Implicarea Consiliului de Securitate al O.n.u. In Criza din Irak din 2002 2003
IMPLICAREA CONSILIULUI DE SECURITATE AL ONU ÎN CRIZA DIN IRAK DIN 2002-2003
LUCRARE DE LICENȚĂ ÎN SPECIALIZAREA ȘTIINȚE POLITICE REALIZATĂ SUB ÎNDRUMAREA
DECLARAȚIE
Subsemnatul / Subsemnata ________________________________________,
candidat la examenul de licență la Facultatea de Științe Politice,
în domeniul ȘTIINȚE POLITICE,
specializarea __________________________________________________________
declar pe propria răspundere că lucrarea de față este rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele și pe baza informațiilor obținute din surse care au fost citate și indicate, conform normelor etice, în note și în bibliografie. Declar că nu am folosit în mod tacit sau ilegal munca altora și că nici o parte din teză nu încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale cuiva, persoană fizică sau juridică. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această formă vreunei instituții de învățământ superior în vederea obținerii unui grad sau titlu științific ori didactic.
Semnătura,
_______________________
CUPRINS
INTRODUCERE
Întrebările cercetării
Cadrul teoretic
Instrumentele cercetării. Metodologie
CAPITOLUL 1: Statutul juridic al ONU și al Consiliului
de Securitate
1.1.ONU-scurt istoric
1.2.Structura ONU
1.3.Statutul juridic al Consiliului de Securitate
1.4.Sesizarea Consiliului de Securitate
și acțiunile acestuia
CAPITOLUL 2: Criza din Irak 2002-2003 și rolul Consiliului de
Securitate în cadrul crizei
2.1.Precedentul crizei din Irak(2002-2003): cazul din Irak din
1990-1991
2.2Consiliul de Securitate și criza din Irak(2002-2003
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ANEXA 1
ANEXA 2
INTRODUCERE
Stadiul actual al relațiilor internaționale, precum și rapiditatea cu care se desfășoară evenimentele pe scena politică au ridicat numeroase probleme cu privire la modul în care sunt interpretate normele din Carta Națiunilor Unite. Folosirea forței în relațiile dintre state reprezintă un concept ce a pus anumite semne de întrebare în domeniul relațiilor internaționale, întrucât dreptul internațional încadrează normele ce fac referire la regimul folosirii forței între principiile sale fundamentale. Astfel, aspectele importante ce sunt analizate în cadrul acestui proiect de cercetare fac referire atât la Consiliul de Securitate, cât și la situația din Irak din anul 2002-2003.
Lucrarea de față își propune să analizeze criza din Irak din 2002-2003 atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere economic, astfel încât să ne putem da seama prin intermediul cifrelor care au fost consecințele acestei crize.
Consider că tema propusă spre investigare este importantă , întrucât principalul scop pe care și-l propune această lucrare este de a propune o viziune cât mai clară asupra principiului fundamental de nerecurgere la forță în relațiile internaționale, precum și de a arăta ce anume a dus la declanșararea situației din Irak din 2002-2003. Un alt obiectiv important al acestei lucrări este de a arată care este statutul juridic al ONU, precum și de a ilustra un organ din cadrul ONU, și anume Consiliul de Securitate și importanța acestuia pentru domeniul relațiilor internaționale, în special pentru menținerea păcii și securității internaționale.
Un alt obiectiv inportant al acestei lucrări constă în analizarea rezoluțiilor importante pe care Consiliul de Securitate le-a adoptat cu privire la situația pe care acest proiect o aprofundează.
ÎNTREBĂRILE CERCETĂRII
Astfel, intrebările de cercetare ce au stat la baza acestei lucrări sunt următoarele:
1.Ce înseamnă ONU și care este statutul juridic al acestuia?
2.Care este rolul Consiliului de Securitate și care sunt acțiunile ce pot fi întreprinse de acesta?
3.Care este precedentul Crizei din Irak din 2002-2003 și ce anume a dus la izbucnirea acestei crize?
4.Ce înseamnă criza din Irak din 2003? Care este importanța intervenției Consiliului de Securitate în cadrul acestei crize?
5.Care au fost consecințele crizei din 2003?
CADRUL TEORETIC
În ceea ce privește această lucrare, aceasta se integrează în domeniul relațiilor internaționale și în sfera domeniului de drept internațional. Problema crizei din Irak din 2002-2003 atrage cu sine unele aspecte importante precum folosirea forței, agresiunea, Consiliul de Securitate, Carta ONU. În ceea ce privește Carta ONU, trebuie menționat faptul că, aceasta din urmă interzice în mod clar recursul la forță între state, punând accentul pe rezolvarea diferendelor pe cale pașnică. Încă de la începutul Cartei ONU este specificat faptul că Națiunile Unite promovează practicarea toleranței, precum și conviețuirea în pace unul cu celălalt, precum și unirea forțelor tocmai pentru a promova pacea și securitatea internațională.
Referitor la normele privind regimul folosirii forței, sistemul Cartei Națiunilor Unite prezintă la modul conceptual, o regulă și două excepții:”legitimă apărare”(art. 51) și „autorizarea Consiliului de Securitate”(art.39-42 ale Cartei).
Autorizarea Consiliului de Securitate este un factor important de subliniat, deoarece acest organ ONU este în strânsă legătură cu tema de cercetare a acestei lucrări. Care este competența acestui organ cu privire la folosirea forței? Competența Consiliului de Securitate este reglementată de Capitolul VII din Carta, capitol ce face referire la acțiunile în caz de amenințare contra păcii, încălcări ale păcii sau acte de agresiune.
Însă cum anume poate fi definită agresiune? Ce poate fi înțeles prin acest termen? Dacă este să dăm o definiție a termenului de agresiune, luând în calcul și Carta ONU, în care se interzice orice formă de folosire a forței în raporturile dintre state, putem defini agresiunea ca „actul de forță al unui stat îndreptat împotriva suveranității, independenței politice sau a integrității teritoriale a altui stat, ori săvârșit în orice alt mod incompatibil cu scopurile și principiile Cartei ONU și cu normele dreptului internațional general, indiferend de forma sub care se exercită:politică, militară, economică, ideologică, directă sau indirectă.”
De ce este Consiliul de Securitate important? Unul din motivele esențiale este faptul că, potrivit prevederilor Cartei ONU, Consiliul de Securitate ocupă o poziție cu totul aparte în rezolvarea diferendelor ce ar putea constitui o amenințare la adresa păcii și securității internaționale. Astfel, Consiliul de Securitate este învestit cu „principala răspundere pentru menținerea păcii și a securității internaționale.” De aceea Consiliul de Securitate și intervenția lui în cadrul crizei din Irak este deosebit de importantă de menționat în cadrul prezentei lucrări, deoarece prin intermediul rezoluțiilor pe care le-a adoptat, scopul Consiliului de Securitate a fost de a rezolva această criză pe cale pașnică, astfel încât pacea și securitatea internațională să nu fie afectate.
Însă, ar fi putut exista și situația în care Consiliul de Securitate să nu fi intervenit, dar asta s-ar fi întâmplat doar în cazul în care statele implicate în conflict ar fi soluționat acest conflict pe cale pașnică. Potrivit dreptului contemporan, în cazul în care există un diferend internațional, în primă instanță statele sunt invitate să caute o soluționare a acestui conflict printr-una din metodele prevăzute de Carta ONU, recurgând în acest fel fie la tratative, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, fie la orice alte mijloace pașnice pe care le aleg statele implicate în conflict.
Pe parcursul primului capitol din această lucrare vom vedea care sunt atribuțiile Consiliului de Securitate, cum anume poate fi sesizat Consiliul de Securitate, care sunt acțiunile ce pot fi întreprinse de Consiliul de Securitate.
În cel de al doilea capitol abordat in cadrul acestei lucrări, vom vedea ce anume a dus la izbucnirea crizei din 2002-2003, precum și ce a însemnat această criză și ce efecte a produs la nivel global.
Criza din Irak din 2002-2003 a reprezentat un aspect foarte important pe scena relațiilor internaționale, una dintre caracteristicile principale ale acestui diferend a fost durata de desfășurare a acestuia, întrucât războiul din Irak a durat mai mult decât cel de al doilea Război Mondial.
Pe lângă faptul că a fost un război ce s-a întins pe o perioadă mare de timp, consecințele provocate de acesta au fost dezastruoase. Numărul victimelor produse de acest război a fost foarte mare, constând în 4.000 de soldați americani uciși, peste 58.000 răniți, alți 7.300 au fost răniți, sau s-au îmbolnăvit în Afganistan.
În ceea ce privește precedentul situației din 2002-2003, acesta este cel din 1991, și anume Războiul din Golf, ce a reprezentat primul caz de „autorizare expresă a folosirii forței”, operațiunea Furtună în Deșert fiind ilustrarea cea mai clară a acestei autorizări exprese.
În ceea ce privește situația din Irak din anii 1990-1991, o serie de rezoluții importante au fost adoptate cu scopul de a menține pacea și securitatea internațională. Astfel, una dintre rezoluții este Rezoluția 706, prin care Consiliul de Securitate autorizează Bagdadul „să vândă lunar petrol în valoare de 1,6 milioane de dolari, dintre care 30% trebuie să alimenteze un Fond de compensare pentru despăgubirile de război, iar restul să fie consacrat achizițiilor urgente pentru război.” Trebuie menționat faptul că guvernul irakian nu a fost de acord cu această dispoziție.
O altă serie de acțiuni ce au avut loc în Irak sunt acțiunile Statelor Unite si a Marii Britanii, acțiuni bazate pe Rezoluția 687 din 1991, prin care se impuneau condițiile de incetare a focului.
În ceea ce privește situația din Irak din anii 2002-2003, punctul de plecare în cadrul acestei discuții îl constituie cât de legitimă a fost intervenția americană în cadrul acestei situații. Analizând situația atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere moral, intervenția americană din Irak în zona Golfului „par a fi insuficient de legitime”. De ce putem spune că aceste acțiuni sunt insuficient de legitime? Unul dintre răspunsurile ce pot fi date acestei întrebări îl constituie faptul că nici măcar până acum nu există „un mandat clar și ferm al ONU pentru acțiunile SUA și ale aliaților și partenerilor Washington.”
Criza din Irak a reprezentant un subiect de interes major în domeniul relațiilor internaționale. În ceea ce privește sistemul internațional, în ansamblul său, putem spune că, pacea, condamnarea agresiunii, evitarea intervenției pot fi deseori „valori pozitive supreme”.
Astfel, putem enumera anumite ipoteze de la care putem porni în cercetarea noastră despre criza din Irak din anii 2002-2003. În primul rând, dacă luăm în considerare faptul că pentru a putea înțelege domeniul relațiilor internaționale, trebuie să punem „în centrul atenției actorii purtători de interese, precum și scopul acestora, acela de a își maximiza puterea”, iar acest lucru ne plasează în perspectiva realistă a relațiilor internaționale definită și de către unul din întemeietorii școlii realiste Hans J. Morgenthau.
Dacă luăm în calcul această ipoteză, putem deduce din aceasta faptul că „ intervenția militară a SUA în Irak este conformă cu componenta geostrategică a intereselor naționale ale SUA, precum și că, în contextul actual, SUA-prezente cu forțe importante în Orientul Mijlociu-sunt mai puternice, mai bine poziționate și mai influente decât înainte de primăvara lui 2003.”
Analizând această ipoteză într-o manieră mai detaliată, putem spune că prezența trupelor SUA nu a avut ca și obiectiv clarificarea situației și evitarea intervenției armate, ba din contra ceea ce s-a întâmplat a fost chiar contrariul, în sensul în care nu a putut fi păstrată pacea și securitatea internațională.
O altă ipoteză ce poate fi formulată cu privire la situația din Irak face referire tot la prezența trupelor americane în zonă, întrucât trebuie să vedem dacă prelungirea prezenței militare în zonă a avut rezultate eficiente sau nu.
INSTRUMENTELE CERCETĂRII. METODOLOGIE
Metoda de cercetare pe e și mai influente decât înainte de primăvara lui 2003.”
Analizând această ipoteză într-o manieră mai detaliată, putem spune că prezența trupelor SUA nu a avut ca și obiectiv clarificarea situației și evitarea intervenției armate, ba din contra ceea ce s-a întâmplat a fost chiar contrariul, în sensul în care nu a putut fi păstrată pacea și securitatea internațională.
O altă ipoteză ce poate fi formulată cu privire la situația din Irak face referire tot la prezența trupelor americane în zonă, întrucât trebuie să vedem dacă prelungirea prezenței militare în zonă a avut rezultate eficiente sau nu.
INSTRUMENTELE CERCETĂRII. METODOLOGIE
Metoda de cercetare pe care această lucrare își propune să o analizeze face referire la analiza de conținut, iar pentru a se ajunge la această analiză am folosit resurse directe, cum ar fi articole de presă, documente oficiale ale părților implicate în cadrul acestei lucrări, rezoluții, dar am utilizat și manuale de specialitate, ce au studiat această temă, precum și manuale de drept internațional ce fac referire la principalele concepte pe care le-am utilizat în cadrul acestei lucrări.
În ceea ce privește instrumentele de lucru specifice prezentei lucrări, acestea din urmă au fost de natura dreptului internațional public, deoarece pentru redactarea documentului au fost folosite conceptele specifice din sfera dreptului internațional, precum nerecurgerea la forță, utilizarea forței. Pentru a putea încadra cât mai bine conceptele utilizate în cadrul celor mai favorabile paragrafe, am folosit documente oficiale ale organelor competente, precum rezoluțiile Consiliului de Securitate, precum si una dintre rezoluțiile Adunării Generale în care se face referire la ceea ce este agresiunea. De asemenea, revistele de drept internațional au reprezentat o sursă importantă de aprofundare, întrucât în aceste reviste erau analizate cazuri importante pentru domeniul dreptului internațional public.
Utilizarea surselor pe care le-am avut la dispoziție au reprezentat baza de la care s-a pornit pentru realizarea acestui proiect de cercetare, iar consultarea mai multor variante, a mai multor surse a dus la realizarea unor opinii comparative, astfel încât să mă ajute să integrez cel mai bine conceptele utilizate în cadrul prezentei lucrări.
Ceea ce am încercat să realizez în cadrul acestei lucrări a fost un studiu bazat atât pe claritate, cât și pe obiectivitate. Nu am încercat să prezint avantaje și dezavantaje ale situației analizate, și am încercat să analizez situația din punct de vedere juridic, utilizând ca și sursă primară rezoluțiile importante ale Consiliului de Securitate pentru situația analizată.
CAPITOLUL 1: STATUTUL JURIDIC AL ONU ȘI AL CONSILIULUI DE SECURITATE
1.1ONU-SCURT ISTORIC
Predecesorul Națiunilor Unite a fost Liga Națiunilor Unite, aceasta din urmă fiind o organizație concepută în timpul primului Război Mondial și recunoscută în anul 1919, în cadrul Tratatului de la Versailles, principalul scop fiind acela de a “promova cooperarea internațională și de a desăvârși pacea și securitatea.”
În anul 1945, reprezentanții unui număr de 50 de țări s-au întâlnit la San Francisco, la Conferința Națiunilor Unite, scopul acestei întâlniri fiind acela de a redacta Carta Națiunilor Unite. Organizația Națiunilor Unite, cel “mai reprezentativ forum internațional” ia naștere în mod oficial pe data de 24 octombrie 1945, în momentul în care, Carta a fost ratificată de China, Franța, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite și alte state semnatare.
Carta reprezintă principalul instrument al Organizației, în care sunt stipulate drepturile și obligațiile statelor membre, fiind stabilite atât instituțiile ONU, cât și procedurile reglementate de ONU și de instituțiile sale specializate. Apariția ONU naște totodată și o serie de întrebări, iar mulți dintre noi ne întrebăm ce anume a dus la necesitatea apariției acestei organizații.
În primul rând, putem afirma faptul că ONU se naște în mare parte din realitățile lumii postbelice, reflectând pe de o parte o necesitate istorică, iar pe de altă parte un stadiu al dezvoltării omenești, ONU fiind rezultatul evoluțiilor internaționale. Orice stat are ca și obiectiv relații internaționale de natură pașnică cu alți actori de pe scena politică internațională, fiecare dintre actorii politici internaționali (fie ele state, organizații, etc) urmărind crearea unei comunități internaționale în care “pacea și progresul să fie idealul colectiv al întregii comunități”
ONU reprezintă reflectarea cea mai concretă și mai vizibilă a marilor transformări ce au avut loc pe scena politică internațională, deoarece este organizația în care statele, (indiferent de mărimea, populația și alte aspecte economice, politice, sociale), participă plenar la dezbaterea problemelor comune, deoarece toate probleme națiunilor reprezintă un interes major pentru omenire, ele fiind puse în primul rând sub griji purtate de pace și securitate internațională.
Astfel, ONU joacă un rol din ce în ce mai important în cadrul evenimentelor internaționale, încercând să găsească soluții la problemele cu care statele se confruntă și reușind să adopte, prin intermediul instituțiilor specializate din cadrul acestei organizații, decizii și hotărâri de mare importanță pentru state.
Deși obiectivele ONU sunt clar definite în Carta ONU, fostul secretar general al ONU, U. Thant, declara: “Deși ONU și comunitatea internațională au realizat multe în ultimii 24 de ani, trebuie , de asemnea, spus că nu am facut suficient pentru a atinge țelurile proclamate solemn…pacea mondială, prosperitatea, dreptatea socială, o viață demnă pentru ființa umană.”
În ceea ce privește obiectivele prevăzute de ONU, acestea sunt enunțate în capitolul unu, articolul 1 din Carta ONU. Principalele obiective, așa cum apar ele formulate în Cartă, sunt:
“să mențină pacea și securitatea internațională și, în acest scop: să ia măsuri colective eficace pentru prevenirea și înlaturarea amenintarilor împotriva păcii și pentru reprimarea oricăror acte de agresiune sau altor încălcări ale păcii și să înfăptuiască, prin mijloace pașnice și în conformitate cu principiile justiției și dreptului internațional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situațiilor cu caracter internațional care ar putea duce la o încălcare a păcii”;
să dezvolte relații prietenești între națiuni, întemeiate pe respectarea principiului egalității în drepturi a popoarelor și dreptului lor de a dispune de ele însele și să ia oricare alte măsuri potrivite pentru consolidarea păcii mondiale;
să realizeze cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, în promovarea și încurajarea respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie;
să fie un centru în care să se armonizeze eforturile națiunilor către atingerea acestor scopuri comune.
Organizația Națiunilor Unite actionează în conformitate cu următoarele principii:
● se bazează pe principiul egalității suverane a tuturor Membrilor săi;
● toți Membrii trebuie să își îndeplinească cu bună credință obligațiile prevăzute în Cartă;
● toți Membrii vor rezolva diferendele internaționale pe cale pașnică, fără a pune în primejdie pacea și securitatea internațională, precum și justiția;
● toți Membrii Organizației se vor abține de la recurgerea la forță pentru soluționarea conflictelor;
● vor acorda Națiunilor Unite întreg ajutorul în toate acțiunile întreprinse de aceasta în conformitate cu Carta;
● nici o dispoziție din prezenta Cartă nu va autoriza Națiunile Unite să intervină în situații care sunt în afara jurisdicției oricărui stat.
În ceea ce privește rolul Societății Națiunilor în vederea asigurării păcii putem enumera următoarele aspecte importante: “limitarea armanentului și dezarmarea”; “angajamentul de respectare al tratatelor și de garanție mutuală între state”; “înregistrarea tratatelor la Secretariatul Societății”; “comerțul cu arme și muniție”; “reglementarea conflictelor internaționale pe cale pașnică a arbitrajului sau a examinării acestuia de către Consiliul Societății Națiunilor”; “protecția minorităților”.
1.2 STRUCTURA ONU
Conform Cartei Națiunilor Unite, principalele organe, așa cum sunt ele enunțate în Capitolul 3 , art. 7 din Cartă sunt: Adunarea Generaă, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul.
O trăsătură esențială a organizațiilor internaționale din interiorul ONU este aceea că, atât instituțiile, cât și funcționarii acestor instituții, își exercită activitatea cu scopul de a îndeplini un interes de ordin internațional, unul dintre principiile promovate de aceștia fiind acela de a promova cooperarea între state în diferite domenii de activitate.
1.3STATUTUL JURIDIC AL CONSILIULUI DE SECURITATE
Întrucât tema de cercetare pe care această lucrare își propune să o analizeze face referire la criza din Irak dintre anii 2002-2003, precum și la intervenția Consiliului de Securitate al ONU în acest diferend internațional, ne putem da cu ușurință seama că organul cel mai relevant pentru această temă de cercetare este Consiliul de Securitate al ONU.
Tocmai de accea este important să subliniem în cele ce urmează care sunt atribuțiile Consiliului de Securitate, cum anume poate fi sesizată această instituție, precum și limitele până la care poate acționa Consiliul de Securitate.
În primul rând, trebuie menționat faptul că rolul de bază în menținerea păcii și securității internaționale a fost atribuit Consiliului de Securitate; potrivit prevederilor Cartei ONU, poziția pe care o ocupă Consiliul de Securitate este una cu totul deosebită în ceea ce privește rezolvarea situațiilor ce pot constitui o amenințare la adresa păcii și securității internaționale, acestui organ atribuindu-se “principala răspundere pentru menținerea păcii și securității internaționale”.
Aparent, Consiliul de Securitate beneficiază într-o oarecare măsură de o poziție avantajoasă oferită de Cartă, însă la o examinare mai detaliată a Cartei ONU, putem observa faptul că această poziție nu este totuși atât de avantajoasă, întrucât acest organ se află implicit sub controlul celorlalți membri ai organizației, deoarece rapoarte anuale făcute de Consiliul de Securitate trebuie să fie supuse Adunării Generale.
În al doilea rând, trebuie subliniat faptul că, Consiliul de Securitate este un “organ de acțiune”, tocmai de aceea pentru o reglementare cât mai favorabilă a diferendelor, Consiliul de Securitate dispune de o serie de mijloace, graduale, în raport cu gravitatea diferendului pe care îl are de soluționat.
Astfel, prin atribuțiile cu care Carta ONU învestește Consiliul de Securitate, acesta din urma nu este numai un “organ de acțiune”, ci și un organ ce îndeplinește “atribuții cu caracter deliberativ”, întrucât acesta doar examinează diferendele ce intră în competența sa, fără a interveni, fără a adopta anumite rezoluții sau hotărâri cu caracter obligatoriu, în acest caz având doar o funcție de conciliere.
Ceea ce trebuie subliniat este faptul că, în cazul în care diferendele se soluționează pe cale pașnică, Consiliul de Securitate are o “competență subsidiară” față de competența statelor implicate, în cazul unei situatii de această natură Consiliul are atribuția de a recomanda procedura sau metodele cele mai potrivite și mai benefice de aplanare a diferendului.
Principala funcție a Consiliului de Securitate stă la baza domeniului de menținere a păcii și securității internaționale, iar în acest sens respectivul organ acționează în conformitate cu anumite prevederi ce sunt stipulate în Carta ONU. Astfel, el își exercită puterile în domeniul păcii și securității internaționale în baza prevederilor capitolului VI, intitulat “Rezolvarea pașnică a diferendelor”, a capitolului VII intitulat “Acțiunea în caz de amenințări împotriva păcii, de încălcări ale păcii și de acte de agresiune”, acesta din urmă oferindu-i posibilitatea de a lua măsuri atât “preventive, cât și coercitive”; un alt capitol important în baza căruia Consiliu de Securitate își exercită puterile este capitolul VIII, intitulat “Acorduri regionale”, în cadrul acestui capitol fiind tratate atât competența acordurilor sau organismelor regionale de a lua anumite măsuri cu privire la menținerea păcii și securității internaționale, cât și raporturile acestor organisme regionale cu Consiliul de Securitate.
1.4SESIZAREA CONSILIULUI DE SECURITATE ȘI ACTIUNILE ACESTUIA
Ceea ce urmează a fi analizat mai departe face referire la modul în care poate fi sesizat Consiliul de Securitate, precum și la acțiunile pe care acest organ le poate desfășura în concordanță cu prevederile ce sunt reglementate în Carta Națiunilor Unite. Așadar, cum anume poate fi sesizat Consiliul de Securitate, precum și cine sunt actorii ce pot înainta o sesizare către Consiliul de Securitate? Care sunt acțiunele pe care Consiliul le poate întreprinde și cum se poate stabili dacă respectiva sesizare este de competența Consiliului de Securitate? Toate aceste aspecte urmează a fi analizate mai sus, astfel încât să poată fi înțeles care este rolul Consiliului de Securitate în cadrul unor diferende internaționale.
În ceea ce privește reglementarea pe cale pașnică a unui diferend prin intervenția Consiliului de Securitate, această reglementare se face în urma unei sesizări. Această sesizare poate fi facută de statele ce se află în conflict (sau numai de unul dintre statele participante la conflict), de un alt stat membru ONU, sau de un stat nemembru, sau chiar de un organ ONU. Potrivit articolului 38 din Carta ONU, (“Fără a se aduce atingere dispozitiilor Articolelor 33-37, Consiliul de Securitate poate, dacă toate părțile la un diferend cer aceasta, să facă recomandări părților în scopul rezolvării pașnice a diferendului”), poate fi observat faptul că intervenția Consiliului de Securitate devine necesară doar dacă toate părțile solicită acest lucru.
Pentru ca toate statele implicate în conflict să fie de acord cu apelarea la Consiliul de Securitate, consimțământul părților se poate realiza prin două metode: fie printr-o initiațivă comună cu privire la supunerea diferendului în atenția Consiliului, fie prin cereri separate din parte fiecărui actor implicat în conflict.
Indiferend de metoda pe care statele o adopta cu privire la sesizarea Consiliului de Securitate, important este acordul lor comun de a supune soluționarea diferendului în atenția Consiliului, cu scopul de a fi soluționat în cel mai benefic mod, astfel încât pacea și securitatea internațională să nu fie afectate.
În cazul în care diferendul nu a putut fi soluționat prin mijloace pașnice, cum ar fi tratative, consiliere, mediere, arbitraj, pe cale juridică, sesizarea către Consiliul de Securitate poate fi făcută și în mod unilateral, mai exact numai una dintre părțile implicate în conflict poate sesiza Consiliul. În cazul în care se aplică sesizarea unilaterală, celelalte părți implicate în diferend nu se pot opune sesizării.
Trebuie menționat faptul că dreptul de a sesiza Consiliul de Securitate revine și Adunării Generale a ONU, acest lucru devenind posibil în situația în care acesta din urmă consideră că o anumită situație, sau un anumit diferend ar putea pune în pericol pacea și securitatea internațională.
Pot exista situații când nici unul dintre statele implicate în conflict nu sesizează Consiliul de Securitate, dar prin atribuțiile cu care acest organ este învestit de Cartă, el poate interveni și din proprie inițiativă, în cazul în care consideră necesar acest lucru, principalul scop fiind acela de a invita părțile să își reglementeze diferendele prin mijloace pașnice.
Un alt aspect important ce ține de Consiliul de Securitate face referire la acțiunile pe care acesta le poate desfășura, aceste acțiuni depinzând, în principal, de natura diferendului pe care trebuie să îl reglementeze. Din momentul în care este sesizat, prima ipostază ce urmează a fi soluționată este dacă sesizarea pe care a primit-o poate fi înscrisă pe ordinea de zi.
Care este modalitatea de înscriere pe ordinea de zi? Deși este considerată mai mult o problema procedurală, decizia de înscriere se bazează pe un anumit criteriu de vot bine stabilit, în sensul că această decizie trebuie să fie luată cu o majoritate de 9 membri din cei 15 ai Consiliului de Securitate, iar membrii permanenți ai acestuia să nu folosească dreptul de veto. După ce această problemă procedurală a fost depașită cu succes, iar problema a fost calificată fie ca o situație, fie ca un diferend pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate, acesta din urmă inițiază o anchetă asupra diferendului, pentru a putea depista dacă respectiva situație este capabilă să genereze amenințări la adresa păcii și a securității internaționale.
Un aspect important de menționat este faptul că această anchetă nu este realizaă direct de către Consiliul de Securitate, ci este întreprinsă fie de “un organ subsidiar, fie de o comisie ori din reprezentanți ai statelor, ori din personalități independente”.
Dupa ce procedura anchetei este finalizată, Consiliul de Securitate recomandă statelor ce fac parte din diferend soluționarea acestuia pe cale pașnică. Recomandările aduse de Consiliu pot avea atât caracter general, cât și un caracter facultativ deoarece în situațiile în care recomandările au caracter facultativ, acestea iau forma unor sugestii precise, în funcție de natura diferendului.
Un ultim aspect ce trebuie analizat și menționat în cadrul acestui capitol pune accentul pe limitele competenței Consiliului de Securitate. În baza articolului 34 din Carta ONU, “Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situație care ar putea duce la fricțiuni internaționale sau ar putea da naștere unui diferend, în scopul de a stabili dacă prelungirea diferendului sau situației ar putea pune în primejdie menținerea păcii și securității internaționale”, poate fi constatat faptul că acest organ al ONU nu poate fi împiedicat sub niciun fel de către state de a ancheta orice diferend sau situație ce poate fi susceptibilă de punerea în pericol a păcii și securității internaționale. Pe de altă parte, părțile ce sunt implicate într-un diferend nu pot refuza invitația Consiliului de Securitate de a soluționa diferendul pe cale pașnică, printr-una din metodele prevăzute în cadrul articolului 33 din Carta ONU.
În caz de amenințare contra păcii, violări ale păcii sau acte de agresiune, măsurile ce pot fi luate de Consiliul de Securitate sunt prevăzute în Capitolul VII din Carta ONU, denumit “Acțiune în caz de amenințări împotriva păcii, de încălcări ale păcii și acte de agresiune”. Ceea ce ne atrage atenția încă din denumirea capitolului este faptul că sfera de activitate a Consiliului este destul de largă, deoarece atribuțiile sale “urmând a se exercita nu numai în caz de agresiune, ci și în cazul constatării unor acte de mai mică periculozitate, dar care ar putea să constituie o amenințare contra păcii sau o violare a păcii.”
Un aspect deficitar al Cartei ONU îl reprezintă faptul că atât amenințarea contra păcii, violarea păcii, cât și actele de agresiune, nu au fost definite sub nici o forma în Carta ONU, revine Consiliului de Securitate să decidă dacă în fiecare caz în parte s-a produs una din situațiile mentionate mai sus, “pe baza analizei tuturor împrejurărilor de fapt și ținând seama de principiile, scopurile și celelalte prevederi pertinente ale Cartei ONU, precum și de instrumentele juridice internaționale în materie.”.
În schimb, o definiție a agresiunii este dată prin intermediul Rezoluției 3314 a Adunării Generale, din data de 14 decembrie 1974. În formularea acestei definiții a agresiunii, punctul de plecare îl constituie chiar unul din obiectivele prevăzute în Carta Națiunilor Unite, prin care se subliniază rolul ONU în menținerea păcii și a securității internaționale. Rezoluția menționată mai sus clasifică agresiunea drept una dintre cele “mai serioase și mai periculoase forme de folosire ilegală a forței.”
Conform articolului 1, din Rezoluția 3314 a Adunării Generale, agresiunea este definită astfel: “agresiunea este folosirea forței armate de către un Stat împotriva suveranității, integrității teritoriale sau independenței politice a altui Stat”.
Potrivit articolului 39 din Carta ONU, Consiliul de Securitate are atât competența de a constata existența unei amenințări contra păcii, a violarii păcii sau a unui act de agresiune, cât și de a acționa în modul cel mai benefic astfel încât să mențină pacea și securitatea internațională. În conformitate cu același articol 39 din Carta ONU, în cazul în care se constată că un diferend internațional este în măsură să fie catalogat ca o amenințare contra păcii, o violare a păcii sau un act de agresiune, în acest sens Consiliul de Securitate va face recomandări, sau chiar va decide care sunt măsurile ce trebuiesc luate în concordanță cu articolele 41 și 42 din Carta ONU. În timp ce în articolul 41 sunt stipulate acele măsuri ce nu implică folosirea forței, în cadrul articolului 42 din Carta sunt stipulate următoarele:”
Dacă Consiliul de Securitate consideră că măsurile prevăzute la art.41 ar fi neadecvate ori s-au dovedit a fi inadecvate, acesta poate decide o acțiune cu implicarea forțelor aeriene, navale sau terestre pentru menținerea sau restabilirea păcii și securității internaționale. O asemenea acțiune poate include blocade, demonstrații sau alte operațiuni cu implicarea forțelor aeriene, navale sau terestre ale Membrilor Națiunilor Unite.”
După analizarea aspectelor generale cu privire la ceea ce înseamnă ONU și instituțiile sale specializate, în principal Consiliul de Securitate, după ce ne-am familiarizat cu competențele, limitele și acțiunile Consiliului de Securitate, putem trece la parcurgerea celui de al doilea capitol din cadrul acestui proiect de cercetare.
Întrucât cazul din Irak din 2003 a reprezentant un eveniment deosebit, de mare însemnătate în cadrul relațiilor internaționale, este important să vedem care a fost atât rolul, cât și contribuția Consiliului de Securitate în cadrul acestui diferend internațional. Cum anume a fost soluționat acest diferend? Care a fost importanța rezoluțiilor adoptate de Consiliul de Securitate? Care este precedentul acestei crize internaționale din 2002-2003?
Toate aceste probleme urmează a fi discutate în capitolul ce urmează, pentru a putea înțelege în acest fel atât competențele Consiliul de Securitate pe un caz concret și de mare însemnătate pentru scena relațiilor internaționale, dar și pentru a vedea care sunt consecințele unui diferend de o astfel de natură la adresa păcii și securității internaționale.
CAPITOLUL 2.CRIZA DIN IRAK 2002-2003 ȘI ROLUL CONSILIULUI DE SECURITATE ÎN CADRUL CRIZEI
2.1 PRECEDNTUL CRIZEI DIN IRAK(2002-2003): CAZUL IRAK DIN 1990-1991
În martie 2011 s-au împlinit opt ani de când coalitia condusă de Statele Unite și Marea Britanie a invadat Irakul, de când a fost înlăturat de la putere dictatorul Saddam Hussein și a fost instaurată o ocupație militară. Care au fost justificarile inițiale ce au dus la declanșarea acestui război împotriva Irakului? Potrivit unui articol publicat de Nicolae Filipescu în Revista 22, justificările ințiale ale declanșării războiului împotriva Irakului au fost “abolirea pericolului iminent pentru omenire prezentat de regimul de la Bagdad, suprimarea alianței dintre Saddam și teroriștii din Al-Qaida și prevenirea transferului de arme chimice , biologice și nucleare de la irakieni la teroriștii islamici.”
Însă să fie oare aceste justificări cele mai relevante pentru criza din Irak? Având în vedere că ulterior, aceste justificări au fost considerate ca având la bază dovezi dubioase și exagerate, putem afirma că aceste justificări enuntate de liderii de la Washington și Londra nu sunt cele mai importante pentru declanșarea războiului împotriva Irakului.
Un aspect important referitor la războiul din Irak îl reprezintă faptul că acest razboi a fost unul dintre evenimentele cele mai importante din cadrul relațiilor internaționale după cel de al Doilea Război Mondial.
Obiectivele principale ale acestui capitol sunt de a evidenția care a fost evoluția crizei din Irak, care a fost rolul Consiliului de Securitate și a rezolutiilor adoptate de acesta, precum și ce anume a determinat izbucnirea acestui război. De asemenea în cadrul acestui capitol vom sublinia anumite concepte din dreptul internațional relevante pentru situația pe care o analizăm, concepte precum folosirea forței, autorizarea expresă a folosirii forței.
Care a fost precedentul crizei din 2002-2003?
Astfel, precedentul crizei din 2002-2003 îl reprezintă chiar războiul din Golf, care a durat între 1990-1991, al cărui scop a fost acela de a “inhiba înarmarea agresivă a Irakului, fapt ce a intrat în contradicție fundamentală cu respectarea suveranității”. Încă din perioada războiului din Golf, am început să ne familiarizăm cu conceptul de “rezoluții obligatorii” adoptate de către Consiliul de Securitate.
Cazul din Irak din 1990, în special Operatiunea “Furtună în Deșert” (ca răspuns față de invadarea Kuweitului de către Irak) a reprezentat primul caz de autorizare expresă a folosirii forței. Această operațiune a fost catalogată drept “un punct de cotitură în dreptul internațional”. De ce poate fi considerată această operațiune un caz de autorizare expresă a forței?
Așa cum declara și Secretarul General al ONU, invazia Irakului în a reprezentat primul caz de la înfiintarea ONU când unul dintre statele membre a încercat anexarea completă a altui stat, iar din acest motiv “măsurile adoptate constituie expresia practică a modului în care pacea și securitatea internațională ar trebui menținute pe plan internațional.”
În cazul din Irak din 1990, după data de 2 august, Consiliul de Securitate a început să dea “rezoluții coercitive”, în sensul că a prevazut cu anticipație, măsuri în scopul impunerii acestora.
Încă din preambulul declanșării operațiunii “Furtună în deșert”, din data de 16 ianuarie 1991, următoarele sintagme au fost decodificate în următorul fel: formula “toate mijloacele necesare” a fost tradusă prin “război”, “autorizarea” s-a tradus prin “mandate”, iar “statele care cooperează cu Kuwaitul “ prin “statele coalizate împotriva Irakului”.
Astfel, pentru a simplifica acest joc de cuvinte, putem spune că Consiliul de Securitate a dat “mandate” “aliaților” pentru a “purta război” în Irak.
Analizând articolul 39 și articolul 42 din Carta Națiunilor Unite, cât și practica Furtunii din Deșert, se poate spune că autorizarea folosirii forței poate parcurge două etape, iar una dintre etape fiind cea în care Consiliul de Securitate califică o anumita situație în funcție de gravitatea și de consecintele pe care le poate produce, ca amenințare contra păcii, încălcare a păcii, sau act de agresiune.
În primul rând, pentru a înțelege această autorizare expresă a Consiliului de Securitate, trebuie să menționăm anumite rezoluții pe care acesta din urmă le-a dat în cazul din 1990. Astfel, prin Rezolutia 660/1990 a Consiliului de Securitate, indavarea Irakului asupra Kuweitului este calificată drept o încălcare a păcii și se cere Irakului încetarea imediată a acțiunii. Ceea ce înseamnă acest lucru, (în conformitate cu articolul 39 din Carta Națiunilor Unite), este calificarea situației, precum și recomandarea primelor măsuri ce ar trebui luate în acest sens. Însă autorizarea folosirii forței este dată printr-o “rezoluție subsecventă”, și anume Rezolutia 678/1990, iar prin acest document sunt autorizate “statele care cooperează cu guvernul kuwaitian să adopte toate măsurile necesare”, cu scopul de a se asigura atât retragerea imediată și necondiționată a trupelor irakiene din Kuwait, cât și de a se restabili pacea și securitatea internațională în această zonă.
Însă ceea ce atrage atenția este faptul că textul Rezolutiei 678/1990 nu utilizeaza în mod direct sintagma “autorizează folosirea forței”, tocmai de aceea putem să apreciem că “este vorba despre o autorizare expresă”, iar un alt lucru important de menționat este faptul că sintagma “toate măsurile necesare” din textul Rezoluției 678/1990 nu lasă nici o “îndoială cu privire la posibilitatea recurgerii la forță”.
Ce a însemnat pentru Irak Războiul din Golf? În primul rând, putem spune că acest război a dus la pierderea a 75.000 până la 150.000 de vieți. În al doilea rând, a dus la ruinarea economiei; refacerea economiei implică în mod direct nevoia de mai mult petrol. Ce importanță avea petrolul pentru Irak? Trebuie menționat faptul că, Irakul obtinea datorita petrolului 95% din veniturile de export, iar în cazul micșorării prețului unui baril de petrol, acest lucru însemna afectarea în mod direct a economiei irakiene.
Tocmai de aceea atunci când prețul unui baril OPEC a fost micșorat la 7 dolari, Irakul s-a plâns de faptul că “fiecare dolar scăzut la prețul unui baril costa 1 miliard de dolari pe an.”
Criza din 1990-1991 poate fi privită atât ca o criză pentru securitatea colectivă, cât și ca o oportunitate. Ceea ce a adus nou Războiul din Golf din 1991 a fost o schimbare atât în propria imagine a Națiunilor Unite, cât și în potențialul de folosire a securității colective.
2.2CONSILIUL DE SECURITATE ȘI CRIZA DIN IRAK(2002-2003)
Criza din Irak din anul 2003 a reprezentat un subiect de o majoră importanță pe scena relațiilor internaționale, importanța acestui eveniment fiind determinată de gravitatea conflictului, precum și de rezoluțiile pe care Consiliul de Securitate al ONU le-a adoptat cu scopul de a evita ca acest conflict să fie catalogat ca o amenițare contra păcii și securității internaționale.
Atunci când facem referire la situația din Irak din 2003, punctul de plecare în cadrul acestei analize îl constituie “legitimitatea intervenției militare americane” din anul 2003. La ce anume face referire termenul legitim? Așa cum este definit în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, adjectivul legitim are următoare semnificație:”întemeiat prin lege, care se justifică prin lege;legal”.
Declanșarea operațiunii Iraqi Freedom din martie 2003 a avut ca și consecințe cele mai “vii controverse cu privire la legalitatea unei actiuni implicând folosirea forței.”
Pe data de 19 martie, coaliția condusă de Statelor Unite a dat startul bombardării obiectivelor selectate în Irak, iar conform celor declarate de oficialii Statelor Unite, această coaliție a inclus 30 de state, iar pe lângă aceste 30 de state se mai adaugă și alte 15 state ce și-au exprimat în mod direct susținerea acestei acțiuni. Pe de altă parte, anumiți aliați ai Statelor Unite, printre care Canada, Franța și Germania, au refuzat să participe la această coaliție, dar totodată au calificat acest război ce urma a fi declanșat ca nejustificat.
Se pune intrebarea de ce statele aliate SUA își exprimă aceasta opinie? De ce văd declanșarea războiului ca un lucru nejustificat? Premisele de la care s-a decis izbucnirea războiului au fost întemeiate, sau au fost false supoziții?
Una dintre premisele ce a stat la baza hotărârii declanșării războiului, susținea faptul că există o anumită legătură între Saddam Hussein și celebrul atac ce a avut loc la data de 11 septembrie asupra și a Pentagonului. Deși inspectorii din cadrul Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (IAEA) au declarat faptul că Irakul nu posedă arme de distrugere în masă, serviciile secrete prin sistemul lor deficitar au ajuns la cu totul altă concluzie, și anume la o concluzie contrară față de cea exprimată de inspectorii IAEA.
Faptul că Statele Unite împreună cu aliații săi au atacat Irakul fără un mandat din partea Consiliului de Securitate, pare să slăbească într-o oarecare măsură sistemul pe care Carta ONU îl propune în ceea ce privește pacea și securitatea internațională în treburile internaționale. Deși Statele Unite au cerut din partea Consiliului de Securitate autorizație pentru actiunile pe care avea să le întreprindă în Irak, nu a obținut pe deplin dreptul “general, unilateral” de a decide chiar folosirea forței în cadrul acestei operațiuni. Cu toate acestea, disputele pe baza acestui drept se învârt mai degraba în jurul interpretării rezoluțiilor date de Consiliul de Securitate, și nu în jurul “viabilității sau a non-viabilității” Consiliului de Securitate ca principalul mecanism pentru menținerea păcii și a securității internaționale.
Principala problemă internațională care a fost pusă în urma situației din Irak din 2003 face referire la folosirea forței împotriva Irakului, dar centrul de atenție apoi îl constituie o serie de rezoluții ale Consiliului de Securitate, ce au ca și obiectiv stabilirea unui cadru legal al invaziei.
În comunicările formale pe care atât Marea Britanie, cât și Statele Unite le prezintă Consiliului de Securitate, guvernele celor două țări își susțin punctul de vedere conform căruia refuzul în curs de desfășurare pe care Irakul îl supune rezoluțiilor Consiliului de Securitate justifică de fapt folosirea forței.
Totodată, Statele Unite și Marea Britanie propun o argumentare a legalității folosirii forței în Irak, bazată în principal pe “existența unei autorizații implicite de folosire a forței”, acest aspect rezultând în principal din Rezolutia 1441 a Consiliului de Securitate.
Secretarul de stat al SUA, Colin Powell își extinde prezentarea în fața Consiliului de Securitate în data de 5 februarie, iar această prezentare are ca bază invocarea Rezoluției 1441, susținând faptul că aceasta este ultima șansă a Irakului de a scapa de armele de distrugere în masa(“to rid itself of weapons of mass destruction”:WMD). De asemenea, în prezentarea sa, secretarul de stat a prezentat probe conform cărora Irakul rămânea în încălcarea materială a obligațiilor sale sub Rezolutia 1441, și totodată aducea în vedere faptul că era timpul ca Consiliul de Securitate să facă apel la folosirea forței pentru a obliga în acest fel Irakul să se conformeze.
Un alt punct de vedere important de menționat în cadrul acestei lucrări îl reprezintă faptul că Statele Unite au argumentat legitimitatea acțiunii, iar acest lucru a avut ca și argument sprijinul acordat de aproximativ 35 de state, printre care Spania, Italia, Danemarca, statele din Europa centrală și de est, printre acestea putând fi enumerate și România.
O lună mai târziu după prezentarea făcută de secretatul de stat al SUA, având în vedere că devenise foarte clar faptul că Consiliul de Securitatea nu avea nici cea mai mică intenție de a adopta o nouă rezoluție prin care să autorizeze folosirea forței, membrii coalitiei susțin faptul că eșecul Irakului de a se supune Rezoluției 1441 își are originile în infracțiunea obligațiilor dezarmării ce au fost stipulate în cadrul Rezolutiei 687 din 1991.
De ce invocă membrii coaliției o rezoluție din anul 1991? Care este relevanța acesteia în raport cu situația Irakului din anul 2003? Argumentul valid ce poate fi adus acestor două întrebări constă în faptul că Rezolutia 687 din 1991 a fost cea care a pus bazele încetării focului, în acest fel sfârșindu-se Războiul din Golf, iar un alt obiectiv al Rezoluției 687 a fost acela de a reînnoi principalele autorizații de forță prevăzute în Rezoluția 678 din 1990. Una din preverile Rezoluției 678 a fost cea în care a “autorizat statele membre să coopereze cu guvernul din Kuweit…să folosească toate măsurile necesare pentru a susține și implementa Rezoluția 660(1990) și toate rezoluțiile ulterioare, și de a restaura pacea și securitatea internațională în zonă”.
Într-un memorandum din data de 7 martie 2003 (ce a fost facut public ulterior) al lui Peter Goldsmith către Tony Blair, sunt prezentate cele mai favorabile argumente făcute pe baza Rezoluției 1441 cu privire la avantajul folosirii forței împotriva Irakului. Unul dintre argumentele aduse în cadrul acestui memorandum este faptul că atâta vreme cât Irakul continuă să nu respecte prevederile rezoluțiilor, această nerespectare este suficientă pentru a pune în practică “toate măsurile necesare” stipulate în cadrul Rezolutiei 678, fără a mai fi nevoie de adoptarea unei noi Rezoluții de către Consiliul de Securitate.
În ceea ce privește Rezolutia 678, aceasta din urmă acordă mandat pentru “restabilirea păcii și securității internaționale”, însă acest aspect nu creează sub nici o formă posibilitatea de a se folosi forța împotriva Irakului. Pe de altă parte, nici măcar Rezoluția din 1441 nu autorizează recurgerea la forță. Principalele aspecte vizate de Rezoluția 1441 din 2002, așa cum apar ele enunțate în Revista Română de Drept internațional, nr.2-3 din 2006 sunt următoarele :
“in primul rând, Rezoluția arată că Irakul a încălcat în mod constant obligațiile de a se dezarma impuse prin rezolutia 687/1991-referitoare la condițiile de încetare a focului (obligația de a renunța la armele de distrugere în masa și la rachetele balistice cu o rază de acțiune mai mare de 150 de km)”;
“rezoluția oferă Irakului o ultimă șansă pentru a se dezarma”;
“Consiliul de Securitate precizează că, dacă Irakul nu-și va respecta angajamentele asumate, va avea de suportat <<consecinte serioase>>”.
Ceea ce mai cere Rezoluția din 1441 Irakului este o declaratie detaliată cu privire la toate programele armelor de distrugere în masa.. Deși în textul Rezoluției din 1441 au existat numeroase ambiguități cu privire la modalitatea de a se obține un consens pentru adoptarea ei, un lucru este cert: această rezoluție nu autorizează folosirea forței. În pofida răspunsurilor negative pe care Consiliul de Securitate le-a dat cu privire la autorizarea folosirii forței împotriva Irakului, Statele Unite au trecut totuși la război.
Cu toate acestea, trebuie menționat încă o dată faptul că, nici în cazul din 1991, și nici în 2002, Consiliul de Securitate nu a autorizat folosirea forței. Deși nu s-a dat frâu liber folosirii forței în cadrul acestor două cazuri, putem afirma faptul că războiul din Irak a fost unul din cazurile ce poate ilustra cel mai bine violarea semnificativă a normelor de drept internațional, în special a articolului 2, alineat 4 cu privire la interzicerea folosirii forței.
Rezoluția din 1441, precum și adoptarea acesteia a reprezentat un factor principal în cadrul crizei din Irak. Ceea ce trebuie mentionat este faptul că procesul de adoptare al acestei negocieri aduce cu sine două tendințe diferite ce se conturează în cadrul negocierilor pentru intrarea în vigoare a acesteia: avem pe de o parte, poziția Statelor Unite și a Marii Britani, al cărui obiectiv era obținerea unei autorizații de folosire a forței împotriva Irakului, iar pe de altă parte poziția unor state precum Rusia, China, Franța și Germania, care susțineau o acțiune în două etape-în primul rând acordarea unei “ultime șanse” prin prisma Rezoluției 1441 și adoptarea unei rezolutii subsecvente, al cărui scop să fie autorizarea folosirii forței.
Sintagma “consecințe serioase” menționată în textul Rezoluției 1441 a avut o semnificație aparte pentru Statele Unite și Marea Britanie, în sensul în care aceste două state considerau că sintagma mai sus menționată ar echivala practic, din punctul lor de vedere, cu autorizarea folosirii forței. Și România împărtașește ideile susținute de Statele Unite și Marea Britanie cu privire la Rezoluția 1441 și la recurgerea la forță, deoarece în viziunea României, Rezoluția 1441 permite folosirea forței ca și metodă împotriva Irakului.
Scopul atât al Statelor Unite, cât și al Marii Britanii era de a obține o autorizare expresă, prin care să le fie permisă utilizarea forței împortiva Irakului. Încercând să obțină prin aproximativ orice mijloace ceea ce și-au propus, cele două state (Marea Britanie și Statele Unite) împreună cu Spania, au propus o rezoluție prin care să fie acceptat recursul la forță în cadrul situației din Irak, însă rezoluția propusă nu a avut finalizare, întrucât a fost retrasă din cauza lipsei de voturi în favoarea proiectului (a fost votat numai de 4 membri din cei 15 ai Consiliului de Securitate).
Există oare vreo legatură între Rezoluția 1441 și Rezoluțiile 678, respectiv 687? Pentru a putea interpreta Rezoluția 1441 cât mai corect din punct de vedere juridic, trebuie menționat faptul că aceasta din urmă nu poate fi considerată a reprezenta singură o autorizare a folosirii forței. Așa cum susține și Ion Gâlea în Revista Română de Drept Internațional, trebuie să punctăm cele mai importante argumente din cadrul acestor rezoluții, tocmai pentru a putea înțelege care este legătura dintre ele. Astfel, Rezoluția 678 autorizează statele membre care colaborează cu guvernul din “să utilizeze toate mijloacele necesare” pentru a putea pune în practică Rezoluția 660.
Rezoluția 687, prin care sunt impuse condițiile de încetare a focului, stabilește obligativitatea Irakului de a se dezarma, implicit de a renunța la armele de distrugere în masă..
În ceea ce privește una dintre cele mai importante rezoluții referitoare la situația din 2002-2003, mai exact Rezoluția 1441, aceasta din urmă amintește care au fost principalele scopuri stabilite atât de Rezoluția 687, cât și de Rezoluția 678. De asemenea, acționând conform Capitolului VII din Carta Națiunilor Unite, Rezoluția 1441 constată că Irakul se află în situația violării substanțiale a obligațiilor prevăzute în cadrul Rezoluției 687, iar prin intermediul Rezoluției 1441 se acordă Irakului “o ultimă șansă” de a se dezarma.. Nerespectarea acestor prevederi impuse de Consiliul de Securitate prin intermediul Rezoluției 1441 atrage după sine “consecințe serioase”.
Un alt aspect important prevăzut de Rezoluția 1441 și subliniat în Revista Română de drept internațional, este faptul că prin această Rezoluție, Consiliul de Securitate a constatat că “dacă Irakul nu va coopera la punerea în aplicare a Rezoluției nr. 687, aceasta va constitui o altă violare substanțială a obligațiilor.”
O altă rezoluție importantă pentru conflictul din Irak este Rezoluția 1483, din data de 22 martie 2003. Ceea ce aduce nou această rezoluție este faptul că descrie trei entități implicate în revenirea la autoguvernare. Pe de o parte avem o autoritate de tranziție, alcătuita din Statele Unite, Marea Britanie și alți parteneri ai coaliției (această autoritate având denumirea de “Coalition Provisional Authority”, forma prescurtată fiind CPA).
Rezoluția 1483 face un apel către reprezentanții irakieni, de a forma o administrație interimară, însă aceasta din urmă trebuie să fie diferită de CPA. Însă în primele săptămâni de la apariția administrației interimare a Irakului, această administrație nu avea un scop bine definit și nici nu juca un rol foarte important pe scena politică. Administrația începe să capete sens pe data de 13 iulie, o dată cu numirea de către CPA a Consiliului Guvernatorilor din Irak. Ceea ce Rezoluția 1483 mai cere este numirea unui reprezentativ specializat al Națiunilor Unite, asupra căruia să poată fi atribuite numeroase responsabilități. Pe durata procesului de tranziție, trebuie să subliniem cele trei componente ce au operat în mod concomitent la acest proces: acestea sunt CPA, Consiliul Guvernatorilor din Irak, precum și Națiunile Unite.
Rezoluția 1483 a avut mai mult un rol economic asupra situației din Irak, întrucât aceasta rezoluție enumeră pașii prin care economia Irakului poate fi readusă la viață. Ce mai aduce nou Rezoluția 1483?
În primul rând, asigură anumite direcții cu privire la anumite puncte importante, încercând să refacă statul irakian și să restabilească relațiile dintre Irak și celelalte state din restul lumii.Aspectele importante stipulate în Rezoluția 1483 cu privire la economia Irakului pun accentul în special pe: stabilirea dezvoltării fondurilor pentru Irak; terminarea programului “ulei pentru alimente”(Oil-for-food) în anticiparea normalizării economiei; o dată cu ridicarea sancțiunilor și terminarea cu exporturile monitorizate de către Statele Unite, Irakul era liber să vandă uleiul și gazele naturale pe piața mondială.
Însă această rezoluție are și un aspect deficitar, întrucât este pătrunsă de imprecizie, dar acest lucru poate fi considerat un lucru bun pentru procesul de tranziție, deoarece din punct de vedere legal, imprecizia permite flexibilitatea, iar flexibilitatea echipează CPA să se adapteze schimbărilor neprevăzute ce apar în peisajul politico-legal al Irakului.
Ceea ce mai este explicat in textul Rezoluției 1483 face referire la rolul umanitar al Națiunilor Unite. Însă nici rolul politic nu lipsește din textul acestui acestei rezoluții, doar că rolul politic este conturat într-un mod puțin mai ambiguu. Încă din preambulul Rezoluției 1483 este specificat faptul că Națiunile Unite ar trebui “să joace un rol vital în…restaurarea și stabilirea instituțiilor locale și naționale pentru guvernarea reprezentativă.”
Aspectul prevăzut și prezent în preambulul Rezoluției reprezintă unul dintre aspectele politice, însă așa cum am subliniat și în ideile de mai sis, este un rol destul de puțin explicat, descries mai mult în termeni generali, iar Statele Unite resping ideea ca Națiunile Unite să fie un coordinator politic pentru Irak.
O altă rezoluție importantă a Consiliului de Securitate adoptată pentru situația din Irak(UNAMI) este Rezoluția 1500, din data de 14 august 2003, prin care se stabilea Misiunea Națiunilor Unite de asistență pentru Irak, iar în cadrul acestei rezoluții nu exista nici o dispoziție expresă care să adauge mandatul Națiunilor Unite în Irak.
Astfel, Rezoluția 1500 subliniază rolul fundamental al Națiunilor Unite în cazul din Irak și pe de altă parte este și “un pas tehnic necesar pentru a împuternici atât pe Secretarul General, cât și pe reprezentanții speciali să ducă la îndeplinire sarcinile ce le-au fost întrebuințate” în baza Rezoluției 1483.
În ceea ce privește Rezoluția 1511, aceasta a fost votată de toți cei 15 membri ai Consiliului de Securitate pe data de 16 octombrie 2003, iar ceea ce trebuie subliniat cu privire la această rezoluție este faptul că în cadrul acestei rezoluții sunt amplificate punctele importante sau procesele stipulate în cadrul Rezoluție 1483, respective 1500. la o primă lectură a acestei rezoluții, putem observa în primul rând paragraful 13, prin care se pare că este introdus un nou element în cadrul procesului de tranziție, și anume “o forță multinațională sub comandă unificată ce are rolul de a lua toate măsurile necesare în scopul de a menține securitatea și stabilitatea în Irak.”
Însă în cadrul acestei rezoluții nu este nimic stipulate referitor la această comandă unificată a forței multinaționale. Un singur indiciu este dat în această privință, acesta fiind în paragraful 25 al Rezoluției 1511, în care este sugerat faptul că această forță, în practică, va fi integrată cu coaliția de forțe deja existentă.
Astfel, dupa descrierea câtorva rezoluții importante din cadrul acestei crize, o întrebare importantă pe care o putem putem este care au fost efectele macroeconomice ale acestui război? Iar pe de altă parte ne putem întreba și care au fost consecințele provocate de acest razboi din Irak?
În ceea ce privește efectele macroeconomice ale războiului, un prim aspect important de menționat este faptul că o ipoteza a declanșării războiului o constituie petrolul, deoarece foarte multa lume a considerat că guvernul Statelor Unite “a pornit la război pentru că a vrut să pună mâna pe petrolul irakian”. Razboiul din Irak a contribuit în mod cert la creșterea substanțială a prețului petrolului, acest lucru oferind avantaje materiale “majore pentru exportatorii de țiței precum Rusia, Arabia Saudită și .”
În timpul razboiului din Irak prețurile petrolului au început să cunoască o creștere semnificativă, iar cu cât durata războiului a început să se prelungească, cu atât prețurile au început să ia urce. Din acest lucru ne putem da seama cu ușurință că acest război a fost influențat pe de o parte si de fluctuațiile prețurilor pe care petrolul le-a suferit. Ce înseamnă însă aceste creșteri semnificative ale petrolului? În primul rând, pe măsură ce aceste prețuri devin din ce în ce mai mari, înseamnă ca bugetul oamenilor devine din ce în ce mai restrâns, astfel încât oamenii nu își mai permit să cheltuiască așa mult în alte domenii.
Astfel, dacă este să facem o medie a prețului petrolului din anul 2002, putem spune cu aproximație că prețul unui baril de petrol costa în anul 2002 în jur de 23,71 dolari, iar în luna ce a precedat razboiul, prețul unui baril de petrol a ajuns la aproximativ 32,23 dolari.
Poate fi războiul dăunător economiei? În opinia mea putem spune că da, iar exemplul care poate ilustra cel mai bine afirmația mea este chiar Razboiul din Golf din 1991, despre care se poate spune ca a adus o contribuție recesiunii ce a fost începută în acel an.
În ceea ce privește efectele pe care acest război le-a produs la nivel global, acestea au fost nu numai numeroase, cât și dezastruoase. Înainte de a avea loc invazia, Irakul era o dictatura, însă pentru mulți dintre locuitorii de aici viața era un calvar. Dar cu toate acestea, au putut să “facă față celor 10 ani de sancțiuni”.
Scopul ocupării Irakului de Statele Unite a fost acela de a instala democrația în Irak,deoarece războiul distrusese în mare parte atât economia, cât și societatea și suveranitatea țării. Lăsând la o parte costurile materiale pe care acest război le-a produs, unul dintre cele mai importante costuri pentru Irak include decesele soldaților irakieni, numărul soldaților vătămați în lupte fiind de 8 ori mai mare decât al celor uciși.
În ceea ce privește costul pe care acest război l-a produs economiei irakiene, putem spune că acest război “a dat o lovitură grea economiei țării care se confrunta cu dificultăți serioase chiar și dinainte de invazie”.
Invazia și ocupația militară a Irakului din anul 2003, invazie ce a fost inițiată de președintele Bush, în baza unor justificări false, “a costat America peste 100 de miliarde de dolari, s-a soldat cu moartea a peste 4.400 și rănirea gravă a peste 30.000 de militari americani.”
În timpul războiului, cel puțin 150.000 de irakieni și-au pierdut viața, iar alți două milioane de oameni au fost neboiți să se refugieze în stăinătate.violența cumplită ce pusese stăpânire pe Irak în acea perioadă a făcut ca o parte dintre locuitori să își părăsească locuințele și să trăiască în condiții infecte.
Accesul la apă era inexistent, curentul electric era furnizat doar câteva ore pe zi, lipsa de apă potabilă reprezenta o altă problemă majoră, lipsa locurilor de muncă afecta Irakul, ceea ce rezultă din aceste enumerări fiind faptul că modul de viață după război era unul dezavantajos pentru oameni, economia țării fiind afectată de acest război.
Sondajele cu privire la numărul de irakieni morți în timpul intervenției din Irak arată că aproximativ 1,2 milioane de irakieni au murit în condiții violente. Metoda prin care au fost obținute aceste rezultate a fost intervievarea catorva mii de cetățeni, care au declarat numărul de decese înregistrate în familiile lor și în rândul cunoscuților.
CONCLUZII
Tema prezentei lucrări, “Implicarea Consiliului de Securitate al ONU în criza din Irak din 2002-2003” a reprezentat timp de multă vreme o problemă importantă și serioasă pe scena relațiilor internaționale. Am văzut pe parcursul acestei lucrări care au fost problemele ridicate de acest conflict, ce anume a dus la izbucnirea acestuia, precum si atribuțiile Consiliului de Securitate în cadrul acestui diferend internațional.
Această temă a proiectului a pornit de la anumite întrebări de cercetare, întrebări ce au fost enumerate în cadrul capitolului de introducere, iar pe măsura ce am studiat sursele ce au stat la baza acestui proiect am încercat să dau răspunsurile cele mai potrivite acestor întrebări de cercetare.
Astfel, tema prezentei lucrări a pornit și de la anumite premise și justificări, una dintre premise fiind aceea în care se afirma o oarecare legătură între Saddam Hussein și atacul de la 11 Septembrie, însă majoritatea premiselor și justificărilor au avut la baza argumente nefondate, ele fiind de multe ori false.
Lucrarea de față s-a concentrate mai mult pe analizarea subiectului din punct de vedere juridic, argumentul pentru acest aspect fiind faptul că am utilizat cât mai mult cu putință documentele oficiale ale Consiliului de Securitate adoptate în perioada pe care am studiat-o, documente precum rezolutiile Consiliului de Securitate, Carta Națiunilor Unite.
În cadrul lucrării a fost subliniat faptul că invazia Irakului a reprezentat o metodă impermisibilă de utlizare a forței, deoarece această invazie nu s-a încadrat în nici una din excepțiile prevăzute în Carta Națiunilor Unite, argumentul fiind că această situație nu a fost nici un exercițiu de auto-apărare, nici o acțiune care să fie autorizată de Consiliul de Securitate.
Numeroasele rezoluții adoptate de Consiliul de Securitate nu au avut ca scop autorizarea folosirii forței, tocmai de aceea am subliniat încă de la începutul capitolul doi al acestei lucrări faptul că atunci când vorbim de situația din Irak din 2002-2003, punctul de plecare în cadrul acestei discuții îl constituie legitimitatea intervenției trupelor americane.
Scopul implicării Consiliului de Securitate în cadrul situației analizate a fost acela de a încerca să rezolve acest diferend pe cale pașnică, astfel încât pacea și securitatea internațională să nu fie amenințate. Însă din păcate, nici una din metodele de soluționare a diferendelor pe cale pașnică nu a funcționat în cadrul crizei din Irak.
Deși au trecut opt ani de la încheierea acestui diferend internațional, situația din Irak prezintă și acum interes, fiind un subiect suficient de important astfel încât să fie dezbătut ori de câte ori este necesar. Cu siguranță încă pot fi aduse argumente noi cu privire la ceea ce s-a întâmplat în Irak în perioada 2002-2003, iar realizarea unor noi sondaje, cercetări pot dezvălui cu siguranță și alte opinii decât cele prezentate în cadrul acestei lucrări.
BIBLIOGRAFIE
SURSE PRIMARE
Carta Națiunilor Unite
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/carta_natiunilor_unite/
Rezoluția 3314 a Adunării Generale din data de 14 Decembrie 1974
http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/RES/3314(XXIX)
Rezoluția 660 a Consiliului de Securitate din data de 06 August 1990
http://www.un.org/french/documents/view_doc.asp?symbol=S/RES/660(1990)
Rezoluția 678 a Consiliului de Securitate din data de 29 Noiembrie 1990
http://www.un.org/french/documents/view_doc.asp?symbol=S/RES/678(1990)
Rezoluția 1441 a Consiliului De Securitate din data de 08 Noiembrie 2002
http://www.un.org/french/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/1441(2002)
Rezoluția 1483 a Consiliului de Securitate din data de 23 Mai 2003
http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N03/368/54/PDF/N0336854.pdf?OpenElement
Rezoluția 1500 a Consiliului de Securitate din data de
http://daccess-ods.un.org/access.nsf/Get?Open&DS=S/RES/1500%20(2003)&Lang=F&Area=UNDOC
Rezoluția 1511 a Consiliului de Securitate din data de 16 octombrie 2003
http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N03/563/92/PDF/N0356392.pdf?OpenElement
SURSE SECUNDARE
CĂRȚI:
CLOSCA, Ionel și Vasile GHERGHESCU, „ Reguli de drept internațional privind starea de pace și starea de război”, Editura Militară
CRETU, Vasile, „Nerecurgerea la forță în relațiile internaționale”, Editura Politică, București, 1978
E. STIGLITZ, Joseph și Linda J. BILMES, “Războiul de 3 trilioane de $.Adevăratul cost al războiului din Irak”, Editura Tehnică, București, 2009
GÂLEA,Ion “Folosirea Forței în dreptul internațional”, Editura Universul Juridic, București, 2009
MAXIM, Ioan “Organizația Națiunilor Unite. 4 decenii. Statutul juridic al ONU și al instituțiilor sale specializate”, Editura Politică, București, 1986
MIGA-BEȘTELIU, Raluca “Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public”, Editura All Educational, București, 1997
NICIU, Marțian „Rolul ONU în promovarea principiilor dreptului internațional în relațiile dintre state”, Editura Politică, 1973
PLASTARA, George “Manual de drept internațional public”, editura All Beck, București, 2004
RONDOT, Phillipe „Istoria Irakului”, Editura Corint, București, 2003
RUSSBACH, Olivier “ONU contra ONU. Drept internațional confiscat”, Editura C.N.I. Coresi, București, 1999
TOMESCU, Nicolae “Războiul din Golf. Radiografie posibilă”, Editura Majadahonda, București, 1998
ARTICOLE
DIACONU, Florin, „Despre politica externă a SUA la începutul secolului al XXI-lea”, Institutul Diplomatic Român, Serviciul de analiză politico-strategică, 2006
http://www.idr.ro/publicatii/anul%20I%20numarul%20I%20semestrul%20I%202006.pdf
D. GRANT,Thomas “The Security Council and Irak:an incremental practice”, în the American journal of international law, vol 97, nr. 4 , oct 2003
http://www.jstor.org/stable/3133683
GÂLEA, Ion “Autorizarea Consiliului de Securitate, excepție de la regula interzicerii folosirii forței. Posibile interpretări ale normelor relevante din Carta ONU“ în “Revista română de drept internațional”, numărul 2-3, 2006
SANDHOLTZ, “The war in Irak” în Handbook of international law,Editura Routledge, 2009
SIMPSON, Gerry “Law and force in the twenty-first century”, în Handbook of international law,Editura Routledge, 2009
SURSE WEB
www.dexonline.ro
www.dilemaveche.ro
www.idr.ro
www.onuinfo.ro
www.revista22.ro
www.un.org.ro
ANEXA 1
Nations Unies S/RES/1441 (2002)
Conseil de sécurité
Distr. générale
8 novembre 2002
Résolution 1441 (2002)
Adoptée par le Conseil de sécurité à sa 4644e séance,
le 8 novembre 2002
Le Conseil de sécurité,
Rappelant toutes ses résolutions pertinentes antérieures, en particulier ses résolutions 661 (1990) du 6 août 1990, 678 (1990) du 29 novembre 1990, 686 (1991) du 2 mars 1991, 687 (1991) du 3 avril 1991, 688 (1991) du 5 avril 1991, 707 (1991) du 15 août 1991, 715 (1991) du 11 octobre 1991, 986 (1995) du 14 avril 1995 et 1284 (1999) du 17 décembre 1999, ainsi que toutes les déclarations pertinentes de son Président,
Rappelant également sa résolution 1382 (2001) du 29 novembre 2001 et son
intention de l’appliquer intégralement,
Considérant la menace que le non-respect par l’Iraq des résolutions du Conseil et la prolifération d’armes de destruction massive et de missiles à longue portée font peser sur la paix et la sécurité internationales,
Rappelant que sa résolution 678 (1990) a autorisé les États Membres à user de tous les moyens nécessaires pour faire respecter et appliquer la résolution 660 (1990) du 2 août 1990 et toutes les résolutions pertinentes adoptées ultérieurement et pour rétablir la paix et la sécurité internationales dans la région,
Rappelant également que sa résolution 687 (1991) imposait des obligations à l’Iraq en tant que mesure indispensable à la réalisation de son objectif déclaré du rétablissement de la paix et de la sécurité internationales dans la région,
Déplorant que l’Iraq n’ait pas fourni d’état définitif, exhaustif et complet, comme il est exigé dans la résolution 687 (1991), de tous les aspects de ses programmes de mise au point d’armes de destruction massive et de missiles balistiques d’une portée supérieure à 150 kilomètres et de tous les stocks d’armes de ce type, des composantes, emplacements et installations de production, ainsi que de tous autres programmes nucléaires, y compris ceux dont il affirme qu’ils visent des fins non associées à des matériaux pouvant servir à la fabrication d’armes nucléaires,
Déplorant également que l’Iraq ait à plusieurs reprises empêché l’accès immédiat, inconditionnel et sans restriction à des sites désignés par la Commission spéciale des Nations Unies et par l’Agence internationale de l’énergie atomique
S/RES/1441 (2002)
(), n’ait pas coopéré sans réserve et sans condition avec les inspecteurs des armements de la Commission spéciale et de l’AIEA, comme il est exigé dans la résolution 687 (1991), et ait finalement cessé toute coopération avec la Commission spéciale et l’AIEA en 1998,
Déplorant l’absence depuis décembre 1998 de contrôle, d’inspection et de vérification internationaux en Iraq des armes de destruction massive et des missiles balistiques, comme l’exigeaient les résolutions pertinentes, alors que le Conseil avait exigé à plusieurs reprises que l’Iraq accorde immédiatement, inconditionnellement et sans restriction les facilités d’accès voulues à la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies créée par la résolution 1284 (1999) pour succéder à la Commission spéciale, et à l’AIEA, et regrettant la persistance de la crise dans la région et des souffrances du peuple iraquien qui en a résulté,
Déplorant aussi que le Gouvernement iraquien ait manqué à ses engagements en vertu de la résolution 687 (1991) en ce qui concerne le terrorisme, de la résolution 688 (1991) pour ce qui est de mettre fin à la répression de sa population civile et d’autoriser l’accès des organisations humanitaires internationales à toutes les personnes ayant besoin d’aide en Iraq, et en vertu des résolutions 686 (1991), 687 (1991) et 1284 (1999) pour ce qui est du rapatriement ou de la coopération pour l’identification des nationaux du Koweït et d’États tiers détenus arbitrairement par l’Iraq, ou la restitution de biens koweïtiens saisis arbitrairement par l’Iraq,
Rappelant que, dans sa résolution 687 (1991), il a déclaré qu’un cessez-le-feu reposerait sur l’acceptation par l’Iraq des dispositions de cette résolution, y compris des obligations imposées à l’Iraq par ladite résolution,
Résolu à assurer le respect complet et immédiat par l’Iraq, sans condition ni restriction, des obligations que lui imposent la résolution 687 (1991) et d’autres résolutions pertinentes, et rappelant que les résolutions du Conseil de sécurité constituent la référence pour apprécier le respect par l’Iraq de ses obligations,
Rappelant que le fonctionnement effectif de la Commission qui a succédé à la Commission spéciale et de l’AIEA est indispensable à l’application de la résolution 687 (1991) et d’autres résolutions pertinentes,
Notant que la lettre datée du 16 septembre 2002, adressée au Secrétaire général par le Ministre des affaires étrangères de l’Iraq, constitue une première étape nécessaire pour que l’Iraq rectifie ses manquements persistants aux résolutions
pertinentes du Conseil,
Prenant note de la lettre datée du 8 octobre 2002, adressée au général Al-Saadi, du Gouvernement iraquien, par le Président exécutif de la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies et le Directeur général de l’AIEA, énonçant les modalités pratiques établies pour donner suite à leur réunion à Vienne, qui sont les conditions préalables à la reprise des inspections en Iraq par la Commission et l’AIEA, et se déclarant extrêmement préoccupé par la persistance du Gouvernement iraquien à ne pas confirmer les modalités énoncées dans ladite lettre,
Réaffirmant l’attachement de tous les États Membres à la souveraineté et à l’intégrité territoriale de l’Iraq, du Koweït et des États voisins,
Se félicitant des efforts que font le Secrétaire général et les membres de la Ligue des États arabes et son secrétaire général,
S/RES/1441 (2002)
Résolu à assurer la pleine application de ses décisions,
Agissant en vertu du Chapitre VII de la Charte des Nations Unies,
1. Décide que l’Iraq a été et demeure en violation patente de ses obligations en vertu des résolutions pertinentes, notamment la résolution 687 (1991), en particulier en ne collaborant pas avec les inspecteurs des Nations Unies et l’AIEA, et en ne prenant pas les mesures exigées aux paragraphes 8 à 13 de la résolution 687
(1991);
2. Décide, tout en tenant compte du paragraphe 1 ci-dessus, d’accorder à l’Iraq par la présente résolution une dernière possibilité de s’acquitter des obligations en matière de désarmement qui lui incombent en vertu des résolutions pertinentes du Conseil, et décide en conséquence d’instituer un régime d’inspection renforcé dans le but de parachever de façon complète et vérifiée le processus de désarmement établi par la résolution 687 (1991) et les résolutions ultérieures du Conseil;
3. Décide qu’afin de commencer à s’acquitter de ses obligations en matière de désarmement, le Gouvernement iraquien, en plus des déclarations qu’il doit présenter deux fois par an, fournira à la Commission et à l’AIEA, ainsi qu’au Conseil de sécurité, au plus tard 30 jours à compter de la date de la présente résolution, une déclaration à jour, exacte et complète sur tous les aspects de ses programmes de développement d’armes chimiques, biologiques et nucléaires, de missiles balistiques et d’autres vecteurs tels que véhicules aériens sans pilote et systèmes de dispersion conçus de manière à être utilisés sur des aéronefs, y compris les dotations et les emplacements précis de ces armes, composants, souscomposants, stocks d’agents et matières et équipements connexes, l’emplacement et les activités de ses installations de recherche, de développement et de production, ainsi que tous les autres programmes chimiques, biologiques et nucléaires, y
compris ceux que l’Iraq déclare comme servant à des fins autres que la production d’armes ou les équipements militaires;
4. Décide que de fausses informations ou des omissions dans les déclarations soumises par l’Iraq en application de la présente résolution et le fait à tout moment de ne pas se conformer à la présente résolution et de ne pas coopérer pleinement dans sa mise en oeuvre constitueront une nouvelle violation patente des obligations de l’Iraq et seront rapportés au Conseil aux fins de qualification conformément aux dispositions des paragraphes 11 et 12 ci-dessous;
5. Décide que l’Iraq permettra à la Commission et à l’AIEA d’accéder immédiatement, sans entrave, inconditionnellement et sans restriction à la totalité des zones, installations, équipements, relevés et moyens de transport qu’elles souhaitent inspecter, y compris sous terre, et d’accéder à tous les fonctionnaires et autres personnes que la Commission ou l’AIEA souhaitent entendre, selon des modalités ou à l’endroit que choisiront la Commission ou l’AIEA, dans l’exercice de leurs mandats respectifs sous tous leurs aspects; décide en outre que la Commission et l’AIEA pourront à leur gré mener des entretiens dans le pays ou à l’extérieur, faciliter le voyage à l’étranger des personnes interrogées et des membres de leur famille et que, à la convenance de la Commission et de l’AIEA, ces entretiens pourront se dérouler sans la présence d’observateurs du Gouvernement iraquien; donne pour instruction à la Commission et demande à l’AIEA de reprendre
S/RES/1441 (2002)
les inspections au plus tard 45 jours après l’adoption de la présente résolution et de le tenir informé dans les 60 jours qui suivront;
6. Approuve la lettre datée du 8 octobre 2002, adressée au général Al-Saadi, du Gouvernement iraquien, par le Président exécutif de la Commission et le Directeur général de l’AIEA, dont le texte est annexé à la présente résolution, et décide que le contenu de cette lettre aura force obligatoire pour l’Iraq;
7. Décide en outre qu’en raison de l’interruption prolongée par l’Iraq de la présence de la Commission et de l’AIEA et afin qu’elles puissent accomplir les tâches énoncées dans la présente résolution et dans toutes les résolutions pertinentes antérieures, d’établir les règles révisées ou supplémentaires suivantes, qui auront force obligatoire pour l’Iraq, afin de faciliter leur travail en Iraq :
– La Commission et l’AIEA détermineront la composition de leurs équipes d’inspection et veilleront à ce qu’elles comprennent les experts les plus qualifiés et les plus expérimentés disponibles;
– Tout le personnel de la Commission et de l’AIEA jouira des privilèges et immunités, correspondant à ceux des experts en mission, qui sont prévus par la Convention sur les privilèges et immunités des Nations Unies et par l’Accord sur les privilèges et immunités de l’AIEA;
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’entrer en Iraq et d’en sortir sans restriction, le droit de se déplacer librement, sans restriction et dans l’immédiat à destination et en provenance des sites d’inspection, et le droit d’inspecter tous sites et bâtiments, y compris d’accéder immédiatement, sans entrave, inconditionnellement et sans restriction aux sites présidentiels dans les conditions qui s’appliquent à tous les autres sites, nonobstant les dispositions de la résolution 1154 (1998) du 2 mars 1998;
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’être informées par l’Iraq du nom de toutes les personnes qui sont ou ont été associées aux programmes iraquiens dans les domaines chimique, biologique, nucléaire et des missiles balistiques ainsi qu’aux installations de recherche, de développement et de production qui y sont rattachées;
– La sécurité des installations de la Commission et de l’AIEA sera assurée par un nombre suffisant de gardes de sécurité de l’Organisation des Nations Unies;
– La Commission et l’AIEA auront le droit, afin de bloquer un site à inspecter, de déclarer des zones d’exclusion, zones voisines et couloirs de transit compris, dans lesquelles l’Iraq interrompra les mouvements terrestres et aériens de façon que rien ne soit changé dans un site inspecté ou enlevé de ce site;
– La Commission et l’AIEA pourront utiliser et faire atterrir librement et sans restriction des aéronefs à voilure fixe et à voilure tournante, y compris des véhicules de reconnaissance avec ou sans pilote;
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’enlever, de détruire ou de neutraliser, selon qu’ils le jugeront bon et de manière vérifiable, la totalité des armes, sous-systèmes, composants, relevés, matières et autres articles prohibés s’y rapportant, et de saisir ou de fermer toute installation ou tout équipement servant à leur fabrication; et
S/RES/1441 (2002)
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’importer et d’utiliser librement les équipements ou les matières nécessaires pour les inspections et de confisquer et d’exporter tout équipement, toute matière ou tout document saisi durant les inspections, sans que les membres de la Commission et de l’AIEA et leurs bagages officiels et personnels soient fouillés;
8. Décide en outre que l’Iraq n’accomplira ou ne menacera d’accomplir aucun acte d’hostilité à l’égard de tout représentant ou de tout membre du personnel de l’Organisation des Nations Unies ou de l’AIEA, ou de tout État Membre agissant en vue de faire respecter toute résolution du Conseil;
9. Prie le Secrétaire général de porter immédiatement la présente résolution à la connaissance de l’Iraq, qui a force obligatoire pour ce pays, exige que l’Iraq confirme, dans les sept jours qui suivront cette notification, son intention de respecter pleinement les termes de la présente résolution, et exige en outre que l’Iraq coopère immédiatement, inconditionnellement et activement avec la Commission et l’AIEA;
10. Prie tous les États Membres d’accorder leur plein appui à la Commission et à l’AIEA dans l’exercice de leur mandat, notamment en fournissant toute information relative aux programmes interdits ou autres aspects de leur mandat, y compris les tentatives faites depuis 1998 par l’Iraq pour acquérir des articles prohibés et en recommandant des sites à inspecter, des personnes à interroger, ainsi que les conditions des entretiens, et des données à recueillir, le résultat de ces activités devant être porté à la connaissance du Conseil par la Commission et l’AIEA;
11. Donne pour instruction au Président exécutif de la Commission et au Directeur général de l’AIEA de lui signaler immédiatement toute ingérence de l’Iraq dans les activités d’inspection ainsi que tout manquement de l’Iraq à ses obligations en matière de désarmement, y compris ses obligations relatives aux inspections découlant de la présente résolution;
12. Décide de se réunir immédiatement dès réception d’un rapport conformément aux paragraphes 4 ou 11 ci-dessus, afin d’examiner la situation ainsi que la nécessité du respect intégral de toutes ses résolutions pertinentes, en vue de préserver la paix et la sécurité internationales;
13. Rappelle, dans ce contexte, qu’il a averti à plusieurs reprises l’Iraq des graves conséquences auxquelles celui-ci aurait à faire face s’il continuait à manquer à ses obligations;
14. Décide de demeurer saisi de la question.
S/RES/1441 (2002)
Annexe
Texte de la lettre de MM. Blix et ElBaradei
Commission de contrôle, de vérification
et d’inspection des Nations Unies
Agence internationale
de l’énergie atomique
Le Président exécutif
Le Directeur général
Le 8 octobre 2002
Mon général,
Au cours de nos récents entretiens à Vienne, nous avons discuté des arrangements pratiques nécessaires à la reprise des inspections de la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies et de l’Agence internationale de l’énergie atomique en Iraq. Comme vous le savez, à l’issue de notre réunion de Vienne, nous avons convenu d’une déclaration dans laquelle étaient mentionnés quelques-uns des principaux résultats obtenus, en particulier l’acceptation par l’Iraq de tous les droits d’inspection prévus dans toutes les résolutions pertinentes du Conseil de sécurité. Il était indiqué que cette acceptation n’était assortie d’aucune condition.
Au cours de l’exposé que nous avons fait devant le Conseil de sécurité le 3 octobre 2002, des membres du Conseil ont proposé que nous établissions un document écrit énonçant toutes les conclusions auxquelles nous étions parvenus à Vienne. La présente lettre récapitule ces conclusions et vous demande votre accord à ce sujet. Nous ferons rapport en conséquence au Conseil de sécurité.
Dans la déclaration faite à l’issue des entretiens, il était précisé que la Commission et l’Agence internationale de l’énergie atomique auraient accès immédiatement, sans conditions et sans restrictions aux sites, y compris les sites dits « sensibles » dans le passé. Néanmoins, comme nous l’avons fait observer, huit sites présidentiels font l’objet de procédures spéciales aux termes d’un mémorandum d’accord de 1998. Si, comme pour tous les autres sites, l’accès immédiat, sans conditions et sans restrictions à ces sites était autorisé, la Commission et l’AIEA les inspecteraient avec le même sens élevé de leurs responsabilités.
Nous confirmons qu’il est entendu que la Commission et l’AIEA ont le droit de fixer le nombre des inspecteurs nécessaires pour inspecter tout site particulier. Ce nombre sera fixé compte tenu de l’importance et de la complexité du site inspecté. Nous confirmons également que l’Iraq sera informé de la désignation de sites additionnels – c’est-à-dire de sites qui n’avaient pas été déclarés par l’Iraq ni inspectés auparavant par la Commission ou l’AIEA – par une notification d’inspection fournie à l’arrivée des inspecteurs sur ces sites.
Son Excellence
Le général Amir H. Al-Saadi
Conseiller
Cabinet du Président
0268227f.doc 7
S/RES/1441 (2002)
L’Iraq veillera à ce qu’aucun matériel, équipement, document ou autre article
interdit ne soit détruit, si ce n’est en la présence des inspecteurs de la Commission
et/ou de l’AIEA, le cas échéant, et sur leur demande.
La Commission et l’AIEA peuvent avoir des entrevues en avec toute personne dont elles pensent qu’elle pourrait disposer d’informations entrant dans le cadre de leur mandat. L’Iraq facilitera ces entrevues. Il appartient à la Commission et à l’AIEA d’en choisir les modalités ainsi que le lieu où elles se dérouleront. La Direction nationale du contrôle sera, comme dans le passé, l’homologue en des inspecteurs. Le Centre de contrôle et de vérification continus de Bagdad sera installé dans les locaux de l’ancien Centre de contrôle et de vérification de , dans les mêmes conditions. La Direction nationale du contrôle mettra gratuitement ses services à disposition pour leur remise en état.
La Direction nationale du contrôle fournira gratuitement : a) des escortes pour faciliter l’accès aux sites inspectés et les communications avec le personnel devant être interviewé; b) une ligne de communication directe ouverte 24 heures sur 24 pour le Centre de contrôle et de vérification continus de Bagdad dont les liaisons seront assurées par une personne de langue anglaise 24 heures sur 24, sept jours par semaine; c) du personnel d’appui et des moyens de transport terrestre à l’intérieur du pays, selon les besoins; et d) une aide pour le transport de matériels et d’équipement sur la demande des inspecteurs (matériel de construction, d’excavation, etc.). La Direction nationale du contrôle mettra également à disposition des escortes au cas où les inspections auraient lieu en dehors des heures normales de travail, notamment pendant la nuit et les jours fériés.
Des bureaux régionaux de la Commission/ pourront être créés, par exemple, à et à Mossoul, à l’intention des inspecteurs. À cette fin, l’Iraq fournira, gratuitement, des immeubles de bureaux, des logements pour le personnel et le personnel d’escorte approprié.
La Commission et l’AIEA peuvent utiliser tous modes de transmission, qu’il s’agisse de transmission téléphonique ou de transmission de données électroniques, y compris les réseaux satellites et/ou les réseaux intérieurs, avec ou sans possibilité de chiffrement. La Commission et l’AIEA peuvent également installer des équipements sur le terrain capables de transmettre directement des données au Centre de contrôle et de vérification continus de Bagdad, à et à (détecteurs, caméras de surveillance). L’Iraq facilitera ces travaux et ne perturbera d’aucune manière les communications de la Commission ou de l’AIEA.
L’Iraq assurera gratuitement la protection physique de tout le matériel de surveillance et construira des antennes, pour la télétransmission des données, à la demande de la Commission et de l’AIEA. À la demande de la Commission, par l’intermédiaire de la Direction nationale du contrôle, l’Iraq allouera des fréquences pour le matériel de communication.
L’Iraq assurera la sécurité de tout le personnel de la Commission et de l’AIEA. Il offrira au personnel des logements sûrs et appropriés aux prix habituels. Pour leur part, la Commission et l’AIEA interdiront à leur personnel de résider dans des logements autres que ceux qui ont été sélectionnés en consultation avec l’Iraq.
S’agissant des avions utilisés pour le transport de personnel et de matériel ainsi qu’aux fins d’inspection, il a été précisé que les avions utilisés par le personnel
S/RES/1441 (2002)
de la Commission et de l’AIEA arrivant à seront autorisés à atterrir à l’aéroport international Saddam. Les points de départ des avions seront décidés par la Commission. La base aérienne de Rasheed continuera à être utilisée pour les opérations héliportées de la Commission et de l’AIEA. La Commission et l’Iraq établiront des bureaux de liaison aérienne sur la base. L’Iraq fournira les locaux et installations d’appui nécessaires à l’aéroport international Saddam et à la base de Rasheed. Comme par le passé, le carburant sera fourni gratuitement par l’Iraq.
S’agissant de la question des opérations aériennes en , par avion et par hélicoptère, l’Iraq garantira la sécurité des opérations aériennes dans son espace aérien en dehors des zones d’exclusion aériennes. En ce qui concerne les opérations aériennes dans ces zones, l’Iraq prendra toutes les mesures relevant de son contrôle pour assurer la sécurité des opérations.
Des hélicoptères pourront être utilisés, en fonction des besoins, pendant les inspections et pour exécuter des activités techniques, telles que la détection des rayons gamma, dans toutes les parties de l’Iraq sans restriction et sans exclusion d’aucune zone. Ils pourront également être utilisés à des fins d’évacuation médicale.
S’agissant de l’imagerie aérienne, la Commission souhaitera peut-être reprendre les vols de U-2 ou de Mirage. Les dispositions pratiques applicables seraient analogues à celles qui ont été appliquées dans le passé.
Comme auparavant, les visas du personnel arrivant en seront délivrés au point d’entrée au vu du laissez-passer des Nations Unies ou d’un certificat des Nations Unies; aucune autre formalité d’entrée ou de sortie ne sera exigée. La liste des passagers sera fournie une heure avant l’arrivée de l’avion à . Le personnel de la Commission ou de l’AIEA, les bagages officiels ou personnels ne feront l’objet d’aucune fouille. La Commission et l’AIEA veilleront à ce que leur personnel se conforme aux lois iraquiennes interdisant l’exportation de certains articles, par exemple, les articles appartenant au patrimoine culturel national de l’Iraq. La Commission et l’AIEA seront autorisées à faire entrer en – et en faire sortir – tous les articles et matériels dont elles ont besoin, y compris les téléphones par satellite et autres équipements. En ce qui concerne les échantillons, la Commission et l’AIEA les fractionneront, si possible, de manière à en donner une partie à l’Iraq, tout en conservant l’autre partie à des fins de référence. Le cas échéant, les organisations enverront les échantillons à plusieurs laboratoires, pour les faire analyser.
Nous vous serions reconnaissants de bien vouloir confirmer que les arrangements susmentionnés correspondent fidèlement à nos entretiens de Vienne.
Naturellement, il se peut que nous ayons besoin de conclure d’autres arrangements pratiques au cours des inspections. Nous , pour ces
S/RES/1441 (2002)
questions, comme pour les arrangements susmentionnés, sur la coopération de l’Iraq
à tous égards.
Veuillez agréer, mon général, les assurances de notre très haute considération.
Le Président exécutif de la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies
(Signé) Hans Blix
Le Directeur général de l’Agence internationale
de l’énergie atomique
ANEXA 2
CARTA NATIUNILOR UNITE*)
din 26 iunie 1945
EMITENT: ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL din 26 iunie 1945
__________
*) Carta Natiunilor Unite a fost semnata la San Francisco la 26 iunie 1945, la incheierea Conferintei Natiunilor Unite pentru Organizatia Internationala si a intrat in vigoare la 24 octombrie 1945. Statutul Curtii Internationale de Justitie face parte integrata din Carta.
Amendamentele la Articolele 23, 27 si 61 ale Cartei au fost adoptate de Adunarea Generala la 17 decembrie 1963 si au intrat in vigoare la 31 august 1965. Un alt amendament la Articolul 61 a fost adoptat de Adunarea Generala la 20 decembrie 1971 si a intrat in vigoare la 24 septembrie 1973. Amendamentul la Articolul 109 adoptat de Adunarea Generala la 20 decembrie 1965, a intrat in vigoare la 12 iunie 1968.
Amendamentul la Articolul 23 sporeste de la unsprezece la cincisprezece numarul membrilor Consiliului de Securitate. Amendamentul la Articolul 27 dispune ca hotaririle Consiliului de Securitate in probleme de procedura sa fie luate cu votut afirmativ a noua membri (anterior sapte), iar hotaririle sale asupra oricaror alte chestiuni sa fie luate cu votul afirmativ a noua membri (anterior sapte), cuprinzind si voturile concordante ale celor cinci membri permanenti ai Consiliului.
Amendamentul la Articolul 61, care a intrat in vigoare la 31 august 1965, sporeste de la optsprezece la douazeci si sapte numarul membrilor Consiliului Economic si Social. Urmatorul amendament la acest articol, care a intrat in vigoare la 24 septembrie 1973, sporeste de la douazeci si sapte la cincizeci si patru numarul membrilor Consiliului.
Amendamentul la Articolul 109, care priveste paragraful 1 al articolului, prevede ca o conferinta generala a Membrilor Natiunilor Unite avind drept scop revizuirea Cartei va putea fi reunita la locul si data care vor fi fixate prin votul a doua treimi din membrii Adunarii Generale si prin votul oricaror noua (anterior sapte) membri ai Consiliului de Securitate. Paragraful 3 al Articolului 109, potrivit caruia Adunarea Generala trebuia, la cea de a zecea sesiune ordinara, sa examineze chestiunea convocarii unei conferinte de revizuire a Cartei, a fost pastrat in forma sa originara, desi mentioneaza (r)un vot al oricaror sapte membri ai Consiliului de SecuritatetZ, intrucit Adunarea Generala si Consiliul de Securitate au dat urmare dispozitiei acestui paragraf la cea de a zecea sesiune ordinara a Adunarii Generale, in 1955.
NOI POPOARELE NATIUNILOR UNITE,
hotarite
sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului care, de doua ori in cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persaanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, precum si a natiunilor mari si mici, sa cream conditiile necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilor decurgind din tratate si alte izvoare ale dreptului international, sa promovam progresul social si conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate,
SI IN ACESTE SCOPURI
sa practicam toleranta si sa traim in pace unul cu celalalt, ca buni vecini, sa ne unim fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, sa acceptam principii si sa instituim metode care sa garanteze ca forta armata nu va fi folosita decit in interesul comun, sa folosim institutiile internationale pentru promovarea progresului economic si social al tuturor popoarelor,
AM HOTARIT SA NE UNIM EFORTURILE PENTRU INFAPTUIREA ACESTOR OBIECTIVE
Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentantii lor, reuniti in orasul San Francisco si avind depline puteri, recunoscute ca valabile si date in forma cuvenita, au adoptat prezenta Carta a Natiunilor Unite si infiinteaza prin aceasta o organizatie internationala care se va numi Natiunile Unite.
CONSILIUL DE SECURITATE
Componenta
ART. 23
1. Consiliul de Securitate va fi alcatuit din cincisprezece membri ai Natiunilor Unite. Republica China, Franta, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii vor fi membri permanenti al Consiliului de Securitate. Adunarea Generala va alege alti zece Membri ai Organizatiei ca membri nepermanenti ai Consiliului de Securitate, tinind in special seama in primul rind de contributia Membrilor Natiunilor Unite la mentinerea pacii si securitatii internationale si la infaptuirea celorlalte scopuri ale Organizatiei si, de asemenea, de o repartitie geografica echitabila.
2. Membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate vor fi alesi pe o perioada de doi ani. La prima alegere de membri nepermanenti, dupa sporirea numarului de membri ai Consiliului de Securitate de la unsprezece la cincisprezece, doi dintre cei patru membri adaugaji vor fi alesi pe o perioada de un an. Membrii al caror mandat expira nu vor putea fi realesi imediat.
3. Fiecare membru al Consiliului de Securitate va avea un reprezentant in Consiliu.
Functii si puteri
ART. 24
1. Spre a asigura actiunea rapida si eficace a Organizatiei, Membrii sai confera Consiliului de Securitate raspunderea principala pentru mentinerea pacii si securitatii internationale si recunosc ca, indeplinindu-si indatoririle impuse dc aceasta raspundere, Consiliul de Securitate actioneaza in numele lor.
2. In indeplinirea acestor indatoriri, Consiliul de Securitate va actiona in conformitate cu Scopurile si Principiile Natiunilor Unite. Puterile specifice acordate Consiliului de Securitate pentru indeplinirea acestor indatoriri sint definite in Capitolele VI, VII, VIII si XII.
3. Consiliul de Securitate va supune spre examinare Adunarii Generale rapoarte anuale si, cind va fi necesar, rapoarte speciale.
ART. 25
Membrii Natiunilor Unite sint de acord sa accepte si sa execute hotaririle Consiliului de Securitate, in conformitate cu prezenta Carta.
ART. 26
In scopul de a promova stabilirea si mentinerea pacii si securitatii internationale, fara a folosi pentru inarmari decit un minimum din resursele umane si economice ale lumii, Consiliul de Securitate are sarcina de a elabora, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, prevazut in Articolul 47, planuri care vor fi supuse Membrilor Natiunilor Unite in vederea stabilirii unui sistem de reglementare a inarmarilor.
Votare
ART. 27
1. Fiecare membru al Consiliului de Securitate va dispune de un vot.
2. Hotaririle Consiliului de Securitate in probleme de procedura vor fi adoptate cu votul afirmativ a noua membri.
3. Hotaririle Consiliului de Securitate in toate celelalte probleme vor fi adoptate cu votul afirmativ a noua membri, cuprinzind si voturile concordante ale tuturor membrilor permanenti, cu conditia ca, in cazul hotaririlor care se adopta in temeiul Capitolului VI si al Articolului 52 paragraful 3, o parte la un diferend sa se abtina de la votare.
Procedura
ART. 28
1. Consiliul de Securitate va fi astfel organizat incit sa-si poata exercita functiile fara intrerupere. In acest scop, fiecare membru al Consiliului de Securitate trebuie sa aiba oricind un reprezentant la Sediul Organizatiei.
2. Consiliul de Securitate va tine sedinte periodice, la care fiecare dintre membrii sai poate, daca doreste, sa fie reprezentat de un membru al guvernului sau ori de un alt reprezentant special desemnat.
3. Consiliul de Securitate poate tine sedinte in alte locuri decit Sediul Organizatiei, pe care le socoteste cele mai indicate pentru a-i inlesni lucrarile.
ART. 29
Consiliul de Securitate poate infiinta organele subsidiare pe care le considera necesare pentru indeplinirea functiilor sale.
ART. 30
Consiliul de Securitate va stabili propriile sale reguli de procedura, inclusiv modul de desemnare a Presedintelui sau.
ART. 31
Orice Membru al Natiunilor Unite care nu este membru al Consiliului de Securitate poate participa, fara drept de vot, la discutarea oricarei probleme supuse Consiliului de Securitate, ori de cite ori acesta considera ca interesele acelui Membru sint afectate in mod special.
ART. 32
Orice Membru al Natiunilor Unite care nu este membru al Consiliului de Securitate sau orice Stat care nu este Membru al Natiunilor Unite, daca este parte intr-un diferend examinat de fi invitat sa participe, fara drept de vot, la discutiile cu privire la acel diferend. Consiliul de Securitate va determina conditiile pe care le considera juste pentru participarea unui Stat care nu este Membru al Natiunilor Unite.
CAP. 6
REZOLVAREA PASNICA A DIFERENDELOR
ART. 33
1. Partile la orice diferend a carui prelungire ar putea pune in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale trebuie sa caute sa-l rezolve, inainte de toate, prin tratative, ancheta, mediatie, conciliere, arbitraj, pe cale judiciara, recurgere la organizatii sau acorduri regionale sau prin alte mijloace pasnice, la alegerea lor.
2. Consiliul de Securitate, cind socoteste necesar, invita partile sa-si rezolve diferendul prin asemenea mijloace.
ART. 34
Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar putea da nastere unui diferend, in scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei ar putea pune in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale.
ART. 35
1. Orice Membru al Natiunilor Unite poate atrage atentia Consiliului de Securitate sau Adunarii Generale asupra oricarui diferend sau situatii de natura celor mentionate in Articolul 34.
2. Un Stat care nu este Membru al Natiunilor Unite poate atrage atentia Consiliului de Securitate sau Adunarii Generale asupra oricarui diferend la care este parte daca accepta in prealabil, in privinta acelui diferend, obligatiile de rezolvare pasnica prevazute in prezenta Carta.
3. Actiunile intreprinse de Adunarea Generala in chestiunile asupra carora i se atrage atentia in temeiul Articolului de fata vor fi supuse dispozitiilor Articolelor 11 si 12.
ART. 36
1. Consiliul de Securitate poate, in orice stadiu al unui diferend de natura celor mentionate in Articolul 33 ori al unei situatii similare, sa recomande procedurile sau metodele de aplanare corespunzatoare.
2. Consiliul de Securitate va lua in considerare orice proceduri de rezolvare a diferendului deja adoptate de parti.
ART. 37
1. In cazul in care partile la un diferend de natura celor mentionate in Articolul 33 nu reusesc sa-l rezolve prin mijloacele indicate in acel Articol, ele il vor supune Consiliului de Securitate.
2. In cazul in care Consiliul de Securitate socoteste ca prelungirea diferendului ar putea, in fapt, sa puna in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale, el va hotari daca trebuie sa actioneze in temeiul Articolului 36 sau sa recomande conditiile de rezolvare pe care le va considera potrivite.
ART. 38
Fara a se aduce atingere dispozitiilor Articolelor 33-37, Consiliul de Securitate poate, daca toate partile la un diferend cer aceasta, sa faca recomandari partilor in scopul rezolvarii pasnice a diferendului.
CAP. 7
ACTIUNEA IN CAZ DE AMENINTARI IMPOTRIVA PACII, DE INCALCARI ALE PACII SI DE ACTE DE AGRESIUNE
ART. 39
Consiliul de Securitate va constata existenta unei amenintari impotriva pacii, a unei incalcari a pacii sau a unui act de agresiune si va face recomandari ori va hotari ce masuri vor fi luate, in conformitate cu Articolele 41 si 42, pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale.
ART. 40
Pentru a preintimpina o agravare a situatiei, Consiliul de Securitate poate ca, inainte de a face recomandari sau a hotari asupra masurilor care trebuie luate in conformitate cu Articolul 39, sa invite partile interesate sa se conformeze masurilor provizorii pe care le considera necesare sau de dorit. Asemenea masuri provizorii nu vor prejudicia intru nimic drepturile, pretentiile sau pozitia partilor interesate. Consiliul de Securitate va tine seama in modul cuvenit de neexecutarea acestor masuri provizorii.
ART. 41
Consiliul de Securitate poate hotari ce masuri, care nu implica folosirea fortei armate, trebuie luate spre a se da urmare hotaririlor sale si poate cere Membrilor Natiunilor Unite sa aplice aceste masuri. Ele pot sa cuprinda intreruperea totala sau partiala a relatiilor economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene, postale, telegrafice, prin radio si a altor mijloace de comunicatie, precum si ruperea relatiilor diplomatice.
ART. 42
In cazul in care Consiliul de Securitate va socoti ca masurile prevazute in Articolul 41 nu ar fi adecvate ori ca s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate intreprinde, cu forte aeriene, navale sau terestre, orice actiune pe care o considera necesara pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale. Aceasta actiune poate cuprinde demonstratii masuri de blocada si alte operatiuni executate de forte aeriene, maritime sau terestre ale Membrilor Natiunilor Unite.
ART. 43
1.Toti Membrii Natiunilor Unite spre a contribui la mentinerea pacii si securitatii internationale, se obliga sa puna la dispozitia Consiliului de Securitate, la cererea sa si in conformitate cu un acord sau acorduri speciale, fortele armate, asistenta si inlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale.
2. Acordul sau acordurile mentionate mai sus vor stabili efectivele si natura acestor forte, gradul lor de pregatire si amplasarea lor generala precum si natura inlesnirilor si asistentei care urmeaza sa fie acordate.
3. Acordul sau acordurile vor fi negociate cit mai curind posibil, la initiativa Consiliului de Securitate. Ele se vor incheia intre Consiliul de Securitate si Membri ai Organizatiei, sau intre Consiliul de Securitate si grupuri de Membri ai Organizatiei si vor fi supuse ratificarii statelor semnatare, in conformitate cu procedura lor constitutionala.
ART. 44
Atunci cind Consiliul de Securitate a hotarit sa recurga la forta, el trebuie, inainte de a cere unui Membru nereprezentat in Consiliu sa puna la dispozitie forte armate, in executarea obligatiilor asumate de acesta in temeiul Articolului 43, sa invite pe acel Membru ca, daca doreste, sa participe la luarea hotaririlor Consiliului de Securitate privind folosirea contingentelor de forte armate ale acelui Membru.
ART. 45
Spre a permite Organizatiei sa ia masuri urgente de ordin militar, Membrii Natiunilor Unite vor mentine contingente nationale de forte aeriene imediat utilizabile pentru o actiune combinata de constringere internationala. Efectivele si gradul de pregatire ale acestor contingente precum si planurile pentru actiunea lor combinata vor fi stabilite de catre Consiliul de Securitate, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, in limitele indicate prin acordul sau acordurile speciale, mentionate in Articolul 43.
Planurile pentru folosirea fortelor armate vor fi stabilite de Consiliul de Securitate cu ajutorul Comitetului de Stat-Major.
ART. 47
1. Se va infiinta un Comitet de Stat-Major pentru a sfatui si asista Consiliul de Securitate in toate problemele referitoare la mijloacele de ordin militar necesare Consiliului de Securitate pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, la folosirea si comanda fortelor puse la dispozitia sa, la reglementarea inarmarilor si la eventuala dezarmare.
2. Comitetul de Stat-Major va fi alcatuit din iefii Statelor-Majore ale membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate sau din reprezentantii lor. Orice Membru al Natiunilor Unite care nu este reprezentant permanent in Comitet va fi invitat de catre Comitet sa i se asocieze cind participarea acelui Membru la lucrarile lui este necesara pentru buna indeplinire a indatoririlor Comitetului.
3. Comitetul de Stat-Major va raspunde, sub autoritatea Consiliului de Securitate, de conducerea strategica a oricaror forte armate puse la dispozitia Consiliului de Securitate. Problemele privind comanda unor asemenea forte vor fi reglementate ulterior.
4. Cu autorizatia Consiliului de Securitate si dupa consultarea cu organizatiile regionale corespunzatoare, Comitetul de Stat-Major poate infiinta subcomitete regionale.
ART. 48
1. Masurile necesare executarii hotaririlor Consiliului de Securitate in scopul mentinerii pacii si securitatii internationale vor fi luate de toti Membrii Natiunilor Unite sau de unii dintre ei, dupa cum va stabili Consiliul de Securitate.
2. Aceste hotariri vor fi executate de Membrii Natiunilor Unite atit direct cit si prin actiunea lor in cadrul organismelor internationale corespunzatoare din care fac parte.
ART. 49
Membrii Natiunilor Unite se vor asocia spre a-si acorda reciproc asistenta in executarea masurilor hotarite de Consiliul de Securitate.
ART. 50
Daca Consiliul de Securitate ia masuri preventive sau de constringere impotriva unui Stat, orice alt Stat, indiferent daca este sau nu Membru al Natiunilor Unite, care intimpina dificultati economice deosebite, ivite ca urmare a executarii acelor masuri, va avea dreptul sa consulte Consiliul de Securitate cu privire la rezolvarea acelor dificultati.
ART. 51
Nici o dispozitie din prezenta Carta nu va aduce atingere dreptului inerent de autoaparare individuala sau colectiva in cazul in care se produce un atac armat impotriva unui Membru al Natiunilor Unite, pina cind Consiliul de Securitate va fi luat masurile necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Masurile luate de Membri in exercitarea acestui drept de autoaparare vor fi aduse imediat la cunostinta Consiliului de Securitate si nu vor afecta in nici un fel puterea si indatorirea Consiliului de Securitate, in temeiul prezentei Carte, de a intreprinde oricind actiunile pe care le va socoti necesare pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale.
BIBLIOGRAFIE
SURSE PRIMARE
Carta Națiunilor Unite
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/carta_natiunilor_unite/
Rezoluția 3314 a Adunării Generale din data de 14 Decembrie 1974
http://www.un.org/ga/search/view_doc.asp?symbol=A/RES/3314(XXIX)
Rezoluția 660 a Consiliului de Securitate din data de 06 August 1990
http://www.un.org/french/documents/view_doc.asp?symbol=S/RES/660(1990)
Rezoluția 678 a Consiliului de Securitate din data de 29 Noiembrie 1990
http://www.un.org/french/documents/view_doc.asp?symbol=S/RES/678(1990)
Rezoluția 1441 a Consiliului De Securitate din data de 08 Noiembrie 2002
http://www.un.org/french/ga/search/view_doc.asp?symbol=S/RES/1441(2002)
Rezoluția 1483 a Consiliului de Securitate din data de 23 Mai 2003
http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N03/368/54/PDF/N0336854.pdf?OpenElement
Rezoluția 1500 a Consiliului de Securitate din data de
http://daccess-ods.un.org/access.nsf/Get?Open&DS=S/RES/1500%20(2003)&Lang=F&Area=UNDOC
Rezoluția 1511 a Consiliului de Securitate din data de 16 octombrie 2003
http://daccess-dds-ny.un.org/doc/UNDOC/GEN/N03/563/92/PDF/N0356392.pdf?OpenElement
SURSE SECUNDARE
CĂRȚI:
CLOSCA, Ionel și Vasile GHERGHESCU, „ Reguli de drept internațional privind starea de pace și starea de război”, Editura Militară
CRETU, Vasile, „Nerecurgerea la forță în relațiile internaționale”, Editura Politică, București, 1978
E. STIGLITZ, Joseph și Linda J. BILMES, “Războiul de 3 trilioane de $.Adevăratul cost al războiului din Irak”, Editura Tehnică, București, 2009
GÂLEA,Ion “Folosirea Forței în dreptul internațional”, Editura Universul Juridic, București, 2009
MAXIM, Ioan “Organizația Națiunilor Unite. 4 decenii. Statutul juridic al ONU și al instituțiilor sale specializate”, Editura Politică, București, 1986
MIGA-BEȘTELIU, Raluca “Drept internațional. Introducere în dreptul internațional public”, Editura All Educational, București, 1997
NICIU, Marțian „Rolul ONU în promovarea principiilor dreptului internațional în relațiile dintre state”, Editura Politică, 1973
PLASTARA, George “Manual de drept internațional public”, editura All Beck, București, 2004
RONDOT, Phillipe „Istoria Irakului”, Editura Corint, București, 2003
RUSSBACH, Olivier “ONU contra ONU. Drept internațional confiscat”, Editura C.N.I. Coresi, București, 1999
TOMESCU, Nicolae “Războiul din Golf. Radiografie posibilă”, Editura Majadahonda, București, 1998
ARTICOLE
DIACONU, Florin, „Despre politica externă a SUA la începutul secolului al XXI-lea”, Institutul Diplomatic Român, Serviciul de analiză politico-strategică, 2006
http://www.idr.ro/publicatii/anul%20I%20numarul%20I%20semestrul%20I%202006.pdf
D. GRANT,Thomas “The Security Council and Irak:an incremental practice”, în the American journal of international law, vol 97, nr. 4 , oct 2003
http://www.jstor.org/stable/3133683
GÂLEA, Ion “Autorizarea Consiliului de Securitate, excepție de la regula interzicerii folosirii forței. Posibile interpretări ale normelor relevante din Carta ONU“ în “Revista română de drept internațional”, numărul 2-3, 2006
SANDHOLTZ, “The war in Irak” în Handbook of international law,Editura Routledge, 2009
SIMPSON, Gerry “Law and force in the twenty-first century”, în Handbook of international law,Editura Routledge, 2009
SURSE WEB
www.dexonline.ro
www.dilemaveche.ro
www.idr.ro
www.onuinfo.ro
www.revista22.ro
www.un.org.ro
ANEXA 1
Nations Unies S/RES/1441 (2002)
Conseil de sécurité
Distr. générale
8 novembre 2002
Résolution 1441 (2002)
Adoptée par le Conseil de sécurité à sa 4644e séance,
le 8 novembre 2002
Le Conseil de sécurité,
Rappelant toutes ses résolutions pertinentes antérieures, en particulier ses résolutions 661 (1990) du 6 août 1990, 678 (1990) du 29 novembre 1990, 686 (1991) du 2 mars 1991, 687 (1991) du 3 avril 1991, 688 (1991) du 5 avril 1991, 707 (1991) du 15 août 1991, 715 (1991) du 11 octobre 1991, 986 (1995) du 14 avril 1995 et 1284 (1999) du 17 décembre 1999, ainsi que toutes les déclarations pertinentes de son Président,
Rappelant également sa résolution 1382 (2001) du 29 novembre 2001 et son
intention de l’appliquer intégralement,
Considérant la menace que le non-respect par l’Iraq des résolutions du Conseil et la prolifération d’armes de destruction massive et de missiles à longue portée font peser sur la paix et la sécurité internationales,
Rappelant que sa résolution 678 (1990) a autorisé les États Membres à user de tous les moyens nécessaires pour faire respecter et appliquer la résolution 660 (1990) du 2 août 1990 et toutes les résolutions pertinentes adoptées ultérieurement et pour rétablir la paix et la sécurité internationales dans la région,
Rappelant également que sa résolution 687 (1991) imposait des obligations à l’Iraq en tant que mesure indispensable à la réalisation de son objectif déclaré du rétablissement de la paix et de la sécurité internationales dans la région,
Déplorant que l’Iraq n’ait pas fourni d’état définitif, exhaustif et complet, comme il est exigé dans la résolution 687 (1991), de tous les aspects de ses programmes de mise au point d’armes de destruction massive et de missiles balistiques d’une portée supérieure à 150 kilomètres et de tous les stocks d’armes de ce type, des composantes, emplacements et installations de production, ainsi que de tous autres programmes nucléaires, y compris ceux dont il affirme qu’ils visent des fins non associées à des matériaux pouvant servir à la fabrication d’armes nucléaires,
Déplorant également que l’Iraq ait à plusieurs reprises empêché l’accès immédiat, inconditionnel et sans restriction à des sites désignés par la Commission spéciale des Nations Unies et par l’Agence internationale de l’énergie atomique
S/RES/1441 (2002)
(), n’ait pas coopéré sans réserve et sans condition avec les inspecteurs des armements de la Commission spéciale et de l’AIEA, comme il est exigé dans la résolution 687 (1991), et ait finalement cessé toute coopération avec la Commission spéciale et l’AIEA en 1998,
Déplorant l’absence depuis décembre 1998 de contrôle, d’inspection et de vérification internationaux en Iraq des armes de destruction massive et des missiles balistiques, comme l’exigeaient les résolutions pertinentes, alors que le Conseil avait exigé à plusieurs reprises que l’Iraq accorde immédiatement, inconditionnellement et sans restriction les facilités d’accès voulues à la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies créée par la résolution 1284 (1999) pour succéder à la Commission spéciale, et à l’AIEA, et regrettant la persistance de la crise dans la région et des souffrances du peuple iraquien qui en a résulté,
Déplorant aussi que le Gouvernement iraquien ait manqué à ses engagements en vertu de la résolution 687 (1991) en ce qui concerne le terrorisme, de la résolution 688 (1991) pour ce qui est de mettre fin à la répression de sa population civile et d’autoriser l’accès des organisations humanitaires internationales à toutes les personnes ayant besoin d’aide en Iraq, et en vertu des résolutions 686 (1991), 687 (1991) et 1284 (1999) pour ce qui est du rapatriement ou de la coopération pour l’identification des nationaux du Koweït et d’États tiers détenus arbitrairement par l’Iraq, ou la restitution de biens koweïtiens saisis arbitrairement par l’Iraq,
Rappelant que, dans sa résolution 687 (1991), il a déclaré qu’un cessez-le-feu reposerait sur l’acceptation par l’Iraq des dispositions de cette résolution, y compris des obligations imposées à l’Iraq par ladite résolution,
Résolu à assurer le respect complet et immédiat par l’Iraq, sans condition ni restriction, des obligations que lui imposent la résolution 687 (1991) et d’autres résolutions pertinentes, et rappelant que les résolutions du Conseil de sécurité constituent la référence pour apprécier le respect par l’Iraq de ses obligations,
Rappelant que le fonctionnement effectif de la Commission qui a succédé à la Commission spéciale et de l’AIEA est indispensable à l’application de la résolution 687 (1991) et d’autres résolutions pertinentes,
Notant que la lettre datée du 16 septembre 2002, adressée au Secrétaire général par le Ministre des affaires étrangères de l’Iraq, constitue une première étape nécessaire pour que l’Iraq rectifie ses manquements persistants aux résolutions
pertinentes du Conseil,
Prenant note de la lettre datée du 8 octobre 2002, adressée au général Al-Saadi, du Gouvernement iraquien, par le Président exécutif de la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies et le Directeur général de l’AIEA, énonçant les modalités pratiques établies pour donner suite à leur réunion à Vienne, qui sont les conditions préalables à la reprise des inspections en Iraq par la Commission et l’AIEA, et se déclarant extrêmement préoccupé par la persistance du Gouvernement iraquien à ne pas confirmer les modalités énoncées dans ladite lettre,
Réaffirmant l’attachement de tous les États Membres à la souveraineté et à l’intégrité territoriale de l’Iraq, du Koweït et des États voisins,
Se félicitant des efforts que font le Secrétaire général et les membres de la Ligue des États arabes et son secrétaire général,
S/RES/1441 (2002)
Résolu à assurer la pleine application de ses décisions,
Agissant en vertu du Chapitre VII de la Charte des Nations Unies,
1. Décide que l’Iraq a été et demeure en violation patente de ses obligations en vertu des résolutions pertinentes, notamment la résolution 687 (1991), en particulier en ne collaborant pas avec les inspecteurs des Nations Unies et l’AIEA, et en ne prenant pas les mesures exigées aux paragraphes 8 à 13 de la résolution 687
(1991);
2. Décide, tout en tenant compte du paragraphe 1 ci-dessus, d’accorder à l’Iraq par la présente résolution une dernière possibilité de s’acquitter des obligations en matière de désarmement qui lui incombent en vertu des résolutions pertinentes du Conseil, et décide en conséquence d’instituer un régime d’inspection renforcé dans le but de parachever de façon complète et vérifiée le processus de désarmement établi par la résolution 687 (1991) et les résolutions ultérieures du Conseil;
3. Décide qu’afin de commencer à s’acquitter de ses obligations en matière de désarmement, le Gouvernement iraquien, en plus des déclarations qu’il doit présenter deux fois par an, fournira à la Commission et à l’AIEA, ainsi qu’au Conseil de sécurité, au plus tard 30 jours à compter de la date de la présente résolution, une déclaration à jour, exacte et complète sur tous les aspects de ses programmes de développement d’armes chimiques, biologiques et nucléaires, de missiles balistiques et d’autres vecteurs tels que véhicules aériens sans pilote et systèmes de dispersion conçus de manière à être utilisés sur des aéronefs, y compris les dotations et les emplacements précis de ces armes, composants, souscomposants, stocks d’agents et matières et équipements connexes, l’emplacement et les activités de ses installations de recherche, de développement et de production, ainsi que tous les autres programmes chimiques, biologiques et nucléaires, y
compris ceux que l’Iraq déclare comme servant à des fins autres que la production d’armes ou les équipements militaires;
4. Décide que de fausses informations ou des omissions dans les déclarations soumises par l’Iraq en application de la présente résolution et le fait à tout moment de ne pas se conformer à la présente résolution et de ne pas coopérer pleinement dans sa mise en oeuvre constitueront une nouvelle violation patente des obligations de l’Iraq et seront rapportés au Conseil aux fins de qualification conformément aux dispositions des paragraphes 11 et 12 ci-dessous;
5. Décide que l’Iraq permettra à la Commission et à l’AIEA d’accéder immédiatement, sans entrave, inconditionnellement et sans restriction à la totalité des zones, installations, équipements, relevés et moyens de transport qu’elles souhaitent inspecter, y compris sous terre, et d’accéder à tous les fonctionnaires et autres personnes que la Commission ou l’AIEA souhaitent entendre, selon des modalités ou à l’endroit que choisiront la Commission ou l’AIEA, dans l’exercice de leurs mandats respectifs sous tous leurs aspects; décide en outre que la Commission et l’AIEA pourront à leur gré mener des entretiens dans le pays ou à l’extérieur, faciliter le voyage à l’étranger des personnes interrogées et des membres de leur famille et que, à la convenance de la Commission et de l’AIEA, ces entretiens pourront se dérouler sans la présence d’observateurs du Gouvernement iraquien; donne pour instruction à la Commission et demande à l’AIEA de reprendre
S/RES/1441 (2002)
les inspections au plus tard 45 jours après l’adoption de la présente résolution et de le tenir informé dans les 60 jours qui suivront;
6. Approuve la lettre datée du 8 octobre 2002, adressée au général Al-Saadi, du Gouvernement iraquien, par le Président exécutif de la Commission et le Directeur général de l’AIEA, dont le texte est annexé à la présente résolution, et décide que le contenu de cette lettre aura force obligatoire pour l’Iraq;
7. Décide en outre qu’en raison de l’interruption prolongée par l’Iraq de la présence de la Commission et de l’AIEA et afin qu’elles puissent accomplir les tâches énoncées dans la présente résolution et dans toutes les résolutions pertinentes antérieures, d’établir les règles révisées ou supplémentaires suivantes, qui auront force obligatoire pour l’Iraq, afin de faciliter leur travail en Iraq :
– La Commission et l’AIEA détermineront la composition de leurs équipes d’inspection et veilleront à ce qu’elles comprennent les experts les plus qualifiés et les plus expérimentés disponibles;
– Tout le personnel de la Commission et de l’AIEA jouira des privilèges et immunités, correspondant à ceux des experts en mission, qui sont prévus par la Convention sur les privilèges et immunités des Nations Unies et par l’Accord sur les privilèges et immunités de l’AIEA;
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’entrer en Iraq et d’en sortir sans restriction, le droit de se déplacer librement, sans restriction et dans l’immédiat à destination et en provenance des sites d’inspection, et le droit d’inspecter tous sites et bâtiments, y compris d’accéder immédiatement, sans entrave, inconditionnellement et sans restriction aux sites présidentiels dans les conditions qui s’appliquent à tous les autres sites, nonobstant les dispositions de la résolution 1154 (1998) du 2 mars 1998;
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’être informées par l’Iraq du nom de toutes les personnes qui sont ou ont été associées aux programmes iraquiens dans les domaines chimique, biologique, nucléaire et des missiles balistiques ainsi qu’aux installations de recherche, de développement et de production qui y sont rattachées;
– La sécurité des installations de la Commission et de l’AIEA sera assurée par un nombre suffisant de gardes de sécurité de l’Organisation des Nations Unies;
– La Commission et l’AIEA auront le droit, afin de bloquer un site à inspecter, de déclarer des zones d’exclusion, zones voisines et couloirs de transit compris, dans lesquelles l’Iraq interrompra les mouvements terrestres et aériens de façon que rien ne soit changé dans un site inspecté ou enlevé de ce site;
– La Commission et l’AIEA pourront utiliser et faire atterrir librement et sans restriction des aéronefs à voilure fixe et à voilure tournante, y compris des véhicules de reconnaissance avec ou sans pilote;
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’enlever, de détruire ou de neutraliser, selon qu’ils le jugeront bon et de manière vérifiable, la totalité des armes, sous-systèmes, composants, relevés, matières et autres articles prohibés s’y rapportant, et de saisir ou de fermer toute installation ou tout équipement servant à leur fabrication; et
S/RES/1441 (2002)
– La Commission et l’AIEA auront le droit d’importer et d’utiliser librement les équipements ou les matières nécessaires pour les inspections et de confisquer et d’exporter tout équipement, toute matière ou tout document saisi durant les inspections, sans que les membres de la Commission et de l’AIEA et leurs bagages officiels et personnels soient fouillés;
8. Décide en outre que l’Iraq n’accomplira ou ne menacera d’accomplir aucun acte d’hostilité à l’égard de tout représentant ou de tout membre du personnel de l’Organisation des Nations Unies ou de l’AIEA, ou de tout État Membre agissant en vue de faire respecter toute résolution du Conseil;
9. Prie le Secrétaire général de porter immédiatement la présente résolution à la connaissance de l’Iraq, qui a force obligatoire pour ce pays, exige que l’Iraq confirme, dans les sept jours qui suivront cette notification, son intention de respecter pleinement les termes de la présente résolution, et exige en outre que l’Iraq coopère immédiatement, inconditionnellement et activement avec la Commission et l’AIEA;
10. Prie tous les États Membres d’accorder leur plein appui à la Commission et à l’AIEA dans l’exercice de leur mandat, notamment en fournissant toute information relative aux programmes interdits ou autres aspects de leur mandat, y compris les tentatives faites depuis 1998 par l’Iraq pour acquérir des articles prohibés et en recommandant des sites à inspecter, des personnes à interroger, ainsi que les conditions des entretiens, et des données à recueillir, le résultat de ces activités devant être porté à la connaissance du Conseil par la Commission et l’AIEA;
11. Donne pour instruction au Président exécutif de la Commission et au Directeur général de l’AIEA de lui signaler immédiatement toute ingérence de l’Iraq dans les activités d’inspection ainsi que tout manquement de l’Iraq à ses obligations en matière de désarmement, y compris ses obligations relatives aux inspections découlant de la présente résolution;
12. Décide de se réunir immédiatement dès réception d’un rapport conformément aux paragraphes 4 ou 11 ci-dessus, afin d’examiner la situation ainsi que la nécessité du respect intégral de toutes ses résolutions pertinentes, en vue de préserver la paix et la sécurité internationales;
13. Rappelle, dans ce contexte, qu’il a averti à plusieurs reprises l’Iraq des graves conséquences auxquelles celui-ci aurait à faire face s’il continuait à manquer à ses obligations;
14. Décide de demeurer saisi de la question.
S/RES/1441 (2002)
Annexe
Texte de la lettre de MM. Blix et ElBaradei
Commission de contrôle, de vérification
et d’inspection des Nations Unies
Agence internationale
de l’énergie atomique
Le Président exécutif
Le Directeur général
Le 8 octobre 2002
Mon général,
Au cours de nos récents entretiens à Vienne, nous avons discuté des arrangements pratiques nécessaires à la reprise des inspections de la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies et de l’Agence internationale de l’énergie atomique en Iraq. Comme vous le savez, à l’issue de notre réunion de Vienne, nous avons convenu d’une déclaration dans laquelle étaient mentionnés quelques-uns des principaux résultats obtenus, en particulier l’acceptation par l’Iraq de tous les droits d’inspection prévus dans toutes les résolutions pertinentes du Conseil de sécurité. Il était indiqué que cette acceptation n’était assortie d’aucune condition.
Au cours de l’exposé que nous avons fait devant le Conseil de sécurité le 3 octobre 2002, des membres du Conseil ont proposé que nous établissions un document écrit énonçant toutes les conclusions auxquelles nous étions parvenus à Vienne. La présente lettre récapitule ces conclusions et vous demande votre accord à ce sujet. Nous ferons rapport en conséquence au Conseil de sécurité.
Dans la déclaration faite à l’issue des entretiens, il était précisé que la Commission et l’Agence internationale de l’énergie atomique auraient accès immédiatement, sans conditions et sans restrictions aux sites, y compris les sites dits « sensibles » dans le passé. Néanmoins, comme nous l’avons fait observer, huit sites présidentiels font l’objet de procédures spéciales aux termes d’un mémorandum d’accord de 1998. Si, comme pour tous les autres sites, l’accès immédiat, sans conditions et sans restrictions à ces sites était autorisé, la Commission et l’AIEA les inspecteraient avec le même sens élevé de leurs responsabilités.
Nous confirmons qu’il est entendu que la Commission et l’AIEA ont le droit de fixer le nombre des inspecteurs nécessaires pour inspecter tout site particulier. Ce nombre sera fixé compte tenu de l’importance et de la complexité du site inspecté. Nous confirmons également que l’Iraq sera informé de la désignation de sites additionnels – c’est-à-dire de sites qui n’avaient pas été déclarés par l’Iraq ni inspectés auparavant par la Commission ou l’AIEA – par une notification d’inspection fournie à l’arrivée des inspecteurs sur ces sites.
Son Excellence
Le général Amir H. Al-Saadi
Conseiller
Cabinet du Président
0268227f.doc 7
S/RES/1441 (2002)
L’Iraq veillera à ce qu’aucun matériel, équipement, document ou autre article
interdit ne soit détruit, si ce n’est en la présence des inspecteurs de la Commission
et/ou de l’AIEA, le cas échéant, et sur leur demande.
La Commission et l’AIEA peuvent avoir des entrevues en avec toute personne dont elles pensent qu’elle pourrait disposer d’informations entrant dans le cadre de leur mandat. L’Iraq facilitera ces entrevues. Il appartient à la Commission et à l’AIEA d’en choisir les modalités ainsi que le lieu où elles se dérouleront. La Direction nationale du contrôle sera, comme dans le passé, l’homologue en des inspecteurs. Le Centre de contrôle et de vérification continus de Bagdad sera installé dans les locaux de l’ancien Centre de contrôle et de vérification de , dans les mêmes conditions. La Direction nationale du contrôle mettra gratuitement ses services à disposition pour leur remise en état.
La Direction nationale du contrôle fournira gratuitement : a) des escortes pour faciliter l’accès aux sites inspectés et les communications avec le personnel devant être interviewé; b) une ligne de communication directe ouverte 24 heures sur 24 pour le Centre de contrôle et de vérification continus de Bagdad dont les liaisons seront assurées par une personne de langue anglaise 24 heures sur 24, sept jours par semaine; c) du personnel d’appui et des moyens de transport terrestre à l’intérieur du pays, selon les besoins; et d) une aide pour le transport de matériels et d’équipement sur la demande des inspecteurs (matériel de construction, d’excavation, etc.). La Direction nationale du contrôle mettra également à disposition des escortes au cas où les inspections auraient lieu en dehors des heures normales de travail, notamment pendant la nuit et les jours fériés.
Des bureaux régionaux de la Commission/ pourront être créés, par exemple, à et à Mossoul, à l’intention des inspecteurs. À cette fin, l’Iraq fournira, gratuitement, des immeubles de bureaux, des logements pour le personnel et le personnel d’escorte approprié.
La Commission et l’AIEA peuvent utiliser tous modes de transmission, qu’il s’agisse de transmission téléphonique ou de transmission de données électroniques, y compris les réseaux satellites et/ou les réseaux intérieurs, avec ou sans possibilité de chiffrement. La Commission et l’AIEA peuvent également installer des équipements sur le terrain capables de transmettre directement des données au Centre de contrôle et de vérification continus de Bagdad, à et à (détecteurs, caméras de surveillance). L’Iraq facilitera ces travaux et ne perturbera d’aucune manière les communications de la Commission ou de l’AIEA.
L’Iraq assurera gratuitement la protection physique de tout le matériel de surveillance et construira des antennes, pour la télétransmission des données, à la demande de la Commission et de l’AIEA. À la demande de la Commission, par l’intermédiaire de la Direction nationale du contrôle, l’Iraq allouera des fréquences pour le matériel de communication.
L’Iraq assurera la sécurité de tout le personnel de la Commission et de l’AIEA. Il offrira au personnel des logements sûrs et appropriés aux prix habituels. Pour leur part, la Commission et l’AIEA interdiront à leur personnel de résider dans des logements autres que ceux qui ont été sélectionnés en consultation avec l’Iraq.
S’agissant des avions utilisés pour le transport de personnel et de matériel ainsi qu’aux fins d’inspection, il a été précisé que les avions utilisés par le personnel
S/RES/1441 (2002)
de la Commission et de l’AIEA arrivant à seront autorisés à atterrir à l’aéroport international Saddam. Les points de départ des avions seront décidés par la Commission. La base aérienne de Rasheed continuera à être utilisée pour les opérations héliportées de la Commission et de l’AIEA. La Commission et l’Iraq établiront des bureaux de liaison aérienne sur la base. L’Iraq fournira les locaux et installations d’appui nécessaires à l’aéroport international Saddam et à la base de Rasheed. Comme par le passé, le carburant sera fourni gratuitement par l’Iraq.
S’agissant de la question des opérations aériennes en , par avion et par hélicoptère, l’Iraq garantira la sécurité des opérations aériennes dans son espace aérien en dehors des zones d’exclusion aériennes. En ce qui concerne les opérations aériennes dans ces zones, l’Iraq prendra toutes les mesures relevant de son contrôle pour assurer la sécurité des opérations.
Des hélicoptères pourront être utilisés, en fonction des besoins, pendant les inspections et pour exécuter des activités techniques, telles que la détection des rayons gamma, dans toutes les parties de l’Iraq sans restriction et sans exclusion d’aucune zone. Ils pourront également être utilisés à des fins d’évacuation médicale.
S’agissant de l’imagerie aérienne, la Commission souhaitera peut-être reprendre les vols de U-2 ou de Mirage. Les dispositions pratiques applicables seraient analogues à celles qui ont été appliquées dans le passé.
Comme auparavant, les visas du personnel arrivant en seront délivrés au point d’entrée au vu du laissez-passer des Nations Unies ou d’un certificat des Nations Unies; aucune autre formalité d’entrée ou de sortie ne sera exigée. La liste des passagers sera fournie une heure avant l’arrivée de l’avion à . Le personnel de la Commission ou de l’AIEA, les bagages officiels ou personnels ne feront l’objet d’aucune fouille. La Commission et l’AIEA veilleront à ce que leur personnel se conforme aux lois iraquiennes interdisant l’exportation de certains articles, par exemple, les articles appartenant au patrimoine culturel national de l’Iraq. La Commission et l’AIEA seront autorisées à faire entrer en – et en faire sortir – tous les articles et matériels dont elles ont besoin, y compris les téléphones par satellite et autres équipements. En ce qui concerne les échantillons, la Commission et l’AIEA les fractionneront, si possible, de manière à en donner une partie à l’Iraq, tout en conservant l’autre partie à des fins de référence. Le cas échéant, les organisations enverront les échantillons à plusieurs laboratoires, pour les faire analyser.
Nous vous serions reconnaissants de bien vouloir confirmer que les arrangements susmentionnés correspondent fidèlement à nos entretiens de Vienne.
Naturellement, il se peut que nous ayons besoin de conclure d’autres arrangements pratiques au cours des inspections. Nous , pour ces
S/RES/1441 (2002)
questions, comme pour les arrangements susmentionnés, sur la coopération de l’Iraq
à tous égards.
Veuillez agréer, mon général, les assurances de notre très haute considération.
Le Président exécutif de la Commission de contrôle, de vérification et d’inspection des Nations Unies
(Signé) Hans Blix
Le Directeur général de l’Agence internationale
de l’énergie atomique
ANEXA 2
CARTA NATIUNILOR UNITE*)
din 26 iunie 1945
EMITENT: ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE
PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL din 26 iunie 1945
__________
*) Carta Natiunilor Unite a fost semnata la San Francisco la 26 iunie 1945, la incheierea Conferintei Natiunilor Unite pentru Organizatia Internationala si a intrat in vigoare la 24 octombrie 1945. Statutul Curtii Internationale de Justitie face parte integrata din Carta.
Amendamentele la Articolele 23, 27 si 61 ale Cartei au fost adoptate de Adunarea Generala la 17 decembrie 1963 si au intrat in vigoare la 31 august 1965. Un alt amendament la Articolul 61 a fost adoptat de Adunarea Generala la 20 decembrie 1971 si a intrat in vigoare la 24 septembrie 1973. Amendamentul la Articolul 109 adoptat de Adunarea Generala la 20 decembrie 1965, a intrat in vigoare la 12 iunie 1968.
Amendamentul la Articolul 23 sporeste de la unsprezece la cincisprezece numarul membrilor Consiliului de Securitate. Amendamentul la Articolul 27 dispune ca hotaririle Consiliului de Securitate in probleme de procedura sa fie luate cu votut afirmativ a noua membri (anterior sapte), iar hotaririle sale asupra oricaror alte chestiuni sa fie luate cu votul afirmativ a noua membri (anterior sapte), cuprinzind si voturile concordante ale celor cinci membri permanenti ai Consiliului.
Amendamentul la Articolul 61, care a intrat in vigoare la 31 august 1965, sporeste de la optsprezece la douazeci si sapte numarul membrilor Consiliului Economic si Social. Urmatorul amendament la acest articol, care a intrat in vigoare la 24 septembrie 1973, sporeste de la douazeci si sapte la cincizeci si patru numarul membrilor Consiliului.
Amendamentul la Articolul 109, care priveste paragraful 1 al articolului, prevede ca o conferinta generala a Membrilor Natiunilor Unite avind drept scop revizuirea Cartei va putea fi reunita la locul si data care vor fi fixate prin votul a doua treimi din membrii Adunarii Generale si prin votul oricaror noua (anterior sapte) membri ai Consiliului de Securitate. Paragraful 3 al Articolului 109, potrivit caruia Adunarea Generala trebuia, la cea de a zecea sesiune ordinara, sa examineze chestiunea convocarii unei conferinte de revizuire a Cartei, a fost pastrat in forma sa originara, desi mentioneaza (r)un vot al oricaror sapte membri ai Consiliului de SecuritatetZ, intrucit Adunarea Generala si Consiliul de Securitate au dat urmare dispozitiei acestui paragraf la cea de a zecea sesiune ordinara a Adunarii Generale, in 1955.
NOI POPOARELE NATIUNILOR UNITE,
hotarite
sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului care, de doua ori in cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persaanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, precum si a natiunilor mari si mici, sa cream conditiile necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilor decurgind din tratate si alte izvoare ale dreptului international, sa promovam progresul social si conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate,
SI IN ACESTE SCOPURI
sa practicam toleranta si sa traim in pace unul cu celalalt, ca buni vecini, sa ne unim fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, sa acceptam principii si sa instituim metode care sa garanteze ca forta armata nu va fi folosita decit in interesul comun, sa folosim institutiile internationale pentru promovarea progresului economic si social al tuturor popoarelor,
AM HOTARIT SA NE UNIM EFORTURILE PENTRU INFAPTUIREA ACESTOR OBIECTIVE
Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentantii lor, reuniti in orasul San Francisco si avind depline puteri, recunoscute ca valabile si date in forma cuvenita, au adoptat prezenta Carta a Natiunilor Unite si infiinteaza prin aceasta o organizatie internationala care se va numi Natiunile Unite.
CONSILIUL DE SECURITATE
Componenta
ART. 23
1. Consiliul de Securitate va fi alcatuit din cincisprezece membri ai Natiunilor Unite. Republica China, Franta, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord si Statele Unite ale Americii vor fi membri permanenti al Consiliului de Securitate. Adunarea Generala va alege alti zece Membri ai Organizatiei ca membri nepermanenti ai Consiliului de Securitate, tinind in special seama in primul rind de contributia Membrilor Natiunilor Unite la mentinerea pacii si securitatii internationale si la infaptuirea celorlalte scopuri ale Organizatiei si, de asemenea, de o repartitie geografica echitabila.
2. Membrii nepermanenti ai Consiliului de Securitate vor fi alesi pe o perioada de doi ani. La prima alegere de membri nepermanenti, dupa sporirea numarului de membri ai Consiliului de Securitate de la unsprezece la cincisprezece, doi dintre cei patru membri adaugaji vor fi alesi pe o perioada de un an. Membrii al caror mandat expira nu vor putea fi realesi imediat.
3. Fiecare membru al Consiliului de Securitate va avea un reprezentant in Consiliu.
Functii si puteri
ART. 24
1. Spre a asigura actiunea rapida si eficace a Organizatiei, Membrii sai confera Consiliului de Securitate raspunderea principala pentru mentinerea pacii si securitatii internationale si recunosc ca, indeplinindu-si indatoririle impuse dc aceasta raspundere, Consiliul de Securitate actioneaza in numele lor.
2. In indeplinirea acestor indatoriri, Consiliul de Securitate va actiona in conformitate cu Scopurile si Principiile Natiunilor Unite. Puterile specifice acordate Consiliului de Securitate pentru indeplinirea acestor indatoriri sint definite in Capitolele VI, VII, VIII si XII.
3. Consiliul de Securitate va supune spre examinare Adunarii Generale rapoarte anuale si, cind va fi necesar, rapoarte speciale.
ART. 25
Membrii Natiunilor Unite sint de acord sa accepte si sa execute hotaririle Consiliului de Securitate, in conformitate cu prezenta Carta.
ART. 26
In scopul de a promova stabilirea si mentinerea pacii si securitatii internationale, fara a folosi pentru inarmari decit un minimum din resursele umane si economice ale lumii, Consiliul de Securitate are sarcina de a elabora, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, prevazut in Articolul 47, planuri care vor fi supuse Membrilor Natiunilor Unite in vederea stabilirii unui sistem de reglementare a inarmarilor.
Votare
ART. 27
1. Fiecare membru al Consiliului de Securitate va dispune de un vot.
2. Hotaririle Consiliului de Securitate in probleme de procedura vor fi adoptate cu votul afirmativ a noua membri.
3. Hotaririle Consiliului de Securitate in toate celelalte probleme vor fi adoptate cu votul afirmativ a noua membri, cuprinzind si voturile concordante ale tuturor membrilor permanenti, cu conditia ca, in cazul hotaririlor care se adopta in temeiul Capitolului VI si al Articolului 52 paragraful 3, o parte la un diferend sa se abtina de la votare.
Procedura
ART. 28
1. Consiliul de Securitate va fi astfel organizat incit sa-si poata exercita functiile fara intrerupere. In acest scop, fiecare membru al Consiliului de Securitate trebuie sa aiba oricind un reprezentant la Sediul Organizatiei.
2. Consiliul de Securitate va tine sedinte periodice, la care fiecare dintre membrii sai poate, daca doreste, sa fie reprezentat de un membru al guvernului sau ori de un alt reprezentant special desemnat.
3. Consiliul de Securitate poate tine sedinte in alte locuri decit Sediul Organizatiei, pe care le socoteste cele mai indicate pentru a-i inlesni lucrarile.
ART. 29
Consiliul de Securitate poate infiinta organele subsidiare pe care le considera necesare pentru indeplinirea functiilor sale.
ART. 30
Consiliul de Securitate va stabili propriile sale reguli de procedura, inclusiv modul de desemnare a Presedintelui sau.
ART. 31
Orice Membru al Natiunilor Unite care nu este membru al Consiliului de Securitate poate participa, fara drept de vot, la discutarea oricarei probleme supuse Consiliului de Securitate, ori de cite ori acesta considera ca interesele acelui Membru sint afectate in mod special.
ART. 32
Orice Membru al Natiunilor Unite care nu este membru al Consiliului de Securitate sau orice Stat care nu este Membru al Natiunilor Unite, daca este parte intr-un diferend examinat de fi invitat sa participe, fara drept de vot, la discutiile cu privire la acel diferend. Consiliul de Securitate va determina conditiile pe care le considera juste pentru participarea unui Stat care nu este Membru al Natiunilor Unite.
CAP. 6
REZOLVAREA PASNICA A DIFERENDELOR
ART. 33
1. Partile la orice diferend a carui prelungire ar putea pune in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale trebuie sa caute sa-l rezolve, inainte de toate, prin tratative, ancheta, mediatie, conciliere, arbitraj, pe cale judiciara, recurgere la organizatii sau acorduri regionale sau prin alte mijloace pasnice, la alegerea lor.
2. Consiliul de Securitate, cind socoteste necesar, invita partile sa-si rezolve diferendul prin asemenea mijloace.
ART. 34
Consiliul de Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni internationale sau ar putea da nastere unui diferend, in scopul de a stabili daca prelungirea diferendului sau situatiei ar putea pune in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale.
ART. 35
1. Orice Membru al Natiunilor Unite poate atrage atentia Consiliului de Securitate sau Adunarii Generale asupra oricarui diferend sau situatii de natura celor mentionate in Articolul 34.
2. Un Stat care nu este Membru al Natiunilor Unite poate atrage atentia Consiliului de Securitate sau Adunarii Generale asupra oricarui diferend la care este parte daca accepta in prealabil, in privinta acelui diferend, obligatiile de rezolvare pasnica prevazute in prezenta Carta.
3. Actiunile intreprinse de Adunarea Generala in chestiunile asupra carora i se atrage atentia in temeiul Articolului de fata vor fi supuse dispozitiilor Articolelor 11 si 12.
ART. 36
1. Consiliul de Securitate poate, in orice stadiu al unui diferend de natura celor mentionate in Articolul 33 ori al unei situatii similare, sa recomande procedurile sau metodele de aplanare corespunzatoare.
2. Consiliul de Securitate va lua in considerare orice proceduri de rezolvare a diferendului deja adoptate de parti.
ART. 37
1. In cazul in care partile la un diferend de natura celor mentionate in Articolul 33 nu reusesc sa-l rezolve prin mijloacele indicate in acel Articol, ele il vor supune Consiliului de Securitate.
2. In cazul in care Consiliul de Securitate socoteste ca prelungirea diferendului ar putea, in fapt, sa puna in primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale, el va hotari daca trebuie sa actioneze in temeiul Articolului 36 sau sa recomande conditiile de rezolvare pe care le va considera potrivite.
ART. 38
Fara a se aduce atingere dispozitiilor Articolelor 33-37, Consiliul de Securitate poate, daca toate partile la un diferend cer aceasta, sa faca recomandari partilor in scopul rezolvarii pasnice a diferendului.
CAP. 7
ACTIUNEA IN CAZ DE AMENINTARI IMPOTRIVA PACII, DE INCALCARI ALE PACII SI DE ACTE DE AGRESIUNE
ART. 39
Consiliul de Securitate va constata existenta unei amenintari impotriva pacii, a unei incalcari a pacii sau a unui act de agresiune si va face recomandari ori va hotari ce masuri vor fi luate, in conformitate cu Articolele 41 si 42, pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale.
ART. 40
Pentru a preintimpina o agravare a situatiei, Consiliul de Securitate poate ca, inainte de a face recomandari sau a hotari asupra masurilor care trebuie luate in conformitate cu Articolul 39, sa invite partile interesate sa se conformeze masurilor provizorii pe care le considera necesare sau de dorit. Asemenea masuri provizorii nu vor prejudicia intru nimic drepturile, pretentiile sau pozitia partilor interesate. Consiliul de Securitate va tine seama in modul cuvenit de neexecutarea acestor masuri provizorii.
ART. 41
Consiliul de Securitate poate hotari ce masuri, care nu implica folosirea fortei armate, trebuie luate spre a se da urmare hotaririlor sale si poate cere Membrilor Natiunilor Unite sa aplice aceste masuri. Ele pot sa cuprinda intreruperea totala sau partiala a relatiilor economice si a comunicatiilor feroviare, maritime, aeriene, postale, telegrafice, prin radio si a altor mijloace de comunicatie, precum si ruperea relatiilor diplomatice.
ART. 42
In cazul in care Consiliul de Securitate va socoti ca masurile prevazute in Articolul 41 nu ar fi adecvate ori ca s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate intreprinde, cu forte aeriene, navale sau terestre, orice actiune pe care o considera necesara pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale. Aceasta actiune poate cuprinde demonstratii masuri de blocada si alte operatiuni executate de forte aeriene, maritime sau terestre ale Membrilor Natiunilor Unite.
ART. 43
1.Toti Membrii Natiunilor Unite spre a contribui la mentinerea pacii si securitatii internationale, se obliga sa puna la dispozitia Consiliului de Securitate, la cererea sa si in conformitate cu un acord sau acorduri speciale, fortele armate, asistenta si inlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale.
2. Acordul sau acordurile mentionate mai sus vor stabili efectivele si natura acestor forte, gradul lor de pregatire si amplasarea lor generala precum si natura inlesnirilor si asistentei care urmeaza sa fie acordate.
3. Acordul sau acordurile vor fi negociate cit mai curind posibil, la initiativa Consiliului de Securitate. Ele se vor incheia intre Consiliul de Securitate si Membri ai Organizatiei, sau intre Consiliul de Securitate si grupuri de Membri ai Organizatiei si vor fi supuse ratificarii statelor semnatare, in conformitate cu procedura lor constitutionala.
ART. 44
Atunci cind Consiliul de Securitate a hotarit sa recurga la forta, el trebuie, inainte de a cere unui Membru nereprezentat in Consiliu sa puna la dispozitie forte armate, in executarea obligatiilor asumate de acesta in temeiul Articolului 43, sa invite pe acel Membru ca, daca doreste, sa participe la luarea hotaririlor Consiliului de Securitate privind folosirea contingentelor de forte armate ale acelui Membru.
ART. 45
Spre a permite Organizatiei sa ia masuri urgente de ordin militar, Membrii Natiunilor Unite vor mentine contingente nationale de forte aeriene imediat utilizabile pentru o actiune combinata de constringere internationala. Efectivele si gradul de pregatire ale acestor contingente precum si planurile pentru actiunea lor combinata vor fi stabilite de catre Consiliul de Securitate, cu ajutorul Comitetului de Stat-Major, in limitele indicate prin acordul sau acordurile speciale, mentionate in Articolul 43.
Planurile pentru folosirea fortelor armate vor fi stabilite de Consiliul de Securitate cu ajutorul Comitetului de Stat-Major.
ART. 47
1. Se va infiinta un Comitet de Stat-Major pentru a sfatui si asista Consiliul de Securitate in toate problemele referitoare la mijloacele de ordin militar necesare Consiliului de Securitate pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, la folosirea si comanda fortelor puse la dispozitia sa, la reglementarea inarmarilor si la eventuala dezarmare.
2. Comitetul de Stat-Major va fi alcatuit din iefii Statelor-Majore ale membrilor permanenti ai Consiliului de Securitate sau din reprezentantii lor. Orice Membru al Natiunilor Unite care nu este reprezentant permanent in Comitet va fi invitat de catre Comitet sa i se asocieze cind participarea acelui Membru la lucrarile lui este necesara pentru buna indeplinire a indatoririlor Comitetului.
3. Comitetul de Stat-Major va raspunde, sub autoritatea Consiliului de Securitate, de conducerea strategica a oricaror forte armate puse la dispozitia Consiliului de Securitate. Problemele privind comanda unor asemenea forte vor fi reglementate ulterior.
4. Cu autorizatia Consiliului de Securitate si dupa consultarea cu organizatiile regionale corespunzatoare, Comitetul de Stat-Major poate infiinta subcomitete regionale.
ART. 48
1. Masurile necesare executarii hotaririlor Consiliului de Securitate in scopul mentinerii pacii si securitatii internationale vor fi luate de toti Membrii Natiunilor Unite sau de unii dintre ei, dupa cum va stabili Consiliul de Securitate.
2. Aceste hotariri vor fi executate de Membrii Natiunilor Unite atit direct cit si prin actiunea lor in cadrul organismelor internationale corespunzatoare din care fac parte.
ART. 49
Membrii Natiunilor Unite se vor asocia spre a-si acorda reciproc asistenta in executarea masurilor hotarite de Consiliul de Securitate.
ART. 50
Daca Consiliul de Securitate ia masuri preventive sau de constringere impotriva unui Stat, orice alt Stat, indiferent daca este sau nu Membru al Natiunilor Unite, care intimpina dificultati economice deosebite, ivite ca urmare a executarii acelor masuri, va avea dreptul sa consulte Consiliul de Securitate cu privire la rezolvarea acelor dificultati.
ART. 51
Nici o dispozitie din prezenta Carta nu va aduce atingere dreptului inerent de autoaparare individuala sau colectiva in cazul in care se produce un atac armat impotriva unui Membru al Natiunilor Unite, pina cind Consiliul de Securitate va fi luat masurile necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Masurile luate de Membri in exercitarea acestui drept de autoaparare vor fi aduse imediat la cunostinta Consiliului de Securitate si nu vor afecta in nici un fel puterea si indatorirea Consiliului de Securitate, in temeiul prezentei Carte, de a intreprinde oricind actiunile pe care le va socoti necesare pentru mentinerea sau restabilirea pacii si securitatii internationale.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Implicarea Consiliului de Securitate al O.n.u. In Criza din Irak din 2002 2003 (ID: 107045)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.