Impactul Negocierilor Diplomatice ÎN Constituirea Mediului Modern DE Securitate ȘI Cooperare Internațională Repere Pentru Republica Molodova

IMPACTUL NEGOCIERILOR DIPLOMATICE ÎN CONSTITUIREA MEDIULUI MODERN DE SECURITATE ȘI COOPERARE INTERNAȚIONALĂ: REPERE PENTRU REPUBLICA MOLODOVA

Negocierile diplomatice sunt considerate drept cel mai avantajos mijloc de soluționare a conflictelor internaționale, avînd rolul contribuitor în cadrul constituirii unui mediu modern de securitate și cooperare internațională. Ținînd cont de situația geopolitică în care ne aflăm, putem afirma că pentru Republica Moldova, negocierile diplomatice au avut, dar au și în continuare un rol deosebit în asigurarea securitatii și cooperării internaționale.

Rolul negocierilor diplomatice ale Republicii Moldova în cadrul sistemului internațional de securitate și cooperare pașnică

Analizînd rolul negocierilor diplomatice la care Republica Moldova a luat parte, vom menționa că pe parcursul anilor de independență, Republica Moldova, cu greu și-a definit vectorii politicii externe și a interesului național, căutîndu-și un loc mai avantajos în cadrul sistemului internațional de securitate și cooperare pașnică. Procesul de edificare a intereselor Republicii Moldova se desfășoară anevoios, acest fapt fiind determinat de orientările contradictorii, interne și externe, ale guvernării și opoziției de pînă acum, de deficitul de continuitate în promovarea unei politici active. De la început, Republica Moldova nu dispunea de cadrul juridic pentru exercitarea funcțiilor sale externe, nu dispunea de cadre diplomatice cu studii speciale, nu avea experiență în domeniul activității diplomatice și nu dispunea de o bază de date privind normele și principiile de drept internațional. A fost necesară elaborarea a patru regulamente cu privire la activitatea MAE, în căutarea unui model adecvat al acestei instituții de stat care ar corespunde rigorilor dreptului internațional public. În rezultatul restructurării și lărgirii aparatului administrativ, asigurării cu specialiști de înaltă calificare, MAE a devenit o instituție de stat autorizată care avea misiunea de a contribui la edificarea și realizarea unei politici externe proprii a Republicii Moldova.

Concepția politicii externe a Republicii Moldova, elaborată în anul 1995, se bazează pe principiile raporturilor deschise cu toate țările lumii, pe neamestecul în afacerile interne ale altor state, pe neutralitatea statală și supremația intereselor general-umane asupra celor ideologice. De menționat, că opinia diplomaților profesioniști cu privire la necesitatea revizuirii permanente și aprobării unei concepții flexibile a politicii externe a fost ignorată. În elaborarea și dezvoltarea bazei normativ-legislative a serviciului diplomatic și politicii externe, înființarea misiunilor diplomatice, negocierea tratatelor internaționale, un rol deosebit l-a exercitat Parlamentul Republicii Moldova și Comisia parlamentară pentru relațiile externe. Prin activitatea sa multilaterală, diplomația parlamentară și-a câștigat o poziție deosebită în cadrul relațiilor internaționale. Posibilitatea și importanța cunoașterii directe de către parlamentari a problemelor cu care se confruntă mediul internațional, luarea unor atitudini și decizii referitoare la acestea constituie o modalitate în plus de acțiune în sprijinirea propriei națiuni și apărarea intereselor statului.

În legătură cu cele expuse mai sus, menționăm că la 10 septembrie 1991, Parlamentul a adoptat Declarația privind aspectele securității și dezarmării, în care Republica Moldova își exprima opțiunea sa fermă pentru neproliferarea armelor nucleare și a celorlalte arme de distrugere în masă, arătîndu-și dorința de a deveni parte la Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, precum și la celelalte acorduri internaționale cu privire la interzicerea și eliminarea armelor de distrugere în masă. Ținînd cont de cooperarea Republicii Moldova cu diverse organizații internaționale, putem numi un șir de acte normative, care sînt menite să asigure, dar și să consolideze securitatea și cooperarea pe plan extern, și anume în domeniul vamal. Printre acestea se numără “Convenția cu privire la crearea Consiliului Colaborării Vamale (Bruxelles, 15 decembrie 1950)”, pe care a semnat – o pe 28 octombrie 1994, alte două acte normative sînt “Convenția internațională privind asistența administrativă reciprocă pentru prevenirea, investigarea și reprimarea infracțiunilor vamale (Nairobi, 9 iunie 1977) si Convenția internațională privind Sistemul Armonizat de descriere și codificare a mărfurilor (Bruxelles, 14 iunie 1983)”. Un alt șir de acte normative sînt tratatele internaționale universale în cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite, și anume: “Convenția vamală relativă la transportul internațional al mărfurilor sub acoperirea carnetelor TIR (Convenția TIR) (Geneva, 14 noiembrie 1975) și Convenția relativă la Contractul de transport internațional al mărfurilor pe șosele (CMR) (Geneva, 19 mai 1956)” semnate la Geneva pe data de 21 octombrie 1992. Ambele Convenții sînt destinate facilitării transporturilor internaționale de mărfuri cu vehicule rutiere, prin armonizarea și simplificarea procedurilor vamale, precum și unificarea cerințelor privind documentația respectivă. Actele care sint menite sa asigure o securitate si o cooperare sint :

Tratate internaționale regionale, dintre care tratatele cu UE:

Protocolul privind asistența reciprocă între autoritățile administrative în materie vamală al Acordului de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele lor membre, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (Bruxelles, 28 noiembrie 1994)”.

Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, transformat în februarie 2008 în Consiliul Regional de Cooperare.

Acordul de cooperare pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere (București, 26 mai 1999).

Tratatele semnate cu Comunitatea Statelor Independente (C.S.I.):

Acordul privind colaborarea și ajutorul reciproc în probleme vamale (Moscova, 15 aprilie 1994).

Organizația pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan, Moldova).

Acordul cu privire la asistență reciprocă și cooperare în domeniul vamal între guvernele statelor-participante la GUAM (Ialta, 4 iulie 2003).

Aceste tratate internaționale regionale urmăresc același scop principal ca și Convenția de la Nairobi în cadrul Organizatiei Mondiale Vamale, și anume, acordarea asistenței administrative reciproce în scopul aplicării corecte a legislației vamale, în special prin prevenirea, investigarea și combaterea infracțiunilor și contravențiilor vamale. Mijlocul de bază al asistenței reciproce este schimbul de informații. Acestea ne fiind unicile, astfel de acte sînt foarte multe, ceea ce înca odată demonstrează că Republica Moldova și- a gasit foarte rapid locul și rolul sau pe arena internațională ca stat independent și suveran.

În așa mod, Republica Moldova s-a subscris în totalitate la obiectivele și principiile consfințite în Tratatul de la Paris privind forțele armate din Europa și în Documentul de la Viena asupra măsurilor de întărire a încrederii și securității în Europa. Republica Moldova își afirmă scopul de a contribui într-o manieră constructivă la asigurarea stabilității și respectarea intereselor de securitate ale tuturor țărilor în conformitate cu acordurile internaționale. Un alt principiu de raliere la procesul de cooperare pașnică, este cel al neutralității permanente, prin care Republica Moldova se angajează de a nu lua parte la conflictele armate, la alianțe politico-militare sau economice, care au ca scop pregătirea războiului, de a nu permite folosirea teritoriului său pentru amplasarea bazelor străine și de a nu deține, produce sau experimenta arma nucleară. În dezvoltarea relațiilor cu alte țări, bazate pe cooperare reciproc- avantajoasă, respect și demnitate națională, un rol important l-au jucat ambasadele. În prezent, se observă o intensificare fără precedent a relațiilor și a interdependențelor între țări. Acest proces contradictoriu rezultă ca urmare a dezvoltării economice și adîncirii specializării internaționale, sub impulsul noilor realizări științifice și tehnice. Regionalizarea presupune că statele naționale cultivă relații integrative și de colaborare între ele tot mai strînse cu grade diferite de complexitate. În astfel de relații este inclusă și Republica Moldova pentru care integrarea economică și politică din Europa de Vest, extinderea acestui proces spre Est reprezintă unul din fenomenul cel mai semnificativ și important în perioada actuală. Evident că acest fenomen atrage atenția unor largi cercuri economice și politice, precum și a multor oameni de știință. Astfel a apărut și necesitatea elaborării unor înțelegeri și convenții cu privire la consolidarea acestor relații. Ca rezulat a acestor cerințe a apărut „Acordul de Parteneriat și Cooperare”, semnat la 28 noiembrie 1994, la Bruxelles și a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o durată inițială de 10 ani, între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Scopul acestei lucrări este de a analiza evoluția și consecințele relațiilor economice între Uniunea Europeană și Republica Moldova. În Republica Moldova negocierile diplomatice au o importanță majoră la etapa actuală îm procesul de aderare în cadrul Uniunii Europene. Astfel, procesul de aderare implică negocieri bilaterale și multilaterale minuțioase cu toți membrii cointeresați în politici promovate de candidat, ceea ce poate cauza o extindere în timp a procesului de aderare. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene este organul central de specialitate al administrației publice, abilitat să promoveze și să realizeze politica externă a statului. MAEIE desfășoară o activitate amplă menită să asigure condiții favorabile pentru realizarea plenară a intereselor naționale ale statului în plan extern: integrarea europeană, consolidarea cooperării în cadrul organizațiilor internaționale și regionale, promovarea intereselor economice, asigurarea mediului extern favorabil și sprijinului internațional necesar pentru derularea reformelor economice și social-politice în Republica Moldova, reglementarea conflictului transnistrean, protejarea intereselor cetățenilor Republica Moldova peste hotare și consolidarea imaginii pozitive a Republica Moldova pe arena internațională.

Republica Moldova, devenind stat independent din 1991, a trebuit să depună un efort diplomatic considerabil pentru a deveni parte a unui număr important de organizații internaționale. Pe actuala scenă internațională, Republica Moldova se implică tot mai activ în inițiativele de cooperare regională, demonstrînd o voință politică inechivocă de a se afirma ca actor regional.

Procesul de aderare la structurile internaționale, pornit și susținut inițial de un elan pragmatic asociat cu necesitatea de a consolida statutul independenței Republicii Moldova, ulterior s-a transformat într-un exercițiu mai puțin clar, cel puțin pentru o parte a societății. Oricum, procesul continuă în mod firesc, chiar dacă în societate există voci, cu precădere din partea partidelor din opoziție sau a societății civile, care pun la îndoială importanța statutului de membru al Republicii Moldova la diferite organizații internaționale din perspectiva problemelor pecuniare sau a interesului național. Astfel, interesul național, relația între beneficii și costuri ar urma să pună problema reevaluării conținutului colaborării internaționale. Republica Moldova este membră a peste 60 de organizații internaționale, proces care a început odată cu proclamarea independenței. Procesul de aderare la structurile internaționale nu a ținut cont întotdeauna de aceleași argumente logice pentru fiecare organizație în parte. Această atitudine este, totuși, firească deoarece s-a produs la diferite etape și în funcție de diferiți factori care ar putea să fie acum perimați. Aderarea și participarea Republicii Moldova în organizațiile internaționale nu trebuie evaluată după un sistem foarte rigid, care ar presupune efectuarea unei analize în baza termenilor de cost-beneficiu. Colaborarea internațională a statului poate fi explicată în funcție de mai multe criterii. Unul dintre criterii, asupra căruia vom insista, este o evaluare a colaborării internaționale din perspectiva utilității acestui proces pentru Republica Moldova.

Vorbind despre categoria organizațiilor utile, ne vom referi în primul rînd la structurile organizațiile internaționale care imprimă vizibilitate și substanță statelor membre. Aderarea la ONU constituie cea mai importantă dovadă a existenței unui stat, iar multifuncționalitatea Națiunilor Unite vine să susțină odată în plus importanța acestei organizații pentru orice stat.

Printre cele mai valoroase realizări ale diplomației moldovenești în domeniul integrării europene, este de menționat aprofundarea dialogului bilateral cu UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate; semnarea la 22 februarie 2005, la Bruxelles a Planului de Acțiuni Republica Moldova-UE; deschiderea Misiunii Republicii Moldova pe lîngă Comunitățile Europene (mai 2005); inaugurarea Oficiului Delegației Comisiei Europene în Republica Moldova (octombrie 2005); desemnarea unui Reprezentant Special al UE pentru Republica Moldova și extinderea formatului de negocieri privind conflictul transnistrean, cu includerea UE și SUA (5+2); obținerea facilităților sistemului GSP+ la exportul produselor moldovenești pe piața UE; continuarea dialogului cu Comisia Europeană în vederea obținerii Preferințelor Comerciale Autonome ale UE după modelul ofertei similare pentru statele din Balcanii Occidentali, etc.

Anul 2014 este un an destul de avantajos în dezvoltarea relațiilor Republica Moldova – Uniunea Europeană. Astfel, acordul privind constituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între RM și UE a fost o realizare remarcabilă a anului 2014. Negocierile pe marginea creării Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător între RM și UE au început în luna martie 2012. Negocierile au fost finalizate în luna iunie 2013, în noiembrie 2013 acordul a fost parafat iar la 27 iunie 2014 acesta a fost semnat de către RM și UE.

De o importanță majoră este intrarea în vigoare la 11 iulie, 2014 a acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană privind suportul în implementarea Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Începînd cu 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetățenii RM prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001 privind abolirea obligației de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetățenii RM posesori ai pașaportului biometric în spațiul Schengen. În noul regulament este stipulat:„În conformitate cu Declarația comună aprobată cu ocazia Summitului Parteneriatului Estic de la Praga din 7 mai 2009 și cu finalizarea de către Republica Moldova a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize, Comisia consideră că Republica Moldova a îndeplinit obiectivele de referință prevăzute în Planul de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize.”

La inițiativa Tot anului 2014 i se atribuie și semnarea Acordului de Asociere RM-UE. Acordul de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte a fost semnat la 27 iunie 2014 la Bruxelles, Belgia. Acordul a fost ratificat de Parlamentul RM pe 2 iulie 2014, iar de Parlamentul European pe 13 noiembrie 2014. Acordul de Asociere RM-UE stabilește un nou cadrul juridic pentru avansarea relațiilor dintre RM și UE spre o treaptă calitativ superioară, cea a asocierii politice și integrării economice cu UE. În acordul de asociere este menționat: „ Dialogul politic în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în ceea ce privește aspectele externe și de securitate, precum și reformele interne, este dezvoltat și consolidat în continuare între părți. Acest lucru va antrena creșterea eficacității cooperării politice și va promova convergența în ceea ce privește aspectele de politică externă și de securitate.”

MAEIE a realizat o serie de acțiuni importante în scopul extinderii dialogului cu UE în domeniul energetic, inclusiv, în vederea integrării Republicii Moldova în piața energetică unică a Europei de Sud-Est. Urmare demersurilor întreprinse, Republica Moldova a obținut statutul de observator la Tratatul Comunității Energetice Europene. Totodată, MAEIE a înaintat primele demersuri în adresa Comisiei Europene prin care a fost exprimat interesul țării noastre pentru demararea dialogului privind elaborarea unei „foi de parcurs” și semnarea unui Memorandum de colaborare în domeniul energetic între Moldova și UE, în care ar fi stipulate măsuri concrete ce urmează a fi întreprinse pentru a asigura implicarea activă în lucrările Tratatului Comunității Energetice și obținerea statutului de membru cu drepturi depline.

Dacă privim atent la hartă, țările Parteneriatului Estic formează un coridor comercial cu ieșire la Marea Caspică, deci acesta prezintă un interes economic al UE. Chiar dacă nu există o perspectivă clară de aderare a Moldovei la UE, credem că prin Acordul de Asociere și prin îndeplinirea cu succes a lui ne este deschis drumul european.

Cooperarea Republicii Moldova cu ONU și instituțiile sale specializate, de asemenea, reprezintă un domeniu important în activitatea MAEIE. Datorită demersurilor politice inițiate de MAEIE, coordonate cu ministerele de resort, au fost obținute un șir de decizii pozitive din partea FAO și, respectiv, Organizației Internaționale a Muncii, privind deschiderea unor oficii la Chișinău și desemnarea coordonatorilor naționali. Ambele acțiuni au urmărit scopul de a asigura menținerea sau sporirea volumului de asistență acordată țării noastre în domeniile agriculturii și, respectiv, muncii.

Pe plan intern, au fost sprijinite eforturile legate de evaluarea la jumătate de termen a Programului de Cooperare UNICEF – Guvernul Republicii Moldova pe perioada 2002-2006, precum și a celor vizînd inițierea unui nou ciclu programatic pentru acordarea de asistență Republicii Moldova de către instituțiile specializate ale ONU pe perioada 2007–2011 și elaborarea, în acest context, a Evaluării Comune pe Țară (CCA) și, respectiv, a Cadrului de Asistență al Națiunilor Unite (UNDAF).

S-a reușit alegerea Republicii Moldova în Comisia pentru Agricultură a FAO și, respectiv, Comitetul Juridic al UNESCO. Moldova a fost, de asemenea, aleasă, pentru o perioadă de un an, în calitate de Vicepreședinte al Comisiei ONU pentru Dezvoltare Socială. Au fost continuate acțiunile legate de promovarea candidaturilor țării noastre în organele elective ale ONU și în secretariatele Organizației.

La 7 aprilie, 2014 este adoptat Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) pentru instituirea unei reprezentanțe FAO în Republica Moldova. Potrivit acestuia, „ Guvernul va asigura colaborarea deplină cu Reprezentantul FAO, în scopul executării eficiente a funcțiilor lui/ei în domeniile ce țin în mod direct sau indirect de agricultură, pescuit și silvicultură, precum și alte domenii conexe ale economiei naționale.” Prin activitățile sale în R. Moldova FAO acordă suport în elaborarea, monitorizarea și evaluarea strategiilor în domeniul agricol, implementează proiecte în corespundere cu prioritățile naționale de dezvoltare durabilă a agriculturii, acordă asistență la diminuarea efectelor negative ale diverșilor factori care afectează sectorul agricol.

În perioada anilor 2012-2015 Republica Moldova se bucură de un șir de acorduri de granturi Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. De exemplu, Acord de grant între Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru implementarea Proiectului "Competitivitate în agricultură" (adoptat/încheiat la Chișinău la 28.05.2012); Acord de grant dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Proiectului "Agricultura Competitivă în Moldova" (adoptat/încheiat la Chișinău la 15.11.2013); etc.

O dimensiune importantă în activitatea Ministerului și a misiunilor diplomatice este extinderea prezenței statului nostru în cadrul organizațiilor internaționale, inițiativelor, proceselor și structurilor regionale de cooperare: CE, ICE, OSCE, PSESE, OCEMN. Printre succesele diplomației moldave în domeniul cooperării regionale se plasează obținerea de către Republica Moldova a statutului de membru cu drepturi depline la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (or. Thessaloniki, Grecia, 3 mai 2006). Un alt eveniment semnificativ în procesul de dinamizare a prezenței Republicii Moldova pe arena internațională, a fost exercitarea mandatului de Președinte al GUAM, preluat prin rotație pentru perioada aprilie 2005 – mai 2006. Pe parcursul acestei perioade Republica Moldova a reușit să impulsioneze la un nivel calitativ nou dezvoltarea organizației. În urma activității asidue a tuturor membrilor, Uniunea GUAM a devenit Organizație Internațională Regională, și-a început activitatea Secretariatul organizației. Toate statele membre au aprobat documente constitutive ale GUAM. Exercitînd mandatul, Republica Moldova a organizat pentru prima dată Reuniunea Secretarilor Consiliilor naționale de securitate și a serviciilor de securitate, a fost inițiatoarea desfășurării la Chișinău a Reuniunii Viceminiștrilor Afacerilor Interne și semnării Acordului comun al statelor GUAM privind programul protecției martorilor. O atenție deosebită a fost acordată noilor domenii de cooperare. Astfel, la Chișinău a fost organizat cel de-al doilea Summit al Tineretului GUAM, în cadrul căruia a fost instituită Organizația Internațională „Forumul Tineretului statelor GUAM”, cu sediul la Chișinău.

Începând cu 1 ianuarie, Republica Moldova a preluat președinția Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică (GUAM) pentru anul 2014. Programul de activitate prevede extinderea relațiilor comercial-economice, cooperarea statelor membre atât pe plan politic, cât și pe plan sectorial, precum și contribuția acestora la promovarea colaborării cu statele non-membre GUAM, dar și cu Organizațiile Internaționale. Prioritățile Programului includ consolidarea colaborării științifice și extinderea cercetărilor în cadrul programului FP7 și cooperarea tehnico-științifică pentru identificarea temelor de interes comun, precum și valorificarea oportunităților deschise de Programul Orizont 2020.

Problematica securității regionale, la modul general, și problemele concrete legate de procesul soluționării consecințelor conflictului transnistrean au o pondere considerabilă în activitatea MAEIE. În contextul dat, continuă demersurile diplomatice în vederea identificării unei soluții pașnice a problemei transnistrene și retragerii trupelor și munițiilor Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Diplomația Republicii Moldova a reușit să obțină includerea în documentele internaționale pertinente, în special,cele adoptate în cadrul OSCE, a obiectivului de bază al negocierilor privind reglementarea problemei transnistrene – elaborarea statutului regiunii în baza respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova. De asemenea, printre pașii concreți întreprinși de MAEIE în contextul asigurării monitorizării internaționale a situației în zona de securitate, este de menționat schimbarea formatului de negocieri și inițiativa de securizare a segmentului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene.

O evoluție pozitivă au avut relațiile Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică. Nivelul calitativ nou al acestor relații a fost definit în Planul Individual de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP), adoptat la 7 iunie 2005,  implementarea căruia va contribui la intensificarea dialogului politic și aprofundarea cooperării Republicii Moldova cu statele aliate și cele partenere, va asigura modernizarea și reformarea sectorului național de securitate și apărare.

Pe lingă organizațiile internaționale la care este parte Republica Moldova și care colaborează,în vederea asigurării securității și cooperării internaționale, țara noastră mai colaborează și cu un șir de organizații internaționale la care nu este parte, însa care joaca un rol foarte impartant în asigurarea securității și cooperării pe plan internațional. (Exemplu, Republica Moldova nu este parte la blocurile militare cum este NATO, dar cu care cooperează în vederea asigurării securității internaționale.) Ținînd cont de statutul său de neutralitate, Moldova, prin implementarea Planului Individual de Acțiuni (IPAP), nu urmărește obiectivul aderării la Alianța Nord-Atlantică (NATO), ci speră să utilizeze Planul pentru accelerarea procesului de reforme în sectoarele apărării și securității naționale.

Statutul Republicii Moldova în ochii NATO și altor organizații internaționale ia avînt, fapt demonstrat de evenimentul desfășurat în Republica Moldova în 2011. În perioada 16-17 iunie 2011, la Chișinău a avut loc reuniunea Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic în formatul sesiunii Grupului Consultativ pentru Politică Atlantică (EAPC/APAG) care a reunit 59 de delegați din partea Secretariatului NATO, misiunilor țărilor membre și partenere și statele membre ale EAPC. Un astfel de eveniment a avut loc pentru prima dată în Moldova, fiind apreciat efortul țării noastre (inclusiv sub aspect financiar) și reuniunea calificată drept fiind de succes de către statele participante.

Cea mai actuală cooperare a Republicii Moldova cu NATO are loc prin Acordul, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord cu privire la participarea Republicii Moldova în operațiunea Forței Multinaționale din Kosovo (KFOR). Conform Ordinului Nr. 1191 cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaționale, emis de ex-ministrul MAEIE, Natalia Gherman, „Acordul, încheiat prin schimb de scrisori, dintre Guvernul Republicii Moldova și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord cu privire la responsabilitățile financiare în legătură cu participarea Republicii Moldova în operațiunea Forței Multinaționale din Kosovo (KFOR), semnat la Bruxelles, la 18 decembrie 2013, se aplică provizoriu de la data semnării.”

Ministerul a acordat asistență necesară în vederea negocierii și semnării acordurilor bilaterale în domeniul cooperării comercial-economice; evitării dublei impuneri și protejării reciproce a investițiilor. Au continuat activitățile de sensibilizare a partenerilor externi în vederea acordării sprijinului financiar și tehnic necesar pentru derularea reformelor în economia națională. O dinamică pragmatică și în ascensiune au relațiile bilaterale. Ținînd cont de faptul că prioritatea absolută a politicii externe a Republicii Modova o constituie integrarea europeană, este evident că relațiile bilaterale cu statele – membre ale UE (Germania, Franța, Italia, Olanda, Marea Britanie, Polonia, Țările Baltice, Cehia, Slovenia etc.) au ocupat un loc deosebit în activitatea diplomatică.În altă ordine de idei, evoluția situației internaționale și regionale a determinat o consolidare a raporturilor bilaterale cu SUA.

Un imperativ al politicii externe a devenit crearea unui model calitativ nou al raporturilor bilaterale moldo-ruse, bazate pe principiile egalității și respectării drepturilor suverane ale Republicii Moldova. O atenție deosebită se acordă aprofundării și diversificării relațiilor cu țările vecine – România și Ucraina; au fost consolidate relațiile cu Turcia, China, Japonia. Activitatea diplomatică bilaterală s-a soldat cu stabilirea de noi relații diplomatice și comercial-economice, precum și extinderea celor existente prin semnarea unor acorduri de cooperare în domeniile politic, economic, financiar și umanitar. La capitolul protejarea intereselor cetățenilor noștri peste hotare, activitatea MAEIE se axează pe acordarea asistenței consulare, completării cadrului juridic în domeniul consular și ajustarea actelor normative în materie consulară la legislația internațională.

Avantajele de securitate ale UE, la fel și ale NATO în Moldova se reduc la două aspecte principale: conflictul transnistrean și problemele de securitate neconvențională. Pentru a preveni acestea, UE a rezumat interesele generale care se reduc la următoarele: stimularea creșterii economice, reducerea sărăciei și consolidarea democrației; sprijinirea unei reglementări politice a diferendului transnistrean, susținerea retragerii complete a trupelor rusești din Transnistria, în conformitate cu prevederile OSCE. Republica Moldova, în scopul promovării intereselor de securitate, exercită o politică externă și de securitate activă. În această perioadă dispar dificultățile interne și ca rezultat, Republica Moldova implementează experiența altor state, depășește problemele sale. În contextul armonizării cadrului juridic al Republicii Modova cu cel al UE, MAEIE a sprijinit procesul de examinare și avizare a proiectelor de acorduri cu statele membre ale UE (Ungaria, Slovacia, Cehia, Estonia și Letonia), privind călătoriile reciproce ale cetățenilor. Faza inițială a procedurilor interne de încheiere a unor acorduri privind călătoriile reciproce a fost finalizată. Semnarea acordurilor respective este condiționată de luarea unei decizii de principiu la nivelul organelor de conducere ale UE.

Prima rundă de negocieri, cu experții Comisiei Europene, a posibilităților de facilitare a regimului de vize pentru cetățenii Republicii Moldova a avut loc la Bruxelles, la 7 iunie 2006. În cadrul întâlnirii au fost prezentate ultimele evoluții în procesul de implementare a prevederilor Planului de Acțiuni Republica Moldova-UE în domeniul luptei împotriva traficului de ființe umane și crimei organizate, migrației ilegale, securității documentelor naționale de călătorie și alte aspecte ce țin de subiectul vizelor. În cadrul dialogului, delegația Republicii Moldova a reiterat solicitarea de sprijin din partea Comisiei Europene și a statelor membre, în vederea oferirii de către UE a mandatului pentru continuarea negocierilor privind acordurile de facilitare a regimului de vize și readmisie Republicii Moldova -UE pe parcursul anului 2006, informînd oficialii europeni în detalii despre dificultățile întîlnite de cetățenii moldoveni în procesul de obținere a vizelor Schengen. 

Dialogul inițiat a avut a continuare în timpul vizitei de lucru a Președintelui Republicii Moldova la Instituțiile Europene (21–22 iunie 2006). În cadrul discuțiilor reprezentanții UE au reiterat disponibilitatea Uniunii de a acorda sprijin Republicii Moldova în problema vizelor, în special, prin crearea, în calitate de proiect-pilot în Republica Moldova a unui Centru comun pentru eliberarea vizelor Schengen, responsabil pentru toate țările Acordului dat. Republica Moldova este lider în procesul de negocieri privind aderarea la UE datorită eforturilor întreprinse de Guvernul de la Chișinău. Declarația respectivă a fost făcută pe 8 Septembrie 2011, de Andrzej Halicki, președintele Comisiei politică externă a Seimului Polonez, în contextul anunțării priorităților Președinției Republicii Polonia la Consiliul Uniunii Europene.

În acest sens, Andrzej Halicki a constatat că are loc prima fază în procesul de negociere a Acordului privind regimul de vize Republica Moldova -UE, prin implementarea pașapoartelor biometrice. “În faza a doua, va fi posibilă anularea vizelor pentru cetățenii moldoveni, care va fi cel mai vizibil semnal în direcția aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană”, a adăugat parlamentarul polonez.

În același timp, A. Halicki crede că, “fără soluționarea problemei diferendului transnistrean, nu putem aștepta o parcurgere rapidă a căii de integrare europeană pentru Republica Moldova” remarcînd că “răspunsul acestei soluții nu va fi găsit în actualul format de negocieri, ci în relațiile dintre UE și Federația Rusă“. Acest deceniu este al doilea deceniu de extindere al UE, după cel din anii 90, și aveți perspectiva clară de a prinde al doilea val de extindere”, a conchis oficialul polonez.

Potrivit lui Igor Corman, președintele Comisiei politică externă și integrare europeană a Legislativului de la Chișinău, în toamna anului 2011 urmează să fie încheiat procesul de adoptare a legilor care decurg din acțiunile ce țin de liberalizarea regimului de vize, cum ar fi reformarea serviciilor de frontieră și a unor instituții de stat, astfel încît din 2012 aceste legi să poată fi deja aplicate. Astfel, începînd cu 28 aprilie 2014 a fost liberalizat regimul de vize pentru cetățenii RM prin modificarea Regulamentului UE nr. 539/2001 privind abolirea obligației de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetățenii RM posesori ai pașaportului biometric în spațiul Schengen. Guvernul va promova un curs echilibrat al politicii externe, optim pentru țară, urmărind dezvoltarea relațiilor reciproc avantajoase cu toți partenerii, atît din Vest, cît și din Est. Din această perspectivă, Guvernul Republicii Moldova va continua consolidarea relațiilor de bună vecinătate și de parteneriat strategic cu Uniunea Europeană, România, Ucraina, SUA și Federația Rusă. În paralel cu eforturile orientate spre avansarea procesului de integrare europeană, vor fi aprofundate relațiile tradiționale de cooperare cu partenerii din spațiul Comunității Statelor Independente.

În continuare vor fi asigurate promovarea intereselor economice ale țării și protejarea intereselor cetățenilor moldoveni peste hotare.Acest program este expresia continuității în îndeplinirea angajamentelor asumate în fața cetățenilor, dar și a partenerilor noștri externi. Astfel, viziunea strategică a programului propus o constituie creșterea bunăstării populației, care se va axa pe două obiective majore ale Guvernului: creșterea nivelului de trai al cetățenilor și integrarea europeană. În vederea realizării acestor obiective mari vor fi întreprinse o serie de acțiuni pentru protecția socială a cetățenilor, dezvoltarea economiei, consolidarea statului de drept, creșterea numărului locurilor de muncă, dezvoltarea relațiilor cu partenerii externi, atragerea investițiilor, eliminarea vizelor și alte acțiuni care au ca finalitate o viață mai bună pentru cetățenii noștri. Unul dintre principiile de activitate importante va fi transformarea succeselor la nivel macro, obținute în ultima perioadă, în beneficii palpabile pentru fiecare cetățean în parte. Astfel, Programul de activitate al Guvernului, în ansamblul său, urmărește crearea unui nivel înalt de bunăstare a cetățenilor Republicii Moldova, precum și realizarea altor transformări importante în societate, care, în totalitatea lor, ar accelera integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

Uniunea Europeana manifestă un interes activ față de Republica Moldova în contextul Politicii Europene de Vecinătate și în baza Acordului de Parteneriat și Cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova. Poziția respectivă a fost expusă de Jose Manuel Barroso, presedintele Comisiei Europene, și Danilo Turk, președintele Republicii Slovenia, țara deținătoare a Președinției la Consiliul UE, în scrisoarea comună a celor doi oficiali expediată la adresa ex-președintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin.

V.Voronin a declarat că: "În context, dorim, de asemenea, să reafirmăm principiul de bază al respectării suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul hotărirelor sale recunoscute pe plan internațional. Acest fapt corespunde principiilor Actului Final al Conferintei pentru Securitate și Cooperare in Europa de la Helsinki, precum si ale articolului 11 al Tratatului privind Uniunea Europeana". Jose Manuel Barroso și Danilo Turk subliniază faptul că pe parcursul anului trecut au fost atinse progrese semnificative în relațiile Uniunea Europeană – Republica Moldova, inclusiv negocierea și intrarea în vigoare a Acordurilor de facilitare a regimului de vize și de readmisie, crearea Centrului Comun de Vize, acordarea Preferințelor Comerciale Autonome, precum și sporirea asistenței oferite de UE țării noastre.

În mesajul lor cei doi demnitari occidentali menționează că aceste realizări reprezintă beneficii tangibile pentru Republica Moldova și pentru cetățenii ei intr-un vast ansamblu de domenii. "Progresele persistente în implementarea reformelor de pe agenda Republicii Moldova, axate pe Planul de Actiuni moldo-comunitar din cadrul Politicii Europene de Vecinătate, vor contribui la menținerea și consolidarea acestor beneficii", conchid președintele Comisiei Europene și președintele Republicii Slovenia.

În cursul Reuniunii Consiliului de Cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană, desfășurat pe 27 mai, curent, la Bruxelles, Benita Ferrero-Waldner, Comisarul European pentru Relații Externe și Politica Europeană de Vecinătate, a declarat că rezultatele obținute oferă Comisiei Europene posibilitatea să anunțe despre lansarea reflecțiilor în cadrul Uniunii Europene referitor la viitorul document de colaborare care va fi semnat între UE și Republica Moldova.
Republica Moldova are o importanță geopolitică enormă, fiind o democrație tânără care tinde spre Comunitatea Europeană.

În concluzie putem afirma că ca și pentru ceilalți actori internaționali, pentru Republica Moldova, negocierile diplomatice au jucat, și vor juca un rol foarte important în asigurarea securitații și cooperării internaționale, cît și în afirmarea de mai de departe a statului nostru ca stat independent și cu drepturi depline în cadru sistemului internațional. Deasemenea studiind și analizînd sistemul de relații internaționale ale Republicii Moldova, vedem că cu toate că este un stat destul de tînăr pe arena internațională, a reușit să se afirme destul de repede pe plan extern, dovadă servindu-ne numărul destul de mare a organizațiilor internaționale din care face parte, dar și numărul de acte sau acorduri semnate cu alte state. Un alt lucru care caracterizează statul nostru, este obiectivul propus încă de la declararea independenței, și anume, integrarea europenă, care a servit drept stimul pentru Republica Moldova, în dezvoltarea și afirmarea ca stat independent și suveran. Chiar și în prezent sîntem martori la acțiunile care sînt întreprinse pentru atingerea internaționale, cît și de un număr mare de state, care au drept obiectiv favorizarea acestui obiectiv, dar și în vederea asigurării unei zone de securitate în regiune. Cu toate că pe teritoriul republicii există, după cum știm, conflictul transnistrean, vedem în ultima vreme că este depus un mare efort pentru depașirea pe cale pașnică a acestui conflict, acest scop fiind susținut și de organizațiile și asigurarea unei securități și cooperări durabile atît în regiune, cît și în întreaga lume. Acest lucru este demonstrat, înca odată, de susținerea depusă de către organismele externe, pentru a depăși această situație de instabilitate, astfel asigurînd o stabilitate și o cooperare bazată pe negocieri diplomatice.

Asigurarea securității și cooperării Republicii Moldova în condițiile proceselor internaționale prin intermediul negocierilor diplomatice – conținut și efecte

Starea de insecuritate a Republicii Moldova este determinată de mai mulți factori cumulativi. Este vorba, în special, de amenințările și vulnerabilitățile politice, militare, economice, sociale și de mediu cu care se confruntă încă de la întemeierea sa în 1991 tînărul stat și care se perpetuează și se agravează tot mai mult, riscînd să ducă societatea spre noi crize. Printre cele mai serioase amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale menționăm:

1. Existența regimului separatist de la Tiraspol și prezența în zona de Est a Republicii Moldova, a trupelor rusești care dețin un arsenal important de arme militare ofensive și defensive.

2. Presiunile politice, diplomatice și economice externe exercitate de Federația Rusă în scopul urmăririi propriilor interese în zonă.

3. Slaba funcționare a instituțiilor democratice.

4. Inconsistența politicii externe în promovarea intereselor naționale.

5. Existența unei economii bazate preponderent pe agricultură, productivitatea căreia depinde în mare parte de condițiile climaterice.

6. Diversificarea slabă a exporturilor și dependența excesivă față de piața rusă de desfacere.

7. Dependența excesivă față de importurile de petrol, gaze și electricitate din Federația Rusă, combinată cu incapacitatea valorificării unor surse de energie similare sau alternative.

8. Perpetuarea criminalități organizate și impactul negativ al acesteia în domeniul politic și economic, ceea ce susține dezvoltarea unei economii tenebre și care subminează autoritatea statului și bunăstarea cetățenilor.

9. Rata înaltă a șomajului, insuficiența protecției și asistenței sociale, scăderea nivelului de trai ale unei considerabile părți a populației.

10. Migrarea masivă – legală și ilegală – peste hotare a cadrelor înalt calificate.

11. Criza demografică ce afectează nivelul de dezvoltare economică a țării.

12. Defrișările masive ale pădurilor, care duc la înrăutățirea calității aerului, la dispariția multor specii de floră și faună, la eroziunea terenului și la alunecări de teren.

13. Concentrările masive de deșeuri menajere solide în locuri neautorizate, ceea ce conduce la poluarea apelor freatice, care sînt principala sursă de apă potabilă în localitățile rurale.

Perpetuarea acestui șir impresionat de pericole iminente la adresa securității naționale a fost posibilă și din cauza condițiilor geopolitice specifice în care și-a făcut apariția și se dezvoltă noul stat Republica Moldova: un teritoriu mic, situat între Ucraina și România, lipsit de resurse naturale importante, cu o populație în principal rurală, cu o economie preponderent agrară; o regiune caracterizată de un vid de securitate, dominat de ambițiile Rusiei de a o ține în propria zonă de interese, combinată cu lipsa unei strategii coerente a UE și NATO pentru zona în cauză, la care se mai adaugă și lipsa unei viziuni geostrategice a clasei politice de la Chișinău asupra politicii externe a țării. Așa cum afirmă D.Dungaciu, contextul politic european face astăzi, dar mai ales mîine, ca interesul pentru regiunea Mării Negre să sporească în plus, ca nevoia unei strategii regionale a Occidentului să devină și mai presantă.

Procesele politice care au dus la proclamarea independenței Republicii Moldova au provocat în același timp și separatismul din partea de est a țării. Pe lângă gradul înalt de periculozitate pentru situația internă, conflictul transnistrean are un potențial de instabilitate regională: orice moment de tensiune în Transnistria riscă să se transforme într-un conflict regional cu implicarea altor state, în special al Ucrainei, României, Rusiei.

Din 1992, procesul de negocieri între părțile aflate în conflict este orientat pe două direcții: 1) determinarea statutului Transnistriei, și 2) luarea unei decizii în privința contingentului militar rus aflat în Transnistria. La început negocierile privind soluționarea conflictului transnistrean se desfășurau în formatul „4” – Rusia, Ucraina, România și Moldova. După semnarea convenției moldo-ruse din 21 iulie 1992 cu privire la principiile reglementării pașnice a conflictului armat din zona nistreană a Republicii Moldova, conducerea țării noastre a solicitat Președintelui în exercițiu al OSCE ca în Moldova să fie trimisă o misiune care ar urmări aplicarea în practică a acestei convenții. La cererea Moldovei, la sfârșitul lunii aprilie 1993, în procesul de negocieri se include OSCE. Recomandările OSCE au însemnat o cotitură în procesul negocierilor privind soluționarea conflictului transnistrean.

La 21 octombrie 1994 Republica Moldova și Federația Rusă au semnat un Acord cu privire la statutul juridic, modul și termenele de retragere a formațiunilor militare ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. În conformitate cu acest Acord partea rusă s-a angajat să-și evacueze formațiunile militare din Moldova pe parcursul a trei ani din ziua intrării în vigoare a Acordului. Cu toate că au trecut deja 14 ani de la semnarea Acordului, Rusia nu numai că nu și-a evacuat trupele din Republica Moldova, dar nu a îndeplinit nici chiar procedurile interne de punere în vigoare a Acordului. Mai apoi, după 1994, negocierile privind soluționarea conflictului transnistrean se desfășurau în formatul „5” – Moldova, Rusia, Transnistria, Ucraina, OSCE.

La 8 mai 1997 a fost semnat Memorandumul privind principiile normalizării relațiilor dintre Republica Moldova și Transnistria. În acest document în punctul 11 se scria „Republica Moldova și Transnistria își construiesc relațiile în cadrul unui stat comun în frontierele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești din ianuarie 1990”. De altfel, stat comun este o denumire ambiguă la care nimeni nu-i cunoaște semnificația. Moldova interpreta această noțiune într-un fel – drept o autonomie a Transnistriei în componența Moldovei ca în cazul Găgăuziei, iar Transnistria – drept o confederație care ar fi o treaptă intermediară în obținerea independenței față de Moldova. În rezultatul acestor poziții diametral opuse negocierile în formatul „5” au eșuat. „Memorandumul Kozak”, dacă ar fi fost semnat la 25 noiembrie 2003, ar fi condus la lichidarea de facto a Republicii Moldova și la legalizarea prezenței trupelor ruse pe teritoriul Moldovei până în anul 2020.

La 18 iulie 2006 la Chișinău a avut loc o conferință internațională la care savanții – juriști americani M.Meyer și C.Borgen au prezentat raportul „Dezghețarea unui conflict înghețat: aspecte legale ale crizei separatiste din Moldova”. Nerecunoscuta „Republica Moldovenească Nistreană” a fost clasificată de către savanți ca un „regim de facto”.

Încă la 28 iunie 2001 Republica Moldova a semnat cu UE Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Însă, grație politicii europene de vecinătate elaborată încă în 2003-2004 UE și-a revizuit parțial politica față de conflictul transnistrean. După semnarea Planului de Acțiuni UE – Republica Moldova (februarie 2005 – ianuarie 2008) Uniunea Europeană și SUA au dat acordul să participe la formatul de negocieri în calitate de observatori, căpătând formula „5+2”. Formatul de negocieri „5+2” include: două părți implicate – Republica Moldova și Transnistria; mediatori – OSCE, Federația Rusă, Ucraina; observatori – SUA și Uniunea Europeană. Pentru prima dată după 1992 Moldova apare ca un partener care discută de pe alte poziții (de forță) cu Tiraspolul. Acest lucru se datorează UE care are o strategie de susținere a reintegrării Moldovei.

La 23 iunie 2008 ex-președintele Republicii Moldova V.Voronin, a avut o

convorbire telefonică cu Înaltul Reprezentant al UE pentru Politică Externă și de Securitate Comună, J.Solana, la inițiativa oficialului european. Șeful statului s-a pronunțat în favoarea întrunirii cât mai grabnice a participanților, mediatorilor și observatorilor în procesul de negocieri în formatul „5+2” pentru soluționarea problemei transnistrene.De menționat, că conflictul transnistrean este mai puțin complex și mai ușor rezolvabil, reieșind din câțiva factori.În cazul conflictului transnistrean nu există doi factori importanți: factorul etnic și religios, factori care există în alte conflicte. Adică nu există ură, contradicții, tensiuni la nivelul ambelor maluri ale Nistrului.

Negocierile au fost reluate la sfârșitul anului 2011, dar din iunie 2014 nu a mai avut loc nicio rundă de discuții, Tiraspolul invocând diverse motive pentru a nu participa la negocieri. După o pauză de șase ani, au fost relansate negocierile în formatul „5+2”, aprobate principiile, procedurile și agenda procesului de negocieri, reluată activitatea grupurilor comune de lucru, relansat traficul feroviar de mărfuri prin regiunea transnistreană, anulată taxă de 100% la importurile de mărfuri de pe malul drept al Nistrului, reprezentanții administrației de la Tiraspol participă la negocierile cu UE cu privire la crearea Zonei de Comerț Liber Aprofundate și Comprehensive. De asemenea, întâlnirile oficiale și neoficiale între prim-ministrul Vlad Filat și liderul de la Tiraspol Evgheni Șevciuk au devenit un lucru obișnuit, acestea contribuind la crearea unei atmosfere prielnice pentru negocierile oficiale. Aceste rezultate, cu siguranță, sunt în beneficul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. În 2011 au avut loc 5 runde de negocieri în formatul „5+2” privind soluționarea conflictului transnistrean: 14-15 februarie, 4-5 aprilie la Viena, 21 iunie, 22 septembrie la Moscova, 30 noiembrie-1 decembrie la Vilnius.

Începutul anului 2012 a început cu un incident in Zona de Securitate în urma căruia a fost împușcat un cetățean al Republicii Moldova de către pacificatorii ruși. În urma acestui eveniment, s-au intensificat discuțiile despre retragerea sau transformarea misiunii de pacificare rusești care ar fi depășită. Deși poziția Chișinăului și Tiraspolului era una diametral opusă, situația nu s-a escaladat, iar la sfârșitul lunii ianuarie 2012 a avut loc prima întâlnire între Premierul RM Vlad Filat și noul lider transnistrean, Evghenii Șevciuc la Odessa. În cadrul acestei întâlniri s-a convenit despre intensificarea negocierilor în format 5+2, cooperarea grupurilor de lucru privind consolidarea măsurilor de încredere. În cadrul negocierilor 5+2 s-a reușit o deblocare a situației reușind sa fie semnat un document la 18 aprilie 2012 în care erau specificate principiile de desfășurare a negocierilor. De asemenea, a fost decis rolul tuturor participanților la negocieri specificându-se egalitatea la masa de negocieri atât a Chișinăului și Tiraspolului cât și a observatorilor UE și SUA.

În perioada 5-6 iunie 2014, la Viena, sub egida președinției elvețiene și sârbe a OSCE a avut loc a doua reuniune din acest an a negocierilor în formatul '5+2'privind reglementarea conflictului transnistrean. Negocierile au fost mediate de către reprezentantul special al președinției OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, ambasadorul Radojko Bogojevic. Delegația R.Moldova a fost condusă de către viceprim-ministrul pentru reintegrare Eugen Carpov. Participanții la reuniune au examinat subiecte legate de asigurarea condițiilor necesare pentru libera circulație a populației de pe cele două maluri ale Nistrului, perspectivele deschiderii podului de peste Nistru din preajma satelor Gura-Bîcului și Bîcioc, circulația trenurilor prin regiune, aspectele economice vizând interacțiunea dintre cele două maluri în contextul edificării spațiului de comerț liber și aprofundat cu Uniunea Europeană, documentarea populației și altele.

Ucraina a primit de la Chisinau unda verde pentru blocarea frontierei terestre cu Transnistria. Moscova nu va putea folosi nici spatiul aerian ucrainean pentru aporvizionarea armatei sale din Transnistria, scrie ReporterVirtual.ro. Chișinăul și Kievul nu au avut niciodata o înțelegere atat de buna in problema transnistreana, declarat pentru NG Anatol Țăranu, director al Centrului pentru Cercetări Strategice și Consultanță Politică – Politicom.

„Pentru Ucraina este important sa rezolve problema transnistreană, pentru regiunea este vazuta drept o amenințare la adresa securității statului. Grănicerii si vamesii ucraineni vor înăspri controalele pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene și vor face tot ce le sta in putere pentru a sugruma economia transnistreană. În același timp, vor infiinta blocada totala a fortelor armate ruse staționate în Transnistria. Pana acum, armata rusa avea probleme cu comunicatiile de suprafata, iar de acum încolo Kievul îi va bloca si spatiul aerian, pentru ca niciun avion sa nu mai ajunga la Tiraspol„- spune expertul. Astfel, începînd cu 2014, Ucraina se implică mult mai active în soluționarea conflictului trasnistrean, care ar putea să-i influențeze negative interesele naționale.

O nouă rundă de negocieri în format 5+2 programată pentru 11-12 septembrie, 2016 la Viena nu va avea loc din cauza refuzului Tiraspolului de a participa la aceste tratative. Runde similare au mai fost amânate din același motiv și în aprilie sau iulie, iar experții se întreabă deja dacă nu cumva lucrurile au putea duce spre sistarea negocierilor.

Vicepreședintele Dumei de Stat a Rusiei, Serghei Jelezniak, a declarat în iunie, 2015 că s-ar putea ca Rusia „să fie nevoită” să înceapă războiul în Transnistria și a sugerat că de data aceasta armele vor fi îndreptate împotriva Ucrainei. Potrivit deputatului rus Leonid Kalașnikov, odată cu denunțarea de către Ucraina a Acordului din 1995 „regiunea transnistreană s-a transformat într-o cetate ocupată”: "Dintr-o parte e Republica Moldova, care a încheiat un Acord de Asociere cu UE, iar din alta e Ucraina care, de asemenea, a semnat un astfel de Acord. Mai mult, Moldova "sugrumă" economic Transnistria. Nu a inclus nici o întreprindere din Transnistria în lista celor care fac schimb cu Uniunea Europeană. Și Ucraina procedează la fel, iar acum și prin mijloace militare", s-a revoltat Leonid Kalașnikov. Trebuie de menționat că interesele Federației Ruse în această regiune au un rol considerabil în evoluția conflictului. Ele se manifestă în câteva aspecte: În primul rând, interesele ruse sunt de ordin geostrategic. Partea rusă consideră prezența sa pe teritoriul Republicii Moldova, inclusiv militară, drept o posibilitate de a exercita influența în Balcani. O astfel de poziție a fost exprimată în repetate rânduri atât de către guvernul rus, cât și de diferite mișcări politice din . trupe rusești din Transnistria sunt ultimul contingent militar al federației ruse dislocat în Europa dincolo de granițele statului rus. Retragerea acestor trupe ar putea fi considerată ca o cedare în fața Occidentului și ar lipsi Rusia de anumite pârghii de influență în zona dată. Un rol considerabil îl joacă astăzi și situația politică din Ucraina, care începînd cu anul 2014 se îndepărtează de Est, făcînd pași importanți spre Occident și Uniunea Europeană. Acest fapt devine o problemă pentru ”fratele” rus, care deși obține Crimeea, pierde influența asupra altor zone geostrategice și îi vine mai greu să controleze Transnistria. În consecință, interesele geostrategice și politice pe care le are Rusia în regiunea transnistreană explică suportul politic, economic și militar acordat de această țară regimului de la Tiraspol.

Avînd în vedere situația dificilă în care se află Republica Moldova în 2015-2016, marcată de schimbarea guvernelor și protestele organizate, a fost sistată și încercarea de a reglementa conflictul transnistrean. Totuși, noul prim-ministru, Pavel Filip, a anunțat că în curând ar putea fi reluate negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean, în acest sens, până la sfârșitul lunii martie a anului 2016, ar putea fi organizate întâlniri în formatul „3+2” și „5+2”.

,,Pe fundalul unui proces complex și dificil de reformă, o dată cu transpunerea standardelor democratice și rigorilor economiei de piață în realitatea social-economică și politică din Republica Moldova, s-a produs treptat o accentuare a instabilității politice, determinată de denaturarea percepției funcționării puterilor într-un stat democratic și de erodarea, în consecință, a sistemului arhitecturii puterii”. Această tendință negativă s-a manifestat și prin faptul că de la proclamarea suveranității și pînă acum în Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate și s-a remarcat o anumită instabilitate guvernamentală. Perindarea guvernelor a fost determinată de: instabilitatea sistemului partidelor politice; de lipsa dialogului continuu, deschis și eficient dintre putere și opoziție, precum și de lipsa unei viziuni integratoare a elitei politice.

Autoritățile moldovenești au depus eforturi apreciabile în vederea reformării sistemului judiciar, eforturi concretizate prin adoptarea unui șir de legi fundamentate pe rigorile sistemelor judiciare europene și care constituie un prim-pas spre realizările democratice în acest domeniu. Chiar dacă s-au înregistrat tendințe pozitive de reformare a sistemului judiciar în Republica Moldova, ele nu au produs efectele dorite pentru că a lipsit consecvența și perseverența guvernelor în vederea reformării ireversibile a acestui sistem în spiritul concepției de reformă, normelor constituționale și practicii internaționale

De asemenea, deși în Republica Moldova sînt înregistrate actualmente în jur de 3000 de ONG-uri, care acumulează în fiecare an un volum tot mai mare de resurse umane, financiare, materiale și instituționale, fapt care-i sporește evident potențialul de acțiune, rapoartele experților străini scot în evidență faptul că societatea civilă moldovenească nu este încă suficient dezvoltată. Printre principalele probleme existente în acest domeniu este de remarcat:

incapacitatea statului de a elabora și aplica o strategie coerentă și rațională de utilizare a potențialului în continuă creștere a acestui sector;

procedura mai dificilă de înregistrare a ONG-urilor care activează în mediu rural, deoarece înregistrarea lor are loc cu asentimentul consiliului local care se întrunește o dată la trei luni;

activismul scăzut încă al organizațiilor obștești din mediul rural, etc.

Salubrizarea mediului politic, văzută drept un mijloc de înlăturare din viața politică a formațiunilor politice slabe, a contribuit doar parțial la consolidarea sistemului de partide din Republica Moldova. Marea majoritate a formațiunilor, care au supraviețuit procedurii de reînregistrare, au rămas la fel de firave, amorfe și lipsite de vizibilitate. Pe de altă parte, rezultate pozitive nu s-au înregistrat nici în ceea ce privește calitatea vieții politice, caracterizată dimpotrivă prin acutizarea luptei politice datorită reliefării vădite a intereselor de grup, lipsei de flexibilitate a partidelor politice, precum și erodării continue a spiritului conciliant al acestora.

În ceea ce privește mass-media, primele documente importante prin care a fost proclamată și consfințită libertatea presei au fost:

Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29.07.1994 ;

Legea presei, nr. 243-XIII din 26.10.1994 ;

Legea audiovizualului, nr. 603-XIII din 03.10.1995 ;

Hotărîrea despre Concepția susținerii de către stat și promovării mijloacelor de informare în masă în anii 1999-2003, nr. 277-XIV din 11.02.1999 ;

Legea privind accesul la informație, nr. 982-XIV din 11.05.2000 .

Principalele probleme existente în acest domeniu constau în:

cenzura de la posturile naționale de televiziune și radio;

utilizarea mijloacelor media publice, cu precădere, în interesele puterii politice;

tendința autorităților publice de subordonare a presei scrise;

suspendarea sau periclitarea activității unor instituții mass-media;

accesul limitat la informațiile de interes public;

inexistența unor criterii legislative clare privind delimitarea informației ce ține de viața privată de problemele ce constituie interes public deosebit;

hărțuirea autorilor articolelor de investigație;

inexistența unor mecanisme de protecție reală a jurnaliștilor;

lipsa unui plafon maxim al compensației prejudiciului moral cauzat de lezarea onoarei, demnității și reputației profesionale.

Situația dificilă a presei din Republica Moldova impune ameliorarea acesteia, prin reconsiderarea urgentă a politicilor statului în acest domeniu, racordate la valorile și standardele împărtășite de comunitatea europeană.

O altă provocare la adresa securității Republicii Moldova ar fi fenomenul migrației. Evoluțiile social-economice și politice care au avut loc în ultimele decenii și continuă să deruleze la nivel global au creat premisele unor schimbări considerabile în domeniul migrației, impunînd acordarea unei atenții deosebite față de aceste probleme, care tot mai frecvent sunt abordate în cadrul dialogului politic și colaborării internaționale. A. Margarint consideră că ,, schimbările politice și economice care au avut loc în Republica Moldova precum și alte țări aflate în perioada de tranziție, au afectat procesul de muncă și au condus la deteriorarea veniturilor populației: scăderea salariului, inflația, rata mare de șomaj, lipsa unui loc de muncă bine plătit conform specialității, dispariția economiilor, lipsa de informație despre plasarea în câmpul muncii, lipsa locurilor de muncă pentru tinerii specialiști. Toate aceste cauze și multe altele stau la baza unui fenomen existent și mai înainte, dar care a luat amploare în ultimul deceniu, numit migrația populației.

,,Migrarea duce la multiple probleme legate de plasarea și mișcarea forței de muncă, lezarea drepturilor umane ale cetățenilor noștri aflați peste hotare, pătrunderea ilegală în țară a străinilor, tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova, traficul ilegal de ființe umane, înrăutățirea situației criminogene’’ . Ca urmare a emigrării unei părți considerabile a populației, piața muncii se poate confrunta cu disproporții apărute în rezultatul lipsei forței de muncă calificate. Sunt necesare mijloace și timp pentru a înlocui constructorii, pedagogii, medicii, inginerii și alte categorii de specialiști calificați care au părăsit locurile de muncă.

Procesele migraționale influențează atît situația socială, economică și demografică din țară, cît și stabilitatea și securitatea statului. Reieșind din realitățile sus-menționate și în scopul îmbunătățirii situației în domeniul reglementării proceselor de imigrare și repatriere a populației, migrației forței de muncă, precum și a sporirii gradului de protecție socială a lucrătorilor migranți și combaterii ilegale, a fost creat cu începere de la 1 octombrie 2001, Serviciul de Stat Migrațiune pe lîngă Guvern. În conformitate cu Hotărîrea Guvernului nr. 872 din 21 august 2001, Serviciul dat este o instituție publică de stat de specialitate abilitată să promoveze o politică de stat unică în domeniul migrației populației.

Realizarea politicii migraționale presupune activitatea organelor administrației publice centrale și locale în următoarele direcții de bază:

elaborarea și perfecționarea bazei normative în domeniul migrațiunii, armonizarea legislației interne la standardele internaționale;

apărarea drepturilor migranților în conformitate cu normele dreptului internațional;

ridicarea nivelului de responsabilitate a organelor administrației publice centrale și locale, a organelor de drept, organizațiilor nonguvernamentale, a persoanelor fizice și juridice în scopul contractării deplasării ilegale a persoanelor;

dezvoltarea și perfecționarea structurii organelor administrației de stat în domeniul migrației și asigurarea coordonării activității lor;

atragerea surselor de finanțare pentru rezolvarea problemelor în domeniul migrației;

elaborarea unor programe privind realizarea politicii migraționale, atragerea investițiilor străine pentru crearea noilor locuri de muncă și asigurarea condițiilor pentru utilizarea eficientă a veniturilor provenite din munca prestate peste hotare în scopul dezvoltării business-ului mic și mijlociu; facilitarea transferurilor bănești.

Realizarea acestei politici îi revine autorității administrației publice centrale de specialitate în colaborare cu alte organe ale administrației publice centrale și locale. Implementarea Concepției politicii migraționale va permite reglementarea eficientă a proceselor de migrare, întărirea securității frontierei de stat, crearea unei bănci de date despre toate categoriile de migranți, efectuarea evidenței cetățenilor străini și a apatrizilor pe teritoriul țării, prognozarea fluxurilor migratorii, facilitarea procedurii de înregistrare și evidență a străinilor, preîntîmpinarea și combaterea migrației ilegale, a contrabandei și traficului ilicit de ființe umane.

O problema aparte o constituie migrația forței de muncă. Dintre cauzele care au determinat fenomenul migrației forței de muncă peste hotare am putea menționa accentuarea crizei social-economice, diferențele mari dintre standardele de viață din țările dezvoltate și cele sărace etc. Premisele interne ale avalanșei migrației forței de munca din țara noastră își au originea într-un șomaj ridicat, lipsa locurilor de muncă și a mijloacelor de existență, în nivelul de viață și salarizare din țară și strainătate. Actualmente șomajul în Republica Moldova a cuprins aproape jumătate din populația aptă de muncă. Premisele externe ale acestui fenomen rezidă în faptul că lucratorii străini pe piața de muncă din Europa Occidentală sunt cu mult mai ieftini decît cei locali; nivelul profesional și de calificare al lucratorilor din republica noastră este destul de înalt; în țările avansate sunt încă multe lucrări și activități grele, murdare sau cu un anumit pericol pentru sănătate pe care muncitorii de acolo nu mai vor sa le înfăptuiască.

La începutul anilor 90, atunci când se destrăma marele imperiu sovietic, Republica Moldova avea o populație de aproximativ 4,5 milioane. Astăzi, acest număr a scăzut semnificativ, încât nici autoritățile nu pot da o cifră exactă a cetățenilor rămași în țară. Potrivit unui sondaj realizat de Magenta Consulting, unul din trei moldoveni ar dori să plece din țară. Totodată, ONU a prognozat că până în 2050 populația Republicii Moldova va ajunge sub două milioane de locuitori. Sergiu Tofilat, expert al Institutului de Politici și Reforme Europene (IPRE), consideră că în asemenea situație din Republica Moldova vor pleca nu numai cetățenii simpli, dar și reprezentanții businessului mic și mijlociu. Se presupune că până în 2050 populația Moldovei va scădea cel puțin cu un milion de oameni. De asemenea, Institutul Demografiei din Viena a prognozat, într-un studiu din 2014, că țara noastră va pierde 11% din populație.

Ceea ce însă trebuie să ne îngrijoreze cel mai mult este faptul că acolo se află legal numai fiecare al cincisprezecelea din cei plecați peste hotare. În prezent în Republica Moldova activează 35 titulari de licență pentru organizarea angajării provizorii peste hotare a cetățenilor Republicii Moldova care au angajat în anii 2000-2001 mai puțin de 2000 de cetățeni ai republicii. Restul din cei plecați în strainătate în căutarea unui loc de muncă au fost organizați prin diferite căi: turism, sport sau au fost vînduți de diferite structuri, firme fantome în calitate de sclavi, fără a avea nici un drept, trecînd printr-o filiera foarte dura și achitînd taxele respective – de la 1500 pînă la 3000 dolari SUA. Unica modalitate de soluționare a problemelor migrărilor ilegale este încheierea acordurilor bilaterale mai ales cu statele unde se găsesc cei mai mulți lucratori emigranti ilegali din țara noastră ce ar permite legalizarea prezenței acestora în strainătate, și nicidecum introducerea unei ,,cortine de fier" la hotarele comunității europene.

Sarcinile primordiale ale Serviciului de Stat Migrațiune pentru viitorul apropiat sunt:

– elaborarea proiectelor de modificare a legislației cu privire la migrațiune și reorganizarea structural-funcțională a Serviciului de Stat Migrațiune;

– instituirea gărzii migraționale în punctele de trecere a frontierei și în structurile teritoriale conform modificărilor preconizate;

– ajustarea cadrului normativ existent la cerințele actuale naționale și internaționale;

– organizarea angajării provizorii peste hotare a cetățenilor Republicii Moldova;

– aderarea la instrumentele juridice internaționale în domeniul migrației populației și aplicarea acestora;

– negocierea acordurilor bilaterale cu Portugalia, Italia, Cehia, Statul Kuwait, România, Guvernul Moscovei și alte state cu privire la migrația forței de muncă.

O altă problemă deosebit de importantă petru asigurarea unei secutități efective a Republicii Moldova este problema demografică. Datele recensămîntului din anul 2004, precum și caracteristicile demografice, evidențiază tendința de depopulare a țării, cauzată de descreșterea ratei natalității, îmbătrînirea populației, scăderea ratei fertilității, creșterea ratei mortalității, etc. În ultimele decenii în țară a fost marcată o scădere continuă a populației, determinată de deteriorarea structurii celor 3 compartimente ale dinamicii populației – natalitatea, mortalitatea și migrația externă. Aceste fenomene implică o multitudine de consecințe sociale, economice, politice și culturale nefavorabile care vor necesita elaborarea unor politici demografice eficiente menite să schimbe actualele tendințe în domeniul dezvoltării umane.

Moldova se confruntă cu o serie de schimbări demografice ce vor avea implicații pe termen lung. ,,Populația țării a scăzut cu circa 274 mii persoane între 1989 și 2007 și continuă să scadă în ultimii 3 ani, în medie, cîte circa 9 mii de persoane. Această tendință este determinată de fertilitatea scăzută și de migrația externă mare, peste 356 mii persoane sînt declarate plecate în alte țări la lucru sau în căutare de lucru, conform datelor Anchetei forței de muncă. În același timp, Moldova se bucură de un nivel mediu al ratei mortalității și de creșterea speranței de viață. Dacă în prezent, din cele circa 3 mln. 600 de mii de locuitori, 712 mii sînt copii (pînă la 15 ani), 2 mln 343 mii – tineri și adulți (16-61 ani bărbați/56 ani femei), și 526,1 mii sînt vîrstnici (peste 62 ani bărbați/57 ani femei), peste 50 de ani tabloul demografic va arăta complet diferit: pensionarii vor reprezenta mai mult de jumătate din populație, vor fi puțini adulți și copii.”

Conform datelor preliminare a Centrului Național de Management în Sănătate, situația demografică în Republica Moldova pe anul 2015, remarcă devieri nesemnificative a indicatorilor, comparative cu perioada similară a anului precedent. Pe perioada de raportare s-au născut 38592 copii vii, cu 32 de copii (0,1%) mai puțin, față de perioada similar a anului 2014 – 38624 copii. Deși devierile de indicatori la trecerea din 2014 în 2015 nu este mare, o diferență mai semnificativă se observă dacă facem o comparație cu anul 2006, de exemplu. Astfel, în anul 2006 s-au născut 37,6 mii copii, iar avînd în vedere că din 2006 pînă în 2015 au trecut 9 ani, creșterea natalității este foarte mică, de doar 1000 de copii. Putem spune chiar, comparînd cu migrația și mortalitatea, că avem parte de un deficit natural.

Pentru a putea face față acestor schimbări, Moldova trebuie să reformeze sistemul medical, sistemul de educație și pe cel de asigurări sociale. Aceste reforme trebuie să țină cont de faptul că oamenii de vîrste diferite au nevoi diferite, că ei reprezintă o resursă valoroasă pentru societate la orice vîrstă și că au nevoie de condiții corespunzătoare care să le permită și chiar să îi încurajeze să ducă o viață activă. Resursele umane ale unei țări sunt cele care gestionează dezvoltarea ei și pun în valoare și celelalte resurse naturale, culturale ale patrimoniului existent. De aceea, problematica demografică constituie fondul extrem de sensibil la efectele marcante ale politicilor puterii publice. Performanțele acestora, fie că este vorba de politica economică, de cea socială, de cea militară, etc., interferează cu evoluțiile demografice ale țării.

În Republica Moldova a apărut pericolul unui declin demografic grav, care presupune dezechilibre economico-sociale la fel de grave. Astfel, actualele reforme în sfera social-economică, în special în domeniul asistenței sociale, urmează să țină cont de dinamica proceselor demografice. Asigurarea elaborării unor politici demografice complexe constituie o necesitate stringentă și vor contribui la dezvoltarea economică a țării noastre. Problema demografică este vitală, deoarece anume ea proiectează perspectiva modului în care vom trăi și ne vom dezvolta ca națiune.

Negocierea este un obiectiv inexistent dacă nu-și are în preajmă strategiile, mecanismele, tehnicile, tacticile cu care operează pentru aprobarea unor avantaje de lungă durată. Toate acestea, în mare parte, determină atît cursul veridic al istoriei, cît și complexitatea acestia în diverse spații. Putem menționa faptul că negocierile diplomatice reprezintă cel mai pașnic și pozitiv model de folosire a strategiilor și mecanismelor în lumea disputelor și contradicțiilor dintre state, dintre părți. La acest capitol putem atribui și cadrul de negocieri folosit în soluționarea conflictului transnistrean.

De fapt, conflictul transnistrean reprezintă un focar de întrebări și obiecții, o totalitate de divergențe și dispute atît la nivel politic, cît și social. Este importat de menționat că negocierile propriu-zise la acest subiect apar cu mult înainte de ciocnirile din 1992.

Știința politică este preocupată de o problemă fundamentală – securitatea națională și internațională. Un loc central îl ocupă securitatea națională, intensitatea și caracterul căreia a variat amplu în timp, fiind caracterizate uneori de un spirit excesiv de confruntare, tensiune mai scăzută și cooperare sporită. Însăși termenul „securitate” și-a găsit o reflectare inegală în literatura de specialitate. O parte considerabilă din lucrări se situează în cadrul empiric ce se referă la securitatea națională contemporană.

Strategia Republicii Moldova în sistemul european de securitate rămîne a fi incertă. Republica Moldova contribuie activ „la întărirea păcii și securității mondiale, participă direct la procesul european pentru colaborare și securitate, în structurile europene”. Deși, Republica Moldova nu dispune de resurse considerabile pentru a promova o politică externă de securitate consistentă, totuși există posibilități de obținere a unor anumite rezultate în urma raționalizării eforturilor externe și interne de lărgire a securității. Anumite realizări se pot constata numai pe calea abordării unei maniere cooperative de conduită în plan subregional și regional.

Etapa deosebit de înaltă de interdependență a securității statelor și subregiunilor din Europa, face imposibilă soluționarea problemelor de securitate a Moldovei într-un plan exclusiv național or chiar CSI-ist. Spațiul vacuum de securitate din Estul Europei nu poate dura la infinit, și interesele Moldovei dictează o participare cît mai activă la stabilizarea acestei regiuni. Această orientare poate fi efectuată predominant de structurile occidentale. Concomitent, această stabilitate se întreprinde ținînd cont de o serie de interese ale altor state, care nu-s actorii principali în stabilizarea Estului.

Există prognoze că și pe viitor Moldova poate fi un generator de instabilitate regională în comparație cu vecinii săi. Cu toate că, conform unor pronosticuri, diferendul transnistrean poate fi soluționat, totuși integrarea militară, politică, economică si socială a spațiului din stînga Nistrului va parcurge o perioadă îndelungată, care ar putea genera tensionări cu consecințe pentru întreaga Moldovă, care s-ar proiecta și pe scară regională.

La soluționarea problemelor indicate sunt încadrate organele guvernamentale, neguvernamentale si alte instituții sociale din republică. În Europa de Sud-Est, Moldova s-a încadrat în activitatea de consolidare a nivelului de cooperare, pe plan bilateral și regional. Principalele deziderate sunt: instruirea unui mecanism stabil de schimb de informație privind traficul de arme si spălare de bani din Transnistria; schimbul de informație privind persoanele implicate in traficul de ființe umane care acționează pe teritoriul Moldovei; organizarea unei infrastructuri de control a hotarelor estice, care se poate face prin programul de asistență acordat de către UE; securizarea hotarului cu România, pentru a reduce numărul de persoane care tranzitează ilegal Republica Moldova pentru a ajunge în Europa. România este preocupată în modul cel mai serios de problemele cu care se confruntă Republica Moldova.

O altă problemă, care nu numai că produce insecuritate, ci constituie o extindere a instabilității din Est, e că și Moldova trebuie permanent să țină la control securizarea hotarelor cu Ucraina. In cazul cînd frontiera moldo-ucraineana e slab securizată, fluxul de persoane din Asia poate deveni intensiv, iar aceasta va accentua și mai mult izolarea Republicii Moldova față de spațiul european, prin închiderea frontierei UE pe Prut. În ultimii ani, conducerea de vîrf al Republicii Moldova, instituțiile de stat au întreprins pași concreți de soluționare a problemelor legate de frontiere. Pe lîngă acest aspect al problemei, mai menționăm și schimbarea vectorului ucrainean din 2014 încoace. Astfel, Republica Moldova și Ucraina trebuie să colaboreze în asigurarea și întărirea frontierei moldo-ucrainene în zona transnistreană, considerată un focar de conflict ce poate izbucni oricînd.

Exemplul expus, cît si altele atenționează, că Europa de Sud-Est rămîne a fi principalul izvor de instabilitate în spațiul european. Deși, Republica Moldova este membră a Pactului de Stabilitate, însă avantajele acestui statut rămîn a fi în parte nevalorificate. Mai există și unele năzuințe de neglijare a importanței prezenței politice a Moldovei în sud-estul Europei. Pot fi prezente și cazuri care pot contribui la limitarea eforturilor de promovare a intereselor economice a țării, a politicii de securitate și umanitare.

În aceste circumstanțe activitatea practică trebuie să se bizuie pe realizări și nu pe declarații. În caz contrar, din motivul situației interne precare, Republica Moldova poate deveni izolată de întreg spațiul de est și de sud-est european.

ÎNCHEIERE

Astăzi, în epoca avîntului civilizațional, în conditiile eliminării practicilor barbare în relațiile internaționale rolul negocierilor diplomatice capătă o nuanță foarte importantă și de fapt definitorie în politica externă a statatelor. Principalele hotărîri, acorduri, alianțe și înțelegeri sunt înfăptuite în urma tratativelor și negocierilor diplomatice și cooperării dintre aceste state. În condițiile globalizării este de neînchipuit izolarea politică, economică a unuia dintre state. Posibilitatea războaielor dintre statele cu o cultură politică și economică înaltă este imposibilă doar grație diplomației și negocierilor diplomatice. Însă negocierile diplomatice sunt importante și în cazul statelor mai puțin dezvoltate. Astfel, Republica Moldova, în urma negocierilor diplomatice a fost recunoscută ca stat independent pe arena internațională și a fost acceptată în diferite organizații internaționale. Anume dialogul la masa de negocieri a oferit Republicii Moldova o mulțime de avantaje: politice, economice, folosite pentru îmbunatățirea situației socio-economice a statului.

Ceea ce ține de importanța negocierilor diplomatice în perioada contemporană a evoluției statului nostru, rolul convorbirilor interstatale prezintă un element indispensabil și hotarîtor în dezvoltarea și consolidarea Republicii Moldova. Ținîndu-se cont de situația internă și externă care caracterizează Moldova, constatăm faptul că problemele dominante în ambele direcții își pot găsi soluționarea doar în negocieri eficiente duse de către instituțiile oficiale ale Republicii Moldova cu partenerii externi de care depinde viitorul patriei noastre, fie în mod direct (soluționarea problemei transnistrene), fie indirect (cooperarea și/sau integrarea în organismele UE, CSI, Uniunii Euroasiatice etc.)

Principala trăsătură a sistemului contemporan de relații internaționale este faptul că fiecare actor statal, indiferent de mărimea teritoriului său, potențialul său economic, financiar sau chiar militar nu poate să existe, dar mai ales să se dezvolte neparticipînd la negocierile diplomatice. Acest lucru este foarte sesizabil în cazul Republicii Moldova care în anii de independență a reusit sa aplaneze un conflict armat ( nereușind însă să soluționeze diferendul politic dintre administrația de la Chișinău și conducerea de la Tiraspol); să participe la o mulțime de negocieri importante pentru statul nostru, să adere la o serie de organizații cu caracter universal ( ONU – 1992), regional ( CSI – 1991, Consiliul Europei – 1995), etc.

Urgentarea soluționării conflictului transnistrean este accentuată prin faptul că acesta s-a agravat pe parcursul existenței sale, că regimul separatist funcționează în formă de „Republică Moldovenească Nistreană”, dotată cu toate elementele caracteristice statului (cu excepția recunoașterii internaționale oficiale), că interesul și speranțele cetățenilor Republicii Moldova pentru o posibilă reintegrare a statului sunt în continuă diminuare. Analiza variantelor de statut politic, care ar putea fi acordat regiunii transnistrene, demonstrează că soluționarea definitivă a conflictului este posibilă doar în cazul reintegrării Republicii Moldova, fără ca regiunea din stânga Nistrului să obțină un statut special de autonomie.

Realizarea acestei variante necesită o voință politică fermă din partea puterii centrale, acțiuni urgente, bine gândite și consecvente, susținute de comunitatea internațională (inclusiv de Rusia și Ucraina), precum și activizarea societății civile de pe ambele maluri ale Nistrului. Din aceste considerente, numai democratizarea sistemului politic și dezvoltarea economică a Republicii Moldova ar crea premize reale pentru lichidarea cauzelor separatismului transnistrean și activizarea procesului de soluționare a conflictelor și dificultăților generate de acest separatism. Acțiunile întreprinse de guvernare pentru restabilirea integrității teritoriale a Republicii Moldova, au dus la tensionarea contradicțiilor sociale, în special a relațiilor interetnice, fapt care demonstrează că problemă separatismului transnistrean rămâne deschisă, fără a da speranțe la vre-un progres important în procesul de soluționare a conflictului transnistrean în viitorul apropiat. Păstrarea în continuare a statu-quo-ului în această problemă pune în pericol posibilitățile reale, pentru puterea de la Chișinău, de a restabili controlul său asupra regiunii transnistrene și, respectiv, de a demonstra capacitatea de a-și asigura suveranitatea reală.

Realizarea integrării europene, care astăzi este obiectivul prioritar al politicii externe și al interesului național al Republicii Moldova, în mare parte depinde de calitatea deciziilor guvernanților, actualmente exprimate nu doar la nivel declarativ, dar și prin acțiuni și pași concreți de gradul implementării reformelor economice și instituționale; de nivelul democratizării societății. Doar o politică activă, coerentă și dinamică în stare să promoveze o imagine pozitivă a statului, va face posibilă actualizarea procesului de integrare a Republicii Moldova în structurile europene. Realizarea acestui deziderat are loc și prin intermediul Planului de Acțiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Planul de Acțiuni propus de UE poate fi considerat drept o faza pregătitoare, tranzitorie de la actualele relații de parteneriat și cooperare, la cele de integrare. Perspectiva negocierii cu Uniunea Europeană a unui Acord, care-l va înlocui pe cel anterior, Acordul de Parteneriat și Cooperare (APC), depinde în mare măsură de calitatea implementării prevederilor Planului de Acțiuni, de nivelul cooperării în cadrul Politicii Europene de Vecinatate (PEV).Totodată, Planul de Acțiuni reprezintă primul pas pentru Republica Moldova de a se încadra mai dinamic în cadrul PEV, care, cu toate că este la o fază incipientă, se impune drept o modalitate de apropiere de Uniunea Europeană.

Succesul integrării Republicii Moldova în structurile europene depinde în mare parte de susținerea României, stat cu care partajăm aceiași comunitate de neam, cultură, limbă și istorie în calitate de membru al NATO și de membru al Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007, România are interesul de a-și asigura la hotar un vecin lipsit de amenințări din interior, amenințări la adresa securității și păcii internaționale. Ea este un stat cointeresat cu adevarat nu doar în respectarea suveranității și integrității teritoriale, dar și în procesul racordării politicii externe a Republicii Moldova la exigențele europene.

Pornind de la concluziile de mai sus, putem observa că în condițiile în care Republica Moldova se află sub presiunea Federatiei Ruse, cu un arsenal militar al acesteia prezent în estul țării, în care nu dispune de un potențial economic și nici de resurse naturale suficiente, perspectiva dezvoltării de mai departe a Moldovei constă în dinamizarea integrării sale în procesele și valorile din arealul european. Totodată, la moment se duc negocieri privind o posibilă aderare a Republicii Moldova la spațiul economic liber al Rusiei – Belorusia – Kazahstan care, în perspectivă, va putea evolua într-o Uniune Euroasiatică. Aceste negocieri dacă vor derula, în pofida scepticismului raspîndit va condiționa o tot mai strînsă cooperare a republicii noastre cu giganții economici care ne inconjoară și, în cele din urmă, care ne vor molipsi de capacitatea lor de a-și dezvolta economiile sale naționale.

Astfel, indiferent de vectorul dominant al politicii externe a Republicii Moldova, statul nostru trebuie sa ducă negocieri și să coopereze cu toate statele, uniunile, organizațiile economice, politice care într-o perpectivă fie apropiată, fie mediu îndepartată vor condiționa stabilitatea cursului spre prosperiatea social-economică a statului. Pentru o buna guvernare este important că organele statale să coopereze în ceea ce privește problemele de apărare. Influența externă și existența „agenției responsabile în procesul reformei" ar putea fi o soluție salvatoare pentru țările cu potential intern limitat la schimbări democratice. Din acest punct de vedere, cooperarea internațională a țării aflată în tranziție cu organizațiile internaționale și pe baza bilaterală poate contribuie substanțial la avansarea reformelor. Expertiza externă se dovedește a fi un element cheie pentru aceste societăți care sunt într-o necesitate acută de asistență și ajutor în adaptarea treptată a sistemelor existente de securitate și aparare la regulile și cerințele democratice.

Concluzii:

Primul instrument care a apărut ca formă de aplanare, soluționare a conflictelor și care pe parcurs a suferit doar unele mici modificări, în esență, stabilindu-se aceleași aspecte, rămîne a fi negocierea. Lumea contemporană a negocierilor a cunoscut și cunoaște atît modificări esențiale ca și context, cît și rămășițe ale trecutului mult prea bulversat de războaie, conflicte, răscoale, etc. Totuși, chiar dacă se întîmplă ca negocierile să dea greș în unele cazuri, ele rămîn cea mai eficientă modalitate de soluționare pe cale pașnică a unui conflict. Astfel, referindu-ne la Republica Moldova, chiar dacă rundele de negocieri ce au încercat rezolvarea pașnică a conflictului transnistrean nu s-au soldat cu rezultatele dorite, important este ca încercările de aplanare a conflictului să continue pentru că ajungerea la compromis se face prin muncă neîncetată și dedicare reciprocă.

Republica Moldova devine un stat de jure la 27 august, 1991 și începe a-și face loc printre căile geopolitice din exteriorul său. Statul se declară neutru din punct de vedere militar, ceea ce produce controverse pînă astăzi. Aceasta se întîmplă datorită staționării Armatei a 14-a rusească pe teritoriul Transnistriei, care încalcă acest principiu. Republica Moldova se declară împotriva proliferării armelor de distrugere în masă și încearcă să obțină colaborări bilaterale și multilaterale. Ascensiunea către Organizația Națiunilor Unite este o podoabă de netăgăduit în coroana politicii moldovenești, care încearcă să capete tot mai multe nestemate. Colaborarea cu CSI, deși mulți specialiști o iau ca pe o înapoiere a Republicii Moldova sau ca o încercare a Rusiei de a-și ține sub control foștii sateliți, a devenit destul de relevant pentru interesele economice incipiente ale statului.

Provenind din fosta Uniune Sovietică și având lideri formați în perioada sovietică, noul stat independent Republica Moldova și-a definit ca prioritate a politicii externe (considerată pivotul supraviețuirii economice), menținerea R.M. în cadrul structurilor politico-economice nou-constituite pe fostul teritoriu sovietic. Republica Moldova nu a făcut până în 2009 niciun efort remarcabil de separare de spațiul economic dominat de Rusia ci dimpotrivă. Deși cooperarea cu Uniunea Europeană începe pe timpul comuniștilor, o colaborare mai aprofundată se stabilește după 2009, odată cu venirea forțelor pro-europene aliate.

Astăzi, Uniunea Europeană este principalul actor care oferă ajutor în depășirea crizei politice, financiare și economice în care este adîncită Republica Moldova. Aceasta oferă sprijin bănesc prin încercarea de a asigura parcursul democratic al reformelor judiciare, financiare și sociale. Consider că, avînd în vedere faptul că elita politică de la Chișinău a fost inaptă pînă acum să redreseze situația politică și economic a țării, mecanismul de control al Uniunii Europene este singura cale ce ar putea stîrpi corupția și instaura statul de drept.

Cît despre NATO, alăturarea Republicii Moldova la această organizație ar fi o schimbare cardinal a vectorului său extern, avînd în vedere poziția neutră pe care o are statul nostrum pe arena internațională. În principiu, aderarea la NATO ar fi și imposibilă din cauza potențialului economic și militar inadecvat pentru o alianță politico-militară de o astfel de anvergură. Parteneriatul Estic pentru Pace și apartenența Moldovei la acesta are un mare rol în asigurarea securității interne, regionale și internaționale.

Printre provocările de lungă durată ale tînărului stat, Republica Moldova, se poate număra conflictul transnistrean, care este o copie, o situație similară cu a celorlalte enclave sădite de Rusia în fostele republici sovietice (Osetia în Georgia, Nagorno-Karabakh în Azerbaijan, etc). Acest conflict este un aranjament artificial de manevră a Rusiei în statul nou format la 27 august, 1991. Astfel, rundele de negocieri desfășurate întru soluționarea acestui conflict nu au atins niciodată compromisul final și, din păcate, este posibil ca acest consens să nu apară în viitorul apropiat. Astăzi, autoritățile de la Chișinău aplică în practică politica pașilor mici în raport cu Tiraspolul. În viziunea acestora, politica pașilor mici ar urma să faciliteze apropierea populației de pe ambele maluri ale Nistrului, să ridice atractivitatea Republicii Moldova pentru cetățenii săi din raioanele de Est, să soluționeze anumite probleme social-economice, să ridice nivelul de încredere între Chișinău și Tiraspol, creînd, în acest fel, terenul necesar pentru reglementarea politică finală a conflictului transnistrean.

Complexitatea rezolvării conflictului rezidă în interesele personale pe care le au părțile implicate în soluționarea diplomatic a acestuia. Despre Rusia, putem spune că tinde să mențină controlul asupra regiunii transnistrene, coapte în sînul său ca să servească anume acestui scop. Singurul lucru care apare cu claritate este faptul că Rusia a declanșat în mod artificial această criză, a dorit s-o declanșeze și a căutat pretexte pentru a ajunge la această situație. Rusia vede Moldova ca pe un obiect geostrategic important în politica sa externă și nu vrea să-I confere libertatea deplină.

Ucraina, pînă în 2014, a avut o poziție mediatică aproape neutră în conflict pentru a nu răni sentimentele și interesele Rusiei, pe care o considerau frate drept și, totodată, în speranța că va căpăta ceva din conjuncture pe care o va lua conflictul în cele din urmă. Totuși, odată ce relația dintre cei doi frați se erodează, după trădarea pe care o suferă Ucraina în urma anexării Crimeei, aceasta înțelege cît de favorabil îi este Federației Ruse conflictul înghețat din Transnistria și cum acesta i-ar putea viza integritatea teritorială. Din 2014, Ucraina se implică mai mult în tentativele de rezolvare a negocierilor, aplanarea conflictului fiind o soluție de „win-win” pentru Ucraina și Republica Moldova.

Globalizarea duce la schimbări semnificative în sfera politicii internaționale, care vizează în mod direct și diferit toți membrii comunității internaționale, inclusiv Republica Moldova. Specificul situației din Moldova constă în faptul că globalizarea se suprapune cu procesul controversat de modernizare al țării, în contextul tranziției nefinisate la o democrație funcțională și o economie eficientă. În prezent, Moldova are nevoie de propriul său concept geopolitic, care ar fi îndreptat spre găsirea stării de echilibru într-o lume, care se află mereu în schimbare și în contextul realizării în practică a intereselor naționale a societății moldovenești pe termen lung.

Este important ca Republica Moldova, aflată la intersecția celor două drumuri ale Europei, unul care duce spre Est și celălalt care cotește spre Vest, să-și identifice clar parcursul. Acest lucru este la fel de important pentru tînărul stat ca și conștientizarea identității naționale, o problemă gravă cu care ne confruntăm. Suntem moldoveni? Suntem români sau ruși? Sau poate basarabeni? Vorbim limba română, moldovenească sau rusă? Trebuie să lucrăm la cioplirea unei identități proprii comune, așa cum poporul american din cele cincizeci de state ale SUA își cunosc identitatea fără să aibă îndoieli. Numai un popor cu o identitate bine lustruită, în care fiecare om al acestei națiuni să creadă, va reuși să înțeleagă și să simtă încotro ar trebui să ne îndreptăm, de unde ne tragem și unde ar trebui să ajungem.

Consider că Uniunea Europeană este singura șansă reală și benefică pe care o are viitorul Republicii Moldova. Totuși, aderarea completă la UE este un proces destul de complex și îndelungat, în care Republica Moldova trebuie să se implice cu toate mîinile pe care le are. Este nevoie ca mai întîi să dispară cozile corupției care încă țin statul imobilizat și sărac. Odată cu stîrpirea acesteia din justiție, viața economică și socială se va creea un teren propice pentru aderare și integrare. Avem nevoie de o societate civilă puternică, care să ajute guvernanții și să-i îndrepte pe calea cea bună prin presiuni, totodată. Abia după construirea unei situații interne stabile putem vorbi despre o politică externă sănătoasă și, drept rezultat, un viitor strălucit la noi acasă.