Implicarea Societatii Civile în Administratia Locala

3. Implicarea societatii civile în administratia locala

3.1. Administrația locală. Organizare și funcționare.

Temeiul legal al administrației locale din este reglementat de Legea nr. 215/2001, de Constituție ( Capitolul V, Secțiunea a-2-a, art. 120-123 ) ce conține principiile de bază, precum și de alte legi speciale, cum ar fi Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităților România administrației publice locale, republicată în 2007 și Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali.

În viziunea lui George Alexianu, prin administrție locală se înțeleg „toate acele organisme ale statului care sunt chemae să satisfacă interesele care nu sunt generate ci privesc, în primul rând, grupările omenești din localitate, și care se caracterizează prin faptul că titularii cărora le sunt încredințate administrarea acestor interese, nu dețin puterea de la autoritatea centrală, ci de la corpul electoral local, pe cale de alegere. Acești titulari sunt însă și ei subordonați autoritășii centrale, reprezentată prin Guvern, care își exercită dreptul său de coordonare și unitate a statului pe calea tutelei și a controlului”.

3.1.1. Principiile administrației locale

În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 215/2001, administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se organizează și funcționează în temeiul „principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit”. Dispozițiile art. 120 din Constituție prevăd că administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.

Legea nr. 215/2001 stipulează în art. 3 că prin principiul autonomiei locale se înțelege „dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii” și este exercitat de către consiliile locale și primari, cât și de către consiliile județene, autorități ale administrației publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Totodată, articolele 4 și 5 prevăd ca autonomia locală este numai administrativă și financiară și privește organizarea, funcționarea, competențele și atribuțiile, precum și gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparțin comunei, orașului, municipiului sau județului, conferind autorităților administrației publice locale dreptul ca, în limitele legii, acestea să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.

Carta europeană a autonomiei locale, ratificată de România prin Legea nr. 199/1997, publicată în Monitorul Oficial nr. 331 din 26 noiembrie 1997, prevede în dispozițiile art. 2 Fundamentarea constituțională și legală a autonomiei locale că „principiul autonomiei locale trebuie să fie recunoscut în legislația internă și, pe cât posibil, în Constituție”. Astfel, „colectivitățile locale reprezintă unul din principiile fundamentale ale ricărui regim democratic iar dreptul cetățenilor de a participa la gestiunea treburilor obștești face parte din principiile democratice comune ale statelor membre ale Consiliului Europei. În același timp, apărarea și întărirea puterii locale în diferitele țări ale Europei reprezintă o contribuție importantă la edificarea unei Europe fondate pe principiile democratice ale descentralizării puterii. Iar toate acestea presupun existența de colectivități locale, dotate cu organe decizionale, constituite democratic și beneficiind de o largă autonomie în ceea ce privește competențele, modalitățile de a le exercita și mijloacele necesare pentru îndeplinirea misiunii lor”.

Conform art. 4 al Cartei europene a autonomiei locale, întinderea autonomiei locale este următoarea:

Competențele de bază ale autorităților administrației publice locale sunt prevăzute de Constituție sau de lege. Totuși această dispoziție nu împiedică atribuirea unor competențe autorităților administrației publice locale, în scopuri specifice și în conformitate cu legea.

Autorităților administrației publice locale le este recunoscută, în cadrul legii, capacitatea deplină de a-și exercita inițiativa în toate domeniile ce nu sunt excluse din cadrul competențelor lor sau care nu sunt atribuite unei alte autorități.

Exercițiul responsabilităților publice trebuie, de manieră generală, să revină, de preferință, acelor autorități care sunt cele mai apropiate de cetățeni. La atribuirea unei responsabilități către o altă autoritate trebuie să se țină seama de amploarea și de natura sarcinii, precum și de cerințele de eficiență și economie.

Competențele atribuite autorităților administrației publice locale trebuie să fie, în mod normal, depline și exclusive. Ele nu pot fi puse în cauză sau limitate de către o altă autoritate centrală sau regională, decât în cazurile prevăzute de lege.

În cazul delegării competențelor de către o autoritate centrală sau regională, autoritățile administrației publice locale trebuie să beneficieze, pe cât posibil, de libertatea de a adapta acțiunea lor la condițiile locale.

Autoritățile administrației publice locale trebuie să fie consultate, pe cât posibil, în timp util și în mod adecvat, în cursul procesului de planificare și de luare a deciziilor pentru toate chestiunile care le privesc în mod direct.

Principiul descentralizării este strâns legat de principiul autonomiei locale și se referă la trecerea unor atribuții administrative și financiare de la nivel central în competența autorităților locale care funcționează independent, în condițiile legii, și nu se subordonează ierarhic autorităților centrale, având autonomie administrativă, pentru gestionarea intereselor colectivității locale.

Conform art. 7 al Legii nr. 215/2001, descentralizarea competențelor către autoritățile administrației publice locale se face cu respectarea principiilor și regulilor prevăzute de Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006 ce prevede că procesul de descentralizare se bazează pe următoarele principii:

principiul subsidiarității, care constă în exercitarea competențelor de către autoritatea administrației publice locale situată la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetățean și care dispune de capacitate administrativă necesară;

principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate;

principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competențele ce le revin, care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică;

principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să limiteze autonomia locală financiară;

principiul echității, care implică asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice și de utilitate publică;

principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către autoritățile administrației publice centrale a transferurilor speciale sau a subvențiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

Transferul de competențe se face conform Capitolului II, Secțiunea 1 din Legea cadru a descentralizării nr. 195/2006. Astfel, Guvernul, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale transferă competențe pe care le exercită în prezent autorităților administrației publice locale de la nivelul județelor, comunelor sau orașelor, după caz, respectând principiul subsidiarității și criteriile economiilor de scară și ariei geografice a beneficiarilor, și se face concomitent cu asigurarea resurselor necesare exercitării acestora. Exercitarea competențelor se face numai după transmiterea resurselor financiare necesare.

Principiul deconcentrării serviciilor publice este un alt principiu al administrației locale. Prin Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, art. 2, litera j, deconcentratrea este definită ca redistribuirea de competențe administrative și financiare de către ministere și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.

Principiul deconcentrării serviciilor publice „este prevăzut de norma constituțională după principiul descentralizării și cel al autonomiei locale. Acest lucru are o semnificație proprie, care decurge din faptul că serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și celorlalte organe centrale sunt legate structural și organic de administrația statului, nu de autoritățile administrației publice locale, între ele și aceste autorități publice neexistând, din păcate, nici o legătură, deși serviciile publice deconcentrate își exercită atribuțiile în domenii care interesează direct colectivitățile locale și, deci, autoritățile administrației publice locale”.

Sediul materiei principiului eligibilității autorităților administrației publice locale este recunoscut în textul Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, acesta nefiind stabilit în mod expres de normele legii fundamentale, ci în mod indirect prin dispozițiile art. 121 și 122 din Constituția României. Aceste articole prevăd că autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii, precum și consiliul județean.

Principiul eligibilității autorităților administrației publice locale presupune alegerea directă sau indirectă, însă cu respectarea principiilor democrației reprezentative, a autorităților locale.

În dispozițiile generale ale Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale este prevăzut că se aleg prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat consiliile locale și consiliile județene, precum și primarii. Se aleg prin vot indirect președinții și vicepreședinții consiliilor județene, precum și viceprimarii, de către consiliile județene, respectiv consiliile locale.

Principiul legalității este considerat a fi cel mai important, deoarece acesta presupune că administrația publică locală va respecta Constituția, legile și actele normative sau individuale

cu forță juridică superioară și nu va acționa in afara ei în realizarea activitățiilor și atribuțiilor sale. Legalitatea asigură un ansamblu de drepturi și obligații și este o cerință fundamentală obligatorie.

Actul administrativ este principala formă de activitate a administrației publice în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice. Actul administrativ trebuie să fie întotdeauna conform cu legea, prin acest termen înțelegându-se normele juridice cuprinse în acte juridice cu forță superioară, nu doar legea propriu zisă, ca act de voință al Parlamentului. Actul administrativ este un act unilateral cu caracter individual sau normativ și este obligatoriu și executoriu.

Principiul legalității trebuie să se manifeste în tot ceea ce are legătură cu organizarea și funcționarea administrației publice locale, iar nerespectarea acestui principiu după sine răspunderea juridică și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare.

Principiul consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit vizează consultarea și implicarea cetățenilor în procesul de formulare a politicilor publice și în luarea deciziilor privind comunitatea pentru a asigura luarea în considerare a intereselor acestora față de modul de luare a deciziilor. Legea nr. 215/2001 stipulează că există probleme ce vor fi întotdeauna discutate în ședință publică, cum ar fi bugetul local, participarea la diverse programe, administrarea domeniului public și privat al comunei sau orașului, precum și cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, cu organizații neguvernamentale și cu alți parteneri sociali, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.

3.1.2. Autoritățile administrației publice locale.

Conform dispozițiilor stipulate în art. 1 al Legii 215/2001, literele c – g, consiliul local, consiliul județean, Consiliul General al Municipiului București și consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sunt autorități deliberative, iar primăriile comunelor, orașelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, primarul general al municipiului București și președintele consiliului județean sunt autorități executive. Legea prevede că din consiliile locale fac parte consiliile comunale, orășenești, municipale și consiliile subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. Totodată, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean includ:

instituții publice și servicii publice înființate și organizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite și instituții și servicii publice de interes local sau județean;

societăți comerciale și regii autonome înființate sau reorganizate prin hotărâri ale autorităților deliberative, denumite și societăți comerciale și regii autonome de interes local sau județean;

asociații de dezvoltare intercomunitară;

furnizori de servicii sociale, de drept public ori privat, care acordă servicii sociale în condițiile prevăzute de lege;

asociații, fundații și federații recunoscute ca fiind de utilitate publică, în condițiile legii;

operatori de servicii comunitare de utilități publice locale sau județene;

Legea nr. 215/2001 stipulează în art. 25 că aleșii locali sunt primarul, consilierii locali, președintele consiliului județean și consilierii județeni, care, în asigurarea liberului exercițiu al mandatului lor, îndeplinesc o funcție de autoritate publică, beneficiind de dispozițiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Consiliile locale și primarii se aleg în condițiile prevăzute de Legea privind alegerile locale nr. 67/2004. Acestea funcționează ca autorități ale administrației publice locale care soluționează problemele local-administrative din comune, orașe și municipii, respectând prevederile legale.

La nivel local, consiliul local și consiliul județean adoptă hotărâri, cu votul majorității membrilor prezenți, în conformitate cu atribuțiile fiecăruia.

Conform Legii nr. 215/2001, menirea consiliului local este rezolvarea problemelor de interes local ale comunei, orașului sau municipiului. Este compus din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale nr. 67/2004 și este ales pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.

În art. 36 sunt specificate atribuțiile consiliului local. Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuții:

atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;

atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului;

atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;

atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;

atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.

Consiliul local se dizolvă prin referendum local sau de drept, cea din urmă survenind în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv, deși a fost convocat conform prevederilor legale, în cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nicio hotărâre sau în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate completă prin supleanți. Mandatul de consilier local se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanța de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului. În cazul în care consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condițiile legii.

Potrivit Legii 215/2001, primarul și viceprimarul sunt aleși în condițiile legii, astfel, fiecare comună, oraș și municipiu au câte un primar și un viceprimar, iar municipiile reședința de județ au un primar și 2 viceprimari.

Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție, îndeplinește o funcție de autoritate publică, conduce serviciile publice locale și asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Este ales pentru un mandat de 4 ani cu posibilitatea de prelungire, prin lege organică, în caz de război, calamitate naturală, dezastru sau sinistru deosebit de grav. Primarul poate delega atribuțiile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative viceprimarului, secretarului unității administrativ-teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective.

Atribuțiile primarului sunt, corespunzător Legii 215/2001, următoarele:

atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii;

atribuții referitoare la relația cu consiliul local;

atribuții referitoare la bugetul local;

atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor;

alte atribuții stabilite prin lege.

Mandatul primarului încetează la data depunerii jurământului de către noul primar. Mandatul primarului poate înceta înainte de termen în caz de deces, demisie, incompatibilitate a funcției sau imposibilitatea de a activa pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, inclusiv din motive de sănătate, prin interdicție judecătorească sau prin referendum. Încetarea mandatului prin referendum local se produce ca urmare a adresării unei cereri prefectului de către locuitorii comunei sau orașului. În cazul încetării mandatului înainte de termen sunt organizate noi alegeri prin care este ales un nou primar.

Viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuțiile sale, fiind ales cu votul majorității consilierilor locali în funcție, din rândul membrilor acestuia. Schimbarea din funcție a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul majorității consilierilor în funcție, la propunerea primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcție. Pe durată exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut. Mandatul viceprimarului este de 4 ani. Viceprimarul sau, după caz, de unul dintre viceprimari, va exercita atribuțiile primarului, în caz de vacanță a funcției de primar, precum și în caz de suspendare din funcție a acestuia. În situația în care sunt suspendați din funcție, în același timp, atât primarul, cât și viceprimarul, consiliul local deleagă un consilier local care va îndeplini atât atribuțiile primarului, cât și pe cele ale viceprimarului, până la încetarea suspendării.

Mandatul viceprimarului încetează la data depunerii jurământului de către noul viceprimar. Mandatul de viceprimar poate înceta înainte de termen în urma eliberării sau revocării acestuia din funcție, în condițiile Legii nr. 215/2001. Mandatul primarului încetează de drept și poate fi suspendat în aceleași condiții ca cel al primarului.

Tot conform Legii nr. 215/2001, consiliul județean este constituit în fiecare județ, ca autoritate a administrației publice locale, și este responsabil de coordonarea activității consiliilor comunale, orășenești și municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. În componența sa se află consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale nr. 67/2004. Consiliul județean este ales în condițiile legii pentru alegerea autorităților administrației publice locale pentru un mandat de 4 ani. Mandatul poate fi prelungit prin lege organică în caz de război sau de catastrofă. Consiliul județean ales în conformitate cu prevederile legii se completează cu președintele consiliului județean, care are drept de vot și conduce ședințele acestuia.

Articolul 91 menționează că principale categorii de atribuții ale consiliului județean sunt:

atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean;

atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului;

atribuții privind gestionarea patrimoniului județului;

atribuții privind gestionarea serviciilor publice din subordine;

atribuții privind cooperarea interinstituțională;

alte atribuții prevăzute de lege.

Consiliul județean, asemenea consiliului local, se dizolvă prin referendum local sau de drept. Consiliul județean se dizolvă de drept în cazul în care acesta nu se întrunește timp de două luni consecutiv, deși a fost convocat conform prevederilor legale, în cazul în care nu a adoptat în 3 ședințe ordinare consecutive nicio hotărâre sau în situația în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu și nu se poate completă prin supleanți.

Mandatul de consilier județean se suspendă în condițiile art. 56 din Legea 215/2001, adică se suspendă de drept numai în cazul în care acesta a fost arestat preventiv, măsura ce se comunică de îndată de către instanța de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului. Dacă consilierul local al cărui mandat a fost suspendat a fost găsit nevinovat, acesta are dreptul la despăgubiri, în condițiile legii.

3.2. Democrația participativă și societatea civilă

Democrația participativă este un drept cetățenesc ce a devenit parte integrantă a modelului european de societate, apărând ca urmare a nevoii existenței unor mecanisme de participare la decizia publică, care să permită cetățenilor să își exprime opiniile și așteptările către reprezentanții lor aleși. Este una dintre primele teme care au apărut pe agenda sectorului neguvernamental, eforturile acestuia fiind îndreptate în câteva direcții majore, precum: stimularea interesului cetățenilor cu privire la decizia publică, stimularea interesului actorilor decizionali pentru organizarea de consultări, coalizarea sectorului neguvernamental în sensul unor intervenții coerente în decizii publice, construirea unui cadru legislativ și instituțional pentru participarea la decizia publică, monitorizarea aplicării legislației și reclamarea derapajelor de la regulile democrației și a bunei guvernări.

Democrația participativă dorește să aproprie cetățenii de administrație și să favorizeze comunicarea între aceștia și administrația la nivel local, regional si național.

Tratatul de la Lisabona menționează democrația participativă alături de celelalte principii democratice și anume democrația reprezentatvă și egalitatea democratică.

Titlul II al Tratatului spune că Uniunea Europeană respectă, în toate activitățile sale, principiul egalității cetățenilor săi, care beneficiază de o atenție egală din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor sale.

Funcționarea Uniunii Europene se întemeiază pe principiul democrației reprezentative, statele membre fiind reprezentate în Consiliul European de către șefii lor de stat sau de guvern și în Consiliu de către guvernele lor, care la rândul lor trebuie să răspundă în mod democratic fie în fața parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor lor.

Democrația participativă este menționată tot în Titlul II al Tratatului de la Lisabona ce stipulează că orice cetățean are dreptul de a participa la viața democratică a Uniunii, deciziile fiind luate într-un mod cât mai deschis și la un nivel cât mai apropiat posibil de cetățean. Responsabilitatea partidelor politice la nivel european este aceea de a contribui la formarea conștiinței politice europene și la exprimarea voinței cetățenilor Uniunii.

3.3. Implicare societății civile în procesul decizional

3.3.1. Necesitatea participării societății civile la procesul decizional

Întrucât participarea societății civile este un principiu de bază al democrației, implicare acesteia în procesul de luare a deciziilor este o necesitate. În ceea ce privește participarea la procesul decizional, cetățenii se bucură de anumite drepturi, cum ar fi: dreptul la informare, dreptul la consultare, dreptul la petiționare, dreptul la inițiativă legislativă, dreptul la referendum și dreptul la asociere.

Dreptul la informare este prevăzut în România prin Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public ce stipulează ca orice persoană are acces liber și neîngrădit la orice informații de interes public, în conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României. Asigurarea de către autoritățile și instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relații publice sau al persoanei desemnate în acest scop. Accesul la informații este gratuit, iar autoritatea trebuie să răspundă pe loc sau în 10 zile lucratoare de la depunerea cererii sau în termen de 30 de zile în cazul în care informația ceruta este complexa și necesita o durata mai mare de timp, cetățeanul trebuie să fie anunțat de acest lucru ăn termen de 10 zile.

Dreptul la consultare specifică posibilitatea cetățenilor de a participa la diverse întâlniri și dezbateri publice în procesul de luare a deciziei publice, atât la nivel local, cât și central. De exemplu, la nivel local, cetățenii au dreptul de a participa la ședințele consiliului local, lucru menționat și de Legea 215/2001, la dezbateri publice și evenimente publice ce privesc subiecte de interes public, dar și să facă propuneri scrise în legătură cu proiectele de hotărâre cu privire la modul de rezolvare a unei probleme a comunității.

Dreptul la petiționare este un drept individual prevăzut în Constituția României și reglementat de Legea nr. 233/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor. Conform legii, prin petiție se înțelege „cererea, reclamația, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poștă electronică, pe care un cetățean sau o organizație legal constituită o poate adresa autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale de interes jutețean sau local, precum și regiilor autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice ". Autoritățile trebuie să comunice răspunsul în termen de 30 de zile, indiferent dacă problema va fi rezolvată sau nu.

Dreptul la inițiativa legislativă se exercită cu respectarea prevederilor Constituției României și a Legii nr. 189/1999 și reprezintă dreptul cetățenilor de a propune legi, atât la nivel național, cât și local.

Dreptul la referendum este stabilit prin Legea 3/2000 ce meționează condițiile prin care se organizează un referendum, atât la nivel național, cât și local. La nivel local, Legea 215/2001 oferă cetățenilor dreptul de a dizolva consiliul local sau de a suspenda primarul prin referendum local. Totodată, menșionează și posibilitatea organizării referemdumurilor județene.

Dreptul la asociere este un drept fundamental și unul dintre principiile de bază ale organizațiilor neguvernamentale. Acest drept prevede posibilitatea cetățenilor de a se asocia liber la diferite forme de asociere (de exemplu, partide politice, sindicate, organizații neguvernamentale, etc.).

Putem să vorbim despre o implicare a cetățenilor în procesul de luare a deciziei și al formulării politicilor publice în momentul în care toți factorii interesați, afectați de deciziile ce se iau în numele lor și pentru ei, cooperează pentru a implementa schimbări în plan real.

Participarea societății civile este necesară pentru întărirea sistemului democratic și pentru sprijinirea participării publice ce cresc transparența în procesul de luare a deciziei, îmbunățesc eficiența guvernării și promovează buna funcționare a societății și a statului. Implicarea societății civile are efecte pozitive atât asupra cetățenilor, deoarece le reflectă interesele în relația cu guvernanții și administrația publică, dar și asupra personalului administraței publice, ajutându-i în îndeplinirea scopului acestora, acela de a servi cetățenii.

Societate civilă trebuie să se implice constant în procesul de luare a deciziei la nivel local sau central, nu doar în situații excepționale, când efectele deciziilor elaborate de autorități se reflectă asupra lor. Societatea civilă trebuie să acționeze ca un agent al schimbării.

Există o serie de motive pentru care este important ca un public cât mai larg să fie consultat în vederea inițierii unui proiect important:

pentru că expertiza din afara sectorului guvernamental contribuie la creșterea calității proiectului;

pentru că în acest fel se asigură o implementare eficientă susținută de societate;

pentru că presiunea factorilor interesați poate fi utilizată ca argument pentru susținerea guvernamentală a proiectului;

pentru că alți actori non-guvernamentali pot fi implicați în implementarea politicii, reducând costurile de la buget.

Astfel, există o serie de beneficii atunci când are loc un proces de consultare extins.

Printre acestea se numără transparența. Abordarea transparentă este necesară în implementarea oricărui proiect. Dacă adinistrația nu recurge la acest lucru, ea se supune riscului de a nu avea suținere din partea factorilor interesați.

Un alt beneficiu al consultării extinse este cel al formulării unor politici mai bine elaborate, ce se aproprie cât mai mult de interesele și nevoile comunității. Consultarea societății civile duce la identificarea unor noi metode de implementare și la reducerea riscurilor existenței contestațiilor ulterioare și dificultățile de implementare.

Spijinirea în implementare reprezintă, de asemenea, un beneficiu, deoarece duce la o implementare mai ușoară a proiectelor datorită consultării anterioare cu factorii interesați.

3.3.2. Procesul privind politicile publice în România

Politicile publice reprezintă un proces de luare a deciziilor coordonat și implementat de către autoritățile publice ce intervin în mediul economic, social, cultural printr-o serie de reguli în scopul rezolvării unor chestiuni. Acestea sunt acțiuni realizate de Guvern la nivel central. La nivel local sunt realizate prin reprezentanți.

Potivit HG nr. 870/2006, politicile publice reprezintă „totalitatea activităților desfășurate de administrația publică centrală de specialitate în scopul soluționării problemelor de politici publice identificate și pentru asigurarea dezvoltărilor necesare într-un anumit domeniu”, iar propunerea de politici publice este un „document de politici publice destinat rezolvării unor probleme de politici publice specifice în cazul în care există mai multe variante posibile de rezolvare sau dacă este necesar un acord conceptual privind fondul reglementării normative. Propunerea de politici publice conține informații despre variantele de politici publice identificate, o fundamentare a acestora, fiind un instrument care să faciliteze luarea deciziei”.

Conform H.G. nr. 1226/2007, art. 9, alin. 1, „Proiectele de acte normative cu impact asupra domeniilor social, economic și de mediu, asupra bugetului general consolidat sau asupra legislației în vigoare se elaborează pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau Guvern”.

Astfel, politicile publice pornesc de la o situație socială, economică sau ecologică, care implică administrația publică centrală pentru a crea și asigura un cadrul juridic care să ducă la implementarea unei soluții.

Ciclul politicilor publice este format din mai multe etape:

Prima etapă este cea a stabilirii agendei. Agenda este stabilită de către fiecare autoritate publică. Potrivit H.G. nr. 561/2009, au dreptul să inițieze proiecte de documente de politici publice și proiecte de acte normative conform atribuțiilor și domeniului lor de activitate, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, autoritățile administrative autonome, organele de specialitate ale administrației publice centrale aflate în subordinea sau în coordonarea ministerelor, prefecții, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București.

Stabilirea agendei constă în identificarea unui set de probleme ce urmează să fie rezolvare. În cadrul acesteia, se identifică un set de probleme de interes public. Apoi, se analizează fiecare problemă în parte și se aleg problemele ce urmează să fie înscrise pe agenda instituției guvernamentale. În final, sunt alease problemele prioritare și se înscriu pe agenda unei instituții guvernamentale, primind o formulare oficială.

Etapa a doua este identificarea, formularea și alegerea opțiunii de politici publice. Din lista soluțiilor posibile se aleg variantele de soluționare cele mai eficiente și fezabile. Pentru fiecare variantă se menționează impactul din punct de vedere economic, social și ecologic, se precizează modul de implementare, beneficiile și riscurile și costul estimat pentru implementarea ei.

Dintre aceste alternative se alege o variantă de soluționare recomandată pentru a fi implementată.

Etapa numărul trei constă în formularea de politici publice. Este elaborată o strategie cadru ce conține obiectivele ce urmează a fi realizate prin implementarea opțiunii de politici publice aleasă, apoi este elaborat un proiect de act normativ sau un set de acte normative necesar implementării opțiunii de politici publice, iar, în final, sunt consultați societatea civilă și partenerii sociali.

A patra etapa este implementarea opțiunii de politici publice, în care se pune în aplicare opțiunea de politici publice.

Este adoptat un act normativ corespunzător valabil pentru spațiul public și instituțiile care implementează soluția aleasă.

Este elaborat un plan de acțiune ce conține pașii ce trebuie parcurși, termenele, instrumentele manageriale și cheltuielile necesare implementării.

În final, sunt desfășurate activitățile din cadrul planului de acțiune ce duc la rezolvarea problemei asumate.

Ultima etapă constă în monitorizarea li evaluarea pe tot arcursul a procesului politicilor publice. Se urmărește modul în care problemele de pe agenda politicilor publice au fost soluționate și se evaluează rezultatele obținute.

3.3.3. Inițiativa legislativă cetățenească

Societatea civilă sprijină și stimulează inițiativele cetățenești și a grupurilor de acțiune locală, precum și participarea activă în elaborarea politicilor publice.

În România, confrom prevederilor articolului 74 din Constituție, inițiativa legislativă aparține, după caz, Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de cel puțin 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cetățenii care își manifestă dreptul la inițiativă legislativă trebuie să provină din cel puțin un sfert din județele țării, iar în fiecare din aceste județe, respectiv în municipiul București, trebuie să fie înregistrate cel puțin 5.000 de semnături în sprijinul acestei inițiative.

Obiectul inițiativelor legislative cetățenești nu poate fi reprezentat de problemele fiscale, cele cu caracter internațional, amnistia și grațierea.

Curtea Constituțională este cea care verifică îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni.

La nivel local, Legea 215/2001 a administrației publice locale stipulează în Capitolul VIII că cetățenii pot propune consiliilor locale și consiliilor județene pe a căror rază domiciliază, spre dezbatere și adoptare, proiecte de hotărâri. Acestea pot fi inițiate de unul sau de mai mulți cetățeni cu drept de vot și trebuie susținute prin semnături de cel puțin 5% din populația cu drept de vot a unității administrativ-teritoriale respective.

Forma propusă pentru proiectul de hotărâre este depusă de către inițiatori la secretarul unității administrativ-teritoriale. Secretarul unității administrativ-teritoriale este responsabil de afișarea proiectului spre informare publică. Inițiatorii sunt responsabili de întocmirea listelor de susținători pe formulare puse la dispoziție de secretarul unității administrativ-teritoriale. Listele de susținători pot fi semnate numai de cetățenii cu drept de vot care au domiciliul pe raza unității administrativ-teritoriale respective, al cărei consiliu local sau județean urmează să dezbată proiectul de hotărâre în cauză.

3.3.4. Audierile publice

Audierile publice reprezintă o metodă, un mecanism prin care societatea civilă poate să își exprime punctul de vedere cu privire la procesul legislativ. Prin această metodă, societatea civilă va fi parte a procesului legislative și va putea să-și exprime susținerea sau nemulțumirea față de un proiect de lege.

Audierile publice sunt considerate un instrument democratic pentru realizarea autonomiei locale, scopul acestora fiind ca oficialii aleși să asculte și ia la cunoștință părerile cetățenilor.

Audierile publice oferă transparență deciziilor publice, orice cetățean interesat de un proiect de act normativ putând să-ți exprime opiniile. Avantajele audierilor publice sunt diminuarea traficului de influență datorită exprimării publice și transparente a intereselor părților și asigurarea unei implicări extinse a experților privați și publici în legătura cu domeniul proiectului de lege.

3.3.5. Acordurile de parteneriat cu instituțiile publice

Parteneriatul reprezintă o metodă prin care două sau mai multe părți doresc să acționeze împreună pentru a atince un obiectiv comun.

Parteneriatul reprezintă „un proces orientat spre atingerea unei finalități pe care părțile asociate o urmăresc și în care părțile se află într-un raport de colaborare. Parteneriatul este un mijloc pentru a rezolva o problemă ce nu poate fi rezolvată la fel de bine de către niciuna dintre părți în mod individual”.

Avantajele existenței parteneriatelor între organizațiile neguvernamentale și administrația publică locală cuprinde o arie largă. Reprezentanții instituțiilor publice trebuie să spijine organizațiile neguvernamentale să influențeze factorii de decizie înainte de luarea deciziei și să atragă atenția asupra unor efecte secundare ce trebuie luate în considerare.

Dialogul permanent al organizatiilor neguvernamentale cu reprezentanții instituțiilor publice conduce la o mai bună exprimare a intereselor părților. „Parteneriatele pot asigura acest cadru de dialog, mai ales în contextul în care cadrul legal actual nu asigură un proces de formulare de politici publice suficient de incluziv. Pe termen lung, parteneriatele repetate pot conduce și la o instituționalizare a proceselor de consultare, astfel încât să dea naștere unui parteneriat activ, continuu, între stat și actorii neguvernamentali”.

Derularea parteneriatelor presupune o promovare a participării civice și o conștientizare mai amplă a nevoilor comune ce duce la o soluționare mai ușoară a problemelor.

Parteneriatele sunt constituite pe termen lung sau scurt, în funcție de obiectivul urmărit.

Există o serie de condiții pentru existența unui parteneriat funcțional:

Actorul neguvernamental trebuie să aibă o capacitate crescută pentru analiză tehnică, dar și strategică;

Actorul instituțional implicat în parteneriat trebuie să acopere componența de expertiză tehnică, dar și pe cea decizională (la un nivel adecvat).

Existența unui parteneriat între societatea civilă și instituțiile administrației publice locale reprezintă un mijloc de conștientizare a importanței cooperării și a înțelegerii acestora în vederea unei mai bune realizări a scopului și atribuțiilor fiecăruia în ceea ce privește cetățenii.

3.3.6. Advocacy

Advocacy constă în acțiunile realizate de către cetățeni organizați în scopul de a sensibiliza populația, de a o implica în acțiuni de interes comun și de a face auzite problemele ce sunt prea puțin sau chiar deloc luate în considerate prin influențarea politicilor publice și a acțiunii actorilor politici.

Advocacy „este un proces politic care implică efortul coordonat al structurilor societății civile de a schimba politicile, practicile existente, distribuția puterii și a resurselor, ideile și valorile care aduc prejudicii, defavorizează, sau ignoră problemele cetățenilor în general, sau a unei anumite categorii sociale. (…) Advocacy înseamnă implicarea sectorului neguvernamental în activitatea guvernanților și a instituțiilor publice, pentru a influenta deciziile și comportamentul, adică în esență este o formă de participare a cetățenilor la guvernare, prin care aceștia negociază controlul asupra deciziilor care le afectează viața”.

Există o multitudine de metode prin care se poate advocacy, acestea depinzând de grupurile și organizațiile care fac advocacy și de interesele pe care aceștia le vizează. Astfel, putem avea grupuri și organizații care apără și reprezintă grupurile defavorizate, vulnerabile și/sau marginalizate, precum persoanele cu handicap, familii monoparentale, etc. Există advocacy ce are la bază respectarea drepturilor. În acest sens, organizațiile se ocupă cu monitorizarea modului în care institușiile publice respectă drepturile omului. Un alt tip de advocacy este cel făcut de către organizațiile ce urmăresc să promoveze participarea cetățenilor la procesul de luare a deciziilor de interes public. Și ultimul tip de advocacy este cel făcut de think tank-uri, adică organizații sau asociații specializate pe studii și cercetare al cărui scop este de a crește performanța unui anumit compartiment funcțional al societății. Un exemplu de think tank din România este Centrul Român de Politici Europene ce are ca obiectiv sprijinirea rolului României în Europa.

Cei ce fac advocacy doresc să aduca la cunoștință publicului larg probleme pe care ei le consideră importante și care sunt neglijate. Astfel, organizațiile sau grupurile de organizații elaborează un set de acțiuni care vizează modificarea politicilor publice, legilor sau programelor guvernamentale, precum și implementarea lor eficientă. Advocacy dorește educarea și implicarea populației, precum și determinarea unei schimbări pozitive.

Pentru a face o campanie de advocacy este necesară respectarea unor pași. Mai întâi trebuie identificată problema. Trebuie determinată cauza ce a dus la apariția problemei, precum și motivele pentru această problemă merită abordată. Apoi, are loc cercetarea problemei, etapă în care se colectează informațiile și se determină posibilele soluții, grupurile țintă și potențialii susținători. Următoarea etapă este luarea deciziei, ce are loc după colectarea tuturor informațiilor despre problemă. După luarea deciziei urmează elaborarea planului de acțiune ce curpinde obiectivele, metodele prin care urmează să se acționeze, factorii interesați, precum și potențialele riscuri. Următoarea etapă este implementarea planului. Acest lucru se face prin organizarea întâlnirilor cu autoritățile vizate, participarea la întâlniri publice, informarea continuă a grupurilor țintă în legătură cu modul de desfășurare a planului de acțiune. În această etapă se urmăresc conștientizarea publicului și mediatizarea problemei. Următoarea etapă este evaluarea. Trebuie evaluate impactul și eficiența acțunilor desfășurate și analizarea rezultatelor obținute. După procesul de evaluare trebuie văzut dacă planul de acțiune trebuie modificat sau schimbat sau dacă acțiunile trebuie continuare, în cazul nesoluționării problemei.

Campaniile de advocacy se organizează și pot produce transformări la nivel local, regional și național, în toate sectoarele societății. Campania de advocacy reprezintă unul dintre cele mai important mijloce de intervenție ale societății civile asupra administrației publice. Alte mecanisme ce pot fi folosite de societatea civilă sunt publicațiile și conferințele. Entitățile societății civile pot pune la dispoziția publicului diferite publicații care să arate coerența lor ca actori în influențarea agendei publice. Iar conferințele reprezintă o metodă de a transmite informații publicului și de a facilita întâlnirile cu reprezentanții instituțiilor.

3.4. Implicarea în procesul decizional al Uniunii Europene

3.4.1. Procesul decizional al Uniunii Europene

În procesul decizional al Uniunii Europene sunt implicate instituțiile europene cu rol decizional, adică Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, alături de instituțiile cu rol consultativ, și anume, Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor.

Conform Tratatului de la Roma din 1957 (art. 145-154), în realizarea obiectivelor sale, Consiliul Uniunii Europene coordonează politicile economice generale ale statelor membre și dispune de putere de decizie.

Consiliul este compuns din reprezentanți ai statelor membre, guvernul fiecărui stat delegându-și membrii. Președinția este exercitată prin rotație de fiecare membru al Consiliului, în ordinea alfabetică a statelor membre, pentru o perioadă de șase luni.

Comisia Europeană, potrivit art. 155-163 din Tratatul de la Roma, are rol în asigurarea respectării legislației europene, formulează recomandări sau avize cu privire la aspecte care fac obiectul Tratatului, implementează regulile Consiliului și are putere de decizie.

Este compusă din nouă membri, cetățeni ai statelor membre, numiți de către guvernele statelor membre pe baza acordului comun. Nu pot exista mai mult de doi membrii cu aceeași naționalitate. Numărul membrilor poate fi schimbat prin vot unanim în Consiliu. Din rândul membrilor sunt aleși un președinte și doi vicepreședinți, după aceeași procedură ca cea pentru alegerea membrilor, mandatul fiind de doi ani.

Parlamentul European are atribuții bugetare, legislative și atribuții de supraveghere și control. El aprobă desemnarea președintelui Comisiei Europeane, are rol de deizie și numește Meditatorul European, care este intermediar între cetățeni și instituțiile Uniunii Europene.

Parlamentul este compus din 751 de deputați, aleși prin vot universal direct pentru o perioadă de cinci ani, din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene. Președintele Parlamentului European este ales pentru o perioadă de doi ani și jumătate.

Principala procedură legislativă a procesului decizional în Uniunea Europeană este procedura legislativă ordinară, numită anterior procedura de codecizie. Acesta implică intervenția Parlamentului European în calitate de colegiuitor alături de Consiliul Uniunii Europene.

Procedura legislativă ordinară se desfășoară în felul următor:

Comisia Europeană trimite propunerea sa Parlamentului European și Consiliului;

Are loc prima lectura în Parlamentul European, acesta, examinând propunerea, o poate adopta sau modifica;

Are loc prima lectură în Consiliu. Consiliul poae să decidă să accepte poziția Parlamentului European, situație în care actul legislativ este adoptat. De asemenea, Consiliul poate să retransmită actul Parlamentului European pentru o a doua lectură;

Are loc cea de-a doua lectură în Parlamentul European. Parlamentul European examinează poziția Consiliului și o aprobă, caz în care actul este adoptat, sau respinge poziția acestuia, situație în care propunerea nu este adoptată. Parlamentul European poate să propună amendamente și să retransmită propunerea Consiliului pentru o a doua lectură;

În cadrul celei de-a doua lecturi în Consiliu, acesta poate să adopte toate amendamentele aduse de Parlamentul European, rezultă că actul ese aprobat, sau poate să nu adopte toate amendamentele Parlamentului European, caz în care este convocat Comitetul de Conciliere;

Comitetul de Conciliere încearcă să ajungă la un acord asupra unui proiect comun. Odată ce a ajuns la un text comun, acesta este trimis Parlamentului și Consiliului pentru o a treia lectură, astfel încât acesta să poată fi adoptat în final ca text legislativ;

În cadrul celei de-a treia lecturi, Parlamentul European și Consiliul dispun fiecare de un termen de 6 saptamâni de la aprobarea proiectului comun pentru a adopta actul respectiv. În caz contrar, actul propus este considerat neadoptat.

Din cadrul procesului decizional al Uniunii Europene mai fac parte și procedura de consultare, aprobarea, procedura de cooperare consolidată, procedura de numire și procedura e inițiativă legislativă.

3.4.2. Mecanisme de implicare ale societății civile în procesul decizional al Uniunii Europene

Pe lângă actorii implicați în procesul decizional al Uniunii Europene, un rol important îl are și societatea civilă, care contribuie la consolidarea coeziunii sociale și a democrației europene ale Uniunii. Societatea civilă, atât la nivelul statelor membre, cât și al Uniunii Europene, urmărește ca vocea cetățenilor să fie auzită de către instituțiile publice, având un rol-cheie în procesul de luare a deciziei.

Cartea albă a Comisiei Europeane, care a fost publicat în 2001, desemnează în mod explicit o largă participare a societății civile la procesul politic european. Alături de democrația reprezentativă, democrația participativă este, de asemenea, prevăzută în Tratatul de la Lisabona. Rolul societății civile, ca parte a procesului politic european primește legitimare constituțională.

Un rol important îl are Comitetul Economic și Social European ce acționează ca o interfață între societatea civilă și instituțiile UE, promovând rolul organizațiilor societății civile prin crearea unui dialog social.

Pentru a participa la elaborarea politicilor europene, societatea civilă dispune de mai multe mijloace.

Unul dintre aceste mijloace este inițiativa cetățenească europeană. Inițiativa cetățenească europeană reprezintă un drept al cetățenilor europeni prin care aceștia pot să adreseze o invitație Comisiei Europene de a face propuneri legislative în domeniile în care Uniunea are competențe de decizie. Pentru a demara o inițiativă cetățeanească europeană este nevoie de sprijinul a cel puțin un milion de cetățeni ai UE, care să provină din cel puțin 7 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii. Este nevoie de un număr minim de semnatari din fiecare dintre cele 7 state. Acest lucru este necesar pentru a arăta faptul că inițiativa reprezintă interesul Uniunii și nu doar al unui stat membru sau al unui grup redus de cetățeni. Condițiile care trebuiesc îndeplinite de către cetățeni sunt să formeze un comitet al cetățenilor și să aibă vârsta necesară pentru a vota la alegerile pentru Parlamentul European, adică 18 ani împliniți, respectiv 16 ani, pentru cetățenii austrieci.

Comitetul cetățenilor trebuie să înregistreze inițiativa pe site-ul Comisiei Europene și are la dispoziție un an pentru colectarea semnăturilor.

Consultările publice reprezintă un alt mecanism pus la dispoziția cetățenilor pentru a participa la acțiunile UE. Obiectivul consultării este de a se asigura faptul că toate părțile interesate și-au exprimat punctul de vedere în mod corespunzător asupra proiectului de propunere. Astfel, Comisia Europeană pune la dispoziție site-ul „Vocea ta în Europa” prin careoferă acces la consultări și discuții prin care cetățenii pot juca un rol activ în procesul de elaborare a politicilor europene. Prin intermediul consultărilor publice, cetățenii și organizațiile pot să se implice în procesul de elaborarea a proiectului de propunere înainte ca acesta să fie trimis de Comisie către Parlamentul European și Consiliu.

Petițiile reprezintă un instrument de influențare a procesului decizional al Uniunii Europene. Organizațiile și companiile, care au sediul în UE, precum și cetățenii Uniunii, pot adresa Parlamentului European petiții pe domeniile în care acesta are competențe. Acestea constau într-o cerere, o sesizare sau o plângere, adresate în scris, Parlamentului pentru a lua poziție în legătură cu o anumită poblemă.

Advocacy și Lobby. Obiectivul activităților de lobby și advocacy este de a influența factorii de decizie pentru a produce o schimbare.

Lobby este o activitate, o intervenție directă prin care se încearcă influențarea decidenților politici în favoarea propriul interes de către o persoană sau un grup. Diferența între lobby și advocacy este că activitatea de lobby urmărește promovarea unor interese, personale sau de grup, prin influențarea politicilor publice și convingerea celor ce fac politici, iar advocacy apără sau sprijină interesul individual sau al unui grup în fața instituțiilor publice într-un mod transparent, însă nu înseamnă neapărat că dorește să producă o modificare.

Acestea presupun întâlniri directe (față în față), scrisori, campanii media, demonstrații, petiții, conferințe de presă.

La nivelul instituțiilor europene se încearcă o trasparentizare cât mai eficientă procesului decizional, recunoscându-se importanța activității de lobby, „întrucât reprezentanții de interese dețin un rol fundamental în dialogul deschis și pluralist care sta la baza unui sistem democratic, și reprezintă o importantă sursă de informații pentru deputați în indeplinirea mandatului lor”.

Pentru a fi considerate eficiente, campaniile de lobby și advocacy trebuie să aibă o strategie bine pusă la punct, să știe exact pentru ce luptă și ce doresc să obțină, să cunoască grupul țintă și nevoile acestuia și să își stabilească obiective realiste și accesibile.

Studiu de caz: Asociația Cele mai frumoase sate din România

Asociația Cele mai frumoase sate din România a luat naștere în anul 2010 și a fost înființată după modelul și cu sprijinul Association Les Plus Beaux Villages de France ( Asociația Cele mai frumoase sate din Franța ), creată în 1981. De-a lungul anilor, Asociația Cele mai frumoase sate din România a avut un grad ridicat de implicare în ceea ce privește conservarea, promovarea și dezvoltarea satelor din România în contextul urbanizarii accelerate cu ajutorul mai multor proiecte și programe desfășurate în cei aproape șase ani de existență, fiind o asociație relativ tânără.

Sediul asociației se află în orașul Brașov, strada Mihail Kogalniceanu 20, bl. 1k, sc. D, ap 9, iar principala persoană de contact este domunul Marghiol Nicolae.

Obiectivele asociației, așa cum sunt ele descrise pe site-ul oficial, sunt următoarele:

valorificarea și promovarea valorile și frumusețile satelor românești;

contribuirea la renovarea și conservarea satelor românești;

promovarea turistică națională și internațională a satelor membre prin realizarea unei platforme turistice (site-uri, broșuri, evenimente, proiecte);

proiecte și investiții pentru dezvoltarea satelor membre;

diversificarea activităților economice, culturale, etc.

În derularea activităților sale, asociația Cele mai frumoase sate din România sprijină și urmărește:

îmbunatatirea condițiilor tinerilor de la sate;

ameliorarea formării profesionale în mediul rural;

șanse egale la studii, șanse egale la muncă;

consultanță ăn diferite domenii ale administrației publice;

realizarea de branduri locale pentru fiecare localitate;

realizarea unui plan integrat de marketing si de promovare a satelor;

atragerea de investitori în mediul rural;

organizarea de evenimente specifice fiecărui sat.

Asociația își propune să reunească un număr de maxim 200 de sate/comune tradiționale care să constituie modele de dezvoltare rurală în România. Asociația își propune să promoveze patrimoniul local-rural, produsele locale, tradițiile și obiceiurile populare specifice din satele membre ale asociației Cele mai frumoase sate din România.

Orice sat/comună poate să solicite calitatea de membru al asociației cu condiția de a respecta anumite criterii de calitate:

satul/comuna trebuie să aibă un caracter rural;

satul/comuna trebuie să aibă cel puțin un obiectiv turistic sau o atracție culturală, cum ar fi, de exemplu, un monument clasat, un muzeu, o biserică, un simbol, etc;

satul/comuna trebuie să aibă un patrimoniu arhitectural și urbanistic de valoare, evaluat dupa criterii de calitate;

să fie emisă o hotărâre a consiliului local în acest sens

Orice sat/comună ce va dori să devină membru al asociației va fi evaluat/ă de către Comisia de Evaluare și Certificare în ceea ce privește criterii de calitate prevăzute în Carta Calității.

Principalele beneficii ale satelor membre, conform site-ului asociației, constau în:

promovare turistică la nivel național și internațional;

realizarea de proiecte și investiții pentru amenajarea locurilor publice;

atragerea de fonduri pentru proiectele mari de infrastructură ( străzi, alimentare apă, gaze naturale, etc. );

lansarea de proiecte pilot pentru diversificarea economică ( de exemplu, proiectul Atelier rural realizat de către asociația Cele mai frumoase sate din România cu scopul de a locuri de muncă în mediul rural );

consilierea în administrație publică;

consilierea și atragerea de fonduri pentru conservarea și renovarea patrimoniului localitații;

amenajarea de zone de camping, de recreere, sport și agrement;

apartenența la rețeaua națională Cele mai frumoase sate din România, precum și afilierea la organizația internațională Cele mai frumoase sate din lume;

realizarea de micro-circuite ( de exemplu: Cele mai frumoase sate din Transilvania, Muntenia, Maramureș, Bucovina, Moldova, etc. ), excursii evenimente specifice fiecărui sat;

promovarea acestor micro-circuite în orașe și stimularea celor ce locuiesc în orașe să-și petreacă weekendurile în sate, etc.

De-a lungul timpului, asociația a realizat mai multe proiecte și programe precum: Copilăria e țara mea, ce a constat în organizarea de excursii și școli de vară pentru copii în cele mai frumoase sate din România, Weekend în pădure, Sărbători cu suflet românesc, Cele mai frumoase sate din România – circuite și itinerarii -, în cadrul căruia au fost vizitate cele mai frumoase sate din regiune, Escapade naturale 2011 – obiective turistice de weekend și vacanță -, ce s-a desfășurat prin activități de pescuit, cules de ciuperci, picnic, echitație, rafting, etc, Picnic verde – plaja verde -, au avut loc ieșiri în aer liber în zone de picnic si de agrement, Romania este un tablou, proiect în cadrul căruia au fost promovate cele mai frumoase peisaje din România, Ziua Satului Românesc, etc.

Asociația Cele mai frumoase sate din România va lansa în anul 2015 Ghidul Cele mai frumoase sate din România, ediția a treia, ce va fi realizat în perioada mai-octombrie 2015, în urma competiției Satul cultural al României 2015, program cultural și turistic inițiat în 2013. Atribuțiile satelor/comunelor care doresc să se înscrie în această competiție sunt de a organiza diferite evenimente, cum ar fi expoziții, festivaluri, simpozioane, etc, prin care să promoveze patrimoniul cultural. Ghidul va cuprinde și Calendarul Sărbătorilor Satului Românesc ce constă în prezentarea a 30 de sărbători tradiționale și va fi redactat în română și franceză, la fel ca și edițiile anterioare.

Calendarul Sărbătorilor Satului Românesc este un program ce a fost inițiat de asociația Cele mai frumoase sate din România în 2012. În cadrul anului 2014, acesta a fost realizat în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Turism, primării, consilii județene și alți parteneri și a cuprins și calendarul de evenimente Satul Cultural al României (program patronat de Ambasada Franței în România și de doamna Ministru Maria Grapini). Evenimentele din cadrul calendarului au fost din toate regiunile etnogeografice din România și au fost organizate după principiul turismului durabil și responsabil, punând în valoare specificul si produsele locale/ regionale.

În anul 2013, satul cultural al României a fost Drăguș din județul Brașov, iar în 2014, Ciocănești din județul Suceava. Acestea sunt disponibile la Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti și în librării.

Bookmark la implicare, scrisori pe ste ul oficial si FB