Implementarea Tehnologiilor Informaționale și de Comunicație (tic) în Disciplina Educației Muzicale

INTRODUCERE

Importanța și actualitatea temei

Lucrarea de față abordează tematica studiului asupra implementării tehnologiilor informaționale și de comunicație (TIC) în disciplina educației muzicale.

Știința educației acordă muzicii un rol asemănător literaturii în formarea educației estetice a tineretului școlăresc. Cu cât mai devreme va fi începută educația muzicală, cu atât va fi mai temeinică, pentru viitorul cetățean, cerința de a asculta, înțelege și trăi marile valori culturale muzicale naționale și universale, care contribuie la extinderea orizontului său de cultură umanistă și de făurire a personalității sale (Ion86p. 5) ( de adăugat părerea personala)

Obiectivul principal al acestei lucrări este prezentarea modalităților de implementare a noilor tehnologii la disciplina educația muzicală pentru învățământul preuniversitar, ciclul primar (clasele I-IV)

Întrucât tehnologiile evoluează cu viteza uluitoare, școala are tendința de a tine pasul încercând sa implementeze acele mijloace tehnice care sa înlesnească procesul didactic și să pregătească elevii pentru contextul social-economic în care trebuie să se integreze la vârsta adultă.

Educația muzicală are rolul de a-i dezvolta elevului atât latura cognitivă, cât și pe cele afectiv-emoțională, volitivă, socială.

Educația muzicală contribuie la dezvoltarea proceselor psihosociale în clasa de elevi. Aceste procese reglatorii au rolul de a dezvolta principalele procese ce se întrepătrund în activitatea instruirii și educării copilului (Cindy, Clark, Carol, & Angela, 2013, pg. 33-36).

O metodă folosită în activitatea de învățare și predare este tehnologia informației. Tamim, Bernand, Borokovski, Abrami, & Schmid (2011) au găsit că atunci când tehnologia informațiilor de comunicare a fost utilizată în procesul învățării elevilor a rezultat un efect pozitiv de creștere a interesului elevilor față de învățare.

Integrarea tehnologiilor informatice a avut eficiența cui? A ce? în școli. De asemenea, elevii folosesc acest suport pentru a deprinde capacitatea de comunicare. Profesorii au rolul de a interveni în formarea elevilor. (William, 2014, pg. 8-9).

Motivația alegerii temei

Motivația alegerii temei este că școala modernă are nevoie de tehnologii informatice. Una din experiențe în perioada participării la lecțiile dintr-o școala finlandeză mi-a arătat că folosirea inteligentă și eficientă a smartphone-ului creează o atmosferă de învățare. Un exemplu observat în această perioadă a participării la una dintre lecții la disciplina educație muzicală a fost asigurarea feedback-ului prin formularea unor întrebări în care elevii trebuiau să aleagă răspunsul corect la întrebare.

La disciplina educație muzicala, învățarea se realizează prin activități practice care formează și dezvoltă competențe muzicale, sociale și nu în ultimul rând creativitate.

Un alt argument în vederea alegerii acestui subiect care abordează implementarea noilor tehnologii informaționale este

Stadiul actual al cercetărilor privind relațiile dintre educația muzicală și tehnologiilor informaționale și de comunicație.

Noile tehnologii informaționale sunt utilizate în toate ciclurile de școlarizare (primar, gimnaziu, liceu, învățământ superior). Implementarea noilor tehnologii informaționale și de comunicare sunt întrebuințate în procesul predării și al învățării. Acestea ocupă o mare parte în domeniul social și cultural (Somekh, 2014) apud (Selwyn, 2013).

Katz (2013, pp.21-23) afirma că conexiunile dintre schimbările tehnologiilor informatice în producția muzicală și folosirea ei în domeniul educațional au fost explorate. În primul rând cercetările au demonstrat că noile tehnologii informatice fiind au fost utilizate și sunt utilizate de către profesorii de educație muzicală în mod special la clasa a II-a. Aceasta a fost găsită în Departamentul de educație în curriculum la educație muzicală din Londra ( (DfEE, 1999). Cercetarea a fost realizată de Mills & Murray (2000) și confirmată într-un raport de OfStEd (2005).

În al doilea rând s-a realizat un rezultat anticipativ în literatură că noile tehnologii informatice au început să schimbe natura unei discipline, dar treptat. Conform DfES (2002), s-a constat că în prima etapă accentul este pus furnizarea de echipament necesar cât și necesitatea unei rețele pe care să se poată dezvolta integrarea noilor tehnologii.

Pedagogia se află într-un moment de tranziție, pregătindu-se o schimbare de paradigmă și de instrumente în reconstrucția cunoașterii pedagogice, a rolului său în rezolvarea specifică a crizei în care se află educația, criză determinată în mare parte de specificul noului context. Muntean (2013) apud Miron (2011) afirmau că pedagogia perpetuă transformare are loc prin fuzionarea următoarelor tendințe ( Muntean, 2013, p.9) :

tendința de a păstra anumite date din didactica clasică, fructificându-i cele mai valoroase achiziții;

tendința de îmbogățire continuă a arsenalului didactic prin adăugarea rezultatelor și achizițiilor științifice prelucrate și adaptate la didactica clasică;

tendința de a echilibra dimensiunile informative și formative ale procesului educațional;

tendința de a transfera greutatea specifică de la educator la educat .

Susțin că afirmația enunțată de Muntean (2013) și Ionescu (2011) este în temă cu lucrarea de față care abordează problematica implementării noilor tehnologii informatice la educație muzicală în ciclul primar, deoarece prezintă tendințele spre care tinde pedagogia contemporană, însă menținându-și cele mai valoroase achiziții ale didacticii tradiționale/clasice.

În anii recenți noua tehnologie informatică și mediul de învățare online au devenit componente de bază a profesorului în Finlanda. În atenția lui Graham (2003), mediul de învățare combinat este un mediu de învățare care combină instruirea educativă cu instruirea asistată în mediul online. Acest concept/termen se poate referi de asemenea și la un mediu de învățare hibrid, afirma Bonk & Graham (2006). Modul tradițional de instruire față-în-față cuprinde interacțiunea între profesor și student care se află în același spațiu/clasă.

Graham (2006) introduce două motive principale pentru adoptarea combinată a realizării instruirii. În primul rând, învățarea combinată poate eficientiza; în al doilea rând, aceasta poate crește accesul și conveniența.

Pentru mult timp oamenii au folosit modalități informale pentru studiu și învățarea muzicii. Aceștia le-au combinat cu învățarea față-în-față.

În zilele de azi, platformele online și comunitățile online au format o parte integrală de studenți la specializarea muzică. În Departamentul de educație de la Universitatea din Helsinki, cadrele didactice au început folosească softuri care susțin activitatea de învățare prin intermediul online. Un soft de care se folosesc în prezent este WeboOdi care asigură studenților disciplinele și competențele specifice fiecărei materii în parte. Un alt rol pe care îl întrebuințează această platformă online este comunicarea pe care un student trebuie să-și exprime opinia prin comentarii. Un alt soft care este conectat în rețea cu WeboOdi este Moodle, unde studenții găsesc toate informațiile legate de fiecare curs. Studenții își pot stoca toate cerințele cerute de către profesori, iar profesorul le asigură un feed-back. (Salavuo, 2008).

Asistând la cursurile organizate la Universitatea din Helsinki, aceste softuri WeboOdi și Moodle au contribuit la organizarea mai eficientă a activiților care s-au ținut acolo. Alături de aceste două softuri educaționale exista o modalitate de a realiza confeințe video pentru întocmirea unui proiect de grup. Prin intermediul softului WebEx se pot organiza conferințe online – webminar.

În cazul disciplinei educație muzicală studenții au la dispoziție un studio unde aceștia își dezvoltă competențele specifice propuse de profesor și de programa școlară pe care un profesor trebuie să o urmeze pe durata studiilor. La ora de educație muzicală, profesorul care îi coordonează îi învață pe elevi cum să lucreze cu toate aparaturile de care dispune acest studio. La una dintre ore asistate, tehnologia informatică a fost utilizată la toate etapele lecției. Elevii au fost familiarizați la sfârșitul fiecărei ore.

Într-un studiu recent realizat de către doi profesori specializați în educație muzicală de la Universitatea din Helsinki și Rovaniemi, publicat de Ruokonen & Ruismäki (2016) afirmau că este o mare necesitate pentru a utiliza noile metode de tehnologii infomatice și de comunicare în predarea educației muzicale. Un element pe care acești doi profesori l-au sesizat a fost creativitatea care trebuie formată elevilor din toate ciclurile de școlarizare.

Studiul creativității a fost testat la clasa a VI-a, ciclul primar, având în vedere că sistemul de învățământ finlandez este structurat diferit față de sistemul de învățământ românesc. Astfel, în sistemul de învățământ finlandez, clasele primare sunt constituite din clasele I-VI.

Realizând experimentul bazat pe creativitate la educație muzicală, profesorii au observat că elevilor le este mai ușor să descopere prin propiile lor eforturi, testând softul educațional care este aplicat la aceasta disciplină.

Problematica mijloacelor didactice pentru domeniul educației muzicale trebuie privită din cel puțin două puncte de vedere diferite: al totalității materialelor, dispozitivelor și aparatelor cu ajutorul cărora se realizează transmiterea și asimilarea informației didactice, înregistrarea și evaluarea rezultatelor obținute, precum și al metodicilor specifice educației muzicale.

Elementul de noutate îl reprezintă utilizarea TIC cu toate avantajele multimedia oferite. Sistemul multimedia reprezintă capacitatea unui sistem de a comunica informația prin intermediul mai multor medii de prezentare simultan, cum ar fi: text, grafică, fotografii, animație, sunet, clipuri video – Pașca(2015) . Asistând la ora de educație muzicală, elementul care a fost observat era utilizarea tuturor acestor materiale multimedia. Elevii deveneau familiarizați după mai multe ore de observare cu toate instrumentele muzicale, iar în al doilea rând ei au început să realizeze o creație muzicală.

Sumarizând toate aspectele ce țin de studiul cercetărilor actuale, se poate afirma că există o gamă variată de programe educaționale ce pot contribui în diferite moduri la disciplina educație muzicală. Folosirea și aplicarea produselor rezultate în activitățile educative din carul orelor este influențată de mai mulți factori: priceperea cadrului didactic în utilizarea noilor tehnologii ale informației și comunicațiilor, deschiderea sa pentru învățarea permanentă deoarece piața software ( Pașca, 2015, p.6) este una dinamică, iar softurile educaționale sunt într-o continuă îmbunătățire sau dezvoltare. Prin intermediul Intenetului sunt activate toate stilulurile de învățare, precum ( stiulul vizual, stilul auditiv, tactil și kinestezic), fiind o certitudine faptul că un singur stul de învățare nu este în concordanță cu orice tip de conținut.

Eficientizarea învățării prin suport tehnologic

Capitolul de față își propune să abordeze metode și tehnici de a eficientiza învățarea prin intermediul suportului tehnologic. Alături de metode și tehnici de efiecientizare a învățării cu ajutorul suportului tehnologic, cel de-al doilea obiectiv general constă în abordarea dimensiunilor psihologice și efectele fenomenelor psihologice la elevii din clasele primare.

Dimensiuni psihologice ale învățării cu ajutorul tehnologiilor informaționale și de comunicație.

Domeniile studiate de psihologia proceselor cognitive care sunt deosebit de importante pentru proiectarea sistemelor de instruire asistată de calculator sunt următoarele (Adăscăliței, 2007):

percepția și atenția

memorizarea

învățarea activă

motivația

concentrarea controlului

transferul de cunoștințe prin intermediul învățării

diferențele individuale : lecțiile trebuie adaptate studiului sau învățării individuale și diferențelor care pot exista între elevi.

Teoriile învățării analizează modelele psihologice care descriu tipuri specifice de activități educative/școlare. Psihologia procesului educațional organizează aceste modele sub forma unei piramide cu șase niveluri în care sunt indicate ierarhiile și legăturile funcționale posibile și necesare în contextul grupului de elevi. Adăscăliței (2007) redă astfel cele 6 clase de pirmide astfel :

Primul nivel al piramidei conține patru modele psihologice de învățare :

învățarea condițională clasică ( Pavlov și Watson) angajează relația stimul-răspuns, aplicabilă în procesul de instruire prin întărirea reacțiilor emotive la stimuli anteriori neutrim oferiți înaintea acțiunii didactice;

învățarea prin asociații contigue ( Guthrie) implică memorarea mecanică angajată în condițiile în care orice mișcare sau element de comportament ce urmează îndeaproape un anumit grup de stimuli tinde să se atașeze de grupul de stimuli repectiv,fără a mai solicita un stimul-răspuns format anterior;

învățarea instrumentală (Thorndike, Hull, Skinner) definește consolidarea cunoștințelor în termeni operaționali ; consolidarea se realizează după îndeplinirea sarcinii didactice, proces care crește posibilitatea ca reacția precedentă să se producă și în viitor

învățarea prin imitație (Bandura, Ross), considerată și învățarea mecanică, valorifică modelul oferit de cadrul didactic cu scopul de a influența comportamentul (atitudinal, didactic, social, moral) exprimat sub forma unor reacții noi : inhibatorii, obținute, consolidate, etc.

Cea de-a doua piramidă conține două tipuri de modele psihologice ale învățării, redată de Adăscăliței (2007, p.43) : învățarea prin generalizare care se referă la valorificarea similitudinilor evidente dintre două complexe de stimuli ; cel de-al doilea model psihologic de învățare este învățarea prin descriminare ce presupune reactualizarea unor noțiuni de bază care asigură diferențierea stimulilor apropiați de stimulii originali.

Conținuturile care se livrează prin intermediul e-learning-ului suportă o prelucrare specifică. Chiar și în sistemul tradițional, acestea se selectează, se prelucrează și se modelează în consens cu rațiuni didactice sau psihologice.

Contextul tehnic, dar și constrângerile specifice (delocalizarea formării, distanța fizică și temporală, autonomia sporită a educatului ) obligă la o reconfigurare a structurilor savoir-ului ce se vehiculează, dar și a modalităților de transmitere, de mediere a acestuia. E-learning-ul presupune o anume intervenție asupra conținuturilor cunoașterii. Acestea se cer a fi compatibilizate pentru a fi transpuse pe un monitor, la distanță, pentru a cuceri sau satisface pe cât mai mulți.

Conținutul care se livrează prin noile tehnologii trebuie să suporte redefiniri și redimensionări de ordin selectiv. Cunoașterea savantă, ce a inundat milenii conținuturile școlare, trebuie să se retragă în fața cunoștințelor procedurale, de ordin metodologic și cu caracter oarecum metacognitiv. Nu numai ce să știe va fi important pentru elev, ci cum să știe, cum să caute, cum să semnifice cunoașterea – acesta pare a fi scopul noului parcurs educativ. În continuare se vor enumera câteva caracteristici ale conținuturilor instrucționale de tip e-learning :

1. O primă caracteristică a cunoașterii de acest tip rezidă în granularitatea și secvențialitatea acesteia. Cunoașterea didactică, ca principal referențial de accesat, este astfel structurată încât să existe o anumită independență a entităților care o compun, dar să propenseze și o anumită solidaritate a întregului. Elementele de conținut se decelează astfel încât să existe o suficientă autonomie a acestora, dar și o dependență specifică la un alt nivel. Granularitatea se realizează prin decuparea conținutului în unități de sine stătătoare, care, prin combinare, generează un întreg mobil, mai larg sau mai restrâns, amplitudinea ținând de posibilitățile cursantului de dilatare a unui spațiu problematic. Principiul fragmentării și al articulării diferențiate stă la baza realizării unui parcurs educațional individualizat și personalizat. Ceva se dă de către entitatea emițătoare, dar cursantul va avea posibilitatea de a îmbogăți acest dat, de a-l extinde printr-un joc inteligent al interferențelor și adiționărilor cognitive (Cantoni & Botturi, 2015, p.38)

2. Strâns legată de însușirea invocată mai sus este modularitatea, respectiv proprietatea asigurării unei articulări globale a elementelor de conținut și a unei reconfigurări circumstanțiale. Fiecare element cognitiv este legat sau „caută” un alt element ce conduce la o îmbogățire pe ansamblu. Ceva se poate lega de altceva, combinatorica fiind nesfârșită. Cuantele informaționale se decelează printr-o prelucrare minuțioasă a temei, asigurându-se coerența internă a acestora. Totodată, e nevoie și de o deschidere de principiu către alte cuante informaționale, alcătuind un ansamblu, care le rândul său trebuie să fie dinamic, generator de noi poziționări și resemnificări. Acroșajul conținutului se face fie prin intermediul cuantelor elementare, fie prin articulații mai mult sau mai puțin complexe, gradul de întrepătrundere sau complexitate fiind stabilit de cel ce dorește să se formeze. Rămâne ca interogație până la ce nivel merge fragmentarea, cât de autonome să fie aceste frânturi de cunoaștere și la ce nivel de compozabilitate să se genereze noi înțelesuri (Featherstone & Burrous, 2013, p.45)

3. O altă caracteristică a conținuturilor constă în dimensionarea acestora flexibilă, pe „măsura” educaților, în concordanță cu individualități și particularități multiple. Individualizarea presupune o configurare multietajată a conținuturilor astfel încât fiecare subiect să găsească în oferta pusă la dispoziție elemente convenabile, care să-l intereseze și pe care să le poată înțelege. A personaliza o rută de formare de acest tip însemnă să ții cont de elemente precum ritmurile și specificul formei de organizare a învățării, de modalitățile diferite de învățare, nivelul la care se situează educații, de interesele și așteptările beneficiarilor. Parcursul de formare se diferențiază de la individ la individ, personalitatea individuală fiind prezervată și întărită. Manipularea cunoașterii va sta, astfel, la discreția educatului. Chiar dacă elementele bazale sunt aceleași, prin combinatorica infinită a acestor entități funciare se vor genera platforme ideatice dintre cele mai diferite, evitându-se dictatul și uniformizarea cognitivă, atât de periculoase pentru sănătatea omului (Featherstone & Burrous, 2013, p.47)

4. O a patra caracteristică a elementelor de conținut rezidă în asigurarea unei performativități și a unor ritmuri particulare de accesare și de cuprindere (Bellier, 2014, p.38).

5. Intrarea în câmpul cunoașterii se poate face prin mai multe locuri, nici unul impunându-se ca fiind privilegiat. Ceea ce este important poate fi învățat fără a se cunoaște toate elementele ansamblului (Bellier, 2014, p.38)

6. Cea mai importantă caracteristică are la bază caracterul auto-structurant al conținutului, în sensul că acesta se auto-conduce și se auto-edifică, prin elementele metodologice ce însoțesc traseul de cunoaștere propriu-zis (Bellier, 2014, p.39)

Afirmațiile prezentate mai sus susțin faptul că dimensiunea psihologică a implementării noilor tehnologii informaționale și de comunicare în învățarea școlară ajută pe elevi să devină mai interesați și mai implicați în activitățile de predare. În primul rând, imaginea care este proiectată pe mijloacele de folosire, cum ar fi (laptop, tabla digitală) le captează atenția, astfel ei devin mai implicați. Dimensiunea psihologică a unui joc virtual-interactiv îi ajută pe elevi să-și dezvolte gândirea prin diferite moduri de realizare al acestuia.

Învățarea cu suport tehnologic în cadrul procesului didactic

Învățarea cu ajutorul noilor tehnologii informaționale și de comunicare este utilă în predarea activităților. Acestea au rolul de a facilita învățarea cu ajutorul suportului tehnologic. De asemenea, există și consecințe negative pe care le au acestea. Capitolul de bază propune abordarea sistematică a modalităților de folosire a noilor mijloace tehnologice, dar și avantajele modului de lucru cu acesta în grupe.

Procesul de învățământ se află într-o continuă dezvoltare. Acesta își are originile tradiționale/clasice pornind de la tabla care este principalul mijloc de învățare și predare. Instrumentul folosirii tablei negre este creta care împreună cu tabla ajută copilul să-și dezvolte gândirea cu mișcarea mâinilor.

Alături de tabla clasică, procesul de învățământ a evoluat. Această evoluție a întrebuințat noi mijloace moderne de folosire în cadrul procesului de învățământ. Acesta a avut schimbări majore în care tabla clasică a fost înlocuită treptat cu tabla digitală.

Învățarea colaborativă sprijinită de calculator este o ramură apărută în știința învățării, preocupată cu studierea modului în care elevii pot să învețe împreună cu ajutorul calculatoarelor. Există numeroase softuri educaționale care implementează această formă a învățării prin cooperare, precum Moodle, WeboOdi, ș.a.m.d. Interacțiunea dintre învățare și tehnologie se dovedește a fi una complexă. Includerea colaborării sau a medierii pe baza calculatorului și a Internetului este un sprijin suplimentar pentru a facilita predarea și învățarea în procesul didactic (Koschmann, Stahl, & Suthers, 2006, p.409).

Ca studiu al unor forme particulare de învățare, învățarea colaborativă sprijinită de calculator este strâns legat în educație. Sunt incluse toate formele de cicluri ale învățării, începând de la învățământul preșcolar până la învățământul superior. Însă, se poate include și în curriculumul non-formal, precum muzeele, excursiile, etc. Calculatoarele au devenit un instrument de utilizare în domeniul științe ale educației. Un model practic, este cel al observării la o universitate din Finlanda, unde copiii din clasele primare (clasele I-VI) erau încurjați să învețe în grupuri mici, care a devenit din ce în ce mai accentuată în cadrul științelor extinse ale învățării. Abilitatea de a combina aceste două idei prin sprijinul calculatorului și învățarea colaborativă sau tehnologia și educația îmbunătățesc procesul de învățare care rămâne o provocare a secolului al XXI-lea (Koschmann, Stahl, & Suthers, 2006, p.410).

Învățarea colaborativă sprijinită de calculator a apărut în anii 1900. Potențialul captivant al Internetului de a conecta elevii în moduri inovatoare a oferit un stimul pentru cercetarea în domneniul învățării colaborative sprijinite de calculator (Featherstone & Burrous, 2013, p.48).

Studiul învățării în cadrul grupurilor mici a demarat cu mult înainte de apariția acestui concep al învățării colaborative prin sprijinul calculatoarelor. Începând dinainte de anii 1960, cercetătorii din educație au întreprins investigații importante asupra învățării cooperative.

Între termenii știintifici cooperativ și colaborativă există o deosebire. Conform Dicționarului Explicativ al limbii române, cooperativ se referă la faptul de a fi binevoitor, în timp ce colaborativ se referă la acțiunea de a participa alături de alții la realizarea unei acțiuni în comun (Dicționarul explicativ al limbii române, fără an). Aceste două concepte ce definesc munca în echipă/grupe sunt constituite din două verbe la infinitiv, precum : a vrea și a participa. Pentru ca un elev să fie provocat pentru a lucra în echipă, este nevoie de creerea unui climat educațional în clasă favorabil.

(Dillenbourg, 1999a) afirma că deosebirea dintre colaborare și cooperare este următoarea: ,,În cooperare, partenerii își împart munca, rezolvă sub-sarcinile individual și apoi asamblează rezultatele parțiale pentru a forma rezultatul final. În colaborare, partenerii chiar lucrează ‚împreună’.” (p.8). Afirmația prezentată de Dillenbourg anterior, susține faptul că cooperarea înseamnă în primul rând o responsabilitate a studentului de a fi integrat în cerința pe care el o are de realizat, în timp ce colaborarea reprezintă modul de lucru al studenților/elevilor împreună. Ca și consecință, colaborarea și cooperarea se întrepătrund în învățarea colaborativă în grup.

Un alt concept al învățării colaborative pe care Dillenbourg (1999) îl prezintă din (Roschelle & Teasley, 1995) este prezentat astfel: învățarea este un act social, prin construirea colaborativă a cunoștințelor (p.103). Elevii sunt implicați în acestă învățare ca membri ai grupului, dar activitățile în care sunt implicați nu sunt activități de învățare individuală, ci interacțiuni în grup.

Edwin Thorndike (2012), un fondator al abordării educaționale tradiționale, a scris că ,,Dacă, printr-un miracol al igeniozității mecanice, o carte ar putea fi aranjată în așa fel încât doar pentru acela care a făcut tot ce era indicat pe prima pagină să devină vizibilă pagina a doua și așa mai departe, mare parte din ceea ce necesită acum instruire personală ar putea fi rezolvată prin materiale tipărite. … Mai mult, copiii ar putea fi învățați să folosească materialele într-o modalitate ce va fi mai folositoare pe termen lung”. (p.165).

Acest citat scis mai sus abordează două perspective. În primul rând, el sugerează că ideea prinicipală a instruirii ajutată de calculator a precedat cu mult dezvoltarea actuală a calculatoarelor; dar, mai important, el arată, de asemenea, cum obiectivul cercetării în tehnologia educațională este strâns legat. Thorndike (2012, p.168) a avut o viziune a unei științe educaționale în care orice formă de învățare este măsurabilă, iar prin intermediul acesteia, toate inovațiile educaționale putând fi evaluate experimental. O a doua abordare, este dată de perspectiva tradițională/istorică, cercetarea în tehnologia educațională a fost legată de această tradiție conform Cuban (1986, p.55)

Progresul rapid în tehnologiile calculatoarelor și de comunicație din ultimele decenii, precum Internet-ul a modificat observabil modul în care se lucrează și se învață.

Învățarea cu ajutorul calculatorului poate fi caracterizată ca un compus din trei tradiții metodologice : experimentală, descriptivă și proiectarea iterativă (Koschmann, Stahl, & Suthers, 2006, p.417)

Multe studii empirice în domeniul învățării cu ajutorul suportului tehnologic urmează perspectiva experimentală dominantă care comparăo intervenție cu o condiție de control în termenii uneia sau mai multor variabile (Baker & Lund, 1997, p.176). În majoritatea studiilor, analiza datelor este efectuată prin codare și numărare : interacțiunilesunt clasificate, iar rezultatele sunt măsurate în timp ce înțelesurile grupului sunt comparate prin metode statistice pentru a trage concluzii generale despre efectele avute de variabilele manipulate asupra comportamentului colectiv al grupului.

Metodele tradiționale ale psihologiei experimentale pierd din vedere ,,metodele membrilor’’ (Baker & Lund, 1997, p.177) prin care este realizată învățarea colaborativă – formarea intersubiectivă a înțelesului.

Tradiția proiectării iterative este exemplificată de (Fischer & Ostwald, 2005, p.50). Conduși de interacțiunile dintre teoria în evoluție, observațiile informale și angajarea persoanelor implicate (stakeholder, în engleză), cercetătorii orientați pe proiectare îmbunătățesc în mod continuu artefactele destinate să medieze învățarea și colaborarea.

Anterior s-a analizat că CSCL (învățarea prin colaborare și suport tehnologic) trebuie să răspundă unor obiective și constrângeri multiple. Comunitatea de cercetare include oameni din dicipline diferite, ce au o gamă variată/diferită de cunoștințe și perfecționări profesionale.

CSCL (învățarea colaborativă prin suport tehnologc) este un domeniu cu o evoluție rapidă, aflat la intersecția altor domenii (precum științele învățării în general), care sunt supuse ele însele unor schimbări continue.

Sfard (1998) definește două metafore vaste și incompatibile ale învățării ce sunt cu adevărat relevante pentru CSCL : metafora achiziției în care învățarea constă în indivizi ce dobândesc cunoștințe stocate în mintea lor (Sfard, 1998, p.5) și metfora participării în care învățarea constă într-o participare din ce în ce mai mare la comunitățile de practică.

Lipponen, Hakkarainen, & Paavola (2004, p.34) apud Bereiter (2002) și Engeström (2015) redă o a treia metoforă a creării cunoștințelor, în cadrul căreia obiecte de cunoaștere sau practici sociale noi sunt create prin intermediul colaborării.

În concluzie, învățarea colaborativă cu ajutorul suportului tehnologic se poate deduce că aceasta urmărește trei metodologii de implementare a noilor tehnologii informaționale și de comunicare în învățământul școlar, precum : experimentală descriptivă și iterativă.

Softuri educaționale pentru studiul muzicii

Softurile muzicale reprezintă un plus de suport tehnologic în predarea orelor de educație muzicală. Acestea au rolul de a ajuta elevul să se dezvolte din punct de vedere al comunicării, gândirii, cât și pe plan psihologic.

Unele școli folosesc softuri oferite în mod gratuit care se pot obține prin intermediul Internetului. Dintre aceste softuri gratuite, sunt amintite următoarele : MuseScore, Smartmusic. De asemenea, softurile care nu se pot obține în mod gratuit sunt următoarele : Sybelius, MusicSmart, etc.

Dintre softurile amintite mai sus, vor fi abordate două dintre ele : MusicScore și SmartMusic.

MusicScore este un soft educațional care se poate obține în mod gratuit. Acesta vine în sprijinul profesorilor pentru a creea un climat educațional favorabil în clasa de elevi. Conform manualului său de utilizare al acestui soft, redăm următoarele aspecte (https://musescore.org/en/handbook , accesat la data de 16.04.2016) : cuprinsul manualului conține următoarele conținuturi : instalarea programului pe diferite sisteme de operare ale calculatorului, creerea unei noi compoziții, setarea limbii programului și noțiuni de bază și utilizare.

MusicScore este un program accesibil din toate punctele de vedere : are un design foarte atractiv, limba meniului se poate seta, precum limba română, de asemenea se pot realiza cu ușurință materialele didactice care să vină în sprijinul elevilor și a profesorilor.

Cu ajutorul acestui soft educațional muzical, elevii pot învăța cu ușurință utilizarea acestuia. Activitățile devin mult mai interactive. Îvățând un lucru nou, elevii devin mai interesați. Folosirea acestui soft muzical la orele de educație muzicală a crescut nivelul de cunoștințe teoretice. Elevii au învățat cum să pună o notă muzicală pe portativ, printr-o atingere simplă a tablei smart. Un alt aspect ce ține de acest soft educațional este dat de faptul că elevii au învățat cum să se acordeze cu ajutorul unui instrument- diapazonul care emite nota muzicală LA, urmând ca să facă solfegii pe notele muzicale învățate.

Softul educațional contribuie și în învățarea cântecelor. Acesta este un bun model pentru a ajuta elevii să-și formeze linia melodică/demersul liniei melodice, urmând să redea și ei cu vocile lor cântecul. O altă caracteristică al acestui soft este ritmul melodiei. Ei învață cu ușurință linia melodică auzind și ritmul melodiei. Un alt aspect ce ține de program este combinarea instrumentelor muzicale într-o compoziție muzicală.

Un al doilea soft educațional în predarea educației muzicale este Musicfirst (https://www.musicfirst.com/ , accesat la data de 16.04.2016) care este similar cu MuseScore. Este un soft interactiv care se poate conecta la un pian real. Alături de acest soft muzical există un monitor atașat unui pian cu programul încorporat în el. Acesta îi îndrumă pe elevi să compună o melodie.

Munca în grupe este un beneficiu pentru fiecare membru din grupă. Este folosită tehnica învățării prin descoperire/explorare. Sistemul de învățământ finlandez este foarte bine orientat spre acest tip de învățare. Alături de acest soft muzical Musicfirst, învățarea în grup este conectată cu un alt grup din altă clasă unde ei compun și învață melodii.

Un alt aspect al acestui soft muzical este că elevii pot să-și înregistreze vocile prin intermediul căștilor cu un microfon. Un model similar a fost observat la orele de Muzică la Universitatea din Helsinki. Studenților trebuiau să compună un cântec la pian, urmând să îl transpună pe portativul muzical. Ca și materiale au fost folosite pianul, căștile, microfonul, tableta și calculatorul pentru înregistrare. Activitatea a fost realizată în 5 grupe, iar fiecare dintre acestea avea o sarcină diferită : să compună câte o strofă. La sfârșitul acestei activități, studenții au pus toate strofele la un loc după numărul de grupe în care erau împărțiți. După această parte a activității, au început să redea melodic cântarea. Următorul pas pe care ei trebuiau să îl realizeze era transpunerea lui pe portativul muzical. Această activitate a fost elaborată cu ajutorul acestui soft Musicfirst.

Un alt sofware folosit în predarea orelor de educație muzicală este GarageBand – un software disponibil în interfața sistemului de operare Apple. Acesta este un soft de compoziție muzicală. În sistemul de învățământ finlandez acesta este utilizat la fiecare oră de educație muzicală. Un exemplu relevant este în acordarea instrumentelor.

Apple a introdus de prima dată GaraBand în anul 2004 cu o sumedenie de aplicații încoroporate în el, alături iLife. Actualmente, cea de-a șasea versiune al acestu program este numită GarageBand’11, care este foarte populară și foarte ușor de utilizat. Interfața acestui software – GarageBand este foarte accesibilă, ca un Mix-craft. Meniurile sunt ușor de utilizat și foarte accesibile (Hodson, Frankel, Fein, & McCready, 2011, p.6).

În figura alăturată va fi redată intefața acestui sofware muzical ce poate fi utilizat în procesul de predare la orele de educație muzicală.

Figura 1 – Interfața softului GarageBand

După cum se observă în figura alăturată, acest software educațional este constituit din 9 elemente principale în bara de meniu ( file, edit, track, record, mix, share, view, window și help). Softul muzical include 255 instrumente muzicale, are capacitatea de a înregistra până la 64 instrumente într-o compoziție muzicală (Hodson, Frankel, Fein, & McCready, 2011, p.7). Alte caracteristici specifice ale acestui soft GarageBand sunt următoarele : cuprinde un număr de peste 100 de instrumente, se pot atașa materiale video. Unei compoziții sau unei părți dintr-o compoziție se pot aplica efecte de muzică. În ultimul rând în privința caracteristicilor, softul are capacitatea de a importa fișiere, precum : .mp3, .aiff, .waw, și fișier în format .mid.

Softul GarageBand ce poate fi folosit în predarea orelor de educație muzicală cuprinde 4 părți mari : învață să compui, cuprinde materiale adaptate unei lecții, are tonuri de muzică pentru iPhone și magicul GarageBand.

Motivul pentru care profesorii folosesc GaraBand la orele de educație muzicală este faptul că are foarte multe funcții/capacități, precum eficientizarea unei compoziții la clasă (Hodson, Frankel, Fein, & McCready, p.9)

Din punct de vedere pedagogic, elevii pot explora programele Miccraft și GarageBand și înafara orelor de educație muzicală pentru a învăța să fie creativi în realizarea de compoziții muzicale.

Profesorii de educație muzicală au diferite metode de folosire al acestui soft. Cu ajutorul unui pain virtual se pot face încălzirile vocilor, creerea unei compoziții cu ajutorul mixerului digital care este încorporat în soft, învățarea unui instrument muzical, realizarea unui cântec pe baza notelor muzicale care sunt incluse în portativul muzical.

Mai jos este redat un exemplu de activitate care poate fi integrată cu ajutorul softului GarageBand . Burns (2008, pp. 9-10) propune un exemplu de activitate care se numește ,,Let’s Go Find a Bear’’ (Hai să găsim ursul – traducerea în limba română). Această activitate este planificată/proiectată astfel :

Clasa : a III-a

Mijlocul de realizare : Cântec și poveste

Obiective :

Elevii vor fi capabili să se miște după ritmul cântecului care este redat în GarageBand

Vor obține calificative A, B și C.

Materiale și echipament :

reportofon

calculator cu boxe încorporate sau boxe conectate la acesta

softul GarageBand

Durata : 20 minute

Obiectivul fundamental : elevul trebuie să învețe cum să folosească clapele pianului cu ajutorul softului GarageBand care cuprinde un pian digital. Elevii trebuie să creeze o partitură care să conțină cântecul cuprins în gama DO major și SOL major.

Procedura de lucru

înainte de începerea activității, profesorul ca deschide GarageBand pe tabla smart, elevii putând să observe cum se poate utiliza.

Profesorul le va arăta cum se compune un cântec în gama DO major, iar elevii vor compune un alt cântec intitulat ,,Hai să găsim ursul’’

Activitatea este organizată în grupe de câte 4 cu 5 elevi. Ei vor creea acest cântec folosind gama DO major.

După ce au terminat de compus melodia, fiecare grupă își va prezenta/susține propria creație.

Sfârșitul acestei activități constă în evaluarea elevilor

În concluzie, softurile educaționale care vin în sprijinul predării orelor de educație muzicală îi ajută pe elevi să-și dezvolte priceperile și deprinderile de a lucra cu noile tehnologii informaționale și de comunicare. Burns (2008, p.85) afirma că elevii care au vârste cuprinse între 5 și 11 ani nu le va fi greu să utilizeze noile tehnologii în predarea muzicii deoarece ei încep să asculte muzica de la vârste timpurii folosind următoarele aparaturi : CD player, Xbox, Nintendo Wii sau la un DVD player.

Modalități de implementare a tehnologiilor informaționale și de comunicație în educația muzicală la ciclul primar

Capitolul de față abordează modalitățile de implementare a noilor tehnologii informaționale și de comunicare la disciplina educație muzicală și mișcare în învățământul primar.

Noile tehnologii ale informației și comunicării schimbă perspectiva asupra practicii educaționale. Implementarea acestor tehnologii este considerată una dintre cele mai importante probleme la acest moment. Tehnologiile digitale lărgesc astfel potențialul personalului didactic. Fiecare profesor va trebui să capete o formație de baza în domeniul TIC. Naidu (2014, p.39) redă câteva obiective de implementare a acestor noi tehnologii informaționale și de comunicare, astfel :

Însușirea principiilor comunice care guvernernează aplicarea informației, cunoașterea naturii, proprietățile și structurile informației;

Dezvoltarea priceperii de a aplica noile tehnologii în activități ca : stocarea și căutarea informației, prelucrarea ei pentru comunicare, supravegherea și controlul ei;

Cunoașterea mijloacelor curente de comunicare cu echipamente informatic; extragerea informației de ultimă oră de pe rețele informaționale mondiale;

Utilizarea tehnologiilor didactice specifice educației muzicale și TIC vor contribui la eleborarea strategiilor de predare, calitativă care permit trecerea reală de la centrarea pe conținuturi, la axarea pe experiențe de învățare (Naidu, 2014, p.39)

Noile tehnologii informaționale și de comunicare (TIC) sunt un sprijin atât pentru profesor, dar și pentru elevi. Aceastea au rolul de a ajuta elevul să învețe printr-o altă modalitate decât prin modalitatea tradițională. TIC este un instrument care vine în sprijinul elevilor ajutându-i să-și dezvolte abilitățile muzicale. Softurile educaționale care contribuie în predarea orelor de educație muzicală pot fi folosite ca un instrument în înregistrarea, ascultare sau chiar compoziții muzicale (BECTA, 2009, p.2).

TIC are însă un mare impact asupra elevilor. După câteva ore de asistare la cursurile de educație muzicală s-a putut observa că interesul pentru învățare creștea, iar elevii deveneau mai interesați să-și dezvolte abilitățile muzicale.

Aceste noi tehnologii informaționale și de comunicare au o deschidere mare la un acces de informații și asigură posibilități pentru investigare a creării de muzică în diferite stadii. Un alt rol al integrării TIC este de a da elevilor acces la informare de a cunoște diferite culturi/genuri muzicale.

În această era digitală, elevii petrec timpul folosind de cele mai multe ori noile tehnologii înafara școlii, ascultând muzică la diferite dispozitive, precum : iPhone, calculator, laptop, etc. Elevii de azi nu percep o lume fără tehnologiile digitale asociate cu creerea de muzică și ascultarea acesteia – printre care computerele, tastaturile electronice, fișierele MP3 , iTunes, Windows Media Player, VLC, Winamp, CD-urile, Internetul și multe alte modalități prin care muzica poate fi accesată (Webster, 2014, p.417)

Elevii de azi au o tendință în a asculta multă muzică, tendința de compunere/creere a unui cântec, dar și dorința de a învăța să cânte la un instrument muzical. (Demski, 2011) spunea că elevii ascultă și în timpul lor liber muzica pe calculatorele lor personale, tablete, telefoane.

În paragraful următor vor fi abordate câteva perpective/abordări ale definirii tehnologiei muzicale pe care le redau mai mulți cercetători.

O primă abordare a definirii muzicii tehnologice este definită de Pitts și Kwami (2002, p.61) după cum urmează : ,,orice situație în care tehnologia electronică este utilizată în control, manipulează sau comunică informație muzicală’’. Suntem de acord cu ceea ce afirmă Pitts și Kwami deoarece implementarea noilor tehnologii informaționale și de comunicare trebuie să fie folosite într-un mod util, dar în același timp să transmită informația exactă și utilă. Această informație pe care elevii din învățământul o primesc la orele de educație muzicală trebuie să fie accesibilă și să corespundă nivelului de vârstă. Obiectivele operaționale care sunt în strânsă relație cu comepetențele specifice conform programelor școlare la disciplina educație muzicală și mișcare trebuie să fie realizate atât de profesor, dar și de elev. Un exemplu de implementare al acestor noi tehnologii informaționale și de comunicare este integrarea unui soft educațional GarageBand sau Musescore care au capacitatea de a reda diferite efecte de sunete. Elevul poate creea prin suportul acestor softuri o compoziție scurtă pe tema naturii, folosind efectele de sunete din natură care sunt deja înregistrate în softuri. Anterior, s-au prezentat particularitățile specifice softului educațional GarageBand care este un suport sprijin în predarea orelor de educație muzicală.

O altă definire a conceptului de muzică tehnologică este regăsită în articolul scris de Webster (2002, p.416), fiind prezentată astfel : ,, descoperiri care ajută oamenii să producă, să-și dezvolte mai bine vocea muzicală pentru a-și exprima simțământul’’. Conceptul pe care Webster îl prezintă se referă la faptul că este foarte important pentru un elev să-și dezvolte aria artistică, dar în același timp putând să-și exprime ceea ce simte. Youtube care este un motor de căutare pe Internet folosit la vizionarea clipurilor, ascultarea de muzică, etc., ajută elevul să vizioneze un clip, dar în același timp el poate și asculta o muzică. Instrumentele muzicale observate într-un clip video pot crea diferite simțăminte, fie de tulburare, înviorare, etc.

O ultimă abordare al acestui concept de muzică tehnologică în clasa de elevi este redată de Byrne & MacDonald (2002, p.265) este definită după cum urmează : ,,exemplificare componentelor tehnologiei’’. Acestea includ tehnologii enumerate astfel : tastaturile electronice, boxele externe, softurile pentru înregistrare care permit editarea, înregistrarea melodiilor prin interfața de muzică digitală instrumentală (MIDI). Suntem de aceeași părere că aceste componente enumerate de Byrne și MacDonald (2002) au un rol semnificativ în susținerea orelor de educație muzicală. Universitatatea din Helsinki, Finlanda utilizează aceste instrumente specifice. Au contribuit în realizarea un mixaj de cântece adaptate nivelului de vârstă pentru copii.

Un model de implementare a noilor tehnologii în educația muzicală pentru învățământul primar este ilustrată de Demoline (2003). Profesorii de educație muzicală au integrat tehnologia în activitatea lor de instruire, evaluare și motivare ca trei beneficii principale ale utilizării tehnologiei în muzică. Cu ajutorul tehnologiei, elevii pot lucra în ritmul lor de lucru. Un alt beneficiu important pe care îl subliniază Demoline (2003) este lucrul individual și stabilirea unor obiective de realizat. Ca elevi, ei fixează și realizează obiectivele pe care profesorul le propune. Aceste obiective trebuie să aibă o motivație interioară/intrinescă ajutându-i să se dezvolte din punct de vedere muzical.

Pentru a începe integrarea noilor tehnologii informaționale și de comunicare la orele de educație muzicală, profesorii/învățătorii trebuie în primul rând să intuiască un plan. Ca folosire a tehnologiei în muzică educația devine mult mai frecvent, iar aceasta va fi mai importantă prin faptul că profesorul dezvoltă totul într-unul. Atunci când este vorba despre implementare sau integrare obiectivele curriculumului trebuie să fie bine stabilite pentru un termen mai lung : un curriculum flexibil stabilit pe mai mulți ani (pe o perioadă îndelungată de timp). Acestea vor oferi o continuitate la toate clasele, iar atunci tehnologiile integrate vor avea un rezultat semnificativ ( Mattson, 2014, p.6).

În vederea implementării tehnologiei la orele de educație muzicală, trebuie să fie luați în considerare următorii factori pe care Mattson (2014, p.8) îi redă după modelul care urmează :

Un timp de implementare

Obiectivele curriculumului

Plan de implementare

Plan profesional de dezvoltare

Bugetul de care școala depinde

În paragraful următor vor fi analizate fiecare modalitate de implementare a noilor tehnologii informaționale și comunicare.

Timpul de implementare se referă la faptul că trebuie stabilite obiective care să sprijine suportul noilor tehnologii. Acestea pot fi stabilite pe un termen scurt sau pe un termen lung. Este foarte important de evidențiat că tehnologiile digitale, precum : calculatorul, softurile de educație muzicală sunt o necesitate, acestea fiind un suport sprijin în susținerea orelor de muzică.

Obiectivele curriculumului trebuie bine stabilite pentru a fi ușor de realizat pentru elevii. De asemenea particularitățile de vârstă ale școlarului mic trebuie să fie luate în considerare. Sarcinile de lucru în echipă trebuie să fie bine echilibrate, iar elevului trebuie acordat un timp de obișnuire cu noile metode de predare, precum noile tehnologii muzicale. Musescore, un soft educațional este foarte bine construit, dar și accesibil pentru copil. Elevul poate lucra împreună cu profesorul, acesta îndrumându-l spre realizarea unui obiectiv operațional pe care el trebuie să îl îndeplinească.

Integrarea TIC în curriculum este un proces care trebuie înțeles în sensul utilizării noilor tehnologii pentru a învăța, mai degrabă decât ,,a învăța să se utilizeze noile tehnologii’’ (UNESCO, 2004, p.47) și vizează valorificarea potențialului noilor tehnologii pentru ameliorarea predării și învățării prin integrarea în curriculum a activităților care permit sau favorizează utilizarea TIC.

Paragraful de față va aborda problematica integrării tehnologiei la orele de educație muzicală. Va fi clarificată necesitatea implementării acestor noi tehnologii în cadrul disciplinei educație muzicală și mișcare. Se poate afirma că aceste tehnologii au deschis noi orizonturi spre planificarea lecțiilor, notarea muncii depusă de elevi, iar în ultimul rând comunicarea informațiilor se realizează foarte rapid și mai ușor. Linde (2015) redă câteva oportunități întrebuințate tehnologiei aplicate la educația muzicală după cum urmează :

Chiar dacă sunt elevi artiști se pot pricepe și la tehnologie. Folosirea/utilizarea tehnologiei la clasă îi motivează pe elevi să învețe distrându-se;

Avansările în tehnologia digitală dezvoltă abilitățile elevilor să creeze și să analizeze muzica. Aceasta se referă la faptul că elevii care folosesc tehnologia la orele de educație muzicală pot să perceapă ca pe un alt instrument de folosire.

Utilizând tehnologia la orele de muzică, permite profesorilor să diferențieze sau să facă învățarea cu un sens tuturor elevilor. De asemenea, tehnologia permite elevilor să lucreze individual.

În contextul prezentării modalităților de integrare a educației muzicale prin suport tehnologic vor fi luate în considerare câteva aspecte :

Internetul poate fi folosit în multe modalități : căutarea de muzică, conectarea la un soft educațional de educație muzicală, vizualizarea și audierea/ascultarea de muzică prin intermediul materialelor video sau în ultimul aspect al folosirii internetului este realizarea de jocuri în care elevii de clasele primare pot învăța jucându-se notele muzicale sau alte activități de compunere de melodii;

Tabla digitală/tabla smart care este un instrument tehnologic folosit pentru a distribui informația pe un ecran larg și alb. Informația este proiectată prin intermediul unui video-proiector conectat la calculator. Partiturile muzicale pot fi incluse de asemenea prin intermediul fișierelor de tip imagine sau prin intermediul softurilor muzicale care au deja partiturile incluse în ele. Tabla digitală, albă are două instrumente de folosire : creionul digital și buretele. Acest instrument digital oferă posibilitatea de a proiecta materiale audia sau video. De cele mai multe ori, elevul percepe imaginea, iar aceasta îi captează atenția, devenind astfel interesat.

Fig.2 – Tabla smart la orele de educație muzicală

Fișierele MIDI care tradus în limba română – interfața digitală muzicală și instrumentală. Acest format de fișier audio poate fi regăsit în toate sistemele de operare: Windows, Linux, Apple. Cu ajutorul acestui instrument tehnologic, acesta este utilizat la orele de educație muzicală pentru înregistrare audio (voci).

Muzica tehnologică poate fi văzută din mai multe puncte de vedere. Poate fi văzută dintr-o perspectivă pedagogică, punct de vedere educațional de observare a impactului de învățare. În al doilea rând poate fi fixată pe bazele tehnologice, practice în învățarea muzicii ( Ojala, Salavuo, & Parkkila, 2006, p.90).

Suntem de aceeași părere că muzica poate fi observată din mai multe perspective, pornind de la o viziune istorică (tradițională), modernă (cea tehnologică). Aceste perspective se întrepătrund deoarece se află într-o strânsă legătură. Tradiționalul este combinat cu modernul în care sunt aspirații spre implementarea unor noi metode de predare. În ceea ce privește impactul implementării acestor noi metode moderne de predare cu ajutorul noilor tehnologii informaționale și de comunicare, se poate afirma că acestea au un rol important în activitatea de instruire. S-a observat la câteva ore de educație muzicală, cum elevii deveneau mult mai interesați când era vorba despre un joc muzical. Jocurile muzicale, un alt mijloc de integrare în predarea orelor de muzică la ciclul de învățământ primar îi ajută pe elevi să-și dezvolte latura gândirii și să facă conexiuni între ceea ce trebuie asimilat și pus în practică.

Ojala, et.al (2006) afirmă că aplicațiile muzicii tehnologice pot fi observate ca un ajutor și suport în învățarea aesteia. Modalitățile pe care le redau sunt următoarele :

Învățarea prin intermediul materialelor video

Softuri de educație muzicală interactive

Un alt aspect, aceste noi tehnologii informaționale și de comunicare permit realizarea de activități în care elevii să-și dezvolte creativitatea prin :

Lucrările compuse de către copii

Imagini proiectate care ar putea emite un sunet – copiii putând să descifreze ce sunet ar putea fi reprodus.

Ultimele două modalități de implementare a muzicii tehnologice fac trimiterea la posibilitatea de integrare a Internetului cu ajutorul materialelor multimedia, iar ultimul punct de vedere prin care muzica poate fi conectată la tehnologie este adoptarea unui nou curriculum național care să includă tehnologia ca o modalitate de predare și învățare.

Un exemplu de implementare a noilor tehnologii în predarea orelor de educație muzicală este exemplificat de Ruismäki & Juvonen (2014, p.5) după modelul următor :

profesorul poate să înceapă ora prin a pune muzică dintr-o junglă prin intermediul Internetului

elevii trebuie să audieze în primul rând melodia

tabla digitală este un suport pentru vizualizarea materialului audio-vizual, iar elevii trebuie să-și miște corpurile după ritmul melodiei. Profesorul va evalua impactul tehnologiei asupra copiilor.

Impactul noilor tehnologii informaționale și de comunicare asupra educației

Noua eră digitală determină un nou tip de abordare a fenomenului educațional prin intermediul noilor tehnologii ale comunicării și informației. Se naște o nouă educație care poate fi definită o pedagogie media (Ionescu & Radu, 2001, p.156). Analiza educațiilor de tip virtual, online, duce la ideea că există o nouă perspectivă de abordare a procesului de învățământ în condițiile societăților de tip postmodern. Actualmente, sistemul dezvoltat în procesul de învățare al tehnologiilor este caracteristic formulei învățământului informal. Aplicabilitatea și forța de impact generată de aceste tehnologii trebuie să determine introducerea lor pe scară largă la nivelul învățământului general de masă. Avantajul în cazul noilor tehnologii este gradul ridicat de receptivitate al tinerilor, consumatorii de noile media. (BECTA, 2008, pg. 24-25)

Impactul tehnologiilor mediatice a generat o societate a ecranului global (Renee, 2011, p. 223), iar sistemele mass media au construit o cultură globală accesibilă și necesară în condițiile realităților specifice unei noi identități.

Cultura globală dominată de tehnologie produce o alfabetizare media cu caracter de masă și conturează un nou model de învățare. (BECTA, 2008, p. 25). Mai jos vor fi prezentate dimensiuni ale procesului educațional structurate după modelul lui (Renee, 2011, pg. 223-227) :

Procesul educațional este interactiv și adaptabil la cerințe aplicate

În această direcție Renee (2011) susține și apreciază efectele produse de noile media în plan educațional. Procesul de învățare este accesibil și interactiv, în funcție de cerințele unor modele sociale acceptate. Educația online, virtuală conferă deprinderi utile pentru tinerii aflați în plin proces al școlarizării. Instrumentele dezvoltate de programe aplicative, marcate de design specializat, precum softul educațional Musescore care este accesibil și foarte ușor de manipulat. Învățarea interactivă prin formule specializate de tip e-learning este o variabilă necesară în planul valorizării educaționale contemporane.

Noile sisteme de educație virtuală se axează pe dezvoltarea de competențe în funcție de tematica abordată

Dezvoltarea sistemelor de gândire critică este proprie noilor media aplicate în educație. Diferențele de valorizare și conținut în raport cu învățământul tradițional conferă un model de educație nonstandardizată, informală de conexiune în ceea ce privește utilizarea cunoștințelor, informațiilor și modurilor de învățare. Utilizarea sistemelor multimedia implică o nouă abordare în accesarea informației și conținuturilor de text. Cu alte cuvinte, un utilizator/elev are o gamă suficientă de mijloace de expunere și prezentare a cunoștințelor.

Trecerea competențelor în procesul de învățare de la profesor la elev

Învățământul tradițional avea o paradigmă de tip liniar. Informația, cunoștințele se transmit de la profesor la elev de regulă unidirecțional, profesorul are monopolul organizării lecției și aplicațiilor standard. Învățământul contemporan axat pe tehnologia digitală este direcționat în ambele sensuri. Apare o nouă paradigmă prin care elevul nu mai este un spectator pasiv, un receptor care asimilează informația nerealizând un feed-back corespunzător, aceasta reprezentând, de fapt baza unui proces educațional eficient. Astăzi, prin intermediul noilor tehnologii, există o diversificare a mijloacelor de acces la informație. În educație realitatea formulelor de învățământ este mult mai pregnantă și este caracterizată de utilizarea sistemelor multimedia atât la nivel general cât și specializat. Dezvoltarea și implementarea noilor tehnologii digitale generează o metamorfoză a procesului comunicațional în educația de masă.

În concluzie se adeverește faptul că rețelele societății digitale, internetul și noile media reprezintă cea mai importantă provocare a momentului în planul formării instructiv-educative, impactul generat devine un vârf de lance al progresului înregistrat în toate domeniile vieții sociale. Sistemele de educație contemporană dezvoltă sarcina unei formări continue a omului. Dezvoltarea competențelor specializate este o problemă de actualitate, curricula educațională direcționează procesul de instrucție și educație în realizarea unei formări de calitate, proprie unei societăți cu caracter informațional (Cuban, 1986, p. 85).

Sistemele de învățământ contemporan, cu precădere cel occidental, în ultimul deceniu și cel național au suferit o serie de schimbări prin adaptarea la cerințele unei societăți cu caracter informațional. În acest sens, se pot identifica următoarele componente : reorientarea spre o alfabetizare digitală, respectiv dezvoltarea de sisteme integrate de tip e-learning. S-a dezvoltat un nou tip de comunicare electronică, în sfera educațională, axată pe un sistem novator de învățare de tip online : WeboOdi, Moodle, etc.

Pornind de la educație ca un model de bază digital-online, învățarea prin intermediul online sau digital prezintă aspecte pozitive / avantaje prin diversitatea mijloacelor utilizate.

Lipponen, Hakkarainen și Paavola (2004, pp.20-24) redau câteva avantaje ale utilizării noilor tehnologii digitale.

Accesibilitate și utilitate interactivă a informației

Învățarea cu caracter interactiv prezintă anumite avantaje în comparație cu modalitățile clasice educaționale. În acest sens al analizei, se poate identifica accesibilitatea facilă multi-domenială și multisarcină. Aceasta ghidează elevii spre o utilizare eficientă a informației, atât în plan longitudinal cât și cel transversal, prin utilizarea de baze de date, motoare de căutare, site-uri și portaluri specializate. Utilizarea interactivă de tip multisarcină prezintă avantajul învățării diversificate, în același timp prin utilizarea mai multor sarcini specializate, de exemplu redactarea unor lucrări muzicale în diferite softuri educaționale create pentru studiul muzicii.

Învățarea specializată a sarcinilor

Programele și aplicațiile informatice prezintă un impact major datorită utilizării specializate în conformitate cu sarcinile specifice. Oportunitatea utilizatorului de a prelucra informații la nivelul diverselor paliere de interes reprezintă o provocare a timpurilor noastre, în același timp, a devenit o practică pentru elevii aflați în ciclurile de învățământ.

Modelare socială prin comunicare interactivă

Prin intermediul comunicării cu caracter interactiv, elevii pot opta pentru varianta și oportunitatea învățării la distanță, prin interacțiunea cu alți participanți, accesând diverse sisteme online: forum specializat, rețele virtuale (Skype, WebEx, etc.) sau comunități specifice.

Creșterea vitezei de accesare a informațiilor

Somekh (2014, p.116) a constat că există diferențe între modelul tradițional de educație față de noile sisteme digitale. Apariția unor sisteme educaționale perfecționate generează cerere specializată pe piața acestui nou tip de tehnologie sau noile tehnologii ale informației și comunicării îndeplinesc o serie de roluri specializate în procesul didactic.

În primul rând Somekh (2014) susține ideea de tehnologie utilă la clasele de predare. Rolul acestor mijloace de natură educațională este axat pe dobândirea de abilități și competențe specializate (p.117). Diversele softuri educaționale, disponibile în mediul virtual asigură mijloacele necesare unei educații competitive, proprie unei societăți de tip informațional. Din această perspectivă de analiză, sunt evidențiate sisteme de proiectare a lecțiilor pentru ciclul de învățământ primar, alături de cele tradiționale și utilizează bazele electronice de date.

În al doilea rând sunt evidențiate activitățile suport pentru pregătirea cadrelor didactice. Diversitatea programelor și aplicațiilor de acest gen prezintă utilitate în procesul de învățare. Variantele de prezentare de tip power point sau SmartNote și din alte categorii de programe reprezintă o exemplificare elocventă în ceea ce privește programele cu caracter formativ accesibile în sistemele de învățământ.

În ultimul rând, există programe și instrumente de învățare electronică utile pentru elevi. Procesoarele de editare sau compoziție a unor cântece (Sibelius, Musescore, etc.) și sursele de informare electronică sunt un aliat major în procesul educațional.

Categoriile de programe grafice vizează dezvoltarea deprinderilor specializate în rândul elevilor. Deprinderea și activitatea prin mijloace de comunicare electronică în sistemul educațional a devenit o constantă a ultimelor decenii. Modelul de comunicare online a creat un suport alternativ de învățare. În acest sens, se poate constata că elevul obține informația, mai facil, din medii de lucru diferite, spațiul electronic reprezentând un modelator eficient al învățării.

În concluzie se poate afirma drept faptul că impactul noilor tehnologii informaționale și de comunicare asupra educației are următoarele aspecte/avantaje :

permite învățarea în sistem la distanță, interactiv;

generează și permite realizarea de evaluări online specifice;

dezvoltă abilități de organizare a timpului de învățare și autodisciplinare;

dezvoltă practica învățării individualizate, în conformitate cu cerințele educaționale contemporane.