Impactul Paradisurilor Fiscale Asupra Economiei Mondiale. Evaziunea Fiscală

Economie

Impactul Paradisurilor Fiscale Asupra Economiei Mondiale. Evaziunea Fiscală

Byadmin ianuarie 1, 2024

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………………………………………4

CAPITOLUL I

Sistemul fiscal și evaziunea fiscală internațională……………………………………….6

Conceptul de sistem fiscal, trăsăturile și funcțiile acestuia……………………….6

Evaziunea fiscală……………………………………………………………………………….7

Cauzele și efectele evaziunii fiscale……………………………………………………8

Posibilități de combatere și de prevenire a acestui fenomen…………………….10

1.3 Paradisuri fiscale și impactul acestora asupra economiei mondiale………..11

1.3.1 Conceptul general al paradisurilor fiscale…………………………………………11

1.3.2 Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale………………………………12

1.3.3 Clasificarea paradisurilor fiscale………………………………………………………14

1.4 Presiunile internaționale asupra paradisurilor fiscale……………………………15

1.5 Vehiculele investiționale și paradisuri fiscale………………………………………16

CAPITOLUL II – STUDIU DE CAZ

2.1 Companiile Offshore. Concept și avantaje…………………………………………..18

2.2 Paradisurile fiscale în Europa…………………………………………………………….19

2.3 Paradisurile fiscale din afara Europei………………………………………………….21

2.4. Gibraltar, Hong Kong……………………………………………………………………..23

2.5 Insulele Virgine Britanice, Irlanda, Olanda…………………………………………..26

2.6 Cazul României……………………………………………………………………………….30

CONCLUZII……. …………………………………………………………………………………31

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………33

INTRODUCERE

Subiectul evaziunii fiscale face obiectul multor dezbateri, vizând atât spațiul economic intern, cât și cel mondial. Spre deosebire de preocupările manifestate pe plan mondial, preocupările interne de reducere a evaziunii fiscale se rezumă, cu precădere, la fiscalizarea micilor afaceri, evitând, cu bună știință, sfera paradisurilor fiscale. De exemplu, în SUA, studiile arată că firmele transferă 20 la sută din profiturile lor în paradisuri fiscale; pe fondul scăderii sarcinii fiscale cu cca. 20-30 la sută în ultimii 15 ani, intensitatea diriguirii profiturilor către paradisurile fiscale a crescut de zece ori. Aceleași studii mai relevă că, la nivel global, 8 la sută din averea financiară personală este realizată prin intermediul unor companii offshore, păgubind guvernele statelor lumii cu mai mult de 200 miliarde dolari pe an; două treimi din această sumă este deturnată pe seama evaziunii fiscale internaționale. Pe plan mondial, în ciuda inițiativelor politice ambițioase, câștigurile paradisurilor fiscale au fost în creștere. Recentele propuneri făcute pentru a surmonta această problemă au admis că principalul obiectiv ar trebui să fie crearea un registru financiar mondial. Până la înfăptuirea acestui grandios obiectiv, rămâne la latitudinea țărilor să identifice soluții viabile. În această lucrare sunt prezentate principalele aspect teoretice și practice cu privire la paradisurile fiscale, apariția și dezvoltarea acestora de-a lungul timpului, precum și asimilarea acestora cu evaziunea fiscală. Lucrarea abordează problematica paradisurilor fiscale în contextul globalizării, și evidențiază impactul acestora asupra economiei mondiale. Denumirea de paradis fiscal tinde să fie înlocuită prin aceea de paradis financiar sau centru financiar internațional din cauza lărgirii beneficiilor acordate investitorilor străini pe mai multe domenii, nu doar cel fiscal. Scopul paradisurilor fiscale îl constituie atragerea de investitori străini care, beneficiind de facilitățile acordate de aceste state vor investi resurse financiare imense în anumite afaceri care vor aduce beneficii substanțiale la nivelul țării asigurâdu-le astfel dezvoltarea. Motivul pentru care au apărut și s-au dezvoltat paradisurile fiscale este cel al necesității siguranței banilor dobândiți și în principal evitarea taxării excesive a profitului. Acești factori au dus la apariția jurisdicțiilor offshore, a căror legislație și organizare oferă reale avantaje pentru investitori. Companiile offshore sunt companii înregistrate în paradisuri fiscale, dar care își desfășoară activitatea și obțin venituri din străinătate. Scopul constituirii unei companii offshore este lesne de înțeles întrucât, în contexyul mondializării schimburilor se consider că o companie care respinge paradisurile fiscal se condamnă la non-competivitate. Planificarea fiscal prin intermediul companiilor offshore presupune alegerea acelui tip de societate, specific activității companiei care să satisfacă interesele afacerii. Astfel se pune problema alegerii celei mai potrivite jurisdicții în concordanță cu scopul urmărit. Lucrarea prezintă cei mai importanți factori ce trebuie luați în considerare. Evaziunea fiscală legală este acea metodă prin care se evită plata impozitelor și a taxelor care ar trebui să revină statului dar care se realizează cu acordul autorităților. În prima parte a lucrării, respectiv capitolul I – Sistemul fiscal și evaziunea fiscală internațională- , am ilustrat termenul de evaziune fiscală, cu efectele si posibilitățile de combatere si prevenire ale acesteia, urmând ca în continuare să abordez problema paradisurilor fiscale. Subiect amplu și pe larg dezbătut în literatura de specialitate, am încercat să îmi fac o opinie, creată după viziunea paradisurilor fiscale, și anume faptul că acestea se referă la state în care modul de concepere și stabilire a regimului fiscal este unul sănătos atât pentru firme cât și pentru țara în sine, deoarece dezvoltarea într-un mediu sănătos este prielnică și pe termen lung. In cel de al doilea capitol, intitulat Studiu de caz, am abordat termenul de companii offshore, cu caracteristici si avantaje ale acestora. În continuare am prezentat studii de caz pe mai multe țari, din Europa și din afara continentului, am dezbătut aspecte privind protejarea prin lege a paradisurilor fiscale și rolul de supapă al acestora.

CAPITOLUL I

SISTEMUL FISCAL ȘI EVAZIUNEA FISCALĂ INTERNAȚIONALĂ

1.1 Conceptul de sistem fiscal, trăsăturile și funcțiile acestuia Îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societății presupune mobilizarea la dispoziția autorităților publice a unor importante resurse financiare, care în perioada contemporană ating în mod frecvent 40 % din produsul intern brut și uneori chiar depășesc acest nivel. Resursele de natură fiscală constituie componenta de bază a fondurilor financiare iar procurarea acestora presupune existența unui sistem fiscal bine articulat, funcțional și rațional. De altfel, în domeniul fiscal sunt vehiculate mai multe noțiuni care se referă, în ultimă instanță, la unul și același obiect și anume așezarea, urmărirea și perceperea impozitelor, a taxelor și a altor venituri în favoarea statului sau altor autorități de drept public. Astfel, termenul de fiscalitate este definit de Dicționarul Explicativ al Limbii Române ca sistem de percepere a impozitelor și taxelor prin fisc. Totalitatea obligațiilor fiscale ale cuiva. O altă noțiune des întâlnită în literatura de specialitate este cea de fisc definit ca – instituție a statului…investită cu dreptul de a așeza, încasa ți urmări plata impozitelor și taxelor datorate stutului de către contribuabili. În ceea ce privește conceptul de sistem fiscal, există cel puțin două abordări. O primă abordare consideră sistemul fiscal ca fiind – totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoanele fizice și juridice care alimentează bugetele publice. Este o abordare caracterizată prin concizie și expresivitate care permite o analiză mai ușoară și mai eficientă a modului în care este constituit și funcționează un sistem fiscal. Cea de a doua abordare, mult mai complexă, încearcă să reunească ansamblul elememntelor de natură economică, tehnică și administrativă referitoare la activitatea de impunere. În această abordare sistemul fiscal cuprinde ansamblul de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulțime de elemente între care se manifestă relații care apar ca urmare a proiectarii, legiferării, așezării și perceperii impozitelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivului sistemului. Această abordare, pentru care optează și alți autori, presupune ca în definirea sistemului fiscal să fie avute în vedere:

Sistemul de impozite și taxe, directe și indirecte, care funcționează în cadrul economiei. Întrucât impozitele și taxele sunt instituite prin legi și alte acte normative care consfințesc dreptul de creanță fiscală al statului asupra contribuabililor, toate aceste reglementări legislative de natură fiscală trebuie considerate ca făcând parte din sistemul fiscal.

Metodele, tehnicile și procedeele ce alcătuiesc mecanismul fiscal și care permit așezarea, urmărirea și încasarea veniturilor cuvenite statului.

Aparatul fiscal care să reunească cele două elemente enumerate anterior, să le pună în mișcare asigurând funcționalitatea mecanismului fiscal și realizarea în ultimă instanță a creanțelor fiscale.

1.2 Evaziunea fiscală Presiunea fiscală exagerată asupra materiei impozabile are drept consecință tendința dispariția acesteia, cunoscut fiind faptul că impozitul omoară impozitul. Viața confirmă că dacă fiscul vrea să impună prea accentuat materia impozabilă, în perioada următoare aceasta dispare. Contribuabilii urmăresc aproape întotdeauna să pună interesele lor înaintea interesului general al societății. Cei mai mulți contribuabili consideră impozitul mai mult ca pe un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la efectuarea cheltuielilor publice, ei văd cu ochi răi organele financiare care pe calea impozitelor și taxelor le micșorează venitul, patrimoniul. Sustragerea de la plata impozitelor și taxelor, a înșela fiscul se consideră, în mentalitatea curentă, ca o probă de pricepere, de abilitate, nu de necinste. A plăti ceea ce fiscul pretinde este considerată o dovadă de naivitate, și nu de conduită civică, de integritate. Există, prin urmare, în însăși natura omenească acest spirit de a se sustrage de la obligațiile fiscale, creându-se un fel de sentiment de amoralitate fiscală. Evaziunea fiscală este rezultanta imperfecțiunilor, neclarităților și inadvertențelor legislației fiscale, precum și a metodelor de determinare a bazelor impozitabile și a impozitelor. În condițiile tranziției la economia de piață, legislația economică și financiară a fost elaborată cu întârziere, neadaptată la realităși, încercând să împace atât imensul aparat de stat birocratic, cât și să promoveze măsuri de stimulare a inițiativei private. Însă rezultatul acestor măsuri s-a concretizat în blocarea sistemului economic, respingerea potențialilor mari investitori, scurgerea fără control peste hotare a avuției naționale și concentrarea artificială a unor importante valori materiale și bănești în mâinile câtorva oameni de afaceri. În economia de piață, organele financiare se confruntă cu un fenomen evazionist care ia proporții de masă, ca urmare a tendinței de sustragere de sub incinta legii a unor venituri impozabile substanțiale. În literatura română și de specialitate, în legislație și în practica financiară se cunosc mai multe forme ale evaziunii fiscale. După modul cum poate fi săvârșită, evaziunea fiscală se prezintă sub două forme, și anume : – ul vrea să impună prea accentuat materia impozabilă, în perioada următoare aceasta dispare. Contribuabilii urmăresc aproape întotdeauna să pună interesele lor înaintea interesului general al societății. Cei mai mulți contribuabili consideră impozitul mai mult ca pe un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la efectuarea cheltuielilor publice, ei văd cu ochi răi organele financiare care pe calea impozitelor și taxelor le micșorează venitul, patrimoniul. Sustragerea de la plata impozitelor și taxelor, a înșela fiscul se consideră, în mentalitatea curentă, ca o probă de pricepere, de abilitate, nu de necinste. A plăti ceea ce fiscul pretinde este considerată o dovadă de naivitate, și nu de conduită civică, de integritate. Există, prin urmare, în însăși natura omenească acest spirit de a se sustrage de la obligațiile fiscale, creându-se un fel de sentiment de amoralitate fiscală. Evaziunea fiscală este rezultanta imperfecțiunilor, neclarităților și inadvertențelor legislației fiscale, precum și a metodelor de determinare a bazelor impozitabile și a impozitelor. În condițiile tranziției la economia de piață, legislația economică și financiară a fost elaborată cu întârziere, neadaptată la realităși, încercând să împace atât imensul aparat de stat birocratic, cât și să promoveze măsuri de stimulare a inițiativei private. Însă rezultatul acestor măsuri s-a concretizat în blocarea sistemului economic, respingerea potențialilor mari investitori, scurgerea fără control peste hotare a avuției naționale și concentrarea artificială a unor importante valori materiale și bănești în mâinile câtorva oameni de afaceri. În economia de piață, organele financiare se confruntă cu un fenomen evazionist care ia proporții de masă, ca urmare a tendinței de sustragere de sub incinta legii a unor venituri impozabile substanțiale. În literatura română și de specialitate, în legislație și în practica financiară se cunosc mai multe forme ale evaziunii fiscale. După modul cum poate fi săvârșită, evaziunea fiscală se prezintă sub două forme, și anume : – evaziunea fiscală legală, licită – evaziunea fiscală frauduloasă, ilicită, nelegală Evaziunea fiscală legală, licită constă în sustragerea, la adăpostul legii, de la plata impozitului, ca urmare a interpretării reglementărilor legale privind completa și exacta aplicare a prevederilor legislației, aplicarea greșită a legii, prin eludarea legii, intenționată sau fără intenție, astfel încât unele venituri sau părți din ele nu sunt impozitate. Evaziunea fiscală legală exprimă conduita contribuabililor de a ocoli legea recurgând la o combinație neprevăzută de legiuitor, creându-se posibilitatea sustragerii de la plata impozitului, datorită unor inadvertențe, necalrități sau lacune ale legii. Această formă de evaziune este frecvent întâlnită mai ales în perioadele când apar noi structuri de unități economice, când sunt legiferate noi impozite sau se modifică cele existente. În practică, faptele de evaziune fiscală legală sunt foarte diversificate, în funcție de imperfecțiunea legislației și de ingeniozitatea contribuabilului. În concluzie, evaziunea fiscală licită este rezultatul defectelor și inadvertenței unei legislații sau rău asimilate, a normelor defectuoase, precum și a neprevederii elementelor evaziunii fiscale de către legiuitor. Se pot enumera câteva exemple de evaziune fiscală : – supraevaluarea amortismentului prin constituirea legală a fondului de amortizare într-un cuantum superior investițiilor necesare, reprezentând o diminuare a bazei impozabile a impozitului pe profit – practica unor societăți comerciale de a investi o parte din profitul realizat în achiziții de mașini și utilaje fictive pentru care legiuitorul acordă reduceri de impozit – acordarea unor cutiri temporare, în cazul înființării de noi societăți comerciale, de la plata impozitului pe profit Evaziunea fiscală frauduloasă, ilicită, nelegală constă în ascunderea cu bună știință a obiectului impozabil, în subevaluarea cunatumului materiei impozabile sau în folosirea altor căi de sustragere de la plata impozitelor și taxelor datorate. Evaziunea fiscală frauduloasă presupune eludarea deliberată a legislației fiscale și se sancționează cu amendă sau penal, după cum este considerație contravenție sau infracțiune. Evaziunea fiscală ilicită este frauduloasă în cazurile în care contribuabilul obligat să furnizeze justificări în sprijinul declarației sale nu are argumente nedeclarate, ascunde ilegal materia impozabilă cu scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscale ce le revin. Evaziunea fiscală frauduloasă constă în ascunderea ilegală , totală sau parțială, a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligațiilor fiscale ce le revin. Practica financiară confirmă că există o diversitate de procedee pentru practicarea evaziunii fiscale frauduloase la care contribuabilii recurg și pot îmbrăca următoarele forme : – evaziunea fiscală contabilă, care este greu de identificat în practică și constă în a crea impresia unei evidențe contabile corecte, utilizând documente nereale, cu scopul majorării cheltuielilor, reducerii veniturilor, diminuării profitului impozabil și, în cele din urmă, a obligațiilor fiscale către bugetul public – evaziunea fiscală tradițională care constă în sustragerea parțială sau totală de la plata datoriilor fiscale prin neîntocmirea documentelor cerute de legislația în vigoare sau prin întocmirea de documente incorecte ce cuprind operațiuni cum sunt desfășurarea unor activități economice și sociale salarizate în mod clandestin, la negru, întocmirea unor declarații fiscale sau neîntocmirea acestora, creșterea nejustificată și intenționată a cheltuielilor pentru diminuarea profitului impozabil, diminuarea intenționată a încasărilor, cu scopul reducerii taxei pe valoare adăugată și a profitului impozabil, prin încasări în numerar fără chitanțe și prin vânzări fără factură – evaziunea fiscală jurudică. Aceasta constă în a ascunde adevărata natură a unui contract pentru a evita obligațiile fiscale – evaziunea fiscală prin evaluare care constă în diminuarea valorii stocurilor, în supraestimarea amortismelor și provizioanelor, în scopul deplasării impozitului în timp. 1.2.1 Cauzele și efectele evaziunii fiscale

Înțelegerea fenomenului evaziunii fiscale sub toate formele sale, combaterea și prevenirea ei necesită cunoașterea mai întâi a cauzelor acesteia. Presiunea fiscală, multiplele și excesivele sarcini fiscale determină unele categorii de contribuabili să se eschiveze, sub diferite forme, și pe anumite căi de la plata impozitelor și taxelor. Gradul de rezistență la plata impozitelor este direct proporțional cu mărimea obligațiilor fiscale. O cauză majoră a amplificării fenomenului de evaziune fiscală o constituie și sistemul legislativ fiscal, care deși este incomplet, are mari lacune, imprecizii, toate acestea făcând ca un contribuabil evazionist să aibă un spațiu larg de manevră în a efectua diverse operațiuni pentru a se sustrage de la plata impozitelor și taxelor datorate statului. Controlul financiar insuficient, lipsa unui control bine organizat, cu personal temeinic pregătit profesional, coerent și intrasigent, poate constitui o altă cauză a evaziunii fiscale. Căile de eludare a legislației fiscale diferă de la o categorie de contribuabili la alta, în funcție de natura și proveniența veniturilor și averii supuse impozitării, de model de determinare a bazei impozabile, de activitatea organelor fiscale, de organizarea controlului fiscal și de alți factori. Dintre toate categoriile de contribuabili, salariații sunt aceia care dispun de cele mai puține posibilități de eludare a legislației fiscale, deoarece impunerea acestora se face pe baza declarației angajatorului. Cauzele evaziunii fiscale sunt numeroase : – desfășurarea de activități fără autorizație legală – amânarea sau refuzul achitării obligațiilor fiscale corect determinate – exploatarea la maximum a unor incoerențe sau inconsecvențe ale legislației fiscale sau interpretarea arbitrară a prevederilor acesteia, în ceea ce privește facilitățile fiscale – comportamentul negativ al contribuabililor – conducerea incompletă și incorectă a evidențelor care stau la baza determinării cheltuielilor, veniturilor și obligațiilor fiscale – nedeclararea veniturilor realizate de către persoanele fizice din comercializarea de produse prin consignații, venituri din închirieri – nerespectarea de către agenții economici a reglementărilor privind organizarea evidenței patrimoniului, veniturilor, cheltuielilor și rezultatelor financiare, evidență incorectă sau lipsa evidenței contabile – munca clandestină, care se manifestă cel puțin sub două forme, activitate pe cont propriu, fără autorizație și munca la negru. Astfel de activități se manifestă în comerț, construcții și agricultură – utilizarea unor facturi externe falsificate, în care se înscriu prețuri mai mici decât cele reale – deduceri fiscale obținute prin întocmirea de facturi false, vânzări nedeclarate, fără documente, erorile intenționate de înregistrare – cereri de rambursare nejustificate, când se solicită rambursarea taxei pe valoare adăugată aferentă unor mărfuri exportate sau pentru bunuri la care legea permite rambursarea. Prin rumare, cauze principale ale evaziunii fiscale sunt următoarele: – existența unor reglementări juridice ambigue, incimplete, evazive, care prezintă mari lacune, imprecizii și permit interpretarea legii în sensul dorit, evazioniștii având un spațiu larg de manevră pentru sustragerea de la obligațiile fiscale – excesivitatea sarcinilor fiscale care presează asupra contribuabililor – insuficiența educației cetățenești și fiscale – existența unor neconcordanțe între actele normative – legislație incompletă, confuză și ambiguă – rezistența contribuabililor la impozite ca un aspect ce ține de civismul fiscal – lipsa unui control riguros, competent, exigent și bine organizat care să fie efectuat de un personal temeinic pregătit profesional, corect, obiectiv și principial.

1.2.2 Posibilități de combatere și de prevenire a evaziunii fiscale

Organele fiscale centrale și locale au sarcina să combată și sî prevină evaziunea fiscală. În acest scop, aparatul fiscal trebuie să fie temeinic pregătit profesional și să aibă o comportare corectă, ireproșabilă, să cunoască toate căile practicării evaziunii fiscale, să informeze mai întâi agenții economici asupra conținutului legislației fiscale, să-i îndrume cu privire la modul de ținere a contabilității proprii, la întocmirea documentelor, la completarea declarațiilor de impunere, la calcularea corectă a bazei impozable, la aplicarea întocmai a cotelor de impozit, să exercite un control riguros, ferm, intrasigent, asupra plătitorilor de impozite și, în caz de abateri, să aplice sancțiunile fisclae legale. Combaterea și prevenirea evaziunii fiscale necesită ca guvernul să investească resurse importante din bugetul statului în salarizarea corespunzătoare a personalului, în dotarea materială foarte bună, angajarea de specialiști în domeniile conexe ale controlului fiscal. În același timp este necesară conlucrarea între organele de control și serviciile secrete, acestea din urmă având posibilitatea de a oferi informații exacte despre fenomenul evaziunii fiscale. Combaterea și prevenirea evaziunii fiscale necesită elaborarea unei legislații adaptate permanent la realitățile existente cu sancțiuni care să permită în primul rând recuperarea creanțelor cuvenite bugetului statului, sancționarea drastică a celor vinovați, precum și retragerea unor drepturi de a mai desfășura activități comerciale pe teritoriul unei țări. Pentru combaterea și prevenirea evaziunii fiscale pot fi folosite următoare căi: unificarea legislației fiscale și mai buna corelare a acesteia cu ansamblul cadrului legislative din economie, eliminarea acelor prevederi din actele normative, care pot favoriza evaziunea fiscal și o mai bună corelare a facilităților fiscal, reorganizarea structurilor teritoriale ale aparatului Ministerului Finanțelor, astfel încât să se elimine paralelismul și suprapunerile din activitatea organelor de control financiar în ceea ce privește supravegherea fiscal și combaterea evaziunii fiscal, organizarea aparatului fiscal pe baza principiului separării atribuțiilor, trecerea în prim plan a controlului prin sondaj și a controlului permanent.

1.3 Paradisuri fiscale și impactul acestora asupra economiei mondiale 1.3.1 Conceptul general al paradisurilor fiscale

Orice contribuabil este tentat să plătească impozite și taxe cât mai mici sau să nu plătească nici un fel de impozit. Pentru a profita de o astfel de slăbiciune umană, de-a lungul timpului au existat teorii care au creat o legislație de atragere a fondurilor financiare, acordându-se facilități deosebite, dintre care cea mai importantă o constituie scutirea de impozite ori nivelul acestora extrem de redus. Aceste teorii sunt denumite în literatura fiscală paradisuri fiscale. Termenul de paradis fiscal are denumiri diferite de la o țară la alta. Astfel, în țările anglo-saxone se numește Tax Haven, iar în Germania oază fiscală. Paradisul fiscal se referă la țările sau zonele geografice care prezintă una sau mai multe dintre următoarele caracteristici : – existența unui regim fiscal privilegiat, pentru că: ori nu există impozit pe beneficii sau venituri, ori veniturile sau profiturile realizate în alte țări sau pe alte teritorii nu sunt impozitate, aceste impozite sunt mai mici decât în țara de origine a celor care folosesc paradisurile fiscale, – un dispozitiv foarte riguros de reglementare a secretului bancar sau a secretului afacerilor, – lipsa unor dispoziții juridice prin care să li se permit autorităților responsabile cu aplicarea legii să aibă acces la aceste documente, – imposibilitatea în care se află autoritățile de a comunica aceste elemente autorităților omoloage din alte țări, – imposibilitatea de a stabili identitatea adevăraților proprietari ai unor fonduri sau societăți din cauza unor mecanisme juridice, – violarea secretului bancar, care poate fi considerată drept infracțiune. Privită prin prisma reducerilor sau scutirilor de impozite, aproape fiecare țară poate fi considerată paradis fiscal, pentru că, într-o formă sau alta, societățile comerciale sau persoanelor individuale străine le sunt oferite diferite stimulente pentru a încuraja investițiile lor și a promova astfel creșterea economic în zonă. În perioada de tranziție și România a încurajat o astfel de politică, scutind de la plata impozitelor pe profit, a taxelor vamale și a altor impozite societățile comerciale înființate cu aport străin. Mai mult, unele din aceste facilități s-au acordat investitorilor români. Este cunoscut, de altfel, fenomenul înființării în serie de firme scutite de plata impozitului pe profit, pe o anumită perioadă de timp. Deși, în present, această practică a încetat, totuși Guvernul a probat asemenea facilități în cazul unor investiții majore, cu impact important asupra ocupării forței de muncă și transferului de tehnologii înalte în țara noastră. Tot un fel de paradisuri fiscal, într-un anumit sens, pot fi definite și zonele libere, respective zonele defavorizate care, potrivit legislației ce reglementează funcționarea lor, profit de diverse însleniri fiscal sau de altă natură. Totuși, nu acestea sunt adevăratele paradisuri fiscal sau refugii fiscal. De astfel, asemenea teritorii mai sunt numite adesea și jurisdicții ale secretului financiar. Toate aceste state, denumite paradisuri fiscal, impugn reglementări stricte ale secretului bancar și comerciale și refuză adesea să-și încalce aceste reglementări, chiar când ar putea fi vorba despre o gravă violare a legilor unei alte țări. Trebuie recunoscut dreptul fiecărui contribuabil de a evita pe căi legitime plata impozitelor, ceea ce presupune deseori recurgerea la paradisuri fiscal, dar, trebuie în același timp conștientizează subversiunea pe care o reprezintă confidențialitatea oferită, în țările considerate paradisuri fiscal, unor contribuabili certați cu legea în special pentru evaziunea fiscală. Apartiția acestor numeroase și convenabile centre financiare a propulsat arta ascunderii banilor, culminând cu tehnicile actuale de reciclare, care folosesc transferuruile electronice instantanee a milioane de dolari. La sfârșitul deceniului nouă, proliferarea jurisdicțiilor care oferă servicii financiare scăpate de sub orice control a devenit îngrijorătoare. Crizele financiare produse în alte țări din Asia, Rusia și Brazilia, Argentina și Mexic, cu efecte devastatoare asupra economiilor naționale, dar și cu impact asupra stabilității financiare mondiale, au evidențiat influența nefastă a criminalității economice-financiare globale asupra climatului general. În fața acestei situații, la 5 aprilie 2000, grupul G-7, cuprinzând primele 7 țări cele mai bogate din lume, a constituit un grup de lucru desemnat să analizeze impactul centrelor off-shore și paradisurile fiscal asupra stabilității financiare mondiale, respective acele țări și teritorii susceptibile de a constitui centre de reciclare a capitalurilor de origine criminală. 1.3.2 Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale

– Impozitele reduse . Majoritatea țărilor considerate paradisuri fiscale fie nu impugn nici un impozit pe venituri sau impugn impozite doar asupra unor categorii de venituri , fie impun un impozit redus , în comparație cu impozitele impuse de țările de origine ale celor care folosesc paradisurile fiscal respective. Multe dintre paradisurile fiscal din regiunea Caraibelor sunt țări mici, mai puțin dezvoltate, ai căror locuitori sunt, în general, săraci. Proporția redusă a populației cu un venit superior nivelului de subrezistență ar putea face ca un sistem de taxare să nu fie satisfăcător. De aceea, guvernele acestor țări au considerat mai eficient să-și procure resursele finanțării cheltuielilor publice în alt mod decât cel al impozitelor. Asemenea venituri se realizează din taxele de autentificare, de înmatriculare și reînnoire a firmelor înființate în asemenea teritorii. Se creează, de asemenea, noi locuri de muncă în domeniul consultanței financiare și juridice, se dezvoltă serviciile de telecomunicații și turism, etc. – Secretul . Dacă în general secretul bancar este greu de penetrate în orice legislație, totuși, cele mai multe țări din lume nu protejează aceste informații în cazul unei anchete solicitate de un govern străin, mai ales când aceste anchete au la bază un tratat bilateral sau multilateral de asistență juridică. În schimb, țările paradisuri fiscal refuză să divulge secretul bancar și commercial, chiar și atunci când este vorba despre comiterea unei grave încălcări a legilor unei alte țări. Paradisurile fiscale oferă reguli restrictive de secret sau confidențialitate persoanelor care efectuează afaceri,în special cu băncile. Gradul de secret și amploarea restricțiilor variază de la țară la țară. Unele mențin o distincție între evaziunea fiscal și alte infracțiuni, cooperând când este vorba de investigarea cazurilor infracționale din sfera taxelor, dar refuzând să coopereze în cazurile de evaziune fiscal. În altele, gradul de confidențialitate este direct corelat cu tipul de licență sau autorizație de funcționare. – Importanța relativă a activității bancare. În cele mai multe țări paradisuri fiscal urmează o politică de încurajare a activității bancare din străinătate. Acest lucru se face prin introducerea unei distincții între activitatea bancară a locuitorilor țării respective și aceea a cetățenilor străini. În general, activitatea cetățenilor străini nu este supusă unor cerințe în ceea ce privește rezerva de fonduri și nu este supusă controalelor exercitate asupra schimburilor valutare sau altor controale. Principalele avantaje ale paradisurilor fiscal decurg din faptul că: – unele țări nu înregistrează nici un impozit pe venituri, plus-valorile de capital, pe avere, – alte țări au fixat o percepere de impozit pe venituri aferente unei baze teritoriale, dacă câștigurile nu își au originea pe regiunea statului respectiv, nu există impozit, – alte state au încă rate reduse de impozitare, – anumite state acordă beneficii specifice pentru tipuri specifice de societăți. Paradisurile fiscale prosperă în mare măsură datorită prezenței băncilor străine. Activitatea financiară generează venituri sub forma onorariilor și a unor simbolice impozite asupra instituțiilor financiare. Activitățile financiare creează o infrastructură care poate fi folosită atât de companiile legitime cât și de infractori, pentru a-și ascunde fondurile ilicite. În comparație cu comerțul exterior, depunerile bancare din străinătate în jurisdicțiile paradisurilor fiscal sunt considerabil mai mari decât conturile bancare străine în țările care nu sunt paradisuri fiscal. Unele din cele mai mari bănci străine au filial în țări paradisuri fiscale. Ele și-au stabilit aceste sedii pentru a participa la piața eurodolarului, acceptând depuneri de la străini și împrumutând sume clienților străini. – Mijloace de comunicație modern. Cele mai multe din țările considerate paradisuri fiscal posedă excelente instalații de comunicare, îndeosebi servicii de telefoane, cablu, telex, care le leagă de cele mai importante țări din care provin fondurile depuse sau spre care se îndreaptă fluxurile financiare. Progresele realizate de utilizarea calculatoarelor electronice și a internetului în efectuarea decontărilor bancare au făcut din băncile situate în paradisurile fiscal o și mai mare atracție. Fiind situate, în general, în apropiere de costele continentului American, acestea dispun, de asemenea, și de servicii aeriene cu zboruri, în special cele din zona important este și folosirea limbii engleze, ca limbă principal în paradisurile fiscal, în special cele din zona Caraibelor. – Lipsa de control asupra monedei . Multe paradisuri fiscal exercită un system de control cu dublă monedă, care face deosebire între rezistență și nerezidenți și între moneda locală și moneda străină. Regula general este aceea că fac obiectul controlului monetary și valutar numai locuitorii din țara paradis fiscal, nu și cetățenii nerezedenți. Totuși, în ce privește moneda locală, și străinii trebuie să respecte restricțiile impuse localnicilor. O companie creată într-o țară paradis fiscal care are ca proprietar un nerezident și care își desfășoară activitatea comercială în afara paradisului fiscal este considerată ca entitate cu regim referitor la controlul asupra schimburilor valutare. – Publicitatea promoțională. Cele mai multe paradisuri fiscal își desfășoară publicitatea pe această temă, datorită avantajelor pe care le prezintă atragerea investițiilor străine. Multe din asemenea țări organizează seminarii internaționale, iar reprezentanții lor aficiali colaborează la întocmirea de articole care laudă virtuțile țării lor ca paradis fiscal. Multe dintre țările paradisuri fiscal văd activitatea financiară o sursă de venituri relative stabilă și caută să o promoveze active. Paradisurile fiscal favorizează interesele acelor investitori interesați să-și recicleze banii și care nu vor să plătească impozite pe profituri sau venituri.

1.3.3 Clasificarea paradisurilor fiscale

Paradisurile fiscale pot fi clasificate în funcție de mai multe criterii. Astfel, cu mențiunea că orice țară poate deveni într-o bună zi un paradis fiscal sau poate să înceteze a mai fi considerată astfel, paradisurile fiscale pot fi clasificate, în funcție de importanța lor, în principale și secundare. Paradisurile fiscale principale, la rândul lor, se clasifică în funcție de principalele dispoziții legale (în realitate, multe țări aparțin mai multor categorii), astfel: – țări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital pentru personae fizice : Bahamas, Bahrain, Bermude, Insulele Cayman, Nauru, Saint-Vicent, Turks și Caicos, Principatul Monaco; – țări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială :Costa Rica, teritoriul Hong-Kong, Liberia, Malaysia, Panama, Filipine, Venezuela. În aceste țări, contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor obținute prin operațiuni realizate în afara teritoriului; – țări în care cotele de impunere sunt puțin ridicate : Liechtenstein, Elveția, Insulele Virgine Britanice, Antilele Olandeze, Insulele Man, Irlanda. Cotele au un nivel scăzut întrucât sunt astfel stabilite de state sau ca urmare a aplicării unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind dubla impunere; – țări care oferă avantaje specifice societăților de tip holding sau societăților offshore : Singapore; – țări care oferă exonări fiscal industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor : Irlanda, pentru societățile create înainte de 1 ianuarie 1981; – țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți : Antigua, anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados.

Paradisurile fiscale secundare cuprind : – țări mici : Vatican, Republica Malteză, Polinezia Franceză, Insulele Tonga, Insulele Maurice, Haiti, Insulele Virgine, Jamaica, Taiwan. Caracterizate printr-o suprafață mică și o populație redusă numeric, fără a îndeplini toate caracteristicile paradisurilor fiscale principale, acestea fie că nu impun anumite venituri realizate de persoane fizice sau de societăți, fie că acorda exonări pentru activitățile desfășurate de anumite societăți, fie că stabilesc cote mult reduse; – țări industrializate, care pot deveni un punct de atracție pentru activitățile desfășurate de unele societăți, precum: SUA, Franța, Italia, Belgia, Austria. Paralel cu lupta împotriva evaziunii fiscale, țările industrializate Siint tentate să acorde facilități fiscale atrăgătoare, prin acordarea de reduceri sau scutiri de impozite, pentru atragerea capitalului străin sau creșterea exporturilor. Paradisurile fiscale secundare se caracterizează prin faptul că nivelul de impunere a anumitor forme de venit este ridicat, însă prezintă anumite dispoziții cu caracter particular, care pot fi utilizate într-o operațiune de planificare fiscală de către investitori. În funcție de zona geografică în care SE situează, paradisurile fiscale se grupează astfel : – Zona Caraibilor și America Centrală – Bermude. Panama, Costa Rica, Belize, Bahamas, Antigua. Antilele Olandeze; – Zona Asia-Pacific – Liban, Dubai, Insulele Marshall, Insulele Virgine , Singapore, Hong-Kong; – Zona Africa-Oceanul Indian-Liberia; – Zona Europa – Andora, Cipru, Gibraltar, Insuleie Man, Liehtenstein, Malta, Monaco. În funcție de persoanele care le utilizează, paradisurile fiscale se împart în : – paradisuri fiscale pentru persoane fizice : Andora, unde cota impozitului este zero, Bahamas, unde nu există impozite, ci numai anumite capcane de evitat, Campione d’Italia, care este o regiune minusculă și fără impozit pe venit, practicabil pentru alte naționalități decât italienii și care nu fac afaceri cu Italia, Cayman, care nu prezintă impozit pe venit, Cipru, care rezervă privilegii fiscale persoanelor fizice pensionate, Monaco, care nu percepe impozit pe venit, dar care este interzis francezilor, așa cum este Campione d’Italia pentru italieni; – paradisuri fiscale pentru persoanele juridice : Bahamas, Bermude, Turks, Caicos, Cayman – aici se pot înființa societăți neimpozabile, dacă ele au o activitate externă, Bahrain – care nu impozitează societățile străine. Este preferat de către arabi, Cipru – este o localitate unde se desfășoară o activitate neîntreruptă, datorită unui amestec abil între noțiunea de rezistență și cea de nerezistență, Guernsey și Jersey – sunt țări în care societățile nerezidente sunt scutite de impozite. Există însă o anumită reținere pentru Jersey, a cărei imagine s-a deteriorat și al cărui raport calitate-preț nu mai este satisfăcător, Insulele Virgine Britanice – o zonă în care un singur avocat talentat și sprijinit de un guvern inteligent a creat în anii 1984 – 1992 mai mult de 60.000 de societăți cu activități externe, care nu sunt impozitate.

1.4 Presiunile internaționale asupra paradisurilor fiscale

Declarațiile politice privind dispariția paradisurilor fiscale ca o condiție indispensabilă ieșirii din criza financiară sunt din ce în ce mai dese. Acestea găzduiesc în prezent acetive de 11.000 de miliarde de dolari și 2,5 milioane de firme, o bună parte din acestea fiind numai niște firme paravan. Nu întâmplător unii autori numesc paradisurile fiscale găuri negre ale finanțelor mondiale.Invizibile,paradisurile fiscale joacă un rol important în finanțele internaționale în contextul crizei actuale. 50% din comerțul internațional le tranzitează, aceste centre offshore fiind deținătorul numarul 2 al obligațiunilor de stat americane. De exemplu, Insulele Cayman ocupă al cincilea loc în finațele mondiale, deținând 80% din fondurile de investiții din toată lumea, fonduri care gestionează active de peste 1000 de miliarde de dolari. Cunoscute pentru spălarea banilor murdari, aceste zone au, de asemenea, o strânsă legătură cu actuala criză finaciară, regimurile fiscale permisive ale acestora dând posibilitatea fondurilor și băncilor de investiții să investească în orice fel de active, inclusiv active toxice, creditele imobiliare cu grad ridicat de risc, care reprezintă doar baza și partea cea mai vizibilă a acestor active. Aceste offshore-uri privează, de asemenea, economia reală de capital și permit multifuncționalelor să scape de plata impozitelor, nejustificat de mari în unele țări , fiind bine cunoscute schemele de optimizare a structurilor corporatiste din punct de vedere fiscal. Paradisurile fiscale se află pe agenda politică peste tot în lume, deoarece criza subliniază riscul sistemic la care acestea supun finanțele și economia globală. Este un risc, cu atât mai mare, cu cât este vorba de finanțe complexe, oarecum subterane, eludând complet controlul statului, care a omis în majoritatea cazurilor să creeze un cadru legislativ suficient de strict în acest sens.

1.5 Vehiculele investiționale și paradisuri fiscale

Pentru mulți, sintagma paradisuri fiscale este sinonimă cu afaceri necurate. Mai precis, cu afacerile obscure, în spatele cărora nu se știe cine se ascunde. În ciuda acestei credințe, companiile create în paradisuri fiscale sunt de multe ori un instrument legal de investiții. Avantajele creării unui asemenea vehicul investițional țin, în primul rând, de fiscalitate. Dacă investiția este făcută într-o țară emergentă, precum România, mai există și avantajul protejării investitorilor de instabilitatea legislativă. Majoritatea participanților la companii românești ale fondurilor de investiții străine se fac prin intermediul unor așa-zise Special Purpose Vehicles al căror acționariat este perfect transparent. Crearea vehiculelor investiționale în paradisuri fiscale este un mijloc perfect legal și util investitorilor instituționali. Fondurile străine prezente pe piața românească obișnuiesc să investească prin aceste vehicule financiare din următoarele motive : se protejează de modificări legislative neprevăzute, plătesc taxe zero pe tranzacție în momentul în care reușesc să-și vândă participațiile din România, beneficiază de jurisdicție comună în situația în care există mai mulți coinvestitori. Ca orice lucru bun, vehiculul investițional poate fi folosit și în scopuri maligne și anume la ascunderea acționariatului unei companii pentru eludarea taxării. În cazul fondurilor de investiții, principalul avantaj este totuși cel de natură fiscală. În momentul realizării exitului, adică al ieșirii din afacere prin vindecarea acșiunilor către un investitor strategic sau financiar, banii obținuti de acționar din tranzacție vor fi taxați cu zero dolari. Dacă acționarul ar fi fost înregistrat în România, suma respectivă, considerată câștig de capital, ar fi fost taxată cu 25 %. Pe de altă parte, costurile pe profit ale unei investiții realizate printr-o companie înregistrată într-un paradis fiscal nu sunt mai mari decât ale unei companii din România. Concret, dividentele distribuite de compania românească se impozitează doar la sursă, costurile fiscale din țara în care a fost înregistrat vehiculul fiscal fiind zero. Aceasta, doar dacă România a semnat cu statul respectiv un tratat de evitare a dublei impuneri. Din paradisul fiscal, banii ajung direct în țara de origine a investitorului, unde profiturile sunt taxate comform legislației locale. Paradisurile fiscale care sunt sau devin membre ale Uniunii Europene prezintă avantaje și din perspectiva taxării fluxurilor de capital, datorită eliminării barierelor fiscale. De exemplu, Cipru este un bun mijloc pentru transferarea câștugurilor de capital dintre România către statele din Uniunea Europeană. De asemenea, Cipru este interesat și pentru investițiile care se pot face din România câtre UE-lucru mai puțin probabil, însă realizabil. Alte state europene folosite frecvent de investitori ca placă turnantă pentru participațiile din România sunt Olanda, Malta sau Luxemburg. În jurul paradisurilor fiscale s- a creat , după cum se știe, o veritabilă mitologie născută în special din folosirea acestora în scopuri mai puțin ortodoxe. Este vorba, de folosirea zonelor offshore pentru ascunderea acționariatului unei companii în vederea eludării taxelor. Totuși, efectele nocive pe care le pot avea asemenea practici sunt limitate chiar și în România.

CAPITOLUL II

STUDIU DE CAZ

2.1 Companiile Offshore. Concept și avantaje

Dezideratul oricărui investitor offshore este unul simplu și evident : acela de a plăti cât mai puțin și de a câștiga cât mai mult. Anterior apariției oportunității unei societăți offshore, acest investitor ar fi putut suporta pierderi majore și chiar s-ar fi putut afla în pragul falimentului din cauza fiscalității impuse asupra activității societății sale. În astfel de condiții, rezidenții statelor dezvoltate au preferat transferul de fonduri către acele jurisdicții a căror legislație îndeplinea un cumul de trăsături favorabil exchivării legale din fața fiscului. Utilizarea societăților offshore este un artificiu fiscal, compania offshore fiind o societate înregistrată într-o țară sau un teritoriu dependent al unei țări cu legislație autonomă, dar care nu desfășoară activități economice pe teritoriul respectiv. Companiile offshore sunt societăți comerciale care se înregistrează într-o anumită țară, dar care își desfășoară activitatea în afara granițelor acestei țări. Prin urmare, o astfel de companie nu are voie să facă afaceri pe teritoriul pe care s-a înregistrat. Ea este astfel o companie străină. În mod teoretic, o companie se poate înființa oriunde, dar nu toate statele oferă facilități de care se bucură astfel de firme. Scopul este unul dintre cele mai importante aspecte legate de înființarea societăților. Există un număr mare de obiective posibile, la fel cum relațiile de afaceri în economia de piață implică un număr infinit de combinații societății comerciale offshore. Companiile offshore pot fi utilizate pentru minimalizarea impozitelor societăților miste. În acest caz, același cetățean este proprietarul și administratorul ambelor companii, una locală și una aflată în străinătate, care înființează împreună societatea mixtă. Astfel, se creează posibilitatea de a transfera, într-o a treia țară, profitul companiei străine sub formă de dividente neimpozabile. Mai târziu, banii pot fi returnați în țara în care societatea mixtă este înregistrată. Pentru înmatricularea companiilor offshore sunt necesare o serie de documente, cele mai frecvent utilizate fiind următoarele: – certificate de înmatriculare. Acest act este emis de către biroul de înmatriculare și certifică faptul că societatea a fost introdusă de către biroul de înregistrare în registrul companiilor în ziua dată. Acesta este un act recunoscut și acceptat pe plan internațional, reglementat prin Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961, – act constitutiv / statut. Acest document cuprinde reglementările de bază în legătură cu funcționarea companiei. În cea mai mare parte a lui este un document cu format standard, alcătuit de obicei pe baza textului de lege din țara respectivă. – actul de numire a primului director. După semnarea actelor și documentelor de înființare, fondatorul va numi primul/primii director/directori și le va delega acestora drepturile legate de companie – proces-verbal al primei întâlniri. Procesul verbal al primei întâlniri a directorilor cuprinde de obicei primii pași ce urmează a fi făcuți de companie, în special, actul fondării și aprobarea sigiliului și timbrului sec al companiei, – sigiliul societății. Utilizarea sigiliilor în țările avute în vedere este diferită de felul în care ele sunt folosite aici. Există de obicei o cerință legală ca societatea să aibă un așa-numit timbre sec, aprobat la ședința de înființare a companiei. Cu toate acestea, acest timbre nu este folosit pentru ștampilarea contractelor și facturilor, ci pentru ștampilarea notițelor de acțiuni emise de companie, ca și a reglementărilor și proceselor verbale ale companiei. Pentru a ne da sema de ce este benefică îndiințarea unei companii offshore, pentru a conduce mai bine afacerile este suficientă studierea avantajelor pe care le au aceste companii: – anonimitate și confidențialitate – suportă taxe reduse și ajută la o mai bună planificare internațională a taxelor – lipsa controalelor valutare – operează într-un sistem economic și politic stabilit – operează într-un sistem bancar bine organizat și dezvoltat – posibilitatea diversificării obiectului de activitate fără nici o restricție – regulamente lejere – posibilitatea de expansiune mult mai bună – ascunderea provenienței mărfurilor prin prelucrarea în zonele libere adiacente altor centre financiare offshore.

2.2 Paradisuri fiscale în Europa

O Europă fiscală sau socială nu există, de aceea, disponibilitățile – pe această temă – variază foarte mult, pe de o parte – de la o țară la alta, iar pe de altă parte – chiar la nivelul Uniunii Europene. O explicație ar fi aceea că în chiar interiorul Uniunii Europene s-au înmulțit paradisurile fiscale, situație care, – prezentând un pericol potențial pentru viitorul Comunității – produce dificultăți guvernanților. În vederea înlăturării acestui pericol se întreprind măsuri severe: verificarea severă a dublei reședințe a contribuabilului, revederea clauzelor privind: schimbul de informații, a clauzelor de asistență privind recuperarea datoriilor reciproce.

ANDORRA

S = 468 km², Populație = aprox. 84 484 locuitori

BELGIA

Belgia este un tărâm al contrastelor. Aparent divizată – datorită disputei dintre flamanzi și valoni, ea totuși unită, stabilă și prosperă. Belgia și-a dezvoltat un sistem fiscal diferențiat, care este atractiv (în sensul că prezintă numeroase caracteristici „offshore”) pentru nerezidenți. Astfel, în Belgia se practică pe scară largă sistemul conturilor anonime, mai cu seamă pentru societățile multinaționale, de asemenea, este stimulată dezvoltarea industriei bazată pe înalta tehnologie, societățile „inovatoare” beneficiind de scutire de la plata impozitului pe profit pe o perioadă de 10 ani.

S = 30.528 km², Populație = aprox. 10,5 milioane locuitori

ELVEȚIA

Elveția este statul european – relativ redus, ca întindere geografică – cunoscut prin: neutralitatea politică, frumusețea peisajelor montane, industria ceasornicelor de mare precizie și serviciile bancare „impecabile”. În ceea ce privește fiscalitatea, este de reținut faptul că impozitarea veniturilor se face în conformitate cu reglementările locale și cu prevederile numeroaselor tratate pentru evitarea dublei impuneri. Factori precum reglementările stricte asupra secretului bancar, aprecierea continuă a francului elvețian, tradiția acestei țări în ceea ce privește neutralitatea, stabilitatea economică, au contribuit la creșterea atractivității Elveției pentru investitorii străini. Elveția nu este o jurisdicție offshore propriu-zisă, este totuși o jurisdicție cu un nivel redus al fiscalității, oferind investitorilor internaționali și societăților multinaționale posibilitatea obținerii unor reduceri semnificative ale cheltuielilor fiscale.

S = 41 285 km², Populație = aprox. 7 750 600 locuitori

2.3 Paradisuri fiscale din afara Europei

Europa, este serios concurată – în materie de „paradisuri fiscale” – de Arhipelagul Caraibelor care se întinde aproximativ din sudul Floridei până în nord-vestul Americii Latine și este alcătuit din câteva sute de insule (mari, mici, locuite, deșertice etc.) dintre care cele mai importante sunt: Anquilla, Antigua-Barbuda, Aruba, Bahamas, Barbados, Belize, Bermude, Insulele Virgine Britanice, Insulele Cayman, Antilele Olandeze, Panama.

Alături de acestea, sunt de reținut și câteva „locuri mirifice” de mare interes din punct de vedere a facilităților fiscale – din zona Asia – Pacific, Insula Mauritius, Malaysia, Singapore. Toate aceste teritorii – de o frumusețe extraordinară și beneficiind de o climă dulce (foarte potrivită pentru petrecerea vacanțelor) – se constituie și în adevărate paradisuri fiscale datorită împrejurării că acolo se află, în diverse forme, nenumărate facilități fiscale (de la absența totală a impozitului pe venit și profit și până la posibilitatea de a crea, cu ușurință, dar în condiții de siguranță, stabilimente bancare și alte instituții financiare). Reprezintă, totodată, locuri sau zone de mare interes și pentru deținătorii de fonduri sau investitorii europeni care caută spații de manevră mai departe și mai discrete.

ANTILELE OLANDEZE

Antilele Olandeze, alcătuite din cinci insule (Curacao, Bonaire, Saint Martin, Saint Eustache și Saba) sunt supuse Coroanei olandeze și beneficiază de o anumită autonomie. Companiile offshore sunt taxate în funcție de activitatea desfășurată cu un impozit anual cuprins între 2-6% din profitul brut. Antilele Olandeze au reputație de centru financiar offshore specializat prezentând interes mai cu seamă pentru afacerile din domeniul finanțelor, altor servicii bancare, asigurări etc. Administrarea fondurilor de investiții reprezintă genul de activitate cel mai profitabil în acest paradis fiscal.

S = 800 km², Populație = aprox. 192 866 locuitori

INSULELE BERMUDE

Insulele Bermude, arhipelag formând o colonie britanică (cu un anumit grad de autonomie), este situat în Oceanul Atlantic, la . de coastele statului Carolina de Nord. Datorită apropierii sale de Statele Unite ale Americii, relațiile economice s-au dezvoltat, mai degrabă, cu statul federal american decât cu Regatul Unit al Marii Britanii. Persoanele fizice și societățile comerciale în Insulele Bermude nu datorează impozite pe venit și, respectiv, pe profit până în anul 2016. Proprietățile imobiliare sunt impozitate gradual de la 0-15%, dar nu există impozite pe venit și pe profit. Sistemul financiar bancar este solid; deși, numărul băncilor care acționează în teritorii nu este impresionant, Bursa de Acțiuni din Insulele Bermude este foarte cunoscută, acolo fiind cotate peste 35 de fonduri mutuale importante și câteva firme foarte cunoscute. Insulele Bermude se constituie într-o jurisdicție offshore adresată investitorilor mari cu afaceri curate cărora le poate oferi toată gama de servicii financiar-bancare de care au nevoie, precum și siguranță și încredere. Politica guvernamentală a fost de natură să descurajeze activitățile de spălare a banilor sau alte ilegalități, aducând Bermudei o poziție de top în rândul centrelor financiare ale lumii cu legislație clară și bine pusă la punct. Îmbinând această poziție cu cea de destinație turistică de excepție, concluzionăm că Insulele Bermude sunt o locație offshore de inegalat.

S = 53,3 km², Populație = aprox. 65 773 locuitori

2.4 GIBRALTAR

Să presupunem că o marfă care și-a pierdut originea într-un alt paradis fiscal sosește în Gibraltar. Aici trebuie să fie reetichetată cu marca noii sale origini. Costul unei asemenea operațiuni va rămâne abordabil chiar dacă în lume există alte locuri, uneori mai puțin scumpe. Aceasta va permite unei mărfi care nu provine din Uniunea Europeană, supusă impozitării și taxelor, să scape de acestea pentru un preț minim. Gibraltarul, care a încercat în zadar să se substituie defunctului Tanger a devenit paradis fiscal în anii 1970. Este și astăzi, servind în același timp drept poartă de intrare pentru mărfurile străine Uniunii Europene pentru care nu se dorește să se plătească taxe vamale. Lipsa de spații, conflictul încă nerezolvat cu vecinul spaniol au limitat și limitează extinderea acestui paradis fiscal căruia nu-i lipsesc totuși atuurile. Gibraltarul este o colonie britanică (cea mai mare din lume) condusă conform constituției, din 30 mai 1969. Marea Britanie are posibilitatea apărării, a securității interioare, a afacerilor externe, a conducerii locale (The House of Assembly -un parlament format din 15 membri aleși și numiți și Council of Minister –guvern format dintr-un prim ministru numit de guvernator și 8 ministri) precum și responsabilitatea afacerilor locale, inclusiv a problemelor fiscale.Veniturile Gibraltarului provin în esență din surse finaciare sau fiscale, din baza aeronavală și turism.Gibraltarul posedă o piață financiară importantă. 40.000 de societăți și trusturi sunt înregistrate aici, fiind amuzant de observat că peninsula adăpostește mai multe societăți decât locuitori. Societatea ideală este Private Company Exempted, introdusă în teritoriu în 1967 pentru a dezvolta ambițiile Gibraltarului de a deveni centru finaciar. Acest tip de societate a fost intens utilizat de persoane fizice care doreau să achiziționeze proprietăți în Spania. Pentru a beneficia de un statut de Private Company Exempted trebuie să fie îndeplinite cumulativ urmatoarele condiții:

Capitalul minim trebuie să fie de 100$.

Capitalul trebuie să fie în întregime subscris și vărsat.

Un gibraltarian sau un rezident în Gibraltar (cu excepția persoanelor desemnate) nu poate deține acțiuni în cadrul capitalului.

Exempted Company trebuie să lucreze în afara Gibraltarului.

Societatea trebuie să fie înregistrată în Gibraltar.

Sediul social trebuie să fie în Gibraltar.

Satutul (Memorandum and Articles of Association) trebuie să se găsească în Gibraltar.

Contabilitatea trebuie fie ținută local.

Nu este necesar să se publice conturile.

Conturile nu trebuie să fie audiate. După ce îndeplinește aceste condiții, sociitaea poate deveni o rezidență obișnuită în Gibraltar, dirijată și controlată din Gibraltar, inițiind afacerile local, angajând personal și controlând ansamblul operațiunilor sale internaționale din Gibraltar, beneficiind de o scutire totală de impozit pe venit, cu excepția forfei de 225 $ pe an. Toate acestea sunt posibile deoarece statutele de scutire sunt acordate societăților care se angajează să nu facă operațiuni de comerț cu Gibraltarul, cu cetățenii săi sau cu rezidenții săi.

O Private Company Exempted costă 33.000 FF pentru a o înfința. Ce este interzis?

Activitaea bancară fără licență.

Activitatea de asigurare sau reasigurare fără licență.

Comerțul cu Gibraltarul sau cu un rezident.

Penru a înfința o Private Company Exempted sunt necesare urmatoarele:

Un sediu social în Gibraltar.

Ținerea unei adunări anuale oriunde în lume.

Plata uni impozit forfetar de 225 $ pe an.

Un titular de cont autorizat.

Dovada referințelor bancare ale acționarilor.

Regimul fiscal

Nu există control al schimburilor.

Certificatul de scutire este eliberat pentru o perioadă de 25 de ani.

Un impozit forfetar de 225 $ pe an trebuie plătit de Exempted Company.

Nu există rețineri la sursă.

Nu există impozit pe plusvalorile rezultate din revânzarea acțiunilor.

Nu există T.V.A.

Nu există taxe de timbru

Nu există taxe de înregistrare.

Nu există convenții de dublă impunere.

Un francez trebuie să subscrie o asigurare privată și/sau o asigurare voluntară de la Protecția Socială a Expatriaților pentru a-și menține drepturile.

HONG KONG

Jardine & Matheson, care este considerat ca aflându-se la originea coloniei britanice și-a repatriat profiturile din Hong Kong în Marea Britanie. Numeroase alte firme urmează același drum, printre care și Nayang Calton Mil Company (deținută de extrem de influenta familie Kadoorie). Totuși Hong Kong-ul rămâne piața finaciară esențială, aici fiind implantate 315 domenii de societăți finaciare și peste 150 bănci internaționale. Se impune o oarecare prudență dată fiind criza care a șocat Asia și intrarea chinezilor în Hong Kong. Situația trebuie urmărită în expectivă sau terbuie folosită pentru promovarea de capital de pițele finaciare. În anul 1842, în urma primului război al Opiumului declanșat pentru apărarea inereselor unor comercianți englezi cum ar fi Wiliam Jardine și James Matheson, Hong Kong-ul va începe să beneficieze de un statut particular. Acest statut va fi confirmat în 1898 atunci când noile teritorii au fost închiriate Marii Briatnii pentru o perioadă de 99 ani. De atunci produsul fiscal nu a încetat să se dezvolte, devenind tot mai atractiv spre sfârsitul contractului său de concesiune. Astăzi, utilizatorii paradisului stau în expectativă și mulți au resimțit impactul ultimilor trei ani, așteptând să vadă cum va reacționa noul proprietar.

China a preluat controlul Hon Kong-ului în iulie 1997, perioadă de tranziție ducând până în ile 1998. Trebuie să se aștepte începutul anului 1999 pentru a se elabora o opinie. Hong Kong-il își obține resursele nu dintr-o activitate de paradis fiscal, ci din turism și activitatea agricolă, industrială, economică și portuiară. Aici se trăiește 24 de ore din 24 și se găsesc absolut de toate, fără nici o limită. Teoretic, sunt necesare patru săptămâni pentru a înființa o Private Company, timp în care Registrar’s General Departament se asigură că numele societății nu figurează în registrele sale. Pentru a evita această pierdere de timp, se poate apela la un solicitator care vă va propune o ready-made company ,o societate constituită în mod lega și înregistrată în conformitate cu legea, dar care nu a avut încă activitate. Timpul necesar pentru efectuarea modificărilor este de 48 de ore, după care se poate începe activitatea.

Ce este interzis

Exercitarea meserie de bancher fără licență.

Exercitarea meseriei de asigurator sau reasigurator fără șicență.

Deținerea unei activități în Hong Kong (este permisă facturarea prin intermediul societăților din Hong Kong).

Apelarea la patrimonial public.

Ce este necesar

Un sediul social în Hong Kong.

Ținerea contabilități în Hong Kong.

Ținerea unei adunări anuale.

Regimul fiscal

Nu există control al schimburilor.

Nu există impozite pe veniturile străine.

Nu există reținere la srsă pe dividende.

Nu există reținere la sursă pe dobânzi.

Impozite scăzute pe succesiune.

Nu există plus valoare pe capital.

Nu există convenții de dublă impunere.

Importil sau exportul de aur sunt libere.

Regimul social

Un francez trebuie să subscrie o asigurare privată și/sau o asigurare voluntară de la Protecția Socială a Expatriaților pentru a-și menține drepturile.

2.5 INSULELE VIRGINE BRITANICE

Insulele Virgine Britanice (BVI) au o lungă tradiție de paradis fiscal. Însă scandalul –bancilor de hârtie- (paper banks) din anii 1960-1970 a condus la promulgarea Banking Ordinance din 1972 care reglementează ansamblul sistemului bancar al BVI, oferind cele mai bune garanții utilizatorilor băncilor locale. Doar bancile de prim rang mai pot fi implantate aici. Aceste insule sunt o țară fără taxă: rezidenții platesc un impozit pe venit scăzut ( de la 3 la 15% pentru un venuit până la 25.000 de lire. 20% peste această sumă). Din punct de vedere plolitic, Insulele Virgine depind de Marea Britanir. Guvernatorul, numit de Coroană, este responsabil cu apărarea, securitatea interioară, afacerile străine, serviciile politice, justiția și finațele. Acesta împarte puterea cu Consiliul Executiv care este prezidat de Guvernator și include pe Primul Ministru ( numit de Guverantor) și care numără nu mai puțin de doi sau trei miniștri, deasemenea numiți de către Guvernator, la propunerea Primului Ministru și a Avocatului General. Există și un Consiliu Legislativ, acre se compune dintr-un purtător de cuvânt ales din afara Consiliului, din Avocatul General și din nouă membri aleși pe patru ani. Turismul este resursă esențială a acestor insule paradisiace, înconjurate de plaje frumoase presărate cu cocotieri care se oglindesc într-o mare superbă. Insulele Virgine Britanice nu sunt numai un paradis fiscal pentru persoanele juridice, ci și un paradis bancar. Pentru a înființa o International Business Company (IBC), prima etapă este cea a semnării statutelor (Memorandum and Articles of Association). Nu este necesar ca persoana care înființează societatea să fi prezentă în Insule nici chiar pentru a semna documentele, repezentantul local făcând demersurile necesare. Mai trebuie să fie îndeplinite următoarele cerințe:

Numele societății poate fi exprimat în orice limbă. Termenii Limited, Corporation, Incorporated, Societe Anonyme,Sociedad Anonima (sau prescuratările Ltd. Corp, Inc, SA) trebuie să urmeze denumirii societății. Cuvintele Bank, Building Society, Chambere of Commerce, Chartered, Cooperative, Imperial, Insurance, Royal și Municipal nu pot fi utilizate.

Obiectivul social trebuie să fie cât mai larg posibil pentru ca societatea să poată inișia toate activitățile posibile, cu excepția celor interzise prin lege.

Memorandumul trebuie să menționeze mărimea capitalului social și numărul de acțiuni. Solicitatorii (Compnies Formation) înfiițează adesea societăți cu un capital de 50.000 US$ distribuit în raport de umărul de acțiuni dorit.

Nu este necesar ca acținile să aibă valoare bursieră, caz în care capitalul nu se menționează, însă este necesar să se precizeze numărul total de acțiuni pe care societatea le poate emite.

Numele și adresa directorului (directorilor) trebuie să fie indicat. Există reprezentanți care pot îndeplini funcția de derictori în caz de necesitate.

Numele șe adresa funcționarilo trebuie de asemenea să fie indicate.

Ce este interzis

Un sediu social în BVI.

Un reprezentant în BVI.

O ștampilă oficială a societății.

Deținerea la domiciliul social a unei copii a statutului și a uni model al ștampilei.

Regimul fiscal

Nu există taxe locale.

Nu există taxe de timbru.

Nu există control al shimburilor.

Nu există taxe de succesiune.

Nu există plus valoare pe capital.

Nu există rețineri la sursă pe pița anonimă a dobânzilor bancare.

Nu exită rețineri la sursă pe dividende.,

Nu există taxe pe veniturile exterioare ale non-rezidenților.

Există tratate cu Danemarca, Japonia, Norvegia, Suedia și Elveția.

Regimul Social

Un francez trebuie să subscrie o asigurare voluntară de la Protecția Socială a Expatriaților pentru a-și menține drepturile.

IRLANDA

Un scriitor de succes va avea tot interesul în a-și primi drepturile de autor printr-o societate irlandeză off shore. Odată ce cheltuielile de investiții reprezentând costul de înființare a societății au fost achitate, cheltuielile de funcționare nu vor fi mai amri de 12.000 FF pe an. Adevăratul beneficiar nu va fi supus nici unui impozit pe drepturile sale pe care le va putea primi oriunde în lume. Originile paradisului fiscal trebyuie căutate în perioada imigrării. Plecările spre Marea Britanie și Statele unite au fost atât de numeroase încât, pentru a-și recupera emigranții, Irlanda a luat măsuri incitare fiscală care presupuneau acordarea de scutiri investitorilor străini. Aceste măasuri se află în curs de dispariție, însă obiceiul de a acorda privilegii în anumite condiții a deschis calea stabilirii uni statut de paradis fiscal. În scopul încurajării dezvoltării economice, guvernul a creat în anul 1959 zona de la Shanon , unde sunt menținute la un nivel de taxare scăzut mai multe sute de societăți care nu plătesc decât un impozit de 10% pe veniturile lor. Coccomitent, tot în îndeplinirea aceluiași scop, guvernul a instituit Custom House Dock, destinat sectorului financiar și care permite Irlandei să joace un rol de bancă off shore pentru societățile domiciliante, supuse de asemenea uni impozit de 10%. Irlanda este o republică al cărei președintele este ales pentru o perioadă de șapte ani. Parlamentul (Oirenchas) se compune di două camere: cea a deputatilor (Dail Eireann) compusă din 166 de membrii aleși pe cinci ani și Senat (Sanad Eireann) compus din 60 de mebrii, dintre care 11 numiti de Primul Ministru, 43 desemnați de organizațiile socio-profesionale și 6 reprezentanți ai universităților. Economia se bazează pe agricultură, creșterea animalelor, pescuit, reurse energetice, industrie și turism. Irlanda este țara membră a Uniunii Europene din ianuarie 1973. În pofida vechiului conflict cu Marea Britanie, această țara este fiabilă și stabilă.

Pentru a înființa o societate trebuie îndeplinite următoarele cerințe:

Este necesară obținerea unui statut de non-rezident care se face, în principiu, rapid pri acordul Irish Tax Authorities.

Sunt necesari minim doi acționari, fiecare deținând cel puțin o acțiune.

Sunt necesari minim doi administratori ( persoanele juridice nu sunt auutorizate).

Numele și alte detalii privind administratorii trebuie să fie publicate.

Reprezentanții sunt autorizați.

Conturile trebuie să fie auditate în fiecare an.

Contabilitatea trebuie prezentată la Registrar of Compnies.

Ce este interzis

Exercitarea meserie de bancher fără licență.

Exercitarea meserie de asigurator sau reasigurator fără licență.

Ce este necesar

Un sediu social în Irlanda.

Ținerea unei adunări generale anuale.

Regimul fical

Persoane fizice: nu există impozit pe redevențele primite în anumite condiții;nu există impozit pe avere. Persoane juridice: impozit pe venit moderat: 10% pentru societățile implantate în zonele libereș; nu există control al schimburilor pentru societățile non-rezident; Irlanda a semnat 12 tratate de dublă impunere.

Regimul social

Un francez trebuie să subscrie o asigurare privată și/sau o asigurare voluntară de la Protecția Socială a Expatriaților pentru a-și menține drepturile.

OLANDA

Olanda nu este un paradis fiscal, însă utilizarea ei ca intermediar permite beneficierea de avantaje fiscale pentru a scăpa de reținerea la sursă. Olanda este împărțită în 11 provincii, fiecare fiind administrată de un guvernator numit regina Beatris, care exercită puterea guvernamentală împreună cu mai mulți miniștri responsabili în fața Parlamentului. Înființarea unei societăți (Bewsloten Vennotschap-societate cu răspundere limitată sau Naamloze Vennotschap- societate anonima) în Olanda preupune următoarele formalități:

Redactarea statutelor care sunt întocmite prin act notarial.

Comunicarea proiectului de act notarial ministrului justiției. Acesta eliberează, dacă toate obligațiile sunt îndeplinite, o declarație de non-obiecție care va permite societății să-și primească personalitatea juridică. Înainte de obținerea acordului ministerial, societatea își poate începe activitatea menționând că se află –în formare-. Directorii răspund de actele și obligațiile societății în timpul acestei perioade.

Constituirea prin act notarial.

Publicarea în jurnalul oficial (Nederlandse Staatscourant), efectuată de către secretarul Camerei de Comerț.

Înscrierea în registrul Camerei de Comerț.

Găsirea unui sediu social.

Deschiderea unui sediu social.

Gasirea unui notar.

Cost de înființare

Aproximativ 5.000 FL, incluzând cheltuielile de înființare, onorariile avocaților și cele notariale.

Regimul fiscal

Impozitele pe beneficiile societăților se ridică la 40% pentru suma care nu depășește 250.000 FL și la 35% pentru ceea ce este peste această sumă.

Pentru o intreprindere individuală sau o societate supusă unui impozit, taxa este progresivă, de la 13 la 60%.

Societățile sunt obligate să preleveze la sursă impozitul pe venit datorat de angajați.

Taxa pe valoare adaugata BTW eset de 6% (cota redusă) sau 18,5% (cota normală). Anumite prestări de servici în domeniul medical, social, finaciar și bancar sunt sucutite de BTW.

Salariașii străini pot să beneficieze, în anumite cazuri, de o reducere de 35% din impozitul de salriul lor cu titlul de cheltuieli profesionale, în primii cinci ani ai șederii lor.

Holdingurile olandeze deținând participașii în societățti pe acțiuni locale sau străine, sunt scutite de impozit de dividendele originare ale societății în cadrul cărora acetsea dețin o participație de cel puțin 5% și pe plusvalorile realizate în cazul cedării acestor participații.

Regimul Social

Un francez trebuie să subscrie o asigurare privată și/sau o asigurare voluntară de la Protecția Socială a Expatriaților pentru a-și menține drepturile.

2.6 Cazul României

În România, percepția asupra unei companii offshore nu este una dintre cele mai favorabile. Se consideră co sub umbrela unei astfel de firme se încearcă săvâsșirea unor fapte ilegale. Exemple în acest sens sunt destule, dar specialiștii în comerț internațional susțin că firmele offshore nu sunt fantome pentru că ele există, conform legidlației statului unde sunt înregistrate. Ideea funcționării unei firme offshore este simplă. Practic, profitul obținut din activități desfășurate în România se taxează în statul unde este înregistrată compania offshore și unde se aplică un impozit mai scăzut. El atrage însă atenția asupra unui aspect când se ia în calcul atunci când se dorește înființarea unei offshore, și anume necesitatea existenței unui tratat de evitare a dublei impuneri între România și statul unde urmează să fie înregistrată viitoarea companie. Un astfel de tratat dă ocazia firmei înregistrate în țară să obțină venituri din operațiuni de comerț în cealaltă țară, să plătească doar o dată taxele, de regulă în statul cu fiscalitatea mai scăzută. Dintre statele cu care România are acorsuri de evitare a dublei impuneri, cele mai convenabile sunt Cipru, Malta, Marea Britanie și SUA. Companiile offshore sunt înființate în principal pentru a desfățura activități din domeniul comerțului exterior, pentru investiții, pentru a finanța subsidiarele localizate în state cu taxe ridicate, pentru evitarea autentificării testamentului și pentru intimitate. Cea mai siplă metodă de evitare a plății impozitului pe profit este intermedierea exportului sau a importului de mărfuri. Se ia cazul iluzoriu al unei firme din România, care exportă în Franța 200.000 de produse, al căror cost este de 1.000 de lei fiecare, iar prețul de livrare este de 2.000 de lei. Dacă exportul s-ar face direct către firma franceză, iar profitul brut obținut în România din această tranzacție, adică 200 milioane de lei, impozitul pe profit ar fi de 22 milioane de lei. În cazul în care în afacere intră un offshore, care este controlat evident de către exportatorul român, impozitul pe profit ar fi aproape zero. Exportatorul vinde companiei offshore la prețul de 1,001 lei, după care intermediarul înregistrat într-un paradis fiscal revinde importatorului din Franța cu 2.000 de lei. Statul român, încasează din această afacere doar 50.000 de lei. Serviciile oferite de companiile offshore sunt greu de cuantificat. În cele mai multe cazuri, transferurile de fonduri se fac în baza unor contracte fantomă, de prestări de servicii, fiind aproape imposibil pentru organele de control să dovedească faptul că respectivele servicii nu au fost prestate în realitate niciodată. De exemplu, o firmă din România importă 20 de mașini și în urma acestei activități se obține un profit brut de 200 milioane de lei și impozitul aferent statului român ar fi de 32 milioane de lei. Pentru a evita plata acestui impozit, se încheie un contract cu o firmă offshore, evident aflată în proprietatea imporatatorului, care să asigure paza convoiului de mașini până la granița cu România. Suma stipulată îm contract poate ajunge chiar la 200 milioane de lei, sumă deductibilă în totalitate, situașia în care impozitul pe profit ar fi aproape zero. Pentru înființarea unei companii offshore nu este nevoie de deplasarea la fața locului. Operațiunea de înregistrare poate fi făcută de una din firmele de consultanță prezente pe piața românească.

CONCLUZII Aproape fiecare țară din lume poate fi considerată un paradis fiscal deoarece, într-o formă sau alta companiilor și persoanelor fizice străine le sunt oferite unele facilități pentru a încuraja investițiile lor și a promova astfel creșterea economica. Orice stat poate servi ca un paradis fiscal unor persoane, în vaza unor tratate de impozitare care asigură un regim favorabil unor tipuri de venituri și investiții efectuate de străini în țara respectivă. Termenul de paradis fiscal este vag definit și include orice țară care percepe zero impozite sau impozite reduse pe toate sau doar pe unele categorii de venituri, un anumit nivel de secret bancar sau comercial, cerințe minime din partea băncii centrale și nici un fel de restricții asupra schimburilor financiare. Scopul utilizatorilor paradisurilor fiscale este simplu, să plătești mai puțin, să câștigi mai mult. Americanii explică utilizarea paradisurilor fiscale de către firme americane prin scopul lor, expansiunea în străinătate prin mijloace legale care sunt lăsate la dispoziția lor de către legiuitorii țării lor. Oricum, asimilăm paradisurile fiscale fraudei fiscale. Printre primele avantaje ale paradisurilor fiscale amintim: – unele țări nu percep nici un fel de impozit pe venituri, pe plus-valorile de capital, pe avere; – alte țări au stabilit o percepere de impozit pe veniturile aferente unei baze teritoriale, dacă beneficiile nu își au sursa pe teritoriul statului respectiv, nu există impozit; – alte țări au încă rate scăzute de impozitare; – anumite țări oferă avantaje specifice pentru tipuri specifice de societăți. O persoană fizică poate încerca, pe de o parte, să profite de politicile guvernamentale din aceste ‚țări având ca obiectiv dezvoltarea anumitor activități. Aceasta va căuta, pe de altă parte, țătile unde impozitarea este foarte scăzută respectiv nulă sau unde s-au stabilit acorduri cu țările cu o impozitare puternică care oferă posibilitatea unor reduceri pentru impozitele plătite în prima țară. Opersoană juridică folosește adesea paradisurile fiscale pentru a efectua tranzacții de brevetem mărci și procedee de fabricație, care constituie bunuri încorporate, folosirea unui paradis fiscal facilitează eleborarea și punerea în circulație a documentelor comerciale justificând astfel respectarea reglementărilor comerciale. Investițiile realizate sub acoperirea unui paradis fiscal nu mai antrenează impozitul pe plusvalori în cazul cedării lor, înființarea unei filiale într-un paradis fiscal permite o mai mare suplețe și o discreție mărită în gestiune, cumpărarea de material la prețul pieței locale printr-o filială implantată într-un paradis fiscal permite realizarea de beneficii neimpozabile, paradisurile fiscale abundă în juriști, bancheri și contabili extrem de competenți, începând din momentul în care utilizatorul și-a definit obiectivele. O problemă deosebit de importantă a tuturor statelor este cea a relațiilor cu exteriorul ce presupune atât posibilitatea existenței de firme în "oazele financiare" cât și în alte state. De aceea trebuiesc încheiate acorduri foarte clare între statele în care se află filiale ale respectivei societății pentru a putea preveni evaziunea și frauda fiscală internatională. Trebuie să existe o legislație care să acopere întreaga problematică legata pe de o parte de veniturile realizate de nerezidenți pe teritoriul țării, și pe de altă parte, de impunerea veniturilor obținute de rezidenți din surse aflate în străinatate. Deci principala atribuție a organelor fiscale devine astfel calculul corect al materiei impozabile (modul de detarminare fiind precizat prin lege). Reglementările interne pot avea un loc important în limitarea evaziunii fiscale la scara internațională; ele sunt eficiente dacă țin seama de condițiile concrete din fiecare țară, de relațiile ei cu exteriorul.

BIBLIOGRAFIE

Ghe.Matei, Raluca Drăcea, Marcel Drăcea, Radu Buziernescu, Fiscalitatea, Ed.Sitech, Craiova, 2004

Gh.D.Bistriceanu, Minică Boajă, Sistemul fiscal al României, Universul Juridic, București, 2006

Șaguna Dan Drosu, Evaziunea fiscală, Ed. Oscar Print, București, 1995

Robert Morar, Companiile offshore între afacere și coșmar, Ed. Sitech, Craiova, 2006

Caraiani, Gheorghe, Zone libere și paradisuri fiscale, Ed. Lumina Lex, București, 1999

Buziernescu, Radu, Evaziunea fiscală internă și internațională,

Stela Ciobu, Ivan Luchian, Paradisurile fiscale – produse ale globalizării, Administrare Publică, nr.2-3, 2010

Corduneanu, C., Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București, 1998

Stela Ciobu, Ivan Luchian, Paradisurile fiscale – produse ale globalizării, Administrare Publică, nr.2-3, 2010, p.p.110

Dan Drosu Șaguna, Tratat de drept financiar și fiscal, Editura Beck, 2001

Diaconu Paul, Legislația unor paradisuri fiscale, 2007

Mânăilă Adrian, Companiile Offshore sau Evaziunea Fiscală Legală, Ediția a II a, Ed. All Bexk, București, 2004

Buzienescu Radu, Ghid fiscal 2007, Ed. Universitaria, Craiova, 2007