Impactul Terorismului Asupra Securitatii Juridice
Impactul terorismului asupra securității juridice
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Premise teoretice asupra conceptului de terorism
I.1. Terorismul-concept și caracterizare
1.2.Clasificarea actelor de terorism
I.3. Forme de manifestare ale actelor teroriste
1.3.2 Mass-media și terorismul
1.3.3. Bioterorismul
1.3.4 Fata feminine a terorismului
Capitolul II. Combaterea Terorismului –Anexa 1
2.1 Cooperarea internațională
2.2 Respectarea legii vs. Respectarea drepturilor fundamentale\
Capitolul III. Conceptul de Securitate-Securitatea juridică\
Concluzii\
Bibliografie\
Introducere
În contextul globalizării se crează instabilitatea pe plan internațional prin creșterea riscurilor la adresa securității, din această categorie făcând parte și terorismul. Pornind de la premisele teoretice asupra conceptului de terorism și pentru a înțelege mai bine noțiunea de terorism sunt prezentate definiții, perspective, moduri de clasificare a acțiunilor teroriste și formele de manifestare. Tot în primul capitol este prezentat terorismul cibernetic și cele mai întâlnite metode prin care populația sau statele sunt supuse terorismului cibernetic cât și metodele de prevenire și combatere a actelor teroriste.
Mi-am îndreptat atenția asupra terorismului cibernetic deoarece sfera sa de acțiune a depășit granițele statale, având impact la nivel global, însă masurile de combatere, prevenire și luptă împotriva acestui tip de terorism nu s-au concretizat într-un sistem conex de strategii. În statele care au o strategie de securitate cibernetică existând probleme la nivelul implementărilor masurilor juridice aferente, datorită lipsei de comunicare la nivelul instituțiilor, intervenind aici conceptul de ,,need-to-know, need-to share’’. Pornind de la nevoia de informare și acumulare de infomații îmi îndrept atenția asupra mass-mediei, instrumentul de informare al maselor.
În perioada contemporană accesului nelimitat la informații, efectul mass-media este mult mai pronunțat, iar dorința acestei de acaparare a maselor conferă terorismului un mediu propice propagării mesajelor teroriste, mediatizării actelor teroriste săvârșite sau amenințărilor diverselor entități, atât umane, statale cât și globale. Terorismul găseste în media cel mai puțin costisitor economic susținător cu impact global. Datorită impactului și costurilor foarte mici o să discut si despre bioteroris, menționând aria largă de acțiune a acestui tip de terorism și efectele sale pe termen mediu și lung.
Și cum terorismul are la bază un autor al actului terorist am ales să discut despre implicarea feminină în acțiunile teroriste, enumerând principalele forme de implicare și anume femeile sinucigașe, martirele terorismului și văduvele negre.
Dacă din punct de vedere juridic termenul terorism nu capătă o definiție universal valabilă, reprezentand modalitatea de acțiune, modalitatea de execuție a unei acțiuni infracționale prin teroare, violențã, intimidare, metodã adesea confundată cu infracțiunea. Terorismul reprezintă acțiunea violentă îmbinată cu propaganda acțiunii în vederea deținerii puterii. Totodată ,, terorismul este utilizarea premeditată sau amenințarea cu folosirea violenței de către persoane fizice sau grupuri de supranaționale, în scopul obțineri unu obiectiv politic sau social prin intimidarea unui public larg dincolo de victimele imediate.”
Terorismul este un instrument politic, o continuare a politicii, nicio grupare teroristă nu acționează individual, astfel nu poate fi combătut decât prin acțiuni reunite, în care guvernele și politicile diverselor tari să poate colabora. Chestiunea terorismului complică mediul de securitate, observăm astfel că statele reacționează diferit, în timp ce statele europene analizează cauzele și nu efectele terorismului, Statele Unite adopta o atitudine mult mai intrusivă, diferenta între statele care își întăresc capacitățile militare sau exercitarea lor.
Modul de abordare al statelor între unilateralism si multilateralism, schimbările de perspectivă și apariția unor noi amenințări, face ca securitata să fie condiția sau starea prin care o entitate, indiferent de natura ei să fie sigura de supraviețuirea sa. Stephan Walt sustinea în 1991 că securitatea este raportul dintre amenințări și utilizarea și controlului forței militare. Astfel securitate este îmbinarea între decizii și acțiuni. În vederea garantării securității globale, entitățile au rolul de a crea la nivel local politici de securitate, astfel politica de securitate națională este o politică publică, o intervenție socială. Politica de securitate națională este un ansamblu de decizii ce privesc structurarea unei viziunii despre securintatea națională și interesele naționale, determinarea unor obiective strategice și elaborarea unor strategii naționale dar și implementarea și evaluarea acestor strategii.
În vederea stabilirii politicii de securitate națională trebuie să se țină cont de mobilizarea resurselor ce stau la baza acesteia și anume resursele politico-militare, resurselor psihologice, resurselor economice, resurselor sociale dar mai ales resurselor juridice.
Orice strategie este compusă din resurse, concepte și obiective, însă ce se întâmplă în momentul în care evenimentele duc la schimbarea resurselor de care dispune actorul implicat, iar obiectivele strategice nu mai corespund realităților statale, securitatea este afectată, rolul securității juridice este diminuat.
Știm că sistemul de securitate este plasat la intersecția între puterea parlamentară și guvernamentală, la fel cum știm că schimbarile legislative sunt constante, iar sistemul juridic este supus presiunii exercitate de numarul actelor legislative, cumulate cu presiunile exterioare (acte teroriste, instabilitățile sistemului). În aceste condiții cum conferim un mediu de securitate, care sunt perspectivele securității juridice în realizare securității naționale și a unei strategii naționale în concordanță cu obiectivele și interesele naționale, indiferent de presiunile externe?
Îmi îndrept cercetarea asupra impactului pe care îl are terorismul asupra securității juridice, deoarece consider că grantarea securității juridice stă la baza concretizării securității naționale, a conferirii sentimentului de siguranță națională, fundament al sigurantei individuale, personale.
Securitatea juridică se află la intersecția legilor naționale, legilor europene și perspectivelor globale. Astfel trebuie să găsească formula potrivită pentru a îmbina acțiunile locale, europene cu cele globale în vederea protejării cetățenilor de orice fel de amenințare, chiar si cea creată de lege.
„ Elaborarea legilor nu este numai o artă, ci este, în egală măsură, o știință sau mai exact o tehnică și, în plus, o tehnică dificilă.” Plecând de la această afirmație constatăm că elaborarea legilor trebuie să fie făcută ținând cont de raportul generat de risc, pericol, surpriză, factorii umani, economici, sociali și presiunea factorilor externi, incluzând aici terorismul.
Capitolul I. Premise teoretice asupra conceptului de terorism
Una din problemele fundamentale actuale este terorismul, fiind o temă recurentă a studiilor politologice, studiilor de securitate cât și sociologice. Numeroasele abordări privind complexul motivațional, cauzele ce stau la baza actelor teroriste, nu diminuează evenimentele și evoluțiile imprevizibile ale actelor teroriste.
Termenul de terorism este folosit atât de guvernanți, mass-media, centre academice cât și grupuri teroriste, însă perspectiva din care este privit este diferită, dacă pentru unii terorismul înseamnă acțiuni violente ale unor persoane sau grupuri împotriva statelor și non-combatanților, pentru alții terorismul este o eliberare în numele unei ideologii. Astfel cercetarea pleacă de la stabilirea unei sferelor de definirea a termenului de terorism.
O formulare a unei definiții larg acceptată a terorismului este împiedicată de conotația negatiă a termenului ce nu descrie doar un tip specific de activitate antisocială sau de crimă împotriva umanității, fiind înțeles diferit de la un stat la altul, de la un grup de indivizi la altul. Astfel conceptualizarea termenului de terorism este fundamentală pentru a face diferența între diversele tipuri de violență și modurile de conflict, tinand cont de resursele importante de care dispune terorismul.
I.1. Terorismul-concept și caracterizare
Una din formele grave de manifestare a violenței în lumea contemporană este reprezentată de terorism, deși nu este un fenomen nou, caracteristica terorismului actual este trecerea de la actele sporadice ale unor indivizi izolați la acte de amploare, comise de grupuri sau organizații ale caror scopuri și mobiluri sunt foarte bine stabilite, care dispun de metode și mijloace de acțiune tot mai diversificate, complexe, având un grad sporit de periculozitate.
Etimologic, noțiunea de terorism provine din latinescul terror, terroris, ce înseamnã groază, fricã, spaimă, provocatã premeditat, prin amenințare și intimidare, astfel prin terorism înțelegem practicarea terorii.
Inițial terorismul a fost apanajul conducătorilor politici, reușind astfel să capete și să mențină puterea. În timp terorismul cunoaște o diversitate de forme de manifestare și metode de acțiune imposibil de anticipat în totalitatea fenomenului care necesită o analiză riguroasă.
Având în vedere pericolul social extrem pentru public precum și cruzimea actelor de terorism, faptelor antisociale și inumane, terorismul poate fi definit ca un fenomen social care constă în utilizarea ilegală a violenței extreme, sau amenințări cu violență pentru intimidarea adversarilor în scopul atingerii obiectivelor urmărite. Suportul legal împotriva activității terorismului reprezintă cea mai importantă condiție pentru a da un răspuns de succes atât terorismului intern cât și celui internațional.
Terorismul este considerat o crimă împotriva siguranței publice ce vizează deopotrivă personalități, comunități și state. Depistarea și cercetarea relevă natura terorismului ca un fenomen socio-juridic, care se poate extinde și care necesită măsuri de contracarare a creșterii sale. În afară de aceasta, analiza condițiilor și cauzelor terorismului, are scopul de a rezolva unele situații conflictuale specifice, de a diagnostica, de a preveni actele teroriste și de a elabora strategii și tactici de combatere ale acestuia. Principalele motive pentru deteriorarea situației în lume sunt diferențele socio-economice, politice și religioase în creștere, mărirea decalajului dintre țările și populațiile bogate de cele sărace.
O societate civilizată ar trebui să depună eforturi pentru a identifica și combate din timp amenințarea teroristă. În perioada contemporana apare necesitatea de a identifica și de a analiza cauzele, problemele, esența și tendințele terorismului, necesitatea statelor de a se perfecționa cât mai curând posibil prin metode și mijloacele eficiente de luptă împotriva terorismului.
Atacul de la 11 septembrie a promovat terorismul ca un factor redutabil de agresiune globală. Astfel cel mai puternic actor politic a fost supus eforturilor de a contracara, combate si diminua terorismul prin intermediul soluțiilor din gama “soft” și “hard power”, desfășurate de instituții multiple, desfasurate intr-un interval mediu și lung.
Din punct de vedere juridic termenul nu capătă o definiție universal valabilă, deoarece terorismul reprezintã modalitatea de acțiune, modalitatea de execuție a unei acțiuni infracționale prin teroare, violențã, intimidare, metodã adesea confundată cu infracțiunea. Pentru organele de stat competente este necesar să fie stabilite și precizate diversele forme considerate drept manifestări teroriste și clasificate juridic, prezentând un interes deosebit, fiind necesare cunoașterea, prevenirea și combaterea acestor acte teroriste.
,,Terorismul este utilizarea premeditată sau amenințarea cu folosirea violenței de către persoane fizice sau grupuri de supranaționale, în scopul obțineri unu obiectiv politic sau social prin intimidarea unui public larg dincolo de victimele imediate.”
,,Elementele teroriste se orientează, ajungând o practică constantă spre distrugerea sau deturnarea de aeronave și comitere de atentate asupra aeroporturilor, distrugeri prin explozii, incendii, a unor obiective economice și politice, sechestrări de persoane, atentate asupra reprezentantelor diplomatice, comerciale aviatice sau navale, exterminarea fizică’’.
Terorismul este un instrument politic, o continuare a politicii, nicio grupare teroristă nu acționează individual, astfel nu poate fi combătut decât prin acțiuni reunite, în care guvernele și politicile diverselor tari să poate colabora.
Pentru a fixa, totuși anumite repere în ceea ce privește aria de cuprindere a conceptului, vom considera terorismul drept “amenințarea cu violența sau folosirea violenței în scopuri politice de către indivizi sau grupuri de indivizi, indiferent dacă acționează pro sau contra autorității guvernamentale existente, când aceste acțiuni au intenția de a șoca, intimida, sau consterna un grup-țintă mai larg decât victimele imediate.”
,,Terorismul este relaționat cu indivizi sau grupuri de indivizi, care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, corectarea unor deficiențe sociale percepute de grupările respective sau erodarea ordinii politice international”.
Un act terorist se caracterizează, în principal, prin intenția de a crea o stare de alertă, acțiunea se desfasoara prin surprindere fără nici un fel de discriminare a victimelor, prin care se urmărește, pe lângă uciderea unei persoane sau distrugerea unei valori „naționale” și perturbarea gravă a relațiilor interumane.
Autorii actelor teroriste concep cu minuțiozitate un plan de acțiune pe care îl pregătesc și execută într-o modalitate mereu perfecționistă, de natură a produce neîncredere, nesiguranță, un climat de pericol general sau comun. Autorii actelor de terorism, teroriștii, urmăresc un scop politic sau cultural, din punct de vedere psihologic autorul actului terorist este împăcat de acțiunea sa, fiind modalitatea prin care își atinge scopul urmărit. Sunt cazuri în care teroriștii își pun viața în realizarea scopului urmărit, atentatele cu bomba fiind cel mai elocvent exemplu.
“Ucide unul, și terorizează o mie” spunea în urmă cu câteva milenii, strategul chinez Sun Tzu, ideologie ce se regăsește în forța psihologică pe care terorismul o dezvoltă astăzi, întrucât importanța sa nu este redată de numărul victimelor, ci de impactul acțiunii în rândul populației.’’
Astfel, prin metodele folosite, teroriștii urmăresc crearea unui climat destabilizator. De regulă, lovesc unde pot, când pot, pe cine pot, urmărindu-și scopul messianic. Procesul destabilizării este un alt scop urmarit si poate fi identificat după fazele component precum organizarea de grupuri de agitație și presiune, organizarea unor manifestații, în cadrul cărora publicul să-și manifeste public nemulțumirea sau îngrijorarea față de unele probleme ale societății.
Forme de manifestare a terorismului international distingem următoarele: acțiunea directă catalogată ca fiind forma de bază pentru comiterea actelor extremist teroriste ce constă în atacul deschis, armat asupra unei persoane sau bun fix sau mobil, cu scopul de a-l distruge, ocupa, captura sau nimici, creând în același timp în mod premeditat panică și groază în rândul populației din zonă, delimitat prin:
a) Atentatul terrorist care se urmărește, de obicei, suprimarea fizică a unor personalități marcante ale vieții politice, economice, sociale, religioase, militare , se deosebește de celelalte forme de terorism prin faptul că victima aleasă trebuie să reprezinte un „simbol al dușmanului”.
b) Atacul terorist asupra obiectivelor fixe, deosebit de grave, actele săvârșite asupra diferitelor obiective fixe constituie o altă formă de manifestare exacerbată a fenomenului terorist. Acestea fiind într-un număr tot mai mare, consecințele deosebite ale acestora și diversitatea metodelor, procedeelor și mijloacelor folosite scot în evidență factorii de risc determinați și nedeterminați ai acestora care trebuiesc identificați și luați în considerare.
c) Atacul terorist asupra obiectivelor mobile este de notorietate faptul că, în decursul ultimilor ani mijloacele de transport au constituit o țintă preferată a actelor teroriste, fiind vizate tot mai frecvent cele de transport aero, navale, feroviare și rutiere.
Actele de terorism aerian sunt des întâlnite în era globalizarii, iar periculozitatea actelor teroriste aeriene este pusă în evidență de faptul că anual în lume călătoresc pe calea aerului peste 1 miliard de persoane, oricare dintre ele putând fi potențiale victime ale deturnărilor. În același timp impactul este la nivel global, fiind în centrul atenției în orice parte a lumii.
Acte teroriste care au vizat nave maritime sau fluviale, potrivit unor date publicate de Biroul Maritim Internațional, cu sediul la Londra, în ultimul timp se constată o creștere alarmantă a actelor de piraterie maritimă. Astfel, se apreciază că numai în ultimii ani, s-au înmulțit asemenea acte, în special în mările și oceanele–vizate sunt Golful Thailandei, Strâmtoarea Malacca, coasta Africii Occidentale, estul Mării Mediterane și Marea Caraibelor. Potrivit statisticii Administrației Portuare din New York, în ultimii 25 de ani s-au înregistrat, în întreaga lume, peste 300 de acte de terorism maritim.
Acțiunea indirectă (psihologică) este deosebit de eficace, are ca obiectiv anihilarea sau slăbirea rezistenței psihice a persoanelor, grupului sau colectivului de persoane vizate, în scopul devierii gândirii acestora și subjugării voinței lor. Ca metode se folosesc dezinformarea, constând în lansarea (de regulă prin anunțuri telefonice) unor informații șocante sau zvonuri de natură să creeze nesiguranță și panică în rândul persoanelor din obiectiv sau în diverse medii sociale, putând merge până la nivel de națiune, ori în lansarea de alarme false prin diverse mijloace mass-media.
Lupta împotriva terorismului necesită o abordare cuprinzătoare, permanentă care să includă măsuri politico-economice, sociale și juridice. Turbulențele specifice cadrului actual de securitate impune ca instituțiile guvernamentale și nonguvernamentale să coopereze în direcția elaborării unei strategii cuprinzătoare destinată contracarării eficiente a amenințărilor asimetrice la adresa securității statelor și a lumii. Solicitarea respectivă succede perioadei încheierii Războiului Rece, în care statele occidentale erau angajate în tentativa de contracarare a amenințărilor venite din partea țărilor comuniste. Relativ de dată recentă, atacul terorist de la 9/11 adresat Statelor Unite a condus la o veritabilă schimbarea de paradigmă privind modalitățile de prezervare a securității naționale, cât și privind ducerea conflictelor asimetrice.
,,Amenințarea asimetrică reprezintă situația în care un risc a evoluat de la faza prezumtivă la cea latentă și în final la un grad mare de pericol pentru securitatea și siguranța națională a statului aflat în conflictul de joasă intensitate.’’
1.2.Clasificarea actelor de terorism
Pentru a clasifica actele de terorism se pornește de la mobilul acțiunii, scopul urmărit, pericolul social pe care-l reprezintã, calitatea autorilor, starea de spirit a acestora, metodele și mijloacele folosite, locul săvârșirii actului terorist, cine sunt victimele și interesele cui sunt vizate, implicațiile și consecințele.
După modul sau intentia care sta la baza actului distingem:
Terorism de drept comun ce constă într-o actiune violentă de intimidare cu scopul de extorsiune sau răzbunare ori pentru obținera avantajelor materiale sau morale.
Terorism social care urmarește schimbarea ordinii sociale într-o țară prin impunerea unei ideologii sau doctrine sociale sau economice.
Terorism politic având ca scop schimbarea ordinii politice, înlaturarea anumitor oameni politici sau influențarea politiciii interne sau externe a unui stat. Astfel distingem:
• terorism explicit politic care vizează și implică, în mod direct, factori și structuri de autoritate, având ca forme de exprimare:
– terorism partizan ce vizează dobândirea puterii de stat prin folosirea acțiunilor teroriste;
– terorism ideologic;
– terorism autonomist-separatist sau terorism integrist;
– terorism de stat.
• terorism implicit politic care vizează și implică în mod indirect factori și structurai de autoritate, după cum urmează:
– terorism rasist, șovin, xenofob, intolerant religios;
– terorism protestatar;
– terorism mafiot;
– terorism deviant.
Terorism de stat constituind cea mai grava forma de distrugere folosită ca instrument de politică guvernamentală fie interna, fie în relația cu alte state.
O altă clasificare este cea după spațiul în care se practica, al factorilor implicați sau afectați, terorismul poate fii:
Terorism national sau intern
Terorism international
Terorism transnational
Totodată daca clasificăm după principalele cauze care îl generează distingem:
Terorism rasial
Terorism extremist-nationalist
Terorism de nuanta fundamentalist-religioasă
I.3. Forme de manifestare ale actelor teroriste
Autorul francez Ali Laidi considerã cã la apariția terorismului globalizarea a jucat un rol important. Sfârșitul Rãzboiului Rece a dat naștere unei noi ere, unipolare, dar plinã de incertitudini și violențe, unde intrã și fenomenul terorist. Laidi este de pãrere cã „terorismul nu este o creație ex nihilo a lumii arabo-musulmane”, ci dimpotrivã, el ar fi fructul unei noi ere și al unor evenimente geopolitice care o marcheazã, în primul rând aceea a globalizãrii.
1.3.1. Teroristul cibernetic este descris ca fiind utilizarea calculatoarelor pentru a intimida sau distruge o populație. Ceea ce face extrem de atractiv pentru teroriști acest lucru, este lipsa de granițe și de control a internetului și costurile mici pe care o astfel de activitate le implică.
Biroul Federal de Investigații a oferit următoarea definiție: “cyberterorismul este atacul premeditat, motivat politic împotriva informației, sistemelor informatice, programelor informatice și datelor, rezultând în violența împotriva țintelor noncombatante, de către grupări sub-naționale sau agenți clandestini”.
Organizațiile teroriste utilizează, ca de altfel toată lumea, internetul, în primul rând, în calitatea sa de mijloc de comunicare. Prin site-urile pe care și le-au creat pe internet, aceștia își propagă intens ideologiile pe care le-au îmbrățișat, utilizând internetul ca vector principal al legitimării lor ideologice. Un exemplu în acest sens, îl reprezintă organizația teroristă Drumul luminos din Peru, care, dispunând de un site pe internet, își promovează propria ideologie extremist.
Atacurile teroriste în spațiul virtual se realizează printr-o serie de mijloace, precum atacurile prin parolă, atacurile prin accesarea rețelei și interceptarea pachetelor de date, atacurile care exploatează accesul liber (trusted access), atacurile prin IP (IP spoofing), atacurile prin inginerie socială, atacuri cu predicția numărului secvenței, atacurile cu deturnarea sesiunii, atacurile ce exploatează slăbiciunile tehnologiei sau atacurile care exploatează bibliotecile partajate, sunt utilizate la săvârșirea de acteb teroriste cibernetice la adresa unor sisteme informatice, unde, prin diverse metode, realizează scopul criminal pentru care au fost lansate.
Printre aceste metode, amintim:
Accesul neautorizat
Cadrul legislativ de bază care reglementează și incriminează activitățile și operațiunile caracteristice accesului informatic neautorizat este stipulat în Titlul III din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demintăților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Astfel, în înțelesul legii, accesul neautorizat constă în accesul fără drept la un sistem informatic, iar prin sistem informatic se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură preluarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.
Probabilitatea accesării neautorizate a unui sistem informatic este invers proporțională cu nivelul de securitate al sistemului respectiv. În consecință, adoptarea unor politici de securitate adecvate și actualizate pot reduce drastic numărul atacurilor informatice finalizate cu succes. Accesarea neautorizată a unui sistem informatic nu se rezumă la accesarea fizică a componentelor hardware ale unui calculator sau ale unei rețele de calcultoare, ci la câștigarea de drepturi asupra resurselor gestionate de sistemul respectiv.
Blocarea sistemelor informatice prin acțiuni de virusare
Virusul reprezintă un program distructiv partial sau total al datelor sau al calculatorelor și presupune o pătrundere neautorizată în aplicații, unde se multiplică și invadează alte programe din spatial rezident memoriei sau de pe discuri. Virușii informatici sunt, în esență, microprograme care posedă proprietatea de a introduce copii executabile ale lui însuși în alte programe, greu de depistat, ascunse în alte programe și care așteaptă momentul favorabil pentru a provoca defecțiuni ale sistemului de calcul (blocarea acestuia, comenzi sau mesaje neașteptate, alte acțiuni distructive).
Folosirea ilegală a mijloacelor de plată electronice
Utilizarea propriu-zisă a mijloacelor de plată electronice presupune implicarea direct a unui număr de trei categorii de subiecți: instituția emitentă, titularul și instituția care acceptă instrumentul respectiv de plată. Datele respective sunt transmise în mod electronic către comerciant prin intermediul internetului, preluate de către acesta și utilizate la debitarea contului clientului în momentul expedierii produsului. Astfel, pot fi distinse mai multe tipuri de fraude: fraude legate de cărți de credit pierdute sau furate (utilizarea pe termen scurt de către infractori pentru a putea debita o sumă cât mai mare într-un timp cât mai scurt înainte ca titularul să remarce lipsa instrumentului electronic și ca banca să-l blocheze), fraude legate de cărți de credit produse și personalizate dar nedistribuite titularului de drept, contrafacerea de cărți de credit, fraude legate de tranzacționarea online prin rețeaua de internet.
Terorismul cibernetic este perceput de către toți ca fiind un fenomen în plină ascensiune, identificat în perimetrul actelor teroriste și nu în cel al criminalității informatice. Terorismul cibernetic este mult mai complex decât o fraudă informatică, acesta vizând, pe de o parte activitățile desfășurate în spațiul virtual de către entitățile teroriste, în ceea ce privește recrutările, propaganda, comunicarea anonimă la distanță, coordonarea și controlul activităților, activitățile proprii de intelligence etc., iar pe de altă parte, acesta presupune îmbinarea metodelor și mijloacelor specifice criminalității informatice, in saarsirea unor acte de terorism la adresa unor medii cibernetice strategice, de importanță deosebită, unele chiar politice.
Activitățile teroriste în spațiul cibernetic sunt într-o creștere exponențială, resursele oferite de către rețeaua de internet sunt din ce în ce mai intens utilizate, persoane cu înaștă pregătire în domeniu sunt recrutate în cadrul rețelelor teroriste, întrepătrunderea activităților grupurilor de hackeri din sfera criminalității organizate din ce în ce mai des cu acțiunile entităților teroriste, iar mai nou unele acțiuni ale hackerilor, unele dintre ele puternic motivate politic, devin grave amenințări la adresa securității, definind astfel terorismul cibernetic.
Măsuri privind combaterea terorismului cibernetic
Strategia de Securitate cibernetică a fiecărei țări trebuie să fie conjugată la nivel global, având în vedere gradul dependenței funcționării întregii infrastructuri de funcționare a rețelelor globale. Securitatea cibernetică este rezultatul cooperării întregii societății, guvernele fiind menite să identifice vulnerabilitățile și amenințările sistemelor, precum și să ofere soluționarea unei mai bune functionări a sistemului.
Strategiile naționale de securizare a spațiului cibernetic pot reduce vulnerabilitățile în fața infrastructurilor informaționale critice sau a bunurilor fizice care stau la baza acesteia. Strategia Americana de protejare a securității cibernetice are ca priorități reducerea vulnerabilității și amenințărilor spațiului cibernetic, instruirea și conștientizarea la nivel national, securizarea spațiului cibernetic guvernamental cât și securitatea națională și cooperarea internațională privind securitatea cibernetică.
Prioritar este îmbunătățirea reacției de răspuns la incidentele cibernetice și minimizarea potențialelor daune produse de astfel de evenimente. Celelalte trei priorități vizează reducerea amenințărilor și vulnerabilităților în fața potențialelor atacuri cibernetice. Acincea prioritate vizeaza reducerea atacurilor asupra activelor naționale de securitate și de îmbunătățire a managementului internațional al răspunsurilor la astfel de atacuri.
O abordare organizatorică și tehnică are șanse reale de succes dacă măsurile și metodele de contracarare sunt aplicate perseverent și profesionist. Ignorarea mesajelor grupărilor teroriste poate conduce la eșecuri majore. Acest adevăr se poate argumenta prin faptul că, înaintea atacurilor teroriste din gara Atocha, Madrid, în 2004, pe un site jihadist a apărut un articol de peste 40 pagini, care, pe lângă mesajele religioase, cuprindea pasaje în care se afirma că pentru a determina retragerea forțelor spaniole din Irak, este recomandat să fie atacate rețelele de transport, inclusiv cele feroviare. Se afirma că în Spania există celule teroriste bine închegate și capacitatea de contracarare este scăzută, iar momentul cel mai bun era în ajunul alegerilor pentru parlament. Mesajul a fost citit de specialiști norvegieni, dar nu a fost luat în seamă înainte de atacuri, deși apăruse cu câteva luni în urmă.
În ceea ce privește măsurile legislative, problema terorismului cibernetic a fost abordată pentru prima oară într-un cadru formal la Summit-ul NATO de la București. Discuțiile s-au concretizat prin adoptarea de măsuri la nivel operational și strategic: înființarea Cyber Defence Management Authority (Autoritatea de Management a Apărării Cibernetice) care are ca principală responsabilitate coordonarea apărării cibernetice a Alianței și crearea la Tallin a Cooperativei Cyber Defence Centre of Excellence (Centrul de Excelență pentru Cooperarea în Domeniul Apărării Cibernetice), care are ca principală menire elaborarea și dezvoltarea strategiei de apărare împotriva terorismului informatic.
La nivelul Uniunii Europene, combaterea și prevenirea terorismului cibernetic revine European Network and Information Security Agency (Agenția Europeană pentru Securitatea Rețelelor Informatice și a Datelor), înființată în anul 2004, care gestionează activitățile tehnice pregătitoare pentru actualizarea și dezvoltarea legislației comunitare în domeniul securității rețelelor și informațiilor.
Uniunea Europeană condamnă toate actele de terorism ca fiind nejustificate și de natură criminal, indiferent de motivație, forme și manifestări, recunoașt erolul central al Organizației Națiunilor Unite în lupta împotriva acestui fenomen și își menține hotărârea în ceea ce privește sprijinirea ONU în eforturile sale. Ori de câte ori se comite un act terorist, Uniunea Europeană va condamna un astfel de act, pe baza procedurilor comune din cadrul Politicii Externe de Securitate Comună. Uniunea Europeană se axează, de asemenea, pe nevoia de a furniza asistență tehnică acelor țări care nu sunt capabile să implementeze eficient măsuri antiteroriste. Mijlocele militare vor trebui folosite doar în ultimă instanță, ca măsuri coercitive, în conformitate cu Carta ONU. Statele Uniunii Europene au adoptat, în diverse forme, măsuri legislative în vederea combaterii fenomenului de terorism cibernetic. Astfel, în Marea Britanie, a intrat în vigoare la data de 8 iunie 2010, Legea pentru economie digital, care permite Secretarului de Stat pentru afaceri, inovare și aptitudini să impună furnizorilor de servicii de internet o “obligație tehnică“ pentru a reduce sau chiar a bloca accesul la internet pentru anumite site-uri, dacă Guvernul va considera necesar acest lucru.
La finalul anului 2009, în Italia, a fost înființat Centrul de Excelență pentru Securitate Cibernetică care se bazează pe o rețea puternică de parteneri, din partea Guvernului, sectorului privat și mediului academic.
În România, terorismul cibernetic este recunoscut în Strategia Națională de Apărare ca unul dintre principalele riscuri la adresa securității țării noastre. Se poate concluziona că spațiul cibernetic a devenit o zonă de acțiune a grupărilor teroriste și este necesar să fie tratat cu cea mai mare atenție deoarece poate furniza informații prețioase despre filozofia, intențiile și structura acestor grupări. În acest fel s-ar putea preveni multe din acțiunile criminale desfășurate de aceste grupări, ceea ce ar putea conduce la salvarea multor vieți.
Strategia cibernetică
,,Fiecare țară este nevoită să-și dezvolte o strategie proprie de securizare a spațiului cibernetic, având în vedere explozia pe care a înregistrat-o utilizarea rețelelor informatice globale. Securizarea spațiului cibernetic este o misiune strategică dificilă, care necesită coordonarea și concentrarea eforturilor întregii societăți, guvernele fiind nevoite să lucreze împreună la identificarea amenințărilor, a vulnerabilităților sistemelor, precum și la stabilirea măsurilor de îmbunătățire a securității spațiului cibernetic.”
,,Elaborarea și aplicarea unor strategii naționale și internaționale de securizare a spațiului cibernetic poate ajuta la reducerea vulnerabilității în fața atacurilor devastatoare declanșate împotriva infrastructurilor informaționale critice sau a averilor/bunurilor fizice care stau la baza acesteia.”
“Plecând de la exemplul american, care aplică deja o Strategie Națională de Securizare a Spațiului Cibernetic, se pot identifica obiectivele strategice care ar trebui avute în vedere de orice națiune în acest domeniu: prevenirea atacurilor cibernetice împotriva infrastructurilor critice; reducerea vulnerabilității naționale în fața atacurilor cibernetice; minimizarea daunelor și a timpului de reconstituire a sistemului în urma eventualelor atacuri cibernetice, dacă apar. “
În România, terorismul cibernetic este recunoscut în Strategia Națională de Apărare ca unul dintre principalele riscuri la adresa securității țării noastre insotita de Hotărârea nr. 271/2013 pentru aprobarea Strategiei de securitate cibernetică a României și a Planului de acțiune la nivel național privind implementarea Sistemului național de securitate cibernetică (Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 296 din 23.05.2013).
Iar proiectul legii securitatii cibernetice a romaniei care prevede ca Furnizorii de internet si telefonie trebuie sa permita accesul la datele clientilor catre reprezentantii SRI, MApN, MAI, ORNISS, SIE, STS, SPP, CERT-RO si ANCOM, 'la solicitarea motivată' a acestora este aprobata pe 30 aprilie anul current fiind dezbatuta in parlament pan ape 10 iunie.
Se poate concluziona că spațiul cibernetic a devenit o zonă de acțiune a grupărilor teroriste și este necesar să fie tratat cu cea mai mare atenție deoarece poate furniza informații prețioase despre filozofia, intențiile și structura acestor grupări. În acest fel s-ar putea preveni multe din acțiunile criminale desfășurate de aceste grupări, ceea ce ar putea conduce la salvarea multor vieți.
1.3.2 Mass-media și terorismul
Globalizarea media face de neimaginat ca un conflict sau un eveniment din lume sã treacã neobservat. Margaret Thatcher, fost prim-ministru al Marii Britanii, spunea cã, atat timp cât va exista media, teroriștii vor viza „oxigenul publicitãții”.
Teroriștii încearcã sã tragã cât mai multe foloase de pe urma mass-media, sã fructifice cât mai mult avantajul rezultat de pe urma nevoii de senzațional a media și sã direcționeze astfel opinia publicã în a exercita presiuni la adresa autoritãților. Pentru cã mass-media „aruncã” în ochii oamenilor orice înseamnã senzațional (terorismul fãcând parte din senzațional), se poate spune cã, într-un fel sau altul, mass-media neprofesioniste și iresponsabile contribuie la înrãutãțirea stãrii de urgențã. Într- adevar, mass-media vor maximum de audiențã, iar atentatele teroriste le asigurã o sursã imensã de știri senzaționale.
Grupãrile teroriste urmãresc sã îndeplineascã, prin folosirea mass-media, obiective ca: instaurarea unei stãri de panicã, obstrucționarea intervenției serviciilor de securitate, recrutarea simpatizanților, obținerea de finanțe etc.
O grupare teroristã câștigã prestigiu prin faptul cã mass-media raporteazã incidentul, oferindu-l publicului ca subiect de analizã. Chiar mai mult decât atât, atunci când media, din diverse motive, decid sã supraliciteze semnificația incidentului, grupãrile teroriste capãtã credibilitate; platforma lor politico-ideologicã este facutã publicã, dezbatutã.
Rolul media s-a schimbat în ultimii ani și a devenit mai folositoare pentru teroriști. Cu cât se vorbește mai mult de terorism (și mai ales într-un mod neavizat și iresponsabil) cu atât cauza teroriștilor va cãpãta atenție.
Terorismul are multe aspecte care îl fac atractiv pentru mass-media: pericolul, drama, sângele. Walter Laqueur este de parere cã „media sunt cei mai buni prieteni ai teroriștilor […] teroriștii sunt super-distracția vremurilor noastre”.
Teroriștii încearcã sã își legitimeze cauzele și sã se autoproclame reprezentanți ai acestor cauze. Liderii Al-Qaida, Osama bin Laden și Ayman Al-Zawahiri au folosit intens aceastã strategie trimițând regulat înregistrãri audio sau video în care erau prezentați ca lideri ai lumii musulmane. Respectivele înregistrãri erau preluate de toate televiziunile din lume.
Hezzbollah a arãtat lumii islamice cã îi poate ține piept Israelului și cã îl poate chiar învinge. Organizația are o strategie inteligentã și folosește imagini pentru a demonstra cã atacurile lor au succes. Astfel, Hezzbollah este vãzutã ca „noul leu” al lumii arabe.
Motivele și exemplele de mai sus sunt destul de grãitoare în ideea cã mass-media trebuie sã-și revizuiascã atitudinea și sã-și implementeze un model de profesionalism. Presa, în cãutarea senzaționalului aducãtor de audiențã, trateazã, de multe ori, cu doze mari de neprofesionalism și superficialitate fenomenul terorist. Existã și unele excepții, câteva ce-i drept dar care demonstreazã cã mass-media trebuie sã fie obiective. Mass-media trebuie sã se ocupe cu informarea opiniei publice despre anumite evenimente ce privesc o parte a societãții sau societatea ca întreg.
Jean Baudrillard recunoaște valabilitatea acestei paradigme: „terorismul este ostaticul mass-media, la fel cum mass-media este ostaticul lui”.
Nevoia de publicitate, pe care doar mass-media o poate satisface, induce de multe ori o direcționare clarã a atacurilor. Țintele devin obiectivele cu valoare de simbol, cum s-a întamplat în cazul atentatelor de la 11 septembrie 2001: World Trade Center reprezenta economia americanã, iar Pentagonul emblema puternicei armate a SUA.
1.3.3. Bioterorismul
,,Un atac de tip bioterorist este eliberarea deliberată de virusuri, bacterii, toxine sau alți agenți dăunători folosiți pentru a produce boli sau moartea oamenilor, animalelor sau plantelor ,. Acești agenți sunt de obicei găsiți în natură, dar este posibil ca acestea să sufere mutații sau modificări pentru a crește capacitatea lor de a provoca o boala, a le face rezistente la medicamentele actuale, sau pentru a crește capacitatea lor de a se răspândi în mediul înconjurător. ,, Agenții biologici pot fi răspândiți prin aer, apă, sau în alimente. Teroriștii au tendința de a folosi agenți biologici, deoarece acestea sunt extrem de dificil de detectat și nu provoacă boli decât după câteva ore sau câteva zile. Unii agenți ai terorismului biologic, cum ar fi virusul variolei, se poate transmite de la persoană la persoană, iar altele, cum ar fi antraxul, nu se răspândesc. “
Bioterorismul este o armă atractivă, deoarece agenții biologici sunt relativ ușor și ieftin de obținut, poate fi ușor difuzați și poate provoca frică și panică pe scară largă dincolo de daune fizice reale. Cu toate acestea, liderii militari au aflat că, din punct de vedere militar, bioterorism are unele limitări importante, fiind dificil să se angajeze o arma biologica într-un mod în care numai inamicul să fie afectat, nu și forțele aliate. O armă biologică este utilă pentru teroriști, în principal ca o metodă de a crea panică în masă și la perturbarea unui stat sau țară. Cu toate acestea, tehnicieni precum Bill Joy au avertizat în legătură cu potențialul pe care ingineria genetică ar putea să îl capete în mâinile bio-teroriștilor. Terorismul biologic datează din Roma antică, atunci când materiile fecale erau aruncate în fețele dușmanilor.
Această versiune timpurie a terorismului biologic a continuat în secolul XIV în cazul ciumei bubonice, folosită pentru infiltrarea în orașele inamice, atât ca mod de insuflare a fricii de infecție a locuitorilor cât și în speranța că vor evacua locuințele. Febra aftoasă, de asemenea, a mai fost folosită pentru a distruge apărarea celor care nu cedau atacului .Utilizarea unor asemenea arme în această etapă a istoriei a prezentat lipsa de control pe care agresorii o aveau asupra propriilor arme biologice. Incapacitatea de a controla dușmani care au scapat vii din confruntări a dus la epidemii pe scară largă,lucru ce a afectat nu numai forțele inamice, dar și locuitorii regiunilor învecinate. Din cauza utilizării acestor arme biologice,precum și din lipsa medicamentelor necesare pentru a apăra regiunile înconjurătoare, epidemia de ciuma bubonica a traversat rapid întreaga Europă, distrugând o mare parte din populație.Victime ale terorismului biologic au devenit arme ei înșiși. Acest lucru a fost observat dar progresele medicale nu au ajuns destul de departe pentru a preveni consecințele utilizării armelor biologice. De-a lungul timpului, arme biologice au devenit mai complexe. Țările au început să dezvolte arme care au fost mult mai eficace și mult mai puțin susceptibile de a provoca infecții părților atacatoare,îmbunătățirea semnificativă în dezvoltarea armelor biologice a fost prima utilizare a Antraxului. Eficacitatea Antraxului a fost inițial limitată la victimele cu doze mari. Aceasta a devenit ulterior alegerea ideală, deoarece era ușor de transmis , avea o rată ridicată a mortalității, și era ușor de obținut. De asemenea, variante ale bacteriei antrax pot fi găsite în întreaga lume astfel este arma biologică preferată în secolul al XIX-lea . O altă proprietate a antraxului care a ajutat la răspândirea utilizării acestuia ca armă biologică este capacitatea sa slabă de a se răspândi dincolo de populația vizată , antraxul nefiind transmisibil de la persoană la Tendința de utilizare a armelor biologice și chimice este tot mai evidentă, obținerea sau producerea lor fiind din ce în ce mai ușor de realizat
La 10 august 1972, președintele Richard M. Nixon a transmis Senatului Statelor Unite spre ratificare Convenția privind armele biologice. Textul acestei convenții este rezultatul a trei ani de dezbatere intensă. Aceasta prevede că părțile se angajează să nu dezvolte,producă,stocheze sau păstreze agenți biologici sau toxine,de tipuri și în cantități care nu au nicio justificare pentru scopuri pașnice,precum și pentru arme,echipamente și mijloace de livrare concepute pentru utilizarea acestor agenți sau toxine în scopuri ostile sau în conflicte armate .
Când vorbim de prevenirea și combaterea bioterorismuli la nivel mondial facem trimitere la principalele politici și strategii europene în acest domeniu,respectiv Strategia U.E. împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, Cartea Verde privind pregătirea pentru amenințării biologice și Planul de acțiune al U.E. în domeniul C.B.R.N (Chemical-Biological Response Team).
Un interes deosebit prezintă secțiunea privitoare la analiza sistemului francez de prevenire și reacție în fața amenințărilor bioteroriste. În 2009 Guvernul francez a adoptat Circulara interministerială, referitoare la dispozitivul interministerial de intervenție în fața unei amenințări sau executări de acte de terorism nuclear, radiologic sau biologic.
Documentul cuprinde 5 părți : principii generale ,dispozitivul de intervenție preventivă, dispozitivul de intervenție post-atentat ,capacitatea de sprijin și condițiile de eficacitate a dispozitivului de intervenție. Dispozitivul de intervenție preventivă e pus în aplicare înainte ca atacul să producă efecte catastrofale asupra persoanelor, bunurilor sau mediului înconjurător. Dispozitivul de intervenție post-atentat are drept obiective limitarea consecințelor agresiunii teroriste, protejarea persoanelor, asigurarea securității naționale și menținerea ordinii publice, efectuarea anchetelor de natură penală, precum și protejarea mediului înconjurător.
În scopul prevenirii și combaterii eficiente a riscurilor de atentate bioteroriste, este necesară îmbunătățirea cooperării și a schimbului de bune practici între statele membre ale U.E., precum și cu statele are au dezvoltat o expertiză în materie de evaluare a riscurilor biologice, de prevenire, depistare, comunicare și reacție, cum ar fi S.U.A., Australia și India. De asemenea, se impune încurajarea politicilor comune în domeniul refacerii terenurilor afectate de contaminarea biologică, pentru restabilirea cât mai curând posibil a utilizării normale a solului și a terenurilor, reducând, astfel, riscurile pentru sănătatea oamenilor și mediul înconjurător.
Stăpânirea riscului terorist necesită, între altele, acțiuni specifice de prevenție. Pentru a putea efectua o analiză a amenințării la nivel european, este necesară elaborarea unei metodologii bazată pe parametri comuni, în colaborare cu Europol. Va trebui să se pună în aplicare programul comunitar de protecție a infrastructurilor critice. În afara sectoarelor transportului și energiei, acest program va trebui să includă alte infrastructuri vitale pentru populație și pentru activitățile economice (informatică). Materialele biologice, care pot fi utilizate pentru desfășurarea de atacuri teroriste de mare anvergură, trebuie să fie repertoriate și supuse unor măsuri de securitate și de trasabilitate. Aceasta necesită mai ales o cooperare cu sectorul privat și instaurarea unui sistem de alertă cu privire la tranzacțiile suspecte. Pandemiile, incidentele fizice și biologice majore și bioterorismul reprezintă posibile amenințări importante la adresa sănătății. Schimbările climatice cauzează noi mutații de boli transmisibile. De aceea, protejarea populației U.E. de amenințarea terorismului și a altor acte criminale reprezintă o prioritate absolută la nivel european. După cum rezultă din evenimentele care se produc peste tot în lume, teroriștii sunt interesați în permanență să achiziționeze materiale biologice, în timp ce U.E. este angajată să ia măsurile prin care să asigure că astfel de amenințări convenționale nu se concretizează. Societatea rămâne foarte vulnerabilă la atentatele bioteroriste care, în următorii ani, s-ar putea extinde și diversifica, efectele acestora fiind catastrofale.
Probabil că, în următorii ani, efortul principal al terorismului internațional se va dirija pe folosirea unor specialiști pentru adaptarea agenților biologici și a mijloacelor de transport la țintă la tipul de acțiuni vizate de strategiile teroriste. În acest sens, vor fi vizate marile aglomerări urbane, mijloacele de transport în comun și, posibil, unitățile militare, școlile, instituțiile de stat și chiar unele din instituțiile internaționale.
Având în vedere aspectele menționate anterior, considerăm necesară adoptarea și punerea în aplicare la nivel european a următoarelor măsuri:
– punerea în aplicare a noului sistem de securitate comun privind C.B.R.N. nu ar trebui să diminueze competența statelor membre în acest domeniu politic;
-,, U.E. ar trebui să-și consolideze abordarea comună în materie de prevenire, detectare și reacție C.B.R.N. prin crearea unor mecanisme specifice (normative, legislative sau nelegislative), care să introducă obligativitatea cooperării și furnizării de mijloace de asistență în cazul unui dezastru C.B.R.N. în urma unui accident sau a unui atac terrorist este esențială extinderea sferei de intervenție normativă și regulamentară a Comisiei Europene, căreia, în versiunea actuală a Planului de acțiune al U.E. în domeniul C.B.R.N., i se acordă un rol relativ ambiguu în ceea ce privește numeroase dintre obiectivele și acțiunile prevăzute”
,,Planul de acțiune al U.E. în domeniul C.B.R.N. trebuie să impună norme mai stricte, bazate pe riscuri, în ceea ce privește criteriile de evaluare a securității infrastructurilor C.B.R.N., care prezintă risc ridicat și subliniază rolul și responsabilitatea autorităților naționale de a controla în mod periodic aceste infrastructuri,având în vedere faptul că elaborarea criteriilor, astfel cum este prevăzută în actualul plan de acțiune modificat și adoptat de Consiliul UE, nu este suficientă în sine și instituie norme surprinzător de puțin stricte, fapt completat și de nivelul scăzut de responsabilitate, atribuit organizațiilor care se ocupă de materiale C.B.R.N., autorităților relevante din statele membre și organismelor U.E”.
Managementul sistemului național în domeniul bioterorismului
Pentru a putea analiza sistemul național în domeniul bioterorismului trebuie să analizam sistemul juridic și instituțional.
În sensul în care,la nivel național, a avut loc implementarea prevederilor Convenției privind interzicerea producției,perfecționării,stocării, dar și distrugerii armelor bacteriologice (biologice) și toxice, România are o experiență valoroasă,fiind dată ca exemplu în numeroase reuniuni internaționale, experiență concretizată prin Legea nr. 56/1997 privind aplicarea prevederilor Convenției.
Proliferarea armelor de distrugere în masă ocupă o poziție distinctă în cuprinsul Strategiei de Securitate Națională. Existența și proliferarea armelor nucleare, chimice, biologice și radiologice constituie o amenințare deosebit de gravă sub raportul potențialului de distrugere, în condițiile în care: accesul la astfel de mijloace devine tot mai ușor, iar tentația dobândirii lor sporește amenințător; unele state posesoare dezvoltă noi tipuri de mijloace de luptă,în timp ce se amplifică preocupările pentru perfecționarea mijloacelor de transport la țintă;
Concomitent, scad garanțiile de comportament responsabil al autorităților ce intră în posesia lor, îndeosebi în cazul regimurilor animate de ideologii politice sau religioase extremiste. Riscul de prăbușire sau de evoluție anarhică a unor state posesoare de asftel de arme, autoritatea redusă exercitată de unele guverne asupra structurilor militare, precum și existența unor regiuni aflate în afara controlului statal favorizează dezvoltarea pieței „negre” pentru astfel de mijloace. În prezent, la nivel național, nu există un act normativ, care să reglementeze în mod special problematica bioterorismului. Cu toate acestea, bioterorismul reprezentând o formă a terorismului, își găsește, astfel, reglementarea în cuprinsul Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului.Prevenirea bioterorismului și combaterea proliferării armelor biologice sunt probleme de top pentru guvernele naționale. Guvernul României a identificat problema terorismului neconvențional ca una din prioritățile sale, începând cu anii 1990. Tocmai de aceea, România a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii și, în speță, ale UE, un ansamblu de măsuri legislative și de alt ordin, destinate construcției, consolidării și eficientizării continue a dispozitivului național, în contextul consolidării cooperării internaționale, în scopul prevenirii și combaterii bioterorismului.
Tot aici sunt analizate și aspectele privitoare la activitatea instituțiilor statului,cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii bioterorismului – Serviciul Român de Informații, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Public, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor etc.
La nivel național, una din problemele majore rezidă în pregătirea și formarea personalului cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii bioterorismului, în primul rând personalul sanitar, cel din poliție, serviciile de informații și protecție civilă. Informațiile referitoare la armele C.B.R.N. sunt considerate drept sensibile sau clasificate, iar procedurile de detectare și de reacție (combatere) sunt păstrate în aria confidențialității. Protecția și apărarea împotriva bioterorismului necesită intervenția promptă a instituțiilor și structurilor specializate, care trebuie să se constituie într-o interfață între lumea științifică și societatea umană civilă, ce trebuie pregătită și apărată prin mijloace specializate împotriva acestui tip de terorism, care rămâne amenințarea mondială numărul unu,luând în considerație gradul extrem de ridicat de periculozitate. De aceea, suntem de părere că este necesară realizarea unui sistem național de reacție în situații limită sau de urgență, care să vizeze și lichidarea efectelor atacurilor biologice (atacurilor C.B.R.N., în general) efectuate de teroriști. Măsurile din cadrul acestui sistem ar putea include, printre altele, și următoarele aspecte: localizarea zonelor atacate biologic și izolarea lor, prevenirea extinderii contaminării asupra altor zone, intervenția promptă a structurilor specializate pentru tratarea populației și decontaminarea zonei, precum și alte măsuri strict specializate.
Reacția în fața bioterorismului trebuie să fie bine coordonată și integrată, întrucât mobilizează resurse umane și materiale diversificate și implică multiple instituții și autorități – ministerul sănătății, serviciile de informații, de ordine și siguranță publică, vamale, protecția civilă.
Formarea profesională în acest domeniu constituie un element fundamental al eficacității punerii în aplicare a unui plan de luptă împotriva bioterorismului. Personalul bine format și antrenat trebuie să poată estima riscurile și pericolele, să cunoască mijloacele aflate la dispoziție și procedurile ce necesită a fi puse în aplicare, precum și să gestioneze atent situația de criză.
Ofițerii de poliție, ofițerii de informații, procurorii, precum și personalul medical specializat trebuie să aibă pregătirea profesională necesară și să fie instruiți adecvat, pe o solidă bază etică, în ceea ce privește identificarea unor posibili indicatori de bioterorism, tipologia agenților biologici contagioși,luarea măsurilor de precauție pentru a reduce expunerea la agenții biologici, riscurile și beneficiile tratamentelor medicale și ale vaccinării, procedura de intervenție și de reacție a autorităților etc.
Specializarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. Având în vedere faptul că efectuarea urmăririi penale la nivel național în cazul tuturor infracțiunilor de terorism, aparține procurorului, se impune organizarea, cu maximă necesitate, a unor cursuri de formare profesională în domeniul bioterorismului, destinate procurorilor. Modul de lucru al structurilor specializate de poliție în cazurile care implică folosirea agenților biologici, presupun o instruire corespunzătoare, utilizarea echipamentelor de protecție biologică individuală, respectarea unor proceduri de lucru în acest domeniu etc. Din moment ce prezența procurorului la efectuarea unor activități procedurale specifice (cercetare la fața locului, percheziție domiciliară etc.) este obligatorie, este necesară, totodată,și existența unei pregătiri profesionale a acestuia în domeniul biologic.
1.3.4 Fata feminine a terorismului
Mișcările feministe au contribuit la schimbări majore în societatea occidentală, prin câștigarea dreptului de vot, de a lua decizii individuale sau colective, de a proteja femeile de violența domestică, hartuire și agresiune sexuală. D. Domar & Alice Lesch Kelly, afirma că femeile din ziua de azi, au un curaj nebun, își propun să aibă familie, cariera, fericire, liniște, ritm rapid și tinerețe veșnică.
„Niciodată o convingere adânca nu poate fi schimbată decât cu prețul unor violențe revoluții, și aceasta numai atunci când credința și-a pierdut aproape încă definitiv dominația asupra spiritelor”.
Tipologia femeii terorist diferă prin modului de acțiune, dominare, al viziunii. Datorită faptului că o femeie este considerată ca un pericol mai mic, prin prisma faptului că adoarme vigilenta multora, subiectul devine cu mult mai captivant. Femeia în occident este privită din punctul meu de vedere că o luptătoare, în vedera câștigării drepturilor. Femeia modernă și-a câștigat în timp dreptul la egalitate, toleranta, vot, etc. Pentru lumea occidentală, femeia nu se mai deosebește cu nimic de bărbat. Emanciparea și educarea ei, crearea unor valori și principii de viața înalte, au ajutat-o să își descopere și să își respecte abilitățile.
Așadar echivalarea terorismului cu lumea islmica provine din fundamentarea mentalității colective ca: „acesta este cel mai periculos tip de terorism din lume. Folosește violența în scopuri de natură religioasă, având adesea ca ținta Statul Israel și aliații lui…”.
Aici, femeia este privită dintr-un unghi al religiozității, mai mult sau mai puțin deformat din punctul meu de vedere. Autoarea lucrării „L’islam au féminism” afirma faptul că însuși Mohamed susținea: „Din lumea voastră însuși Dumnezeu m-a făcut să–mi placă femeile și parfumurile frumoase, iar invocarea numel lui Dumnezeu este mângâierea ochilor mei”.
Terorismul sinucigaș feminin este o nouă dimensiune a terorismului, care concentrează atenția nu doar asupra victimelor ci și asupra atacanților.. Femeile provoacă mai puține suspiciuni decât bărbații și, cu explozibilul aranjat astfel încât să pară însărcinate, teroristele sinucigașe pot depăși mai ușor sistemele de control și securitate.
Femeile sunt exploatate la maxim de către liderii și membrii organizațiilor, se remarca nerăbdarea femeilor sinucigașe de a ucide inamicul. Totodată, ele își conștientizează poziția inferioară în comparație cu cea a bărbatului în ceea ce privește calitățile mânuirii armelor, dar asta nu înseamnă că ele nu perseverează continuu. În acest mod devin mai active în antrenamente și mult mai dornice de a învăța. Ele devin mult mai rezistente la riscuri și manifestă o perseverentă mai mare în atingerea unor scopuri. După părerea lui Eileen MacDonald, „femeile terorist simt nevoia de a demonstra că pot fi mai crude decât ale bărbaților.”
Mai mulți specialiști, în analiza acestui fenomen, au descoperit ca numarul femeilor implicate în acțiuni teroriste tinde a fi mai mare decât al femeilor implicate în crime, și asta datorită faptului că în acest mod ele atrag mai ușor atenția asupra lor, fiindcă întotdeauna o acțiune teroristă are ca și scop persuasiunea și manipularea. Terorismul sinucigaș feminin este o noua dimensiune a terorismului, care concentrează atenția nu doar asupra victimelor ci și asupra atacanților. În lucrarea „Femei kamikaze- terorism la genul feminin ”, această „ascensiune a femeilor poate fi explicată, cel puțin parțial, prin avantajele operaționale pe care le oferă. Femeile provoacă mai puține suspiciuni decât barbații si, cu explozibilul aranjat astfel încât să pară însarcinate, teroristele sinucigașe pot depași mai ușor sistemele de control și securitate ” .
Motivele pentru care o femeie alege să fie devotată unei astfel de cauze sunt de natură socială, religioasă, politică. Femeia terorist are motivații și așteptări diferite de cele ale barbaților care intra în astfel de acțiuni pentru glorie și putere, femeile speră la o viață mai bună pentru copii lor, dar și din dorința de a deveni martir.
Rima Fakhri, membra în Asociatia de Femei a Hezbollahului, afirma: „Conform convingerii noastre, martirul e un om care a ajuns pe culmea umanității. Credem ca o asemenea persoană a pașit din această lume trecatoare în lumea pe care o privim ca veșnica și eternă. Martirajul este scopul iubirii și drumul spre victorie . E treapta cea mai înalta a celui ce iubește”. Oricare ar fi motivele care o determină pe o femeie să fie terorist sinucigaș, ea este exploatată la maximum de catre liderii și membrii organizațiilor. În lucrarea Irenei Chiru, acest aspect al exploatării este subliniat prin faptul că nerabdarea femeilor sinucigașe de a ucide inamicul, devine dorința care le manipulează comportamentul distructiv. Totodată, ele își conștientizează poziția inferioară în comparație cu cea a barbatului în ceea ce privește calitățile mânuirii armelor, dar asta nu înseamnă ca ele nu perseverează continuu.
Indiferent de motivațiile ce o determină să adopte violențele extreme, Susanna Rannconi afirma faptul că: „capacitatea de a fi o femeie teroristă, nu este influențată de sex, ci de personalitate, mediu, experiență ”.
Martirele Terorismului
O alta latură a terorismului feminin este formată de Martirele Terorismului –„Dumnezeu glorifica martirii, dar detesta sinucigalii. Allah poate fi recunoscator acelor credincioși și îi poate face pe unii dintre voi martiri: îi poate purifica pe cei care au credință și îi suprimă cu totul pe cei necredincioși ” . Istoria femeilor teroriste o aminteste pe Wafra Idris de 28 de ani, asistenta medicala la Semiluna Rosie, ca fiind o eroina și o legendă pentru palestinieni. Aceasta, la 27 ianuarie 2002, a intrat într-un magazin, a detonat o bombă și a cauzat moartea a doua persoane și ranirea a 150. Acest gest a fost mediatizat de presa palestiniana, care o cataloga drept cea care a adus onoarea rolului național al femeilor palestiniene, cea care a preferat moartea în locul placerilor efemere ale vietii.
Dareen Abu Aysheh este cea care la 21 de ani a condus un atac sinucigaș în vestul Ramallah-ului pe 27 octombrie 2002. Atacul s-a finalizat cu rănirea a patru israelieni. Ea a lăsat un mesaj video prin care își motiva gestul ca fiind născut în urma dorinței de a fi a două femeie martir, dupa Wafra Idris. Argumenta înainte această intentie cu unchiului ei Jasser Khalili, cu urmatorul considerent : „Noi nu suntem împușcați de israelieni ca niște câini? Te simți ca o ființă umană când israelienii îți controlează fiecare miscare? Crezi ca avem un viitor ? Dacă tot am să mor de mâna lor, de ce sa nu iau câțiva cu mine ?”.
Văduvele negre sunt cele a căror nume face trimitere la simbolul mortii, al tragicului și al unui trecut sumbru. Acestea sunt binecunoscutele femei a căror veșminte sunt lungi, de culoare neagră și care în misterul lor ascund un trecut tragic, în care și-au pierdut rudele. Este vorba cu precădere de frați, fii, soți, toți morți în conflictul ruso-cecen.
Văduvele Negre sunt considerate de unii drept bombe umane, a căror dorință este determinată de nevoia de a se răzbuna și de a„pedepsi ”armata rusa. Printre acestea exemplificam pe: Mareta Dudieva, Alina Tumrieva și Raisa Tumrieva, Khaula Nazirov (ataca o școală din Beslan-Odesia de Nord, Cecenia în septembrie 2004), etc. Toate acestea au participat la acțiuni teroriste împotriva obiectivelor guvernamentale, a tintelor umane, împotriva civililor, etc. Motivațiile femeilor denumite văduvele negre sunt determinate de faptul că martirizarea lor într-un astfel de gest crește mediatizarea subiectului și vizibilitatea atacului, facând mai transparent mesajul. Irena Chiru privește motivația femeilor sinucigaș cecene, ca fiind determinată de „pierderea speranței de mai bine, care conduce la precipitarea stărilor de mânie si neajutorare, ușor exploatate de recrutori”.
Modul lor de a ucide, devotamentul excesiv pentru cauze pierdute, nu fac altceva decât să accentueze cuvintele lui Gheorghe Toma, cum că: „omenirea este umbrită de un blestem, dacă pentru a-și rezolva problemele este nevoită vesnic să ucidă. ”
Capitolul II. Combaterea Terorismului –Anexa 1
O primă măsură concretă a fost luată prin Convenția pentru prevenirea și represiunea terorismului din 1937, care prevedea în articolul I că „Înaltele Părți Contractante, reafirmând principiul de drept internațional potrivit căruia este de datoria oricărui stat de a se abține de la orice fapt destinat să favorizeze activitățile teroriste îndreptate împotriva altui stat și să împiedice actele prin care acestea se manifestă, se angajează sa prevină și să-și acorde, în mod reciproc concursul”. A fost primul instrument juridic internațional în domeniul prevenirii și combaterii terorismului.
În anii următori, eforturile au fost canalizate spre crearea unui consens internațional în problema definirii și combaterii terorismului, elaborarea unui standard cât mai cuprinzător, dublat de instituirea unui mecanism legal de reprimare a terorismului.
În continuare, s-a acționat pentru crearea unui cadru clar delimitat, prin care să fie sancționate un anumit tip de infracțiuni din sfera terorismului. La începutul anilor ‘70, Organizația Națiunilor Unite a adoptat o serie de declarații menite să conducă la întărirea securității internaționale și pe cale de consecință să consfințească anumite măsuri concrete în scopul prevenirii și combaterii terorismului.
După Reuniunea de la Madrid din 1980, a reprezentanților statelor participante la Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, în capitolul intitulat „Principiile” s-a statuat că: „statele participante condamnă terorismul, inclusiv terorismul manifestat în relațiile internaționale, pentru că pune în pericol, duce la pierderea de vieți inocente sau primejduiește drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, subliniind necesitatea adoptării de măsuri ferme pentru combaterea acestuia.
Statelor participante li s-a cerut ca în contextul luptei împotriva terorismului să ia măsuri corespunzătoare în scopul evitării folosirii teritoriilor pentru pregătirea, organizarea sau desfășurarea de activități teroriste, inclusiv din categoria acelora îndreptate împotriva statelor participante sau asupra cetățenilor lor. Măsurile prevedeau inclusiv controlul activităților ilegale cu caracter terorist asupra persoanelor implicate în acte teroriste, ori a grupărilor sau organizațiilor care inițiază sau derulează activități de această natură.
Statelor li s-a cerut să nu sprijine sub nici o formă actele teroriste, subversive ori de natură a conduce la înlăturarea prin violență a regimurilor din țările participante la conferință. Li s-a cerut în mod imperativ să nu finanțeze, să nu instige, să nu încurajeze sau să tolereze astfel de activități.
În cadrul ONU, s-au adoptat treptat diverse hotărâri pentru prevenirea și combaterea terorismului, existând o construcție etapizată care s-a dezvoltat progresiv, în funcție de evoluția fenomenului.
Un prim pas a fost inițierea unor măsuri eficiente pentru securitatea diplomaților, intens vizați de grupările și organizațiile teroriste. Apoi, s-a acordat atenția cuvenită condamnării actelor de represiune și de terorism comise în regimurile coloniale, rasiste sau de dominație străină, prin care popoarele erau lipsite de dreptul la autodeterminare.
Rezoluțiile ulterioare au luat poziție împotriva terorismului de stat și a oricăror acțiuni de stat care vizau subminarea social-politică din alte state suverane.
În decembrie 1985, ca urmare a comiterii unor noi acte teroriste, s-a elaborat Rezoluția nr.40/161, prin care erau condamnate fără echivoc toate actele, metodele și practicile teroriste. Rezoluția conține în premieră un număr de prevederi referitoare la cooperarea internațională în domeniul combaterii terorismului.
2.1 Cooperarea internațională a fost extinsă și în domeniul prevenirii și combaterii terorismului în aviația civilă, convențiile elaborate având drept scop inițierea unor măsuri menite să împiedice comiterea infracțiunilor la bordul aeronavelor civile și să reprime pirateria aeriană.
Au fost marcați pași importanți în cadrul reuniunii Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale din 27 iunie 1985 de la Montreal, când în baza propunerilor SUA, Marii Britanii și Canadei, s-au instituit primele măsuri cu caracter informativ, „celulele de siguranță”, constituite în acest scop având sarcini de colectare, prelucrare și analiză a informațiilor. Activitatea informativă preconizată avea rolul de a ameliora situația securității aviației civile.
În anul 1988, au fost adoptate trei convenții importante vizând domenii de activitate diferite: securitatea aviației civile, a navigației maritime și cea a platformelor continentale. Cele trei documente elaborate sunt:
„Protocolul pentru reprimarea actelor de violență pe aeroporturi care deservesc aviația civilă internațională”,
„Convenția pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței navigației maritime”
„Protocolul pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranței platformelor fixe de pe raza continentală”.
Tot sub egida ONU, în anul 1991, a fost adoptată Convenția pentru marcarea dispozitivelor explozive plastice, cu efecte importante în combaterea infracțiunilor de terorism aerian, iar în anul 1997, Convenția internațională pentru reprimarea actelor teroriste cu bombe, extinzându-se cooperarea internațională privind investigarea, urmărirea și extrădarea persoanelor angajate în atentate teroriste cu bombe.
ONU a fost convinsă de rolul determinant din acea perioadă, de necesitatea coordonării și cooperării concertate între state privind combaterea delictelor legate de terorism, în strânsă legătură cu infracțiuni adiacente terorismului: traficul de droguri, comerțul ilicit cu arme, spălarea banilor și contrabanda cu substanțe periculoase (inclusiv cu substanțe nucleare).
Cea de-a doua formulare este mai realistă din punct de vedere juridic, doi specialiști italieni afirmând că„se poate teroriza populația chiar în scop personal, precum acela al răzbunării sau al unui câștig nesățios, în timp ce infracțiunea ce ne preocupă, interesează exclusiv atingerea unui scop impersonal și colectiv”.
Un element constitutiv al infracțiunii de terorism îl reprezintă inducerea unei stări de teamă în rândul populației, aceasta fiind de natură să atragă răspunderea penală a autorului. Chiar dacă ne aflăm în fața unei populații curajoase, care nu se lasă impresionată de actele teroriste, acestea nu-și pierd trăsătura lor specifică.
Terorizarea populației este trăsătura care particularizează gravitatea infracțiunii, conferindu-i o dimensiune penală excepțională. Luarea prin surprindere a victimelor. Pentru a asigura reușita operațiunii teroriste, actorii implicați concep un plan elaborat, acționează cu discreție (utilizează un limbaj codat, evită utilizarea telefoanelor), realizând în acest mod surprinderea victimelor. ,,Pentru realizarea stării de pericol teroriștii își aleg cu grijă tehnicile cunoscând că anumite mijloace (încărcături explozive puternice, teroriști sinucigași, acțiuni bioteroriste de anvergură), asigură efectele scontate prin suprimarea unui număr mare de persoane din cadrul unei colectivități. Atentatele teroriste au scopuri bine precizate și anume: dominarea maselor, paralizarea activității unor instituții importante prin controlul conducătorilor, provocarea unor pagube immense’’.
Propagarea violenței este unul dintre elementele esențiale în realizarea obiectivelor teroriștilor.Uneori actele de violență sunt exercitate cu atâta brutalitate, încât determină sentimente de repulsie universală, în condițiile în care actorii teroriști manifestă un dispreț suveran față de victimele inocente și lipsite de apărare.
Acest tip de infracțiune conține obligatoriu un element de extraneitate, deoarece pregătirea și înfăptuirea acesteia, subiectele ei active și pasive, mobilul, mijloacele de realizare, interesează mai multe state.
Ansamblul de crime și delicte care constituie terorismul îmbracă, în anumite circumstanțe, un caracter internațional, fie pentru că săvârșirea sau efectul lor se prelungește pe teritoriul mai multor state, fie prin faptul că aduc atingere unor bunuri juridice de înaltă valoare – bunuri a căror protecție constituie o condiție esențială pentru menținerea raporturilor de concordie dintre state – și pe cale de consecință menținerea păcii international.
În Conveția pentru prevenirea și reprimarea terorismului elaborată de fosta Ligă a Națiunilor în l937, caracterul internațional al infracțiunii teroriste rezultă din faptul că „actele de violență, ca și asocierea , înțelegerea , instigarea, participarea etc. sunt săvârșite în vederea comiterii infracțiunii teroriste contra unui stat străin”.
Infracțiunea de terorism are caracter internațional, dacă fapta s-a comis într-o țară dar există elemente de legătură cu o altă țară sau cu alte țări (sprijin logistic, dirijarea principalelor acte teroriste etc.).
De remarcat că sub anumite forme, actele de terorism sunt extinse în mod deliberat în țări ce nu sunt implicate direct în diferendul în cauză, sau care sunt îndreptate împotriva rezidenților nevinovați din aceste țări. Se mai pot ivi situații când un rezident al unui stat să săvârșească un act terorist pe teritoriul acestui stat, dar actul să fie îndreptat împotriva unei persoane despre care autorul infracțiunii știe că nu este rezident al statului respectiv. Răspândirea actelor teroriste dincolo de frontierele naționale reprezintă un pericol comun pentru toate statele.
Pentru ca să putem încadra infracțiunea de terorism în categoria infracțiunilor de drept internațional, trebuie să analizăm esența delictului de drept internațional. În acest sens, este necesar să avem în vedere aspectul formal și aspectul material al infracțiunii de drept internațional. Un prim aspect îl reprezintă posibilitatea de a urmări și a judeca pe autorul infracțiunii, independent de locul comiterii infracțiunii.
Referitor la cel de-al doilea aspect, cel material, pentru ca un act ilicit să constituie infracțiune de drept internațional, potrivit opiniilor eminentului profesor francez Donnedieu de Vabres, trebuie să îndeplinească următoarele condiții: săvârșirea actului criminal se prelungește pe teritoriul mai multor state (traficul de arme, traficul de stupefiante și de persoane etc.); bunul căruia i s-a adus atingere să prezinte pentru comunitatea internațională o importanță materială (căi de comunicații, circulație monetară etc.) sau o importanță morală (de pildă, pacea internațională); actul criminal să ofenseze grav sentimentul de justiție și de respect datorat demnității umane, sentiment propriu tuturor oamenilor; actul respectiv să tulbure ordinea conștiinței umanității.
Considerăm juste aceste opinii, deoarece un delict de drept internațional trebuie să fie justificat prin interesul material sau ideal al comunității internaționale.
Noțiunea de delict internațional, atrage după sine și o altă consecință și anume, aceea de autoriza extrădarea autorului și de a îngădui reprimarea ei în locul unde s-a produs arestarea acestuia.
Infracțiunea de terorism are un caracter internațional. Punctul de plecare l-a constituit Conferința internațională pentru unificarea dreptului penal de la Varșovia, când s-a pus pentru prima dată problema fixării normative a infracțiunilor care se încadrează în dreptul ginților. A fost primul pas marcat în evoluția concepției științifice la infracțiunile de terorism internațional.
Specialiștii în drept penal au arătat multă prudență cu privire la infracțiunile de drept internațional și pe cale de consecință și cu privire la cea de terorism. După cercetări îndelungate s-a considerat că actele teroriste care se circumscriu în sfera terorismului politic ar putea fi luate în considerare ca aparținând infracțiunii de terorism. În mod cert însă pot avea caracter internațional formele de terorism în care autorii acționează în scopuri politice colective .Printre actele de această natură se numără acelea „a căror efecte, vătămătoare, se manifestă pe teritoriul mai multor state și cu o atare intensitate încât pun sub amenințare însăși ordinea politică international”.
A existat o anumită inerție față de internaționalizarea terorismului politic existând o falsătoleranță față de crimele politice, de altfel recunoscute de legislația și literatura de specialitate.
Au existat însă și opinii contrare, conform cărora crimele realizate în scopuri politice pot fi supuse unei urmăriri internaționale în cazul în care ele ar aduce atingere bunurilor care reprezintă o valoare incontestabilă pentru comunitatea internațională.
Indiferent unde se produc, aceste infracțiuni produc vătămări unor cetățeni străini, iar pregătirea și înfăptuirea lor depășește de obicei frontierele unui stat. Atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere al subiectului lor, acest tip de infracțiuni prezintă pericol pentru mai multe state. De aici și nevoia solidarității în lupta împotriva unor asemenea infracțiuni.
Trebuie să remarcăm de asemenea, că în conexitate cu atentatul terorist se desfășoară sau se poate desfășura un conflict susceptibil de a afecta relațiile internaționale dintre anumite state implicate în acesta.
De asemenea, bunurile care fac obiectul infracțiunii de terorism politic sunt considerate drept bunuri internaționale. Din punct de vedere al aplicării în spațiu al regulilor de drept penal, pentru infracțiunile de terorism politic, la fel ca și pentru alte delicte de drept internațional statele trebuie să accepte principiul universalității.
La infracțiunile de terorism trebuie avute în vedere mobilurile, care au declanșat violența în cadrul actelor de terorism. Majoritatea specialiștilor în materia dreptului penal consideră ca pentru a ne afla în prezența infracțiunii de terorism trebuie să avem un mobil politic.
,,Participarea armatei române la acțiunile de combatere a terorismului internațional se întemeiază pe următoarele acte normative, documente metodologice și instrumente internaționale: Constituției României; Hotărârile Parlamentului și ale Guvernului României; Strategia Militară a României; Strategiae Securitate Națională a României; Strategia Națională de Prevenire și Combatere a Terorismului, aprobată de CSAT; Legea privind prevenirea și combaterea terorismului; Decizia Consiliului Uniunii Europene cu privire la combaterea terorismului; prevederile convențiilor internaționale la care România este parte: Convenția internațională pentru reprimarea finanțării terorismului, semnată la 9 decembrie 1999; Convenția internațională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu bombe, semnată la 15 decembrie 1997; Concepția Militară a NATO privind Apărarea Împotriva Terorismului; regulamentele specifice referitoare la misiunile Ministerului Apărării Naționale privind prevenirea și combaterea acțiunilor îndreptate împotriva obiectivelor militare), care permit contribuția țării noastre la campania internațională contra terorismului, materializată în participarea, fără rezerve, de facto, în teatrele de operații.“
Cadrul normativ la nivel european de combatere a terorismului Consiliul Uniunii Europene la propunerea Comisiei a modificat Decizia-cadru 2002/475/JAI , adoptând un nou act normative Decizia-cadru 2008/919/JAI , prin actul prezent terorismul primește o nouă lovitură ce are ca scop descurajarea acestui tip de violență exprimat prin orice mijloace de către grupările teroriste. Astfel organismul central european condamnă într-un mod foarte obiectiv aceste încălcări grave aduse demnității umane , libertății și egalității , ale respectării drepturilor omului ,atingerilor aduse democrației și statului de drept. Prin acest mijloc aducânduse grave prejudicii principiilor ce sunt commune statelor membre ale Uniunii Europene , a cărei dezvoltare s-a bazat de-a lungul vremii pe înțelegere , ajutor reciproc și buna colaborare încă de la constituire .
Baza politicii comune privind combaterea terorismului presupune elaborarea unei definiții armonizate a infracțiunilor de terorism care să permită dezvoltarea și extinderea acesteia cu respectarea drepturilor fundamentale și a statului de drept. Ca urmare a amplificării fenomenului terorist din ultima vreme , prin fragmentarea vechilor grupări în celule izolate care acționează independent , schimbânduși în acest fel modalitățile de operare prin folosirea noilor tehnologii dar în mod special internetul , cu această ultimă metodă de diseminare a informației , siturile jihadiste nu mai văd o piedică reală în câmpul virtual , provocând la comiterea de acte de terorism , recrutarea și antrenarea făcânduse fără costuri prea mari .
Prin programul de la Haga din 2004 , Consiliul European reiterează ideia potrivit căreia statele membre în mobilizarea de combatere a terorismului nu trebuie să se limiteze doar la asigurarea propriei securități ci trebuie să privească problema din perspectiva asigurării securității în ansamblul său în întreaga Uniune. Ca un răspuns în fața cetățenilor, autoritățile statelor membre trebuie să-și concentreze capacitățile pentru consolidarea libertății , securității și justiției , pentru o reacție promptă în fața amenințărilor terorismului ce nu poate fi ignorat sau lăsat fără un răspuns pe măsură. Un alt aspect deloc de neglijat îl constituie prevenirea, nivelul de pregătire al forțelor și capacitatea de reacție pentru a consolida, iar în situația în care acest lucru nu suportă întârziere, acordarea de sprijin și completarea capacităților statelor membre, de luptă împotriva terorismului. În această formulă regăsinduse și analizele de risc, protecția infrastructurilor critice și gestionarea consecințelor .
În forma actuală, noul cadru legal, aduce în prim plan și faptele conexe infracțiunilor de terorism, incriminândule și contribuind în acest fel la realizarea obiectivului politic, prin această fomulare s-a urmărit reducerea difuzării materialelor menite să incite o anumită parte a publicului de a comite acte de violență asimilate faptelor de terorism. Această sancțiune a legii europene, apare în concordanță cu Rezoluția 1624(2005) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, care a adus în atenția statelor membre, luarea unor măsuri rezonabile și în concordanță cu dreptul internațional, cu scop prohibitiv în ce privește instigarea la săvârșirea de acte de terorism .
O altă cerință care se impune, privește definirea cu exactitate a faptelor de terorism, coagulate într-o esență fără echivoc, din care să emane actul legal de incriminare iar mai apoi sancțiunea. Peste toate acestea o entitate uniformă de aplicare a legii în orice spațiu al Uniunii . Odată uniformizată norma nu mai poate fi vorba de existența unui vid în exercitarea actului de justiție, cerința potrivit căreia aceste fapte să fie pedepsite în mod egal în toate statele membre nu ar mai întâmpina piedici. Problema reală ce se ridică o reprezintă realizarea de către statele membre a acestor obiective, armonizarea normelor la nivel european de către statele membre ar putea fi nesatisfăcătoare, însă la nivelul Uniunii căile de realizare sunt mult mai facile pe principiul subsidiarității, potrivit Tratatului CE (art.5) , dar și a Tratatului UE (art.2) , deoarece prin decizia-cadru nu se încalcă principiul proporționalității, deci nu se cere peste aceia ce este necesar în realizarea obiectivelor.
Respectarea drepturilor fundamentale ori îngrădirea unor drepturi sunt elemente față de care s-a avut o deosebită atenție, libertatea de exprimare, de reunire sau de asociere, dreptul la libertatea vieții private și de familie, secretul corespondenței, toate acestea nu pot face obiectul unor îngrădiri ori imixtiuni.
Constituie infracțiune provocarea publică de a comite o faptă de terorism, recrutare ori pregătire pentru terorism, cu elemente clare din care să rezulte că acestea sunt săvârșite cu intenție, nu se poate interpreta prin extensie că vreun element al deciziei-cadru reduce sau restricționează difuzarea unor informații cu scop științific, academice sau de informare. De asemenea, orice dezbatere publică în care sunt puse în discuție diferite aspecte politice cu privire la terorism, nu fac obiectul deciziei-cadru așa cum se definește în textul subliniat, ca fiind provocare publică de a îndemna la comiterea de infracțiuni legate de terorism ori teroriste. Statele membre în aplicarea deciziei-cadru va respecta principiile fundamentale privind libertatea de exprimare, libertatea presei, a altor mijloace deinformare în masă, așa cum sunt reglementate și în legea fundamentală a fiecărui stat, deci a constituției .
2.2 Respectarea legii vs. Respectarea drepturilor fundamentale
În înfăptuirea actului de respectare a legii, instituite de statul de drept prin actorii constituționali, concomitent cu măsurile întreprinse pe această direcție, de combatere a terorismului, o sarcină dificilă o constituie cerința juridică, ca o condiție esențială în promovarea încrederii reciproce, organele abilitate cu aplicarea legii și public. Sarcina pe care Comisia Europeană o are, este de a elabora toate instrumentele necesare combaterii terorismului cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale, mai exact în schimbul de informații în scopul combaterii terorismului, respectarea drepturilor consacrate în Carta Drepturilor Fundamentale, în acest sens are în vedere în mod cu totul deosebit protecția datelor cu caracter personal, iar în politicile sale se asigură că promovează incluziunea și participarea dar și că nu stigmatizează nici un grup anume .
Lupta împotriva terorismului necesită respectare cu strictețe a principiilor democrației, dreptului internațional, demnității umane și a drepturilor fundamentale ale omului, pe de cealaltă parte este bine știut faptul că nu poate exista nici o înțelegere și nici un compromis în relațiile cu teroriștii .O sarcină deosebit de dificilă revenind statelor prin instituțiile și organizațiile sale, pentru identificarea celor mai rezonabile soluții și echilibrate totodată, pentru asigurarea drepturilor și libertăților democratice și transpunerea măsurilor și constrângerilor necesare îndeplinirii actului coercitiv .
În preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului, adoptată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, din 10 septembrie 1948, statele civilizate ale lumii au consimțit la recunoașterea demnității umane ca reprezentând cea mai înaltă aspirație a oamenilor , alături de libertatea cuvântului și a convingerilor. Necesitatea ocrotirii acestor drepturi este imperativ a se afla sub scutul și autoritatea legii, pentru ca ființa umană să nu fie silită să se ridice la luptă, ca o soluție extremă la actele îndreptate împotriva sa .
De asemenea, de-o importanță capitală consider, baza reală în propășirea spre aceste idealuri o constituie învățătura și educația, cum bine au subliniat semnatarii. Acest din urmă îndemn trebuie privit ca unic și poate cel mai veritabil instrument de mobilizare a maselor din întunericul în care se află, numai prin educație omenirea va putea înțelege dimensiunea dintre adevăr și minciună, dintre mit și realitate .
Capitolul III. Conceptul de Securitate-Securitatea juridică
Una dintre principalele probleme ale umanității este securitatea, chiar dacă este vorba de securitatea individuală, națională sau internațională. Deși toate nivelurile de securitate ar trebui să coexiste, securitatea națională pare a fi centrală, care este interdependentă de securitatea juridica, celelalte niveluri fiind influențate de actorii statali. Securitatea semnifică “ faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentimentul de siguranță pe care îl dă cuiva absența oricărui pericol”.
Provenind din latinescul securitas-securitatis, securitatea reprezintă starea care protejează de orice tip de pericol ( intern sau extern ), un individ, un stat, prin anumite măsuri luate. Măsurile respective asigurând independența, suveranitatea și integritatea teritorială a statului.
Securitatea internațională este determinată în fond de securitatea internă și externă a diferitelor sisteme sociale, de masura în care, în general, identitatea sistemului depinde de circumstantele externe. Experții definesc în general securitatea socială ca pe securitatea interna. Funcția ei esențială este aceea de a asigura puterea politica si ecnomica a clasei conducatoare date sau supravieturea sistemului social si un grad adevat de securitate publica.
Asemeni piramidei lui Abraham Maslow, care situează securitatea individului, în “ piramida nevoilor ”, imediat după nevoile biologice, se poate face o ierarhie cu nivelurile de securitate, din persectiva individului.(1)
Lipsa sentimentului de securitate duce la insecuritate. Insecuritatea juridică este generată de creșterea puterii executive în defavoarea celei parlamentare, neexistența separației de putere, lipsa participării oamenilor la viața socială.
Într-o societate ar trebui să existe o separație între puterea economică și politică, între partea publică și privată, dar de cele mai multe ori se formează o confuzie. Toate aceste lucruri duc la insecuritate juridică, economică și socială. Instabilitatea legislativă, utilizarea excesivă a mecanismelor de legiferare, neliniștea actorilor economici din sistemul financiar-bancar, dezorientează înțelegerea realității sociale dinamice și imprevizibile generând insecuritate juridică. Autoritățile publice nu pot să aplice legea nou implementată în domenii importante pentru viața socială, astfel că apare cea mai rea formă de insecuritatea juridică.
Strategia de securitate națională trebuie să răspundă atât nevoii cât și obligației statului de a asigura respectarea principiului legalității în actele administrative și actele juridice din stat. Acestea sunt menite să asigure o garanție împotriva riscurilor și amenințărilor ce pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în categoria valorilor și intereselor naționale vitale. Garantarea unei securități naționale este dependentă de respectarea principiului separației puterilor în stat.
Fiecare persoană trebuie să posede un bagaj minimal de cunoștiințe despre cultura de securitate. Obiceiurile și atitudinile înrădăcinate în conștiința societății civile, contribuie la conștientizarea problemelor cu care se confruntă un stat și la implicarea activă în soluționarea acestora prin sprijinirea demersurilor instituțiilor de stat. Bagajul de cunoștințe despre cultura de securitate este la îndemâna oricui (de la elevul de școală generală care a fost instruit de către cadre specializate prin anumite programe până la bătrânul pensionar care știe programul tuturor celor din bloc sau care se plimbă toată ziua prin magazine sau călătorește cu mijloacele de transport în comun) care dorește să participe la securitatea și siguranța spațiului în care își desfășoară activitatea sau în care locuiește, și, implicit a țării. Dacă ai fost puțin timp într-o structură militară (chiar și numai efectuarea stagiului militar) nu se poate să nu îți rămână anumite „defecte profesionale” de observare a ceea ce se întamplă pe stradă, în stația de metrou sau în piață și să nu remarci lăsarea cu intenție a unor bagaje în locurile publice ori comportamentul deviant al anumitor persoane. Cu cât sunt mai multe persoane din societate pregătite pe linia culturii de securitate, cu atât mai mult are de câștigat societatea și statul respectiv. Un exemplu în acest sens îl reprezintă un proiectil de artilerie amplasat într-un loc public care nu este identificat ca un potențial pericol sau, care, chiar dacă este recunoscut de o anumită persoană nu știe pe cine ar trebui să anunțe.
O societate civilă pregătită cu un bagaj minim de cunoștiințe privind siguranța națională poate sprijini semnificativ securitatea și siguranța națională, prevenind și contracarând eventualele atentate viitoare. Aceste persoane, care se află la locul și la momentul respectiv inițierii incidentului trebuie, în primul rând, să identifice pericolul, să anunțe autoritățile și apoi să acționeze conform anumitor proceduri specifice. Astfel, acestea pot preveni sau influența viitoarele atentate teroriste.
Un nou aspect privind cultura de securitate îl reprezintă și pregătirea personalului medical, mai bine spus identificarea riscurilor bioterorismului la pacienții care se prezintă în unitățile medicale.
Cadrele medicale au o importanță incomensurabilă în ceea ce privește terorismul biologic. Acestea sunt primii specialiști care intră în contact cu eventualele victime și pot anunța autoritățile înainte răspândirii anumitor epidemii. Cu cât sunt mai bine pregătite în domeniul medical cât și pe linia culturii de securitate, acestea pot identifica mult mai ușor modificări ale virușilor sau ale microorganismelor care nu răspund la tratamentul obișnuit și pot anunța imediat posibilele disfuncționalități ale mediului de lucru (de la sustragerea de materiale biologice de către colegi până la firmele care colectează resturile/deșeurile biologice și care nu respectă legislația în domeniu). Aceleași probleme se regăsesc și la personalul care își desfășoară activitatea în centralele nucleare, în institutele de cercetări nucleare, în fabricile de procesare a alimentelor sau în unitățile de aprovizionare cu apă a localităților.
Importanți sunt și cei care își desfășoară activitatea în spațiile publice aglomerate precum gările, aeroporturile, magazinele, cluburile, stadioanele ori mijloacele de transport în comun care, dacă au cunoștiințe despre cultura de securitate pot identifica ușor eventualii indici ai mijloacelor asimetrice. Exemple au existat dea lungul timpului când, cetățeni români au fost răniți datorită utilizării proiectilelor de artilerie sau de aviație rămase după cel de-al doilea Război Mondial în gospodărie la ascuțitul coasei sau la îndreptatul cuielor și, care, nu au identificat pericolul la care s-au expus neștiind că acela este o muniție care putea exploda oricând.
În România, dacă se găsește o servietă într-un loc public, persoana care a găsit-o mai întâi o deschide din curiozitate să observe ce este înăuntru și apoi anunță autoritățile (dacă le mai anunță), cu toate că procedura este învers (în urgența întâi se anunță autoritățile după care bagajul suspect va fi deschis numai de specialiști în condiții de siguranță).
Având un bagaj de cunoștiințe despre securitatea națională, cetățeanul poate nu mai telefonează așa des ca și până acum pentru a transmite mesaje de exemplu în clădirea X a fost amplasată o bombă („alarmă cu bombă falsă”). Populația trebuie să conștientizeze că orice glumă presupune angrenarea și implicarea unor forte pentru verificarea clădirii X, pentru dirijarea și evacuarea populației din zona periculoasă (critică), pentru stingerea eventualelor incendii iar lista ar putea continua. Fiecare dintre noi indiferent unde ne aflăm putem sprijini securitatea națională chiar și numai prin apelarea serviciului de urgență 112.
La nivelul României, principiul securității actelor juridice poate fi considerat parte componentă a securității naționale, prin adoptarea Strategiei de Securitate Națională, la 17 aprilie 2006. Referitor la hotărârile definitive dispuse de instanțele judecătorești din stat, securitatea actelor juridice constituie principiul de drept comunitar, cu aplicabilitate imediată și prevalare asupra dreptului intern, prevăzute în art.6.1, 6.3, 13, 14 din Convenție și în art. 1 din Protocolul 1 la Convenție și în art.4 din Protocolul 7 la Convenție.
România este în prezent subiect pasiv de sancțiuni pecuniare, în cauze sesizate de cetățenii săi sub aspectul încălcării drepturilor fundamentale reglementate prin convenție și protocoalele sale, care în cadrul instanțelor naționale au fost înfrânte prin hotărâri judecătorești, în materie civilă, penală, comercială.
Securitatea juridică este completă, reușește să protejeze individul, atunci când ajunge să fie cunoscută de populație, să aibă o structură concisă și transparentă. Securitatea juridică reprezintă un concept legat de cel al legalității, însă nu este prezentat concret de normele constituționale, luând naștere datorită jurisprudenței.
În momentul actual, în România, securitatea juridică este în dezvoltare, la fel ca și sursele de drept comunitar și internațional, astfel că apar noi legi în cantități mari. Acest val de informații legislative trebuie să fie în același timp și clare, directe, să fie sub o formă accesibilă tuturor, dar trebuie să aibă capacitatea de a produce o legiferare de calitate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Jurisprudența Curții Constituționale s-au sesizat de-a lungul timpului deoarece claritatea legilor lipsește, ceea ce duce la neîndeplinirea obiectivelor din punct de vedere legal, problemele apărute nu pot fi remediate imediat, conform Legii fundamentale, astfel că sistemul juridic al României nu deține controlul, existând un dezechilibru al statului de drept. Lucrarea Le problème de la sécurité juridique, a lui Lucien François, susține că securitatea juridică are obligația să apere indivizii „ contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s- o creeze.”
Securitate juridică este inclusă în ordinea juridică comunitară și este în strânsă legătură cu drepturile fundamentale reglementate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru a fi îndeplinite cerințele securității juridice sunt necesare transparența legii, o explicare uniformă a legii și nu în ultimul rând să nu se aplice legii din trecut.
Securitatea juridică și principiul legalității se află într-un raport de interdependență, însă uneori acestea intră în concurență, neretroactivarea legii fiind fundamentală pentru sistemul juridic, echilibrul trebuie stabilit între gradul ridicat de așteptări juridice și adaptabilitatea legilor. Factorii care periclitează securitatea juridică sunt evoluția rapidă a noilor domenii de interes uman și nevoia dreptului de-a răspunde surselor multiple în mod simultan.
În România, securitatea juridică nu este dezvoltată si nu evoluează. Problema principală este reprezentată de sistemul juridic, care nu are o structură adecvată, capabilă să se muleze schimbărilor mult prea rapide ce se produc în societate. Informația nu ajunge extrem de rapid atunci când o lege se implementează, nu este clar dacă anumite acțiuni intră sub pedeapsa legii, neexistând o strategie bine pusă la punct a sistemului juridic românesc.
Obiectivul principal al unui guvern este reducerea riscurilor. De asemenea trebuie facuta diferenta dintre risc si vulnerabilitate. „De exemplu, mortalitatea nu tine cont de frecventa sau vulnerabilitatea. Frecventa poate fi masurata, dar cum poate fi masurata vulnerabiliatea?(…) cunoastem deja faptul ca riscul este relativ.”. Dupa cum afirma acelasi autor exista cinci faze ale are riscului si ale procesului de administrare a acestuia: Analizare, planificare, diminuare, replica si recuperare.
Concluzii
Suntem cu toții conștienți că la nivel mondial se petrec schimbări ireversibile, ocazie cu care climatul politic global suferă modificări importante, favorabil apariției noilor democrații și cooperării internaționale, un exercițiu mai relaxat al drepturilor fundamentale ale omului, realizarea năzuințelor tuturor statelor la dezvoltare economică și prosperitate, cu toate acestea lumea de azi devine tot mai expusă la pericolul terrorist.
Înfăptuirea actului de justiție antrenează o serie de factori responsabili cu asigurarea ordinii de drept, noile evoluții demonstrează pericolul terorismului pentru dezvoltarea socială și necesitatea întăririi securității colective în fața dușmanului tot mai perfid, așa cum s-a mai arătat, internetul este o sursă de radicalizare, dar acest fenomen se propagă și direct după cum reiese dintr-un raport a Europol din 2010. O serie de riscuri și amenințări sunt posibile și la adresa României, printre acestea se remarcă modalitățile de manifestare a fenomenului terorist în plan internațional, așa cum am arătat și mai sus, totodată amploarea fenomenului terrorist trebuie să genereze complexitatea intervențiilor la nivelul strategiilor de Securitate. Prin succesiunea actelor legislative, prin creșterea alarmantă a deciziilor ce se succed rapid se produce la nivel național o intabilitate din punct de vedere juridic.
Prin publicarea în monitorul official, acestea intra în viguare într-un termen de 30 de zile, fiind dificil să se cunoască toate schimbările adoptate, astfel că nu se poate stabili dacă se acționează sau nu în permanență în cadrul legal. Complexitatea legii, cantitatea de legislație, noile surse de drept, evoluțiile sociale afectează certitudinea juridică, apărând astfel noi domenii de legislație. Toate acestea exercită o presiune asupra organizațiilor de securitate, aflate în poziția de a adapta fluxul de informații în funcție de rapiditatea mișcărilor sociale. Reformarea, restaurarea și reintrarea organizațiilor de securitate în vederea răspunderi în mod adecvat cerințelor locale și europene supun o dublă presiune asupra sistemului de securitate.
Securitatea juridică trebuie să găsească formula potrivită de a combina acțiunile locale și europene, în scopul de a proteja cetățenii împotriva amenințărilor de orice fel, inclusiv de insecuritate creată sau care urmează să fie creată, prin lege.
În momentul actual, în România, securitatea juridică este în dezvoltare, la fel ca și sursele de drept comunitar și internațional, astfel că apar noi legi în cantități mari. Acest val de informații legislative trebuie să fie în același timp și clare, directe, să fie sub o formă accesibilă tuturor, dar trebuie să aibă capacitatea de a produce o legiferare de calitate. Lucrarea Le problème de la sécurité juridique, a lui Lucien François, susține că securitatea juridică are obligația să apere indivizii „ contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze.” Securitate juridică este inclusă în ordinea juridică comunitară și este în strânsă legătură cu drepturile fundamentale reglementate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Pentru a fi îndeplinite cerințele securității juridice sunt necesare transparența legii, o explicare uniformă a legii și nu în ultimul rând să nu se aplice legii din trecut.
Până în prezent, în România, au intrat în vigoare, prin publicarea în Monitorul Oficial, peste 6000 de acte normative. Numărul impresionant îi pune în dificultate chiar și pe cei mai buni juriști, însă nu se poate invoca necunoașterea legii, rapiditatea cu care acestea se succed, numărul impresionant crează o barieră de acțiune mai mare și o incertitudine contestabilă. Securitatea juridică și principiul legalității se află într-un raport de interdependență, însă uneori acestea intră în concurență, neretroactivarea legii fiind fundamentală pentru sistemul juridic, echilibrul trebuie stabilit între gradul ridicat de așteptări juridice și adaptabilitatea legilor. Factorii care periclitează securitatea juridică sunt evoluția rapidă a noilor domenii de interes uman și nevoia dreptului de-a răspunde surselor multiple în mod simultan. Complexitatea dreptului a devenit o sursă de fragilitate în societate, dezorientarea cetățenilor, rapiditatea schimbărilor nepermițând modelarea comportamentului uman.
Terorismul prin complexitata și efectele sale aduce schimbări majore la nivel legislativ, astfel statele sunt supuse presiunii în formularea actelor legislative, totodata terorismul își găseste mediul favorabil de dezvoltare în statele în care securitatea juridical este deficitară, în aceste spații gasind mediul propice dezvltării, pregătirii și închegării celulelor teroriste. În principal atacurile teroriste au loc asupra obiectivelor importante, strategice, în locurile publice aglomerate pentru ca efectul să fie mult mai mare, totodată vizate sunt statele cu un system puternic de securitate, prin spargerea acestuia teroriștii câștiga mediatizarea evenimentelor și își întăresc forța la nivelul celulelor teroriste mondiale.
Securitatea juridică trebuie să se muleze pe evenimentele actuale, însă nivelul anticipative al legilor trebuie sporit, în acest mod formularea clară, precisă și stabilă generează la nivelul securității naționale o mai bună manevreare a riscurilor cu care se confruntă statul.
Nu în ultimul rând securitatea juridică trebuie să genereze mediul propice implementării conceptului de need-to-know, need-to-share, garantând o mai bună comunicare între instituțiile statului implicate în procesul de Securitate, cât și în relațiile internaționale la nivel local, regional și global. Fluidizarea barierelor de comunicare dintre entități îngreunând dezvoltarea terorismului, dar mai ales reducând numărul atacurilor teroriste, implicit numărul victimelor și pagubelor .
Bibliografie
Documente oficiale
Legea nr 14 din 24 februarie 1992;
Strategia de securitate națională a României 2006, 2001,1997;
Rezoluția nr. 1373/ 2001 a Consiliului de Securitate O.N.U. privind combaterea terorismului;
Stratégie européenne de sécurité, L’institut d’Etudes de l’Union Européenne, decembre, 2003;
Legea nr. 535 privind prevenirea și combaterea terorismului-2004;
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului – Varșovia, 16 mai 2005;
Literatură de specialitate
BARNA, C.- Terorismul, ultima solutie?, Editura TopForm, Bucuresti, 2007;
BEST, Richard A. Jr., Intelligence Information: Need-to-Know vs. Need-to-Share, CRS Report for Congress, 2011;
CHANDLER, Michael & , Rohan GUNARATNA -Countering terrorism. Can we meet the threat of global violence? Editura Reaktion Books,London 2007;
CLARKE, Richar A.& Robert KNAKE – Cyber War: The Next Threat of National Security ,Harper Collins Publishers, 2010;
ELWORTHY, Scila & Gabrielle RIFKIND- Making terrorism history, Editura Rider, London, 2006;
ENDER, Walter and Todd SANDLER- The Political Economy of Terrorism, Cambridge University Press 2006;
ENGLISH, Richard- Terrorism. How to respond, Oxford, Oxford University Press, 2010;
FRIEDMAN, George- The next 100 years. A forcast for the 21st century, Editura Allison&Busby Limited, London 2010;
GERARD,Chaliand & Arnaud BLIN , The history of terrorism from Antiquity to Al Qaeda, University of California Press, 2007;
MONTESQUIEU Spiritul legilor, în Philippe Malaurie, Antologia gândirii juridice, Ed. Humanitas
PARRY Albert-Terrorism, Dove Publication, New York, 2006;
Williams, Anne- Terror Attacks, Editura Futura, 2006;
Literatură secundară
ANDREESCU Anghel & Dan NIȚĂ– Terorismul – analiză psiho-sociologică, editura Timpolis, Timișoara, 1999;
BARI Ioan,-Globalizarea si problemele globale¸ Editura Economică, București, 2001;
BAUDRILLARD, Jean- Strategiile fatale, Iași, Editura Polirom, 1996;
CARP, Gh – Terorismul internațional, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2005 ;
CHIRU, Maria Cristina & Irena CHIRU – Femei kamikaze. Terorism la genul feminin, Editura Top Form, București, 2006;
CIOBANU, Oana Magdalena- articolul Bioterorismul, inamicul invizibil, apărut în revista Intelligence anul 5, nr.14, decembrie 2008 – februarie 2009;
CURIS, Cecilia- articolul Bioterorismul, bomba nucleară a secolului XXI, apărut în revista Intelligence nul 6, nr.17, martie – mai 2010;
DELCEA, C. -Psihologia terorismului-studiu psihologic asupra teroristilor, Editura Diversitas, Bucuresti, 2006
Dr.POPESCU Ilie, RĂDULESCU Nicolae ,POPESCI Nicolae Popescu – Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Editura MAI, op.cit., p.167
DUSAN – „Război pe internet”,Editura Waldpress,Timișoara,2004
FRANCOIS, Lucien – Le problème de la sécurité juridique, lucrarea La sécurité juridique, Ed. Jeune Barreau de Liège, Liège, 1993,
GHICA Luciana, ZULEAN Marian- Politica de securitate naționala, Polirom, București, 2007;
HENNESSY, Peter – The new protective state. Government, intelligence and terrorism, , Editura Continuum, London, 2007;
JACKSON, Robert – The Global Covenant: Human Conduct in World of States, Oxford: Oxford University Press, 2000;
JEAKIN B., International Terorism, C. A., Rand Corporation Santa Monica, 1994;
LAIDI Ali, Efectul de bumerang – Cum a determinat globalizarea apariția terorismului, București, Editura House of Guides, 2007;
LAQUEUR W., Terorism, Little Brown, Londra, 1977, p. 7V.V. Pella – La Cour Penale Internationale et la represion du terrorisme, Revue de Droit Penale et la Criminologie, Avril 1938;
Le BON.G-Psihologia multimilor, Editura Antet XX Press, Bucuresti,2007
LUDOVIC, Păun- Bioterorismul și armele biologice, Colecția Mileniul Trei, Editura Amaltea, București, 2007;
MACDONALD, Eileen, Shoot women first, United States 1991;
Maior, George Cristian – Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, Editura Rao, București, 2009;
MIRCEA, Virginia- Nouă dimensiune a terorismului internațional, Editura Cadran Politic, București, 2010;
Rotaru,N- PSI-Securitate, Editura Academiei Nationale de Informatii, Bucuresti; 2008;
ROTARU,N. PSI-Securitate, Editura Academiei Nationale de Informatii, Bucuresti, 2008;
SHEMELLA, Paul, BACK, Fighting, What Governments Can Do About Terrorism, Stanford University Press, Stanford California, 2011;
SIMILEANU, Vasile- Radiografia terorismului (ediția a II-a), Editura Top Form, București, 2008 ;
SUCEAVĂ, Ion, COMAN, Florian- Criminalitatea si organizatiile internationale, Ed. Romcartexim 1997;
TOPOR Sorin- “ Războiul informațional” , Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2006;
VĂDUVA, Gh, s.a., Terorismul, dimensiune geopolitica si geostrategica. Razboiul terorist. Razboiul impotriva terorismului, Academia de Inalte Studii Militare, Centrul de Studii Strategice de Securitate, Bucuresti 2002;
VLĂDOIU Nasty, Protecția informațiilor, Tritonic, București, 2005;
Pagini web
www.ancex.ro
www.ccdcoe.org
www.criminologie.ro
www.csid.com
www.enisa.europa.eu
www.europarl.europa.eu
www.fbi.gov
www.gov.ro
www.ibls.com
www.mae.ro
www.monitoruljuridic.ro
www.sciencedaily.com
www.securitatea-informatica.ro/
www.sie.ro
www.sri.ro
www.washingtontimes.com
www.worldpoliticsreview.com
Bibliografie
Documente oficiale
Legea nr 14 din 24 februarie 1992;
Strategia de securitate națională a României 2006, 2001,1997;
Rezoluția nr. 1373/ 2001 a Consiliului de Securitate O.N.U. privind combaterea terorismului;
Stratégie européenne de sécurité, L’institut d’Etudes de l’Union Européenne, decembre, 2003;
Legea nr. 535 privind prevenirea și combaterea terorismului-2004;
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea terorismului – Varșovia, 16 mai 2005;
Literatură de specialitate
BARNA, C.- Terorismul, ultima solutie?, Editura TopForm, Bucuresti, 2007;
BEST, Richard A. Jr., Intelligence Information: Need-to-Know vs. Need-to-Share, CRS Report for Congress, 2011;
CHANDLER, Michael & , Rohan GUNARATNA -Countering terrorism. Can we meet the threat of global violence? Editura Reaktion Books,London 2007;
CLARKE, Richar A.& Robert KNAKE – Cyber War: The Next Threat of National Security ,Harper Collins Publishers, 2010;
ELWORTHY, Scila & Gabrielle RIFKIND- Making terrorism history, Editura Rider, London, 2006;
ENDER, Walter and Todd SANDLER- The Political Economy of Terrorism, Cambridge University Press 2006;
ENGLISH, Richard- Terrorism. How to respond, Oxford, Oxford University Press, 2010;
FRIEDMAN, George- The next 100 years. A forcast for the 21st century, Editura Allison&Busby Limited, London 2010;
GERARD,Chaliand & Arnaud BLIN , The history of terrorism from Antiquity to Al Qaeda, University of California Press, 2007;
MONTESQUIEU Spiritul legilor, în Philippe Malaurie, Antologia gândirii juridice, Ed. Humanitas
PARRY Albert-Terrorism, Dove Publication, New York, 2006;
Williams, Anne- Terror Attacks, Editura Futura, 2006;
Literatură secundară
ANDREESCU Anghel & Dan NIȚĂ– Terorismul – analiză psiho-sociologică, editura Timpolis, Timișoara, 1999;
BARI Ioan,-Globalizarea si problemele globale¸ Editura Economică, București, 2001;
BAUDRILLARD, Jean- Strategiile fatale, Iași, Editura Polirom, 1996;
CARP, Gh – Terorismul internațional, Editura Ministerului Administrației și Internelor, București, 2005 ;
CHIRU, Maria Cristina & Irena CHIRU – Femei kamikaze. Terorism la genul feminin, Editura Top Form, București, 2006;
CIOBANU, Oana Magdalena- articolul Bioterorismul, inamicul invizibil, apărut în revista Intelligence anul 5, nr.14, decembrie 2008 – februarie 2009;
CURIS, Cecilia- articolul Bioterorismul, bomba nucleară a secolului XXI, apărut în revista Intelligence nul 6, nr.17, martie – mai 2010;
DELCEA, C. -Psihologia terorismului-studiu psihologic asupra teroristilor, Editura Diversitas, Bucuresti, 2006
Dr.POPESCU Ilie, RĂDULESCU Nicolae ,POPESCI Nicolae Popescu – Terorismul internațional, flagel al lumii contemporane, Editura MAI, op.cit., p.167
DUSAN – „Război pe internet”,Editura Waldpress,Timișoara,2004
FRANCOIS, Lucien – Le problème de la sécurité juridique, lucrarea La sécurité juridique, Ed. Jeune Barreau de Liège, Liège, 1993,
GHICA Luciana, ZULEAN Marian- Politica de securitate naționala, Polirom, București, 2007;
HENNESSY, Peter – The new protective state. Government, intelligence and terrorism, , Editura Continuum, London, 2007;
JACKSON, Robert – The Global Covenant: Human Conduct in World of States, Oxford: Oxford University Press, 2000;
JEAKIN B., International Terorism, C. A., Rand Corporation Santa Monica, 1994;
LAIDI Ali, Efectul de bumerang – Cum a determinat globalizarea apariția terorismului, București, Editura House of Guides, 2007;
LAQUEUR W., Terorism, Little Brown, Londra, 1977, p. 7V.V. Pella – La Cour Penale Internationale et la represion du terrorisme, Revue de Droit Penale et la Criminologie, Avril 1938;
Le BON.G-Psihologia multimilor, Editura Antet XX Press, Bucuresti,2007
LUDOVIC, Păun- Bioterorismul și armele biologice, Colecția Mileniul Trei, Editura Amaltea, București, 2007;
MACDONALD, Eileen, Shoot women first, United States 1991;
Maior, George Cristian – Incertitudine. Gândire strategică și relații internaționale în secolul XXI, Editura Rao, București, 2009;
MIRCEA, Virginia- Nouă dimensiune a terorismului internațional, Editura Cadran Politic, București, 2010;
Rotaru,N- PSI-Securitate, Editura Academiei Nationale de Informatii, Bucuresti; 2008;
ROTARU,N. PSI-Securitate, Editura Academiei Nationale de Informatii, Bucuresti, 2008;
SHEMELLA, Paul, BACK, Fighting, What Governments Can Do About Terrorism, Stanford University Press, Stanford California, 2011;
SIMILEANU, Vasile- Radiografia terorismului (ediția a II-a), Editura Top Form, București, 2008 ;
SUCEAVĂ, Ion, COMAN, Florian- Criminalitatea si organizatiile internationale, Ed. Romcartexim 1997;
TOPOR Sorin- “ Războiul informațional” , Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2006;
VĂDUVA, Gh, s.a., Terorismul, dimensiune geopolitica si geostrategica. Razboiul terorist. Razboiul impotriva terorismului, Academia de Inalte Studii Militare, Centrul de Studii Strategice de Securitate, Bucuresti 2002;
VLĂDOIU Nasty, Protecția informațiilor, Tritonic, București, 2005;
Pagini web
www.ancex.ro
www.ccdcoe.org
www.criminologie.ro
www.csid.com
www.enisa.europa.eu
www.europarl.europa.eu
www.fbi.gov
www.gov.ro
www.ibls.com
www.mae.ro
www.monitoruljuridic.ro
www.sciencedaily.com
www.securitatea-informatica.ro/
www.sie.ro
www.sri.ro
www.washingtontimes.com
www.worldpoliticsreview.com
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Terorismului Asupra Securitatii Juridice (ID: 128067)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.