Împărăția Mesianică în Cărțile Profeților Mari

PLANUL LUCRARII

Argument

Introducere

Capitolul I Împărăția lui Dumnezeu

1 Împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

2 Împărăția lui Dumnezeu peste toate neamurile.

Capitolul II Profeții mesianice și împlinirea lor

1. Profeții din Pentateuh

2 Profeții din Psalmi

Capitolul III Profeții mesianice din cărțile Profetice

3.1 Isaia

3.2 Ieremia

3.3 Iezechiel

3.4 Daniel

Capitolul IV Impactul Profețiilor mesianice asupra vieții poporului ales.

Concluzii

Bibliografie

=== Împărăţia mesianică în cărţile profeţilor mari ===

Argument

Introducere

Capitolul I Împărăția lui Dumnezeu

1 Împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

2 Împărăția lui Dumnezeu peste toate neamurile.

Capitolul II Profeții mesianice și împlinirea lor

1. Profeții din Pentateuh

2 Profeții din Psalmi

Capitolul III Profeții mesianice din cărțile Profetice

3.1 Isaia

3.2 Ieremia

3.3 Iezechiel

3.4 Daniel

Capitolul IV Impactul Profețiilor mesianice asupra vieții poporului ales.

Concluzii

Bibliografie

ARGUMENT

Tema de fața se constituie drept lucrare de atestat ce încununează studiile mele de teologie din cadrul Seminarului Teologic și mi-am ales-o datorită importanței pe care a constituit-o Vechiul Testament în iconomia mântuirii.

« ÎMPĂRĂȚIA MESIANICA în CĂRȚILE PROFEȚILOR MARI”, tema lucrării mele de atestat, am ales-o datorita legăturii sale cu Noul Testament, dar și datorită profunzimii și importanței acestui subiect, în viata creștinului, ca scop suprem de a dobândi viața veșnica considerând-o ca punct central și ființial al învățăturii de credința creștin ortodoxă.

În Vechiul Testament, doctrina eshatologică este direct legată de aceea despre crearea omului și nemurirea sufletului. Vechiul Testament cunoaște doctrina dihotomică, precizând că: „Țărâna se întoarce în pământul din care a fost luată, iar sufletul se întoarce la Dumnezeu, care L-a dat” (Ecclesiast 12, 7). Sufletul se revarsă către Dumnezeu si-L caută, punându-si toata speranța în El (Deuteronom 4, 29). Că sufletul este nemuritor ne-o spune istorisirea despre Enoh: „Enoh a umblat după Dumnezeu apoi nu s-a mai văzut, căci l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5, 24).

Pentru credința în nemurirea sufletului, pledează și cuvintele lui Iacob: „Mă voi coborâ, întristat la Fiul Meu în șeol” (Geneza 37, 35). Șeolul este locul de întâlnire a sufletelor după moarte. în Vechiul Testament, șeolul apare ca un loc sub pământ, unde domnește un întuneric groaznic, din care cauză el este: „țara întunericului și al umbrei morții” unde merg și cei buni și cei rai.

Fiind o locuința infernala, șeolul are ceva groază în mintea evreului, de altfel ca și iadul în concepția creștinismului.

Tratarea acestui subiect pune în valoare atât dragostea mea față de Dumnezeu, Cel care m-a îndrumat în reușita acestei lucrări cât și prezentarea mai pe larg a unor noțiuni legate de Împărăția mesianică în învățătura Bisericii noastre.

INTRODUCERE

De multe ori, în decursul istoriei mântuirii oamenilor, inca de la căderea în păcat a protopărinților noștrii, ne-a fost relevată fagaduința dobândirii față de Dumnezeu încă din această viață. Dar ce este Împărăția cerurilor? Unde este? Cum este? Din cărțile profetice și celelalte scrieri ale Vechiului Testament referitor la Împărăția cerurilor reiese limpede că era vorba de viața de dincolo, de o împărăție, de o lume care există în cer, paralel cu aceasta de pe pământ. Dar este și ceva mai mult de atât, dupa cum vom vedea în tratarea lucrării mele de atestat. Însuși Mântuitorul Hristos este preocupat să descopere ucenicilor taina Împărăției Cerurilor, adică faptul ca Împărăția Sa este deja prezentă în cuvintele și faptele Sale.1

Conștiința omenirii dintotdeauna a fost că omul nu dispare o data ci moartea. El continuă să trăiască și dupa dispariția trupului. Dar cum trăiește? Dupa părerea unora, înaintașii trăiesc memoria urmașilor. Trăiesc prin ideile și operele lor. Prin acestea se prelungește viața lor și dincolo de mormânt. Fără îndoială că și acesta este un fel de nemurire, dar nu este nemurire în înțelesul propriu al cuvântului.

Alții cred că repausații trăiesc o viață reală, dincolo de mormânt2. Aceasta este și învătătura creștina. Dupa concepția creștină, sufletele decedaților trăiesc despărțite de trup, până la Învierea generală. Viața din acest stadiu nu o cunoaștem experimental, ci numai prin credință.

Prin credință primim revelația, iar prin revelație putem cunoaște viața de dincolo. Despre existența acestei împărătii, ca o continuitate a vieții noastre dupa moarte, Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție ne dă nenumarate mărturii3. Patriarhul Iacob spune: „in curând eu voi fi adăugat la poporul meu” (Facere 49, 29), iar Sfântul Apostol Pavel scrie: „fie că trăim, fie că murim, suntem ai Domnului” (Romani 14, 8). Așadar sufletul este nemuritor și el este al Domnului, fie ca trăim aici, fie dincolo. Ființa își continuă existența și repausații trăiesc prin sufletele lor. Viața însă presupune activitate. Drept aceea și viața repausaților presupune activitate. Ba chiar o activitate superioară celei de pe pământ.

1 Pr.Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, „Introducere în studiul Noului Testament”, vol.II, Presa Universitară Clujeană, 2002, p.219.

2 Prof. n. Chițescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I. Petreuță, „Teologia Dogmatică și Simbolică, vol.II, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2005, p. 282.

3 Ibidem, p.283.

Dăcă se zice despre sufletele drepților ca se duc „in loc de tihna”, nu trebuie sa intelegem ca ele sunt inactive, deoarece inactivitatea e incompatibila cu natura sufletului. Expresia de mai sus arata ca activitatea sufletelor dreptilor e lipsita de orice oboseala și de orice pasiune. Ea nu e tulburata de nimeni și de nimic; e placuta sufletului, il linisteste si-i da odihna4.

Astfel prin acesta succinta prezentare a conceptiei crestine, referitor la Împărăția cerurilor care este în stransa legatura cu viata de dupa moarte, fiind cadrul de desfasurare a acesteia, am scos în relief aceasta invatatura, ca principiu de ghidare și motivare, de care trebuie sa tina cont fiecare crestin în calatoria pe marea involburata a cestei vieti, sper limanul cunostintei, care este Dumnezeu și fapte din ce în ce mai marete pentru a se apropia tot mai mult de scopul ultim al lui. De aceea domeniul acestei religii nu este prezentul ci totdeauna viitorul.

4 Mitrofan de Konevets, „Viata repausatilor nostri”, (trad. De Iosif, Mitropolit Primat), Bucuresti, 1891, p. 219.

CAPITOLUL I

I. Împărăția lui Dumnezeu

I.1. Împărăția lui Dumnezeu pe pământ.

Dăcă luam înțelesul literal, fără ținem seama de alte considerente, atunci găsim că Vechiul Testament vorbește despre o domnie a lui Dumnezeu aici pe pământ. Această Domnie ar urma să se realizeze într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, care viitor stă numai în mâna lui Dumnezeu. Fiindca omul singur nu putea să se mai ridice la Dumnezeu, trebuie că Dumnezeu să vină la om și să refacă legătura de dinainte de cădere5. După spiritul scrierilor profeților, mai ales ziua în care venea Dumnezeu la poporul Său, era o zi de judecată prin care acesta trebuia să-și ispășească păcatele, ca să poată apoi să se bucure de a fi din nou în comuniune cu Dumnezeu. De această comuniune nu vor fi străine nici celelalte națiuni, dacă se vor intoarce la Dumnezeu.

Isaia vorbește despre o judecată curățitoare și despre o transformare a Sionului, care va avea din nou un judecator (conducător) ca în vechime: „imi voi tinde mâna contra ta, iți voi topi zgura, cum o topeste lesi, toate părticelele de plumb le voi depărta de la tine. Voi face iarăși pe judecătorii tăi ca odinioară și pe sfetnicii tăi ca la început. După aceea, vei fi numită cetatea neprihănită, cetatea credincioasă. Sionul va fi mântuit prin judecată și cei care se vor întoarce la Dumnezeu în el (Israel), vor fi mântuiți prin dreptate dar pieirea îi va atinge pe toți cei răzvrătiți și păcătoși, iar cei care părăsesc pe Domnul vor disparea” (Isaia 1, 25-28). Profetul ne mai vorbește și de o ramășiță a lui Israel care se va întoarce la Dumnezeu și care va sta, deci, sub scutul lui: „In ziua aceea, rămășița lui Israel și cei scăpați din casa lui Iacob nu se vor mai sprijini pe cei ce îi loveau, ci se vor sprijini cu încredere pe Domnul, Sfântul lui Israel, o rămășiță a lui Iacob se va întoarce la Dumnezeu cel puternic. Chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării, totuși numai o ramășiță se va întoarce, căci nimicirea este hotărâtoare, făcând să se reverse dreptatea și nimicirea aceasta care a fost hotărâtă, Domnul Dumnezeul oștirilor o va aduce la definire în toată țara” (Isaia 19, 20-23).

Profetul Iezechiel ne vorbește de un păstor care va aduna în jurul Său pe Israel cel risipit în toata lumea. Dupa ce-l va aduna va locui în mijlocul său în templul ce va avea. (Iezechel cap. 34 și 37).

Dar tot profetul Isaia rămâne cel care predică domnia viitoare a lui Dumnezeu. Iahve va apărea atunci ca un adevărat păstor: „Suie-te pe muntele înalt, ca să vorbești Sionului vestea cea buna… iată, Domnul Dumnezeu vine cu putere și poruncește cu brațul Său. Iată că plata este cu El și răsplătirile vin înaintea Lui. El își va paște turma ca un păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul lui și va călăuzi blând oile care alăpteaza” (Isaia 40, 9-11).

7 Pr. Prof. Athanasie Negoita, op.cit., p. 150

Aceste idei ale lui Isaia au înrăurit mult epoca de dupa exil. Uneori domnia viitoare a lui Dumnezeu este pusă într-un raport strâns cu templul cel nou8, în care Dumnezeu va intra ca într-un palat. (Zaharia 2, 10; 8, 3). Alte ori se accentuează că, Dumnezeu nu poate locui decât în mijlocul unui popor purificat de orice lucru profan, în mediul unui popor plin de credință, umilință și sfințenie. (Isaia 57, 15; 60, 14; 62, 2; 33, 6; Maleahi 3, 16; Zaharia 13. 2.). Totuși ideea fundamentală rămâne și anume aceea că Dumnezeu și numai El atunci sigur va fi Domnul și împăratul poporului Său, și va locui în mijlocul lui. (Iona 4, 12; Isaia 33, 22; Zaharia 14, 9).

8 Ibidem, p. 151, Templul cel Nou-Biserica lui Hristos.

I.2. Împărăția lui Dumenezeu peste toate neamurile

Vechiul Testament vorbește aproape numai de măntuirea poporului ales. Pe Israel L-a chemat Dumnezeu la o misiune și privirea divină către el, se îndreapta în gradul cel mai înalt. Popoarele celelalte servesc numai la împlinirea planului divin de mântuire al lui Israel. Din această cauză chiar din vechime se înfiripase ideea că într-o bună zi toate popoarele pământului se vor ajunge sa fie sub hegemonia lui Israel. Ideea ca Israel este chemat sa stăpânescă lumea luase ființă din convingerea religioasa că Iahve9 este cel mai puternic dintre Dumnezeii tuturor popoarelor și că nici un zeu de pe pământ nu se poate compara cu El: „Cine sete ca Tine intre Dumnezei, Iahve? Cine este ca tine minunat intru sfințenie, bogat în fapte de lauda și făcător de minuni”. (Exod 15, 11). Fiind singur Dumnezeu adevărat, căci zeii națiunilor nu sunt decât închipuiri, Iahve va nimici pe toți închinătorii la idoli, adică pe neevrei: „Idolii neamurilor sunt argint și aur, lucrare făcută de mâinile oamenilor. Au gura dar nu pot vorbi, au ochi dar nu văd, au urechi dar totusi n-aud…” (Psalmi 35, 15). Deși în pasajele eshatologice ale Vechiului Testament se vorbește de nimicirea națiunilor păgâne și salvarea numai a lui Israel, totuși găsim în cărțile Vechiului Așezământ destule texte care vorbesc despre neamurile celelalte ale pământului și anume că și ele vor avea parte de binecuvântarea lui Dumnezeu și de milostivirea lui. Este destul să ne amintim de făgăduința pe care i-o face Dumnezeu lui Avraam, că prin seminția sa vor fi binecuvântate toate semințiile pământului. (Geneza 2, 3; 18, 8; 28,14). Celelalte cărti ale Vechiului Testament, îndeosebi proroocii, ne arată că Dumnezeu nu exclude de la mântuire celelalte neamuri nemozaice.

Proorocul Elisei primește si, în numele lui Iahve, vindecă pe generalul sirian Neeman, care vindecându-se se convertește la religia mozaică. (II Regi 5, 15)10.

Proorocul Isaia stăruie în ideea că toate timpurile de mai apoi, adică în timpul mesianic, toate națiunile pământului se vor îndrepta către muntele Sion, unde va lua ființă un nou legământ, așa cum a fost legământul de pe muntele Horeb (Exod 19, 4). în cetatea sfântă a Ierusalimului va apărea noul legământ: „Iar ungerea vremurilor se va întampla că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte, se va înalța deasupra dealurilor și toate neamurile se vor îngrămădi spre el și vor zice: Veniți să ne suim în muntele Domnului. La casa Dumnezeului lui Iacob, ca să ne învețe căile lui și să umblăm cărările lui. Căci din Sion va ieși legea și cuvântul Domnului din Ierusalim”.(Isaia 2, 2-4).

9 Ibidem, p. 151, Iahve este cel mai puternic dintre toti dumnezeii neamurilor.

Din Isaia se vede ca neamurile vor veni către Dumnezeu și în urma judecăților și sancțiunilor ce li se va aplica, ele își vor transforma uneltele de lupta în scule de muncă folositoare. Aceasta înseamnă că, Isaia prevede apariția pe pământ a unei împărății universale, al cărei centru și capitală va fi Ierusalimul. Această împărăție va fi veșnică și va merge pe calea Domnului.

Proorocul Miheea, ca și Isaia, în timpurile eshateologice vede o împărțire mare a păcii și a unirii tuturor neamurilor, când va fi un timp de mare tihnă și mulțumire: „Nici un neam nu va mai trage sabia asupra altui neam și nu vor mai învăța să facă război. Din săbiile lor vor făuri fiare de plug și din sulițele lor cosoare. Fiecare va locui sub vita lui și smochinul lui, și nimeni nu-l va ma tulbura” (Miheia 4, 1). Împărăția care va lua nastere va fi condusa de insusi Dumnezeu ca rege: „Domnul va împărți peste ei pe muntele Sionului de acum și pana-n veac” (Miheia 4, 6).

Ieremia ne spune că dupa ce popoarele vor fi judecate de către Dumnezeu, atunci ele vor învăța căile Domnului și vor fi așezate în mijlocului lui Israel (Ieremia 12, 15-17). Dupa Ieremia toate neamurile pline de pocăința se vor îndrepta către Iahve, recunoscându-l ca Dumnezeu și împărat: „Neamurile vor veni la tine de la marginile pământului și vor zice: „Parintii nostri n-au moștenit decat minciuna, idoli fara noima, care nu sunt de nici un ajutor… De aceea iata că le arat, de data aceasta, si-i fac sa știe puterea și taria mea și vor cunoaște că numele meu este Domnul” (Ieremia 16, 19-21).

Marele Isaia ne încredințeaza că va veni un timp în care toata suflarea va lauda pe Domnul: „Pe mine însumi mă jur, adevărul iese din gura mea și cuvântul meu nu va fi luat inapoi; Orice genunchi se va pleca înaintea mea și orice limbă va jura pe mine.”

Vechiul Testament atestă că sfarșitul istoriei va fi recunoașterea stăpâniei unicului Dumnezeu de către toate popoarele11. Dumnezeu însuși le va pregăti ospățul de încoronare a Sa ce se va înfăptui pe muntele Lui cel Sfânt, când toate semițiile vor fi scăpate de blestemul morții, de suferința și de lacrimi (Isaia 25, 6-8). După ce va înceta judecata mâniei divine asupra lor, națiunile vor veni, la Ierusalim, an dupa an, pentru ca să se închine Dumnezeului oștirilor (Zaharia 14, 16).

10 II Regi 5, 15; Dumnezeu nu exclude mantuirea popoarelor nemozaice.

11 Pr. Prof. Nicolae Ciudin, „Studiul Vechiului Testament”, Editura Credinta Noastra, Bucuresti 2001, p.271.

CAPITOLUL II

II. Profeții mesianice și împlinirea lor

II.1 Profeții mesianice din Pentateuh

Prima profeție mesianica din Pentateuh este protoevanghelia: „Vrajmasie voi pune intre tine și femeie, intre samanta ta și samanta ei. Aceasta iti zbrobi capul, iar tu ii vei intepa calcaiul.” (Facere 3, 15). Aici este vorba de blestemul sarpelui de catre Dumnezeu, dupa ce el i-a ispiti pe primi oameni. în inteles metaforic, biruinta aspra diavolului resemneaza biruinta aspra autorului pacatului.

In Geneza 9, 27-25, aflam binecuvantarea lui Noe asupra celor trei fii ai sai. Desi în termeni vagi, aici se prezice din care rasa va iesi biruitorul sarpelui. El va iesi din semitia Sem cel binecuvantat de Noe și nu din cea lui Iafet.

In Geneza 12, 2-3, aflam promisiunea lui Avraam: „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvanta, iti voi face un nume mare și vei fi o binecuvatare. Voi binecuvanta pe cei ce te vor binecuvanta și voi blestema pe cei te blesteama și toate neamurile pământului vor fi binecuvatate în tine”. Privilegiul dat de Dumnezeu lui Avraam este de natura spirituala și vrea sa spuna ca religia lui Avraam va devni un centru de binecuvantare universala.

In Geneza 49, 10, avem profetia Patriarhului Iacob: „Toiag de domnie nu va lipsi din Iuda, nici toiag de carmuire dintre picioarele lui, pana va veni Silo și de el va asculta popoarele”. Textul descrie viitorul fericit al tribului Iuda și arata pe Mantuitorul ca pe urmas al lui Iuda.

Ultima profetie mesianica din Pentateuh este cea din Deuteronom 18, 15-18: „Le voi ridica, din mijlocul fratilor lor, un proroc ca tine. Eu voi pune cuvintele mele în gura lui și el le va spune tot ce-i voi porunci Eu…” . în aceste cuvinte Dumnezeu sune lui Moise și prin el generatiilor viitoare ale lui Israel, ca din mijlocul lui Israel va face sa apara un profet mare, de talia legislatorului de pe muntele Sinai.

Importanta Pentateuhului este covarsitoare. El este temeiul istoric al intregii religii revelate. Fara Pentateuh intreaga ordine dogmatica și morala atat a Vechiului cat și al Noului Testament este din punct de vedere istoric inexplicaliba și nejustificata. Intreg Vechiul Testamen si, la randul sau, intreg Noul Testament este urmarea fireasca a celor cuprinse în Pentateuh.

II.2 Profeții mesianice din Psalmi

Psalmii cu Profeții mesianici nu sunt prea mulți. Psaltirea nu are, ca Profeții locuri numeroase care sa ne vorbească direct și explicit despre persoana lui Mesia. Cel dintâi psalm mesianic este psalmul 2, fiindcă aici se întâlnește, pentru prima oara în Vechiul Testament, cuvântul Mesia (Masiah). în psalmul 8, 6 citim: „Micșoratu-l-ai pe dansul cu puțin sub îngeri, cu slava și cu cinste l-ai încununat…” . Psalmul 8 a fost socotit, psalm mesianic în mod obișnuit, căci a fost raportat la Iisus Hristos din Antichitatea creștină cea mai pronunțata. în Psalmul 34, 18-20, citim: „Domnul este aproape de cei cu inima franta și izbaveste pe cei cu duhul umilit… Toate orasele lor le pazeste ca niciunul din ele sa nu se farame”. Psalmul este mesianic prin versetul 20, care spuse ca oasele dreptilor nu vor fi sfaramate. Lui Mesia, cum ne spun Evangheliile, nu i s-au zdrobit picioarele caci El era Dreptul dreptilor, adica în El nu se afla pacat. în Psalmul 69, 21 citim: „Ei imi pun fiere în mancare și cand mi-e sete imi dau sa beau otet”. Acest psalm a devenit mesianic fiindca evanghelisti au vazut implinirea Sa, atunci cand pe cruce Mantuitorului i s-a dat sa bea otet cu fiere. în Psalmul 89, 34-45, ni se prevesteste moartea lui Mesia, în floarea vietii: „si totusi nu te-ai maniat pe Unsul Tau… ai pus capat stralucirii Lui… i-ai scurtat zilele tineretii și L-ai acoperit de rusine.” în Psalmul 110 ni se vorbeste ca Mesia este Rege, Preot și Judecatorul vesnic: „Domnul a zis Domnului meu: Sezi de-a dreapte Mea, pana voi pune pe vrajmasii tai sub picioarele Tale… Domnul a jurat și nu-i va pare arau; Tu esti preot în veac dupa randiuala lui Melchisedec. Domnul de la dreapta Sa zdrobeste pe imparati, în ziua maniei Lui. El face dreptate printre neamuri.”

CAPITOLUL III

III. Profeții mesianice din cărțile Profetilor mari

III 1. ISAIA

Crainicul Imparatiei lui dumnezeu pe pământ a fost Isaia. Au contemplat și altii acea realizare, dar nimeni n-a fost atat de clarvazator ca acest genial organ al Providentei. Pentru aceasta clara vedere a viitorului mesianic, Isaia poarta cu tot dreptul epitetul de „Evanghelistul Noului Testament”.

„In zilele cele de apoi, muntele casei Domnului va fi mai ridicat decat toate varfurile muntilor, și se va inalta mai sus decat toate dealurile, și vor veni la el toate neamurile”(2, 2-3). „Zilele” se refera la un eveniment ce apartine viitorului, care la Dumnezeu este hotarat sa se implineasca negresit. Expresia apare des în Vechiul Testament; ea anticipeaza de obicei o epoca mesianica.

„Iata, Fecioara va lua în pantece și va naste fiu și vor chema numele lui Imanuel.” (7, 14). Pentru „Fecioara” textul original are „almah”, a ascunde, a se face nevazut pentru ca fecioarele traiau izolate de lume. Este singurul caz, cand mama unui prunc se numeste fecioara, pentru ca „almah” se refera la o maica cu totul exceptionala. Isaia spune ca fecioara „a luat”, are deja în pantece și anunta astfel ceva deosebit, caci este nenatural ca o fecioara sa aiba prunc și mai ales o fecioara care apartine viitorului.

Imanuel (de la „im”=cu, „nu”=noi, „el”=Dumnezeu) inseamna „cu noi este Dumnezeu”.

„Prunc s-a nascut nou, copil s-a dat noua și va fi pe umarul lui stapanirea și i s-a dat numele: Minune, Sfetnic, Dumnezeu tare, Tata vesnic, Principe al pacii. și mare va fi Împărăția lui, iar pacea lui va fi fara de sfarsit.”(9, 5-6). Aicic avem o determinare mai de aproape a pruncului din cap. 7, vers. 14.

Imanuel este un copil deosebit de altii, un copil minune, caci pe umerii lui apasa toata raspunderea indatoririlor unui suveran dintr-o imparatie de proportii universale.

Profetul compune acest capitol intr-o vreme cand poporul sau era subjugat pana la primejduirea existentei. Din dezastrul în care l-au aruncat crimele, se va ridica, caci unealta lui Dumnezeu fiind, nu i s-au uscat inca toate radacinile vietii: „Si va ieisi un vlastar din tulpina lui Iesei și din radacina lui odrasla se va ridica”. (11, 1-2).

In vorbirea figurata vlastarul inchipuie pe oamenii mari și puternici, pe regi, iar trunchiul este omul imbatranit sau slabit și amenintat cu pieirea. (Iov 14, 7-9).

Din „pădurea” falnica de alta data n-a supravietuit decat trunchiul și rădăcina. Securea și fierastraul Domnului au mistuit-o, iar focul maniei Sale i-a ars fala „de sus până jos”. Doborarea n-a fost hotarata și pentru acea „ramasita” care cu pocainta s-a intors la cel Atotputernic. Acest trunchi este familia lui Iesei. Iesei este fiul lui Obed și tatal regelui David.

„In ziua aceea, radacina lui Iesei sta ca un steag intre popoare, neamurile vor nadajdui în dansul, iar locul de odihna va fi plin de marire” (11, 10).

„Nes” inseamna semn (minune), semnul de pe o culme de deal, prin care poporul este alarmat intr-un caz de razboi.

„Radacina” este puterea de viata a cuiva. Un neam este tare pentru ca si-a infipt radacinile în pământ. „Radacina” mai este icoana originii cuiva: Iisus trimite ingerul sa strige cu glas ridicat ca Domnul sau este „radacina lui David”

„Vlastarul” (urmasul) va iesi din radacina (neamul) lui Iesei. Intre popoare El sta ca un patul urias în mijlocul viei sau ca un steag în mijlocul multimii. El este obiectul atentiei generale.

„Marirea este inteleasa de unii Sfinti Parinti ca cinstirea pe care i-o daruiesc credinciosii, dupa moarte și inaltare, evenimente care determina pe mai multi a-i aduce inchinare dumnezeiasca.

„Iata Dumnezeul mantuirii mele! în tine ma incred și nu ma voi teme, caci fala și veselia mea este Domnul Dumnezeu, care va fi mantuirea mea!” (12, 2-6). „Iata este particula care vesteste de obicei noutatile cele mari. Cuvantul il rosteste poporul, care poate în sfarsit sa se bucure ca va avea parte de ceea ce a asteptat. Obiectul bucuriei este „Dumnezeu” în calitate de „Mantuitor”.

Lui Dumnezeu I se cuvine imn de preaslavire, pentru ca bucuria pământenilor va fi generala. Lauda este motivata de binele care li se face. Nu vor mai fi intristari ca în trecut, caci suferintele se exclud din viitoarea asezare sociala.

„Glasul celui ce striga în pustie: gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Dumnezeului nostru în pustie!” (40, 3-11).

Poporul sete anuntat, prin organele sale competente, ca în curand se va sfarsi prezentul cu aspectul lui neplacut. Sa ia aminte toti la ceea ce li se spune și sa se conformeze intocmai.

Desi profetul pleaca de la o situatie politica, totusi el vede mult mai departe. Regele asteptat este Insusi Domnul, care vine personal sa elibereze din robia suferintelor. Dumnezeu vine din „pustie”, pentru ca și teofania de la Sinai a avut loc în imprejurari similare: „I s-a gatit calea celui ce venea din pustie” (Ps. 68, 5).

„Iata sluga mea, pe care o sprijinesc, care este bineplacuta sufletului meu, pus-am peste dansul duhul meu, dreptate popoarelor va vesti…”. (42, 1-6).

Expresia „sluga Domnului” este traducerea lui „Ebed Iahve”. „Ebed” inseamna a lucra, substantivizat: sluga, rob. Alaturat lui Iahve, substantivul primeste o semnificatie religioasa. Titulatura aceasta se da barbatilor virtuosi ca Avraam și oamenilor buni, drepti și fara prihana ca Iov. Domnul, numindu-l sluga, ii recunoaste un rost în istoria imparatiei Sale, iar expresia „pe care o sprijinesc” arata ca intre Dumnezeu și sluga exista un raport de obligatii, ca cel intre parinte și fiu. Cuvintele „este bineplacut” asigura pe sluga de toata afectiunea Domnului sau. Domnul il mai asigura ca va fi cu dansul și prin duh ii va da tot sprijinul necesar misiunii sale.

„Scoala-te, lumineaza-te, caci a rasarit lumina ta și slava Domnului peste tine s-a aratat”. (60, 1-5).

In interpretarile Sfintilor Parinti locul constituie un text direct mesianic.

Cetatea sfanta este indrumata a imbraca haina de sarbatoare, caci s-a sfarsit cu umilintele din trecut. Ierusalimul, personificat, se ridica, din intunericul umilintei. De acum va fi luminat, soarele care il lumineaza va fi Insusi Dumnezeu.

„Intunericul” etse imaginea nestiintei, de aceea omul intelept are ochii în cap, iar nebunul umbla în intuneric, ca unul lipsit de vedere. Intunecoasa este „ziua Domnului”, pentru aspectul ei infricosator. „Intuneric și bezna” este acolo unde lipseste lumina adevarului. Aceasta imperfectiune va fi inlaturata cand soarele divin rasare deasupra pământului și incalzeste și lumineaza popoarele.

Soarele și luna vor continua sa-si implineasca functiile lor, dar mai pretioasa va fi lumina cereasca ce va rasari omenirii, „lumina sufleteasca”, aprinsa în inimile credinciosilor de Mantuitorul universal.

„Pentru Sion nu voi tacea și pentru Ierusalim nu ma voi linisti, pana cand nu va rasari și cu rasaritul zorilor dreptatea lui și mantuirea lui ca o faclie va lumina.” (62, 1-11).

Vorbitorul de aici este Domnul, el nu va inceta a pregati terenul pentru mantuirea fagaduita. Ierusalimul este deci în asteptarea gloriei viitoare: cand lumina dumnezeiasca se va inalta ca un soare stralucitor deasupra cetatii sfinte.

III. 2. IEREMIA

Dupa Ieremia, realizarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pământ este o problema a viitorului celui mai apropiat. La activarea regatului mesianic Israel va juca un rol oarecare. Capitala Imparatiei este Ierusalimul, seful Imparatiei este un descendent intelept și drept din familia davidica.

Textele mesianice principale sunt în capitolele 3, 23, 31, 33.

„In vremea aceea, Ierusalimul se va numi „scaunul Domnului” și se vor strange în el toate popoarele (in numele Domnului la Ierusalim) și nu vor mai umbla dupa aceea pe urma poftei inimii lor.” (3, 17).

„In vremea aceea” este o expresie foarte des intalnita în Vechiul Testament. Aici expresia are în vedere epoca implinirii profetiei, epoca mesianica. Atunci, Ierusalimul nu numai ca va primi un nume nou, ci va fi totodata locul de sedere al lui Dumnezeu, va deveni focar religios, pentru ca în viitor „va rasari slava lui Dumnezeu peste cetate” (Is. 5, 1).

„Pofta inimii” indica o viata traita dupa preferintele trupului. Locul acestui fel de viata va fi luat de o viata traita fara duh. Asadar, profetul pregateste pe omul cel nou și anticipeaza viitoarea forma de adorare a lui Dumnezeu.

Inalta stapanire este organul providentei în mijlocul unui popor, de aceea este un lucru intelept ca autoritatea sa vegheze necontentit la bunul mers al treburilor obstesti.

In lipsa unei juste prevederi a diriguitorilor, poporul a devenit victima crudelor patimi. Pentru a reface societatea spre o viata cu totul noua, Dumnezeu promite ca va da „pastori care ii vor paste… și mai mult nu se vor teme, nici nu se vor infricosa și nu se vor mai pierde, graieste Domnul; iata vin zile, zice Domnul, și voi ridica lui David odrasla dreapta, un rege care va domni cu intelepciune și va face judecata și dreptate pe pământ.” (23, 4-5).

Sub focul inspiratiei, Ieremia scrie ca Iuda și Israel vor participa în curand la incheierea unei aliante noi. Bazata pe legile moralei eterne, aceasta alianta nu are alta tinta decat intemeierea unei relatii cu adevarat amicale intre Dumnezeu și om. Spre deosebire de trecut, „legamantul cel nou” nu va mai fi desfacut niciodata, în afara de asta, nu va mai fi scris pe talbe de piatra ca altadata, ci „in sufletele oamenilor” (versetul 33): „Iata vin zilele, zice Domnul, și voi incheia un nou legamant cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda, nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor. Pune-voi legea Mea în cele dinlauntru ale lor și scrie-o-voi în inimile lor” (31-33).

„Iata” exprima siguranta profetiei. Ieremia o vede realizata, de aceea se poate reda cu „intr-adevar”, „cu toata siguranta”.

„Iata vin zilele, zice Domnul, și voi implini cuvantul cel bun, pe care l-am vorbit catre casa lui Israel și catre casa lui Iuda”. „Cuvantul cel bun” este sininim cu lucrul bun, binecuvantare, fericire, caci fericit este cel ce implineste poruncile Domnului.

„In zilele acelea și în vremea aceea, voi odrasli lui david odrasla dreapta, care va face judecata și dreptatte pe pământ”.

„In zilele acelea va fi mantuit Iuda și Ierusalimul va locui în pace și acesta va fi numele cu care va fi numit: Domnul, dreptatea noastra.”. în timpul realizarii fagaduintelor, Iuda va fi mantuit de toate relele. Fagaduintele sunt atat de ordin material, cat și de ordin spiritual. Nenorocirile sunt cele venite prin razboi, foamete, exil etc.

„Caci asa zice Domnul: Nu-i va lipsi lui David barbat care sa sada pe scaunul casei lui Israel” (33, 14-17). Aici avem o profetie despre vesnicia tronului davidic.

„Si preotilor leviti nu le va lipsi barbat inaintea fetei Mele, care saaduca ardere de tot și fumul prinosului sa-l ianlte și sa aduca jertfe în toate zilele. (33, 18). Aici avem fagaduinta despre vesnicia preotiei. Ea va fi eterna printr-un urmas celebru în lae preotiei. Preotulva iesi din tribul Levi. Acesta nu poate fi crestin, care nu are succesiune levitica.

„Asa zice Domnul: Daca se desface legamantul meu cu ziua și legamentul meu cu noaptea, ca sa nu mai fie zi și noapte în vremea lor, atunci va putea fi desfacut și legamantul Meu cu David.”

Omul nu poate schimba ordinea naturii. Legile ei se succed independent de vointa lui: caldura, frigul, iarna, vara, viata, moartea, ziua și noaptea au fost și vor fi. Intocmai cum omul nu poate produce nicio schimbare în aceasta privinta, asa Domnul nu va modifica niciunul din planurile Sale, concepute din veci, în vederea mantuirii.

„Precum nu se poate numara oastea cerurilor… asa voi inmulti samanta lui David, sluga mea, și pe leviti, care imi slujesc.”

„Si a fost cuvantul Domnului catre Ieremia, zicand: N-ai vazut ce vorbeste poporul acesta: Cele doua neamuri pe care Domnul le-a ales, le-a lepadat și ei dispretuiesc poporul Meu, ca și cand i ochii lor n-ar mai fi popor.”

„Asa garieste Domnul: Pe cat de adevarat este ca am incheiat legamant cu ziua și cu noaptea și am randuit legi pentru cer și pământ, tot asa este de adevarat este ca nu voi lepada samanta lui Iacov și pe David, robul meu, incat sa nu iau din samanta lor stapanitori peste urmasii lui Avraam, Isaac și Iacov…” (33, 20-25).

Lipsa de afectiune aratata poporului ales, Dumnezeu o combate reinnoind fagaduintele. „Cerul și pământul” este un ebraism pentru „universul”, notiune care lipseste evreilor vechi. Randuiala univesului Dumnezeu a hotarat-o. Ieremia face dovada ca cunoaste Profețiile mesianice din Facere și ca intre diferitele texte de acest gen exista o succesiune logica.

III. 3. IEZECHIEL

Cartea lui Iezechiel este strabatuta de un duh al innoirii. Pe ruinele crizei religioase, profetul pregateste noul aspect religios al omenirii: astfel de cetate sfanta, alte mijloace de purificare, alt om, cu o inima innoita și cu un duh nou de viata.

Textele mesianice discutate sunt în capitolele 21, 32; 34, 23; 36, 25; 37, 26 și 47, 1.

Ruina, gramada peste ruina se va ridica, doruri, visuri, glorii vor fi sterse. Regalitatea, care sfarseste tragic, nu se va mai reabilita pana cand vine Cel cu adevarat demn de ea: „Ruina, ruina, ruina voi face-o, vai de ea, asa va ramanea pana cand vine Acela caruia I se cuvine și aceluia ii voi da-o.” (21, 32).

„Acela” caruia i se cuvine domnia este regele visat din mosi-stramosi, Mesia, pe care sub focul inspiratiei, Iezechiel il vede prin prisma fagaduintei lui Iacov din Facere 49, 10.

„Voi veni în ajutorul oilor mele ca sa nu mai fie prada… și voi judeca intre oaie și oaie; și voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste pe robul Meu, David, Acela le paste. și Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, iar robul Meu David va fi imparat în mijlocul lor; și voi incheia cu ele un legamant de pace și voi indrepta din tara orice fiara salbateca…”. (34, 22-25).

Aceasta este profetia despre pastorul pe care il va trimite Dumnezeu. „Oile”, tipul animalelor blande, sunt credinciosii și în genere oamenii buni, iar mai apoi unele dintre oi sunt imaginea celor rai.

„Va voi stropi pe voi cu apa curata și va voi curati de toate necuratiile voastre și de toti idolii vostri și va voi curati și va voi da o inima noua și un duh nou voi pune inlauntrul vostru și voi lua inima cea de piatra din trupul vostru și va voi da o inima de carne, și Duhul Meu voi insufla în voi, ca sa umblati intru voia Mea…” (36, 25-27)

„Gillulim”, „idoli”, reprezinta viata lipsita de o conceptie sanatoasa, o viata pagana. Intrucat ideea aceasta este reprezentata și de „tuma” („necuratie”). Aceasta eliminare este o eroare, caci în versetul 25 ideologia urmeaza un fel de gradatie, prin sinonimul „gillulim”, ideea se exprima cu mai multa emfaza.

„Voi incheia legamant de pace, legamnet vesnic și vor avea sfintele mele pentru totdeauna în mijlocul lor și locasul Meu va fi intre voi”. (37, 26-27)

Caracteristica epocii mesianice este fratietatea, ca urmare a Noului Legamant, care este unul de „pace”. Specificul legamantului este de durata nelimitata, o alta surpriza a epocii mai este și plasarea sanctuarului în mijlocului poporului. Templul fiind intotdeauna în mijlocul lor, Dumnezeu este vizibil pentru toti, caci templul este simbolul prezentei Lui.

Iezechiel vede un „izvor de apa” iesind din altarul templului, care marindu-si continutul, devine fluviu. Undele sale curg torential, spre marea moarta, insanatosind apa și mijlocind o productie bogata în peste. Pe ambele maluri ale raului sunt „copaci multi… și pomi… a caror frunze nu se vor veșteji, nici se va sfarsi rodul lor…”. (47, 1).

III. 4. DANIEL

In istoria dezvoltarii spirituale a omenirii, profetul Daniel ocupa un loc aparte. Pe cat de putine, pe atat de clare sunt viziunile sale privind viitorul.

„In zilele imparatilor acelora, se va scula Dumnezeul cerului, o imparatie care nu va fi nimicita în veci, și Împărăția nu se va lasa altui popor; sfarama-va și va nimici toate imparatiile, dar ea va dainui în veci” (2, 44-45).

Aceasta imparatie va fi a lui Dumnezeu, a Lui proprie, nu a lui David sau Solomon. Caracterul ei divin il exprinanatura și originea sa. Ea nu va fi desfintata de nimeni. Caracterul genuin al ei este universalismul și vesnicia.

„Am vazut în vedenia noptii și iata cu norii cerului venea unul ca un Fiul al Omului și a ajuns pana la cel vechi de zile și inaintea Lui a fost adus și I s-a dat Lui puterea, slava și Împărăția, ca toate popoarele, neamurile și limbile Lui sa-L slujeasca. Stapanirea Lui este vesnica, ea nu va trece, iar Împărăția Lui nu se va strica (niciodata)”. (7, 13).

„Saptezeci de saptamani s-au hoatarat pentru poporul tau și pentru cetatea cea sfanta, pentru ca faradelegea sa-si ajunga culmea și pacatul sa covarseasca, pentru a ispasi vina sia aduce dreptate vesnica și a se plini dreptatea și proorocia și a se unge Sfantul Sfintilor”. (9, 24-27).

„Poporul” este cel al profetului, Dumnezeu i l-a incredintat pentru a-l mentine tare în credinta și pentru a-l pregati în vederea mantuirii. „Orasul” este Ierusalimul, este numit „al tau” nu pentru ca ar fi locul natal al profetului, ci ca are în vedere rolul misionar pe care il indeplineste inmijlocul celor din capitala. „Sfant” este atributul care se potriveste cel mai bine Ierusalimului, odinioara centru al cultului, mai tarziu capitala religioasa, „cetatea marelui rege”, cum ii zicea Psaltistul (48,3), iar în epoca crestina oras sfant (Matei 4,5).

CAPITOLUL IV

Impactul Profețiilor mesianice asupra poporului ales

In zbuciumata viata a poporului ales Profețiile mesianice au o influenta dintre cele mai binefacatoare. Atunci cand robia asiriana și mai apoi cea babiloniana au desfintat regatele Israel și Iuda și cand nimeni nu credea ca poporul ales o sa mai aiba vreun rost de viata pe pământ, Profețiile mesianice pe care le purtau în suflete faceau ca cei robiti sa indure cu resemnare sclavia lor, gandindu-se ca, intr-o buna zi, Mesia va veni și va izbavi pe Israek, alungand și desfiintand pe pagani.

Pentru everii din timpul de dinainte de Mantuitorul Hristos, Profețiile mesianice au avut marele efect ca tineau poporul strans de lege, dand nastere la o viata mai evlavioasa. Dupa spiritul legii, venirea lui Mesia avea sa aduca pace și fericire numai celor piosi. Din contra, celor nepiosi le era rezervata mania cerului și nimicirea, în ziua Domnului (Exod 20, 34; Isaia 65, 4; 66, 4). Lucrul acesta facea ca tot Isralelul sa fie cu atentie la viata sa, ca venirea lui Mesia sa nu-l gaseasca nepregatit. în timpurile de restriste, daca-l lovea pe un individ sau pe poporul intreg vreo calamitate, atunci mai aveau speranta în Mesia. Izbavitorul facea pe cel lovit sa se resemneze și sa nu simta cu toata amploarea, durerea ce l-a izbit. Asa se explica de ce Profeții, atunci cand poporul se arata disperat, ei il incurajau cu scaparea de necazul ce-l stapanea.

Incurajarea poporului, spre a nu fi biruit de necazuri, Profeții o faceau punand în fata poporului apropiata venire a lui Mesia și infiintarea regatului Sau. în sanul lui Israel se formase o idee ca numai Israel este poporul lui Dumnezeu, poporul ales, pe cand celelalte natiuni sunt sortite pieirii. Am vazut cum proorocii combateau aceasta parere, spunand ca poporul lui Dumnezeu este cel care face voia lui12.

Daca Israel calca legea, va fi pedepsit ca și celelalte popoare pagane și invers, daca popoarele pagane vin la legea lui Iahve, vor intra în mijlocul poporului ales, vor forma ceea ce numim Imparatie Mesianica. Profețiilemesianice au fost un mijloc foarte potrivit pentru a pastra credinta nezdruncinata intr-un Mantuitor, care avea sa vina. Poporul legemantului, bazandu-se pe aceste Profeții, isi intarea tot mai mult speranta ca Dumnezeu va veni pe pământ și va intemeia Împărăția celor drept, Împărăția Mesianica.

12 Pr. Prof. A. Negoita, „Teologia Biblica a Vechiului Testament, Ed. Credinta Noastra, Buc. 1992, p. 153

Dupa cărțile Vechiului Testament, ale profetilor în special, Mesia avea sa vina ca un Ispasitor de nedreptate, prin care pacatele se vor sterge și se vor ierta, deoarece el va lua asupra lui pacatele intregii lumi și le va ispasi de bunavoie. (Isaia 53; Ieremia 31, 34; Daniel 24-26; Zaharia 9, 9). Prin existenta legii, care arata în ce consta pacatul, credinciosii Vechiului Testament, în orice clipa erau constienti ca sunt vinovati în fata lui Dumnezeu și de aceea ei simteau nevoia unui Mantuitor din ce în ce mai sporit. Mare influenta au avut Profețiile mesianice asupra iudeilor, chiar în timpul venirii pe pământ a lui Hristos. Aceste Profeții formase în sufletele credinciosilor un tablou al lui Mesia destul de clar și luminos. Dupa acest talbou putea sa-L identifice la venirea Sa. De aceea, cand Mantuitorul iese la propovaduire, iudeii Il recunosc și pot sa-L strige: L-am aflat; „Noi am gasit pe Acela despre care a scris Moise în lege și proorocii; pe Iisus din Nazaret, fiul lui Iosif” (Ioan 1, 45). Chiar insusi Mantuitorul și Apostolii arata influenta cea mai mare a Profețiilor mesianice, deoarece Iisus se da pe Sine, Mesia cel prezis de lege, în foarte multe ocazii și arata ca a fost trimis în lume tocmai ca sa le implineasca. De aceea, Hristos chiar mustra pe iudeii care nu-l recunosc, socotindu-i necredinciosi, impietriti și orbiti: „Cercetati scripturile, pentru ca voi spuneti ca în ele aveti viata vesnica, dar tocmai ele marturisesc despre mine”(Ioan 5, 39).

Apostolii sustineau cu toata puterea credintei lor , ca Mantuitorul Hristos este Mesia și în persoana Lui isi gasesc imlinire toate Profețiile mesianice: Matei indeosebi, la tot pasul, scrie în Evanghelia sa ca în persoana Domnului Iisus „s-a plinit Scriptura care zice…” cum s-a grait prin prooroci…”.

Dupa Apostoli multi parinti și scriitori (Clement Romanul, Policarp al Smirnei, Justin Martirul, Irineiu s.a m.d.) au folosit Profețiile mesianice, ca un argument pentru credinta în Hristos. La baza credintei acesteia în Hristos, ei utilizeaza Profețiile Vechiului Testament, pe care le pun în concordanta cu ceea ce s-a intamplat real în viata Mantuitorului. Asa de pilda, Justin Martirul numeste Profețiile mesianice dovada cea mai mare și convingatoare pentru cerstinism. El exclama: „Cum am fi crezut noi un om rastignit, ca El este primul nascut al necreatului Dumnezeu și ca va judeca tot neamul omenesc daca nu am fi avut marturii despre El, marturi ce-si au originea intr-un timp cand El nu era inca om și nici nu aparuse”.

CONCLUZII

Acelasi Dumnezeu, care a vorbit în Vechiul Testament, S-a descoperit ca Treime în Noul Testamen. Caci „exista un singur Dumnezeu” (Fapte 8, 32), și Dumnezeu pe care-l adora crestinii „Tatal Dumnezeului nostru Iisus Hristos” (Efeseni 3, 14), este Dumnezeul lui Avraam și al lui Isaac și al lui Iacob, Dumnezeul parintilor poporului lui Israel.

Atat Sfanta Scriptura, cat și Sfanta Tarditie nu dau numeroase marturii despre viata viitoare, vorbind despre fericirea sau osanda care ii asteapta pe cei ce pleaca din aceasta viata. E adevarat insa ca în ele nu se precizeaza totdeauna daca starea de fericire sau nefericire urmeaza imediat dupa moarte, sau numai dupa judecata universala, dar ele sunt unanime în afirmatia ca dupa moarte, pentru sufletele celor adormiti incepe sa fie o viata fericita, fie una plina de suferinte.

Ceea ce se poate retine, în general, din scrierile duhovnicesti ale unora din Sfintii Parinti este, pe de o parte, fie ca ingerii, fie demonii, iau în primire sufletele celor adormiti indata dupa moarte, spre a le infatisa la judecata particulara, iar pe de alta, ca fericirea primita dupa judecata universala de drepti, ca și nefericirea celor pacatosi vor fi cu mult mai mari decat cele primite de acestia dupa judecata particulara. Numerosi Sfinti Parinti descriu fericirea dreptilor ca și nefericirea pacatosilor în culori foarte vi. Sfantul Ioan Gura de Aur descrie fericirea dreptilor indata dupa moarte, deci dupa judecata particulara, ca fiind, viata netulburata, locul unde nu mai este nici intristare, nici durere, unde nu sunt boli și patimi, nici pricini de pacate, unde nu este „al meu și al tau”. Cel drept e fericit pentru ca s-a urcat la o alta cetate, la cea a lui Dumnezeu și parasind Biserica aceasta de pe pământ, petrece în cea a celor intai nascuti și scrisi în cer și lasand sarbatorile acestea, s-a mutat la sarbatoarea ingerilor. (Evrei 12, 22-24).

Judecat este confruntarea istoriei și omului dreptatea lui Dumnezeu, la sfarsitul veacurilor, cand intreaga lume va fi adusa sub autoritatea suprema a lui Dumnezeu.

Trebuie sa consideram ca, dupa moarte, timpul nu mai exista. și putem spune ca dupa moarte vom fi deja inviati alaturi de Domnul în Cer. Dar din punctul de vedere al lumii noastre temporale, nu va fi inca ultima zi. Impactul global al conduitei noastre asupra anturajului și al mediului nostru inconjurator nu va fi nici el realizat și nici cunoscut inca. Vazut din perspectiva pământului și a istoriei, timpul mantuirii nu va fi inca implinit, nici bilantul stabilit. Spiritul nostru nu poate depasi aceste abordari saracacioase.

Insusi Mantuitorul anunta ca Împărăția lui Dumnezeu este pe cale sa inceapa și sa se dezvolte pe masura ce oamenii ce oamneii cred în El și intra și inainteaza în comuniune cu El. Împărăția lui Dumnezeu este, din momentul aparitiei lui Hristos, „in mijlocul oamenilor”. Predica lui Iisus este și chemarea adresata oamenilor, ca sa primeasca aceasta Imparatie ca unica sansa a vietii lor adevarate, vesnice și depline.

Aceasta credinta în dobandirea imparatiei mesianice reiese și nemurirea sufletului care constituie unul din elementele esentiale ale religiei crestine și una din premisele fundamentale ale doctrinei sale, ca de altfel ale oricarei religii, intrucat fara credinta în nemurirea sufletului nu poate exista de altfel religie.

In special crestinismul se intemeiaza pe credinta sufletului uman, spiritual și nemuritor, care poate sta astfel, intr-o relatie continua, vesnica cu Dumnezeu Creatorul, Proniatorul și Mantuitorul lui. Este un Dumnezeu milostiv tuturor (Romani 11, 32), care pe cel din urma miluieste și pe cel dintai mangaie; acestuia paltestesi aceluia daruieste. în cele din urma va birui iertarea lui Dumnezeu: nimic nu egaleaza și intrece mila lui Dumnezeu. De aceea cel ce deznadajduieste este propiul sau dusman de moarte13.

13 Ioan Scararul, Scara, Editura Amarcord, Timisoara, 1997, p. 46.

BIBLIOGRAFIE

Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1990.

CIUDIN, Pr. Prof. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, Editura Credinta Noastra, Bucuresti 2001.

CHITESCU, Prof. N., Isidor, Pr. Prof. Dr., Teologia Dogmatica și Simbolica, vol. II, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2005.

DUMITRU, Pr. Prof. Dr. Radu, „Indreptarea și indumnezeirea omului în Iisus Hristos”, în rev. Ortodoxia, 38, nr. 2, 1989.

DUMITRU, Pr. Prof. Dr. Radu, „Indrumari misionare”, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1984.

EPISCOPUL DIMITRI, „Introducere în credinta ortodoxa”, Editura Anagnost, Bucuresti, 2004

IOAN SCARARUL, „Scara”, editura Amacord, Timisoara, 1997.

NEGOITA, Pr. Prof. Athanasie, „Teologia Biblica a Vechiului Testament”, Editura Credinta Noastra, Bucuresti, 1992.

PRELIPCEANU, Pr. Prof. Vladimir; NEAGA, Pr. Prof. Nicolae; BARNA, Pr. Prof. Gheorghe; CHIALDA, Pr. Prof. Mircea, „Studiul Vechiului Testament”, Editia a III-a, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2003.

TOFANA, Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian, „Introducere în studiul Noului Testament, Vol.II, Presa Universitara Clujeana, 2002

TODORAN, Pr. Prof. Dr. Isidor, ZAGREAN, Arhid. Prof. Dr. Ioan, „Dogmatica ortodoxa”, Editura Renasterea, Cluj-Napoca, 2003.