Implementarea Standardelor Internationale de Raportare Financiara In Romaniadocx

=== Implementarea standardelor internationale de raportare financiara in Romania ===

PARTE TEORETICA

CAPITOLUL 1 ABORDARI INTRODUCTIVE PRIVIND CONTABILITATEA

Contabilitatea este o activitate specializata in masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute din activitatea societatilor comerciale, societatilor/companiilor nationale, regiilor autonome, institutele nationale de cercetare- dezvoltare, societatilor cooperatiste si celorlate persoane juridice. In acest scop, contabilitatea trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si alte informatii referitoare la activitatea desfasurata, atat pentru cerintele interne ale acestora, cxat si in relatiile cu investitorii prezenti si potentiali, creditori financiari si comerciali, clientii, institutiile publice si alti utilizatori.(legea 82/1991 a acontabilitatii, republicata si actualizata 2016).

Ca să ințelegem, in esență, ce este contabilitatea , ar trebui să privim dincolo de definițiile riguroase și elaborioase pe care ni le oferă legislația in vigoare. Trebuie să fim capabili să îi căutăm sursele de proveniență, să mergem pe firul evoluției acesteia, după cum ne spune si Niculae Feleagă,, depășirea unei trepte este doar preludiul încercării viitoare,, și să ne adaptam transformarilor la un moment dat.

Contabilitatea reprezintă ,, o tehnologie practicată in contexte politice, economice si sociale variate, care au fost mereu naționale și internaționale,,. Cu toate acestea, începand cel puțin cu ultimul sfert al secolului al xx-lea, globalizarea regulilor și practicilor contabilie a devenit atât de important, încât viziunea națională limitată asupra contabilității și raportării financiare nu mai poate fi menținută. Raportarea financiară și schimburile dintre țări in plan contabil au fost influentate de mai multe elemente intercorelate, elemente politice majore cum ar fi dominația SUA și expansiunea UE, globalizarea economic, inclusive liberalizarea si dezvoltarea semnificativă a comerțului internațional si investițiilor directe, apariția piețelor financiare globale, modelul propietății acțiunilor, inclusive influenta privatizării(C ătălina Gorgan, 2013, citat din Nobes și Parker, 2008).

Mondializarea economiilor-

În ultimele decenii economia mondială a cunoscut o serie de transformări, adesea radical ce au condiționat, pentru o mai bună ințelegere a lor, apariția unor noi concept: mondializare si globalizare.

După J. Percebois, “mondializarea poate fi definită ca process care , într-un context de internaționalizare crescândă a activităților, conduce la punerea in funcțiune de rețele transnaționale de decizie in domeniile motoare ale creșterii, cum sunt: informația, cercetarea- dezvoltarea, finanțele, tehnologiile de vârf.”Autorul nu ne explică ce reprezintă rețelele transnaționale de decizie. Din context deducem ca este vorba atât de corporațiile transaționale, deseori mai puternice decât multe țări, cât și de instituțiile financiare și comerciale mondiale:FMI, Banca Mondială, OMC, etc.

(curs mondializarea economiei–lector univ drd. Mariana Lupan)

Globalizarea

Globalizarea reprezintă renunțarea la limite teritoriale, ascensiunea nelimitată a tehnologiei, circulației neîngrăditaa informației, uniformizarea economiei, libera circulație a capitalului și a persoanei, dar nu în ultimul rând alinierea politică in perspectivă a guvernării globale.

O definiție foarte clară a fenomenului de globalizare o regăsim intr-o lucrare a lui Joseph E. Stiglitz, laureat al premiului Nobel pentru economie în anul 2001 conform căreia”globalizarea constă în integrarea mai puternică a țarilor și a populațiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport și comunicare și a eliminării barierelor artificiale din calea circulației bunurilor, serviciilor, capitalurilor, cunoștințelor și a oamenilor. Din această interpretare putem rezuma motivele care au condus către o globalizare a piețelor financiare.

Consecințele globalizării asupra contabilității

Globalizarea economiilor mondiale a avut ca efect și în același timp drept catalizator apariția și funcționarea companiilor multinaționale. Deoarece filialele și sucursalele acestora își desfășoară activitatea în țări diferite, ele sunt supuse reglementărilor contabile ale statelor respective, ceea ce îngreunează obținerea unor date comparabile la nivel global.2

Exploatând beneficiile globalizării, companiile multinaționale au pătruns pe diverse piețe internaționale cu scopul fie de a investi în titluri străine, fie de a emite acțiuni și obligațiuni, dar au întâmpinat dificultăți din cauza informațiilor financiare întocmite conform diferitelor referențiale.3

Necesitatea realizării convergenței contabile internaționale este o consecință a globalizării rapide a pieței de capital a nevoii ca situațiile financiare ale agenților economici ce acționează în diverse părți ale lumii să poată fi comparabile pentru a asigura accesul rapid și echitabil la capitalul internațional. O primă etapă in realizarea acestei comparabilități a sisitemelor contabile o reprezintă identificarea și analiza diferențelor care există între aceste sisteme.Realizarea convergenței nu presupune adoptarea unui sistem contabilunic, deoarece rolul principalal contabilității estesă răspundă cerințelor utilizatorilor săi, cerințe ce diferă de la un sistem economic la altul.

Normalizarea

În majoritatea țărilor contabilitatea este supusă procesului de normalizare. Procesul de normalizare contabilă își are originea în perioada medievală, când au apărut primele coduri referitoare la activitatea comercială.Cu toate acestea, “rădăcinile” dezvoltării normalizării contabile le regăsim în primele decenii ale secolului xx-lea.

Normalizarea poate fi definită ca un proces de elaborare și aplicare de norme, reguli și principii, în același spațiu geopolitic, care are ca obiectiv finsal obținerea de informații contabile omogene, dar comparabile. Cu alte cuvinte este necesar a stabili obiectivele, a unifica terminologia și a lua în considerare opiniile profesiei contabile care nu are putere legislativă.

Normalizarea contabilității reprezintă o caracteristică a economiei moderne, scopurile ei fiind multiple, urmărind în principal ca modul de prrzentare al informasțiilor prin conturile anuale, să fie echivalent de la o intreprindere la alta, cotribuind astefel la asigurarea inteligibilității și comparabilității situațiilor financiare.

Profesorul Niculae Feleagă precizeză că procesului de normalizare i se pot atașa trei scopuri fundamentale:

-obținerea, de către puterea public, a unei informări omogene, referitoare la întreprinderi;

-valorificarea informațiilor contabile de către utilizatorii externi, în special în contul de profit și pierdere comparațiile în timp și spațiu(între întreprinderi);

-contribuția la o alocare mai bună a resurselor financiare, la nivelul unei țări.4(Feleagă, N. Ionașcu, I., Tratat de contabilitate finaciară, vol. I, Ed. Economică, București, pag.263)

Armonizarea

Evoluția procesului de internaționalizare a entităților economice și de globalizare a piețelor financiare a determinat creșterea necesității de informații din parte operatorilor din aceste sectoare, care pun tot mai mult în evidență nevoia de reguli contabile uniforme și împărtășite la nivel internațional. În acest context, procesul de armonizare economico-financiară în Europa a înregistrat în ultimii ani progrese semnificative prin intermediul adoptării standardelor internaționale IAS/IFRS, de către statele membre UE.

Tranziția IAS/IFRS a determinat schimbări fundamentale în sistemele de raportare finaciară a entităților, conducând în general la o revizuire profundă a criteriilor de evaluare ți reprezentare a structurilor patrimoniale din bilanț.

Obligația de a întocmi sitații financiare conform IAS/IFRS permite grupurilor europene, cu filiale în altă țară europeană o economie a costurilor. De fapr în loc să multiplice redactarea datelor contabile(bilanț conform legilor naționale locale ți bilanțul conform normelor de grup) este posibil să respecte normele locale, publicând numai bilanțul în conformitate cu IAS/IFRS.5(Veronica Grosu –Perspective și limite în procesul de armonizare financiar-contabilă)

Convergența

A “converge” desemnează „îndreptarea spre același punct, către același scop”6.(Mic dicționar enciclopedic, Ed. Științifică și Pedagogică, București, 1986, pag.438). În domeniul contabil, convergența este o noțiune relativ recentă, ea apărând odata cu definirea obiectivelor International Accounting Standard Board (IASB), unul dintre acestea fiind acela de a “tinde spre conergența normelor contabile naționale și a normelor contabile internaționale spre soluții de înaltă calitate.7(Ovidiu Constantin Bunget, Contabilitatea românească între reformă și convergență, Ed. Economică, 2005, pag. 155)

Convergența nu înseamnă eșecul armonizării contabile, ci un demers spre realizarea unei comunicări corespunzătoare în contextul globalizării care are drept obiectiv realizarea unei comunicări corespunzătoare, referențial comun, International Financial Reporting Statements, iar obiectivul convergenței pe termen scurt este acela de a elimina diferențele individuale dintre US GAAP (referențialul contabil american) și actualele IAS/IFRS (standardele internaționale de raportare financiara).

Asigurarea convergenței mondiale a informației financiare are ca finalitate eliminarea(sau ameliorarea) eterogenității sistemelor contabile și crearea unui referențial contabil global care să permită o mai bună fluidizare a capitalurilor și o funcționare eficientă a piețelor financiare internaționale.8(Mihaela Ionașcu, Ion Ionașcu –Raportarea financiară conform cu normele contabile internaționale(IAS/IFRS) Ed. Tribuna Economică, Bucuresti, 2007).

CAPITOLUL II Evoluții ale raportării financiare în contextul convergenței contabile internaționale

În această parte a lucrării ne vom concentra pe înțelegerea noțiunilor de normalizare contabilă și cadrul conceptual al normelor contabile, dar și a sistemului de reglementare actual din România.

2.1 Nevoia unei armonizări/convergențe a practicilor de raportare la nivel mondial

Sunt cunoscuți deja din capitolul precedent factorii care au declanșat nevoia elaborării de norme contabile și ce presupun acestea.

Procesul de normalizare trebuie să găsească un punct de echilibru sub presiunea provocărilor mediului economic. Informația contabilă ar trebui să se apropie de optimul social. În condițiile în care, pe de o parte, regăsim comportamentul managerilor în momentele grele ale firmei când cosmetizează informațiile contabile înainte de a fi divulgate utilizatorilor, iar pe de altă parte, regăsim varietatea procedurilor contabile aflte la dispoziția furnizorilor de informații contabile, și impactul diferit al fiecărei opțiuni asupra procesului decizional.

Cu toate acestea, informația contabilă reprezintă principalul suport decizional, al utilizatorilor, procesul de normalizare reprezentând astfel principalul aliat al utilizatorilor informației contabile în constituirea a devărului contabil.

Avantajele oferite de normalizare sunt incontestabile. Ele ar putea fi sintetizate astfel:

-perfecționrea contabilității,

-o mai bună înțelegere a contabilității,

-ușurarea controlului asupra contabilității,

-compararea informațiilor contabile(în timp și spațiu),

-condolisarea contabilităților în cadrul mai extins al grupurilor, sectoarelor de activitate, regiunilor sau națiunii,

-elaborarea datelor statistice.9(Claveranne, J. Darney- Comptabilite et entreprise, Comptabilite generale, Applications et reflexions, Quatrieme edition, Ed Economica, Paris, 1991, pag.37)

Normalizarea contabilă(națională, regională și internațională) are loc „pe fondul nevoii de universal în contabilitate, complementul său fiind armonizarea contabilă internațională”.10(Ristea, M. Dumitru,G-Contabilitate aprofundată, Ed Mărgăritar, București 2005, pag.9) Aceasta nu înseamnă uniformizarea și unificarea normelor contabile, obiectul armonizării contabilității fiind, în principal, asigurarea posibilității înțelegerii informațiilor financiar- contabile, furnizate prin rapoarte financiare anuale ale întreprinderilor, de către diverși utilizatori..

2.2 Implemetarea standardelor internaționale de raportare financiară în România

Reforma sistemului de contabilitate a avut în vedere, pe de o pate, obiective e termen scurt, iar pe de altă parte, pe termnen mediu și lung, obiectivul l-a constituit realizarea unui sistem de contabiliate adaptat în totalitate la cerințele economiei de piață. Pe termen scurt, obiectul principal l-a constituit adaptarea vechiului sisitem de contabilitate la noile realități economice și sociale din România, ceea ce a impus 11:(Maria Manolescu(Director general al Ministerului Finanțelor), în articolul Reforma sistemului de contabilitate în România, necessitate, obiective, conținut,”Revista de finanțe, credit, contabilitate”, Nr. 3, 1993,pag. 6)

-elaborarea Legii contabilității, care să asigure cadrul legal privind organizarea și conducerea contabilității, întocmirea și depunerea bilanțului contabil la organele în drept de către toate unitățile patrimoniale,

-actualizarea planului de conturi general și a instrucțiunilor de aplicare a acestuia12(Ministerul Finanțelor , Direcția metodologiei și îndrumării contabile-Instrucțiuni de aplicare a planului de conturi pentru industrie), în vederea reflectării elementelor patrimoniale specifice economiei de piață,

-alinierea sistemului de raportare prin bilanțul contabil la noi cerințe.

Pe termen lung, obiectivele au vizat ca, pe baza studiului legislației românești în domeniul, înainte de 11 iunie 1948, a legislației altor țări precum și a directivelor europene și a standardelor internaționale de contabilitate, să se realizeze un sistem de contabilitate performant.

Aplicarea IFRS-urilor în România a izvorât din necesitatea asigurării conformității regelemtărilor naționale în domeniul contabil cu reglementările UE. Adoptarea IFRS-urilor de către firmele românești a deschis accesul spre piețele internaționale de capital, a contribuit la reducerea cheltuielilor și la derularea eficientă și simplă a tranzacțiilor internaționale.

Aplicarea IFRS-urilor a permis și va permite societăților să raporteze la alte societăți similare de la nivel mondial, investitorilor și altor utilizatori, interesați să compare performanța societății cu competitori de la nivel global.

Ca și avantaje ale adoptării IFRS-urilor de către firmele românești putem enumera urmatoarele:

-creșterea transparenței informațiilor contabile care va conduce la noi oportunități de afaceri,

-reducerea costului atragerii de capital prin creșterea încrederii investitorilor in rapoartele financiare,

-implicarea prestatorilor de servicii de contabilitate deoarece vor fi antrenați în explicarea , implementarea și aplicarea noilor norme,

-antrenarea prestatorilor de servicii informatice în procesul de implementare a IFRS-urilor, deoarece firmele vor schimbaprogramele informatice,

-asigurarea spatiului European a unei mai bune comparabilităția informațiilor financiare,

-consolidarea rezultatelor pe filiale și pe activități, astfel încât vor fi cunoscute performanțele companiilor pe zone geografice și pe sectoare de activitate,

-analiștii și investitorii vor dispune de mai multe informații în privința frimelor partenere, astfel încât slabele performanțe ale acestora nu vor mai putea fi ascunse.

Este normal ca adoptarea normelor contabile internaționale, ca orice schimbare de referențial contabil, să aibă și dezavantaje, dintre care par semnificative următoarele:

-Consiliul pentru Standardele Internaționale de Contabilitate (IASB) trebuie să finalizeze textul anumitor norme, iar pe de altă parte IAS/IFRS se schimbă continuu(apar noi concepte, standardele existente sunt înlocuite ori modificate). În consecință, se constată, spre exemplu, o reticență din parte instituțiilor financiare care sunt direct interesate de normele IAS/IFRS, fiindcă le afectează în mare măsură, dar care sunt îngrijorate de evoluția conținutului lor și chiar de incertitudinea care planează asupra elaborării și adoptării lor. Instabilitatea aceasta conduce unele sisteme naționale/companii la preluarea selectivă a unora dintre norme sau a unor concepte considerate a avea mai multă stabilitate.

-nevoia continuă de specialiști capabili sădefinească și să aplice proceduri de implementare a acestor standarde,

-conștientizarea managementului și a specialiștilor contabili cu privire la importanța colaborării și la competențele și responsabilitățile care le revin în procesul de implementare a acestor standarde,

-implică o serie de dificultăți legate de culturi și valori tradiționale diferite între diversele școli de contabilitate, de sisteme juridice și de drept diferite de originea de drept a IFRS-urilor,

– implemantarea IFRS-urilor implică obligatoriu apelul la experți externi ( în special contabili și financiari), dar și la alții care oferă soluții firmelor ăn privința procedurilor de organizare internă, comunicării, formării personalului, diagnosticului sistemului informațional, iat toate acestea vor antrena costuri semnificative pentru companie,

-complexitatea normelor implică dificultăți inerente de înțelegere și aplicare,

-este dificilă identificarea situațiilor particulare determinate de aplicarea IFRS-urilor.

Concluzia este că necesitatea adoptării Standardelor Internaționale de Raportare Financiară este tot mai pregnantă în contextul susținerii și promovării unui limbaj global de comunicare financiară pentru creșterea transparenței și credibilizarea raportării financiare.

Capitolul 3 Procedee de măsurare a performanței unei întreprinderi conform reglementărilor și practicilor contabile anuale

3.1 Repere privind conceptul de performanță financiară

Evidențierea rezultatelor constituie unul dintre obiectivele tradiționale ale contabilității generale în toate țările, prevazându-se în acest sens elaborarea unei situații de sinteză specifică numită contul de rezultate sau contul de profit și pierdere.

În literatura de specialiate conceptul de performanță, în domeniul economico-financiar, are accepțiuni diferite cum ar fi:cre;tere, rentabilitate, productivitate, randament13(B. Colasse, L’ánalyse financiere d’énterprise, La decouverte, Paris, 1999, pag.23),success, rezultat al unei activități, acțiune. 14(A. Bourgouignon, Peut-on definer la performance?, Revue Francaise de Comptabilite, nr269, 1995)

Performanța se înregistrează atunci când o firmă este eficientă și eficace în același timp. Prin eficiență înțelegem maximizarea efectului obținut la o unitate de effort consumat sau minimizarea efectului consumat la o unitate de effect rezultat. Prin eficacitate se înțelege realizarea și depășirea obietivelor prevăzute.

Noțiunea de performanță este multiplă și uneori paradoxală. Nu se poate spune că există o definiție exhaustivă și universal a performanței. Cu toate că se încearcă să se găsească o definiție a acesteia, se pare că datorită faptului că întreprinderile inventează noi maniere de a fi competitive într-un mediu concurențial, performanța ca și termen naște interpretări.(Vasile Robu, Ion Anghel, Elena-claudia Șerban- Analiza economic-financiară a firmei, Ed. Economică, 2014, pag 300)

3.1.1 Indicatori de măsurare a performanței financiare a unei întreprinderi prin diverse forme de rezultate prezentate in contul de profit și pierdere

a) Excedentul brut din exploatare (EBE sau EBITDA) este un indicator ce exprimă noțiunea de rentabilitate din exploatare, aptitudinea întreprinderii de a genera un venit din operațiunile sale de exploatare. Se poate calcula pornind de la contul de profit și pierdere structurat după natura cheltuielilor și veniturilor și după funcțiile cheltuielilor și veniturilor, așa cum este prezentat in tabelele care urmează.15(P. Vernimmen, P. Quiry, M. Dallochio, Y. Le Fur, A. Salvi, Corporate Finance, second edition, John Wiley& Sons, United Kingdom, 2010, pag. 35)

După natură:

Tabelul 3.1

După functiune:

Tabelul 3.2

EBITDA a fost creat pentru a răspunde nevoilor investitorilor de a cunoaște câștigurile stabile ale societății ( fără a fi influențate de politici contabile precum amortizare, provizioane fiscale, etc), care poate fi utilizat în previziunile unei dezvoltări durabile a activitășii desfășurate de societate.

Acest indicator financiar este util în:

-evaluarea performanțelor societății, corelat fiind cu alți indicatori economici și fiannciari,

-emiterea unei judecăți pentru nevoile viitoare de numerar,

-activitatea de creditare( multe societăți oferă un împrumut ce reprezintă un procent din acesta),

-compararea performațelor societăților noi înființate care nu s-au confruntat cu creditori, impozite mari, cheltuieli de amortizare mari,

-estimarea valorii de vânzare a unei firme,

-asigurarea comparabilității performanțelor mai multor societăți cu același obiect de activitate, dacă ele au avut aceeași formulă de calcul al EBITDA.

b) Rezultatul exploatării ( Rexpl sau EBIT) este tot un indicator de măsurare a performanței economice, dar spre deosebire de excedentul brut din exploatare (EBITDA), acesta ia în calcul și politicile de amortizare, depreciere și costurile de restructurare ale entității.

EBIT ( Rezultatul exploatării) + Amortizari și provizioane pentru deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale = EBITDA (Excedentul brut din exploatare)