Impactul Salariului Minim Asupra Economiei Nationale

Cuprins

Introducere………………………………………………………………………………….

Capitolul 1: Piața muncii-noțiuni și elemente specifice………………………………….

1.1 Rolul salariului în echilibrul pieței muncii…………………………….

1.2 Mecanismul de funcționare a pieței muncii………………………….

1.3 Reglementari europene privind piața muncii…………………………….

Capitolul 2: Intervenția statului pe piața muncii…………………………………………

2.1 Somajul- o realitate ce afectează majoritatea cetățenilor………………..

2.2 Strategii de ocupare a forței de muncă…………………………………..

2.3 Salariul minim pe economie……………………………………………..

Capitolul 3: Conceptul și formele salariului……………………………………………..

3.1 Salariul minim în România……………………………………………..

3.2 Impactul somajului asupra economiei nationale…………………

3.3 Corelatia salariu minim-inflatie

Studiu de caz: Salariul minim în România-Studiu Comparativ față de alte state europene

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Principalul element în relațiile de muncă este remunerația. Oamenii muncesc pentru a supraviețui și a-și asigura un nivel satisfăcător de viață. Însă de multe ori, remunerația nu este pe măsura saricinilor avute în fișa postului și astfel majoritatea persoanelor nu sunt mulțumite de venitul pe care îl au. In acest moment salariul minim este unul dintre cele mai raspandite instrumente administrative de combatere a saraciei.

Salariul minim este un instrument controversat de politica economica. Sustinatorii lui argumenteaza ca previne exploatarea excesiva a fortei de munca si ridica standardul de viata la un nivel minim acceptabil, in timp de oponentii sustin ca protejeaza forta de munca mai slab calificata si determina o crestere a somajului. Pentru marea majoritate a angajatilor, salariul este principala sursa de venit si ca atare nivelul salariului stabileste in mod hotarator nivelul de viata al acestora.

Incepand cu 1 ianuarie 2015 salariul de baza minim brut garantat in plata, a crescut de la 900 de lei la 975 lei urmand ca la 1 iulie 2015 sa mai aiba loc o crestere de 75 de lei, ajungandu-se astfel la suma de 1050 lei.Din aceasta suma totala de 975 lei venit brut, angajatul va incasa un salariu net de 724 lei, iar in iulie cand salariul minim va fi majorat din nou, salariatul va primi net 777 lei.

Astfel Romania continua sa aiba al doilea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeana, dupa Bulgaria, cele doua tari fiind considerate o insula de saracie pe continent. Michael Burda, de la Universitatea Humboldt din Berlin a subliniat o idee foarte interesanta legata de salariul minim si cresterea acestuia si anume faptul ca angajatii care sunt remunerati cu tariful minim pe economie sunt de obicei mai slab calificati si din punct de vedere economic sunt mai putin eficienti comparativ cu ceilalti, iar odata cu cresterea salariului minim, vor fi luate in vedere schimbari precum inlocuirea acestei categorii de personal cu masini automate sau roboti, astfel ca mai multe sectoare vor prefera sa investeasca in aparatura si utilaje de productie automata, decat in personal.

Unul dintre argumentele in favoarea cresterii salariului minim pe economie ar fi ca cererea de piata va creste, avand in vedere ca intotdeauna cine castiga mai bine va cheltui mai mult, economia avand de castigat din aceasta majorare a salariului minim.

Capitolul 1: Piața muncii-noțiuni și elemente specifice

Piata muncii, date fiind particularitatile "marfii"care circula pe aceasta piata si ale relatiilor dintre partenerii sociali este o piata deosebita. Ea are o serie de atribute care o diferentiaza, o particularizeaza in raport cu celelalte piete.

Principalele trasaturi ale pietei sunt:

1) Multidimensionalitatea rezultata din modul de formare, evolutie si ajustare a cererii si a ofertei de forta de munca. Astfel, piata muncii are dimensiuni demografice, biopsihologice, economice si educational-formative.

Dimensiunile demografice se refera la cativa indicatori importanti care privesc asa numitul "profil demografic"si se regasesc in statisticile oficiale: rata anuala de crestere a populatiei si, respectiv, a populatiei pe varsta de munca, resursele de munca disponibile, ponderea minoritatilor nationale in totalul populatiei din zona, populatia de 60 de ani si peste etc.

Dimensiunile biopsihologice vizeaza comportamentele si obiceiurile de munca, programul de lucru in intreprinderi, parteneriatul sociala si relatiile industriale.

Dimensiunile economice se refera cu precadere la volumul si structura populatiei ocupate, la distributia ei pe sectoare de activitate, pe categorii socio-ocupationale, la costul muncii in raport cu cel al capitalului si al bunurilor, la costurile sociale ale somajului, la participarea populatiei la activitatea economica etc.

Dimensiunile educational-formative fac trimitere la modul de formate a capitalului uman, la dezvoltarea invatamantului etc.

2) O piata imperfecta, marcata de rigiditati naturale (sex, varsta, domiciliu), dobandite (profesional-ocupationale) si ale mencanismelor de ajustare a cererii si ofertei de forta de munca, multe dintre acestea induse de negocierile colective, care se transforma in bariere ale mobilitatii fortei de munca.

3) Prin definitie, pietele contemporane ale muncii sunt piete organizate si reglementate. In opinia unor specialisti "este normal ca piata muncii sa fie mai reglementata decat oricare alta. Schimbarile care se produc aici privesc un bun care merita mai multa proetctie ca oricare altul”.Este adevarat ca, in timp si spatiu, in dependenta de raportul de fortree dintre partenerii sociali, relatie reglementare-dereglementare a pietei muncii variaza. Dar,in orice conditii se poate vorbi de un pachet riguros reglementat de probleme.

In fapt, piata muncii opereaza concomitent cu mai multe mecanisme de reglare: libertate de miscare si decizie a partenerilor sociali in ceea ce priveste locul de munca, conditiile de angajare, salariul etc.; restrictiile mediului social-economic si cele juridice, decurgand din legislatia uncii, din traditii si particularitati ale modelului cultural. De asemenea pe piata muncii se combina mecanismele pietei-propriu zise- in speta salatiul, ca pret al muncii- cu mecanisme de interventie, reguli si conventii orientate in directa corectarii imperfectiunilor si inegalitatilor determinate de relatia cerere-oferta.

4) O piata negociata, contractuala. Volumul si structura ocuparii, la nivelul salariului, raporturile dintre salarii, nivelul si structura costurilor fortei de munca, relatiile dintre salariul direct si indirect, conditiile de munca si de viata, primele si sporurile etc. sunt stabilite, de regula, prin negocieri colective intre partenerii sociali.

Important de retinut este in ptimul rand faptul ca diferitele tipuri de segmentare a pietei( fie in functie de forma de proprietate sau ocupational-profesionala si educationala) se interfereaza, se combina in proportii diferite. Dincolo de criteriile de segmentare mentionatae criteriile economice si sociale au o importanta deosebita. Practic, piata muncii se divide intr-o piata principala, competitiva, caracterizata printr-un grad relativ de ridicat de securitate a locului de munca, nivel inalt d epregatire, salarii mari si respectiv o pata secundara, careia ii sunt proprii instabilitatea locului de munca, calificare scazuta, salarii mici.

In spațiul muncii se stabilește în primul rând, mărimea salariului, care prin implicațiile lui, ca element al costului de producție, dar și al valorii adăugate, devine factorul determinant în derularea principalelor procese economice, începând cu dimensiunea și evoluția costurilor de producție și încheind cu declanșarea și întreținerea ulterioară a stării inflaționiste și a șomajului sau, în situația opusă, cu reducerea costurilor, creșterea profiturilor, reducerea procesului inflaționist și a șomajului. În acest sens, profesroul Pierre Bezbakh în lucrarea ”Inflație, dezinflație, deflație”, subliniază ”rolul creșterii cheltuielilor pentru salarii în cadrul inflației este indiscutabil și în acelați timp dificil de precizat. El nu poate fi tăgăduit, în măsura în care salariile constituie partea cea mai importantă din costul total de producție al întreprinderilor. Mai mult creșterea prețurilor este, în general cu atât mai mare, cu cât sporirea salariilor este mai accentuată.

În teoria și practica economică, problematica echilibrului economic ocupă un loc central. Nu există doctrină economică sau program de guvernare care să nu-și propună, în modalități mai mult sau mai puțin directe, optimizarea proceselor economice. Referindu-se la conținutul procesului de optimizare. În lucrarea ”Coordonate ale optimizării dezvoltării economico-sociale”, se subliniază ”În praxiologie, în funcție de anumite restricții, optimizarea este concepută ca un proces de minimizare a efortului social necesar realizării unui anumit nivel de efect social util. În acest scop, se elaborează mai multe variante posibile ale dezvoltării pe baza unuia din criteriile enunțate și se alege aceea care corespunde în cel mai înalt grad cerințelor principiului raționalizării economice. Realizarea optimizării dezvoltării economico-sociale presupune repartizarea rațională pe sfere, ramuri și subramuri de activitate și pe teritoriu a resurselor umane, materiale și financiare, utilizarea acestora cu maximum de eficiență economică, posibilă în condițiile menținerii echilibrului economic general, dinamic, ale concordanței dintre nevoia socială reală și resursele de muncă socială de care dispune societatea la un moment dat”.

Echilibrul macroeconomic implică în mod nevedesar echilibrul pieței muncii ca și al celorlalte piețe. în legătură cu echilibrul pieței muncii, în lucrarea ”Ocuparea deplină și folosirea eficientă a forței de muncă”, se apreciază că ”Echilibrul pieței muncii poate și trebuie să fie abordat din mai multe puncte de vedere:

• echilibrul funcțional, care definește zona de comptabilitate a ocupării forței de muncă și creșterea productivității muncii în condiții strict determinate de producție

• echilibrul structural, care exprimă modul de distribuire a forței de muncă pe sectoare, ramuri, activități, profesii, clasificări, pe teritorii etc., în condiții date ale nivelului producției, tehnicii și productivității muncii

• echilibrul intern între nevoia socială de muncă și resursele de muncă, condiționat și acesta de nivelul producției și al productivității

Rolul salariului în echilibrul pieței muncii

Salariul minim poarte fi considerat ca o "lege"care prevede ca angajatorul trebuie sa le plateasca angajatilor sai mai mult decat o anumita suma de bani per ora. Unii economisti sustin aplicarea unui procent (coeficient maxim), conform caruia salariul maxim castigat de angajatii unei companii nu poate fi mai mare decat un multiplu fix al celui mai mic salariu. Daca "scopul"salariului minim este de asigura pentru toti salariatii un salatiu decent, coeficientul maxim are rolul de a asigura faptul ca firmele isi pot intretine salariatii la nivelul la care au dovedit ca si-l pot permite.

Salariul minim reprezinta remuneratia minima ce poate fi atribuita pentru munca prestata. Scopul acestuia este de proteja salariatii vulnerabili de a fi exploatati, salariul minim fiind stabilit prin lege. El are un rol social de a proteja exploatarea fortei de munca si de a preveni saracia.Aceasta inseamna ca salariul minim ar trebui sa ofere suficienta putere de cumparare pentru a le oferi muncitorilor un standard minim de viata. De asemenea salariul minim are si un rol economic: de a motiva muncitorii, de a le permite sa se bucure de beneficiile cresterii economice.

Salariul minim este stabilit pe cale legala, de catre fortele politice aflate la putere, tinand cont si de opinia sindicatelor sau a altor forte sociale ceea ce inseamna ca el s-ar putea sa nu se modifice odata cu modificarea climatului economic.

Din punctul de vedere al angajatorului, salariul minim reprezinta o lege care prevede "Daca din orice motiv angajatorul nu este capabil sa plateasca cel putin salariul legal, atunci nu-i este permis sa creeze locuri de munca sau oportunitati de munca pentru cei interesati. De multe ori, companiile reactioneaza la o marire a salariului minim prin concedierea unei parti a personalului (siatuatia capata accente mai ingrijoratoare in timpul perioadelor de criza economica).

Din punctul de vedere al salariatilor cu situatie financiara mai precara, legea salariului minim ar putea fi reformulata astfel: "Poti sa nu acceptin angajarea pe un post, daca postul nu-ti asigura cerintele minime legale de salarizare". Daca o persoana ar dori sa se califice sau sa invete o meserie in calitate de ücenic"la locul de munca ar trebui sa fie plactita cu un salariu inferior salariului minim, lucru care nu este legal. De aceea, singura alternativa legala ar fi sa obtina aceste deprinderi necesare noii calificari in cadrul sistemului educational platit. Din pacare, in timpul acestor cursuri, persoana, desi acumuleaza cunostine noi, nu acumuleaza si experienta de munca in noua meserie. Se considera ca regularizarea salariului minim a fost pentru prima data utilizata in Noua Zeelanda in 1896, urmata de Australia in 1899 si Marea Britanie in 1909. Principalul obiectiv al acestei reglementari legale a fost eliminarea remunerarii unor categorii de muncitori cu salatii exceptional de mici. Aceasta reglementare a fost utilizata intr-un mare numar de tari in curs de dezvoltare pentru protejarea unor categorii de salariati vulnerabili.

Mecanismul de funcționare a pieței muncii

In economiile moderne exista mai multe piete, respectiv piata bunurilor si serviciilor, piata valutara, piata monetara, piata capitalurilor, piata resurselor naturale si piata muncii.

Pentruc a mecanismul economic sa poata asigura reglarea proceselor si fenomenelor in conditii de eficienta se impune existenta si functionarea simultana a acestor piete.

Piata muncii ar trebui situata in plan logic, si practic in centrul preocuparilor individuale si indirect sociale, dar fiind rolul sau activ in ansamblul sistemului economic de piata.

In sustinerea rolului activ si determinant al pietei muncii, avem in vedere, in primul rand, faptul ca aceasta este piata celul mai important factor de productie, Intrucat un asemenea enunt nu mai trebuie demonstrat, ne permitem sa reamintim ca munca este factorul care contribuie in mod determinant la crearea, dezvoltarea si perfectionarea celorlalti factori de productie, Fara creativitatea specifica muncii nu se poate pune problema combinarii, in conditii tot mai eficiente si mai compatibile trebuintelor umane, a celorlalti factori de productie aflati intr-o continua transformare complexa si contradictorie,

In spatiul muncii se stabileste, in principal, marimea salariului, care prin implicatiile lui, ca element al costului de productie, dar ai al valorii adaugate, devine factorul determinant in derularea principalelor procese economice, incepand cu dimensiunea si evolutia costurilor de productie si incheind cu declansarea si intretinerea ulterioara starii inflationiste si a somajului sau, in situatia opusa, cu reducerea costurilor, cresterea profiturilor, reducerea procesului inflationist si a somajului.

Piata muncii ca o componenta de baza a sistemului economic influenteaza direct celelalte subsisteme economice si exercita actiuni asupra celorlalte sistemel ale vietii sociale-tehnic, social si politic. Din numeroarele studii privind problemativa sistemelor si structurilor economice se desprinde ideea ca liniile de demarcatie dintre sistemele respective sunt foarte greu de realizat.

Cererea si oferta au rol foarte important in mecanismul de functionare al pietei muncii si alaturi de acestea se afla si statul si sindicatele cu ajutorul carora este reglat echilibrul economico-social.

În teoria și practica economică, problematica echilibrului economic ocupă un loc central. Nu există doctrină economică sau program de guvernare care să nu-și propună, în modalități mai mult sau mai puțin directe, optimizarea proceselor economice. Referindu-se la conținutul procesului de optimizare. În lucrarea ”Coordonate ale optimizării dezvoltării economico-sociale”, se subliniază ”În praxiologie, în funcție de anumite restricții, optimizarea este concepută ca un proces de minimizare a efortului social necesar realizării unui anumit nivel de efect social util. În acest scop, se elaborează mai multe variante posibile ale dezvoltării pe baza unuia din criteriile enunțate și se alege aceea care corespunde în cel mai înalt grad cerințelor principiului raționalizării economice. Realizarea optimizării dezvoltării economico-sociale presupune repartizarea rațională pe sfere, ramuri și subramuri de activitate și pe teritoriu a resurselor umane, materiale și financiare, utilizarea acestora cu maximum de eficiență economică, posibilă în condițiile menținerii echilibrului economic general, dinamic, ale concordanței dintre nevoia socială reală și resursele de muncă socială de care dispune societatea la un moment dat”.

Într-un prim sens, dat de teoria economică, piața reprezintă un loc unde se întâlnesc oferta și cererea de produse, sens ce nu desemnează un loc fizic, ci un mechanism autoreglator de schimb a produselor, bunuri și servicii.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piață. Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societății în condiții salariale . Societățile cu economie de piață sunt cele care fac din acest mecanism principiul de bază al vieții lor material.

Potrivit unei alte opinii, piața reprezintă un proces, are un character dinamic, și este pusă în legătură cu fenomenul de diviziune a muncii și c proprietatea privată, sau că piața este un teritoriu unde vânzătorii și cumpărătorii negociază în vederea schimbului de mărfuri.

Reglementari europene privind piața muncii

Dacă între anul 1957 și 1971 instrumentul utilizat a fost Fondul Social European (Fondul Social European), ulterior apar și alte acte normative, strategii, programe și instrumente care își pun amprenta asupra direcției dezvoltării acestei politici. Construcția modelului social european a fost marcată astfel de evenimente care au contribuit la definirea și apoi dezvoltarea unei politici sociale și de ocupare europene, a strategiilor adecvate, a unor noi instrumente și parteneriate pentru atingerea obiectivelor acestora.

Carta Socială Europeană

Toate Statele Membre cu excepția Marii Britanii au adoptat în 1989, printr-o declarație, Carta Drepturilor Sociale Fundamentale ale Angajaților, cunoscută sub numele de Carta Socială. Carta constituie un instrument politic care conține “obligații morale” al căror obiect este acela de a garanta că într-o anumită țară sunt respectate anumite drepturi sociale. Acestea se referă în primul rând la piața muncii, formarea profesională, egalitatea șanselor, mediul de lucru. Carta conține, de asemenea, o cerere explicită adresată Comisiei de a înainta propuneri pentru a transpune conținutul Cartei Sociale în legislație. Carta Socială a fost urmată de programe de acțiune socială.

Acordul de Politică Socială

Acordul de Politică Socială este anexat la Protocolul de Politică Socială, anexat la rândul său la Tratatul asupra Uniunii Europene. Semnat de 14 State Membre (mai puțin Marea Britanie), stabilește obiectivele de politică socială trasate și în Carta Socială din 1989: promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de muncă și viață, combaterea excluderii sociale, dezvoltarea resurselor umane, etc. Acordul de Politică Socială stabilește procedura pentru adoptarea măsurilor de politică socială și recunoaște rolul vital jucat de dialogul dintre conducere și angajații în politică socială. Carta Verde din 1993 ce stabilește direcțiile de acțiune și apoi Carta Albă din 1994 insistă pe rolul pregătirii și formării profesionale, în care regăsim două coordonate, una verticală și cealaltă orizontală. Pe direcția verticală, care trebuie să asigure coeziune economică și socială regăsim politicile active de ocupare, egalitate de șanse, educație și training în meserii, forță de muncă califi cată care să răspundă unor cerințe mereu în schimbare, ce permit accesul femeilor pe piața muncii.

In timp ce în plan orizontal este vorba de angajare pe plan local, egalitate de șanse și societatea bazată pe servicii, parteneriate locale care să asigure climatul favorabil spiritului antreprenorial al unor « poli de cunoaștere » care este transferată spre sectoarele noi. Mai multe fonduri sunt astfel activate? În cadrul acestora Fondul de Dezvoltare Regională, Fondurile Structurale cu cele trei obiective specifi ce sunt cele cunoscute. După alegerea noului guvern laburist în mai 1997, Marea Britanie a anunțat că intenționează să ia parte la politica socială și de ocupare.

Tratatul de la Amsterdam

A încorporat Acordul de Politică Socială – cu prevederi sporite – în Capitolul Social din Tratatul asupra Comunității Europene. S-a creat o bază legală pentru egalitatea șanselor între femei și bărbați la locul de muncă și se fac precizări legate de măsuri împotriva excluderii sociale. În fi nal, o referire la drepturile fundamentale a dat o nouă dimensiune obiectivelor politicii sociale. Tratatul de la Maastricht din anul 1992 a avut rolul de a integra Carta Socială în tratatul semnat, cu excepția Marii Britanii, care îl va semna ulterior în cadrul Acordului Social.

Anul 2000 constituie un moment major în evoluția politicii sociale prin elaborarea Strategiei de la Lisabona (Lisbon Strategy), prin care este stabilit obiectivul pe zece ani al Uniunii Europene, și anume “ de a deveni cea mai competitivă și dinamică economie din lume bazată pe cunoaștere, capabilă de o creștere economică sustenabilă, cu mai multe și mai bune locuri de muncă și o mai bună coeziune socială”. Consiliul European a decis că trebuie create condițiile necesare pentru ocuparea totală a forței de muncă și a stabilit un nivel al ratei de ocupare a forței de muncă de 70% și o rată a ocupării femeilor de 60%, ținte ce trebuiesc atinse până în anul 2010.

Strategia de la Lisabona

A fost creată pentru a ajuta Uniunea Europeană să-și recapete condiția de ocupare totală a forței de muncă și de a întări coeziunea socială până în anul 2010.„New Social Agenda”, din 9 februarie 2005 prezentată la Bruxelles se orientează spre asigurarea de locuri de muncă pentru cetățeni Uniunii prin acordarea de șanse egale tuturor. Prioritățile Agendei sunt legate de: – adaptarea legislativă referitoare la relațiile de muncă cu un continuu dialog social;- monitorizarea evoluției sărăciei cu ajutorul unui „Green Paper” care să urmărească evoluția demografică a populației și a relațiilor viitoare dintre generații;- piața europeană a muncii în care lucrătorii să beneficieze de acordarea unei pensii sau de protecție socială.

Cadrul legal general cu privire la piața muncii se află, ca de altfel în toate domeniile vieții social-economice, în Constituția României. Potrivit prevederilor art. 135 din Constituție, economia României este economie de piață bazată pe libera inițiativă și concurență, iar statul trebuie să asigure: libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.

Așa spre exemplu, potrivit prevederilor art. 41 din Constituție ( Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 767 din 31 octombrie 2003) „Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupației, precum și a locului de muncă este liberă”. Cu privire la protecția socială, alin. (2) al aceluiași articol prevede că „Salariații au dreptul la măsuri de protecție socială. Acestea privesc securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și alte situații specifice, stabilite prin lege”, iar aliniatele următoare stabilesc durata normală a zilei de lucru care este, în medie, de cel mult 8 ore, faptul că la muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbații și de asemenea, că dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.

Art. 42 din Constituție se referă la interzicerea muncii forțate, sens în care se prevede că munca forțată este interzisă, fiind arătate și cazurile în care nu se consider muncă forțată ( Potrivit prevederilor art. 42 alin. (2) din Constituție, nu se consideră muncă forțată cazurile în care:

a) activitățile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum și cele desfășurate, potrivit legii, în locul acestora, din motive religioase sau de conștiință;

b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată;

c) prestațiile impuse în situația creată de calamități ori de alt pericol, precum și cele care fac parte din obligațiile civile normale stabilite de lege. )

De asemenea, art. 43 reglementează dreptul la grevă (Referitor la dreptul la grevă, art. 43 alin. (1) prevede „Salariații au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale, economice și sociale”, iar alin. (2) „Legea stabilește condițiile și limitele exercitării acestui drept, precum și garanțiile necesare asigurării serviciilor esențiale pentru societate”. ) , iar art. 47, prevederile referitoare la, nivelul de trai, statul fiind obligat să ia măsuri de dezvoltare economic si de protecție socială, de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent. Cetățenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, la ajutor de șomaj și la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetățenii au dreptul și la măsuri de asistență socială, potrivit legii. Problema care se pune este însă, în ce măsură statul poate să se implice și să asigure realizarea acestor cerințe în condițiile unei economii de piață și a unei crize generalizate la nivel mondial.

Capitolul 2: Intervenția statului pe piața muncii

Ca de altfel și celelalte domenii ale vieții economice și sociale, piața muncii nu poate să existe în afara unui cadru care să o instituie și care să organizeze cererea și oferta forței de muncă. Adaptarea automată a ofertei și a cererii fiind astăzi dezmințită de fapte, statul intervine masiv pe această piață cu scopul principal de a ține sub control șomajul, de a reduce rata acestuia.

În toate orânduirile sociale, cu atât mai mult în economia de piață, piața muncii se bazează pe întâlnirea și confruntarea cererii cu oferta de muncă, componente ale raportului dintre producție și consum, cuprinde întreaga gamă de acțiuni prin care vânzătorii și cumpărătorii intră în contact pentru a schimba bunuri și servicii, indiferent de locul unde se desfășoară aceste acțiuni. Piața muncii este considerată un system de structuri și procese sociale în care, într-o primă accepție, sunt evaluate, intermediate și apoi vândute și cumpărate servicii economice de natură tehnică, organizatorică, informațională, și într-o altă accepție sunt evaluate și apoi închiriate servicii oferite de persoane individuale în calitate de forță de muncă sau mână de lucru.

2.1 Somajul- o realitate ce afectează majoritatea cetățenilor

Functionarea normala a pietei muncii este in dependenta indeosebi de piata bunurilor economice, vanzarea acestora la preturi stimulatoare incurajeaza cresterea ofertei de bunuri si servicii, diversificarea si modernizarea acesteia, ceea ce se reflecta pozitiv si pe piata muncii, avand loc absorbtia de oferta de forta de munca si diminuarea somajului. Relatia cresterea economica-ocupare-productivitate-salariu-profit-pret sta la baza dinamicii economice, cererea efectiva are rolul cheie in determinarea programelor de productie, de care depinde ocuparea mainii de lucru. In complicata problema privind functionarea normala a pietei muncii se impune atentiei cunoasterea conditiilor de care depinde echilibrul acesteia, actiuni de politica economica prin care sa se diminueze la maximum fenomenul de subutilizare a potentialului de munca national.

In sistemul clasic de gandire economica, nivelul de echilibru al ocupari corespunde situatiei de ocupare deplina a mainii de lucu. Atunci cand echilibrul a fost realizat ca efect al concurentei intre cei care angajeaza lucratori, somajul, care, eventual, subzista, nu poate fi decat un somaj voluntar si aceasta din doua ratiuni:

pe de o parte, daca, in echilibru, unii lucratori raman fara ocupare, aceasta din cauza ca ei cer salarii prea mari in raport cu productivitatea marginala a muncii, somajul lor trebuie considerat voluntar.

pe de alta parte, in fapt, teoria clasica sustine ca negocierea asupra salariului nominal intre intreprinzatori, care angajeaza mana de lucru si lucratori comanda deopotriva salariile reale. In consecinta, lucratorii, in general, sunt in masura sa determine salariul lor real si prin aceasta intermediere, volumul ocuparii. Astfel, orice somaj existent la un nivel dat al salariului real este un somaj voluntar. Se regaseste, aici, ipoteza dupa care o determinare a nivelului general al salariilor nominale va fi, pe termen scurt, insotita de o reducere asemanatoare, nu in mod necesar proportionala, a nivelului salariilor reale.

Grafic echilibrul pe piata muncii se prezinta dupa cum se observa in figura ce urmeaza. In cadrul acesteia, se noteaza pe abcisa cantitatile de munca oferite (M) si cerute (M1), iar pe ordonata, salariul real (P): curba ofertei este crescatoare, iar curba cererii-descrescatoare, punctul de intersectare a celor doua curbe (P) permite sa determinam volumul ocuparii, la care Mo-Mc si rata salariului real de echilibru (P1).

Șomajul în perioada actuală reprezintă un dezechilibru înregistrat la nivelul oricărei economii naționale. Acest fenomen se regăsești și la noi în țară, în mod normal, având anumite particularități. Șomajul, avându-și premisele în disfuncționalitățile economiei sociale, în domeniul ocupării forței de muncă, a reprezentat un însoțitor permanent al perioadei de tranziție la economia de piață

Modul de manisfestare a șomajului în România, a fost puternic determinat de transformările pe care economia românească a fost nevoită să le suporte. La începutul anilor ’90 primele persoane care au fost afectate de disponibilizări au fost femeile

Trecerea anilor, a modificat ponderea persoanelor afectate de șomaj, astfel încât, din anul 1997 numărul persoanelor de sex masculin șomere a depășit numărul persoanelor de sex feminin aflate în șomaj. Această tendință se păstrează în continuare, ponderea mai mare în rândul șomerilor este deținută de către persoanele de sex masculin.

Definirea indicatorilor statistici ai șomajului

Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciază șomajul sunt de două feluri:

indicatori absoluți;

indicatori relativi.

Indicatorii absoluți sau indicatorii de nivel se referă la numărul efectiv de șomeri. Ei se exprimă în “persoane” (“mii persoane”) și se determină pentru anumite perioade de referință: lunar, trimestrial sau anual. Numărul șomerilor se calculează și în corelație cu anumite variabile demografice, ca: vârstă, sex, stare civilă, dar și ținând cont de pregătirea profesională, de nivelul studiilor sau de repartiția teritorială.

O caracteristică aparte urmărită în ceea ce privește analiza șomajului este durata acestuia. Din acest punct de vedere, se identifică un șomaj de scurtă durată (sub un an) și un șomaj de lungă durată (pe o perioadă mai mare de un an). Șomerii, a doua componentă a populației active, reprezintă o categorie economică a cărei definire a suscitat numeroase abordări.

Indicatorul relativ prin care se apreciază intensitatea șomajului este unul din cei mai importanți indicatori macroeconomici: rata șomajului. Aceasta se determină prin raportarea numărului total de șomeri la populația activă și se exprimă în procente. Nivelul ratei șomajului și evoluția acesteia reprezintă unul din barometrii în funcție de care se iau anumite măsuri de protecție socială sau decizii de politică economică.

Ca relație generală de calcul, rata șomajului se determină prin raportarea unui indicator care exprimă șomajul (numărul de șomeri-Ș) și un alt indicator care măsoară populația de referință, cel mai adesea populația activă (Pa):

Rs = (S/Pa)*100

Concret, acest indicator se poate determina în modalități variate. Relațiile de calcul pot să difere în practică, în funcție de legislația națională sau de informațiile disponibile. Diferențele care apar sunt determinate de elemente cum sunt:

– Termenii de raportare și se referă la numitorul raportului care poate fi populația activă sau, de exemplu, populația în limitele vârstei de muncă.

– Conținutul indicatorilor primari luați în calcul;

– Sursele de colectare a informațiilor si Metodologia de calcul ;

2.2 Strategii de ocupare a forței de muncă

Evoluțiile din ultimii ani arată că și rolul statului în problemele forței de muncă, ocupării acesteia, soluționării conflictelor de muncă, este în schimbare. Statul, de pildă, în anumite țări, manifestă tendința de a interveni mai puțin ca partener în negocierile tripartite și mai mult ca moderator autonom în negocierile bilaterale între patronat și sindicate. Desigur, situațiile rămân încă diferite în diverse țări, cel puțin așa cum se apreciază în anumite rapoarte și studii ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Statul nu trebuie să renunțe la rolul său de garant al intereselor naționale și protector al intereselor generale, inclusiv în privința stimulării creării de noi locuri de muncă, observării evoluțiilor salariilor (în sensul temperării, prin numeroase alte pârghii, a revendicărilor sectoriale excesive) și, ceea ce ni se pare foarte important, promovării negocierilor autonome și bilaterale între patronat și sindicate.

În anumite țări ale lumii există chiar politici de ocupare a forței de muncă. Politicile de ocupare a forței de muncă reprezintă un ansamblu de măsuri elaborare de stat pentru a se interveni pe piața muncii în scopul stimulării cererii de noi locuri de muncă, diminuând dezechilibrele și disfuncționalitățile de pe piața muncii.

Politicile pasive de ocupare a forței de muncă pornesc de la nivelul ocupării considerat la un moment dat șurmăresc găsirea de noi soluții pentru angajarea excedentului de forță de muncă (Ex: reducerea duratei muncii, diminuarea vârstei de pensionare, creșterea perioadei obligatorii de școlarizare, restricționarea imigranților, creșterea locurilor de muncă cu program zilnic și atipic).

Politicile active de ocupare presupun măsuri, metode, procedee de majorare a nivelului ocupării. (Ex: stimularea investițiilor, îmbunătățirea orientării școlare și profesionale a tinerilor, stimularea mobilității persoanelor active spre alte locuri de muncă, încurajarea cercetării științifice, extinderea activităților economico-sociale și ecologice.

Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă, introdusă în 1992 de Tratatul privind Uniunea Europeană, reprezintă piatra de temelie a politicii UE în acest domeniu. Ea are ca principal scop să creeze locuri de muncă mai multe și mai bune pentru toți cetățenii Uniunii.

În prezent face parte integrantă din Strategia pentru creștere economică Europa 2020 și este implementată prin intermediul semestrului european, un proces anual care promovează o coordonare strânsă a politicilor între guvernele naționale și instituțiile UE.

Implementarea Strategiei, sprijinită de activitatea Comitetului pentru ocuparea forței de muncă, implică următoarele patru etape din cadrul semestrului european:

Orientările privind ocuparea forței de muncă – priorități și obiective comune pentru politicile în domeniu. Sunt propuse de Comisie, aprobate de guvernele naționale și adoptate de Consiliul UE.

Raportul comun privind ocuparea forței de muncă – se bazează pe (a) evaluarea situației de pe piața europeană a muncii, (b) punerea în aplicare a orientărilor în materie de ocupare a forței de muncă și (c) evaluarea tabloului de bord al principalilor indicatori sociali și de ocupare a forței de muncă. Este publicat de Comisie și adoptat de Consiliul UE.

Programele naționale de reformă – transmise de guvernele naționale, analizate de către Comisie pentru a garanta că sunt compatibile cu obiectivele Strategiei Europa 2020. (bază de date – programele naționale de reformă până în 2011)

Pe baza evaluării programelor de reformă, Comisia publică o serie de rapoarte de țară, în care sunt analizate problemele și politicile economice ale statelor membre, după care transmite recomandările de țară. (Strategia europeana privind ocuparea fortei de munca)

2.3 Salariul minim pe economie

Piata muncii, desi presupune confruntarea cererii cu oferta-ca element comun tutror pietelor, are unele caracteristici care o diferentiaza si anume: reglementarea raporturilor de munca privind drepturile si obligatiile angajatului, un anumit grad de organizare a agentilor purtatori ai cererii de forta de munca si a celor purtatori ai ofertei de forta de munca, fiind astfel vorba de relatii parteneriale, purtatorul fortei de munca, omul, are un continut complex, necesitand mai multa protectie decat ceilalti factori de productie. Functionarea pietei muncii pe baza mecanismelor pietei presupune implicarea statului, patronatului si sindicatelor in directia indeplinirii corespunzatoare a functiilor si atributiilor pe care le au.

Salariul minim constituie un instrument economic deosebit de important, prin care statul isi exercita un anumit rol pe piata muncii, in directia proectiei sociale. Este vorba de salariul minim legal, adica un anumit nivel al salariului nominal (sau monetar) sub care nu se poate accepta plata muncii.

Salariul minim constituie o problema controversata. Astfel, partizanii salariului minim sunt convinsi ca legislatia respectiva, cuviincios aplicata, poate sa ridice venitul lucratorilor celor mai saraci fara sa coste, ceva, ocuparea in general. Adversarii considera ca salariul minim nu face decat sa agraveze situatia lucratorilor saraci, marind costurile d eproductie si reducand gradul de ocupare. Fara a ignora ceea ce este rational in abordarile mentionate, totusi, pentru a sti daca salariul minim are un impact grlobal pozitiv sau negativ, trebuie sa luam in considerare efectul lui asupra ocuparii care, la randul ei depinde de structura pietei, a nivelului la care este fixat minimul, precum și de mijloacele de care dispun puterile publice spre a îl aplica. Se afirmă că într-o piață a muncii pe deplin competitivă, instituirea unui salariu minim obligatoriu va avea drept efect reducerea ocupării datorită scăderii incitației la muncă. În cazul în care însă, agenții economici dispun de o anumită putere pe piață, o mărire lejeră a salariului minim va putea, de fapt, să mărească ocuparea. Desigur, dacă minimul va fi prea ridicat, agenții economici vor opta pentru a angaja mai puțini lucrători, de la care vor căuta bineînțeles să obțină productivități maxime.

Nu trebuie ignorat efectul propagat al salariilor scăzute și anume faptul că acestea, mai ales în condiții de inflație, duc la micșorarea puterii de cumpărare,care la rându-i atrage după sine reducerea cererii de bunuri economice-suportul stimulării activității economice și al ocupării forței de muncă. Totodată, nu trebuie scăpatî din atenție nici influența salariului minim asupra costului muncii, în general, salariul minim răspunde, fără îndoială, unei cerințe de protecție socială și de accea el trebuie aplicat în acest caz. Uneori însă, maniera de aplicare poate să ucă și la deplasarea în același sens, a creșterii, a întregii grile de salarizare și, deci, mărirea costului salarial, neînsoțită de creșterea corespunzătoare a productivității.

Capitolul 3: Conceptul și formele salariului

Salariul minim este statuat de convenția nr. 13/1970, elaborată de Organizația Internațională a Muncii. Conform acestei convenții, elementele de care trebuie să se țină seama la stabilirea salariului minim sunt următoarele: nevoile salariaților și ale familiilor lor, în corelare cu nivelul general al salariilor din diferite ramuri de activitate, nivelul prețurilor și tarifelor, drepturile cu caracter social, adică drepturile ce se cuvin din programele sociale rezultate din cheltuielile publice, în procente din PNB, nivelul veniturilor altor grupuri sociale etc. Salariul minim garantat, indiferent de mărime, se impune a fi corelat nu numai cu salariul mediu ci și cu bugetul de familie care trebuie să asigure un nivel de trai peste cel de subzistență. Totodată, el trebuie să reprezinte o autentică motivație a muncii, a calității și disciplinei acesteia, a eticii profesionale.

În contextul general al preocupării pentru condiții normale de viață nu poate fi exclusă inițiativa particulară, efortul personal pentru protecția sociala sau, cu alte cuvinte, autoprotecție socială, concretizată în efortul propriu pentru calificare și recalificare profesională, care să permită accesul spre nivelul superioare de salarizare, nivel mediu și peste salariul mediu.

Salariul minim garantat îndeplinește două funcții principale și anume: cea de protecție a individului, de asigurare a resurselor minime necesare unui trai decent și cea de bază de calcul în diferențierea salariilor tarifare, în sensul că de la el se pornește în stabilirea ierarhiei salariilor tarifare. Salariul minim este o mărime dinamică, el trebuind mereu actualizat, pentru a-și menține capacitatea de protecție socială.

Salariul, ca formă de plată a forței de muncă, se aplică din timpurile cele mai îndepărtate. Încă în Codul de legi al lui Hammurabi din Babilonul antic (milemiul II î. e. n.) apare fenomenul „muncii salariate,” fenomen generat, pe de o parte, de perioadele de timp în care se efectua un mai mare volum de muncă, care nu putea fi acoperit exclusiv prin munca sclavilor și, pe de altă parte, ca urmare a constituirii categoriei sociale de oameni liberi, care puteau fi angajați în câmpul muncii contra unei sume de bani, stabilite și reglementate legal.

Categoria economică de salariu își are originea în latinescul salarium care, în esență, semnifica rația de sare alocată unui ostaș. Ulterior, această noțiune a fost extinsă și utilizată pentru a exprima prețul plătit lucrătorilor care prestau diferite activități în folosul altor persoane.

În componența veniturilor angajaților salariul ocupă locul prioritar. În țările industrial avansate circa 70-80% din populația economic activă sunt personae salariate, iar salariul acestora constituie 50- 70% din Produsul Intern Brut (P.I.B.).

Salariul se manifestă în două forme principale: salariul nominal și salariul real.

Salariul nominal reprezintă suma de bani pe care o primește salariatul, peste interval regulate de timp, pentru forța de muncă închiriată. Mărimea salariului nominal, care are o tendință generală de creștere, este influențată de mai mulți factori: nivelul de dezvoltare economică a țării, raportul dintre cererea și oferta de forță de muncă, nivelul productivității muncii, politica de salarizare. Salariul nominal se calculează raportând fondul total de salarii la numărul de salariați.

A doua formă a salariului o constituie salariul real. Salariul real poate fi definit ca fiind cantitatea de bunuri materiale și servicii, care poate fi procurată la un moment dat cu salariul nominal. Deci salariul real nu depinde de suma de bani pe care salariatul o primește drept salariu nominal, ci de cantitatea de alimente, obiecte de primă necesitate și lucruri de confort, devenite esențiale prin obișnuință și pe care și le poate procura cu această sumă de bani. Creșterea prețului alimentelor și al obiectelor de primă necesitate determină puterea de cumpărare a salariului nominal.

Mărimea salariului real depinde de următorii doi factori: a) mărimea salariului nominal și b) nivelul prețurilor la bunurile de consum și tarifelor pentru serviciile prestate. Poate fi calculat dupa urmatoarea formula

SR=SNN/IPC

SR-salariul real

SNN-salariul nominal

IPC-indicele preturilor de consum

3.1 Salariul minim în România

Publicația Gândul a realizat la nivelul anilor 2011-2012, pe baza datelor a trei instituții publice: Institutul Național de Statistică, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă și Comisia Națională de Prognoză, clasamentul județelor cu cel mai ridicat nivel de trai din țară. „Poziția în top a județelor a fost determinată de punctajul obținut de acestea la șapte capitole: rata șomajului, salariul mediu net, contribuția locuitorilor la economia locală (PIB per locuitor), speranța de viață la naștere, procentul gospodăriilor racordate la rețeaua de canalizare, rata criminalității și suprafața spațiilor verzi aflate în zonele urbane” .

Mureșul ocupă locul 12 în clasamentul județelor cu cel mai ridicat nivel de trai din România, realizat de Gândul. Punctul forte al acestei regiuni este reprezentat de suprafața extinsă a spațiilor verzi amenajate aici sub formă de parcuri, de grădini publice, de scuaruri și de terenuri pentru baze sportive, aceasta fiind a noua cea mai mare din țara noastră. Mureșenii care locuiesc în zonele urbane ale județului se pot bucura astfel de 621 de hectare de spații verzi din totalul de 22.451 de hectare înregistrat la nivel național.

Sumele de bani pe care le primesc mureșenii din partea angajatorilor nu sunt nici ele de neglijat, în ciuda faptului că acestea sunt, în general, sub media națională. La finalul anului trecut, patronii firmelor din această regiune își plăteau angajații cu un salariu mediu net de 1.330 de lei, cu 208 lei mai mic decât cel înregistrat la nivel național (1.538 lei) și cu 822 de lei mai mic decât cel câștigat de bucureșteni.

Principalul "motor" al economiei locale este reprezentat de grupul E.ON care activează în sectorul industriei energetice, având în vedere faptul că atât E.ON Energie România, cât și E.ON Gaz Distribuție, își au sediul fiscal în orașul Târgu Mureș.

Prima este specializată în comercializarea combustibililor gazoși și înregistra în 2011 o cifră de afaceri de 4,2 miliarde de lei. Aici lucrau, în aceeași perioadă de timp, 559 de persoane cu 165 de persoane mai mult decât în 2010, potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice.

Cea de-a doua, E.ON Gaz Distribuție, este specializată în distribuția combustibililor gazoși și înregistra în anul 2011 o cifră de afaceri de circa 800 de milioane de lei, precum și un profit net de 230 de milioane de lei, asigurând locuri de muncă pentru 3.747 de români.

Cei mai bine plătiți angajați din întreaga țară continuă să fie bucureștenii, având în vedere că în Capitală își au sediul multe dintre marile companii din România, dar și o serie de corporații internaționale. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), la finalul anului trecut personalul firmelor din București obținea un salariu mediu net de 2.152 lei, cu 614 lei peste media națională de 1.538 lei.

Locul secund în topul celor mai bine plătiți angajați din țară este ocupat de către salariații din județul Ilfov, regiune unde își au, de asemenea, sediul unele dintre cele mai importante companii din România. Tot la finele anului 2012, aceștia erau plătiți cu un salariu mediu net de 1.892 lei. Rata somajului din judetul Mures era în decembrie 2012, conform ANOFM, de 6,22% din populatia activa.

În județul Ilfov se înregistrează cea mai scăzută rată a șomajului din întreaga țară. La finalul anului trecut, spre exemplu, rata șomajului din Ilfov era de doar 1,83% din populația activă.

3.2 Impactul somajului asupra economiei nationale

Modificările de structură a ramurilor și activităților economice, sub impactul diversificării cererii de bunuri, al crizei economice, au condus inevitabil pentru o perioadă îndelungată la reducerea cererilor de muncă. Imigrarea – emigrarea au influențat și influențează de asemenea, piața muncii. Imigrarea unei părți a populației active în vederea angajării în diferite țări a sporit oferta de forță de muncă în cadrul acestora. Emigrarea a avut un effect invers, de scădere a forței de muncă în țara de origine. Conjunctura economic și politică internațională defavorabilă, datorită oscilațiilor ritmului creșterii economice, conflictelor armate, promovării unor politici de embargou au infl uențat negativ relațiile economice vizând importul – exportul, deteriorând activitățile economice în țările din zonă și contribuind la creșterea ratei șomajului. Embargoul impus României față de Irak și Iugoslavia a avut efecte negative asupra exportului, ceea ce a condus la retragerea activităților multor unități economice, pierderile fi ind de zeci de milioane de dolari. Cauzele șomajului sunt analizate, pornindu-se de la gruparea lor în: cauze generatoare de șomaj de dezechilibru și cauze generatoare de șomaj de echilibru.

Cauzele generatoare de șomaj de dezechilibru depind de cererea și oferta agregate de muncă și de modul specific în care acestea se intercondiționează. Pe baza datelor statistice existente privind piața forței de muncă s-au determinat indicatorii derivați, care au permis caracterizarea fenomenului șomajului din diferite perioade:

Populația ocupată totală

Media anuală a populației ocupate totale în perioada 1997-2011 a fost de 9686 mii persoane cu o reprezentativitate ce nu depășește pragul de 35% datorită unui grad de dispersare de 6.8% (659 mii persoane) ceea ce face ca valoarea coeficientului de asimetrie de 0.80 mii persoane să arate că valoarea medie a populației ocupate totale depășește valoarea mediană de 9313 mii persoane.

Produsul național brut

Indicator macroeconomic, ce refl ectă producția unei țări, a înregistrat o medie de 77535 milioane euro în perioada 1997-2011, valoare nereprezentativă deoarece coeficientul de omogenitate (52,55% ) are un nivel ridicat, datorită declanșării crizei economice.

Investițiile străine directe

Media investițiilor străine directe a fost de 1972 milioane euro/an, indicator nereprezentativ confirmat de asemenea de coeficientul de omogenitate de 65.97%.

Numărul șomerilor înregistrați

Numărul mediu al șomerilor în perioada 1997-2011 a fost de 712 mii pesoane, dispersarea respectiv împrăștierea în zonă fiind modestă (65 mii persoane), iar omogenitatea foarte ridicată (Vx=9,22%). Asimetria a fost redusă și pozitivă (Cas=0,03).

Șomajul este un fenomen contemporan, complex, cuprinzător, care include în sfera sa aspecte economice, sociale, politice, psihologice și morale. Este de reținut că noțiunea de șomaj provine de la cuvantul “chomage” din limba franceză, preluat din limba greacă “cauma” care însemna “căldură mare” din cauza căreia se întrerupea orice activitate.

Șomajul apare ca rezultat exclusiv al ofertei de muncă sau al forței de muncă, cererea nefiind luată în considerare. Numai în corelarea cererii cu oferta de locuri de muncă se poate aprecia corect situația de pe piața muncii, dacă există sau nu șomaj. O creștere a ofertei concomitentă cu scăderea cererii determină o deteriorare a situației ocupării forței de muncă. Șomajul, dacă nu a existat până la un moment dat, apare, iar dacă există, se intensifică. Dimpotrivă, creșterea cererii și scăderea ofertei de muncă duc la o diminuare a șomajului.

3.3 Corelatia salariu minim-inflatie

Inflația este procesul de creștere semnificativă și constanta a nivelului prețurilor. În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaționiste, influența prețurilor care cresc este mai mare decât a celor care scad, ducand la cresterea nivelului mediu al preturilor. De asemenea, inflația mai poate fi definite ca fiind fenomenul de scădere a puterii de cumparare a unei unitati monetare (respectiv a cantității de bunuri și servicii ce poate fi achiziționată utilizand o unitate monetara).

De regula, cresterea nivelului mediu al prețurilor sub 1% anual nu se considera inflație. Un nivel al inflației între 1 și 3 % pe an este acceptabil pentru o economie în expansiune, acest fenomen numindu-se inflație târâtoare. Altfel, daca inflatia depaseste 50% pe luna apare fenomenul numit hiperinflatie. Pe termen lung inflația apare în orice economie. Asadar, fenomenul nu poate fi în totalitate controlat, ci doar influențat. Inflația nu este aduce pagube tuutror. Cei care anticipează corect aceasta evolutie au de câștigat, iar cei care nu o pot anticipa au în general de pierdut.

Inflația este un obstacol important în calea implementării politicilor economice de creștere economică, datorită faptului că anticipările agenților nu mai pot fi efectuate corect, și de aici o risipă de resurse și o neîncredere în politicile implementate de puterea publică.

Cauzele inflației

a) Inflația prin salarii și prin costuri

În orice stat al lumii, sindicatele urmăresc interesele membrilor proprii, mai exact creșterea puterii de cumpărare. Un prim pas spre atingerea acestui obiectiv este creșterea nivelului salariilor. Orice creștere salariala atrage dupa sine creșterea costurilor de producțieducand astfel la creșterea prețurilor, deci la inflație.

Aceasta crestere a costurilor de producție datorată creșterii prețurilor materiilor prime, a materialelor sau energiei atrage dupa sine creșterea prețurilor bunurilor și serviciilor finale, ducand la creșterea inflației. În cazul inflației prin costuri o formă distinctă o constituie inflația importată. Acest tip de inflație se manifestă într-o economie puternic dependentă de mediul extern datorită creșterii prețurilor mondiale (de exemplu la combustibili, materii prime etc.). Creșterea prețurior pe piața mondială va conduce la creșterea costurilor de producție generate de bunurile și serviciile importate, și de aici creșterea prețurilor interne.

b) Inflația prin cerere

O creștere a cererii de bunuri și servicii mai rapidă decât creșterea ofertei va genera o creștere a prețurilor.

c) politica monetară

Creșterea masei monetare (a ofertei de monedă) poate fi o nouă sursă de marire a prețurilor. Dacă oferta de bunuri și servicii nu se adaptează in timp util la variația ofertei de bani, atunci restabilirea echilibrului se va face prin intermediul cresterii prețurilor. Deplasarea curbei IS catre dreapta (respectiv o creștere a ofertei de bunuri și servicii) determină creșterea ratei dobânzii ce duce de asemenea la creșterea prețurilor. Creșterea masei monetare alaturi de creșterea producției, poate conduce la diminuarea ratei dobânzii, ducand la creșterea cererii pentru investiții, și implicit la creșterea prețurilor. În cazul unei întârzieri între momentul de creștere al ofertei de monedă și creșterea producției în cadrul sectorului real, atunci creșterea de masă monetară se îndreaptă în totalitate către prețuri,ducand de asemenea de la crestere a inflatiei.

În cazul inflației prin salarii, contra-măsura recomandată este controlul salariilor. Aceast control se poate realiza prin utilizarea curbelor de sacrificiu sau a memorandumurilor cu sindicatele prin care să se accepte fie reducerea salariilor fie reducerea timpului de lucru alaturi de reducerea corespunzătoare a salariului. Și această măsură este utilă doar pe termen scurt, deoarece atât sindicatele cât și salariații nu pot suporta perioade îndelungate în care să se reducă puterea de cumpărare. De aici, posibilitatea convulsiilor sociale sau pierderea alegerilor următoare în favoarea partidelor care promit relaxarea politicilor salariale

Studiu de caz: Salariul minim în România-Studiu Comparativ față de alte state europene

Unele țări europene au experiementat o creștere a discrepanțelor dintre câștigurile salariale și/sau o lărgire a distanței dintre veniturile familiilor bogate și a celor sărace, tendință manifestată mai acut în ultimele decenii. Acest fapt a condus la reiterarea interesului pentru legătura dintre creșterea ocupării, nivelul scăzut al salariilor și sărăciei pentru studierea impactului minim asupra ocupării și distribuției veniturilor. Analizele desfășurate asupra salariului minim au dat curs la controverse pe de o parte, salariul minim este văzut ca având un rol important asupra asigurarăii plății unor salarii corecte, pe de altă parte el este văzut ca răspunzător pentru distrugerea unor joburi (daca are valori prea ridicate) și ca având o influență limitată asupra sărăciei, întrucât multe familii sărace nu au niciun salariat. O creștere a salariului minim, poate în anumite circumstanțe să ducă la creștere numărului net de locuri de muncă. Dacă cele mai multe studii efectuate în acest domeniu au fost dintr-o perspectivă națională, câteva dintre ele au abordat, totuși, problematica într-o manieră mai largă, internațională. S-a manifestat necesitatea reconsiderării costurilor și beneficiilor salariale minime statuare, mai ales atunci când două state europene, Marea Britanie și Irlanda, au introdus salariul minim național pentru prima dată în istoria lor.

Salarii minime statuare sau naționale sunt aplicate în 17 țări din Europa, în modalități diferite. Principalele diferențe se referă la nivelul salariului mini, relativ la salariul mediu, diferențieri pe grupe de vârstă și regiuni, mecanismele de indexare, rolul Guvernelor și partenerilor sociali în fixarea acestor salarii.

În ciuida părerilor împărțite, există un consens general asupra faptului că un salariu minim statuar conduce la o scădere a ocupării, dacă el este fixat la un nivel superior față de o anumită limită, de regulă nespecificată. Datele statistice sugerează că lucrătorii tineri sunt mai vulnerabili la pierderea locurilor de muncă, la un nivel înalt al salariului minim. Sunt mult mai puține evidențe, însă, privind efectul salariului minim asupra ocupării, pentru alte grupuri de lucrători- grupuri care reprezintă o pondere importantă din forța de muncă.

Aproape toate țările Europei practică sub diferite forme salarii minime, în concordanța cu convențiile Biroului Internațional al Muncii. 17 țări au un salariu minim statuar sau național, aplicabil în aproape toate sectoarele economiei. Cele mai multe țări au optat pentru un singur salariu minim, deși, pe lângă acesta, mai pot exista nivele sub-minime pentru anumite grupuri. în Canada și Statele unite ale Americii, de exemplu, există salarii minime atât la nivel federal, cât și la nivel regional. În Japonia și Mexic doar la nivel regional. În Statele unite doar șapte state fereale și în Districtul Columbia sunt aplicate salarii minime superioare nivelului federal- ce reprezintă nivelul cel mai de jos.care poate fi practicat. În Canada, fiecare provincie și teritoriu își stabilește propriul salariu minim.

Există o mare arie de variație în ceaa ce privește aria de acoperire a salariului minim, potrivit sistemului din fiecare țară. Deseori, lucrătorii disponibilizați sunt excluși sau se supun unor reguli aparte. Ucenicilor și învățătorilor li se aplică rate mai scăzute ale salariului minim. În unele cazuri funcționarii publici sunt și ei excluși de la regulile generale de aplicare a salariului minim. În Canada și Statele Unite supraveghetorii și angajații din domeniul managerial sunt și ei excluși.

Nivelurile sub-minime ale salariilor sunt foarte des întâlnite în cazul tinerilor. Peste jumătate din țările Europei aplică salarii mai scăzute pentru aceste categorii de angajați, cu diferențe mari de la o țară la alta

Am realizat, incepand cu anul 2008, o analiza a evolutiei salariului minim pe economie in 21 de tari din Romania cu scopul de a compara realiza o corelatie intre acestea.

Din figura 1. observăm că Belgia avea în 2008 salariul minim de 1.309 € și în prezent 1.501 €, observăm o majorare de 192 € în ultimi 5 ani, in 2015 salariul minim pe economie fiind 1502 euro. Bulgaria avea în 2008 un salar minim de 112 € si în prezent salariul minim este de 158 € majorarea fiind doar de 46 €, iar in 2015 acesta a ajuns la 184 euro. Cehia prezenta în anul 2008 în statistici un salar minim de 300 €, iar în prezent salarul este de 312 €, majorarea fiind doar de 12 € în ultimi 5 ani, insa in 2015 salariul minim este 332 euro.Estonia avea în anul 2008 un salar de 278 €, în prezent salarul fiind de 320 €, cu o majorare de 22 €, iar in 2015 acesta a ajuns la 390 euro. Irlanda este una din puținele țări ale UE care nu a înregistrat nici o schimbare în cazul salarizării din anul 2008, acesta fiind de 1.461 €, iar in 2015 salariul minim este 1461 ceea ce inseamna ca a stagnat din 2008 pana in present.

Grecia în schimb a înregistrat o scădere a salariilor din anul 2008 când salariul minim era de 794 € până în prezent valoare acestuia scăzând până la 683 €, scăderea fiind de 111 €, in 2015 fiind aceeasi situatie. Spania a înregistrat o creștere în ultimii 5 ani de la 700 € la 752 €, astfel față de 2008 majorarea a fost doar de 52 €. Franța avea în 2008 un salar minim de 1.280€, în prezent înregistrează valoarea de 1.430 €, cu o majorare de 150 €, iar in 2015 salariul minim este de 1458 euro. Letonia în 2008 avea salarul minim de 229 €, iar în 2013 acesta era de 287 €, majorarea fiind de 58 €, in present fiind 360 euro.

După o stagnare din anul 2008 până în anul 2012 la valoarea de 231 € se prevede ca salariul minim din Lituania din anul 2013 a fost 289 €, o creștere cu 58 €, iar in prezent este 360 euro.

Letonia și Lituania se poate deduce că practic au traversat cam aceeași perioadă din punct de vedere al salariilor, deoarece diferența este doar de 2 €, iar majorarea acestora a fost aceeași în ultimii ani. Luxemburg înregistrează o creștere în fiecare an de la 1.570 € în 2008 până la 1.874 € în 2013, cu o creștere de 304 € în ultimii ani, iar in 2015 salariul minim este de 1923 euro.

Ungaria înregistrează o creștere ușoară în fiecare an de la 271 € în 2008 până la 340 în 2013, cu o creștere ușoara de 69 €, iar in present este de 333 euro. Malta de asemenea prezintă o ușoară creștere din 2008 de la salariul mediu de 617 € până în 2013 la salariul de 697 €, cu o majorare de 80 €, iar in 2015 salariul este de 720 euro. Olanda este una din țările cu salariul minim cel mai mare având în 2008 valoarea de 1.335 €, iar în 2013 1.469 €, cu o creștere de 134 € si in 2015 de 1502 euro.

Polonia avea in 2008 un salar minim de 313 €, înregistrând o ușoară creștere după care a scăzut, dar în 2013 a revenit cu o majorare până la 376 €, în ultimii anii cu creșterile și scăderile înregistrate a obținut o majorare de 63 €, iar in 2015 salariul este de 410 euro. Portugalia a avut o creștere până în 2011, după care până în 2013 aceasta suferă o stagnare, în urma cu 5 ani înregistra un salar minim de 497 €, iar în 2013 are salariul minim de 565 €, majorarea fiind de 68 €, iar in 2015 salariul este de 589 euro.

Slovenia a avut o creștere mai semnificativă din anul 2011 când salariul minim a fost mărit cu 151 € față de anul precedent. Dacă în anul 2008 salariul minim era de 538 € în 2013 valoarea acestuia a fost de 783 €, cu o creștere de 245 €, iar in present 791 euro. Slovacia înregistrează o creștere în anul 2009, după care majorarea este un a treptată, în 2008 valoarea salariului era de 241 €, iar în 2013 este de 337 €, cu o creștere de 96 €, in 2015 fiind 380 euro.

Marea Britanie a suferit din anul 2008 până în anul 2009 o scădere majoră de 49 €, revenindu-și în anii următori ajungând cu puțin peste valoarea din 2008 care era de 1.242 €, până în 2013 la 1264 €, o majorare doar de 22 €, iar in 2015 salariul minim a ajuns la 1379 euro. Croația în anul 2009 avea un salar minim de 373 €, iar în 2013 are 374 €, datorită fluctuațiilor din anii precedenți creșterea a fost doar de 1 €, in present avand 396 euro salariul minim.

România a înregistrat din 2008 până în prezent mai multe fluctuații cu o creștere ușoară în 2009, urmată de o scădere in 2010, după care o creștere până în prezent la suma de 157 €, față de 138 € în 2008, cu o majorare de 19 €.

Pentru anul 2015 salariul minim brut va creste in doua transe. Una a avut deja loc in aceasta perioada crescand de la 900 lei la 975 lei pentru un program complet de lucru, reprezentant 5,70/ora. Iar cea de-a doua schibare va avea loc de la 1 iulie 2015 cand valoarea salariului mediu va fi majorata din nou de la 975 lei la 1050 lei, plata pe ora ajungand la 6,22/ora.

Am realizat, de asemenea, un studio privind clasificarea celor 21 de tari in functie de procentul fluctuatiei salariului minim pe economie.

Tabelul Evolutiei Numerice

Tabelul Evolutiei Proncetuale

Intre cele doua tabele se observa o diferenta semnificativa de clasificare a tarilor. Daca in Tabelul Evolutiei Numerice Romania ocupa locul 20 din 21, in cel al Evolutiei Procentuale Romania ocupa locul 2. Cu toate ca in ultimii 7 ani salariul Romaniei a crescut cu 57.7% valoarea finala (219€) nu este una ce se poate compara cu salariul minim din tari precum Luxemburg(1923€) sau Belgia(1502€). Din cel de-al doilea tabel observam ca doar Irlanda a avut un salariu stationar in periada 2008-2015 iar Grecia este singura tara al carei salariu a traversat o perioada de scadere pe parcursul celor 7 ani.

Analizand evolutia Romaniei in aceasta perioada de modificare a salariului surprindem si perioada de Recesiune. In anul 2008 in Romania salariul minim pe economie ajunsese la 138 € dupa o crestere semnificativa si nimic nu prevestea criza econimica in care urma sa intre Romania spre finalul anului. Din aceasta cauza in anii 2009 si 2010 salariul a fost unul stationar fiind in valoare de 142€. Anul 2011, insa, a surprins o usoara creste economica pin progresele facute in agricultura motiv pentru care salariul minim s-a modificat pana la 158€. In anii urmatori salariul a crescut treptat 162€-2012 (+4€), 186€-2013(+24€), 204€-2014(+18€) si 219€-2015(+15€).

Per total, in cei 7 ani, salariile minime ale romanilor au crescut cu 58.7% situand Romania pe locul 2 in topul cresterii economice in perioada de recesiune.

Putem concluziona astfel ca desi aflata intr-o perioada de recesiune si de apreciere valutara constata Romania a reusit sa isi mentina un nivel crescator al salariilor. Acelasi lucru se doreste si pe viitor, motiv pentru care incepand cu prima parte a anul 2016 salariul minim pe economie va creste pana la 270€.

Bibliografie:

Angelescu, Coralia, Ciucur Dumitru, Economia României și Uniunea Europeană, ed.ASE,Bucuresti

Bădulescu A. (2006), Șomajul în România. O analiză retrospectivă (1991 – 2005), Revista Economie teoretică și aplicată, nr. 2/2006

Bal, Ana, Economie Mondiala, Biblioteca digitala ASE, 2009

Blanovschi, Andrei, Salariul: Abordari conceptuale, tipuri de salarii, modalitati de salarizare,Revista Economie si finante publice, ianuarie, 2013

Done, Ioan, Salariul si motivatia muncii in economia de piata, ASE,Bucuresti, 1998

Dudian, Monica, Economie. Ed. a II-a, Bucuresti, Ed. C.H. Beck, 2008

Dumitriu, Dan – “Forța de muncă în lume”,1998

Enache Sorina (2013), Interdependența dintre piața muncii și șomaj în economia postcriză, Revista Economie Teoretică și Aplicată, nr. 8

Enache, Liana, Piata muncii si echilibrul economic, Bucuresti, 1998

Goschin, Z., Titan, E., Ghita, S., Todose, D., Salariul minim si ocuparea in Romania, Ed. Ase, Bucuresti, 2009

Institutul european din Romania, Politica privind piata muncii si ocuparea fortei de munca, 2005

Magureanu, George, Rolul si limitele interventiei statutului cu privire la piata muncii, Analele Universitatii "Constantin Brancusi, Tg, Jiu, Seria Stiinte Juridice, nr. 4/2011

Pârâianu, Mihai, Piața Paralelă a Muncii, 2003

Stoian, Andreea, Macroeconomie financiara, ASE, Bucuresti, 2002

Totan, Lavinia, Impactul somajului asupra cresterii economice din Romania, Revista de statistica,nr.6, Bucuresti, 2013

Vasloban, Eva, Salarizarea in Romania comparativ cu tarile Uniunii Europene, Academica Science Journal, No. (5)4, Targu Mures, 2013