Impactul Si Importanta Manastirii Brancoveanu In Procesul de Dezvoltare a Zone Turistice Sambata de Sus

Impactul și importanța Mănăstirii Brâncoveanu în procesul de dezvoltare a zone turistice Sâmbăta de Sus

Cap. I Abordarea teoretică a turismului și serviciilor turistice

1.1 Turismul – concepte, definiții si clasificări

1.2 Rolul turismului in economie.

1.3 Formele de turism și tipologia lor

1.4 Serviciile turistice – caracteristici și clasificare

1.4.1 Serviciile turistice principale

1.4.2 Serviciile turistice suplimentare

1.4.3 Calitatea serviciilor turistice

Cap. II Resursele turistice ale zonei Sâmbăta de Sus și valorificarea potențialului turistic

2.1 Istoricul zonei turistice Sâmbăta de Sus

2.2 Potențialul turistic natural și antropic

2.3 Baza materială a stațiunii

2.4 Activități turistice practicate

2.5 Perspective de dezvoltare ale zonei turistice

Cap. III Rolul Mănăstirii Brâncoveanu în dezvoltarea turismului din zona Sâmbăta de Sus – Studiu de caz

Introducere

Turismul este un fenomen ce aparține civilizației actuale care prin conținutul și rolul său reprezintă un factor major în economie și societate ce atrage interesul tot mai multor țări. Contribuind la procesul general de dezvoltare, turismul evoluează datorită calității sale de a fi receptiv la prefacerile lumii contemporane. De asemena datorită potențialului uman și bazei materiale pe care acest fenomen îl folosește în dezvoltarea sa, turismul devine un factor stimulator foarte important al progresului prin efectele benefice asupra domeniilor cu care interferează.

Pentru a întelege rolul și importanța activitățiilor turistice în economie este necesar de o clarificare conceptuală asupra acestui fenomen și de a stabili standardele adecvate.

Turismul își lărgește sfera de activitate, evoluează rapid și continuu imprimând definițiilor un caracter limitat. Astfel noțiunea de turism trebuie mereu adaptată schimbărilor și corelată cu celelalte componente ale economiei.

Astfel dorința și tendința oamenilor societății contemporane este de a-și folosi timpul liber călătorind, vizitând orașe sau sate din țara lor sau din alte țări pentru a cunoaște oameni și locuri noi, sau pentru a-și îngriji sănătatea.

Țara noastră este una dintre țările cu cele mai diversificate produse turistice datorită resurelor naturale pe care le deține, biodiversității de faună și floră unice în Europa.

Cap. I Abordarea teoretica a turismul si serviciilor turistice

1.1 Turismul – concepte, definitii si clasificari

Cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”, „to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen provenit din Anglia în secolul al XVIII-lea pentru a descrie acțiunea de voiaj în Europa. De asemenea acest cuvânt englezesc derivă din cuvântul france „tour” (care înseamna călătorie, plimbare) fiind apoi preluat de majoritatea limbilor din Europa. De altfel și termenul francez provine din cuvântul grec „tournos” și respectiv din cel latin „turnus” și înseamnă tot călătorie în circuit. Astfel a derivat și cuvântul „turist” din „turism” , însemnând o persoană care efectuează o călătorie pentru plăcere proprie.

Turismul își arată prezența în viața economică și socială ca un domeniu distinct de activitate cu o prezență tot mai activă și o evoluție rapidă fiind o sursă importantă pentru transformările din dinamica socială precum și a unor serii de interdependențe.

Deși este considerat de majoritatea experțiilor din acest domeniu ca fiind un fenomen care aparține epocii contemporane, turismul s-a format în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și de asemenea primele încercări de definire și caracterizare datează din această perioadă. În primul secol de la apariția turismului, evoluția sa a fost relativ lentă, lucru ce s-a reflectat și în planul clarificărilor conceptuale.

Turismul este „o formă de recreere alături de alte activități și formule de petrecere a timpului liber” el constă în „mișcarea temporară a oamenilor spre destinații situate în afara reședinței obișnuite și activitățiile desfășurate în timpul petrecut la acele destinații” și de asemenea de multe ori are impact asupra economiilor zonelor vizitate prin cheltuielile efectuate.

În general turismul se manifestă ca un fenomen economico-social complex, apărut prin integrarea mai multor ramuri distincte ale economiei, adică despre activitatea din restaurante, hoteluri, transporturi, agentii de voiaj, touroperatori sau domenii angajate direct si in principal in servirea turiștilor, ca și din altele implicate în mai mică măsură sau indirect.

Organizația Mondială a Turismului este principalul organism internațional care a propus mai multe definiții in domeniul turismului pentru o serie de termeni și concepte specifice cum ar fi noțiunile de turism, turism intern și internațional, turist, cerere turistică, ofertă turistică, industrie turistică etc.

Din perspectiva Organizației Mondiale a Turismului este considerat turist orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reședinței pentru o durată mai mică de un an și ale cărui motiv principal de călătorie sunt altele decât exercitarea unor activițăți în scopul remunerației.

Profesorul elvețian doctor W. Hunziker deține una dintre cele mai cuprinzătoare definiții date turismului și anume : “ turismul este ansamblul de relații și fenomene care rezultă din deplasarea și sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atât timp cât sejurul și deplasarea nu sunt motivate printr-o stablire permanentă și activitate lucrativă oarecare”

Legislația românească propune prin H.G. 58/1998 o serie de termeni și definițiile lor, care să coincidă cu prevederile europene și internaționale.

H.G. 58/1998 privind organizare și desfășurarea activității de turism în România, definește conceptele turistice astfel:

Turism – ramură a economiei naționale cu funcții complexe, ce reunește un ansamblu de bunuri și servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obișnuit pe o perioadă mai mică de un an și al căror motiv principal este altul decât exercitarea unor activități remunerate la locul vizat.

Turismul se poate clasifica după următoarele criterii:

– după motivele călătoriei;

– după gradul de mobilitate al turistului;

– după trăsăturile sociale și economice ale turiștilor;

– după modul de angajare al prestațiilor turistice;

– după vârsta participanților.

Aceste forme de turism se suprapun prin anumite caracteristici comune.

1.2 Rolul turismului in economie

Satisfacerea nevoilor turiștilor este funcția comună pe care industria turistică o urmărește print-o varietate de activități și ramuri ale economiei. Turismul ca activitate comercială valorifică output-ul unor ramuri ale producției materiale cât și cel al sectorului serviciilor.

Pe plan mondial, în ultimele decenii, economiile moderne au susținut dezvoltarea serviciilor. Structura și rolul acestora s-au amplificat în mod continuu și ascedent, contribuind in mod deosebit la reorientarea forței de muncă spre sectorul terțiar și dezvoltare regională.

Turismul este benefic deoarece este un consumator de resurse naturale, umane și culturale, de servicii directe și indirecte fiind la rândul său inițiator de servicii proprii. Prin conținutul și funcțiile lor, serviciile din turism răspund atât industriei de profil cât și celor ale consumatorilor.

Calitatea deosebită a turismului în realizarea unor efecte sociale și economice presupune următoarele:

Accelerarae acțiunilor de amenajare a teritoriului și îmbunătățirea infrastructurii generale;

Participarea și susținerea acțiunilor de protecție a mediului înconjurător;

Mijloc activ de educație și instruire, îmbogățirea orizontului informațional și cultural pentru utilizarea timpului liber;

Valorificarea superioară a resurselor turistice;

Dinamizarea schimburilor economice și sociale.

Contribuția turismului la valorificarea superioară a resurselor sau la dezvoltarea unor zone mai puțin dezvoltate în resurse capabile să asigure extinderea unor industrii prelucrătoare sau întreprinderi, însa bogate în resurse turistice naturale sau antropice.

Impactul turismului și al călătoriilor asupra economiei este considerabil, fiind la originea a circa 7% din investițiile mondiale de bunuri și echipamente, investiția inițială din turism incluzând investișii în hoteluri, restaurante, zone comerciale, porturi, aeroporturi ș.a.

Principalele surse de creare de locuri de muncă din mai multe tări sunt turismul și călătoriile, estimându-se aproximativ un total de 105 milioane de persoane care se află în sectorul serviciilor din turism.

Turismul este una dintre marile industrii ale lumii deoarece are un impact sesizabil asupra balanței de plăți a multor țări, prin aportul de valută obținut din participarea acestora pe piața turistică internațională.

În economia multor țări turismul participă cu o proporție semnificativă prin veniturile sale și este din cele mai mari producătoare de locuri de muncă. Contribuția sa la PNB, angajarea și dezvoltarea regională sunt bine documentate și spre deosebire de alte sectoare, este prevăzut să crească în importanță în următoarele decenii ca urmare a creșterii timpului liber.

1.3 Formele de turism și tipologia lor

Turismul poate fi definit prin aspectul concret prin care îl definește asocierea sau combinarea serviciilor (cazare, alimentație, transport) ce compun produsul turistic, precum și modalitatea de comercializare a acestuia.

Există o serie de criterii și posibilități de grupare a formelor de turism:

în funcție de locul de proveniență sau originea turiștilor, se distinge:

turismul intern: practicat de populația unei țări pe teritoriul acesteia;

turismul internațional: semnifică deplasarea persoanelor în afara granițelor țării lor de reședință.

după modalitatea de comercializare a vacanțelor, se disting următoarele forme de turism:

turismul organizat: se caracterizează prin angajarea anticipată a prestației, respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie și sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă și tratament) sau a altor tipuri de înțelegere convenite între turist și agenția de voiaj sau alți organizatori de vacanțe (hoteluri, companii aeriene).

turismul neorganizat, numit uneori și pe cont propriu: nu presupune angajarea prealabilă a unor prestații turistice. Vizitatorul hotărăște singur asupra destinației, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport.

turismul semiorganizat (mixt): se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme deja prezentate.

în funcție de gradul de mobilitate a turistului se clasifică în:

turism itinerant sau de circulație: caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu șederi scurte (1-2 zile) în același perimetru.

turismul de sejur scurt care cuprinde turiștii ce se deplasează pe o durată scurtă de timp (maxim o săptămână) reprezentativ fiind turismul de weekend.

turismul de sejur mediu cuprinde turiștii a căror ședere într-o zonă nu depășește 30 zile, perioadă ce coincide cu durata concediilor plătite. Este cel mai practicat, fiind unul de masă, lucru datorat disponibilității de perioade limitate de timp liber a populației, însă are un caracter sezonier accentuat.

turismul de sejur lung este alcătuit din cei ce au o durată de ședere mai mare de 30 zile. Această formă turistică deține trăsături tipologice bine conturate pentru că presupune că cei ce călătoresc au depășit deja vârsta muncii active – pensionarii, sau cei ce dețin venituri ridicate și își pot permite să se bucure de perioade mai lungi de vacanță.

din punct de vedere al periodicității sau frecvenței de manifestare a cererii se distinge:

turism continuu (permanent): organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu turism cultural, de afaceri);

turism sezonier: legat de existența anumitor condiții naturale sau evenimente culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de circumstanță (ocazional).

după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:

drumeții;

turism rutier;

turism feroviar;

turism naval;

turism aerian.

în funcție de motivația deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulației turistice:

turismul de agrement: este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de a cunoaște locuri noi, istoria și obiceiurile lor;

turismul de odihnă și recreere: are un caracter mai puțin dinamic, cu un sejur ceva mai lung, legat de o anumită localitate cu particularități specifice;

turismul de tratament și cură balneară: este o formă specifică a turismului de odihnă pentru a preveni anumite îmbolnăviri și a bolilor profesionale provocate de ritmul vieții moderne.

turismul sportiv: este o formă a circulației foarte agreată și care acoperă toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;

turismul științific: are un caracter ocazional, însemnând participarea la congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective științifice.

turismul de cumpărături: (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale în alte localități (țări) în vederea achiziționării unor produse în condiții mai avantajoase decât cele oferite pe plan local (național) sau a unor produse pe care nu le oferă piața locală.

după caracteristicile socio-culturale ale cererii se disting următoarele forme de turism:

turismul privat: este practicat de persoane cu venituri ridicate, care, de regulă, dispun de o a doua reședință cum ar fi case de vacanță la munte sau la mare.

turismul social: este un turism de grup, agreat de persoanele cu posibilități financiare relativ limitate. Acești turiști solicită forme ieftine de cazare și mijloace de transport în comun.

turismul pentru tineret: constituie o formă aparte a turismului social, adresându-se categoriilor tinere ale populației și apelează la tabere de creație, cantonamente, vacanțe la prețuri medii și submedii, fiind utilizate mijloacele de transport mai ieftine, forme suplimentare de cazare, pensiuni;

turismul de afaceri: este acea formă de turism practicată de angajați sau de alte categorii de persoane, în interes de serviciu, în interiorul sau în afara țării de reședință, incluzând: participarea la întâlniri de afaceri, târguri și expoziții, conferințe și reuniuni.

după categoria de vârstă și ocupația turiștilor, formele de turism pot fi:

turism pentru tineret;

turism pentru populația activă;

turism pentru pensionari.

după caracteristicile prestației turistice principale preferate de turist în cadrul sejurului, formele de turism mai pot fi grupate în:

turismul de sejur pe litoral practicat pentru sporturi nautice, odihnă și recreere, tratament balnear, cura heliomarină;

turism de sejur în stațiunile montane cuprinde turismul practicat în vacanțe și week-end aproape în tot timpul anului, iar în sezonul de iarnă turismul pentru practicarea sporturilor de iarnă: schi, bob, patinaj, snowbord;

turismul în stațiunile balneo-climaterice reprezintă un sector important în cadrul turismului românesc, datorită particularităților sale specifice.

turismul cu caracter special: vânătoare și pescuit sportiv, congrese, conferințe.

Caracterizarea formelor de turism

În practica turistică internațională și chiar în țara noastră au avut loc schimbări importante în ceea ce privește diversificarea obiectivelor călătoriilor și priorităților preferințelor turiștilor.

Forme moderne de turism

Turismul de afaceri este acea formă de turism practicată în interes de serviciu de către angajați sau de alte categorii de persoane în interiorul sau în afara țării și care include târguri și expoziții, reuniuni și conferințe, participarea la întâlniri de afaceri. Turismul de afaceri reprezintă în zilele noastre aproximativ 20% din totalul călătoriilor internaționale și aproape un sfert din totalul veniturilor turistice, având cote diferite de la o țară la alta, în funcție de dotarea turistică și nivelul de dezvoltare economică.

Formele turismului de afaceri se structurează în:

turism general de afaceri care se referă la activitatea persoanelor ce lucreză, pentru o perioadă mai scurtă de timp, în afara locului de muncă obișnuit (ex. ziariști, reprezentanți vânzări,);

turismul de reuniuni este considerat una dintre cele mai obișnuite forme ale călătoriilor de afaceri fiind cauzat de participarea la un eveniment de tipul conferințelor, simpozioanelor, colocviilor, întâlnirilor, congreselor.

târgurile și expozițiile stimulează călătoria a două categorii de persoane: expozanți și vizitatori și se definesc prin prezentări de produse și servicii, destinate unui public invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul.

călătoriile stimulent semnifică vacanțe scurte, dar de un nivel de confort foarte ridicat, oferite anumitor categorii de angajați și, frecvent, familiilor acestora, cu accent pe relaxare, distracție, ca recompensă pentru performanțele deosebite obținute în activitatea profesională.

Turismul urban se referă la petrecerea timpului liber, a vacanțelor în orașe, pentru vizitarea acestora și pentru desfășurarea unor activități de natură foarte diversă, cum ar fi: vizionarea de spectacole, expoziții, efectuarea de cumpărături, vizite la cunoștințe, întâlniri cu prietenii. Turismul urban deține o pondere semnificativă în structura circulației turistice. Astfel, pentru majoritatea țărilor din europa, deplasările în orașe concentrează circa 35% din totalul călătoriilor, cu cote diferite de la o țară la alta.

Turismul cultural înseamnă vizitarea, în scopul satisfacerii nevoilor culturale și spirituale a locurilor istorice, monumentelor de artă și arhitectură, muzeelor, galeriilor de artă. Turismul cultural prin locul de desfășurare, modul de organizare și prin natura motivelor sale se suprapune cu cel de loisir și cel de afaceri. Produsul turistic cultural se constituie prin combinarea a două grupe distincte de elemente: cele culturale și cele turistice.

Turismul rural se referă la toate activitățile organizate în cadrul mediului rural, mijloc de găzduire fiind atât gospodăria țărănească cât și hoteluri rustice, popasuri sau hanuri.

Agroturismul presupune găzduirea în gospodăria țărănească (pensiune, fermă) și consumarea de produse agricole obținute în gospodăria respectivă și participarea la activitățile agricole specifice.

1.4 Serviciile turistice – caracteristici și clasificare

Serviciul turistic este un ansamblu de activități ce au ca scop satisfacerea tuturor nevoilor turistului prin asigurarea condițiilor de refacere a capacității de munca, petrecerea timpului liber cât mai plăcut și dobândirea de cunoștințe noi și deprinderi noi. Pe de o parte serviciile turistice au ca scop satisfacerea necesităților obișnuite, cum ar fi: hrana, odihna, iar pe de altă parte ele prezintă formele particulare și de manifestare specifice caracteristicii turismului.

Serviciul turistic reprezintă o parte din serviciile economiei naționale, constituit sub forma unui produs turistic complex format din o serie de subproduse turistice cum sunt : transportul, cazarea, masa, agrementul, asistența medicală etc.

„Dicționarul Explicativ al Limbii Române”(Ed. Ștințifică, București, 1989, pag. 949) indică urmatoarea definiție “serviciile sunt considerate a reprezenta un sector al economiei naționale în care se desfășoară o activitate utilă, menită să satisfacă anumite nevoi sociale, fară a se materializa obligatoriu în produse sau bunuri”

În literatura de specialitate serviciile turistice sunt adesea clasificate astfel:

Servicii principale: serviciile de transport, cazare, alimentație, agrement;

Servicii suplimentare: serviciile de informare, serviciile de intermediere, serviciile cu caracter cultural-educativ, recreativ, sportiv sau cele cu caracter special și de cure sau tratamente balneomedicale.

1.4.1 Serviciile turistice principale

Serviciile turistice principale intră în categoria serviciilor specifice și reprezintă serviciile de bază, acele servicii la care turistul nu poate renunța, fiind destinate satisfacerii unor nevoi generale cum ar fi odihna sau hrana și unor nevoi specifice turiștilor (transport, agrement) și care dețin o pondere importantă în structura consumului turistic.

Pachetul de servicii pe care un turist îl poate solicita în timpul unei călătorii turistice, în decursul unui sejur de vacanță sau în cadrul unei forme particulare de turism este foarte variat, depizând de însăși forma de turism practicată, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecărui forme de turism, de distanța între localitatea de reședință a turistului și locul unde se va realiza acest consum turistic, de sezonalitatea activitpții turistice, de felul atracțiilor turistice majore care polarizează fluxurile turistice spre anumite destinații, de puterea de cumpărare a clientului potențial și într-o proporție importantă, de gusturile, preferințele, aspirațiile etc sau astfel spus, de motivațiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei potențiale.

Serviciile de transport

Transportul constituie unul din cele mai importante servicii ale turismului. Aceste servicii se desfășoară pe baza acordurilor încheiate între furnizorii mijloacelor de transport (aerian, rutier, feroviar, naval) și unitățile de turism, ținîndu-se seama de baza de cazare și de celelalte posibilități necesare desfășurării în condiții optime a acțiunilor turistice.

Astfel serviciile de transport prezintă un rol important în turism, asigurând pătrunderea în zone de interes turistic prin întâlnirea cererii cu oferta și transformarea acestora în efective care să permită valorificarea potențialului turistic al unei zone.

Tipul de transport și durata călătoriei sunt două elemente importante și fundamentare pentru decizia de a opta pentru anumite forme de turism.

Pentru organizarea transportului trebuie ținut cont de necesitatea creșterii confortului său, acesta fiind important în stimularea deplasării turiștilor. Îmbunătățirea condițiilor în interiorul mijloacelor de transport vizează elemente ca asigurarea transferului de la stația de destinație la hotel și invers, efectuarea fără incidente în timpul călătoriei, efectuarea unor prestații auxiliare privind transportul bagajelor.

Transportul rutier deține primul loc atât pe plan intern cât și internațional. Acesta se realizează cu ajutorul autocarelor, microbuzelor și autoturismelor. Avantajele care motivează opțiunile turiștilor constă in privința mișcării, costul călătoriei, durata călătoriei, etc.

Turiștii autohtoni și cei străini, pot fi transportați în interiorul și în exteriorul țării cu automobile de diferite feluri. Astfel, cei din prima categorie pot folosi autobuzele de linie sau autocarele, iar cei din cea de a doua categorie sunt transportați cu autocarele și microbuzele în cadrul itinerariilor stabilite în prealabil sau în cadrul itinerariilor stabilite cu ocazia unor excursii organizate în grup. Turiștii străini individuali pot folosi pentru călătoriile turistice pe cont propriu autoturisme închiriate după sistemul ,,Rent a Car" sau automobilul propriu.

Autocarele oferă o serie de avantaje: libertatea și suplețea utilizării, confort, securitate, aer condiționat, radio, televizor, eventual bar frigorific, viziunea panoramică a peisajelor traversate etc. Ele sunt deservite de una sau două persoane, având în plus și un ghid turistic care se îngrijește de necesitățile curente ale turiștilor și care prezintă totodată localitățile intermediare ale itinerariilor și cele de sosire. Transportul cu autocarele se face, îndeosebi, de la stațiile aeriene (aeroporturi) pînă la stațiunile de sejur.

Transportul aerian este utilizat în mod normal pe distanțe mari și foate mari. Dezavantajele acestui tip de transport sunt legate de dependența acestora de condițiile atmosferice, de costurile ridicate, de faptul că îmbarcarea – debarcarea se efectuează în afara localităților.

Serviciile de transport aeriene sunt de două feluri :

servicii de transport efectuate cu avioane „De linie" ;

servicii de transport efectuate în sistemul „Charter".

Serviciile „De linie" sunt acele servicii care se desfășoară în mod regulat, după un anumit orar și sunt de două feluri : naționale și internaționale. Primele se efectuează pe teritoriul țarii, iar celelalte se desfășoară între țări și continente diferite.

Serviciile „Charter" au loc la anumite intervale de timp, toate locurile ocupate la bord constituind obiectul unui contract distinct încheiat eu diferite unități de turism, însoțit de o listă nominală a pasagerilor cu specificarea datei plecării și a înapoierii pasagerilor și cu identitatea acestora : data nașterii, naționalitatea, numărul pașaportului. Se obișnuiește ca la asemenea călătorii să se prevadă, la un preț global și în cadrul unui sejur determinat, serviciile de bază : cazare, masă și transport dus-întors.

Transportul feroviar deține și el un loc important datorită avantajelor pe care le prezintă ca regularitatea și certitudinea realizării deplasării ca urmare a independenței mijloacelor feroviare față de starea vremii, costul relativ mai mic față de transportul aerian, îmbarcarea – debarcarea în interiorul localităților, confortul oferit prin intermediul vagoanelor de dormit, etc. Avantajele acestui tip de transport împreună cu cheltuielile reduse stimulează utilzarea transporturilor feroviare.

Transportul naval este utilizat mai puțin datorită faptului că viteza de deplasare este mică, costurile sunt ridicate și datorită necesității de a folosi și alte mijloace de transport. În prezent sunt folosite mai mult sub forma croazierelor.

Serviciile de cazare turistică

Serviciul de cazare semnifică crearea condițiilor si confortul necesar pentru adăpostirea și odihna turistilor. Astfel baza tehnico – materială de cazare ( hoteluri, moteluri, case de odihnă, popasuri turistice, cabane, hanuri, etc.) trebuie să fie dotată corespunzător pentru a oferi turiștilor condiții optime și cele mai bune posibilități, în așa fel încât turistul venit de la distanțe apreciabile să aibă o satisfacție cât mai mare.

De asemenea serviciul de cazare este influențat de dotarea cu personal a capacităților de cazare, de nivelul de calificare a angajaților, de organizarea din unitățile hoteliere. Dimensiunile circulației turistice si posibilitățile de valorificare a patrimoniului sunt influențate negativ daca apar neconcordanțe între nivelul confortului oferit și exigențele turiștilor, din lipsa spațiilor de cazare si echiparea lor necorespunzătoare sau din cauza numărului mic de angajați sau slaba lor pregătire.

Amenajările legate de condițiile de odihnă și agrement, contribuie în mod direct la prezența turiștilor într-o zonă pe lângă atracția exercitată de un obiectiv turistic. Rolul acestor dotări constă în faptul că turiștii doresc să-și petreacă vacanța într-un cadru natural însă fără să simtă lipsa confortului specific civilizației moderne.

Hotelul este o unitate de cazare cu o capacitate mare, cu camere sau apartamente mobilate, care sunt oferite unei clientele în trecere, fie unei clientele care efectuează un sejur pe o perioadă mai îndelungată în afara reședinței sale. Clasificarea hotelurilor se face în funcție de anumite caracteristici: confort, număr de camere, echipament, suprafață comercială, calitatea și complexitatea serviciilor, etc. Fiecare categorie are un anumit tarif de cazare.

O altă unitate de cazare pentru turiști este motelul. Acesta este în general destinat pentru turiștii aflati în trecere înspre diverse localități și este așezat în afara localităților în apropierea unei axe rutiere. Aceste unități au deobicei și servicii anexe destinate reparațiilor mici, spălatului, alimentări cu carburant, parcare, etc.

Hostelurile sunt unități de primire turistica cu o capacitate minimă de 3 camere sau apartamente dispuse pe un nivel sau mai multe niveluri, de regulă în clădiri cu altă destinație inițială decât cea de cazare turistică.

Vilele funcționează în clădiri independente cu o capacitatea relativ redusă și care au o arhitectură specifică fiind situate în zone și localități de interes turistic sau în stațiuni balneo – climaterice, asigurând cazare turiștilor și prestarea de servicii specifice.

Hanul turistic oferă o ospitalitate similară cu cea hotelieră, cu deosebirea că acestea oferă servicii turistice în localuri cu configurații arhitectonice de epocă iar exploatarea acestora poate fi permanentă sau sezonieră.

În zonele montane se găsesc unități denumite cabane, care au o capacitate redusă de cazare și cu arhitectură specifică, asigurând cazarea, alimentația și alte servicii specifice necesare turiștilor aflați în drumeții sau la odihnă în zone montante. Ele pot fi situate în locuri ușor accesibile cu acces auto sau greu accesibile fiind în zone izolate și fara acces auto.

Bungalowurile au de asemenea o capacitatea redusă de cazare, fiind realizate de regulă din material lemnos sau materiale similare și sunt amplasate în jurul campingurilor, satelor de vacanță, sau ca spații complementare pe lângă alte structuri turistice. Acestea funcționează de regulă ca activitate sezonieră și asigură cazarea turiștilor, precum și celelalte servicii specifice.

Campingurile sunt destinate să asigure cazarea turiștilor în corturi sau rulote, fiind amenajate astfel încât să permita acestora să-și parcheze mijloacele de transport, să-și pregătească masa și să beneficieze de alte servicii specifice acestor unități. Campingurile au caracter sezonier și sunt amplasate de regulă în locuri pitorești, ferite de zgomot sau poluare, pe suprafețe de campare amenajate corespunzător si bine delimitate.

Satul de vacanță este un asamblu de bungalouri sau vile care asigură turiștilor servicii de cazare, alimentație și o gamă diversificată de prestații turistice suplimentare.

Popasul turistic, care suplinește cazarea turiștilor în perioadele de vârf în căsuțe, bungalouri și chiar în corturi. Ele sunt dotate cu un restaurant și cu unele servicii de agrement și au în plus o grădină sau un parc, situate în afara locurilor aglomerate.

Pensiunile turistice au o capitate de maxim 30 de locuri în mediul rural și până la 20 de camere în mediul urban, funcționând în clădiri independente sau în locuințele cetățenilor.

Navele maritime sau fluviale și inclusiv pontoanele plutitoare sunt utilizate și ele pentru cazarea turiștilor sau ca hoteluri plutitoare ancorate în porturi și sunt clasificate pe stele în funcție de calitatea dotărilor și serviciilor care le oferă.

Serviciile de alimentație publică

Acest serviciu este destinat satisfacerii trebuințelor de hrană ale turiștilor dar și a unor nevoi de recree și distracție. Sunt prestate de unitățile de alimentație cu sau fără specific: restaurante, braserii, cofetării, etc., dezvoltându-se în relație cu serviciile de cazare sau independent de acestea.

Pe plan mondial sunt apreciate unitățile de alimentație publică, fiind necesare și nedespărțite de activitățile turistice hoteliere, de agrement, de tratament balnear. În toate țările care dețin un turism avansat, exista tendința de a extinde si diversifica rețeaua de alimentație publică pentru ca turiștii să poată să se hrănească rapid, rațional, economisind timpul pe care-l pot folosi odihnindu-se sau să își îmbogățească cunoștințele.

Alimentația publică determină calitatea prestației turistice în ansamblul ei, influențează conținutul și atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicații asupra dimnesiunilor și orientării fluxurilor turistice prin calitatea sa de componentă a produsului turistic.

Este necesar ca turistul să-și poată procura hrană în toate momentele cheie ale consumului turistic: puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinație și sejur, locuri de agrement.

De asemenea este important să existe diversitate în unitățile de alimentație publică pentru a satisface toate categoriile de turiști. Este necesar de a răspunde în egală măsură cerințelor turiștilor autohtoni și străini.

Un rol important îl constituie muzica și dansul în segmentul distracțiilor oferite de unitățile de alimentație publică prin organizarea de concerte, programe de muzica și dansuri folclorice sau moderne atât pentru tineri cât și pentru persoane în vârstă.

Pentru ca atracția față de unitățile de alimentație să fie mai mare este necesar prezența

Serviciile de agrement

Serviciile de agrement sunt indispensabile din pachetul de servicii turistice deoarece acesta este un domeniu care asigură turiștilor o stare de împlinire și bună dispoziție alături de amintiri plăcute. Agrementul se definește ca element funda-mental pentru satisfacerea nevoilor turiștilor și astfel acesta asigură destinderea, reconfortarea fizică, comunicare, divertisment, dezvoltarea capacităților fizice, etc.

Toate acestea se realizează prin practicarea sporturilor, prin vizitarea cunoștințelor, prietenilor, prin practicarea unor jocuri, prin vizite culturale. Agrementul este un element important de care trebuie să se țină cont în amenajarea zonelor turistice, fiind astfel un mijloc de atracție a stațiunilor turistice și de a asigura competiția dintre acestea prin ofertele turistice și diversificarea lor.

Din punct de vedere economico-social, dezvoltarea agrementului răspunde exigențelor de creștere a atractivității stațiunilor turistice.

Agrementul constituie motivația principală a turismului, punctul de plecare care conduce la crearea de noi tipuri de vacanță, cum ar fi: alpinism, tenis, vânătoare, turism cultural, yahthing, schi. Turismul ca activitate nu poate exista fără agrement.

Serviciul de agrement poate fi grupat la rândul său în mai multe categorii după motivațiile turiștilor, în excursii, dotări cultural – artistice, dotări sportive sau altele.

Astfel excursiile sunt organizate în mai multe variante și pe diverse trasee prin obiective de mare atracție, constituind unul din cele mai utilizate și eficiente serviciu de agrement.

Organizatorii urmăresc valorificarea superioară a calităților cadrului natural (lacuri, mare, pajiști, păduri, strat de zăpadă) pentru a oferi materia primă necesară diversificării agrementului. De aceea în stațiuniile montane, unele dotate pentru a primi turiști în tot cursul anului, sunt construite diferite piste de schi, patinoare naturale și artificiale, piste pentru săniuțe, piscine acoperite, iar pentru sezonul cald terenuri de volei, golf, tenis, echitație sau cursuri de alpinism.

În stațiunile de litoral sau pe lacuri se utilizează ambarcațiuni pentru sporturi nautice (înot, schi nautic, etc.) și alte dotări necesare.

De asemnea preocupările organizatorilor din turism fată de dotările și acțiunile cultural-artistice sunt de o importanță majoră, ele fiind variate ca forme: teatre, muzee, carnavaluri, expoziții, cinematografe, festivaluri și sunt un punct de atracție mare pentru turiști.

1.4.2 Serviciile turistice suplimentare

Serviciile suplimentare sau complementare, ambii termeni fiind folosiți în literatura de specialitate și acoperă același conținut, presupun accesul la servicii care se caracterizează prin varietate și care se asociază unor servicii de bază, cum ar fi: serviciile de informare, serviciile de intermediere, serviciile cu caracter cultural-educativ, recreativ, sportiv, cele cu caracter special și de cure sau tratament balneomedical.

Serviciile de informare sau funcția de sfătuitor al turistului, se desfășoară pe timpul călătoriei sau la pregătirea acesteia și presupune informarea corectă și la timp, punându-se la dispoziția turiștilor, gratuit sau contracost, toate informațiile solicitate prin consiliere turistică, anunțuri, afișe, pliante, cataloage sau prin viu grai cu ajutorul ghizilor. Decizia de cumpărare este influențată de rapiditatea și calitatea informării turistice.

Serviciile de intermediere sunt frecvent utilizate în a ușura circulația turistică și pentru a petrece timpul liber cât mai agreabil. Astfel rezervările de locuri în unități hoteliere, mijloace de transport sau la diverse manifestări cultural artistice, sportive și de inchiriere a unor obiecte de participare la diverse jocuri sau sporturi sunt adesea utilizate.

Serviciile cu caracter cultural-educativ prezintă un rol important în turism, ele favorizând îmbogățirea cunoștințelor prin contactul cu locuri și oameni, stimulează nevoia de informare și participare la diverse spectacole, vizitarea de muzee, expozitii, obiective istorice, culturale, științifice sau participarea la diverse concursuri pe diferite teme.

Serviciile cu caracter recreativ cuprind mai multe domenii și se desfășoară în funcție de preocupările turișilor, preferințele lor, vârstă, sex.

Serviciile cu caracter sportiv completează formele obișnuite de agrement prin manifestări turistice sportive care se desfășoară, ca și activitățile de agrement, în interiorul unor obiective sportive sau în aer liber și presupune îndrumarea și supravegherea desfășurării acțiunilor și este necesar să fie dotate adecvat cu săli de sport, terenuri, pârtii de schi, piscine si alte obiective cu destinație sportivă.

Serviciile cu caracter special includ organizarea de conferințe, simpozioane, festivaluri, expoziții, congrese, programe și servicii speciale pentru copii mici, programe de vânătoare și pescuit sportiv, programe artistice, asistență medicală.

Serviciile cu caracter de cure și tratament balneomedical sunt considerate suplimentare atunci când turiștii își completează vacanța dintr-o stațiune cu tratamente cu caracter preventiv prin cure de ape minerale, aerosoli, băi de nămol sau gimnastică.

Turiștii pot beneficia și de alte servicii suplimentare, pe lângă cele menționate, oferite de organizatori care includ servicii de asigurare a turistului, diverse tranzacții și facilități cu scopul să stimuleze activitatea turistică.

1.4.3 Calitatea serviciilor turistice

Calitatea exprimă măsura în care serviciul prestat satisface cerințele turiștilor, acesta fiind un element definitoriu particular al produsului turistic.

Totalitatea elementelor care asigură cadrul în care se realizează contactul dintre organizator și turist, adică clădirile, mobilirierul, decorul, reprezintă ambianța. Nu doar ambianța reprezintă un element important ci și personalul de servire și echipamentele.

Turiștii vor fi satisfăcuți de serviciile primite dacă obțin ceea ce au așteptat și dacă sunt mulțumiți de felul în care au fost serviți, în timp ce prestatorul de servicii apreciază calitatea tehnică calitativ-obiectiv, astfel calitatea serviciilor fiind judecată diferit de prestatorul serviciilor și de turiști.

Prestarea unui serviciu tehnic de bună calitate nu asigură satisfacția clientului, este important ca prestatorul să fie conștient de rolul interacțiunii dintre prestator-client și atitudinea cu care au fost oferite serviciile. Percepția calității nu are aceeași importanță pentru client și pentru prestator și variază de la un client la altul.

Consumatorul este cel care apreciază la final calitatea serviciilor și care compară așteptările sale cu experiența câștigată în timpul prestării. Calitatea unui serviciu va fi apreciată diferit daca este nou sau deja răspândit și dacă clientul îl descoperă pentru prima dată sau l-a mai întalnit deja.

Calitatea serviciilor este mai greu de definit și determinat datorită intangibilității acestora iar soluția o constituie determinarea modului în care apreciază consumatorii prestațiile de care au beneficiat.

Întotdeauna clientul evaluează impresia de ansamblu și nu a componentelor iar din această cauză în materie de servicii, calitatea este totală sau deloc.