Impactul Nerespectarii Principiilor Ergonomice Aspura Performantei In Laboratorul de Tehnica Dentara
CUPRINS
PARTEA GENERALĂ
Introducere
Date generale despre ergonomie
II.1 Definiția ergonomiei
II.2 Componentele generale ale ergonomiei
II.3 Raportul ergonomiei cu tehnica dentară
III.Poziții de lucru ale tehnicianului dentar
III.1 Poziția de lucru ortostatica
III.2 Poziția de lucru așezat
IV. Kinetoterapia
PARTEA PERSONALĂ
I. Scopul lucrării
II. Materiale și metoda
III. Sugestii privind îmbunătățirea pozițiilor ergonomice de lucru în laboratorul
de tehnica dentară – rezultate din studiul efectuat
IV.Concluzii
BIBLIOGRAFIE
PARTEA GENERALĂ
INTRODUCERE
Tehnicianul dentar reprezintă un membru important al echipei stomatologice, asigurând realizarea în cele mai bune condiții a aparatelor gnatoprotetice, ortodontice, chirurgicale. în cadrul sistemului relațional complex, medicul stomatolog colaborează cu tehnicianul dentar în vederea obiectivării scopului terapeutic. Tehnicianul dentar nu are numai rolul unui executant care să respecte cu strictețe indicațiile oferite de medic. El este și un artist al cărui talent, priceperi și deprinderi sunt dirijate de imaginația creatoare, pentru individualizarea cât mai perfectă a aparatelor gnatoprotetice. Fiecare piesă realizată de el este un unicat, concepută și efectuată pentru a se integra morfologic și funcțional, unui anume sistem stomatognat.
Măiestria unui tehnician constă nu numai în a realiza, elemente identice cu realitatea din cavitatea orală, ci și în a realiza din punct de vedere practic, cel mai mic număr posibil de arderi. Aspectele menționate se referă la estetică, element reclamat astăzi de majoritatea categoriilor sociale cu prioritate evidentă, dar nu eludează, ci presupune și celelalte funcții sistemice stomatognatice.
Așadar, activitatea tehnicianului dentar se desfășoară printr-o mare sumă de tehnici de lucru pe un câmp reduu. Mișcările se învață, se repetă în orele de studiu și antrenament, se corectează și auto- corectează, implicând intervenția memoriei mișcării care se repetă la nesfârșit. Manualitatea cere educarea gesturilor prin exerciții și antrenament specific. Dacă la acestea se adaugă talentul (simțul culorilor, al proporțiilor, volumelor, umbrelor), tehnicianul este un artist, altfel este un simplu executant.
Un alt nivel relațional profesional realizează colaborarea cu asistentă, aceasta ocupându-se de transportul aparatelor gnatoprote- tice, ortodontice, în ambele sensuri și de respectarea termenelor prevăzute.
Relațiile psiho-sociale menționate se manifestă în cadrul unui grup organizat: echipa stomatologică, și sunt reprezentate de respect, considerație, colaborare, bună dispoziție.
În concordanță cu această ținută psiho-socială, tehnicianul dentar se caracterizează printr-o ținută vestimentară profesională specifică, la care face apel în momentul în care pătrunde în laborator. Aceasta trebuie să înlocuiască complet ținuta de stradă, pentru că hainele să fie protejate de pulberile și de noxele din laborator.
Halatul simplu său compus din bluză și pantaloni (fustă) va fi însoțit de bonetă. Mănușile sunt rezervate situațiilor în care sunt tratați pacienți cu risc (HIV, hepatită) și oricând manipulează piese protetice sosite din cabinet.
Masca este obligatorie. Este realizată din mai multe straturi de material sintetic hipoalergenic, unite cu ajutorul U.S. sau căldurii. Porii nu lasă să pătrundă particule până la aproximativ 0,5 și bacterii de aproximativ 3 p.. Adaptată perfect la relieful feței, masca se fixează cu barete elastice sau din același material. Ochelarii sunt indispensabili pentru protecția conjunctivei de impactul cu pulberea.
Culoarea uniformelor nu este obligatorie albă, putând fi alese culori pastelate (nuanțe de albastru, verde), în armonie cu cromatica întregului laborator și având în vedere influența psiho-senzorială a acestora asupra organismului.
O ținută vestimentară corectă, curată, îngrijită, impune și reflectă întrucâtva poziția profesională și modul de organizare interioară a laboratorului. Respectarea în permanență a unei ordini perfecte, a unei dispuneri sistematice și logice a instrumentarului, indică și o gândire logică, organizată, sistematizată, seriozitate în muncă. Solicitările la care este supus tehnicianul dentar în procesul muncii rezultă din profilul și caracteristicile profesiunii: preponderent sedentară (peste 3/4 din timpul afectat se desfășoară în poziție așezat), realizată printr-o sumă de mișcări fine, complexe, precise, repetitive,sub acțiunea unor factori ambientali (zgomot, vibrații, iluminare, pulberi, gaze, acizi), cu o concentrare intelectuală semnificativă și o responsabilitate privind corectitudinea execuției piesei protetice.(1,4,7,8)
Solicitarea fizică
Este localizată la grupele musculare cel mai frecvent implicate în procesul muncii (mușchii degetelor, mâinii, antebrațului). Menținerea poziției de postură așezat implică o contracție permanentă a grupelor musculare antagoniste, în vederea asigurării unei poziții fiziologice a coloanei vertebrale. Alte grupe muscular. Implicate sunt cele care mențin postura extremității cefalice, mușchii globilor oculari.
Concentrația prelungită a acestor mușchi determină în timpul zilei instalarea oboselii musculare, printr-un dezechilibru onergetic. Restul maselor musculare ale organismului sunt inactive și ca urmare reluarea circulației periferice este perturbată.
Contracția musculară prelungită la nivelul membrelor superioare, comprimarea, la nivelul antebrațului, a pachetelor vasculo-nervoase prin sprijinul antebrațelor la marginea mesei de lucru (în absența unor suporturi adecvate), la care se adaugă și factorul trepidație (vibrație), transmis de piesa de mână, determină în timp afecțiuni osteoarticulare, cunoscute sub denumirea de boala Raynaud, la care contribuie și poziția instrumentarului static în timpul lucrului. Aceste modificări apar în timp, după ani de practicare a profesiei.(9,12,13)
Literatura mai descrie și sindromul de tunel carpian, o neuropatie compresivă manifestată prin oboseala musculară, dureri, amorțire, resimțite la nivelul policelui, index, mijlociu și inelar. Se datorează compresiunii nervului median la locul unde străbate tunelul carpian, cât și a vaselor care îl însoțesc.
Solicitarea neuro-psihică
Este importantă, pentru că se lucrează pe un câmp redus ca dimensiuni (dintele), unde trebuie redate multe detalii cu un instrumentar complex, de foarte înaltă precizie.
Paleta tehnicilor de lucru este variată, impune folosirea mai multor aparate și, în același timp, cunoștințe teoretice multiple. Pe lângă aspectele tehnologice complicate, tehnicianul dentar face apel la un bagaj de cunoștințe vast: anatomia și fiziologia sistemului stomatognat, gnatologie, biomateriale, biomecanica etc. El trebuie să fie conștient și convins că aparatul gnatoprotetic pe care l-a realizat nu este un corp inert, ci va face parte integrantă dintr-un sistem biologic complex, în care trebuie să se integreze morfologic și funcțional.
Utilizarea articulatoarelor complexe impune cunoașterea relațiilor fundamentale mandibulo-craniene, modul în care se realizează mișcările mandibulare în toată complexitatea lor.
Rolul artistic al tehnicianului se exprimă prin cunoașterea valorii culorii, aprecierea proporțiilor, volumelor, a legilor armoniei.
Activitatea tehnicianului dentar se desfășoară printr-o sumă de tehnici multiple la masa de lucru și la aparate cu implicarea și a celorlalți factori mentinonati, astfel încât el își pune la contribuție imaginația creativă, inteligența, memoria, memoria mișcărilor în flux continuu. Sistemul nervos central este implicat în toate actele pe care tehnicianul le are de desfășurat. însușirea unei noi tehnici de lucru impune efectuarea de exerciții cu mâinile (eventual piciorul acționează pedală). La început, mișcarea nu este precisă, dar prin repetarea gestului se face educarea, antrenarea să, sub controlul cerebral. Este implicat analizatorul vizual, care face posibil controlul corectitudinii mișcării prin reacția de feed-back.
Reducerea solicitării neuropsihice este realizată într-o anumită măsură de respectarea principiilor ergonomice în organizarea muncii, dar și învățare, antrenament, pe tot parcursul vieții profesionale.
Relația profesională care se stabilește între medic și tehnicianul dentar nu va solicita, atunci când sunt înțelese și respectate principiile colaborării: considerația, respectul reciproc, încrederea celor doi parteneri. Psihoergonomia subliniază că aceste calități sunt indispensabil legate de o pregătire profesională temeinică de ambele părți. Numai atunci se instalează echilibrul. Altfel apar stări tensionale, neînțelegere, care se cumulează cu neliniștile și stresul cotidian,augmentând stresul specific professional.(14,15,20)
Stresul tehnicianului dentar rezultă din caracteristicile și solicitările menționate, din teamă pentru a nu greși, din teamă de eșec. O situație ce solicită o constituie și necesitatea de a fi la curent cu toate noutățile apărute în materie de aparate, echipament, materiale, necesitatea de a se pregăti în permanență pentru a fi în pas cu cerințele medicului (vezi noile sisteme de implantare, de exemplu). Reacția în fața unei noi tehnici de lucru, a unui nou aparat, poate fi de acceptare sau de respingere, o nouă sursă de stres.
Solicitarea auditivă
Provine din funcționarea instrumentarului dinamic (piesa de mână), din manipularea incorectă a instrumentarului static (repunerea lui de la o înălțime necorespunzătoare pe masa de lucru) și de la funcționarea aparatelor.
Nivelul sonor al laboratoarelor de tehnică dentară este ridicat și expunerea prelungită la zgomot determină pe parcursul vieții profesionale afectarea analizatorului auditiv.
Solicitarea vizuală
Este intensă, pentru că se lucrează pe un câmp de dimensiuni reduse, tehnicianul fiind obligat să redea cu exactitate cele mai fine detalii ale dinților, să realizeze sau să manipuleze și să monteze sisteme complicate, de finețe, cu rol în menținerea și stabilizarea protezelor scheletate etc. Acestea impun adesea folosirea unei lupe pentru a mări detaliile.
Oboseală vizuală rezultă din această concentrare permanentă, pentru a avea o imagine clară, și din adaptările vizuale frecvente, determinate de o aranjare necorespunzătoare a locului de muncă și o iluminare incorectă (ca nivel, cu umbre, străluciri în câmpul vizual). Variațiile acuității vizuale, ale tonusului mușchilor ciliari, cu scopul de a focaliza imaginea pe retină, reprezintă surse de disconfort vizual după o perioadă de lucru continuă și îndelungată.
Utilizarea corespunzătoare a culorilor poate reprezenta un factor pozitiv, întrucât culoarea poate ghida deplasările privirii în cazul căutării unui instrument, tot culoarea permite aranjarea locului de muncă în mod ordonat.
Solicitarea îndelungată, necorespunzătoare, a analizatorului vizual, favorizează în timp scăderea pragului acuității vizuale.
Solicitările iritative
Se manifestă în special la nivelul sistemului respirator, prin acțiunea pulberilor, gazelor și vaporilor. Se produce o îmbătrânire precoce respiratorie a întregului arbore respirator (bronșită cronică, scăderea capacității vitale, a VEMS). La acești factori din laborator se adaugă și factorii iritativi individuali (fumat).(21,24,25)
Mișcări efectuate. Economia de mișcări
Tehnicianul dentar realizează, în cadrul manoperelor la masa de lucru, o sumă de mișcări complexe, mișcări fine,coordinate care urmează un algoritm bine reglat, se desfășoară pe un câmp redus, cu un instrumentar complicat și variat, adaptat tehnicii respective.
Principiile economiei de mișcări sunt valabile și în tehnica dentară. Mișcările efectuate în timpul lucrului trebuie să fie cât mai ușoare, cât mai scurte și cât mai rare, în măsura în care sunt permise de îndeplinirea corectă a manoperei. Se vor evita schimbările repezi, bruște, ale direcțiilor, mișcarea fiind lină, netedă. La baza acestor observații au stat elemente de fiziologie și gruparea mișcărilor în cele cinci clase menționate (care au în vedere dificultatea mișcării, lungimea sa, masă musculară antrenată și pivotul sau articulația).(28,29)
Capitolul II. DATE GENERALE DESPRE ERGONOMIE
II.1. DEFINIREA ERGONOMIEI
Termenul de ergonomie provine din limba greacă ERGON (muncă, putere, forță) și NOMOS (lege, regulă, știință) , el fiind specific literaturii din spațiul european; în SUA se utilizează termenul de ” human factory” pentru a desemna același lucru.
Nu există până în prezent o definiție oficială, unică, unanim acceptată a ergonomiei care să întrunească consensul specialiștilor, deoarece sfera preocupărilor este extrem de vastă și în permanentă dezvoltare. Din multitudinea de definiții reținem câteva: (2,3,11,19)
În dicționarul explicativ al limbii române, Ergonomia se definește astfel:
”Știință care studiază relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă”
”Disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă în scopul îmbunătățirii posibilităților de a folosi mașina”
”Disciplină care se ocupă cu studiul condițiilor de muncă în vederea realizării unei adaptări optime a omului la acestea”.
Definiția dată de către Asociația Ergonomică Internațională vizează următoarele aspecte: "Ergonomia (factorul uman), este disciplina științifică care constă în înțelegerea relațiilor dintre om și alte elemente ale unui sistem și aplicarea metodelor, teoriilor și datelor adecvate pentru a crește bunăstarea omului și performanța sistemului în general. Ergonomistul este cel care contribuie la conceperea și evaluarea sarcinilor de muncă, a posturilor de muncă, a produselor muncii, dar și a mediilor și sistemelor muncii în scopul de a le face compatibile cu nevoile, abilitățile oamenilor, dar ținând cont totodată și de limitele acestora."
Definiția pe care o dă Societatea Ergonomică de Limbă Franceză (SELF), în anul 1998 este următoarea: ergonomia este "aplicarea în practică a cunoștințelor științifice referitoare la om, necesare pentru conceperea uneltelor, mașinilor și dispozitivelor care să poată fi utilizate de un număr cât mai mare de oameni într-o manieră cât mai sigură, confortabilă, eficientă".
Profesorul francez Bernard Metz de la Universitatea din Strassbourg a definit ergonomia ca fiind “ansamblul integrat de științe susceptibile să furnizeze cunoștințele asupra muncii umane, necesare adaptării raționale a omului în muncă și a muncii la om”
Profesorul rus V. Munipov arată că ergonomia este o "disciplină care a luat naștere din științele tehnice, psihologice, fiziologice și igienă. Ea cercetează posibilitățile omului în procesele de muncă, urmărind să creeze condiții optime de muncă. "
Manolescu, 1999 definește ergonomia drept ”gruparea științelor biologico-medicale, psihologico-sociale și tehnice, în vederea cercetării relațiilor și posibilităților de adaptare optimă reciprocă, în condiții date, atât a omului la munca să cât și a muncii la om, în scopul creșterii eficienței tehnico-economice, a optimizării condițiilor satisfacției, motivației și rezultatelor muncii, concomitent cu menținerea stării de sănătate și favorizarea dezvoltării personalității.”
II.2 Componentele generale ale ergonomiei
Potrivit concluziilor primului simpozion internațional de ergonomie organizat la Praga în 1967, principalii factori care au avut un rol hotărâtor în dezvoltarea și apariția ergonomiei sunt: (2,11, 19, 31)
● factorul tehnic și tehnologic (evoluția tehnologiei a determinat schimbări fundamentale în conținutul muncii, ceea ce impune adaptarea tehnicii la om și a omului la tehnică);
● factorul uman (evoluția concepției omului despre muncă și viață, cresc exigențele privind calitatea vieții și confortul la locul de muncă);
● factorul științific (evoluția științelor tehnice, economice și sociale ce au furnizat cunoștințe cu privire la studiul activității omului în procesul muncii).
Ergonomia a apărut ca o necesitate a creșterii eficienței activității umane în condițiile dezvoltării economice și sociale ale omenirii. Este o știință interdisciplinară care studiază nu numai relațiile dintre om, mașină și mediul de muncă ci urmărește și perfecționarea acestora.
Sistemul om-mașină-mediu este un ansamblu format din unul sau mai mulți oameni și una sau mai multe componente fizice (mașini, echipamente) care interacționează pe baza unui circuit informațional, în cadrul unei ambianțe fizice și sociale, în vederea realizării unui scop comun [Montmollin apud Iosif, 2001].
Componentele de bază ale sistemului om-mașină-mediu sunt: (5,10)
● Subsistemul om cu funcțiile de recepție, de procesare a informațiilor, de luare a deciziilor și funcția de acțiune prin care se dirijează direct asupra mașinii.
● Subsistemul mașină este format din dispozitive de afișare și semnalizare și dispozitive de comandă.
● Subsistemul mediu, care influențează funcționarea ansamblului prin componentele sale: zgomot, temperatură, umiditate, noxe, iluminat, etc.
II.3. Raportul ergonomiei cu tehnica dentară
Ergonomia este o știință interdisciplinară care are ca obiect studiul factorilor de solicitare a omului în procesul muncii, în scopul menținerii capacității de muncă la un nivel cât mai ridicat pe toată durata schimbului de lucru și realizării performanțelor (obiectivelor) în muncă.
Ergonomia studiază comportarea și funcționarea organismului uman în procesul de muncă, în scopul optimizării activității respective. Prin urmare, la constituirea să, ca știință de sine stătătoare, au participat : (3,11)
fiziologia și medicină muncii ;
psihologia ;
sociologia;
științele tehnice;
științele economice.
Constituind o nouă viziune metodologică în domeniul organizării muncii, cercetările interdisciplinare în ergonomie asigură o viziune unitară și integratoare asupra problematicii omului în procesul muncii. Se pun astfel în evidență multiplele interdependențe și intercondiționări ale factorilor ergonomici, de solicitare a omului în procesul muncii.
În orice sistem ergonomic stomatologic, specialistul (medicul dentist,tehnicianul dentar) trece prin două etape obligatorii: cunoașterea și însușirea unor tehnici, poziții de lucru, mișcări ergonomice, transformarea lor în deprinderi și apoi permanență grijă de a se perfecționa și corectă prin autosupraveghere și corecție continuă.
Spre deosebire de alte discipline, specialistul în ergonomie dentară este însuși tehnicianul dentar care este în permanență ocupat de a se adapta la noile tehnici operatorii, de a se perfecționa și autoperfecționa având în vedere parametrii individuali importanți (antropometrici, neuropsihici, ambientali).
Specialistul în ergonomie dentară culege date din toate domeniile și le integrează în beneficiul operatorului (tehnicianul dentar) pentru a crește siguranța, eficiența și performanța acestuia, pentru a-i asigura confortul și satisfacția, toate aceste aspecte conducând de fapt la un scop unic și anume creșterea calității actului medical. (32,39,42)
Capitolul III. Pozițiile de lucru ale tehnicianului dentar
Organizarea ergonomică a muncii într-un laborator de tehnica dentară în vederea derulării unei activități performante implica pe lângă o dotare ergonomică a laboratorului și poziții ergonomice ale personalului.
Pozițiile adoptate în timpul lucrului au efect asupra calității muncii și asupra sănătății membrilor echipei.(26,33)
Pozițiile adoptate de tehnicianul dentar în timpul lucrului sunt :
Poziția de lucru ortostatică – la aparate
Poziția de lucru așezat – la masa de lucru
Studiile asupra acestor tipuri de posture au evidențiat că deosebirile dintre ele, sub aspect fiziologic, sunt condiționate de:
consumul de energie reclamat;
gradul de solicitare ale aparatelor circulator și respirator;
contribuția aparatului osteo-articular, a sistemului muscular și nervos la menținerea poziției.
III.1 Poziția de lucru ortostatică
Este prima poziție adoptată de practicienii din domeniul medicinei dentare, perceputa din nefericire și în zilele noastre datorită lipsei cunoștințelor teoretice de ergonomie sau datorită existenței unor condiții materiale precare (lipsa scaunelor).
Dezavantajele acestei posturi sunt :
greutatea corpului este suportata în întregime de coloană vertebrală,pelvis și membrele inferioare, ducând în timp la apariția artrozei coxo-femurale;
contracția musculară persisitenta datorită tendinței de menținere corectă a coloanei vertebrale, deci efortul pe care trebuie să-l facă organismul este mai mare, și implicit oboseala se va instala mai repede;
efortul cerebral este amplificat datorită necesitații menținerii echilibrului întregului organism în poziție verticală;
diminuarea preciziei mișcărilor mâinilor;
riscul apariției tulburărilor circulației periferice prevalent la nivelul membrelor inferioare, datorită acumulării sângelui și a fluidelor tisulare la acest nivel;
instabilitatea poziției .
Datorită numeroaselor dezavantaje poziția de lucru ortostatica nu se indica decât în cazuri speciale și pentru un timp limitat. Ortostatismul prelungit poate conduce la deformații ale sistemului osteo-articular ,tulburări ale sistemului vascular și la nivelul organelor interne.
Folosirea poziției ortostatice este recomandată atunci când :
Amplitudinea mișcărilor este mare ;
Forța de acționare reclamată în procesul de munca este mare.
Dezavantjele poziției ortostatice:
greutatea corpului este suportată în întregime de coloană vertebrală, pelvis și membrele inferioare, ducând în timp la apariția artrozei coxo-femurale;
contracția musculară persistentă datorită tendinței de menținere corectă a coloanei vertebrale, deci efortul pe care trebuie să-l facă organismul este mai mare, și implicit oboseala se va instala mai repede;
efortul cerebral este amplificat datorită necesității menținerii echilibrului întregului organism în poziție verticală;
diminuarea preciziei mișcărilor mâinilor;
riscul apariției tulburărilor circulației periferice prevalent la nivelul membrelor inferioare, datorită acumulării sângelui și a fluidelor tisulare la acest nivel;
instabilitatea poziției.
Chiar dacă este o poziție obositoare și considerată neergonomică, aceasta este adoptată în momentul lucrului la aparate. Ținând seama că operațiile acestea nu cer o perioadă prea mare de timp, alternarea poziției ortostatice cu cea șezândă ar putea fi considerată o măsură profilactică împotriva sedentarismului.
Plasarea aparatelor pe mese trebuie să se facă la o înălțime corespunzătoare, astfel încât zona maximă de lucru să se găsească la o distanță de privire normală față de aparat, cu brațul ușor îndoit de cot. în poziție ortostatică, funcțiile articulației umărului sunt complet degajate.
Ambele picioare sunt bine sprijinite de sol, astfel încât poziția corpului să fie stabilă (Fig.nr.III.1). Modelul sau aparatul sunt susținute cu o mână sau cu ambele, în funcție de operația de executat (soclare, sablare, finisare, lustruire). Este necesar un bun sprijin al mâinii sau antebrațului pe aparat, iar priza modelului sau aparatului gnatoprotetic să fie perfect realizată pentru stabilitate și pentru siguranța execuției. Exemple de operații realizate în poziție ortostatică: prepararea și turnarea gipsului (Fig.nr.III.2 ), soclare (Fig.nrIII.3).
Miniaturizarea, design-ul modern și computerizarea au făcut ca majoritatea acestor aparate să aibă dimensiuni reduse, iar lucrul cu acestea să se reducă doar la urmărirea funcționării lor, ceea ce se poate realiza și prin simpla deplasare cu ajutorul scaunului pe rotile. Semnale luminoase sau sonore anunță terminarea operației. Se evită astfel poziția ortostatică, acomodările vizuale repetate, iar realizarea operațiilor este mult facilitată (17)
Fig.nr.III.1 – Poziția ortostatică a tehnicianului dentar
https://www.facebook.com/precident.laboratordentar/photos_stream
Fig. nr.III. 2 – Poziția ortostatică a tehnicianului dentar în timpul preparării ghipsului
http://www.qreferat.com/referate/medicina/MATERIALE-UTILIZATE-IN-LABORAT711.php
Fig.nr.III3 -Poziția ortostatică a tehnicianului dentar în timpul soclării modelului dentar
http://studymagazine.com/wp-content/uploads/2013/01/Dental-Technician.jpg
III.2 Poziția de lucru așezat
Este poziția recomandată desfășurării activității practice în orice laborator de tehnica dentară ce asigură un maxim confort operatuluisi menținerea unui echilibru sanogen la nivelul organismului.(Fig.nr.III.4)
Avantajele poziției de lucru șezânde:
consum de energie redus;
poziție confortabilă, stabilă;
contracție musculară minimă;
poziție ideală pentru realizarea mișcărilor fine;
suprafaþa de sprijin este mai mare.
Dezavantajul poziției de lucru șezânde: Presiunea la nivelul discurilor intervertebrale este
mai mare (cu 50%) față de poziția ortostatică ceea ce va determina uzura coloanei vertebral și apariția herniei de disc.(18)
Fig. nr.III. 4 Poziția șezândă la măsuța de lucru
http://www.healthcosmic.com/wp-content/uploads/2013/01/dental-technician.jpg
Conform normelor ISO este admisa și asistenta poziția de lucru așezat pe un scaun ergonomic, care asigura deplasarea fără ca subiectul să se mobilizeze.
Tehnicianul dentar petrece lungi perioade de timp lucrând așezat pe scaun ceea poate genera redoare, durere și patologie a coloanei vertebrale. Deși, pentru mulți tehnicieni dentari alegerea scaunului pentru locul de muncă poate să pară o problemă lipsită de importanță, acesta a devenit în ultimul timp un subiect mult discutat și studiat de specialiștii în ergonomie. (31,37,41)
Ce trebuie să asigure un scaun ergonomic? (6,22,27)
Să fie un scaun mobil, pe rotile, pentru a asigura deplasarea fără că tehnicianul să se ridice și pentru a permite adoptarea oricărei poziții de lucru în jurul pacientului.
Să fie stabil; stabilitatea reprezintă o condiție importantă și este asigurată de un sprijin în minim 3 puncte (tripodal) sau maxim 5 puncte.
Să fie rezistent; el este construit pe un suport solid metalic.
Să aibă înălțime și suport lombar adaptabil; scaunele sunt prevăzute cu dispozitive de ridicare și coborâre foarte variate (hidraulice, prin glisare, cu ax arcuit) care pot fi manevrate ușor prin clapetare, bare, manete.
Să aibă suport pentru brațe.
A avea un scaun ergonomic nu este suficient. Un scaun ergonomic nu înseamnă automat și respectarea pozițiilor ergonomice. Pentru realizarea unei poziții ergonomice este necesar să se
ajusteze scaunul în funcție de talia tehnicanului dentar și să se respecte condițiile posturii neutre pentru coloană și articulațiile periferice, ceea ce îmbunătățește confortul și reduce tensiunea din regiunea cervicală și lombară. Scaunul se poate regla pe o înălțime între 44-70 cm.
Tipuri de scaune ergonomice (Fig.nr.III. 5)
După prezența sau nu a spătarului putem identifica:
– Scaune ergonomice cu spătar (înalt/ redus);
– Scaune fără spătar – tip taburet;
Fig. nr.III.5 Scaun ergonomic cu spătar redus, înalt, tip taburet
http://www.industrialseating.co.uk/shopimages/products/thumbnails/D3%20applemint%20sm.JPG
După prezența brațelor pot fi:
-Scaune ergonomice cu support pentru brațe, ajustabil sau neajustabil. Cele ajustabile se referă la modificarea pe înălțime, rotație și înclinație.
– Scaune ergonomice fără brațe
După forma și tipul pernei (Fig.nr.III.6)
-scaune ergonomice cu pernă plată;
-scaune ergonomice cu pernă în formă de șea (saddle stool).
Scaunele ergonomice tip șea reprezintă o categorie inovatoare, având un design care s-a inspirat din șeaua de cal)
Fig. nr.III.6 Scaun tip șea
http://www.surgicalsystemsltd.co.uk/SURGERY%20FURNITURE%20&%20EQUIPMENT/STOOLS%20&%20CHAIRS/SALLI%20original_twin(1)%2010%20NOV%2011.jpg
Acțiunea ergonomică a scaunului tip șea:
determină prin forma să o poziție șezândă neutră și confortabilă;
design-ul este conceput pentru a favoriza o poziție așezat optimă;
poziția așezat pe acest scaun stabilizează în mod automat pelvisul reducând stresul de la nivelul discurilor intervertebrale și a mușchilor paravertebrali;
forma concavă a acestui tip de scaun determină menținerea naturală a curburilor coloanei vertebrale păstrând pelvisul rotat anterior și spatele posterior. Acesta permite pelvisului să
mențină poziția corectă atunci când ne aplecăm înainte pentru a munci;
folosind acest tip de scaun nu este necesar spătarul, deoarece curburile naturale ale coloanei sunt menținute natural prin contracția musculaturii abdominale, în timp ce spătarul permite menținerea curburilor naturale în mod artificial
scaune ergonomice cu pernă de aer ( Fig.nr.III.7)
Studiile arată că scaunele cu pernă de aer, ce permit mișcărifrecvente ale coloanei sunt benefice pentru că influențează durerile lombare; aceste scaune cu pungă de aer favorizează mișcările pelvisului operatorului și curburile fiziologice ale coloanei.
Totodată acest design echilibrează activitatea musculară a zonei abdomino-pelvine.
Fig. nr.III.7 Scaun ergonomic tip minge
http://ecx.images-amazon.com/images/I/41BIz9Dpj-L._SY300_.jpg
Poziția așezat corecta implica următoarele coordonate (Fig.nr.III.8):
piciorul se sprijină cu planta orizontal pe sol, ceea ce atrage reglarea corespunzătoare a înălțimii scaunului tehnicianului dentar.
unghi de 90 º-130 º intre coapsa și gamba
Unghi mai mic de 90 º (scaunul prea coborât )produce flectarea gambei pe coapsă, deci o compresiune a vaselor spațiului popliteu;
Unghi mai mare de 130º (scaunul prea ridicat )se apropie de poziția ortostatică;
unghi de 90 º – 130 º între coapse și coloana vertebrală
unghi mai mic de 90 º conduce la compresiunea viscerelor abdominal, a vaselor iliace, aortei,deci irigarea precară a membrelor inferioare;
spatele sprijinit pe spătarul scaunului; coloana vertebrală în poziție neutral;
umerii în poziție neutral;gâtul este relaxat,în anteproiectie până la 15º; brațele sunt paralele cu axul lung al corpului (este interzis îndepărtarea brațelor cu mai mult de 20 º; antebrațele la 90 º,paralele cu coapsele (este interzis un unghi mai mic de 60 º intre braț și antebraț). (19,42)
vedere lateral b) vedere frontal
Fig.nr.III.8-Poziția corectă de lucru a tehnicianului dentar (a)vedere lateral;b)vedere frontal)
http://www.lerntippsammlung.de/Ergonomie.html
Atunci când lucrează cu piesa de mână, priza acesteia este palmară realizată cu mâna dreaptă (stânga, pentru stângaci), piesa protetică este ținută în mâna stângă. Al treilea punct de sprijin se realizează prin intermediul degetelor inelar, degetului mic (primele două puncte de sprijin sunt create la nivelul antebrațelor.
În cazul modelării, deci a utilizării instrumentarului static, antebrațele se sprijină pe masa de lucru, mâna dreaptă ține spatula, modelul se găsește pe masa de lucru, mâna stângă susține modelul de lucru, iar mișcările mâinii drepte sunt perfect controlate. Și în cazul modelării cerii pentru o poziție stabilă se realizează și al treilea punct de sprijin (inelarul și degetul mic de la mâna dreaptă se sprijină de model pentru că mișcările degetelor să ție precise, sigure, de amplitudine redusă).
Poziția de lucru mixtă (alternativă)
Poziția de lucru alternativa dă posibilitatea alternării solicitării statice și dinamice a mușchilor la nivelul membrelor inferioare,datorită posibilității oferite operatorului uman de a schimba postura ortostatică cu cea șezândă ,pe toată perioada programului său de muncă . În consecință,operatorul realizează unele operații în picioare, iar apoi adopta poziția șezând pentru altele.
Datorită alternării posturilor se minimizează efectele dezavantajelor pozițiilor șezând și ortostatica, iar efectul avantajelor asupra corpului omenesc se amplifica .
Pentru ca poziția de lucru a medicului să fie cât mai ergonomica trebuie să se aibă în vedere și poziționarea corectă a pacientului ,astfel încât accesul operator să fie cât mai facil și a se obțină o vizibilitatea optimă. (16,17,19)
Capitolul IV. Kinetoterapia
Kinetoterapia (terapia prin mișcare) nu consta doar în efectuarea unor exerciții la întâmplare ci din respectarea unui ansamblu de tehnici și metode ce au un scop și sunt individualizate pe persoana și afecțiune.
Programele sunt adaptate deficitului funcțional Indus de afecțiuni ortopedice, reumatice, neurologice, și categoriile de vârstă .
Programele sunt individualizate dar se pot aplica și terapii de grup.
Kinetoterapiase utilizează în scop profilactic de tratament și recuperare medicală. Programele de fitness sunt ansambluri terapeutice ce au ca modelul principal kinetoterapia, iar ca scop creșterea capacitații fizice și funcționale ale persoanelor.
Este foarte important pentru un subiect, pentru activitatea sa profesională fizică și mental să aibă capacitate fizică. Activitatea profesională impune pe fiecare specialitate o anume gestualitate care de obicei se realizează doar pe anumite grade din amplitudinea jocului articular , la apariția contracturilor musculare și a fatigabilității aparatului locomotor. Toate elementele trebuie corectate și kinetoterapia este mijlocul efficient.
Patologia aparatului locomotor are, așadar, prin definiție un caracter dizabilitant, fapt ce reduce randamentul professional .(34,35,38)
Măsurile terapeutice trebuie să vizeze prevenția și terapia manifestărilor patologice.
Măsurile preventive trebuie să urmeze o anumită starategie care se adresează :
Posturilor pe care tehnicianul dentar le adoptă în timpul actului professional atât la nivelul coloanei cât și la nivelul articulațiilor periferice ;
Ritmului de activitate ( introducerea de pause relaxante );
Comportamentului motor cu evitarea mișcărilor incorecte sau suprasolicitante ;
Programului de exerciții terapeutice pe care tehnicianul dentar trebuie să le deruleze pe durata activității dar și în timpul liber, în spații amenajate special sau la domiciliu.
Posturarea vizează angajarea de poziții corecte de lucru pentru coloana vertebrală și member. Susținerea timp îndelungat a unui act medical caracteristic tehnicienilor dentari conduce la suprasolicitarea aparatului musculo-scheletal, la dezechilibre muscular, la deteriorarea cartilajului articular și în final la instalearea patologiei.
Programul de lucru trebuie organizat cu pause (micro-pauze), moment ce trebuie utilizate pentru relaxarea grupelor muscular prin exerciții fizice și tehnici de stretcging (întinderi) și masaj; dat fiind tensionarea aparatului musculo-tendinos durerea miofasciala este adesea chinuitoare și pentru îndepărtarea punctelor trigger dureroase se exercita presiuni pe punctual care uneori chiar poate fi perceput ca un nodul mic și dur.
Mișcările incorecte tulbura balanta intermusculară, cresc presiunile intraarticulare și scad randamentul profesional, de aceea ele trebuie evitate; de exemplu,pentru coloana lombară mișcările de rotație,de torsiune sunt cele mai dezavantajoase. În mod normal coloana accepta ca nivel fiziologic doar 8- 10 grade de rotație,excesul antrenând forțe de forfecare care deteriorează discul intervertebral.
Programul de exerciții terapeutice trebuie inițiat sub conducerea unui fizioterapeut care le adaptează vârstei,scopului și tipului de patologie osteo-musculo-articulara. (31,40)
Măsuri terapeutice se adresează diverselor tipuri de patologii vertebrale și non-vertebrale. Ele cuprind un tratament medicamentos ( antialgic și decontracturant )și unul fizio-kineto-terapeutic.
Procedurile de fizioterapie (electroterapia,termoterapia,masoterapia) sunt utilizate cu rol antalgic, decontracturant și de pregătire a activității de kinetoterapie.
Terapia prin mișcare deține rolul essential în refacerea capacitații funcționale a aparatului locomotor.
Exercițiul terapeutic va avea ca obiective:
reducerea durerii;
combaterea contracturii muscular;
refacerea mobilității articulare;
tonifierea grupelor muscular;
refacerea coordonării.
Tipuri de exerciții ce intra în alcătuirea programelor terapeutice sunt:
Exerciții de tip aerobic;
Exerciții tip stretching;
Exerciții de tonifiere muscular;
Exerciții de mobilizare articulara;
Exerciții de posturare.
Se recomanda tehnicianului dentar să efectueze :
La începutul fiecărui program professional exerciții fizice ( timp de 10 – 15 minute) pentru asuplizarea sistemului tendo-muscular, refacerea tonusului muscular, refacerea mobilității articulare;
Pe parcursul programului se execută 2 – 3 seturi de exerciții ce vor avea în atenție relaxarea, refacerea tonusului muscular, refacerea echilibrului muscular, mobilizări pe toată amplitudinea jocului articular;
3 – 5 mișcări pentru fiecare exercițiu;
5 – 10 secunde durata unei mișcări. (30)
Programele terapeutice se desfășoară cuprinzând următoarele :
Exerciții pentru musculature gâtului și coloanei cervical ; (Fig.nr.IV.1)
Fig. nr.IV.1
exerciții de mobilizare:
flexia capului – poziție neutral – extensia capului.(Fig.nr.IV.2)
lateralizarea capului spre stânga, apoi spre dreapta (ureche umăr ) (Fig.nr.IV.3)
În timpul exercițiului NU se ridica umărul !
rotirea capului (menton-umar ) până se obține o întindere muscular .
Fig. nr.IV.2 Ecerciții de mobilizare coloana cervical, flexie-extensie
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Fig. nr.IV.3 Exerciții de mobilizare a coloanei cervical -rotatie dreapta/stânga ;
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Exerciții de tonifiere musculară cu rezistență : mâna se sprijină pe ceafă, proiectând capul înainte în timp ce să realizează o rezistență prin extensia capului.(Fig.nr.IV.4,IV.5)
Fig. nr.IV.4 Exerciții de tonifiere musculară cu rezistență
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Fig. nr.IV.5 Exerciții de tonifiere muscular cu rezistență (flexia, extensia capului cu rezistență)
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Exerciții de stretching
Acestea au ca scop întinderea grupelor muscular flexoare,extensoare și rotatorii ale coloanei cervicale.
Stretching-ul musculaturii cervical
Exerciții combinate : de exemplu ,flexia și proiectiea anterioară a capului
Exerciții pentru articulația umerilor și a brațelor
Dat fiind relația funcțional coloana cervical – umeri ne vom adresa și acestui segment .La fel urmărim mobilitatea, relaxarea muscular, stretching-ul.
Ridicarea umerilor până la nivelul urechilor până se obține o ușoară tensiune la nivelul gâtului și umerilor.(Fig.nr.IV.6,IV.7)
Fig. nr.IV.6-Exerciții pentru mobilizarea umerilor (coborâre, ridicare)
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Fig. nr.IV.7- Exerciții pentru mobilizarea umerilor (rotație);
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Stretching-ul musculaturii umerilor și a brațelor (Fig.nr.IV.8,IV.9,IV.10)
Fig. nr.IV.8- Stretching-ul musculaturii brațelor
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Fig. nr.IV.9- Stretching-ul musculaturii brațelor
– http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Fig. nr.IV.10- Stretching-ul musculaturii brațelor
http://www.slideshare.net/mongoliapatient/stretching-anatomy-31153240?related=3
Exerciții pentru articulațiile mâinii și degetelor (Fig.nr.IV.11)
Fig. nr.IV.11- Exerciții de mobilizare a articulației mâinii (flexie,extensie, mișcări laterale ,stretching)
http://dralinpopescu.ro/2011/patologia-si-recuperarea-pumnului.html
Dispozitive pentru mobilizarea articulațiilor;(Fig.nr.IV.12)
Fig. nr.IV.12- Dispozitive de mobilizare a degeteor și articulației mâinii
http://www.clubafaceri.ro/41198/handmaster-plus–dispozitiv-recuperare-medicala-2061658.html
PARTEA PERSONALĂ
INTRODUCERE
Activitatea tehnicianului dentar este guvernată de legi speciale care solicită cu precădere sistemul musculo-scheletal și nervos. Munca de precizie prestată de tehnicianul dentar și care se întinde pe durată de timp considerabilă determină fenomene de suprasolicitare și de uzură care se manifestă la întreg sistemul osteo-articular, membrul superior, coloana vertebrală și chiar membrul inferior.
Postura șezândă angajată o lungă perioadă de timp, contracția musculară statică care modeleaă cu precizie o structură cu dimensiuni reduse, atenția încordată sunt câteva elemente care pot fi considerate factori de risc ce conduc la apariția stărilor patologice la nivelul segmentelor centrale și periferice amintite.
Studiul atent al activității profesionale a tehnicianului dentar a condus la elaborarea unor măsuri ergonomice care armonizează subiectul prestator – instrumentul de lucru și obiectul realizat. Aceste legi trebuiesc cunoscute și aplicate, scopul lor fiind bine definit, acela de a preveni apariția de stări patologice.
Elementele esentiale care ghideaza activitatea in laboratorul de tehnica dentara sunt
postura corecta de lucru;
pozitia tehnicianului;
tehnicile de vizualizarea in functie de caz;
impartirea si organizarea spatiului de lucru astfel incat sa respecte capacitațile fizice umane;
manevrarea si organizarea instrumentarului astfel incat sa permita economie de timp, de miscari si lucrul in echipa.
Nerespectarea criteriilor ergonomice in practica dentara se reflecta in:
condițiile desfășurării actului terapeutic;
afectarea gradului de eficienta a muncii ;
starea de confort si sanatate a operatorului;
echilibrul relational al echipei stomatologice.
Scopul studiului :
stabilirea gradului de afectare sistemică a organismului ca urmare a menținerii pozițiilor vicioase în timpul lucrului în laboratorul de tehnică dentară;
stabilirea necesităților de corecție a posturii de lucru;
demonstrarea efectelor pozițiilor de lucru neadaptate regulilor de ergonomie asupra sănătății tehnicienilor dentari care se manifestă încă din timpul perioadei de instruire practică a acestora;
masuri preventive cu respectarea regulilor de ergonomie;
masuri terapeutice cu aplicarea exercițiilor de kinetoterapie.
I.Material și metodă
Lotul de studiu a fost alcătuit din 29 de tehnicieni dentari. Studiul de cohortă longitudinal prospectiv s-a realizat prin metoda chestionarului, pe baza unui chestionar cu întrebări țintite care să demonstreze efectele respectării sau nu a criteriilor ergonomice în activitatea zilnică în laboratorul de tehnică dentară. Vârsta celor supuși studiului a fost cuprinsă între 30 și 45 de ani, în studiu fiind cuprinși 18 bărbați și 11 femei.
Alegerea subiectilor s-a bazat pe existenta următoarelor criterii de includere si excludere :
Criteriile de includere :
technician dentar;
varsta 30 – 45 ani;
durata de activitate profesională de minim 5 ani;
prezenta semnelor și simptomelor de afectare a organismului ca urmare a pozițiilor de lucru neadaptate (subiecții care prezintă durere relaționată cu zilele în care lucrează, subiecți ce preferă poziția de lucru ortostatică, subiecți ce nu fac exerciții fizice).
Criteriile de excludere :
patologie de coloana cervicală operata;
boli reumatismale ce afecteaza coloana cervicală;
traumatisme cervicale sau ale membrelor superioare/inferioare;
TBC vertebral;
tumori vertebrale cervicale;
anomalii congenitale de coloana vertebrala;
absența afectării sistemice a organismului.
Fiecare tehnician din lot a fost supus in primul rând unui set de intrebari (chestionar) conform fișei de studiu.
FIȘA DE STUDIU:
DATE GENERALE
Nr. curent ……..
Initiale ……..
Vârstă ……
Sex ……
Activitate desfășurată în mediul urban sau rural …….
Numărul anilor de activitate ……
Ore petrecute în activitate ……
DATE CLINICE
A) SIMPTOME
1. Durerea cervicală cronică:
Intensitate:
Ο ușoară (nota 1-4);
Ο moderată (nota 5-8);
Ο severă (nota 9-10);
Frecvență:
Ο zilnică;
Ο ocazională.
Iradiere:
Ο brahială;
Ο occipitală;
Ο descendentă pe coloana dorsală și lombară.
Caracterul durerii:
Ο surdă
Ο lancinantă
Ο însoțită de parestezii
2. Migrenă
3. Astenie fizică/ fatigabilitate
Ο DA;
Ο NU
4. Parestezii membrele superioare și inferioare
Ο DA;
Ο NU
5. Redoare cervicală
Ο DA;
Ο NU
Scăderea forței musculare la nivelul centurii superioare
Ο DA;
Ο NU
Scăderea randamentului profesional:
Ο DA;
Ο NU
B) SEMNE CLINICE
Coloana cervicală dureroasă la palpare:
Ο DA;
Ο NU
Mobilitatea cervicală:
indice menton – stern (N= 0);
indice occiput – perete (N= 0);
indice umăr – ureche (N= 0);
indice menton – umăr (N= 0)
Contractură musculară paravertebrală:
Ο DA;
Ο NU
3. DATE IMAGISTICE (Radiologice)
a. Manifestări de spondiloză cervicală:
Ο limitată;
Ο extinsă.
b. Discopatie cervicală
4. DIAGNOSTICUL CLINIC STABILIT
1. cervicalgie cronică;
2. nevralgie cervicobrahiala tip C5, C6,C7;
3. migrenă.
5. ACTIVITATE PROFESIONALĂ
Poziția profesională:
predominant așezat;
predominant ortostatică;
mixtă.
6. ACTIVITATE EXTRAPROFESIONALĂ
a.Activitate fizică domestică:
Ο obișnuit;
Ο rar.
b.Activitate fizică organizată (sport, aerobic, ședințe fitness)
Ο regulat;
Ο neregulat.
Rezultate si discuții
Rezultatele obtinute au fost introduse într-o bază de date ce a fost prelucrată statistic cu ajutorul programelor Microsoft Excel și Statistica 6.0. Analiza statistică va utiliza metode
standardizate, respectând cerințele studiilor epidemiologice întrucât am utilizat tehnici
standardizate perfect reproductibile și simple de examen clinic, iar alegerea cazurilor a fost
complet aleatorie.
Subliniem că nu a existat diferențe în ceea ce privește culegerea datelor clinice întrucât s-a utilizat aceeași metodologie de obținere a rezultatelor, iar concepția asupra patologiei menționate, a semnelor și simptomelor caracteristice care o însoțesc este aceeași.
Astfel, studiind cei 29 de tehnicieni care dispuneau de scaune ergonomice, a observat că în timp ce 69% foloseau manevrele de ridicare sau de coborâre a platformei, numai 1/3 foloseau ajustarea pe verticală a spătarului (Fig. nr.II.1 ) și numai 27% foloseau facilitățile de ajustare a brațelor de sprijin.
Fig. nr.II.1- Poziție incorectă prin neutilizarea sprijinului în zona lombară
Mai mult de jumătate erau complet nefamiliarizați cu stabilirea tensiunii de înclinare. Un bun scaun trebuie să permită unei persoane să stea confortabil în oricare dintre pozițiile de bază și de asemenea să faciliteze mișcări permise de alonja brațului sau piciorului.
Un scaun perfect trebuie să se adapteze tuturor formelor și dimensiunilor corpului fără să împiedice circulația sângelui. Plasarea sprijinului plantar pe sol va asigura o stabilitate a poziției obținute și va oferi posibilitatea de relaxare activa a organismului. în caz contrar se va obține o instabilitate dinamică și statică a practicianului care va necesita un consum suplimentar de energie.(Fig.nr.II.2 )
Fig.nr.II.2-Absența sprijinului plantar pe sol ce va induce instabilitate dinamică și statică
Neajustarea corespunzătoare a scaunului de lucru va induce și necesitatea apropierii obiectelor pentru o vedere optimă la o distanță incorectă care va determina suprasolicitarea analizatorului vizual cu apariția semnelor oculare ce constau în arsuri, blefarită, senzația de greutate a globilor oculari și a simptomelor vizuale, dintre cele mai variate, de la perceperea de franje colorate, diplopie, vertije la perturbarea aprecierii relațiilor spațiale.(Fig.nr.II.3)
Fig. nr.II.3 Distanță incorectă între piesa de lucru și ochi cu necesitatea apropierii
obiectelor pentru o vedere optimă
Reglarea deficitară a poziției în scaun la nivelul mesei de lucru va duce la suprasolicitarea musculaturii brațelor, prin contracția susținută, de lungă durată a mușchilor, fără posibilitatea de relaxare, (Fig.nr.II.4.)
Fig. nr.II.4 Sprijin incorect al coatelor pe masa de lucru
Pozițiile de lucru ortostatice care alternează cu cele de lucru șezând vor fi corecte atunci când sunt însușite corespunzător și există o protecție a tehnicianului care să permită desfășurarea în condiții optime a activităților zilnice (Fig.nr.II.5 )
Fig. nr.II.5 Menținerea unei poziții corecte ortostatice ușurată de purtarea echipamentului de protecție corespunzător
Deși este greu de menținut pe parcursul unei perioade lungi de timp există tehnicieni care folosesc poziția de lucru ortostatică și pentru situații ce nu necesită acest lucru, (Fig.nr. II.6,II.7) sau o asociază cu un echipament de protecție neadecvat care va scădea productivitatea eficiența mucii și va creste pericolele legate de accidente la locul de muncă.
Fig. nr.II.6 Poziție ortostatică – incorectă
Fig. nr.II.7 Utilizarea incorectă a echipamentului de protecție și poziții neergonomice în timpul lucrului
Respectarea regulilor de ergonomie reprezintă pentru mulți dintre tehnicienii ce practică meseria sau pentru cei care doar se instruiesc un deziderat pe care îl consideră necesar pentru eficientizarea muncii în laborator (Fig. nr.II.8)
Fig. nr.II.8 – Respectarea criteriilor de laborator
Cel mai frecvent și mai important simptom ce apare ca urmare a nerespectării pozițiilor ergonomice de studiu este durerea, manifestată la 66,15 % din subiecții chestionați cu diferite localizări și cu intensitate variabilă. (Fig.nr.II.9 ) Stabilirea intensității durerii musculare a întâmpinat numeroase obstacole pentru fiecare subiect în parte pragul dureros fiind diferit. Deși s-au utilizat diferite modalități de apreciere a intensității dureroase, s-a constat că, la același subiect, în aceeași zi, se pot obține rezultate diferite în ceea ce privește intensitatea dureroasă.
Fig. nr.II.9 – Incidența durerii la persoanele lotului de studiu
Astfel, am ajuns la concluzia că, stabilirea intensității durerii nu trebuie făcută doar pe baza scalelor existente, descrierea verbală a durerii putând fi influențată de o serie de factori externi, cum ar fi:
prezența unei persoane din anturaj în timpul examinării,
existența unei compensații,
implicarea în diferite litigii,
nivelul de inactivitate sau chiar dizabilitate indusă de durere,
experiențele anterioare dureroase,
statusul fizic,
oboseala,
starea psihică în momentul descrierii durerii.
Evaluarea durerii are întotdeauna o latură subiectivă, ea având un caracter multidimensional, subiectivismul fiind determinat atât de medicul ce efectuează examinarea cât și de pacient, în acest ultim caz fiind relaționată cu istoricul dureros, importanța pe care o acordă fenomenului dureros și situației de producere, precum și influenței factorilor cognitivi și de comportament dar și a localizării senzoriale, calității intensității și duratei. Durerile musculo-scheletale sunt afecțiuni comune tehnicienilor dentari, întâlnite încă din anii de studiu.
Fig. nr.II.10 – Alternanța celor doua poziții de lucru
Perioada de menținere a unui tip de poziție este strict relaționată cu apariția durerilor musculo-scheletale, prin suprasolicitarea unui anumit grup muscular cu imposibilitatea obținerii relaxării musculare și acumulare de acid lactic în acești mușchi. Predominanța menținerii unei anumite poziții este evidențiată de (Fig.nr.II.10)
Pozițiile neergonomice se asociază cu creșterea presiunii asupra coloanei vertebrale, generând dureri la acest nivel.
Adoptarea unor poziții vicioase de lucru induce organismului uman o serie de răspunsuri și fenomene adaptative. Activitatea în laboratorul de tehnică dentară, cu câteva mici excepții, este una predominant sedentară, cu o activitate fizică localizată care antrenează mai puțin de 1/3 din musculatura organismului uman, cu mișcări fine și complexe de amplitudine redusă și frecvență variabilă.
Manifestările osteo-articulare și musculo-scheletale pot fi diverse: durere, redoare, oboseală, crampe, tremurături, etc. ce apar cu frecvență variabilă la persoanele investigate: zilnic, ocazional, rar, niciodată. Localizările cele mai frecvente sunt la nivelul coloanei cervicale, umărului, cotului, coloanei lombare, mâinii.
Principalele suferințe musculo-scheletale întâlnite în activitatea zilnică de tehnică dentară sunt:
Afectarea coloanei vertebrale. Asociată cu dureri fesiere si de umeri permite definirea unui tablou specific muncii sedentare. Durerea poate fi însoțită de unele deviații ale coloanei vertebrale (cu frecvență crescută apare cifoza) sau discopatii; pot apare și fenomene de iradiere de tip lombosciatică. Principala cauză de apariție a acestor tulburări o constituie mobilierul neadecvat ca și construcție sau poziționare: scaun jos, îngust, instabil, moale, șezutul scaunului permite alunecarea înainte a corpului, spătarul nu asigură sprijin lombar, antebrațe nerezemate, nivelul coatelor mai coborât decât al mesei de lucru, poziție răsucită a corpului față de masă, adesea pentru a evita fenomenele de reflexie, absența sprijinului pentru picioare.
Durerile de coloană cervicală, umeri, partea superioară a spatelui pot fi cauzate de o poziție fixă, impusă de munca la masa de lucru, în special dacă brațele tehnicianului nu au nici un suport sau umerii sunt încovoiați. Durerea miofascială de natură ischemică reprezintă un mecanism frecvent al durerilor cervicale si toracice.
Artroza mâinii drepte și a cotului drept favorizată de trepidația generată de instrumentarul dinamic.
Hernia de disc ( J.L. Kelsey) la cei ce lucrează peste jumătate din timpul de lucru în poziție șezând poate apare cu un risc de 60-70% mai mare decât la cei care nu stau jos atât de mult. Se manifestă sub forma durerii intense la nivelul membrului inferior asociate cu tulburări de sensibilitate.
Osteoporoza este favorizată de activitățile sedentare prelungite, care amplifică riscul apariției de fracturi secundare.
CTD (Cumulative Trauma Disorder) este un sindrom ce apare în urma angajării poziției prelungite, rigide, a brațelor pe lângă corp, ce duce la compresiunea vaselor și nervilor din zona pectorală și care se manifestă prin durere si jenă locală.
Sindromul de "tunel carpian" (formă a CTD) se instalează sub forma unor crampe în podul palmei și în degete, ajungând la durere, pierderea controlului, slăbiciune (scăparea obiectelor din mână), imposibilitate de-a lucra. Nervul median trece prin tunelul carpian împreună cu tendoanele flexoare ale mâinii. Mișcările rapide ale degetelor și activitatea prelungită determină inflamația tendoanelor, cu scăderea cantității de lichid sinovial și secundar compresiune în acest spațiu îngust a nervului median; în timp apare durerea, asemănătoare cu cea percepută la lovirea cotului. Localizările cele mai frecvente ale durerii sunt la nivelul antebrațului, cotului, încheieturii mâinii, degetului mare. Adesea durerile din cadrul sindromului carpian sunt mai intense în cursul nopții. Dacă activitatea este redusă sau întreruptă la apariția durerii ca prim simptom, fenomenele sunt reversibile. Continuarea activității susținute duce în timp la apariția modificărilor ireversibile ale nervului median. La personalul cu vechime în activitate există, în majoritatea cazurilor, hiperextensie digitală, cu articulații hipermobile. Cauza principală de apariție a sindromului de tunel carpian o constituie poziționarea necorespunzătoare a mesei de lucru la mai mult de 75 cm de sol, astfel încât tehnicianul este nevoit să-și ridice umerii și brațele, activitate de durată, fără pauze, absența cotierelor sau construcția lor neadecvată: prea lungi, prea înguste, din materiale dure sau alunecoase; încheietura mâinii nu trebuie să fie în flexie. In cazul utilizării instrumentarului static durerile la nivelul articulației carpului pot apare dacă acesta este prea greu și există tendința deplasării sale între degetele mare și arătător. Factori favorizanți în apariția sindromului de tunel carpian sunt: artrita, diabetul zaharat, guta, hipotiroidismul, graviditatea, sexul feminin, anticoncepționalele, menopauza, dimensiunea încheieturii (încheieturi musculoase, groase), obezitatea, unele antidepresive, temperatura scăzută. La supraponderali, prin utilizarea instrumentarului static apar deviații ale încheieturii ce afectează nervul median. Unele studii arată că tendinitele și durerile musculare în zonele superioare ale corpului uman se pot asocia cu adoptarea unei poziții cu gâtul, umerii și mușchii brațelor în contracție izometrică. Numai apariția durerilor nu permite diagnosticarea unui sindrom de canal carpian, durata expunerii profesionale trebuind să fie semnificativă.
Tendinita, tenosinovita extensorului degetului mare apare îndeosebi prin susținerea instrumentarului dinamic cu policele; sindromul de intersecție constă din tenosinovită cu localizare pe partea dorsală a antebrațului, în zona de intersecție a tendoanelor extensoare ale mâinii și policelui. Tendinita extensorilor apare dacă mâna este menținută ridicată mai mult timp sau ridicată- coborâtă în mod repetat.
Epicondilita laterală poate apare prin forțarea repetată a antebrațului prin mișcări de extensie și supinație repetate, îndeosebi prin utilizarea spatulei la machetare
«
Sindromul PIN distal (posterior interosseus nerve syndrome) se
referă la întreruperea părții motoare a nervului radial în partea superioară a antebrațului, lângă epicondilul lateral.
Sindromul tunelului cubital este mai rar și se referă la comprimarea/întreruperea nervului ulnar la nivelul tunelului cubital la nivelul cotului.
Repetitive Stress Syndrome: apare in urma unor mișcări repetate ale mâinii. O afecțiune a încheieturii mâinii, specifică celor care lucrează intens în laboratorul de tehnică dentară, a fost recunoscută drept boala profesională în Olanda. Sindromul RSI apare în urma unor mișcări repetate și constă în dureri și imobilitate în încheieturi și mușchi. Agravarea bolii duce la imposibilitatea îndeplinirii sarcinilor de lucru și a activităților zilnice. Acest sindrom este influențat și de alți factori, cum ar fi stresul, orele prelungite de lucru, solicitarea din punct de vedere intelectual sau neadoptarea unei poziții adecvate la locul de muncă. Utilizarea tot mai intensiva a instrumentarului static, care permit o viteză de tastare tot mai mare, provoacă afecțiuni ale epidermei, ale mâinilor, brațelor și umerilor.
Poziția corectă în timpul lucrului poate ajuta la micșorarea sau chiar evitarea disconfortului și reducerea efectelor negative ale nerespectării acesteia din punct de vedere ergonomie, în caz contrar va avea loc apariția manifestărilor musculo-scheletale cu diferite localizări și intensități (Fig.nr.II.11 )
Fig. nr. II.11 – Diferite localizări ale manifestărilor durerose musculo-scheletate
Se constată o gamă largă de afecțiunila lotul studiat, a căror factor favorizant sau determinant poate fi poziția de lucru incorectă, manifestarea acestora fiind încă din anii de studiu, iar perpetuarea ei putând conduce la dizabilități fizice grave.(Fig.nr.II.12)
Fig. nr.II.12 – Frecvența fenomenelor dureroase
Subiecții au fost, de asemenea, intervievați asupra posibilelor inter-relații existente între apariția manifestărilor clinice și orele de lucru în laboratorul de tehnică dentară. (Fig. nr.II.13).
Fig. nr.II.13-Existența inter-relațiilor între apariția manifestarilor clinice si lucru in
laborator
Fig. nr.II.14- Durata fenomenelor dureroase
Durata fenomenelor dureroase și modalitatea de ameliorare a durerii au constituit și ele subiectul chestionarului aplicat și rezultatele obținute au fost evidențiate în graficele din (Fig. nr.II.14)
Posibilitățile de reducere a fenomenelor dureroase sunt foarte variabile, aplicabile singular sau asociat, funcție de instruirea medicală a subiecților.(Fig.nr.II.15)
Fig. nr.II.15 – Posibilitați de ameliorare a durerilor
Efectuarea exercițiilor fizice îmbunătățește tonusul grupelor musculare nesolicitate în timpul lucrului în laborator și ajută la relaxarea celor suprasolicitate Există o serie de manifestări generale, un simptom prezent cu frecvență crescută este cefaleea, etiologia ei fiind complexă: simptom secundar al astenopiei, tulburări date de stres, sau disconfort muscular. La tehnicienii dentari o formă obișnuită de cefalee este cea frontală. Cefaleea poate apare:- asociată cu munca, în condiții de iluminat deficitare, muncă intensă, fenomene însoțită de oboseală oculară (secundar organizării locului de muncă, funcție de deplasările privirii)- în condițiile unei stări tensionate, stresante, îngrijorătoare, proporțional cu vechimea activității la masa de lucru acompaniată de vedere dublă, neclară, după câteva ore de muncă.
Cefaleea poate fi însoțită și de tulburări gastrice sub formă de indigestie, dispepsii sau vărsături.
Zgomotul din incinta laboratorului de tehnică dentară va produce diminuarea atenției și concentrării, manifestări nespecifice.
Vibrațiile generate de instrumentarul dinamic pot induce modificări structurale vasculo-nervoase la nivelul degetelor mâinii drepte, dar și afectarea performanței vizuale.
III.Sugestii privind îmbunătățirea pozițiilor ergonomice de lucru în laboratorul de tehnica dentară – rezultate din studiul efectuat
In țara noastră normele ergonomice pentru protecția muncii constituie o problemă de stat și este reglementată prin Constituția României (art. 41), Codul muncii (Titlul V), Legea protecției muncii Nr. 90 /1996 republicată, precum și prin alte acte normative.
în conformitate cu aceste reglementări, obligația de a asigura securitatea și sănătatea, în toate aspectele referitoare la muncă, revine conducătorului unității iar obligațiile angajaților și elevilor nu afectează principiul responsabilității angajatorului.
Măsurile cuprinse în normele generale de protecție a muncii conțin cadrul general de securitate a muncii pe baza cărora se stabilesc normele specifice de protecția muncii, obligatorii pentru toate persoanele juridice și fizice, inclusiv pentru instituțiile de învățământ.
Obiectivele activității ergonomice în laboratoarele de tehnică dentară sunt:
cunoașterea și respectarea normelor de securitate și sănătate a muncii în amenajarea, dotarea și folosirea spațiilor de lucru în scopul evitării producerii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale ;
pregătirea sistematică a tehnicienilor urmărind ca, odată cu însușirea viitoarei profesiuni, aceștia să-și formeze deprinderile necesare exercitării corecte a oricăror manopere din domeniul specialității, în deplină securitate a muncii;
aplicarea unor măsuri specifice de protecție a muncii și de prevenire a accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor.
Pentru o bună desfășurare a activității, prevenirea instalării oboselii profesionale și profilaxia îmbolnăvirilor este necesară
asigurarea și menținerea condițiilor de microclimat, iluminat, zgomot, corespunzătoare normelor în vigoare,
organizarea proceselor de muncă astfel încât, periodic, să asigure recuperarea funcțională a structurilor solicitate.
reducerea fluctuațiilor mari de activitate.
La personalul ce lucrează pe tot schimbul de lucru la masa de laborator vor fi asigurate pauze scurte (circa 5 minute la 1 oră, 15 min. la 2 ore, sau alese individual), pentru prevenirea oboselii neuropsihice și vizuale, cu evitarea activității continue pe o durată mai mare de 4 ore la masa de tehnică dentară pentru a preveni instalarea sau evoluția unor afecțiuni. Nu se va renunța la aceste pauze prin cumularea orelor la sfârșit de program.
Locul de muncă va fi amenajat ergonomie atât pentru o poziție comodă a corpului cât și pentru scăderea solicitării articulare, neuropsihice și vizuale.
Personalul va evita îmbrăcămintea civilă în timpul activității, pentru prevenirea fenomenului de reflexie. Pentru ameliorarea poziției corpului, ar fi benefică adaptarea de cotiere la scaunele ergonomice existente, sau dotarea cu scaune ergonomice, cu înălțime reglabilă (42-50 cm), adâncime a șezutului scaunului corespunzătoare, suport lombar reglabil. Scaunele să permită lucrul dintr-o poziție înclinată (120 º sau mai mult). Cotierele să fie suficient de late și să nu ajungă în contact cu cotul; să fie suficient de lungi pentru a susține antebratul.
Mesele de lucru în laborator vor avea înălțime corespunzătoare cu datele antropometrice ale utilizatorului, (ideal ar fi să aibă înălțime reglabilă, de 65-75 cm). Becul de gaz și ceara de modelat vor fi dispuse alăturat, care să permită ca încheietura mâinii să nu fie îndoită sau întinsă pentru a ajunge la acestea. Preferabilă este distanța ochi-piesa de lucru de 40-50 cm, cu un unghi vizual de 15-20°.
Pentru membrele inferioare va fi realizat un suport care să asigure un unghi de aproximativ 90° al piciorului pe gambă sau acestea vor fi direct sprijinite pe sol cu aducerea pedalei motorului de prelucrare la o distanță convenabilă permisă de alonja piciorului. Locul de muncă va fi amenajat ținând seama de necesitățile utilizatorului și să permită poziții variabile. în vederea unei bune recuperări, în timpul liber se recomandă personalului de laborator măsuri de odihnă activă, în aer liber, iar la locul de muncă, în pauze, mișcări fizice, îndeosebi de extensie.
Educația sanitară a factorilor decizionali și a celor implicați direct, în vederea conștientizării de către personal a factorilor de risc din mediul de muncă pentru starea de sănătate.
Personalul laboratoarelor de tehnică dentară trebuie:
să-și însușească și să respecte normele și instrucțiunile de protecție a muncii și măsurile de aplicare a acestora;
să utilizeze corect echipamentele tehnice, substanțele periculoase și celelalte aparate din laborator;
să utilizeze aparatura din dotare, corespunzător scopului pentru care a fost realizată.
Cei mai mulți specialiști sunt de acord că un scaun perfect trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:
să permită utilizatorilor să lucreze confortabil cu picioarele sprijinite pe podea; cu coapsele complet așezate pe platformă, care trebuie să fie aproximativ paralelă cu podeaua;
spatele trebuie să fie sprijinit de un spătar confortabil iar unghiul format de coapse și de spate să fie între 90 de grade și 105 grade;
să permită o ușoară înclinare în spate, dar nu prea mare;
să permită schimbări frecvente ale poziției.
Toate acestea pot fi sintetizate în trei standarde structurale:
1.Un scaun trebuie să permită mișcările naturale ale corpului.
Scaunele ergonomice trebuie să permită corpului mișcări libere, spontane,
constrânse numai de gravitație. Scaunul ar trebui să ofere tehnicianului un suport optim chiar dacă acesta este în mișcare sau se odihnește, deși foarte puțin timp oamenii se odihnesc la locurile lor de muncă. De exemplu, studiindu-se mișcările tehnicienilor s-au observat o mulțime de poziții, chiar atunci când aceștia execută o singură sarcină. De altfel, cercetătorii au identificat în munca de laborator o serie de poziții distincte:
înclinare către înainte – pentru activități care necesită atenție, concentrare (realizarea machetelor de ceară, prelucrarea aparatelor gnatoprotetice). Persoanele mai scunde (dacă nu dispun de mobilier ajustabil) sunt de cele mai multe ori obligate să lucreze în această poziție;
rezemare ușoară pentru manevrele care presupun utilizarea instrumentarului dinamic. Cercetătorii spun că aceasta este poziția preferată de majoritatea tehnicienilor dentari.;
Experții sunt de acord că schimbările frecvente ale poziției în timpul lucrului sunt benefice pentru tehnicieni. Mișcarea musculaturii acționează ca o pompă îmbunătățind circulația sângelui, mișcarea coloanei este benefică pentru discurile intervertebrale iar mișcarea continuă a articulațiilor este indicată pentru structurile proprii și pentru ligamente.
Dar uneori unele poziții necesită ajustarea scaunului. Studiile arată că utilizatorii nu folosesc facilitățile de ajustare ale scaunului ergonomie.
2.Un scaun trebuie să fie neutru din punct de vedere topografic.
Presiunea unor suprafețe pot determina disconfortul în timpul șederii. O
bună distribuție a presiunii într-un scaun micșorează agresiunea asupra oaselor implicate în ședere și asupra zonei lombare.
Distribuția corectă a presiunii este crucială pentru confortul șederii pe scaun. Suprafețele rigide acționează asupra vaselor de sânge încetinind circulația, ceea ce determină disconfortul. Din cauza diferitelor puncte de presiune determinate de forme și de dimensiuni diferite ale corpului uman este dificil de prescris conturul ideal al spătarului sau nivelul de rigiditate al pernei scaunului astfel încât punctele de presiune să minimizeze disconfortul. Mai mult, scaunele al căror spătar exercită puncte de presiune în zona lombară sunt considerate mai confortabile decât scaunele a căror parte principală de sprijin se află în partea de jos a spatelui, deși presiunea de la un suport rigid pentru zona lombară provoacă disconfort.
Cercetătorii au descoperit o puternică corelație între confortul global al scaunului de tehnică dentară și modul în care utilizatorul percepe gradul de confort asupra spatelui. Ideal ar fi ca forma corpului să determine aria punctelor de presiune, nu forma platformei sau a spătarului, altfel spus scaunul să se “adapteze” corpului și nu invers.
3.Un scaun ar trebui să se potrivească perfect tehnicianului. Se știe că oamenii diferă foarte mult în privința dimensiunilor. Scaunele care nu se potrivesc tuturor și pot crea disconfort sau chiar probleme de sănătate.
În afara celor aproximativ 10-12 cm la înălțime și 10-12 kg la greutate care separă femeile de bărbați, există diferențe determinate de structura sistemului osos și de distribuire a greutății și infinite diferențe în lungimea brațelor și conturul corpului. Chiar în grupuri de oameni de același sex, vârstă sau statură există o mulțime de diferențe în proporționarea corpului.
Îmbunătățirea corespondenței dintre dimensiunile corpului și dimensiunile scaunului este crucială pentru confort și pentru sănătate. Ajustarea greșită pe înălțime poate cauza o presiune inconfortabilă asupra coapselor.
O platform prea larga sau prea adanca inlatura avantajul sprijinirii bratelor sau spatelui care l-ar ajuta pe utilizator la transferul greutatii de pe coloana.
Unele companii au rezolvat problema diferentelor de dimensiuni ale lucratorilor din laboratoare, comandand producatorilor de mobilier scaune ergonomice care au o scara de ajustabilitate mai mica sau mai mare. Un scaun cu o scala de ajustabilitate mai apropiata de dimensiunile utilizatorului inseamna erori mai mici in ajustabilitatea deoarece aceasta nevoie este relative mai mica.
Alegerea mobilierului de lucru va trebui sa permita tehnicianului dentar efectuarea de miscari ale celor doua maini.
Aceste miscari pot fi :
simultane,pe aceeasi directive,in sensuri opuse, continui, cat mai scurte, rare;
se urmareste realizarea si respectarea unei succesiuni logice a miscarilor, stabilirea si mentinerea unui anumit ritm de lucru;
dispunerea instrumentarului static si a materialelor intr-o ordine bine stabilita,
apucarea si repunerea instrumentelor usoara, simpla, rapida.
Eficientizarea activitatii in laboratorul de tehnica dentara se va obtine prin:
organizarea ergonomica a activitatii;
alternarea fazelor in pozitie sezanda cu cele in pozitie ortostatica;
practicarea unui repaus active care presupune relaxarea muscular printr-o serie de miscari simple, dar cu eficienta crescuta, usor de executat.
Se recomanda tehnicianului dentar sa efectueze programe terapeutice:
la inceputul fiecarui program profesional exercitii fizice ( timp de 10-15 minute) pentru asuplizarea sistemului tendo-muscular,refacerea tonusului muscular ,refacerea mobilitatii articulare;
pe parcursul programului se executa 2-3 seturi de exercitii ce vor avea in atentie relaxarea, refacerea tonusului muscular, refacerea mobilitatii articulare;
3-5 miscari pentru fiecare exercitiu;
5-10 secunde durata unei miscari.
Programele terapeutice se desfașoara cuprinzand urmatoarele:
Exerciții pentru musculature gâtului si coloanei cervicale
exercitii de mobilizare (Fig.nr.III.1 )
Fig.nr. III.1 – Flexia capului – pozitie neutra – extensia capului
lateralizarea capului spre stanga, apoi spre dreapta (Fig.nr.III.2)
Fig.nr.III.2 – Lateralizarea capului spre stânga, dreapta
Exerciții de tonifiere muscular, cu rezistență (Fig.nr.III.3;III.4)
Fig.nr. III.3 – Proiectia capului înapoi cu rezistenta
a b
Fig.nr.III.4 – Flexia lateral a capului cu rezistenta – drept ( a ), stang ( b )
Exerciții de stretching (Fig.nr.III.5)
Fig.nr. III.5 – Stretching-ul musculaturii cervicale
Exerciții pentru articulația umerilor, brațelor, trunchiului (Fig.nr.III.6;III.7;III.8;III.9;III.10)
Fig.nr.III.6- Mobilizarea umerilor
Fig.nr.III.7- Stretching-ul musculaturii brațelor
Fig. nr.III.8 – Stretching-ul musculaturii umerilor, brațelor, trunchiului
Fig.nr.III.9 – Stretching-ul musculaturii centurii superioare
Fig.nr.III.10- Stretching-ul pentru musculatura antebrațelor si mâinilor
Exerciții pentru coloana vertebrală lombară (Fig.nr.III.11;III.12)
Fig.nr.III.11- Extensia coloanei lombare
Fig.nr.III.12- Lateralitatea coloanei lombare
Exerciții pentru membrele inferioare și glezna (Fig.nr.III.13)
Fig.nr.III.13 – Extensia șoldului și a gleznei
Exerciții pentru articulațiile mâinii și degetelor (Fig.nr.III.14)
Fig.nr.III.14 – Mobilizarea degetelor cu ajutorul mingilor de cauciuc
IV. Concluzii
Modelând mediul în care tehnicianul dentar își desfășoară activitatea, conștientizându-l asupra importanței perfecționării propriului stil de muncă, principiile ergonomice de desfășurarea activității în laboratorul de tehnică sunt menite de a îmbunătăți siguranța, eficiența și confortul în cadrul activităților zilnice din laboratorul de tehnică dentară.
Asigurarea și menținerea condițiilor de microclimat, iluminat, zgomot, în laboratorul de tehnică dentară, organizarea proceselor de muncă astfel încât, periodic, să asigure recuperarea funcțională a structurilor solicitate, reducerea fluctuațiilor mari de activitate vor permite desfășurarea activităților zilnice în laboratorul de tehnică dentară în conformitate cu criteriile ergonomice ce trebuie să guverneze întreaga activitate.
Eficientizarea activității în laboratorul de tehnică dentară permite organizarea ergonomică a activității, alternarea fazelor în poziție șezândă cu cele în poziție ortostatică, practicarea unui repaus activ care presupune relaxarea musculară printr-o serie de mișcări simple, dar cu eficiență crescută, ușor de executat.
îmbunătățirea corespondenței dintre dimensiunile corpului și cele ale mediului cu care interacționează tehnicianul dentar este crucială pentru confort și pentru sănătate. Pentru o bună desfășurare a activității, este necesară prevenirea instalării oboselii profesionale și profilaxia îmbolnăvirilor induse de nerespectarea criteriilor ergonomice de lucru.
Nerespectarea criteriilor ergonomice în practica dentară se reflectă în afectarea gradului de eficiență a muncii, starea de confort și sănătate a tehnicianului dentar și în echilibrul relațional al echipei stomatologice.
Poziția corectă in timpul lucrului poate ajuta la micșorarea sau chiar evitarea disconfortului și reducerea efectelor negative ale nerespectării acesteia din punct de vedere ergonomie.
Se constată o gamă largă de afecțiuni a căror factor favorizant sau determinant poate fi poziția de lucru incorectă, manifestarea acestora fiind încă din anii de studiu, iar perpetuarea ei putând conduce la dizabilități fizice grave.
Deși 26,15% dintre subiecți preferă poziția de lucru ortostatică, 66,15% dintre subiecții chestionați au afirmat că au dureri datorate poziției de lucru incorecte la masa de tehnică dentară, 60% dintre intervievați prezintă dureri la nivelul coloanei, zona cel mai des afectată de pozițiile de lucru incorecte.
Efectuarea exercițiilor fizice îmbunătățește tonusul grupelor musculare nesolicitate în timpul lucrului la pacient și ajută la relaxarea celor suprasolicitate.
Varietatea designului laboratorului de tehnică dentară permite adoptarea unui stil individual de lucru, în condiții ergonomice pentru o eficiență crescută a activității, precum și creșterea confortului tehnicianului cu posibilitatea realizării potențialului de performanță fără a compromite propria sănătate și condiție fizica.
Bibliografie
ANGHEL MIRELA, ARGESANU VERONICA, TALPOS- NICULESCU CRISTINA, « Muskuloscheletal disorders – consequences of prolonged static postures », Journal of Experimental Medical and Surgical Research, nr 4 , 2007, pag 167-172(pag.6)
ANGHEL M, “Noțiuni generale de ergonomie dentară “ Ed Orizonturi Universitare, Timișoara, 2005 (pag.11,12)
ANGHELESCU, V.” Elemente de ergonomie aplicată”, Ed. Politică, București, 1971.(pag.11,13)
ALEXOPOULUS EC, STATHI I, CHARIZANI F. « Prevalence of musculoskeletal disorders in dentists” BMC Musculoskeletal disord 2004,;5:16 (pag.6)
ALEXANDRU V.” Ergonomie. Elemente generale”. Ed. Lux Libris; Bv, 1997.(pag.13)
ARDELEAN LAVINIA „ Materiale, instrumente si aparate în cabinetul de medicina dentară” , Eubeea, 2007 (pag.20)
ANCUȚA CODRINA , Esențialul în medicină fizică și recuperare medicală, Ed. Gr. T. Popa Iași, 2010 (pag.6,)
BERRY CHERIE, ALLEN MCNEEL, KEVIN BEAUREGARD, “A guide to ergonomics” , 2000 (pag.6)
BECHIR ANA-MARIA, GHERGIC DOINA LUCIA, COMANEANU RALUCA , NICOLAU ANDRADABALAN CRISTINA „ Interelația dintre simptomatologia dureroasă musculoscheletală și postura incorectă a mediclor dentisti. Durerea și postura incorectă a medicilor dentiști” CONEXIUNI MEDICALE , numarul (21) MARTIE 2011 (pag.7)
BACIU I, DEREVENCO P., Bazele fiziologice ale ergonomiei”,vol 2,3, Ed. Dacia, Cluj Napoca , 1986 (pag.13)
BURLOIU, P. „ Ergonomia și organizarea ergonomică a muncii”. Ministerul Învățământului, București, 1993. (pag.11,12,13)
CALLIET R, “ Low back pain syndrome” 5th ed Philadelphia: F.A. Davis 1995:10,94-143, 279 (pag.7)
CALLIET R, “Soft tissue pain and disability” 3rd ed Philadelphia: F.A. Davis Company 1996:71 (pag.7,8)
CHIRIAC RODICA „Coloana vertebrală în reumatologie: clinică și tratament”, Iași 1995 (pag.8)
DRAGHICI ANCA , » ERGONOMIE », Universitatea Transsilvania, Brașov 2003 (pag.8,9)
DRAGHICI ANCA, „Ergonomie. Noi abordari teoretice și aplicative”.Vol. I. Editura Politehnica, Timișoara, 2006 (pag.24)
ENĂCHESCU TH., Principii generale de aplicare a parametrilor antropometrici în proiectarea spațiului și a poziției de lucru”, Ed Medicală, București, 1982 (pag.pag.24,25)
FINSEN I, CHRISTENSEN H, BAKKE M, “Muskuloskeletal disorders among dentists and variation in dental work”, Applied Ergonomics 1997, 29 (2):119-125 (pag.19)
FORNA N , IORDACHE CRISTINA Ergonomie dentara, ed Gr.T.Popa, Iasi, 2012 (pag.11,12)
HOKWERDA OENE, ROLF DE RUJITER, SANDRA SHAW, “ Adopting a healthy sitting working posture during patient treatment”, OPTERGO , Optical Ergonomic sollutions, 27 July 2006 (pag.8)
IORDACHE CRISTINA, stud.HUCIU GEORGIANA, “Patologia vertebrală, consecință a pozițiilor vicioase (neergonomice) adoptate de medicul dentist în timpul activității profesionale” lucrare diplomă, Iasi, 2011 (pag.9,10)
IORDACHE CRISTINA, stud. CĂCIULĂ ANDREEA “Efectele nerespectării poziției ergonomice în practica stomatologică”, lucrare de diplomă, Iași, 2012 (pag.20)
KHALID A AL WAZZAN , SALAH E.AL SHETHRI, MOHAMMAD Q AL QAHTANI “ Back and neck problems among dentists and dental auxillaries” The Journal of Contemporany dental practice , vol 2 , no 3 , 2001(pag.17)
LEHTO TU, HELENIUS HY, ALARANTA HT, “Musculoskeletal symptoms of dentists assessed by a multidisciplinary approach”, Community Dent oral Epidemiol 1991;19:38-44 (pag.24)
LEFTER VIOREL., MANOLESCU AUREL, “ Ergonomie”, Editura Economică, 2010 (pag.9)
LIGH Q. RANDY, „ Cumulative trauma injury- Carpal Tunel Syndrome”, Journal of the California Dental Association, septembrie 2002 (pag.14)
MANCAS C., C. LEUCUȚA, ZOLOTAR C., FREIMANN P, „Bioinstrumentație, Ergonomie și Organizarea cabinetului de medicină dentară” , „Vasile Goldis” Universitz Press, 2006 (pag.20)
MANOLESCU, A. „ Curs de ergonomie și organizarea ergonomică a muncii”, vol.I. Academia de Studii Economice, București, 1993.(pag.10)
MIREA M., GHEORGHE I., CRISTIAN G., POPESCU E., “Ghid ergonomic”, Editura dacia, 1972, Cluj (pag.10)
MONTACARN CHAIKUMARN, „ Differences in dentist's working postures when adopting proprioceptive derivation vs conventional concept” , International Journal of Occupational Safety and Ergonomics 2005, Vol 11, No 4, 441- 449 (pag.27)
MORARASU CATALINA, BURLUI V. Ergonomie stomatologică , Ed. Apollonia, 1997 (pag.pag.12,20)
NEAGU V.” Îndrumarul lucrărilor practice de ergonomie.” Tipografia Univerității din Brașov, 1981.(pag.14)
OMMER IOANA „ Curs de psihologia muncii”, Ed Politica, 1980 București (pag.14)
PAUNCU ELENA ANA, „Medicina Muncii” editura Orizonturi universale, 2004, Timișoara (pag.25)
PEASE ALLAN, GARNER ALAN, „Limbajul vorbirii. Arta conversației”, Editura Polimark 2002 (pag.25)
PECE STEFAN „Evaluarea riscurilor în sistemul om-mașină”, Editura Atlas Press, București, 2003, 973-86192-5-4 (pag.26)
PITARIU HORIA, „ Ergonomie cognitivă. Teorii, Modele, Aplicații, Editura Matrixrom (pag.20)
PROTEAU ROSE-ANGE, „ Prevention of work related muskuloskeletal disorders in dental clinics” , 2007 (pag.25)
PURDEA DUMITRU, „ Ergonomie și studiul muncii”, Ed. Daco-Press, Cluj Napoca, 1994 (pag.14)
RATZON NZ, YAROS T., MIZLICK A., KANNER T., „Musculoskeletal symptoms among dentists in relation to work posture” Work 2000;15:153-8 (pag.26)
ROȘCA C., „Dicționar de ergonomie”, Craiova, 1997 (pag.23)
SZYMANSKA JOLANTA , „Disorders of the muskuloscheletal system among dentists from the aspect of ergonomics and prophylaxis” , Annals of Agricultural and Environmental Medicine, 2002,9, 169-173 (pag.14)
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Nerespectarii Principiilor Ergonomice Aspura Performantei In Laboratorul de Tehnica Dentara (ID: 156866)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.