Impactul Parteneriatului Estic Asupra Republicii Moldova
Impactul Parteneriatului Estic asupra Republicii Moldova
Cuprins
Capitolul I – Politica Europeană de Vecinătate și Republica Moldova
I.1 Politica Europeană de Vecinătate
I.1.1 Apariția Politicii Europene de Vecinătate și elemente premergătoare PEV
I.1.2 Evoluția și domeniile de acțiune ale Politicii Europene de Vecinătate
I.1.3 Regiuni și state incluse în Politica Europeană de Vecinătate.Consolidarea PEV
I.2 Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Vecinătate
I.2.1 Aspirația și Orientarea Europeană a Republicii Moldova
I 2.2 Parcursul European al Republicii Moldova
I.2.3. Relațiile României cu Republica Moldova în contextul noilor inițiative europene de vecinătate
I.2.4 Soluționarea conflictului din Transnistria- factor dominant pentru o politică europeană de vecinătate consolidată
Capitolul 2 –Parteneriatul Estic- o inițiativă nouă a UE în relațiile cu vecinii ei răsăriteni
2.1 Apariția Parteneriatului Estic
2.2 Obiectivele, valorile și instrumentele principale ale Parteneriatului Estic
2.3 Șase state -Șase foste republici sovietice în contextul integrării în Uniunea Europeană
2.4 Impactul Parteneriatului Estic asupra relațiilor UE-Rusia
2.5 De la Vilnius la Riga – oportunități și provocări Parteneriatului Estic
Capitolul 3-Studiu de caz : Evoluția și ascensiunea Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic
3.1 Procesul de transformare europeană a Republicii Moldova
3.2 De la Praga la Vilnius-o perspectivă europeană aprofundată
3.3 Summitul de la Riga și incertitudinea viitorului european al Republicii Moldova
I.1 Politica Europeană de Vecinătate
I.1.1 Apariția Politicii Europene de Vecinătate și elemente premergătoare PEV
Politica Europeană de Vecinătate a fost elaborată în anul 2004, cu scopul de a evita apariția unor noi posibile divizări între o Uniune Europeană extinsă și ceilalți vecini în schimbul unei consolidării a prosperității, stabilității și a securității. Necesitatea unei politici europene de vecinătate se face simțită în 2003, când apare problema creării de noi bariere în Europa după extinderea Uniunii Europene. Bazele fundamentale ale PEV se constituie pe respectarea următoarelor valori: democrație, respectarea statului de drept și respectarea drepturilor omului.
Cadrul PEV este propus pentru cei mai apropiați vecini ai Uniunii Europene, în număr de 16: Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia și Ucraina. PEV este în principal o politică bilaterală între UE și fiecare țară parteneră.Această politică este îmbogățită și completată de inițiative regionale și multilaterale de cooperare precum: Parteneriatul Estic , lansat la Praga în mai 2009, inițiativă ce reprezintă obiectul de studiu principal al acestei lucrări, Parteneriatul euro-mediteranean (EUROMED), parteneriat cunoscut anterior ca ,,Procesul de la Barcelona”, precum și Sinergia Mării Negre, lansat la Kiev în 2008.
Înainte de apariția unei politici specifice, destinate vecinătății Uniunii Europene, relațiile Uniunii cu statele vecine erau caracterizate printr-o “profundă asimetrie”. Așteptările fiecărui stat erau profund diferite față de ale altor state partenere. Procesul Barcelona intenționa angajarea țărilor mediteraneene în relații politice și economice strânse, fără perspectiva aderării, în schimb având ca obiectiv crearea unei zone de liber schimb, iar fostele republici sovietice era încurajate să accelereze reformele în domeniul politic, economic, al democrației pentru a putea trece la o etapă superioară dereglementare a relațiilor, dincolo de limitele acordurilor de parteneriat și cooperare.
Creșterea continuă a rolului Uniunii Europene pe plan extern a constituit și reprezintă și în prezent un pilon pentru contribuirea în mod activ la pacea și prosperitatea globală. Astfel, cea mai de success componentă a politicii externe a fost procesul de extindere, fiind cunoscute în special trei arii de interes: Europa Centrală de Est, Balcanii de Vest și Mediterana. Presată din exterior pentru a primi noi membri și, din interior, pentru a-și stabiliza structurile și eficientiza pârghiile de acțiune, Uniunea a dezvoltat o nouă abordare în relațiile externe cu țările vecine, aflată la limita între cooperare și integrare.
I.1.2 Evoluția și domeniile de acțiune ale Politicii Europene de Vecinătate
Perspectiva extinderii Uniunii Europene către Est a fost subliniată cu mult înaintea extinderii propriu-zise, încă din documentul intitulat ,,Agenda 2000”, document elaborat în 1997, în cuprinsul căruia Comisia Europeană sublinia importanța noilor vecini pentru Uniunea extinsă și nevoia de a asigura stabilitate prin cooperare în regiunea Europei lărgite.
Un element de bază ce stă la conturarea noii Politici Europene de Vecinătate este un schimb de scrisori. Prima scrisoare este cea a Ministrului de Externe Britanic, Jack Straw,către Președintele Spaniol, la acea vreme, al Uniunii Europene. În această scrisoare, Jack Straw solicita Uniunii ,,noi politici față de Ucraina, Moldova și Belarus care să cuprindă stimulente pentru reformă, propunând ca acestor trei state să li se confere statutul de vecin cu drepturi speciale- special neighbour, promovând ideea unei Europe extinse-Wider Europe.”
A doua scrisoare este cea a Comisarului Chris Patten și a Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă de Securitate Comună, Javier Solana către Președinția Uniunii în care se vorbește despre nevoia de reflectare în cadrul Consiliului European de la Copenhaga asupra ,, provocării duble de a evita noi linii de demarcație în Europa în același timp în care trebuie răspuns nevoilor create de noile frontiere ale Uniunii.”
Un moment important în care s-a reconfirmat importanța unor relații întărite cu țările vecine a fost Consiliul European de la Copenhaga din decembrie 2002. La Copenhaga, s-a decis integrarea în Uniunea Europeană, la 1 mai 2014, a următoarelor state candidate: Cipru, Estonia,Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Consiliul European a întărit astfel intenția Uniunii de a dezvolta noi relații cu țările vecine din est, în perspectiva conturării unei ,,Europe extinse” și ,,pentru a evita riscul apariției unor noi linii de divizare în Europa.”
Președintele de atunci al Comisiei Europene, Romano Prodi a reiterat importanța imperativa de dezvolta un spațiu de securitate și stabilitate în Europa, dar și ,,formarea unui cerc de prieteni pentru a transforma Europa într-un jucător global.”
În acest context al importanței majore de întărire a relațiilor cu Estul, Comisia Europeană a emis la data de 11 mai 2003 Comunicarea ,,Wider Europe-Neighbourhood: A new Framework for Relations with our Eastern and Southern Neighbours” cunoscută sub numele de ,,Europa Extinsă-Noua Vecinătate”. În această comunicare, punctul este pus pe adoptarea unei noi ,,viziuni” , iar principalele obiective sunt: ,,lupta împreună cu partenerii Uniunii pentru a reduce săracia și a crea o zonă de prosperitate împărtașită, o integrare economică mai profundă, relații politice și culturale intensificate, o cooperare transfrontalieră consolidată și o responsabilitate comună privind prevenirea conflictelor între UE și vecinii săi.”
Apariția efectivă a Politicii Europene de Vecinătate s-a făcut prin intermediul unui document elaborat de Comisia Europeană, document adoptat la Bruxelles în data de 12 Mai 2004, intitulat ,, Politica Europeană de Vecinătate-document de strategie.” Acesta constituie documentul-cadru al PEV, alături de Comunicarea privind crearea Noului Instrument pentru Vecinătate din iulie 2003. Obiectivul strategic al PEV, așa cum reiese din documentul-cadru, este ,, de a împărți cu statele vecine beneficiile extinderii UE spre Europa Centrală și de Est, în scopul consolidării securității și bunăstării acestora. Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane , libertății, democrației, egalității, statului de drept și respectarea drepturilor omului .”
Domeniile de acțiune ale PEV pot fi clasificate în trei mari categorii:
Dimensiunea politică, umană și culturală
Dimensiunea economică
Dimensiunea de securitate
Aceste trei dimensiuni ale Politicii Europene de Vecinătate se află într-un context de complementaritate, fiecare dimensiune având propriile caracteristici. PEV are la bază un angajament reciproc în favoarea valorilor comune:democrație, statul de drept, intensificarea relațiilor culturale între țările vecine. Un rol important va reveni în acest context integrării țărilor partenere în spațiul European al educației, precum și promovării dialogului inter-cultural, având în vedere că, un proces durabil de ,,europenizare’’ nu poate fi conceput în afara unui contact real între popoarele țărilor partenere care să faciliteze înțelegerea și respectul reciproc, toleranța, solidaritatea, non-discriminarea, dezvoltarea societății civile.
Domeniul economic este unul foarte important la nivelul atât al PEV, cât și al Uniunii Europene. Astfel, putem identifica trei axe majore ale PEV: comerț și piață internă, rețele de energie, transport și telecomunicații, dezvoltare economică și socială. Pe termen lung, PEV oferă posibilitatea aderării țărilor partenere la piața internă. În acest scop, Planurile de acțiune vor avea un efect determinant. Uniunea Europeană este principalul importator de energie al lumii, astfel că UE este interesată și constrânsă în același timp să asigure securitatea energetică, parteneriatul energetic fiind înscris pe o axă prioritară. Rețelele de transport și telecomunicații au și acestea, de asemenea, un rol vădit important în cadrul PEV, urmărindu-se dezvoltarea și îmbunătățirea acestora la nivel regional.
Dezvoltarea economică și socială a fost martora unor ameliorări majore de-a lungul timpului.Condițiile sociale s-au îmbunătățit încurajator în țările vecine, astfel fluxurile de investiții străine vor crea condiții pentru o dezvoltare durabilă economică și socială.
PEV, ca element al strategiei europene de securitate, are rolul de a întări participarea Uniunii la prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor. Astfel, problema principală în materie de justiție este strâns legată de găsirea unor soluții adaptate fiecărei regiuni și țări pentru a răspunde nevoii de securitate și stabilitate regională. Aici, intervin în mare parte Planurile de Acțiune care stabilesc măsuri privind cooperarea în domeniul migrației, vizelor, combaterii terorismului, a traficului cu droguri și arme sau a crimei organizate și spălării de bani. Se realizează cooperarea cu instituții europene specializate precum EUROPOL și EUROJUST. În concluzie, Planurile de Acțiune vor defini atât ariile de dialog bilateral, cât și cadrul de cooperare multilateral privind guvernarea globală și combaterea amenințărilor la adresa securității și stabilității.
I.1.3 Regiuni și state incluse în Politica Europeană de Vecinătate. Consolidarea PEV
Politica Europeană de Vecinătate cuprinde în prezent 16 țări ce pot fi grupate în trei arii geografice: Regiunea Mediterană (10 țări), Europa de Est (3 țări) și Caucazul de Sud (3 țări).
Regiunea Mediterană cuprinde țările care participă la ,, Parteneriatul Euro-Mediteranean’’, cunoscut și sub numele de ,,Procesul Barcelona’’, exceptând faptul că în cadrul ,,Procesului Barcelona’’, Libia are doar statut de observator. Astfel, cele 10 țări componente PEV din Regiunea Mediterană sunt: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Siria, Tunisia și Autoritatea Palestiniană. Aplicarea PEV la țările Euro-Med a presupus, în primul rând, întărirea abordării bilaterale, prin elaborarea rapoartelor naționale pentru Israel, Iordania, Maroc, Tunisia, Autoritatea Palestiniană, Egipt și Liban, și prin adoptarea Planurilor de Acțiune pentru cele mai avansate țări în respectarea condiționalității politice.
Zona Europei de Est include cele trei state: Moldova, Ucraina și Belarus. Spre deosebire de Regiunea Medi, vizelor, combaterii terorismului, a traficului cu droguri și arme sau a crimei organizate și spălării de bani. Se realizează cooperarea cu instituții europene specializate precum EUROPOL și EUROJUST. În concluzie, Planurile de Acțiune vor defini atât ariile de dialog bilateral, cât și cadrul de cooperare multilateral privind guvernarea globală și combaterea amenințărilor la adresa securității și stabilității.
I.1.3 Regiuni și state incluse în Politica Europeană de Vecinătate. Consolidarea PEV
Politica Europeană de Vecinătate cuprinde în prezent 16 țări ce pot fi grupate în trei arii geografice: Regiunea Mediterană (10 țări), Europa de Est (3 țări) și Caucazul de Sud (3 țări).
Regiunea Mediterană cuprinde țările care participă la ,, Parteneriatul Euro-Mediteranean’’, cunoscut și sub numele de ,,Procesul Barcelona’’, exceptând faptul că în cadrul ,,Procesului Barcelona’’, Libia are doar statut de observator. Astfel, cele 10 țări componente PEV din Regiunea Mediterană sunt: Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Siria, Tunisia și Autoritatea Palestiniană. Aplicarea PEV la țările Euro-Med a presupus, în primul rând, întărirea abordării bilaterale, prin elaborarea rapoartelor naționale pentru Israel, Iordania, Maroc, Tunisia, Autoritatea Palestiniană, Egipt și Liban, și prin adoptarea Planurilor de Acțiune pentru cele mai avansate țări în respectarea condiționalității politice.
Zona Europei de Est include cele trei state: Moldova, Ucraina și Belarus. Spre deosebire de Regiunea Mediteraneană, relațiile se desfășoară în principal, într-o manieră bilaterală, prin intermediul Acordurilor de Parteneriat și Cooperare, ce sunt bazate pe respectarea principiilor democratice și respectă cele trei dimensiuni ale PEV.
Relația cu Rusia se desfășoară în cadrul Parteneriatului Strategic, adoptat la Summitul de la Petersburg din mai 2003, Rusia refuzând menținerea relațiilor sale cu Uniunea Europeană sub umbrela Politicii de Vecinătate, așa cum era prevăzut inițial. Astfel, s-a consolidat acest Parteneriat Strategic dintre Rusia și UE privind crearea a patru spații comune: ,, un spațiu economic; un spațiu al libertății, securității și justiției; un spațiu al cooperării în domeniul securității externe și un spațiu al cercetării științifice, educației și culturii.’’ Astfel, Rusia nu participă decât prin asociere la PEV.
Rusia a demonstrat că are pârghii suficiente pentru a-și menține influența în vecinătatea sa apropiată și noua vecinătate a Europei, iar existența în arealul său de influență a unor țări care să împărtășească valorile fundamentale și obiectivele UE, țări aflate în relații de cooperare întărite cu țările membre, presupunând inclusiv un nivel ridicat de integrare economică și politică, nu poate fi decât benefică pentru economia rusă. Din păcate, aceleași pârghii de influență au demolat politica de vecinătate în Ucraina și Belarus.
Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal lansate odată cu semnarea la 28 noiembrie 1994 a Acordului de Cooperare și Parteneriat (APC), care a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă inițială de 10 ani cu posibilitatea prelungirii tacite.
Din Caucazul de Sud trei țări fac parte din PEV: Georgia, Armenia și Azerbaidjan. Zona nu a fost inclusă în prima Comunicare a Comisiei asupra Europei extinse. Astfel, un rol cheie a revenit Rezoluției Parlamentului din data de 26 februarie 2004 ,, EU policy towards South Caucasus’’.
Ca urmare, în Comunicarea din iunie 2004, Comisia a propus includerea celor 3 țări din Caucazul de Sud în sistemul PEV, în funcție de progresele fiecăreia în domeniile de bază.
Politica Europeană de Vecinătate folosește o serie de instrumente pentru atingerea unor scopuri, stabilindu-se de asemenea un set de priorități importante în dezvoltarea relațiilor între UE și vecinii săi. Cele mai importante instrumente de implementare sunt reprezentate de către: Rapoartele de țară, Planurile de Acțiune, Instrumentul pentru Vecinătatea Europeană și Parteneriat și alte tipuri de programe comunitare.
Rapoartele de țară sunt documente unilaterale în care se prezintă detaliat progresele realizate prin implementarea acordurilor bilaterale, acestea reflectând situația politică, economică și socială a respectivei țări. Se realizează, astfel, prin intermediul acestor rapoarte o analiză amănunțită a relațiilor bilaterale UE cu statul partener PEV.
PEV se bazează la momentul actual pe 12 planuri de acțiune bilaterale care au fost încheiate între UE și fiecare partener în cadrul PEV. Planurile de acțiune ce constituie elementul central al PEV au ca marjă definită de timp o perioadă de 3 până la 5 ani. În cazul în care au fost îndeplinite cu success prioritățile stabilite prin planurile de acțiune, acordurile bilaterale sunt înlocuite cu o formă nouă de parteneriat, reprezentat de Acordurile Europene de Vecinătate. PEV nu a fost încă pe deplin „inițiată” pentru Algeria, Belarus, Libia și Siria, deoarece aceste țări nu au convenit încă asupra unor planuri de acțiune. Un plan pentru Algeria se află, în prezent, în curs de negociere.
Aceste Planuri de Acțiune sunt evaluate în mod regulat prin rapoarte de monitorizare, aceste rapoarte servind ca și bază pentru luarea deciziilor următoare, inclusiv dacă este cazul pentru terminarea acordului PEV.
Un instrument foarte important folosit de către PEV este reprezentat de către Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat, instrument financiar destinat inclusiv Rusiei. Practic, prin intermediul acestui instrument se asigură legătura concretă a Rusiei cu PEV. Pentru perioada 2007-2013, Planurile de acțiune au fost în principal finanțate prin Instrumentul european de vecinătate și parteneriat, suma alocată pentru această perioadă fiind de 11,181 miliarde EUR. Pentru perioada 2014-2020, finanțarea va fi disponibilă prin intermediul unui nou Instrument european de vecinătate (IEV), bugetul exact al acestuia urmând a fi stabilit ulterior.
Programele de asistență PEV reflectă prioritățile stabilite prin intermediul Planurilor de Acțiune. Aceste programe comunitare pot fi destinate pentru o țară sau pentru mai multe. După anul 2007, s-a înregistrat o alocare de un număr crescut de fonduri, finanțarea depinzând în întregime de bugetul UE și de negocierile între statele membre.
Un element de noutate adus de aceste programe de asistență este reprezentat de faptul că prin aceste programe sunt antrenate ambele state cu graniță comună. Unul dintre programe este CBS-Cross Border Cooperation. Astfel că, ,,37,5 % din populația UE trăiește în zonele de frontieră, de-a lungul unor 38 de frontiere interne formate din bariere geografice, lingvistice purtătoare de cicatrice ala războaielor din Europa, Cooperarea Europeană Transfrontalieră urmărind să facă față unor provocări comune identificate în regiunile de frontieră în scopul dezvoltării armonioase a întregii Uniuni.’’
Potrivit Intereg, au existat 60 de programe de cooperare pentru perioada 2007-2013, cu o alocare de 6 miliarde de euro, programe care au avut scopul de a îmbunătăți situația legată de cooperarea transfrontalieră. Domeniile în care s-au făcut investițiile au fost: domeniul muncii, al educației, al sănătății, al posibilității de angajare sau al inovației.
Conform situațiilor în continuă schimbare la nivel global, perioada 2014-2020 va necesita ca fiecare dintre cele 60 de programe să fie mult mai concentrate atât din punct de vedere al priorităților, cât și al rezultatelor, acest fapt asigurând o utilizare mult mai eficace a investițiilor. Astfel, avem programele PHARE CBC și TACIS CBC , primul este extins și la România și Bulgaria, al doilea la Ucraina, Republica Moldova și Belarus.
I.2 Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Vecinătate
I.2.1 Aspirația și Orientarea Europeană a Republicii Moldova
Președintele Comisiei Europene în perioada 2004-2014 , Jose Manuel Durao Barroso a precizat anumite aspecte importante pentru o viitoare integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană: ,,Nu există nicio îndoială că Moldova aparține Europei și că deja împărtășește o cultură, o limbă și o istorie comună cu Uniunea Europeană. Aparțineți marii familii europene de națiuni. Dacă veți menține viteza și veți intensifica profunzimea reformelor sunt convins că alegerea voastră europeană va aduce rezultate.’’
Republica Moldova este bogata deținătoare a unui trecut plin de evenimente. Ca și poziție geopolitică și moștenire istorică, Republica Moldova se înscrie în categoria statelor din Estul Europei, de aici decurgând diferite fapte controversate. Republica Moldova a fost caracterizată, adesea, drept o ,,țară tampon’’ între România și Ucraina, dar, de fapt , este o ,,țară tampon între două proiecte geopolitice majore: cel euro-atlantic, sub egida NATO și UE, și cel euro-asiatic, sub egida Rusiei.’’
Astfel, există o mare legătură între integrarea în Uniunea Europeană și integrarea în NATO. Republica Moldova este o țară orientată european, conform sondajelor de o vreme încoace. ,,Diferența crucială dintre Balcanii de Vest și vecinătatea estică a UE este evidentă: dacă prima regiune nu are nicio alternativă cu excepția integrării în Uniune, care poate fi accelerată sau întârziată în funcție de circumstanțe, Estul are. Alternativa șa modernizarea de tip european a acestui spațiu este intrarea în peisajul politic a Moscovei și a modelului rusesc de evoluție. În spațiul estic, timpul nu are răbdare. Jocurile sunt în realitate, cu sumă nulă. State precum Ucraina sau R.Moldova sunt precum termometrele: situația internă indică scăderea sau creșterea temperaturii în funcție de apropierea de un spațiu sau altul.’’
Pentru a discuta despre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană trebuie mai întâi să aducem în discuție necesitatea integrării Republicii Moldova în NATO. Astfel, integrarea în structurile NATO este și va constitui parte a proiectului de integrare europeană, în niciun caz nu reprezintă un proiect separat. Nicio țară din spațiul răsăritean nu s-a integrat în UE fără integrare în NATO. În consecință, eventuala integrare în NATO este un proces care afectează întreaga societate, atât pe plan economic, cât și pe plan cultural și uman. A fi sub umbrela NATO înseamnă nu doar garanții de securitate conform Articolului 5 din Cartă, ,, Principiul Mușchetarilor’’, prin care ,,atacul împotriva unui stat membru este un atac împotriva Alianței’’ ci și importante concentrări de investiții străine, cruciale pentru ridicarea economiei. Astfel, integrarea în NATO constituie un precedent pentru integrarea în structurile Uniunii Europene.
I 2.2 Parcursul European al Republicii Moldova
Relațiile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au fost formal lansate odată cu semnarea Acordului de Parteneriat și Cooperare, la data de 28 noiembrie 1994, intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o perioadă inițială de 10 ani, cu posibilitatea prolongării. Obiectivele acestui Acord de Parteneriat și Cooperare sunt enunțate în Articolul 1: ,,Asigurarea unui cadru corespunzător dialogului politic între părți, care ar permite dezvoltarea unor relații politice; promovarea comerțului și investițiilor, precum și a relațiilor economice armonioase între Părți, pentru a încuraja astfel dezvoltarea lor economică durabilă; susținerea eforturilor Republicii Moldova de consolidare a democrației, de dezvoltare a economiei și de finalizare a tranziției sale la economia de piață.’’
Acest Acord de Parteneriat și Cooperare a fost văzut ca o surpriză de către opinia publică, întrucât subordonarea, în special din punct de vedere economic față de Moscova era imprimată de mult timp în structurile statale moldovene. Astfel, a început un fel de joc de imagine, balansând între Bruxelles și Moscova.
De o maximă importanță, aducem aici în discuție mesajul președintelui Republicii Moldova din 13 decembrie 1996 adresat președintelui Comisiei Europene de la acea dată, Jacques Santer: ,,La 13 decembrie 1996, Președintele Republicii Moldova dl Petru Lucinschi, în mesajul său către dl Jacques Santer, președintele Comisiei Europene, formulează pentru prima data dorința Moldovei de a deveni către anul 2000 membru asociat al UE. Dl Santer nu reacționează nici într-un fel, și la sfârșitul lui octombrie a anului urmator 1997 dl Lucinschi trimite dlui Santer o nouă scrisoare, în care reiterează dorința Moldovei de a obține statutul de membru asociat și solicită lansarea negocierilor de încheiere a acordului de asociere”. Două luni mai târziu, președintele Lucinschi a expediat tuturor șefilor statelor membre ale UE scrisori cu conținut similar, dar, ca și adresările către dl Santer, fie că au rămas fără răspuns, fie că răspunsul a fost negative.
La 18 septembrie 2000, la Bruxelles a avut loc o întâlnire a Comitetului de Cooperare Parlamentară între Republica Moldova și Uniunea Europeană. În urma discuțiilor, s-a ajuns la următoare concluzie: pentru aderarea la structurile europene nu există altă cale decât cea a modernizării sistemului legislativ și a consolidării statului de drept. În urma acestor precizări, la data de 28 iunie 2001,Republica Moldova a făcut încă un pas decisiv pentru întărirea perspectivei europene: devine membră a Organizației Mondiale a Comerțului și a Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est.
În noiembrie 2002, președintele Voronin semnează decretul pentru crearea Comisiei Naționale pentru integrare a RM în UE, ca în februarie 2003 să fie constituită în cadrul Parlamentului Republicii Moldova, Comisia Națională pentru integrare a RM în UE.
După respingerea Memorandumului Kozak din noiembrie 2003, memorandum ce ,,presupunea lichidarea statului Republica Moldova și crearea, în schimb, a „Republicii Federative Moldovenești” în limitele frontierelor RSS Moldovenești la 1 ianuarie 1990’’, a avut loc o schimbare bruscă la nivel înalt. Însuși, președintele Voronin, era cel care caracteriza trupele rusești din Transnistria drept ,,armate de ocupație’’ și, proclama aderarea la Uniunea Europeană ca obiectiv prioritar al strategiei de politică externă a R. Moldova: ,, Republica Moldova poate să se integreze și se va integra în comunitatea europeană ca stat unitar, împreună cu Transnistria. Calea noastră de integrare europeană nu constituie un obstacol în relațiile cu Federația Rusă sau cu alți parteneri.”
Între timp, la 1 iulie 2003, Consiliul European adoptă un nou document ,,Deschizând calea pentru noul instrument destinat Politicii de bună vecinătate’’, instrument ce trebuia să substituie programul TACIS. Apariția efectivă a Politicii Europene de Vecinătate a fost momentul marcat de documentul adoptat la Bruxelles, la data de 12 mai 2004, intitulat: ,, Politica Europeană de Vecinătate-document de strategie.’’
În urma apariției acestui nou instrument,a fost remarcată o schimbare a liderilor europeni în ceea ce privește relația dintre UE și statele, multe dintre ele, din spațiul ex-sovietic. Putând fi caracterizat ca și instrument politic, în care promovarea democrației reprezintă doar o dimensiune ,, prin urmare, PEV poate fi judecat prin potențialul său de a fi capabil să facă față diferitor tipuri de regimuri. Ceea ce este relevant pentru înțelegerea efectelor PEV din Europa de Est nu este potențialul său global de promovare a democrației. Accentul este pus pe logica situației privind consolidarea, constând în aprofundarea practicilor democratice, consolidarea instituțiilor sale și înrădăcinarea unor condiții comportamentale și culturale în societate.”
Astfel, un alt pas important spre apropierea de Uniunea Europeană este dat de includerea Republicii Moldova în Politica Europeană de Vecinătate a Uniunii în mai 2004.
Conform prevederilor noii politici, a fost în cele din urmă adoptat Planul de Acțiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană, semnat la data de 22 februarie 2005, pentru o perioadă de 3 ani.
Planul de Acțiuni UE-Moldova este un document politic care stabiliește obiectivele strategice ale cooperării dintre Moldova și Uniunea Europeană. Cadrul de implementare este în primă fază stabilit pentru 3 ani.Se dorește în special avansarea în mod semnificativ a ajustării legislației, normelor și standardelor Moldovei la cele ale Uniunii Europene. Astfel, acest Plan de Acțiune va contribui definitiv la elaborarea și implementarea politicilor și măsurilor privind creșterea economică, reducerea sărăciei sau protejarea mediului. Toate aceste măsuri vor fi realizate într-o cooperare strânsă a Moldovei cu Uniunea Europeană: ,,Uniunea Europeană recunoaște aspirațiile europene ale Moldovei și ,,Concepția de integrare a Moldovei în UE”. Pentru viitorul apropiat APC rămâne a fi baza valabilă pentru cooperarea dintre UE și Moldova.”
În contextul conflitului transnistrean, la data de 1 decembrie 2005, a debutat ,,Misiunea Uniunii Europene de asistență la frontiera moldo-ucraineană”, o încercare a Uniunii de a se implica în mod concret în problemele stringente ale Moldovei: ,, Misiunea EUBAM este finanțată în intregime de Uniunea Europeană în contextul Instrumentului European de Vecinătate și Parteneriat, având un buget anual de 21 de milioane de euro, misiunea fiind de consolidare a capacităților de gestionare a frontierei-serviciile vamale,reflectând la final standardele predominante în Uniunea Europeană.” Francesco Bastaqli a fost numit în calitate de Șef al Misiunii UE de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina la data de 29 martei 2014.
La data de 7 mai 2009, Republica Moldova aderă la Parteneriatul Estic, inițiativă a Poloniei și Suediei din 2008 pentru consolidarea relațiilor Uniunii Europene cu țările din est. Ne vom ocupa în următoarele două capitole pe larg de această inițiativă.
Acordul de asociere cu UE
Pe data de 12 ianuarie 2010 a avut loc lansarea negocierilor privind Acordul de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, în total fiind un număr de 15 runde de negocieri. Parafarea Acordului de Asociere s-a făcut pe data de 29 noiembrie 2013 în cadrul celui de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic de la Vilnius. Acordul de Asociere, care a intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2014, cuprinde șapte titluri ce conțin Principiile Generale precum: Cooperarea Politică și Politicile de Securitate și Afaceri Externe sau Comerț, Anexe ce stabilesc legislația UE ce urmează să fie preluată până la o anumită dată și patru Protocoale. Articolul 107, Capitolul 20 din Acordul de Asociere poartă generic titlul ,,Dezvoltarea regională, cooperarea la nivel transfrontalier și regional” precizându-se următoarele: ,, În special, părțile cooperează în vederea alinierii Republicii Moldova la următoarele principii: descentralizarea procesului de luare a deciziilor de la nivelul central la nivelul comunităților regionale, consolidarea parteneriatului dintre toate părțile implicate în dezvoltarea regională și cofinanțarea prin intermediul contribuției financiare a părților implicate în implementarea programelor și a proiectelor de dezvoltare regională.”
La data de 11 martie 2014, Instrumentul European de Vecinătate a fost adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Astfel, una dintre principalele îmbunătățiri aduse acestei noi inițiative a fost faptul că asistența acordată vecinilor va deveni mai flexibilă și mai rapidă, astfel procesul de programare va fi mult mai simplificat. Unul dintre documentele IEV este ,,Documentul de strategie pentru regiunea estică”, document care prezintă principalele obiective de cooperare cu diferite țări din vecinătatea de Est a UE și care va fi implementat sub umbrela Instrumentului European de Vecinătate parcursul perioadei 2014-2020. Punctul 5 oferă diferite obiective primare ale țărilor: ,, Această strategie are atât o dimensiune regională cât și una extinsă, dorind să sprijine reforma statelor partenere,eforturile, dar și colaborările între țări.”
Un moment foarte important în istoria evenimentelor derulate în parcursul european al Republicii Moldova a fost reprezentat de data de 27 iunie 2014. La această dată a fost semnat Acordul de Asociere la Uniunea Europeană de către prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, președintele Consiliului European, Herman van Rompuy și șeful Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. La acest eveniment au fost de altfel, prezenți șefi de stat și de guverne din cele 28 de țări membre ale UE, care au semnat acest acord. Alături de Republica Moldova, un document similar a fost semnat de către Georgia, Ucraina semnând doar partea economică a Acordului de Asociere.
Înaintea ceremoniei dedicată semnării Acordului de Asociere, Prim-Ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă a ținut un discurs în care a vorbit despre drumul Moldovei spre cimentarea relațiilor cu Uniunea Europeană: ,,Pentru Moldova, Europa este cea mai clară și grăitoare imagine a vieții pe care ne dorim și pe care o vom avea. (…) Pentru aceasta, trebuie să muncim din greu. (…) Dragi concetățeni, ziua de azi este istorică! Dar, în scrutinul parlamentar din toamnă, va trebui să confirmăm că, într-adevăr, am ales viitorul și că ne-am rupt de trecut. Va fi un vot determinant, care va cimenta cursul european al țării și perspectivei de aderare la Uniunea Europeană. Atunci când, la 29 noiembrie 2013, parafam la Vilnius Acordul de Asociere, vă spuneam că am asigurat drumul nostru spre Uniunea Europeană. Astăzi, vă promit că vom merge până la capăt pe acest drum și că vom reveni acasă, în Europa.”
De asemenea, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a dorit să remarce câteva aspecte privind importanța zilei de 27 iunie 2014: ,,Aceste acorduri sunt rezultatul logic și firesc a unui drum ce a început în urmă cu 20 de ani, când aceste țări au devenit state suverane independente. Aceste acorduri, reprezintă de asemenea, un punct de reper în politica Parteneriatului Estic, stabilindu-se ca și obiectiv realizarea unei asocieri politice, dar și integrare economică cu partenerii noștri, dispuși și gata să facă acest lucru. Acordurile semnate astăzi sunt cele mai ambițioase acorduri încheiate de către Uniunea Europeană.”
Ratificarea Acordului de Asociere s-a făcut la data de 13 noiembrie 2014 de către Parlamentul European, iar pentru a intra în vigoare acordul trebuie să fie ratificat de parlamentele naționale ale statelor membre UE. Raportorul Petras Austrevicius a replicat : ,,Ratificarea acordului de asociere UE-Moldova este o clară recunoaștere a succesului procesului de reformă politică și economică în Moldova, care stabilește perspectivele sale europene și dovedește determinarea sa ca la un moment dat să adere la UE.”
I.2.3. Relațiile României cu Republica Moldova în contextul noilor inițiative europene de vecinătate
Nu putem vorbi despre trecutul, despre istoria Republicii Moldova fără a vorbi despre legătura acestei țări, legătură strânsă cu România. La scurt timp înainte ca Uniunea Sovietică să se prăbușească, Mihail Gorbaciov a dat un decret ,,Decretul lui Gorbaciov,” prin intermediul căruia dădea ,,un fel de ultimatum Republicilor din componența Uniunii.” Ministrul de externe la acea vreme , Adrian Năstase relatează: Gorbaciov încerca să caute ajutor din toate părțile: ,,Toată lumea face eforturi să-l salveze pe Gorbaciov, dându-i ajutor politic și economic.Conflictele interetnice din URSS au căpătat un caracter exploziv.Se discută refacerea structurii Uniunii Sovietice.’’
În cadrul întâlnirii, din data de 24 decembrie 1990, a ministrului de externe Adrian Năstase cu istorici, Viorica Moisuc observă o realitate a timpului: ,,În Moldova sovietică, oamenii nu prea înțeleg că sunt români:conștiința națională a fost atrofiată prin sovietizarea și prin construirea identității moldovenești.’’
Relațiile României cu Republica Moldova au avut și se pare că au în continuare un parcurs sinuos, trecând chiar de la o extremă la alta. Un exemplu în acest sens este entuziasmul post-decembrist 1989, acest moment fiind considerat o posibilitate a reîntregirii, apoi prin răcirea sistematică a Republicii Moldova față de România, cauzată atât de demersurile contradictorii ale regimului de la Chișinău, cât și de pendularea continuă între Uniunea Europeană și Rusia.
Așa cum am relatat mai sus, nu putem vorbi despre o integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană fără a specifica necesitatea integrării acesteia în primul rând în NATO.Astfel, la începutul lui 2000, Republica Moldova are un rol marginal pe agenda de priorități a diplomației Bucureștiului, în maniera în care România este plasată la granițele NATO, acesta jucând un rol determinant geostrategic. Relațiile între cele două țări au intrat în ultimă vreme într-o stare normală, fapt ce a dus la vizite diplomatice mult mai dese.
De ce această apropiere? Una dintre explicațiile cele mai plauzibile este aceea că liderii moldoveni au conștientizat faptul că Bucureștiul poate juca un rol decisiv pentru apropierea Chișinăului de Uniunea Europeană și NATO. Vladimir Voronin a replicat la acea vreme că țara responsabilă de crearea acestei atmosfere tensionate a fost România, fapt considerat de mulți analiști un pretext. În acest context, se merită să ne aducem aminte de axioma lui Frederic cel Mare: ,, Cel care vrea să apere totul nu apără nimic și cel care vrea să fie prietenul tuturor, până la urmă nu are nici un prieten.” Să fie această axiomă potrivită și pentru situația Republicii Moldova? Cu siguranță, timpul ne va da sau nu dreptate.
În luna ianuarie, 2003, ,,The Wall Street Journal’’ consemna: ,, Replica pe care urmează Occidentul să o dea politicii externe agresive promovate de Moscova în spațiul post-postsovietic o poate constitui extinderea treptată a Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene, până când acestor organizații li se vor alătura într-o formă sau alta, țările din imediata lor apropiere, Ucraina, Belarus, R.Moldova, Georgia și Azerbaidjanul.”
Un element ce a jucat un rol foarte important în dezvoltarea perspectivei și șansele de susținere ce puteau fi oferite de către țările vecine a fost intrarea în NATO a României în 2004. Însă, România a dovedit că încă nu era pregătită să profite de poziția oferită de intrarea în structurile NATO. În sprijinul acestei afirmații vine Conferința de la Niederpocking din Germania aflată sub egida Pactului de Stabilitate în Europa de Sud-Est.
De ce este importantă această conferință pentru definirea relațiilor existente la acea perioadă între România și Republica Moldova? La această conferință, la care au participat peste 100 de reprezentanți de înalt nivel, din partea României a fost invitat doar Gabriel Andreescu, de la Centrul De Studii Internaționale.În cadrul conferinței s-au atins subiecte precum: politici europene, economice și sociale, strategii de securitate, toate cu referire la Republica Moldova. Polonia și Lituania, participante la Conferință, și-au declarat intenția de a deveni ,, locomotiva Republicii Moldova în eforturile acesteia de integrare în structurile europene’’.Această propunere s-a dovedit a avea repercusiuni majore pentru România, întărite de refuzul constant al guvernului de la Chișinău de a colabora cu Bucureștiul.
În ianuarie 2005, președintele României, Traian Băsescu face prima sa vizită la Chișinău la invitația președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Președintele Băsescu a declarat: “Pentru că România este legată de Moldova prin istorie suntem hotărâți să tratăm Republica Moldova cu tot respectul care se cuvine unui stat suveran și independent. Sper ca și viitorul comun în Uniunea Europeană să ne lege și mai mult’’
Din decembrie 2006, relațiile între cele două țări au înregistrat o perioadă de regres vizibilă. Deși, Chișinăul iese la înaintare cu declarații pro-europene, factorul rusesc încă există puternic imprimat în realitatea și cotidianul R. Moldova.
La data de 1 ianuarie 2007, România intră în Uniunea Europeană. Acum, având drepturi depline ce decurg din statutul de membru, România va putea să influențeze în mod plenar PEV. Aderarea României a fost o sabie cu dublă tăiș pentru Republica Moldova. Un prim fapt ce ar trebui spus este că aderarea a reprezentat o ocazie bună de a-i apropia pe românii din Basarabia de România prin faptul că pot dobândi beneficii palpabile, concrete, recursul la istorie trecând pe plan secundar.
De partea cealaltă, România a fost nevoită să sporească restricțiile privind circulația persoanelor, impunând un regim strict al vizelor, accesul la comerț liber, fiind, de asemenea îngrădit. Astfel, Chișinăul vede România ca o țară mai puțin apropiată de cetățenii săi.
Programul diplomatic al României din cursul anului 2008 s-a dorit a fi o reînnoire a relațiilor româno-moldovene, având drept exemplu vizita ministrului de externe român la Chișinău și vizita președintelui Traian Băsescu care a reafirmat ,, că România va rămâne un susținător fără rezerve al suveranității și integrității Republicii Moldova.’’
Instalarea noului guvern al Alianței pentru Integrare Europeană la Chișinău în septembrie 2009 a adus un plus de stabilitate relațiilor româno-moldovene. România sprijină intensificarea cooperării între UE și R. Moldova. În consecință, România a fost țara care a solicitat lansarea unui Parteneriat de mobilitate UE-RM, acest acord depinzând de economia Republicii Moldova.
Din punct de vedere financiar, țara noastră se clasează printre partenerii bilaterali cu cele mai mari sume alocate pentru proiectele de asistență externă aflate în derulare în 2013:,, Acest fapt se datorează angajamentului de ajutor nerambursabil de 100 mln. euro care se implementează pentru proiectele de infrastructură. Astfel, în 2013 , din cadrul acestui proiect au fost alocate peste 5 mln. euro pentru cofinanțarea proiectului de construcție a gazoductului Iași–Ungheni. În afară de aceasta, a fost semnat un Protocol adițional, în baza căruia 15 mln. euro urmează a fi oferite pentru proiecte în domeniul protecției mediului și schimbărilor climatice, după intrarea în vigoare a protocolului.”
În planul anual de acțiune 2015 pentru acordarea de asistență pentru dezvoltarea Republicii Moldova din bugetul Ministerului Afacerilor Externe se vorbește despre o asistență bilaterală și trilaterală unde ,, 35% din totalul bugetului de asistență pentru dezvoltare al României, în valoare de 10,1 milioane de lei, este destinat Republicii Moldova în 2015.”
I.2.4 Soluționarea conflictului din Transnistria- factor dominant pentru o politică europeană de vecinătate consolidată
Obstacolul principal în calea dezvoltării tuturor democrațiilor noi ale Europei, rămâne factorul intitulat generic instabilitate regională. În vocabularul OSCE, aceste conflicte, denumite ,,conflicte înghețate”, se referă la Osetia de Sud și Abhazia în Georgia, Nagorno-Karabah și Transnistria în Repubica Moldova. Acest tip de conflicte lasă urme adânci negative și prezintă următoarele efecte față de statul respectiv: împiedică planurile de dezvoltare economică, consumă resursele statului, iar unul dintre cel mai importante efecte este obstrucționarea democrației. Astfel, dezvoltarea democrației într-un stat din regiunea ex-sovietică, care are pretenții de integrare în UE și NATO, își vede planurile zădărnicite de neputința de a conserva un regim democratic în interiorul statului. Continuarea staționării trupelor străine în regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova, reprezintă o continuă preocupare pentru România, care este cel mai înfocat aliat al RM pentru aderarea acesteia la Uniunea Europeană.
În acest subcapitol vom lua în discuție Conflictul din Transnistria și consecințele acestui conflict asupra integrării în Uniunea Europeană, factorul Rusia în acest context și rolul jucat de România pe durata acestui conflict. Ralf Dahrendor definea astfel Europa în raport cu Rusia : ,, Europa se termină la granița Uniunii Sovietice, oricarea ar fi aceea.”
La data de 27 august 1991, Parlamentul Republicii Moldova proclama independența de stat: Declarația de independență proclamă Republica Moldova ,, stat suveran și independent, liber să-și hotărască prezentul și viitorul Patriei fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte al poporului, în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale.”
În aceeași zi, guvernul de la București a recunoscut independența Republicii Moldova, România fiind primul stat care a făcut acest lucru, stabilind, de altfel, relații diplomatice încă din 1991: ,, Guvernul României își îndeplinește o nobliă îndatorire de a saluta actul istoric de autodeterminare a poporului Republicii Moldova, de împlinire a năzuințelor sale legitime spre libertate, democrație și demnitate națională.”
Republica Moldova, nou stat independent a cunoscut o ascensiune rapidă pe plan internațional, având un sprijin total din partea României, aceasta oferindu-i asistență și consiliere necesară în diverse domenii. Un sprijin deosebit a fost acordat pentru primirea Republicii Moldova ca stat indepent în organizații precum ONU, OSCE și în continuare îl are pentru primirea în NATO și UE: ,,Relațiile României cu Republica Moldova-apropiate, speciale și privilegiate – s-au dezvoltat într-un ritm dinamic, vizând integrarea economică și spirituală a acesteia în Uniunea Europeană, astfel încât locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului să se regăsească, în perspectivă, în marea familie europeană.”
România a fost printre puținele țări care a oferit autor necondiționat Republicii Moldova, indiferent de situația existentă în regiunea separatistă transnistreană, atunci când alte state priveau cu coada ochiului o eventuală mână de ajutor pentru sprijinirea dezvoltării democrației. Un exemplu în acest sens este oferit de către sprjinul acordat de România atunci când aceasta a făcut parte în cadrul mecanismului cvadripartit la ONU, OSCE sau Consiliul Europei unde se punea în discuție problema soluționării conflictului, promovând și inițind hotărâri în favoarea Republicii Moldova. România a respectat și a pus mai presus de toate în discuțiile duse integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova.
Mecanismul cvadripartit de reglementare a conflictului din Transnistria, compus din Moldova, România, Rusia și Ucraina, a fost creat la data de 20 martie 1992, cu ocazia reuniunii CSCE de la Helsinki. Mecanismul întrunea cei patru miniștri de Externe ale celor patru țări convenindu-se modalitățile concrete și modul de lucru. Astfel, România a fost reprezentată prin intermediul ambasadorului Marcel Dinu, reprezentantul personal al ministrului de externe al României, dl. Adrian Năstase: „Am fost implicat direct în relațiile noastre cu Republica Moldova încă de la început, de la proclamarea independenței acesteia. Am elaborat textul prin care România recunoștea Republica Moldova ca stat independent și stabilea cu aceasta relații la nivel de ambasade. Am încercat mult, atunci, să găsim o alternativă la „ambasadă”, pentru a marca natura specială a relațiilor dintre România și Republica Moldova. Am reflectat la terminologia folosită de britanici, pentru reprezentanții lor diplomatici în unele țări foste colonii, devenite independente, „înalt comisar” (High Commissioner). Numai că, în fostul spațiu sovietic, denumirea de comisar (eventual, al poporului), avea un cu totul alt înțeles”.
Evoluția evenimentelor nefavorabilă a provocat îngrijorarea statelor europene care au considerat imperativă implicarea acestora în procesul de soluționare a conflictului. Astfel, mecanismul cvadripartit a fost ,,înghețat” prin neconvocare.
Discuțiile au continuat într-un format tripartit din care a făcut parte: Chișinăul, Tiraspolul și Moscova, adăugându-se ulterior Kievul. Important de știut aici este faptul că încercările României de a fi incluse în această nouă formulă au fost obstrucționate, inclusiv de Chișinău. Astfel, din 2005, la cererea Republicii Moldova avem un alt mecanism: formatul de negociere 5+2. La acest format, au fost adăugate Uniunea Europeană și SUA, având rol de observator. Însă, nici acest format nu a dovedit eficiența și proptitudinea mult așteptată.
Uniunea Europeană, pe lângă participarea în calitate de observator la negocierile în noul format 5+2, a jucat un rol foarte important în rezolvarea conflictului transnistrean, fiind numit în 2005 un Reprezentant Special al UE în Republica Moldova . Reprezentantul Special al UE avea încă un rol foarte important:acela de a reprezenta UE la nivel înalt în Moldova.
În opinia mai multor analiști, existau mai multe șanse să se ajungă la o soluție durabilă, însă eforturile depuse în această direcție durează de mai bine de 20 de ani. Să fie unul dintre motive nehotărârea Republicii Moldova de a-și întoarce privirea definitiv către Vest și pendularea continuă și supărătoare între Uniunea Europeană și Moscova? Tergiversarea soluționării conflictului transnistrean timp de ai mult de 20 de ani a lăsat urme adânci atât în economia, cât și în consolidarea democrației în Republica Moldova. Sprijinul Rusiei către populația rusofonă din Republica Moldova și către personalul militar rus din Moldova a demonstrat că ,, forțele prosovietice de la Moscova au fost aliați naturali ai autorităților transnistrene de la bun început, iar faptul că acestea au avut un impact decisiv asupra evoluției evenimentelor în Republica Moldova este indiscutabil.”
Conflictul din Transnistria are efecte atât, asupra relațiilor cu România, cât și asupra relațiilor cu Uniunea Europeană.Astfel, se observă reticența în implicare a UE în soluționarea conflictului transnistrean, fapt de înțeles, întrucât, chiar Republica Moldova pendulează între UE și Moscova, însă o implicarea mai accentuată a Uniunii Europene ar putea duce la asigurarea unei soluții durabile de încheiere a conflictului. Pentru România, această prelungire a stării de tensiune este o sursă majoră de insecuritate, care provoacă divergențe din ce în ce mai accentuate atât cu Republica Moldova, cât și cu Uniunea Europeană și SUA. O soluție viabilă ar putea fi retragerea forțelor armate rusești, a căror prezență pe acest teritoriu duce inevitabil cu gândul la ceea ce s-a întâmplat în Crimeea în 2014, fapt deloc îmbucurător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova.
Așadar, extinderea Uniunii Europene din 2004 cu un număr considerabil de opt state situate în zona de Est și Centru a Europei, completată în 2007 cu aderarea României și a Bulgariei a ridicat o mare problemă la nivel european: necesitatea consolidării democrației și reînoirea relațiilor pe plan extern cu diferite state din vecinătatea apropiată. Uniunea Europeană fiind nevoită să se confrunte cu un not set de probleme, în special în zona estică, a lansat încă din 2003 conceptul de Europă extinsă-Vecinătate, care a devenit efectiv o politică specifică a Uniunii Europene. Politica Europeană de Vecinătate este tocmai rezultatul noului context determinat de extinderile UE din 2004 și 2007 spre centrul și estul Europei.
Cadrul PEV este propus pentru cei mai apropiați vecini ai Uniunii Europene, în număr de 16: Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Palestina, Siria, Tunisia și Ucraina, fiind în principal o politică bilaterală între UE și fiecare țară parteneră. Un loc deosebit în acest capitol îl are Republica Moldova și includerea acestei țări în noua Politică Europeană de Vecinătate. În primă fază, includerea R. Moldova în PEV a fost privită cu suspicine, însă pe parcursul anilor această țără a început să fie privită ca un posibil puternic pretendent pentru integrarea în Uniunea Europeană. România este țara care sprijină cel mai puternic intensificarea cooperări dinte UE și R. Moldova, acest fapt fiind exprimat și prin episodul lansării unui parteneriat de mobilitate UE-RM, România reprezentând statul ce a solicitat acest parteneriat.
Experiența României ca fost stat candidat, acumulată pe parcursul negocierilor, dar mai ales în respectarea și punerea în aplicare a indicațiilor oferite de către UE, poate fi în momentul actual un ajutor de o valoare inestimabilă, având în vedere că Moldova este în plin proces de apropiere de Uniunea Europeană.
Capitolul 2 –Parteneriatul Estic- o inițiativă nouă a UE în relațiile cu vecinii ei răsăriteni
2.1 Apariția Parteneriatului Estic
2.2 Obiectivele, valorile și instrumentele principale ale Parteneriatului Estic
2.3 Șase state -Șase foste republici sovietice în contextul integrării în Uniunea Europeană
2.4 Impactul Parteneriatului Estic asupra relațiilor UE-Rusia
2.5 De la Vilnius la Riga – oportunități și provocări Parteneriatului Estic
Acest capitol se va concentra asupra uneia dintre cele mai recente inițiative ale Uniunii Europene de consolidare a dimensiunii estice a Politicii de Vecinătate: Parteneriatul Estic. Vor fi evidențiate principalele obiective și instrumente privind apariția Parteneriatul Estic, valorile PaEst, dar și evoluția acestui parteneriat din anul înființării până în 2015.
2.1 Apariția Parteneriatului Estic
Parteneriatul Estic se bazează în primul rând pe realizările făcute de către Politica Europeană de Vecinătate, care au fost dezvoltate puternic în anul 2004. Politica Europeană de Vecinătate este adresată celor 16 vecini din Sud și Est, scopul acestei politici fiind de a consolida securitatea și stabilitatea de ordin economic, sau social. Un alt scop foarte important care se regăsește de altfel, și în programul PEV este prevenirea apariției unor noi diviziuni între Uniunea Europeană extinsă și vecinii săi.
Extinderile din ultimii ani ale UE au făcut ca distanțele geografice să scadă într-o manieră evidentă și să se stabilească o frontieră comună cu trei dintre vecinii de la est. Astfel, reformele sprijinite de către PEV au adus în aceste țări mai multe puncte de dezvoltare, prin intermediul cărora aceste țări s-au putut apropia și mai mult de către Uniunea Europeană. Astfel, Uniunea Europeană a decis să meargă dincolo de PEV și să trimită vecinilor din Est un mesaj clar politic de solidaritate al UE-Parteneriatul Estic.
Deși, Politica de Vecinătate, creată cu ocazia extinderii din anul 2004, a reprezentat un pas uriaș în apropierea țărilor de către UE, în special cele din Est, această politică nu a fost îndeajuns pentru țările care nutresc ambiții mari în cee ace privește UE.
Astfel, Polonia și Suedia au luat inițiativa prezentând Consiliului ,,Afaceri Generale și Relații Externe”, desfășurat la data de 26 mai 2008, o propunere menită să creeze un ,,Parteneriat Estic”, care reprezintă o formă calitativ superioară a PEV. Inițiativă a Poloniei și a Suediei menită să consolideze relațiile Uniunii Europene cu țările din vecinătatea ei răsăriteană, Parteneriatul Estic își propune adâncirea cooperării bilaterale și a integrării sporite cu partenerii estici, precum și crearea unei formule permanente de cooperare multilaterală.
La momentul apariției, inițiativa se dorea a fi o contrapondere a proiectului Uniunii pentru Mediterană propus de Președintele Franței, Nicolas Sarkozy pentru întărirea relațiilor cu statele vecine sud-mediteraneene: ,,Noua Uniune pentru Mediterană are în principal ca scop să dezvolte: cooperarea politică; principiul responsabilității comune în desfășurarea relațiilor multilaterale; proiecte regionale și subregionale mai concrete și mai vizibile pentru cetățenii din regiune.Numărul actorilor implicați este mărit la 43 de state. Este vorba de toate statele membre ale Uniunii Europene (UE), Comisia Europeană, statele partenere, statele cu statut de observator din cadrul parteneriatului euro-mediteraneean (Mauritania, Maroc, Algeria, Tunisia, Egipt, Iordania, Autoritatea Palestiniană, Israel, Liban, Siria, Turcia și Albania), precum și alte state riverane Mării Mediterane (Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Monaco).”
Planificată cu minuțiozitate, în urma unei serii de consultări prealabile și a obținerii acceptului de principiu din partea Germaniei, Marii Britanii, Danemarcei, Cehiei, inițiativa are ca principal obiectiv consolidarea cooperării regionale cu șase state din vecinătatea estică a UE: Ucraina, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Azerbaidjan și Armenia.
Un fapt foarte important ce este redactat în propunerea făcută de Polonia și Suedia este acela că, acest proiect poate fi extins de asemenea către Rusia. Domeniile de cooperare sunt clar stabilite în propunerea oficială, fiind în număr de cinci: Politică și Securitate, Frontiere, Economie și Finanțe,Mediul Înconjurător și Domeniul Social.
Partea de finanțare este și aceasta stabilită foarte clar în propunerea făcută de către Polonia și Suedia: ,,Resursele financiare pentru punerea în aplicare a proiectelor, lansate în cadrul cooperării multilaterale, vor veni din resursele deja valabile. Prin urmare, consolidarea dimensiunii Estice va fi neutră pentru bugetul Uniunii Europene.”
Parteneriatul Estic este desemnat pentru a consolida democratizarea în statele Europei de Est și statele din Caucazul de Sud, oferindu-le acestora asistență în procesul de integrare în Uniunea Europeană, șansa la modernizare și consolidarea statului de drept. Deși, Parteneriatul Estic este ca o continuarea a Politicii Europene de Vecinătate, acesta prezintă pe lângă părțile pozitive și o serie de dezavantaje referitoare la o structură instituțională vagă și un nivel scăzut de finanțare pentru punerea în aplicarea a obiectivelor ambițioase viitoare. În mod inevitabil, toate statele partenere și chiar unele state membre și-au exprimat un anume sceptiscism față de noul format.
Deși, formatul a fost acceptat, Uniunea Europeană declară în mod recurent faptul că Parteneriatul Estic trebuie îmbunătățit constant pentru ca cele șase state mebre să aibă cele mai bune și reale șanse pentru aderare la UE.
În decembrie 2008, Comisia Europeană a prezentat o propunere pentru crearea Parteneriatului Estic, parteneriat ce era văzut ca o dimensiune specifică de Est a Politicii Europene de Vecinătate pentru menținerea relațiilor cu Armenia Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Principiul de bază al noii inițiative era acela de a oferi sprijin, ținând cont de realitățile politice și economice și a reformelor de stat a fiecărui partener în cauză.
În primul document dat de către Comisia Europeană, documentul de lucru al Comisiei, din data de 3 decembrie 2008, după inițiativa din mai 2008 a Poloniei și a Suediei privind inițerea unui ,,Parteneriat Estic”, se vorbește despre diferitele platforme ce vor fi luate în vedere pentru dezvoltare, ca cele șase țări din PaEst să poată avea șanse reale la integrarea în Uniunea Europeană.
Un exemplu în acest sens este dat de către primul punct al documentului: ,,Pentru platforma Democrație, bună guvernare și stabilitate, Comisia propune: Democrație și Drepturile Omului, Dreptate, Libertate și Securitate, Stabilitate: Schimbul de bune practici și ateliere pe teme cum ar fi standardele electorale, reglementarea în domeniul mass-media, lupta împotriva corupției, transparența în ceea ce privește managementul de bunuri publice și reforma serviciului public.”
De asemenea, documentul atinge și puncte sensibile precum Domeniul Social, Cultură, programe pentru ajutarea tinerilor în domeniul dezvoltării personale, dar și Mediul Înconjurător. Ca o concluzie a acestei comunicări din decembrie 2008, ,,Parteneriatul Estic ar trebui să realizeze cooperarea atât la nivel regional, cât și multilateral. În special, se vor lua în considerare realizările făcute de către Inițiativa Central Europeană. (…) Parteneriatul Estic va promova, de asemenea, consolidarea punerii în aplicare a acordurilor multilaterale privind mediul înconjurător. PaEst va ajuta la dezvoltarea unor legături între participanți și cadrele de cooperare pentru Europa de Sud-Est, în special în domeniile transporturilor, energiei, mediu și lupta împotriva criminalității transfrontaliere.”
În comunicarea oficială a Comisiei Europene privind Parteneriatul Estic, se vorbește despre ,,A more ambitious partnership – Prezenta comunicare stabilește propuneri pentru un Parteneriat Estic. Parteneriatul Estic ar trebui să aducă un mesaj politic de durată privind solidaritatea din partea Uniunii Europene, alături de un sprjin suplimentar, tangibil pentru reformele democratice orientate spre piață și consolidarea statalității și a integrității teritoriale.(…) Parteneriatul Estic va fi urmărit în paralel cu parteneriatul strategic al Uniunii Europene cu Rusia.”
Lansarea oficială a Partenriatului Estic a avut loc după aproape un an de la apariția și promovarea conceptului, și anume la data de 7 mai 2009, în cadrul unei reuniuni desfășurate la nivel înalt la Praga.
Lansarea Parteneriatului Estic a avut un scop ambițios și anume de a pune în aplicare o asociere politică și integrare de tip economic între Uniunea Europeană și partenerii săi din partea de Est. Acest lucru ar presupune noi acorduri de asociere, inclusiv zonele profunde și cuprinzătoare de liber schimb și integrarea progresivă în economia UE. Un rezultat direct al acestor măsuri, ar fi de asemenea, facilitarea călătoriilor în UE, prin liberalizarea treptată a vizelor, însoțită de măsuri stricte privind fenomenul de migrație ilegală.
2.2 Obiectivele, valorile și instrumentele principale ale Parteneriatului Estic
Uniunea Europeană a lansat la Praga,pe data de 7 mai 2009, ,,Parteneriatul Estic”, un cadru de cooperare cu șase țări ex-sovietice. Aceste țări sunt Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Summit-ul de la Praga ar trebui sa marcheze începutul unei cooperări profunde și înfloritoare ale Uniunii cu cele șase state. La Summit-ul de la Praga au fost prezenți președintele Jose Manuel Barroso, reprezentantul Comisiei Europene, însoțit de către Comisarul pentru Relații Externe și Politică Europeană de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner. Summit-ul a fost găzduit de către prim-ministrul ceh Mirek Topolanek, reprezentând președinția prin rotație a Uniunii Europene. Această inițiativă ambițioasă va duce la aprofundarea relațiilor politice și economice, a întăririi securității energetice și va oferi un impuls suplimentar reformelor pro-democratice din țările partenere.
Reprezentantul României la Summit-ul de la Praga a fost prim-ministrul Emil Boc care a declarat că România este un beneficiar direct al acestei inițiative : ,, Este un succes și pentru România, pentru că avem tot interesul să avem la graniță un climat de stabilitate, de democrație, în care se respectă drepturile omului.”
Belarus și Republica Moldova au fost reprezentate de către vice-premieri, în schimb Azerbaidjanul, Armenia, Ucraina și Georgia au fost reprezentate de către președinți la summit-ul de lansare oficială a Parteneriatului Estic.
Cu o zi înainte de lansarea oficială Parteneriatului Estic, pe data de 6 mai 2009, Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a dat o declarație privind această inițiativă : ,, A venit timpul pentru o schimbare vizibilă în relațiile cu vecinii noștri din Europa de Est. Este în interesul vital al Uniunii Europene de a intensifica relațiile cu aceste țări în vederea unei asocieri politice și integrare economică cu scopul de a promova o mai mare stabilitate și securitate la granița de Est a UE. Prin Parteneriatul Estic, UE arată, de asemenea, solidaritate cu partenerii atât de profund afectați de consecințele crizei financiare și economice actuale.”
De asemenea, Comisarul pentru Relații Externe și Politică Europeană de Vecinătate, Benita Ferrero-Waldner a replicat :,,Acest parteneriat este construit pe interese comune și valori comune. Este un cadru pentru o relație pe termen lung și un angajament luat de către Uniunea Europeană. Parteneriatul va aduce un sprijin suplimentar pentru partenerii noștri estici , întrucât aceștia urmăresc aspirațiile lor individuale pentru relații mai strânse cu UE, și în special mai mult ajutor în realizarea reformelor definite în comun. Apropierea partenerilor noștri la standardele UE în sfera politică, economică și socială va aduce pentru noi toți o mai mare mobilitate și o creștere a prosperității. Lucrările la Parteneriat sunt deja în funcțiune și primele întâlniri multilaterale vor avea loc luna viitoare.”
Obiectivele și propunerile concrete ale Parteneriatului estic au fost redactate atât în Comunicarea Comisiei Europene de la Bruxelles vizând Parteneriatul Estic din data de 3 decembrie 2008, dar mult mai profund evidențiate în Declarația Comună a Summit-ului Parteneriatului Estic de la Praga din 2009.
Astfel, ,,Scopul principal al Parteneriatului estic este de a crea condițiile necesare pentru accelerarea asocierii politice și integrării economice dintre Uniunea Europeană și țările partenere interesate. Consolidarea semnificativă a Politicii UE în ceea ce privește țările partenere va fi crescută în jurul unei dezvoltări specifice dimensiunii estice a PEV. În acest scop, Parteneriatul Estic va încerca să sprijine politic și socio-economic reformele statelor partenere, facilitând apropierea acestora de Uniunea Europeană.”
Reluând și întărind formularea din Comunicarea Comisiei Europene din decembrie 2008, Declarația de la Praga confirmă aceeași idee :,, A more ambitious partenership between the European Union and the partner countries”. Declarația comună a Summit-ului Parteneriatului Estic de la Praga cuprinde 21 de puncte din care reies principalele obiective pe care țările asociate trebuie să le implementeze pentru o apropiată și reală integrare în Uniunea Europeană. Trebuie specificat aici faptul că unul dintre cele mai importante scopuri ale Parteneriatului estic este aducerea celor șase țări pe un drum victorios spre integrarea acestora în UE.
Parteneriatul Estic stabilește patru platforme tematice cu obiective și ținte specifice pentru fiecare domeniu politic. Lucrările acestor platforme tematice sunt susținute de un număr de grupuri de lucru, activând în diverse domenii. Cele patru platforme tematice sunt:
• Democrația, buna guvernanță și stabilitate
Această platformă tematică promovează reformele democratice și economice în țările partenere, concentrându-se pe dezvoltarea unor instituții democratice stabile (inclusiv prin standarde electorale, un cadru legislativ pentru media și lupta anticorupție) și a unor structuri de stat funcționale. De asemenea, se promovează o implicare mai mare a societății civile în acest proces. Platforma tematică se concentrează și pe politica de securitate, promovarea stabilității, suveranității și integrității teritoriale a țărilor partenere, prin măsuri de consolidare a încrederii și sisteme de alertă timpurie.
• Integrare economică și convergență cu politicile UE
Această platformă are ca scop integrarea economică și armonizarea legislativă cu UE. Aceste obiective sunt atinse prin stabilirea pe termen lung a unor acorduri de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (și chiar a unor acorduri regionale de liber schimb) între țările partenere și UE și între țările partenere.
• Securitatea energetică
Această platformă se concentrează asupra unor probleme legate de securitatea energetică, a tranzitului, a diversificării și a interconectării crescânde între UE și țările partenere. De asemenea, platforma lucrează in direcția armonizării politicilor și legislației din țările partenere cu practicile și acquis-ul UE. Prin platformă se promovează dezvoltarea dialogului privind securitatea energetică și se consolidează strategia în cazul unei crize energetice, pentru a evita pe viitor astfel de situații care ar afecta atât UE, cât și țările partenere, prin colaborarea strânsă cu UE NESCO (Rețeaua UE a Corespondenților pe Securitate Energetică), Grupul de Coordonare pentru Gaz, Grupul pentru Aprovizionare cu Petrol și Comunitatea Energetică.
• Contacte între cetățeni
Această platformă se concentrează asupra dezvoltării contactelor între cetățenii din UE și din țările partenere, punând accentul mai ales pe tineret, inclusiv prin dezvoltarea societății informaționale și media. Alte domenii care sunt promovate prin această platformă sunt cooperarea culturală, educația și cercetarea. Contactele între cetățeni sunt considerate ca fiind un element esențial pentru promovarea reformelor în țările partenere.
2.3 Șase state -Șase foste republici sovietice în contextul integrării în Uniunea Europeană
Cele șase state participante în cadrul Parteneriatului Estic Azerbaidjan, Armenia, Ucraina, Belarus, Georgia și Republica Moldova au un trecut care pare că apasă greu în luarea unor decizii privind drumul spre aderare, având uneori poziții ambigue, balansând continuu între Rusia sau Uniunea Europeană. Eforturile UE de a încheia acorduri cu cei șase parteneri estici sunt contrabalansate de Uniunea Eurasiatică inițiată de către Rusia.
Parteneriatul Estic al UE este conceput pentru a îmbunătăți relațiile comerciale și politice cu cele șase foste republici sovietice ,,caught in that awkard space between the European Union and Russia”.
Fiecare stat are propriile sale caracteristici distincte privind consolidarea democrației, urmând ca Republica Moldova să fie analizată particular în următorul capitol.
Având în vedere tranziția acestor state de-a lungul timpului, putem observa și distinge următoarele particularități în cele ce urmează.
În cazul Armeniei, putem aduce în discuție Acordul de cooperare cu Uniunea Europeană din anul 1999, parteneriat ce prevede cooperare pe scară largă, care să cuprindă domenii precum comerț, investiții, economie sau cultură. UE fiind gata să extindă cooperarea în continuare, a demonstrat acest lucru prin includerea Armeniei, fostă republică ex-sovietică, în cadrul Politicii Europene de Vecinătate în 2004 și în cadrul Parteneriatului Estic în 2009.
Un pas important în consolidarea relațiilor între Armenia și UE a fost realizat în anul 2014 când a intrat în vigoare facilitarea vizelor între cele două. La data de 2 ianuarie 2015, în ciuda faptului că Armenia a aderat la Uniunea Eurasiatica Economică din care mai fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia și UE au continuat dialogul politic și comerțul în zonele în care acest lucru este compatibil cu obligațiile Armeniei.
Președintele armean Serzh Sarkisian a făcut această declarație după o întrevedere cu Vladimir Putin în Moscova, din 3 septembrie 2013:
,,Confirm intenția Armeniei de a adera la Uniunea Vamală și la procesul de formare a Uniunii Euroasiatice. Aceasta este o decizie rațională care rezultă din interesul nostru național, această decizie însă nu constituie un refuz de a continua dialogul cu structurile Europene, noi intenționând să continuăm aceste reforme în viitor.”
Astfel, putem considera că influența Rusiei asupra Armeniei este foarte puternică, mai ales din punct de vedere economic, Armenia fiind unul dintre partenerii ,,rusofili” ai Parteneriatului Estic.
În ceea ce privește Azerbaidjanul, Acordul de Parteneriat și Cooperare făcut încă din 1999 a furnizat cadrul legal pentru relațiile bilaterale UE-Azerbaidjan în diverse domenii: dialog politic, comerț, investiții și cooperare economică, legislație și cultură.
Obiectivele parteneriatului sunt enunțate în Articolul 1 al Acordului de Parteneriat și Cooperare după cum urmează : ,, oferirea unui cadru adecvat pentru dialogul politic care se permită dezvoltarea relațiilor politice; sprijinirea eforturilor Republicii Azerbaidjanului în consolidarea democrației și dezvoltarea economiei; promovarea comerțului și investițiilor,cât și oferirea unor fundamente pentru implementarea legislației, cooperare culturală și științifică.”
De asemenea, în 2006, Uniunea Europeană și Azerbaidjan au semnat un Memorandum în domeniul energiei numit ,,Memorandum of Understanding”. Acesta a însemnat un pas decisiv în consolidarea relațiilor energetice ale UE cu Azerbaidjan, dar și în reformarea și modernizarea secorului energetic intern.
În 2010, UE și Azerbaidjan au început negocierile privind un acord de asociere. Astfel, Azerbaidjan, este privit ca potențial furnizor, datorită capacității de export a resurselor enegetice pe care o posedă, alianța cu acest stat fiind cheie pentru securitatea energetică a Uniunii Europene.
Conflictul Azerbaidjanului cu Armenia privind Nagorno-Karabah rămâne principalul obstacol în calea creșterii stabilității și prosperității în regiune. Din 2003, Reprezentantul Special al UE pentru Caucazul de Sud și Criza din Georgia a încercat să medieze acest conflict înghețat prin : ,, facilitarea dialogului dintre UE și țările din regiune, asistă UE în dezvoltarea unei politici cuprinzătoare față de țările din regiune și sprijinirea mecanismelor de prevenire a conflictelor.”
Reprezentantul Special al Uniunii Europene lucrează în strânsă colaborare cu co-președinții Grupului OSCE de la Minsk: Franța, Rusia și SUA pentru căutarea unei soluții privind conflictul din Nagorno-Karabah. Ceea ce trebuie remarcat este faptul că s-au făcut progrese remarcabile în rezolvarea conflictului, implicarea Uniunii Europene fiind foarte prezentă pe parcursul anilor.
Relațiile Azerbaidjanului, Georgiei și Republicii Moldova cu Rusia sunt puternic afectate de așa-numitele „conflicte înghețate”, legate de acțiunile separatiste din Nagorno-Karabah, Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria. Pe de altă parte, fosta republică sovietică, Azerbaidjan, posesoare de resurse bogate de țiței și gaze naturale, joacă un rol cheie în „jocul geopolitic” al reducerii dependenței energetice de Rusia.
Cel mai bun exemplu în acest sens este faptul că, din 2007, Azerbaidjanul furnizează Georgiei gaze naturale prin conducta Baku-Tbilisi-Erzurum, acesta fiind important nu doar pentru țările vecine, dar și Uniunea Europeană.
Astfel, ,, politicile de peste ultimii cinsprezece ani pentru a rezolva conflictele înghețate din Azerbaidjan și Georgia nu au adus rezultate. Dacă au ceva în comun regimurile separatiste, este faptul că se înrădăcinează adânc. Este necesar de a spori interesul Vestului în regiune, în special cel al Uniunii Europene.” Acest interes a fost cu siguranța suscitat, Uniunea Europeană fâcând pași concreți către țările ex-sovietice, către Est, începând cu Politica de Vecinătate din 2004, urmând lansarea oficială a Parteneriatului Estic din 2009.
Ucraina reprezintă unul dintre cele mai importante state din Parteneriatul Estic, nu doar datorită dimensiunii sale, cât și potențialului economic pe care îl are această țară. La mijlocul anului 2013, Consiliul UE-Ucraina a aprobat o Agendă de Asociere actualizată, concepută pentru a deschide calea pentru Acordul de asociere și zonă de liber schimb.
În martie 2014, Comisia Europeană a convenit asupra unui pachet de asistență financiară de cel puțin 11 miliarde de euro, în împrumuturi și subvenții de la bugetul UE care să ajute la stabilizarea situației economice și financiare Ucrainei. Privind fondurile alocate înaintea lansării oficiale a Parteneriatului Estic în 2009, Ucraina a primit din punct de vedere financiar cele mai mari fonduri: ,,Înainte de lansarea Parteneriatului Estic, țările au primit fonduri substanțiale pentru intervalul 2007-2010: Ucraina-494 de milioane de euro, urmându-i Republica Moldova cu 209,7 milioane de euro, cela mai mici fonduri fiind atribuite Belarusului în valoare de 21 de milioane de euro.”
Direcția pro-europeană a Ucrainei a pierdut avânt în noiembrie 2013. În cadrul Summit-ului de la Vilnius, când Ucraina trebuia să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, decizia fostului președinte Victor Ianukovici de a tergiversa acest eveniment a constituit declanșarea unei crize politice atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. A început cu revoltele în masă de la Kiev, culminând cu anexarea Crimeii din martie 2014.
Premierul rus Dmitri Medvedev a vorbit despre faptul că anexarea Crimeei la Rusia a reprezentat o piatră de hotar pentru economia Rusiei: , Presiunile politice și economice externe fără precedent reprezintă prețul poziției noastre. Dar toată lumea, autoritățile și societatea noastră, au înțeles că nu am avut altă soluție, indiferent care sunt pericolele cu care ne confruntăm, (…) Pierderile provocate de restricțiile impuse sunt semnificative, nu ascundem asta. Nu există practic niciun sector economic care să nu fie afectat de unele dintre măsurile politice, de la sectorul financiar și limitarea accesului la credite externe și până la importurile de tehnologie.”
Unul dintre interesele strategice importante ale Rusiei, rămâne ieșirea la Marea Neagră, dat fiind prezența bazei militare în Sevastopol.Interesul pentru Crimeea al Rusiei s-a văzut clar, anexarea acesteia, fiind realizată în urma unui referendum, contestat de Ucraina. Este o diferență enormă între ceea ce înseamnă pentru occidentali și americani Crimeea și ceea ce înseamnă pentru ruși Crimeea: ,, Opțiunea unui război este și pentru Moscova extrem de costisitoare, din toate punctele de vedere. Începând de la reacția internațională până la dificultățile de a gestiona și finanța inclusiv toată partea rusofonă din sud-est. Rusia nu vrea asta, vrea, în primă instanță, doar să își asigure controlul în Ucraina.Este și o geopolitică negativă: vrea să blocheze Ucraina să plece spre Vest.”
Belarus, alături de Armenia poate fi catalogat unul dintre statele ,,rusofile” ale Parteneriatului Estic. Statele din Regiunea Caucazului de Sud (Armenia, Azerbaidjan și Georgia) au un rol cheie ca furnizor de energie și rută de tranzit al acesteia, fapt vânat de către Rusia.Resursele din Marea Caspică sunt transportate de către UE printr-un sistem de conducte ce traversează Turcia și Georgia. Toate cele trei țări constituie o resursă importantă de energie, fapt ce face ca privirile Rusiei să fie îndreptate în mod constant asupra lor. Belarus este văzută de mulți analiști ca și ,,ultima dictatura din Europa”, continuând să rămână în afara dimensiunii europene. Parcursul Belarusului către dimensiunea europeană nu a fost lipsit de evenimente pozitive precum: ,,Acesta este acoperit de către PEV, dar având în vedere situația politică nici un plan de acțiune nu este încă în vigoare.Belarus, este, de asemenea membru al Parteneriatului Estic, participând doar pe cale multilaterală.”
Având ca precedent puternice conexiuni și orientarea pro-rusă, președintele Lukashenko a semnat pe data de 29 mai 2014 acordul cu privire la Uniunea Vamală, fapt ce a demonstrat încă o dată o incosecvență în afirmații, criticând cu puțin timp în urmă anexarea Crimeei. Astfel, la momentul actual, deși fâcând parte din Parteneriatul Estic, Belarus este statul cu cea mai scăzută orientare europeană.
2.4 Impactul Parteneriatului Estic asupra relațiilor UE-Rusia
Summit-ul de la Praga din data de 7 mai 2009 a reprezentat un pas în plus în apropierea celor șase state, foste republici sovietice de Uniunea Europeană. Astfel, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina au semnat acordul de cooperare intitulat Parteneriatul Estic. Inițiativa a fost salutată de către reprezentanții Uniunii Europene și de către țările ce nutreau mari ambiții în apropierea de UE, dar s-a dovedit a fi nu tocmai pe placul Rusiei, care a privit acest parteneriat cu scepticism. Parteneriatul Estic a dus la reacții adverse din partea Rusiei în privința intruziunii voite a Uniunii Europene în fostele republici ex-sovietice.
Serghei Lavrov, ministrul rus de afaceri externe, a declarat despre această inițiativă că Uniunea Europeană urmărește prin PaEst să își extndă sferele de influență în zona fostei Uniuni Sovetice: ,,Suntem acuzați că încercăm să creăm noi sfere de influență. Dar ce este Parteneriatul Estic, dacă nu o încercare de extindere a sferei de influență a UE, inclusiv în Belarus? Președinția cehă a UE și Comisia Europeană pun presiuni nejustificate asupra Belarus, sugerând că acest stat ar putea fi marginalizat dacă urmează Rusia în recunoașterea regiunilor separatiste din Georgia: Ossetia de Sud și Abkhazia. Este o încercare de promovare a democrației sau un șantaj?”.
De ce această îngrijorare sporită pentru țări ca Belarus și Georgia? Răspunsul este unul cât se poate de concret: Azerbaidjan și Georgia sunt importante pentru UE privind rutele alternative de gaz și de import de ulei din regiunea Mării Caspice. Belarus este de asemenea, un factor cheie, deoarece găzduiește un sistem important privind transportul de gaze.
Reacția ministrului de externe suedez, Carl Bildt, nu a întârziat să apără, acesta replicând: ,, Parteneriatul Estic nu înseamnă crearea unor sfere de influență. Diferența este că aceste țări au optat ele însele să participe. Poziția Uniunii Europene în ceea ce privește situația din Georgia nu este de ,,șantaj”, ci este despre sprijinire a principiilor Uniunii Europene și a dreptului internațional, pe care Rusia ar trebui de asemenea să le respecte.”
Astfel, lansarea oficială a Parteneriatului Estic a dus la o avalanșă de replici din partea oficialilor ruși, aceștia văzând acest parteneriat, în special, ca o încercare de intruziune în sfera rusească de influență, deși Uniunea Europeană a lansat o invitație Federației Ruse de a se alătura inițiativei în cadrul unor domenii punctuale de cooperare, acolo unde există interese comune.
Ceea ce este clar reprezintă faptul că Federația Rusă nu a mai ripostat atât de dur ca acum, pentru prima dată de la prăbușirea de la prăbușirea URSS, Rusia a acuzat oficial Uniunea Europeană de o politică anti-rusă și de promovarea a intereselor SUA și NATO în Europa.Un alt factor este reprezentat de către atenția sporită dată Europei de Est, fapt îmbucurător pentru consolidarea democrațiilor acestor țări și aplicarea unor reforme pentru modernizarea administrației și securității acestora.
Lansarea Parteneriatului Estic, în anul 2009, a fost urmată de către intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, prin care Uniunea Europeană dobândea, ca entitate, un rol în relațiile internaționale: ,,Astfel, pentru prima dată în istoria construcției comunitare, Uniunea Europeană va dobândi personalitate juridică. Această inovație a Tratatului de la Lisabona va avea efecte importante asupra acțiunii externe a Uniunii.Crearea unei singure entități juridice va asigura o mai bună reprezentare a Uniunii la nivel internațional și va contribui, totodată, la consolidarea rolului UE ca actor global.”
Pentru prima dată în istoria construcției europene, importanța relațiilor de vecinătate ale Uniunii Europene este consacrată la nivel de tratat, ca politică integrată.
În perioada 29-30 septembrie 2011, la Varșovia a avut loc a doua ediție a Summit-ului Parteneriatului Estic, la care s-a discutat despre reușitele și eșecurile celor doi de la lansarea PaEst. Unul dintre cel mai importante cotidiane din Varșovia, ,,Gazeta Wyborcza” a realizat o scurtă descriere : ,, A adus Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina mai aproape de UE, dar, doar cu câțiva milimetri, nu metri. Succesul constă în faptul că, datorită Poloniei, Europa nu își va mai uita Estul, celălalt plămân al său.”
Summit-ul de la Varșovia, din 2011 a oferit opiniei publice o evaluare preliminară, mult dorită, despre percepția, rolul și reușitele PaEst în ultimii doi ani. Declarația oficială făcută în urma summit-ului reafirmă principiile reiterate în declarația Summit-ului de la Praga din 2009 și vorbește despre un ,,angajament bilateral mult mai profund”.
În ceea ce privește reușitele PaEst în ultimii doi ani se remarcă : ,, Mult s-a realizat deja. Reformele politice și economice au fost puse în aplicare în țările partenere, iar relațiile între UE și partenerii săi est-europeni s-au consolidat semnificativ. (…) Dialogurile privind regimurile fără vize au fost lansate cu Ucraina și Republica Moldova. Acordurile de facilitare a vizelor și readmisie sunt deja în aplicare cu Georgia și acorduri similare vor fi căutate cu Armenia, Azerbaidjan și Belarus. (..) Uniunea Europeană a alocat resurse financiale considerabile de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2010-2013, în scopul de a avansa implementarea Parteneriatului Estic, în cadrul programelor bilaterale și regionale.”
Înaintea desfășurării Summit-ului de la Vilnius din noiembrie 2013, Parlamentul European adoptă o rezoluție referitoare la presiunea exercitată de Rusia asupra țărilor din Parteneriatul Estic.Deputații reamintesc prin intermediul acestei rezoluții ,, că principiul egalității și al respectării drepturilor inerente suveranității, precum și principiile de neintervenție în afacerile interne sunt principii fundamentale care guvernează relațiile internaționale dintre state independente și, prin urmare, nu ar trebui încălcate sub nici o formă.”
Un alt factor cu o importanță deosebită este presiunea către statele Parteneriatului Estic, care realizează progrese pe drumul către acorduri de asociere ,, printre care se numără sancțiuni orientate împotriva exporturilor Ucrainei, aluzii referitoare la posibilitatea intensificării presiunii asupra Moldovei prin intermediul unei interdicții la export aplicate industriei sale vitivinicole și a unor obstacole suplimentare care blochează progresul către o soluționare a conflictului transnistrean, amenințări legate de securitatea în ceea ce privește Armenia, menite să forțeze țările din Parteneriatul Estic să nu semneze sau să parafeze acorduri de asociere cu UE.”
Așadar, Parlamentul European invită Federația Rusă să se abțină de la orice tip de presiuni asupra țărilor din Parteneriatul Estic, subliniând faptul că alegerile au fost făcute de cele șase țări în mod liber și orice constrângere geopolitică nu ar trebui să existe. Rezoluția respinge în mod ferm ideea conform căreia relațiile UE și ale Rusiei cu țările din PaEst pot fi tratate ca ,,joc cu sumă zero”.
Nevoia de acțiune din partea Uniunii Europene este vizibilă, iar aceasta trebuie să își asume responsabilitatea pentru apărarea țărilor din Parteneriatul Estic, deputații, cerând Comisiei Europene și Consiliului European să propună ,,măsuri concrete și efective” pentru a sprijini țările partenere în aspirațiile și alegerile lor europene.
2.5 De la Vilnius la Riga – oportunități și provocări Parteneriatului Estic
Pe data de 28 noiembrie 2013, a avut loc Summit-ul de la Vilnius, al treilea summit dedicat Parteneriatului Estic al Uniunii Europene. Importanța acestui summit a fost colosală, având în vedere mizele care s-au pus în joc.: ,,Summitul de la Vilnius, programat pentru data de 28 noiembrie și dedicat Parteneriatului estic al UE, va constitui prima confruntare geo-strategică din istorie între UE, ca putere globală emergentă de tip “soft”, și Rusia, ca putere globală în reabilitare de tip “hard”. De victoria în această confruntare va depinde credibilitatea UE ca actor global. Criteriul victoriei este semnarea Acordului de asociere cu Ucraina – națiunea cu valențele strategice cele mai semnificative din vecinătatea comună ruso-europeană.”
Ceea ce trebuie remarcat este faptul că Uniunea Europeană promovează o politică de tip softpower asupra Europei de Est și în Caucazul de Sud, în timp ce Rusia este încă un factor cheie datorită elementelor de hardpower prezente în state din Parteneriatul Estic precum Georgia, Ucraina și Republica Moldova. Datorită politicii de hardpower pe care Federația Rusă o are, aceste trei state vor balansa continuu între Bruxelles și Moscova. Însă, ,,o societate bazată exclusiv pe hardpower nu a existat niciodată: dacă a fost, nu a meritat numele de societate. Dusă la extrem, hardpower este echivalentul anarhiei la nivelul individului.”
Rezoluția adoptată de către reprezentanții Summit-ului de la Vilnius al Parteneriatului Estic conchide cel mai important fapt și anume că Uniunea Europeană trebuie să dea acum, mai mult ca oricând un semnal puternic că ușile rămân deschise, chiar dacă Ucraina nu a semnat acordul de asociere.
Rezoluția Parlamentului European în urma summit-ului ,,salută parafarea acordurilor de asociere, inclusiv a DCFTA, cu Georgia și Republica Moldova, care stabilesc agende europene clare pentru aceste țări, dar regretă decizia autorităților ucrainene, conduse de președintele Ianukovici, de a nu semna Acordul de Asociere cu UE, în pofida dorinței, exprimate clar de UE, considerând că această decizie reprezintă, de departe, o oportunitate ratată în cadrul relațiilor UE-Ucraina.”
În urma refuzării semnării Acordului de Asociere UE-Ucraina, Uniunea Europeană condamnă încă o dată în urma acestui nefavorabil eveniment, presiunea politică și economică exercitată de către Rusia asupra Ucrainei, exprimându-și solidaritatea cu cei care aspiră la un viitor european. În privința Armeniei, prin intermediul Rezoluției, parlamentul exprimă regretul privind decizia Armeniei de a se alătura Uniunii Vamale,având în vedere perioada de trei ani de negocieri privind încheierea unui Acord de Asociere cu UE. În cazul Georgiei și Armeniei, lucrurile au evoluat, astfel deputații salută inițierea acordurilor politice și comerciale cu Georgia și Republica Moldova și de asemenea, salută propunerea de permite cetățenilor moldoveni să călătorească în Spațiul Schengen fără vize.
Summit-ul de la Riga al Parteneriatului Estic care urmează a avea loc pe 21-22 mai 2015 va marca o etapă decisivă pentru viitorul acestui parteneriat. Așteptările sunt mări, miza este uriașă, părerea acelor mai mulți analiști este îndreptată către un eșec întrucât, Armenia și Belarus sunt deja membre cu drepturi depline în proiectul rusesc.
Europa, însă, este hotărâtă să nu renunțe la șansa de a oferi celor șase state apropierea de Occident : ,, UE este deplin angajată față de Parteneriatul estic. Aceasta va consolida, în mod diferențiat, relațiile cu fiecare dintre cei șase parteneri ai săi. Ar trebui să se consacre eforturi speciale pentru a se înregistra progrese în cooperarea privind construcția statală, mobilitatea și contactele interpersonale, oportunitățile de piață și interconectările. Consiliul European așteaptă cu interes ratificarea cât mai rapid cu putință de către toate statele membre a acordurilor de asociere/zonelor de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare (AA/DCFTA) cu Georgia, Republica Moldova și Ucraina.”
Președintele Parlamentului European, Donald Tusk a declarat, de asemenea că viitorul summit al Parteneriatului Estic de la Riga va reprezenta ,,un eveniment-cheie” care va ajuta Uniunea Europeană să aibă o revizuire strategică a unor politici prioritare, dar și să se avanseze în ceea ce privește punerea în aplicare a acordurilor de asociere cu Ucraina, Georgia și Republica Moldova.
Reprezentanții Georgiei, Ucrainei și Republicii Moldova au avut o întâlnire pe data de 12 martie 2015 la Tbilisi în care au elaborat o viziune unică în legătură cu declarația comună a Summit-ului de la Riga, specificând faptul că este necesară o abordare mai aprofundată din partea Uniunii Europene.
Federația Rusă urmărește de foarte mult timp să își extindă influența îm sudul Caucazului. Un prim gest vizibil a reprezentat Războiul cu Georgia din august 2008, făcut de o Rusie doritoare de a-și lărgi sfera de influență. Deși din 2013, relațiile dintre Georgia și Rusia s-au îmbunătățit la nivel economic, tensiunile datorate asupra conflictului asupra teritoriilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud, precum și faptul că Georgia nu a renunțat la aspirațiile europene au continuat.
În Armenia, văzut de mulți analiști ca ,,statul cheie” din Caucaz, Rusia și-a consolidat influența din ce în ce mai mult în ultimii ani, ultima evidență fiind decizia Erevanului din septembrie 2013 de a demara procesul de integrare în Uniunea Vamală.
Azerbaidjanul reprezintă punctul din Caucaz în care Rusia întâlnește Turcia, de asemenea o putere emergentă foarte puternic din punct de vedere economic și strategic.Azerbaidjan este unul dintre pilonii principali atunci când vorbim despre securitatea în regiune. Alternanța energetică pe care o oferă capitala, Baku, dă Rusiei semne de îngrijorare în acest sens.
Politica externă a Rusiei, politică pe care Vladimir Putin o abordează în prezent este una de tip moralizator, discursul său fiind unul de tip conservator, arătând cu degetul spre un Occident corupt moral, care și-a uitat valorile și menirea: ,,Proiectul Eurasia merge mai departe împreună cu cel al Uniunii Vamale. Putin nu spune explicit, sugerează că și Kievul poate fi interesat, dar este o naivitate să ne imaginăm că rușii ar da 15 miliarde și ar reduce prețul gazelor pentru Kiev fără ca acesta să accepte apartenența la Uniunea Vamală, fie și fără să își asume calitatea explicită de membru.”
Odată cu criza din Ucraina, Uniunea Europeană și SUA au deschis ochii și au redescoperit spațiul estic, spațiu peste care se lăsase până atunci un văl negru, sub care Rusia își continua politica de extindere a sferelor de influență. Escaladarea crizei din Ucraina a dat de înțeles că Europei îi este greu să fie cu ochii în două părți. Cât timp, atenția a fost axată pe Primăvara Arabă, cea pentru estul Europei scăzuse. Privirea a fost îndreptată ager pe măsură ce Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius din 2013 se apropia. Atunci, Europa și-a dat seama că Ucraina lui Ianukovici este o ocazie pierdută, refuzând să semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Punctul culminant l-a reprezentat anexarea Crimeei la Rusia în martie 2014, Putin replicând că a fost ,,un element de dreptate istorică”.
Pe acest fond de slăbiciune arătat de Europa tot mai des, se suprapune poziția Rusiei care câștigă din ce în ce mai multă credbilitate. În timp ce Europa propune negocieri complicate și condiții grele de reformă economică, Moscova vine un discurs mult mai simplu, bazat pe fapte concrete. Un lucru este cert. Uniunea Euroasiatică este proiect în contraofensivă cu Parteneriatul Estic. Rămâne de văzut dacă balanța se va înclina către Moscova sau către Bruxelles.
Capitolul 3
Studiu de caz : Evoluția și ascensiunea Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic
3.1 Procesul de transformare europeană a Republicii Moldova
În august 2015 se împlinesc 24 de ani de declararea independenței Republicii Moldova, independență ce a reprezentat o victorie pentru o țară care va avea de înfruntat multe încercări de-a lungul timpului. Republica Moldova este una dintre cele nouă foste republici care s-au desprins de Moscova, după lovitura de stat din august 1991. Pe fondul destrămării Uniunii Sovietice, Republica Moldova își proclamă independența. Parlamentul, reunit în ședință extraordinară, adoptă Declarația de Independență, tricolorul și imnul de stat ,,Deșteaptă-te Române!”, cu o majoritate absloută de voturi. În Declarația de Independență se pronunța faptul că ,,Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul, viitorul fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”. Prin intermediul acestei declarații se cerea, de altfel și recunoașterea de către celalte state a independenței, cerând și părăsirea completă de pe teritoriul țării a trupelor rusești.
România a fost prima țară care a recunoscut independența Republicii Moldova, în aceeași zi în care aceasta a fost proclamată. Această legătură specială, dată de către istorie și de multe ori stropită cu vrajbă de către rușii și chiar de președinți ai R. Moldova, se păstrează chiar și în zilele noastre. Majoritatea cetățenilor României se simt legați de către soarta moldovenilor, însă ceea ce este foarte important de remarcat este reamintirea continuă de către anumișți lideri importanți și anume că, România intrând în Uniunea Europeană și NATO, nu a făcut-o împreună cu Republica Moldova. Este notabilă constanta susține către o aderare europeană din partea României pentru vecinii de peste Prut, susținere deseori considerată o greșeală care trage și România înapoi în parcursul său european.
În ciuda faptului că Republica Moldova reprezintă împreună cu Belarusul sau Armenia, unele dintre statele ancorate încă în trecut, a căror dezvoltare este mai precară, poziționarea geografică a fost întotdeauna ispititoare pentru cele mai puternice țări. Două exemple puternice în acest sens sunt fie anexarea Basarabiei la Imperiul Rus în 1812, protocolul adițional secret al Pactului Molotov-Ribbentrop din 1939, în care teritoriul dintre Nistru și Prut este cedat sovieticilor sau istorica Conferință de la Ialta prin care Stalin și Churchill au împărțit Europa, sovieticii urmând să dețină 90% din controlul asupra României, respectiv Republicii Moldova. Toate aceste încercări demonstrează faptul că Republica Moldova a avut o importanță strategică uriașă pentru marile imperii, teritoriul de astăzi care este denumit R. Moldova reprezentând în continuare un spațiu disputat și fragmentat. Găgăuzia și Transnistria reprezintă regiuni cu statut special, aceasta fiind de jure o parte a Republicii Moldova, dar de facto, regiunea nu este controlată de guvernul acesteia. Conform HIIK Conflict Barometer, în Republica Moldova există în Transnistria ,,un conflict manifest între regiunea separatistă transmistreană și guvern început din 1989”.
Colapsul Uniunii Sovietice din 1991 a adus atât o gură de aer proaspăt și un sentiment de libertate, însă probleme de ordin economico-social au început să iasă curând la iveală într-un stat profund centralizat și dependent de URSS. Independența a generat un entuziasm atât la nivel de clasă politică, cât și la nivelul populației, care era însă într-o perioadă căptușită de valuri de imigranți și insecuritate.
În analiza cursului european al Republicii Moldova, Karosteleva distinge trei perioade diferite care au pus amprenta asupra acestui stat:
1991-1994 – Încercarea de renaștere a unui stat proaspăt independent, al cărei economii este una profund centralizată, iar prezența factorului rusesc este încă foarte vie;
1994-2009- Pași mărunți către europenizare, presărați cu ezitări vizibile, o populație neîncrezătoare și o societate aflată încă sub lupa amintirii trecutului;
Începând cu anul 2010 se crează noi alianțe, întârind pe cele existente.
Prima perioadă 1992-1994 este destinată reabilitării de tip economic, social și politic, dat fiind impasul în care se afla noul stat creat, Republica Moldova, înregistrând un grad mare de populație care imigrează, iar 40% din bugetul de stat era constituit din remitențele primite din afara legii. Deși, noul stat independent pornise la drum cu o altă mentalitate, una de tip european, statul încă prezenta profunde reminiscențe cu privire la ceea ce însemna influența Rusiei.Astfel, la sfârșitul anului 1994, în Republica Moldova era înregistrat ,,un procent de 22,6% privind mortalitatea infantilă, incluzând Transnistria și Găgăuzia”.
În ceea ce privește migrația, Republica Moldova se află și în prezent în topul țărilor afectate de procesele migraționale. Conform datelor statistice oficiale înregistrate cca. 370.000 de emigranți au plecat în străinătate cu scopul angajării în câmpul muncii, iar volumul remitențelor în urma migrației atinge proporții considerabile de 33%-37% față de PIB. Peste 60% din aceștia lucrează în Rusia, datorită cheltuielilor relativ mici pentru deplasare, intrarea fiind fără viză. Un alt avantaj este legat de cunoașterea limbii ruse, iar majoritatea celor plecați pentru un loc de muncă în Rusia provenind din mediul rural.
Dintre țările Uniunii Europene cea mai populară destinație este Italia, unde lucrează 18,3% din migranți. Un fenomen care s-a extins din ce în ce mai mult și în România este reprezentat de către exodul intelectual. Ingineri, medici sau profesori aleg să plece în alte țări unde sunt plătiți mai bine și pot de asemena, să își întrețină familiile lăsate acasă.
Revenind la intervalul de timp 1992-1994, emergența unui nou conflict nu s-a lăsat mult așteptată, astfel că în 1992 Transnistria se autoproclamă independentă, această regiune reprezentând un factor cu o importanță deosebită în parcursul european al Moldovei, ,,aceasta deținând 90% din energia Republicii Moldova, resursele de gaz, electricitate și petrol fiind livrate prin Est, precum și un sfert prin producția industrială totală”.
Obstacolul principal în calea dezvoltării tuturor noilor democrații ale Europei, rămâne factorul intitulat generic instabilitate regională.Astfel, conflictul ,,înghețat” din regiunea separatistă transnistreană lasă urme adânci negative și împiedică atât planurile de dezvoltare economică, cât și obstrucționează democrația, una dintre cele mai negative urmări.
Din multitudinea de probleme cu care se confruntă Moldova în consolidarea orientării sale europene, dependența energetică față de Rusia este una dintre cele mai predominante probleme, întrucât, pentru a-și garanta securitatea energetică, R.M va păstra în continuare aceeași relație cu Rusia drept garant al stabilității.
Astfel, dezvoltarea democrației într-un stat din regiunea ex-sovietică, care are pretenții de integrarea în UE și NATO, își vede planurile zădărnicite de neputința de a conserva un regim democratic în interiorul statului. Continuarea staționării trupelor străine în regiunea separatistă transnistreană din Republica Moldova, reprezintă o continuă preocupare pentru România, care este cel mai înfocat aliat al RM pentru aderarea acesteia la Uniunea Europeană.
A două perioadă începută cu 1994 a reprezentat o revigorare a relațiilor fostelor republici din cadrul URSS cu Europa. Astfel că, la data de 28 noiembrie 1994 a fost semnat Acordul de Parteneriat și Cooperare între Uniunea Europeană și Republica Moldova. Odată cu intrarea în vigoare a Acordului de Parteneriat în 1998, relațiile dintre cele două entități au fost plasate într-un cadru legislativ oficial. Noul Acord de Parteneriat propunea și punea bazele unui program de asistență în Moldova și anume programul TACIS- Technical Aid to the Commonwealth of Independent States.
Prin acest nou document se instituționalizează trei noi organisme responsabile de implementarea acordului ratificat de către Uniunea Europeană și Republica Moldova:
1.Consiliul de Cooperare- compus pe de o parte, din membrii Consiliului Uniunii Europene și din membrii Comisiei Comunităților Europene și, pe de altă parte, din membrii Guvernului Republicii Moldova.
2.Comitet de Cooperare-Consiliul de Cooperare este ajutat la îndeplinirea sarcinilor sale de către un Comitet de Cooperare Compus, a cărei președinție este exercitată pe rând de către Comunitate și Republica Moldova.
3.Comitetul de Cooperare Parlamentară- acesta va deveni for de întruniri și schimburi de opinii pentru membrii Parlamentului Republicii Moldova și cel European.Acest comitet se va reuni la intervale de timp determinate de către el însuși.
Problema teritorială cu care Moldova se confruntă de foarte mult timp în regiunea separatistă Transnistria, a dispus de o primă implicare a Uniunii Europene în 2003 prin internediul celor doi oficiali numiți observatori, Kees van Rij și Carl Hartzell. Această comisie, deși nu și-a atins scopul, a reprezentat ,,un simbol al implicării Uniunii Europene, pentru rezolvare conflictului transnistrean”.
Având în vedere agravarea situației privind regiunea secesionistă transnistreană a Moldovei, seria de activități ilegale transfrontaliere, incluzând traficul de ființe umane, contrabandă sau activități ilicite comerciale, rezultând pierderi importante de venituri pentru ambele guverne, a fost lansată la data de 30 noiembrie 2005 la solicitarea comună a Președinților Republicii Moldova și Ucrainei, Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM).
Scopul EUBAM era acela ,,să aducă o contribuție substanțială la dezvoltarea procedurilor de gestionare a frontierei care să corespundă standardelor Uniunii Europene și să servească necesităților legitime ale cetățenilor moldoveni și ucraineni, călătorilor și comerțului, fapt care, la rândul său, va contribui la consolidarea securității regionale și susținerea dezvoltării economice”.
Într-un context lărgit, EUBAM reprezintă un instrument unic construit pe două dimensiuni, prin intermediul căruia Uniunea Europeană dorește ,,pe de o parte, să încurajeze comerțul și călătoriile legitime, iar, pe de altă parte, să garanteze securitatea cetățenilor săi prin combaterea criminalității”. Mandatul misiunii a fost extins deja de trei ori, mandatul curent expirând la data de 30 noiembrie 2015.
Anul 2009 a reprezentat anul care a cunoscut o transformare radicală atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere social odată cu alegerile parlamentare și prezidențiale. Alegerile parlamentare din data de 5 aprilie 2009 sunt câștigate de către Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, acesta fiind acuzat de opoziție pentru fraudarea alegerilor. Aceste alegeri nu au fost validate, fiind organizate alte alegeri mai târziu. Alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie 2010 au schimbat echilibrul de forțe pe arena politică a Molodovei.
Noul guvern, condus de liderul Partidului Liberal Democrat Vlad Filat, s-a angajat într-un program ambițios de reforme interne, adoptând o politică concret pro-europeană. Imediat după tumultul alegerilor, a fost adoptat Bilanțul de Cooperare cu Consiliul Europei, bilanț adoptat în scopul de a reglementa relațiile Republicii Moldova cu Consiliul Europei și a se continua cooperarea în domeniul reformei constituționale și reformei sistemului judiciar. Acest set nou de programe de cooperare cu Uniunea Europeană a fost cunoscut ca ,,pachetul democrație”.
În ceea ce privește integrarea europeană, relațiile cu Uniunea Europeană s-au intensificat după instituirea noului guvern, iar pe data de 12 ianuarie 2010 Moldova și Uniunea Europeană lansează negocierile privind un Acord de Asociere. În ciuda unei situații economice dificile, agravată de efectele crizei economice și financiare la nivel global, precum și de impasul politic la nivel intern, Moldova s-a bucurat de sprijin în procesul de reformă din partea mai multor parteneri internaționali. Astfel, a treia perioadă începând cu 2010 aduce multe schimbări pe scena politică, economică și socială a Republicii Moldova privind întărirea legăturilor cu Bruxelles.
Parafarea Acordului de Asociere al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a avut loc la data de 29 noiembrie 2013 în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius. Prin intermediul Acordului de Asociere, Republica Moldova și-a asumat un număr important de angajamente. Odată puse în aplicare aceste directive în legislația națională, Republica Moldova va deveni cu un pas mai aproape în parcursul său european.
Un aspect foarte important de precizat este acela că aceste acorduri de asociere nu reprezintă o perspectivă de aderare, perspectiva europeană pentru membrii din est se bazează doar pe Articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană: ,,Orice stat european care respectă valorile prevăzute la articolul 2 și care se angajează să le promoveze poate solicita să devină membru al Uniunii.Parlamentul European și parlamentele naționale sunt informate cu privire la această cerere. Statul solicitant adresează cererea sa Consiliului, care se pronunță în unanimitate după Consultarea Comisiei și după aprobarea Parlamentului Europen, care se pronunță cu majoritatea membrilor din care este construit. Criteriile de eligibilitate aprobate de Consiliul European se iau în considerare”.
Anul 2014, despre care vom vorbi în amănunut în ultimul subcapitol stă sub incidența a două mari evenimente: pe data de 28 aprilie 2014 cetățenii Moldovei au obținut liberalizarea vizelor, iar pe 27 iunie 2014, liderii Uniunii Europene și prim-ministrul Republicii Moldova au semnat la Bruxelles Acordul de Asociere la Uniunea Europeană. Astfel, Moldova s-a angajat încă o dată pe calea continuării reformelor democratice și a cooperării europene.
3.2 De la Praga la Vilnius-o perspectivă europeană aprofundată
Anii 2009-2015 au reprezentat pentru Republica Moldova un parcurs european bine definit de către realizările celor patru întâlniri la nivel înalt: Summitul de la Praga, Summitul de la Varșovia, Summitul de la Vilnius și unul dintre cele mai importante Summitul de la Riga,care a avut loc în perioada 20-21 mai 2015, despre care ne vom ocupa în detaliu în următorul subcapitol.
Parteneriatul Estic a fost lansat în cadrul Summitului de la Praga din mai 2009, acest summit fiind foarte important pentru orientarea Republicii Moldova întrucât, avea loc după evenimentele din aprilie 2009 și după căderea guvernului comunist din acest stat. Astfel, a început o nouă perioadă deschisă către o întărire a relațiilor cu Bruxelles. Parteneriatul Estic se bazează pe realizările Politicii Europene de Vecinătate, Uniunea Europeană fiind decisă să meargă dincolo de PEV și să trimită un mesaj clar de solidaritatea țărilor din Est, țări foste republici sovietice. Obiectivele Parteneriatului Estic sunt realizate prin intermediul a două dimensiuni: cea bilaterală care se va realiza prin semnarea cu statele partenere a Acordurilor de Asociere și dimensiunea multilaterală care include trei platforme de cooperare: Platforma ,,Democrație, bună guvernare și stabilitate”, Platforma ,,Integrare economică și armonizare cu politicile UE” și Platforma ,,Securitate Energetică”.
Scopul declarat este acela de a oferi suport la reformarea proceselor în cele șase țări partenere: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica și Ucraina. Aceste reforme sunt importante pentru a apropia aceste țări cât mai mult de către standardele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene.
Parteneriatul Estic este descris după Summitul de la Praga ca ,,un parteneriat mai ambițios între Uniunea Europeană și țările partenere, cu un angajament bilateral mult mai profund, axat pe cooperare multilaterală, care va necesita resurse financiare suplimentare pentru sprijinirea reformelor”.
Contextul istoric, politic, economic și social al celor șase țări membre ale Parteneriatului Estic diferă, societatea civilă din aceste țări prezintă numeroase similitudini din cauza evoluției acestor țări în perioda Uniunii Sovietice. Prăbușirea URSS le-a permis acestor țări să acceadă la independență, însă în același timp, și la prăbușirea economiilor lor. Trecerea de la un model centralizat la economia de piață s-a realizat fără viziune, situația fiind și mai mult complicată de către instabilitatea politică și de luptele pentru putere. În Republica Moldova aceste probleme au fost accentuate din cauza conflictelor cu regiunea separatistă Transnistria. Există încă diferențe sociale profunde, principalele obstacole în calea modernizării și a dezvoltării rămân birocrația și corupția.
În ceea ce privește finanțarea, ,,sursele de finanțare ale Parteneriatului Estic vor crește, de la 450 de milioane de euro pentru exercițiul 2008, la 600 de milioane de euro în 2013, ceea ce va face necesare fonduri suplimentare, pe care vor trebui să le furnizeze rezervele bugetului Instrumentului european de vecinătate și parteneriat”.
Ministrul moldovean de externe de la acea vreme, Andrei Stratan a enumerat în discursul său de la Praga doleanțele,dorințele și așteptările pe care le are Republica Moldova cu privire la următoarele acțiuni ale UE: dorința încheierii unui Acord de Asociere cu Uniunea Europeană, crearea unui spațiu de comerț liber cu UE și stabilirea unor etape clare privind procesul de liberalizare a regimului de vize. Ministrul de externe a reafirmat faptul că ,,integrarea europeană reprezintă o prioritate constantă și ireversibilă a politicii externe și interne a Republicii Moldova, fiind necesară utilizarea permanentă a tuturor posibilităților existente pentru apropierea de realizarea acestui obiectiv”.
Republica Moldova este un stat european, care aspiră să devină membru al Uniunii Europene și în acest sens depunem toate eforturile pentru a realiza acest obiectiv, menținînd un nivel de cooperare durabilă cu partenerii noștri estici. Avem o atitudine serioasă și responsabilă pentru acest proces și mulțumim statelor membre ale UE pentru susținerea constantă pe care o simțim în acest proces. Ne așteptăm la intensificarea dialogului politic cu UE, semnarea Acordului de Asociere, liberalizarea regimului de vize și crearea spațiului de comerț liber. Aceste domenii vor fi prioritate în relațiile noastre și vă asigurăm că Moldova este pregătită să obțină aceste rezultate. Suntem siguri și de susținerea UE în acest sens ”.
În octombrie 2010 se face încă un pas important în aprofundarea parcursului european al Republicii Moldova prin semnarea Memorandumului de înțelegere între Comunitățile Europene și Republica Moldova privind Asocierea Republicii Moldova la cel de-al șaptelea Program Cadru al Comunității Europene pentru Cercetare și Dezvoltare Tehnologică (PC7). Importanța semnării acestui memorandum a fost colasală pentru Republica Moldova, fiind prima țară din cadrul Parteneriatului Estic și a doua din Politica Europeană de Vecinătate, care devine asociat la FP7, acest lucru constituind o nouă cale de accesare a granturilor europene.
Un alt eveniment important în drumul pentru consolidarea europeană a fost Summitul de la Varșovia din 29-30 septembrie 2011. Perspectivele pentru acest summit au fost încrezătoare, reafirmându-se programul convenit la Summitul de la Praga al Parteneriatului Estic, confirmând de asemenea înregistrarea unor progrese importante în diverse domenii.
De remarcat este faptul că ,,sub administrarea prim-ministrului Vlad Filat (2009-2012), Republica Moldova a fost portretizată ca povestea de succes a Parteneriatului Estic. Această interpretare a ajuns la un final brusc în 2013, la izbucnirea crizei politice din Moldova, marea schimbare fiind produsă de către momentul când prim-ministrul Iurie Leancă a demascat ineficiența și corupția prezentă în instituțiile de stat”, afectând întregul progres real făcut.
La Summitul de la Varșovia în 2011 au fost prezenți președintele Consiliului Uniunii Europene, Herman von Rompuy, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cât și reprezentanții celor șase țări membre ale Parteneriatului Estic. România a fost reprezentată la acest summit de către președintele Traian Băsescu însoțit de către ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. Vizita președintelui României vine în urma amânării a deciziei de aderare a României și Bulgarie la Spațiul Schengen pe 21 septembrie 2011 și de o primă refuzare a sa de a participa, în urma invitării Kosovo la acest summit.
Așteptările Republicii Moldova cu privire la Summitul de la Varșovia au fost pline de speranță: ,,Vedem că președinția deținută de către Polonia susține poziția Moldovei, propune relaționări pozitive și insistă asupra rezolvării problemei regimului de vize, aceste chestiuni urmând a fi clarificate la summit. Așteptările sunt mari, bazate pe experiența Poloniei și influența sa în Uniunea Europeană”.
Referitor la progresul făcut de către Republica Moldova, este lăudat faptul că Republica Moldova a devenit la data de 17 martie 2010, membru cu drepturi depline în cadrul Comunității Energetice: ,, Participanții Summit-ului de la Varșovia sunt de acord să lucreze în continuare în direcția integrării pieței privind energia, incluzând implicarea mai strânsă a țărilor Parteneriatului Estic în Tratatul Comunității Energetice. Se salută membrii recenți ai Comunității Energetice, Republica Moldova și Ucraina, încurajând și alte țări partenere să se alăture”.
Prioritatea cooperării Uniunii Europene cu Moldova în intervalul de timp 2007-2013 a fost aceea de a încuraja și consolida implementarea reformelor în trei sectoare: sectorul guvernării și a respectării legii, sectorul socio-economic și sectorul comerțului. Fiecare sector a fost prevăzut cu un anumit buget dat de către Uniunea Europeană. Sectorul energiei, unul dintre cele mai importante sectoare, dată fiind dependența de Rusia, a avut un buget de 43 de milioane de euro în perioada 2011-2014. Sectorul energetic din Republica Moldova se confruntă cu multe provocări printre care ,,dependența ridicată de gaze importate și de electricitate, datoriile istorice, sistemele electrice învechite, sistemele de termoficare învechite împreună cu tarifele stabilite cu mult sub nivelurile economice”.
Capitala Lituaniei, Vilnius a fost gazda celui de-al treilea summit al Parteneriatului Estic care a avut loc în perioada 28-29 noiembrie 2013. Pentru Republica Moldova a fost o reușită întrucât, s-a parafat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, un pas decisiv pentru parcursul european al acestei țări. Nu trebuie uitat faptul că, din partea Rusiei au avut loc diverse presiuni, de ordin economic și energetic, care s-au concretizat în refuzul Ucrainei, prin intermediul președintelelui Victor Ianukovici, de a refuza semnarea oricărui acord de asociere privind apropierea de Uniunea Europeană.
Refuzul Ucrainei de a semna orice acord pentru apropierea sa de Uniunea Europeană era văzut anterior ca o realitate, supriza fiind una foarte mare : ,, În ajunul Summitului de la Vilnius, Uniunea Europeană era pe deplin angajată pentru semnarea unui Acord de Liber Schimb cu Ucraina, acest acord fiind considerat ca și realizabil, având în vedere reformele implementate și progresele înregistrate în Ucraina în ultimele luni. În timpul președinției Lituaniei, membrii UE au convenit ca după semnarea acordului de Asociere și Liber Schimb cu Ucraina, cea mai mare parte din dispoziții pot fi puse în aplicare fără a mai aștepta o ratificare completă”.
În ceea ce privește țările Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Republica Moldova ,,negocieri privind acorduri similare s-au încheiat în luna iulie cu Georgia și Armenia, în timp ce cu Republica Moldova s-au finalizat în luna iunie. S-a mai avansat destul de mult în domeniul liberalizării și facilitării regimului de vize în Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Azerbaidjan”.
În Declarația Summitului de la Vilnius se întărește importanța susținerii Uniunii Europene dată Parteneriatului Estic, se reafirmă valorile pe care acest parteneriat s-a înfințat, se enumeră ceea ce s-a realizat până acum și se conturează viitoarele provocări: ,, Participanții la Summitul de la Vilnius au evaluat progresele considerabile realizate de la Summitul de la Varșovia din 2011, în a aduce partenerii est-europeni mai aproape de Uniunea Europeană și au convenit asupra unei agende ambițioase pentru ceea ce va urma”.
Privind îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru Planul de Liberalizare a Vizelor sunt notabile pentru Republica Moldova ca realizări importante în acest domeniu, obiective detaliate în Regulamentul Comisiei Europene, Nr. 539 din 15 martie 2001 care stipulează faptul că ,,prezentul regulament se înscrie în continuarea acquis-ului Schengen în conformitate cu Protocolul care îl integrează în cadrul Uniunii Europene, denumit în continuare ca Protocolul Schengen”.
Parteneriatul Estic are o dimensiune bilaterală și una multilaterală. Parteneriatul Estic înlocuiește Acordurile de Cooperare și Parteneriat cu o nouă formă bilaterală și anume Acordurile de Asociere care sunt bazate pe anumite dimensiuni de cooperare și un acord ce este negociat separat, DCFTA, datorită faptului că nu se bazează doar pe promovarea economiei de piață distinctă prin eliminarea barierelor vamale, dar menționează o prioritate pentru armonizarea legislațiilor naționale prin implimentarea standardelor europene pentru adoptarea acesteia la acquis-ul comunitar.
După terminarea Summitului de la Vilnius din 2013, foarte mulți analiști au considerat faptul că trebuie regândita strategia Parteneriatului Estic pentru a se evita destrămărea întregului instrument având în vedere refuzul Ucrainei de a semna orice acord spre apropierea sa de UE, cât și de influența sporită a Rusiei care s-a făcut vizibilă înaintea acestui summit. S-a observat însă, foarte clar, o divergență între așteptări și rezultate, întrucât doar două țări din cele șase au demonstrat ca fiind pregătite pentru o relație puternică cu Bruxelles, rezultând faptul că ,,situația actuală nu este realistă, deoarece implică riscul de a se încheia cu o nouă divizare a Europei”.
Astfel, un subiect foarte important discutat după încheierea Summitului de la Vilnius a fost presiunea făcută de către Rusia, presiune ce s-a concretizat prin acțiunile făcute de Ianukovici, dar și de dependența pe care Republica Moldova încă o are în palierul economic și energetic. Așadar, relația Uniunii Europene referitor la Rusia este întotdeauna obiectul unei reconsiderări la Bruxelles: ,, Parteneriatul pentru modernizare cu Rusia este la răscruce-practic nu s-a făcut nici un progres. Înainte de Summit-ul de la Vilnius, Rusia a arătat o auto-afirmare, o atitudine agresivă atât în cuvinte, cât și în fapte, inclusiv presiuni evidente și intense asupra țărilor partenere din est”.
Se insistă asupra faptului că ,,pentru Republica Moldova, Georgia și pentru Ucraina se arată încercări și provocări importante, aceste țări ,,alegând să nu aleagă”, această stare de indecizie dăunând atât țărilor în cauză, mai ales cetățenilor. În ceea ce privește gândirea cetățenilor Republicii Moldova din anul 2013, de a se parafa sau nu Acordul de Asociere la Summitul de la Vilnius, ,,52% consideră că este important și foarte important ca Republica Moldova să parafeze Acordul de Asociere la Uniunea Europeană la acest Summit, 31% s-au declarat împotriva semnării lui, iar 17% nu s-au pronunțat”.
După desfășurarea Summitului de la Vilnius din noiembrie 2013 s-a discutat asupra rezultatelor sale, în ce măsură aceste rezultate pot fi un considerate un succes sau un eșec. Balanța, conform majoritatea analiștilor nu s-a înclinat definitiv în nici o parte, rezultatele putând fi catalogate ca fiind parțiale, în ambele părți. Astfel, în cazul Armeniei și al Ucrainei renunțarea la parafarea acordurilor cu Uniunea Europeană, hotărârea autorităților din Erevan nefiind o surpriză dat fiind alegerea ce trebuia făcută, fără variante intermediare sau alternative. În cazul Ucrainei, decizia de a nu parafa acordurile cu Uniunea Europeană a avut consecințe mult mai grave decât în Armenia, ,,surpriza venind din partea reacției masive a populației ucrainene față de hotărârea autorităților de la Kiev-în condiții comparabile de presiuni economice și politice”.
Câștigătorii de la Vilnius sunt fără îndoială, Republica Moldova și Georgia, prin parafarea acordurilor de asociere cu Uniunea Europeană. Acest pas decisiv făcut de cele două țări reprezintă încununarea unor eforturi mari, depuse pe parcursul multor ani, în perspectiva unei apropieri, atât din punct de vedere economic, cât și politic de Uniunea Europeană. Parafarea acordurilor de asociere la UE reprezintă doar începutul unui lung drum, pe parcursul căruia pot interveni atât influențe anti-europene din afara țării, cât și obstacole serioase din interiorul Republicii Moldova. În ceea ce privește orientarea pro-europeană, Georgia dispune de un consens național solid în favoarea opțiunii europene, pe când în Republica Moldova nu există un asemenea consens puternic, neavând nici ca țară o orientare clară, decât la nivel declarativ.
În ceea ce privește influența pe care Ucraina o poate avea în susținerea Republicii Moldova pe drumul ei către Uniunea Europeană se poate afirma că ,,un posibil derapaj în Ucraina ar accentua vulnerabilitățile reale și cunoscute ale statului moldovean în parcursul său de revenire în Europa.(…) Până acum, Ucraina a sprijinit năzuințele Republicii Moldova de consolidare a independenței,suveranității și integrității teritoriale în cadrul frontierelor recunoscute și a avut un rol constructiv în căutarea unor soluții raționale în chestiunea transnistreană”. Așadar, o situație incertă împreună cu un derapaj democratic din Ucraina ar putea avea repercusiuni directe asupra năzuințelor pe care Republica Moldova le are cu privire la viitorul său european.
Poziția Rusiei cu privire la Parteneriatul Estic a fost întotdeauna cunoscută, Rusia făcând tot ce îi stă în putință ca Parteneriatul Estic să fie decredibilizat de fostele țări din regiunea sovietică, care tentate de prosperitate economică, să se întoarcă la stabilitatea pe care Moscova o oferea. Căile prin care Moscova reușește să pună presiune pe foștii săi sateliți sunt remarcate prin: embargouri, tarife majorate la gaz, cele care își întorc privirea beneficiază fie de un gaz mai ieftin, fie de o deschidere a pieței rusești mai mare.
Acestea reprezintă unele dintre motivele pentru care, la Summitul de la Vilnius, Ucraina nu a parafat acordul de parteneriat cu Uniunea Europeană, iar Erevanul s-a retras pe ultima sută de metri. La finalul acestui summit, putem să tragem concluzia că Republica Moldova și Georgia au fost beneficiarele acestei întâlniri la nivel înalt.
Anul 2014 a reprezentat pentru Republica Moldova un an cu o importanță deosebită prin prisma semnării și ratificării Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. Astfel că, la data de 27 iunie 2014, la Bruxelles, liderii Uniunii Europene împreună cu cei ai Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei au semnat Acordurile de Asociere la Uniunea Europeană. Acordul de Asociere include și Acordul privind crearea Zonei de Liber Schimb, Aprofundat și Cuprinzător. Semnarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană a fost considerat un act de o importanță istorică, fapt remarcat și menționat public de către prim-ministrul Iurie Leancă : ,,Ziua de azi este istorică! (…) Astăzi, vă promit că vom merge până la capăt pe acest drum și că vom reveni acasă, în Europa!”.
Conjunctura creată în anul 2014 părea una favorabilă Republicii Moldova. Însă, ca orice situație, circumstanțele se pot schimba foarte ușor. Puterea de la Chișinău era în 2014 în mâinile Alianței pentru Integrare Europeană, ce reprezintă o coaliție de partide al cărui scop era integrarea în Uniunea Europeană. Guvernul Republicii Moldova, condus de către prim-ministrul Iurie Leancă, până la venirea în fruntea guvernului la data de 18 februarie 2015 a lui Chiril Gaburici, a reușit să parafeze Acordul de asociere la UE și pe cel de liberalizare a vizelor. Astfel,
3.3 Summitul de la Riga și incertitudinea viitorului european al Republicii Moldova
Sfârșitul anului 2014 a reprezentat alegeri cruciale pentru viitorul pro-european al Republicii Moldova. Deși au fost înscrise un număr de 24 de partide în cursa electorală, bătalia s-a dat de fapt, între două opțiuni: opțiunea pro-europeană, care are ca scop integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, respectiv cea pro-rusă, care dorește întoarcerea definitivă către Moscova și aderarea Moldovei la Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan. Astfel, Republica Moldova a decis să își continue drumul către Europa.
Alegerile au fost organizate la mai puțin de șase luni de la semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, timp în care Rusia nu a încetat să facă presiuni asupra Chișinăului. Un alt element ce a constituit un factor important a fost criza din Ucraina, criză cu consecințe importante pentru țăile vecine. Deși Partidul Socialist Pro-Rus a fost câștigătorul matematic al alegerilor parlamentare, formațiunile pro-europene au obținut mai multe voturi. În urma redistribuirii, formațiunile europene în număr de trei, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal, au adunat mai mult de 51 de mandate necesare pentru o majoritate în Parlament. Partidele pro-europene din Moldova au înregistrat de asemenea un procent covârșitor în România, în timp ce, Partidul Socialiștilor nu a primit niciun vot din partea moldovenilor ce au votat în România. Astfel, la conducerea guvernului a fost numit de către președintele Nicolae Timofti, economistul Chiril Gaburici. Cel mai important angajament luat de către Partidul Liberal Democrat din Moldova față de cetățenii săi este ,,edificarea unui viitor european pentru Republica Moldova, acest deziderat fiind posibil printr-o dezvoltare continuă a economiei și a relațiilor comerciale, care generează noi investiții, mai multe locuri de muncă și salarii mai mari”.
În ceea ce privește programul său de guvernare, Prim-Ministrul Chiril Gaburici nu a omis să spună faptul că principala politică externă a Republicii Moldova este aceea de apropiere de Uniunea Europeană, principalele direcții fiind următoarele :,, Consolidarea statului de drept va fi o prioritate absolută pentru Cabinetul de miniștri pe care-l voi conduce. Or, fără un autentic stat de drept nu vom putea vorbi nici de continuarea cursului de integrare europeană, nici de dezvoltarea economiei, nici de protecția socială adecvată a cetățenilor, nici de dezvoltarea oricărui alt domeniu important. Eliminarea constrângerilor ce împiedică buna funcționare a mediului de afaceri va fi un alt obiectiv ce va sta la baza activității Guvernului pe care îl voi conduce. Ferma mea convingere este că, atâta timp cât nu vom avea o economie dezvoltată, nu vom putea vorbi de Republica Moldova – stat prosper”.
Pe data de 21-22 mai 2015, a avut loc Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, summit ce a oferit ocazia întăririi angajamentelor, în urma căruia așteptările erau foarte mari mai ales în privința Republicii Moldova, această țară fiind singurul stat din cele șase care a beneficiat în 2004 de liberalizarea vizelor. De asemenea, Ucraina și Georgia așteaptă o decizie la Riga pe această temă. În comparație cu Ucraina sau Georgia, Republica Moldova ar putea să fie în continuare posesoarea primului loc în perspectiva drumului către Uniunea Europeană.
Cele mai importante evenimente care au avut loc de la terminarea Summitului de la Vilnius până la desfășurarea Summitului de la Riga sunt grupate pe mai multe paliere după cum urmează.
Din punct de vedere al elementului de mobilitate, mobilitatea sporită a cetățenilor într-un mediu sigur rămâne un obiectiv de bază al Parteneriatului Estic. Un regim de liberalizarea a vizelor a intrat deja în vigoare din aprilie 2014, pentru cetățenii Republicii Moldova care posedă pașapoarte biometrice. Acest regim de liberalizare a vizelor este în curs de a fi implementat și în Georgia și Ucraina.
În ceea ce privește dezvoltarea oportunităților de piață, semnarea Acordurilor de Asociere, incluzând DCFTA au rolul de stimula comerțul între UE și țările din Parteneriatul Estic. A fost de asemenea pusă spre implementare o nouă inițiativă, numită ,,DCFTA Facility” prin intermediul căreia se vor sprijini micile întreprinderi din Ucraina, Georgia și Republica Moldova.
În anul 2014, sprijinul major bugetar a fost mobilizat pentru a ajuta la stabilizarea economiei Ucrainei, Parteneriatul Estic având alocat un buget de ,,730 de milioane de euro”. Uniunea Europeană a reușit de altfel, să planifice noi investiții în Georgia și Republica Moldova, în vederea de a ajuta întreprinderile mici să crească și să se pregătească pentru oportunitățile oferite în comerțul cu țările partenere.
Înainte de desfășurarea Summitului de la Riga, s-a vorbit despre maniera în care Parteneriatul Estic va reuși să se mențină, în măsura în care presiunea pusă de Rusia este din ce în ce mai simțită. Astfel, s-a creionat o ipoteză conform căreia se va forma ,,un parteneriat cu două niveluri”. Astfel, odată cu ,,anexarea de către Rusia a Crimeei și războiul care s-a produs în regiunea Donbass din Ucraina, UE acționează acum cu prudență.(…) Există o mulțime de acțiuni ce se pot realiza în aceste șase țări, însă credem că ar trebui luate în considerare individual. Relațiile cu Ucraina, Georgia și Republica Moldova vor fi consolidate, în timp ce Azerbaijan, Armenia și Belarus vor forma un grup mai vag”. Această politică a prudenței ce o adoptă Uniunea Europeană este foarte bine observabilă în declarațiile ce vin după terminarea Summitului de la Riga.
Cum se vede viitorul relațiilor dintre Uniunea Europeană și Rusia, având o mare importanță aici cele șase state ale Parteneriatului Estic, s-a creionat pe dimensiunea unor ,,patru scenarii”.
Astfel, pe data de 14 mai 2015, înainte de Summitul de la Riga din 21 mai 2015 s-au întrunit la București un grup de cercetători din 20 de țări participând la dezbaterea ,,Patru scenarii: UE și Estul în 2030”, unde au fost prezentate patru scenarii elaborate privind viitorul Uniunii Europene în raport cu Rusia și ce se va întâmpla cu Parteneriatul Estic. Cele patru scenarii au fost intitulate astfel : ,,Casa împărțită”, ,,Casa Comună”, ,,Casa ruinată”, ,,Casa divizată”. Fiecare scenariu a fost detaliat de către un invitat, aducându-se explicațiile aferente fiecăru scenariu.
Astfel, Henrik Hallgren a vorbit despre primul scenariu intitulat ,,Casa împărțită”, principalele caracteristici ale acestui scenariu fiind: ,, Până prin anul 2024, nu vor exista îmbunătățiri semnificative la nivelul relațiilor bilaterale dintre Uniunea Europeană și Rusia; Ulterior, pornind de la contextul ”deceniului pierdut” pentru întreaga Europă, elitele din Rusia inițiază anumite reforme, iar statele membre UE intră într-un proces de revitalizare al relațiilor cu Federația Rusă; Statele din fostul Parteneriat Estic (PaE) nu se mai află în situația de a alege între alinierea la UE sau Rusia, iar cooperarea economică se intensifică dat fiind că ar fi semnat un nou acord de liber schimb între UE și Rusia, fapt care va include și țările din PaE”.
În ceea ce privește al doilea scenariu numit ,,Casa comună”, Alexandru Baltag, consilier în afaceri europene în cadrul Ministerului Economiei din Republica Moldova, prezintă ideea conform căreia țările se pot strânge în jurul unei idei comune. De remarcat este faptul că acest scenariu optimist poate fi realizabil doar după anul 2024, odată cu venirea la putere a unui nou președinte în Rusia. Astfel, aspectele esențiale pentru scenariul intitulat ,,Casa comună” sunt creionate astfel : ,, Anexarea Crimeii nu va fi recunoscută de statele Uniunii Europene, dar vor accepta tacit acest lucru; Domeniul energetic va fi depolitizat ca urmare a scăderii importanței petrolului și gazelor; Odată cu emergența unor noi puteri economice, Uniunea Europeană și Rusia vor conlucra nu doar pentru a pune capăt conflictelor din Europa, ci și pentru a face față amenințărilor comune”.
Conform celui de-al treilea scenariu intitulat ,,Casa ruinată” descris de către Tatiana Romanova, se conturează o descriere mai mult realistă decât cea anterior descrisă. Astfel, se face trimitere la următoarele argumente: ,, Pe fondul nesoluționării conflictului din Ucraina, relațiile rămân tensionate între Uniunea Europeană și Rusia, iar cursa înarmării este în plină desfășurare; Interdependența economică dintre UE și Rusia se destramă, iar de ambele părți apar noi ideologii, fiecare considerându-se pe sine putere status-quo și văzând-o pe cealaltă drept putere revizionistă; Statele Parteneriatului Estic se constituie într-o zonă de instabilitate în Europa, devenind obiecte ale confruntării dintre cele două puteri”.
Ultima afirmație din scenariul ,,Casa ruinată” conform căreia Uniunea Europeană și Rusia se confruntă în ceea ce privește cele șase state ale Parteneriatului Estic repezintă o realitate deja dovedită, și anume anexarea Crimeei de către Rusia sau problemele ridicate de către regiunea separatistă Transnistria, încă nerezolvate. Conflictul din Ucraine rămâne unul cu urmări sensibile pentru Occident, țările ce fac parte din Parteneriatul Estic pendulând în continuare între Bruxelles și Moscova.
Al patrulea scenariu, ultimul, a fost descris de către Maryna Vorotnyuk, scenariu numit generic ,,Casa divizată” ale cărui caracteristici sunt îmbibate cu realism: ,, Dat fiind că neîncrederea domnește la nivel general, UE și Rusia sunt blocate într-un impas, numit ”Pacea Rece”; Statele din Parteneriatul Estic oscilează între est și vest, iar acest lucru este cauzat și de conflictul constant între proiectele de integrare (perspectiva de aderare la UE versus includerea în Uniunea Economică Euroasiatică); Securitatea fragilă este un aspect descriptiv al celui de-al patrulea scenariu, drept urmare la patruzeci de ani de la încheierea Războiului Rece, relațiile dintre UE, Rusia și statele din vecinătatea lor imediată sunt încă marcate de un raport de forță și de concurență dintre UE și Rusia pe tema atractivității modelelor lor diferite de cooperare regională”.
Așa numita poveste de succes a Parteneriatului Estic întruchipată de către Republica Moldova nu a obținut la Summitul de la Riga decât o serie de încurajări privind continuarea reformelor și un fapt foarte important, a fost atenționată în legătură cu nivelul înalt al corupției, nivel devenit îngrijorător în locul unei perspective europene clare. Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncher a remarcat faptul că țările din cadrul Parteneriatului Estic nu sunt pregătite pentru aderarea la Uniunea Europeană: ,,În ceea ce privește calitatea de membru al Uniunii Europene, trebuie să menționăm în mod clar că perspectiva europeană nu există pentru niciuna dintre ele. Nici ele nu sunt pregătite, nici noi nu suntem pregătiți”.
Această remarcă a președintelui Comisiei Europene sugerează mai mult faptul că Uniunea Europeană le va fi alături ca un partener pe termen lung pentru statele din Parteneriatul Estic, dar realitatea nu este nicidecum favorabilă unei integrări în următorii ani a niciuneia dintre cele șase țări.
Unul dintre comentariile acide și dure privind regresul Moldovei în procesul său de integrare în Uniunea Europeană, a fost cele ale fostului Prim-Ministru Iurie Leancă, președintele blocului electoral Platforma Europeană. Iurie Leancă constată faptul că perspectiva europeană a Republicii Moldova nu mai este atât de clară, precum ar trebui, acest lucru dăunând parcursului european destul de bun pe care Moldova l-a înregistrat până acum: ,, După acest summit am constatat lucruri triste, sper să fie un duș rece pentru autoritățile de la Chișinău. Este important să înțelegem ce se întâmplă acum la Riga, să-l comparăm cu cel de la Vilnius. Atmosfera era una pozitivă, societatea civilă era bucuroasă după summitul de la Vilnius, acolo s-a obținut liberalizarea regimului de vize pentru Republica Moldova. (…) Acum, însă, aceste instituții sunt captive”.
Discursul Prim-Ministrului Iurie Leancă a adus în discuție cea mai importantă inițiativă a Republicii Moldova pe plan extern, și anume aderarea la Uniunea Europeană : ,,Summitul de la Riga trebuia să traseze o evoluție pozitivă pe plan extern și intern, însă nu este așa. Aveam toate motivele ca să depunem acum la Riga cererea de aderare la UE. Din păcate, Moldova iarăși nu are o perspectivă clară. Cota nemulțumirii societății este una destul de mare. Nu există susținere necondiționată din partea partenerilor europeni, este condiționată de reforme. Summitul de la Riga s-a transformat într-un exercițiu cotidian, fără niciun impact pentru Republica Moldova, relația noastră cu UE este una falimentară, a ajuns în impas”.
Ca și o soluție pentru a avea mai mult suport din partea partenerilor europeni este crearea unei majorități pro-europene în Parlament, însoțită de susținerea unor reforme cu obiective clar stabilite : ,,Doar dacă se creează o majoritate funcțională în Parlament, putem recăpăta acest curs european și reobține încrederea și sprijinul partenerilor noștri europeni”.
Partcipanții la Summitul de la Riga au salutat implementarea cu succes a Acordurilor de Asociere parafate la Summitul de la Vilnius: ,, S-a luat act pozitiv de creșterea schimburilor comerciale dintre Uniunea Europeană, respectiv Georgia și Republica Moldova, de la aplicarea DCFTA”.
Așadar, au fost remarcate progresele semnificative ale Parteneriatului Estic de la Summitul de la Vilnius, în special semnarea și aplicarea Acordurilor de Asociere cu Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Unul dintre exemplele de referință este creșterea volumului comerțului între Uniunea Europeană și Republica Moldova, respectiv Republica Moldova.
Până la desfășurarea următorului Summit al Parteneriatului Estic ce va avea loc în 2017, președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti lansând inițiativa ca acesta să se țină la Chișinău, discuțiile ce au avut loc pe data de 21-21 Mai la Riga au dus spre concretizarea mai multor inițiative precum :
Consolidarea instituțiilor și buna guvernare: participanții au fost de acord în ceea ce privește consolidarea, unde este cazul, a dialogului multilateral și bilateral pentru securitate și cooperarea practică în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună incluzând oportunități de participare a partenerilor în cadrul acestei politici;
Mobilitate și interacțiune între persoane: s-a remarcat faptul că regimul de liberalizare a vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova, care dețin un pașaport biometric, a funcționat eficient. Totodată, în acest context, se așteaptă deschiderea dialogului cu Armenia;
Oportunități de piață: a fost subliniată nevoia continuării consolidării sectorului afacerilor, inclusiv prin îmbunătățirea mediului business și a reglementărilor juridice aferente, în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii locale, regionale și europene;
Interconectare: a fost recunoscut progresul întreprins în proiecte majore pentru energie și infrastructură demarate de la ultimul Summit: transportul de gaz din Ungaria, Polonia și Slovacia spre Ucraina, rolul individual avut de Azerbaijan, dar și de alți contribuitori (Georgia) în realizarea Coridorului Sudic de Gaz.
Președintele Consiliului Uniunii Europene, prezent la Summitul de la Riga a lăudat progresul făcut de Republica Moldova, în special cel legat de liberalizarea vizelor, însă nu a contenit să nu remarce faptul că Republica Moldova, de fapt nicio altă țară din cadrul Parteneriatului Estic nu este încă pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ambiția și dorința de a ajuta aceste țări pe drumul lor către UE a fost reiterată, concluzia fiind una clară: ,,Uniunea Europeană este un partener de cursă-lungă. Parteneriatul nostru, la fel ca Summitul de la Riga, nu înseamnă decizii dramatice sau luarea unor măsuri decisive. Nu, relația noastră este construită pe liberă voință, respect și egalitate. Și parteneriatul nostru va merge înainte pas cu pas, la fel cum a fost construită Uniunea Europeană”.
Bibliografie
Documente
,,Acord de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și, Republica Moldova, pe de altă parte”, 28 noiembrie 1994, http://library.usmf.md/ciesite/images/files/documents/Acordul_de_Parteneriat_si_Cooperare.pdf.
Communication from the Commission, ,,European Neighbourhood Policy – Strategy paper”, COM (2004) 373 Final, Brussels, 12 Mai 2004, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:52004DC0373.
Communication from the Commission, ,,European Neighbourhood Policy STRATEGY PAPER”, Brussels, 12.5.2004 COM(2004) 373 final, http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/com/com_com%282004%290373_/com_com%282004%290373_en.pdf.
Communication from the Commission , ,,Wider Europe — Neighbourhood: A New Framework for Relations with our Eastern and Southern Neighbours”, COM(2003) 104 FINAL, Brussels, 11 Martie 2003, http://eeas.europa.eu/enp/pdf/pdf/com03_104_en.pdf.
Comunicat de presă, ,,Parlamentul European susține acordul de asociere cu Moldova”, Ședințe plenare [13-11-2014 – 11:43],
http://www.europarl.europa.eu/pdfs/news/expert/infopress/20141110IPR78124/20141110IPR78124_ro.pdf.
Comunicat de presă al președintelui României, Traian Băsescu și al președintelui Repubicii Moldova,Vladimir Voronin,Chișinău, 21 ianuarie 2005, http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=5923&_PRID=search.
Comunicat de presă al președintelui României, Traian Băsescu și al președintelui Repubicii Moldova,Vladimir Voronin,Chișinău, 20 august 2008, http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=10138&_PRID=search.
,,Declarația de independență a Republicii Moldova din 27 august 1991”, http://istoria.md/articol/573/Declara%C5%A3ia_de_Independen%C5%A3%C4%83_a_Republicii_Moldova.
Deffaa, Walter, ,,European Cross-border Cooperation,Why European Cross-border cooperation?”, Interreg Annual Meeting, 2014, http://ec.europa.eu/regional_policy/index.cfm/en/policy/cooperation/european-territorial/cross-border/.
Discurs Iurie Leancă, ,,Semnarea Acordului de Asociere cu UE”, 27 iunie 2014, https://www.youtube.com/watch?v=UZX-TCUPVDk.
European Commission, ,,Agenda 2000: For a stronger and wider Union”, COM (97), 2000, p.13, http://ec.europa.eu/agriculture/cap-history/agenda-2000/com97-2000_en.pdf.
European Council, ,,Presidency Conclusions”, Copenhagen, 12-13 December 2002, http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/73842.pdf.
European Commission, ,,Programming of the European Neighbourhood Instrument (ENI) – 2014-2020 Regional East Strategy Paper (2014-2020) and Multiannual Indicative Programme (2014-2017)”, p.8, http://infoeuropa.md/files/programarea-iev-2014-2020-documentul-de-strategie-pentru-regiunea-estica-2014-2020-si-programul-indicativ-multianual-2014-2017.pdf.
EU-RUSSIA SUMMIT, ,,JOINT STATEMENT- 300th anniversary of St.-Petersburg-celebrating three centuries of common European history and culture” , 9937/03 (Presse 154), St.-Petersburg, 31 Mai, 2003, https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/er/75969.pdf.
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ,,Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană”, Capitolul 20, Articolul 107, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:22014A0830%2801%29&qid=1413899014416&from=EN.
Ministerul Finanțelor Republicii Moldova, ,,Evoluția Relațiilor Republicii Moldova”, 2006, http://www.mf.gov.md/cooperinternal/es/evolution?page=1.
Moldova Europeană, Uniunea Europeană, ,,Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM)”, 2011, http://www.infoeuropa.md/misiunea-uniunii-europene-de-asistenta-la-frontiera-in-moldova-si-ucraina-eubam/.
Moldova Europeană, Digest European, ,,România acordă Republicii Moldova asistență prioritară pentru dezvoltare”, 12.02.2015, http://infoeuropa.md/asistenta-europeana/romania-acorda-republicii-moldova-asistenta-prioritara-pentru-dezvoltare/.
Moldova Europeană, Uniunea Europeană, ,,România”, 2011, http://infoeuropa.md/romania/.
Patten,Chris, Solana, Javier, ,,Joint Letter to the EU Presidency”, 7 August 2002, http://www.lfpr.lt/uploads/File/2002-10/Letter.pdf.
,,Planul de acțiuni Uniunea Europeană-Moldova”, 22 februarie 2005, pp. 1-2, http://library.usmf.md/ciesite/images/files/documents/Planul_de_Actiuni_RM-UE.pdf.
Prodi, Romano, President of the European Commission, ,,A Wider Europe – A Proximity Policy as the key to stability”, "Peace, Security And Stability International Dialogue and the Role of the EU", Sixth ECSA-World Conference, Jean Monnet Project, Brussels, 5-6 December 2002, http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-02-619_en.htm.
Remarks by President Barroso at the signing of the ,,Association Agreements with Georgia, the Republic of Moldova and Ukraine”, Signing ceremony,European Commission, Brussels, 27 June 2014 http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-14-511_en.htm.
Lucrări speciale
Beichelt,Timm, ,,Democracy promotion in Eastern Europe in the context of the European Neighbourhood Policy (ENP)”, Paper presented at the EUSA Tenth Biennial International Conference Montreal, Canada – May 17-19, 2007, p.5, http://aei.pitt.edu/7693/1/beichelt-t-12b.pdf.
Garcés de los Fayos,Fernando, Hakala, Pekka, Ramet, Valérie ,,Politica Europeană de Vecinătate”, Aprilie, 2014, http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.5.4.html.
Gheorghiu,V., Relațiile politice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, Chișinău, Institutul de Politici Publice, 2007.
Nantoi, Oazu, ,,Conflictul transnistrean-Anul 2010”, Institutul de politici publice,p.7 http://www.ipp.md/public/files/Publicatii/2010/1Nantoi_pdf.pdf.
Lucrări generale
Bădescu, Paraschiva, ,,Revista de Științe Politice și Relații Internaționale”, Conflictul din Transnistria/Republica Moldova-După 20 de ani, Tomul IX, Nr. 3, București, Editura Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale,2012,
Chifu, Iulian, Decizia de Securitate în Republica Moldova, Contribuții pentru o politică a României la Răsărit, București,Editura Curtea Veche, 2009.
Dinu, Marcel, 42 de ani în Diplomație:Ambasador sub 4 președinți, București, Ed. C.H. Beck, 2009.
Dungaciu, Dan, Moldova ante portas, Capitolul I: Dosarul integrării euroatlantice, Editura Tritonic, București, 2005.
Năstase,Adrian, România după Malta-875 de zile la Externe, Volumul II, București, Editura Fundația Europeană Titulescu, 2006.
Neukirch, Claus, ,,Russia and the OSCE-The Influence of Interested Third and Disinterested Forth Parties on the Conflicts in Estonia and Moldova”, Centre for OSCE Research, Germania, Iulie, 2001.
Pop, Adrian(coord.), Pascariu,Gabriela, Anglițoiu, George, Purcăruș, ,, România și Republica Moldova între Politica Europeană de vecinătate și perspectiva extinderii Uniunii Europene, Studiul Nr. 5,Studii de Impact III, București, Editura Institul European din România, 2006.
Instrumente de lucru
Dicționar juridic, ,,Succesiunea statelor (Moldova și România)”, http://legeaz.net/dictionar-juridic/succesiune-state-moldova-romania.
Articole web
Ioana Bojan, ,,Voronin: Semnarea Memorandumului Kozak ar fi putut fi o tragedie pentru țară”, Chișinău, 23 octombrie 2008, http://www.mediafax.ro/externe/voronin-semnarea-memorandumului-kozak-ar-fi-putut-fi-o-tragedie-pentru-tara-3358942.
Ioniță, Gabriela, ,,Articole și analize recente.Spațiul ex-sovietic, Putin și Politica externă a Rusiei” , 18 aprilie 2012, http://geopolitics.ro/putin-si-politica-externa-a-rusiei/.
Bibliografie
Documente
,,Acord de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și, Republica Moldova, pe de altă parte”, 28 noiembrie 1994, http://library.usmf.md/ciesite/images/files/documents/Acordul_de_Parteneriat_si_Cooperare.pdf.
Communication from the Commission, ,,European Neighbourhood Policy – Strategy paper”, COM (2004) 373 Final, Brussels, 12 Mai 2004, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:52004DC0373.
Communication from the Commission, ,,European Neighbourhood Policy STRATEGY PAPER”, Brussels, 12.5.2004 COM(2004) 373 final, http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/com/com_com%282004%290373_/com_com%282004%290373_en.pdf.
Communication from the Commission , ,,Wider Europe — Neighbourhood: A New Framework for Relations with our Eastern and Southern Neighbours”, COM(2003) 104 FINAL, Brussels, 11 Martie 2003, http://eeas.europa.eu/enp/pdf/pdf/com03_104_en.pdf.
Comunicat de presă, ,,Parlamentul European susține acordul de asociere cu Moldova”, Ședințe plenare [13-11-2014 – 11:43],
http://www.europarl.europa.eu/pdfs/news/expert/infopress/20141110IPR78124/20141110IPR78124_ro.pdf.
Comunicat de presă al președintelui României, Traian Băsescu și al președintelui Repubicii Moldova,Vladimir Voronin,Chișinău, 21 ianuarie 2005, http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=5923&_PRID=search.
Comunicat de presă al președintelui României, Traian Băsescu și al președintelui Repubicii Moldova,Vladimir Voronin,Chișinău, 20 august 2008, http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=10138&_PRID=search.
,,Declarația de independență a Republicii Moldova din 27 august 1991”, http://istoria.md/articol/573/Declara%C5%A3ia_de_Independen%C5%A3%C4%83_a_Republicii_Moldova.
Deffaa, Walter, ,,European Cross-border Cooperation,Why European Cross-border cooperation?”, Interreg Annual Meeting, 2014, http://ec.europa.eu/regional_policy/index.cfm/en/policy/cooperation/european-territorial/cross-border/.
Discurs Iurie Leancă, ,,Semnarea Acordului de Asociere cu UE”, 27 iunie 2014, https://www.youtube.com/watch?v=UZX-TCUPVDk.
European Commission, ,,Agenda 2000: For a stronger and wider Union”, COM (97), 2000, p.13, http://ec.europa.eu/agriculture/cap-history/agenda-2000/com97-2000_en.pdf.
European Council, ,,Presidency Conclusions”, Copenhagen, 12-13 December 2002, http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/ec/73842.pdf.
European Commission, ,,Programming of the European Neighbourhood Instrument (ENI) – 2014-2020 Regional East Strategy Paper (2014-2020) and Multiannual Indicative Programme (2014-2017)”, p.8, http://infoeuropa.md/files/programarea-iev-2014-2020-documentul-de-strategie-pentru-regiunea-estica-2014-2020-si-programul-indicativ-multianual-2014-2017.pdf.
EU-RUSSIA SUMMIT, ,,JOINT STATEMENT- 300th anniversary of St.-Petersburg-celebrating three centuries of common European history and culture” , 9937/03 (Presse 154), St.-Petersburg, 31 Mai, 2003, https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/er/75969.pdf.
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ,,Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană”, Capitolul 20, Articolul 107, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:22014A0830%2801%29&qid=1413899014416&from=EN.
Ministerul Finanțelor Republicii Moldova, ,,Evoluția Relațiilor Republicii Moldova”, 2006, http://www.mf.gov.md/cooperinternal/es/evolution?page=1.
Moldova Europeană, Uniunea Europeană, ,,Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM)”, 2011, http://www.infoeuropa.md/misiunea-uniunii-europene-de-asistenta-la-frontiera-in-moldova-si-ucraina-eubam/.
Moldova Europeană, Digest European, ,,România acordă Republicii Moldova asistență prioritară pentru dezvoltare”, 12.02.2015, http://infoeuropa.md/asistenta-europeana/romania-acorda-republicii-moldova-asistenta-prioritara-pentru-dezvoltare/.
Moldova Europeană, Uniunea Europeană, ,,România”, 2011, http://infoeuropa.md/romania/.
Patten,Chris, Solana, Javier, ,,Joint Letter to the EU Presidency”, 7 August 2002, http://www.lfpr.lt/uploads/File/2002-10/Letter.pdf.
,,Planul de acțiuni Uniunea Europeană-Moldova”, 22 februarie 2005, pp. 1-2, http://library.usmf.md/ciesite/images/files/documents/Planul_de_Actiuni_RM-UE.pdf.
Prodi, Romano, President of the European Commission, ,,A Wider Europe – A Proximity Policy as the key to stability”, "Peace, Security And Stability International Dialogue and the Role of the EU", Sixth ECSA-World Conference, Jean Monnet Project, Brussels, 5-6 December 2002, http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-02-619_en.htm.
Remarks by President Barroso at the signing of the ,,Association Agreements with Georgia, the Republic of Moldova and Ukraine”, Signing ceremony,European Commission, Brussels, 27 June 2014 http://europa.eu/rapid/press-release_SPEECH-14-511_en.htm.
Lucrări speciale
Beichelt,Timm, ,,Democracy promotion in Eastern Europe in the context of the European Neighbourhood Policy (ENP)”, Paper presented at the EUSA Tenth Biennial International Conference Montreal, Canada – May 17-19, 2007, p.5, http://aei.pitt.edu/7693/1/beichelt-t-12b.pdf.
Garcés de los Fayos,Fernando, Hakala, Pekka, Ramet, Valérie ,,Politica Europeană de Vecinătate”, Aprilie, 2014, http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_6.5.4.html.
Gheorghiu,V., Relațiile politice dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, Chișinău, Institutul de Politici Publice, 2007.
Nantoi, Oazu, ,,Conflictul transnistrean-Anul 2010”, Institutul de politici publice,p.7 http://www.ipp.md/public/files/Publicatii/2010/1Nantoi_pdf.pdf.
Lucrări generale
Bădescu, Paraschiva, ,,Revista de Științe Politice și Relații Internaționale”, Conflictul din Transnistria/Republica Moldova-După 20 de ani, Tomul IX, Nr. 3, București, Editura Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale,2012,
Chifu, Iulian, Decizia de Securitate în Republica Moldova, Contribuții pentru o politică a României la Răsărit, București,Editura Curtea Veche, 2009.
Dinu, Marcel, 42 de ani în Diplomație:Ambasador sub 4 președinți, București, Ed. C.H. Beck, 2009.
Dungaciu, Dan, Moldova ante portas, Capitolul I: Dosarul integrării euroatlantice, Editura Tritonic, București, 2005.
Năstase,Adrian, România după Malta-875 de zile la Externe, Volumul II, București, Editura Fundația Europeană Titulescu, 2006.
Neukirch, Claus, ,,Russia and the OSCE-The Influence of Interested Third and Disinterested Forth Parties on the Conflicts in Estonia and Moldova”, Centre for OSCE Research, Germania, Iulie, 2001.
Pop, Adrian(coord.), Pascariu,Gabriela, Anglițoiu, George, Purcăruș, ,, România și Republica Moldova între Politica Europeană de vecinătate și perspectiva extinderii Uniunii Europene, Studiul Nr. 5,Studii de Impact III, București, Editura Institul European din România, 2006.
Instrumente de lucru
Dicționar juridic, ,,Succesiunea statelor (Moldova și România)”, http://legeaz.net/dictionar-juridic/succesiune-state-moldova-romania.
Articole web
Ioana Bojan, ,,Voronin: Semnarea Memorandumului Kozak ar fi putut fi o tragedie pentru țară”, Chișinău, 23 octombrie 2008, http://www.mediafax.ro/externe/voronin-semnarea-memorandumului-kozak-ar-fi-putut-fi-o-tragedie-pentru-tara-3358942.
Ioniță, Gabriela, ,,Articole și analize recente.Spațiul ex-sovietic, Putin și Politica externă a Rusiei” , 18 aprilie 2012, http://geopolitics.ro/putin-si-politica-externa-a-rusiei/.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Parteneriatului Estic Asupra Republicii Moldova (ID: 140964)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.