Impactul Massmedia Asupra Crearii Imaginii Liderului Politic

CUPRINS:

INTRODUCERE………………………..……………………………………………………………..4

CAPITOLUL I

Mass-media-imagemakerul politicianului……………………………………………………7

Relația dintre mass-media și liderul politic…………………………………………………7

Mass-media-actorul politic-electoratul: aspecte definitorii ale dialogului tridimensional……………………………………………………………………………………….11

Mass-media-gestionarul imaginii liderului politic: abordare funcțională…….15

CAPITOLUL II

Promovarea liderului politic în presa internațională…………………………………..25

2.1 Manipulare prin mass-media: impactul asupra percepției imaginii liderului politic de către opinia publică …………………………………………………………………26

2.2 Rolul mass-media în crearea brandului de imagine politică……………………….29

2.3 Tehnologiile PR-ului negru și războiul mediatic vs crizele de imagine………..37

CAPITOLUL III

Promovarea imaginii liderului politic în presa autohtonă (studiu de caz)….. 46

3.1 Strategii de promovare a imaginii liderilor politici……………………………………47

3.2 Studiu de caz:. Strategiile de imagine a politicienilor…………………………………53

CONCLUZII……………………………………………………………………………………………60

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………………………63

ANEXĂ…………………………………………………………………………………………………….66

INTRODUCERE

Cu toții suntem beneficiari ai produselor mass-media, fie că sunt ele scrise, orale sau vizuale și aceasta pentru că suntem în era informațiilor sau războiul informațional, așa cum deseori se afirmă. Din toată presa, televiziunea este instituția care poate manipula cel mai ușor. Televiziunea dispune de imagine, cuvînt, sunet și alte efecte, care în radio și în presa scrisă nu sunt atît de relevante.

În secolul XIX, gafele oamenilor politici nu erau cunoscute atît de mult ca astăzi. De aceea, mai tîrziu și-au luat consilieri, imagemakeri, pentru că nu-și mai puteau ascunde greșelile, căci lumea le cunoștea pe toate din presă, iar mai tîrziu prin intermediul televiziunii, care nu putea fi cenzurată la infinit. De la această idee pornește și prezenta lucrare. Mă voi referi în mod special la comportamentul presei în campania electorală.

Trăim într-o lume grăbită. Nu avem timp pentru a ne expune spre a consuma interminabile „furtuni” informaționale, de aceea în locul lumii reale preferăm o lume mai compactă – cea a simbolurilor. Imagologia, în această ordine de idei, este o componentă incontestabilă a lumii simbolurilor. De exemplu, alegătorii nu au relații personale cu liderii politici din eșaloanele superioare ale puterii, dar reacționează la anumite simboluri, care transmit succint o informație despre ei. Prin urmare, nu este deloc întâmplător faptul că, de cele mai dese ori, partidele politice aplică în timpul competițiilor electorale strategia personalizării. Alegătorul votează, astfel, persoana înzestrată cu anumite calități, cum ar fi experiența, putere de influență, perseverența, abilități intelectuale, severitate etc. Astfel, în mentalul maselor se proiectează o imagine ideală, după care se „racordează” candidatul.

În ultimul timp omenirea a cunoscut campanii electorale „spectaculoase” care s-au bazat foarte mult pe sprijinul oferit de presă și în special de către televiziune, un imagemaker foarte bun dacă îi putem spune așa.

Voi face referire la ultimii trei ani spre exemplu. Alegerile prezidențiale din SUA ( noiembrie 2004), urmate de cele din România ( noiembrie-decembrie 2004) și Ucraina (decembrie 2004), Federația Rusă (2004) și nu în ultimul rînd, alegerile parlamentare din Republica Moldova (martie 2005), care sunt urmate de alegerile generale locale din iunie 2007 și care la fel ne vor oferi „surprize”. Acestea sunt doar cîteva exemple pe care trele consider de-a dreptul „spectacole politice”.

Mass-media a fost deseori considerată "cea de-a patra putere" în stat (alături de executiv, legislativ și justiție), iar democrațiile moderne au fost poreclite "democrații mass-media". Dar ce se ascunde în spatele acestor considerații? Care este puterea reală de care dispune mass-media? Cum pot fi descrise funcțiile acesteia în contextul cooperării cu celelalte organisme din cadrul sistemului intermediar și mai ales cu partidele politice? Este o temă pe care mi-am propus să o abordez în teza respectivă.

Funcția de control, de critică și de stimulare nu revine, însă doar opoziției parlamentare, ci întregii opinii publice și presei independente, desigur.

O altă problemă care și mai greu poate fi evitată este apariția monopolurilor în domeniul radioului și al televiziunii. Investițiile de capital necesare precum și avantajele tehnice pe care le au aceste medii permit ca orice grupare să își poată găsi audiența în eter sau în fața ecranului TV. De aceea, peste tot în acest domeniu au fost create reglementări care să asigure ca toate atitudinile prezente în societate să poată fi proiectate și în eter sau pe ecranul televizoarelor. Procesul de formare a opiniei publice trebuie să decurgă, mai ales în radio și televiziune, într-o manieră pluralistă, necesitînd un control strict al încercărilor de manipulare venite din partea grupărilor aflate la putere. Iată cîteva aspecte asupra cărora voi trece cu meditații parțial.

Totodată, lucrarea de față va cuprinde și un studiu de caz: Analiza comporativă a imaginii create de presă unor lideri politici. Figurile politice sunt: președintele țării, Vladimir Voronin, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Marian Lupu, vicepreședintele Parlamentului și liderul Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Roșca. Cei doi politicieni și-au creat imaginea de oameni inteligenți, puternici și bine pregătiți. Vom vedea pe parcurs care sunt calitățile acestora.

Lucrarea este constituită din trei capitole: „Imaginea liderului politic creată de televiziune”, „Strategii de creare a imaginii liderilor politici”, și Studiul de caz despre care am menționat mai sus.

În prezenta teză mi-am propus să abordez tema privind impactul mas-media în ceea de privește crearea imagininii liderului politic prin prizma personală. Nu trebuie să neg că înainte de aceasta mulți colegi și experți în comunicare și media au scris zeci și sute de pagini pe subiectul respectiv .

Metodele de colectare a informației și opiniilor referitoare la subiectul abordat în lucrarea de față sunt diverse: analiza presei scrise, audiovizualului, discuții cu specialiști, analiza lucrărilor efectuate pe această temă de colegii mei care au absolvit deja facultateatea, dar nu în ultimul rînd literatura de specialitate.

CAPITOLUL I

Mass-media-imagemakerul politicianului

1.1 Relația dintre mass-media și liderul politic

Expertul francez în estetica cinematografică, Jacques Aumont consideră că am intrat în „civilizația imaginii”. Tot ce ne înconjoară se bazează pe o reprezentare, o imagine oarecare. Publicul nu mai crede dacă nu-i dai imagini, dovezi, mai bine zis. Pînă la urmă imaginile îl fac pe om să creadă într-un fapt anume și nu discursul unui lider politic care este citit de cel mai multe ori cu o expresivitate ce poate dezarma pe oricine.

Cuvîntul „imagine” este de origine latină. „Imago-iuis” semnifică o imagine, reprezentare, portretul cuiva. Grecescul „eicon” are același sens de imagine sau portret. De la el provine cuvîntul iconografie, iconocitate, iconic. În procesul evoluției, cuvîntul „imagine” a căpătat conotații semantice noi. Dicționarul limbii române contemporan de exemplu, fixează trei sensuri printre care și „reflectarea unui obiect în conștiință sub forma unei senzații, percepții sau reprezentări”. Dicționarul limbii engleze, Randam Hause indică 13 semnificații ale aceluiași cuvînt: reprezentarea mintală, idee, concepție, simbol, emblemă, formă, aparență, copie, contrafigură, etc. Polisemantismul cuvîntului „imagine” a fost motivul care i-a îndemnat pe unii cercetători să renunțe la utilizarea lui în cîmpul comunicațional, pentru a nu crea confuzii. În cartea sa, „Comunicarea instituțională”, cercetătorul Constantin Marin, definește mai multe tipuri de noțiune de imagini specifice instituțiilor. Am selectat cîteva tipuri de imagine specifice partidelor politice și liderilor politici, la crearea cărora contribue într-o mare măsură mass-media:

Imaginea inexistentă, semnifică lipsa acesteia. Despre politicieni putem spune că aceștia nu s-au îngrijit de pregătirea pistei de lansare în politică și respectiv au o imagine inexistentă. Nu putem afirma acest lucru și despre politicienii tineri, care abia se lansează în arealul politic;

Imaginea potențială, există doar ca un proiect, implimentarea ei urmînd să vină. Deși imaginea este colectivă ca percepție, nu doar ca o concepție, ar fi o eroare să credem că politicianul, partidul e lipsit de dreptul și posibilitatea de a stabili parametrii imaginii sale;

Imaginea reală, a ceea ce crede publicul despre instituția social-politică, sau politicianul care participă la alegeri. Aceasta poate fi diferită de imaginea pe care a proiectat-o și pe care și-o dorește orice politician.

Imaginea parțială, presupune că în cîmpul de observație al publicului au nimerit doar unele aspecte ale identității omului politic. În acest caz, omul politic beneficiază de o percepere incompletă din partea publicului;

Imaginea deplină este atestată atunci cînd despre liderul politic se judecă în complexitate, atunci cînd orientările și concepțiile politicianului sunt cunoscute în detaliu;

Imaginea pozitivă consemnează că în conștiința umană s-au sedimentat calitățile atractive ale politicianului (arta de conversa, spre exemplu);

Imaginea negativă – arată că politicianul e apreciat de public prin filiera vulnerabilității lui;

Imaginea somatică – politicianul, partidul politic este perceput sau recunoscut de public prin reprezentări iconice (platformă, sigla partidului, culoare, a ctivitățile sau acțiunile pe care le organizează, spre exemplu PPCD, „revoluția portocalie”-“Tak Iușcenko” în Ucraina);

Imaginea conceptuală sugerează că partidul politic este estimat prin prisma raționalului. La baza ei se află acceptarea filozofiei, doctrinei partidului respectiv;

Imaginea curentă ilustrează identitaea la zi a partidului politic ori a politicianului, nu cea care era acum 50 de ani. De exemplu, alegătorii PCRM identificau partidul respectiv cu imaginea de acum jumătate de secol, deși, între timp s-au schimbat concepțiile, orientările, membrii, etc;

Imaginea de perspectivă e modul în care partidul dorește să fie perceput pe viitor. Astfel de imagine este prognozată de acele partide care tind spre o reprofilare, spre o relansare într-o nouă ipostază, formulă, iar prin această nouă identitate să surprindă publicul. Este cazul partidelor care nu au avut sorți de izbîndă la ultimele alegeri, poate din considerentul că platforma lor politică nu a fost destul de atractivă pentru alegător. Ne vom referi aici și la strategia unui partid, căci orice formațiune politică care vrea să fie în top are o strategie bine definită;

Imaginea internațională se referă mai mult la partidele care sunt bine cunoscute în străinătate, ex. partidul democrat și republican în SUA, partidul laburist în Marea Britanie, partidul comunist din China, ori Cuba, regimurile monarhice din Japonia, Marea Britanie, etc.

Imaginea falsă este atunci cînd viziunea pe care o are publicul asupra partidului nu corespunde realității. Acest partid este acuzat în ultimă instanță de manipulare și inducere în eroare a publicului. De regulă, acești politicieni sunt descoperiți după ce au fost votați și au primit funcții în nu au avut sorți de izbîndă la ultimele alegeri, poate din considerentul că platforma lor politică nu a fost destul de atractivă pentru alegător. Ne vom referi aici și la strategia unui partid, căci orice formațiune politică care vrea să fie în top are o strategie bine definită;

Imaginea exagerată ar putea fi calificată drept o varietate a imaginii false. În acest caz se poate spune că partidul ori politicianul face abuz de credibilitatea publicului și de a-i infiltra în mod premediatat o închipuire vădit exagerată despre virtuțile sale.

Cercetătorul rus M. Coșeliuk [2004: p.116], referindu-se la fenomenul imaginii omului politic, constată că ea constituie, de facto, un alter ego al actorului politic. Imaginea politică reprezintă o sinteză a câtorva elemente – fapte biografice, exteriorul, atributele. În concepția lui Coșeliuk principalul ”autor” al imaginii este politicianul însuși. Imaginea devine, în context, modul de percepere, rezonanța acțiuniilor și personalității actorului politic în spațiul public. Autorul lansează următoarele trei teze ce caracterizeată imaginea politică [ ibidem.: p.199]:

imaginea este un fenomen socio-cultural;

imaginea simbolizează obținerea de către liderul politic a unui status suprasituațional (istoric);

„dreptul de autor” al politicianului asupra imaginii sale publice.

Din optica acestei abordări, am putea determina sarcinile supreme în formarea imaginii liderului politic:

determinarea rolului socio-politic, la care aspiră candidatul X sau Y (precizare: rol și nu funcție!);

elaborarea setului de acțiuni, corespunzătoare rolului ales;

ajustarea exteriorului, manierelor, atributelor, acțiunilor la rolul respectiv;

asigurarea unei ample vizibilități mediatice pentru a da sens acestui „spectacol” politic (PR-ul).

Prin urmare, una din funcțiile principale ale imaginii politice constă în stimularea și motivarea alegerii făcute în favoarea unui actor politic.

Imaginea uni om politic reprezintă un fenomen complex și dinamic, unitatea de măsură a unei lumi simbolistice. Ea corectează tipajul subiectului politic: În schimb, imaginea personală nu este altceva decât portretul acestui personaj.

Cazul informației non-verbale în campaniile electorale este un fenomen răspândit și în Republica Moldova. În scopuri de persuasiune și manipulare a unor segmente electorale actorul politic își poate schimba, la figurat spus, redingota pe salopetă. Este și o schimbare de imagine, pe timp scurt, bineînțeles. O asemenea „transformare” vestimentară place poporului, în special, segmentului electoral rural, căruia i se crează senzația de „apropiere” dintre „mase” și elitele conducătoare”. Bunăoară, în alegerile prezidențiale de la 1996, Mircea Snegur, Președintele Republicii, în timpul întâlnirilor în teren cu alegătorii, schimbă paltonul lung de drap negru, văzut în reportajele oficiale, transmise de Televiziunea Națională, pe o scurtă modestă în stil demi-sport și de producție autohtonă.

Un alt model de imagine este investigat de sociologul german Max Weber, care lansează așa-numitul concept de imagine carismatică. Deși este un tipaj rar întâlnit în realitatea politică, vom încerca să facem o prezentare grafică a prefigurării imaginii carismatice.

Imaginea, însă, nu presupune întotdeauna transparență vizavi de viața unui lider politic. Dimpotrivă, lipsa de informație, misterul, de asemenea, pot servi drept mobil pentru imaginea unui actor politic- așa-zisa imagine „închisă”. Este cazul liderilor sovietici, văzuți și auziți doar de la tribunele de partid. „Gaura neagră”, care se forma în jurul acestor personaje politice, absorbea orice gen de informații și supoziții. De fapt, se consideră că cu cât publicul posedă mai puțină informație despre un personaj politic, cu atât acesta devine mai impozant, mai serios.

1.2 Mass-media-actorul politic-electoratul: aspecte definitorii ale dialogului tridimensional

Implicarea activă a mass media în procesul politic din Moldova a devenit posibilă odată cu consolidarea unui sistem pluripartidist. Apariția pe piața politică a noilor partide și mișcări social-politice, între anii 1989-1995, a generat suprapolitizarea societății, interesul sporit pentru politică și, respectiv, pentru fluxul de informație politică. Relațiile dintre partidele politice și mass media din țară deveneau vitale, în temei, datorită acelorași circumstanțe ca și în tot spațiul est european: noii conducători de partid, lipsiți de experiență politică, aveau o sensibilitate și o vanitate extremă în ceea ce privește presa. Noile partide erau angajate într-un război cultural între ele din cauza programelor vagi. În acest război cultural mass media au fost extrem de importante pentru ele. Pe de altă parte, contactele intense cu mass media compensau deficitul organizațional al liderilor politici, lipsa canalelor de comunicare în interiorul partidelor.

Relațiile dintre presă și elitele politice, însă, nu sunt întotdeauna transparente, constructive și tolerante. Jurnalismul politic face parte din grupul profesiilor cu risc. Astfel numai în anul 2006 și-au pierdut viața, în timpul exercitării datoriei profesionale, peste 100 de jurnaliști – fie în punctele fierbinți de pe glob, fie în situații incerte, ca răspuns la critica adusă autorităților politice sau clanurilor oligarhice. De exemplu, asasinarea jurnalistei ruse Ana Politkovskaia, în 2006, care în corespondențele sale supunea unei critici dure politica Kremlinului față de Cecenia, a afectat și imaginea președintelui Vladimir Putin, acest caz fiind interpretat de presa internațională ca o răfuială politică. Nici pînă astăzi nu se cunoaște (oficial!) autorul crimei, deși se vehiculează că FSB-ul rusesc a instrumentat omoru Ziarista rusa de opozitie Anna Politkovskaia, asasinata in octombrie anul trecut la Moscova, a fost distinsa la sfîrșitul lunii martie 2007, post-mortem, cu Premiul mondial pentru libertatea presei, decernat anual de UNESCO. ''Anna Politkovskaia a dat dovada de un curaj si o tenacitate incredibile, continuind sa acopere evenimentele din Cecenia in timp ce lumea nu se mai interesa de acest conflict'', a amintit intr-un comunicat difuzat la Paris Organizatia Natiunilor Unite pentru educatie, stiinta si cultura.

În ianuarie 2007 pentru articolele sale, în care aborda problema genocidului turcilor împotriva etniei armene din perioada primului război mondial, a fost asasinat redactorul-șef al ziarului „Agos”, de origine armeană, Hrant Dink. În concluzie, relațiile dintre presă și politică sunt complexe și, deseori, imprevizibile.

Coabitarea dintre politic și mediatic a devenit un fenomen incontestabil în societatea contemporană. Astăzi presa scrisă, radioul, televiziunea, internetul – contribuie la edificarea unui mediu informațional pe măsura exigenței alegătorilor față de clasa guvernatoare. Mijloacele de comunicare în masă reprezintă un eficient vehicul de comunicare între elitele politice și electorat, între subiecții politici la nivel național și internațional. Presa, supranumită de Walter Lippman „câinele de pază” al democrației, „lanterna” care descoperă adevărul a devenit o instituție influentă în cadrul sistemului politic – a patra putere în stat.

Politica reprezintă o luptă simbolică, în care fiecare actor politic tinde să monopolizeze spațiul public sau, cel puțin, să-i convingă pe cât mai mulți oameni de corectitudinea și obiectivitatea sa, – afirma sociologul francez P. Champange. Acest fenomen presupune imperativ implicarea mass media în procesele politice ce au loc în societate. Odată cu instituționalizarea mass media, (sec. XVII-XVIII) acestea au devenit tribune intereselor promovate de indivizi, grupuri, etnii sau state. Anume din acest considerent unele instituții politice, uneori statul însuși, încearcă să-și supună integral activitatea mass media. Numai o democrație funcțională poate asigura libertatea de expresie și independența editorialistă a mass-media față de subiecții guvernamentali.

Procesele politice de anvergură de la hotarele anilor 1989-1990, care s-au produs în spațiul Europei Centrale de Est, au evidențiat în mod deosebit potențialul de influență al instituțiilor media în contextul crizelor politice, mass-media contribuind decisiv la răsturnarea regimurilor comuniste și stabilirea noii lumi politice. Un exemplu elocvent îl reprezintă Televiziunea Română, care, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, s-a transformat într-o tribună a revoluționarilor. În Polonia, cel mai important cotidian, Gazeta Wyborska, a fost până la 1990 organul oficial al Solidarității, conduse de Lech Walesa.

Actualmente, în contextul amplificării exercițiilor democratice, însoțite de competiții politice acerbe pentru vânătoarea de voturi, interesul față de fluxul informațional a sporit vădit – atât din partea elitelor guvernatoare, cât și a electoratului, consumator de mesaje politice. Mijloacele de informare în masă au un rol mare în formarea unei culturi politice a maselor, în stabilirea unor platforme, poziții. În cadrul unui regim democratic mass media îndeplinește următoarele funcții politice majore:

informațională – presupune receptarea, prelucrarea și difuzarea informației despre activitatea instituțiilor sistemului politic;

educațională – informațiile suplimentare despre politică și procesul politic, pe care le transmit mass media, mediatizarea evenimentelor politice contribuie esențial la procesul educațional al cetățenilor. Astfel, putem menționa că presa este un agent moral, un factor educațional -civic, care contribuie la crearea și impunerea unor mituri politice și, implicit, construcții comportamentale;

socializare politică – mass media ajută la însușirea și acceptarea de către cetățeni a unor norme, valori, modele comportamentale, compatibile cu funcționarea eficientă a sistemului politic.

critică și supraveghere – contribuie la articularea diverselor interese în societate, la mobilizarea și participarea politică.

Sociologul și politologul american Harold Lasswell se referă la următoarele trei funcții majore ale mass media în contextul politicului:

supravegherea evenimentelor;

interpretarea sensului lor;

socializarea indivizilor.

Acestor trei funcții Doris Graberle alătură a patra funcție:

manipularea proceselor politice.

Fenomenul manipulării se amplifică, în deosebi, în timpul campaniilor electorale. În acest sens presa preia o parte din funcțiile de bază ale partidelor politice, printre care mobilizarea politică. În acest sens, pe piața mediatică întâietatea îi revine televiziunii, care este concepută ca cea mai influentă și mai operativă și cea mai credibilă sursă de informare. Mai mult, televiziunea „ambalează”, pur și simplu”, într-un stil atractiv oamenii, evenimentele, faptele. Astfel, sociologii moderni vorbesc despre așa-numitul sistem de stat telecratic, în contextul căruia politica mare se face pe platourile televiziunii, mai cu seamă în timpul dezbaterilor electorale.

În timpul campaniei electorale mass media îndeplinesc următoarele funcții:

• circulația informațiilor și mesajelor electorale;

• stimulează dezbaterile și identificarea candidaților;

• mobilizează electoratul, inclusiv prin promovarea politicii de partizanat;

• stabilește agenda campaniei electorale;

• devine un vehicul al publicității electorale.

Prin urmare, mass media contribuie la crearea agendei politice a campaniei electorale. Fenomenul și-a găsit reflectare în teoria mediatică cu aceiași denumire – Agenda- Setting, adică stabilirea agendei politice și publice a unei societăți de către cele mai influente instituții mediatice. Agende care sunt stabilite mai întîi de toate de către agențiile de presă și preluate ulterior de celelalte instituții media: ziare, radio și televiziune și nu în ultimul rînd de către portalurile informaționale. În acest sens, este deosebit de relevantă afirmația lui Bernard Cohen, potrivit căruia: „ Presa nu le poate spune oamenilor ce să gândească, dar reușește extrem de bine să le spună la ce să se gândească.” Autorul pornește de la ideea că, în dezbaterile politice, presa reușește să atragă și să sustragă atenția în privința unor lucruri, stabilind anumite priorități. De fapt, latinescul informare înseamnă „a fasona”. Prin urmare, sunt acceptate anumite mecanisme de construcție a informației cu scopul obținerii unor anumite efecte – susținere, bunăoară, sau dezaprobarea unor acțiuni, lideri politici. Arnaud Mercier ajunge la următoarea concluzie: ”Telejurnalul nu vorbește decât despre o anumită fațetă a vieții politice, excluzând în mod sistematic segmente întregi ale acesteia, nu pentru că actualitatea nu s-ar preta la prezentare, ci pentru că atitudinea adoptată de ziariști este în mod hotărât instituționalistă, legitimistă și consensuală”.

Mass-media-gestionarul imaginii liderului politic: abordare funcțională

De foarte multe ori s-a afimat că televiziunea îl poate înălța pe un om politic, dar și coborî. De aceea, este extrem de important ce grad de moralitate posedă administrația postului respectiv cînd face imagine unui partid sau lider politic .

O televiziune matură este aceea care impune un stil, o imagine, o amprentă unică, care s-ar găsi în întregul program, conturîndu-se o unitate conceptuală și stilistică. Lucrul acesta poate fi atins prin conceția grilei de program, tematica și conținutul emisiunilor, imaginea și design-ul canalului.

Imgemaker-ul este directorul de imagine, aceasta este cea mai simplă definiție pe care o putem da acestui termen. În ultimile decenii televiziuinii îi revine rolul de a crea imagine, de a promova pe cineva (vedetă, politician, produs de orice fel, firmă) și de ce nu de a promova imaginea unui stat în lume (prin intermediul televiziunii transnaționale, TVR Internațional de ex. Sau Moldova Internațional din ianuarie 2007). Televiziunea a început să fie formator de imagine încă de la începutul apariției. Cu toate că a fost supusă cenzurii, pînă la destrămarea URSS, pînă la declarararea independenței statelor, pînă la „căderea” regimurilor totalitare, a durat decenii. Televiziunea a făcut imagine unor regimuri, a propagat niște idei, doctrine politice, care mai mult sau mai puțin au fost primite și (sau) au fost acceptate.

Televiziunea este totodată un observator atent al activităților Guvernului, Parlamentului și Președinției. Urmînd principiile independenței și a obiectivității, fie într-un mod imperfect, televiziunea poate dezvălui adevărul care se ascunde în spatele afirmațiilor făcute de aleșii poporului și trage la răspundere, indirect oficialitățile pentru acțiunile lor. Trebuie să menționăm că acest lucru îl face un post de televiziune care se respectă și căruia îi pasă cîtuși de puțin de telespectatorul ei. De aceea, cînd încearcă să creeze imagine bună unor politicieni anume trebuie să se conducă și după niște principii morale. În acest sens putem face referire la “Condul principiilor de etică profesională al jurnalistului din Republica Moldova”, adoptat de către Uniunea Jurnaliștilor din Moldova la 4 mai 1999. Cele mai relevante articole de care trebuie să se ghideze directorul de imagine (reporterul, jurnalistul) sunt punctele 6, 7, 8, 10, 12. Alte acte de care ar trebui să se conducă imagemakerul sunt Legea Audiovizualului, Constituția Republicii Moldova, Codul Penal. Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova stabilește reguli care sunt în deplină concordanță cu principiile determinate de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. Astfel, „opiniile, deși sunt subiective și nu ar trebui să se supună criteriului de corectitudine în raport cu realitatea, totuși să intre sub incidența exprimării oneste și etice a lor.” În același timp, se spune în același cod, „jurnalistul este obligat să evite necondiționat exprimări insultătoare care pot provoca daune morale și fizice”. În acest context, mai putem menționa că “jurnaliștii, ei înșiși au acceptat obligația de a face clară distincția, între informație și opinie, astfel încît să fie imposibilă confundarea lor.” Punctul 5 din Codului Deontologic al jurnalistului din Republica Moldova prevede că „jurnalistul difuzează numai acea informație de actualitate de care este convins, iar sorgintea îi este bine cunoscută”. Tot același punct menționează că „jurnalistul nu trebuie să recurgă la procedee nelegitime de obținere a informației, iar atunci cînd comite o greșeală trebuie să se corecteze prin același mijloc prin care a difuzat informația” (cel mai des sunt întîlnite dezmințirile, chiar și în televiziune în cadrul jurnalului de actualități).

Jurnaliștii fac deseori uz de sarcasm și figuri de stil pentru a da coloratură subiectului realizat, mai ales în ceea ce privește activitatea oamenilor politici. Această metodă ia amploare în campania electorală cînd se recurge la obiceiuri contrare bunului simț pentru a șifona imaginea contracandidatului. De aceea, acestora li se inventează diminutive (ex, „VOROȘCA, utilizat în campania postelectorală din 2005, pentru că liderul PCRM, Vladimir Voronin a făcut uniune cu liderul PPCD, Iurie Roșca) sau au creat „Opoziția constructivă”. Tot în aceeași post electorală, Dumitru Diacov, unul dintre liderii Blocului Moldova Democrată a fost numit „Trădător” pentru că a ieșit din componența blocului electoral.

Cercetînd oferta și cererea electorală în cîmpul politic moldovenesc, descoperim diverse modele de imagine politică. Iată o clasificare pe care o face cecetătoarea Aurelia Peru după un model preluat de la Roger Gerard Schwartzenberg care a descoperit în liderul politic, eroul, omul simplu, liderul charismatic, părintele națiunii sau femeia non-politică:

„părintele națiunii” (primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur);

„martiri” (senatorul român Ilie Ilașcu, azi: președintele fracțiunii parlamemtare PPCD, Vlad Cubreacov);

„liderul „locomotivă” (generalul Alexei, campania de imagime a PPCD în alegerile din februarie 2001);

„bebelușul bătrîn” (Pavel Barbălat în confruntările pentru funcția de președinte al RM din decembrie 2000);

„milionarul” (Ion Sturza în campania electorală din 1998);

„fiul răzvrătit” (Dumitru Diacov în relațiile cu ex-președintele Lucinschi);

„gospodarul” (Serafim Urecheanu în campania de imagine din marite 2003);

„non-femeia politică” (Maricica Livițchi, Iuliana Costin în campania de imagine din 1995-1996);

„spărgător de alianțe” (Iurie Roșca).

După campania electorală pentru alegeile parlamentare din 2005, președintele Vladimir Voronin și-a creat imaginea de om politic puternic sau “ajutorul poporului”, mai ales după ce a inițiat campania de strîngere a fondurilor pentru reconstituirea complexului monastic Căpriana. Alt potențial om politic poate fi considerat Andrei Ivanțoc, care a fost înregistrat la CEC drept candidat independent, chiar dacă se afla întemnițat în închisoarea de la Tiraspol. Deși cîștigase puțină simpatie, nu căpătase sprijinul presei. El poate fi considerat ca un “martir”, care a lansat un slogan în care militează pentru libertate.

În Republica Moldova, televiziunea a reflectat și activitatea celor trei prime-doamne, Georgeta Snegur, Antonina Lucinschi și Taisia Voronin. Dintre cele trei prime doamne cea care a desfășurat activități publice care au fost bine mediatizate de consilierii de imagine angajați de președintele Petru Lucinschi este Antonina Lucinschi care a inițiat proiectele sociale “Brîndușile speranței” și “Casa Mărioarei”. Activitățile realizate de familia prezidențială erau mediatizate și astfel s-a contribuit la ameliorarea imaginii președintelui moldovean. Activitatea celorlalte două prime-doamne a fost mai puțin în vizorul presei.

Acțiunile jurnaliștilor, dar și informațiile lor atunci cînd se implică în

procesul de hărțuire a unui om politic nu ar trebui să fie considerate ca fiind adevărate. Acest lucru este stipulat și în principiul 10 din „Lista Principiilor dreptului defăimării”, care sunt propuse de articolul 19. Sarcasmul și figurile de stil pot fi utilizate pentru a sublinia anumite caracteristici ale persoanei sau a acțiunilor ei și o atare expunere, în principiu nu va fi penalizată. Însă este important ca tonul satiric să fie clar sau să fie subliniat cu claritate. În „Declarația privind dreptului libertății de exprimare și dreptul defăimării” este expus principiul protecției publicării rezonabile privind probleme de interes public, declarație care a fost adoptată la un colocviu internațional din septembrie 1989, Colombo, Șri Lanca. În Codul etic al jurnalistului din R. Moldova în articolul 12 este stipulată „necesitatea de a respecta dreptul la viața privată a persoanei”. Chiar și persoanele care dețin funcții de răspundere, personalitățile publice, politicienii au dreptul la viață privată, care trebuie protejată, iar jurnaliștii pot interveni doar în cazul în care unele aspecte din viața privată au incidență cu activitatea lor publică. Și jurnaliștii din R. Moldova au încercat prin intermediul unor anchete să intre în viața privată a politicienilor. Spre ex: în campania electorală din 2003, cînd trebuiau să se desfășoare alegeri pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, jurnaliștii au încercat să demonstreze că politicienii propuși la funcția de primar sunt corupți. Ziarul „Timpul” prezenta imagini din casa de pe strada Mihail Kogălniceanu care aparținea lui Vasile Zgardan, candidat propus de PCRM, fiind în același timp ministrul Transporturilor și Telecomunicațiilor.

De-a lungul anilor, presa scrisă (ziarele „Flux”, „Timpul”, „Ziarul de gardă”, „Jurnal de Chișinău”, „Moldavskie Vedomosti”, etc.) au scris și despre faptul că demnitarii aleși de popor nu își declară averea. Mai puțin curaj a avut însă televiziunea, care putea fi cea mai credibilă, dacă aducea imagini pe potrivă. Majoritatea posturilor de televiziune din țara noastră, însă prezintă imagini filmate de MAI, CCCEC, ori alte departamente, care de obicei nu sunt realizate profesionist

Politicianul din Republica Moldova a învățat că adevărații stăpîni ai lumii sunt cei care controlează informația. Cel care dispune de informație se poate lăuda că stăpînește una dintre cele mai puternice arme a timpurilor noastre. Deci televiziunea este puternică, la fel ca și oamenii care apar la ecran. Omul care ajunge la ecrane devine automat și instinctual puternic pentru telespectator. Toți cred că cei care apar la ecrane sunt talentați, sunt buni conducători, sunt puternici, pot rezolva orice problemă. De aceea, mai multe figuri politice care au apărut la televizor au cîștigat încredere din partea populației, mai ales atunci cînd au folosit și arta propagandistică. Televiziunea este puternică pentru că dispune de imagine, care nu poate fi cenzurată întotdeauna. Totodată imaginea este cea care este credibilă, cea care e mai presus de radio și presa scrisă.

De la apariția ei, televiziunea a fost formator de imagine pentru oamenii politici. Astăzi se folosesc de serviciile sale și actorii, cîntăreții, instituțiile, firmele private care vor să promoveze un produs. Televiziunea este un mijloc prin care se pot anunța acte de caritate, donații, etc. În România, dar și în Republica Moldova cîțiva actori și cîntăreți au încercat fără succes, însă să se lanseze în politică. Spre ex: Gigi Becali, Ion Suruceanu, Tutor Tătaru. Imaginea lor nu a fost destul de puternică, ori probabil convingătoare pentru electorat. Lumea și-a dorit să-i vadă în scenă nu în Parlament. Totodată electoratul i-a admirat și i-a apreciat ca pe oameni talentați în domeniul lor. Probabil alegătorii au intuit că dacă aceștia vor cîștiga un mandat de deputat în parlament nu vor mai profesa meseria anterioară și țara va mai pierde un talent, un om de cultură, care acum este ahtiat de putere.

Televiziunea a fost dintotdeauna imagemakerul politicienilor. Ca să angajeze un specialist pentru a-și crea imagine politicienii au avut nevoie de foarte mulți bani.

Televiziunea națională, dacă ne referim la exemplul Moldovei a oferit tarife mai ieftine pentru difuzarea spoturilor publicitare, dar a fost dintotdeauna loială partidului de guvernămînt. Aceasta a reflectat intens activitatea partidului aflat la conducere înainte de a se da start campania electorală, iar aceștia în schimb nu au fost nevoiți să lupte în timpul campaniei pentru a “scăpa” de contracandidați.

Serviciul public de televiziune constituie un for de dezbateri pluraliste care permite întregii societăți să participe la educația politică și totodată să urmărească și activitatea guvernului, dar și a liderilor politici. O televiziune publică mai are rolul de a încuraja cetățenii la implicarea lor mai activă în viața politică. Rolul televiziunii în campania electorală, pe de o parte rezidă din obligația de a reflecta alegerile într-o manieră desfășurată, care ar permite ca alegătorul să fie foarte bine informat, dar și să aibă acesul liber la antena publică, ceea ce un post comercial nu poate să facă, mă refer la posturile de televiziune care nu se transmit pe întreg teritoriul. Televiziunea este un moderator și coagulor al societății, adresîndui-se unui auditoriu larg, serviciul public promovează coeziunea socială, integrează grupurile și comunitățile unei societăți facilitînd integrarea și toleranța reciprocă. În programele de la Moldova 1, de altfel ca și la celelalte posturi tv autohtone lipsesc aproape cu desăvîrșire emisiunile de analiză politică și talk-show-urile cu invitația experților, comentatorilor și analiștilor politici. Deseori este preferată prezentarea unui singur punct de vedere, a faptului brut care de cele mai multe ori este riguros selectat și cenzurat. Majoritatea emisiunilor sunt destinate unui public slab pregătit, fără exigențe prea mari și lipsit de simțul critic, iar multe emisiuni sunt realizate pentru oamenii de la sate.

În sensul nereflectării echitabile și imparțiale a campaniei electorale, televiziunea comite o abatere de la propriile principii, o fraudă electorală profesionistă. Frauda electorală începe atunci cînd o forță politică are suficiente mijloace pentru a influența presa (tv, radio, presa scrisă, agențiile). În campaniile electorale circulă sume fabuloase de bani, inclusiv în numerar, inclusiv nedeclarați, prin care se corupe și presa și alegătorul. Deși acest subiect este ocolit, chiar și după ce campania electorală s-a declarat încheiată această problemă există.

Republica Moldova a cunoscut campanii electorale spectaculoase de la declarartea independenței de stat, diferite una de alta. Moldova 1 a fost în timpul acestora un mediator al campaniilor, dar totuși a reflectat evenimentele prin optica partidelor care au nimerit în Parlament. În programele de știri și programele de opinie postul public de televiziune continuă să favorizeze partidul de guvernămînt, încercînd să nu “supere” cumva autoritățile și realizează reportajele în maniera de acum două decenii în urmă. Opoziția este permanent criticată în campania electorală, iar în perioada post electorală acțiunile opoziției nu sunt reflectate aproape deloc. Disputa postului de televiziune Moldova 1 pe care o inițiase cu alte canale tv și ziare independente se intensifică în perioada campaniei electorale și încetează spre sfîrșitul acesteia, atunci cînd jurnaliștii “devin” prieteni și uită de micile răutăți pe care le-au spus unul despre altul în perioada electorală.

Suntem nevoiți să recunoaștem ca în Republica Moldova în ultimii ani alegerile au devenit bucuria artiștilor și jurnaliștilor. Primii, lipsiți de o piață concertistică reală, brusc încep a fi solicitati și timp de aproape 2 luni fac dedicații verbale și muzicale partidelor politice. Misiunea jurnaliștilor e ceva mai ingrată, căci ei, pentru cîtțva lei, îmbracă măști de farisei, sunt prinși cu pufușor pe botișor, iar dacă e cazul, se angajează în campanii necruțătoare de discreditare a liderilor politici, deseori foști prieteni.

Toate conducerile care au venit la putere de la 1990 încoace au considerat că Moldova 1 e un instrument al politicii de partid și de stat, dar nu o tribună de exprimare liberă a opiniilor. Fară un motiv întemeiat Legea Audiovizualului a fost modificată de foarte multe ori. În același timp, doar Președintele Companiei Publice "Teleradio-Moldova" este numit de Parlament, iar adjuncții săi – directorii generali Radio Moldova și Moldova 1 – sunt numiți de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, la propunerea acestuia. Unele decizii ale conducerii "Teleradio-Moldova", și anume interzicerea utilizării cuvintelor "român", "limba română", a derivatelor acestora și abordării unor probleme, neadmiterea opoziției la micul ecran, au avut drept consecință declanșarea unei greve, care a demonstrat că jurnaliștii de aici au demnitate și pun preț pe profesionalism. Seria de greve pe care a inițiat-o un grup de jurnaliști în vara anului 2004 nu a avut un final prea fericit. O bună parte din ei au fost concediați, iar alții s-au angajat la alte instituții media. Tactica folosită de administrația Companiei a fost fără precent în Republica Moldova.

Legislația electorală a fost deseori ignorată nu numai de către Moldova 1. La Comisia Electorală Centrală au parvenit mai multe sesizări, care indicau abuzuri din partea mass-media, sesizări respinse de organul electoral central. Mass-media în general și cea electronică în particular nu au putut influența rezultatele alegerilor, cîștigate masiv de Partidul Comuniștilor. Așa cum au recunoscut mai mulți lideri de partide, contactele personale directe și intîlnirile deschise cu alegătorii s-au dovedit a fi cele mai eficiente metode de convingere a electoratului. Acest adevăr este un reproș grav în adresa mass-media și scoate în evidența lipsa capacității ei de a influența opinia publică. De-a lungul anilor Moldova 1 a făcut imagine liderilor politici ai partidelor ajunse la guvernare. Liderii puterii, Snegur, Lucinschi, Voronin au considerat că televiziunea națională este creatorul lor de imagine și au mizat foarte mult pe ea și nu s-au înșelat pentru că Moldova 1 este principalul post de televiziune care emite pe întreg teritoriul republicii.

CAPITOLUL II

Promovarea liderului politic în presa internațională

„Politica, cu toată dizgrațioasa și oribila ei înfățișare, face jocul care incită și minte, dar minte frumos, transformînd minciuna în bal, în carnaval .”

În ultimul timp politicul a devenit ceva comercial. Pe baza unui sistem de seducție sofisticat, publicul este îndoctrinat cu imagini și pseudorealități. Cu alte cuvinte, prea multă „comunicare” elaborată scenic și prea puțină substanță politică. În cele din urmă, istoria recentă arată că electoratul nu este atît de ușor „manipulabil”. Am văzut deseori că acțiuni politice extrem de bine orchestrate din punct de vedere comunicațional, nu au primit votul electoratului. În cadrul campaniei electorale din 1992 în SUA, candidatul Ross Persot a mobilizat un întreg dispozitiv comunicațional pentru a cîștiga alegerile, dar nu le-a cîștigat. Alt exemplu: contradictoriu, de fapt alegerea președintelui Federației Ruse, Vladimimir Putin. Acesta a mobilizat o întregă armată mass-media pentru ca să cîștige un nou mandat la funcția de președinte al statului. ORT a fost postul de televiziune care l-a sprijiit și i-a promovat intens imaginea. Putin a fost spijinit de foarte multă presă, dar și-a creat imaginea de președintele “perfect” pe parcursul anilor care au precedat campania electorală din anul 2004.

În ajunul campaniei electorale mai multe posturi de televiziune recurg la unele practici de mediatizare tipice. Acestea sunt folosite deseori în emisiunile televizate: ediții speciale, reportaje speciale „de la fața locului” sau „în exclusivitate”, care au drept scop:

– mediatizarea mai intensă a candidatului în tentativa de a căpăta un public mai diferit de cel obișnuit;

– circulația de cele mai dese ori a discursului candidatuluiu, acesta fiind totodată și cel care este citat cel mai des, sau care apare „la rampă”, în imagini cel mai des;

– candidații sunt mediatizați mai mult prin anturaj și mai puțin prin partid.

Grila elecorală, enunțarea știrilor electorale la jurnal, mediatizarea întreg sistemului electoral sunt mecanisme discursive pe baza cărora un post tv valorizează fenomenul electoral, stabilindu-i unghiurile de vizibilitate în spațiul public.

Televiziunea publică din România a ajutat concurenții electorali în campania prezidențială din 1996 (Petre Roman, Ion Iliescu, Emil Constantinescu) să ajungă la putere. Pe poziție finală s-a situat Ion Iliescu care era la al treilea mandat neconstituțional. Fusese ajutat mult de TVR 1 și de alte posturi comerciale cu audință pentru a ajunge la această poziție. Imaginea lui era promovată intens și cu orice ocazie care se ivea. Aceasta înseamnă că într-adevăr televiziunea este o instituție a vedetelor și politicienilor.

2.1 Manipulare prin mass-media: impactul asupra percepției imaginii liderului politic de către opinia publică

În acest paragraf aș vrea să mă refer puțin la cuvîntul cela măreț și magic care este prietenul politicianul din Occident: MANIPULAREA.

Manipularea este acțiunea de a determina o persoană, un grup, o colectivitate, să gîndească și să acționeze într-un mod compatibil cu interesele inițiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea tehnicilor de persuasiune care distorsionează intenționat adevărul, lăsînd impresia libertății de gîndire și decizie. Scopul manipulatorului este de a schimba atitudinea și comportamentul în direcția dorită de el, de a subjuga psihic. În regimurile totalitare, pentru a-i venera pe conducători se creau spectacole grandioase; chipul lui este imortalizat în picturi și sculpturi, i se închinau ode și poezii, figura lui este identificată cu cea a partidului, cu națiunea, cu întreaga țară.

În toamna anului 1934, la Nurberg s-au strîns peste 1.500.000 de oameni care au fost aduși cu forța ca să ia parte la un spectacol grandios. Hitler își începea întotdeauna discursul cu o voce joasă, fără vlagă, ca a unui om care-și cere iertare că îi deranjează pe ceilalți și că le răpește din timp pentru a-l asculta. Finalulul era apoteotic, Hitler urlînd la o mulțime isterizată, fascinată de schimbarea aceea măreață, simbol al viitorului glorios al Germaniei și al forței care sălășluiește în cel desemnat să o conducă.

Cel mai ușor este să manipulezi publicul care are o pregătire slabă. De alfel, pe acesta și se mizează întotdeauna. Există însă mai multe procedee pe care le folosește televiziunea pentru a induce în eroare opinia publica sau a crea opinia publică, or și părerea despre un candidat o poate contura iarăși un post tv.

Francezul Georgies Belandier în cartea sa „Pouvoir sur scene”, scriind despre istoria manipulării prin televiziune afirma: „A arăta nu însemnă a informa, și a vedea nu înseamnă a afla”. Într-adevăr în televiziune se folosește arta propagandistică, de altfel ca în întreg sistemul mass-media. Un exemplu cert este cazul dictatorului german Hitler. El a folosit presa pentru a-și crea imaginea unui conducător neînfricat, simbolul viitorului glorios al Germaniei. Mai mulți analiști ceva mai tîrziu și-au pus înrtrebarea: cum a reușit acest om să manipuleze o națiune ca Germania, care se credea una dintre cele mai democratice din Europa? Rezultă că acest dictator a știut, dar a înțeles mai bine ca oricine că presa este cel mai bun imagemaker. Ceva mai înainte, un alt dictator, de această dată Stalin a folosit presa pentru a pune mîna pe putere. Atunci toate mijloacele de informare erau controlate și cenzurate. Radioul, televiziunea, ziarele, pictura, arhitectura, teatrul, filmul, muzica, toate au fost supuse unei cenzuri stricte. Toate acestea mijloace erau instrumente prin care se controla gîndurile, emoțiile și comportamentul maselor. De această problemă s-a lovit și România pînă la începutul anilor 90. Regimul lui Ceaușescu a practicat manipularea maselor folosindu-se de aceleași pîrghii pe care le-au folosit și ceilalți doi dictatori. Toată presa era subordonată puterii. În același timp accesul la informațiile venite din exterior era drastic limitat, iar cele care „treceau” erau deformate și cenzurate. De aceea nici o televiziune privată nu s-a putut dezvolta atunci. După revoluția din 1989 în România, ani de zile mai multe posturi de televiziune nu au reușit să obțină licența de emisie, mai ales acele posturi particulare, care nu puteau fi controlate de autorități.

Una dintre cele mai puternice modificări în structura comunicării politice a fost apariția dezbaterii televizate între candidații electorali. Amintim în acest sens, că primele dezbateri televizate au avut loc în SUA în timpul alegerilor prezidențiale de la 1960, avându-i ca protagoniști pe candidatul democraților, John F. Kennedy, și candidatul republicanilor, vicepreședintele Richard Nixon. Sondajele făcute după dezbateri au demonstrat impactul puternic al televiziunii asupra deciziei de vot a electoratului.

Astăzi televiziunea rămâne a fi principala tribună a concurenților electorali, iar în timpul dezbaterilor televizate unii candidați, am putea spune, „se dau în spectacol”. Relevant în acest caz este tabloul care s-a conturat pe platoul Televiziunii de Stat din Moldova în timpul dezbaterilor televizate dintre cei doi concurenți finali ai prezidențialelor din 1996, Mircea Snegur și Petru Lucinschi. Pentru a produce un impact emoțional puternic asupra publicului, președintele Mircea Snegur a rostit în debutul dezbaterilor „Tatăl nostru”, după ce l-a întrebat pe contracandidatul său dacă acesta știe „Tatăl nostru”. Gestul trebuia să remarce diferența dintre un creștin și un ateu, care concurau pentru prima funcție în stat. Astfel de scenarii politice și-ar pierde rostul în cazul presei scrise.

Nu înzadar, televiziunea, într-o manieră mai impertinentă sau mau voalată, este controlată de puterea politică în cadrul sistemelor politice aflate într-o democrație de tranziție.

În baza abordărilor sus-menționate ale comunicării politice, vom identifica următoarele funcții ale comunicării politice în sistemele politice democratice: informare; promovare a unor idei, lideri (propagandă); socializare prin răspândirea anumitor valori și modele comportamentale și mobilizare (rolul publicității politice în campaniile electorale).

2.2 Rolul mass-media în crearea brandului de imagine politică

Sunt, așadar, modele imagologice, branduri de imagine politică, care au fost inspirate de realitatea din spațiul post-sovietic, în principal, din Rusia. Ele sunt aplicate de specialiștii PR în timpul campaniilor electorale, fiind ajustate la specificul regional sau național. Iată un set de branduri de imagine politică valabile pentru realitatea politică internațională, dar și pe scena politicului moldovenesc.

Arena internațională.

„Eroul militar” – este supranumit în popor regele Arik sau „De Gaulle israelian”, care a tăiat nodul gordian al Gazei și a revoluționat viața politică a țării. Protagonistul modelului este premierul israelian (din februarie 2001) Ariel Sharon. Sharon a servit în armata israeliană timp de 25 de ani, retrăgându-se cu gradul de general. La 14 ani era deja înrolat în trupele paramilitare ce activau în Palestina. La 20 de ani, în timpul Războiului de independență al Israelului din 1948 era comandant de Brigadă. Reputația de erou militar începe să se contureze în anul 1953, când a fondat și condus gruparea specială de comando ”101”, însărcinată cu operațiunile de contraofensivă arabă urmare a atacurilor împotriva Israelului. Participă, ca un adevărat erou în timpul „Războiului de 6 zile”, iar în 1973 traversează cu armata sa Canalul Suez – în Războiul de Yom Kippur, aducând victoria în războiul împotriva Egiptului. Marea realizare a mandatului său insă va rămâne pasul uriaș, pe care l-a făcut în direcția procesului de pace cu Organizația de Eliberare a Palestinei, prin retragerea coloniștilor evrei de pe Fâșia Gaza. Gaza fiind considerată un ” coșmar” geopolitic din Orientul Apropiat – după 38 de ani de ocupație. Sharon refuză la acest teritoriu, la fel cum președintele francez de Gaulle, fondatorul celei de-a V Republici, a renunțat la Algeria. Iată un paralelism dintre cei doi mari oameni politici. Această decizie curajoasă îi poate asigura ex-premierului israelian pe drept și brandul politic de soldat al păcii. Intr-un interviu inserat de cotidianul Yedioth Abaronoth ex-premierul afirma: ” Planul de retragere se bazează pe singurele considerații care contează – securitatea globală a țării…” De la Washington, președintele american George W. Bush îi acorda tot sprijinul: „Dezangajarea din Gaza este un lucru bun pentru Israel”

„Vizionarul religios” – este brandul de imagine al liderului organizației teroriste islamice Al-Qaida. Osama Bin Laden a preluat doctrina califatului, conform căreia islamul este inspirat de un program profetic fixat de cuvintele lui Mahomed, în ultima sa înfățișare înaintea drept-credincioșilor: „Am primit poruncă să lupt împotriva oamenilor, până când toți vor mărturisi: „Nu e alt Dumnezeu decât Allah!”

„Fanatul din Teheran” – îl considerăm pe președintele Republicii Islamice Iran, Mahmud Ahmadinejad (din 3 august 2005). Este considerat creierul Jihadului nuclear. Are o viziune fixă: forța, anti-americanismul. Fiul unui fierar, copil muncit reprezenta acum 30 de ani un mecanism exploziv amorsat. Ahmadinejad este expresia unei energii cumplite și inteligibile pentru societățile Occidentului. El coboară dintr-o osmoză popular-religioasă și nu din arta diplomației. Nu este un jucător, ci un monolit. Crede în sensul mesianic al istoriei. Șeful statului iranian crede în Mahdi, episodul apocaliptic care marchează revenirea în lume a Celui de-al Doisprezecelea Imam, la sfârșitul istoriei. Iranul va fi dicta atunci dominația lumii islamice și va impune înclinarea ultimă a Occidentului, înainte de ieșirea din scenă. Acest „fanatism” nu se naște în august 2005, dar are rădăcini mult mai adânci, din perioada Revoluției Islamice de la 1979. Fiind student, participă la asaltul asupra Ambasadei SUA din Teheran. În 1981 acesta propune un asalt similar asupra Ambasadei Sovietice. Propunere respinsă însă de clerul și liderii politici ai studenților. După 20 de ani în Memoriile sale pline de indiscreție fostul ambasador sovietic la Washington, Anatolii Dobrânin, confirmă comentariul ministrului de Externe sovietic din acea perioadă, Andrei Gromîko: „Dacă făceau așa ceva în 24 de ore am fi înlocuit Teheranul cu un crater!” Actualmente, liderul de la Teheran a incendiat opinia publică prin declarațiile sale dura la adresa statului Israel, care „trebuie să fie șters de pe hartă”- declarație făcută la numai câteva săptămâni după venirea sa la putere. Iar în noiembrie – decembrie președintele afirmă că: “Holocaustul nu este altceva decât un truc , prin care evreii au reușit să pună la lucru în favoarea sionismului politica, economia și puterea militară.”

Campania de imagine a liderului iranian a constituit „un vârf de lance” în septembrie 2006, la New Iork, unde a participat la cea de-a 61 Adunare Generală a ONU. Presa americană recunoaște că acesta a fost una dintre cele mai amplu mediatizate personaje politice participante la înaltul forum. În comentariul „Oile negre fac gură la ONU” înserat în „Evenimentul Zilei” din 23 septembrie 2006, Jacqueline Prager afirmă: „Liderul iranian a surprins SUA cu o subtilă campanie de imagine, condusă cu multă abilitate, devenind vedeta adunării generale a Națiunilor Unite. In discursul rostit la tribuna ONU, in numeroasele interviuri ori în timpul întâlnirilor cu politicieni străini, cu analiștii americani, liderul de la Teheran a apărut de fiecare data cu zâmbetul pe buze, sigur pe el si cu o retorica pe care mulți au găsit-o surprinzător de inteligenta. In cele câteva zile cat s-a aflat la New York, Ahmadinejad a apărut la CNN si la alte posturi TV americane, s-a întâlnit cu premierul italian Romano Prodi si a fost invitat la prestigiosul Consiliu pentru relații internaționale.

Daca administrația Bush spera ca el se va mulțumi să vină și să țină un discurs de 15 minute la ONU și să plece, s-a înșelat amarnic, comentează "The Guardian". Mai mult, Ahmadinejad a încercat sa-l bată pe Bush cu propriile arme. Astfel, daca Bush s-a folosit de discursul rostit la ONU pentru a se adresa poporului iranian, ignorând delegația oficială, în conferința sa de presă, Ahmadinejad le-a vorbit direct americanilor, punctând greșelile actualei administrații. "Tara mea a oferit ajutor pentru victimele uraganului Katrina", a spus liderul iranian. Dincolo de astfel de declarații propagandistice previzibile, președintele iranian s-a descurcat foarte bine in fata întrebărilor cu adevărat dificile. Chestionat asupra programului nuclear dezvoltat de țara sa, Ahmadinejad a răspuns: "Adevărul este că nu avem nevoie de bombă. Unii cred că pot rezolva problemele cu bombe, dar se înșeală". El a acuzat Statele Unite că au dus o politică ostilă față de Iran timp de 27 de ani, calificând atitudinea Washingtonului drept ipocrita. O singură dată a ridicat vocea: "Îi vom înfrunta pe cei care încearcă sa ne oprime si să ne impună voința lor". "Este clar ca e o campanie de imagine", spune Gary Sick, fost responsabil al Consiliului Național de Securitate, care a fost prezent la vizita lui Ahmadinejad la Consiliul pentru Relații Internaționale. "Mesajul pe care încearcă sa-l transmită este: "Vedeți, nu am coarne. Nu sunt Hitler. Dar sunt un om cu opinii ferme".

„Cruciatul” – soldatul războiului global este rolul președintele SUA, Bush. După măcelul din 11 septembrie 2001 s-a deschis un front de luptă – vizibil – între Lumea islamică și Lumea occidentală, mai exact o confruntare „piept la piept” dintre democrația occidentală și terorismul islamic, a cărui cruzime a depășit orice închipuire. Au trecut aproape 5 ani, de când liderul de la Casa Albă a vorbit despre Axa Răului, care tulbură liniștea pe planetă. Actualul lider de la Casa Albă este ferm convins de politica sa îndreptată împotriva terorismului global. Drept argument al „cruciadei” împotriva terorismului islamic este și recentul decret prezidențial despre constituirea așa-numitelor comisii militare, care vor chema pe scaunul justiției persoanele suspectate de terorism.

„Exorcistul” – „om al poporului”, este brandul președintelui Venezuelei, Hugo Chavez. Fiind un dușman neîmpăcat al președintelui SUA, l-a numit pe acesta într-un discurs ținut în fața Adunării Generale a ONU (19 septembrie 2006) „diavol”: „Diavolul a venit aici, ieri, iar mirosul de sulf se simte chiar și acum”,- este fraza cu care Huga Chavez și-a început discursul, strâmbând din nas: "Uneori, diavolul ia forma umana", a replicat el. In opinia sa, războiul din Irak este unul "criminal", iar Bush este "bolnav". „Ca purtător de cuvânt al imperialismului american, Bush a venit să ne împărtășească propria rețetă de conservare a actualelor tendințe, de exploatare și jefuire a popoarelor acestei lumi” , acuză Chavez.

Aș propune, chiar o nouă denumire pentru producția cinematografică antiimperialistă, regizată de Alfred Hitchcock – „Rețeta Diavolului”. Chavez s-a prezentat drept un prieten al poporului american. Pe un ton amical președintele venezuelean i-a sfătuit pe americani pe viitor sa aleagă un alt fel de președinte.

„Rebelul din Caucaz” – este brandul de imagine politică a președintelui Georgiei, Mihail Saakașvili. Tânăr, energic, inconciliant, sever, om al forței. Solitar – este unicul președinte din spațiul Comunității Statelor Independente, care a încetat să „cocheteze” cu Kremlinul în mod fățiș, nedisimulat. Revoluția Trandafirilor, care l-a înlăturat de la putere pe vechiul nomenclaturist de partid Sevarnadze, legitimându-l pe pro-occidentalul Saakașvili, continuă să deranjeze oficialitățile ruse. Criza diplomatică dintre cele două capitale s-a acutizat și mai mult în urma scandalului de spionaj produs la sfârșitul lui septembrie 2006 în Georgia, când 4 ofițeri ruși au fost arestați sub acuzația de spionaj militar în favoarea Rusiei. Drept replică, Moscova și-a rechemat Ambasadorul său din Tbilisi, alți reprezentanți ai Ambasadei împreună cu membrii familiilor lor. În legătură cu scandalul produs, președintele rus, Vladimir Putin, în cadrul Consilului de securitate a menționat următoarele: ”Rusia respectă în totalitate acordurile privind retragerea trupelor de pe teritoriul Georgiei, dar în pofida acestui lucru, membri ai personalului nostru militar au fost, după cum se știe, arestați și aruncați în închisoare. Este un semn al moștenirii politice a lui Lavrenti Pavlovici Beria, atât pe plan intern când și internațional. Se pare că acestea sunt tradițiile lor", a spus Vladimir Putin, referindu-se la conducătorul georgian, pe care l-a acuzat că face tot posibilul să irite și să provoace Rusia. „Nu sfătuim pe nimeni să vorbească în limbajul șantajului cu Rusia”, – afirma în același context liderul de la Kremlin.

Brand-ul de imagine politica este reprezentat de totalitatea semnelor si caracterelor de personalitate pe care mass-media le induce in audienta politica, relativ la o persoana care desfasoara activitati politice constante.

În fapt, brand-ul de imagine politica este o sinteza simplista – o caricatura, o figura compusa din doua-trei trasaturi majore – care pozitioneaza o personalitate politica in mintea electoratului, o data pentru totdeauna. Din momentul in care electoratul investeste – prin intermediul relatarilor continue ale presei referitoare la actiunile omului politic – in politicianul respectiv o suma de trasaturi de personalitate dominante, se poate spune ca a inchis personalitatea respectiva intr-un brand de imagine definitiv. Foarte greu, personalitati politice puternic pozitionate in constiinta audientei politice dintr-o tara isi mai pot schimba perceptia pe care o au in electorat.

Jurnaliștii politici ajută fenomenul de „impietrire in brand-ul de imagine” al politicienilor. Este cazul celor mai proeminenti oameni politici ai Romaniei anilor 2000: Ion Iliescu, Traian Basescu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Năstase, Theodor Stolojan. Acestia par a fi, in aceste momente, personalitatile politice pozitionate cu sanse in jocul electoral al noului mileniu. Alte personalitati pozitionate pe piata politica din Romania au fost cele care au ales sa promoveze un proiect, o lege, o masura care, prin consecventa si stabilitate, au devenit o „marca inregistrata” a unei persoane politice exclusive.

Este cazul lui Vasile Lupu (pozitionat în constiinta politica drept parintele Legii 18, de retrocedare a proprietatilor agricole), a lui Ticu Dumitrescu („Legea Ticu”), a Monei Musca (luptatoare politica pentru libertatile presei in Romania), a lui Emil Boc (reprezentantul politicianului tehnicist, de tip nou, expert in parlamentarism si contributor vizibil la efortul de modificare a Constitutiei romane).

Lipsa de consecventa in actiune a politicienilor romani le aduce deservicii majore: jurnalistii politici nu pot gasi elemente in activitatea acestora menite sa-i pozitioneze cu exactitate, iar electoratul – in fapt consumatorii de media – nu ii poate identifica si fixa in constiinta. Rezultatul: piata politica din Romania abunda de personaje volatile, „patetici eroi politici de o zi”, care nu adauga nimic la imbunatatirea mediului politic autohton. Lipsa de apetit fata de politica a alegatorilor romani este prima si cea mai grava consecinta a lipsei de profesionalizare a clasei politice din Romania.

Imaginea unui produs poate fi creata mult mai usor decat imaginea unui politician. Dificultatea "facatorilor" de imagine este ca, in cazul politicianului, acesta aduce, o data cu propria sa candidatura, un trecut documentabil si, in consecinta, vulnerabil. De multe ori, campania incearca sa se foloseasca de acest trecut, scotand in evidenta faptul ca experienta l-a pregatit pe candidat pentru a fi apt pentru functia ravnita. Dar trecutul poate fi si un obstacol. Un politician care nu are experienta unor alegeri precedente poate incerca sa transforme aceasta lipsa de experienta intr-un atu, pentru a-si crea o imagine de “persoana venita din afara”, dar lipsa de experienta nu poate fi in nici un caz fabricata. Un politician – fie el candidat pentru un post in administratia locala – care are un trecut dubios, isi poate da seama ca acest trecut s-a intors sa il haituiasca. Dimpotriva, daca produsul nu pare sa fie pe placul potentialilor cumparatori, fabricantul comercial poate constata acest lucru in timpul testarii produsului si poate reconstrui din temelii respectivul produs. Spre deosebire de politician, produsul poate fi realizat mult ma usor, o data si inca o data.

Am elucidat, prin urmare, câteva cazuri de transformare a personajului politic în brand politic. Sunt argumente în favoarea afirmației, că imaginea politică constituie un produs politic destinat psihologiei maselor. Aceasta, însă, este vulnerabilă doar la „tablouri” clare, adică la un cod informațional, cristalizat într-un chip bine identificat și poziționat în mentalul maselor. Așa, de exemplu, Petru Lucinschi era supranumit în sfera mediatică, „șmecherilovici” sau „vulpe” politică; Boris Elțin – „ursul” rus, sau „Țarul Boris”, ex-președintele SUA, Bill Clinton era considerat „șmecherul” Bill etc. Aceste codificări mitologice relevă trăsăturile de caracter, stilul comportamentului lor politic.

Totodată, utilizarea unor astfel de interpretări simbolico-mitologice facilitează considerabil perceperea de către publicul electoral a imaginii politice, făcând-o mai accesibilă și mai cognoscibilă pentru el. E cert faptul că psihologia maselor este interesată de o simplificare a lumii înconjurătoare. Trăind într-un secol al vitezei și al hegemoniei informaționale, brand-ul de imagine politică are sarcina de a cristaliza și a transmite operativ o informație completă despre „protagonistul” său. În aceste circumstanțe alegătorul va reacționa la un context mitologic și nu la unul real. Fapt pe care trebuie să nu-l neglijeze imagologii în campaniile de comunicare electorală sau politică.

2.3 Războiul mediatic și PR-ul negru – instrumente de creare a imaginii liderului politic

Crizele politice și conflictele armate de la sfârșitul sec. XX au surprins într-o ipostază nouă instituțiile media. Astfel, în lexicologia politico-mediatică este lansat un termen nou – războiul mediatic. Războiul mediatic constă într-un repertoriu de tehnici și presiuni psihologice aplicate de lobby-ul internațional, organizații și indivizi pentru atingerea scopurilor lor politice, prin utilizarea mass media împotriva unor grupuri țintă din propria lor țară sau din străinătate pe perioade extinse de timp. Bunăoară, în timpul conflictului armat din Golful Persic (1990-1991) sistemul de propagandă irakian, mass media, televiziunea și radioul se aflau integral sub controlul strict al Partidului Baas și al lui Saddam Hussein însuși. Mai mult, Irakul a subvenționat și unele publicații din Occident pentru a susține interesele sale și ale lumii arabe în timpul crizei din Golf. Pe de altă parte, stațiile de radio controlate de C.I.A. – „Vocea Irakului Liber”, „Vocea Golfului” – îndemnau la revoltă populară pentru răsturnare de la putere a regimului lui Saddam Husein, cel vinovat de toate relele și atragerea asupra Irakului a forțelor „Marelui Satana”. Știrile trebuiau recepționate ca fiind emise din partea unor centre clandestine de rezistență arabe.

Un argument mai recent în favoarea interdependenței dintre politic și mediatic este conflictul caricaturilor (2006), publicate în paginile unui cotidian danez, care îl reprezentau pe profetul Mahomed cu un turban în formă de bombă cu fitilul aprins. Acestea au provocat un val de furie în lumea musulmană, iar guvernele islamiste au considerat că aceste caricaturi ofensează islamul și musulmanii. Ca răspuns, un post de radio din Indonezia a lansat un concurs de caricaturi împotriva Danemarcei: cine va desemna monarhul Danemarcei cel mai bine în chip de porc, va fi desemnat câștigător. Așadar, fenomenul mediatizării politicii, dar și al politizării mass media, îi permite acesteia din urmă să fie utilizată nu numai ca mijloc de propagandă, de promovare a unor idei sau actori politici, dar și ca mijloc comunicațional de avertizare, amenințare în situațiile conflictuale. De exemplu, Celula Al-Qaida din Irak a lansat un comunicat pe internet, în care Papa Benedict al XVI-lea era condamnat la moarte. Mesajul mai spunea că războiul sfânt va lua sfârșit doar atunci, când Islamul va domina întreaga lume. Comunicatul a fost lansat ca răspuns la discursul rostit la Redensburg de Suveranul Pontif, în care Papa, citându-l pe un împărat bizantin, a spus că islamul n-a adus decât lucruri „rele și inumane”.

Războiul mediatic a devenit astăzi un fenomen inerent crizelor din societățile contemporane, nu numai de natură inedit politică, dar și de sorginte economico-politică. ( de exemplu, „criza vinului”, declanșată spre finele anului 2006, între Republica Moldova și Federația Rusă, în timpul căreia canalul rus de televiziune ORT transmitea cu regularitate strategică știri și reportaje despre calitatea proastă a vinurilor moldovenești contrafăcute, iar sticlele cu vin moldovenesc erau strivite cu escavatorul la gropile pentru deșeuri ).

Coabitarea dintre politică și mass media poate da naștere unui alt fenomen omniprezent, în special, în timpul campaniilor electorale – PR –ul „negru”.

Unii cetățeni de rînd, buimăciți de torentul de reclamă din presă și de la televiziune sunt tentați să creadă că „noi trăim în universul PR-ului negru. Peste tot – la TV, în gazete, la radio, în stradă suntem înconjurați de fenomenul „PR-ului negru”. Poveștile despre monștrii care zombează sărmanii oameni în ziua alegerilor sunt o nimica toată în comparație cu adevărul despre ceea ce se întîmplă în momentul în care sărmanul cap de familie, cu tartina în mînă șede pe divan și privește la „lada azurie” sau citește ziarul. Cel mai murdar și cel mai negru PR îl fac oamenii cu o reputație impecabilă și cu mănuși albe. Lumea întreagă este un „PR negru”.

Una din tehnologiile de bază ale „PR-ului negru” este dezinformarea. Dependența tot mai mare a omului de informație zilnică îl face în aceeași măsură vulnerabil la manipulare.

Informarea oferă, prin ea însăși, căi ascunse de pătrundere pentru dezinformare. Relația între știrea difuzată și efectele sale asupra moralului publicului este adesea de neînțeles. Relevarea unui eveniment este urmată de o interpretare sumară, foarte generală și de cele mai multe ori lipsită de adevăratele sale sensuri; nu se bazează niciodată pe o argumentație riguroasă, este mai curînd intuitivă.

Mesajul informativ este întotdeauna mai mult sau mai puțin deformat de către receptor din neglijență sau prin adausuri inutile, mai ales cînd receptorul este constituit dintr-o vastă masă umană animată permanent de opinii, judecăți, dorințe și pasiuni. Sensul mesajului se modifică în mare parte în funcție de context, foarte larg în societățile moderne, fiecare individ perceptîndu-l în felul său.

Guvernele, partidele politice, grupurile de presiune se lasă prea cu ușurință pradă tentației de a recurge la toate formele de manipulare a informației: reținerea de la publicarea știrilor, deformarea faptelor, minciuna și, din fericire mai rar, fabricarea de falsuri.

O metodă practicată pe larg în ceea ce privește dezinformarea o reprezintă zvonurile și insinuările calomnioase. Este de la sine înțeles că zvonurile sînt răspîndite în medii considerate propice, iar difuzarea lor se face către mai multe ținte de-odată, în așa fel încît ivirea zvonului din mai multe izvoare să conducă la confirmarea lui. Se începe „blînd”, pentru ca victima să fie tentată să nu răspundă și să lase problema baltă. Mai tîrziu, calomnia va fi reluată fără a se uita să fie amintită etapa precedentă rămasă fără dezmințire. Întreaga operațiune se bazează pe două proverbe simple, însă perfect operante: „Nu iese fum fără foc” și „Gura lumii doar pămîntul o astupă.” Totodată, este exploatată o tendință bine cunoscută de către psihologi: prima reacție, absolut normală, la primirea unei informații este de a o difuza mai departe.

De fapt, mecanismul propagării zvonurilor răspunde la dorința imediată a individului de a difuza mai departe o informație nouă, abia primită.

Insinuările privitoare la viața particulară aduc întotdeauna foloase mari, deoarece, puțini oameni, în afara celor apropiați victimei, și în consecință, suspecți de părtinire, sînt în stare să dezmintă calomnia. Adesea calomnia este o operațiune în doi timpi: mai întîi se aruncă informația falsă fără a părea că i se acordă atenție, urmînd să fie reluată cu referire la prima sa publicare.

În lucrarea „Istoria dezinformării” profesorul francez Vladimir Volkoff prezintă o serie de procedee eficiente utilizate în operațiunile de dezinformare:

Negarea faptelor, ținînd seama că publicul nu are timp și nici posibilități de a verifica cum stau lucrurile în realitate. Astfel se reușește de minune în țara noastră. În zonele rurale ajung puține ziare pentru că oamenii sunt săraci și nu se pot abona la o oarecare publicație sau măcar să o răcure în fiecare vineri de la Oficiul Poștal. Totodată are acces redus la informație dacă ne gîndim ca are „șansa” să vadă și să audă doar emisiunile posturilor publice de radio și televiziune.

Inversarea faptelor, afirmarea categorică, cu obrăznicie chiar, că lucrurile stau exact invers, X nu este vinovat, ci tocmai Y care acuză. În aceste cazuri cineva afirmă că laptele e negru, iar majoritatea trebuie să creadă în aceasta. Publicul nu știe cine minte cu adevărat. Politicianul din opoziție sau cel aflat în partidul de la guvernare, ori al treilea: cel care aspiră la putere. Spre exemplu cazul mai recent: Roșca- Ilașcu. În timp ce senatorul român Ilie Ilașcu afirmă că vicepreședintele parlamentului și liderul PPCD, Iurie Roșca este implicat în cazul răpirii lui Vlad Cubreacov, reprezentant al PPCD, Roșca susține că senatorul minte cu înverșunare pentru a prejudicia imaginea partidului atît în Republica Moldova cît și în România. După ce auapărut în presă o serie de materiale, omul simplu, publicul nu a înțeles concret: cine minte?

Amestecul între adevăr și minciună, un melanj savant între adevăr și fals, tehnică foarte des folosită în campania electorală.

Schimbarea circumstanțelor, înfățișarea împrejurărilor ca fiind total opuse celor declarate inițial; Aprilie 2005. „Opoziția contructivă” îl votează pe Vladimir Voronin în funcția de șef al statului. Cei care inițial au declarat că nu vor vota niciodată un președinte comunist și-au schimbat părerea peste noapte. Cu toate că au declarat că a fost o decizie grea și că Puterii i s-au înaintat o listă (Decalogul) care cuprinde 10 puncte, PPCD; PD și PSL, cei care și-au dat votul pentru președinte au pierdut din imagine considerabil.

Camuflajul, o variantă a estompării prin care se dau foarte multe detalii despre aspecte secundare, trecînd în zona marginală ceea ce de fapt este esențial; Niciodată partidele de guvernămînt nu au recunoscut care este starea de spirit a națiunii. Nu o face nici PCRM. Conducerea statului prezintă permanent rapoarte (de ochii lumii și a organismelor internaționale) în care demonstrează că nivelul de trai a crescut, că salariile s-au majorat, că au oferit indemnizații pentru anumite categorii de populație, dar nu amintesc că aproape un milion de moldoveni muncesc la negru peste hotarele țării.

Generalizarea, se diminuează responsabilitatea cuiva demostrîndu-se că nu este singurul în această situație;

Părți inegale – acuzației i se va acorda un minut de emisie televizată sau notă într-o pagină de ziar, iar meritele vor fi publicate timp de o oră sau pe o pagină întreagă de ziar; Tot timpul s-a întîmplat așa. Se caută timpi de antenă nefavorabili pentru acuzații sau se realizează doar mici articole despre vina pe care o poarte un politician sau o formațiune politică.

Ilustrarea – se poate trece de la particular la general sau invers, demonstrîndu-se că evoluția evenimentelor putea să ia o turnură și mai gravă, dar… etc.

Odată cu dezvoltarea vertiginoasă a capacităților mass-media, capabile de a influența tot mai subtil conștiințele, convingerile, atitudinile și trăirile oamenilor și a colectivităților, dezinformarea este favorizată tot mai mult în timp ce crește dependența de informație. În viitor, așa-zisele mesajele clandestine auditive și vizibile vor putea fi inserate în mass-media.

Tehnologiile sofisticate vor permite alte tipuri de manipulare. Pînă nu demult de putea avea încredere în autenticitatea fotografiei. Astăzi, cu ajutorul digitizării, vor putea fi realizate imagini, sunete cu ajutorul computerului. Tot aici trebuie de inclus și holografia de proiecție – proiectarea în aer a figurilor luminoase de înaltă fidelitate, pentru a crea diferite obiecte acolo unde ele nu există.

Public relations politic reprezintă o gamă de activități politice, legate de organizarea și gestionarea campaniilor politice. Din acest considerent unii confundă noțiunea de Public Relations cu cea de tehnologii electorale, considerându-le noțiuni identice. De regulă, PR-ul politic se reduce la elaborarea anumitor tehnologii privind formarea staff-urilor electorale, elaborarea mesajelor publicitare și a agitației electorale, diverse activități organizatorice în teritoriu.

Din punctul nostru de vedere, PR-ul politic constituie o formă de organizare a procesului comunicațional în masă, un managementul comunicațional. Alegerile rămân a fi deocamdată cea mai reușită scenă pentru aplicarea noilor tehnologii în domeniul PR- ului politic. Anume în astfel de circumstanțe se manifestă caracteristicile fundamentale ale PR politic ca fiind o formă de management comunicațional.

Evenimentele politice din ultimele decenii au demonstrat deja că, nici o campanie electorală nu se desfășoară fără de aplicarea PR „ negru”, care dă naștere, respectiv, imaginii negative a concurentului electoral. Managerii campaniei selectează din timp factorii obiectivi pentru lansarea unei publicități negative. Pentru prima dată, ca tehnologie electorală PR „negru” a fost aplicat în timpul alegerilor prezidențiale din 1957, iar prima „jertfă” a armei PR –iste a fost președintele SUA, Eisenhower. Atunci, pentru prima dată, americanii au folosit abuziv publicitatea politică negativă împotriva președintelui, care candida pentru al doilea mandat. Lui Eisenhower i se imputau promisiunile făcute în alegerile anterioare (1952) și nerespectarea acestora. Un alt exemplu, care confirmă impactul mass media asupra compromiterii personalităților politice, uneori chiar până la eliminarea lor de pe scena politică, este afacerea Watergate. În contextul alegerilor prezidențiale din 1972, presa americană, încadrată în schema unui efort partizan, a reușit să generalizeze cazul, punând probleme corupției la nivelul întreg sistemului politic. Când Watergate a început să capete proporții ca acoperire în media americane, au fost înregistrate luări de poziției din partea unor înalți oficiali ai partidului republican . Președintele Nixon, în consecință, a demisionat.

PR „negru” reprezintă totalitatea tehnologiilor electorale „murdare”, utilizate de către concurenții politici, care au drept scop demoralizarea contracandidatului și crearea imaginii negative a acestuia, percepută de electorat. Printre cele mai practicabile, actualmente, tehnologii ale PR-ului „negru” sunt considerate următoarele:

utilizarea resurselor administrative ( conform practicii, acestea pot aduce suplimentar aproximativ 10% din sufragii);

„schimbarea săgeții indicatoare” – expunerea unui alt personaj pentru mesajele critice, protejându-l de scandalurile mediatice pe adevăratul responsabil de cele întâmplate;

„ porțile verzi” – electoratul este pus în fața dilemei: sau votează cu concurentul respectiv sau votează în favoarea contracandidatului „compromiș”;

„plăcinta din multe foi” – lansarea în cursa electorală a unor quasi-concurenți, care au sarcina de a înclina „ balanță” în favoarea „stăpânului” și de a „ rupe” cât mai multe voturi de la principalul concurent al „stăpânului”. De exemplu, Alexandr Lebedi pentru Boris Elțin în alegerile prezidențiale din 1996/ Rusia; Veaceslav Plugaru, Maricica Levițki și Iuliana Gore- Costin – pentru Petru Lucinschi în alegerile prezidențiale din 1996 / Republica Moldova;

„altoirea” – se pune miză pe anticiparea mesajelor critice din partea oponenților, pentru a le „prinde”, și a lipsi de conținut politic;

„ contuzie informațională” – lansarea oricăror promisiuni, care din start sunt fără de acoperire, concurenții uită de ele imediat după întâlnirile cu alegătorii (demagogia electorală);

„clonarea” – lansarea în cursă a candidaților – dublori (deseori, persoane care au același nume), cu scopul de a deruta electoratul și a duce la scindarea lui, respectiv, reducerea numărului de votanți;

„ partizanatul”, respingerea zvonurilor prin lansarea altora și mai absurde – o serie de provocări, care ar fi lansate, chipurile, de favoritul electoralei;

„scurgerea de informații” – are loc, de regulă, în ultima săptămână a competiției electorale și urmărește drept scop compromiterea favoritului campaniei electorale.

Punerea în aplicare a tehnologiilor de PR „negru” reprezintă o expresie a tendinței de manipulare a opiniei publice. Prin urmare, ar fi profund eronat să afirmăm că manipularea este un element al comunicării politice inerent regimurilor totalitare. Fenomenul manipulării persistă și în societățile democratice, iar competițiile electorale, spre regret, includ pe agenda politică și această tehnologie reprobabilă.

PR-ul „negru” este aplicat cu exces de zel și în campaniile electorale din Moldova. Aceasta fiind una dintre cele mai eficiente arme informaționale în spațiul public autohton. Un alt fenomen răspândit pe câmpul mediatic autohton este partizanatul politic. Acest fapt poate fi argumentat prin tendința partidelor politice din Moldova de a dispune formal sau neformal de propriile publicații sau de a controla unele posturi de radio sau televiziune.

CAPITOLUL III

Strategii de promovare a imaginii liderilor politici

Eforturile de promovare a produsului politic în campania electorală au ca scop influențarea atitudinilor și schimbarea comportamentului electoral. Iată cîteva strategii de promovare a imaginii liderului politic propuse de doctorul în științe politice Aurelia Peru:

Strategia de contrapunere- cînd un candidat sau partid politic își atribuie un plus de calitate în comparație cu eșecurile unui alt personaj politic, a unei structuri, prezentîndu-ne o comparație între “doi termini electorali”, care sunt total diferiți (alb și negru);

Strategia apartenenței politice sau partinice- atunci cînd pentru un candidat “vorbește” prestigiul partidului sau cînd acesta are sprijinul fățiș a unei alte personalități influente (spre exempplu în alegerile locale pentru primăria Chișinăului se știa că Zgardan este susținul de Pastidului Comuniștilor din Moldova (PCRM);

Strategia creării unei imagini negative- cînd candidatul își concentrează atenția asupra discreditării oponentului (în Electorala din anul 2005, PCRM a lansat un șir de critici dure la adresa Bloculului Moldova Democrată la general și a activității lui Serafim Urechean, în particular);

Strategia de convertire, cînd electoratul derutat este preluat de un alt partid sau lider politic care promovează un program asemănător;

Pentru ca strategia de imagine să poată fi de o eficiență maximă, aceasta ar trebui să îndeplinească următoarele condiții (după Kotler “managmentul Marketingului”):

S-simplă

M-măsurabilă

A-ușor de atins

R-realistă

T-bine stabilită în timp.

3.1 Strategii de promovare a imaginii liderilor politici

In Europa occidentala, alegerile legislative din Portugalia i-au mentinut la putere pe socialistii premierului Antonio Guterres, electoratul acordand in continuare credit politicii lor economice si sociale. In schimb, cele din Austria au rasturnat traditia postbelica, aducand pe locul al doilea o formatiune de extrema dreapta, Partidul Liberal. Ascensiunea la guvernare a adeptilor lui Jörg Haider poate fi blocata doar printr-o alianta intre Partidul Socialist, al premierului Viktor Klima, si Partidul Popular, ocupantele locurilor unu si trei. Surprinzatoare a fost si optiunea alegatorilor belgieni pentru formatiunile ecologiste, flamanda si francofona, care si-au dublat numarul deputatilor. Crestin-democratii si socialistii, aflati la putere de un deceniu, au fost victimele unui sir de scandaluri, culminand cu criza dioxinei.

In estul european, alegerile prezidentiale din Slovacia au fost castigate de versatul politician Rudolf Schuster, primarul orasului Kosice, dar si fost membru de frunte al Partidului Comunist Slovac. Chiar daca, asa cum afirma un analist autohton, slovacii refuza inca oamenii de exceptie, alegandu-si reprezentanti dupa chipul si asemanarea lor, Schuster pare o solutie rezonabila. La fel in Ucraina, unde infrangerea candidatului comunistilor de catre Leonid Kucima, in ciuda unui prim mandat marcat de recesiune economica si coruptie, confirma optiunea alegatorilor pentru continuarea reformelor, desprinderea de sub tutela Moscovei si apropierea de structurile europene si euro-atlantice. Chiar daca totul se face cu pasi mici.

In Turcia, exploatarea temelor nationaliste – in contextul frustrarilor generate de reticenta Bruxelles-ului fata de admiterea tarii in UE si al capturarii liderului PKK, Abdullah Öcalan – a facilitat victoria formatiunii premierului Bülent Ecevit, Partidul Stangii Democratice, flancat de Actiunea Nationalista, formatiune de extrema dreapta care revine in parlament dupa o absenta de doi ani. Islamistii si-au pierdut astfel rangul de prima formatiune politica, ocupand locul trei, urmati de cele doua partide mari, Partidul Patriei si Partidul Caii Juste, ale celor doi ex-premieri, Mesut Yilmaz si, respectiv, Tansu Ciller.

In Israel, legislativele l-au adus la putere pe laburistul Ehud Barak. Si aici, scrutinul a iesit din tiparele clasice, marcand erodarea bazei electorale a marilor partide, ascensiunea vertiginoasa a partidelor ultrareligioase, antireligioase sau sectoriale (rusii si arabii). Coalitia largita de guvernare a premierului Barak pare insa mai capabila sa puna capat crizei din Orientul Mijlociu, o declaratie comuna a liderului israelian si a suveranului iordanian fagaduind ca "anul 2000 va fi unul al pacii si stabilitatii".

Aceeasi promisiune a facut-o algerienilor si noul presedinte, Abdelaziz Bouteflika, oferind iertarea fundamentalistilor care "nu au mainile manjite de sange". Iar victoria lui Thabo Mbeki, presedintele Congresului National African, este vazuta de sud-africani ca o continuare a drumului deschis de Nelson Mandela catre crearea unei natiuni unite.

Mai departe, pe continentul asiatic, alegerile din India au mentinut la putere coalitia coagulata in jurul nationalistilor hindusi – Partidul Poporului Indian, al premierului Atal Behari Vajpayee -, in timp ce indonezienii au facut virajul catre democratie. Victoria Partidului Democratic Indonezian al Luptei si a Miscarii de Redesteptare Nationala la legislativele din vara a pus capat dominatiei de un sfert de secol a partidului generalului Suharto, cei doi lideri, doamna Megawati Sukarnoputri si Abdurrahman Wahid, impartindu-si, la prezidentialele din toamna, si portofoliile din fruntea statului – cel de vicepresedinte si, respectiv, presedinte. Optiunea pentru democratie este relevata si de anularea decretului de anexare a Timorului de Est, dupa votul coplesitor pentru independenta dat de locuitorii acestei regiuni la referendumul de la sfarsitul lunii august.

O altă figură politică extrem de importantă care are în spatele său un mare imperiu mediatic este Silvio Berlusconi.

Berlusconi este conducător al partidului politic Forza Italia (auto-definit ca o mișcare) și proprietar al unui adevărat imperiu media. Ca antrepenor, are interese în diverse afaceri. Forbes Magazine l-a categorisit ca cea mai prosperă persoană din Italia, cu o avere de 7,2 miliarde de dolari (2002). A devenit faimos în anii 1980 prin crearea unei rețele de televiziune private (Fininvest, acum Mediaset) de importanță națională. Prieten bun al fostului premier Bettino Craxi, a fost acuzat de folosirea votului politic în carierea sa de afaceri, și de diverse forme de corupție, incluzând conflicte de interes. Aceste acuzații au fost negate de Berlusconi și interpretate ca bârfe politice.

A devenit prim-ministru în 1994, dar a fost rapid demis, deoarece unul dintre partidele majorității sale ("Lega Nord", î.r. Liga Nord) a încetat să-l mai susțină. Stabilindu-se o nouă majoritate de centru-stânga, coaliția partidelor de opoziție (acum cu Lega Nord) l-a înlocuit. A fost și acuzat de practici afaceriste ilicite.

În 1996, coaliția interimară, formată din Lega Nord și formațiuni de centru-stânga a fost înlocuită, prin noi alegeri politice, de un guvern de centru-stânga (fără Lega Nord) condus de Romano Prodi.

În 2001, Berlusconi a candidat din nou pentru funcția de prim-ministru și lider al coaliției de centru-dreapta Casa delle Libertà (Casa Libertăților) care include, alături de Forza Italia, Alleanza Nazionale (Alianța Națională), CCD, Lega Nord și alte partide. De curând a compărut într-un proces sub acuzația de a fi mituit judecători care trebuiau să judece dispute de afaceri importante în care erau implicate companiile sale. Toate verdictele – considerate dubioase de către procurorii din Milano- i-au dat însă câștig de cauză. Acuzațiile cărora trebuie să le facă față sunt în legătură cu fapte petrecute înainte de a se integra în politică. Casa delle Libertà a pierdut alegeriile locale din 2003.

În anul 2002, revista "Forbes" il considera pe Silvio Berlusconi drept cel mai avut italian, cu o avere estimata la 7,2 miliarde de dolari.

În iunie 2003, având de a face cu alte probleme legale, majoritatea parlamentară a adoptat o lege, prin care se garantează imunitatea de juridică a unei personalități politice, cât timp ocupă o funcție de conducere în stat.

Pe 1 iulie, 2003, Italia a preluat, conform rotației, Președinția Uniunii Europene, reprezentată fiind de Berlusconi. Mulți comentatori și-au exprimat

În ultimul timp Berlusconi a fost acuzat de corupție și avertizat că ar putea face pînă la 12 ani de pușcărie, lovitură grea pentru imaginea sa. Magnatul italian, a fost trimis în judecata pentru obstructionarea justitiei, dupa cum relateaza presa din Peninsula. Berlusconi si avocatul sau britanic, David Mills, acuzat si el in acelasi dosar, risca pedepse intre 4 si 12 ani de inchisoare. Berlusconi este acuzat ca i-ar fi dat lui Mills suma de 600 de mii de dolari pentru ca acesta sa depuna marturie falsa in doua procese de la sfarsitul anilor '90, procese in care fostul premier era acuzat de coruptie.

Presa internațională scrie că pentru Berlusconi a venit toamna. “Oboseala cronica, strategie de comunicare gresita sau inceputul sfirsitului unei epoci? Sint marile intrebari pe care si le pune media italiana dupa esecul inregistrat de Silvio Berlusconi la duelul televizat cu eternul sau adversar, Romano Prodi”.

Noi strategii folosesc și candidații la prezidențialele din Franța. Doi candidați puternici aspiră la fotoliul de președinte. Candidatul fortelor de dreapta, Nicolas Sarkozy, si socialista Segolene Royal s-au calificat in cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale din Franta, in urma rezultatelor primului tur de scrutin. Potrivit sondajelor finale, Sarkozy a obtinut 30% la suta din voturile francezilor, in timp ce Segolene Royal a insumat 25,2 la suta din sufragii.

Presa pariziană scrie că Segolene Royal în varsta de 53 de ani, care va purta politica Frantei intr-o noua directie, dupa ce mai bine de un deceniu a fost dominata de conservatorismul de dreapta al presedintelui Jacques Chirac. „Se pare ca sarmul socialistei fara nici un fel de functie in partid a fost suficient pentru a-i umili pe cei doi lideri socialisti ce au concurat la nominalizarea pentru prezidentiale.”… „Madame la presidente a castigat lejer voturile militantilor socialisti. Ceea ce parea aproape imposibil in urma cu mai putin de un an a devenit realitate.

Segolene Royal i-a invins pe asa-numitii "dinozauri" din Partidul Socialist francez, castigand alegerile primare si intrand in ultima runda a prezidentialelor care vor avea loc in primavara lui 2007, in Hexagon. Victoria unei femei in dauna bine-cunoscutului patriarhat din politica franceza, scriu comentatorii europeni, este deja…., mai scrie presa internațională.”

Nicolas Sarkozy a dat dovadă de cavalerism și a declarat că în dezbaterile televizate va încerca să nu aducă critici la adresa oponentului său, Segolene Royal, de altfel o strategie foarte inteligentă.

Peste nouă milioane de francezi au urmărit cu sufletul la gură prestația televizată a candidatei socialiste la presedinția Franței, Segolene Royal. Deși contracandidatul său, ministrul Nicolas Sarkozy, este mai bine situat în sondaje, presa franceză apreciază că Segolene a avut o prestație foarte bună. Mai mult, jurnaliștii cred că șansele candidatei socialiste au crescut. Media britanică și cea franceză a comentat pe larg relansarea campaniei electorale a lui Segolene Royal. O campanie despre care francezii, de pildă, spun că mizează pe latura socială, "umană", trecând de la "compasiune la promisiuni".

Un alter ego al său îl găsim la București. Este vorba de Gigi Becalli. Acest personaj controversat este foarte des abordat de presa romanească. Becalli nu eyita de fiecare dtă să ofere surprize pentru presă. Ba spune că se retrage din fotbal, ba oferă bani pentru cei care care cunosc „Crezul” și „Tatăl nostru”, sau ajută financiar la înălțarea unor biseri. Analiștii politici susțin că Gigi Becalli ar vrea să candideze la următoarele alegeri prezidențiale. Deocamdată nu se știe ce va fi după referendumul din 19 mai 2007.

Strategiile de imagine a politicienilor

Vladimir Voronin, Iurie Roșca, Marian Lupu

Care sunt protagoniștii teatrului politic de la Chișinău ? Aurelia Peru doctor în științe politice, afirmă într-un articol publicat în aprilie 2005 în ziarul “timpul” susține că pe scena politicului moldovenesc există fenomenul brandului de imagine. Potrivit autoarei chiar dacă în ajunul campaniilor electorale descoperim cu stupoare că majoritatea concurenților au o imagine foarte volatilă. Pe de altă parte, PR-ul „negru” a epurat sârguincios mulți dintre reprezentanții elitei politice, adică elita opozantă puterii comuniste de la Chișinău. Spre deosebire de dosariada de la București, dosariada de la Chișinău nu a dus la eliminarea respectivilor din partidele politice, ci la încarcerare pe durata desfășurării anchetei. Cazul Pasat, cazul Mușuc, – sunt elocvente în acest sens. Astfel, unii dintre reprezentanții opoziției democratice din țară, fiind acuzați de corupție, și-au pierdut considerabil din capitalul de încredere al alegătorilor.

Actualmente cele mai populare personaje politice rămân a fi: președintele Vladimir Voronin, creștin-democratul Iurie Roșca și speakerul Parlamentului Marian Lupu. Din vizorul mass media autohtone, dar, probabil, și al electoratului, dispare ex-edilul capitalei, liderul Blocului Electoral « Moldova Democrată » din alegerile din primăvara 2005, Serafim Urechean. Mai mult, toamna curentă acesta a devenit din nou victima unui cumplit război imagologic. Doi dintre foștii colegi de fracțiune – Vitalia Pavlicenco și Anatol Tăranu, excluși din rândurile « Alianței Moldova Noastră » – pentru nedisciplină – au declarat într-o conferință de presă, că « pe lista BMD s-au vândut locurile. Astfel, printre primele zece locuri două trebuia să revină liberalilor – lui Veaceslav Untilă și primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur. Locul lui Snegur, însă, s-a vândut – contra sumei de 150.000 de dolari SUA ». Lovitură gravă imaginii AMN. Serafim Urechean, fiind ținta PR „negru” gestionat de comuniști, încă din alegerile locale din primăvara lui 2003, mai apoi parlamentarele din 2005 devenise de un fel de « edil – hoț ». Prin urmare, în loc de un lider național, strategie de imagine promovată în Electorala –2005, opinia publică percepe un lider abandonat și ratat.

Vladimir VORONIN- părintele moldovenismului

Deocamdată cea mai bună imagine în fața electoratului majoritar o are președintele țării. Imaginea lui Vladimir Voronin este în permanență “netezită” de Moldova 1. Acesta este și brandul de imagine al Partidului Comunist din Republica Moldova (PCRM). La 23 martie 2005 a avut loc Plenara Comitetului Central al Partidului Comunistilor, în cadrul careia au fost discutate candidaturile PCRM pentru unele functii de stat.

Vladimir Voronin – euro –comunistul sau părintele moldovenismului.

Acesta este brandul de imagine al președintelui moldovean, perceput astfel în special de elita politică internațională. Pilonul ideologic al acestei imagini îl constituie elaborarea și promovarea hipermediatizată a strategiei vectorului integrării europene. Retorica politică anti-rusească, întâlnirea cu cel mai puternic președinte al lumii, în Cabinetul Oval, i-au permis să-și adjudece acest brand imagologic. Sunt caracteristicile liderului euro _ Voronin; totodată discursurile lugubre, agresive chiar, uneori la adresa liderului de la București (Traia Băsescu) sunt o expresie a comunismului ortodox românofob. Pe de o parte promovarea reformelor, pe de alta – promovarea în funcțiile-cheie a persoanelor „ din anturaj” – este un alt aspect al duplicității imagologice a liderului de la Chișinău.

„În anul 1993 devine copreședinte al Comitetului organizatoric al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În anul 1994 este ales prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. La alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din anul 1996 a candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova.

A fost ales deputat în Sovietul Suprem al RSSM în legislaturile a X-a și a XI-a. În martie 1998 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a, membru al Biroului permanent al Parlamentului, președinte al Fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. În februarie 2001 a fost ales deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XV-a.

La data de 4 aprilie 2001 a fost ales Președinte al Republicii Moldova.

Vladimir Voronin a fost reales, la 4 aprilie 2005, în funcția de președinte al Republicii Moldova cu 75 voturi ale deputaților PCRM, PPCD, PDM și PSL. Două voturi au fost anulate, iar un singur vot a fost acordat academicianului Gheorghe Duca. Cei 23 deputați ai Alianței "Moldova Noastră" (fostul grup parlamentar al Blocului "Moldova Democrată") nu au participat la alegeri.

Vladimir Voronin este căsătorit și are doi copii.” Dacă observăm în mai multe surse din informare toate informațiile despre șeful statului sunt pozitive.

Sun însă și Controverse!

S-a făcut remarcat printr-o atitudine pro-Rusia și pentru comentariile sale controversate și beligerante la adresa României. În suplimentul “Românii noștri”, 12 milioane (scos cu sprijinul Departamentului pentru Relații cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE al României), Valentin Hossu-Longin și Ruxandra Sandru precizează că Vladimir Voronin s-ar fi născut Vladimir Cioară, și că numele său ar fi fost rusificat (vorona înseamnă în rusă cioară).

Iurie ROȘCA- din haiduc în trădător sau din copac în Parlament

“Controversat pentru știe să fie simpatizat și detestat, în același timp, și pentru că posedă un million de tehnici prin care știe să scandalizeze și să țină trează opinia publică. Atipic pentru felul în care gîndește și vede lucrurile. Știe cu exactitate ce vrea și cum să facă. (…) Să faci un interviu cu Iurie Roșca este greu. Riști să repeți întrebările care I se tot pun de ani de zile…”

În alegerile parlamentare din 2005, Rosca renunta la ideea acreditarii liderului „magnetic”, in acest rol producindu-se deja personal. Este un argument ce probeaza increderea in potentialul sau politic si influenta personala in mediul electoratului. Mai mult, dezbaterile electorale, desfasurate in cadrul Companiei publice „Teleradio-Moldova”, au scos in vileag un nou model de imagine politica – narcisismul politic, adica aroganta, egoism, agresivitate si reactie morbida la critica. Încrederea exagerata in sine a fost exprimata de Rosca printr-un mesaj cu impact manipulator in mediul votantilor, cum ar fi: „Nu votati partidele mici: în urmatorul Parlament vor ajunge doua partide – PCRM și PPCD si, poate, BMD…”

Post Strategia de asociere adoptata de stafful electoral al PPCD, si anume, mediatizarea apropierii dintre cei doi lideri Iuscenko – Rosca, fotografia acestora, impreuna, plasata in prima pagina a ziarului „Flux”, sosirea la Chisinau a consilierului de imagine a nou-investitului presedinte ucrainean, – toate acestea au avut un singur scop – de a construi succesul electoral pe fazele preliminare ale Revolutiei Oranj. Prezenta lui Iurie Rosca alaturi de Victor Iuscenko – în campania mediatică – a constituit o stratagema folosita in vederea obtinerii in mod automat a notorietatii liderului revolutiei de la Kiev. Crestin-democratii nu au avut propria strategie de gestionare a culorii politice, ei au perpetuat oranjul politic legitimat de ucraineni. Acesta a fost unul dintre aspectele specifice alegerilor parlamentare din 6 martie 2005 – tendința de legitimare a noii generații de politicieni, inspirată de triada Saakasvili – Iuscenko – Basescu.

Un aspect important in evolutia PPCD pe scena politica a Electoralei-2005 il constituie asa-numitul fenomen al majoratului politic. Pentru prima data, dupa alegerile parlamentare din 1994, 1998 si 2001, PPCD a pus miza pe propriul lider pentru accederea în forul legislativ.

Iurie Roșca – supranumit de mediile de informare de la Chișinău până în anii 2002- 2003 – haiducul politicii moldovenești, după alegerile din 2005 își „autocenzurează” considerabil imaginea. Mai mult decît atît, după votul din patru aprilei 2005, haiducul de ieri s-a transformat într-un oportunist al politicii moldovenești. Adevărat însă, că oportunistul cu inimă “albastră” are și recidive, adică putem invoca cazul unui oportunist recidivist. Votul creștin-democraților din legislativ întru susținerea președintelui comunist la perpetuarea legitimității în cel de-al doilea mandat prezidențial a lăsat consternat electoratul favorabil al PPCD-ului, care de la 2001 încoace scandau în Piața Marii Adunări Naționale: „Nu mai vrem nici un pic președinte bolșevic!” De asemenea, cunoscătorii vieții politice din Moldova își aduc aminte, probabil, că după ce au subsemnat constituirea așa-numitei Alianțe pentru Democrație și Reforme (în urma scrutinului parlamentar din primăvara 1998), și acordarea votului de încredere Cabinetului Sturza, peste 9 luni (noiembrie 1999) au votat – alături de comuniști și câțiva deputați independenți devotați președintelui Lucinschi (pe atunci) pentru demisia acelui guvern – democrat și reformator. Presa autohtonă a relansat de atunci istorica sintagmă politică „monstruoasa coaliție”, care va legitima împreună multe aspecte ale vieții politice și cultural-politice. Bunăoară, la sfârșitul lui octombrie PPCD împreună cu fracțiunea comunistă va vota noua componență a Consiliului Coordonator al Audiovizualuilui, în timp ce celelalte formațiuni democrate se vor revolta, boicotând procedura de vot, argumentându-și acțiunile prin faptul, că aceștia și-au „selectat persoane convenabile, „comode”, și incompetente.” În consecința politicii audiovizuale promovate de comuniști Televiziunea Publică a devenit „o rușine națională”; – declara președintele Partidului Democrat, Dumitru Diacov.

Într-adevăr, retorica lui Roșca s-a contopit cu retorica puterii, încât este greu de intuit profunzimea și longevitatea acestei „convertiri” imagologice, dar nu numai.

Marian LUPU-poliglotul moldovean

Președintele Parlamentului de la Chișinău, Marian Lupu, reprezintă brăndul narcisismului pe scena politică moldovenească. Narcisizmul speakerului emană și din ținuta sa, din manierele sale și din modalitatea de a comunica. Eu-l fizic al acestuia, cât și educația, îi permit cu adevărat să se uite nu numai grație parametrilor fizici « de sus în jos » la mulți din anturajul său. Creează totuși impresia, că este omul potrivit la locul potrivit. Totuși acesta este considerat de jurnaliști ca fiind un pic arogant. „Aprope oriunde merge, vede lumea de la înălțime. Sexul frumos îl consideră cel mai sexi om politic al momentului. (…) Conduce 101 deputați și reușește să împace capra cu varza, adică fracțiunea majoritară și opoziția parlamentară.” Într-unul din interviutile acordate revistei „ObiectivAV”, Marian lupu afirmă că: „Toate calităâile le datorăm generațiilor anterioare. Totuși, eu cred că ceea ce reprezintă în final o persoană este rodul educației și a mediului în care a fost crescut și educat. (…) În familia noastră funcționează principiile democrației centralizate. Ne tratăm cu respect reciproc. Deciziile, în special cele mai importante le dicutăm și ele sunt luate de comun acord. Dar, atunci cînd este necesar să fie scoase la iveală anumite calități ale unui bărbat, cînd este nevoie de fermitate, de exemplu, sau de o decizie mai rapidă, de o orientare în situație, în acest caz se mizează pe acțiunile și deciziile capului familiei. ” Am văzut, deci că președintele Parlamentului își dă o apreciere înantă, mai ales în ceea ce privește arta necocierilor și dezbaterilor. Și în familie, uneori el are ultimul cuvînt, dar nu numai. El este cel care încearcă chiar să-i facă prieteni pe deputați, deși uneori i-a criticat pentru cultura politică slabă pe care o au. În același interviu marian Lupu afirmă că: „Dimensiunea activități politice este încă lipsită de un nivel suficient de cultură a activității politice. Acest lucru ne caracterizează nu numai pe noi. Este o problemă regională și depinde, în primul rînd de nivelul de cultură generală în țară. Probabil, putem afirma că în prezent acesta este neajunsul cel mai mare al vieții politice. Consider că tendința trebuie să fie orientată spre atingerea unor norme civilizate, a unor standarte europene, internaționale”

De altef, președintele Parlamentului de la Chișinău de puține ori a acceptat să ofere interviuri pentru presă în care să vorbească despre viața sa privată, ori despre lucrul desfășurat în Legislativ. Marian Lupu și-a făcut apariția doar în presa care „deservește”, dacă îi putem spune așa partidul de guvernămînt: Teleradio Moldova, NIT, Moldova Suverană. Trebuie să remarcăm că au fost și mici excepții. A oferit interviuri pentru Obiectiv AV și VIP Magazin.

În final aș vrea să remarc, că în opinia mea, Marian Lupu are cele mai multe șanse să devină președintele țării în 2009. Asta numai dacă dînsul și-ar dori această funcție și se va implica activ în campania electorală. Rămîne să vedem în perioada 2008-2009. Deocamdată este mult prea devreme să ne pronunțăm.

3.2 Campania electorală a candidatului Dorin Chirtoacă

Etapele campaniei electorale:

1. Cercetarea mediului politic

2. Analiza situației interne și externe a Candidatului

3. Marketing strategic (stabilirea nucleului dur din rîndul votanților)

4. Stabilirea obiectivelor și a strategiei de campanie

5. Comunicarea, distribuția și planul de organizare

6. Categoriile de public țintă ale candidatului

1. Cercetarea mediului politic

Municipiul Chișinău reprezintă un mediu politic și social destul de pasiv, cu excepția sectorului economic, care cunoaște o dezvoltare economică continuă. În contextul acestui mediu populația (elctoratul) este preocupată de probleme ce privesc angajarea și activarea în cîmpul muncii, mai puțin activități legate de situația în sectorul civil. Chiar dacă economia Municipiului Chișinău are un ritm dinamic de progresie, problema salariilor modeste rămâne una constantă (Conform BNS salariu mediu pe țară în 2006 constituia1695 lei). Imperativul salarial se amplifică, mai ales, în condițiile în care indicele inflației crește gradual, în timp ce cel salarial rămîne constant sau nu este racordat proporțional celui inflaționist (Conform BNS rata inflației pentru 2006 față de 2005 a reprezentat 14,1 %).

Realitatea economică a municipiului Chișinău favorizează menținerea unui nivel redus al incidenței sărăciei (6,9%), al profunzimii sărăciei (1,3%), precum și o scădere procentuală în cadrul structurii sărăciei 26,0% în 2004 față de 32,0 în 2003. (Tabel Nr. 4, Anexă).

Atenția maximă asupra propriei activități economice nu distanțeeză deloc cetățeanul de rînd de problemele localității. Cele mai stringente dintre acestea privesc întreținerea și calitatea drumurilor, gradul de salubritate a localității în ansamblu și iluminarea străzilor (Tabel Nr.5, Anexă).

Profilul electoral al municipiului Chișinău poate fi divizat în cîteva categorii cu comportament foarte pregnant. Acestea sunt reprezentate de stundeți (109274), mici întreprinzători si alte cercuri de afaceri, reprezentanții administrației publice locale si centrale, societatea civilă (mass-media, asociațiile obștești etc.) și altele. Studenții/tineretul și societatea civilă per ansamblu (inclusiv businessmanii/întreprinzătorii) reprezintă cele mai active și puternice grupuri sociale. Concentrarea ambundentă a acestora în capitală este condiționată de mai mulți factori sociali, economici etc. Datorită mobilității lor aceștea pot fi ușor activizați și antrenați în diverse acțiuni cu caracter social și civil. De aceea, ele ele reprezintă un interes mare pentru forțele politice. Aceste categorii, pe lîngă setul de probleme identificate mai sus, acordă o importanță mare subiectelor legate de drepturile fundamentale ale omului și alte principii democratice.

Din punct de vedere politic, ultimele alegeri locale anticipate (11 decembrie 2005), au demonstrat un nivel înalt de pasivitate și absenteism din partea electoratului (Conform www.alegeri2005.md rata de participare a fost de 22,62%). Acest fapt denotă un interes redus a populației față de alegeri, candidați și obiectivele trasate în programele lor electorale. Prin urmare, constatăm că preocupările electoratului din acea perioadă erau integral sau imparțial satisfăcute. De aceea, acesta și categoriile sociale care îl reprezintă nu au fost impulsionate și destul de bine motivate să acționeze pro sau contra unui sau altui candidat, prin aplicarea votului său.

La momentul actual sunt înregistrate diverse încălcări ale drepturilor omului, cazuri de intimidări ale reprezentanților mass-media și de aplicare a restricțiilor în exercitarea de către aceștia a profesiei de jurnalist. Pe lîngă acestea, problema patentelor și a persoanleor care lucrează în bază de patentă continuă să fie un subiect nerezolvat, care în orice moment poate să se extindă, ceea ce inevitabil va duce la mobilizarea unor categorii specifice de elctorat. Aceste disfuncționalități sociale dă naștere unor germeni puternici de supărare și frustrare în rîndul celor care suferă direct sau indirect din cauza lor.

Concluzii:

Profilul electoral al municipiului Chișinău este determinat de o concentrare intensivă de instituții de învățămînt, reprezentanți ai societății civile și agenți ai sectorului economic.

Principalele preocupări ale electoratului mun. Chișinău sunt axate pe probleme de administrare a infrastructurii locale și a calității vieții cotidiene. În același timp, o parte a electoratului acordă atenție sporită situației în jurul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și ale altor principii caracteristice democrației.

Datorită mobilității și gradului înalt de dinamism ale acestor grupuri sociale, orice încălcare a ordinii lor de priorități va genera nemulțimuri și tulburări sociale, precum și devierea preferințelor politice anterior stabile.

Restricțiile și alte tipuri de acțiuni aplicate în defavoarea grupurilor electorale pot avea urmări nefaste pentru unii din candidații electorali la postul de Primar al municipiului Chișinău. Aceleași acțiuni reprezintă un set de ași în mîna altor candidați, care neapărat vor face uz de acestea pe perioada campaniei electorale.

2. Analiza situației interne și externe a Candidatului

I. Situația internă a candidatului, în baza analizei SWOT, este următoarea:

Puncte tari (strengthens):

D.Chirtoacă reprezintă un lider poltic nou necompromis și “inocent” din punct de vedere politic, ceea ce îi conferă un coeficient înalt de onestitate în ochii electoratului.

D.Chirtoacă este născut la Chișinău, ceea ce înseamnă că el cunoaște foarte bine problemele cu care se confruntă comunitatea și localitatea în întregime.

D.Chirtoacă este un lider politic tînăr (29 ani) și energic, și nu este un descendent politic al elitei comuniste.

Acest candidat ocupă funcția de vicepreședinte al partidului și președinte al Organizației municipale a PL, ceea ce denotă un grad înalt de competență și pregătire în materia de management și liderism politic.

D. Chirtoacă a absolvit instituții superioare de peste hotare, atît în România, cît și în Franța. Aceste performanțe denotă un grad înalt de intelegență și pregătire profesională.

În contextul integrării europene a RM, respectiv și a Chișinăului, cunoașterea bună a dreptului european de către Primarul municipiului, va duce la consolidarea cursului de integrare europeană la care s-a alăturat Chișinăul. Dacă Chirtoacă va deveni primar, atunci specialitatea profesată de acesta va facilita înțelegerea mai bună a sistemului juridic european și realizarea unei racordări eficiente și coerente la acesta a cadrului juridic local.

Pe lîngă faptul că D.Chirtoacă este o persoană intelegentă el este și un bun orator, posedarea limbilor străin la un nivel corespunzător, vor contribui la stabilirea unor relații strînse cu Primari din străinătate (în speță din UE). În eventualitatea, va fi posibilă chiar și stabilirea unor parteneriate durabile bazate pe o comunicare coerentă și bine fundamentată dintre Primăria Chinăului și partenerii de peste hotare.

Datorită faptului că D.Chirtoacă a lucrat în calitate de Redactor-șef al Emisiunii “Surprize Surprize”( TVR 1, România), imaginea lui poate obține un coeficient înalt de credibilitate din parte persoanelor care au vizionat sau continuă sa urmărească această emisiune. E posibil chiar un transfer de credibilitate și imagine în favoarea lui Chirtoacă.

Calitatea de coordonator de proiecte în cadrul unei organizații non-guvernamentale denotă o capacitate bună a lui Chirtoacă de a gestiona diverse proiecte și respectiv fonduri întru atingerea efectivă a scopurilor prestabilite. Acest tip de competență îi va permite acestuia să îndeplinească cu ușurință obligațiile de Primar al municipiului, în eventualitatea în care el va obține această funție.

Profesia de jurist, și activitatea în cadrul unei organizații de apărare a drepturilor omului, scoate în evidență setul de valori la care se alătură D.Chirtoacă. Cunoașterea acestora, dar și îmbinarea lor corespunzătoare, denotă o conștiință și un coportament democratic din partea acestuia. Fapt ce va duce la consolidarea democrației în cadrul sistemului de raporturi în cadrul Primăriei și comunității în ansamblu.

Stagiile peste hotare realizate de Chirtoacă demonstrează, încă o dată, posedarea unui volum bogat de experiență în domeniul său de specialitate, care poate fi aplicat în practică în avantajul Chișinăului. Ceea ce va duce la îmbunătățirea imaginii, vieții Chișinăului, și a fiecărui locuitor în parte.

Puncte slabi (weaknesses):

Vîrsta de 29 de ani nu-i permite lui Chirtoacă sa se lanseze în campanie electorală în calitate de politician cu experiență enormă.

Efectuarea studiilor peste hotare (mai ales în România) poate crea tiferite genuri de antipatii din partea unor anumite categorii electorale de cetățeni, mai ales în contextul răcirii relațiilor moldo-române. Același lucru se referă și la funcția de Redactor-șef înn cadrul emisiunii “Surprize Surprize”( TVR 1, România).

Din cauza imaginii Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Republica Moldova, în cadrul căruia Chirtoacă activează drept coordonator de proiecte, credibilitatea lui poate suferi esențial, mai ales în rîndul societății civile, care este mai bine informată decît alte categorii electorale. (Preșesintele Comitetului Helsinki din RM a fost învinuit de mituire, ceea ce poate altera aspectul imagologic al lui Chirtoacă).

Performanțele mediocre ale PL, în general, pot să influențeze imaginea/succesul lui Chirtoacă, în cazul în care va exista o implicare activă a PL și o transpunere sporită a imaginii acestuia asupra personalității lui Chirtoacă.

Oportunități (opportunitties):

Profesia și competențele lui Chirtoacă în domeniul juridic și a dreptului european îi permite să opereze cu argumente bine fondate și solide pe marginea drepturilor omului și alte subicte aferente.

În contextul situației actuale la capitolul respectarea drepturilor omului și ale altor principii democratice, pregătirea profesională și experiența lui Chirtoacă poate asigura atenuarea acestora.

Experiența obținută în coordonarea de proiecte, de rînd cu posedarea limbilor străine, îi va permite lui Chirtoacă să aplice și să implementeze diverse proiecte pentru dezvoltarea localității, infrastructurii și pentru îmbunătățirea vieții cotidiene și civile ale Chișinăului.

Pericole/riscuri (threatens):

Chirtoacă poate să se confrunte cu problema similară alegerilor anticipate din 2005, cînd a primit calificativul unei persoane ambițioase, intelegente, dar cu puțină experiență. Vîrsta lui va fi iarăși un contraargument în retoricile “giganților politici”, care vor candida la funcția de primar al capitalei.

Exploatarea negativă a gradului de experiență și de vîrstă a lui Chirtoacă de către oponenții politici poate să ducă la progresare complexului de “ratat” și a “imaturității”.

Relațiile de rudenie ale lui Chirtoacă cu liderul PL, Mihai Ghimpu, creează o asociere voluntară sau involuntară în rîndul electoratului.

II. Situația externă a candidatului, în baza analizei SWOT, este următoarea:

Puncte tari (strengthens):

Participarea lui Chirtoacă în calitatea de apărător al principiilor democratice (occidentale) consolidează credibilitatea lui în față reprezentanțelor statelor străine acreditate în RM. În cazul în care misiunile diplomatice și-au exprimat îngrijorarea față de situația surselor media din RM, activismul accentuat a lui Chirtoacă pe marginea aceluiași demers va cuantifica credibilitatea lui în fața oficialităților străine acreditate la Chișinău.

Unele categorii din electorat vor recepta imaginea de “luptător pentru drepturile omului” a lui Chirtoacă, avansată și dezvoltată pe larg în ultima perioadă (intimidarea mass-media, sancționarea nelegitimă a surselor media).

Arestarea liderilor și tinerilor PL, în legătură cu evenimentul de comemorare a Zilei Marii Uniri din 1918, va atrage de partea lui Chirtoacă grupuri sociale foarte sensibile față de acest subiect.

Puncte slabi (weaknesses):

Lipsa unei experiențe politice reale și solide îl poate deposeda pe Chritoacă de puncetele necesare pentru victorie, mai ales în cazul în care electoratul solicită asemenea în mod prioritar asemnea competențe.

Electoratul mun.Chișinău nu poate să aplice modelul comparativ de evaluare a competențelor și rezultatelor înregistrate de Chirtoacă, deoarece acesta nu aparticipat niciodata la actul de conducere, de exercitare a funcției de luare a deciziei. “Adică, mai bine alegi un candidat care deja este sau a fost implicat în politică și în procesul decizional, decît pe unul care nu exercitat niciodata asemenea funcții (cazul lui Chirtoacă)”. Acest argument este bazat pe reticența cu care electoratul tratează orice deputant politic (politician începător).

Oportunități (opportunitties):

Acțiunile de intimidare aplicate asupra mass-media, semnalate în perioada recentă la Chișinău, precum și alte lezări ale principiilor democratice reprezintă piste convenabile pentru lansarea lui Chirtoacă în cadrul campaniei elctorale și obținerea unui număr de voturi în plus. Acest lucru fiind asigurat de ocuparea și exploatarea judicioasă a posturei de apărător al drepturilor omului de către Chirtocă.

Folosirea abilă a recentelor evenimente privitor arestării nefondate a membrilor PL, și agresarea jurnaliștilor de cele trei posturi TV (PROTV, DTV și TV7), îi va garanta lui Chirtoacă un suport electoral mărit în rîndul mass-media și a altor reprezentanți ai societății civile (mai ales printre cei care luptă pentru respectarea drepturilor omului).

Aceleași evenimente vor fi cu entuziasm acceptate de electoratul român. În acest caz, Chirtoacă poate exploata imaginea lui mediatizată cu această ocazie, atribuindu-i rolul de reclamă politică, chiar dacă a avut inițial amprente negative.

Chirtoacă poate folosi acțiunile întreprinse împotriva presei și a membrilor PL, în timpul comemorării Zilei Marii Uniri, pentru tentarea grupurilor electorale cu tentă “națională”, care se vor simți lezate indirect de acest caz, luîndu-i apărarea lui Chirtoacă și sancționînd acel candidat care va fi propus sau sprijinit de partidul de guvernămînt (Patidul Comuniștilor).

Pericole/riscuri (threatens):

Lipsa unor surse media libere și independente, mai ales după cazurile de privatizare a “AnteneiC” și “EuroTVChișinău”, dar și păstrarea influenței partidului de guvernământ în cadrul Companiei Publice “Teleradio-Moldova”, îi va crea obstacole în realizarea dreptului de a beneficia pe urma accesului egal la sursele media pentru toți candadații la alegeri.

Tăcerea partidului de guvernămînt, în ce privește propunerea unei candidaturi din partea acestuia la alegeri, duce la creearea unui avantaj solid în favoare sa și la un disconfort profund în rîndul opoziției, inclusiv și a PL.

O parte a electoratului mun.Chișinău poate să conceapă, să capteze din partea partidelor oponente, comportamentul și intenția lui Chirtoacă și a PL, în general, drept o provocare la adresa statalității RM și a regimului constituțional moldovenesc. Chiar dacă Chirtoacă, împreună cu ceilalți membri ai PL, vor fi achitați de către justiție, oricum el va avea de pierdut pe seama acestor acuzări și afirmări despre pretinse sau veridice manifestări de naționalism. În acest caz, el va fi compromis și va fi pedepsit prin intermediul votului de către electoratul corespunzător.

3. Marketing strategic (stabilirea nucleului dur din rîndul votanților)

În baza trăsăturilor profilului lui D.Chirtoacă, precum și circumstanțelor politico-sociale actuale, categoriile de votanți pe care trebuie să se axeze acesta urmează să fie constituite din:

Tineri și studenți interesați în și cunoscători ai principiilor și valorilor democratice, și cei care se identifică cu persoana lui Chirtoacă (libertatea exprimării, etc).

Familii tinere, care nu sunt sprijinite de autoritățile locale actuale.

Reprezentanți ai mass-media, dornici de a-și asigura dreptul la libera exprimare și de a-și exercita profesia de jurnalist.

Reprezentanți ai sectorului asociativ, care sunt interesați în respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în baza cărora ei activează.

Drept categorii electorale auxiliare sau suplimentare pot să participe:

Cetățenii cointeresați în rezolvarea problemelor localității.

Persoanele dornice de a vedea lider nou, tînăr, profesionist și politic candid

Aceste categorii electorale sunt rezultate de imaginea lui Chirtoacă. Respectiv, profilul de lider politic tînăr, activ energic și combatant pentru drepturile omului și pentru alte principii democratice. În acest sens, D.Chirtoacă va îndrepta atenția și mesajele către aceste categorii pentru a-și legitima profilul de lider tînăr și luptător pentru respectarea și asigurarea drepturilor omului. Totodată, acesta nu trebuie să uite despre cetățenii cointereați în venire unei persoane noi “inocente politic”, care este capabil să le rezolve problemele. Nucleul dur al electoratului lui Chirtoacă trebuie să fie în primul rînd tineretul și sectorul asociativ, drept cele mai active grupuri sociale.

4. Stabilirea obiectivelor și a strategiei de campanie

Sloganul electoral

Un primar tînăr — o capitală nouă!

Strategie

Campania electorală administrată de Chirtoacă trebuie să fie bazată pe o strategie electorală care constă din lipsirea de unitate între imaginea candidatului și cea a partidului. Această strategie avea drept țintă atragerea unui electorat cît mai numeros.

Obiectivele campaniei electorale conduse de Chirtoacă trebuie să fie completate cu cîteva obiective noi privitor la tineri

Obiective

Atragerea categoriilor electorale de tineri și de reprezentanți ai sectorului asociativ.

Vociferarea și apelarea la respectarea drepturilor omului și ale altor principii democratice.

Participarea, inițierea de dezbateri, conferințe, seminare pentru tineri, reprezentanți ai sectorului asociativ, cu implicarea mass-media.

Folosirea atentă și chibzuită a motivelor naționale în favoarea consolidării profilului electoral și în detrimentul lui.

Organizarea de ședințe universitarea cu intrare liberă și dicutarea, dezbaterea problemelor stringente cu care se confruntă populația municipiului.

Distribuirea de materiale, pliante cu un mesaj simplu, dar nu simplist, concret, dar nu abstract, și lipsit de raționamente puternic elevate.

Prezentarea publică de proiecte urbanistice, sau de alte tipuri cu privire la posibilitățile de dezvoltare ale orașului.

Organizarea de acțiuni și activtăți de salubrizare, reparare a edificiilor, străzilor, parcurilor și ale altor obiecte de importanță publică.

Combinarea acțiunilor publice ecologice sau de alt gen cu careva momente de descriere, explicare, dezbatere a subiectelor care reprezintă un grad înalt de însemnătate pentru publicul larg, electorat.

Pregătirea, elaborare unor memorii, articole care vin în apărarea sau care prezintă argumente forte în favoarea lui Chirtoacă.

În același timp, candidatul poate folosi elemente sau chiar fragmente ale programului electoral anterior, dar să-l ajusteze la condițiile politice actuale. Referințele principale trebuie să fie făcute pentru categoriile electorale-nucleu (studenți, tineri, sector asociativ), dar și pentru restul.

Pragramul electoral:

În orașul Chișinău

Asigurarea unui set de facilități pentru studenții veniți din regiuni;

Promovarea tinerilor experți în funcții de conducere;

Promovarea principiilor democratice la scară locală și consolidarea societății civile prin fortificarea democrației;

Construirea de locuințe sociale pentru cei defavorizați și familii tinere, dezvoltarea sistemului ipotecar de construcție a locuințelor;

Furnizarea agentului termic (apă caldă și căldură) conform parametrilor prevăzuți de lege;

Achitarea serviciilor comunale strict pe baza consumului (fără să fie plătite și pierderile din rețea);

Modernizarea și eficientizarea stației de epurare a apelor reziduale;

Transport public la timp, curat, în stare tehnică corespunzătoare normelor legale, inclusiv microbuzele, stații reparate și amenajate;

Repararea drumurilor cu termen de exploatare conform standardelor europene, deszăpezirea lor la timp, repararea gurilor de canal;

Iluminarea tuturor străzilor și a curților interioare ale blocurilor locative;

Implementarea unui program municipal de prevenire a efectelor calamităților naturale;

Renovarea și construirea de noi terenuri de joacă pentru copii, îngrijirea și amenajarea zonelor de odihnă;

Extinderea rețelei de troleibuze pentru transportarea confortabilă a pasagerilor și diminuarea poluării mediului ambiant;

Construirea unei fabrici de prelucrare a gunoiului pentru a nu înconjura municipiul cu gropi de gunoi;

Atragerea investițiilor străine inclusiv pentru construcția de locuințe;

Înființarea oficiului pentru protecția consumatorului în vederea combaterii comercializării produselor și medicamentelor contrafăcute;

În orașele, comunele și satele din municipiu:

Acordarea de ajutoare familiilor tinere defavorizate pentru construcția de case;

Construirea rețelelor de apă și canalizare;

Asigurarea circulației transportului până la ore târzii și introducerea liniilor de troleibuz în perspectivă;

Repararea și întreținerea drumurilor de acces către localități, a străzilor și trotuarelor din localități și iluminarea lor, deszăpezirea la timp a drumurilor;

Crearea condițiilor pentru evacuarea și stocarea gunoiului, salubrizarea localităților;

Asigurarea mijloacelor necesare pentru îngrijirea școlilor, a grădinițelor, reamenajarea terenurilor de sport, dotarea bibliotecilor cu cărți;

Crearea de condiții pentru creșterea numărului de locuri de muncă prin dezvoltarea mediului de afaceri în mediul rural;

La primărie

Garantarea transparenței activității administrației publice locale, prevenirea conflictelor dintre administrație și prestatorii de servicii publice;

Garantarea accesului imediat la informațiile publice;

Soluționarea la timp a cererilor cetățenilor;

Simplificarea la minim a procedurilor de obținere a licențelor, autorizațiilor și a altor acte administrative;

Concursuri depolitizate și transparente de angajare a personalului;

Promovarea tinerilor, inclusiv în funcții de conducere, stimularea angajării absolvenților;

Concesionarea serviciilor publice către agenți economici privați;

Atragerea investițiilor străine, dezvoltarea business-ului mic și mijlociu pentru creșterea numărului locurilor de muncă și a salariilor.

5. Comunicarea, distribuția și planul de organizare

Această etapă trebuie să prevadă exploatarea pe larg a evenimentelor legate intimidarea mass-media, precum și încălcarea altor drepturi democratice consfințite în constituție și apărate de legislația națională și internațională.

Consider oportună criticarea puterii de guvernămînt și a instituțiilor politice care îl deservesc, precum și cea a liderului-candidat electoral care le reprezintă. Trebuie să fie folosită posibilitatea gratuită de a reclama persoana lui Chirtoacă drept un luptător pentru drepturile omului, și poate valorile naționale. Mass-media care a fost și ea lezată, va îmbina activitatea sa de apărare a drepturilor sale în fața justiției și a opiniei publice, cu reclamarea involuntară dar imperativă a lui Chirtoacă. În acest fel acestuia i se conferă imaginea de „erou”, “luptător pentru principii democratice și valori naționale”.

Anume datorită acestor împrejurări publicitatea electorală a lui Chirtoacă trebuie să se bazeze pe reiterarea principiilor democratice și sublinierea defectelor democrației actuale, care afectează libertatea cetățenilor din mun.Chișinău.

6. Categoriile de public țintă ale candidatului

Publicul țintă a candidatului este reprezentat de tineret și sectorul ascociativ, cu extindere spre cetățenii cointeresați în rezolvarea problemelor lor cotiediene. Prin organizarea de dezbateri publice, universitare Chirtoacă poate să atragă tot mai mulți tineri de partea sa, concomitent exercitînd un grad de persuasiune și asupra profesorilor. Folosirea gratuită a mass-media și a mediatizărilor efectuate de aceasta garantează o prezență de durată și foarte afectivă în memoria și opini electoratului. Aceasta este modalitate cea mai sigură de promovare a imaginii sale, în cazul în care aproximativ toate sursele media sunt loiale puterii actuale de guvernămînt.

Anexă

Tabel Nr.1 Populația Municipiului Chișinău după vîrstă

Sursa: Biroul Național de Statistică,1 ianuarie 2007

Tabel Nr.2 Distribuția spațială a creșterii economice (2006)

Sursa: Biroul Național de Statistică, 2006

Tabel Nr 3. Șomeri la Agenția Forței de Muncă (2005)

Sursa:Raportul Național de Dezvoltare Umană 2006

Tabel Nr. 4 Profilul sărăciei cu relevanță pentru Chișinău

Sursa: Ministerul Economiei și Comerțului din RM 2005

Tabel Nr.5 Percepții privind calitate infrastructurii urbane pentru Chișinău 2005

Sursa:Raportul Național de Dezvoltare Umană 2006

Tabel Nr 6.Instituțiile de învățămînt mediu de specialitate (2005/2006)

Sursa:Raportul Național de Dezvoltare Umană 2006

Tabel Nr.7 Instituții de învățămînt superior

Sursa:Raportul Național de Dezvoltare Umană 2006

CONCLUZII…

Pentru politicieni mijloacele de informare sunt esențiale, presa devenind pentru ei un obiect obișnuit, la fel ca și vizitele pe care le efetuează printre alegători în campania electorală. Și tot în paceasta perioadă multă presă nu mai este cîinele de pază al societății, ci al politicianului care o plătește. În zadar va aștepta publicul ca aceasta să scoată la iveală toate nedreptățile și greșelile oficialilor, să-i apere pe cei cinstinți sau necăjiți, să urmărească cu orice preț și risc adevărul și să aducă oamenilor acele informații utile de care el are nevoie. Și asta pentru că presa este ori dependentă economic, ori politic. Dacă are probleme economice tot un politician le va rezolva, pentru că el este de obicei și patronul din umbră al instituției de presă respective.

În campania electorală majoritatea posturilor de televiziune, posturile de radio sau presa scrisă abandonează terenul de interese ale cetățeanului-elector și de avocat al acesteia, lăsîndu-l să rătăcească pe labirinturile electorale și să devină pradă capcanelor servite de concurenții electorali sau de ele înseși. Presa electronică de referință a ocolit în buna parte, dezvăluirea ideilor, programelor electorale, dialogul onest cu publicul elector, inițierea acestuia în regulele de votare. Lipsind, în temei, electoratul de materialul informativ-explicativ suficient pentru opțiuni libere și conștiente în scrutinul consumat, audiovizualul a probat în ultimul timp un comportament electoral de natură frauduloasă. Parțialitatea politică s-a manifestat, în special, în agitația electorală neregulamentară atestată în buletinele de știri și emisiunile speciale, în difuzarea spoturilor publicitare în lipsa indicațiilor concurenților electorali, schimbarea grilei tradiționale de emisie (fără a anunța Consiliul Coordonator al Audiovizualului) și alte cazuri.

În campania electorală se recurge la metoda “împroșcării cu noroi”, între candidați. Televiziunea este calea cea mai rapidă și mai eficientă și participă din ce în ce mai activ la acest “proces”, chiar dacă CCA și CEC au stat cu ochii pe televiziune în campania electorală. Campaniile electorale (toate pînă în prezent) au devenit oglinda a tot ce este televiziunea din Moldova în prezent. Dacă o campanie seamănă una cu alta, atunci înseamnă că televiziunea nu a crescut deloc.

Ne-am obișnuit deja cu avalanșa de spoturi electorale pro sau contra unui actor politic, difuzate în special în timpul campaniei electorale. Pentru a cîștiga credibilitatea electoratului, deseori actorii politici fac uz de exemplificarea problemelor sociale, iar prezentarea programului de guvernare vine în calitate de soluții pentru rezolvarea acestora. Și mass-media este ajutorul lor. Pentru că le promovează interesele.

. Unul dintre cele mai perfecte exemple ar fi campania națională de strîngere a fondurilor pentru restaurarea mănăstirii “Căpriana”, lansată în anul 2003. Pe de o parte este o campanie social – ordodoxă, care cheamă lumea să contribuie cu mic cu mare la colectarea surselor financiare pentru reabilitarea obiectivului de mîndrie națională – mănăstirea Căpriana. Da, este o ideie excelentă, în vederea antrenării populației în acest proces, dar care este defapt intenția reală pînă la urmă?. Campania a fost inițiată și patronată de conducerea de vîrf a țării, iar în timpul activităților promoționale, demnitarii de stat au fost prezentați ca cei mai înflăcărați reprezentanți ai societății creștine. Analizînd problema din mai multe puncte de vedere, constatăm și alte aspecte înafară de cel educativ al populației. Prin această metodă, înalții demnitari de stat s-au expus în postura de apărători ai credinței a tot ce este sfînt de la Dumnezeu. Încercînd astfel să combată stereotipul societății potrivit căruia, partidul comunist este propovăduitorul strangulării credinței creștine. În timpul și după realizarea campaniei, în presa de opoziție au fost publicate o serie de materiale informative despre acestă încercare meschina, a conducerii de ași face o imagine pozitivă, prin intermediul unui scop atît de necesar și atît de nobil. Campania națională de strîngere a fondurilor pentru mănăstirea Căpriana, a foast chiar numită de experți în publicitate: campanie de imagine.

Să ne oprim la semnificația anului 2004, numit de autorități, “anul lui Ștefan cel Mare și Sfît”. Prin acțiunile organizatorice ale campaniei, întradevăr găsim și un momentul educativ. Materialele promoționale, expoziții, comemorări, toate acestea își propun să educe populația, în special generația tînără, în spiritul patriotismului și mîndriei naționale. Dar dacă încercăm să urmărim din alt punct de vedere este evidentă “campania de imagine”, patriotică a șefului statului, implicat în marea majoritae a activităților cultural – artistice dedicate marelui voievod.

BIBLIOGRAFIE

Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994 publicată în Monitorul Oficial al R.Moldova nr.1 din 12.08.1994;

De ce nu au avut loc alegerile de duminică? // Săptămânalul “Timpul”, 26 iulie 2005, nr .253;

Drăgan I., Beciu C., Marinescu V., etc., Construcția simbolică a câmpului electoral. Institutul European pentru Cooperare Cultural-Științifică, București, 1998;

Electorala ’98. Documente și cifre. Ediție a Comisiei Electorale Centrale, Chișinău: TISH, 1998;

Gorincioi Radu, Democratizarea Republicii Moldova în contextul proceselor de globalizare. Teză de doctor în științe politice, Chișinău, 2005;

Josanu Efim, « Mass-media în Republica Moldova », raport anual, 2001;

Muraru Ioan, Drept constituțional și instituții politice, vol. II, București, 1993;

Popa Victor, Drept parlamentar, ULIM, Chișinău, 1999;

Popa Victor, Dreptul public, Chișinău, 1998;

Saca V. Transformări politico-partinice în dimensiuni de sistem: reflecți asupra societății moldovenești. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XXV, Chișinău: USM, 2004;

Vocea civică, Vol. 4, nr. 2 (17), 1998, Importanța campaniilor electorale;

Vocea civică”, Vol. I, nr. 1 (16), 1998, Importanța alegerilor pentru democrație;

Мошняга В., Руснак Г. Президентские (2000) выборы в Республике Молдова: особенности и результаты. // MOLDOSCOPIE (Probleme de analiză politică). Partea XV, Chișinău: USM, 2001.

www.markmedia.ro (autor Claudiu Săftoiu, consilier al președintelui României)

Gross Peter. Mass media și democrația în țările Europei de Est. – Iași, Polirom, 2004.

Marin Constantin, “Comunicarea instituțională”, Chișinău 2002;

Moraru Victor. Mass media versus politica, Chișinău, USM, 2001;

Peru Aurelia. Comunicarea electorală în spațiul public al Republicii Moldova. MOLDOSCOPIE. Partea 4 (XXXI), 2005;

Pop Doru. Mass media și politica. – Iași, Institutul Europea, 2000;

Ficeac Bogdan, „Tehnici de manipulare”, București, 1996;

“Legea cu privire la instituția publică a audiovizualului, Compania Teleradio-Moldova”, “Monitorul Oficial”, 15.08.2002;

Peru Aurelia, „Promovarea imaginii liderului politic” (metode și tehnici),

Cazul Republica Moldova, teza de doctor, Chișinău 2004;

Beciu Camelia, „Politica discursivă” (practici politice într-o campanie

electorală), Iași 2000;

Cucereanu Dragoș, „Ghid juridic în problemele mass-media”, Centrul de Drept al avocaților, Chișinău 2003;

Traian Ungureanu. Războiul timpurilor: declin ocidental și asediu islamic.- București, Humanitas, 2006;

Curier Media, nr.12, Chișinău, iunie 2001;

Constantin Pîrțac, buletin analitic « Mass-media », Chișinău 2001;

Gurfinkiel M. Testamentul lui Ariel Sharon, -București, editura „Pro Editură și Tipografie”;

Epoca dezinformării”, Henri-Pierre Cathala, Editura Militară, București 1991, p.10;

Revista Obiectiv AV, nr. 01/2006

Revista VIP Magazin, anul 2004

Presa periodică

www.presedinte.md

http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Voronin

www.cotidianul.ro

www.antena3.ro

ANEXĂ

ABREVIERI FOLOSITE ÎN TEZA DE LICENȚĂ

BMD- Blocul Moldova Democrată

CCA- Consiliul Coordonator al Audioviziualului

CEC- Comisia Electorală Centrală

CIA- Agenția Centrală de Informații

CCCEC-Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției

FSB-Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse

ONU-Organizația Națiunilor Unite

PCRM- Partidul Comuniștilor din Republica Moldova

PPCD- Partidul Popular Creștin Democrat

MAI-Ministerul Afacerilor Interne

TVR- Televiziunea Română

SUA-Statele Unite ale Americii

UNESCO- Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură

URSS- Uniunea Republicilor Sovietice Socialite