Impactul Reglementarilor Basel Iii Asupra Sistemului Bancar Autohton
„Impactul reglementărilor Basel III asupra sistemului bancar autohton”
Cuprins
Cuprins
Introducere
1. Caracteristici generale ale acordurilor Basel la nivel internațional
1.1. Repere conceptuale cu privire la Acordul Basel I și Basel II
1.2. Necesitatea constituirii și implementării Acordului Basel III
1.3. Rolul Acordului Basel III aupra marilor bănci „too big to fail”
2. Evaluarea activității bancare din perspectiva aplicării Basel (în baza materialelor BC „ Moldindconbank” SA)
2.1. Analiza riscului de creditare și a efectelor acordului Basel III asupra acestuia
2.2. Evaluarea riscului operațional în baza prevederilor Basel III
2.3. Analiza riscului de piață conform Basel III
3. Impactul reglementărilor Basel III asupra activității bancare
3.1. Identificarea necesităților supravegherii prudențiale în conformitate cu Acordul Basel III
3.2. Perspectivele de implementare a Acordului Basel III în sistemul bancar autohton
Concluzii și recomandări
Bibliografie
Anexe
Introducere
Reformele economice care au cuprins Republica Moldova la sfîrșitul anilor ’90 au transformat băncile din instituții ale controlului financiar și centre de decontări între subdiviziunile instituțiilor economiei centralizate, în societăți comerciale, care funcționează în baza principiilor economiei de piață.
Activitatea bancară s-a dezvoltat și și-a lărgit oferta de produse și servicii în perioada reorganizării, astfel s-au impus abordări noi în realizarea politicilor și tehnicilor bancare, inclusiv a riscului bancar. Băncile comerciale și-au amplificat rolul său în cadrul economiei naționale, sectorul bancar căpătînd o pondere influentă în PIB-ul Republicii Moldova. Însă trebuie de menționat că activitatea din domeniul dat este intersectată cu o varietate de riscuri. Gestiunea acestor riscuri este extrem de importantă din simplu motiv că banca, mai mult ca oricare organizație sau societate, operează cu banii. În plus, observăm un interes din partea instituțiilor financiare din străinătate, care, în ultimul deceniu au pătruns pe piața bancară a Republicii Moldova. Astfel este logic să așteptăm politici, tehnologii, produse, servicii și abordări noi ale gestiunii bancare. Din acest punct de vedere pentru a-și menține peformanțele obținute și să evolueze în sens pozitiv, băncile Republicii Moldova trebuie să-și perfecționeze abordarea tradițională a gestiunii bancare, practicată anterior, inclusiv în domeniul riscurilor bancare.
Actualitatea temei de cercetare este dictată de importanța și complexitatea gestiunii riscului bancar în sectorul bancar autohton. Evoluția accelerată a serviciilor și produselor bancare implică în sin apariția unor noi riscuri. Gestiunea acestora impun o reactualizare periodică a temei investigate. Managementul riscurilor bancare devine, din acest punct de vedere, un test pentru performanța și competitivitatea în cadrul sistemului financiar-bancar. Această direcție de analiză a fost cercetată în republica Moldova mai mult din punct de vedere al direcțiilor principale de dezvoltare a managementului bancar, însă, multe aspecte referitoare la gestiunea riscurilor, deocamdată, nu sunt abordate.
Mediul concurențial creat pe piața bancară a Republicii Moldova impune integrarea metodelor și tehnicilor bancare modern de analiză a riscurilor pentru a maximiza performanțele bancare. Astfel, problema elaborării metodelor aplicative privind administrarea riscurilor bancare, în momentul de față, relevă evenimente curente atît pentru Sistemul Bancar Național, cît și pentru Sistemul Bancar Mondial, fapt confirmat de publicațiile Comitetului de Supraveghere Bancară de la Basel pe lîngă Banca Internațională a Reglementărilor (Comitetul BASEL).
Obiectul cercetării, în plan conceptual, este concretizat la nivelul băncilor comerciale, în activitatea cărora sunt implementate un șir de restricții, care necesită o analiză și gestiune deosebită. La fel obiectul cercetării îl constituie și analiza riscului bancar, orientat spre obținerea performanțelor bancare în condițiile supravegherii și ținerii sub control a riscurilor bancare, în special a asigurării permanente a unei lichidități adecvate, atît în condițiile unei economii echilibrate, precum și a unei economii în condiții de criză.
Teza de licență are ca domeniu de cercetare aspectele teoretice, metodologice și practice ale influenții riscului asupra performanțelor băncii comerciale.
Gradul de investigare a temei de cercetare. Tema de cercetare înglobează un spectru larg de probleme privind operațiunile de credit, procesul investițional și mecanismul de finanțare. O asemenea complexitate permite identificarea unor categorii fundamentale în cadrul cercetării date.
Scopul tezei de licență este dezvoltarea aspectelor teoretice, metodologice și practice a acordului BASEL III în vederea gestiunii riscurilor bancare. Scopul propus a determinat următoarele sarcini ale cercetării:
repere conceptuale cu privire la Acordul Basel I și Basel II;
necesitatea constituirii și implementării Acordului Basel III;
rolul Acordului Basel III asupra marilor bănci „too big to fail”;
evaluarea activității bancare din perspectiva aplicării Basel;
impactul reglementărilor Basel III asupra activității bancare.
Scopul și sarcinile formulate au determinat utilizarea diverselor metode de cercetare, precum: metoda normativă, metoda statistică, metoda grafică, de sinteză, analiza economică, compararea, inducția și deducția, aplicate în dialectica cunoașterii materiei și societății, modelarea economico-matematică, precum și alte procedee și instrumente de cunoaștere științifică a proceselor economice.
Structura și conținutul tezei a fost stabilită ținînd cont de scopul și sarcinile cercetării și a fost determinată următoarea structură a tezei: introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe.
În introducere, este argumentată actualitatea temei de cercetare, necesitatea și importanța acestora. Este formulat scopul, sarcinile, obiectul cercetat, gradul de studiere a temei cercetate, metodele folosite și descrierea succintă a lucrării.
Capitolul I „Caracteristici generale ale acordurilor Basel la nivel internațional” pune în evidență reperele conceptuale cu privire la Acordul Basel I și Basel II, oferă o analiză a necesității constituirii și implementării Acordului Basel III. Este prezentat rolul Acordului Basel III asupra marilor bănci.
Capitolul II „ Evaluarea activității bancare din perspectiva aplicării Basel” este dedicat unei investigări asupra mecanismului și structurii efectuării operațiunilor de creditare în cadrul activității băncii comerciale (BC „Moldindconbank” SA), tot în acest capitol este reflectată influența riscurilor aferente procesului de creditare asupra performanțelor bancare prin intermediul portofoliului de creditare și a riscurilor operaționale.
Capitolul III ”Impactul reglementărilor Basel III asupra activității bancare” prezintă identificarea necesităților supravegherii prudențiale în conformitate cu Acordul Basel III, la fel se vor evidenția perspectivele de implementare a Acordului Basel III în sistemul bancar autohton
Concluziile și recomandările elaborate în teza de licență reflectă anumite posibilități de perfecționare a abordărilor teoretice și practice în domeniul managementului riscurilor bancare.
1. Caracteristici generale ale acordurilor Basel la nivel internațional
Repere conceptuale cu privire la Acordul Basel I și Basel II
Comitetul de la Basel a fost înființat în anul 1974, purtînd denumirea de „Comitetul pentru reguli și practici de control ale operațiunilor bancare”, de către conducătorii băncilor centrale din țările G10 (Franța, Germania, Belgia, Italia, Japonia, Olanda, Suedia, Statele Unite ale Americii și Canada, Marea Britanie, Elveția jucînd un rol minor). Aceasta a avut loc în urma unor modificări enorme ce au avut loc pe piața bancară și cea financiară, mai ales în urma falimentării Băncii Herstatt din Germania și a Băncii Franklin National din SUA.
În anul 1988 a fost semnat primul Acord Basel sau care mai poartă denumirea de Norma Cook sau Rata Cook, a cărui principal scop era de a determina cota capitalului minim fiind de 8%, care se determina ca raport dintre capitalul propriu și activele ponderate la risc. Cu referire la aceasta putem spune că băncile la 1 dolar din surse proprii putea obține mai mult de 10 dolari în credit din aer. În acest context Comitetul Basel a permis practic haosul financiar și monetar, care în manualele de economie poartă denumirea de dezvoltare a piețelor financiare și monetare. Piețele figurat spus s-au acoperit cu un strat invizibil, care a început să se spargă, iar economica reală și oamenii simpli au început să ducă mari pierderi de la această orgie, pe care conducătorii comitetului o puneau mai presus de toate. Pînă în prezent circa 100 de țări se conduc după acest acord.
Basel I este orientat în principal la riscul de credit, care este riscul de bază la care este expusă banca. În acordul Basel I sunt elaborate principii de supraveghere, unul dintre care este determinarea suficienței capitalului ponderat la risc. De asemenea în corespundere cu termenii acestui acord internațional, activele bancare sunt grupate în dependență de gradul de risc al investițiilor efectuate în fiecare tip de activ, 0% revenindu-le obligațiunilor de stat și pînă la 100% celor ce aparțin altor emitenți. În așa mod este prevăzută diferențierea activelor în maximum cinci grupe în corespundere cu gradul de risc – 0%, 10%, 20%, 50% și pînă la 100%. În afară de aceasta băncile care au operațiuni transfrontaliere trebuie să dețină capital în mărime mai mare de 8% din activele plasate, dintre care capitalul propriu nu trebuie să fie mai mic de 4% din aceste active.
În Basel I mărimea minimă a suficienței capitalului bancar, așa numitul capital normativ, a fost stabilit în mărime de 8% din capitalul băncii și profitul nerepartizat, atribuite la mărimea activelor în dependență de grupa de risc cărora le revin. Formal mărimea acestuia se stabilește după formula Cook, după numele președintelui Comitetului de la Basel între 1977 și 1988:
(1.1.1)
Sursa: elaborat în baza definiției suficienței capitalului bancar
În corespundere cu prevederile Basel I, mărimea capitalului, care este analizată la suficiență, se împarte în două niveluri de capital. Nivelul I sau capitalul de gradul I este capitalul de bază, și anume capitalul acționarilor permanent și rezervele, formate din contul profitului nerepartizat. Nivelul II sau altfel zis capitalul de gradul II este capitalul suplimentar, și anume rezervele din reevaluarea activelor, rezervele generale utilizate la acoperirea pierderilor perioadelor viitoare, rezervele generale utilizate la acoperirea pierderilor din credite, instrumente financiare complexe, ce includ în sine caracteristici ale capitalului și creditului.
Pentru activele de bază mărimea riscului de credit se stabilește prin înmulțirea valorii activelor și a coeficientului de risc ce le revine la fiecare grupă (risk capital weight). Activul este inclus în grupa ce îi corespunde gradului de risc, pentru aceste grupe sunt prevăzuți așa coeficienți de risc ca: 0, 20, 50 și 100%, cu cît este mai mare riscul cu atît și coeficientul este mai mare. Conform Basel I coeficientul 0% este atribuit activelor, investirea în care nu prevede nici un risc: numerar, lingouri de aur, datoriile țărilor Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, datoria de stat a țărilor membre G10 și alte active cu grad de risc de 0%. Reieșind din aceasta aceste active nu se iau în calcul deoarece se consideră a fi egale cu 0.
În continuare de la 0 la 50%, acestea sunt cerințele față de structurile de stat interne, cu excluderea Guvernului și creditelor garantate de astfel de persoane. Coeficientul de 50% este pentru creditele care sunt în totalmente garantate de ipotecă și de proprietăți imobiliare locative, care este folosită pencare grupă (risk capital weight). Activul este inclus în grupa ce îi corespunde gradului de risc, pentru aceste grupe sunt prevăzuți așa coeficienți de risc ca: 0, 20, 50 și 100%, cu cît este mai mare riscul cu atît și coeficientul este mai mare. Conform Basel I coeficientul 0% este atribuit activelor, investirea în care nu prevede nici un risc: numerar, lingouri de aur, datoriile țărilor Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, datoria de stat a țărilor membre G10 și alte active cu grad de risc de 0%. Reieșind din aceasta aceste active nu se iau în calcul deoarece se consideră a fi egale cu 0.
În continuare de la 0 la 50%, acestea sunt cerințele față de structurile de stat interne, cu excluderea Guvernului și creditelor garantate de astfel de persoane. Coeficientul de 50% este pentru creditele care sunt în totalmente garantate de ipotecă și de proprietăți imobiliare locative, care este folosită pentru trai sau este dată în chirie.
Coeficientul de 100% este atribuit sectorului particular, cerințele față de băncile situate în afara Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică cu termenul de rambursate mai mult de 1 an, cerințele față de Guvernele țărilor aflate în afara Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică, cerințele față de companiile comerciale ce aparțin statului, de asemenea se include creditarea procurării imobilului și utilajului și altor investiții (inclusiv investițiile neconsolidate de participare în alte companii), investițiile în instrumente de capital emise de către alte bănci (dacă nu se exclud din capital) și alte active.
Pentru alte active, cu excepția celor de bază, la fel se utilizează coeficienți de risc. Coeficientul 0 se atribuie instrumentelor financiare de stat membre a Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică; 20% – pentru instrumentele financiare ce aparțin băncilor membre a Organizației de Cooperare și Dezvoltare Economică; 50% – pentru instrumentele financiare ce aparțin companiilor comerciale. Trebuie de atras atenția asupra faptului că coeficienții de risc se atribuie pentru aceste active nu pentru valoarea lor nominală, dar pentru echivalentul lor de credit (credit equivalents).
Pentru primirea semnificației echivalentului de credit se utilizează o metodă – pentru investiții și instrumente financiare, care nu se referă la cele derivate (nonderivative exposures), a doua metodă se utilizează la determinarea echivalentului de credit anume pentru instrumentele derivate (futures, swap-uri, options și altele). În limitele primei metode se utilizează coeficienți de conversie scalară (credit conversion factors), înmulțirea cărora cu nominalul respectivelor investiții și instrumente financiare la aceste active se recalculează în echivalent de credit. Coeficienții convertiți variază în limitele a 0, 20, 50, 100%. Pentru investițiile cu un termen de 1 an și mai puțin este stabilit coeficientul de 0%, în așa mod un asemenea activ nu se include în suma totală a echivalentului de credit. De exemplu, pentru acceptările bancare se utilizează coeficientul 100%, aceasta înseamnă că se ia în calcul toată valoarea nominală a unui asemenea activ.
În limitele celei de-a doua metode la calcularea echivalentelor de credit a derivatelor se ia în considerație faptul că banca nu este expusă riscului la toată valoarea instrumentelor financiare productive. În legătură cu aceasta se stabilește valoarea de piață curentă a instrumentelor financiare. Dacă această valoare este pozitivă (poate fi și negativă), atunci mărimea dată a valorii de piață se include în echivalentul de credit. În afară de aceasta se mai include și o alocație specială, care caracterizează nivelul riscului de credit a instrumentelor financiare. Pentru calcularea acestei alocații se propune utilizarea unui set de coeficienți (add-on factors) a cinci grupe de instrumente financiare și a diferitor termene de realizare de la 0 la 50%. Calcularea sumei totale a activelor în dependență de gradul de risc poate fi realizată după următoarea formulă:
(1.1.2)
Sursa: МЕЖДУНАРОДНОЕ СОГЛАШЕНИЕ «БАЗЕЛЬ I»: ВЛИЯНИЕ НА БАНКОВСКОЕ РЕГУЛИРОВАНИЕ В ЕВРОСОЮЗЕ И РОССИИ
unde: R- suma totală a riscului bancar; Aj- valoarea nominală a activului j; CEi- mărimea echivalentului de credit pentru instrumentele de tip j cu excepția celor de bază; WAj- coeficientul riscului pentru activul j; WCEi- coeficientul de risc pentru echivalentul de credit.
La intersecția a două secole a început să se pregătească o nouă versiune a standardului sub denumirea de Basel II, care a apărut în anul 2004. În noua versiune s-au făcut încercări slabe de a lua în considerație noile riscuri ale activității bancare în afară de cele de credit, în special în legătură cu dezvoltarea destul de rapidă a pieței instrumentelor financiare derivate, apariția fondurilor speculative și altor instituții de acest tip, cu care băncile erau în legături strînse. În momentul cel mai culminant de implementare a noului standard s-a început criza financiară din anii 2007-2009. Cu toate cele expuse mai sus acest acord avea și un șir de neajunsuri, printre care:
Figura 1.1.1 Dezavantajele acordului Basel I
Sursa: elaborat de autor
Acest acord a trezit în masă multă zarvă atît din partea criticilor cît și în rîndul celora care priveau acest acord care ceva nou și binevenit. În așa mod criticii afirmau că Basel II nu este decît o frunză de smochin pentru a acoperi nerușinarea și aroganța cămătarilor mondiali, astfel a căzut gigantul mondial din businessul bancar „Lehman Brothers”, iar pentru salvarea celorlalte a fost nevoie de a consuma din trezoreria statului nu mai puțin de un trilion de dolari în SUA și cam tot atît în Europa. Unii critici chiar demonstrau că anume Basel II a pus începutul crizei în rîndul băncilor, deoarece acestea pentru majorarea capitalului normativ impus au decis să utilizeze metode destul de riscante pentru a atrage surse, erau nevoite să meargă la falsificări și la farse cum ar fi denaturarea situațiilor financiare și utilizarea pe scară largă a tranzacțiilor extrabilanțiere. Pe parcursul acestei crize comitetul a făcut un șir de modificări la acest acord [24].
Susținătorii acestui acord afirmă faptul că Basel II:
încurajează îmbunătățirea managementului riscului;
îmbunătățește sensibilitatea capitalului la riscul de pierdere din credite;
oferă o aliniere mai bună a reglementărilor de capital la riscurile fundamentale;
acordă posibilitatea dimensionării capitalului propriu proporțional cu riscul asumat,
evaluat pe baza unor ratinguri stabilite;
acoperă o gamă mai largă a riscurilor.
La baza Acordului Basel II stau trei piloni:
Figura 1.1.2 Determinarea pilonilor ce stau la baza acordului Basel II
Sursa: elaborat de autor
Conform I pilon cerința minimă de capital este 8% din activele ponderate la risc, calculate ținînd cont atît de riscul de credit cît și de riscul de piață și cel operațional astfel încît cerința de capital va avea trei componente care se determina separat: cerința de capital pentru acoperirea riscului de credit, pentru acoperirea riscului de piață și pentru acoperirea riscului operațional.
Pentru evaluarea fiecărei categorii de risc, Basel II a prevăzut mai multe abordări (BRI, Basel II 2006):
– pentru riscul de credit: abordarea standardizată, abordarea de bază IRB (fundamentată pe sistemul intern de rating al băncii) și abordarea avansată IRB (bazată de asemenea pe sistemul intern de rating, dar într-o mai mare măsură decît cea anterioară);
– pentru riscul de piață: abordarea standardizată și cea pe baza modelelor interne (Value at Risk – VaR);
– pentru riscul operațional: abordarea de bază, cea standardizată și cea determinată pe baza estimărilor interne ale băncilor.
Referitor la principiile privind supravegherea prudențială introduse de Basel II, în opinia noastră trebuie remarcat faptul că managementul băncii este responsabil pentru administrarea riscului și menținerea capitalului la un nivel corespunzător profilului de risc asumat, în timp ce autoritățile de supraveghere sunt responsabile pentru crearea cadrului general și să supravegheze ca acesta să fie respectat (evaluarea corespunzătoare a cerințelor de capital de către bănci și întreprinderea de acțiuni corespunzătoare dacă nu sunt satisfăcute de rezultatele obținute de bancă în acest domeniu).
Pentru realizarea unei discipline de piață corespunzătoare, Basel II a prevăzut cerințe de publicare periodică (semestrială sau chiar trimestrială) a unor informații privind activitatea băncilor, astfel încât partenerii de afaceri să fie informați din timp asupra evoluției riscurilor și performanțelor financiare ale acestora.
În concluzie, remarcăm că efectul lui Basel II asupra strategiei bancare este văzut în continuarea lui Basel I, fixînd un preț minim uniform pentru creditul bancar, determinat prin fondurile proprii necesare. Basel I a creat o umbrelă de prețuri care a dus la dezinteresarea pentru credite, deoarece toate întreprinderile erau ponderate cu același nivel de risc, fie că erau riscante sau nu, unele au renunțat la creditarea bancară și au intrat direct pe piața financiară, prin emiterea de obligațiuni. Băncile au transferat asigurătorilor și fondurilor de arbitraj o parte din riscurile lor. Cu Basel II, prețul creditului se va apropia de referințele pieței. Aceasta plus valorizarea defavorabilă a activităților bancare de piață de care bursa, poate conduce la o revenire a finanțării către bilanțul băncii. Basel II va crea de asemenea oportunități noi pentru bănci în arbitrajul portofoliului lor de riscuri și le va determina să-și întărească echipele interne de evaluare a riscurilor.
1.2. Necesitatea constituirii și implementării Acordului Basel III
În urma unor încercări masive de a modifica acordul Basel II, numărul a trecut în calitate, astfel a apărut documentul sub denumirea de Basel III. Propunerile Basel III au fost acceptate la summit-ul G20 ce a avut loc la Seul în noiembrie 2010. Participanții, de asemenea, au dat acordul asupra termenelor de implementare treptată a noului standard. În calitate de început a fost determinată data de 1 ianuarie 2013. Noul document este destul de greu de înțeles și foarte voluminos, avînd circa 800 foi. În așa mod principalele caracteristici sunt:
– termenele limită de implementare a acordului este anul 2018, oferind băncilor suficient timp pentru a manevra;
– nivelul suficienței capitalului este ridicat, însă nu în așa măsură încît să ducă la o altă criză;
– în structura capitalului un rol special i se acordă aurului ca unui activ financiar.
În general ultima caracteristică este cea mai importantă, aceasta este o inovație care distinge Basel III de Basel II.
În standardele precedente drept capital de calitate se considera doar numerarul, care în toate țările este considerat drept o sursă legală de plăți, precum și titlurile de stat- obligațiile ministerelor finanțelor și trezoreriilor. Însă nu toate obligațiile, doar cele care primesc cea mai mare notă dată de agențiile internaționale mondiale de rating. Pe parcursul unei perioade îndelungate de timp ca element mai calitativ a capitalului propriu erau considerate obligațiile Statelor Unite ale Americii.
Basel III a sporit rapid statutul aurului, noile reguli prevăd includerea aurului în componența capitalului de gradul I la o valoare de 100%. Băncile au posibilitatea de a înlocui valorile mobiliare (în primul rînd obligațiunile trezoreriei americane) cu metalul galben. Experții consideră că asemenea regulă va spori cererea pentru metalul prețios în volum de minimum 1700 tone.
Un șir de experți finansiști consideră că elaborarea Basel III a avut loc în urma unei presiuni din partea clanului Rotșilidov, care este cointeresat în restabilirea valorii aurului în lume. Pînă la intrarea în vigoare a noului standard, conducătorul uneia din cele mai mari bănci din lume Deutsche Bank AG, a menționat faptul că aurul va înceta să mai fie o marfă și se va transforma din nou în bani. O asemenea declarație a trezit multe întrebări dureroase de partea cealaltă a Oceanului Atlantic, în primul rînd în SUA [24].
Nu este greu de înțeles că noul Basel va lovi dolarul american și economia acestei țări. La finele anului 2012 autoritățile de reglare monetară și financiară din SUA au anunțat că multe bănci americane s-au adresat cu o declarație precum căreia noul standard este inaccesibil organizațiilor de depozitare și creditare. În așa mod Sistemul Federal de Rezerve s-a adresat comitetului de la Basel cu o nouă declarație conform căreia trecerea la noul standard în SUA se amînă pentru o perioadă nedeterminată. Analizînd situația creată și băncile europene au refuzat să treacă la noul Basel, fiindu-le frică de faptul că nu vor putea face concurență sistemului bancar american.
Astfel au dat acordul de a trece la noul standard așa țări cum ar fi Australia, Hong Kong, Canada, China, Mexic, Arabia Saudită, Singapore, Thailanda, Elveția, Africa de Sud, Japonia și India care au declarat că se vor alătura acestui acord începînd cu 1 aprilie 2013.
Este interesant faptul că Turcia nu se află în această listă, deoarece în această țară operațiunile cu aur practicate în sistemul bancar sunt destul de răspîndite, ponderea acestuia în capitalul propriu și activele bancare este destul de înaltă în comparație cu alte țări. De fapt, sectorul bancar turcesc este destul de pregătit pentru a îndeplini cerințele impuse de Basel III, cum a menționat Financial Times din Londra, politica de conducere a băncii centrale din Turcia a lui Erdem Baski a înregistrat niște rezultate remarcabile pentru acest sector, ei au atras 8,3 miliarde dolari americani în noile depozite prin programele de aur în ultimele de 12 luni și acum pot îndrepta aceste surse spre creditare [34].
Unii experți sunt de părerea că unele din băncile care vor aderarea la acest acord nu vor putea face concurenței și vor avea greutăți la această trecere. Deși sunt păreri conform cărora aceste țări sunt în totalmente gata să adere la Basel III fiind pregătite din timp și făcîndu-și rezerve de aur. Multe din țările care au aderat la acest acord sunt importatorii mondiali de aur, nu este de mirare faptul că China de ceva timp vorbește despre transformarea yuanul în monedă de aur. Pe cînd Elveția duce o politică de includere în țară a unei monede de aur parale francului.
În ce privește refuzul Statelor Unite, acesta este legat de faptul concentrării rezervelor altor țări anume în băncile sale. Și odată ce au aderat acestea la noul acord vor începe să-și retragă rezervele de aur păstrate în trezoreria SUA, aceasta va duce la căderea economiei țării.
Noul acord Basel III vine cu următoarele propuneri:
Figura 1.2.1 Clasificarea propunerilor Basel III
Sursa: elaborat de autor în baza prevederilor Basel III
Noul acord se va referi la supravegherea micro și macro-prudențială, avînd în vedere reglarea riscului atît la nivelul băncii cît și a întregului sector bancar. În ce privește nivelul micro, acordul aduce unele nuanțe noi pentru cele trei componente de bază a ecuației capitalului și anume: capital reglementat, activele ponderate la risc și rata de solvabilitate. Dacă să ne referim la capital, Basel III reduce lista acelor elemente care constituie capitalul de gradul I și elimină capitalul de gradul II.
În rîndul activelor ponderate la risc printre modificări se enumeră cerințe de capital mai înalte pentru activitățile de tranzacționare pe piețele financiare – activele pentru tranzacționare, produsele de securitizare și riscul de credit pentru instrumentele tranzacționate pe piețele extrabursiere (produsele derivate și contractele repo). În comparație cu Basel II, noul acord presupune creșterea de circa patru ori a cerințelor de capital pentru activele pentru tranzacționare.
Referitor la rata de solvabilitate în corespundere cu noul acord, băncile trebuie să dețină 4,5% la activele ponderate la risc, care indica o cifră de 2% în vechiul acord. Conform unor estimări a Comitetului de Supraveghere Bancară al Băncii Reglementelor Internaționale, noile reglementări conduc la majorarea de aproximativ șapte ori a cerințelor de capital din acțiuni comune. Noul acord majorează cerința de capital de gradul I de la 4 la 6 la sută și menține la 8 la sută rata minimă de capital.
În tabelul ce urmează este reprezentată diferența dintre cele două acorduri.
Tabelul 1.2.1
Modificările ce au avut loc în acordul Basel III comparativ cu acordul precedent
Sursa: elaborat de autor
Ceva nou implementat în acest acord este și măsura luată în ceea ce privește conservarea capitalului. În așa mod Basel III introduce cerința conform căreia băncile să mențină un capital de 2,5 la sută din activele ponderate la risc, capital constituit din emisiunea de acțiuni comune.
În cazul în care va avea loc o diminuare a ratei capitalului, capitalul ajutător va fi utilizat pentru acoperirea pierderilor, iar acordul impune băncilor să rețină o pondere majoră a veniturilor obținute pentru reconstituirea acestui capital și impune restricții la distribuirea de dividende, cumpărarea propriilor acțiuni și acordarea de bonusuri discreționate.
De asemenea un element nou este și referirea la cadrul macro-prudențial, la nivel de sistem bancar, în încercarea de a combate riscul sistemic. În acest mod băncile mare, care sunt elementele-cheie, ale sistemului bancar vor suferi modificări structurale, în urma implementării acordului.
1.3. Rolul Acordului Basel III asupra marilor bănci „too big to fail”
Marile bănci care sunt relaxate din punct de vedere a volumului său au luat drept ostatici economia mondială și guvernele principalelor țări. Un grup de economiști germani propun a readuce subvențiile, a scoate speculațiile riscante și a forța crearea propriilor rezerve.
Recent țările dezvoltate au aprobat o serie de măsuri pentru a limita impactul băncilor asupra economiei globale. Cerințele Basel III restricționează cerințele vizînd reglementarea privind lichiditatea în zona euro și a aprobat deja regulile mecanismului unic de supraveghere a băncilor, ale căror active totale depășesc 30 miliarde euro sau 20% din PIB-ul țării.
Too big to fail, conceptul potrivit căruia unele bănci sunt atît de extinse și interconectate încît prăbușirea lor ar avea un efect devastator asupra economiei naționale și chiar globale și a căror salvare din banii contribuabililor este o variantă mai puțin dureroasă decît permiterea prăbușirii lor, a declanșat o preocupare continuă pentru găsirea și implementarea unor măsuri care să reducă riscurile apariției unor crize financiare și economice care au drept sursă aceste bănci gigant.
Principala întrebare pentru toate guvernele lumii a devenit în ultimii ani „cum lupți cu too big to fail?”, iar răspunsul pare să fie aurul.
Expresia too big to fail, popularizată de congresmenul american Stewart McKinney în 1984, a fost folosită intensiv în 2008, cînd criza pornită din Statele Unite s-a făcut simțită în întreaga lume. Sfîrșitul lui Lehman Brothers, o bancă de investiție care descria cel mai bine conceptual too big to fail, a părut să demonstreze lumii că falimentul este ultima soluție și că intervenția statului este necesară și de dorit. După Lehman, reacția autorităților americane a fost de a lansa măsuri de relaxare monetară, sinonime cu pomparea de bani în economie, iar în timp ce randamentele pentru majoritatea claselor de active s-au prăbușit, cîștigătorul din această criză a fost aurul către care s-au îndreptat investitorii pentru a-și proteja deținerile.
Aurul nu numai că a asigurat stabilitate cînd nici o altă piață nu mai era stabilă, dar a și generat profituri mari pentru cei care ferindu-se de criză au optat pentru investiția safe haven. În intervalul crizei, iunie 2007 – iunie 2009, metalul s-a apreciat cu 43% în dolari, în timp ce S&P 500, cel mai bun indicator pentru acțiunile americane, a căzut 40%, iar randamentul titlurilor de stat emise de SUA a crescut cu 21%, jumătate din cît a crescut aurul.
După amploarea evenimentelor din 2008, preîntîmpinarea unei noi crize a devenit vitală, în condițiile în care băncile mari nu par să piardă putere și poziție sau să își diminueze bilanțul, așa că autoritățile de reglementare au acționat rapid cu un set de măsuri sub forma Basel III – al treilea acord după Basel I apărut în 1988 și Basel II din 2004 care este încă în vigoare.
La modul general, Basel reprezintă un acord global, care poate fi adoptat în mod voluntar de autoritățile de reglementare naționale (bănci centrale) și care cuprinde măsuri privind adecvarea capitalului, a lichidității și realizarea de teste de stres. Comitetul Basel de Supraveghere Bancară este organismul responsabil cu emiterea acordurilor Basel și este o componentă a Băncii Reglementelor Internaționale, banca centrală a băncilor centrale. Basel III, care urmează să intre în vigoare începînd cu 2019, încearcă să creeze un mediu financiar și, implicit economic, mai sigur astfel încît să nu mai fie nevoie de intervențiile guvernelor pentru a menține pe linia de plutire dă explicație financiară care prin riscurile pe care și le asumă se expun la colaps și astfel periclitează întregul mers al economiei globale.
Cele mai mari 29 de bănci din lume trebuie să mai adune 566 miliarde de dolari în capitalul nou sau să renunțe la active în valoare de 5,5 trilioane de dolari pînă în anul 2018, pentru a respecta noile standarde stipulate în Basel III.
Calculul este realizat de agenția de rating Fitch și reprezintă o creștere a capitalului cu 23% față de sumele raportate la finalul anului 2011. Tot Fitch indică faptul că suma necesară este de trei ori mai mare decît cîștigurile anuale combinate ale celor 29 de bănci, Financial Times [34].
Raportul Fitch este prima încercare de cuantificare a impactului total al reformei bancare Basel III. Acesta indică și faptul că băncile de pe lista G-Sifi, care enumeră instituțiile de importanță sistemică, vor întîlni mari greutăți pentru a întruni standardele pînă în 2018.
Din cauza cerințelor noului tratat Basel, suprataxarea băncilor este calculată ca o rație a capitalului față de activele cu risc mare. Băncile pot ajunge la noile niveluri prin trei metode – reținerea de cîștiguri, emiterea de capital propriu sau micșorarea bilanțurilor. Mulți analiști presupun că majoritatea instituțiilor vor combina toate cele trei măsuri.
Băncile americane ar putea fi afectate puternic de cerințele legate de capitalul adresat investițiilor cu risc, în timp ce băncile europene vor avea probleme din cauza redefinirii noțiunii de capital.
„În timp ce proiecțiile de capital necesare pentru respectarea Basel III sunt oarecum comparabile în toate regiunile, băncile americane vor fi mai afectate de stipulațiile referitoare la activele de risc, dat fiind interesul lor pentru tranzacții”, a declarat Jim Moss, economist al Fitch [33].
Calculele Fitch referitoare la nevoile băncilor depășesc studiile făcute anterior, inclusiv unul făcut în aprilie de Banca de Reglementări Internaționale, care sugerează că 103 mari bănci, inclusiv cele G-Sifi, au nevoie de 486 miliarde de dolari, de 1,4 ori mai mult decît cîștigurile anunțate în 2011.
Cu toate acestea, raportul BRI se baza pe bilanțul primului semestru al anului trecut și nu lua în considerare prevederile privind suprataxarea celor mai mari 29 de bănci.
Conform Basel III, băncile mai fragile vor fi supuse unei presiuni crescute din cauza noilor reguli, multe fiind nevoite să strîngă bani de pe piețe, proces care se va dovedi dificil din cauza reticenței investitorilor.
Noile reglementări prevăd constituirea unor rezerve de capital comun de 4,5% din activele riscante și o rată a rezervelor de capital de 6% în loc de 4%. Mai mult, vor trebui constituite rezerve obligatorii de conservare, în valoare de 2,5%. Rezervele suplimentare de capital de 2,5% sunt de asemenea obligatorii în perioade de creștere susținută a creditării.
Banca centrală a SUA Sistemul Federal de Rezerve a aprobat majorarea capitalului pe care băncile trebuie să-l țină în rezervă pentru a face față unor pierderi neașteptate, în ideea de a evita o repetare a crizei financiare din 2008.
Cei șapte guvernatori ai Sistemului Federal de Rezerve au aprobat în unanimitate un proiect de 792 de pagini, cunoscut sub denumirea Basel III, convenit în 2010. Normele Basel III ar urma să oblige băncile să-și constituie rezerve echivalente cu 7% din valoarea împrumuturilor pe care le acordă, față de 2% în prezent.
Pentru a putea intra în vigoare, noile norme de capital Basel III trebuie aprobate și de Comisia Federală de Asigurare a Depozitelor Bancare (FDIC) și de Biroul de Control al Monedei (OCC).
„Grație acestor revizuiri la normele noastre de capital, organizațiile bancare vor putea să facă față perioadelor de stres financiar, contribuind astfel la sănătatea de ansamblu a economiei americane”, a declarat președintele SFR, Ben Bernanke [30].
Băncile nu sunt încîntate de aceste modificări, susținînd că le va afecta capacitatea de a acorda credite, însă experții susțin că majoritatea marilor bănci și-au majorat deja rezervele de capital.
În UE, la începutul lunii decembrie 2012, Comisia Europeană a anunțat că punerea în practică a noilor norme de capital pentru sectorul bancar, cunoscute sub denumirea Basel III, va înregistra o ușoară întîrziere. Conform calendarului inițial, aceste norme mai stricte de capital pentru bănci trebuiau implementate progresiv începînd cu data de 1 ianuarie 2013.
Banca Națională a Elveției (SNB) a anunțat miercuri că a inclus subsidiara elvețiană a creditorului austriac Raiffeisen pe lista băncilor prea mari pentru a da faliment (too-big-to-fail), care sunt supervizate mai strict datorită importanței lor pentru sistemul financiar global [31].
UBS și Credit Suisse sunt băncile elvețiene a căror stabilitate este considerată esențială pentru sistemul financiar al Elveției, iar Zuercher Kantonalbank (ZKB) a fost adăugată în noiembrie 2013 pe lista băncilor de importanță sistemică. SNB cere băncilor de pe această listă să îndeplinească cerințe mai dure privind capitalul, inclusiv menținerea unui nivel mai ridicat al capitalului ajutător pentru ca instituțiile să se poată proteja de potențialele turbulențe de pe piețele financiare globale.
Subsidiara elvețiană a Raiffeisen are peste 350 de filiale și active totale de 183 miliarde de franci elvețieni dar probabil cel mai mare motiv de îngrijorare pentru SNB îl reprezintă portofoliul de credite ipotecare al grupului austriac.
Poziția de piață puternică pe segmentul depozitelor interne și al împrumuturilor a fost decisivă în adoptarea acestei decizii, se arată într-un comunicat al grupului austriac, care se va consulta acum cu Autoritatea de supraveghere financiară din Elveția (Finma) în privința viitoarelor măsuri pe care le va adopta.
Recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară din Elveția (Finma) a dat publicității un set de reguli care vor obliga principalele bănci comerciale elvețiene să constituie rezerve de capital duble față de standardele internaționale, în încercarea de a se asigura că băncile vor fi protejate de viitoarele șocuri financiare [32].
Potrivit normelor Finma, până în anul 2019, UBS va trebui să dispună de rezerve de capital echivalente cu 19,2% din valoarea împrumuturilor pe care le acordă iar în cazul Credit Suisse raportul va trebui să fie de 16,7%. Comparativ, potrivit standardelor internaționale Basel III băncile trebuie să-și constituie rezerve de capital de 8% din valoarea împrumuturilor pe care le acordă.
UBS va fi nevoită să constituie rezerve de capital mai mari decît Credit Suisse deoarece are o cotă de piață mai mare în Elveția, a precizat Finma. Autoritatea a adăugat că, potrivit altor norme, UBS va trebui să-și limiteze bilanțul la mai puțin de 22 de ori decât valoarea capitalului în timp ce Credit Suisse trebuie să îl mențină la un multiplu de 25 de ori.
Aceste cerințe mai stricte decât standardele internaționale sunt destinate să protejeze băncile elvețiene de eventualitatea unei repetări a crizei financiar globale de genul celei din 2008, care a declanșat pierderi masive în sectorul bancar și a atras atenția asupra instituțiilor considerate prea mari pentru a fi lăsate să se prăbușească (too big to fail) [32].
La finele capitalului menționăm că există mai multe motive de ce dimensiunile băncii sunt semnificative: băncile mari sunt mai puțin atente, deoarece sunt sigure că sunt prea mari pentru a eșua (too big to fail), iar legăturile strînse între băncile mari și politicieni ar putea destabiliza întregul sistem financiar. În ciuda unei serii de măsuri și propuneri politice, studii despre dimensiunea băncii și rezultatele macroeconomice sunt surprinzător de puține, astfel încît înțelegerea noastră cu privire la implicarea marilor bănci rămîne a fi neînțeleasă. Noi nu cunoaștem cît de mare este legătura dintre capitalul celor mai mari bănci și economia țării.
2. Evaluarea activității bancare din perspectiva aplicării Basel (în baza materialelor BC „ Moldindconbank” SA)
2.1. Analiza riscului de creditare și a efectelor acordului Basel III asupra acestuia
Gestiunea efectivă a instituției bancare este un factor primordial al activității bancare. În acest sens este nevoie de a corela eficient performanțele bancare cu riscurile aferente acestor rezultate, ceea ce reprezintă un moment strategic în dezvoltarea bancară. Consolidarea activităților de management al riscurilor în cadrul băncii comerciale constituie o direcție principală în activitatea bancară, fiind un suport foarte bun în activitățile de gestiune a riscurilor, care implică monitorizarea și reducerea acestora
Sistemul de monitorizare și control al riscurilor în cadrul unei comerciale are la bază mai mulți factori, printre care: divizarea activităților în grupuri funcționale, identificarea riscurilor aferente fiecărui grup de activități, monitorizarea acestor riscuri, identificarea căilor de reducere a lor. Pentru efectuarea acestor acțiuni este nevoie de un suport informațional cît mai precis și cît mai complex.
Acțiunile efectuate de către managerii băncii comerciale au drept obiectiv îmbunătățirea stării la momentul actual și o gestiune mai eficientă a riscurilor, luînd în considerare necesitatea de consolidare a rezultatelor financiare.
Pentru a realiza o analiză a riscului de credit, considerăm că este necesar de a evalua rolul creditelor în activitatea BC „Moldindconbank” SA. În acest scop vom analiza evoluția în dinamică a valorii creditelor și ponderea acestora în total active. Datele au fost preluate din informația financiară publicată de către bancă, rezultatele le putem vizualiza în figura 2.1.1.
Analizînd figura dată observăm că evoluția acestor indicatori nu este proporțională. Dacă în 2013 volumul creditelor acordate crește comparativ cu anul precedent (+1750142455 lei), atunci suma activelor atestă o creștere mai puțin esențială 4236443419 lei), în acest mod cota creditelor în total active a crescut pînă la 69,18%, adică cu 2,64 p.p. Această tendință s-a modificat în 2014, cînd valoarea activelor ajunge plafonul de 13,2 mlrd lei, iar portofoliul de credite a crescut pînă la 9,1 miliarde, astfel ponderea acestora s-a redus cu 2,16 p.p., ajungînd la 67,02%. Acest fapt ne spune că banca are portofoliu de credite mare și o evoluție foarte bună, dar în același timp nu este dependentă în totalitate de procesul de creditare, astfel nu este supusă unui risc prea mare de credit.
Figura 2.1.1 Ponderea creditelor în activele BC „Moldindconbank" SA pentru anii 2012-2014
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale de pe www.micb.md
Cota creditelor în total active la BC „Moldindconbank” SA se încadrează în limita a 60-70%, chiar dacă de-a lungul perioadei analizate se observă abateri, totuși constatăm o politică ofensivă de creditare, care implică o dependență normală de volumul creditelor acordate.
Pentru a avea o imagine mai clară, totuși, în continuare este nevoie de analizat calitatea portofoliului de credite din diferite puncte de vedere.
Tabelul 2.1.1
Analiza expunerii băncii riscului de credit
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din anexele 1-3
Analizînd datele expuse în tabelul 2.1.1 se observă o tendință de creștere cu unele excepții. În acest context se observă că în 2012, raportul creditelor nefavorabile în total active este 4,65%. În anul următor, indicatorul a crescut cu 0,19 p.p. Acest fapt a continuat și în 2014, cînd indicatorul a ajuns 5,20% (+0,36 p.p.).
Ponderea sumei totale a creditelor nefavorabile în total credite în anul 2012 atestă o valoare de 6,99%, iar în următorul an crește nesemnificativ, și anume cu +0,01 p.p, pentru anul 2014, valoarea indicatorului a crescut cu 0,53 p.p., ajungînd pînă la 7,53%.
La fel în anul 2013 a crescut și ponderea reducerilor pentru pierderi la credite în total credite, și anume cu 0,84 p.p., atingînd un nivel de 6,10. Anul 2014 a adus o reducere a indicatorului dat, și anume pînă la 5,71% (-0,39 p.p.). Acest fapt poate fi explicat prin creșterea esențială a portofoliului de credite a băncii, iar valoarea reducerilor a crescut cu un tempou mai redus, drept urmare a gestiunii mai calitative a creditelor existente.
În ce privește ponderea datoriilor neperformante în CNT se atestă o descreștere, fiind apreciată ca o tendință pozitivă pentru bancă. Astfel în 2012 indicatorul atestă o valoare de 44,45%, iar în următorul an se reduce cu 4,96 p.p. Aceiași tendință este prezentă și în 2014, cînd indicatorul se micșorează pînă la 34,10%, fapt ce ne arată reducerea riscului de credit al băncii.
Raportînd soldul creditelor neperformante în total credite observăm că acesta descrește în 2013 cu 0,21 p.p. față de anul precedent, atingînd un nivel de 5,34%. În anul 2014, valoarea indicatorului rezultativ crește pînă la 5,70% (+0,37 p.p.).
O importanță mare o au expunerilor „mari” în CNT. Acest indicator ne arată cît de mult banca este dependentă de grupuri de persoane afiliate. Valoarea indicatorului nu trebuie să depășească 5. În 2012 BC Moldindconbank SA avea indicatorul dat la un nivel de 1,50. În următorul an valoarea acestuia a crescut cu 0,31, însă în 2014 se observă o reducere cu 0,63. Acest fapt ne spune că în 2014 banca și-a dispersat activele, reducînd concentrarea resurselor, ceea ce prezintă un moment pozitiv și reduce riscul de credit.
Datele obținute în urma analizei ne oferă posibilitatea să susținem teoria prezentată anterior, precum că în bancă are loc o strategie activă de creditare. Astfel se observă o înrăutățire neesențială a calității portofoliului de credite, drept urmare a creșterii masive a acestuia. Însă nivelul creditelor neperformante crește într-un ritm cu mult mai lent, decît portofoliul de credite. La creșterea creditelor neperformante, au o influență mai mulți factori, inclusiv și legați de sectorul bancar, și de situația economică.
În urma trecerii la SIRF, datele prezentate de bănci au luat o altă formă, astfel în analiza efectuată vom întîlni cîteva necoincidențe de poziții bilanțiere, astfel și unele date ne-ar putea duce în eroare.
Tabelul 2.1.2
Analiza indicatorilor de calitate a portofoliului de credite
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Informația privind activitatea financiară și Informația privind activitatea economico-financiară a băncilor din RM
Analizînd tabelul dat se observă o tendință spre creștere a sumei datoriei la credite neperformante în perioada analizată. În anul 2012 indicatorul dat avea o valoare de 316830 mii lei, iar în următorul an crește cu 87607,3 mii lei. În 2014 indicatorul dat atinge un plafon de 617548,8 mii lei (+213111 mii lei). Astfel se atestă o creștere esențială a creditelor neperformante în cadrul băncii.
Suma reducerilor calculate pentru pierderi la active și angajamente condiționale atestă o creștere esențială pe parcursul perioadei analizate. Astfel în 2012 valoarea acestora era de 300450 mii lei, iar în următorul an crește cu 215933 mii lei și pentru anul 2014 o valoare de 7749698 mii lei. Conform SIRF evoluția este puțin diferită, astfel în 2013 banca atestă o reducere cu 6402927,251 lei, însă în 2014 observăm o creștere pînă la 318225295 lei.
O evoluție asemănătoare o au creditele expirate, care în 2012 atestau o valoare de 207288 mii lei, însă în următorul an acestea se reduc cu 10114 mii lei. Dar în anul 2014 valoarea lor crește pînă la 45079 mii lei.
Conform analizei de mai sus se observă că în 2014 majoritatea indicatorii prezintă o evoluție pozitivă. Acest lucru se datorează creșterii esențiale a portofoliului de credit și a sumei activelor a băncii.
În urma analizei realizate, concluzionăm că BC „Moldindconbank” SA, ca și orice bancă este influențată de mai mulți factori în activitatea sa, atît de ordin intern, cît și de ordin extern. Din acest motiv, orice politică de creditare, indiferent de perfectibiliattea acesteia, va întîlni anumite deficiente create de către mediul extern al băncii. Însă instituția bancara este obligată să-și mențină nivelul pierderilor din activitatea de creditare în limitele stabilite de BNM. BC „Moldindconbank” SA, în urma schimbărilor cauzate de situația pe piața economică internă, și-a propus o politică de creditară mai ofensivă, asigurîndu-și o expunere minima la riscul de credit. O astfel de situație ar trebui să aibă efecte pozitive asupra performanțelor obținute de către bancă, fapt ce îl vom investiga în subcapitolul următor.
2.2. Evaluarea riscului operațional în baza prevederilor Basel III
Instituțiile bancare sunt o categorie aparte de entități economice, acestea atrag capitaluri și alte fonduri temporar disponibile, care au apărut în procesul de activitate economică. La rîndul său, resursele atrase sunt furnizate în utilizarea temporară a altor agenți economici, care au nevoie de capital suplimentar. Scopul băncii constă în dezvoltarea relațiilor cu clienții, extinderea comercializării serviciilor sale, penetrarea pieței și, în cele din urmă – obținerea unui profit maxim.
Astfel, esența economică a eficienței băncii comerciale moderne este determinată de rezultatele financiare, pe care aceasta le atestă într-o perioadă de timp, adică de performanța înregistrată de către banca comercială.
O provocare a activității băncilor o reprezintă adaptarea grupurilor financiar-bancare la cerințele de solvabilitate și lichiditate impuse de prevederile Basel III, care ar putea conduce la restrângerea expunerilor și schimbarea modelului de business.
Conform Comitetului de la Basel: „riscul operațional reprezintă riscul de pierderi directe sau indirecte datorate unor procese interne inadecvate sau defectuoase, datorate persoanelor sau sistemelor interne sau evenimentelor externe”.
Tabelul 2.2.1
Indicatori cheie de risc operațional
Sursa: adaptat de autor după Moinescu, p.177
O activitate importantă este reprezentată de stabilirea sistemului de limite de toleranță pentru riscul operațional, care permit în accepțiunea băncii desfășurarea în condiții adecvate a activității. În general, cadrul de limitare a expunerilor băncii la evenimente de risc operațional cuprinde două valori prag pentru fiecare factor de risc relevant, respectiv un prag de atenție și un nivel maxim acceptat.
O atenție deosebită trebuie acordată documentelor încheiate de instituția de credit (contracte, rapoarte de tranzacționare, broșuri de reclamă) care pot fi folosite pentru clarificarea termenilor și condițiilor propriilor produse bancare. Orice informație nepotrivită sau inexactă conținută în aceste documente externe poate expune instituția la riscuri semnificative de natură legislativă sau reputațională.
Calcularea indicatorilor din tabelul 2.1.1 se prezintă deficitară din motivul lipsei de informație publicat de către bancă. În același timp vom calcula un șir de indicatori, care ne vor permite să analizăm riscul operațional în cadrul băncii.
În primul rînd considerăm necesar de a analiza evoluția numărului de angajați, care este principalul purtător al riscului operațional. Astfel cu cît numărul este mai mare, cu atît banca este mai mult supusă riscului dat și are de realizat mai multe investiții în resursele umane, pentru a minimiza riscul. Datele, preluate din anexele 1-3, le-am sintetizat în graficul din figura 2.2.1.
Figura 2.2 Evoluția numărului de angajați a BC „Moldindconbank" SA pentru anii 2012-2014
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale
În anul 2012 BC Moldindconbank SA avea un număr de state egal cu 997 de persoane. Acest fapt se modifică în anul următor, cînd numărul acestora crește pînă la 1063 persoane (+66 persoane). În acest mod, banca atestă o creștere cu 6,62% a numărului de personal. În anul 2014, numărul de angajați a ajuns la 1148 persoane (+85 persoane).
În acest context trebuie de menționat că în bancă este implementată schema ”patru ochi”, care presupune că orice operațiune trebuie să fie monitorizată de 2 persoane, adică 4 ochi. Care prevede faptul că în cazul cînd o persoană, executorul, realizează o operațiune, ea confirmă verificarea acesteia, însă trebuie încă o persoană, un superior, să confirme operațiunea și doar după aceasta tranzacția este închisă. Acest fapt trebuie să reducă riscul de realizare a erorilor și reducere a riscului operațional.
Creșterea numărului de angajați este drept rezultat al creșterii numărului de subdiviziuni ale băncii. dar creșterea numărului, nu vorbește și despre calitate. În acest context vom analiza valoarea activelor pe fiecare angajat și evoluția acestui raport. La fel, luînd în considerație că creditele aduc veniturile de bază în activitatea bancară vom analiza ponderea portofoliului de credite pe angajat. Datele inițiale au fost selectate din anexele 1-3 și au fost sintetizate în tabelul 2.2.2.
Tabelul 2.2.2
Evoluția indicatorilor de calitate a personalului
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale
Analizînd datele tabelului se observă că valoarea activelor pe un angajat în anul 2012 este în mărime de 8610448,07 lei/persoană. Această cifră se modifică în următorul an, cînd se observă o creștere considerabilă a acesteia, și anume cu 3450756,21 lei, ceea ce este rezultat unei modificări esențiale a valorii activelor în anul 2013(+4236443419 lei). Pentru anul 2014 se observă o reducere a raportului pînă la 11553644,18 lei/persoană (-507560 lei). Acest lucru poate fi explicat prin aceea că banca înregistrează o creștere a activelor cu 442523378 lei, însă numărul angajaților a crescut mai mult decît în anii precedenți, fapt ce va genera o sporire a activității pe viitor.
Cum am mai spus, venitul de bază al băncii provine din resursele împrumutate, astfel vom analiza valoarea portofoliului de credite pe angajat. Deci în 2012 valoarea acestuia era de 5729174,58 lei/persoană, iar în următorul an atestăm o majorare cu 1290702,66 lei, aceasta fiind rezultat al creșterii portofoliului de credite. În 2014 valoarea indicatorului atinge nivelul de 7988781,58 lei/persoană, cu 968904,33 lei mai mult față de anul precedent. Acest fapt poate fi explicat printr-o creștere în dinamică mai mare a portofoliului de credite (+1708991739 lei), decît a numărului de angajați. Astfel veniturile procentuale pe angajat la fel sunt în creștere, ceea ce prezintă investiția în resurse umane, una profitabilă pentru bancă.
În urma analizei efectuate remarcăm faptul că riscul operațional ca o categorie economică are mai multe funcții: cele de stimulare și de control.
Funcția de stimulare este prezentă în promovarea de către bancă a extragerii unei valori suplimentare prin utilizarea fondurilor atrase. Acest lucru a încurajat BC „Moldindconbank” SA să direcționeze facilități pentru a angaja mai multe persoane. Ca urmare, strategia luată a promovat restructurarea activelor și a profiturilor obținute.
Funcția de control este exprimată în monitorizarea portofoliului de credit și a orientării spre îmbunătățirea calității activelor, a operațiunilor exercitate, care este o măsură a calității și de risc, nu numai pe o perioada curentă, dar și pe termen lung.
Riscul operațional apărut în urma activităților bancare trebuie să fie monitorizat și gestionat eficient pentru a nu genera situații problematice băncii. În același timp riscul operațional este într-o interdependență și cu riscul de piață, acesta fiind un catalizator direct, astfel considerăm necesar de a analiza riscul de piață în condițiile acordului Basel III.
2.3. Analiza riscului de piață conform Basel III
Strategia de gestiune a riscurilor într-o bancă comercială trebuie să se bazeze pe o structură integrată, formată din sarcini și funcții, care vin în jos de la nivelul consiliului de administrație pînă la nivel operațional, care trebuie să acopere toate aspectele legate de risc, în special riscul de piață, de credit și de lichiditate, riscurile operaționale, juridice, și riscurile asociate cu imaginea băncii. Această structură include consiliul de administrație a autoritatea responsabilă într-un final, comisiile, departamentul de management al riscurilor, precum și diversele unități de sprijin și de control. Ei toți trebuie să aibă responsabilități clar definite și responsabilitate.
Unul dintre riscurile existente în sectorul bancar, dar și în sectorul economiei de piață este riscul de piață. Acest risc prevede dependența cu privire la profit si capital, care apare datorită modificării portofoliului. Acesta poate apărea din mai multe activități exercitate de către o bancă comercială și are un impact mare asupra acesteia.
Criza a demonstrat că, prin prevederile lor, reglementările Basel II au condus la creșterea senzitivității riscului și a acoperirii ineficiente a cerințelor de capital, pe măsură ce fluctuațiile în ciclurile economice au determinat deteriorarea calității activelor și pasivelor din bilanțurile băncilor, dar și înregistrarea unor expuneri necontrolabile pentru elementele extrabilanțiere. Pentru a reduce prociclicitatea cerințelor minime de capital aferente riscului de piață, noile reglementări propuse prin Acordul Basel III vizează aplicarea unor teste de stres în măsurarea Value-at-Risk realizate pe o perioadă de observație de cel puțin un an de la înregistrarea pierderilor semnificative.
În ultima perioadă, economia Republicii Moldova, inclusiv și sectorul bancar, a fost perturbat de fluctuațiile valutare. Acest fapt a creat un risc de piață foarte înalt. În acest context considerăm necesar de a analiza dependența băncii de activele și obligațiunile acesteia în valută, informația fiind sintetizată în tabelul 2.3.1.
Tabelul 2.3.1
Evoluția indicatorilor de sensibilitate la riscul pieței
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale, anexele1-6
Analizînd tabelul 2.3.1 se observă că valoarea activelor bilanțiere în valută străină în total active se cuprinde între 40 și 50%. Astfel în anul 2012, indicatorul era de 41,54%, însă în următorul an se atestă o creștere esențială, și anume cu 6,46 p.p, ceea ce ne demonstrează că în 2013, banca a avut la bilanț, o valoare înaltă de active în valută, ceea ce prezintă un risc mai sporit. Pentru anul 2014, valoarea indicatorului se reduce pînă la 44,78 % (-3,23 p.p.), din cauza reducerii atît a activelor bilanțiere în valută străină cît și a celor atașate la cursul valutar în total active.
La fel, o evoluție asemănătoare, atestă și ponderea obligațiunilor bilanțiere în valută străină în totalul obligațiunilor atașate la cursul valutar în totalul activelor, care în 2012 erau de 42,16%, iar în următorul an, valoarea indicatorului crește la 47,7% adică cu 5,54 p.p. În acest mod bancă s-a expus unui risc de piață mai înalt. În anul 2014, situația se balansează, indicatorul ajungînd la o valoare de 42,32% (-5,37 p.p.), fapt ce ne spune despre aceea că atît activele, cît și obligațiunile în valută străină și obligațiunilor atașate la cursul valutar sunt monitorizate cu o atenție sporită.
Valoarea activelor și obligațiunilor în valută străină raportate la activele totale atestă o evoluție asemănătoare. În acest mod n anul 2013, activele bilanțiere în valută străină atestă o creștere de 4,03 p.p., indicatorul atingînd un nivel de 45,57%. În următorul an valoarea acestuia se reduce pînă la 42,40% (-3,17 p.p.). Obligațiunile atașate la cursul valutar atestă o creștere esențială în anul 2013, și anume de 11,01 p.p., atingînd un nivel de peste 50%. Această situație este nefavorabilă pentru bancă, astfel în 2014 se observă o reducere a indicatorului pînă la 48,52% (-4,64 p.p.).
Acordul Basel III a revelat noi aspecte ce trebuie luate în considerare în ceea ce privește managementul riscurilor bancare. „Basel III: A global regulatory framework for more resilient banks and banking systems” pune în evidență faptul că este necesară tratarea mai cuprinzătoare a riscurilor, în special a celor survenite din tranzacțiile pe piața de capital, precum și o creștere a calității capitalurilor destinate acoperirii pierderilor.
În aceste condiții, trebuie de luat în considerare echilibrul între dorința acționarilor de a obține cît mai multe dividende și cel a riscului aferent capitalurilor investite și a resurselor împrumutate. Astfel o valoarea exagerată a investițiilor riscante, ar putea aduce la mari probleme banca.
Cum am menționat, și în subcapitolele anterioare, activitatea bancară este influențată de o serie de riscuri, dintre care face parte și cel de piață. Influența acestuia asupra performanței bancare constituie o temă deosebită din motiv că, instituția bancară are drept scop al activității sale obținerea de profit. Astfel, considerăm că strategia de gestiune a riscurilor este nevoie de a o analiza prin prisma indicatorilor de performanță bancară. În acest sens vom folosi cei mai importanți indicatori, și anume: rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare, rezultatele sunt prezentate în figura 2.3.1.
Figura 2.3.1 Evoluția indicatorilor de performanță bancară a BC „Moldindconbank" SA pentru anii 2012-2014
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale
Analizînd figura 2.3.1 se observă o tendință de creștere a indicatorilor de rentabilitate ale instituției bancare pentru perioada analizată. Astfel ROA atestă o valoare de 2,01% în anul 2012, ceea ce ne arată că la fiecare leu de activ, banca a obținut 2,01 bănuți de profit net. În următorul an, situația se îmbunătățește, indicatorul crescînd cu 0,34 p.p. și constituind 2,35%. În anul 2014 atestăm o valoare de 3,00% a ROA, ceea ce este de 1,5 ori mai mult decît cu 2 ani în urmă (3%>2,01%).
ROE prezintă aceeași dinamică ca și ROA, doar cu valori mai mari, deoarece în calcul se ia doar capitalul propriu al băncii. Astfel înregistrează o mărime de 34,66% în anul 2012, pe cînd în următorul an se observă o creștere esențială, și anume cu 25,98 p.p., iar în 2014 avem o valoare record, de 80,02% (+19,37 p.p.), ceea ce constituie o creștere de 2 ori a indicatorului în perioada analizată.
Rezultatele obținute au fost posibile în urma creșterii esențiale a profitului net înregistrat de bancă. Astfel în anul 2014 valoarea acestuia era de 397517222 lei, ceea ce este un record pentru sectorul bancar autohton.
În urma analizei efectuate, considerăm că BC „Moldindconbank” SA ar putea diversifica portofoliul de credite prin lărgirea segmentului de acordare a creditelor pe diferite ramuri, astfel acordarea mai diversă a creditelor, ar putea reduce riscul de piață. La fel, luînd în considerare injecțiile de capital, venite sub diferite forme în Republica Moldova din străinătate, permit ca acordarea de credite în valută să fie mai pe larg folosită în diverse ramuri. Aceasta ar fi o cale de eficientizare a monitorizării riscului de piață și reducerea sensibilității față de riscul de piață.
Scopurile și obiectivele privind strategia de management al riscului este în mare măsură determinată de mediul extern, care este în continuă schimbare economică. Principalele semne ale schimbărilor din mediul exterior în sectorul bancar din Republica Moldova în ultimii ani sunt: inflația, numărul de bănci și de filialele acestora, controlul condițiilor de concurență între bănci de către BNM și de alte organisme publice, redistribuirea riscurilor între bănci, cu participarea BNM, precum și extinderea piețelor de credit, apariția de noi tipuri de servicii bancare, o creștere a concurenței între bănci.
În conformitate cu cele expuse mai sus, la capitolul 3 putem recomanda BC „Moldindconbank” SA să ia în considerare în definirea sustenabilității viitoare tendințele de dezvoltare ale ratei inflației curente, rata de refinanțare a BNM, rentabilitatea titlurilor de stat. Asigurarea eficientă a controlului și auditului intern, prevenind asumarea de riscuri excesive și necontrolate asupra metodelor de gestionare a activelor și pasivelor. În activitatea profesională pe piețele financiare, pentru a se asigura un control strict asupra activităților filialelor, trebuie definite în mod clar drepturile și obligațiilor acestora, compoziția specifică și condițiile de realizare al operațiunilor bancare. La fel, considerăm că ar fi bine să se dezvolte un răspuns rapid la situații care amenință interesele legitime ale clienților.
În concluzie putem spune că trebuie realizate eforturi rezonabile pentru a menține nivelul necesar al fondurilor proprii, precum și de a limita practica imobilizărilor de capital în investiții mai puțin lichide și pe termen lung, cu scopul de a îmbunătăți situația financiară și de a minimiza cheltuielile, acordînd o atenție deosebită cheltuielilor, care nu sunt legate de îndeplinirea obligațiilor contractuale, de a realiza monitorizarea constantă a riscului de credit, de a desfășura o politică echilibrată pe diferite segmente ale pieței financiare, de a utiliza instrumente financiare derivate pentru a minimiza acest tip de risc. La fel este necesar un dialog cu firmele de audit și BNM, în scopul de a îmbunătăți controlul și auditul intern.
Succesul activității bancare e strîns legat de corelarea armonioasă, eficientă între active și pasive, între venituri și cheltuieli și gestionarea optimă a riscurilor aferente procesului de creditare. Dacă procesul de gestiune a riscurilor bancare și sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Băncile pot gestiona cu succes riscurile de creditare dacă recunosc rolul strategic al riscurilor, dacă folosesc paradigma de analiză și gestiune în vederea creșterii eficienței.
Dacă luăm în ansamblu toate datele expuse mai sus ajungem la concluzia că BC „Moldindconbank” SA, fiind o bancă de talie mare are un segment de creditare bine determinat și se axează pe majoritatea ramurilor economiei, în același timp gestionîndu-și riscurile operaționale și de piață eficient. Acest fapt inspiră optimism în evoluția ulterioară a băncii. Totuși considerăm că exită posibilități de a îmbunătăți situația existentă, pentru a spori eficiența activității băncii.
3. Impactul reglementărilor Basel III asupra activității bancare
3.1. Identificarea necesităților supravegherii prudențiale în conformitate cu Acordul Basel III
Gestiunea efectivă a sectorului bancar este un factor primordial al activității economice. În acest sens este nevoie de a corela eficient performanțele bancare cu riscurile aferente acestor rezultate. Aceasta reprezintă un moment strategic în dezvoltarea bancară. Consolidarea activităților de management al riscurilor în cadrul băncii constituie o direcție principală în activitatea bancară, fiind un suport foarte bun în activitățile de gestiune a riscurilor, care implică monitorizarea și reducerea acestora
Reglementarea și supravegherea a băncilor din punct de vedere al prudențialității este obiectivul de bază în activitatea de menținere a stabilității sectorului bancar. În acest context un rol important îl ocupă BNM, care impune un set de limite obligatorii pentru toate instituțiile bancare din Republica Moldova. La fel, în vederea reglementării activității bancare, sunt elaborate un set de principii de către Comitetul de la Basel.
Fig. 3.1.1 Reprezentarea diferențelor dintre Acordurile BASEL II și BASEL III
Sursă:http://www.moodysanalytics.com/~/media/Insight/Regulatory/Basel-III/Thought-Leadership/2011/11-01-03-MA-Basel-III-FAQs.pdf
Luînd în considerare că acordurile BASEL I și II au contribuit esențial la capitalizarea băncilor, atunci noul acord, BASEL III, prin cerințele sale, vine să asigure o politică de prudențialitate mai vastă. În acest mod, conform figurii 3.1.1, se poate de evoluția pilonilor, ce au stat la baza acordurilor BASEL II și ulterior, BASEL III.
În baza acordului BASEL III, sunt creați un set de instrumente de capital predestinate stimulării cumpărării ca de exemplu clauzele step-up, care ar putea reprezenta până la 15% din Tier 1, vor fi complet eliminate. Aceste clauze, cunoscute sub numele de declanșatori, complică procesul de evaluare a creanțelor, și pot provoca, de asemenea, o deteriorare puternică în poziția financiară a împrumutatului. În același timp, acest lucru ar putea avea un efect destabilizator pe piețele financiare. În plus, instrumentele aparținînd Tier 2 vor fi armonizate, în timp ce așa-numitele instrumente Tier 3, care au fost disponibile numai pentru acoperirea riscurilor de piață, vor fi eliminate. Pentru a îmbunătăți disciplina de piață, Comitetul Basel dorește să îmbunătățească baza de capital, cu toate elementele de capital necesare pentru a fi prezentate împreună.
Acest fapt este binevenit în contextual riscurilor aferente și, care se intensifică în sectorul bancar. Astfel acest măsuri ar servi ca un fundament mai puternic în activitatea de creditare, luînd în considerare necesitatea de consolidare a rezultatelor financiare.
O importanță deosebită are lucrul dat în condițiile în care, soldul creditelor în sistemul bancar este într-o evoluție esențială. Aceasta putem vizualiza în figura 3.1.2.
Figura 3.1.2 Evoluția soldului la credite în sectorul bancar din republica Moldova pentru anii 2012-2014
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale de pe www.bnm.md
Analizînd figura dată observăm că evoluția acestor indicatori nu este proporțională. Dacă în 2013 volumul creditelor acordate crește comparativ cu anul precedent (+7188,4 mil. lei), atunci această tendință s-a modificat în 2014, cînd valoarea portofoliului de credite a descrescut pînă la 40,8 miliarde.
Luînd în considerare că activele bancare ocupă aproximativ 90% din PIB în Republica Moldova, iar soldul creditelor este componenta de bază a acestora, putem spune că riscul de credit este unul fundamental în dezvoltarea sectorului bancar și a economiei. În acest mod considerăm oportun de a analiza riscurile pe care le aduce în sine creditarea. Acest fapt poate fi analizat în tabelul 3.1.1.
Tabelul 3.1.1
Analiza expunerii sectorului bancar riscului de credit
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale de pe www.bnm.md
Analizînd datele expuse în tabelul 3.1.1 se observă o tendință de reducere cu unele excepții. În ce privește ponderea datoriilor neperformante în CNT se atestă o descreștere, fiind apreciată ca o tendință pozitivă pentru sectorul bancar. Astfel în 2012 indicatorul atestă o valoare de 72.30%, iar în următorul an se reduce cu 12.60 p.p. Aceiași tendință este prezentă și în 2014, cînd indicatorul se micșorează pînă la 53.04%, fapt ce ne arată reducerea riscului de credit al sectorului bancar.
Raportînd soldul creditelor neperformante în total credite observăm că acesta descrește în 2013 cu 2.94 p.p. față de anul precedent, atingînd un nivel de 11.56%. În anul 2014, valoarea indicatorului rezultativ descrește pînă la 11.37% (-0.19 p.p.).
La fel în anul 2013 a descrescut și ponderea reducerilor pentru pierderi la credite în total credite, și anume cu 1.04 p.p., atingînd un nivel de 9.66. Anul 2014 a adus o creștere a indicatorului dat, și anume pînă la 10.37% (+0.71 p.p.). Acest fapt poate fi explicat prin creșterea esențială a portofoliului de credite a băncii, iar valoarea reducerilor a crescut cu un tempou mai redus, drept urmare a gestiunii mai calitative a creditelor existente.
Datele obținute în urma analizei ne oferă posibilitatea să susținem teoria prezentată anterior, astfel sectorul bancar a creditat activ. Se observă o îmbunătățire a calității portofoliului de credite. Însă nivelul creditelor neperformante crește într-un ritm cu mult mai lent, decît portofoliul de credite. La creșterea creditelor neperformante, au o influență mai mulți factori, inclusiv și legați de sectorul bancar, și de situația economică.
Chiar dacă situația cu expunerea sectorului bancar la riscul de credit atestă o evoluție pozitivă, totuși conjunctura și instabilitatea în economia din Republica Moldova impune o politică de prudențialitate mai complexă și mai intensivă. În același timp considerăm necesar de a analiza calitatea portofoliului de credite, ceea ce ne va arăta nivelul riscului, ce persistă în sectorul bancar din republica Moldova. Acest fapt poate fi vizualizat în figura 3.1.2.
Fig. 3.1.2 Analiza indicatorilor de calitate a portofoliului de credite
Sursa: elaborat de autor în baza datelor din Informația privind activitatea financiară și Informația privind activitatea economico-financiară a băncilor din RM
Analizînd figura 3.1.2 se observă o tendință spre descreștere a sumei datoriei la credite neperformante în perioada analizată. În anul 2012 indicatorul dat avea o valoare de 6395,31 lei, iar în 2014 indicatorul dat atinge un plafon de 4790,34 mil lei -1604,79 mil. lei). Astfel se atestă o reducere esențială a creditelor neperformante în cadrul sectorului bancar.
Suma reducerilor calculate pentru pierderi la active și angajamente condiționale atestă o creștere esențială pe parcursul perioadei analizate. Astfel în 2012 valoarea acestora era de 4719,3 mil lei, iar pentru anul 2014 o valoare de 5957,08 mil. lei. O evoluție asemănătoare o au creditele expirate, care în 2012 atestau o valoare de 4105,46 mil. lei, însă anul 2014 valoarea lor crește pînă la 4862,16 mil. lei.
În acest mod se observă o creștere a creditelor expirate în sistemul bancar și a reducerilor calculate pentru pierderi la active și angajamente condiționale, fapt ce reduce capacitatea sectorului bancar de a credita, fiind scoase resurse din circuit.
În condițiile în care, la moment, sectorul bancar din Republica Moldova este infecționat de o ieșire masivă a capitalului, legată de situația a 3 bănci, și anume ”Banca de Economii” SA, BC ”Unibank” SA și BC ”Banca Socială” SA, care au realizat tranzacții de proporții dubioase. Astfel BNM a instituit administrare specială la aceste 3 bănci comerciale și a realizat o injecție de capital. Însă fondurile date de BNM au fost asimilate de-acum și există o incertitudine foarte mare aferentă soartei celor 3 instituții bancare.
În aceste condiții prevederile acordului BASEL III ar fi binevenite în sectorul bancar din Republica Moldova. Acesta ar introduce noi limite de capitalizare și lichiditate, ceea ce va spori eficiența activității băncilor și ar reduce riscul pe piață.
La fel va avea loc consolidarea acoperirii riscurilor, în acest mod, atît la nivelul republicii, cît și la nivelul băncilor din UE în anii, ce au precedat criza, majoritatea băncilor au înregistrat o rată semnificativ mai mare de creștere a activelor decît cea a activelor ponderate la risc. Acest lucru a sugerat faptul că băncile nu au cuprins pe deplin riscurile prezente în activitățile lor. Astfel prevederile acordului BASEL III, în urma creșterii cerințelor față de capital va modifica: portofoliul de tranzacționare, expunerile din securitizare și instrumente pentru resecuritizare.
În urma analizei realizate s-a observat o creștere a creditelor în economie și a reducerilor calculate pentru pierderi la active și angajamente condiționale, astfel în cazul unui șoc pe piață, se va obține o ofertă restrictivă de credite pe piață. Acest fapt s-a observat în timpul crizei, cînd instituțiile de credit au fost obligate să reducă creditarea, adoptînd o poziție foarte prudentă. Acestea s-au străduit să nu dea semne negative pe piață, astfel au intensificat acțiunile crizei din start. În rezultat economia a căzut într-o recesiune mai puternică, iar numărul creditelor neperformante a crescut. Astfel noul acord presupune amortizarea anticiclică, ceea ce ar fi necesar în condițiile șocurilor tot mai dese pe piețele financiare.
Aceste măsuri ar duce la o creștere esențială a rezistenței băncilor pe piață la șocuri și la forte ciclice. În acest mod sectorul bancar ar trebui să devină un airbag pentru piața financiară și economia în întegime, în loc să fie un multiplicator al riscurilor.
Implementarea acordului BASEL III ar avea un impact pozitiv asupra sectorului bancar din Republica Moldova, în condițiile conjuncturii de piață actuale. Astfel sectorul bancar este forțat de către piață să-și reducă efectul de levier, care amplifică și mai mult presiunea asupra prețurilor, în acest mod atestăm reducere în capitalul din sectorul bancar, chiar dacă conform bilanțului, valoarea activelor a crescut considerabil, și o disponibilitate mai redusă a creditelor. Iar în condițiile unei capitalizări mai înalte și a unei prudențialități mai complexe, riscul dat se reduce.
Cum am menționat anterior, BC „Moldindconbank” SA, în urma modificărilor realizate piața bancară internă, și-a propus o politcă de creditară mai ofensivă, asigurîndu-și o expunere la riscul de credit. În aceste condiții reglementările BASEL III ar fi necesare pentru a reduce probabilitatea apariției problemelor de creditare sau de recuperare a creanțelor, mai ales luînd în considerare că această bancă este una de sistem, avînd o valoare a activelor foarte mare.
În acest mod se observă că implementarea acordului BASEL III va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării sectorului bancar din perspectiva reducerii riscurilor și creșterii stabilității pe piață, în același timp aceste prevederi au un cost înalt pentru instituțiile bancare. Astfel considerăm oportun de a analiza perspectivele implementării acestui acord în condițiile conjuncturii actuale de piață în Republica Moldova.
3.2. Perspectivele de implementare a Acordului Basel III în sistemul bancar autohton
Succesul activității bancare e strîns legat de corelarea armonioasă, eficientă între active și pasive, între venituri și cheltuieli și gestionarea optimă a riscurilor aferente procesului de creditare. Dacă procesul de gestiune a riscurilor bancare și sistemul global de management sunt efective, atunci banca va avea succes. Băncile pot gestiona cu succes riscurile de creditare dacă recunosc rolul strategic al riscurilor, dacă folosesc paradigma de analiză și gestiune în vederea creșterii eficienței.
Actualmente, băncile fac parte dintr-o economie globalizată și sunt supuse la numeroase provocări, cum ar fi o concurență aprigă și o cotă de piață instabilă, ceea ce impune managementul băncilor să aplice noi căi și metode de acțiune. În opinia noastră cele mai fundamentale sunt:
– trecerea de la un stil de management retroactive la unul proactive, cu utilizarea inovațiilor și care anticipă modificările de pe piață;
– dezvoltarea continue a noi produse și servicii;
– susținerea cercetărilor și obținerea unei baze de date cît mai mare;
– susținerea tehnologiilor IT și utilizarea pe larg în activitate;
– școlarizarea, educarea și formarea profesională a personalului.
Dacă să analizăm problema doar la exterior, atunci în cazul creării unei piețe financiare în condiții de concurență, fără a impune careva restricții, ar putea fi considerate ca o soluție bună în reducerea costurilor de obținere a resurselor. Astfel s-ar crea o distribuire mai activă a capitalurilor în sectoarele economiei și ar avea loc creșterea economiei. Însă analizînd mai profund problema dată, se observă că sunt un șir de factori, care ar avea un impact distrugător asupra economiei.
Cerințele și reglementările, ce apar în acordul BASEL III vin cu măsuri contraciclice și privind riscul de lichiditate, avînd drept obiectiv stabilizarea și consolidarea sectorului bancar, atît la nivel național, cît și internațional. În acest mod, implementarea Acordului Basel III aduce necesitatea de a acționa pe două direcții principale și anume: revizuirea cerințelor față de capital sub aspect calitativ și cantitativ, de asemenea, elaborarea cerințelor pe termen scurt și lung față de lichiditate.
Prima direcție, revizuirea aspectului calitativ al capitalului implică mai multe cerințe, de exemplu eliminarea capitalului de gradul III, fapt ce nu este actual pentru Republica Moldova, din motiv că băncile comerciale autohtone au capital de gradul unu și doi. Un alt aspect implementat este impunerea restricțiilor cu privire la valoarea capitalului de gradul II. În acest mod cerințele de suficiență față de capitalul social vor constitui 4.5%, iar față de capitalul de gradul I – 6%.
Analizînd capitalul din aspect cantitativ, putem spune că acordul impune trei tipuri de provizioane pentru suficiența capitalului ponderat la risc, și anume prin fundamentarea acestui indicator. Astfel pentru acoperirea riscului prociclic (+2,5%), supraprovizionarea pentru menținerea capitalului (+2,5%) și supraprovizionarea adițională la instituțiile financiare importante din punct de vedere sistemic (+2,5%).
La fel acordul BASEL III implică noi reglementări față de lichiditate pe termen scurt, care au la bază menținerea resurselor pe termen scurt, suficiente unei bănci, ca să-și onoreze obligațiunile timp de 30 de zile, iar pentru lichiditatea pe termen lung, se impune necesitatea menținerii resurselor suficiente pentru onorarea obligațiunilor timp de un an.
Implementarea acestor măsuri în sectorul bancar din Republica Moldova ar aduce în sine o fundamentare a sectorului bancar, astfel cutremurele pe piața financiară ar implica mai puține riscuri pentru băncile comerciale. Acest fapt este foarte important, în urma ultimelor șocuri pe piața bancară autohtonă legate de tranzacțiile de proporție dubioase efectuate de 3 bănci și de cutremurul valutar. În acest mod s-a observat că economia țării este dependent de valută, iar leul moldovenesc nu are o stabilitate pe piață, deci economia este supusă unui risc valutar foarte intens.
Economia Republicii Moldova, inclusiv și sectorul bancar, este supus riscului valutar foarte mult, astfel șocurile din economie au o influență foarte vastă asupra dezvoltării economiei. În acest context, implementările acordului BASEL III, ar putea reduce influența riscului dat, întru cît avem o dependență esențială a sectorului bancar de activele și obligațiunile acesteia în valută, informația fiind sintetizată în tabelul 3.2.1.
Tabelul 3.2.1
Evoluția indicatorilor de sensibilitate la riscul pieței
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale de pe www.bnm.md
Analizînd tabelul 3.2.1 se observă că valoarea activelor bilanțiere în valută străină în total active se cuprinde între 44 și 50%. Astfel în anul 2012, indicatorul era de 49,56%, însă în următorul an se atestă o descreștere esențială, și anume cu 4,83 p.p, ceea ce ne demonstrează că în 2013, sectorul bancar a avut la bilanț, o valoare mai redusă de active în valută, ceea ce prezintă un risc mai mic. Pentru anul 2014, valoarea indicatorului ajunge la 48,14 %. O evoluție negativă, atestă ponderea obligațiunilor bilanțiere în valută străină în totalul obligațiunilor atașate la cursul valutar în totalul activelor, care în 2012 erau de 59,35%, iar în următorul an, valoarea indicatorului descrește la 43,37%. În acest mod sectorul bancar autohton s-a expus unui risc de piață mai mic. În anul 2014, situația se balansează, indicatorul ajungînd la o valoare de 43,20% (-0,17 p.p.), fapt ce ne spune despre aceea că atît activele, cît și obligațiunile în valută străină și obligațiunilor atașate la cursul valutar sunt monitorizate cu o atenție sporită.
Valoarea activelor și obligațiunilor în valută străină raportate la activele totale atestă o evoluție asemănătoare. În acest mod n anul 2013, activele bilanțiere în valută străină atestă o descreștere de 2,10 p.p., indicatorul atingînd un nivel de 43,12%. În următorul an valoarea acestuia se mărește pînă la 46,99%. Obligațiunile atașate la cursul valutar atestă o creștere în anul 2013, și anume de 2,16 p.p., însă menține un nivel de 50%.
Cu toate acestea, adoptarea unei poziții de reglementare mai riguroase ar putea fi împiedicată de o dependență în multiplele surse de atragere a datelor, dar și de o separare a puterilor între cei care sunt responsabili cu gestionarea capitalurilor și cei ce se ocupă de gestionarea riscurilor. Noul accent pus pe managementul riscurilor, care este inerent Acordului BASEL III, impune introducerea sau evoluția după caz a unui cadru de gestionare a riscurilor, care este la fel de robust ca infrastructurile existente de gestionare a capitalurilor.
În ceea ce privește impactul asupra capitalurilor băncilor din sistem, se observă faptul că Acordul BASEL III ridică cerințele minime de capital, în ceea ce privește capitalurile comune de la 2% la 4,5% din activele ponderate la risc și rata capitalului de nivel 1 de la 4% la 6%. Ulterior, începând cu anul 2019 băncile vor fi obligate să adopte un amortizor fix de conservare a capitalului de 2,5%, raportat la capitalurile comune și la cele de nivel 1.
În acest mod se observă o influența asupra performanței bancare, care constituie o temă deosebită din motiv că, instituția bancară are drept scop al activității sale obținerea de profit. Astfel, considerăm că strategia de gestiune a riscurilor este nevoie de a o analiza prin prisma indicatorilor de performanță bancară. În acest sens vom folosi cei mai importanți indicatori, și anume: rata rentabilității economice și rata rentabilității financiare, rezultatele sunt prezentate în figura 3.2.1.
Figura 3.2.1 Evoluția indicatorilor de performanță bancară a sectorului bancar din Republica Moldova
Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor anuale de pe www.bnm.md
Analizînd figura 3.2.1 se observă o tendință asemănătoare a indicatorilor de rentabilitate ale sectorului bancar pentru perioada analizată. Astfel ROA atestă o valoare de 1,10% în anul 2012, ceea ce ne arată că la fiecare leu de activ, în sectorul bancar, în mediu, s-a obținut 1,10 lei de profit net. În următorul an, situația se îmbunătățește, indicatorul crescînd cu 0,46 p.p, însă în anul 2014 atestăm o valoare de 0,92% a ROA, ceea ce este cu 0,64 p.p..
ROE prezintă aceeași dinamică ca și ROA, doar cu valori mai mari, deoarece în calcul se ia suma capitalurilor băncilor. Astfel înregistrează o mărime de 5,6% în anul 2012, pe cînd în următorul an se observă o creștere esențială, și anume cu 3,82 p.p., iar în 2014 avem o reducere esențială cu 3,03 p.p.
Scopurile și obiectivele privind strategia de management al riscului este în mare măsură determinată de mediul extern, care este în continuă schimbare economică. Principalele semne ale schimbărilor din mediul exterior în sectorul bancar din Republica Moldova în ultimii ani sunt: inflația, numărul de bănci și de filialele acestora, controlul condițiilor de concurență între bănci de către BNM și de alte organisme publice, redistribuirea riscurilor între bănci, cu participarea BNM, precum și extinderea piețelor de credit, apariția de noi tipuri de servicii bancare, o creștere a concurenței între bănci.
În conformitate cu cele expuse mai sus, putem recomanda BC „Moldindconbank” SA să ia în considerare în definirea sustenabilității viitoare tendințele de dezvoltare ale ratei inflației curente, rata de refinanțare a BNM, rentabilitatea titlurilor de stat. Asigurarea eficientă a controlului și auditului intern, prevenind asumarea de riscuri excesive și necontrolate asupra metodelor de gestionare a activelor și pasivelor. În activitatea profesională pe piețele financiare, pentru a se asigura un control strict asupra activităților filialelor, trebuie definite în mod clar drepturile și obligațiilor acestora, compoziția specifică și condițiile de realizare al operațiunilor bancare. La fel, considerăm că ar fi bine să se dezvolte un răspuns rapid la situații care amenință interesele legitime ale clienților.
În același timp, atît la nivelul BC „Moldindconbank” SA, cît și la restul instituțiilor bancare din sectorul bancar autohton, apare întrebarea cu privire la costurile de implementare. Luînd în considerare că BC „Moldindconbank” SA a înregistrat în 2014 o valoare record a profitului pentru o banca comercială, iar acordul BASEL III, prin impunerile pe care le are, vine cu o reducere a resurselor, ce vor aduce profit, și cu o minimizare a riscului, ceea ce implică și o reducere a profitului.
Astfel, situația economică din țară, conjunctura actuală a pieții va împiedica implementarea acordului BASEL III în sectorul bancar autohton, chiar dacă efectele pozitive pentru stabilitatea financiară sunt clar definite și necesare.
În acest mod putem spune că acordul BASEL III vine să realizate eforturi rezonabile pentru a menține nivelul necesar al fondurilor proprii, precum și de a limita practica imobilizărilor de capital în investiții mai puțin lichide și pe termen lung, cu scopul de a îmbunătăți situația financiară și de a minimiza cheltuielile, acordînd o atenție deosebită cheltuielilor, care nu sunt legate de îndeplinirea obligațiilor contractuale, de a realiza monitorizarea constantă a riscului de credit, de a desfășura o politică echilibrată pe diferite segmente ale pieței financiare, de a utiliza instrumente financiare derivate pentru a minimiza riscurile și pentru a obține un sector bancar stabil.
Concluzii și recomandări
În încheiere, am dori să subliniem încă o dată importanța practică a acestei teze. Restanțele existente în țară, sunt legate de o subestimare a riscului bancar, de o abordare insuficientă de către bănci a riscului în dezvoltarea timpurie a relațiilor de piață la politica lor de credit.
Efectul acordului Basel II asupra strategiei bancare este văzut în continuarea lui Basel I, fixînd un preț minim uniform pentru creditul bancar, determinat prin fondurile proprii necesare. Basel I a creat o umbrelă de prețuri care a dus la dezinteresarea pentru credite, deoarece toate întreprinderile erau ponderate cu același nivel de risc, fie că erau riscante sau nu, unele au renunțat la creditarea bancară și au intrat direct pe piața financiară, prin emiterea de obligațiuni. Băncile au transferat asigurătorilor și fondurilor de arbitraj o parte din riscurile lor. Cu Basel II, prețul creditului se va apropia de referințele pieței. Aceasta plus valorizarea defavorabilă a activităților bancare de piață de care bursa, poate conduce la o revenire a finanțării către bilanțul băncii. Basel II va crea de asemenea oportunități noi pentru bănci în arbitrajul portofoliului lor de riscuri și le va determina să-și întărească echipele interne de evaluare a riscurilor.
În baza acordului BASEL III, sunt creați un set de instrumente de capital predestinate stimulării cumpărării ca de exemplu clauzele step-up, care ar putea reprezenta până la 15% din Tier 1, vor fi complet eliminate. Aceste clauze, cunoscute sub numele de declanșatori, complică procesul de evaluare a creanțelor, și pot provoca, de asemenea, o deteriorare puternică în poziția financiară a împrumutatului. În același timp, acest lucru ar putea avea un efect destabilizator pe piețele financiare. În plus, instrumentele aparținând Tier 2 vor fi armonizate, în timp ce așa-numitele instrumente Tier 3, care au fost disponibile numai pentru acoperirea riscurilor de piață, vor fi eliminate. Pentru a îmbunătăți disciplina de piață, Comitetul Basel dorește să îmbunătățească baza de capital, cu toate elementele de capital necesare pentru a fi prezentate împreună.
Pentru a crește eficiența economică și de a îmbunătăți mecanismul de circulație al resurselor, guvernul întreprinde careva măsuri în vederea stabilirii unei atmosfere bune în economie, concurență și disciplina de piață. Principiile de control guvernamental direct al sistemului bancar trebuie să fie eliminate. Statul ar trebui să creeze un mediu juridic, de reglementare și de politică bancară sigură.
Într-o piață competitivă, băncile au nevoie de autonomie pentru a defini rolul lor și strategia, și independența în politica de creditare, și gestionarea acesteia.
În urma analizei efectuate s-a observat că BC „Moldindconbank” SA are o tendință de creștere cu unele excepții. În acest context se observă că în 2012, raportul creditelor nefavorabile în total active este 4,65%. În anul următor, indicatorul a crescut cu 0,19 p.p. Acest fapt a continuat și în 2014, cînd indicatorul a ajuns 5,20% (+0,36 p.p.). Ponderea sumei totale a creditelor nefavorabile în total credite în anul 2012 atestă o valoare de 6,99%, iar în următorul an crește nesemnificativ, și anume cu +0,01 p.p, pentru anul 2014, valoarea indicatorului a crescut cu 0,53 p.p., ajungînd pînă la 7,53%.
Managementul este adesea definit ca o artă, care nu poate fi definită. Analiștii bancari, adesea devin buni conducători, dar acest fapt nu poate fi luat drept un criteriu al unui management bun. Acest lucru este important, dar nu este o măsură de analiză a încrederii în conducere și a viziunii pentru viitor, a calității managementului, a capacității de a controla riscul, a capacității personalului sau a perspectivei financiare. Sistemul de gestiune, în special, gradul de formalizare și descentralizare, sunt determinate de mai mulți factori, inclusiv dimensiunea și structura băncii comerciale, precum și concurența, și reglementarea economică.
Analizînd riscul operațional al băncii din punct de vedere al calității personalului se observă că valoarea activelor pe un angajat în anul 2012 este în mărime de 8610448,07 lei/persoană. Această cifră se modifică în următorul an, cînd se observă o creștere considerabilă a acesteia, și anume cu 3450756,21 lei, ceea ce este rezultat unei modificări esențiale a valorii activelor în anul 2013(+4236443419 lei). Pentru anul 2014 se observă o reducere a raportului pînă la 11553644,18 lei/persoană (-507560 lei). Acest lucru poate fi explicat prin aceea că banca înregistrează o creștere a activelor cu 442523378 lei, însă numărul angajaților a crescut mai mult decît în anii precedenți, fapt ce va genera o sporire a activității pe viitor.
În ultima perioadă, economia Republicii Moldova, inclusiv și sectorul bancar, a fost perturbat de fluctuațiile valutare. Acest fapt a creat un risc de piață foarte înalt. Valoarea activelor și obligațiunilor în valută străină raportate la activele totale atestă o evoluție asemănătoare. În acest mod în anul 2013, activele bilanțiere în valută străină atestă o creștere de 4,03 p.p., indicatorul atingînd un nivel de 45,57%. În următorul an valoarea acestuia se reduce pînă la 42,40% (-3,17 p.p.). Obligațiunile atașate la cursul valutar atestă o creștere esențială în anul 2013, și anume de 11,01 p.p., atingînd un nivel de peste 50%. Această situație este nefavorabilă pentru bancă, astfel în 2014 se observă o reducere a indicatorului pînă la 48,52% (-4,64 p.p.).
În condițiile în care, la moment, sectorul bancar din Republica Moldova este infecționat de o ieșire masivă a capitalului, legată de situația a 3 bănci, și anume ”Banca de Economii” SA, BC ”Unibank” SA și BC ”Banca Socială” SA, care au realizat tranzacții de proporții dubioase. Astfel BNM a instituit administrare specială la aceste 3 bănci și a realizat o injecție de capital. Însă fondurile date de BNM au fost asimilate de-acum și există o incertitudine foarte mare aferentă soartei celor 3 bănci comerciale.
În aceste condiții prevederile acordului BASEL III ar fi binevenite în sectorul bancar din republica Moldova. Acesta al introduce noi limite de capitalizare și lichiditate, ceea ce va spori eficiența activității băncilor comerciale și ar reduce riscul pe piață.
Actualmente, băncile fac parte dintr-o economie globalizată și sunt supuse la numeroase provocări, cum ar fi o concurență aprigă și o cotă de piață instabilă, ceea ce impune managementul băncilor să aplice noi căi și metode de acțiune. În opinia noastră cele mai fundamentale sunt:
– trecerea de la un stil de management retroactive la unul proactive, cu utilizarea inovațiilor și care anticipă modificările de pe piață;
– dezvoltarea continue a noi produse și servicii;
– susținerea cercetărilor și obținerea unei baze de date cît mai mare;
– susținerea tehnologiilor IT și utilizarea pe larg în activitate;
– școlarizarea, educarea și formarea profesională a personalului.
Scopul gestiunii riscului este de a maximiza valoarea instituției bancare, lucru care este determinat de rentabilitatea și nivelului de risc. Gestiunea riscului de credit este adesea asociat cu managementul financiar. Deși, funcția managementului financiar nu răspunde exclusiv pentru gestiunea riscului, acesta joacă un rol central în determinarea volumului, monitorizarea și planificarea de gestiune eficientă a riscului de credit.
Scopurile și obiectivele privind strategia de gestiune al riscului de credit este în mare măsură determinată de mediul extern în continuă schimbare economică, în care trebuie să activeze banca.
În urma investigației realității în teză s-au observat un șir de momente, care pot fi îmbunătățite. Astfel în continuare am recomanda o serie de propuneri pentru îmbunătățirea situației create. Principalele forme în prevenirea riscurilor, luînd în considerare prevederile acordului BASEL III, a BC „Moldindconbank” SA, în opinia noastră, ar fi:
analiza posibilelor surse de pierderi sau situații de risc ce pot aduce pierderi, calculul riscului, prognozarea pierderilor posibile;
coordonarea, stimularea economică a minimizării riscului, monitoringul și eficacitatea procedurilor de gestionare a riscurilor de creditare;
clasificarea activelor și pasivelor în funcție de reacția lor la evenimentele neprevăzute;
formularea concretă a normelor de creditare;
schimbarea politicii de portofoliu fie prin orientarea către activele pe termen scurt, fie prin creșterea ponderii pasivelor pe termen lung;
majorarea capitalului propriu prin emiterea suplimentară de acțiuni sau redistribuirea profitului net înregistrat pentru a mări rata rentabilității financiare pînă la 15-20%;
Majorarea portofoliului de credite, mai ales a celor performante și menținerea nivelului de minim 90% din totalul creditelor acordate;
utilizarea resurselor, alocarea mijloacelor pentru cheltuielile de finanțare a riscurilor;
creșterea volumului activelor generatoare de dobîndă, dar totodată majorarea ratei activelor generatoare de dobîndă pînă la o valoare de 14%;
analiza periodică a coeficienților de rentabilitate, solvabilitate și lichiditate;
prognozarea zilnică a fluxurilor de lichidități;
responsabilitatea și obligațiunile conducătorului, legăturile interbancare în politica controlului riscului;
creșterea activelor, din contul majorării volumului de credite acordate, însoțită și de o creștere a veniturilor, care va permite menținerea ratei utilizării activelor în limitele 10-12%, în caz contrar, banca comercială poate fi supusă unor riscuri sporite;
menținerea unui nivel înalt a rezervelor pentru pierderi la credite, și anume de circa 6-8% din totalul portofoliului de credite.
În același timp, atît la nivelul BC „Moldindconbank” SA, cît și la celelalte bănci din sectorul bancar autohton, apare întrebare cu privire la costurile de implementare. Luînd în considerare că BC „Moldindconbank” SA a înregistrat în 2014 o valoare record a profitului pentru o banca, iar acordul BASEL III, prin impunerile pe care le are, vine cu o reducere a resurselor, ce vor aduce profit, și cu o minimizare a riscului, ceea ce implică și o reducere a profitului.
Astfel, situația economică din țară, conjunctura actuală a pieții va împiedica implementarea acordului BASEL III în sectorul bancar autohton, chiar dacă efectele pozitive pentru stabilitatea financiară sunt clar definite și necesare.
În acest mod putem spune că acordul BASEL III vine să realizate eforturi rezonabile pentru a menține nivelul necesar al fondurilor proprii, precum și de a limita practica imobilizărilor de capital în investiții mai puțin lichide și pe termen lung, cu scopul de a îmbunătăți situația financiară și de a minimiza cheltuielile, acordînd o atenție deosebită cheltuielilor, care nu sunt legate de îndeplinirea obligațiilor contractuale, de a realiza monitorizarea constantă a riscului de credit, de a desfășura o politică echilibrată pe diferite segmente ale pieței financiare, de a utiliza instrumente financiare derivate pentru a minimiza riscurile și pentru a obține un sector bancar stabil.
Bibliografie
Legea RM cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995
Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995
Regulamentului cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.269 din 17.10.2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.130 art.310, cu modificările și completările ulterioare
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a Moldovei, proces – verbal nr. 28 din 8 august 1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.64-65, art. 105 din 02.10.1997
ANDRONACHE, Virgil Banca și operațiunile comerciale – Spețe și soluții practice în raporturile dintre bancă și client. București: Ed. Universitara, 2012. 287 p. ISBN 973-749-075-9
BADEA, Leonardo, SOCOL, Adela et al. Managementul riscului bancar. București: Ed. Economică, 2010. 500 p. ISBN 978-973-709-487-2
BEREA, Aurel, BEREA, Octavian. Orientări în activitatea bancară contemporană. București: Ed. Expert, 1999. 164 p. ISBN 973-9282-56-3
BEREA, Aurel, PAUL, Alexandru. Modernizarea sistemului bancar. București: Ed. Expert, 2003. 150 p. ISBN 973-618-016-6
CARAGANCIU, Anatol, ILIADI, Gheorghe. Monedă și credit. Chișinău: Ed. ASEM, 2004. 249 p. ISBN 978-9975-75-232-9
CAPRARU, Bogdan. Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici. Editia 2. București: Ed. C.H.Beck, 2014. 368 p. ISBN 978-606-18-0319-4
COCIUG, Victoria. Management bancar. Chișinău: Ed. ASEM, 2008. 137 p. ISBN 978-997-575-393-7
DIACONU, Petre, STOICA, Victor. Bani si credit. Banii. Teoriile monetare. Adminstrarea banilor si politica monetară. București: Ed. Economica, 2007. 356 p. ISBN 973-590-898-0
DEDU, Vasile. Gestiune si audit bancar, editia a II-a. București: Ed. Economica, 2009. 384 p. ISBN 978-973-709-372-1
LUPULESCU, Grigore. Gestiunea internă a profitabilității băncilor comerciale. București: Ed. Economica, 2011. 258 p. ISBN 978-973-709-534-3
NICULA, Ileana. Operațiuni bancare. București: Ed. Pro Universitaria, 2013. 108 p. ISBN 978-606-647-764-2
PECICAN, Eugen Ștefan. Piața valutară, bănci și econometrie. București: Ed. Economica, 2007. 320 p. ISBN 973-590-237-0
PICIU, Gabriela Cornelia. Riscul în economie. Aplicații în domeniul financiar-bancar. București: Ed. Economica, 2009. 184 p. ISBN 978-973-709-424-7
SPULBAR, Cristi. Management Bancar. ediția a doua. Craiova: Ed. Sitech, 2008. 324 p. ISBN 978-606-530-157-3
PRUNEA P. Spre un nou Acord Basel cu reglementări mai stricte. Economie teoretică și aplicată Volumul XVII, No. 9(550), 2010, p. 52-62
NEDELCU M. Impactul BASEL III în performanța sistemului bancar românesc in Managementul Intercultural Volumul XVI, Nr. 1 (30), 2014
Rime B. Do „too big to fail” expectations boost large banks issuer ratings? A Workshop on Applied Banking Research, Swiss National Bank, May 9, 2005, 28p.
Salsman R. Banking without the „Too-Big-to-Fail” Doctrine. Federal Reserve Bank, Foundation for Economic Education, Freeman-Ideas on Liberty, Vol.42, no.11, November, 1992
Базель-3 и Европейские банки: Влияние реформ, реакция банков, проблемы реализации. EMEA Banking, McKinsey & Company, November 2010
Валентин Катасонов Золотой лохотрон. Новый мировой порядок как финансовая пирамида
Дорин Дрэгуцану Банковская система — зеркало нашего общества
Р.Ю. Луговцов Базель-III в российской банковской действительности Финансы, денежное обращение и кредит nr. 5(90), 2012
Материалы Базельского комитета по банковскому надзору. Банк международных расчетов, 2010
http://www.micb.md/
http://www.bis.org/list/bcbs/tid_21/index.htm
http://www.bis.org/bcbs/basel3.htm
http://www.bank.md/?fid=31&cx=partner-pub-9416706595117192%3Ah02yw2-yg9a&cof=FORID%3A10&ie=ISO-8859-2&q=BAsel+III&sa=C%C4%83utare&siteurl=bank.md%2Farticole%2F1%2F1&ref=bank.md%2F&ss=2332j761638j11
http://fee.org/the_freeman/detail/banking-without-the-too-big-to-fail-doctrine
https://www.tilburguniversity.edu/upload/4090e6e1-bea9-430c-a61e-e98e6cd92561_toobig.pdf
http://www.oligarh.md/marile-banci-trebuie-sa-atraga-566-mld-de-dolari-pentru-majorarea-capitalului/
http://www.ft.com/home/u
Bibliografie
Legea RM cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995
Legea instituțiilor financiare nr. 550-XIII din 21.07.1995
Regulamentului cu privire la suficiența capitalului ponderat la risc, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.269 din 17.10.2001, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.130 art.310, cu modificările și completările ulterioare
Regulamentul cu privire la lichiditatea băncii, aprobat de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a Moldovei, proces – verbal nr. 28 din 8 august 1997, Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1997, nr.64-65, art. 105 din 02.10.1997
ANDRONACHE, Virgil Banca și operațiunile comerciale – Spețe și soluții practice în raporturile dintre bancă și client. București: Ed. Universitara, 2012. 287 p. ISBN 973-749-075-9
BADEA, Leonardo, SOCOL, Adela et al. Managementul riscului bancar. București: Ed. Economică, 2010. 500 p. ISBN 978-973-709-487-2
BEREA, Aurel, BEREA, Octavian. Orientări în activitatea bancară contemporană. București: Ed. Expert, 1999. 164 p. ISBN 973-9282-56-3
BEREA, Aurel, PAUL, Alexandru. Modernizarea sistemului bancar. București: Ed. Expert, 2003. 150 p. ISBN 973-618-016-6
CARAGANCIU, Anatol, ILIADI, Gheorghe. Monedă și credit. Chișinău: Ed. ASEM, 2004. 249 p. ISBN 978-9975-75-232-9
CAPRARU, Bogdan. Activitatea bancară. Sisteme, operațiuni și practici. Editia 2. București: Ed. C.H.Beck, 2014. 368 p. ISBN 978-606-18-0319-4
COCIUG, Victoria. Management bancar. Chișinău: Ed. ASEM, 2008. 137 p. ISBN 978-997-575-393-7
DIACONU, Petre, STOICA, Victor. Bani si credit. Banii. Teoriile monetare. Adminstrarea banilor si politica monetară. București: Ed. Economica, 2007. 356 p. ISBN 973-590-898-0
DEDU, Vasile. Gestiune si audit bancar, editia a II-a. București: Ed. Economica, 2009. 384 p. ISBN 978-973-709-372-1
LUPULESCU, Grigore. Gestiunea internă a profitabilității băncilor comerciale. București: Ed. Economica, 2011. 258 p. ISBN 978-973-709-534-3
NICULA, Ileana. Operațiuni bancare. București: Ed. Pro Universitaria, 2013. 108 p. ISBN 978-606-647-764-2
PECICAN, Eugen Ștefan. Piața valutară, bănci și econometrie. București: Ed. Economica, 2007. 320 p. ISBN 973-590-237-0
PICIU, Gabriela Cornelia. Riscul în economie. Aplicații în domeniul financiar-bancar. București: Ed. Economica, 2009. 184 p. ISBN 978-973-709-424-7
SPULBAR, Cristi. Management Bancar. ediția a doua. Craiova: Ed. Sitech, 2008. 324 p. ISBN 978-606-530-157-3
PRUNEA P. Spre un nou Acord Basel cu reglementări mai stricte. Economie teoretică și aplicată Volumul XVII, No. 9(550), 2010, p. 52-62
NEDELCU M. Impactul BASEL III în performanța sistemului bancar românesc in Managementul Intercultural Volumul XVI, Nr. 1 (30), 2014
Rime B. Do „too big to fail” expectations boost large banks issuer ratings? A Workshop on Applied Banking Research, Swiss National Bank, May 9, 2005, 28p.
Salsman R. Banking without the „Too-Big-to-Fail” Doctrine. Federal Reserve Bank, Foundation for Economic Education, Freeman-Ideas on Liberty, Vol.42, no.11, November, 1992
Базель-3 и Европейские банки: Влияние реформ, реакция банков, проблемы реализации. EMEA Banking, McKinsey & Company, November 2010
Валентин Катасонов Золотой лохотрон. Новый мировой порядок как финансовая пирамида
Дорин Дрэгуцану Банковская система — зеркало нашего общества
Р.Ю. Луговцов Базель-III в российской банковской действительности Финансы, денежное обращение и кредит nr. 5(90), 2012
Материалы Базельского комитета по банковскому надзору. Банк международных расчетов, 2010
http://www.micb.md/
http://www.bis.org/list/bcbs/tid_21/index.htm
http://www.bis.org/bcbs/basel3.htm
http://www.bank.md/?fid=31&cx=partner-pub-9416706595117192%3Ah02yw2-yg9a&cof=FORID%3A10&ie=ISO-8859-2&q=BAsel+III&sa=C%C4%83utare&siteurl=bank.md%2Farticole%2F1%2F1&ref=bank.md%2F&ss=2332j761638j11
http://fee.org/the_freeman/detail/banking-without-the-too-big-to-fail-doctrine
https://www.tilburguniversity.edu/upload/4090e6e1-bea9-430c-a61e-e98e6cd92561_toobig.pdf
http://www.oligarh.md/marile-banci-trebuie-sa-atraga-566-mld-de-dolari-pentru-majorarea-capitalului/
http://www.ft.com/home/u
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Reglementarilor Basel Iii Asupra Sistemului Bancar Autohton (ID: 140981)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.