Implanturi Dentare Inteligente pe Baza de Zirconiu

Implanturi dentare inteligente pe bază de zirconiu

Capitolul 1

1.Generalități

Implantul dentare reprezintă în fapt o rădăcină artificială, din titan sau zirconiu, ce înlocuiește rădăcina naturală a dintelui și are ca scop crearea suportului pentru realizarea de coroane sau punți dentare, atunci când pe arcadă nu mai sunt prezenți dinți sau când cei prezenți nu se califică pentru un tratament dentar de succes.

Practic , implantul dentar se prezintă sub forma unui “șurub” ,cu un relief divers, în funcție de categoria din care face parte și de producător.

Astăzi, implantul de succes și cel mai des folosit în lumea medicală dentară este reprezentat de implantul dentar din titan ,osteotintegrat endo-osos (cu alte cuvinte, implantul care se inserează complet în osul maxilar sau mandibular și în jurul căruia se formează substanța osoasă,os).

Pe lângă implantul din titan, în ultimii ani ,s-a remarcat folosirea pe scară din ce în ce mai larga și a implantului din zirconiu.

1.1.Pașii necesari pentru inserarea unui implant dentar

Înainte de a prezenta pașii de bază necesari pentru inserarea unui implant dentar menționăm că aceasta intervenție este complet nedureroasă,realizându-se sub anestezie locală.

De asemenea, trebuie amintit faptul că implantul dentar substituie și reprezintă numai rădăcina dintelui și nu trebuie confundat cu partea estetică ce se vede la nivelul cavității orale (coroana sau lucrări protetice din ceramică sau zirconiu), aceasta reprezentând o altă etapă distinctă de tratament.

Primul pas este reprezentat de consultație.

Medicul competent în domeniul implantologiei dentare va face consultul ,analiza de caz,  va observa particularitățile dvs., va  explica situația găsită și va răspunde întrebărilor dvs. Ulterior, medicul va recomanda să faceți unele examene complementare consultației,precum : radiografii dentare și efectuarea de analize minime, de bază, ale sângelui .( prin acestea se încerca excluderea încă din star a anumitor riscuri ce pot apărea, riscuri ce nu pot fi evidențiate la simpla consultație și care pot contraindica implantul dentar)

În cea de a doua ședință –  medicul implantolog va analiza examenele complementare cerute, va prezenta pacientului eventualele particularitatea observate în urma realizării acestora  și în cele din urmă  va da sau nu acceptul pentru intervenția de inserare, introducere a implantului dentar.

Dacă acceptul dat de medic este confirmat și de către pacient, se trece la programarea pentru ședința de inserare, de introducere a implantului dentar.

1.2.Inserarea implantului dentar

Inserarea propilu-zisă – pentru a se introduce implantul dentar ,este necesar în  prealabil crearea unei cavitatea la nivel osos,maxilar sau mandibular,cavitate realizata cu ajutorul unei aparaturi specifice, freze speciale ,utilizând tehnici și viteze adecvate fiecărui caz particular.

Astfel, în timpul procesului de frezare în vederea realizării cavității , experiența medicului este foarte importantă în reușita și succesul unui implant ,deoarece se va avea în vedere nu numai  traiectul cavității,evitarea particularităților anatomice, dar și menținerea unei temperaturi locale sub 45-47 degrade Celsius, temperatura necesara pentru a nu se distruge celulele osoase (osteoblaste) prin supraîncălzire.

După realizarea cavității, implantul dentar se infiletează (autofiletant) în cavitatea creată, având în vedere și urmărind aplicarea unor forte de infiletare extrem de precise.

Odată înfiletat,se face sutura mucoasei gingivale (gingiei) si fiind introdus în os,implantul se va lăsa o perioadă suficientă de timp pentru a se integra (osteointegrarea).

În acest moment implantul dentar  nu mai este vizibil cu ochiul liber,fiind acoperit de mucoasa gingivală, putând fi evidențiat însă prin examen radiologic.(radiografie).

Numai după osteointegrarea completă a implantului se va trece la realizarea de  lucrări protetice:coroane sau punți dentare.

Aceasta perioadă de integrare variază, depinzând de calitatea,vanitatea osoasa a fiecărui pacient ,de respectarea tehnicilor corecte de inserare osoasa a implantului și se situează de regulă între 2-6 luni.

Dacă pe implant se va realiza lucrarea protetică,coroana, mai devreme, este posibil că implantul să nu reziste la forțele la care este supus, să fie mobil și să rezulte un eșec.

Timpul necesar pentru introducerea unui implant variază în funcție de particularitățile locale ale fiecărui pacient, de tehnica și de experiența medicului, dar se situează în medie la 30-45 minute, în funcție de numărul de implanturi și eventualele manopere suplimentare.

Aceasta abordare  prezentată mai sus, este cel mai des utilizată și a fost descrisă pentru prima dată, de către “părintele implantologie moderne”, sudetul Prof. Per-Ingmar Branemark, care a descoperit și descris complet procesul de integrare osoasa a implantului , proces ce l-a numit “osteointegrare”. (școala suedeză în anul 1952, în baza studiilor microscopice realizate la interfața os-implant)
Există și alte abordări,ce le vom descrie ulterior, dar toate pornesc de la descoperirea Prof.Branemarck și anume: integrarea osoasa a implantului, osetointegrarea, formară de celule osoase în jurul implantului (ceea ce-i conferă rezistență și durabilitate în timp).

Fără această condiție esențială, implantologia moderna nu ar fi posibilă, ea reprezentând și punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioară a domeniului complex al implantologiei dentare în întreaga lume.

1.3.Clasificarea biomaterialelor

Termenul de biomaterial face referire în general la materialele sintetice sau materialele naturale prelucrate care sunt utilizate pentru producerea dispozitivelor implantare și vor inlocui sau susține țesuturile sau organele.

În general, biomaterialele pot fi considerate ca fiind inerte sau reactive față de materialul biologic. În al doilea caz, reactivitatea poate fi asociată cu eliberarea unor compuși sau cu absorbția unor molecule biologice.

Chiar și materialele inerte pot elibera mici cantități de ioni și molecule în țesutul înconjurator. Aspectul care face diferența între biomaterialele inerte și cele reactive este modul în care interacțiunea între dispozitivul de implantare și țesutul respectiv afectează răspunsul organismului și performanțele urmărite.

Acele materiale create pentru a acționa specific asupra răspunsului tisular prin reactivitate pot fi numite bioactive.

Dacă studiem dezvoltarea biomaterialelor din punct de vedere istoric, se pot identifica patru clase principale, bazate pe conceptul de modificare a raspunsului gazdei:
1. Biomateriale inerte: materiale implantabile care produc în mică măsură sau nu produc un raspuns al gazdei;
2. Biomateriale reactive: materiale implantabile destinate producerii unor răspunsuri benefice specifice, cum sunt creșterea, aderarea, etc.;
3. Biomateriale viabile: materiale implantabile care încorporează sau atrag celule vii în zona unde s-a efectuat implantarea care sunt considerate de țesutul gazdă ca fiind matrici de țesut normale și sunt resorbite activ sau sunt remodelate;
4. Biomateriale replantate: materiale implantabile formate din țesuturi native, cultivate în vitro din celule prelevate din organul specific al pacientului.
În practica medicală de astazi sunt folosite un numar mare de dispozitive artificiale și de implante.

Pentru orice aplicație, există o gamă mare de modele similare avand grade diferite de eficacitate. În contrast cu numărul de modele, există încă un număr mic de materiale care se pretează a fi biomateriale.

Probabil că nu mai mult de câteva zeci din milioanele de aliaje metalice, polimeri și compuși ceramici s-au dovedit a fi utili pentru confecționarea dispozitivelor medicale și a implantelor.
Discuțiile în ceea ce priveste raspunsul biomaterialului sunt complexe, prin urmare este important să studiem biomaterialele în funcție de clase și de conexiunea dintre acestea și legăturile chimice predominante.

Comportarea biomaterialului depinde de compoziția (inclusiv impuritățile) acestuia, de metodele prin care este fabricat și finisat, de aplicația în care este folosit și de modelul clinic după care este evaluat.

1.4.Implantul dentar în funcție de etapele procedurii 

O altă categorie comuna în cadrul implantelor dentare este dat de numărul de etape chirurgicale efectuate pentru amplasarea implantului. 

a. Implantul dentar în două etape 
Este cel mai comun tip de implant. În timpul primei faze, cea chirurgicală, implantul este inserat în osul maxilarului astfel încât partea superioara să fie la nivelul osului. Gingiile sunt apoi cusute pentru a acoperi implantul definitiv.

Se așteaptă cateva luni pentru că implantul să se integreze în maxilar. 

În cea de-a doua fază, medicul dentist va face o mică incizie în țesutul gingival pentru a expune și pentru "conecta" cu implantul dentar. După ce s-au vindecat gingiile, implantul este gata pentru restaurarea finală: o coroană, o punte sau o proteză.

b. Implantul dentar într-o singură etapă
Acest tip de implant s-a dezvoltat în ultimii ani și oferă pacienților o procedură în timp mai scurt. Diferența majoră a acestui tip de implant este dată în primul rând de durată și de procedura finală.
Un tip lung de implant este introdus în maxilarul superior, deoarece reprezintă o suprafața mai mare de os. Țesutul gingival este cusut până la capul implantului dentar. Această parte nu va fi acoperită, rămânând expusă și vizibilă.

Astfel, după vindecare nu este nevoie de o nouă intervenție chirurgicală, iar medicul stomatolog va începe procesul de restaurare imediat. 
Este asemenator cu mini implantul dentar.

1.5. Zirconiu

Chimistul german MH Klproth a descoperit oxidul de zirconiu în 1789, dar acest "material minune" cu proprietăți remarcabile a trebuit să fie "redescoperit" în ultimii douăzeci de ani.

Mai multe tipuri de oxid de zirconiu sunt folosite în stomatologie ca substitut pentru alte metale. Acest material este foarte important în domeniul medical pentru proprietățile sale extraordinare precum rezistența mare la flexiune și duritate.

Ytriul este elementul care stabilizează parțial oxidul de zirconiu astfel încât el să aibă aceste proprietăți practice.
Oxidul de zirconiu se mai folosește la fabricarea cuțitelor de bucătărie, intrumentelor industriale de tăiere și a componentelor rezistente la forte termomecanice în industria automobilelor și aeronavelor.
Oxidul de zirconiu nu este numai foarte rezistent ci și biocompatibil, fapt care îl face ideal pentru folosirea în domeniul medical (pentru aparate auditive și membre artificiale) și în stomatologie (tije, coroane, punți și implanturi).

Faptul că oxidul de zirconiu are exact aceeași culoare cu cea a dinților, precum și caracteristicile biochimice îl recomandă drept materialul perfect pentru implanturi și reconstrucții de dinți de înaltă calitate.
Zirconiul a devenit rapid materialul de elecție pentru realizarea coroanelor dentare în stomatologie. Acest material este utilizat pentru realizarea coroanelor dentare, punților dentare, dar și în implantologie.

Acest lucru se datorează calităților inegalabile ale acestui material :estetica, biocompatibilitate și rezistență.

Precizia lucrării din zirconiu este garantată de realizarea structurii interne de către computer prin tăierea dintr-un bloc solid de oxid de zirconiu. Datorită adaptării extrem de precise a coroanelor de zirconiu, ele pot fi cimentate cu materiale biocompatibile care nu produc iritații pulpare.

Tehnologia sofisticată utilizată pentru realizarea lucrarilor din zirconiu, precum și faptul că zirconiul de calitate este scump, fac ca prețul unei coroane de acest tip să fie ridicat.

Zirconiul este un material de calitate obtinut printr-un proces tehnologic complex, iar calitățile sale justifică pe deplin prețul ridicat.

Zirconiul are o transluciditate similară cu cea a dinților naturali, ceea ce sporește efectul estetic.

Datorită absenței suportului metalic, lumina este reflectată de o coroană de zirconiu la fel ca la un dinte natural.

Astfel, zirconiul are cel mai bun efect din punct de vedere estetic, ceea ce este foarte important dacă noile coroane sunt localizate la nivelul dinților frontali și mai ales dacă ele se vor invecina cu dinții naturali.

O altă calitate majoră a zirconiului este absența coroziunii. Astfel, reacțiile gingivale cum ar fi lizereul (dungă cenusie) din jurul marginii coroanelor metalo-ceramice nu mai apar. De asemenea lipsește gustul metalic atât de deranjant.

Riscul de alergie în cazul zirconiului este nul. Nu există pacienți alergici la acest material, este biocompatibil și bioinert.

Oxidul de zirconiu este un material foarte rezistent utilizat de exemplu în medicina generala pentru proteze de sold.

Rezistența deosebita la presiune îl face capabil să suporte solicitările masticatorii și uzura zilnică fără a se fractura.

De asemenea coroanele de zirconiu sunt mai ușoare decât cele pe suport metalic, deci acomodarea cu noile lucrări protetice se realizează mult mai repede.

Acest lucru este foarte important în special în cazul punților dentare cu multe elemente.

Zirconiul este considerat cel mai biocompatibil material pentru reștaurările protetice și este supranumit “materialul mileniul III”.

1.5.1.De ce coroanele ceramice pe suport zirconiu?

Deoarece aceste lucrări conferă avantaje incontestabile din punct de vedere estetic și funcțional, comparativ cu alte tipuri de lucrări protetice, de exemplu:

Pe lângă faptul că aspectul dinților ceramici pe suport de zirconiu este identic cu cel al dinților naturali, având un atu în plus pentru cosmetica dentară, oxidul de zirconiu are o densitate foarte mare, porozitate 0%, compatibilitate biologica excelentă ,este absolut Bio-inert, puritate 99,9%, nu și modifică temperatura, are o rezistența foarte mare (zirconiul fiind folosit de mulți ani în medicină generală la realizarea protezelor de sold).

Pacienții care sunt foarte alergici, nu vor avea nici o reacție negativă, mai ales că oxidul de zirconiu, ZrO2, are o compoziție rară și pură, nu corodează, nu are nici un fel de conductivitate electrică și nu irită.

Culoarea zirconiului și a ceramicii este identică (alb), motiv care oferă un avantaj în plus tehnicianului ceramist.

El poate să modeleze în straturi succesive, să se joace cu lucrarea în ceea ce privește grosimea stratului de ceramică, culoarea și transparența dintelui, pentru satisfacția deplină chiar și a celui mai pretențios pacient.

1.5.2.AVANTAJELE UNEI COROANE DIN PORțELAN PE SUPORT DE ZIRCONIU

 estetica superioară dată de faptul că zirconiul are o transluciditate similară cu cea a dinților naturali, astfel încât, datorită absenței suportului metalic, lumina este reflectată de o coroană de zirconiu la fel ca la un dinte natural; ideal pentru coroanele ce trebuie realizate la dinții frontali;

 rezistența oferită de zirconiu este mult mai mare decât a metalului; oxidul de zirconiu este utilizat în medicina generală pentru protezele de sold;

 rezistența deosebita la presiune a zirconiului îl face capabil să suporte solicitările masticatorii și uzura zilnică fără a se fractura;

 o altă calitate majoră a zirconiului este faptul că nu determină reacții gingivale cum ar fi lizereul (dunga) cenușie din jurul marginii coroanelor metalo-ceramice;

 lipsește gustul metalic atât de deranjant;

 coroanele de zirconiu sunt mai ușoare decât cele pe suport metalic, deci acomodarea cu noile lucrări protetice se realizează mult mai repede;

 NU provoacă alergii;

 NU provoacă iritații pulpare (nervului);

 precizia lucrării din zirconiu este garantată de realizarea structurii interne de către computer prin tăierea dintr-un bloc solid de oxid de zirconiu

 tehnologia sofisticată utilizată pentru realizarea lucrărilor din zirconiu, precum și faptul că zirconiul de calitate este scump, craza și un dezavantaj și fac ca prețul unei coroane de acest tip să fie mai ridicat decât o coroană metalo-ceramică normal.

1.5.3. Zirconiul – ultima frontieră

De-a lungul timpului, am experimentat schimbări majore în toate domeniile științei și medicinii, am evoluat de la soluții primitive la cele mai performante tehnologii, lăsând în urmă, uitate, vechile bastioane.

Ceea ce este astăzi automobilul față de atelaj sau iahtul față de vechile corăbii, este și Zirconiul față de metalele folosite în tehnica dentară.

Putem spune că noile tehnologii de prelucrare pentru Zirconiu sunt noua revoluție a acestui domeniu, oferind calitate absolută, fiabilitate și cel mai important…biocompatibilitate totală.

Privind în urma, nu putem nega importanța metalului la dezvoltarea tehnicii dentare și am greși negând ca are și acum în unele situații o contribuție decisivă; însă trebuie să dăm "Cezarului ce-i al Cezarului" – Zirconiul este astăzi primadona simfoniei "Proteticii dentare". Calitative sale sunt întrecute doar de cele a ceramicii de ultima generație, am putea spune că este top modelul pe care îl imbrică marii creatori de modă ai zilelor noastre.

Este importantă măiestria croitorului dar fără calitative suportului frumusețea hainei nu face mare lucru. Oricum nu în timp.

În ultima mie de ani este pentru prima dată când știința se apleacă în mod consistent asupra Cenușăresei medicinii a-tehnica dentaraă și născocește revelația mileniului – înlocuitorul metalului, a veșnicului suport pentru porțelan, compozit, acrilat sau tot ce a purtat omul în gură până acum.

Marii monștri ai domeniului, Ivoclar, Vita, Noritake și mulți alții s-au zbătut pentru a scoate cele mai frumoase, complicate și avangardiste soluții fizionomice dar fără a fi capabile să ofere un suport pe măsură sofisticatei lor munci.

Astăzi, trăim o nouă era în care omul, pacientul, căuta cea mai bună soluție pentru sine și pentru cei din jurul său.

Calitatea și fiabilitatea devin must-have-uri, primând după lupte seculare în fața costurilor reduse, creatoare de compromisuri.

Totul într-un scenariu dominat de întorcea la natura, la biocompatibilitatea absolută dintre elementele sale.

Zirconiul devine rapid materialul de elective pentru realizarea coroanelor dentare.

Oxidul de zirconiu este un material foarte rezistent utilizat de exemplu în medicina generală pentru proteze de sold.

Rezistența deosebită la presiune îl face capabil să suporte solicitările masticatorii și uzura zilnice fără a se fractura. Și la fel de important are o transluciditate similară cu cea a dinților naturali.

Datorită absenței suportului metalic, lumina este reflectată de o coroană de zirconiu la fel ca la un dinte natural.
Astfel, zirconiul are cel mai bun efect din punct de vedere estetic, ceea ce este foarte important dacă noile coroane sunt localizate la nivelul dinților frontali și mai ales dacă ele se vor învecina cu dinții naturali.

O altă calitate majora a zirconiului este absența coroziunii.

Astfel, reacțiile gingivale cum ar fi lizereul (dunga) cenușie din jurul marginii coroanelor metalo-ceramice nu mai apar. De asemenea lipsește gustul metalic atât de deranjant.

Coroanele de zirconiu sunt mai ușoare decât cele pe suport metalic, deci acomodarea cu noile lucrări protetice se realizează mult mai repede. Acest lucru este foarte important în special în cazul punților dentare cu multe elemente.

Riscul de alergie în cazul zirconiului este nul. Nu există pacienți alergici la acest material, stă biocompatibil și bioinert.

Zirconiul este inert și din punct de vedere termic. El nu conduce căldura astfel încât variatule termice nu sunt transmise pulpei dentare (nervului) și astfel scade riscul apariției iritației pulpare.

Este motivul pentru care este folosit în industria aerospațială ca scut termic la rachete.

Precizia lucrării din zirconiu este garantată de realizarea structurii interne de către computer prin tăierea dintr-un bloc solid de oxid de zirconiu.

Datorită adaptării extrem de precise a coroanelor de zirconiu, ele pot fi cimentate cu materiale biocompatibile care nu produc iritații pulpare.

Tehnologia sofisticată utilizată pentru realizarea lucrărilor din zirconiu, precum și faptul ca zirconiul de calitate este scump, fac ca prețul unei coroane de acest tip sa fie ridicat.

Pentru a depăși bariera prețului, anumiți producători au ales să realizeze coroane cu un continuul scăzut de zirconiu pentru a obține un produs mai ieftin.

Studiile au arătat însă că aceste coroane mai ieftine sunt insuficient de rezistențe pentru a suporta presiunile masticatorii fără a se sparge.

În concluzie este mai bine să evitați coroanele ieftine de zirconiu. Acesta este un material de calitate obținut printr-un proces tehnologic complex iar calitative sale justifică pe deplin prețul ridicat.

1.6.Dioxidul de zirconiu: o ceramică dovedită și durabilă pentru restaurările estetice

În cadrul ceramicilor dentare, dioxidul de zirconiu s-a dovedit a fi un material durabil, de încredere, capabil să inhibe dezvoltarea fisurilor și să prevină eșecul catastrofal. Zirconia – forma oxidată a zirconiului – poate exista în diferite faze, în funcție de temperatură.

Utilizată în combinație cu tehnologia CAD/CAM, zirconia permite fabricarea restaurărilor integral ceramice estetice în toate regiunile cavității orale.

Proiectarea și fabricarea asistată de calculator (CAD/CAM) a permis materialelor să fie utilizate în aplicații dentare ce nu se pot fabrica în mod tipic pe căi convenționale.

Unul dintre cele mai importante materiale este zirconia tetragonală stabilizată parțial cu ytria.

Zirconia (ZrO2) este forma oxidată a zirconiului (Zr), la fel cum alumina (Al2O3) este un oxid al aluminiului (Al).

Materialul integral ceramic utilizat cel mai frecvent este acela care în stomatologie poartă denumirea de “zirconia pură.”

Deși nu este tocmai pură, zirconia prelucrabilă este constituită predominant din zirconia, cu componente de stabilizare precum ytriul și elemente minore ca alumina, care sunt importante pentru stabilitatea pe termen lung.

Zirconia poate exista inițial în faza tetragonală la temperatura camerei prin adăugarea componentelor precum calcia (CaO), magnezia (MgO), itria (Y2O3) și ceria (CeO2).1

Adăugarea ytriei în proporție de 3-5% procent de masă produce o zirconia parțial stabilizată.

Deși stabilizată la temperatura camerei, sub acțiunea stresului faza zirconiei tetragonale se poate modifica în faza monoclinică, însoțită de o creștere volumetrică ulterioară de 3%. Această schimbare dimensională împrăștie energia dinspre formarea fisurilor și poate stopa progresia acestora.

Aceasta se numește solidificarea de transformare, fiind o caracteristică a materialului ce ajută scheletele de zirconia să reziste eșecului catastrofal.

Chiar dacă în material poate exista o fisură, modificarea fazei previne propagarea sa în toată profunzimea restaurării.

Adăugarea unor cantități mai mari de materiale de stabilizare produce faza cubică a zirconiei la temperatura camerei, care imită aspectul diamantelor reale, totuși, nu și valoarea acestora.

Zirconia cu densitate totală este extrem de dificil de prelucrat, fabricarea unui singur element necesitând până la două ore.

De aceea, majoritatea restaurărilor cu schelete din zirconia sunt fabricate prin prelucrarea unui bloc de zirconia poroasă sau parțial arsă.

Scheletul este frezat supradimensionat și apoi ars de la aproximativ 1350°C până la 1500°C pentru condensarea totală a zirconiei, cu producerea unui material translucent și a valorilor de rezistență cuprinse între 900-1200MPa.

 În cursul tranziției de la scheletul frezat la scheletul dens apare o contracție semnificativă de sinterizare, cuprinsă în mod tipic între 20-30% .

Temperaturile diferite de ardere se corelează cu dimensiunile particulelor pulberii din bloc — în general, cu cât dimensiunea inițială este mai mică, cu atât este mai redusă temperatura de ardere.

Majoritatea blocurilor au coduri de bare care transmite calculatorului densitatea blocului de frezare pentru a freza corespunzător scheletul supradimensionat.

Arderea insuficientă sau exagerată poate afecta dimensiunea finală, porozitatea, proprietățile mecanice și adaptarea cristalului.

1.7.Probleme de interes

Dintre toate restaurările integral ceramice produse în 2010, cele pe bază de zirconia reprezintă aproximativ 50%.

Pe măsură ce a crescut popularitatea zirconiei, la fel a crescut și numărul producătorilor de blocuri prelucrabile.

Diferențe în rândul ceramicilor de zirconia se pot observa la nivelul purității zirconiei, a dimensiunilor granulelor, elementelor de trasare, ca de altfel și în privința compușilor de stabilizare.

Există, totodată, diferențe în rândul pulberilor de zirconia și al procesării lor pentru obținerea blocurilor.

Costurile ridicate ale blocurilor nu se datorează în mod obligatoriu materialului, ci se poate atribui procesului care este necesar pentru a produce un bloc omogen și sigur.

În consecință, rezultatele clinice, precum adaptarea, translucența, rezistența și stabilitatea pe termen lung poate fi semnificativ afectată.

De asemenea, zirconia se poate degrada în timp; componentele minore, precum alumina ajută la prevenirea degradării.

O îngrijorare ce reprezintă subiectul cercetării și al dezbaterii o reprezintă problema ciobirii ceramicii de fațetare.

În testele efectuate cu zirconia, aceasta nu pare să eșueze. Totuși, există numeroase rapoarte referitoare la ciobirea fațetelor.

În numeroase studii publicate rata de ciobire a fațetelor a fost de aproximativ 15% după o perioadă de 3 până la 5 ani.

O recenzie a diferitelor studii clinice întreprinse pe restaurările de zirconia a indicat un interval larg de ciobire între 1-5 ani, cuprins între 5-25% pentru ceramicele cu temperatură de ardere redusă.

Ciobirea a devenit mai frecventă, cu o rată de 54% după 1 an, în cazul ceramicii aplicate pe zirconia densă.

 Totuși, alți autori raportează puține probleme de acest fel.

Este important de observat că pare a exista o corelație cu ciclul de ardere și temperatura de vârf din cursul arderii fațetei.

Studiile de laborator au arătat că ceramicele cu temperatură de ardere joasă pot fi mai puțin rezistente la fisurare decât ceramicele cu temperaturi ridicate de ardere și că densitatea porțelanului este mai redusă.

Zirconia este un izolator termic bun care previne transferul căldurii spre fațeta ceramică, împiedicând-o să devină total densă, indiferent că este arsă rapid sau arsă la o temperatură mai joasă.

De asemenea, răcirea rapidă poate crea stres în porțelan, care la rândul său poate duce la fisurare.

Orice ajustare de suprafață, precum șlefuirea, sablarea sau chiar și lustruirea poate schimba faza de la suprafața zirconiei și poate afecta stabilitatea și rezistența zirconiei, precum și cea a porțelanului de fațetare.

 Un alt domeniu de interes îl reprezintă utilizarea zirconiei ca restaurare cu acoperire totală.

Deși zirconia prezintă o microstructură fină, există variate rapoarte privind proprietățile sale de abrazie și nu există studii clinice publicate privind longevitatea zirconiei cu contur complet și uzura dentiției antagoniste.

Totodată, nu există nici standarde internaționale pentru CAD/CAM și materialele CAD/CAM, din care face parte și zirconia.

Este important de reținut că blocurile de zirconia aprobate de Administrația Alimentelor și Medicamentelor (FDA din SUA) nu necesită în general să demonstreze nicio proprietate mecanică sau funcțională specifică.

Blocurile sunt aprobate într-un proces în care ele se dovedesc a fi echivalente cu un bloc anterior existent pe piață care a dovedit biocompatibilitate și succes clinic, așa-numitul “510K.” Blocurile de zirconia disponibile până în prezent sunt aprobate pentru efectuarea scheletelor, dar nu în mod specific și pentru alte aplicații, precum coroane totale, punți sau substructuri mari cu sprijin pe implante.

Unele studii demonstrează că zirconia este abrazivă pentru dentiția antagonistă.

Studiile care utilizează dinții naturali au arătat că zirconia cauzează uzura excesivă a structurii dentare.

Fenomenul este adevărat îndeosebi dacă o suprafață ca prelucrată este pur și simplu glazurată.

Glazura se uzează, expunând o suprafață aspră care accelerează apoi uzura dentară.

Dacă zirconia nu este lustruită până la obținerea unor suprafețe precum oglinda, ea poate cauza uzura excesivă.

Alte studii în derulare demonstrează că zirconia lustruită are un caracter uzabil. Studiile recente care utilizează substituenții smalțului, steatitul, tind să demonstreze că zirconia cu un grad crescut de luciu este uzabilă.

 La executarea coroanelor de zirconia suprafețele trebuie bine lustruite și să rămână intacte.

Dacă ocluzia trebuie ajustată și clinicianul nu poate obține luciul crescut, restaurarea trebuie returnată laboratorului în vederea finisării.

Șlefuirea excesivă sau dură poate cauza fisuri care pot penetra în substructura zirconiei, cauzând transformare, care inițial poate bloca aceste fisuri.

Totuși, în timp, cu expunerea la mediul oral și la inversarea stresului de transformare, fisurile se pot propaga.

În plus, multe din „zirconiile cu translucență crescută” conțin cantități mici de alumină, care este un important stabilizator.

Proporțiile mai mici de alumină pot cauza transformare excesivă, fisurare și abrazie dentară; totuși, se așteaptă ca studiile clinice să ofere un răspuns mai clar.

Capitolul 2

2.Bonturi de zirconia

Blocurile de zirconia au fost dezvoltate pentru a produce bonturi individualizate pentru o mare varietate de sisteme de implant.

Se folosește un element intermediar între implant și zirconia.

Unul dintre capetele unității se înșurubează în implant, iar bontul frezat din zirconia se lipește de porțiunea bontului.

Se frezează un bloc parțial ars de zirconia pentru a obține un bont personalizat.
În cazul în care datele furnizate de CT cu fascicul conic se coroborează cu scanarea intraorală, se poate proiecta și freza un bont individualizat cu acuratețe.

După sinterizarea zirconiei, bontul este cimentat cu un compozit rășinic.

Studiile inițiale arată că adeziunea zirconiei la titan cu ajutorul compozitului este suficientă pentru a rezista solicitărilor intraorale.

Zirconiul are o transluciditate similară cu cea a dinților naturali, ceea ce sporește efectul estetic. Datorită absenței suportului metalic, lumina este reflectată de o coroană de zirconiu la fel ca la un dinte natural.

Astfel, zirconiul are cel mai bun efect din punct de vedere estetic, ceea ce este foarte important dacă noile coroane sunt localizate la nivelul dinților frontali și mai ales dacă ele se vor învecina cu dinții naturali.

O altă calitate majoră a zirconiului este absența coroziunii.

Astfel, reacțiile gingivale cum ar fi lizereul (dunga cenușie) din jurul marginii coroanelor metalo-ceramice nu mai apar.

De asemenea, lipsește gustul metalic atât de deranjant. Riscul de alergie în cazul zirconiului este nul.

Nu există pacienți alergici la acest material, este biocompatibil și bioinert.
Oxidul de zirconiu este un material foarte rezistent, utilizat de exemplu în medicina generală pentru proteze de sold.

Rezistența deosebită la presiune îl face capabil să suporte solicitările masticatorii și uzura zilnică fără a se fractura.

Concluzii

Zirconia a devenit unul din tipurile de ceramică dominante, utilizate pentru o varietate de clase de restaurări CAD/CAM, inclusiv schelet/fațetă manuală, schelet/fațetă frezată, lucrări protetice cu acoperire totală, bonturi de implante și substructuri extinse cu suport pe implante. Deși zirconia este actualmente cea mai dură ceramică disponibilă, variațiile de fabricație și procedurile de finisare pot influența longevitatea acestui material precum și a porțelanului de fațetare.

Se recomandă o bună relație de lucru cu laboratorul de tehnică dentară.

De asemenea, coroanele de zirconiu sunt mai ușoare decât cele pe suport metalic, deci acomodarea cu noile lucrări protetice se realizează mult mai repede.

Acest lucru este foarte important în special în cazul punților dentare cu multe elemente. Zirconiul este considerat cel mai biocompatibil material pentru restaurările protetice și este supranumit „materialul mileniul III”

Zirconiul a devenit rapid materialul de elecție pentru realizarea coroanelor dentare în stomatologie.

Acest material este utilizat pentru realizarea coroanelor dentare, punților dentare, dar și în implantologie.

Acest lucru se datorează calităților inegalabile ale acestui material: estetică, biocompatibilitate și rezistență.

Bibiografie

1.Norina Consuela Forna, Abordări interdisciplinare în medicina dentară. Ghiduri terapeutice, Editura Demiurg, București, 2013

2.Dragoș Stanciu, Lidia Boboc, Anca Temelcea, Ortodonție practică – Aparatele ortodontice, Editura Medicală, București, 2011

3.Corneliu Burlibașa, Valerian Popescu, Tehnici curente de chirurgie stomatologică, Editura Medicală București,1966

4. Daniel Buser ; Jun-Young Cho ; Alvin B. K. Yeo, Surgical Manual of Implant Dentistry: Step-By-Step Procedures, 2007

5.Rahn, Textbook of Complete Dentures, 2009