. Impactul Poluarii Asupra Resurselor DE Apa
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………….. 1
1.Probleme de mediu……………………………………………. 2
Poluarea și efectele sale …………………………………………………………………………. 4
Poluarea apelor………………………………………………………………………………….. 4
Conceptul de poluare…………………………………………………………………………. 4
Factorii poluanți………………………………………………………………………………… 4
Surse și tipuri de poluare…………………………………………………………………….. 5
Autoepurarea apelor……………………………………………………….. 8
Combaterea poluării apelor………………………………………………… 10
Poluarea aerului……………………………………………………………. 11
Surse și tipuri de poluare a aerului………………………………………………………. 11
Poluarea solului…………………………………………………………………………………. 14
Sursele de poluare a aerului………………………………………………… 14
Tipuri de poluare a aerului………………………………………………………………….. 15
Prevenirea poluării și degradării solului……………………………………………….. 16
Degradarea biodiversității și despăduririle……………………………………………….. 17
Creșterea economică și mediul înconjurător………………………………….. 18
2. Probleme generale ale gospodăririi apelor…………………… 20
2.1. Problema apei la nivelul mundial……………………………………………… 20
2.2. Situația hidrografică a teritoriului naționa……………………………………. 21
2.3. Cadru legislativ……………………………………………………………….. 23
2.4. Planul de acțiune în vederea integrării europene ……………………………… 23
3. Studiul resurselor de apă din bazinul hidrografic Bârzava…. 25
3.1. Județul Caraș-severin…………………………………………………………. 25
3.2. Bazinul hidrografic Bârzava…………………………………………………… 26
3.2.1. Caracteristici morfometrice…………………………………………………. 26
3.2.2. Caracterizarea fizico-geografică……………………………………………. 27
3.2.3. Factori climatic ……………………………………………………………… 31
3.2.4. Rețeaua hidrografică………………………………………………………… 33
3.2.5. Vegetația…………………………………………………………………….. 34
3.2.6. Solurile …………………………………………………………………….. 36
4. Gospodărirea calitativă a apelor……………………………… 37
4.1. Generalități…………………………………………………………………….. 37
4.2. Organizarea supravegherii gospodăririi calitative a apelor în bazinul hidrografic Bârzava(sectorul superior)………………………………………………………… 38
4.3. Stadiul calității globale a apei râului Bârzava………………………………… 39
4.4. Caracterizarea saprobiologică a râului Bârzava …………………………….. 46
4.5. Stadiul calității globale a apei lacurilor……………………………………….. 47
4.6. Surse de poluare ale râului Bârzava…………………………………………………………. 51
4.7. Poluări accidentale………………………………………………………………………………… 56
5. Sistemul de monitoring integrat al mediului din județul Caraș-Severin……………………………………………………………………………………… 57
5.1. Obiective ……………………………………………………………………………………………. 57
5.2. Tipuri de activități…………………………………………………………………………………. 57
5.3. Structura………………………………………………………………………………………………. 58
5.4. Organizarea la nivelul județului Caraș-Severin………………………………………….. 58
6. Probleme economice ale gospodăririi apelor………………… 59
6.1. Extinderea rețelei de canalizare a municipiului Reșița……………………….. 59
6.2. Extinderea stației de epurare orășenească Reșița …………………………….. 59
6.3. Plăți în domeniul apelor………………………………………………………. 60
Concluzii ……………………………………………………………… 62
Propuneri …………………………………………………………….. 63
Bibliografie …………………………………………………………… 64
Prezentare PowerPoint
=== l ===
INTRODUCERE
În prezent nu se mai pune întrebarea cât de importantă este problema protecției mediului, deoarece ea a ajuns sa fie considerată una din primele cinci probleme care determină la ora actuală soarta omenirii. De ea se ocupă atât Organizația Națiunilor Unite – O.N.U. – cât și diferite organisme internaționale ale ei, precum și fiecare stat în parte.
Complexitatea caracteristică progresului modern și diversificarea extremă a tehnologiilor industriale fac ca problemele poluării să nu poata fi tratate global. Ele obligă la cercetarea și găsirea de soluții pentru fiecare componentă a mediului (hidrosferă, atmosferă, litosferă și biosferă), precum și pentru fiecare ramură industrială și chiar pentru diferitele întreprinderi ale aceleiași ramuri.
În campania pentru protecția mediului înconjurator, cunoașterea realității este esențială. Trebuie știute, descrise și catalogate sursele de poluare, principalii agenți nocivi, acțiunea lor, dozele permise, identificarea si metodele de măsurare.
În lucrarea de față se încearcă acest lucru pentru o rețea hidrografică, respectiv pentru bazinul hidrografic superior al râului Bârzava. În prima parte este discutată problema poluării apelor și situația hidrografică la nivel mondial și național, apoi este prezentat bazinul hidrografic al Bârzavei. În continuare este tratat modul de gospodărire calitativă, sunt identificate sursele de poluare, se prezintă sistemul de monitoring integrat al mediului din județul Caraș-Severin precum și problemele economice legate de asigurarea calității apelor.
Motivul pentru care subiectul tratat în lucrare este apa, respectiv identificarea surselor și factorilor poluanți ai acesteia, poate fi descris prin cuvintele lui Saint-Exupery: “Tu nu ești numai necesară vieții ci ești însăși viata; bogăție fără seamăn pe pământ, tu, cea mai delicată , tu, cea mai pură, tu, sufletul pământului”. Sau am spune noi astăzi, “inima biosferei” deoarece apa se găsește întotdeauna acolo unde există viață și formează substanța cea mai răspandită de pe Terra.
Apa, element din ce în ce mai implicat în viața economică și socială nu mai este considerată de mult o sursă inepuizabilă. Prodigioasa dezvoltare a industriei, energeticii și transporturilor, utilizarea apei în agricultură la parametrii de consum foarte înalți și toate celelalte nevoi ale omenirii de ridicare generală a nivelului de viață, în condițiile uriașului salt demografic al ultimelor decenii ale secolului nostru, au făcut ca cerințele de apă ale omenirii să crească necontenit cu scăderea calității acesteia.
Mulți gânditori sunt de acord cu opinia că “orice nouă sursă prin care omul și-a sporit puterea pe pământ a fost folosită pentru a diminua perspectivele urmașilor săi. Orice progres al său a fost făcut pe seama pagubelor pricinuite mediului înconjurător, pe care nu le poate repara și nu le-a putut bănui”. Totuși, omul trebuie să repare neapărat aceste pagube, dacă vrea să supraviețuiască și acest lucru se va realiza numai dacă va cunoaște natura dificultăților de înfruntat.(Ion Lăzărescu- “Protecția mediului și industria minieră”)
1. PROBLEME DE MEDIU
Mediul înconjurător este mediul natural de pe planeta noastră. Ca factori principali ai acestui mediu se deosebesc: solul, apa, atmosfera. Acești factori se află într-un anumit echilibru natural, dar totodată și în continuă mișcare, datorită transformărilor cosmice prin care trece globul terestru.
Biosfera, învelișul de viață al Pământului, în care este cuprins și omul, s-a dezvoltat în decursul epocilor geologice în concordanță cu factorii naturali de mediu.
Omul, prin activitatea lui și pentru a-și ușura existența, a început să modifice mediul natural – în mod voit sau nevoit – creându-și un mediu artificial, mai propice lui. Dar, odată cu dezvoltarea tot mai mare a activității omenești și cu transformarea tot mai intensă a mediului natural, echilibrul dintre factorii mediului a început să se altereze, influențând și biosfera, și deci și viața omului.
Modificarea artificială a mediului înconjurător se materializează, în final, prin reziduurile activității omenești, care devenind tot mai masive – vorbind la dimensiunile scării terestre – pot provoca dezechilibre cu urmări grave pentru biosferă și deci prentru om. Pentru a preîntâmpina acest lucru, este necesar ca omul să cunoască efectele activității lui (industriale mai ales) asupra echilibrului dintre factorii mediului și să-și dirijeze activitatea în așa fel încât echilibrul acesta să fie menținut între anumite limite acceptabile din punct de vedere ecologic.
Este necesar de arătat că separarea factorilor de mediu amintiți (solul, apa, atmosfera) este în bună parte teoretică, pentru că o separație reală și totală între acești factori nu există. De exemplu, apa urmărindu-și drumul de circulație în natură, se află sub toate stările de agregare – solidă, lichidă, vapori – intim asociată atât cu solul cât și cu atmosfera, și de asemenea, aerul atmosferic pătrunde în sol, mai ales în straturile superficiale și se dizolvă în apă.
Poluarea mediului înconjurător în asamblul său – pământ, aer, apă – cu tot felul de deșeuri rezultate din activitatea oamenilor produce efecte secundare, care amenință însăși viața și existența omului ca și a celorlalte viețuitoare din cuprinsul biosferei.
În domeniul protecției mediului înconjurǎtor, în privința poluǎrii lui, au apǎrut și s-au constatat grave insuficiențe care au dat naștere unei mișcǎri și atitudini generale.
De gǎsirea unor soluții acceptabile în acest domeniu sunt preocupate azi cele mai înalte foruri naționale și internaționale. În toate statele s-au promulgat legi pentru protecția mediului înconjurǎtor, s-au creat organisme pentru supravegherea aplicǎrii lor și se investesc anual sume considerabile în acest scop. Ca exemplu de preocupare în acest domeniu, pe plan internațional se citeazǎ câteva fraze din cuvântarea fostului cancelar al R.F.G., Villz Brandt, pe care a ținut-o la New York, la 26 septembrie 1973: „Din ce în ce mai mult devenim conștienți de limitele universului nostru; nu trebuie sǎ acceptǎm mai departe otrǎvirea ciclurilor sale biologice…Nu numai în cadrul fiecǎrui stat, ci și pe plan mondial va trebui sǎ renunțǎm în viitor, în numele libertǎții și securitǎții vieții noastre, la multe care ni se par rentabile din punct de vedere economic, dar care sunt discutabile din punct de vedere social. Și multe ce ni se par astǎzi nerentabile sub aspect economic au devenit o condiție sine qua non pentru existența unei societǎți moderne.”(Ion Lăzărescu – “Protecția mediului și industria minieră”)
Un alt exemplu îl reprezintǎ „Mesajul de la Mento”, numit astfel dupǎ localitatea unde a fost redactat cu prilejul unei reuniuni internaționale a savanților ecologiști și adresat la 11 mai 1971, secretarului general al O.N.U. – în numele a 2200 de oameni din 23 de țări și care este semnat, printre alți savanți de prestigiu mondial și de 4 laureați ai premiului Nobel.
Îngrijorarea generalǎ care a cuprins omenirea cu privire la poluarea mediului înconjurǎtor, dovedește cǎ situația a ajuns atât de gravǎ încât mijloacele de redresare nu mai pot fi ignorate sau amânate. Din nefericire, o schimbare importantǎ în bine în acest domeniu pare dificilǎ și nu prea apropiatǎ. Aceasta se explicǎ prin mai multe cauze, dintre care se pot aminti, ca principale, urmǎtoarele:
– apariția și coexistența altor probleme de importanțǎ crucialǎ pe care le are în fațǎ omenirea și pe care trebuie să le rezolve, cum sunt : sǎrǎcia și subdezvoltarea, populația în creștere, diferența crescânda dintre diversele grupe de țǎri, etc.
-cheltuielile enorme pe care le reclamǎ protecția mediului înconjurǎtor, întrucât acestea implicǎ schimbarea tehnologiilor și deci modificarea unor instalații industriale foarte dezvoltate sau în rapidǎ extindere.
-modificarea modului de gândire al marilor producǎtori și al întreprinderilor industriale de tot felul, la care în general, primeazǎ beneficiul economic, realizat imediat și cu orice risc.
Schimbarea mentalitǎții în acest domeniu este țelul cel mai greu de atins, dar și primul care trebuie realizat pentru redresarea situației. (Ion Lǎzǎrescu – “Protecția mediului și industria minierǎ”).
Sub presiunea demograficǎ actualǎ, care ridicǎ probleme amenințǎtoare în fața omenirii, trebuie sǎ intervinǎ o schimbare de concepție cu privire la raportul om-natură.
Degradarea mediului înconjurǎtor a fost posibilǎ datoritǎ lipsei de trǎire în perspectivǎ a oamenilor. Consecințele, adiacente dar nu secundare, ce vor manifesta în timpul generațiilor viitoare nu au facut obiectul preocupǎrii marilor industrii, care cel mult luau în considerare numai posibilitatea de prelungire a activitǎții lor.
În ultimul timp se discutǎ mult despre un anumit aspect negativ provocat de dezvoltarea științei – sau, mai exact, de consecința ei socialǎ pregnantǎ, industrialismul – și anume de distingerea treptatǎ și îngrijorǎtoare a mediului natural. Poluarea și dispariția de noi specii de plante și animale, daca nu vor fi oprite prin măsuri care sǎ conjuge eforturile tuturor statelor, vor efectua în ultimǎ instanțǎ, tocmai soarta speciei umane prin imprevizibilele urmǎri ale unui dezechilibru ecologic.
Tehnologiile industiale, în majoritatea lor lucreazǎ dupa o schemǎ care rǎmâne deschisǎ și nu dupǎ un circuit; aceste tehnologii extrag din diversele regnuri numai anumite elemente, partea nefolositǎ, ce formeazǎ așa numitele reziduuri sau deșeuri, este pǎrǎsitǎ la voia întâmplarii, circulația materiei în naturǎ urmând a se realiza doar prin influența factorilor naturali. Producerea cantitǎților exagerate de deșeuri prin dezvoltarea neconsolată și nedirijatǎ a industrialismului a modificat în mod esențial circulația materiei și au apǎrut fenomenele de poluare a mediului înconjurǎtor.(Ion Lǎzǎrescu-“Protecția mediului și industria minierǎ”).
Omul a ajuns sǎ intervinǎ tot mai mult în jocul forțelor naturale încercând să se facǎ stǎpanul acestora și sǎ modeleze natura dupǎ mǎsura lui; el a reușit – mai ales în ultimul timp în proporții impresionante, dar a comis și mari greșeli.
1.1. POLUAREA ȘI EFECTELE SALE
1.1.1. POLUAREA APELOR
1.1.1.1. CONCEPTUL DE POLUARE
În urma utilizǎrii apei de cǎtre consumatori, aceasta își modificǎ compoziția, suferind o schimbare a calitǎțiilor sale naturale, astfel încât nu mai poate servi în scopurile pentru care a fost folositǎ anterior. Diferitele substanțe naturale sau artificiale care ajung în mediul ambient în cantitǎți mari pot schimba caracteristicile fizico-chimice ale mediului în așa mǎsura, încât posibilitǎțile de adaptare ale organismelor vii la noile conditii sǎ fie depǎșite și echilibrul schimbǎrilor sǎ fie distins. Aceste substanțe sunt numite noxe sau substanțe poluante(care murdǎresc mediul ambiant).
În sens biologic larg, poluarea constituie procesul de deteriorare a unor echilibre din ecosferǎ prin modificarea pânǎ la valori toxice a concentrațiilor unor factori existenti sau prin introducerea unor factori de mediu noi. Acțiunea poluantǎ este cu atât mai gravǎ cu cât diferența dintre concentrația poluantului în mediu și limita de toleranțǎ este mai mare si cu cât aceastǎ acțiune este mai îndelungatǎ. (Iacob Borza-“Ecologie generalǎ și agricolǎ”).
Deși poluarea se produce preponderent ca urmare a unor activitǎți antropice, nu trebuie neglijatǎ nici autopoluarea. Aceasta reprezintǎ un fenomen natural și constǎ în distrugerea masivǎ a florei și faunei din ape, mai ales dupǎ perioade de înmulțire intensǎ, cunoscutǎ sub denumirea de “înflorirea apei”. Ca urmare a acestui fenomen, apa își sporește conținutul în substanțe organice în descompunere, cu consum mare de O2, aparând astfel fenomene de putrefacție și de degradare.
Modificarea compoziției calitative și cantitative a apelor naturale nu semnificǎ întodeauna poluare. Aceasta nu apare ca fenomen decât în momentul când modificarea produsă în compoziția apei ajunge sǎ împiedice folosirea acesteia în diferite scopuri, respectiv produce inconveniențe în utilizarea apei sau pericliteazǎ sǎnǎtatea oamenilor și animalelor. Ca urmare, impurificarea corespunde doar modificǎrii compoziției apei și ajunge la poluare când aceste modificǎri împiedicǎ utilizarea ulterioarǎ a apei.
1.1.1.2. FACTORII POLUANȚI
Poluanții sunt elemente ale mediului înconjurǎtor existente în mod natural sau introduse de cǎtre om în urma activitǎții sale. Factor poluant poate fi considerat orice element al mediului aflat în cantitǎți ce depǎșesc limita de toleranțǎ a uneia sau a mai multor specii de viețuitoare. Astfel orice element din mediu poate deveni factor poluant atunci când depǎșesc anumite concentrații.(Iacob Borza –“Ecologie generalǎ și agricolǎ”)
Factorii care conduc la poluarea apei (variați și numeroși) pot fi grupați astfel:
– factori demografici, dependenți de numǎrul de locuitori dintr-o anumitǎ zonǎ, poluarea fiind proporționala cu densitatea populației;
– factorii urbanistici, corespunzǎtori dezvoltǎrii așezǎrilor umane, ce utilizeazǎ cantitǎți mari de apǎ pe care le scot din circuitul hidrologic local sau le întorc în naturǎ sub formǎ de ape uzate intens impurificate;
– factori industriali(economici), reprezentati de nivelul dezvoltǎrii economice, cu precǎdere industrialǎ al unei regiuni, în sensul creșterii poluǎrii și paralel cu dezvoltarea industriei.
Dupǎ natura lor, factorii poluanți pot fi clasificați astfel:
– factori fizici – particule solide, radiații ionizante, emisii masive de zgomot, energie;
– factori chimici – compuși chimici naturali sau artificiali;
– factori biologici sau genetici – specii(genofonduri) de plante și animale.
1.1.1.3. SURSE ȘI TIPURI DE POLUARE
Dupǎ proveniențǎ, respectiv sursa de poluare, apele uzate se pot grupa astfel:
– ape uzate menajere, poluanții fiind resturi alimentare, dejectii, sǎpun, detergenți, microorganisme, ouǎ de paraziti și provin în general de la populație, din activitatea casnică;
– ape uzate zootehnice, în care poluanții sunt resturi de furaje, așternut, dejecții, substanțe utilizate la spǎlare și dezinfectare, microorganisme, ouǎ de paraziți, antibiotice, biostimulatori și rezultǎ din activitatea de creștere intensivă, industrială a animalelor.
– ape uzate industriale, care au efectul poluant major și sunt reprezentate de cǎtre :
– ape de rǎcire, poluantul fiind cǎldura;
– ape uzate de spǎlare și transport, rezultate din condiționarea materiilor prime;
– ape provenite din secțiile de producție, utilizate direct în procesul de fabricație ca mediu de dizolvare sau de reacție, poluanții fiind substanțe provenite din materiile prime.
De asemenea sursele de poluare pot fi împǎrțite în :
– concentrate sau organizate, reprezentate de cǎtre apele orǎșenești sau industriale;
– neorganizate, dispersate pe suprafața bazinului hidrografic a cursului de apǎ, constituite din apele de precipitații sau de șiroire ; acestea sunt apele care spală suprafețele localităților, terenurilor cu reziduuri, terenurilor agricole pe care s-au aplicat îngrășăminte sau pesticide și scurgerile de pe arterele de circulație.
Dupǎ originea lor sursele pot fi naturale sau artificiale.
Poluanții din ape se gǎsesc sub formǎ de substanțe dizolvate, în stare de dispersie coloidalǎ sau suspensii variate. În funcție de natura agenților poluanți existenți în apele uzate, poluarea ca fenomen general poate fi redusǎ la trei tipuri de poluare, și anume : fizicǎ, chimicǎ și biologicǎ.
Poluarea fizicǎ
Principalii agenți fizici cu rol în poluarea apelor sunt reprezentați de substanțele radioactive, apele termale rezultate din procesele de rǎcire tehnologicǎ sau de elementele insolubile plutitoare sau sedimentabile. Este cel mai recent tip de poluare, carateristic zonelor avansate sau intens dezvoltate.
Poluarea radioactivǎ este una din consecințele nedorite ale extinderii folosirii energiei nucleare. Existǎ patru surse de contaminare radioactivǎ:
– depunerile radioactive care ajung în apǎ odatǎ cu ploaia, dar capacitatea lor poluantǎ este redusǎ;
– apele folosite în uzinele atomice, în special prin refrigerarea reactoarelor, care pot deveni radioactive și transportatoare de substanțe periculoase, dupa ce au fost deversate în apele curgǎtoare ;
– deșeurile atomice care deși sunt introduse în recipiente sigilate și incluse în blocuri mari de beton, iar apoi scufundate în abisurile oceanelor, s-a stabilit cǎ și la aceste adâncimi existǎ curenți puternici care pot transporta la mari distanțe substanțele radioactive și accidental sǎ fie aduse din nou la suprafațǎ.
– apele de minǎ –acestea sunt încǎrcate radioactiv în urma spǎlarii orizonturilor miniere și a haldelor .
Laboratorul de radioactivitate marină din Monaco, a apreciat cǎ procesele de concentrare a deșeurilor radioactive au loc în moduri diferite și complexe. De exemplu, un gram de apǎ de mare conține trei miliardimi de gram cupru, iar un gram de fitoplancton conține 90 milionimi de gram de cupru, adica de 30.000 de ori mai mult. Unele crustacee pot concentra de 13.000 de ori siliciul iar anumiți pești concentreazǎ de 2.500.000 ori fosforul care se aflǎ sub formǎ de sǎruri în apa marinǎ. Peștii dulcicoli care ocupǎ verigile superioare ale lanțurilor trofice, sunt de 20.000 pânǎ la de 30.000 de ori mai radioactivi decât apa în care trǎiesc.
Numeroase cercetǎri la nivel national, ca și organizarea unor reuniuni internaționale pe tema poluǎrii radioactive, evidențiazǎ îngrijorarea oamenilor de științǎ și preocuparea unor organizații specializate pentru limitarea poluǎrii radioactive care amenințǎ viitorul omenirii.
Încheierea în anul 1963 a Acordului de la Moscova privind interzicerea exploziilor în cosmos, în apǎ și în aer, a avut drept urmare o scǎdere a concentrației radioactive în ecosferă și deci și în hidrosferǎ.
Poluarea termicǎ – apare ca urmare a deversǎrii în apǎ a lichidelor calde ce au servit la rǎcirea instalațiilor industriale sau a centralelor termoelectrice și atomoelectrice .Se apreciazǎ cǎ în momentul de fațǎ peste 20% din debitul apelor curgǎtoare din lume este afectat de poluarea termicǎ. Efectele ecologice se manifestǎ prin modificarea unor factori abiotici și afecteazǎ toate nivelele trofice. Încǎlzirea apei exercitǎ o influențǎ negativa asupra gradului de oxigenare a apelor, pe de o parte din cauza caracterelor solubilitǎții acestui gaz (la temperaturi ridicate, solubilitatea O2 în apǎ scade), iar pe de altǎ parte temperatura ridicatǎ –determinǎ accelerarea fenomenelor de degradare a substanțelor organice din bazinul respectiv. Toate acestea determinǎ o creștere a numǎrului de microorganisme aerobe și reducerea oxigenului din apǎ. Apele calde deversate de centrale au peste 30 de grade, temperaturǎ la care majoritatea organismelor mor daca aceastǎ temperaturǎ se menține în timp mai îndelungat. Sub 30 de grade poluarea termicǎ favorizeazǎ procesul de dezvoltare a nișelor verzi și înlocuirea peștilor criofili – cum sunt pǎstrǎvul, lipanul, cu cei termofili, ca bibanul sau crapul.( Ion Lǎzǎrescu – “Protecția mediului și industria minierǎ”)
Poluarea chimicǎ
Este reprezentatǎ de pǎtrunderea în apǎ a unor substanțe chimice de naturǎ organicǎ și sau anorganicǎ (de tipul celor organice ușor degradabile pânǎ la cele toxice cu persistență îndelungată).
Poluarea chimică organicǎ este generatǎ de prezența substanțelor organice de tipul glucidelor, lipidelor sau proteinelor în ape. Ea este specificǎ apelor uzate rezultate de la fabricile de hârtie și celulozǎ, abatoare, din industria petrochimicǎ și de sintezǎ organica. Descompunerea substanțelor organice și a produșilor generați prin descompunerea lor se realizeazǎ de cǎtre microorganisme, prin procese chimice cu consum de oxigen. Ca produși de descompunere a substanțelor organice rezultǎ fenoli, amine, uree, amoniac, hidrogen sulfurat (H2S), nitrați, nitriți.
Poluanții acestor ape sunt prezenți în cantitǎți mari, unele substanțe fiind toxice pentru viețuitoare chiar și în cantitǎți reduse(pesticide). Compușii organici de sintezǎ au în general o persistențǎ ridicatǎ în mediu(cei organoclorurați).
Poluarea chimicǎ anorganicǎ este generatǎ de compuși organici de tipul sǎrurilor. Ea este caracteristicǎ industriei petroliere de extracție, industriei petrochimice și industriei chimice anorganice (industria clorosodicǎ). Acizii și bazele libere rezultate în procesele de producție determinǎ formarea unor ape uzate cu valori extreme ale pH-ului ce pot fi stresante sau letale pentru organismele acvatice.
Principalii poluanți chimici ai apelor sunt: plumbul, mercurul, azotul, fosforul, hidrocarburile, detergenții și pesticidele.
Poluarea biologicǎ
Este produsǎ de diverși agenți biologici, microorganisme și substanțe organice fermentescibile. Acești poluanți ajung în apǎ odatǎ cu deversǎrile industriale, zootehnice, sau menajere care conțin detritus organic, detergenți, reziduuri. Este cel mai vechi tip de poluare cunoscut, fiind caracteristic zonelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Bolile transmise prin apǎ pot fi de naturǎ bacterianǎ(febra tifoidǎ, dizenterie, holerǎ), parazitarǎ(ambiaza, giardiaza, tricomoniaza) sau alte boli infecțioase.
În funcție de modul în care se produce poluarea, aceasta poate fi:
– naturalǎ, care apare independent de activitatea social-economicǎ a omului, ca urmare a încǎrcǎrii apelor de suprafațǎ cu suspensii de naturǎ mineralǎ (nisip, argilǎ finǎ, cloruri de sodiu dizolvate) sau organicǎ (resturi de animale sau plante aflate în descompunere). Poluarea este intensă în perioadele cu ape mari, cand râul are capacitate mare de transport.
– artificială, apărută ca rezultat al activității omului în diverse sectoare sau gospodării individuale. Se pot distinge astfel poluarea industrială,menajeră și agricolă.
În funcție de gradul de poluare, apele se grupează în trei categorii: polisaprobe (foarte puternic poluate), mezosaprobe (impurificate puternic până la moderat) și oligosaprobe (considerate practic curate).
Efectele poluării pot fi neglijabile uneori, ajungând alteori până la degradarea mediilor acvatice, în funcție de o serie de factori. Astfel, cei mai importanți factori de care depind apariția și intensitatea poluării sunt:
raportul dintre cantitatea poluantului și masa mediului acvatic;
structura surselor de poluare (concentrare sau difuzie);
structura fizică a mediului acvatic receptor (apă curgătoare, lac, mare);
condițiile spațiale și temporale ale difuziei poluantului în masa mediului acvatic;
structura calitativă a mediului acvatic receptor (conținut chimic și organic, temperatură);
natura poluantului (proprietăți fizice, chimice sau biologice);
gradul de conservabilitate al poluantului (care se apreciază după capacitatea acestuia de a-și modifica sau nu concentrația în timp);
gradul de persistență (dispariția, menținerea sau accentuarea efectelor după încetarea evenimentului de poluare);
zona de localizare a efectelor poluării în mediul acvatic.
Eutrofizarea apelor reprezintă procesul de îmbogățire a apelor cu substanțe nutritive (azot, fosfor), în mod direct sau prin acumularea de substanțe organice, folosite drept nutrienți de către plante. Ea are ca urmare creșterea luxuriantă a plantelor acvatice în special a algelor.
Fenomenul este uneori însoțit de o creștere a conținutului de oxigen din apă. După moarte, biomasa acestor plante este descompusă de către microorganisme cu consum de O2. Cu cât conținutul de substanțe organice în curs de descompunere este mai mare, iar temperatura apei este mai ridicată, conținutul de oxigen din apă scade. Când aprovizionarea cu oxigen este total insuficientă, descompunerea aerobă este înlocuită cu una anaerobă din care rezultă metan, hidrogen sulfurat și amoniu. Lacurile naturale sau artificiale, se împart în funcție de gradul de eutrofizare în: oligotrofe, mezotrofe și eutrofe. (Gh. Mohan – “Ecologia și protecția mediului”)
1.1.1.4. AUTOEPURAREA APELOR
Fenomenul autoepurării apelor prin transformarea și eliminarea în mod natural a poluanților aduși de efluenți a fost bine studiat și este cunoscut. Un prim aspect al autoepurării este înfățișat de diluarea tuturor poluanților prin amestecul apelor degradate (efluentul) cu apele emisarului. Este adevărat că apa are proprietatea de a se autopurifica, dacă nu s-a depășit un anumit prag de poluare si dacă sunt îndeplinite anumite condiții naturale. Eficiența sa este în funcție de raportul debitelor emisar – efluent și este cu atât mai mare debitul emisarului este mai important.
Poluanții sunt modificați prin acțiunea factorilor fizici, chimici și biologici caracteristici apei în care sunt evacuați. În sens mai larg, toate fenomenele de reducere naturală a poluărilor țin de procesul de autoepurare. Fenomene ca diluarea sărurilor, sedimentarea suspensiilor “moartea” produselor radioactive, se încadrează în categoria fenomenelor de autoepurare. Factorii determinanți ai acestui fenomen sunt: aerarea (depinzând de factori fizici:curgere, valuri, vânt, temperaturi), oxigenul, razele solare și microorganismele (aerobe și anaerobe). Microorganismele preferă deobicei substanțe de origine biologică, dar în anumite condiții pot utiliza pentru hrana lor și unele produse chimice ca fenolii, cianurile sau substanțe greu degradabile ca produsele petroliere. În autoepurare mai intervin în mod considerabil și plantele acvatice care absorb bioxid de carbon, săruri și degajă oxigen.
Toate fenomenele fizice, chimice și biologice care au ca rezultat autoepurarea surselor de apă se desfășoară în timp și spațiu, care determină limitele de eficiență ale fenomenelor. Fiecare sursă de apă se diferențiază prin caracteristici unice, rezultând din simultaneitatea factorilor climatici și geologici locali și constituie o individualitate bine conturată. Efluenții care poluează cursurile de apă sau lacurile sunt și ei de o mare varietate, astfel încât interreacția emisari – efluenți creează o gamă nelimitată de situații, de la modificări abia perceptibile – până la degradarea totală.
Fenomenele de autoepurare, pentru a fi corect apreciate, trebuie să ia în considerare fiecare unitate hidrografică în ansamblu. În cazul apelor curgătoare, bazinul hidrografic, de la izvoare până la vărsare, cu toți afluenții săi este un tot indivizibil aflat în echilibru dinamic, sensibil la orice inluențe exterioare.
Autoepurarea trebuie să fie considerată numai ca o rezervă a mijloacelor de protecție a calităților apelor, dar în nici un caz ca soluție curentă de înlăturare a poluanților. Ea este un fenomen complicat și condiționat de mulți factori care nu sunt dirjați de om și de aceea este necesar ca poluarea emisarilor de la efluenții proveniți din orice activitate poluantă, să fie cât mai redusă.
Caracteristicile râurilor noastre, care au debite mari de apă, cu mari variații sezoniere(unele seacă complet în perioada de secetă) și au lungimea totală foarte redusă (96,9% sub 50 km)nu sunt favorabile proceselor de autoepurare, care au nevoie de timp pentru a se realiza și de un parcurs cât mai lung.
Autoepurarea apelor de suprafață este întotdeauna mai accentuată dacât a celor subterane, dar cu toate acestea, datorită frecventelor poluări la care sunt supuse apele de suprafață, acestea sunt mai poluante decât cele subterane.
La baza procesului de autoepurare stau 2 grupe de procese și anume procese fizice și fizico – chimice respectiv procese biologice și biochimice.
Procesele fizice și fizico-chimice de autoepurare a apei sunt:
diluția, respectiv reducerea concentrației diverșilor poluanți, este urmarea pătrunderii acestora în masa apei. Procesul are loc într-un anumit interval de timp, în care se realizează amestecul de apă – poluant. Cu cât raportul este mai mic, cu atât amestecul se realizează mai rapid dar diluția este mică iar reducerea poluării scăzută.
sedimentarea are loc în cadrul poluanților aflați în suspensie și care în funcție de mărime, greutate, formă, se depun mai mult sau mai puțin repede. Un rol important în grăbirea sedimentării îl au temperatura apei (sedimentarea se realizează mai rapid în apa caldă), adâncimea și viteza de curgere a apei (sedimentarea are loc mai rapid la viteze mici).
radiațiile solare, în special cele ultraviolete, au putere bactericidă (omoară bacteriile) și în bacteriostatică (oprește dezvoltarea și înmulțirea bacteriilor). Acțiunea lor depinde însă de limpezimea apei, deoarece cu cât apa este mai tulbure, cu atât radiațiile pătrund mai puțin adânc.
temperatura apei influențează viteza de desfășurare a reacțiilor chimice și biochimice, cât și asupra sedimentării. Ea acționează direct asupra germenilor patogeni pătrunși în apă, în sensul că aceștia, fiind adaptați temperaturii corpului uman nu întâlnesc condiții prielnice supraviețuirii în apă.
Între elementele poluante și cele naturale din apă, se produc fenomene de adsorbție și absobție, dar și reacții de oxidare, reducere și precipitare. În desfășurarea acestor reacții, oxigenarea și reoxigenarea apei prezintă o mare importanță. Gradul de oxigenare al apei depinde de factorii care favorizeazǎ contactul apei cu aerul atmosferic și dezvoltarea oxigenului în apă, având în vedere că principala sursă de oxigen o reprezintă aerul atmosferic.
Procese biologice si biochimice de autoepurare a apei
Concurența microbiană sau antagonismul dintre flora saprofită proprie și cea patogenă supraadăugată prin poluare se manifestă prin efecte antibiotice, exercitate de către produșii de metabolism ai florei proprii apei asupra florei supraadăugate. Relațiile antagonice se manifestă mai intens vara, când metabolismul germenilor este mai ridicat decât iarna.
Acțiunea bacterivoră a organismelor acvatice (protozoare, infuzorii, crustacee, moluște) are loc ca urmare a hrănirii acestora cu bacterii care nu fac diferența între flora saprofită și cea patogenă. Astfel se constată o scădere a florei patogene, care nu se înmulțește în apă.
Acțiunea litică a bacteriofagilor duce la distrugerea germenilor, fenomen confirmat prin prezența concomitentă a fagilor și germenilor omologi în apă.
Biodegradarea substanțelor organice prin descompunerea lor, duce în final la transformarea acestora în substanțe minerale. Această descompunere este realizată de către microorganismele din apă (microflora saprofită și cu rol secundar protozoare, alge, plante acvatice, chiar și unele animale), fapt pentru care poartă denumirea de biodegradare.
Încărcarea apei cu poluanți oxidabili scade conținutul de O2 al receptorului în aval, deoarece consumul de O2 din apă este mai mare decât reoxigenarea apei. Când cantitatea de poluanți a scăzut în timp, reoxigenarea compensează consumul de oxigen și treptat, conținutul de oxigen din apă crește din nou. În absența reoxigenării sau dacă în aval poluarea cu substanțe organice ar fi continuă, conținutul de oxigen ar scădea continuu.
Gradul de poluare organică se poate estima în funcție de conținutul de oxigen din apă. Limita conținutului de oxigen la care o apă se consideră degradată este de 6,0 mg/l. (STAS 4706-88)
Având în vedere importanța pe care O2 o are în autoepurarea apelor se recurge frecvent la procesul de aerare a apelor de suprafață. Acesta poate avea loc prin mai multe metode (trecerea apei emisarului peste trepte, insuflarea de aer printr-o rețea de conducte așezată pe fundul receptorului, amestecarea aerului cu apa prin intermediul turbinelor hidroenergetice, introducerea de aer folosind aeratoare mecanice cu rotor, etc).
1.1.1.5. COMBATEREA POLUĂRII APELOR
Evitarea sau reducerea poluării apelor receptorului ca urmare a deversării de ape uzate se realizează, cel mai frecvent prin epurare înainte de deversare. Epurarea apelor reprezintă totalitatea tratamentelor aplicate apei uzate care au ca rezultat diminuarea conținutului de poluanți astfel încât cantitățile rămase să determine concentrații mici în apele receptoare, care să nu provoace dezechilibre ecologice și să nu poată stânjeni utilizările ulterioare.
Procesul de epurare a apelor uzate cuprinde două grupe de operații succesive, respectiv reținerea și neutralizarea substanțelor nocive urmate de prelucrarea subsanțelor rezultate din prima operație, denumite nămoluri. Ca produși ai procesului de epurare rezultă apa epurată și pot fi valorificați pe diverse căi.
Metode și tehnici de depoluare a apelor
Prin epurarea apelor uzate se înțelege ansamblul proceselor tehnologice prin care sunt reținute, neutralizate și îndepărtate substanțele poluante (în suspensie, coloidale sau dizolvate) conținute de ape, necesitatea epurării apelor uzate este impusă de respectarea anumitor condiții de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele le reîntoarcerea în bazinele naturale, după ce au fost folosite în cadrul diferitelor activități umane.
Aceste cerințe sunt legiferate în STAS 4706/88 privind calitatea apelor de suprafață.
Gradul de epurare (e%) impus fiecărui indicator, ce depășește limita admisă, se calculează prin intermediul relației:
unde: – Cuz – concentrația indicatorului în apa uzată;
-Ca – concentrația maximă admisă conform STAS.
În fluxul tehnologic general al unui proces de epurare se pot distinge 3 etape ale procesului de epurare: mecanică, chimică și biologică. În funcție de gradul de epurare asigurat de fiecare treaptă de epurare, aceste metode se pot încadra în noțiunile mai generale de epurare primară, secundară și terțiară sau avansată.
Epurarea mecanică (primară) se bazează pe procedee fizice de separare a suspensiilor. Construcțiile și instalațiile folosite la epurarea mecanică permit reținerea materialelor grosiere și plutitoare prin grătare și site, decantarea suspensiilor și a deznisipatoarelor, separarea grăsimilor și a uleiurilor precum și uniformizarea debitelor și a calității apei supuse tratării. Procesele din această treaptă pot fi considerate procese de preepurare a apelor uzate.
Epurarea chimică constă în utilizarea proceselor chimice și fizico-chimice pentru reținerea și inactivarea poluanților. Aceasta se poate aplica, atat la separarea materiilor foarte line și coloidale prin coagularea prealabilă cu ajutorul unor reactivi chimici, cât și la eliminarea unor poluanți dizolvați. În primul caz, epurarea chimică poate fi inclusă în noțiunea de epurare mecano-chimică, reprezentând o epurare primară. Prin aplicarea procedeului de decantare cu coagulanți, materiile în suspensie se separă în proporție de 95%.
În cel de-al doilea caz, reactivii chimici introduși, asigură precipitarea poluanților dizolvați sau oxidarea lor, transformându-i în substanțe inactive. Astfel pot fi eliminate din soluție, metale grele, cianuri, fenoli (folosind drept reactivi lapte de var, clor, ozon). Procedeele se încadrează în treapta de epurare numită epurare terțiară.
Epurarea biologică (secundară) se folosește la eliminarea din apa a substanțelor biodegradabile și asigură oxidarea, descompunerea și mineralizarea substanțelor organice prin activitatea controlată a unor microorganisme aerobe. Acestea se pot dezvolta pe suportul nutritiv oferit, de substanțele organice respective. Elementul esențial în procesul de epurare biologică este oxigenul consumat de către bacterii aerobe pentru desăvârșirea mineralizării substanțelor organice. Ea poate avea loc în bazine cu nămol activ, biofiltre, iazuri de oxidare biologică sau câmpuri de filtrare și irigare, ultimele urmărind atât epurarea apelor uzate cât și valorificarea substanțelor nutritive pe care acestea le conțin. În vederea valorificării nămolurilor rezultate în procesul de epurare acestea pot fi supuse unor procedee cum sunt fermentarea, stabilizarea, îngroșarea, deshidratarea.
Epurarea avansată (tertiară) se folosește de regulă în continuarea celorlalte două trepte de epurare și vizează un grad ridicat de epurare al apei. Se aplică în cazurile în care apa trebuie restituită unor emisari, în vederea evitării proceselor de eutrofizare sau în cazul recirculării apei în fluxul tehnologic. Ea are la bază procese fizico – chimice folosite frecvent în tehnologiile chimice; absorbția, neutralizarea, flotația, extracția, distilarea, înghețarea, spumarea, schimbul ionic, oxidarea chimică și dezinfecția.
1.1.2. POLUAREA AERULUI
Poluarea atmosferei, prin impactul sǎu asupra biosferei dar și asupra apei și solului, constituie una dintre problemele societǎții umane la acest sfârșit de mileniu. Poluarea atmosferei preocupǎ din ce în ce mai mult și societatea contemporanǎ româneascǎ.
Din pǎcate, țara noastrǎ nu are promulgată pânǎ la aceastǎ datǎ o lege specialǎ de protejare a aerului atmosferic.
Datoritǎ faptului cǎ poluarea atmosfericǎ este, în general, transnaționalǎ, Comisia Economicǎ a O.N.U. pentru Europa a elaborat în 1979, „Convenția de la Geneva asupra poluǎrii transfrontaliere pe distanțe lungi”. Prin legea numǎrul 8/1991, a fost stratificatǎ aderarea României la „Convenția de la Geneva”. Odatǎ cu promulgarea acestei legi, țara noastrǎ își asumǎ obligația de a participa activ, alǎturi de celelalte națiuni semnatare ale „Convenției de la Geneva”, la combaterea poluǎrii și ale efectelor acesteia și la supravegherea transportului pe distanțe lungi a poluanților aerului, începând cu dioxidul de sulf.
1.1.2.1. SURSE ȘI TIPURI DE POLAREA A AERULUI
Cunoașterea surselor de poluare a atmosferei, natura și dinamica acestora e necesarǎ pentru protecția viețuitoarelor, dar și a mediului natural în întregul sǎu. În funcție da naturǎ, poluarea poate fi: fizicǎ, chimicǎ, biologicǎ.
Poluarea fizicǎ a atmosferei este consecințǎ a adaosului de energie. Adaosul poate fi sub forma de: energie mecanicǎ, de fapt care genereazǎ poluarea sonorǎ, energie caloricǎ, care poate produce poluare termicǎ și energie radiantǎ care determinǎ poluarea cu radiații penetrante. Poluarea sonorǎ este consecința oscilațiilor sonore ale aerului percepute de organul auditiv ca zgomote și vibrații. Zgomotele pot fi armonice (tonale), plǎcute auzului, nearmonice (atonale), neplǎcute auzului (se datoreazǎ vibrațiilor). Zgomotul este cunoscut ca un fenomen sonor, datorat prezenței simultane a mai multor sunete, în general nearmonice, cu intensitate, origine și duratǎ diferite. Se caracterizeazǎ prin intensitate, frecvențǎ și tǎrie. Intensitatea sunetului este reprezentatǎ de presiunea undei sonore și se masoarǎ cu sonometrul (fonometrul) și se exprimǎ în decibeli (dB). Frecvența sunetului este numǎrul de oscilații acustice complete timp de o secundǎ. Se mǎsoara în Hertz (Hz = oscilație/secundă). Tǎria sunetului este datǎ de intensitatea senzației auditive a acestuia. Se mǎsoara în foni ( 1 fon =1 dB la frecvența de 1000 Hz).
Infrasunetele (infra = dedesubt, sonitus = sunet – frecvența cuprinsǎ între 0 – 20 Hz) sunt emise în urma exploziilor de mare putere, cutremurelor de pământ și furtunelor. Animalele percep aceste sunete înainte de producerea fenomenului propriu-zis și își modificǎ comportamentul.
Ultrasunetele (ultra = dincolo – frecvența peste 20.000 de Hz) produse de diferite aparate sunt percepute de câini și pisici, dar nu se cunoaște efectul acestora. Prin Ordinul Ministerului Sǎnǎtații nr. 526/1997, referitor la aprobarea „Normelor de igiena și recomandǎrilor privind mediul de viatǎ al populației” s-a stabilit nivelul acustic echivalent continuu, mǎsurat la 3 metri de peretele locuinței și la 1,5 metri înǎlțime de sol, care nu trebuie sǎ depǎșeascǎ 50 dB, curba de zgomot 45 pe timpul zilei. Pe timpul nopții între orele 22.00 – 6.00 nivelul echivalent continuu trebuie sǎ fie cu 10 dB mai redus, decât pe timpul zilei.
Poluarea termicǎ a aerului se poate produce direct sau indirect. Poluarea termicǎ directǎ e consecința degajǎrii în atmosferǎ a unor cantitati mari de energie caloricǎ, rezultatǎ din diferite activitǎți umane, așa cum sunt activitǎțile casnice, industriale, agricole, de transport, etc., fapt care atrage încǎlzirea aerului din atmosfera inferioarǎ, cu modificǎri ale climatului local. Poluarea termicǎ indirectǎ e consecința efectului de serǎ, care are loc în toposferǎ. În toposfera bogatǎ în vapori se gǎsesc o serie de gaze provenite din diferite activitǎți umane așa cum sunt: dioxidul de carbon, metanul, amoniacul, dioxidul de azot, ozonul, clorfluocarbonul (freon), bromofluocarboniul (halonul), gazele de seră.
Poluarea cu radiații penetrante – prin radiație se înțelege fenomenul de emisie și propagare în spațiu a unor unde sau particule însoțite de transport de energie. Radiațiile penetrante sunt reprezentate de radiațiile electromagnetice și corpusculare. Acestea produc numeroase efecte de naturǎ fizicǎ, chimicǎ sau biologicǎ. Radiațiile electromagnetice (X și gama) sunt reprezentate de câmpuri electromagnetice variabile în timp și spațiu, care se propagǎ sub formă de unde electromagnetice, însoțite de un transport de energie radiantǎ. Radiațiile corpusculare, radioactive sunt reprezentate de fluxuri de particule atomice (alfa, beta, ozitroni, neutroni). Radioactivitatea este reprezentatǎ de acel fenomen fizic care constǎ în proprietatea nucleilor de a se dezintegra spontan prin emisie de radiații alfa, beta, gama. Radioactivitatea poate avea efecte directe și indirecte asupra organismelor. Efectele directe constau în interacțiune imediatǎ a radiației cu structura biologică, iar efectele indirecte constau în modificarea mediului biochimic în care este folositǎ structura organicǎ. Poluarea radioactivǎ se face cu radionuclizi sub forma lichidǎ, solidǎ sau gazoasǎ și poate fi naturalǎ sau artificialǎ.
Sursele naturale sunt reprezentate în special de apele radioactive, dar și de rocile radioactive. Sursele artificiale cele mai importante sunt reprezentate de extragerea și prelucrarea minereurilor radioactive, obținerea de combustibili nucleari, de centralele nuclearo-electrice, reactoarele și acceleratoarele de particule, aparatura de cercetare și izotopi radioactivi. Un loc aparte în poluarea artificială îl ocupǎ accidentele nucleare și exploziile nucleare provocate pentru perfecționarea bombelor atomice. Contaminarea radioactivǎ a animalelor în funcție de intensitatea acesteia, conduce la obținerea unor produse animaliere cu un nivel diferit de contaminare. În anumite situații, gradul de contaminare al produselor animaliere poate depǎși nivelurile maxime admise, motiv pentru care sunt scoase temporar sau definitiv din circuitul alimentar, conducând la importante pierderi economice.
Poluarea chimicǎ este consecința depǎșirii nivelelor normale ale unor componenți naturali (dioxid de carbon, ozon) sau a expulzǎrii în atmosferǎ a unor substanțe strǎine de compoziția naturalǎ a acesteia (gaze, pulberi). Sursele de poluare chimicǎ sunt naturale și artificiale.
Sursele de poluare chimicǎ naturalǎ sunt reprezentate de eroziunea solului, erupții vulcanice, descompunerea substanțelor organice, incendiile pǎdurilor.
Sursele de poluare chimicǎ artificialǎ sunt mai numeroase și în creștere ca pondere, afectând zone din ce în ce mai întinse. Aceastǎ poluare nu are granițe, fiind transnațională. Ea se realizeazǎ din: surse staționare și mobile, încǎlzitul locuințelor, preparatul hranei și fumat.
Sursele staționare cuprind:
Procesele de combustie care se referǎ la arderea combustibililor fosili: cǎrbune, produși de petrol, gaze naturale pentru obținerea de energie în scopuri industriale (centrale electrice);
Procese industriale diverse care se referǎ la metalurgia feroasǎ, metalurgia neferoasǎ, industria materialelor de construcții și industria chimicǎ.
Sursele mobile sunt reprezentate de mijloacele de transport rutiere, feroviare, aeriene, maritime care polueazǎ atmosfera cu produșii de ardere a combustibililor fosili lichizi din care rezultǎ: funingine, oxid de carbon, oxid de azot, hidrocarburi, suspensii, plumb, detergenți, anticorozivi.
Încălzitul locuințelor și prepararea hranei polueazǎ cu pulbere, cenușǎ, oxid de carbon, dioxid de sulf, atât aerul încǎperilor cât și al localitǎților. Fumatul tutunului polueazǎ atât aerul încǎperilor și aerul inhalat de fumator cu pulberi fine de fum, nicotinǎ, monoxid de carbon, hidrocarburi, nitrozamine cancerigene și alte circa 100 de substanțe identice.
Principalii poluanți ai atmosferei sunt: ozonul, hidrocarburile, oxidul de carbon, oxizii de azot, dioxidul de carbon, hidrogen sulfurat, amoniac, substanțe toxice aeropurtate, pulberi sedimentabile, substanțe radioactive.
Ozonul este forma alotropică a oxigenului, cu molecula formatǎ din 3 atomi. Este un oxidant puternic care poate reacționa cu orice clasă de substanțe biologice. În general ozonul își exercită acțiunea prin două mecanisme:
Oxidarea grupurilor sulfhidril și aminoacizii ai enzimelor, co-enzimelor, proteinelor și peptidelor;
Oxidarea acizilor grași polinesaturați la acizi grași peroxidici.
Studiile epidemiologice au evidențiat efecte acute ca urmare a expunerii la concentrații orare de peste 20 μg / m3, iritații ale ochilor, nasului, gâtului, disconfort toracic. La concentrații orare de 160 – 300 μg / m3 s-au evidențiat scăderi ale funcției pulmonare la copii și tineri.
Compușii organici volatili rezultă din prelucrarea țițeiului și a produselor petroliere, de la vehicule și compostarea reziduurilor menajere, industriale și agricole. Cei mai reprezentativi sunt: benzina, eteri de petrol, acetona, benzenul, cloroformul, esterii, fenolii, etc. Efectele lor sunt mutagene și cancerigene.
Monoxidul de carbon (CO) este cel mai răspândit și comun poluant al aerului. Rezultă din arderile incomplete ale carburanților în motoare și din arderea combustililor fosili. Sunt cunoscute 4 tipuri de efecte (în special cele care produc creșteri ale carboxihemoglobinei de pânǎ la 10%): efecte cardiovasculare, neurocomportamentale, de fibrinoliză, perinatale. În aerul marilor orașe cea mai mare contribuție la impurificarea aerului cu CO o aduce traficul rutier.
Oxizii de azot (NO si NO2). Aceștia în amestec cu ozonul au efecte sinergice. Expuneri pe termen lung au ca rezultat efecte asupra plămânului, splinei, ficatului și sângelui.
Amoniacul. Sursele de amoniac sunt: naturală cu un aport de 20% și artificială cu un aport de 80%. Cea mai importantă sursă artificială e agricultura, iar din cadrul acesteia zootehnia. Amoniacul e un gaz incolor, cu miros caracteristic, înțepător, care se percepe la o concentrație de 20 ppm. Are efect paralizant asupra receptorilor olfactivi. Acțiunea locală a acesteia se manifestă la nivelul mucoaselor respiratorii și oculare prin lăcrimări intense, conjunctivite, cheratite, etc. Acțiunea generală se manifestă prin interferarea sintezei hemoglobinei și reducerea reacțiilor de oxido – reducere.
Clorul. Sursele cele mai importante de clor sunt procesele de electroliză a clorurilor alcaline, de lichefiere a clorului, de fabricare a unor solvenți organici, a celulozei și hârtiei, a fibrelor sintetice. La temperatura camerei clorul e un gaz de culoare galbenă – verzuie cu miros sufocant. E mai greu ca aerul și solubil în apă. Reacționează cu hidrogenul în prezența luminii, cu oxizii și hidroxizii dar și cu metalele fiind coroziv. Acțiunea clorului asupra organismului uman e diferită în funcție de concentrație. La concentrații mici are efect iritant asupra mucoaselor oculare și ale aparatului respirator. La concentrații 14 – 21 ppm poate deveni periculos la o expunere de peste 60 de minute, iar la o concentrație de peste 100 ppm devine periculos la o expunere de peste un minut.
Poluarea biologică. Atmosfera deși nu dispune de o microfloră proprie care să crească și să se dezvolte în aer, conține permanent microorganisme. Microflora aerului este reprezentată de: virusuri, bacterii și fungi de origine umană, animală și din natură.
Microorganismele de natură umană pot fi:
Saprofite, fără rol patogen;
Germeni patogeni;
Germeni nepatogeni care pot provoca îmbolnăviri specifice.
Microorganismele din natură au rol în procesele biologice ca: fermentații, biodegradarea unor substanțe.
Ele se gasesc în aer sub 3 forme:
Picături de secreție și sunt de origine nazală, bucofaringiană sau bronșică;
Nuclei de picături ce rezultă odată cu picăturile de secreție, dar au dimensiuni mai mici;
Praf bacterian reprezentat de particule de praf pe care aderă microorganisme de origine animală sau umană.
1.1.3. POLUAREA SOLULUI
Poluarea și degradarea solului e consecința modificării compoziției naturale a acestuia sub acțiunea unor surse interioare sau exterioare .
1.1.3.1. SURSELE DE POLUARE A SOLULUI
Pot fi: interioare și exterioare.
Sursele de poluare interioare sunt:
Excesul de apă în zonele cu precipitații abundente sau pe suprafețe irigate irațional sau pierderi de apă din sistemele de irigații;
Lipsa de apă în zonele aride sau fără sisteme de irigații;
Stratul de nisip apărut ca rezultat a procesului de eroziune asupra humusului.
Cele mai importante forme de degradare a solului ca urmare a acțiunii apei, vântului și poluării sunt:
Eroziunea = proces natural care e intensificat de activitațile umane, respectiv de pășunatul excesiv, defrișarea pădurilor, practicarea unor agriculturi intensiv chimice. Eroziunea constă în pierderea humusului din sol care duce la pierderea fertilității si deșertificare.
Deșertificarea = rezultatul eroziunii solului și constă în pierderea structurii granulare și apariția stratului de nisip;
Sărăturarea = reprezintă acumularea de săruri solubile în special de sodiu;
Tasarea solului = consecința folosirii unor utilaje prea grele pentru muncile agricole care distrug structura granulară a acesteia.
Sursele de poluare exterioare a solului:
Activitatea umană casnică;
Activitatea industrială;
Activitatea agricolă;
Transporturile.
1.1.3.2. TIPURILE DE POLUARE A SOLULUI
Poate fi poluare cu reziduuri solide, lichide, poluare biologică și cu emisii nocive.
Poluarea cu reziduuri solide poate fi:
Menajeră – care rezultă din cantitatea mare de reziduuri menajere și compoziția lor. În medie de la un locuitor rezultă 0,4 – 1kg reziduuri /zi foarte bogate în substanțe organice ce se depun pe sol rezultând dezvoltarea unui număr mare de insecte și rozătoare. Reziduurile menajere deși se descompun relativ ușor în sol prezintă un risc potențial ridicat datorită cantității și încărcăturii infecțioase mari care se poate transmite direct și indirect.
Poluarea stradală – importantă datorită volumului mare pe care îl reprezintă.
Poluarea cu reziduuri industriale – sunt în cantități mari pentru că 50% din totalul materiilor prime ajung în acestă formă din care 15% sunt considerate a fi nocive. Reziduurile industriale sunt încorporate în sol modificând structura acestuia, iar în timp se regăsesc concentrate în plante, animale și om.
Pe lângă cele 3 tipuri de poluare cu reziduri solide mai pot fi și urmatoarele tipuri:
Poluarea radioactivă care e în continuă extindere ca urmare a depunerii radioactive din atmosferă dar și din depozitarea pe sol a reziduurilor ce conțin izotopi radioactivi;
Poluare cu reziduri agro-zootehnice – apare în mediul rural, rezidurile ce duc la poluarea solului rezultă din producția vegetală dar și zootehnică sub formă de reziduri furajere și gunoi de grajd. Deși sunt ușor biodegradabile generează în procesul de descompunere diferite gaze și substanțe constituind surse de boli pentru plante, animale și om. Poluarea solului poate avea loc și prin folosirea nerațională a îngrășămintelor chimice și pesticidelor.
Poluarea cu reziduri speciale provine de la spitale, cantine, restaurante, hoteluri.
Poluarea cu reziduri lichide s-a extins odată cu creșterea cantității de ape reziduale ce au o compoziție foarte variată; solul fiind mediu de reintegrare a apelor reziduale, relativ substanțe poluante din acestea în masa sa poluându-se la rândul său.
Surse de poluare cu reziduri lichide:
-Apele fecaloid menajere;
-Apele industriale;
-Apele reziduale zootehnice;
-Apele reziduale meteorice ;
-Apele reziduale incomplet epurate;
-Rezidurile petroliere;
-Țițeiul, produse petroliere și chimice.
Poluarea biologică a solului
În sol numărul de germeni e foarte variat putând ajunge la un miliard / gram sol ceea ce reprezintă între 2.5- 10 tone /ha.
Din punct de vedere al provenienței și modul de transmitere germenii din sol se împart în doua grupe:
germeni eliminați de om și transmiși prin sol rezultând o contaminare om-sol-om sau om-sol-animal.
germenii eliminați de animale și transmiși prin sol rezultând o contaminare animal-sol-om sau animal-sol-animal.
Poluarea cu emisii nocive
Emisiile nocive pot fi naturale și artificiale ce rezultă din procese industriale, transporturi, chimizarea agricolă.
Aceste emisii nocive pot fi dispersate pe calea aerului la distanțe mari de sursă ajungând la suprafața pământului sub forma ploilor acide sau pulberilor sedimentare, cele mai nocive fiind emisiile de plumb și fluor.
1.1.3.3. PREVENIREA POLUĂRII ȘI DEGRADĂRII SOLULUI
Eroziunea solului se poate preveni printr-o exploatare judicioasă a solului sub raportul irigării, fertilizării, tratării cu pesticide, alternării culturilor, folosirea unor sisteme de mașini adecvate, etc. O atenție deosebită se va acorda evitării asupra pășunatului, exploatării pădurilor în afara capacității de regenerare a acestora, reîmpăduririlor, amenajărilor, antierozionale.
Sărăturarea se va preveni prin lucrări de desecare-drenaj și irigări de spălare.
Apariția stratului de nisip din sol se va preveni prin măsuri care împiedică eroziunea acestuia.
Excesul de umiditate se previne prin lucrari de hidroalimentare corespunzătoare, iar lipsa de apă prin irigări raționale.
Tasarea solului se previne prin folosirea de tehnologie avansată de cultură, folosirea avioanelor pentru diferite tratamente și fertilizări.
1.2. DEGRADAREA BIODIVERSITĂȚII ȘI DESPĂDURIRILE
Degradarea biodiversității constituie o problemă globală din 3 motive:
Multiple forme de viață mențin echilibru biologic și chimic la suprafața Pământului, existența sa fiind o cerință a supraviețuirii;
Toate formele, speciile au dreptul de a trăi în condițtii care nu le sunt proprii.
Experiența arată că menținerea unui stoc genetic maxim reprezintă un interes economic pentru agricultură, medicină, industrie.
În ultimul deceniu alterarea naturii a cunoscut dimensiuni alarmante, iar patrimoniul natural a sărăcit ca urmare a dispariției unor specii de plante și animale, iar mai multe dintre cele existente sunt amenințate cu dispariția. Acestea au avut loc ca urmare a creșterii populației și a activității economice.
Potrivit datelor Uniunii Naționale pentru Conservarea Naturii între 11 și 34% dintre speciile de pești, mamifere, reptile sunt în pericol de 12.5% dintre vegetale sunt amenințate cu dispariția.
Printre cauzele sărăciei biodiversității se numără următoarele:
Transformarea suprafețelor terestre constituie principala cauză de erodare a biodiversității;
Activitatea agricolă constituie principala cauză de despădurire;
Operațiunile de comasare legate de practicile agricole au redus diversitatea habitatelor;
Supraexploatarea speciilor de plante și animale care provoacă dispariția ori rarefierea a numeroase specii. Colocționarea de specii rare, industria vestimentației, comerțul internațional, competivitatea pentru asigurarea rentabilității în materie de pescuit și exploatarea resurselor naturale reprezintă principalii factori de deteriorare a biodiversității;
Degradarea habitatelor speciilor: introducerea de specii străine e răspunzatoare de dispariția a numeroase specii autohtone, în special în mediile insulare și acvatice continentale;
Poluarea solului și a apei perturbă ecosistemele și pot reduce ori elimina populații de specii sensibile;
Amenajarea teritoriului prin construirea infrastructurii rutiere și feroviare și urbanizarea crescândă determinând distrugerea diverselor habitate.
O problemă destul de gravă cu care se confruntă societatea contemporană o constituie despăduririle, care au cunoscut o evoluție crescătoare în ultimile decenii, ca urmare a dezvoltării economice în general.
Principalii factori care contribuie la scăderea suprafeței împădurite sunt:
Defrișarea în scopul extinderii suprafeței agricole;
Nevoia de combustibil și de materiale de construcție.
Intensitatea acestor procese se caracterizează printr-o dinamică crescândă determinată de ritmul creșterii demografice.
Pe glob în zone cu condiții extreme despăduririle au determinat apariția de mari suprafețe de stepe și deșerturi ce se regăsesc astăzi în Australia, Africa, America de Sud și Asia. În Canada și SUA distrugerea pădurilor a determinat dereglarea a zeci de milioane de hectare de teren afectate de eroziune care au necesitat investiții foarte mari pentru refacere. În zona tropicală sunt distruse în prezent prin exploatarea irațională, prin extragerea speciilor valoroase, mari suprafețe de pădure. În zona temperată o parte a pădurilor a fost defrișată pentru a fi redată agriculturii și o parte s-a degradat datorită exploatării neraționale, abuzive, prin efectul incendiilor, a pășunatului abuziv. Principalele consecințe ale defrișării pădurilor se datorează anulării funcției de protecție a pădurilor. Un efect imediat îl constituie degradarea solului care se poate realiza prin diferite procese în funcție de zona geografică și de altitudine.
1.3. CREȘTEREA ECONOMICĂ A MEDIULUI INCONJURĂTOR
Ritmurile rapide de creștere economică, amploarea dezvoltării industriale conduc pe de-o parte la diminuarea rezervelor de resurse naturale iar pe de altă parte la înrăutățirea condițiilor de mediu.
Legătura dintre creșterea economică și resursele naturale au un caracter contradictoriu necesitând atât adoptarea creșterii economice la volumul și calitatea resurselor naturale la un moment dat cât si utilizarea resurselor naturale și a condiților de mediu în mod rațional.
Trecerea de la tratarea izolată a resurselor naturale la abordarea sistematică s-a realizat abia în ultimul timp când izbucnirea energetică de materii prime a provocat adevărate șocuri în dezvoltarea țărilor lumii. Astfel se pot identifica trei faze ale relației de dezvoltare economică a mediului.
I. La începutul procesului de dezvoltare economică se pot observa la țările cu niveluri scăzute ale PIB-ului pe locuitor, are loc o accelerație a exploatării resurselor naturale astfel încât se face simțit un fenomen de acumulare a poluanților odată ce e depășită capacitatea de absorbție a mediului natural;
II. Are loc odată cu procesul de dezvoltare industrială prin deplasarea populației rurale în mediul urban, are loc dominarea presiunii asupra fondului forestier și funciar, dar se produce deteriorarea accentuată a mediului natural datorita așa-numitelor industrii grele ce determină creșterea rapidă a emisiilor poluante.
III. La niveluri mari ale PIB-ului pe locuitor se face simțită nevoia unor schimburi structurale în industrie în favoarea industriilor informatice, ecoindustriilor și mai ales a industriei de protecție și ameliorare a factorilor de mediu.
Dezvoltarea economică contribuie și la creșterea veniturilor dar și la acumularea deșeurilor în mediul natural ceea ce are ca efect modificarea comportamentului populației prin conștientizarea pericolelor globale și de aici necesitatea alocării unor sume mari pentru protejarea mediului. Evoluția în timp ale acestei contradicții dintre creșterea economică și resursele naturale este influențată de o serie de factori care determină la rândul lor diferite forme de manifestare a contradicției. Încercarea de a delimita factorii ce determină contradicția dintre creșterea economică si resursele naturale e dificilă pentru că aceasta nu acționează separat între ele existând relații de conexiune și determinare reciprocă.
Principalele grupe de factori sunt:
1. Factorii naturali respectiv de materii prime și energie sunt inegali repartizați pe suprafața Terrei, abundența sau lipsa lor fiind determinată de o serie de transformări ce au avut loc în scoarța terestră, pe sol sau în atmosferă. Se poate spune că până în anul 1975 creșterea economică s-a bazat mai ales pe resursele de materii prime și energie ușor accesibile, acestea ducând la un consum excesiv și totodată determinând o exploatare făra limite care a provocat unele dezechilibre dintre producție și consum, dintre cererea și oferta de resurse naturale, de materii prime si energie. Factori de mediu sunt cei care au asigurat creșterea economică în condiții bune însă exploatarea excesivă a naturii a determinat o gravă degradare a solului, ape, florei, aerului și drept urmare consecințele au început să se arate.
2. Factorii tehnici. Asupra contradicției dintre creșterea economică și resursele naturale acțiunea factorilor tehnici se realizează în două direcții. În primul rând sunt cunoscute tehnologii moderne și ultramoderne privind folosirea tehnicii nucleare, a electronicii în descoperirea de noi zăcăminte. În al doilea rând analizând mai atent influența acestor factori se desprinde concluzia că oamenii abuzând de factorii tehnici și tehnologici au ajuns la scăderea rezervelor de resurse naturale pentru unele existând pericolul epuizării lor.
3. Factorii economici. Dinamica contribuției dintre creșterea economică și resursele naturale este determinată de o serie de factori economici ca:
– Prețurile;
– Costurile;
– Investițiile;
– Structura economică.
Practicarea unor prețuri economice a stimulat agravarea contradicției dintre creșterea economică și resursele naturale. În acest fel natura face față tot mai greu cerințelor de energie și materii prime.
4. Factorii ecologici. Impactul creșterii economice asupre resurselor naturale se manifestă prin desprinderea din natură a unor importante cantități de substante nocive și deversarea în mediul natural a deșeurilor și a rezidurilor rezultate din producție și consumul final. La baza declanșării crizei economice a stat modul necorespunzător de utilizare a resurselor naturale caracterizat prin consum nerațional și risipa de energie, prin goana obținerii unor profituri cât mai ridicate. Dinamica contradicției s-a manifestat în agravarea condițiilor vieții biologice a omului, a faunei și florei. Astăzi mai mult în țările dezvoltate această contradicție se manifestă ca o luptă dintre mediul natural ca suport al vieții și încercarea de adaptare a creșterii economice la noile condiții.
5. Factorii militari. Cursa înarmărilor ridică probleme deosebite ale creșterii economice și mediului natural. Desfășurarea operațiunilor militare, experimentatrea noilor arme sunt cele care aduc profunde dezechilibre naturale. În acest fel Oceanul Planetar, atmosfera și spatiul terestru sunt amenințate de arme tot mai sofisticate pe care omul nu încetează să le producă.
6. Factorii politici. Existența unor relații inechitabile între statele lumii contribuie la agravarea condițiilor economice mondiale. Asupra dinamicii dintre creșterea economică și resursele naturale mai pot influența și alți factori anume:
– Factorii structurali;
– Factorii culturali-educaționali;
– Factorii psihologici.
Implicațiile acestor factori vizează fenomene interne și externe ale dezvoltării și creșterii economice, existând o interdependență strânsa între național și internațional, între particular și general, în soluționarea problematicii globale a resurselor naturale.
2. PROBLEME GENERALE ALE GOSPODĂRIRII ȘI PROTECȚIEI APELOR
2.1. PROBLEMA APEI LA NIVEL MONDIAL
Apa este unul din factorii de mediu care condiționeazǎ viața pe Pǎmânt. Este suficient sǎ ne gândim cǎ pentru detectarea vieții în cosmos, pe corpurile cerești care au început sǎ facǎ obiectul investigațiilor moderne, se urmǎrește cu înfrigurare dovada existenței apei, care ar fi una din condițiile indispensabile ale unei posibile vieți. Aceastǎ condiție excepționalǎ a fost îndeplinitǎ pentru planeta noastrǎ, fǎcând posibilǎ apariția vieții pe Pǎmânt.
Trebuie amintit, cǎ hidrosfera, sau mai exact apa care o conține, se aflǎ în continuǎ mișcare, realizând circuitul cunoscut sub numele de ciclu fizic al apei(“circuitul apei în natură”).
Una din consecințele acestui circuit a fost o diferențiere calitativǎ a surselor de apǎ. Din totalul apelor existente pe Pǎmânt numai 2,57% sunt ape dulci, 97,43% fiind ape sǎrate.
Cele douǎ categorii de ape sunt deci :
Apele oceanelor și mǎrilor planetare, având o salinitate specificǎ(în medie 35g/l);
Apele provenite din precipitațiile continentale, care au o mineralizare mai micǎ în funcție de rocile cu care au luat contact.
În apa de mare predominǎ clorurile, iar în apele dulci carbonații.
Compoziția chimicǎ a apelor
Ceea ce intereseazǎ în primul rând pentru consumul direct este apa dulce, potabilǎ. În aceastǎ privințǎ, se constatǎ o disproporție exageratǎ între disponibilitǎțile naturale de apă potabilǎ și necesitǎțiile crescânde ale oamenilor, dupǎ cum se deduce din cifrele de mai jos :
Apa pe Terra (1.400.000.000 km3)
Lichidǎ 1.364.486.000 km3 (97,42999 %)
Solidǎ(ghețari) 35.000.000 km3 ( 2,5700 %)
Vapori(în atmosferǎ) 14.000 km3 ( 0,00001 %)
Apa dulce (35.500.000 km3)
Ghețari 35.000.000 km3
Surse lichide 500.000 km3
Apa dulce(surse lichide) (500.000 km3)
Ape stǎtǎtoare 250.000 km3
Ape subterane 150.000 km3
Ape curgǎtoare 100.000km3
Categoria cea mai pretențioasǎ de ape – ape dulci lichide -reprezintǎ numai 0,036% din totalul de apǎ existent ; sursele de apǎ dulce sunt foarte neuniform repartizate pe continente, astfel cǎ existǎ dificultǎți permanente în asigurarea apei pe aproape 1/3 din suprafața uscatului.
Trebuie luate în considerare neconcordanța dintre variația sezonierǎ a debitelor și prelevǎrile de apǎ care rǎmân relativ constante, precum și faptul cǎ numai o parte din debitele existente pot fi captate .
Din aceste considerente, specialiștii limiteazǎ disponibilul de apǎ la 20.000 km, decid numai 4% din totalul de apǎ dulce lichidǎ și mai puțin de 1/700.000 din totalul volumului de apă al planetei. (Ion Lǎzǎrescu – « Protecția mediului și industria minieră « ).
Dificultǎțile de alimentare cu apă potabilă au apărut și se accentuează în America și Europa, mai ales în țările industrializate unde poluarea apelor de către industrie face inutilizabile surse prețioase.
Satisfacerea nevoilor actuale și cu atât mai mult a celor viitoare ale omenirii, impun luarea unor mǎsuri severe încă de acum pentru protecția, surselor continentale de apǎ prin reducerea poluǎrii lor.
Dar hidrosfera, respectiv apele care o compun, alcǎtuiesc un sistem care nu este static; circulația apei în natură este bine cunoscutǎ și mǎsurile de protecție trebuie sǎ ia în considerare sistemul în totalitatea lui. Evident că măsurile de protecție asupra fiecǎreia din componentele sistemului vor avea urmǎri asupra întregului. De aceea, fiecare industrie și fiecare unitate producǎtoare de noxe, trebuie sǎ se preocupe de protecția emisarului cel mai apropiat pe care-l degradeazǎ direct prin reziduurile deversate.
2.2. SITUAȚIA HIDROGRAFICĂ A TERITORIULUI NAȚIONAL
Rețeaua hidrograficǎ a României aparține bazinului Mǎrii Negre. Principalul colector fiind fluviul Dunărea, care adunǎ apele de pe 93,3% din suprafața totalǎ, numai câteva râuri mici din Dobrogea vǎrsându-se în lacurile de pe litoral. Resursele de apǎ sunt constituite din apele de suprafațǎ (râuri interioare, lacuri naturale și artificiale, fluviul Dunǎrea) și într-o mǎsurǎ mai mică, respectiv circa 10% , din apele subterane.
Situația stocurilor de apǎ la nivel național
* – cuprinde o jumǎtate din stocul mediu multianual scurs pe Dunǎre în secțiunea Baziaș;
** – cuprinde cca 5 miliarde resursa asiguratǎ în regim natural.
Lungimea totalǎ a cursurilor de apǎ cu regim permanent a fost estimat dupǎ unele calcule la 78.905 km , formatǎ fiind din aproximativ 4.864 de cursuri de apǎ (dacǎ se iau in considerare doar cele cu o lungime mai mare de 5 km și suprafața bazinului de recepție de peste 10 km2). Cele mai multe din râurile țǎrii izvoresc din munții care formeazǎ coroana Transilvaniei.
Valoarea medie a densitǎții rețelei hidrografice pe teritoriul României a fost estimatǎ la 0,49 km2 , ceea ce reprezintǎ, în medie 490 m de albie în fiecare km2 de teritoriu al țǎrii.
Secarea râurilor este un fenomen frecvent întâlnit în condițiile climatice și hidrice ale României. El apare în faza scurgerii minime și coincide cu perioada în care sursele de alimentare subteranǎ a râurilor sunt aproape epuizate. Valorile scurgerii minime sunt cuprinse între 0,1-0,5 l / s / km2 în Podișul Transilvaniei si sub 0,11 / s / km2 în Podișul Moldovei, Câmpia Românǎ și Podișul Dobrogei. Teritorial, scurgerea minimǎ scade de la vest cǎtre est, odatǎ cu creșterea gradului de continentalism al climei .
Din puținele date caracteristice amintite mai sus și din studii mai ample asupra apelor noastre, este de reținut cǎ țara noastrǎ este binecuvântatǎ , dar nu și rǎsfǎțatǎ de naturǎ cu apǎ, pe mǎsura necesitǎților pǎmântului ei. Resursele anuale ale apelor interioare care se formeazǎ pe teritoriul Romaniei sunt relativ modeste, deoarece ele reprezintǎ aproximativ 35 miliarde mc / an, adicǎ 1800 mc / loc / an, ceea ce înseamnǎ puțin fațǎ de alte țǎri europene ( Scandinavia – peste 20.000, Austria și Elveția cca 10.000) sau media continentului nostru care este de 4.850 mc / loc / an. Dunǎrea și celelalte râuri de frontierǎ ridicǎ acest volum la 200 mld / mc din care țara noastrǎ poate conta numai pe o parte, ceea ce ne situeazǎ pe locul al 20-lea în Europa în privința raportǎrii resurselor de apă dulce la populație. Carpații ne dau 2/3 din totalul izvoarelor, 24 % din apele noastre vin din zona dealurilor și doar 10 % din câmpii și din podișuri joase .
Datoritǎ dispunerii neuniforme a râurilor interioare în teritoriu și folosirii în micǎ mǎsura a apelor Dunării, datoritǎ poziției sale periferice, la limita de sud a teritoriului, a fost necesarǎ realizarea unor lucrǎri de amenajare a bazinelor hidrografice. Astfel, s-au realizat peste 1900 lacuri importante cu un volum total de peste 13 miliarde mc, dotate cu toate uvrajele aferente lucrǎrilor complexe de amenajare a apelor și 2.000 km canale și galerii de derivație pentru transferul resursei de apǎ din bazinele excedentare în bazinele deficitare sau în cadrul aceluiași bazin hidrografic.
Din punct de vedere calitativ, din totalul de 21.934 de km de râuri supravegheate, în anul 2000 s-a înregistrat urmatoarea situație:
59 % categoria I de calitate ;
26 % categoria a II – a de calitate ;
cca. 6 % categoria a III – a de calitate ;
cca. 9 % sunt degradate .
Situațiile cele mai defavorabile s-au înregistrat în bazinele hidrografice Prut – 35 %, apǎ degradate și Ialomița – 30 % ape degradate .
Comparativ cu anii anteriori s-a înregistrat o ameliorare a calitǎții apelor relevatǎ prin creșterea ponderii lungimii tronsoanelor de apa de categoriile I si a II – a, respectiv scǎderea lungimii tronsoanelor de apǎ din categoria a III – a și din categoria ape degradate. Astfel, fațǎ de lungimea totalǎ a râurilor investigate :
Categoria I a crescut de la 35 % în anul 1990 la 59 % în anul 2000 .
Categoria a II- a a crescut de la 25 % în anul 1990 la 26 % în anul 2000.
Principalii poluanți sunt metalele grele, fosfor, cloruri, sodiu, produse petroliere, detergenți, substanțe extractibile .
În ceea ce privește calitatea lacurilor din 92 de lacuri investigate:
64 s-au încadrat în categoria I de calitate;
13 în categoria a II – a de calitate;
13 în categoria a III – a de calitate;
2 în categoria de ape degradate.
Din punct de vedere al calitǎții fizico-chimice corespunzatoare apelor lacurilor, s-au evidențiat bazinele hidrografice ale râurilor Tisa, Someș, Mureș, Bega – Timiș, Nera – Cerna și Jiu. O situație corespunzǎtoare se regǎsește în bazinele râului Prut și pe litoral . Din punct de vedere al troficității, din cele 92 de lacuri , 20 sunt eutrofizate .
Debitul râurilor noastre, deși nu este prea abundent, este totuși suficient pentru satisfacerea necesitǎților de apǎ ale țǎrii, dar cu unele condiții: bazinele râurilor sǎ fie amenajate pentru acumularea apei și aceastǎ apǎ sǎ rǎmanǎ utilizabilǎ, adicǎ sǎ-și pǎstreze calitǎțile ei naturale, sǎ nu fie alteratǎ prin diverse substanțe poluante generale mai ales de industrie. Caracteristicile râurilor noastre, care au debite mici de apǎ, cu mari variatii sezoniere ( unele seacǎ complet ) și au lungimea totalǎ foarte redusǎ ( 96,9 % < 50 km ), nu sunt favorabile procesului de autoepurare, care au nevoie de timp pentru a se realiza și de un parcurs cât mai lung. Totuși, apele curgǎtoare ale tǎrii noastre, în general sunt mult mai curate decât în multe țǎri din Europa, deși unele râuri ca Cerna, Jiul și Oltul, Bistrița, Crișul Alb și altele lasǎ mult de dorit. ( Ion Lǎzǎrescu – “ Protecția Mediului și industria minierǎ “ )
2.3. CADRUL LEGISLATIV
La noi în țarǎ, economia și protecția apelor este reglementatǎ prin Legea Apelor Nr. 107 / 24.09.1996 și Legea Protecției Mediului Nr. 137 / 29.12.1995. Pe lângǎ aceste legi se mai folosesc în principal STAS – ul pentru ape de suprafațǎ 4706 – 88 care reglementeazǎ categoriile și condițiile tehnice de calitate și H.G. 188 / 2002 privind condițiile de descǎrcare în mediul acvatic a apelor uzate. ( Monitorul Oficial al Românici nr. 187 / 20.03.2002 )
2.4. PLANUL DE ACȚIUNE ÎN VEDEREA INTEGRĂRII EUROPENE
În vederea aderǎrii la Uniunea Europeanǎ, Ministerul Integrǎrii Europene a lansat un program deosebit de complex, format din 30 de capitole negociabile și un capitol de concluzii. Din cele 30 de capitole, 16 sunt considerate ca fiind îndeplinite, rǎmânând negociate doar 14. Din aceste 14 capitole rǎmase nefinalizate, capitolul 22 este cel de Protecția Mediului având la rândul sau mai multe subcapitole.
Ținând cont de efortul finaciar deosebit de mare necesar implementării Directivelor Europene, termenul de grație pentru subcapitolul Calitatea apei este anul 2022. În acest scop se va elabora Documentul de pozitie complementar de aderare a României la Uniunea Europeană, al cǎrui obiectiv principal este de a propune planuri de acțiune pentru implementarea celor 18 directive din domeniul apei și de a justifica perioadele de tranziție pentru Directivele 74 / 464 / EEC, 91/271 / EEC, 80 / 923 / EEC si 98 / 83 / EC .
Cele 18 directive sunt :
Directiva nr. 91 / 271 / EEC privind epurarea apelor urbane;
Directiva nr. 98 / 83 / EC privind calitatea apei destinate consumului uman;
Directiva nr. 76 / 464 / EEC privind poluarea cauzatǎ de anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic al Comunitatii ( și cele 7 directive “ fiice“ );
Directiva nr. 91 / 676 / EEC privind protecția apelor împotriva poluǎrii cauzate de nitrații din surse agricole;
Directiva nr. 75 / 440 / EEC privind calitatea cerutǎ apelor de suprafațǎ destinate prelevǎrii de apǎ potabilǎ;
Directiva nr. 76 / 160 / EEC privind calitatea apei de îmbǎiere;
Directiva Consiliului nr. 76 / 795 / stabilind o procedurǎ comunǎ pentru schimbul de informații asupra calitǎții apelor dulci de suprafațǎ;
Directiva nr. 78 / 659 / EEC asupra calitǎții apelor dulci ce necesitǎ protecție sau îmbunǎtǎțire pentru a susține viața peștilor;
Directiva nr. 79 / 869 / EEC privind metodele de mǎsurare și frecvențele de prelevare și analizǎ a apelor de suprafațǎ destinate prelevǎrii apei potabile;
Directiva nr. 79 / 923 / EEC asupra calitǎții necesare apelor pentru moluște;
Directiva nr.80 / 68 / EEC privind protecția apelor subterane împotriva poluǎrii cauzate de anumite substanțe periculoase;
Directiva cadru privind apa nr. 2000 / 60 / EEC.
Fiecare dintre aceste directive au un anumit termen de grație, în funcție de nivelul costurilor impuse și de dotǎrile existente. Având în vedere cǎ Romania este una din țǎrile cele mai mari ( ca suprafațǎ și populație ) dintre țǎrile candidate și ținând cont de situația economicǎ și comercialǎ, s-a considerat cǎ perioada de tranziție trebuie sǎ reflecte capacitatea normalǎ de conformare a fiecǎrei țǎri.
În conformitate cu prevederile Documentului de poziție al României privind aderarea la Uniunea Europeanǎ pentru cap. 22 – Protecția mediului – calitatea apei și cu legislația româneascǎ armonizatǎ cu Directivele Uniunii Europene la implementarea directivelor din domeniul calitǎții apelor participǎ unitǎțile teritoriale din subordinea Ministerului Apelor și Protecției Mediului cu sprijinul Ministerului Administrației Publice privind epurarea apelor: uzate urban, Ministerul Sǎnǎtǎții și Familiei pentru Directiva privind calitatea apei destinate consumului uman și Directiva privind calitatea apei de îmbǎiere și Ministerul Agriculturii Alimentației și Pǎdurilor pentru Directiva privind protecția apelor împotriva poluǎrii cu nitrați proveniți din surse agricole și a Directivei privind calitatea apei destinate consumului uman.
În domeniul calitǎții apelor transpunerea acquis-ului referitor la mediu este într-un stadiu avansat. Totuși mai sunt necesare unele clarificǎri și ajustǎri privind cele 4 puncte importante pentru perioada de tranziție (epurarea apelor uzate urbane, poluarea cu nitrați proveniți din surse agricole, descǎrcarea substanțelor periculoase în apele de suprafațǎ și calitatea apei de suprafațǎ destinatǎ consumului uman). De asemenea, mai sunt necesare informații despre transpunere și implementare și pentru alte Directive din acest domeniu.
3. STUDIUL RESURSELOR DE APĂ IN BAZINUL HIDROGRAFIC BÂRZAVA
3.1. JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
Situat în partea de S-V a României, județul Caraș-Severin se aflǎ așezat între urmǎtoarele coordonate geografice: în nord vf. Rusca (45°35’20” lat. nordicǎ și 22°26’15” long. esticǎ); în sud Dealul Capriva 44°35’20” lat nordicǎ și 22°9’0” long. esticǎ); punctul cel mai vestic se gǎsește la nord-vest de localitatea Iam (45°1’10’’ lat nordicǎ 21°21’40’’ long. estica ); iar punctul cel mai estic este Vf. Scǎrișoara (45°25’00’’ lat. nordicǎ și 22°43’30’’ long esticǎ).
Localitǎțile extreme ale județului sunt : în nord Ruschița (45°38‘30’’ lat nordicǎ și 22°25’00’’ long. esticǎ) ; în sud Cozla la (44°37’30’’-lat. nordicǎ și 22°01’00’’ long. esticǎ) ; în vest Socol ( la 44°51’30’’ lat. nordicǎ și 21°22’30’’ long. esticǎ), iar în est la Bucova (la 45°30’30’’lat. nordicǎ și 22°38’30’’ long. esticǎ). Cǎtre sud-vest județul se învecineazǎ cu Yugoslavia, în nord-vest cu județul Mehedinți, în est cu județul Gorj, în nord-est cu județul Hunedoara, iar în nord-vest cu județul Timiș. Limitele județului sunt în cea mai mare parte convenționale, exceptând limita sudicǎ care este naturalǎ. Limita vesticǎ cu Yugoslavia urmeazǎ de la sud spre nord râul Nera, de la vǎrsarea în Dunǎre pânǎ la nord-est de localitatea Zlatita, strǎbate apoi culmea Cuca din Munții Locvei, vestul dealurilor Oraviței și coboarǎ în Câmpia Carașului, pe care o traverseazǎ pe direcția SE-NV ajungând în valea Carașului, unde urmeazǎ un traseu de la NV de localitatea Iam pânǎ la nord de localitatea Ciortea .
Limita traverseazǎ apoi Mǎgura Vârșetului și coboarǎ în Câmpia Timișului. Din dreptul localitǎții Comorâște, limita dintre județele Caraș-Severin și Timiș urmeazǎ culmile vestice ale Dealurilor Doclinului, estul Câmpiei Timișului tǎind vǎile Bârzavei și Pogǎnișului și urcând în dealurile Sacoș-Zǎgujeni.
Limita nordicǎ spre județul Timiș, poate fi urmǎritǎ din Culmea Blauca și pâna la Izvoarele Vǎii Cinca apoi strǎbate culmea principalǎ a Dealurilor Sacoș-Zǎgujeni. La Scǎiuș limita se îndreaptǎ brusc spre nord, revenind apoi pe direcția inițialǎ pe care o pǎstreazǎ pânǎ în localitatea Zorile, unde se abate din nou spre nord, pentru ca sǎ traverseze în continuare Valea Timișului și se urcǎ în Dealul Pocainul (622 m) din Munții Poiana Ruscă. De aici limita primește o direcție sud-est pânǎ în regiunea de izvoare a vǎii Virciorova, de unde se îndreaptǎ spre nord-est pâna la Vf. Padeș (1374 m), apoi spre est pânǎ la Vf. Rusca (1335 m) unde începe limita cu județul Hunedoara. Limita esticǎ coboarǎ din Vf. Rusca spre sud-est, trecând peste vârful Fagul Înalt (1041 m) și ajungând la Poarta de Fier a Transilvaniei (700 m) pǎrǎsește Munții Poiana Ruscă îndreptându-se spre sud. În continuare aceasta urcǎ culmea principalǎ a Munților Țarcu, trecând prin Vf. Pietreanu (1895 m) și Vf .Pietrii (2192 m), strǎbate valea râului Șes și ajunge în Munții Godeanu, unde trece prin Vf. Branu (2026 m) și Vf. Gugu (2291m). La sud de Vf. Gugu, unde începe limita județului Gorj, se îndreaptǎ spre sud-est, trecând peste Vf. Godeanu (2229 m) apoi taie din nou valea râului Șes și ajunge în Vf. Dobrii (1928 m) din Munții Cernei. În continuare limita se îndreaptǎ spre sud-est, urmând un traseu pe culmea dintre Vǎile Olteanu Mare și Craiova pânǎ la locul numit «’’La Schit’’ », unde începe hotarul cu județul Mehedinți. Limita urmarește cursul Cernei pânǎ la pârǎul Tasna, dupǎ care urcǎ pe culmea principalǎ a Munților Mehedinți, trecând peste Vf. Colțul Pietrei (1229 m), lǎsând la vest Domogledul (1105 m) și coborând din nou în Valea Cernei, pe care o traverseazǎ la sud de localitatea Topleț.
Limita sudicǎ poate fi urmǎritǎ din Valea Cernei cǎtre Munții Almǎjului, pânǎ la Vf. Cherbelezu (1102m), arcuindu-se apoi cǎtre Dunǎre urmând culmea spre care se aflǎ vârfurile Omeniscul Mare (897m) și Urzica (873m), ajungând la Dunǎre în aval de localitatea Cozla.
Limita sudicǎ este formatǎ de frontiera de stat cu Iugoslavia care urmǎrește sinuozitǎțile Dunǎrii în defileul de la Porțile de Fier.
În ceea ce privește județul Caraș Severin, aceasta se caracterizeazǎ printr-o mare diversitate: 65,4% din suprafațǎ o constituie relieful muntos, 16,5% relieful depresionar, 10,8% dealurile și 7,3% campiile.
Relieful județului Caraș Severin este reprezentat prin partea vestica a Carpaților Meridionali (Munții Țarcu, Munții Godeanu, Munții Cernei și Munții Mehedinți) situați în partea esticǎ a județului și în principal Munții Banatului (Munții Almǎjului, Munții Semenic, Munții Dognecei, Munții Aninei și Munții Locvei) mǎrginiți la sud de Dunǎre, la nord și vest de dealurile Buziașului și Tirolului, iar la nord-est de Munții Poiana Ruscǎ.
În ceea ce privește structura geologicǎ, întreg teritoriul județului Caraș Severin aparține în structura geologicǎ orogenului Carpaților Meridionali, alcǎtuiți din douǎ unitǎți geotehnice principale: Autohtonul Danubian și Cristalinul Getic care suportǎ cuverturi sedimentare.
În ceea ce privește rețeaua hidrograficǎ, bazinul hidrografic Bârzava, cursul superior și mijlociu este cuprins în cea mai mare parte a județului Caraș Severin.
3.2.BAZINUL HIDROGRAFIC BÂRZAVA
Pentru a caracteriza bazinul hidrografic Bârzava, trebuie sǎ ne referim atât la caracteristicile morfometrice cât și la caracteristicile fizico-geografice.
3.2.1. CARACTERISTICILE MORFOMETRICE
Tronsonul izvoare-Reșița (ieșirea din zona montanǎ), are o suprafațǎ de bazin F=166 kmp, o altitudine medie de Hm=734m, o pantǎ medie de I=21%., o lungime medie de Lb=25 km, o lǎțime medie de b=6,6 km și un coeficient de sinuozitate Cs=2,14%.
Tronsonul izvoare-ieșire din județ, are o suprafațǎ de bazin F=721 kmp, o altitudine medie de Hm=359 m, o pantǎ medie de I=10%., o lungime medie de Lb=72,2 km, o lǎțime medie de b= 6,6 km și un coeficient de sinuozitate de C=1,96%. Dupǎ aspectul ei, rețeaua hidrometricǎ este fluatǎ (dupǎ V.G.Bondarciuc), caracterizatǎ prin afluenți colectați de pe povârnișuri care se varsǎ direct în râul principal (Bârzava) cu un unghi cuprins între 65-90 grade.
Tronsonul izvoare-ieșire din țară (frontierǎ) are o suprafațǎ de bazin F=1200 kmp, o altitudine medie Hm=289 m, o pantǎ medie de I=7,0%, o lungime medie de Lb=72,2, o lǎțime medie de b=11,3 km si un coeficient de sinuozitate de Cs=1,50%. Forma bazinului hidrografic aparține tipului lV caracterizat prin dezvoltarea aproape uniformǎ a bazinului hidrografic pe toatǎ lungimea sa.
3.2.2. CARACTERIZAREA FIZICO-GEOGRAFICĂ
POZITIA GEOGRAFICĂ
Bazinul hidrografic Bârzava este cuprins intre 45006’ si 45028’ latitudine nordicǎ și 22005’ și 22028’ longitudine esticǎ, acoperind un areal pânǎ la ieșirea din țarǎ de 1202 kmp, aferent județului Caraș Severin. Bazinul hidrografic acoperǎ un areal de 721 kmp, reprezentând cca 8,74% din teritoriul acestuia. Limita de sud și est a bazinului hidrografic, flancheazǎ mai mult de jumǎtate din versantul vestic al Munților Semenic, întârziindu-se pânǎ la extremitatea nordicǎ, la vest de Culmea Limanului Mare.
Limita de nord a bazinului hidrografic, în funcție de orientarea est-vest și est nord-vest se mǎrginește pânǎ la ieșirea din județ cu bazinul hidrografic Pogǎniș.
Limita de vest a bazinului hidrografic este mǎrginitǎ de versanții estici ai Munțiilor Aninei, respectiv bazinul hidrografic Caraș. Pe porțiunea de orientare est nord-vest limita de sud-vest bazinul hidrografic este mǎrginit de versanții nord-estici ai Munților Dognecei, de dealurile Tirolului și bazinul hidrografic Moravița.
ORIENTAREA BAZINULUI HIDROGRAFIC
Bazinul hidrografic Bârzava este orientat pe direcția sud sud-vest, nord nord-vest, cu excepția sectorului de obârșie și a celei din extremitatea nordicǎ unde se orienteazǎ pe un aliniament est-vest pânǎ la localitatea Reșița de unde se orienteazǎ pe un aliniament general sud-est nord-vest.
RELIEFUL ȘI STRUCTURA GEOLOGICĂ
a)Munții
Desfǎșurați pe o corsalǎ de la N-NE cǎtre S-SV, Munții Semenic formeazǎ un pivot de care se sudeazǎ întreaga regiune a județului, fiind demarcați pe 3 laturi de arii depresionare și culoare tectonice adânci și nu numai pe marginea de vest, la contactul cu Munții Aninei, de vǎile Bârzava și Poneasca ale cǎror trasee de sens opus se remarcǎ prin diverse caractere fizico-geografice de tranziție. În cadrul acestui spațiu geografic Masivul Semenic prezintǎ specificul geografic al munților traversați de paralela 450, culmile sale fiind cuprinse între 450 00’ și 450 23’ latitudine nordicǎ și 210 58’ și 220 18’ longitudine esticǎ, acoperind un areal de aproximativ 1.180 kmp care raportat la suprafața județului Caraș Severin de 8.514 km reprezintǎ circa 11,8% din suprafața acestuia. Masivul Semenic se desfǎșoarǎ pe o lungime de cca 54 km, iar pe aliniamentul V-E între localitǎțiile Cuptoare și Sadova Veche pe o lǎțime de aproximativ 3 km.
Limita nordicǎ începe din Tilva Sârbului (476), cca 2 km est de Soceni, trece pe la sud de Dealul Straja (445), pe la nord de Dealurile Paza (450 m), Fântanii(550 m), Sovesna(584 m), Cucuiul Pleșii(527 m), Piatra Albǎ(465 m), oprindu-se la aproximativ 3 km sud de Caransebeș în valea largǎ a Timișului, separând Munții Semenic de Depresiunea Ezeriș-Brebu, Dealurile Sacoșului și Depresiunea Caransebeș. Denivelǎrile nu prea mari, dar evidente ale reliefului, alterneazǎ cu treceri line care fac dificilǎ urmǎrirea înaintǎrii spre nord a bordurii propriu-zise a Munților Semenic. Contactul dintre șisturile cristaline metamorfice din trupul muntelui și rocile sedimentare mai ales ale depresiunii Caransebeș a permis unor pâraie sǎ sculpteze un lanț de compartimente periferice cu aspect de intrânduri.
Limita esticǎ pornește din apropierea orașului Caransebeș, desfǎșurându-se pe stângă a vǎii Timișului pe linia localitǎților Buchin, Petrosnița, Vǎlișoara, Bucoșnița, Goleț, Slatina, Timiș, Sadova Veche, Armeniș, Teregova, separând Munții Semenic de Munții Țarcului, prin acest lung culoar tectonic care prezintǎ caractere de arie depresionarǎ mult alungitǎ. Dupǎ ce limita se continuǎ aproximativ 3 km pe valea Teregovei se orienteazǎ cǎtre SV, ajungând în dealul lung situat deasupra localitǎții Luncavița. Pe aceastǎ micǎ porțiune, între Munții Cernei se intercaleazǎ extremitatea nordicǎ a culoarului tectonic Cerna-Mehadica, care înainteazǎ de la sud cǎtre nord pe aliniamentul Domașnea-Poarta Orientalǎ-Teregova. Din Dealul Lung limita se continuǎ pe la est de VE Pietrele de Moarǎ (920 m) și Vf. Lazul Mare(764 m).
Ca urmare a condițiilor tectonice deosebit de complexe (facturarea prin faliere, cǎderea unor compartimente și ridicarea altora) și contactul dintre rocile cristaline ale metamorficului și cele sedimentare, limita de est se prezintǎ relativ festonatǎ, marcând o serie de pǎtrunderi în rama Munților Semenic în perimetrul cǎrora se aflǎ amplasatǎ majoritatea localitǎților menționate anterior. Pe aceastǎ laturǎ, Masivul Semenic și atașate lui valea si culoarul tectonic al Timișului ilustrează exemplar aspectul monumental al reliefului de horst și graben imprimând o notă de individualitate evidentă Munților Banatului în comparație cu zona Carpaților Meridionali.
Limita de sud separă Munții Semenic de Munții Almăj prin depresiunea Bozovici. Ea se desprinde de sub Vf. Lazul Mare, de unde șerpuiește lent, lăsând spre sud interfluvii care poartă frecvent denumirea de “talva” prin care se înțelege noțiunea de culme netedă și prelungă. Aliniamentul ei trece pe la sud de Vf. Capu Dealului (784 m) situat la 3 km vest de localitatea Pîrvova, Vf. Lacul Cerbului (933m), mai departe traversează Tilva Berzovii, înaintează pe la sud pe Vf. Polvart(954).
Trece peste dealul Zgărzii și se oprește la confluența văii Poneasca cu Valea Minișului. Limita sudică, cu excepția unor mici sectoare unde apar roci sedimentare neogene, se desfășoară pe formațiunile geologice ale cristalinului metamorfic. Eroziunea apelor curgătoare a generat o bordură franjurată cu lobații care înaintează ori se retrag, când spre sectoarele depresionare, când în direcția ariei Semenicului. Prezența chiuvetei sinclinale a Depresiunii Bozovici (Almăj) împreună cu aza adâncită Văii Nera, amplifică într-o anumită măsură înfățișarea de abrupt montan de-a lungul acestei lomită de sud.
Limita de vest prezintă un grad de complexitate deosebit, despărțind Munții Semenic de Munții Aninei. Pornind de la confluența văii Poneasca cu râul Miniș, se înaintează trecând pe la vest de Dealul Zagrăzii(921 m). De aici, limita se desfășoară pe dreapta văii Poneasca, trecând prin vf. Poiana Rusului (1023m) și pătrunde în direcția obârșiei râului Bârzava în continuare limita Munților Semenic este marcată de Culmea Rapiței(888m), Vf. Poiana Beții (867 m), Culmea Certej(955m), trece pe la est de localitatea Cuptoare peste Dealul Piatra Albă, vest de Poiana Cozla (688m) și coboară la nivelul albiei Bârzava, limita se continuă pe la vest de Dealul Poienii (493 m), trece peste Valea Târnovei și se oprește în Talva Sârbului (476 m), la contactul cu limita nordică și perimetrul Depresiunii Ezeriș-Brebu. Pe acest traseu Munții Semenic au în vecinătatea lor imediată culmile și podurile calcaroase ale Munților Aninei, pe care îi domină cu denivelări cuprinse altimetric între 200 și 600m. O serie de particularități ale reliefului care se remarcă pe flancul vestic al Munților Semenic rezultă din contactul geologic cu multiplele complicații tectonice și structurale (chiuvete sinclinale în alternanță cu bolte anticlinale, falii), petrografie diferențiată (roci metamorfice, eruptive, sedimentare).
Formele reliefului din Munții Semenic reflectă în aspectul lor general efectele acțiunii deosebit de complexe a numeroaselor procese și prefaceri geologice, în urma cărora regiunea a luat înfățișarea de masiv montan, cu toate că înălțimile maxime nu ating valoarea de 1450 m. Datorită “forfecării” tectonice pe anumite aliniamente, Masivul Semenic se prezintă simetric în sensul că jumătatea de nord denumită Muntele Nemanul constituie o zonă mai joasă ce coboară sub formă de trepte prelungi spre valea largă a râului Timiș, iar sectorul sudic alcătuiește un compartiment mai ridicat, Semenicul Înalt, în cadrul căruia se află situate cele mai mari altitudini. Acest al doilea sector cu cele mai reprezentative forme montane prezintă un versant destul de abrupt către depresiunea intramontană Gărâna-Brebu Nou dincolo de care către sud, scade gradat prin trepte largi spre depresiunea Bozovici. Caracterul de asimetrie este accentuat și pe direcția vest-est datorită faptului că spre culoarul tectonic al Timișului edificiul montan este alcătuit din spații interfluviale plane, dar cu denivelări accentuate între ele, iar spre Văile Bârzava și Poneasca treptele reliefului sunt mai înguste și cu amplitudini altimetrice mai mici.
Această asimetrie dublă și complexă care conferă Semenicului caracterul de masiv montan de tip bloc dovedește consecințele bine definite ale etapelor genezei reliefului, ale îndelungatelor corelații cu procesele și formațiunile geologice specifice din regiune.Ca urmare a unor astfel de refaceri și condiții se apreciază că Munții Semenic sunt un tot unitar rezultat prin asamblarea mai multor unități tectonice și structurale delimitate și străbătute de linii mari de dislocație direcțională. Evenimentele din natura înconjurătoare care au condus la constituirea masivului montan își au îínceputul în timpuri geologice străvechi, sfârșitul cambrianului, când s-au format și unele dintre cele mai vechi roci din zonă(cristalinul metamorfic). În decursul câtorva cicluri tectonice(baikalian, hercinic, alpin), din adâncul unui geosinclinal a rezultat etapă cu etapă, structuri anticlinale și sinclinale străpunse simultan ori ulterior de roci eruptive care nu au ajuns însă până la suprafață pentru a da erupții vulcanice. În asemenea împrejurări deosebit de complicate ca evenimente geologice și dinamică, când din profunzimea geosinclinalului se ridicau părțile componente ale viitorului munte, s-au diferențiat și principalele tipuri de formațiuni și depozite geologice(roci metamorfice, magmatice, sedimentare, aluviuni din albii de râuri, etc). Reconstituind una dintre imaginile peisajelor din negura foarte îndepartată a genezei reliefului, și anume din timpul permianului, zona centrală a Munților Semenic se înfățișa ca un arhipelag asemănător celui care acoperea arealul din mijlocul Munților Apuseni. Încă de pe aceste vremuri cel dintâi relief a fost supus modelării specifice unui climat mai cald și mai umed în comparație cu cel de azi. Prin erodarea reliefului de către factorii atmosferici rezultau materiale dezagregate, pe care gravitația ce acționa pe pante și apele în mișcare le transportau și le depuneau în domeniul marin și lacustru din imediata apropiere.
Într-un circuit geologic continuu, din astfel de depozite au rezultat roci sedimentare, iar din modificări fizico-chimice substanțiale roci magmatice și metamorfice.
Munții Semenic sunt formați în cea mai mare parte a lor din șisturi cristaline intens metamorfozate pe care le întâlnim de la nivelul celor mai înalte culmi până în albiile adânci ale râurilor Timiș, Bârzava, Poneasca, Nera, Slatina, Teregova, etc.Rocile sedimentare ocupă al doilea loc ca răspândire, fiind reprezentate printr-o gamă destul de diferențiată de categorii (calcare, recifale, conglomerate, marne, argile, pietrișuri, nisipuri, etc.). Rocile magmatice dețin cel mai restrâns areal din spațiul montan, ele fiind prezentate în unele perimetre din vf. Semenic, Piatra Gozna, Piatra Nedeea, Valea Poneasca, Slatina Timiș, etc.
Privind în sinteză scara cronologică a evenimentelor geologice și a etapelor în care s-a desfășurat constituirea reliefului din Munții Semenic rezultă că durata acestuia a fost neîntreruptă, din primele faze ale erei paleozoice, s-a continuat în erele mezozoică și neozoică ajungând astfel în etapa evoluției actuale.
Toate particularitățile alcătuirii geologice, împreună cu influențele pe care le-au exercitat condițiile climatice de-a lungul timpului, au imprimat reliefului de ansamblu cât și formele sale de detaliu caracteristici fizionomice deosebit de variate. Regiunea păstrează cel mai expresiv grad de masivitate din întregul areal montan al județului împreună cu specificul morfografic pe care îl constituie frecvența interfluviilor plate sau cu aspect de câmpuri, care ocupă aproximativ 70% din suprafața Masivului Semenic. Acolo unde ruperile de echilibru în profilurile versanților s-au manifestat mai puternic în etapele mai recente ale evoluției reflexului modelării reliefului s-a materializat prin apariția culmilor interfluviale rotunjite așa cum acestea se grupează în bazinul superior al Timișului, cât și în lungul văilor Bârzava, Poneasca, Poiana, Goleț, Slatina-Timiș, etc.
Unele din trăsăturile specifice ambelor tipuri de interfluvii o constituie prezența în cadrul acestora a martorilor de eroziune cu înfățișare de vârfuri piramidale lipsite de proeminențe, intens degradante de variațiile temperaturii aerului, înghețului și dezghețului, ploilor, zăpezilor, vânturilor, la poalele cărora se întind mici „câmpuri de pietre”.Ele marchează și altitudinile maxime ale reliefului din Munții Semenic, așa cum sunt vf. Piatra Gozna(1447 m), Semenic(1445 m), Piatra Nedeea (1437 m). Alături de acestea se schițează mici proeminențe, uneori de mărimea unor blocuri de rocă, rămășitele unor foste vârfuri tocite.
Structura geologică concretizată prin particularitățile de așezare a pachetelor de roci, cât și specificul durității acestora au condiționat o serie de nuanțări în aspectul formelor de relief din spațiul interfluviilor și acela al văilor. Astfel, înclinările generale într-o direcție constantă a unora dintre perimetrele interfluviale din sectorul vestic al Munților Semenic constituie o urmare directă a poziției succesiunilor de formațiuni geologice corespunzătoare structurilor monoclinale și flancurilor de anticlinale și sinclinale. O asemenea desfășurare a reliefului interfluvial a jucat un rol important și în privința sensului de scurgere al multora dintre râurile din regiune, caracterul simetric ori asimetric al văilor în secțiunea transversală. Chiar și unele dintre punctele din sectorul înalt al muntelui păstrează anumite aparențe ale influenței structurii geologice, cunoscut sub denumirea de cuesta. Într-o măsură mai redusă se observă aceste caractere la Vf. Pitra Goznei și cu mult mai puțin la Vf. Piatra Nedeea. Efectul cuestic se manifestă și în alte locuri, ca de exemplu pe dreapta Văii Poneasa în Dealul Zabal(686 m), între râurile Hielișag și Coșava. Formele de relief specific cuestic apar relativ frecvent și în estul regiunii. Cât privește materialul geologic pe baza cărora ele au fost modelate, acestea corespund tuturor categoriilor principale de roci metamorfice sedimentare, eruptive.
Particularitățile imprimate reliefului de tipul de rocă se află conturate prin intermediul unor forme relativ specifice, așa cum sunt unii dintre martorii de eroziune, abrupturile petrografice sectoarele de chei, unele forme carstice la suprafață. Formele reliefului calcaros și carstic de suprafață se află grupate pe un arial restrâns, fiind condiționate de existența a două categorii de roci calcaroase. Pe fâșia de calcare jurasice străbătută tranversal de Văile Poneasa și Miniș se întâlnește o gamă restrânsă de forme. În calcarul cu urme de lameli-branchiate (moluște) și corali, râurile Miniș, Poneasa, cât și unii dintre afluenții acestora au creat sectoare mici de chei, în versanții cărora se deschid grote puțin evoluate. Carstul propriu-zis este constituit din câmpuri mici de lapiezuri și doline, acestea din urmă fiind presărate pe diferite spații interfluviale. Frecvent nu numai lapiezurile dar și dolinele cu axa mare în direcția desfășurării pantei suprafețelor pe care se dezvoltă. Pe calcarele marmoreene care dețin suprafețe restrânse, relieful se remarcă pe sectoare de abrupturi petrografice cu dimensiuni mici și martori de eroziune cu aspect rotunjit. Din loc în loc deschiderile albului zaharoid al calcarelor marmoreeene semnalează poziția frunților teraselor Timișului.
Modelarea actuală a reliefului din Munții Semenic se realizează prin participarea unei game largi de agenți și procese și condiții genetice, fiind deosebit de complexă și diferențiată în comportamentele și treptele altimetrice ale regiunii, de la nivelul vârfurilor, până la adâncimea maximă a văilor. În funcție de categoriile de agenți genetici principali, formele de relief sunt supuse acțiunilor proceselor generate de apa curgătoare neorganizată și organizată a proceselor de îngheț și dezgheț, acțiunii zăpezii, forței de gravitație, proceselor biochimice, biomecanice și antropice care au un rol secundar dar nu lipsit de importanță. Toate aceste forțe modificatoare ale reliefului intervin până la cele mai mici și intime detalii, imprimând fizionomiei muntelui trăsături de maximă actualitate.
În ansamblul reliefului din Munții Semenic, o nota de originalitate se surprinde în aria depresionară intermontană de la Gărâna-Brebu Nou, situată la contactul dintre Muntele Nemanu și Semenicul Înalt. Acestă depresiune a întâlnit un rol important în procesul de constituire a Văii Timișului în cursul său superior. Altitudinea medie a părții celei mai joase din depresiune este cuprinsă între 800 și 850 m fiind jalonată de albia pârăului Grădiște care o traversează. De aici către rama înconjurătoare înălțimile cresc gradat sau chiar brusc pe alocuri în lungul unor culmi plate, dar cu panta ce se amplifică continuu, ajungând la altitudini medii maxime de 1000-1100 m. Culmile depresionare larg tășite trec gradat, în sectoare de confluențe, în uriașe conuri de dejecție.
Muntii Dognecei, parte a bazinului hidrografic Bârzava fac parte din marea unitate a munților Banatului situați în partea de nord-vest a acestora, sunt alcătuiți din șisturi cristaline străpunse de banaite. De la localitatea Ezeriș, pe direcția NE-SV se dezvoltă un sinclinal de calcare și gresii. Munții au o direcție de NE-SV fiind tăiăți în partea centrală de râul Bărzava, în sudul căruia se găsesc două culmi paralele separate de valea Dognecei. În vestul văii se atinge înălțimea maximă de 617 m în Vf. Culmea Mare. La nord de valea Bârzavei se găsesc Munții Armenișului, fragmentați de văi adânci cu înălțimea maximă de 549 m, în Vf.Cula Armenișului.
b)Depresiunile
Depresiunile Caraș-Ezeriș, sunt situate pe locul ocupat de un braț al Mării Panonice, la poalele Munților Semenic, pe care îi desparte de Munții Dognecei, întinzându-se de la râul Caraș până la râul Pogăniș.
c)Dealurile
Dealurile Doclinului, reprezentând un piemont de acumulare și fiind alcătuite din roci pliocene, cu înălțimi în jurul a 200 m.
Dealurile Sacoș-Zăgujeni, ce reprezintă depozite pliocene străpunse de șisturi cristaline (Culmea Blauca și Măgura Poienii)
d)Câmpiile
Această treaptă de relif ocupă de asemenea o suprafață mai redusă, fiind printr-o serie de subunități ale Câmpiei Timișului. Cea mai importantă este Câmpia Șipotului, situată între Pogăniș și Bârzava.
3.2.3. FACTORII CLIMATICI
Condițiile climatice de ansamblu: la latitudinea județului Caraș-Severin, mișcarea generală a maselor de aer atmosferice se produce în mod obișnuit de la sud-vest spre nord-est. Teritoriul județului este integrat climatului temperat-continental moderat, subtipul bănățean cu nuanțe submediteraneene.
Caracteristicile elementelor climatice: subtipul bănățean se caracterizează prin circulația maselor de aer atlantic și prin invazia maselor de aer mediteraneean ceea ce conferă caracter moderat regimului termic, cu frecvente perioade de încălzire în timpul iernii, cu primăveri timpurii si cantități medii multianuale de precipitații relativ ridicate. Predominarea în tot cursul anului, a advecției maselor de aer umed din vest și sud vest, precum și activitatea frontală mai intensă dau principala caracteristică climatică a bazinului hidrogrfic și al zonelor în general.
Alături de factorii climatici dinamici, ce dau un caracter general al climei, un rol important particularităților locale, îl au relieful (altitudinea, orientarea generală a culmilor, expoziția versanților, gradul de fragmentare, existența văilor transversale și longitudinale ale bazinului hidrografic), vegetația și factorul uman.
REGIMUL TERMIC
În zona montană: temperatura medie anuală variază între 0.0º și 4.0ºC, mai ridicată în zona Munților Limanu Mare. Temperatura medie a lunii ianuarie este cuprinsă între 0º și -6ºC; temperatura medie a lunii iulie este cuprinsă între 12.0º și 16.0º.
În zona de deal: temperatura medie anuală variază între 6.0º C și 8.0ºC, temperatura medie a lunii ianuarie este cuprinsă între –2.0º C si 4.0ºC, temperatura medie a lunii iulie este cuprinsă între 16.0º C și 18.0º C.
REGIMUL PRECIPITAȚIILOR
Precipitațiile sunt deosebit de abundente în comparație cu alte unități de relief învecinate.
Contactul direct al maselor de aer predominante din direcția sud-vestică, care deține o mare umiditate, aproape în tot timpul anului, întâlnind bariera montană a Semenicului, sunt obligate să se ridice prin convenție orografică, conducând o descindere și o răcire a maselor de aer, rezultând puternice formațiuni noroase ce dau naștere la precipitații. Analizând cantitățile de precipitații atmosferice, constatăm că ele cresc în raport cu altitudinea. Cele mai mari cantități de precipitații cad în zona Munților Semenic fiind cuprinse între 1200-1400mm/mp, în zona de dealuri între 800-1000 mm/mp și în zona de câmpie între 600-700 mm/mp, versanții vestici primesc cantitǎți mai mari de precipitații decât cei estici.
În ceea ce privește repartiția precipitațiilor atmosferice în sezonul cald și cel rece, se constatǎ aceeași creștere în raport cu altitudinea și o diferențiere accentuatǎ între semestrul cald comparativ cu cel rece. O caracteristicǎ importantǎ a zonei este apariția unui al doilea maxim de precipitații, în general în lunile noiembrie și decembrie. Numǎrul mediu anual al zilelor cu ninsoare, în general crește cu altitudinea, ca și numǎrul zilelor cu sol acoperit cu strat de zǎpadǎ.
REGIMUL VANTURILOR
Regimul vânturilor se aflǎ sub influența centrelor barice care acționeazǎ predominant din direcțiile sud-vest, nord-vest, cele principale fiind vânturile de vest și în sud-vest; Coșava, deosebit de intens în sectorul sud-vestic al județului, dar care atinge și bazinul hidrografic Bârzava.
În zona montanǎ a bazinului hidrografic, în cea mai mare parte a anului predominǎ vânturile de sud-vest și nord-vest, rezultând ca în funcție de specificul acestei circulații a maselor de aer, bazinul hidrografic este situat în drumul curenților de aer umed și reci, versanții estici și sud-estici fiind mai puțin expuși unor astfel de influențe.
În zona de deal și de câmpie a bazinului hidrografic, direcția predominantǎ a vânturilor este din vest, canalizându-se pe diferite sectoare în raport cu varietǎțile de relief.
Frecvența anualǎ a vânturilor pe anumite direcții prezintǎ unele deosebiri condiționate de caracterul circulației generale a maselor de aer, dar și de relief.
Vara, pe timp frumos, sunt frecvente brizele de munte sau de vale, îndeplinind un rol important pentru intervalul cald al anului.
EVAPORAȚIA
Evaporația globală (evapotranspirația) variazǎ în cadrul bazinului hidrografic Bârzava în limitele restrânse, respectiv Z=500mm. În zona înaltǎ a Munților Semenic, crescând apoi spre zona depresionarǎ și de dealuri la Z=600mm, dupǎ care coboarǎ în zona de câmpie la Z=550mm.
Evaporația la suprafața apei variazǎ între 400-500mm, mǎsuratǎ pe acumularea Secu Z=450mm.
UMIDITATEA
Bazinul geografic fiind situat în drumul curenților de aer predominanți din direcția sud sud-vest și nord nord-vest, masele de aer dețin o mare cantitate de umiditate aproape în tot timpul anului, mai ridicate în zona montană și de deal și mai coborâte în zona de câmpie. În general regimul de umiditate este destul de ridicat, în lunile de iarnǎ reci umezealǎ relativǎ este de pânǎ la 100%, iar în lunile de varǎ cǎlduroase nu scade sub 70% – ca valori medii lunare.
3.2.4. REȚEAUA HIDROGRAFICĂ
APE DE SUPRAFAȚĂ
Râul Bârzava-flancheazǎ mai mult de ½ din versantul vestic al Munților Semenic, izvorǎște imediat la vest de culmea Cracul Lung de la o altitudine de 1080m. În sectorul de obârșie, râul Bârzava are o orientare de la est la vest, dupǎ care pe cca 20 km curge pe direcția sud-sud-vest la nord-nord-est, apoi în extremitatea nordicǎ se îndreaptǎ din nou spre vest.
În cursul superior, râul Bârzava prezintǎ o albie tipic montanǎ, cu vale îngustǎ adâncitǎ, lipsitǎ de albie majorǎ și pante cuprinse între 15-40 m/km. În zona Munților Nemanu, râul Bârzava și-a sǎpat o albie mult adâncitǎ, sub formǎ de defileu, în lungul cǎreia alterneazǎ sectoare mai înguste de chei și bazinete mici unde albia se lǎrgește. Dupǎ aspectul rețelei hidrografice, râul Bârzava aparține sistemului de rețea hidrograficǎ fluatǎ caracterizatǎ prin afluenți colectați de pe povârnișuri, care se varsǎ în râul principal sub unghiuri cuprinse între 600 si 900. Deși primește numeroși afluenți aceștia au dimensiuni mici și un regim de manifestare hidrologicǎ de tipul unor organisme torențiale având debite de apǎ foarte variabile transportând cantitǎți apreciabile de bolovǎnișuri, pietrișuri și nisipuri.
Dintre afluenții mai importanți din zona montanǎ amintim de pârâul Gozna cu o lungime de 7 km și o suprafațǎ de 12kmp; Pârâul Alb cu o lungime de 9,8 km și o suprafațǎ de 10 kmp și pârâul Valea Secu cu o lungime de 7 km și o suprafațǎ de 9 kmp.
La ieșirea din zona premontanǎ, în depresiunea Reșița, râul Bârzava primește un numǎr mai mare de afluenți (zona de subsiden) din care amintim: Valea Mare(Sodol) cu o lungime de 6 km și o suprafațǎ de 24 kmp; Valea Domanului cu o lungime de 5 km și o suprafațǎ de 16 kmp; Valea Terovei cu o lungime de 15 km și o suprafațǎ de 24 kmp; Valea Bârzǎviței cu o lungime de 7 km și o suprafațǎ de 12 kmp.
În zona premontanǎ și de câmpie afluenții sunt tot mai rari și cu o scurgere tot mai sǎracǎ. Amintim afluenții Cremeni cu o lungime de 7 km și o suprafațǎ de 18 kmp; Moravița, cu o lungime de 14 km și o suprafațǎ de 38 kmp; Vornicul cu o lungime de 13 km și o suprafațǎ de 46 kmp; Fizeșul cu o lungime de 26km și o suprafațǎ de 110 kmp și Stolnicul, cu o lungime de 7 km și o suprafațǎ de 11 km, dupǎ care râul Bârzava aval de localitatea Șoșdea pǎrǎsește județul Caraș-Severin intrând în județul Timiș.
Existența unor resurse bogate de apǎ în bazinele hidrografice învecinate în zona montanǎ(Timiș și Nera) precum și necesitatea suplimentǎrii debitelor de apă în scop hidroenergetic, alimentarea cu apǎ a industriei și satisfacerea altor necesitǎți ale localitǎții Reșița, a condiționat construirea unor canale colectoare și de derivație care sǎ preia și sǎ transfere apa din bazinele hidrografice vecine în bazinul hidrografic Bârzava. Astfel, amintim canale colectoare și de derivație Semenic și Nera, unele canale din cadrul bazinului hidrografic Bârzava: Canalul Gozna, Canalul de Sus, Canalul Principal(Grebla), precum și lacurile de acumulare Gozna, Vǎliug și Secu cu aducțiunile respective, ultimul fiind acumularea (lacul de compensare) Grebla.
LACURI NATURALE
Singurul lac în hidrografia bazinului hidrografic Bârzava este lacul crio-nival Baia Vulturilor situat pe platoul Semenic, la o altitudine de peste 1350m desfașurat între vârfurile Piatra Goznei și Piatra Nedeia, rezultat în urma acumulǎrii apelor provenite din precipitații, format în interiorul depresiunilor și a nișelor de nivație cu o arie restrânsǎ.
APE SUBTERANE
Modul de manifestare a apelor subterane în bazinul hidrografic Bârzava este o rezultantǎ a condițiilor climatice, morfologice, hidrologice și în special a condițiilor litilogice. Zonalitatea granulometricǎ a formațiilor debitmetrice (pietrișuri, nisipuri, argile) care alcǎtuiesc orizontul acvifer freatic se caracterizeazǎ prin existența complexelor cu materiale mai grosiere în zonele de contact cu rama montanǎ care trec într-o litologie mai finǎ înspre zonele mai joase de câmpie sau spre zonele depresionare, ceea ce explicǎ dinamica apelor freatice și valorile principalilor parametri hidrologici, mai mare spre rama montanǎ și mai micǎ spre zonele joase, fapt ce explicǎ și direcția principalǎ de scurgere a apelor freatice.
În perioadele de alimentare a orizontului acvifer freatic(cu predilecție primǎvara), în zonele înalte se acumuleazǎ un volum mare de apă în subteran, care se dreneazǎ repede spre zonele mai joase și spre principalele râuri. În aval viteza apelor scade datoritǎ permeabilitǎții reduse a straturilor acvifere, drenajul efectuându-se greu, în anumite condiții apele se ridicǎ și bǎltesc la suprafața terenului.
Nivele hidrostatice medii se situeazǎ la adâncimi cuprinse între 2 și 5 m în zonele joase și peste 5m în zonele înalte. Amplitudinea de variație anualǎ a nivelului hidrostatic atinge uneori valori de 3-4m.
În luncile râului Bârzava, freaticul este cantonat în aluviuni de diferite granulometrii, fiind alimentat cu apǎ din precipitații și din infiltrațiile provenite din râuri și afluenți, direcția de scurgere a apei freatice fiind suprapuse direcției de curgere a râului.
În zona de contact a regiunilor joase cu ramǎ montanǎ sau a munților Dognecei și Arnișului apar strate acvifere sub presiune ce debiteazǎ artezian(forajele de adâncime de la Berzovia).
3.2.5. VEGETAȚIA
Caracteristicile reliefului, dispunerea unitǎților acestuia în trepte au influențat etajarea vegetației. Zonarea pe verticalǎ a vegetației este condiționatǎ de altitudine, climǎ, sol, la care se adaugǎ orientarea culmilor, particularitǎțile topoclimatice, constituția geologicǎ, precum și influența exercitatǎ de om.
Din zona montanǎ și pânǎ în câmpie se succed urmǎtoarele zone de vegetație :
Zona subalpinǎ : de la altitudinea de 1350 m în sus, pe culmile lipsite de pǎdure este prezentǎ vegetația ierboasǎ specificǎ pajiștei montane în structura cǎreia sunt pronunțat imprimate influențele antropice, în strânsǎ legǎturǎ cu defrișǎrile efectuate cu secole în urmǎ. Datoritǎ acestui proces, pe locurile despǎdurite s-a format un gol de munte pe fondul cǎruia și cu totul izolat întâlnim pâlcuri de molidișuri și fǎgete. În cea mai mare parte a ei, pajiștea montanǎ se întrepǎtrunde în sectorul ușor denivelat cu formațiuni de vegetație de turbǎrie și mlaștinǎ.
Zona pǎdurilor : aceastǎ zonǎ este bine reprezentatǎ și diferențiatǎ în douǎ etaje: etajul fagului și etajul quercineelor.
Etajul fagului acoperǎ cea mai mare suprafațǎ din perimetrul bazinului hidrografic superior începând de la altitudinea de 1350m în jos, cu excepția unor culmi, vârfuri izolate și poiene în cadrul cǎrora se întâlnesc fânețe, livezi și mai restrâns ogoare. Pǎdurile coboarǎ pânǎ în vǎile cele mai adânci, în arii depresionare interioare și în cele de la periferia bazinului. În raport cu altitudinea se constatǎ o anumitǎ etajare a speciilor de arbori, dar și fenomenul de inversiune în poziția categoriilor de arbori, manifestându-se ca o consecințǎ a expoziției versanților, a dimensiunii culoarelor de vale, amplasǎrii sectoarelor depresionare, etc. Sub golul montan, mai ales pe versanții nordici ai bazinului hidrografic se întâlnesc benzi și pâlcuri de molid (Picea Excelsa) și brad(Abies Alba). Pǎdurile amestecate de molid, brad și fag cantonate în centrul obârșiei râului Bârzava. Pǎdurile de fag au cea mai mare extindere și consituie specia principalǎ care determinǎ aspectul general al pǎdurilor din bazinul hidrografic, coborând de pe culmile montane pe fundul adânc al vǎilor și depresiunilor, având o extindere altitudinalǎ neobișnuit de largǎ. Pe lângǎ esența dominantǎ (Fagus silvatica), cresc carpenul (Carpinus betulus), paltinul(Acer pseudoplatanus), frasinul(Fraxinus excelsor), mesteacǎnul(Betuia pendula), ulmul de munte(Ulmus montana), scorușul(Scorbus aucuparia), alunul(Corylus avellana). De asemeni bradul are o mare extindere în partea nordicǎ a bazinului hidrografic. Brǎdetele sunt foarte pure și cu un procent de amestec de foioase neînsemnat (cu fagul sau cu alte foioase). Ca și fagul, bradul coboarǎ la altitudini surprinzǎtor de mici fațǎ de condițiile climatice generale ale zonei. În partea inferioarǎ a etajului pǎdurilor de fag, se ivește în amestec gorunul (Quercus petraea), prezența acestuia este mai masivǎ între 400 și 600m, întâlnindu-se în jurul Reșiței.
Etajul quercineelor : este alcǎtuit din cer, garnita, tei, stejarul pufos, rǎspândite în bazinul hidrografic mijlociu.
zona stepei și silvostepei : exceptând categoriile de vegetație din domeniul forestier care în bunǎ parte pǎtrunde și în cadrul și în lungul râurilor din bazinul hidrografic. Predominǎ zǎvoaiele alcǎtuite din esențǎ moale cum sunt : plopul alb(Populus Alba), sǎlciile(Sallix lba, Sallix tiandra) și pajiști formate din plante ierboase. Zona ocupǎ asuprafețe mai restrânse în câmpie, unde se extind culturile agricole.
3.2.6. SOLURILE
Învelișul de soluri din zona montanǎ a bazinului hidrografic Bârzava este în ansamblul sǎu zonal, având particularitǎți pedogenetice destul de variate și complexe, ca o consecințǎ a diferențelor pe care le au condițiile fizico-geografice. Treptele de relief, poziția și gradul de fragmentare al acestora, categoriile de roci și depozite parentale, specificul climatic și topoclimatic, etajarea vegetației, etc. au condus la formarea solurilor de tip intrazonal.
Solurile din bazinul hidrografic au, în general, o fertilitate și productivitate bunǎ, cu excepția unor perimetre reduse unde terenurile sunt degradate pe mici sectoare ca mlaștini, turbârii, etc.
Soluri zonale
Pe culmile cele mai înalte ale bazinului hidrografic sunt prezente solurile brune acide subalpine, podzoluri humico-feriiluviale, soluri brune podzolice feriiluviale, precum și areale cu soluri brune acide. În cadrul etajelor cu vegetație forestierǎ, formele reliefului sunt acoperite cu soluri brune acide.
În zona de câmpie, în parte inferioarǎ a bazinului hidrografic apar solurile specifice de silvostepǎ, respectiv solurile brune și cernoziomurile levicale.
Soluri intrazonale
Diferiți factori pedogenetici locali, între care o importanțǎ deosebitǎ o prezintǎ roca parentalǎ, condiționeazǎ prezența solurilor intrazonale relativ diversificate. Pe valea râului Bârzava sunt dezvoltate soluri argiloluviale, pseudogleice podzolice întâlnite în Câmpia Gǎtaiei, iar pe luncile afluenților sunt rǎspândite solurile aluviale foarte fertile.
4. GOSPODĂRIREA CALITĂȚII APELOR
4.1. GENERALITĂȚI
În prezent în țara noastrǎ este uzualǎ încadrarea în diferite categorii de calitate(3 categorii). Condițiile de calitate pe care trebuie sǎ le îndeplineascǎ apa emisarului dupǎ evacuarea apelor uzate se referǎ la caracteristicile organoleptice, fizice, chimice și bacteriologice ale apei. În acest sens se dau valorile limitǎ pentru 52 de indicatori, corespunzǎtoare celor 3 categorii de folosințǎ. Sistemul este completat cu un alt sistem de indicatori biologici care caracterizeazǎ schimburile ce se petrec în fauna și flora acvaticǎ ca urmare a impurificǎrii cu substanțe organice biodegradabile și a consumului de O2. Un alt criteriu de apreciere a calitǎții apelor poate fi cel a indicatorilor biologici de calitate prin stabilirea grupului de bacterii coli. Acești indicatori permit aprecierea calitǎții absolute a apei, însǎ nu și gradul de poluare produs de diferite surse de impurificare.
Prin caracteristicile calitative ale apelor se înteleg proprietǎțile fizice, chimice și biologice ale apelor naturale înainte sau dupǎ trecerea lor prin lucrǎrile de gospodǎrire a apelor în scopul utilizǎrii lor pentru folosințǎ sau la apele din circuitul folosințelor, atât în partea de alimentare cât și în partea de evacuare.
În mod similar caracteristicilor cantitative, caracteristicile calitative variazǎ în diferite secțiuni ale cursului de apǎ și se reprezintǎ prin curbe de frecvențǎ și duratǎ. Astfel, calitatea apelor este caracterizatǎ printr-un indice sintetic denumit grad de curǎțenie, care variazǎ de la 100 pentru apele foarte curate la 0 pentru ape puternic impurificate.
Categoriile de calitate ale cursurilor de ape corespund debitelor medii lunare cu probabilitatea de depǎșire de 95%.
Plecând de la premisa conform cǎreia calitatea apei reprezintǎ un element ce se poate distribui rational pentru toate necesitǎțile care apar într-o zonǎ și cǎ aceastǎ zona trebuie sǎ reprezinte un bazin hidrologic, apare necesitatea unei scheme care sǎ trateze toate problemele legate de gospodǎrirea resurselor calitative ale apelor din cadrul bazinului hidrologic respectiv.
Schemele de gospodǎrire a calitǎților apelor au un caracter dinamic, impunându-se a fi reactualizate periodic, în funcție de schimbǎrile survenite în cadrul bazinului hidrografic respectiv, prin apariția de noi surse de poluare cu ape uzate sau folosințe de apǎ neprevǎzute inițial.
4.2. ORGANIZAREA SUPRAVEGHERII GOSPODĂRIRII CALITATIVE A APELOR ÎN BAZINUL HIDROGRAFIC BÂRZAVA (SECTORUL SUPERIOR)
În scopul aprecierii stadiului și evoluției resurselor de apǎ, respectiv pentru elaborarea deciziilor în domeniul gospodǎririi calitative a apelor în cadrul bazinului hidrografic Bârzava a fost implementat sistemul de supraveghere și cunoaștere a calitǎții resurselor de apǎ integrat în sistemul național potrivit reglementǎrilor în vigoare.
La definitivarea acestui sistem s-au avut în vedere: dispunerea bazinului hidrografic a rețelei hidrografice de suprafațǎ și subterane, zonele de concentrare social-economice cu impact asupra gradului de folosire a apelor și principalele lacuri de acumulare care servesc ca sursǎ de apǎ potabilǎ.
În acest cadru, în bazinul hidrografic funcționeazǎ:
– subsistemul de supraveghere a calitǎții apelor curgǎtoare (de suprafațǎ) ale Bârzavei, în flux lent;
– subsistemul de supraveghere a calitǎții apelor curgǎtoare (de suprafațǎ) în flux rapid zilnic și saptǎmânal;
– subsistemul de supraveghere a calitǎții apelor din lacurile de acumulare în flux lent;
– subsistemul de supraveghere a calitǎții apelor subterane în flux lent (nu este cazul pentru sectorul de bazin analizat);
– subsistemul de supraveghere a surselor de poluare.
a) RÂURI
Pentru sectorul izvoare – Reșița (ieșire din localitate) existǎ douǎ secțiuni de supraveghere a calitǎții apelor: Crivaia și Moniom.
Tabel 4.2.1
Secțiunile de supraveghere a calitǎții apelor
Un plus de supraveghere a calitǎții apei s-a efectuat în douǎ secțiuni de prelevare a apei brute pentru alimentarea cu apǎ a municipiului Reșița în flux rapid.
Tabel 4.2.2
Secțiunile de supraveghere a apei brute pentru alimentarea cu apǎ a municipiului Reșița în flux rapid.
b) LACURI
În cursul anului 2007 au fost urmǎrite și supravegheate un numǎr de douǎ lacuri: Gozna și Secu.
c) APELE SUBTERANE
Nu existǎ foraje de urmǎrire în sectorul analizat.
d) SURSE DE POLUARE
În cursul anului 2007 în bazinul hidrografic Bârzava, sectorul izvoare-Moniom, au fost urmǎrite și supravegheate un numǎr de 7 folosințe mari, care au fǎcut obiectul unei supravegheri sporite. Prelevǎrile pentru analize s-au efectuat la deversarea acestora în emisar, frecvența prelevǎrilor de apǎ pentru analizǎ fiind stabilitǎ în funcție de importanța sursei de poluare (lunar, trimestrial sau semestrial).
4.3. STADIUL CALITĂȚII GLOBALE A APEI RÂULUI BÂRZAVA
Încadrarea calitǎții apei râului Bârzava conform STAS 4706/88 s-a efectuat în raport cu concentrația ponderatǎ a valorii indicatorilor calitativi cu debitul râului în momentul recoltǎrii probelor de apǎ.
Tabel 4.3.1
Tabel cuprinzând datele necesare caracterizǎrii cursului Bârzava din punct de vedere hidrologic pe anul 2007.
* – regim hidrologic modificat pe lucrǎrile de amenajare
Urmărirea calității râului Bârzava pe sectorul superior s-a făcut în 2 secțiuni de control: Crivia și Moniom.
Secțiunea martor Crivaia
Este situată în amonte de lacul de acumulare Gozna, la o distanță de 20 km și la o altitudine de 960 m, într-o frumoasă zonă montană, cu vegetație arbicolă și ierboasă bogată. Ea a fost aleasă ca secțiune martor.
Calitatea apei, în 2007, se încadrează la toți indicatorii în limitele categoriei I de calitate, exceptând CBO5 =13,7 mg/l și CCO-Mn/O2=14,2mg/l. Aceste depășiri ale limitelor categoriei I de calitate la cei doi indicatori se datoreazǎ unor valori mult depășite în luna iunie (CBO5=38 mh/l și CCO-Mn/O2=37,6 mg/l) din cadrul natural din cauza precipitațiilor din luna iunie 2007. Debitul de 5,5 mc/s înregistrat în iunie este mult peste media multianuală din secțiunea Crivia (0,35mc/s).
Urmărind traseul râului Bârzava, acesta străbate platforma industrială a orașului Reșița, de unde interceptează apele uzate industriale și menajere orășenești. Datorită acestor impurificări care deversează în râul Bârzava, calitatea apei este diferită față de amonte.
Secțiunea control Moniom
Este așezată la o altitudine de 571 m, în aval de zona industrială Reșița. Comparativ cu anii precedenți, datorită autopurificării și reducerii activității industriale, s-a constat o îmbunătățire a calității apei pe acest tronson, ea rămânând în limitele categoriei I de calitate în regimul de 2, grad de mineralizare și toxice speciale. Se remarcă depășiri ale concentrațiilor ponderate cu debitul la indicatorii: amoniu=1,42mg/l, CBO5=5,2mg/l, fenoli=0,002mg/l, fosfor =0,16 mg/l. Degradarea la fosfor este o urmare a evacuării de ape uzate epurate de pe platforma Reșița. Valoarea O2 dizolvat este 7,43-11,2 mg/l, iar saturația între 1,5-11,5 mg/l.
Calitatea apei în cele 2 secțiuni de control este urmărită pe cele 3 grupe reprezentative de indicatori, respectiv: regimul de oxigen (RO), gradul de mineralizare (GM) și toxice speciale (TS). Calitatea generală a cursului de râu este reprezentată de categoria cea mai defavorabilă a celor 3 grupe de indicatori de caracterizare a clității apei.
Tabel 4.3.2
Tabelul cuprinzând încadrarea calității apei cf STAS 4706/88, în secțiunile de supraveghere, în categorii de calitate-2007
Tabel 4.3.3
Tabelul cuprinzând comparația privind tendința de evoluție a calitǎții apei în anii 2003-2007
Supravegherea operativă a râului Bârzava sub aspectul efectului imediat al impactului surselor de poluare asupra calității apei s-a efectuat prin fluxul rapid zilnic în secțiunile:
– prizele de apă pentru alimentarea orașului Reșița: Secu și lac de compensare Grebla
– secțiunea Moniom
La secțiunea de supraveghere priza lac Secu și lac compensator Grebla, pentru alimentarea cu apă în scop potabil a mun. Reșița, determinările zilnice au constat din Ph, t*, CCO-Mn/O2, rezidu fix, cloruri, amoniu. La toți acești indicatori, cantitățile de poluanți au fost cu mult sub CMA, secțiunea încadrându-se la condiția de calitatea I.
În secțiunea de supraveghere Moniom determinările zilnice au constat din: Ph,t* O2, CCO-Mn/O2, rezidu fix, cloruri, amoniu, cianuri. Calitatea apei s-a încadrat în limitele categoriei I, excepție amoniu (>1,0 mg/l in 171 zile, cu un maxim de 50,9 mg/l).
Pentru secțiunea Moniom se efectuează si un flux săptamânal, în care se determină urmatoarele metale: Cu, Zn, Ni, Pb, Cd, Fe. Cantitațile de metale regăsite sunt mult sub CMA, Cd si Pb-ul fiind egal cu 0. Doar conținutul de Fe a înregistrat valori ce depașesc categoria I de calitate, dar fără să depașească a II-a. Explicația constă în poluarea cu Fe datorată epurarii defectuase la C.S.R.
Analizele au fost efectuate de catre A.N. APELE ROMANE S.A. Directia Apelor Banat, prin laboratoarele proprii:
Tabel 4.3.6.
Bazinul hidrografic BârzavaSecțiunea:Crivaia,Valorile indicatorilor de calitate a apei determinate în campaniile din 2007 [mg/l]
Tabel 4.3.7.
Bazinul hidrografic Bârzava Secțiunea: Moniom, Valorile indicatorilor de calitate a apei determinate în campaniile din 2007[mg/l]
Bazinul hidrografic Bârzava
Secțiunea: Crivaia
Tabel 4.3.8
Caracterizarea calității apelor în anul 2007(mg/l)
Categoria de calitate:
RO : I
GM: I
TS : I
Bazinul hidrografic Bârzava
Secțiunea: Moniom
Tabel 4.3.9
Caracterizarea calității apelor în anul 2007(mg/l)
Categoria de calitate:
RO : I
GM: I
TS : I
GRADUL DE CURĂȚENIE (%) AL RÂULUI BÂRZAVA -2007
VARIAȚIA (%) A BIOINDICATORILOR PE RÂUL BÂRZAVA – 2007
4.4 CARACTERIZAREA SAPROBIOLOGICĂ A RÂULUI BÂRZAVA
Secțiunea Crivaia
Apa prezintǎ condiții pentru o foarte bunǎ oxigenare. Valoarea O2 dizolvat este cuprinsǎ între 7,4-11,7 mg/l, iar saturația între 10-99%. Încǎrcarea cu sustanțe organice biodegradabile este redusǎ, 1-1,5 mg/l, iar valoarea pH-ulu este cuprinsǎ între 6-7,16.
Aceste condiții ecologice, precum și lipsa unor surse de poluare în zonǎ, favorizeazǎ popularea bentosului macronevertebratelor cu o densitate medie de 6-8 grupe sistematice, cu o repartiție echilibratǎ(plecoptere – Perla sp, efemeroptere – Baetis, tricoptere – Hydropsische, coleoptere – Hydrons, Haliptus, insecte –Nepa, crustacee – Gamarus sp), fiind create condiții trofice favorabile fondului piscicol din zonǎ. Fitoplanctonul este bogat în specii prin genurile Asterionella, Melosira, Fragillaria, Surirella, Tabelaria, Eutonia, clorofite: Cosmarium, Scenedesmus, Ulothrix, iar zooplanctonul este dominat de rotifere, dar și de microcrustacee din genurile Cladocera și Copepoda – întâlnite atât ca forme adulte, cât și juvenile.
Condițiile biotopului sunt favorabile dezvoltǎrii unor organisme reofile, stenoterme pretețioase la calitatea apei.
Transparența apei este bunǎ, temperatuta scǎzutǎ, gradul de curǎțenie ridicat, valorile fiind cuprinse între 83,7 -93,1 %.
Secțiunea Moniom
Este amplasatǎ în aval de municipiul Reșița, prin urmare este caraterizatǎ de o înrǎutǎțire la toți indicatorii fizico-chimici și biologici.
Gradul de saprobitate se încadreazǎ în zona beta-mezosaproba, gradul de curǎțenie fiind de 68,07%. Grupele planctonice sunt diverse : flagelate, cianofite, diatomee, euglenofite, dintre grupele fitoplanctonice dominând diatomeele(Amphora ovalis, Cymbella ventricosa, Cymatopleura solea, Fragillaria crotonensis, Navicula cuspidata, Syhedra acus).
Substratul format din nisip și pietriș (predominant) face ca bentosul sǎ fie redus în specii.
Tabel 4.4.1
Analize biologice și bacteriologice în 2007
Tabel 4.4.2
Tabel centralizator privind rezultatele analizelor biologice și microbiologice determinate în campaniile de recoltare din 2007
Tabel 4.4.3
Tendința de evoluție a calitǎții apei din punct de vedere chimic și saprobiologic a râului Bârzava
4.5. STADIUL CALITĂȚII GLOBALE A APEI LACURILOR
Cele douǎ laboratoare de profil din Reșița și din Timișoara au supravegheat cele douǎ lacuri de ordinul I din bazinul hidrologic Bârzava : lacul Gozna și lacul Secu. Pentru fiecare s-au efectuat câte 4 campanii de recoltare pe an. Prelevǎrile s-au fǎcut din secțiunile stabilite pentru fiecare lac, respectiv în zona baraj, mijloc coadǎ și afluenții principali. Prelevǎrile s-au efectuat în funcție de amplasamentul secțiunii pe mai multe verticale.
Pentru municipiul Reșița, lacurile Gozna și Secu sunt surse de alimentare cu apǎ, atât în scop potabil, cât și industrial și de aceea analizelor li se acordǎ o atenție deosebitǎ cu precǎdere fațǎ de indicatorii de eutrofizare în scopul stabilirii stadiului trofic al fiecǎrui lac, a ritmului evoluției și dinamicii.
Calitatea apei din punct de vedere al analizlor fizico-chimice se încadreazǎ în categoria I (conform STAS 4706/88) la toți indicatorii. Din punct de vedere al evoluției stǎrii trofice, respectiv a stǎrii procesului de eutrofizare și tendința de evoluție, comparativ cu anul 2007 se constatǎ o îmbunǎtǎțire pentru Secu, acesta trecând de la categoria de lac mezotrof la cea de oligomezotrof.
Tabel 4.5.1
Tabel centralizator privind starea troficǎ a lacurilor din bazinul hidrologic Bârzava-2007
Tabel 4.5.2
Tabel comparativ privind evoluția calitǎții apei din acumulǎri din punct de vedere chimic și starea troficǎ
Acumularea Secu
Lacul Secu face parte dintr-un sistem complex de acumulǎri din bazinul superior al râului Bârzava (Gozna, Vǎliugul Mic, Secu, Trei Ape) și este amplasat la o altitudine de 300m în munții Semenicului. Are o suprafațǎ totalǎ de 105 ha și un volum total de 15 milioane m3 din care 8 milioane volum util.
Adâncimea maximǎ a lacului este de aproximativ 27m, priza fiind amplasatǎ la 16,5m fațǎ de nivelul de retenție normal, iar golirea de fund este la 26.5m.
Lacul Secu a fost dat în exploatare în 1963 pentru alimentarea cu apǎ potabilǎ a municipiului Reșița și pentru asigurarea cu apǎ industrialǎ a C.S.R., precum și pentru apǎrarea contra inundațiilor prin reținerea unei tranșe de viiturǎ de pe valea Bârzavei la capacitatea de scurgere a albiei regularizate prin Reșița. El este situat la 9 km amonte de Reșița și este principalul punct de agrement pentru localnici.
Adâncimea lacului variazǎ în funcție de regimul precipitațiilor, iar în zona de mijloc a lacului prezintǎ anumite inversiuni datoritǎ legǎturii cu râurile care alimenteazǎ lacul.
Luând în considerare valorile principalilor parametri fizico-chimici, biologici și bacteriologici, s-au constatat urmǎtoarele:
Tabel 4.5.3
Lacul de acumulare Secu
Valori medii ale indicatorilor și stării de eutrofizare
În caracterizarea nivelului trofic de evoluție trofică a lacului, funcție de concentrația nutrienților, biomasa fitoplanctonică, saturația oxigenului, capacititatea de mineralizare aerobă precum și organismele indicatoare prin mărimile caracteristice înregistrate se poate trage concluzia că lacul Secu se încadrează în categoria lacurilor mezotrofe.
Acumularea Gozna
Lacul Gozna este situat într-o zonă de conifere la o altitudine de 600m, cu o suprafață de 66 ha și un volum de 10,1 milioane m3. Lacul a fost realizat în perioada 1947-1952. Adâncimea maximă a lacului este de cca 40m, priza fiind situată la 36m față de nivelul de retenție normală. El a fost calculat pentru asigurarea unui debit regularizat de 4mc/s, necesar funcționării unui lanț de hidrocentrale și asigurare a debitului de servitute pe râul Bârzava cât și pentru alimentarea cu apă potabilă și industrială a municipiului Reșița.
Gozna s-a menținut timp de 24 de ani la caracterul de lac oligotrof cu distribuție ortogradă a conținutului de O2 dizolvat și cu un conținut relativ redus de materie organică și substanțe nutritive.
Apele trecute prin centralele Crăinicel și Breazova își continuă drumul pe valea râului Bârzava acumulându-se pe de-o parte în lacul Secu, iar restul de debit este deviat prin hidrocentrala Grebla, după care este folosit în scop potabil și industrial în municipiul Reșița.
Referitor la influențele antropice, menționăm construirea de case de vacanță în zona lacului, ce vor influența caracterul lacului.
Tabel 4.5.3
Lacul de acumulare Gzona
Valori medii ale indicatorilor și stării de eutrofizare
4.6 CARACTERIZAREA GLOBALĂ A RESURSELOR DE APE UTILIZATE DIN BAZINUL HIDROGRAFIC BÂRZAVA
În funcție de debitul de ape uzate deversate și a impurificărilor, s-au selecționat un număr de 7 surse de poluare mai importante, astfel:
Cabana Militară Crivaia
Apartinând U.M. 01981 Aeroport Giarmata Timișoara, ea este situată la 150m de albia râului Bârzava. Evacuarea apelor menajere se face după o prealabilă decantare, în râul Bârzava, 10m aval de secțiunea martor Crivaia. Debitul mediu de evacuare reglementat este de 0,2 l/s.
Indicatorii analizați: suspensii, CCO-Cr, amoniu, azotați, azotiți, detergenți, extractibile în eter, cloruri, sulfați, fosfați.
La nivel de an 2007 s-au evacuat în râul Bârzava 4000 m3 de apă uzată, conținând:
suspensii: 97,.058 kg
substanțe consumatoare de oxigen: 22,96 kg
reziduu fix: 103,442 kg
S.C. Plastomet S.A. Reșița
Este o unitate privată care funcționează cu următoarele sectoare: forjă, zincare nouă (pusă în funcțiune în 2000), vulcanizare, mase plastice, strungărie, lăcătușerie, sculărie, întreținere. Alimentarea cu apă potabilă și tehnlogică se face de la rețeaua orașului.
Evacuarea se face în râul Bârzava prin trei guri de evacuare:
evacuarea I: debit reglementat 0,24 l/s
evacuarea II: debit reglementat 0,22 l/s
evacuarea III: debit reglementat 2,9 l/s
In pârâul Sodol (afluent de stânga al Bârzavei), se evacuează apele uzate provenind de la linia nouă de zincare, respectiv:
evacuarea IV: debit reglementat 0,37 l/s
La nivel de an 2007 s-au evacuat în Bârzava 10.680 m3 de ape uzate, cu un conținut de:
suspensii: 1719,53 kg
substanțe consumatoare de oxigen: 831,548 kg
reziduu fix: 15730,538 kg
Linia de zincare nu este echipată cu instalare de epurare, înregistrându-se poluări cu Zn și Fe a pârâului Sodol, respectiv a râului Bârzava.
Indicatorii analizați: suspensii, CCO-Cr, detergenți, azot total, cloruri, sulfați, fosfați, azotați, azotiți, azot amoniacal, cianuri, crom, zinc, cupru, fier, nichel.
S.C. Combinatul Siderurgic Reșița S.A.
Debitul total mediu evacuat este de 299,52 l/s, iar evacuarea se realizeazǎ astfel:
în râul Bârzava prin 5 guri de evacuare s-a descǎrcat un Qmediu=283,3 l/s, constând din ape de rǎcire în cea mai mare parte, vehiculare țunder, menajere și pluviale.
În pârâul Țerova, Qmediu=10,0 l/s prin canalul de evacuare al iazului de decantare Țerova (ape tehnologice de la oțelǎria electricǎ cât și apele meteorice de șiroire colectate de pe latura NV a haldei de zgurǎ și a celor colectate din zona de locuit de pe Dealul Mare)
În pârâul Valea Mare, printr-o gaurǎ de evacuare, Qmediu = 0,2 l/s de pe canalul garaj Minda.
Activitatea din gradul C.S.R. a fost sistatǎ începând cu 01.02.2002. Funcțional a fost doar sectorul mecano-energetic, care administreazǎ acumulǎrile de pe Bârzava superioarǎ. Aceasta constituie sursa de alimentare cu apǎ a municipiului Reșița.
Apele uzate tehnologice (reciclare, vehiculare, țunder, stație de filtrare) sunt evacuate în râul Bârzava prin 5 guri, iar în pârâurile Valea Mare și Țerova prin câte o gurǎ de vǎrsare.
Apele uzate menajere sunt evacuate în cea mai mare parte prin canalizarea municipiului Reșița, iar o micǎ parte este evacuatǎ împreunǎ cu apele industriale în râul Bârzava și Valea Mare. Nefuncționarea secțiilor generatoare de mari cantitǎți de poluanți a condus la reducerea poluǎrii cursurilor de apǎ Bârzava și Terova.
În anul 2007 au fost în funcțiune urmǎtoarele instalații de epurare doar în luna ianuarie:
pe canalul fabricii de oxigen a funcționat un separator de uleiuri de 3,5
l/s capacitate
pe canalul Laminoare au funcționat:
◦ gospodǎria de ape nr 1, cu recircularea apelor de rǎcire de la laminorul 280 (linia finǎ) și 480 (linia mijlocie), cu urmǎtoarele instalatii: predecantor și turn de rǎcire.
◦gospodǎria de ape nr 2, de la laminorul 800 de profile grele (gospodǎrie de recirculare cu predecantor și decantor ) nu a funcționat în 2007.
◦gospodǎria de ape de la laminorul de bandaje a funcționat periodic, în funcție de programul de lucru al secției. Gospodǎria de apǎ este echipatǎ cu un predecantor și un separator de uleiuri și o stație de pompare pentru refularea apei la gospodăria de ape nr.2, unde ar trebui să fie recirculată.
la Oțelăria electică, cu cuptor electric de 100t/șarjă. În prezent de la oțelăria electrică se evacuează în ”iazul decantor Țerova” numai apele rezultate din instalația de epurare umedă a apelor reziduale de la cuptorul electric și de la instalația de tratare LF. Spălarea gazelor reziduale cu apă se efectuează în scrubere- fosta instalație de epurare a gazului de furnal. De la scrubere, apa uzată, cca 600mc/h, prin pompare, este descărcată în ”iazul decantor Țerova” și după o prealabilă decantare în iaz, se evacuează în cursul de apă Țerova. Apele evacuate din iaz sunt insuficient epurate, înregistrându-se depășiri ale limitei admise la indicatorii: suspensii (150 mg/l) și în special indicatorul “fier total ionic” (33 mg/l maxim înregistrată).
Prin cele 7 guri de vărsare s-a evacuat un debit total de 9432,41 mii m3, cca 72% din cantitatea evacuată în 2003.
În 2007, au funcționat următoarele canale de evacuare ape uzate, pe ele deversându-se ape pluviale, menajere, activitatea industrială fiind sistată:
canalul Minda: cu emisar Valea Mare, Qmediu evacuat= 0,2 l/s pentru apele folosite la garajul auto al societății;
canalul principal al fabricii de produse refractare, Qmediu evacuat= 9,73 l/s, conținând ape industriale și menajere, emisar râul Bârzava;
canalul fabricii vechi de oxigen: Qmediu evacuat= 0,52 l/s, continând ape de răcire, emisar râul Bârzava; canalul este echipat cu decantor separator de uleiuri;
canalul laminorului bandaje compresor: emisar râul Bârzava, Qmediu evacuat= 16,8 l/s, cu preluare ape de răcire de la compresor și ape menajere de pe strada paralelă cu Bârzava între Hala Nouă ș Laminor;
canalul principal Laminoare: emisar râul Bârzava, Qmediu evacuat= 181 l/s; colectează apele uzate de la toate laminoarele: 280, 480, 800; bandaje și LDS echipate cu gospodării de apă pentru recirculare;
canalul Eruga: emisar râul Bârzava, Qmediu evacuat= 78,2 l/s, preia apele de răcire de la Oțelăria Siemens Martin, CET suflante, secția energetică;
canalul iazului decantor Țerova: Qmediu evacuat= 10,0 l/s, preia apele de la Oțelăria electrică și ape meteorice.
Indicatorii analizați: suspensii, CCO-Cr; reziduu fix, cianuri, extractibile în eter, produse petroliere, fier, magneziu, mangan, crom.
Uzina Constructoare de Mașini Reșița S.A.
U.C.M.R. a funcționat în cursul anului 2007 cu toate platformele: ABC, Mociur, Câlnicel, cu specificația că ultimele două au funcționat mult sub capacitate.
Platforma ABC cuprinde secțiile: motoare Diesel feroviare și navale, Mecanica Mijlocie și Compresoare, Mecanic-Energetic, Tratamente termice, Mașini electrice, Mecanică grea, Motoare Diesel, Sculărie. Nu se mai fabrică motoare diesel navale și feroviare, lipsind motivația economică.
Sistemele de epurare și evacuare a apelor uzate sunt în general învechite și necesită raționalizare și modernizare, aspecte surprinse în programul de etapizare. Preepuarea va fi modernizată prin dotarea/întreținerea corespunzătoare a separatoarelor pe toate colectoarele de evacuare în râul Bârzava. Efluenții de la acoperirile electrochimice vor fi epurate într-o stație de epurare nouă.
Se consideră că sistemul de canalizare menajeră trebuie modernizat și dirijat către stația de epurare. Apa uzată este evacuată în râul Bârzava prin 11 guri de evacuare.
Platforma Mociur cuprinde Turnătoria cu oțel, Turnătoria de fontă, Turnătoria de precizie și neferoase, Forjă, Cuzineți, Ambalaje, debitare – oxigen, Transport auto, Transport CFU.
Apele uzate rezultate în procesul producție împreună cu cele menajere și pluviale sunt evacuate în râul Bârzava (canalele 18,19,20) și în pârâul Țerova (canalele 21,22), afluent al Bârzavei.
Programul de etapizare cuprinde obligații legate de epurarea apelor uzate și monitorizarea parametrilor cantitativi și calitativi.
Platforma Câlnicel cuprinde secțiile Utilaj complex și mașini electrice II. Activitatea secției este mult redusă. Evacuarea apelor uzate se face în pârâul Câlnicel prin canalul 23. Nu s-au înregistrat depășiri în cursul anului 2007.
Indicatorii analizați: suspensii, CCO-Cr, CBO5, reziduu fix, extractibile, detergenți, azot total, fosfor total, cianuri, crom, zinc, cupru, nichel, fier.
S.C. P.R.E.S.C.O.M. Reșița S.A.
Apele uzate menajere și o parte din apele industriale de la agenții economici sunt colectate și evacuate în râul Bârzava prin 7 guri de evacuare mai importante, astfel:
fǎrǎ epurare prin 6 guri, cele din dreptul strǎzilor: Nera, Zimbrului, Hala Nouǎ, bd. Revoluției (PECO – Trijan), pod CFR Reșița Caransebeș și prin gura de evacuare directǎ de bypass-ul stației de epurare;
cu epurare, într-o stație echipatǎ numai cu treaptǎ mecanicǎ de 315 l/s capacitate, capacitate depǎșitǎ fațǎ de debitul sosit la stația de epurare.
În stația de epurare a fost prelucrat un debit de 299,953 l/s intrat în stație fiind evacuat direct prin gura de devǎrsare amplasatǎ amonte stației de epurare.
Stația de epurare de 315 l/s capacitate este echipatǎ cu instalație de insuflare aer pentru separare grasimi, un decantor radial și platforme de deshidratare nǎmol. Randamentul stației de epurare este sub 20%.
Este în construcție stația de epurare mecano-biologicǎ de 1069 l/s cu termen PIF-trim II 2007, conform programului de etapizare aprobat, constând din:
extinderea treptei mecanice cu o capacitate de 744 l/s
2 trepte biologice de epurare de 1059 l/s capacitate
epurare terțiarǎ avansatǎ de 1059 l/s capacitate
Stadiul fizic de realizare a investiției se prezintǎ astfel:
deznisipator și separator de grasimi în proporție de 80%;
3 decantoare primare în proporție de 80%;
din treapta biologicǎ, sǎpǎturi la bazinele de aerare – 80%;
grǎtare – montat armǎturǎ (realizat 2000);
achiziționat douǎ bucǎți de site rotative (grǎtar).
Indicatori analizați: suspensii, CCO-Cr, CBO5, extractibile, detergenți, fenoli, cianuri, azot amoniacal, azotați, azotiți, cloruri, reziduu fix, sulfați, fosfați, cupru, zinc, fier, crom, nichel.
C.E.T. Reșița
Este amplasat pe malul drept al Bârzavei. Alimentarea cu apǎ potabilǎ se face de la rețeaua orasului, iar cu apǎ tehnologicǎ, de la S.C. U.C.M.R. Evacueazǎ în râul Bârzava ape uzate prin 2 guri de descǎrcare:
– evacuarea nr. 1: debit mediu regulamentat =1.0 l/s
– evacuarea nr. 2: debit mediu reglementat = 0.6 l/s
La nivel de an 2007 s-au evacuat în Bârzava 32.664 mc ape uzate conținând:
suspensii: 1516,862 kg
substanțe consumatoare de oxigen: 285,23 kg
reziduu fix: 84270,874 kg
Existența unui separator de pǎcurǎ fisurat, neetanșat, a determinat în repetate rânduri poluarea râului Bârzava cu produse petroliere. Prin programul de etapizare impus, urmeazǎ dezafectarea acestuia.
Indicatorii analizați: suspensii, extractibile, reziduu fix, temperatura.
Depozit PECO Reșița
Aparținând S.N. Petrom, este situat pe malul stâng al Bârzavei. Apele uzate de la rezervoarele de serviciu, de tampon, rampa de încǎrcare a autocisternelor și rampa de colectare ulei sunt preepurate și evacuate în râul Bârzava. Debitul mediu reglementat de evacuare de 0,7 l/s.
La nivel de 2007 s-au evacuat în râul Bârzava 15.360 mc de ape uzate, respectiv următoarele cantitǎți de poluanți:
suspensii 743,22 kg
reziduu fix 85,1 kg
Tabel 4.6.1
Tabel care cuprinde principalele surse de poluare
Rezidul fix cuprinde: cloruri, sulfați, natriu, potasiu, calciu, magneziu, fosfați, fosfor total, mangan, aluminiu, fier total ironic, fluoruri, nichel, crom, bariu, zinc, cobalt, arsen, cadmiu, plumb, argint, cupru, molibden și altele. Rezidul fix (filtratul uscat la 105 0C) cuprinde deci elemente coloidale și dezvoltate anorganice și organice nevolatile la 105 0C.
În afarǎ de aceste surse majore de poluare, cu efecte grave asupra calitǎții apei, se dezvoltǎ tot mai mult și altele, mai puțin vizibile, dar cu efecte la fel de grave , în special prin caracterul lor cronic.
Una din aceste surse o reprezintǎ turismul neorganizat. Regiunea, bogatǎ în ape, atrage tot mai mulți turiști, devenind un loc de agrement din ce în ce mai frecventat. Pe malurile apelor au apǎrut numeroase vile, case de vacanțǎ și hoteluri, a cǎror activitate este dificil de controlat. Majoritatea nici nu sunt racordate la rețeaua de canalizare .Ca urmare, a crescut gradul de eutrofizare a lacului Secu și s-au înregistrat primele indicii de eutrofizare la acumularea Gozna. Repercursiunile sunt asupra calitǎții apei brute furnizate uzinei de tratare Reșița. Poluanții emiși sunt apele poluate menajere deversate atât în râu/lac, ce provoacǎ eutrofizarea lacurilor, cât și depunerile de mase plastice(sticle,pungi), în vegetația de pe maluri sau pe fundul apelor, cu un pronunțat caracter inestetic.
O alta sursǎ de poluare o reprezintǎ exploatǎrile forestiere. Pǎdurile bogate au determinat dezvoltarea acestei ramuri economice, în zonǎ existând numeroase parchete. Activitatea acestora este dificil de monitorizat, datǎ fiind pozitionarea lor și faptul cǎ se mutǎ rapid, însă efectele sunt vizibile. Folosirea unor metode rudimentare, cum ar fi deplasarea buștenilor prin târǎre cu ajutorul cailor, determinǎ aparitia formelor negative de relief, care conduc la crearea unor organisme torențiale pe versanții vǎilor, respectiv antrenarea unor cantitǎți mari de suspensii în râuri.
4.7. POLUĂRI ACCIDENTALE
În ultimii ani, pe cursul râului Bârzava au avut loc mai multe poluări cu caracter accidental, astfel :
– 10 mai 1999 : poluare cu produse petroliere provocatǎ de CSR, respectiv platforma de combustibili a unitǎții. S-a scurs în Barzava o cantitate de cca 2 t C.L.U. (combustibil lichid usor).
28 octombrie 2001 : poluarea râului Bârzava cu crom hexavalent și cianuri, provenind de la secția de acoperiri galvanice a S.C.U.C.M.R. Debitul mare al râului Bârzava a determinat o diluție rapidǎ, mortalitatea piscicolǎ fiind astfel mult redusǎ.
1 noiembrie 2005 : poluarea râului Bârzava cu produse petroliere provenind de la centrala termicǎ a U.M.01929 Reșița(Unitatea de rachete).
Decembrie 2006: poluarea râului Bârzava cu crom, zinc și fier provenind de la S.C.Plastomet S.A. Reșița. S-a înregistrat mortalitate piscicolǎ pânǎ în sectorul Moniom al râului.
20 decembrie 2006 : poluarea pârâului Țerova(afluent al Bârzavei) cu sodǎ causticǎ de cǎtre Fabrica de Oxigen a S.C.UCM Reșița. S-a înregistrat mortalitate piscicolǎ pe pârâul Țerova începând de la evacuarea fabricii și pânǎ la confluențele cu Bârzava.
5. SISTEMUL DE MONITORING INTEGRAT AL MEDIULUI DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN
Sistemul de Monitoring Integrat al Mediului din România (S.M.I.R.), reprezintǎ un sistem complex de achiziție a datelor privind calitatea mediului, obținute pe baza unor mǎsuratori sistematice, de lungǎ duratǎ, la un ansamblu de parametrii și indicatori, cu acoperire spațialǎ și temporarǎ care sǎ asigure posibilitatea controlului poluǎrii.
S.M.I.R. are la bazǎ Sistemul Național de Supraveghere a Calitǎții Apelor(S.N.S.C.A.) cu cele 5 subsisteme (ape de suprafațǎ, curgǎtoare, lacuri, ape maritime, ape subterane și ape uzate), rețeaua de fond și cea de emisie pentru supravegherea calitǎții aerului din subordinea directă, a Ministerului Mediului, cât și o serie de alte informații, privind calitatea solului, a vegetației, sǎnǎtǎții umane, etc, primite de la alte Ministere și unitǎți de profil.
5.1.OBIECTIVE
Obiectivul fundamental al S.M.I.R. îl constituie realizarea unui sistem adecvat de supraveghere a calitǎții mediului pentru controlul influențelor antropice, redresǎrii ecologice a zonelor puternic afectate de poluǎri ,dezvoltǎrii social economice durabile în viitor din punct de vedere al protectiei ecologice, fundamentǎrii mǎsurilor de ingineria mediului.
Principalele rezultate prevǎzute a fi obținute sunt :
interfațarea actualelor rețele și subsisteme de supraveghere a calitǎții apelor și aerului într-un sistem integrat de monitoring a parametrilor fizico-chimici, biologici, bacteriologici și radio chimici;
fundamentarea unor indicatori și parametri sintetici reprezentativi monitoringului integrat al factorilor de mediu, pentru exprimarea interdependențelor dintre modificarea calitǎții aerului și acea a apelor, ca principali vectori de propagare a poluǎrii;
elaborarea unui sistem de prezentare sinopticǎ a calitǎții factorilor de mediu și de urmǎrire a dinamicii acestora;
asigurarea condițiilor de interconectare a S.M.I.R. la sistemul global de supraveghere a mediului cât și la alte sisteme zonale și internaționale de supraveghere.
5.2.TIPURI DE ACTIVITĂȚI
În prezent în cadrul Sistemului Național de Supraveghere a Calitǎții Apelor, pentru Sistemul de Monitoring Integrat al Mediului se disting douǎ tipuri de activitǎți :
-activitatea operativǎ de culegere a datelor, avertizarea unor poluǎri accidentale și luarea unor mǎsuri de protecție a folosințelor, ca activitate curentă, transmițându-se în flux rapid de la Agențiile de Supraveghere și Protecția Mediului(județene) la Institutul de Cercetǎri și Ingineria Mediului(ICIM), iar în cazul poluǎrilor accidentale direct la Dispeceratul Ministerului Mediului.
-activitatea de caracterizare a calitǎții mediului, pe termen lung, evaluarea tendințelor de evoluție și a mǎsurilor de protecție adecvate.
5.3 STRUCTURA
Apa și aerul la care propagarea poluǎrii se efectueazǎ diferențiat, intrǎ în categoria “Vectori de propagare a poluǎrii“. Din modul de organizare a SMIR, apa și aerul intrǎ în rețeaua de supraveghere a emisiilor, ele având o structurǎ mixtǎ de organizare ca:
structuri la nivel de bazin hidrografic
structuri la nivel de județ
zone de tranzitare poluanți
zone de supraveghere a impactului forestier
puncte de postvaluare impact antropogen.
Rețelele proprii de supraveghere corespund nu numai unei singure structuri, dar și unei structuri mixte.
Controlul poluǎrii la emisie, alǎturi de înregistrarea valorilor, determinate, activitatea de control a impus necesitatea asigurǎrii condițiilor de intervenție în procesele tehnologice de fabricație și de epurare a apelor, respectiv purificarea aerului.
5.4. ORGANIZAREA SISTEMULUI DE MONITORING AL MEDIULUI LA NIVELUL JUDEȚULUI CARAȘ-SEVERIN
La nivelul județului Caraș-Severin ființeazǎ Agenția de Supraveghere și Protecția Mediului, unitate județeanǎ de bazǎ în structura Sistemului de Monitoring Integrat al Mediului din România.
Agenția de Supraveghere și Protecția Mediului Caraș-Severin, prin laboratoarele de specialitate și dispeceratul de Monitoring aferente serviciilor de monitoring executǎ urmǎtoarele:
asigurǎ inventarul periodic al surselor de poluare;
asigurǎ exploatarea curentǎ pe teritoriul județului, a rețelelor de supraveghere a calitǎții apei;
realizeazǎ programul de mǎsuri ce decurge din convențiile bilaterale și internaționale pentru apele de frontierǎ, întocmesc în acest sens documentațiile de preluare a datelor și asigurǎ protocolul de schimb de date;
organizeazǎ colectarea, stocarea și transmiterea datelor obținute prin mǎsuratori proprii cât și de la unitǎțile locale județene colaboratoare;
asigurǎ fluxul rapid și lent de date cǎtre Institutul de Cercetǎri și Ingineria Mediului.
CONCLUZII
Realizarea Sistemelor de Monitoring Integrat al Calitǎții Mediului, reprezintă una dintre orientǎrile pe plan mondial în scopul optimizǎrii mǎsurilor de prevenire a poluǎrii.
Structura și atribuțiile Sistemului de Monitoring Integrat al Mediului, se încadreazǎ în moduri similare de organizare și funcționare din alte țǎri din vestul Europei, adaptatǎ la condiții specifice și cu posibilitatea de dezvoltare și perfecționare.
6. PROBLEME ECONOMICE ALE GOSPODĂRIRII APELOR
6.1 EXTINDEREA REȚELEI DE CANALIZARE A
MUNICIPIULUI REȘIȚA
Datoritǎ numǎrului mare de secțiuni de evacuare a apelor uzate industrial insuficient epurate, precum și a apelor menajere orǎșǎnești care debuseazǎ direct în emisar(râul Bârzava) ce conduce la impurificarea râului și având în vedere extinderea stației de epurare, s-a impus necesitatea reconsiderǎrii sistemului de canalizare și racordare a acestor secțiuni în conductele magistrale ce conduc apele uzate la stația de epurare.
O problemă de mare importanțǎ, a fost alegerea sistemului optim de canalizare ce a fost aplicat în condițiile concrete ale orașului.
La proiectarea și realizarea rețelei de canalizare a fost adoptatǎ soluția ce prevede canale magistrale prevǎzute din conducte Dn 800mm și Dn 600 mm cu pante mari adâncite care sǎ asigure curgerea gravitaționalǎ și viteza de autospǎlare.
Urmare a acestei necesitǎți în proiectul de extindere a stației de epurare orǎșeneascǎ, un obiectiv deosebit îl constituie extinderea sistemului de canalizare, urmând a se executa:
pozarea conductelor magistrale Dn 800mm în lungimea de 4000m
construirea unui tunel Dn 600mm în lungime de 3000m
racordǎri la canalizarea magistralǎ
6.2 EXTINDEREA STAȚIEI DE EPURARE ORĂȘENEASCĂ REȘIȚA
În vederea trecerii calitǎții râului Bârzava (aval de Reșița), de la categoria a 2-a de calitate la categoria 1, au fost demarate lucrǎrile de “Extindere a capacitǎții stației de epurare mecanobiologice”de la un debit de 0,312mc/s la 1,059mc/s.
În stația de epurare, urmare a unor lucrǎri de reconsiderare a sistemului de canalizare urbanǎ amintite urmeazǎ sǎ ajungǎ și o parte din debitele de ape uzate industriale, în principal cele din industria alimentarǎ precum și toate apele menajere de pe vatra municipiului Reșița.
Lucrarea are urmǎtoarele obiective:
grǎtar cu douǎ compartimente
desnisipator și separator de grǎsimi cu douǎ compartimente
decantoare primare circulare cu Dn30m=3buc
bazine de aerare cu nǎmol active cu un volum util de 9800 mc și stație de suflante
decantor secundar longitudinal cu Dn în plan de 855 m*42,25
metatancuri pentru fermentarea nǎmolurilor cu 2*4000mc
gazomentru de 1000 mc
instalație de deshidratare a nǎmolurilor
grup de exploatare și post trafo
centrala termica și deposit de combustibil lichid
6.3 PLĂȚI ÎN DOMENIUL APELOR
În vederea conservǎrii și protecției apelor împotriva epuizǎrii și poluǎrii, una din mǎsurile de bazǎ în politica de protecție a cantitǎții și calitǎții apelor, în scopul aplicǎrii principiilor economiei de piațǎ, a creșterii rolului pârghiilor economice și în sporirea eficientǎ și a așezǎrii pe principii economice a sistemului de prețuri și tarife în domeniul gospodǎririi apelor a fost elaboratǎ Hotǎrârea Guvernului nr 1001/1990, înlocuitǎ apoi cu Ordonanța de Urgență O.U.107/2002 . Aceasta din urmă stabilește prin Anexa nr. 5 mecanismul economic specific la domeniul gospodǎririi cantitative și calitative a apelor. Anexa nr. 6 prevede tarifele pentru servicii specifice de gospodarire a apelor, iar aAexa nr. 7 penalitǎțile pentru abaterile de la normele privind concentrațiile maxim admise a poluanților din apele uzate evacuate în emisar.
Plǎți pentru prelevǎrile din sursele de apǎ și sistemele de gospodǎrire a apelor.
Pentru apa prelevatǎ direct din sursele de apǎ de suprafațǎ și subterane naturale sau artificiale, indiferent de deținǎtorul amenajǎrii, furnizorii sunt numai unitǎțiile de gospodǎrire a apelor din subordinea Ministerului Apelor și Protecția Mediului, potrivit legii având dreptul de administrare directǎ asupra acestuia și în consecințǎ, singurele în mǎsurǎ a percepe prețul pentru apǎ.
Furnizarea produselor și prestarea serviciilor de gospodǎrire a apelor se face pe bazǎ de contracte economice. La încheierea contractelor de furnizare a apei se vor stabili prevederi privind condițiile cantitative și calitative de livrare, funcție de condițiile concrete ale sursei și locului de prelevare. Plǎți pentru servicii de gospodǎrire a apelor de primire în apele de suprafațǎ a substanțelor impurificatoare.
Determinarea cantitǎții de substanțǎ impurificatoare evacuate se efectueazǎ în baza analizelor de laborator, stabilindu-se limitele pentru toți indicatorii de calitate înscriși în actele contractuale conform reglementǎrilor în vigoare.
Substanțele impurificatoare se referǎ la suspensii și substanțe consumatoare de oxigen admise a fi evacuate în apele de suprafațǎ.
Plǎți(penalitǎți) pentru evacuarea substanțelor impurificatoare în apele de suprafațǎ ce depǎșesc limitele reglementate:
Încǎlcarea dispozițiilor legale privind normele de prelevare a apelor din surse și evacuarea apelor impurificate ce depǎșesc valorile de limite se penalizeazǎ potrivit reglementǎrilor în vigoare.
De asemenea aplicarea penalitǎților nu scutește agentul economic în cauzǎ de despǎgubiri pentru daunele produse altor agenți economici sau persoane fizice și de asemenea nu scutește beneficiarii de sancțiunile prevǎzute în actele normative din domeniu.
În general, functionarea pârghiilor economico-financiare este condiționată de interesul agenților și unitǎților socio-economice de a realiza indicatorii de plan și a înregistra un beneficiu cât mai mare, în condițiile actualei economii de piațǎ. Majorarea beneficiilor se poate obține prin evitarea plǎților diferitelor amenzi și penalitǎți realizând astfel și beneficii în calitatea apelor și a gradului de curǎțenie a râului.
Situația cuprinzând agenții economici, cantitǎțile de suspensii, substanțele ce consumă oxigen(CBO5) și reziduuri fixe și sumele încasate pentru evacuarea apelor uzate în râul Bârzava aferent județului Caraș-Severin în anul 2007 :
Nota : Determinarea cantitǎților de substanțe impurificate evacuate s-a fǎcut astfel: cantitǎțile de suspensii, substanțe consumatoare de oxigen și reziduuri fixe, au fost obținute în baza rezultatelor analizelor de laborator și a indicatorilor de limitǎ de calitate ; reglementate, în vigoare, precum și a contractelor între agentul economic și unitatea de ape.
CONCLUZII
Apa ca element din ce în ce mai implicat în viața social-economicǎ, apa ca un bun economic, nu mai este considerat o sursǎ naturalǎ inepuizabilǎ. De asemenea și calitativ, ea lasǎ tot mai mult de dorit, deseori devenind o adevaratǎ amenințare pentru sǎnǎtatea celor ce o consumǎ.
Tocmai de aceea, lucrarea de fațǎ trateazǎ sursele și factorii de poluare indentificate în cadrul bazinului hidrografic Bârzava, sectorul superior (izvoare- Moniom).
În lucrare se analizeazǎ aspecte privind organizarea supravegherii gospodǎririi calitative a apei, studiul calitǎții apei râului Bârzava, aspecte privind impactul produs de apele uzate asupra resurselor naturale. De asemenea se fac cunoscute și câteva date referitoare la problemele tehnico-economice ce se referǎ la epurarea apelor uzate a pagubelor produse de evacuarea apelor uzate în râul Bârzava și unele mǎsuri de prevenire și îmbunǎtǎțire a activitǎții de producție a calitǎții apei râului Bârzava.
Se poate trage concluzia cǎ la ieșirea din localitatea Reșita, râul Bârzava este curat, cu ape ce se încadreazǎ la majoritatea indicatorilor la categoria I de calitatea apei. Acest fapt se datoreazǎ însă mai puțin unor măsuri de prevenire și combatere a poluǎrii cât mai ales reducerii activității de producție din localitate. Perioada de tranziție la economia de piațǎ aproape cǎ a distrus industria din zonǎ. Marile combinate C.S.R., U.C.M.R. și-au închis parțial porțile, reducându-și astfel nu doar activitǎțile ci și poluanții emiși.
Deși activitatea industrialǎ este mai redusǎ, acest lucru nu înseamnǎ cǎ nu existǎ în continuare surse de poluare. Acestea existǎ și datoritǎ fondurilor reduse de care dispun, unitǎțile economice nu își pot pune la punct un sistem adecvat de epurare a apelor, amenințând astfel fragilul echilibru și provocând nu odatǎ poluǎri grave.
Datoritǎ situaților financiare modeste și incerte ale unitǎților economice, investițiile în domeniul protecției calitǎții apelor sunt diminuate, cu consecințe negative asupra mediului înconjurǎtor.
Regiunea tinde sǎ-și schimbe tot mai mult profilul economic, exploatându-și potențialul turistic și de agrement. Turismul neorganizat, multitudinea de vile, case de vacanțǎ și hoteluri amplasate în vecinǎtatea apei s-au transformat în surse de poluare dificil de controlat. Apare astfel amenințarea fenomenului de eutrofizare, fenomen semnalat deja în lacul Secu în special și într-o fazǎ incipientǎ în lacul Gozna.
Consolidarea sistemului de pârghii economice introdus în domeniul gospodăririi apelor și adaptarea cadrului instituțional la noile condiții socio-economice sunt direcțiile ce trebuie urmate. Fixarea obiectivelor de calitate a apei trebuie sǎ se realizeze în paralel cu un program de acțiuni socio-economice fezabile și aplicabile din punct de vedere juridic.
PROPUNERI
În vederea menținerii și pe viitor a calitǎții apei din râul Bârzava, se impun o serie de mǎsuri:
aducerea la parametrii proiectați a instalațiilor și echipamentelor existente precum și înlocuirea celor neperformante, modernizarea ș retehnologizarea acestora privind epurarea și preepurarea apelor uzate, în special a celor din industrie, din dotarea C.S.R. și U.C.M.R., precum și a altor agenți economici;
realizarea unor instalații de epurare la agenții economici nedotați și completarea la nivelul necesar a celor existente;
dinamizarea ritmului de execuție a lucrǎrilor de investiții privind extinderea stațiilor de epurare orǎșǎnești Reșița;
aplicarea prevederilor legale privind punerea în funcțiune a instalațiilor de epurare concomitent cu cele pentru alimentare cu apǎ încǎ din faza de proiectare a obiectivelor economice respective;
introducerea unui sistem informațional viabil;
aplicarea penalitǎților pe baza principiului “poluatorul plǎtește”;
identificarea și aplicarea celor mai eficiente metode tehnico-economice pentru protecția apei împotriva poluării difuze ca rezultat al aplicării îngrășămintelor chimice și al pesticidelor;
consolidarea sistemului de pârghii economice introdus în domeniul gospodǎririi apelor și adaptarea cadrul instituțional la noile condiții economice, politice și sociale;
urmǎrirea și supravegherea sistemului bazinal privind calitatea apei, introducerea de aparaturǎ de mǎsurare a debitelor de apǎ captate și evacuate, dotarea cu stații automate de analizǎ, colectare, transmitere, stocare și prelucrare a informațiilor, care sǎ permitǎ aplicarea mǎsurilor necesare în timp util, în cazul poluǎrilor accidentale;
pentru realizarea obiectivului general al strategiei în domeniul apelor, trebuie ținut cont și de schema de amenajare complexǎ a bazinului hidrografic Bârzava, care urmeazǎ a se reactualiza în funcție de dezvoltarea social-economicǎ a zonei în viitor, lasând loc extinderii amenajǎrii
se recomandǎ ca publicul sǎ fie informat asupra obiectivelor de calitate a apei ce s-au stabilit și asupra mǎsurilor luate pentru obținerea acestor obiective în întreg bazinul hidrografic;
autoritǎțile de gospodǎrire a apelor sǎ consulte serviciile de sǎnǎtate pentru a se asigura cǎ obiectivele sunt cele mai adecvate pentru protecția sǎnǎtǎții populației;
fixarea obiectivelor de calitate a apei trebuie sǎ se realizeze în paralel cu un program de acțiuni tehnice și financiare fezabile si aplicabile din punct de vedere juridic.
BIBLIOGRAFIE
COSTE IOAN, IACOB BORZA, GABRIEL ARSENE – “Ecologie generalǎ și agricolǎ“, Editura Orizonturi universitare – Timișoara, 2001;
FRIGURĂ ION ILIASA – “Pagini din istoria serviciilor de gospodǎrire comunalǎ și locativǎ din Reșița(1948-1988)“, Editura Timpul, Reșița, 2001;
GRIDAN T. – “Petrologia Semenicului de nord-est“, Editura Academiei RSR – București, 1988;
GRIGORE MIHAI – “Colecția Munții noștri – Semenic“, Editura Sport – Turism,1981;
LĂZĂRESCU ION – “Protecția mediului înconjurǎtor și industria minierǎ“, Editura Scrisul românesc, 1986;
MOHAN Gh., A. ARDELEAN – “Ecologie și protecția mediului“, manual preparator, Editura Scaiul- București, 1993;
NEGRUȚ LUCIA – “ Economia mediului“, Editura Mirton, Timișoara, 2006;
ROȘU Al., IRINA UNGUREANU – “Geografia mediului înconjurǎtor“, Editura Didacticǎ și Pedagogicǎ – București;
TEUȘDEA VALER – “Protecția mediului“, Editura Fundației “România de mâine“ – București, 2000;
“Județele patriei – Caraș-Severin“, Editura Sport-Turism, București, 1981;
“Combinatul siderurgic Reșița – 225 de ani de siderurgie la Reșița“, Editura Timpul, Reșița, 1996;
Directiva Cadru 60/2000;
Administratia Naționalǎ Apele Române, Filiala Timișoara – Sintezǎ anualǎ privind protectia calitǎții apelor, Timișoara, 2003
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Impactul Poluarii Asupra Resurselor DE Apa (ID: 108468)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.