Impactul Stimei de Sine Asupra Procesului de Reintegrare Sociala

Psihologie

Impactul Stimei de Sine Asupra Procesului de Reintegrare Sociala

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

ARGUMENT………………………………………………………………………….….2

PARTEA I A LUCRĂRII – CADRUL TEORETIC……………………………………4

2.1 Definirea stimei de sine……………………………………………………………….4

2.2 Delimitarea conceptelor stima de sine, autodeprecierea și infatuarea………5

2.3 Imaginea de sine………………………………………………………………………..6

2.4 Încrederea în sine……………………………………………………………………….7

2.5 Iubirea de sine……………………………………………………………………………8

PARTEA A-II-A A LUCRĂRII………………………………………………………..….9

3. Studiu aplicativ privind impactul stimei de sine asupra procesului de reintegrare socială……………………………………………………………………….….9

Obiectivele și ipotezele studiului aplicativ…………………………………………..9

3.2 Prelucrarea informațiilor obținute. Verificarea ipotezelor enunțate………..….11

3.3 Atitudini și demersuri întreprinse de consilierii de probațiune în lucrul cu persoanele supravegheate………………………………………………………………..…..18

Concluzii……………………………………………………………………………………27

Bibliografie…………………………………………………………………………………29

Anexe…………………………………………………………………………………..…..30

Argument

„Căutam mereu putere și încredere în afara mea,

dar acestea vin dinăuntru. Erau acolo dintotdeauna”.

Ana Freud

De la începutul carierei mele în domeniul probațiunii, am intrat în contact cu dificultatea de a înțelege ce se afla în spatele comportamentului infracțional și ce pot face eu, ca și consilier responsabil de caz, pentru a acoperi acele nevoi/lipsuri ale beneficiarilor, care sa conducă la facilitarea procesului de reintegrare socială.

În acest scop, mi-am pus de-a lungul timpului mai multe întrebări, ale căror răspunsuri mă conduceau spre ipoteza care face obiectul prezentei lucrări, și anume:

– Ce anume îi determină pe beneficiari in situațiile de criză să aleagă o anumita cale de acțiune?

– De ce nu reușesc persoanele care comit infracțiuni să-și atingă obiectivele, pe care ei înșiși le considera a fi importante?

– Le este frica acestor oameni de eșec, și asta le imobilizează acțiunile?

– De ce le este ușor persoanelor condamnate să identifice lipsurile din viața lor, însă întâmpină dificultăți atunci când sunt întrebați de resurse?

– Ce anume ar putea determina o implicare mai mare din partea acestora în propriul proces de reintegrare sociala?

– Ce pot face eu ca și consilier manager de caz sa motivez persoanele în conflict cu legea penala pentru a-și schimba tiparele de gândire și comportamentele disfuncționale?

In practica de lucru, am observat că beneficiarii care prezintă o stima de sine scăzută, de regulă, nu sunt motivați în a-și schimba comportamentul, întrucât aceștia nu sunt conștienți de resursele personale de care dispun. Neavând încredere în forțele proprii, aceste persoane evită sa se confrunte cu situațiile pe care le percep a fi dificile, ceea ce determina o rată scăzută de atingere a obiectivelor propuse în planul de supraveghere, și astfel îngreunarea procesului de reabilitare socială. Aceste atitudini negative, de desconsiderare față de sine, pot fi sesizate în cadrul întrevederilor de supraveghere, atunci când persoanele aflate în evidenta noastră afirmă “nu sunt în stare sa fac asta” sau “ nu voi reuși să obțin acest loc de munca, nu mă angajează ei pe mine” sau “nu sunt bun de nimic”.

Nivelul stimei de sine își pune amprenta asupra funcționării sociale a individului, afectând performanțele în toate activitățile întreprinse. Astfel, o stimă de sine scăzută crește riscul eșecurilor, conducând la o imagine și mai nefastă asupra propriei persoane.

Acest lucru este susținut de studiile empirice din domeniu psihologiei si nu numai, care arată faptul că într-adevăr stima de sine este o variabilă psihologică ce se regăsește în manifestarea unor comportamente deviante, ostile, in consumul și dependența de substanțe toxice, în depresie, anxietate, furie si agresivitate, in percepția asupra calității vieții sau a relațiilor, etc.

Toate aceste probleme sociale ce se află în strânsă legătură cu infracționalitatea nu pot fi eliminate complet prin creșterea stimei de sine, însă cu siguranță abordând aceasta deficiență ce se ascunde în unele conduite deviante sau ostile în fața schimbării vom observa apariția unui sentiment de siguranță ce se bazează pe descoperirea de către beneficiari a resurselor personale. O stima de sine crescută îi ajută pe cei aflați în supravegherea serviciilor de probațiune în îndeplinirea obiectivelor, conferindu-le astfel curaj, energie și entuziasm, o perspectivă pozitivă asupra obstacolelor, pe care le vor aborda ca niște provocări ce trebuiesc depășite.

Îmi doresc prin aceasta lucrare să identific și să dezvolt o strategie, aplicabilă în munca pe care o desfășor, care să sprijine persoanele aflate în conflict cu legea penală, în sensul remodelării personalității acestora, modificării atitudinilor, a tiparelor de gândire/ comportament disfuncționale, pentru a facilita readaptarea acestora la mediul social.

Astfel, în prima parte a lucrării am definit ”stima de sine” și componentele fundamentale ale acesteia, din perspectiva mai multor autori, care au contribuit cu desăvârșire la stabilirea bazelor acestui concept de importanță majoră în domeniul psihologiei.

Cea de-a doua parte, studiul aplicativ formulat, pune în centru obiectivul general al cercetării, și anume importanța realizării unei imagini în ceea ce privește impactul stimei de sine asupra procesului de reintegrare socială. Aici, am urmărit observarea măsurii în care stima de sine își pune amprenta asupra modelării personalității beneficiarilor și a comportamentului acestora.

Ipotezele de la care am pornit au fost confirmate prin intermediul rezultatelor cercetării realizate, în care am comparat două loturi de beneficiari asemănătoare aparent, singura diferență aleasă în mod voit, fiind modul de raportare al subiecților față de procesul de reintegrare socială. În urma analizei efectuate, am obținut informații relevante, care mă determină să merg mai departe de aparențe, mai departe de a emite prejudecăți asupra comportamentului beneficiarilor, descoperind astfel că, de cele mai multe ori, aceștia se simt lipsiți de repere și sprijin, neînțeleși, neacceptați și neajutorați.

În finalul lucrării am expus câteva mijloace specifice cu ajutorul cărora consilierii de probațiune pot interveni asupra ameliorării stimei de sine a beneficiarilor, care se află în strânsă legătură cu cauzele care determină inadaptarea la dificultăți întâmpinate de către aceștia în vedere reabilitării sociale.

PARTEA I A LUCRĂRII

CADRUL TEORETIC

2.1. Definirea stimei de sine – ca noțiune utilizată în domeniul psihologiei.

Stima de sine este o componentă fundamentală abordată în psihologie de diferiți autori, care au încercat să evidențieze implicațiile acesteia asupra personalității, având la bază raportul pe care îl stabilește fiecare individ cu el însuși, în ceea ce privește imaginea de sine, încrederea în sine și iubirea de sine. Aceste trei componente sunt interconectate, întrucât iubirea de sine determină o imagine pozitivă de sine, care, la rândul ei, își pune amprenta asupra încrederii în sine.

Din perspectiva lui William James (1842-1910), unul din fondatorii psihologiei științifice moderne, dar și unul dintre pionierii acestui construct psihologic, stima de sine este reprezentată de raportul succeselor care se suprapun pe așteptările/ aspirațiile oamenilor, întrucât el a observat că nu sunt relevante calitățile concrete ale unei persoane, dacă acestea nu sunt importante pentru persoana respectivă. Astfel, autorul consideră că ”satisfacția sau nemulțumirea de sine nu depind doar de reușitele noastre, ci și de criteriile după care le judecăm", el rezumând totul în ecuația următoare:

”Stima de sine = succes/pretenții”.¹

Același autor ne oferă și cea de-a doua definiție, conform căreia stima de sine reprezintă „o anume raportare afectivă globală la propriul eu independentă de rațiuni obiective ce țin de satisfacții sau dezamăgiri personale” ². Astfel spus, din prisma acestei definiții, stima de sine este o raportare afectivă generală față de noi, legată de valorizare, acceptare și evaluarea sinelui.

Studiile și cercetările ulterioare au demonstrat valabilitatea celor două definiții, acestea găsindu-și relevanța și în prezent.

G. Albu (2008) ne prezintă o definiție și mai clară, considerând că stima de sine se reflectă în încrederea pe care individul o are asupra capacității sale de a gândi, a face față obstacolelor vieții și de a obține succes.³

Pe de altă parte, Virginia Satir consideră că “stima de sine este capacitatea unui om de a se prețui pe sine și de a-și trata propria persoană cu demnitate, iubire și realism. Persoanele iubite sunt deschise la schimbare”⁴.

2.2 Delimitarea conceptelor: Stima de sine, autodeprecierea și infatuarea

Stima de sine – ”normală” se referă la evaluarea făcută de fiecare individ asupra valorii personale, derivată din gradul de satisfacție asupra propriei persoane. Aceasta poate îmbrăca două forme: stima de sine scăzută și stima de sine ridicată.

Persoanele care prezintă o stimă de sine scăzută tind să adopte o atitudine reținută, ezitantă, nu au încredere în propriile opinii, acțiuni și capacități, motiv pentru care evită anumite experiențe noi și oportunități folositoare, având sentimentul inutilității și incapacității de a schimba ceva în viața lor. Aceste persoane se simt neiubite, nevaloroase, manifestând în permanență nemulțumire față de propria persoană, sunt influențabile și tind să-i blameze pe ceilalți pentru nereușitele lor.

Persoanele care prezintă o stimă de sine crescută manifestă o atitudine pozitivă și încrezătoare față ei înșiși, sunt dispuse să-și asume riscuri, îți susțin cu ușurință punctul de vedere, sunt perseverente, independente, prezentând o motivație crescută în raport cu obiectivele pe care le urmăresc. De obicei, aceste persoane sunt mai sociabile, reacționează bine la eșec și la critici, și urmăresc să-și depășească limitele.

Autodeprecierea – se regăsește la persoanele care prezintă o percepție extrem de negativă asupra propriei persoane. Aceste persoane se simt neadecvate, se victimizează, considerând că sunt o povară pentru ei, dar și pentru cei din jur, au așteptări mici de la propria persoană, nutrind sentimente de milă față de ei înșiși. Trăiesc un puternic sentiment de anxietate, dar și emoții negative cărora nu le găsesc rezolvarea, neștiind astfel să răspundă în fața provocărilor, pe care le consideră noi dificultăți.

Infatuarea – se caracterizează prin tendința de evaluare mult peste nivelul potențialului real, aceste persoane considerându-se mult mai bune în comparație cu ceilalți, speciale, norocoase, considerând că nu li se poate întâmpla nimic rău, că ele nu greșesc, așteptând ca ceilalți să-i admire pentru calitățile lor deosebite.

2.2 Imaginea de sine

Se referă la felul în care fiecare persoană își reprezintă la nivelul mental propriile caracteristici fizice, cognitive, mentale, emoționale, sociale și spirituale, care determină dimensiunile eului. Există o relație directă între imaginea de sine și comportamentele adoptate, motiv pentru care este esențial ca perceperile pe care le fondăm asupra noastră să fie unele corecte despre noi înșine.

Persoanele care prezintă o imagine pozitivă despre ei înșiși se evaluează de obicei în acord cu potențialul lor, asumându-si obiective realiste, care corespund cu resursele proprii, obținând astfel cu o mai mare ușurință performanțe. Aceste persoane stabilesc și întrețin relații armonioase cu cei din jurul lor, știind să se poziționeze corect față de ceilalți, reacționează bine la critică, nu sunt influențabile și manifestă flexibilitate și creativitate în raport cu situațiile și provocările întâmpinate.

O imagine de sine negativă se poate observa la persoanele care tind să evite asumarea de responsabilități, nu au o imagine definită asupra potențialului lor real sau își subestimează resursele, înregistrează rezultate scăzute în activitățile întreprinse, întrețin relații defectuoase cu membrii familiei, dar șicu o mai mare ușurință performanțe. Aceste persoane stabilesc și întrețin relații armonioase cu cei din jurul lor, știind să se poziționeze corect față de ceilalți, reacționează bine la critică, nu sunt influențabile și manifestă flexibilitate și creativitate în raport cu situațiile și provocările întâmpinate.

O imagine de sine negativă se poate observa la persoanele care tind să evite asumarea de responsabilități, nu au o imagine definită asupra potențialului lor real sau își subestimează resursele, înregistrează rezultate scăzute în activitățile întreprinse, întrețin relații defectuoase cu membrii familiei, dar și cu celelalte persoane din viață lor.

Imaginea negativă asupra propriei persoane scade motivația de implicare în anumite acțiuni, întrucât aceasta reduce la zero încrederea în sine, determinând un comportament rigid, rezistent, ezitant.

Imaginea de sine se conturează pe parcursul întregii vieți, din experiențele pe care le trăim, dar și din felul în care ceilalți se raportează la noi. Aceasta are la bază propriile noastre convingeri, care la rândul lor sunt expresii ale gândirii, sentimentelor, emoțiilor pe care le investim în succese, eșecuri sau experiențele avute.

2.3 Încrederea în sine

Această dimensiune a personalității se referă la credințele pe care le avem cu privire la competențele și cunoștințele de care dispunem, abilitățile de a rezolva probleme, de a fi creativi; toate atributele pozitive sau negative cu privire la noi înșine, care ne prezic într-o oarecare măsură așteptările și rezultatele viitoare.

Încrederea în sine este o evaluare corectă, realistă deoarece ea se bazează pe rezultatele obținute în trecut, pe evenimentele trăite, prin intermediul cărora am ajuns să ne descoperim aceste calități sau defecte.

Încrederea în sine ne influențează în mod determinant comportamentul adoptat, dar și așteptările pe cale le avem. Astfel că, aceasta trebuie abordată treptat, prin asumarea și abordarea altor noi experiențe care ne permit să ne fixăm competențele, dar și să descoperim altele noi.

A avea încredere în sine nu presupune a reuși în toate aspectele vieții, a performa de fiecare dată, ci mai degrabă a avea puterea de a încerca și de a-ți asuma și vulnerabilitățile și eșecurile.

Adoptând o atitudine non-critică, flexibilă, rațională și pozitivă ne permitem să învățăm din experiențele trăite, astfel încât să ne consolidăm încrederea de sine și o stimă de sine echilibrată.

Încrederea de sine poate fi sesizată, urmărind comportamentul unei persoane. Peroanele care prevăd un rezultat optim al acțiunilor lor, manifestă încredere în fața obstacolelor intervenite sunt persoane care prezintă o încredere de sine sănătoasă, pe de altă parte, persoanele care sunt pesimiste, se așteaptă să eșueze în fața unor activități noi prezintă o încredere de sine scăzută, având tendința de autosabotare.

2.4 Iubirea de sine

Iubirea de sine presupune în primul rând autocunoaștere, o estimare realistă și o acceptare necondiționată a competențelor, calităților, limitelor și imperfecțiunilor noastre. Iubirea necondiționată presupune atenție și interes față de propria persoană, înseamnă ascultarea nevoilor și străduința satisfacerii acestora. Iubirea nu trebuie să derive din performanțele noastre, din statutul social sau profesional, nu are legătură cu puterea fizică sau financiară sau cu capacitatea noastră de a-i influența sau a-i ajuta pe ceilalți, ci aceasta izvorăște din înțelegerea faptului că fiecare din noi suntem pe valoroși în sine, suntem unici și irepetabili. Asumarea și acceptarea acestei realități ne relevă faptul că merităm să ne iubim indiferent de circumstanțe, pentru că iubirea nu presupune condiții.

Atunci când o persoană se iubește și se respectă pe ea însăși, când este înțelegătoare și răbdătoare față de propria persoană, va reuși să accepte și respecte și limitele și drepturile celor din jur, întrucât va înțelege valoarea intrinsecă a acestora, de a acționa și a se manifesta conform propriei dezvoltări.

PARTEA A-II-A A LUCRĂRII

3. Studiu aplicativ privind impactul stimei de sine asupra procesului de reintegrare socială

3.1 Obiectivele și ipotezele studiului aplicativ

Obiectivul general al cercetării

Realizarea unei imagini în ceea ce privește impactul stimei de sine asupra procesului de reintegrare socială.

Obiectivele specifice

Evidențierea impactului pozitiv al stimei de sine crescute în facilitarea procesului de reintegrare socială;

Surprinderea nivelului de motivație la persoanele condamnate care prezintă o stimă de sine scăzută;

Surprinderea dificultăților întâmpinate în cursul procesului de reintegrare socială de persoanele condamnate care prezintă un nivel scăzut al stimei de sine;

Ipotezele de cercetare

Se presupune că beneficiarii care sunt responsabili și eficienți în raport cu dificultățile întâmpinate au un nivel crescut al stimei de sine.

Se presupune că persoanele condamnate care prezintă o stimă de sine scăzută sunt mai puțin motivate să-și schimbe comportamentul comparativ cu persoanele condamnate care prezintă stimă de sine normală (crescută).

Se presupune că beneficiarii cu un nivel scăzut al stimei de sine nu-și estimează în mod realist calitățile/ abilitățile și nu au direcții precise de acțiune, prezentând astfel dificultăți de reintegrare socială.

În scopul verificării ipotezelor și atingerii obiectivelor stabilite, am construit un chestionar, format din 12 întrebări, prin intermediul căruia am urmărit să obțin informații relevante cu privire la stima de sine a subiecților, sub toate aspectele componente ale acesteia, și anume: imagine de sine, încredere în sine, iubire de sine sau valorizare, dar și cu privire la motivația de schimbare comportamentală, inițiativă și implicare în atingerea scopurilor propuse, atitudine în fața obstacolelor.

Prezentarea eșantionului

Chestionarul a fost aplicat pe un număr de 40 de persoane condamnate, aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune Dolj la momentul realizării cercetării, înregistrate în evidența serviciului în perioada de timp 2011-2014.

Eșantionul de subiecți a fost împărțit în două loturi, în felul următor:

un lot format din 20 subiecți, cu vârste cuprinse între 16-45 ani, de sex feminin și masculin, proveniți atât din mediul rural, cât și urban, cu studii medii și superioare, care prezentau dificultăți de adaptare la condițiile impuse prin pedeapsa stabilită și un grad crescut de dificultate în atingerea obiectivelor stabilite în planul de supraveghere (care se va regăsi în continuare în lucrare sub denumirea de Lotul nr. 1);

un lot format din 20 subiecți, cu vârste cuprinse între 16-45 ani, de sex feminin și masculin, proveniți atât din mediul rural, cât și urban, cu studii medii și superioare, care s-au adaptat cu ușurință la condițiile impuse prin intermediul pedepsei stabilite, prezentând responsabilitate și eficiență în fața obstacolelor intervenite (la care voi face referiri în continuare sub denumirea de Lotul nr. 2).

Cele două loturi au fost selectate astfel încât să fie cât mai asemănătoare din toate punctele de vedere (aici referindu-mă și la infracțiunea săvârșită, pedeapsa stabilită de către instanță, perioada termenului de încercare), singura diferență aleasă voluntar fiind modul de raportare (comportament și atitudine) a celor două loturi față de procesul de supraveghere. De asemenea, pentru stabilirea eșantionului de subiecți, menționez că au fost consultate dosarele de supraveghere ale persoanelor în cauză – planurile de supraveghere, referatele de evaluare, atunci când a fost cazul, anexe, evaluări, urmărindu-se traseul parcurs de persoana supravegheată de la data intrării în evidența S.P. Dolj și până la data aplicării chestionarului.

Procedura de lucru

Pentru realizarea cercetării s-a urmărit o procedură de lucru cât mai clară pentru a se evita orice eroare impusă de neînțelegerea sarcinilor. Beneficiarilor li s-a oferit instructajul privind completarea chestionarelor, specificându-li-se că nu există un timp limită în completarea acestuia, pentru a elimina astfel stresul impus de presiunea timpului.

S-a asigurat păstrarea anonimatului și s-a menționat utilitatea cercetării, precum și faptul că rezultatele finale vor fi prezentate unui auditoriu. De asemenea, participanților li s-a adus la cunoștință faptul că nu există răspunsuri adevărate sau false, și că totul depinde de propria persoană și de fiecare caz în parte.

3.2 Prelucrarea informațiilor obținute. Verificarea ipotezelor enunțate

Fig.1

La întrebarea ”În general, mă consider o persoană valoroasă”, subiecții ce aparțin lotului nr. 1, care manifestă un comportament ezitant în raport cu obiectivele stabilite în cadrul procesului de reintegrare socială, spre deosebire de subiecții ce aparțin lotului nr. 2, care se achită cu responsabilitate față de sarcinile stabilite, sunt înclinați să nu fie conștienți de valoarea lor umană, mulți dintre aceștia considerând că această ”valoare” este dată de bunuri materiale dobândite, reușitele profesionale sau sociale, neraportându-se astfel la dimensiunea ființei lor unice și irepetabile.

Fig.2

În ceea ce privește percepția subiecților față de aspectul lor fizic, dimensiune a imaginii de sine, se pot observa diferențe semnificative între cele două loturi cercetate.

Astfel, din primul lot cei mai mulți dintre subiecți au manifestat nemulțumire față de aspectul lor fizic, întrucât doar 3 din 20 au fost într-o mare măsură de acord cu afirmația ”Sunt mulțumit/ă de aspectul meu fizic ”. Deși, și în lotul de control au existat persoane care nu sunt mulțumite pe deplin de aspectul lor fizic, procentul celor care se consideră satisfăcuți din acest punct de vedere este mult mai mare.

Fig.3

Din graficul de mai sus se pot extrage informații relevante cu privire la diferențele existente între cele două eșantioane sub aspectul gândirii față de propria persoană. Persoanele care întâmpină dificultăți pe parcursul procesului de supraveghere manifestă un patern al gândirii predominant negativ, în schimb persoanele care reușesc să facă față presiunii condițiilor de probațiune au o viziune mai optimistă raportată la ei înșiși.

Fig.4

Așa cum am presupus încă de la începutul acestui studiu, persoanele care prezintă dificultăți de adaptare nu își cunosc calitățile, iar cei care sunt oarecum conștienți că ar deține anumite abilități/ deprinderi nu le utilizează în mod eficient pentru a obține rezultatele așteptate. Pe de altă parte, persoanele care înregistrează o evoluție pozitivă pe parcursul procesului de supraveghere au răspuns preponderent afirmativ la întrebarea ”Calitățile mele îmi asigură de obicei succesul”.

Fig.5

Și în raport cu acest item, s-au înregistrat diferențe între cele două eșantioane. Se poate observa că subiecții ce aparțin lotului nr. 1 se caracterizează prin delăsare, dezinteres, prezentând astfel o motivație scăzută fată de schimbare.

Fig.6

Așa cum graficul prezintă, la întrebarea ”Decât să pierd, mai bine renunț”, din lotul nr. 1 doar 2 persoane nu au fost deloc de acord cu această afirmație, 5 persoane au considerat-o într-o mică măsură adevărată, 6 într-o mare măsură, și 7 ca fiind foarte adevărată în raport cu comportamentul lor, răspunsurile fiind aproape invers proporțional cu cele ale subiecților din lotul nr. 2.

Fig.7

Cu privire la atitudinea beneficiarilor față de propriile capacități, a potențialului de a rezolva probleme, aceștia se află într-o stare de confuzie, dezorientare, necunoaștere a resurselor și abilităților necesare pentru a face față dificultăților.

Fig.8

Din graficul de mai sus, se deduce că beneficiarii din lotul nr.1 își asumă într-un grad mai mic responsabilitatea pentru problemele lor comparativ cu cei din lotul nr. 2

Fig.9

Așa cum reiese din graficul de mai sus, există diferențe și la acest item între cele două grupe de subiecți. Cei din primul lot trăiesc sentimente intens negative și pe termen lung atunci când se confruntă cu un eșec, spre deosebire de cei din lotul al doilea care, deși sunt și ei afectați atunci când nu-și ating scopurile, reușesc însă să-și controleze mai bine reacțiile afective depreciative.

Fig.10

La întrebarea ”În general, mă simt neajutorat, neputincios”:

Din lotul nr. 1 – 3 persoane nu au fost deloc de acord cu afirmația, 3 într-o mică măsură, 8 într-o oarecare măsură, iar 6 într-o mare măsură.

Din lotul nr. 2 – 7 persoane nu au fost deloc de acord cu afirmația, 7 într-o mică măsură, 4 într-o oarecare măsură, iar 2 într-o mare măsură.

Fig.11

La întrebarea ”Mă mobilizez greu să fac lucruri noi”, subiecții ce aparțin lotului nr. 1 sunt delăsători, rezistenți și ambivalenți atunci când se confruntă cu situații noi de viață. De cele mai multe ori aceștia nu formulează planuri de viitor, fiind previzibili ca mod de acțiune.

Demersul întreprins pentru ipoteza nr. 1

Se presupune că beneficiarii care sunt responsabili și eficienți în raport cu dificultățile întâmpinate au un nivel crescut al stimei de sine.

În urma analizei întrebărilor aplicate ne putem contura o imagine clară cu privire la diferențele dintre cele două loturi de subiecți, sub aspectul dimensiunii stimei de sine, a componentelor presupuse de aceasta, imagine de sine, încredere în sine și valorizare de sine.

Astfel, subiecții din lotul nr. 2, care se adaptează cu ușurință la condițiile probațiunii, demonstrează o imagine pozitivă față de ei înșiși, dețin sentimentul valorii personale, obișnuiesc să gândească predominant în termeni pozitivi față de ei înșiși, își cunosc mai bine resursele și abilitățile, și le utilizează atunci când se confruntă cu o situație problemă. În fața eșecului, trăiesc sentimente negative, însă acestea nu lasă cicatrici emoționale pe termen lung, nu se blamează, prezintă o mai mare acceptare de sine, fiind împăcați cu experiențele trăite. Toate acestea își pun amprenta asupra comportamentului lor, fiind mai receptivi în fața schimbării, își asumă responsabilități, devenind eficienți în raport cu dificultățile întâmpinate.

Având în vedere rezultatele obținute, presupunerea că există diferențe între cele două loturi de subiecți, în ceea ce privește sima de sine a acestora, se confirmă, în sensul că persoanele care fac față în mod eficient presiunii probațiunii prezintă o stimă de sine crescută.

Demersul întreprins pentru ipoteza nr. 2

Am plecat de la premiza că persoanele condamnate care prezintă o stimă de sine scăzută, manifestă o motivație redusă față de schimbare comparativ cu persoanele condamnate care prezintă o stimă de sine pozitivă.

Plecând de la afirmația, ”În general, mă consider o persoană valoroasă”, la care persoanele care fac parte din lotul nr. 1, ce prezintă dificultăți de adaptare la condițiile probațiunii, au răspuns preponderent negativ, și având în vedere faptul că valoarea personală este un motor al motivației, putem spune că persoanele care nu au conștiința valorii lor nu sunt determinate în a-și schimba comportamentul.

De asemenea, corelând întrebările 1, 2, 5 și 6, putem concluziona că o imagine de sine depreciativă determină o motivație scăzută, care, la rândul ei, duce la adoptarea unor comportamente de evitare.

Răspunsurile beneficiarilor (eșantionul nr. 1) la întrebările ce vizau verificarea dimensiunii motivației ”Sunt o persoană motivată, reușesc să obțin ceea ce-mi doresc”, ”Mă mobilizez greu să fac lucruri noi”, confirmă ipoteza, demonstrând faptul că subiecții care prezintă stimă de sine scăzută sunt delăsători, rezistenți și ambivalenți în fața schimbării , ieșind cu greu din zona de nesiguranță în care se află, comparativ cu subiecții din lotul nr. 2 care prezintă determinare în raport cu propriile obiective.

Demersul întreprins pentru ipoteza nr. 3

Am presupus că beneficiarii cu un nivel scăzut al stimei de sine nu-și estimează în mod realist calitățile/ abilitățile și nu au direcții precise de acțiune, prezentând astfel dificultăți de reintegrare socială.

Pentru a verifica această ipoteză am introdus în cadrul chestionarului 2 întrebări specifice, și anume ” Calitățile mele îmi asigură de obicei succesul”, ” Sunt conștient/ă de potențialul meu și de obicei îl folosesc la maxim”, din care se poate observa faptul că persoanele supravegheate care întâmpină dificultăți pe parcursul executării pedepsei nu dețin o imagine clară asupra calităților, abilităților și deprinderilor de care dispun, acționând de cele mai multe ori inconștient (dezorganizat) în activitățile pe care le întreprind. De asemenea, aceste persoane sunt pesimiste și nu formulează planuri de viitor, fiind mai degrabă statice și predictibile. Rezultatele obținute confirmă ipoteza formulată.

3.3 Atitudini și demersuri întreprinse de consilierii de probațiune în lucrul cu persoanele supravegheate

În vederea echilibrării stimei de sine, consilierul de probațiune:

Demonstrează implicare și interes față de situația specifică a beneficiarului;

Ascultă activ, empatic, recunoaște și respectă emoțiile și sentimentele beneficiarului;

Crede cu adevărat în capacitatea beneficiarului de a deține controlul asupra propriei vieți și în potențialul acestuia de schimbare pozitivă;

Încurajează soluțiile și alternativele identificate de beneficiar și descurajează obiectivele nerealiste;

Stimulează stabilirea de scopuri realiste și echilibrate, dar și dezvoltarea deprinderii de a-și gestiona mai eficient resursele, de a deține controlul asupra propriei vieți;

Explică rolul stimei de sine în procesul de dezvoltare personală;

Subliniază importanța sentimentului de valoare personală pentru echilibrul mental și emoțional;

Apreciază conduitele pozitive și efortul depus de persoana condamnată în sensul dezvoltării personale; încurajează diversitatea;

Face evaluări asupra comportamentului specific, nu generalizează, nu etichetează

Metode ce pot fi utilizate de consilieri pentru creșterea stimei de sine:

Provocarea beneficiarilor;

Accesarea resurselor interne/ externe;

Acceptarea de sine;

Pozitivarea imaginii de sine: – Discuția cu sinele; gânduri distructive versus gânduri pozitive;

Identificarea zonelor de nesiguranță prin explorarea situațiilor eșec;

Învățarea asertivității, folosirea tehnicilor cognitiv-comportamentale, tehnica SWOT (asupra acestora din urmă nu voi insista fiind cunoscute prin prisma programului OTO sau SEED)

Provocarea beneficiarilor

În practică întâlnim beneficiari care opun rezistență la schimbare, iar consilierii pot interpreta în mod greșit sursa acestor rezistențe, considerând că respectivele persoane nu vor să se implice în propriul proces de reabilitare.

Consilierii de probațiune trebuie să aibă în vedere faptul că orice schimbare presupune renunțare, pierdere sau separare și de cele mai multe ori aceasta determină suferință și teamă pentru persoana care își dorește să se schimbe. Este important să înțelegem, să acceptăm și să respectăm aceste emoții și sentimente pe care persoanele cu care lucrăm le încearcă, și, pentru a determina o implicare mai mare din partea beneficiarilor, trebuie să-i susținem în perceperea unei imagini cât mai exacte asupra a ceea ce înseamnă schimbarea, cum se poate produce aceasta, ce anume ar pierde în urma schimbării, dar și care sunt beneficiile.

De asemenea, uneori lucrăm cu beneficiari care se află într-o stare ambivalentă. Deși își doresc schimbarea, aceștia găsesc argumente sau se simt descumpăniți, considerând că nu au suficiente calități pentru a produce schimbarea. În acest caz, consilierul poate să identifice o situație similară din trecut în care persoana condamnată a făcut față cu succes provocărilor. Este important în această etapă să se identifice abilitățile și competențele care au determinat reușita, și care pot fi utilizate și în prezent pentru a genera soluții/ modalități de rezolvare a situației prezente. Acesta strategie oferă beneficiarului viziunea conform căreia odată ce au reușit să îndeplinească un lucru pot face asta și a doua oară.

Sau se întâmplă, destul de frecvent, ca unii dintre beneficiari să se afle ”într-o stare de așteptare”, aceștia considerând că schimbarea trebuie să vină din exteriorul lor, de la oamenii din jurul lor, de la instituțiile cu care interacționează. Aceste persoane au tendința să plaseze evenimentele negative din viața lor și asupra destinului nefavorabil, considerând astfel că ei nu pot controla evenimentele din viața lor. Această atitudine creează o stare de dependență, care de cele mai multe ori se transformă în frustrare și dezamăgire, întrucât nevoile lor nu vor fi satisfăcute. Pentru a determina ieșirea beneficiarul din această stare trebuie să-l ajutăm să înțeleagă faptul că el este principalul responsabil de lucrurile care i se întâmplă și pe care le trăiește, iar concentrarea pe aceste aspecte, pe judecarea celor din jur, îi blochează acțiunile spre evoluție. Așteptările proiectate în exterior, fără a fi asumate în interior, demonstrează că persoana nu are încredere în sine, nu manifestă iubire față de sine și nu se acceptă pe sine. Beneficiarii au nevoie să conștientizeze că nu vor putea obține de la ceilalți ceea ce ei înșiși nu pot să-și ofere.

Odată depășite aceste stări, rezistența, ambivalența sau starea de așteptare, în care unii beneficiari se află, putem elabora pașii de acțiune necesari începerii procesului de schimbare.

În acest scop, pentru început putem provoca beneficiarii să-și stabilească un obiectiv realist, relativ ușor, pe care consideră că îl pot îndeplini. Obiectivul trebuie să aibă importanță/ sens pentru beneficiar, pentru a nu-și pierde interesul și a se implica în atingerea lui.

Odată îndeplinit obiectivul propus, se pot stabili noi obiective, după care se accelerează procesul de schimbare, întrucât rezultatele obținute vor crește stima de sine, iar persoana va căpăta încredere în propriul potențial și se va simți provocată să își asume responsabilități mai mari.

Consilierii nu trebuie să uite la următoarea întrevedere de cele stabilite anterior cu beneficiarul, ci dimpotrivă să-i arate acestuia că este interesat de situația sa și de ceea ce s-a întâmplat cu obiectivul asumat. Atunci când este cazul, consilierii de probațiune pot lăuda persoanele condamnate pentru reușitele acestora, întrucât este foarte probabil ca o acțiune ce a fost gratificată să se mai repete.

Accesarea resurselor interne și externe

Cei mai mulți dintre beneficiarii serviciilor de probațiune nu sunt conștienți de abilitățile și de potențialul lor, funcționând de regulă mult sub nivelul lor real.

Pentru a accesa aceste resurse ale beneficiarului trebuie întotdeauna să plecăm de la premiza, conform căreia, persoana deține toate resursele necesare schimbării. Consilierul are rolul de a îndruma persoana spre conștientizarea și exploatarea potențialului neutilizat, de care beneficiarul se poate folosi pentru optimizarea propriului comportament.

Se impune ca beneficiarul să aibă o imagine cât mai exactă a situației sale, a resurselor interne/ externe de care dispune și pe care se poate baza cu adevărat, dar și a credințelor, motivațiilor și a aspirațiilor sale. Dacă între toate acestea există o discrepanță, (de exemplu clientul îți dorește să facă box de performanță, dar el nu a practicat niciodată acest sport, iar în prezent are vârsta de 30 ani), acesta se va confrunta cu o stare emoțională negativă, neproductivă, care va genera anxietate și frustrare. De aceea, este necesar să identificăm aceste reprezentări eronate ale realității și să le demontăm, pentru ca beneficiarii să depășească starea de blocare în care se află și să se concentreze pe îndeplinirea scopului realist propus. Persoanele cu o reprezentare realistă, coerentă și pozitivă asupra potențialului lor, dar și asupra expectanțelor pe care le au, manifestă încredere mai mare în șansa lor de reușită și își stabilesc obiective care le valorifică la maxim potențialul.

Atât tendința de supraapreciere, cât și cea de subapreciere sunt forme ale frustrării, extrem de dăunătoare, care îndepărtează persoana de atingerea unei stări autentice de autocunoaștere, de aceea acestea trebuie sesizate și corectate, pentru a putea realiza un nivel de dezvoltare optim al personalității.

Prin autocunoaștere, beneficiarul construiește o nouă imagine de sine – clară, echilibrată, realistă, în care este conștient de resursele de care dispune și se poate folosi pentru abordarea diverselor probleme apărute în viața sa.

Acceptarea de sine

Acceptarea de sine reprezintă punctul de plecare în procesul de dezvoltare personală și se poate realiza în momentul în care deținem o cunoaștere cât mai realistă și clară despre noi înșine.

Acceptarea de sine presupune conștientizarea faptului că greșelile sau imperfecțiunea sunt aspecte normale ale vieții și trebuie asumate ca atare, iar tendința de etichetare, blamare sau evaluare globală a întregii persoane în urma unui eveniment concret de viață, de ex. „sunt un laș”, este una greșită.

Allbert Ellis (1997), psihologul american care a dezvoltat Terapia Rațional Emotivă și Comportamentală (REBT), a introdus în centrul acesteia două concepte esențiale, și anume: acceptarea necondiționată și evaluarea globală. Potrivit opiniei acestuia este mai rațional să ne evaluăm comportamentele în situațiile concrete de viață, iar în ceea ce privește persoana noastră, consideră că aceasta este prea complexă și în permanentă schimbare, pentru a o evalua global. De asemenea, această teorie evidențiază că, problemele emoționale sau cele comportamentale ale indivizilor sunt derivate din incapacitatea acestora de a de a se accepta necondiționat, de a accepta necondiționat oamenii din jurul lor, dar și condițiile de viață.

Din această perspectivă, consider că este necesar să îndrumăm beneficiarul să fie propriul său observator, să accepte propriile limite, slăbiciuni, defecte, pentru a fi mai aproape de adevărul lor interior, de cunoașterea stadiului de dezvoltare în care se află. Acceptarea se poate produce și facilita atunci când ne concentrăm, în sensul de observare și înțelegere a experienței noastre interioare trăită în raport cu experiențele exterioare, fără a încerca să o cosmetizăm, judecăm sau blamăm, devenind astfel mai toleranți față de noi înșine.

Acceptarea de sine necondiționată a propriei puteri, dar și a limitelor sau a aspectelor ce necesită îmbunătățiri duce la împăcarea cu sinele, la o stare de echilibru și confort psihic, și astfel se creează punctul de plecare în procesul de construcție al dezvoltării personale.

Identificarea zonelor de nesiguranță prin explorarea situațiilor eșec

Plecând de la ideea menționată mai sus, o persoană care se acceptă necondiționat și se valorizează pentru unicitatea ființei ei, adoptă o poziție sănătoasă în raport cu eșecul, știind că acesta nu este decât o situație de viață la care se poate raporta din prisma învățării. Prin eșec putem învăța și experimenta lucruri noi, întrucât obținem informații utile, care ne ajută pe viitor să acționăm în mod diferit, de aceea, nu de puține ori, se întâmplă ca în urma unui eșec să ne îmbunătățim abilitățile, calitățile și modul de a acționa, să anticipăm și să evaluăm mai corect obstacolele.

Pe de altă parte, persoanele care se tem de eșec sunt oscilante în comportament, evită să se confrunte cu situațiile pe care le evaluează ca fiind dificile, au sentimente de frică, de neputință, ceea ce duce la imobilizare, reținere, determinându-le să nu mai acționeze în direcția dorită. Această frică de a eșua produce la nivelul comportamental dezorganizare, inconsecvență, neimplicare reală, delăsare sau amânare. Înfrângerile sunt susținute, în cazul acestor persoane, de autocritică și negativism, atitudini care conduc la o stare și mai profundă de dezamăgire și la trăirea sentimentului de inutilitate.

Din această perspectivă, ca și consilieri de probațiune avem rolul de a-i ajuta pe beneficiari să identifice și să definească teama pe care o încearcă în fața schimbării, pentru a o putea înțelege și asuma ca făcând parte din interiorul lor. Această frică poate avea mai multe surse (cum ar fi critica aspră exercitată de către părinți în copilărie, experiențe legate de un anumit eveniment percepute în mod negativ, traumatizant), ce necesită a fi discutate, exploatate și redefinite, pentru ca beneficiarul să conștientizeze ce anume nu a funcționat în trecut, dar care poate fi schimbat în prezent. Totodată aceste persoane au nevoie să înțeleagă că valoarea lor personală nu depinde de performanțele obținute, iar a greși este absolut uman și firesc, întrucât nu suntem ființe perfecte.

Așadar, avem rolul de a provoca beneficiarii să-și redefinească perspectiva asupra eșecurilor, pentru a-și permite să acumuleze noi experiențe, din care, cu siguranță, se vor redescoperi pe ei înșiși și vor învăța noi strategii de abordare a obstacolelor și vor dobândi noi deprinderi mai eficiente de gândire.

Pozitivarea imaginii de sine – dialogul interior, gânduri distructive versus gânduri pozitive

Dialogul interior se referă la discuția pe care fiecare dintre noi o poartă cu el însuși cu privire la evenimentele de viață la care participăm. Acest dialog poate să fie unul productiv, care ne ajută să ne cunoaștem, să ne motivăm, să evoluăm, să fim mai în contact cu potențialul nostru, sau dimpotrivă, poate fi unul negativ, critic, distructiv, care ne blochează inițiativele și pașii de acțiune, făcându-ne să ne simțim inferiori, neputincioși și inutili.

Dialogul interior se poate derula conștient sau inconștient și își pune amprenta asupra stărilor emoționale și asupra comportamentului nostru, motiv pentru care, această conversație interioară poate fi utilizată ca un instrument eficient în modelarea comportamentului, și astfel a încrederii în sine.

Persoanele care au o gândire predominant negativă, într-o situație nouă, care le produce anxietate, au tendința să susțină o discuție internă disfuncțională, centrată pe obținerea unor rezultate nefaste, care duce la o neîncredere în propriile abilități, de ex: ”nu sunt capabil să obțin acest interviu”, neputând astfel să se concentreze asupra situației concrete în care se află și să-și folosească capacitatea de a rezolva situația.

De aceea, este bine să subliniem în procesul de lucru cu beneficiarii atât importanța, cât și forța pe care o au gândurile, dialogul intern, asupra apariției sentimentelor negative care perturbă comportamentul în atingerea scopurilor. Să stimulăm beneficiarii în a conștientiza convingerile eronate care se află la baza gândirii lor, să devină proprii observatori și să concluzioneze în ce măsura aceste convingeri îi îndepărtează de ceea ce își doresc cu adevărat și îi determină să adopte diverse modalități de evitare a responsabilității.

În acest scop, consilierul îi poate solicita beneficiarului să verifice în viața reală dacă gândurile sale sunt corecte, îl poate încuraja pe acesta să se implice în mod succesiv în acțiunile pe care încearcă să le evite, și apoi să evalueze dacă lucrurile de care se temea sunt sau nu adevărate.

Exemplu de teme pentru acasă, ce pot fi propuse beneficiarilor și au ca scop dezvoltarea autocunoașterii și înțelegerea stimei de sine:

TEMA NR.1 Scrierea unui jurnal de succese, în care beneficiarul este îndrumat să treacă acele momente, situații din viața sa în care simte că a făcut ceva bun pentru el sau pentru alte persoane, atunci când a depășit anumite limite personale, a ieșit din zona de confort, de lene, de teamă, timiditate, frică, etc.

Tema are ca scop determinarea clientului de a intra în contact cu starea de bine și satisfacție trăită în momentele de reușită, ajutându-l pe acesta să fie mai conștient de resursele sale, pe care se poate baza în momentele dificile. Îi conferă acestuia o situație mai realistă asupra potențialului său, în momentele în care se simte descurajat.

Se poate recomanda ca acest jurnal să fie completat în permanență de beneficiar, în măsura înregistrării de noi evenimente pozitive față de sine în experiența de viață pe care o trăiește.

TEMA NR. 2 Stabilirea unui obiectiv (ce poate fi de natură profesională, personală, familială, socială, ex: Vreau sa fiu mai sociabil; Vreau să mă angajez ca șofer,etc.), care ulterior va fi supus analizei SWOT.

În acest sens, consilierul poate să-i predea beneficiarului o coală de hârtie împărțită în patru, ce urmează a fi completată de acesta acasă.

– În primul cadran se trec punctele forte, ce îl ajută în atingerea obiectivului;

– În cel de-al doilea cadran se trec punctele slabe, de care beneficiarul trebuie să fie conștient că îi pot crea dificultăți:

– Cel de-al treilea cadran este completat cu oportunitățile existente în mediu ce pot fi exploatate, în vederea atingerii obiectivului stabilit;

– Ultimul cadran este completat cu amenințările sau vulnerabilitățile mediului extern.

Acest exercițiu stimulează aspirațiile personale, determină creșterea interesului față de autocunoaștere, ajută la formarea abilităților de autopercepție, de cunoaștere a resurselor, dar și la identificarea oportunităților și a obstacolelor, pe care anticipându-le, va putea face față mai ușor acestora.

TEMA NR.3 Ce ați învățat despre voi înșivă, în urma experienței pe care ați avut-o în calitate de persoană condamnată, sau în urma interacțiunii cu serviciul de probațiune. Această întrebare poate fi adresată cu privire la mai multe aspecte din viața clientului, ajutându-l pe acesta să evalueze experiențele trăite din perspectiva învățării.

TEMA NR. 4 Faceți o listă cu 10 valori personale, descrieți-le în câteva cuvinte, după care selectați trei dintre acestea pe care le considerați cele mai importante pentru dumneavoastră. Ex: carieră – este important pentru mine să obțin performanțe la muncă;

Exercițiul îi oferă beneficiarului prilejul de a reflecta asupra propriului sistem de valori, înțelegând astfel cum se raportează și de ce investește poate mai mult în anumite aspecte ale vieții sale decât în altele. Totodată beneficiarii vor înțelege spre ce se îndreaptă, ce direcție urmează acțiunile și comportamentele lor, întrucât la baza deciziilor se află motivațiile care la rândul lor sunt determinate de propriile noastre valori.

TEMA NR. 5 Identificați trei afirmații/ gânduri care evidențiază tendința de evaluare globală (față de sine sau de alte persoane) și redefiniți-le din perspectiva acceptări necondiționate.

Ex. 1: Întotdeauna greșesc – evaluare globală/ Nu îmi place că am întârziat la interviul de angajare, data viitoare mă trezesc mai devreme pentru a ajunge din timp la întâlnirea stabilită – evaluarea comportamentului din prisma acceptării necondiționate față de sine și identificarea unei soluții concrete ce îl poate susține pe viitor;

Ex. 2:Părinții mei sunt răi – evaluare globală/ Nu îmi place felul în care m-au tratat părinții mei, dar asta nu-i transformă în părinți răi – acceptare necondiționată a părinților, deși dezaprobă comportamentul acestora.

Tema are ca scop să-l determine pe beneficiar să identifice singur acele gânduri dezadaptative, legate de propria persoană sau de cei din jur, dar și dezavantajele decurse dint-un astfel de tipar al gândirii. De asemenea, se urmărește înlocuirea și învățarea unor moduri diferite de raportare a beneficiarului la diversele situații din viața sa, dar și la cei din jur, o raportare mai corectă, care să-i permită acestuia să evolueze, să înțeleagă unde a greșit și ce poate face pe viitor pentru a obține rezultatele urmărite.

Exercițiul poate fi aplicat cu succes atât persoanelor care prezintă un nivel scăzut/crescut al stimei de sine, dar și celor care prezintă formele accentuate ale acesteia (autodepreciere sau infatuare).

Atunci când consilierul de probațiune propune beneficiarului să efectueze o temă acasă, trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

– În primul rând, tema pentru acasă poate fi stabilită împreună cu beneficiarul în funcție de problemele discutate sau aspectele învățate în cadrul întrevederii sau poate fi propusă de consilier;

– Persoana supravegheată cunoaște care sunt beneficiile rezultate din efectuarea temei pentru acasă; consilierul oferă explicații clare cu privire la scopul acesteia, contribuind astfel la motivarea persoanei;

– Tema pentru acasă este legată de subiectul abordat în cadrul întrevederii și prin ea se urmărește satisfacerea nevoilor persoanei supravegheate;

– Tema este concretă, specifică și în acord cu potențialul beneficiarului; astfel, consilierul face tema acceptabilă de beneficiar, stabilește pentru început teme mai puțin solicitante și se asigură de angajamentul beneficiarului că o va realiza.

Consilierul de probațiune trebuie să înceapă următoarea întrevedere cu discutarea temei pentru acasă, să solicite explicații suplimentare despre aceasta atunci când sunt nelămuriri, și să ofere feed-back.

Temele pentru acasă au rolul de a stimula încrederea beneficiarului în capacitata sa de a genera soluții și de a depăși obstacolele, de a-și gestiona singur problemele.De asemenea, cu ocazia efectuării temei, persoana supravegheată are posibilitatea de a reflecta asupra propriilor dimensiuni interioare (resurse, limite, emoții, gânduri, sentimente), dar și asupra problemei în sine, pe care o poate cunoaște și defini mai exact.

CONCLUZII

Reintegrarea socială a persoanelor condamnate reprezintă una din activitățile principale ale serviciului de probațiune, dar și una dintre provocările profesionale cele mai mari în fața căreia consilierul de probațiune se află.

Eficiența intervenției fiecărui caz aflat în managementul consilierului de probațiune rezidă din intervenția specifică abordată potrivit cu particularitățile individuale ale persoanei condamnate, și anume: particularități psihologice, sociale, familiale, economice și culturale. Astfel spus, cu cât consilierul de probațiune acordă o atenție sporită asupra metodelor de intervenție și reușește să identifice cât mai exact și mai corect specificitatea fiecărei persoane condamnate în vederea depășirii dificultăților întâmpinate, cu atât intervenția va deveni mai facil de realizat, iar persoana va învăța noi tipuri de gândire, comportament și conduite pro-sociale.

Pin intermediul lucrării prezente am urmărit să evidențiez importanța formării unei imagini asupra stimei de sine a beneficiarilor aflați în evidența serviciilor de probațiune, plecând de la premiza că aceasta are un rol esențial în modul de asumare a diferitelor responsabilități și conduite de către persoanele condamnate.

În urma verificării ipotezelor s-a relevat faptul că, într-adevăr, stima de sine a beneficiarilor se află în strânsă legătură cu motivația de schimbare comportamentală, cu gradul de conștientizare a propriilor resurse, abilități și deprinderi de a rezolva problemele existente din viața lor, și de asemenea, persoanele care au tendința de a se evalua pozitiv demonstrează mai multă perseverență și implicare în raport cu obiectivele asumate.

Astfel că, rezultatele obținute dovedesc valoare aplicativă în domeniul probațiunii, în special în activitatea de reintegrare socială a persoanelor condamnate.

Sunt de părere că obiective precum, cunoașterea de sine, îmbunătățirea imaginii de sine și a încrederii de sine, pot susține persoanele supravegheate să-și identifice resursele de care dispun, să învețe să le folosească în propriul beneficiu, să-și recapete respectul față de sine, important pentru echilibrul psihic, și să integreze problema infracționalității în propria istorie de viață, pentru că numai acceptând-o vor reuși să găsească puterea de a depăși-o, aspect valabil și pentru celelalte dificultăți cu care aceștia se confruntă.

Consilierii de probațiune pot observa modul în care beneficiarii se raportează la ei înșiși și cum această raportare le afectează în mod negativ sau nu comportamentul și pot institui strategii care să faciliteze traseul parcurs pe perioada executării pedepsei, prin care să urmărească o dezvoltare armonioasă a personalității acestora, prin autocunoaștere și autoevaluare.

În acest sens, propun utilizarea ca și metodă de intervenție a temelor de efectuat pentru acasă, întrucât acestea întăresc comportamentele învățate de către beneficiar, determină astfel o și mai bună asimilare a lor, oferă posibilitatea ca beneficiarul să exerseze noi tipare de gândire, abilități, sau pattern-uri comportamentale pro-sociale în diferitele situații de viață, și singur astfel să observe beneficiile rezultate din cele învățate.

BIBLIOGRAFIE

Abraham, Pavel, Introducere în probațiune. Supraveghere, asistență și consiliere a infractorilor condamnați la sancțiuni neprivative de libertate, București, Editura Național, 2001;

Albu, Gabriel, Comunicare interpersonală, Editura Polirom, Iași, 2008;

Allport, W. Gordon, Structura și dezvoltarea personalității, București, Editura Didactică și pedagogică, 1991;

Birch, Ann, Psihologia dezvoltării, București, Editura Tehnică, 2000;

Bourhis, Y. Richard, Leyes, Jacques-Philippe, Stereotipuri, discriminare și relații intergrupuri, trad. Tonner Doina, Iași, Editura Polirom, 1997;

Boncu, Ștefan, Psihologie Socială, Suport de curs ”Stima de sine”, 2008; https://www.scribd.com/doc/16589746/Stima-de-Sine

Branden, Nathaniel, Cei șase stâlpi ai încrederii în sine. București: Editura Amsta Publishing, 2008

Cozărescu, Mihaela, Dumitru, Alina-Crenguța, Omul în dezvoltare, București, Editura Cartea Universitară, 2004;

Crăciun, Dan, Psihologie socială, București, Editura ASE, 2005;

Ilut Petru, Sinele și cunoașterea lui, Editura Polirom, Iași, 2001;

Iluț Petru, Valori, atitudini și comportamente sociale, Editura Polirom, Iași, 2004;

Mitrofan, Laurențiu, Elemente de psihologie socială, București, Editura Sper, 2004;

Muntean, Ana, Psihologia dezvoltării umane, Iași, Editura Polirom, Iași, 2009;

Rogers, Carl R., A deveni o persoană, Editura Trei, București, 2008;

Peale, Norman Vicent, Forța gândirii pozitive, Ed. Curtea Veche, București, 2013;

Stima de sine

Anexa

CHESTIONAR

Care este vârsta d-voastră: …………

Bifați sexul d-voastră: feminin….; masculin….;

Bifați mediul de proveniență: urban….; rural…;

Bifați nivelul de studii: liceu….; facultate….;

Chestionarul de mai jos cuprinde 12 afirmații, la care dumneavoastră răspundeți bifând o căsuță pentru fiecare întrebare, având în vedere faptul că 1 înseamnă – deloc de acord; 2 înseamnă – într-o mică măsură; 3 – într-o oarecare măsură; 4 – într-o mare măsură de acord cu afirmația.