Impactul Serviciilor DE Asistența Socială A Copillui CU Paralezie Cerebrală Infantilă

IMPACTUL SERVICIILOR DE ASISTENȚA SOCIALĂ A COPILLUI CU PARALEZIE CEREBRALĂ INFANTILĂ

CUPRINS

INTRODUCERE

I. SITUAȚIA COPIILOR CU PARALIZIE CEREBRALĂ INFANTILĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

I.1. Concepte teoretice privind integrarea copiilor cu paralizie cerebrală infantilă

I.2. Nevoile copiilor cu paralizie cerebrălă infantilă și a părinților acestora

II. SISTEMUL DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ A COPILULUI CU PARALIZIE CEREBRALĂ INFANTILĂ ȘI A FAMILIEI

II.1. Politicile de protectie specială a copiilor cu paralizie cerebrală infantilă

II.2. Instruirea a asistenților sociali și părinților în domeniul creșterii, îngrijirii, educației copiilor cu paralizie cerebrală infantilă

III. STUDIUL EMPIRIC PRIVIND SERVICIILE DE ASISTENȚA SOCIALĂ A COPILULUI CU PARALIZIE CEREBRALA INFANTILĂ

III.1.Metode de intervenție socială în acordarea serviciilor sociale pentru copii cu paralizie cerebrală infantilă

III.2. Specificul asistenței sociale a familiei cu copii cu paralizie cerebrală infantilă din Republica Moldova

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIA

ANEXE

INTRODUCERE

Actualitatea cercetării:

La etapa actuală în Republica Moldova numărul copiilor cu paralizie cerebrală infantilă atinge o cifră destul de mare și acest fapt ca și altele, devine un obiectiv prioritar pentru societatea contemporană în care numărul celor lipsiți de condițiile necesare pentru un trai decent, demn, este în continuă creștere, mai ales în Republica Moldova, datorită dificultăților economice și politice. Starea copiilor cu paralizie cerebrală infantilă este foarte gravă. Plecînd de la aceste considerente se poate spune doar că, din punctul de vedere al asistenței sociale, copiii cu paralizie cerebrală infantilă, familiile sau susținătorii acestora au nevoie de ajutor. În general însă, problema deficienței nu este doar personală, individuală, aceasta este în egală măsură și o problemă a întregii societăți.

Copii cu paralizie cerebrală infantilă sînt o categorie a populației cu o poziție evident dezavantajată față de alte categorii de oameni, aceasta fiind ca una din problemele majore și ea poate fi soluționată numai prin efortul comun al tuturor oamenilor de bună credință din domeniile: sociale, politică, afaceri, știință, cultură.

Gradul de civilizare a societății în mare măsură este determinat de atitudinea față de acesti copii ce au un grad de disabilitate. Crearea condițiilor pentru educație și învățămînt, adaptarea socio-profesională și integrarea socială a copiilor respective constituie și un obiectiv principal al oricărui stat și a comunității mondiale în general.

Încercați să vă imaginați cât durează “ziua de muncă” a unei mame care crește un copil cu dizabilități? Exact 24 din 24. În plus, regimul emoțional este atât de istovitor încât aceste femei îmbătrânesc înainte de vreme. Ele nu au concediu și nici zile de odihnă. Deși muncesc din greu, ele sunt practic excluse din sistemul de protecție socială. Nu au salarii și nici nu pot spera la o pensie decentă. După ce copiii lor împlinesc 18 ani, statul le privează chiar și de dreptul de a beneficia de polițe de asigurare medicală.

O mamă care are un copil cu paralizie cerebrală infantilă își pierde statutul social, deoarece trebuie sa stea acasa, sa aiba grijia de copil. De obicei o mama acestor copii este parasita de sot si trebuie de una singura sa lupte pentru a-i crea copilului ei conditii decente. Dupa implinirea a 18 ani a copilului, mama nu poate sa aibă o pensie, pentru că nu are stagiu de muncă, ea impreună cu copilul practic sunt izolați de societate.

Când copiii ajung la majorat, statul nu le mai oferă parinților asistență medicală gratuită. Dacă se îmbolnăvesc și ajung la spital, familiile sunt impuse să achite spitalizarea. Un alt paradox al legislației este că, de multe ori, mamele se văd nevoite să renunțe la propriul grad de invaliditate, și, respectiv, la indemnizație, pentru că tutela asupra unui copil invalid nu se acordă altor invalizi. Iar dacă copilul nu se află sub tutela cuiva, nu primește indemnizație.

Parlamentul a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități – standarde noi privind accesul persoanelor cu dizabilități la informație, educație, spațiu public, muncă. Conventia reprezintă primul tratat internațional prin care sînt recunoscute toate drepturile și libertățile persoanelor cu nevoi speciale ca cetățeni egali în cadrul societății. Acest cadru normativ stabilește standarde noi privind accesul persoanelor cu dizabilități la informație, educație, spațiu public, muncă.

Ratificarea Convenției ONU privind persoanele cu dizabilități aduce un dram de speranță familiilor care luptă de ani de zile să obțină pentru copii lor invalizi dreptul la o viață normală.

Problema centrală pe care ne propunem s-o demonstrăm în prezenta lucrare este determinată, de contradicția existentă între cerințele actuale ale societății în transformare, vizînd protecția și îngrijirea copiilor cu paralizie cerebrală infantilă și situația existentă a sistemului de protecție socială acestor copii pentru integrarea lor socială. Investigația este orientată și spre examinarea modelelor și serviciilor de asistență socială existente în experiența practică națională și internațională, pentru o mai bună perfecționare a sistemului de protecție destinat copiilor.

Problema cercetării: Problemele copiilor cu paralizie cerebrală infantilă sunt complexe deoarece integrarea lor în societate se realizează dificil din cauza unor rezerve psihosociale existente în societatea cotidiană. Locul și rolul acestor copii cît și integrarea lor în societate ține de competența asistentului social. E de menționat faptul că aceste persoane prezintă un grad de vulnerabilitate fizic, psihic și moral, confruntînduse cu probleme majore zi de zi care la prima vedere pentru o persoană normală nu prezintă dificultăți.

Obiectul cercetării – cuprinde copii cu paralizie cerebrală infantilă, care necestă suport social și protecție din partea Asistentului social.

Scopul cercetării – constituie acțiunile de intervenție socială oferite copiilor cu paralizie cerebrală infantilă pentru integrarea socială a acestora și oferirea familiei a informației necesare întru beneficerea de asistență necesară.

Obiectivele invstigației: Identificarea și evaluarea necesităților copiilor cu paralizie cerebrală infantilă, riscurile și problemele acestor persoane. Identificarea factorilor ce ajută la integrarea socială.

Menționarea dificultăților de integrare în societate. Evaluarea datelor obținute în urma fenomenului social cercetat.

Ipoteza teoretică. Asistența socială a familiei cu copil cu paralizie cerebrală infantilă va fi eficientă doar în cazul cînd va ține cont complexitatea necesităților familiei și copilului. Dinamica scimbării societății, politicile sociale ineficiente și atitudinea comunități față de copiii cu paralizie cerebrală infantilă influențează determinativ asupra procesului de integrare socială a acestora. Ipoteza experimentală. Asistența socală a familiei cu copii cu paralizie cerebrală infantilă poate fi optimizată prin echivalarea celor două componente: prestații și asistență. Copii cu paralizie cerebrală infantilă, se integrează mult mai ușor în mediul relațiilor sociale umane, în condițiile în care beneficiază și de servicii de asistență socială.

Baza conceptuală a cercetării: lucrările cu privire la Practica asistenței sociale contemporane în lume.

Metode, procedee și tehnici de cercetare. Integrarea socială a copiilor cu disabilități se relizează prin aplicarea unui set de instrumente care facilitează identificarea, evaluarea necesităților și stabilirea procesului de intervenție. Documentarea (analiza rapoartelor sociale și literaturii științifice de specialitate). Observația. Ghidul de interviu. Ancheta socială. Convorbirea. Analiza studiilor de caz.

Etapelecercetării: Cercetarea a durat în 2 etape, timp de 2 ani. Studiul teoretic descrie analiza bibliografică națioală și internațională. Studiul practic s-a desfășurat în Centrul de recuperare complexă psiho-pedagogică și medico-socială „Humanitas” din municipiul Chișinău.

Baza experimentală a cercetării. Eșantionul supus cercetării: Îl constituie 4 copii invalizi cu disabilități de intelect împreună cu familiile lor, care au fost selectați pentru a beneficia de serviciile de asistență socială, în cadrul centrului: de recuperare complexă psiho-pedagogică și medico-socială „Humanitas” din mun. Chișinău.

Termeni-cheie: disfuncționalitate, incapacitate, invaliditate, politici sociale, cadrul legal, strategie, nevoi speciale, asistența și protecție socială, familia și copilul în dificultate, prestații, servicii, asistență specializată etc.

I. SITUAȚIA COPIILOR CU PARALIZIE CEREBRALĂ INFANTILĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

I. 1. Concepte teoretice privind integrarea copiilor cu paralizie cerebrală infantilă

Una din caracteristicile fundamentale de intervenție și acordare a serviciilor sociale este natura interdisciplinară și transdisciplinară a activităților, fapt corelat cu diversitatea și complexitatea procesului de dezvoltare a copilului și a nevoilor sale extensive de servicii și de suport multilateral. Realmente, intervenția socială întrunește o multitudine de modele și programe, prestatori și servicii, care îmbină o gamă largă de profesiuni, inclusiv din sfera educației, psihologiei, medicinei, asistenței sociale, creșterii și educației copilului, logopediei și comunicării, terapiei ocupaționale și ergoterapiei, nursingului și medicinei publice.

Cum ar putea fi soluționate mai bine aceste probleme în situația resurselor financiare limitate? – este un imperativ actual în majoritatea țărilor, inclusiv și în Republica Moldova. Una din direcțiile prioritare ar putea fi implicarea maximă a părinților și a membrilor familiei în educația copilului cu dizabilități – servicii centrate pe familie. Însă, numeroase studii demonstrează că implicarea părinților și a familiei în educația școlară și psiho-pedagogică a copilului cu dizabilități se soldează cu un impact nesemnificativ asupra eficienței acestui tip de intervenție; Cu toate acestea rolul familiei în creșterea și îngrijirea copilului cu dizabilități, rămîne a fi extrem de mare: sporesc succesele și achizițiile, se reduc rezultatele negative, atît în perioada de școlarizare, cît și după aceasta [19, p.34]. Dacă are loc implicarea părinților, se creează oportunitatea de impărtășire a cunoștințelor și competențelor, de stabilire a unor relații de parteneriat în care se iau în calcul criteriile de valori și cele culturale ale părinților. În aceste circumstanțe au de caștigat și părinții, care beneficiază de informații și servicii directe, de activități cu un impact valoros asupra capacităților de creștere și educație a copilului. În cazul de implicarea a părinților se reduce.

La etapa actuală în Republica Moldova numărul copiilor cu paralizie cerebrală infantilă atinge o cifră destul de mare și acest fapt ca și altele, devine un obiectiv prioritar pentru societatea contemporană în care numărul celor lipsiți de condițiile necesare pentru un trai decent, demn, este în continuă creștere, mai ales în Republica Moldova, datorită dificultăților economice și politice.

Disabilitatea este o afecțiune de lungă durată a sănătății, apărută în urma disfuncțiilor și a pierderii integrității corporale, precum și în urma influenței factorilor nocivi de mediu ce impun existenta unui sprijin specializat adecvat pentru realizarea participării la viata sociala.

Tabelul 1. Tipologia disabilității [21, p. 92]

Integrarea se referă la „relația care se formează între individ și societate. Integrarea semnifică faptul că relațiile dintre persoanele sănătoase și cei dizabilități sînt bazate pe o recunoaștere a integrității lor, a valorilor și drepturilor comune, oferite de societate. Cînd lipsește recunoașterea acestor valori, se instaurează alienarea și segregarea între grupurile sociale.

Integrarea se realizează pe mai multe niveluri, dela simplu la completea contemporană în care numărul celor lipsiți de condițiile necesare pentru un trai decent, demn, este în continuă creștere, mai ales în Republica Moldova, datorită dificultăților economice și politice.

Disabilitatea este o afecțiune de lungă durată a sănătății, apărută în urma disfuncțiilor și a pierderii integrității corporale, precum și în urma influenței factorilor nocivi de mediu ce impun existenta unui sprijin specializat adecvat pentru realizarea participării la viata sociala.

Tabelul 1. Tipologia disabilității [21, p. 92]

Integrarea se referă la „relația care se formează între individ și societate. Integrarea semnifică faptul că relațiile dintre persoanele sănătoase și cei dizabilități sînt bazate pe o recunoaștere a integrității lor, a valorilor și drepturilor comune, oferite de societate. Cînd lipsește recunoașterea acestor valori, se instaurează alienarea și segregarea între grupurile sociale.

Integrarea se realizează pe mai multe niveluri, dela simplu la complex. Aceste niveluri sunt umătoarele:

integrarea fizică

integrarea funcțională

integrarea socială

integrarea personală

integrarea în societate

integrarea organizațională

1. Integrarea fizică, permite copiilor cu disabilități satisfacerea nevoilor de bază ale existenței și realizarea ritmurilor existenței.

Prin integrarea fizică, se asigură construirea locuințelor în zone rezidențiale, organizarea claselor și grupelor în școli normale, profesionalizarea în domenii diverse (existența unor profesiuni și locuri de muncă pentru handicapați) și petrecerea timpului liber, în condiții obișnuite [19, p. 101].

2. Integrarea funcțională, se află în prelungirea celei fizice. Ea se referă la asigurarea funcționării persoanei în mediul inconjurător, prin folosirea tuturor facilităților și serviciilor, pe care acesta le oferă (ex. Folosirea mijloacelor de transport în comun, restaurante, hoteluri etc.).

3. Integrarea socială, se referă la ansamblul relațiilor sociale dintre handicapați și normali, indivizi sau grupuri sociale cu care acestea se intersectează (vecini, colegi de serviciu, membri ai comunității). Aceste relații sunt influențate de atitudinile de respect și stimă, pe care trebuie să se bazeze și de ansamblul manierelor de interacțiune între normali și handicapați.

4. Integrarea personală, este legată de dezvoltarea relațiilor de interacțiune cu persoane semnificative, în dieversele perioade ale vieții. Aici sînt incluse categorii de relații diverse, în funcție de vîrsta subiectului. De exemplu, pentru un copil relațiile cu părinții, rude, prieteni; pentru adult relațiile cu rude, prieteni, soț/soție și copii. [17, p. 32]

Un copil mutat din familia de apartenență este traumatizat prin segregare și pierde elementele esențiale ale integrării personale.

Un adult, care nu se poate muta din casa părinților și nu poate duce o existență independentă, conform vîrstei, pierde aspecte esențiale legate de integrarea personală.

La fel se întîmplă și cu un adult privat de căsătorie, care suferă de integrarea sa personală.

Rezultă că, pentru o integrare eficientă, se impun anumite condiții, și anume, pentru un copil existența unor relații cît mai apropiate cu familia, iar pentru un adult, asigurarea unei existențe demne, cu relații diverse în cadrul grupurilor sociale din comunitate. [17, p. 48]

5. Integrarea în societate se referă la asigurarea de drepturi egale și respectarea autodeterminării individului handicapat.

Adesea, grupurile de persoane cu disabilități sunt tratate diferit față de ceilalți cetățeni, integrarea lor nefiind respectată. Programele și deciziile persoanelor handicapate trebuie să le aparțină în totalitate.

Este necesar să fie respectate frepturile de exprimare ale persoanelor cu disabilități la nivel de grup, la fel cu cele ale celorlalte grupuri sociale. [6, p. 89]

6. Integrarea organizatorică se referă la formele și structurile organizatorice, care sprijină integrarea persoanelor cu disabilități în interiorul societății (asigurînd, în același timp, celelalte forme de integrare).

Se recomandă ca serviciile publice generale să fie organizate în așa fel, încît să răspundă nevoilor tuturor indivizilor în societate.

În situațiile în care specializarea serviciilor solicitate, nu poate fi asigurată în interiorul serviciilor normale sau cînd nu există serviciile necesare în cadrul celor generale, serviciile speciale trebuie dezvolatate și modelate după caracteristicile serviciilor generale și aliniate, pe cît posibil, la

Orice proces de readaptare a unui copil cu disabilități ar trebui să țină cont de măsurile care favorizează autonomia personală și/sau asigură independența economică a acestuia. Integrarea socială a acestor copii un ansamblu de măsuri fundamentare și complementare (cum ar fi accesul în orice tio de edificii, transporturi, comunicații, adaptarea mobilierului, instalațiilor sportive etc.), dispoziții, servicii sociale, programe de dezvoltate și de readaptare, măsuri individule și colective care favorizează independența personală, care îi permite dreptul de a fi diferit, de a se integra cît mai eficient în societate. Legislația trebuie să țină cont de drepturile copiilor cu disabilități și să favorizeze pe cît posibil, particparea lor la viața civilă. În cazul în care copii cu disabilități nu pot să-și exercite în mod deplin drepturile lor de cetățeni, ei trebuie să fie ajutați să participe maximal, la viața civilă. Posiblilitatea de acces la informație este cheia unei vieți autonome, de dezvoltare psihică. [20, p. 21].

Din punct de vedere medical se utilizează termenii:

Deficiență – un deficit de natură senzorială, mintală, motorie, comportamentală sau

de limbaj, stabilit prin metode și mijloace clinice sau paraclinice, explorări funcționale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale.

Deficit – aspectul cantitativ al deficienței, adică ceea ce lipsește în termeni cantitativi

pentru a completa întregul.

Defectuozitate – ceea ce determină deficitul.

Infirmitate – diminuarea notabilă sau absența unei sau mai multor funcțiuni

importante care pot fi reeducate, compensate sau supracompensate printr-o protecție permanentă. Conform datelor UNESCO, infirmitatea se limitează numai la deficiența motorie.

Invaliditate – pierderea sau diminuarea temporară sau permanentă a capacității de

muncă.

Perturbare – abatere de la normă [21, p. 28].

Din punct de vedere funcțional:

Incapacitate – reprezintă pierderea sau diminuarea totală sau parțială a posibilităților

fizice, mintale, senzoriale etc., consecință a unei deficiențe care împiedică efectuarea normală a unei activități.

Din punct de vedere social:

Incapacitatea se rezumă la consecințele deficienței și ale incapacității, cu

manifestări variabile în raport cu gravitatea deficienței și cu exigențele mediului. Aceste consecințe în plan social sunt incluse în noțiunile de handicap și inadaptare care se manifestă sub diferite forme: marginalizare, inegalitate, segregare, excludere și inadaptare propriu-zisă.

Deci, trauma este un factor obiectiv care determină infirmitatea. Respectiv, persoana afectată de traumă se caracterizează prin anumite limitări funcționale, ceea ce duce la un mod specific de viață (disabilitate). În relație cu societatea, disabilitatea se manifestă prin diverse handicapuri (de exemplu, fizice sau locomotorii din lipsa accesibilității la diferite clădiri de menire publică).

Însă, întrucât se creează condiții optime de dezvoltare și activitate în societate, termenul handicap se utilizează din ce în ce mai puțin de către comunitatea europeană, mai des fiind utilizați termenii disabilitate și cerințe educative speciale [10, p.148].

Conceptele de cerinte sau nevoi (educationale) speciale circula fara o definitie legala certa si au acoperire pe arii mai restranse – dupa caz, protectia copilului sau educatie.

In literatura de specialitate, în diverse rapoarte și studii a început să fie utilizat și promovat termenul "dizabilitate" – ca substitut, de regulă, pentru handicap, termen care tinde a fi înlocuit în terminologia internațională, de exemplu în Regulile standard din 1993 și Clasificarea Internațională a Funcționarii, Dizabilității și Sănătății, adoptată de Adunarea Mondială a Sănătății din 2001.

Utilizarea sintagmei "copii cu dizabilitati" se foloseste in prezent cu intentia de:

a recunoaste conceptul promovat de Clasificarea Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in sensul ca nu orice deficienta determina aparitia handicapului si nu in orice conditii – in sensul de limitari de activitate (si capacitate) si/sau restrictii de participare (si de performanta);

a introduce conceptul de dizabilitate, si de a acoperi ambii termeni "deficienta" si "handicap" [1, p. 38].

Cele mai importante și funcționale definiții oficiale ale deficienței și handicapului sunt cele recomandate de ONU, tuturor statelor membre, pe baza studiilor și recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, recomandări înscrise în 1982, în Programul Mondial de Acțiune privind persoanele cu handicap.

În aceste definiții, mai ales în definiția handicapului, capătă o pondere deosebită condiționarea situațională/contextuală a dezavantajelor date de deficiență precum și dimensiunea socială, care obligă în mod decisiv și temeinic motivat la intervenția societății și instituțiilor sale pentru a reduce handicapurile/dezavantajele de orientare, de mobilitate, de autonomie, privind ocupațiile, de integrare socială, de independență economică ș.a.

Studiile de cercetare aprofundate care stau la baza noii definiții care discriminează deficiența de handicap au fost realizate de Philip Wood, pe baza criticii modelului medical care a pus accent pe diagnostic, pe cauze și antecedente.

El subliniază natura complexă și multidimensională a dificultăților provocate de deficiență, care impun intervenția societății, ajutor social, servicii sociale, educative, de pregătire și facilitare a integrării în muncă, terapeutice, instrumentare tehnică (protezări, aparataj compensator)

Tabelul 2. Sistematizarea definițiilor [2, p. 26].

În legislația Republica Moldova noțiunea de persoană cu handicap nu este definită, mai des fiind folosit cuvîntul invalid. Conform legislației Republica Moldova invalid se consideră persoana care, „în legătură cu limitarea activității vitale ca urmare a defectelor fizice sau mintale, are nevoie de asistență și protecție socială”, ceea ce, după cum e arătat mai sus, nu exprimă pe deplin starea de handicap [28, p. 45]. Printre cauzele creșterii invalidității copiilor putem evidenția factorii:

biologici – nivelul înalt al maladiilor cronice, congenitale și genetice la părinți și a patologiilor în perioada perinatală;

medico-organizaționali – depistarea tardivă a maladiei, durata îndelungată a perioadei de la depistarea maladiei invalidizante până la perfectarea documentelor de invaliditate și inițierea procesuluide reabilitare, nivelul scăzut de asistență pre și postnatală, precum și insuficiența cantitativă a serviciilor de reabilitare a copiilor cu probleme de sănătate în primii ani de viață;

sociali – numărul mare de nașteri în familiile defavorizate – „la noi în raion 56% din nașteri aparțin păturilor defavorizate” (Membru al Consiliului Medical Consultativ, Șoldănești).

Pe parcursul ultimelor decenii s-a constatat majorarea numărului de familii din grupurile de risc, scăderea generală a consumului de hrană, în paralel cu scăderea puterii de cumpărare a populației, condițiile de muncă nefavorabile ale femeilor, lipsa posibilităților pentru respectarea modului sănătos de viață – toate acestea duc la înrăutățirea sănătății reproductive a populației. De asemenea situația ecologică nefavorabilă [23, p. 32].

Figura nr.1: Cauzele invalidității copiilor in Republica Moldova, 2009.

Fig. 1. Numărul copiilor cu disabilități [49]

Serviciile comunitare de asistență socială specializată pentru copii cu disabilități sunt parte integră a servciilor sociale comunitare. Specificul acestor servicii reiese din diversitatea tipologiilor disabilității, specificul conform diferitor vîrste, problemelor sociale și necesităților specifice ale copiilor cu disabilități precum și disponibilitatea resurselor financiare, materiale și umane în comunitate. De aceea există mai multe forme de prestare a serviciilor: în cadrul instituțiilor rezidențiale, Cntre de plasament temporar, Centre de reabilitare, Centre de zi sau comunitare, servicii de asistență la domiciliu sau Centre de asistență socială comunitară.

I.2. Nevoile copiilor cu paralizie cerebrălă infantilă și a părinților acestora

Schimbările fundamentale de convingeri în acordarea serviciilor s-au produs ca rezultat al interacțiunii mai multor factori: 1) contribuții conceptuale și teorii de invățare; 2) idei inovatoare și concepții ale practicienilor experimentați; 3) studii științifice multilaterale (medicină, psihologie, psiho-pedagogie specială, asistență socială etc.;) 4) factori socio-politici; 5) activități de cooperare cu familia și de partinierat cu organisme de stat, ONG-uri naționale și internaționale, instituții științifice [30, p.78].

Există și alte abordări sau modele conceptuale, care tratează copilul cu disabilități. În afară de cele numărate mai sus, există modelul de caritate (care tratează copilul ca un subiect ce necesită ajutor din parea membrilor comunității sub formă de donații, acte de caritate, îngrijiri, etc.), modelul economic (care vede în copilul cu disabilități un subiect de utilizare a resurselor materiale, umane și financiare pentru rezolvarea problemelor de diferită natură), politic (care utilizează problematica disabilității în context politic și dezvoltă politici sociale, medicale, legislație). În comparație cu perioada de pînă la independența Republicii Moldova, unde copii cu disabilități erau marginalizate, segregate în instituții speciale, iar atitudinea statului era una care aborda strict problema disabilității din punct de vedere medical, perioada actuală tindre spre valorificarea modelului social, care privește copilul cu disabilități în context social complex și ține cont de celelalte modele. În acest sens, unde tot mai mult prevalează modelul social, asistentul social are un rol important sau mai bine spus central în organizarea asitenței interdisciplinare a copilului cu disabilități [2, p. 46].

Tabelul 3. Evoluția modelelor contemporane în acordarea serviciilor sociale copilor cu dizabilități [34, p. 63].

Analiza modelelor contemporane de asistență socială a persoanelor cu disabilități din țările Europei prezintă pentru Moldova avantaje în cunoașterea practicilor eficiente, de organizare a sistemelor de asistență socială și medicală și psiho- pedagogică , care facilitează integrarea socială a acestor categorii de copii.Pentru planificarea activităților în lucrul cu persoanele cu disabilități, specialiștii trebuie să cunoască nevoile copiilor cu disabilități și a părinților acestora. Cunoscând nevoile acestor copii, echipa multidisciplinară poate alcătui planul individual de intervenție și interveni într-un mod mai eficient în rezolvarea problemelor și în eliminarea barierelor și dificultăților cu care se confruntă fiecare copil cu disabilități.

Din interviurile cu părinții care educă copii cu disabilități, dar și a specialiștilor care activează în domeniul dat am identificat următoarele nevoi ale copiilor:

I. Nevoi psihologice

– Dragostea și atenția din partea părinților reprezintă nevoi de bază a copiilor cu disabilități.

Relațiile calde și afectuoase între părinți și copilul cu disabilități îl ajută pe cel din urmă să-și contureze identitatea și să devină conștient de sine. Aprobarea și acceptarea din partea părinților sunt esențiale pentru dezvoltarea autoaprecierii și autoaprobării la copii cu disabilități. Actualmente însă, mulți copii cu disabilități nu au dragoste și atenție suficientă din partea părinților. Unii pentru că se educă în familii monoparentale, deoarece tații frecvent abandonează familiile în care se educă copii cu disabilități, iar mamele sunt impuse să-și caute un loc de muncă pentru a asigura necesitățile de bază ale familiei.

Un alt fenomen, care afectează foarte mult nevoile de dragoste și atenție a copiilor cu disabilități este migrația părinților la muncă peste hotare. Specialiștii din raioanele în care s-a realizat studiul au indicat – „mă doare când la aprecierea gradului de invaliditate vine mătușa, bunica, sora…iar mama este dusă și îngrijește pe altcineva în Italia… Ce poate să dea o tânără de 18 ani unui copil de 10 ani? Cum să o instruiești pe ea? Societatea noastră trebuie să conștientizeze că trebuie să investească în copii mai mult…” (Membru a Consiliului Medical Consultativ, Șoldănești).

– Nevoile de securitate, încurajare și apreciere se împlinesc prin relații, atitudini și

comportamente constante și predictibile atât din partea părinților, rudelor, cât și din cea a prietenilor, vecinilor etc. Dezaprobarea din partea părinților și/sau altor membri ai societății este simțită și prin comunicarea nonverbală și ea creează o stare de anxietate. În scopul împlinirii acestei nevoi părinții trebuie să conlucreze cu educatorii (dacă copilul frecventează grădinița), cu profesorii (dacă merge la școală), cu vecinii etc.

– Nevoia de recunoaștere. Copii cu disabilități doresc să fie recunoscuți în calitate de copii cu drepturi egale și să fie protejați împotriva abuzurilor.

– Nevoia de servicii psihologice care să le ajută să depășească stările de tensiune, problemele cu care se confruntă și să-și construiască relații cu cei din mediul înconjurător.

II. Nevoi sociale

– Servicii sociale la nivel de com unitate. Datele studiului indică necesitatea acută de deschidere a unor centre comunitare în mediul rural și nu numai, care să presteze servicii copiilor cu disabilități. În fiecare raion din cele cercetate, există câte un singur centru ce oferă astfel de servicii. Însă numărul copiilor care necesită astfel de servicii este mult mai mare decât capacitățile acestor centre. În centre comunitare trebuie dezvoltate servicii educaționale, logopedice, de terapie ocupațională etc. Prezența centrelor de zi la nivel de comunitate le-ar oferi servicii și le-ar facilita comunicarea, i-ar abate de la gândurile despre problemele de sănătate și i-ar determina să capete încredere în forțele proprii [5, p. 88].

– Nevoi de servicii de reabilitare. Sunt mari solicitările pentru foile de tratament – mamă

împreună cu copilul (copii de vârstă fragedă), însă anual se oferă numai 4 foi de acest tip pentru fiecare raion. Aceasta înseamnă că marea majoritate a copiilor în vârstă de 0-4 ani nu pot beneficia de servicii de reabilitare exact la vârsta când sunt mai mari șansele de recuperare. Există probleme și în ceea ce privește trimiterea la reabilitare a copiilor în vârstă de la 14 până la 18 ani. Instituțiile de reabilitare nu primesc copii cu disabilități de această vârstă.

– Protecția drepturilor. O parte semnificativă din copii nu-și cunosc drepturile și au nevoie de servicii juridice. Spre exemplu: „copii invalizi beneficiază de reduceri la perfectarea actelor de identitate (buletin de identitate și pașaport) să li asigure respectarea acestora” (Familie cu disabilități, s.Cotiujenii Mari).

III. Nevoi privind crearea condițiilor fizice – adaptarea clădirilor, spațiilor publice, mijloacelor de transport

– Crearea unei infrastructuri adaptată necesităților copiilor cu disabilități. In Republica

Moldova se fac primii pași în adaptarea infrastructurii la necesitățile copiilor cu disabilități, în special în municipii și localitățile de tip urban. Experții în domeniu au recunoscut această situație – „avem vre-o 50 de copii în cărucioare pe care nu-i vedem fiindcă fără însoțitor nu se pot mișca…Noi am chemat un tânăr în cărucior să ne povestească despre experiența lui de a se deplasa prin oraș. Am chemat arhitectul orașului, agenții economici, reprezentanții APL și aceștia au spus că vor întreprinde unele măsuri”.

– Crearea condițiilor de acces și de studii în grădinițele și școlile de cultură generală . Nici instituțiile de învățământ nu sunt adaptate la necesitățile copiilor cu disabilități – „băncile, lavoarele, veceurile nu sunt adaptate”. Chiar dacă se construiesc pante, nu se respectă standardele ne-au comunicat unii intervievați.

IV. Nevoi profesionale

– Elaborarea planurilor educaționale individualizate. Este necesar de a adapta curricurulum-urile școlare generale la particularitățile fiecărui copil cu disabilități.

– Instruirea și pregătirea profesională. Copii cu disabilități, în special cei cu retard mintal au posibilități limitate în ceea ce privește continuarea studiilor după absolvirea școlilor speciale.

– Ateliere de muncă pentru a cești copii și angajarea acestora în câmpul muncii. După

vârsta de 15-18 ani acești copii revin în familie și nu au posibilități de încadrare în câmpul muncii. Integrarea acestor copii în câmpul muncii le va putea asigura o integrare socială, asigura unele condiții de viață. Patronii nu doresc și nu sunt stimulați să angajeze persoane cu disabilități. Este necesar de creat locuri de muncă/ateliere de muncă speciale pentru aceste persoane [8, p. 112].

Evident că și părinții ce îngrijesc copii cu disabilități au niște nevoi specifice de care trebuie să se țină cont în acordarea serviciilor:

I. Nevoi psihologice

– Nevoi de suport psihologic. Părinții au nevoie de consiliere psihologică care să-i ajute să

depășească situațiile de criză.

II. Nevoi sociale

– Instruiri pentru a putea oferi copiilor suportul necesar – „să cunoaștem mai multe despre tratamentul copiilor, exercițiile pe care trebuie să le facem cu copii” (Familie cu copil cu disabilități, Ungheni), „să știu cum să comunic cu ea” (Familie cu disabilități, s.Cotiujeni).

– Diverse servicii sociale la nivel de comunitate care să-i ajute. De exemplu: consultații juridice pentru ași cunoaște drepturile – „mamele nu știu că o dată la 3 ani copii invalizi pot beneficia de o foaie de tratament balneo-sanatorial” (Pedagog social, centrul Fidanjik). Sunt necesare și servicii „respiro”. Nu în ultimul rând, părinții au menționat că la nivel de comunitate lipsesc specialiști: psihologi, logopezi etc.

– Servicii medicale de calitate la nivel de comunitate. În viziunea părinților, cadrele medicale trebuie supuse unui control mai riguros, atât în ceea ce privește competențele profesionale, cât și disciplina de muncă – „la nivel local medicii nu sunt în stare să stabilească o diagnoză adecvat” (Familie cu copil cu disabilități, Congaz), „Eu am observat că nu chiar totul este în ordine cu copilul, iar medicii mă duceau în eroare și afirmau că copilul dacă nu poate ședea acum, va ședea mai târziu” (Familie cu copil cu disabilități, Comrat).

Părinții au mai relatat că diagnosticurile în ceea ce privește dezvoltarea intelectuală a copilului se pun destul de târziu, cel mai frecvent atunci când copilul începe a frecventa școala. Ar fi necesar în viziunea lor de depistat și de lucrat cu copiii de la o vârstă mai timpurie.

– Tratamente gratis și posibilități de rea bilitare la nivel local (raional). Tratamentele medicale administrate copiilor cu disabilități sunt costisitoare, părinții uneori nu pot asigura frecvența acestora conform standardelor. Astfel, starea sănătății copiilor se înrăutățește. Foile de tratament balneo-sanatorial sunt foarte puține și nu acoperă solicitările existente la nivel raional. Unii părinții ne-au relatat – „niciodată nu am beneficiat de tratament sanatorial” (Familie cu copil cu disabilități, Ungheni).

– Lipsesc posibilitățile de reabilitare la nivel local. Unii părinți își amintesc – „cu 10 ani în urmă era un cabinet medical în care se făcea tratament cu sare pentru persoanele care aveau bronșită asmatică. Este nevoie și acum de așa ceva”. (Familie cu copil cu disabilități, Ungheni)

– Dificultăți în găsirea și procurarea medicamentelor. Unele medicamente necesare copiilor cu disabilități nu pot fi găsite atât de ușor au indicat unii părinți. Pe de altă parte, pensiile acordate acestor copii sunt mici și nu pot nici pe departe asigura existența copiilor cu disabilități. Părinții ne-au relatat – „nu putem cumpăra toate medicamentele” pentru că pensiile oferite copiilor cu grad de invaliditate sunt foarte mici – „atât pensiile, cât și compensațiile nominative sunt mizerabile”.

– Investigații peste hotare, inclusiv efectuarea unor operații. Părinții luptă pentru

tratamentul copiilor, însă uneori lipsesc specialiști la nivel republican și ei sunt nevoiți să apeleze la medici peste hotare. În asemenea cazuri, resursele financiare de care dispun nu sunt suficiente pentru efectuarea investigațiilor și intervențiilor chirurgicale.

– Protejarea locurilor de muncă. „Angajatorii nu pot să înțeleagă că copiii se îmbolnăvesc

frecvent și trebuie să stau cu ei acasă” (Familie cu copil cu disabilități, Ungheni).

III. Nevoi privind crearea condițiilor fizice – adaptarea clădirilor, spațiilor publice, mijloacelor de transport

Părinții sunt în mare parte cei care își petrec timpul liber cu copii, însă atunci când ei doresc să iasă la plimbare cu copii, să călătorească se confruntă cu problemele legate de inadaptarea infrastructurii la necesitățile copiilor cu disabilități.Părinții se confruntă cu mari dificultăți atunci când este necesar să plece în centrele raionale, capitală etc. pentru investigații sau tratamente medicale. Problemele cu care se confruntă copii cu disabilități și părinții acestora îi determină să nu fie deschiși cu persoane necunoscute, respectiv ei nu au încredere că cineva poate să-i ajute. Acești copii, dar și părinții lor nu sunt înțeleși de ceilalți membri ai societății – „noi fugim de ei când îi vedem pe drum”[7, p.58].

Familia reprezintă una din cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituție stabilă cu rosturi fundamentale pentru indivizi[25, p.10].

Familia este responsabila în față societății de:

=> menținerea continuității biologice a societății (prin procreerea, formarea și educarea copiilor);

=> menținerea continuității culturale prin transmiterea moștenirii culturale în procesul socializării;

=> satisfacerea nevoilor emoționale, a trăirilor intime, asigurând sentimentul siguranței și menținerii personalității;

=> integrarea socială a membrilor ei prin procesele de orientare, educare și socializare.

Este deci vorba de a identifica funcțiile familiei: economică, biologică, de sprijin prin siguranță afectivă (dragoste și camaraderie), de comunicare interumană, culturală, educativă și de socializare. Dacă organizăm aceste funcții în raport cu creșterea și educarea copiilor, putem considera că ele sunt: funcții biologice (de procreere și securitate biologică), economice, de securitate afectivă, de integrare socială primară și de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul social.

Mediu în care copilul se naște, trăiește primii ani ai vieții, se dezvoltă și se formează pentru viață, i-l oferă familia. Ea reprezintă un prim instrument de reglare a interacțiunilor dintre copil și mediul social. Are rolul central în asigurarea condițiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale copilăriei, condiții ce stau la baza structurării personalității individului.

În familie copii sunt crescuți, socializați, își apropie valorile culturii și ale moralei și sunt protejați, în familie se realizează integrarea primară socială a copilului.

Iată de ce modul de relaționare din familie, climatul afectiv și modelul socio-cultural al acesteia sunt importante în integrarea socială și constituirea comportamentelor sociale. Prin relațiile sale cu mama, cu tata și cu frații copilul își apropie societatea, într-o formă în care sentimentele dau siguranță și încredere în forțele proprii.

Procesele de descoperire a propriei persoane, a cunoașterii de sine, a identificării persoanei, au loc în primii ani de viață, petrecuți în familie.

Adaptarea la societate și apoi integrarea în relațiile sociale are loc la nivelul relațiilor de familie. Învățarea primelor comportamente sociale, prin imitație și prin interacțiune, se produce în mica copilărie și e dependentă de tipul relațiilor din familia de origine.

Caracteristicile principale ale familiei, care sunt importante pentru dezvoltarea socio individuală a copilului, sunt următoarele:

este primul grup social în care copilul exersează comportamente sociale și se descoperă pe sine;

oferă climatul de siguranță afectivă necesar dezvoltării componentelor personalității atât la vârstele mici, când este determinant, cât și mai târziu, când constituie factor de echilibru și compensare în rezolvarea problemelor sociale;

este primul mediu de creștere și dezvoltare intelectual, motivațional, afectiv, estetic, moral;

reprezintă modelul prim al comportamentelor sociale viitoare;

este legătura biologică de bază a individului;

este cadrul de dezvoltare a individualității și posibilitatea valorizării individuale datorită încărcăturii afective care leagă membrii ei;

leagă istoria între trecut și viitor.

Sentimentul social începe cu raporturi dintre copil și familie și dintre frați și surori, raporturi care se construiesc în familie. La școală, sentimentul social este numai pus la încercare și exersat [13, p.26].

Esența familiei constă după un medic englez în „CEI 4 C”:

COMPROMIS; CONSIDERAȚIE; COMUNICARE; COOPERARE; [11, p.24].

Exersarea acestor comportamente sociale de bază oferă copilului condițiile unei socializări efective și eficiente. Familia oferă copilului în creștere și dezvoltare, atmosfera necesară echilibrului personalității sale.

Familia este unicul grup social caracterizat de determinările naturale și biologice, singurul în care legăturile de dragoste și consanguinitate capătă o importanță primordială[27, p.26].

II. SISTEMUL DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE SOCIALĂ A COPILULUI CU PARALIZIE CEREBRALĂ INFANTILA ȘI A FAMILIEI

II.1 Politicile de protectie specială a copiilor cu paralizie cerebrală infantilă

Suportul normativ în domeniu este cu mult mai vast, fiind inclus în diferite acte normative: legi, coduri, acte ale guvernului, acte ale autorităților publice centrale (ministere), precum și acte ale autorităților publice locale. De asemenea, norme privind intervenția timpurie a copiilor cu dizabilități și risc de dizabilități există în cadrul suportului normativ care reglementează statutul persoanelor cu dizabilități, fără să existe în acest sens acte normative aparte (la nivel de lege) destinate special copiilor cu dizabilități. O dificultate majoră pentru părinții cu copii cu dizabilități o reprezintă inaccesibilitatea publică a informației normative în domeniu, deoarece, majoritatea normelor care reglementează accesul la servicii de sănătate sunt incluse în acte ale Ministerului Sănătății, cele mai multe dintre acestea nefiind publicate oficial [13, p.52]

Rolul de părinte ne revine odată cu nașterea copilului. Deși nașterea unui copil este așteptată, ea surprinde părinții diferit. Nașterea unui copil cu disabilități [42, p.19] aduce părinților neîmplinire și multe întrebări la care ei caută răspunsuri cu disperare.

Familiile își dau seama că nu mai aparțin majorității dar totuși sunt sub presiunea societății. Situația socială a familiei se schimbă radical. Foarte ușor, familia este transformată într-o familie cu disabilități prin prizma dizabilității copilului. Contrar persoanelor implicate, specialistii încearcă să abordeze o grijă standard pentru persoanele cu dizabilități și familiile acestora.

În ultimul timp pe întreaga lume se atestă o creștere a copiilor născuți cu diverse handicapuri. În Republica Moldova se nasc anual 350 de copii cu malformații și handicapuri iar copii cu disabilități dobîndite 150, cauzele fiind diverse: TCC, vaccinări, encefalite, meningite etc.

Varianta optimă pentru recuperarea acestor copii este, desigur, mediul familial. Problema educației acestor copii devine tot mai actuală, reeșind din necesitățile familiilor care au în creștere copii cu disabilități.

Pentru multe familii, a trăi cu un copil cu disabilități înseamnă asumarea unor sarcini care trebuie îndeplinite. Ei se confruntă cu un număr de emoții puternice și provocări. În plus, părinții copiilor cu disabilități primesc frecvent puține informații despre agențiile publice sau naționale.

Părinții care cresc un copil cu o disabilitate sau o boală cronică trebuie să facă față numeroaselor incertitudini despre sănătatea copilului, prognosticul, consultațiilor medicale repetate și nevoilor speciale de îngrijire ale acestor copii. Când strategiile de coping nu sunt adecvate, aceste provocări pot afecta relațiile de cuplu și familiale, cariera și serviciul părinților, ducând la numeroase conflicte în familie [8, p.33].

Odată cu apariția problemelor de sănătate a copilului în familie intervine o stare de șoc. Părinții suportă un stres puternic, în urma unui eveniment traumatizant, se întîmplă că și ei se îmbolnăvesc, fiind mereu obsedați de gînduri triste: repartizarea responsabilităților între părinți, epuizarea, păstrarea serviciului, sentimentul de singurătate, disperarea, atenția față de copilul bolnav, destrămarea familiei.

Statul în prezent acordă ajutor, ceea ce nu acoperă nici pe departe necesitățile lor. Cele mai mari necesități ale acestor familii sunt de ordin psihologic.Puterea de stat din Republica Moldova, atât cea legislativă cât și cea executivă, recunoaște existența unor probleme serioase în domeniul politicilor statului vis-à-vis de protecția specială a copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități, dar sunt depuse eforturi pentru a îmbunătăți situația acestei categorii de persoane. Astfel, la 30 martie 2007 Republica Moldova a semnat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități în Republica Moldova. Sub aspectul intervenției timpurii, în legislație nu se efectuează o separare clară. În acest sens, de la caz la caz, sunt utilizate diferite segmente de vârstă: 0-1 an; 0–3 ani; 0–5 ani; 0–7 ani. Sub aspectul politicilor, sunt elaborate și aprobate un șir de strategii, planuri, concepții în domeniul supus cercetării. Astfel, există în acest domeniu următoarele acte adoptate cu caracter de politici oficiale ale statului:

Concepția Națională privind Protecția Copilului și Familiei, aprobată prin Hotărârea

Guvernului nr. 51 din 23.01.2002 [33];

Strategia Națională “Educație pentru Toți”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.

410 din 04.04.2003 [27];

Strategia Națională privind Protecția Copilului și Familiei, aprobată prin Hotărârea

Guvernului nr.727 din 16.06.2003 [30];

Programul-pilot „Copii cu Dizabilități”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1730

din 31.12.2002 [32];

Programul Național de Reabilitare și Reintegrare socială a persoanelor cu dizabilități,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 459, din 25.04.2007 [28].

De asemeni, anumite referințe privind politicile statului în domeniu se regăsesc și în conținutul altor acte, cum ar fi Strategia Națională de Dezvoltare pe anii 2008 – 2011 [35].

Autoritățile publice locale, prin intermediul Asociațiilor Medicale Teritoriale concretizează normele respective, adoptând la rândul lor acte în domeniu, care pot fi accesibile numai prin intermediul personalului medical specializat, în primul rând prin intermediul medicului de familie.

Serviciile acordate copiilor cu dizabilități pot fi divizate în servicii medicale, servicii de asistență socială și servicii educaționale.

Serviciile medicale oferite copiilor cu dizabilități sunt cele din sistemul de asigurare obligatorie de asistență medicală și includ serviciile de asistență medicală urgentă, asistență medicală primară, tratament ambulatoriu, consultații și investigații medicale, în volumul prevăzut de programul unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală pe anii respectivi.

Pachetul de servicii sociale oferite de stat copiilor cu dizabilități include: servicii rezidențiale; servicii de reabilitare și tratament balneo-sanatorial; servicii protetico-ortopedice; servicii de consultare și consiliere a familiilor cu copii cu dizabilități. Administrațiile publice locale în parteneriat cu societatea civilă și donatori naționali și internaționali oferă servicii comunitare, dar acestea sunt puține și totodată nu există încă mecanisme de stat pentru controlul calității serviciilor prestate și acreditarea acestora, deși au fost aprobate standardele minime pentru centrele de zi pentru copiii cu dizabilități.

Serviciile educaționale pentru copiii cu disabilități sunt oferite în instituțiile preșcolare și școlare speciale sau cele generale care promovează incluziunea socială în centrele comunitare de dezvoltare timpurie a copiilor și de educație a părinților. Educația și instruirea copiilor cu dizabilități poate avea loc și la domiciliu în cazul în care nu se pot asigura condițiile necesare în instituțiile de învățământ [11, p. 64].

În scopul micșorării numărului de copii cu dizabilități, în ultimii ani în Republica Moldova se pune accent pe întroducerea noilor tehnologii de diagnosticare și tratament pe creșterea calității serviciilor medicale în perioadele ante-, intra- și postnatală și pe îmbunătățirea calității tratamentului, inclusiv a tratamentului de reabilitare a copiilor cu disabilități.

Mai exact, au fost elaborate și implementate programe de stat și măsuri de profilaxie a unor maladii pentru a îmbunătăți nivelul de asistență medicală acordat copiilor. S-a implementat la nivel național programul Organizației Mondiale a Sănătății „Conduita integrată a Maladiilor la Copii”, care au avut ca scop îmbunătățirea asistenței medicale primare și micșorarea mortalității copiilor de vârstă fragedă (0-6 ani). Pentru ameliorarea serviciilor prestate copiilor la nivel primar au fost elaborate Standardele de supraveghere și Carnetul de dezvoltare al copilului sănătos, ce include și un Ghid pentru părinți [19, p. 106].

În Legea asistenței sociale a Republicii Moldova (art. 12) se stipulează că în organizarea asistenței sociale la nivel central se evidențiază doar rolul Ministrului Muncii, Protecției Sociale si Familiei, art.13 a Legii susnumite prevede, că la nivel teritorial funcționează direcțiile municipale de asistență socială și secțiile raionale de asistență socială și protecție a familiei, constituite de consiliile raionale (municipale). Se stipulează și rolul autorităților administrației publice locale în organizarea asistenței sociale la nivel local ( art.14) [37].

Attribuția de inițiere și de promovare a politicilor sociale în asistența socială a revenit în principal Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei;

– atribuțiile în domeniul asistenței sociale la nivel central aparțin:

Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF);

Fondului Republican de susținere socială a populației (FRSSP);

Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS);

Centrului Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare (CREPOR)

Agenției de stat pentru rezerve materiale și ajutoarele umanitare;

Fig. 2. Instituții responsabile pentru protecția socială, la nivel central [50]

În prezent în Republica Moldova lipsește o politică unificată în domeniul protecției sociale a persoanelor cu disabilități, inclusiv a copiilor cu dizabilități. Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova a propus proiectul Strategiei privind incluziunea socială a persoanelor cu disabilități în Republica Moldova (2009-2012) care se află la avizare la ministere. Obiectivul general al Strategiei este armonizarea sistemului de protecție socială a persoanelor cu disabilități cu standardele europene și internaționale, în vederea asigurării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilitati [34].

Scopul Strategiei constă în armonizarea sistemului de protecție socială a persoanelor cu disabilități în vederea asigurării incluziunii sociale și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale acestora.

În domeniul dezvoltării cadrului legislativ, trebuie remarcat faptul că s-au realizat mai multe acțiuni eficiente, menite să contribuie la îmbunătățirea sistemului de protecție socială. Legislația țării recunoaște drepturile civile, politice, sociale, economice și culturale ale copiilor, Constituția Republicii Moldova, acordînd cadrul legal pentru drepturile familiei, mamei și copilului, precum și dreptul la protecție socială.

În ultimul deceniu s-au înregistrat anumite eforturi în vederea consolidării actelor legislative care protejează femeile și copiii, dar mai este necesar de a întreprinde încă multe acțiuni pentru ca nivelul standardelor internaționale să determine în mod plenar instanța legislației autohtone, în special, pentru a asigura implementarea rezultativă, monitorizarea adecvată și aplicarea eficientă a acestor legi. Premise reale în acest sens deja există, fiind ilustrate de legile, strategiile și programele aprobate de Guvernul Republicii Moldova în domeniul protecției copilului și familiei pe parcursul ultimilor zece ani [4, p. 15].

Constituția Republicii Moldova

Art. 47. Dreptul la aistență și protecție socială

Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care sa

asigure sănătatea și bunăstarea, lui și familiei sale, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum și serviciile sociale necesare.

(2) Cetățenii au dreptul la asigurare în caz de: șomaj, boală, mijloace de subzistență, în urma unor împrejurări independente de voința lor [24].

Guvernul coordonează activitatea organelor administrației publice locale în vederea promovării în viață a politicii de stat în domeniul asistenței sociale, ocrotirii sănătății, învățămîntului public, tineretului și sportului, culturii și protecției mediului ambiant.

Ratificînd Convenția cu privire la Drepturile Copilului la 12 decembrie 1990, Republica Moldova s-a angajat să protejeze copiii de orice gen de discriminare, să le asigure o bună securitate socială și condiții pentru dezvoltare intelectuală și fizică [25].

În acest context, adoptarea de către Parlament a „Strategiei de reformă a sistemului de asistență socială” ( nr. 456-XIV din 28 mai 1999 ) a pus bazele reformei sistemului de asistență socială, parte integrantă a căreia o constituie asistența socială a copilului și familiei.

În procesul de dezvoltare a cadrului legislativ în domeniul protecției familiei și copilului, suplimentar la Strategia sus-menționată, a fost elaborată Concepția națională privind protecția copilului și a familiei (Hotărîrea Guvernului nr. 51 din 23 ianuarie 2002), care scoate în evidență lacunele actualului sistem de servicii sociale acordate familiei și copilului, formulează soluții concrete de redresare a situației în domeniu, determină un sistem de mecanisme și măsuri necesare pentru optimizarea relațiilor între stat, societate, și familie / copil.

Pentru realizarea obiectivelor Concepției naționale privind protecția copilului și familiei, o importanță majoră o are Legea privind drepturile copilului nr. 338-XIII din 15 decembrie 1994, care stabilește statutul juridic al copilului ca subiect independent și prevede asigurarea sănătății lui fizice și spirituale. Legea nominalizată acordă o atenție specială protecției sociale a copiilor care sînt lipsiți de familie sau se află în circumstanțe deosebit de dificile. Cu toate acestea, nu au fost formulate mecanismele de aplicare a Legii și un plan de acțiuni viabil, care ar avea o acoperire financiară corespunzătoare [45].

II. 2 Instruirea a asistenților sociali și părinților în domeniul creșterii, îngrijirii, educației copiilor cu paralizie cerebrală infantilă

Pentru aprofundarea conștientizării de către societate a necesității strigente de a optimiza situația din domeniul protecției sociale, a avut importanță promulgarea, la 14 aprilie 2000, a Legii cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație, care definește sprijinul financiar suplimentar acordat familiilor aflate în situații deosebit de dificile, inclusiv familiilor cu patru sau mai mulți copii și celor cu copii cu disabilități pînă la 16 ani. În șirul acțiunilor întreprinse în domeniul respectiv se înscrie și declararea, prin Decretul Președintelui, a anului 2000 – Anul Copilului în Republica Moldova. În baza acestui decret a fost elaborat un Program Național de Acțiuni pentru Anul Copilului. Activitățile se refereau la toate domeniile legate de copii, inclusiv sănătate, învățămînt, protecție socială, cultură și sport [41].

Strategia Națională privind Protecția Copilului și Familiei prevede determinarea unui sistem de principii, criterii, mecanisme și măsuri de optimizare a relațiilor stat – comunitate – familie – copil, în vederea asigurării condițiilor sociale, economice, morale favorabile pentru dezvoltarea multilaterală a familiei și copiilor.

Pentru dezvoltarea serviciilor de asistență parentală profesionistă a fost semnificativă decizia Primăriei municipiului Chișinău nr. 18/21 din 07 septembrie 2000, conform căreia asistentul parental profesionist este persoana fizică atestată în modul stabilit, cu vîrsta cuprinsă între 25-60 ani, care asigură la domiciliul său creșterea, îngrijirea și instruirea necesară dezvoltării armonioase a copiilor pe care îi acceptă în plasament. Dezvoltarea serviciilor de asistență parentală profesionistă în țara noastră este rezultatul experienței implementate în baza unui proiect al Organizației Internaționale neguvernamentale ”Every Child” din Marea Britanie în parteneriat cu Uniunea Europeană. Asemănător plasamentului la un asistent parental profesionist este și cel într-o casă de copii de tip familial. Conform pct.1 din Regulamentul casei de copii de tip familial, aprobat prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.937 din 12 iulie 2002, casa de copii de tip familial reprezintă o instituție creată în baza unei familii, în scopul întreținerii parțiale și educației copiilor orfani și a celor rămași fără îngrijirea părintească [31].

Tabelul 4. Tipuri de servicii sociale acordate [17, p. 58].

Legea asistenței sociale nr.547 din 25 decembrie 2003 stabilește raporturile juridice în cadrul sistemului de protecție socială, integrarea socială prin diversificarea și dezvoltarea rețelei de servicii sociale destinate următoarelor categorii de beneficiari: copii și tineri ale căror sănătate, dezvoltare și integritate fizică, psihică sau morală sînt prejudiciate de mediul în care locuiesc; familiile care nu își onorează în modul corespunzător obligațiile privind îngrijirea, întreținerea și educarea copiilor; familiile fără venituri sau cu venituri mici; persoanele fără familie, care necesită îngrijire și supraveghere sau sînt incapabile să facă față nevoilor sociomedicale; copiii cu disabilități pînă la vîrsta de 18 ani; familiile cu mulți copii; familiile monoparentale cu copii; persoanele vîrstnice; persoanele cu disabilități și alte categorii de persoane și familii aflate în dificultate.

Conform art.10 din Legea asistenței sociale în categoria serviciilor sociale sînt incluse și cele acordate în cadrul centrelor de zi. În proiectul Legii Republicii Moldova privind protecția copilului aflat în dificultate în calitate de servicii sociale de zi sînt evidențiate: centrele de îngrijire de zi; centrele de zi pentru copiii cu disabilități și centrele de consiliere și sprijin pentru părinți. Acest proiect de lege include prevederea că autoritățile publice locale, organizațiile necomerciale acreditate pot crea și alte tipuri de cămine și centre de zi destinate protecției copilului aflat în dificultate, precum și centre mixte. Centrul de îngrijire de zi este un serviciu de prevenire a intrării copilului în sistemul de protecție rezidențială și asigură promovarea dreptului fiecărui copil de a-și păstra relațiile familiale.

În scopul creării condițiilor optime de creștere și dezvoltare a copiilor cu disabilități a fost aprobat Programul-pilot „Copiii cu disabilități” (Hotărîrea Guvernului nr. 1730 din 31 decembrie 2002), în care s-a pus accentul pe reabilitarea copiilor cu disabilități, dezvoltarea serviciilor acordate acestora, prevenirea disabilității, asigurarea accesului la instruire și educație, la servicii specializate etc.

O importanță majoră pentru dezvoltarea sistemului de protecție socială o are Strategia de Creștere Economică și Reducere a Sărăciei (2008 – 2011), care elucidează principalele neajunsuri ale sistemului se asistență socială, cum ar fi stabilirea prestațiilor sociale în baza principiului categorial; serviciile sociale slab dezvoltate și neadaptate la necesitățile comunităților; lipsa resurselor financiare care nu permite satisfacerea cererii pentru serviciile sociale etc. Obiectivele principale ale SCERS privind asistența socială se axează pe eficientizarea sistemului de prestații sociale prin direcționarea acestora către cei mai săraci și focalizarea acestora pe grupuri sociale în situații de risc.

Strategia Națională „Educație pentru toți” (2004 – 2015), creează posibilități favorabile copiilor cu disabilități și celor aflați în dificultate de a fi integrați în societate. În conformitate cu acest document vor fi create agenții de suport sociopsihopedagogic pentru familiile cu copiii în dificultate.

Cu toate acestea, e de menționat imperfecțiunea cadrului normativ-legislativ, lipsa unui mecanism eficient de implementare a cadrului legal existent și necesitatea ajustării acestuia la cerințele legislației internaționale. Este necesară unificarea documentelor existente din domeniu într-un pachet legislativ privind protecția socială.

Asistența socială este o activitate profesională desfășurată în sprijinul indivizilor vulnerabili. În actele normative și în literatura de specialitate, pentru a desemna situația de vulnerabilitate a unei persoane sînt utilizați diferiți termeni: persoană socialmente vulnerabilă, persoană defavorizată, persoană aflată în situație de risc social, în situație de nevoie, în dificultate.

Astfel, art. 1 din Legea asistenței sociale a Republicii Moldova identifică în calitate de beneficiar al asistenței sociale persoana sau familia defavorizată căreia în temeiul cererii și al actelor constatatoare i se acordă prestații și / sau servicii sociale. La rîndul lor, persoana și familia defavorizate sînt definite ca persoană și familie socialmente vulnerabile, aflate în situație, care împiedică activitatea normală a acestora din punct de vedere economic, educativ, social etc.

Conform prevederilor Legii numite, asistența socială este definită ca o componentă a sistemului național de protecție socială, în cadrul căruia statul și societatea civilă se angajează să prevină, să limiteze sau să înlăture efectele, temporare sau permanente, ale unor evenimente considerate riscuri sociale, care pot genera marginalizarea ori excluderea socială a persoanelor și familiilor aflate în dificultate [36].

În Legea asistenței sociale se stipulează că asistența socială se acordă sub formă de: prestațiiîn bani (alocații, compensații, indemnizații) sau prestații în natură, servicii sociale. Alocațiile, compensațiile, indemnizațiile, ajutoarele și alte prestații acordate în bani sau în natură, temporar sau permanent, sînt considerate, conform legislației, venituri la stabilirea dreptului la asistență socială.

Serviciile de asistență socială reprezintă unul dintre multitudinea și diversitatea serviciilor publice, care sînt activități ale autorităților publice în vederea satisfacerii unui interes general, al comunității [36].

Diversitatea formelor și tipurilor de asistență socială:

Actualul sistem de asistență socială oferă: prestații bănești, prestații în natură și servicii sociale, care sînt formele și componentele de bază ale sistemului actual de asistență socială.

Prestațiile bănești se caracterizează printr-o diversitate de tipuri de asistență socială, și anume:

indemnizații unice la nașterea copilului,

indemnizații lunare pentru îngrijirea copilului pînă la vîrsta de 1,5 ani;

indemnizații lunare copiilor de la vîrsta de 1,5 ani pînă la 16 ani, alocații sociale de

stat;

alocații lunare de stat invalizilor de război, participanților la războiul al doilea

mondial și familiilor acestora;

alocații nominative de stat pentru merite deosebite față de stat;

compensații nominative lunare pentru plata serviciilor comunale;

compensații cetățenilor care au suferit în urma catastrofei de la Cernobîl;

compensații bănești în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit invalizilor de

război;

compensații nominative lunare pentru călătoria în transportul urban;

compensații anuale pentru benzină, reparație, piese de schimb și deservirea tehnică a

automobilelor, cărucioarelor motorizate, deservirea cu transport;

ajutorul de deces;

ajutoare materiale.

Fig. 3. Sistemul de asistență socială: [4, p. 56]

Acordarea asistenței sociale în funcție de nevoie:

Principiul ocrotirii persoanelor în funcție de nevoie stă la baza asistenței sociale. În concepțiile tradiționale, asistența socială, spre deosebire de formele universale de protecție socială, nu se acordă automat unei grupe de persoane definite prin caracteristici generale, ci persoanelor sau familiilor individuale, pe baza analizei situației financiare a fiecărui caz în parte. Din acest motiv asistența socială se acordă în funcție de nevoie pe baza testării mijloacelor financiare, care constituie o ultimă rețea de securitate socială. Fiecare țară promovează o politică socială proprie condiționată de situația socio-economică și politică internă, în vederea susținerii persoanelor cu disabilități [14, p. 248].

În anul 1992 Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat data de 3 decembrie drept Ziua Internațională a Invalizilor, care este marcată anual în toate țările lumii, în semn de solidaritate cu persoanele cu handicap.

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei (MMPSF) depune eforturi esențiale întru promovarea și realizarea măsurilor de protecție socială a populației, un accent deosebit fiind pus pe protecția socială a persoanelor cu disabilități.

Fig. 4. Servicii sociale pentru copii cu paralizie cerebrală infantilă [11, p.124].

Astfel, în conformitate cu prevederile Strategiei de reformă a sistemului de asistență socială, a fost elaborată Legea „Privind protecția socială a persoanelor cu disabilități și a familiilor lor", care are drept scop de a ajusta Legea „Privind protecția socială a invalizilor" la normele internaționale, la situația socială actuală și la posibilitățile financiare reale ale statului. În prezent proiectul de lege a fost prezentat Parlamentului spre aprobare.

Totodată a fost elaborat și aprobat programul Național de Protecție, Reabilitare și Integrare Socială a persoanelor cu handicap pentru anii 2006-2011, care are drept scop de a egala șansele pentru persoanele cu handicap și a diminua marginalizarea lor în societate.

În conformitate cu prevederile din Legea nominalizată, invalizii de gradul I sau cu severitatea I beneficiază de alocație socială pentru îngrijire, și anume:

– invalizi din copilărie de gradul I, cu condiția că aceste persoane nu se află la întreținerea deplină a statului – 5257 persoane;

– persoanelor care îngrijesc la domiciliu un copil invalid, în vîrstă de pînă la 18 ani, cu severitatea I – 6096 persoane;

– invalizilor de gradul I nevăzători, pentru însoțire și îngrijire la domiciliu – 4470 persoane;

– invalizilor de gradul I din rîndul participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl – 24 persoane.

Cuantumul alocației respective constituie 300,00 lei lunar.

În afară de pensiile și alocațiile sociale nominalizate mai sus, invalizii beneficiază și de alte tipuri de prestații, și anume:

indemnizații de invaliditate,

alocații lunare de stat invalizilor de război, participanților la cel de-al doilea război

mondial și familiilor lor,

compensații nominative pentru unele categorii de populație,

compensații sociale în perioada rece a anului,

ajutorul social, etc.

III. STUDIUL EMPIRIC PRIVIND SERVICIILE DE ASISTENȚA SOCIALĂ A COPILULUI CU PARALIZIE CEREBRALA INFANTILĂ

III.1. Metode de intervenție socială în acordarea serviciilor sociale pentru copii cu paralizie cerebrală infantilă

Parlamentul a ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități – standarde noi privind accesul persoanelor cu dizabilități la informație, educație, spațiu public, muncă. Conventia reprezintă primul tratat internațional prin care sînt recunoscute toate drepturile și libertățile persoanelor cu nevoi speciale ca cetățeni egali în cadrul societății. Acest cadru normativ stabilește standarde noi privind accesul persoanelor cu dizabilități la informație, educație, spațiu public, muncă.

Practica occidentală ne arată că cea mai eficientă metodă de lucru cu beneficiarii de asistență socială este abordarea multidisciplinară a cazului. Organizarea tehnică a lucrului cu persoanele este pusă în responsabilitatea unui manager de caz care de obicei este asistentul social. De aceea, este esențială desemnarea unui responsabil de caz pentru a asigura coordonarea eforturilor specialiștilor implicați. Responsabilul de caz intermediază relația dintre persoana cu disabilități și familie (naturală sau substitutivă), răspunde de organizarea eficientă a intervenției în echipă, acordînd atenția cuvenită fiecărui profesionist și delimitînd clar atribuțiile fiecăruia. Evaluarea periodică a cazului în cadrul echipei se face pe bază de documente scrise, argumentate.

În lucrul cu beneficiarii, asistentul social ține cont de posibilitățile de ajutorare prin intermediul posibilităților deja existente: beneficii sociale (pensii și prestații bănești – alocații sociale de stat, alocații pentru îngijire, compensații nominative, alocații lunare de stat, compensații pentru transport, compensații pentru călătoriile în transportul urban și interurban și ajutoare bănești de o singură dată din fondurile de alocații sociale) și servicii sociale. [17, p. 58]

După specificul gradului de disabilitate, serviciile sociale pot fi grupate în mai multe tipuri de servicii sociale acordate.

Drepturile omului sunt respectate în măsura în care sunt cunoscute și în măsura în care sunt însușite. Este necesar ca oricare individ să conștientizeze existența proprilor drepturi și să respecte drepturile celuilalt. Statul este obligat să elaboreze și să aplice o politică națională de dezvoltare, care ar da posibilitatea creșterii constante a bunăstării întregii populații, a tuturor indivizilor fără nici o discriminare, inclusiv și cea de sănătate. Una din problemele majore este protecția și exercitarea drepturilor a copiilor cu paralizie cerebrală infantilă, copii cu o poziție dezavantajată față de alte persoane, ea fiind socotită și ca o problemă a întregii societăți.

În Republica Moldova politica publică de susținere a copiilor cu paralizie cerebrală infantilă este ineficientă. Multe bariere din societate împiedică acomodarea lor la viața social-activă printr-o participare deplină. Schimbările din societate trebuie să ducă la excluderea obstacolelor și să permită integrarea acestor copii în societate prin creșterea posibilităților de egală participare la viața activă (prin găsirea unui loc de muncă, prin participarea lor la diverse activități pentru a-și comunica și exprima liber prin orice mijloace de informare.

Deși în „Strategia națională a Republicii Moldova cu privire la protecția copilului și familiei” se prevede aprobarea unor legi noi și acte normative care ar reglementa dezvoltarea noilor servicii de alternativă, precum și perfecționarea serviciilor deja existente, continuă să fie insuficient studiate serviciile de alternativă în domeniul asistenței socială în integrarea copiilor.

Problema centrală pe care ne propunem s-o demonstrăm în prezenta lucrare este determinată, de contradicția existentă între cerințele actuale ale societății în transformare, vizînd protecția și îngrijirea copiilor cu paralizie cerebrală infantilă și situația existentă a sistemului de protecție socială acestor copii pentru integrarea lor socială. Investigația este orientată și spre examinarea modelelor și serviciilor de asistență socială existente în experiența practică națională și internațională, pentru o mai bună perfecționare a sistemului de protecție destinat copiilor.

Problema cercetării: Problemele copiilor cu paralizie cerebrală infantilă sunt complexe deoarece integrarea lor în societate se realizează dificil din cauza unor rezerve psihosociale existente în societatea cotidiană. Locul și rolul acestor copii cît și integrarea lor în societate ține de competența asistentului social. E de menționat faptul că aceste persoane prezintă un grad de vulnerabilitate fizic, psihic și moral, confruntînduse cu probleme majore zi de zi care la prima vedere pentru o persoană normală nu prezintă dificultăți.

Obiectul cercetării – cuprinde copii cu paralizie cerebrală infantilă, care necestă suport social și protecție din partea Asistentului social.

Scopul cercetării – constituie acțiunile de intervenție socială oferite copiilor cu paralizie cerebrală infantilă pentru integrarea socială a acestora și oferirea familiei a informației necesare întru beneficerea de asistență necesară.

Obiectivele invstigației:

Identificarea și evaluarea necesităților copiilor cu paralizie cerebrală infantilă, riscurile și problemele acestor persoane.

Identificarea factorilor ce ajută la integrarea socială.

Menționarea dificultăților de integrare în societate.

Evaluarea datelor obținute în urma fenomenului social cercetat.

Ipoteza teoretică. Asistența socială a familiei cu copilcu paralizie cerebrală infantilă va fi eficientă doar în cazul cînd va ține cont complexitatea necesităților familiei și copilului.Dinamica scimbării societății, politicile sociale ineficiente și atitudinea comunități față de copiii cu paralizie cerebrală infantilă influențează determinativ asupra procesului de integrare socială a acestora.

Ipoteza experimentală.

Asistența socală a familiei cu copii cu paralizie cerebrală infantilă poate fi optimizată prin echivalarea celor două componente: prestații și asistență.

Copii cu paralizie cerebrală infantilă, se integrează mult mai ușor în mediul relațiilor sociale umane, în condițiile în care beneficiază și de servicii de asistență socială.

Metode, procedee și tehnici de cercetare.

Integrarea socială a copiilor cu disabilități se relizează prin aplicarea unui set de instrumente care facilitează identificarea, evaluarea necesităților și stabilirea procesului de intervenție.

Documentarea (analiza rapoartelor sociale și literaturii științifice de specialitate).

Observația.

Ghidul de interviu.

Ancheta socială.

Convorbirea.

Analiza studiilor de caz.

Etapele cercetării: Cercetarea a durat în 2 etape, timp de 2 ani. Studiul teoretic descrie analiza bibliografică națioală și internațională. Studiul practic s-a desfășurat în Centrul de recuperare complexă psiho-pedagogică și medico-socială „Humanitas” din municipiul Chișinău.

Eșantionul supus cercetării: Îl constituie 4 copii invalizi cu disabilități de intelect împreună cu familiile lor, care au fost selectați pentru a beneficia de serviciile de asistență socială, în cadrul centrului: de recuperare complexă psiho-pedagogică și medico-socială „Humanitas” din municipiul Chișinău.

III.2 Specificul asistenței sociale a familiei cu copii cu paralizie cerebrală infantilă din Republica Moldova

Problemele asistenței sociale a populației devin tot mai actuale în condițiile zilelor de astăzi, când societatea parcurge o perioadă foarte complicată de instabilitate economică, iar de aici – șomaj, plecări ale persoanelor de diferite vârste peste hotarele țării după un câștig, copii fără supraveghere părintească etc. Uneori cazurile sunt strigătoare la cer. Anume în aceste situații administrația publică locală trebuie să intervină cu susținere, consiliere, ajutor atât material, cât moral acordat păturilor vulnerabile ale populației: copii, persoane cu dizabilități, bătrâni.

Etapele de acordare a serviciilor sociale în demersul asistențial

Serviciile sociale se acordă la solicitarea persoanei, a familiei acesteia sau a redprezentantului legal în urma semnalării unei situații de nevoie socială de către orice altă persoană, precum și din oficiu.

I. Evaluarea inițială – este efectuată de asistentul social sau de personalul de specialitate cu competențe în domeniul asistenței sociale din cadrul serviciului social. Are drept scop identificarea nevoilor individuale sau de grup, precum și elaborarea planului de intervenție;

II. Elaborarea planului de intervenție – cuprinde măsurile necesare pentru soluționarea situației de risc social, respectiv acordarea de prestații și servicii sociale, precum și orice alte măsuri prevăzute de dispozițiile legale în vigoare;

III. Evaluarea complexă – este realizată de echipe pluridisciplinare de specialități, care în activitatea desfășurată utilizează instrumente și tehnici standardizate, specifice domeniului de activitate. Evaluarea complexă conține următoarele aspecte:

evaluarea capacităților fizice, mintale si senzoriale a nivelului de disfuncție și a abilității

de a realiza activitățile de bază ale vieții cotidiene;

evaluarea psihologică și psihiatrică;

evaluarea familiei privind capacitatea acesteia de a asigura condițiile necesare creșterii,

îngrijirii și educării copilului;

evaluarea potențialului de integrare a refugiaților și persoanelor care au dobîndit o formă

de protecție în condițiile legii;

evaluarea potențialului de integrare a victimelor traficului de personae;

evaluarea posibilităților de integrare familială, de plasament al copilului sau de adopție;

evaluarea gradului de funcționalitate socială;

evaluarea mediuluii fizic și social în care se află persoana;

evaluarea percepției persoanei asupra siguranței, securității și vulnerabilității proprii;

evaluarea motivației persoanei de a beneficia de servicii la domiciliu, în instituții de zi

sau rezidențiale;

evaluarea consecințelor care se răsfrîng asupra persoanei în cazul acordării sau

neacordării serviciilor de îngrijire;

evaluarea nevoilor sociale și a posibilității asigurării de suport pentru rețeaua informală

de îngrijire;

evaluarea percepției proprii privind capacitatea funcțională, performanțele și resursele;

evaluarea capacității rețelei informale de a acorda servicii sociale;

evaluarea serviciilor sociale disponibile, precum și a modului în care acestea pot

răspunde necesităților persoanei.

IV. Elaborarea planului individualizat de asistență și îngrijire – cuprinde programarea serviciilor sociale, procedurile de acordare a acestora, precum și personalul responsabil;

V. Implementarea măsurilor prevăzute în planul de intervenție și în planul individualizat ține nemijlocit de responsabilul de caz;

VII. Monitorizarea – se axează pe realizarea următoarelor obiective:

aplicarea prevederilor legale referitoare la serviciile sociale;

respectarea standardelor de calitate;

îndrumarea și coordonarea metodologică la toate nivelurile;

asigurarea respectării drepturilor sociale ale beneficiarului.

VIII. Reevaluarea – presupune evaluarea periodică a cazului.

STUDIU DE CAZ NR. 1

OLEINICOVA OLGA, NĂSCUTĂ LA 1 AUGUST 1995

Caracteristică psiho-socială

Integrarea benefeciarului în societate

Conduita în familie

Față de părinți reprezintă un atașament deosebit, ascultare. Este dependentă de parinți în majoritatea acțiunilor sale.

Relațiile cu fratele sînt tensionate. Nu se înțeleg reciproc. Este dominată de fratele său. Nu primește ajutor din partea lui.

Participarea la activitatea familiei. Poate participă la activități foarte neînsemnate și cele cu indicarea persoanelor din jur, îndeosebi a mamei. Poate efectua unele acțiuni, cum ar fi: aducerea unor obiecte ușoare, mutarea farfurii murdare de pe masă în chiuvetă.

Conduita în Centrul de Activități

Relațiile benefeciar-pedagog-social – docilă, rezervată.

Este supusă și solidară colegilor, fiind dependentă de aceștia

Conduita între prieteni – întreține relații de prietenie de tip familiar cu persoanele mature care îi arată afecțiune și înțelegere.

Caracteristicile personalității

Diagnostic psihiatric (din fișa medicală) : Deficiență mintală gravă (QI – 35-40).

Procese psihice. Nivel scăzut de dezvoltare. Atenția slab dezvoltată, memoria de scurtă durată, imaginația nedezvoltată, limbaj nedezvoltat la nivel de 8 luni. În vorbire persistă silabe: ba-ba, pi-pi, co-co, ză-ză, etc., prin care își exteriorizează dorințele vitale.

Trăsături ale afectivității. Avînd un succes pe care îl conștientizează se poate bucura, rîde. Reacțiile de eșec se caracterizează prin agitație, poate trage о persoană apropiată de mînecă pentru a împărtăși problema. Sensibilă, neechilibrată emoțional – poate rîde fără oprire sau se poate agita în diferite situații neînsemnate.

Trăsături de temperament.

Energia. Nu-și pune efort în nici un tip de activitate, nu-i rezistentă la oboseală. Echilibrul psihic e caracterizat printr-o impulsivitate ușoară.

b) Este о fire intraversa – închisă, retrasă, puțin cooperantă.

5. Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.

Olga nu are interes, aspirații spre nici un fel de activitate.

În timpul liber se izolează de una singură jucîndu-se cu un obiect mic ce prezintă interes.

Este indiferentă față de toate jucăriile. Nu se joacă nici cu păpușa, nu cunoaște rolul ei.

Trăsături de viață și caracter.

Trăsături pozitive:

Caracteristici generale – ambițioasă în obținerea unui lucru care-i place mult;

Atitudinea față de societate, oameni

Este binevoitoare față de copiii ce o înconjoară, față de personalul din Centrul. Ușor se atașează față de aceștia.Atașamentul și-l manifestă prin zîmbete, rîsete, țipete de bucurie. Are tendința să-i cuprindă persoanele de care este atașată.Cu toate aceste nu manifestă interes să facă ceva, ce i se poruncește, nici atunci cînd este rugată.

b) Trăsături negative:

E putin egoista, dacă are ceva gustos nu împarte cu nimeni.

Cu greu percepe vorbirea impresivă și expresivă. Din acest motiv, cu greu îndeplinește o sarcină, numai dacă i se repetă de cîteva ori, explicîndui-se. În mișcări e lenoasă, foarte puțin mobilă.

Scopuri:

Problemă: La venirea ei în Centru, Olga era absolut izolată, nu contacta cu nimeni.

Scop: Adaptarea în colectiv.

Problemă: Întodeauna la ea poartă о curelușă pe care о flutură. Vocabularul la nivelul silabilisirii. Vorbește întruna, diferite silabe, fără de nici o semnificație.

Scop: Dezvoltarea vorbirii impresive și expresive. Dezvoltarea vocabularului de cuvinte simple: apă, pîine, papă, tata, mama, baba etc. Înlăturarea obișnuinței de a mai flutura întruna curelușa. Problemă: Nu poate folosi robinetul penru a-și spăla miînile și fața.

Scop:

Formarea deprinderilor de a închide și deschide robinetul.

Formarea deprinderilor de a folosi ара pentru a se spăla pe miîni și pe față.

Problema: Nu înțelege rolul lingurii și al furculiței. Сu lingura mănîncă foarte neglijent, împingînd cu ea mîncarea din farfurie direct în gură.

Scop:

Dezvoltarea procesului de cunoaștere a rolului tacîmurilor.

Formarea deprinderilor de a se folosi de саnа și furculiță.

Problemă: Motorica mîinilor, în special a degetelor e slab dezvoltată. Nu poate apuca obiecte mici, subțiri: pix, foarfece, minge, cană…

Scop:

Cunoașterea destinației creionului, plastilinei, mingii ș.a.

Dezvoltarea motricității mîinilor prin apucarea creionului, frămîntarea plastilinei sau modelarea unor bastonașe.

Formarea deprinderilor de a arunca și prinde mingea.

Problemă: N-are deprinderi de igienă simplă, de autodeservire: nu se poate spăla, îmbrăca, încălța, descălța.

Scop: Formarea deprinderilor de igienă simplă și de autodeservire:

Respectarea igienii corporale;

Cunoașterea cu noțiunea destinației încălțămintei și îmbrăcămintei: denumirea șu memorizarea hainelor, încălțămintei:

Formarea deprinderilor de a îmbrăca și dezbrăca haina; de a încheia și descheia haina;

Formarea deprinderilor de a se încălța și descălța;

Formarea deprinderilor de a lega și deslega șireturile.

Metode de lucru:

Metodă – Încadrarea binefeciarului în diferite activități (gimnastica, plimbări, dans).

Metodă – Înlocuirea curelușei cum ar fi ex. mingea,creionui.

Metodă:

Explicații referitoare la rolul robinetului.

Explicații repetate la închiderea și deschiderea robinetului.

Să dezvolte capacitatea de a simți ара prin atingerea la deschiderea robinetului.

Exerciții repetate de spălare a mîinilor cu ajutorul pedagogului social.

Metodă:

Explicații ce țin de rolul și folosirea tacîmurilor.

Demonstrare și exercitare de a folosi furculița și lingura.

Metodă:

Demonstrarea și exercitarea rolului creionului, cănii, plastilinei.

Exercitări nenumărate.

Metodă:

De exercitat pe îmbrăcămintea proprie cu ajutor.

Demonstrări, încercări împreună сu pedagogul de a se îmbrăca și dezbrăca.

Evaluarea rezultatelor obținute:

Scop atins

Scop atins partial

Scop atins partial

Scop atins partial

Scop atins

Scop atins partial

STUDIU DE CAZ NR. 2

CUSTEVICI PAVEL, NĂSCUT LA 3 MAI 1992

Caracteristica psiho-socială

Integrarea benefeciarului în societate.

Conduita în familie

Față de părinți – dependent.

Participarea la activități în familie: Ex: O ajută pe mama la dus ceva mai greu, sau la făcut ordine în casă. Spală vesela, clătește rufe. Dă cu aspiratorul.

Conduita în Centrul de Activități

Relații binefeciar-pedagog – social – independent.

Relații cu colegii – e о persoană independentă nu are nevoie de ajutorul nimănui.

Conduita între prieteni- bunăvoitoare.Prietenește mai mult cu băieții.

Caracteristicile personalității:

Diagnostic psihiatric (din fișa medicală): deficiență mintală moderată

(QI – 36-51)

Procese psihice: Gîndirea, atenția, memoria imaginația, – foarte slab dezvoltate. Vocabular foarte limitat de cuvinte (rostește cuvintele "mama", "papa" și unele silabe, ca da și nu). Vorbirea impresivă nedezvoltată. Vorbirea expresivă puțin dezvoltată. Nu poate să-și exprime dorințele, sentimentele prin cuvinte.

Trăsături ale afectivității. Sensibil.

Trăsături de temperament. Este energic, mereu în mișcare. Ades nu conștientizează ceea ce face. Poate să se învîrtă, legănîndu-se toată ziua.

Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.

Majoritatea timpului liber îl petrece la televizor sau lîngă casetofon. La prima vedere pare să-i placă muzica și dansul. Cînd îl întrebi ce-i place nu poate răspunde.

Trăsături de viață și caracter.

Trăsături pozitive: obține întotdeauna ce-și dorește.

Trăsături negative: Încăpăținare, negativism, agresivitate, isterie.

Nu este apt de a respecta și de a menține reguli de conduită și comunicare, face ce vrea, este obraznic, sare la bătaie fără de nici un motiv.

Scopuri:

Problemă: Agresivitate.

Scop: De a o înlătura.

2. Problemă: Tinde să fie lider. Vrea ca toți să i se supună din frică. Țipă, se enervează.

Scop: De înlăturat acest viciu.

Evaluarea

Scop atins partial.

Scop atins partial.

STUDIU DE CAZ NR. 3

LACHI OLGA, NĂSCUTĂ LA 23 NOIEMBRIE 1994

Caracteristică psiho-socială

Integrarea benefeciarului în societate

Conduita în familie

Față de părinți – independentă.

Participarea la activități în familie – la toate activitățile.

Conduita în Centrul de Activități

Relații binefeciar – pedagog – social: independentă.

Relații cu colegii: independentă, ajută pe cei ce au nevoie de ajutor.

Conduita între prieteni: intreține relații de prietenie cu toți.

Caracteristicile personalității

Diagnostic psihiatric (din fișa medicală):

Deficiență mintală moderată (QI – 45-50).

Procese psihice. Gîndirea, atenția, memoria slab dezvoltate. Imaginație dezvoltată. Vocabular limitat de cuvinte. Suferă de tulburări de pronunție. Are disfonie.

Abilități: Olea este о persoană interesantă, predispusă să afle cît mai multe lucruri. Îi place să deseneze, cu toate că acest lucru nu i se primește bine întotdeauna. Scrie unele litere și cuvinte simple, după copiere. Nu poate scri după dictare. Citește silabe deschise și închise. Silabe cu două consoane alături nu le poate citi. Este îngrijită, îi place curățenia, poate coase.

Trăsături ale afectivității. O persoană sensibilă, uneori pînă la lacrimi.

Trăsături de temperament.

Se mișcă alene, apatic, îi place să stea mai mult locului. Se află mereu la masă. Nu este predispusă să-și cheltuie energia, deplasîndu-se după anumite lucruri sau treburi.

Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.

Timpul liber îl petrece la televizor, rar cînd se plimbă pe afară.

Îi place să-și imagineze diferite situații, în care se vede eroina principală.

Are capacități de a contacta cu alți copii. Încearcă să le povestească imaginațiile sale. În comportare încearcă să o facă pe maturul, să emite pe mama sau pe educatoare.

Trăsături de viață și caracter.

Trăsături pozitive: Dacă și-a dorit ceva, mereu obține acel lucru.

Trăsături negative: Puțin egoistă.

Scopuri:

Problemă: Izolarea

Scop: De îndepărtat izolarea.

Problemă: Egoism.

Scop: De înlăturat acest viciu.

Evaluarea rezultatelor obținute:

Scop atins partial

Scop parțial atins.

STUDIU DE CAZ NR. 4

SÎRBUL SVETLANA, NĂSCUTĂ LA 15 MARTIE 1993

Caracteristica psiho-socială

Integrarea benefeciarului în societate.

Conduita în familie

Față de părinți – dependentă și foarte capricioasă.

Participarea la activități în familie – nu prea participă la nici о activitate.

Conduita în Centrul de Activități

Relații binefeciar – pedagog – social: dependentă mai mult.

Relații cu colegii: independentă și binevoitoare.

Conduita între prieteni: bună.

Caracteristicile personalității

Diagnostic psihiatric (din fișa medicală): deficiență mintală moderată (36-51).

Procese psihice: Gîndirea, memoria, atenția slab dezvoltate. Imaginația – dezvoltată, Limbaj- parțial dezvolatat. Vocabular sărac de cuvinte, Utilizează mai mult substantive cu unele verbe. Cunoaște culorile de bază. Nuanțele culorilor slab le deosebește. Cunoaște literele de tipar și le poate copia. Nu poate citi nici silabe deschise simple.

Trăsături ale afectivității. Foarte sensibilă.

Trăsături de temperament.

Nu-și cheltuie energia prin mișcări. Este mai mult timp așezată la masă sau pe canapea.

Aptitudini, interese, aspirații și preocupații în timpul liber.

Cînd are dispoziție, Sveta îibește să deseneze. Cînd îi lipsește dispoziția bună, este foarte agitată, țipă, plînge, aruncă cu lucruri în cine nimerește sau haotic. Cînd obosește se ascunde pe sub masă, pat sau se ghemuie într-un ungher și nu vorbește cu nimeni foarte mult timp.

Citește silabe simple cu mare greu, numai atunci, cînd este impusă de cineva dintre maturi, și atunci dacă acesta stă alături de ea.

Trăsături de viață și caracter.

Trăsături pozitive: Cîte odată își atinge scopul dorit.

Trăsături negative: Agresivă, capricioasă, mofturoasă. egoistă în unele cazuri. Se agită, țipă fără sine și se poartă enervant.

Scopuri

Problemă: Foarte capricioasă.

Scop: De înlăturat acest caracter.

2. Problemă: Nu știe să numere.Scop: De a о învăța să numere în limita la cinci.Evaluarea rezultatelor obținute:

Scop atins partial.

Scop atins partial.

Impedimente în acordarea serviciilor sociale:

În acest aspect e necesar ca asistentul sa conștientizeze faptul că dispune de anumite limite și că nu va reuși să soluționeze toate situațiile cu care se va confrunta la un moment dat. Limitele sînt impuse fie de cadrul legislativ, fie de cel al organizației în care lucrează, fie de propria lui personalitate. Astfel de limite sînt:

Limitele impuse de cadrul legislativ: la un moment dat pot exista domenii care nu sînt

acoperite de cadrul legislativ și care limitează posibilitatea de intervenție a asistentului social (de exemplu, faptul că nu există un Tribunal al copilului sau posibilitatea de a obține un ordin judecătoresc atunci cînd sînt dovezi că un copil este abuzat, nu permite scoaterea tuturor copiilor abuzași din familie, ci doar a celor pentru care există dovezi clare de abuz).

Limite impuse de organizație:

lipsa / insuficiența resurselor financiare: pentru a furniza prestați de asistență socială

este nevoie de fonduri; lipsa / insuficiența fondurilor conduce la incapacitatea organizației de a presta toată paleta de servicii identificate ca fiind necesare sau la limitarea numărului de beneficiari (de exemplu: este nevoie de centre de asistență socială comunitară la nivelul fiecărui consiliu local, care să asigure asistență socială primară, însă există doar puține servicii locale din lipsă de fonduri);

lipsa resurselor umane: se referă la lipsa profesioniștilor pe piața muncii din domeniul

asistenței sociale ( asistenți sociali, psihopedagogi, psihologi etc. ); însă fără un personal calificat nu pot fi acordate servicii de calitate, care ar asigura cu adevărat satisfacerea nevoilor beneficiarilor (de ex. în prezent, mulți asistenți sociali au simultan pete 25 de cazuri în curs, ceea ce conduce uneori la abordarea superficială a cazurilor și suprasolicitarea asistentului social);

lipsa resurselor informaționale: cunoștințele în domeniul asistenței sociale se

îmbogățesc prin evaluarea cercetărilor și implementarea experienței avansate a instituțiilor existente; este nevoie ca asistentul social să aibă acces la noile informații și realizări în domeniu; pentru aceasta este necesar de a organiza cursuri periodice de informare;

lipsa supervizării: asistentul social se poate confrunta cu dificultăți în abordarea

anumitor cazuri și are nevoie de supervizarea (sprijinul) unui asistent social cu o experiență mai bogată; supervizarea reduce stresul asistentului social și riscul comiterii anumitor erori;

alte limite impuse de organizație: lipsa sprijinului finanțatorului pentru prestarea

anumitor servicii , lipsa / insuficiența colaborării între membrii organizației etc.

Limite personale:

dificultăți de alucra cu o anumită categorie de beneficiari: fiecare asistent are

predilecție pentru anumite categorii de beneficiari (le înțelege problematica, interacționează ușor cu ei, are experiențe similare, etc.) și poate lucra cu ușurință cu ei, însă poate întîmpina dificultăți în lucru cu alte categorii de beneficiari (de exemplu: un asistent social lucrează foarte bine cu copiii, însă întîmpină dificultăți în lucrul cu persoanele cu handicap);

experiența personală: experiențe personale similare cu cele ale beneficiarului îl pot

ajuta pe asistentul social să-l înțeleagă mai bine pe acesta (de ex: un asistent social de etnie romă înțelege mai bine contextul cultural și stilul de viață a clienților romi);

alte limite: prejudecățile, stereotipurile etc.

În managementul de caz asistentul social are nevoie și de sprijinul altor specialiști din instituția proprie sau din cea în care lucrează ( psihologul, lucrătorii din organele de poliție, cadrele medicale, personalul didactic etc.).

Munca de asistență socială constituie, preponderent, o muncă de echipă: beneficiarul are deseori o multitudine de necesități și este necesar ajutorul altor specialiști pentru evaluarea acestor necesități și stabilirea serviciilor necesare pentru a satisface nevoile identificate .

În cele mai dese cazuri, în asistența socială se folosesc două tipuri de echipă:

1) echipa interdisciplinară: cuprinde specialiăti care lucrează în cadrul unei singure instituții (de ex., asistentul social, psihologul, asistentul medical, educatorul specializat care lucrează într-un centru de plasament);

2) echipa pluridisciplinară: cuprinde specialități care activează în instituții diferite și care își pot aduce la un moment dat contribuția la rezolvarea situației unui beneficiar ( ex., echipa pentru intervenții în caz de abuz care poate cuprinde: asistentul social, psihologul, polițistul, reprezentantul autorității tutelare ) .Coordonatorul echipei este, de regulă, asistentul social. El are datoria de a aduna informațiile de la ceilalți specialiști implicați, de a le sintetiza în diferite documente necesare soluționării problemelor beneficiarului.

Asistența socială – Ghid pentru familiile care au în îngrijire copii cu paralizie cerebrală infantilă

Familiile au dreptul să ia decizii și să facă alegeri cu privire la natura și cantitatea participării în activitățile copiilor lor. Cînd copiii se găsesc într-o situație specială, au nevoi speciale, familiile trebuie să fie consultate ca parteneri de activitate și în luarea deciziilor.

Calitatea unor servicii care se adresează copiilor cu cerințe educative speciale este măsurată și în modul în care părinții participă la acestea și sunt implicați în continuarea activităților. În activitățile de sprijin trebuie să fie implicați toți părinții.

Părinții care au copii cu cerințe educative speciale au nevoie de înțelegerea și sprijinul comunității, al serviciilor de asistență socială și al celorlalți părinți. În colaborare cu profesioniștii părinții pot și trebuie să colaboreze, să propună soluții de rezolvare pentru anumite probleme. Părinții pot învăța unii de la alții și de multe ori cei care au experiență cu anumite probleme pot să fie profesori pentru ceilalți, pot fi de multe ori o sursă de educație pentru părinți în general. Comunitatea, societatea își schimbă percepțiile sociale, concepțiile, atitudinile în funcție de modul în care se comunică, se colaborează și se realizează schimburi de idei între membrii.

Toți copiii trebuie să trăiască împreună, în societate.

Părinții trebuie să pregătească și să faciliteze acest proces.

Părinții copiilor cu nevoi speciale sunt ca și părinții celorlalți copii, au însă o mai mare experiență, deoarece s-au confruntat cu mai multe probleme și se simt adesea, din această cauză, izolați și singuri. Așa cum copiii au nevoie de ceilalți copii pentru a se dezvolta și părinții au nevoie de sprijin pentru a-și depăși momentele de incertitudine și nesiguranță. Mai mult, ei trebuie să asigure sprijin continuu pentru copilul lor cu probleme.

Pornind de la recomandările pentru părinții care au copii preșcolari cu cerințe educative speciale, am stabilit următoarele recomandări pentru a asigura implicarea și participarea părinților la activitățile speciale, de stimulare și de sprijin pentru copiii lor. Ele se potrivesc tuturor părinților, pentru că, în anumite momente ale creșterii copiilor, fiecare părinte se găsește în fața unor dileme, a unor probleme.

Recomandări pentru construirea unor ocazii de implicare a părinților

A. Comunicare de tip profesional cu părinții:

sprijin și participare prin vizite la domiciliu;

consultații cu personalul și cu profesioniștii;

caiete personale de notițe pentru copii și pentru părinți;

programări notate, buletine informative, schițe de programe;

vizionare comună de filme video cu informații referitoare la trecerea de acasă la școală și inve

B. Participare în clasă:

observarea copilului în timpul programului școlar;

asistarea personalului didactic de intervenție ca părinte voluntar de ajutor;

intervenția în anumite momente ale programului (la masă, în anumite activități);

sprijinul programului educativ punând în practică anumite deprinderi, priceperi personale (de exemplu, un părinte pianist sau unul care este dulgher pot ajuta activitățile copiilor);

includerea altor persoane din familie între cei ce sprijină activitățile ca musafiri/vizitatori, care își pot aduce contribuția;

asistarea în călătorii, vizite la diferite locuri sau evenimente speciale.

C.Activități și întî lniri profesionale cu părinții:

• participarea părinților la evaluări, anumite întî lniri profesionale importante, proiectări. Planul de servicii, alcătuirea Planului de intervenție personalizat, la echipa pluridisciplinară;

întîlniri pentru orientarea și reorientarea programului individualizat – întîlniri pentru informare/programe de informare a părinților (cunoașterea resurselor din comunitate, drepturile copiilor și ale părinților, programele curriculare etc.);

participarea părinților la culegerea unor date statistice în activitățile de vacanță etc;

sprijin direct în activitățile zilnice.

D. Urmărirea unor interese speciale:

participarea părinților la î ntî lniri cu anumite teme, de interes pentru ei;

citirea și discutarea unor recomandări, materiale, cărți, legislație;

vizionarea unor filme, spoturi pe teme instructive;

implicarea în asociații și grupuri în care să li se susțină interesul și motivația (asociații de părinți, grupuri de discuții etc.);

participarea la activități î n comunitate, asociații;

participarea la conferințe, seminare, î ntî lniri.

E. Rețeaua de comunicare î ntre părinți (de la părinte la părinte):

participarea la programele și întîlnirile cu grupurile de părinți;

participarea, în comunitate, la programe de sprijin prin părinții;

colaborarea cu alți părinți prin programe de tipul Mama și cu mine, Ceaiul sau cafeaua împreună, Clubul mamelor etc;

realizarea unor conexiuni, activități împreună cu părinți care au copii cu aceleași probleme;

implicarea organizațiilor din comunitate;

dezvoltarea legăturilor și relațiilor cu programe similare.

F. Sprijin pentru copil/familie/părinte:

participarea la programe ori grupuri de sprijin comunitar pentru părinți;

consultanță prin personal specializat sau prin alte surse din comunitate cu privire la soluțiile posibile de rezolvare;

implicarea și sprijinirea altor membri ai familiei să înțeleagă mai bine și să ajute copiii;

identificarea căilor de fortificare și multiplicare a experiențelor de succes în sprijinirea copilului cu CES;

G. Conducerea din partea părinților:

reprezentarea părinților î n comitetele de avizare;

reprezentarea tuturor posibilităților la nivelul comisiilor care decid anumite intervenții asupra copiilor lor;

prezentarea fiecărui părinte prin activități speciale în grupul de lucru al profesioniștilor;

reprezentarea părinților în grupurile de lucru interdepartamentale;

un grup de părinți de legătură asigurat prin voluntariat;

testarea inițiativelor legislative;

pregătirea programelor de intervenție pentru obținerea fondurilor și pentru sprijinul public.

H. Implicarea personală a părinților:

• să lucreze în programul de intervenție personalizat;

• să urmeze sfaturile și recomandările făcute la școală asupra sănătății, educației și ocotirii copiilor;

• să deruleze anumite părți ale unor programe de sprijin sau intervenție (de exemplu, să organizeze o întîlnire de lucru, să facă exerciții acasă cu copiii);

să pregătească materiale de lucru, să ofere sprijin prin diferite materiale de suport, să pregătească anumite lucruri acasă (să gătească prăjituri, să scrie și să deseneze materiale de sprijin etc.);

să sprijine copilul și să asigure succesul programelor de intervenție;

• să-și dezvolte deprinderi parentale de succes în cunoașterea și rezolvarea nevoilor copiilor lor.

Ce reprezintă proiectul „ajutorul social” și care este scopul acestuia?

– Ajutorul social este un ajutor bănesc destinat familiilor cu venituri mici și reprezintă unul dintre programele importante de promovare a incluziunii sociale și de combatere a sărăciei este Legea nr. 133-XVI, din 13 iunie 2008, cu privire la ajutorul social actul normativ care reglementează acordarea asistenței corespunzătoare oricărei persoane care nu dispune de resurse suficiente și care nu este în măsură să și le asigure prin propriile eforturi sau să le primească dintr-o altă sursă, este.

În scopul implementării legii menționate prin Hotărârea Guvernului nr. 1167, din 16 octombrie fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social.

Ce aduce nou Legea cu privire la ajutorul social?

– În Legea menționată au apărut noțiuni noi, printre care putem menționa noțiunea de familie, ceea ce înseamnă două sau mai multe persoane care locuiesc în comun, indiferent dacă au sau nu relații de rudenie, însă mențin o gospodărie comună. Totodată, sunt aplicate și noțiunile de venit lunar minim garantat (VLMG) și venitul global al familiei (VG). VLMG reprezintă nivelul minim calculat al venitului lunar garantat de stat unei familii, care se stabilește anual prin Legea Bugetului de Stat și constituie, în anul 2014, 530 de lei. VLMG al familiei reprezintă suma cuantumurilor veniturilor lunare minime garantate stabilite pentru fiecare membru al acesteia. Cuantumul venitului lunar minim pentru fiecare membru al familiei se stabilește după următoarea formulă: 100 la sută din venitul lunar minim garantat pentru solicitant. Totodată, fiecare adult din familie primește 70 la sută din VLMG, pentru fiecare copil încă 50 la sută și, suplimentar, plus 30 la sută din VLMG pentru fiecare adult cu grad de invaliditate, plus 50 la sută din VLMG pentru fiecare copil invalid și plus 10 la sută din VLMG, atunci când o persoană cu grad de invaliditate este singurul adult în familie.

Venitul Global al familiei reprezintă toate veniturile acumulate de familie într-o anumită perioadă de timp, sub formă bănească și naturală din munca retribuită din toate tipurile de activitate antreprenorială, prestații de asigurări și asistență socială, venituri de la folosirea terenurilor agricole și loturilor de pământ, precum și alte tipuri de venit, inclusiv de la proprietate. Veniturile vor trebui declarate și confirmate conform legislației, prin certificatele de rigoare la momentul solicitării ajutorului social.

Cuantumul lunar al ajutorului social se stabilește ca diferență între venitul lunar minim garantat al familiei și venitul global al acesteia. Concomitent, persoana care nu are un venit din munca retribuită (salariu) va trebui să se înregistreze cu statut de șomer la Oficiul Forței de Muncă și să nu refuze neîntemeiat un loc de muncă corespunzător sau participarea la servicii de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de agenții.

Și în cazul în care în familia menționată există persoane cu dizabilități, pensionari etc.?

– Acest lucru va fi cunoscut de la bun început. De fapt, ar fi cazul să menționăm că familiile defavorizate, ale căror venituri globale sunt mai mici decât venitul lunar minim garantat, vor cădea sub incidența Legii cu privire la ajutorul social dacă toți membrii adulți ai acesteia vor corespunde cel puțin uneia dintre următoarele situații:

au atins vârsta necesară pentru stabilirea pensiei conform legislației;

sunt persoane încadrate în diferite grade de invaliditate;

realizează venituri provenite din salarizare, cu timp integral sau parțial, sau din

activitatea de antreprenoriat;

sunt șomeri înregistrați la Agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă în a cărei

rază teritorială își au domiciliul și nu refuză un loc de muncă sau participarea la servicii de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de agenții;

îngrijesc un copil mai mic de 3 ani;

îngrijesc un membru/membri ai familiei încadrați în gradul I de invaliditate care

necesită îngrijire conform concluziei Consiliului de expertiză medicală a vitalității, îngrijesc un copil/copii invalizi din aceeași familie sau o persoană în vârstă de peste 75 de ani din aceeași familie conform concluziei Consiliului medical consultativ.

Care este perioada stabilită în care persoanele pot beneficia de ajutorul social?

– Dreptul la ajutor social se revizuiește la fiecare 6 luni calendaristice, după acordarea ajutorului social sau la intervenirea oricărei modificări în informația care a fost prezentată anterior.

Totodată, este de menționat că în cazul în care toți membrii familiei au atins vârsta de pensionare sau sunt recunoscute de către Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalității inapte de muncă și nu au alte surse de venit în afară de cele realizate din prestații sociale, ajutorul social se stabilește pe o perioadă de maximum 24 luni calendaristice. La expirarea acestor termene, solicitantul are dreptul să depună o nouă cerere în conformitate cu prevederile legislației.

Unde se pot adresa persoanele pentru a solicita ajutorul social?

– Un lucru important este că titularul ajutorului social este persoana solicitantă, iar beneficiarul acesteia este familia. Astfel, familia, în mod voluntar, desemnează un membru al acesteia (solicitantul), o persoană cu capacitate deplină de exercițiu, care depune cererea pentru acordarea ajutorului social. Alegerea acestuia este dovedită prin semnăturile aplicate pe cererea de solicitare a ajutorului social de către toți membrii adulți ai familiei. Cererea pentru acordarea ajutorului social, însoțită de actele confirmative, se depune la asistentul social comunitar din localitatea unde familia solicitantă își are reședința curentă. Asistentul social verifică informația indicată în cerere și actele anexate la aceasta, pe care apoi o acceptă și înregistrează. Odată cererea fiind înregistrată, solicitantului i se eliberează o recipisă de primire a cererii, indicându-se data și numărul de înregistrare.

Este de menționat că, în cazul în care nu au fost prezentate toate actele confirmative necesare, cererea nu se acceptă. Cererea va conține acordul pentru colectarea și verificarea informației despre familie, veniturile și proprietatea acesteia, precum și obligațiunea de a restitui sumele primite nelegitim, în cazul declarației false sau incomplete. Ulterior, asistentul social transmite direcției asistență socială și protecție a familiei cererea menționată cu toate documentele anexate și care va fi luată decizia de acordare sau nu a dreptului la ajutor social. Fiecare familie solicitantă va primi o înștiințare care va conține decizia referitor la dreptul la ajutor social.

Este adevărat că pentru a solicita ajutorul social este necesar de a prezenta foarte multe documente precum și copii ale acestora?

– Nu este adevărat, deoarece conform Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social, împreună cu cererea, solicitantul prezintă, în mod obligatoriu, certificatul privind componența familiei și copia actului de identitate. Celelalte copii urmează a fi anexate după caz, adică în funcție de componența și situația din familie, de exemplu: în cazul în care în familie este o persoană cu dizabilități, se prezintă copia actului ce confirmă gradul și termenul invalidității; în cazul în care în familie sunt persoane care activează în câmpul muncii, este necesar certificatul de salariu de la locul de muncă; certificatul confirmativ de la organele abilitate sau copia documentelor ce confirmă dreptul deținătorului de teren privind terenurile agricole de pe lângă casă (intravilanul localităților), precum și din extravilanul localităților; în cazul în care un membru al familiei urmează studiile într-o instituție de învățământ la cursurile de zi se va prezenta certificatul privind tipul de studii cu indicarea mărimii bursei, după caz. Astfel, pentru a solicita ajutorul social, familia în principiu nu trebuie să părăsească localitatea pentru a prezenta la cerere documentele necesare.

Din păcate, am constatat că unii asistenți sociali, precum și secții sau direcții de asistență socială și protecție a familiei, solicită anexarea a foarte multe copii ale documentelor, decât cele necesare, cum ar fi copii ale buletinelor de identitate ale tuturor membrilor familiei, certificate de naștere, certificate de deces, acte precum că copiii din familie învață la instituții de învățământ primar, etc. Astfel, menționez că, cu excepția solicitantului, ceilalți membri ai familiei trebuie doar să prezinte asistentului social că buletinele de identitate există și sunt valabile fără a face copii ale acestora. Totodată, actele confirmative necesare pentru solicitarea ajutorului social se eliberează de organele abilitate în mod gratuit.

Ce obligații are familia care solicită ajutor social?

– În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social, solicitantul este obligat să prezinte informații complete și veridice, înaintând actele justificative respective. Totodată, solicitantul are obligația să comunice în scris, în termen de 10 zile de la data la care a intervenit vreo modificare în informația declarată inițial în cerere.

Familia beneficiară de ajutor social are obligația de a permite efectuarea anchetei sociale stabilite de direcția de asistență socială și protecție a familiei pentru a verifica condițiile care au stat la baza acordării dreptului la ajutor social. În caz de refuz a efectuării anchetei sociale, sau în cazul în care în termen de 10 zile de la identificarea prin anchetă a unor schimbări în datele indicate în cerere, plata ajutorului social va înceta. Astfel, verificarea autenticității informației prezentate pentru stabilirea ajutorului social se efectuează nemijlocit de către direcția de asistență socială, iar verificarea la domiciliu se realizează de către reprezentantul direcției menționate prin întocmirea anchetei sociale.

Care este rolul asistentului social?

– Un rol important în procesul de implementare a Legii cu privire la ajutorul social îl au asistenții sociali care identifică familiile vulnerabile și le acordă suport în completarea cererilor pentru acordarea ajutorului social. În acest sens, asistenții sociali, precum și alți specialiști din cadrul direcțiilor de asistență socială beneficiază de instruire continuă în scopul eliminării erorilor și dificultăților apărute în procesul de implementare a legii menționate.

Care sunt propunerile de îmbunătățire a mecanismului de acordare a ajutorului social?

– Luând în considerație că ponderea populației sub pragul sărăciei extreme se prognozează până la 4 la sută în 2010 (144 mii persoane sau circa 38 mii familii), unul dintre obiectivele Legii cu privire la ajutorul social este susținerea acestora prin acordarea prestației respective. În acest sens, Guvernul, prin hotărârea nr. 130, din 22 februarie propus anumite modificări în Regulamentul cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului social printre care pot fi menționate: ignorarea veniturilor obținute din activitatea agricolă a gospodăriilor țărănești (de fermier) și în gospodăriile casnice auxiliare la calcularea venitului global pentru familiile formate doar din membri inapți de muncă cum ar fi copii, persoane încadrate în grade de invaliditate și persoane care au împlinit vârsta de 75 ani; ignorarea a 60 lei pentru fiecare membru al familiei care realizează venituri obținute din drepturile salariale pentru a motiva aceste persoane să activeze în continuare în câmpul muncii. Totodată, prin Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 133-XVIII, din 23.12.2009, cuantumul venitului lunar minim garantat a fost stabilit în mărime de 530 lei, anterior acesta constituind 430 lei.

Care sunt realizările în acest sens până în momentul de față?

– Legea cu privire la ajutorul social se implementează în toate localitățile republicii, iar numărul beneficiarilor de ajutor social fiind în permanentă creștere.

Astfel, conform datelor privind plata ajutorului social prezentate lunar de către Casa Națională de Asigurări Sociale, dacă în luna decembrie 2008 numărul beneficiarilor constituiau 151 familii, iar cheltuielile – 48 mii de lei, deja în luna decembrie 2009 numărul beneficiarilor constituia 17 521 familii, iar cheltuielile fiind de 12,8 milioane de lei. În acest sens, se poate observa o creștere substanțială a numărului familiilor beneficiare de ajutor social. Totodată, în total în anul 2009, de ajutor social au beneficiat peste 31 000 familii, iar pentru implementarea legii din luna decembrie 2008 și până în decembrie 2009 au fost alocate mijloace financiare din Bugetul de stat în cuantum de 114,7 milioane de lei. Este de menționat că, potrivit datelor prezentate de către Casa Națională de Asigurări Sociale, pentru luna aprilie 2010, de ajutor social vor beneficia 24464 familii, iar mijloacele financiare necesare vor constitui peste 25 milioane de lei.

CONCLUZII ȘI RECOMANDARI

Copii cu paralizie cerebrală infantilă fac parte din categoria de persoane marginalizate sau cu risc de marginalizare. Ele sunt în atenția serviciilor de asistența socială datorită faptului că se află în imposibilitatea de a-și satisface prin propriile puteri nevoile fundamentale ce stau la baza dezvoltări umane. Acesti copii au un acces redus la mecanismele de definirea a normalității, a ceea ce este “așteptare rezonabilă” într-o societate dată. Trebuințele materiale și socioafective primare sunt universal valabile, însă de la caz la caz apar trebuințe diversificate. Existența copiilor cu paralizie cerebrală infantilă nu este o problemă individuală sau a familiei, ci este o problemă socială a întregii comunități deoarece pe lângă durerea de a conștientiza dependența permanentă de o altă persoană, comunitatea pierde potențiala capacitatea a individului de dezvoltare a societății.

Problema socială ca fiind un proces social, o caracteristică, o situație despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat. În acest context asistența socială are scopul de a sprijini toți copii ce se confruntă cu dificultăți, contribuind în felul acesta la eliminarea sau schimbarea situației respective. A fi un copil cu paralizie cerebrală infantilă nu reprezintă o problemă socială decât în momentul în care ca și individ nu îi sunt facilitate accesul la viața de familie și socială: școală, evenimente sociale, locuri de muncă adaptate și protejate. În momentul în care îi sunt îngrădite aceste nevoi, atunci faptul că copilul cu paralizie cerebrală infantilă este pus în situația de a nu socializa în nici un mod devine o problemă socială.

Problemele sociale sunt acele probleme practice cu care oamenii se confruntă în timpul integrării în sistemele sociale. Dacă o un copil are deficiențe și îi este neglijată terapia de recuperare, integrarea în societate conform capacităților sale este exclus din sistemul social. “A suferi” desemnează starea de nemulțumire a unui individ, sau grup de indivizi, întrucât nu-și pot satisface într-un mod corespunzător nevoile. Această situație poate apărea fie din cauză că persoana nu cunoaște soluțiile la proapria-I problemă, fie pentru că nu are acces la resursele care ar putea rezolva problema. Grupul familiilor cu copii cu paralizie cerebrală infantilă nu a constituit dintotdeauna o problemă socială, mult timp considerându-se că este doar o problemă a familiei. Promovându-se drepturile omului, într-o societate care se dorește a fi o societate de tip organică, în care fiecare individ își are locul lui indispensabil, astăzi se dorește ca și copilul cu paralizie cerebrală infantilă să i se găsească un rol definit în societate. copii cu paralizie cerebrală infantilă nu au doar trebuințe fiziologice, ea poate aspira și e de dorit ca ea să se dezvolte către trebuințe mai înalte totodată fiind necesar și oferirea cadrului social pentru dezvoltarea sa individuală.

Copii cu paralizie cerebrală infantilă au devenit subiectul asistenței sociale în Republica Moldova odată cu apariția serviciilor de suport dezvoltate de către instituțiile de stat și Organizațiile Non-Guvernamentale. Necesitatea a fost dictată de abordarea multidisciplinară și complexă a problematicii disabilității. La etapa actuală se vorbește mult de inegrarea socială a copiilor cu paralizie cerebrală infantilă. În fond, toate discuțiile axate pe problema integrării sociale au un singur scop laitmotiv: „Orice copil cu disabilități trebuie să-și găsească locul potrivit în comunitate ca să nu rămînă izolat de societate”. Izolarea, singurătatea omului este întotdeauna dăunătoare.

Asistența Socială trebuie să mobilizeze prin forme și mijloace specifice solidarității sociale și să intervină cu măsuri preventive și corecte pentru depășirea stării de dependență socială sau să înlăture starea de dificultate pentru a asigura integrarea socială a persoanelor și familiilor defavorizate de unde fac parte și familiile cu copii cu paralizie cerebrală infantilă. Reieșind din aceste deziderate este conștientizată reforma sistemului de asistență socială ce urmează să se implimenteze prin elaborarea cadrului legislativ la nivel jurudic,administrativ la nivel organizatoric.

Obiectivele spre care tindem, în pofida greutăților prin care trecem, vor prevala în sensul menținerii unui regim de securitate socială socială adecvat și satisfăcător, aducînd treptat dreptul securității sociale la nivelul corespunzător. Astfel, orice persoană care nu dispune de resurse suficiente și care nu are posibilitatea să le procure prin intermediul mijloacelor sau să le primescă dintr-o sursă, în special prin prestării de securitate socială, să poată beneficia de asistență corespunzătoare.

Acest rol îi revine în mod direct asistenței sociale, iar reformarea acestuai va avea tendința să specifice sau să acorde statutul acestui doameniu, iar pe de altă parte va avea tendința să sporească echitatea față de beneficiari. Un loc aparte în mecanismul de protecție socială îl are domeniul copiilor cu paralizie cerebrală infantilăv. Pe lîngă consecințele trecerii la economia de piață care a influențat considerabil situația social-economică a societății, familiile cu copii cu paralizie cerebrală infantilă sun afectați și de incapacitate proprie de a-și satisface nevoile. De aici atît copiii cît și familia trebuie să fie asisteți de către stat. Pe lîngă această calitatea servicilor menționate lasă de dorit, iar personalul implicat în acordarea acestora denotă lipsă de profesionalism. Sericiile pentru copiii cu paralizie cerebrală infantilă trebuie să fie planificate.

Ar trebui să fie desființată prioritatea serviciului de 24 ore zilnic la cei din instituții. Acordarea îngrijirilor acasă, deopotrivă cu alte forme de îngrijire în timpul zilei, vor fi atunci beneficiare și vor împiedica instituționalizarea. Conceptul de a-i ajuta pe acești copii în comunitate înseamnăși că vom atrbui o responsabilitate mai mare tuturor specialiștilor.

Studiul efectuat confirmă ipotezele lansate în această lucrare:

Ipoteza teoretică. Dinamica scimbării societății, politicile sociale ineficiente și atitudinea comunități față de copii cu paralizie cerebrală infantilă influențează determinativ asupra procesului de integrare socială a acestora.

Ipoteza experimentală. Copii cu paralizie cerebrală infantilă se integrează mult mai ușor în mediul relațiilor sociale umane, în condițiile în care beneficiază și de servicii de asistență socială.

Succesul integrării copiilor cu paralizie cerebrală infantilă depinde de cooperarea dintre instituțiilor comunitare, care au în responsabilitate educația specială, protecția socială și protecția juridică care să asigure realizarea tuturor drepturilor lor prevăzute în convențiile internaționale.

Crearea se servcii centrate pe nevoile speciale ale copiilor cu paralizie cerebrală infantilă și a suportului individualizat face parte dintr-un proces structurat și ar preveni instituționalizarea.

Obiectivele principale ale serviciilor mizează pe promovarea vieții independente și a unei participări totale. Servciile oferite trebuie să fie de calitate. Asistenții sociali sunt abilitați nu doar să-i ajute pe indivizi să se adapteze la normă, ci și să regîndească regulile și normele deoarece acestea nu țin seama de fiecare individ în parte. Unii oameni suferă datorită faptului că trăiesc într-un sistem care îl ignoră ca individualitate sau le cere mai mult decît pot da. Pentru a putea trăi, acești indivizi încalcă unele dintre reguli. Din această pespectivă, activitatea asistenților sociali constă într-o mediere între normele statuale de societate și regulile individuale.

Cercetarea teoretico-practică demonstrează, că copii cu paralizie cerebrală infantilăi, familiile sau susținătorii acestora au nevoie de ajutor. O mare parte din acest ajutor poate veni de la prieteni, rude, cunoștințe. Problema deficienței nu este doar personală, individuală. Aceasta este în egală măsură și o problemă a societății, a modului în care aceasta își asumă provocarea ridicată de deficiență.

În ultimul timp se conturează o nouă perspectivă a muncii și asistenței sociale. De această dată unghiul de abordare a problemelor este dferit. Se consideră că asistenții sociali lucrează, în general, cu indivizii care se află în discordanță cu una sau mai multe norme sau reguli specifice unei anumite societăți. În unele cazuri, persoanele asistate nu sunt conștiente de faptul că se află în contradicție cu norma. Alteori, chiar ele înșile creează a cest conflict. Din această perspecivă, sarcina asistenței sociale este de a pune în evidență divergența și de a-i găsi rezolvările. Există multe moduri de a reliefa discordanțele, astfel că asistenții sociali sunt nevoiți să efectuieze o mulțime de activități. În lipsa acestor contradicții, activitatea desfășurată, deși poate avea un profund caracter umanitar, nu poate fi încadrată în categoria asistenței sociale.

Nevoile copiilor cu paralizie cerebrală infantilă: nevoi psihologice (dragoste și atenție din partea părinților; securitate, încurajare și apreciere; recunoaștere; servicii psihologice); nevoi sociale (servicii sociale la nivel de comunitate; servicii de reabilitare; servicii de protecție a drepturilor, etc.); nevoi privind crearea condițiilor fizice – adaptarea clădirilor, spațiilor publice și a mijloacelor de transport (crearea unei infrastructuri adaptată necesităților, crearea condițiilor de acces și de studii în grădinițele și școlile de cultură generală), nevoi profesionale (elaborarea planurilor educaționale individualizate, instruire și pregătire profesională, ateliere de muncă și locuri de muncă).

Nevoile părinților ce îngrijesc și educă copii cu paralizie cerebrală infantilă:nevoi psihologice (suport psihologic), nevoi sociale (instruiri, servicii sociale la nivel de comunitate, servicii medicale de calitate pentru copii, tratamente gratis și posibilități de reabilitare la nivel local, protejare a locurilor de muncă etc.), nevoi privind crearea condițiilor fizice – adaptarea clădirilor, spațiilor publice și a mijloacelor de transport (crearea unei infrastructuri adaptată necesităților, crearea condițiilor de acces și de studii în grădinițele și școlile de cultură generală).

Nivelul înalt al handicapului și tendința generală de creștere a acestuia cu implicații asupra stării de sănătate a tinerilor cu handicap și resursele muncitoare ale societății.

Fenomenul dat trebuie să ne pună în gardă, ceea ce accentuează necesitatea de a accelera elaborarea strategiei politicii sociale, care va da posibilitatea manifestării potențialului profesional.

Statul este obligat să elaboreze și să aplice o politică națională de dezvoltare, care ar da posibilitatea creșterii constante a bunăstării întregii populații, a tuturor indivizilor fără nici o discriminare, inclusiv și cea de sănătate. Una din problemele majore este protecția și exercitarea drepturilor a persoanelor ce au handicap, persoane cu o poziție dezavantajată față de alte persoane, ea fiind socotită și ca o problemă a întregii societăți.Ajustarea sistemului de asistență socială la cerințele dezvoltării unui regim democratic impune realizarea conceptului de asistență socială, precum și a obiectivelor și măsurilor instituționale pe care trebuie să le ilustreze.

Asistența socială trebuie să mobilizeze prin forme și mijloace specifice solidarității sociale și să intervină cu măsuri preventive și corecte pentru depășirea stării de dependență socială sau să înlăture starea de dificultate pentru a se asigura integrarea socială a persoanelor și familiilor defavorizate de unde fac parte și persoanele ce au un anumit handicap. Ajustarea sistemului de asistență socială la cerințele dezvoltării unui regim democratic impune realizarea conceptului de asistență socială, precum și a obiectivelor și măsurilor instituționale pe care trebuie să le ilustreze.

Dezvoltarea capacităților administrației publice locale în domeniul evaluării costurilor sociale și economice ale dezvoltării; instruirea continuă a aleșilor locali în domeniul organizării și managementului comunitar, legislației financiare, atragerii de fonduri, tehnicilor de mobilizare socială etc; revizuirea și completarea cadrului legislativ și normativ cu referință la autonomia locală, în special la capitolul autonomie financiară și contradicții interinstituționale în ceea ce privește autoritatea publică locală; urgentarea aprobării și punerii în practică a cadrului normativ cu referință la procurarea, contactarea serviciilor sociale de la organizațiile neguvernamentale; sporirea criteriilor de selecție a funcționarilor din cadrul primăriei etc.; consolidarea capacităților APL.

Coordonare între serviciile sociale. Îmbunătățirea comunicării dintre serviciile sociale publice și non profit și corelarea serviciilor sociale pentru continuarea serviciilor de asistență directă/ intervenții în criză cu proiecte de (re)integrare socio – profesională (pt evitarea dependenței și a fenomenului de freerider, pt responsabilizarea beneficiarilor), dezvoltarea de programe de informare cu rol de prevenție. Dezvoltarea instituțională a serviciului public relevant.

Implicarea tuturor actorilor comunitari în dezvoltarea serviciilor pentru dezvoltarea bazei de expertiză și de resurse și de muncă existente în comunitate; revizuirea de către agențiile donatoare și programele guvernamentale a contribuției comunitare la implementarea proiectelor în funcție de veniturile familiale specifice localității rurale; design-ul și implementarea de către ONG-uri și autorități publice centrale a unor proiecte de dezvoltare comunitară privilegiate pentru comunitățile deprivate care nu au experiență în implementarea proiectelor de dezvoltare comunitară; implicarea de către autoritățile publice locale a tinerei generații în proiecte comunitare de amploare; asigurarea transparenței acțiunilor și proiectelor implementate; antrenarea atât a membrilor, cât și a actorilor comunitari în noi acțiuni de interes public; implicarea Bisericii în activități de mobilizare socială.

Nevoia de sprijin a unei persoane devine o problemă pentru asistenții sociali atunci când familia sau comunitatea locală apropiată nu pot răspunde sau nu o pot împlini. Astfel, sprijinul de care au nevoie persoanele și familiile acestora este adesea solicitat atât de la formele instituționalizate de asistența socială cât și de la comunitate sau de la societate.BIBLIOGRAFIE

1. Balahur, D. Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale. București: ALL BECK, 2001. 392 p

2. Barbos, E., Barbos, A.M. Adaptare, Compenso-Recuperare, Integrare. Cluj-Napoca: Risoprint, 2007. 214 p.

3. Bocancea, C.; Neamțu, G. Elemente de Asistență Socială. Iași: Polirom, 1999. 428 p.

4. Bulgaru, M.; Gribincea, T.; Sali, N. Asistența socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. Chișinău: RVR S.R.L., 2008. 218 p.

5. Bulgaru, M. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale. Chișinău: Prin, 2003. 325 p.

6. Bulgaru, M. Metode și tehnici în asistența socială. Chișinău: Tehnică, 2002. 268 p.

7. Cojocaru, T. Metode apreciative în asistența socială: ancheta, supervizarea și managementul de caz. Iași: Polirom, 2005. 128 p.

8. Coulshed, V. Practica Asistenței Sociale. București: Alternative, 1993. 280 p.

9. David, H. Introducere în teoria asistenței sociale. București: ALL BECK, 2001. 224 p.

10. Gherghiț, Al. Managementul serviciilor de asistență psihopedagogică și socială. Iași: Polirom, 2003. 423 p.

11. Istrate, I. Comunități în mișcare: Programe și intervenții sociale. București: Agata, 2004. 246 p.

12. Lane, C.; John, M. Elemente de bază pentru pregătirea supervizorilor din sistemul de protecție a copilului în România. București: Trei, 2002. 186 p.

13. Mărgineanu, L.; Mărgineanu, G. Dreptul Familiei. Chișinău: Elena, 2002. 252 p.

14. Miftode, V. Fundamente ale asistenței sociale. București: Didactică și Pedagogică, 1999. 376 p.

15. Miftode, V. Dimensiuni ale asistenței sociale. Botoșani: Axa, 1995. 420 p.

16. Miftode, V. Teorie și metodă în asistența socială. Iași: Polirom, 1995. 286 p.

17. Munteanu, A.; Sagebeil, J. Practici în Asistență Socială. Iași: Polirom, 2006. 244 p.

18. Neamțu, G. Tratat de asistență socială. Iași: Polirom, 2003. 724 p.

19. Pop, L. Politici sociale. București: Expert, 2005. 422 p.

20. Serbin V. Invaliditatea – determinarea și evaluarea. Chișinău: Știința, 1998. 280 p.

21. Spinei, L., Popușoi, E. Handicapul infantil ca problemă medico-socială. Chișinău: Știința, 2000. 234 p.

22. Spînu, M. Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului. Chișinău: Tehnică, 1998. 356 p.

23. Vrășmaș, T., Dăunt, P., Mușu, I. Integrarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative special. UNICEF: Childrens First, 2007. 110 p.

Acte normative:

24. Constituția Republicii Moldova din 27.08.1994. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994

25. Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 20. 11.1989

26. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1512 din 31.12.2008 despre aprobarea Programul Național privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008 – 2012. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 7-9 din 20.01.2009

27. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 410 din 04 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei Naționale “Educație pentru Toți”. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 36-38/263 din 16.03.2007

28. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 459, din 25 aprilie 2007 despre aprobarea Programului Național de Reabilitare și Reintegrare socială a persoanelor cu dizabilități. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 064 din 11.05.2007

29. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1562 din 31.12.2002 pentru aprobarea proiectului de lege privind protecția copilului aflat în dificultate. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 003 din 21.01.2003

30. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.727 din 16.06.2003 despre aprobarea Strategiei Naționale privind protecția copilului și familiei. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 126-131 din 27.06.2003

31. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 937 din 12.07.2002 pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de tip familial. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 106-109 / 1055 din 25.07.2002

32. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1730 din 31.12.2002despre aprobarea Programului-pilot „Copiii cu disabilități”. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.190-197 din 31.12.2002

33. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.51 din 23.01.2002despre aprobarea Concepției Naționale privind protecția copilului și familiei. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.17-19 din 31.01.2002.

34. Legea nr. 169 din 09 iulie 2010 pentru aprobarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități (2010–2013). În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 200-201 din 12.10.2010

35. Legea nr. 295-XVI din 21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.18-20/57 din 29.01.2008

36. Legea asistenței sociale nr. 547-XV din 25 decembrie 2003. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 42-44 / 249 din 13.03.2004

37. Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 42-44 din 12.03.2004

38. Legea nr. 81-XV din 28 februarie 2003 privind cantinele de ajutor social. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 67-69 din 11.04.2003

39. Legea nr. 190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 84-86 din 16.04.2003

40. Legea nr. 121-XV din 3 mai 2001 cu privire la protecția socială suplimentară. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 51 din 08.05.2001

41. Legea nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr.70-72 din 22.06.2000

42. Legea nr. 827-XIV din 18 februarie 2000 a Fondului republican și a fondurilor locale de susținere socială a populației. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 65-67 din 08.06.2000

43. Legea nr. 499-XIV din 14.07.99 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 106-108 din 30.09.1999

44. Legea nr.156 –XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 111 -113,1998

45. Legea nr.338-XIII din 15.12.1994 privind drepturile copilului. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.13 din 02.03.1995

46. Legea nr. 547 din 21.07.95 a Învățămîntului. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 062 din: 09.11.1995

47. Legea nr. 909-XII, din 30.01.92 privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl. MP nr.1 (partea I). În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 1/25 din 30.01.92

48. Legea nr.821-XII, din 24.12.91 privind protecția socială a invalizilor. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 008 din 24.12.1991

Surse web

49. Persoane în vîrstă de 16 ani și peste, recunoscute invalizi pentru prima dată pe sexe, grupe de vîrsta și medii, 2000-2009. [online]. 2010. Accesibil pe Internet <URL: http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/08%20SAN/SAN05/SAN05.asp

50. Instituții Subordonate. [online]. 2010. Accesibil pe Internet <URL: http://www.mpsfc.gov.md/md/institut/

51. INFORMATIE privind beneficiarii de pensii si alocatii sociale de stat, aflati la evidenta Casei Nationale de Asigurari Sociale la situatia de 01.01.2011. [online]. 2011. Accesibil pe Internet <URL: http://www.cnas.md/libview.php?l=ro&idc=244&id=1276

BIBLIOGRAFIE

1. Balahur, D. Protecția drepturilor copilului ca principiu al asistenței sociale. București: ALL BECK, 2001. 392 p

2. Barbos, E., Barbos, A.M. Adaptare, Compenso-Recuperare, Integrare. Cluj-Napoca: Risoprint, 2007. 214 p.

3. Bocancea, C.; Neamțu, G. Elemente de Asistență Socială. Iași: Polirom, 1999. 428 p.

4. Bulgaru, M.; Gribincea, T.; Sali, N. Asistența socială în contextul transformărilor din Republica Moldova. Chișinău: RVR S.R.L., 2008. 218 p.

5. Bulgaru, M. Aspecte teoretice și practice ale asistenței sociale. Chișinău: Prin, 2003. 325 p.

6. Bulgaru, M. Metode și tehnici în asistența socială. Chișinău: Tehnică, 2002. 268 p.

7. Cojocaru, T. Metode apreciative în asistența socială: ancheta, supervizarea și managementul de caz. Iași: Polirom, 2005. 128 p.

8. Coulshed, V. Practica Asistenței Sociale. București: Alternative, 1993. 280 p.

9. David, H. Introducere în teoria asistenței sociale. București: ALL BECK, 2001. 224 p.

10. Gherghiț, Al. Managementul serviciilor de asistență psihopedagogică și socială. Iași: Polirom, 2003. 423 p.

11. Istrate, I. Comunități în mișcare: Programe și intervenții sociale. București: Agata, 2004. 246 p.

12. Lane, C.; John, M. Elemente de bază pentru pregătirea supervizorilor din sistemul de protecție a copilului în România. București: Trei, 2002. 186 p.

13. Mărgineanu, L.; Mărgineanu, G. Dreptul Familiei. Chișinău: Elena, 2002. 252 p.

14. Miftode, V. Fundamente ale asistenței sociale. București: Didactică și Pedagogică, 1999. 376 p.

15. Miftode, V. Dimensiuni ale asistenței sociale. Botoșani: Axa, 1995. 420 p.

16. Miftode, V. Teorie și metodă în asistența socială. Iași: Polirom, 1995. 286 p.

17. Munteanu, A.; Sagebeil, J. Practici în Asistență Socială. Iași: Polirom, 2006. 244 p.

18. Neamțu, G. Tratat de asistență socială. Iași: Polirom, 2003. 724 p.

19. Pop, L. Politici sociale. București: Expert, 2005. 422 p.

20. Serbin V. Invaliditatea – determinarea și evaluarea. Chișinău: Știința, 1998. 280 p.

21. Spinei, L., Popușoi, E. Handicapul infantil ca problemă medico-socială. Chișinău: Știința, 2000. 234 p.

22. Spînu, M. Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului. Chișinău: Tehnică, 1998. 356 p.

23. Vrășmaș, T., Dăunt, P., Mușu, I. Integrarea în comunitate a copiilor cu cerințe educative special. UNICEF: Childrens First, 2007. 110 p.

Acte normative:

24. Constituția Republicii Moldova din 27.08.1994. În Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12.08.1994

25. Convenția ONU cu privire la drepturile copilului din 20. 11.1989

26. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1512 din 31.12.2008 despre aprobarea Programul Național privind crearea sistemului integrat de servicii sociale pe anii 2008 – 2012. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 7-9 din 20.01.2009

27. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 410 din 04 aprilie 2003 pentru aprobarea Strategiei Naționale “Educație pentru Toți”. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 36-38/263 din 16.03.2007

28. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 459, din 25 aprilie 2007 despre aprobarea Programului Național de Reabilitare și Reintegrare socială a persoanelor cu dizabilități. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 064 din 11.05.2007

29. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 1562 din 31.12.2002 pentru aprobarea proiectului de lege privind protecția copilului aflat în dificultate. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 003 din 21.01.2003

30. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.727 din 16.06.2003 despre aprobarea Strategiei Naționale privind protecția copilului și familiei. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 126-131 din 27.06.2003

31. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 937 din 12.07.2002 pentru aprobarea Regulamentului casei de copii de tip familial. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 106-109 / 1055 din 25.07.2002

32. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.1730 din 31.12.2002despre aprobarea Programului-pilot „Copiii cu disabilități”. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.190-197 din 31.12.2002

33. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.51 din 23.01.2002despre aprobarea Concepției Naționale privind protecția copilului și familiei. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.17-19 din 31.01.2002.

34. Legea nr. 169 din 09 iulie 2010 pentru aprobarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități (2010–2013). În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 200-201 din 12.10.2010

35. Legea nr. 295-XVI din 21.12.2007 pentru aprobarea Strategiei naționale de dezvoltare pe anii 2008-2011. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.18-20/57 din 29.01.2008

36. Legea asistenței sociale nr. 547-XV din 25 decembrie 2003. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 42-44 / 249 din 13.03.2004

37. Legea nr. 156-XIV din 14 octombrie 1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 42-44 din 12.03.2004

38. Legea nr. 81-XV din 28 februarie 2003 privind cantinele de ajutor social. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 67-69 din 11.04.2003

39. Legea nr. 190-XV din 8 mai 2003 cu privire la veterani. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 84-86 din 16.04.2003

40. Legea nr. 121-XV din 3 mai 2001 cu privire la protecția socială suplimentară. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 51 din 08.05.2001

41. Legea nr. 933-XIV din 14 aprilie 2000 cu privire la protecția socială specială a unor categorii de populație. În: Monitorul Oficial al R. Moldova nr.70-72 din 22.06.2000

42. Legea nr. 827-XIV din 18 februarie 2000 a Fondului republican și a fondurilor locale de susținere socială a populației. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 65-67 din 08.06.2000

43. Legea nr. 499-XIV din 14.07.99 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 106-108 din 30.09.1999

44. Legea nr.156 –XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 111 -113,1998

45. Legea nr.338-XIII din 15.12.1994 privind drepturile copilului. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr.13 din 02.03.1995

46. Legea nr. 547 din 21.07.95 a Învățămîntului. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 062 din: 09.11.1995

47. Legea nr. 909-XII, din 30.01.92 privind protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobâl. MP nr.1 (partea I). În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 1/25 din 30.01.92

48. Legea nr.821-XII, din 24.12.91 privind protecția socială a invalizilor. În: Monitorul Oficial al Republcii Moldova nr. 008 din 24.12.1991

Surse web

49. Persoane în vîrstă de 16 ani și peste, recunoscute invalizi pentru prima dată pe sexe, grupe de vîrsta și medii, 2000-2009. [online]. 2010. Accesibil pe Internet <URL: http://statbank.statistica.md/pxweb/Database/RO/08%20SAN/SAN05/SAN05.asp

50. Instituții Subordonate. [online]. 2010. Accesibil pe Internet <URL: http://www.mpsfc.gov.md/md/institut/

51. INFORMATIE privind beneficiarii de pensii si alocatii sociale de stat, aflati la evidenta Casei Nationale de Asigurari Sociale la situatia de 01.01.2011. [online]. 2011. Accesibil pe Internet <URL: http://www.cnas.md/libview.php?l=ro&idc=244&id=1276

Anexa 2

Ancheta socială

Data îndeplinirii:____________________________ Cine a îndeplinit:______________________

I.Date generale:

Numele prenumele copilului________________________________________________________

Data nașterii____________________________________________________________________

Numele prenumele mamei,___________________________________anul nasterii____________

Studii_____________________,profesia și locul de muncă_______________________________

Numele prenumele tatălui,___________________________________anul nasterii_____________

Studii_____________________,profesia și locul de muncă________________________________

Adresa __________________________,tel._______________,mob.________________________

Diagnoza ______________________________________________________________________

Gradul de invaliditate_____________________________________________________________

II.Nevelul de trai:

III.Asistenta:

V.Climatul familiei:

Anexa 3

Fișă de interviu a familiei cu copilul cu paralizie cerebrală infantilă

Scopul interviului:

identificarea problemelor, necesităților și stării psihice – comportamentului, atitudinilor, afectivității, atașamentului copilului cu paralizie cerebrală infantilă; cunoașterea modului de gîndire, de viață, ideilor despre mediul social, despre poziția pe care o ocupă în familie, comunitate, problemelor de relație și comunicare pe care le are în cu semenii, părinții, auto aprecierilor privind situația în care se află și modul de comportament pe care îl manifestă.

Fiecare întrebare de bază este urmată de altele suplimentare. La fiecare din ele se solicită un anumit răspuns. Toate răspunsurile sînt utile, pentru a căpăta o caracteristică amplă despre copilul intervivat.

În cadrul aplicării interviului se utilizează și metoda observației. Se fixează manifestările comportamentale și reacțiile copilului cu disabilități la fiecare întrebare din chestionar.

Rezultatele sînt prelucrate în conformitate cu schema propusă, întocmindu-se o caracteristică a copilului cu disabilități și recomandări în adresa celor preocupați de educația lui.

În fișa de interviu se fixează următoarele date de anchetă:

Numele ___________________________________

Prenumele ___________________________________

Vîrsta ___________________________________

Adresa ___________________________________

Instituția ___________________________________

Cît de frecvent consideri că cei din jur se comportă incorect cu tine ?

Dacă frecvent, din ce cauză ?

Cui te adresezi cel mai des cînd ai nevoie de ajutor ?

Ți s-a întîmplat să ai nevoie de ajutor, dar să nu ai curaj să te adresezi la cineva ? Dacă da, ce te intimida ?

Cînd cineva te sfătuie sau îți propune ceva, de regulă urmezi sfatul sau nu ?

Cum crezi, cei din jur sunt dispuși să te ajute întotdeauna ?

Cum legi prietenii, cu copii de vîrsta ta ?

Îți place să te afli mult timp cu copiii ?

Cum se comportă copiii cu tine

Starea de sănătate este bună ?

Ai avut perioade cînd te-ai simțit foarte rău ?

Au fost dispuși cei din jur să-ți acorde primul ajutor ?

Cînd cineva te ofensează, tu devii agresiv ?

Cum te comporți cu cei care te ofensează ?

În cazul cînd te ofensează, îți cer iertare ?

Cum vezi viitorul tău ?

Ce dorești cel mai mult să devii în viață ?

Consideri că scopurile tale se vor realiza ?

Ce vei întreprinde pentru ați atinge scopul ?

Cum dorești să-ți petreci timpul tău liber ?

Ce schimbări ai dori să se întîmple în societate ?

a) Consideri că Autoritățile Publice trebuie să te ajute ?

Imaginează-ți că esti prezedintele țării, ce ai face pentru copiii cu disabilități ?

Care sunt cele mai mari dorințe, care ai vrea să se îndeplinească la moment ?