Impactul Psihologic al Legislatiei Matriale Asupra Familiei

CUPRINS

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

CAPITOLUL 1.

ASPECTE TEORETICE GENERALE ASUPRA TEMEI LUCRĂRII

Scopul căsătoriei

Scurt istoric al legislației maritale

Noua legislație maritală

a. Logodna

b. Regimurile maritale

1. Comunitatea legală

2. Comunitatea convențională

3. Separația de bunuri

Modele familiale clasice

Particularitățile relație de cuplu-familie în mediul urban

Particularitățile relației de cuplu-familie în mediul rural

Imporanța aspectelor religioase în privința căsătoriei și a noii legislații maritale

Motivele opțiunii pentru unul dintre cele trei regimuri maritale

Dimensiuni psiho-sociologice ale cuplului in mariaj in actuala legislația maritală

a. Autoritatea și puterea în cuplu

b. Latura sexual-afectivă a cuplului

c. Intercunoașterea partenerilor în cuplu

d. Comunicarea între partenerii de cuplu

e. Fidelitatea și sinceritatea

f. Asumarea și responsabilitatea în cuplu .

g. Sentimentul de siguranță și securitate

h. Statutul în societate al partenerilor și al cuplului

i. Creșterea și influențarea psiho-comportamentală a copiilor

1.10. Idei preconcepute și iluzia cuplului ideal

1.11. Importante aspecte economice în cadrul relației de cuplu

1.12 Surse de tensiune în cuplu și destrămarea familiei

CAPITOLUL II.

METODOLOGIA LUCRĂRII

2.1. Scopul lucrării

2.2. Factorii creșterii numărului de cupluri care optează pentru regimul comunității convenționale de bunuri sau cel al separației de bunuri

2.3. Obiectivele lucrării

2.4. Ipotezele studiului

2.5. Metode și tehnici utilizate

2.6. Rezultate obținute

2.6.1. Analiză statistică

2.6.2. Rezultatele anchetei

2.6.3. Studii de caz

2.7. Concluzii

ANEXE

Anexa 1. Chestionarul care a stat la baza anchetei

BIBLIOGRAFIE

CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

De când e lumea, e și relația dintre bărbați și femei. O constantă a acestei relații este și căutarea continuă a unei forme de însoțire a unuia cu celălalt, pe care o numim acum, generic, căsătorie. Sigur, de-a lungul diferitelor epoci, bărbatul și femeia au trăit împreună de bună-voie, obligați sau nevoiți, sub o formă sau alta, construind sau supraviețuind unei relații.

Indiferent de modelele culturale existente de-a lungul timpului, definitoriu întotdeauna într-o relație dintre doi parteneri de sex opus a fost un anumit "grad de suportabilitate” care determină sensul evoluției cuplului, respectiv stabilitatea sau instabilitatea acestuia. Nivelul gradului de suportabilitate depinde în primul rând de diferența dintre așteptările partenerilor dintr-un cuplu și realitatea descoperită de aceștia după intrarea în relație, și apoi de toleranța de care partenerii dau dovadă unul față de celălalt. O relație nu poate exista în afara toleranței; aceasta înseamnă în primul rând renunțare la sine, la egoism, și anumite principii, comoditate, obiceiuri, la o anumită "libertate", inclusiv patrimoniala. Întrebarea care se pune este: la cât de multe suntem dispuși să renunțăm o dată cu implicarea într-o relație și în ce măsură?

Bărbatul și femeia se află mereu între două tendințe opuse: aceea de a fi "liber(ă)" ("Fac ce vreau, ce am chef, și nu ce mi se spune") și aceea de fi "prins" într-o relație determinată de nevoia de a fi dorit și iubit și nevoia de a iubi și a se dărui. Fiecare ar vrea să aibă un partener, să nu fie singur, dar în același timp, uneori tânjește după libertate sau regretă lipsa acesteia.

Momentul 1989, (urmat apoi de anul 2011, când s-au schimbat fundamental principalele institutii civile și penale ale sistemului legislativ), a marcat un important punct de cotitură, atât politic, cât și economic, social și cultural, cu consecințe extrem de importante și nu îndeajuns studiate în plan psihologic și social.

Se observă astfel o modificare majoră, bruscă, la nivelul sistemelor axiologice individuale și colective, perpetuate de decenii, din generație în generație, aproape neschimbate. Această modificare are, din păcate, consecințe negative la nivel social, și capătă uneori aspecte dramatice la nivel psihologic individual. Astfel, cazuri cândva izolate, înainte de 1989, de suferințe psihice generate de împărțirea bunurilor, în ultimii ani, partajarea bunurilor după divorț a devenit, tot mai des, o sursă majoră de suferință și dereglări psihice.

Din păcate, însă, deși legislația permite acum luarea unor măsuri protective pentru ambii soți, multe cupluri se căsătoresc fără minime diligențe de a se pune la adăpost in eventualitatea dispariției fizice a partenerului său în cazul unui divorț. Majoritatea cuplurilor susțin că încheierea unei convenții maritale este un impediment moral în cuplu, că arată o lipsă de încredere în celălalt și că e ca și cum ar porni în cuplu cu gândul la divorț. Acești parteneri de viață "uită", însă că nu exista nici o garanție a angajamentului unuia față de celălalt și că nelămurirea aspectelor patrimoniale în viața unui cuplu are în timp repercursiuni, inclusiv asupra copiilor, nu doar asupra lor.

Prezenta lucrare încearcă să răspundă la întrebări precum: Care sunt motivele pentru care partenerii nu aleg realist regimul marital care li se potrivește cel mai bine? De unde vine rezistența la încheierea unei convenții maritale care i-ar ajuta în relația de cuplu și ar evita o serie de consecințele neplacute în anumite situații? Sunt partenerii constienți de riscurile și consecințele alegerii regimului marital în mariajul lor?

Lucrarea se structurează în două mari capitole, astfel: primul capitol prezintă aspecte teoretice generale asupra temei lucrării, precum scopul căsătoriei, scurt istoric al legislației maritale, noua legislație maritală (logodna și cele trei regimurile maritale –

comunitatea legală, comunitatea convențională, separația de bunuri), modele familiale clasice, particularitățile relație de cuplu-familie în mediul urban, particularitățile relației de cuplu-familie în mediul rural, imporanța aspectelor religioase în privința căsătoriei și a noii legislații maritale, motivele opțiunii pentru unul dintre cele trei regimuri maritale, dimensiuni psiho-sociologice ale cuplului în mariaj în actuala legislație maritală, ideile preconcepute și iluzia cuplului ideal, importanța aspectelor economice în cadrul relației de cuplu, sursele de tensiune în cuplu și ale destrămării familiei.

Cercetarea propriu-zisă constă în prezentarea unor date statistice relative la acest fenomen furnizate de diferite instituții; a rezultatelor cercetării pe bază de anchetă și a unor studii de caz – relevante în studierea tendințelor actuale ale impactului psihologic al noii legislații maritale asupra relației de cuplu.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICE GENERALE ASUPRA TEMEI LUCRĂRII

Scopul căsătoriei

Despre scopul căsătoriei la români aflăm mai întâi din orațiile care au traversat veacurile, atât în balade și doine populare, cât și în povești. Spre exemplu, Simeon Florea Marian în „Nunta la români” sintetiza scopul căsătoriei astfel:

“Întâi, pentru a avea o consoartă spre ajutorare și petrecere, spre mângâiere și alinarea durerilor în caz de nefericire și suferinta, mai pe scurt spre împărtăsirea binelui și al răului, a bucuriei și întristării în decursul întregii vieți;

Al doilea, de a avea urmași legitimi, care să păstreze numele de familie, ca sângele și seminția lor să nu se stingă niciodată, apoi ca să aibă cine moșteni averea părintească, ca aceasta să nu treacă în mâini străine, mai departe să aibă cine a se îngriji de dânși și a-i sprijini la bătrânețe, iar după moarte să aibă cine a-i jeli și inmormânta creștinește, a-i pomeni și a le da de pomană, și a se ruga pentru iertarea păcatelor sale.

In fine, al treilea, ca să nu li se facă aruncare ca numai degeaba s-au născut și trăit în lumea aceasta, după cum prea adeseori se-ntamplă că li se face celor ce ramân necăsătoriți” (citat din Simeon Florea Marian, Nuntă la români )

Oficial însa, potrivit Noului Cod Civil Român din 2011, “căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. Bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.”

1.2. Scurt istoric al legislației maritale

Parcurgând istoria omenirii constatăm că unul dintre cele mai vechi legăminte este acela al căsătoriei, intr-una dintre nenumăratele forme care au existat de-a lungul veacurilor. Dacă la început, căsătoria reprezenta doar un mijloc de a pune la cale noi alianțe între familii, tinerii care se căsătoreau neavând niciun cuvant de spus în această privință, epoca modernă a relevat că instituția căsătoriei evolueză în timp, asupra sa punandu-și amprenta transformările din viața economică și socială, moravurile, tradițiile și obiceiurile, căsătoria și relațiile de familie aflându-se permanent proces de influențare, de condiționare, de ajustare, de schimbare. Toți acești factori culturali, psihologici, juridici și morali au influențat deosebit de mult, relațiile de familie.

1.3 Noua legislație maritală

Actuala legislație maritală a fost adoptată prin legea nr. 288 din 29 octombrie 2007 pentru modificarea și completarea Legii nr. 4/1953 – vechiul Cod al familiei din 1865 și a intrat în vigoare la 1 octombrie 2011. Cu privire la relațiile de familie, s-au introdus numeroase elemente de noutate, armonizându-se legislația în domeniul familiei cu principiile constituționale, cu normele și practicile europene, dar și cu valorile societății contemporane, in încercarea de a se găsi remedii pentru problemele actuale ale cuplurilor, în special, ale celor căsătorite.

Principalele noutăți în materia instituției căsătoriei sunt constituite de legalizarea logodnei, care odată încheiată produce și consecințe juridice și introducerea celor trei tipuri de uniuni maritale (trei regimuri, tipuri de căsătorie).

Logodna

În anul 1215, Papa Inocențiu al III-lea a fost cel care a inițiat cuplurile în instituția logodnei, considerând că un cuplu are nevoie de o perioadă preliminară căsătoriei. Tot el a fost cel care a susținut că inelul de logodnă trebuie oferit cu mult timp înaintea căsătoriei propriu-zisă și nu imediat înainte.

Logodna la români, în vremurile stravechi, reprezenta oficializarea unei relații de iubire dintre bărbat și femeie, având scopul de a pregăti tinerii pentru viitoarea nuntă. Acesta era și momentul în care cele doua familii – cea a bărbatului și cea a femeii – cădeau de comun acord cu iubirea celor doi și își asumau și o înrudire. La ceremonia de logodnă, părinții împărțeau zestrea copiilor lor, ca și ajutor în noua viața de familia care lua naștere.

Noul Cod Civil Român introduce instituția logodnei, recunoscând-o ca pe o realitate ce produce efecte juridice, atât sub aspectul încheierii logodnei, cât și sub aspectul ruperii ei.

Această nouă instituție juridică reglementează logodna ca fiind „o promisiune reciprocă de a încheia căsătoria.” Dispozițiile legislației maritale privind condițiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile și în cazul logodnei, cu excepția necesității prezentării unui aviz medical și a încuviințării instanței de tutelă.

Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalități și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Totodată, încheierea căsătoriei nu este condiționată de încheierea logodnei.

În Romania, logodna se poate încheia doar între un bărbat și o femeie, ca de altfel și căsătoria.

În ceea ce privește ruperea logodnei, legislația maritală prevede că logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie căsătoria, ruperea logodnei nefiind supusă niciunei formalități și putand fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Cu privire la darurile primite cu ocazia și în considerarea logodnei, în cazul ruperii acesteia, legislația maritală prevede că acestea se restituie, cu excepția darurilor obișnuite. Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putință, în măsura îmbogățirii. În cazul în care logodna a încetat prin moartea unuia dintre logodnici, obligația de restituire nu mai există.

Logodnicul care rupe logodna în mod abuziv, poate fi obligat la despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura în care au fost potrivite cu împrejurările, precum și pentru orice alte prejudicii cauzate. În același spirit, logodnicul care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligat să plătească despăgubiri.

b. Regimuri maritale

În România, regimul matrimonial este reprezentat de un sistem de reguli juridice care guvernează drepturile și obligațiile patrimoniale ale soților, atât în raporturile dintre aceștia cât și în raporturile lor cu terțe persoane.

Pentru a se alinia unor reguli moderne, contemporane cu o societate în care acumularea personală de bunuri a devenit un deziderat, reformarea regimului matrimonial în România a apărut ca o necesitate.

Convenția matrimonială reprezintă o convenție încheiată între cei doi viitori soți, care reglează situația patrimoniului, noul cod civil românesc prevăzând trei tipuri de regimuri matrimoniale, și anume:

1. Regimul comunității legale;

2. Regimul comunității convenționale;

3. Regimul separației de bunuri.

Comunitatea legală:

Regimul comunității legale este reglementat în Noul Cod Civil Român, în sensul în care bunurile dobândite după momentul căsătoriei, indiferent de care dintre soți sunt achiziționate, devin bunuri comune, stăpânite în devălmașie de ambii soți.

Există însă și sub regimul comunității de bunuri, bunuri proprii ale fiecăruia dintre soți, sens în care legislația maritală enumeră printre altele, moștenirile legale, bunurile de uz personal, cele destinate exercitării profesiei, creațiile intelectuale, premiile, recompensele, manuscrisele, schițele, proiectele de invenții. Mai sunt bunuri personale banii din asigurări și despăgubiri și cei din arendele și chiriile de pe urma imobilelor proprii dobândite înainte de căsătorie.

Salariul și pensia sunt însă bunuri comune și fiecare soț poate folosi, administra și dispune, atât de bunurile sale proprii, cât și de bunurile comune din mariaj.

Dacă în privința actele de conservare, de folosință și de administrare a bunurilor, oricare dintre cei doi soți are dreptul să folosească orice bun comun fără consimțământul expres al celuilalt soț, având nevoie de acordul celuilalt doar dacă schimbă destinația bunului care e comun, atunci când este vorba despre acte de vânzare ori donație, nici un bun comun nu pote fi instrăinat decât cu acordul ambilor soți.

Aflandu-se într-o comunitate matrimonială legală, soții pot fi trași la răspundere și executați cu toate bunurile comune pe care le au, în cazul în care sunt urmăriți pentru diverse datorii. Doar printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un act autentic notarial se poate pune capăt, în timpul căsătoriei, acestei forme de gestionare a bunurilor (comunitatea legala de bunuri).

2. Comunitatea convențională:

O altă formă de gestionare a patrimoniului după căsătorie este regimul comunității convenționale, care se aplică atunci când soții hotărăsc prin convenție matrimonială, să schimbe regimul comunității legale.

Convenția matrimonială se poate încheia cu privire la una sau mai multe situații reglementate de lege. Spre exemplu, cu privire la aducerea în patrimoniul comun a unor bunuri proprii sau obligativitatea acordului ambilor soți pentru luarea anumitor decizii cu privire la anumite bunuri, fie ele și doar ale unuia dintre soți.

3.Separația de bunuri

Acest regim marital, cel al separației de bunuri, are un caracter profund individualist și urmărește o separație totală între bunurile celor doi soți. Aproape de regimul bunurilor în cadrul unei simple uniuni consensuale, separația de bunuri realizează o disociere a intereselor soților și oferă o mare independență patrimonială.

Deși căsătoriti, soții rămân proprietari exclusivi ai bunurilor lor, dinainte și din timpul căsătoriei și hotărăsc independent în privința acestora. În cazul separației de bunuri, convenția matrimonială este însoțită de un tabel, care cuprinde toate bunurilor proprii, proprietatea fiecăruia dintre soți și modul lor de dobândire.

În cazul separației de bunuri nici unul dintre soți nu răspunde cu bunurile sale pentru datoriile pe care le-a facut celălalt soț, păstrându-și astfel independența și liniștea că nu trebuie să plătescă datoriile soțului său. În cazul cheltuielilor normale, obișnuite într-o căsătorie, precum și a cheltuielilor legate de creșterea și educarea copiilor, ambii soți trebuie să participe egal.

1.4. Modele familiale clasice

Conviețuirea dintre un barbat și o femeie a îmbrăcat de-a lungul timpului mai multe forme, coexistând, atât în familiile restranse, cât și în familiile lărgite, o continuă preocupare pentru recunoasterea în societate a uniunii maritale. Ritualurile păgâne, precreștine, ceremoniile religioase sau căsătoriile oficiale, din ziua de azi, nu sunt decât forme diferite ale aceluiași act de recunoastere, care este în sine o declarație de responsabilitate, în sensul în care cei doi parteneri de viață, recunoscuți de comunitate ca familie, își asumă creșterea descendenților, ajutorul și sprijinul reciproc, precum și o formă stabilă de conviețuire pe care se poate baza și întreaga comunitate, nefiind niciodată neglijate, de-a lungul veacurilor, aspectele economice și cele legate de patrimoniu.

În esență, una dintre principalele probleme pentru orice comunitate, a fost creșterea copiilor concepuți și născuți in afara familiei care, de cele mai multe ori, nu puteau fi crescuți doar de mama. Recunoașterea publică a intemeietorului familiei fixa cadrul de crestere și dezvoltare ai descendenților, viitori membrii ai comunității.

Sociologul Petre Andrei, analizând evoluția relațiilor dintre sexe, pornește de la cea mai primitivă formă de familie:

a. Clanul nediferențiat.

Friedrich Engels, Johann Jakob Bachofen, James George Fraze sau John Ferguson McLennan analizează existența poliandriei și descendența exclusiv pe linia mamei, mama fiind singura cunoscută, în vreme ce paternitatea era incertă.

Se apreciază că există două feluri de poliandrie: tibetan, atunci cand bărbații aceleiași femei sunt străini între ei, iar femeia este cea care il indică pe soțul protector și nair, atunci când bărbații sunt frați între ei, iar fratele cel mai mare este oficial tatăl copilului și are mai multe drepturi în fața celorlalți bărbați.

Un alt curent, al cărui exponenți sunt, printre alții, Darwin sau Edvard Westermarck, vorbesc despre faptul că femeia avea o poziție dominantă in comunitatea primitivă deoarece se ocupa în special cu agricultura, în stransă legatură cu ideea de locuință, proprietate și creșterea copiilor, în vreme ce bărbatul era mereu plecat, în încercarea de a asigura cele necesare traiului prin activități de vânătoare.

În privința acestui tip incipient de organizare familială, majoritatea cercetătorilor sunt însă de părere că, în acele comunități în care agricultura era principala resursă de trai, femeia avea o situație mai bună și o pozitie mai importantă decât a bărbatului, iar acolo unde era preponderentă vânătoarea, poziția socială a femeii era nesemnificativă;

b. clanul diferențiat

O altă formă de conviețuire maritală este clanul diferențiat sau poliginandria caracterizată și ea prin existența matriarhatului, dar în care sunt interzise relațiile sexuale dintre mamă și fiu, tată și fiică, soră și frate;

c. familia sindiasmică este un tip de familie monogamă, în care familia este formată dintr-un singur bărbat și o singura femeie, însă nu implică fidelitate conjugală. Cu toate acestea în istoria relațiilor din sexe apare ca un progres întrucât societatea recunoaște drept tată al copiilor, soțul mamei și apare noțiunea de incest, sever sancționat de comunitate.

Petre Andrei consideră că acest tip de familie marchează o schimbare importantă în relația dintre bărbat și femeie, în sensul că, pentru prima dată se constată dominația bărbatului asupra femeii, stimulată de practici precum: furtul femeii, căreia îi devine stăpân, căsătoria bazată pe dar sau cumpărare; toate acestea fiind posibile în opinia filozofului Simone de Beauvoir datorită muncii sclavilor care au diminunat importanța muncii femeii sub aspect economic și gospodăresc.

d. Familia patriarhală, care la romani era agnatică, fiind compusă din descendanții pe linie masculină, iar la germanici era cognatică, fiind compusă, atat din rudele pe linie masculină, cât și din rudele pe linie feminină, femeia bucurându-se de mai multă libertate. De remarcat este însă că, în familia patriarhală română, soția era doar una dintre persoanele casei, cu nenumarate datorii și obligații, dar avea dreptul de a divorța, cu condiția să lase copii cu tatăl lor.

Mai putea avea propria avere, fără ca aceasta să treacă în patrimoniul soțului și era egală cu bărbatul în drepturile succesorale.

Caracteristic familiei patriarhale este aceea că se află sub autoritatea celui mai în vârstă bărbat ("pater familias") și cuprindea, pe lângă soț și soție, descendenții necăsătoriți (indiferent de sex) și pe cei căsătoriți de sex masculin, soțiile și copiii acestora din urmă, mai ales la popoarele de culegători și păstori.

La populațiile care se ocupau cu pescuitul, familia patriarhală îmbraca o formă specifică, familia tulpină în care tatăl este administrator al proprietății comune, iar în grupul familial, alături de descendenții necăsătoriți, rămâne doar unul dintre copii căsătoriți soția și copiii acestuia;

e. familia tradițională.

Specifică Evului Mediu, în familia tradițională, care este monogamă, diferențele dintre femeie și bărbat se accentuează, întărind supremația bărbatului și devenind obsesiva tema adulterului feminin, sub influența crescândă a bisericii.

În perioada Renașterii, bărbatul devine administrator unic al bunurilor familiei preluând și funcția de socializare, de la educarea soției până la deciziile privind viitorul copiilor. Căsătorită de foarte tânără, femeia avea îndatorirea de a naște și crește copii, de a administra gospodăria, de a fi supusă și ascultătoare față de soț, care îi este tutore.

Revoluția franceză aduce o accentuare a diferențierii rolurilor în familie dar, pe de altă parte, limitează într-o oarecare măsură puterea tatălui și recunoaște dreptul la divorț. Însă, în pofida apariției noțiunii de “contract civil”, femeia rămâne la rolul de soție și mamă, fără dreptul de a avea un rol public.

f. Familia modernă.

Formată ca structură din cei doi soți și copiii lor necăsătoriți, se caracterizează printr-o mai mare complementaritate a rolurilor de soț și soție și pe o mai mare independență față de familiile din care provin.

Chiar și așa, în condițiile apariției fenomenelor de industrializare și urbanizare femeilor nu le era permis să pătrundă în viața publică. Întregul spațiu public era dominat de bărbat, care însă lua hotărârile fundamentale și în gospodărie, în special în ceea ce privea viitorului copiilor. Doar celibatarele și văduvele puteau intra în afaceri, în nume propriu; ceea ce facea ca, femeia, pentru a putea cunoaște o promovare socială prin muncă, fără sacrificarea vietii private, să aleagă celibatul ca alternativă.

g. “Matriarhatul bugetat”

Aparut aproape de mijlocul sec. al XIX-lea, în rândul muncitorilor francezi, acest nou tip de familie se caracterizează prin aceea că, bărbații încredințează salariul soției, fapt care duce la accentuarea idealurilor feministe și la creșterea identității individuale a femeii.

h. Familia restructurată.

Sfârșitul sec. al XX-lea vine cu un nou tip de familie, și anume, familia restructurată, care îmbracă mai multe forme: cupluri fără descendenți, căsătorii deschise, uniuni liber consimțite, familii reconstituite.

Diferite studii statistice arată că, în ultimii 40 de ani, s-a înregistrat o creștere semnificativă, a numărului de cupluri necăsătorite și a copiilor născuți în astfel de cupluri, concomitent cu creșterea numărului divorțurilor, în special în țările occidentale.

Originea acestui fenomen social se regăsește în timpul celui de-al doilea război mondial și la începuturile revoluției industriale, când are loc o largă mediatizare a faptului că femeile înlocuiesc cu succes bărbații la locurile lor de muncă în industrie, recunoscându-se public că sunt la fel de utile și în familie și pentru societate. Această adevarată campanie de emancipare a femeii, care pledează pentru renunțarea la "poziția de gospodină casnică, supusă soțului și societății,, aduce în discuție libertatea de a fi mamă, de a da viață și de a se afirma tot mai mult la locurile de muncă, de a se instrui, de a-și construi o carieră și a obține independență financiară, și mută centrul de interes al femeii moderne de la familie la carieră.

Mișcarea de emancipare feminină a întâmpinat o puternică opoziție a bărbaților care, de secole, erau obișnuiți ca la o anumită vârstă, să-și găsească slujbă, să se căsătorească, iar soția să nu aibă altă grijă decât casa și copiii. Opoziția masculină evocă existența a două motive principale pentru care femeile nu ar fi trebuit să muncească: faptul că, daca lucrează, nu mai au suficient timp pentru a se ocupa de casă și copii și, la fel de important, faptul că imaginea lor in ochii lumii este afectată, dat fiind că ar părea că nu sunt în stare să asigure singuri traiul familiei.

Cu privire la înlăturarea primului motiv, revoluția industrială a intervenit în sprijinul femeii: au fost concepute o serie întreagă de aparate electrocasnice, care scurtează necesarul de timp al menajului, precum aspiratorul, mașina de spălat rufe, mașina de spălat vase, mixere, robotul de bucătărie, și mai ales, frigiderul care îi oferă posibilitatea de a nu mai trebui să gătească sau să facă cumpărături zilnic.

Apariția magazinelor generale, restaurantelor gen fast-food, a caselor de comenzi și a produselor alimentare semipreparate au contribuit la reducerea timpului petrecut la cumpărături și al celui pentru prepararea hranei. Totodată, apariția creșelor, grădinițelor și al conceptului “baby-sitting” le-a dat posibilitatea să-si crească și copii în timp ce sunt la locul de muncă de dimineața până seara.

La cel de-al doilea motiv invocat de bărbați, femeile nu au avut cum răspundă, manifestându-și doar nemulțumirea față de "orgoliul masculin exacerbat” și au început să se mai gândească înainte de a accepta o propunere de căsătorie. Descoperirea pilulei anticoncepționale a întărit independența femeii și a generat o adevărată revoluție sexuală. Posibilitatea de a avea relații sexuale fără teama de a rămâne însărcinate și fără disconfortul și inconveniențele metodelor contraceptive de până atunci, a consolidat și mai mult poziția femei.

Schimbarea mentalității la femei, a dus, treptat, la o conduită asemănătoare cu cea a bărbaților: la vârsta adultă femeile caută întâi să se lanseze într-o carieră și apoi, eventual, să-și întemeieze o familie.

Psihologul Cristian Ciupercă constata: "Cuplurile tinere au tendința de a extinde pe durata a cât mai mulți ani posibil (uneori chiar pe durata întregii vieți) absența unui copil în familie.” Aceasta “marca a modernitatii” este în fapt o modificare numită de sociologi mutația de la familia axată pe copii, la familia axată pe adulți, care întârzie deliberat apariția unor copii care ar determină restrângerea sferei activităților (în special, cele profesionale, de placere și divertisment) și ar aduce o serie de responsabilități parentale.

1.5. Particularitățile relației de cuplu în mediul rural

“La țară”, în mediul rural, exista și există încă o schemă simplă, tradițională a evoluției unui individ, model transmis din generație în generație, de la care, de cele mai multe ori, oamenii nu se abat: copilul crește, devine adult, "iși face un rost", se căsătorește devreme, face cât mai mulți copii, care sunt la rândul lor crescuți până ajung și ei "fiecare la casa lui", cu "rostul" lui.

"Gura lumii" funcționează ca un veritabil gardian, un adevarat “watch-dog” și oamenii nu se pot abate de la legile nescrise fără a suferi consecințele blamării publice: nu poți să-ți întemeiezi o familie în afara căsătoriei, pentru că nu mai ești în "rândul lumii".

Statutul partenerilor aflați într-o asemenea situație ar suferi o bruscă deteriorare; o asemenea relație este privită ca și o relație extraconjugală și tratată ca atare; eventualii copii sunt etichetați ca fiind "din flori".

La sat, femeile obișnuiesc încă să muncească numai în gospodăria lor, fără a avea un loc de muncă în afara familiei, considerand acest lucru ca fiind un "dat" pentru femei.

În mediul rural oamenii trebuie să se căsătorească tineri, pentru că altfel sunt marginalizați de societate și etichetați drept "oameni fără căpătâi", care trebuie să se rușineze: bărbații pentru că n-au fost în stare să-și întemeieze o familie, iar femeile pentru că, probabil au atâtea defecte sau sunt atât de pretențioase încât vor rămâne "fete bătrâne".

Există o puternică convingere potrivit cu care, în căsătorie proprietatea este devălmașa, “tot ce e al tău e și al meu”, ceea ce face foarte greu de luat în considerare posibilitatea încheierii unei convenții maritale. Datorită conservatorismului care guvernează viața în mediul rural, atât căsătoria sub forma comunității convenționale, cât și cea sub regimul separației de bunuri nu va pătrunde ușor în comunitatea rurală.

Nu la fel stau lucrurile în privința logodnei, legiferată acum prin Noul Cod Civil, întrucât în lumea satului, tinerii obișnuiau “să se ia” înainte de a “face acte”, după reguli nescrise, de sute de ani.

1.6. Particularitățile relației de cuplu în mediul urban

În mediul urban însă, incheierea unei convenții maritale, de obicei înainte de încheierea căsătoriei, a devenit o practică din ce în ce mai des întalnită.

Numărul de cupluri care doresc sa clarifice situația juridică a patrimoniului lor după căsătorie e din ce în ce mai mare în ultimii doi ani. Această preocupare există și înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod Civil în anul 2011 și mulți parteneri de cuplu apelau la tot felul de subterfugii juridice pentru a se pune la adapost de celălalt partener, în eventualitatea unui divorț sau a unei eventuale succesiuni la care să vină și copii din alte căsătorii. Cu toate acestea, în primii ani de la intrarea în vigoare a noii legislații a existat o reținere față de încheierea convențiilor maritale. Unul dintre motive ar putea fi acela că în mediul urban a pătruns masiv forță de muncă de origine rurală, producându-se adevărate exoduri de la sat la oraș. Acești oameni nu au putut renunța dintr-o dată la mentalitățile și cutumele în care au crescut și s-au format.

După un timp însă treptat, au început să fie tot mai deschiși și să renunțe la o serie de idei care au ramas "idei învechite", chiar și fața de modificările legislative.

La oraș, tinerelor femei li se deschid nenumăratele posibilități de a face o carieră, inclusiv în domenii care până nu demult aparțineau exclusiv bărbaților, precum construcțiile, chirurgia sau aeronautica. “Femeile [ … ] nu mai acceptă departajarea de roluri și complementaritate de tip tradițional, văzând în complementaritatea de acest gen o mare inechitate și o situație conflictuală.” Mai mult, "raporturile dintre soți în cadrul familiei urbane au la bază, in general modelul egalitar (ascunzând, în sine, o serie de conflicte latente sau chiar manifeste), spre deosebire de familia rurală, unde aceste relații sunt mai puțin conflictuale, în ciuda ignorării acestui model".

Incheierea unei convenții maritale, înainte de căsătorie, le dă femeilor mai multă siguranță, mai ales în situația în care viitorul soț are copii și din alte căsătorii.

1.7. Importanța aspectelor religioase în privința căsătoria și a noii legislații maritale:

Religia a jucat întotdeauna un rol foarte important atunci când a fost vorba de căsătorie. Ritualurile religioase prin care barbatul se va “uni cu femeia sa” au adus, din cele mai îndepărtate timpuri, legimitate și recunoașterea cuplului drept familie în comunitate. Căsătoria clasică, religioasa, semnifică, pentru majoritatea oamenilor, crearea unei familii unice, separate, în care angajamentul și dependența care existau în relația cu părinții se transferă către partenerul conjuga. Din punct de vedere religios, importanța deosebită în ceea ce privește căsătoria o au angajamentul, promisiunile reciproce, care se implică în decizia declarată de a trăi împreună credincioși unul altuia, toată viața și impartind tot ceea ce le va da Divinitatea. Într-o căsătorie sub regimul separației de bunuri sau al comunității convenționale, lipsește tocmai acest angajament, cum că “tot ce e al meu, e și al tău”. De aceea, anumite curente religioase mainfestă rezerve față de aceste două forme de gestionare a patrimoniului marital, sfătuind viitorii soți să își gestioneze împreuna tot ce au, altfel spus să conviețuiască sub regimul comunității legale de bunuri.

1.8. Motivele opțiunii pentru unul din cele trei regimuri maritale

Încheierea căsătoriei este supusă unor cerințe legale în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase atât fizic, cât și moral, care să poată îndeplini funcțiile ce îi revin în societate. Potrivit legii, se pot căsători numai acele persoane de sex opus, care sunt fizic și psihic sănătoase, apte pentru a întemeia o familie, în urma consimțământului liber și conștient exprimat de ambii soți.

Sunt impedimentele la căsătorie: existența unei căsătorii nedesfăcute legal de unul dintre parteneri, rudenia între parteneri (nu se pot căsătorii rudele în linie directă, indierent de gradul de rudenie, precum și rudele în linie colaterală până la gradul patru inclusiv), existența unei relații de adopție (între adoptator sau ascendenții lui, pe de o parte, și adoptat sau descendenții lui, pe de altă parte) existența unei tutele (pe timpul tutelei este oprită căsătoria între tutore și persoana minoră- aflată sub tutela sa), alienația și debilitatea mintală a unuia dintre parteneri sau a amândurora (include atât alienatul și debilul mintal, cât și pe cel lipsit vremelnic de facultățile mintale).

Căsătoria asigură îndeplinirea unor condiții absolut necesare unor relații sănătoase (fizic și moral): diferența de sex, vârsta minimă legală pentru căsătorie (18 ani pentru bărbat și 16 ani pentru femeie), consimțământul liber exprimat (care implică lipsa viciilor de consimțământ ce pot apărea în cazul pierderii vremelnice a facultăților mintale sau în cazul lipsei de luciditate a debililor mintal) comunicarea reciprocă a stării sănătății (realizată prin certificate medicale).

Însă, dincolo de îndeplinirea tuturor acestor condiții, se pune problema “averii” viitorilor soți, respectiv a viitoarei familii, și a modului în care vor gestiona ceea ce au dobândit până la momentul căsătoriei fiecare dintre soți.

Pentru mulți dintre aceeia care au avut deja experiența unei căsătorii care s-a destramat și a unui divorț, în urma căruia nu au rămas cu nimic din ceea ce au agonisit în timpul căsătoriei, convenția maritală rămâne o alternativă preferată, care sa îi pună la adapost de alte asemenea experiente, pentru restul vietii.

Survenirea rapidă a divorțului conduce la vulnerabilizarea condiției psiho-sociale, în special, a femeilor care dobândesc curând statutul de "divorțate trăind singure" și care, în lipsa unei convenții maritale, pot ramane cu ușurință “pe drumuri”.

Statistic vorbind, se constată o creștere a numărului de conventii maritale încheiate, mai ales la persoanele trecute de 40 de ani și la persoanele divorțate, decât printre cele foarte tinere sau care nu au fost niciodată căsătorite

Principalul motiv invocat adesea de partenerii care doresc să clarifice, încă de la începutul căsătoriei, regimul comunității de bunuri, constă în faptul că aceștia nu doresc sa fie dependenti sau "legați" de un partener oficial.

Bărbații tineri, de obicei, nu sunt preocupati de aspectul comunitatii de bunuri, vor să împartă totul cu viitoarea soție și aleg comunitatea legală de bunuri (proprietatea comuna în devălmașie)

Bărbații care au mai fost căsătoriți o dată sau de mai multe ori, nu vor să mai treacă încă o dată prin experiența neplăcută și uneori traumatizanta a partajului și aleg să clarifice situația bunurilor și a banilor, încă de la început.

Femeile au întotdeauna nevoie de un partener pentru a se simți în siguranță, insă cele care au o carieră și o situație patrimonială bună, nu se vor grăbi să depinda, inclusiv financiar, de viitorul sot, ci vor cauta să ramână în controlul vieții și bunurilor lor.

Modificarea continuă și rapidă a valorilor familiale, apariția, accentuarea și valorizarea individualismului, dorința indivizilor de a-și trăi viața independenți financiar, adaptarea la cerințele societății contemporane, emanciparea femeii, un nivel de trai ridicat, rezultat din asocierea liberă a resurselor economice, sunt doar câteva dintre aspectele care fac tot mai multe cupluri care au hotărât să se căsătoreasca să clarifice situația bunurilor prezente și viitoare printr-o convenție maritală.

1.9. Dimensiuni psihosociologice ale cuplului în mariaj în legislația maritală actuală

a. autoritatea și puterea în cuplu

Viața familială are mai multe domenii, în fiecare dintre acestea existând un purtător și un subiect al autorității. Domeniul activităților casnice este aproape singurul domeniu în care bărbatul are rol de subiect al autorității exercitate de femeie în familia tradițională. În celelalte domenii bărbatul este purtătorul, iar femeia subiectul autorității, relatie care relevă subordonarea femeii, rolul ei limitat în luarea deciziilor în cadrul familiei tradiționale.

Autoritatea poate fi epistemică (“a celui care știe”) sau deontică (care decurge din “funcție”). În familia patriarhală este foarte bine înrădăcinată în mentalitate autoritatea deontică. De-a lungul timpului autoritatea bărbatului a mai slăbit dar, prin tradiție, bărbatul ia deciziile într-o familie, inclusiv in ceea ce priveste bunurile familiei.

În legătură cu acest subiect, cutuma, obiceiul și tradiția joacă un rol hotărâtor, aproape nimeni nu pune la îndoială autoritatea bărbatului sau motivul pentru care trebuie să se întâmple așa, pentru că “așa trebuie să fie”. Acest model, preluat prin imitație, nu poate fi negat, căci o atare atitudine ar duce la stigmatizarea, marginalizarea celui în cauză.

Profesorul Keith Dowding considera că și puterea este de două feluri: concretă (“puterea de a face”) și socială (“puterea asupra cuiva”). Familia tradițională se baza pe primul tip de putere, căci regulile erau clare, iar bărbatul trebuia să facă ceea ce știa și să știe ceea ce făcea, iar femeia acceptă această ordine, ea neavând cum să conteste această putere.

În lucrările sale, Elisabeta Stănciulescu descrie faptul că, în secolul al XIX-lea în țara noastră “norma autorității masculine pare să nu servească decât ca fațadă. În familiile boierilor, soția poate influența decizia soțului printr-o presiune discretă, dar hotărâtă, chiar și copiii putând participa la exercitarea puterii, ori de câte este în joc un aspect al vieții familiale care îi include”.

Autoritatea și puterea barbatului în cadrul familiei isi are izvorul in rolul sau de a aduce venituri in casa, bărbatul fiind, în familia tradițională, principalul, uneori singurul susținător economic al familiei. Femeia cerea de la bărbat ocrotire și susținere economică, iar in schimbul supunerii.

În cuplul societății contemporane, situația este mult mai complexa. În opinia lui Touzard, există 9 tipuri de interacțiuni posibile (acțiune/decizie), într-o clasificare a conduitelor de rol din cadrul cuplului:

1.Autonomia soțului – bărbatul decide și acționează;

2.Autonomia soției – femeia decide și acționează;

3.Autocrația soțului – bărbatul decide, femeia acționează:

4.Autocrația soției – femeia decide, bărbatul acționează;

5.Conducerea soțului – bărbatul decide, acționează împreună;

6.Conducerea soției – femeia decide, acționează împreună;

7.Diviziunea sincretică a rolurilor – decid împreună bărbatul acționează;

8.Diviziunea sincretică a rolurilor – decid împreună, femeile actionează;

9.Cooperarea sincretică – decid împreună, acționează împreună.

Dacă în familia tradițională, variabila o reprezintă doar acțiunea, pentru că întotdeauna bărbatul decide, în familia modernă, se poate întâlni oricare dintre variantele de mai sus în ceea ce privește tipul de structură de autoritate de putere. Aceasta depinde de gradul de "tradiționalism" al fiecăruia dintre parteneri, de dependența sau independența economică față de celălalt partener, de felul de a fi al fiecăruia. Modul de acțiune/decizie determină și regimul matrimonial ales.

Familia modernă se caracterizează printr-o structură de autoritate și putere flexibilă. În modelul actual al familiei, bărbatului nu-i mai aparțin exclusiv deciziile în privința vieții conjugale și a educației copiilor. În relația modernă întâlnim reciprocitatea puterii și a autorității, desigur pe diferite nivele și în diferite intensități.

Din păcate, acest "egalitarism" al puterii și autorității are și o consecință negativă: atât bărbatul, cât și femeia sunt văzuți ca având în aceeași măsură posibilitatea de a îndeplini toate sarcinile. Această impresie însă este oarecum greșită, pentru că există anumite roluri specifice pentru fiecare sex și pentru că de la un cuplu la altul, există deosebiri în ceea ce privește rolurile asumate în funcție de particularitățile persoanelor și relației respective. De asemenea se știe că între două persoane intervine întotdeauna asimetria, una dintre ele tinzând să o domine pe cealaltă. Trebuie deci să existe o complementarite a rolurilor, atitudinilor și comportamentelor printr-o echilibrare a nivelurilor în care doi își exercită autoritatea și puterea (suma importanței activităților desfășurate de femeie să fie echivalentă cu cea a activităților desfășurate de bărbat).

În cuplul modern, din cauza acestui "egalitarism" apare proba măsurii implicării fiecăruia. În general, fiecare consideră (subiectiv) că implică mai mult decât celălalt, fapt care duce la disensiuni frecvente. Acesta este unul dintre motivele pentru care cuplul tradițional este considerat a fi puțin generator de conflict și stres.

Psihologul Cristian Ciupercă consideră că există 4 factori care au stat la baza modificării raporturilor de putere în cuplul modern:

– emanciparea femeii, bazată pe creșterea nivelului de cultură și informare, care a ridicat pretenții în ceea ce privește implicarea bărbatului în activitati pe care alta data le trata cu pasivitate și indiferență.

– independența femeii a generat conștientizarea ideii potrivit căreia raporturile de putere nu mai pot fi unidirecționale, femeia putând să-și asigure singură subzistența și să ia decizii in nume propriu fără a fi supusă reproșurilor

– implicarea tot mai accentuată a femeii în viața socială a condus la ruperea de familie și lărgirea orizontului ei privind rolul și locul femeii în cuplu.

– devalorizarea sentimentului în cuplu: femeia, independenta economic, își permite mai mult să experimenteze relații diverse în dorința de a se realiza și evolua pe plan profesional; bărbatul, din teama de a nu fi părăsit sau dezamăgit, ori pur și simplu din nevoia de a cuceri, încearcă să nu se implice emoțional și sentimental prea mult, să nu creeze o dependență față de parteneră.

În ceea ce privește relațiile parentale, în familia tradițională, prima autoritate cu care se confruntă copilul este mama, prezența tatălui constituind la început o secondare a prezenței materne. Caracterul intermitent și relativ rar al prezenței tatălui duceau la o valorizare crescută a tatălui în ochii copilului absența îl făcea dorit și respectat. În același timp, tatăl reprezenta pentru copil autoritatea absolută, chiar dacă autoritatea mamei se manifesta mult mai direct și mai continuu. Pentru băiat, tatăl reprezenta omul pe care trebuia să-l înlocuiască (provocare pentru el să fie masculin), pentru fată, tatăl apărea ca o anticipare a bărbatului iubit (provocare pentru ea să fie feminină).

În societatea modernă, prezența maternă a devenit și ea intermitentă, de aceea desele absențe ale părinților sau prezența alternativă a acestora oferă copilului o altă viziune asupra autorității. Acest lucru are efecte deosebit de negative, în multe cazuri conducând la accentuarea aroganței și chiar·la scăderea sentimentului de siguranță al copilului. Tatăl nu mai reprezintă autoritatea absolută întotdeauna (de exemplu, când acesta este nevoit să șomeze sau sa câștige un salariu mic). Acest regres al autorității paterne poate fi datorat și creșterii autorității materne.

Un indicator important al raportului de autoritate și putere îl reprezintă modul de luare al deciziilor. Apar probleme în cazul în care intervin expectații greșite privind autoritatea și puterea pe care trebuie să le aibă un individ. Bărbatul, provenind dintr-o clasă socială inferioară va pretinde autoritate de tip tradițional dar, în luarea propriu-zisă a deciziilor, soția modernă deține o autoritate propriu-zisă importantă. Această discrepanță între autoritatea pe care bărbatul crede că ar trebui s-o aibă și puterea pe care o deține de fapt poate cauza o instabilitate maritală considerabilă.

„Autoritatea și puterea în familia modernă se află într-un permanent proces de construcție și reconstrucție, în funcție de negocierile ce au loc între parteneri, de atitudinile și comportamentele acestora vis-a-vis de rolurile pe care le îndeplinesc în familie și de statusurile ocupate în afara ei.”

b. Latura sexual-afectivă a cuplului

"Dragostea conjugală, spre deosebire de dragostea din afară căsătoriei este mai puțin romantică, spectaculoasă și entuziastă, dar în mai mare măsură lucidă, profundă, completă și stabilă. Ea este mai puțin tulburătoare emoțional, dar nu mai puțin dramatică prin procesul metamorfozelor creatoare ale rolurilor și comportamentelor.

Ea este mai puțin vibrantă, posesivă și imprevizibilă dar mult mai calmă, echilibrată și generoasă” Diverse studii arată că orice iubire neconjugală care devine profundă tinde să se transforme într-o iubire conjugală.

Un alt aspect al laturii afectiv-sexuale a cuplului îl reprezintă comunicarea nonverbală de tip erotic, care constă într-un schimb de mesaje senzitive și emoțional-afective. Acest tip de comunicare, ca și comunicarea verbală constituie un concept-cheie al relaționării conjugale, întrucât "orice disfuncție conjugală putem s-o considerăm ca fiind cauzată de un "deficit" de comunicare interpersonală, iar divorțul este practic cauzat de imposibilitatea menținerii unei comunicări satisfăcătoare, stimulative și comprehensive între cei doi soți.

Pe de altă parte, intimitatea oferă un suport energetic partenerilor și, prin aceasta, creează o stare afectivă pozitivă atât pentru întreaga familie, cât și pentru rude, prieteni, vecini, colegi.

c. Intercunoașterea partenerilor în cuplu

În momentele de început ale creării cuplului, partenerii se cunosc destul de puțin în ceea ce privește aspectele valorice și de esență ale personalității, importantă fiind în această etapă atracția irezistibilă pe care o exercită partenerul și care, la nivel individual, dezvoltă puternice stări emoțional-afective. Aceste emoții specifice îndrăgostirii creează un efect de "hallo" asupra tuturor trăsăturilor personalității partenerului, acesta fiind descris numai în termeni superlativi. Chiar și defectele sunt "cosmetizate" și transformate uneori în calități (de exemplu, un om încăpățânat poate fi descris ca având ''tărie de caracter", un om superficial poate fi "copilăros" etc.). Tot în acest context, se poate crea iluzia că partenerul frumos, din punct de vedere fizic este și foarte inteligent, bun, înțelegător, în realitate situația putând fi cu totul alta.

Creându-se impresia deplinei cunoașteri interpersonale și a deplinei concordanțe sau compatibilități dintre toate nivelele structurii personalității celor doi parteneri, încheierea căsătoriei devine pentru ei o necesitate firească, deoarece pentru nici unul nu apare vreo urmă de îndoială în ceea ce privește potrivirea lor "ideală" pentru un cuplu conjugal, și evident, nici nu se poate pune problema unei conventii maritale sau a regimului separatiei de bunuri.

Dacă se încheie căsătoria în asemenea condiții – în faza de dragoste romantică, și nu de dragoste matură, în cuplul conjugal pot apărea o serie de disfuncționalități datorate insuficientei cunoașteri interpersonale, care pot duce la dezorganizarea și chiar desfacerea lui. Neexistând acele legături stabile, profunde care iau naștere în faza de dragoste matură, după căsătorie, în urma desfășurării vieții și activității interpersonale specifice cuplului conjugal, se poate constata de către fiecare partener că nu există o concordanță între așteptările sale și comportamentul celuilalt partener, conturându-se la nivel individual puternice stări de frustrare, de nemulțumire, de insatisfacție. "Cei doi parteneri se percep reciproc ca fiind o piedică ce se va interpune permanent. Între sistemul propriu de trebuințe psiho-afective și psiho-relaționale și multitudinea posibilităților de satisfacere pozitivă a acestora din partea altor persoane. Se poate produce acum un efect de "hallo" negativ, apărând umbrite și calitățile partenerului, acesta putând fi respins integral. Locul atracției este luat de respingere, divorțul este iminent, ca de altfel și partajul bunurilor din patrimoniul comun celor doi soti.

d. Comunicarea între partenerii de cuplu

În familie, alături de intercunoaștere, comunicarea este principalul mod de dezvoltare a structurii și relațiilor de rol familial. Dacă membri familiei pot să se asculte reciproc, să se întrebe și să comenteze asupra subiectelor care îi interesează, ei pot coopera și interacționa optim, astfel încât fiecare să se simtă înțeles, stimulat, sprijinit și satisfăcut. Un stil defectuos de comunicare poate determina disfuncții familiale serioase. În acest sens, J. Risjin și E. E. Faunce au determinat principalele aspecte care trebuie avute în vedere în evaluarea (cu scop terapeutic) a stilului și calității comunicării intrafamiliale, ca fiind: claritatea dicției; schimbările de subiect (mesajele pot fi completate sau· tangențiale, întrerupte sau cu tendință de trecere la alt subiect, evitante);

raportul între acord și dezacord (dacă membri familiei sunt fie în dezacord fără a se manifesta agresiv, dacă familia impune membrilor săi să se manifeste întotdeauna amabil pentru a-și face cunoscute dorințele sau dacă trebuie să apeleze la mijloace deturnate); intensitatea (dacă membri familiei își exprimă afectele cu intensitate sau monoton, măsurat, rezervat, întotdeauna cerebral); semnificația din punct de vedere al relației (comentariile sunt formulate amical sau agresiv); ordinea schimburilor verbale (cine se adresează și cui, cine este lăsat deoparte în conversație, cine vorbește în numele cui); angajarea (în ce măsură membri familiei răspund prin da sau nu, sau printr-un mesaj clar la întrebările privind proiectele și deciziile lor); respectarea promisiunilor; configurația secvențială (cine vorbește și cine ascultă, cine întrerupe conversația).

Printr-o asemenea analiză a comunicării familiale se pot structura configurații defectuoase ale rolurilor conjugale prin: hipertrofia sau hipotrofia rolurilor de sex (amplificarea sau diminuarea unor comportamente specifice masculinității sau feminității); inversarea rolurilor de sex prin dezvoltarea unor comportamente maritale de substituție reciprocă; desincronizarea rolurilor conjugale; incompletitudinea rolurilor maritale și parentale.

J. F. Perez identifică stilurile predominante de comunicare în familie și semnificațiile lor pentru echilibrul și dezvoltarea acesteia:

Cea mai sănătoasă cale de comunicare este înțelegerea, care implică un consens între mesajul emis, comportamentul și emoțiile pe care le manifestă și le resimte individul emițător. Persoana ''înțelegătoare este calmă, politicoasă, plină de tact, cinstită în comunicare.

Alt mod de comunicare este dezaprobarea – cu efecte contrare înțelegerii – manifestată sub forma cicălirii, severității, criticismului, descurajării, sancțiunii, blamării. Cu cât un individ este mai nesigur pe sine simțându-se mai amenințat în poziția sa, cu atât nevoia sa de a-i umili și domina pe ceilalți crește, el fiind tot mai intolerant cu aceștia. Cel care dezaprobă este de obicei: o persoană autoritară, rigidă, argumentele sale bazându-se nu atât pe rațiune, cât pe emoții.

O altă cale de comunicare este supunerea – proprie mai ales persoanelor dominate de complexe de vinovăție pentru ceea ce li se poate întâmpla lor sau familiilor lor. Persoana supusă este conciliantă evită conflictul deschis sau argumentația de opoziție, ca urmare a unei nevoi crescute și permanente de a plăcea interlocutorului, de a fi acceptată de acesta. Această nevoie de siguranță și afecțiune izvorăște din neîncrederea sa în sine și din sentimentul dominant de inferioritate. Lipsa sa de încredere în sine se potențează în relația cu un dominator prin reciprocitate, acesta din urmă tinzând să se supraautovalorizeze continuu.

O altă modalitate de comunicare este intelectualizarea, puțin stimulativă pentru apropierea dintre membri unei familii. Excesul de "raționalizare" îi îndepărtează pe membri familiei, "răcește" climatul socio-afectiv. Persoanele care comunică în acest stil sunt calme, liniștite, detașate, par că nu au emoții, iar uneori chiar sunt lipsite de emoții. Partenerii cerebrali își satisfac nevoile de bază, în special siguranța și dragostea, deși manifestările lor par lipsite de vibrație emoțională.

O cale de comunicare extrem de nesănătoasă este indiferența, rezultatul fricii, supărării sau nevoii de a manipula. Una dintre cele mai frecvente manifestări ale indiferenței este tăcerea – care apare în toate familiile (de scurtă sau lungă durată – până la zile sau săptămâni). Tăcerea poate fi aleasă ca o cale de evitare de conflictului manifest (poate fi tăcere ostilă, de refuz, glacială, de evitare, punitivă). Ea acționează uneori ca "tampon psihologic" între anxietatea care împinge la declanșarea mâniei și intelectualizarea care conduce la reprimarea acesteia și la ocolirea conflictului spontan.

e. Fidelitatea și sinceritatea

Căsătoria exercită o influență mai puternică asupra fidelității într-o relație, existând o proporție mult mai scăzută a celor care raportează o relație sexuală în afara căsătoriei decât în cazul celor care coabitează.

"Valoarea atribuită fidelității s-a erodat lent în cursul ultimelor două decenii, ca urmare a creșterii controlului nașterilor și revoluției sexuale, care au lărgit considerabil câmpul experiențelor. Infidelitatea a devenit destul de frecventă, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, survenind și o serie de modificări de opinie "justificative" în acest sens. Astfel, se afirmă că relațiile extraconjugale nu ar fi o cauză de suferință pentru cel înșelat dacă acesta nu află și că o "legătură" poate fi chiar benefică pentru o relație de cuplu devitalizată. Se ajunge chiar la ideea că infidelitatea este ceva "normal". Lucrurile nu stau însă chiar așa. Chiar dacă infidelitatea nu mai constituie o cauză pentru divorț, la fel de frecventă ca altădată, ea provoacă o suferință permanentă relației amoroase. Infidelitatea nu poate fi o soluție: ea este doar un simptom care încearcă "să rezolve" dilemele unuia sau altuia dintre parteneri. Această cale este foarte rar eficace: chiar daca aparențele sunt salvate, "ceva s-a distrus ireversibil", căci partenerul reușește să "ghicească" relația extraconjugală, chiar dacă va ignora fenomenul.

f. Asumarea responsabilităților în cuplu

Grupul familial este un grup acțional cu multiple sarcini și responsabilități. Este un fel de "microinstituție" în cadrul căreia funcțiile de conducere revin celor doi membri ai cuplului conjugal. Ei planifică diverse acțiuni imediate sau de perspectivă, iau decizii, îndeplinesc concret diferite sarcini. Gradul înalt de participare, deplin egală și echitabilă, într-un climat profund democratic, a celor doi soți, la organizarea și desfășurarea vieții și activității conjugale. constituie indicatorul principal al bunei funcționalități a cuplului conjugal, a legăturilor profunde de ordin psiho-afectiv și moral dintre parteneri.

Într-un cuplu însă nu există întotdeauna același grad de implicare și participare. S-ar putea sa nu coincida așteptările pe linie de rol al unuia dintre parteneri cu comportamentul concret al partenerului său. În acest caz pot apărea in timp insatisfacții, frustrări, tensiuni, cu consecințe negative asupra comportamentului conjugal.

g. Sentimentul de siguranță și securitate

Opțiunea pentru incheierea unei conventii maritale inainte de căsătorie încearcă să îmbine nevoia de dependență și identificare cu cea de autonomie. Astfel, în cuplul modern, se pare că nevoia primară de securitate și solidaritate socio-economică este depășită ca intensitate de nevoia iubirii, comunicării și valorizării celuilalt și a sinelui. Putem spune că uneori în cuplul modern partenerii au ajuns să conștientizeze relativitatea fericirii și necesitatea apelarii la instrumentele de protectie legala.

h. Statutul în societate al partenerilor și al cuplului

Unul dintre principalele motive pentru care oamenii oficializează o relație de cuplu îl reprezintă obținerea unui anumit statut, în societate, fapt care, în special în familia tradițonală atrăgea respectul și aprobarea societății. Prin angajamentul public față de partener și viitoarea familie, persoana căsătorită își asumă responsabilități importante față de societate legate în special de asigurarea condițiilor optime pentru creșterea și educarea copiilor.

Reflexul nevoii crescânde de libertate individuală, de independenta și afirmare, determina tot mai multe cupluri să nu aleagă regimul comunității legale de bunuri, ci să semneze o convenție maritală care le va asigura gradul de independență cautat.

i. Creșterea și influențarea psiho-comportamentală a copiilor

Cu siguranță putem afirma că, atât în interiorul căsătoriei, cât și în afara ei, modelul interacțional al cuplului influențează creșterea și educarea copiilor atât prin luarea deciziilor și efectuarea acțiunilor, cât și prin modul în care se raportează reciproc partenerii în plan psiho-afectiv.

Foarte important este și "modul în care nivelul unității și coeziuni comportamentale ale membrilor cuplului conjugal permite buna integrare a vieții și activității copiilor. Cercetările și analizele pe cupluri au dus la conturarea unei tipologii. Una dintre ele a fost conturată de R. Vincent astfel:

Părinți prea uniți: în cazul unor cupluri tinere, în care manifestările reciproce de dragoste apar mult mai des față de alte acte interpersonale, copiii pot fi percepuți ca elemente care jenează. În consecință, copiii se simt puternic frustrați, considerându-se intruși în grupul parental.

Părinți neglijenți: care trăiesc într-o lume aparte, profund separată de cea a copiilor, nefiind suficient de disponibili pentru copiii lor. Excesul de libertate acordat de către unii părinți este considerat o dovadă a faptului că sunt neglijați. Din nou apar la nivelul personalității copiilor puternice stări de frustrare și nemulțumire.

Părinți infantili: de obicei este vorba despre "femeia-copil", care trece de sub autoritatea tatălui sub cea a soțului, fără să-și asume nici un fel de răspundere privind sarcinile familiale. Imaginea mamei oferă un model foarte slab· copiilor, iar cea a tatălui apare ca fiind extrem de dominatoare.

Părinți care nu se ințeleg: copilul sesizează sentimentul adevărat care poate îi leagă totuși pe părinții săi. dar, cu toate acestea, este tulburat prin încercarea de a stabili de partea cui este. În consecință, poate să apară o accentuată perturbare a copilului. precum și o devalorizare a părinților față de el .

Cu siguranță, modul părinților de a-și gestiona patrimoniul și relatiile financiare dintre ei, formează convingerile interioare ale copilului și viitorea lui raportare în relația de cuplu.

Idei preconcepute și iluzia cuplului ideal

Ollie Pocs descria unele dintre cele mai frecvent întâlnite "mituri" ale căsătoriei fericite:

"Există unul și numai unul în afară de mine și dacă mă voi căsători cu această persoană voi avea o căsnicie reușită". A găsi însă un partener compatibil nu este sfârșitul strădăniilor personale, ci doar începutul. Fericirea se poate găsi cu oricare altul dintr-un număr mare de parteneri. Dar nu este suficient ca doar unul dintre parteneri, ci amândoi să facă eforturi pentru ca o relație să meargă.

“Căsătoria noastră va reuși deoarece ne-am curtat o lungă perioadă de timp". Acest lucru, deși pozitiv, nu este suficient pentru a asigura o deplină funcționalitate a relației maritale. Oamenii se schimbă, iar căsătoriile parcurg diferite stadii. Evenimente importante precum nașterea copiilor, schimbările socio-profesionale, economice, etc. pot schimba atât nevoile și cerințele individuale, cât și pe cele ale relației maritale. Partenerii trebuie să aiba capacitatea de a se adapta la schimbare .

"Chiar dacă multe căsătorii sfârșesc prin divorț, nu ni se va întâmpla și nouă o situație similară deoarece noi suntem altfel". Sigur că fiecare cuplu este diferit (ca și fiecare persoană), dar mulți dintre cei divorțați au crezut la început la fel.

"După ce ne vom căsători, am să-l transform pe viitorul meu soț (soție)”. Unul dintre parteneri nu-și poate asuma răspunderea de la început că îl poate schimba pe celălalt. Apoi, nu este firesc ca, înainte de a te căsători cu cineva deja să-ți dorești să îl schimbi. Înseamnă că nu este partenerul ideal.

"Partenerul meu de căsătorie îmi va satisface toate cerințele și pretențiile”. Este nerealist a crede că două persoane se potrivesc în toate privințele. Fiecare persoană are multe dorințe, interese, activități pe care dorește să se îndeplinească. Este greu ca acesta să poată îndeplini și toate dorințele celuilalt, să-i satisfacă toate interesele și să-i însoțească sau să-i sprijine în toate activitățile.

"Dragostea ne va ține împreună". În stadiul de dinainte de căsătorie această afirmație se referă la dragostea romantică. Dar, după primii ani de căsătorie, dragostea romantică este înlocuită de dragostea matură. Ideea că dragostea romantică va menține căsătoria fericită poate împiedica cuplul de la analiza problemelor cu care se poate confrunta și de la încercarea de a le rezolva. Dragostea nu poate învinge totul.

"Noi nu ne vom certa niciodată". Un anumit grad de conflict există în orice relație umană; de aceea, este normal că apară și în căsătorie. Ignorarea sau negarea existenței conflictului poate duce la tensiuni care pot spori numărul problemelor cu care se confruntă cuplul. Utilizarea creativă a conflictului (comunicarea problemelor și încercarea comună de găsire a soluțiilor) poate conduce la realizarea unor progrese în evoluția cuplului.

"Menținerea unor relații sexuale satisfăcătoare ne va face fericiți tot timpul". În ciuda importanței contactului sexual, multe cupluri au o căsnicie fericită, relațiile sexuale având doar o mică contribuție. De asemenea, partenerii pot avea opinii diferite asupra relațiilor sexuale: unii pot aprecia frecvența, alții calitatea. Dar, satisfacția sexuală este mult mai probabil a fi rezultatul unei căsătorii fericite decât cauza ei.

„Noi avem bune relații de comunicare, de aceea putem să discutăm asupra tuturor problemelor”. Comunicarea, deși importantă pentru căsătorie, nu garantează fericirea. Comunicarea necesită deprinderi și efort. Anumite cupluri pot să comunice foarte bine, să se înțeleagă reciproc foarte bine și să decidă totuși, să divorțeze (de exemplu, din cauza diferențelor privind principiile, din motive economice).

În mod cert, clarificarea situației patrimoniului, încă de la începutul relației maritale, va scuti cuplul de o serie de frustrări, tensiuni și conflicte.

April Benson arată că există șase "obligații" de bază pe care trebuie să și le asume cei ce vor să se căsătorească (nemaivorbind și cei care sunt deja căsătoriți):

Să fii sincer, deschis, corect și demn de încredere.

Să-și împartă echitabil sarcinile și răspunderile ce revin relației.

Să fii prieten cu celălalt și să-i oferi suport, empatie și simpatie când e necesar.

Să comunici cu partenerul (și nu către partener).

Să oferi afecțiune și satisfacție sexuală partenerului. Menținerea monogamiei fără monotonie solicită inițiativa de a asigura, de-a lungul anilor, varietate și situații stimulative și recompensatorii în cadrul relației.

Să te oferi voluntar în a-ți ajuta partenerul (să încerci mereu să fii dispus în a face diferite lucruri pentru partener fără să fii rugat).

și, aș adăuga, să clarifici de la început toate aspectele care pot fi clarificate, în special cele privind regimul proprietății bunurilor proprii și a celor comune.

1.11. Importanța aspectelor economice în cadrul relatiei de cuplul

Motivația economică pentru căsătorie – zestrea, dota, pământul în particular – a fost foarte puternică în țara noastră, in special, în perioada interbelică. Acest factor a determinat multe conflicte, având ca rezultat alterarea sentimentelor partenerilor și declanșând puternice drame. De multe ori căsătoria se încheia împotriva voinței partenerilor, prin hotărârea părinților, în funcție de situația materială a familiilor.

În sondajele realizate până la Revoluția din decembrie 1989 privind opțiunile maritale, tinerii apreciau calitățile morale și psihologice ale partenerilor, personalitatea acestora, aspirațiile și preocupările de viitor. O dată cu schimbările de ordin social din România, pe fondul instabilității economice generate de o serie de fenomene precum inflația, șomajul, creșterea costului vieții, în ceea ce privește căsătoria apare mai pregnant factorul material, asigurarea surselor de venit, mărimea și siguranța veniturilor, orientarea spre profesii și ocupații independente sau private etc.

Astfel, căsătoria tinde să fie eliberată de constrângerile sociale din trecut (se constată diminuarea rolului părinților în alegerea partenerului), dar, pe de altă parte, ea tinde să fie determinată de starea economico-socială a societății. Această constatare a stat și la baza abrogarii codului civil din 1864 și la oficializarea logodnei și reglementarea, prin trei tipuri de regimuri maritale, căsătoria.

1.12. Surse de tensiune în cuplu și destrămarea familiei

Asimilarea maritală reprezintă acomodarea completă, reciprocă a personalităților maritale, în cadrul procesului de interadaptare conjugală. "Soții preiau reciproc, interiorizează simt și acționează în consens cu aceleași modele valorice, atitudinale, motivaționale. Această asimilare maritală duce la "consens mutual și echilibru funcțional, bazându-se pe un grad crescut, reciproc satisfăcător al intercomunicării și intercunoașterii. În condițiile aprofundării și stabilizării sentimentelor erotice, ca și a complementarității sexual-afective, gândurile, sentimentele, atitudinile, acțiunile, la început diferite, în procesul interacțiunii sunt supuse unor modelări continue, până ajung la un înalt grad de fuziune. „

Asimilarea maritală nu presupune însă automat și pierderea autonomiei și integrității psihologice a personalităților partenerilor. "Ea creează condițiile dezvoltării și autorealizării fiecăruia prin intermediul și susținerea celuilalt, pe fundalul unui climat psiho-social echilibrat și securizant.

Acest proces de interadaptare maritală îi asigură durabilitate cuplului, fără a-i garanta definitiv viabilitatea. După perioade mai mari sau mai mici de acomodare și asimilare maritală, unele cupluri se pot devitaliza și pot regresa în relații care, deși păstrează unele modele și valori rezultate din procesul asimilării maritale, prezintă unele tendințe de desincronizare a partenerilor sau stagnare a dezvoltării personalității unuia sau ambilor parteneri. În asemenea momente trebuie să apară noi mecanisme de acomodare care să asigure un mod de viață adecvat, cuplul devenind astfel o structură mobilă, cu continue modificări atât în interior, cât și în relația cu lumea.

Astfel, trebuie înlăturată obișnuința, care poate duce la devitalizarea cuplului, printr-o accentuată dinamică a interadaptării, interacomodării și interasimilării celor două personalități. Obișnuința poate fi înlăturată atâta timp cât relația interpersonală, intramaritală exclude monotonia, rutina, inflexibilitatea.

Așa cum arătau Iolanda și Nicolae Mitrofan, "expectațiile viitorilor soți nu sunt conturate ad-hoc la începutul căsătoriei, ci ele suportă un amplu proces de influențare corectivă din partea mai multor factori precum: modelele de conduită maritală oferite în familia de apartenență, modelele culturale ale societății în perioada respectivă, în cazul în care nu există o concordanță între expectațiile celor doi soți, conflictul marital este iminent.”

În opinia psihologului Cristian Ciupercă, cele mai importante surse de conflict care pot apărea într-un cuplu sunt următoarele:

– redefinirea rolurilor masculine și feminine la începutul mariajului, modul în care fiecare dintre parteneri întelege să își exercite și să își asume rolul conjugal este determinat în principal de mediul din care provin și urmeaza modelele de rol conjugal astfel cum acestea au fost învățate și preluate din familia de origine. Soții se raportează unii la alții dupa modelul pe care l-au preluat și interiorizat urmarind relatiile parintilor lor. Dorința unuia dintre parteneri de a fi tratat altfel decât după modelul preluat de partenerul său din familia sa natală, duce de foarte multe ori la situații tensionate în cuplu.

-lipsa comunicării între parteneri – bărbatul și femeia au un mod diferit de a comunica. Astfel, în timp ce pentru femeie întrebările sunt un mijloc de a menține vie conversația, de a se implica în relație, aceleași întrebări pentru bărbat sunt cereri de informații sau de îndeplinire a unor sarcini. De foarte multe ori, deși membri cuplului discută foarte mult, nu comunică, întrucât, deși cantitatea informațiilor poate fi foarte mare, calitatea acestora lasă de dorit. Există și cupluri în care, pentru a nu genera discuții sau certuri, partenerii nu își exprimă neliniștile sau nemulțumirile față de anumite atitudini sau comportamente ale celuilalt. Dar, tocmai acumularea acestor nemulțumiri crează premisa unor disensiuni mult mai grave, care ar fi putut fi evitate dacă neliniștile respective ar fi fost discutate la timp.

– divergențele motivaționale – conflictul intermotivațional poate fi generat fie de "nivelurile diferite de raportare la un obiectiv comun sau de raportările simultane la obiective diferite, fie de neînțelegerea ideii că într-un cuplu funcțional fiecare dintre parteneri contribuie la satisfacerea, atât a propriilor trebuințe, cât și ale celuilalt„

– discrepanța mare între dorințe și așteptări – în perioada inițială a relației de parteneriat, așteptările sunt întunecate de entuziasm, de excitare și/sau de romantism.

– disensiunile apar însă când ies la iveală ideile divergente despre modul de a iubi, de a petrece timpul liber, de a împărți sarcinile în gospodărie, de a fi soț(ie) sau părinte.

– insatisfacția sexuală – dorința împlinirii sexuale a devenit atât de obsedantă astăzi, încât incapacitatea individului de a-și conduce partenerul la orgasm provoacă stări de nemulțumire, într-o primă fază latente, apoi acut manifeste dacă insatisfacția sexuală se menține mai mult timp.

– relații tensionate cu familia de origine – prezența unor modele diferite de rol conjugal, imixtiunea psihologică, socială și locativă a părinților în spațiul conjugal al nucleului nou creat, duce la apariția unor condiții propice unei acomodări deficitare a soților, favorizând de timpuriu fenomene disfuncționale.

Toate aceste surse de tensiune, negestionate corect și din timp, fără măsuri de prevedere și fără preocuparea de a alege regimul marital care se potrivește cel mai bine cuplului, duc inevitabil la destrămarea căsătoriei.

Psihologul Cristian Ciupercă este de părere că există trei motive principale pentru care un cuplu modern se destramă: banii, dragostea și sexul. "Dizarmonia și instabilitatea din cei trei piloni ai căsniciei devine generator de disensiuni. Fie că ne copleșesc problemele maritale [ … ], fie că relația intimă se degradează constant, fie că existența sentimentului amoros devine un subiect permanent de contradicție [ … ], atrage după sine nemulțumiri și pe celelalte două paliere, deoarece întrepătrunderea dintre ele este semnificativă.”

În cazul familiei tradiționale, se realizau fie căsătorii din interes, în care dragostea nu constituia decât un plan secundar al vieții conjugale, fie căsătorii din dragoste, dar care aveau de înfruntat vicisitudini materiale, în ambele situații familia mergea înainte, pentru că tradiția și comunitatea, cutuma, obiceiul impuneau respectul față de instituția familiei și cereau fie rezolvarea, fie ignorarea problemelor conjugale, dar nu se accepta destrămarea celulei de bază a societății. Astfel, femeile obligate de părinți să se mărite cu bărbați pentru a accede la o poziție socială mai înaltă sau la realizarea unor interese funciare sau financiare, își găseau consolarea în viața de huzur sau în dragostea oferită copiilor. Cuplurile care se căsătoreau din dragoste încercau să ignore lipsa posibilităților materiale și să demonstreze că iubirea permite depășirea tuturor obstacolelor vieții.

În familia modernă, însă, lucrurile stau altfel, deși cele trei paliere au rămas aceleași. "Interdependența dintre cele trei paliere a căpătat o însemnătate deosebită, partenerii gândindu-se mai mult înaintea legalizării relației lor, la implicațiile celor trei factori, fapt rar întâlnit în cuplul tradițional.”

Situația materială are un rol important atât în formarea, cât și în destrămarea cuplurilor. În cazul cuplurilor în care doar unul dintre parteneri are o situație materială foarte bună, de obicei acesta consideră că partenerul trebuie să-i accepte mai multe capricii deoarece este dependent financiar de acesta. Lipsa diplomației în astfel de cazuri generează instabilitatea cuplului și, mai ales, disfuncționalitatea acestuia. Căci, dacă persoana care nu-și mai găsește fericirea într-o relație dependentă de banii celuilalt, dar nu poate să divorțeze din cauza posibilităților materiale limitate, atunci ea va impune o minimă funcționalitate, atât cât să nu producă ruptura.

Cuplurile în care ambii parteneri au situații materiale bune, pot fi măcinate de orgolii și excese, de dorințe și nemulțumiri absurde. De asemenea, lipsa unor valori comune, a unui stil de viață împărtășit de amândoi, creează ruptura, neregretată de nici unul, în condițiile în care fiecare poate găsi altceva mai bun oricând își dorește.

Independența economică a femeii o face mai puțin vulnerabilă și mai sigură pe propria sa viață, lucru care favorizează destrămarea relației într-o măsură mai mare decât în trecut. R. Dorrzapf arăta că "cel ce-și poate câștiga singur subzistența își face mult mai iute valizele decât cineva care este dependent din punct de vedere financiar de partenerul său.”

Într-un studiu efectuat de A. Girard și J. Stoetzel în 1983 s-a ajuns la concluzia că o relație echilibrată este mult mai indicată decât o dragoste pasională, succesul unei căsătorii fiind garantat de "buna înțelegere sexuală", "toleranța reciprocă" (73%), "respectul datorat celuilalt" (86%)

Cuplurile contemporane, care au pretenția că s-au format din dragoste ajung foarte ușor la discuții. "Niciodată până acum nu au existat atâtea separări și căsnicii destrămate, tocmai în secolul căsătoriei din dragoste. „

În ceea ce privește cel de-al treilea motiv al disoluției cuplului, sexualitatea, se consideră că începând cu secolul al XVIII-lea a avut loc o primă revoluție sexuală, când tinerii au început să se emancipeze. Revoluția sexuală a fost favorizată de exodul rural și de destructurarea sistemelor sătești, de urbanizare și nuclearizare. Modelul nou apărut se caracteriza printr-o mai mare spontaneitate în relațiile de tandrețe și prin creșterea empatiei dintre parteneri.

CAPITOLUL II

METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1. Scopul cercetării:

Prezenta lucrare abordează o problemă socială de mare actualitate din țara noastră și anume impactul psihologic al noii legislații maritale asupra relațiilor de cuplu și de familie și asupra familiei din societatea românească în ansamblul ei. Am încercat, de asemenea, să surprindem cauzele care conduc spre reticența de a încheia convenții maritale și de a lămuri situația și regimul bunurilor prezente și viitoare, în cuplu, precum și evidențierea unora dintre modalitățile prin care s-ar putea interveni în scopul reducerii acestui fenomen.

Factorii care determină rezerva partenerilor în a încheia convenții maritale

În capitolul anterior am conturat familia tradițională, specifică zonelor rurale din țara noastră, mentalitatea care o definește și rolurile predefinite ale partenerilor de cuplu, precum și o serie de caracteristici care rămân valabile și astăzi.

În timp ce, așa cum am arătat, în occident, atât dezvoltarea economică, cât și mișcarea feministă a luat o amploare fără precedent, ducând la o adevărată revoluție în istoria relațiilor dintre sexe, în România, regimul comunist nu a permis dezvoltarea economică a familiei, mai ales pentru aceea că, bunurile imobile, casele, terenurile, nu erau în circuitul civil.

Timp de aproape 50 ani, familia era doar celula de bază a societății, pepiniera poporului, și de aceea trebuia să se constituie într-un climat sănătos, propice creșterii copiilor. Familia trebuia să se afle într-o deplină legalitate și să stăpânească în comun tot ceea ce are.

Decembrie 1989 a adus "libertatea" și democrația, goana pentru acumularea a cât mai multor bunuri materiale și fără a renunța neaparat la modelul părinților. Renunțarea la tipul de economie socialist și trecerea la economia de piață au dus la o rapidă polarizare economică a societății.

Deși mult mai atenți la realizarile lor materiale, cuplurile încă nu îndrăznesc să pună în discuție încheierea unei convenții maritale. Teama de reacția celuilalt partener, lipsa de informare corectă asupra consecințelor legale ale încheierii unei convenții maritale, dar mai ales convingerea că „dacă îl iubești pe celălalt, așa ceva nu se face” sunt doar câteva dintre risorturile care determină cuplurile să nu facă nici un fel de discuție despre încheierea convenției maritale.

Pentru femeie, căsătoria poate însemna un moment în care își asigură un sprijin în viață. Ea se bazează pe soț, îl consideră stâlpul căsniciei și are iluzia că dacă achiziționează diverse bunuri împreună, „dacă fac o casa împreuna” , aceste lucruri îl vor ține „legat” de ea și copii.

Pentru bărbat însă, căsătoria reprezintă un moment de cotitură, un moment de la care trebuie să-și asume o serie întreagă de responsabilități. El este cel care trebuie să asigure soției și viitorilor copii un trai cel puțin decent și trebuie să fie pregătit să facă față inclusiv situației în care soția nu va munci (va intra în șomaj, va sta acasă pentru a crește și îngriji copiii). Bărbatul nu se grăbește să se căsătorească, o lasă pe femeie să hotărască momentul căsătoriei si doar rare ori pune în discuție încheierea unei convenții matrimoniale, chiar dacă, partenera sa este o femeie a societății contemporane care are o carieră si independență financiară.

2.3. Obiectivele cercetării:

Obiectivele prezentei cercetări se pot formula astfel:

Identificarea diferitelor grupuri de persÎoane aflate în cupluri care au intenția să se căsătorească;

Stabilirea factorilor care duc „de la sine” la regimul comunității legale;

Stabilirea motivației pe sexe a opțiunii pentru încheiarea convenției

maritale;

d. Prefigurarea tendinței actuale a opțiunilor tinerilor față de modelele de

cuplu și regim marital.

2.4. Ipotezele studiului:

Se pot formula 3 ipoteze:

1. Este de așteptat ca tinerii să dorească să se căsătorească din dragoste, sperând să găsească persoana potrivită, cu care ”să trăiască fericiți până la adânci bătranețe” și cu care să împartă totul „la bine și la rau”.

2. Este de așteptat ca persoanele foarte preocupate de munca și cariera lor să dorească să încheie o convenție maritală și să aleagă fie regimul comunității convenționale, fie cel al separației de bunuri.

3. Este de așteptat ca persoanele care au mai fost căsătorite, cu sau fără copii, și cele care au copii din alte relații neoficializate prin căsătorie, să dorească să încheie o convenție maritală și să aleagă fie regimul comunității convenționale, fie cel al separației de bunuri.

2.5. Metode și tehnici utilizate:

Studiul efectuat are la bază următoarele metode și tehnici:

Analiza statistică – necesară pentru stabilirea dinamicii în timp a nupțialității și natalității.

Ancheta pe bază de chestionar – metodă utilizată pentru consemnarea unor date legate de 30 de persoane aflate pe punctul de a se casatori.

Studiul de caz – metodă utilizată pentru aprofundarea problematicii studiului, ca o completare a anchetei, pentru dezvoltarea ideilor susținute în cercetare. S-au folosit datele provenite de la 6 subiecți.

2.6. Rezultate obținute

2.6.1. Analiza statistică

Tabel 1. Populația României după starea civilă legală și de fapt, în mediul urban și rural, conform rezultatelor recensământului din anul 2011:

Se constată că, deși populația din mediul urban o depășește numeric pe cea din mediul rural (46,18% din totalul populației locuiește în comune) persoanele divorțate se găsesc într-o proporție mai mare la oraș decât la sat. Aceste fapte confirmă ideile prezente. În materialele studiate și prezentate în prima parte a acestei lucrări conform căreia modelul tradițional este păstrat la sat datorită relativei sale izolări față de oraș și datorită faptului că teoretic în mediul rural valorile familiei sunt respectate mai mult decât la oraș, proporția cea mai ridicată din totalul persoanelor aflate în relație de căsătorie sunt din mediul rural. Față de populația totală pe grupe de vârstă, ponderea cea mai mare a persoanelor divorțate, de 18,93%, se găsește la grupa de vârstă de 30 – 34 ani (6,24% din totalul populației).

2.6.2. Rezultatele anchetei:

Ancheta a avut la bază un chestionar care a fost aplicat pe un lot de 30 de persoane aflate pe punctul de a se căsători, dintre care 15 femei și 15 bărbați, care locuiesc în București, majoritatea cu vârste cuprinse intre 21 și 34 de ani.

Chestionarul, prezentat în Anexa 2, a cuprins un număr de 11 întrebări.

În urma anchetei realizate am constatat următoarele:

30% dintre respondenți au o relație de 1-2 ani (5 bărbați și 5 femei, dintre care 6 cu vârste între 21 – 24 ani, 3 între 25 – 28 ani, 1 între 33 – 36 ani). La grupa de vârstă 21 – 24 ani întâlnim însă și relații mai vechi (2 de 4 – 6 ani și 1 de 6 – 10 ani).

Tabelul 2. Vechimea relației pe grupe de vârstă

Tabelul 3. Vechimea relației pe grupe de vârstă

Tabelul 4.

Exprimarea dorinței de a încheia o convenție maritală pe grupe de vârstă – femei

Tabelul 5.

Exprimarea dorinței de a încheia o convenție maritală pe grupe de vârstă – bărbați

Tabelul 6. Exprimarea dorinței de căsătorie sub regimul comunității legale de bunuri, după vechimea relației – femei

Tabelul 7. Exprimarea dorinței de căsătorie, sub regimul comunității de bunuri, după vechimea relației – bărbați

• În ceea ce privește motivul pentru care ar dori să se căsătorească, pe primul loc găsim căsătoria ca dovadă a dragostei și înțelegerii (cu o pondere de 58% din totalul opțiunilor); în proporție aproape egală între femei și bărbați (45% pentru femei și 55% pentru bărbați).

Următoarele motive, situate la distanță ca pondere ar fi: a avea copii legitimi (12.5%), dorința de a fi "în rândul lumii" (5.8%), a beneficia de jumătate din bunurile acumulate (5,8%), motive materiale (partenerul deține bunuri pe care persoana intervievată și le dorește) (4,8%).

Tabelul 8. Exprimarea motivelor pentru căsătorie – pe sexe

La întrebarea referitoare la opinia respondenților privind durata optimă a perioadei premaritale, 70% au răspuns că nu contează perioada sau că trebuie să dureze până când partenerii sunt pregătiți, iar 10% au răspuns că durata optimă se cuprinde între 3-4 ani.

Tabelul 9. Opinii referitoare la durata perioadei premaritale – pe grupe de vârstă

Și la întrebarea privind vârsta optimă pentru căsătorie, 70% au răspuns 24 – 28 de ani, 10% – între 20- 24 de ani, iar 26,7% au susținut ca nu contează vârsta la care te căsătorești.

Tabelul 10. Opiniile privind vârsta optimă pentru căsătorie – pe sexe

66,7% își prezintă altora partenerul ca fiind prieten (36,7%) chiar și după o relație de 3 – 10 ani, sau iubit (30%). În timp ce 23,3% îl prezintă doar cu numele (chiar după o perioadă de peste 10 ani). Doar 6,7% îl prezintă ca fiind viitorul soț (într-o relație de 2 – 4 ani).

Tabelul 11. Modul de prezentare a partenerului – după vechimea relației

• Cu o pondere de 16,8%, lipsa unei corecte asumări a responsabilități lor și împărțirea sarcinilor a fost considerată principala problemă din relația actuală a respondenților (dintre aceștia, 37,5% au o relație de 3 – 4 ani). Au urmat, cu punctaje foarte apropiate între ele: o situație materială bună, bani, locuință (12,63%), încrederea și principii de viață comune (câte 11,58%), comunicarea și toleranța (câte 10,53%), preocupări comune (8,42%). Toleranța și încrederea o întâlnim în proporție de 70% dintre răspunsurile celor cu o relație de 1 – 2 ani.

Tabelul 12. Ceea ce lipsește din relație – după vechimea relației

• În ceea ce privește observarea atitudinii pline de reproș a altora față de o eventuala încheiere a unei convenții maritale, dacă ar ajunge la concluzia că le este de folos încheierea unei astfel de convenții, 6 persoane au răspuns că ar fi priviți cu reproș de către alții, iar 24 de persoane au spus ca nu îi interesează atitudinea celor din jur față de relația lor sau că nu este treaba lor.

Tabelul 13. Poziția privind atitudinea celorlalți față de o eventuală încheiere a unei convenții maritale, dacă ar ajunge la concluzia că le este de folos încheierea unei astfel de convenții – după sexe

STUDII DE CAZ

M.D din București, in vârstă de 32 de ani, medic oftalmolog, are aceeași parteneră de viață de la 18 ani. Locuiesc împreună de aproape 8 ani într-o vilă din centrul Bucureștiului, împreună cu părinții lui. Amândoi partenerii au slujbe bine plătite, o afacere personală prosperă si se distrează cât pot de mult, ies cu prietenii, petrec concediile în străinătate. Se gandesc sa se casatoreasca si considera ca nu au nevoie sa incheie o conventie matrimoniala dat fiind ca „se cunosc de o viata” si au incredere unul in celalalt.

A.C. din Piatra Neamt, în vârstă de 35 de ani, jurist, locuiește în București într-un apartament cumpărat, aranjat și mobilat recent. Are o prietenă stabilă de 10 ani, cu care locuiește împreună (au locuit cu chirie în perioada anterioară). Are un salariu foarte bun și o afacere proprie care îi permite un nivel de trai peste medie. În urmă cu un an a avut o relație "extraconjugală" fapt care l-a făcut să se îndoiască de sentimentele pentru partenera stabilă. Din acest motiv nu se gandeste să se căsătorească. De asemenea fiind o fire mai comodă, nu dorește să-și asume responsabilități suplimentare, cum ar fi creșterea unui copil si nici nu vrea sa imparta legal vreun bun cu partenera sa actuala. De altfel ia in considerare posibilitatea de emigrare în Canada, lucru pe care l-ar face doar singur.

V.C din București, în vârstă de 40 de ani, jurnalist, locuiește singur într-un cartier rezidențial din București, într-un apartament de 2 camere. Părinții săi au divorțat când el avea 18 ani, dar căsătoria lor a fost una mai mult formală (civilizată, dar lipsită de coeziune, de căldură). Nu are o slujbă stabilă, ci mai multe ocazionale, neavând venituri stabile. Are o viață socială extrem de activă, fiind implicat în mai multe acțiuni ale unor fundații și având o mulțime de prieteni. Este insuficient maturizat și nu lasă impresia că ar fi o persoană de încredere, un partener pe care să te poți baza, dar isi doreste sa gaseasca o parteneră stabilă, cu o poziție socială bună și un venit sigur, cu care sa se căsătoreasca sub regimul comunității de bunuri pentru a avea „bătrâneți liniștite”.

M.P. din București, în vârstă de 38 de ani, agent de vânzări, locuiește împreună cu părinții și cu fiul ei, în vârstă de 9 ani. Copilul provine dintr-o relație în afara căsătoriei și a fost unul dintre motivele pentru care a găsit cu greutate un partener. Ea consideră că este nu e deloc usor să găsească un partener care să o iubească, să se potrivească cu ea, să accepte copilul și, în același timp, să poată fi tată responsabil. De asemenea, și copilul trebuie să se adapteze la partenerul rspectiv. După 2 relații nereușite, în care, deși copilul a putut să se acomodeze, numindu-i pe partenerii mamei "tata", a urmat o a treia, în care copilul deși se simte confortabil îi spune pe nume partenerului mamei. Aceasta relație din urmă pare să dureze, iar cei doi intenționează să se căsătorească și să aibă un copil și împreună. Greutățile întâmpinate de G.M. și de copilul ei din cauza faptului că acesta a fost conceput în afara căsătoriei au convins-o că un copil trebuie crescut de către ambii părinți, într-o familie stabilă, si ca pentru a nu exista discutii intre soti privind bunurile fiecaruia si cu privire la ce i-ar ramane fiecaruia dintre copii, e mai bine sa incheie o conventie maritala, inainte de casatorie.

A.D., o tânără de 27 de ani din Câmpina. inginer, a urmat cursurile facultății în București, unde a locuit la cămin. După facultate, s-a angajat în București și a locuit cu chirie într-o garsonieră. Deși avea un prieten stabil, coleg de facultate, începând din anul II, nu s-a căsătorit in facultate. Partenerul ei actual are o slujbă foarte bine plătită, precum și o afacere împreună cu tatăl său, care îi permite un trai de lux. Și-a construit o vilă cu multe camere în centrul Bucureștiului, în care locuiește împreună cu A.D. Ea însă, o personalitate ușor histrionică, își dorește încă o anumită "libertate", motiv pentru care și-a păstrat garsoniera cu chirie. Spune că se va căsători "anul viitor" și că dorește să aibă un copil. Este o fire materialistă, care profită de situația materială excepțională pe care o are partenerul ei, desi totuși nu poate fi suspectată că are o relație bazată pe interes economic, intrucât la începutul relației lor, timp de circa 3 ani, partenerul avea o situație materială mai mult decât modestă. Din aceste considerente, apreciaza ca ar fi corect ca la incheierea casatoriei o parte dintre bunurile proprii ale partenerului ei sa devina comune, pentru a nu avea sentimentul de dependenta financiara fata de el.

A.A. din București, în vârstă de 30 de ani, profesor de matematica, locuiește singur în casa mostenita de la parintii sai garsonieră propie. Preda la o scoala privata si are foarte multi copii la meditatii particulare ceea ce ii aduce un venit foarte bun. După mai multe relații nereușite, are o prietenă de circa 2 ani cu care locuiește. Este o persoană comodă, cu tabieturi, cu mulți prieteni și multe relații sociale care trebuie întreținute. Are o viață socială activă și nu dorește să schimbe acest stil. Nu își dorește o viață domestică, deși mărturisește că dacă partenera sa de viață ar rămâne însărcinată ar fi dispus să se căsătorească cu ea, însă, în nici un caz sub regimul comunității de bunuri.

2.7. Concluzii și propuneri

Prin această lucrare, am încercat să surprind tendința actuală a populației în condițiile noilor reglementări legislative ale instituției căsătoriei și a posibilității alegerii unuia din cele trei regimuri matrimoniale prevăzute de lege.

1. Putem concluziona că motivele pentru care oamenii aleg să se căsătorească sub regimul comunității de bunuri sunt în mare aceleași, și la sat, și la oraș, și în mediul rural, și în cel urban.

2. Am remarcat că astăzi nu mai sunt privite cu reproș de către cei din jur persoanele care hotărăsc să încheie o convenție maritală pentru a-și pune la adăpost bunurile, mai ales în mediul urban, și oricum nu i-ar deranja o asemenea atitudine.

Din alte studii pe care le-am consultat rezultă că oricum, în acest moment, în mediul rural sunt extrem de rare căsătoriile sub regimul matrimonial al comunității convenționale sau al separației de bunuri.

Având în vedere dezvoltarea dreptului de proprietate la tineri, în special, și frecvența disputelor care pornesc de la bani sau de la „casa mea”, „mașina mea” considerăm că este necesară o minimă educație juridico-financiarp a tinerilor.

Fenomenul liberalizării sexualitații premaritale care a afectat atât comportamentul adolescenților, cât și atitudinile sociale, altădată restrictive în această privință, precum și înlăturarea tabu-ului virginității care a dus la formele de coabitare juvenilă, cu efecte directe asupra scăderii nupțialității și indirect asupra fecundității, fac necesară promovarea valorilor familiale, dincolo de materialismul și individualismul care se dezvoltă natural în societatea în care trăim.

De asemenea, ar fi utilă implicarea unor organizații non-guvernamentale în informarea corectă și formarea unor noi mentalități, în scopul înlăturării efectelor nocive ale incapacității sau nestiinței de a alege regimul marital cel mai potrivit în funcție de particularitățile fiecărui cuplu. Mai mult tinerii trebuie formați în spiritul respectării valorilor familiale și ai faptului că pot alege și au dreptul de a-și spune punctul de vedere vis a vis de forma de căsătorie pe care și-o doresc. Aceștia trebuie responsabilizați și îndrumați să abordeze cu seriozitate drumul lor în viață, să-și asume rolurile ce le revin în calitate de "parteneri de viață" și "părinți", în deplină cunostință de cauză.

În esență, este limpede că regimul marital este o oglindă a sistemului social și răspunde atât unor nevoi concrete, cât și dinamicii vieții sociale, fiind un modelator al raporturilor interumane și oferind individului aflat în relație cu sine însuși și cu alți indivizi principii după care își poate conduce viața, sub toate aspectele ei – spiritual, material, biologic și, mai ales, social.

Deși este nevoie întotdeauna de timp pentru schimbarea unui mod de a privi lucrurile și de asimilarea unui sistem mai complex, impactul psihologic nefiind niciodată un aspect de neglijat, societatea românească, în egală măsură, bărbați și femei, învață treptat că au puterea de a alege și instrumente pentru a se căsători sub regimul care le este cel mai favorabil, lor și copiilor lor.

BIBLIOGRAFIE

ANDREI, P., Opere sociologice, voI. III, Editura Academiei Române, București, 1983.

ANDREI, P., Sociologie Generală, Editura Scrisul românesc, republicat În: Opere sociologice, voI. III, București, 1936.

BARLOW, A., PROBERT, R., Addressing the Legal Status of Cohabitation in Britain and France, În Web Journal of Current- Legal Issues, În asociație cu Blackstone Press Ltd., 1999.

CIUPERCĂ, C., Cuplul modern – Între emancipare și disoluție, Tipografia Tipoalex, Alexandria, 2000.

COLEMAN, J.C., Intimate Relationships. Marriage and Family, MacMillan Publishing Company, New York, 1998.

GOLU M., Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, București, România, 2005.

GOLU M. Fundamentele psihologiei, Vol. I si II, Editura Fundației România de mâine,, România, 2009.

DOWOING, K., Rational Choice and Political Power, Edward Eigar, Aldershot, 1991.

KIERNAK, K., Partnership Behaviour in Europe: Recent Trends and Issues, cap. 2 În D. Coleman, Europe's Population inthe 1990's, Oxford, OUP.

MITROFAN, I., Cuplul conjugal- armonie și dizarmonie, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.

MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C., Incursiune În psihosociologia și psihosexologia. familiei, Editura Edit Press, București, 1998.

MITROFAN, I., CIUPERCĂ, C., Psihologia relațiilor dintre sexe. Mutații și alternative, Editura Alternative, București, 1997.

MITROFAN, I., MITROFAN, N., Elemente de psihologie a cuplului, Casa de Editură și Presă "Șansa", 1994.

MITROFAN, N., Dragostea și căsătoria, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984.

Cercetări Religioase Princetown, octombrie, 1998.

PARKINSON, L., Separarea, divorțul și familia, Editura Alternative, București,1993.

STĂNCIULESCU, E., &xiologia educației familiale, voI. II, 1998.

TAYLOR, PH., For Betier or For Worse: A Look at Marriage, Cohabitation and Family Breakdown, comunicare prezentată la Conferința Internațională asupra Căsătoriei, 26-29 iunie 2000, Colegiul St. Mark and St. John, Plymoul.

VOlNEA, M., Familia și evoluția sa istorică, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978.

VOINEA, M., Psihosociologia familiei, Editura Universității București, 1996.

VOINEA, M., Socioloqia familiei, Editura Universității București, București, 1993.

VOINEA, M., Restructurarea familiei: modele alternative de viață, În Sociologie Românească, nr. 5, București, 1994.

VOINEA, M., Aspecte psihosociale ale modelelor familiale în tranziție, în România, Editura I.N.I., București, 1996.

ZAMFIR, C., VLĂSCEANU, L., Dicționar de sociologie, Editura Babel, Buburești, 1993.

ZAMFIR, E., Relațiile interpersonale și stilurile de viață, În Stiluri de viață, Editura Academiei, București, 1989.

CHESTIONAR

În scopul efectuării unui studiu privind modelele familiale actuale vă rugăm să răspundeți cât mai sincer la întrebările de mai jos, încercuind litera corespunzătoare – a răspunsului care vi se potrivește cel mai bine.

La întrebările la care doriți să alegeți mai mult de o variantă de răspuns (da nu depășiți 3 opțiuni), vă rugăm să încercuiți literele corespunzătoare răspunsurilor pe care le doriți și să le scrieți în dreptul răspunsurilor alese cifre de la 1 la 3, în ordinea importanței acordate de Dvs răspunsului (1 fiind răspunsul principal, 2 secundar, 3 terțiar)

1. De cât timp aveți o relație cu actualul(a) partener(a) de viață?

a. Sub 6 luni, e. Intre 3 – 4 ani.

b. Intre 6 luni – 1 an, f. Intre 4 – 6 ani,

c. Intre 1 – 2 ani. g. Intre 6 – 10 ani.

d. Intre 2 – 3 ani. h. Peste 10 ani.

2.V-ați exprimat dorința de a vă căsători cu partenerul (partenera) actuală? Dacă da, intenționați să încheiați o convenție maritală?

a.Da

b. Nu

3. Intenționați să vă căsătoriți sub regimul comunității legale de bunuri?

a.Da

b. Nu

4. Care ar fi principalul motiv pentru care doriti sa va casatoriti?

a. Căsătoria ar fi o dovadă a dragostei și a înțelegerii

b. Pentru că îmi doresc să intrăm "în rândul lumii"

c. Pentru că îmi doresc statutul de persoană căsătorită

d. Cred că dacă m-aș căsători aș fi mai sigur de relație

e. Doresc să am copii legitimi

f. Din motive economice (celălalt deține bunuri pe care mi le doresc și pe care altfel nu le-aș putea avea).

g. Sunt un/o tradiționalist(ă) și nu concep o relație serioasă neîncheiată cu o căsătorie

h. Îmi impune familia

i. În cazul unei despărțiri, aș vrea sa beneficiez de jumătate din bunurile acumulate împreună în cursul relației

j. Doresc să am o mai mare autoritate în viața de familie.

k. Alt motiv:

______________________________________________

5. Cat timp considerati ca ar trebui sa dureze o relatie premaritala?

a. Sub 6 luni. e. Intre 3 -4 ani.

b. Intre 6 luni – 1 an. f. Peste 4 ani.

c. Intre 1 – 2 ani. g. Nu conteaza

d. Intre 2 – 3 ani. h. Până când partenerii sunt pregătiți pentru căsătorie

6. Care considerați că ar fi vârsta optimă la care o persoană ar trebui să se căsătorească pentru prima dată?

a. Intre 16 – 20 ani.

b. Intre 20 – 24 ani.

c. Intre 24 – 28 ani.

d.Intre 28 – 32 ani.

e.Intre 32 – 36 ani.

f. Peste 36 ani.

g. Nu conteaza.

7. Vă prezentați partenerul (partenera) altor persoane ca fiind:

a. Soțul (soția) mea

b. Viitorul meu soț (viitoarea mea soție)

c. Partenerul meu (partenera mea)

d. Prietenul meu (prietena mea)

e. Iubitul meu (iubita mea)

8. Ce credeti că lipseste în relatia Dvs ?

a. Comunicarea

b. Ințelegerea

c. Cunoașterea reciprocă

d. O corectă asumare a responsabilităților și împărțirea sarcinilor

e. Increderea

f. Preocupările comune

g. Principiile de viață comune

h. Obiective comune

i. Toleranța

j. Altceva__________________________________________________

9. Credeți că veți fi privit cu reproș dacă alegeți încheierea unei convenții maritale? În ce măsură vă interesează părerea / vă afectează atitudinea celor din jur, dacă ajungeți la concluzia că vă este de folos încheierea unei astfel de convenții?

a. Nu mă interesează

b. Nu cred că este treaba lor

c. Nu mă simt confortabil și am permanent ideea că mă condamnă ori îmi reproșează o lipsă de încredere