Impactul Ue In Domeniul Reformei Justitiei In Romania Dreptul la Un Proces Echitabil

Cuprins

1.Introducere…………………………………………………………………………………………………………….pag. 4

2. Teoria…………………………………………………………………………………………………………………. pag. 5

3. Studiu de caz – România ………………………………………………………………… pag. 6

3.1. Analiza legilor cu privire la dreptul la un proces echitabil (de jure)………………..pag. 6

a) Accesul liber la justiție ……………………………………………………………pag. 6

b) Judecarea cauzei în mod echitabil, în mod public

și într-un termen rezonabil ……………………………………………………………pag. 8

c) Examinarea cauzei să se facă de către o instanță independentă,

imparțială, stabilită prin intermediul legii …………………………….……………pag. 10

3.2. Analiza aplicarii legilor din domeniul reformei justiției în România

referitor la dreptul la un proces echitabil (de facto)…….…………………….…………pag. 10

a) Obstacole legislative …………………………………………………………….pag. 10

b) Obstacole administrative …………………………………………………………pag. 12

c) Actorii reformei justiției………………………………………………………….pag. 25

4.Discutii………………………………………………………………………………………………………………pag.26

Concluzii………………………………………………………………………………………………………………..pag. 27

Bibliografie…………………………………………………………………………………………………………….pag. 29

Introducere

Am ales acest studiu de caz din mai multe motive, atât teoretice cât și practice, datorită specializarii mele de jurist. Primul dintre aceste motive ar fi dat de importanța reformei justiției în structura intenă a noilor democrații, dar și datorită includerii monitorizării reformei justiției în agenda politică a integrării unionale. Al doilea motiv se referă că cele mai multe studii sunt pe această temă de discuție: despre trecerea la democrație a statelor din sud-estul Europei. Mai mult, un motiv în plus pentru alegerea acestui studiu de caz se datorează și faptului că deși Comisia a emis un aviz favorabil referitor la alinierea la criteriile de la Conpenhaga, în anul 2005 pentru a putea în 2007 să adere la UE, în ceea ce o privește pe România, aceasta încă se confruntă cu importante deficiențe în reforma administrației publice și a sistemului juridic românesc. În practică, deși începând cu anul 2000, România adoptă o serie de norme legislative pentru a combate corupția, justiția apare ca o instituție insuficient de dezvoltată care adesea cade pradă luptelor politice și orgoliilor “celor aflați la putere”. Cu alte cuvinte s-a stipulat că pentru o democrație funcțională sunt esențiale următoarele ingrediente: “un sistem instituțional stabil, respect pentru lege, separarea puterilor și un sistem juridic compentent și transparent”.

În ce măsură aderarea la Uniunea Europeană a influențat reforma justiției cu privire la dreptul la un proces echitabil? De ce nu s-a ameliorat situația în România, cu privire la respectarea dreptului la un proces echiabil? Studiu de față va încerca să lămurească dacă “progresul” parțial al reformei justiției este rezultatul unor criterii excesive impuse de către UE sau dimpotrivă a intransigenței factorilor naționali la reformarea instituțiilor statului de drept, luând în considerare și contextul unor presiuni continue, din partea oficialilor de la Bruxelles, în vederea aderării României.

Argumentul principal al prezentei cercetări este că: în contextul aderării la Uniunea Europeană, atât în perioada de pre-aderare cât și în perioada de după aderare, România a trebuit să modifice o mare parte a legilor interne pentru a se alinia la normele europene și internaționale. Legile au suferit o îmbunătățire considerabilă, din punct de vedere al alinierii la normele europene și internaționale, însă reforma justiției în România nu s-a încheiat, înregistrând la momentul studiului de caz un “succes” parțial în domeniul justiției, în contextul în care după aderarea la UE, România a plecat la drum cu un “deficit de încredere” la nivelul Bruxelles-ului și Strasbourg-ului cu privire la slabele reforme ale justiției.

În cele ce urmează voi proceda la expunerea situației legislative din România în contextul actual dar și modificările legislative semnificative din contextul aderării la Uniunea Europeană. Putem vorbi despre mai multe etape de modernizare a justiției în România și anume: etapa pre-aderare și etapa post aderare.

Teoria

Voi începe prezentul studiu de caz prin a defini noțiunea de drept la un proces echitabil în conformitate cu prevederile art. 6 din cadrul Convenției Europeane a Drepturilor Omului, pentru a înțelege mai bine influența UE asupra politicilor interne ale statelor membre. Astfel, acest articol apare ca o asigurare a respectării drepturilor fundamentale ale omului, în art.6 pct.1 se prevede că dreptul fiecărui om la un proces echitabil constă în “dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, în public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal imparțial dar și independent, stabilit prin lege. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției”.

Această prevedere din art. 6 din CEDO a fost reinterată în art. 47 din Cartea drepturilor fundametale a Uniunii Europene referitor la dreptul omului la o cale de atac și la un proces echitabil, proclamată în 2007, cu distincția că protecția în dreptul Uniunii este mai extinsă, pentru că implică dreptul de a apela efectiv la un judecător nu numai pentru plângerile cu privire la libertățile și drepturile civile.

Doctrina a încercat să definească conceptul de drept la un proces echitabil ca fiind “soluționarea cauzei într-un termen rezonabil nu mai este pentru parte o simplă aspirație sau vocație; este un drept “subiectiv”, ca element indispensabil al efectivității altor drepturi și în primul rând al celor alegate și ca element al unui proces echitabil”.

Acestea fiind spuse, în accepțiunea art. 6 pct. 1 din CEDO, dreptul la un proces echitabil implică mai multe aspecte, precum: accesul liber la justiție; examinarea cazului civil sau penal în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil; examinarea cazului de către un o instanță independentă, imparțială, stabilită prin intermediul legii; publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești, etc. Toate aceste accepțiuni ale dreptului la un proces echitabil le voi expune în prezentul studiu de caz. Obiectivul principal va fi dacă garantarea acestui drept s-a îmbunătățit sau s-a înrăutățit.

Literatura de specialitate spune că UE a influențat democrația în țările post comuniste, eu sunt de părere că la nivel formal legislația în domeniul dreptul la un proces echitabil în România s-a schimbat foarte mult, în bine, însă schimbările nu sunt susținute de datele statistice.

Studiu de caz – România

Analiza legilor cu privire la dreptul la un proces echitabil (de jure)

În România dreptul la un proces echitabil este garantat de către statul de drept atât prin Constituția țării cât și prin alte legi interne, ca urmare a ratificării la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în mai 1994. Acest moment a deschis calea petițiilor individuale la Curtea de Justiție de la Strasbourg, din partea persoanelor cărora li s-au încălcat dreptul la un proces echitabil în accepțiunea art. 6 din CEDO.

Astfel, potrivit art. 11 și a art. 20 din Constituția României, Convenția a devenit parte integrantă a dreptului intern românesc, având prioritate față de acesta. Convenția a devenit izvor de drept obligatoriu și prioritar, iar în plan intern, are drept consecință aplicarea imediată a prevederilor Convenției de către instanțele judecătorești românești, iar în plan internațional această ratificare are ca efect controlul Curții de la Strasbourg asupra hotărârilor judecătorești dispuse de către instanțele naționale.

După cum am observat, dreptul la un proces echitabil implică mai multe aspecte, precum: accesul liber la justiție; examinarea cazului civil sau penal în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil; examinarea cazului de către un o instanță independentă, imparțială, stabilită prin lege; publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești, etc. În prezentul studiu de caz, mă voi axa cu prioritate la variabilele: dreptul la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil și la dreptul oricărei persoane la accesul la justiție. Dat fiind faptul că reforma justiției în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil este una foarte amplă și complictă, ce se întinde pe o perioadă îndelungată de timp, mă voi canaliza pe perioada 1995-2012.

a) Accesul liber la justiție

Prevederile cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil, la accesul la justiție al cetățenilor sunt stipulate de art. 21 din Constituția României prin care “(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil”. Astfel, prin art. 21 alin. (1) se face vorbire despre dreptul la justiție, putând include aici dreptul de a formula cerere de chemare în judecată atunci când un drept este încălcat, dar și dreptul de a formula căi de atac ordinare sau extraordinare.

Cu privire la art. 21 alin. (3) din Constituția României, noțiunea aceasta de drept echitabil și soluționarea litigiului într-un termen rezonabil, acest principiu fundamental ce trebuie să guverneze întreaga procedura legislativă, este transpus prin prevederile art. 6 alin. (1) Cod procedură civilă, și anume: “Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății”, dar și prin dispozițiile art. 8 Cod procedură penală: “Caracterul echitabil și termenul rezonabil al procesului penal – Organele judiciare au datoria de a desfășura urmărirea penală și judecata cu respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților și ale subiecților procesuali, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil”.

Deși sunt formulate un pic diferit, ambele articole de lege, respectiv art. 6 Cod proc. civ. și art. 8 Cod proc. pen., în esență ne vorbesc despre dreptul individului de a avea un proces echitabil și de a se soluționa într-un termen rezonabil, cu celeritate

Noile modificări ale Codului de procedură civilă vin să întărească exigențele termenului rezonabil în soluținarea litigiilor, prin introducerea dispozițiilor art. 200-201 Cod procedură civilă, referitoare la procedura de verificare a acțiunii și la procedura scrisă anterioară acordării primului termen de judecată. Astfel, înainte de a se acorda termen de judecată, completul de judecată procedează la verificarea cererii de judecată, dacă îndeplininește condițiile prevăzute de art. 194-197 Cod procedură civilă, trimitând adresă reclamantului să completeze lipsurile constate, cum ar fi: înscrisurile necesare, achitarea taxei judiciare de timbru, împuternicirea avocațială, etc.

b) Judecarea cauzei în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil

Examinarea cauzei într-un mod echitabil implică respectarea următoarelor principii, și anume: principiul contradictorialității judecății cauzei și principiul dreptului la apărare, acestea asigurând “egalitatea de arme” a părților în cadrul procesual.

În virtutea principiului contradictorialității, părțile își aduc la cunoștință pretențiile în mod reciproc, apărările și probele pe care înțeleg să se uzeze în cuprinsul procesului, prin cererile adresate instanței de judecată, judecata neputându-se face decât după citare legală a părților, iar în tot cursul procesului toate părțile au drepturi egale. Aprobarea probelor se face în ședință publică, după ce se pune în discuția părților, iar hotărârile judecătorești sunt comunicate părților, punându-li-se în vedere posibilitatea de a formula căi legale de atac.

Dreptul la un proces echitabil înseamnă și asigurarea de către statul de drept, dreptul său la apărare.

Când vorbim despre dreptul la un proces echitabil ne referim în mod direct și la art. 24 din Constituția României: “(1) Dreptul la apărare este garantat; (2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”. Aici, se face vorbire despre garanțiile apărării dreptului la judecată. Una dintre aceste garanții a protejării dreptului la un proces corect este garantarea apărării în față judecătorilor, fie din postura de reclamant/parte vătămată/parte civilă, fie din postura de parât/inculpat.

Dreptul de a fi asistat în instanță de către un avocat ales sau din oficiu este stipulat în cuprinsul art. 84, art. 90 alin. (2) lit. b) din Cod procedură civilă; art. 88-90 Cod procedură penală și art. 72 și urm. din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Dreptul la apărare prin intermediul unui avocat din oficiu este o garanție a unui proces echitabil, întrucât de cele mai multe ori un minor nu se poate apăra singur, iar aici intervine statul prin instituirea obligativității reprezentării de către un avocat platit din banii Ministerului Justiției. Tot cu titlu de exemplu, ar fi și situația în care suntem anchetați pentru o comiterea unei infracțiuni pentru care pedeapsa stabilită de lege este mai mare de 5 ani, fiind vorba despre încălcarea dreptului la viață, la libertatea de mișcare a individului, se consideră ca acesta nu-și poate face singur apărările, iar în cazul în care nu-și permite un avocat, i se va da din oficiu, unul, conform art. 90 lit. c) din Cod proc. pen.

Realizarea dreptului la apărare al omului este asigurată și prin modul în care este organizată și funcționează instanțele judecătorești. De aceea după perioada cmunistă și înainte de aderare la UE, România a adoptat numeroase legi privind organizarea și funcționarea instituțiilor juridice și nu numai. Astfel, apare: Legea privind organizare judecătorească (1992); Legea notarilor publici (1995); Legea practicienilor în insolvență (1999); Legea de organizare și statut al avocaților (1995); Legea executorilor judecătorești (2000); Legea consilierilor de probațiune (2000); Legea activității de expertiză tehnică (2000); Legea procurorilor și a poliției anticorupție (2002); Legea poliției judiciare (2004); Legea medierii și mediatorilor (2006) etc.

Examinarea cauzei în mod public, prevăzută în art. 6 pct.1 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, dar și de art. 17 din Codul de procedură civilă și constituie o garanție a procesului echitabil având în vedere impunerea unei transparențe în procedura de judecată. Această garanție este prevăzută și în cuprinsul art. 127 din Constituția României dar și în conținutul art. 12 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească.

Indiferent dacă se judecă în ședință publică sau se judecă în ședință nepublică, pronunțarea hotărârilor judecătorești se face, întotdeauna, în ședință publică, potrivit dispozițiilor art. 6 pct.1 din Convenție, dar și în dispozițile art. 402 Cod procedură civilă.

De asemenea, respectiv art. 391 alin. (1) și art. 406 alin. (1) Cod procedură penală, pronunțarea se poate amâna cel mult 15 zile, iar redactarea hotărârii se face, de regulă, în termen de maxim 30 de zile de la pronunțarea acesteia. Toate aceste dispoziții legale sunt stipulate pentru respectarea dreptului omului la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.

c) Examinarea cauzei să se facă de către o instanță independentă, imparțială, stabilită prin intermediul legii

Pentru a constitui o garanție a unui proces echitabil, instanța ce soluționează cauza trebuie să îndeplinească cerințele impuse de lege, cu privire la imparțialitatea și independent justiției. Prin independent înțelegem: atât independent instanțelor cât și independența cât și a parchetelor. Instanțele și parchetele trebuie să nu fie subordonate puterii executive sau legislative, să se supună numai legii.Acest aspect este redat și în cuprinsul art.124 alin. (2), respectiv art. 126 din Constituția României.

În concluzie, putem afirma că magistrații nu pot fi influențați sau subordonați de alte puteri politice. Mai mult, Constituția României este cea care separă puterile în stat, cel puțin din punct de vedere teoretic.

Analiza aplicarii legilor din domeniul reformei justiției în Romania referitor la dreptul la un proces echitabil (de facto)

Obstacole legislative

Prevederile art. 21 alin. (2) ale Constituției Rmâniei stipulează că “nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului la justiție”. Teoretic așa este însă practic, sunt anumite proceduri civile sau penale care îți pot limita accesul la justiție. Exempli gratia, prezența unui termen general sau special de prescripție a exercitării unui drept, respectiv de 3 ani (art. 2517 Cod civil) pentru a introduce o cerere în pretenții, sau de 1 an de zile, pentru ca un profesor sau un institutor să-și revendice drepturile bănești pentru lecțiile susținute cu ora, ziua sau luna [art. 2520 alin. (1) pct. 1 Cod civil], sau în cazul avocaților pentru plata onorarilor neplătite de clienții săi, potrivit art. 2520 alin. (1) pct. 6 Cod civil.

În timp ce în penal, pentru anumite infracțiuni, expres prevăzute de legi, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Cu titlu de exemplu, în cazul infracțiunii de viol, potrivit art. 218 alin. (5) Cod penal, pentru formele de bază ale acestui tip de infracțiune, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a victimei. Plângerea prealabilă, conform noilor prevederi ale art. 296 alin (1) Cod proc. pen., se poate introduce în termen de până la 3 luni de la data cunoșterii săvârșirii faptei de către inculpat. De aici putem trage următoarea concluzie: dreptul de a se adresa instanței, de a formula cerere de chemare în judecată sau de a trage la răspundere o persoană pentru săvârșirea unor infracțiuni, poate să nu fie respectat pentru ca nu este un drept “perpetuu”, el este adesea supus unor termene de exercitare a acțiunilor în instanță. Și interpretând toate aceste, putem afirma că există legi care prin proceduri interne duc la limitarea accesului la justiție și chiar la încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Dacă ne raportăm la actualele modificări aduse prin art. 200 și 201 ale Codului de procedură civilă, România pare să se înscrie cel puțin formal, din punctul de vedere al reglementării, pe drumul spre asigurarea judecării cauzelor într-un termen rezonabil, optim și previzibil. Ar rezulta că primul termen de judecată să fie fixat la cel mult 110 zile de la data inregistrării cererii de chemare în judecată, în condițiile în care în această perioadă se desfășoară și o procedură scrisă, anterioară acordării primului termen. Însă pe lângă acest “progres” al reformei în justiție și a dreptului la un proces echiabil, am identificat unele probleme practice, care pun sub semnul întrebării eficiența noilor prevederi de scurtare a judecății cauzelor.

Am identificat cel puțin două situații în care se aduce atingere dreptului la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil: în cazul contestației la executare (art. 716 Cod de Procedură Civilă), nu se instituie nicio excepție de la regula generală, deși se impune instanței să judece cauza “de urgență și cu precădere” și să citeze părțile “în termen scurt”, și în cazul cererilor de suspendare a actelor actelor administrativ-fiscale (art. 14 din Legea nr. 554/2004 și art. 215 C. pr. fisc.) sau administrative, în lipsa unei prevederi speciale, se vor aplica și pentru aceste două situații, ce impun urgență, procedura comună, generală, stipulată de art. 201 Cod Procedură Civilă.

După cum am observant mai sus, în cel puțin două categorii de litigii, extrem de uzitate, exigența unui termen “optim” nu va fi atinsă. În mod clar, în domeniul contenciosului fiscal reclamantul are interesul unei soluționări rapide a cererii de suspendare a executării, pentru că actele administrative-fiscale devin executorii cel mai târziu în 30 de zile de la data comunicării lor, iar din păcate introducerea cererii de suspendare nu împiedică punerea în executare. Iar în condițiile în care judecătorul doar “poate” (caracter facultative) reduce termenele de 25, 10 sau 60 de zile, fără a fi obligat prin lege să facă acest lucru, dreptul la judecarea cauzelor într-un rezonabil este desigur iluzoriu.

Obstacole administrative

Aici am putea include bugetul alocat pentru o reformă consolidată în justiție, alocat instanțelor, dar și nivelul de salarizare al magistraților, deci resursele financiare, resursele umane, aparatura tehnică și de specilitate.

Atfel în tabelul nr.1 putem observa oscilațiile bugetului Ministerului Justiției. În timpul comunismului erau alocate mai multe fonduri, nu datorită faptului că România era un stat de drept, sau condițiile din instanțe sau penitenciare erau mai bune ca acum, însă datorită raționalizărilor, colectivizărilor dar și dezproprietărirea boierilor a dus la o creștere a bugetului național. Mai mult în aceea perioadă justiția era controlată, nu era independetă și nici nu se poate vorbi de dreptul la un proces echitabil, ci contrariul, practicii contemporane, în aceea perioadă procesele aveau o durată foarte scăzută, în ceea ce privește condamnările penale. Pe de altă parte, practica instanțelor au arătat că cele mai lungi dosare erau acelea de divorț. În perioada comunismului foarte greu se ajungea la desfacerea căsătoriei.

Tabel nr.1: Bugetul Ministerului Justiției

Sursa: Judicial Reform Index for Romania

Căderea comunismului a însemnat premisa efectivă a respectării dreptului la un proces echitabil. După perioada comunismului, o creștere a bugetului justiției o întâlnim în anul 2007-2008 după cum este reprezentativă figura nr.1. O cauză ar fi necesitatea îndeplinirii cerințelor UE, pentru aderare. Conform datelor expuse sistemul justiției în România era precar. Se alocă mai mulți bani justiției pentru alinierea la normele europene, după aderare în 2009 se observă un declin al bugetului MJ, însă și datorită crizei financiare mondiale, care a afectat mai multe bugete ministeriale.

Avand in vedere ca bugetul instantelor judecătorești reprezintă o proporție limitată din cadrul bugetului MJ, urmarirea evoluției bugetului MJ în timp, pentru a stabili nivelul finanțării justiției în perioada 2000-2009 trebuie făcută cu maxima rezervă. Fondurile bugetare alocate ministerului sunt îndreptate către instanțele judecătorești în cel mult 60%, restul finanțând aparatul propriu și celelalte instituții, astfel încât bugetul MJ nu reprezintă niciodată gradul real de finanțare al instanțelor. De asemenea, eventualele creșteri ale bugetului MJ nu reflectă neaparat o creștere corespunzatoare a bugetului, putând fi vorba și despre alte cauze.

Figura 1: Dinamica bugetului alocat tuturor instanțelor

Sursa: Adrian Neacșu, op.cit., p. 18

Figura 2: Structura cheltuielilor bugetare între 2005-2009

În mod evident, bugetul MJ este axat pe drepturile salariale, lăsând pe ultimul loc investițiiile în modernizarea justiției.

O altă problemă sesizată este cea a plății unor taxe de timbru excesive. Aspect ce a dus la îngrădirea dreptului la jusției. Justiția nu trebuie să fie un lux. Însă după cum se poate observa în tabelul nr. 2, de mai jos, ponderea acestor taxe ar acoperi în totalitate bugetul pentru funcționare al justiției, putând constitui în completare resurse pentru dezvoltare.

Achitarea unor taxe judiciare de timbru nu poate înfrânge garantarea gratuității justiției și, inclusiv, accesul liber la justiție, deoarece partea care pierde procesul poate fi obligată la restituirea sumelor avansate de partea care l-a câștigat, în temeiul art. 274-276 Cod procedură civilă. Mai mult, prin art. 42 din OUG nr. 80/2013, prin care unele persoane pot beneficia de scutiri, reduceri, amânări sau eșlonări de la plata taxei de timbru judiciar în materie civilă, în condițiile impuse de OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, iar legislația internă asigură și alte garanții pentru începerea unui litigiu și de către cei care au venituri reduse.

Deși avem dispoziții cu privire la recuperare sumelor avansate în demarerea procesului civil și posibilitatea de a fi asistați de către un apărător din oficiu, însă de cele mai multe ori justițiabili sunt de părere că aceste două aspecte: lipsa gratuității taxei judiciare și lipsa gratuității asistenței juridice, sunt îngrădiri la accesul liber la justiție, deci la dreptul la un proces echitabil.

Față de cele enunțate în cele de mai sus, absența gratuității procesului civil nu ar putea fi încadrată drept posibilă cauză a încălcării dreptului la un proces echitabil, în accepțiunea art.6 pct.1 din Conveție, însă România a fost condamnată la CEDO pentru aceste îngrădiri, de nenumeroase ori.

Tabelul nr.2: Ponderea taxelor de timbru din bugetul total al instanțelor

Sursa: Adrian Neacșu, op.cit., p. 31.

Dacă tot s-a vorbit despre buget și că ponderea cea mai mare este alocată salariilor, tabelul nr. 3 ne indică nivelul de salarizare din România anului 2000.

În România nivelul de salarizare al judecătorilor a cunoscut o creștere lentă din anul 2000 și până în anul 2006. Astfel, cel de-al doilea Raport asupra stării justiției în Europa (2008) ne arată că salariul mediu brut/net anual/ în anul 2006 al unui judecător, la început de carieră, este de 6936/4835 EURO însemnând aproximativ 578 EURO/lunar și ajungând în 2014 la un minim de 1000 EURO/lunar/brut.

Tabel nr.3: Nivelul de salarizare pentru anul 2000

Sursa: JRI

Capacitatea tehnică în România în 2000 era conform tabelului nr. 4. Numerele arată că sistemul judiciar românesc, având în vedere dimensiunea sa, are un număr inadecvat de calculatoare și alte echipamente. De exemplu, o curte de apel judecător a raportat că ea trebuie să împartă un calculator cu cincisprezece colegi, și că ei nu au o imprimantă, astfel încât acesta poate fi utilizat numai pentru efectuarea cercetarii.

Tabel nr.4: Nivelul computerizat al justiției din România în anul 2000

Sursa: JRI

Pretenția, Convenției Europene a Drepturilor Omului, ca soluționarea cauzei să se facă într-un termen rezonabil trebuie analizată de la caz la caz, luând în considerare durata procedurilor, natura pretențiilor solicitate, complexitatea procesului, comportamentul autorităților competente să judece cauza și comportamentul părților, dificultatea dezbaterilor, aglomerarea instanțelor și posibilitatea exercitării căilor de atac, de către cei nemulțumiți de soluția data de către instanța de fond. Există situații când se soluționează cauza în primă instanță în mai puțin de 6 luni, însă dacă se exercită o cale de atac, care până la soluționarea acesteia, de regulă mai trece cel puțin un an. Ceea ce face ca dreptul la un proces echitabil soluționat într-un termen rezonabil să fie încălcat, însă pe de cealaltă parte dreptul la acces la justiție impune ca statul să asigure cel puțin o cale de atac. Curtea Europeană a mai arătat că obligația împusă de către CEDO, prin prevederile art. 6, privește inclusiv asigurarea informațiilor pentru ca acuzatul să poată să exercite căile de atac prevăzute de lege, exempli gratia prin comunicarea hotarârii de condamnare, în dispozitivul hotărârii este menționată calea de atac pe care condamnatul o poate exercita, precum și termenul în care poate formula apel/recurs. Oricum am incerca, un proces în România în puține ori poate să dureze între 0-6 luni. În tabelul nr. 5, de mai jos, avem date statistici despre media de soluținare a cauzelor în România. Deși în anul 2000 existau dosare soluționate în mai puțin de 6 luni, acestea sunt de mică însemnătate și de o dificultate redusă, precum cereri cu valoare redusă, încuviințări de executări silite etc. Cu toate acestea, în dosarele civile aproximativ 3,232 de dosare s-au soluționat într-o perioadă mai mare de 3 ani. Ceea ce clar încalcă dreptul la un proces într-un termen rezonabil.

Tabel nr. 5: Media soluționării dosarelor în 2000

Sursa: Guvernul României

Celeritatea judecării cauzelor nu era consacrată în legislația națională românească în mod expres, decât pentru anumite litigii: în materia restituirii imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada comunistă, reglementată prin art. 30 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 sau în materia adopțiilor, prin art. 62 din Legea nr. 273/2004 privind regimul adopțiilor. Însă deși, se impune soluționarea cu celeritate a retrocedărilor în temeiul legii nr. 10/2001, acest lucru nu este respectat, ba mai mult România a fost condamnată în numeroase rânduri la CEDO.

Cu toate aceste întârzieri de soluționare a cauzelor, cea mai gravă problemă a României sau cea mai reală, este aceea a punerii în executare hotărârile judecătorești, care și această fază juridică poate dura după cum v-om observa în tabelul nr. 10, și mai mult de 5 ani. România aflându-se în top 5 țări care se confruntă cu această problemă, conform datelor furnizate de CEDO.

Deși numărul judecătorilor de-a lungul timpului a crescut după cum se poate observa în tabelul nr. 6, cazurile continuă să fie rezolvate din punct de vedere legal foarte încet, adică durata de judecată este una îndelungată, ce depășeste adesea 1 an de zile de la data înregistrării. Astfel, în tabelul nr. 7 voi expune cazurile depuse la instanțele de judecată, și numărul cauzelor care au fost rezolvate în decursul aceluiași an. Mai mult, însăși Înalta Curte de Casație și Justiție, la nivelul căruia se consideră că se găsesc magistrații cei mai buni, cu experiență, “elitele” justiției românești, s-au înregistrat un număr mare de dosare, dar și un număr mare de cauze rămase nerezolvate, încălcându-se dreptul la un proces echitabil, la cel mai înalt nivel al jusțiției din România. Astfel, la Curtea Supremă în 1999 au rămas nerezolvate aproximativ 11,094 de cazuri, pentru ca în anul 2000 dintr-un total de 36,613 înregistrate, aproximativ 16,022 cazuri nerezolvate, iar 20,591 rezolvate.

Tabel nr. 6 Numarul de judecători din România

Sursa: JRI, CEPEJ

Tabel nr. 7: Situația cazurilor înregistrare la instanțele române

Sursa: JRI

Trăgând linie, în baza unor date statistice furnizate de către Ministerul Justiției, cele mai multe cauze penale sunt rezolvate într-un termen de până la 6 luni.

Analizând procesele împotriva României de la Strasbourg, observăm că în anul 2007 din 88 de hotărâri de condamnare la CEDO, 3 au fost pentru încălcarea unei durate rezonabile a procedurilor, 3 hotărâri pentru violarea dreptului de acces la justiție datorită unui nivel exagerat al taxelor de timbre (2 condamnări la începutul lui 2008), 1 hotărâre de lipsa independenței justiției, 3 hotărâre pentru violarea principiului contradictorialității, judecându-se un litigiu fără audierea părților, respectiv fără audierea martorilor pentru condamnarea unei persoane la închisoare, sau chiar o instanță de recurs a condamnat o persoană fără a o audia, 2 hotărâre referitoare la imparțialitatea judecătorilor, 1 hotărâre de condamnare pentru aplicare unei interdicții nejustificate de a părăsi țara (încalcă dreptul la un prces echitabil și dreptul la o justiție independent și dreaptă), 2 hotărâri de condamnare pentru violarea unui drept de acces la justiție și altele condamnări de încălcare a prevederilor CEDO, în timp ce în 2008 au fost 71 de condamnări la CEDO. Se observă o diminuare a cauzelor de la Curte, însă nu semnificativă. Imbunătățirea este relativă. Acest lucru este vizibil și prin analizarea cauzelor din anii 2012 și 2013, după cum se poate observa în tabelul nr. 8 și tabelul nr. 9. De remarcat că plățile au scăzut proportional cu scăderea numărului de cauze împotriva României. Țara noastră începe să plătească mai puțin chiar și în cazul înțelegerilor amiabile (tabel nr. 9).

Cu toate acestea, România rămâne în printre țările cele mai controversate și condamnate la CEDO. Mai ales că împotriva României se i-a prima hotărâre pilot CEDO, datorită deselor modificări legislative din această țară (Viasu c. România), în decembrie 2008, deoarece dreptul la un proces echitabil se poate încadra și în dreptul individului de a se bucura de o stabilitate juridică.

Tabel nr.8: Numărul de hotărâri CEDO și a încălcărilor dreptului la un proces echitabil în România

Sursa: fra.europa.eu

Tabel nr.9: Valoarea cheltuielilor in urma condamnarilor de la CEDO a României

Sursa: Carmen Laura Gorcea, Cristian Gorcea, op.cit., p. 60, p. 71.

Pe lângă aceste condamnări de încalcare a accesul la justiție, tot referitor la dreptul la un proces echitabil, intră și noțiunea de neîndeplinire din partea statului a obligației de a pune în executare hotărârile instanței, rămase definitive. Iar prin hotărârea Constantin c. României din 8 noiembrie 2007, CEDO a sancționat statul român pentru lipsa unor eforturi de a face toate demersurile în a-i constrânge pe debitori să plătească ceea ce s-a stabilit prin hotărâre judecătrească definitivă Numai în anul 2007, Curtea de la Strasbourg a dispus 19 condamnări pentru refuzul României de a pune în executare hotărâri judecătorești, respectiv 13 hotărâri în 2008. Dar România are încontinuare o problemă cu respectarea hotărârilor judecătorești. Mai mult, aceasta nu respectă hotărârile CEDO, așa cum se poate observa în tabelul nr. 10 de mai jos. România se pare că înregistreză înbunătățiri relative. Dacă avem în vedere că România a ratificat la CEDO în 1994, îmbunătățirile lente de după 20 de ani, sunt de criticat și nu de lăudat.

Tabel nr.10: Întârzieri semnificative în a pune în executare hotararile CEDO – mai mult de 5 ani

Sursa: Raport – Supervision of the execution judgments and decisions of the European Court of Human Right .

Un alt aspect ce s-a petrecut în Rmânia în practicarea justiției, este lipsa înregistrărilor ședințelor de judecată. Încă în anii 2000, se foloseau de un rezumat dictat de către Judecător, și scris de mână de către grefier. Chiar și în anul 2014 se mai practică acest lucru la judecătoriile din micile orașe românești, precum Judecătoria Huși sau Judecătoria Hârlău. Deși, odată cu introducerea noilor coduri, atât cel de procedură civilă cât și cel de procedură penală instituie înregistrarea ședințelor de judecată, chiar și a celor civile, nu numai a celor penale, așa cum se obișnuia până prin 2011. Mai mult, potrivit art. 110 al Noului Cod de procedură penală chiar și în timpul urmăriri penale, se solicită înregistrarea conversațiilor și a tuturor actelor de procedură îndeplinite de către Parchete. O altă dovadă că normele există însă nu sunt resurse financiare pentru asigurarea echipamentelor pentru fiecare Parchet sau Instanță. România mai are de lucrat la acest capitol al tehnologizării instanțelor și a parchetelor.

Totuși se contractează un împrumut extern de 110 mil./dolari de la Banca Mondială pentru construirea și reabilitarea unor sedii de instante, respectiv pentru redactarea noilor coduri si pregatirea profesională impusa de intrarea lor în vigoare, conferinte etc. Lucru care e vizibil la nivelul orașelor mari: Tribunalul București, Palatul de Justiție din Iași, Palatul de Justiție din Suceava, Palatul de Justiție din Galați, Palatul de Justiție din Maramureș etc.

Un alt plus înregistrat de România în reforma justiției, pentru ameliorarea încălcărilor prevederilor art. 6 din CEDO, este faptul că începând cu anul 2005 dosarele se repartizează aleatoriu prin programul ECRIS. Astfel, dosarele sunt alocate pur și simplu întâmplător, iar echitatea procesului numai este pusă la îndoială, pe criteria de prietenie sau dușmănie cu cei ce alcătuiesc completul de judecată. Teoretic, sistemul e bun, însă în practică acest sistem electronic poate fi ocolit. Din practică, din întrebările adresate mai multor avocați, aceștia au afirmat, că în cazul în care nu sunt mulțumiți de un anume complet de judecată, pentru ca este prea exigent, sau pentru ca ridică unele aspecte procedural din oficiu, are exces de zel, se lasă ca acțiunea respectivă să fie anulată ca netrimbrată. Mai așteaptă ceva timp și iar înregistrează cererea de chemare în judecată. Practica avcațială, este de a nu timbra cererea de chemare în judecată, pentru că pentru netimbrare se anulează cererea și încheierea de anulare nu are autoritate de lucru judecat. Deși legiuitorul a prevăzut, că acțiunea trebuie timbrată odată cu depunerea ei, tot acesta a prevăzut că în cazul acesta a netimbrării cererii, să se facă adresă către avocat în vederea completării cererii, potrivt art. 200 alin. (2) Cod procedură civilă.

Actorii reformei justiției

Mai trebuie menționat care au fost actorii interni în reformarea justiției, deoarece actorul extern îl cunoștem: UE. Astfel, între 2003 și 2005, pentru a se putea adera la UE, în perioada Guvernului Năstase, au loc mai multe proiecte și planuri, precum: Strategia de reformă a sistemului judiciar în 2003; Legile privind independența justiției Legea nr. 303/2004, Legea nr. 304/2004, respectiv Legea nr. 317/2004 (cele 3 legi de organizare ale justiției românești); dar și în timpul Guvernului Tăriceanu, s-au făcut progrese în domeniul reformei justiției, precum: Strategia de Reformă a justiției pntru perioada 2005-2007; Planul de Acțiune pentru implementarea reformei sistemului judiciar pentru perioada 2005-2007; Proiectul de lege privind amendamentele la legile independenței justiției. Drept dovadă aceștia au fost actorii interni care au înțeles importanța reformării justiției.

Discuții

În urma analizei de jure și de facto s-au constatat îmbunătățiri relative cu privire la dreptul la un proces echitabil într-un termen rezonabil în toate accepțiunile pe care le cunoște aceasta.

Cauzele care au dus la o îmbunătățire relativă a sistemului justiției au fost: căderea comunismului, ratificarea la CEDO în 1994, adoptarea de noi legi în domeniul justiției, revizuirea Constituției în 2003, aderarea la UE în 2007, momentele de pre-aderare, în care UE făcea presiuni în ceea ce privește reforma justiției, și încă mai face, fondurile externe accesate pentru modernizarea și tehnologizarea justiției (ECRIS, www.portaljust.ro etc.), dar și încercarea României de a se alinia la standardele europene și mondiale. Mai mult, tot ca o cauză în atenuarea condamnărilor la CEDO, au reprezentat-o și sumele mari de bani la care România a fost condamnată, datorită încălcărilor prevederilor art. 6 din CEDO.

Putem vorbi despre un lanț cauzal. Odată cu căderea comunismului, statul de drept începe treptat și lent să se consolideze. România, “împinsă de la spate”, de CEDO, în anul 1994 și de UE în 2007 nu are încotro și trece după cum am văzut în analiza de jure la conslidarea statului de drept, prin apariția de legi și prin adoptarea pachetului de coduri penale, civile și de procedură penală și civilă. S-a dvedit un beneficiu adus dreptului la acces la justiție, liber, neîngrădit, la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, într-o ședință publică, cu martori, cu audieri și probe care să ateste vinovăția, sau după caz nevinovăția.

Procesul legislativ este un plus pentru România, ceea ce e un minus este ceea ce se întâmplă în practică. Încă mai sunt încălcate drepturile omului la un proces echitabil după cum am arătat în analiza de facto.

În România s-a îmbunătățit capacitatea, dar nu s-a îmbunătățit independența justiției, în timp ce a crescut inflația legislative datorită necesității de a implementa directivele UE, sau de a îndeplini cerințele de pre-aderare.

Influența Uniunii Europene asupra sistemului justiției în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil nu a fost una semnificativă, de ce? Răspunsul este dat de însăși statisticile prezentate. Deși s-au implementat noi legi, rezultatele nu au fost vizibile, încălcările acestui drept au scăzut cu 1 sau 2 cazuri pe an în 2013 față de 2012. O cauză ar fi lipsa de coerență legislativă, drept dovadă și condamnarea pilot la care a fost supusă România, datorită deselor schimbări legislative. Și putem spune că în România s-a aplicat “teoria formelor fără fond” despre care amintea Titu Maiorescu. Adică la întrebarea principală de cercetare: În ce măsură aderarea la Uniunea Europeană a influențat reforma justiției cu privire la dreptul la un proces echitabil? putem afirma că UE a influențat sistemul legislativ românesc foarte mult, drept dovadă inflația legislativă din 2003-2009. Însă la întrebarea secundară: de ce nu s-a îmbunătățit situația în România? Cauzele ar fi: istoria statului comunist în care drepturile era încălcate constant, lipsa resurselor financiare, legislație instabilă, mereu schimbătoare, și chiar putem spune necesitatea unei perioade de tranziție mai îndelungate. Deoarece procesul de legiferare a fost unul care a bombardat cu legi, peste legi însă nu s-a dat un timp de tranzitare de la comunism spre capitalism. Și s-a înbunătățit doar puțin, deoarece România se află în perioada de tranzit către un stat de drept în care dreptul la un proces echitabil, art. 6 din CEDO, să fie respectat ad literam.

Rezultatele cercetării au confirmat argumentul că Uniunea Europeană nu a influențat reforma justiției și dreptul la un proces echitabil în România, așa cum și-au dorit oficialii de la Bruxelles. S-a înregistrat o scădere relativă a încălcărilor prevederilor art. 6 din CEDO, însă nu suficient. A confirmat insuccesul despre care vorbeam la începutul studiului de caz. Poate implicarea UE va produce efecte mai târziu.

Concluziile

Raportându-mă la actorii externi, mai ales la Uniunea Eurpeană, România și-a dorit să se alăture stucturilor internaționale, ghidate de democrație și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.

Studiu de față a analizat modul în care România a reacționat la criteriile impuse de către UE și cum au influențat acestea guvernarea democratică din România și dacă aceste obiective europene au rezolvat problemele interne cu privire la respectarea dreptului la un proces echitabil cu toate accepțiunile sale, prezentate în prezentul studiu de caz.

Printre obiectivele principale ale României post-comunite au fost: aderarea la Uniunea Europeană, alinierea la normele internaționale democratice și implicit consolidarea statului de drept. Astfel, am ales indicatorul reprezentat de reforma sistemului judiciar, datorită numeroaselor lipsuri din reforma justiției românești, semnalate în mod repetat în rapoartele Comisiei Europene și în rapoartele MCV. În concluzie, criteriile, obiective, strategiile impuse de UE au avut un “success” parțial. Vorbim despre progres doar dintr-o perspectivă legislativă, nu și despre unele schimbări substanțiale, așa cum și-au dorit liderii de la Bruxellles. Însă se pare că presiunea venită din partea Uniunii Europene nu a fost suficientă pentru ca reforma justiției românești să se alinieze la cele mai democratice state member UE. O altă cauză a ineficienței reformei justiției cu privire la dreptul la un proces echitabil. Acestui fapt i se adaugă și rigiditatea clasei politice românești, care nu se poate adapta la schimbări majore, dar și modul impropriu în care au înțeles să răspundă la mecanismele impuse de UE (rapoarte, MCV, strategii), modificând însă legile pentru a se adapta la normele comunitare, dar făcând-o într-un mod defectuos. Într-adevăr, o parte a clasei politice a acceptat ideea de reformă și a procedat în consecință la modernizarea ei și alinierea la standardele europene și internaționale, însă cealaltă parte a politicului a refuzat adaptarea la normele europene, probabil și pe seama istoriei comuniste din pare a fost nevoită să treacă România.

Am ajuns la concluzia de mai sus, după o analiză atentă a documentelor, evaluărilor, rapoartelor și studiilor elaborate în ultimii ani cu referire la influența UE asupra reformei justiției din România. Fiecare dintre acestea au lăsat impresia că oficialii Uniunii Europene aveau așteptări prea mari de la România în această privință, fiind încrezători în promisiunile clasei politice de a realiza la termen condițiile impuse mai ales cu privire la domeniul justiției și al corupției, însă realitatea ne arată contrariul, ne prezintă tocmai “insuccesul” reformei justiției la și că România mai are multe de făcut în asigurarea tuturor condițiilor pentru ca dreptul la un proces echitabil să fie respectat în toate accepțiunile sale.

Acest traseu anevoios și lent al reformei românești se datorează și trecutului comunist, a cărei amprentă se regăsește și astăzi în rândul structurilor administrației publice și justiției. Studiu de caz asupra României cu privire la reforma justiției, demonstrează un lucru deosebit de important: faptul că presiunea exercitată din exterior, de actorii politici (UE), poate fi influențată de factorii interni (clasa politică nepregătită).

Într-adevăr, UE a reprezintat un factor decisiv în vederea consolidării statului de drept și a consolidării dreptului la un proces echitabil în România, pentru că schimbările importante în domeniul justiției au fost făcute ca urmare a presiunilor externe venite de la Bruxelles. Însă, reforma în justiție cu privire la dreptul la un proces echitabil, nu atins rezultatul mult așteptat, ca urmare a lipsei de pregătire a clasei politice românești în foomularea și adoptarea unor norme clare și conforme cu dispozițiile europene, dar și ca urmare a incapacității acestora de a folosi fondurile europene pentru completarea lipsurilor din domeniul justiției.

Bibliografie

Tratate, cursuri, monografii

Bucureanu, A., Dreptul la un proces echitabil: Impactul Dreptului European asupra Procedurilor Jurisdicționale interne, Ed. Didactică și Pedagică R.A, București, 2006.

Dallara, C., Uniunea Europeană și promovarea rule of law în România, Serbia și Ucraina, Institutul European, Iași, 2009.

Damaschin, M., Dreptul la un proces echitabil în materie penală, Ed. Universul Juridic, București, 2009.

Danileț, C., (coord.), Eficiența și echitatea justiției, Standarde europene, Ed. I.R.D.O., București, 2008.

Deleanu, I., Drepturile fundamentale ale părților în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2008,

Gherghina, S., Jiglău, G., Ce caută România în UE?, Ed. Bastion, Timișoara, 2008.

Gorcea, C. L., Gorcea, C., Scurt istoric al dreptului în UE. Dreptul la Muncă. Dreptul la un proces echitabil. Ed. PIM, Iași, 2010.

Muraru, I., Tănăsescu, E. S., Drept constituțional și instituții politice, vol. I , ediția a XI-a, Ed. All Beck, București, 2003.

Renucci, J.-F., Tratat de drept european al drepturilor omului, Ed. Hamangiu, București, 2009.

Voicu, M., Starea Justiție în Statele Europei, Ed. Universul Juridic. București, 2010, această carte este disponibilă și în format electronic pe: http://www.ujmag.ro/drept/drept-european/starea-justitiei-in-statele-europei/rasfoire/, (consultat ultima data pe 10.02.2015).

Articole, studii, cronici, comentarii, note, rapoarte

Boroi, G., (coord.), Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, Vol. I. Art. 1-526, Ed, Hamangiu, București, 2013.

Conferință cu participare internațională, Noua legislație penală: Tradiție, Recodificare, Reformă, Progres Juridic, Vol. I, Editor: Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Ed. Universul Juridic, București, 2012.

Conferință cu participare internațională, Noua legislație penală: Tradiție, Recodificare, Reformă, Progres Juridic, Vol. II, Editor: Institutul de Cercetări Juridice “Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române, Ed. Universul Juridic, București, 2012.

Costaș, C., Termen optim și previzibil. Principiu și aplicare prin intermediul art. 200-201 NCPC: http://www.costas-negru.ro/termen-optim-si-previzibil-principiu-si-aplicare-prin-intermediul-art-200-201-ncpc/, (consultat ultima dată pe 8.02.2015).

Danileț, C., Arch over time:  from  10  years ago justice to justice for over 10 years, București, 28.09.2014: https://cristidanilet.wordpress.com/2014/09/28/arch-over-time-from-10-years-ago-justice-to-justice-for-over-10-years/, (consultat ultima dată pe 9.02.2015).

Dîrdală, L. D. (coord.), Reforme ale justiției în Europa de Est. Perspective comparative, Lucrările conferinței internaționale, Judicial reforms and their implications in Central and Eastern Europe, Ed. Institutul European, Iași, 2013.

Neacșu, A, Finanțarea justiției în România 2006-2009, Raport intocmit pentru lucrarile Comisiei speciale parlamentare de analiză a crizei intervenite în funcționarea justiției: 19 octombrie 2009: http://www.juridice.ro/wp-content/uploads/Finantarea_justitiei_2006-2009.pdf, (consultat ultima dată pe 7.02.2015).

Moglan Culea R., Grigoraș, N. E., Dreptul la un process echitabil și accesul liber la justiție (art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), Curtea de Apel București: www.inm-lex.ro/arhiva/fisiere/pag_35/det_126/406.doc

Raport asupra progreselor înregistrate în pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană în perioada septembrie 2000 – iunie 2001, Guvernul României, 2001: http://www.mdlpl.ro/_documente/dialog_Ro_UE/Raportul%20anual%202001.pdf, (consultat ultima dată pe 7.02.2015).

Raport asupra stării justiției în Europa și anume: Sistemele Judiciare Europene. Eficiența și calitatea justiției Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ), ediția 2008 (date din 2006): Consiliul Europei, Belgia, 2008: http://www.just.ro/LinkClick.aspx?fileticket=Fknvm9Hle%2fM%3d&tabid=92, (consultat ultima dată pe 8.02.2015).

Raport de bilanț al activității profesionale desfășurate în anul 2013. Tribunalul Iași, România, Iași, 2013: http://portal.just.ro/99/Documents/bilant2013.pdf, (consultat ultima dată pe 7.02.2015).

Ruxanda, M., Influența Uniunii Europene asupra reformei sistemului juridic în România: un pas spre consolidare democratică?, în “Sfera politicii”, Revistă de științe politice, Volum XX, Nr. 1 (167), Ed. Fundația Societatea Civilă,), ian-feb 2012: http://www.sferapoliticii.ro/sfera/167/art16-Ruxanda.php, (consultat ultima dată pe 7.02.2015).

Supervision of the execution judgments and decisions of the European Court of Human Right, 7th Annual Report of the Committee of Ministers 2013, Council of Europe Committee of Ministers, march 2014, p. 59, disponibil pe: http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/execution/Source/Publications/CM_annreport2013_en.pdf, vizualizat pe 08.02.2015.

IV. Jurisprudență

IV. Legislație

Cod procedură civilă, pus în aplicare prin Legea nr. 134/2010, în vigoare din 1 februarie 2013.

Cod procedură penală, pus în aplicare prin Legea nr. 135/2010, în vigoare din 1 februarie 2014.

Codul civil, pus în aplicare prin Legea nr. 287/2009, în vigoare 1 octombrie 2011.

Codul penal, pus în aplicare prin Legea nr. 286/2009, în vigoare la 1 februarie 2014.

Constituția României, în vigoare din 29 octombrie 2003, disponibilă și în format electronic pe: http://www.constitutiaromaniei.ro/, (consultat ultima data pe 10.02.2015)

Legea nr. 273/2004 privind regimul adopțiilor

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Legea nr.10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, http://unbr.ro/ro/legea-nr-511995/, (consultat ultima data pe 08.02.2015)

Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție: http://www.hotararicedo.ro/files/files/Lege%20pentru%20ratificarea%20Conventiei.pdf, (consultat ultima data pe 09.02.2015)

OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008

OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/21_11_2013__63837_ro.pdf, (consultat ultima data pe 08.02.2015)

V. Site-uri internet:

American Bar Association and Central and East European Law Initiative, Judicial Reform Index for Romania, Washington, United States of America, 2002, disponibil pe https://apps.americanbar.org/rol/publications/romania_jri_2002.pdf, vizualizat pe 13.01.2015.

Convenția Europeană a Dreptului Omului, Curtea europeană a Drepturilor Omului, Council of Europe, Strasbourg, disponibil la http://www.echr.coe.int/documents/convention_ron.pdf, vizualizat pe 10.01.2015.

Fundamental rights: challenges and achievements in 2013 – Annual report 2013, Chapter 8: Access to justice and judicial cooperation, European Union Agency for Fundamental Rights, p. 200, disponibil și pe: http://fra.europa.eu/sites/default/files/annual-report-2013-chapter-8_en.pdf, vizualizat pe 08.02.2015.

http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_en.htm, vizualizat pe 11.01.2015.

http://jurisprudentacedo.com/Hotararea-pilot-Maria-Atanasiu-si-altii-contra-Romaniei.html, vizualizat pe. 08.02.2015.

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3#t3c6s1a126, vizulizat pe 08.01.2015.

http://www.hotararicedo.ro/, vizualizat pe 6.01.2015.

http://www.hotararicedo.ro/index.php/article_access/view_article/806, vizualizate pe 11.01.2015.

http://www.hotararicedo.ro/index.php/news/2011/09/aplicarea-dispoziiilor-legii-nr.-102001-n-raport-de-dispoziiile-dreptului-comun-decizia-de-inadmisibilitate-n-cauza-gladkvist-i-bucur-mpotriva-romniei

http://www.hotararicedo.ro/index.php/news/2011/11/cauza-adrian-constantin-c-romaniei-dreptul-de-a-fi-informat-asupra-acuzatiei-in-materie-penala-implica-nu-numai-faptele-materiale-ci-si-calificarea-juridica, vizulizat pe 08.02.2015.

http://www.just.ro/Sectiuni/SistemulJudiciar%C3%AEnRom%C3%A2nia/STRATEGIEINFORMATIZARE/tabid/245/Default.aspx, vizualizat pe 08.02.2015.

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7379, vizualizat pe 09.02.2015.