Implementarea Managementului de Risc al (sau In) Sistemul de Calitate la O Firma

Economie

Implementarea Managementului de Risc al (sau In) Sistemul de Calitate la O Firma

Byadmin ianuarie 1, 2024

Managementul riscurilor

Argument

Globalizarea poate oferi întreprinderilor noi oportunități interesante de creștere în piețele emergente, dar se pot introduce, de asemenea, o gama complexa de riscuri operaționale. Provocarea este că, fără infrastructura de drept, în loc să se confrunte cu aceste riscuri, proiectele internaționale, pot imobiliza o organizație.

Investiția în necunoscut, este o nouă component la care companiile actuale sunt atente. Un profil de risc în schimbare. Și creșterea amplorii operațiunilor globalizate este compensată de creșterea nivelului de risc, de la fluctuații ale dobânzilor și ratelor de schimb pentru a furniza pirateria în lanț.

Ca aceste riscuri să nu devină realitate, este necesară implementarea une strategii, acestea implică adesea eliminarea potențielelor niveluri mai ridicate de incertitudine, care pot avea un impact asupra siguranței organizațiilor. Prin urmare, organizațiile au nevoie de acces la un cadru risc mai cuprinzător, și capacitatea de a analiza diferite scenarii și modele ale riscurilor specifice și opțiunilor de calcul ale costurilor.

Obstacole de reglementare sunt determinate de schimbările rapide și politicile locale ce pot avea un impact dramatic asupra rentabilității investițiilor transfrontaliere, intensificând incertitudine pe piețele cu creștere rapidă. Prin adoptarea unei platforme globale pentru gestionarea portofoliului de proiecte, o mai mare vizibilitate poate fi obținute în procedurile pentru depășirea barierelor pentru dezvoltarea de planuri de urgență corespunzătoare.

Diferențele culturale, implică o înțelegere a gândirii și a caracteristicilor culturale ale oamenilor ce aparțin unor culture specifice, pentru gestionarea forței de muncă. Pentru a face față, organizația să fie capabilă să-și aume un management de calitate și să înlăture eventuale riscuri.

Cuprins

Capitolul 1. Managementul de risc – delimitări conceptuale p. 5

1.1.Definirea conceptului de management de risc p. 5

1.2. Măsurile de risc p. 7

1.3. Analiza riscurilor p. 11

Capitulul 2. Managemantul calității – delimitări conceptulale p. 13

2.1. Definirea conceptului de management al calității p. 13

2.2. Caracteristici ale managementului calității p. 15

2.3. Raportul dintre managementul de risc și managementul calității p. 15

Capitolul 3. Studiul de caz – Implementarea managementului

de risc și a menegementului calității în compania S.C. Vinarte S.A. p. 20

3.1. Descrierea companiei p. 20

3.2. Scopul și obiectivele cercetării p. 22

3.3. Ipotezele cercetării p. 23

3.4. Metodologie și instrumente de cercetare p. 24

Concluzii și propuneri p. 31

Bibliografie p. 33

Capitolul 1. Managementul de risc – delimitări conceptuale

1.1.Definirea conceptului de management de risc

Riscul cuvânt este folosit pentru a descrie o situație care implică o posibilitate ca ceva nedorit să se întâmple. Procesul sistematic de identificare, evaluare și reducere a riscurilor este, de obicei denumit ca gestionare a riscurilor (RM). Este firesc ca oamenii să își facă griji cu privire la siguranța lor sau a organizațiilor pe care le conduc/ dețin, dar gestionarea riscurilor a fost pentru o lungă perioadă de timp considerată a fi dincolo de puterea omenirii și numai în mâinile zeilor.

Cu toate acestea, o formă a managementului de risc, sunt asigurările, care au fost practicate de mii de ani. Cele mai vechi cunoscute referințe ale asigurărilor sunt asigurările maritime care datează de peste 18 lea î.Hr.. De asemenea, agricultorii au înființat cooperative pentru a asigura un suport oferit celui care întâmpina probleme. Managemantul de risc a început să evolueaze după al doilea război mondial pe două domenii diferite: de cumparare a asigurărilor, precum și de implementare a unor elemente de siguranță.

În domeniul finanțării, de gestionarea riscurilor se referă la practica de a identifica riscuri potențiale în avans, a le analiza și a lua măsuri de precauție pentru a reduce riscul.

Atunci când o entitate face o decizie de investiție, se expune la o serie de riscuri financiare. Cuantumul acestor riscuri depinde de tipul de instrument financiar. Aceste riscuri financiare pot fi sub forma inflației ridicate, volatilitatea de pe piețele de capital, recesiune, faliment etc.

Deci, în scopul de a minimiza și controla expunerea investițiilor pentru astfel de riscuri, managerii de fonduri și investitorii practică gestionare a riscurilor. Nu acordă o importanță din cauza gestionarii riscurilor în timp ce luarea deciziilor de investiții ar putea face ravagii pe investiții în vremuri de criză financiară într-o economie. Diferite niveluri de risc vin atașate cu diferite categorii de clase de active.

De exemplu, un depozit fix este considerat o investiție mai puțin riscantă. Pe de altă parte, investițiile în capital sunt considerate un risc riscant. În timp ce practica managementului de risc, investitorii și managerii de fonduri au tendința de a-și diversifica portofoliul, astfel încât să reducă la minimum expunerea la risc.

Astăzi, gestionarea riscurilor, atât în aria fiabilității, cât și în aria finanțelor sunt văzute ca două părți de aceeași problem – reducerea incertitudinii nedorite. O provocare actuală este de a studia toți factorii de risc dintr-o organizație ca un întreg și de a le gestiona. (Räikkönen, 2002 Räikkönen și Rouhiainen, 2003). Aceast demers necesită o abordare holistică în studierea riscurilor.

Rolul managementului de risc:

Să contribuie la atingerea obiectivelor;

Să contribuie la realizarea unui management productiv;

Să evidențieze necesitatea de identificare și prevenire a riscului din cadrul întregii structure organizaționale;

Să contrubibule la o creștere a suguranței organizaționale;

Să cotribuie la realizarea unei performanțe a organizației și a mediului;

Să reducă considerabil potențialele pierderi; minimizeze pierderile

Să eficentizeze rezistența organizației.

Rolul managementului de risc, poate să fie vizibil, prin implementarea unor măsuri calitative și cantitative, care indică gradul de petrecere a unui risc (probabilitatea ca acesta să se întâmple) și efectele ce vor apărea ca urmare a petrecerii acestuia.

1.2. Măsurile de risc

Definițiile riscului sunt de folos atunci când se compară și se măsoară riscurile. Prin urmare, au fost dezvoltate o serie de măsuri de risc, cele mai multe dintre ele fiind o funcție a unei măsuri de probabilitate și o măsură de pierdere. O cerință pentru utilizarea majoritatea măsurilor de risc este că pierderea potențială este cuantificabilă și proiectibilă pe o scară unidimensională. În scopul de a identifica diferite tipuri de pierderi comparabile de exemplu pot fi utilizate metode care să ducă la identificarea celor mai cmune riscuri.

Măsurile calitative

Severitatea unui risc poate fi evaluată cantitativ prin cartografierea riscului la un risc matrice conform:

valoarea negativității rezultate;

probabilitatea (sau frecvența de apariției).

Acesta este un instrument bun în identificarea riscului pentru o privire de ansamblu asupra riscurilor și, în scopul de a determina care sunt analizele suplimentare spe care trebuie să se concentreze structura de management. Din acest punct de vedere de gestionarea riscurilor poate fi văzută ca străduință de scădere a probabilității apariției rezultatelor nedorite și / sau reducerea severității consecințelor acestora.

Măsurile cantitative

Una dintre măsurile cele mai de bază ale riscurilor este pierderea așteptată. În cadrul acestei metode, potențialele consecințe, pierderi, ale evenimentelor nedorite și probabilitățile lor sunt cuantificate. Valoarea estimată a pierderii se calculează pe baza acestor informații.

Pierderea așteptată este de obicei folosită doar în cazul în care nu sunt posibile rezultate pozitive. În caz contrar, eventualele câștiguri ar putea fi zero sau ar putea înregistra un impact negative, în cazuri cei mai mulți oameni, cu toate acestea, mulți manageri consideră pierderea așteptată ca fiind una riscantă.

Măsura calitativă este cel mai frecvent utilizată în cazurile în care doar o pierdere este posibilă și este considerată și pierderea așteptat este calculată pur și simplu prin înmulțirea pierderii și probabilitatea acestuia.

Datorită funcției de utilitate, atitudinea decidentului față de risc este inclusă. Astfel, măsura cantitativă este subiectivă deoarece conține punctul de vedere al decidentului. Pentru cei care cauta un obiectiv al măsurii de risc, acest lucru este, evident, un dezavantaj.

De multe ori, riscul constă în valoarea unei incertitudini viitoare. Un exemplu comun sunteste prețurile acțiunilor pe o piață de valori. Atunci când prețurile sunt modelate ca variabilelor stocastice, variația sau abaterea standard este o măsură naturală a fluctuației. Pe piața de capital, deviația standard a ratelor piaței este numită volatilitate și este, de obicei, raportată în procente ale pieței.

Valoarea riscului

Valoarea riscului (VaR) a fost introdus la începutul anilor 1990 ca un instrument de măsurare a riscurilor financiare. Măsurile VaR arată cât de jos valoarea unui portofoliu ar putea cădea într-un anumit moment dat, la un nivel de încredere dat.

De exemplu, dacă VaR-ul de zi cu zi al unui portofoliu este de 100 000 € la 99 % nivel de încredere, există doar 1% șanse că portofoliul va scădea cu mai mult 100 000 € în timpul zilei. Cu alte cuvinte, un astfel de eveniment poate să se producă în medie o data în 100 de zile. VaR poate fi calculat fie în raport cu valoarea inițială a portofoliului, fie în raport cu valoarea estimată a acestuia. Prima se numește absolută VaR, acesta din urmă VaR relativă. În definiția următoare, care este întâlinită mai frecvent, este utilizată VaR relativă. Valoarea relativă la risc măsoară pierderea maximă în valoarea portofoliui peste un țintă orizont T, cu un anumit nivel de încredere.

Au fost dezvoltate o serie de modificări și extinderi la măsura VaR. Una dintre cele mai promițătoare este condiționată VaR (CVaR), care este definită ca valoarea estimată a portofoliului, în condițiile în care valoarea prejudiciului depășește VaR. Spre deosebire de VaR, CVaR este o măsură coerentă a riscului și s-a dovedit a fi foarte utilă în optimizarea portofoliului.

Analiza și gestionarea riscurilor

Managementul riscului este o activitate de identificare a riscurilor existente și amenințărilor, estimarea impactului acestora și luarea măsurile corespunzătoare pentru a reduce sau acoperi riscurile. Cu toate acestea, de asemenea, există și alte definiții.

De multe ori RM se referă doar la deciziile de management care vizează reducerea riscului. Procesul de gestionare a riscurilor pot fi împărțit în patru pași:

În primul rând, riscurile sunt identificate și evaluate – acest pas este denumit ca analiza riscului.

Apoi, metodele posibile pentru reducerea riscului sunt dezvoltate și evaluate.

Atunci când toate informațiile necesare sunt colectate, se pot lua deciziile cu privire la managementul riscului trebuiesc luate.

În cele din urmă, procesul iterativ se încheie cu evaluarea soluțiilor implementate.

În practică, pașii sunt rareori izolați, dar pot fi tratați în același timp din cauza activităților care se suprapun.

Scopul primului pas al managementului riscului, este de a identifica toate riscurile relevante ale situației. Există mai multe tehnici disponibile pentru a ajuta procesul. Pentru a identifica diferite riscuri și pentru a vizualiza riscurile care sunt deja cunoscute și gestionate în mod corespunzător, poate fi utilizată o metodă de gestionare a riscurilor. Identificarea metodelor utilizate în industriile de proces includ, de exemplu studiul cu privire la pericol și probabilitate, precum și modurilor de defectare și analiza efectului.

Atunci când este adunat o listă tentativă a riscurilor potențiale , riscurile sunt analizate în ordine pbuiesc luate.

În cele din urmă, procesul iterativ se încheie cu evaluarea soluțiilor implementate.

În practică, pașii sunt rareori izolați, dar pot fi tratați în același timp din cauza activităților care se suprapun.

Scopul primului pas al managementului riscului, este de a identifica toate riscurile relevante ale situației. Există mai multe tehnici disponibile pentru a ajuta procesul. Pentru a identifica diferite riscuri și pentru a vizualiza riscurile care sunt deja cunoscute și gestionate în mod corespunzător, poate fi utilizată o metodă de gestionare a riscurilor. Identificarea metodelor utilizate în industriile de proces includ, de exemplu studiul cu privire la pericol și probabilitate, precum și modurilor de defectare și analiza efectului.

Atunci când este adunat o listă tentativă a riscurilor potențiale , riscurile sunt analizate în ordine pentru a decide care dintre ele pot fi neglijate și care ar trebui să fie analizate în continuare.

În a doua etapă a procedeului de management al riscului, evaluarea riscului, sunt evaluate probabilitatea apariției și consecințele riscurilor relevante. Aceasta implică, de obicei, utilizarea de modele care descriu dependențele de incertitudini și metodele de analiză, cum ar fi simularea. Când sunt cunoscute riscurile, trebuie alese măsuri de administrare adecvate. De multe ori, efectul diferitelor metode potențiale ale managementului riscului, pot evaluate folosind aceleași modele ca cea din etapele de evaluare a riscului și, prin urmare, aceste activități sunt legate între ele.

1.3. Analiza riscurilor

O analiză a riscurilor, poate determina, urmarea unor pași de prevenire sau reducere a riscurilor, în funcție de situația data. Diferitele decizii ale managementului riscului pot fi împărțite după cum urmează:

Prevenirea. Prevenirea riscurilor este este o modalitate simplă a managementului riscului. De exemplu, se poate preveni un risc prin neeectuarea unei tranzacții riscante, nedezvoltarea unui produs nou sau a unui service nou, neutilizarea unei anumite metode sau a unui produs. Sustenabilitatea oferită de această metodă trebuie să fie atent analizată înainte de a fi utilizată, deoarece, deși deși eficientă în prevenirea unui risc, există posibilitatea să nu aibă o contribuție, deoarece împiedică creșterea producției și a câștigurilor.

Acceptarea. Uneori este recomandabil să accepte riscurile. Acesta este indicate atunci când un risc este o parte a funcției de bază a organizației și oportunitățile cresc riscurile. Este, de asemenea cea mai eficientă strategie pentru riscuri foarte nesemnificative. Organizațiile mari pot practica auto-asigurările, de exemplu, în Finlanda, statul nu acoperă asigurarea în caz furt pentru proprietatea, pentru că polițe de asigurare ar fi mult mai costisitoare decât plată pentru pierderi.

Compensarea riscurilor. Riscurile pot fi compensate sau acoperite, prin asumarea unui risc ce ar putea împiedica un altul. Aceasta este o metodă comună în finanțe pentru reducerea expunerii de exemplu, la fluctuațiile ratelor de schimb sau a intereselor, unde sunt implicate instrumente financiare derivate de tranzacționare.

Transferul riscului. Riscul poate fi transferat unei alte părți, prin asigurări. Aceasta este o procedură comună în cazul riscurilor datorate mijloacelor de transport, dar, de asemenea, ca o parte a acordurilor alianțelor strategice.

Reducerile. Aceste măsuri încearcă să reducă probabilitatea unui eveniment nedorit eveniment sau de a limita impactul acesteia. Există diferite metode și mijloace tehnice disponibile, de exemplu, firewall-urile, backup-uri, paza, in dezvoltarea standardelor de operare ale procedurilor și mecanismelor de control, de stabilire a limitelor de risc (în special în trezorerie / finanțe).

După deciziile managementului de risc, sunt stabilite și puse practică, ele trebuind să fie urmate, cu scopul de a determina adecvarea lor și raportul cost-eficiență.

Capitulul 2. Managemantul calității – delimitări conceptulale

Definirea conceptului de management al calității

Managemaetul calității, este definit ca un set de pași realizați pentru atingerea unor obiective, prin implicarea tuturor resurselor disponibile, în mod eficient. „Managementul calității este o filosofie de management care orientează spre client toate activitățile firmei în scopul obținerii de beneficii pe termen lung.” În implementarea managementului calității se face uz de o serie de activități ce vizează aspecte:

Economice;

Sociale;

Tehnice;

Comerciale.

Toate aceste arii de preocupare ale managementului calității, contribuie la ralizarea unor servicii și/sau produse de calitate înaltă, care ating nevoile publicului țintă și păstrează un bun raport calitate-preț. Calitatea, este un razultat al exercitării unor elemente care răspund urmoptoarelor obiective:

Prosusul/ serviciul răspunde standardelor cerute de client;

Prosusul/ serviciul este oferit în cantități corespunzătoare pentru acoperirea nevoilor clientului;

Produsul/ serviciul este distribuit la termen;

Prdusul/ serviciul poate fi achiziționat fără depunerea unui efort suplimentar;

Produsul/ serviciul are un preț rezonabil și poate fi achiziționat fără implicarea unor costuri prea mari.

Eficența sistemului de management reiese din îndeplinirea următoarelor funcții:

Este bine formulat;

Răspunde obirctivelor orgnizației;

Este realist raportat la activitățile specifice ale întregii organizații.

În urma implementării managementului calității, organizația beneficiază de o serie de avantaje atât la nivel de organizație, cât și în relație cu clientul. Eficiența managementului calității are drept rezultat o serie de efecte pozitive:

Câștig mai mare și costuri mai mici;

O mai bună imagine, prin dovada certificării ISO;

Calitate bună la costuri mici;

Distincție clare în raport cu toți competitorii, avantaj de poziționare;

Ridicarea nivelului de satisfacție în rândul clienților;

Crearea posibilității de parcticipare la licitații;

Un mai bun control al activităților din cadrul organizației;

Coordonarea personalului pentru atingerea nivelului de performanță optim al organizației;

Certificatul ISO este un element de îmbunătățirea al activităților de marketing din cadrul organizației.

Managementul calității, este adesea utilizat în cocnordanță cu analiza SWOT a întregii organizații. O bună cordonare a activităților firmei, poate înlătura potențiale riscuri la care aceasta este supusă. Managementul calității capătă rezonanțe strategice în atingerea obiectivelor organizației, la baza realizării acestuia identificându-se o serie de caracteristici:

Managementul calității determină o mai bună orientare spre client;

Managementul calității contribuie la o creștere a perfrmanței în mod permanent;

Managementul calității reduce defectele serviciilor/ produselor;

Managemantul calității asigură o mai bună relație între client și organizație;

Managementul calității face baza funcționării optime a orcărei structuri organizatorice.

Caracteristici ale managementului calității

Calitatea este elemental definitoriu al tuturor activităților prestate de orice structură organizatorică;

Calitatea este rezultatul cooperării tuturor lucrătorilor unei organizații, fiecare dintre angajații unei firme are un rol definit, care influențează în mod pozitiv sau negativ calitatea unui bun produs;

Calitatea produselor influențează relația client-organizație, respective organizație-angajat, deoarece gradul de atașare față de un bun ce are standard de calitate ridicate, influențează vânzările firmei.

Competitivitatea unei companii, este data de nivelul de calitate pe care aceasta îl implementează. Lanțul valoric ține de raportul calitate preț, de relația cu furnizorii (care răspund de o distribuția la timp a bunurilor produse de companie), de atenția pe care compania o acordă feedback-ului venit din partea clienților.

Cercetările de marketing sunt instrumentele prin intermediul cărora, compania identifică nevoile clientului (așteptări de la produs și nemulțumiri), însă fără o responsabilizare a angajaților companiei, calitatea nu poate fi atinsă.

Eficientizarea procesului de management, implică o motivare a personalului și o conștientizare din partea managementului, a rolului resurselor umane, în cadrul acestui proces. Așadar întregul plan al managementului calității, funcționează asemenea unul lanț trofic, în care fiecare componentă (resursa marterială și/sau umană), influențează rezultatele și contribuie la atingerea obiectivelor.

Managementul calității se reflect în prdusul final, dar este rezultatul contribuției dintre:

Management și angajați;

Companie și client;

Companie și furnizor;

Companie și distribuitor.

Companie și competiție.

2.3. Raportul dintre managementul de risc și managementul calității

Așa cum se arăta în prima parte a lucrării, managementul riscului are rolul de a preveni eventuale pierderi, respectiv de a reduce efectul potențialelor pierderi, managementul calității îndeplinește rolul de catalizator al standardelor de performanță.

Potrivit Societății Americane a Calității, „calitatea” poate fi definită prin intermediul următoarelor modalități:

Ca o raportare la percepția clienților față de designul produsului / serviciului;

Ca o abilitate a produsului/ serviciului de a satisfice nevoile clienților;

Ca modalitate de a atinge obiectivele organizației.

În concepția teoreticienilor sistemului de management calitativ, există două concepte diferite de raportare la îmbunătățirea sistemului de management calitiativ. Acestea sunt orientate pe:

Prevenirea erorilor datorate nefuncționării sistemului organizatoric – cauze comune. Erorile datorate sistemelor organizatorice include materiale nepotrivite pentru scopul final.

Prevenirea erorilor datorate tehnologiei – cauze ocazionle. Acestea includ accidente datorate unui training defectuos, utilizarea unor material de proastă calitate, utilizarea unor echipamente ieșite din uz.

În concluzie, un management al calității implementat în mod defectuos crește gradul de risc, împiedică atingerea obiectivelor companiei. Juran definește calitatea ca pe o modalitate de facilitare a utilizării unui produs/ serviciu. Aceasta reflectă realizare unui bun de calitate care să ajungă la timp la client, fără a fi defect. Din această perspectivă, bnul trebuie să fie clasificat după următoarele principii:

Calitatea desigului – aceasta este descrisă ca un criteriu de difernțiere, care îmbină concept specifice adaptate caracteristicilor și beneficiilor oferite de produsul ambalat. În caz contrar, deși un produs are un nivel de calitate ridicat, utilizarea unui design necorespunzător poate avea efecte negative asupra planului de vânzare, deoarece clientul ar putea considera, în baza unui design defectuos, că și calitatea acestuia este similară.

Calitatea conformării produsului – este abilitatea organizației de a menține aceeași calitate a produsului fabricat de fiecare data. Este rețeta produsului, care dă posibilitatea realizării unor produse cu aceleași caracteristici ca cele întâlite la primele produse. În cadrul procesului de management al calității, personalul responsabil, are obligația de a identifica procesul de producție și de a trainui personalul implicat, în așa fel încât să respecte toate elementele de producție.

Disponibilitatea – se referă la eliminarea tuturor potențialelor probleme care ar putea afecta producția și implicit, onorarea în timp a comenzilor.

Siguranța – este abilitatea de a înlătura posibile efecte ce ar duce la distrugerea parțială sau totală a unui produs. În egală măsura, reprezintă riscul / potențialul risc la care consumatorul ar putea fi supus dacă nu utilizează în mod corespunzator produsul.

Utilitate – face referire la caracteristicile finale ale produsului, astfel încât acestea să corespundă cerințeleor clientului. Acest subpunct este un ansamblu de caracteristici ale produsului: împachetare, transport, depozitare.

Punctul de pornire al procesului de leadership în managementul calității estedefinirea unei viziuni bune. Managementul calității stabilește importanța sistemului de calitate, contribuind la realizarea schimbărilor necesare pentru a îndeplini planul organizației în raport cu cerințele clienților și stabilind un nivel de satisfacție.

Exactitatea viziunii și valorile nu sunt extrem de relevante dacă cei implicați în procesul de producție nu le cunosc. Viziunea și valorile îndeplinesc rol ajutător în implementarea culturii necesare organizației, pentru bținerea calității. Nu existența unor valori, este elemental de bază al calității, ci oamenii care cunosc acele valori și se raportează în mod corect la ele.

Managementul calității și sistemul de calitate au avut denumiri diferite de-a lungul secolelor. La o primă vedere sistemul de management al calității pare a fi un simplu process de management.

În ultimul secol, afacerile au demonstrate că ignorarea calității duce la pierderi pentru companie, dar în schimb o atenție sporită față de aspectul calitativ, este elemental de competitivitate dintre jucători cu business-uri similar.

Sistemul de calitate este responsabil pentru creșterile afacerilor în primul rând, indiferent de industrie. Pentru a constru un sistemn de management calitativ, afacerile trebuie să țină cont de:

Adoptarea unei noi filosofi, potrivită unui nou trend economic. Filosofia organizational trebuie să se bazeze pe o responsabilitate.

Eliminarea riscurilor care împiedică atingerea primului loc din punct de vedere al calității.

Minimalizarea costurilor și adoptarea unr politici de loialitate în raport cu furnizorii.

Îmbunătățirea continuă a calității servicilor și scăderea costurilor de producție.

Implementarea unui sistem de training al angajaților.

Supervizarea activitățilior cu scopul de a lucra în mod performant.

Eliminarea fricilor pentru a lucre în mod eficient.

Eliminarea oricăror bariere dintre departamente, cu scopul de a eficientiza comunicarea și productivitatea.

Eliminarea targetului la nivel de producție, atunci când se dorește calitate.

Implicarea tuturor angajaților în procesul de implementare al sistemului de calitate.

Capitolul 3. Studiul de caz – Implementarea managementului

de risc și a menegementului calității în cadrul companiei

S.C. Vinarte S.A.

3.1. Descrierea companiei

România, o țară de dimensiuni medii între Ungaria și Marea Neagră, se află la intersecția geografică dintre Europa Centrală și de Sud – Est. Cu Ucraina la nord și Bulgaria la sud, nu există îndoială că România este o țară cu influențe slave, dar numele de România, trădează un element roman important în istoria țării. Această nuanță latină datează din primul secol d.Hr., atunci când împăratul Traian a anexat acest domeniu Imperiului Roman. Chiar și în limba română este o limbă latină, așa cum este limba franceză, spaniolă, italiană și portugheză.

Având în vedere influența puternică Europei de Sud în trecut din România, nu este de mirare că vinul a jucat un rol important în cultura română la diferite puncte. Acesta a rămas băutura alcoolică preferată a națiunii, în ciuda înfloririi industriilor de bere și țuică de prune.

Există dovezi arheologice cu privire la o continuitate a viticulturii de 6000 de ani, pe aceste teritorii. Intervale de timp similare sunt atribuite în zorii viticulturii în Georgia, prin Marea Neagră, precum și terenurilor din estul Mediteranei acum ocupate de Siria, Liban și Israel.

În prezent, România ocupă un loc de frunte în regiunile viticole importante ale Europei, fiind aproximativ la nivelul Franței. Poziția din România indică un climat mai continental. Acest lucru indică veri calde, uscate și ierni reci, aspre, cu ninsori periodice.

România face uz de un portofoliu larg de soiuri de struguri de vin, atât soiuri închise cât și deschise. Aici sunt prezente specii de viță de vie americane, o serie de hibrizi, aleși pentru rezistența lor în climate variabile. Soiuri de strugurii precum Feteasca (atât Alba și Regala variante) sunt considerare cel mai des plantate în România pentru o proporție substanțială de producție de vin alb al țării. Riesling-ul românesc este mult mai probabil să fie Welschriesling decât adevărat Riesling, deși Gewurztraminer, Pinot Gris, Muscat (Ottonel) și Sauvignon Blanc sunt sigur identificabile.

În ceea ce privește vinurile roșii, importante sunt soiurile Bordeaux, Cabernet Sauvignon și Merlot care sunt plantate în număr mare în România, aproximativ 50.000 de acri (20,250 ha). Alte soiuri roșii cunoscute, utilizate aici sunt Pinot Noir și Blaufränkisch (Kékfrankos / Lemberger).

România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, și a petrecut cinci ani revizuirea și organizare a industriei de vin, ca parte a pregătirilor pentru acest lucru. Legile care prevedeau standardele calitateive ale vinului, etichetarea, producția au intrat în vigoare de acum un deceniu și continuă să evolueze în mod constant. Cele trei categorii de calitate în vigoare sunt Vin de Masa (Tabelul Wine) Vin cu indicație geografica (IGP) și Denumire de Origine Controlata (AOP / DOC echivalent).

Vinarte este companie cu capital străin (acționari francezi, italieni și elvețieni). Compania a fost înregistrată în anul 1998, în Elveția. Cu peste 200 de hectare de teren, cultivat cu viță de vie, Vinarte este unul dintre liderii locali ai industriei vinului.

Acesta se poate mândri cu o serie de branduri de vin care au fost premiate la concursuri naționale și internaționale. Printre cele mai cunoscute branduri, enumerăm: Prince Mircea, Prince Matei, Castel Bolovanu, Siena, Soare, Castel Stârmina.

Deși exportator la nivel internațional, Vinarte a avut de înfruntat condițiile impuse de criza economică. Iar începând cu anul 2010, acesta a înregistrat pierderi majore și a cerut insolvența. În anii ce au urmat, compania a continuat să aibă pierderi înregistrate.

3.2. Scopul și obiectivele cercetării

Scopul studiului de caz, este de a identifica principalele riscuri la care este supusă compania Vinarte S.A. Gestionare a crizei este mult mai mult decât capacitatea de a face față crizei. Prin intermediul studiului de față se dorește îndeplinirea următoarelor obiective:

Identificarea principalelor riscuri la care este supusă compania Vinarte S.A.;

Identificarea cauzelor care au dus la apariția situației actuale – pierderile asecendente înregistrate, începând cu anul 2010-2013;

Identificarea principalelor oportunităț de revenire la profitabilitate.

3.3. Ipotezele cercetării

Prioritățile de recuperare menționate aici se referă la recuperarea totală a afacerii. Funcțiile specifice vor depinde de situația industiriei în care activează compania, locația și severitatea întreruperii afaceri neplanificate. Priorități de răspuns ar trebui revizuite și ajustate după cum este necesar.

Prioritățile generale de răspuns:

Protejarea siguranței și securitatea partenerilor, clienților, și comunităților;

Întreruperea pentru a reduce daunele și impactul rezultat, datorat cauzelor aducătoare de risc.

3.4. Metodologie și instrumente de cercetare

Alte aspecte, cunoscute și necunoscute pot apărea fără avertisment care ar putea cauza ramificații imediate, grave pentru succesul afaceriianalizate. În lucrarea de față am avut în vedere aspectele microeconomice și macroeconomice ale piețe românești, pentru a avea o imagine de ansamblu cu privire la stuația S.C. Vinarte S.A. Scopul cercetării este acela de a identifica modalitățile prin care riscul poate fi atenuat.

În evaluarea cauzelor riscului, am avut în vedere două criterii:

1 )probabilitatea că ar putea să apară alte riscuri ce ar putea duce la colaps economic;

2) impactul și eventualele consecințe negative pe care le-ar putea avea asupra organizației studiate.

Pe baza cercetărilor efectuate de către echipa de gestionare a crizelor, au fost marcate de probleme pe o scară de la 1 la 5 și apoi reprezentate grafic într-o diagramă pentru a determina un clasament.

Fig. 3.1. Indicatorii bilanțului financiar ai companiei S.C. Vinarte S.A. între anii 2008-2012.

Fig. 3.2. Totalul datoriilor înregistrate de S.C. Vinarte S.A., în intervalul 2008-2012.

Din analiza figurii 3.2., se constată o ascensiune a datoriilor înregistrate de compania S.C. Vinarte S.R.L., începând cu anul 2010 și până în anul 2012. În prezent, chiar dacă producătorul de vin are estimate un profit de 11,5 mlioane lei.

Având în vedere că anul 2013 a fost un an bun din punct de vedere al producței, anul 2014 se estimează a fi unul bun, ca urmare a producției cu 50% mai mare, decât în anul 2012.

O analiză a anilor 2008 și 2009, poate evidenția o scădere a profitului net pentru anul 2009, comparative cu anul 2008, însă această scădere, este datorată în prmul rând efectelor crizei financiare care s-a abătut și asupra producătorilor români de vin.

Fig. 3.3. Indicatorii din Contul de profit și Pierdere, pentru anii 2008, 2009, 2010, 2011 și 2012 ai companiei S.C. Vinarte S.A.

Fig. 3.4. Inidicatori de profitabilitate ai companiei S.C. Vinarte S.A. în anii 2008, 2009, 2010, 2011 și 2012.

Fig. 3.5. Evoluția cifrei de afaceri pentru anii 2008, 2009, 2010 ai companiei S.C. Vinarte S.A..

Cifra de afaceri a companiei S.C. Vinarte S.A. a avut o ușoară creștere în anul 2009, față de anul 2008, dar în anul 2010 a înregistrat o scădere, ca urmarea a intrări în insolvență a companiei.

Fig. 3.6. Evoluția profitului net al companiei S.C. Vinarte S.A. pentru anul 2010.

Anul 2010, este anul în care compania analizată și-a ceruti insolvența ca urmare a datoriilor înregstrate față de stat. Hotărârea a fost luată ca urmare a creșterii datoriei către stat, raportată la posibilitatea de câștig pe care o avea compania ca urmare a scăderii vânzărilor, în ciuda faptului că S.C. Vinarte S.A. a avut porducțe bună în anii menționați.

Se constată că cifra de afaceri înregistrată de S.C. Vinarte S.A. este sub nivelul de rentabilitate. Datoriile companiei au crescut de la an la an, în ciuda condțiilor oferite de producția crescuta a anilor 2011, 2012 și 2013. Indicele de securitate al companiei este sub unul negativ. Acest lucru indică un risc extrem de crescut.

Compania se confruntă cu o serie de probleme, legate de posibilitatea de creștere a profitului net:

Piața românească nu prezintă interes pentru vinurile de calitate medie din România;

Puterea de cumpărare este în generaș scăzută;

Compania se confruntă cu o problemă a lucrătorilor, deoarece începând cu anul 2008, aceasta a renunțat la aproximativ 30% din angajați;

Fig. 3.7. Evoluția veniturilor S.C. Vinarte S.A. pentru anii 2002-2008.

Dacă perioada anilor 2002-2005, s-a constatat a fi una extrem de benefică pentru economia rmânească, fiind primii ani ai trecerii la economia de piață, trendul ascendant se menține până în anul 2007 – anul aderării României la Uniunea Europeană, când fluxul exporturilor și importurilor s-au intensificat.

Fig. 3.8. Evoluția veniturilor S.C. Vinarte S.A. pentru anii 2009-2012

Șansa investiția să se întoarcă, este greu de estimate pentru o companie în care producția este greu de controlat ca urmare a condițiilor meteo. Risc include posibilitatea de a pierde o parte sau toate din investiția inițială. Diferite versiuni de risc sunt, de obicei, măsurată prin calcularea abaterii standard a declarațiilor istorice sau randamentul medii ale unor investițiii specifică. O deviație standard ridicată indică un grad ridicat de risc.

Multe companii aloca acum sume mari de bani și de timp, în dezvoltarea de strategii de gestionare a riscurilor pentru a ajuta la gestionarea riscurilor asociate cu relațiile lor de afaceri și de investiții. O componentă cheie a procesului de mangement de risc este de evaluare a riscurilor, care presupune determinarea riscurilor din jurul unei afaceri sau investiții.

După cum se poate constata, S.C. Vinarte S.A., prezintă un risc economic ridicat. Ideea fundamentală în finanțe este relația dintre risc și rentabilitate. Cu atât mai mare este suma pe care un investitor este dispus să o investească, cu atât mai mare este potențial de întoarcere. Motivul pentru aceasta, este faptul că investitorii trebuie să fie compensați pentru că și-au asumat un risc suplimentar.

De exemplu, una dintre cele mai sigure investiții fără risc și, în comparație cu obligațiunile corporative, oferă o rată mai scăzută de rentabilitate. Motivul pentru aceasta este faptul că o societate este mult mai probabil să dea. Deoarece riscul de a investi într-o obligațiune corporativă este mai mare, investitorilor le este oferită o rată mai mare de rentabilitate.

Pragul de rentabilitate economică pentru S.C. Vinarte S.A., fiind mult sub lmtele profitablității. Așadar, compania se află în imposibilitatea de a-și susține cheltuielile. În acest sens, se poate ajunge la o rentabilitate economică, prin absorția de fonduri europene, care să contribuie la acoperirea unor cheltuieli și care să asigure o aplanare a riscului fnanciar.

Concluzii

Constrângerile legate de resurse, creșterea concurenței locale de multe ori duce la deficitul de competențe în funcții-cheie. Acest lucru creează cerere sporită pentru procesele de planificare eficiente aliate capacităților dinamice de gestionare a resurselor. Deși există instrumente pentru a sprijini aceste activități, truc este de a analiza informații dintr-o perspectivă globală consolidată. Managementul rscurilor oferă un cadru pentru adoptarea aceastei perspectivă și pentru echilibrarea riscurilor în afacerile din domeniile cu un grad mare de compettivitate și schimbare.

Flexibilitate problemelor. interdependența tot mai mare a lanțurilor de valori internaționale duce la apariția unor consecințe și perturbări sistemice majore, greu de gestionat. A crescut de vizibilitate în performanță lanțului valoric, precum și procesele pentru crearea unui flux de colaborare cu două sensuri ale informațiillor, care au devenit ingredientele vitale pentru păstrarea flexibilității și capacității de reacție. În plus, directorii trebuie să fie capabili de a selecta tipul și frecvența datelor pe care le revizuie pentru a înlătura orice obstacole critice.

Pentru a reuși în globalizare, organizațiile trebuie să gestioneze provocările și riscuri la un nivel executiv. Ca rezultat, gestonarea riscurilor care permite o abordare mai integrată, de sus în jos pentru a gestiona proiectele și de resursele ce devin componente critice în mai multe strategii de globalizare.

În plus față de schimbările politice radicale probleme, care pot afecta o compania, datorită aspectelor microeconomice sau macroeconomice, iar ignorarea acestea ar putea pune în pericol securitatea unei companii atunci când lucrurile merg rãu.

În gestonarea riscurilor, este importantă și reputațiea și socială și angajamentul față de comunității locale ce au un rol important aici. Problemele de reputațe sunt o preocupare în creștere, deoarece problem se transmiti pe scară largă.

Compania de față se confruntă cu o serie de probleme, bună parte din ele fiind datorate impozitelor extreme de mari percepute de statul roman, aceasta fiind principala cauză pentru care Vinarte S.A. se află într-o poziție de risc ridicat încă din anul 2010.

În mare parte, însă conducerea companiei ar fi trebuit să acorde o atenție sporită investițiilor pe care le face, dar și reputației care decurge din faptul că aceasta se află în ncapacitate de plată sau „refuză” să-și plătească datoriile către stat.

În consecință riscurile companiei sunt atât datorate catastrofelor naturale (producția de struguri fiind afectată de condțiile meteo), cât și lipsei de planficare, stabilitate economică, prolitici fiscale sau competiție.

Bibliografie

Andrews, John J. – Reliability and Risk Assessment – Publisher Wiley-Blackwell, California, 2002;

Bos, Jeroen – Deep Value Investing: Finding bargain shares with big potential – Publisher Harriman House, Marea Britanie, 2013;

Chong, Yen Yee – Investment Risk Management – Publisher Wiley, San Fransisco, 2004;

Constantinescu, D. – Managementul calității – Editura Printech, București, 2002;

Crouhy, Michael – Risck Management – Publisher McGraw-Hill, California, 2000;

Drăgulănescu, N. – Managementul calității serviciilor – Editura Agir, București, 2003;

Heins, John – The Art of Value Investing: How the World's Best Investors Beat the Market – Publisher Wiley, New Jersey, 2013;

Jorion, Philippe – Value at Risk – III-rd ed., Publisher McGraw-Hill Professional, California, 2006;

Miclaus, Ioan-Marian – Managementul calității – Editura Gutenberg Univers, Arad, 2007;

Neumann, John; Morgenstern, Oskar – Theory of Games and Economic Behavior – Publisher Princeton University Press, Princeton, 2007;

Web-siteuri

*** date-financiare.ro

***doingbusiness.ro

***firme.efin.ro

***vinarte.ro