Implementarea Preturilor LA S.c. Electrica S.a

CAPITOLUL I

POLITICA PRIVIND FORMAREA PREȚURILOR

1.1 Politica de preț

Definit în termenii cei mai generali, prețul reprezintă o sumă de bani primită sau plătită pentru cedarea, respectiv obținerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, prețul este expresia bănească a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului și constituie o categorie economică.

Prețul exprimă relațiile bănești care apar și se derulează între agenții economici, între aceștia și populație, între cetățeni, între diferite firme și state etc., cu privire la exprimarea în bani a valorii mărfurilor care fac obiectul schimbului.

Putem afirma că în condițiile actuale prețul pieței reprezintă o cantitate de monedă pe care cumpărătorul este dispus și poate să o ofere producatorului în shimbul bunului pe care acesta poate sa îl ofere pe piață și exprimă, în cea mai mare masură sub aspect calitativ și structural, un ansamblu de informații furnizate reciproc de către participanții la schimb, în funcție de raportul dintre cerere și ofertă, pe de o parte, și în cadru legislativ, pe de alta parte, având caracter dinamic, divers si reglementat.

Politica de prețuri cuprinde un ansamblu corelat de principii, norme, măsuri și metode concrete prin care o firmă își definește poziția față de prețurile produselor sale, în vederea îndeplinirii unor obiective specifice fiecărei perioade. Politica de prețuri trebuie să fie coordonată și subordonată realizării obiectivelor strategice de ansamblu, stabilite prin politica globală de marketing. De asemenea, politica de prețuri trebuie asociată cu politica de produs, pentru că prețul însoțește produsul de-a lungul întregului său circuit și intervine direct în dialogul dintre produs(producător) și cumpărător și joacă adesea un rol decisiv în opțiunea cumpărătorului, în realizarea actului de vânzare – cumpărare.

Politica de prețuri trebuie să fie asociată și cu politica de distribuție și politica promoțională, pentru că este necesar ca prin preț să fie recompensate eforturile întreprinderii cu distribuția și promovarea mărfurilor, activități care la rândul lor, pot conduce la obținerea unor prețuri avantajoase.

Politica de prețuri trebuie să fie flexibilă prin strategiile pe care le folosește, alternativ sau concomitent, ca și prin tacticile de preț utilizate și să aibă continuitate, pentru a conduce la eficiență pe termen lung.

În funcție de strategia de piață adoptată, prin politica de prețuri se poate urmări realizarea unor obiective diverse, unele cu caracter general, altele cu caracter specific, concret, unele pe termen scurt ( supraviețuirea, maximizarea profitului actual, maximizarea volumului vânzărilor), altele pe termen mai lung( maximizarea cifrei de afaceri, promovarea unei imagini de calitate, fructificarea la maximum a avantajului de piață).

După reputatul specialist în marketing – Philip Kotler – prin stabilirea unui anumit nivel al prețului, o firmă poate urmări realizarea unuia din următoarele șase obiective :

Supraviețuirea, este un obiectiv pe care o firmă îl poate urmări în anumite situații deosebite, ca de exemplu: are o supracapacitate de producție , există o concurență puternică pe piață, s-au produs modificări importante în nivelul și structura nevoilor de consum ale populației.În asemenea situații, pentru a nu-și închide unitățile și a scăpa de stocuri firma procedează la reduceri de prețuri, întrucât supraviețuirea este mai importantădecât reducerea sau anularea profitului. Supraviețuirea nu poate constitui un obiect pe termen lung , deoarece firma ar putea dispărea de pe piață. În timp trebuie să-și modernizeze produsele, să îmbunătățescă calitatea și valoarea produselor.

Maximizarea profitului actual, este un obiectiv pe termen scurt, prin care se urmărește valorificarea promptă a unei situații conjuncturale favorabile firmei. În acest scop, în funcție de cererea și costurile estimate și de variantele de preț posibile, se alege prețul care asigură maximizarea profitului curent sau a ratei de eficiență a investițiilor.Maximizarea profitului pe termen scurt ridică unele probleme, în sensul că necesită cunoșterea funcțiilor cererii și costului, neglijează îmbunătățirea rezultatelor financiarepe termen lung și reacțiile concurenței și ale clienților, conducând la anumite riscuri.

Maximizarea cifrei de afaceri. Ea presupune determinarea funcției cererii în raport cu prețul. Se apreciază de manageri că maximizarea cifrei de afaceri este un obiectiv important întrucât contribuie la maximizarea pe termen lung a profitului și a cotei de piață.

Maximizarea volumului vânzărilor, este un obiectiv urmărit de unele firme, bazându-se pe prezumția că maximizareanumărului de produse vândute va duce la scăderea costurilor pe unitate de produs și la creșterea pe termen lung a profiturilor. În acest scop stabilesc prețurile cele mai mici știind că piața este sensibilă la reducerea prețurilor și prin aceasta pot penetra pe anumite piețe ( market – penetration pricing).

Stabilirea și practicarea unui nivel scăzut al prețului este favorizată de existența următoarelor condiționări: piața este foarte sensibilă la preț, iar un preț mic stimulează extinderea pieței; creșterea volumului producției și a experienței de producție duce la scăderea costurilor de producție și de distribuție; un preț mic descurajează concurența actuală și potențială.

Prețul este un instrument al pieței si un indicator al realității. În virtutea funcției de corelare a cererii cu oferta el capată un caracter complex ce este amplificat in contextul actualului dinamism economico-social, atât de caracteristicile pieței pe care le manifestă, cât si de cadrul legislativ care reglementează formarea prețurilor, el insuși perfectibil.

Prețul măsoară ceva indiferent de optica sub care este privit. La intrebarea “ce masoara prețul” principalele scoli economice au dat explicații diferite cunoscute ca teorii ale prețului.

Prețul unui bun sau al unei resurse este un element care arată la ce trebuie să renunțe pentru a se obține respectivul bun sau resursă.

Aristotel si Xenofon au formulat, încă din antichitate, o definiție unanim acceptată care spunea că prețul este o cantitate de monedă pe care cumparătorul este dispus și o poate oferii producătorului (vânzatorului) in schimbul bunului pe care acesta îl prezintă pe piață. Acesta este prețul absolut. De cele mai multe ori prețul este exprimat în termeni bănești (preț absolut), dar poate fi exprimat in termenii cantitatii din alt bun la care trebuie sa renun’e pentru procurarea produsului necesar (preul relativ). Așadar dacă toate prețurile cresc in aceeași proportie, prețurile absolute cresc, dar relativ rămân neschimbate. Un alfel de preț este prețul etalon care reprezintă prețul unui bun asupra căruia se convine; de cele mai multe ori acesta se fixeaza asupra salariului nominal sau asupra unor bunuri reprezentative pentru aprecierea nivelui de trai.

În teoria clasică a prețului are suport (substanța) în valoare economică a bunurilor supuse tranzacțiilor, valoare determinată de consumul de factori de producție și de remumerațiile revendicate de către posesorii acestora.

Valoarea economică si prețul unui bun sunt cu atat mai mari cu cât el are o unitate marginală mai mare si este mai rar.

Teoria mixtă sau teoria contemporană a valorii economice și prețului a fost elaborata în prima treime a secolului si aparține în principal Scolii de la Cambrige. Se pleacă de la premisa ca cele doua teorii anterioare nu sunt opuse (desi ele asa au apărut), ci doar explicatii incomplete si soluții parțiale privin valoarea economica si prețul. În acest sens prețul este determinat atat de consumul de factori de producție, cat si de utilitatea marginală și raritatea bunului.

După modul în care se formeaza prețurile pot fi:

prețuri libere, care se formeaza pe baza conditiei pietei; se gasesc in modelul pieței pură si perfectă.

prețuri administrate care sunt rezultatul deciziilor statului si a altor centre de forță economica (monopoluri, monopsonuri, oligopoluri etc)

prețuri mixte sunt cele care functioneaza efectiv in statele cu economie de piata si rezulta din intersectarea mecanismului pietei, avand elemente ale “mainii invizibile”.

1.2.Strategia de preț. Tipuri de strategii în domeniul formării prețurilor

Strategia de preț reprezintă un set de metode utilizate de întreprindere în vederea realizării practice a obiectivelor stabilite de politica de preț. Elaborarea unei strategii de preț presupune trei etape: culegerea informației, analiza strategică și constituirea strategiei.

Aceste etape includ următoarele activități:

evaluarea costurilor legate de producție și realizare presupune elucidarea costurilor care influențează nemijlocit producția și realizarea și analiza costurilor care se schimbă odată cu modificarea volumului producției;

concretizarea scopurilor financiare în direcția obținerii profitului minim, mediu sau maxim pe o anumită perioadă;

determinarea concurenților potențiali presupune culegerea informației referitor la activitatea firmelor – concurente în trecut, la personalul de conducere, la structura organizațională și la planurile de activitate a lor. La fel, se studiază posibilitatea practicării unor prețuri prin acord sau la diferențierea prețurilor în funcție de reputația firmelor, calitatea și sortimentul produselor;

analiza situației financiare a întreprinderii presupune elucidarea factorilor de influență asupra profitului net și determinarea pragului de rentabilitate;

analiza segmentară a pieței include un șir de măsuri îndreptate spre segmentarea pieței pe anumite categorii de consumatori care vor avea reacții diferite asupra prețului, cu scopul de a scoate în evidență posibilitatea practicării prețurilor diferențiate.

analiza concurenței în condițiile unei piețe concrete scopul căreia este prognozarea reacției posibile a concurenților asupra prețului;

evaluarea influenței statului asupra mecanismului prețului prin intermediul legislației în domeniul prețului și a politicii fiscale;

fundamentarea strategiei finale luând în evidență toți factorii enumărați.

Strategiile de preț la întreprindere cuprind următoarea clasificare:

1. Srategia prețurilor înalte (“strategia de smântânire”), se folosește în cadrul fundamentării prețurilor pentru produsele exclusiv noi. Firma stabilește prețuri inițial înalte, orientate spre anumire segmente a consumatorilor, de regulă pentru cei cu venituri mari sau pentru cei ambițioși care țin cu tot dinadinsul să posede produsul respectiv. La această etapă firma se află pe poziția de monopol, deci poate utiliza politica prețurilor înalte, care au ca obiectiv principal recuperarea imediată a investițiilor. Atunci când vânzările se reduc, se reduc și prețurile, firma orientându-se spre alte segmente de cumpărători. Această strategie este eficientă când sunt îndeplinite următoarele condiții:

pentru produsul respectiv se înregistrează o cerere curentă ridicată,

pentru a menține clientela prețul trebuie să corespundă calității fiindcă prețul ridicat promovează imaginea unui produs de calitate superioară,

practicarea reducerilor ulterioare de preț trebuie executată foarte atent fiindcă consumatorul poate aprecia prețurile mai mici ca reflectare a calității mai joase,

costurile unitare în condițiile producției restrânse să fie sufucient de reduse pentru a nu anula avantajele prin micșorarea ulterioară al prețului și pentru nu a afecta rezultatele financiare pe termen lung.

2. Strategia prețurilor medii este caracteristică firmelor care au ca scop obținerea profitului pe termen lung. Această strategie este considerată ca fiind cea mai corectă fiindcă practicarea ei exclude “războiul prețurilor”, nu favorizează apariția concurenților în ramură și generează un profit rezonabil calculat la capitalul investit (în practica occidentală se consideră normal 8-10% profit la capitalul acționar);

3. Strategia prețurilor joase (“strategia de acaparare a pieții”), firma stabilește inițial prețuri mici pentru produsele unice. Firma în acest caz tinde să acapareze piața chiar de la început, să înregistreze vânzări mari pe seama cărora să recupereze capitalul investit. Atunci când produsul este recunoscut de consumatori se recurge la anumite majorări de preț. Practicarea acestei strategii trebuie executată cu atenție, fiindcă orice eroare nu va face posibilă recuperarea investițiilor, fapt ce va afecta rezultatele financiare a întreprinderii. La fel, există riscul ca majorările ulterioare de preț să nu fie acceptate de cumpărători și firma să fie nevoită să practice în continuare prețurile inițiale.

4. Strategia prețurilor – țintă se utilizează de marile corporații și presupune schimbarea prețurilor și a cantităților în funcție de conjunctura pieței în condiția obținerii obligatorii a profitului;

5. Strategia prețurilor legate, la stabilirea cărora se iau în calcul prețurile de realizare și cheltuielile legate de exploatare (deservirea tehnică);

6. Strategia urmării după leader, când prețul producției firmei – leader este considerat ca o variabilă dată (cum ar fi cazul pieței concurențiale sau a celei oligopoliste). În unele cazuri prețul poate varia în funcție de calitate sau de caracteristice tehnice inovatoare;

7. Strategia prețurilor neschimbate. În condițiile schimbării permanente al prețurilor la resurse și materii prime, costurile nu pot rămâne aceleași pe o perioadă lungă de timp. Pentru a exclude majorări de preț se recurge la reducerea greutății, mărimii ș.a. Necătând la faptul că astfel de acțiuni pot influența negativ calitatea mărfii, consumatorii acceptă această strategie în schimbul creșterii prețurilor;

8. Strategia prețurilor psihologice, fixate la un nivel cu puțin mai redus decât o cifră rotundă și crează iluzia unor prețuri mai mici (1,99 etc);

9. Strategia calitate-preț. Orice firmă este confruntată cu problema poziționării produsului său pe un nivel mediu al calității și prețului, inferior sau superior acestora. Concurența cea mai puternică are loc între produsele aflate pe același nivel de calitate. Dar poate avea loc și o concurență încrucișată preț-calitate între produse de diferite calități, așa cum se poate observa din tabelul 2.1.

Strategiile 1, 5, 9 pot fi aplicate concomitent de firme diferite pe aceeași piață, cu condiția că există trei categorii de consumatori pe fiecare piață, unii interesați de calitate, alții de preț, iar alții interesați atât de calitate, cât și de preț și care pun balanța între aceste două elemente. Strategiile 2, 3, 6 constituie o amenințare pentru strategiile anterioare, deoarece se oferă produse de calitate ridicată sau medie, dar la un preț mediu sau scăzut. Strategiile 4, 7 și 8 reflectă un preț prea mare comparativ cu calitatea produselor, determinând reacția negativă a cumpărătorilor, care se vor simți înșelați mai ales în cazul strategiei 7. De aceea aceste strategii ar trebui evitate sau utilizate o perioadă scurtă de timp. Concurența încrucișată poate avea loc între firmele care folosesc una din strategiile 2 și 4 sau 3, 5 și 7, ori 6 și 8, având șanse mari firmele care oferă produse de calitate mai bună la aceleași prețuri sau la prețuri mai reduse.

Tabelul 1.1

Interdependența dintre preț și calitate în cadrul strategiei calitate – preț

Problema strategiilor calitate-preț se complică în cazul în care economia unei țări intră ( iese ) într-o (din) o perioadă de recesiune, numărul cumpărătorilor scade și preferințele lor se îndreaptă spre produsele mai ieftine. În astfel de situații firmele trebuie să identifice alternative strategice care pot rezulta din combinarea deciziilor pe linie de preț și calitate, și să aleagă varianta cea mai bună, ținând seama de motivația și obiectivele urmărite, precum și de consecințele aplicării fiecărei variante.

10. Strategia utilizării adaosurilor și reducerilor de preț, cuprinde următoarele tipuri:

Adaos la preț ce decurge din o comandă specială a clientului, calitatea excelentă, oferirea de servicii suplimentare sau când pentru marfa procurată se plătește în rate.

Reducerea de preț pentru plata cash (de ex. cumpărătorul ce face transfer de bani decurs de 10 zile poate obține reducere de 2-3 %) În cazul achiziționării unei cantități considerabile reducerile sunt mai esențiale. Acest tip de reducere îmbunătățește gradul de lichiditate a furnizorului, asigură ritmicitatea încasărilor și reducerea cheltuielilor legate de obținerea datoriilor debitoare.

Reducere pentru volumul achiziției, care se stabilește în procent față de valoarea totală al mărfurilor procurate sau în dependență de numărul unităților achiziționate. Aceste reduceri servesc ca stimulent pentru a face cumpărăturile de la același furnizor.

reduceri necumulative, reprezintă reducere pentru cantitatea achiziționată peste partida minimă. De ex: pentru cantitatea de 1-15 unit. nu se oferă reduceri, pentru 16-25 unit. reducere de 5%, pentru 26-35 unit. de 7% etc.

reduceri cumulative se oferă clienților dacă pe parcursul unei perioade a fost achiziționată o cantitate peste limita minimă. De ex: dacă s-au cumpărat până la 1000 unit. pe an reducerea va atinge 12% din valoare, de la 1001 la 3000 unit. – 15% etc.

Reduceri extrasezoniere ce pot constitui pînă de la 10-15% până la 50-75%.

Reducere pentru clienții fideli, ce poate atinge 15-30%.

Reducere funcțională este practicată de producători față de unitățile comerciale ce se ocupă cu realizarea, păstrarea și publicitatea produselor lor.

Reducere progresivă pentru achiziționarea unei serii de produse în termenii stabiliți anterior.

Reduceri de dealer sunt oferite de către producători reprezentanților și intermediarilor permanenți. Este folosită în cadrul realizării automobilelor, tractoarelor ș.a. și pot atinge 15-20% din prețul cu amănuntul.

Reduceri speciale în cazul realizării seriilor de probă .

Reduceri ascunse oferite clienților sub formă de credite preferențiale, servicii gratuite, machete gratuite.

Reduceri în cazul utilizării unui ambalaj pentru două sau mai multe produse. De ex: pastă de dinți în set cu periuța.

Reduceri practicate pentru bunurile ce au o cerere înaltă pentru a stimula și mai mult vânzările. De ex: prețurile reduse timp de o lună pentru hamburgerul McDonalds.

Reduceri practicate cu ocazia unor sărbători, jubilee care se consideră reduceri de caritate. Ele sunt menite să întărească imaginea și poziția firmei pe piață.

Vânzarea prin lichidarea stocurilor de mărfuri ce nu se bucură de succes. De ex: dacă marfa se achiziționează până la 8 august cumpărătorul va beneficia de reducere de 10%, de la 9 până la 21 august – 30%, în perioada 22-30 august – 50%. Astfel de informație generează cumpărătorul să aștepte până când reducerile vor fi mai esențiale, însă există riscul ca la acel moment stocul să fie lichidat. Practica demonstrează că cea mai mare cantitate de mărfuri se relizează, totuși, în prima perioadă de reduceri.

Reduceri de club, oferite membrilor diferitor cluburi asociate. De ex: cluburile naționale și internaționale emit și vând unităților comerciale licențe de activitate contra angajamentului de a practica reduceri pentru membrii acestor cluburi. Ei întroduc anual o sumă, în schimbul căreia primesc cartela clubului respectiv pe care o folosesc la procurarea de mărfuri și servicii. Aceste cartele permit reduceri de 10-50%, chiar și mai mult.

Reduceri practicate în țările arabe, din Balcani și din Asia. Practica negocierilor în aceste țări arată, că din considerente de cinste cumpărătorii nu procură nimic dacă nu se oferă reduceri. Deaceea, în multe cazuri, prețul propus spre negociere este inițial artificial mărit.

CAPITOLUL II

PREȚURILE DE DISCRIMINARE – FORMĂ DE ÎNCĂLCARE A PRINCIPIILOR CONCURENȚEI CORECTE

2.1.  Importanța strategiei concurențiale

Analiza strategica reprezintă procesul de identificare a poziției strategice a organizației în raport cu mediul extern, resursele sale interne, competențele, dorințele și influențele acționarilor. Analiza strategică este menită să răspundă întrebarilor de genul: "Ce schimbări se vor produce în mediul extern și cum vor afecta acestea organizația și activitățile sale? Care sunt resursele si competențele organizației și cum pot acestea sa aduca organizației avantaje speciale sau noi oportunități? Care sunt aspirațiile persoanelor și grupurilor asociate organizației – manageri, parteneri, acționari, sindicate – si cum vor influenta aceste aspirații dezvoltarea viitoare a organizației?

Analiza strategică se va realiza ținând cont de informațiile furnizate de analiza mediului extern, analiza competiției și a atractivității industriei, analiza poziției concurențiale a firmei, analiza diagnostic a firmei, analiza culturii și a ciclului de viață a firmei.

Informații cu privire la piețele sau segmentele de piață cu cele mai bune perspective, nivelurile prețurilor acceptate de piață, modalitați de distribuție a produselor pe piață, acțiuni promoționale etc. vor fi oferite de către studiile de piață.

Pentru fundamentarea strategiei foarte importante sunt prognozele macroeconomice, previziunile pe domenii de activitate și politicile organismelor de reglementare si supraveghere a asigurărilor. Întreaga strategie globală organizațională trebuie să reflecte cerințele strategiei economice naționale, a celei de integrare a României în Uniunea Europeană, asigurându-se astfel orientarea dezvoltării organizației în concordanță cu evoluțiile macroeconomice principale prefigurate pentru perioada următoare.

Se presupune ca firmele doresc să ofere ceva diferit consumatorilor pe care-i deservesc. Acest lucru poate fi făcut numai prin două căi:

(1) fie alegerea unui set diferit de activități pentru furnizarea aceluiași produs/serviciu,

(2) fie alegerea unor modalitati diferite de executie a acelorasi activitati pentru furnizarea acelorasi produse/servicii.

Atât prima cale cât și a doua conduc la adoptarea uneia din cele două posibilități de diferențiere a ofertei firmei vis-a-vis de ofertele concurenților: fie oferirea unor produse unice dar la prețuri mai mari decât produsele similare ale concurenților (strategia de diferențiere), fie oferirea de produse similare la prețuri mai mici sau egale cu cele ale concurenților (dar prin prisma unei eficiente organizaționale mai ridicate, ceea ce ar conduce la adaosuri comerciale mai mari decât cele înregistrate de companiile concurente).

Orice consumator rațional se uită la două categorii de factori atunci când alege un produs: preț sau calitate (sau o combinație a acestora).

Prețul reprezintă factorul cel mai important pentru industriile la care produsele sunt relativ standardizate.

Pentru a rezista concurenței pe baza de preț, firmele vor încerca să cumpere de la cea mai ieftină sursă de aprovizionare, vor adopta cele mai moderne tehnologii, marimea firmei va fi mai mare decât media firmelor din sector, firmele vor investi în infrastructură și logistică modernă, vor angaja personal mai puțin creativ și inovativ – totul pentru a fabrica un produs cu cel mai mic cost. Pentru consumatorul final ceea ce contează în cazul de față este prețul de achiziție a produsului, iar opțiunea acestuia va fi în favoarea producătorului care-i va propune cel mai bun preț.

Funcțiile principalele îndeplinite de către preț într-o economie de piață sunt următoarele:

Funcția de calcul, de evaluare si măsurare a cheltuielilor, rezultatelor, veniturilor, fluxurilor si circuitului de ansamblu care se derulează la toate nivelurile si toți subiecții acțiunii economice.

Prețul are rol de informare a agentilor economici asupra stării de tensiune dintre resurse și nevoi. Creșterile prețurilor absolute și relative semnifică creșterea tensiunii și invers, cu cât prețul este mai ridicat cu atât respectivul bun este potențial mai insuficient în raport cu nevoile.

Prețul conține cele mai impoertante informații pentru elaborarea deciziilor privind alegerea producătorilor și cumpărătorilor.

Cu ajutorul prețului, producătorii își recuperează cheltuielile, își asigură profitul și crează premisele pentru continuitatea activitații economice.

Uneori sau mai bine zis atunci când se practică prețuri administrate, prețul este un factor de redistribuire a veniturilor si parimoniului între diferite categorii de agenți, ramuri și sectoare de activitate.

În ultimul timp importanta prețurilor a crescut atât la nivel microeconomic cât și macroeconomic:

apariția sa în toate tranzacțiile de piață

dezvoltarea concurenței prin preț urmare a dereglementării din unele industrii

conștientizarea agenților economici si cumpărătorilor de existența si rolul pieței

modificare valorii monetare intensifică concurența prin produs

Raportul dintre cererea agreată și ofertă agreată la nivel impus de cantitatea determinata dintre venitul marginal și costul marginal, adică la care agenții economici înregistreaza profit maxim, conduce la formarea prețului de piață perfectă.

Prețul de monopol.

Situația pieței în care se permite unei singure firme să comaseze întreaga producție de bunuri și servicii a societății și să obțină întregul venit al consumatorului este cunoscută sub denumirea de monopol pur.

Monopolul poate caracterizat ca fiind situația în care un produs unic al unui bun omogen este în prezența unui număr infinit de cumpărători.

Formarea prețului de monopol se face în funcție de raportul de cerere totală si oferta firmei monopoliste la nivel impus de cantitatea determinată de egalitatea dintre venitul marginal, adică la care agenții economici înregistreaza profit maxim.

Prețul practicat de firmele oligopolistice, care alcătuiesc un țel în scopul maximizării produsului și care isi desfășoara activitatea în condițiile unor structuri ale costurilor diferite care se formeaza la acel nivel al producției totale, la care venitul marginal corespunde costului marginal pe ansamblul industriei, nivelului de producție care se realizeaz în cote diferite între agenții economici respectivi.

2.2 Conceptul prețului de discriminare și criteriile de delimitare a strategiei

Discriminarea este un termen controversat în materie de concurență. Îndoiala pe care o poate determina interpretarea acestei noțiuni izvorăște din principii diferite: principiul economiei libere, conform căruia contractul este predominant față de reglementări; principiul ordinii publice economice, conform căruia comportamentele corecte, conform mediului concurențial normal, nu sunt rezultatul firesc al acordului dintre părțile contractante privind marfa și prețul.

Se cunoaște situația în care unele firme nu practică același preț pentru toți cumpărătorii produselor sau serviciilor lor.

Spre exemplu, este greu să găsești într-un avion pasageri care au plătit același preț pe bilet pentru aceeași călătorie.

În funcție de locul procurării lor (hipermarket sau chioșcul de la colțul străzii), de cantități etc. prețurile acelorași produse sunt diferite

Această practică este cunoscută sub denumirea de discriminare prin preț.

Discriminarea prin preț constă în perceperea unor prețuri diferite pentru unități diferite din același produs, atunci când diferențele de preț nu sunt justificate de diferențe de costuri.

2.3 Analiza pentru identificarea strategiei prețului de discriminare

Discriminarea prin prețuri este posibilă numai dacă se întrunesc simultan trei condiții:

firma care o practică trebuie să aibă o anumită putere pe piață având posibilitatea să poată să stabilească, în mod profitabil, un preț mai mare decât costul marginal);

piețele pe care se vinde un produs să poată fi separate adică să nu poată exista posibilitatea transferului sau revânzării produsului respectiv de pe o piață pe cealaltă, în caz contrar – prin arbitraj – prețurile egalându-se în mod natural;

curbele cererii de pe piețele segmentate să aibă elasticități diferite la niveluri date ale prețurilor.

Totodată, vânzătorii trebuie să poată clasifica cumpărătorii în funcție de tipul de elasticitate a cererii pentru produsul respectiv – astfel, pentru cei cu o cerere inelastică se pot practica prețuri mari, iar pentru cei cu cerere elastică se pot practica prețuri mai mici.

Scopul firmelor ce practică prețuri discriminatorii este ca profiturile să fie majorate.

Când o firmă vinde încă o unitate suplimentară dintr-un anumit produs, ea realizează venit marginal; acesta fiind rezultatul a două efecte de sens contrar: primul se referă la creșterea de venit datorată vânzării unei bucăți suplimentare, adică prețul p al acesteia, iar al doilea reprezintă scăderea de venit asociată întregii producții (Qp), unde p este scăderea de preț necesară pentru a determina vânzarea încă unei unități suplimentare.

Aceste metodele de discriminare prin preț pot fi privite ca metode care încearcă să minimizeze acest ultim efect determinat asupra venitului marginal de către creșterea vânzărilor.

Cu alte cuvinte, ca metode care încearcă să realizeze o extindere a vânzărilor prin oferirea unui preț mai scăzut doar ultimului consumator (sau anumitor consumatori), fără a oferi simultan și celorlalți același preț mai scăzut.

2.4 Formele discriminării prin preț

Există trei tipuri de discriminare prin preț:

1.Discriminare prin preț de gradul 1 (discriminare perfectă prin preț)

Discriminarea perfectă prin preț este atunci când situația un monopolist vinde cantități diferite din același produs la prețuri diferite și aceste prețuri pot să difere de la persoană la persoană.

Discriminarea prin prețuri de gradul 1 presupune ca fiecare unitate de produs să fie vândută individului care o prețuiește cel mai mult, la prețul maxim pe care acesta este dispus să îl plătească.

Așadar , pe această piață nu există surplus al consumatorului, acesta fiind absorbit în întregime de către producător.

Această discriminare prin prețuri conduce la un nivel eficient de producție

și este rareori întâlnită în viața reală (de exemplu, în mici comunități în care fiecare locuitor știe totul despre disponibilitatea de plată a celorlalți locuitori, astfel încât medicul poate să ceară tarife diferite de la pacient la pacient pentru consultațiile acordate).

Totodată , acest tip de discriminare prin prețuri este util pentru că oferă un exemplu de alocare eficientă a resurselor, altul decât cel realizat de o piață concurențială.

2.Discriminare prin preț de gradul 2

Aceasta se întâlnește atunci când un monopolist vinde cantități diferite dintr-un produs la prețuri diferite, dar toți indivizii care cumpără aceeași cantitate plătesc același preț, prețurile diferind în funcție de cantitate, dar nu și în funcție de indivizi (de exemplu, discount-urile la achizițiile en-gros).

Putem folosi următorul exemplu, oricine cumpără șase sticle cu Coca-Cola la Metro sau Selgros plătește același preț – mai mic decât prețul de vânzare a aceluiași produs la un magazin din cartier. Folosirea unor prețuri diferite în funcție de cantitatea de produs cumpărată este întâlnită și în cazul utilităților publice (de exemplu, prețul unitar al unui kw/h de electricitate depinde de cantitatea consumată).

3.Discriminarea prin preț de gradul 3

Acesta este cea mai folosită formă de discriminare prin prețuri și este o situație în care un monopolist vinde produsul său unor persoane diferite la prețuri diferite, dar fiecare unitate de produs vândută are același preț.

Se pot da exemplu discounturile pentru pensionari, studenți, etc.

Pentru ca un monopol să determine prețul optim pe care poate să îl perceapă pe fiecare piață, trebuie să presupunem următoarele:

Un monopol identifică două grupuri de indivizi și vinde produsul său fiecărui grup la prețuri diferite.

Consumatorii nu pot să revândă produsul respectiv.

Fie P1(Q1) și P2(Q2) curbele inverse ale cererii pentru grupul 1 și respectiv grupul și C(Q1 + Q2) costul de producție.

Maximizarea profitului pentru monopol trebuie să îndeplinească următoarea condiție:

Soluția optimă presupune:

Vmg1(Q1) = Cmg(Q1 + Q2)

Vmg2(Q2) = Cmg(Q1 + Q2)

Deci, costul marginal al producerii unei unități suplimentare de produs trebuie să fie egal cu venitul marginal obținut pe fiecare piață.

Dacă venitul marginal pe piața 1 este mai mare decât costul costul marginal, acesta va trebui să plătească pentru a crește producția pe piața 1, și asemănător pentru piața 2.

Cum costul marginal este același pe fiecare piață, venitul marginal pe fiecare piață trebuie să fie același.

Așadar , un bun trebuie să conducă la aceeași creștere a venitului indiferent dacă este vândut pe piața 1 sau pe piața 2.

Dacă folosim formula elasticității pentru venitul marginal, condiția de maximizare a profitului se poate scrie astfel:

Unde și reprezintă elasticitățile cererii pe cele două piețe, calculate la nivelul de producție care maximizează profitul.

Dacă P1 > P2, atunci :

Rezultă că:

Adică :

Rezultă că piața cu un preț mai mare trebuie să aibă un coeficient de elasticitate al cererii mai mic.

Deci, o cerere elastică este o cerere mai sensibilă la modificarea prețului. O firmă care practică discriminarea prin preț stabilește un preț mai mic pentru un grup de indivizi mai sensibili la modificarea prețului și un preț mai mare pentru grupul de indivizi care sunt relativ mai puțin sensibili la modificarea prețului. În acest fel, firma își maximizează profitul total.

O altă situație ar fi în care firma deservește două piețe ale căror curbe ale cererii sunt reprezentate printr-o linie dreaptă, Q1 = a – bP1 și Q2 = c – dP2.

Pentru simplificare, se presupune un cost marginal egal cu zero.

Dacă firma poate să practice discriminarea prin preț, ea produce pe fiecare piață la un nivel al producției pentru care venitul marginal este zero, unde cantitățile sunt și , iar prețurile și .

Dacă firma nu poate să practice discriminarea prin preț, ea are o curbă a cererii dată de relația și produce într-un punct situat la jumătatea curbei cererii, ale cărui coordonate sunt și .

Producția totală este aceeași indiferent dacă firma poate sau nu să practice discriminarea prin preț (aceasta este o trăsătură particulară a curbei cererii reprezentată printr-o linie dreaptă și care nu este valabilă în general.)

Există o excepție importantă a acestei afirmații. S-a presupus că, atunci când un monopol alege un singur preț optim, acesta va vinde o cantitate pozitivă pe fiecare piață.

Sunt situații în care, la nivelul prețului pentru care profitul este maxim, un monopol să își vândă producția numai pe o piață

În acest caz, există două curbe ale cererii reprezentate printr-o linie dreaptă. Atâta timp cât se presupune un cost marginal egal cu zero, un monopol vrea să opereze la un punct în care coeficientul de elasticitate al cererii în funcție de preț este –1.

Astfel, este prețul care permite maximizarea profitului – orice reducere a prețului determinând reducerea venitului pe piața 1.

Dacă cererea pe piața 2 este foarte mică, monopolul nu va dori să reducă prețul pentru a vinde pe acestă piață: el va vinde numai pe o piață pe care cererea este mare.

În acestă situație, dacă discriminarea prin prețuri este posibilă, producția totală crește atâta timp cât monopolul consideră că este în interesul lui să vândă pe ambele piețe.

Figura 2.1. Discriminarea prin prețuri în cazul unor curbe ale cererii reprezentate printr-o linie dreaptă.

Dacă monopolul poate să practice discriminarea prin prețuri, producția totală oferită este Q1 + Q2. În cazul în care discriminarea prin prețuri nu este posibilă, monopolul se va adersa doar grupului de consumatori cu disponibilitate de plată mai mare (C1), iar producția oferită pe piață este doar Q1 (la prețul P1).

Dar să presupunem că un monopol se confruntă cu două piețe ale căror curbe ale cererii sunt date de relațiile:

Q1(p1) = 100 – P1

Q2(p2) = 100 – 2P2

De asemenea, să mai presupunem că monopolul are un cost marginal constant de 20 u.m/bucată. Dacă discriminarea prin preț este posibilă, ce preț trebuie să practice monopolul pe fiecare piață în vederea maximizării profitului? Ce se întâmplă dacă discriminarea prin preț nu este posibilă? În acestă situație, care este prețul practicat de către monopol?

Pentru a rezolva problema în situația în care discriminarea prin prețuri este posibilă, se determină mai întâi funcțiile inverse ale cererii:

P1(Q1) = 100 – Q1

P2(Q2) = 50 – Q2/2

Dacă venitul marginal este egal cu costul marginal pe fiecare piață, se obține:

100 – 2Q1 = 20

50 – Q2 = 20

Astfel, Q1* = 40 și Q2* = 30. Înlocuind în funcțiile inverse ale cererii se obține P1* = 60 și P2*= 35.

În situația în care monopolul trebuie să practice același preț pe ambele piețe, se determină mai întâi cererea totală:

Q(P) = Q1(P1) + Q2(P2) = 200 –3P.

Curba inversă a cererii este:

Din condiția cost marginal = venit marginal, se obține:

Rezultă:

Q* = 70 și P* = 43.

CAPITOLUL III

STUDIU PRIVIND IMPLEMENTAREA PREȚURILOR LA S.C. ELECTRICA S.A.

3.1 Piața electricității în Uniunea Europeană

Urmând exemplul Statelor Unite, Uniunea Europeană se găsește într-un proces de liberalizare a piețelor de utilități publice foste monopoluri, proces care se realizează de altfel și în România. Acest domeniu este, de altfel, unul dintre puținele unde România a eliminat o mare parte din decalajele care o separă de economia europeană, depășind chiar unele dintre statele membre.

Directivele electricității (DE) (96/92/EC și cea care a înlocuit-o 2003/55 EC) conțin regulile care guvernează piața electricității, stabilind cerințele minime pentru liberalizarea graduală a acesteia. Ele permit statelor membre să aleagă între unele modele alternative, în scopul separării activităților non-concurențiale de cele concurențiale și al liberalizării pieței en-gros. În același timp, DE cuprind aspecte referitoare la problematica serviciilor publice, prin aceea că permit statelor membre să ia măsurile necesare pentru a garanta siguranța aprovizionării și protecția consumatorilor vulnerabili în ceea ce privește debranșarea (întreruperea serviciului). Aceste reguli reflectă, de altfel, compromisul efectuat între acele țări care s-au situat pe poziții favorabile păstrării integrării pe verticală și perspectivei de serviciu public și, respectiv, cele care ar fi preferat modelul concurențial până la piața en detail.

Cerințele structurale și obligațiile comportamentale instituite de DE și referitoare la liberalizarea pieței pot fi rezumate după cum urmează:

Obligațiile de serviciu public. Statele membre impun anumite obligații de serviciu public pentru a asigura “siguranța, inclusiv cea a furnizării, regularitatea, calitatea și prețul furnizării și a protecției mediului înconjurător”, cu condiția ca aceste obligații să fie clar definite, non-discriminatorii, verificabile și aduse la cunoștința publicului.

Capacități noi de generare. Pentru construirea de noi capacități de generare, statele membre pot alege între două proceduri sau orice altă combinație a acestora:

Procedura de licitație, în cadrul căreia monopolul existent organizează o licitație pentru o nouă capacitate de producție necesară.

Procedura de autorizare, în cadrul căreia decizia referitoare la noua investiție este lăsată la latitudinea investitorilor individuali, cu condiția ca aceștia să îndeplinească anumite condiții specificate în avans de respectivul stat membru (de exemplu, referitoare la mediul înconjurător, utilizarea terenurilor, siguranța publică etc.) pentru a putea obține autorizația de construcție.

Oricare dintre aceste proceduri este aleasă, ea trebuie să se bazeze pe criterii obiective, transparente și nediscriminatorii (măsuri de tip comportamental).

Separarea. Ca o măsură structurală impusă statelor membre, DE cer ca:

Să fie stabilit un operator al sistemului de transport (OST), în fiecare zonă dată, acesta trebuind să fie independent cel puțin în ceea ce privește managementul de celelte activități nelegate de sistemul de transport. Un operator de sistem trebuie de asemenea desemnat și în scopul operării sistemului de distribuție dintr-o anumită zonă.

Operatorii integrați pe verticală să țină contabilitate separată, în ceea ce privește operațiunile lor de producție, transport, distribuție și, respectiv, activitățile non-electrice.

Accesul terților la rețea. Statele mebre pot alege între trei modele diferite:

Accesul reglementat, caz în care tarifele sunt reglementate și făcute publice de către stat și sunt aplicabile tuturor părților interesate.

Accesul negociat, caz în care consumatorii eligibili sau furnizorii pot negocia tarifele de acces la rețea cu operatorul/proprietar aflat pe piață (de regulă, fostele monopoluri). Prețurile și condițiile de acces sunt stabilite prin negocierea dintre cele două părți și sunt confidențiale. Deci, operatorii de sistem trebuie să fie implicați în negocieri și trebuie să publice marje de preț indicative de transmisie și distribuție, pe baze anuale.

Cumpărătorul unic, caz în care un singur cumpărător desemnat (probabil, operatorul existent) este cel care vinde energie electrică tuturor consumatorilor eligibili. Aceștia sunt liberi să încheie contracte de furnizare – cu producători/furnizori – atât în cadrul, cât și în afara teritoriului deținut de operatorul existent. Cantitatea de electricitate contractată de consumatorul eligibil este cumpărată de către cumpărătorul unic la un preț egal cu cel oferit de acesta consumatorilor eligibili minus tariful pentru serviciile de rețea.

Deschiderea pieței. Directiva propune deschiderea către concurență a unor cote din ce în ce mai mari din piața electricității, în așa fel încât din iulie 2007 aceasta să fie complet liberalizată.

Reglementarea și procesul de introducere a concurenței. Abuzul de poziție dominantă din partea operatorului existent pe piață poate fi prevenit fie prin reglementări de natură sectorială, fie prin mecanismele politicii antitrust, în speță articolul 82 al Tratatului U.E.

Statele membre au trebuit să încorporeze prevederile directivei în legislația națională până la data de 19 februarie 1999. Acest termen a fost îndeplinit de toate statele, cu excepția Franței, unde legea care prelua directiva europeană a fost adoptată abia un an mai târziu decât termenul limită. De asemenea, întârzieri în ceea ce privește desemnarea OST au fost înregistrate în Belgia și Irlanda.

Implementarea Directivei Electricității de către statele membre – așa cum este analizată în primul raport privind piața internă de gaz și electricitate – prezintă unele aspecte contradictorii: deși majoritatea statelor membre au mers dincolo de cerințele impuse de directivă, totuși diferențe notabile continuă să persiste între ele în ceea ce privește gradul de deschidere a pieței și reformele structurale întreprinse. Situația privind îndeplinirea principalelor cerințe ale DE este prezentată în tabelul de mai jos.

Reforma sectorului de electricitate în Europa

În ceea ce privește deschiderea pieței, unele țări membre au realizat deja acest lucru mai rapid decât cereau DE. Totuși, până la summit-ul de la Barcelona, Franța, Belgia și Portugalia nu aveau intenția de a deschide piața mai mult decât cerințele minime ale DE. În Marea Britanie în schimb, în contextul New Electricity Trading Arrangements (NETA), a doua etapă a reformei, nu mai există o distribuție centralizată a energiei, iar vânzarea-cumpărarea se realizează pe baze voluntare, în conformitate cu o nouă structură de licitație. În plus, plățile pentru capacități au fost abolite.

Referitor la măsurile structurale, majoritatea statelor membre (Austria, Belgia, Danemarca, Irlanda, Olanda și Portugalia) au mers dincolo de nivelul minim, adică cel al separării transmisiei, fie (i) impunând ca OST să fie o companie diferită din punct de vedere juridic, deși aflată în continuare sub controlul și în proprietatea operatorului existent, fie (ii) prin introducerea unei separări din punct de vedere al proprietății. Alte state, cum ar fi Franța, Germania și Grecia au realizat doar condițiile minime impuse și anume separarea din punct de vedere al managementului.

Numai o singură țară a ales sistemul de acces negociat al terților la rețea, în vreme ce toate celelalte țări au în prezent o agenție de reglementare care supervizează regimul de acces.

În evaluarea modului de implementare a DE, Comisia Europeană a identificat următoarele distorsiuni care pot crea bariere în calea concurenței:

Diferențele existente între tarifele de acces la rețea practicate în diferite țări sugerează că unele tarife (cele mai înalte) nu reflectă costurile reale și au darul de a împiedica accesul terților la rețea și de a crea venituri care să fie folosite de proprietarii rețelelor la subvenționarea încrucișată a altor operațiuni aflate în obiectul lor de activitate. Astfel de tarife – nejustificat de înalte – sunt întregistrate în Germania, Austria, Portugalia și, într-o mai mică măsură, Spania.

Eșecuri ale sistemului de reglementare și de rezolvare a diferendelor atunci când:

autoritățile de reglementare nu au suficiente resurse, puteri sau independență, pentru a asigura accesul nediscriminatoriu la rețea, precum și tarife care să reflecte costurile. Acesta este, spre exemplu, cazul Luxemburgului, Franței, Spaniei și Greciei;

autoritățile de reglementare acționează pe baza informațiilor sau tarifelor furnizate de operatorii de rețele, fapt care face imposibilă reglementarea eficientă (în cazul sistemelor de reglementare ex-post) sau aprobarea ex-ante a tarifelor și condițiilor de acces la rețea;

În câteva țări, unele firme producătoare de energie dețin o poziție dominantă pe piața de gros. Drept rezultat, costurile pe care trebuie să le suporte noii veniți pentru a intra pe piață sunt prea mari. De exemplu, Franța, Belgia, Portugalia, Irlanda și Grecia au companii puternice existente pe piață și nu au nici un plan de divizare a acestora.

Existența unor oportunități relativ limitate de comerț între state – datorită lipsei unor sisteme de tarifare bazate pe costuri și a lipsei de coordonare în ceea ce privește alocarea de capacități – precum și a asimetriilor dintre statele membre pot afecta realizarea scopului final de obținere a unei piețe unice a energiei electrice.

Luând în considerare rezultatele evaluării, agenda în domeniul energiei avută în vedere la Consiliul European de la Barcelona (martie 2002) a inclus următoarele propuneri:

realizarea libertății de alegere a furnizorului de către toți consumatorii non-rezidențiali, începând cu 1 ianuarie 2003 (aproximativ 60% din piața internă);

deschiderea pieței pentru toți consumatorii, începând cu 1 ianuarie 2005;

separarea legală (juridică) a transmisiei și distribuției de producție și generare;

accesul nediscriminatoriu al consumatorilor și producătorilor la rețele, bazat pe tarife transparente și publicate;

stabilirea în fiecare stat membru a unei entități cu funcții de reglementare, independentă de administrația publică și cu competențe adecvate;

alte aspecte, legate de măsurile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu public, siguranță a aprovizionării și protecția celor din zone îndepărtate și a grupurilor vulnerabile de populație, precum și necesitatea ajungerii la o înțelegere referitoare la stabilirea unui sistem de tarife privind transacțiile transfrontaliere.

Datorită opoziției Franței, Consiliul European de la Barcelona a decis liberalizarea completă a piețelor de gaz și electricitate pentru clienții din sectorul de afaceri începând abia cu 1 ianuarie 2004, în vreme ce pentru sectorul casnic inițial nu a fost stabilită o dată precisă, apoi s-a optat pentru 1 iulie 2007. Franța a obținut de asemenea asigurări cum că zonele rurale și cetățenii dezavantajați nu vor avea de suferit ca urmare a acestei liberalizări.

3.2 Concurența în sectorul energetic

Ideea conform căreia concurența efectivă contribuie la dezvoltarea economică este un principiu general acceptat, care stă la baza adoptării pe scară largă a politicilor de concurență.

Mai mult, acest principiu este susținut atât de un vast corp de dovezi empirice, cât și de teoria economică.

Argumentele de bază în sprijinul politicii de concurență s-au concentrat, de-a lungul timpului, în special asupra câștigului de eficiență pe care concurența îl generează atât la nivelul întreprinderilor (eliminarea ineficienței), precum și asupra eficienței de funcționare a piețelor (maximizarea bunăstării consumatorilor).

În același timp există o dispută în rândul experților în politica de concurență cu privire la sensul corelației dintre aplicarea strictă a regulilor de concurență și fenomenul de inhibare a inovației tehnologice.

Se poate argumenta, așa cum s-a evidențiat în mai multe contribuții teoretice, că există o relație în formă de U inversat între intensitatea concurenței și creșterea productivității, ca urmare a manifestării a două efecte: unul pozitiv – al alocării resurselorși unul negativ – al motivației profitului.

Mai exact, pentru un nivel inițial scăzut al concurenței, o creștere a acesteia este benefică, ducând la o utilizare mai eficientă a resurselor fără a diminua semnificativ motivația companiilor.

Pe de altă parte, în piețele cu concurență suficient de ridicată, o creștere suplimentară a acesteia poate duce la câștiguri marginale de eficiență în alocarea resurselor, dar cu consecințe importante asupra motivației companiilor de a inova.

Activitățile din sectorul energiei electrice sunt reglementate prin Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012,care transpune prevederile Directivei 2009/72/CEa Parlamentului și Consiliului European cu privire la normele comune pentru piața internă a energiei electrice.

Un alt aspect avut în vedere de către Consiliul Concurenței în cadrul investigației a fost realizarea unei evaluări privind existența în România a unei poziții dominante pe piața producerii și comercializării de energie electrică, deținute de societățile ce au acționariat majoritar de stat, poziție ce a fost în repetate rânduri asimilată unui „monopol”.

Acest aspect a fost semnalat și de către unii dintre participanții la piață în răspunsurile la chestionarele adresate de ConsiliulConcurenței în cadrul prezentei investigații.

Analizând forma de proprietate și structura acționariatului societăților prezente pe piața producerii și comercializării de energie electrică(cu cote de piață ≥ 1%), în perioada 2008 -2013, a rezultat că cei mai importanți producători de energie electrică ce activează pe piața din România au acționariat majoritar de stat, excepție făcând unele societăți recent intrate pe piață.

Astfel, cea mai mare parte din cantitatea de energie electrică consumată la nivel național în perioada analizată a fost produsă în centrale electrice aflate în portofoliul unor societăți cu acționariat majoritar de stat.

Pentru a oferi un răspuns cu privire la poziția deținută de societățile ce au acționariat majoritar de stat pe piața din România au fost avute în vedere dispozițiile conținute de punct ele 49 și 51 din Instrucțiunile privind conceptele de concentrare economică, întreprindere implicată, funcționare deplină și cifră de afaceri și de atribuțiile conferite acționarului majoritar, în speță statul român,prin Ministerul Economiei/Departamentul pentru Energie, pe baza H.G.nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, H.G. nr. 1720/2008 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei,

H.G. nr. 1634/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, H.G. nr. 47/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, cu modificările și completările ulterioare și H.G. nr. 429/2013 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru Energie, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, s-a evaluat dacă, potrivit reglementărilor existente la nivel național, influența determinantă privind activitatea întreprinderilor pe piața de energie electrică este individuală, la nivelul fiecărei întreprinderi din portofoliul statului, sau dacă aceasta se exercită coordonat, la nivelul acționarului majoritar.

Analizând prevederile legale prezentate a reieșit faptul că, anterior anului 2013, ministerul de resort exercita următoarele drepturi ce decurgeau din calitatea sa de reprezentant al acționarului majoritar, respectiv statul roman, la principalele companii din sectorul energetic, respectiv “drepturile privind restructurarea, privatizarea, reorganizarea și, după caz, lichidarea operatorilor economici”, putând efectua toate acțiunile necesare îndeplinirii acestor atribuții, în limitele permise de legislația în vigoare.

În legătură cu posibilitatea producătorilor de energie electrică de a concura în mod real, Consiliul Concurenței a analizat într-o primă etapă dacă producătorii de energie electrică din România activează pe aceeași piață relevant sau dacă piața relevantă respectivă comportă o segmentare în funcție de tehnologia folosită și de tipul sursei de combustibil utilizate de producători.

Astfel, în urma unei analize preliminare a cererii de energie electrică a reieșit faptul că, oricare dintre producătorii de energie electric din România, indiferent de tehnologia avută în portofoliu și de sursa de combustibil utilizată, sunt luați în considerareca alternativă la achiziția de energie electrică, criteriul determinant fiind prețul de vânzare.

3.3 S.C. ELECTRICA S.A. – lider și concurent pe piața electricității

Bucureștiul a devenit în 1857 prima capitală din lume iluminată cu petrol lampant, iar din acel moment au început preocupările pentru modernizarea vieții publice din România, implicit și a celei industriale. Anii respectivi au marcat începutul avântului economic al țării (anul 1938 este folosit ca referință pentru starea economică a României înainte de schimbarea regimului de guvernamânt) și una din direcții a fost dezvoltarea energetică a țării.

Treptat, au fost puse în funcțiune capacități de producție noi (hidrocentrale, termocentrale, centrale electrice pe gaz, linii electrice de transport și distribuție) care au condus la închegarea Sistemului Energetic Național. În zilele noastre au rămas neelectrificate aproximativ 300 de localități.

Evenimentele care au marcat istoria activității de distribuție și furnizare a energiei electrice:

– 1882, București – a fost pusă în funcțiune prima rețea de iluminat public din țară

– 1884, Timișoara – intră în funcțiune primul iluminat electric stradal din Europa

– 1887, Craiova – a fost realizat iluminatul electric al Teatrului Național

– 1894, București – primele tramvaie electrice din țară

– 1898, București – ia ființă “Societatea Română pentru Intreprinderi Electrice Industriale”, care în 1921 devine “S.C. ELECTRICA S.A. – Societate Anonimă Română”

– 1899, Iași – începe distribuția publică de energie electrică în oraș

– 1902, Ploiești – începe distribuția publică de energie electric în oraș

– 1913 – prima cale ferată electrificată din țară, pe ruta Arad – Ghioroc – Pincota – Radna

– 1930 – 1931, București –  se pune în funcțiune a primei rețele electrice de distribuție pe stâlpi de beton armat din țară

– 1939 – 1940, Snagov – are loc punerea în funcțiune a primului cablu subacvatic.

Există multe alte evenimente importante în construcția și dezvoltarea Sistemului Energetic Național, acestea reprezentând realizări obținute de-a lungul anilor de societățile comerciale apărute prin reorganizarea Ministerului Energiei Electrice, RENEL si CONEL.

SC Electrica SA  desfășoară activități  importante de exploatare și dezvoltare a sistemelor de distribuție, comunicații și tehnologia informației, activități de furnizare și comercializare de energie electrică pentru clienți. Prin Societatile de Servicii Energetice,  compania Electrica  asigură o gamă largă de servicii oferite clienților. Acestea sunt servicii de întreținere-mentenanță a instalațiilor electrice, proiectare și consultanță, reparații echipamente energetice, transporturi auto, comercial,activități conexe.

SC Electrica SA participă la implementarea unor proiecte în domeniul generării energiei electrice care utilizează combustibili fosili, resurse regenerabile și din domeniul energiei nucleare.

S.C. Electrica S.A. poate desfășura și alte activități pentru sustinerea obiectului de activitate, în conformitate cu legislația învigoare.
Evoluțiile în procesul legislativ aferent desfășurării activităților de bază din sectorul electroenergetic au condus la reglementarea, de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a producerii, transportului, distribuției și furnizării energiei electrice.
S.C. Electrica S.A. prestează activitățile sale economice în regim de monopol natural, cu obligația asigurării accesului nediscriminatoriu la rețele pentru toți consumatorii, furnizorii și producătorii de energie electrică care solicită acest lucru.

Obligațiile și drepturile pe care le are S.C. Electrica S.A. sunt stabilite prin licențele de distribuție și, respectiv, furnizare, emise de ANRE.

S.C. Electrica S.A. este actionar la urmatoarele societăți:

S.C. FDEE Electrica Distributie Muntenia Nord S.A.

S.C. FDEE Electrica Distributie Transilvania Nord S.A.

S.C. FDEE Electrica Distributie Transilvania Sud S.A.

S.C. FFEE Electrica Furnizare S.A.

S.C. FISE Electrica Serv S.A.

S.C. Servicii Energetice Oltenia S.A.

S.C. Servicii Energetice Muntenia S.A.

S.C. Servicii Energetice Moldova S.A.

S.C. Servicii Energetice Dobrogea S.A.

S.C. Servicii Energetice Banat S.A.

Grupul Electrica

Societatea de distribuție și furnizare a energiei electrice, SC Electrica SA este unul dintre cei mai importanți jucători ai sectorului distribuției, furnizării energiei electrice și ai serviciilor energetice din România. Poziția de top este susținută atât de rezultatele economice, cât și de o experiență în domeniu ce se întinde pe mai mult de 120 ani.

Electrica SA are o arie de cuprindere națională – cu organizare zonală în 3 zone, pentru distribuția și furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord și pe cuprinsul întregii țări pentru întreținere și servicii energetice.

Compania asigură servicii de calitate unui spectru larg de clienți – consumatori casnici, industriali și agenți economici. Prin Filialele de distribuție – Transilvania Nord, Transilvania Sud si Muntenia Nord – Filiala Electrica Furnizare si prin cele 6 Societati de Sevicii Energetice ce desfășoară activități la nivel național, S.C. Electrica S.A. deservește aproximativ 3,5 milioane de clienți.

În ceea ce privește distribuția energiei electrice Electrica SA asigura exploatarea și funcționarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, a sistemelor de măsură, protecție, automatizare și comandă-control aferente, precum și a infrastructuri de Comunicații și Informatică.

Principalele obiective ale S.C Electrica S.A sunt:

1. Creșterea Gradului de Siguranță în Alimentarea Consumatorilor Distribuție Măsură / Dezvoltare
– Reabilitarea Stațiilor electrice existente prin înlocuirea parțială / totală a unor categorii de echipamente primare și a părților de construcții
– Modernizarea instalațiilor de Protecție și Automatizare prin înlocuirea elementelor componente cu protecții numerice, introducerea sistemelor de teleconducere și implementarea EMS-SCADA
– Modernizarea posturilor de transformare de MT/JT
– Reabilitarea Liniilor Electrice Aeriene [LEA] și a Liniilor Electrice Subterane [LES] de 110 kV și Medie Tensiune [MT]
– Planificarea Lucrărilor de Exploatare și Mentenanță printr-un Program de Asigurarea Mentenanței [PAM] și un Program de Modernizări și Investiții [PMI] capabil să prelungească durata de viață a instalațiilor (promovarea metodelor mentenanței predictive, controlul calității lucrărilor efectuate).

2. Reducerea Consumului Propriu Tehnologic [CPT]

– Implementarea pe scară largă a conceptului Distribuției în Medie Tensiune [DMT], prin introducerea MT cât mai aproape de consumatori (utilizând și transformatoare monofazate), în scopul reducerii lungimii liniilor de Joasă Tensiune [JT]
– Trecerea la 20 kV a rețelelor de 10 kV și 6 kV existente
– Modernizarea rețelelor de JT, modernizarea/securizarea branșamentelor
– Înlocuirea contoarelor necorespunzătoare din punct de vedere al uzurii morale.

3. Dezvoltarea SCADA și a Sistemelor de Automatizare a Distribuției [SAD]

4. Dezvoltarea Sistemelor de Telegestiune și transmitere la distanță a informațiilor înregistrate în echipamentele de măsurare, utilizând ca suport inclusiv rețeaua de alimentare cu energie electrică

5. Implementarea Sistemului Informatic Integrat National [SI2N], bazat pe tehnologia SAP, IBM, MICROSOFT și ESRI în vederea eficientizării activităților și Sistemul Informatic de Management [MIS]

– Sistemul Informatic de tip Intranet
– Sistemul Informatic de Evidență Geografică [GIS]
– Sistemul Informatic Integrat de Securitate Național [SI2SN]
– Sistemul Informatic Integrat de Monitorizare Național [SI2MN] Comunicații
– Sistem Informatic de Management al incidențelor și deranjamentelor (EMID)
– Sistem Informatic de Gestiune a bazei de date a instalațiilor (OPEN-BDI)

6. Modernizarea Sistemelor de Comunicații și Transmisii de Date în vederea asigurării unui management performant:

– Interconectarea Rețelelor Locale de Comunicații voce/date la nivel de Filială și Sucursală
– Extinderea aplicațiilor Call Center la nivel Național Electrica
– Extinderea Rețelei de Comunicații Radio în banda 440 MHz la nivel național Electrica.

Top of Form

Bottom of Form

Misiunea S.C. Electrica S.A. este de a contribui la creșterea eficienței economice a României în domeniul energiei electrice și în mod special în zonele unde activează direct prin realizarea unor servicii la prețuri rezonabile atât în calitate de participant la piața liberă de energie cât și ca furnizor de servicii complementare. Punctele centrale ale misiunii constau în securitatea furnizării energiei electrice la toți consumatorii, competitivitate și protecția mediului.

Viziunea S.C. Electrica S.A. este de a realiza aceste servicii atât la nivel național cât și la nivel regional, prin îndeplinirea cerințelor individuale, în condiții de înaltă calitate și promptitudine folosind personal calificat și dedicat profesiei.

Valorile companiei sunt:

– Afaceri profitabile și transparente
– Progres prin calitate și competență
– Responsabilitate față de comunitate
– Grija pentru trecut și respect pentru tradiții

Obiectivele principale ale companiei Electrica S.A. sunt:

– Asigurarea competitivității și securității furnizării energiei electrice pe toate piețele pe care S.C. Electrica S.A. operează;
– Redefinirea identității corporatiste pentru îmbunătățirea permanentă a cadrului operațional și a statutului economico – financiar al societății și creșterea profitabilității acesteia;
– Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii conform standardelor Uniunii Europene;
– Minimizarea impactului instalațiilor electrice asupra mediului și promovarea dezvoltării sustenabile ca principiu de bază;
– Menținerea în funcțiune și îmbunătățirea continuă a eficacității Sistemului de Management Integrat Calitate-Mediu-Sănătate și Securitate Ocupațională certificat în conformitate cu standardele SR EN ISO 9001:2008, SR EN ISO 14001:2005 și SR OHSAS 18001:2008;
– Creșterea competitivității în furnizarea de servicii către consumatori atât pe piața de energie cât și pe piața altor servicii;
– Statut de jucător puternic atât pe piața internă cât și pe piața regională în viitorul apropiat;
– Implicare în folosirea eficientă a energiei electrice în infrastructura proprie și la consumatori;
– Accelerarea dezvoltării segmentelor de producere a energiei electrice pe surse regenerabile și în viitor pe surse convenționale inclusiv preluarea unor unități de producere existente și realizarea de lucrări de reabilitare și protecție a mediului.

Forța companiei Electrica rezidă în potențialul de dezvoltare și orientarea permanentă către noi afaceri și proiecte care să îi asigure succesul de durată și consolidarea poziției.

Odată cu liberalizarea pieței, societatea a devenit trader de energie, asigurând – prin know-how-ul specialiștilor de care dispune – servicii foarte apreciate de clienții săi. Electrica își extinde sfera de interes către activități conexe și investește în proiecte profitabile.

Astfel, interesul în dezvoltarea unor capacități de producție din surse de energie regenerabile – eoliene, hidro, solare, biomasa – este atât rentabil pe termen mediu și lung, cât și în concordanță cu politicile de protecție a mediului asumate de companie.
Electrica este o companie solidă, flexibilă, adaptată nevoilor clienților, partenerilor și mediului de afaceri. Toate acestea, alături de eforturile făcute în sensul modernizării permanente, recomandă Electrica drept unul dintre cei mai activi jucători pe piața energiei electrice.

Cooperare și relații internaționale

Atât construirea unei imagini bine definite și a unui profil internațional cât și succesul unei  companii de talia Electrica S.A. sunt direct dependente de abilitatea de a atrage parteneri și de a menține relații de cooperare strânse cu toți actorii importanți din domeniul energetic pe plan internațional. Astfel, pot fi obținute surprinzător de multe avantaje datorită unei politicii de cooperare internațională adecvate – de la idei de afaceri inovatoare până la o înțelegere mai aprofundată a mediului de afaceri de la noi în comparație cu mediul din alte țări.

În data de 22 ianuarie 2014, Comisia Europeană a lansat cadrul 2030 pentru politicile UE în domeniul schimbărilor climatice și al energiei. Noul pachet stabilește noile obiective climatice și energetice pentru 2030, pentru a asigura îmbunătățirea competitivității, siguranței și sustenabilității sistemului economic și energetic al UE. Scopul este acela de a conferi siguranță statelor membre și investitorilor și de a sprijini eforturile depuse pentru construirea unei economii mai competitive, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și mai sigure din punct de vedere energetic.

În ceea ce privește anul 2014, prioritățile politice ale Comisiei Europene sunt: “Cetățenia Uniunii Europene”, “Alegerile pentru Parlamentul European”, “Redresarea creșterii economice prin programul Europa 2020″ și “Ocuparea forței de muncă”. În cadrul Strategiei Europa 2020 care reprezintă strategia UE de creștere economică, Uniunea stabilește cinci obiective majore, unul dintre acestea fiind obiectivul legat de energie și schimbările climatice.

Și la nivel național, Programul de Guvernare 2013-2016 acordă un rol esențial sectorului energetic în dezvoltarea economică și socială a României iar obiectivele de guvernare prevăd ca acțiunea de politică externă să aibă în vedere cu prioritate creșterea profilului statului român pe plan european și internațional. Promovarea imaginii României la nivel european și internațional urmărește asigurarea unei prezențe sporite a valorilor naționale în spațiul internațional iar prezentarea unei imagini corecte și cuprinzătoare asupra evoluțiilor României face parte din misiunea Guvernului României. În acest sens, la nivel Guvernamental se urmărește, pe lângă consolidarea acțiunilor de diplomație, extinderea proiectelor de cooperare cu parteneri relevanți, inclusiv cu organizații socio-profesionale.

În linie cu cele enumerate, afilierea la organisme și organizații internaționale reprezintă o modalitate de realizare a obiectivului  de promovare a imaginii țării noastre în exterior și consolidare a profilului internațional al companiei.

O componentă importantă a activității de cooperare internațională este reprezentarea în cadrul organismelor si organizațiilor internaționale de profil, afilierea la organisme, asociații și organizații internaționale reprezentând o modalitate principală de realizare a obiectivului de promovare și consolidare a profilului și imaginii companiei în exterior.

Totodată, din punct de vedere al cooperării internaționale, se are în vedere atât  intensificarea relațiilor cu parteneri strategici din sectorul distribuției energiei electrice cât și extinderea numărului partenerilor externi cu care pot fi inițiate și dezvoltate colaborări în domeniile de interes ale Electrica SA. Dat fiind statutul de țară membră a Uniunii Europene, diversificarea activităților companiei trebuie să fie în pas cu cerințele Uniunii Europene, a strategiei și politicii energetice a României și a prevederilor Strategiei Europa 2020 care reprezintă strategia UE de creștere economică și se va urmări identificarea și dezvoltarea de noi afaceri și proiecte, extinderea serviciilor companiei, prospectarea posibilităților de dezvoltare a unor relații de colaborare sau de parteneriat în domeniile de interes ale companiei, etc.

Electrica S.A. va dezvolta o cultură a responsabilității sociale bazată pe etică în afaceri, respect pentru drepturile consumatorului, echitate socială și economica, tehnologii preitenoase față de mediu, corectitudine în relațiile de muncă, transparență față de autoritățile publice, integritate și investiții în comunitate.

Serviciile Electrica S.A. sunt orientate spre îndeplinirea tuturor cerințelor și așteptărilor îndreptățite ale părților interesate.

Electrica S.A. răspunde cerințelor pieței prin apropierea față de client, profesionalism, dorința de inovație și prețul accesibil. Totodată, mediul înconjurător, protejarea sa, responsabilitatea față de comunitate și dezvoltarea durabilă sunt deosebit de importante pentru Electrica S.A. Strategia de dezvoltare durabilă a organizației are la bază principiul conform căruia respectul față de om și față de mediu sunt fundamentul identității Electrica S.A. Compania încurajează de-asemenea cercetarea și inovația pentru a dezvolta know-how-ul în domeniul asigurării calității și securității, al valorificării și reciclării materialelor, al economiei de resurse naturale, cât și al reducerii efectelor nocive ale anumitor activități.

Electrica S.A. este preocupată constant de creșterea nivelului implicării angajaților săi, reprezentanților săi, sindicatelor precum și a celor din afara organizației (creditori, consumatori și investitori) în dezvoltarea și implementarea practicilor sale în domeniul responsabilității sociale.

Misiunea SC Electrica SA este de a contribui la creșterea eficienței economice a României, prin furnizarea unor servicii de înaltă calitate la prețuri rezonabile, atât în calitate de participant pe piața liberalizată, cât și ca furnizor de alte servicii. Aceste obiective vor fi îndeplinite printr-o competitivitate ridicată și prin asigurarea siguranței în funcționarea instalațiilor și a continuității în alimentarea cu energie electrică pe piața de energie din România.

Măsuri de eficiență energetică au fost luate la nivelul distribuitorilor de energie electrică din cadrul Electrica SA (FDEE Electrica Distribuție Muntenia Nord S.A., FDEE Electrica Distribuție Transilvania Nord S.A., FDEE Electrica Distribuție Transilvania Sud S.A.) în special în zona reducerii consumurilor proprii în rețele de distribuție. În acest sens, la nivelul Operatorilor de Distribuție s-au luat măsuri de eficientizare energetică ce au vizat:

S.C. Electrica S.A acțiunonează în domeniul exploatării rețelelor urmărind:

– monitorizarea transformatoarelor de putere în stațiile electrice existente precum și alegerea corectă a transformatoarelor din noile stații;

– retimbrarea transformatoarelor m.t./j.t (medie tensiune/joasă tensiune) din posturile de transformare existente și alegerea corectă a transformatoarelor care s-au montat în noile posturi de transformare;

– trecerea la 20 kV a rețelelor electrice care operează în prezent la 6 kV și 10 kV;
– înlocuirea rețelelor de j.t. cu conductoare neizolate cu rețele cu conductor torsadat și modernizarea branșamentelor la toți consumatorii racordați la rețea;
– creșterea secțiunii conductoarelor liniilor de j.t. pentru îmbunătățirea valorii tensiunii de serviciu;

– creșterea numărului de injecții m.t./j.t. în rețelele de jt pentru îmbunătățirea valorii de serviciu;

– montarea de condensatoare în RED (Rețele Electrice de Distribuție) pentru îmbunătățirea factorului de putere;

– accelerarea implementării sistemului de monitorizare orară, în timp real, a energiei electrice achiziționată și respectiv a celei distribuite;

– efectuarea de măsurători de sarcină și tensiune și analizarea rezultatelor obținute;

– echilibrări de sarcină în rețele;

-redistribuiri transformatoare sub și supraîncărcate;

– realizarea de noi puncte de injecție m.t./j.t. amplasate în scopul reducerii lungimii rețelei de j.t.;

– optimizarea schemelor de funcționare în special pe medie și joasă tensiune pentru reducerea consumului propriu tehnologic dar cu menținerea siguranței în alimentare a consumatorilor.

Diminuarea posibilităților de sustragere a energiei electrice, prin scoaterea grupurilor de măsură din spațiile consumatorului se realizează prin:

– montarea de blocuri de măsură și protecție (BMP) și branșament coaxial la consumatori;
– montarea de firide de distribuție cu contorizare și protecție (FDCP) pentru consumatori ce locuiesc la bloc;
– întocmirea de balanțe energetice pe axe, localități și posturi de transformare (PT), pentru localizarea zonelor cu pierderi foarte mari;
– sigilarea firidelor de branșament;
– utilizarea sigiliilor de unică folosință. Intensificarea acțiunilor de depistare a consumatorilor frauduloși de energie electrică.

În toate situațiile în care se constata sustragerea de energie electrică realimentarea consumatorilor se va face după achitarea contravalorii energiei electrice sustrase și realizarea pe cheltuiala clientului a instalației de alimentare antifurt (branșament coaxial, BMP etc.).

Sunt avute în vedere acțiuni care implică o diminuare a erorilor de măsurare a energiei livrate consumatorilor, cât și o îmbunătățire a activității de gestionare orară a cantităților de energie din piață. Cu ocazia schimbului periodic de contoare se urmărește retragerea din instalații a contoarelor cu vechime mai mare de 20 ani. Se urmărește promovarea utilizării pe scară cât mai largă a contoarelor în montaj direct de 100 și 200A, renunțându-se la grupurile de masurare în montaje semidirecte.

Au fost modernizate sistemele de contorizare, introducându-se pe scară largă contoare electronice care să reflecte cu mare precizie consumul de energie electrică. La ora actuală toți consumatorii sunt dotați cu contoare individuale achiziționate prin proceduri concurențiale la prețuri competitive. În ultimii ani s-au derulat acțiuni de implementare a unor sisteme de telecitire a consumului atât la marii consumatori cât și la consumatorii casnici, care să permită un control și o monitorizare superioară a consumului, în spiritul creșterii eficienței energetice.

Electrica S.A. va continua să ofere servicii, în condiții de înaltă calitate și promptitudine, prin angajarea unui personal calificat și dedicat.

Top of Form

Bottom of Form

S.C. Electrica S.A. se preocupă permanent de:

– îmbunătățirea calității serviciilor furnizate pentru a răspunde așteptărilor tuturor părților interesate (proprietari, clienți, furnizori, angajați, societate civilă);

– îmbunătățirea imaginii organizației în ceea ce privește performanțele de mediu și sănătate și securitate ocupațională realizate.

De asemenea, S.C. “Electrica” S.A. se conformează legislației în domeniile calitate-mediu-sănătate și securitate ocupațională și oricăror schimbări survenite în legislația română și europeană referitoare la procesele și activitățile proprii, militând pentru păstrarea unui echilibru între cerințele economice, sociale și de mediu.

Pentru S.C. “Electrica” S.A. Sistemul de Management Integrat Calitate-Mediu-Sănătate și Securitate Ocupațională reprezintă o abordare logică și sistematică, ceea ce permite în prezent decizii strategice și operaționale optime, care iau în considerare toate aspectele esențiale ce conduc la funcționarea eficientă a proceselor organizației, atât din punct de vedere al calității, mediului cât și al sănătății și securității ocupaționale.

Managementul calității, managementul mediului și managementul sănătății și securității ocupaționale sunt componente de bază ale managementului general în procesul transformării organizației și adaptării societății noastre la economia de piață.

În domeniul managementului mediului se întreprind și alte acțiuni importante, precum:

– monitorizarea activității din domeniul managementului mediului de la filialele de distribuție și furnizare a energiei electrice prin raportari semestriale și anuale către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Institutul Național de Statistică;

– elaborarea Caietelor de Sarcini și derularea contractelor pentru Studiile de mediu, din Planul de Studii Cercetare-Dezvoltare al S.C. “Electrica”-S.A.;

– perfecționarea managementului deșeurilor la S.C.“Electrica”-S.A;

– ecologizarea instalațiilor: s-a continuat activitatea de eliminare a condensatoarelor cu PCB retrase din exploatare și stocate temporar la filiale, cu ajutorul procesatorilor interni autorizați;

– monitorizarea factorilor de mediu pe mai multe amplasamente din cadrul filialelor, în vederea evitării producerii de poluări accidentale cu impact asupra acestora, ex.:

– prelevări și analize de probe de ape uzate;

– măsurători ale zgomotului produs de echipamentele electrice.

În filialele S.C.“Electrica”-S.A., în ultimii ani nu au fost semnalate probleme deosebite privind protecția mediului.

În cadrul auditurilor interne ale Sistemului de Management Integrat efectuate de catre auditorii Aparatului Central în filiale, se monitorizeaza și auditurile de supraveghere/reînnoire a certificării efectuate de auditorii externi ai SRAC CERT.

Sistemul de Management Integrat prezintă avantaje multiple, identificate și analizate în detaliu de managementul societății, cu efecte benefice asupra creșterii eficienței activităților de distribuție și furnizare a energiei electrice, precum și a serviciilor oferite de S.C. “Electrica” S.A tuturor clienților, cum ar fi:

– management general și executiv mai performant;

– viziune unitară asupra dezvoltării viitoare;

– minimizarea suprapunerilor și a disipării răspunderii;

– optimizarea proceselor și activităților organizației;

– ținerea sub control a proceselor externe organizației;

– reducerea impacturilor negative ale activităților organizației asupra mediului cât și minimizarea riscului acestor activități, fără ca prin aceasta să fie afectată calitatea serviciilor și produselor;

– monitorizarea satisfacției clienților interni și externi ai organizației;

– îmbunătățirea imaginii organizației în fața clienților și a furnizorilor.

Politica adoptată de S.C. “Electrica “-S.A. urmărește printre altele promovarea unui parteneriat durabil cu furnizorii de produse și/sau servicii, orientați către calitate, parteneriat bazat pe evaluări efective și permanente ale acestora.

S.C. “Electrica“ S.A. și furnizorii săi sunt interdependenți și o relație reciproc avantajoasă crește abilitatea ambilor de a crea valoare.

Activitatea de evaluare a furnizorilor pornește de la principiul de a beneficia de concurența dintre potențialii furnizori și de a-i selecta pe cei care oferă cele mai bune produse/servicii în condiții tehnico – economice avantajoase pentru S.C. “Electrica “-S.A,. mărind astfel eficiența activității de achiziții.

Evaluarea și selectarea furnizorilor se realizează pe baza capabilității acestora de a îndeplini criteriile stabilite de organizație, relațiile cu aceștia bazându-se pe respect reciproc, pe etica strictă a afacerilor și credibilitate, respectând simultan cerințele SR EN ISO 9001:2008. În prezent în banca de date a S.C.”Electrica”-S.A. se află aproximativ 160 de furnizori de diverse categorii.