Impactul Traumei Fizice Asupra Starilor Emotionale ALE Persoanei Victimizate

IMPACTUL TRAUMEI FIZICE ASUPRA STĂRILOR EMOȚIONALE ALE PERSOANEI VICTIMIZATE

CUPRINS

INTRODUCERE

1. ABORDĂRI TEORETICE ALE PROBLEMEI INPACTULUI TRAUMEI FIZICE ASUPRA STĂRILOR EMOȚIONALE ALE PERSOANEI

1.1. Cercetări și concepții ale raportului dintre trauma fizică și afectivitate

1.2. Particularități ale stresului post-traumatic provocat de trauma fizica

1.3. Modificări ale afectivității în cadrul stresului post traumatic

1.4. Concluzii la capitolul 1: afectivitatea – o oglindă a suferințelor umane

2. PSIHODIAGNOZA IMPACTULUI TRAUMEI FIZICE ASUPRA STĂRILOR EMOȚIONALE ALE PERSOANELOR

2.1. Obiectul, ipotezele, metodele și instrumentele de cercetare

2.2. Prezentarea studiilor de caz

2.3. Prezentarea rezultatelor experimentului de constatare

3. CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ A PERSOANELOR TRAUMATIZATE FIZIC

3.1. Program psihologic de diminuare a severității SSPT în cazul traumei fizice: studiu de caz

3.2. Rezultatele experimentului formativ

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Actualitatea temei de cercetare este determinată de necesitățile practicii psihologice, în scopul asigurării ajutorului profesionist, indiferent de factorul traumatic fizic în procesul de recuperare emoțională cu scopul depășirii evenimentului traumatic și dezvoltarea abilitaților de integritate emoționala personala.

Toate trăirile emoționale negative ale persoanei, deseori conduc la inhibarea comportamentului, la subminarea resurselor proprii, la scăderea capacității de muncă, a productivității activității și la dificultăți în comunicare, la rigiditate emoționala, pierderea afectivității, pierderea sensului de viața.

Acțiunile agresive ale oamenilor împotriva semenilor săi sunt cunoscute încă din antichitate. Mediul social tot are un impact asupra nivelului înalt de agresiune care are o rata înalta cât intre adulți atât și între minori. În o parte buna din cazuri agresorul este un membru al familiei, în alte cazuri agresorul este o persoana necunoscuta sau puțin cunoscuta. Acțiunile violente și maltratarea persoanelor devine o problema psiho-medico-socială importantă, consecințele cărora necesită a fi studiată multidimensional în scopul determinării și acordării unui ajutor cât mai adecvat persoanelor traumatizate. Persoanele victimizate în urma astfel de trauma suporta consecințele agresorilor nu numai în plan fizic dar și în plan emoțional. Consecințele emoționale pot dura timp îndelungat si respectiv afectează viața de zi cu zi a persoanei. Agresiunea fizica a fost cercetata în diferite domenii precum judiciar și medical în urma cărora au fost stabilite mecanisme de producere, circumstanțe, acte de influențare asupra agresorilor, dar până nu demult starea emoționala a persoanei victimizate nu era luata în serios, mai mult punându-se accentul pe aspectele si consecințele fizice.

Ultimele trei secole au avut un aport mare în progresul tehnico-științific, cea ce a dus cu mult la modernizarea condițiilor de lucru și trai. Dezvoltarea medicinei, descoperirile uluitoare a diferitor vaccinuri și medicamente au dus la mărirea duratei de viața. Mecanizarea proceselor de lucru la uzine si fabrici au dus la apariția locurilor de munca noi cu risc sporit de traumatizare. Apariția trenurilor, automobilelor, avioanelor etc., au modificat modul de circulație al oamenilor, ușurând dar și complicându-le totodată existenta, ducând la accidente. Concentrarea oamenilor în orașe tot mai mari, a contribuit la un șir de modificări și restructurări a societății. Simplificarea procedeelor de producere a dus la micșorarea treptata a numărului de lucrători. Dificultățile de adaptare a persoanelor, la noi condiții de existenta, are evidente consecințe asupra proceselor biologice și psihice a omului.

Evoluția a adus cu sine schimbări profunde și importante atât în transformarea societății cât și în viața omului. Dinamica transformării cauzata de dezvoltarea științelor și tehnologiilor moderne, surplusului de informații, modificărilor economice, modificărilor sociale, mixiunea culturală și schimbările valorilor si tradițiilor socio-culturale, ca urmare toate acestea exercita o presiune asupra personalității, inteligenței emoționale, afectivității și comportamentului acestuia intensificând anxietatea, furia, încordarea, neliniștea, frica, stările depresive, agresivitatea, violență, insecuritatea, incertitudinea și neîncrederea în sine. În ansamblu duc la transformări de personalitate și comportament, la modificarea relațiilor interpersonale.

Abordarea științifică a efectelor psihologice ale traumei începe inevitabil cu apariția evenimentului traumatic cu rol de factor declanșator pentru reacțiile ulterioare. Deci, reacția la traumă este favorizată constant în anumite grupări sau persoane unice care au fost expuse la evenimente traumatice fie în anumite circumstanțe unice, fie sistematic.

Trauma fizica cu mare regret este frecvent întâlnita în societatea noastră, cauzele apariției ei sunt diverse dar consecințele sunt cu un diferit impact asupra fiecărui individ în parte. Acțiunile violente, traumatizarea fizica, maltratarea persoanelor devine o problema psiho-medico-socială importanță, care necesită cercetarea multidimensională în scopul elaborării unui program de combatere al acestui fenomen.

Cercetarea efectelor psihologice ale traumei a cunoscut în ultimele decenii o importantă tranziție, sub influența schimbărilor paradigmatice datorate dezvoltării psihologiei pozitive. Studiile anterioare erau focalizate pe investigarea prioritară a psihopatologiei posttraumatice. În cercetările actuale, reacția la traumă este conceptualizată ca un continuum al adaptării, cu diferite nivele de integrare, ce includ atât persistența distresului posttraumatic, cât și forme eficiente de asimilare ale experienței traumatice și chiar depășirea nivelului de funcționare pretraumatic.

Astfel traumatizarea fizica nu poate fi analizată ca fiind un fenomen pozitiv sau negativ în dezvoltarea impactului emoțional, ci doar ca fiind un factor declanșator al unor retrăiri emoționale cu nivel adecvat sau inadecvat de manifestare, precum și lipsa sau persistența consecințelor. În momentul actual, mai mulți autori menționează creșterea numărului persoanelor, care se diferențiază printr-un nivel inadecvat și înalt de manifestare al îngrijorărilor, neîncrederii, instabilității emoționale, etc.

Aceste fapte ne relevă necesitatea existenței unor metode de profilaxie care ar preveni dezvoltarea la persoane a trăsăturilor negative de caracter, apariția și accentuarea simptomelor psihosomatice, nevrozelor, nivelul scăzut al autoaprecierii și apariția dificultăților de integrare sociala, dezvoltarea inteligenței emoționale.

O deosebită atenție trebuie acordată copiilor, deoarece ei se confruntă cu problemele traumatice, fapt care inevitabil duce la sporirea manifestării emoționale negative. Cercetarea emoțiilor la copii este importantă deoarece privește direct problema dezvoltării armonioase a sferei emoționale și de personalitate a elevilor. Realizând această cercetare m-am orientat în special la investigarea factorilor determinanți al impactului emoțional asupra persoanelor.

Este important ca în această perioadă să se atragă atenția asupra păstrării echilibrului emoțional la persoanele traumatizate. Dintre toate trăirile negative ale persoanei, anxietatea ocupă un loc aparte, deseori ducând la inhibarea comportamentului, la subminarea resurselor proprii, la scăderea capacității de muncă, a productivității activității și la dificultăți în comunicare. Problema diagnosticării și profilaxiei anxietății merită o atenție deosebită deoarece din moment ce anxietatea este lăsată să se instaureze ca o trăsătură de personalitate, acest fenomen va cunoaște o acutizare și va fi una din cauzele nevrozelor și bolilor psihosomatice din perioadă ulterioara traumei precum și pe tot parcursul vieții.

Analiza literaturii psihologice reflectă că traumatizarea persoanelor, într-o definiție generală, reprezintă un fenomen complex și dinamic cu fenomene emoționale complexe de teamă, nesiguranță, neliniște, agitație, ezitare tensiune de căutare a unei soluții, impregnată de așteptare, de dorința siguranței și de starea de bine. Problema traumatizării atât în trecut precum și în prezent tot mai frecvent prezinta interes ca subiect de cercetare în cadrul științelor contemporane cum ar fi: medicina, fiziologia, psihiatria, psihologia, sociologia, filosofia.

În psihologie, problema manifestarilor afective și a modificarilor sale în caz de trauma sale, într-o măsura sau alta a prezentat interesul multor cercetători în diferite perioade, precum A. Adler, V. Astapov, D. Ausubel, D. Barlow, R. Cattel, C. Ciofu, B. Cociubei, R. Doron, A. Freud, S. Freud, E. Fromm, G. Gabdreeva, K. Goldstein, I. Hanin, I. Holdevici, K. Horney, C. Izard, G. Kelly, H. Liddell, R. Martens, R. May, I. Mitrofan, E, Novikova, F. Parot, I. Pavlov, F. Perls, P. Popescu-Neveanu, A. Prihojan, S. Rădulescu, W. Reich, F. Robinson, C. Rogers, Ch. Spielberger, H. Sullivan, V. Suvorova, U. Șchiopu, J. Watson, J. Wolpe și A. Zaharov, ș. a. Rezultatele cercetărilor consacrate componenței emoționale a stresului posttraumatic în psihologie sunt incontestabile. Totodată, constatăm insuficient investigată problemei unor fenomene emoționale, la anumite grupe de vârsta. Prin urmare, necesitatea studierii complexe și aprofundate a sferei afective, a nivelului de ei, a tipurilor acesteia și a factorilor determinanți este foarte importantă, atât pentru descoperirea esenței acestui fenomen, cât și pentru înțelegerea ulterioară a particularităților de dezvoltare a sferei emoționale. Anume dereglări în sfera afectiva stau la baza multor dificultăți psihologice având un impact negativ asupra dezvoltării armonioase a personalizații și astfel influențând semnificativ asupra procesului de adaptare la condițiile și cerințele noi, precum si asupra procesului de formare a relațiilor cu cei din jur.

Problema investigației. Starea emoționala a persoanei victimizate influențează calitatea existentei sale pe toată durata vieții, cea ce, desigur, afectează și persoanele din jur. Aceste persoane victimizate suferă și, respectiv, dacă nu depășesc impactul emoțional negativ asupra sa, atunci putem vorbi despre schimbările ulterioare care apar și pot duce la devieri de personalitate. Marele diapazon de manifestări agresive, varietatea concretă al acestora, dramatismul unora dintre situații sunt elementele principale care suscită un permanent interes nu numai din partea celor cu competențe bine determinate în domeniul respectiv, ci și din partea societății. Competențele afective stau la baza relațiilor interumane, de asemenea ele sunt generatorul mentalității sănătoase, exprima confortul sau disconfortul psihicului uman în diverse situații.

Obiectul cercetării: manifestarea stărilor afective în urma traumei fizice de orice geneză.

Scopul cercetării: își găsește reflectare în următoarele obiective:

analiza și studierea literaturii de specialitate cu privire la trauma, stresul posttraumatic și nivelurile lui de manifestare, la metodele și instrumentele de diagnosticare;

studierea specificului afectivității și analiza dinamicii, a specificului evoluției tipurilor factorilor emoționali la persoanele victimizate;

studierea specificului stresului posttraumatic pe parcursul timpului, prin determinarea manifestării stării emoționale și prin analiza comparativă a nivelurilor de manifestare a stării emoționale la impactul primar și diferite vârste;

studierea diferențelor semnificative în manifestarea stărilor emoționale la adolescenți și la persoane adulte.

studierea factorilor determinanți în declanșarea traumatizării prin dereglarea stării emoționale.

Obiectivele investigației

Teoretice: analiza și studierea literaturii de specialitate cu privire la trauma psihică, emoții, afectivitate și particularitățile SSPT în cazul traumei fizice.

Practice: identificarea celor mai bune practici la cși nivelurile lui de manifestare, la metodele și instrumentele de diagnosticare;

studierea specificului afectivității și analiza dinamicii, a specificului evoluției tipurilor factorilor emoționali la persoanele victimizate;

studierea specificului stresului posttraumatic pe parcursul timpului, prin determinarea manifestării stării emoționale și prin analiza comparativă a nivelurilor de manifestare a stării emoționale la impactul primar și diferite vârste;

studierea diferențelor semnificative în manifestarea stărilor emoționale la adolescenți și la persoane adulte.

studierea factorilor determinanți în declanșarea traumatizării prin dereglarea stării emoționale.

Obiectivele investigației

Teoretice: analiza și studierea literaturii de specialitate cu privire la trauma psihică, emoții, afectivitate și particularitățile SSPT în cazul traumei fizice.

Practice: identificarea celor mai bune practici la care un profesionist în sănătatea mintală trebuie să adere în prezent pentru a promova bunăstarea, demnitatea și autonomia celor ce au fost supuși victimizării în urma traumei fizice.

Elaborarea aparatului de cercetare (selectarea metodelor, procedeelor și tehnicilor de cercetare precum și selectarea subiecților).

Studierea SSPT la persoanele traumate fizic

Studierea impactului emoțional în urma traumei. Compararea impactului emoțional în urma agresiunii primare și repetate;

Elaborarea propunerilor pentru implementarea strategiilor de anihilare a predispoziției victimizate a cetățenilor.

Acordarea ajutorului psihologic persoanei victimizate.

Elaborarea recomandărilor.

Ipotezele cercetării. Traumatismele fizice cu orice mecanism de producere, manifestare prin dereglarea integrității corporale sau funcționale, fac parte din categoria stresorilor cu impact negativ major asupra personalității, ducând la modificări și dereglări de diferita durata in sfera afectiva a omului, ca urmare necesită intervenție psihologică specializată. Severitatea consecințelor impactului emoțional poate fi diminuată în cadrul unui program psihologic de reabilitare a persoanelor victimizate în urma traumei fizice.

Baza conceptuala a cercetării:

Modelul bio-neuro-fiziologic al SSPT (Kardiner și Spiegel, Blanchard, Pitman, Paige, Kosten, McFall, Keane);

Modelul psihanalitic al SSPT (Freud, Kardiner, Horowitz, Pines, Sandler, Brett, Bowlby, Rayner, Hopper, Krystal, Lifton);

Modelul cognitiv-comportamental (Rachman, Becker, Mowrer, Keane, Peterson & Seligman, Abramson, Veronen & Kilpatrick, Schepple și Bart, Frank și Stewart);

Modelul de procesare informațională (Chemtob, Foa și Kozak, Resick și Schnicke, Hollon și Garber).

Metode, procedee și tehnici de cercetare derivă din obiectul, scopul și sarcinile cercetării și se constituie din:

metode teoretice: analiza și sinteza literaturii de specialitate privind problema de cercetare; metoda ipotetico-deductivă pentru interpretarea și explicarea rezultatelor obținute în cercetare);

metodele empirice: observația, studiu de caz, interviul nestructurat și semistructurat, metode psihometrice:

Scala simptomelor stresului posttraumatic (Posttraumatic Stress Disorder Checklist- PCL)

Scala de evaluare a impactului evenimentului traumatic (Impact of Event Scale-R – IES-R);

Scala de diagnosticare a stresului posttraumatic Posttraumatic Stress Diagnostic Scale (PDS);

Inventarul de Depresie Beck (Beck's Depression Inventory – BDI);

Scala Rosenberg de evaluare a stimei de sine;

Scala de anxietate Max Hamilton – HRSA;

Chestionarul de evaluarea agresivității AQ.

Etapele investigației

Demersul experimental a fost realizat în perioada octombrie – noiembrie 2014, în cadrul spitalului de copii ,,V.Ignatenco”din Chișinău. Eșantionul de cercetare a fost constituit din 3 subiecți cu vârsta cuprinsă între 15 -17 ani (victime a traumelor fizice), clasa IX și clasa X, XI;

Experimentul formativ a fost realizat în perioada ianuarie – aprilie 2015, în cadrul cabinetului special amenajat din mun.Chișinău. Eșantionul de cercetare a fost constituit din un subiect cu vârsta de 15 ani, ( victima al accidentului rutier).

I etapă (mai – august, 2014). Elaborarea ipotezei de lucru și determinarea metodelor empirice de cercetare. Studierea literaturii.

II etapă (octombrie -nioembrie, 2014). Evaluarea simptomelor de SSPT pre-intervenție și a tulburărilor comorbide: anxietatea, depresia, semantizările, anxietății fobice. Evaluarea nivelului de agresivitate și stimei de sine.

III etapă (decembrie, 2015). Evaluarea repetata a simptomelor de SSPT precum și a tulburărilor comorbide: anxietatea, depresia, semantizările, anxietății fobice. Evaluarea nivelului de agresivitate și stimei de sine.

IV etapă (ianuarie – martie, 2015). Desfășurarea experimentului formativ și evaluarea post-intervenție a simptomelor SSPT.

V etapă (martie – aprilie, 2015). Analiza cantitativ – calitativă, interpretarea rezulatelor elaborarea concluziilor și recomandărilor.

Baza experimentala a cercetării este constituita din trei persoane suferinde de consecințele traumatizării fizice, care anterior nu au apelat la nici un ajutor social sau psihologic în scopul diagnosticării SSPT.

Importanta lucrării:

Importanța teoretica a lucrării: Efectuarea unei analize a modelelor teoretice ce descriu emoțiile, sfera afectiva, SSPT și identificarea punctelor forte și slabe ale acestor teorii. Realizarea unei sinteze de cercetare sistemică a lucrărilor științifice, privind manifestarea sferei afective în cadrul SSPT, ceea ce permite primirea unei imagini detaliate de ansamblu a acestor tulburări, care includ o multitudine de opinii, argumentate de cercetările empirice efectuate.

Importanța practica a lucrării: Elaborarea unui program psihologic de reabilitare a persoanelor victimizate cu scopul diminuării simptomatologiei din sfera afectiva a stresului posttraumatic.

Sumarul compartimentelor tezei: Teza cuprinde introducere, trei capitole, concluzii generale, bibliografie din 54 de titluri, este perfectată pe 76 pagini, inclusiv 5 figuri și 3 tabele.

În INTRODUCERE se specifică actualitatea și importanta temei de cercetare; sunt prezentate scopul, obiectivele și ipoteza cercetării; se prezintă principalele repere teoretice ale cercetării; se descrie metodologia cercetării și eșantionul de cercetare.

În capitolul I ABORDARI TEORETICE ALE PROBLEMEI INPACTULUI TRAUMEI FIZICE ASUPRA STARILOR EMOȚIONALE ALE PERSOANEI sunt descrise abordările conceptuale, teoriile explicative ale emoțiilor, nivelurile și formele emoțiilor și particularitățile stresului posttraumatic provocate de trauma fizica, manifestările stresului posttraumatic precum și particularitățile afectivității la persoanele traumate fizic.

În capitolul II PSIHODIAGNOZA IMPACTULUI TRAUMEI FIZICE ASUPRA STARILOR EMOȚIONALE ALE PERSOANEI sunt studiate cazurile si selectate metodele utilizate în cercetarea stărilor emoționale ale persoanei, observația, studiu de caz, interviul nestructurat și semistructurat, metode psihometrice. inclusiv fișa de anamneza. Rolul capitolului este de a identifica cum se simt persoanele traumatizate, cum sunt evidențiate manifestările emoționale.

În capitolul III CONSULTAREA PSIHOLOGICA A PERSOANELOR TRAUMATIZATE FIZIC sunt descrise cazurile de acordare a suportului psihologic al persoanelor cu scop de depășire din stările psihologice nefavorabile, prin dezvoltarea abilitaților de integritate emoționala personala,. precum și prezentarea și interpretarea rezultatelor diminuării emoțiilor negative la persoanele traumatizate.

CONCLUZIILE GENERALE și RECOMANDĂRILE sintetizează rezultatele finale ale investigațiilor realizate și oferă indicații și sugestii pentru persoanele victimizate care contribuie la diminuarea și controlul emoțiilor negative.

Termeni-cheie. Trauma fizica (TF), eveniment traumatic (ET), sindromul de stres posttraumatic (SSPT), stari afective (SA), afecrivitate (A), emoții (E).

ABORDĂRI TEORETICE ALE PROBLEMEI INPACTULUI TRAUMEI FIZICE ASUPRA STĂRILOR EMOȚIONALE ALE PERSOANEI

Cercetări și concepții ale raportului dintre trauma fizică și afectivitate

Multiplele cercetări din ultima vreme au demonstrat o legătura strânsă între un eveniment traumatic și consecințele în plan emoțional pe care le suporta omul mult timp după vindecarea leziunii fizice. Psihicul uman la fel poate fi traumat, însă la o așa concluzie nu s-a ajuns foarte ușor, au fost nevoie de multiple jertfe pe parcursul anilor și o multitudine de cercetări, pentru stabilirea adevărului.

Problema consecințelor traumatismelor ocupă un loc aparte în cadrul științelor contemporane. Emoțiilor și traumei le sunt dedicate o multitudine de studii nu doar în psihologie, dar și în alte științe precum: medicina, psihiatria, fiziologia, filosofia, sociologia. Caracterul multifactorial al manifestării stărilor emoționale în urma consecințelor traumatice constituie obiectul de interes pentru o gamă largă de discipline, cea ce amplifică dificultatea stabilirii exacte a clasificării emoțiilor ca consecințe traumatice.

În psihologie sfera afectiva răspunde de emoții care cuprinde mulți alți termeni sinonimi sau înrudiți semantic. Stările emoționale au fost supuse identificării și desemnate realități apropiate și totuși diferite.

La momentul traumatizării, victimele suporta un șir de reacții fiziologice. Acestea pot include o creștere de adrenalina în corp care duce la creșterea frecvenței cardiace, hiperventilație pulmonara, tremurături, lacrimi, amorțeală, sau un sentiment de înghețare, uscăciune a gurii, acutizarea simțurilor speciale, cum ar fi mirosul, și un răspuns ,,lupta sau fugi” Selye H. (1960), etc.. După traume, victimele pot suferi o serie de efecte fiziologice, inclusiv insomnie, tulburări de apetit, letargie, cefalee, tensiune musculară, greață, precum și scăderea libidoului, etc.. Unele dintre aceste reacții fiziologice pot să apară imediat, iar altele pot apărea după ce pericolul a trecut.

Reacțiile fiziologice la factorul traumatic pot fi atât de puternice încât acestea reapar ceva timp după trauma, de exemplu, odată cu amintirea evenimentelor traumatice de către victima.

Leziuni fizice care rezultă din trauma pot fi aproximativ clasificate ca: minore (umflături, zgârieturi), moderate (vânătăi, oase rupte), și severe (plăgi tăiate, plăgi împușcate). Unele leziuni fizice pot fi vizibile la prima vedere, dar altele nu. Nu sunt vizibile la prima vedere, leziunile fizice al organelor interne sau o leziune a creierului, sau acele leziuni interne provocate de o agresiune sexuală. De asemenea, mai sunt leziuni care nu se vizualizează la prima vedere. Acest lucru este specific în special în cazurile de violență în familie în cazul în care leziunile apar pe părți ale corpului care sunt în mod normal ascunse de haine. În cazul adresării după ajutor al persoanei victimizate, este important să nu se presupună că ea nu este traumată, pur și simplu pentru că nu există semne vizibile.

Unele persoane victimizate pot avea efecte adverse pe termen lung, ca urmare a infracțiunii săvârșite împotriva lor. Alte persoane victimizate pot avea probleme de sănătate, cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac, și izbucniri emoționale. Chiar și după ce rănile fizice s-au vindecat, unele persoane victimizate pot avea dureri sau disconfort pentru o perioadă de timp sau chiar și pentru restul vieții. În cazuri extreme, persoane victimizate pot suferi mutilare corporală sau infirmitate permanentă ca urmare a traumei fizice.

In urma cercetărilor științifice s-a demonstrat că consecințele acțiunii leziunilor fizice au un efect negativ asupra recuperării psihologice pe termen lung a persoanei victimizate, deoarece cicatricile fizice sau handicapul sunt o sursa de reamintire constantă a traumatizării. Dar și consecințele traumatice mai ales daca au dus la o infirmitate permanentă, pot fi de asemenea, dificil de acceptat, de a deveni ceva obișnuit pentru persoana victimizata dar și pentru oamenii înconjurători, cea ce devine iarăși un factor retraumatizant. Ca urmare nu pot fi capabile să se întoarcă la locul de muncă, de a duce un stil de viața "normal" în urma victimizării, în mod constant le amintește de durerea și suferința ce au îndurat. Acesta produce o suferință mentală enormă, sentimente puternice de frica, furie și amărăciune, izolare socială și dependență a asistență sociala.

Indiferent de factorul traumatic și volumul lezional cauzat, consecințele traumei fizice au impact asupra stării fiziologice și stării psihologice, mai ales incluzând sfera afectiva.

Competențele afective sunt generatorul vieții mentale. Prin senzivitatea lor, edifica exhaustiv relațiile și atitudinile inter/intraumane, produc un impact major asupra formarii personalității adolescentului, propulsează transformările de personalitate, reorientează și ierarhizează valorile, exprima confortul și disconfortul psihicului în diverse situații existențiale [4, p. 31].

Afectivitatea umană este un proces psihic care se activează de la naștere individul ce suferă modificări pe parcursul vieții, transformându-se-se în scopul realizării unor necesități fundamentale, în primul rând a celor sociale. Omul învață arta dragostei, a  compasiunii,  a empatiei, asimilează diverse metode de dirijare a pulsațiilor emotive,  își dezvoltă sentimente morale, estetice etc. [4, p. 32].

Procesele afective sunt efectele confruntări și ciocniri dintre motivația persoanei (formata din stimulii interni) și realitatea înconjurătoare. Aprobarea sau satisfacerea cerințelor interne generează mulțumire, bucurie, entuziasm, plăcere, în același timp nesatisfacerea sau contrazicerea lor duce la tristețe, nemulțumire, neplăcere, indignare etc.

I.P.Pavlov, V. Pavelcu,C.Radulescu-Motru, M.Ralea au subliniat idea ca afectivitatea constituie cel mai complex capitol al psihologiei. Afectivitatea – înțeleasa ca un subsistem al vieții psihice, care, în interrelație cu alte subsisteme, asigura integrarea și adaptarea în ambianța(cu sens mediu intern și extern)- oferă posibilitatea unei tratării științifice ce se releva în: caracterul integrativ sistemic al afectivității; angajarea diferitelor sisteme biologice, psihologice, sociale în mod diferit, în sisteme de referința diferite, individualizator; starea oscilanta ce plasează trăirea la niveluri diferite cu efecte ce se pot situa intre polul pozitiv și cel negativ și conduce la adoptarea de comportamente cu o dominanta de la primar biologica la puternic intelectualizata, socializata, de unde și caracterul de trăire subiectiva care asigura funcționalitatea unui sistem deschis capabil să prelucreze aspectele calitative ale informațiilor; explicând postura sincrona și diacrona de efect și cauză în evoluția diferitor stări psihice [4, p.33; 46].

Afectivitatea, fiind o tensiune a întregului organism, produce simultan o vibrație la nivel organic, psihici comportamental, ce se supune legilor dinamicii întregii personalități, ea înglobează procese simple, slab controlate de rațiune și complexe care se constituie și se dezvolta pe parcursul vieții și activității individului uman. Ea este determinata d un șir de factori: ereditari sociali, instructivi, se manifesta ca un puternic factor motivațional, dezvoltarea ei ducând la modificarea necesitaților, intereselor, orientărilor, aspirațiilor, iar aceste componente motivaționale determina caracterul emoțiilor, sentimentelor pasiunilor [4, p.33; 29, p.54].

Sfera afectiva și organismul nu pot acționa fără simularea volitiva și impulsurile conștiente sau inconștiente. Înțelegerea afectivității va fi incompleta, daca nu vom studia raporturile care exista între ea și personalitate ca o formațiune complexa și integra, fiind deosebit de profundă și corelația cu orientările, convingerile și idealurile personalității. Structura emoționala se deosebește, de la un individ la altul, după nivelul de activism, inițiativa, profunzimea și intensitatea trăirilor, corespunderea lor calităților volitive și intelectuale. Formarea structurii emoționale a personalității depinde de următoarele condiții deosebit de importante: particularitățile sistemului nervos, condițiile de viața și de activitate., necesitați și interese, cercul și caracterul comunicării, nivelul de dezvoltare al autoreglării, abilitatea de a trece de la emoții negative la cele pozitive [4, p.33].

După Paul Popescu – Neveanu: ,,afectivitatea este fenomenul de rezonanța a lumii în subiect și care se produce în măsura și pe măsura dispozitivelor rezonante ale subiectului și este totodată vibrația expresiva a subiectului social în lumea sa, o lăuntrica melodie existențiala care erupe în acțiune și reorganizează lumea. Emoția este nu numai trăire subiectiva dar și comunicare evaluativă, este nu numai o funcție dinamico-energetica subiectiva, vectoriala, dar și o conduita afectiva [24].

In cadrul proceselor afective pe prim plan se afla valoarea și semnificația pe care o are acesta pentru subiect, relația dintre obiect și subiect, în care obiectul capătă semnificație în funcție de gradul și durata satisfacerii trebuințelor. Aceasta relatare ne ajuta să înțelegem foarte bine de ce același obiect poate produce stări afective diferite unor persoane diferite, sau chiar aceleiași persoane, atunci când el a satisfăcut integral trebuințele acesteia, doar parțial sau deloc. Interacțiunea unica sau repetata a persoanei cu diverse obiecte, fenomene, evenimente etc., se soldează cu construirea treptata, în plan subiectiv, a unor trăiri și atitudini, care reprezintă poziții fața de acestea și care pot fi oricând redeclanșate.

O.Ewert distinge trei forme ale stărilor afective: dispozițiile, tonurile stărilor, sentimente în sens restrâns. El nu separa sentimentele de emotii. B. Spinoza în ,,Etica”, tot nu face o demarcare dintre sentimente și emoții, la fel Phipip Lersch, Aufbau der Person. G. Debus examinează toate stările afective ca fiind sentimente, pe care mai târziu Fr. Littmann le intituleaza pe toate emoții. V.Pavelcu folosește denumirea de sentimente pentru toate starile afective cu excepția emoțiilor-șoc, pe când Paul Popescu-Neveanu și ion Radu considera sentimentele o specie a atitudinilor [4, p.33].

Procesele psihice care sunt generate de relațiile dintre obiect și subiect sub forma de trăiri, uneori atitudinale, poarta denumirea de procese afective.

Procese afective deși sunt într-o legătura strânsă cu o mulțime de alte fenomene psihice, ele totuși au anumite proprietăți specifice, care țin de relațiile între afectivitate și cogniție, afectivitate si motivație, afectivitate si alte funcții psihice.

Afectivitate si cognitie – Herbert a arătat încă din 1825 susținea ca emoțiile nu pot exista în afara actelor intelectuale, ele fiind produsul ciocnirii reprezentărilor. Astfel, emoțiile sunt declanșate de informațiile care vin din mediul extern, însă prin natura lor sunt trăiri tensionale generate direct de motivație. J.Piaget considera ca inteligenta și afectivitatea sunt inseparabile. După opinia lui, afectivitatea joaca rol de sursa energetica de care depinde funcționarea inteligentei; energetica conduitei releva afectivitatea, în timp ce structurile ei releva funcțiile cognitive. La Freud ,,stadiile dezvoltării afective” a copilului se afla în permanenta stare de organizare și dezorganizare, se intersectează, lăsând în urma lor depuneri, puncte de fixație, exista nenumărate mișcării regresive, tranzitorii sau permanente, însă cronologia evenimentelor existenta nu-i obligatorie. Spre exemplu, în procesele cognitive omul operează cu instrumente specializate (în gândire cu instrumentele analizei și sintezei, al abstractizării și generalizării, în imaginație cu cel a l tipizării, diminuării și divizării etc.), în procesele afective el reacționează cu întreaga ființa. Psihologia moderna evidențiază un șir de diferențe între procesele cognitive și procesele afective. Spre exemplu, dacă în procesele afective omul reacționează cu întreaga ființa, atunci în procesele cognitive omul operează cu instrumente specializate (în gândire cu instrumentele analizei și sintezei, al generalizării și abstractizării, în imaginație cu cel al aglutinării și tipizării, diminuării și divizării etc.) [45, 52, 53].

Afectivitatea [45, 52, 53] este o simbioza din mai multe componente: organica, psihica și comportamentala, ea este punctul central al întregului organism, prezintă efecte bipolare de evitare sau căutare, respingere sau atracție. Procesele afective care se petrec în organism prezintă unproces de lucru permanent între armonizare și conflictul individului cu lumea și cu sine, cu ambianta exterioara dar și cu ceea ce se produce în propriul lui organism, cu evenimente prezente dar și cu cele reamintite sau imaginate. Apoi, deși procesele afective sunt declanșate prin fapte cognitive (reamintirea unei întâmplări, ca vederea unei cârti, audiția unei melodii sau unii fragment dintr-o lucrare muzicală), ele nu reduc doar la acestea. Contează organizarea lor motivaționala a individului, raportul obiectului (perceput, gândit sau imaginat) cu trebuințele, cu gradul lor de satisfacere. Deși procesele afective sunt diferite de procesele cognitive, ele sunt în strânsă interacțiune cu ele.

Astfel, atunci când conflictul afectiv produs de ciocnirea dintre emoții, sentimente, pasiuni este solidar cu conflictul cognitiv produs de ciocnirea ideilor, a concepțiilor și modalităților de rezolvare se obține un randament al activității intelectuale mai mare. Dimpotrivă, daca tensiunea afectiva scade, ajungandu-se pana la starea de indiferenta, se va reduce și capacitatea individului de a soluționa probleme noi.

Dezacordul dintre rațional și afectiv duce la dezadaptarea tranzitorie, mai ales atunci când un nivel intelectual superior se asociază cu emoții primare, violente, oarbe.

Afectivitate si motivație- V. Pavelcu [21], în lucrarea sa “Din viața sentimentelor”, ne prezinta o relație sugestiva dintre cele doua procese. ,,Afectul se naște în momentul în care impulsul este frânat sau suspendat de o alta forța externa sau interna. În așa mod se creează un câmpul afectiv și dinamic, o tensiune afectiva”[21]. El arata ca afectivitatea nu este un simplu însoțitor al motivului, deși el are proprietăți motivaționale (de exemplu, sentimentul poate avea o mare valoare propulsatoare pentru conduita umana); pe de alta parte, motivul devine afectiv si tensional in procesul realizării scopului.

Unii psihologi în lucrările sale, inspirandu-se din concepția lui V.Pavelcu, au încercat sa stabilească o distincție intre afectivitate și motivație și demonstrează ca motivul are caracter de ,,vector”, iar procesul afectiv are aspect de ,,câmp”; în așa mod, emoția nu este derivata din motive, ci este și cauza, si efect al motivației.

Paul Popescu – Neveanu [24] arata ca procesele afective sunt motive activate si desfășurate într-o situație data, iar motivele sunt procese afective cristalizate, “solidificate”.

Relația dintre afectivitate și motivație a fost demonstrata printr-un experiment foarte simplu:

A fost selectat un grup de copii, care aveau ca scop sa îndeplinească timp de trei zile câteva sarcini simple de rezolvat. Grupul a fost divizat în trei grupe mai mici, cărora li sa aplicat pe parcursul experimentului tratamente diferite: primul grup a fost lăudat, al doilea grup a fost dojenit, al treilea grup a fost ignorat (E. B. Hurlock). Ca urmare al acestui experiment, sa demonstrat ca: lauda folosita în primul grup, a fost cea mai eficienta, deoarece se asociat cu stări afective pozitive; eficacitatea dojenii, folosita in al doilea grup, a scăzut pe măsura utilizării continue, fiindcă a generat stări afective negative; ignorarea, folosita în al treilea grup, sa dovedit a fi cea mai neeficienta, fiindcă în cazul ei stările afective lipsesc.

Deci, necătind la faptul ca între afectivitate și motivație exista o strânsă interacțiune, ele nu trebuie confundate. Exista stări de motivație fără emoție (în cazurile când pentru îndeplinirea scopului se presupune o perioada lunga de timp sau când persoana cunoaște mijloacele de atingere a scopului), dar și emoții care nu se asociază cu stări motivaționale (de exemplu, în cazul când o persoana este martorul unei acțiuni în care nu este implicat).

Afectivitatea si alte funcții psihice – Procesele afective sunt în relații de interacțiune și interdependența cu multe fenomene psihice. In așa mod, putem spune ca:

– în actul voluntar, determinam afectivitatea în faza “ciocnirii motivelor” sau în “faza deliberării”;

– stârnește și amplifica în permanența procesele creative;

– fiind transfigurata în temperament, cu careva trăsături afective (ex. gradul de impresionabilitate), iar alte trăsături purtând o altfel de încărcătura afectiva (calmul, impulsivitatea, destinderea);

Afectivitatea este prezenta de la conștient până la conștiința. Prin urmare, afectivitatea este considerata componentul de baza în infrastructura psihicului, de asemenea este considerata și nota definitorie, fiindcă prin manifestarea afectivității omul se deosebește mult de roboți sau tehnica de calcul, ca forme de inteligența artificiala (deoarece rațiunea omului poate fi reprodusa pe calculator, însă stările și retrăirile lui afective vor rămâne un bun spiritual specific omului).

După cum sa menționat mai sus, afectivitatea fiind implicata în procesele și structurile psihicului, fiind determinata la rândul sau de acestea, a stârnit în psihologia moderna tendința de elaborare a unor teorii ale afectivității.

Robert Plutchik,(1980) [4, p. 39] analiza emoțiile ca mijloc de adaptare ce joaca un rol mare la toate nivelurile evoluționiste. In analiza emoțiilor [25] R.Plutchik a luat în considerare următorii parametri: situațiile universale; emoțiile primare; stimulul care le declanșează; cogniția inferata; comportamentul produs; efectul de supraviețuire (de exemplu, în ordinea parametrilor de mai sus: acceptarea, încrederea, membrii grupului, prietenia, reciprocitatea, afilierea). În lucrarea sa a propus o teorie al emoției, fiind bazat pe postulatele următoare:1) În fiecare emoție, se poate de identificat câteva elemente comune sau paternuri specifice; 2) Fiecare emoție poate varia în intensitate, de la nivelul cel mai slab pana la nivelul cel mai înalt; 3) Putem distinge un număr mic de emoții de baza, dar la combinarea lor apare o multitudine noua. Aceasta teorie tinde, după părerea autorului, la un mare grad de generalitate, pentru situațiile universale, fiind valabila și pentru oameni, dar și pentru animale.

Procesele afective au următoarele proprietăți:

1. Polaritatea proceselor afective se manifesta prin tendința de a migra când în jurul parții pozitive, când în jurul parții negative. Aceasta tendința apare ca urmare a satisfacerii sau nesatisfacerii diferențiate a trebuințelor, a aspirațiilor (totala sau parțiala, de lunga sau de scurta durata). In marea majoritate, procesele afective sunt cuplate doua cate doua în perechi cu elemente contrare: bucurie – tristețe, simpatie–antipatie, entuziasm–deprimare, iubire–ura etc. Polaritatea se exprima prin caracterul plăcut sau neplăcut al stărilor afective, stenic sau astenic al acestora (unele mobilizează, împing spre acțiune, altele dimpotrivă, întârzie sau inhiba activitatea) sau caracterul lor încordat sau destins (unele fiind tensionale, altele relaxante). Polaritatea proceselor afective se manifesta în funcție de particularitățile situației și ale persoanei [11, 45, 52, 53].

2. Intensitatea proceselor afective indica profunzimea, tăria, forța de care dispune la un moment desfășurării trăirea afectiva; deci deosebim stări afective intense, foarte intense, mai puțin intense. Ea este în funcție atât de valoarea afectiva a obiectului, de semnificația lui în raport cu cerințele individului, cat și de capacitatea afectiva a subiectului (sunt indivizi care vibrează afectiv mai intens, chiar si la evenimente comune, lipsite de importanta, în timp ce alții rămân reci, impasibili sub raport afectiv chiar si in fata unor evenimente dramatice). Creșterea intensității stărilor afective se obține prin modificarea, amplificarea semnificațiilor afectogena ale obiectului sau persoanei în relație, dar nu prin repetarea stimulului (ca în cazul memoriei), care ar duce la tocirea afectivității [11, 45, 52, 53].

3. Durata proceselor afective consta în durata perioadei de timp a acestora, indiferent daca cauza care le-au provocat sunt sau nu sunt prezente. Un sentiment poate dura un an, doi ani sau toata viată, o emoție poate dura câteva ore sau câteva clipe; frica si groaza în fata unui accident persista și după ce pericolul a trecut; dragostea se păstrează chiar daca ființa iubita nu mai este. Aceasta proprietate are o foarte mare importanta deoarece alimentând permanent semnificația afectogena a unui stimul (obiect sau persoana) putem menține mereu treaza starea afectiva fata de el [11, 45, 52, 53].

4. Mobilitatea proceselor afective exprima fie trecerea rapida de la o faza la alta în interiorul aceleiași trăiri emoționale, fie trecerea de la o stare afectiva la alta. In primul caz este vorba de trecerea de la stadiul primar, care exprima o trăire nespecifica de incertitudine, bazat îndeosebi pe deficitul de informație, la stadiul secundar, care presupune o trăire specifica, adecvata deznodământului favorabil sau nefavorabil, bazat pe relevanta informației. In cel de-al doilea caz, avem de-a face cu trecerea de la emoție la un sentiment, sau de la un sentiment de un anumit tip la un sentiment de alt tip (de la dragoste la ura si invers, etc.). Mobilitatea presupune trecerea de la o faza la alta, de la o trăire la alta, numai în condiții de necesitate, deci atunci când situația și solicitările o cer [11, 45, 52, 53].

5. Expresivitatea proceselor afective consta în capacitatea acestora de a se exterioriza, de a fi ,,văzute”, ,,citite”, ,,simțite”. Exteriorizarea, are loc prin intermediul semnelor exterioare care poarta denumirea de expresii emoționale. Cele mai cunoscute expresii emoționale sunt: mimica, pantomimica, modificările de natura vegetativa, schimbarea vocii. Expresiile emoționale nu sunt izolate unele de altele, ci corelează între ele și se subordonează stărilor afective, dând naștere la conduita emoțională- expresiva. De exemplu, conduita expresiva a tristeții (cu atârnarea brațelor, aplecarea capului, pleoapele si colturile gurii lăsate în jos, mișcări fără vigoare, ochi ,,stinși” și fata ,,pământie”) se deosebește de conduita expresiva a bucuriei (cu ținuta dreapta, ochi deschiși, strălucitori, mobilitate a brațelor si a mușchilor in general). Omul are capacitatea de a învață și a provoca expresii emoționale, de ale dirija voluntar și de a le folosi pentru a transmite convențional o anumita stare afectiva, (un actor nu întotdeauna trăiește afectiv stările emoționale pe care le exteriorizează) [11, 45, 52, 53].

Expresiile emoționale îndeplinesc roluri importante in comportamentul omului, dintre care cele mai semnificative sunt :

– rol de comunicare, de a face cunoscuta in exterior starea afectiva trăita de o persoana pe care ea dorește ca ceilalți sa o perceapă ( profesorul poate sa își da seama daca elevii au înțeles sau nu după expresiile emoționale imprimate pe chipurile lor; prin propriile expresii emoționale profesorul poate întări forța de sugestie a cunoștințelor);

– rol de influențare a conduitei altora în vederea săvârșirii unor acte (o persoana poate plânge pentru a impresiona, a obține mângâierea, acordul sau pentru a obține ceea ce si-a propus; o alta manifesta temeri pentru a se asigura de ajutorul cuiva); în acest sens, vorbim despre utilizarea sociala a expresiilor emoționale cu scop, pentru a obține ceva;

– rol de autoreglare in vederea adaptării la situații (plângem în situații triste, radem în cele vesele; comportamentul invers ar fi un exemplu tipic de dezadaptare expresiv – emoționala);

– rol de contagiune (de a transmite si de a trezi reacții similare la alte persoane, de a da naștere la stări afective colective – pozitive sau negative, prin acesta întărindu- se forța de coeziune sau de dezbinare a membrilor grupurilor);

– rol de accentuare sau de diminuare a stării afective (plângând ne putem ,,descarcă”, elibera sau dimpotrivă de a ne,, încarcă” afectiv).

Rolul proceselor afective constituie în psihologie o problema destul de controversata. Unii savanți considera ca emoțiile distrug și dezorganizează comportamentul omului, ca ele constituie sursa de baza a bolilor psihosomatice (Arnold,1990; Lazarus,1968;Jung,1961), pe când alții, din contra considera ca emoțiile joaca un rol pozitiv în organizarea, motivarea și consolidarea comportării (Izard,1971,1972; Leeper,1948; Mowrer,1960; Rapaport,1942, Schachtel,1959; Tomins,1962, 1963) [4, p. 36, 31]. Janet (1928), din perspectiva psihopatologiei insista asupra caracterului generalizat al conduitelor dezadaptatei care apar în emoții (idee valabila doar pentru stările afective primare, primitive, nu si pentru cele superioare). Pieron (1930) ca reprezentant al psihologiei funcționaliste considera ca emoția consta într-o descărcare anormala de energie nervoasa, descărcare ce depășește cantitatea de energie care poate fi utilizata de către individ pentru reacțiile normale îi care se poate produce chiar și atunci când nu exista ocazie de reacție. Wallon (1945) efectuând cercetări și lucrând în domeniul psihologiei și psihiatriei infantile, a demonstrat ca emoțiile apar în urma acumulării unei cantități de tonus muscular care, daca nu se consuma în cantități adecvate pentru a se epuiza gradat, degenerează în spasme, ras, plâns [11, 45, 52, 53].

Alți autori, din contra, considera ca emoția, prin mobilizarea energetica a întregului organism organizează conduita. Darwin, încă din 1872 [45] a fost primul care a sesizat valoarea adaptativa a emoțiilor, arătând ca originea emoțiilor se afla în vechile tipare comportamentale desfășurate de-a lungul evoluției, tipare care s-au comprimat si s-au păstrat tocmai pentru ca s-au dovedit a fi utile acțiunilor actuale. Chiar si expresiile emoționale nu sunt altceva decât reziduuri schematizate ale unor comportamente vechi, dar încă utile. W.B.Cannon (1911) a considerat ca emoțiile sunt modalități de activare a organismului in vederea restabilirii echilibrului, cu un rol important al factorilor biochimici în sensibilizarea afectiva [11, 45, 52, 53].

O poziție contradictorie întâlnim la Vasile Pavelcu [21,22] care arata ca : – pe de o parte, emoția are rolul de a preveni psihicul de tulburări si dezagregare durabila, de a restabili echilibrul prin derivare, prin risipirea forțelor pe cai vegetative, prin reacții inutile sub raportul conduitei, dar foarte utile prin efectul lor de liniștire, de lichidare a conflictului dintre tendințe, de rezolvare a unei înalte tensiuni psihice [21, 45]; – pe de alta parte, emoția este un proces de degradare a psihicului spre fiziologie, de dezintegrare atât în planul de adaptare individ – mediu, cat și pe planul intra psihic [22].

După Mielu Zlate [45, 52,53] afectivitatea îndeplinește ambele roluri, dar în condiții diferite. În cazurile in care emoția este foarte intensa datorita circumstanțelor noi, pentru care organismul încă nu a format modalități comportamentale adecvate, emoția ca consecința dezorganizează conduita, comportamentul.

Stările de groaza, de furie, de depresie, prin intensitatea lor crescuta paralizează, anihilează, îl fac pe individ agresiv sau neputincios, devenind astfel o piedica în calea rezolvării eficiente a activității.

Funcția principala a proceselor afective este însă aceea de a pune organismul în acord cu situația, deci de a adapta, de a regla conduita umana. Aceasta dezorganizarea inițiala în final va duce la o organizare superioara, ulterior individul va ști cum sa reacționeze într-o alta situație. Chiar și situațiile stresante sau frustrante, daca au o intensitate moderata, îl ajuta pe individ sa se adapteze mai bine ambiantei și solicitărilor ei. Frustrarea se asociază nu doar cu conduitele agresive, represive, dar și cu conduitele orientate spre creație, performanta, autorealizare.

Datorita diversității laturilor și caracteristici pe care le reprezintă procesele afective, clasificarea lor se realizează după o multitudine de criterii, printre care amintim: proprietățile de care dispun (intensitate, durata, timp, mobilitate, expresivitate); gradul lor de conștientizare (unele aflând-se sub controlul direct al conștiinței, altele scăpând acestui control); nivelul calitativ al formelor motivaționale din care provin (din nesatisfacerea trebuințelor, sau din nesatisfacerea idealurilor, convingerilor, concepției despre lume și viată).

Luând în considerație aceste criterii, corelative în esența lor, procesele afective pot fi clasificate în trei categorii: primare, complexe si superioare, fiecare dintre ele dispunând de nenumărate subspecii [45, 52, 53].

1) Procesele afective primare [45, 52, 53].au caracter elementar, spontan, sunt slab organizate, mai aproape de biologic (instinctiv) și mai puțin abordate cultural, ele tind sa scape controlului conștient, rațional. In categoria lor includem:

a) tonul afectiv al proceselor cognitive, care se refera la reacțiile emoționale care însoțesc și colorează afectiv orice act de cunoaștere: o senzație, o reprezentare, o amintire, un gând, etc. trezesc în noi stări afective de care nici nu ne dam seama; culorile, sunetele, mirosurile percepute generează nu doar acte cognitive, ci si afective (de plăcere, neplăcere, etc.).

b) trăirile afective de proveniența organica, cauzate de buna sau proasta funcționare a organelor interne; ele sunt datorate, mai ales, ,,ciocnirilor” dintre organele interne în stare de boala;

c) afectele sunt forme afective simple, primitive și impulsive, puternice, foarte intense și violente, de scurta durata, cu apariție brusca și desfășurare impetuoasa. Groaza, mania, frica, spaima, accesele de plâns zgomotos, rasul în hohote etc.

Stewart Agras (1985) consacra o monografie panicii. Wortman. C.B., Loftus E.F., Marshall M.E. (1985) [43], descriu diverse aspecte apărute în stările de criza, care sunt însoțite de o expresivitate bogata, se manifesta direct, uneori necontrolat, ducând chiar la acte necugetate.

2) Procesele afective complexe [45, 52, 53]. Sunt caracterizate printr-un grad mare de conștientizare și intelectualizare. Acestea cuprind:

a) emoțiile curente, care sunt forme afective de scurta durata, active, intense, provocate de însușirile separate ale obiectelor; ele au un caracter situațional, o desfășurare tumultuoasa sau calma, o orientare bine determinata spre un obiect sau o persoana anumita.

Printre emoțiile curente enumeram: bucuria, tristețea, simpatia, antipatia, entuziasmul, admirația, disprețul, speranța, deznădejdea, plăcerea, dezgustul etc. Ele sunt mult mai variate și mai diferențiate decât afectele, manifestandu-se în comportament mai nuanțat și mai rafinat, în principal după tipare și conveniente socio-culturale. J.P.Sartre, în monografia sa introduce o anumita nota de irațional în interpretarea emoțiilor, pe care le considera ,,conduite critice de impas” [32, 45,52, 53].

b) emoțiile superioare sunt legate de activitatea pe care o desfășoară individul, se supun învățării. Ele apar în activitățile intelectuale, în realizarea comportamentului moral, în reflectarea frumosului din realitate. Acestea presupun evaluări, acordări de semnificații valorice activităților desfășurate. În cazurile când intre ele și situațiile de viată exista coincidente, asistam la acumularea și sedimentarea lor treptata, fapt care generează stări emoționale concordante. Conflictul dintre așteptările și obișnuințele emoționale, pe de o parte, și caracterul inedit al situațiilor cu care ne confruntam, pe de alta parte, produce socul emoțional.

3) Procesele afective superioare [45, 52, 53]. se caracterizează printr-o mare restructurare valorica, situata nu la nivel de obiect (ca cele primare) sau de activitate (ca cele complexe), ci la nivel de personalitate, depășind prin conținutul și structura lor stările emoționale disparate și tranzitorii. Acestea sunt sentimentele si pasiunile.

a) sentimentele sunt trăiri afective intense, de lunga durata, relativ stabile, specific umane, condiționate social-istoric. Prin gradul lor de stabilitate și generalitate iau forma unor atitudini afective care se păstrează multa vreme, uneori toata viată, chiar și atunci când situația provoacă noi sentimente. Asocierea sentimentelor are loc după o serie de reguli și legi. Psihologul francez Theodule Ribot, (1988) vorbea chiar de existența unei ,,logici a sentimentelor” [27]. Jean Maisonneuve analiza și alte categorii: sentimentul propriei persoane (de inferioritate sau de superioritate); sentimentele psihosociale (vanitate, încredere, simpatie, sociabilitate)[18].

b) pasiunile sunt sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate si generalitate foarte mare, antrenând întreaga personalitate. În studiul psihologiei sferei emoționale ar trebui să țină cont de ambiguitatea terminologică existentă al multor noțiuni de bază. Într-o anumită măsură, este deja încorporată în lexiconul de zi cu zi, care ne permite să determinam frica ca emoție, afect, sentiment sau senzație, sau chiar sa le unim sub denumirea de sentimente astfel de fenomene diverse, precum durere și ironie, frumusețe și încredere, atingere și dreptate. În limbajul științific nu este unitate terminologica deplină. De exemplu, echivalentul expresiei ,,organe de simț" este termenul ,,analizoare". De asemenea, trebuie de luat aminte că într-un sens larg al cuvântului emoțiile și sentimentele, sunt considerate sinonime, dar la clasificarea stărilor emoționale în acești termeni se pune un sens diferit.

Unele teorii moderne considera emoție un răspuns, sau un set de răspunsuri cauzate de procesele cognitive. Aceste teorii au o rădăcina comuna cu punctele de vedere ale naturii umane, care pot fi urmărite în lucrările lui Aristotel, Toma de Aquino, Diderot, Kant și alți filosofi. Aceste idei sunt mai întâi de toate despre a)omul mai întâi de toate este o ființă raționala; b) rațiunea în esența sa este bună, iar afectivitatea – este rău ; c) procesele cognitive ar trebui utilizate ca un factor de controlare și înlocuire al emoțiilor.

In studiile efectuate în diferite timpuri regăsim totuși unele păreri asemănătoare privind determinarea emoțiilor, s-ar părea ce poate fi mai simplu, dar totodată este și destul de complicat de explicat emoția (K. Scherer, A.M.Barklay, G.Zivin, P.Ekman, R.Krause, M.O’Sulivan etc.) [34], se pune asemănarea în manifestarea proceselor emoționale de baza între omul contemporan și omul din populații izolate care nu comunica cu civilizația, asemănător totuși sunt ,,mecanismele” psihofiziologice [4, p36].

După M. Arnold (1960), emoția este tendința trăită a apropierii sau îndepărtării de obiect, precedată de experimentarea unei situații de un anumit fel, care poate fi favorabilă sau nefavorabilă pentru subiect. Apoi, fobiile, care au o distribuție selectivă între indivizi, întăresc și mai mult justețea acestei relații [1, p. 170]. Emoțiile apar ca urmare a succesiunii de evenimente descrise cu ajutorul conceptelor de percepție și evaluare [1, p. 177]. M. Arnold spunea ,,Coerența percepție – evaluare – emoție este atât de strânsă, încât experiența noastră de zi cu zi nu posedă o cunoaștere strict obiectivă a lucrurilor; este întotdeauna o cunoaștere și acceptare sau cunoaștere și ostilitate. Evaluarea intuitivă a situației motivează acțiunea care este simțită ca o emoție, fiind exprimată într-o varietate de modificări corporale și de obicei poate duce la acțiuni externe” [1, p. 177]. Tot Magda Arnold [4, p. 37] a enumerat cca 28 de teorii privind explicarea emoției, până la urma ea le-a grupat în 10 categorii:

Teorii neurofiziologice (B.M.Arnold, W.B.Cannon, Philip Bard, J.W:Papez, D.O.Hebb, W.James, J.H.Massermann);

Teorii instinctuale(W.McDougal,Z.Freud, E.Jacobson,D.Rapaport,O.Fenichel);

Teorii conflictuale (F.Paulhan,F.A.Hodge, C.W.Darrow,M.Bentley,D.T.Howard);

Teorii ale degajării de energie(E.Duffy);

Teorii atitudinale (N.Bull);

Teorii motivaționale (R.W.Leeper,P.T.Young);

Teorii behavioriste (J.B.Watson, B.F.Skinner, Clark, L.Hull, E.C.Tolman);

Teorii existențiale (J.-P. Sartre);

Teorii funcționale (A.E.Michote, M.B.Arnold, J.A.Gasson).

Adăugind 10) Teorii cognitive (S.Shachter și J.E.Singer), dar i-a omis pe Darwin, Spencer, P.Janet [4, p. 37].

Wiliam James (1842-1910) a propus idea ca emoțiile sunt niște stări conștientizate apărute în urma modificărilor fiziologice. Karl Lang (1834-1900), pornind de la idea lui James, a dezvoltat-o mai departe pe o linie periferica a emoțiilor și anume presupunând ca râsul, bucuria, tristețea, plânsul sunt reacțiile care creează emoțiile. Până la urma ambele teorii aveau ceva comun și afirmau ca aceste reacții duc la modificarea stărilor fiziologice ale organismului uman, creând semnale formează emoțiile, acum sun cunoscute ca Teoria James-Lange.

Teoria James – Lange releva ca inițial simțim o modificare fiziologica, care ulterior este interpretata ca o anumita emoție.

Walter Cannon (1871-1945) și Philip Bard, tot au avut viziuni neurofiziologie asupra teoriei emoțiilor. Unul susținea ca emoțiile duc la activarea sau inhibarea unor procese fiziologice, controlate de către sistemul neuro-hormonal, talamus și cortex; altul susținea ca nu exista nici o legătura între reacțiile fiziologice și emoții. Ca urmare în urma cercetărilor neuro-fiziologice mai amănunțite s-a stabilit rolul altor formațiuni din crierul uman care răspund de producerea emoțiilor: sistemul limbic și sectoarele subcorticale. În așa mod din variantele e lucru a doi savanți a apărut Teoria neurofiziologica Cannon-Bard.

Încă doi cercetători, S.Schachter și J.E.Singer în lucrările sale menționau ca situația sociala influențează tipul de memorie pe care o simțim, modificările fiziologice afectează intensitatea acestora, iar orientarea și caracterul lor sunt determinate de aprecierea cognitiva a situației. Aceasta teorie ulterior a fost denumita – Teoria Schachter-Singer [4, p. 37]. Emoțiile ca interpretarea de excitarei fiziologice, Schechter si coautori lui (1966, 1971, Schachter, Singer, 1962) au sugerat că emoțiile apar pe baza de excitare fiziologice și evaluarea cognitivă. Un eveniment sau situație provoacă excitare fiziologică, iar individul apare necesitatea de evaluarea conținutului situației care a cauzat excitarea [50, p. 42-45].

Emoția (,,emoțiile ", în sensul restrâns al cuvântului) – aceasta este o experiența emoțională imediată, temporară a relației omului la diverse evenimente externe sau interne. Emoția, precum și afectul apare ca o reacție la o situația, dar spre deosebire de afect, este mai durabilă și mai puțin intense. Emoție apare ca o reacție la evenimentele nu numai comise, dar și cele care probabil trebuie sa se întâmple sau careva amintiri. În plus față de emoțiile pozitive și negative, care reflectă procesul de a răspunde nevoilor au fost identificate (E. Kant) emoție stenice și astenice. Dacă emoțiile stenice stimulează activitatea, sporește energia și puterea omului, îl încurajează să acționeze, emoțiile astenice provoca activitate redusă, incertitudine, îndoială și inactivitate .Toate emoțiile umane pot fi distinse și clasificate după modalitate, adică după calitatea de experiență [49].

Cel mai clar acest aspect al vieții emoționale a omului este prezentată în teoria diferențială a emoțiilor a psihologului american K.Izard, în care el face legătura între emoții și formațiunile de baza ale emoțiilor. Izard considera ca emoția nu este structural simpla, ea este un fenomen compus din mai multe componente precum: neurofiziologic, neuromuscular, și fenomenologic.

La nivel neurofiziologic, emoțiile sunt determinate de activitatea sistemului nervos, de fapt activitații electro-chimice( incluzând scoarța cerebrala, hipotalamusul, ganglionii bazali, sistemul limbic, nervii terminali locali, etc.).

La nivel neuromuscular, emoțiile apar datorita mediatorilor din creier care apreciază informația venita.

La nivel fenomenologic, emoțiile sunt trăiri de importanța nemijlocita pentru om.

Posedând o anumita autonomie de acțiune, fiecare din aceste aspecte au o interdependența și interacționează între ele în reglarea procesului emoțional [4].

K.Izard, a identificat zece calitativ diferite emoții ,,de bază": interes – neliniște, bucurie, mirare (surpriza), suferința-necaz, mânie-furie, aversiune-dezgust, sfidare-dispreț, frica-oroare (groaza), rușine-timiditate, vina-pocăința (remușcare). Primele trei emoții K.Izard le referă la emoții pozitive, restul șapte – negative [49].

Fiecare dintre emoțiile fundamentale stă întregul la baza unui spectru care se diferențiază în diferite grade. De exemplu, emoțiile unimodale, cum ar fi bucuria, poate distinge bucuria-satisfacție, bucurie-încântare, bucurie-jubilare, bucurie-extaz si altele. Din combinarea emoțiilor fundamentale apar toate celelalte mai complexe, mai sofisticate, stări emoționale complexe. De exemplu, anxietate poate combina frica, furie, vinovăție și îngrijorarea [49].

1. Interesul – stare emoțională pozitivă, promovează dezvoltarea de aptitudini și cunoștințe. Interes – excitare – este acel sentiment de a copleșire, curiozitate.

2. Bucuria – emoție pozitivă asociată cu capacitatea de a răspunde în mod corespunzător la cererea reală, probabilitatea de ei de a fi anterior era mică sau nesigură. Bucuria este însoțită de automulțumire și satisfacția de lumea înconjurătoare. Obstacolele în calea autorealizării sunt obstacole în calea apariției de bucurie.

3. Mirarea – nu are nici un semn pozitiv sau negativ explicit a răspunsului emoțional la condițiile brusc de debut. Surpriza inhibă toate emoțiile anterioare, conducerea atenția spre noul obiect și poate trece în interes.

4. Suferința – starea emoțională negativă cel mai frecvent asociate cu primirea informații veridice (sau aparent veridice ) despre imposibilitatea de a satisface nevoile critice, realizarea căror înainte părea mai mult sau mai puțin posibila. Suferința are caracter de emoții astenice, și de multe ori ia forma de stres emoțional. Cea mai severă formă de suferință – durere asociată cu pierderea iremediabilă.

5. Furia – o stare emoțională puternică negativa, care apar cel mai adesea sub forma de afect, are loc ca răspuns la un obstacol în atingerea obiectivelor dorite, are caracterul emoțiilor stenice.

6. Dezgustul- stare emoțională negativă cauzată de obiecte (oameni, circumstanțe), interacționarea lor (fizică sau comunicativa) vine în contradicție acuta cu principiile și atitudinile subiectului estetice, morale sau ideologice. Aversiune, dacă de combinat cu furie în relațiile interpersonale pot motiva comportament agresiv. Dezgust ca furie pot fi îndreptate spre sine duce la scăderea stimei de sine și autocondamnare.

7. Dispreț – o stare emoțională negativă, care apare în relațiile interpersonale și atitudini generate de disocierea pozițiilor de viață, atitudinile și comportamentul subiectului cu aceste obiecte. Acesta din urmă se prezinta subiectului ca joase, deoarece nu îndeplinesc standardele morale acceptate și criteriile etice. Omul este ostil fața de cel pe care îl disprețuiește.

8. Frica – o stare emoțională negativă, care apare atunci când subiectul obține informații cu privire la posibile efecte dăunătoare asupra bunăstării și vieții personale, despre pericol real sau imaginar. În contrast cu suferința cauzată de blocarea nevoilor critice directe, persoana se confrunta cu emoția de frică, are doar o previziune probabilistică de posibilele probleme și funcționează pe baza acestei predicții (de multe ori nu sunt fiabile sau exagerate). Emoția fricii poate fi de natura stenică și astenică și apare fie sub forma de stres, sau ca o depresiune susținută de starea de spirit și de anxietate, afect(teroare). Costello (1982, apud Power și Dalgleish, 1998) au realizat un studiu și au facut clasamentul celor mai frecvente surse ale fricii. Frica are rol declanșator al reacțiilor de apărare, în așa mod contribuind la supraviețuirea individului dar și a speciei. Mai concret, acest lucru se realizează prin patru mecanisme specifice (Frijda, 1994): sensibilizarea sistemului cognitiv față de stimulii aversivi (avem capacitatea de a detecta mult mai rapid stimulii anxiogeni decât cei neutri); – protestul împotriva factorilor nocivi (luptă); – prevenirea acțiunii acestora asupra noastră (fugă); – suprimarea activității proprii până la trecerea pericolului (reacția de îngheț).

9. Rușinea – o stare emoțională negativă, reflectată în recunoașterea de nerespectare a gândurilor acțiunilor și aspectului proprii, nu numai așteptările altora, ci propriile lor idei despre comportamentul și aspectul stă bine.

10. Vina – o stare emoțională negativă, care este exprimată în propria conștiința fapta sale nefaste de intenție sau sentimente, exprimată prin regret și pocăință.

Deci, [4, p. 38] procesul emoțional este alcatuit din trei componente:

Iritare emoționala, ce determina mișcarile de mobilizare ale organismului.

Semnul emoțiilor. Emoțiile pozitive trezesc acțiunile de susținere a evenimentelor apreciate pozitiv. Emoțiile negative trez4sc acțiuni orientate la înlăturarea contactului cu evenimentele negative. P.C.Anohin considera ca ele pot fi stapinte, doar daca sunt dominate de rațiune.

Nivelul de control al emoțiilor.

Averil, Opton, Lazarus 1969;Lazarus,Averil,1972 [48], în urma analizei lucrărilor sale au propus un model teoretic, conform căruia fiecare emoție este un răspuns complex fiind compus din trei componente diferite:1) consta dinsemnale variabile,2)sistem apreciativ în care subiectul apreciază situația stimulatoare,3)cuprinde trei tipuri de răspuns: cognitiv, expresiv, instrumental.

Cercetătorii din școala rusa A.N.Leontiev, N.D.Levitov, V.N.Measișev, A.G.Kovaliov, P.M.Jacobson, A.T.Puni,etc., în lucrările sale indica ca stările psihice și emoționale se afla în structura psihologica apersonalitații, avind legatura cu procesele psihice și dimensiunile psihologice ale personalității. Mower(1960), considera emoțiile un factor de baza, practic indispensabil proceselor de ,,învățare”.

Th.D.Kemper, V.D.Klinnert [16] remarca rolul emoțiilor în reglarea comportării. S.L.Rubinstein considera ca fiecare personalitate are formațiunea și stilul sau emoțional individual, paleta sentimentelor de baza cu ajutorul cărora percepe lumea, emoțiile condiționează latura dinamica a proceselor cognitive, tonusul și tempoul activității [4]. V.C Viliunas(1979,1988) insista asupra faptului ca emoțiile nu pot exista separat de procesele cognitive. P.Fress șii J.Piaget(1975) in lucrarile sale au atenționat despre influența emoțiilor asupra proceselor de memorare(evenimentele care sunt apreciate de subiect fiind pozitive sau negative se memorizează mai bine decât cele neutre). Respectiv și W.Smith,1921,V.Șevciuc1972 au stabilit ca cuvintele ,, emoționale” se memorizează mai bine decât cele ,,neemoționale”. A.N.Leontiev (1971) scria ca emoția exprima atitudinea apreciativa, personala fața de situațiile existente sau posibile, fața de sine și fața de activitatea sa. În 1978, Reikovski scria ca autoaprecierea stării emoționale poate fi realizata în doua nivele: afectiv și cognitiv [4, p. 40].

A.M Edkind (1983), a presupus ca autoaprecierea constituie aprecierea ,,dorințelor sociale” în particularitățile sale, sub influenta emoțiilor poate fi schimbată direcția proceselor cognitive.

Socializarea personalității, fiind o urmare naturala a excentrizarii, extinde aria valorilor afective, oferind posibilitatea unor alegeri cu grad redus de incertitudine, ce conduce spre stabilitate și durata. Astfel se explica e ce sentimentele superioare și pasiunile pozitive conferă personalității trăirea unei depline securități chiar și în situații când anumiți factori din ambianța acționează în sens negativ [4, p. 42; 46, p. 167].

1.2.Particularități ale stresului post-traumatic provocat de trauma fizica

Lumea interioara a fiecărui om este alcătuita din momente fericite, intense, scumpe. Dar din păcate se întâmpla uneori ca în aceasta armonie sa fie intrusa trauma. Un accident rutier, un teract, o combustie, o maladie grea, un abuz sexual sau un abuz din partea unei peroane cunoscute sau necunoscute, situațiile stresante tipice grave de luptă, dezastre naturale, accidente, moarte violentă în prezența altora, jaf, tortură, incendii… Teribilă, crudă și absurdă, mereu neașteptată, trauma aduce cu ea pierderi fizice, care pe fondalul pericolului de viața retrăit, adesea e însoțită de traume psihologice.

Victimizarea este o experiență înfricoșătoare și tulburătoare pentru mulți oameni. Este imprevizibilă, în mare măsură și de multe ori neașteptata. Spre deosebire de experiențele de viață normale, victimizarea nu e căutata și nu e binevenita este demoralizatoare. Efectele ei pot fi de multe ori pe termen lung și greu de depășit. Victimele pot fi confuze, înspăimântate, frustrate și furioase. Ele vor să știe de ce aceasta sa întâmplat, și de ce sa întâmplat cu ele. Victimele de multe ori nu cunosc din ce cauza au suferit în urma traumei. Ei se simt nesiguri și nu știu în cine să aibă încredere sau sprijin, înțelegere și ajutor, pe cine sa se bazează. Nu numai că suferă fizic, emoțional, psihologic și financiar de victimizarea lor, ele sunt, de asemenea, de multe ori afectate de complexitatea sistemului de justiție penală.

Problemele de ordin fiziologic sunt rezolvate de către lucrătorii medicali, pentru restabilirea integrității corporale, dar cum rămâne cu psihicul?

Trauma afectează pe toată lumea în mod diferit. Victimizarea cauzează adesea traume și în funcție de nivelul traumatic deja experimentat în timpul vieții sale, stresul posttraumatic poate fi devastator pentru persoană traumată. Stresul posttraumatic poate fi însoțit de depresie, somatizare, fobii, tulburări de comportament (agresivitate), probleme de alimentare și de somn. În același timp persoanele traumatizate se tem de a fi singure și necesită prezența permanentă al unui însoțitor. Ei evita locuri asociate cu tragedia și orice mică aluzie despre trauma le cauzează exprimarea violenta a negativismului sau altor simptoame (cum ar fi plângeri de dureri abdominale, etc. ), ei sunt bântuiți de imagini teribile obsesive și repetitive ale tragediei, de care nu pot scăpa; fiind afectați în mod constant de coșmaruri, sentimente de neliniște și de anxietate. .

Stresul posttraumatic nu este invenție a secolului nostru, dar este o realitate care are rădăcinile în adâncurile istoriei. În urma cercetărilor efectuate de o echipa de la Anglia Ruskin University,în frunte cu profesorul Jamie Hacker Hughes, fiind consultant al Ministerul Apărării pe  probleme de psihologie, analizând traduceri din Irakul antic și Mesopotamia au ajuns la concluzia ca manifestarea stresului posttraumatic este veche precum este civilizația umana. Încă în scrierile istoricului grec Herodot, descriind bătălia de la maraton din 490 Î.Hr., găsim referința la Epizelus: "Brusc, nu a mai văzut nimic în fața ochilor, deși nimic nu îl atinsese." Doctorul Walid Abdul-Hamid de la Queen Mary College London, fiind co-autorul lui Huges, în cercetările sale face referința la aceste manifestări ale stresului posttraumatic încă la Dinastia Asiriană din Mesopotamia, undeva între 1300-609 î.Hr. Bărbații din acea vreme, aveau ciclu de viața care se repeta, consta din trei ani: primul an se antrenau și se întăreau fizic prin construcția podurilor, drumurilor etc., al doilea an mergeau la război și al treilea an se întorceau și îl petrecea acasă. Consecințele luptelor erau așa numitul stres posttraumatic de azi: spuneau ca aud și vad fantome a persoanelor omorâte în lupta care le vorbesc. Aceleași manifestări prezinta și soldații din timpul nostru fiind implicați în luptă." Atâta timp cât au existat civilizații și războaie, au existat astfel de simptome. Nu este doar o problemă a secolului XXI", a mai spus profesorul Hacker Hughes pentru BBC [54]. Evenimente asemănătoare putem găsi și în sursele ce descriu epocile Greciei Antice, Ebraică și Sumeriană [2, p. 597].

În 1678 printre soldații suedezi a fost diagnosticat ca ,,nostalgie”, simptomele de stres posttraumatic. Medicii francezii numeau aceasta stare ,,maladie du pays", germani "heimweh" ambele însemnând "boala de tara", adică neliniștea militarului care isi doreste sa evadeze din zona de lupta și sa se întoarcă acasă. Medicii spanioli -,,estar rote”, ce însemna starea sufletului ca urmare a războiului- ,,a fi sfaramat". În anii 1830-1870 (Lamprecht și Sack, 2002), au menționat despre manifestarea sindromului stresul posttraumatic la accidentele feroviare, în urma utilizării trenului ca mijloc de transport public. Trenul devenind simbol al erei industriale, a adus cu sine și multe consecințe traumatice cu care lumea încă nu era gata sa se confrunte [38].

In Primul Război Mondial s-a vorbit despre ,,socul – psihoza obuzului", „shell-shock”, considerandu-se ca explozia unui obuz schimba presiunea atmosferica din preajma soldaților, afectandu-le sistemul nervos. Soldații care manifestau simptome ale PTSD erau judecați ca fiind lași sau ca având o slăbiciune personala, tulburarea fiind recunoscuta ca "nevroza de lupta" sau "nevroza traumatica", denumiri care erau o reflectare a stigmei sociale. 306 militari britanici au fost executați in timpul războiului pentru lașitate, mulți dintre ei fiind victime ale "socului de obuz". In al doilea război mondial se vorbea despre "oboseala de lupta"[39]. Simptoame caracteristice au fost manifestate la persoanele din cele doua războaie mondiale, apoi războiul din Vietnam, Coreea care au determinat reacții posttraumatice în masa și deja nu era posibil de lăsat manifestările pe seama lașității, fricii, nepatriotizmului, după cum erau etichetați in primele războaie soldații când se confruntau cu stresul posttraumatic. Abia în 1980, trauma a fost recunoscuta de către știința drept cauza multor suferințe sufletești [28, p. 85].

Cuvântul ,,traumă” este de originea din limba greacă veche și înseamnă rănire. Corelat în evenimentele psihice, se poate vorbi despre o experiență traumatică ca fiind ”un eveniment vital de discrepanță între factori situaționali amenințători și posibilitățile de surmontare individuale, care apare cu sentimente de neajutorare și abandon lipsit de apărare si determină astfel o zdruncinare de durată a înțelegerii de sine și a înțelegerii lumii” [10, p. 35 ].

Conceptul de stres, inițial (de la limba engleză stres -presiune, tensiune), a apărut în fiziologie pentru a descrie răspunsul biologic nespecific al organismului (,,sindromul general de adaptare", stres fiziologic), ca răspuns la orice efecte adverse. Mai târziu, a fost folosit pentru a descrie stările emoționale și mentale tipice ale persoanei în condiții extreme – stres psihologic. Stările de stres sunt stările emoționale speciale cauzate ca urmare a impactelor extreme și necesită mobilizarea tuturor resurselor umane ale corpului, inclusiv forțele nervoase și mintale. În literatura de specialitate găsim o multitudine de cazuri în care sunt descrise reacțiile psihologice dureroase a persoanelor care au suferit astfel de evenimente. Reacțiile de acest fel au fost numite tulburare de stres post-traumatic, tulburări situaționale tranzitorii, tulburare social- stresorii și tulburări de adaptare.

În consecință, clinicienii americani sunt acei care pentru prima dată au introdus termenul de ,,stres posttraumatic”, încă de la ediția a treia a DSM-ului (Manualul Diagnostic Statistic al Tulburărilor mentale – Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disoders) editat de către APA (Asociația Psihiatrică Americană) în 1980 a fost promovat termenul de post-traumatic stress disorder (PTSD), tradus ca sindrom de stres posttraumatic (SSPT). Asocierea cuvintelor, stres la termenul de traumă nu-i întâmplătoare, ci manifesta inclusiv și o abordare biologică al acestei tulburări. Stresul fiind ,,reacție biologică, fiziologică și psihologică imediată de alarmă, de mobilizare și de apărare a individului în fața unei agresiuni, amenințări sau situații inopinate”[2, p. 19].

Pe parcursul anilor criteriile de abordare a PTSD au foste lucrate și reclasificate, datorita la cercetările care se petreceau în domeniu. În așa mod criteriile de încadrate în PTSD au suferit modificări de la DSM III, (APA, 1980), apoi DSM-III-R (APA1987), DSM IV (APA, 1994), DSM IV- TR (APA,2000) până la cel mai ultim DSM V(2013). [36, p. 424].

Noua versiune, DSM-5, a devenit publică în luna mai a anului 2013 în cadrul întâlnirii anuale a Asociației Americane de Psihiatrie (APA) în San Franciso, California. DSM-5 este o revizuire de 14 ani a DSM-IV (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale) publicat de APA [8]. Sindromul de Stres Posttraumatic sau PTSD este caracterizat în principal prin expunerea unui individ la un eveniment catastrofic, traumatic, care depășește capacitatea acestuia de a face față situației traumatice. Se precizează în fiecare dintre criteriile de diagnostic, că un eveniment advers, catastrofic, precede PTSD. DSM-IV-TR (APA, 2000) include PTSD în sindromul de anxietate [8].

DSM-5 include Sindromul de Stres Posttraumatic (PTSD) în categoria Tulburări legate de traumă și alți agenți de stres (Trauma-and Stressor Related Disorders). Din această categorie fac parte tulburări în care un eveniment advers, de natură traumatică sau nu, precede tulburarea psihică. Sindromul de Stres Posttraumatic (PTSD) se declanșează prin expunerea la stimuli ca moartea cuiva, amenințarea cu moartea, injurii serioase la adresa propriei persoane sau agresiune sexuală. Este vorba fie despre experiența directă a evenimentului traumatic, fie martor la un eveniment traumatic sau aducerea la cunoștință a faptului ca un eveniment traumatic s-a produs unui membru apropiat al familiei sau prieten apropiat (cum ar fi amenințarea cu moartea, moartea violentă sau accident). De asemenea PTSD este întreținut de trăirea repetată sau expunerea la stimuli aversivi ai evenimentului traumatic prin intermediul mijloacelor media, imagini, poze, video, reportaje tv, filme. Perturbarea cauzează stres considerabil din punct de vedere clinic cu consecință modificarea semnificativă a interacțiunilor sociale ale individului, capacitatea de muncă și alte funcții. 

Modificări în criteriile de diagnostic ale Sindromului de Stres Posttraumatic (PTSD) în DSM-5

Spre deosebire de DSM-IV-TR (APA, 2000) se accentuează mai clar ce reprezintă un eveniment traumatic, ceea ce este important în diagnosticul PTSD. Se accentuează explicit agresiunea sexuală ca eveniment traumatic. Reacții emoționale ale individului la evenimentul traumatic ca teamă intensă, lipsa de speranță, groază ca criterii de diagnostic ale PTSD în DSM-IV-TR (APA, 2000) au fost șterse considerându-se că ele nu sunt relevante pentru diagnosticul de PTSD. O atenție mare se acordă simptomelor legate de comportament, împărțite în DSM-5 (APA, 2013) în patru grupe față de trei grupe în DSM-IV-TR(APA,2000):

1.   Retrăirea evenimentelor: apariția spontană a memoriilor legate de evenimentul traumatic, vise care se repetă, așa numitele flashback sau alte manifestări psihice stresante, repetate, prelungite; 

2.  Evitarea: se referă la evitarea memoriilor stresante legate de evenimentul traumatic, a gândurilor, stărilor emoționale sau a stimulilor externi care reamintesc de traumă; 

3.  Gânduri sau stare de dispoziție negative: se referă la emoții de la sentimentul stabil, durabil, distorsionat de culpabilizare proprie sau a celorlalți până la înstrăinarea de ceilalți, diminuarea marcantă a interesului pentru activități zilnice, care altădată produceau plăcere până la incapacitatea de a-și aminti aspecte cheie ale evenimentului traumatic;

4.  Stare de hipervigilență, de hiperexcitare, persoana suferindă se simte ușor jignită și reacționează prin agresiune, reacționează rapid la stimuli externi, de unde tulburări de somn.

DSM-5 accentuează reacția de fugă asociată cu PTSD, sau reacția de luptă; anulează împărțirea în faza acută și cronică a PTSD; anulează durata simptomelor de șase luni ca criteriu de diagnostic, durata simptomelor fiind redusă de la șase luni la mai mult de o lună.

DSM-5 include două noi subtipuri PTSD:

– PTSD la copii mai mici de șase ani;
– PTSD cu simptome disociative proeminente (fie trăirea sentimentului de detașare de propriul corp sau propria minte, fie trăirea senzației că lumea e ireală, distorsionată).

Se știe că PTSD apare la soldații care iau parte la război, alte intervenții militare. Se pare că subiect de discuție a fost denumirea de tulburare dată PTSD, unii lideri militari susținând că soldații nu solicită ajutor din cauza etichetării ca bolnavi psihici. PTSD continuă să fie considerat o tulburare psihică conform DSM-5.

Ideile promovate de Freud, la sfârșitul secolului al XIX-lea, nu au câștigat sprijin printre psihiatri britanici. Dar experiența Primului Război Mondial a condus la reevaluarea teoriilor acestuia așa cum omenirea se străduia să găsească o explicație pentru fenomenul nou apărut „shell-shock” (psihoza traumatică sau suflul obuzului). Martin Stone (1985) in lucrarea sa scria ca a ciocnirea cu acest fenomen a dus la subminarea bazelor stabilite a psihiatriei britanice anterioare construită pe conceptul de boală mentală exclusiv cauzată de degenerarea creierului. Astfel mii de oameni, unii din elita societății care nici nu dădeau vreun semn de maladie mentala, ducând anterior un mod de viața decent s-au pomenit afectați mental în termen de doar câteva luni, în urma evenimentelor de pe Front, ulterior doborâți de simptome nervoase și au devenit pacienți la psihiatrie. Psihiatria din acel timp datorita viziunii sale organice asupra maladiilor mentale a avut incapacitatea de a lamuri nomenul ,,shell-shok”, precum și de a acordaq ajutor miilor de soldați veniți de la razboi [35, p. 245].

Necatind la lipsa de experiența in domeniul dat, au existat totuși un grup de medici neurologi care priveau simptomul ,,psihizei obuzului” din perspectiva psihologiei, observînd faptul ca pentru victime este necesar sa se resemneze cu experiența trecuta pe front, au aplicat în tratamentul lor tehnicile de catharsis, abreacție, dar totodata îi indemnau pe pacienți sa vorbeasca despre experiența lor. Wiliam Rivers, inspirînduse din lucrarile lui Freud a luat un alt punc de vedere asupra problemei, el vedea problema dintre datorie și frica- conflict intern al soldatului care pe de o parte sa fie îndrazneț si sa respecte ordinele superiorilor și pe de alta parte de teroarea de a fi ranit sau omorît. Aceasta parere a sa Rivers a prezentat-o în cartea sa ,, Imstinct și Inconștient”. Respingind teoria lui Freud legata de sexualitatea infantila, el totusi a confirmat conceptul de inconștient și mecanismele de reprimare. Rivers insista asupra faptului ca represiunea poate explica în ce mod o persoana suprima o experiența traumatica, terifianta, dureroasa și cum acesta ulterior se transforma în simptome fizice și psihice. totodata a pus în valoarea tehnicilor propuse de Freud, precum hipnoza și transferul, interpretarea viselor fiind niște inelte terapeutice foarte utile la așa fel de pacienți [36, p. 95].

1.3. Modificări ale afectivității în cadrul stresului post traumatic

Foarte des tulburarea de stres posttraumatic este diagnosticata greșit, uneori ramine nediagnosticata deloc. Desigur acessta nu este un factor favorabil pentru persoanele traumate, deoarece aceasta duce la modificari de comportament și in cazul neacordarii ajutorului profesionis la timp apar consecințe nefavorabile. Cel mai bun indice al sanatații psihice (V.V.Lebedincki, S. L. Rubinștein., L. I. Bojovici, A. V. Zaporojeț, N. M. Șelovanov, L. S. Vâgotski, M. I. Kisteacovskaia ) [47], îl constituie stabilitatea emoționala a personalitații, comfortul psihic.

Cei mai vulnerabili sunt adolecenții din cauza imaturitații sistemului nervos, R.Andrei, H.Gotlieb, A.Cosmovici, T.Pirozinskisusțin [20], ca creșterea influenței afectivitații asupra conduitei, mecanismele de reglare emoționala sunt înca instabile, acest fapt îi face sa fie expuși la traume psihice [41].

Dupa cum sa menționat mai sus K.Izard, a identificat zece calitativ diferite emoții ,,de bază": interes – neliniște, bucurie, mirare (surpriza), suferința-necaz, mânie-furie, aversiune-dezgust, sfidare-dispreț, frica-oroare (groaza), rușine-timiditate, vina-pocăința (remușcare). Primele trei emoții K.Izard le referă la emoții pozitive, restul șapte – negative, din combinarea emoțiilor fundamentale apar toate celelalte stări emoționale complexe. De exemplu, anxietate poate combina frica, furie, vinovăție și îngrijorarea [49]. Dupa ce trece șocul traumatic primmar, persoanele traumate se confrunta cu un șir de emoții cum ar fi furia, frica, frustrare, confuzie, vinovăție, rușine, și durere.

Respectiv nu putem spera ca în urma actiunii factorilor traumatici persoanele traumate vor avea aceași stare de spirit ca pina la trauma, desigur doar daca impactul traumatic a fost leger, de o intensitate scazuta, în celelalte cazuri vorbim de experimentarea palitrei egatve emotionale și somatizari.

În cazurile de opțiuni de adaptare depresive și tulburări de stres în tabloul clinic de fenomene afective apar, durerea, stări depresive, o înclinație pentru intimitate, precum și idei s și tendințe suicidale .

Deci sa analizam aceste emoții cel mai frecvent întilnite în caz de trauma.

Furia – În acest caz victimele pot fi supărat pe oricine, pe Dumnezeu, infractorul, chiar pe furnizorii de servicii, pe membrii familiei, pe prieteni, sistemul de justiție penală, sau chiar ei înșiși. Multe victime simt dorințe puternice de răzbunare. Simt ura  pe toti și pe ei însuși. Aceste emoții puternice sunt adesea dezaprobate de către restul societății, care pot lăsa senzația ca victima e un proscris. Acesta, cu siguranță justifica de ce victimele simt mânie față de persoana sau persoanele care le-ea rănit.

Frica sau Terroare – Aceaste emoții sunt comune pentru victimele care au suportat o amenințare la siguranța vieții. Frica poate provoca atacuri de panică în cazul în care persoana victimizata își amintește mereu de trauma. Frica poate dura ceva timp în urma comiterii unei infracțiuni și în anumite condiții, se poate devin copleșitore. Respectiv victima nu poate eși singura din aceasta stare și ar trebui să consulte medicul lor de familie cu privire la aceasta cât mai curând posibil.

Frustrarea – Multe victime sunt frustrat de sentimentele de neajutorare sau neputință că suprafața în cazul în care infracțiunea are loc. Acest lucru poate fi valabil mai ales în cazul în care victimele nu au putut să scape de infractor, cere ajutor sau fugi. După crima, victimele pot continua să se simtă frustrare în cazul în care nu pot accesa sprijinul și informațiile necesare pentru vindecarea lor.

Confuzie – Victimele infracțiunilor pot deveni confuze, dacă acestea nu sunt siguri de ceea ce de fapt sa întâmplat, deseori infracțiunile apar rapid și sunt victimele sunt haotice. Victimele ar putea deveni, de asemenea, confuze în timp ce caută răspunsuri la întrebări de genul "de ce sa întâmplat asta?" Se poate fi imposibil pentru a afla de ce cineva intenționează să le facă rău.

Vina sau auto-culpabilizare – Blamarea de sine este comună pentru multe persoane victimizate. Multe din ei cred că erau ,,în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit". În cazul în care victima nu are pe cineva da vina, ei de multe ori dau vina pe sine. Vinovatia este, de asemenea, comun, atunci când nu este găsit infractorul. Mai târziu, reflectând asupra traumei, victimele s-ar putea simți vinovate pentru ca nu au facut mai mult pentru a preveni ceea ce sa întâmplat. În cele din urmă, unele victime vor experimenta "vina de urmaș – se simt vinovați că au supraviețuit în timp ce altcineva a fost rănit sau chiar ucis.  De exemplu, dacă un iubit este ucis, familia supraviețuitorului și prietenii pot da vina chiar pe victima. De prea multe ori, societatea dă vina pe victimelor. Rusinea și umilirea – Din păcate, unele victime se invinovatesc, în special a victimele abuzului sexual sau victimle agresiunii sau violenței domestice. În infracțiuni care implică acte sexuale, infractorii de multe ori înjosesc victima, făcându-le face lucruri umilitoare. Victimele violurilor, de exemplu, au sentimente de lunga durata de parca ,,sunt murdare", iar aceste sentimente nu pot fi ,,spălate". Unele victime se simt chiar ură îndreptata spre sine, deoarece ei cred că nu mai pote fi iubite de cei care sunt apropiați de ei. În varianta alarmantă devin dominante simptome de anxietate, neliniște, teamă, proiectate în viitor, așteptarea de dezastru. Una dintre opțiunile specifice de adaptare este tulburările de panică, caracterizata prin atacuri recurente (episoade) de anxietate fără motiv, cu neliniște locomotorie, crize emoționale autonome (amintind de crizele vegetativ-vasculare, criza diencefale), frica de moarte. Atacurile de panica pot apărea imprevizibil, pe neașteptate chiar și pentru însuși omul.

Durere sau regrete – tristețe intensă, stres sunt adesea cele mai puternice reacții pe termen lung la trauma, cea ce duce la stari de depresie sau anxietate.

Depresia prezinta un complex de emoții fundamentale precum necazul,furia, dezgustul, vina, disprețul, dispoziție predominant proasta, ipohondrie, frica și neliniște, insomnie, lipsa poftei de mincare [29]. Depresia are mai multe variante de manifestare precum negarea sinelui, culpabilitate, sentiment al nulitații.

1.4. Concluzii la capitolul 1: afectivitatea – o oglindă a suferințelor umane

Analizând literatura psihologică putem conclude că am vazut cît de diferite și complicate sunt emoțiile. Emoțiile adesea apar nu atuciși nu acolo cînd trebuie sau cu o intensitate diferita de cea necesara. Nu tot timpul o reactie obișnuita este raspunsul adecvat, uneori cu emoțiile noastre putem rani alți oameni. Cînd suntem plini de emoții gindim cu mult mai rau decît suntem cu capul limpede. Sunt descrise o multitudine de parametri care le caaracterizeaza. Un lucru este cert ca emoțiile nu exista așa pur simplu, dar ele constituie un proces complex multifactorial al organismului, legat de diferite sisteme care interacționeaza între ele, cu diferite manifestari.

Împactele violente în viața omului indiferent de virsta au consecințe traumatice pe viitor. Persoana care a suportat o trauma psihologica, fizica, emoționala poate simți o stare de încordare, de lupta interna, resimțind și retraind multe ori evenimentul traumatic, cu multe amintiri înfricoșatoare, sau aflinduse într-o stare de alerta, în așteptarea permanenta a pericolului., deoarece trauma a ramas în trecut dar amintirile se repeta. Aceasta este o stare de amorteala interioara, amorțeala a anumitor parți a corpului, ,,deconectare’’ emoționala, precum și lipsa încrederii fața de alti oameni.

De obicei, trauma phihologica, emoționala este legata dupa modul de aparîție cu pericolul eminent nemijlocit asupra siguranței vieții sau securitații persoanei. Este un raport strîns între intensitatea componentul emoțional al traumei și durata impactului, pe parcursul carora persoana a suportat o stare de frica și sentimentul de neputința, cu atît este el este mai predispus la dezvoltarea SSPT. De asemenea la gradul de manivestare a traumei mai au importanța un șir de criterii care amplifica impactul negativ (ex: impactul s-a întîmplat pe neprins de veste; persoana nu a fost pregatita la impact; persoana se simțea slaba și nu putea preveni impactul, impactul s-a repetat multe ori; impactul a fost savîrșit îintenționat cu o cruzime deosebita; impactul a avut loc în copilarie). Uneori trauma psihologică și emoțională poate fi cauzată de acțiunea unimomentana, de scurta durata a evenimentului traumatic precum accident rutier, situație extremala, atac violent. De asemenea este posibila apariția traumei emoționale și psihice din motive indirecte care au fost în trecut (ex: consecințele accidentelor rutiere; fracturi și lucsații ale aparatului locomotor inclisiv traumele sportive; intervenți chirurgicale mai ales în primii anni de viața; maladii cu risc sporit asupra vieții).

Înca din antichitate sunt cunoscute consecințele factorilor traumatici pentru om, însa ele au fost ignorate sau legate de alte calitați ai omului. Însa odata cu progresarea științei și lucrul entuziaștilor în domeniu care nu se temeau de ceva nou, au aparut noi metode de lucru pentru înlaturarea consecințelor traumatice. Tot datorita la entuziaști au fost abia în 1980, pentru prima data recunoscute consecințele traumelor, recunoscut termenul de stres posttraumatic, apoi luat serios în lucru de catre toti medicii din lume dar mai ales de psihiatri și psihologi. Ulterior cu anii datorița dorinței de ajuta și înțelege trauma, în urma lucrului intens cu procesele și fenomenele traumatice au facut modificari și ajustari în DSM, în ediția din 2000 abia a aparut definiția de lucru SSPT – datorita urmarilor traumelor război, dezastrelor naționale sau naturale, impersonale, evidențiind prezența unui factor obiectiv care numaidecît trebuie sa încorporeze vătămare corporală și experiența subiectivă de frică, neajutorare și teroare. Ulterior în 2013 în DSM V au aparut multiple redactari SSPT, unde sunt clar definiți factorii emoționali și multe alte criterii de diagnostic care erau incerte în edițiile precedente.

În primul capitol au fost descrise diferite și modele de lucru din curente teoretice cunoscute, care ne-au concluzionat factul ca nici una nu este multilateral dezvoltata, în așa mod ca sa explice pe deplin cauzele și dezvoltarea manifestarilor silptomaticie. Cea ce fara îndoiala explica faptul ca SSPT este o tulburare complexa multifactorilala asociata cu o multitudine de manifestari variate. Sunt explicate motivul și apariția simptomului dar nu este dezvoltată teoria concreta asupra faptului apariției la unele persoane a consecințelot traumatice pe termen lung, iar la alții capacitate de atrece și reabilita ușor prin evenimente traumatice.

Trebuie de menționat ca nu toate evenimentele phihologice și emoționale traumatice conduc la apariția starilor patologice persistente. Unele persoane au capacitați de restabilire-reabilitare rapida chiar și dupa impactul unor evenimente extrem de traumatice și de șocante. Pe cînd alte persoane suporta o trauma extrem de grea în cazul unor situații obișnuite de viața. Evaluarea situației se face strict individual.

Acumularea factorilor de risc poate duce la situația ca persoanele sensibile la taume emoționale și psihologice se afla în situații mai complicate. Acest lucru este foarte important la alegerea programeui individuale de reabiliare. Persoanele pot deja sa sufere de evenimente stresante din experiențele anterioare și adaugarea factorilor stresanți adaugatori poate duce la amplificarea starii emoționale și incordarea patologica. Mai ales în cazul apariției traumei în perioada copilariei, factorii stresanți ulteriori pot amplifica riscul de apariție a traumei psihologice. Trauma produsa în copilarie duce la manifestari și efecte îndelungate, deoarece ea conduce la factul ca dupa trauma psihologica și emoționala copiii își schimba viziunea asupra lumii inconjuratoare cu accentuarea fundamentala a simțilui de frica și neputința.

Ulterior în viața adulta, creînd condiții pentru manifestarea ulterioara a traumei. Dupa evenimentul traumatic, majoritatea oamenilor suporta un spectru foarte larg de reacții emoționale și fizice. Acestea fiind reacții normale la evenimente anormale. Simptoamele pot continua respectiv de la citeva zile la luni dupa trauma, periodic alterind cu faze de liniste apoi iarași cu amplificarea și acutizarea procesului. Chiar daca persoana se simte mai bine, ea poate manifesta periodic neliniște din cauza amintirilor traumatice, mai ales în cazul mecanismelor trigger precum: aniversarea de la accident, sau fenomene care pot aminti despre evenimentul și experiența traumatică (sunet, stare, situație).

2. PSIHODIAGNOZA IMPACTULUI TRAUMEI FIZICE ASUPRA STĂRILOR EMOȚIONALE ALE PERSOANELOR

2.1. Obiectul, ipotezele, metodele și instrumentele de cercetare

La persoanele supuse influenței traumaticeși incapabile sa de descurce singuri apre o tulburare relativ comuna –SSPT. Din cauza multitudinii manifestarilot traumatice al emoțiilor și capacitațile individuale al organismului, e foarte dificil de a determina corect impactul emoțional al traumei. Deja e demonstrat faptul ca nu toate persoanele fac SSPT, mai mult de 80% din populatia globului pamîntesc se întîlnesc cu evenimente vitale de o severitate extrema de traumatica, însa numai 10% dintre femei și 5% dintre barbati în urma acestor evenimente vor dezvolta TSPT în cursul vieții. Dar, pe de alta parte, persoanele cu adevarat predispuse la TSPT nu vor dezvolta aceasta tulburare deoarece spre norocul lor nu se vor întalni pe parcursul vieții nici un eveniment stresant sever. Sistemul neurobiologic adaptînduse neadecvat la stresorii severi, produce modificari în el, conducînd la TSPT.

Nu este foarte clar daca anumite modificari neurobiologice din TSPT reflecta o vulnerabilitate preexistenta sau consecintele expunerii la trauma. Este cunoscut faptul ca evenimente pertecute în viata noastra în perioada copilariei timpurii au efecte dominante asupra structurii și functionarii SNC, acest fenomen este denumit "programarea dezvoltarii".

Desigur acordarea timpurie a ajutorului profesionist scade incidența negativă a consecințelor traumatice. Cercetarea noastră va documenta trei studii de caz privind trei adolescenți care au suportat traume fizice, și va înregistra experiența lor, simptomatologia SSPT produsa de trauma, factorii ce au determinat severitatea simptomelor, factorii de vulnerabilitate care au crescut riscul apariției de SSPT precum și repercusiunea pe care a avut-o sau nu nediagnosticarea SSPT asupra vieții lor.

Obiectivul primar al acestei cercetări este elaborarea programului diagnostic de lucru care să permită evaluarea corectă a SSPT la victimele traumei fizice, ținând cont de specificul persoanelor luate în lucru – adolescenți.

Obiectivele specifice ce vor fi atinse în acest capitol includ:

A. Culegerea datelor personale și identificarea primara a simptomelor specifice SSPT.

B. Elaborarea program diagnostic, fișa de anamneza informațiva:

1. Prezența și durata acuzelor.

2. Istoria apariției acuzelor prezentate (multiple întrebări detaliate și relevante la subiectul acuzelor, incluzând felul de ajutor primit (sau lipsa lui) până la moment și manifestarea schimbarilor, daca au fost de folos sau au agravat problema).

3. Detalii privind impactul și manifestarea evenimentului traumatic:

a) mecanismul de apariție a evenimentului traumatic.

b) starea de spirit, gândurile și emoțiile victimei la momentul impactului.

c) deciziile victimei luate asupra evenimentul traumatic.

d experiența subiectivă, după parerea victimei asupra evenimentului traumatic; cum a influențat evenimentul traumatic asupra lumii interne a individului (în cadrul acestui grup de întrebari este importan de primit o viziune clară a percepției clientului asupra evenimentului traumatic și în ce mod acesta se încadrează cu imaginea de sine, în lumea sa și precum și a altora).

e) cum acest eveniment traumatic a perturbat credințele preexistente a supraviețuitorului evenimentului traumatic, atitudinile și gândurile față de evenimentul traumatic, față de imaginea de sine. (Acesta va oferi clinicianului o înțelegere vitală a modelelor de gândire a clientului, va permite identificare gândurilor disfuncționale și distorsionate ascunse în procesele afective legate de evenimentul traumatic.

4) Istoricul de familie (privind boli fizice sau mentale în familie).

5) Istoria școlară (progrese, schimbări, relații cu colegii, planuri pe viitor).

6) Istoria socială (abuz de substanțe, fumat, alcool, religie, prietenii, hobby și interese).

7) Evaluarea multifactoriala a personalității premorbide. De remarcat modul de adaptare în față stresului și problemelor. (Modul întrebari – raspuns, despre de istoricul social al persoanei, conturarea imaginii asupra trăsăturilor de bază al personalității: rușinea, anxietatea, nehotărârea, introvertirea, predispunerea la sentimente de vinovăție, supra-dezvoltarea sentimentului de responsabilitate, etc. Identificarea antecedentelor traumatice.).

8) Evaluarea sănătății fizice și mentale.

C. Analiza multifactoriala a rezultatelor obținute în urma evaluării. Confirmarea sau infirmarea ipotezelor de cercetăre:

Ipotezele cercetării.: Traumatismele fizice cu orice mecanism de producere, manifestare prin dereglarea integrității corporale sau funcționale, fac parte din categoria stresorilor cu impact negativ major asupra personalității, ducând la modificări și dereglări de diferita durata în sfera afectiva a omului, ca urmare necesită intervenție psihologică specializată. Severitatea consecințelor impactului emoțional poate fi diminuată în cadrul unui program psihologic de reabilitare a persoanelor victimizate în urma traumei fizice.

Metode și tehnici de cercetare.

În lucrarea data, pentru diagnosticarea sindromului de stres posttraumatic la persoanele victimizate în urma traumarii pentru elaborarea unui ghid de diagnostic a SSPT am utilizat următoarele

Metode: Studiu de caz, Interviul de evaluare nestructurat, Interviul semistructurat, Scala de diagnosticare a stresului posttraumatic Posttraumatic Stress Diagnostic Scale (PDS), Scala de evaluare a impactului evenimentului (Impact of Event Scale – IES), Posttraumatic Stress Disorder Checklist, PCL (Inventarul simptomelor stresului posttraumatic);

Instrumente: Inventarul de Depresie Beck (Beck's Depression Inventory – BDI), Scala de anxietate Max Hamilton – HRSA, Scala Rosenberg scala de evaluare a stimei de sine,  Chestionar de agresivitate AQ.

Studiu de caz. Studiul de caz este o analiza amanuntita a unei persoane sau a unui grup, in mod special ca model al unui fenomen medical, pishologic sau social. 

R. K. Yin  apreciază că studiul de caz definește „o strategie de realizare a unei cercetări care necesită investigații empirice în legătură cu un fenomen particular contemporan, într-un context de viață real și utilizând multiple surse de informații (interviuri, chestionare, mărturii, dovezi, documente)” [30]. ,,Studiul de caz este o tehnică specială culegerii, a punerii în formă și a prelucrării informației la un sistem social cuprinzând propriile sale dinamici”. Studiul de caz fiind o metoda calitativa de cercetare, ajuta cercetatorul să descrie resursele, condițiile, normele, valorile, factorii, persoanele implicați în situația problematică [19, p. 407].

Interviul de evaluare nestructurat.

Determinarea starii mentale a persoanei este necesara pentru stabilirea direcției de lucru. In cazul evaluarii SSPT, evaluarea mentala este un scop, la fel se determina și funcționalitatea psihologica, se observa manifestariloe simptomelor asociate cu impactul traumatic, evaluam prezintă următoarelor tulburări: • alterarea stării de conștiință sau funcționarea mentală (de exemplu, demență, delir, confuzie, tulburări cognitive, sau alte tulburări organice); • simptome psihotice (de exemplu, halucinații, iluzii, comportament dezorganizat); • existența gândurilor auto-vătămătoare sau de sinucidere și comportamente auto-distructive; • prezentarea unui potențial pericol pentru alții; • tulburări de dispoziție (de exemplu: depresie, anxietate, furie); • abuz sau dependență de substanțe; • tulburări de personalitate; • capacitatea redusă de a avea grijă de propria persoană.

Datele obținute din interviul nemijlocit cu persoana traumata, se completeaza cu informații dobîndite din alte surse (ex: persoane importante pentru victimă, parinți, tutela, îngrijitori). Aceste informații formeaza baza pentru stabilirea diagnosticului, pprecum și pentru crearea planului de intervenție. În cazul tulburărilor posttraumatice revizuirea simptomelor poate duce la pierderea unor informații importante, cauzate de faptul că persoanele expunere semnificativ la evenimentul traumatic nu totdeauna își amintesc de momentul impactului, sau nu vor sa divulge anumite informații din istoricul traumei, raspunsul fiind dat în cazul întrebarilor directe, cea ce duce la investigații specifice în acest domeniu.

Revizuirea primara a simptomelor este necesara pentru evaluarea profundă și completa, necătind ca ulterior persoana este investigata printr-un interviu de evaluare mai structurat.

În cazul în care victima nu a descris simptomele sale nimanui, deoarece le considera lipsite de importanța sau le asocia cu alte cauze, evaluarea simptomelor de stres pottraumatic poate fi o adevarata provocare.

Luînd în vedere faptul ca orice retraire a evenimentului traumatic, precum și disocierea implica o schimbare în nivelul de conștientizare poate duce la dificultatea de exprimare verbala, deacea este util folosirea sugestiilor ca un instrument de ajutorare și ușurarea în comunicare:

• Vise posttraumatice de coșmar.

Nu toate victimele viseaza nemijlocit impactul traumatic, dar ele pot descrie visuri urite, coșmaruri care le asociaza în mod indirec cu trauma.(ex: atacata de animale salbatice, batura sau bîntuita de spirite rele, fugarita sau urmarita de personaje negative, etc.. ). Întrebările ajutătoare pot suna în felul următor:

-,, Ai visat ceva neobișnuit, înspăimântător,urât, ceva care te deranjeaza?"

– ,,Povestește despre ce sunt visele tale?"

– ,,În visele tale se întâmplă lucruri neobișnuite, neplacute, rele cu tine?"

• Flashback-uri.

Terminul de flashback este un pic cam ciudat și încordat pentru o persoana neinițiata în psihologie, de acea pentru stabilirea prezenței acestui fenomen la victima este necesar de al explica prin alt mod. Întrebările de concretizare folosite sunt :

– ,,Ai avut vreodată viziuni ale evenimentului care apară din brusc în mintea ta?"

– ,,Ai simțit vre-o data sentimentul ca evenimentul se repeta?"

– ,,Ai resimțit vre-o dată că retrăiești impactul? "

– ,,Ai auzit vre-o data din senin, sunete care sa se asemene cu accidentul?

– ,,Ai mai auzit vre-o dată dun senin vocea persoanei care te-a agresat? "

• Gânduri obsesive.

Sun cazuri în care victimele povestesc despre gânduri intrusive egodistonice, aparînd de nicăieri și prezintînd o preocupare majoră. Întrebările folosite pentru concretizarea includ:

− ,, Te gândești des la evenimentul traumatic ?”

− ,, Cît de des te gîndeși la evenimentul traumatic ? Tot timpul?”

− ,,Simți că nu poți elimina gândurile legate de trauma?”

− ,,Gândul despre evenimentul traumatic face dificilă concentrarea ta asupra altor lucruri?”

Dacă victimele au simptome asociate de insomnie : ,,când ai insomnie noaptea, sunt gânduri care provoacă această insomnie și te țin treaz?”

• Disociere

Disocierea fiind un proces intern, dificil de exprimat, clinicianul adresează întrebări de concretizare, adaptate la tipul de simptome acestea pot fi :

Depersonalizare:

– ,,Ai avut vre-o data senzația că te afli în afara corpului tău?”

– ,,Ai avut senzația că nu poți determina părțile corpului tău, sau că acestea și-au schimbat forma sau mărimea?”

– ,,Ai avut senzația că te uiți la lucrurile care ți se întâmplă pe dinafara corpului tău?”

Derealizarea:

– ,,Ai avut senzația cândva că tot ce se întâmplă cu tine este un vis?”

– ,, Ai avut senzația cândva că oamenii sau lucrurile care te înconjoară nu-s reali?”

Amnezie temporara:

– ,,Ți s-a întâmplat vreodată să apari într-un loc îndepărtat și sa nu-ți amintești cum ai ajuns acolo?”

– ,,Ai călătorit vreodată la o distanta mare de casa fără ca să-ți dai seama?”

Dezangajare cognitivă și emoțională:

– ,,Te-ai simțit vreodată în afara locului de muncă sau casă și ai pierdut șirul a ceea ce făceai?”

– ,,Ți-au spus vreodată alți oameni ca te afli la ,,kilometri depărtare” cu gândurile?”

Amnezia sau timpi pierduți:

– “Există lucruri în viața ta pe care nu ti le poți aminti complet sau deloc?”

– “Ai trăit experiențe în care ai fost cu gândul departe câteva minute ca mai apoi sa afli ca de fapt a trecut mult mai mult timp?”

Modificarea identității:

– ,,Ți se întâmplă sa nu îți amintești cum te cheama sau sa presupui ca ai alt nume?”

– ,,Simti vreodata ca exista personalitati diferite in interiorul tau?”

Terapeutul trebuie să identifice prezența și evoluția simptome specifice ale SSPT, precum și să evalueze eventualele tulburări comorbide, cum ar fi, depresia, anxietatea si abuzul de substanțe, precum și starea pacientului pînă la traumă. Pentru a percepe reacția pacientului la experiența traumatică trăită, este necesară obținerea informațiilor desfașurate din contextul social. La momentul actual nu există un standard absolut al diagnosticării SSPT. Strategia ar fi combinarea unui interviu nestructurat cu un interviu clinic semistructurat și cu un inventar de autoevaluare. Deși aceasta abordare este practicata rareori in contexte clinice, această strategie permite atingerea unui nivel superior de obiectivitate.

Interviul semistructurat

Există estimări conform cărora aproape jumătate din cazurile de stres posttraumatic sunt omise în cadrul interviului clinic nestructurat, din această cauză unii clinicieni și marea majoritate a cercetătorilor utilizează interviul structurat sau semistructurat în cadrul evaluării SSPT.

Interviurile clinice semistructurate deseori depistează destul de exact severitatea tulburării. Întrebările țintesc în mod direct simptomele SSPT. Prezența unei scale obiective pentru fiecare întrebare ușurează identificarea severității simptomului, care întrunește criteriile de diagnostic.

Întrebările care stau la baza scalelor conținute în interviului semistructurat descrise în blocul de teste sunt bazate pe criteriile de diagnostic ale tulburarilor de stres posttraumatic dupa DSM IV. [30].

Obiectivul de bază a acestui interviu este culegerea datelor privind impactul pe care SSPT nediagnosticat îl are asupra viețiii persoanelor traumatizate.

Scala de diagnosticare a stresului posttraumatic Posttraumatic Stress Diagnostic Scale (PDS). PDS a fost elaborat pentru a fi utilizat ca un instrument de screening de clinicieni și cercetători pentru a identifica în mod rapid și eficient prezența SSPT. PDS poate fi utilizat nu numai în diagnosticarea SSPT dar și în evaluarea rezultatelor tratamentului aplicat. Completarea chestionarului PDS durează în mediu 10-15 minute și 5 minute durează calcularea scorului.

PDS ajută la diagnosticare SSPT, structura și conținutul scalei corespunde cu criteriile de diagnosticare a SSPT, specificate în DSM-IV, este un instrument de autoevaluare alcatuit din 49 de itemi. Itemii 1-21 verifică faptul dacă intervievata a suferit, sau a fost martoră unui eveniment traumatic, care reprezenta pericol de moarte sau de vătămare corporală pentru propria persoană, sau pentru persoane din anturajul ei și dacă această experiență a determinat simțul neajutorarii și/sau terifierii (Criteriul A). Itemii 22-38 verifică dacă persoana a suportat problemele sau simptome de SSPT (Criteriul B-D) în decursul ultimelor luni [9, p. 950]. Itemii 39-40 sunt destinați culegerii informației privind durata și severitatea simptomelor (Criteriul E). Itemii 41-49 examinează gradul de interacțiune a problemelor cu viața intervievatului în decursul ultimei luni (Criteriu F).

Răspunsul cuprinde prezenței și frecvenței fiecărui simptom. Scorul variază de la 0=Deloc sau doar o singură dată la 3=5 sau mai multe ori pe săptămână. Foaia de scor a severității simptomului este reprezentată în tabelul 1.

Tabelul 1. Scorul severității simptomelor [54, p. 950].

Stabilirea diagnosticului de SSPT are loc daca toate șase criterii ale DSM-IV sunt îndeplinite. Aceasta presupune că intervievata trebuie să indice că a experimentat o dată (sau mai multe ori) retrăirea simptomelor (Criteriu B), de trei (sau mai multe) ori simptome de evitare (Criteriu C), de două (sau mai multe) ori simptome de hiperexcitare, precum și să îndeplinească criteriile A, D-F. Dacă unul sau mai multe din criterii nu sunt îndeplinite diagnosticul de SSPT nu este recunoscut.

Instrumente de autoevaluare

Instrumente de autoevaluare sânt eficiente din punct de vedere psihometric, sunt relativ nonintruzive, prezintă posibilitatea de a evalua modul în care subiectul își percepe simptomele fără influență din exterior. Totuși sunt ușor de falsificat prin exagerarea sau minimalizarea simptomelor. Deacea instrumentele de autoevaluare nu trebuie utilizate niciodată drept unic sau prim mijloc de diagnostic. Dar ele pot funcționa excelent ca instrumente de monitorizaret: subiecții cu un scor mare pot fi investigați prin interviuri mai detaliate. În cele din urma, sunt utile în cazul evaluărilor repetate, pentru analiza modificărilor apărute în urma tratamentului.

Scala de evaluare a impactului evenimentului (Impact of Event Scale – IES) se utilizeazăîn scopul identificării reacțiilor individuale la evenimentul traumant. Oferă informații despre 1) tendințele de evitare a evenimentului traumatic 2) intruziunea evenimentului traumatic 3) excitabilitatea fiziologica.

Remarcabilă prin numarul redus de itemi (conține 22 de itemi asupra cărora se poate pronunța subiectul), IES-R a fost elaborată și perfecționată, ținîndus-sr contde rezultatul aplicării în cercetarea practică. Priima variantă ametodei a fost publicată de Horowitz, Wilmer ș.a.în 1979, conțînând doar 15 itemi, care identificau manifestarea simptomelor intruziunii evenimentului traumatizant și ale evitării. Varianta publicata în 1995(Weiss, Marmar, Metzler) a fost completata cu 6 itemi care se referă la simptomatica hiperexcitabilității și unul cu scop de a identifica o caracteristica suplimentară a intruziunii – cea a trairilor disociative repetate.

Respondenții sunt rugați să aprecieze fiecare item pe o scala de 4 puncte privind cât de des fiecare eveniment a avut loc în ultimele 7 zile, incluziv și ziua testării. Scala din 4 puncte este reprezentată în felul următor: 0 (niciodată), 1 (rar), 2 (uneori), 5 (deseori) [13, p. 41].

Se sugerează un punct de rezistență de 26 puncte, mai sus de care impactul este considerat moderat sau sever.

Interpretarea rezultatelor se face in trei subscale: (IN) ,, intruzive”; (AV) ,,evitate”; (AR),, exitare fiziologică”; suma rezultatelor capatate ilustrează impactul stresului (IES-R).

Posttraumatic Stress Disorder Checklist, PCL (Inventarul simptomelor stresului posttraumatic cuprinde cele 17 simptome ale SSPT, fiecare notat pe o scala de la 1 la 5, însemnând de la "deloc" la "extrem de mult". Este un chestionar scurt, care poate fi completat în cinci minute, și prezintă calități psihometrice excelente [37].

PCL-S este o versiune care poate fi aplicată la un eveniment traumatic specific. Astfel, scala PCL-S este formată din 17 itemi, iar scorul poate varia între 17 și 85 de puncte. Limita scorului care impune diagnosticul de SSPT este de 50. Principalele componente ale analizei ale acestei scale scot în evidență așa factori importanți cum ar fi re-experimentarea evenimentelor și hiperexcitabilitatea, precum și factori mai minori cum ar fi amorțirea emoțională [37].

Inventarul de Depresie Beck (Beck's Depression Inventory – BDI) este utilizata în scop de depistare a simptomelor depresive la momentul cercetării. Astăzi scala se utilizează pentru administrare individuală. Scala constă din 21 itemi cu 4 alternative de răspuns fiecare. Clientul se roagă să aleagă cea mai potrivită pentru el la momentul dat. Scala exclude stabilirea diagnosticului de depresie, ci doar estimează severitatea, intensitatea confirmînd simptomatologia [30, p. 66]. Fiecare dintre itemii este evaluat în patru nivele de severitate: de la 0 (absent) la 3 (foarte sever). Fiecărui nivel îi corespunde o întrebare iar subiectul este invitat sa aleagă acea întrebare a cărui răspuns i se potrivește cel mai bine. Cele 21 simptome ale chestionarului au fost alese din simptomatologia comună a tulburărilor depresive și din literatura psihiatrică: pesimism, sentimentul eșecului, lipsa de satisfacție, dispoziția depresiva, sentimentul pedepsei, auto-dezgust, sentimente de vinovăție, autoacuzare, dorințe auto-punitive, plâns, iritabilitate, nehotărâre, modificarea imaginii de sine, retragere sociala, dificultăți în muncă, fatigabilitate, pierderea apetitului, tulburări de somn, pierderea în greutate, preocupări somatice, pierderea libidoului. Beck spunea in 1967: "In cursul psihoterapiei pacienților depresivi am făcut observații sistematice și am înregistrat simptomele și atitudinile lor caracteristice. Am selectat un grup din aceste atitudini și simptome care par a fi specifice pacienților depresivi și care au fost consistente cu descripțiile depresiei din literatura psihiatrica". Scorul total al scalei cuprinde intervalul de la 0 la 63 [42].

Scala Rosenberg scala de evaluare a stimei de sine a fost elaborată inițial pentru a măsura sentimentul global al valorii personale și auto-acceptării. Scala este formată din 10 întrebări cu 4 posibilități de răspuns variind între total dezacord (1 punct) și total acord (4 puncte). Întrebările 2, 5, 6, 8, 9 se cotează invers. Scorurile obținute pot cuprinde mărimi între 10 și 40; scorurile ridicate indica o stimă de sine scăzută.  

La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:

10-16 puncte – stima de sine scăzută

17-33 puncte – stima de sine medie

34-40 puncte – stima de sine înaltă

Scala de anxietate Max Hamilton – HRSA. Scala de anxietate Max Hamilton a fost elaborată în anul 1959 de către Max Hamilton și este destinată determinării severității simptomatologiei de tip anxios. HRSA cuprinde o evaluare globală a simptomelor psihice (de exemplu: dispoziție anxioasă, tensiune psihică) și somatice (de exemplu: modificări de natură bio-fiziologică ca urmare a anxietății) ale anxietății. Cercetările au stabilit că persoanele diagnosticate cu tulburare de atac de panică și cu tulburare de anxietate generalizată ating scoruri înalte (peste 20 de puncte) la , pe când, persoanele fără diagnostic clinic ating scoruri semnificativ mai joase [33]. este compusă din 14 itemi, care evaluează intensitatea simptomatologiei de tip anxios. Scala include itemi de evaluare a componentelor cognitive, emoționale dar mai ales somatice, evaluare făcută conform observațiilor asupra stării curente a pacientului și în urma efectuării unui interviu semistructurat, incluzând întrebări referitoare la prezența simptomelor de anxietate. Această scală evaluează: simptome de tip cognitiv, simptomele vegetative și somatice, dispoziția anxioasă și depresivă, precum și aspecte comportamentale observate în timpul interviului. Itemii scalei sunt, în mare parte, concordanți cu criteriile de diagnosticare a tulburărilor de anxietate conform DSM IV [33].

Chestionar de agresivitate AQ reprezintă o modificare a Inventarului de ostilitate, elaborat de către psihologii Arnold R.Buss și Mark Perry. AQ a fost dezvoltat dintr-un lot de 52 de itemi, dintre care mulți au aparținut Inventarului de ostilitate, cu ajutorul analizei factorului component principal și al factorului de întărire/confirmator. Testul constă din 29 de itemi, împărțiți în patru categorii: agresivitate verbală, agresivitate fizică, furie și ostilitate. Astfel, instrumentul permite să fie evaluat nu doar nivelul de agresivitate, utilizând scorul total, dar și să determine cum se manifestă agresivitatea, ceea ce se măsoară prin scorurile subscalelor [12].

2.2. Prezentarea studiilor de caz

Se poate presupune că persoanele traumatizate cu ușurință împărtășesc experiența traumatică, în realitate nu este așa. De fapt, câteva studii din domeniu au indicat că mulți supraviețuitori ai evenimentelor traumatice sunt șovăitori în destăinuire și în oferirea unor informații detaliate, cu excepția, când sunt întrebați direct, datorită dorinței de a evita amintirile traumatice [55].

După cum a fost menționat în subcapitolul de mai sus, privind metodologia cercetării, în această lucrare sunt prezentate trei studii de caz. La aceste studii de caz au participat trei adolescenți victimizați în urma diferitor traume fizice. Vârsta adolescenților e cuprinsă între 15 și 17 ani. Impactul violent fiind unimomentan dar destul de agresiv cu consecințe traumatice severe. Procedura realizării intervievării este compusă din 3 etape (ședințe).

Prima etapă: contactul psihologic cu persoana expertizată, interviul nestructurat, colectarea informației privind istoricul familial-personal, istoricul traumei.

A doua etapă: interviul semistructurat bazat pe scala PDS.

A treia etapa: completarea scalelor de autoevaluare.

În continuare vor descriși participanții studiului de caz și fa vi reprezentată informația constatată, de asemenea, vor fi discutate subiectele ce au apărut în urma analizei datelor obținute în corelație cu literatura existentă privind SSPT în cazul impactului emoțional al traumei fizice.

Studiul de caz 1

Etapa I. Evaluarea inițială a victimei

1. Date personale

1. Nume și prenume: G.D.

2. Vîrsta: 15 ani

3. Sex: feminin

4. Etnie: română

6. Religie: ortodoxă

7. Domiciliul: ___________

8. Școlarizare: clasa a IX-a

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

3. Istoric familial-personal

G.D. locuiește împreună cu ceilalți patru membri ai familiei la periferia orașului. Acesta își duce traiul într-o locuință bine amenajată, cu toate condițiile necesare pentru un mod de trai decent. Locuința reprezintă un mediu favorabil, confortabil în care exista spații predestinate pentru fiecare membru. Minora provine dintr-o familie legal constituită, în care se consumă valorile și tradițiile moral-spirituale. Anturajul lui G.D. este format, mai ales, din minori cu vârste cuprinse între 12-19 ani, nu este influențata din mediul exterior, având propria părere și principii de viață. Practica dansurile moderne de 4 ani, este câștigătoarea a multor concursuri. De asemenea practica skeitboarding-ul. Din spusele mamei este o fire deschisă, inteligentă, sociabila, învață foarte bine la școala, preferă să studieze și extracuricular, are multe ocupații, nu irosește timpul în zadar, permanent are ocupații.

4. Istoricul traumei. G.D a supraviețuit unui accident rutier oribil, fiind lovită din plin pe trecerea de pietoni de catre un automobil cu viteză excesivă. În urma impactului, fost lovita de partea dreaptă a corpului a fost proiectată pe capota automobilului aflat în mișcare, s-a lovit cu capul de parbriz, apoi proiectată în aer deasupra acoperișului automobilulului, în timp ce automobilul continua mișcarea traversînd toata intersectia și ulterior proectată pe partea carosabilă a drumului. Dupa aia a fost transportată la spital în stare inconștientă cu semne slabe de viață. La spital a fost stabilit diagnosticul de de coma gr. II-III, ulterior a primit îngrijirile necesare, a suportat operații pentru restabilirea intergrității oaselor piciorului drept și tratamente necesare pentru restabilirea funcțiilor organelor afectate precum și pentru tratamentul traumei craniocerebrale închise. Revenindu-și din coma, a fost o perioadă prelungită în stupor, dupa care ieșind din stupor a pierdut parțial memoria. A fost nevoita sa lupte cu un șir mare de consecințe în urma traumei suportate (sa invețe din nou să vorbeasca, să învețe cuvinteleși sensul cuvintelor și denumirea obiectelor înconjurătoare, apoi sa învețe să mearga și să folosească ustensiile.

Etapa II. Interviul semistructurat

Când G.D a completat interviul semistructurat bazat pe scala PDS aceasta a marcat drept cel mai traumatic eveniment trăit de ea boala ce reprezinta pericol de viața, suportînd o durere insuportabilă pe parcursul tratamentului și în perioada îndelungată de reabilitare. ,, mă durea așa de tare ca nici niu puteam sa suport, urlam de durere, nu puteam sa comunic ca nu stiam cum, apoi în perioada de reabilitare am suportat chinuri groaznice și rușine deoarece nu puteam controla necesitațile fiziologice și eram nevoita să folosesc scutece, era genant pentru mine nici nu puteam sa le schimb singura pentru ca eram imobilizata la pat și mina dreapta nici nu se asculta de mine”

Situațiile stresante cu aceasta nu s-au terminat. Dupa revenirea capacitaților relativ funcționale a revenit la procesul de studii. La scoală a revenit abia în semestrul doi, s-a întilnit cu mari dificiente în procesul de învățare. Perioada de adaptare a fost foarte dificilă. Necătînd că a fost inițial primită calduros de către colegi și profesori, ulterior s-a confruntat cu un șir de probleme din partea profesorilor și colegilor. Profesorii au început sa aibă exigențe față de ea egale cu toți copii care au frecventat școala. Unii profesori făceau remarci asupra capacitaților ei intelectuale de învățare de pină la accident, cea ce nespus de mult o descuraja. ,,Imi spuneau ca eu eram foarte inteligentă și rezolvam itemii foarte reopede, dar acum am nevoie si de 40 minute și primesc o insuficientă. Sau cereau să îndeplinesc lucrari de la care eu începeam să mă înnervez și să am accese de furie de ex.croșetatul…”.

Necătând că a suportat un eveniment extrem de traumatic pentru ea, a mai fost supusă și la victimizare secundară datorita factorilor din anturaj.

Simptomele de SSPT depistate la G.D.conform interviului semistructurat bazat pe PDS.

Scorul PDS pentru G.D.

G.D. a marcat ca a fost martoră sau a trăit următoarele evenimente traumatice:

Accidente serioase, explozii sau incendii.

Boală ce reprezintă pericol pentru viață

Dezastru natural ( uragan, inundații, cutremur de pământ)

Alte evenimente traumatice: ” au decedat buniciii și străbunicii, am retrait mult înmormântare; mi-a decedat motanul la mine în brațe, dupa vizita la veterinar”.

G.D. a îndeplinit criteriile pentru SSPT. Atât nivelul de acționare distrugător asupra funcționalității supraviețuitorului cât și severitatea simptomelor a fost apreciată ca SEVERĂ.

Simptomele de SSPT găsite la G.D. sunt cronice.

Tabelul 2. Studiu de caz 1 – rezultatele interviului semistructurat.

Etapa III. Scalele de autoevaluare

În continuare, vor fi prezentate rezultatele obținute de intervievata G.D., conform scalelor de autoevaluare. Datele vor fi prezentate sub forma de tabel. IES și PCL au fost propuse pentru autoevaluare pentru a verifica veridicitatea informației completate în interviul semistructurat bazat pe scala PDS. Celelalte scale de autoevaluare au avut ca scop determinarea tulburărilor comorbide.

Tabelul 4. Studiu de caz 1 – rezultatele scalelor de autoevaluare

Scalele de autoevaluare IES și PCL, în acest caz, cu un scor relativ ridicat au confirmat veridicitatea diagnozei de SSPT stabilită în urma interviului semistructurat bazat pe scala PDS. Celelalte scale au confirmat ipoteza conform căreia SSPT sunt asociate cu o serie de tulburări comorbide. În cazul dat, avem un nivel ridicat de anxietate și agresivitate, de asemenea, este atestată prezența unei stări depresive, stimă de sine medie.

Studiul de caz 2

Etapa I. Evaluarea inițială a victimei

1. Date personale

1. Nume și prenume: A.M.

2. Vîrsta: 16 ani

3. Sex: masculin

4. Etnie: română

6. Religie: ortodoxă

7. Domiciliul: ___________

8. Școlarizare: clasa a X-a

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

3. Istoric familial-personal

A.M. locuiește împreună cu ceilalți trei membri ai familiei în umul din sectoarele orașului. Acesta își duce traiul într-o apartament bine amenajat, cu toate condițiile necesare pentru un mod de trai decent. Locuința reprezintă un mediu favorabil, confortabil în care exista spații predestinate pentru fiecare membru. Minorul provine dintr-o familie legal constituită, în care se consumă valorile și tradițiile moral-spirituale. Anturajul lui A.M.. este format, mai ales, din persoane cu vârste cuprinse între 14-20 ani, nu este influențata din mediul exterior, având propria părere și principii de viață. Practica ciclismul din copilarie, frecventează sala sportivă. Din spusele mamei este o fire deschisă, inteligent, sociabil, nu prea îi place să învețe la scoala, dar face față. Este un visător, îi place să călătorescă.

4. Istoricul traumei

A.M. cătăindu-se cu bicicleta pe stradă la intersecția cu o stradela care eșea dintr-una din curți a observat ca ese o mașina. Șoferul s-a uitat la el și la văzut (din spusele pacientului), dar cind A.M. a trecut cu bicicleta prin fața mașinii, șoferul a virat la dreapta și la tamponat, mergind peste biciletă, acesta la rindul său a dus ca A.M să cadă de pe bicicletă si să fie traumat de bara de protecție, ca urmare s-a trezit cu osul de la picior (femur) rupt. Ulterior a fost internat în spital, a urmat intervenție chirurgicală pentru restabilirea integritații osoase.

Etapa II. Interviul semistructurat

Când A.M. a completat formularul scalei PDS, el a indicat că cel mai deranjant eveniment traumatic din viața ei a fost acela în care în urma accidentului șoferul nici nu sa apropiat de el să îi acorde primul ajutor medical, dar il insulta și înjura învinovățindul de producerea accidentului, pe cînd A.M a respectat regulile de circulație rutieră și nu înțelegea de ce șoferul nu ia acordat prioritate.

Întrebat ce gânduri îi veneau în cap în timpul accidentului, A.M spunea că se gândea că vrea să trăiască și nu vrea să moară din cauza accidentului.

Deși acest accident a fost menționat de A.M. drept cel mai deranjant din viața lui, acesta nu a fost unul singular, a mai suportat accidente rutiere dar in calitate de pasager.

A.M. a raportat în cadru studiului următoarele vătămări corporale: fracturi, contuzii, echimoze și excoriații. De asemenea au fost depistate dureri de cap, depresie, insomnie, anxietate.

Simptomele de SSPT în cazul A.M.

A.M. a indicat că are gânduri supărătoare și imagini intrusive, și are crize emoționale și reacții fiziologice atunci când își aduce aminte de evenimentul traumatic, dar nu foarte des mai degrabă rar.

Uneori visez că sunt din nou în accident,dar mă lupt cu șoferul și îl înfrunt, în cert de ce nu respectă regulile de circulație.

A.M. nu are flashbac-uri. El povestește că vede imagini specifice în care „atacul are loc”, și cum ex-partenerul o apucă de păr și o lovește cu capul de baie. M.E. spune că nu are sentimente puternice de tristețe și frică în legătură cu ce s-a întâmplat. El se simte furioas și frustrat, dezamăgită în modul cum Poliția a investigat cazul.

A.M. a menționat că îi place să vorbească despre evenimentul traumatic, duce un mod de viață ca pină la accident și nu evită careva activități,persoane, locuri sau evenimente care să-i amintească despre eveniment. A.M. a menționat că ține minte toate aspectele importante a evenimentului traumatic.

M.E. a indicat nu întîmpină careva dificultați în comunicarea cu lumea înconjurătoare su frică de viitor, se simte stăpinul situației, necătînd la faptul ca are incomodități locomotorii pe o anumită perioadă de timp.

Scorul PDS pentru de M.E.

A.M. marcat ca evenimente traumatice trăite sau la care a fost martoră:

Accidente serioase, explozii sau incendii.

Dezastru natural ( uragan, inundații, cutremur de pământ)

Alte evenimente traumatice: ,,martor la accidente rutiere ”.

A.M. nu a îndeplinit criteriile pentru SSPT. Atât nivelul de acționare distrugător asupra funcționalității supraviețuitorului cât și severitatea simptomelor a fost apreciată ca slabe.

Tabelul 5. Studiu de caz 2 – rezultatele interviului semistructurat.

Etapa III. Scalele de autoevaluare

La cea de-a doua intervievată au fost obținute următoarele scoruri la scalele de autoevaluare îndeplinite.

Tabelul 6. Studiu de caz 2 – rezultatele scalelor de autoevaluare.

Scalele de autoevaluare IES și PCL, în acest caz, sunt cu un scor jost și nu au confirmat diagnoza de SSPT. În cazul dat, avem un nivel moderat de anxietate și agresivitate ridicată și un nivel ridicat al stimei de sine.

Studiul de caz III

I. Evaluarea inițială a victimei:

1. Date personale

. Nume și prenume: G.A.

2. Vîrsta: 17 ani

3. Sex: feminin

4. Etnie: română

6. Religie: ortodoxă

7. Domiciliul: ___________

8. Școlarizare: clasa a XI-a

2. Starea de sănătate psiho-fizică

Starea de sănătate prezentă: bună

3. Istoria familial-personală

A.G. locuiește împreună cu ceilalți șase membri ai familiei în umul din centrele raionale al RM. Acesta își duce traiul într-o casă moderat amenajat, cu toate condițiile minime necesare pentru un mod de trai decent. Blocul sanitar aflat în curte. Locuința reprezintă un mediu favorabil, confortabil în care exista spațiile se împart cu ceilalți membri. Minora provine dintr-o familie legal constituită, în care se consumă valorile și tradițiile moral-spirituale. Anturajul lui G.A. este format, mai ales, din persoane cu vârste cuprinse între 16–25 ani, nu este influențata din mediul exterior. Nu practică sport. Din spusele mamei este o fire timidă, deschisă, bună la suflet, moderat sociabilă, învață slab la scoala, dar face față.

4. Istoricul traumei.

A.G în timpul vavantei de iarnă 2013, se dadea cu saniuța de pe un deal. O dată șia luat viteză excesivă și s-a lovit cu putere de un copac. Ca urmare a inceput să simta durere puternica în picior și a conștiențizat că piciorul nu poate fi mișcat. A fost transportată la spital, au efectuat investigații în urma cărora s-a stbilit o fractură urîta care necesita intervenție chirurgicala. A fost transportată de tata la Chișinău, la spitalul de copii ,,V.Ignatenco”, unde a fost supusă intervenției chirurgicale pentru repoziție. În luna august a suferit o operare pentru înlăturarea tijelor de metal. Apoi fiind externată la domiciliu pentru recuperare, a călcat pe intunericîntr-o groapă și a căzut jos, ca urmare s-a trezit cu piciorul fracturat din nou la spital, pentru iarași o operație de repoziție a osului.

Etapa II. Interviul semistructurat.

Pentru A.G. a fost dificil să separe un eveniment traumatic care ar deranja-o cel mai mult, completând interviul semistructurat bazat de PDS. În schimb, ea a descris o perioadă de aproximativ 3 luni, imediat după accident, în care a fost nevoită să stea țintită la pat. În timpul acestor trei luni a fost subiectul insultelor din partea îngrijitorilor. Nu putea să se scoale și sa-și satisfacă necesitățile fiziologice. Depindea de ajutorul îngrijitorilor, răminea singurică toată ziua uneori.

Pe parcursul acestei perioade s-a simțit cu sentiment de vulnerabilitate și rușine, și cu lipsă de speranță.

Deși această perioadă specifică s-a evidențiat ca una mai traumatică, A.G a spus că pe parcursul relației cu menbrii familiei nu a fost niciodată abuzată sau discriminată, doar de îngrijitori care stateau cu ea ziua pină cind veneau membrii familiei acasă.

Astfel G.A: a raportat următoarele tipuri de vătămări primite: contuzii, excoriații, echimoze, cicatrici postoperatorii. Ea, de asemenea, a menționat stări de depresie, imagine de sine scăzută.

Simptomele de SSPT conform interviului semistructurat bazat pe PDS ale A.G.

G.A. a menționat că are gânduri deranjante, retrăiește uneori momentul traumatic, uneori simte crize emoționale și reacții fiziologice când își aduce aminte de evenimentul traumatic.

Când a fost întrebată cum e să retrăiești evenimentul traumatic E.A. a răspuns ,,Deja m-am conformat și am înțeles ca eu sunt de vină întroarecare măsură, se mai întîmplă accidente, dar eu intenîionat am accelerat; știind că nu mi se poate să ridic greutăți eu amvrut să mă simt utilă și am vrut să o ajut pe bunica, am călcat în groapă și mi-am rupt piciorul din nou”.

G.A. se simțea neliniștită la gândul că trebuie să suporte încă odată nchinurilr prin care a trecut, dar totodată e bucuroasă că este vie.

G.A. a indicat că este hipervigilentă ușoară și tresare. Ea spune că uneori se regăsește la acțiunea de a scana camera pentru a vedea cine este în ea, dar presupune că aceasta i-a rămas ca un obicei de la prima fractură cind stătea singură în cameră.

Scorul PDS al G.A.

G.A. a marcat ca a fost martoră sau a trăit următoarele evenimente traumatice:

Accidente serioase, explozii sau incendii

Dezastru natural ( uragan, inundații, cutremur de pământ)

Boală ce reprezintă pericol pentru viață

Alt eveniment traumatic: înnecul unui vecin.

G.A. a îndeplinit cinci din șase criterii necesare conform DSM-IV-TR pentru a fi diagnosticată cu SSPT. G.A. nu a reușit să îndeplinească criteriul unui diagnostic complet al SSPT deoarece a avut doar un singur simptom de evitare (incapacitatea de a-și aduce aminte anumite aspecte ale evenimentului traumatic). Conform cerințelor existente e necesar să fie întrunite trei (sau mai multe) simptome de evitare, unul (sau mai multe) simptome de reexperimentare, două (sau mai multe) simptome de hiperexcitare. Numărul minim de simptome necesar este de șase simptome. G..A. a întrunit un total de 9 simptome (maximum=17). Ea a menționat 5 simptome de reexperimentare, un simptom de evitare și trei simptome de hipeexctitare. În mod ironic, cineva cu trei simptome mai puține decât G.A. ar putea să corespundă cu criteriile de diagnostic. Această observație denotă natura arbitrară a criteriilor de diagnostic existente.

Deși G.A. nu a întrunit în totalitate criteriile de diagnostic al SSPT conform DSM-IV-TR, este evident că în cazul E.A. simptomele de SSPT au un impact considerabil asupra vieții respondentei. Gravitatea simptomelor în cazul G.A. a fost determinată ca Moderată iar nivelul acțiunii distrugătoare asupra funcționalității drept medie. Deși nu a corespuns criteriilor de diagnosticare DSM-IV-TR, totuși aceasta indubitabil suferă de SSPT.

Tabelul 7. Studiu de caz 3 – rezultatele interviului semistructurat.

Etapa III. Scalele de autoevaluare

La cea de-a treia intervievată au fost obținute următoarele scoruri la scalele de autoevaluare îndeplinite.

Tabelul 8. Studiul de caz 3 – rezultatele scalelor de autoevaluare.

Scalele de autoevaluare IES și PCL, și în acest caz, au arătat date contradictorii. Conform scale IES E.A. nu poate fi diagnosticată cu SSPT, însa scala PCL indica un nivel ridicat al simptomelor, ceea ce atestă prezența SSPT. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că IES conține doar două criterii ale SSPT: evitarea și intrusiunea. PCL este o scală mai reprezentativă așa cum include și criteriul hipervigilenței.

2.3. Prezentarea rezultatelor experimentului de constatare

În continuare vom efectua o analiza comparativă a simptomelor cu care persoanele intervievate s-au confruntat mai des (determinat de gradul de severitate atribuit acestora). De asemenea, vom analiza comportamentul participanților privind abilitatea acestora de a cere ajutor în cazul SSPT.

Doi din trei participanțe la studiu de caz se confruntă cu gânduri intrusive și recurente, imagini, flashback-uri și coșmaruri legate de evenimentul traumatic. Ele, de asemenea, au raportat hiperexcitare, hipervigilență și tresăriri ușoare. Intervievatele 1 și 3 au spus că ele evită să se gândească, să vorbească și să simtă ceva față de evenimentul traumatic. Ele de asemenea au indicat că evită activități, oameni și locuri care le-ar aminti de evenimentul traumatic.

Spre deosebire de respondenții 1 și 3, cel de-a 2-a respondent nu încerca să evite gânduri și amintiri legate de evenimentul traumatic. Posibil că lipsa simptomului evitării raportată în al doilea studiu de caz are drept cauză faptul accidentul rutier nu mai este perceput ca o amenințare pentru el.

Toți participanții au raportat că se confruntă cu un intens stres psihologic și o reactivitate psihologică când sunt expuse la factorii declanșatori ai evenimentului traumatic, care simbolizează sau se aseamănă cu anumite aspecte ale acestui eveniment. Participanții au raportat sentimente de anxietate și frică persistentă.

Concluzia majoră care a reieșit din această cercetare este că trauma fizică înfluențează starea emoțională a persoanelor traumate, îndiferent de modul producerii acesteîa, însă gravitatea simptomelor retaîte nu depinde de inpactul traumatic al traumei, rolul decisiv îl experimentarea post traumatică este mult mai greu de depistat, mecanismele de aparare și reabilitare sunt total diferite într-o categorie de virsta apropiată.

De asemenea, o analiză comparativă a rezultatelor studiilor de caz (vezi figurile nr.1,2,3,4) denotă prezența unor tulburări comorbide cum ar fi depresia și anxietate severă (cazul 1, și 3). La fel, se atestă un nivel ridicat al agresivității și un nivel moderat al stimei de sine (cazul 1 și 3). În așa mod vedem că al l doilea intervievat a fost documentă doar cu agerevitate severă, nivelul depresiei și agresivității fiind în limitele normei, iar stima de sine fiind apreciată ca ridicată.

Figura 1. Scorurile obținute de intervievate la scala BECK Figura 3. Scorurile obținute de intervievate la scala Rosenberg

Figura 2. Scorurile obținute de intervievate la scala HRSA Figura 4. Scorurile obținute de intervievate la chestionarul AQ

Adresarea dupa ajutor în cazul manifestărilor simptomelor de SSPT. Din cele trei cazuri studiate putem spune că doar cel primul și cel de-al doilea participant au primit ajutor și tratament medicamentos pentru anxietate și depresie pe o anumită perioadă de timp.

Prima participantă a declarat, că primirea informației explicative, în stadiile inițiale, despre ce reprezintă SSPT cumel se manifestă și suportul familiei și al medicilo din primele momente au fost de folos pentru ea. După ce i s-a comunicat că SSPT este o parte a răspunsului normal al omului față de traumă, ea a spus că apreciază să știe că SSPT este un răspuns normal la traumă. Prima participantă la studiu de caz a vizitat medicul cu plângeri legate de concentrare și probleme cu somnul, temor, parestezii, dureri de cap, amorțeală emoțională, probleme de cogniție etc., în urma căruia a primit tratament medicamentos îndelungat pentru restabilirea funcțiilor fiziologice ale crerului. Medicul i-a spus că aceste dificultăți cu care ea se confruntă, sunt din cauza loviturilor pe care le-a primit în urma accidentului, dar recomandă totuși consultarea psihologului.

Cea de-a treia participantă nu s-a adresat medicului cu plângeri legate de evenimentul traumatic. Observațiile acestei cercetări sugerează că persoanele victimizate în urma traumei fizice necesită o diagnosticare de rutină a SSPT în cadrul instituției unde primesc tratament.

Rezultatele diagnosticului SSPT. În urma analizei testări pentru siptomatica de SSPT, am stabilit ca nu există o legatură clară între împactul traumatic și dezvoltarea ulterioară consecințelor traumatice. Acest lucru îl vedem clar comparînd cazul unu cu cazul doi, ambii participanți au fost victimele accidentelor rutiere, au fost loviți de automobile dar în primul caz siptomatica este plina de o varietate de manifestări și consecințe, persoana pină la traumă fiind foarte activă și al doilea caz, cind a fost suportat ușor, conștientizat faptul traumatic, respectiv manifestînduse cu o palitră cam săracă a simptomaticii.

Suport social neadecvat. O problemă importantă care a ieșit în evidență în urma studiului nostru este că unii participanți se simțeau izolate și singure în durerea și suferința lor. Suport social neadecvat a fost identificat ca un factor ce crește riscul dezvoltării SSPT. Unor p articipanți le-a lipsit un suport social vital.

Nu numai lipsa de suport social ci și lipsa suportului din partea familiei și prietenilor a afectat puternic pe o participantă la studiu. Prietenii și familia primelor doi participanți s-au dovedit a fi înțelegători față de problemele cu care se confrunță adolescentul în urma traumei. De la început, familia și prietenii au demonstrat un grad de înțelegere și simpatie Prima participantă a povestit că relația cu stînă cu familia și prietenii au ajutat-o mult în restabilirea memoriei. Ea nu se simțea izoltă de prieteni și de viața socială, deoarece parinții faceau tot posibilul pentru reabilitarea cit mai curenta.

Trauma în copilărie. Prezența unei traume în copilărie este identificată ca un factor de risc în dezvoltarea SSPT. Rolul colaboratorilor medicali, psihologilor și a tuturor persoanelor responsabile este să diminueze factorul traumatic și să ajute la reabilitarea cît mai rapidă a persoanei traumatizate. Este deja cunoscut faptul că toate traumele produse în copilarie au o consecință nefastă în viața persoanei adulte.

Avantajul unei diagnosticări corecte a SSPT, în cazul persoanelor victimizate în urma traumei fizice, este că aceasta face legătura directă dintre traumă și efectele ei asupra sănătății mentale și stării emoționale a persoanelor și respectiv le permite acestora să acceseze ajutor profesional, fără a se simți deficiente, inadecvate sau inferioare.

Concluzia majoră care a reieșit din această cercetare este că deși persoanlr la nivel fizic au scăpat de traumă, ele au mai pot rămîne captive ale acesteia la nivel psihologic. Unii participanți traiesc cu amintiri negative despre evenimentul traumatic, fără a conștientiza că se poate de primit ajutor pentru lichidarea simptomelor și revenirea la un mod sanătos de viață.

Un număr de factori de vulnerabilitate predispusă pentru SSPT a fost identificat și în cazul studiului nostru. Aceștia includ suport social neadecvat și existența, victimizarea secundară din cauza neinformării corecte a mediului social înconjurător. Este posibil, că prezența factorilor de vulnerabilitate predispusă s-a crească riscul participanților la studiu de a dezvolta SSPT.

SSPT este asociat cu o rată crescută de tulburări comorbide. În cazul lucrării date la persoanele victimizate în urma impactului fizic, care au participat la studiul de caz s-a manifestat prin: depresiei, anxietății, fobii, un prag ridicat de agresivitate și un nivel diferit al stimei de sine.

3. CONSILIEREA PSIHOLOGICĂ A PERSOANELOR TRAUMATIZATE FIZIC

3.1. Program psihologic de diminuare a severității SSPT în cazul traumei fizice: studiu de caz

În capitolul II al acestei lucrări, am constatat că SSPT are o influență negativă asupra vieții persoanelor traumate. Împactul emoțional în urma SSPT este destul de variat și în cazul neacordării ajutorului specializat la timp poate afecta o anumită parte, sau uneori și toate sferele vieții victimelor. Astfel, supraviețuitorii traumelor fizice se confruntă cu un spectru larg de probleme în relațiile interpersonale, în sfera ocupatională, precum și suferă din cauza unei stime de sine scăzute la diferite niveluri de apreciere.

În scopul diminuării severității SSPT, s-a elaborat și implementat un program de intervenție psihologică formativă cu scop diminuarea simptomelor de SSPT și a consecințelor acesteia.

Ipoteza operațională, pentru acest compartiment al cercetării, este presupunerea că severitatea SSPT poate fi diminuată în cadrul unui program psihologic de reabilitare a persoanelor traumate fizic.

Pentru experimentul formativ, în cadru acestei lucrări drept strategii de tratament al SSPT la victimele traumate fizic, a fost aleasă hipnoza eriksoniană, deaorece:

În primul rând, persoanele care au trecut prin evenimente traumatice dau un răspund mai efectiv la sugestiile hipnotice.

În al doilea rând, în cazul persoanelor care au supraviețuit în unele evenimentelor traumatice reacțiile fiziologice sunt determinate de factori senzoriali din mediu și duce la activarea sistemului nervos. Procesul de vindecare constă în reconstruirea cognitivă a unei viziuni asupra lumii, precum și în ameliorarea simptomelor fiziologice.

În al treilea rând, metaforele terapeutice sunt metode ce oferă un cadru modificat de referință, permițând clientului să retrăiască experiența traumatică fără hiperexcitare fiziologică și fără existența unor emoții negative. Metaforele și disocierea structurată sporesc pragul conștiinței excitării fiziologie sau anxietăți, astfel, clientul fiind mai puțin conștient de semnele anxietății.

și disociative astfel, scopul programului nostru psihologic de reabilitare a persoanelor victimizate în urmatraumei fizice este reformatarea memoriei traumatice în așa mod încât sentimentul de frică, hiperexcitare fiziologica provocată de amintirile privind ET (evenimentul traumatic) să fie privite din altă perspectivă, într-un mediu favorizat de existența încrederii în sine, autocontrolului, curajului și în combinație cu alte amintiri și emoții care par pozitive pentru client.

Pentru începerea tratamentului este necesară îndeplinirea a trei criterii:

diagnosticarea corectă a SSPT.

Clientul trebuie să conștientizeze conceptul de SSPT. Un tratamentul eficient implică educarea pacienților în legătura cu starea lor, conlucrarea permanentă.

Probleme cu care se va lucra:

hipervigilența și hiperexcitare;

dezechilibru emoțional;

afectarea personalității.

Obiectivele tratamentului:

Întărirea egoului.

Echilibrarea personalității.

Instalarea somnului natural.

Căutarea de resurse interioare care pot fi utilizate în depășirea situațiilor stresante.

Metode și tehnici psihoterapeutice utilizate:

Convorbirea nondirectivă de informare privind fenomenul SSPT.

Hipnoterapia (Hipnoza Ericsoniană).

Etapele terapiei:

Terapia a fost formată din 6 ședințe individuale, care au durat câte 50-55 de minute fiecare:

Ședința nr.1: Ședință de informare despre ce reprezintă SSPT și metodele de lucru utilizate ulterior: hipnoterapia..

Ședința nr.2: Lucrul cu hipervigilența.

Ședința nr.3: Lucrul cu hiperexcitarea.

Ședința nr.4: Lucrul cu tulburările de somn și relaxarea.

Ședința nr.5: Echilibrarea personalității.

Ședința nr.6: Căutarea de resurse interioare.

În continuare, va fi prezentată descrierea prescurtată a ședințelor organizate. Hipnoza ericsoniană este o metodă creativă utilizațională. Există o anumită structură, care se respectă, în rest se ține contactul nemijlocit cu clientul. Terapeutul pe parcurul terapiei conduce clientul prin procesele sale interioare. Tehnicile de bază le putem gasi în lucrerea lui Ginzburg M.R. ,, Hipnoza ericsoniană’’ .

Ședința nr.1 Ședință de informare despre ce reprezintă SSPT și metodele de lucru utilizate ulterior: hipnoterapia și cardurile metaforice.

Scopul de bază al primei ședințe este stabilirea raportului, prezentarea generală a abordării terapeutice și discutarea pe scurt a subiectelor ce vor fi abordate.

Terapeutul atât informează clientul privind natura și esența SSPT, cât și explică metode și tehnici de lucru în ședințele următoare.Se face o descriere pe scurt a hipnozei. Clientul este informat privind următoarele aspecte specifice ale hipnozei:

Orice hipnoză este autohipnoză;

Se vor alege doar sugestiile care sunt importante pentru client; 

Hipnoza deschide ușa la resurse disponibile în inconștient;

Hipnoza reprezintă o disociere structurată ce stimulează mobilitatea cognitivă;

Este mai degrabă o dezvoltare a sistemului de credințe ale clientului, decât o acțiune directă asupra emoțiilor și comportamentului clientului.

La sfârșitul primei ședințe, se dau teme pentru acasă. Se cere de la client să scrie ce așteaptă de la tratament. Aceste însărcinări la început de tratament dau posibilitate clienților să obțină o imagine mai clară despre ce își doresc să obțină în urma terapiei, evidențiază subiectele care vor fi atinse în modulele ce urmează, și, deseori, are efecte pozitive imediate asupra nivelului optimismului și atenuează simptomele.

Ședința nr.2 Lucrul cu hipervigilența

Hipervigilența își are rădăcinile, cu siguranță, în necesitatea de a fi întotdeauna atent la cine se află în spatele tău. Este unul din cele mai proeminente simptome ale SSPT și unul din cele mai intrusive. Acest simptom face practic imposibilă încrederea în alți oameni și, în așa mod, interferează cu relațiile interpersonale ale persoanei, făcându-le practic imposibil de menținut. Acest proces este dificil atât pentru client, cât și pentru psihoterapeut, dar este crucial pentru reîntoarcerea sănătății mentale.

Descrierea ședinței

,,Terapeut: Am vorbit despre intruziunea hipervigilenței în viața ta și despre rolul pe care ar putea să o aibă hipnoza în ușurarea acestui factor. La prima ședință ai spus că ești interesată să explorezi această posibilitate. Mai ești de aceeași părere?

G.D.: Da

Terapeut: Atunci să începem ușor, cu unele sugestii ușoare pe care poți să începi să le utilizezi și singură de sine stătător. Sună aceasta ca o idee bună pentru tine?

G.D.: Da

Terapeut: Foarte bine. Așează-te comod pe scaun, relaxează spatele, în măsura în care ai nevoie. Și, pe măsură ce eu am să vorbesc, tu ai să atingi acel nivel de siguranță, de care simți că ai nevoie pentru ședința de astăzi. Ai tot timpul… Nu contează, când ai să-l atingi acel nivel de siguranță, chiar acum, sau poate peste un minut, important este că acest nivel de siguranță este ca un scut care te protejează și după el te simți sigură și protejată… Atunci când ai să simți ca ai atins nivelul dorit, dă-mi un semn. Acesta poate fi o mișcare a capului, sau a degetelor de la mâini. Ai tot timpul, ca să o faci în ritmul specific și comod doar ție…

G.D.:a mișcat degetul arătător de la mâna stângă.

Terapeut: Foarte bine. Așadar, tu știi cât este de important să știi cum să faci față situațiilor, și tu, de asemenea, știi cât de intruziv poate să fie atunci când cineva sau ceva apare în această situație. În plus la asta, cunoști că uneori, trebuie să lași lucrurile să evolueze, înainte de a lua decizii pripite. Poți să monitorizezi atent, aceasta este deseori o strategie potrivită, dar, de asemenea, poți să lași lucrurile să se desfășoare de la sine.

Așadar, te poți gândi la o situație simplă, în care ar fi potrivit să lași lucrurile să evolueze de la sine, pentru a afla cât de utilă poate fi această strategie, sau să simți, pe de altă parte, cât de intrusivă această situație ar putea fi. Ai tot timpul. Uneori răspunsul vine repede, alteori necesită timp și răbdare de a descoperi acel răspuns…Mda… foarte bine… Doar, permite-ți să-ți aduci aminte o situație, în ritmul comod doar ție, care s-a întâmplat recent și în care strategia de a lăsa lucrurile să se desfășoare fără implicare personală ar fi fost una potrivită și rezonabilă… Ți-ai adus aminte vreo situație de acest gen? … Poți să-mi povestești în linii generale această situație?

Clientul nr.1: Mă simt amenințată chiar și în transportul public, unde este multă lume, în cazul în care în apropierea mea se află mai multe persoane, mă tem să nu fiu lovită la picior și să suport din nou calvarul spitalicesc..

Terapeut: Aha… înțeleg… Deci te întrebi dacă există vre-un pericol la suprafață, ceva la care trebuie să fii atentă, să fii vigilentă? (DA). Atunci acesta este un exemplu bun cu care putem să lucrăm, ai făcut alegerea perfectă. (Notă: o cauză a problemei hipervigilenței constă în faptul că toate pericolele posibile sunt percepute în același timp, astfel, supraîncărcând gândirea logică). Este de mare folos să consideri lucrurile separat, unul câte unul. Așadar, alege primul fleac care ți-a venit în cap, și ușurel reflectează asupra acestui unic aspect, ținând cont de faptul că ești într-un mediu sigur să o faci, și de faptul că chiar acum ai posibilitatea să re-consideri acel moment… Deoarece analiza succesivă a factorilor… îți oferă posibilitatea să menții factorii importanți într-o ordine corectă, după gradul lor de importanță. Ai tot timpul… Fă-o în ritmul comod și potrivit doar ție… Și acum când ai făcut această alegere potrivită și când ai șansa să reconsideri situația, poți să o percepi probabil, dintr-o perspectivă puțin diferită, decât o vedeai până acum, știind că ai înțelepciunea necesară, ca să permiți acestei posibile perspective ușor diferite să intre în mintea ta, o posibilitate care te poate ajuta atât în viitor cât și în trecut… Ai tot timpul… Fă-o în ritmul comod doar ție. Atunci când inconștientul tău înțelept va efectua lucru necesar pentru a procesa această nouă perspectivă, puțin diferită, dă-mi un semn…..

Foarte bine. Acum poți să înțelegi cât de util poate fi privirea lucrurilor din perspective diferite. Atunci când vei fi gata, alege altă amintire despre aceeași situație, în care părea să existe un pericol posibil și atunci, când o astfel de amintire va apărea, lasă-mă să știu printr-un semn:

G.D.:tremur al pleoapelor.

Excelent… da…și acum tu cunoști că știi, cum să permiți unor perspective, ușor diferite să se prezinte ca ceva posibil, poți să o faci, așa cum ai făcut-o câteva minute în urmă…”

Această ședință avea ca scop ca supraviețuitorul ET să înceapă să perceapă epizoadele din viața lui din perspective puțin diferite decât până acum, să-l ajute să înțeleagă că el are o percepere exagerată a pericolului.

Ședința nr.3 Lucrul cu hiperexcitarea

Hiperexcitarea și hipervigilența, de obicei, merg împreună ținându-se de mână, una hrănindu-se din alta și cealaltă răspunzând la situație: persoana intră în alertă emoțională, sistemul său biologic răspunde în concordanță cu această alertă, ceva provoacă hiperexcitarea și mintea imediat este în căutarea pericolului.

Descrierea ședinței nr.3.

,,Terapeut: În prima ședință, noi am discutat despre lucrurile care te frământă, în special, despre răspunsurile tale emoționale atunci când ești provocată în anumite moduri… După descrierea dată de tine, tu te simți de parcă întregul tău corp reacționează la acest mecanism de declanșare… într-o măsură atât de mare, încât gândurile tale devin alogice și intrusive… Mi-ai spus că nu reușești să scapi de aceste răspunsuri exagerat de emoționale…. Există posibilitatea ca ședința de hipnoză de azi să ofere un nou punct de vedere, o posibilitate de a te uita la aceste lucruri dintr-o nouă perspectivă, sub un alt unghi… Vrei să încercăm?

G.D.: Da

Terapeut: Ai practicat hipnoza la ședința precedentă, deci știi ce să faci. Poți doar să te faci comod și să între în stare de transă în ritmul tău, la adâncimea pe care intuitiv o consideri necesară ție la acest moment… Lasă-mă să cunosc când vei atinge acest nivel… Ai tot timpul necesar, pentru a ajunge anume la acel nivel de adâncime…, care va corespunde cel mai bine cerințelor tale. Cînd vei fi gata da-mi un semn…

G.D:a mișcat degetul mic de la mâna stângă.

Terapeut: Foarte bine. Hai să începem cu ceva simplu și familiar pentru tine, putem să o facem? Gândește-te că ești la școală și te pregătești de o lucrare de control… Te simți puțin agitată așteptând cînd profesoara v-a împărți itemii, chiar dacă știi că te-ai pregîtit, ai învățat suficient… Permiteți să simți acelea emoții, poți să ți le descrii sau dacă vrei să le spui în voce tare…. Acum, simțind aceste emoții, realizează cum răspunde corpul tău la aceste emoții. Ține minte tot timpul că niciodată nu suntem deconectați de la cap, astfel mintea și corpul nostru răspund situației create, în mod simultan. Tu ești conștientă de partea emoțională – sentimente de tensiune… sau chiar și anxietate,… acum fii conștientă și de partea fizică,… urmărește cum se simte corpul tău în astfel de momente… Este și el încordat?

G.D: Da

Terapeut: Este foarte bine că poți recunoaște acest lucru. Continuă să tragi atenție reacțiilor pe care le dă corpul tău. Acum închipueți cum profesorul…deja a verificat lucrare și ai primit o notă … el se îndreaptă spre… tine să îti arate lucrarea… Ești conștientă de alte căi prin care corpul tău dă de știre că este și el supărat și îngrijorat?

G.D: Simt cum tot corpul este încordat și tremură ușor.

Terapeut: Da, acum poți să înțelegi cum corpul și mintea ta reacționează, nu-i așa? Acum, în imaginația ta, îl vezi pe profesor cum merge spre tine și simți o ușurare emoțională imediată… el a verificat lucrarea și ai primit o notă bună… Da, te simți mai bine, nu-i așa?

G.D: Da

Terapeut: Excelent. Ai făcut un lucru foarte bun, experimentând și înțelegând cum corpul și mintea merg tot timpul împreună. Acum, poți să ieși din stare de hipnoză într-un ritm confortabil ție, știind că azi ai învățat sau re-învățat ceva foarte important pentru tine… ”.

Ședința nr 2. Partea 2

,,Terapeut: Acum, după sesiunea precedentă de succes … ești interesată în învățarea unei alte tehnici de reducere a reacțiilor fiziologice… și, în același timp … a reacțiilor emoționale parvenite în urma factorilor declanșatori?

G.D: Da

Terapeut: Așadar, așează-te confortabil… și, pe măsură ce eu am să vorbesc, încearcă să intri în stare de hipnoză la acel nivel de profunzime care îți este potrivit doar ție, la acest moment… Acum, când ești gata…, imaginează-ți că ești în situația care îți trezește acele reacții la nivel fiziologic. Tu știi că ești aici la terapie…, ești în siguranță, eu sunt terapeutul tău…, așadar…., o parte a conștientului tău se poate simți în siguranță, atunci când inconștientul tău realizează acest exercițiu hipnotic. Văd că respirația ta s-a schimbat puțin…, deci presupun că îți imaginezi sau îți aduci aminte o situație care îți trezește îngrijorare?…

G.D: Da

Terapeut: Te asigur… că sunt atentă la ce se întâmplă cu tine…, și tu te afli în siguranță aici…, experimentând acele mesaje pe care corpul tău ți le trimite. (Notă: În acel moment eram atentă la reacțiile fiziologice notând tensiunea musculară, pulsul, frecvența respirației și alte semne ale agitației. În momentul când am simțit că s-a ajuns la o anumită limită am continuat). Oprește-te aici și menține această senzație. Acum începe să inversezi aceste simptome și începe cu respirația. Axează-te pe respirație, întorcând-o la o frecvență confortabilă, ușoară și naturală, proprie stării de calm… Ia-ți timpul necesar.(Notă: Am ales să respir împreună cu clientul, respirând tot mai rar odată ce clientul a scăzut din frecvență.)

Foarte bine.., acum urmărește ritmul bătăilor de inimă care au încetinit deja, în oarecare măsură, așa cum respirația și pulsul sunt legate psihologic. Aha, foarte bine. Atunci când ai să ajungi la un ritm normal al bătăii de inimă pentru tine, alege alt simptom pe care îl simți: acesta poate să fie sau transpirația abundentă, sau poate să fie crame la stomac. Nu contează ce simptom iese în evidență, important este ca, odată ce acesta este conștientizat printr-un exercițiu al minții, el poate fi adus până la limitele normei, sub propriu tău control, prin continuarea efectuării aceluiași exercițiu hipnotic de inversare.

Ai făcut un lucru excelent azi. În următoarele câteva săptămâni, de fiecare dată ce vei recunoaște simptomele ce te frământă, poți practica inversarea simptomelor, și în scurt timp vei observa că o faci în mod spontan, fără să te gândești prea mult la acest lucru. Odată ce se va întâmpla acest lucru, vei atinge un alt nivel de însănătoșire. ”.

Ședința nr.4: Lucru cu tulburările de somn si relaxarea.

Cei care suferă de SSPT, suferă de variate tulburări de somn, cum ar fi: insomnie, somn întrerupt, frică ca ceva se poate întâmpla în timpul somnului, vise urâte, etc. Uneori o simplă tehnică de hipnoză poate ușura acest simptom.

Descrierea ședinței

,,Terapeut: Deci, ai spus că vei fi bucuroasă să înveți câteva metode hipnotice pentru a te relaxa și a adormi ușor. Astăzi vom face acest lucru. Ești gata să începem?

G.D: Da

Terapeut: Foarte bine. Fă-te comod, și scufundă-te la un nivel confortabil de transă – unul care se potrivește ție, chiar acum – și noi începem. Te rog, să dai din cap când vei simți că ai atins acel nivel optim de transă.

G.D:A dat din cap.

Terapeut: Da, arăți foarte relaxat și de parcă te simți în siguranță. Nu-i așa?

G.D: Da

Terapeut:Îți place să te afli lângă apă, nu-i așa?

G.D: Da

Terapeut: Așadar…, îți poți imagina o plajă drăguță… Poate să fie una pe care o cunoști…, și, deseori, ai vizitat-o…, sau poate să fie una creată chiar acum în imaginația ta. Important este că acest loc pare să fie locul plăcut și potrivit, chiar acum… Lasă-mă să știu când vei găsi acest loc și vei fi acolo.(Semnalizare). Mulțumesc. Acum…, mergi de-a lungul plajei, până nu ai să găsești un loc care te atrage…, și care pare să fie locul potrivit pentru a intra în apă… Poți să înaintezi încet, primind plăcere de la senzația care îi conferă apa caldă pielii tale…, așa cum este o zi caldă, nu-i așa?

G.D: Da

Terapeut: Savurează senzația de relaxare în apă, în ritmul comod ție și în modul care ți se potrivește… Pe măsură ce mergi tot mai departe în apă, tot mai adânc și mai adânc, te bucuri de senzații liniștitoare…, cu care apa începe să-ți înconjoare corpul, la început picioarele, apoi șoldurile…, abdomenul…, pieptul – tot mai sus până la nivelul dorit în care dorești să te scufunzi…, însă destul de adânc încât să-ți permită să înoți, foarte, foarte confortabil.

Uite-te sus la cerul senin și albastru. Vezi cum nourașii puhavi îl strecoară. Ce priveliște frumoasă! Poți să închizi ochii și în continuare să vezi această frumusețe, nouri ușori pe acest cer senin minunat…Senzația lejeră pe care ți-o conferă mișcarea valurilor…, este atât de moale…, încât ai senzația că poți să adormi plutind pe valuri…, fiind în siguranța. Mmmm. Atât de ușor și de delicat…, atât de confortabil și în siguranță… Poți chiar să auzi cum valurile ușor se sparg pe plajă, sau să auzi foșnetul frunzelor, sau trilul păsărilor… Poți să stai aici cât îți dorești în timpul hipnotic. Eu pot să mă uit la ceas pentru tine…, și să-ți dau de știre când va veni timpul pentru tine să te întorci înapoi de pe plajă – însă acum, tu poți să continui să savurezi această minunată plutire, această mișcare ușoară a valurilor care liniștește și relaxează. Mmmmm.

Probabil începe să-ți pară că tu poți să simți aceeași senzație de plutire ușoară și încântătoare atunci când mergi la culcare. Ar fi minunat să simți această senzație de confort și siguranță (semn cu capul)… Tu poți să te adâncești în somn, în același mod în care savurai senzația de plutire în apă, chiar acum… Poate să fie minunat, nu-i așa (semn cu capul)? Da. Și în adâncul inconștientului tău, tu deja știi că vei fi în stare să faci acest lucru oricând vei dori, doar amintindu-ți, atunci când confortabil te culci în pat, aceeași conștientizare sigură că este timpul pentru tine să te scufunzi din nou, să te scufunzi în somn, și tu poți să rămâi în acest somn sigur, acest somn adânc până la ora dimineții când va veni timpul să te trezești. Doar imaginează-ți – că dormi toată noaptea… de parcă plutești în această minunată apă caldă…, care se întinde de-a lungul plajei – un somn sigur.., pentru a te trezi dimineața odihnită și în plină formă.

Poți să utilizezi această experiență de sine stătător dacă vei practica auto-hipnoza, înainte de culcare. Știi deja cum să o faci și poți savura această scenă minunată, aceste senzații încântătoare, de multe ori înainte de culcare.

Acum, Diana, poți să revii din transa hipnotică, în ritmul tău, așa cum știi tu, simțindu-te atât de calmă și odihnită, realizând că ai învățat astăzi ceva foarte prețios pentru tine”.

Ședința nr.5 Echilibrarea personalității

,,Terapeutul: Noi am vorbit că în urma suportării traumei psihologice persoanele devin dezechilibrate. Și acest lucru, probabil, ți s-a întâmplat și ție. Și noi am mai vorbit despre faptul că, uneori, corpul își revine mai repede în procesul hipnotic. Ești interesată să explorezi această posibilitate?

G.D: Da

Terapeutul: Foarte bine, pare să fie timpul potrivit. Dacă, din anumite considerente, vei decide că vrei să oprești procesul, lasă-mă să aflu acest lucru și ne vom opri. Îți pare o idee bună?

Foarte bine, fă-te comod și intră în transă hipnotică, așa cum știi tu să o faci, în ritmul comod doar ție, ai tot timpul necesar. Fă-mi un semn când vei simți că ai atins nivelul transei, necesar ție pentru lucru de astăzi ( după ceva timp a urmat semnalizarea).

Bine. Tu știi că ești gata. Atunci mergi în urmă în timp, înapoi, la acel moment din viața ta, cu ceva timp înainte de situația traumatică, când erai într-o formă bună fizică și emoțională, și totul părea corect în lumea care te înconjoară… Te rog, să-mi dai de știre când vei găsi acel moment …(semnalizare). Foarte bine. Rămâi ceva timp acolo…, în acel moment din viața ta, bucurându-te de stabilitatea emoțională și fizică pe care o simțeai… Lasă eul tău interior să recunoască toți acei factori… care au contribuit la acest sentiment adânc… de bine și echilibru – mai mult decât o simplă conștientizare cognitivă îți poate oferi – într-un mod cunoscut doar de tine.

Da…, așa este… Tu știi… Acum…, știind că tu știi…, poți să înaintezi în timp … și să revii în prezent (menționarea datei prezente), aducând cu tine toate aceste cunoștințe… Tu poți să permiți acestui lucru să se întâmple…, inconștientul tău te va ajuta să o faci…, așadar, tu poți să permiți lucrurilor să se întâmple de la sine.

Când revii înapoi în prezent (data de azi).., cere de la inconștientul tău înțelept să reinstaleze acești factori normali emoționali și fizici, astfel încât tu să resimți încă o dată această stare de echilibru complet: mintal, fizic și spiritual… Totul funcționează bine și confortabil… Și tu te simți gata de a continua și a merge de-a lungul vieții fericită și sănătoasă, așa cum o meriți.

Poate să-ți pară interesant că în zilele și săptămânile următoare vei recunoaște unele mici sau poate chiar însemnate schimbări, toate indicându-ți despre lucrurile bune care ți se întâmplă. Poți să zâmbești în interiorul tău, deoarece vei realiza că mintea și corpul tău se însănătoșesc și aceasta este minunat. ”.

Ședința nr.6 Căutarea de resurse interioare.

A fost utilizată îarăși hipnoza, pentru a atinge scopurile propuse. Această ședință a fost una mai lungă dupa timp, dearece se vedea în procesul de lucru că clienta se află într-o stare de lucru interioară profundă. Ca și ședințele anterioare a fost utilizată sopul ședinței, inducerea transei în una din metodele pe care le-a ales clienta ( folosind catalepsia și totodată pentru aprofundarea transei se utiliza numerarea de la 1 la 10), apoi sa pornit lucrul cu inconștientul clientei, disocierea, cautarea resurselor în timp folosind tehnica de regresie și progresie a timpului. Cind clienta propunea niste resurse nu prea bune ele nu erau primite de terapeut dar se puneau întrebări adăugătoare stîrnind inconștientul la lucru pentru cautarea metodelor, apoi a fost folosită metoda de insuflare directă pentru a pune niște idei constructive de lucru.

Interpretarea terapeutică

Spre sfîrșitul fiecărei ședințe se dădeau sugestii, precum că o parte din lucrul efectuat a aviut loc aici, îar altă parte de lucru va fi prelungită acasă, clienta singură v-a observa schimbări în timpul cît mai apropiat.

Trebuie să fim atenți la povestea clienților noștri, așa cum, de obicei, aceasta reflectă capacitatea și strategiile clientului în depășirea anumitor situații stresante.

Astfel, scopul călătorie este legată de valorile și principiile clientului. În așa mod, clientă își dorește mult să trăiască într-un mediu sănătos, să fie înconjurată de oameni iubitori și înțelegători, să nu mai fie măcinată de amintirile urâte și intrusive, dorește să atingă un nivel de comunicare eficientă, să se deschidă lumii care o înconjoară

Ajutorul ca și obstacolele pot fi atât reale cât și imaginare, legate de convingerile clientului și sociale. În prima dorință, vedem că obstacolele de bază sunt oamenii(sau poate fi și eul ei interior) care îi zădărnicesc tendința ei sper o viață mai bună și o sabotează prin ironizări și lipsa de încredere. În a doua dorință, vedem că drept obstacol apare dispariția instrumentelor necesare pentru crearea tabloului miraculos. Putem interpreta acest lucru drept epuizarea periodică a resurselor interioare și apariția stării de depresie și disperare. În cea de-a treia dorință drept obstacol putem considera indiferența oamenilor care nici nu încercau să comunice cu clienta.

Sfârșitul povestii poate fi emoțional, intelectual, social sau imaginar. De aceea, este important să atragem atenție metodelor de depășire a obstacolelor, care apar în poveste și cele care nu apar. Metodele de depășire a situațiilor stresante de obicei coincid cu cele din viața reală. Astfel, în primul caz, clienta alege drept strategie de depășire a obstacolelor să se distanțeze de acei oameni sau acele idei care-i sabotează drumul spre o viață mai bună, prin faptul că se agață de aripile celor doi papagali și zboară sus deasupra obstacolelor.. a ales să-și dezvolte abilitățile de comunicare la început cu animalele care erau afective cu ea, ca mai apoi să-și recapete vocea și să atingă un alt nivel de comunicare. Deci ea ales să-și dezvolte abilitățile sale într-un mediu sigur și mai puțin stresant.

3.2. Rezultatele experimentului formativ

Pentru a estima efectul produs asupra persoanei victimizate în urma traumei fizice, care a participat la studiul de caz, în urma aplicării programului psihologic de diminuare a simptomelor de SSPT, elaborat și implementat în ultima etapă a lucrării date, am administrat Inventarul Simptomelor Stresului Posttraumatic(Posttraumatic Stress Disorder Checklist, PCL).

Studiu de caz nr.1

1. Date personale

Numele și prenumele: G.D.

Vîrsta 15 ani.

În urma reevaluării efectuate în baza Inventarul Simptomelor Stresului Posttraumatic (Posttraumatic Stress Disorder Checklist, PCL), s-a constatat o ameliorare semnificativă a simptomelor de stres posttraumatic. Astfel, s-a acumulat punctajul de 39 de puncte față de punctajul atins anterior de 68 de puncte. În așa mod, în urma terapiei s-a atins o ameliorare considerabilă a simptomaticii posttraumatice, în așa măsură, încât pragul de 50 de puncte necesar pentru diagnosticarea tulburării de stres posttraumatic nu mai este atins. În graficul ce urmează va fi o reprezentare grafică comparativă și detaliată a evoluției simptomelor SSPT, până și după tratament, conform PCL.

Figura 5. Studiu de caz nr.1 – Analiza comparativă a rezultatelor Inventarului simptomelor stresului posttraumatic PCL, (până și după tratament).

Analiza comparativă a rezultatelor pină și după terapie denotă o scădere a nivelului de severitate la 16 din 17 simptome. Doar 1 simptom a rămas la același nivel- amintirea cu greu a detaliilor evenimentului traumatic.

Nivelul de supărare când cineva reamintește ET, dificultăți de concentrare, iritație și crize de mânie, abilitatea de a-și aduce aminte detalii privind ET. Putem să observăm că simptomele, cărora în cadru terapiei, li s-a acordat o atenție mai mare cum ar fi hipervigilența, hiperexcitarea, și tulburările de somn au înregistrat o scădere cu 1-3 puncte, de la mențiunea extrem de des la moderat. Un singur simptom a rămas la același nivel, este vorba despre dificultăți în amintirea unor detalii legate de ET,

Programul de intervenție psihologică a contribuit la diminuarea severității SSPT. Astfel, prin evaluarea repetată a clientului, prin intermediul Inventarului Simptomelor Stresului Posttraumatic (Posttraumatic Stress Disorder Checklist, PCL), s-a observat o îmbunătățire semnificativă a simptomelor de stres posttraumatic. În așa mod, în evaluarea post-terapeutică a SSPT, s-a acumulat un punctaj net inferior celui înregistrat până la începerea programului de intervenție psihologică. În așa mod, în urma terapiei s-a atins o ameliorare considerabilă a simptomaticii posttraumatice, în așa măsură, încât pragul de 50 de puncte necesar pentru diagnosticarea tulburării de stres posttraumatic nu a mai fost atins.

Analiza comparativă grafică a simptomelor înainte și după terapie a accentuat faptul că, într-o măsură mai mare, s-au diminuat astfel de simptome ca hipervigilența, hiperexcitarea și tulburările de somn. Așa cum acestor simptome în cadrul programului de reabilitare li s-a atras o atenție mai mare, putem conclude că conclude că programul de intervenție psihologică a fost unul de succes.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Tulburarea de stres posttraumatică descrisa foarte clar în DSMIV-V, este un sindrom ce constă din intrusiuni reviviscente, evitări și amorțiri emoționale, simptome de hiperexcitare și hipervigilență, pe care le experimentează persoanele ce au ssuportat un eveniment traumatic. Un eveniment este considerat traumatic dacă reprezenta un risc crescut pentru viața și integritatea corporală a persoanei sau a altor persoane din anturajul sau, și ca consecința au apărut emoții de frică, neajutorare și teroare.

În urma cercetării literaturii de specialitate psihologica, s-a constat existența unei multitudini de modele teoretice SSPT. Aceste teorii analizează natura complexă a acestei tulburări, însa se pune accent mai mult pe unele secvențe, studiind epizodic simptomatica precum și factorii legați de riscul apariției SSPT din diferite domenii: biologic, psihodinamic, cognitiv, comportamental. Până la urmă, nici o teorie nu a furnizat un tablou de ansamblu al acestei tulburări complexe, fiind studiata fragmentar sub unghiuri de vedere diferite. Nu afost studiata suficient cauza apariției simptomelor cât și să dea o explicație completa de ce unele persoane dezvoltă SSPT, iar altele nu dezvoltă.

Analiza literaturii de specialitate care tratează subiectul SSPT la persoanele traumate a scos în evidență următoarele momente:

simptomele prezente la persoanele traumatizate sunt la fel cu simptomele de SSPT;

intensitatea și durata evenimentului traumatic este un factor important ce influențează severitatea simptomelor de stres posttraumatic;

c) nu există un factor concret de declanșare sau predispunere spre formarea traumei, nu exista factor de vulnerabilitate care cresc riscul SSPTÎn urma cercetării experimentale au fost confirmate ipotezele stabilite la începutul lucrării:

Ipoteza de lucru persoanele au fost afectată de simptomele SSPT pe o durată te timp. Astfel, a indicat că problemele apărute în urma SSPT interferează cu ”toate nivele de funcționare din viața ei”, ceea ce înseamnă că nivelul lor de deteriorare funcțională a fost notat ca sever.

Tulburarea de stres posttraumatic se manifestă prin: vise recurente și intruzive, reamintiri ale traumei, retragere sociala, tulburări de somn, etc.. Aceste simptome pot persista timp îndelungat după traumă, în multe cazuri reapărând după o întârziere lunga; ele pot conduce la dificultăți severe în readaptarea la viată. Doi factori joacă un rol important pentru manifestarea puterii răspunsului: primul si cel mai evident este intensitatea traumei inițiale, al doilea este natura suportului social disponibila. Severitatea și incidenta tulburării de stres posttraumatic crește sau scade în funcție de contextul social. Intensitatea traumei si gradul de suport social merg împreuna si se amplifica una pe cealaltă. În cele ce urmează vor fi prezentate câteva recomandări utile:

Este nevoie de o implicare publică mai mare pentru prevenirea, identificare și tratarea persoanelor victimizate și a SSPT.

Este nevoie de a dezvolta și adopta un instrument universal pentru evaluarea prezenței SSPT, severității simptomatologiei.

Considerăm necesară o instruire efectivă multi-disciplinară a specialiștilor din diferite sfere, ținând cont că problema victimizării în urma traumei fizice intersectează o multitudine de servicii din sistemul public.

Nucleul efectului devastator al traumei asupra supraviețuitorilor acesteia este pierderea de control și putere precum și disconexiunea față de cei din jur. Reabilitarea eficientă trebuie să se bazeze pe recăpătarea puterii și controlului de către victimă și pe crearea unor noi conexiuni interpersonale. Principiu de bază a unei recuperări de succes constă în redarea puterii și controlului supraviețuitorului. Clientul trebuie să fie atât autorul cât și arbitru propriei reabilitări. Acest principiu de reinstituire a controlului de către persoanele traumatizate este pe larg recunoscut în mediu academic. Abram Kardiner definește rolul terapeutului ca rolul unui asistent, a cărui scop este de „ a ajuta pacientul să-și termine lucru pe care acesta încearcă să-l facă în mod spontan”

În această ordine de idei, strategiile de tratament alese pentru programul de reabilitare psihologică destinat persoanelor traumate fizic, în cadru experimentului fromativ: hipnoza ericsoniană s-au dovedit a fi alegerea potrivită, fiind o metodă non-intruzivă și stimulează în mare măsură resursele interne ale victimelor. Terapeutul în procesul de lucru cu hipnoza ericsoniană are rolul unui asistent care în mod foarte atent propune direcția de urmat, iar clientul singur își găsește calea spre destinația finală, în funcție de resursele interne proprii. De asemenea, rolul terapeutului este de asigurarea un mediu cît mai securizat, necesar unei deschideri din partea clientului spre transformările interioare și stimulării și activizării area unor procese interne care să favorizeze producerea acestor transformări.

Deseori, supraviețuitorii traumei fizice nu pot conștientiza puterea lor, deoarece istoriile lor sunt centrate pe prejudiciu, parvenit în urma efectului devastator al traumei. Dacă orientarea practicii terapeutice este restricționată doar la eliminarea problemelor, este dificil de perceput clientul ca un rezervor de resurse. Astfel, este nevoie de o abordare axată pe trezirea resurselor interne a supraviețuitorilor care să-i redea controlul și puterea anterior pierdută.

Tratament de succes trebuie să se axeze pe recuperarea puterii și controlului de către victimă asupra vieții și persoanei proprii, reducerea cît mai curindă a izolării, diminuarea gradului de neajutorare prin majorarea posibilităților de alegere a victimei, lărgirea câmpului de percepție a clientului, care îi va permite să privească unele aspecte ale vieții din altă prismă, ce va corespunde unui comportament adaptiv.

BIBLIOGRAFIE

Arnold Magda B., Emotion and Personality,1969(p.170),

Boehnlein J; Kinzie J. Commentary. DSM diagnosis of post-traumatic stress disorder and cultural sensitivity: a response. În: Journal of Nervous and Mental Disease, 1992, nr 180, p. 597–599.

Bowen E. Learn to Explore Dreams by Interpreting Myths and Fairy Tales. Jung Societe of Atlanta. 2012. Accesibil pe internet: URL< http://www.jungatlanta.com/articles/fall12-dreams-and-fairy-tales.pdf >.

Calancea A., Training-ul de dezvoltare a competențelor afective, Chișinău 2012 ,272p

Cosmovici A., Rolul sentimentelor în structura personalității, în :Revista de Psihologie, seria noua, T4,1 994,p.295-305

Crocq L. 16 conferințe despre traumă. București: Editura Trei, 2014. 324 p.

DSM-IV TM. Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disorders. Washington: Ed. American Psychiatric Associatiation, 1994. 886p.

Accesibil pe Internet:URL:https://www.scribd.com/doc/234935907/DSM-IV

DSM V, SSPT http://www.epsihologia.ro/studii-stiri-evenimente/90-dsm-5-si-sindromul-de-stres-posttraumatic.html

Foa E.; Hearst-Ikeda D.; Perry K. Evaluation of a brief cognitive behavioral program for the prevention of chronic PTSD in recent assault victims. În: Journal of Consulting and Clinical Psychology, 1995, nr 63, p. 948-955.

Fischer G.;Riedesser P. tratat de psihotraumatologie. București:Editura Trei, 1999. 389p.

Golu Mihai.„Fundamentele psihologiei”, Editura Fundației România de mâine, București, 2000.

Holly S.; Brown. A study of attitude toward Violence and Aggresion. Accesibile pe Internet:<URL: https://www.lagrange.edu/resources/pdf/citations/2009/29Psychology_Brown.pdf

Horowitz M. Stress Response Syndromes. New York: Jason Aronson, 2011. 308p. Accesibil pe Internet:<URL:

https://books.google.md/books?id=mH4Z7L4LfdAC&pg=PA290&lpg=PA290&dq=Horowitz+M.+Stress+Response+Syndromes&source=bl&ots=1_NLK8INX3&sig=EvloZF_ZP4cTYLT253I6dTh4Q-A&hl=ro&sa=X&ei=6Q1VVci1A8v1UPvUgPAG&ved=0CDIQ6AEwAg#v=onepage&q=Horowitz%20M.%20Stress%20Response%20Syndromes&f=false>

Impact of Event Scale (IES) Accesibil pe Internet: URL<http://www.clintools.com/victims/resources/assessment/ptsd/ies.html>

Jones J.; Barlow D. The aetiology of post-traumatic stress disorder. În: Clinical Psychology Review, 1990, nr. 10, p. 299–328. Accesibil pe internet: URL:http://clas-pages.uncc.edu/richard-mcanulty/files/2013/09/Jones.Barlow_EtiologyPTSD.pdf

KemperTh.D, Strongman K.T., An introduction to the sociology of emotion, în international Review of studies on emotion, Chichester; Wiley; 1991.

Kardiner A. The Traumatic Neuroses of War. New York: Martino Fine Books, 2012. 270p

Maisonneuve J., Sentimentele, 1948.

Mucchielli A. Dicționar al metodelor calitative în științe umane și sociale. Iași: Polirom, 2002, 407 p.

Nacu A.G., Oprea N., Pirozinski I., Psihopatologia conduitelor agresive.(Studii interclinice de psihiatrie), Chișinau, 1994, p.99-507

Pavelcu V., Din viața sentimentelor, Editura Enciclopedica Româna, București, 1969,p76.

Pavelcu V., Cunoașterea de sine si cunoașterea personalității, 1982.

Piaget ., La psychologie de l’intelligence, Psihologia inteligentei,1947.

Popescu P. – Neveanu, Curs de psihologie, 1976, 1977.

Plutchik, R., Emotion: Theory, research, and experience: Vol. 1. Theories of emotion, New York: Academic, 1980.

Resick P.; Schnicke M. Treating symptoms in adult victims of sexual assault. În: Journal of Interpersonal Violence, 1990, nr 5, p.488–506.

Ribot Th., Logica sentimentelor, 1988.

Ruppert F. Trauma, atașament, constelații familiale. Psihoterapia traumei. București: Editura Trei,2012.420p.

Rusnac S.V., Consilierea psihologica în grup: forme și metode, Ed. ULIM, Chișinau,206, 113p.

Rusnac S., Gonța V., Clivadă S., Zmuncila L., Asistența psihologica a cazurilor de violență în familie: Program de diagnostic și reabilitare a victimei și abuzatorului, ULIM, 2009, p. 293.

Sartre J.P., Psihologia emoțiilor (Esquisee d’une theorie des emotions), Editura de Științe și Arte Hermann, Univers Enciclopedic, București, 1997,p.121.

Sartre J.P. ,Vedere generala asupra unei teorii a emoțiilor, 1965.

Scara de anxietate Hamilton – HRSA. Accesibil pe Internet: URL:<https://www.scribd.com/doc/50588622/T-03-HRSA-Scala-de-anxietate-Hamilton>

Sullivan H.S. The interpersonal Theory, New York,1953

Stone M. Shell shock and the psychologist. În: The Anatomy of Madness. London: Routledge, 1985, p. 242–271.

Showalter E. The Female Malady. Women, Madness and English Culture, 1830–1980. London: Virago Press, 1987. 320 p.

The Posttraumatic Stress Disorder Checklist(PCL). Australian Centre for Posttraumatic Mintal Health. Accesibil pe Internet: URL:

< http://at-ease.dva.gov.au/professionals/files/2012/12/PCL.pdf >

Tuke D. H. A Dictionary of Psychological Medicine. London: J. & A. Churchill,1892. 774 p. Accesibil pe Internet<URL: https://archive.org/details/dictionaryofpsyc02tuke>

Tulburarea de stres posttraumatică posttraumatică, http://www.psiholog-macarenco.ro/tulburarea-posttraumatica.html

Tulburarea de stress posttraumatică, http://www.bmj.ro/articles/2008/11/03/tulburarea-de-stres-posttraumatic

Vlas G., Psihologia vîrstelor și pedagogică, Editura lumina, Chișinau,1992,222p.

Vrasti R. Măsurarea sănătății mentale. Accesibil pe Internet: URL:< http://www.vrasti.org/evaluarea%20depresiei.pdf .

Wortman, Camille B. Psychology / Camille B. Wortman, Elisabeth F. Loftus, Mary E. Marshall. – 2nd ed. – New York : Alfred A. Knopf, 1985

Yun K.K, Case Study Research: Design and Method, 2nd edition, U.S.A., California, Thousand Oaks, 19949, pp. 196-200.

Zlate Mielu, Fundamentele psihologiei, 2000.

Zorgo Veniamin, Problemele fundamentale ale psihologiei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,1980, 330p.

Выготский Л.С., Психология, (Серия, Мир Психологии), Изд-во ЭКСМО –Пресс, М., 2000,1008с.

Вилюнас В.К., Психологические механизмы мотивации человека, Изд-во МГУ,M.,1990,288c.

Сидоров П. И., Парняков А. В., Введение в клиническую психологию: Т. I., Т II

Accesibil pe Internet<URL: http://medbookaide.ru/books/fold1002/book2105/p23.php

Изард И., Когнитивные теории эмоций и личности, 1980. С. 42-45.

Изард K. Фундаментальные эмоции, 1980.

Afectivitatea, doc. Scribd. https://www.scribd.com/doc/31312685/AFECTIVITATEA

Procesele affective, https://www.yumpu.com/ro/document/view/18571841/procesele-afective-1-delimitari-conceptuale-natura-procesuala

SSPT în antichitate, http://www.dcnews.ro/stres-post-traumatic-in-antichitate–herodot–scrieri-despre-razboinicii-care-vedeau-fantome_465839.html

BIBLIOGRAFIE

Arnold Magda B., Emotion and Personality,1969(p.170),

Boehnlein J; Kinzie J. Commentary. DSM diagnosis of post-traumatic stress disorder and cultural sensitivity: a response. În: Journal of Nervous and Mental Disease, 1992, nr 180, p. 597–599.

Bowen E. Learn to Explore Dreams by Interpreting Myths and Fairy Tales. Jung Societe of Atlanta. 2012. Accesibil pe internet: URL< http://www.jungatlanta.com/articles/fall12-dreams-and-fairy-tales.pdf >.

Calancea A., Training-ul de dezvoltare a competențelor afective, Chișinău 2012 ,272p

Cosmovici A., Rolul sentimentelor în structura personalității, în :Revista de Psihologie, seria noua, T4,1 994,p.295-305

Crocq L. 16 conferințe despre traumă. București: Editura Trei, 2014. 324 p.

DSM-IV TM. Diagnostic and Statistical Manual of Mintal Disorders. Washington: Ed. American Psychiatric Associatiation, 1994. 886p.

Accesibil pe Internet:URL:https://www.scribd.com/doc/234935907/DSM-IV

DSM V, SSPT http://www.epsihologia.ro/studii-stiri-evenimente/90-dsm-5-si-sindromul-de-stres-posttraumatic.html

Foa E.; Hearst-Ikeda D.; Perry K. Evaluation of a brief cognitive behavioral program for the prevention of chronic PTSD in recent assault victims. În: Journal of Consulting and Clinical Psychology, 1995, nr 63, p. 948-955.

Fischer G.;Riedesser P. tratat de psihotraumatologie. București:Editura Trei, 1999. 389p.

Golu Mihai.„Fundamentele psihologiei”, Editura Fundației România de mâine, București, 2000.

Holly S.; Brown. A study of attitude toward Violence and Aggresion. Accesibile pe Internet:<URL: https://www.lagrange.edu/resources/pdf/citations/2009/29Psychology_Brown.pdf

Horowitz M. Stress Response Syndromes. New York: Jason Aronson, 2011. 308p. Accesibil pe Internet:<URL:

https://books.google.md/books?id=mH4Z7L4LfdAC&pg=PA290&lpg=PA290&dq=Horowitz+M.+Stress+Response+Syndromes&source=bl&ots=1_NLK8INX3&sig=EvloZF_ZP4cTYLT253I6dTh4Q-A&hl=ro&sa=X&ei=6Q1VVci1A8v1UPvUgPAG&ved=0CDIQ6AEwAg#v=onepage&q=Horowitz%20M.%20Stress%20Response%20Syndromes&f=false>

Impact of Event Scale (IES) Accesibil pe Internet: URL<http://www.clintools.com/victims/resources/assessment/ptsd/ies.html>

Jones J.; Barlow D. The aetiology of post-traumatic stress disorder. În: Clinical Psychology Review, 1990, nr. 10, p. 299–328. Accesibil pe internet: URL:http://clas-pages.uncc.edu/richard-mcanulty/files/2013/09/Jones.Barlow_EtiologyPTSD.pdf

KemperTh.D, Strongman K.T., An introduction to the sociology of emotion, în international Review of studies on emotion, Chichester; Wiley; 1991.

Kardiner A. The Traumatic Neuroses of War. New York: Martino Fine Books, 2012. 270p

Maisonneuve J., Sentimentele, 1948.

Mucchielli A. Dicționar al metodelor calitative în științe umane și sociale. Iași: Polirom, 2002, 407 p.

Nacu A.G., Oprea N., Pirozinski I., Psihopatologia conduitelor agresive.(Studii interclinice de psihiatrie), Chișinau, 1994, p.99-507

Pavelcu V., Din viața sentimentelor, Editura Enciclopedica Româna, București, 1969,p76.

Pavelcu V., Cunoașterea de sine si cunoașterea personalității, 1982.

Piaget ., La psychologie de l’intelligence, Psihologia inteligentei,1947.

Popescu P. – Neveanu, Curs de psihologie, 1976, 1977.

Plutchik, R., Emotion: Theory, research, and experience: Vol. 1. Theories of emotion, New York: Academic, 1980.

Resick P.; Schnicke M. Treating symptoms in adult victims of sexual assault. În: Journal of Interpersonal Violence, 1990, nr 5, p.488–506.

Ribot Th., Logica sentimentelor, 1988.

Ruppert F. Trauma, atașament, constelații familiale. Psihoterapia traumei. București: Editura Trei,2012.420p.

Rusnac S.V., Consilierea psihologica în grup: forme și metode, Ed. ULIM, Chișinau,206, 113p.

Rusnac S., Gonța V., Clivadă S., Zmuncila L., Asistența psihologica a cazurilor de violență în familie: Program de diagnostic și reabilitare a victimei și abuzatorului, ULIM, 2009, p. 293.

Sartre J.P., Psihologia emoțiilor (Esquisee d’une theorie des emotions), Editura de Științe și Arte Hermann, Univers Enciclopedic, București, 1997,p.121.

Sartre J.P. ,Vedere generala asupra unei teorii a emoțiilor, 1965.

Scara de anxietate Hamilton – HRSA. Accesibil pe Internet: URL:<https://www.scribd.com/doc/50588622/T-03-HRSA-Scala-de-anxietate-Hamilton>

Sullivan H.S. The interpersonal Theory, New York,1953

Stone M. Shell shock and the psychologist. În: The Anatomy of Madness. London: Routledge, 1985, p. 242–271.

Showalter E. The Female Malady. Women, Madness and English Culture, 1830–1980. London: Virago Press, 1987. 320 p.

The Posttraumatic Stress Disorder Checklist(PCL). Australian Centre for Posttraumatic Mintal Health. Accesibil pe Internet: URL:

< http://at-ease.dva.gov.au/professionals/files/2012/12/PCL.pdf >

Tuke D. H. A Dictionary of Psychological Medicine. London: J. & A. Churchill,1892. 774 p. Accesibil pe Internet<URL: https://archive.org/details/dictionaryofpsyc02tuke>

Tulburarea de stres posttraumatică posttraumatică, http://www.psiholog-macarenco.ro/tulburarea-posttraumatica.html

Tulburarea de stress posttraumatică, http://www.bmj.ro/articles/2008/11/03/tulburarea-de-stres-posttraumatic

Vlas G., Psihologia vîrstelor și pedagogică, Editura lumina, Chișinau,1992,222p.

Vrasti R. Măsurarea sănătății mentale. Accesibil pe Internet: URL:< http://www.vrasti.org/evaluarea%20depresiei.pdf .

Wortman, Camille B. Psychology / Camille B. Wortman, Elisabeth F. Loftus, Mary E. Marshall. – 2nd ed. – New York : Alfred A. Knopf, 1985

Yun K.K, Case Study Research: Design and Method, 2nd edition, U.S.A., California, Thousand Oaks, 19949, pp. 196-200.

Zlate Mielu, Fundamentele psihologiei, 2000.

Zorgo Veniamin, Problemele fundamentale ale psihologiei, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București,1980, 330p.

Выготский Л.С., Психология, (Серия, Мир Психологии), Изд-во ЭКСМО –Пресс, М., 2000,1008с.

Вилюнас В.К., Психологические механизмы мотивации человека, Изд-во МГУ,M.,1990,288c.

Сидоров П. И., Парняков А. В., Введение в клиническую психологию: Т. I., Т II

Accesibil pe Internet<URL: http://medbookaide.ru/books/fold1002/book2105/p23.php

Изард И., Когнитивные теории эмоций и личности, 1980. С. 42-45.

Изард K. Фундаментальные эмоции, 1980.

Afectivitatea, doc. Scribd. https://www.scribd.com/doc/31312685/AFECTIVITATEA

Procesele affective, https://www.yumpu.com/ro/document/view/18571841/procesele-afective-1-delimitari-conceptuale-natura-procesuala

SSPT în antichitate, http://www.dcnews.ro/stres-post-traumatic-in-antichitate–herodot–scrieri-despre-razboinicii-care-vedeau-fantome_465839.html