Implicarea Uniunii Europene In Asigurarea Stabilitatii In Europa de Sud Est

CAPITOLUL I

Independența Republicii Moldova

și direcțiile de bază a politicii sale externe.

1.1. Implicarea Uniunii Europene în asigurarea stabilității în Europa de sud-est.

Majoritatea statelor din Europa de sud-est (ESE) au cunoscut profunde crize politice, economice, conflicte armate, acte de teroare. În această regiune au luat o mare amploare corupția, crima organizată, traficul de ființe umane, de droguri, arme. Aceste fenomene, de obicei poartă un caracter transnațional și răspândirea lor depinde de gradul de securizare a frontierelor, care diferă de la stat la stat, datorită nivelului diferit de dezvoltare economică a statului din regiune, situației sale geopolitice sau apartenenței la anumite acorduri sau convenții internaționale. O oportunitate deosebită se prezenta popoarelor europene din fostul bloc comunist, cărora li se deschideau căile integrării în structurile europene, euroatlantice și internaționale și perspectivele oferirii cetățenilor acestor state a unor condiții de viață mai bune. Însă, nu toate țările din regiune au urmat calea integrării și cooperării, a reformelor și a dezvoltării. În spațiul fostei Republici Federale Iugoslave au izbucnit conflicte care au reamintit că democrația, stabilitatea și prosperitatea sunt deziderate pentru a căror atingere este nevoie de voință politică și de eforturi susținute pentru asigurarea păcii interne și a cooperării regionale. Republica Moldova, și-a ales calea democratică de dezvoltare, tinzând să devină un stat de drept de tip european, mai ales că decizia Uniunii Europene de a se extinde spre Est, astfel încât într-o perspectivă pe termen mediu, frontierele sale să ajungă în vecinătatea Republicii Moldova, a avut efectul de a trezi din amorțire CSI-ista lumea politică de la Chișinău.

Stabilitatea și securitatea regiunii depinde, în mare măsură, de starea lucrurilor la frontiere, de modul în care acestea sunt gestionate. În aceeași ordine de idei, una din principalele provocări pentru Europa de sud-est este pe cât de bine aceste state vor putea gestiona relațiile de ordin extern rezultate din extinderea spre est a Alianței Nord-Atlantice și a UE. Iar în contextul în care Europa de sud-est, inclusiv și Republica Moldova, rămâne principala sursa de instabilitate in spațiul european, ar fi oportun de evidențiat opinia domnului Javier Solana, Înaltului reprezentant pentru PESC, care menționa: ’’UE este singura organizație regionala cu un spectru larg de instrumente politice, diplomatice, umanitare, economice și financiare, militare și de poliție pentru a contribui la stabilizarea periferiei UE’’. Astfel, că extinderea UE în Europa Centrală și de Est a pus Republica Moldova în fața dilemei: Est sau Vest? Prin așezarea sa geopolitică RM s-a pomenit la confluența intereselor UE, NATO, pe de o parte și a Rusiei, pe de altă parte.

Figura 1.1. Republica Moldova în fața dilemei: Est sau Vest?

Totuși, populația Republicii Moldova și-a făcut deja alegerea, ea tinde să se integreze în marea familie a popoarelor Europei atât în aspect economic, politic și social, cât și în aspectul cultural, de aceea situația economică și politică este în continuă schimbare.

Figura 1.2. Hartă prezentând Uniunea Europeană (verde) și Republica Moldova (oranj)

În ultimii ani, retorica proeuropeană a conducerii de la Chișinău a devenit mai pronunțată, cauza principală fiind falimentul CSI și insecuritatea Europei de Est. Astfel, RM și-a declarat drept obiectiv prioritar aderarea la structurile economice și politice ale UE, ceea ce ar putea face posibilă accelerarea procesului de instaurare a economiei de piață și soluționarea multiplelor probleme sociale și de securitate. Extinderea Alianței Nord-Atlantice și a Uniunii Europene, precum și interesele acestora în Asia Centrală și în regiunea Mării Caspice, sugerează o atenție sporită pentru flancul sudic al periferiei UE/NATO, din care face parte și Moldova. Nu este vorba de ideea de “importanță strategică a Moldovei”, ci de faptul că instabilitatea acestei țări are repercusiuni pe plan regional și, respectiv, securitatea / insecuritatea Moldovei va constitui o sursă de preocupare pentru factorii de securitate europeni. Iar sursa de preocupare este și Conflictul dintre Transnistria și Republica Moldova, care a început de la primele intenții ale Chișinăului de a-și declara suveranitatea (1990) și apoi independența, organele puterii locale, în strânsă colaborare cu șefii Armatei a 14-a sovietice (dislocată în zona în care se afla cel mai mare depozit de armament sovietic din Europa, la Tiraspol) și-au declarat, la rândul lor autonomia față de Chișinău și s-au plasat sub protecția militară și politică a Rusiei.

La 2 septembrie 1990 se proclamă „Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană”, iar la 25 august 1991 această entitate își proclamă independența. Evenimentul se produce cu doar două zile înainte ca la Chișinău să se proclame independența Republicii Moldova, care includea și Transnistria. Criza care a urmat a fost tipică pentru ceea ce a ajuns să însemne un „conflict înghețat” – escaladare militară – intervenție externă – încetarea focului sub auspiciile trupelor de menținere a păcii (rusești) – mini-crize provocate periodic între cele două entități.

Figura 1.3. Conflictul dintre Transnistria și Republica Moldova

O ieșire din situație a fost apropierea de UE, de aceea Republica Moldova a început relațiile sale cu UE după 27 august 1991 în calitate de succesor al URSS, ca și alte foste republici sovietice. La 20 iulie 1992 Comisia propune semnarea acordurilor de parteneriat și cooperare cu noile state independente, apărute în urma destrămării URSS. În același an, conflictul militar din Transnistria a izbucnit când Republica Moldova, care nu avea o armată proprie, ci doar unități de poliție, a trebuit să facă față unor forțe superioare numeric și ca dotare (multe din armele folosite provenind din depozitele Armatei a 14-a de la Tiraspol). Conflictul s-a finalizat odată cu convenția încheiată între Boris Elțîn și Mircea Snegur la 21 iulie 1992. Prin acest acord s-a înființat o Comisie Unificată de Control, formată din reprezentanți ai Chișinăului, Tiraspolului, Federației Ruse și OSCE, care era însărcinată cu deținerea controlului efectiv asupra zonei de securitate. Sarcina Comisiei a fost să identifice și să soluționeze potențialele conflicte. Comisia funcționa prin consens, ceea ce dădea Rusiei o pârghie majoră de influențare a deciziilor. Din acest motiv, Moldova nu a putut obține eliminarea forțelor armate transnistrene ce se aflau (contrar acordului din 1992) în zona de securitate, teoretic sub controlul exclusiv al forțelor de menținere a păcii.

La 1 noiembrie 1993, Președintele Republicii Moldova dl Mircea Snegur adresează președintelui Consiliului European – J. Delor, în care constată cu regret că Moldova este unica țară din spațiul Europei centrale și de est, cu care UE încă nu și-a definit relațiile. Insistența autorităților moldovenești de atunci a făcut până la urmă ca APC să fie negociat și semnat într-un termen destul de scurt – la 28 noiembrie 1994 la Bruxelles, la numai 10 luni de la ultimul mesaj al președintelui Snegur, dar o altă etapă a crizei din Transnistria a început odată cu semnarea în 1994 a unei declarații comune Mircea Snegur – Igor Smirnov (la Tiraspol), contrasemnată și de reprezentantul OSCE și de un reprezentant al președinției ruse.

Dacă până atunci criza avea o componentă militară, iar acordurile semnate vizau în primul rând încetarea focului și menținerea păcii, de aici încep dezbaterile juridice și constituționale asupra statutului Transnistriei în cadrul Moldovei, precum și stabilirea unui sistem de garanții reciproce împotriva întoarcerii la conflict. Totuși, pe lângă aceste probleme, La 6 ianuarie 1994, cu ocazia reuniunii la nivel înalt a Alianței Nord-Atlantice, la care a fost examinată inițiativa americană "Parteneriatul pentru Pace", Președintele Republicii Moldova a exprimat disponibilitatea țării noastre de a adera la acest Program. Aderarea RM la PpP poate fi divizată în câteva etape. Prima o constituie semnarea de către Președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur și a Secretarul General al NATO, la 16 martie 1994, a Documentului cadru al Programului "Parteneriatul pentru Pace", Republica Moldova devenind a 12-a țară semnatară și a II-a din CSI după Ucraina. Urmează etapa redactării documentului de prezentare, în baza căruia, în 1995, a fost elaborat Programul Individual de Parteneriat (PIP). PIP conținea următoarele domenii de colaborare: controlul asupra armamentelor și dezarmării, protecția civilă, prevenirea și soluționarea situațiilor de criză, planificarea și desfășurarea în comun a operațiunilor de menținere a păcii, pregătirea cadrelor și alte aspecte de activitate militară.

Figura 1.4. Aderarea RM la PpP

Astfel, sfârșitul anului 1994 și prima jumătate a anului 1995 este perioada când Moldova apare într-o lumină favorabilă pe arena internațională, ajungând chiar să fie un exemplu al reformelor democratice. Anume în această perioadă, mai concret la 13 iulie 1995 Moldova devine și prima țară din CSI, care este admisă în Consiliul Europei, pas important pe calea apropierii țării noastre de UE. Dat fiind că procesul de intrare în vigoare a acordului era de lungă durată, la 2 octombrie 1995 a fost semnat și la 1 mai 1996 a intrat în vigoare Acordul interimar privind comerțul între Republica Moldova și Uniunea Europeană, fapt care a permis o dinamizare a schimburilor comerciale.

In ianuarie 1996, Președinții Moldovei, Rusiei și Ucrainei au semnat la Moscova o Declarație comună referitoare la urgentarea soluționării pașnice a conflictului transnistrean. In Declarație se arată posibilitatea urgentării procesului de acordare a unui statut special Transnistriei, ca parte componentă a RM integre. Federația Rusă și Ucraina și-au asumat responsabilitatea de state garante ale respectării prevederilor incluse în document privind statutul Transnistriei. Declarația are o valoare deosebită deoarece pentru prima dată la nivelul celor două state lidere ale CSI s-a recunoscut că Transnistria este parte componentă a RM. Astfel, că UE a recurs la o serie de acțiuni pentru a formaliza și a introduce o anumită ordine și stabilitate în relațiile cu Europa de sud-est, Republica Moldova, Ucraina și Rusia. Schimbarea de atitudine a UE față de conflictele din Europa de sud-est nu este un proces autonom, ci se înscrie în cadrul elaborării Politicii Europene de Securitate și Apărare și a unei politici pentru „noii vecini”. Astfel ambele structuri au sesizat acest lucru și au edificat un cadru instituțional de cooperare regională, care ar facilita dezvoltarea regiunii. Aceste acțiuni ar fi:

procesul Royaumont (pentru Relații de Bună Vecinătate, Stabilitate, Securitate și Cooperare în sud-estul Europei),

Inițiativa privind Cooperarea în sud-estul Europei (SECI) a fost lansată în 1996 cu sprijinul SUA și UE și a dezvoltat o abordare inovatoare a cooperării în probleme legate de economie și infrastructură prin facilitarea procesului de luare în comun a deciziilor în aria sa de cuprindere. Acest fapt are un rol important în ce privește problemele economice regionale, mai ales în înlăturarea barierelor din calea investițiilor străine în regiune.

Inițiativa Central Europeana (ICE) a stabilit cu țările din regiune un cadru de dialog stabil și integrat, coordonarea și cooperarea în domeniul politic,economic, cultural și parlamentar. Pe baza experienței acumulate, ea are un rol important în cadrul Mesei Regionale pentru Europa de sud-est. La Reuniunea Șefilor de Guvern ai statelor membre, 8-9 noiembrie 1996 Graz (Austria), RM a fost admisă în calitate de membru cu drepturi depline.

Implicarea UE în soluționarea conflictului transnistrean ar fi binevenit din câteva motive fundamentale:

UE deține întregul spectru de pârghii politice, economice și de securitate pentru a impulsiona negocierile dintre Moldova și republica autoproclamată transnistreană, inclusiv utilizând cadrul de relații UE – Rusia și UE-Ucraina. OSCE din păcate nu are aceste capabilități;

implicarea directă a UE în soluționarea conflictului transnistrean ar putea constitui un mecanism de asociere, iar apoi integrare în UE pentru Moldova;

UE este singura organizație europeană cu experiență în domeniul gestionării civile a crizelor. O forță de menținere a păcii în Transnistria, indiferent de componența sa, nu va putea asigura întreg spectrul de acțiuni menite să reîntregească Republica Moldova, și să garanteze viabilitatea statului. RM va avea nevoie de o operațiune internațională civilă care ar facilita reîntregirea țării prin asigurarea unei forțe de poliție internațională în Transnistria, și a unei forțe de control al frontierei cu Ucraina.

Ulterior, Transnistria a început să preseze tot mai mult pentru semnarea unui document care să statueze clar principiile constituționale care să guverneze relațiile dintre aceasta și Chișinău. Presat de Rusia și după mai multe ezitări, Chișinăul a semnat (prin președintele Petru Lucinschi) la 8 mai 1997 un Memorandum privind principiile de normalizare a relațiilor dintre RM și Transnistria pregătit de experții ruși. Unul dintre efectele memorandumului Primakov a fost că Transnistria a câștigat dreptul de a elibera documente vamale de export – nu mai era vorba de situația prin care Chișinăul tolera tranzitul vamal transnistrean și aplica ștampila vamală, ci ceda Tiraspolului integral dreptul de a folosi această ștampilă. In urma acestui memorandum, se rulau afaceri grase cu arme, droguri, contrabandă cu țigări și carburanți. Astfel că, în 1998, bugetul RM în urma contrabandei cu mărfuri a fost prejudiciat cu circa 250 mln. usd. La 20 martie 1998 a fost semnat, la Odessa, în prezența șefului Misiunii OSCE, Acordul privind măsurile de creștere a încrederii și dezvoltarea contactelor dintre cele două părți iar la 16 iulie 1999, Republica Moldova și Transnistria au semnat, la Kiev, în prezența reprezentantului OSCE, o Declarație Comună privind normalizarea relațiilor bilaterale. Aceasta prevedea construirea relațiilor pe baza principiilor existenței unor frontiere comune și a unor politici economice, sociale, juridice și de apărare comune.

După intrarea în vigoare a APC la1 iulie 1998, relațiile Republicii Moldova cu UE au fost plasate într-un cadru legislativ oficial, care a pus și baza juridică a aplicării programului TACIS de asistență în Moldova. Textul Acordului este însoțit de 5 anexe, un Protocol privind asistența reciprocă între autoritățile administrative în materie vamală și declarații cu schimb de scrisori, prin care se interpretează unele prevederi ale APC. APC, instituit pentru o perioadă de 10 ani, avea următoarele obiective: Continuarea dialogului pentru a permite dezvoltarea relațiilor politice; Promovarea comerțului și investițiilor pentru a favoriza dezvoltarea lor economică durabilă; Cooperarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar și cultural; Susținerea eforturilor MD de a consolida democrația, de a dezvolta economia și de a finaliza tranziția la economia de piață. Parteneriatul se baza pe principiile de drept, caracteristice societății internaționale în întregime, și UE în special – democrație, principiile fundamentale ale dreptului internațional, drepturile omului, principiile economiei de piață.

Cu toate aceste, Europa de sud-est se află din nou într-un moment de cotitură: incompleta cooperare și încordare între comunitățile albaneză și sârbă din Kosovo, raporturile dintre Serbia și Muntenegru în cadrul fostei federației Iugoslave, acțiunile insurgenților albanezi din Macedonia și deteriorarea raporturilor inter-etnice din această țară, tendințele centrifuge ale unor forțe naționaliste și extremiste din Bosnia Herțegovina, instabilitatea economică din Albania, conflictul din partea stângă a Nistrului din Republica Moldova. Acestora li se adaugă și criminalitatea transfrontalieră (traficul de persoane, arme – vânzarea de armament transnistrean către luptătorii ceceni, sau cel al direcționării traficului ilegal cu arme mici din această regiune către zonele de conflict și droguri), corupția și migrația ilegală, constituie surse ale instabilității și alimentării stării de neîncredere și impredictibilitate. Toate acestea au dus la crearea Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est, (PSESE) propus de Comisia Europeană la 26 mai 1999 și viza consolidarea păcii, democrației, drepturilor omului și a economiei în țările din Europa de Sud-est. Pactul de Stabilitate în Sud Estul Europei reprezintă unul din proiectele de menținere a securității și dezvoltării politicilor regionale în această parte a Europei, precum și un mecanism de prelucrare a sferelor strategice de aderare a statelor la UE.

Figura. Statele membre ale Pactului de Stabilitate:

portocaliu – membri; verde – observatori; albastru – susținători.

De la înființarea Pactului de Stabilitate, situația generală din Europa de sud-est s-a îmbunătățit evident. Procesul de democratizare a progresat. Cu ajutorul Pactului de Stabilitate, cooperarea transfrontalieră s-a extins. Astfel, guvernele din Croația, din Serbia și Muntenegru și din Bosnia-Herțegovina se așează la o masă pentru a promova reîntoarcerea miilor de refugiați. Prin intermediul Pactului de Stabilitate sunt create elemente fundamentale importante pentru dezvoltarea economică. Încheierea unui număr total de 28 de acorduri bilaterale pentru schimburi comerciale libere și crearea într-o regiune cu peste 55 de milioane de locuitori a unei piețe regionale pentru energie sunt un semnal important pentru investitorii care contribuie la îmbunătățirea climatului economic din această regiune. Conștientă de deficiențele APC, la sfârșitul anilor ’90 diplomația de la Chișinău și-a propus afirmarea Moldovei ca parte componentă a Europei de Sud – Est, dorind să evadeze, astfel, din categoria statelor ex-sovietice ale Europei de Est.

Procesul de Stabilizare și Asociere (PSA) este conceput de către UE drept un mecanism esențial pentru promovarea reformelor în regiune în vederea aderării graduale a statelor sud-est europene la UE. În mai 1999, Comisia Europeană a elaborat un set de raționamente destul de ambițioase care urmau să definească politica regională a UE în Europa de sud-est. Acestea se bazau pe:

recunoașterea faptului că principalul mobil pentru reforme (inclusiv întărirea supremației legii, a instituțiilor democratice și a economiei de piață) în statele din regiune ar fi o relație cu UE în care s-ar pune clar perspectiva aderării la acest organism;

necesitatea statelor din regiune de a stabili relații bilaterale care ar permite o dezvoltare economică și o stabilizare politică a Europei de Sud-Es.

Parafarea Acordului de Stabilizare și Asociere al Uniunii Europene cu Croația și semnarea acestui acord cu fosta Republică Federală a Macedoniei, precum și efectuarea studiilor pentru încheierea unor astfel de acorduri cu Albania, Bosnia-Herțegovina se constituie în premise îmbucurătoare pentru stabilirea unui cadru dialog între Uniunea Europeană și țările din regiune susceptibil să pună bazele încurajării creșterii și dezvoltării economice, condiție necesară pentru consolidarea securității și regimului democratic. Decizia continuării implicării trupelor americane și aliate din cadrul forțelor NATO în Bosnia-Herțegovina și Kosovo reprezintă de asemenea o garanție a continuării sprijinului pentru menținerea păcii și reconstrucția post-conflict în Balcani. Colaborarea dintre americani și aliații europeni în cadrul NATO este în continuare esențială pentru stabilitatea regională.

La 11 decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki, adoptă o Strategie Comună a UE față de Ucraina. Strategia consfințește “parteneriatul strategic” dintre UE și Ucraina și caracterizează acest stat drept o “sursă de stabilitate regională”. UE recunoaște aspirațiile proeuropene ale Ucrainei, salută orientarea sa proeuropeană și va facilita în continuare apropierea Ucrainei de Uniune. Strategia menționează poziția geografică unică a Ucrainei și importanța sa regională. În vederea asigurării stabilității și securității, UE va sprijini eforturile Ucrainei de a promova cooperarea și stabilitatea în regiune, inclusiv în cadrul Organizației pentru Cooperare Economică în bazinul Marii Negre (CEMN), Consiliului Statelor de la Marea Baltică și grupului Georgia, Ucraina, Uzbekistan, Azerbaidjan și Moldova (GUUAM). Uniunea recunoaște contribuția Ucrainei la stabilitatea europeană prin rolul său de observator în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de sud-est. UE și Ucraina au interesul comun de a dezvolta cooperarea în domeniul asigurării securității frontierelor, al combaterii crimei organizate, inclusiv spălarea de bani și traficul ilegal de arme și droguri. Summit-ul de la Helsinki, 10–11 decembrie 1999, introducea pentru prima dată cifre și termene concrete privind forța militară comună a UE. Concluziile Președinției finlandeze a UE prevedeau că “statele membre trebuie să fie pregătite ca, până în 2003, să poată desfășura, într-un interval de 60 de zile și pentru, cel puțin, un an forțe militare numărând 50.000–60.000 de oameni pentru întregul spectru de sarcini Petersburg”. Astfel, s-a luat decizia de a crea o Forță de Reacție Rapidă “separabilă, dar nu separată de NATO”. Această forță urma să fie “brațul militar” al PESC.

La 24 noiembrie 2000, la summit-ul de la Zagreb a fost lansat PSA prin care statele din regiune se angajau să îndeplinească un anumit set de obiective și condiții, iar UE acorda Europei de sud-est perspectiva integrării în Uniune, în baza prevederilor Tratatului Uniunii Europene (Maastricht) și a criteriilor de la Copenhaga. Prima fază a PSA este mișcarea spre semnarea unui Acord de Stabilizare și Asociere care constituie fundamentul procesului însuși. Prin acest acord părțile se vor mișca spre implementarea graduală a unei Zone de Liber Schimb și a reformelor care vizează adoptarea standardelor UE, ceea ce ar permite o apropiere mai consistentă de Uniune. În faza a doua părțile negociază și implementează Acordul de Stabilizare și Asociere (ASA). Prin instituirea unei Zone de Liber Schimb cu UE și a măsurilor adiționale (reguli privind concurența, susținerea din partea statului, proprietatea intelectuală), PSA va permite economiilor din regiune să înceapă integrarea în Uniunea Europeană. Acordul respectiv include și angajamentul explicit al statelor semnatare de a dezvolta cooperarea regională. Astfel, în cadrul dimensiunii regionale a PSA, UE a articulat următoarele obiective:

încurajarea statelor din regiune să aibă relații și să coopereze între ele într-o manieră comparabilă cu relațiile existente acum între statele membre ale UE;

crearea unei rețele de acorduri bilaterale de liber schimb compatibile între statele sud-est europene, prin care ar fi scoase barierele la circulația bunurilor între statele din regiune, între UE și statele candidate la aderare;

integrarea graduală a statelor în rețele de transport și energie europene, precum și cooperarea mai strânsă în domeniul controlului frontierelor;

convingerea autorităților să coopereze între ele pentru combaterea efectivă a amenințărilor la adresa securității regionale și a UE – crima organizată, emigrația ilegală și alte forme de trafic.

Acțiunea NATO în Iugoslavia (Operațiunea Forța Aliată), martie–iunie 1999, a constituit un prilej important pentru europeni de a-și reevalua capacitățile militare. Rezultatele au fost descurajatoare pentru pilonul european al NATO și au evidențiat o seamă de probleme, printre care : superioritatea militară și tehnologică a forțelor armate ale SUA; incapacitatea statelor europene de a gestiona politic sau militar crizele de pe continent, fără contribuția SUA. Aceste concluzii au constituit un factor important pentru adoptarea deciziei de creare a unei Forțe de Reacție Rapidă (FRR) europene, care ar acționa autonom de SUA, chiar dacă ar folosi infrastructura NATO. Un al doilea moment crucial pentru accelerarea creării FRR este data de 11 septembrie 2001, ziua atacurilor teroriste asupra New-Yorkului și a Washingtonului. Aceste atentate, plus operațiunea militară ulterioară în Afganistan, au fost marcate de o intensificare a eforturilor UE pentru crearea Forței Rapide de Reacție, ca principalul instrument al PESA. Printre factorii favorabili formulării PESA menționez:

responsabilitatea crescândă a UE pentru Europa de Sud – Est, pe fundalul implicării militare crescânde a SUA în Asia Centrală și în Caucaz;

incapacitatea NATO de a combate/preveni noile amenințări de securitate – terorism, crimă transfrontalieră, trafic de arme etc.;

necesitatea de a formula noi abordări în politica externă și de securitate (PESC) a UE față de “Noua Europă de Est” (Moldova, Ucraina, Belarus), inclusiv cu scopul de a întări controlul la viitoarele hotare estice ale UE.

Declanșarea ofensivei internaționale împotriva terorismului au constituit un impuls și pentru intensificarea cooperării statelor sud-est europene pe această direcție. Astfel, la Conferința regională a Pactului de la București, 26 octombrie 2001, a fost adoptată Declarația privind Contribuția Statelor sud-est-europene la Lupta Internațională Împotriva Terorismului. Statele semnatare ale acestui document, printre care și Moldova, consideră că această contribuție regională la campania internațională împotriva terorismului este în concordanță cu obiectivul integrării depline în Uniunea Europeana și structurile euroatlantice.

Pe fundalul luptei globale împotriva terorismului și a implicării militare crescânde a SUA în alte părți ale lumii (Afganistan, Filipine, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Georgia), UE își asumă un rol mai activ de “promotor de securitate”, capabil să intervină militar, dacă e cazul, în crizele de la periferia Europei. În acest scop, liderii europeni au reiterat poziția de a dota UE cu “capacitatea de a disloca un contingent de cca 60.000 de militari, în termen de până la 60 de zile” în regiuni afectate de crize. După multe eforturi diplomatice, și RM a fost admisă, la 28 iunie 2001, în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est (PSESE), care conținea angajamentul UE de a sprijini statele din Europa de Sud – Est în perspectiva integrării lor depline în structurile sale. Când Republica Moldova a devenit membră a OMC și a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud – Est, țara noastră a fost invitată să participe la activitățile Conferinței Europene, care este un for consultativ la nivel de miniștri ai afacerilor externe ai țărilor candidate la aderare în UE.

Importantă a fost și vizita președintelui V. Voronin la Cartierul General NATO unde a fost semnat Memorandumul de înțelegere cu Organizația NATO pentru Menținere și Aprovizionare (NAMSO) privind cooperarea în domeniul logistic. Urmare a acestui Memorandum a fost posibilă crearea în anul 2002 a unui Fond de afectare specială finanțat de țările membre NATO destinat distrugerii unui lot de mine antipersonal și muniții cu termen expirat din dotarea Armatei naționale. Grație acestui proiect a fost eliminat un pericol ecologic de proporții și realizate, înainte de termen, prevederile de bază ale Convenției de la Ottawa cu privire la interzicerea minelor antipersonal. Astfel, Republica Moldova fiind printre primele state din regiune care a exclus acest tip de arme din arsenalele sale. Dezvoltarea acestor relații constituie o contribuție a țării noastre la consolidarea securității și stabilității europene, care, la rândul său, are un impact favorabil asupra securității naționale. O asemenea strategie va asigura Republicii Moldova o trecere de la calitatea de consumator la cea de sursă a securității și stabilității regionale, iar participarea în continuare la PpP și CPEA va permite Republicii Moldova să utilizeze și să implementeze experiența Euro – Atlantică în reformarea sectorului de securitate și apărare. De asemenea, Republica Moldova va valorifica cooperarea cu NATO în scopul dezvoltării capacităților naționale de pregătire, prevenire și gestionare a situațiilor excepționale, precum și consecințelor acestora.

1.2. NATO și UE: Un interes sporit pentru Ucraina, Rusia și Republicii Moldova?

Datorită dimensiunilor și poziției sale strategice, Ucraina este unul dintre elementele-cheie ale sistemului de securitate europeană. În condițiile extinderii UE și NATO, Ucraina rămâne a fi cel mai mare stat pur-european rămas în aria neintegrată a Europei. Un eventual colaps al acestor procese ar fi o amenințare gravă la adresa securității europene, deoarece ar crea un nucleu enorm de instabilitate regională (care ar afecta, în primul rând, Moldova, datorită situării sale geografice, dimensiunilor mici și fragilității interne a statutului) și ar încuraja o intervenție a Federației Ruse în Ucraina. Nivelul relațiilor Ucraina–UE este net superior relațiilor Moldova-UE. Aceasta se datorează parțial importanței strategice a Ucrainei, dar și în mare parte prestației Kievului care, comparativ cu vecinii săi necandidați la aderare – Rusia, Belarus, Moldova – a dat dovadă de o stabilitate interna mai mare și de o dorință de cooperare cu UE exprimată constant. Relativ remarcabilă este capacitatea și insistența cu care Kievul caută să intensifice dialogul pe probleme de securitate cu structurile occidentale – participarea la operațiunile KFOR din Kosovo; existența Unității mixte de pacificare polono-ucrainene; dorința constant reiterată de către autoritățile ucrainene de a coopera cu UE în domeniul PESA printr-o eventuală contribuție la Forța de Reacție Rapidă; alinierea la declarațiile PESC; existența unui cadru de cooperare cu UEO; participarea NATO la procesul de restructurare a Ministerului Apărării ucrainean. Observând politica regională a Ucrainei din perspectiva Moldovei, pot nota faptul că relațiile de parteneriat dintre Ucraina și vecinii săi din Vest, în primul Polonia, sunt net superioare calității relațiilor dintre Republica Moldova și România. Capacitatea de a avea relații bune cu vecinii este una dintre condițiile-cheie pentru procesul de integrare europeană, constituind un indiciu important pentru organismele europene. În relațiile cu NATO și UE, Ucraina este mult mai deschisă dialogului și caută în permanență să reafirme opțiunea proeuropeană, etalând hotărârea de a întreprinde măsuri concrete pentru a se apropia de aceste organisme.

Vorbind în termeni mai generali despre relațiile Rusiei cu UE, remarcăm că acestea s-au intensificat în ultima perioadă. La aceasta au contribuit o serie de factori precum: (a) stabilizarea internă a Rusiei; (b) finalizarea fazei active a operațiunilor din republica separatistă Cecenia; (c) necesitatea dialogului pe problema Kaliningradului care, după aderarea la UE a Lituaniei și Poloniei, se va găsi izolat de restul Rusiei; (d) necesitatea cooperării în combaterea terorismului, urcat în topul agendei internaționale după 11 septembrie 2001. A fost luată decizia politică de a lucra și impulsiona relațiile Rusia–NATO “cu scopul de a crea un nou consiliu care ar reuni statele membre ale NATO și Rusia, pentru a identifica oportunități de acțiuni comune conform formulei “20”. În acest nou organism comun Rusia–NATO părțile vor aborda împreună probleme, vor lua decizii, vor implementa deciziile și își vor asuma responsabilitatea pentru acțiunile întreprinse. Relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia poartă un caracter destul de complex. Rolul central le revine relațiilor economice: pe termen scurt – dialogul energetic Rusia–UE, iar pe termen lung – crearea unei zone de liber schimb. Este destul de evident și interesul părților de a purta un dialog pe probleme de securitate, în special în contextul extinderii UE. Privitor la cooperarea în domeniul securității, Strategia Comună a UE față de Federația Rusă afirmă că se “va lucra cu Rusia în vederea dezvoltării unor inițiative comune în sfera politicii externe care ar sprijini obiective externe comune”.

Principalii factori externi susceptibili de a se angaja politico-militar în Moldova, în cazul izbucnirii unei crize, sunt Rusia, NATO, Ucraina, iar spre sfârșitul deceniului curent – și Forța Rapidă de Reacție a UE. Un studiu al centrului analitic american RAND, efectuat la comanda Forțelor Aeriene ale Statelor Unite și ale Forțelor Aeriene SUA din Europa în aprilie 2001, evidenția următoarele referitor la Moldova, în contextul aderării României la Alianță: “Cât despre România, legăturile sale cu Moldova sunt singurele care pot genera viitoare complicații (pentru NATO). Aceste relații nu sunt conflictuale, dar ar putea deveni problematice pentru NATO în cazul realizării unui scenariu prin care Moldova devine un “stat ratat”, iar România se va afla în fața necesității de a-și ajuta conaționalii din Moldova. Din cauza diferendului transnistrean nerezolvat, o atragere mai mare a României în treburile Moldovei ar putea deveni problematică pentru relațiile România-Rusia. Și, totuși, nu este clar dacă aderarea României la NATO ar fi în detrimentul sau în favoarea NATO, în cazul în care Moldova devine stat ratat, pentru că în astfel de condiții este posibil ca NATO să se implice oricum în eventuale operațiuni umanitare din Moldova”.

Un alt aspect al creșterii interesului NATO și UE pentru Moldova reiese nu doar din procesul de extindere a acestor două instituții, ci și din evoluțiile politico-militare din spațiul euro asiatic după 11 septembrie. Acestea se exprimă printr-un interes reactualizat pentru aripa sudică a Alianței, Zonele Mării Negre și Caspice. Prezența militară a unor state membre ale NATO în Uzbekistan, Kîrgîzstan și (eventual) Georgia constituie alte impulsuri în favoarea asigurării unui coridor de stabilitate pe traseul Europa-Asia Centrală. Toate aceste lucruri se suprapun pe politica energetică a SUA și UE care vizează accesul la hidrocarburile din regiunea Caspică și asigurarea unor rute de tranzit sigure. În acest context, și aderarea României și Bulgariei la NATO capătă o nouă dimensiune – cea de întărire a parteneriatului NATO cu Georgia și Ucraina, și de conectare la spațiul Asiei Centrale și la regiunea Caspică. Și una din problemele asigurării acestei conexiuni este “deficitul de securitate în flancul sudic al Ucrainei, afectat de conflictul “înghețat” (transnistrean) din Moldova”. Ținând cont de acestea Republica Moldova este extrem de interesată în elaborarea unui cadru de relații cât mai dezvoltat posibil cu structurile de securitate occidentale, care ar constitui nu doar un factor de stabilizare a țării, dar și un instrument-cheie de integrare europeană a Moldovei.

Interesele Moldovei în domeniul securității pot fi reduse la următoarele doua probleme: integrarea deplină în structurile politice, economice și de securitate europene și fortificarea internă a statului, și a rolului lui de creator de securitate și forță motrice de stabilitate pe plan subregional. Premize obiective pentru restructurarea economiei Republicii Moldova le constituie optimismul de semnare a unui acord cu UE cu privire la sistemul preferințelor de bază în comerțul exterior. O astfel de cooperare contribuie la efectuarea unor interese de securitate a Republicii Moldova – deplasarea de verificare (spre RM) în edificarea unor forțe armate de tip nou, aranjarea unor noi relații de încredere cu statele vecine, și stabilitatea regională. Republica Moldova dispune de unele posibilități de a iniția o serie de activități. În plan bilateral Republica Moldova susține politica de semnare a unor acorduri de colaborare bilaterală cu statele vecine la nivelul anumitor categorii de forțe, prestarea intensă a vizitelor de lucru, la diferite niveluri, crearea unei unități mixte trilaterale România – Moldova – Ucraina de menținere a păcii.

1.3. Politica Europeană de Vecinătate (PEV)

Astăzi, spre deosebire de trecut, Occidentul, în contextul extinderii Uniunii Europene și a NATO, tot mai conștient de rolul pe care trebuie să-l joace în reconstruirea Europei de Sud – Est, a recurs la elaborarea a numeroase strategii destinate să contribuie la asigurarea cooperării, stabilității și securității în regiune. Datorită extinderii, UE este cointeresată să elaboreze un nou cadru de relații cu noile state vecine din Europa de Est și statele din zona Mediteraneană, cu unele dintre care în viitor apropiat va avea hotar comun. Acest nou cadru de relații presupune o cooperare mult mai strânsă și profundă a UE cu noile state vecine. Rezultatul așteptat se consideră realizarea practică a așa-numitor „patru libertăți” – libertate de circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și forței de muncă. Scopul politicii de noua vecinătate este crearea unei zone stabile și prospere în jurul UE. Politica de noua vecinătate este o oportunitate importantă pentru statele din Europa de Est pentru a-și consolida sistemul politic și dezvolta economia prin obținerea de la UE a asistenței financiare, tehnice, politice. Unul din interesele de bază a UE în promovarea politicii de noua vecinătate este interesul de a-și asigura securitatea. Domeniile principale de colaborare a UE cu noile state vecine în domeniul de asigurare a securității sunt:

combaterea amenințărilor comune: crima transnațională,contrabanda, terorism, catastrofe ecologice

prevenirea conflictelor și gestionare a crizelor existente

promovarea democrației, respectării drepturilor omului, cooperării și înțelegerii reciproce.

Problematica asigurării securității în bazinul Mării Negre a devenit una deosebit de importantă nu doar pentru statele din regiune, dar și pentru întreaga comunitate internațională. În acest sens am putea menționa că în strategia de securitate națională a SUA, adoptată în septembrie 2002, precum și în strategia de securitate europeană, aprobată în decembrie 2003, au fost identificate ca principalele sfidări pentru început de nou mileniu, în problemele securității, următoarele: terorismul internațional, răspândirea armelor de nimicire in masă, conflictele regionale, proasta guvernare și criminalitatea organizată. Una din cele mai actuale preocupări ale comunității europene în materie de asigurare a stabilității și securității continentului, o constituie prezența“conflictelor înghețate”, care în zona Mării Negre sunt reprezentate de cele din Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud si Nagornîi Carabah.

Astfel ca răspuns la aceste probleme, începând cu anul 2002, câteva state nordice, în special Marea Britanie și Suedia, au solicitat Comisiei Europene să avanseze propuneri care să vizeze diminuarea efectelor excluderii Ucrainei, Moldovei și Bielorusiei din iminenta lărgire a UE. Drept urmare, în august 2002, Comisia și Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate Comună (PESC) au adresat Consiliului o scrisoare care exprima necesitatea unei „inițiative Europa lărgită“ care să considere relațiile cu vecinii din est ai UE. La scurt timp, diferite instituții europene au reiterat succesiv această necesitate. Consiliul pentru Afaceri Generale și Relații Externe (CAGRE) al UE a conchis la reuniunea sa din noiembrie 2002 că „extinderea reprezintă o oportunitate importantă de dezvoltare a relațiilor cu noii vecini ai UE, care trebuie să se bazeze pe valori politice și economice împărtășite“. CAGRE a subliniat, de asemenea, „necesitatea ca UE să formuleze o abordare ambițioasă, pe termen lung și complexă“ pentru Ucraina, Moldova și Belarus „cu obiectivul promovării reformelor democratice și economice, dezvoltării durabile și a comerțului, contribuind astfel la asigurarea unei stabilități și prosperități mai mari dincolo de noile frontiere ale Uniunii“.

La 11 martie 2003, Comisia Europeană a prezentat Comunicarea sa către Consiliul și Parlamentul European Europa Lărgită – Vecinătatea: un nou cadru de relații cu vecinii noștri din est și sud. În conformitate cu decizia Consiliului European de la Copenhaga, Comunicarea se referă la relațiile UE cu Algeria, Autoritatea Palestiniană, Belarus, Egipt, Federația Rusă, Iordania, Israel, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Siria, Tunisia și Ucraina. La 1 iulie 2003 Consiliul European a adoptat un nou document, numit “Deschizând calea pentru noul instrument destinat Politicii de bună vecinătate”. Documentul subliniază că scopul general al noii Politici de Vecinătate ar fi cooperarea cu țările partenere sus-menționate, pentru a întări procesul de reformă politică și economică, promovarea unei integrări economice mai strânse, dezvoltării durabile și pentru asigurarea suportului și asistenței politice.

În decembrie 2003, diplomația de la Chișinău a reușit să obțină aprobarea UE pentru includerea Moldovei în calitate de observator la „Memorandumul de Înțelegere privind piața regională de electricitate sub egida PSESE la 15 noiembrie 2002, la Atena. Un alt factor important este apropierea geografică a Uniunii Europene de frontierele noastre. În 2004 au loc două evenimente deosebit de importante: la 2 aprilie 2004, 7 noi state devin membre ale NATO, printre ele și România, și astfel frontiera de vest a țării noastre devine frontieră cu Alianța Nord Atlantică. La 1 mai 2004, aderarea a zece noi membri la Uniunea Europeană face Moldova și mai aproape de spațiul UE. Aceste procese, inițierea cărora a avut loc mai mulți ani în urmă, au impus UE elaborarea unei noi politici față de mai multe state, inclusiv și față de Republica Moldova. În mai multe ocazii, președintele Vladimir Voronin a chemat Uniunea Europeană să joace un rol mai activ în rezolvarea conflictului din Transnistria. În iunie 2004 a lansat ideea unui pact de stabilitate și securitate pentru Moldova, care urma să fie garantat de actualii actori ai procesului de negociere, la care să se adauge UE, SUA și România. De asemenea, experți moldoveni au cerut un nou format de negocieri care să modifice actualul cadru de „2 plus 3”. Arhitectura formatului propus este aceea de „3 plus 3”, exclude autoritățile transnistrene și include UE, SUA și România.

Pentru perioada respectivă 2004-2006 a fost propus un instrument financiar temporar – Programul de vecinătate, prin care trebuie să fie finanțată cooperarea transfrontalieră dintre statele membre și cele vecine cu UE, dar și dintre statele candidate la aderare și cele nemembre, care au frontieră comună cu viitoarele state membre. Politică Europeană de Vecinătate a UE (PEV) a inclus Strategia PEV, rapoartele de țară și planurile de acțiuni. În decembrie 2004, Comisia Europeană a lansat primele șapte Planuri de Acțiuni din cadrul PEV pentru Autoritatea Palestiniană, Iordania, Israel, Maroc, Moldova, Tunisia și Ucraina. Documentele au fost adoptate în 2005. Astfel Republica Moldova a intrat într-o nouă fază a relațiilor cu Uniunea Europeană. În vederea cooperării cu succes între Republica Moldova și UE în cadrul PEV, au fost luate măsuri de consolidare a cadrului instituțional al integrării europene a Moldovei, și anume:

a fost creată Comisia națională pentru integrare europeană (noiembrie 2002), care la 16 septembrie 2003 a aprobat și a prezentat Comisiei Europene Concepția integrării Republicii Moldova în UE;

pe parcursul anului 2003 a fost creată Comisia parlamentară pentru integrare europeană, Departamentul pentru integrare europeană în cadrul MAE, și subdiviziuni pentru integrare europeană în toate ministerele și departamentele din țară;

în 2004 a fost creat grupul interministerial pentru armonizare legislativă, și prin hotărârea Guvernului Republicii Moldova s-a decis deschiderea misiunii diplomatice a Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană;

la sfârșitul anului 2004 Ministrul Afacerilor Externe a fost numit concomitent Viceprim-ministru, pentru o coordonare mai eficientă a tuturor activităților care au tangențe cu procesul de integrare europeană a Republicii Moldova;

începând cu perioada anului 2002, s-au început activitățile de pregătire a cadrelor în problematica UE, din rândul funcționarilor de la ministere, cadrelor universitare, reprezentanților ONG.

Relațiile diplomatice dintre Republica Moldova și UE au devenit mai intense odată cu lansarea PEV. Pe de o parte, răspunzând apelurilor repetate ale Republicii Moldova (dar și ale Parlamentului European), UE a luat decizia de principiu de a deschide Delegația Uniunii Europene la Chișinău. Pe de altă parte, după cum s-a mai menționat, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova la sfârșitul anului 2004 a fost instituită misiunea diplomatică a Moldovei pe lângă UE. Și relațiile diplomatice bilaterale cu țările europene iau în permanență amploare. După instituirea în 2004 a ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie, la începutul lui 2005 Președintele Republicii Moldova a anunțat deschiderea misiunilor diplomatice în Suedia, Cehia, Letonia, Estonia, Lituania și Serbia și Muntenegru. Îndepărtarea RM de la dimensiunea de integrare europeană a PSESE nu a diminuat însă din ambițiile diplomației moldovene de a folosi cooperarea regională în sud-estul Europei pentru a determina UE să accepte includerea Moldovei în „Pachetul Balcanilor de Vest” al Procesului de Stabilizare și Asociere. Astfel, dorind să acumuleze cât mai multe argumente în favoarea includerii sale în acest Proces, țara noastră a reușit să-și facă vizibilă prezența în cele mai importante proiecte și inițiative de cooperare desfășurate sub umbrela PSESE, cum ar fi cele inițiate în cadrul Mesei de Lucru nr. 1 „Democratizare și Drepturile Omului”; Mesei de Lucru nr. 2 „Reconstrucție economică, dezvoltare și cooperare”; Mesei de lucru nr. 3 „Probleme de Securitate”. Participând la respectivele proiecte și inițiative, Chișinăul a urmărit să convingă UE că RM este parte integrantă a spațiului Europei de sud-est.

În paralel cu aprofundarea cooperării în PSESE, Chișinăul a continuat să facă eforturi în vederea aderării RM la noi structuri și inițiative de cooperare regională din sud-estul Europei, scopul urmărit fiind același – să imprime mai multă credibilitate statutului de stat sud-est european al Republicii Moldova și, în acest fel, să determine UE să trateze țara noastră în bloc cu restul statelor din Europa de sud-est. Li se pare că a dat roade, deoarece parteneriatul moldo-comunitar a fost complementat cu un document politic în forma unui Plan de Acțiuni UE-RM (PAUEM), destinat accelerării reformelor politice, economice și sociale în țara noastră, în schimbul aprofundării relațiilor cu UE. Atât autoritățile centrale, cât și principalele partide parlamentare au sperat că PEV va deschide RM drumul spre integrarea în UE. Speranțele clasei politice, precum și ale opiniei publice din țara noastră s-au împlinit, însă, parțial. PEV a recunoscut aspirațiile europene ale RM, dar nu i-a acordat o perspectivă clară de aderare la UE într-o perioada previzibilă.

Cu toate acestea, la 24 martie 2005, integrarea Republicii Moldova în UE a fost consfințită juridic și politic, acesta devenind obiectivul primordial al politicii interne și externe promovate de autoritățile țării. Moldova a aderat la PEV în urma semnării PAUEM, la 22 februarie 2005. Planul de acțiuni UE-MD, este un document politic care stabilește programul, obiectivele strategice și prioritățile relațiilor dintre UE și MD pentru perioada 2005-2008. Astfel, PA este un program de reforma politice și economice interne pe care autoritățile moldovenești s-au angajat să le realizeze. Domeniile prioritare ale Planului de Acțiuni sunt:

Dialogul și reforma politică (democrația, lupta împotriva corupției și crimei organizate);

Cooperarea pentru soluționarea conflictului transnistrean (suveranitatea și integritatea teritorială a MD, cooperarea cu OSCE în vederea soluționării acestei probleme);

Reforma și dezvoltarea social-economică (urmărește creșterea bunăstării populației din MD – asistență pentru familiile nevoiașe);

Comerțul, piața și reformele – relațiile comerciale ale MD cu UE;

Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne – ajustarea la standardele UE;

Transport, energie, telecomunicații, mediu și cercetări, dezvoltare și inovație;

Contacte umane.

În urma planului de acțiuni, în 22 iulie 2005, la inițiativa lui Vladimir Voronin, Parlamentul de la Chișinău a adoptat o lege organică ce conține (pentru prima dată din 1992) principiile rezolvării conflictului transnistrean pe principiul celor „3D”: democratizare, demilitarizare, decriminalizare. Actuala lege încearcă să mute centrul de greutate al negocierilor dinspre CSI spre spațiul european de securitate și democrație. Prin această lege, Transnistria este definită ca o entitate autonomă specială, parte inalienabilă a Moldovei. A fost introdus dreptul localităților din stânga Nistrului de a ține referendumuri prin care să-și decidă apartenența la Transnistria, modalitate uzitată și în cazul regiunii autonome găgăuze. Referendumul din Transnistria din 17 septembrie 2006 nu a însemnat altceva decât o lovitură semnificativă a forțelor de influență rusești asupra chestiunii de integritate teritorială a Republicii Moldova. Integritatea teritorială mai reprezintă o problemă majoră pentru Moldova și orice acțiune întreprinsă împotriva soluționării conflictului din raioanele de est ale Moldovei este interpretată ca o amenințare la adresa securității statului. Rusia este sigură în politica sa de influență în regiune deoarece nu a simțit încă o altă putere care ar dezechilibra poziția ei și ar face-o să-și schimbe strategia și să-și revendice prioritățile în Transnistria. Contradicțiile politice pe seama conflictului transnistrean au trecut bunăoară într-o nouă sferă, din cea politică în cea economică, declanșându-se războiul vinurilor și apoi cel energetic dintre Moscova și Chișinău.

Următoarele Planuri de Acțiuni au fost încheiate cu Armenia, Azerbaidjan și Georgia în 2006, precum și cu Egipt și Liban în 2007. Aceste Planuri de Acțiuni au fost negociate individual și aprobate de comun acord cu țările menționate mai sus. De aceea, ele sunt diferențiate și „croite pe măsură“ țărilor reflectând starea relațiilor cu țările partenere, necesitățile și capacitățile acestora, precum și interesele comune. În pofida diferențelor dintre agendele precise pentru fiecare stat vecin, ele sunt fundamentate pe un set comun de principii (enumerate mai sus) și au o structură similară, care pare să fie derivată din experiența procesului anterior de preaderare la UE. UE se impune în calitate de actor regional tot mai important, fapt care condiționează statele-vecine să-și modifice ordinea internă și regională pentru a asigura un nivel mai înalt de securitate și stabilitate. Apropierea UE de zona tradițională de influență a Rusiei, a generat pe de o parte o încordare a relațiilor cu Rusia (în cazul diferendului transnistrean), pe de altă a intensificat și aprofundat relațiile acestor două centre regionale de putere. În final, problemele se pot rezolva prin tenacitate, persistență și inteligență. Este foarte mult de lucru în Europa de sud-est, din punct de vedere politic, instituțional și economic. Însă schimbarea există, este tangibilă, iar aderarea la UE este un punct de referință care stimulează continuarea transformării politice și economice.

Poziții ale Rusiei în relația cu UE și cu statele PEV.

PEV se formează în anul 2004 iar scopul politicii de nouă vecinătate este crearea unei zone stabile și prospere în jurul UE. Însă criza din UE și sistemul adițional anevoios a sporit gradul de vulnerabilitate a UE în fața recâștigării încrederii Rusiei în capacitățile sale proprii de a redeveni o putere globală ce acționează cu mai multă independență și în nici un caz de pe o poziție inferioară. În timp ce în anii 1990 se vorbea despre o dependență a Rusiei de creditele occidentale, acum se vorbește despre dependența vestului de gazul rusesc. Obiectiv vorbind, astăzi Rusia pare a fi cea care face jocurile în relația cu UE. La capitolul energetic, Rusia stabilește termenii la nivel individual, cu fiecare stat membru și încheie acorduri bilaterale care subminează principiul UE de a stabili o strategie comună pentru o problematică de interes comun. Astfel, strategia Rusiei față de UE are drept repere: stabilirea relațiilor cu statele membre UE; întărirea influenței în spațiul ex-sovietic; redefinirea elementelor de bază ale relațiilor politice, economice cu UE. Politica Rusiei în plan bilateral cu statele membre ale UE a inclus adesea presiuni diplomatice, embargouri comerciale ( Polonia – produse din carne, legume, RM – produse din carne, produse vinicole), renegocieri ale unor contracte de furnizare a gazelor.

Politica practicată de Rusia față de imediata sa proximitate pare a fi mult mai dezvoltată, coordonată și implementată decât politica de vecinătate a UE. Elemente concrete precum: energie mai ieftină; accesul la o piață de forță de muncă deschisă; accesul la o piață a bunurilor în creștere; regim liber de vize; acordarea cetățeniei ruse; reglementarea unui sistem de pensii pentru locuitorii din Abhazia, Osetia de Sud, Transnistria, reduc efectele negative pe care blocadele impuse sau creșterile bruște de prețuri le produc asupra statelor în cauză. Starea tensionată dintre Rusia și vecinii săi se datorează de impunerea unor sancțiuni economice și comerciale: împotriva Georgiei și MD; din întreruperea furnizării cu gaz în Ucraina și Belarus; din desele fluctuanții a prețurilor energiei. Dependența Georgiei, Ucrainei, Azerbaidjanului, Turkmenistanului față de Rusia este superioară celei față de UE, aceste țări nu-și vor putea dobândi o independență reală față de Rusia, decât construind rute de export a resurselor energetice necontrolate, într-o formă sau alta de către Rusia.

Ofensiva Rusiei de a controla rețelele de transport a resurselor de gaze din țările Caucazului de Sud, restricțiile privind sistemul de vize în anumite momente acestor țări, precum și păstrarea unor trupe rusești în diferite regiuni ale Caucazului, demersurile de sporire a dependenței față de Rusia, dependența energetică, economică, de securitate a statelor din zonă, sunt factori ce influențează negativ evoluția statelor în cauză în apropierea de UE. Rusia privește PEV drept un competitor pentru politica proprie față de proximitatea sa și, drept urmare, încearcă să-și protejeze cât mai mult politica internă de influențele externe, în același timp menținând și exploatând la maximum beneficiile cooperării cu exteriorul.

1.4. Parteneriatul Estic

Cele mai semnificative rezultate obținute în cadrul relațiilor dintre MD și UE, de la semnarea PA, au fost: desemnarea Reprezentantului special al UE pentru MD; instituirea Delegației Comisiei Europene la Chișinău; includerea UE și SUA cu statut de observator în procesul de negociere a conflictului transnistrean; lansarea Misiunii UE de Asistență la frontiera dintre MD și Ucraina; includerea MD de la 1 ianuarie 2007 și semnarea la 10 octombrie 2007 a Acordului privind facilitatea regimului de vize; inaugurarea oficială a Centrului Comun de Vize care eliberează vize în baza invitațiilor din partea Ungariei, Austriei, Sloveniei și Letoniei. Un alt pas concret pe drumul integrării europene îl constituie obținerea, tot în cadrul PA, a unui acces mai mare a mărfurilor moldovenești pe piața UE. În primii ani după proclamarea independenței, relațiile comerciale ale MD cu țările UE purtau un caracter limitat, treptat însă, UE devine principalul partener comercial al Moldovei.

Tabelul 1. Creșterea ponderii UE în structura comerțului exterior al RM între anii 1994-2007

( în % din total )

În cadrul PEV, Moldovei i s-a acordat perspectiva integrării economice în spațiul comunitar, precum și cea a introducerii graduale a regimului de călătorii fără vize în UE pentru cetățenii moldoveni. În domeniul comercial-economic, UE a devenit partenerul comercial numărul unu al RM, surclasând, astfel, Comunitatea Statelor Independente (CSI). În paralel cu progresele înregistrate de Moldova în aplicarea PAUEM, Uniunea Europeană și-a deschis gradual piața internă pentru produsele moldovenești, oferindu-i Moldovei condiții privilegiate de comerț sub forma regimului GSP în ianuarie 2006. În domeniul mobilității persoanelor, RM și UE au inițiat un dialog intens cu privire la facilitarea regimului de călătorie a cetățenilor moldoveni în spațiul comunitar. Printre succesele acestui dialog în continuă desfășurare se numără negocierea și semnarea acordurilor de facilitare a regimului de vize și readmisie a persoanelor, precum și deschiderea Centrului Comun de Vize (Schengen) pe lângă Ambasada Ungariei la Chișinău.

Apropierea UE de zona tradițională de influență a Rusiei, a generat o încordare a relațiilor cu Rusia, astfel, în anul 2006, începe războiul ruso-moldovenesc al vinului ce prefigurează în contextul în care prim-vicepremierul rus Igor Șuvalov, care a efectuat o vizită la 31 martie la Chișinău, a îndemnat autoritățile moldovene la o integrare mai activă a republicii în spațiul CSI, între altele invitând Republica Moldova să se alăture Uniunii Vamale între Rusia, Belarus și Kazahstan. Dar, apelul său a rămas fără ecou din partea premierului Vlad Filat, și aceasta a dus ca Rusia și-a sistat importurile de vinuri circa 47.000 de litri din Republica Moldova, invocând calitatea scăzută și un grad peste cel admis de pesticide și metale grele. In anul 2005 Moldova exporta în CSI de 550 milioane de USD, jumătate din exporturile totale. În Rusia, membră a CSI exportam de 347 de milioane. După „embargoul” rusesc din 2006, balanța se schimbă total. De la exporturi de 347 de milioane în 2005 scădem la aproape 182 de milioane în 2006. Tot în anii 2006 și 2007, Rusia a surprins prin un boicot comercial împotriva Georgiei și Moldovei. La fel s-a implicat și în „criza monumentului eroului necunoscut” în Estonia, care mai târziu a fost supusă atacurilor cibernetice, ca ulterior să aplice o linie politică clară pe dimensiunea petrolului și gazului prin discuțiile „ori dure ori de dragoste” cu Belarus și Ucraina. Caracterul subtil al acestor tehnici a fost etichetat la începutul Războiului Rece drept „agresiune indirectă” și nu permite calificarea lor clară ca agresori și condamnarea de comunitatea internațională. Dacă în 2006, Rusia a impus embargoul ca răspuns la decizia comună a președinților MD și Ucrainei, care au invitat și inițiat crearea Misiunii UE de Asistență la Frontieră, văzută la Moscova ca o încercare de a implica organizațiile internaționale în „spațiul vital al intereselor ruse”.

Deși, în a doua jumătate a anului 2007, Rusia a reluat importurile moldovenești de vin, carne, mere, struguri, tutun și semințe de floarea soarelui, a anunțat standarde mult mai stricte de control al calității și filtre suplimentare pentru companiile care au dreptul să „facă comerț cu Rusia”. Două dintre ele sunt din regiunea separatistă Transnistria, iar celelalte trei aparțin unor oameni de afaceri din Rusia. Ce ar mai întreprinde Rusia, în relațiile cu Moldova, pentru a-și argumenta poziția sa în susținerea fățișă a separatismului din partea stângă a Nistrului? Nu exclud în continuare că, rușii vor căuta nod în papură, pentru a forța gasterbaiterii moldoveni să părăsească Rusia, iar mai departe să închidă robinetul la gazul natural. În urma analizei interviului unei agenții de presă dat de Onișcenko în care declara că Europa și alții, fac presiuni pentru ca Rusia să reia importurile de vin din Moldova, în dauna sănătății populației țării sale și că vrea să ajute economia Moldovei, prin reluarea exporturilor cât mai curând posibil, pot spune că sunt pu și simplu declarații stranii precum și persoana. Oare cunoaște acest sanitar-șef că 67% din vinurile produse în Rusia nu conțin componente naturale de vin, ci numai elemente chimice artificiale? Oficial este recunoscut că, proporțiile de contrafacere a vinurilor moldovenești, în Rusia, au devenit o normă și sunt îngrijorătoare constituind aproximativ 70 la sută. Prin gesturile și declarații sale, autoritățile centrale rusești, cel puțin, recunosc că sunt impotenți de a combate falsificarea producției cu conținut de alcool. Acest controversat sanitar al Rusiei se contrazice totalmente însuși pe sine, când declară că embargoul nu este unul cu caracter politic.

În primul rând, toată producția vinicolă destinată exportului spre Federația Rusă este certificată și testată de către laboratoarele acreditate de Rosspotrebnadzor în Moldova, cu semnătura specialiștilor delegați de ruși. În al doilea rând, embargoul nu se răspândește la producția din partea de est a Moldovei (Transnistria). Imparțialitatea și obrăznicia acestui sanitar nu cunoaște hotare, deoarece producția de acolo nu este controlată și certificată. În al treilea rând, controlul calității și respectarea standardelor de certificare a vinurilor moldovenești exportate în toate celelalte țări din CSI, toate țările din Europa și America de Nord, inclusiv China, și Australia, nu au depistat nereguli și neconformitate față de cerințele de calitate. Numai în Rusia vinurile importate din Moldova sunt rele. Din toate aceste constatări se poate trage concluzia că oficialii ruși, prin aceasta, fac presiuni asupra Moldovei ca să recunoaștem independența Transnistriei sau cel puțin să acceptăm planul Kozak. Și toate acestea în situația când Rusia se luptă contra aplicării forței în Siria, declarând că SUA și NATO aplică standarde duble față de unele țări. Dar Rusia, ce fel de standarde aplică pentru foștii săi aliați de comunism? Cum trebuie de gestionat embargoul rusesc? Majoritatea țărilor CSI, chiar și președintele Belarusei, cel mai apropiat aliat al Rusiei, au făcut referință la caracterul imparțial și incorect al embargoului aplicat față de Moldova și Ucraina. Toate țările din Europa au sărit în susținerea Moldovei și și-au exprimat protestul față de tentativa rușilor de a îngenunchea moldovenii economic mai apoi politic. În situația formată, Rusia dorește să iasă basma curată și a început învinuirile, precum că Moldova deja nu dorește să înceapă reînnoirea relațiilor comerciale cu Rusia.

În cadrul mai multor interviuri în mass-media, dar și în cadrul unor emisiuni televizate am menționat că, autoritățile centrale moldovenești trebuie să gestioneze cu mare grijă procesele create în relațiile cu Rusia, inclusiv economice și politice. Totodată trebuie de întreprins toate măsurile pentru păstrarea pieței rusești pentru mărfurile din Moldova. Nu exclud că Rusia poate impune embargou la tot exportul de mărfuri din Moldova. În aceste condiții: Moldova în persoana oficialilor, trebuie să clarifice foarte transparent și exact, dacă acțiunile Rusiei față de embargoul impus Moldovei exprimă poziția oficială a Rusiei? Guvernul este obligat să reacționeze imediat și prompt față de interdicțiile economice impuse Moldovei de către Rusia trebuie să evalueze impactul economic; să facă demersurile respective la Organizația Mondială a Comerțului pentru calificarea acțiunilor Rusiei față de Moldova; să înainteze cererea, în modul prevăzut, la Arbitrajul Internațional pentru recuperarea prejudiciilor aduse Moldovei de către Rusia din cauza embargourilor. Ministerul agriculturii și ministerul de externe trebuie să asigure continuitatea în procesul de tratative a Moldovei pentru clarificarea situației și reluarea exporturilor. Unii din oficialii Moldovei ne îndeamnă să nu fim așa deranjați de embargoul rusesc, iar alții în genere salută embargoul rusesc. În așa fel, Voronin practic susține separatismul transnistrean și complică rezolvarea diferendului. Acest individ a declarat foarte clar și tranșant că susține embargoul Rusiei față de Moldova și că rușii au acționat corect, când Onișcenko a permis producției vinicole din Transnistria să intre în continuare pe piața rusească.

Ca răspuns la reacția Rusiei, la 5 decembrie 2007, Comisia Europeană a dat publicității Comunicarea O Politică Europeană de Vecinătate Viguroasă. Documentul a reiterat că PEV pornește de la premisa că UE este interesată să vadă o dezvoltare economică mai avansată, stabilitate și o guvernare mai eficace în vecinătatea ei. Comunicarea a accentuat și principiul diferențierii pe care se bazează PEV. În felul acesta, PEV rămâne un parteneriat pentru reformă care oferă „mai mult pentru mai mult“. Pentru perioada 2008-2012, UE și-a deschis mai larg porțile pieței sale interne pentru mărfurile moldovenești, semnând cu RM un Acord de Preferințe Comerciale Autonome. Acest acord stabilește un regim comercial mult mai avantajos pentru exportatorii moldoveni, el constituie o formă de liberalizare asimetrică a comerțului, permițând practic tuturor mărfurilor produse în Moldova să intre pe piața UE fără restricții cantitative și taxe vamale. Acest acord este în interesul Moldovei, deoarece contribuie la obținerea accesului liber pe piețele țărilor cele mai dezvoltate din Europa și stimulează creșterea substanțială a volumului exporturilor la prețuri mai mari. Deși acordarea de preferințe autonome nu a sporit substanțial volumul exporturilor moldovenești pe piața UE, aceste preferințe constituie un pas important pe calea semnării unui Acord de Liber Schimb dintre RM și UE, acord, care, de obicei, este una din părțile componente ale acordurilor de asociere la UE.

Cu toate acestea, în anul 2008, relațiile dintre RM și UE se mențin în cadrul PEV. Mai mulți factori conduc la o mare prudență, pe de o parte, instabilitatea situației politice românești pare prea puțin propice pentru optimizarea impactului politic al Bucureștiului pe acest dosar, iar pe de altă parte, Moldova este afectată negativ de separatistul părții sale orientale: Transnistria, care constituie încă un conflict înghețat. Este încă o zonă lipsită de drept, o platformă pentru contrabandă și crima organizată, pe scurt, o gaură neagră… în care încă staționează armata rusă. La începutul anului 2008, efectivele ruse sunt evaluate între 1000 și 1500 de soldați, dar numărul lor este ușor de suplimentat în câteva tururi aeriene. Evident, Moldova consideră prezența trupelor ruse ca pe o contestare a suveranității și a integrității sale teritoriale. In 2008, nici o tentativă de a ieși din impas nu a reușit.

Angajamentul UE se împiedică de obstrucția Transnistriei și… a Rusiei. In mod oarecum clasic, Moscova utilizează aici întreaga sa putere de a dăuna pentru a se situa în poziție de forță. Tocmai acest subiect a fost avansat cu prilejul negocierilor cu privire la Kosovo… lucru care nu a împiedicat declararea independenței acesteia, în detrimentul Kremlinului. Moscova aplică măsuri drastice pentru a obliga MD să revină sub tutela sa, în special prin intermediul unei creșteri a tarifelor la gaze. De fapt, politica rusă față de Moldova se înscrie într-o tendință mai generală a Rusiei, vizând restabilirea controlului său asupra zonelor de proximitate. Preocupat de a se impune ca un actor de neocolit al scenei internaționale, Kremlinul ține ca acești parteneri să-i recunoască zona de proximitate ca zonă a sa de influență necontestată. Ținând cont de dorința de emancipare a majorității tarilor vizate, Moscova acordă tot mai deschis sprijinul său pentru regiunile separatiste, nu numai Transnistriei, ci și Abhaziei și Osetiei de Sud (Georgia).

In luna august 2008, armistițiul olimpic este rupt printr-un război ruso-georgian din 7-8 august, pe tema Osetiei de Sud. Kremlinul vizează în acest caz mai multe scopuri: în primul rând să destabilizeze regimul georgian rezultat din Revoluția Trandafirilor; în al doilea rând să submineze proiectele pentru infrastructurile energetice care trec prin Georgia pentru a tranzita hidrocarburile din Marea Caspică și din Asia Centrala spre UE; în al treilea rând să încerce să bareze calea spre o aderare a capitalei Georgiei la NATO. La sfârșitul lunii august 2008, Moscova a recunoscut independența Osetiei de Sud și a Abhaziei, în detrimentul integrității teritoriale a Georgiei. UE denunțase această măsură unilaterală. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, perenitatea unor situații tensionate la periferia sa permite Rusiei să păstreze o anume formă de influență în aceste regiuni. In acest context, pare dificil să ne imaginăm UE înfruntând brutal Rusia pe terenul Transnistriei, deci al Moscovei. Ca răspuns la aceste probleme, la 1 septembrie 2008, Polonia și Suedia au propus crearea unui Parteneriat Estic între cele 27 de state membre ale UE și șase state din Europa de Est: Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Belarus. Dintre acestea, trei și-au declarat alte preferințe. Azerbaidjanul este o autocrație condusă de clanul Aliev și nu are niciun interes să adopte reformele democratice cerute de UE. Nu are însă, nici interesul să adere la Uniunea. Azerbaidjanul este una din cele mai importante surse, dar și țară de tranzit pentru petrolul și gazele caspice și , în această calitate, „joacă” când cu rușii, când cu occidentalii, după cum îi convine.

Figura. Parteneriatul Estic.

Noua inițiativă europeană venea cu noi oportunități de aprofundare a relațiilor de parteneriat dintre UE și statele din Europa de Est, în particular pentru acele dispuse să-și asume și realizeze angajamente de ordin politic, instituțional, legislativ, economic și social, necesare pentru materializarea acestui deziderat. Parteneriatul Estic a inițiat o nouă extindere a limitelor politice și, în același timp, o reajustare la noile realități a mecanismelor instituționale ale PEV pe vectorul său estic. Din acest punct de vedere, pentru Republica Moldova o importanță deosebită prezintă în special următorii parametri ai Parteneriatului Estic, care prin conținutul lor apropie și mai mult PEV de Politica de Extindere a UE, și anume:

Negocierea unor noi relații contractuale cu RM, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan, Georgia și Belarus sub forma unor Acorduri de Asociere. Spre deosebire, însă, de Acordurile de Asociere semnate de UE cu statele din Europa Centrală și din Balcanii de Vest, Acordurile de Asociere cu statele din Europa de Est nu vor stipula o perspectivă certă de integrare a lor în UE, vor recunoaște, însă, aspirațiile și vocația lor europeană;

Integrarea economică a statelor membre ale Parteneriatului Estic cu UE. În acest sens, unul dintre obiectivele primordiale ale acordurilor va fi crearea unei Zone Aprofundate și Cuprinzătoare de Comerț Liber, care va acoperi întreg comerțul cu (produse agricole, industriale și servicii). Aceasta va atrage după sine asumarea unor angajamente legale obligatorii în vederea armonizării cadrului regulator intern cu cel comunitar în domeniile legate de comerț (fiscal, achiziții, subvenții, vamal, transport, proprietate intelectuală).

Liberalizarea regimului de vize cu UE, care presupune inițierea dialogului cu privire la introducerea regimului de călătorii fără vize în za unui plan de acțiuni convenit cu fiecare țară în parte;

Integrarea energetică cu UE, în concordanță cu acquis-ul și politicile UE în domeniile energiei, comerțului, competiției și transportului. În cazul Republicii Moldova aceasta înseamnă integrarea ei deplină în Comunitatea Energetică Europeană.

Rusia revine în forță pe scena internațională cu propunerea de dezarmare a Siriei, dar, cu ochii lumii ațintiți pe Siria, puțini realizează că Rusia a declanșat o altă ofensivă extrem de agresivă, îndreptată împotriva fostelor republici sovietice care doresc să se apropie de UE. În prima linie se află MD și Ucraina iar Rusia nu se sfiește să folosească orice armă pentru a preveni ieșirea acestor țări din sfera sa de influență. Un punct forte pentru Rusia îl reprezintă Azerbaidjanul căruia îi convine să joace cu rușii, pentru că a primit un lot important de arme din Rusia. Două sunt armele rușilor și fac uz de ele cu toată forța: „conflicte înghețate” și arma economică. În ceea ce privește conflictele înghețate, acestea au făcut o primă victimă. Vânzând arme Azerbaidjanului, rușii au trezit temerile Armeniei în conflictul din enclava Nagorno-Karabakh. Drept pentru care, președintele armean, a aruncat la coș aproape patru ani de negocieri cu UE. Arma „conflictelor înghețate” funcționează și în Georgia, unde se păstrează o atitudine ambiguă, sperând că rușii se vor răzgândi după ce au recunoscut ”independența” Abhaziei și Osetiei de Sud și încearcă să o folosească și în MD, unde conflictul transnistrean a revenit în prim-plan, iar vicepremierul Dmitri Rogozin amenință în anul 2009 cu recunoașterea Transnistriei de către Moscova, cu tăierea gazelor și cu blocarea importurilor de vinuri, cea mai profitabilă industrie a MD. Mai târziu, serviciul de „protecție a consumatorilor” din Rusia a anunțat că a sistat importurile de vinuri din MD iar interdicția este pe termen nelimitat.

În acest moment, cu Armenia, Azerbaidjan și, în bună măsură Georgia, ieșite din schemă și cu un Belarus care deja a aderat la Uniunea Vamală Eurasiatică, nu mai există decât două țări care vor să „evadeze” din sfera de influență rusă: MD și Ucraina. Prioritatea cancelariilor europene a devenit presiunea enormă pe care Rusia o pune pe Ucraina, ca s-o împiedice să urmeze calea pe care poporul ucrainean vrea să meargă. Iar în ceea ce o privește pe MD, Moscova este vizibil iritată de acest parcurs asumat de Chișinău, precum și de vecinul său, Ucraina, și transmite mesaje tot mai agresive către aceste două state. Șantajul la care recurge acum Rusia, amenințând practic MD că va suferi consecințe economice fără precedent în cazul în care va menține agenda europeană, reprezintă o poziție politică bolnăvicioasă din partea unui stat care nu știe să domine decât prin politica ultimatumului. Atitudinea Moldovei față de Parteneriatul Estic a fost, inițial, una ambiguă – autoritățile de la Chișinău nu au îmbrățișat, dar nici nu au respins în totalitate noua inițiativă a UE. După o scurtă perioadă de incertitudine, Moldova a aderat, totuși, la Parteneriatul Estic, care a fost lansat oficial la 7 mai 2009 cu ocazia primului său Summit, organizat la Praga. Preluarea puterii de către Alianța pentru Integrare Europeană, în urma alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009, a impulsionat relațiile RM cu UE, integrarea europeană devenind prioritatea strategică majoră a noii guvernării.

Parcalab Cristina

CAPITOLUL II

Republica Moldova și Uniunea Europeană:

de la cooperare la integrare

2.1. Începutul Acordului de asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană

Acordurile de Asociere sunt acorduri internaționale pe care Comunitatea Europeană/Uniunea Europeană le-a încheiat cu țări terțe în scopul de a stabili un cadru pentru relațiile bilaterale. Acordurile de Asociere diferă sub aspectul conținutului și finalității în funcție de țara parteneră. Aceste acorduri oferă în mod normal o liberalizare a schimburilor comerciale. În unele cazuri, ele pregătesc aderarea la Uniunea Europeană. Într-un mare număr de cazuri, Acordul de Asociere înlocuiește Acordul de Parteneriat și Cooperare, intensificând însă relațiile între parteneri. În ceea ce privește Acordul de Asociere cu Republica Moldova, acesta reprezintă o modalitate concretă de exploatare a dinamicii pozitive a relațiilor cu această țară, concentrându-se pe sprijinul unor reforme de bază, pe redresarea economică, guvernare, sectorul cooperării și liberalizării comerțului R. Moldova cu UE.

Progresul relațiilor dintre Republica Moldova și UE se datorează în mare parte și susținerii politice de care are parte Moldova din partea partenerilor europeni. O serie de state membre ale UE au declarat ferm deschiderea lor pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova atât timp cât aceasta din urmă se identifică cu principiile și standardele structurii europene. Vizita Cancelarului german, Angela Merkel la Chișinău, precum și vizitele oficialilor europeni de rang înalt denotă încrederea pe care aceștia o oferă Guvernului de la Chișinău, în speranța unor evoluții pozitive și menținerea cursului european de dezvoltare democratică, precum și implementarea cu succes a proceselor de reforme. Sprijinul Germaniei acordat Guvernului Republicii Moldova atât politic cât și practic (cooperare sectorială, dezvoltarea societății civile și expertizei independente) reprezintă un avantaj considerabil favorizând un mediu propice de valorificare a bunelor practici europene. Nu mai puțin important este interesul și suportul acordat în vederea soluționării pașnice a conflictului transnistrean respectând principiul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, luând în considerare faptul că prezentul conflict reprezintă un impediment al parcursului european al Republicii Moldova precum și un focar de instabilitate în Europa.

Pe 12 ianuarie 2010, la Chișinău, UE și Republica Moldova au inițiat negocierile privind Acordul de Asociere, document ce vine să înlocuiască precedentul Acord de Parteneriat și Cooperare (intrat în vigoare în iulie 1998) și deschide o nouă etapă în relațiile de cooperare, în special prin consolidarea dialogului politic și aprofundarea cooperării sectoriale. Cu toate acestea, Acordul de Asociere nu prevede expres nici o formulă ce ar oferi Republicii Moldova perspectiva integrării europene sau oferirea statului de stat candidat.

Experți din 15 țări au discutat, timp de două zile, la Chișinău în iunie 2010, despre arhitectura de securitate în vecinătatea estică a Uniunii Europene. Dezbaterile sunt cu atât mai interesante cu cât, potrivit publicației rusești NEZAVISIMAIA GAZETA, Germania condiționează ratificarea proiectului rusesc al unui nou sistem de securitate europeană de retragerea trupelor din Transnistria. În acest context, găsirea de soluții pașnice pentru soluționarea conflictului din Transnistria este o prioritate atât pentru Republica Moldova, dar și pentru Uniunea Europeană. În opinia politologului german, directorul Programului Rusia-Eurasia din cadrul Consiliului german pe probleme de politică externă, Alexander Rahr, citat de NG, prin acordul Medvedev – Merkel, Berlinul a dat un răspuns Moscovei pentru întreaga Europă: "Haideți să soluționăm problema cu retragerea trupelor ruse din Transnistria, din cauza căreia nu funcționează Tratatul privind limitarea forțelor convenționale în Europa și nu există încredere în regiunea Mării Negre, iar apoi ne vom înțelege asupra arhitecturii comune de securitate”. Ideea instituirii acestei structuri a fost lansată cu ocazia unei întâlniri bilaterale între liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev și cancelarul Angela Merkel, pe 5 iunie 2010.

Reglementarea transnistreană va contribui la crearea condițiilor propice pentru accelerarea dezvoltării social-economice a țării, consolidarea instituțiilor democratice și, implicit, la integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Vor fi continuate eforturile, pe plan intern și extern, în vederea soluționării conflictului transnistrean în baza unei abordări complexe a tuturor aspectelor legate de conflict, eforturile principale urmând a fi concentrate în cadrul formatului de negocieri internațional recunoscut „5+2”. Republica Moldova va coopera strâns atât în plan bilateral, cât și multilateral cu toți actorii implicați în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, îndeosebi cu mediatorii – OSCE, Federația Rusă și Ucraina, și cu observatorii – Uniunea Europeană și SUA. Totodată, se va pleda în mod consecvent pentru sporirea rolului UE și SUA în cadrul formatului de negocieri. În strânsă cooperare cu partenerii externi se va urmări obiectivul democratizării și demilitarizării regiunii transnistrene, ca premise indispensabile pentru soluționarea conflictului transnistrean. Vor fi continuate eforturile în plan extern vizând atingerea obiectivului retragerii complete a forțelor militare, echipamentelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu deciziile pertinente adoptate în cadrul OSCE. De asemenea, va fi promovată necesitatea transformării actualei operațiuni de menținere a păcii într-o misiune multinațională civilă cu mandat internațional.

Guvernul va acorda o atenție importantă consolidării securității pe segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene, cu valorificarea plenară a asistenței Misiunii de Asistență la Frontieră în Republica Moldova și Ucraina (EUBAM). În același context, Guvernul va examina împreună cu UE posibilitățile lărgirii mandatului EUBAM. Vor continua acțiunile în plan extern în vederea atragerii asistenței internaționale pentru securizarea frontierei de stat, ținându-se cont de complexitatea sarcinilor ce urmează a fi implementate de către serviciile vamal și de grăniceri și de riscurile generate de conflictul nesoluționat în regiunea transnistreană. În acest sens, se va urmări consolidarea cooperării cu țările vecine vizând modernizarea și apropierea de standardele europene în domeniul gestionării integrate a frontierei. Guvernul, cu concursul societății civile, va promova consecvent realizarea măsurilor de consolidare a încrederii și securității între cele două maluri ale Nistrului.

În acest scop, vor fi promovate proiecte de importanță națională în domeniul economic, infrastructurii, ecologiei, sferei social-umanitare, științifice, de natură să contribuie la ameliorarea condițiilor de trai a populației și la crearea unui climat politic favorabil pentru procesul de soluționare a conflictului transnistrean și reintegrarea țării. Vor fi întreprinse măsuri coordonate cu toți actorii implicați în procesul de negocieri în vederea înlăturării tuturor barierelor existente în calea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale Nistrului. De asemenea, vor fi promovate politici sociale și economice, programe de asistență pentru populație, proiecte naționale de dezvoltare, îndeosebi a celor finanțate de către donatorii internaționali, inclusiv de reconstrucție post conflict. Vor fi realizate măsuri în vederea asigurării funcționării normale a școlilor din regiune subordonate Ministerului Educației al RM, edificării și dezvoltării instituțiilor societății civile, promovării valorilor democratice, respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Dialogul R. Moldova – Uniunea Europeană privind liberalizarea regimului de vize

Pe 24 ianuarie 2011, Comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, a prezentat la Chișinău Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, document care a fost aprobat de statele membre ale UE pe 16 decembrie 2010. Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize stabilește o nouă etapă în dialogul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în domeniul Justiției și Afacerilor Interne, în particular fiind vorba despre liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova ce doresc să călătorească în Uniunea Europeană. În rezultatul discuțiilor și rapoartelor prezentate de către Republica Moldova, precum și conform practicii existente, Comisia Europeană a prezentat Termenii de Referință ai Dialogului pe vize. Acești Termeni de Referință au fost aprobați în mod formal în cadrul ședinței Consiliului de Cooperare Republica Moldova – UE din 15 iunie 2010, la Luxemburg. Unde, de asemenea, a fost decisă lansarea Dialogului Republica Moldova – UE în domeniul vizelor. Termenii de Referință ai Dialogului includ următoarele 4 Blocuri tematice: Blocul 1: Securitatea documentelor, inclusiv pașapoarte biometrice; Blocul 2: Migrația ilegală, inclusiv readmisia; Blocul 3: Ordinea publică și securitatea; Blocul 4: Relații externe.

Planul de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize este constituit din 2 faze: 1 fază ține de armonizarea legislației și inițierea reformelor, iar faza a doua se referă nemijlocit la implementarea cadrului legal. Până în prezent, în domeniul dialogului Republica Moldova – UE privind liberalizarea regimului de vize, a fost finalizată implementarea condiționalităților fazei I a Planului de Acțiuni Republica Moldova – UE privind liberalizarea regimului de vize, în conformitate cu cel de-al III-lea Raport de Progres al Comisiei Europene. Astfel, au fost adoptate 42 de acte legislative printre care, cele mai sensibile s-au dovedit a fi Legea privind Egalitatea de Șanse și Reformarea Centrului Anticorupție. De asemenea, în urma implementării fazei I privind liberalizarea regimului de vize pot fi enumerate următoarele progrese:

Republica Moldova emite doar pașapoarte biometrice,

Sistemul de protecție a datelor cu caracter personal este securizat în conformitate cu standardele europene oferind posibilitatea folosirii semnăturii electronice,

A fost adoptată o nouă lege privind protecția datelor cu caracter personal în conformitate cu standardele europene. Aceasta a reprezentat una din condițiile cheie ce vizau începerea negocierilor privind Acordul operațional de cooperare (Operațional Cooperation Agreement) cu EUROPOL și Acordul de cooperare cu EUROJUST,

Toate punctele de trecere a frontierei sunt dotate cu echipament ce poate verifica documentele biometrice,

A fost elaborat un plan de acțiuni privind implementarea Strategiei Managementului Integrat al Frontierei pentru perioada 2011-2013, care corespunde prevederilor Catalogului Schengen. Aceasta a fost aprobată și a început activitatea cu asistența EUBAM,

A fost creată o nouă structură și anume Poliția de Frontieră a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova,

A fost elaborată Strategia națională în domeniul migrației și azilului precum și Planul de acțiuni,

Republica Moldova a semnat protocoale de readmisie cu țări precum: Austria, Estonia, Ungaria, Germania, Letonia, Lituania, România, Slovacia, Malta și Danemarca,

A fost construit un centru pentru cazarea temporară a străinilor,

A fost inițiată reforma Ministerului de Interne și reforma Ministerului Justiției,

Republica Moldova este semnatară la o mare parte din convențiile și instrumentele internaționale ale Națiunilor Unite și ale Consiliului Europei privind lupta împotriva terorismului,

Republica Moldova a întreprins toate măsurile necesare pentru a asigura și facilita libertatea de mișcare a cetățenilor Republicii Moldova și a tuturor străinilor sau apatrizilor, inclusiv amendarea cadrului legal privind procedura de înregistrare a străinilor și apatrizilor, acces eficient la documente de identitate pentru toți cetățenii Republicii Moldova, îmbunătățirea procedurii de primire și examinare a aplicațiilor pentru cetățenie,

Republica Moldova a adoptat un Plan de Acțiuni Național privind Drepturile Omului pentru perioada 2011-2014, a aprobat Planul de Acțiuni privind asistența oferită minorității Rome pentru perioada 2011-2015, a intensificat cooperarea cu societatea civilă și organizațiile internaționale privind garantarea drepturilor minorităților și sporirea toleranței etnice,

A fost adoptată Legea privind Egalitatea de Șanse și Reformarea Centrului Anticorupție.

În acest context, și în baza rezultatelor Evaluării Preliminare a impactului posibil al liberalizării viitoare a vizelor între Republica Moldova și Uniunea Europeană asupra migrației și securității, prezentat în august de Comisia Europeană, Guvernul moldovean este în așteptarea Deciziei oficiale a Consiliului UE de trecere la cea de-a II fază a Dialogului pe vize. Evaluarea Preliminară a impactului posibil al liberalizării viitoare a vizelor între Republica Moldova și Uniunea Europeană asupra migrației și securității este un document în general pozitiv, care confirmă faptul că după liberalizarea eventuală a regimului de vize cu UE pentru cetățeni moldoveni, situația în domeniul migrației și a securității nu se va schimba semnificativ și chiar ar putea să se îmbunătățească la anumite capitole.

Un pas important a fost realizat și referitor la Acordul de facilitare a regimului de vize recent amendat. Parlamentul va examina în primele sesiuni plenare din toamna acestui an pachetul de ratificare a Acordului de modificare a Acordului de facilitare a vizelor. Conform amendamentelor introduse, statele membre ale UE vor extinde facilitățile pentru obținerea vizelor de către cetățenii moldoveni, în special în ceea ce privește procedurile de solicitare a vizelor; lărgirea categoriilor de cetățeni care pot beneficia de scutiri de taxe; simplificarea procedurilor de eliberare a vizelor cu intrări multiple pe perioada de un an și respectiv de 5 ani pentru anumite categorii de cetățeni printre care reprezentanți ai societății civile, oameni de afaceri, studenți și cercetători. În spiritul relațiilor avansate ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, s-a decis abolirea regimului de vize pentru deținători de pașapoarte de serviciu. Această decizie vine să faciliteze și mai mult dialogul autorităților Republicii Moldova cu cele ale statelor membre ale UE și totodată reprezintă un pas important spre realizarea obiectivul liberalizării regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova.

Forumul UE-Moldova

Î În perioada 29-31 martie 2011, la Chișinău și-a desfășurat lucrările Forumul UE-Moldova. Evenimentul a fost organizat cu concursul unor organizații civice de specialitate din Republica Moldova și Polonia – Asociația pentru Politică Externă (APE) din Republica Moldova și, respectiv, Economic Forum din Polonia, iar protagoniștii Forumului au fost prim-miniștrii celor două țări. Evenimentul a avut câteva dimensiuni, oarecum, distincte. Prima dimensiune se referea la demonstrarea atașamentului Republicii Moldova față de procesul de integrare europeană și suportul acesteia de către UE, în special de către Polonia care, deopotrivă cu Suedia, a lansat proiectul Parteneriatul Estic. Întrucât Polonia urma să dețină președinția UE în a doua jumătate a anului curent, susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova reprezintă o oportunitate ce urmează a fi realizată cu un randament maxim. Așteptările autorităților moldovene, în acest sens, au fost formulate de premierul Vlad Filat: „Către perioada președinției Poloniei în UE, noi sperăm să începem negocierile în vederea semnării Acordului de instituire a Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ALSAC), urmărim să depășim prima fază a implementării Planului de Acțiuni pentru liberalizarea regimului de vize“. Premierul Vlad Filat a menționat că autoritățile moldovene conștientizează că suportul UE pentru Republica Moldova va fi proporțional capacității de implementare a reformelor, după formula „mai mult suport, pentru mai mult efort“.Atitudinea părții poloneze a fost exprimată de premierul Donald Tusk, care a menționat că Polonia va susține:

acordarea pentru Republica Moldova a întregii susțineri în procesul integrării europene, în special în perioada deținerii președinției UE, astfel încât Acordul de Asociere UE-Moldova să fie semnat până la finele anului 2011;

acordarea pentru Republica Moldova a regimului liberalizat de vize cu UE, astfel încât până la sfârșitul anului 2011 să fie finalizată prima fază a Planului de acțiuni, referitoare la armonizarea legislației naționale a Republicii Moldova cu cea comunitară;

accelerarea lansării negocierilor referitoare la crearea Zonei de Liber Schimb;

menținerea finanțării pentru cele șase țari din Parteneriatul Estic printr-un demers către Parlamentul European, astfel încât evenimentele din Africa de Nord să nu schimbe destinația inițială;

susținerea procesului de reintegrare a Republicii Moldova.

Discuțiile din cadrul Forumului s-au desfășurat în albia trasată de cei doi premieri și au vizat procesul de reformare a instituțiilor de drept, acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru crearea unei economii funcționale, liberalizarea pieței, atragerea investițiilor, dezvoltarea sectorului energetic. Concluziile la care au ajuns participanții s-au referit la necesitatea dezvoltării în Republica Moldova a unui sistem economic bazat pe: schimbarea structurii economiei; demonopolizarea economiei în sectoarele transportului aerian și telecomunicațiilor; îmbunătățirea climatului de afaceri, atragerea de noi investiții; creșterea ritmului de exporturi peste cel al importurilor (este vorba de exportul de bunuri și servicii, nu de oameni); orientarea remitențelor spre producere și nu spre consum. De altfel, toate aceste probleme se discută de mult în societate, dar, chiar dacă e nevoie de o permanentă reiterare, mult mai necesară este capacitatea de implementare și coerența în acțiuni.

Al II-lea summit al Parteneriatului Estic

Pe 29-30 septembrie 2011, la Varșovia (Polonia), a fost organizat cel de-al doilea summit al Parteneriatului Estic (PE). Inițial planificat pentru mai 2011, când Ungaria deținea președinția Consiliului UE, summit-ul a fost amânat pentru septembrie 2011, motivul fiind suprapunerea datei summit-ului cu alte evenimente internaționale importante. La distanță de doi ani de la lansarea Parteneriatului Estic la Praga, reuniunea de la Varșovia și-a propus să treacă în revistă realizările statelor participante la Parteneriatul Estic, în procesul de apropiere a acestora de normele, standardele și valorile europene. Lipsa reprezentanților Republicii Belarus de la summit, precum și numeroasele acuzații de încălcare a drepturilor omului aduse statului Belarus și Ucrainei în timpul summit-ului au demonstrat că inițiativa europeană de promovare a democrației, bunei guvernări și stabilității în vecinătatea apropiată a UE este încă departe de a-și atinge obiectivele. La summit au participat 32 de delegații din statele partenere ale PE și statele membre ale UE, conduse de șefi de state sau guverne. În cadrul summit-ului, participanții au adoptat o declarație comună finală, prin care și-au reînnoit angajamentele față de obiectivele Parteneriatului Estic și și-au exprimat acordul pentru consolidarea semnificativă a Parteneriatului Estic și continuarea eforturilor de creare a unui spațiu comun de democrație, prosperitate, stabilitate și colaborare regională.

Textul declarației vine cu o descriere a progresului înregistrat de cele șase state în ultimii doi ani în cadrul PE și stabilește prioritățile de acțiune pentru următori ani în trei domenii: 1) un angajament bilateral mai profund – asociere politică, integrare socioeconomică și stabilitate; 2) participarea în programele și agențiile UE și intensificarea cooperării sectoriale; 3) consolidarea cooperării multilaterale. După cum era de așteptat, textul declarației nu conține o referință expresă la aderarea pe viitor a statelor partenere la Uniunea Europeană, atât de așteptată de autoritățile Moldovei și Ucrainei. În schimb, este recunoscut faptul că aspirațiile, necesitățile și capacitățile statelor partenere în cadrul PE diferă, iar gradul de asociere politică și integrare economică cu UE, precum și volumul de asistență europeană va fi condiționat de rezultatele statelor în implementarea reformelor interne. Republica Moldova și Ucraina, apar în textul declarației drept state care au realizat cele mai mari progrese în negocierea Acordurilor de Asociere. Ambele state implementează deja Planuri de Acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Ucraina planifică să încheie Acordul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (ALSAC) cu UE până în decembrie 2011, în timp ce Moldova intenționează să lanseze aceste negocieri până la sfârșit de an. Totodată, ambele state au aderat la Tratatul Comunității Energetice și negociază Acordul privind Spațiul Aerian Comun.

Declarația mai stabilește că, în scopul facilitării implementării Acordurilor de Asociere, vor fi stabilite Agende de Asociere în cadrul Parteneriatului Estic. Acestea se vor axa pe domeniile prioritare de cooperare și vor conține niște indicatori de referință, în baza cărora va fi monitorizat progresul țării. În cadrul summit-ului, șefii de stat și de guvern din statele UE au semnat și o declarație specială privind condamnarea încălcării drepturilor omului în Belarus. Cele cinci state partenere din Parteneriatul Estic au refuzat să semneze declarația, nedorind să critice deschis Belarus. Un alt eveniment care a însoțit summit-ul Parteneriatului Estic a fost lansarea Forumului de Afaceri al Parteneriatului Estic, pe 30 septembrie, în Sopot, Polonia. Acest Forum își propune să ofere un sprijin în negocierea Acordurilor de Asociere și ALSCA și în crearea unei economii de piața competitivă și incluzivă în statele partenere ale PE.

Conform ultimului Raport de Progres cu privire la implementarea Politicii Europene de Vecinătate, elaborat de Comisia Europeană și dat publicității la 20 martie 2013, RM a continuat să înregistreze foarte bune progrese la capitolul aprofundarea relațiilor cu UE. Totodată, Comisia Europeană a invitat autoritățile moldovene să îndeplinească recomandările-cheie restante, cum ar fi, în special:

Continuarea cu fermitate a reformelor în domeniul justiției și al sistemelor de aplicare a legii, prin punerea în aplicare a strategiei de reformare a sectorului de justiție, precum și prin continuarea reformei MAI;

Intensificarea luptei împotriva corupției, în special, prin reformarea procuraturii, sistemul judiciar, precum și prin asigurarea funcționalității depline a Centrului Național Anticorupție;

Continuarea îmbunătățirii și simplificării procedurilor vamale cu scopul de a facilita comerțul exterior și de a reduce riscurile de corupție;

Prevenirea blocajelor instituționale prin revizuirea Constituției Republicii Moldova;

Aplicare integrală a Planului Național de Acțiuni în domeniul Drepturilor Omului și a Legii privind egalitate șanselor în conformitate cu angajamentele internaționale;

Asigurarea independenței depline și efective a Consiliului Coordonator al Audiovizualului;

Continuarea reformelor în sectorul de reglementare și armonizare cu acquis-ul comunitar în comerț și domeniile conexe ale comerțului, în paralel cu negocierea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător;

Punerea în aplicare a reformei sectorului energetic, în conformitate cu angajamentele Comunității Energetice;

Accelerarea reformei administrației publice și punerea în aplicare a strategiei de descentralizare, în vederea consolidării capacităților instituționale ale autorităților locale;

Continuarea procesului de privatizare, în special, pentru marile companii cu capital majoritar de stat;

Îmbunătățirea mediului de afaceri, inclusiv a tratamentului și procedurilor de înregistrare pentru investitorii străini, precum și combaterea economiei tenebre.

Negocieri asupra Acordului de Asociere Republica Moldova-UE

Negocierile asupra Acordului de Asociere Republica Moldova-UE, lansate în ianuarie 2010, au continuat și în 2011, pe 19 octombrie 2011 fiind organizată cea de-a 8-a rundă. Negocierile sunt purtate de echipele de negociatori, conduse de Natalia Gherman, vice-ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, negociator-șef din partea Moldovei, și de Miroslav Lajčák, director executiv pentru Europa și Asia Centrală în cadrul Serviciului European pentru Acțiune Externă, negociator-șef al UE. Trebuie menționat faptul că până în prezent nu se cunoaște componența echipei de negociatori ai Republicii Moldova. Până la 19 octombrie, echipele de negociatori au reușit să finalizeze negocierile în ceea ce privește textul cu principiile generale și capitolul Stabilitatea regională, să închidă provizoriu capitolele privind stabilitatea regională, dialogul politic, cooperarea în domeniul politicii externe și de securitate, cooperarea economică, sectorială și financiară, dialogul politic și reforme, relații interumane. În cazul capitolului Justiție, Libertate și Securitate, părțile au convenit asupra dispozițiilor „stat de drept“, „drepturile omului“, „protecția datelor cu caracter personal“, „lupta cu corupția“.

Dispoziția privind circulația liberă a persoanelor este condiționată de evoluția dialogului UE-RM privind liberalizarea regimului de vize, varianta finală a dispoziției urmând a fi inclusă în Acord după încheierea dialogului respectiv. Continuă discuțiile asupra formulărilor cuprinse în preambul, Obiective și prevederi instituționale, generale și finale, Republica Moldova insistând asupra acordării unei perspective europene pentru Republica Moldova. Părțile urmează să negocieze capitolele privind cooperarea în domeniul mediului, transportului și de impozitare, reforma administrației publice, justiția, libertatea și securitatea. Pe 15 septembrie 2011, Parlamentul European a adoptat o Rezoluție privind negocierile Acordului de Asociere între Republica Moldova și Uniunea Europeană. În rezoluție, Parlamentul adresează o serie de recomandări Consiliului European, Comisiei și Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) privind conținutul viitorului Acord de Asociere RM-UE, dar și privind poziția pe care ar trebui să o adopte instituțiile europene în dialogul cu RM față de subiecte determinante pentru apropierea Moldovei de UE, cum ar fi conflictul transnistrean, respectarea drepturilor omului, combaterea corupției, reforma sistemului judiciar.

În prezent Acordului de Asociere cu UE este în proces de negociere. După 12 runde de negocieri au fost încheiate provizoriu majoritatea capitolelor Acordului de Asociere: Dialogul Politic și Reforme, Cooperare în domeniul Politicii Externe și de Securitate; Justiție, Libertate și Securitate; Contacte interumane; negocieri purtându-se în continuare pe blocul Cooperare economică și sectorială, componenta mediului. Cea de-a 12-a rundă a negocierilor s-a desfășurat la 14 septembrie 2012 la Chișinău. În cadrul acesteia au continuat discuțiile asupra textului Acordului în vederea asigurării reflectării corespunzătoare a priorităților curente ale cooperării Republicii Moldova cu UE, dar și a asigurării flexibilității necesare în vederea extinderii acesteia către noi domenii ținând cont că finalitatea cooperării Republicii Moldova cu UE o constituie integrarea europeană. Părțile s-au axat în mod special asupra identificării structurilor instituționale care vor asigura implementarea prevederilor Acordului de Asociere, monitorizarea rezultatelor acestuia și implicit evaluarea progreselor realizate în vederea posibilei actualizări a Acordului. În rezultatul negocierilor au fost convenite prevederile instituționale ale Acordului de Asociere.

Zona de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător

O componentă a Acordului de Asociere o reprezintă negocierile privind crearea Zonei de Comerț Liber, Aprofundat și Cuprinzător (ZLSAC). Acordul de Liber Schimb va fi un acord multilateral, încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari și o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri. De asemenea, acesta presupune o serie de beneficii precum: liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației Republicii Moldova la cea a UE. Stabilirea unei Zone de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător cu UE este o prioritate absolută pentru Republica Moldova, aceasta datorită faptului că odată realizate angajamente pe plan național, ZLSAC va constitui nu doar la atragerea investitorilor străini în Republica Moldova, dar și la lansarea pe piața comunitară a producătorilor naționali. Conform studiului efectuat de către Uniunea Europeană, Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv RM-UE va impulsiona exporturile moldovenești cu 16% iar PIB-ul țării va spori cu 5,6%”.

Lansarea negocierilor privind ZLSAC a fost condiționată de îndeplinirea anumitor recomandări cheie ale Comisiei Europene pe domenii specifice. Astfel, a fost elaborat Planul de Acțiuni cu privire la eliminarea Barierelor comerciale non-tarifare, cadrul legal urmând să fie ajustat până la sfârșitul anului 2013; a fost adoptată Strategia Securității Alimentare, coordonată cu Comisia Europeană și include un program operațional de implementare până la 2015. De asemenea, Comisia a înaintat și o serie de recomandări ce țin de cadrul legislativ în domeniul concurenței, serviciilor comerciale precum și prevederi ce ar contribui la înlăturarea barierelor tehnice în domeniul comerțului. Drept urmare au fost elaborate: Proiectul de lege privind Protecția Concurenței; Proiectul de lege privind Ajutorul de Stat; Proiectul de lege privind modificarea unor acte legislative, inclusiv legii privind Banca Națională a Moldovei; Proiectul de lege privind modificarea legii privind standardizarea nr. 590-XIII; Proiectul de lege privind activitatea de acreditarea si evaluare a conformității; Proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii privind Metrologia nr. 647-XIII.

Până în prezent au avut loc 3 runde de negocieri privind crearea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător. Pe data 11-13 septembrie 2012, la Chișinău s-a desfășurat cea de a treia rundă a negocieri. Negocierile s-au finalizat cu definitivarea textelor juridice ale Acordului, urmând a fi convenite anexele, ce prevăd examinarea ofertelor tarifare pentru circa 10 mii de poziții tarifare de bunuri și servicii. Obiectivul general al Republicii Moldova este de a încadra toate produsele din Nomenclatorul Mărfurilor Republicii Moldova în prevederile Acordului. În cadrul negocierilor purtate au fost efectuate primele oferte ”partea europeană venind cu una generoasă de instituire a taxei vamale zero la importul produselor industriale moldovenești în UE. Totodată, Republica Moldova și-a asumat responsabilitatea de a continua ajustarea cadrului legislativ, normativ și instituțional în domeniul administrării vamale, regulilor de origine, evaluării conformității produselor, concurență, proprietății intelectuale necesare în pregătirea economiei țării față de un regim liberalizat cu UE.

Următoarea rundă de negocieri al Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv Republica Moldova – UE este programată pentru 20-24 noiembrie 2012, la Bruxelles. Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător presupune liberalizarea graduală a comerțului cu bunuri și servicii, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice și netarifare, abolirea restricțiilor cantitative și armonizarea legislației Republicii Moldova la cea a UE. Spre deosebire de regimul comercial actual, care este un regim unilateral acordat de UE pe un termen limitat, Acordul de Liber Schimb va fi un acord multilateral, încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari și o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri.

Reprezentanții autorităților din regiunea transnistreană pot participa în cadrul negocierilor privind crearea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător în calitate de observatori. Deși reprezentanții autorităților din regiunea transnistreană sunt invitați la negocieri, aceștia nu întotdeauna sunt prezenți la masa de negocieri. Astfel, în urma celei de-a treia rundă de negocieri a ZLSAC, în urma analizei făcute de negociatorul șef al UE, Luc Devigne, pot spune că: ”La moment Republica Moldova inclusiv și Transnistria, beneficiază de regimul preferențial unilateral cu UE, numit ATP. Dacă autoritățile transnistrene nu vor efectua ajustările necesare a cadrului său regulatoriu la prevederile Acordului de Liber Schimb, atunci agenții economici din stânga Nistrului vor rămânea în afara Acordului. Pentru ei UE va aplica taxe vamale de 10% la textile și 17% la alte produse” . Conform calendarul convenit în cadrul vizitei Comisarului European pentru Comerț dlui Karel de Gucht la Chișinău, negocierile urmează a fi finalizate pană la viitorul Summit al Parteneriatului Estic din noiembrie 2013, la Vilnius. Acest deziderat a fost enunțat și de către Președintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso în cadrul reuniunii șefilor delegațiilor Uniunii Europene, menționând intenția UE de ași asuma un rol cât mai activ în susținerea statelor din vecinătate ce doresc să-și consolideze democrația și să-și deschidă economia acceptând standardele europene.

La etapa actuală, Moldova și-a asumat responsabilitatea de a adapta parțial prevederile legislației locale la cele ale UE și de a ajusta arhitectura instituțională în mod corespunzător. Planul înaintat de guvern la începutul anului curent reprezintă o tentativă ambițioasă de a organiza efortul instituțiilor publice în vederea implementării măsurilor recomandate de Comisia Europeană (CE). Este greu de supraestimat importanța instituirii ZLSAC în Moldova. În caz de succes, producătorii locali vor obține beneficii la export și o nouă piață de desfacere. Totuși, în situația în care calitatea producției nu va fi adaptată la standardele minime impuse de UE, probabilitatea că scenariul ZLSAC va reuși tinde spre zero (chiar dacă alte condiții impuse de CE vor fi realizate sută la sută). Potențialul de export al Moldovei derivă primordial din industria alimentară. Segmentele de piață ce prezintă un interes deosebit pentru Moldova este cel vinicol și segmentul de carne de pui și ouă.

Vorbind de piața vinicolă a UE, merită să observăm că aceasta este deja foarte „aglomerată“, ceea ce implică costuri considerabile de promovare a producției autohtone. Situația este diametral opusă în cazul pieței cărnii de pui și a ouălor, cantitatea produsă pe teritoriul UE nefiind capabilă să satisfacă cererea consumatorului (care, de altfel, se află în continuă creștere). Din păcate, și pe acest segment Moldova se confruntă cu anumite probleme – exportul cărnii de pui și a ouălor implică investiții în echipament și un set de ajustări legislative ce vizează securitatea alimentară. În acest context, merită să menționăm că securitatea alimentară este un subiect foarte complex și de multe ori constituie un impediment major la export, chiar și pentru state care recent au devenit membre UE.

Ca să ne dăm seama cât de realistice sunt perspectivele Moldovei de a realiza ajustările legislative, este necesar să înțelegem mai întâi unde se află Moldova în raport cu prevederile legislației UE, în ce măsură trebuie racordat pachetul legislativ agroalimentar, care este capacitatea instituțională necesară pentru a derula acest proces și care este capacitatea instituțională existentă. În prezent, legislația agroalimentară a UE conține aproximativ 3 500 de documente. Exceptând documentația ce vizează strict statele membre UE și statele candidate la aderare, acest număr este redus până la 2 000 de acte legislative. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova are două departamente ce se ocupă cu aproximarea legislației: Centrul de armonizare a legislației agroalimentare și Centrul de armonizare a legislației sanitar-veterinare. Per total, în aceste unități activează zece persoane, care pot sincroniza anual cel mult cincizeci de acte legislative. Un calcul simplu ne arată că pentru a racorda pachetul legislativ ce vizează comerțul UE, Moldova are nevoie de mai bine de patruzeci de ani. Și asta cu condiția că între timp CE nu aprobă noi regulamente. Pornind de la aceste considerente, este important să fie selectate doar acele acte care se încadrează în obiectivele de cooperare a Moldovei cu UE, mai precis acele documente care sunt strict necesare pentru instituirea ZLSAC. Momentele-cheie sunt prezentate în planul de acțiuni premergător negocierilor și se referă preponderent la: politica de calitate; bunăstarea și sănătatea animalelor; măsurile sanitare și siguranța alimentară.

Totuși ajustarea legislativă nu este unicul element ce trebuie luat în calcul. Planul premergător tratativelor de instituire ZLSAC conține un șir de acțiuni ce vizează o cooperare strânsă între mai multe instituții publice. De exemplu, implementarea standardului ISO/CEI 17043 în laboratoarele certificate din Moldova implică o cooperare între Centrul de Acreditare în Domeniul Conformității Produselor și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Din păcate, evaluarea performanței din primul trimestru al anului 2011 demonstrează că acest obiectiv al planului nu a fost atins, și acest caz nu este nici pe departe unicul. Lipsa de coordonare a planului de acțiuni între instituții va avea un impact considerabil asupra ritmului de implementare a obiectivelor stabilite și, fără îndoială, va complica negocierile privind instituirea ZLSAC. În pofida acestor dificultăți de cooperare, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a reușit să creeze recent un cadru legislativ consistent menit sa ajusteze calitatea și procesul tehnologic de producție a cărnii la standardele UE.

Astfel, începând cu luna noiembrie 2010, a intrat în vigoare Hotărârea nr. 696 cu privire la aprobarea Reglementărilor tehnice „Carne – materie primă: Producerea, importul și comercializarea“. O altă prevedere, ce vizează nemijlocit producătorii de ouă, a fost aprobată în noiembrie 2010 și implică marcarea obligatorie a ouălor comercializate pe piața internă începând cu 1 ianuarie 2012. Ironia constă în faptul că măsurile menite sa le deschidă producătorilor locali o nouă piață de desfacere ar putea fi factorul decisiv ce-i va determina pe aceștia să-și închidă afacerea. De ce? Foarte simplu:

Ca rezultat al importului masiv de carne subvenționată (inclusiv carne congelată), producătorii naționali de carne de pui (care, de altfel, nu primesc niciun fel de subvenții de la stat) au fost forțați să diminueze marja de profit pentru a face față prețurilor competitorilor. În consecință, majoritatea agenților economici care mai sunt prezenți pe piață nu mai obțin profit de aproape jumătate de an.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare nu a luat în calcul necesitățile curente de nutrețuri și a admis exportul necontrolat al rezervelor acumulate. Drept urmare, producătorii din ramura avicolă sunt forțați să importe nutrețuri la prețuri dezavantajoase.

Ca rezultat al eliminării posturilor sanitar-veterinare la importul mărfurilor din domeniul avicol, agenții economici sunt nevoiți să asigure din cont propriu deplasarea inspectorilor sanitari veterinari la frontieră.

„Cireașa de pe tort“ sunt hotărârile ce transpun prevederile legislației UE (cu privire la aprobarea Reglementărilor tehnice și marcarea ouălor). Aplicarea prevederilor stipulate în aceste acte legislative implică un set de ajustări tehnice și, cu toate că guvernul a promis să finanțeze modernizarea echipamentului, până în prezent producătorii locali nu au primit niciun fel de susținere din partea statului. În situația în care marea majoritate a avicultorilor nu au mijloace pentru a finanța modernizarea echipamentului, următorul pas pentru ei ar putea fi falimentul. Astfel, Moldova ar putea sa se trezească într-o bună zi cu tot pachetul de legi armonizat și fără producție ce ar putea fi exportat. Pregătirea terenului de tratative pentru instituirea ZLSAC este o inițiativă salutabilă, care, în caz de izbândă, va spori prestigiul țării, va îmbunătăți climatul investițional și va deschide noi pieți de desfacere. Exemplul industriei avicole prezentat mai sus ne arată însă că până și cele mai bune intenții pot avea consecințe grave în cazul în care nu sunt ajustate la realitatea economică.

Progrese sunt înregistrate și la capitolul dialogului Politic RM-UE în domeniul Politicii de Securitate și Apărare Comună (PSAC). Acordul Cadru de Participarea a Republicii Moldova la misiunile UE de Gestionare a Crizelor în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună este un domeniu nou de cooperare dintre Republica Moldova și UE. Stabilirea unui cadrul de participare a Republicii Moldova în PSAC a UE este o prioritate inclusă în cadrul Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” pentru anii 2011-2014, în conformitate cu Strategia securității naționale a Republicii Moldova și un angajament asumat în cadrul Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova. Republica Moldova a finalizat negocierile asupra Acordului Cadru, fiind în așteptarea definitivării procedurilor juridice interne ale UE necesare pentru semnarea documentului. În paralel, Republica Moldova examinează posibilitatea participării la Misiunea UE de consolidare a capacităților maritime regionale în regiunea Cornului Africii EUCAP NESTOR.

Astfel, la 3 iulie 2012, Comitetul Politic și de Securitate (CPS) a invitat Republica Moldova să participe la Misiunea UE de consolidare a capacității maritime regionale în statele din Cornul Africii (EUCAP NESTOR), misiune ce are la bază Decizia Consiliului 2012/389/CSFP, din 16 iulie 2012. Ministerul Apărării este în proces de recrutare a militarilor moldoveni care vor merge în prima misiune pentru Republica Moldova în cadrul PSAC, având deja experiența misiunilor de pacificare din cadrul OSCE, NATO și ONU. Astfel, începând cu anul 1997, Republica Moldova a contribuit activ la misiunile internaționale sub egida OSCE în Republica Cecenă, Kosovo, Macedonia, Georgia; sub egida NATO în Bosnia și Herțegovina; misiunile ONU în Liberia, Coasta de Fildeș, Sudan și Georgia, precum și în cadrul forțelor multinaționale din Irak. Perspectiva participării Republicii Moldova la politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene, definește în continuare contribuția primei la asigurarea securității regionale și internaționale.

Dar o cooperare complexă cu Uniunea Europeană în domeniul politicii de securitate și apărare comună nu înseamnă doar participarea la misiunile de gestionare a crizelor în toată lumea, în baza unui Acord-cadru. Singurul studiu elaborat în Republica Moldova care tratează perspectivele cooperării Republicii Moldova în cadrul PSAC, argumentează pe bună dreptate că aceste perspective depind de: „ … capacitatea Republicii Moldova de a corela politica de securitate și apărare națională la Politica de Securitate și Apărare a Uniunii Europene și de a crea capacitățile necesare ale instituțiilor din sectorul de securitate și apărare din Republica Moldova pentru a face față perspectivelor de colaborare și angajamentelor eventuale în acest domeniu”. Dar și mai important, o cooperare eficientă ar însemna ca Republica Moldova să reușească să-și impună propria agendă în cadrul PESC-PSAC. Nu doar o „europenizare” mecanică a strategiei și politicii de securitate moldovenești, dar și o „moldovenizare” a proiectelor Uniunii Europene în zonă. Nu poate fi asigurată securitatea Republicii Moldova făcând abstracție de trupele militare străine și secesionismul din estul țării, în timp ce o cooperare complexă cu Uniunea Europeană în sectorul de securitate trebuie să conțină o implicare plenară a acesteia în soluționarea acestor două amenințări.

Astfel, la 13 decembrie 2012, Prim – Ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Catherine Ashton, au semnat la Bruxelles Acordul-cadru de participare a Republicii Moldova la misiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor. Acordul este parte a dialogului complex dintre cele două părți, iar după semnarea acestuia Republica Moldova se va conecta la politica externă și de securitate a Uniunii Europene, devenind un participant activ a lumii secolului XXI și contribuind la asigurarea securității internaționale. Creșterea rolului Uniunii Europene în gestionarea securității internaționale, pe măsura consolidării politicii de securitate și de apărare și desfășurării misiunilor de gestionare a crizelor în diferite regiuni ale lumii, de rând cu participarea Republicii Moldova la unele dintre aceste misiuni, ne îndreptățește să așteptăm o participare a Uniunii Europene la o nouă formulă de pacificare în Zona de Securitate din estul Republicii Moldova.

2.2. Mai departe, mai rapid: avansăm împreună

Istoria a demonstrat că într-o țară luată aparte nu poate exista autodezvoltare doar numai în spațiul național si, că, încadrarea unei economii naționale în circuitul de valori mondiale, totdeauna a dus la creștere economică, a securității și nivelului de trai, întărind astfel poziția acelui stat. O țară trebuie să-și aleagă calea acolo unde este stabilitate, persistă valorile de înaltă cultură, există stabilitate economică și socială, iar populația a atins un nivel de viață înalt. Mai multe secole Moldova a stat acolo, unde continuă și azi torturile economice și sociale, politice și militare. Moldova a stat acolo, unde bezna nu are sfârșit iar nivelul de viață se face tot mai rău și degradant. De aceea, necesitatea de integrare în spațiul UE a devenit indiscutabilă și unica cale prin care Moldova își poate rezolva spectrul foarte dureros a problemelor economice, sociale, politice de veacuri.

Soluționarea situației din Transnistria

Figura 2.1. Declarația Parlamentului RM privind situația din Transnistria, VOTATĂ

Parlamentul a adoptat declarația privind situația din Transnistria la 21 iunie 2013. Declarația a fost votată de fracțiunile PLDM, PCRM, PD și grupul reformatorilor PL, în timp ce liberalii lui Mihai Ghimpu, precum și neafiliații Igor Dodon și Mihai Godea s-au abținut de la vot. Astfel, Parlamentul RM a constatat că acțiunile unilaterale ale Transnistriei influențează negativ soluționarea conflictului de pe Nistru. Totodată, Parlamentul RM cheamă toate părțile implicate la masa de negocieri. Aș vrea să menționez că situația din regiunea transnistreană a fost discutată și pe 3 și pe 4 septembrie în Parlament, într-o ședință cu ușile închise. Asta după ce liderul de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk, a semnat o așa-zisă lege privind „granița de stat a Transnistriei”, care include următoarele unități administrativ-teritoriale: raionul Camenca și raionul Dubăsari (partea stângă a Nistrului), precum și raioanele Grigoriopol, Slobozia, Dubăsari, Râbnița, orașele Bender (inclusiv satele Varnița, Gâsca și Proteagailovca), Tiraspol și Dnestrovsk. Autoritățile de la Chișinău au dat asigurări însă că nu vor accepta implementarea prevederilor din așa-zisa lege, semnată de Șevciuk. Între timp, experți și analiști politici susțin că Federația Rusă nu este interesată ca țara noastră să avanseze în procesul de integrare europeană și de aceea încearcă să-l compromită prin escaladarea situației din stânga Nistrului. Mai mult, experții dau alarma în privința unui potențial nou conflict care ar putea izbucni pe Nistru.

Aici pot aduce ca exemplu faptul că nu-i secret că, Moldova depinde în cea mai mare măsuri de resursele energetice de la răsărit. Aceasta însă, nu poate servi ca noi, moldovenii, să renunțăm de la demnitatea națională. Oare problema resurselor energetice trebuie soluționate cu prețul suveranității și independenței? În toamna anului 2012 moldovenii numai au declarat că vor semna pachetul energetic 3 cu UE că imediat au și renunțat, fiindcă fratele mai mare, Rusia, a spus că ne vor lăsa să înghețăm iarna. S-a pus temelia construcției gazoductului Iași-Ungheni, imediat fratele mai mare ne previne că ne lasă fără gaz natural. În rezultat construcția gazoductului Iași-Ungheni a fost înghețată și abandonată. Eu nu pot sa înțeleg cum poți să întâlnești cu flori un politician ca Rogozin (la conferință) care te amenință deschis la tine acasă, îți discreditează integritatea teritorială și independența, punând la dubiu chiar și cursul politic stabilit de guvernare și popor? Pentru majoritatea rușilor de la noi, MD nu a existat niciodată ca țară, nu există nici în prezent, și mulți din acești indivizi alimentează zilnic această situație.

Putin a dezlănțuit împotriva noastră războiul vinului și cel al ciocolatei împotriva Ucrainei nu din exces de zel sau de prea multă încredere în puterile lui, ci pentru că simte cum îi fuge pământul de sub picioare. Brutalitatea lui ostentativă e un act de disperare. Pentru a-și atinge scopul, Putin are la îndemână embargoul vinului și cel al legumelor. Mai există arma gazului și războiul mâinii de muncă. Dacă, fiindu-ne frică să nu înghețăm la iarnă, vom intra să ne încălzim în izba rusească, vom muri cu siguranță striviți sub ruinele unei case putrede care stă să crape. Partea bună e că avem de ales. Comisarul european pentru agricultură și dezvoltare rurală, Dacian Cioloș, anunța disponibilitatea Uniunii Europene de a liberaliza complet importurile de vinuri din Republica Moldova înainte de intrarea în vigoare a Acordului privind Zona de liber schimb și a Acordului de asociere a Moldovei la UE. Aceasta după ce pe 10 septembrie, Serviciul Sanitar rus “Rosspotrebnadzor” a anunțat despre interzicerea totală a importului de vinuri moldovenești pe piața rusă. În replică, Parlamentul European a avertizat Rusia că este “inacceptabil” să se recurgă la astfel de amenințări împotriva fostelor state sovietice care încearcă să-și aprofundeze relațiile cu Uniunea Europeană prin astfel de măsuri. La 25 septembrie, UE a deschis piața pentru vinurile moldovenești „pentru a compensa dificultățile cu care Republica Moldova se confruntă în exportul vinurilor pe unele dintre piețele sale tradiționale”. Piața Uniunii Europene este o alternativă durabilă și un pol de stabilitate viabil pentru sectorul vinicol moldovean. Deschiderea completă a pieței Uniunii Europene pentru vinurile din Republica Moldova, într-un moment în care agricultorii moldoveni sunt în dificultate, demonstrează că Uniunea Europeană nu este numai un proiect de integrare economică, ci și un spațiu al solidarității. Vinul moldovenesc nu va mai avea îngrădiri, nici de ordin tarifar, nici de ordin cantitativ.

În contrapunere, Rusia își radicalizează acțiunile împotriva Chișinăului. Congresul diasporei moldovenești din Rusia a anunțat că „în ultimele câteva săptămâni, din Rusia au fost deportați peste 3.500 de muncitori moldoveni”. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a comunicat că este la curent cu deportarea masivă din Rusia a muncitorilor migrați, și că monitorizează îndeaproape acest proces și intenționează să abordeze problema în cadrul consultărilor bilaterale moldo-ruse din luna octombrie. Potrivit părții moldovenești, în Rusia muncesc aproximativ 550.000 de moldoveni. Autoritățile ruse susțin, însă, că cifra depășește 700 de mii. La 2 octombrie 2013, Republica Moldova este încolțită din nou diplomatic de la Moscova și, teritorial, din interior de către autoritățile pro-ruse de la Comrat și Tiraspol. Chișinăul este presat să renunțe, ca și Armenia, la ideea semnării Acordului de Asociere și a celui de liber schimb, la summit-ul UE de la Vilnius, 28 de ambasadori ai țărilor-membre ale UE se află la Chișinău în încercarea de a încuraja autoritățile să reziste.

Cu toate acestea, a avut loc o amplă adunare în centrul Chișinăului, organizată de Coaliția Pro – Europeană. ”Zeci de mii de oameni s-au adunat în data de 3 noiembrie 2013 la Chișinău, pentru a demonstra suportul și dorința lor pentru legături mai strânse cu UE”. Mitingul vine cu câteva săptămâni înainte de summit-ul de la Vilnius, Lituania, unde R. Moldova speră să semneze un acord de parteneriat cu UE. EURONEWS îl citează pe președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care a declarat celor prezenți în PMAN că: "Integrarea europeană este o șansă de a reconstrui economia noastră, de a îmbunătăți calitatea vieții și de a asigura prosperitate tuturor cetățenilor, pentru a construi o societate cu o viziune clară."

Figura .. Mitingul Pro-Europa

2.3. Integrarea europeană: pas cu pas.

Un prim pas a fost atunci când Premierul Iurie Leancă s-a întâlnit pe 5 noiembrie 2013, la Kiev, cu președintele Ucrainei, Victor Ianukovici și prim-ministrul Nicolai Azarov. Șeful Executivului de la Kiev a salutat activizarea în ultimul timp a dialogului moldo-ucrainean. La rândul său, Iurie Leancă a menționat importanța pe care o acordă Republica Moldova dezvoltării relațiilor cu vecinii săi, remarcând că Ucraina este un partener strategic pentru țara noastră. Pe parcursul întrevederii, au fost abordate o serie de subiecte prioritare de pe agenda bilaterală, în special, finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat, reglementarea raporturilor de proprietate, cooperarea în domeniul energetic, funcționarea Complexului Hidroenergetic nistrean și protecția bazinului râului Nistru. În acest context, părțile s-au expus în favoarea intensificării contactelor între ministerele de resort din ambele țări. Părțile au pledat pentru impulsionarea schimburilor comercial-economice, convenind asupra organizării în primul trimestru al anului viitor a ședinței ordinare a Comisiei interguvernamentale pentru cooperarea economică. Interlocutorii s-au pronunțat pentru identificarea mijloacelor financiare destinate creării infrastructurii necesare în apropierea podului Unguri – Bronnița și construcției peste Nistru a podului Soroca – Iampol. Subiecte aparte ale discuțiilor le-au constituit chestiunile legate de integrarea europeană și reglementarea conflictului transnistrean. În acest context, Prim-ministrul Iurie Leancă a menționat rolul activ și constructiv al Ucrainei în procesul de soluționare a problemei transnistrene.

Un alt pas îl reprezintă faptul că Partidul Democrat lansează de miercuri, 6 noiembrie 2013, o amplă campanie ”Respect pentru Oamenii Moldovei”, care are drept scop informarea cetățenilor despre UE, parcursul european al țării noastre, precum și oportunitățile și beneficiile pe care le vor aduce țării aderarea la Uniunea Europeană. Campania se va desfășura pe întreg teritoriul Moldovei până la sfârșitul lunii noiembrie când Republica Moldova urmează să parafeze Acordul de asociere la UE, în cadrul summit-ului de la Vilnius. În acest scop vor fi amplasate corturi atât în Chișinău, cât și în alte localități, unde oamenii vor putea să vină să afle informații despre UE, dar vor putea și să transmită mesaje sau doleanțe liderilor europeni, care le vor fi transmise de delegația oficială a Republicii Moldova prezentă la summit. Echipele PDM vor vorbi oamenilor ce înseamnă UE. De asemenea, poate fi accesată și pagina campaniei. Potrivit lui Marian Lupu, UE reprezintă modelul cel mai reușit de protecție socială fie că este vorba de ocrotirea sănătății sau sistemul de pensionare, de asemenea, UE reprezintă unul din cele mai performante sisteme de educație din lume. Pe lângă acestea se menționează și importanța apropierii Republicii Moldova de UE: "suntem foarte determinați să avansăm indiferent de factorii care sunt. Îi cunoaștem, dar noi ne facem treaba".

Republica Moldova este privită sub aspectul integrității teritoriale, iar oferta UE se referă și la Regiunea Transnistreană. Vreau să vă dau un detaliu. Anul trecut, peste 50 de procente din exportul de produse din Regiunea Transnistreană au fost în țările UE. Anul acesta exportul în UE se ridică la 40 la sută. Ce e important e că oamenii de afaceri transnistreni înțeleg avantajele colaborării comerciale firești și naturale cu UE. Mai există însă factorul politic, dar va fi diminuat pe parcurs. Nu mai vorbesc de oamenii de afaceri din Chișinău sau din alte zone, care au înțeles foarte clar avantajele economice cu UE iar sprijinul României pentru Republica Moldova în procesul de apropiere de UE, are un rol important în eforturile MD de a se integra în Uniunea Europeană. A făcut-o și anterior, iar acum face mai mult și cu mai multă consistență".

In timp ce UE pregătește pentru 28 și 29 noiembrie un summit la Vilnius cu țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, MD și Ucraina), Moscova încearcă prin toate mijloacele să deraieze relațiile UE cu fiecare dintre aceste țări pentru a le atrage în noul său proiect hegemonic, Uniunea Economică Euro-asiatică, Rusia nu precupețește niciun efort pentru a evita orice avans al UE spre spațiul post-sovietic. Veriga cea mai slabă a cedat în septembrie. Este vorba de Armenia, a cărei economie este amplu controlată de Rusia. Erevanul avansase destul de mult în negocierile cu UE, dar Rusia a reușit să-și impună argumentele iar Armenia și-a anunțat intenția de a se alătura Uniunii Euro-asiatice. Mai puțină influență are Moscova în Azerbaidjan, dar în acest caz nu trebuie să facă mari presiuni: contractele de gaz dorite de Europa și așa numita „diplomație a caviarului”, ce constă în cumpărarea de cadouri la zeci de parlamentari occidentali pentru a contracara criticile împotriva regimului, ajută Baku să obțină ce vrea de la UE fără să facă vreo concesie semnificativă. Până acum, Georgia și MD au fost cele mai explicite în europenismul lor. Însă noul premier georgian, Bidzina Ivanișvili, nu își ascunde intenția de a-l trimite la închisoare pe președintele Saakașvili când i se va încheia mandatul. Rusia, spre deosebire de UE, a dat de înțeles că acest lucru nu reprezintă un impediment pentru intrarea Georgiei în Uniunea Euro-asiatică.

Ținta cea mai râvnită de Rusia și de UE este însă Ucraina, nu doar pentru dimensiunea și poziția sa strategică, ci și pentru incomparabila sa valoare simbolică. Rivalitatea dintre Rusia și UE se împletește însă cu politica internă ucraineană: președintele Ianukovici refuză să cedeze la exigențele Bruxelles-ului privind eliberarea din închisoare a disidentei Iulia Timoșenko, acuzată de încheierea unor acorduri de cumpărare de gaz favorabile Rusiei. Nu depinde însă totul de manevrele rusești: elitele ucrainene par dispuse să năruiască planurile ambelor părți ca urmare a interminabilelor certuri interne și a loviturilor de teatru. Kremlinul, aparatul său de securitate și complicii săi din oligarhiile economice au motive să se teamă de UE. Spre deosebire de scutul antirachetă, sau de extinderea NATO, transformarea pe care o presupune parteneriatul Ucrainei, MD și Georgiei cu UE amenință influența rusă în vecinătatea apropiată și regimul însuși. Pentru ruși legătura cu aceste țări este nu doar sentimentală, ci și o chestiune de politică internă: o Ucraină pluralistă va fi o fereastră prin care vor pătrunde vânturi de deschidere într-o Rusie tot mai autoritară. A face să deraieze cu orice preț europenizarea acestor țări, și mai ales a Ucrainei, este o chestiune de supraviețuire pe termen lung a sistemului creat de Putin.

Prim-ministrul Iurie Leancă și Președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, au discutat pe 15 noiembrie 2013, procesul de reforme europene, progresele înregistrate de Moldova, pregătirile pentru Summit-ul de la Vilnius, unde urmează să fie parafat Acordul de Asociere, inclusiv Acordul de Liber Schimb, și punerea acestora în aplicare. Totodată, părțile au pus în discuție coordonarea calendarului 2014 privind semnarea Acordului de Asociere. Oficialii au vorbit și despre progresele în domeniile Justiție și Afaceri Interne, aceste reușite fiind recunoscute în raportul Comisiei Europene pentru liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni, făcut public astăzi, în cadrul vizitei oficiale a Premierului moldovean, la Bruxelles. După întrevedere, cei doi oficiali au făcut declarații de presă. Herman Van Rompuy a reafirmat suportul UE pentru integrarea europeană a țării, liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni, aplicarea reformelor și reintegrarea teritorială a Moldovei, astfel încât toți locuitorii țării să obțină beneficii.

Pe lângă RM, Ucraina, cea de-a doua țară care dorea să adere la UE, în numai trei zile și-a anulat foarte mult din șansele de semnare a Acordului de Asociere cu UE, după ce pe rând, autoritățile ucrainene l-au reținut pe avocatul fostului premier Timoșenko, Serghei Vlașenko, pentru o presupusă faptă de agresiune domestică; și amânarea votului de eliberare cerută de UE pentru Timoșenko – vin după ce președintele Viktor Ianukovici a zburat de urgență la Moscova și a avut o discuție tete – a – tete cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Conținutul discuțiilor nu a fost public, cu toate că anterior consilierul președintelui rus, Serghei Glaziev, declarase că Rusia pregătește proiecte comune cu Ucraina în valoare de miliarde de dolari dacă această țară renunță la ambițiile proeuropene. Guvernul de la Kiev a ordonat la 21 noiembrie, printr-un decret, suspendarea procesului de pregătire a Acordului de Asociere între Ucraina și UE pentru a asigura securitatea națională, relansarea relațiilor economice cu Rusia și pregătirea pieței interne pentru relații de la egal la egal cu Uniunea Europeană. Eșecul apropierii Ucrainei de UE și revenirea ei în matca Rusiei, devine principalul subiect al presei apusene.

Însă decizia Kievului de a suspenda pregătirile pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE nu va afecta relațiile Chișinăului cu Bruxelles-ul, susțin reprezentanții autorităților. Ucraina a făcut o alegere, dar în ceea ce privește Republica Moldova, cursul european rămâne neschimbat, totuși, semnarea Acordului de asociere de către Ucraina ar fi fost și în binele Republicii Moldova, dar indiferent de deciziile de la Kiev, țara noastră va continua parcursul european, susține președintele comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană, Ana Guțu. Amintesc că potrivit declarației făcute de șeful Unității pentru Parteneriatul Estic din cadrul Serviciului European de Acțiune Externă, Dirk Schuebel, Republica Moldova va parafa la Vilnius Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană indiferent de evoluțiile din Ucraina. Un alt pas important este că cetățenii moldoveni vor beneficia de regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană până în toamna anului viitor. Cel puțin asta promite președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman. Menționez că, președintele Comisie Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat pe 15 noiembrie că Moldova respectă toate etaloanele stabilite în vederea ridicării regimului de vize cu UE.

Cu toate acestea însă, sunt moldoveni contra integrării europene, așa cum am văzut la mitingul comuniștilor cu marșul antieuropean. Partidul Comuniștilor nu a reușit nici pe departe să adune un număr similar de oameni la mitingul organizat în Piața Marii Adunări Naționale așa cum au promis anterior. În jurul Arcei de Triumf "evenimentul" a început după ora 12.00 când în PMAN au venit grupuri de comuniști, la manifestație fiind prezenți reprezentanți ai unor organizații și partide radicale precum ”Patrioții Moldovei” și Liga Tineretului Rus. Mitingul a fost moderat de comunistul Iurie Muntean, în timp ce liderul PCRM Vladimir Voronin se află într-o parte, înconjurat de bodyguarzi. Conform declarațiilor martorilor, la eveniment participă circa 8000 de persoane. Deși scandează ”Moldova”, drapelul național al Republicii Moldova nu este prezent la miting, participanții venind cu drapele cu secera și ciocanul ale comuniștilor și cu capul de bour si drapele ale Federației Ruse. Acțiunea comuniștilor s-a dorit a fi o replică la manifestația pro-europeană.

Figura 4.4. Marșul antieuropean.

Parcalab Cristina

CAPITOLUL III

Semnarea Acordului de Asociere dintre RM și UE și

Securitatea din sud-estul Europei după parafarea Acordului

3.1. Semnarea Acordului de Asociere dintre RM și UE.

Proiectul declarației summit-ului de la Vilnius omite orice referire la posibilitatea aderării la UE

Proiectul declarației finale a summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, care circulă în aceste zile printre participanți, omite orice referire la posibilitatea ca țările Parteneriatului să adere, cândva, la Uniunea Europeană.

Figura.4.5.Summitul de la Vilnius

Corespondentul Europei Libere la Bruxelles, Rikard Jozwiak, a obținut un exemplar al proiectului de declarație iar prin analiza Ilenei Giurchescu, putem afirma că Proiectul de declarație finală nu menționează articolul 49 din tratatul Uniunii Europene, cel care precizează că orice țară europeană poate cere să fie admisă dacă „respectă valorile fundamentale ale Uniunii Europene”. Acum însă în proiect stă scris că „participanții la summit-ul de la Vilnius recunosc, din nou, aspirațiile europene și opțiunea pentru Europa ale unor parteneri, precum și hotărârea lor de a crea democrații adânci și viabile”. Dispariția din text, cel puțin în acest moment, a articolului 49 pare să fie însă victoria țărilor care pledează pentru înghețarea, fie și temporară, a extinderii, grup condus de Germania, Franța și Olanda, din care fac parte și țările sudice.

În proiectul documentului final se mai arată că țările Uniunii Europene salută „progresele făcute de MD pentru a îndeplini condițiile din cadrul planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize”. De remarcat aici că nu se spune „TOATE” condițiile – ceea ce lasă de înțeles că liberalizarea este încă un proces în devenire, că obținerea acestui statut va mai fi negociată. În momentul de față, Republica Moldova are promisiunea Comisiei Europene că după summit-ul de la Vilnius va fi înaintată propunerea legislativă privind liberalizarea regimului de acordare a vizelor pentru spațiul Schengen. Propunerea trebuie aprobată de Parlamentul European și de toate țările membre și ar putea intra în vigoare la sfârșitul anului viitor. Interesant este și faptul că proiectul declarației finale mai conține, în paranteze următoare frază: „Astăzi. A fost semnat și acordul de asociere, inclusiv acordul de liber schimb DCFTA, cu Ucraina”. S-ar părea că liderii europeni nu au pierdut speranța că președintele ucrainean Victor Ianukovici și-ar putea schimba din nou părerea și ar putea totuși semna acordul cu UE. Kievul a anunțat săptămâna trecută că pentru moment renunță să semneze aceste documente, ceea ce a provocat un val de proteste în țară. Proiectul de declarație finală este acum analizat de toate țările participante la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, ca apoi să fie semnat pe 29 noiembrie la Vilnius. S-ar putea ca MD sau Georgia să fie dezamăgite de textul declarației, așa cum este formulat acum, dar grupul țărilor din Parteneriatul Estic nu prea au loc de manevră după ce Armenia și Ucraina s-au răzgândit în ultimul moment să mai parafeze sau să semneze acordul de asociere. Este totuși de așteptat ca țările Parteneriatului să încerce să introducă referiri la conflictele înghețate cu care se confruntă, conflicte omise total în actualul proiect de declarație finală.

Moldova a făcut primul pas spre Uniunea Europeană

Figura 4.6. Semnarea Acordului de Asociere

Chișinăul urmează să primească în capitala Lituaniei, Vilnius, un vot de încredere din partea Bruxelles-ului, căruia politicienii moldoveni vor fi nevoiți să îi răspundă cu reforme ferme, care să așeze țara pe un traseu european ireversibil. Republica Moldova parafează la Summit-ul Parteneriatului Estic, reuniune de două zile care începe astăzi în capitala Lituaniei, Acordul de Asociere cu UE, după mai bine de doi ani de negocieri suprapuse unei serii de crize politice la Chișinău ce riscau să spulbere obiectivul european al fostei republici sovietice. Acordul, care îl include și pe cel de liber schimb, înseamnă primul pas concret făcut de Republica Moldova spre spațiul comunitar, dar și o recunoaștere a progreselor făcute de mica țară, din 2009, când pro-europenii au ajuns la putere, până în prezent. Succesul este și mai mare cu cât, la est de granițele sale, Ucraina a cedat presiunilor Rusiei și a făcut un pas înapoi brusc, renunțând să semneze Acordul de Asociere, spre dezamăgirea europenilor. În ceea ce o privește, Republica Moldova speră să semneze acordul în septembrie 2014. Dincolo de însemnătatea simbolică, Acordul de Asociere va permite racordarea sistemelor politic și economic ale Republicii Moldova cu valorile europene și standardele și reglementările Uniunii Europene.

Practic, odată semnat și apoi ratificat, Republica Moldova se cuplează, mai întâi de toate, la Piața Unică Europeană, un pas uriaș pentru o economie încă dependentă de exporturile spre Rusia. Parafarea acordului la Vilnius echivalează cu un vot de încredere dat Republicii Moldova, semnarea înseamnă aprecierea reformelor pe care Chișinăul care trebuie să le implementeze de-a lungul acestui segment, precum consolidarea democrației și statului de drept și asigurarea independenței justiției. După parafarea și semnarea Acordului de asociere cu UE, Republica Moldova intenționează să continue procesul de integrare europeană și ar putea să treacă la o nouă etapă la următorul summit al Parteneriatului Estic care se va desfășura în 2015. Toți șefii de stat sau de guverne din cele 28 de țări membre vor participa la Summit-ul de la Vilnius, România fiind reprezentată de președintele Traian Băsescu. Pe lângă liderii europeni, în capitala lituaniană vor veni și președinții sau premierii celor șase state vizate de Parteneriatul Estic – Armenia, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.

Scopul acestui proiect este de a consolida relațiile dintre UE și partenerii estici, prin aprofundarea cooperării politice și a integrării economice. Armenia, Azerbaidjan și Belarus au ezitat însă să se apropie de UE și, după gestul brusc al Ucrainei, doar Moldova și Georgia vor fi protagonistele reuniunii de la Vilnius, ambele urmând să parafeze Acordul de Asociere. Acordul de Asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană a fost parafat, după trei ani de negocieri. Ultimele parafe au fost puse de către prim ministrul RM, Iurie Leancă, și înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Catherine Ashton.

Figura. Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană

Deși pe 28 noiembrie, a avut loc partea tehnică a parafării a celor 900 de pagini ale acordului, care au durat câteva ore, pe 29 noiembrie 2013 a fost parafat festiv o pagină din cele o mie. Acordul de Asociere UE-Moldova are 972 de pagini și cuprinde:

Un Preambul ce reprezintă o declarație introductivă a Acordului, ce stabilește scopul Acordului și filosofia acestuia;

Șapte titluri care conțin Principiile Generale; Cooperarea Politică și Politicile de Securitate și Afaceri Externe; Libertatea Justiției și Securitate; Cooperarea Sectorială și Economică; Comerțul și Temele ce țin de Comerț (DCFTA); Cooperarea Financiară inclusiv Prevederile anti-fraudă, precum și Prevederile Instituționale, Generale și Finale;

Anexe “ce stabilesc legislația UE ce urmează a fi preluată până la o dată anumită” și 4 Protocoale.

La parafare au participat negociatorii șefi din partea RM, ministrul de externe Natalia Gherman și vice-ministrul economiei, Octavian Calmâc. Din partea UE au parafat șeful Direcției pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală a Comisiei Europene, Gunnar Wiegand și negociatorul șef pentru crearea Zonei de Comerț Liber, Luc Devigne. De asemenea, și Georgia a parafat Acordul de Asociere cu UE la Vilnius. Imediat după parafare, RM devine o țară europeană, deoarece împărtășește aceleași valori și sub același cer, Europa. Acest acord "Este un simbol al încrederii, deschiderii și cooperării dintre Moldova și UE. Reprezintă o cale clară ca Moldova să ajungă membru al UE într-o bună zi. Este o scenă importantă deoarece servește drept o bună temelie și ne pregătește pentru efortul de a ne onora toate angajamentele prevăzute în acest acord". Începând de la parafare, "Moldova, și-a asigurat drumul spre Europa!".

Abia după ce Moldova va parcurge toate cele trei etape: parafarea, semnarea și ratificarea Acordului de Asociere, se va putea spune că există o relație juridică cu Uniunea Europeană. Între parafare și semnare, Moldova poate să se confrunte cu o mulțime de confruntări, atât interne, cât și din exterior. De această părere este analistul politic Vasile Croitoru, care în cadrul ediției speciale: „Summit-ul Vilnius”, transmisă de postul public de televiziune Moldova 1, analistul a amintit exemplul Ucrainei, care a parafat Acordul de Asociere în 2011, iar în preajma Summit-ului de la Vilnius a sistat pregătirile pentru procedura de semnare, din cauza presiunilor foarte mari asupra Ucrainei, atât pe interior, cât și pe exterior. Astfel, și Republica Moldova ar putea să se confrunte cu aceeași situație, dar trebuie să învețe lecția Ucrainei, ca să poată gestiona aceste presiuni”. Expertul economic Vitalie Rapcea a subliniat că Moldova a ieșit din pubertate și a intrat în faza de maturitate politică și economică. „Asumarea unor angajamente presupune o abordare matură pentru atingerea unor scopuri, mediu economic transparent, justiție echitabilă – acestea sunt deziderate greu de realizat. Evident că nu va fi ușor, ne așteaptă ani grei de înțelegere a abordărilor, vom munci, dar aceasta este unica calea, care ne poate duce spre o altfel de viață”, a menționat expertul. În cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, Moldova a parafat Acordul de Asociere, care presupune și Crearea Zonei de Liber Schimb.

În urma Summit-ului de la Vilnius, participanți au stabilit obiectivele care trebuie atinse de către membrii Parteneriatului Estic până în 2015 la Riga, unde va avea loc următorul summit. Iată câteva dintre ele:

aprofundarea în continuare a relațiilor și a cooperării între UE și parteneri

efectuarea măsurilor suplimentare în consolidarea democrației, asigurarea respectări drepturilor omului și a statului de drept, inclusiv prin continuarea reformei sistemului judiciar și consolidarea aplicării legilor

asigurarea semnării Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb din toamna anului 2014, implementării prevederilor acestora, precum și garantarea nivelului avansat de realizare a proceselor de ratificare a acordurilor

stabilirea unui program de lucru pentru aplicarea prevederilor Acordurilor, astfel încât, în 2014, acestea să fie pregătite și puse în aplicare

continuarea acordării asistenței de către UE întru sprijinirea agendelor de reformare ale țărilor partenere, luând în considerare aplicarea provizorie și implementarea acordurilor de asociere, inclusiv realizarea zonelor de liber schimb

accesul partenerilor est-europeni a Convenției regionale cu privire la regulile pan – euro – mediteraneene, în legătură cu realizarea progreselor în vederea aderării lor la Convenția de Tranzit Comun, acestea fiind măsuri suplimentare din cadrul procesului de integrare economic

avansarea prin măsuri treptate spre liberalizarea regimului de vize în timp util, astfel încât să fie asigurate condițiile pentru o mobilitate bine gestionată și sigură

consolidarea dimensiunii de afaceri a Parteneriatului Estic, inclusiv prin îmbunătățirea mediului de afaceri în țările partenere, privilegiind IMM-urile și întreprinderile locale, regionale și europene

dezvoltarea treptată a unei cunoașteri comune și a spațiului de inovare pentru a descoperi împreună mai multe criterii de cooperare existente în domeniul cercetării și inovării

consolidarea, în continuare, a dimensiunii multilaterale a Parteneriatului Estic

continuarea explorării posibilităților de apropiere și de reglementare în toate domeniile de transport și punerea în aplicare a proiectelor de infrastructură prin intermediul programelor și instrumentelor UE existente, implicându-se proiectele instituțiilor financiare internaționale și europene

promovarea și consolidarea proiectelor strategice multilaterale prin crearea unui mediu favorabil, transparent, de reglementare, precum și punerea în aplicare a proiectelor de interes comun și ale Comunității Energiei pentru țările în cauză

consolidarea, în continuare, a capacității instituționale publice cu sprijinul UE

promovarea și consolidarea inițiativelor emblematice multilaterale vizibile și eficiente, combinând dialogul politic și sprijinul acordat infrastructurii

consolidarea, în continuare, a legăturilor între persoane, inclusiv prin deschiderea de noi programe „Erasmus +”, „Europa Creativă” din cadrul „Orizont 2020” pentru participanții din țările Parteneriatului Estic

Implementarea unei Strategii de Vizibilitate pentru Parteneriatul Estic.

Parafarea Acordului de Asociere înseamnă asigurarea drumului Republicii Moldova spre Uniunea Europeană. În urma parafării, posturile autohtone de radio de limba romană au difuzat masiv muzica patriotica, iar Primăria capitalei a aprins iluminatul festiv pe bulevardul central, "cu ocazia parafării Acordului de Asociere". De-a lungul bulevardului Stefan cel Mare au fost arborate drapele tricolor și ale UE, iar seara în Piața Marii Adunări Naționale au avea loc un spectacol muzical pro-european. Astfel, Moldova se îndreptă spre un trai mai bun pentru toți, spre construcția unei societăți în care lumea să se simtă respectată și în care să vrea să își vadă copiii și nepoții să crească. Acordul va ajuta economia Moldovei, eliminând taxele pe exporturi. Astfel, se estimează ca exporturile moldovenești spre piața europeană vor crește cu 16%, reducând dependența Moldovei față de comerțul cu Rusia. Parafarea de către Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană este un exemplu pentru statele din cadrul CSI. Această părere a fost exprimată de unii jurnaliști care au participat la Summit-ul de la Vilnius. Jurnaliștii care au urmărit lucrările Summit-ului Parteneriatului Estic spun că Moldova este importantă pentru Uniunea Europeană deoarece este singura țară care a înregistrat progrese.

Jurnaliștii din Ucraina spuneau că Moldova este un foarte bun exemplu pentru Ucraina, pentru că este una dintre primele țări post sovietice, chiar prima țară post sovietică, dacă excludem statele baltice, care a înregistrat acest rezultat, circulația fără vize". Jurnaliștii din Georgia califică parafarea acordului cu UE drept un semnal că ușile Uniunii Europene sunt deschise, însă ei precizează că, pentru a adera la comunitatea europeană, țara lor mai are mult de lucru. Republica Moldova și Uniunea Europeană au dat startul discuțiilor pe marginea agendei de asociere, care va asigura implementarea Acordului de Asociere. Părțile au efectuat un prim schimb de opinii pe marginea proiectului Agendei de Asociere, au stabilit calendarul de consultări și au convenit asupra definitivării acesteia până în primăvara anului 2014. Agenda va include obiectivele și prioritățile de implementare a Acordului de Asociere, în special cu privire la dialogul politic, reforme, justiție și afaceri interne, dezvoltare economică și socială, contacte interumane și aspecte comerciale care vizează Zona de Comerț Liber. După aprobarea conținutului Agendei de Asociere, va fi adoptat un Program Național de Implementare cu acțiuni concrete și termeni de implementare a obiectivelor fixate în Agenda de Asociere pentru perioada 2014-2016. Următoarea rundă de consultări pe marginea Agendei de Asociere Republica Moldova-UE va avea loc la Chișinău, la 16 ianuarie 2014.

Procedura de semnare a acordului de asociere între Moldova, Georgia și Uniunea Europeană a fost accelerată, pentru a împiedica cele două țări să cadă sub același gen de influență sub care a căzut recent Ucraina.

Figura 4.8. Procedura de semnare a acordului de asociere între Moldova, Georgia și UE

3.2. Reacția României după parafarea Acordul de asociere

Parafarea Acordului de asociere la UE de către RM reprezintă doar un prim pas pe un drum care ar putea fi foarte lung, dacă mă gândesc la drumul parcurs de România (a semnat acordul de asociere în 1993, a fost ratificat în 1995 și a devenit membră UE în 2007) care a avut nevoie de 13 ani de la parafare până la integrarea europeană, și care este o țara cu mult mai dezvoltată din punct de vedere economic, politic, cultural și social. Deci a semna, a parafa acordul de asociere și acordul de liber schimb nu înseamnă o intrare, ci un drum foarte lung. Totuși acest lucru ar putea încuraja Azerbaidjanul pentru a deveni mai devreme sau mai târziu țară a UE. Însă, dezavantajul pe care îl are Moldova, în raport cu România, este că în România toate forțele politice au dorit intrarea în UE și le-au trebuit 13 ani iar Moldovei îi va trebui cu siguranță mai mult timp, pentru că punctele de vedere ale partidelor politice este împărțită: unii pro și unii contra. Cu toate că, în ultima perioadă numărul celor pro s-a mărit, progresul și apropierea de Uniunea Europeană a Republicii Moldova depinde de partidul politic ce va succeda la putere la alegerile ce urmează.

România susține cu ardoare parafarea acordului de asociere dintre RM și UE, Traian Băsescu făcând și vizite la Chișinău pentru a felicita oamenii politici ce au dus la realizarea acestui fapt. Dar oare de ce România susține așa de mult acest acord de asociere? Păi, pentru mine e foarte simplu: prin intrarea în marea familie a Europei, RM s-a apropiat și mai mult de vecina sa de peste Prut – România, iar prin susținerea sa, va aștepta momentul potrivit să ducă tratative de unire. Se știe foarte clar că RM este considerată de mulți ani drept pământ românesc și aceasta se vede și pe unii pereți, atât din RO cât și din RM, unde scrie: Basarabia e România. Aceasta se poate observa cu ușurință și la Ambasada din Bălți (orașul cel mai apropiat de satul meu) unde în fiecare zi sunt cozi uriașe și tot mai mulți cetățeni moldoveni obțin cetățenia română, iar aceasta le poate permite să influențeze procesele politice. Așa a început separatismul transnistrean: cu acuzația de pregătire a unirii cu RO, ceea ce nu poate fi o evoluție pozitivă pe termen lung. Totuși, odată cu aceste speculații apar mai multe semne de întrebare, fiindcă Guvernul de la București a avut mai multe ședințe comune cu Guvernul de la Budapesta și încă nu s-a realizat unirea RO cu Ungaria. Cu toate acestea, președintele Traian Băsescu a recunoscut răspicat că un al treilea proiect național important, după integrările în NATO și în UE, este unirea cu RM, căci sângele apă nu se face deci tot ce ne rămâne e să așteptam și să vedem ce se va întâmpla pe viitor.

3.3. Reacția Rusiei

Moscova nu sta degeaba și încearcă din răsputeri sa stopeze integrarea RM la UE, primul pas după parafarea acordului de către RM și UE a fost un proiect de lege, potrivit căruia, în jumătate de an, cetățenii străini pot să se afle pe teritoriul țării fără viză timp de 90 de zile. Potrivit autorităților, noile măsuri corespund standardelor adoptate în majoritatea statelor civilizate (anterior, imigranții puteau, după trei luni de ședere, să părăsească teritoriul Federației Ruse, iar după câteva zile să revină în țară). Noua lege vine după ce liderul de la Kremlin a cerut să fie rezolvată problema imigranților ilegali. Cetățenii străini trebuie să arate scopul vizitei sale atunci când trec vama: dacă scopul vizitei este de a munci, aceștia vor putea perfecta permisul de muncă sau patenta; dacă scopul vizitei este turismul, cetățenii străini au dreptul să se afle pe teritoriul Federației Ruse timp de 90 de zile; dacă cetățenii străini nu au menționat scopul adevărat al vizitei lor, acestora li se pot aplica o amendă de la 2000 (750 lei) la 5000 de ruble (1950 lei) și interdicția de a intra pe teritoriul Federației Ruse timp de trei ani sau să fie închiși și să lucreze în favoarea statului rus.

Figura 3.1. Legea imigranților

După părerea mea este o pedeapsă prea aspră, pentru că oamenii au nevoie de muncă, au nevoie de bani ca să-și hrănească familiile, iar salariile destule de atractive oferite de Rusia obținute într-o perioadă destul de scurtă, (la salariile din Republica Moldova, ar trebui să lucrezi în jur de 4-5 luni ca să obții această sumă) îi ademenesc pe majoritatea moldovenilor. În această situația s-a aflat și tatăl meu, care a plecat la munca în Rusia și a fost nevoit să-și cumpere patentă care îi permitea să lucreze, la un preț de până la 2500 de ruble (975 de lei). În acest caz, tata s-a angajat să achite lunar impozite statului rus în valoare de 1000 de ruble (390 de lei) timp de un an (problema este că mulți cetățenii ai RM vor să lucreze fără a fi deranjați de achitarea impozitelor, gândindu-se că decât să muncească și să plătească statului rus, mai bine banii îi trimit acasă la copii și soție, dar nu se gândesc că dacă sunt prinși că încalcă legea vor fi închiși și atunci cine le mai ajută familia?) și a fost obligat să se înregistreze gratuit (plătind doar serviciile poștale în valoare de 180 de ruble, conform Hotărârii Guvernului Federației Ruse nr.10 din 15.01.2007) în organul teritorial al Serviciului de Migrațiuni.

În această lege, eu văd un singur avantaj și anume: dezrădăcinarea robiei, pentru că există cazuri în care cetățenii Republicii Moldova sunt privați de orice drepturi, muncesc ilegal, fără acte de identitate, acestea fiind sechestrate de „patroni”, care nu au niciun interes să legalizeze forța de muncă, le este convenabil să aibă robi. În programul interactiv aceștia sunt marcați cu „roșu”, ceea ce înseamnă că ar putea primi interdicția de accedere pe teritoriul Rusiei. Din cauza aceasta, peste 400 de moldoveni au fost deportați, iar unii spun că se bucură de această nouă lege, pentru că vor avea un motiv în plus să nu se mai întoarcă în Moscova. În ce privește regiunea transnistreană, Federația Rusă va analiza rezultatele Summit-ului de la Vilnius și va căuta soluții, deoarece această asociere va aduce economia acestei regiuni la un pas de supraviețuire, pentru că, practic, ei vor fi izolați economic. Și, bineînțeles, Federația Rusă în calitate de negociator recunoscut pe plan internațional și de garant al stabilității în regiune se va gândi cum să-și apere poporul.

O altă reacție a Rusiei, a fost chiar la referendumul din Găgăuzia ce a avut loc pe 2 februarie 2014, când majoritatea găgăuzilor vorbitori de limba rusă, s-au pronunță pentru independența regiunii față de Republica Moldova în cazul în care Republica Moldova și-ar pierde suveranitatea iar 98,4% sunt pentru aderarea RM la Uniunea Vamală rusă. De ce tocmai acum Găgăuzia vrea independența, căci ea anterior nu au avut pretenții la autonomia regiunii? (Problema referendumului a apărut înainte summit-ului „Parteneriatului Estic” de la Vilnius.) E foarte logic, acest referendum nu este altceva decât „o politică intenționată a Rusiei care are drept scop blocarea semnării acordului de asociere cu UE”; referendumul reprezintă o "sfidare a legii", cu "elemente de tentativă de a stimula procesele separatiste" în RM. Aș putea să mă gândesc și la raionul Taraclia, unde de asemenea ar putea exista elemente separatiste, căci aici locuiesc etnici bulgari care vor să înființeze o autonomie după modelul celei din Găgăuzia. Dacă aceste lucruri se vor întâmpla, Rusia va avea cel mai mult de câștigat, deoarece după părerea mea, Kremlinul are nevoie de o destabilizare a situației în RM, pentru a suspenda toate procesele de integrare a acestei țări cu Europa.”

Figura 3.2. Harta Republicii Moldova, cu Găgăuzia autonomă.

3.3. Primele reacții de la Tiraspol.

O primă reacție a fost chiar în timpul desfășurării summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius, când au fost inițiate de către Sovietul Suprem, dezbateri publice ce aveau drept scop viitorul Transnistriei, motivând că odată cu acordul de asociere, în regiune cresc multe tensiuni care ar putea duce la o nouă blocadă economică sau chiar la dezghețarea conflictului transnistrean. Iar ministrul de externe al Transnistriei – Vitalie Ignatiev, spunea că parafarea Acordului de asociere Moldova-UE, „afectează drepturile și libertățile cetățenilor punând o presiune psihologică mare pe locuitorii Transnistriei”. O a doua reacție, a fost la scurt timp după parafarea acordului de asociere și paralel cu declararea limbii române de către Curtea Constituțională din Republica Moldova ca limbă oficială, ceea ce mi se pare destul de corect pentru că este un adevăr științific: limba română în grafia latină poate fi numai limba română iar limba moldovenească este limba vorbită și scrisă în grafia chirilică în stânga Nistrului. În plus, toată lumea știe că limba de stat în RM este limba română. Această reacție constă în venirea cu forța a unui grup de milițieni transnistreni la liceul cu predare în limba română: Lucian Blaga din Tiraspol, urmând ca directorul liceului – Ion Iovcev, să fie chemat în ziua următoare, mai exact de Crăciun, la Tribunal sub acuzația de nesupunere față de regimul separatist și de "încălcarea administrativă de lege" riscând o amendă care ar putea cumula până la 500 de salarii, (dacă ar fi să mă gândesc la 500 de salarii minime, în lei moldovenești, transformate însă în valoarea monedei unice europene, ar rezulta un total de 37.500 de euro.) ceea ce mi se pare o aberație și sunt total convinsă că aceasta este mai mult o reacție a Tiraspolului, la comanda Moscovei, pentru parafarea Acordului de Asociere. Este o acțiune a separatiștilor împotriva a tot ce este românesc, iar acest fapt mă duce la ideea că Transnistria este ostatica Rusiei, cu toate că s-a schimbat conducerea de la Tiraspol, cred în continuare că nu se va schimba nimic, ba mai mult, a rămas aceeași agresivitate, s-a schimbat numai tactica, însă strategia a rămas aceeași, deoarece s-a înlocuit marioneta Smirnov cu marioneta Șevciuc.

Problema școlilor este foarte delicată și trebuie rezolvată pe cale diplomatică iar implicarea și susținerea din partea Comunității Internaționale este primordială fiindcă numai ea poate să ceară Rusiei să înceteze presiunile asupra RM, asupra școlilor ce studiază în limba română, presiunile asupra poliției din Bender și presiunile asupra țăranilor din satul Doroțcaia, pentru că Rusia s-a obișnuit să-i țină pe toți sub talpa ei iar atunci când vede că scapă frâul, își arată colții. Ba mai mult, separatiștii au declarat că drumul lor este spre Rusia și numai cu Rusia împreună, de aceea și sunt susținuți cu așa ardoare de către ruși. Dacă se va continua în acest ritm, școlile cu grafie latină, în curând, în regiunea transnistreană, nu vor mai exista, vor dispărea pentru că rușii vor distruge încetul cu încetul „școlile moldovenești”. Se va distruge singura pârghie românească căci peste tot se vorbește în rusă, nu poate fi vorba de o altă limbă.

Ca un prim pas spre realizarea obiectivului a fost sancțiunea „administrativă” pentru utilizarea grafiei latine care prevedea că persoana care încalcă această sancțiune primește amendă de până la 50 dolari americani. Astfel, ei nu au acces liber la cele câteva publicații periodice sau curente editate în limba natală, nu au posibilitate să procure liber cărți scrise în limba română, în general, pot vorbi limba doar în familie, ceea ce nu mi se pare corect. Drept exemplu ar fi, „legislația” locală în care este prevăzut că limbile moldovenească, rusă și ucraineană sunt limbi oficiale pentru că există circa 32% moldoveni, 30% ruși și circa 29% ucraineni, însă școlile de cultură generală cu predare în limba rusă constituie 85%, română circa 13% și ucraineană circa 1,5%. Deducem că nu vorbim doar de o discriminare, ci cred că putem foarte ușor vorbi de o epurare a etnicilor moldoveni dar și ucraineni din regiunea transnistreană.

Dar dacă mă gândesc mai bine, aceste reacții au apărut în perioada 3-5 decembrie, și nu poate fi doar o simplă coincidență, când la Comitetul de Miniștri al Consiliul Europei a fost audiat Guvernul Federației Ruse pentru faptul că nu a executat hotărârea Marii Camere a Curții Europene pe cauza Cățân împotriva Moldovei și Rusiei. Decizia a fost că Rusia e responsabilă de violarea dreptului la educație în trei școli cu predare în limba română amplasate în regiunea transnistreană: liceele de la Bender, Grigoriopol și Râbnița. Concluziile ar fi că prin aceste reacții, Rusia ar putea deraia parcursul european al RM. Și cu regret, conflictul din Transnistria este unul din cei mai sensibili factori care poate favoriza și care poate fi utilizat pentru atingerea acestui deziderat. Ca răspuns la toate acestea a fost atunci când Parlamentul European a adoptat rezoluția de urgență cu privire la școlile românești din regiunea transnistreană prin care se cerea ca liderii regiunii separatiste să nu mai rețină directori, profesori și elevi, pentru că este o încălcare gravă ale drepturilor omului. (Aș vrea să evidențiez că dreptul de a învăța în ce limbă vrei și dreptul părinților de a decide în ce limbă să învețe copiii lor este un drept fundamental.) În urma acestei rezoluții, regimul separatist din Transnistria a anunțat că este dispus să restituie tot ce a confiscat profesorului Ion Iovcev, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol: banii (peste 100.000 de lei moldovenești, bani care erau destinați salariilor pentru personalul acestei instituții), mașina, ștampila liceului, ce au fost ridicate în ziua de 5 februarie, atunci când el și contabila școlii au fost sechestrați timp de mai multe ore în satul Parcani, la granița dintre RM și zona separatistă din Transnistria.

Figura 3.3. Directorul Liceului „Lucian Blaga” – Ion Iovcev.

3.4. Reacții în Ucraina.

Europenii nu au reușit să convingă Ucraina să semneze acordul de asociere, pentru că ea a susținut că are probleme economice grave și că vrea ca aceste probleme să fie rezolvate de UE și Rusia împreună, această cerere fiind refuzată de UE, deoarece toate progresele ei cu statele membre s-au bazat pe relații bilaterale. Chiar dacă acordul era menit sa contribuie la modernizarea politică și economică a acestei țări, Kievul, care rămâne foarte dependent de Rusia pentru exporturile sale și livrările de gaz, a preferat să renunțe la acesta, relansând relațiile economice cu Moscova. Cu toate acestea, UE nu a anulat negocierile dar le-a suspendat, lăsând poarta deschisă Ucrainei, sperând că se va decide totuși să se integreze la UE. Moscova a salutat decizia Kievului de a suspenda temporar procesul de pregătire pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE, în același timp, Germania spunea că mingea rămâne în terenul Ucrainei iar Chișinăul a declarat că respectă decizia autorităților din țara vecină și că relațiile cu țara vecină vor rămâne la fel de strânse.

Răzgândirea Kievului a provocat furia opoziției pro-europene (200.000 de opozanți) care au protestat pe 19-22 ianuarie, în piața Independenței (Maidan), în Kiev, spunând că vor schimbări, că vor să trăiască alături de familia europeană, cu reguli europene și un nivel de trai european. Furia a fost și mai mare după ce a fost adoptată legea care înăsprea sancțiunile aplicate manifestanților, ducând ca o ofensivă a forțelor de ordine anti-revoltă să se transforme într-o adevărată luptă de gherilă urbană, numărând la sfârșitul lunii ianuarie 4 morți și peste 500 de răniți. În data de 18-20 februarie, violențele iau amploare la Kiev, unde forțele de ordine iau Maidanul cu asalt și sunt ucise 100 de persoane. Două zile mai târziu Parlamentul îl destituie pe Viktor Ianukovici din funcția de președinte. Pe 23 februarie ca președinte interimar este ales Oleksandr Turcinov, ce a dus ca Moscova să conteste legitimitatea noii puteri. Trei zile mai târziu au loc confruntări între pro – și contra ruși la Simferopol, capitala Crimeei, o republică autonomă și rusofonă, în sudul Ucrainei. Pe 27, Parlamentul din Crimeea, este ocupat de pro ruși, este ales un nou Guvern local pro rus și este adoptată o hotărâre privind organizarea unui referendum pentru extinderea autonomiei. De atunci, puterea de la Simferopol este susținută de mii de militari ruși (mai exact 6.000) care pătrund pe teritoriul Crimeei și încercuiesc baze militare ucrainene.

Figura 3.4. Militari ruși au intrat pe teritoriul unei baze militare ucrainene din Crimeea.

O asemenea situație a fost atunci când unitate ucraineană de rachete din peninsula Crimeea a fost atacată de 15 militari ruși ce au intrat pe teritoriul bazei militare, după ce au imobilizat santinela iar oficiali ruși au precizat că intenția nu este de a însuși armamentul, ci de a prelua controlul asupra unității. Această afirmație mă amuză căci Putin a subliniat că Rusia nu intenționează să anexeze Crimeea și că soarta teritoriilor ei poate fi decisă doar de cetățenii Ucrainei, dar prin acest gest arată contrariul. Sunt de acord cu afirmația potrivit căreia cetățenii decid soarta teritoriului său, dar odată ce sunt amenințați de marele braț al Rusiei și fiind în minoritate în această regiune (60 la sută din populație este de etnie rusă), nu prea cred că cetățenii mai pot face ceva. Totuși, ei au avut curajul să amenințe Rusia că va distruge conductele rusești de pe teritoriul Ucrainei, dacă problemele cu Moscova nu se rezolvă pe cale diplomatică, pentru că Rusia face bani din furnizarea de petrol prin conductele ucrainene către Occident și distrugând aceste conducte, Rusia va rămâne fără bani.

În aceste condiții, Rusia a declarat în mod oficial război Ucrainei, sub pretextul de a-și apărea conaționalii, prin această declarație cred că ea are un plan bine elaborat pentru a acapara o parte a Ucrainei și Transnistriei. Prin acest gest, Rusia devine Germania din anii 1936 ai secolului trecut iar Ucraina hotărăște să pună mâna pe arme dacă nu se ajunge la o soluție pe cale pașnică, deoarece Crimeea este prea mică pentru a satisface apetitul imperiului rus și sunt sigură că Kremlinul va dori să ocupe și întreaga Ucraină, înecându-se cu propriul sânge. Dacă Ucraina va ceda în fața agresiunilor rusești, atunci se poate afirma că RM va fi ocupată de Rusia din nou. Nu exclud faptul ca Rusia să facă trimitere la rolul ei de apărătoare a oamenilor ruși din Moldova (mai ales din nordul Republicii Moldova, în orașul Bălți) și astfel să motiveze intervenția militară asupra statului Moldova. Totuși, ucrainenii nu vom permite regimului violent, totalitarist al Rusiei să pornească un al treilea război mondial, căci Ucraina este o țară mare, cu forțe militare puternice și numeroase ce trebuie aduse în condiții de război și anume: toată aviația și tehnica militară să fie trimise la posibilele locuri de intervenție militară a Rusiei iar flota maritimă să asigure mobilitatea totală pentru a asigura hotarele maritime.

Figura 3.5. Rusia a declarat război Ucrainei.

Totuși, nu s-a ajuns la un război, pentru că pe data de 16 martie a avut loc un referendum privind alipirea Crimeei la Rusia, care s-au soldat cu un rezultat de aproximativ 82% din populația Crimeei ce vrea să se alipească ”Rusiei protectoare” în defavoarea Ucrainei fasciste, declarând independența de Ucraina și anunțând că rubla a devenit moneda oficială a regiunii. Acest rezultat a fost obținut în urma neregulilor ce au avut loc, deoarece câteva zeci de alegători au început să introducă buletine în urne cu o jumătate de oră înainte de deschiderea oficială a scrutinului; campania în favoarea unui vot pro rus a continuat neîntrerupt, contrar prevederilor legii electorale; cetățeni ruși din Rusia au fost autorizați să voteze și ei. Referendumul, prezentat ca un exercițiu de democrație populară de către autoritățile separatiste și de către Moscova, s-a desfășurat în prezența a mii de militari ruși care dețin controlul asupra regiunii, de două săptămâni, împreună cu miliții separatiste. De aici și rezultatul fenomenal de 82%, sunt sigură că dacă erau alegeri corecte, cifrele nu mai erau așa de umflate.

Figura 3.6. Referendumul din Crimeea.

Acest referendum a stârnit și multe reacții internaționale: Statele Unite "resping" referendumul, motivând că a fost un scrutin "contrar Constituției ucrainene"și a fost organizat "sub amenințări cu violențe" din partea Rusiei; UE, Marea Britanie, Italia și România consideră ilegal referendumul, calificându-l drept o farsă a practicii democratice și au spus că nu vor recunoaște rezultatele acestuia; Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius a declarat că referendumul este "ilegal" și a îndemnat Moscova să "evite o escaladare inutilă și periculoasă în Ucraina". Eu sunt întru totul de acord cu cei de sus, pentru că Moscova trebuie să "recunoască și să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei". În urma referendumului, Putin a spus că-l va respecta, deoarece voința populației peninsulei este exprimată cu respectarea totală a normelor dreptului internațional, în special a articolului 1 al Cartei ONU, care afirmă principiul egalității și dreptul la autodeterminare al popoarelor". În această situație, intervenția forțelor armate străine este văzută de mulți drept un mijloc unic de revenire la situația precedenta, adică de reincludere a Crimeei sub autoritatea Kievului. Cu toate acestea, SUA nu poate interveni cu armatele sale în acest litigiu internațional din mai multe considerente:

Pentru că Rusia poate să distrugă statul nord-american în câteva ore aplicând miile de focoase nucleare. Washingtonul în acest sens va fi nevoit să răspundă cu aceeași monedă, ambele state în acest caz fiind în pierdere;

Invadând Crimeea, SUA se expune unui pericol intern: Moscova deține legături avantajoase cu puterea din Cuba iar o eventuală reamplasare a unor rachete rusești în apropiere de hotarele americii este mult prea posibilă și SUA nu va risca;

Stabilitatea energetică a Americii nu poate fi comparată cu cea a statelor membre NATO. Aliații americanilor din Europa susținând inițiativa autorităților americane își pun în pericol proprii cetățeni care vor fi lipsiți de resursele energetice vitale rusești;

Cele mai puternice armate ale SUA nu sunt la hotarele cu Rusie, ci pe continentul nord – American, Pacific și zonele fierbinți din Irak, Afganistan. Rușii însă au prioritatea luptei pe teren propriu, toate resursele economice, militare, demografice le stau la îndemână iar flota americană devine astfel ținta ușoară a avioanelor de luptă și rachetelor terestre de rază mare de acțiune;

O altă cauză ar fi și populația americană care nu susține războiul ca sursă de rezolvare a unui conflict și care sunt împotriva politicienilor care susțin această cauză.

Totuși, nu sunt de acord cu agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pentru că se vede clar că ea vrea să revizuiască frontierelor existente în Europa sub pretextul fals al apărării drepturilor minorității ruse din aceste state și constituie o amenințare la adresa păcii și securității întregului continent. Situația din Crimeea este ca o transnistrizare; de ce spun acest lucru? E foarte simplu: Rusia aplică aceleași metode de dezbinare a societății, de încurajare a separatismului și creării de organe ilegale ale puterii de stat într-o țară independentă și suverană, experimentate pentru prima dată în Transnistria acum 22 de ani. Analizând succesul de atunci, au încercat și în Crimeea, și se pare că și aici o să obțină ce vor, cu toate că Putin declară peste tot că nu are asemenea scop, se vede clar că nu se va opri doar la Crimeea ci va vrea toată Ucraina sub dominația sa. În această situație, Ucraina a închis granițele cu Rusia și a mobilizat 15.000 de voluntari pentru două săptămâni pentru a apăra integritatea teritorială a statului, deoarece către granița cu Ucraina, se îndreaptă în jur de 60.000 de soldați ruși. Acest fapt a dus ca mai mulți ucraineni din Londra să protesteze împotriva invaziei Crimeei. Participanții la miting au mers de la Arca de Marmură până la ambasada Rusiei din Londra, purtând drapele ucrainene și mesaje anti-Putin.

Figura 3.7. Protest anti-Putin la Londra

Imediat ce a aflat, Iurie Leancă, a ținut să meargă la Kiev reconfirmând sprijinul său privind suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pledând pentru menținerea stabilității în regiune, neadmiterea tensiunilor și depășirea acestei crize pe căi pașnice. Pe parcursul întrevederii au fost abordate o serie de subiecte prioritare de pe agenda bilaterală moldo-ucraineană: cooperarea în domeniul energetic, finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat, reglementarea raporturilor de proprietate, funcționarea Complexului hidroenergetic nistrean și protecția bazinului râului Nistru. Analizând criza din Ucraina în contextul referendumului nerecunoscut din Crimeea, în data de 17 martie, miniștrii de Externe ai țărilor membre ale UE s-au întrunit și au decis să impună sancțiuni pentru 21 de oficiali ruși și ucraineni, ce prevăd și interzicerea accesului în UE și înghețarea conturilor bancare. Dacă mă întorc un pic în trecut, mai exact cu 230 de ani, când s-a semnat de către Ecaterina a II-a pe 19 aprilie 1783 un acord cu Imperiul Otoman și în care se specifica că Crimeea intră în componența Rusiei, totuși este de remarcat faptul că tot în acest document unul dintre punctele acordului interzice ca peninsula să-și declare independența și nu poate fi transmisă unei părți terțe. Astfel, odată ce Crimeea și-a declarat independența, conform acelui acord, ea intră automat sub egida Turciei, ceea ce nu cred că-i va conveni nici Rusiei, nici Crimeei.

Luând exemplul Crimeei și în ciuda presiunilor ce au avut loc la licee, președintele sovietului suprem de la Tiraspol, Mihail Burla, a trimis totuși o adresare președintelui Dumei de Stat a Rusiei, în care își exprimă dorința aderării regiunii transnistrene la Rusia. Mie mi se pare straniu, pe de o parte pentru că doresc să facă parte din statul care acum o lună erau împotriva cetățenilor vorbitori de limba română, dar pe de altă parte înțeleg foarte bine, fiindcă majoritatea cetățenilor sunt de etnie rusă și chiar dacă s-ar face vre-un referendum ca și în cazul Crimeei, majoritatea ar vota pentru alipirea cu Rusia. Totuși, eu cred că nu ar trebui să se grăbească Transnistria și să-și facă aluzii, pentru că prin atitudinea Rusiei care a agravat și mai mult situația din Ucraina odată cu acel referendum, a izolat Rusia pe plan internațional și va implica Moscova într-un conflict cu Occidentul pe care sigur îl va pierde, deoarece va avea sprijinul față de politica agresivă în Ucraina numai din partea Siriei și Coreei de Nord. Dar mă gândesc și la faptul că poate președintele rus crede că vestul european va ezita să-i impună sancțiuni care ar afecta grav Rusia (aceste sancțiuni politice ar reprezenta ultima încercare a Occidentului de a schimba cursul politic al Moscovei și de a forța Rusia să înceapă un dialog politico-diplomatic cu conducere de la Kiev) iar criticile la adresa Moscovei se vor tempera, pentru că Europa este dependentă de gazul rusesc. Putin a greșit însă calculele, fiindcă conducerea de la Kremlin n-a înțeles încă că Rusia s-a întins mai mult decât îi este plapuma iar Occidentului nu-i prea convine. În plus, economia rusească deja stagnează prin devalorizarea rublei care a redus consumul și bunăstarea rușilor de rând iar eventuala limitare a exporturilor rusești de energie reprezintă o sinucidere în etape pentru Rusia, la fel și anunțata vânzare a rezervelor de devize.

Pe lângă aceste probleme, ar mai fi că Republica Moldova nu are ministru al Apărării de ceva timp și nu pot să înțeleg de ce durează atât de mult timp pentru a alege alt ministru, mai ales în condițiile în care Rusia, care deține trupe pe teritoriul Moldovei, a invadat ilegal Ucraina, ce reprezintă o situație de riscuri de securitate sporite. Sau acest fapt este o invitație cu porțile deschise pentru ca Rusia să invadeze și Republica Moldova? Tind să cred că nu se va ajunge până aici, fiindcă pe data de 18 martie, Japonia a anunțat că va suspenda negocierile privind relaxarea regimului de vize și nu va începe discuțiile prevăzute pentru noi investiții. De asemenea, Japonia nu va lansa discuții pe marginea "acordului spațial cu privire la prevenirea activităților militare riscante" după ce președintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independența regiunii ucrainene Crimeea.

Figura 3.8. Japonia adopta sancțiuni împotriva Rusiei

Însă Putin a declarat deschis că regretă destrămarea URSS, că în fostele republici sovietice au rămas foarte mulți ruși, că drepturile rușilor sunt încălcate și că Rusia este gata să vină în ajutorul lor, este nevoie doar ca aceștia să o ceară. În acest context, pentru a salva Ucraina, Comisarul European Stefan Fule a propus să se folosească cea mai puternică armă politică de care dispune UE, și anume extinderea. Analizând propunerea am ajuns la concluzia că ea are o putere efectivă și de stabilizare fără precedent. Toate aceste soluții să nu fie însă prea târzii, pentru că Putin a semnat pe 18 martie, acordul prin care Crimeea și Sevastopolul devin subiecți ai Federației Ruse.

Figura 3.10. Putin semnează acordul în care Crimeea și Sevastopolul fac parte din Rusiei.

Odată semnat acest acord, Nistrul devine linie de război pentru Federația Rusă, ceea ce înseamnă că au crescut riscurile pentru Republica Moldova, însă drumul ei către UE ar putea fi accelerat dacă renunță la „cangrena” transnistreană, cu atât mai mult cu cât Rusia, dacă ar vrea să facă cel mai mare rău Chișinăului, le-ar da voie cetățenilor din regiunea separatistă să voteze la alegerile din MD, asta înseamnă vreo 250.000 de votanți, care înseamnă vreo 5-7 procente. Dacă tot vorbesc despre regiunea separatistă, țin să menționez că dacă până acum se făceau iluzii la faptul că Rusia îți va retrage trupele, după acest conflict din Ucraina, sunt sigură că nici nu se vor gândi la această idee. De aceea, Republica Moldova trebuie să se gândească la viitorul european și să meargă mai departe doar cu teritoriile pe care le controlează, aceasta însemnând ca să cedeze Transnistria, pe care nu a controlat-o niciodată și care este categoric împotriva unirii cu UE, pentru a-și ușura drumul spre UE.