. Impactul Termocentralelor Asupra Mediului

CAP. 1 INTRODUCERE

1.1 PROBLEMATICA DEZVOLTĂRII DURABILE ȘI

PROTECȚIA MEDIULUI

Protecția mediului ambiant constituie una din preocupările actuale ale societăților moderne. Societatea umană de astăzi seamănă tot mai puțin cu cea dinainte, chiar la un interval de numai 100 de ani. În ultima sută de ani, populația lumii s-a triplat, economia mondială a crescut de 20 de ori, consumul de combustibili fosili de 30 de ori, iar producția industrială de 50 de ori. Aceste schimbări au adus însă cu ele și efecte nedorite.

Dimensiunile definitorii ale existenței umane au fost și vor fi, fără îndoilală, acelea de a fi și de a avea , a trăi din ce în ce mai bine și mai mult prin transformarea naturii, a mediului în general. Omul, inclusiv în ipostaza sa societală, nu există decât în/și prin raportare la natură, constituind cu aceasta un tot indestructibil.

Apariția unor riscuri ecologice majore care amenință ansamblul planetei – despădurire masivă, efectul de seră, alterarea stratului de ozon, pericolul accidentelor nucleare, etc – ne obligă să ne gândim că modelul nostru de creștere nu ar fi prea durabil și s-ar impune urgent unul pentru toată lumea.

În prezent, se observă atât o agravare cantitativă a poluării, cât și o schimbare de fond a problemelor ecologice. Ca fenomene proeminente, poluările locale multiplicate în mii și mii de situații conduc la manifestări globale, printe care amplificarea efectului de seră constituie exemplul concludent. Se observă faptul că originea geografică a poluării este „deconectată” de locul său de manifestare, iar unele probleme de mediu vor afecta cu ușurință planeta în ansamblul său.

Pe acest fundal se încearcă promovarea de factori responsabili a conceptului de Economie – ecologie ca o componentă a dezvoltării durabile.

Din diversitatea de concepte privind protecția mediului, care au fost vehiculate în literatura de specialitate, în ultimii ani se impun atenției următoarele: concepția ecocentrică, conceptia bioecentrică și concepția antropocentrică.

Concepția ecocentrică referitoare la protecția mediului acreditează ideea conform căreia protecția Terrei, pe ansamblu, și a factorilor de mediu, în parte, reprezintă un scop în sine. Conform acestei concepții, planeta noastră trebuie apărată, fără rezerve, condamnându-se orice intervenție dăunătoare a omului asupra resurselor naturale și promovându-se un spirit de conservare permanent. În cadrul acestei concepții, ființa umană se bucură de puțină atenție, ea fiind considerată doar unul din milioanele de elemente care se cer conservate pentru ca natura să rămână neatinsă în puritatea ei. În lucrarea „Limitele creșterii”, elaborată la cererea Clubului de la Roma, inițiat de Peccei, se susține, de exemplu, faptul că în mai puțin de un secol (în jurul anului 2050), chiar în condițiile înregistrării actualului ritm de creștere economică, aproape toate resursele neregenerabile vor fi epuizate în cea mai mare parte.

Astfel, a fost lansată teza privind necesitatea „frânării deliberate a creșterii „ sau a „ratei zero (sau aproape zero) a creșterii economice”.

Concepția biocentrică are în centrul preocupărilor sale ecologice celelalte forme de viață și specii existente pe planetă, deoarece acestea nu se pot apăra singure, așa cum o poate face specia umană. Această concepție pretinde ca omul să nu intervină în viața speciilor decât pentru protejarea lor. O astfel de formă de conservaționism nu reușește să țină cont de fatul că apărarea biosferei în condițiile în care ființa umană nu-și poate asigura existența și dezvoltarea decât utilizând resursele naturale, nu poate să constituie un argument opozabil în fața sutelor de milioane de oameni subnutriți sau aflați sub limita pragului de sărăcie.

Concepția antropocentrică privind protecția mediului susține ideea potrivit căreia totul este dependent de nevoile în continuă creștere și tot mai diferite ale ființei umane. A privi însă omul ca pe o ființă care are dreptul să facă orice și să încalce, în virtutea intereselor sale de moment, legile naturii, se dovedește a fi o concepție complet eronată. Orice idee adusă la absurd, în cazul de față, absolutizarea nevoilor de moment ale oamenilor, se transformă în contrariul ei. Experiența de până acum a arătat că exploatarea irațională a resurselor naturale, fără respectarea limitelor impuse de legile naturii, poate conduce la situația în care se distrug chiar bazele naturale ale existenței umane. În viziunea unei personalități internaționale marcante în domeniul protecției mediului, L. Elcheveria Alvarez, „nu se mai poate accepta distrugerea naturii ca un sacrificiu pe altarul creșterii economice”.

Elementele principale ale concepțiilor enunțate mai sus conduc la o abordare de ansamblu, denumită reconcilierea omului cu natura și cu sine însuși.

În cadrul dezvoltării durabile a societății, protecția mediului reprezință un obiectiv major. Protecția mediului este o problemă a tuturor. Este problema pe de o parte a dezvoltării societății, iar pe de altă parte a redresării, conservării și ocrotirii mediului.

Strategia protecției mediului în România înseamnă a defini, în linii generale, principiile, direcțiile, obiectivele și criteriile de identificare a acțiunilor care să conducă la o dezvoltare durabilă, economică și socială.

În condițiile tranziției spre economia de piață programul de acțiune trebuie să conțină sarcini concretizate și cuantificate în timp, spațiu și costuri.

Principiile generale ale strategiei protecției mediului sunt:

– conservarea condițiilor de sănătate a oamenilor;

– dezvoltarea durabilă;

– evitarea poluării prin măsuri preventive;

– conservarea biodiversității;

– conservarea moștenirii valorilor culturale și istorice;

– cine poluează plătește;

– stimularea activității de redresare a mediului.

Transpunerea și implementarea acquis-ului comunitar din domeniul protecției mediului se realizează greoi, atât din cauza caracterului intersectorial, a implicațiilor asupra industriei românești, cât și a alinierii la standardele de calitate europene ce presupun costuri ridicate și modificări structurale la nivelul întregii economii.2

Abordarea tradițională privind controlul poluării atmosferei în industrie și în sectorul energetic din România s-a bazat pe construirea unor coșuri de fum înalte, prevăzute cu filtre electrice pentru purificarea gazelor. Experiența arată că întreținerea filtrelor este adesea neadecvată, numai 70 – 85 % din filtre funcționând la parametrii proiectați.

Poluarea atmosferei și alte tipuri de poluare datorate sectorului energetic s-au redus din anul 1989 o dată cu apariția recesiunii în cadrul activității economice. Emisiile absolute de particule și bioxid de sulf sunt mai scăzute decât era de așteptat, comparativ cu alte țări din Europa de Est, datorită procentului ridicat de gaze naturale utilizat pentru furnizarea de energie, în special pentru furnizarea de electricitate. Se așteaptă ca în viitor să se înregistreze reduceri suplimentare ale emisiilor în atmosferă, ca rezultat al efectelor restructurării economice și industriale a liberalizării prețurilor resurselor energetice și ale energiei.

Printre cele mai stringente probleme de mediu existente în România, în perioada de tranziție se află și îmbunătățirea calității apei. Apele râurilor și apele subterane nu mai sunt utilizabile în unele părți ale țării, drept rezultat al procesului de solubilizare. Poluarea râului Jiu, din partea central-vestică a României, datorită exploatării miniere și spălării cărbunelui fără un control adecvat al gradului de poluare, a contribuit la distrugerea florei și faunei pe o anumită porțiune a râului. În prezent, este necesară o acțiune imediată pentru a reabilita cursurile unor râuri, cum ar fi Jiul și pentru a reduce contaminarea straturilor acvifere.

În sectorul energetic, poluarea atmosferei are cel mai mare impact asuora asupra mediului, cea mai urgentă problemă fiind legată de calitatea aerului local în zonele urbane cu concentrări industriale. Prioritățile privind controlul polării în sectorul energetic sunt: emisiile de substanțe cu patricule, în zonele urbane; emisiile la altitudine joasă, provenite în general de la cazane și furnale cu coșuri de fum având înălțime redusă și vetre deschise.

Riscurile în ceea ce privește sănătatea, ca urmare a acțiunii asupra organismului omenesc a particulelor s-au mărit mult datorită prezenței bioxidului de sulf (efect cumulat).

Estimările privind emisiile poluante variază în limite largi. Până în decembrie 1992, în România nu au existat echipamente de supraveghere a emisiilor poluante. Emisiile rezultate din procesul de combustie și din alte surse sunt, în general, estimate pe baza factorilor de emisie, care presupun funcționarea unității conform specificațiilor inițiale de proiectare și combustibil, inclusiv o întreținere adecvată. În condițiile actuale, această problemă nu are o abordare corespunzătoare. Trebuie menționat, de asemenea, faptul că în trecut nu exista un control de calitate al datelor raportate Comisiei Naționale de Statistică privind emisiile poluante.

Se estimează că activitățile aferente sectorului energetic, în principal, cele producătoare de electricitate și căldură (exclusiv rafinarea țițeiului, care este clasificată mai degrabă ca ramură a industriei sectorului energetic conform practicii guvernamentale românești) erau responsabile pentru aproximativ jumătate din poluarea atmosferică înregistrată în România, în anul 1991.

Se consideră că prioritatea, pe termen scurt, în sectorul energetic din România este aceea de a reduce emisiile de bioxid de sulf în atmosferă produse de centralele termoelectrice, în timpul perioadei de încălzire, respectiv iarna, în special în timpul perioadelor de inversare de temperatură în troposferă. Conținutul de sulf, în păcura utilizată este fracvent mai mare de 1% și poate ajunge până la 3,3 % .3

1.2 PROMOVAREA TEHNOLOGIILOR CURATE

În prezent, sursele regenerabile furnizează doar o mică parte din producția energetică globală. Cu toate acestea, avantajele tranziției de la combustibilii fosili și energia nucleară către o pondere mai mare a surselor regenerabile sunt numeroase și considerabile. O serie de țări au început deja această tranziție, ca răspuns la cerea mereu mai mare de energie, la creșterea preocupărilor pentru rezervele energetice și siguranța globală, la menținerea în creștere reprezentată de schimbările climatice și alte crize de mediu, la progresele semnificative în tehnologiile regenerabile, precum și la beneficiile oferite de acestea.4

Sfârșitul erei combustibililor fosili se află relativ aproape. Omenirea traversează mereu în ultima vreme câte o etapă a crizei energetice, ceea ce face să apară tot mai evident faptul că dependența sporită de combustibili fosili a condus, la rândul său, la prăbușirea unor structuri economice pe ansamblu sau la disfuncționalități în ceea ce privește protecția mediului.

Tot mai mulți specialiști apreciază că boomul economic înregistrat în utimii 40 de ani pe seama utilizării cu prioritate a țițeiului nu mai poate fi continuat și că acesta va înceta în curând să constituie o sursă energetică de bază. Cele trei șocuri petroliere înregistrate în ultimul sfert de veac arată clar că omenirea nu poate merge la nesfârșit pe calea dependenței exagerate față de o singură resursă energetică (țițeiul).

Limitările care se impun sunt atât de ordin fizic (oferta de țiței este finită), cât și de ordin politic și geografic (două treimi din rezervele certe de țiței se află localizate în regiunea atât de instabilă a Golfului Persic).

Conform opiniei cercetătorilor Cristopher Flavin și Nicholas Lenssen de la Worldwatch Institute, o altă limitare, la fel de importantă, privind utilizare combustibililor fosili într-o perspectivă mai îndepărtată, o reprezintă capacitatea limitată a atmosferei de a absorbi cele aproximativ șase miliarde tone de carbon emise în fiecare an.

Oamenii de știință previzionează că aceste emisii vor încălzi atmosfera acestea.4

Sfârșitul erei combustibililor fosili se află relativ aproape. Omenirea traversează mereu în ultima vreme câte o etapă a crizei energetice, ceea ce face să apară tot mai evident faptul că dependența sporită de combustibili fosili a condus, la rândul său, la prăbușirea unor structuri economice pe ansamblu sau la disfuncționalități în ceea ce privește protecția mediului.

Tot mai mulți specialiști apreciază că boomul economic înregistrat în utimii 40 de ani pe seama utilizării cu prioritate a țițeiului nu mai poate fi continuat și că acesta va înceta în curând să constituie o sursă energetică de bază. Cele trei șocuri petroliere înregistrate în ultimul sfert de veac arată clar că omenirea nu poate merge la nesfârșit pe calea dependenței exagerate față de o singură resursă energetică (țițeiul).

Limitările care se impun sunt atât de ordin fizic (oferta de țiței este finită), cât și de ordin politic și geografic (două treimi din rezervele certe de țiței se află localizate în regiunea atât de instabilă a Golfului Persic).

Conform opiniei cercetătorilor Cristopher Flavin și Nicholas Lenssen de la Worldwatch Institute, o altă limitare, la fel de importantă, privind utilizare combustibililor fosili într-o perspectivă mai îndepărtată, o reprezintă capacitatea limitată a atmosferei de a absorbi cele aproximativ șase miliarde tone de carbon emise în fiecare an.

Oamenii de știință previzionează că aceste emisii vor încălzi atmosfera într-un ritm foarte alert, putând eventual să submineze evoluția economiei mondiale. Există opinii care susțin că utilizarea în continuare a cantității rămase de combustibili fosili ar putea conduce, într-o perspectivă mai îndepărtată, la o majorare a concentrației de bioxid de carbon în atmosferă de peste 10 ori, comparativ cu dublarea apreciată pentru situația prezentă.

Ca urmare a factorilor menționați, începând cu mijlocul anilor 1970, multe țări au luat măsuri care vizează reorientarea politicii energetice. Majoritatea eforturilor întreprinse au avut drept scop reducerea dependenței de țiței. Astfel, la începutul anilor 1980, consumul de țiței pe plan mondial s-a diminuat, pentru ca apoi spre sfârșitul aceluiași deceniu să se majoreze ca urmare a scăderii prețului țițeiului și abandonării conținutului de fond al politicilor energetice preconizate inițial. În anul 1990, cerea de țiței a fost aproape la nivelul atins la sfârșitul anilor 1970.

Specialiștii apreciază că fără reluarea eforturilor în domeniu, utilizarea țițeiului va continua să se majoreze în viitor, determinând ca oferta de combustibil să devină tot mai vulnerabilă la cele mai mici evenimente politice petrecute în Orientul Mijlociu.

Eforturile inițiale în cadrul procesului de stabilizare a climei globului urmează să fie îndreptate cu prioritate spre strategiile ce urmăresc îmbunătățirea eficienței energetice. Studiile realizate în câteva țări au arătat că reducera consumului de energie în clădiri, fabrici și sisteme de transport economisește mai muți bani decât costă. Într-adevăr, multe națiuni bogate ar putea reduce emisia de bioxid de carbon cu peste 20% în decurs de 15 ani continuând totuși să înregistreze o creștere economică.5

O altă alternativă în ceea ce privește producerea de energie electrică o constituie generatoarele electrice la scară mică. Cu ajutorul tehnologiilor avansate aceste generatoare electrice la scară mică au fost astfel construite încât să fie economice, eficiente și curate.

În viitorul apropiat se plănuiește introducerea unor sisteme de generatoare noi, la niveluri care ar fi fost inimaginabile acum câțiva ani.

Generatoarele din prezent ating niveluri de poluare a aerului; incuzând bioxidul de carbon, ce alterează clima; cu 70–100% mai mici decât sistemele convenționale, datorită faptului că sunt alimentate cu gaze naturale sau energie regenerabilă și că sunt mai eficiente. În plus, din moment ce sunt amplasate acolo unde este necesară energia, căldura reziduală de la microgeneratoare poate fi captată pentru utilizare conducând la o eficiență termică totală de 80-90%, față de 30 %, corespunzătoare sistemului energetic centralizat actual.

Trecerea la generarea energiei la scară mică are și alte avantaje. Energia produsă local solicită mai puțin sistemele de transmisie electrică și oferă mai multă siguranță în cazul întreruperii liniilor energetice locale din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau altor factori. Majoritatea industriilor, ca și instituțiile vitale precum băncile și spitalele, sunt extrem de automatizate, iar întreruperile de curent, chiar pentru câteva sutimi de secundă, duc adesea la pierderi economice majore. De asemenea, energia locală oferă celor care o consumă o mai mare independență față de instituții economice aflate la distanță.

Microenergia poate reduce substanțial costul asigurării serviciilor de bază către o bază în creștere de consumatori urbani. Noile tehnologii pot permite dezvoltarea unor sisteme energetice de sine stătătoare în zonele rurale, fără a necesita o expansiune costisitoare a rețelei.

Nu se știe exact încotro se îndreaptă toate acestea. Pe termen scurt, liberalizarea, restructurarea și reforma industriei energetice care se desfășoară în multe state vor stabili ritmul schimbării. Noile reguli vor determina cât de deschise vor fi piețele pentru noii concurenți, de mici dimensiuni. Este de așteptat ca interesele monopolurilor să se opună la schimbare, dar este aproape sigur că rezistența lor va ceda în timp.

Tehnologiile microenergetice sunt definite ca având o putere mai mică de 10 MW (sau 10000 KW). Această putere este sufucient de mică pentru a permite conectarea la sistemele de joasă tensiune, de distribuție locală și instalarea în majoritatea clădirilor comerciale și de locuit, în loc să necesite conectarea directă la sistemele de transport de înaltă tensiune. Sistemele energetice la această scară sunt suficient de mici pentru a fi produse în fabrici în unități modulare și transportate cu camionul sau cu trenul, la locul de instalare. Instalarea durează câteva ore sau mai puțin. Aceste caracteristici contasteză puternic cu cele mai mari centrale electrice din 1980, care erau incapabile să beneficieze de producția de masă, fiind construite la fața locului într-o perioadă de timp ce putea să atingă și un deceniu.6

Reducerea dimensiunilor centralelor energetice

Tabelul nr. 1

Sursa: Worldwatch Institute

Sursele reînnoibile de energie constituie, de asemenea, o amenințare pe termen lung la adresa combustibililor fosili. Folosirii acestora li se acordă o atenție suplimentară în urma evenmentelor din 11 septembrie 2001 și în legătură cu preocupările crescânde privind schimbările climatice și siguranța energetică.

Impactul producției de electricitate obținută pe bază de combustibili fosili, uraniu și surse de energie reînnoibilă asupra mediului

A. Producția de electricitate obținută pe baza combustibililor fosili

Centralele elctrice pot determina un impact de ordin direct sau indirect asupra mediului. Utilizarea resurselor naturale, cum sunt solul și apa și poluarea implicită a acestora reprezintă impactul de ordin direct. Impactul indirect se referă în mod egal la aspectele estetice și sociale sau la cele privind așezările umane, fiind în general mai dificil de evaluat și comparat.

În ceea ce privește impactul direct asupra mediului se poate afirma că centralele electrice sunt, în general, mari consumatoare de teren și de apă, alegerea amplasării unei astfel de investițiifiind adesea condiționată de impactul acestei alegeri asupra resurselor menționate sau de disponibilitatea acestora.

Reziduurile emise de centralele termice pe baza combustibililor fosili

Aceste reziduuri pot fi clasate în două mari categorii: emisiile de poluanți atmosferici (oxizii de sulf și de azot, particulele solide, urmele de elemente, bioxid de carbon, rejecțiile termice, rejecțiile reduse de monoxid de carbon și hidrocarburi) și deșeurile solide (acestea reprezintă mai ales o carateristică a producției de electricitate pe bază de cărbune, gazele naturale și păcura fiind, în general, epurate în faza de producție, în afara situației în care conținutul lor de sulf necesită o instalație de desulfurare a gazelor de combustie).

Importantul impact local sau chiar mai îndepărtat al emisiei de oxizi de sulf asupra sănătății populației, ca și asupra mediului face ca acest agent poluant să reprezinte unul din principalele obiective ale măsurilor de combatere a poluării în majoritatea țărilor. Principalele surse de emisie ale oxizilor de sulf sunt centralele termice pe bază de cărbune și păcură.

Nivelul emisiei depinde de conținutul în sulf al combustibilului, ca și de tipul de centrală. Conținutul de sulf al cărbunilor utilizați în centralele electrice variază considerabil de la o regiune la alta pe glob sau de la un bazin carbonifer la altul în cadrul unei țări (de la aproximativ 0,3 la 1,2 % în Japonia, de la 0,7 la 2% în Europa, de la 0,5 la 7% în S.U.A.).

Oxizii de azot iau naștere în procesul de combustie la temperaturi ridicate, ca urmare a prezenței oxigenului și azotului atât în conținutul combustibilului, cât și în aerul de combustie. Compusul principal este oxidul nitric (NO), a cărui concentrație totală reprezintă suma oxizilor de azot termici (provenind din azotul existent în aer și care reprezintă, în general, aproximativ 75% din emisia totală de NO) și a oxizilor de azot din combustibil provenind din azotul conținut în combustibil. Oxizii de azot termici sunt răspunzători penru cea mai mare a emisiei de noxe în cazul combustiei gazului natural și al distilatelor ușoare. Cantitatea de oxizi de azot provenit din combustibil este o funcție a conținutului în azot a combustibilului, depinzând și de alte proprietăți ale acestuia. Nivelul emisiei de oxizi de azot (NOx) produs de același combustibil variază în limite largi, în funcție de tipul de centrală.

Emisia de particule provine, în principal, de la centralele ce utilizează cărbune, printre mijloacele de combatere a poluării aflându-se electrofiltrele și filtrele din pânză de sac, mijloace ce au un randament de peste 99 %.

Impactul posibil al emisiei de urme de elemente asupra mediului reprezintă o sursă de preocupare în permanentă creștere, în numeroase țări. Toți combustibilii fosili conțin urme de elemente (arsenic, cadmiu, crom, plumb, mangan, mercur, nichel, vanadiu) în cantități variabile, în funcție de originea combustibilului. Cantitatea ejectată de centrale în atmosferă depinde de mai mulți factori, printre care: conținutul inițial al combustibilului de astfel de elemente, tipul de arzător utilizat și metoda de combatere a poluării utilizată pentru gazele de combustie.

Bioxidul de carbon se obține în toate reacțiile de oxidare (în procesul arderii) ale combustibililor fosili, dar cercetările au arătat că pentru același conținut energetic (pentru puteri calorice egale ale combustibililor), combustia cărbunelui degajă cu 25% mai mult CO2 decât cea a păcurii și cu 75% mai mult CO2 decât cea a gazului natural.

Rejecțiile termice evacuate în rețeaua hidrografică de către centralele electrice pot afecta foarte puternic ecosistemul acvatic. Aceste rejecții pot fi diminuate prin utilizarea turnurilor de răcire pe cale umedă sau uscată. Se estimează că rejecțiile în atmosferă pot avea efecte asupra climatului la scară regională.

B. Producția de electricitate obținută pe bază de uraniu

Impactul asupra mediului al producției de electricitate obținută în centralele nucleare prezintă două laturi distinte: una legată de caracterul radioactiv al combustibilului și alta independentă de radioactivitate și legată, în principal, de utilizarea solului și rejecțiile termice.

Practic se obțin deșeuri în toate etapele așa-numitul ciclu al uraniului, dar cantitatea cea mai mare în volum a acestor deșeuri este produsă în timpul fazei inițiale a ciclului (faza extracției și tratamentului). Deșeurile cele mai radioactive sunt produse în cursul fazei finale a ciclului (faza exploatării reactorului și a retratării combustibilului).

Extracția uraniului antrenează obținerea unor cantități foarte mari de deșeuri, ce sunt caracterizate printr-o concentrație redusă în radionucleide ca uraniu, thoriu și deșeuri radioactive ale acestora.

În ceea ce privește efectele potențiale asupra mediului și a sănătății populației, problema cea mai serioasă o reprezintă gestionarea și evacuarea deșeurilor obținute în timpul operației de extrație și tratament. Printre deșeuri se află: deșeurile purtate în atmosferă reprezentate de radonul și produsele filiație ale radonului, praful radioactiv și neradioactiv produs în timpul fazei de extracție și tratament a minereului, emisia provenită din activitatea de extracție (explozii), emisia provenită din activitatea de tratare (concasare, măcinare, calcinare), deșeurile lichide reprezentate de apele de mină, efluenții de tratare, mai ales poluanții radioactivi și neradioactivi prezenți în minereu și substanțele chimice ajutătoare (metale grele, acid sulfuric), deșeurile solide reprezentate de terenurile moarte, minele părăsite, minereurile sărace (obținute ca urmare a procesului de extracție) și reziduurile, aditivii precipitați (obținuți ca urmare a procesului de tratare).

Retratarea este etapa cea mai importantă a ciclului uraniului privind producerea deșeurilor radioactive. În funcție de procentul radioactivității acestor deșeuri, ele sunt tratate înainte de a fi dispersate în mediu sau stocate. Aceste deșeuri se pot prezenta sub formă gazoasă, solidă sau lichidă.

Din punct de vedre al expunerii populației la radiații, radionucleidele prezentate în efluenții lichizi și gazoși, care prezintă o importanță sporită, sunt tritiul, iodul 131, carbonul 14 și radioizotopii rutheniului, stronțiului și cesiului. În prezent, este frecventă în cursul operațiilor de retratare, ejectare în condiții bine definite, a anumitor radionucleide volatile și solide (particule) în atmosferă și a altora în cursurile râurilor.

Pentru viitor, printre soluțiile preconizate de evacuare a combustibilului iradiat și a deșeurilor solidificate cu activitate ridicată se află îngroparea acestora la mare adâncime în formațiunile geologice continentale și îngroparea în fundul oceanelor și al mărilor.

Durata de viață a unei centrale nucleare este de aproximativ 40 de ani. După trecerea acestei perioade trebuie preconizată declasarea reactorului de o manieră capabilă să limiteze cât mai mult posibil impactul asupra mediului. Dezafectarea totală a unui reactor nuclear comportă, în general, trei etape: punerea sub cocon, punerea sub masiv de protecție și dezafectarea totală.7

Între anii 2000 și 2001 capacitatea totală instalată de generatoare a energiei electrice pe baze nucleare a crescut cu 1505 MW (0,4%), trecând pentru prima dată de totalul de 130000 MW. Din 1990 însă capacitatea energiei nucleare a sporit cu numai 7% comparat cu 240% în penultimul deceniu al secolului al 20-lea, ceea ce indică o stagnare a energeticii nucleare în ultimul deceniu.8

Cea mai importantă piedică, în momentul de față în dezvoltarea energiei nucleare este lipsa de încredere publică din cauza stresului indus de catastrofa de la Cernobâl, a existenței încă, mai ales în Europa Centrală și de Est, a unor reactoare de același tip, cu grad înalt de uzură și concepte de securitate improprii, posibile oricând de un accident maxim previzibil.

Nu este mai puțin adevărat că energia nuclară este cea mai „curată”, fără emisii de CO2 și ale altor poluanți, ca în cazul termocentralelor alimentate cu combustibili fosili.9

C. Producția de electricitate obținută pe baza energiei reînnoibile

Din categoria surselor regenerabile de energie fac parte:

a) energia eoliană;

b) ene rgia solară;

c) energia valurilor și a mareelor;

d) energia geotermală;

e) energia hidroelectrică;

f) energia conținută în fracțiunea biodegradabilă a produselor, deșeurilor și reziduurilor din agricultură (inclusiv substanțe vegetale și reziduuri de origine animală), silvicultură și industrii conexe, precum și fracțiunea biodegradabilă a deșeurilor industriale și comunale, orășenești și municipale, denumită biomasă;

g) energia conținută în gazul de fermentare a deșeurilor, denumit și gaz de depozit;

h) energia conținută în gazul de fermentare a nămolurilor din instalațiile de epurare a apelor uzate;

i) energia conținută în produsele secundare gazoase, obținute prin fermentare din materii reziduale organice, formând categoria de combustibil gazos, denumită biogaz;

j) energia conținută în produse lichide obținute prin distilarea materiei organice fermentate, formând categoria de combustibil lichid, denumită alcool carburant;

k) energia obținută din alte surse regenerabile, neexploatate în prezent.10

Producția de electricitate obținută pe baza energiei eoliene

Impactul utilizării energiei eoliene (în scopul obținerii electricității) asupra mediului prezintă mai multe laturi: poluare vizuală, poluare fonică, interferențe asupra transmisiilor de televiziune și riscul de rupere.

Poluarea vizuală este datorată în principal pilonilor și ampenajului deoarece paletele sunt practic invizibile atunci când se învârtesc. Aplicarea de culori pe piloni și pe ampenaj poate atenua în mod sensibil poluarea vizuală.

Zgomotele pe care le provoacă utilizarea energiei eoliene sunt de două tipuri: există în primul rând zgomote cauzate de multiplicatorul de viteză și generator, acestea putând fi reduse cu ușurință la niveluri acceptabile. Cea de-a doua categorie este reprezentată de scurgerea (pătrunderea) aerului de-a lungul paletelor rotorului al cărui zgomot poate să atingă o intensitate sonoră de ordinul a 100 decibeli și chiar mai mult.

În ceea e privește riscul de rupere, acesta apare atunci când o paletă se detașează de structura care o poartă sau când ansamblul sistemului energetic bazat pe utilizarea energiei eoliene se prăbușește, deoarece viteza vântului depășește limita de rezistență.11

Producția de electricitate obținută pe baza energiei solare

Energia solară este imensă și din ea Pământul primește anual o cantitate de aproximativ 1,2*1012 GW. Problema care se pune este de a capta această energie și de a o transforma în energie utilizabilă. În acest scop, s-au propus mai multe soluții:

a) captoarele plane;

b) captoarele cu heliostate;

c) energie fotovoltaică.12

Există două modalități de obținere a electricității pe baza energiei solare: centralele heliotermoelectrice și centralele solare ce utilizează conversia fotovoltaică. Aeste două tipuri de centrale necesită terenuri vaste, fiind, în general, dificil să se construiscă astfel de centrale la o distanță suficient de apropiată de locul utilizării finale. În schimb, exploatarea energiei solare nu antrenează decât emisii poluante neglijabile în atmosferă sau în apă.

În ceea ce privește inconvenientele prezentate de centralele heliotermoelectrice, trebuie menționat că există posibilitatea ca rejecțiile accidentale sau eliberate în caz de urgență și, de asemenea, spălarea periodică a elementelor heliotermoelectrice să producă agenți poluanți, aceasta în funcție de fluidele utilizate. Se estimează în contrapartidă, că acest tip de centrală ejectează mai puțină căldură excedentară decât centralele nucleare sau pe bază de combustibili fosili (echivalente din punct de vedere al puterii instalate).

Există, de asemenea, riscul ca o mare parte a populației din regiune sau a personalului aferent centralei să orbească, ca urmare a expunerii retinei mai mult decât câteva secunde la lumina furnizată și echivalentă cu cea a mai multor planete Soare.

Printre avantajale prezentate de centralele solare pe bază de conversie fotovoltaică se poate menționa faptul că ele nu ejectează periodic poluanți atmosferici și nici nu produc deșeuri solide cu o ciclicitate anuală.

În același timp, există o serie de dezavantaje: formarea accidentală a arcurilor de înaltă tensiune, cu degajare de ozon și de fum datorat materialelor plastice arse, riscul de a provoca o cerere biochimică în oxigen sporită, ca urmare a spălării elementelor fotovoltaice cu ajutorul detergenților.

În cazul declasării centralei, trebuie eliminate deșeurile solide cum ar fi betonul, nisipul de siliciu și sticla spartă, existând posibilitatea de a se reclica unele dintre acestea, în funcție de interesul economic și randamentul operațiunilor de recuperare.

În concluzie, se poate afirma că producția de electricitate solară va fi destinată în viitor mai degrabă aplicațiilor pe scară redusă până când vor fi elaborate procedee fotovoltaice mai eficace și mai puțin costisitoare. Efectele asupra mediului ale utilizării acestora vor fi în mare parte pozitive, în măsura în care ele permit înlocuirea unei modalități de obținere a electricității prin alta mai puțin poluantă.

Producția de electricitate obținută pe baza energiei geotermice

În ceea ce privește producția de electricitate obținută pe bază de energie geotermică se poate afirma că utilizarea acestei forme de energie poate avea unele consecințe negative asupra aerului, apei și solului și că amploarea impactului depinde de amplasarea acestor centrale și variază în funcție de proprietățile rezervorului și de concepția centralelor.

Printre poluanții aerului se pot semnala: rejecțiile directe ale vaporilor geotermici și rejecțiile de gaze necondensabile. Natura și cantitatea poluanților reprezintă date specifice locului de amplasare și depind de compoziția chimică a fluidului geotermic.

Printre principalii efluenți atmosferici ai centralelor geotermice se găsesc: hidrogenul sulfurat, amoniacul și bioxidul de carbon. Acidul sulfhidric este considerat drept un efluent atmosferic al centralelor geotermice având cele mai poluante caracteristici, ca urmare a efectelor nocive pe care le are asupra sănătății omenești, efecte care merg de la mirosul dezagreabil pentru concentrații de aproximativ 0,2 mg/m3 până la simptome sistematice și chiar până la moarte pentru concentrații cuprinse între 1000 și 2250 mg/m3 (în cazul unei expuneri cuprinse între 15 și 60 minute). În cazul energiei geotermice, concentrațiile de acid sulfhidric comportă probleme privind mirosul său deosebit de penetrant și greu de suportat și reactivitatea sa chimică.

În ceea ce privește rejețiile de bioxid de carbon, acestea nu pun probleme privind protecția mediului în apropierea centralelor, contribuind numai la acumularea globală de CO2 în atmosferă cu o amplitudine identică celei ale unei centrale pe bază de cărbune.

Amoniacul nu aduce prejudicii prin el însuși, deoarece odată ajuns în atmosferă el se diluează rapid până la concentrații acceptabile. El poate reacționa cu celelalte substanțe chimice, putând avea efecte nocive asupra mediului.

Printre celelalte probleme care pot fi considerate ca având efecte nocive asupra mediului, cauzate de producția de electricitate pe bază de energie geotermică se pot cita: scufundarea solului (mai ales în cazul zăcămintelor geotermice în care predomină faza lichidă) și zgomotul (nivelul zgomotului poate să atingă aproximativ 120 decibeli în apropierea puțurilor geotermice, care sunt echipate cu dispozitive ce amortizează zgomotul).

De asemenea, trebuie menționat faptul că centralele geotermice prezintă un randament foarte scăzut și că aproximativ 90 % din totalul energiei termice este evacuată în mediu sub formă de căldură reziduală. Această căldură reziduală disipată în atmosferă poate antrena formarea în timpul iernii de cețuri locale și de polei pe autostrăzi.13

Se disting mai multe tipuri de zone geotermale:

a) zone cu geotermie de înaltă energie;

b) zone cu geotermie de medie energie;

c) injectarea apei reci într-o zonă cu anomalie geotermică.14

Producția de electricitate obținută pe baza energiei hidraulice

Producția de electricitate pe bază energie hidraulică poate avea atât un impact pozitiv, cât și unul negativ asupra mediului. Se poate cita, cu titlu de exemplu, drept impact local pozitiv protecția contra inundațiilor ca urmare a regularizării debitelor.

În ceea ce privește impactul negativ al construcției de baraje și al creerii de lacuri artificiale (baraje rezervor) asupra mediului se constată adesea că aceste activități pot fi defavorabile ciclului hidrologic, protecției ecologice a fluvilor provocând pierderi de teren potențial productive și chiar distrugerea ecosistemelor și a peisajelor naturale, având o valoare estetică deosebită. În cazul barajelor de dimensiuni importante greutatea apei și acumularea sedimentelor pe fundul rezervoarelor barajelor pot exercita presiuni asupra scoarței terestre și provoca deplasări ale lucrării. Dintre riscurile cele mai importante pentru mediu (mai ales în cazul barajelor de mari dimensiuni situate în situate în zone seismice) putem amiminti: posibilitatea ruperii barajului, care poate avea consecințe dezastruoase pentru mediu.

Se constată existența unui interes crescând în favoarea posibilităților oferite de schemele hidroelectrice de putere redusă (1 MW) ce implică o tehnologie relativ simplă, aceasta în cazul aplicațiilor localizate ce permit reducerea pierderilor de teren. Această soluție oferă, în schimb, avantajul de a nu necesita linii de transmisie de înaltă tensiune și de a înlocui combustibilii ce ar trebui livrați în localitate, cu toate riscurile pe care le presupune un astfel de transport.

Producția de electricitate obținută pe bază de biomasă

Termenul de biomasă corespunde unui conglomerat de materii compus din deșeurile solide municipale, deșeurile industriei produselor derivate din lemn, gunoiul marilor parcuri de îngrășământ, reziduurile exploatărilor forestiere și a plantațiilor energetice, arborii sau plantele cultivate special în vederea transformări lor în energie.

Exploatarea anumitor forme de biomasă pentru obținerea de electricitate poate avea un impact favorabil asupra mediului. Se poate cita, cu titlul de exemplu, transformarea deșeurilor municipale sau industriale în energie, care poate să contribuie chiar la rezolvarea problemelor de evacuare a deșeurlor și de utilizare a reziduurilor exploatărilor forestiere, reducând astfel riscurile de incendiere a pădurii și facilitând o reîmpădurire rapidă.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că pe scară largă, plantațiile energetice pot intra în concurență, din punct de vedere al utilizării solului, cu producția de produse alimentare și producția de lemn pentru mobilă sau alte produse din lemn, putând provoca importante perturbări ale ecosistemelor, chiar în cazul unei utilizări atente a solurilor. Se constată astfel că pentru ca biomasa să satisfacă un procent important al cereri de energie a unei țări trebuie să se consacre în acest scop suprafețe considerabile.

În deceniile următoare, se așteaptă înregistrarea unor reduceri ale costurilor tehnologiilor bazate pe energie reînnoibilă.

De remarcat faptul că resursele de energie reînnoibilă (biomasă primară și hidroenergie), contrar credinței unanim acceptate, acoperă deja aproximativ 20% din consumul mondial de energie. Biomasa satisface în proporție de 35% necesarul de energie al țărilor în dezvoltare deși cel mai adesea, într-o manieră care nu poate fi susținută sau reînnoită pe termen lung.15

Evoluția costurilor electricității obținute pe baza surselor de energie reînnoibilă, în perioada 1981 – 2030 (exprimată în cenți)

Tabelul nr. 2

Sursa: Worldwatch Institute, based on Idaho National Engineering Laboratory, The Potential of Renewable Energy.

CAP. II LEGISLAȚIA

2.1 LEGISLAȚIA CADRU

Legislația pe probleme de mediu din România este deosebit de complexă, într-o continuă dinamică, încercând a se apropia, într-un moment de timp previzibil, de exigențele și criteriile Uniunii Europene. În această Legislație se pot încadra: legi, decrete, hotărâri de Guvern, ordonanțe de urgență, standarde sau normative.

Din ansamblul actelor normative pentru Evaluarea Impactului Ecologic prezintă interes:

Legea nr. 137/1995 – Legea Protecției Mediului;

Ordinul nr. 125/1996 – Procedura de rglementare a activităților socio-economice cu impact asupra mediului;

Ordinul nr. 278/1996 – Reglementarea modului de atestare a personalului ce execută studii de impact și bilanțul de mediu;

Ordinul nr. 184/1997 – Procedura de realizare a bilanțului de mediu;

Ordinul nr. 756/1997 – Regulamentul privind evaluarea poluării mediului;

Directiva 88/609/EEC (LPC)

Ordonanța de Urgență nr. 76/mai 2001;

Hotărârea de Guvern nr. 625/iulie 2001.

Legea protecției mediului – Legea nr. 137/1995

Principii și Dispoziții Generale

Obiectul legii – reglementarea protecției mediului, obiectiv de interes public major, care are la bază principiile și elementele strategiei pentru o dezvoltare durabilă a societății.

Principiile și elementele strategice care guvernează legea sunt:

principiul precauției în luarea deciziilor;

principiul prevenirii riscurilor ecologice și a producerii daunelor;

principiul conservării biodiversității și a ecosistemului specific cadrului biogeografic natural;

poluatorul plătește;

principiul înlăturării cu prioritate a poluanților care periclitează nemijlocit și grav sănătatea oamenilor;

crearea sistemelor naționale de monitorizare integrală a mediului;

utilizarea durabilă;

menținerea, ameliorarea calității mediului și reconstrucția zonelor deteriorate;

crearea unui cadru de participare a organizațiilor nonguvernamentale și a populației la elaborarea și aplicarea deciziilor;

dezvoltarea colaborării internaționale pentru asigurarea calității mediului.

Modalități de implementare a principiilor și a strategiei de mediu

adoptarea politicilor de mediu, armonizate cu programele de dezvoltare;

obligativitatea producerii de evaluare a impactului asupra mediului în faze inițiale ale proiectelor, programelor;

corelarea planificării de mediu cu cea de amenajare a teritoriului și de urbanism;

introducerea pârghiilor economice stimulative sau coercitive;

rezolvarea, pe niveluri de convergență, a problemelor de mediu în funcție de amploarea acestora;

elaborarea de norme și standarde, armonizarea acestora cu reglementările internaționale și introducerea programelor pentru conformare;

promovarea cercetării fundamentale și aplicative în domeniul protecției mediului;

instruirea și educarea populației, precum și participarea organizațiilor nonguvernamentale la elaborarea și aplicarea deciziilor.

În vederea aplicării deciziilor, statul recunoaște tuturor persoanelor următoarele:

accesul la informațiile privind calitatea mediului;

dreptul de a se asocia în organizații de guvernare a calității mediului;

dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind politicile, legislația și normele de mediu, la definirea autorizației și acordului de mediu;

dreptul de a se adresa direct, prin intermediul unor asociații, autorități administrative, judecătorești, în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu;

dreptul la despăgubire.

În articolul 6 se menționează expres că protecția mediului constituie obligația autorității administrativ-publice, centrale sau locale, precum și a tuturor persoanelor fizice sau juridice.16

La 24 noiembrie 1988, C.E. a adoptat directiva privind emisiile centralelor termoelectrice de mare putere (mai mari de 50 MW), indiferent de combustibilul utilizat (solid, lichid sau gazos), care include standardele pentru emisiile de pulberi, SO2 și NOx corespunzătoare instalațiilor noi.

Pentru instalațiile existente, cu licența de funcționare obținută după 1 iulie 1987, plafonul limitelor totale pentru SO2 și NOx în tone/an este fixat pentru fiecare țară membră, în concordanță cu evoluția graduală și perioada de timp. Pentru instalațiile noi (aprobate după 1 iulie 1987), sau centrale a căror capacitate a fost mărită la 50 MW sau mai mult, licențele de construcție sau funcționare trebuie să conțină condiții în conformitate cu limitele emisiilor de SO2, NOx și pulberi, adecvate pentru evacuarea gazelor de ardere. Țările membre pot să impună chiar limite mai stricte.

A fost promovată legislația primară pentru sectoarele petrol și minier și s-a creat Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM).

Pentru sectorul energiei electrice și termice s-a emis Ordonanța de Urgență 63/1998 privind energia electrică și termică, precum și Legea 99/2000 și OUG 300/2000, referitoare la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), înființată prin OUG 29/1998. Pentru sectorul gazelor naturale, a fost creată, prin OG 41/2000, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), stabilindu-se prin OG 60/2000 și OUG 44/2000 și o serie de reguli de funcționare a sectorului.

În anul 2000 a fost realizată reforma în sectorul gazelor naturale prin adoptarea HG 334/2000 privind reorganizarea fostei Societăți Naționale Romgaz – SA și a continuat reforma în sectorul energetic, inițiată prin HG 365/2000, prin adoptarea HG 627/2000 privind reorganizarea fostei Conel – SA.

Prin HG 22/2000 piața de energie electrică din România a fost deschisă în proporție de 10%, ulterior HG 982/2000 majorând gradul de deschidere la 15%.

A fost adoptată Legea 199/2000 pentru utilizarea eficientă a energiei și este în curs intrarea sa în efectivitate.

.

Valorile concentrațiilor de poluanți gazoși în emisie

Normele de emisie pentru cazanele pe combustibil lichid sunt:

norma pentru oxizii de azot

– se aplică începând cu 1.01.1998 – prevede o valoare a concentrației maxime admise în gazele de ardere de 600 mg NO2/Nm3 la 3 % O2, pentru cazanele cu putere termică mai mare de 150 MWt.

norma pentru bioxidul de sulf

– se aplică începând cu 1.01.1996 – prevede o valoare a concentrației maxime admise în gazele de ardere de 3400 mg SO2/Nm3 la 3% O2, pentru cazanele cu putere termică mai mare de 150 MWt.

norma pentru particule

– se aplică începând cu 1.01.1998 – prevede o valoare a concentrației maxime admise în gazele de ardere de 75 mg/Nm3 la 3% O2.

Normele de emisie pentru cazanele pe cărbune sunt:

norma pentru oxizii de azot

– se aplică începând cu 1.01.1998 – pevede o valoare a concentrației maxime admise în gazele de ardere de 800 mg NO2/Nm3 la 6% O2, pentru cazanele cu putere termică mai mare de 150 MWt.

norma pentru bioxidul de sulf

– se aplică începând cu 1.01.1998 – se acceptă o reducere globală a emisiei de dioxid de sulf, pe ansamblul cazanelor din RENEL, de 25 % față de emisia anului 1989.

norma pentru particule

– se aplică începând cu 1.01.1998 – diferențiat după puterea termică a cazanelor: 225 mg/Nm3 gaze de ardere, cu 6 % O2, la puteri termice între 50 și 500 MWt; 150 mg/Nm3 gaze de ardere, cu 6 % O2, la putere termică peste 500 MWt.17

2.2 LEGISLAȚIA SPECIFICĂ

Piața de energie electrică

Art. 24 – (1) piața de energie electrică este compusă din piața reglementată și piața concurențială, iar tranzacțiile cu energie se fac cu amănuntul.

(2) deschiderea pieței de energie electrică se realizează prin creșterea progresivă a ponderii pieței concurențiale, în conformitate cu prevederile strategiei și politicii energetice, și se aprobă prin hotărârea Guvernului.

Participanții la piața de energie electrică

Art. 25 – (1) participanții la piața de energie electrică și structurile asociate sunt: producătorul, operatorul de transport și de sistem, autoproducătorul, operatorul pieței, operatorul de distribuție, furnizorul, consumatorul eligibil și consumatorul captiv.

(2) activitățile de producere, transport și distribuție se pot desfășura de către persoane fizice sau juridice distincte.

(3) diferendele pe piața energiei electrice se soluționează de Comitetul de arbitraj, care se organizează și funcționează în baza reglementărilor emise de autoritatea competentă.

(4) Membrii Comitetului de arbitraj beneficiază de o indemnizație de ședință egală cu 5% din salariul de bază al președintelui ANRE, fără a depăși lunar 10% din acesta.

Funcționarea pieței reglementate de energia electrică

Art. 26 – (1) piața reglementată de energie electrică și de servicii asociate funcționează prin contracte comerciale, prin prețuri reglementate, încheiate între participanții pe piața de energie electrică.

(2) pe piața reglementată de energie electrică și servicii asociate autoritatea competentă stabilește cantitățile ontractate în tranzațiile angro dintre producători și furnizori.

Funcționarea pieței concurențiale de energie electrică

Art. 27 piața concurențială de energie electrică funcționează pe bază de:

a) contracte bilaterale negociate ale producătorilor de energie electrică cu furnizorii;

b) contracte bilaterale negociate ale furnizorilor de energie electrică cu consumatorii eligibili;

c) contracte de import și de export al energiei electrice;

d) tranzacții prin licitație pe piața spot;

e) tranzacții de servicii specifice.

Transportul și distribuția

Art.28 – (1) deținătorul de licență și consumatorul au acces reglementat la rețelele electrice de interes public. Accesul la rețelele electrice de interes public reprezintă un serviciu obligatoriu, în condiții reglementate pe care trebuie să-l îndeplinească operatorul de transport și de sistem, precum și operatorul de distribuție.

(2) se exceptează de la prevederile aliniatului (1) situațiile în care operatorul de rețea nu dispune de condiții care să permită asigurarea acestui serviciu. În acest caz refuzul va fi justificat.

(3) tariful la rețeaua electrică de interes public este reglementat.

(4) realizarea unor linii electrice directe și accesul la acestea se reglementează de autoritatea competentă.

Producerea de energie electrică

Art. 29 -producerea de energie electrică și termică în cogenerare se realizează de către titularii de licență, în condițiile legii.

Obligațiile producătorilor

Art. 30 –producătorii au, în principal, următoarele obligații:

a) să asigure livrările de energie electrică, respectiv energia electrică produsă în cogenerare și serviciile tehnologice de sistem, cu respectarea condițiilor impuse prin licențe, clauze contractuale și reglementări în vigoare.

b) să oferteze în condiții nediscriminatorii întreaga putere electrică disponibilă, precum și serviciile tehnologice de sistem.

c) să mențină o rezervă de combustibil la un nivel suficient sau, după caz, o rezervă suficientă de apă, pentru îndeplinirea obligațiilor de producție și furnizare continuă a energiei electrice prevăzute de reglementările în vigoare.

d) să se conformeze, din punct de vedere operativ, cerințelor operatorului de transport și de sistem și să înființeze, după caz, trepte proprii de conducere operativă.

Drepturile producătorilor

Art. 31 – producătorii de energie electrică, au în principal, următoarele drepturi:

a) să aibă acces la rețelele electrice de intere public, în condițiile prezentei legi;

b) să obțină, în condițiile legii, culoar de trecere pentru liniile electrice proprii;

c) să tranzacționeze energia electrică și serviciile tehnologice de sistem pe piața reglementată și concurențială;

d) să înființeze și să mențină un sistem propriu de telecomunicații pentru legătura cu capacitățile sale de producție, cu consumatorii sau cu treptele de conducere operativă.

Transportul energiei electrice

Art. 32 – (1) transportul energiei electrice se realizează de către operatorul de transport și de sistem, persoană juridică titulară de licență;

(2) rețeaua electrică de transport a energiei electrice este proprietatea publică a statului, inclusiv terenurile pe care aceasta este amplasată.

Planul de perspectivă

Art. 33 – (1) operatorul de transport și de sistem are obligația de a elabora planuri de perspectivă privind transportul, în concordanță cu stadiul actual și evoluția viitoare a consumului de energie și a surselor, inclusiv importul și exportul de energie. Planurile vor conține modalitățile de finanțare și realizare a investițiilor privind instalațiile de transport, cu luarea în considerare și a planurilor de amenajare și sistematizare a terenului străbătut de acestea, în condițiile respectării normelor de proteție a mediului.

(2) planurile prevăzute la aliniatul (1) sunt supuse spre avizare autorității competente și se aprobă de ministerul de resort.

Operatorul de transport și de sistem

Art. 34 – (1) operatorul de transport și de sistem prestează serviciul public de transport pentru toți utilizatorii rețelelor electrice de transport, în condiții nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solicitant care îndeplinește cerințele prezentei legi, cu respectarea normelor și performanțelor prevăzute în reglementările tehnice în vigoare;

(2) operatorului de transport și de sistem nu îi este permis să participe la tranzacționarea energiei electrice decât în limita achiziției energiei electrice pentru acoperirea consumului propriu tehnologic;

(3) operatorul de transport și de sistem prestează serviciul de sistem în condiții nediscriminatorii pentru toți utilizatorii SEN, asigurând conducerea operativă, în scopul realizării siguranței funcționării, stabilității frecvenței și tensiunii, continuității în alimentarea consumatorilor și coordonării schimburilor de energie electrică cu alte sisteme electroenergetice;

(4) operatorul de transport și de sistem desfășoară, în principal, următoarele activități:

a) exploatează, retehnologizează, reabilitează și dezvoltă: instalațiile din rețelele electrice de transport, instalațiile electrice de măsurare și contorizare a transportului de energie electrică prin rețelele electrice de transport și la interfața cu utilizatorii rețelelor electrice de transport care îi aparțin, instalațiile de informatică și telecomunicații din rețelele electrice de transport aferente SEN;

b) asigură serviciul public de transport și tranzitul de energie electrică pe teritoriul României, în conformitate cu contractele încheiate;

c) analizează și avizează îndeplinirea condițiilor tehnice de racordare de către utilizatorii rețelelor electrice de transport, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare;

d) asigură transmiterea rezultatelor măsurărilor de energie electrică operatorului pieței și accesul beneficiarilor serviciului de transport pentru verificarea grupurilor de măsurare;

e) realizează planificarea operațională și conducerea operativă a SEN la nivel central și teritorial pe baza prognozei proprii, conform reglementărilor legale în vigoare pe piața de energie electrică;

f) autorizează personalul care realizează conducerea operativă conform reglementărilor în vigoare;

g) culege, înregistrează și arhivează datele statistice privind funcționarea SEN;

h) realizează schimbul de informații cu partenerii de funcționare interconectați și cu alți colaboratori în domeniul energetic, cu respectarea reglementărilor UCTE privind protocoalele de schimb de informații, rapoarte, structura și procedurile de acces la bazele de date;

i) califică unitățile furnizoare de servicii de sistem, pe baza procedurii proprii, aprobată de autoritatea competentă;

j) elaborează și supune aprobării autorității competente normele tehnice și reglementările specifice necesare pentru realizarea activității de conducere operativă, cu consultarea participanțiilor la piața de energie electrică;

k) elaborează, în condițiile legii, planul de apărare a SEN împotriva perturbațiilor majore;

l) avizează studiile, programele și lucrările privind dezvoltarea SEN.

(5) în caz de avarie majoră care periclitează siguranța funcționării SEN, operatorul de transport și de sistem poate dispune folosirea rezervei de apă în afara programelor de exploatare a acumulărilor, cu obligația anunțării autorităților competente în gospodărirea apelor.

(6) operatorului de transport și de sistem nu îi este permisă divulgarea informațiilor comerciale obținute pe parcursul activității sale.

(7) cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de transport a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau schimbării caracteristicilor energetice inițiale ale utilizatorilor existenți, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate integral de cel care a generat modificarea.

Interdicții

Art. 35 – pentru protecția instalațiilor de transport se interzice persoanelor fizice sau juridice:

a) să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a instalațiilor, fără avizul de amplasament al operatorului de transport și de sistem;

b) să efectueze săpături de orice fel sau să înființeze plantații în zona de siguranță a rețelelor electrice de transport, fără acordul operatorului de transport și de sistem;

c) să depoziteze materiale pe culoarele de trecere și în zonele de protecție și de siguranță a instalațiilor;

d) să arunce obiecte de orice fel pe rețelele electrice de transport sau să intervină, în orice alt mod, asupra acestora;

e) să deterioreze construcțiile, îngrădirile sau inscripțiile de identificare și de avertizare aferente instalațiilor de transport.

Operatorul pieței de energie electrică

Art. 36 –(1) operatorul pieței de energie electrică este persoană juridică, titulară de licență, organizator și administrator al acesteia, care desfăsoară următoarele activități:

a) asigură preluarea și prelucrarea ofertelor de vânzare-cumpărare de energie electrică și servicii de la participanții la piață, în conformitate cu reglementările în vigoare;

b) stabilește zilnic cantitățile de energie electrică tranzacționate pentru fiecare interval de programare;

c) stabilește drepturile de încasare și obligațiile de plată ale participanților la piață și asigură funcționarea mecanismelor specifice de regularizare privind plățile;

d) colectează și face publice, conform reglementărilor autorității competente, date statistice despre piață, inclusiv prognoze pe termen scurt privind acoperirea cererii de către ofertă;

e) determină și face publice, conform reglementărilor autorității competente, prețurile pieței pe intervale, baza de programare, precum și alte obligații bănești relevante pentru piață;

f) suspendă piața din inițiativă proprie sau la solicitarea operatorului de transport și de sistem, în situațiile prevăzute de reglementările în vigoare;

g) coordonează activitatea de prognoză a cererii de energie electrică pentru planificarea operațională și programarea operativă a SEN;

h) stabilește intervalele orare necesare tarifării, pe baza metodologiei elaborate de autoritatea competentă.

(2) operatorului pieței de energie electrică nu îi este permisă divulgarea informațiilor legate de tranzacții obținute pe parcursul activității sale.

(3) participanții la piața de energie electrică au obligația să furnizeze operatorului pieței de energie electrică informații privind stabilirea prognozei de consum.

Distribuția energiei electrice

Art. 37– (1) distribuția energiei electrice se realizează de către operatorul de distribuție, persoană juridică, titulară de licență.

(2) operatorul de distribuție prestează serviciul public pentru toți utilizatorii rețelelor electrice de distribuție, în condiții nediscriminatorii, asigurând accesul la acestea oricărui solocitant care îndeplinește cerințele prezentei legi, cu respecterea normelor și standardelor de performanță prevăzute de reglementările tehnice în vigoare.

(3) rețelele electrice de distribuție se delimitează față de instalațiile de producere sau de rețelele electrice de transport și de cele ale consumatorilor în punctele de delimitare matrimonială.

(4) terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân proprietatea publică a statului.

(5) fac excepție de la prevederile aliniatului (4) terenurile pentru care operatorul de distribuție, titular de licență, a dobândit dreptul de proprietate în condițiile legii.

(6) rețelele electrice de distribuție se dezvoltă cu respectarea planurilor de urbanism, a dreptului de proprietare, protecției mediului, sănătății și vieții persoanelor și economisirea energiei conform normelor tehnice și de siguranță cuprinse în reglementările tehnice în vigoare.

(7) cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice, ca urmare a racordării unor noi utilizatori sau a schimbării caracteristicilor energetice inițiale ale utilizatorilor existenți, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate integral de cel care a solicitat modificarea.

Operatorul de distribuție

Art. 38– (1) operatorul de distribuție are următoarele atribuții principale:

a) exploatează, retehnologizează, reabilitează și dezvoltă rețelele electrice de distribuție, cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare;

b) asigură tranzitarea energiei electrice prin rețelele electrice de distribuție, la cererea și cu informarea operatorului de transport și de sistem pentru acele zone ale țării pentru care nu există capacitate suficientă prin rețelele sale, pentru evauarea puterii din centrale electrice, respectiv centralele eletrice de cogenerare, pentru conectarea la sistemul electroenergetic al unei țări vecine în condițiile existenței unui acord bilateral în acest sens, în cazul incidentelor în SEN și al executării lucrărilor de exploatare și mentenanță sau al lucrărilor noi în rețelele de transport, care pun în indisponibilitate temporară rețelele de transport din zonă;

c) realizează lucrări de dezvoltare a rețelelor electrice de distribuție prin programe de dezvoltare optimă a acestora, pe baza studiilor de perspectivă, prin consultare, după caz, cu operatorul de transport și prin programe specifice de modernizare pentru instalații;

d) asigură conducerea operativă în conformitate cu licența de distribuție;

e) asigură accesul utilizatorilor, în condiții de racordare, și furnizează informații privind rețeaua electrică de distribuție, cu respectarea confidențialității acestora, confrorm reglementărilor aprobate de autoritatea competentă;

f) supune aprobării operatorului de transport și de sistem programul reparațiilor și al lucrărilor de întreținere planificate în instalațiile cu tensiunea nominală de linie de 110 kv.

g) monitorizează siguranța în funcționare a rețelelor electrice de distribuție, precum și indicatorii de performanță a serviciului de distribuție.

(2) în scopul îndeplinirii atribuțiilor prevăzute la aliniatul (1), operatorul de distribuție poate întrerupe funcționarea instalațiilor pentru timpul strict necesar lucrărilor de întreținere și reparații planificate, cu anunțarea prealabilă a utilizatorilor rețelei electrice de distribuție.

Interdicții

Art. 39 – Pentru protejarea rețelelor electrice de distribuție se interzice persoanelor fizice și juridice:

a) să efectueze construcții de orice fel în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție fără avizul de amplasament al operatoriului de distribuție;

b) să efectueze săpături de orice fel sau să înființeze plantații în zona de siguranță a rețelelor electrice de distribuție fără acordul operatorului de distribuție;

c) să depoziteze materiale pe culoarul de trecere și în zonele de protecție și de siguranță ale instalațiilor;

d) să arunce obiecte de orice fel pe rețelele electrice de distribuție sau să intervină, în oricare alt mod asupra acestora;

e) să deterioreze construcțiile, îngrădirile sau inscripțiile de identificare și avertizare aferente rețelelor de distribuție.

Sistemele electroenergetice izolate

Art. 40– (1) Localitățile care, din considerente tehnice sau economice, nu sunt conectate la rețelele SEN, pot fi alimentate cu energie electrică prin sisteme electroenergetice izolate.

(2) Consumatorii alimentați din sistemele electroenergetice izolate vor plăti preț pentru energia consumată ca și consumatorii captivi alimentați din SEN.

(3) Autoritatea competentă va stabili prețul local și condițiile minime privind continuitatea și calitatea serviciului de furnizare.

(4) În situația în care prețul local nu acoperă costurile aferente alimentării dintr-o rețea electrică de interes public, diferența se suportă de la bugetul de stat.

Furnizarea energiei electrice

Art. 41 – (1) Furnizarea energiei electrice este activitatea prin care persoana juridică titulară de licență comercializează energie clienților. Pentru furnizarea energiei electrice se încheie un contract în conformitate cu regulamentul de furnizare aenergiei electrice.

(2) Energia electrică furnizată clientului se facturează de către furnizor pe baza valorilor înregistrate de echipamentele de contorizare.

(3) Furnizorul care este și operator de distribuție este obligat să încheie contracte de furnizare cu consumatorii captivi de energie electrică fără încheierea contractului de furnizare.

Obligația de contractare

Art. 42 – (1) La cerea scrisă a consumatorului privind alimentarea cu energie electrică pentru consumatorii noi ori acordarea unui spor de putere pentru consumatorii existenți, furnizorul care este și operator de distribuție este obligat să comunice în scris, într-un interval de cel mult 30 de zile, condițiile tehnico-economice, în vederea satisfacerii și să colaboreze cu clienții la stabilirea celei mai avantajoase soluții de alimentare. Necomunicarea în termen a condițiilor prezumă acceptarea cererii.

(2) Contractul de furnizare se încheie pentru o durată nedeterminată sau de părți.

(3) Consumatorul poate rezilia oricând contractul de furnizare cu un preaviz de 7 zile pentru consumatorii captivi, respectiv de 30 de zile pentru consumatorii eligibili.

(4) Furnizorul este îndreptățit să rezilieze contractul numai în caz de consum fraudulos, neplată repetată a facturilor sau în alte situații prevăzute de lege.

Retransmiterea energiei

Art. 43 – (1) Consumatorul nu poate transmite sau revinde energie electrică altui consumator decât cu acordul furnizorului și operatorului de distribuție, în condițiile prezentei legi.

(2) Consumatorul, persoană juridică ce deține o rețea electrică de distribuție proprie prin care se alimentează cel puțin doi subconsumatori, este obligat să asigure accesul la rețea. În acest scop consumatorul poate încheia contract de servicii energetice cu subconsumatorii, conform contractului-cadru stabilit de autoritatea competentă. Subconsumatorul va plăti energia furnizată de către consumator conform metodologiei stabilite de autoritatea competentă.

(3) Consumatorul poate întrerupe livrarea energiei electrice către subconsumator numai dacă acesta își încalcă obligațiile asumate prin contract.

Limitarea sau întreruperea alimentării

Art. 44 – (1) Operatorul de distribuție este îndreptățit să întrerupă alimentarea cu energie eletrică în următoarele situații:

a) când se periclitează viața, sănătatea oamenilor, ori integritatea bunurilor materiale;

b) prevenirea sau limitarea extinderii avariilor în echipamentele energetice, în zone de rețea electrică sau la nivelul întregului SEN;

c) executarea unor manevre sau lucrări care nu se pot efectua fără întreruperi.

(2) Operatorul de distribuție este obligat să anunțe consumatorii afectați de întreruperile planificate, prin intermediul furnizorului, în modul stabilit prin contracte și să comunice durata planificată pentru întreruperile necesare executării unor lucrări de întreținere și reparații.

(3) Operatorul de distribuție răspunde pentru daunele cauzate consumatorilor din culpa sa.

(4) Prin regulamentul de furnizare se stabilesc condițiile în care, în situații excepționale, se poate limita sau întrerupe alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.

Plata energiei furnizate. Răspunderile furnizorului

Art. 45 – În conformitate cu prevederile contractului, consumatorul este obligat să plătească contravaloarea energiei electrice consumate.

Art. 46 – (1) Furnizorul răspunde penru toate daunele provocate consumatorului din culpa sa, în condițiile stabilite prin contractul de furnizare.

(2) Furnizorul este îndreptățit să recupereze daunele produse consumatorului, de la operatorul de distribuție, operatorul de transport și de sistem sau de la producător, dovedite a fi cauzate din culpa oricăruia dintre aceștia.

Răspunderile consumatorului

Art. 47 – (1) Consumatorul răspunde pentru daunele cauzate furnizorului din culpa sa, în condițiile stabilite prin contractul de furnizare.

(2) Nerespectarea de către consumator a contractului de furnizare a energiei electrice atrage plata contravalorii energiei electrice consumate, respectiv evaluate, și, după caz, suportarea următoarelor consecințe:

a) penalizări;

b) sistarea temporară a furnizării energiei electrice;

c) deconectarea de la rețeaua electrică.

(3) În cazul consumului fraudulos, consumatorul va fi deconectat de la rețeaua electrică, fiind obligat, totodată, la plata contravalorii energiei electrice consumate și a costurilor aferente deconectării, evaluate conform normelor tehnice în vigoare.

Drepturile consumatorului

Art. 48 – Consumatorii au următoarele drepturi:

a) să aibă acces la rețelele electrice de interes public și să consume energie electrică în conformitate cu prevederile contractului de furnizare;

b) să solicite furnizorului modificarea și completarea contractului de furnizare și a anexelor la acesta sau să inițieze acte adiționale la contracte, atunci când apar elemente noi sau când consideră necesară detalierea ori completarea unor clauze contractuale;

c) să aibă acces la grupurile de măsurare pentru decontare;

d) să racordeze la instalațiile proprii subconsumatori, cu acordul scris al operatorului de rețea sau al furnizorului, în condițiile legii;

e) să solicite furnizorului să ia măsuri pentru remedierea defecțiunilor și a deranjamentelor survenite în rețelele electrice;

f) să solicite furnizorului despăgubiri, conform prevederilor contractuale, când i se produc daune din vina acestuia sau în cazul nerespectării indicatorilor de calitate a energiei.

Măsurarea energiei electrice

Art. 49 – (1) Energia electrică tranzacționată pe piața de energie electrică se măsoară prin grupuri de măsurare conform codului de măsurare elaborat de autoritatea competentă.

(2) Grupurile de măsurare a energiei electrice în vederea decontării se asigură, după caz, de:

– operatorul de transport și de sistem, pentru asigurarea măsurilor pe piața angro;

– producători, pentru asigurarea măsurilor din grupuri nedispecerizabile pentru livrările în rețeaua de distribuție;

– operatorul de distribuție, pentru asigurarea măsurilor pe piața cu amănuntul.

(3) Operatorul de rețea electrică este obligat să permită utilizatorilor să instaleze, suplimentar, grupuri de măsurare, la cererea acestora și pe cheltuială proprie.18

CAP.3 ACTIVITATEA ÎN TERMOENERGETICĂ

3.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA ÎN TERMOENERGETICĂ

Infrastructura existentă în industria energetica este rezultatul a mai mult de 50 de ani de dezvoltare și investiții în furnizarea de electricitate și căldură industriei și populației. Sectorul energetic se bazează pe câteva surse de energie dominate de Sectorul Termoelectric.

Consumul de energie a scăzut de la 50,3 milioane tone echivalent petrol (ToE) în 1996 la 37,9 milioane tone echivalent petrol în 2001. Reducerea consumului s-a datorat în principal evoluției economice și schimbărilor care au avut loc în anumite sectoare industriale.19

În raport cu anul 1999, în 2001 consumul a înregistrat o creștere de 2,7% datorată reluării activității din economie. Reducerea consumului de energie a indus fenomenul de criză în sectorul energetic, manifestându-se prin deteriorarea suplimentară a situației financiare a marilor agenți economici din sector, încetinirea programului de investiții și reparații, disponibilizări de personal.20

De asemenea, trebuie luat în calcul la reducerea consumului și faptul că o mare parte din populație și-a instalat centrale proprii de încălzire.

Consumul intern brut de energie (mii tone echivalent petrol)

Tabel nr. 3

Sursa: Anuarul Statistic al României 2002

Grafic nr.1

Ca surse de energie, trei tipuri de combustibil (cărbune, petrol și gaze naturale) reprezentau 95% din totalul surselor de energie în 1998 și 85% în 2001. Contribuția energiei hidro și nucleară a crescut de la 2% în 1998 la 7% în 2001. Consumul total de combustibili a scăzut în valoare absolută; scăderea fiind distribuită pe tipuri de combustibili astfel:

– consumul de cărbune de la 24% în 1996 la 19% în 2001;

– consumul de gaze naturale de la 41% la 34%;

– consumul de petrol a rămas în jur de 30%.

Acest studiu are în vedere pe Centralele Termoelectrice, ca surse semnificative de poluanți emiși în atmosferă în cursul procesului de ardere a combustibililor.21

Situația actuală a resurselor energetice

În momentul de față, din resursele energetice interne se pot asigura:

– o producție în creștere de țiței, prin exploatarea de către S.N. Petrom S.A. a zăcămintelor interne, în concordanță cu îndeplinirea programelor de investiții;

– o producție anuală constantă de gaze naturale realizată de cei trei producători interni S.C. Exprogaz S.A., S.C. Depogaz S.A. și S.N. Petrom S.A., prin exploatarea zăcămintelor interne;

– o producție anuală de huilă în ușoară creștere, realizata de Compania Națională a Huilei Petroșani – C.N.H., prin exploatarea zăcămintelor de huilă (aflate în proporție de peste 95% în Valea Jiului);

– o producție anuală de lignit la un nivel de 25-30 milioane tone, realizată de Compania Națională a Lignitului – C.N.L.O., prin exploatarea zăcămintelor de lignit (aflate în proporție de peste 80% în bazinul carbonifer Oltenia);

– o producție anuală constantă de cărbune brun, realizată de cei doi producători S.N.C. Ploiești S.A. și S.C. Banat Anina S.A., prin exploatarea zăcămintelor aflate în subteran și cariere; continuă reducerea subvențiilor în acest sector;

– o producție anuală de uraniu, prin exploatarea zăcămintelor existente de uraniu și prin deschiderea, dezvoltarea și exploatarea unor noi zăcăminte;

– un potențial hidroenergetic amenajat pentru o producție anuală de energie electrică de peste 40% din potențialul total amenajabil din România.

Acoperirea integrala a consumului intern de resurse energetice se realizează prin import de resurse, în principal păcură și gaze naturale. În cazuri limitate se importă huilă și energie electrică.

Capacitatea totală instalată la dispoziția Sistemului Energetic Național este structurată, în funcție de producători (grafic nr.2)

Grafic nr.2

Puterea disponibilă reprezintă în prezent circa 88 % din capacitatea instalată, structura producției de energie electrică, în funcție de producători.

Principalii producători de energie:

– S.C. Termoelectrica S.A. este principalul producător de energie electrică care are în administrare 20 de sucursale. Producerea energiei electrice se face în centrale termoelectrice cu grupuri pe cărbune si hidrocarburi și în centrale de cogenerare care produc în plus și energie termică.

– al doilea mare producător din sistemul energetic national este S.C. Hidroelectrica S.A. care are în administrare 10 sucursale, producerea energiei electrice se face în centrale hidroelectrice cu acumulare și pe firul apei.

– al treilea producător important din sistemul energetic național este S.N. Nuclearelectrica S.A., care dispune de o singură unitate de tip Candu (Canada) cu puterea instalată de 705 MW, funcționând pe bază de uraniu natural și apă grea.22

Grafic nr.3

Principalele Centrale Termoelectrice (CET) și consumul de combustibil

România are 35 de CET-uri (vezi și tabelul nr. 3). Din punct de vedere istoric, în ultimii 50 de ani, existau doua etape în dezvoltarea CET-urilor din România:

– perioada hidrocarburilor, imediat după 1950, când industria din România s-a dezvoltat semnificativ și ca urmare a crescut nevoia de electricitate. Pentru satisfacerea acestei nevoi au fost construite centrale care foloseau hidrocarburi (în principal gaze naturale).

– perioada lignitului, semnalele clare de diminuare a resurselor naționale de hidrocarburi, ulterioare crizei mondiale a petrolului și cererea tot mai mare de energie (electricitate și căldura) au forțat limitarea utilizării hidrocarburilor și creșterea utilizării de cărbune brun provenind mai ales din zăcăminte din Oltenia. Imediat după 1965, au fost construite un număr de centrale de mare capacitate utilizând acest tip de cărbune: Isalnița, Rovinari, Turceni.

Cele mai multe Centrale Termoelectrice (peste 93%) sunt deținute de SC Termoelectrica SA, o companie publică cu personal în proprietatea statului. O parte din companiile industriale (mai ales în sectorul industriei chimice) și-au pus la punct propriile centrale termice și electrice, transformându-se în producători de energie electrică și termică. Aportul la generarea de energie este relativ mic.

Consumul anual de combustibil in Cet-urile din România

Tabel nr. 3

Sursa: CONEL S.A., 2001

O alta tendință este cea de externalizare a unor unități mici care să producă energie și căldură; acestea au fost transferate autorităților locale și județene.

Sistemul termoelectric are două caracteristici principale:

– deține capacități mari instalate în perioada 1966-1980, corespunzătoare perioadei lignitului;

– după 1990 a avut loc o reducere rapidă a capacității instalate.

O altă caracteristică a sectorului energetic este numărul mare de centrale de cogenerare care s-au dezvoltat mai ales după 1960 în corelație cu dezvoltarea sistemului de încălzire urban centralizat și cu întemeierea platformelor industriale. Proporția acestui tip de centrale este de 48%, căldura provenind din cogenerare prin extragerea aburului din turbine. Alte instalații sunt de tipul răcire-reducere, boilere de apă caldă (HWB) și boilere industriale cu abur (SB). Termoelectrica SA asigură 40% din cererea de căldura din România, prin producerea de apă caldă (în mod deosebit pentru sistemul central de încălzire) dar și prin utilizarea aburului industrial. În ultimii ani, reducerea activităților industriale a dus la scăderea ponderii aburului industrial în producerea căldurii. În 2000, România a generat energie cu 5,000 GWh mai puțin decât în 1999. Energia produsă în termocentralele pe cărbune este cu 8% mai mare decât cea produsă pe bază de hidrocarburi dar eficiența acesteia din urma este cu 11,6% mai mare (vezi tabelul 2).

Performanța medie a termocentralelor din România

Tabel nr. 4

Sursa: CONEL S.A., 2001

În total, căldura produsă în 1999 reprezintă 81,7% din cea produsă în 1989. Termoelectrica SA utilizează încălzirea centrală zonală pentru a furniza căldura necesară pentru 29 de orașe. Luând ca an de referință anul 1999; 77,8% din totalul căldurii produse de Termoelectrica SA a fost pentru termoficare (încălzire zonală). După 1989, consumul de căldura în mediul urban, contrar celui din industrie, a înregistrat o creștere relativ constantă datorită eliminării constrângerilor existente înaintea acestei date în furnizarea energiei. Este posibil ca în multe orașe consumul să mai crească încă.23

3.2 ANALIZA ACTIVITĂȚII ÎN TERMOCENTRALA

ELECTRICĂ DOICEȘTI

3.2.1 Amplasarea termocentralei

Termocentrala Electrică Doicești este amplasată în zona Subcarpaților externi ai Ialomiței, în lunca Ialomiței (pe malul stâng), în localitatea Doicești, la nord de municipiul Târgoviște.

Amplasamentul se află între râul Ialomița, șoseaua națională și calea ferată Târgoviște-Pietroșița.

Coordonatele geografice ale termocentralei sunt:

– 23˚26’ longitudine estică;

– 44˚56’ latitudine nordică.

Zona de amplasare a centralei este o zonă neogenă cutată, care este formată dintr-un mozaic de roci sedimentare (depozite miopliocenice), în cadrul unui geosinclinal cu mare mobilitate tectonică (cute anticlinale și sinclinale simple, faliate și deversate, cute diapire).

Zona Subcarpaților externi formează o treaptă mai coborâtă și relativ uniformă față de zona Subcarpaților interni, de unde și denumirea frecventă de plaiuri. Sinclinalele și anticlinalele sunt acoperite cu o cuvertură groasă de pietrișuri și nisipuri în care apele au săpat un șir de depresiuni. Aceste depresiuni (văi) sunt constituite din depozite aluvionare din Holocenul Superior.

Zona colinară a Subcarpaților Ialomiței are un mare potențial morfodinamic. Procesele de modelare au un caracter agresiv, cu o mare capacitate de degradare a terenurilor. Dintre acestea apar ca dominante și specifice pluvio-denudarea (eroziunea de suprafață) și eroziunea fluvio-torențială (alunecările de teren).

Solurile existente în zona de amplasament a centralei sunt soluri aluviale, produse prin depunerea de aluviuni de către râul Ialomița și sunt caracteristice zonei de luncă.

Cel mai important curs de apa din zona de amplasament al centralei este râul Ialomița, care are un bazin hidrografic cu o suprafață de 1208 km2. Densitatea de râuri în zona subcarpatică este între 0,3 și 0,5 km / km2.

Debitul multianual al Ialomiței măsurat la stația hidrologică Băleni (în amonte de confluența cu Cricovul Dulce) este de 10 m3/s. Debitul maxim cu probabilitatea de depășire de 1% (o dată la 100 de ani) este de 700 m3/s. Debitul mediu zilnic minim cu probabilitatea de 80% (o dată la 5 ani) este de 0,54 m3/s. Debitul mediu multianual de aluviuni în suspensie este de cca. 5-10 t/ha pe an.

Pentru regimul natural de curgere al râului Ialomița, debitul mediu de aluviuni în suspensie este de cca. 23 kg/s (concentrație 2300 mg/l). Cantitatea medie anuală de aluviuni în suspensie transportată prin secțiunea de curgere este de 72538000 kg.

Fenomenele de îngheț (curgeri de sloiuri, gheață la mal, pod de gheață) se înregistrează în fiecare iarnă și durează în medie 30-35 de zile.

Centrala a fost construită în două etape:

– etapa veche (6 x 20 MW) a intrat în funcțiune în perioada 1952-1956;

– etapa nouă (2 x 200 MW) a intrat în funcțiune în perioada 1979-1982.

Terenul necesar construirii centralei, atât a incintei (39 ha), cât și a depozitelor (76,4 ha) a fost expropriat de la proprietari de teren agricol din zonă, pe baza unor hotărâri ale Consiliului de Miniștri de la data respectivă.

În prezent din etapa veche mai funcționează 3 cazane cu abur cu funcționare pe gaze de sondă cu suport de păcură, celelalte 3 cazane fiind scoase din exploatare.24

Pentru depozitarea deșeurilor de zgură și cenușă de termocentrală există în exploatare patru depozite care ocupă o suprafață totală  de 88 ha, din care 81 ha curent în exploatare și un depozit cu o suprafață de 7 ha  de rezervă. Cele trei depozite în folosință sunt situate în comuna Șotânga (depozitele 4, 5, 6), depozitul de rezervă (nr. 3) fiind situat pe malul râului Ialomița.  Alte două depozite (nr.1 și nr. 2) situate pe malul râului Ialomița au fost închise iar suprafețele de teren ocupate au fost redate circuitului agricol.25

3.2.2 Obiectul de activitate

Termocentrala Electrică Doicești produce energie electrică și termică (agent termic pentru necesitățile municipiului Târgoviște și coloniei Doicești, abur industrial pentru consumatorii învecinați și necesități proprii), utlizând drept combustibil cărbune, gaze de sondă și păcură.

Centrala funcționează în 3 schimburi de 8 ore. Există perioade de timp (mai ales în perioada caldă a anului) când cererea de energie termică este mică și atunci centrala funcționează la capacitate redusă sau este oprită.

Producerea energiei electrice și termice

Pentru producerea energiei termice Termoentrala Electrică Doicești are în compunere următoarele cazane:

– 3 cazane de 100/h tip P.B.S. pe gaze de sondă, cu radiație și circulație naturală, pentru producerea energiei termice, care urmează să fie casate (etapa veche);

– 2 cazane de 675 t/h tip Benson, pe cărbune și păcură, cu circulație forțată cu două tiraje, pentru producerea aburului industrial (etapa nouă).

În focarul cazanelor are loc procesul de reacție între aerul de ardere și combustibil, cu formare de gaze de ardere la temperatură ridicată, acestea formându-se din elementele combustibile conținute în combustibil și din aerul necesar arderii.

Căldura generată prin arderea combustibililor este transferată fluidului de lucru, care este transformat în abur tehnologic și în abur energetic. Aburul tehnologic este livrat ca agent termic consumatorilor prin conductele de termoficare. Apa transformată în abur energetic supraîncălzit în cazanele energetice, se destinde în turbină până la presiunea subatmosferică de condensare, cu cedare de lucru mecanic.

Înainte de utilizare apa este tratată chimic în instalațiile de dedurizare și demineralizare. Evacuarea gazelor de ardere în atmosferă se face prin instalațiile de evacuare a gazelor de ardere (canale de gaze, ventilatoare de gaze, electrofiltre, coșuri de evacuare).

Producția de energie electrică

Tabelul nr. 5

Sursa: www.apmdâmbovița.ro

Grafic nr. 4

Aburul produs în cazane este supraîncălzit în mai multe trepte de supraîncălzire și condus la corpul de înaltă presiune al turbinei, unde se destinde, producând lucru mecanic. Lucrul mecanic este transformat de generator în energie electrică. Puterea electrică actuală a centralei la bornele generatoarelor este de 400 MW.

Tratarea chimică a apei

Tratarea apei în secția chimică se face pentru a obține apa demineralizată în vederea obținerii aburului și apa dedurizată pentru adaos în rețeaua de termoficare a municipiului Târgoviște și coloniei Doicești.

Secția chimică este formată din următoarele instalații:

– instalația pentru pretratarea apei;

– instalația pentru obținerea apei demineralizate;

– instalația pentru obținerea apei dedurizate;

– instalația pentru tratarea condensului.

În instalația de pretratare a apei se elimină suspensiile și substanțele coloidale din apa captată din Ialomița.

Pretratarea apei captate din Ialomița se face în patru decantoare, cu recircularea șlamului, prevăzute cu ejectoare pentru introducerea soluțiilor de sulfat feros, lapte de var și poliacrilamidă.

În interiorul decantorului au loc procesele de decantare mecanică a suspensiilor grosiere și procesele de coagulare și decantare a suspensiilor coloidale prin floculare cu FeSO4. În interiorul decantorului (în camera de racție) are loc și procesul de decarbonatare (reducerea durității temporare) efectuat prin tratare cu lapte de var, pentru precipitarea sărurilor solubile de Ca și Mg.

Cantitățile de apă limpezită consumată la Secția chimică, cantitățile de apă dedurizată și demineralizată produse în anul 2002

Tabelul nr. 6

Sursa: Bilanț de mediu

Circuitul de răcire

Răcirea condensatoarelor, ca și a răcitorilor auxiliari (compresoarele, etanșările Bagger), este asigurată de apa de răcire. Circuitul apei de răcire este de tip mixt, format din:

– două tunuri de răcire cu tiraj natural, în contracurent;

– canalele și conductele de apă rece – apa caldă.

Apa de răcire este preluată din bazinul de amestec de la casa sitelor și evacuată în bazinul de aspirație al pompelor ce deservesc tunurile de răcire. Purjele de la tunurile de răcire sunt refulate în Ialomița prin canalul de distribuție, cu secțiunea trapezoidală cu lungimea de 800 m.

Răcirile auxiliare de la etapa 3×20 MW se face cu apă brută captată din râul Ialomița, în circuit deschis, cu evacuarea apei în Ialomița la 800 m aval de barajul deversor de la priza de apă brută.

3.2.3 Materii prime și materiale utilizate în procesul de producție

Alimentarea cu cărbune, depozitarea cărbunelui

Cărbunele (lignit), este adus cu navete speciale C.F.R. de la Șotânga, Câmpulung, Filipeștii de Pădure, Ceptura, Mehadia. Lignitul de la Șotânga se aduce și cu mijloace auto. Cărbunele este descărcat automat în 4 stații de descărcare de 8000 t/h. Cărbunele transportat auto se basculează la cele 2 depozite de cărbune. Din stațiile de descărcare acesta este preluat de benzile transportoare direct în buncărele cazanelor sau în depozitele de cărbune. Depozitele au capacitate totală de 500000 t. Din depozite cărbunele este transportat la benzile transportoare cu 2 mașini combinate sau cu buldozerele. Cărbunele din stațiile de descărcare sau de la depozitul de cărbune este transportat cu ajutorul benzilor transportoare la buncărele cazanelor.

Din buncăre, cărbunele este preluat de benzi și transportat la morile de tip ventilator cu ciocane, unde este măcinat, uscat și încălzit în același timp. Amestecul de cărbune și aer preîncălzit este transportat la arzătoarele cazanelor, unde are loc arderea. Cantitatea de cărbune consumată în anul 2002 a fost de 1356565 t.

Compoziția medie a cărbunelui utilizat în termocentrală

Tabelul nr. 7

Sursa: Bilanț de mediu

Grafic nr. 5

Stațiile de descărcare și benzile transportoare sunt în sistem de cădere, adică se împiedică împrăștierea prafului de cărbune. Apele pluviale din zona depozitelor de cărbune și a sălii cazanelor sunt colectate printr-un canal de gardă și dirijate la un bazin de retenție, în care se realizează separarea prafului de cărbune de apă, prin decantare. Praful de cărbune separat se valorifică prin ardere, iar apa se evacuează în canalizarea pluvială.

Cărbunele depozitat nu periclitează calitatea solului din zona de amplasament a depozitului și nici sănătatea oamenilor. Apele pluviale de la depozitul de cărbune sunt evacuate în canalizarea pluvială și deversate în Ialomița.

Alimentarea cu păcură, depozitarea păcurii

Păcura este adusă în vagoane cisternă de la Rafinăria Ploiești și de la OIL Terminal Constanța. Păcura încălzită este descărcată la rampa de descărcare păcură, printr-un sistem de furtunuri racordate la cisternă, într-un colector comun, aflat în aspirația pompelor de transvazare. Înainte de a ajunge la pompele de transvazare, păcura este trecută prin filtre grosiere de transvazare. Din pompele de transvazare păcura este refulată în 3 rezervoare, dintre care 2 rezervoare de 3150 t fiecare și unul de 1000 t.

Rezervoarele metalice, supraterane de păcură sunt prevăzute cu serpentine cu abur pentru încălzire și cu izolație termică. Pentru protecția solului în cazul unor scurgeri accidentale, s-a construit un batal de beton înalt de 7 metri, cu un volum capabil să rețină întraga cantitate de păcură scursă din rezervor în caz de avarie (3150 m3). Terenul din interiorul batalului este betonat pentru a stopa infiltrarea produselor petroliere în sol. Din rezervor, păcura trece prin filtrele fine și este pompată spre cazane, prin conducte.

Pierderile de păcură de la rampa de descărcare, apele pluviale impurificate cu păcură sunt colectate în rigolele subterane și apoi sunt dirijate printr-o rețea de canalizare la separatorul de păcură (rezervor cilindric de metal). Păcura separată gravitațional de apă este recuperată cu pompe și refulată la rezervoare.

Apa din separatorul de păcură deversează printr-un preaplin într-o rețea de canalizare, care deversează la stația de pompe Bagger, unde sunt folosite ca ape de adaos în circuitul de hidrotransport. Cantitatea de păcură consumată în anul 2002 a fost de 45023 t.

Păcura poate să modifice, în cazul în care contaminează solul, calitatea acestuia, reducându-i drastic fertilitatea, cu efect direct asupra vegetației din porțiunea afectată. Mecanismul de producere a efectelor negative asupra fertilității solului este complex și constă în producerea unei pelicule de substanță petrolieră care blochează schimbul de gaze și lichide între organismele vii din sol cu mediul înconjurător și difuzia elementelor nutritive la rădăcinile plantelor.

De asemenea, organismele acvatice sunt afectate negativ dacă apele în care trăiesc au fost contaminate cu păcură. Gradul de afectare a organismelor acvatice este proporțională cu cantitatea de păcură deversată și cu perioada de contaminare. Conform recomandărilor Institutului de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie, limita maximă admisă a cantității de produse petroliere în sol este de 0,5% masă față de cantitatea totală de sol uscat.

În cazul contaminării solului cu păcură, stratul de sol contaminat se îndepărtează și se depozitează în locuri destinate acestui scop (la depozitul de zgură și cenușă).

Compoziția medie a păcurii utilizate în termocentrală

Tabelul nr. 8

Sursa: Bilanț de mediu

Grafic nr. 6

Alimentarea cu gaze de sondă

Gazele de sondă provin de la Schela Petrolieră Târgoviște. Din stația de dezbenzinare Aninoasa gazul de sondă este trimis prin conductă la stația de reglare gaze. De la această stație se alimentează prin conducte cele trei cazane de 100 t/h de la etapa veche. Volumul de gaz de sondă consumat în anul 2002 a fost de 26240,9 mii Nm3

Compoziția medie a gazelor de sondă utilizate în termocentrală

Tabelul nr. 9

Sursa: Bilanț de mediu

Grafic nr. 7

Materiale de construcții cu impact asupra mediului

În termocentrală materialele de construcții cu posibil impact asupra mediului sunt materialele de azbest sau cu conținut de azbest, acesta fiind o substanță cancerigenă. Contaminarea cu azbest se face pe cale respiratorie (inhalare) a particulelor fine de azbest din aer sau prin contact direct și repetat cu epiderma neprotejată.

Azbestul se utilizează sub formă de șnur de azbest și plăci de azbest:

– șnurul de azbest se folosește la reparații;

– șnurul de azbest grafitat cu inserție metalică se folosește pentru armături;

– plăcile de azbest ondulat se folosesc la închideri de spații tehnologice și la umplutura turnurilor de răcire.

Șnurul și plăcile din azbest se depozitează într-o magazie amenajată, acoperită și închisă.

Suprafața liberă a plăcilor de azbociment este de 379334 m2. Cantitatea de șnur de azbest utilizată în anul 2002 a fost de 5,9 t.

Deoarece azbestul din plăcile de azbociment este înglobat în material, iar șnurul utilizat la reparații este în cantitate mică, nu există pericolul de contaminare a mediului.

Reactivi utilizați

Acidul clorhidric (HCl)

Este utilizat la regenerarea maselor ionice din filtrele cationice din stația de tratare a apei. Acidul clorhidric este o substanță corozivă, cu o acțiune distructivă asupra organismelor vii. De asemenea, solul contaminat cu acid clorhidric își schimbă proprietățile fizico-chimice, scăzând foarte mult fertilitatea acestuia. Apele poluate cu acid clorhidric au un pH scăzut și o concentrație ridicată de cloruri. Gradul de afectare a organismelor acvatice este proporțională cu concentrația și cantitatea de acid deversată și cu perioada de contaminare.

Hidroxidul de sodiu (NaOH)

Se utilizează la regenerarea maselor ionice din filtrele anionice din stația de tratare a apei.

Hidroxidul de sodiu este o substanță caustică, care are o acțiune distructivă asupra organismelor vii. Solul contaminat cu hidroxid își schimbă proprietățile fizico-chimice, solubilizând acizii humici din sol, scăzând astfel fertilitatea acestuia. Apele poluate cu hidroxid de sodiu au un pH ridicat și o concentrație ridicată de ioni de sodiu. Gradul de afectare a organismelor acvatice este proporțională cu concentrația și cantitatea de hidroxid deversată și cu perioada de contaminare.

Deși zona de depozitare a reactivilor este protejată cu platformă placată cu anticoroziv, această protecție se poate degrada în timp, din cauza uzurii mecanice a acesteia.

La Termocentrala Electrică Doicești din cauza degradării protecției anticorozive a platformei de depozitare a hidroxidului de sodiu, scurgerile de la circuitele de hidroxid de sodiu au dizolvat acizii humici din sol și au crescut pH-ul apei freatice. În urma sesizărilor făcute de populația din zonă, centrala a comandat un studiu care a identificat cauza poluării accidentale a apei freatice și a luat măsuri pentru repararea platformei de protecție a scurgerilor. În urma eliminării cauzelor ce au condus la poluarea accidentală a apei freatice s-a constatat, prin analize, o scădere a pH-ului apei freatice la valori normale, datorită procesului de autoepurare a apei freatice.

Varul

Varul hidrat, sub formă de pulbere, se utilizează sub formă de lapte de var în procesul de pretratare a apei brute din Ialomița.

Varul hidrat se aprovizioneaza în vagoane speciale, din care se descarcă pneumatic în 5 silozuri de stocare var praf de 40 m³ fiecare. Din silozurile de stocare varul se dozează în 5 vase de consum de 5,3 m³ fiecare unde se prepară laptele de var. Laptele de var este dozat în decantor cu ajutorul pompelor.

Sulfatul feros (FeSO4·7H2O)

Sulfatul feros (FeSO4·7H2O) se utilizează sub formă de soluție drept coagulant în procesul de pretratare a apei brute. Sulfatul feros se aduce în centrală ambalat în saci și se depozitează în magazia specială de depozitare, amplasată în gospodăria de sulfat feros. Sulfatul feros este preluat cu o mașină cu cupă, este introdus într-un vas de dizolvare și de aici cu pompele este introdus în decantor.

Amoniacul (NH3)

Amoniacul (NH3) este folosit la condiționarea apei de alimentare a cazanelor. Amoniacul (soluție de concentrație 25%) se aduce în centrală în bidoane de plastic. Depozitarea se face în magazia de amoniac și hidrazină. Amoniacul este trecut apoi în vasele de diluare, unde se prepară o soluție de NH3 de concentrație 1%. Soluția este pompată în vasele de consum de la grupurile 7 și 8 și de aici este pompată în circuitul de alimentare cu apă a cazanelor. Cantitatea de amoniac consumată în 2002 a fost de 22970 kg soluție 25 %.

Amoniacul este un gaz toxic în concentrații mari, care acționează asupra sistemului respirator al oamenilor și animalelor, în urma inhalării acestuia. Gradul de afectare al organismelor vii depinde de timpul de expunere în mediul toxic. Soluția amoniacală nu este periculoasă decăt pentru lucrătorii care manipulează recipientele de soluție amoniacală în mediu închis, neventilat.

Hidratul de hidrazină (N2H4·H2O)

Hidratul de hidrazină (N2H4 ·H2O) este folosită la condiționarea apei de alimentare a cazanelor. Hidrazina (soluție de concentrație 24 %) se aduce în centrală în bidoane de plastic de 200 Kg, cu mijloace auto și se depozitează în magazia de amoniac și hidrazină.

Hidrazina hidrată este trecută apoi în vasele de diluție unde se prepară o soluție de N2H4 de concentrație 1 % fiind apoi trimisă cu pompele dozatoare în apa de alimentare, degazată termic, a cazanelor energetice. Cantitatea de hidrazină hidrată consumată (concentrație 100 %) în anul 2002 a fost de 3035 kg.

Hidratul de hidrazină este o substanță toxică, care acționează asupra organismelor vii dacă este ingerată.

Clorura de sodiu (NaCl)

Clorura de sodiu este folosită sub formă de soluție (saramură) la regenerarea maselor ionice din filtrele Na+ -cationice din instalația de dedurizare a apei. Clorura de sodiu se aduce în centrală sub formă de bulgări, cu vagoane C.F.R. și se descarcă manual în două bazine de preparare saramură, unde se diluează la o concentrație de 10 %, de unde cu ajutorul ejectoarelor este trimisă în instalație.

Apele de la spălarea filtrelor mecanice sunt evacuate la pompele Bagger și amestecate cu apa de hidrotransport zgură și cenușă.

Șlamul de la bazinele de sare este colectat manual și este transportat și depozitat la halda de zgură și cenușă.

Clorura de sodiu (solidă sau sub formă de soluție) poate afecta, prin contaminare, calitatea solului (prin mărirea salinității și scăderea fertilitații acestuia) și calitatea apei (prin creșterea concentrației de ioni de clor și sodiu).

Clorura de sodiu este o substanță necesară organismelor atunci când concentrația acesteia în mediile respective nu depășește anumite praguri specifice. Organismele vii care trăiesc în mediile contaminate, sunt afectate când concentrația de clorură de sodiu în mediile respective depășește un anumit prag specific. Gradul de afectare al organismelor vii depinde de timpul de expunere în mediul contaminat.

Poliacrilamidă

Poliacrilamida se utilizează ca adjuvant în procesul de coagulare a apei brute. Poliacrilamida se aduce în bidoane de plastic de 50 kg și se depozitează în stația de coagulare. Prepararea soluției se face manual în două vase de consum prin barbotare cu aer. Cu ajutorul pompelor dozatoare soluția se introduce în decantor.

Cantități de reactivi consumate lunar

Tabel nr. 10

Sursa: Bilanț de mediu

Materii și materiale auxiliare utilizate

Mase ionice

Masele ionice se utilizează în stația de tratare a apei, în filtrele cationice și filtrele anionice.

Aprovizionarea cu mase ionice se face pentru completări. Masele ionice sunt ambalate în saci de plastic și sunt depozitate la magazie.

Masele ionice sunt rășini netoxice și stabile din punct de vedere fizico-chimic (nu se dizolvă și nu se descompun).

Oxigen

Oxigenul se utilizează la sudura oxiacetilanică. Oxigenul este un gaz care în prezența unor substanțe combustibile poate conduce la explozii sau incendii. Aprovizionarea se face în recipiente (tuburi de oțel) sub presiune, transportul efectuându-se cu mijloc auto. Cantitatea consumată în anul 2002 a fost de 21852 m³.

Depozitarea se face într-o magazie închisă, special amenajată.

Clor

Clorul gazos se utilizeză la clorinarea apei pentru distrugerea bacteriilor din apa prelevată pentru obținerea apei potabile. Clorul este un gaz toxic care afectează sistemul respirator al oamenilor și animalelor. Gradul de afectare al organismelor vii depinde de timpul de expunere în mediul toxic. Aprovizionarea se face în recipiente (tuburi de oțel) sub presiune, transportul efectuându-se cu mijloc auto. Cantitatea consumată în 2002 a fost de 50 m³.

Depozitarea se face în condiții de securitate într-o magazie închisă, special amenajată.

Carbid

Carbidul se folosește la producerea acetilenei utilizată la sudura oxiacetilenică. Carbidul (carbura de calciu) în contact cu apa produce acetilenă și lapte de var. Aprovizionarea se face în butoaie de tablă, transportul efectuându-se cu mijloc auto.

Depozitarea se face într-o magazie acoperită special amenajată.

Uleiuri

Uleiul de turbină (de tip TBA46) este folosit în sistemul de ungere și reglaj al turbinei. Uleiul de lubrifiere (de tip TIN125) este folosit la lubrifierea diferitelor omponente mecanice. Uleiul de transformator se utilizează ca agent de răcire în transformatoarele electrice. În centrală se mai utilizează uleiuri hidraulice și uleiuri de motor.

Depozitarea uleiurilor se face la gospodăria de ulei în rezervoare metalice supraterane. Platforma de amplasare a rezervoarelor este betonată astfel încât se reduce riscul de poluare a solului.

Nu se cunoaște dacă în uleiurile utilizate în centrală există bifenili policlorurați.

Uleiurile pot să modifice, în cazul în care contaminează solul, calitatea acestuia, reducându-i drastic fertilitatea. În cazul contaminării solului cu ulei, stratul de sol contaminat se îndepărtează și se depozitează în locuri destinate acestui scop.

Motorină

În centrală motorina se utilizează în parcul auto.

Motorina este adusă cu cisternă auto și cisterne C.F.R. și se depozitează într-un rezervor metalic suprateran. Pompa de motorină este prevăzută cu instalație de stins incendiul. Cantitatea consumată în anul 2002 a fost de 1075,9 t.

Benzi de cauciuc

În centrală benzile de cauciuc se utilizează la transportul cărbunelui. Benzile de cauciuc sunt depozitate la magazia de materiale.

3.3 SURSE DE POLUARE

Emisii în atmosferă

Sursa de poluanți pentru aer o reprezintă emisia în atmosferă a poluanților conținuți în gazele de ardere rezultate în urma arderii combustibilului, în focarele cazanelor de abur, și anume: NOx, SO2, CO2 și pulberi.

O altă sursă de poluare a aerului este reprezentată de eventualele spulberări de cenușă de pe suprafața neinundată a depozitului de zgură și cenușă, și spulberările de praf de cărbune de pe depozitul de cărbune în cazul vântului puternic.

Impactul direct al poluanților evacuați în atmosferă de centrală (NOx, SO2, CO2, pulberi), are loc în arii relativ apropiate de aceasta, pe distanțe de la sute de metri la câteva zeci de kilometri, în funcție de puterea sursei (implicit a cantității de poluanți evacuate) și de factorii climatici din zonă.

Efectele emisiilor de poluanți gazoși se manifestă pe arii întinse, la distanțe considerabile de sursă prin apariția ploilor acide și chiar la scară globală prin contribuția la efectul de seră.

Efectele sesizabile ale poluanților gazoși sunt datorate unui cumul de emisii de la mai multe surse răspândite geografic, care au emis o perioadă îndelungată de timp, de aceea efectele sunt greu cuantificabile și, implicit, nu se poate cuantifica cu precizie impactul unei singure surse.

Gazele de ardere produse îm focar în urma procesului de reacția între aerul de ardere și combustibil, se evacuează în atmosferă prin instalațiile de evacuare a gazelor de ardere (canale de gaze, ventilatoare de gaze de ardere, electrofiltre, coșuri de evacuare). Gazele de ardere evacuate la coș conțin gaze (NOx, SO2, CO2, CO, vapori de apă) și substanțe solide (praf de cenușă, funingine).

Evacuarea gazelor de ardere obținute din arderea combustibililor în cazanele de abur se realizează astfel:

– cazanele C4, C5, C6 de 100 t/h, cu funcționare pe gaze de sondă, la coșul 2;

– cazanele C7 și C8 de 525 t/h, cu funcționare pe cărbune și păcură, la coșul 3.

Cazanele care funcționează cu combustibil solid sunt prevăzute cu electrofiltre pentru reținerea pulberilor cenușii din gazele de ardere.

Desprăfuirea gazelor de ardere se face în câmpul electric creat de electrozii de emisie și electrozii de depunere aflați în electrofiltru. Având încărcătura electrică negativă, dobândită prin ionizare, cenușa este deviată în câmpul electric spre polul pozitiv, constituit din electrozii de depunere.

Randamentul nominal de desprăfuire al electrofiltrelor este de 99,9%.

Coșurile au următoarele caracteristici:

Coșul numărul 2:

– diametrul la vărf, Φ=7,4 m.

– înălțime: 80 m.

Coșul numărul 3:

– diametrul la vărf, Φ=6,8 m;

– înălțime: 200 m.

Determinarea gradului de poluare în zona de amplasare a centralei s-a realizat pe baza studiului de dispersie a poluanților gazoși în atmosferă, elaborat de către INMH București, utilizând datele de funcționare ale cazanelor prezentate de centrală și pe baza modelului Gaussian din "noua generație".

Modelul din "noua generație" are următoarele îmbunătățiri:

o nouă metodă de determinare a dispersiei de poluant;

modificarea dispersiei turbulente datorită supraînălțării;

includerea procesului de penetrare a penei în stratul de inversiune termică;

tratarea specială a dispersiei orizontale în cazul condițiilor de vânt slab.

Datele meteorologice: direcția și viteza vântului, nebulozitatea, umezeala relativă și temperatura aerului au fost luate pentru perioada analizată de la stația meteorologică Târgoviște.

Penru a pune în evidență caracteristicile generale ale cirulației aerului în zona Doicești, s-a estimat concetrația medie anuală de poluanți, luând în considerare o emisie medie pentru perioada analizată cu ajutorul modelului climatologic. Tripletul direcție-viteză-stabilitate s-a esimat pe baza datelor meteorologice măsurate la stația Târgoviște pe o perioadă de 30 ani.26

Inventarul emisiilor de poluanți conform cu metodologia CORINAIR relevă următorul aspect: emisiile de noxe de la UE Doicești reprezintă 55,55 % din totalul emisiilor inventariate în judetul Dâmbovița, reprezentând emisii de poluanți rezultați din arderea combustibililor folositi pentru generarea de energie electrică.

Cantitațile de poluanți emise în atmosferă de U.E. Doicești și procentul de participare la totalul emisiilor inventariate în județ (nu a fost inclus aportul surselor de combustie rezidențială din zona rurală, din lipsa de informații pertinente)  sunt prezentate în tabelul și figura următoare:27

Tabel nr. 11

Sursa: www. apmdâmbovița.ro

Grafic nr. 8

Poluarea apei

Alimentarea cu apă potabilă

Necesarul de apă potabilă reprezintă cca. 1 % din necesarul total de apă al centralei. Apa potabilă se obține din două surse:

– captarea apei din râul Ialomița, prin două drenuri amplasate în terasa râului, pe malul stâng;

– captarea apei subterane, prin cinci puțuri forate în zona Aninoasa.

Drenurile asigură un debit de 6 l/s în regim normal și un debit de 4,2 l/s în perioada secetoasă. Sursa de apă Aninoasa este dotată cu aparatură hidrometrică necesară pentru măsurarea volumului captat (cinci apometre).

Alimentarea cu apă industrială

Apa industrială reprezintă 99 % din totalul volumului de apă prelevat. Apa brută este preluată din râul Ialomița, printr-o gură de captare amplasată la cca. 1 km amonte, pe malul stâng.

Gura de captare este constituită dintr-un baraj deversor de beton, grătare grosiere de reținere a plutitorilor, un bazin de limitare, grătare fine și patru deznisipatoare, un bazin de stocare a apei. Din deznisipatoare apa pătrunde în camera de încărcare a aducțiunilor. Apa este transportată gravitațional la centrală printr-un canal de aducțiune dublu compartimentat.

Necesarul de apă al termocentralei este: debitul maxim de 223258 m3/zi; debitul mediu de 186368 m3/zi.

Deoarece gradul de recirculare internă a apei este de 40%, rezultă că cerințele de apă sunt: debitul maxim de 133955 m3/zi; debitul mediu de 111821 m3/zi.

Cantitatea anuală de apă captată din râul Ialomița, la parametrii nominali de funcționare ai centralei este de 67525000m3. Această cantitate este mai mică datorită scoaterii din uz a cazanelor 1;2 și 3 de 100 t/h.

Din apa captată prin priza de captare, la evacuarea în râul Ialomița nu se mai regăsesc debitele următoarelor categorii de ape:

apa livrată la PI Târgoviște și SOCERAM Doicești;

apa de adaos în circuitul de termoficare;

o parte din apa utilizată la transportul zgurii și cenușii, prin evaporare și infiltrații la depozitle de zgură și cenușă;

apa pierdută în circuitul de răcire prin evaporare și neetanșeități.

Funcționarea sursei de apă industrială este permanentă.

Volumul de apă captat nu poate fi măsurat deoarece nu există debimetre.

Cantitatea anuală de apă captată din râul Ialomița, la parametrii nominali de funcționare ai centralei, este de 67525000 m3.

Indicatorii de calitate ai apei prelevate din râul Ialomița:

Tabelul nr. 12

Sursa: Bilanț de mediu

Grafic nr. 9

Evacuarea apelor uzate

Sistemele de canalizare din centrală sunt separative în funcție de natura apelor evacuate. Apele de pe teritoriul centralei sunt evacuate astfel:

– în emisarul Ialomița;

– la depozitul de zgură și cenușă, ca apă de amestec hidrotransport.

Modul de evacuare a apelor în emisarul Ialomița

Impactul asupra apelor de suprafață este datorat evacuărilor apelor (colectate prin canalizările specifice) în emisar (râul Ialomița), prin patru puncte de evacuare. Pe evacuările de apă de pe teritoriul centralei nu există intalații de măsurare a debitului.

Apele menajere sunt epurate înainte de deversare după cum urmează: în șase fose septice; în două decantoare Imhoff; într-o stație de clorinare. Vidanjarea și curățarea foselor septice și a decantoarelor se face periodic.

Parametrii de încadrare ai apelor menajere evacuate

Tabelul nr. 13

Sursa: Bilanț de mediu

Apele industriale evacuate trebuie să se încadreze în parametrii

Tabelul nr. 14

Sursa: Bilanț de mediu

Impactul măsurabil asupra emisarului este realizat de:

– apele menajere prin bacteriile și materiile organice conținute în acestea, impurificatori măsurați prin analiza de CBO5;

– apele pluviale prin suspensiile conținute.

Centrala efetuează periodic (de două ori pe săptămână) controlul calității apelor uzate în laboratorul chimic de analiză al centralei.

Modul de evacuare a apelor la depozitul de zgură și cenușă

La depozitul de zgură și cenușă ajung, cu amestecul de hidrotransport, următoarele categorii de apă:

a) apele de la gospodăria de păcură (de la rampa de descărcare a rezervoarelor de păcură), după epurarea mecanică a acestora în separatorul de păcură;

b) apele uzate provenite de la spălarea și regenerarea filtrelor schimbătoare de ioni, din instalația de demineralizare, instalația de dedurizare a apei și instalația de tratare condens.

Apele tehnologice de pe teritoriul centralei sunt evacuate printr-o canalizare subterană la stațiile de pompe spălare aferente stațiilor de pompe Bagger, unde este folosită ca adaos în circuitul de evacuare hidraulică a zgurii și cenușii trimise la depozitele de zgură și cenușă. Din apa de hidrotransport decantată la depozitele de zgură și cenușă este recirculată în proporție de 40%.

Nu există surse constante de poluare a apei freatice. Posibilele surse de poluare le reprezintă scurgerile accidentale de păcură și reactivi care ajung în pânza freatică, infiltrațiile de apă uzată din canalizările de pe teritoriul centralei, infiltrațiile de apă din depozitul de zgură și cenușă.

Analizele efectuate la evacuările de ape menajere și pluviale evacuate în râul Ialomița arată că la indicatorul suspensii se depășesc 87 % din cazuri norma de 65 mg/l. Cu toate acestea se apreciază că aportul evacuărilor la creșterea conținutului de suspensii în Ialomița este neglijabil (creștere cu 0,015 % masă), concentrația de suspensii evacuate depășind, în numai 20% din cazuri, concentrația maximă de suspensii a apei brute prelevate din Ialomița.

Apele menajere și pluviale se încadrează în limita admisibilă la indicatorul CBO5 de 39 mg/l, în condițiile în care apele sunt epurate corect în decantoarele Imhoff și prin clorinare.

Poluarea solului

Solurile existente în zona de amplasament a centralei sunt soluri aluviale, produse prin depunerea de aluviuni de către râul Ialomița și sunt caracteristice zonei de luncă.

Sursa majoră de poluare o constituie depozitele de zgură și cenușă, prin ocuparea unei suprafețe de teren de 76,4 ha și prin spulberările de zgură cu acțiune în imediata apropiere a haldelor de zgură.

De asemenea, alte surse posibile de poluare ale solului o pot constitui scurgerile de reactivi, scurgerile de păcură, scurgerile de ulei, scurgerile de amestec de hidrotransport și deșeurile.

Pulberile spulberate de pe halde, care se depun pe frunzele plantelor, îngreunează respirația acestora. De asemenea, pulberile spulberate de pe halde în concentrații foarte mari și pentru o expunere pe o perioadă îndelungată de timp, au un efect negativ asupra plantelor, animalelor și asupra oamenilor prin îngreunarea proceselor de respirație.

Fenomenul de spulberare de pe halde este sporadic (în zilele cu temperatură ridicată, umiditate scăzută și vânt puternic) și de scurtă durată (deoarece pulberile cu granulație medie și mare se sedimentează repede).

Zona afectată este imediat în vecinătatea haldei, deoarece concentrația pulberilor antrenate de vânt descrește puternic cu distanța față de halda de zgură și cenușă. Zonele apropiate de depozit sunt afectate de pulberile cu granulație mare și medie (deoarece sedimentează mai ușor), iar zonele mai depărtate de depozit sunt afectate de pulberile cu granulație fină.

Datorită compoziției cenușii, în care se găsesc elemente din compoziția naturală a solului și datorită cantității foarte mici de cenușă depusă pe sol, nu se pot efectua măsurători reprezentative și nu se pot determina cantitativ elemente trasoare, care să cuantifice impactul spulberărilor asupra solului sau apei.

Pulberile spulberate de pe haldă, datorită compoziției cenușii, nu afectează calitatea solului, la depunerea lor pe acesta.

Nu s-a constata alterarea stării de sănătate a locuitorilor din zonă, datorată spulberărilor de pe haldă și nici modificarea stării de sănătate a plantelor și animalelor din zonă.

Scurgerile de reactivi de la rezevoare și circuitele de transport pot altera calitatea solului, afectând fertilitatea acestuia prin modificarea caracteristicilor fizico-chimice (acidifierea sau alcanizarea solului, solubilizarea acizilor humici și metalelor din sol) și prin distrugerea organismelor vii din sol. Aceste scurgeri apar în situații accidentale și afectează o suprafață restrânsă de sol. Efetele impactului scurgerii reactivilor asupra solului se mențin timp îndelungat de la contaminare. Pentru reducerea impactului scurgerilor accidentale, platforma pe care sunt amplasate rezervoarele de reactivi sunt protejate anticoroziv.

Scurgerile de păcură de la gospodăria de păcură sunt accidentale și pot afecta numai stratul superficial de sol, pe o suprafață foarte restrânsă (în jurul rampelor de păcură). Prin scurgerea păcurii în sol se produce o peliculă de substanță petrolieră care blochează schimbul de gaze și lichide ale organismelor vii din sol cu mediul înconjurător, alterând astfel fertilitatea acestuia. Efectele impactului scurgerii păcurii asupra solului se mențin timp îndelungat de la contaminare. Pentru protecția solului rezervoarele sunt prevăzute cu batal de beton pentru colectarea surgerilor accidentale.

Scurgerile de ulei de la gospodăria de ulei sunt accidentale și pot afecta numai stratul superficial de sol. Efectele impactului scurgerii păcurii asupra solului se mențin timp îndelungat de la contaminare.

Scurgerile de amestec de hidrotransport sunt accidentale. Ele pot afecta fertilitatea solului prin apariția unor zone mlăștinoase și sărăturate. Efectele impactului scurgerii reactivilor se mențin timp îndelungat de la contaminare. Pentru protecția solului sunt prevăzute, pentru golirea conductelor de hidrotransport în situație de avarie, bazine de golire.

Deșeurile rezultate au fost depozitate în locuri special amenajate, reducându-se posibilitatea poluării solului. Deoarece contaminarea cu azbest se face pe cale aeriană (inhalare) sau prin contact direct și repetat cu epiderma, depozitarea la halda de zgură și cenușă și acoperirea acestuia cu cenușă este cea mai bună soluție de depozitare, reducându-se astfel la zero posibilitatea de contaminare a oamenilor sau a animalelor.

Nu se pot cuantifica depunerile pe sol din emisiile de gaze de ardere (aerosoli, pulberi). Nu există raportări privind modificarea calității solului datorată ploilor acide.

Ca efecte potențiale ale activităților învecinate, se pot avea în vedere substanțele organice utilizate în procesul de producție al întrprinderii NUBIOLA (fosta fabrică de anilină). Aceste efecte potențiale sunt localizate numai la amplasamentul întreprinderii.

În zona de amplasare a centralei nu există alte activități care să afacteze sensibil calitatea solului.

Calitatea soului utilizat pentru agricultură se poate altera în timp, dacă se lucrează fără respectarea tehnologiei, mai ales la efectuarea lucrărilor de fertilizare cu îngrășăminte chimice.

Deșeuri

Deșeurile sunt reprezentate de: zgură, cenușă, deșeuri menajere, deșeuri metalice, uleiuri uzate, deșeuri de azbest, mase ionice uzate și șlamuri.

Cenușa evacuată se prezintă sub formă de pulbere fină, iar zgura la ieșirea din cazan are dimensiuni de 3-4 mm. Cele două au compoziție chimică asemănătoare.

Radioactivitatea cenușii (radiație β) se încadrează în variațiile fondului natural de radiație.

Cenușa nu are acțiune toxică asupra organismelor vii. Cenușa spulberată de pe haldă are un efect negativ asupra plantelor (împiedicare mecanică a respirației prin astuparea stomatelor), animalelor și oamenilor prin îngreunarea proceselor de respirație. Asupra solului, cenușa are un efect de ușoară alcalinizare a acestuia (un efect benefic pentru solurile acide).

Compoziția medie a cenușii

Tabelul nr. 15

Sursa: Bilanț de mediu

Grafic nr. 10

Evacuarea zgurii și cenușii se face hidraulic prin amestecarea cu apă de hidrotransport a cenușii provenite de la buncărele electrofiltrelor și zgurii provenite din cazane.

Amestecul de zgură și cenușă rezultat din arderea cărbunelui, este evacuat hidraulic în următoarele depozite:

Depozitul numărul 3, care în prezent este ținut în rezervă, este amplasat pe malul stâng al râului Ialomița la cca. 3 km de centrală. Depozitul este învecinat la est cu loturi de cultură ale sătenilor din Doicești, iar la vest cu râul Ialomița. Suprafața depozitului este de 308895 m2;

Depozitul numărul 4 Poiana Mare este situat la cca. 5,5 km de centrală și are o suprafață de 50 ha. Depozitul este compartimentat în trei sectoare. Depozitul este construit în imediata apropiere de depozitul numărul 5;

Depozitul numărul 5 Poiana Mare are o suprafață de 19 ha. Depozitele numarul 4 și 5 sunt învecinate la vest cu dealul Teiș, care este împădurit, iar la est cu imașul localității Șotânga.

Umplerea depozitelor cu zgură și cenușă în compartimente se face astfel încât să se mențină în permanență o gardă pentru volumul necesar atenuării viiturilor. Garda de 0,5 m asigurată la fiecare supraînălțare este acoperitoare. Depunerea zgurii și cenușii are loc în trepte, constând din supraînălțări executate succesiv în diferite compartimente ale depozitului.

Capacitatea de depozitare este de 2300000 m3 zgură și cenușă.

Prin funcționare la capacitate nominală a întregului profil al centralei, se evacuează o cantitate de zgură și cenușă uscată de cca. 1,3 milioane t/an. Din această cantitate, o cantitate colectată uscată de cca. 100000 t/an se trimite pneumatic la IMC Doicești, pentru utilizare la producerea materialelor de construție prefabricate.

Pentru evitarea spulberărilor de cenușă de pe compartimentele în execuție există o rețea de stropire a depozitului alimentată cu apă de la stația de pompe recirculare. Pe rețeaua de stropire sunt prevăzuți hidranți la care se racordează aripile mobile de stropire prin aspersiune. Aripile mobile cu aspersoare pot fi amplasate în orice punct al depozitului.

De asemenea, împotriva spulberării cenușii de pe taluzele digurilor de supraînălțare s-a prevăzut acoperirea acestora cu un strat de pământ de 5 cm grosime și însămânțarea acestuia cu iarbă.

După epuizarea capacității de depozitare, platforma depozitului va fi acoperită cu sol vegetal și se va încerca, pe cât posibil, redarea suprafeței în circuitul funciar.

Deșeurile menajere sunt colectate în containere metalice, care sunt amplasate pe o platformă betonată. Ridicarea containerelor se face regulat cu ajutorul mijloacelor auto proprii la groapa de gunoi a comunei Doicești.

Pentru elementele de mediu, deșeurile menajere nu prezintă periculozitate.

Deșeurile metalice (fier vehi, etc.) provine în urma reparațiilor. Deșeurile sunt depozitate pe o platformă betonată, în aer liber. O parte din deșeurile metalice au fost valorificate la REMAT. Cantitatea de deșeuri de mediu, deșeurile metalice nu prezintă periculozitate.

Uleiurile pentru motoare și angrenaje, hidraulice și de transformator sunt colectate în recipiente metalice și sunt trimise la stațiile de benzinărie. Actualul preț pe litrul de ulei uzat este foarte mic și nu acoperă nici costul transportului, de aceea se încearcă găsirea altor modalități de evacuare a uleiului din centrală.

Deșeurile de azbest care rezultă în urma reparațiilor, sunt colectate de la locul reparațiilor într-un mijloc auto propriiu și transportate la groapa de gunoi a comunei Doicești. O soluție mai bună pentru depozitarea deșeurilor de azbest constă în depozitarea acestor deșeuri la depozitele de zgură și cenușă și acoperirea acestora cu cenușă.

Cantitatea de deșuri de azbest evacuată este mică, de ordinul zecilor de kilograme.

Masele ionice sunt rășini stabile fizico-chimic (nu se dizolvă și nu se descompun) și nu sunt toxice. Schimbarea maselor ionice din fitrele ionice de la stația de tratare a apei se face în principiu o dată la cinci ani. În realitate acest interval de timp este mai mare, deoarece masele ionice se utilizează un timp mai îndelungat.

Masele ionice sunt descărcate într-un mijloc de transport auto (basculantă) și sunt transportate la halda de zgură și cenușă. Cantitățile evacuate diferă în funcție de masele ionice care se schimbă la un anumit moment.

Șlamul de la pretratarea apei este evacuat printr-o canalizare subterană în bazinele de hidrotransport aferente stațiilor de pompe Bagger și evacuat apoi cu amestecul de hidrotransport la halda de zgură și cenușă. Șlamul este o masă de precipitat înglobând CaCO3, CaSO4, H2SiO3, CaSiO3, Fe(OH)3, Mg(OH)2 de care sunt legate suspensiile din apa brută pretratată.

Șlamul de la bazinele de sare este colectat manual și transportat cu mijloc auto propriiu la depozitele de zgură și cenușă.

Șlamul poate să modifice, în cazul în care contaminează solul, calitatea acestuia reducându-i fertilitatea. De asemenea, contaminarea apelor cu șlam duce la modificarea compoziției acesteia, crescând concentrația de săruri.

Poluarea fonică

Sursele de zgomot sunt reprezentate de turbogeneratoare, ventilatoarele de gaze de ardere, ventilatoare de aer, stațiile de pompe, traseele de abur, benzile transportoare de cărbune. Aceste surse produc zgomot continuu, cu nivel mare de zgomot și afectează o zonă redusă.

O altă sursă importantă de zgomot este reprezentată de eșapările de abur, caracterizate prin nivel mare al zgomotului produs, raza mare de acțiune și prin producerea discontinuă, ocazională a acestuia.

Sursele de vibrații sunt reprezentate de turbogeneratoare. Aceste vibrații se manifestă numai la locul producerii lor.

Dintre sursele exterioare de zgomot, cele mai importante din punct de vedere al intensității acustice provin de la eșaparea aburului. Zgomotul radiat în atmosferă de eșaparea aburului prin supapele de siguranță este foarte puternic, atingând nivele mari de 130 dBA, cu o repartizare uniformă în întraga gamă de frecvențe 63 Hz – 8000 Hz.

Aspirația aerului de ventilatoare de aer și curgerea în ventilatoarele de gaze, produc un nivel de zgomot ridicat (peste 90 dBA), nivel care depinde de parametrii fluidului vehiculat precum și de caracteristicile constructive ale ventilatoarelor.

La sursele citate mai sus, se adaugă și zgomotul produs de turnurile de răcire cu tiraj natural, care pot ajunge la valori de peste 55 dBA.

În conformitate cu legislația actuală, valorile limită pentru nivelul de zgomot la limita centralei sunt:

– 55 dBA în timpul zilei;

– 45 dBA în timpul nopții.

Deoarece intensitatea zgomotului scade rapid cu distanța, zonele locuite învecinate sunt afectate numai de zgomotul de la eșapările ocazionale ale aburului. Cazanele au montate amortizoare de zgomot.28

CAP. 4 IMPACTUL ACTIVITĂȚII ASUPRA CALITĂȚII FACTORILOR DE MEDIU

Este recunoscut, pe plan mondial, că sectorul energetic, prin complexitatea instalațiilor tehnologice, caracteristicile materiilor prime și deșeurilor tehnologice rezultate, numărul și amploarea suprafețelor de teren ocupate, este unul dintre principalele sectoare industriale poluatoare.

Deși practic, toate categoriile de instalații energetice au impacturi negative asupra mediului înconjurător, centralele termoelectrice și mai ales cele care funcționează pe bază de cărbune și păcură, afectează într-o mare măsură toți factorii de mediu.

Efectul cel mai important este cel exercitat asupra atmosferei datorită emisiilor de SO2, NOx, CO2, pulberi (evacuate odată cu gazele de ardere, dar și cele spulberate de pe haldele de zgură și cenușă).

Conversia energiilor primare în forme de energie utilă este însoțită aproape întotdeauna de o modificare de stare a materiei, cu eliberare a unor componente nocive, cu efect ecologic negativ. Societatea a devenit conștientă de aceste efecte negative relativ târziu, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, odată cu majorarea continuă a consumurilor de energie primară.

Impactul asupra mediului a termocentralelor diferă în funcție de etapa de transformare și de tipul de energie primară. Cel mai puternic impact îl regăsim în cazul arderii combustibililor fosili, iar dintre aceștia. Cărbunele (urmat de păcură) atrage cele mai numeroase consecințe negative în privința emisiilor de noxe în atmosferă și a poluării solului.

Elementele de impact asupra mediului cauzate de o centrală termoelectrică cu combustibili fosili:

– producerea de CO2 cu efecte asupra climatului;

– poluarea atmosferică prin evacuarea gazelor de ardere purtând praf, SO2 și NOx, produse inerente arderii combustibililor fosili, generate de ploi acide cu efecte asupra florei și faunei;

– încălzirea cursurilor de apă, care servesc pentru răcirea termodinamică a centralelor, până la limita poluării termice;

– descărcarea în emisari, ape de suprafață, a unor soluții diluate, putând conduce la o poluare chimică;

– reducerea locală a radiației solare datorită opacității fumului și a nebulozității artificiale create;

– poluare fonică;

– impact vizual datorat elementelor de construcție mari (coșuri de fum, turnuri de răcire);

– antrenare de praf de la gospodăria de combustibil și din depozitul de zgură și cenușă;

– reziduuri care contaminează solul, apele de adâncime și de suprafață.29

4.1 POLUAREA ATMOSFEREI

Poluarea atmosferei corespunde prezenței unor substanțe străine acesteia sau variației semnificative a proprietăților sale. Aerul atmosferic are:

-o anumită densitate, care variază cu compoziția, temperatura și presiunea la un moment dat și depinde de înălțimea față de sol:

– o anumită umiditate, rezultată din evaporarea apei și care este unul dintre cele mai schimbătoare fenomene meteorologice; umiditatea atmosferică scade cu altitudinea și variază cu temperatura, conform unor cicluri naturale, diurn și anual;

– o anumită presiune, care scade cu altitudinea;

– o anumită temperatură, care scade cu altitudinea.

Principalii poluanți atmosferici sunt:

Dioxidul de carbon (CO2). Dioxidul de carbon reprezintă unul din principalii poluanți rezultați în urma arderii combustibililor fosili. Din punct de vedere al concentrației în atmosferă se manifestă o accentuată creștere în ultimii două sute de ani de la aproximativ 285 ppm în anul 1800, la 300-350 ppm în zilele noastre.

Principalul efect negativ al CO2 este legat de absorbția radiațiilor IR emise de Pământ și accentuare a efectului de seră, cu toate efectele sale negative (schimbări ale zonelor climaterice, topire a calotelor polare, ridicare a nivelului mărilor și oceanelor). În următorii 50-100 de ani, în condițiile în care concentrația de CO2 va atinge 500 ppm, este de așteptat o încălzire globală a atmosferei cauzată de acest poluant de 2-5 oC.30

Activitățile energetice exercită o influență foarte importantă asupra efectului de seră, în măsura în care acestea contribuie la majorarea concentrației de CO2 în atmosferă. Din acest punct de vedere trebuie amintit faptul utilizarea combustibililor fosili este responsabilă pentru aproximativ 75% din emisia antropică de CO2, restul provenind din procesul despăduririlor și din oxidarea solurilor foarte expuse. După unele opinii, contribuția diverselor tipuri de combustibili fosili la emisia de CO2 este următoarea: țiței 34%, cărbune 34% și gaze naturale 12%.

Dioxidul de sulf(SO2). Acesta rezultă în bună parte prin arderea combustibililor fosili- în principal a cărbunelui- pentru generarea curentului electric.

Cărbunele românesc este extras în principal din Valea Jiului și din minele din Oltenia și are un conținut de sulfuri mai mare de 2,5%. Conținutul în sulfuri a carburanților lichizi este, de asemenea, mare: maxim 4,5% în petrol și maximum 10% în carburanții lichizi pentru industrie (în carburanții furnizați pe piață cantitatea de sulfuri este mai mică).

Unele norme din România s-au modificat în sensul diminuării conținutului maxim în sulfuri.

Carburanții gazoși utilizați în România au un conținut scăzut de sulfuri (gazele naturale extrase din România nu conțin sulfuri dar cele importate din Rusia au 0,025% sulfuri). Gazele naturale autohtone sunt utilizate mai ales pentru producerea îngrășămintelor și alte substanțe chimice.

Cantitatea de SO2 emisă în fiecare an depinde de structura carburanților care se ard în termocentrale și în alte instalații mari de ardere. Pentru perioada 1996 – 1999 emisiile totale de SO2 au fost aproximativ de un milion de tone, din care mai mult de 80% provin din sectorul energetic.31

Particule în suspensie. În cadrul acestui poluant se înscriu particulele solide netoxice cu diametrul până la 20 microni. Dintre acestea, cele cu diametre micronice și submicronice pătrund prin tractul respirator în plămân, unde se depun.

În cazul în care particulele conțin substanțe toxice, ca de exemplu, metalele grele, în cazul cenușii de cărbune, acestea devin foarte agresive, eliberarea în plasmă și în sânge a ionilor metalici conducând, în funcție de metal și de doză, la tulburări foarte serioase.

În timpul arderii combustibililor fosili, materia minerală (impuritățile anorganice) se transformă în cenușă și iese parțial din boilere ca cenușă zburătoare (volantă) împreună cu gazele. Particulele suspendate în gaz constituie particulele solide primare care sunt reținute în dispozitivul de control al particulelor. Caracteristicile și volumul cenușii zburătoare depinde de combustibilul utilizat, de exemplu depinde de compoziția minerală a cărbunelui și de tipul de ardere. De exemplu, compoziția mineralogică a cărbunelui și nivelul carbonului nears în cenușa zburătoare influențează rezistivitatea și coerența cenușii zburătoare și influențează performanțele dispozitivului de reținere. Tipul de ardere afectează distribuția mărimii particulelor în cenușa zburătoare și, ca urmare, influențează emisia de particule. Particulele mici, cunoscute și ca PM 10, pătrund în plămâni iar particulele sub 0,1 µm pătrund în țesutul pulmonar. Particulele fine pot conține concentrații mari ale diferitelor elemente deoarece au o suprafață totală disponibilă mai mare pentru condensarea elementelor decât particulele mai mari.32

Oxizii de azot (NOx). Până la anumite concentrații (praguri toxice), oxizii de azot au efect benefic asupra plantelor, contribuind la creșterea acestora. Totuși, s-a constatat că în aceste cazuri crește sensibilitatea la atacul insectelor și la condițiile de mediu.

Peste pragurile toxice, NOx au acțiune fitotoxică foarte clară. Mărimea daunelor suferite de plante este în funcție de concentrația poluantului, timpul de expunere, vârsta plantei, factorii edafici, lumina și umezala. Simptomele se clarifică în vizibile și invizibile.33

4.2 POLUAREA SOLULUI

Solul este suport și mediu de viață pentru plantele superioare terestre, principalul mijloc de producție vegetală și forestieră. Activitățile de producție au provocat și provoacă fenomene care deteriorează solurile în diferite moduri.

Pentru țara noastră, asemenea fenomene sunt: eroziunea și scurgerea solurilor, compactarea stratului accesibil rădăcinilor plantelor, dezechilibre de nutriție în sol, poluarea chimică și biologică, excavările de terenuri, distrugerea completă a solului prin lucrări miniere la zi, acoperirea solului cu deșeuri și reziduuri lichide sau solide, etc.

Poluarea solului constă în orice acțiune care produce dereglarea funcționării normale a acestuia, ca suport și mediu de viață pentru plantele superioare din cadrul diferitelor ecosisteme, naturale sau antropice. Dereglarea se manifestă prin dereglare fizică, dereglare chimică și dereglare biologică.

Indicii sintetici ai efectului poluării sunt, în general următorii: deprecierea recoltei și/sau cantitativ, sporirea cheltuielilor necesare pentru menținerea recoltei la parametrii calitativi și/sau cantitativi, anteriori poluării.

Expresia valorică a poluării poate fi dată și de către restricțiile din cauza cărora are loc deteriorarea recoltei, ca urmare a prezenței reziduurilor de substanțe poluante.

Sistemul sol este mai complex, iar poluarea sa constă nu numai în pătrunderea poluantului în masa solului, ci și în provocarea de dezechilibre, fiindu-i afectate funcțiile fizice, fizico-chimice, climaterice, biologice, biochimice, în final este afectată fertilitatea.

Din punct de vedere chimic, solul poate fi poluat direct, prin deversări de deșeuri pe terenuri urbane sau rurale sau din îngrășăminte și pesticide aruncate pe terenurile agricole, și, indirect, prin depunerea agenților poluanți, ejectați inițial în atmosferă, apa ploilor contaminate cu agenți poluanți, spălați din atmosfera contaminată, transportul agenților poluanți de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor contaminate.

În ceea ce privește poluarea prin intermediul agenților poluanți din atmosferă, se observă anumite particularități. Astfel, solurile cele mai contaminate se vor afla în preajma surselor de poluare a aerului.

Nivelul contaminării solului depinde și de regimul ploilor. Intensitatea și frecvența acestora, împreună cu concentrația poluanților din aer, influențează grosimea stratului de sol poluat. Persistența pesticidelor și îngrășămintelor artificiale pe terenurile agricole depinde de vegetație, dar și de tipul de sol. Pe solurile nisipoase, persistența este mult mai mică, comparativ cu solurile argiloase, unde complexul argilo-humic determină reținerea substanțelor respective o perioadă mai mare de timp.34

Gazele acide (SO2 și NO2 ) evacuate prin arderea combustibililor fosili, se depun pe sol, prin depunerea uscată sau umedă și pot conduce la creșterea acidității acestuia, determinând perturbări ale proceselor sale de regenerare, modificarea compoziției, eliberarea ionilor metalici, cu efecte negative asupra vegetației și asupra apei subterane.35

De asemenea, depozitele de zgură și cenușă scot din circuitul agricol și forestier suprafețe importante de teren.

Un episod de poluare petrecut în timp la Termocentrala Electrică Doicești s-a datorat acțiunii puternic corozive a hidroxidului de sodiu care a condus la deteriorări ale instalației și, implicit la pierderi de NaOH; aceste pierderi au percolat solul scoțând acizii humici din sol, ajungând până în pânza de potabilitate. Situația a fost remediată prin înlocuirea instalațiilor și a placărilor anticorozive, evitându-se astfel pierderile de NaOH. Pentru evitarea altui episod de poluare a fost realizată o stație hidrogeologică, respectiv puțuri de control dotate cu pompe sumersibile suficient de puternice, care să fie capabile să epuizeze repede apa din puț.

4.3 POLUAREA APEI

Apa este una dintre cele mai importante resurse pentru om. Ea reprezintă viața, dar și calitatea vieții. Apa, element indispensabil vieții, este, în același timp, resursă naturală fundamentală, fără de care nu ar fi posibilă desfășurarea activităților omului. Calitatea apei se apreciază în raport cu utilizarea acesteia, prin determinarea unor indicatori fizici, chimici și biologici.

Condițiile ce trebuie îndeplinite de apa potabilă sunt prevăzute în normative, precizându-se caracteristicile organoleptice, fizice, chimice, radiochimice, biologice și alimentare. Ca agent de răcire trebuie limitat conținutul apei în suspensii și substanțe corozive, iar pentru apa de irigat este foarte importantă concentrația de săruri solubile. În cazul utilizării industriale, apa va îndeplini caracteristicile fizico-chimice specifice pentru procesele respective.

Prin poluarea apelor se înțelege, conform concluziilor Conferinței de la Geneva (1961), „modificarea compoziției sau stării apelor unei surse, survenită ca urmare a activității omului, astfel încât apele devin mai puțin adecvate tuturor sau numai unora dintre utilizările pe care le pot căpăta în stare naturală”. Poluantul poate fi reprezentat de o substanță, un microorganism sau un transfer de energie care produce poluare.

Apele uzate care se varsă într-o apă curgătoare sau stătătoare se numesc efluenți. Când receptorii au posibilitatea de a curge către o altă apă de suprafață, căreia îi pot transmite substanțele poluate, aceștia devin emisari.

Amestecarea efluentului cu apele receptorului nu se face uniform și instantaneu. În cazul râurilor și fluviilor ca receptori, deversarea efluenților este condiționată de adâncimea, viteza și orientarea curgerii receptorului. În cazul receptorilor lacuri și ape marine, deversarea și omogenizarea apelor uzate este condiționată de adâncimea și viteza de curgere a emisarului, precum și de curenții marini, temperatura apei și prezența vânturilor.

Debitul efluentului depinde de caracterul activității industriale care-l generează. Cum activitatea industrială este relativ constantă în tot timpul anului, rezultă că și debitul efluentului este relativ constant. Debitul receptorului însă prezintă unele variații în funcție de prezența și cantitatea precipitațiilor în zonă. Astfel, în anii secetoși, vara, debitul apelor curgătoare scade, iar în perioadele cu precipitații abundente debitul acestora crește. Din această cauză concentrația substanțelor poluante a receptorilor va fi mai ridicată în perioada de secetă și în anii secetoși, deci exact în perioadele când este nevoie de mai multă apă, în special în agricultură, pentru irigații. Pentru caracterizarea complexă a apelor este necesar să fie luați în considerare mai mulți parametrii fizico-chimici ai apelor.

Caracterizarea apei din punct de vedere fizic implică determinarea temperaturii, culorii și turbidității, precum și suspensiile. Astfel, la temperaturi ridicare, procesul de oxidare a impurităților organice se va produce mai rapid, dar, în același timp, solubilitatea gazelor scăzând, conținutul în oxigen al apei va scădea și se va produce o frânare a procesului de oxidare. Ridicarea temperaturii datorită activității oamenilor, spre exemplu prin deversări de ape de răcire în râuri și lacuri, duce la poluarea termică a apelor, cu perturbarea biocenozelor tradiționale și scăderea productivității apelor.

La temperaturi ale apelor de peste 20 oC, se va ridica producția de toxină de către Clostridium botulium, cu urmări grave asupra faunei. Culoarea și turbiditatea apei influențează absorbția luminii, deci extinderea zonei fotice și în ultimă analiză posibilitatea de existență a algelor fotosintetizatoare. Suspensiile creează noi posibilități de vehiculare a unor agenți poluanți, prin adsorbția acestora pe suprafața particulelor în suspensie și în același timp pot influența în mod negativ condițiile de existență ale comunităților acvatice.

Din punct de vedere chimic, apa se caracterizează prin conținutul său în următoarele substanțe:

– clorura de sodiu – de concentrația acesteia depinde foarte mult viabilitatea unor populații acvatice. Poluarea poate interveni când apele sărate pătrund în zona apelor dulci;

– oxigen dizolvat – deosebit de important pentru organismele aerobe, și care poate fi grav periclitat prin interpunerea unei pelicule de substanțe străine la suprafața apei;

– substanțele organice oxidabile – care consumă prin descompunere oxigenul dizolvat în apă, necesar respirației viețuitoarelor acvatice.

Conținutul ridicat de substanțe organice în apele curgătoare sau stătătoare provine mai ales din apele menajere, care sunt deversate în râuri și fluvii de către orașele și centrele industriale riverane. Ajunse în apă, aceste substanțe creează o creștere a cerinței de oxigen, pe lângă cea necesară pentru respirația organismelor acvatice. De obicei această caracteristică a apelor se exprimă prin consumul bio-chimic de oxigen sau prin consumul chimic de oxigen.

– conținutul în nutrienți – reprezentași în special de azotul și fosforul total. Un conținut ridicat de substanțe nutritive determină eutrofizarea lacului, adică o dezvoltare luxuriantă a algelor, iar descompunerea acestora contribuie la diminuarea conținutului în oxigen dizolvat. Când aprovizionarea cu oxigen este total insuficientă, descompunerea aerobă este înlocuită cu descompunerea anaerobă din care rezultă CH4, H2S, NH3, unii dintre aceștia creând stări de disconfort, din cauza mirosului neplăcut, iar cantitatea de substanță organică produsă depășește capacitatea de mineralizare, determinând ca surplusul să se sedimenteze în asemenea proporții încât uneori poate atinge nivelul de colmatare integrală a lacului.

4.4 POLUAREA SONORĂ

Undele mecanice, reprezentate prin trepidații, sunete, infrasunete și vibrații ultrasonore, poluează mediul urban, chiar la intensitate egală cu cel natural, este mult mai vătămător pentru sănătate.36

Undele sonore sunt unde mecanice longitudinale, ce se pot propaga în solide, lichide și gaze. Particulele materiale care transmit o astfel de undă oscilează în direcția de propagare a undei însăși.

Undele longitudinale din aer, atunci când vin în contact cu urechea, dau naștere senzației de sunet. Deci, putem afirma că sunetul reprezintă vibrația acustică capabilă să producă o senzație auditivă.

Urechea omenească este sensibilă la undele din intervalul de frecvență situat între aproximativ 20-20 000 Hz.

Omul civilizației tehnice actuale are ca însoțitor permanent zgomote de diverse proveniențe care, în funcție de nivelul lor de tărie, generează efecte de natură și gravitate diferite.

Primele care se manifestă sunt efectele psihice nedorite, și anume la niveluri de tărie, cu mult inferioare față de acelea la care apar leziuni ale urechii interne sau se constată o pierdere ireversibilă a sensibilității auditive.

Destul de nocive și imediate sunt efectele unor zgomote cu nivele de tărie mai ridicate, ce depășesc cu 40-50 dB pe cele corespunzătoare gradului de audibilitate. În aceste cazuri, apar modificări în starea și funcționarea organelor de simț și interne.

Principalele tipuri de surse care produc vibrații și zgomote pot fi clasificate după cum urmează:

– mașini și procese tehnologice;

– subansamble și organe de mașini;

– instalații sanitare și de condiționare a aerului;

– mijloace de transport.

Zgomotul motoarelor este determinat în principal de sistemele de admisie și de evacuare. Cele mai zgomotoase sunt motoarele de răcire cu aer.37

Grafic nr. 11

CAP.5 MĂSURI PENTRU DIMINUAREA IMPACTULUI NEGATIV ASUPRA MEDIULUI

Impactul major al termocentralelor asupra mediului este reprezentat de emiterea de poluanți în aer cum sunt: dioxidul de sulf (SO2); oxizii de azot (NOx); pulberile și dioxidul de carbon(CO2).

Arderea cărbunelui este procesul major care contribuie la emisiile de CO2, iar emisiile de NOx au rămas relativ constante în ultimii trei ani.

În România, construcția de termocentrale a atins apogeul în perioada 1961-1990 (vezi tabelul 16), după care s-a înregistrat un declin în construcția de noi termocentrale. În perioada de vârf a construcției de termocentrale, economia României a fost capabilă să susțină ambițiosul program de dezvoltare a capacității energetice. Acest program, finanțat doar din bugetul de stat, a dat în funcțiune o capacitate mai mare de 10000 MW în 20 de ani (1966-1985). Această situație nu se va putea repeta în prezent și nici în viitorul apropiat.

Evoluția punerii în funcțiune a CET-urilor în România

Tabel nr. 16

Sursa: Conel S.A., 2000

Grafic nr. 12

O consecință a declinului punerii în funcțiune de noi termocentrale a fost creșterea „vârstei medii” a termocentralelor; 47% din termocentrale sunt mai vechi de 20 de ani și 37% au o vechime între 11 și 20 de ani. Aceste două categorii reprezintă 84% din totalul capacității energetice instalată.

Termocentralele sunt vechi utilizând aceeași tehnologie de 50 – 60 de ani, iar o parte dintre ele sunt uzate.

Termocentralele din România nu au echipamente pentru controlul poluării întrucât au fost construite într-o perioadă când preocuparea pentru mediu era foarte scăzută. Proiectarea termocentralelor prevedea doar reducerea emisiilor de pulberi. În ultimii ani, după reabilitare, o parte din centralele energetice au fost echipate cu instalații de ardere cu emisii scăzute de NOx dar nu au fost prevăzute cu echipamente pentru îndepărtarea sau reținerea NOx. Nici o termocentrală nu este dotată cu echipamente pentru reținerea SO2 iar cărbunele utilizat conține sulf în cantități mari. Ca urmare, emisiile de SO2 sunt mult mai ridicate decât este permis.38

Tehnologii de reducere a emisiilor de dioxid de sulf

Cu excepția unor procese chimice speciale, arderea combustibililor fosili reprezintă principala sursă de dioxid de sulf (SO2). Se deosebesc trei căi principale de reducere a emisiei de SO2:

– desulfurarea combustibililor;

– alegerea corespunzătoare a combustibililor;

– desulfurarea gazelor de ardere.

Desulfurarea combustibilului

În procesul de rafinare, conținutul de sulf din combustibilii lichizi ușori este reglat prin amestecul mai multor sorturi, cu concentrații diferite de sulf. În plus, combustibilul lichid ușor poate fi desulfurat prin hidrogenare. Desulfurarea are loc în prezența unor catalizatori – de cele mai multe ori cobalt și molibden pe un suport de alumină – la temperaturi și presiuni de 320 – 420 grade Celsius, respectiv 25 – 70 bar. În timpul procesului sulful este eliminat prin hidrogenare sub formă de hidrogen sulfurat, care este transformat ulterior în sulf elementar.

În principiu, păcura grea poate fi , de asemenea, desulfurată în acest mod. Condițiile de reacție impun însă temperaturi și presiuni mai ridicate. Prezența metalelor grele în păcura grea pune probleme, acestea contribuind la otrăvirea catalizatorilor.

Alegerea combustibilului

O altă posibilitate de reducere a emisiilor de SO2 este alegerea unui anumit combustibil (în faza de proiectare) sau schimbarea celui utilizat în mod curent în exploatare. De exemplu, în ultimii ani utilizarea gazului natural a crescut considerabil în instalațiile de mică și medie capacitate. Cum conținutul de sulf din gazul natural este practic neglijabil, emisia de SO2 a fost redusă pe această cale.

În cazul utilizării cărbunelui, desulfurarea combustibilului este dificilă. În focarele de mare capacitate, cu accent asupra acelora din centralele termoelectrice, utilizarea unor combustibili cu conținut scăzut de sulf, dar mai scumpi, nu reprezintă o soluție viabilă întotdeauna. Din acest motiv, pentru reducerea emisiei de SO2 se realizează o desulfurare a gazelor de ardere.

Desulfurarea gazelor de ardere

Există următoarele procese de desulfurare a gazelor de ardere:

1. Procedee uscate: absorbție uscată, absorbție – desorbție.

2. Procedee semiuscate: turnuri de injecție.

3. Procedee umede: injecție de hidroxid de calciu.

Figura nr. 2 Sisteme de desulfurare a gazelor de ardere

În desulfurarea uscată SO2 și SO3 sunt reținute pe baze fizice (absorbție) sau chimice, prin absorbție și reacții chimice. În absorbția uscată, agentul de absorbție este dirijat să întâlnească gazele ce trebuie desulfurate. Apoi, agentul este reactivat în regenerator și este trimis înapoi în procesul de absorbție. În absorbția uscată, agentul de absorbție este pulverizat în gazele de ardere.

În procedeele semiuscate o suspensie alcalină sau alcalino – pământoasă este adusă în contact cu gazele de ardere de desulfurat. În gazele de ardere fierbinți se formează un produs uscat de reacție, care este colectat apoi în filtrele de particule.

Desulfurarea umedă a gazelor de ardere are loc în turnuri de injecție numite scrubere. În acest caz, o soluție sau suspensie alcalină sau alcalino – pământoasă este dispersată în gazul de desulfurat sau este adusă într-un contact omogen cu acesta, astfel încât oxizii de sulf sunt îndepărtați prin absorbție. Spălarea gazului cu apă este posibilă, dar tendința gazelor de a se dizolva în apă este relativ redusă.39

Reducerea emisiilor de oxizi de azot în procesele de ardere

Oxizii de azot sunt formați în timpul proceselor de ardere, la temperaturi înalte, prin oxidarea azotului din aerul de ardere și din combustibil. Monoxidul de azot apare în timpul arderii, în timp ce dioxidul de azot , mult mai nociv, este format după, atunci când există un conținut adecvat de oxigen în gazele de ardere și, în final, în atmosferă. În procesele de ardere cu un exces de aer ridicat, de exemplu la instalațiile de turbine cu gaze sau la motoarele Diesel care funcționează la sarcină scăzută, sunt de așteptat emisii considerabile de NO2. Cum toți oxizii de azot sunt în final transformați în NO2, valorile emisiilor limită sunt, de asemenea, precizate în echivalentul NO2.

Focarele industriale, de exemplu focarele cazanelor din centralele electrice, emit oxizi de azot pe o scară largă. În aceste cazuri, emisiile de NOx depind, pe o parte de tipul arderii, în particular cât de ridicate sunt temperaturile de ardere și cât de mare este timpul de rezidență la aceste temperaturi. Pe de altă parte, emisiile sunt determinate de încărcarea termică, care are un efect retroactiv asupra capacității de transfer de căldură a focarului și astfel asupra temperaturii de ardere.40

Emisiile de oxizi de azot pentru procese tehnice de ardere

fără măsuri speciale de reducere

Tabel nr. 17

Sursa: Consortium Bceom-Allplan-Cowi

Măsurile primare pentru reducerea oxizilor de azot au ca scop:

-reducerea oxigenului disponibil în zona de reacție;

-scăderea temperaturilor de ardere;

-evitarea vârfurilor de temperatură prin uniformizarea și amestecarea rapidă a reactanților în flacără;

-reducerea timpului de rezidență la temperaturi înalte;

-reducerea oxizilor de azot deja formați la sfârșitul flăcării.

Aceste obiective pot fi atinse prin diferite măsuri tehnice.

Reducerea excesului de aer

Măsurile de reducere urmăresc realizarea unei arderi complete, uniforme, cu un exces scăzut de aer, printr-un reglaj fin al raportului aer-combustibil și prin îmbunătățirea amestecului în zona de reacție.

Arderea în trepte. Arzătoare multi-etaje.

Emisiile de NO scad atunci când există, pe de o parte, o lipsă de aer și, pe de altă parte, un exces de aer ridicat în flacără. Soluția excesului ridicat de aer este neviabilă, datorită pierderilor de energie (excesul de aer ar fi evacuat la coș la temperatura gazelor de ardere, reprezentând o pierdere).

Principiul arderii în trepte constă în reducerea raportului aer-combustibil la valori subunitare în zona primară a flăcării, acolo unde se realizează temperaturi înalte și de a postarde produsele reziduale unei arderi incomplete- CO, hidrocarburi, funingine- la temperaturi scăzute (mai mari de 750oC).

Excesul de aer în centrul flăcări nu poate fi scăzut, deoarece afectează stabilitatea arderii. Totuși, o proiectare specială a arzătoarelor permite obținerea atât a arderii în trepte de aer, cât și a unei flăcări stabile.

Figura nr. 3 Principiul arderii cu trepte de aer în focare

Arzătoare cu NOx scăzut

Bazându-se pe cunoașterea arderii cu nivel scăzut de NOx, mai multe companii au dezvoltat arzătoare în interiorul flăcării. Aceste arzătoare realizează din start emisii scăzute NOx.

Reducerea potențială a NOx ca urmare a măsurilor primare

În figura nr. 3 este prezentată reducerea potențială de NOx ca urmare a măsurilor primare, luate în parte. Uneori efectele măsurilor se suprapun parțial, dar reducerea emisiei de NOx este totuși limitată la aproximativ 40-70%, depinzând de tipul de combustibil.

Figura nr. 4 Reducerea emisiei de NOx

Cea mai importantă reducere a emisiei de NOx termic cu ajutorul măsurilor primare se realizează în centralele pe combustibil cu puțin azot în componență, de pildă în focarele pe gaze naturale. Se speră ca pentru aceste focare, ca și cele pentru păcură, măsurile de control precizate să facă posibilă funcționarea sub valorile limită, chiar fără măsuri adiționale secundare, care sunt costisitoare.

Dacă măsurile primare pentru reducerea oxizilor de azot în focare nu sunt suficiente, măsuri secundare trebuie să fie aplicate. Costurile lor specifice de investiție, ca și costurile lor specifice de exploatare sunt mai mari decât cele corespunzătoare măsurilor primare. Însă, pentru încadrarea în limitele de emisii, aceste măsuri nu pot fi evitate pentru focare mari pe cărbune și, uneori, la cele pe păcură.

Problema principală la eliminarea oxizilor de azot din gazele de ardere este aceea că monoxidul de azot (NO), ca principală componentă, nu se dizolvă bine în apă. De aceea, tehnologiile umede nu sunt potrivite pentru separarea monoxidului de azot.

În esență, două categorii principale de procese sunt utilizate pentru eliminarea oxizilor de azot din gazele de ardere:

-procese de reducere: NO este redus la azot molecular, amoniacul (NH3) fiind utilizat ca reducător pentru absorbția oxigenului. Distingem reducere non-catalitică și reducere catalitică.

– procese de oxidare: NO este oxidat, de exemplu de radicali care sunt generați de fascicole de electroni sau de ozon. Produsul de oxidare NO2 (acid nitric) este în general transformat în săruri de amoniu de către amoniac (NH3).

Tehnologii pentru reducerea emisiilor de particule și măsuri de

creștere a performanțelor electrofiltrelor

Soluția clasică pentru reducerea emisiilor de particule o reprezintă electrofiltrele, la care se adaugă filtrele textile, acestea din urmă căpătând o importanță din ce în ce mai mare în contextul creșterii exigențelor din punct de vedere al reducerii poluării.

Electrofiltrele

Figura nr. 5 Principiul de funcționare al electrofiltrelor

1. Emisie de electroni; 2. Încărcarea particulelor de praf; 3. Transportul particulelor încărcate; 4. Depunerea particulelor pe ED; 5. Îndepărtarea particulelor de pe ED.

Emisia de electroni

Electrozii de ionizare sunt conectați la polul negativ al unității de înaltă tensiune, în timp ce electrozii de depunere sunt conectați la polul pozitiv (legați la pământ).

Datorită intensității ridicate a câmpului din jurul electrozilor de ionizare se produce o descărcare Corona (sunt emiși purtători de sarcină negativă) care este vizibilă ca o descărcare albastră. Moleculele de gaz care se află în zona de încărcare sunt ionizate (moleculele sunt împărțite în purtători cu sarcină negativă și pozitivă) și migrează către electrozii de sarcină opusă.

Încărcarea particulelor

Ionii care se ciocnesc cu particule în fluxul de gaze de ardere aderă la acestea și le transformă sarcina electrică. În funcție de mărimea lor, particulele ating încărcarea maximă într-o fracțiune de secundă. Particulele care au dimensiuni mai mici de 1 m sunt încărcate ceva mai lent în procesul de difuziune a sarcinii electrice, în comparație cu particulele mai mari, care sunt supuse mecanismului de încărcare în câmpul electrostatic.

Transportul particulelor

În momentul în care se ating încărcarea maximă, particulele migrează către electrozii de depunere. Viteza este direct proporțională atât cu intensitatea câmpului electric în zona de încărcare și deplasare a particulei, cât și cu dimensiunea acesteia. În același timp este invers proporțională cu vâscozitatea gazului.

Aglomerarea particulelor pe electrodul de depunere

Particulele se depun pe electrodul de depunere sub forma unui strat de praf. Prin acest strat particulele eliberează sarcinile lor electrice către suprafața electrodului.

Aglomerarea particulelor de pe electrozi

Atunci când stratul are o grosime suficient de mare, electrozii sunt scuturați cu ajutorul unor sisteme mecanice. Praful depus cade în pâlnii situate la baza electrofiltrului, de unde sunt descărcate ulterior. Reantrenarea prafului de către debitul de gaze de ardere este minimizată prin utilizarea de electrozi de concepție specială.

Figura nr. 6 Principalele componente ale unui electrofiltru

1. Carcasa EF; 2. Pâlnii de tip piramidal; 3. Placă de distribuție; 4. Electrozi de depunere; 5. Electrozi de ionizare.

Filtrele textile

Filtrele textile funcționează obligând gazul de praf să treacă printr-un strat de material textil sub formă de saci (mediu filtrant), unde sunt reținute, iar gazul curat trece mai departe. Reținerea poate avea loc în fibrele propriiu-zise, sau în stratul de praf care se adună în interiorul materialului textil. Pe măsură ce particulele reținute se depun și construiesc un strat, eficiența separării crește, astfel că sunt colectate particulele cu diametre mult mai mici decât porii materialului textil.

Teoretic, pe măsură ce stratul de praf crește, un asemenea echipament ar trebui să rețină aproape 100% din particule. Pentru a menține o pierdere de presiune rezonabilă (10-20 mbar), este necesară îndepărtarea periodică a stratului de praf de pe materialul textil.

Presupunând că filtrul poate fi curățat în mod satisfăcător de stratul de praf, la repunerea acestuia în funcțiune există întotdeauna particule fine care rămân în interiorul țesăturii, ceea ce limitează eficiența și nivelul emisiilor.

Forțele principale în curățarea filtrelor textile sunt în principal tensiunea și forfecarea dintre filtru și stratul de praf. Aceste forțe rezultă din mișcarea bruscă a filtrului, fie prin mijloace mecanice, fie prin utilizarea unui jet de aer comprimat. Ciclul de curățare poate fi efectuat în timpul funcționării filtrului, sau în timp ce compartimentul este izolat în raport cu debitul de gaze de ardere.

Principala diferență față de electrofiltre este că eficiența de colectare nu este afectată de propriietățile fizice sau chimice ale cărbunelui și ale cenușii zburătoare. Prin natura procesului, filtrul textil este un echipament cu emisie mai mult sau mai puțin constantă. Dimensionarea este în principal realizată considerând pierderile de presiune maxim admisibile și durata de viață a materialului textil. Ambii parametrii sunt puternic dependente de încărcarea specifică a suprafeței filtrante. În mod uzual încărcarea specifică pentru filtrele curățate cu jet este în intervalul 1,0-1,2 m/min, iar filtrele curățate mecanic pot opera la 0,6-1,0 m/min, datorită unei eficiențe oarecum mai scăzute a mecanismului de curățare.

„Inima filtrului textil este țesătura acestuia. Ea trebuie selectată în concordanță cu valorile maxime ale temperaturii gazelor precum și cu atenție la posibila prezență a unor componente corozive ale gazelor de ardere. De asemenea, trebuie ținut seama de particularitățile ale regimului de exploatare al instalației.

Trebuie găsit un compromis între cerințele de mai sus și costurile necesare. Trebuie, de asemenea, notat că, chiar dacă numai un singur sac de filtrare este afectat, aceasta va duce inevitabil la emisii ce depășesc limitele. De aceea este esențială o mentenanță adecvată și o monitorizare continuă a performanțelor filtrului.

Scopul principal privind reziduurile de la centralele termoelectrice este de a utiliza aceste reziduuri cât mai mult posibil evitând astfel costurile și problemele legate de eliminarea lor.

O utilizare eficientă a cenușii și zgurii ar fi ca materiale de umplutură în construcția de drumuri, în construcția de poduri, construcția de baraje, etc. Cerințele cu privire la cantitatea de reziduuri ce trebuie aplicată (grosimea stratului) și permeabilitatea unui strat de acoperire vor depinde de caracteristicile specifice reziduului și leșiei ca și de condițiile locale și trebuie decise testelor de scurgere.

În cazul în care nu este posibilă utilizarea reziduurilor în variantele prezentate mai sus, acestea trebuie eliminate într-un mod acceptabil pentru mediul înconjurător. Aceasta implică un tip specific de platformă de depozitare, considerând că leșia de la reziduuri durează mai mult de un secol. Substanțele din leșie (săruri ca sulfatul și clorul), plus metalele grele sunt dificil și costisitor de îndepărtat prin metode de tratare a apelor uzate disponibile în mod obișnuit. De aceea este recomandabil să se folosească o tehnică de eliminare care să vizeze reducerea cantității de leșie (prin aplicarea unui strat de acoperire cu permeabilitate scăzută peste materialul depus) și care să permită diluarea într-un grad ridicat în apele de suprafață și subterane în care se descarcă leșia.41

CAP. 6 ASPECTE ECONOMICE

S-a menționat că în ultimele decenii a existat o evoluție în relațiile dintre economie și problematica protecției mediului.

Această evoluție a plecat de la conceptul că poluarea și degradarea mediului constituie un „rău necesar” al dezvoltării economiei, ca astăzi să fie deja acceptat principiul dezvoltării durabile în care economia și mediul se intercondiționează.

Starea în care se află resursele naturale și mediul într-o țară depinde de cinci mari factori:

-nivelul activității economice sau mărimea economiei;

-structura sectorială a economiei;

-efectele obținute tehnologic;

-cererea de reglementări în privința mediului;

-deconservarea cheltuielilor pentru mediu, dar și de efectivitatea lor.

Cu cât este mai dezvoltată economia unei țări, atunci când ceilalți factori rămân constanți, cu atât mai rapidă este epuizarea resurselor naturale și nivelul de poluare este mai ridicat. Tipul și nivelul epuizării resurselor și al poluării, de asemenea, depinde de structura sectorială a economiei; economiile care depind foarte mult de agricultură și alte industrii ale sectorului primar tind să sufere de o rapidă epuizare a resurselor precum defrișările și eroziunea terenurilor și mai puțin de poluare industrială. În timp, în țările dezindustrializate, problema epuizării resurselor rurale este gradual transformată în poluare urbană. Această transformare tinde să fie influențată de doi factori:

– schimbarea structurală neegală a angajării populației, fapt ce impune ca o mare parte a poluării să fie dependentă de sectoare ce nu pot fi evaluate;

– umbra asupra sectorului rural făcută de sectorul industrial urban în două direcții:

– cererea de materii prime;

– poluanți.

Există o relație relativ strânsă între nivelul de dezvoltare, rata sectorului industrial și structura industriei.

În țările cu venit mic rata sectorului industrial este mică și acest sector este dominat de industria alimentară și cea ușoară. În țările cu un venit total pe cap de locuitor mijlociu, sectorul industrial este dominat de industria grea a cimentului și cea chimică.

În țările cu un venit mare pe cap de locuitor, procentul industriei este dominat de industria electrică și electrocasnică.

Țări cu aceeași structură industrială pot genera diferite grade de emisii de deșeuri dacă capitalul fix și tehnologia de producție este de diferite forme. Învechită fizic și/sau moral, tehnologia fabricilor tinde să fie mai puțin eficientă în consumul material sau al energiei și produce, drept rezultat, niveluri mai mari de deșeuri decât tehnologia din fabricile noi și bine îngrijite.

Poluarea industrială tinde să crească odată cu industrializarea și abia apoi să scadă; politicile guvernamentale pot încetini sau mări rata de creștere a procesului de transformare structurală și progres tehnologic, astfel modificând relația dintre poluarea industrială și dezvoltarea economică.

În timp, odată cu creșterea veniturilor, poluanții se acumulează și oamenii își pot permite să fie mai conștienți de starea mediului astfel încât reglementările asupra mediului sunt mai strict impuse. Un alt set de forțe care acționează în această etapă pot fi menționate:

-nivelul cheltuielilor guvernamentale pentru protecția mediului și pentru industrie în diferite etape ale dezvoltării economice;

-cererea pentru reglementările în privința mediului de către populație la diferite niveluri ale venitului.

În timp, pe măsură ce are loc procesul de dezvoltare, epuizarea rezervelor se accelerează și poluarea începe să se asimileze cu o rată crescătoare odată ce capacitățile asimilative ale mediului devin suprasolicitate de poluanți. În contrast, cheltuielile cu protecția mediului cresc încet deoarece nu există încă conștientizarea de către oameni a problemei poluării, în ciuda creșterii veniturilor și a creșterii mișcării antipoluante.

Tipurile de activitate industrială, numărul vehiculelor și cantitatea consumată de electricitate sunt direct legate de nivelul dezvoltării economice și de nivelul venitului. De aceea, consumul de energie și generarea emisiilor vor crește odată cu nivelul de dezvoltare. Pe de altă parte, tipul de activitate industrială, productivitatea capitalului fie vechimea și calitatea vehiculelor și calitatea carburanților și a altor surse de energie au tendința de a se îmbunătăți odată cu nivelul dezvoltării economice.

În vreme ce există mai multe surse de poluare la niveluri mai înalte ale dezvoltării, fiecare sursă generează mai puțină poluare pe unitate de produs. Aceasta se datorează în parte introducerii unor noi tehnologii, în vreme ce capitalul fix depășit este înlocuit și în parte din cauza îmbunătățirii eficienței economice. În vreme ce o țară urcă pe o scară a industrializării, cresc și oportunitățile de import, dar prețurile protective o împing către o economie bazată preponderent pe export.

Aceasta cere reducerea protecției și realinierea prețurilor interne cu cele externe, factor care încurajează eficiența sporită în cadrul materiilor prime folosite și, deci reducerea deșeurilor per unitate de produs. Pe de altă parte, efectul expansiv al unei economii orientate spre export presupune o producție mai mare și posibilitatea unei mai mari cantități de emisii și deșeuri decât într-o industrie orientată spre export.

Cum țările merg pe calea rapidei industrializări, energia per cap de locuitor folosită crește și tinde să își modifice structura, de la combustibili „murdari” (cărbune, lignit) la forme mai ecologice. La un nivel mult mai înalt pe scara dezvoltării, țările își stabilizează consumul către combustibili mai „curați” (precum gazul natural).

Țările în curs de dezvoltare nu au numai o lipsă tehnologică, ci și una financiară. Un număr de țări industrializate experimentează o scurgere de resurse financiare pentru a-și micșora datoria externă.42

Dacă o colectivitate sau societatea în ansamblul său, optează pentru controlul procesului de deteriorare a mediului, va trebui să se specifice calitatea dorită a mediului și, în consecință, nivelul degradării mediului.

Oricărui proces de contaminare a mediului i se asociază, simultan, un anumit cost și o anumită utilitate (sau beneficiu). Costurile contaminării sunt costuri de oportunitate în raport cu alternativa renunțării la un mediu curat (în cazul în care contaminarea este permisă) sau considerării mediului ca un debușeu pentru reziduurile activității umane (atunci când există un control al contaminării); în primul caz, costurile sunt suportate de societate, iar în al doilea caz de producător.

În ceea ce privește „beneficiile” contaminării, justificarea rezidă în incertitudinea progresului și bunăstării sociale, iar mecanismul formării lor reflectă lipsa de interes a producătorului de a utiliza echipamente antipoluante, ceea ce asigură prin nivelul mai scăzut al costului de producție, o competitivitate sporită.

Logica economică conduce la un punct de echilibru între costurile și beneficiile contaminării, respectiv la un nivel admisibil, din punct de vedere economic, al poluării; recurgerea la o astfel de logică se sprijină pe faptul că nu este posibil să se conceapă, în general, activități economice fără efecte negative asupra mediului, ceea ce implică opțiunea pentru un anumit nivel al contaminării.

În vederea unei evaluări realiste, managerul trebuie să ia în considerare aspecte economice, ambientale și sociale care constituie esența dezvoltării durabile.

Venitul durabil, din punct de vedere economic, este un nivel maxim de cheltuieli pe care un individ le poate face în materie de achiziționare de bunuri într-o perioadă de timp, așteptându-se să cheltuiască suma în perioada următoare.

Ideea care stă la baza abordării analizei cost-beneficiu (pierdere-câștig) este aceea că se alege acea variantă care aduce cele mai mari câștiguri nete. Analiza cost-beneficiu definește costurile și beneficiile în mod particular, mergând dincolo de compararea la nivelul individual, și anume, la nivelul societății. Costurile și beneficiile sunt definite în legătură cu satisfacerea nevoilor sau a preferințelor indivizilor pentru „ceva”.

Cheltuielile pentru protecția mediului reprezintă măsura economică a eforturilor pe care societatea le realizează pentru a răspunde problemelor generate de starea mediului.43

Pentru conformarea la Directiva privind prevenirea și controlul poluării industriale (IPPC) și Directiva privind centralele mari de ardere (LPC), trebuie luate mai multe măsuri pentru îndepărtarea poluanților: SO2, NOx și pulberi.

Costurile unitare ale celei mai bune tehnologii disponibile pentru SO2, NOx și pulberi

Termenul de „cea mai buna tehnologie disponibilă” (BAT) este definit în articolul 2(11) al Directivei privind prevenirea și controlul poluării industriale (IPPC) ca fiind „cel mai efectiv și avansat stadiu al dezvoltării de activități și metodele lor de operare care indică oportunitatea practică a unei tehnici particulare de a menține emisiile în cadrul valorilor limită, proiectate să prevină și, unde nu este posibil, să reducă emisiile și impactul asupra mediului ca întreg”. Pentru termocentrale, Documentul de Referință pentru Cele Mai Bune Tehnologii pentru Instalații Mari de Ardere din martie 2001 reprezintă sursa principală de informații în acest sens. Așa cum s-a spus anterior, poluanții principali din sectorul energetic sunt: SO2, NOx și particule (pulberi).

SO2

Oxizii de sulf sunt emiși ca urmare a arderii combustibililor fosili prin oxidarea sulfurilor din compoziția acestora. Măsuri pentru îndepărtarea oxizilor de sulf, mai ales a SO2, din gazele care se degajă în timpul sau după arderea combustibililor fosili s-au utilizat înca din anii 1970, mai întâi în SUA și Japonia și începând cu anii 1980 în Europa. În concordanță cu Manualul pentru BAT-urile LCP15, 680 de sisteme de desulfurare a gazelor de ardere au fost instalate în 27 de țări, iar 140 se află în construcție sau sunt planificate a fi construite în noua țări. Costurile unitare pentru reducerea SO2 variază de la 30 €/kW în cazul injectiei de carbonat de calciu la 203€/kW în cazul desulfurării regenerative

Costurile unitare pentru reducerea SO2

Tabel nr.18

Sursa: Compliance Costing For Approximation Of Environmental Legislation In The CEEC

Cel mai eficient mod de a reduce emisiile de NOx este utilizarea de cuptoare cu emisii scăzute de NOx și îmbunătățirea procesului de ardere (de la 3,9 €/kW la 24,8 €/kW.

Costurile unitare pentru reducerea de NOx

Tabel nr. 19

Sursa: Amann et al., Cost-Efferctive of Acidification and ground-Level Ozone, IIASA

Tehnologiile de îndepartare a NOx la punctul de eliminare a gazelor de ardere sunt foarte costisitoare.

Studiile realizate anterior susțin că în general costurile estimate sunt mai mari decât cele reale; de asemenea, nu iau în considerare posibilitatea înlocuirii combustibilului utilizat.

Tehnici combinate de reducere a emisiilor de SO2 și NOx

Procesele combinate de îndepărtare a SO2/NOx au fost dezvoltate cu scopul de a înlocui procesele de FGD/SCR tradiționale. Fiecare dintre aceste tehnici utilizează câte o singură reacție chimică pentru a îndepărta simultan SO2 și NOx. Dezvoltarea acestor tehnici a fost forțată de problemele majore pe care le ridicau tehnicile SCR convenționale urmate de tehnologiile FGD, care se referă la oxidarea SO2 într-un reactor SCR. De obicei, 0,2% – 2% din SO2 este oxidat la SO3 care afectează în moduri variate sistemul de îndepărtare a gazelor. Pentru cărbunele cu conținut scăzut de sulfuri, SO3 poate îmbunătați eficiența îndepărtării de pe latura rece a filtrelor electrostatice (procesului de reținere). Totuși, SO3 crește cantitatea de depuneri și coroziunea în sistemul de preîncâlzire a aerului și în sistemul de schimb gaz-gaz. Procesele combinate se împart, în general, în:

– adsorbție solidă/regenerare (desorbție);

– proces catalitic gaz/solid ;

– iradiere cu electroni;

– injecție de substanțe alcaline;

– îndepărtare umedă.

Dintre aceste categorii unele sunt încă în curs de dezvoltare.

Costurile pentru Sistemele Energetice Moderne

In unele cazuri, s-ar putea să fie mai ieftină construcția de termocentrale noi și moderne în locul modificării celor existente.

În procesul de privatizare al utilităților a avut loc o schimbare a priorităților în economia centralelor electrice. Competiția în furnizarea de utilități și riscul crescut în cazul investițiilor mari care a dus la opțiunea de minimizare a costurilor de persoanal și mijloacelor fixe ca și a costurilor de operare și menținere. Din cauza competiției din partea producătorilor de energie independenți, actualele tendințe în investițiile privind termocentralele se orientează către centralele pe cărbune pulverizat și gaze naturale, care pot fi date în funcțiune rapid și cu costuri mici.

Studii si analize care au estimat costurile de conformare

Costurile anuale medii pentru îndepărtarea SO2 și NOx emise de către sectorul energetic sunt de 34 € / persoană variind de la 9 € în România la 72 € în Republica Cehă. Aceste cifre sunt apropiate de cheltuielile medii pentru controlul poluării aerului în Statele Membre (estimări ale OECD), unde variațiile sunt nesemnificative.

Aceste costuri variază între țările central și est Europene, atât în cazul calculului per persoană (0 – 63€) cât și în cazul celor care se raportează la PIB (0 – 2,4% din PIB). Diferențele nu pot fi explicate în contextul acestei analize pentru că înseși studiile pe baza cărora se face analiza sunt lipsite de informațiile necesare pentru înțelegerea tuturor măsurilor politice și pentru reducerea emisiilor.

Costurile de conformare pentru termocentrale

Anuarul din 2000 al Termoelectrica S.A a dat câteva exemple de investiții necesare conformării la Directivele IPPC și LCP (doar pentru reducerea emisiilor de SO2). Aceste exemple nu dau detalii privind tehnologia care trebuie utilizată, timpul necesar pentru modificările respective, etc. Ca urmare cea mai bună soluție pentru estimarea costurilor de conformare ar fi un studiu de prefezabilitate pentru fiecare CET care va mai funcționa în 2020, inclusiv pentru echipamentele modificate și de control al poluării.

Costurile de conformare pentru sectorul energetic se distribuie pe două categorii:

a. dotarea cu echipamente de control a poluării a 16 termocentrale care vor mai funcționa până în 2020; și

b. instalarea de echipamente pentru îndepărtarea SO2, NOx și pulberilor la termocentralele nou construite pentru înlocuirea celor scoase din uz.

Costurile unitare de investiții pentru controlul poluării în cazul centralelor retehnologizate

Tabel nr. 20

Sursa: Date din Amann et al, Cost-Effective Control of Acidification IISA

Costurile investiționale de conformare variază între 90 de milioane de € și 465 milioane de € iar costurile de operare variază între 4,5 milioane de € și 32,6 milioane de € pe an.

Așa cum rezultă din Tabelul 21, costurile investiționale pentru conformare variază între 292,4 milioane de € pentru cea mai ieftină opțiune (WFGD + CM și reducere necatalitică + electrofiltre în două faze) și 676,8 milioane de € pentru opțiunea cea mai costisitoare (FGD regenerativă + CM + SCR + electrofiltre în trei faze). Costurile de operare și întreținere variază între 29,2 milioane de € și 67,7 milioane de € pe an.

Costurile de conformare pentru termocentrale noi

Tabel nr. 21

Sursa: Date din Amann et al, Cost-Effective Control of Acidification IISA

Așa cum rezultă din Tabelul 22, costurile investiționale de conformare pentru sectorul energetic variază între 382 de milioane de € pentru opțiunea cea mai ieftină (WFGD + CM și reducere necatalitică + electrofiltre în două faze) și 1,1 miliarde de € pentru opțiunea cea mai costisitoare (FgD regenerativă + CM + SCR + electrofiltre în trei faze) iar costurile de operare și întreținere (O&M) variază de la 33,7 milioane de €/an pentru opțiunea ieftină și 100,3 miliarde de €/an pentru opțiunea cea mai costisitoare.

Costurile de conformare pentru sectorul energetic

Tabel nr. 22

Sursa: Date din Tabelul 21

Grafic nr. 13

Finanțarea investițiilor

Finanțarea investițiilor pentru conformarea la Directivele LCP și IPPC va fi dificilă. În sectorul energetic deciziile strategice trebuie luate cu mult timp înainte iar capitalul necesar este considerabil.

Din cauza profiturilor scăzute, sectorul energetic din România nu-și poate crea surse financiare pentru dezvoltare. Pentru rezolvarea acestei probleme s-a creat Fondul Special pentru Energie, iar alimentarea lui se face pe baza prevederilor Legii 135/1994 și a câtorva Ordonanțe Guvernamentale care modifică aceste legi. Acest fond era alimentat dintr-o cotă de 12% din prețul electricității și 3% din prețul căldurii, dar după 1999 procentele s-au modificat astfel: 10 % din prețul electricității și 2% din prețul căldurii. Aceste cote sunt sursele financiare majore ale Fondului.

Fondul Special pentru Energie nu a rezolvat însă problema surselor financiare pentru dezvoltare deoarece:

i. Termoelectrica S.A. a devenit cel mai mare creditor al economiei cu rate ale dobânzii negative.

Multe companii nu au plătit curentul electric consumat sau au amânat plațile din cauza lipsei de fonduri. Astfel, veniturile Termoelectrica S.A. au scăzut ca urmare a întârzierii plaților și a creșterii inflației, ceea ce a determinat imposibilitatea de a plăti furnizorilor cărbunele și gazele naturale necesare (datoria catre aceștia în 2001 a fost de 659 milioane de $). În 2000 și 2001 Termoelectrica S.A. a făcut 50% din totalul plăților prin compensarea datoriilor pe care le avea la creditori și debitori;

ii. Necorelarea prețului curentului electric cu prețul combustibililor și rata de schimb au contribuit, de asemenea, la pierderile înregistrate de Termoelectrica S.A.;

iii. În fiecare an, Termoelectrica S.A. a fost nevoită să împrumute 400 milioane de $ de pe piața externă pentru a-și asigura combustibilul necesar în timpul iernii pentru furnizarea de căldură populației. Aceste împrumuturi au fost contractate în condiții nesatisfăcătoare, cu rate ale dobânzilor mari. iv.Învechirea instalațiilor și pierderile din sistem au agravat situația.

Ca rezultat al tuturor acestor factori, pierderile financiare ale Termoelectrica S.A. au fost importante. În februarie 2002, 11 termocentrale au fost transferate orașelor pe care le alimentează cu căldură. Această măsură a vizat scăderea costurilor de producție ale Termoelectrica S.A., dar obiectivele de mediu vor fi și mai greu de atins deoarece multe dintre bugetele orașelor și municipiilor nu au resurse pentru așa ceva. Până acum toate măsurile care au fost luate au avut drept scop reducerea costurilor și menținerea în funcțiune a sistemului energetic. Următoarea etapă ar trebui să fie dezvoltarea sistemului energetic însă există probleme serioase legate de prețul electricității și inflație. Din cauza inflației mari, prețul electricității a variat de-a lungul timpului între 22 $/MWh și 50 $/MWh. Pentru a menține un preț stabil de 40 de $/MWh, a fost convenită cu FMI o creștere gradată a prețului.44

În 1999, Termoelectrica S.A. a investit 91 milioane $ (din care 31% provin din Fondul Special pentru energie); în 2000, investiția a fost de 121 milioane $ (din care 26% provin din Fondul Special pentru Energie). Aceste investiții sunt mici în comparație cu ceea cele necesare dezvoltării sectorului energetic.

Din totalul resurselor financiare necesare susținerii producției, cca. 55% vor fi alocate în sectorul petrol și gaze naturale, cca. 41% în sectorul energetic iar restul de 4% în sectorul cărbune. La nivel de sector, cca. 70% din resursele necesare în sectorul energetic vor fi acoperite din credite bancare, în timp ce în sectorul de petrol și gaze naturale cca. 93% din resurse vor fi acoperite din surse proprii. Resursele pentru susținerea producției în sectorul cărbune vor fi acoperite în proporție de 25% prin alocații de la bugetul statului.

Din totalul resurselor financiare necesare realizării programelor de investiții, cca. 75% vor fi alocate în sectorul energiei electrice și termice, în timp ce în sectorul petrol si gaze naturale vor fi alocate cca. 20%. La nivel de sector, cca. 60% din resursele necesare în sectorul energetic vor fi acoperite din credite bancare externe, în timp ce în sectorul de petrol și gaze naturale se remarcă faptul că cca. 58% din resursele necesare vor fi acoperite din credite bancare externe iar 42% din surse proprii. În sectorul cărbune, resursele necesare realizării programelor de investiții vor fi în principal acoperite în proporție de 59% prin alocații de la bugetul statului și de 24%, din credite bancare externe.

Din totalul resurselor financiare necesare susținerii producției și realizării programelor de investiții, cca. 48% vor fi acoperite din credite bancare externe, cca. 8,6% din credite bancare interne și cca. 33% din surse proprii. Se mai remarcă faptul că în acoperirea necesarului de resurse, numai 4,6% reprezintă cota parte ce se va constitui prin alocări din Fondul special de dezvoltare a sectorului energetic și numai 5,8% prin alocări de la bugetul statului.45

Investiții de eficientizare a punctelor termice și a rețelelor de transport de agent termic s-au relizat și la S.C. Termice S.A. Târgoviște, investiții al căror rezultat justifică o parte din scăderea consumului de gaz natural pentru generarea de apă caldă menajeră și agent termic în sistem centralizat.

Investiții de eficientizare la S.C. Termica S.A. Târgoviște

Tabel nr. 23

Sursa:www. apmdâmbovița.ro

Grafic nr. 14

Este posibil ca în minicipiul Târgoviște, datorită construirii în decursul anului 2003, cu fonduri derulate de A.N.L., a unui număr mare de locuințe racordate la rețeaua de distribuție a S.C. Termica S.A. Târgoviște, activitatea de asigurare cu apă caldă menajeră și agent termic în sistem centralizat să cunoască o potențare în anii viitori.46

Analiza eficienței activității în Termocentrala Electrică Doicești

Randamentul tehnologic de obținere a energiei electrice și termice, prin arderea combustibililor solizi și lichizi depinde de:

– nivelul tehnologic al centralei (nivelul tehnologic al cazanelor, nivelul tehnologic al conducerii proceselor tehnologice etc.);

– calitatea combustibililor (puterea calorică și cantitatea de elemente combustibile din combustibili).

Consumurile specifice din combustibil realizate de către centrală în, anul 2000, exprimate în grame de combustibil convențional consumate pentru producerea unei unități de energie produsă este de 558 gcc/ kWh.

Randamentul tehnologic poate fi mărit în special prin utilizarea unor combustibili de calitate superioară, adică combustibili cu putere calorică mai ridicată și conținut mai mare de elemente combustibile, deci cu un conținut mai mic de cenușă și umiditate.

Randamentul tehnologic de tratare a apei depinde de:

– nivelul tehnologic al instalațiilor de tratare a apei;

– calitatea maselor ionice (capacitatea de schimb ionic și caracteristicile fizico-chimice ale rășinii);

– calitatea apei ce trebuie tratată.

Definitoriu pentru o instalație de tratare chimică a apei este raportul dintre cantitatea de apă tratată obținută. Astfel un raport mai mic arată o funcționare cu un randament mai bun a instalației. Cu cât calitatea apei este mai bună (cantitatea de ioni ce trebuie îndepărtați este mai mică) cu atât cantitatea de reactivi utilizată la regenerarea maselor ionice este mai mică.

Capacitatea de schimb ionic determină calitatea apei tratate (dedurizată și demineralizată) obținută. Astfel cu cât capacitatea de schimb ionic a maselor ionice este mai mare cu atât cantitatea ionilor reținuți din apa supusă tratării este mai mare și calitatea apei tratate obținute este mai bună.

Pentru optimizarea procesului de tratare a apei (micșorarea consumului de reactivi) este necesar ca masele ionice din filtrele ionice să fie schimbate după terminarea ciclului de folosire (cinci ani), datorită scăderii la sfârșitul ciclului de viață a capacității de schimb ionic a maselor ionice. Pentru aceasta este necesar să se aprovizioneze ritmic cu masele ionice necesare atât completării filtrelor cu mase ionice, cât și înlocuirii acestora cu mase ionice de calitate.47

CAP.7 CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Dată fiind importanța strategică a sectorului energetic în dezvoltarea pe baze durabile a economiei naționale, evoluția acestuia trebuie conturată prin prognoze și strategii pe diferite orizonturi de timp, astfel încât perspectivele de dezvoltare și necesitățile legate de asigurarea cu energie să fie cât mai corect estimate.

Pornind de la necesitatea dezvoltării durabile a României în contextul integrării în Uniunea Europeană (UE), trebuie luate în considerare principalele obiective și priorități ale strategiei energetice naționale pe termen lung. Principiile general valabile sunt următoarele:

· Integrarea României în Uniunea Europeană nu poate avea loc fără realizarea unei creșteri economice accelerate, cu ritmuri superioare mediei comunitare.

· Creșterea economică este o necesitate primordială.

· Integrarea industriei energetice în structurile europene impune dezvoltarea durabilă a sectorului energetic.

· Remodelarea și restructurarea industriei energetice constituie un obiectiv major al procesului de reformă a economiei naționale.

· Accelerarea privatizării în sectorul energetic va conduce la apariția unor structuri cu capacitate concurențială sporită.

· Intensificarea efortului investițional reprezintă o necesitate vitală pentru industria românească.

· Efectele implementării măsurilor pentru atingerea reperelor comunitare depind și de potențialul concurențial în condițiile unei piețe libere.48

Provocările cu care se confruntă civilizația globală la începutul noului secol sunt stabilizarea climatului și stabilizarea populației. Stabilizarea climatului înseamnă trecerea de la o economie a energiei bazată pe combustibili fosili sau carbon, la surse alternative de energie. Energia nucleară, văzută pe vremuri ca o alternativă pentru combustibilii fosili, a eșuat pe mai multe fronturi.

Singura alternativă fezabilă este o economie bazată pe energie din sursă solară/hidrogen, care să utilizeze diferitele surse de energie de la Soare.

Tranzația nu este însă suficient de rapidă pentru a evita potențiale modificări perturbatoare ale climatului.

Astfel s-a readus în discuție problema producerii de energie electrică pe baza de cărbune în centrale termoelectrice de mare putere, în condițiile dezvoltării unor tehnologii moderne de ardere și a unor instalații de depoluare extrem de eficiente.

Creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică, în contextul creșterii dependenței de importuri, a fost realizată prin utilizarea eficientă a energiei și diversificarea surselor de purtători de energie.49

Printr-o susținută politică de conservare a energiei, țările U.E. au demonstrat posibilitatea decuplării ritmului de creștere al produsului intern brut (PIB) de ritmul de creștere al consumului total de energie, luându-se ca indicator de baza intensitatea energetică a PIB (definită ca raportul dintre consumul de energie primară/finală și produsul intern brut).

O altă schimbare majoră a fost inițierea și dezvoltarea, conform Directivei C.E. 96/92, a procesului de demonopolizare prin deschiderea pieței de energie și introducerea concurenței. Pe ansamblu, gradul de deschidere a pieței U.E. depășește deja 60%. Țările U.E. au optat predominant pentru un model reglementat de acces la rețea (RTPA), unele din acestea introducând modele proprii de piață, inclusiv prin dezvoltarea burselor de energie electrică. În prezent, au loc dezbateri privind dezvoltarea rețelelor internaționale de transport de energie și a unei instituții internaționale de reglementare.

Actualele evoluții de pe piața europeană țin seama de concluziile sintetizate în Cartea Verde a Comisiei Europene, concluzii care converg în esență spre opinia clară că la orizontul luat în calcul, Uniunea Europeană ar putea deveni dependentă în proporție de aproape 70% de energia din import.

Modelul de piață corespunzător opțiunii inițiale de cumpărător unic utilizat în câteva țări din zonă, este în curs de evoluție spre modele mai liberale.

În cadrul sectorului energetic din România, majoritatea capacităților de producție și infrastructurile de transport și distribuție necesită măsuri urgente de modernizare vizând creșterea eficienței și reducerea impactului asupra mediului.

Capacitatea productivă a fost limitată de disponibilitatea scăzută a instalațiilor și calitatea slabă a unor echipamente, gradul de utilizare al capacității totale fiind de 41,53%.

Aducerea industriei carbonifere românești la nivelul standardelor moderne a dus la necesitatea închiderii celor ineficiente, din totalul de 230 mine și cariere aprobate pentru închidere între 1998 și 2000, executându-se lucrări de închidere la 22 mine. Pentru 2001-2004, se vor executa închideri la cca. 190 de mine și cariere. În sectorul gazelor naturale, au fost realizate investiții însemnate pentru extinderea rețelelor de distribuție. S-au realizat investiții pentru creșterea capacității de import gaze naturale precum și pentru înmagazinarea subterană.

Puterea totală instalată a capacităților existente fizic în centrale electrice românești a fost la începutul anului 2000, de 22589 MW. Nivelul tehnologic al capacităților este relativ scăzut. Gradul de poluare, deși s-a redus ca urmare a scăderii producției și ponderii crescute a producției de energie hidro și nucleară, continuă să prezinte posibilități de reducere, în special la emisiile de SO2 și pulberi.

O serie de investiții lansate înainte de 1990 în centrale termo și mai ales hidro, se află în diverse stadii de execuție. Unele dintre acestea, considerate ca economic viabile, vor primi sprijinul financiar din partea statului în vederea finalizării.

Sistemul de transport al energiei electrice cuprinde totalitatea rețelelor electrice de 750 kV, 400 kV și 220 kV. Aceste elemente ale sistemului de transport prezintă o uzură medie de 56 % pentru stații și 67 % pentru linii. Se resimte lipsa contorizării, a informaticii de gestiune a consumurilor de energie, a echipamentelor de telecomunicații, a echipamentelor EMS/SCADA.

Infrastructura sectorului de distribuție a energiei electrice pe întreg teritoriul României este constituită din totalitatea rețelelor electrice de distribuție care asigură vehicularea energiei electrice de la nodurile rețelei electrice de transport (220kV și 400 kV) și din centralele electrice care debitează până la tensiuni de 110 kV. Rețelele de distribuție funcționează la tensiuni între 0,4 kV și 110 kV.

Rețelele de transport și mai ales cele de distribuție a energiei termice prezintă un grad avansat de uzură, care provoacă pierderi mari, cu consecințe importante asupra consumatorilor.

Rezultă cu pregnanță necesitatea reconsiderării problematicii asigurării energiei termice pe ansamblul țării și al localităților, cerința reabilitării grupurilor și rețelelor de termoficare, introducerea cogenerării de mică putere, promovarea unor echipamente performante, intr-un context legislativ și instituțional modern, coroborat cu norme privind creșterea izolației termice a clădirilor.

În linii mari, evoluția consumului de energie a urmat evoluția economiei naționale, respectiv a activității industriale, cu scăderi accentuate, urmate de creșteri. Între 1997 și 1999, consumul de resurse energetice, de energie electrică și termică, s-a diminuat, corespunzător contracției economiei naționale ; în raport cu anul 1999, în 2000 consumul a înregistrat o creștere de 2,7%, datorată relansării activităților din economie. Scăderea consumului de energie a indus fenomene de criză în sectorul energetic, manifestate prin deteriorarea suplimentară a situației financiare a marilor agenți economici din sector, încetinirea programelor de investiții și reparații, disponibilizări de personal.

Sectorul de producere a energiei electrice este reprezentat de S.C. Termoelectrica S.A. și S.N. Nuclearelectrica S.A., care produc și energie termică și S.C. Hidroelectrica S.A. Compania Națională Transelectrica S.A. asigură funcționarea și administrarea Sistemului Național de Transport iar S.C. Electrica S.A. este distribuitorul de energie electrică. Tranzacțiile comerciale dintre producătorii de energie și distribuitorul acesteia sunt realizate în cadrul organizat de către operatorul comercial S.C. Opcom S.A., în prezent filială a C.N. Transelectrica S.A.. În sector mai există și Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, unicul producător și furnizor de apă grea pentru Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavodă.

Situația economică și financiară a fost permanent încordată. În principal, unitățile din fostul CONEL, CNLO, CNH, PETROM și ROMGAZ au funcționat practic ca “bănci” pentru diverse categorii de consumatori, acumulând importante creanțe ce au generat restanțe la plata furnizorilor de combustibili.

Blocajul financiar a afectat toți agentții economici din lanțul energetic, împiedicând plata obligațiilor către stat, finanțarea investițiilor din surse proprii și mai ales plățile către furnizorii interni și externi de resurse energetice pentru perioada de iarnă, luând forma unor crize energetice grave.

Siguranța energetică a României a fost și este direct afectată de lipsa capabilității financiare a agenților economici din sector. Măsuri urgente au fost deja inițiate pentru stoparea deteriorării infrastructurii energetice și pentru realizarea la timp a programelor de investiții și reparații strict necesare.

Dezvoltarea durabilă a sectorului energetic înseamnă în mod esențial satisfacerea necesarului de energie la un preț competitiv, în condiții de calitate, de siguranță în alimentare și utilizare eficientă a resurselor, cu limitarea impactului asupra mediului.50

Noua economie recunoaște nevoia de schimbare a dezvoltării economice, precum și a modalităților de abordare a vieții economice. Preocesele decizionale trebuie să conducă la respectarea principiilor noii economii, reprezentate de:

-Principiul de autorizare sistematică;

-Principiul de conservare sistematică a resurselor și a meddiului;

-Principiul respectării valorilor cantitative, dar și a celor calitative.

În fundamentarea deciziilor economice trebuie avută în vedere componenta ecologică, întrucât problemele mediului înconjurător sunt inseparabile de cele ale bunăstării și de procesele economice, în general.51

Din obiectivul principal decurg urmatoarele obiective derivate:

a.încadrarea evoluției sectorului energetic în dezvoltarea durabilă a economiei României, folosirea coerentă și optim direcționată a mecanismelor specifice economiei de piață în curs de structurare și consolidare.

b. interconectarea Sistemului Electroenergetic Național cu sistemul Uniunii pentru Coordonarea Transportatorilor de Electricitate (UCTE);

c. asigurarea unor surse stabile și diversificate de aprovizionare cu resurse energetice și formarea stocurilor necesare pentru funcționarea în deplină securitate a sistemului energetic;

d. diminuarea influenței negative a proceselor energetice asupra mediului;

e. corelarea (prin legi, reglementări și măsuri administrative) a sectorului hidroenergetic cu cel al gospodăririi apelor și apărării împotriva inundațiilor;

f. dezvoltarea tehnologică a întregului lanț energetic: resurse naturale-producție- transport –distribuție -consum;

g. completarea și perfecționarea cadrului instituțional, inclusiv legislativ;

h. promovarea neechivocă a mecanismelor concurențiale pe piața energiei.

Există o intercondiționalitate fundamentală între strategia energetică a țării și strategia națională de dezvoltare economică a României. În acest sens, ar putea fi date ca exemple nivelul de creștere economică, care asigură în mare măsură resursele financiare necesare dezvoltării energetice naționale precum și atingerea unui nivel de trai care să permită acceptabilitatea socială a prețurilor și tarifelor la purtătorii de energie. Reciproc, gradul de succes în realizarea obiectivelor de integrare europeană și euroatlantică, în mod evident, condiționează atât strategia macroeconomică cât și cea energetică.

Un cadru de reglementare stabil, transparent și echitabil asigură credibilitate și reprezintă o conditțonalitate pentru asigurarea resurselor financiare necesare dezvoltării durabile a României. Viabilitatea agenților economici din sectorul energetic va fi determinată, în mod esențial, de reducerea arieratelor înregistrate în raport cu furnizorii de purtători de energie.

Strategia energetică a României depinde de nivelul internațional al prețurilor la resursele energetice și în primul rând de cel al țițeiului, a cărui estimare se bazează pe cotațiile internaționale.

Dimensionarea corectă a consumurilor energetice, atât la agenții economici cât și la populație, este determinată de perfecționarea tehnologiilor precum și de îmbunătățirea sistemelor de măsurare și gestiune a consumurilor energetice.

Direcțiile esențiale în care trebuie orientate eforturile care vor fi susținute în domeniul energetic precum și cele mai importante dintre temele aferente sunt, în principal, următoarele:

· sisteme de energie mai curate.

· energie eficientă și sigură – conservarea energiei în procesul de producție, transport, distribuție și utilizare.

· formarea și dezvoltarea pieței de energie – sisteme informatice avansate de monitorizare, de automatizare și protecție, de proces și de gestiune.

· eficiența energiei și resurse regenerabile de energie.

· utilizarea eficientă și sigură a energiei nucleare în dezvoltarea durabilă.

· asigurarea protecției mediului și a populației contra radiațiilor ionizante.

Strategia în R, D&D în domeniul energetic va permite diferențierea subsectoarelor de tradiție și cu rezultate deosebite, unde se pot aplica “strategii tari” sau chiar “de străpungere” de acele subsectoare în care se recomandă promovarea unor “strategii de contact” cu R, D&D din țările dezvoltate.

Reducerea impactului proceselor energetice asupra mediului, apropierea României de normele prevăzute în acest domeniu de reglementările U.E., urmează să se realizeze prin lucrările de reabilitare și modernizare menționate, ecologizarea haldelor de zgură și cenusă, monitorizarea continuă a calității mediului în zona marilor obiective energetice, reabilitarea solurilor poluate și redarea terenurilor în circuitul agricol, reducerea emisiilor de noxe la rafinării și minimizarea pierderilor, refacerea ecologică a unor zone petrolifere și reducerea riscului în operare. Finalizarea și punerea în funcțiune a Unității 2 CNE Cernavodă a contribuit semnificativ la procesul de reducere a impactului sectorului energetic asupra mediului. De asemenea, în domeniul petrolier urmează să se producă benzine și motorine ecologice, să continue elaborarea de norme și reglementări pentru stabilirea condițiilor de introducere pe piață a unor produse petroliere în conformitate cu standardele U.E.. În sectorul extractiv, se va urmări monitorizarea, prevenirea și reducerea impactului asupra mediului, precum și reabilitarea zonelor miniere dezafectate.

Sectorul energetic poate și trebuie să beneficieze de oportunitatea creată de potențialul de reducere al emisiilor de gaze cu efect de seră, prin mecanismele flexibile promovate de protocolul de la Kyoto, al convenției cadru a Națiunilor Unite pentru schimbări climatice, ratificat de România prin Legea nr. 3/2001.

Valorificarea acestui potențial prin proiecte „implementate în comun” sau „comerț cu emisii” este o importantă sursă de finanțare a procesului de eficientizare și dezvoltare durabilă a sectorului energetic. Compatibilitatea cu mediul pentru produsele și tehnologiile energetice este parte integrantă a competitivității acestora.52

Lumea se află într-o continuă schimbare, schimbare cerută de evoluția societății de la cele mai simple tehnologii până la forme complexe ale acesteia. Omul a încercat să-și creeze condiții cât mai bune de viață, însă în acaestă încercare nu a ținut cont de elementul cel mai important pe care și- a bazat întreaga activitate, și anume mediul înconjurător.Dacă se poate găsi vreo consolare în fața degradării mediului, aceasta se referă la ideea că procesul este treptat și poate fi prevăzut.

Întreaga activitate a omului are la bază energia electrică, obținută sub diferite forme în funcție de condițiile climaterice, geologice și geografice de care dispune fiecare țară. Este foarte importantă contibuția ficărei națiuni la crearea unor forme cât mai curate de producere a energiei, care să dea posibilitatea generațiilor viitoare la un mediu curat și sănătos.

LISTĂ FIGURI

Figura nr. 1 – Distribuția geografică a CET-urilor în România.

Figura nr. 2 – Sisteme de desulfurare a gazelor de ardere.

Figura nr. 3 – Principiul arderii cu trepte de aer în focare.

Figura nr. 4 – Reducerea emisiei de NOx.

Figura nr. 5 – Principiul de funcționare al electrofiltrelor.

Figura nr. 6 – Principalele componente ale unui electrofiltru.

LISTĂ GRAFICE

Grafic nr. 1 – Consum intern brut de energie.

Grafic nr. 2 – Capacitatea totală instalată în S.E.N.

Grafic nr. 3 – Structura pe producători a energiei electrice la nivelul S.E.N. în

anul 2000.

Grafic nr. 4 – Producția de energie electrică.

Grafic nr. 5 – Compoziția medie a cărbunelui utilizat în Termocentrala

Electrică Doicești

Grafic nr. 6 – Compoziția medie a păcurii utilizate în Termocentrala Electrică

Doicești.

Grafic nr. 7 – Compoziția medie a gazelor de sondă utilizate în Termocentrala

Electrică Doicești.

Grafic nr. 8 – Cantități de poluanți emise de Termocentrala Electrică Doicești.

Grafic nr. 9 – Indicatori de calitate ai apei prelevate din râul Ialomița.

Grafic nr. 10 – Compoziția medie a cenușii.

Grafic nr. 11 – Emisiile termocentralelor din România.

Grafic nr. 12 – Structura capacității C.E.T.-urilor în funcție de vechime.

Grafic nr. 13 – Costurile de conformare pentru termocentralele noi.

Grafic nr. 14 – Investiții de eficientizare la S.C. Termica S. A. Târgoviște.

LISTĂ TABELE

Tabel nr. 1 – Reducerea dimensiunilor centralelor energetice

Tabel nr. 2 – Evoluția costurilor electricității obținute pe baza surselor de energie reînnoibilă, în perioada 1981-2030

Tabel nr. 3 – Consumul intern de energie

Tabel nr. 4 – Performanța medie a termocentralelor din România

Tabel nr. 5 – Producția de energie electrică

Tabel nr. 6 – Cantitățile de apă limpezită consumată la Secția chimică, cantitățile de apă dedurizată și demineralizată produse în anul 2002

Tabelul nr. 7 – Compoziția medie a cărbunelui utilizat în Termocentrala Electrică Doicești

Tabelul nr. 8 – Compoziția medie a păcurii utilizată în Termocentrala Electrică Doicești

Tabelul nr. 9 – Compoziția medie a gazelor de sondă utilizate în Termocentrala Electrică Doicești

Tabelul nr. 10 – Cantități de reactivi consumate lunar la Termocentrala Electrică Doicești

Tabelul nr. 11 – Cantități de poluanți emise de Temocentrala Electrică Doicești

Tabelul nr. 12 – Indicatorii de calitate ai apei prelevate din râul Ialomița

Tabelul nr. 13 – Parametrii de încadrare ai apelor menajere evacuta

Tabelul nr. 14 – Parametrii de încadrare ai apelor industriale evacuate

Tabelul nr. 15 – Compoziția medie a cenușii

Tabelul nr. 16 – Evoluția punerii în funcțiune a C.E.T.-urilor în România

Tabelul nr. 17- Emisiile de oxizi de azot pentru procese tehnice de ardere fără măsuri speciale de reducere

Tabelul nr. 18 – Costurile unitare pentru reducerea SO2

Tabelul nr. 19 – Costurile unitare pentru reducerea NOx

Tabelul nr. 20 – Costurile unitare de investiții pentru controlul poluării în cazul centralelor retehnologizate

Tabelul nr. 21 – Costurile de conformare pentru sectorul energetic

Tabelul nr. 22 – Costurile de conformare pentru sectorul energetic

Tabelul nr. 23 – Investiții de eficientizare la S.C. Termica S.A. Târgoviște

.

BIBLIOGRAFIE

Bran, Florina, Rojanski,V., Diaconu, G., (2002), „Protecția și ingineria mediului”, Editura Economică, București

Bran, Florina, Rojanski, V., Grigore, F., (2004), „Elemente de economia și managementul mediului”, Editura Economică, București

Bran, Florina, Rojanski, V.,”Protecția și ingineria mediului”, Editura Economică, București

Bran, Florina, Ioan, Ildiko, Dinu, M., (1999), „Mic lexicon de protecția mediului”, Editura Economică, București

Bleahu, M., „Privește înapoi cu mânie….Privește înainte cu spaimă”, Editura Economică, București

Brown, L., Flavin, C., French, H., (2000), „Starea lumii 2000”, Editura Tehnică, București

Drenkard, Ș., Darie, G., (2001), „Managementul mediului în centralele termoelectrice”, Editura Matrix, București

Vasilescu, Iolanda, (1997), „Mediul și economia”, Editura Didactică și Pedagogică, București

Vuță, Mariana, (2004), „Politici și strategii financiare de protecție a mediului”, Editura A.S.E., București

Semne vitale 2002, The Worldwatch Institute, Editura Tehnică, București

Starea lumii 2003, The Worldwatch Institute, București

Anuarul Statistic al României, 2002

Bilanț de mediu, Termocentrala Electrică Doicești, 2002

Monitorul Oficial al României

www. apmdâmbovița. ro

www. ier.ro

www. enro. ro

=== harta ===

Figura nr.1

Distribuția geografică a CET-urilor din România