Implicarea Copiilor In Razboaiele Lumii

CUPRINS

CAPITOLUL 1 : INTRODUCERE

Prezentarea temei

Scopul lucrării

Cuvinte cheie

CAPITOLUL 2 : UN OBICEI FOARTE VECHI..

CAPITOLUL 3 : RECRUTAREA COPIILOR SOLDAȚI

CAPITOLUL 4: GRENADA, MITRALIERA, CUȚITUL-JUCĂRII PENTRU COPII?

4.1 Copiii soldați -folosiți în mai mult de 30 de state din întreaga lume

4.2 Nu doar baieții, ci și fetele sunt folosite ca soldați în armatele multor state de pe glob și suferă aceleași tratamente ca și ceilalți

CAPITOLUL 5 : CUM ESTE ABORDATĂ PROBLEMA COPIILOR SOLDAȚI?

CONCLUZIA

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1 : INTRODUCERE

PREZENTAREA TEMEI

Acest text reprezintă o scurtă trecere în revistă a celor mai importante idei legate de problema implicării copiilor în războaiele lumii și încearcă să exprime ideile de bază, precum și scoaterea în evidență a atitudinii pasive față de implicarea copiilor în conflictele armate care vine în contradicție cu dispozițiile actelor internaționale care reglementează protecția specială a copiilor.

SCOPUL LUCRĂRII

Scopul lucrării este de a înțelege : cine sunt acești copii soldați ; care este importanța acestei probleme?; care ar fi principalele dificulăți?; cum și de ce sunt recrutați copii soldați?; cum este abordată problema copiilor soldați?

CUVINTE CHEIE: copii – soldați, război, inocență, militari, conflicte, acțiuni militare, recrutare, protecție, Convenția ONU

CAPITOLUL 2 : “UN OBICEI FOARTE VECHI…”

Ideea totalmente imorală de a transforma puii de om, aflați la vârsta inocenței, în soldați ucigași, a încolțit în mintea unor comandanți militari fără urmă de scrupule încă de pe vremea Antichității. Astfel, primele dovezi arheologice spun povestea copiilor soldați din zona bazinului Mării Mediterane. În acele vremuri, era un obicei des întânit în cadrul forțelot armate, ca fiecare grup de soldați să aibă în preajma sa copii care-i ajutau la îmbrăcatul armurii, curățarea și întreținerea armelor sau se ocupau de aprovizionarea cu alimente.

Exemple ale copiilor soldați ne sunt aduse de imaginile din arta egipteană sau de capitolele din Vechiul Testament, în care se povestește despre ucenicia militară a tânărului David în serviciul regelui Saul. Mitologia greacă, ne oferă exemplul lui Hylas, cel care a fost ucenicul personal al lui Heracles, învățând de la eroul mitic toate tainele mânuirii armelor. Mai apoi, filozofia si literatura greacă aduc multe alte exemple de copii transformați de mici în soldați neîndurători, cel mai cunoscut caz, fiind cel al taberelor de antrenament ale băieților spartani.

Practica copiilor soldați a fost folosită și în Evul Mediu european, astfel, copiii erau luați în război de către tați, făcând parte, la propriu, din bagajele acestora. În această situație, copiii, erau plasați în cadrul ariergadei armatei, fiind deseori ținta predilectă a atacurilor inamice. Așa s-a întâmplat și în ajunul bătăliei de la Agincourt , când pe data de 25 octombrie 1415, copiii din ariergada armatei engleze au fost masacrați în totalitate de soldații francezi care nu le-au arătat nici un semn de milă.

Un alt exemplu îl întânim în timpul revoltelor ghetourilor evreiești din Varșovia, desfășurate în timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, unde copiii evrei, s-au constituit într-o mișcare militară intitulată “ Hashomer Hatzair”. Aceștia au intrat primii în luptă, iar rezsitența lor în fața trupelor germane a fost eroică, dar scurtă, fiind uciși fără milă.

CAPITOLUL 3 : RECRUTAREA COPIILOR SOLDAȚI

Odată cu adoptarea Convenției privind drepturile copilului din 1989, societatea internațională a recunoscut necesitatea de a acorda protecție specială copiilor în virtutea imaturității lor fizice și mintale.

În textul Convenției privind drepturile copilului, “prin copil se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani, exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabilește limita majoratului sub această vârstă.”

Dreptul internațional umanitar nu conține o precizare exactă a noțiunii de copil, însă unele dispoziții stabilesc 15 ani drept vârstă până la care copilul beneficiază de protecție specială, în contextul protecției victimelor de război.

Principalele instrumente juridice care reglementează recrutarea copiilor în dreptul internațional sunt următoarele: Protocolul adițional I la Convenția de la Geneva din 12.08.1949 în art.77 (2) și Protocolul adițional II în art.4 (3) (c) interzicând recrutarea copiilor. Această interdicție este stipulată și în Convenția cu privire la drepturile copilului, în Carta africană cu privire la drepturile și bunăstarea copilului, precum și în Convenția privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor. Suplimentar, înrolarea copiilor în forțele armate constituie componență de infracțiune internațională atât în Statutul Curții Penale Internaționale, cât și în Statutul Curții Speciale pentru Sierra Leone. Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin Rezoluția nr.1261 din anul 1999, a condamnat ferm recrutarea copiilor cu încălcarea dreptului internațional. Interdicția respectivă poate fi întâlnită și în multe legislații naționale.

“Deși, dreptul internațional umanitar limitează drastic participarea copiilor la ostilități, aceștia continuă să fie înrolați în forțele armate naționale din diferite cauze de ordin: religios, politic, economic, etnic, fie din cauza strămutării populației, separării copiilor de familii etc.”

Recrutarea copiilor până la vârsta de 15 ani și utilizarea lor în activitățile militare, prezintă o infracțiune militară, care încalcă principiul dreptului internațional umanitar, care presupune acordarea protecției persoanelor civile și neimplicarea lor în conflictele armate.

Angajarea copiilor-soldați în acțiunile militare comportă consecințe negative atât pentru copii, cât și pentru maturii cu care aceștia s-au ciocnit. Efectele negative ale recrutării pot fi: decesul, cauzarea vătămărilor corporale, iar după demobilizare intervine dificultatea socializării lor, fapt ce poate marca și generațiile lor viitoare.

CAPITOLUL 4 : “GRENADA, MITRALIERA, CUȚITUL – JUCĂRII PENTRU COPII?”

Copiii răpiți de către comandanții militari ai sutelor de armate din lumea întreagă, sunt aruncați în mijlocl războaielor din cadrul conflictelor interetnice, religioase sau economice care înfloresc la ora actuală pe meridianele Terrei. Toți copiii sunt victimele nefericite și lipsite de apărare ale nebuniei, urii, intoleranței și lăcomiei celor mari. Născuți în țări unde războiul face parte din realitatea zilnică, acești copii sunt obișnuiți cu durerea, crima, moartea, foametea, drogurile, violența.

“Copiii nu au vrut niciodată să ucidă, să se drogheze sau să violeze. Mintea lor încă zbura în lumea de vis a imaginarului copilăriei, când șefii militari i-au smuls brutal din paturile în care dormeau, de lângă părinți sau de pe băncile școlii, pentru a-i transforma în ucigași. Unii sunt înrolați după ce și-au văzut tații uciși și mamele violate sub ochii lor. Alții au ales de bunăvoie să urmeze una dintre milițiile locale, sperând ca astfel să nu moară de foame sau de sete, după cum se întâmplă în fiecare zi în Columbia, în unele țări africane, în Orientul Mijlociu sau sud- estul Asiei. Odată recrutați, ei sunt supuși unui tratament de spălare a creierului, antrenați să ucidă și drogați. După această “inițiere”, copiii sunt trimiși să ucidă. Deseori, armele sunt mai înalte decât ei, dar acești copii alienați sunt ucigași reci, eficienți și înfricoșători.”

Cu excepția unor cazuri fericite în care unii dintre ei reușesc să scape iadului provocat de lumea celor mari, cei mai mulți ajung să fie soldați, spioni, sclavi sexuali. Conform unor studii ale psiho-sociologilor O.N.U, vulnerabilitatea face ca micile ființe umane să fie extrem de căutate de liderii milițiilor locale din teatrele de conflict. Acești copii sunt căutați și răpiți, in primul rând, pentru că sunt ușor de manipulat și îndoctrinat. Apoi, un astfel de copil, poate realiza fapte de o cruzime incredibilă. Poate îndeplini cele mai barbare sau absurde ordine făra a protesta în vreun fel :” Copiii soldați sunt ideali pentru scopurile noastre, pentru că nu se plâng, nu cer nici un ban și dacă le ordonăm să ucidă, ucid pe loc fără să pună întrebări.”

4.1” Copiii soldați -folosiți în mai mult de 30 de state din întreaga lume”

“Human Rights Watch a intervievat copii din mai multe țări precum Angola, Columbia, Liban, Liberia, Sierra Leone, Sudan și Uganda. 

În Sierra Leone, mii de copii răpiți de forțele rebele au asistat și chiar participat la atrocitățile oribile împotriva civililor, inclusiv decapitări, violuri sau incendieri de persoane vii. Copiilor obligați să ia parte la aceste masacre, de multe ori li s-au dat droguri pentru a-și depăși teama sau refuzul de a lupta.

În Columbia, zeci de mii de copii au fost utilizați ca soldați de către părțile implicate în conflictele sângeroase care au avut loc în țară. Guvernul a format grupări paramilitare alcătuite din copii, iar forțele de gherilă foloseau copii pentru culegere de informații, construirea de mine sau în cadrul trupelor de ambuscadă.

În sudul Libanului, copii tineri de 12 ani au fost supuși la recrutare forțată de către Armata Sud Libaneză (ASL), o miliție auxiliară israeliană. Atunci când bărbații sau băieții mai tineri refuză să servească armata, fug din regiune pentru a evita serviciul militar obligatoriu sau dezertează din forțele ASL, familiile lor pot fi expulzate din zonele ocupate.”

4.2 “Nu doar baieții, ci și fetele sunt folosite ca soldați în armatele multor state de pe glob și suferă aceleași tratamente ca și ceilalți”

Inegalitatea dintre sexe le face pe fete mai vulnerabile la răpire și recrutare forțată, iar apoi la violență sexuală în cadrul forțelor sau grupărilor armate. De multe ori, acestea, fiind prea mici ca să ajungă sclave sexuale și prea slabe pentru a deveni soldați eficienți, au o soartă crudă. Acestea sunt folosite deseori drept scuturi umane sau trimise să se plimbe pe câmpurile minate.

De asemenea, fetele, aidoma băieților, sunt puse să se angreneze în luptele directe, să ucidă și să mutileze alți copii – soldați sau civili, precum și obligate a-și ucide rudele, inclusiv frații și surorile mai mici.

CAPITOLUL 5 : CUM ESTE ABORDATĂ PROBLEMA COPIILOR SOLDAȚI?

“Există patru modalități de bază pentru a aborda problema copiilor soldați: prevenirea, elaborarea de norme în materie, aplicarea acestora și programele de Dezarmare, Demobilizare și Reintegrare (DDR).

Prevenirea vizează factorii care conduc la recrutarea și folosirea copiilor soldați. Pe lângă eforturile de natură foarte diversă care contribuie la prevenirea izbucnirii conflictelor, unele țări și organizații internaționale au elaborat directive pentru personalul care lucrează în situații de potențial conflict. De exemplu, UE a publicat Directivele referitoare la copii și conflictele armate, prin care se cere ca misiunile desfășurate de organizație în afara frontierelor să ia în considerare statutul copiilor din zonele de conflict, inclusiv în cadrul programelor de prevenire și alertă timpurie. La rândul lor, și cele trei abordări menționate mai jos pot juca un rol preventiv.

Normele privitoare la copiii soldați evoluează progresiv într-o serie de domenii. Una din cele mai importante norme se referă la vârsta minimă obligatorie pentru recrutare și participare la ostilități. Multe voci susțin interzicerea oricărei forme de recrutare pentru persoanele care nu au împlinit 18 ani. O altă normă prevede obligativitatea, pentru țările care au folosit copii soldați, să îi demobilizeze și să îi integreze în societate, fie reunindu-i cu familiile lor, fie oferindu-le o formație profesională sau acordându-le alte forme de sprijin.

Există o serie de mecanisme de punere în practică în acest domeniu:

Mecanismele punitive includ tribunale pentru judecarea indivizilor și sancțiuni împotriva statelor, grupărilor sau indivizilor care folosesc copii soldați.

Mecanismele de monitorizare au ca scop să facă cunoscută, prin diverse mijloace, problema folosirii copiilor soldați.

Mecanismele de dezvoltare a competențelor și întărire a capacităților își propun să conștientizeze publicul larg cu privire la problemele legate de existența copiilor soldați și să identifice soluții pentru problemele specifice anumitor țări sau regiuni.

Punerea în practică a programelor DDR a arătat că:

• programele DDR pentru copii nu trebuie să aștepte sau să fie condiționate de eforturile de reconstrucție postconflict, ci trebuie începute, ori de câte ori este posibil, chiar în timpul conflictului, așa cum s-a procedat în Columbia, Republica Democrată Congo, Sierra Leone, Sri Lanka și Sudan;

• programele DDR trebuie integrate în negocierile de pace și acordurile de pace care decurg din acestea;

• structurile și programele pentru copii soldați demobilizați necesită resurse suficiente pentru a asigura reabilitarea durabilă și a preveni reînrolarea.”

CONCLUZIA

Ideea pe baza căreia s-a construit această lucrare este următoarea :” De ce și în ce fel sunt folosiți copiii în război?”

În urma celor prezentate, cu ajutorul dovezilor, argumentărilor, exemplelor, această lucrare a îndeplinit ceea ce și-a propus, și anume : de a înțelege cine sunt copiii soldați, de ce sunt folosiți în război, în ce mod sunt folosiți.

Lucrarea a adus în prim-plan această problemă a implicării copiilor în războaiele lumii si a tras un semnal de alarmă…

Așadar, pot fi întreprinse acțiuni de sprijinire prin : cooperări mai strânse între organizațiile umanitare, furnizarea de informații organizațiilor neguvernamentale precum : “Human Rights Watch”, “Alianța Salvați copiii” etc, contacte mai directe cu autoritățile și eforturi mai bine orientate vizând implicarea mass- media.

BIBLIOGRAFIE

Coaliția internațională pentru oprirea folosirii copiilor, Child Soldiers Global Report 2004 (Raportul global pe 2004 privind copiii soldați) www.child-soldiers.org/document_get.php?id=96

Convenția ONU privind drepturile copilului (1989), ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.408 din 12.12.1990 // Buletinul Oficial. – 1990. – Nr.12

Problema copiilor-soldaţi pe continentul african

http://studiamsu.eu/wp-content/uploads/04.-p.23-26.pdf

Copiii soldati – Razboiul, inocenta si nebunia

Ofițer superior- din cadrul Armatei Naționale a Ciadului

Similar Posts

  • Studiu de Caz Dilema Veche

    Cap. 3. Stutiu de caz Dilema Veche a fost fondată în anul 1993 sub numele de Dilema. Până în ianuarie 2004 revista a aparut sub tutela Fundație Culturale Române. Din ianuarie 2004 revista, își schimba numele și sursa de finanțare. Dilema devine astfel Dilema Veche cu aceași echipa redacțională dar cu surse private de finanțare….

  • Cruciada a Iv a Si Imperiul Bizantin

    CUPRINS Introducere……………………………………………………………………………………….1 Capitolul I. Importanța Cruciadelor……………………………………………………………….2 Formarea și scopul Cruciadelor……………………………………………………5 Capitolul II. 1. Dorința occidentalilor pentru Cruciade…………………………………………..8 Capitolul III Cruciada a IV-a, predicarea și organizarea: rolul Papei Inocențiu al III-lea………………………………………………………………………………………16 Cucerirea Constantinopolului de către latini…………………………………34 Disputa dintre papă și cuceritorii Bizanțului…………………………………38 Capitolul IV Imperiul Bizantin după Cruciada a IV-a………………………………………42 Concluzii…………………………………………………………………………………………46 Bibliografie……………………………………………………………………………………..52 BIBLIOGRAFIE 1. Brehier Louis,…

  • . Mahatma Gandhi – Simbol AL Non Violentei

    Bibliografie: Documente principale: Adrăgutei, Al., Adevarata față a Indiei, Ed. Politică, București, 1951 Auboyer, Jeannine, Viața cotidiană în India antică, Ed. Șt. și Encicl., București, 1976 Andrews, C.F., Mahatma Gandhi la lucru. Din istoria vieții sale, Ed. Ram, Aninoasa – Gorj, 1939 Apostol, Odobescu, Gandhi, Ed. Imprimeriei, București, 1943 Boivin, Michel, Istoria Indiei, Ed. Corint,…

  • Evolutia Partidelor Politice Post Decembriste din Romania

    Posibile definiri ale partidelor politice Problema definirii partidului politic a constituit și constituie și astăzi un subiect de dispută atât în literatura politologică, în stasiologie cât și în sociologia politică. Pe marginea acestei teme apar o mare diversitate de opinii, păreri, unele pun accentul pe latura instituțională, organizatorică-program, funcții sau rol social. Alții reduc partidul…

  • Biografie Politica a Lui Alexandru Lahovary

    Cuprins Introducere…………………………………………………………………………………………… Capitolul I Biografie politică a lui Alexandru Lahovary Familie Activitate politică Arta de orator Capitolul II Alexandru Lahovary 2.1 Abrevieri Viața politică de la sfârșitul secolului XIX este caracterizată de o societate aflată în plin proces de modernizare, de căutare a unui echilibru atât în politica internă cât și externă a Statului. De…