Impactul Poluarii Asupra Municipiului Craiova
CUPRINS
Introducere
Capitolul I – Ecosistemul urban
Noțiunea de “ecosistem urban”
Evoluția ecosistemului urban privind starea de sănătate
Impactul poluării asupra mediului
Metale grele și impactul lor asupra sănătății celor din jur
Acțiunea poluării aerului asupra populației
Impactul încălzirii globale
Poluarea de fond
Capitolul II – Proiecția fenomenului de poluare a mediului în analiza stării de sanogeneză într-un ecosistem urban
2.1. Noțiunea de „poluare” și tipuri de poluanți
2.2. Elementele care influențează starea de sanogeneză într-un ecosistem urban
2.3. Calitatea aerului în Municipiul Craiova
2.4. Poluarea apei într-un ecosistem urban
2.5. Funcția de igienă și salubritate la nivelul Municipiului Craiova
2.6. Spațiile verzi și lumea animală într-un ecosistem urban
2.7. Factorii de natură psiho – socială
Capitolul III – Afecțiuni în relație cu factorii de ordin etiologic de mediu într-un ecosistem urban
3.1. Craiova – prezentare generală și istoric
3.2. Consecințe patologice ale modificărilor negative într-un ecosistem urban
3.3. Omul și activitatea sa în habitatul uman
3.4. Administrarea mediului într-un ecosistem urban
3.5. Administrarea riscului de mediu
3.6. Extreme de ordin climatic și manifestări ale schimbărilor climatice
3.7. Combaterea poluării
Concluzii
Biliografie
Introducere
Problematica complexă a mediului a urcat sensibil în topul actual al preocupărilor științifice, însumând un volum impresionat de idei, întrebări, controverse interdisciplinare, argumente, care au conturat necesitatea unei abordări globale.
Dezvoltarea actuala a științei și tehnicii, a cunoașterii, permite ca în analiza raporturilor dintre om și natură să se evidențieze nu numai locui real și obiectiv al omului in natură, ei și locul real și obiectiv al naturii in viața omului și societății.
Lucrarea „Impactul poluării asupra municipiului Craiova" reprezintă o abordare a problematicii de mare actualitate a mediului urban.
Analiza ecosistemului urban este susținută de ideea conform căreia orașul modern nu reprezintă doar centrul de locuințe, comerț, industrie și cultură ci este un ecosistem viu, ale cărui componente naturale (spații verzi, cursuri de apă și alte zone de naturalitate) au în centru omul și activitățile socio-umane.
Într-o mare măsură, obiectul studiului unui ecosistem este acela de a oferi factorului uman datele necesare care să-l conducă la formarea unor opinii corecte cu privire la interdependența dintre factorii naturali și cei socio-culturali.
Relația ecosistemului eu starea de sănătate implică inevitabil cunoașterea factorilor și condițiilor care îl caracterizează, sanogeneza lui și dinamica factorilor de risc.
Ecosistemul urban al Municipiului Craiova se detașează prin diversitatea și complexitatea problemelor de mediu pe care Ic generează, fapt ce impune o analiză integrală și prioritară la nivel local.
Pentru evidențierea zonelor critice din punct de vedere al protecției mediului și vulnerabilitatea elementelor de risc din teritoriul administrativ din Municipiul Craiova, s-au utilizat, în principal:
metode de ordin descriptiv cu scopul de a sintetiza seriile de date în indicatori și indici statistici;
metode de ordin calitativ pentru evidențierea unor parametri calitativi ai mediului dar și a percepției populației față de diferite aspecte care caracterizează habitatul;
mijloace și tehnici de analiză a datelor care au oferit posibilitatea clasificării datelor și interpretării rezultatelor obținute în urma prelucrării.
În acest context, studiul și-a propus să identifice și să aplice pe teritoriul al Municipiului Craiova, metode și mijloace de evaluare a stării de sanogeneză care să permită:
evaluarea stării actuale a mediului și a cauzelor care o generează;
problemele mediului și proiecția lor la nivelul stării de sanogeneză a habitatului intern și extrem;
aprecierea corectă a suportabilității mediului pentru diferite activități antropice; evidențierea importanței pe care o are existența unui mediu sănătos;
precierea atitudinii populației locale, în special a populației școlare față de problemele mediului în cane locuiesc și a gradului de implicare în rezolvarea acestora;
prioritizarea măsurilor de intervenție;
evidențierea necesității educației pentru mediu în vederea unei dezvoltări durabile.
Prin acest demers, ne propunem să conferim o dimensiune spațială și temporală abordării problemelor de mediu reflectate în starea de sanogeneză a ecosistemului urban Craiova permițând astfel identificarea tendințelor de evoluție a teritoriului pe fondul unei susținute educații pentru un mediu durabil.
Capitolul I
Ecosistemul urban
Ecosistemul urban cuprinde analize la nivel substanțial (material)-input-uri de materii prime pentru industrie, bunuri de consum și output-uri prin produsele rezultate din prelucrarea materiilor prime și cel mai grav, a deșeurilor rezultate; analize la nivelul schimburilor de energie, adică determinări cu privire la cantitatea de energie consumată per locuitor în toate activitățile din ecosistem; analize la nivel informațional, respectiv tot ceea ce este legat de domeniul desfășurării activității, al reglării vieții interne și externe. Echilibrul energetic este asigurat în permanență prin reglările naturale existente în ecosistem. Funcționarea ecosistemului urban devine dependenta de fluxurile de energie și materiale introduse de către om, care sunt luate din “zestrea” capitalului natural, într-un ritm care depășește capacitatea de refacere a acestuia. Una din cele mai importante trăsături definitorii ale ecosistemului urban o constituie circuitele energetice, ce sunt puternic perturbate de activitățile omului. Cantitatea de energie introdusă de om în ecosistemul urban prin diferite căi depășește cu mult energia solară introdusă în sistem și are drept consecință puternică antropizare a teritoriului urban. Conceptul actual de “mediu înconjurător” are un caracter dinamic (dinamica este un indicator al transformării societății) care caută să cunoască, să analizeze și să urmărească funcționarea sistemelor în toată complexitatea lor.
Noțiunea de „ecosistem urban”
Ecosistemul urban este reprezentat de către aglomerațiile umane fixate in jurul unor clădiri, instituții și relații care permit viețuirea și tranzitarea unui bogat flux energetic, formând un mozaic eterogen cu răspândiri și densități variabile supuse unor interacțiuni reciproce, în care majoritatea transformări lor de materie, energie și informație este realizată de om.
Obiectivele studiului nostru surprind în mare măsură dezechilibrele dinamice care apar la nivelul ecosistemului urban prin înlocuirea peisajului natural, nu printr-o evoluție bio-ecologică de lungă durată ci printr-o artificializare rapidă, fapt ce necesită o permanentă „susținere” prin imput-uri de substanță și energie.
Conținutul mdiului înconjurator reprezintă o îmbinare de elemente naturale și construcții omenești ce modifică peisajul natural creând structuri funcționale ce s-au diferențiat de cadrul natural primordial in decursul evoluției istorice. Elementele mediului pot fi grupate in trei categorii elemente primare: fundalul naturii fizice, neînsuflețite; elemente derivate: s-au dezvoltat pe seama celor dintâi (pe care le-au transformat) reprezentand mediul biotic (viețuit); elemente antropice: introduse de om prin activitățile sale conștiente.
Compoziția normală a aerului cuprinde (în vol. % atmosferă uscată): azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Acest amestec de gaze reprezintă peste 99,99% din compoziția aerului. Restul de circa 0,01% este alcătuit din alte gaze ca neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La acestea se adaugă proporții variabile de vapori de apă (în medie 0,2 – 3%).
Din punct de vedere sanitar prezintă importanță oscilațiile în concentrație ale oxigenului și bioxidului de carbon, substanțe cu rol deosebit în schimbul de gaze de la nivelul plămânului.
Oxigenul poate influența sănătatea prin scăderea concentrației lui în aer și prin scăderea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parțiale la nivelul alveolei pulmonare, alterarea schimbului de gaze (O2 și CO2) și a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parțiale.
Bioxidul de carbon întâlnit în atmosferă în proporție de 0,03% nu produce tulburări manifeste decât în situațiile în care este împiedicată trecerea gazului din sângele venos în alveola pulmonară și eliminarea lui prin aerul expirat. De fapt fenomenele toxice apar în momentul în care presiunea parțială a CO2 din aer crește atât de mult încât împiedică eliminarea acestui catabolit. Inițial apare o creștere a CO2 din sânge (hipercapnie) mai puțin datorită pătrunderii lui din aerul exterior, cât datorită autointoxicării organismului. Pe măsură ce crește concentrația în aerul atmosferic, intervine și solubilizarea lui în plasma sanguină datorită presiunii parțiale crescute; la autointoxicare se asociază intoxicația exogenă. Primele tulburări apar în jurul concentrației de 3% manifestată prin tulburări respiratorii (accelerarea respirației), apare apoi cianoza, urmată de tulburări respiratorii și circulatorii însoțite de fenomene legate de dezechilibrul acido-bazic.
1.2. Evoluția ecosistemului urban provind starea de sănătate
În ansamblu, ecosistemul urban este un complex de factori naturali și artificiali. pozitivi și negativi, care aduc o serie de facilități pentru desfășurarea comodă a vieții, dar expun și la riscuri nocive în funcție de modul de concepție, planificare și organizare a elementelor sale și de modul de folosire chibzuită a acestora de către oameni.
Din categorii factorilor cu influență pozitiva asupra stării de sanogeneză a ecosistemului urban, amintim:
reducerea spațiului de deplasare și acces rapid la variatele bunuri materiale și spirituale concentrate pe arii mici;
creșterea și diversificarea mijloacelor necesare desfășurării vieții; ridicarea nivelului tehnic necesar muncii, transportului; creșterea nivelai de educație și culturi.
Dintre factorii cu influență negativă asupra stării de sanogeneză a ecosistemului urban, enumerăm:
aglomerația datorită concentrării populației, clădirilor, instalațiilor;
existența industriilor generatoare de poluanți ai acrului, apei, solului și a poluării sonore;
diminuarea accesului populației Ia factorii naturali și expunerea la factori artificiali:
solicitarea excesivă și intensificarea stress-ului psiho-social; diminuarea posibilității de relaxare, reconfortare, odihnă, refacere etc.
Acest fapt a reprezentat unul din reperele cercetării noastre în vederea fondării unor teorii care să ateste pe de o parte importanța relației om-mediu ca manifestare cu specific constructiv, evolutiv și determinativ a vieții și pe de altă parte reflectarea acestei realități la nivelul percepției populației școlare și a comunității.
1.3. Impactul poluării aerului asupra mediului
Schimbarea traiectoriei actuale de dezvoltare socio-economica presupune construirea unor modele de percepție si interpretare a mediului, a pozitiei omului în natură, a relațiilor dintre om și mediu si respectiv a legaturii dintre mediu si dezvoltare.
Puterea omului de adaptare, mai mare decât a tuturor animalelor s-a datorat tocmai rațiunii care l-a dus la cunoașterea calitativă a mediului inconjurător, la aprecierea posibilităților lui pentru existența speciei umane si la explicarea fenomenelor din jur.
Omul a căutat sa cunoască mediul înconjurător, sa-i folosească insușirile pentru adăpostire si apărare, pentru procurarea hranei si a materialelor necesare vieții lui, fiind conștient de ceea ce se afla in jurul lui , punând in balanța avantajele și primejdiile pe care le pot da la iveala locurile în care traiau, pentru asigurarea celor necesare vieți.
În scurta etapă a istorii gtății de relaxare, reconfortare, odihnă, refacere etc.
Acest fapt a reprezentat unul din reperele cercetării noastre în vederea fondării unor teorii care să ateste pe de o parte importanța relației om-mediu ca manifestare cu specific constructiv, evolutiv și determinativ a vieții și pe de altă parte reflectarea acestei realități la nivelul percepției populației școlare și a comunității.
1.3. Impactul poluării aerului asupra mediului
Schimbarea traiectoriei actuale de dezvoltare socio-economica presupune construirea unor modele de percepție si interpretare a mediului, a pozitiei omului în natură, a relațiilor dintre om și mediu si respectiv a legaturii dintre mediu si dezvoltare.
Puterea omului de adaptare, mai mare decât a tuturor animalelor s-a datorat tocmai rațiunii care l-a dus la cunoașterea calitativă a mediului inconjurător, la aprecierea posibilităților lui pentru existența speciei umane si la explicarea fenomenelor din jur.
Omul a căutat sa cunoască mediul înconjurător, sa-i folosească insușirile pentru adăpostire si apărare, pentru procurarea hranei si a materialelor necesare vieții lui, fiind conștient de ceea ce se afla in jurul lui , punând in balanța avantajele și primejdiile pe care le pot da la iveala locurile în care traiau, pentru asigurarea celor necesare vieți.
În scurta etapă a istorii geologice a Pământului de la apariția omului preistoric până în prezent, s-au produs mari modificari in peisajul geografic al globului, unele cauze naturale fiind schimbări climatice, transgresiuni marine, erupții vulcanice, cutremure distrugătoare.
Alte cauze sunt datorate intervenției omului. Când omul preistoric a trecut la agricultură cu patru – cinci milenii înainte de Hristos, modificările in mediul inconjurător au inceput a lua o oarecare amploare prin despăduriri, acumulări de ape pentru irigație, terasarea terenurilor in pantă.
Creându-se peisaje specifice, schimbările, modificările, nefiind mari.
Schimbările mari s-au produs in ultimele două veacuri datorită dezvoltării industriei, creșterii numerice tot mai accentuate a populației ( “explozia demografică” ), aglomerării crescânde a marilor centre orășenești, îndesirii căilor de transport (rutiere, cu ample treceri la nivel suprapuse; feroviare; navale, cu vaste incinte portuare si aerien, cu piste de aterizare), defrișarile pe mari întinderi: eroziunea terenurilor, deversarile de substante nocive in apele curgătoare sau eliminarile lor in atmosfera.
Mediul natural care ocupa zone terestre a fost înlocuit cu așezari omenesti, cu terenuri cultivate, cu exploatari miniere in galerii sau cu mari descopertări la suprafață, cu păduri de sonde, cu mari uzine, cu orașe în care aspectele naturale au disparut cu totul, luându-le locul piatra, betonul și metalul, plus fumul făbricolor și gazele de eșapament ale autovehicolelor.
Mediul transformat de om în masură mai mică sau mai mare s-a numit mediu geografic sau umanizat .
1.4. Metale grele și impactul lor asupra sănătății celor din jur
Unii compuși ai mercurului precum sublimatul corziv (HgCl2) este cunoscut de mult timp ca fiind toxic. O toxicitate mare o au compușii organomercurici, ca metilmercurul și dimetilmercurul CH 3Hg și (CH 3) 2Hg. Compușii metilmercurici provoacă aberații cromozomiale, trec prin placenta din corpul mamei în cel al fătului, afectează celulele nervoase ale creierului provocând grave afecțiuni – ca orbire, deteriorarea coordonării nervoase, anomalii psihice, moarte.
Mecanismul chimic al acestor procese pare a consta în afinitatea mare a mercurului față de sulful din moleculele proteice, ceea ce afectează tranzitul de ioni prin membrane, activitatea enzimatică, activitatea mitocondriilor, etc
Mercurul este singurul metal care se găsește în toate cele trei medii majore – apă, sol, atmosferă. Sursele de mercur sunt naturale și din activitatea umană. Mercurul este folosit mai ales în industria chimică la fabricarea vopselelor, a hârtiei, a unor pesticide și fugnicide, a produselor farmaceutice, a dezinfectanților.
La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tonă de sodă sunt deversate circa 200 gr. de mercur. O pare din acest produs rămâne și în soda care se folosește și în unele ramuri ale industriei alimentare.
O altǎ sursă de poluare cu mercur o constituie arderea combustibililor fosili. Anual în urma acestui proces în atmosferă nimeresc circa 5000 tone de mercur. Contaminarea cu mercur are un caracter global și afectează atât mediul terestru cât și cel acvatic. Mediul natural conține o anumită cantitate de mercur la care viețuitoarele s-au adaptat în decursul evoluției. Dar datorită activității umane nivelul global al contaminării cu mercur este în creștere. Cea mai mare parte a Hg provenit din activitatea umană se degajă în atmosferă, prin migrare și transformare el ajunge în mediul acvatic, unde se acumulează mai ales în organisme sub forma unor produși foarte toxici. Intoxicații cu mercur se produc frecvent în urma utilizării fungicidelor organomercurice.
Cercetările efectuate arată că toxicitatea mercurului este diminuată de către seleniu. Seleniul duce la scăderea nivelului de mercur din organe și schimbă legarea sa de către proteinele solubile. Efectul are loc datorită competiției între Se și Hg pentru grupele SH ale proteinelor.
Anual pe pământ se extrag peste 2, 5 milioane de tone de plumb. În atmosferă plumbul ajunge în special o dată cu gazele de eșapament ale automobilelor dotate cu motoare cu benzină. Din atmosferă plumbul ajunge în sol, ape. În apa de ploaie s-au determinat concentrații de 40 mg de Pb. Plumbul din sol este absorbit de plante, în special de rădăcini, plumbul din atmosferă poate ajunge în frunze, de unde consumat de animale poate ajunge la concentrații destul de importante. Mamiferele erbivore rețin 1% din plumbul consumat. Omul preia plumbul atât prin respirație, dar mai ales prin alimente.(330 g/zi).
Pb este un metal toxic. O parte importantă a plumbului nimerit în organism este acumulată în oase și păr, iar o altă parte se acumulează în ficat. Pb inhibă dehidrogenarea acidului aminolevuluinic din eritrocite, ceea ce provoacă anemie. Intoxicările cronice cu Pb duc la tulburări ale sistemului nervos. Are o puternică acțiune toxică asupra organismelor vii. Este letal pentru spermatozoizi.
Cadmiul pătrunde în organism prin hranǎ și prin suprafața corpului și se acumulează selectiv în diferite țesuturi, unde se leagă parțial de moleculele proteice.În apele dulci concentrația de Cd este mai mare decât în mări. În apele marine concentrația este mai mare în apele de coastă. Este un produs indispensabil în special ca o sursǎ importantă de energie. Însă pe cât este de necesar pe atât de periculos din punct de vedere ecologic. Este una din principalele surse de hidrocarburi, care se întâlnesc în sol, atmosferă și hidrosferă. În atmosferă hidrocarburile pătrund ca substanțe volatile prin evaporarea produselor petroliere sau ca rezultat al arderilor industriale. Contribuie nemijlocit la apariția smogului. În hidrosferă hidrocarburile ajung din atmosferă, dar în special în urma scurgerilor de țiței.
Se estimează că anual în urma deversărilor petroliere accidentale în oceane pătrund până la 200 000 tone de țiței. Cantități și mai mari provin în urma proceselor de extracție, transport și prelucrare, curățirea halelor vapoarelor. O mare cantitate pătrunde în mediul înconjurător prin scurgerile de la rafinării sau terminale petroliere.
Pierderile anuale de produse petroliere, care pătrund în mediul ambiant ajung până la 5 milioane de tone. În același timp e demonstrat că o tonă de țiței brut acoperă cu o peliculă fină aproape moleculară o suprafață de 12 km 2 de apă.
Din păcate, omul de multe ori subestimează toxicitatea produselor petroliere. În același timp savanții, printre care Blumer deosebesc 2 categorii de efecte toxice: efecte imediate și efecte tardive. Efectul imediat se datorează hidrocarburilor. Cele saturate sunt solubile în apă, în concentrații mici produc anestezie, iar în doze mai mari moartea animalelor, în special a formelor tinere. Hidrocarburile aromatice (benzenul, toluenul, naftalenul) sunt și mai toxice, având și un efect cancerigen pronunțat. Efectele toxice tardive sunt mai complexe, producând pe termen lung grave dezechilibre ecologice.
Formarea peliculei de petrol la suprafața apei are un prim efect de scădere a tensiunii superficiale la interferența apă-aer, astfel este perturbată activitatea numeroaselor organisme planctonice, multe din ele neputând supraviețui. Se modifică cantitatea de lumină pătrunsă în apă, diminuând fotosinteza algelor. Chiar după dispariția peliculei de petrol ele nu vor mai fi în stare să revină la starea inițială.
Evaporarea în atmosferă a petrolului este destul de intensă, astfel circa 25 % din pelicula de petrol se evaporă în câteva zile. O altă parte din țiței trece in soluție, iar alta în organismele marine. De multe ori pelicula de petrol este dusă spre zonele litorale, de țărm, invadând plajele și distrugând toată flora și fauna adiacentă – un număr impresionant de crustacee, moluște, păsări și animale marine.
1.5. Ațiunea poluării aerului asupra populației
În cursul unui act respirator, omul în repaus trece prin plămâni o cantitate de 500 cm2 de aer, volum care crește mult în cazul efectuării unui efort fizic, fiind direct proporțional cu acest efort. În 24 ore în mediu omul respiră circa 15-25 m3 de aer. Luând comparativ cu consumul de alimente și apă, în timp de 24 ore, omul inhalează în medie 15 kg de aer în timp ce consumul de apă nu depășește de obicei 2,5 kg, iar cel de alimente 1,5 kg. Rezultă din aceste date importanța pentru sănătate a compoziției aerului atmosferic, la care se adaugă și faptul că bariera pulmonară reține numai în mică măsură substanțele pătrunse până la nivelul alveolei, odată cu aerul inspirat.
Din punct de vedere al igienei, aerul influențează sănătatea atât prin compoziția sa chimică, cât și prin proprietățile sale fizice (temperatură, umiditate, curenți de aer, radiații, presiune).
În ceea ce privește compoziția chimică distingem influența exercitată asupra sănătății de variații în concentrația componenților normali, cât și acțiunea pe care o exercită prezența în aer a unor compuși străini.
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a populației ca urmare a expunerii la agenți poluanți. Aceste modificări se pot traduce în ordinea gravității prin: creșterea mortalității, creșterea morbidității, apariția unor simptome sau a modificării fizio-patologice, apariția unor modificări fiziologice directe și/sau încărcarea organismului cu agentul sau agenții poluanți.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariția unor fenomene patologice în urma expunerii prelungite la poluanții atmosferici. Aceste efecte pot fi rezultatul acumulării poluanților în organism, în situația poluanților cumulativi (Pb, F etc.), până când încărcarea atinge pragul toxic. De asemenea modificările patologice pot fi determinate de impactul repetat al agentului nociv asupra anumitor organe sau sisteme. Efectele de lungă durată apar după intervale lungi de timp de expunere care pot fi de ani sau chiar de zeci de ani. Manifestările patologice pot îmbrăca aspecte specifice poluanților (intoxicații cronice, fenomene algerice, efecte carcinogene, mutagene și teratogene) sau pot fi caracterizate prin apariția unor îmbolnăviri cu etiologie multiplă, în care poluanții să reprezinte unul dintre agenții etiologici determinanți sau agravanți (boli respiratorii acute și cronice, anemii etc.).
Poluanții iritanți realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare și îndeosebi asupra aparatului respirator. În această grupă intră pulberile netoxice, precum și o sumă de gaze și vapori ca bioxidul de sulf, bioxidul de azot, ozonul și substanțele oxidante, clorul, amoniacul etc. Poluarea iritantă constituie cea mai răspândită dintre tipurile de poluare, rezultând în primul rând din procesele de ardere a combustibilului, dar și din celelalte surse de poluări.
Poluanții fibrozanți produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator.
Printre cei mai răspândiți sunt bioxidul de siliciu, azbestul, și oxizii de fier, la care se adaugă compușii de cobalt, bariu etc. Sunt mult mai agresivi în mediul industrial unde determină îmbolnăviri specifice care sunt excepționale în condiții de poluare a aerului. Totuși poluarea intensă cu pulberi poate duce la modificări fibroase pulmonare.
Poluanții toxici asfixianți sunt cei care împiedică asigurarea cu oxigen a țesuturilor organismului. Dintre poluanții atmosferici cu efect asfixiant cel mai important este oxidul de carbon, care formează cu hemoglobina un compus relativ stabil (carboxihemoglobina) și împiedică astfel oxigenarea sângelui și transportul de oxigen către țesuturi. În funcție de concentrația din aer și timpul de expunere se realizează o anumită proporție de carboxihemoglobină ce depășește 60% din hemoglobina totală. Intoxicația acută este relativ rară, apărând practic numai în spații închise în prezența unor surse importante de CO (în încăperi în care sistemele de încălzit funcționează defectuos, garaje, pasajele subterane pentru autovehicule etc.)
Poluanții alergenici din atmosferă sunt cunoscuți de multă vreme. Îndeosebi este cazul poluanților naturali (polen, fungi, insecte) precum și a prafului din casă, responsabili de un număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe lângă acestea se adaugă poluanții proveniți din surse artificiale – în special industriale – care pot emite în atmosferă o sumă de alergeni compleți sau incompleți. Pe primul loc din acest punct de vedere, se găsește industria chimică (industria maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide etc.). Sunt semnalate și situații cu apariția unor fenomene alergice in masă, precum cel de la New Orleans din 1958 în care alergenul a fost identificat în praful provenit de la deșeuri industriale depuse în holde.
Poluanți cancerigeni. Există foarte mari dificultăți în estimarea rolului poluanților atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totuși creșterea frecvenței cancerului îndeosebi în mediul urban, a impus luarea în considerare și a poluanților atmosferici ca agenți cauzali posibili, cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanțe cert carcinogene.
Putem clasifica substanțele cancerigene prezente în aer, în substanțe organice și substanțe anorganice.
Dintre poluanții organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiți sunt hidrocarburile policiclice aromatice ca benzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc. Cel mai răspândit este benzoopirenul, provenind din procese de combustie atât fixe cât și mobile. Ia naștere în timpul arderii, se volatilizează la temperatura ridicată și condensează rapid pe elementele în suspensie. Substanța cancerigenă este cunoscută de multă vreme, iar prezența în aer indică un risc crescut de cancer pulmonar. Efecte cancerigene se atribuie și insecticidelor organoclorurate precum și unor monomeri folosiți la fabricarea maselor practice.
Mai sunt incriminați ca agenți cancerigeni dibenzacridina, epoxizii, precum și nitrosaminele în aer putând fi prezenți precursorii acestora (nitriții și aminele secundare).
Dintre poluanții cancerigeni anorganici menționăm azbestul, arseniul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul și seleniul. Mai frecvent întâlnită în mediul industrial, prezența lor în aer a fost semnalată și în zonele din apropierea industriilor.
Un aspect deosebit îl prezintă azbestul, mai periculos decât se presupunea cu câțiva ani în urmă și a cărui prezență a fost demonstrată atât în atmosfera urbană cât și în plămânii (corpi azbestizici pulmonari) unui procent apreciabil din populația urbană neexpusă profesional.
1.6. Impactul încălzirii globale
Ca să putem analiza încalzirea globală trebuie să avem determinari de temperatura la scara întregii planete pe intervale mari de timp și date privind concetrația gazelor care produc efectul de seră. Astfel de studii s-au facut sistematic din 1957 pentru dioxidul de carbon. Datele de la sol sunt culese de la un mare număr de stații dar în prezent temperatura la suprafața pamântului este determinată și utilizand sateliții. Cele mai moderne studii privind încalzirea globală se fac utilizând probe de gheață din Antarctica. Fiecare strat de zapadă care cade anual în Antarctica se transformă într-un strat de gheață.
Gheața include în ea și mici bule de aer. Examinarea bulelor de aer aduce informații complexe privind compoziția atmosferei in momentul formarii bulei, data la care s-a format stratul de gheață, temperatura în acel moment.
Studiile se fac utilizând izotopii radioactivi ai oxigenului 16O, 18O. Toate investigațiile clasice sau moderne au aratat o creștere a temperaturii globale.
Pentru studiul încalzirii globale s-au alcătuit modele numerice care sunt procesate pe calculator sau se pot face analogii geografice sau geologice. Exista multe controverse in lumea stiințifică legate de efectele încalzirii globale dar multe idei sunt acceptate de toata lumea (schimbările de climă, modificarea nivelului mării, schimbări geomorfologice, schimbări in agricultură, schimbari politice).
Cu privire la schimbările climatice se estimează o creștere a temperaturii planetei cu 0.5-2 grade Celsius pâna în anul 2050, o creștere a nivelului precipitațiilor si o modificare a distribuirii precipitațiilor la diferite latitudini, o creștere a frecvenței furtunilor tropicale.
Modificările nivelului mării sunt probabil cu 5-40 cm pâna în anul 2050. Este greu de estimat care vor fi modificările care vor apărea legate de ghețarii din Artica si Antarctica. O mare parte din ghețari se pot topi (Groenlanda, de exemplu, cu 2.7 milioane de km cubi de gheața) și acest lucru poate atrage dupa sine o majoră agravare a creșterii nivelului mării. Schimbările geomorfologice: marele râuri vor fi puternic afectate de încălzirea globală, multe zone vor fi inundate iar eroziunea în zonele de coastă se va accentua. Vor fi de asemenea posibile modificări in agricultuară și chiar anumite orientări politice, concretizate prin hotariri, legi, etc.
Ploaia acidă se formează atunci când dioxidul de sulf sau oxizii de azot, ambele rezultate ale poluării industriale, se amestecă în atmosferă cu aburii de apa. Ploaia acidă distruge plantele si animalele.
Păduri intregi au disparut din cauza ploilor acide. Mai rău este dacă aceste ploi acide ajung in lacuri sau râuri care le duc la distanta, omorând și cele mai mici organisme. Dupa estimarea oamenilor de stiință până în anul 2001 vor fi doar in Statele Unite si in Canda 50.000 lacuri moarte biologic.
Dereglarea echilibrului natural al atmosferei nu poate decât să dauneze Pământului.
Din cauza încalzirii globale, va creste nivelul mărilor, regiunile situate mai jos fiind înghitite de apă. Este de așteptat ca apa sa înghită orașele Londra sau New York. Poluarea resurselor de apă poate atrage după sine izbucnirea unor epidemii, apariția unor boli grave si moartea. Sunt modificate și raporturile repartizării precipitațiilor: regiuni întregi pot fi secate complet, ducând la foamete și la pierderea multor vieți omenești.
În 1995 în Marea Britanie dintre copii sub 18 ani, fiecare al șaptelea a suferit de astm. Inflamația alveolelor pulmonare produce dificultăți respiratorii si senzatii de sufocare.
Înca nu este dovedit faptul că această afecțiune ar fi produsă de poluarea aerului, dar un lucru este sigur: poluarea agravează simptomele. Principalii vinovati sunt gazele de eșapament și gazele formate sub efectul radiațiilor solare din produsele arderii combustibililor.
1.7. Poluarea de fond
Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă direct influența surselor de poluare.
Stațiile de supraveghere a poluării de fond se amplasează în zone convențional "curate", situate la altitudini cuprinse între 1000 – 1500 m și la distanțe de minimum 20 km de centre populate, drumuri, căi ferate, obiective industriale. Concentrațiile poluanților din aer și precipitații, măsurate în aceste zone constituie indicatori prețioși pentru evaluarea poluării la nivel regional și global.
Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie a început supravegherea poluării de fond în luna iunie 2000. Numărul parametrilor monitorizați la stația de poluare de fond Fundata este redus, urmând ca acesta să fie extins în anul 2001 în limita fondurilor disponibile.
Concentrațiile de dioxid de carbon determinate se încadrează în limite normale, mai mici vara și mai mari iarna. Creșterea valorilor concentrației de dioxid de carbon din perioada rece se datorează proceselor de combustie de la încălzirea casnică din zona supravegheată.
Capitolul II
Proiecția fenomenului de poluare a mediului în analiza stării de sanogeneză într-un ecosistem urban
Analiza ecosistemului urban este susținută de ideea conform căreia orașul modern nu reprezintă doar centrul de locuințe, comerț, industrie și cultură, ci este un ecosistem viu, ale cărui componente naturale (spații verzi, cursuri de apă și alte zone de naturalitate) au în centru omul și activitățile socio-umane. Într-o mare măsură, obiectul studiului unui ecosistem este acela de a oferi factorului uman datele necesare care să-l conducă la formarea unor opinii corecte cu privire la interdependența dintre factorii naturali și cei socio-culturali. Relația ecosistemului cu starea de sănătate implică inevitabil cunoașterea factorilor și condițiilor care îl caracterizează, sanogeneza lui și dinamica factorilor de risc.
2.1. Noțiunea de „poluare” și tipuri de poluanți
Descrierea conceptuală a poluării mediului ia în considerare mai multe elemente interdependente, elemente care sunt redate de modelul poluării mediului, elaborat de Hodgate. Modelul simplificat, prezentat schematic în fig. 2.1., descrie procesul de poluare a mediului prin următoarele elemente:
sursa de poluare, care emite poluantul;
transportul poluantului în mediul biotic sau abiotic precum și transformările pe care acesta le suferă în mediu;
ținta (organismele, ecosistemele sau alte componente ale mediului afectate de poluant), ca receptor al poluantului.
Figura 2.1. Modelul simplificat al poluării mediului
2.2. Elementele care influențează starea de sanogeneză într-un ecosistem urban
Principalii factori care stau la baza evaluării stării de sanogeneză a ecosistemul urban sunt factori de natură fizică, factori de natură chimică, factori de natură biologică și factori de natură psiho-socială.
Principalele probleme legate de zgomot apar în proximitatea zonelor de trafic rutier și feroviar, celelalte surse având acțiune locală, ce accelerează dimensiunea efectelor.
Principiale surse de zgomot din sectorulse pot clasifica în următoarele categorii:
1. surse staționare: zonele industriale, zonele de construcție și demolare, zonele rezidențiale;
2. surse în coridor: rețeaua de transport urban.
Ponderea majoră a surselor de poluare fonică, pe lângă cele fixe de origine industrială, o deține în proporție de 70% sursele mobile, respectiv circulație rutieră.
Traficul rutier generează nivele ridicate de disconfort acustic pe direcțiile principale ale fluxurilor de circulație în lungul arterelor rutiere de categoria I și II, cu consecințe la nivelul habitatului intern al populației din spațiile aflate în proximitate.
Transportul in comun constituie, de asemenea, o sursă importantă de zgomot. Prezența mijloacelor de transport în comun de suprafață accentuează poluarea fonică, în special pe arterele principale, unde se concentrează mai multe linii, adăugându-se circulației auto obișnuite și transformându-le în principale coridoare de poluare fonică.
Zgomotul produs de traficul feroviar nu afectează întreaga populație a municipiului. Arterele de circulație feroviară sunt mai puțin numeroase iar zgomotul se propagă în axul căii ferate.
Sursele de poluare a aerului într-un ecosistem urban constă în întreprinderile industriale, mijloacele de transport,sistemele de încălzire a locuințelor,îndepărtarea și tratarea reziduurilor.
Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.
Învelișul gazos reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esențiali ai existenței vieții pe pământ. Dintre componenții aerului, oxigenul este indispensabil respirației vegetale și animale, fenomenul de oxidare reprezentând principala sursă de energie în procesele vitale. Bioxidul de carbon din aer intervine în asimilația clorofiliană, iar azotul atmosferic reprezintă una din verigile circuitului azotului în natură.
Sursele de poluare a aerului pot clasificate în două grupe: surse naturale și surse artificiale (rezultate din activitatea umană).
Sursele naturale de poluare a aerului nu provoacă decât în mod excepțional poluări importante ale atmosferei. Cea mai comună dintre poluările naturale este poluarea cu pulberi provenite din erodarea straturilor superficiale ale solului, ridicate de vânt până la o anumită altitudine. Furtunile de praf pot constitui uneori factori de poluare care pot influența și asupra sănătății populației, în apropierea unor zone aride sau de deșert. În anumite condiții meteorologice s-au semnalat transporturi masive de praf de sol până la distanțe apreciabile de locul de producere. De asemenea, între sursele naturale de poluare putem menționa erupțiile vulcanice, emanațiile de gaze din sol, poluarea produsă de procese naturale de descompunere în sol a substanțelor organice, incendiile din păduri etc.
Sursele artificiale sunt mult mai importante, înmulțirea acestora constituind cauze pentru care protecția aerului reprezintă o problemă vitală a lumii contemporane. Aceste surse sunt o urmare a activității omului, progresul societății, în primul rând procesul de industrializare și urbanizare, având drept fenomen de însoțire poluarea mediului – implicit și poluarea aerului. Aceste surse de poluare a aerului pot fi clasificate în surse staționare și surse mobile.
Sursele staționare cuprind procesele de combustie și procesele industriale diverse.
Procesele de combustie – arderea combustibilului pentru obținerea de energie – sunt folosite în scopuri industriale (centrale electrice etc.), pentru realizarea energiei calorice necesare încălzirii sau pentru incinerarea reziduurilor.
Produșii de petrol reprezintă de asemenea combustibili frecvent folosiți în procesele de combustie din sursele staționare. Principalii poluanți emiși în atmosferă sunt oxizii de azot, oxidul de carbon, bioxidul de sulf (dependent de concentrația sulfului în petrol), hidrocarburi – printre care și hidrocarburi policiclice (benzopiren), precum și suspensii conținând carbon și cenușǎ bogatǎ în sulfați, precum și alte substanțe printre care sunt de menționat seleniul și vadiul.
Transporturile auto sunt surse deosebit de importante, constituind pentru anumite țări sau localități – principale surse de poluare. Astfel în S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în unele localități ajung pânǎ la 90%.
Emisiile de poluanți ale autovehiculelor prezintă două particularități: în primul rând eliminarea se face foarte aproape de sol, fapt care duce la realizarea unor concentrații ridicate la înălțimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică și mare capacitate de difuziune în atmosferă. În al doilea rând, emisiile se fac pe întreaga suprafață a localității, diferențele de concentrații depinzând de intensitatea traficului și posibilitățile de ventilație a străzii. Ca substanțe poluante, formate dintr-un număr foarte mare (sute) de substanțe, pe primul loc se situează gazele de eșapament. Volumul, natura și concentrația poluanților emiși depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului și de condițiile tehnice de funcționare.
O alta sursă de poluare a aerului atmosferic sunt întreprinderile industriale.
Degajările industriale în ultima instanță nimeresc în sol, e cunoscut faptul că în jurul uzinelor metalurgice în perimetrul a 30-40 km în sol e crescută concentrația de ingrediente ce intră în compoziția degajaților aeriene a acestor uzine.
Dispersarea în aer a prafului de ciment constituie până la 10 % din producția de ciment. Acest praf acoperă totul din jurul întreprinderii cu un strat cenușiu.
Înțelegem prin poluarea aerului prezența în atmosferă a unor substanțe străine de compoziția normală a aerului care în funcție de concentrație și/sau timpul de acțiune provoacă tulburări ale sănătății omului, crează disconfort populației dintr-un teritoriu, afectează flora și fauna sau alterează mediu de viață al omului.
Rezultă din această definiție că – pentru a fi considerați poluanți – substanțele prezente în atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra omului sau a mediului său de viață.
2.3. Calitatea aerului în Municipiul Craiova
Poluarea aerului în Municipiul Craiova are un caracter specific datorită, în primul rând condițiilor de emisie, respectiv existenței unor surse multiple, înălțimii diferite ale surselor de poluare, precum și repartiției neuniforme, dispersate pe întreg teritoriul .
Traficul auto determină niveluri de poluare variate în timp și spațiu. Impactul cel mai mare se remarcă în zonele construite cu clădiri sub formă compactă și cu artere de trafic supraaglomerate. Eliminarea poluanților se face foarte aproape de sol. Emisiile se realizează pe toată suprafața.
2.4. Poluarea apei într-un ecosistem urban
Rețeaua de distribuție a apei potabile în Craiova este de tip inelar. Conductele sunt confecționate predominant din fontă, oțel azbociment, PVC.
Statisticile referitoare la lungimea arterelor și conductelor sistemului de distribuție în funcție de vârsta acestora, evidențiază ponderi mari ale conductelor cu o vechime sub 40 de ani (65%) și a conductelor cu o vechime de peste 60 de ani.
Rețeaua primară este veche șt prezintă defecțiuni majore necesitând un proces de depistare a pierderilor și spargerilor de conducte în vederea reabilitării și modernizării acestora.
Rețeaua secundară este parțial realizată din oțel a cărui calitate necorespunzătoare duce la coroziune eu consecințe fie legate de calitatea apei, fie de înregistrarea unor pierderi foarte mari prin fisurile provocate de acest fenomen. O parte importantă a rețelei (22%) este realizată din fontă cenușie, având o vechime de peste 60 ani. în acest context este necesară înlocuirea conductelor și contorizarea tuturor branșamentelor.
Principala sursă de poluare a apelor de suprafață din sectorulo constituie activitatea industrială în urma căreia, datorită deficiențelor de funcționare a instalațiilor de preepurare sunt deversate în emisarii naturali, odată cu apele uzuale și o mare diversitate de noxe chimice. Volumele de apă depășesc pe lună fapt ce atenționează asupra presiunii foarte ridicate care există atât la nivel calitativ cât și cantitativ.
În aceste unități industriale apa are utilizări diferite: materie primă, agent de spălare și curățare, agent de răcire, uz menajer etc.
De asemenea, depozitele de deșeuri industriale și menajere amenajate sau neamenajate corespunzător, neautorizate și care pot fi întâlnite adesea pe teritoriul 6, constituie o sursă de poluare cu substanțe nocive și germeni patogeni atât a apelor de suprafață cât și a apelor subterane prin infiltrarea acestora în sol.
La nivelul punctelor fixe de recoltare, dinamica ponderii probelor necorespunzătoare evidențiază o tendință de scădere ceea ce indica o îmbunătățire a calității apei în aceasta perioadă.
Recomandările vizează în astfel de cazuri îndepărtarea de urgență a factorilor poluanți din jurul surselor de apă, asigurându-se respectarea zonei de protecție sanitară prevăzută de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 563/1997 și HGR 101 / 1997,urmate de dezinfecția apei cu substanțe clorigene și repetarea recoltărilor.
Ca urmare a inundațiilor determinate de ploile torențiale din capitală, pe parcursul lunii septembrie 2005, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului Craiova a inițiat o serie de acțiuni de recoltare de probe de apă, atât din surse proprii de mică adâncime aflate în gospodăriile populației din cartierele periferice, cât și din rețeaua centrală de distribuție, pentru verificarea calității apei. Recoltările din puțuri și fântâni au vizat zone din întregul oraș ce nu sunt racordate la rețeaua de apă și canalizare.
2.5.Funcția de igienă și salubritate la nivelul Municipiului Craiova
O sursă continuă și comună de contaminare a factorilor de mediu, considerate primele și cele mai vizibile surse de poluare a mediului , o constituie deșeurile menajere.
Evoluția cantității producției anuale de deșeuri la nivelul a înregistrat o creștere constantă.
Calculul pe cartiere a producției de deșeuri menajere, estimează creșterea, diversificarea și nevoia de rampe organizate. Acest aspect este evidențiat și de evoluția producției de deșeuri menajere per locuitor.
Impactul generat de deșeurile produse în perioada cercetării noastre afectează în mare măsură calitatea factorilor de mediu și a relațiilor din interiorul ecosistemului urban, prin:
modificări ale caracteristicilor chimice ale solului prin aportul de substanțe organice și minerale poluante provenite din descompunerea deșeurilor (azotați, metale grele, concentrați cu azot, substanțe organice nedegradabile);
modificări ale condițiilor apelor subterane și de suprafață prin antrenarea substanțelor solubile existente în deșeuri sau provenite din procesul de descompunere al acestora:
Modificări ale calității aerului prin:
antrenarea de către curenții de aer a deșeurilor ușoare și a particulelor de praf produse în timpul operațiilor de descărcare, nivelare și compactare a deșeurilor;
impurificarea atmosferei prin emisia gazului de fermentație rezultat din procesul de descompunere a deșeurilor;
emisia gazelor de eșapament evacuate de vehiculele care asigură transportul deșeurilor;
antrenarea prin ape meteorice a reziduurilor menajere și stradale în gurile de scurgere ale canalizării cu înfundarea acestora și formarea de colecții de ape stagnante, favorizând dezvoltarea germenilor patogeni;
persistența în reziduuri a unui număr mare de insecte, rozătoare cunoscute ca vectori ai «nor toii infecțioase și parazitare.
2.6. Spațiile verzi și lumea animală într-un ecosistem urban
Factorii biologici sunt prezenți în limitele ecosistemului urban prin flora și fauna spontană sau aclimatizată.
Plantele specifice zonei geografice în care se găsește un ecosistem urban, sunt distruse prin impactul uman, respectiv prin construcții, activități de aplicare a ierbicidelor, activitățile traficului auto etc. În ecosistemul urban există un stres puternic asupra speciilor de plante datorită poluării cu metale grele, bioxid de sulf, toxicității și fumului, reducându-se astfel cantitatea de oxigen eliminată in atmosferă.
Principalele categorii din fauna ecosistemului urban sunt: microorganismele, insectele, rozătoarele și alte animale.
La nivelul din Craiova, suprafața ocupată de spațiile verzi în anul 2005, însuma circa 3 300 000 mp. Raportat la ansamblul populației înregistrate în același an fiecărui locuitor al îi reveneau 9,08 mp.
Raportat la suprafața totală a de suprafața deținută de spațiile verzi este de aproximativ 8,94% ceea ce înseamnă foarte puțin dacă avem în vedere recomandările specialiștilor care menționează o pondere a verdelui urban de cel puțin 3/4 din interiorul intravilanului.
La nivelul ansamblurilor de cartiere din sectorul 6, bilanțul teritorial al verdelui urban public pune în evidență ponderea cea mai mare a spațiilor verzi publice aferente blocurilor de urmată de aliniamentele stradale și scuaruri spre deosebire de spațiile verzi aferente blocurilor de locuințe le urmează ca pondere parcurile de agrement eu cea 37%.
Municipiul Craiova beneficiază în prezent de o suprafață insuficientă de zone verzi, valorile indicelui de spațiu verde fiind cuprinse între 6,06 mp/locuitor până la 7,41 mp/locuitor în funcție de zonă, în comparație cu dezvoltarea și gradul accelerat de creștere a poluării.
Fenomenul de schimbare ilegală a destinației terenurilor ating cote alarmante. în ultimii ani perceperea verdelui urban ca spațiu disponibil pentru construcții provizorii (terase, garaje) sau cu funcții diverse (unități comerciale, clădiri) constituie un precedent periculos în contextul în care actuala suprafață nu acoperă necesarul de spațiu verde.
2.7. Factorii de natură psiho – socială
Aglomerațiile umane ridică probleme de ordin epidemiologic, legate de poluarea mediului, a alterării ambianței; mediul urban este sursa celor mai numeroși agenți patogeni care generează bacteriozele, virozele, intoxicațiile sau traumatismele. Rezolvarea acestor probleme are o mare importanță, datorită frecvenței crescânde a unei noi patologii generate de o adaptare deficientă sau de o „pseudoadaptare”.
Capitolul III
Afecțiuni in relatie cu factorii de ordin etiologic de mediu intr-un ecosistem urban
Pentru a evidenția importanța factorilor utilizabili în analiza stării de sanogeneză s-au analizat raporturile dintre surse și diferitele categorii de boli ale indivizilor din comunitățile umane urbane, determinate de acestea (tabelul 3.1.).
Tabelul 3.1. Raporturi stabilite intre surse si categorii de boli in ecosistemul urban
3.1. Craiova – prezentare generală și istoric
Reședința județului Dolj, denumită și „capitala Olteniei” Craiova (în germană Krajowa 1718-1739), conform ultimului comunicat al Institutului Național de Statistică, în anul 2009 orașul avea o populație de 298.643 de locuitori
Localizare: Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieșirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 și 116 m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt și podișul Getic, fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Orașul este așezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanță de 227 km de București și 68 km de Dunăre. Forma orașului este foarte neregulată, în special spre partea vestică și nordică, iar interiorul orașului, spre deosebire de marginea acestuia, este foarte compact. Pentru populația sa, suprafața orașului este mică.[necesită citare]
Climă: Regimul climatic este temperat continental specific de câmpie, cu influențe submediteraneene, datorate poziției depresionare pe care o ocupă județul în sud-vestul țării. Valorile medii ale temperaturii sunt cuprinse intre 10-11,5° iar precipitațiile sunt mai scăzute decât în restul teritoriului.
Relief: Relieful orașului Craiova se identifică cu relieful județului Dolj, respectiv de câmpie. Spre partea nordică se observă o ușoară influență a colinelor, în timp ce partea sudică tinde spre luncă.
Populație: Craiova are o populație de 298 643 locuitori, fiind al 6-lea oraș din România, în timp ce zona metropolitană a Craiovei numără în jur de 335 000 locuitori. Conform statisticilor, pe lângă cei aproximativ 300 000 de cetățeni craioveni, Craiova are un număr de 46 000 de flotanți, 34 000 de studenți și elevi, veniți pentru a continua studiile la centrul universitar din Craiova, precum și alți 22 000 de cetățeni, fie străini, fie din alte localități ale țării, care locuiesc în Craiova, dar nu au domiciliul stabil în reședința județului Dolj. Conform datelor recensământului din martie 2002, 97,48% din populație este de etnie română, 1,5% sunt țigani, 1% alte naționalități. Conform datelor furnizate de Primăria Craiova 2005, 99,2% din populație este de etnie română, 0,74% țigani, 0,1% alte naționalități. Conform recensământului din 2002 populația este sub aspect confesional majoritar ortodoxă (97,9%), existând însă și o mică dar veche comunitate romano-catolică (0,4%). La aceștia se adaugă adventiștii (0,3%), creștinii după evanghelie (0,2%), penticostalii (0,2%) și greco-catolici (0,1%). Craiova are de asemenea al doilea cel mai mare cartier, din punct de vedere al numărului de locuitori(dupa cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca), din țară (exceptând cartierele Bucureștiului).
Silezianul Baltazar Walter, care a petrecut câțiva ani în Țara Româmească la începutul sec. al 17-lea, a transmis cele zise de de Logofătul Teodosie al lui Mihai Viteazul. Acela zicea în anul 1596: „Craiova, reședința Banului, oraș mare, împoporat și plin de tot belșugul, dar și fără ziduri și cetățuie.” Din Catagrafia din anul 1835 rezultă existența a 1653 de familii -ctrștini i dajnici-, deci un număr aproximativ de 10-11.000 de locuitori creștini. La aceștia trebuie adăugați, tot cu aproximație, străinii, necredincioșii ortodocși, slugile și alte categorii. Se obține astfel o populație totală de circa 16.000 de locuitori. Considerând drept bun numărul de 9.000 de locuitori ai Craiovei în 1821, se poate aproxima în același fel o populație totală de 12-13.000 de locuitori. Pare naturală creșterea populației la 16.000 de locuitori în 1835 și apoi la 20,000 în 1838. In perioadele de liniște și prosperitate economică, sau pe timpul târgurilor, populația creștea simțitor cu până la o pătrime sau chiar mai mult. In perioadele de restriște, cu epidemii sau războaie, populația putea scădea cu până la jumătate, datorită refugiului spre lumea satului. Economia predominant agricolă a începutului și întregului secol al 19-lea a determinat o creștere foarte lentă a populației orășenești în țările române. La această cauză de natură economică trebuie adăugată și condițiile generale social-istorice, care încetineu creșterea populației: mortalitatea mare datorată epidemiilor, condițiilor de salubritate dăunătoare, asistenței medicale aproape inexistente, jafurilor străine și războaielor. După alte două decenii, în 1859, populația Craiovei a ajuns la 25-30.000 de locuitori. In 1898 avea 39.000 de locuitori, deci în patru decenii, între 1859 și 1898, populația a crescut cu numai 9-14.000 de oameni, ceea ce înseamnă o creștere cu o treime. Pentru viitorii 30 de ani creșterea a fost mult mai semnificativă, trecându-se de la 39.000 de locuitori la 63.000 în 1930. O creștere de 61%. La jumătatea intervalului, în 1915, se ajunsese la 51.927 locuitori. In anul 1930 Craiova se afla pe locul al 12-lea în constelația orașelor Romîniei Mari. In continuare populația s-a ridicat la 60.000 de locuitori în 1946, după război, apoi la 85.000 de locuitori, în 1948, la 97.000 de locuitori, în 1956, la 149.000 în 1966 și la 222.000 locuitori, în 1977, împreună cu comunele suburbane (fără acestea numai 194.000 de locuitori). In anul 1980 s-a atins o populație de 240.000 de locuitori, fără comunele suburbane și o suprafață de 34.159 hectare. Creșterea economică și mai ales industrializarea de pe parcursul sec. al 20-lea a condus la o creștere accelerată a populației orășenești, asemănător tuturor țărilor lumii. Populația înregistrată în anul 2010 se ridică în jur de 300.000 de locuitori, la care se adaugă câteva zeci de mii de persoane flotante neînregistrate.
Din punct de vedere confesional, la recensământul din anul 2002, majoritatea locuitorilor este de religie ortodoxă (296.476 locuitori). Urmează religia romano-catolică cu 1278 de credincioși. Alte religii, printre care și atei, sunt prezente, dar cu procente mult mai mici.
În Craiova de azi se află ruinele străvechii reședințe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.C. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana, o hartă probabil din anul 225 d.C.
Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coșuna, a cărei construcție a fost începută probabil în anii 1442-1443.
Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul „kralj” (rege, crai). CRAIOVA poate însemna „ȚINUT”, „ȚARĂ”, „NAȚIUNE” și a fost dată probabil de slavii care au numit așa populația latina-romană din cetatea naturală a Craiovei – națiunea sau ținutul. În limba sârbă „Kraio” – se traduce „Ținutul”. În poloneză „Krajow” înseamnă „ȚARĂ”. Tot din limbile slavone se poate regăsi în Polonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial armata de civili contra ocupației germane termenul de „ARMIA KRAJOWA” se traduce – „Armata Națională” sau Home Army – în engleză. „CRAIOVA” – „ȚINUT”, „ȚARĂ”, „NAȚIUNE”, așa cum VÂLCEA vine slavonescul „vâlc” ce înseamnă „lup” și probabil are legatură cu populația latină din regiunea Oltenia. ( După unii, numele ar veni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, care devine pentru o perioadă împărat al imperiului vlaho-bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești a lui Nicetas Choniates Akominatos, este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre, unde devine „domn peste niște vlahi din neamul lui”. Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formațiuni pe care a întemeiat-o el este susținută de cercetatori ca L. Candea și V. Oghină, dar și de unele legende locale legate de lacul Craiovița și fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan, care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până in zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia „norocos ca Iovan”.
Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.
În afara denumirii antice, Pelendava și a numelui actual(Craiova), localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu) denumirea aflată pe o inscripție găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VII-lea, a primit o confirmare de extremă importanță în ultimii ani, într-o harta alcatuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se pastrează la Biblioteca Națională de la Paris.Aceast document, relevat istoriografiei românești,prin bunavoința ministerului francez al cultelor, probează continuitatea așezării Craiovei.
O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Hașdeu și Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
La sfârșitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moșia puternicilor boieri Craiovești și a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraș, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.
Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituție politică a țării ca importanță, după domnie.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând orașul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu și un centru cu un important rol militar și strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forțelor militare și centru de declanșare a acțiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziția Marelui Ban, compus din forța militară a țăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din țăranii liberi și din mercenari. În acțiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei și Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături frații Buzești – Stroe, Radu și Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab și Radu Șerban.
Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viața urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.
Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Țării Românești, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor și Pacea de la Passarowitz (1718), boierimea a salutat stapînirea austriacă a Olteniei (1718 – 1739), dar deja din 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acțiunile de împotrivire față de administrația habsburgică. Nemulțumirea populației era provocată de caracterul sistematic al exploatării, precum și de colectarea centrtalizată veniturilor provinciilor în visteria Curții Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eșuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenență statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări și în domeniul instituțional. Bănia craioveană nu mai constituia instituția care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia țării. În 1761 reședința permanentă a banilor este mutată de domn la București.
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Țării Românești. Bucureștiul era disputat între armatele invadatoare rusești și cele turcesti; iar capitala Țării Românești este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfășurarea ostilităților.
Economia regiunii si prosperitatea Craiovei au avut de suferit din nou la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea în urma teribilului cutremur din 1790, a ciumei din 1795, a marelui incendiu din 1796, și datorită transformării orașului în teatru de război în urma atacului turcesc al pașei Pazvan-Oglu din Vidin, în 1806.
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică și urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meșteșugurile, comerțul și serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ și cultural de prim rang.
Redresarea orașului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 și după războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilități pentru mai mulți ani de liniște în țările române.
În timpul revoluției de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduși de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moșia boierului craiovean Glogoveanu.
În timpul ocupației țariste (1828 – 1834), Craiova cunoaște creșteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care „197 de lemn și 398 de zid”. Orașul se menține ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria și Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu și cervis. În 1846 la Craiova s-a înființat prima societate românească pe acțiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.
În jurul anului 1848 populația Craiovei număra circa 20.000 de locuitori.
Intelectualitatea Craiovei s-a situat ferm în primele rânduri ale înnoirilor, atât în viața urbei, cât și a țării. Un rol deosebit de important în pregatirea și desfășurarea Revoluției de la 1848 avea să-l aiba corpul profesoral de la Școala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu.
Dintre revoluționarii care aveau sa dețină un rol marcant în desfășurarea evenimentelor revoluționare la Craiova se impun Gheorghe Magheru și Costache Romanescu care au intrat după 1845 în rândurile societății secrete cu caracter politic „Frăția”.
Nu întâmplator orașul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu și prima capitală a revoluționarilor pașoptiști înainte ca aceștia să ajungă la București. Se confirma astfel faptul că orașul prezenta o deosebită importanță în mersul revoluției pașoptiste, că trecerea Craiovei de partea noilor prefaceri asigură revoluției o bază puternică în întreaga Oltenie.
Populația Craiovei s-a ridicat la jumătatea lui septembrie pentru a-și declara sprijinul față de revoluția lovită de armatele străine. La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10000 de ostași și comandată de Hussein-Pașa, sute de săteni din jurul Craiovei și locuitori ai orașului, inarmați cu puști, sulițe, topoare și coase, au întâmpinat trupele străine, neținând seama de superioritatea numerică covârșitoare a acestora.
După retragerea trupelor țariste din Oltenia, în mai 1854, starea de spirit revoluționară a maselor a sporit. În lunile februarie – martie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul român și ocupanții săi din anii 1854 – 1856.
Una dintre marile familii boierești din Craiova – familia Bibescu – a dat Țării Românești pe ultimii săi doi domnitori: frații Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) și Barbu Dimitrie Știrbei (1849-1856). Uniunea vamală a Țării Românești și a Moldovei (1848) – un prim pas pe calea unirii definitive a celor două țări românești – preocupările pentru întărirea capacității militare de aparare a țării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor doi domnitori la unele imperative ale vremii. Atunci când a fost vorba însă de o nouă organizare socială, concepută la 1848 și apoi în anii 1857-1859, ei s-au opus.
În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foștii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chițu, ș. a.
La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Țării Românești a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societății se adunasera la flacăra torțelor și ovaționau. Participând la această istorică manifestație, pictorul În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Țării Românești, Bucureștiul.
Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de independență (1877 – 1878), când trupele românești au fost concentrate la Dunăre, au participat și unități din Craiova.
Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziția sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfășurării viitoarelor operații militare, Craiova fiind atunci ca și astazi sediul Armatei I române.
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Craiova – cu cei peste 40.000 de locuitori – era un oraș ce avea mici fabrici și ateliere de produse chimice, mașini agricole, arte grafice, tăbăcarii, textile, materiale de construcții etc.
Populația crește, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraș al fostei Tari Romanesti, după București.
În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de „Pacea de la Craiova”.
Izbucnirea primului război mondial (1914-1918) a fost receptată în mod diferit de populația Craiovei. Marea majoritate condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranța împlinirii idealurilor de unitate națională.
În anii neutralității (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al „Armatei I”. În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni.
Vitejia armatelor române nu a fost suficientă pentru a stăvili ofensiva armatelor germane și austro-ungare – bine pregătite, dotate cu tehnică de luptă și având experiența a doi ani de război.După lupte crâncene, armata română a fost nevoită să se retragă.Craiova este ocupată de trupele germane și austro-ungare la 21 noiembrie 1916. În periferia Craiovei are loc celebra „șarjă de la Robănești”, acțiune eroica a cavaleriei romane, unde escadromul 3 se sacrifica pentru a neutraliza pozitia turnurilor germane care atacau divizia 1/17 infanterie, formată din resturile Diviziilor 1 și 17, care au avut pierderi grele în bătălia de la Jiu. Doar 18 soldați au mai fost recuperați atunci. Jertfa escadronului 3 din Regimentul 9 Rovine a făcut posibil ca Divizia 1/17 infanterie să-și continue marșul în acel întunecat noiembrie al lui 1916.
Timp de doi ani cât a durat administrația militară germană, întreaga viață economică a Craiovei a fost paralizată.
În perioada interbelică, orașul, situat într-o zonă eminamente agrară, înaintează cu pași prea mici pe calea industrializării, în raport cu alte zone urbane ale țării. Marii moșieri din Oltenia, depozitării unor însemnate capitaluri provenite din despăgubirile de la împroprietărirea țăranilor, își vor investi fondurile în bănci și instituții comerciale, în acțiuni neproductive. Numărul celor ce s-au apropiat de industrie a fost extrem de mic. Specific pentru economia orașului, lipsită de marea producție de fabrică, este ponderea însemnată pe care o ocupă munca la domiciliu.
În 1940 Craiova devine locul „conferinței romano-bulgare”, în urma discuțiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.
Populația orașului creste: 63215 locuitori în 1930, 84.574 în 1948, 96.897 în 1956, 194.235 în 1974.
Începând cu anii '60 orașul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de mașini și utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, ușoară, a materialelor de construcții, industria electrotehnică, industria extractivă, industria energetică. Între ele se pot enumera Electroputere Craiova, fabrica de avioane, cea de automobile sau Combinatul de la Ișalnița.
Astăzi, Craiova este un important centru economic și universitar-cultural, important centru economic si industrial, cu un mare potential economic, rezultat din combinatia ramurilor economice traditionale si a celor inovative (constructii de masini, energetica, electrotehnica);centru universitar, academic si de cercetare cu traditie, cu accent pe institutiile educationale si de cercetare care se axeaza pe profilul industrial si tehnologic specific polului;centru cultural – istoric, leagan al traditiilor si mostenirii istorice, care confera identitate locala si unicitatea specifica spatiului oltenesc.
Cea mai veche constructie din zona Craiovei care s-a pastrat, atestata ca atare, este manastirea Cosuna – Bucovatul Vechi, insa, din tot ansamblul initial a rezistat pana in zilele noastre numai biserica. Desi pisania indica data de 3 decembrie 1572, o veche cartografiere sustine ca manastirea ar fi fost zidita in 1483. Din punct de vedere arhitectonic, biserica este realizata in stil muntenesc, caracterizat prin sinteza dintre elementele populare autohtone si cele bizantine.
Biserica Sfantul Dumitru, ctitorita de Matei Basarab in 1652. Afectata de cutremurul din 1840, biserica este inchisa pana in anul 1889, cand au inceput lucrarile de restaurare sub conducerea arhitectului Andre Lecomte de Nouy, care a ridicat din temelii actuala constructie, fara a respecta stilul celei vechi.
Casa Baniei, cea mai veche cladire existenta azi in oras, datand din anul 1699. Refacuta de Constantin Brancoveanu, Casa Baniei are doua nivele, cu camere cu bolti de caramida la parter, cu camere si cerdace la etaj. A fost lucrata de catre mesterii arhitecti ai domnitorului, intr-un stil popular. Aici se aduna divanul Craiovei, iar in timpul ocupatiei austriece a fost resedinta administratiei stapanitorilor. Ulterior, cladirea a fost, succesiv: cartierul lui Murtaza Pasa (1737-1739), locuinta particulara a episcopului, localul primei scoli din Craiova (1750), local pentru tribunal, local de scoala pentru Gimnaziul Fratii Buzesti (1896-1914) si scoala normala de invatatoare, lacas pentru Muzeul Olteniei (1934-1948) si pentru sectia de etnografie (din 1967).
Palatul Jean Mihail (actualul Muzeu de Arta), realizat intre 1899-1907 de arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail – unul dintre cei mai bogati oameni ai Romaniei din acele vremuri.
Casa Vorvorenilor – actualul sediu al Mitropoliei Olteniei – este un palat realizat dupa planurile arhitectului D.Maimarolu; el prezinta influenta mai tarzie a Renasterii franceze, caracterizata prin acoperisuri mansardate, multitudinea de ornamentari si stucaturi, interioare bogat decorate.
Universitatea, fostul Palat de Justitie, a fost proiectata, in 1890, de arhitectul Ion Socolescu si este o ilustrare a neoclasicismului in arhitectura.
O alta constructie deosebita este cladirea fostei Banci a Comertului, acum sediul Primariei Craiovei. Proiectata de arhitectul Ion Mincu, este terminata in 1916 de catre elevul sau Constantin Iotzu. Cladirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri venetiene si grilaje de fier forjat. O constructie interesanta, viguroasa, cu caractere arhitectonice populare, este fostul Palat Administrativ, astazi sediul Prefecturii si Consiliului Judetean Dolj. Opera a arhitectului Petre Antonescu, aceasta cladire a fost realizata intre anii 1912-1913.
Dupa primul razboi mondial, pe plan stilistic se continua stradania de afirmare a elementelor nationale in arta. In Craiova acestei perioade se construieste asa-numita Casa Alba (pe una din laturile gradinii centrale – English Park – realizata in stilul unui scuar londonez), dupa planurile arhitectului Constantin Iotzu. Dintre realizarile contemporane trebuie sa amintim noul edificiu al Teatrului National, inaugurat in 1973.
Alaturi de constructiile amintite mai inainte, un punct de atractie al Craiovei il reprezinta Parcul Nicolae Romanescu, unic in Romania si una dintre cele mai interesante realizari de acest gen din Europa. Proiectul, creatie a arhitectului francez E.Redont, a fost premiat cu Medalia de Aur la Expozitia Internationala de la Paris din 1900. Suprafata totala a parcului cuprinde peste 96 ha de plantatii (arboret, peluze, arbori, arbusti), o intindere de apa de 4 ha, un hipodrom de peste 20 ha, drumuri, alei si poteci pe o intindere de 35 km.
Gradina Botanica a fost amenajata din initiativa botanistului craiovean Al. Buia, cu scopul de a servi ca baza de studiu pentru studentii facultatilor de agronomie si horticultura, dar si ca zona de agrement. Gradina cuprinde o suprafata de 17 ha si este delimitata pe sectoare distincte: ornamental (aproape 4,5 ha), sistematic, flora globului, economic.
3.2. Consecințe patologice ale modificărilor negative dintr-un ecosistem urban
Așa cum ne arată îndelungata evoluție a omului, succesul sau insuccesul existenței lui s-a datorat adaptării sau inadaptării la condițiile de mediu.
În civilizația tehnico-științifică, situația s-a complicat pentru că populațiile umane trebuie să se adapteze în primul rând la mediul natural modificat.
Din punct de vedere medico-sanitar, rezolvarea acestui proces are o deosebită importanță în epoca modernă, prin frecvența crescândă a unei noi patologii generata de adaptarea deficientă sau pseudoadaptare. Este vorba despre o ecopatologie insuficient cunoscută etiopatogenic și curativo – profilactic.
Starea de sanogeneză a habitatului intern a suscitat o atenție sporită din mai multe motive, dintre care amintim:
efectuarea unui design special noilor clădiri, precum și amenajarea celor existente astfel încât rate schimbului de aer cu exteriorul se micșorează;
folosirea unei mari varietăți de materiale sintetice pentru construcția sau mobilarea clădirilor (aceste materiale pun în libertate o gamă largă de substanțe chimice cu potențial toxic ce pot avea efecte agresive asupra sănătății);
studii recente au indicat faptul că mulți poluanți înregistrează în interior concentrații mai mari ca în exterior.
Datele epidemiologice folosite pentru elaborarea standardelor de calitate a aerului exterior trebuie să țină seama de expunerea totală, ceea ce include atât expunerea exterioară cât și cea interioară; În ultima perioadă, se pare ca există o alarmă crescândă în ceea ce privește slaba calitate a aerului în birouri și locuințe.
Sursele de poluare a habitatului intern se pot împărți în trei categorii:
Surse exterioare
Surse interioare – materiale de construcții, mobilierul și amenajările efectuate:
Omul și activitatea sa în habitatul intern.
În interior se găsesc o serie de poluanți ce sunt emiși de materiale de construcție cum ar fi betonul, piatra, lemnul, plăcile aglomerate, elementele folosite pentru izolare, fibre, adezivi, vopsele. Poluanții chimici sunt puși în libertate în cantități mari în locuințele noi față de locuințele mai vechi. Eliberarea compușilor volatili din clădirile noi continuă câteva luni.
Din analiza datelor provenite de la Direcția de Statistică Craiova, în sectorulsituația clădirilor de locuit – după materialul de construcție al pereților exteriori ai clădirii indică ponderea mare a clădirilor construite din zidărie din cărămidă și piatră cu planșee din beton armat (36%) precum și a clădirilor de locuit construite din beton armat și prefabricate din beton (23%).
O mare varietate de mobilier, și mai ales cel care conține materiale sintetice poate contribui la poluarea interioară.
În interioarele destinate a fi birouri prezența unor mașini de fotocopiere poate duce la o poluare cu ozon și cu substanțe organice volatile, mașinile de tipărit cu jet de cerneala pot polua cu amoniac, echipamentele fotografice poluează cu acid acetic iar elementele de refrigerare mai ales cele defecte pot polua interiorul cu freon.
3.3. Omul și activitatea sa în habitatul intern
Combustia în interior a diferiților combustibili poate duce la apariția nivelelor crescute de poluare cu monoxid de carbon, dioxid de carbon, dioxid de sulf, oxizi de azot, cu variați compuși organici volatili și pulberi în suspensie.
Conform datelor Direcției de Statistică Craiova, în sectorulmajoritatea locuințelor au încălzire prin termoficare – rețea publică sau locală, reprezentând 93% din totalul locuințelor, cu încălzire de la sobă 4% iar centrală termică proprie 2%.
Din totalul locuințelor cu încălzire prin centrală termică proprie, cea mai mare parte se bazează pe utilizarea gazelor (96%), și doar o mică parte pe utilizarea combustibilului solid (3%) și a combustibilului lichid (1%).
Din totalul locuințelor cu încălzire de la sobă circa 55% utilizează combustibil solid, 42% gazele și doar 3% combustibil lichid.
Pentru a evalua efectele pe sănătate în urma expunerii la poluanții din atmosfera habitatului intern, în funcție de sursa de proveniență a poluanților, s-a considerat expunerea la:
poluanți rezultați în urma combustiilor: fum de tutun, dioxid de azot și monoxid de carbon;
expunerea la substanțe organice volatile și radon;
expunerea la poluanți rezultați prin contaminarea biologică a aerului.
Tabelul 3.2. prezintă o centralizare a principalelor afecțiuni ale comunității umane provocate de expunerea la poluanții habitatului interior precizând tipul de poluant și sursa de la care provine.
Tabelul 3.2. Raporturi stabilite intre tipul de poluant interior – sursa – afectiuni
În cadrul categoriei “boli legate de clădire” pot apărea manifestări de tip alergic, toxic sau infecțios, care pot fi identificate prin examen fizic și de laborator.
Sindromul de “clădire bolnavă” a fost definit ca un fenomen ce apare la un număr important de persoane dintr-o clădire, care resimt anumite simptome în interiorul incintei, semnalează dispariția acestora la ieșirea din clădirea afectată și reapariția lor la întoarcere; de cele mai multe ori sunt etichetate ca disconfort
Figura 3.3. prezintă principalele probleme de sanogeneză a habitatului intern cu influențe asupra comunității umane, ca parte integrantă a ecosistemului urban.
Figura 3.3. Principalele probleme de sanogeneza a habitatului intern cu influenta asupra comunitatii umane
Informațiile redate în prezentul capitol pot constitui un punct de plecare pentru un studiu interdisciplinar având principal obiectiv evaluarea impactului stării de sanogeneză a habitatului intern asupra comunității, în condițiile expunerii la agenții chimici și biologici în imobilele din Municipiul Craiova.
3.4. Adminstrarea mediului intr-un ecosistem urban
Un exemplu de abordare etapizată a unei probleme prin prisma managementului de mediu este prezentat în schema următoare (figura 3.4.).
Figura 3.3. Aspecte manageriale in abordarea problemelor de studiu
Prevenirea și limitarea poluării aerului au loc prin:
eliminarea și diminuarea pe cât posibil a factorilor poluanți ai aerului prin retehnologizarea proceselor de fabricație și instalațiilor specifice pentru reținerea substanțelor nocive;
reducerea concentrațiilor și a nivelurilor critice de oxizi de sulf, azot și pulberi din gazele de ardere, până la concentrațiile și nivelurile necesare protejării sănătății umane și a mediului la: S.C. Electrocentrale Craiova – CET Grozăvești, S.C. Electrocentrale Craiova – CET Vest, S.C. Vest Energo S.A.;
modernizarea și autorizarea instalațiilor în vederea reducerii de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități din unitățile S.C. Setum S.A., S.C. Munplast S.A., S.C. Silvarom S.A., etc;
consolidarea și stabilizarea zgurii și cenușii pe haldele de depozitare din cadrul S.C. Electrocentrale Craiova – CET Vest;
măsuri care să contribuie la descongestionarea traficului rutier prin devierea traficului greu de tranzit, reducerea densității tramei stradale, organizarea spațiilor de parcare, reglarea timpilor de semaforizare în funcție de volumele de trafic.
Prevenirea si limitarea poluării apei are loc prin:
realizarea unui sistem de drenaj în vederea stopării producerii efectelor negative de către excesul de apă acumulata;
extinderea rețelei de alimentare în zonele neracordate;
echiparea completă a teritoriului intravilan cu rețele de canalizare.
Prevenirea și limitarea poluării solului se realizează prin:
extinderea sistemului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile prin creșterea numărului de recipiente de colectare selectivă și amplasarea lor pe tot teritoriul ,inclusiv periferia;
educarea publicului privind beneficiile recuperării, reciclării și valorificării anumitor tipuri de deșeuri.
Prevenirea și limitarea poluării fonice are loc prin:
realizarea timpilor de semaforizare în funcție de volumele de trafic;
asfaltarea și reabilitarea arterelor de trafic;
evitarea traficului vehiculat pe străzi coridor, unde fronturile clădirilor, relativ apropiate, determină adesea reverberația;
izolarea fonică suplimentară a clădirilor pe fațadele aflate către arterele stradale sau parcaje.
Prevenirea și limitarea deteriorării verdelui urban se face prin:
dezvoltarea unui sistem de monitoring, care să cuprindă inventarierea vegetației de pe domeniul public și crearea bazei de date aferente (numărul și densitatea arborilor, identificarea exemplarelor în declin biologic, arborii ocrotiți și locația lor, posibilitatea conversiei spațiilor verzi)
organizarea de noi spații verzi care să completeze deficitul;
obligativitatea asociațiilor de locatari și a altor categorii de proprietari de a întreține spațiul verde aferent spațiului construit;
educarea comunităților locale în vederea schimbării comportamentului față de verdele urban.
Probleme manageriale specifice habitatului intern sunt reprezentate prin:
certificarea calității produselor folosite la realizarea construcțiilor;
expertizarea proiectelor și a construcțiilor;
urmărirea comportării în exploatare și intervenție în timp.
3.5.Adminsitrarea riscului de mediu
În Municipiul Craiova managementul riscului de mediu ar trebui să formuleze o serie de măsuri pentru eliminarea riscurilor din teritoriul intravilan, cum ar fi:
îmbunătățirea și reorganizarea serviciilor de protecție civilă pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență provocate de hazarde naturale și antropice;
actualizarea și înăsprirea legislației în domeniul calității și amplasamentului construcțiilor în funcție de zonele de vulnerabilitate;
evaluarea stării de sănătate și a factorilor de risc de mediu printr-o mai bună corelare dintre datele provenite din sistemul de monitorizare a calității mediului (calitatea aerului, apei, zgomotul etc.) și datele de morbiditate și mortalitate specifice;
reabilitarea sistemelor tehnico-edilitare existente și dotarea cu rețele edilitare a noilor zone de dezvoltare din cadrul intravilanului;
identificarea și cuantificarea potențialelor riscuri asupra sănătății populației expuse la poluanții din habitatul intern sau extern;
creșterea interesului populației privind riscurile de mediu din sectorul 6, prin intensificarea gradului de informare și educare a acesteia.
Pe fondul celor prezentate, ne exprimăm în sensul intensificării măsurilor și acțiunilor autorităților locale, subliniind importanța înțelegerii și a bunei percepții a problematicii mediului din partea comunității, prin promovarea principiilor ecologice mai ales la nivel de micro – scară (cartier, unitate de vecinătate, clădire sau chiar apartament), nivel la care în cea mai mare parte a timpului și pentru aproape toate categoriile de vârstă ale locuitorilor, contactul nemijlocit cu mediul este perceptibil.
3.6. Extreme de ordin climatic și manifestări ale schimbărilor climatice
Chiar si cei mai sceptici specialiști recunosc faptul cǎ în ultimul secol s-au produs schimbǎri climatice, suprafața Pǎmântului s-a încǎlzit cu 0,3-0,6°, iar ultimii ani au fost cei mai cǎlduroși din 1860, de când au început sǎ se înregistreze fenomenele meteorologice.
În ultimii ani au fost înregistrate o mulțime de evenimente meteorologice deosebite în întreaga lume, precum: valuri de cǎldurǎ, inundații, uragane, furtuni.
Efectele schimbǎrilor climatice au fost observate și în România, cu precǎdere în ultimii ani. De asemenea, trecerea de la anotimpul rece la cel cald nu se mai face treptat, ci brusc, cu variații mari de temperaturǎ, iar în anul care tocmai a trecut s-au înregistrat multe fenomene meteorologice deosebite.
În anul 2000 temperatura medie pe țarǎ a fost cu 1,8°C mai ridicatǎ decât normala climatologicǎ (8,3°C). Fațǎ de valorile medii multianuale, temperaturile medii ale anului 2000 au prezentat abateri pozitive cuprinse între 0 -1°C în centrul țǎrii și între 1-2°C în cea mai mare parte a teritoriului.
Temperaturile maxime din acest an au depǎșit 40°C în sudul țǎrii, fiind consemnate în zilele de 4-5 iulie și 21-22 august. Temperatura maximǎ anualǎ a fost de 43,5°C înregistratǎ la Giurgiu în ziua de 5 iulie.
Temperaturile minime s-au înregistrat în zilele de 25-26 ianuarie, valorile acestora fiind sub -25°C în zona montanǎ, pe areale restrânse din nord-vestul, sud-vestul și sudul țǎrii, iar în depresiunile din estul Transilvaniei acestea au scǎzut sub -30°C.
Temperatura minimǎ anualǎ a fost de -33,1°C semnalatǎ la Miercurea Ciuc în ziua de 26 ianuarie. Precipitațiile cǎzute pe întreg teritoriul țǎrii în anul 2000 (430,7 mm) comparativ cu normala climatologicǎ (647,0 mm) au prezentat un regim deficitar. Cantitatea anualǎ de precipitații cǎzutǎ la nivelul întregii țǎri a fost cu 33,4% mai redusǎ decât cantitatea medie multianualǎ, abaterile fațǎ de media multianualǎ fiind mai reduse cu 20 – 40% în centrul și estul țǎrii și cu 40 – 60% în vestul și sud-vestul teritoriului. Exceptând lunile ianuarie, martie și septembrie, în care regimul precipitațiilor a fost excedentar, în celelalte luni din an precipitațiile au fost deficitare.
De exemplu: în luna octombrie cantitatea medie de precipitații pe țarǎ a fost de 3,2 mm. (normala climatologicǎ fiind 38,0 mm).
În Oltenia, vestul Munteniei și Carpații de Curburǎ precipitațiile au fost inexistente.
3.7. Combaterea poluării
În zilele noastre atenția este orientată din ce în ce mai mult spre problemele de mediu; multe dintre guverne iau în considerare subiectele "verzi". În întreaga lume păstrarea resurselor energetice este o problemă acută.
În întreaga lume sunt pornite campanii care încearcă să convingă guvernele să renunțe la distrugerea pădurilor ecuatoriale. Populația contribuie la aceste campanii, prin faptul că nu mai cumpară produse fabricate din lemn tropical, reducând oarecum cererea pentru acesta. Sunt țări care ajuta la restabilirea echilibrului, prin plantarea de arbori tineri. Un lucru e sigur: în zilele noastre nu mai putem să respirăm aer curat.
Freonii au fost scoși din procesele industriale și au fost înlocuiți cu alte substanțe. Atmosfera este incă în pericol, ca urmare este în pericol intregul mediu de viața. Este nevoie de un control riguros și de măsuri radicale pentru ca viitorul atmosferei sa fie sigur. Din cauza multor tragedii ale mediului înconjurător, de la jumătatea secolului XX, multe națiuni au instituit legi cuprinzătoare proiectate pentru a repara distrugerile anterioare ale poluării necontrolate și pentru a preveni viitoarele contaminări ale mediului.
În Statele Unite a fost creat Actul pentru Aer Curat (Clean Air Act – 1970) prin care se reduceau semnificativ anumite tipuri de poluare ale aerului, cum ar fi emisiile de dioxid de sulf. Actul pentru Apa Curată (Clean Water Act – 1977) și Actul pentru Apă Potabilă Curată (Safe Drinking Water Act – 1974) au stabilit norme pentru deversarea poluanților în ape și standarde pentru calitatea apei potabile. Actul pentru Controlul Substanțelor Toxice (Toxic Substance Control Act – 1976) și Actul pentru Conservarea și Recuperarea Resurselor (Resource Conservation and Recovery Act – 1976) au fost create pentru a supraveghea și controla deșeurile periculoase. După 1980 au fost create programe care alocau fonduri pentru curățarea celor mai contaminate terenuri de depozitare a deșeurilor. Aceste acte și alte câteva legi federale ale unor state individuale au ajutat limitarea poluării dar progresele au fost lente și au rămas multe probleme cu privire la zonele cu contaminări severe din cauza lipsei fondurilor pentru curățare și din cauza problemelor în aplicarea legilor.
Înțelegerile internaționale au jucat un rol important în reducerea poluării globale. Protocolul de la Montréal cu privire la Substanțele care Distrug Stratul de Ozon (1987) a fixat date internaționale până la care să fie reduse emisiile de substanțe chimice, cum ar fi CFC, despre care se știe că distruge stratul de ozon. Convenția Basel pentru Controlul Transporturilor Internaționale ale Deșeurilor Periculoase și Depozitarea Lor (1989) servește ca punct de reper pentru reglementările internaționale ce se ocupă de transportarea deșeurilor periculoase și depozitarea lor.
Din anul 1992 reprezentanții a mai mult de 160 de țări s-au întâlnit în mod regulat pentru a discuta despre metodele de reducere a emisiilor de substanțe poluante care produc efectul de seră. În 1997 a fost creat Protocolul de la Kyõto, chemând celelalte țări să adereze la el pentru a reduce până în anul 2012 emisiile de gaze cu 5% sub nivelul din 1990. Până la sfărșitul anului 2000 Protocolul de la Kyõto nu fusese încă ratificat; negociatorii încercau încă să ajungă la un consens în legătură cu regulile, metodele și penalitățile care ar trebui să fie folosite pentru a aplica tratatul.
Regulamentul și legislația au dus la un considerabil progres în diminuarea poluării aerului și apelor în țările dezvoltate. Vehiculele din 1990 emit mai puțini oxizi de azot decât cele din 1970; centralele electrice ard acum mai puțini combustibili pe bază de sulf; coșurile industriale au acum filtre prin care se reduc emisiile și nu se mai folosește benzină cu plumb. Țările în curs de dezvoltare continuă să se lupte cu poluarea fiindcă nu au tehnologii pentru filtrare și curățare și trebuie să își mărească puterea economică, de cele mai multe ori cu costul poluării mediului. Problema este că țările în curs de dezvoltare atrag investitorii străini prin forța de muncă mai ieftină, materiale brute mai ieftine și mai puține restricții pentru substanțe poluante. Maquiladoras, uzine de asamblare de-a lungul graniței dintre S.U.A. și Mexic, pe partea mexicană, creează industrie și locuri de muncă pentru Mexic dar majoritatea lor aparțin unor corporații non-mexicane care au fost atrase de forța de muncă ieftină și de lipsa legilor cu privire la poluanți. Ca rezultat, această regiune de graniță, incluzând Rio Grande este una din cele mai poluate zone din America de Nord. Pentru a se evita dezastrele ecologice și sărăcia, țările în curs de dezvoltare necesită ajutor și tehnologie de la țările și corporațiile străine, participarea comunității în inițiativele de dezvoltare și crearea de reglementări mai aspre cu privire la poluare.
Grupuri nonguvernamentale s-au format la nivel local, național și internațional pentru a combate problemele create de poluare din toata lumea. Multe din aceste organizații răspândesc informații și ajută oameni și alte organizații, care nu sunt implicate în procesul luării deciziilor. Rețeaua Acțiunii Pesticidelor răspândește informații tehnice cu privire la efectele pesticidelor asupra agricultorilor care le folosesc.
Greenpeace este o organizație activistă care concentrează atenția internațională asupra industriilor și guvernelor care contaminează terenul, apele sau atmosfera cu deșeuri toxice. Solul poate fi poluat direct prin deversari de deseuri pe terenuri urbane sau rurale sau din ingrasaminte si pesticide aruncate pe terenuri agricole și indirect,prin depunerea agentilor poluanti ejactati initial in atmosfera,apa ploilor contaminate cu agenti poluanti "spalati" din atmosfera contaminata.
Concluzii
Prin prezenta temă de cercetare s-a urmărit identificarea și descrierea obiectivă și sistematică la nivel constatativ a realității mediului în care trăim, în vederea formulării unor concluzii privind importanța disfuncționalităților mediului din Municipiul Craiova și sectorulși a disconfortului generat de acestea în rândul comunității locale, în special al populației școlare din învățământul liceal
Metodele și mijloacele utilizate:
După criteriul temporal: metode transversale, metode longitudinale.
După locul ocupat în procesul de investigare – metode de colectare a datelor, sondaje de opinie, ancheta statistică, cartare, observația, consultarea materialelor documentare.
Prin metode de prelucrare a informațiilor (cantitative și calitative): metode statistice, indici și indicatori, modele
Prin metode de expunere și interpretare a rezultatelor finale (comparative și interpretative): materiale grafice, materiale cartografice, prognoze.
Cercetarea evidențiază următoarele aspecte:
necesitatea abordării ecosistemului urban al Municipiului Craiova ca un complex de factori naturali și artificiali, cu influență pozitivă și negativă asupra stării de sanogeneză a componentelor sale.
conștientizarea problemelor de mediu în rândul populației școlare.
Percepția degradării mediului prin disconfortul creat de toate tipurile de poluare specifice ecosistemului urban, in primul rând de poluarea aerului și poluarea fonică,disfuncționalități semnalate și analizate la nivelul:
funcției de circulație și transport
funcției de salubritate și igienă
funcției ecologice și de recreere
analizei comparative la nivelul principalilor indicatori de calitate
Percepția impactului activităților umane asupra componentelor mediului și identificarea aerului ca fiind componenta cea mai degradată, fapt evidențiat și de :
Identificarea surselor multiple de poluare a aerului și repartizarea lor neuniformă
Analiza emisiilor poluante rezultate in principal din activitatea industrială și traficul rutier (NO2, SO2, Pb, pulberi în suspensie, pulberi sedimentabile)
Recunoașterea legăturilor strânse dintre problemele mediului și problemele sociale și identificarea cauzei care determină deteriorarea acestei legături:indiferența comunității. Considerăm că educația pentru mediu este instrumentul de acțiune a societății asupra ei însăși, având rolul fundamental în generarea schimbărilor de la nivel individual până la nivel global
Nevoia tinerilor de a se implica în acțiuni de protejare a mediului s-a demonstrat printr-o mare disponibilitate în a se angaja prin participare activă la transformarea realității , aceasta constituind o finalitate a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă.
Aceste aspecte evidențiază prima ipoteză a cercetării: cu cât nivelul de conștientizare a fenomenului degradării mediului și a problemelor generate de acesta este mai mare, cu atât crește nevoia de antrenare și implicare a elevilor în activități de protecție a mediului.
Necesitatea informării complete, complexe și continue s-a evidențiat pe un fond de slabă informare, prin solicitarea informațiilor sub forma unui buletin informativ lunar, care să cuprindă in mod special informații ce pot preveni problemele mediului. Aceste aspecte reprezintă obiective regăsite în managementului riscului de mediu:
creșterea interesului populației privind riscurile de mediu prin intensificarea gradului de informare și educare a acesteia;
importanța înțelegerii și a bunei percepții a problematicii mediului din partea comunității prin promovarea principiilor ecologice, mai ales la nivel de micro – scară
Acest rezultat al cercetării confirmă a doua ipoteză: dacă informarea se realizează continuu și permanent in rândul populației școlare, atunci potențialul creativ al elevilor se poate influența, determinând o atitudine de responsabilitate pentru mediu, ceea ce reprezintă o altă finalitate a educației pentru mediu și dezvoltare durabilă.
Nivelul de satisfacție a populației școlare față de starea mediului este scăzut, fiind determinat de o părere slabă față de calitatea mediului și reflectat în percepția influenței mari pe care starea mediului o are asupra stării de sănătate a populației, aspecte argumentate și prin:
raporturile stabilite între surse și diferitele categorii de boli specifice ecosistemului urban, determinate de acestea;
investigații asupra unor indicatori ai stării de sănătate (morbiditate, mortalitate, acces la serviciile de sănătate, asigurarea populației cu medici).
Implicarea comunității ca factor de decizie se realizează in mică măsură in percepția populației școlare, recompensele și penalizările fiind considerate măsuri de corectare și educare a comportamentului față de mediu. De aceea este necesar să încurajăm populația încă din primii ani de școală să-și formeze cunoștințe ,deprinderi și motivații pentru soluționarea problemelor curente de mediu.
Populația școlară identifică rolul mare pe care îl are școala pe parcursul timpului in educația pentru un mediu durabil , aceasta reprezentând primul pas individual in dezvoltarea optimă a personalității individului in relație cu mediul său de viață. Aceste aspecte confirmă a treia ipoteză a cercetării : cu cât comunitatea școlară se implică in acțiuni de protecție a mediului , cu atât este posibil să crească starea de satisfacție in percepția elevilor, in raport cu starea de sănătate.
În concluzie, considerăm că pentru a avea o populație conștientă de faptul că un mediu sănătos reprezintă un suport obligatoriu pentru un om sănătos, este necesară elaborarea unor programe de educație pentru un mediu durabil.
Bibliografie
Băcănaru, I., Velcea, I. (2003), Zona și mediul geografic, Edit. „Lucian Blaga”, Sibiu.
Bălteanu, D. (1991), Cercetarea geografică și modificările globale ale mediului, Terra, XXIII, 2-4.
Bălteanu, D., Alexe, Rădița (2001), Hazarde naturale și antropogene, Edit. Corint, București.
Bălteanu D. (2004), Hazardele naturale și dezvoltarea durabilă, Revista Geografică, X, Institutul de Geografie, București.
Bălteanu D., Popescu Claudia (1994), Dezvoltarea durabilă – de la concept la o posibilă strategie de dezvoltare a României. Considerații geografice, SCG, XLI.
Beaujeu – Garnier J., Chabot J. (1971), Geografia urbană, Editura Științifică, București.
Benedek, J. (2002), Riscurile umane, Riscuri și catastrofe (editor V. Sorocovschi), Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.
Bărbulescu, A., (2003), Indicatorii utilizabili in analiza stării de sanogeneză într-un ecosistem urban, Comunicări de Geografic, volumul Vil. Editura Universității Craiova.
Bărbulescu, A., (2004), Necesitatea educației pentru mediu în învățământul preuniversitar, Comunicări de Geografie, volumul IX, Editura Universității Craiova.
Bărbulescu, A., (2006). Educația pentru un mediu durabil în învățământul preuniversitar românesc: prezent pentru viitor, Lucrările Simpozionului Internațional „Educație ecologică în învățământul preuniversitar și universitar în contextul legislației de mediu promovată de Uniunea Europeană, Ziua Mondială a Mediului, ediția a XXVI-a, lași.
Bărbulescu, A., (2006), Ecosistemul urban. Hazarduri și riscuri, Revista Terra Magazin, nr. 9, Craiova.
Botnariuc, N., Vădineanu, V.. (1982), Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică, Craiova.
Brun, F., (2000), Ecologie generală și proiecția mediului. Editura Academici de Studii Economice, Craiova.
Cămășoiu, Camelia (1994), Economia și sfidarea naturii. Alternativa dezvoltării durabile în România, Edit. Economică, București
Cândea Melinda, Bran Florina (2001), Spațiului geografic românesc, Editura Economică, București.
Chelcea, S., (2001), Tehnici de cercetare sociologică, Editura SNSPA, Craiova
Coteț, P., Roșu, Al., Teodoru, Tr. (1960), Zona preorășenească a Craiovei. Așezarea orașului și particularitățile reliefului, Lucr. Geogr. Aplic. – IGG.
Cucu V. (1970), Orașele României, Editura Științifică, București.
Cucu V. (1976), Geografie și urbanizare, Editura „ Junimea”, Iași.
Cucu V. (1995), România. Geografie umană, Editura „Glasul Bucovinei”, Iași.
Cucu V. (2001), Geografia orașului, Editura Fundației Culturale „Dimitrie Bolintineanu”, București.
Deică P. (1994-1995), Aspecte actuale ale sistemului urban din România, Terra.
Deică P., Cândea Melinda, Erdeli G. (1984), Dinamica și căile de creștere a orașelor, în Geografia României, II, Geografia umană și economică, Edit. Academiei, București.
Dinu Mihaela, Cioacă A. (2000), Rolul hazardelor naturale în evoluția localităților din România, Analele Univ. „Spiru Haret”.
Drăghiei, C., Perniu, D.. (2002), Poluarea și monitorizarea mediului. Editura Universității Transilvania, Brașov.
Douglas, I, (1981) “The City as Ecosystem”, Progress in Physical Geography, Vol. 5, no. 3.
Dumitrașcu, Monica, Dumitrașcu, C. (2001), – Vulnerabilitatea ecosistemelor urbane la riscuri naturale, Comunicări de Geografie, IV, Universitatea din București
Dumitrașcu, Monica, Dumitrașcu, Costin, (2005), Presiunea umană asupra mediului din Câmpia Olteniei prin utilizarea agricolă a terenului, Comunicări de Geografie, VIII, Universitatea din București.
Erdeli G., Cândea Melinda, Alexandrescu Valeria (1984), Habitatul urban din Oltenia. Considerații geografice asupra structurii teritoriale, Terra, 3.
Erdeli, G., Dumitrache, L., (2001), Geografia populației. Editura Corint, Craiova.
Gâștescu, P., (1998), Ecologia așezărilor umane, Editura Universității Craiova.
Gâștescu, P., (2001), Managementul mediului, Editura Sfinx 200, Târgoviște.
Gotman, A., Kaufmann, J. C, (1998), Ancheta și metodele ei, Editura Polirom. Craiova.
Groza O. (2000), Geografia industriei, Editura „Al. I. Cuza ”, Iași.
Guțu. V., Păslaru, V., Griu, E., Drâguțan, A., (1998), Tehnologii Educaționale, Editura Cartier, Chișinău
Haiduc I., 1996, Chimia mediului ambiant. Controlul calității apei, Ed. Universității Babeș Bolyai, Cluj-Napoca
Ianoș I., Popescu Claudia Rodica, Tălângă C. (1988), Industrializarea și organizarea spațiului geografic, Terra, 3-4.
Ianoș I. (1994), Riscul în sistemele geografice, St. și Cercet. de Geografie, Ed. Academiei, București
Ianoș I., Tălângă C. (1994), Orașul și sistemul urban românesc în condițiile economiei de piață, Institutul de Geografie, Academia Română, București.
Ioanid, V., (1991), Urbanism și mediu, Edit. Tehnică, București
Ionescu, A., (1988), Ecologia – Știința ecosistemelor. Editura Academici, Craiova.
Marinescu, I., (2006), Disfuncționalitățile mediului urban. Municipiul Craiova, Edit. Universitaria Craiova, Craiova
Mihăilescu V. (1929), Câteva observații asupra geografiei orașelor, BSRRG, XLVII.
Mihăilescu V., Herbst C., Băcănaru I., (1962), Considerații asupra criteriilor complexe de clasificare funcțională a orașelor, Probleme de geografie, IX,.
Mihăilescu V., Herbst C., Băcănaru I., (1965), Contribuții la studiul relațiilor dintre factorii economico-geografici și funcțiile orașelor, Comunicări de geografie, vol. III.
Muja S. (1994), Dezvoltarea spațiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în România, Editura Ceres.
Muja, S. (1994), Dezvoltarea spațiilor verzi in sprijinul conservării mediului înconjurător în România, Editura Ceres, Craiova.
Neguț S. (1997), Modelarea matematică în geografia umană, Editura Științifică, București.
Ozun. A., Teodosiu, C, (2002), Prevenirea poluării mediului, Editura Universității Transilvania. Brașov.
Pătroescu, M., Bordușanu, M.. (1999). Politici de protecția a mediului în municipiul Craiova și aria sa metropolitană, Comunicări de Geografie. III, Editura Universității din Craiova.
Pătroescu. M., Marinescu, I., (2004), Poluarea fonică stradală – sursă de disconfort acustic în municipiul Craiova, Analele Universității din Craiova, Serie Geografie, vol. 7, Serie Nouă, Editura Universitaria, Craiova.
Pătroescu, M., Bărbulescu, A,, (2006), Bilanțul teritorial al verdelui urban din sectorul 6, Municipiul Craiova, lucrare sub tipar, Comunicări de Geografie, vol. XI, Editura Universității Craiova.
Pătroescu, M., Cenac-Mehedinți, M., (1999), Scenarii de restructurare ecologică urbană specifice ariei urbane și metropolitane a Bucureștiului, Analele Universității Spiru Haret, Secția Geografie, 2.
Pătroescu, Maria, Toma, Simona, Rozylowicz, L., Cenac-Mehedinți, Marta, (2000), Ierarhizarea peisajelor rurale din Câmpia Română funcție de vulnerabilitatea la degradare și suportabilitate a presiunii umane, Geographica Timisensis, vol. VIII-IX, 1999-2000.
Pătru, Ileana, (1999), Matricea de evaluare a peisajului, SC Geografie, București
Pârvu, C, (1989) Ecosistemele din România, Editura Ceres, Craiova.
Perniu, D., Noaghiu , (2001), Dezvoltarea durabilă – concept de învățare, în Managementul mediului urban și industrial în contextul integrării europene, Brașov.
Perniu, D.. (2002), Educație pentru mediu în contextul dezvoltării durabile, Editura Universității Transilvania, Brașov.
Popescu Claudia Rodica (1994), Tipologia industrială a orașelor României, Analele Universității de Vest, Timișoara.
Popescu Claudia Rodica (2000), Industria României în secolul XX – analiză geografică, Editura Oscar Print, București.
Popescu Claudia Rodica (coord.) (2003), Disparități regionale în dezvoltarea economico-socială a României, Edit. Meteor Press, București.
Popovici, E., (1998), Studiul mediului înconjurător. Editura Universul. Iași.
Rey Violette, Groza, O., Ianoș I., Pătroescu Maria, . (2006), Atlasul României, Ed. A2-a, revăzută, Enciclopedia RAO, București.
Roșu, Al., Coteț, P., Teodoru, Tr. (1969), Zona preorășenească a Craiovei. Așezarea orașului și particularitățile reliefului, Lucr. .Geogr. Aplic. – IGG, București.
Roznoviețchi-Mocanu Irena, Dumitrescu Bianca, Simion G., Dogaru Diana, Neagu Geanina (2004), Regenerarea urbană – de la idee la acțiune, Revista geografică, T. X, București
Rojanschi, V., Bran, F., Diaconii, Gh., (2002), Protecția și ingineria mediului, Editura Economică. Craiova
Rojmischi. V., Bran, R., Grigore, F., (2004), Elemente de economie și managementul mediului, Editura Economică, Craiova.
Selye H.(1956), Stresul vieții. Ed. McGraw-Hill, New York.
Tălângă C. (2000), Transporturile și sistemele de așezări din România, Editura Tehnică, București, 191 p.
Urucu Veselina, Nancu Daniela (1996), Comportamentul demografic al orașelor mari ale României după 1989, Sociologie Românească, , 1-2, Editura Academiei, București.
Vădineanu A., (1998), Dezvoltarea durabilă. Teorie și practică, vol. I, Editura Universității București.
Vădineanu, A., Negrei, C., Lisievici, P. (1999), Dezvoltarea durabilă. Teorie și practică, II, Mecanisme și instrumente, Editura Universității București.
Vădineanu, A., Oltean, M., Gâștescu, P., Vâjdea, V., Coldea, Gh., Munteanu, I., Manoleli, D., Doniță, N. (1992), Conceptul de regionare ecologică și diferențierea ecoregiunilor din România, Mediul Înconjurător, III, nr.4, 1 fig., abstr.
Vâlsan, G. (1915), Câmpia Română, BSRRG, XXXVI București
Vlășceanu Gh., Ianoș I. (1998), Orașele României, Casa Editorială Odeon, București.
*** (1984), Geografia României, vol. II, Geografia umană și economică, Editura Academiei Române, București.
* * (2002), România. Mediul și rețeaua electrică de transport. Atlas geografic, Edit. Academiei, București
*** (2002), Mediul Înconjurător în România, Institutul Național de Statistică.
* * (2005), România. Spațiu, Societate, Mediu, Editura Academiei Române, București
* * (2007), România. Atlas istorico- geografic, Ediția a II-a, Edit. Academiei, București
*** (2008) Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. Orizonturi 2013-2020-2030, Guvernul României
*** Strategia de dezvoltare regională 2007-2013, Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Agenția de dezvoltare Regională Oltenia
*** Strategia de dezvoltare durabilă a Municipiului Craiova, Primăria Craiova
Vădineanu,A., (1999),Dezvoltare durabilă teorie și practică, voi. 1, Editura Universității din Craiova.
*** (2005), Planul Orașului Craiova, AGC Busman PRL, Ediția a 6-a, Craiova.
*** (2005), Planul Urbanistic Zonal al 6, Primăria 6, Craiova.
*** (1995). Legea 137, privind protecția mediului.
*** (2000), Legea 5, Zone și arii protejate.
*** (1999 2005), Rapoarte privind starea mediului în România, Agenția Regională pentru Protecția Mediului, Craiova.
*** (1999 2005), Anuarele Statistice ale Comisiei de date statistice.
Bibliografie
Băcănaru, I., Velcea, I. (2003), Zona și mediul geografic, Edit. „Lucian Blaga”, Sibiu.
Bălteanu, D. (1991), Cercetarea geografică și modificările globale ale mediului, Terra, XXIII, 2-4.
Bălteanu, D., Alexe, Rădița (2001), Hazarde naturale și antropogene, Edit. Corint, București.
Bălteanu D. (2004), Hazardele naturale și dezvoltarea durabilă, Revista Geografică, X, Institutul de Geografie, București.
Bălteanu D., Popescu Claudia (1994), Dezvoltarea durabilă – de la concept la o posibilă strategie de dezvoltare a României. Considerații geografice, SCG, XLI.
Beaujeu – Garnier J., Chabot J. (1971), Geografia urbană, Editura Științifică, București.
Benedek, J. (2002), Riscurile umane, Riscuri și catastrofe (editor V. Sorocovschi), Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca.
Bărbulescu, A., (2003), Indicatorii utilizabili in analiza stării de sanogeneză într-un ecosistem urban, Comunicări de Geografic, volumul Vil. Editura Universității Craiova.
Bărbulescu, A., (2004), Necesitatea educației pentru mediu în învățământul preuniversitar, Comunicări de Geografie, volumul IX, Editura Universității Craiova.
Bărbulescu, A., (2006). Educația pentru un mediu durabil în învățământul preuniversitar românesc: prezent pentru viitor, Lucrările Simpozionului Internațional „Educație ecologică în învățământul preuniversitar și universitar în contextul legislației de mediu promovată de Uniunea Europeană, Ziua Mondială a Mediului, ediția a XXVI-a, lași.
Bărbulescu, A., (2006), Ecosistemul urban. Hazarduri și riscuri, Revista Terra Magazin, nr. 9, Craiova.
Botnariuc, N., Vădineanu, V.. (1982), Ecologie, Editura Didactică și Pedagogică, Craiova.
Brun, F., (2000), Ecologie generală și proiecția mediului. Editura Academici de Studii Economice, Craiova.
Cămășoiu, Camelia (1994), Economia și sfidarea naturii. Alternativa dezvoltării durabile în România, Edit. Economică, București
Cândea Melinda, Bran Florina (2001), Spațiului geografic românesc, Editura Economică, București.
Chelcea, S., (2001), Tehnici de cercetare sociologică, Editura SNSPA, Craiova
Coteț, P., Roșu, Al., Teodoru, Tr. (1960), Zona preorășenească a Craiovei. Așezarea orașului și particularitățile reliefului, Lucr. Geogr. Aplic. – IGG.
Cucu V. (1970), Orașele României, Editura Științifică, București.
Cucu V. (1976), Geografie și urbanizare, Editura „ Junimea”, Iași.
Cucu V. (1995), România. Geografie umană, Editura „Glasul Bucovinei”, Iași.
Cucu V. (2001), Geografia orașului, Editura Fundației Culturale „Dimitrie Bolintineanu”, București.
Deică P. (1994-1995), Aspecte actuale ale sistemului urban din România, Terra.
Deică P., Cândea Melinda, Erdeli G. (1984), Dinamica și căile de creștere a orașelor, în Geografia României, II, Geografia umană și economică, Edit. Academiei, București.
Dinu Mihaela, Cioacă A. (2000), Rolul hazardelor naturale în evoluția localităților din România, Analele Univ. „Spiru Haret”.
Drăghiei, C., Perniu, D.. (2002), Poluarea și monitorizarea mediului. Editura Universității Transilvania, Brașov.
Douglas, I, (1981) “The City as Ecosystem”, Progress in Physical Geography, Vol. 5, no. 3.
Dumitrașcu, Monica, Dumitrașcu, C. (2001), – Vulnerabilitatea ecosistemelor urbane la riscuri naturale, Comunicări de Geografie, IV, Universitatea din București
Dumitrașcu, Monica, Dumitrașcu, Costin, (2005), Presiunea umană asupra mediului din Câmpia Olteniei prin utilizarea agricolă a terenului, Comunicări de Geografie, VIII, Universitatea din București.
Erdeli G., Cândea Melinda, Alexandrescu Valeria (1984), Habitatul urban din Oltenia. Considerații geografice asupra structurii teritoriale, Terra, 3.
Erdeli, G., Dumitrache, L., (2001), Geografia populației. Editura Corint, Craiova.
Gâștescu, P., (1998), Ecologia așezărilor umane, Editura Universității Craiova.
Gâștescu, P., (2001), Managementul mediului, Editura Sfinx 200, Târgoviște.
Gotman, A., Kaufmann, J. C, (1998), Ancheta și metodele ei, Editura Polirom. Craiova.
Groza O. (2000), Geografia industriei, Editura „Al. I. Cuza ”, Iași.
Guțu. V., Păslaru, V., Griu, E., Drâguțan, A., (1998), Tehnologii Educaționale, Editura Cartier, Chișinău
Haiduc I., 1996, Chimia mediului ambiant. Controlul calității apei, Ed. Universității Babeș Bolyai, Cluj-Napoca
Ianoș I., Popescu Claudia Rodica, Tălângă C. (1988), Industrializarea și organizarea spațiului geografic, Terra, 3-4.
Ianoș I. (1994), Riscul în sistemele geografice, St. și Cercet. de Geografie, Ed. Academiei, București
Ianoș I., Tălângă C. (1994), Orașul și sistemul urban românesc în condițiile economiei de piață, Institutul de Geografie, Academia Română, București.
Ioanid, V., (1991), Urbanism și mediu, Edit. Tehnică, București
Ionescu, A., (1988), Ecologia – Știința ecosistemelor. Editura Academici, Craiova.
Marinescu, I., (2006), Disfuncționalitățile mediului urban. Municipiul Craiova, Edit. Universitaria Craiova, Craiova
Mihăilescu V. (1929), Câteva observații asupra geografiei orașelor, BSRRG, XLVII.
Mihăilescu V., Herbst C., Băcănaru I., (1962), Considerații asupra criteriilor complexe de clasificare funcțională a orașelor, Probleme de geografie, IX,.
Mihăilescu V., Herbst C., Băcănaru I., (1965), Contribuții la studiul relațiilor dintre factorii economico-geografici și funcțiile orașelor, Comunicări de geografie, vol. III.
Muja S. (1994), Dezvoltarea spațiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în România, Editura Ceres.
Muja, S. (1994), Dezvoltarea spațiilor verzi in sprijinul conservării mediului înconjurător în România, Editura Ceres, Craiova.
Neguț S. (1997), Modelarea matematică în geografia umană, Editura Științifică, București.
Ozun. A., Teodosiu, C, (2002), Prevenirea poluării mediului, Editura Universității Transilvania. Brașov.
Pătroescu, M., Bordușanu, M.. (1999). Politici de protecția a mediului în municipiul Craiova și aria sa metropolitană, Comunicări de Geografie. III, Editura Universității din Craiova.
Pătroescu. M., Marinescu, I., (2004), Poluarea fonică stradală – sursă de disconfort acustic în municipiul Craiova, Analele Universității din Craiova, Serie Geografie, vol. 7, Serie Nouă, Editura Universitaria, Craiova.
Pătroescu, M., Bărbulescu, A,, (2006), Bilanțul teritorial al verdelui urban din sectorul 6, Municipiul Craiova, lucrare sub tipar, Comunicări de Geografie, vol. XI, Editura Universității Craiova.
Pătroescu, M., Cenac-Mehedinți, M., (1999), Scenarii de restructurare ecologică urbană specifice ariei urbane și metropolitane a Bucureștiului, Analele Universității Spiru Haret, Secția Geografie, 2.
Pătroescu, Maria, Toma, Simona, Rozylowicz, L., Cenac-Mehedinți, Marta, (2000), Ierarhizarea peisajelor rurale din Câmpia Română funcție de vulnerabilitatea la degradare și suportabilitate a presiunii umane, Geographica Timisensis, vol. VIII-IX, 1999-2000.
Pătru, Ileana, (1999), Matricea de evaluare a peisajului, SC Geografie, București
Pârvu, C, (1989) Ecosistemele din România, Editura Ceres, Craiova.
Perniu, D., Noaghiu , (2001), Dezvoltarea durabilă – concept de învățare, în Managementul mediului urban și industrial în contextul integrării europene, Brașov.
Perniu, D.. (2002), Educație pentru mediu în contextul dezvoltării durabile, Editura Universității Transilvania, Brașov.
Popescu Claudia Rodica (1994), Tipologia industrială a orașelor României, Analele Universității de Vest, Timișoara.
Popescu Claudia Rodica (2000), Industria României în secolul XX – analiză geografică, Editura Oscar Print, București.
Popescu Claudia Rodica (coord.) (2003), Disparități regionale în dezvoltarea economico-socială a României, Edit. Meteor Press, București.
Popovici, E., (1998), Studiul mediului înconjurător. Editura Universul. Iași.
Rey Violette, Groza, O., Ianoș I., Pătroescu Maria, . (2006), Atlasul României, Ed. A2-a, revăzută, Enciclopedia RAO, București.
Roșu, Al., Coteț, P., Teodoru, Tr. (1969), Zona preorășenească a Craiovei. Așezarea orașului și particularitățile reliefului, Lucr. .Geogr. Aplic. – IGG, București.
Roznoviețchi-Mocanu Irena, Dumitrescu Bianca, Simion G., Dogaru Diana, Neagu Geanina (2004), Regenerarea urbană – de la idee la acțiune, Revista geografică, T. X, București
Rojanschi, V., Bran, F., Diaconii, Gh., (2002), Protecția și ingineria mediului, Editura Economică. Craiova
Rojmischi. V., Bran, R., Grigore, F., (2004), Elemente de economie și managementul mediului, Editura Economică, Craiova.
Selye H.(1956), Stresul vieții. Ed. McGraw-Hill, New York.
Tălângă C. (2000), Transporturile și sistemele de așezări din România, Editura Tehnică, București, 191 p.
Urucu Veselina, Nancu Daniela (1996), Comportamentul demografic al orașelor mari ale României după 1989, Sociologie Românească, , 1-2, Editura Academiei, București.
Vădineanu A., (1998), Dezvoltarea durabilă. Teorie și practică, vol. I, Editura Universității București.
Vădineanu, A., Negrei, C., Lisievici, P. (1999), Dezvoltarea durabilă. Teorie și practică, II, Mecanisme și instrumente, Editura Universității București.
Vădineanu, A., Oltean, M., Gâștescu, P., Vâjdea, V., Coldea, Gh., Munteanu, I., Manoleli, D., Doniță, N. (1992), Conceptul de regionare ecologică și diferențierea ecoregiunilor din România, Mediul Înconjurător, III, nr.4, 1 fig., abstr.
Vâlsan, G. (1915), Câmpia Română, BSRRG, XXXVI București
Vlășceanu Gh., Ianoș I. (1998), Orașele României, Casa Editorială Odeon, București.
*** (1984), Geografia României, vol. II, Geografia umană și economică, Editura Academiei Române, București.
* * (2002), România. Mediul și rețeaua electrică de transport. Atlas geografic, Edit. Academiei, București
*** (2002), Mediul Înconjurător în România, Institutul Național de Statistică.
* * (2005), România. Spațiu, Societate, Mediu, Editura Academiei Române, București
* * (2007), România. Atlas istorico- geografic, Ediția a II-a, Edit. Academiei, București
*** (2008) Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. Orizonturi 2013-2020-2030, Guvernul României
*** Strategia de dezvoltare regională 2007-2013, Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia, Agenția de dezvoltare Regională Oltenia
*** Strategia de dezvoltare durabilă a Municipiului Craiova, Primăria Craiova
Vădineanu,A., (1999),Dezvoltare durabilă teorie și practică, voi. 1, Editura Universității din Craiova.
*** (2005), Planul Orașului Craiova, AGC Busman PRL, Ediția a 6-a, Craiova.
*** (2005), Planul Urbanistic Zonal al 6, Primăria 6, Craiova.
*** (1995). Legea 137, privind protecția mediului.
*** (2000), Legea 5, Zone și arii protejate.
*** (1999 2005), Rapoarte privind starea mediului în România, Agenția Regională pentru Protecția Mediului, Craiova.
*** (1999 2005), Anuarele Statistice ale Comisiei de date statistice.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Poluarii Asupra Municipiului Craiova (ID: 121510)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.