europei de Vest, în partea de est a țării, unde sunt poziționați majoritatea etnicilor ruși, din cei 20 la sută cât constituie aceștia din totalul populației, apartenența față de fosta URSS și supunerea față de Rusia sunt la fel de puternice. Rusia se bazează clar, pe jocurile ei geopolitice de autoritate în zona fost sovietică, pe confruntările endemice dintre ucraineni și etnicii ruși, problemele translatate și pe latura religioasă, între greco-catolici șiortodocși.

Criza din Ucraina a ajuns în timp să fie un un motiv de confruntare între cele două tabere care au avut dispute pe un interval de o jumătate de secol în Războiul Rece și are o tendință de manifestare ca un reper al confruntărilor istorice constatate în fază latentă la intersecția Estului cu Vestul în perioada postcomunistă. Rusia nu rămâne indiferentă la desfășurările politice, militare, dar și economice din partea estică a Europei, în special din Ucraina și nu-și poate neglija situația politică de la Kiev. Problematicile economice reprezintă o întâietate pentru ruși în aceast conflict geopolitic.

Ucraina, referindu-ne numai la chestiunea energetică a Europei, are control asupra tranzitului de petrol și gaze al Rusiei spre Vestul Europei, asupra robinetului de gaz care susține alimentarea Ucrainei și a Europei aflat însă la ruși. Sunt însă și alte neînțelegeri care opun Ucraina, Rusiei. Controversa pentru Peninsula Crimeea s-a transfigurat într-un război neobișnuit, cu combatanți fără însemne la uniformă, luptă câștigată de ruși, ca și în partea de est a Ucrainei. În anul 1996, Ucraina a abandonat statutul de putere nucleară și a cedat Rusiei cele aproximativ două mii de focoase nucleare din fosta Uniune Sovietică la frontieră cu Occidentul. Aparent Rusia s-a resemnat și percepe că aspirațiile de cooperare devin preponderente în detrimentul confruntărilor, în special că Rusia avea probleme mult mai critice în alte zone geografice. În timp, însă, a devenit clar faptul că Ucraina și Federația Rusă reprezintă, pentru Putin, una șiaceeași țară. Considerentul că Ucraina este situată între unitate și secesiune este, cu siguranță și o repercusiune a Războiului Rece a cărui pace, încă nu s-a rezolvat.

Situția politică din Ucraina a reliefat șiînfățișează în continuare toate aceste verități la care iau parte nu numai ucrainenii, ci și Europa, Alianța Nord-Atlantică șibineînțeles, Rusia. Acest apect este confirmat de scena conflictelor politice de la Kiev. Guvernarea de centru a lui Kucima a fost deyaprobată de opoziția de centru-dreapta, de socialiștiși de comuniști; Iușcenko, prim-ministru până în 2001, unul dintre conducătorii marcanți ai opoziției a câștigat alegerile din 2004. Din 2002, a suscitat aderarea la NATO. În anul 2004, a căutat să atenueze ostilitatea Rusiei; în februarie-aprilie 2005, Ucraina și-a înnoit pretențiile de aderare la NATO și UE. În 2003, Kucima – învinuit de afaceri ilegale șipredispoziții dictatoriale – și-a întărit prerogativele prezidențiale. L-a sprijinit la președinție pe Ianukovici, prim-ministru acceptat și de către Putin. În anul 2004 s-a schimbat fragmentar doctrina militară axată dinainte, în mod clar, spre Occident, de către Marciuk, ministrul Apărării.

După cum se poate constata și din cadrul politic prezentat mai sus, un precedent importante al crizei din Ucraina îl constituie „revoluția portocalie” (21 noiembrie 2004 – 26 decembrie 2004). Alegerile prezidențiale au declanșat, așadar, controverse și înfruntări între două personalități rivale, primul ministru în funcție, Viktor Ianukovici (pro-rus), și candidatul opoziției, Viktor Iușcenko (pro-european). S-a susținut că alegerile au fost trucate. Iușcenko instigă la proteste stradale în masă. Se reiau alegerile. Funcția de președinte al Ucrainei îi revine lui Iușcenko la 23 ianuarie 2004, însă pierde după șase ani. Iulia Timoșenko ajunge premier. Timoșenko a debutat mandatul reformator cu lupta împotriva corupției, fără rezultate. A fost demisă în septembrie 2005, după încheierea unui memorandum între foștii rivali politici Iușcenko – Ianukovici. Acest lucru a reprezentat un semnal pentru descompunerea electoratului portocaliu. Așadar, în cadrul voturilor parlamentare din 2006, Partidul Ucraina Noastră și Blocul Iulia Timoșenko au luat parte separat. Mandatele în mare parte au fost câștigate de Partidul Regiunilor, iar Ianukovici a fost numit prim-ministru.

Ruperea coaliției portocalii și reîntoarcerea la conducere a premierului filorus, Ianukovici, au produs decepții profunde atât electoratului democrat-naționalist ucrainean, cât șisusținătorilor lor din Vestul Europei. Prima vizită oficială întreprinsă de Ianukovici în străinătate ca premier reales a fost în Rusia, unde a avut loc o întâlnire cu președintele Vladimir Putin. Cu toate că au fost mari investiții politice, economice și logistice, Rusia a înregistrat un insucces notabil în Ucraina. În loc să se solidarizeze cu Rusia, ucrainenii au votat majoritatea pentru independență, libertate și pentru democrațiile occidentale. Sloganul lui Ianukovici „Fără Occident, dar cu Rusia” a fost repudiat clar de electoratul ucrainean.

Este categoric faptul că schimbările din Ucraina, prin amestecul Rusiei în sprijinirea unuia dintre candidațiși totodată, prin susținerea de către Occident acordată celuilalt, au transfigurat voturile ucrainienilor într-o alegere geopolitică. Mass-media șianumiți politicieni sau analiști au acreditat noțiunea de revoluție pentru manifestația maraton din Kiev din cadrul alegerilor prezidențiale. Însă, cercetând minuțioscondițiile care au avantajat o asemenea transformare politică, este dificil de acceptat, în sens propriu, profund, teoretic, noțiunea de revoluție, utilizată nu numai în presă, dar și de cei implicați direct în evenimente.

Voi încerca să prezint concis în ce măsură caracterul revoluționar se poate recunoaște și la nivelul transformărilor sociale din Ucraina. Uzitarea presiunii străzii, neutralizarea sau discreditarea rivalilor politici sunt folosite uzual în societățile situate la limita democrației, în îmbinare cu aparatele democratice normale, folosite în mod obișnuit în statele democratice. Acest amestec de mijloace trebuie să ofere, legitimitatea schimbării ca produs al unor alegeri libere și democratice, repurtate în fața unor puteri nedemocratice. Referitor la revoluția portocalie din Kiev se poate observa, ca și în alte regiuni unde au avut loc mișcări similare, implementarea unui eșantion de destabilizare socială, unde componenta cheie devine forța opiniei publice. Acest eșantion uzitează conceptul generic de „piață”, ca for legitim, un anumit corp public autorizat să arbitreze bătălia politică, în cele din urmă, o componentă foarte influentă a schimbării la nivel politic. Opinia publică este uzitată, așadar, nu numai de un simplu receptor al mesajelor transmise de către politicieni, în confruntările lor, ci ca un actor activ, direct implicat, cu atribuție concret în înclinarea balanței. „Piața” este cuprinsă de un ideal al schimbării pe care îl susține foarte concis, însă și de o însuflețire aptă să transmită o viziune a unei „revoluții”, care să și producă modificări ale regimului politic pe care îl renegă. Sistemul este supus unei presiuni intense de către „piață”, presiunea străzii lăsând impresia că transformarea poate fi înțeleasă ca fiind dictată de jos în sus, ca dorință a poporului.

În acest tip de destabilizare, chestiunea legitimității devine o componentă centrală. Legitimitatea poate fi reală, în cazul în care „piața” reflectă în mod autentic voințamajorității, sau doar simulată, când este doar înfățișată ca fiind repezentantulmajorității fără ca un astfel de postament să existe. Opinia publică ajunge altfel nu doar un factor competent să provoace schimbarea, ci și o unealtă de legitimare a puterii noi, pentru ridică problema dacă este vorba de o revoluție concretă sau doar de o revoluție simulată. Fiindcă preluarea puterii nu a avut loc după un tipar standard, din perspectiva schimbării democratice, se constată că nici evaluarea eficacității conducerii instalate nu va fi una standardă, ci va depinde, de realizarea promisiunilor de gen revoluționar. Ideea că schimbarea de conducător a câștigat dimensiunea simbolică a unei mișcări de tip „revoluționar”, prin intensificarea la maximum a acestei mize, așa cum a avut loc succesiunea la putere în Ucraina, în 2004 șiașteptările electoratului deveneau radicale. Câștigând puterea ca și consecință a unei mișcări de tip revoluționar, reprezentanții noi ai conducerii se deosebeau esențial de foștiiguvernanți, deoarece noua putere, care deține o popularitate mare, este văzută ca o contestare a unei oligarhii ce acționase împotriva țării.

Acestămișcări cu tentă de revoluție nu a fost una încurcată. După terminarea mandatului prezidențial al lui Leonid Kucima, o nouă alegere s-a transformat într-o confruntare dintre două persoane cu orientări contrare.

Victor Ianukovici, având funcția de prim-ministru, fost guvernator în Donețk, a fost evident, omul Rusiei. Președintele Putin l-a susținut și a vizitat Kievul înaintea tururilor de scrutin. Ianukovici a fost, de asemenea, o asigurare însemnată pentru oligarhii care aveau puterea și care s-au îmbogățit de pe urma privatizărilor controversate, în perioada mandatului lui Kucima, că nu își vor irosi avantajele și controlul mărit asupra administrațieiși a metodelor de informare. Ei nu doreau transmutarea puterii spre altă persoană din afara sistemului, lucru care ar fi pus în pericol pozițiiledeținute de ei. Ianukovici a fost susținut în special de cetățenii din estul Ucrainei, unde erau etnicii ruși majoritari din populația totală a statului.

Victor Iuscenko, cu un profil de politician european, educat, era susținut de ucrainienii din partea centrală și vestică a țăriiși de occidentali. S-a evidențiat pe durata în care a fost la conducerea Băncii Naționale a Ucrainei, dar și pe perioada mandatului de premier (1999-2001), care i-a adus o imagine a eficienței, al echilibrului economic și al bunăstării. Sprijinul financiar al campaniei sale a fost susținut de fracțiuni de noi îmbogățiți care doreau, să își asigure o deschidere la afacerile publice cu Ucraina, în cazul unei schimbări. Modificarea totală a fizionomiei din cadrul campaniei electorale, în urma unei intoxicații cu dioximă a fost înțeleasă de mass-media ca o încercare de suprimare fizică, prin otrăvire, de către rivalii săi politici.

Electoratul său era compus dntr-un sumar de zece măsuri definite ca fiind în susținereapopulației: lupta anticorupție, diminuarea taxelor, divizarea afacerilor de politică, pornirea unor programe sociale și în primul rând, integrarea europeană.

Impactul „revoluției” a fost unul foarte proeminent, chiar dacă evoluția evenimentelor a durat puțin. În urma primului tur de scrutin, unde candidatul din opoziție a câștigat, într-adevăr la o diferență foarte mică (0,58%), s-a făcut un al doilea tur, inversându-se situația cu o diferență de aproape trei procente. S-a lansat automat acuzația de fraudă și s-a cerut abrogarea rezultatelor prin cadrul unor serioase proteste. Iulia Timoșenko, conducătoare al unui grup al coaliției, care l-a sprijinit pe Iuscenko în al doilea tur de scrutin, a făcut prima chemare la protest a ucrainienilor în PiațaIndependenței din Kiev. Mai mult de două sute de mii de ucrainieni au răspuns apelului ocupând piața. Cu toate că au fost condiții de vreme grele protestele au continuat 16 zile. În urma acestor proteste, Curtea Supremă a organizat un nou tur de scrutin, practic s-a reluat cel de-al doilea. Candidatul opoziției s-a bucurat de o victorie clară (8,1% față de cotra candidat).

Caracterul de „revoluție” a fost conferit, practic, de mișcarea prin care mari grupuri de persoane au susținut ipoteza falsificării alegerilor, emisă de opozițieși totodată, de solicitarea reorganizării alegerilor.

Decepția s-a simțit repede, în special în rândul oamenilor simpli care au aspirat la o schimbare. Ei se așteptau ca noile reformele susținute pe durata campaniei să fie aplicate, iar rezultatele să ducă la o îmbunătățire a traiului. Însă oamenii de rând au concluzionat că „revoluția”, care aducea verificarea privatizărilor litigioase, implemetarea unui climat adecvat de afaceri și optimizarea investițiilor străine, a reușit doar schimbarea unei oligarhii cu alta. După nouă luni de la victoria în alegeri a candidatului opoziției, „revoluția” este înțeleasă ca o nereușită. Conform sondajelor de opinie, numărul ucrainienilor care considerau că statul seîndreaptă într-o direcție eronată s-a intensificat, iar procentul ucrainienilor care sprijineau noua conducere s-a diminuat, de la 52% în aprilie la 37% în luna august.

2.2. Evoluția crizei

În funcție de abordare, debutul crizei actuale din Ucraina poate fi amplasat fie la 21 noiembrie 2013, fie la 22 februarie 2014. Conform primei abordări, debutul protestelor proeuropene, a fost provocat de atitudinea neașteptată a președintelui Ianukovici de a întrerupe încheierea acordului de asociere cu Uniunea Europeană; în cea de-a doua perspectivă, ar fi vorba de plecarea lui Ianukovici din Kiev și preluarea puterii de către forțele prooccidentale, cu susținerea Maidan-ului.

Informațiile indică următoarele puncte focale ale desfășurării crizei, indiferent de punctul de vedere cu privire la izbucnirea ei: referendumul litigios din 16 martie 2014 cu privire la situația separării Crimeei de Ucraina, republicile autoproclamate (DonețkșiLugansk, aprilie 2014) voturile prezidențialeși votarea unui nou președinte al Ucrainei, PetroPoroșenko, tratativele de încetare a focului în partea estică a Ucrainei, la Minsk, (5 septembrie 2014), planul NATO de a institui o forță de reacție rapidă pentru protecția membrilor săi din partea de est a Europei. Totodată, președintele SUA, Barack Obama vizitează Estonia a pentru a încredința Statele Baltice de susținerea NATO, iar Franțahotărăște stoparea furnizării către Rusia a navelor de război Mistral. În conjunctura crizei în evoluție, Parlamentul European și Rada Supremă a Ucrainei votează concomitent confirmarea tratatului de asociere bilateral (16 septembrie 2014). Propun prezentarea unor opinii/scenarii și estimări ale rezultatelor formulate în presa și literatura internațională cu privire la evoluția crizei. Voi insista pe intervalul iulie-noiembrie 2014, din următoarele considerente:

– acordul de la Minsk (Rusia și Ucraina, din 5 septembrie 2014) care a rezultat exeutareaarmistițiului în partea de est a Ucrainei și noi perspective în termenii unor scenarii cu privire la desfășurarea evenimentelor;

– în aceast interval, are loc introducerea armistițiuluiși a clauzelor sale, a fost implementată o lege cu privire la statutul special al zonelor aflate sub controlul separatiștilor, precum și cererea Ucrainei de a fi stat membru NATO;

– Summitul NATO din Țara Galilor, stabilește postura Vestului față de criza din Ucraina;

– încheierea tratativelor dintre Ucraina și Uniunea Europeană.

Actuala evoluție a forțelor ucrainene de a susține controlul asupra zonelor din estul statului a putut desemna un punct de cotitură al conflictului. Totodată, în ciuda evoluției susținute a guvernului cu privire la recucerirea regiunilor din mâinile separatiștilor, este posibilă o formă de divizare în Ucraina de facto, sau de jure, dacă încercările guvernului se blochează sau dacă reușita Kievului în estul țării provoacă moduri mai directe de intervenție din partea Rusiei. Oricum, o divizare a Ucrainei va impulsiona costuri intensificate Ucrainei șicomunității euroatlantice. Este nevoie de pași politici mai puternici pentru a evita astfel de situații – sau pentru a diminua urmările dacă are loc o astfel de situație.

După doborârea avionului malaiezian, presiunile din partea de est a Ucrainei nu s-au atenuat. Cu toate că au fost apeluri de detensionare a crizei lansate după tragedia aerienă, conflictele dintre ucraineni și separatiștii sprijiniți de Rusia au continuat. Guvernul ucrainean a redobândit recent controlul asupra unor orașe din partea estică a Ucrainei, chiar și asupra unor regiuni din Donețk, dar Rusia este în continuare concentrată în mod activ asupra susțineriiforțelor separatiste3. Mai mult, faptul că Rusia a sporit exercițiile militare și a suplimentat trupele la frontiera cu Ucraina creșteșansele unei imixtiuni militare ruse. Dacă Rusia hotărăștemenținereasusținerii conferite rebelilor sau se implică activ în conflict, conflictul va escalada și ulterior, va pierde pe termen lung suveranitatea asupra estului Ucrainei. Fără o susținere mai mare din partea SUA sau a Europei, în conjunctura actuală, este posibil ca Ucraina să nu echilibreze starea din Est de una singură. Pentru a stopa divizarea Ucrainei și a costurilor, politicienii din occident trebuie depășeascăsancțiunile angrenându-se într-o strategie de genul „să facem mai mult, nu mai puțin” care să determine eforturile Kievului. Observând semnarea primului tratat de încetare a focului (5 septembrie 2014), analiștii s-au întrebat, cu motive fundamentate, ce s-ar întâmpla mai departe? Din perspectiva lui Andrew Rettman, („Who Won theRussia-Ukraine War?”), Putin a dobândit Crimeea și unele regiuni din partea de est a Ucrainei pierzând restul acestui mare stat european. Sondajele indică acum, că dorințamajorității poporului ucrainean este de adeziune la NATO și să-și schimbe economia în conformitate cu principiile europene. Întrebându-se ce urmează, Andrew Rettman ajunge la concluzia că războiul nu va câștigat de nimeni. Indiferent că ne raportăm la UE, NATO, Rusia sau la Ucraina, pagubele sunt mai mult decât clare, cel puțin din perspectivă teritorială, de plauzibilitate sau în funcție de pierderile umane. Cu toate că Rusia este considerată una dintre cele mai înstărite state din lume, după acest conflict, a pierdut ocazia de a ajunge una dintre cele mai bogate.

Stephen M. Walt, expert din SUA cu privire la alianțe, a susținut într-un articol al revistei Foreign Policy denumit „NATO Owes Putin a Big Thank-You” că „agresiunea Rusiei în Ucraina a ușurat sarcina alianței înfumurate și învechite de a pretinde că încă mai contează”. După punctul lui de vedere, sunt alți doi experți în chestiunea privind alianțele, adică George Kennanși Michael Mandelbaum, care au prevestit că extinderea NATO va fi un pas strategic fundamental eronat, pentru că „a înstrăinat Rusia, fără a face ca NATO să fie o organizație mai puternică”. Această situație poate duce la agresiuni zonale fără să fie vreo șansă de a deveni un real competitor pe măsură. Astfel, se poate susține că Rusia nu are capabilitatea să amenințe interesele însemnate ale Uniunii Europene și ale SUA, ci își va focaliza eforturile împotriva Ucrainei și a Statelor Baltice, cu toate că Rusia masează peste 90 de divizii la frontiera dintre cele două Germanii.

Totodată, pot susține că noile țări membre NATO (mai ales Statele Baltice) încearcă să prevină mai ales SUA, că Rusia reprezinta un pericol adevaratși permanent. Statele membre NATO nou intrate vor conta în principiu pe susținerea SUA.

În ceea ce privește Ucraina, unii analiști susțin că NATO trebuie să sprijine diplomația autentică, în măsura în care germanii doresc să o urmeze.

Walt a specificat trei puncte-cheie care ar trebui luate în evidență: „Rusia consideră alinierea politică a Ucrainei ca o problemă de interes vital; are diferite cărți de jucat pentru a-și realiza scopurile; șidorește să ruineze țara, pentru a o împiedica să se alăture Occidentului”.

Pe fundamentul cercetării lui Trenin din articolul „CanGermanysaveUkraine?”, există posibilitatea unui scenariu care s-ar putea face referire la federalizarea Ucrainei.

Însemnătatea rolului Germaniei în stabilizarea Ucrainei este bine cunoscut. Aceast stat a jucat un rol important chiar de la debutul crizei ucrainene.Fiind susținuți de Washington, conducătorii ucraineni doreau o respingere completă a „agresiunii ruse”, lucru care ar fi rezultat o extindere critică a conflictului, incluzând forțe ruse și NATO.

Președintele ucrainean a susținut, de la debutul conflictului, că nu va ceda separatiștilor și celor care îi sprijină nicio bucată de pământ. Dar, sunt câteva aspecte care nu pot fi omise vorbind despre conflictul din Ucraina. Unul face referire la sancțiunile Occidentului impuse Moscovei, dacă o propagare moderată a conflictului le-ar impune. Altul ar fi că nici Rusia, nici Germania nu ar admite această înțelegere.

În aceast stadiu, autorul subliniază aspectele care ar putea fi cuprinse într-o soluție viitoare: o colaborare politică cu zonele răsăritene, o amnistie generală pentru participanții la conflict, admiterea de către Moscova a orientării occidentale a Ucrainei și chiar aparteneța la la NATO (dacă excludem federalizarea).

În consecință, Ucraina nu ar admite transformarea într-o federație formală, dar „natura unitară” a țării ar permite un nivel important de descentralizare chiar și în chestiuni economice, financiare și lingvistice. Această perspectivă include faptul că SUA va sprijini Germania în acest sens.

Inpredictibilitatea atitudinilor rușilor în Ucraina, după semnarea tratatelor de încetare a focului din septembrie 2014, a reprezentat unul dintre cele mai discutate subiecte de interes pentru Europa și astfel, citez declarația lui GernotErler, coordonatorul guvernului din Germania pentru relațiile cu statele parteneriatului dintre Rusia, Asia Centrală și de Est, la debutul lunii octombrie, pentru ziarul din Rusia „Kommersant” în vizita de la Moscova: „Percepțiile privind Rusia s-au schimbat. Schimbările din Rusia generează multe preocupări care nu sunt în mod necesar legate de Ucraina. În afara granițelor Rusiei, trăiesc 25 de milioane de ruși; Ce se va întâmpla dacă Rusia decide că nu este suficient protejată? Este evident că unele țări vor apela la ajutorul NATO, deșiamenințarea nu pare reală, ar trebui identificată o soluție. Germania a evitat anularea acordurilor dintre Rusia și NATO (Acordul de bază), dar a creat forțe de reacție rapidă. Toate acestea sunt un indicator al punctelor de vedere din Germania; mulți se întreabă de ce a ales Rusia să pericliteze relațiile sale cu Germania. Occidentul crede că autoritățile ruse au alte priorități decât menținerea parteneriatului. Se poate observa tendința elitei politice ruse de a respinge valorile occidentale în favoarea valorilor „tradiționale”. Europa nu înțelege ce implică acest lucru. Unul dintre elementele fundamentale ale politicii externe, ale încrederii și parteneriatului, este predictibilitatea, iar Occidentul nu știe care sunt obiectivele președintelui rus în Ucraina: anexarea de noi zone, înghețarea conflictului după modeluldin Transnistria sau acceptarea unui statut special pentru această regiune? Mai mult, spre deosebire de Moscova, Uniunea Europeană a publicat lista persoanelor supuse sancțiunilor, astfel încât unii oficiali europeni nu știu dacă li se va permite intrarea pe teritoriul rus. Obiectivul Occidentului este clar – realizarea acordurilor de la Minsk; însă nimeni nu cunoaște care este propunerea Moscovei”.

În conchiderea declarațiilor sale, Erler a susținut: „În ultimele luni, s-a dovedit că poziția oficialilor de la Moscova diferă de acțiunile sale reale. Este clar că poziția Moscovei s-a schimbat după ce Poroshenko a recurs la soluționarea conflictului în plan militar, începând cu ofensiva împotriva rebelilor și astfel cele două țări au început să recurgă la soluția militară. Acum avem suficiente motive pentru schimbarea situațieiși ar trebui să facem pașiconcreți, „cu cât penalizările vor fi ridicate mai curând, cu atât va fi mai bine, dar depinde în primul rând de deciziile politice luate de Moscova”.

În consecință, politicienii europeni decidenți, s-au consacrat procesului de continuare a clarificării conflictului ucrainean și totodată, ei sunt interesați că Rusia pare să nu fie angajată realmente în procesul instituit prin tratatele de pace amintite, declarațiile conducătorilor ruși indicând intenția de a continua conflictul din Ucraina, dar și ostilitatea față de Vest. Ideea că astfel de preocupări sunt expuse de către reprezentantul guvernului din Germania spune foarte mult, pentru că, așa cum s-a precizat în cercetarea crizei din Ucraina, statul german a fost unul dintre importanții arhitecți ai tratativelor de încetare a focului din 5 septembrie și totodată, un opozant al denunțării Actului de bază Rusia-NATO din 1997, din cadrul Summitul NATO din Țara Galilor, așa cum pretindea SUA. Potrivit actului, NATO și Rusia ar fi parteneri strategici, Actul fiind în vigoare. La finalul lunii noiembrie, conform unui interviu conferit publicațieiDer Spiegel, ministrul de Externe al Germaniei Frank-Walter Steinmeier a evidențiat punctul lui de vedere împotriva aderării Ucrainei la NATO și UE: considerând posibile fixarea unor relații de colaborare între Ucraina și NATO, însă nu și un statut de membru.

Declarația are loc după câteva zile de la vizita lui la Moscova. Șeful diplomației din Berlin nu apreciază ca fiind un proiect realist adeziunea Ucrainei la Uniunea Europeană la momentul actual. Din punctul lui de vedere, sistematizarea economică și politică a Ucrainei este o perspectivă pentru mai multe generații.

De altfel, guvernul german este intrigat de eforturile lui Putin de a-și arăta influența în Balcani, intrigă impusă de Angela Merkel și de creștin-democrații.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dimitri Peskov, într-un interviu conferit postului englez de televiziune BBC, a afirmat că statul său necesită „garanții de 100%, în privința neaderării Ucraina la NATO și s-a declarat nemulțumit de desfășurarea de forțe NATO în apropierea frontierelor ruse”.

CAPITOLUL 3: IMPLICAREA UNIUNII EUROPENE ÎN SOLUȚIONAREA CRIZEI DIN UCRAINA

Uniunea European este își concentrată eforturile în a diminua criza din Ucraina. Uniunea Europeană invită ambele tabere să continue angajarea într-un dialog semnificativ și cuprinzător care să conducă la o soluție de durată, pentru a proteja unitatea și integritatea teritorială a țării și să depună eforturi pentru a asigura un viitor stabil, prosper și democratic pentru toți cetățenii Ucrainei.

Uniunea Europeană a intensificat, de asemenea, sprijinul pentru reformele economice și politice ale Ucrainei

3.1. Ucraina – partener prioritar

UE se angajează la o politică de angajament eșalonat cu Ucraina și la o relație strânsă, care cuprinde un progres progresiv spre asociere politică și integrare economică. Ucraina este o țară parteneră prioritară în cadrul Politicii Europene de Vecinătate și a Parteneriatului de Est. Acordul de parteneriat și cooperare dintre UE și Ucraina, care a intrat în vigoare în 1998 oferă un cadru cuprinzător de cooperare între UE și Ucraina în domenii cheie ale reformei.

Un acord de asociere, care include o zonă aprofundată și cuprinzătoare de liber schimb, a fost negociat în 2007-2011 și inițiat în 2012. La data de 10 decembrie 2012, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Concluziile privind Ucraina, care afirmau angajamentul UE de a semna Acordul de îndată ce Ucraina și-a luat măsuri determinate și a făcut un progres tangibil în direcția îndeplinirii criteriilor de referință stabilite în concluzii.

UE și Ucraina au semnat prevederile politice ale Acordului de Asociere la 21 martie 2014, subliniind angajamentul pentru a continua cu semnarea și încheierea celorlalte părți ale acordului. După finalizarea pregătirilor tehnice, UE și Ucraina au semnat celelalte prevederi ale Acordului de asociere UE-Ucraina la Bruxelles la 27 iunie.

Aplicarea provizorie a unor părți importante ale Acordului de asociere UE-Ucraina a început la 1 noiembrie 2014: respectarea drepturilor omului, libertățile fundamentale și statul de drept; dialogul și reforma politică; justiție, libertate și securitate; cooperarea economică și financiară.

În același timp, UE continuă să aplice măsuri comerciale autonome în beneficiul Ucrainei până la sfârșitul anului 2015, acordând exportatorilor ucraineni acces preferențial la piețele UE, fără a aștepta intrarea în vigoare a dispozițiilor comerciale în cadrul acordului de asociere.

Aplicarea provizorie a părților din acordul zonei aprofundate și cuprinzătoare de liber schimb a fost amânată până la 1 ianuarie 2016, ca parte a eforturilor globale spre un amplu proces de pace în Ucraina, cu respectarea integrității sale teritoriale și dreptul de a-și decide propriul destin.

Consultări cu privire la punerea în aplicare a acordului, inclusiv zonei aprofundate și cuprinzătoare de liber schimb au avut loc cu Federația Rusă, precum și cu Ucraina și Rusia într-un format trilateral. Un mecanism de consultare a fost stabilit în acest context.

UE a acționat, de asemenea, ca moderator în discuțiile privind securitatea energetică dintre Ucraina și Rusia în discuțiile trilaterale cu privire la gaze, ceea ce duce la un acord la 30 octombrie 2014, pe problemele nerezolvate de creanță energetică și o soluție temporară care permite aprovizionarea continua cu gaz pe tot parcursul iernii

Comisia monitorizează acum punerea în aplicare a pachetului de iarnă, prin noul numit de către Comisie, vicepreședinte al Uniunii pentru Energie Maros Šefčovič, aflat în contact regulat cu ambele părți: Rusia și Ucraina.

La 15 decembrie 2014, UE și Ucraina ținut prima reuniune a Consiliului de asociere în conformitate cu noul acord de asociere. O versiune actualizată a Programului de asociere UE – Ucraina, care va avea un rol esențial în orientarea procesului de îmbunătățire a reformelor și modernizarea economică în Ucraina, a fost aprobată de Consiliul de asociere UE-Ucraina la 16 martie 2015.

3.2. Evenimentele recente din Ucraina (2014-2015)

UE a urmărit situația politică din Ucraina îndeaproape și a fost profund implicată în căutarea unei soluții pentru criza care a evoluat, după luni de protest pașnic în Kiev după anunțarea, la 21 noiembrie 2013, a Cabinetului de Miniștrilor decizia de a suspenda pregătirile pentru a semna acordul de asociere la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

UE a luat un act de sprijin public fără precedent în Ucraina pentru asociere politică și integrare economică cu UE. Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate/vicepreședinte al Comisiei, precum și comisarul pentru extindere și politică de vecinătate, a vizitat Kievul de mai multe ori ca urmare a izbucnirii protestelor, precum și miniștri de externe din statele membre ale UE și numeroși membri ai Parlamentului European, într- o demonstrație aproape constantă a acestui angajament. În cadrul întâlnirilor cu autoritățile, liderii opoziției și reprezentanți ai societății civile, eforturile UE s-au concentrat pe facilitarea dialogului și sprijinirea eforturilor de stabilizare a situației politice.

Consiliul UE în forma sa de Afaceri Externe a adoptat concluzii la 10 februarie 2014, subliniind îngrijorarea cu privire la abuzuri ale drepturilor omului raportate și a cazurilor de violență, intimidare și persoanelor dispărute.

La o sesiune extraordinară a Consiliului, la 20 februarie, în contextul deteriorării situației, UE a decis, să introducă sancțiuni. Consiliul a adoptat la 5 martie, sancțiuni axate pe înghețarea și recuperarea fondurilor de stat ucrainene deturnate.

O a doua ședință extraordinară a Consiliului, la 3 martie 2014, a condamnat încălcarea clară a suveranității și integrității teritoriale ucrainene prin acte de agresiune de către forțele armate ruse, precum și autorizarea dată de Consiliul Federației Ruse, la 1 martie, de utilizare a forțelor armate pe teritoriul Ucrainei. UE a solicitat Rusiei să-și retragă imediat forțele armate în zonele de staționare permanentă, în conformitate cu Acordul privind statutul și condițiile stationării de flotă în zona Mării Negre pe teritoriul Ucrainei, din 1997.

Într-o declarație a șefilor de stat și de guvern în urma unei reuniuni extraordinare la 6 martie, UE a subliniat că o soluție la criza trebuie găsită prin negocieri între guvernele Ucraina și Federația Rusă, inclusiv prin mecanisme multilaterale potențiale. Având suspendate primele negocieri bilaterale cu Federația Rusă în materie de vize și discuții privind noul acord UE – Rusia, precum și pregătirile pentru participarea la Summit-ul G8 de la Sochi, UE a stabilit un al doilea stadiu de măsuri suplimentare în absența de măsuri si consecințe suplimentare pentru relațiile UE-Rusia, în caz de destabilizare continuă a situației din Ucraina.

În consecință, la 17 martie, UE a adoptat măsuri restrictive împotriva persoanelor responsabile de acțiuni care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei, precum și persoane și entități asociate cu aceștia. La 21 martie, UE a consolidat sancțiunile sale în această privință, cu măsuri suplimentare. De asemenea, UE a condamnat cu fermitate organizarea unui referendum ilegal în Crimeea privind aderarea la Federația Rusă, în încălcare clară a Constituției Ucrainei.

Consiliul European din 20 martie 2014 a condamnat cu fermitate anexarea ilegală a Crimeea și Sevastopol în Federația Rusă, solicitând Comisiei să evalueze consecințele juridice ale acestei acțiuni și să propună restricții economice, comerciale și financiare privind Crimeea. Liderii UE, de asemenea, au reamintit că orice măsuri suplimentare luate de către Rusia pentru a destabiliza situația din Ucraina ar conduce la consecințe care ar dăuna relațiile economice. „Suveranitatea, integritatea teritorială și independența Ucrainei trebuie să fie respectate. Uniunea Europeană nu recunoaște nici referendumul ilegal și nelegitim din Crimeea și nici rezultatul acestuia. Uniunea Europeană nu și nu va recunoaște anexarea Crimeei și a Sevastopolului în Federația Rusă”.

În urma unei reuniuni a Consiliului de Afaceri Externe, din 14 aprilie, UE a solicitat Rusiei să repudieze acțiunile ilegale din estul Ucrainei și să retragă trupele din granița cu Ucraina. În lumina celor mai recente evenimente Consiliul a extins lista înghețării activelor și interdicțiile de viză.

Într-o declarație comună emisă după întâlnirea dintre UE, SUA, Ucraina și Rusia în Geneva la 17 aprilie, s-a convenit ca toate părțile trebuie să se abțină de la violență, intimidare sau acțiuni provocatoare; ca toate grupurile armate ilegale trebuie să fie dezarmate. Liderii G7 au apreciat măsurile pozitive adoptate de Ucraina în cadrul acordului.

În urma escaladării continue a tensiunilor de către Rusia, prin retorică și manevre militare în curs de desfășurare la granița de est a Ucrainei, UE la 28 aprilie a extins lista persoanelor care fac obiectul unor sancțiuni specifice pentru acțiuni care subminează suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, precum și independența. Înaltul reprezentant/vicepreședinte al UE a condamnat incidentele de violență și intimidare în estul Ucrainei, cerând eliberarea persoanelor deținute ilegal. UE a salutat adoptarea de către Rada Supremă a unui memorandum de pace.

Alegerile prezidențiale din Ucraina, din 25 mai, susținute puternic de UE au fost caracterizate de o participare ridicată și de hotărârea clară a autorităților ucrainene de a organiza un veritabil exercițiu democratic în conformitate cu angajamentele internaționale și cu respectarea libertăților fundamentale, în ciuda unui mediu de securitate ostil în două regiuni estice. Ținând cont de evaluarea alegerilor preliminare și solicitarea tuturor părților de a respecta rezultatul, UE printr-o declarație făcută de către șefii de stat și de guverne, la 27 mai și-a reafirmat poziția fermă cu privire la susținerea suveranității și integrității teritoriale ucrainene, încurajând autoritățile ucrainene să se bazeze pe legitimitatea noului președinte ales Poroșenko.

În timp ce îngrijorarea cu privire la violența în estul Ucrainei a rămas, înaltul reprezentant a salutat anunțul Președintelui Poroșenko a unui plan de încetare a focului și a unui plan în 15 puncte pentru soluționarea pașnică a crizei. Consiliul, la 23 iunie 2014, a cerut tuturor părților să cadă de acord și onoreze o încetare a focului și a cerut Rusiei să adopte măsuri pentru a opri fluxul de luptători ilegali, arme și echipamente pe granița din Ucraina, precum și de a folosi influența asupra separatiștilor pentru stoparea violenței și pentru a renuța la arme. Consiliul și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la deteriorarea rapidă a drepturilor omului și situația umanitară din estul Ucrainei și Crimeea.

Datorită violenței și activităților grupărilor armate ilegale care continuă să afecteze estul Ucrainei, inclusiv libertatea mass-media și libertatea de exprimare, înalt reprezentant/vicepreședinte UE a vorbit cu președintele Poroșenko subliniind sprijinul UE pentru planul său de pace. Având în vedere gravitatea situației, UE a extins în continuare, la 11 iulie, lista persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive pentru acțiunile care subminează integritatea teritorială a Ucrainei, suveranitatea și independența.

UE și statele sale membre au exprimat șocul și tristețea adâncă la doborârea avionului Malaysian MH17 la Donetsk, la 17 iulie și pierderea tragică a atâtor vieți nevinovate. Consiliul Afacerilor Externe, la 22 iulie a concluzionat că cei direct și indirect responsabili trebuie trași la răspundere și aduși în fața justiției, solicitând tuturor statelor și părților să coopereze pe deplin în acest sens. UE a îndemnat Rusia să își folosească influența asupra grupurilor armate, pentru a permite accesul deplin la locul prăbușirii pentru a recupera rămășițele și bunurile.

Îndemnând Rusia pentru a opri creșterea fluxului de arme, echipamente și militanți peste graniță și să își retragă trupele suplimentare din zona de frontieră, Consiliul a convenit să accelereze lucrările cu care a fost însărcinat să le efectueze de către Consiliul European din 16 iulie. UE a adoptat, de asemenea, restricții noi comerciale și de investiții noi, pentru Crimeea și Sevastopol, ca parte a politicii UE de a nu recunoaște anexarea ilegală. UE a anunțat la 29 iulie că a convenit asupra unui pachet de măsuri restrictive suplimentare semnificative vizând cooperarea sectorială și schimburile cu Rusia.

Pe 11 august Președintele Comisiei Europene a efectuat mai multe telefoane președintelui ucrainean Poroshenko și președintelui Rusiei Vladimir Putin, telefoane care au avut ca obiectiv transmiterea respectului pentru legea internațională a umanitarismului și pentru ca organizațiile umanitare să fie sprijinite în eforturile lor de a crește ajutorul tuturor cetățenilor care au nevoie de asta. Pe data de 15 august, Consiliul Afacerilor Externe a subliniat faptul că sprijinul ferm a Uniunii Europene pentru suveranitate, integritate teritorială, unitate și independența Ucrainei, stipulând că Uniunea Europeană ar sprijini în mod activ orice formă de întâlnire care are fi propice în vederea creării unui impuls către o soluție politică și accentuând importanța planului de pace a președintelui Poroshenko.

Pe data de 26 august, în discuțiile de Minsk cu Rusia și Ucraina, Uniunea Europeană s-a concentrat pe integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, dar și pe pace și securitate. A cerut încetarea bilaterală a focului, asociată administrării corecte a granițelor, precum și sprijin umanitar care să fie distribuit în linie cu legea internațională, Uniunea Europeană a subliniat faptul că procesul politic, dialogul și depășirea evenimentului trebuie să continue. O întâlnire între președintele Putin și președintele Poroshenko a fost una din rezultatele zilei respective. Răspunzând unei solicitări a Consiliului European, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), a propus pe 3 septembrie mai mulți pași pentru a aduce la clarificare situația din estul Ucrainei. Măsurile au venit în completarea celor adoptate pe 31 iulie și au avut în vedere accesul la piețele capitale ale Uniunii Europene, apărare, utilizarea duală a bunurilor și tehnologii sensibile, măsurile intrând în vigoare pe 12 septembrie.

Concomitent, Consiliul a acceptat să îndeplinească o revizuire comprehensivă a planului de implementare a păciicu care s-a căzut de acord la Minsk pe data de 5 septembrie, fundamentat pe o evaluare efectuată de SEAE. Uniunea Europeană a subliniat importanța reversibilității și scalabilității a măsurilor restrictive. Acordul la care s-a ajuns la Minsk, pe data de 21 septembrie despre implementarea măsurii de încetare a focului, a fost de asemenea salutat de Uniunea Europeană, observând că aceasta a rezultat într-o descreștere semnificativă a nivelului de violență, eliberare de ostatici și adoptarea de Rada a legilor care făceau referire la amnistie și auto-guvernare interimară pentru diferite districte din Donetsk și Luhansk. Uniunea Europeană a subliniat nevoie de a lua în considerare atât protocolul de încetare a focului și implementarea memorandumului, ca un pas neceasr pentru mult necesara restaurare a legii și ordinii în estul Ucrainei, pentru a evita violarea pe mai departe a drepturilor omului și pentru investigarea celor care s-au petrecut deja.

Consiliul Afacerilor Externe a salutat pe data de 20 octombrie adoptarea de Verkhovna Rada a legilor de urmărire și anticorupție, condamnând deteriorarea drepturilor omului din Crimeea, mai exact a persecuțiilor și intimidărilor a comunității tătare din Crimeea. Uniunea Europeană a considerat că este nevoie de alegeri prezidențiale și parlamentare în Donetsk și Luhansk, deoarece a considerat Republica Popoarelor din 2 noiembrie ca fiind ilegală și ilegitimă, solicitând tuturor părților să coopereze către alegeri locale urgente în aceste părți ale regiunii Donetsk și Luhansk în concordanță cu legea Ucrainei. Uniunea Europeană a perceput ca de bun augur desfășurarea alegerilor parlamentare în Ucraina pe 26 octombrie 2014.

Noul numit al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și vicepreședintele pentru Politica de Securitate a Comisiei, FedericaMogherini, a prezidat Consiliul Afacerilor Externe pentru prima data la 17 noiembrie 2014, unde Ucraina a fost din nou centrul discuțiilor printre miniștrii străini ai Uniunii Europene. Alarmat de rapoartele despre convoaiele din zona separatistă, care dețineau armament greu și substanțial, tancuri și trupe, fără a purta însemnele Rusiei, Consiliul a solicitat urgent toate părțile să implementeze în totalitate Protocolul de la Minsk și Memorandumul fără viitoare amânări. Pe 28 noiembrie 2014 Uniunea Europeană a reîntărit sancțiunile sale urmărind separatiști din estul Ucrainei.

Prima vizita oficială a preșdintelui ucrainean și a lui Mogherini în Ucraina a avut loc la o zi după primul Consiliu de Asociere sub Acordul de Asociere a UE-Ucraina, la 16 decembrie 2014. Ea s-a întâlnit cu președintele Poroshenko, primul ministru Yatsenyuk, Ministrul de Externe Klimkin și alți membrii ai guvernului ucrainean, conducătorul colaițieiVerkhovna Rada, Groysman, precum și membrii ai opoziției. Ea s-a mai întâlnit de asemenea cu reprezentanții organizațiilor societății civile. Johanes Hahn a vizitat de asemenea Ucraina pe 27-28 noiembrie 2014, semnând o înțelegere pentru dezvoltare regională în valoare de 55 de milioane de euro cu ministrul economiei Valery Piatnisky.

Consiliul European pe 18 decembrie a salutat Ucraina și noul său guvern, precum și determinarea sa de a realiza reforme politice și economice. Politica Uniunii de a nu recunoaște anexarea ilegală a Crimeii și Sevastopol a fost de asemenea întărită.

Uniunea Europeană a cerut Rusiei să își asume în totalitate răspunderea în urma intensificării reînnoite, în ciuda actului de încetare a focului care a avut loc, a împușcărilor din estul Ucrainei, care a dus la și mai multe decese tragice ale civililor, mai precis în 13 și 22 ianuarie, subliniind din nou nevoia de observare atentă a înțelegerilor de la Minsk.Uniunea Europeană a atenționat că prin astfel de acțiuni relația dintre UE și Rusia s-ar putea deteriora și mai mult, din pricina faptului că în zona Mariupol, zona deținută de separatiști, a costat viața a 15 civili nevinovați, rănind mult mai mulți și terorizând locuitori nevinovați. Vicepreședintele Mogherini a discutat la telefon cu președintele ucrainean Poroshenko în aceiași zi și a cerut Rusiei să folosească influența sa considerabilă peste liderii separatiști și să oprească orice formă de atac militar, politic sau sprijin financiar față de grupul terorist.

Înaltul reprezentat a întrunit un Consiliu al Afacerilor Externe extraordinar pentru a discuta despre Ucraina pe 29 ianuarie. Consiliul a fost de acord să extindă măsurile restrictive existente împotriva acțiunilor îndreptate asupra integrității teritoriale ale Ucrainei, până în septembrie 2015, și a cerut Comisiei și SEAE să întreprindă muncă preparatorie și orice acțiune care ar avea în vedere implementarea acordului de la Minsk. Vicepreședintele FedericaMongherinia afirmat că: Sperăm ca aceste acțiuni să ajute în a pune presiune, cu precădere asupra Rusiei, pentru a realiza pași pozitivi și să prevină pașii negativi pe care i-am identificat în ultimele zile. Consiliul Afacerilor Externe, a adoptat mai multe măsuri restrictive la data de 9 februarie, cu privire la separatiști din estul Ucrainei și a susținătorilor acestora din Rusia, prin înghețarea activelor acestora și interzicerea de a călătorii pentru 19 persoane și 9 etnii implicate în acțiunea contra integrității teritoriale a Ucrainei.

Uniunea Europeană susține în totalitate toate inițiativele îndreptate în favoarea găsirii unei soluții politice pentru conflictul din estul Ucrainei, folosind toate măsurile disponibile pentru a ajunge la o soluție, prin folosirea presiunilor precum și prin continuarea dialogului. Prin măsurile luate de Uniunea Europeană se numără și eforturile cancelarului german Angela Merkel și a președintelui francez Francois Hollande, vizitele acestora la Kiev și Moscova și participarea la întâlnirea de la Minsk din 11-12 februarie împreună cu președintele ucrainean Poroshenko și a președintelui rus Vladimir Putin, unde au căzut de acord asupra unui pachet de măsuri care vor fi implementate prin acordul de la Minsk.Mogherini la întâlnirea informală a Membrilor Consiliului European, pe data de 12 februarie spunea că înțelegerea semnată la Minsk în acea dimineață era un pas înspre direcția cea bună. Uniunea Europeană privește deja la uneltele practice, la măsurile practice, care trebuie să le îndeplinim, să facem implementările fezabile, să le sprijinim, să ajutăm și susținem aceste eforturi, spunea ea.

Pe 16 martie 2015, la un an de la referendumul ilegal și ilegitim și ulterior anexării ilegale a Crimeii și Sevastopolului de către Federația Rusă, Uniunea Europeană a reiterat angajamentul său ferm pentru suveranitatea Ucrainei și a integrității sale teritoriale și nerecunoașterea anexării sale ilegale. Consiliul European pe data de 19 martie 2015, a căzut de acord cu intervalul de timp pentru măsurile restrictive contra Federației Ruse, adoptată pe 31 iulie 2014 și îmbunătățită pe 8 septembrie 2014, care ar trebui să fie în mod clar asociată implementării totale a acordurilor de la Minsk.

Uniunea Europeană sprijină eforturile noului guvern ucrainean de a stabiliza situația și de a urmări cursul reformelor inclusiv reforma constituțională. Uniunea Europeană reafirmă cu maximum de seriozitate incluziunea la toate nivelele de guvernare de către autoritățile ucrainene, pentru a asigura protecția totală a minorităților naționale în acord cu angajamentele internaționale ale Ucrainei. Din această perspectivă, încurajează Ucraina să fie tentată de expertiza Consiliului European.

Al șaptesprezecelea summit UE-ucrainean a avut loc la Kiev, Luni, în 27 aprilie 2015.

3.3. Sprijinul și cooperarea Uniunii Europene cu Ucraina

Pe 5 martie 2014 Comisia Europeană a propus o serie de sprijine financiare și economice ca parte a eforturilor internaționale a reformelor politice și economice ale Ucrainei. 11 miliarde de euro s-ar putea să fie acordați pentru anii care urmează din bugetul Uniunii Europene și a instituțiilor financiare internaționale bazate pe Uniunea Europeană. Acestea sunt pentru a stabiliza situația economică și financiară, pentru a asista tranziția țării și să încurajeze reformele politice și economice. Inclus în acest pachet de reforme, acțiuni legale temporare care îngrădesc exporturile Ucrainei către Uniunea Europeană au fost adoptate pe data de 14 aprilie, avansând implementarea secțiunilor de tarifare. Tăierile temporare ale tarifelor au intrat în funcțiune pe 23 aprilie. Pe 9 aprilie Comisia a decis să creeze un Grup de Susținere pentru a asigura că autoritățile ucrainene au toată asistența de care este nevoie pentru a implementa reformele politice și economice ale Ucrainei, implementări necesare pentru a stabiliza țara.

Membrii ai Comisiei Europene și ai Guvernului Ucrainei s-au întâlnit la Brussels pe 13 mai 2014 și au căzut de acord să continue implementarea comună a Agendei Europene pentru reformă care combină nevoile pe termen scurt și mediu ale Ucrainei, precum și percepțiile cu privire la progresele desfășurate până acum. Pe 8 iulie 2014 Uniunea Europeană și Statele Membre s-au întâlnit la Brussels cu Ucraina, și alte țări, organizații internaționale, instituții financiare și societăți civile pentru a coordona sprijinul internațional față de Ucraina. Comunitatea internațională a confirmat angajamentul pentru sprijinirea economiei țării, stabilizarea ei politică și reformă, de remarcat în cadrul asocierilor politice și economice ale Ucrainei. Comisia Europeană a propus pe mai departe asistență financiară pentru Ucraina de până la 1,8 milioane de euro, la data de 8 ianuarie 2015. Acest subiect va fi discutat de Parlamentul European și de Consiliu, precum și modalitățile prin care va fi implementat în cursul anului 2015-2016. Comisia a dispersat deja 1,36 de miliarde de euro pentru a sprijini Ucraina în alte doua programe precedente. Plata înregistrată de Ucraina în tranșa finală a fost de 250 de milioane de euro, programele de care vorbim fiind realizate la data de 21 aprilie 2015, pe baza implementării cu succes a măsurilor politicilor în Ucraina și a continuat să înregistreze rezultate satisfăcătoare de atunci. Programele de asistență macro-financiară au fost realizate pentru a ajuta Ucraina să își acopere o parte din nevoile sale financiare urgente în contextul stabilizării economice și programelor de reformă lansate de autoritățile ucrainene. Sprijinul oferit are ca scop reducerea vulnerabilităților fiscale.

Consiliul din 14 iulie 2014, a stabilit o Politică de Securitate și Apărare, a cărei misiune este aceea de a susține Ucraina în acest domeniu. Uniunea Europeană va oferi sfaturi strategice pentru dezvoltarea unui serviciu de sustenabil și eficient de securitate care va contribui la întărirea legilor în Ucraina. Serviciul European De Acțiune Externă Ucraina, se află în Kiev, este neînarmat. Este condus de Șeful de Misiune Kálmán Mizsei.Pentru primele 12 luni, misiunea are un buget de 13,1 milioane de euro disponibili. Înaltul Reprezentat al Uniunii Europene FedericaMogherini și Ministrul de Externe PavloKlimkin au semnat un Acord de Status de Misiune între Uniunea Europeană și Ucraina pe data de 17 noiembrie 2014. Misiunea a fost lansată pe 1 decembrie 2014.

Uniunea Europeană mărit de asemenea sprijinul său față de Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și Ucraina. Uniunea Europeană și Statele Membre au fost cei mai importanți contribuitori OSCE, contribuind cu aproximativ două treimi, a ambelor bugete ale misiunii. Mai departe la contribuția Statelor Membre, Uniunea Europeană a contribuit cu 7 milioane de euro la Misiunea Specială de Monitorizare contribuind astfel la pacea și stabilitatea Ucrainei. Uniunea Europeană a donat 40 de vehicule neblindate și 24 de vehicule blindate. În momentul de față Uniunea Europeană ia în considerare să pună în aplicare măsuri adiționale de sprijinire, urmărind prerogativele de la Minsk, din 12 februarie.

Pentru a ajuta pe cei mai vulnerabili, afectați de acest conflict, Uniunea Europeană și Statele Membre au contribuit cu 139,5 milioane de euro în revenirea umanitară de la începutul crizei, printre care 47,85 de milioane de euro oferiți de Comisie. În anul 2014, Comisia Europeană a alocat 17 milioane în dezvoltare urgentă pentru perioada de iarnă. În adiție s-a pus la dispoziție 4,5 milioane de euro pentru măsuri care vor contribui la stabilitate și pace, precum și nevoi de integrare a persoanelor strămutate și a comunităților gazdă și pentru a promova încrederea în rândul cetățenilor.

De la începutul crizei, Comisia Europeană a pus la dispoziție peste 26 de milioane de euro pentru realizarea de sprijin umanitar. Aproximativ 55% din aceste fonduri sunt destinate nevoilor de bază a populației în zonele necontrolate guvernamental, afectate în mod direct de conflict. Ajutorul umanitar al Uniunii Europene merge de asemene persoanelor strămutate care au căutat refugiu peste graniță, inclusiv în Federația Rusă și Belarus. Terestru, sprijinul este oferit prin organizații partenere precum UNICEF, UNHCR, WHO, IOM, Salvați Copiii, Consiliul de Refugiere Danez, WFP și ICRC.

Implementarea Acordului de Asociere UE-Ucraina, va genera noi oportunități pentru dezvoltare economică sustenabilă și prosperitate pentru toate regiunile Ucrainei, precum și vecinilor acesteia.

Uniunea Europeană a reiterat de asemenea angajamentul său de a spori contactul indivizilor din Ucraina și Uniunea Europeană, mai ales prin procesul de liberalizare prin viză.

Uniunea Europeană este determinată să se asigure că Ucraina are tot sprijinul de care este nevoie, pe termen mediu și lung, și de a demara reformele economice și politice care sunt anevoioase pentru a consolida o Ucraina puternică, unită, prosperă, independentă și democratică.

Din 2014, când Comisia a căzut de acordcu o serie de măsuri concrete pentru ajutor pe termen scurt și mediu, pentru a ajuta stabilizarea economică și politică a situației din Ucraina, sprijinirea în tranziția acesteia, încurajarea reformelor politice și economice, precum și sprijinirea dezvoltării inclusive cu scopul avantajării tuturor ucrainenilor. Un alt pachet de asistență financiară a fost propus pe data de 8 ianuarie 2015. Uniunea Europeană a fost și este în continuare cel mai semnificativ donator internațional al Ucrainei.

Pentru a îndeplini provocările particulare acute prezentate de situație, așa cum se dezvolta atunci, la mijlocul anului 2014 Comisia a fondat un Grup de Sprijin pentru Ucraina. Grupul de Sprijin concentrează și coordonează resursele și expertizele Comisiei Europene, în vederea nu doar a monitorizării, ci și în sprijinirea Ucrainei în implementarea Acordului de Asociere și, în mod semnificativ, demarează reforme sistematice care vor fi necesare, dacă țara va atrage beneficii maxime din relația apropiată cu Uniunea Europeană. Este prima dată când un astfel de Grup de Sprijin a fost fondat în orice țară înafara granițelor Uniunii Europene.

3.3.1. Tratatul de asociere UE-Ucraina

Relațiile Uniunii Europene cu Ucraina sunt guvernate de Acordul de Asociere. Acest Acord, a fost negociat în intervalul anilor 2007-2011 și inițiat în 2012. Pe 21 martie 2014 Uniunea Europeană și Ucraina au semnat Acordul de Asociere pentru Dispoziții Politice, subliniind angajamentul ambelor părți față de cele de cele stipulate în acest document. Acționând astfel, Ucraina a confirmat decizia sa liberă și suverană de a urmării asociere politică și economică în concordanță cu cea a Uniunii Europene, și de a demara reforme serioase ulterioare acestei decizii. Urmărind completarea pregătitorilor tehnice, Uniunea Europeană și Ucraina au semnat prevederile rămase din Acordul de Asociere UE-Ucraina de la Brussels, de pe 27 iunie.

Aplicarea provizorie a unor părți importante din Acordul de Asociere a UE-Ucraina a început pe 1 noiembrie 2014, inclusiv acelea care făceau referire la drepturile omului, libertăți fundamentale și normele legale; dialogul politic și reforme; justiție, libertate și securitate; cooperare economică și financiară.

Consultarea și implementarea Acordului a avut loc și cu Federația Rusă, precum și cu Ucraina și Rusia într-un format trilateral. Importanța promovării comerțului liberalizat pentru sprijinirea creșterii prosperității, în aceiași linie cu obligațiile lor față de WHO, au fost aprobate de toate părțile. Aplicarea provizorie a Acordului a fost amânată până în 1 ianuarie 2016, ca parte a eforturilor globale către un proces de pace comprehensiv în Ucraina, respectând integritatea teritorială a Ucrainei și dreptul de a decide destinul ei.

3.3.2. Înlăturarea taxelor vamale ca mijloc de sprijinire a Ucrainei

Depinzând de intrarea în vigoare aZonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător din Acord, la data de 1 ianuarie 2016, Uniunea Europeană continuă să aplice măsuri comerciale autonome care să fie în beneficiul Ucrainei, acordând exportatorilor ucraineni acces preferențial către piețele UE.

Uniunea Europeană a eliminat temporar taxele vamale asupra exporturilor Ucrainei pe data de 23 aprilie. Cu acest răspuns rapid, Comisia Europeană a arătat că umăr la umăr alături de cetățenii Ucrainei. Ucraina nu trebuie să ofere acces suplimentar exporturilor Uniunii Europene în schimb. Eliminarea temporară a taxelor vamale este totală sau parțială, depinzând de sector, urmărind condițiile Acordului în viitor. Calendarul ZLSAC pentru liberalizarea bunurilor industriale prevede eliminarea imediată a tarifelor existente la majoritatea produselor. Pentru bunurile agricole, concesii ambițioase au fost realizate luând în considerare sensibilitățile specifice.

Deschiderea comerțului unilateral al Uniunii Europene cere ca Ucraina să coopereze în totalitate în vederea implementării și asigurării faptului că Ucraina nu schimbă în nici un fel tarifele față de Uniunea Europeană în această perioadă. În plus, un număr de controale de protecție au fost puse în aplicare pentru a împiedica valurile de distorsionare a pieței, care ar avea efect adversativ asupra companiilor europene și asupra industriei inclusiv în sectorul agricol.

Valoarea sprijinului anual se cuantifică în aproape 500 de milioane de euro în reduceri de tarife, din care aproape 400 de milioane provin din sectorul agricol.

3.3.3. Asistență Umanitară

Uniunea Europeană a luat în considerare în agenda sa aspectul umanitar în ceea ce privește criza din Ucraina, încă de la începutul conflictului din această țară, ea sporind asistența umanitară și gata să ofere ajutor dacă acesta este cerut.

Pentru a ajuta pe cei mai vulnerabili din cei afectați de conflict, în 2015 Comisia Europeană a pus la dispoziție 15 milioane de euro pentru asistență umanitară. Noul pachet de ajutoare a fost anunțat de Christos Stylianides, Comisarul pentru ajutoare umanitare și administrarea crizelor, pe 26 ianuarie în timpul vizitei în Ucraina.

În 2014 Comisia a alocat 11 milioane de euro pentru asistență umanitară, precum și 17 milioane pentru dezvoltarea ajutorarea pregătitorilor urgente pentru anotimpul de iarnă. Alți 4,5 milioane de euro au fost puși la dispoziție pentru realiza integrarea și revenirea nevoilor interne, a persoanelor strămutate și pentru comunitățile gazdă și pentru a promova încrederea în rândul populației. Asistența umanitară de la Statele Membre însumează suma de 47 de milioane de euro.

Noul program de ajutorare a fost anunțat într-o întâlnire operațională unde Uniunea Europeană și Statele Membre au organizat livrarea a 85 de tone de bunuri de ajutorare pe cale aeriană și terestră, ajutoare constând în corturi, pături și saci de dormit, pentru condiții grele de iarnă, aceste ajutoare fiind oferite în colaborare cu parteneri umanitari precum UNICEF și UNHCR, Austria, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Lituania, Polonia și Slovenia.

Ajutorul oferit de Uniunea Europeană se adresează nevoilor de bază a celor afectați de conflict, incluzând zonele necontrolate guvernamental. Ajutorarea include adăpost pentru cei strămutați, îngrijire medicală pentru cei răniți și bolnavi, mâncare, apă etc. O atenție deosebită este acordată articolelor pentru condiții de iarnă, incluzând aici haine, generatoare și radiatoare.

Aproximativ 40% din fondurile umanitare ale Comisiei se adresează nevoilor de bază ale populației în zonele afectate de conflict care sunt particular afectate și vulnerabile de către ciocnirile avute în acele zone. Ajutorul umanitar al Uniunii Europene se îndreaptă parțial și celor care sunt refugiați, sau care au părăsit țara, ori s-au întors acasă. Ajutorul umanitar este oferit de regulă în bani lichizi sau vouchere, pentru ca cei afectați de situație să poată să își cumpere bunurile necesare de la piața locală, sprijinind astfel economia locală. Mai departe, ajutorul material este mobilizat prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Comisia Europeană poate de asemenea să sprijine transportul și livrarea acestor bunuri puse la dispoziție de Statele Membre.

3.3.4. Asistență Macro-Financiară

Asistența Macro-Financiară (AMF), este un instrument excepțional al Uniunii Europene creat pentru situații de criză, pus la dispoziție de țările membre, față de alte țări care suferă de probleme severe cu caracter financiar. Vine în completarea ajutorului oferit de FMI (Fondului Monetar Internațional).

Împrumuturile AMF sunt finanțate prin împrumuturile Uniunii Europene pe piețele capitale. Fondurile sunt apoi împrumutate în condiții financiare similare țărilor beneficiare.

AMF este un instrument important în încercarea de a sprijini Ucraina în implementarea strategiei sale reformatoare. Are ca obiectiv ajutorarea guvernului nou, orientat spre reformă, în a administra înfruntările politice și economice.

Pe 8 ianuarie 2015, Comisia Europeană, din partea Uniunii Europene, a sugerat să se acorde mai multă asistență macro-financiară către Ucraina, de până la 1,8 miliarde de euro, pentru împrumuturi pe termen mediu. Subiect luat în considerare de către Comisie, acest ajutor poate fi implementat în cursul anului 2015, și începutul anului 2016. Ar fi al treilea program AMF pentru Ucraina din 2010 încoace.

Comisia Europeană a finanțat deja 1,36 de miliarde de euro pentru sprijinirea Ucrainei, prin alte doua programe AMF anterioare. Finanțarea ultimei tranșe de 250 de milioane de euro, din cadrul acestor programe a fost îndeplinită în primăvara anului 2015.

Programele AMF sunt structurate pentru a ajuta Ucraina să își acopere o parte din finanțarea sa externă urgentă în contextul stabilizării economice și a programelor de reformă recent lansate de către autoritățile ucrainene. Obiectivul acestei măsuri este acela de a reduce echilibrul pe termen scurt-mediu a plăților și vulnerabilităților fiscale.

Rambursarea acestor tranșe vor fi condiționate de implementarea anumitor specificități asupra politicilor economice și asupra condițiilor financiare subliniate de Memorandumul de Înțelegere (MdÎ) a AFM pentru Ucraina care a fost aprobat pe data 30 aprilie. Condițiile politicilor specificate în MdÎ se înscriu în 4 zone tematice: finanțare publică și administrare, anticorupție, comerț și taxare, sectorul energetic și reforma sectorului financiar.

Rambursările AFM până în acest moment: pe 20 mai 2014, o tranșă de 100 de milioane de euro a fost transferată din primul program, dintr-un total de 610 milioane de euro. Aceasta a fost urmată de o rambursare de 500 de milioane de euro pe 17 iunie din cel de-al doilea program AFM, care însumează o suma de 1 miliard de euro. Mai departe 260 de milioane au fost transferați pe 12 noiembrie 2014 (AFM 1), și 500 de milioane pe 3 decembrie 2014 (a doua tranșă a AFM II).

3.3.5. Cooperare financiară

Ca răspuns la evenimentele care se desfășoară în ritm alert nevoia urgentă de a mobiliza asistență considerabilă pentru a ajuta stabilizarea țării, în 2014 Comisia a acceptat o Măsură Specială de 365 de milioane de euro, cea mai mare sumă anuală oferită vreodată Ucrainei. Alte sprijine acordate Ucrainei în trecut au fost ajutor pentru infrastructură în sfera energetică, transport, mediu, administrarea graniței. De la semnarea Acordului de Asociere și luând în considerare nevoia pentru reformă sistematică, atenția UE se îndreaptă acum spre problemele de tip guvernamental.

Ajutorul oferit în 2014 a fost astfel concertat pe implementarea a 355 de milioane de euro, un buget a cărui scop a fost folosit în situații de procese de fragilitate și tranziție. Va ajuta guvernul Ucrainei în stabilizarea economică pe termen scurt-mediu, și o va ajuta în pregătirea ei pentru reforme în contextul Acordului de Asociere. Prima tranșă de 250 de milioane a fost oferită în iunie și următoarea tranșă de 105 milioane în anul care urmează, condiționat de progresul reformelor a acestor spații cheie.

O atenție deosebită s-a oferit de asemenea implicării societății civile ucrainene. Programul de Sprijinire a Societății Civile (semnat în septembrie), are ca scop asigurarea rolului credibil și eficient al societății civile în monitorizarea și stabilizarea procesului, precum și implementarea unor reforme cheie. Acțiunea va fi implementată prin cereri de propunere pentru finanțarea acțiunilor implementate de organizațiile societăților civile și prin asistență tehnică, punând la dispoziție capacitatea de construcție și sprijin pentru dialog structurat între autorități și societatea civilă.

Un alt acord de a sprijini Dezvoltarea Strategică Regională a Ucrainei în valoare de 55 de milioane de euro, pune la dispoziție ajutor financiar și tehnic către Guvernul ucrainean pentru a reforma sistemele de Dezvoltare Locală și Regională. Obiectivul global este acela de a sprijini coeziunea socială, economică și teritorială a Ucrainei. Programul are în vedere cele trei obiective strategice ale Strategiei Dezvoltării Regionale 2020; avantajând competitivitatea regiunilor; integrarea teritorială socio-economică; și guvernare statală eficace a dezvoltării regionale.

3.3.6. Securitate energetică și reforme în domeniul energeticii

Reforme în domeniul energeticii sunt esențiale pentru dezvoltarea economică și politică a Ucrainei.

Un obiectiv cheie al sprijinului Uniunii Europene în sectorul energetic este acela de a facilita saltul reformelor și a implementării transparenței, în linie cu Comunitatea Energetică a Ucrainei și angajamentelor Acordului de Asociere. Prin diferite proiecte de sprijin tehnic, Uniunea Europeană sprijină guvernul ucrainean în a stabili o autoritate energetică independentă și regulatoare, precum și în pregătirea legilor pentru electricitate și gaz, mărind eficiența sectorului energetic al Ucrainei. O măsură majoră din acest punct de vedere va fi restructurarea Naftogaz.

Cu privire la securitatea energetică, Uniunea Europeană va continua să asiste Ucraina în ceea ce privește criza energetică pe care o parcurge, precum și în diversificarea aprovizionării.

Prin medierea Comisiei Europene Ucraina și Rusia au căzut de acord a așa numitului pachet de iarnă, pe 30 octombrie 2014, care permite Ucrainei să cumpere gaz de la Rusia în condiții solide. Vicepreședintele pentru Energie, Maros Šefčovič, este în contact regulat cu părțile Rusiei și ale Ucrainei, în vederea implementării acestui plan. Așa cum s-a căzut de acord în iarnă pachetul Naftogaz al Ucrainei, a plătit 3,1 miliarde de dolari Gazprom-ului, ținând cont de facturile pentru noiembrie/decembrie 2013, precum și aprilie-iunie 2014, lăsând ultimele închideri de conturi să fie rezolvate de procedura arbitrară a Stockholm-ului. Prin implementarea pachetului de iarnă, importuri de gaz rusesc s-a reluat, după aproape șase luni de când aprovizionările au fost suspendate din cauza neînțelegerilor legate de preț. Uniunea Europeană salută implementarea integrală a pachetului de iarnă de ambele părți și va continua să monitorizeze situația. Comisia Europeană este pregătită să pună la dispoziție monitorizare expertă adițională a tranzitului de gaz pentru lunile ce urmează.

Un pas important către o integrare mai apropiată a pieței gazului a fost realizată prin permiterea aprovizionărilor de gaz din Uniunea Europeană către Ucraina în 2014. Slovacia pune la dispoziție cea mai largă capacitate de transport prin noul punct de interconexiune de la Budince. Facilitat de Comisia Europeană, punctul de interconexiune a fost realizat ca și consecință a Memorandumului de Înțelegere semnat pe 28 aprilie 2014, între operatorul de transmisie de origine slovacă Eustream și de către operatorul de transmisie de gaz ucrainean Ukrtranzgaz. Gazul este transportat din Slovacia și-a început activitatea la 1 septembrie 2014 ca și consecință a capacității mărite de transport ivite ulterior. Subiectul acesta este pus în discuție, în vederea ajustării tehnice în rețeaua Ucrainei, această capacitate poate pe viitor să fie mărită la 40 mc2/zi, pe termen scurt. Capacitatea de transport din Polonia spre Ucraina sunt momentan de 4 mc2/zi, iar din Ungaria aproape 16 mc2/zi, ambele poartă numele de baze întreruptibile. Capacitățile de transport din Slovacia și Polonia sunt utilizate la maxim. Aceste măsuri au fost cruciale în vederea asigurării aprovizionarea Ucrainei, suplimentar decât ceea ce primea de la Rusia.

Uniunea Europeană a mai lucrat cu Guvernul Ucrainei pentru a moderniza sistemul de transmisie de gaz din perspectivă strategică. Conform cu Declarația Comună din martie 2009, între Ucraina, Uniunea Europeană, Banca Mondială și alți asociați, care au semnat Declarația în 2014, unul din obiectivele declarației fiind de a oferi împrumuturi de 150 de milioane de euro pentru a îmbunătățirea conducta principală Est-Vestică.

3.3.7. Lupta împotriva corupției

Lupta împotriva fraudei și corupției este o prioritate pentru autoritățile ucrainene, instalarea autorității naționale antifraudă și anticorupție este momentan în curs de desfășurare. O astfel de instituție se va ocupa cu identificarea, investigarea și amânarea cazurilor de fraudă/corupție către autoritățile judiciare.

Comisia este pregătită să pună la dispoziție expertiza necesară pentru a sprijini autoritățile ucrainene din această perspectivă și va lucra cu acestea în vederea reducerii fraudei și a corupției la nivel național.

Mai departe, Uniunea Europeană va monitoriza achitarea efectivă a ajutoarelor UE și alte resurse bugetare pentru a asigura că finanțarea Uniunii Europene îndeplinește obiectivele și proiectele propuse.

Cu scopul de a asista Ucraina și de a proteja finanțările Uniunii Europene împotriva fraudei, Comisia vorbește cu autoritățile ucrainene despre crearea unui organism independent pentru a investiga fraudele și chestiunile care au caracter coruptibil.

3.4. Acordul de aviație UE-Ucraina

Comisia este angajată pe deplin în vederea semnării unui acord de aviație între Uniunea Europeană-Ucraina, pentru a întări conexiunile de transport. Acest acord a fost realizat pentru a crea o zonă comună de aviație între Uniunea Europeană și Ucraina, bazată pe standarde comune. S-ar pune la dispoziție astfel mai multe oportunități comerciale, conexiuni directe și beneficii economice ambelor părți, și simultan ar aduce convergență regulatoare în toate domeniile aviației. Limitările săptămânale ale avioanelor dintre Ucraina și Uniunea Europeană vor fi eliminate, în timp ce competitivitatea corectă și liberă va ajuta în stabilirea unor prețuri de piață juste pentru toate zborurile. Pentru a atinge aceste obiective, Ucraina își va alinia legislația cu standardele de aviație ale Uniunii Europene și va aplica cerințele Uniunii Europene în domenii precum: securitate aeriană, administrarea traficului aerian, mediu, reguli economice, competiție, protecția consumatorului și aspecte sociale.

Transportul aerian de pasageri și de mărfuri dintre Ucraina și Uniunea Europeană a crescut semnificativ în anii recenți și noi oportunități de investiții pentru transportul aerian se vor deschide prin permiterea unui acționariat majoritar de proprietate, facilitând dezvoltarea companiilor aeriene și consolidarea sectorului aviației. Acordul aerian global a fost inițiat în noiembrie 2013. De atunci este în mâinile Comisiei în ceea ce privește semnarea cât mai urgentă a acestui Acord, cât mai repede cu putință. În urma semnării, procesul de ratificare va începe atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru Ucraina. Acorduri globale similare în domeniul aviației au fost deja semnate cu alte țări vecine: Balcanii de Veste, Maroc, Georgia, Iordania, Moldova și Israel.

3.5. Acordul de la Minsk

Pe 12 februarie, după mai mult de 16 ore de negocieri la Minsk, liderii Germaniei, Franței, Rusiei și Ucrainei au semnat un acord pentru a înceta focurile în estul Ucrainei. Rebelii pro-ruși din estul Ucrainei au semnat de asemenea un acord, care a inclus încetarea focului în estul Ucrainei, care avea să înceapă în 15 februarie, urmat de retragere.

Într-o declarație comună, Angela Merkel, François Hollande, Vladimir Putin șiPetroPoroshenko au prezentat angajamentul lor în respectarea suveranității Ucraineni și a integrității teritoriale. Documentul stipulează că întâlniri regulate vor fi organizate pentru a asigura îndeplinirea acordurilor de la Minsk.

Vocea majorităților reacțiilor internaționale a fost optimistic, însă exprimând simultan precauție. Liderii internaționali au afirmat că acordul a dat speranță, dar în același timp a subliniat că acordul trebuie acum implementat cu adevărat, faptic.

Disputa din Ucraina a erupt după ce fostul președinte al Ucrainei Viktor Yanukovych a refuzat semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană în noiembrie 2013 și a căutat legături mai strânse cu Rusia. Urmând reacții de protest din partea radicaliștilor pro-occidentali, președintele Ucrainei a demisionat și a plecat în Rusia. Moscova a răspuns prin anexarea Crimei în martie 2014, provocând sancțiuni din partea Uniunii Europene.

În seara de 11 februarie, Vladimir Putin, Angela Merkel, François HollandeșiPetroPoroshenko au luat parte la discuții la Minsk pentru a reglementa situația Ucrainei. În urma discuțiilor, cei patru lideri au adoptat o serie de măsuri pentru a implementa Acordul de la Minsk.

Mai departe, președintele Rusiei Vladimir Putin a afirmat că: nu a fost cea mai bună noapte din viața mea, dar dimineața aceasta, cred că este mai bună, adăugând că, în cele din urmă am căzut de acord în ceea ce privește problemele cheie. Președintele Ucrainei Poroshenko, care a cerut retragerea forțelor străine, a acuzat Rusia care ar fi avut cerințe neacceptabile, dar a declarat că în ciuda tensiunii și a presiunilor Ucraina nu a cedat ultimatumului. Președintele Franței a numit-o o treabă serioasă, dar a recunoscut că nu toate au fost rezolvate. Cancelarul Merkel a spus că acum exista o rază de speranță, dar a adăugat nu avem iluzii. Sunt încă multe lucruri de făcut. Ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, care s-a alăturat la discuțiile de la Minsk, a avertizat că focare de violență pot încă distruge totul.

3.5.1. Prevederile acordului

1. Oprirea focului în estul Ucrainei va intra în vigoare duminică, 15 februarie, la ora 00.00 (ora Kievului).

2. Retragerea armamentului greu. Părțile au convenit asupra unei zone demilitarizate, de-a lungul liniei de front care era în vigoare în septembrie. OSCE va monitoriza această zonă care va avea o întindere cuprinsă între 50 și 150 de kilometri, în funcție de raza de acțiune a armelor. Retragerea se va încheia la 1 martie.

3. OSCE își va folosi droneleși observatorii pe teren, precum și imagini din satelit și date radar pentru a se asigura că ambele părți respectă acordul.

4. Kievul și rebelii vor negocia termenii viitoarelor alegeri locale în zonele rebele, ceea ce îi va readuce în cadrul legal al Ucrainei. Kievul va adopta o legislație privind autoguvernarea care să fie acceptabilă pentru republicile autoproclamate.

5. Kievul va declara amnistie generală pentru rebeli.

6. Un schimb de prizonieri trebuie să aibă loc la cinci zile de la retragerea completă, respectiv în 19 zile dacă retragerea armamentului se va face în perioada maximă prevăzută de acord.

7. Convoaiele cu ajutor umanitar vor primi acces neîngrădit în zonele afectate de război. Va fi pus în funcțiune un mecanism internațional de monitorizare.

8. Kievul va relua legăturile economice, plățile sociale și serviciile bancare în zonele separatiste, întrerupte anterior ca răspuns la alegerile organizate în republicile autoproclamate. Această prevedere este subiectul unor negocieri ulterioare.

9. După organizarea alegerilor locale în regiunile DonețkșiLugansk, Kievul va reinstaura controlul asupra granițelor lor cu Rusia. Tranziția ar putea dura, perioadă necesară unei reforme constituționale cuprinzătoare în Ucraina.

10. Toate trupele străine, armamentul greu și mercenarii vor fi retrași din Ucraina. Grupările armate ilegale vor fi dezarmate, dar autoritățile locale din DonețkșiLugansk vor putea avea unități de miliție legale.

11. Kievul va implementa o reformă constituțională cuprinzătoare până la sfârșitul anului, care va descentraliza sistemul politic ucrainean și va oferi privilegii regiunilor DonețkșiLugansk. Privilegiile includ autodeterminare în privința limbii, libertatea de a numi procurori și judecători și stabilirea unor relații economice cu Rusia.

12. Observatorii OSCE la alegeri vor verifica dacă alegerile locale din republicile autoproclamate corespund standardelor internaționale. Procedura exactă pentru alegeri este subiectul unor negocieri ulterioare.

13. Discuțiile în cadrul "grupului de contact" (format din liderii autoproclamatelor republici DonețkșiLugansk, un reprezentant al OSCE, fostul președinte ucrainean Leonid Kucima și ambasadorul rus în Ucraina) se vor intensifica în diverse moduri.