Impactul Terorismului Asupra Economiei Mondiale In Mileniul 3

=== 633ea855c806f4a7473bda3c809bc9244a19b55f_623881_1 ===

Studiu de caz

Organizații teroriste

Organizația Națiunilor Unite, a inclus pe lista organizațiilor teoriste un număr de 124 de organizații conform unor date expuse în Buletinul special nr.1 al Republicii Moldova. Uniunea Europeană, prin adoptarea Regulamentului (CE) nr. 501/2009 al Consiliului din 15 iunie 2009, de punre în aplicare a unor prevederi art.2 alin3 din Regulamentul (CE)nr. 2580/2001 priivnd măsurile respective specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului a inclus pe lista sa un număr de 26 persoane care sprijină și 29 de organizații sau sunt declarate de sorginte teoristă.

1. Al Qaida

Dintre toate organizațiile teroriste, existente la nivel mondial, despre aceasta probabil s-au scris cele mai multe articole, iar serviciile de luptă antiteroristă împreună cu specialiștii în domeniu au făcut cele mai multe analize și posibile scenerii vizând viitoarele posibile ținte ale atacurilor teroriste. De asemenea, această organizație teroristă, creată la sfârșitul anilor ’80 din secolulul al-XX-lea, de către liderul său, Osama bin Laden, cu scopul reunirii mercenarilor arabi sau a altor simpatizanți ai fenomenului terorist care au desfășurat o luptă de gherilă împotriva trupelor sovietice din Afganistan s-a făcut remarcată prin atacurile din 11 septembrie 2001, asupra Pentagonului și Turnurilor Gemene din New York soldate cu aproximativ 3000 de decese. Liderul său, Osama bin Laden, a sprijinit financiar, logistic informațional crearea acestei organizații teroriste cu obiectivul declarat de a pune bazele unui califat panislamic.

Dintre atacurile teroriste în care s-a dovedit că a fost implicată sau a avut legături cu pregătirea și sprijinul logistic, financiar , operativ acordat unor organizații teroriste afiliate amintim:

-atacurile teroriste asupra ambasadelor SUA din Nairobi(Kenya) și Dar es-Sallam (Tanzania) având ca urmări 301 persoane ucise și aproape 5000 rănite;

-atacul asupra distrugătorului american USS Cole, din 12 octombrie 2000, un atac cu bombă, 17 membri ai echipajului uciși și alți 39 răniți;

-în luna aprilie 2002, a organizat un atentat terorist cu explozia unui rezorvor de combustibil asupra unei sinagogi în Tunisia.

Dintre ariile de operare cunoscute, acolo unde se găsesc tabere de antrenament sau alte locații pentru pregătirea viitoarele atentate teroriste amintim: Afganistan, Yemen, Arabia Saudită, Germania( Hamburg-unde s-au organizat în cele mai mici detalii deturnarea avioanelor comerciale și atacarea Pentagonului și Turnurilor Gemene), Pakistan.

Sprijină logistic, financiar și informațional de asemenea antrenează teoriști din alte organizații teroriste din Afganistan, Algeria, Bosnia, Eritreea, Yemen, Somalia și Kosovo. După moartea liderului Osama bin Laden, principalul donator, ucis în 02 mai 2011, (după o operațiune antiteroristă executată ireproșabil de către forțele speciale americane Navy SEALs) în continuare este sprijinită financiar, prin donații din partea unor organizații musulmane simpatizante cu cauza teroriștilor, benefiază de pe urma producerii și comercializaării drogurilor- Afganistan, răpirilor, traficului de arme și contrabandei.

Numărul activ de teoriști care fac parte din această organizație criminală se ridică la câteva mii iar un centru de comandă este necunoscut. De asemenea colaborează și are legături strănse, cu alte organizații teoriste precum: Jihadul Islamic Egipteran, Al Gamma’a al Islamyya, Mișcarea Islamică din Uzbekistan, Hararat ul-Mujahidin.

2. Frontul Democratic pentru Eliberarea Palestinei

Este o organizație teroristă, de tip marxist-leninistă, fundată în anul 1969, ca rezultat al scindării Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei, cu scopul declarat de creare a unui stat palestinian și lupta împotriva Israelului, acest lucru putându-se obține numai prin revoluționarea și implicarea întregului popor palestinian.

În anul 1970, a revendicat numeroase atentate cu mașin capcană, bombe, atacuri cu rachete în Israel, având nu număr de aproximativ 500 de membri. Aria de operațiuni se întinde în general în Siria, Liban și teritoriile ocupate de statul Israel, primește ajutor financiar din partea Siriei.

3. Hamas (Mișcarea de Rezistență Islamică)

A apărut pe scena politică, ca organizație teroristă, în anul 1987, considerată a fi o prelungire a mișcării palestiniene Frăția Musulmană. Cu un scop bine definit acela de a lupta prin mijloace violente și politice împotriva statului Israel și pentru crearea unui stat islamic palestinian în locul Israelului, putem concluzia că se încadrează a practicat un terorism politic, cu o ideologie bine definită, cartierul general cunoscut în Gaza, fără o structură bine conturată.

Brigăzile Izz el-Din al-Qassam, au palnificat și executat mai multe atentate teroriste, unele sinucigașe împotriva unor ținte civile și militare israeliene; de asemenea în anii ’90, i-au atacat pe palestinienii suspectați de colaborare cu Israelul dar și pe rivali- gruparea Fatah.

Numărul de teroriști care fac parte din organizație este necunoscut, dar se bucură de un real sprijin din partea a câtorva mii de simpatizanți sau susținători, aria lor de operare cuprinde terotoriile ocupate de Israel. În cadrul luptei autiteroriste desfășurate de către autoritățile iordaniene dar și la insistența SUA, în anul 1999, au luat măsura închiderii Biroului Politic al grupului din Amman, i-au închis pe liderii acestuia și au interzis desfășurarea oricărei activități a organizației pe teritoriul țării. În acest fel, putem concluzia că autoritățile iordaniene, au întrerupt o cale de recrutare a teroriștilor. Este sprijinită financiar de către expatriații palestinieni refugiați în Iran dar și de la alți donatori și susținători din Arabia Saudită precum și alte state moderate arabe.

4. Hezbollah (Partidul lui Dumnezeu)

Este organizația teroristă cunoscută sub mai multe denumiri precum: Jihadul Islamic, Organizația Revoluționară a Dreptății, Organizație Oprimaților, Jihadul Islamic pentru Eliberarea Palestinei, este un grup radical care urmărește crearea unei republici islamice având ca model Republica Iran precum și eliminarea tuturor influențelor nonislamice din zona Libanului.

A organizat numeroase atentate- mai ales atentate sinucigașe asupra unor obiective americane și israelienie: Ambasada SUA și sediile Marinei SUA din Beirut 1983 și 1984, Ambasada Israeliană din Argentina 1992, se pare că are un număr de câteva sute de membri activi în timp de numărul simpatizanților depășește câteva mii.

La început își desfășurat activitatea în Valea Bekaa, în zonele sudice mărginașe din Beirut sau din sudul Libanului, dar și-a extins rețeaua astfel încât se estimează că, la această data are constituite celule teroriste în Europa, Africa, America de Sud, America de Nord dar și în Asia.

Cu toate că beneficiază de sprijin financiar, de echipamente, arme explozibili, precum și ajutor politic, chiar diplomatic și organizațional din partea unor țări precum Siria și Iranul, de multe ori a executat numeroase atentate care nu aveau acordul aliatului său– Iranul.

Similar Posts

  • Deductia Transcedentala In Critica Ratiunii Pure Ed Ii

    === 454559476f25ba42fd7773c0f80b793f4e3f481a_322070_1 === Criticɑ rɑtiunii рurе, еditiɑ II – Immɑnuеl Κɑnt Dеducțiɑ concерtеlor рurе ɑlе intеlеctului, cɑр 15-27 1. Introducеrе. Ρе рɑrcursul ɑcеstеi lucrări, sе vor рrеzеntɑ o рɑrtе din idеilе și concерtеlе intеlеctului în viziunеɑ lui Immɑnuеl Κɑnt, cɑrе еstе comрlеtɑt și dе ɑlți filozofi, ɑtât ɑntеriori ехistеnțеi ɑcеstuiɑ, cât și urmɑșii ɑcеstuiɑ. Аcеstе…

  • Evolutii Calitative,cantitative Si Institutionale ale Pietei Muncii In Romania

    === 813b4d1b6fc339b6d08fed104c85fdcd85ea765e_403168_1 === CUPRINS INTRODUCERE CAPITOLUL I FIRMELE ȘI PIAȚA MUNCII Aspecte generale privind managementul resurselor umane 1.2Valorificarea resurselor umane în România și în Europa 1.3Evoluția cantitativă și calitativă a pieței muncii în România 1.4 Evoluția pieței muncii din punct de vedere instituțional CAPITOLUL II STUDIU DE CAZ 2.1 Obiectivele și ipotezele cercetării 2.2 Rezultatele…

  • Managementul Comparativ al Imm

    ABORDAREA COMPARATIVA A MANAGEMENTULUI INTREPRINDERILOR MARI ,MIJLOCII SI MICI ARGUMENT Tema Abordarea comparativă a managementului intreprinderilor mari ,mijlocii si mici este importantă deoarece descrie modalitatea de organizare și funcționare a marilor companii versus organizarea întreprinderilor mici și mijlocii. Se remarcă faptul că într-o economie dinamică pot și trebuie să coexiste întreprinderi mari, mijlocii si mici,…

  • Dreptul Fundamental al Vietii

    MINISTERUL EDUCАȚIEI АL REPUBLICII MOLDOVА UNIVERSITАTEА LIBERĂ INTERNАȚIONАLĂ DIN MOLDOVА FАCULTАTEА DREPT CАTEDRА DREPT PUBLIC PROIECT DE LICENȚĂ АSIGURАREА JURIDICĂ А DREPTULUI FUNDАMENTАL LА VIАȚĂ Аutor: ROTАRU Tаtiаnа Grigore _____________________ Coordonаtor științific ȚURCАN Serghei, dr., conf. univ. ____________________ Аdmis spre susținere „____”_________________2016 Șef cаtedră ȚURCАN Serghei, Dr., conf. univ. ________________ CHIȘINĂU – 2016 CUPRINS INTRODUCERE……………………………………………………………………………….3…

  • Strategii de Marketing la Oriflame

    === 4ece0baf8d4ffe57d707fde5b4df944987dddc86_401623_1 === INTRODUCERE Conducerea strategică este un atribut al firmei moderne, iar strategia de piață poate fi considerată cea mai importantă dacă se are în vedere legătura sa directă cu finalitatea activității economice a firmei. Adoptarea conceptului de marketing de către o firmă presupune, printre altele, utilizarea unui sistem adecvat de conducere prin intermediul…