Impactul siturilor industriale [611959]

ARGUMENT
Impactul siturilor industriale

CAPITOLUL I Introducere
I.1. Context
I.2. C onversia. Sensuri si semnificatie in arhitectura
I.3 . P otențialului siturilor industriale

CAPITOLUL II P atrimoniul industrial
II.1. Evoluția siturilor industriale și impactul avut asupra dezvoltării orașului
II.2. Valoarea culturală si arhitecturala a patrimoniului industrial
II.3. Avantajele conversiei siturilor industriale

CAPITOLUL III Regenerarea urbana: intre patrimoniu industrial si inovatie
III.1. Arheologie i ndustrială
III.2. Conditii si tipuri de intervenție în siturile industriale
III.3. Studii de caz

CONCLUZII

Bibliografie

CAPITOLUL I Introducere

I.1. Context
Industrializarea din perioada comunista a fost precedata de un proces puternic de
dezindustrializare, ceea ce a scris și a rescris teritorii întregi, structuri urbane și chiar
vieți omenești. Patrimoniul industrial are astfel valoare istorică, marcand o perioada
importanta din viata unui teritoriu, valoare culturală datorita vietilor omenesti ce au
fost scrise in interiorul lor sau arhitecturală , ce poate fi reutilizat în societatea
contemporană, fiind eligibil pentru reconversie și reabilitare.
Conversia patrimoniului industrial, ca termen, poate prezenta multe intelesuri si
analizat din mai multe puncte de vedere deoarece conversia implică în special
concepții filosofice, ilustrari ale monumentului și relațiilor complexe dintre spațiu și
om în climatul socio -economic (schimbările care au determinat apariția
postmodernismului). Cuvantul patrimoniu invoca valorile socio -culturale ale unui
teritoiru ce marcheaza unui moment istoric legat în special de istoria tehnicii și
urbanismului acestuia.
Scopul principal al transformării funcționale a siturilor in dustriale prin conversie este
reintegrarea situlu i dezafectat, prezent ca o ruptura in cadrul tesutului urban, inapoi in
imaginea orasului, pentru a isi atinge potentialul maxim si in acleasi timp pentru a fi
catalizatorul unui proces de regenerare a orasu lui.
Siturile industriale s -au dezvoltat in special pe teritoriul Romaniei in perioada
comunista. Acestea erau simboluri ale promisiunilor programului politic care a
presupus o transformare de amploare a societatii. Unele orase au fost reconstruite prin negarea centrului istoric, cu argumentul unei slabe urbanitati iar altele au fost construite de la zero, utopii bazate pe cresterea artificiala a unei industrii intr -o zona,
care ulterior a fost negata complet. Astfel, toate proiectele au fost caracterizate de
fragmentare spatiala, istorica si temporala, constructiile delimitate temporal in orase precum Iasi sau Bucuresti, se intrepatrund spatial. Astfel, din formele generate de idei si valori foarte diferite, apare o juxtapunere de forme ce se anuleaza reci proc. Logica
acestui sistem a functionat insa pana in 1989, cand aceasta a expirat brusc, sistemul fiind spart in fragmente ce nu functioneaza reciproc. Pe acest fond a aparut in ultimii

ani tendinta de reconversie care este defapt un proces de readaptare naturala ce apare
in urma oricarei rupturi bruste. Spatiile nefolosite sunt ocupate in mod organic de forme eclectice generate de conditiile socio culturale ale noii generatii.
Conversiile industriale implica mai mult decat orice, o cunoastere multidiscip linara
deoarece presupun atat capacitati de planificare urbana, cunostintete tehnice, o insusire a trasaturilor economice si capacitate de management.
Insa conversia siturilor industriale este cea mai buna alegere deoarece acestea
prezinta calitățile fiz ice(structura buna, deshideri mari) și potențial de utilizare a
spațiului flexibil și extins, precum si dispariția inițială a muncii în majoritatea
siturilor industriale, locale sau naționale , avand o localizare centrala in marea
majoritate a oraselor si in acelasi timp , semnificații universal valabile la nivelul unei
societăți.
I.2. C onversia
Conversia presupune in primul rand o schimbare de functiune in cadrul unui obiect
arhitectural, aflata intr- o tensiune cu functiunea initiala. Astfel rezulta si modificari la
nivel formal, nu numai functional, prin modificari ale volumului, delimitarii spatiului,
finisaje care trebuie sa se supuna noii destinatii. In final insa, pentru o conversie
reusita, straturile cladirii, cel initial si cel adaugat in mod org anic, trebuie sa fie
distincte si recognoscibile.
Deci, din punct de vedere arhitectural, conversia poate fi definita ca o schimbare a
conținutului unuei cladiri fără a schimba radical forma sa. Reprezinta o modalitate
care depășește barierele form ei simpl e și încearcă să conecteze funcția inițială a
clădirii cu o nouă funcție .
Conversia nu trebuie sa reprezinte o modalitate de a șterge complet memoria, ci o
scriere continuă a istoriei care se suprapune peste straturile mai vechi, mai ales pe
teritoriul uno r spatii zdruncinate din punct de vedere politic de -a lungul timpului,
care acum sunt prinse intre violenta desertificatoare a istoriei si vacarmul aglomerarii
urbane actuale si nu trebuie stresate prin fortari tehnico -estetice. Conversia este, prin
urmare , un proces organic care asigură conservarea și continuitatea.

Cantitatea semnificativa de spatii in ruina ce o reprezinta patrimoniul industrial al
României se află într -o stare critică, fiind necesara punerea problemei reutilizarii lor.
Amplasarea acest ora in cartierele de locuinte colective si constructia masiva, lipsita
de scara umana, creeaza blocaje si disfunctionalitate in cadrul teustului urban,
impunand astfel nevoia cautarii unei solutii. De aceea există eforturi timide realizate
in ultimii ani de a transforma structurile industriale în spații culturale care raspund
logicii neo -liberale ale noii societati.
Conversia presupune raspunderea la nevoile unei societati aflate intr -o criza atat a
spatiilor utilizabile din cadrul orasului cat si economic a si sociala, prin reutilizarea
unor spatii cu valoare, acum dezafectate si reintegrarea lor în viața de zi cu zi a
orașelor, prin reutilizarea și adaptarea lor la noi funcții, ce contribuie la îmbunătățirea
caracterului locului, la păstrarea memoriei și identitatea unei societăți.
Istoria omenirii în diverse aspecte, inclusiv istoria urbană, se scrie si evolueaza
constant, actualul , care se afla in constructie continua, fiind o scriere nesfârșită în
textul urban. Orașul poate fi considerat un organism viu datorită mișcării și
transformării sale constante insa, percepția locuitorilor orașului nu este una completa
ci individuala de la nivelul si prin perspectiva fiecaruia. Orasul nu este doar un cadru
simplu, determinat de componenta sa fizica, de cladirile d in cadrul lui, pe care le
percepe fragmentat fiecare,, ci o compoziție complexa care se realizeaza prin
suprapunerea a mai multe elemente aflate in simbioza, intr -un sistem de valori si
relatii. Astfel orasul se realizeaza prin suprapunerea a mai multor co mponente, fizice,
politice, istorice, nascut din valorile si aspiratiile unor generatii, care contribuie constant la modificarea imaginii lui.
În ceea ce privește arhitectura și planificarea urbană, contextul poate fi comparat cu sintaxa urbană, subliniat ă atât ca o structură specifică a orașului, cât și ca o relație sau
o conexiune care există, în urma unui set specific de reguli, între diferite părți ale orașului. Orice obiect sau element nou necesită încorporare în contextul întregului, legând- o cu spec ificul structurii existente, astfel încât, după încorporare / asimilare,
elementul devine parte a contextului, devenind context însuși.
Contextul istoric arhitectural presupune mai multe componente: obiceiuri, tradiții și
cultura locului și a societății in care a apărut. Marturii ale trecutului si ale

evenimentelor ca s- au resfrans in cadrul orasului sunt clădirile care s -au opus trecerii
timpului ce seamănă cu documente istorice, si ofera detalii despre viata unui oras
intr-o anumita perioada. Contextul realizeaza legatura între trecut, prezent și viitor, și
studiul și înțelegerea acestuia, ajuta la găsirea unei identități autentice a unui oras ,
ancorată în axa temporală.
O cunoastere a realitatii urbane inconjuratoare implica si o p ercepetie a contextul ui
construit, deoarece lucrurile spun mereu diferite povești, cum au fost făcute,
împrejurări, fapte istorice care au dus la realizarea acestui document.
Exista teorii care sustin pastrarea intacta a monumentelor istorice, conservarea
implic and respectul fata de monument dar si istoria care a determinat aparitia lui, insa
acestea determina o atitudine statică, lipsită de dinamica pozitivă a creației. Primele
ideologii teoretizate care au susțin ut conservarea patrimoniului construit, au fost
realizate in Rega tul Unit, pionerii fiind John Ruskin (ale cărui scrieri au influențat
principiile conservării și restaurării de la secolul al XIX -lea) și William Morris care a
fost în favoarea conservării cladirilor vechi, care este suma intervențiilor succesive
ale gener ațiilor anterioare.
Acceptarea transformărilor inevitabile ale societății care au marcat cursul istoriei
presupune acceptarea transformărilor făcute de clădiri pentru a se conforma cerințelor
sociale ale acestei schimbări. Astfel, imitarea stilurilor anter ioare poate fi percepută
mai degrabă ca o insultă față de trecut decât un compliment, deoarece fiecare
generație trebuie să se bazeze pe tipul și nevoile propriei sale epoci și fiecare
construcție își are originile în valorile și ideile societății respective.
Recuperarea funcțională a unui monument prin transformarea sa, chiar în scopul utilizării sale ca muzeu, asigură nu numai conservarea fizică a clădirii, ci și menținerea memoriei care a fost purtată în timp. Reutilizarea patrimoniului construit este mai mult decât o idee romantică, devenind importantă din cauza necesității de a păstra o clădire specifică pentru identitatea și valoarea documentară.
În 1975, Serban Cantacuzino a scris în cartea sa "Noi utilizări pentru clădiri vechi", că "pentru că struct ura unei clădiri tinde să reziste mai mult decât funcția sa, clădirile
au fost întotdeauna adaptate noilor utilizări, care au permis unei societati, generație
după generație să găsească simțul continuității și stabilitatea în mediul înconjurător ".

De-a lungul timpului mereu a existat tendinta reocuparii si reutilizarii cladirilor a
caror structura rezista testelor timpului. Templele grecești și romane au fost
transformate în biserici creștine, mănăstirile englezești în case de vacanță din mediul
rural și p alatele rusești în muzee. Mai recent, clădirile industriale și stațiile de cale
ferată din secolul al XIX -lea sunt transformate în echipamente sau reședințe culturale,
pur și simplu pentru că acest tip de intervenție și conversie este mai ieftin și mai puț in
complicat decât a construi ceva de la zero. Reutilizarea clădirilor existente este o chestiune de economie, dar în același timp o practică comună în întreaga lume de -a
lungul istoriei.
Orase mari care s- au extins mai mult decat le permitea suprafata ter enului, precum
Berlinul sau Parisul, vad de asemenea aceasta tendinta spre reconversie. Spatiile interstitiale aparute in Ber lin dupa caderea Cortinei de Fier si lipsa unei coerente
formale intre cele doua zone de oras, precum si aparitia unei noi mentalit ati si tip de
locuitori, a unei generatii caracterizate de un spirit neo -liberal, in antiteza cu trecutul
rigid, au dus la ocuparea fostelor spatii industriale cu spatii ce raspund nevoilor noii generatii. Astfel comunitati de artisti au preluat hale indus triale si le -au transformat in
ateliere si galerii sau cluburi de noapte ce raspund aspiratiilor unei societati care isi
asuma trecutul . Exemplul cartierului La Villette din Paris a devenit deja unul clasic,
reorganizarea cartierului presarat de către abat oarele din fostul Paris și alte industrii
legate de ele, care au fost întrerupte ca urmare a schimbărilor tehnologice în industria alimentară, a început în anii '70 si a durat pana la mijlocul anilor '90, însemnând restaurarea Pavilionului Vamii de către B ernard Huet, transformarea unei săli
industriale într- un centru cultural și crearea parcului cu același nume ca și al
cartierului de catre Bernard Tschumi și Jacques Derrida, un exemplu standard de coexistență a straturilor într -o logica care ar fi parut imposibila (în aceeași politică de
restructurare urbană, construirea Centrului de Muzică și Dans, proiectat de Christian de Portzamparc, Muzeul de Tehnologie).
Reutilizarea acestor ansambluri industriale , determinata atat de criza economica cat si
de criza de spatii construibile in cadrul unui oras, cat si de o atitudine de doliu fata de
un trecut zbuciumat, a fost scânteia care a declanșat un val de interes manifestat spre
patrimoniu industrial, cu un potențial de conversie foarte mare, prin calitatile
spatiului. Rezultatele spectaculoase care au urmat primelor conversii au dat naștere

unei noi ramuri de cercetare, care are ca principale obiective: definirea potentialului
de conversie prin analiza patrimoniului industrial si dezvoltarea unor noi functiuni in cadrul obiectelor arhitecturale de patrimoniu, ce actioneaza ca si catalizatori ai zonelor in care sunt plasate.
I.3. Evaluarea potentialului siturilor industriale
Conversia clădirilor industriale este considerată o componentă importanta a
revitalizăr ii urbane, datorită amplasării acestor situri în zonele centrale ale orașelor si
potentialului formal oferit.
Evaluarea potențialului siturilor industriale este strict legată de valoarea lor culturală și economică. Valoarea culturală devine din ce în ce mai importantă pentru societate
și pentru oraș în general.
Procesul de conversie a patrimoniului industrial se impune datorica valorii culturale, istorice si arhitecturale a acestuia, oferind cel putin o utilizare contemporana. Fabricile dezafectate, clasifi cate sau nu pe lista monumentelor istorice, sunt în
prezent centre culturale, muzee, concerte sau expoziții.Pe de altă parte, ansamblurie care devin monumente și nu au voie să intre în procesul de refuncționalizare sunt reținute din cauza valorii lor educa ționale și transformate în muzee de activități
productive ce au loc în interiorul lor. Natura generoasă a spațiilor industriale și lipsa unor diviziuni stricte permit soluții creative de refunctionare.
Cladirile industriale păstrează memoria unică a unei p erioade din istoria orașului și
de aceea este cu atât mai important ca aceste situri să fie protejate și reintegrate în
contextul urban. Uitarea unei perioade din istoria unui oras, oricat de dureroasa, nu
reprezinta o solutie, necesara fiind pastrarea sim bolurilor acelei perioade pentru a
realiza un doliu istoric si pentru a trai ca marturii. Abordarea unei astfel de direcții ar trebui să ia în considerare explorarea, înțelegerea și evaluarea resurselor siturilor industriale și să facă uz de aceste situri industriale, astfel încât acestea să poată fi
protejate și păstrate în condiții optime. Trebuie menținut un echilibru între conservarea elementelor importante ale amplasamentului industrial și transformarea acestuia prin intervențiile necesare pentru adapt area la noua funcție.
O prioritate in cadrul conversiei o reprezinta protejarea elementelor structurale si punerea in valoare a acestora deoarece, unul din principalele elemente care determina

alegerea siturilor industriale ca potentiale muzee/spatii de birouri etc, o reprezinta
structura ampla, realizata din materiale durabile.
Scopul final al protejării și conservării elementelor valoroase ale sitului industrial
trebuie să rămână o prioritate. O transformare funcțională menită să reintroducă situl
industrial în viața urbană ar putea crea premisele unui tur al orașului.
In cartea "Industrial Heritage Re- Tooled" , Watson defineste termenul de "embodied
energy" ca energie stocată de materiale și construcții, energie care poate fi reutilizată
în context o intervenție care vizează conversia funcțională. De aceea siturile
industriale au o valoare economica ridicata, in general fiind construite durabil, din
materiale ce au rezistat trecerii timpului, ce pot fi acum reutilizate cu un consum mai mic de materie pri ma.
In plus, valoarea economica este data si de pozitionarea siturilor industriale care inițial erau situate la marginea orașului, în special lângă gări. Insa odată cu
extinderea limitelor urbane, aceste situri industriale au devenit centrale și, prin urmare, capacitățile lor economice au crescut.
O altă caracteristică a siturilor industriale este tipul de teren, care este în general de dimensiuni medii sau mari. Industriile au nevoie de spatii generoase si de facilități de
manipulare și depozitare a materiilor prime sau a produselor finite. În general, clădirea specifică locației industriale este clădirea "hala", iar această caracteristică facilitează adesea adaptarea mai ușoară a clădirii industriale la o nouă funcție, fiind o structura foarte flexibila in interior. Aceste situri nu sunt exploatate la capacitatea lor
maximă și de cele mai multe ori influențează negativ contextul urban, oferind imaginea zonelor urbane abandonate s i dezafectate.
Cladirile industriale au si o valoare socio -culturala deoarece procesul de
industrializare pentru multe orașe din epoca comunistă a fost centrul activ care a rescris orașul, iar ulterior, dezindustrializarea a dus la dizolvarea comunităților nou create. Apariția metropolelor a fost determinată de această perioadă de industrializare,
care a adus o mare importanță orașelor. Au necesitat o populație mai mare, care a fost drenată artificial din sate, prin dislocarea populației și prin realizarea unei presiuni
demografice în orașe. Acestea raman ca repere ale memoriei colective a locuitorilor
acestor zone dar si a stadiului de dezvoltare al orasului.

In plus, siturile idustriale au si valoare istorica, deoarece a cestea au fost o realitate
importantă pentru viața orașelor si a oameni lor care le locuiau si sunt acum expuse
pericolului de uitare colectivă. Conversia lor contribuie la creșterea gradului de
conștientizare a trecutului și la păstrarea memoriei și identității unei societăți,
deoarece arhitectura ar trebui să aibă o funcție terapeutică, realizand un doliu istoric,
printr -un echilibru între conservarea memoriei și uitarea totală. Conversia zonelor
industriale trebuie să stabilizeze formal această tensiune.
Absența activității în aceste clădiri abandonate creează unele goluri î n structura
urbană, care devin rămășițele orașului, fără viață. Lucrarea se concentrează asupra
dezvăluirii calităților acestor spații industriale dezafectate pentru a le adapta
circuitului orașului.
Spațiile industriale abandonate implică suprafețe mari a le orașului care nu sunt
exploatate, clădiri care sunt degradate sau utilizate în mod necorespunzător. În majoritatea cazurilor, ele se află într -o stare de degradare atât de avansată încât
demolarea se realizează în loc de conservare sau de conversie.
Aceasta ar trebui să fie ultima variantă, cu excepția cazului în care anumite părți ale
clădirilor sau clădirile nu sunt valoroase și o construcție nouă este mai capabila sa
sustina activitatea nou propsa sau este mai sustenabila. Convertirea funcțională este o
soluție buna din punct de vedere economic si pentru ca m ajoritatea costurilor de
demolare și construcție a clădirilor noi sunt semnificativ mai mari în comparație cu adaptarea clădirii existente la o nouă funcție.
Conform Regulamentului European 305, pr oiectul trebuie să țină seama, de asemenea,
de durabilitatea și perioada estimată de funcționare a clădirii conform programului arhitectural. La sfârșitul perioadei de utilizare, se recomandă ca majoritatea materialelor, produselor și subansamblelor adăuga te la situl industrial existent să
poată fi refolosite. Acestea pot fi refolosite atât prin dezasamblare, cât și prin reasamblare, iar proiectarea acestora ar trebui să faciliteze aceste lucruri prin
adaptarea acestora, făcând schimbări care sunt acceptabi le din punct de vedere al
eficienței economice sau în cel mai rău caz prin reciclare.

CAPITOLUL II Ce inseamnă patrimoniul industrial
II.1. Evoluția siturilor industriale și impactul avut asupra dezvoltării orașului
Studiul acestei lucrări se limitează la analiza siturilor și a patrimoniului urban
industrial. Patrimoniul industrial reprezinta siturile industriale împreună cu clădirile și subansamblurile amplasamentului. Valoarea socio -culturală a siturilor industriale
se datorează, pe de o parte, faptului că aceste situri de personalitate reprezintă repere,
repere în contextul urban și, pe de altă parte, siturile industriale sunt mărturii ale unei etape importante în istoria orașului.
Patrimoniul industrial este legat de dezvoltarea industrială a orașului din a doua
jumătate a secolul XIX și începutul sec. XX, datorită dezvoltării relativ diferențiate
între țări sau chiar între regiuni cu aceleași industrii specifice, este dificil să găsim
exemple absolut identice, însă unele caracteristici majore ale industrializării rămân
recunoscute în majoritatea cazurilor, exemple care au aproximativ același mediu de dezvoltare și dezvoltare.
Peisajul industrial conferă sitului industrial o anumită specificitate care se referă la o etapă din istoria orașului și este imp ortant ca această caracteristică a identității să fie,
dacă nu este reținută în întregime, cel puțin marcată, semnalizată prin păstrarea elementelor semnificative pentru a aduce înapoi la memoria colectivă existentă și
conștientizarea acelei perioade.
Siturile industriale, poziționate în general la periferia orașului când au fost construite, au devenit acum centrale, datorită extinderii limitelor orașului. De aceea, indirect, a crescut valoarea lor economică și, în același timp, potențialul de exploatar e. Unul
dintre avantajele siturilor industriale este dat de faptul că ocupă loturi mari, parcele care, prin conversie funcțională, pot susține programe de arhitectură majore, iar clădirile industriale oferă în general hale mari care oferă o adaptare ușoară a multor
programe arhitecturale.
Specificitatea acestor situri este dată de faptul că acestea ocupă, în general, loturi mari sau foarte mari, parcele care au influențat evoluția contextului urban. Funcțiile lipsă pentru care aceste situri au fost inițial proiectate trebuie să fie păstrate sau
reintegrate, conversia funcțională fiind una dintre soluțiile propuse pentru această abordare.

Spațiile post -industriale sunt junkspace -uri refuzate de oraș, spații intermediare care
necesită umplerea și redefinirea acestora și reprezintă o oportunitate în cadrul
orașului contemporan.
Cu toate acestea, pentru a genera o nouă viață în spațiul mort, obiectul arhitecturii
trebuie să armonizeze contextul în care a apărut cu întregul context oferit. Istoria și memoria locul ui sunt o parte importantă a noului ciclu de viață, dar trebuie integrate
în noul context socio -cultural. De aceea există o mare diferență între spațiile organice
și spațiul junk al siturilor postindustriale, pentru că primul este necesar un efort redus pentru a -l reînvia, în timp ce al doilea trebuie să fie legat de contextul pe care l -a
ignorat.
În conformitate cu Carta patrimoniului industrial TICCIH din 2003, patrimoniul industrial trebuie identificat, inventat și cercetat. Acestea sunt cele trei direcții principale pe care se pot planifica strategii și politici publice menite să protejeze patrimoniul industrial.
Scopul conservării patrimoniului industrial este dat, pe de o parte, identificării cu trecutul, patrimoniul industrial marcând o etapă în evolu ția orașului, etapă care
trebuie păstrată și planificată pentru viitor, astfel încât acest patrimoniu să fie accesibil generatiile viitoare.
Moștenirea industrială trebuie identificată și inventariata. Carta privind patrimoniul industrial din 2013, TICCIH, încurajează utilizarea resurselor moderne de
inventariere și accesul la informații, cum ar fi stocarea computerizată și accesul online la informații. Astfel, valoarea și necesitatea conservării patrimoniului industrial pot deveni un subiect de discuție și de interes pentru societatea civilă. În
același timp, inventarul acestor situri care constituie patrimoniul industrial trebuie să fie bine documentat, cu planuri, fotografii, arhivate pentru a fi un sprijin pentru continuarea cercetării.
Carta TICCIH priv ind patrimoniul industrial în 2013 consideră că cercetarea
arheologică este principala metodă de cercetare. În același timp, se recomandă ca siturile industriale să fie evaluate în funcție de importanța lor, deoarece principalele
criterii de evaluare sunt definirea tipologiilor peisajului, a sitului, a sitului, a clădirilor,
a structurilor, a mașinilor și a proceselor tehnologice. Colaborarea internațională este

recomandată atât pentru inventarierea patrimoniului industrial, cât și pentru
standardizarea cri teriilor de evaluare a proprietății industriale.
Carta de patrimoniu industrială TICCIH din 2013 evidențiază impactul major al industrializării asupra civilizației și recomandă să se ia măsuri pentru recunoașterea acestei importanțe prin includerea anumito r situri industriale în situl patrimoniului
mondial UNESCO.
Un prim pas în evoluția acestor ansambluri este acceptarea siturilor postindustriale ca
monumente ale unei perioade importante din istoria recentă care nu ar trebui respinse
și scoase din memoria colectivă, ci acceptate și asimilate.
Ulterior, aceste spații masive și dificile, dar semnificative, pot deveni din zonele
refuzate de oraș, principalii poli de atracție, prin conversie și reabilitare, oprirea
distrugerii ireversibile a unei realități care nu este îndepărtată, distrugerea care ar
putea duce la procesul de depopulare, îmbătrânire și pierderea identității locale.
Intervenția lor în oraș trebuie înțeleasă ca o suprapunere valoroasă pe un trecut la fel de valoros și nu ca un spațiu neimportant, o ruptură în țesătura urbană, care trebuie
scoasa din memoria orașului.
Această idee de reconversie și reutilizare a clădirilor existente dobândește un impuls în societatea contemporană. Popularitatea acestui tip de intervenție derivă din mai multe proble me ale societății – criza economică, ecologică și urbană, datorită
spațiului dens construit în orașele moderne. Dar nu a apărut doar din motive impuse, ci și din atitudinea pozitivă a conștiinței publice față de patrimoniul construit.
Ce înseamnă conversia atunci? Care sunt implicațiile sale sociale, culturale și
economice asupra unui oraș? Pornind de la țesătura urbană și avansând studiul obiectului arhitectural, înțelegem că istoria clădirii este la fel de importantă ca și contextul din care face parte.
Situl industrial situat în centrul orașului, într -o stare mai mult sau mai puțin degradată
astăzi, ocupă un loc special printre formele clasice de ruină industrială, amintirea
orașului contemporan fiind marcată de prezența fabricilor care au crescut cu el.
În prezent, aceste situri nu mai servesc funcția pentru care au fost proiectate și adesea
nu sunt menținute, ceea ce influențează negativ contextul si aceste zone industriale

devin "neprietenoase" locuitorilor. Potențialul economic al intervențiilor este, prin
urmare, pe de o parte, valoarea intrinsecă a terenului pe care există un sit industrial și,
pe de altă parte, valoarea culturală și memorială, în unele cazuri, perioadele în care industria s -a dezvoltat reprezentand etape din istoria orașului.
Separar ea funcțiilor din oraș a fost motto- ul conceptelor urbane până în perioada
crizei industriale din anii 1970. Globalizarea a adus modificări producției, distribuției,
consumului dintr -o zonă retrasă; oraș, teritoriu, țară într -un context global unde, pe o
piață saturată, mobilitatea mărfurilor este cheia supraviețuirii. Migrarea industriei
către noi piețe, reducând timpul între producție și marketing, a însemnat închiderea multor fabrici și a unor platforme industriale în zonele tradiționale pentru desfășurarea acestor activități. Dezvoltând, pe de altă parte, tehnologia avansată și diversificarea mărfurilor a însemnat o incompatibilitate între noile tehnologii și spațiile industriale moștenite din fazele timpurii ale industrializării, cu cât suntem mai aproa pe de zilele noastre, cu atât mai mult timp între construcția unui complex
industrial și momentul depășirii cerințelor tehnologice este mai scurt. În multe cazuri, din motive economice, multe clădiri și zone industriale au fost abandonate, optând pentru construcții rapide, adesea în afara orașului, și mai puțin costisitoare decât
demolarea sau renovarea clădirilor necorespunzătoare.
II.2. Valoarea culturală si arhitecturala a patrimoniului industrial
Clădirile industriale reprezintă o realitate a activității umane, un punct de referință
fizic și temporal care contribuie la creșterea gradului de conștientizare a trecutului
unei comunități sau a unei societăți. Cunoașterea și acceptarea trecutului joacă un rol
important în înțelegerea prezentului, contribuind la realizarea unei viziuni realiste a
viitorului.
Lipsa activității în cadrul acestor structuri abandonate creează rupturi în țesuturile urbane expuse la timp și pericol de uitare colectivă. Valoarea clădirilor industriale
dobândește o valență aproape patr imonială prin toate amintirile colective, poveștile
oamenilor care le trăiau și redescoperirea caracterului specific al locului.
În contextul multiplelor crize care afectează lumea de astăzi – criza identității, criza
economică, criza de densificare excesi vă a orașelor și supraaglomerarea lor, criza
spațiului public, criza ecologică – dezvoltarea orașelor a suferit schimbări majore.

Economia globală din ultimii ani, a cărei impact pe termen lung este greu de estimat,
continuă să producă schimbări globale se mnificative în domeniile arhitecturii și
planificării urbane. Experiența din ultimele decenii arată că orașele din țările dezvoltate sunt redefinite și adaptate noilor cerințe și activităților postindustriale ca
urmare a globalizării și a mobilității sporite a persoanelor care caută locuri de muncă
mai profitabile.
Problemele de mediu și sociale actuale generate, printre altele, de dezvoltarea
imobiliară excesivă, care până recent au avut loc într -un ritm foarte rapid, necesită
mecanisme de teoretizare și d e investigare care pot contribui la dezvoltarea urbană
durabilă.
Cladirile istorice joacă un rol important în stabilirea modelelor de revitalizare urbană, reprezentând elementele distinctive care adaugă valoare unei zone și contribuie la conservarea ei și a identității acesteia. Conservarea clădirilor istorice înseamnă
păstrarea memoriei sitului, menținând astfel continuitatea și coerența morfologiei arhitecturale și o anumită coerență spațială pe care vor fi realizate dezvoltările viitoare. În zilele noastre, efectele globalizării sunt resimțite și în arhitectură, limitele
determinate de problemele culturale și geopolitice, care au fost în esență diferite înainte, sunt acum eliminate. Arhitectura contemporană nu se mai naște dintr -un
anumit loc, deoarece ar hitectura locului este ușor de șters.
Existența în lumea contemporană presupune o conștientizare a faptului că fără trecut nu am putut vorbi astăzi despre un moment modern cu specificul și caracteristicile sale. Pentru a- și găsi identitatea, omul modern nu poate elimina temporalitatea din
preocupările sale, existența lui fiind certificată prin referire la trecut, spațiu și acum fiind o acumulare continuă de straturi succesive de evoluție.
Clădirile industriale reprezintă o realitate a activității umane, un punct de referință
fizic și temporal care contribuie la creșterea gradului de conștientizare a trecutului unei comunități sau a unei societăți. Cunoașterea și acceptarea trecutului joacă un rol
important în înțelegerea prezentului, contribuind la realizare a unei viziuni realiste a
viitorului.
Lipsa activității în cadrul acestor structuri abandonate creează rupturi în țesuturile urbane expuse la timp și pericol de uitare colectivă. Valoarea clădirilor industriale

dobândește o valență aproape patrimonială pri n toate amintirile colective, poveștile
oamenilor care le- au trăit și redescoperirea caracterului specific al locului.
În contextul multiplelor crize care afectează lumea de astăzi – criza identității, criza
economică, criza de densificare excesivă a orașelor și supraaglomerarea lor, criza
spațiului public, criza ecologică – dezvoltarea orașelor a suferit schimbări majore.
Economia globală din ultimii ani, a cărei impact pe termen lung este greu de estimat,
continuă să producă schimbări globale semnificative în domeniile arhitecturii și
planificării urbane. Experiența din ultimele decenii arată că orașele din țările dezvoltate sunt redefinite și adaptate noilor cerințe și activităților postindustriale ca urmare a globalizării și a mobilității sporite a perso anelor care caută locuri de muncă
mai profitabile.
Problemele de mediu și sociale actuale generate, printre altele, de dezvoltarea imobiliară excesivă, care până recent au avut loc într -un ritm foarte rapid, necesită
mecanisme de teoretizare și de investig are care pot contribui la dezvoltarea urbană
durabilă.
Cladirile istorice joacă un rol important în stabilirea modelelor de revitalizare urbană,
reprezentând elementele distinctive care adaugă caracter și valoare unei zone și contribuie la conservarea ei și a identității acesteia. Conservarea clădirilor istorice
înseamnă păstrarea memoriei sitului, menținând astfel continuitatea și coerența
morfologiei arhitecturale și o anumită coerență spațială pe care vor fi realizate dezvoltările viitoare. În zilele noa stre, efectele globalizării sunt resimțite și în
arhitectură, limitele determinate de problemele culturale și geopolitice, care au fost în esență diferite înainte, sunt acum eliminate. Arhitectura contemporană nu se mai naște dintr -un anumit loc, deoarece arhitectura locului este ușor de șters.
Existența în lumea contemporană presupune o conștientizare a faptului că fără trecut nu am putut vorbi astăzi despre un moment modern cu specificul și caracteristicile sale. Pentru a- și găsi identitatea, omul modern nu poate elimina temporalitatea din
preocupările sale, existența lui fiind certificată prin referire la trecut, spațiu și acum
fiind o acumulare continuă de straturi succesive de evoluție.

Creșterea interesului pentru patrimoniu, trecut și păstrarea elemen telor care amintesc
de anumite perioade din istoria orașelor fac acest tip de intervenție – conversie
funcțională în special legată de programele de arhitectură socio- culturală.
II.3. Avantajele conversiei funcționale a siturilor industriale
De ce este imp ortantă această intervenție? Care sunt principalele avantaje ale
conversiei funcționale a siturilor industriale atât la nivel de context cât și la nivel de
oraș? Zonele industriale au rămas fără funcțiile pentru care au fost proiectate și, în acest moment, ambele sunt zone abandonate sau exploatate inadecvat și, în același
timp, reprezintă un potențial semnificativ în cazul conversiilor funcționale care permit adaptarea unui număr mare de noi funcții la modul în care a fost proiectat spațiul industrial.
În THE INDUSTRIAL HERITAGE – MANAGING RESOURCES AND USES,
Judith Alfrey și Tim Putnam subliniază importanța acestei tendințe de susținere a acestor intervenții în siturile industriale. În același timp, ele definesc conceptul de învățare a timpului liber, un c oncept care evidențiază interesul locuitorilor orașului în
istoria și moștenirea urbană, siturile industriale cu siguranță marcând o perioadă importantă în istoria orașului, dat fiind faptul că această etapă a influențat semnificativ dezvoltarea orașului industrial sau a zonelor industriale ale orașului în
perioada modernă. Judith Alfrey și Tim Putnam reflectă de asemenea faptul că
locuitorii care s -au mutat într -un oraș cu o istorie bogată sunt adesea interesați să
cunoască moștenirea istorică.
Convertirea funcțională este o soluție în acest sens, alocarea unei noi funcții care
facilitează o mai bună întreținere a construcțiilor și a subansamblelor, toate bazându- se pe presupunerea că intervenția arhitecturală este aceea care protejează,
păstrează și eviden țiază elementele semnificative ale sitului.
Terminologic, conversia este o schimbare a naturii unui lucru sau o schimbare a esenței acestuia. În lingvistică, conversia este un proces de formare a cuvintelor prin schimbarea de la o categorie de gramatică la alta fără a schimba forma ei, care se
bazează pe funcționalitatea schimbării unui cuvânt prin dobândirea unei noi funcții
sintactice.

Conversia poate fi de asemenea înțeleasă ca o transformare, o schimbare prin
remodelare, un proces care depășește forma existentă care se dezvoltă într -un anumit
mod.
Prin urmare, transformarea arhitecturală a unei clădiri poate fi înțeleasă ca o transformare, ca o schimbare a conținutului sau funcției, fără a schimba forma, de- a
lungul unei căi care merge de la ceva, vechea funcție la altceva, și anume noua
funcție. Înțelegerea conversiei ca o călătorie care depășește forma și care leagă funcția inițială de construcție cu conținutul nou alocat necesită continuitate. În consecință, mijloacele de convertire se schimbă, dar în același timp înseamnă
conservare, evoluție și continuitate.
Procesul de conversie este influențat în mod direct de contextul urban în care se integrează clădirea transformată. Contextul este o structură specifică a unui oraș, a unei relații sau a unei conexiuni care se stabilește în conformitate cu anumite reguli
între diferitele părți ale unui oraș. Studiul contextului, înțeles ca sintaxă urbană, implică studiul clădirilor (funcțiilor) și regulile legăturii și localizării lor în țesut urban. Astfel, contextul pare a fi o presupunere care implică anumite condiții, datorită
influenței întregului asupra tuturor părților sale, dar și asupra faptului că acest lucru este important din cauza semnificației pe care partidele o atribuie întregului membru; orice c onstrucție nouă necesită integrarea în contextul întregului prin conectarea sa la
structura specifică.
Procesul de conversie este influențat în mod direct de contextul urban în care se integrează clădirea transformată. Contextul este o structură specifică a unui oraș, o
relație sau o conexiune care se stabilește în conformitate cu anumite reguli între diferitele părți ale unui oraș. Studiul contextului, înțeles ca sintaxă urbană, implică studiul clădirilor (funcțiilor) și a regulilor de conectare și localiz are a acestora în
structura urbană. Astfel, contextul pare a fi o ipoteză care implică anumite condiții, datorită influenței întregului asupra tuturor părților sale, dar și asupra faptului că acest lucru este important din cauza semnificației pe care parti dele o atribuie
întregului membru; orice construcție nouă necesită integrarea în contextul întregului prin conectarea sa la structura specifică.

Ceea ce este demn de remarcat este faptul că o construcție industrială care este
considerată arhitectural valor oasă prin faptul că marchează o etapă a unui curent sau
a unui stil prin faptul că conține sisteme sau elemente de vocabular arhitectural sau chiar anumite trăsături specificitatea complotului și modul în care existența a unui sit
industrial într -un context urban influențează parcelele vecine ale sitului.
În cazul programelor arhitecturale care deservesc funcțiile industriale, forma
clădirilor este subordonată funcției. În cazul unei conversii funcționale, este
interesant faptul că această relație de subord onare este inversată și este practică
identificarea unei funcții care este durabilă și adaptabilă clădirii existente.
Pe de o parte, conversia funcțională reușește să păstreze elementele arhitecturale, clădirea considerată o lucrare arhitecturală sau locul în întregime, deoarece
introducerea unei noi funcții înseamnă, în același timp, eliminarea riscului ca acest element, subansambluri sau ansamblurile nu vor fi menținute. Pe de altă parte, aceste elemente sau lucrări arhitecturale, prin conversie, pot deveni valoroase prin calitatea interdependenței, iar forma și noua funcție împreună pot crea o nouă lucrare arhitecturală.
Site-urile industriale au în general o investiție energetică mare (energie încorporată)
și trebuie preluate, adaptate și reutilizate. Ac eastă energie și investiție trebuie
evaluate în funcție de valoarea economică, dar și de valoarea arhitecturală sau arhitecturală a sitului. În cazul în care acest site sau părți din acesta au valoare, acesta trebuie păstrat și încorporat în noul proiect a rhitectural.
Dacă părți ale sitului nu au valoare, trebuie evaluat dacă este mai eficient să le demolezi sau să le adaptezi noului program de arhitectură. Aceste clădiri industriale sunt adecvate unei intervenții funcționale de conversie datorită potențial ului lor.
Conversia funcțională a siturilor industriale ar trebui făcută pentru a relua amplasamentul care nu funcționează în oraș pentru a valorifica potențialul său.
Astfel de investiții ar trebui să fie încurajate atât de către administrație, ca urmare a
modelului strategiilor create de SUA la mijlocul secolului al XX -lea, când au fost
puternic încurajate conversiile funcționale, tocmai pentru a rezolva utilitatea
clădirilor mari care nu mai erau utilizate conform scopurilor originale de arhitectură.

Un exemplu în acest sens este prezentat de Marcus Binney, Francis Machin și Ken
Powell în "Bring future The re -use of Industrial Buildings". Sub titlul "Statele Unite
ne-au arătat calea utilizând cu imaginație fonduri guvernamentale", acestea oferă
câteva exemple de conversii funcționale, inclusiv conversia funcțională din 1978 a
unei clădiri din industria oțelului la Școala Națională de Proiectare Providence sau a
unei turnatorii din Brooklyn, New York, considerată de către locuitori ca fiind o
"insignă urâtă " pentru oraș într -un centru medical, intervenția de conversie
funcțională, urmărind în același timp anumite modificări ale fațadei, în funcție de nevoile noului program de arhitectură.

CAPITOLUL III Regenerarea urbana: intre patrimoniu industrial si in ovatie
III.1. Arheologie industrială
Nu toate siturile industriale se afla clasate ca monument, listate pe Lista
Monumentelor Istorice. Conversia functionala insa se poate realiza indifierent, important fiind potentialul cladirii si al zonei in care se afla.
Arheologia industriala reprezinta o ramura a cercetarii care se afla la intersectia arheologiei cu arhitectura si stiintele aplicate. Primele mentionari ale acestei discipline au existat in spatiul anglo -saxon, locul unde a si aparut tedinta reutilizarii
spatiilor industriale. Fiind un domeniu ce implica cunostinte din mai multe arii,
necesita o abordare multi -criteriala.
Arheologia industrială este definita ca un domeniu interdisciplinar ce presupune
studiul siturilor industriale situri ce au deservit pro grame de arhitectură asociate
proceselor industriale. Această cercetare folosește metode de investigații specifice pentru a analiza marturiile documentare materiale sau a structurilor, dar si a marturiilor imateriale a peisajelor create pentru sau în urma proceselor industriale.
Orice conversie ar trebui sa inceapa cu aceasta investigatie, pentru a putea scoate in evidenta calitatile spatiului si elementele valoroase din cadrul sitului industrial, astfel încat acest ea să poată fi protejate, eventual restaur ate pentru a le putea transmite mai
departe generațiilor viitoare.
In functie de tipul de interventie se aplica diverse metode de conservare sau punere in valoare. Situl industrial poate căpata astfel pe de o parte funcțiunea de muzeu
deoarece sta ca o mar turie a unei generatii uitate , caruia i se pot adauga functiunile
unui program de arhitectură actual, dar care, în cazul în care ar fi implementat, să
nu afecteze protejarea elementelor sau ansamblurilor considerate și inventariate drept valoroase în urma procesului de arheologie industrială.
De interes in cadrul studiului de arheologie industriala sunt in general cladirile in cadrul carora s- au desfasurat activitati de industrie grea. Cladirile convertite in
general sunt vechi mori, docuri, poduri, fabric ile textile, otelariile, canalele, minele si
sistemele de cai ferate sau gari.

Clădirile vechi cuprind între pereții lor o dublă valoare: una afectivă și una
documentară; ei incorporează ideologiile, sentimentele și modul de gândire al celor care i -au for mat, structura lor reflectand nivelul civilizației care le -a creat.
Conservarea acestor clădiri reprezintă manifestarea unei nevoi psihologice de
securitate și conștientizare a rădăcinilor. Pentru unii susținători ai conservării
monumentelor istorice, cons ervarea implică respect față de monument, fapt ce indică
o atitudine statică, lipsită de dinamica pozitiva a creației.
Evidentierea contextului istoric, cu straturile sale optime sau mai puțin optime, este
importantă atunci când se discuta despre conversia conținutului funcțional. Istoria
este o acumulare continuă de straturi pe care prezentul este plasat ca bază, ca un suport, iar prin arhitectură coerența temporală a acestor straturi devine vizibilă. De asemenea, păstrarea unui spațiu arhitectural joacă u n rol un rol specific în asumarea
unui spațiu specific, deoarece orice schimbare într -un spațiu familiar, păstrat într- un
anumit mod în memoria emoțională, poate fi văzut ca o desfigurare. Reatașarea valorii la patrimoniul arhitectural înseamnă păstrarea m emoriei și recuperarea
istoric -cultural, prin referire la trecut.
Evidentierea contextului istoric, cu straturile sale optime sau mai puțin optime, este importantă atunci când se discuta despre conversia conținutului funcțional. Istoria este o acumulare co ntinuă de straturi pe care prezentul este plasat ca bază, ca un
suport, iar prin arhitectură coerența temporală a acestor straturi devine vizibilă. De asemenea, păstrarea unui spațiu arhitectural joacă un rol un rol specific în asumarea unui spațiu specifi c, deoarece orice schimbare într -un spațiu familiar, păstrat într- un
anumit mod în memoria emoțională, poate fi văzut ca o desfigurare. Reatașarea valorii la patrimoniul arhitectural înseamnă păstrarea memoriei și recuperarea istoric -cultural, prin referire la trecut.
III.2. Conditii si tipuri de intervenție în siturile industriale
Refunctionalizarea clădirilor existente a căpătat din ce în ce mai multă actualitate și interes în lumea arhitecturii. Condiția inițială oferă de multe ori constrângeri spațiale importante și necesită o minuțioasă analiză pentru a crea o legătură puternică între noua intervenție și trecutul însă rezultatele sunt de cele mai multe ori extrem de interesante și apreciate.

Natura provocării devine și mai puternică atunci când condiți a inițială este cea a unei
fabrici dezafectate. Construită într -un timp al industrializării forțate, ea este o sursă
importantă de inspirație pentru designerii contemporani. Prezența puternică a vechii
structuri de rezistentă, urmele vizibile ale fostelor procese de producție și rămășițele
decorațiunilor interioare specifice locului de muncă dintr -un timp de mult apus sunt
numai o parte din factorii care pot fi luați în calcul pentru contextualizarea noii intervenții. Noul proiect devine astfel o oportunita te de a renegocia relația nou -vechi
dar și o oportunitate de a proiecta utilizând elemente vechi într -o manieră
conteporana. Clădirea trecută prin acest proces devine un hibrid temporal: suspendat
între vechimea să, înrădăcinată în viziuni diferite asupra spațiului și a modului de
funcționare, și contemporanul suprapus prin realocarea spațiului interior pentru noi
utilizări și programe.
Notiunea difuza a timpului este divizata in trei perioade, trecut, prezent si viitor. Fiecare act uman este automat plasat in una dintre categorii. Proiectul – in esenta sa o
proiectie – leaga prezentul de o existenta viitoare. Aciunile prezente fiind la randul lor
directionate de trecutul locului. Prezentul proiectat inglobeaza prin urmare, atat trecutul cat si viitorul dar granitele dintre aceste etape nu sunt atat de rigide si usor de
urmarit, cum ne -am putea imagina. Ramane astfel la latitudinea designerului sa
hotarasca gradul de ralationare cu diferitele etape din existența clădirii. Proiectele propuse pentru evaluare ocupa o pozitie de mediere intre cele doua existente, oferind in acelasi timp posibilitatea unei constate transformari in viitor.
Valoarea culturală poate fi scoasă în evidență în urma studiilor de arheologie industrială, proces ce presupune o analiză detal iată asupra sitului industrial și a
elementelor, subansamblurilor și ansamblurilor ce îl compun. Pentru a stabili ce este valoros și trebuie conservat si restaurat, trebuie să stabilim criterii de selecție astfel
încât anumite părți care nu sunt valoroase să poată fi demolate și înlocuite
prin construirea unor noi clădiri ce pot avea un potențial atât economic cât și estetic
sau la nivel de context.
Conservarea și reabilitarea patrimoniului industrial implică alegerea atitudinii față de structurile vechi ș i relația dintre stratul nou și cel vechi sau modul în care stratul
anterior poate fi transformat astfel încât să poată coexista în interiorul acestei clădiri. Unele opțiuni pot include demolarea (dacă structura conservată nu are valoare sau nu

prezinta i nterese – nici măcar unul structural), muzeificare sau reintegrare în contextul
contemporan printr -o reabilitare structurală, funcțională și estetică. Pe de altă parte,
reabilitarea poate deveni un subiect controversat atunci când linia dintre renovare,
façadisme și creativitate nu se distinge în mod clar. Reabilitarea și conversia
funcțională a unei clădiri vechi poate fi văzută ca un compromis (pozitiv) între
conservarea istorică și demolare.
Reintegrarea în circuitul zilnic activ este o abordare echilibr ată între opțiunea de a
demola clădirea și opțiunea de muzeificare – văzută ca o înghețare a clădirii într -o
anumită etapă a dezvoltării sale (înțelegerea evoluției ca proces de adaptare a acesteia
construirea la cerințele contemporane). Spațiul definit de o structură existentă poate fi
văzut ca un loc dinamic al schimbării și transformării, o scenă pentru jocul informal dintre trecut, prezent și următoarea etapă de evoluție care urmează să vină
Conversia este un proces de transformare care implică conservarea și continuitatea, orice clădire poate să fie citit ca un palimpsest, ale cărui straturi co -prezente (istorice)
ajută înțelegerea și alocarea realităților trecutului (construit). Co -prezența necesită
existența simultană, care coexistă de acum încolo înt r-o clădire, implicând prezența în
același timp și în aceeași intervenție, a ipostazelor semnificative pe care le- a făcut
clădirea. Conversiile și revitalizarea urbană seamănă cu scrierea unui text existent, care oferă ocazia continuitatii prin integrarea într-o manieră inventivă și creativă a
stratului text anterior noului strat. Prin (re) integrarea fragmentelor conservate ale straturilor anterioare, care sunt luate și introdus ca citate în corpul unui text, vechea semnificație a textului este reînnoită. Din această perspectivă, nu orice proiect de
transformare, reabilitare sau up -grade a existentei clădiri, poate fi numită o conversie
adevărată.
În contextul unei perioade în care siturile industriale nu mai urmăresc funcțiunea pentru care au fost realizate, mare parte din aceste situri sunt abandonate sau sunt folosite necorespunzător. În cele mai multe cazuri nu sunt respectate normele de
siguranță în exploatare. Normele de siguranță în exploatare sunt cu atât mai greu de îndeplinit cu cât diferențele p rivind cerințele funcțiunii actuale și celei existente
inițial sunt mai mari. Principalul scop al conversiei funcționale a siturilor industriale
este acela a reintergra situl lipsit de funcțiune în cadrul orașului în vederea valorificarii potențialului său și a regenera contextul.

La nivelul contextului, conversia funcțională a unui sit industrial poate avea un
impact major. Putem vorbi în funcție de tipul de program de arhitectură, de schimbarea specificului zonei de modificarea traficul rutier sau/și pietonal. Totodată trebuie să punem accent și pe faptul că aceste situri, foste industriale “abandonate”
vor deveni în situația conversiei funcționale, situri care vor păstra și proteja atât
clădirile cât și peisajul. Constatăm în ultimele decenii o densificar e a construcțiilor în
marile orașe și o creștere semnificativă a coeficientului de utilizare a terenului.
Creșterea procentului de utilizare a terenului (POT) cât și a coeficientului de utilizare
(CUT) reprezintă premise de “redescoperire” a siturilor indu striale în contextul în
care nu mai există parcele de dimensiuni mari, necesare anumite funcțiunice au nevoie de suprafețe mari, atât ca lot cât și ca suprafețe construite. Siturile industriale au în general, această caracteristică a parcelelor mari, necesare ca urmare a cerințelor industriale și pe de altă parte clădirea specifică a sitului industrial, este clădirea
“hala”, un plan liber ce poate fi usor adaptat unor noi funcțiuni.
Conversia funcțională a siturilor industriale trebuie făcută pentru a reintergra situl lipsit de funcțiune în cadrul orașului în vederea valorificarii potențialului său
prin realizarea unui echilibru intre conservare a elementelelor importante din situl
industrial si transformarea acestuia in urma interventiilor necesare noii fun ctiuni.
Aceste intervenții trebuie clasificate în funcție gradul de protectie a sitului industrial.In situl industrialpot fi premise intervenții de cercetare, conservare, restaurare și conversie functionala.Situl industrial poate fi conservat ca ruina sau se
poate pastra prin atribuirea functiunii (conversie functionala) de muzeu sau a unei
functiuni socio- culturale, o abordare foarte des intalnita in cazul conversiilor siturilor
industriale de la sfarsitul secolului XX. Daca situl industrial nu este protejat prin apartenenta sa la Lista Monumentelor Istorice, in urma cercetarii trebuie stabilit ce
este valoros si conservat si ce poate fi adaptat.
În cazul acestor situri industriale, este necesară efecturare de cercetări astfel încât
elementele importante să poată fi inventariate, conservate și restaurate. Trebuiesc
evitate demolările, acestea fiind ultima soluție în situația în care nu se pot consolida
sau în cazul în care elemente sau subansambluri nu sunt valoroase în contextul sitului

industrial. Inserți ile de corpuri de clădire trebuiesc făcute astfel încât să nu afecteze
elementele considerate valoroase din cadrul sitului industrial.
III.3. Studii de caz
La nivelul Romaniei in contextual dezvotarii internationale a conceptelor arheologiei
industriale, in anul 2001, Directia Monumentelor Istorice si Muzee din Ministerul
Culturii si Cultelor a demarat programul national, in prima faza, de salvare a patrimoniului industrial national. Prima faza in curs de derulare este cea de idetificare si inventarierea p atrimoniului, in paralel cu stabilirea urgentelor de salvare. Pe
teritoriul Romaniei au inceput sa se organizeze workshopuri destinate mediatizarii si familiarizarii cu aceasta noua disciplina in formare.
Academia de Muzică Red Bull
Langarita -Navarro Arqu itectos
Madrid, Spania, 2011
Noua intervenție din vechea zona industrială a Madridului se distanțează de regulile existentului și evită orice tip de dialog cu acesta. Ruptura aceasta este evidențiată atât prin alegerea materialelor, a culorilor, a relațiilor spațiale dar și al distribuției interioare.
Clădirea existentă este aici folosită drept pânză albă pentru nouă inserție, utilitatea ei
rezumându- se stric la protecția pe care o oferă. În loc să fie inserată, nouă funcțiune
pare aplicată acestuia. Noua relația nu este una de dialog sau de schimb,; este o
supraimpunere a unei ordini noi într -un spațiu inert. Alegerea relaționează cu noul
utilizator al clădirii, compania Red Bull, recunoscută prin practicile sale alternative. Nu este deci surprinzător că abordarea firmei de arhitectură este una neașteptată și
chiar deranjantă în anumite aspecte. Alăturarea de spații interioare, și utilizarea excesivă a decorațiunii creează fracturi contrastante chiar și între elementele noi ale intervenției, ele nu dau imp resia apartenenței la un proiect unitar decât dacă sunt
privite sub semnul surprinzătorului intenționat și al dorinței de a șoca.
Jewellery Quarter – West Midlands

Este o reconversie funcțională, în Birmingam, UK. Inițial clădiri destinate locuirii,
acest ea au devenit mici ateliere de producție din industria de bijuterii. O dată cu
dezvoltarea acestei ramuri a industriei, în Cartierul West Midlands au existat mai multe astfel de conversii.
Practic dintr -un cartier rezidential, în 1861 acesta a ajuns în 1890 să fie locul de
munca a peste 7500 de oameni, în mai multe astfel de clădiri ce au suferit conversii
funcționale. În anul 1924, în cartierul West Midlands din Birningam s -a ajuns că în
industria de bijuterii dezvoltată în acest cartier să se ajungă la un numar mare de
angajați.

Concluzie
Conversia functionala este cea mai buna solutie pentru a reutiliza spatii care in
prezent sunt rupturi in tesutul urban, aparute brusc in momentul schimbarii regimului politic, pentru ca introduc organic functiuni ce r aspund nevoilor societatii actuale,
pastrand insa amintirea straturilor anterioare.
Fostele situri industriale, apartinand patrimoniului spatiilor ex comuniste au un potential enorm, privit din mai multe puncte de vedere, atat economic cat si istoric si cultural. Acestea pot deveni prin conversie spatii cu o identitate aparte, pentru a
atrage atat utilizatorii noilor functiuni cat si pentru a actiona ca un catalizator al zonelor in care sunt introduse.
Valoarea proiectului de conversie al siturilor industri ale este cu atat mai mare cu cat
acestea regenereaza nu doar un singur spatiu in cadrul orasului, ce realizeaza noi
functiuni publice, nedefinite, eclectice, generate de noile conditii socio -economice,
de logica neo- liberala, regenerand o societate intreaga.