Impactul Mass Mediei In Desfasurarea Campaniilor Electorale

=== ad138ed51e4e49e344e549260ef7b6c6d0d4faae_511194_1 ===

IMPACTUL MASS-MEDIEI ÎN DESFĂȘURAREA CAMPANIEI ELECTORALE

CUPRINS

Capitolul 1. Impactul mass-mediei asupra scenei politice ………………………….3

Delimitări conceptuale ………………………………………………………….3

Tipuri de comunicare ……………………………………………………………4

Rolul mass-mediei în societatea democratică …………………………………..5

Impactul mass-mediei în viața politică …………………………………………7

Efectele comunicării politice ……………………………………………………9

Capitolul 2. Campaniile electorale …………………………………………………13

2.1 Definirea campaniilor electorale ……………………………………………….13

2.2 Tipologiile campaniilor electorale ……………………………………………..14

2.3 Managementul campaniilor electorale …………………………………………18

2.4 Comunicarea politică ………………………………………………….………..21

2.4.1 Tipuri și efecte ale comunicării politice ………………………………………22

2.5. Marketingul politic ……………………………………………………………..24

Studiu de caz ………………………………………………………………………..28

Concluzii ……………………………………………………………………………55

Bibliografie ………………………………………………………………………….58

CAPITOLUL 1. IMPACTUL MASS-MEDIEI ASUPRA SCENEI POLITICE

Delimitări conceptuale

Este cunoscut faptul că tranziția de la o democrație de tip restrâns la actualul mediu democratic s-ar fi dovedit a fi un proces deosebit de dificil de realizat în absența unei dezvoltări spectaculoase a diverselor mijloace dedicate informării cetățenilor, fie că vorbim despre mijloacele clasice ori cele moderne, datorate „exploziei” pe care îl ultimii ani a cunoscut-o mediul online, cu toate formele sale de reprezentare.

Prin mijloace de informare, anterior menționate, se are în vedere, în sens etimologic, toate mijloacele ce pot fi înscrise în domeniul „mediei”, acele mijloace ce servesc la intermedierea relațiilor dintre cetățeni și politicienii acestora, dintre guvernați și guvernanți.

În societatea actuală, democrația presupune, printre multe altele, și existența unor veritabile forțe ale mass-mediei, deseori comparate cu adevărate „punți de legătură” prin intermediul cărora se reușește informarea corectă și în timp real a marii majorități a votanților, o informare ce se dorește a fi nu doar cât mai complexă ci și mai ales una nepărtinitoare.

În păcate, în ultimii ani, experiența a demonstrat că aceste mijloace de legătură dintre cetățeni și scena politică sunt tot mai frecvent obstrucționate, influențate, trunchiate, în funcție de diversele interese existente la un moment dat, ceea ce poate produce o serioasă disfuncționalitate la nivelul „jocului” democratic, cu efecte e se pot reflecta în mod direct asupra nivelului democrației dintr-un stat, oricare ar fi acesta.

Cu atât mai mult, în societatea contemporană, mass-mediei îi revine rolul principal de a interveni ori de câte ori este cazul ori se impune, pentru a contra-pondera puterea politică, indiferent de formele îmbrăcate de aceasta, în vederea dezvăluirii diverselor abuzuri ce sunt realizate în cadrul exercitării autorităților de stat, ca și pentru a facilita diversele dezbateri ce au în centrul atenției o funcționare cât mai bună la nivelul guvernării actuale.

Nu în ultimul rând, mass-media deține un rol primordial și în cadrul educației democratice a cetățenilor (aspect care, din păcate, în România include o serie întreagă de lacune și disfuncționalități), ea având capacitatea de a prescrie, ca și de a indica (subtil sau nu) diversele reguli politice la un moment dat.

De asemenea, tot mass-media este cea care poate să structureze, dar și să medieze într-un mod cât mai etic (sau nu) și profesional înțelegerea diverselor procese de natură decizională, tot ea fiind și cea care are capacitatea și posibilitatea de a coordona și influența, la nivelul scenei politice, mișcările și atitudinile diverșilor „actori”.

Tipuri de comunicare

La nivelul literaturii de specialitate se remarcă existența mai multor tipuri de comunicare, ce pot să fie subsumate diverselor interese de natură instituțional-politic, respectiv:

Comunicarea prezidențială

Comunicarea puterilor locale

Comunicarea guvernamentală

Comunicarea campaniei electorale

La nivel clasic, în cadrul teoriei democrației, se remarcă, printre multe altele, și reclamarea existenței diverselor surse de informare alternative, cărora li se adaugă și controversat libertate de expresie.

Așa se face faptul că rolul mass-mediei crește exponențial, mai ales prin prisma importanței acordate acesteia ca urmare a difuzării diverselor informații ce privesc nu doar tot mai numeroasele subiecte de natură publică, ci și pe cele de pe scena politică.

Procesul dedicat informării în timp real și într-un mod cât mai corect a unui număr cât mai mare de cetățeni se prefigurează a fi unul deosebit de dificil, mai ales în anumite contexte, cetățenii fiind cei care au nu doar acces la tot mai multe surse ale mediei (ce, în ultima vreme, se manifestă cu preponderență în mediul online) ci și libertatea de expresie, postură din care se poate influența cu ușurință, prin diverse tehnici specifice, la nivelul întregii societăți, procesul decizional, incluzând și agenda diverșilor „actori” de pe scena politică.

Rolul mass-mediei în societatea democratică

La o simplă analiză a literaturii de specialitate de dată recentă, se poate concluziona faptul că în cadrul actualelor societăți democratice, mass-mediei îi revine un rol deosebit, acesta putându-se concretiza în diverse moduri, respectiv:

Supravegherea diverselor evenimente naționale, evenimente internaționale, ca și evenimente de tip cotidian, toate acestea putând influența în mod decisiv și în orice moment existența unor anumite categorii de cetățeni

Identificarea diverselor probleme și disfuncționalități de natură social-politică

Conceperea și dezvoltarea unui așa-numit „spațiu de dezbatere” destinat nu doar diverșilor reprezentanți ai scenei politice (fie direct „actorii” principali de la un moment dat ori numai reprezentanții acestora – în speță purtătorii de cuvânt) ci și cetățenilor. Se remarcă faptul că, prin intermediul diverselor practici mediatice, se reușește nu doar o extindere deosebită a spațiului public, ci și o cu mult mai activă participare socială la nivelul consacrat dezbaterii diverselor agende politice, dar și publice

Transmiterea în timp real și cât mai corect a diverselor discursuri politice, determinate de anumite contexte și interese

Realizarea unor analize cât mai complexe la nivelul diverselor politici publice, principalul scop urmărit fiind acela al responsabilizării clasei politice, existente la un moment dat într-o anumită societate

O stimulare deosebită a participării cetățenilor la viața publică, dar și la viața politică, acestora fiindu-le oferite nu doar informații cât mai corecte și transmise într-un timp real, ci și o înțelegere adecvată a diverselor procese sociale, respectiv politice

Un grad cât mai ridicat al autonomiei editoriale, acesta fiind de altfel și principalul indice prin intermediul căruia se poate cuantifica libertatea mass-mediei

Un respect constant în raport cu diversele publicuri cu care intră în contact sau cărora li se adresează.

În cadrul complexului proces politic, ce se sesizează pregnant în actualele societăți democratice, mass-mediei îi revine un rol deosebit de important mai ales în cadrul stabilirii diverselor agende publice, cu atât mai mult în contextul în care, dată fiind evoluția deosebită semnalată constant la nivelul întregii societăți, selectarea, ca și analizarea diverselor evenimente derulate la un moment dat se poate dovedi a fi un demers deosebit de dificil, motiv pentru care se preferă preluarea diverselor interpretări și analize realizate de mass-media.

În opinia lui David Weaver, diversele informații ce sunt prezentate ori regăsite în cadrul diverselor forme de reprezentare ale mass-mediei au capacitatea de a imprima o importanță publică deosebită diverselor subiecte ce află, la un moment dat, în discuție.

În acest context se remarcă faptul că principalul obiectiv al oricărei comunicări politice este reprezentat de o organizare cât mai ideală a agendei publice, în așa fel încât să se reușească atingerea diverselor scopuri ce sunt urmărite la nivel de organizație.

Iar mass-media are capacitatea de a elabora și dezvolta o agendă publică într-un anumit context, tocmai calității pe care aceasta o deține, respectiv aceea a furnizorului de informații, prin intermediul căreia reușește să aducă în centrul atenției publice diversele probleme și disfuncționalități, cu ignorarea sau accentuarea unora (în funcție de priorități, interese ori scopuri).

Și cel mai bun exemplu îl constituie diversele scandaluri (sexuale, financiare, de corupție, etc) care, chiar dacă nu se află poziționate pe agenda publică oficială a oamenilor politici, ele ajung în atenția cetățenilor prin intermediul mass-mediei, direct ori indirect interesată de mediatizarea acestora.

În ultimii ani s-a remarcat o dezvoltare deosebită a conceptului dedicat „știrilor”, mai ales în contextul în care mass-media contemporană a avut în vedere punerea pe tapet a diverselor informații considerate ca fiind de importanță deosebită la nivelul diverselor activități politice ale societății moderne, în paralel cu structurarea deosebită a dezbaterilor politice și inclusiv cu o ghidare a acestora, avându-se în vedere diversele scopuri și interese urmărite.

Impactul mass-mediei în viața politică

Se remarcă faptul că marea majoritate a comunicatorilor politici fac, în mod constant, diverse demersuri pentru a avea un acces deosebit la mass-media, indiferent că acestea constau în anumite mijloace de natură legislativă ori într-o înțelegere cât mai adecvată sau complexă a diverselor mijloace prin intermediul cărora mass-media reușește să transmită/interpreteze/intermedieze diversele mesaje transmise publicului larg ori doar anumitor categorii ale acestuia.

Din păcate, în acest moment, constatăm tot mai frecvent faptul că diversele forme ale mass-mediei înțeleg să relateze diversele informații și evenimente de pe scena politică într-o manieră ce nu se dovedește a fi imparțială ori neutră, marii majorități a cetățenilor fiindu-le oferite nu doar numeroase judecăți de valoare, ci și o doză deosebită de părtinire și implicit de subiectivism.

Pe scena politică contemporană se remarcă prezența mai multor forme ale așa-numitei realități politice, respectiv:

O realitate politică de tip obiectiv, în conținutul căreia sunt incluse totalitatea diverselor evenimente de pe scena politică, astfel cum acestea se derulează. În cadrul realității politice de tip obiectiv se remarcă modul de percepție al diverselor evenimente de pe scena politică, atât din prisma marii majorități a cetățenilor, cât și din prisma oamenilor politici

O realitate politică de tip „cosmetizat”, respectiv una construită, în interiorul căreia se remarcă diversele evenimente de pe scena politică, nu așa cum acestea se derulează în realitate, ci așa cum acestea apar prezentate/relatate de către diversele forme de reprezentare ale mass-mediei

Se poate susține că, în cadrul actualei societăți democratice, mass-mediei, prin diversele sale forme de reprezentare, îi revine rolul de a transmite diversele evenimente ce se derulează scena politică, de a le interpreta (în diverse forme, în funcție de interesele și scopurile urmărite), în paralel cu intermedierea și implicit facilitarea, la nivelul marii majorități a sferei publice, a formării unor percepții de tip subiectiv (ori obiectiv) privind toate aceste evenimente (cu accentuarea sau diminuarea unora dintre ele).

În cadrul procesului dedicat transmiterii unui mesaj politic, respectiv al recepționării acestuia de către marea masă a publicului, se remarcă faptul că deseori mesajele suferă diverse modificări, datorate nu doar producției mediatice, ci mai ales diverselor influențe manifestate asupra acesteia, motiv pentru care la nivelul percepției publice se sesizează modificări considerabile, nu doar asupra impactului acestor mesaje, ci mai ales asupra semnificațiilor percepute de către destinatarii principali.

Diversele forme de reprezentare ale mass-mediei contemporane reușesc, în societatea contemporană, să transmită într-un mod bidirecțional totalitatea fluxurilor de informații, respectiv atât de la nivelul întregii scene politice spre marea masă a populației, cât și în sens invers.

Nu în ultimul rând, în conținutul acestui capitol al prezentei lucrări de diplomă, denumite „Impactul mass-mediei în desfășurarea campaniilor electorale”, se impune a se menționa și aspectul deseori remarcat în ultima perioadă, respectiv cel al mass-mediei care se pretinde a reprezenta „opinia publică” în momentul publicării diverselor rezultate obținute (real sau improvizat) prin intermediul diverselor sondaje de opinie, aceasta asumându-și rolul de reprezentat al cetățenilor în diversele probleme cu impact general.

Încă de acum 55 de ani, celebrul Daniel Boorstin a reușit să definească și utilizeze conceptul dedicat „pseudo-evenimentului”, pe care l-a prezentat ca fiind tendința reflectată de diversele medii jurnalistice și informative în procesul de relatare/prezentare a diverselor evenimente, percepute ca fiind non-autentice, non-reale. În acest context, se remarcă faptul că în situația mass-mediei contemporane, cea mai importantă sursă a „pseudo-evenimentelor” este reprezentată de actuala scenă politică, respectiv de ansamblul ce reușește să definească întreg procesul politic, ce poate include nu doar așa-numitele scurgeri de informații ori deja celebrele conferințe de presă, ci și interviuri cu oamenii politici „ai momentului”, toate acestea fiind relatate, analizate și implicit preluate de către marea majoritate a formelor prin care mass-media se prezintă cetățenilor.

Conform autorului anterior menționat, respectiv Daniel Boorstin, societatea modernă se poate defini prin prisma diverselor relații de interdependență stabilite/realizate între reprezentanții mass-mediei și cei ai scenei politice (fie aceștia „actori” politici ori doar reprezentanți ai acestora), relații ce uneori pot fi și de un așa-zis „ajutor/sprijin” reciproc, și în cadrul cărora se încearcă satisfacerea nevoii de informații a unora în raport cu ceilalți, informații ce ulterior sunt exploatate în diverse moduri, ce pot fi favorabile sau nu, opiniei publice, prin modul expunerii acestora.

Efectele comunicării politice

În vederea evaluării diverselor efecte pe care comunicarea politică le poate avea la nivelul atitudinilor, dar și la nivelul comportamentelor marii majorități a cetățenilor, se utilizează, de regulă:

Metoda chestionării, ce include utilizarea unor sondaje de opinie prin intermediul cărora se încearcă identificarea/stabilirea modului în care cetățenii reacționează la diverse informații, respectiv mesaje

Observarea și implicit analizarea comportamentului de vot al cetățenilor, în paralel cu punerea acestuia într-o relație cu diversele strategii de comunicare ce au fost adoptate de către diverși contracandidați pe întreaga perioadă a campaniei electorale sau doar pe ultima parte a acesteia

Realizarea diverselor experimente prin intermediul cărora pot fi izolate și ulterior analizate diversele efecte determinate de anumite elemente particulare incluse în cadrul proceselor de comunicare

În actuala societate se remarcă faptul că între mass-media și diverșii reprezentanți/lideri ai scenei politice s-a creat o relație de interdependență, politica (mai ales cea din țara noastră) nemaifiind de multă vreme o adevărată artă a persuasiunii, ci doar o punere în scenă, o artă a spectacolului menit să îi impresioneze pe cetățeni (în speță, alegători), în cadrul acestuia un rol deosebit revenindu-se diverșilor factori de conținut și fond, precum prezentarea oamenilor politici, stilul abordat de aceștia și nu în ultimul rând marketingul politic.

Marea majoritate a temelor aferente comunicării politice au ajuns să fie tratate de către mass-media ca fiind adevărate teme reprezentative la nivelul întregului interes public, în defavoarea altor teme ce au cu adevărat relevanță.

În mod asemănător, și marea majoritate a argumentelor comunicării politice au ajuns să se întemeieze pe diverse simboluri, pe reprezentări, pe valori ca și pe practici deja consacrate în domeniu, ele reușind să definească așa numita „gândire convențională”, respectiv spațiul dedicat unei „normalități” percepute la nivel colectiv, într-un anumit context, la un anumit moment dat.

În tot acest context conturat, se sesizează faptul că domeniul comunicării politice s-a configurat într-un adevărat spațiu simbolic în interiorul căruia diverșii „actori” politici ajung să negocieze construcțiile aferente agendelor publice la un moment dat, cu impunerea ori conferirea de vizibilitate (uneori nemeritată) diverselor proiecte dedicate comunităților (un accent deosebit este pus pe cele defavorizate, des folosite în cadrul campaniilor electorale), anumitor grupuri sociale, ca și societății, privită în ansamblu, în funcție de anumite împrejurări.

Se remarcă faptul că mediatizarea a devenit o condiție de tip intrinsec în cadrul fiecărui act al comunicării politice, în vreme ce mass-mediei îi este conferit rolul decisiv (și uneori nemeritat) în cadrul întregului proces dedicat comunicării politice, ea ajungând (prin diversele forme de reprezentare contemporane, manifestate cu precădere în mediul online, în special în social-media) să se transforme în resursa principală a vizibilității informațiilor politice de orice fel, inclusiv și în cadrul dezbaterilor publice aferente acestora.

Prin intermediul diverselor forme de reprezentare ale mass-mediei, ca și a modalităților prin care acestea înțeleg să pună în scenă, să confere publicului larg, diversele informații obținute din domeniul politic, pot fi cu ușurință intuite diversele condiții ce concură și converg în cadrul procesului dedicat comunicării politice contemporane.

Și din păcate, mass-media a înțeles să își depășească cu mult rolul consacrat revenit, deseori aceasta comportându-se în mod identic diverșilor „actori” politici, ea atacând și distrugând imaginea unor anumiți politicieni sau dimpotrivă, contribuind în mod esențial la consolidarea acestei imagini.

În acest context se remarcă faptul că nivelul dependenței scenei politice de mass-media a crescut în mod exponențial, împrejurare în care conceperea diverselor acțiuni politice, ca și derularea acestora și inclusiv finalizarea acțiunilor sunt direct influențate de nivelul și tipul mediatizării.

În societatea modernă, orice comunicare politică este direct dependentă de așa numita „industrie” a construirii imaginii, oricare gest ori inițiativă a unui om politic fiind în prealabil (dar și ulterior) atent calculat, analizat și implicit proiectat, ca urmare a tot mai frecventelor și, din păcate, brutalelor (radicalelor) intervenții ale așa-denumiților „consultanți” politici.

Iar din această prismă, se remarcă faptul că o comunicare politică începe să prezinte tot mai multe beneficii (deseori deosebite) pentru anumite domenii, cum ar fi cel al publicității, cel al expertizei politice, cel al consultanței politice și nu în ultimul rând, cel al show-business – ului, care profită din plin de aceasta, mai ales în perioada campaniilor electorale.

CAPITOLUL 2. CAMPANIILE ELECTORALE

2.1 Definirea campaniilor electorale

Este cunoscut faptul că orice comunicare politică are posibilitatea de a se manifesta într-un mod aparte în cadrul oricărei campanii electorale, aceasta concentrând, într-un interval limitat de timp, un complex de resurse deosebit, în vederea atingerii diverselor obiective ce sunt atent stabilite și a căror finalitate este urmărită.

Acesta este principalul motiv pentru care nu doar procesul dedicat proiectării unei campanii electorale, ci și conducerea acestuia, și implicit controlarea și gestionarea campaniilor electorale, indiferent de care ar fi tipul acestora, presupune, printre multe altele, în principal urmărirea principalelor obiective specifice și generale ce au fost din timp definite, ca și analizarea întregului complex politic, respectiv complex electoral.

Prin campanie electorală se înțelege acea rezultantă „a activităților dezvoltate de actorii politici, de instituțiile media, independent sau la cererea acestora, ca și a acțiunilor sociale dezvoltate la nivelul societății civile”.

De asemenea, în contextul dedicat relațiilor publice, campania electorală este percepută ca fiind acea acțiune „de promovare a unui partid sau candidat într-o perioadă limitată de timp, într-un sistem concurențial, prin tehnici ale comunicării politice, pe baza unui plan strategic elaborat de specialiști, cu scopul de a obține voturile cetățenilor”.

O abordare interesantă a campaniei electorale este regăsită și la autoarea Camelia Beciu, care o consideră că fiind o „practică politică puternic reglementată de o serie de

coduri socio-politice care o legitimează în mod diferit, respectiv ca o metodă de selecție democratică a liderilor, ca procedură legată de organizarea tuturor condițiilor care permit selecția și ca ritual de desfășurare”.

Nu în ultimul rând, se impune a se menționa în cuprinsul acestui capitol și abordarea campaniei electorale, regăsită la F.C. Rus, care percepe „campania electorală ca pe o perioadă care se stabilește oficial înaintea alegerilor și care are o anumită durată, perioadă care este caracterizată de un principiu concurențial, în care actorii politici se întrec cu scopul de a ocupa un loc cât mai sus într-o piramidă imaginară a puterii de după alegeri, metodele de prezentare a actorilor politici fiind lăsate în seama specialiștilor, respectiv a consilierilor pe probleme de P.R. politic, întrecere care este reglementată de legi și reguli ale statului de drept și în care opinia publică reacționează la diferitele tipuri de activități desfășurate de actorii politici, perioadă în care transferul și contra-transferul informațional între actorii politici și membrii societății se realizează în mod direct sau în mod indirect, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă sau prin intermediul altor modalități sau acțiuni”.

2.2 Tipologiile campaniilor electorale

În cadrul sistemelor politice moderne, de tip democratic, campaniile electorale se derulează, de regulă, într-un interval de 30/40 de zile, acestea prezentând mai multe tipologii, respectiv:

Prin prisma scopului ce este urmărit, remarcăm:

Campania electorală de ambianță, denumită deseori campanie electorală de așteptare, ce se caracterizează prin:

Determină o atmosferă pozitivă în interiorul căreia se face și prezentarea respectivului actor politic

Costuri semnificative, ca și pregătiri elaborate

Efecte deosebite asupra electorilor ce se dovedesc a fi circumspecți la diversele instrumente specifice marketingului electoral

Promovarea diversele elemente de natură pozitivă

Campania electorală de ațâțare – se caracterizează prin:

Stârnirea interesului și a atenției în raport cu diversele acțiuni ale actorului politic

Promovarea diverselor materiale promoționale, în absența indicării surselor acestora

Inducere, la nivelul mentalului colectiv, a unui semn de întrebare

Creșterea nivelului de tensiune la nivelul electorilor (a căror delimitare se va realiza în cadrul prezentului capitol)

Dezvăluirea surselor respectivelor materiale promoționale la momentul oportun, în așa fel încât să se obțină maximul efect supra electorilor

Campania electorală negativă – se caracterizează prin:

Focalizarea excesivă asupra adversarilor politici ai „actorului” politic

Distrugerea graduală a imaginii acestor adversari politici

Utilizarea periodică a metodei zvonurilor

Utilizarea alternantă a elementelor reale cu cele eronate, în vederea credibilizării diverselor zvonuri

Un insuficient control al efectelor determinate de aceasta

Imposibilitatea controlării de disiparea zvonurilor false despre contracandidați

Eficiență maximă în situația apariției unei crize

Prin prisma scopului ce este urmărit, remarcăm:

Campania electorală de tip progresiv, ce se caracterizează prin:

Promovarea unor candidați politici ce nu au o vizibilitate deosebită la nivelul scenei politice

Prezentarea în detaliu a candidaților politici cu o vizibilitate mai redusă

Realizarea campaniei la nivel etapizat

Creșterea constantă a imaginii respectivului candidat politic

Campania electorală de tip blitz, ce se caracterizează prin:

Prezentarea într-un interval de timp extrem de redus a candidatului politic

Prezentarea actorilor politici care aleg să se înscrie tardiv în cadrul confruntării electorale

Posibilitatea analizei în prealabil a diverselor strategii de campanie abordare de restul competitorilor

Principalul dezavantaj constă în timp redus dedicat promovării imaginii respectivului candidat politic

Campania electorală etapizată, ce se caracterizează prin:

Se derulează în mai multe etape, în cuprinsul cărora sunt prezentate, prin repetare, aceleași teme

Are în vedere amplificarea imaginii actorului politic, realizată în mod progresiv

Este cu precădere utilizată cu precădere de către actorii politici ce le sunt cunoscuți electorilor

Campania electorală de tip stop and go, ce se caracterizează prin:

Este utilizată în cazul formațiunilor politice ce nu au structuri tocmai bine definite

Este utilizată de formațiunilor politice ce nu dispun de resurse deosebite financiare ori materiale

Este utilizată de actorii politici ce intenționează să nu-și promoveze în mod constant imaginea, ci doar cu prilejul anumitor ocazii, evenimente

În cadrul oricărei campanii electorale, în vederea unui management cât mai bun, se are în vedere, în permanență, pe întreaga durată a derulării acesteia, nu doar natura respectivului scrutin, ci și diversele obiective ce îi sunt specifice acestuia.

Prin prisma ofertei politice, se remarcă următoarea delimitare a campaniilor electorale:

Campanii electorale pur politice, ce se axează în principal pe ideologiile diverselor formațiuni politice, ca și pe doctrinele acestora

Campanii electorale personalizate, ce se axează în principal pe diversele calități ce sunt identificate (ori care se doresc a fi excesiv promovate) la candidații unei formațiuni politice

La modul general, dacă în cazul campaniilor electorale dedicate alegerilor locale se remarcă o promovare a respectivului candidat (acestea fiind campanii de tip personalizat), în situația campaniilor electorale dedicate alegerilor parlamentare un accent deosebit este pus pe diversele calități ale formațiunii politice, ca și pe realizarea unei individualități politice distincte, percepută prin prisma grupului politic, acel nucleu omogen în interiorul căruia acționează și se manifestă o echipă performantă și motivată.

2.3 Managementul campaniilor electorale

În cadrul oricărei campanii electorale, o atenție deosebită este acordată managementului acesteia, fiind vizate, în principal:

Elaborarea și implementarea diverselor obiective ce sunt avute în vedere pe întreaga perioadă a derulării acestei campanii

Structurarea obiectivelor și repartizarea acestora la nivelul întregii formațiuni politice, cu delimitarea clară a sarcinilor la nivel de organizație

Implicarea activă a resurselor umane cu expertiză în cadrul procesului de elaborare a diverselor obiective ce sunt urmărite în cadrul campaniei

O individualizare a bugetelor aferente cheltuielilor, la nivelul diverselor subdiviziuni organizatorice ale formațiunii politice

Instituirea și analizarea constantă a unui sistem de control al campaniei electorale

O cât mai bună corelare a recompenselor, respectiv sancțiunilor, cu diversele rezultate ce sunt în mod efectiv înregistrate ca urmare a derulării campaniei electorale

Se cunoaște faptul că de atingerea diverselor obiective strategice, ce sunt specifice fiecărei campanii electorale depinde în primul rând modul în care această campanie se derulează, ceea ce implică nu doar o pregătire deosebită a acesteia, ci și o organizare cât mai eficientă și inclusiv realizarea unui control sistematic pe întreaga perioadă de derulare a acesteia.

Acesta este și motivul pentru care se are în vedere realizarea unei structuri nu doar atent delimitate, ci și eficient definite, în paralel cu conturarea cadrului organizatoric specific, prin intermediul căruia să se realizeze o coordonare strictă și deosebit de eficientă a complexului tuturor acțiunilor ce sunt derulate pe întreaga perioada a unei campanii electorale.

Proiectarea oricărei campanii electorale este un proces complex și de durată, ce se realizează în cadrul întregii strategii a marketingului electoral dedicată respectivelor alegeri ce sunt avute în vedere.

Asemenea strategiei generale, și o campanie electorală implică, printre mult altele, și atingerea diverselor obiective specifice ce au fost stabilite în prealabil, în așa fel încât managementului acesteia să i se permită un control permanent manifestat asupra ansamblului activităților ce sunt derulate.

La nivel general, orice campanie electorală este proiectată în cadrul conducerii respectivei formațiuni politice implicate, în situația candidaților independenți sesizându-se această proiectare în cadrul echipelor proprii de campanie.

Demn de menționat este faptul că în situația formațiunilor politice, finalizarea componenței echipei destinată campaniei electorale nu se realizează la momentul la care este proiectată respectiva strategie de campanie, în faza inițială, diversele direcții de acțiuni, ca și principalele obiective ce urmează să fie avute în vedere pe întreaga perioadă a campaniei electorale, fiind definite de către liderii formațiunii politice, împreună cu directorii campaniei, ca și de „ideologul” respectivei formațiuni politice.

În această fază sunt stabilite, printre multe altele, nu doar principalele teme ce urmează să constituie subiectul dezbaterilor electorale, ci și arealul campanie, ca și tonul și mesajele utilizate de candidați ori de reprezentanții formațiunii politice respective.

În următoarea fază se realizează stabilirea/definirea echipei manageriale a campaniei electorale (incluzând directorii departamentelor, specialiștii, etc.), în paralel cu inventarierea principalelor resurse disponibile respectivei campanii electorale, incluzând:

Resursele financiare ale campaniei electorale – în această categorie fiind incluse diversele sume ce sunt alocate de la buget, în condițiile stabilite de lege, sponsorizările, dar și donațiile

Resursele materiale ale campaniei electorale – respectiv sediul campaniei electorale, bannerele dedicate, materialele consumabile, mobilierul aferent, afișele, mașinile, etc

Resursele tehnice ale campaniei electorale – în această categorie intră telefoanele, faxurile, imprimantele, copiatoarelor, instalațiile de sonorizare folosite la manifestările publice, camerele video, etc

Resursele umane ale campaniei electorale – în categoria căreia se remarcă membrii formațiunii politice, simpatizanți ai formațiunii politice, negociatorii, militanții, personalul angajat, etc.

În următoarea fază se are în vedere stabilirea relației pe care respectivul candidat, respectiv candidați ai formațiunii politice, urmează să o aibă cu mass-media, ca și pregătirea în amănunt a momentului dedicat lansării campaniei electorale.

De asemenea, se realizează o instruire a candidatului/candidaților formațiunii politice pentru diversele potențiale situații ce se pot sesiza pe întregul parcurs al derulării campaniei electorale, incluzând:

O pregătire psihologică la modul general

O pregătire dedicată comunicării din campania electorală, respectiv comunicarea cu diverșii cetățenii în teritoriu, ca și comunicarea cu contracandidații sau cu reprezentanții mass-media, în cadrul diverselor dezbateri televizate

Pregătirea specială pentru eventualitatea aparițiilor unor situații neprevăzute

Pregătirea specială dedicată unor situații de criză, ce pot fi generate de diverși factori, pe întreaga perioadă a derulării campaniei electorale

Pregătirea pentru eventualitatea neîndeplinirii respectivelor obiective stabilite, respectiv în cazul obținerii nu a rezultatului scontat, ci al înregistrării unui eșec

Ulterior validării proiectului de campanie, campania electorală poate fi demarată, cu precizarea că se impune monitorizarea acesteia în permanență.

2.4 Comunicarea politică

În ceea ce privește comunicarea și relațiile publice politice, acestea se derulează în baza mai multor strategii, cum ar fi:

Strategia proiectării

Strategia verbală și implicit strategia non-verbală

Strategia aducerii la cunoștința opiniei publice

De asemenea, tot în acest context, se remarcă și existența diverselor reguli, dintre care amintim:

Menținerea coerenței

Crearea unei identități proprii

Menținerea identității deja create

Adaptarea la contextul momentului

Coordonarea

În domeniul comunicării politice se remarcă, de asemenea, existența mai multo elemente, respectiv:

Emițător

Mesaj politic

Canale de transmiterea mesajului

Cod

Receptor

Context

Feed-back

Sursă zgomot

În plus, orice fel de comunicare politică este definită prin intermediul mai multor etape, respectiv:

Identificarea grupului, respectiv a grupurilor țintă către care urmează să se adreseze respectivul „actor” politic

Elaborarea respectivului „actor” politic a unui profil de imagine

Lansarea „actorului” politic, ca și lansarea respectivului program electoral al acestuia, ce se poate realiza:

Prin intermediul acțiunilor șoc

Prin intermediul acțiunilor etapizate

Tehnici dedicate diferențierii „actorului” politic în raport cu alți contracandidați ori cu colegi de-ai săi

În cadrul comunicării politice se remarcă diverși factori discordanți ori facilitatori, precum:

Factorii socio-culturali

Mass-media

Resursele materiale

Factori politici

Factori istorici

2.4.1 Tipuri și efecte ale comunicării politice

La nivelul literaturii de specialitate există opinii conform cărora comunicarea politică poate fi delimitată în :

Comunicare politică de tip dialogic – comunicare politică propriu-zisă – acest tip de comunicare politică are la bază:

Limbajul ideologic

Limbajul informativ

Limbajul participativ

Limbajul simbolico-operațional

Comunicare politică de tip marketing – celebrul P.R. politic – în acest tip al comunicării politice se remarcă accentul pus pe :

Imaginea candidatului

Persuasiune

Publicitatea politică

În domeniul dedicat efectelor aferente comunicării politice, se remarcă prezența următoarelor categorii de efecte:

Prin prisma factorului timp, sesizăm:

Efectele imediate ale comunicării politice – acestea se datorează noutăților, exploziilor informaționale, puterii persuasiunii, originalității, etc

Efectele de lungă durată ale comunicării politice – acestea se datorează construcției lente, la baza căreia se poziționează diverse valori, norme, ca și limbaje comune

Prin prisma entităților în cadrul cărora se remarcă o activitate a politicii, ce poate determina diverse reacții la nivelul maselor ori la nivel individual, sesizăm:

Efectele formatoare de opinii

Efectele confirmării opiniilor

Efectele modificării opiniilor

Prin prisma acțiunii realizate asupra diverselor grupări politice, remarcăm:

Efectul de coeziune

Efectul creării imaginii grupărilor politice

Efectul de creștere, respectiv de descreștere a imaginii grupării politice

Prin prisma acțiunii comunicării politice la nivelul întregului complex social-politic, se remarcă:

Efectele pozitive dedicate promovării dialogului și implicit a dialogului

Efectele negative dedicate promovării atacului la persoană, promovării neînțelegerii, promovării instabilității, ca și a conflictelor

2.5. Marketingul politic

În ceea ce privește marketingul politic, acestea este definit ca fiind „o activitate formală, sistematică și fundamentată științific, desfășurată de o entitate politică identificabilă, în vederea obținerii unui răspuns favorabil, în privința unei probleme politice, din partea unui public predeterminat, prin intermediul unei promisiuni adaptate la nevoile acestuia”.

În cadrul literaturii de specialitate, se remarcă și o delimitare destul de interesantă a electorilor, care sunt împărțiți în mai multe categorii, respectiv:

Electorii tradiționaliști

Electorii idealiști

Electorii pragmatici

Electorii conservatori

Electorii minoritari

Iar de organizarea diverselor campanii electorale, ca și de conceperea și dezvoltarea imaginii diverșilor „actori” politici în cadrul acestora se ocupă, în principal, marketingul electoral, în cadrul tehnicilor și metodelor utilizate de aceștia sesizându-se existența mai multor feluri ale contactelor pe care le au cu electoratul „actorii” politici, respectiv:

Contactele directe ale „actorilor” politici cu electorii

Contacte semi-directe ale „actorilor” politici cu electorii

Contacte mediatizare ale „actorilor” politici cu electorii, respectiv contacte indirecte ale „actorilor” politici cu electorii

În ceea ce privește promovarea imaginii unui „actor” politic, aceasta se poate realiza:

Prin intermediul mijloacelor proprii – afișe, bannere, foi volante, pixuri, foi volante, tricouri, etc.

Prin intermediul mass-mediei – mediul online, televiziune, ziare, social media, reviste, etc.

O atenție deosebită este acordată mass-mediei, aceasta fiind inclusă în lista principalilor „actori” cu influență în cadrul spațiului electoral, împreună cu principalii contracandidați ce sunt înscriși în competiția electorală, ca și de electorat.

Prin intermediul mass-mediei se poate gestiona cu maximă eficiență întregul concept al imaginii publice al unui candidat înscris în cursa alegerilor (indiferent de tipul acestora), ca și al imaginii respectivei formațiuni politice, cunoscute fiind situațiile când anumite scandaluri declanșate în media au dus la prăbușirea în sondaje a candidatului implicat, ori chiar la scoaterea acestuia din respectiva cursă electorală.

În vederea inițierii, dezvoltării, dar și pentru întreținerea unei cât mai bune relații cu mass-media, la nivelul fiecărei echipe de campanie, indiferent de natura acesteia (alegeri locale, parlamentare, prezidențiale) se impune existența unui specialist în P.R. (relații publice), principala sa atribuție constând în gestionarea cât mai eficientă și directă a relațiilor cu diverșii reprezentanți ai mass-mediei.

Pentru o cât mai bună colaborare cu mass-media, ce se va răsfrânge în mod direct asupra imaginii respectivului candidat, respectiv a imaginii formațiunii politice din care acesta face parte, este recomandabil ca persoana desemnată cu relațiile publice și care face parte din echipa de campanie să dețină suficientă experiență în comunicare, ca și diverse relații printre reprezentanții mass-mediei, indiferent de mediul acestora (respectiv media scrisă, media din online, televiziuni, radio, etc.).

În cazul în care specialistul P.R.. deține diverse cunoștințe nu doar în domeniul comunicării, ci și al mass-mediei, acesta îi poate fi de un real ajutor respectivului candidat, prin elaborarea corectă și atent structurată diverselor comunicate de presă, ca și pentru întreținerea și dezvoltarea relațiilor acestuia cu mass-media. În acest fel respectivul candidat va reuși să se remarce mult mai facil la nivelul mass-mediei, știut fiind impactul unui comunicat de presă ori declarație corect realizat/ă și atent structurat/ă.

În cadrul oricărei campanii electorale, consilierul P.R., ce deseori este denumit și strateg, prin prisma faptului că acesta deține o viziune completă asupra întregii imagini a respectivului candidat/formațiune politică, are rolul de a superviza orice fel de acțiune pe care o derulează acesta/aceasta, el colaborând în mod constant cu aproape întreaga echipă de campanie.

Cea mai bună definiție a strategului de relații publice o regăsim la Bongran, care apreciază că acesta are capacitatea de a crea „imaginea actorului politic: expresie verbală și non-verbală, vestimentație, tipuri de comportament situațional strategic, afișe electorale, sloganuri, pancarte, materiale și acțiuni promoționale, spoturi publicitare audio și video, discursuri, conferințe de presă, design al emisiunilor în care participă candidatul etc”. Iar principalul obiectiv pe care acesta îl urmărește este acela al punerii în valoare a ideilor „unui candidat înaintea unui electorat, creând diferența în raport cu alți candidați: este vorba deci de o imagine globală oameni – idei”.

Demn de menționat este faptul că aria de acțiune a strategului de relații publice în cadrul unei campanii electorale se manifestă:

La nivelul extra-organizațional – acesta având capacitatea de a dezvolta și de a întreține diversele relații de tip amiabil nu doar cu reprezentanții mass-mediei, ci și cu diverse organizații, instituții ori persoane din medii diverse

La nivel intra-organizațional – acesta trebuie să determine în interiorul organizației politice din care face parte un climat pozitiv, ce are la bază numai relații amiabile, de bună înțelegere

CAPITOLUL 3. STUDIU DE CAZ

În cadrul prezentei lucrări de diplomă, denumite „Impactul mass-mediei în desfășurarea campaniei electorale” se impune realizarea unei cercetări în conținutul căreia să se reușească evidențierea importanței pe care o are mass-media în cadrul unei campanii electorale, în acest caz optându-se pentru campania electorală prezidențială. În vederea realizării diferențelor deosebite ce se pot constata între impactul pe care îl deținea mass-media asupra unei campanii electorale prezidențiale în urmă cu 26 de ani și actualele influențe ale acesteia în cadrul campaniilor electorale de dată recentă (în speță, campania electorală pentru alegerile prezidențiale ce s-au desfășurat în cursul anului 2014), se impune prezentarea succintă a diverselor elemente sesizate în domeniul temei alese, la începuturile mass-mediei românești, respectiv a campaniilor electorale în cadrul unei societăți democratice.

Marea majoritate a campaniile electorale ce s-au derulat, după anul 1990, în țara noastră, au constituit de-a lungul anilor subiectul multor cercetări și studii realizate de specialiști, mare parte dintre acestea având o evoluție atipică, cu rezultate neașteptate. Fie că vorbim de succesul neașteptat al lui Emil Constantinescu în fața liderului social democrat, Ion Iliescu (care se bucura în anul 1996 de un imens capital de imagine la nivelul țării), de performanța reușită de liderul Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor la alegerile prezidențiale din anul 2000 (care a obținut în turul al doilea un rezultat apropiat de cel al fostului președinte Ion Iliescu), de răsturnarea de situație din campania electorală din anul 2004, când candidatul cu cele mai mari șanse de atunci, Adrian Năstase, a pierdut în fața ultimului înscris în cursă (după retragerea lui Teodor Stolojan) Traian Băsescu, sau de alegerile prezidențiale din anul 2009, când Mircea Geoană a fost inițial declarat câștigător, după câteva ore câștigând alegerile contracandidatul său, Traian Băsescu (ca urmare a rezultatelor venite de la secțiile de vot ale României în Paris, rezultate care au stârnit multe controverse și care acum, în anul de grație 2017, se constituie în subiectul central nu doar a unei anumite părți a mass-mediei, ci și al unei comisii parlamentare), alegerile prezidențiale în România s-au dovedit a fi imprevizibile.

În cadrul prezentării impactului pe care mass-media la avut asupra campaniilor electorale pentru prezidențiale, derulate în țara noastră în ultimii 28 de ani, o atenție deosebită va fi acordată modului în care s-a uzat de către mass-media în vederea diseminării mesajului electoral transmis de marea majoritate a candidaților, ca și strategiilor marketingului politic (așa cum acestea au fost sesizate) la care au apelat o parte dintre acești candidați.

În cadrul primei campanii electorale pentru alegerile prezidențiale, ce s-a derulat în cadrul societății democratice la început de drum (cu mențiunea că și mass-media liberă și democratică era tot în faza de început), în cursul anului 1992, se remarcă faptul că mediatizarea diverșilor candidați în cadrul televiziunii (posturile din acea perioadă erau nu doar extrem de puține, ci și aproape deloc neexperimentate în astfel de evenimente) s-a realizat în mod exclusiv prin intermediul unor monologuri ce erau, în prealabil, înregistrate de către candidați, în conținutul cărora aceștia încercau să le capteze atenția alegătorilor.

Nici în cadrul emisiunilor electorale nu se remarcă o abordare deosebită, candidații la alegerile prezidențiale din acea perioadă fiind puși să își citească fiecare platformele electorale cu care aceștia se prezentau în fața cetățenilor, potențiali susținători ai acestora. În ceea ce privește domeniul publicității electorale, acesta era unui extrem de limitat, mass-media limitându-se la atașa unui slogan al unui candidat o anumită siglă electorală, în vreme ce comunicarea electorală din acea perioadă nu a inclus nici un fel de videoclipuri publicitare, special concepute pentru candidații în cauză.

În România anului 1992 se remarcă existența a numai două canale ce aparțineau televiziunii publice, și care, în acea perioadă, fuseseră etichetate ca aparținând puterii, respectiv fiind în totalitate politizate. În acest context, mesajul politic în cadrul campaniei electorale a fost unul de tip unidirecțional, respectiv îndreptat de la respectivul emițător politic înspre electorat, televiziunile respective fiind doar canale de transmitere a acestui mesaj, în absența oricărei tentative de contestarea acestui mesaj ori de dezbaterea acestuia.

O altă abordare, chiar dacă destul de timidă, se remarcă la nivelul presei scrise a acelor vremuri, care, chiar dacă avea obiceiul de a se înscrie în anumite limite, atent delimitate, reușea să analizeze, prin intermediul editorialelor (aflate încă în stadiul definirii) nu în totalitate mesajele politice pe care candidații le transmiteau electoratului, cât mai ales comportamentul acestora, ca și diversele activități de campanie ce erau derulate.

În situația în care, în anul imediat următor momentului „Decembrie 1989”, întreaga atenție era concentrată pe marile adunări electorale (liderul F.S.N. – Frontul Salvării Naționale – de atunci, controversatul Ion Iliescu, reușind să facă adevărate „băi de mulțime” – cum acestea sunt denumite astăzi), doi ani mai târziu se remarcă o modificare la nivelul strategiilor de campanie adoptate de către marile formațiuni politice.

În această campanie electorală s-a remarcat faptul că interesul candidaților pentru deplasări prin țară, în vederea stimulării electoratului și atragerea de voturi din partea simpatizanților, s-a redus considerabil, în favoarea aparițiilor în media, care în acea perioadă se concretiza în special în apariția la televiziunea publică. Demn de menționat este faptul că în anul 1992 mass-media era încă puternic influențată de contextul social-politic deosebit, și el aflat sub incidența diverselor practici și atitudini autoritare, moștenite de la vechiul regim.

În acest context se poate aprecia faptul că în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale derulate în cursul anului 1992 în România, comunicarea politică se remarcă în special prin mediatizarea diverșilor candidați în cadrul posturilor publice de televiziune, fără o implicare activă din partea diverșilor reprezentanți ai mass-media, în speță a jurnaliștilor care activau în acea perioadă în T.V.R.

Influența mass-mediei asupra campaniei electorale începe să se contureze în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 1996, când se remarcă apariția condițiilor pluralismului televizual, urmare a înființării pe piața media a diverselor canale de televiziune private, dintre care amintim Tele7abc, Canal 31 (postul de televiziune care ulterior a devenit binecunoscutul PRO TV), Antena 1 ori canalul Ameron.

Posturile acestea de televiziune au reprezentat prima alternativă (dorită) la ofertele televiziunii publice (ce se expunea pe piață prin intermediul celor două canale ale sale, TVR 1 și TVR 2), care, urmând obiceiul campaniei electorale din anul 1992, a continuat să difuzeze pe post diversele materiale electorale anterior înregistrate de către candidații din cursa electorală.

În turul al doilea al acestei campanii electorale pentru alegerile prezidențiale s-a reușit, pentru prima oară, organizarea primei dezbateri politice televizate din țara noastră, principalii contracandidați fiind președintele în funcție de atunci, Ion Iliescu, și cel care avea să-i ia locul, Emil Constantinescu.

Dacă analizăm, la modul general, rolul pe care l-au avut în timpul acestei dezbateri politice televizate moderatorii, vom constata că aceștia nu au înțeles să se implice în mod direct în discuțiile celor doi contracandidați, ei limitându-se doar la :

Distribuirea întrebărilor, anterior elaborate, pentru fiecare candidat la alegerile prezidențiale în parte, în mod succesiv oferirii răspunsurilor

A cronometra timpul conferit răspunsurilor la întrebările adresate invitaților din platoul televiziunii care organiza dezbaterea politică televizată

Și în acest caz se remarcă, ca și practică de mediatizare a candidaților, cea a monologului politic.

În cadrul procesului dedicat conceperii și inclusiv realizării diverselor clipuri electorale ce au fost difuzate în perioada campaniei electorale din anul 1996, se remarcă abundența simbolurilor tradiționale ce erau reprezentate în principal de imaginea unui sat românesc idilic sau dimpotrivă, imaginea bisericii, imaginea bunicilor/bătrânilor, imaginea casei părintești, imaginea tinerilor și a copiilor în port popular, imaginea candidatului ce se implica în diverse activități din mediul rural (cel mai adesea acesta dansa alături de „fii satului” cu ocazia participării la diversele serbări câmpenești). Și fondul muzical al acestor clipuri electorale era atent ales, marea majoritate a candidaților optând pentru diverse acorduri de natură folclorică, ce fuseseră prelucrate pe ritm folk ori rock.

În ceea ce privește intensitatea, respectiv frecvența cu care aceste clipuri electorale erau difuzate pe posturile de televiziune, acestea erau direct influențate de resursele financiare aflate la dispoziția candidaților la alegerile prezidențiale din anul 1996, respectiv al partidelor. Se remarcă astfel că cea mai bună și puternică reprezentare mediatizată în campania pentru alegerile prezidențiale din anul 1996 a fost cea a Convenției Democrate Române (respectiv C.D.R.), al cărui candidat, profesorul Emil Constantinescu, a și reușit să-l învingă pe principalul său contracandidat, președintele în funcție, Ion Iliescu.

Emil Constantinescu s-a bucurat de o adevărată campanie electorală comercială, ce s-a bazat în principal pe imaginea atribuită unui lider intelectual, ce are o moralitate deosebită și care dispune de capacitatea de a determina o reconciliere la nivel național.

Marea majoritate a candidaților din această campanie electorală pentru alegerile prezidențiale din anul 1996 au încercat să le transmită alegătorilor idei privind originea acestora „sănătoasă”, ca și a valorilor pe care aceștia intenționau să le promoveze, valori și origini ce nu fuseseră deloc prejudiciate de eventuala apartenență a candidaților la fostul regim comunist, regim extrem de contestat în acea perioadă. În vederea persuadării marii părți a electoratului român, s-a avut în vedere utilizarea unei retorici de tip paternalist, în cadrul căreia se promova, cu prioritate, persoana deosebită a respectivului candidat.

Se remarcă, de asemenea, faptul că unica sursă privind informarea alegătorilor în privința modului de organizare tehnică a votului pentru alegerea președintelui s-a constituit în canalele de televiziune private, tot ele fiind și cele care au prezentat diversele evoluții interne de la nivelul principalelor formațiuni politice, relațiile dintre acestea pe scena politică, modul de derulare al acțiunilor dedicate campaniilor electorale, ca și prezentarea candidaților și a familiilor acestora.

Tot în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 1996, dar și al practicii la nivelul mass-mediei românești post-decembriste, se remarcă și apariția staff-ului de campanie, căruia a început să i se acorde o atenție deosebită, mai ales în cazul candidaților apreciați ca având „șanse reale”. Iar canalele de televiziune au reușit să transforme întregul complex al activităților dedicate marketingului electoral într-o reală sursă a vizibilității și promovării „actorilor” politici, cu precădere a celor care se înscriseseră în „cursa pentru Cotroceni”.

În ciuda faptului că, la nivel general, nu se pot cuantifica progrese deosebite, se poate aprecia că în cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 1996 mediatizarea candidaților a fost cu mult mai mare, aspect care s-a sesizat și în cadrul programelor de campanie cu care aceștia s-au prezentat în fața alegătorilor, aspecte influențate în mod special de numărul mai mare al canalelor de televiziune, de varietatea acestora, ca și de spațiile de antenă cu mult mai generoase, alocate diverselor materiale de tip electoral.

În aceste condiții, în fața alegătorilor, candidații din această campanie electorală pentru alegerile prezidențiale au devenit cu mult mai vizibili prin intermediul mass-mediei, context în care aceștia au încercat în permanență să își adapteze din mers diversele strategii de comunicare, având în vedere:

Trendul sesizat la nivelul electoratului

Mesajele transmise de contracandidați

Cerințele și rigorilor în continuă creștere sesizate la nivelul pieței mediei

În cadrul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2000 se remarcă faptul că, în mod indirect, P.D.S.R.-ul, formațiunea politică transformată din fostul Frontul Salvării Naționale, și în fruntea căruia se afla fostul președinte ale României, Ion Iliescu, a reușit „să fure startul”, partidul poziționându-se în fruntea listei preferințelor marii majorități a electoratului cu mult înaintea declanșării propriu-zise a campaniei.

În mod categoric, P.D.S.R.-ul poate fi numită vedeta mediatică a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2000, această formațiune politică plasându-se pe primul loc în topul vizibilității pe piața media.

În domeniul mediatizării, această formațiune politică, în fruntea căruia se afla carismaticul Ion Iliescu, a urmărit, în cadrul acestei campanii electorale, nu atât influențarea electoratului, cât mai ales relațiile cu mass-media, cu precădere cele cu televiziunile, o importanță deosebită fiind acordată postului de televiziune Antena 1, care, la modul practic, s-a preocupat deosebit de realizarea unei mediatizări excesive a acestui partid.

Pe perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2000 se constată pentru prima oară, în istoria recentă a țării, importanța deosebită pe care o au sondajele de opinie, care s-au constituit în reale surse declanșatoare de dispute și confruntări politice.

Nu de puține ori mass-media s-a mulțumit doar să preia aceste sondaje și să se distribuie efectiv, respectiv rezultatele acestora. Iar impactul a fost cu atât mai mare cu cât se cunoaște faptul că în domeniul politic sondajele de opinie se constituie în sistemul de referință ideal în vederea obținerii diverselor informații ce privesc atitudinea electoratului, atitudine ce se formează în funcție de ideile promovate de către candidați, ca și de imaginea pe care aceștia reușesc să și-o construiască.

Spre deosebire de campaniile electorale pentru alegerile prezidențiale, anterior prezentate succint, în cadrul cărora se poate aprecia că impactul mass-mediei a fost unul timid, în ultima campanie electorală dedicată alegerilor prezidențiale impactul mediei a fost unul major, după cum au demonstrat-o și rezultatele ulterioare.

Se remarcă a se aminti faptul că nici un analist politic, nici un strateg, nici un jurnalist de carieră nu se gândea la începutul anului 2014 ca penelistul Klaus Iohannis, propulsat pe scena politică (de potențialul candidat la alegerile prezidențiale al puternicului partid P.N.L, liderul Crin Antonescu) în eșalonul I al partidului va ajunge să îl înfrângă categoric pe liderul celui mai mare partid din România, Victor Ponta, care avea în spate o adevărată mașinărie de partid, cu tot ceea ce implică aceasta, de la un buget imens, la pârghii nelimitate, generate de poziția ocupată de P.S.D. la nivelul statului român.

Și totuși, în ciuda tuturor acestor aspecte, Victor Ponta a reușit să piardă în mod rușinos în fața liberalului Klaus Iohannis, care nu s-a remarcat nici prin băi de mulțime, nici prin discursuri politice și nici măcar prin aparițiile sau intervențiile din media.

Înfrângerea lui Victor Ponta s-a datorat votului masiv anti-Ponta și anti-P.S.D. venit din diaspora, vot ce a crescut semnificativ după ce în primul tur de scrutin al alegerilor mulți au fost românii aflați peste graniță care au reclamat că nu și-au putut exprima voința politică din cauza proastei organizări a alegerilor din diaspora, organizare de care era responsabilă chiar guvernul condus până nu demult de Victor Ponta.

Putem afirma cu certitudine că, pe fondul deteriorării serioase a imaginii, generate de asocierea cu fostul președinte Traian Băsescu, de oamenii de afaceri și liderii politici cu probleme de natură penală pe care i-a agreat în prezența sa, dar și de atitudinea arogantă și sfidătoare pe care a afișat-o în nenumărate rânduri (vezi episodul „eu nici nu merg în primul tur, stau acasă, manânc semințe și mă uit la televizor. Merg direct în turul al doilea și voi câștiga”) Victor Ponta a fost „taxat” de electoratul român, mare parte dintre aceștia tineri și plecați peste graniță.

Alegerile prezidențiale din 2014 au introdus pe scena politică din România noțiunea „Partidul Facebook”, cunoscuta rețea de socializare având un rol determinant în insuccesul înregistrat de Victor Ponta. În ciuda faptului că imaginea sa s-a deteriorat constant, nici Victor Ponta și nici persoanele din anturajul său, responsabile cu imaginea și comunicarea, nu au reacționat corespunzător, aspect care s-a reflectat simțitor asupra rezultatului alegerilor.

Prezentarea generală

În România, campania electorală pentru prezidențialele din anul 2014 vizând serviciile de programe audiovizuale, s-a derulat în conformitate cu condițiile ce au fost stabilite de Legea nr. 370/2004 privind alegerea președintelui, cu ulterioarele modificări și completări. Acesteia i se adaugă Legea Audiovizualului (nr. 504/2002- modificată și completată), Codul de reglementare al conținutului audiovizualului, ca și Decizia CNA nr. 528/2014 privind regulile desfășurării campaniei electorale în audiovizual.

Alegerile prezidențiale din anul 2014 din România au avut loc în data de 2 noiembrie, la Biroul Electoral Central depunându-și candidaturile, până la termenul prevăzut de lege, un număr de 14 candidați, respectiv:

Victor Viorel Ponta – desemnat de către Alianța Electorală PSD-UNPR-PC. În vârstă de 42 de ani, a candidat pentru prima oară la aceasta funcție, el ocupând anterior funcția de premier în guvernul alianței anterior menționate

Klaus-Werner Iohannis – desemnat de Alianța Creștin-Liberală PNL-PDL, după retragerea fostului lider PNL, Crin Antonescu. În vârstă de 55 de ani, Iohannis, care a reușit să devină președintele României, este de profesie profesor, în ultimii 14 ani anteriori înscrierii în cursa prezidențială ocupând funcția de primar al municipiului Sibiu

Elena Udrea – candidat din partea Partidului Mișcarea Populară, a fost un lider politic marcant în perioada cât la Cotroceni s-a aflat fostul președinte Traian Băsescu, media vehiculând permanent diverse zvonuri privind o posibilă relație a celor doi. În vârstă de 41 de ani, Elena Udrea a fost cel mai tânăr candidat din campania prezidențială a a nului 2014, ea fiind foarte apreciată de către electorat în perioada anterioară crizei economice.

Monica Luisa Macovei – în vîrstă de 55 de ani, a fost deseori acuzată pentru activitatea pe care a desfășurat-o în perioada regimului ceaușist, când era procuror. După alegerea lui Traian Băsescu în fruntea statului, Macovei a ocupat funcția de ministru al Justiției, ulterior reușind să devină europarlamentar. Pentru a candida la aceste alegeri parlamentare, Monica Luisa Macovei a demisionat din PDL, iar pe perioada campaniei electorale a atacat-o deseori pe fosta sa colegă de partid, Elena Udrea

Călin Popescu Tăriceanu – în vârstă de 62 de ani, a fost un lider marcant al Partidului Național Liberal, în ultima perioadă el preferând să facă un pas înapoi din eșalonul 1 al politicii. Tăriceanu a ocupat funcția de premier în perioada în care în fruntea statului se afla Traian Băsescu, cei doi având deseori diverse „contre” în public. De altfel, Tăriceanu a fost apreciat pentru modul în care a știut să-i țină piept lui Traian Băsescu, liderul liberal reacționând prompt la orice tentativă a acestuia de „dominație” politică. Desemnat președinte al Senatului, Tăriceanu a candidat la funcția de președinte al României din calitatea de independent, după neînțelegerile din PNL, care l-au determinat să părăsească PNL și să își facă o nouă formațiune politică

Teodor Meleșcanu – în vârstă de 73 de ani, a ocupat o bună perioadă funcția de director al Serviciului de Informații Externe, ca și pe cea de ministru de Externe. Ca și Călin Popescu Tăriceanu, Meleșcanu a intrat în cursa prezidențială în calitate de candidat independent.

Dan Diaconescu – în vârstă de 46 de ani, este primul ziarist de marcă (cu mare priză la public) care s-a înscris în cursa prezidențială în ultimii ani. Diaconescu a candidat la alegerile prezidențiale din partea „Partidul Poporului – Dan Diaconescu”, partid fondat chiar de el, în urma succesului repurtat la televiziunea proprie, OTV, ca urmare a mediatizării subiectului „Elodia”. Dan Diaconescu s-a aflat în centrul unor scandaluri politice, cel mai mare dintre acesta fiind generat de situația de la Oltchim.

Kelemen Hunor – în vârstă de 47 de ani, a candidat la alegerile prezidențiale din partea UDMR, el ocupând în ultima perioadă funcția de ministru al Culturii, ca și pe cea de vicepremier în guvernul condus de liderul PSD, Victor Ponta.

Szilagyi Zsolt – în vârstă de 46 de ani, a candidat din partea „Partidului Popular Maghiar din Transilvania”, el fiind fostul șef de campanie al controversatului lider Tokes Laszlo (candidat și el la alegerile prezidențiale anterioare) și ulterior șeful de cabinet al acestuia (în funcția de europarlamentar) la Bruxelles

Corneliu Vadim Tudor – în vârstă de 65 de ani, a fost un lider politic important al României, mai ales în perioada anilor 2000, când a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, ulterior pierzând în fața fostului președinte, Ion Iliescu. A candidat din partea Partidului România Mare, partid ce a pierdut foarte mulți susținători în ultimii ani, el aflându-se pentru a cincea oară în această cursă electorală

Constantin Rotaru – în vârstă de 59 de ani, a candidat din partea Partidului Alternativa Socialistă, el fiind un cunoscut om de afaceri. Rotaru s-a mai înscris în această cursă și la alegerile din anul 2009, în anul 2007 candidând și pentru un loc în Parlamentul European

William Brânză – în vârstă de 42 de ani, a candidat din partea Partidului Ecologist Român, el fiind un apropiat al partidului condus de Emil Boc, PDL. Brânză s-a implicat activ în rândul comunităților românești de peste graniță, el ocupând ulterior un loc în Senatul României

Mirel Mircea Amariței – a candidat din partea Partidului Prodemo, al cărui lider este. De profesie avocat, Amariței a fost implicat în numeroase scandaluri, cel mai de răsunet fiind dosarul insolvenței Realitatea Media, în care avocatul este acuzat că a antedatat niște contracte de cesiune, cu scopul de a prejudicia societatea.

Gheorghe Funar – în vârstă de 65 de ani, a fost un lider marcant al Partidului România Mare, ulterior având diverse neînțelegeri cu președintele acestuia, Corneliu Vadim Tudor. Funar a ocupat și funcția de primar al municipiului Cluj Napoca, el înscriindu-se la alegerile prezidențiale ca independent

Alegerile prezidențiale din anul 2014 au dovedit influența deosebită pe care a avut-o nu doar mass-media, ci și mediul online, în speță Social Media, cu rețelele de socializare (Facebook și Twitter), asupra electoratului român, cel mai mare impact fiind înregistrat la nivelul diasporei, care a schimbat major rezultatul în cursa prezidențială.

Rezultatele campaniei desfășurate de Klaus Iohannis au fost unele spectaculoase, în special în cel de-al doilea scrutin. Acestea au fost reprezentate de o creștere foarte rapidă a susținătorilor acestuia, mai exact de la 2.881.406 în primul scrutin, la 6.288.769 în al doilea scrutin aflându-se la o diferența de 8.87 procente față de contracandidatul sau, Victor Ponta.

Campaniile electorale care folosesc argumenteenegative la adresa părții adverse sunt tot mai utilizate în România. Un element nou în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2014 a fost prezența discursului instigator la ură și intoleranță pentru ai obține voturi, în ciuda apelului societății civile la o competiție electorală corectă, lipsită de discursuri discriminatoare.

Utilizând slogane precum “Un președinteecare unește” și “Mândri că suntemiromâni”, campania candidatului Victor Ponta a avut la bază o abordare discursivă pur etnică concentrată pe conceptual de națiune română, făcând apel la românii aflați în afara granițelor (chiar dacă nu au cetățenie română), excluzând pe de altă parte cetățenii români de altă etnie.

Promovând acest tip de slogane, discursul din campanie a generatimai multă ură și dezbinare decât solidaritate și unitate. Din cauza atacurilor multiple la adresa lui Klaus Iohannis, s-a creat o polarizare a spațiului de dezbatere și s-au accentuat unele diferențe între diferite zone ale țării, dar și între diferite tipuri de cetățeni.

Decredibilizarea candidatului Klaus Iohannis s-a realizat prin scoaterea în evidență a diferențelor dintre acesta și cetățenii majoritari (neamevs. român, iprotestant vs. ortodox). Echipa adversă a urmărit asocierea discursivă a lui Klaus Iohannis cu interese “străine” făcându-se apel la mentalul colectiv, la prejudecățile și sentimentele negative ale acestuia față de străini.

Discursulixenofob din ultima parte a campaniei electorale a utilizat și a accentuat atât resentimentele istorice cât și pe cele apărute în urma experiențelor negative a unei părți considerabile de cetățeni români care au plecat să lucreze în Uniunea Europeană și care au fost la rândul lor ținte ale discriminării.

Pe lângă folosirea abuzivă a conceptului străin sau a altor aluzii referitoare la etnia lui Klaus Iohannis, o parte din mesajele discriminatorii au avut în vedere și alte aspecte decât apartenența religioasă și etnia acestuia țintindela dezumanizarea acestuia (de exemplu: „nu este bun familist”, „a făcutetrafic de copii”)

Încă de la începutul campaniei din ziua în care Victor Ponta și-a anunțat candidatura la Președinția României, a fost clar pentru media că teme precum ortodoxia și naționalismul vor fi amplu dezbătute în campania electorală.

În cursul zilei de 29 iulie 2014, Victor Ponta a reușit să facă la Craiova prima declarație etnică, ce a fost rapid preluată și taxată de mass-media „Nu cred că unicandidat la funcția de președinte aleRomâniei are o problemăedacă nu este orthodox sau nu e de etnie română. Consider că are exact aceleașiidrepturi cu mine. Însă doresc un lucru și îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuzeenimeni sau să spună că e un defect faptul că suntiromân sau ortodox în țara mea. M-am născut român și așa o săimor, mă mândresc cu asta”.

Atacurile virulente cu aluzie la etnia lui Klaus Iohannis au apărut în septembrie 2014, prin bannere anonime publicate pe internet și promovate prin programul de publicitate Ad-Google pe diferite platforme de știri online. Bannerele conțineau imaginea lui Iohannis însoțit de mesajele: „Am dat copiii români afară din școlile noastre!” și „Am câștigat mii de euro din traficul cu copii!.

După seria de atacuri desfășurată pe internet, o parte prin intermediul mediei online, o parte prin intermediul membrilor și simpatizanților de partid, social democratul Victor Ponta a decis să pornească o luptă de masă împotriva contracandidatului său, Iohannis. Astfel, tot în luna septembrie a anului 2014, liderul P.S.D. Gorj (județul de origine al social democratului Ponta) Florin Cârciumaru, a declarat că pentru candidatul A.C.L. la Președinția României este un dezavantaj faptul că nu este „pur român” și că nu aparține de biserica ortodoxă, mesajul fiind de asemenea distribuit virulent nu doar la nivelul mediei clasice, ci mai ales în mediul online.

Pentru aceste afirmații discriminatorii, Florin Cârciumaru a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Iar Victor Ponta, spre deliciul unei părți a mass-mediei, a ales să continue atacul, el declarând că „din ce știu, unicul candidat care nu a ajuns în turul 2 și a afirmat clar că-l susține pe Iohannis este Zsolt Szilagyi, cel care vrea să rupă Transilvania și să o facă separat de România, ceea ce consider eu că, de fapt, sprijinul lui nici nu l-aș fi vrut”

Rezultatele promovării aceste campanii naționaliste s-au materializat, cu precădere, în determinarea unui val imens al intoleranței, aspect ce s-a remarcat cu precădere în cadrul mediului online, unde comentariile și postările incluzând diverse caractere xenofobe ori naționaliste au atins cote impresionante.

Specificul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din România anului 2014 s-a reflectat la nivelul mass-mediei în special în cadrul diverselor confruntări ce au avut la bază teme de corupție, de la persoane publice anchetate pentru corupție până la reglări de conturi și atacuri la persoană.

La prima vedere, alegerile din 2014 au fost prezentate la nivelul mass-mediei românești ca un concurs între doi lideri politici, care au căzut de acord asupra celor mai multe dintre problemele stringente ale țării, de la lupta împotriva corupției și până la dezvoltarea relațiilor cu UE și Statele Unite. Astfel, în vreme ce Victor Ponta afirma cu doar două săptămâni înainte de scrutin că se consideră a fi „un premier proeuropean și proamerican, așa că România va continua în această direcție în viitor”, liberalul Klaus Iohannis susținea că „orientarea mea este către Vest”, subliniind că „ceea ce se întâmplă în Ungaria acum nu este o democrație care se îndreaptă în direcția bună”.

“România lucrului bine făcut” – acesta a fost sloganul campaniei electorale desfășurată de Klaus Iohannis, slogan ce a apărut atât în numele programului său prezidențial, cât și în bannerele care au fost răspândite în întreagă Românie dar și în mediul virtual, el fiind perceput destul de bine la nivelul mass-mediei. Iar pentru a fi mai convingător în fața mass-mediei, Klaus Iohannis ținea să precizeze că „România lucrului bine făcut este o Românie normală, proiectele se gândesc, apoi se pun în practică. Orice român este respectat și i se respectă toate drepturile. În România lui Klaus Iohannis, fiecare își vede de treaba și reconstruim împreună România. Este o țară a locurilor de muncă, unde toți românii au un venit decent, oamenii au libertatea de a alege. România lui Klaus Iohannis seamănă cu Sibiul lui Klaus Iohannis. Este o Românie în care investitorii vin cu mare plăcere, iar capitalul autohton este sprijinit”.
Iar presa a remarcat imediat faptul că acest slogan punea accentul pe marcarea diferenței dintre Iohannis și contracandidații săi, făcând implicit trimiterea la originea să de sas, ca și la mitul conturat în România privind lucrurile nemțești, despre care se aprecia că ar fi „bine făcute”.

În afară de sloganul principal, liberalul Klaus Iohannis a oferit mediei și un slogan secundar, respectiv: „Lege, nu hoție. Fapte, nu vorbărie”, prin intermediul căruia s-a dorit transmiterea un beneficiu pentru cetățeni, ce ar fi constat în eradicarea hoției, în respectarea legii, ca și în renunțarea la „vorbe” și trecerea „la fapte” (mesajul fiind perceput de mass-media drept unul general, cu ușoare tente de individualizare).

Pe perioada campaniei electorale, Iohannis a încercat în permanență să-și țină media cât mai aproape, prin intermediul acesteia fiind transmise diverse mesaje alegătorilor, cel mai edificator fiind: „De dată această nu trebuie să alegem între două persoane, ci între două abordări. Va propun schimbarea felului în care se face politică în Românie, Victor Ponta, o continuare. Eu rămân cu oferta mea. Voi apăra dreptul oricărui român la vot, indiferent dacă votează în Dorohoi sau în Londra. Se pare că Guvernul nu a putut să facă acest lucru. Dacă nu a putut să facă cât a fost prim-ministru, cum credeți că va fi bun că președinte? Eu vreau să fiu președintele vostru. Dacă vreți să fie un președinte exponent al baronilor, PSD va avea toată puterea. Nu dați toată puterea unui singur partid, care este un partid de stânga, nereformat. Votați schimbarea!”

În ceea ce privește afișul care reprezintă campania electorală a lui Klaus Iohannis, a fost realizată o analiză detaliată de către un psiholog și un specialist în marketing. Potrivit acestora, afișul a fost unul foarte bun, deoarece acestuia i se vedeau mâinile, care reprezentau „extensii ale ființei noastre sociale”, acest fapt simbolizând încredere în comunicare.

După părerea acestora, afișul a reușit să completeze foarte fericit campania lui electorală, prin faptul că el a transmis că reușește să vadă într-un mod diferit lucrurile, în raport cu restul candidaților. Un alt mesaj prin intermediul căruia Klaus Iohannis și-a susținut campania a fost cel postat pe website-ul lui oficial, adresat în special tinerilor români: „Tinerii noștri s-au săturat de mediocritate, mai ales în politică. Vor performanță, vor să demonstreze că a venit timpul lor, că pot face ei înșiși România în care să trăiască mâine”.

Strategiile și tacticile dedicate mobilizării electoratului

Se apreciază că în cadrul campaniei electorală din anul 2014, liberalul Klaus Iohannis nu a avut o strategie definitivată, spre deosebire de contracandidatul sau, Victor Ponta. Acesta, și implicit ceilalți candidații la președinție din anul 2014, nu s-au bazat pe foarte multe strategii, folosirea sloganului fiind considerată drept prioritară.

O altă strategie folosită de liberalul Iohannis a fost strategia online, respectiv utilizarea la maxim a spațiului virtual, conferit nu doar de mass-media online, ci și de cunoscuta rețea de socializare, Facebook, strategia și comunicarea online a acestuia fiind realizată de cunoscutul Vlad Tăușance.

Astfel, prin intermediul mediei online, ca și a renumitei rețele de socializare, s-a reușit transmiterea numeroaselor resurse către marea masă a alegătorilor, incluzând resurse video, imagini, resurse text, ca și grafică, cu încurajarea diverselor inițiative de tip grass-roots.

Această strategie a fost adresată în special părții demografice cu vârste cuprinse între 18-35 de ani, mai exact majoritatea persoanelor ce accesează media online, ele deținând și conturi active în online, pe care le accesează în mod periodic.
Klaus Iohannis a reușit să distribuie în media online un număr de 221 mesaje (aproximativ 7 mesaje zilnic), fiind postate 138 fotografi, distribuite un număr de 45 link-uri către alte surse, distribuite 22 de fișiere video, ca și realizarea a 16 modificări de status.

Totalul postărilor în media online au reușit să adune un număr de 1.401.739 aprecieri, 100.739 de distribuiri, ca și 49.146 de comentarii.

Principalele teme pe care le-a abordat echipa liberalului Klaus Iohannis au fost:

Mobilizarea electoratului – a reprezentat un procent de 52% din totalul postărilor

Participarea la diverse evenimente electorale – a deținut un procent de 17% din totalul postărilor în media online

Prezentarea ofertei politice – cu un procent de 12% din totalul postărilor în media online

Cea mai apreciată postare din media online s-a dovedit a fi mesajul lui Klaus Iohannis din data de 21 octombrie 2014, în conținutul căruia acesta își îndemna susținătorii să i se alăture, mesajul primind în cadrul cunoscutei rețele de socializare, Facebook, nu mai puțin de 25.919 like-uri.

Principalele obiective ce au fost urmărite prin intermediul acestei strategii online deosebite au vizat câștigarea primului loc în cadrul spațiului virtual (media, dar și social media – respectiv peste 1000.000 de like-uri și un reach de 5000.000), ca și firescul obiectiv al câștigării alegerilor prezidențiale.

Rezultatul alegerilor a reprezentat o reală surpriză pentru Alianța Electorală P.S.D.-U.N.P.R.-P.C., ce îl vedea drept viitor președinte al României pe liderul P.S.D., Victor Ponta. Aflat deja, în acea perioadă, la conducerea Guvernului României, Victor Ponta s-a bucurat de sprijinul necondiționat acordat de două televiziuni media deosebit de puternice, respectiv România TV și Antena 3 – aceasta din urmă susținându-l în mod deosebit mai ales după arestarea liderului P.C., Dan Voiculescu (acesta fiind și fondatorul trustului media) și sechestrul instituit de A.N.A.F. asupra sediilor trustului Intact Media.

Pe lângă acestea, liderul social democrat și principalul contracandidat al lui Iohannis, Victor Ponta, a dispus de un buget uriaș de campanie, ceea ce i-a permis nu doar cumpărarea unui spațiu electoral impresionant în media, ci și a unui portofoliu uriaș de materiale promoționale.

Ulterior alegerilor, mulți au fost cei care au susținut că principala greșeală care i-a adus înfrângerea lui Ponta a constat în proasta organizare a alegerilor în secțiile de votare de peste graniță. Astfel, în turul întâi al alegerilor prezidențiale, numărul extrem de mic al secțiilor organizate pentru diaspora, insuficiența ștampilelor de vot și proasta organizare de la nivelul secțiilor au făcut ca un procent destul de ridicat din electoratul aflat peste graniță și care se prezentase la secțiile de vot să nu reușească să își exprime opțiunea politică (cele mai mari probleme au fost semnalate în Paris – capitala de unde au venit „voturile salvatoare” pentru președintele Traian Băsescu la alegerile prezidențiale din 2009, dar și în Marea Britanie, Spania și Italia).

Demn de semnalat este faptul că organizarea alegerilor prezidențiale, atât la nivel național cât și peste hotare, a revenit în sarcina guvernului, guvern ce a fost condus, până în apropierea perioadei alegerilor, de chiar viitorul candidat, Victor Ponta.

În ciuda numeroaselor probleme ce au fost semnalate în primul tur de scrutin (al căror rezultate au fost destul de strânse), guvernul României (în cadrul căruia se găseau membrii marcanți al P.S.D.) nu a luat măsurile necesare reglementării disfuncționalității, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale situația repetându-se în secțiile de votare de peste graniță.

Nemulțumirile acumulate din primul tur al alegerilor prezidențiale, când mulți români nu au putut să voteze din cauza proastei organizări, cozile de la secțiile de votare întinzându-se și pe câteva sute de metri (timpul petrecut pentru exprimarea votului fiind în unele situații și de zece ore) s-au evidențiat cel mai bine în mediul online, rețeaua de socializare Facebook transformându-se într-o adevărată platformă anti-Ponta (imaginea candidatului fiind asociată cu cea a guvernului condus de el, guvern responsabil de organizarea alegerilor).

Astfel, sutele de mii de mesaje, dar și imagini și clipuri video postate în mediul online au accentuat la maxim starea de nemulțumire a votanților români de peste granițe, aceștia prezentându-se într-un număr extrem de mare în cel de-al doilea tur de scrutin și „sancționându-l” pe fostul premier, actual candidat, cu votul împotrivă.

Primul care a recunoscut că rezultatul alegerilor prezidențiale din anul 2014 au fost influențate major de mediul online a fost contracandidatul lui Victor Ponta, Klaus Iohannis. Fără a dispune de bugetul impresionant de campanie al Alianței PSD-UNPR-PC, fără a cumpăra spațiu publicitar impresionant și fără a ieși în public ori în media (așa cum o facea Victor Ponta), Iohannis a reușit să câștige alegerile cu ajutorul diasporei, sloganul acestuia, „România lucrului bine făcut” jucând și el un rol important în mentalul românilor plecați peste hotare.

La scurt timp de la anunțarea rezultatelor, Klaus Iohannis s-a exprimat în mediul online, mulțumindu-le utilizatorilor de Facebook, pe contul său personal, pentru sprijinul acordat: „Ați scris istorie! Pentru prima dată, online-ul a făcut diferența”.

Și, într-adevăr, mediul online a influențat decisiv rezultatul alegerilor prezidențiale din România, după cum au dovedit-o ulterior statisticile. Pentru prima dată în istorie, „lupta” pentru fotoliul prezidențial nu s-a mai purtat în stradă ori în media clasică (televiziunea fiind factorul decisiv la alegerile din anul 2009), ci în mediul online, unde postările electoratului nemulțumit au atras un val imens de nemulțumire, nemulțumire ce ulterior s-a evidențiat în votul negativ acordat liderului PSD.

La rândul său, un apropiat al candidatului Victor Ponta, deputatul Sebastian Ghiță (patronul televiziunii România TV), a reacționat destul de nepotrivit, reacția sa confirmând faptul că Victor Ponta a pierdut datorită influenței mediului online. Ghiță a declarat la scurt timp de la anunțarea rezultatelor alegerilor prezidențiale că nu a crezut că „Partidul Facebook” și „Partidul Diaspora” vor reuși să întoarcă situația în favoarea lui Klaus Iohannis.

Conform rezultatelor oficiale, liderul PSD Victor Ponta a pierdut în turul al doilea de scrutin, în fața contracandidatului său, liberalul Klaus Iohannis, prin obținerea procentului de 45% din voturi. Și asta după ce în primul tur de scrutin Iohannis a reușit să obțină doar 30,37 % din voturile electoratului.

Influența mediului online a fost una deosebită, în primul tur de scrutin făcându-și puternic simțită prezența susținătorii Monicăi Macovei. În cel de-al doilea tur al alegerilor, s-a impus electoratul din diaspora, care a postat „la foc continuu” știri, informații, imagini, clipuri video legate de modul de desfășurare al alegerilor la diversele secții de votare organizate peste graniță.

Mai mult, prin intermediul mediului online s-a reușit organizarea unor numeroase mitinguri atât în țară cât și peste hotare, fără declararea inițiatorilor, care în acest fel au reușit să rămână, cel puțin aparent, anonimi. Transferarea campaniei electorale din mediul mass-mediei clasice în mediul online, prin intermediul rețelelor de socializare, a dus la modificarea considerabilă a percepției politice, fenomen întâlnit pentru prima oară în așa numita „Primăvară arabă”.

Un alt episod reprezentativ pentru influența mediului online în politică a fost semnalat în anul 2009, când în Republica Moldova a izbucnit așa denumita „Revoluție Twitter”, ce avea drept principal scop înlăturarea de la putere a lui Vladimir Voronin. Interesul tot mai mare pentru rețelele de socializare, indiferent de cultură, pregătire profesională, sex sau orientare politică s-a reflectat cel mai bine în campania electorală, când activitatea la nivel de global a cunoscut o creștere de tip exponențial.

Din păcate însă, mediul online este prielnic manipulării, manipulare care se poate realiza și propaga destul de ușor, cu consecințe deosebite, atât imediate, cât și de durată. Și asta deoarece în mediul online este destul de dificil de identificat autorul unei anumite informații postate/lansate, informație care poate fi incredibil de ușor distribuită exponențial, fără nici cel mai mic mijloc de control.

Iar situația devine cu adevărat critică în momentul în care această informație propagată nu este nici măcar veridică sau corectă. Candidatul Klaus Iohannis a reușit să câștige alegerile prezidențiale din anul 2014 prin intermediul mediului online datorită faptului că strategii săi de campanie au înțeles cel mai bine că în cadrul social media controlul este deținut de electorat și nu de partidele politice, cum se întâmplă în mass-media clasică (controlul mediatic).

Spre deosebire de alte campanii electorale, în care comunicarea media clasică era controlată de jurnaliști și politicieni prin cenzurarea mesajelor, controlul și descentralizarea acestora, în mediul online această influență nu mai este posibilă.

Mesajele electoratului curg pur și simplu în online, sunt distribuite și apreciate, fără ca jurnaliștii sau politicienii să aibă puterea de a le mai controla sau influența (eventualele comentarii postate cu un anumit scop de așa numiții „postaci” având o pondere și o influență destul de redusă). În plus, mediul online oferă mijloace nelimitate de transmiterea feedback-ului, spre deosebire de mass-media clasică.

În opinia specialiștilor, Klaus Iohannis a reușit să câștige ultimele alegeri prezidențiale datorită faptului că oamenii săi de campanie au înțeles din timp cum se poate mobiliza ideal mediul online, dar mai ales importanța electoratului, ce se poate transforma peste noapte într-un adevărat vector de imagine pentru un anumit candidat.

În campania electorală din mediul online, Iohannis a reușit să acumuleze peste un milion de fani (rețeaua de socializare Facebook), în vreme ce toate încercările lui Victor Ponta nu au reușit să îi convingă pe români să îi acorde sprijinul virtual (mai puțin de 700.000 de aprecieri pe contul de Facebook). Mai mult, oamenii de campanie ai liderului PSD Victor Ponta nu au reușit să-i descentralizeze acestuia mesajul politic, în așa fel încât să poată ajunge să fie distribuit în cadrul tuturor nodurilor rețelei de comunicare.

În acest moment se poate afirma cu certitudine că mediul online a devenit mai puternic decât media clasică, alegerile prezidențiale din anul 2014 fiind o dovadă a faptului că Social Media are un cuvânt greu de spus în cazul unui candidat credibil, ce prezintă un mesaj suficient de puternic. Și asta deoarece a crescut considerabil și numărul persoanelor care accesează contant rețelele de social media. Astfel, dacă la alegerile din anul 2009 pe principala rețea de socializare, Facebook, se semnala prezența unui număr aproximativ de 70.000 de persoane, în preajma alegerilor din 2014 numărul total al conturilor a depășit cifra de 7,2 milioane.

Victoria lui Klaus Iohannis i-a surprins total nepregătiți pe membrii alianței ACL, care nu au luat în calcul niciodată imensul val anti-Ponta venit din diaspora. Nici un politician, nici un analist, nici un strateg sau „jurnalist de partid” nu au anticipat fenomenul ce a fost dovedit ulterior „revoluția Facebook”.

Și în vreme ce Iohannis a preferat să nu iasă în evidență prin discursurile adresate electoratului, contracandidatul său, Victor Ponta, și-a intensificat atât seria discursurilor, schimbând din mers conținutul mesajelor adresate electoratului, ceea ce a generat o creștere și mai mare a valului de antipatie.

Mai în glumă, mai în serios, în perioada celui de-a doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale circulau zvonuri precum oamenii de campanie ai lui Victor Ponta, puși în fața „Revoluției Facebook”, au avut chiar ideea de a „cumpăra like-uri”, fără a înțelege complexitatea fenomenului, dar mai ales impactul acestuia la nivelul mentalului electoratului.

Însuși fostul coleg (de alianță și respectiv de partid) al celor doi contracandidați (Victor Ponta și Klaus Iohannis), Crin Antonescu, a recunoscut că șansele de câștig ale lui Iohannis erau destul de mici, în absența intervenției Social Media. Fostul lider PNL a declarat că nu se aștepta nimeni la „seismul electoral” generat de cunoscuta rețea de socializare, catalogând alegerile prezidențiale din 2014 drept niște „alegeri istorice”, ce au generat adevărate mutații pe scena politică românească.

Crin Antonescu a reușit să evidențieze și imensa greșeală pe care a făcut-o Victor Ponta după primul tur al alegerilor prezidențiale, când s-a declarat convins că îl va învinge pe Klaus Iohannis. Ambii candidați nu au luat în calcul impactul deosebit pe care Social Media îl va avea asupra rezultatelor alegerilor prezidențiale, electoratul român reacționând deosebit.

Astfel, sub influența Social Media, milioane de oameni s-au mobilizat și s-au prezentat la secțiile de votare, prezența fiind una impresionantă, comparativ cu cele înregistrate la alegerile anterioare. Votul masiv anti-Ponta sau votul anti-PSD (cum a fost numit de unii), manifestat de românii care au decis să își exprime voința politică, votând într-o zi în care erau liberi și deplasându-se în unele cazuri chiar și sute de kilometri până la puținele secții de votare organizate de guvernul român pe teritoriul altor state, a demonstrat capacitatea electoratului român de a declanșa ceea ce ulterior a fost numită „Apocalipsa electorală”.

În ceea ce privește strategia de comunicare online a câștigătorului Klaus Iohannis, aceasta a fost una curată, fără prea multe cosmetizări sau trucări de personaj, ceea ce a atras peste un milion de like-uri paginii personale a liderului politic. Strategia a inclus și distribuirea către susținătorii social media a textelor, a materialelor video și grafice, cu încurajarea inițiativelor de tip grass-roots.

În ceea ce privește demografia, strategia de comunicare online a lui Iohannis a fost concentrată în special de mobilizarea vidului de potențial (în ceea ce privea participarea la vot) pe categoria de vârstă 18-35, din mediul urban.

În ciuda faptului că strategii campaniei de comunicare online și-au propus ca principal obiectiv câștigarea nr. 1 în online – 1 milion de like-uri și reach de 5 milioane, rezultatele au fost peste așteptări, pagina de Facebook a lui Iohannis înregistrând mai mulți fani decât Angela Merkel sau Hollande, cu peste un milion de vizualizări unice la clipuri și peste 100.000 de share-uri (depășind cu mult performanțele înregistrate de paginile Facebook ale vedetelor aflate în vogă).

Spre deosebire de alți candidați, precum Elena Udrea, Monica Macovei și chiar Victor Ponta, Klaus Iohannis nu a avut pe Social Media așa numita „divizie de postaci”, în task-force fiind plasați doar patru administratori și moderatori ce aveau rolul de a disemina mesajele, de a răspunde mesajelor primite de la fani și de a media diversele comentarii.

Pe lângă aceasta, campania online Iohannis a avut un conținut de calitate, campania de Facebook Ads fiind calibrată pe micro-comunități de tip local, ca și pe grupuri de interese. Campania a fost atent structurată, ea a funcționat conform planurilor și nu sub impusul emoțiilor de moment generate de diversele fluctuații de procentaj ale candidatului, cu consolidarea brandului atipic și excluderea clișeelor și rețelelor considerate sigure, gen populims, photo ops ori star endorsement.

S-au realizat sute de vizualizări dedicate, răspunsurile în online au fost deosebit de prompte, feefback-ul foarte constructiv, departamentul comunicării online fiind total independent de restul campaniei lui Klaus Iohannis.

Mai mult, în primul tur de scrutin, în vreme ce Victor Ponta posta pe rețeaua de socializare mesaje clasice, seci, lipsite de conținut, pe pagina Social Media a lui Klaus Iohannis se puteau vizualiza în timp real imagini transmise din Marea Britanie, Paris și Torino. Acestea i-au adus candidatului în mai puțin de o săptămână peste 200.000 de noi aprecieri, dar și procente importante pentru cursa prezidențială.

În tot acest timp, oamenii aflați în spatele campaniei lui Victor Ponta au făcut greșeli majore, printre acestea numărându-se și cea de difuzare a mesajului „Nu vă mai luați după Facebook !”.

Susținătorii lui Ponta i-au făcut acestuia mai mult rău în mediul online, mulți dintre ei intrând în conflict cu o anumită parte a electoratului pe cunoscuta rețea de socializare, după postarea unor mesaje de genul „nu mai puneți botul la propaganda de pe Facebook”. Ceea ce i-a înverșunat și mai tare pe românii ce îl simpatizau pe Iohannis din diaspora, în timp ce nehotărâții au decis să-l sancționeze pe Victor Ponta, acordându-i votul contracandidatului său.

În campania prezidențială din anul 2014 presa din online s-a intersectat destul de mult cu Social Media, după cum o reliefează și serviciul de monitorizare a rețelei de socializare, http://pro.facebrands.ro/. Astfel, în ziua alegerilor din cel de-a doilea tur de scrutin, în topul ziarelor și televiziunilor online ce au înregistrat un număr uriaș de înteracțiuni pe rețeaua de socializare Facebook s-au aflat:

www.hotnews.ro – 43 articole distribuite, 66.140 interacțiuni, 50.668 like-uri, 3.732 comentarii și 10.955 share-uri

www.gandul.info.ro – 88 articole distribuite, 48.556 interacțiuni, 33.077 like-uri, 3.705 comentarii, 11.574 share-uri

www.adevarul.ro – 50 articole distribuite, 20.473 interacțiuni

www.contributors.ro – 15 articole distribuite, 18.040 de interacțiuni

www.antena3.ro

www.stirileprotv.ro

Demn de menționat, referitor la aceasta clasificare, este faptul că Facebrands nu a avut în vedere multe pagini web importante pe scena media și politică din România.

În ceea ce privește conținutul materialelor distribuite în Social Media, ce au avut un impact deosebit la nivelul utilizatorilor, acestea nu au mai fost materiale de tip informativ ca în restul perioadei campaniei electorale sau al primului tur de scrutin, ci articole ce transmiteau îndemnul de a participa la vot, multe dintre ele fiind concepute de electoratul umilit (cel care nu reușise să voteze în primul tur de scrutin, ca și cel care pierduse mult timp la cozile formate la secțiile de votare din diaspora, din cauza proastei organizări).

În ziua turului doi al scrutinului electoral, cele mai multe interacțiuni au fost obținute, în conformitate cu monitorizarea Facebook, de un articol publicat de www.hotnews.ro, denumit „Mesajul primului român care a votat în Noua Zeelandă”. Acesta a reușit să obțină 18.401 like-uri, un număr de 1225 de comentarii și 3392 share-uri.

Primele patruzeci de articole ce au fost distribuite masiv pe Social Media în ziua turului doi al alegerilor prezidențiale nu au conținut decât un singur material ce nu avea legătură cu alegerile („Cât ne-ar costa unirea cu Republica Moldova?” – distribuit pe Facebook de www.adevarul.ro), iar din topul celor zece articole, opt conțineau diverse mesaje de mobilizare la vot scrisori deschise sau expunerea unor nemulțumiri:

Sursa capturii – http://pro.facebrands.ro/

Rezultatele alegerilor prezidențiale din toamna anului 2014 dovedesc încă o dată influența pe care o are comunicarea într-o criză de imagine, rezultatele obținute de liderul social-democrat Victor Ponta demonstrând încă o dată acest aspect. Este bine cunoscut faptul că un rol important în cadrul managementului unei crize, este ocupat de comunicarea. O comunicare eficientă poate ușura nu numai criza în sine, dar ea poate îmbunătăți considerabil și imaginea candidatului, atât în timpul desfășurării crizei, cât și după finalizarea acesteia.

Comunicarea în situații unei crize de imagine este considerată de mulți specialiști ca fiind cea mai provocatoare și dificilă în același timp formă de comunicare, și asta deoarece într-o astfel de criză informațiile sunt destul de controversate, timpul de reacție este limitat, iar stresul și tensiunea pot atinge uneori cote alarmante.

Într-o astfel de criză deciziile se iau rapid, iar măsurile impun reacții corelate cu nivelul de deteriorare al imaginii. Comunicarea de criză are rolul de a diminua eventualele efecte ale acesteia, în paralel cu menținerea sau chiar îmbunătățirea imaginii persoanei implicate, ea incluzând în general o evaluare a riscurilor nou-apărute, o planificare a comunicării, răspunsuri adecvate acțiunilor declanșatoare ale crizei, dar și reacțiilor acestora, ca și informarea publicului pe larg.

Atât Victor Ponta, cât și strategii săi, nu au înțeles că într-o criză de imagine, ca cea prin care trecea el, comunicarea este practic inevitabilă, ea desfășurându-se continuu, pe toată perioada derulării evenimentelor, cât și după finalizarea acestora, pentru consolidarea imaginii și elucidarea tuturor aspectelor de interes public.

De cele mai multe ori acest tip de comunicare implică diverse raporturi de putere între partenerii de dialog, primul care începe comunicarea preluând de cele mai multe ori și avantajul. Comunicarea depinde însă și de modul în care este concepută reacția, de timpii acesteia, dar și de percepția pe care aceasta reușește să o imprime publicului larg. În timpul comunicării într-o astfel de criză, partenerii de dialog trebuie să încerce să-și impună sau echilibreze pozițiile, fiecare ajustându-și permanent atât comportamentul cât și modul de reacție în funcție de acțiunile celuilalt.

Prima dezbatere televizată ce a avut loc între cei doi contracandidați s-a derulat pe postul de televiziune Realitatea TV, în cadrul emisiunii „Jocuri de putere”, moderată de jurnalistul Rareș Bogdan. Emisiunea a avut o durată totală de o oră și 23 de minute, timp în care s-a remarcat prestația total lipsită de tact și politețe a liderului PSD, Victor Ponta, care în ciuda numeroaselor rugăminți (din partea contracandidatului său, Klaus Iohannis) dar și atenționări (din partea moderatorului) nu a respectat intervalul de discuție stabilit, a intervenit în repetate rânduri peste discursul acestuia, în marea majoritate a cazurilor pentru a-și rosti un mesaj ce nu avea absolut nici un fel de legătură cu tema discuției, repetând obsesiv fraze ce păreau atent elaborate de strategii în comunicare.

Demn de remarcat este faptul că, dacă în primele 20 de minute ale emisiunii moderate de jurnalistul Rareș Bogdan, liderul social democrat, Victor Ponta, a reușit să se impună și să conducă dezbaterea, după momentele de confuzie, Klaus Iohannis a reușit să se replieze rapid, el conducând detașat tot restul întâlnirii, atât prin discursul abordat, cât și prin atitudine, comportament și charismă.

În cadrul celei de-a doua emisiuni electorale dintre cei doi contracandidați, după experiența din seara anterioară la Realitatea TV (când a fost luat prin surprindere de atitudinea și abordarea liderului PSD, Victor Ponta) Klaus Iohannis nu a mai cedat startul, el reacționând adecvat la toate reacțiile/mesajele social-democratului.

Vădit surprins, Ponta a încercat să-i reamintească contracandidatului său faptul că „aseară ați venit total nepregătit la Realitatea TV”, „argument” de care a uitat brusc în momentul în care în discuție Iohannis a introdus tema plagiatului.

Experiența prin care a trecut Victor Ponta la ultimele alegeri prezidențiale a demonstrat faptul că, în cadrul unei confruntări cu o criză de imagine, puțini sunt cei care reușesc să reacționeze adecvat acțiunii declanșatoare și să intervină adecvat stării de fapt. Comunicarea în situații de criză include atât informarea publicului larg asupra stării de fapt, a motivelor (cel puțin aparente, în prima fază) care au stat la baza declanșării acesteia, a eventualelor clarificări și mențiuni ce se impun, dar și convingerea taberei adverse fie să renunțe la acțiunile sale, fie să-și cenzureze ori ajusteze comportamentul, în funcție de situație.

Liderul social-democrat nu a luat în calcul nici importanța pe care o are o comunicare directă (adaptată împrejurărilor) cu partea adversă, în speță electoratul nemulțumit, ce s-a manifestat virulent pe Facebook. Este bine cunoscut faptul că într-o situație de criză de imagine, comunicarea are în vedere diverse strategii ce sunt elaborate fie pas cu pas (urmând un plan anterior stabilit pentru astfel de situații), fie din mers, principalul scop fiind menținerea sau recăpătarea controlului asupra situației, oferirea unor informații cât mai corecte și mai oportune mass-mediei și publicului (în speță electoratului), dar și elaborarea și împărtășirea unor mesaje adecvate.

O comunicare eficientă și promptă are un rol vital în prevenirea furnizării informațiilor eronate și în controlul zvonurilor ce uneori pot agrava o criză de imagine, mărind și mai mult presiunea, ceea ce poate duce la o reacție în lanț. În situația în care comunicarea se dovedește a fi una ideală și se realizează o legătură cu tabăra adversă (în speță tabăra electoratului nemulțumit), este foarte important ca mesajele transmise atât acesteia cât și presei să fie atent structurate și elaborate, abilitatea în exprimare, dar și diplomația putând avea efecte nebănuite, cu răsturnări de situații și schimbarea polilor de putere între tabere.

De asemenea, Victor Ponta a neglijat și un alt aspect foarte important în cazul comunicării în situați de criză de imagine, respectiv desemnarea persoanei care urmează să interacționeze cu tabăra adversă, dar și cu mass-media, credibilitatea, funcția și imaginea acesteia având și ele un rol determinant în soluționarea pozitivă a unei situații tensionate.

Atât mesajele transmise taberei adverse ori presei, cât și cele primite direct sau indirect pot fi sau nu codificate, ele incluzând un limbaj bine ales de autor, cu un rol și un scop bine determinat, ce la prima vedere poate părea inofensiv publicului larg. Crizele de imagine cele mai grave sunt cele generate de evenimente neprevăzute, cum a fost situația alegerilor prezidențiale, interesul mass-mediei și al opiniei publice devenind maxim în scurt timp de la propagarea informațiilor cu privire la limitarea accesului la vot în numeroase secții de votare din diaspora, ceea ce a generat o presiune maximă pe toți cei responsabili cu comunicarea în astfel de situații.

O comunicare ideală în astfel de situații impune difuzarea de informații corecte și libere, obiectiv destul de dificil de realizat în primele faze ale crizei de imagine în ascensiune. Și asta deoarece ascunderea unor informații poate genera fenomenul de declanșare al zvonurilor, care se pot propaga și dezvolta negativ foarte repede, cu prejudicii inimaginabile pentru persoana în cauză.

Atât mass-media, cât și opinia publică riscă să devină suspicioase în momentul în care bănuiesc faptul că anumite informații (vitale ori nu) nu le sunt oferite sau sunt ascunse, disimulate, efectul fiind ulterior resimțit de acestea în lipsa de credibilitate, în diverse acuzații (fondate sau nu), dar și în deteriorarea și mai gravă a imaginii.

Nu de puține ori, în situații de criză cei responsabili cu comunicarea pot greși grav fie grăbindu-se să ofere informații nu suficient verificate, fie răspunzând necorespunzător mesajelor, ceea ce s-a întâmplat și în cazul crizei de imagine a liderului PSD Victor Ponta. Subestimarea adversarului sau a consecințelor imaginii pe care acesta și-o consolidează, preferarea răspunsurilor evazive ori a informațiilor în sensul larg (folosind limbaj de lemn), dar și graba de a reacționa fără a cântări consecințele răspunsului pe termen lung pot fi cauzele care duc la o comunicare ineficientă, defectuoasă, cu efecte resimțite în primul rând de inițiator și reflectate la nivelul imaginii, în proces de degradare continuă.

CONCLUZII

După cum s-a reușit să se evidențieze în cuprinsul prezentei lucrări, în acest moment, mass-media are capacitatea de a imprima o influență deosebită asupra diverselor campanii electorale ce se derulează în cadrul diverselor societăți democratice, rolul acesteia fiind cu mult mai mare decât cel deținut fie chiar și în urmă cu doar un deceniu.

Acesta este și motivul pentru care, în ultimii ani, marea majoritate a liderilor politici au înțeles să acorde o importanță cu mult mai mare mass-mediei, aceasta reușind să determine nu doar diverse trenduri de opinii și influențe, ci și curente și contradicții la nivelul marii mase a populației.

O dovedește ultima campanie prezidențială, în cadrul căreia candidatul Klaus Iohannis a reușit să câștige alegerile prezidențiale din anul 2014 prin intermediul mediului online datorită faptului că strategii săi de campanie au înțeles cel mai bine că în cadrul social media controlul este deținut de electorat și nu de partidele politice, cum se întâmplă în mass-media clasică (controlul mediatic). Spre deosebire de alte campanii electorale, în care comunicarea media clasică era controlată de jurnaliști și politicieni prin cenzurarea mesajelor, controlul și descentralizarea acestora, în mediul online această influență nu mai este posibilă.

Mesajele electoratului au „curs” pur și simplu în online, ele fiind distribuite și apreciate, fără ca jurnaliștii sau politicienii să aibă puterea de a le mai controla sau influența (eventualele comentarii postate cu un anumit scop de așa numiții „postaci” având o pondere și o influență destul de redusă). În plus, întregul mediu online a conferit mijloace nelimitate de transmiterea feedback-ului, spre deosebire de mass-media clasică.

În opinia specialiștilor, Klaus Iohannis a reușit să câștige ultimele alegeri prezidențiale datorită faptului că oamenii săi de campanie au înțeles din timp cum se poate mobiliza ideal mediul online, dar mai ales importanța electoratului, ce se poate transforma peste noapte într-un adevărat vector de imagine pentru un anumit candidat.

În campania electorală din mediul online, Iohannis a reușit să acumuleze peste un milion de fani (rețeaua de socializare Facebook), în vreme ce toate încercările lui Victor Ponta nu au reușit să îi convingă pe români să îi acorde sprijinul virtual (mai puțin de 700.000 de aprecieri pe contul de Facebook).

Mai mult, oamenii de campanie ai liderului PSD Victor Ponta nu au reușit să-i descentralizeze acestuia mesajul politic, în așa fel încât să poată ajunge să fie distribuit în cadrul tuturor nodurilor rețelei de comunicare.

Spre deosebire de alți candidați, precum Elena Udrea, Monica Macovei și chiar Victor Ponta, Klaus Iohannis nu a avut pe Social Media așa numita „divizie de postaci”, în task-force fiind plasați doar patru administratori și moderatori ce aveau rolul de a disemina mesajele, de a răspunde mesajelor primite de la fani și de a media diversele comentarii.

Pe lângă aceasta, campania online Iohannis a avut un conținut de calitate, campania de Facebook Ads fiind calibrată pe micro-comunități de tip local, ca și pe grupuri de interese. Campania a fost atent structurată, ea a funcționat conform planurilor și nu sub impusul emoțiilor de moment generate de diversele fluctuații de procentaj ale candidatului, cu consolidarea brandului atipic și excluderea clișeelor și rețelelor considerate sigure, gen populims, photo ops ori star endorsement.

S-au realizat sute de vizualizări dedicate, răspunsurile în online au fost deosebit de prompte, feefback-ul foarte constructiv, departamentul comunicării online fiind total independent de restul campaniei lui Klaus Iohannis.

Mai mult, în primul tur de scrutin, în vreme ce Victor Ponta posta pe rețeaua de socializare mesaje clasice, seci, lipsite de conținut, pe pagina Social Media a lui Klaus Iohannis se puteau vizualiza în timp real imagini transmise din Marea Britanie, Paris și Torino.

Acestea i-au adus candidatului în mai puțin de o săptămână peste 200.000 de noi aprecieri, dar și procente importante pentru cursa prezidențială. În tot acest timp, oamenii aflați în spatele campaniei lui Victor Ponta au făcut greșeli majore, printre acestea numărându-se și cea de difuzare a mesajului „Nu vă mai luați după Facebook!”.

Susținătorii lui Ponta i-au făcut acestuia mai mult rău în mediul online, mulți dintre ei intrând în conflict cu o anumită parte a electoratului pe cunoscuta rețea de socializare, după postarea unor mesaje de genul „nu mai puneți botul la propaganda de pe Facebook”.

Ceea ce i-a înverșunat și mai tare pe românii ce îl simpatizau pe Iohannis din diaspora, în timp ce nehotărâții au decis să-l sancționeze pe Victor Ponta, acordându-i votul contracandidatului său.

BIBLIOGRAFIE

Autori români:

Dan Barbu, Abuzul de resurse publice în campania electorală, în cadrul „Sfera politicii”, nr. 115, anul XIII

Alexandra Bardan, Marketing politic în România înainte și după 1989, București, Tritonic, 2001

Camelia Beciu, Comunicare politică, București, Editura Comunicare.ro, 2002

Camelia Beciu, Tendințe actuale în campaniile de relații publice, Iași, Editura Polirom, 2016

Camelia Beciu, Sociologia comunicării și a spațiului public, Iași, Editura Polirom, 2016

A.Bulai, Mecanismele electorale ale societății românești, Editura Paideia, București, 1992

Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999

Marius Ghilezan, Manual de campanie electorală, București, Active Vision, 2000

Marius Ghilezan, Sociologia opiniei publice și a mass-media, București, Editura Fundației „România de Mâine”, București, 1997

M. Ghilezan, Cum să reușești în politică, Editura Active vision, București 2000

Miron Mitrea, Campanii electorale: 1996-2014, Editura Muntenia, 2015

Vasile Nazare, Paradoxuri sociale și politice, în cadrul „Sfera politicii”, nr. 128, anul XV

Sorin Prișcă, Imaginea partidelor în perioada extraelectorală, Arad, Mirador, 1998

Luminița Roșca, Formarea identității profesionale a jurnaliștilor, Iași, Editura Polirom, 2010

Flaviu Călin Rus, Evoluția procesului de comunicare de la forma interpersonală la cea politică și mediatică, Editura Accent, 2005

Georgiana Margareta Scurtu, Comunicare politică în democrația reprezentativă, în cadrul „Comunicare politică: repere teoretice și decizionale”

Andrei Stoiciu, Comunicarea politică. Cum se vînd idei și oameni, București, Humanitas – Libra, 2000

Andrei Vasilescu, Democrația și mass-media, în cadrul „Sfera politicii”, nr. 112, anul XII

Autori străini:

Bongrand Michel Bongrand, Marketing politique, Paris, PUF, col. “Que sais-je?”, 1993

Brian McNair, Introducere în comunicarea politică, Iași, Editura Polirom, 2007

Roger-Gerard Schwartzenberg, Statul spectacol. Eseu asupra și împotriva star-sistemului în politică, București, Scripta, 1995

Site-uri consultate:

http://www.mediafax.ro/politic/analiza-mediafax-research-monitoring-peste-1-5-milioane-persoane-angrenate-in-campania-electorala-pe-facebook-13490837

Klaus Iohannis: „Tinerii noştri s-au săturat de mediocritate”

http://ziuadevest.ro/politic/50078-klaus-iohannis-va-fi-presedintele-tau-nu-al-baronilor-p

http://www.ziarulatac.ro/politic/ponta-domnul-iohannis-este-un-lucru-nu-este-un-om-politic-44188

http://pro.facebrands.ro/

http://www.revista22.ro/klaus-iohannis-pnl-despre-declaratiile-lui-ponta-cu-privire-la-religia-sa-o-incercare-penibila-de-atac-de-campanie-mam-nascut-in-romania-sunt-cetatean-roman-46172.html

http://romaniacurata.ro/nu-va-fie-f, ricavictor-ponta-pica-ce-ne-spune-cel-mai-recent-si-scarbos-atac-la-adresa-lui-johannis/

http://www.tele3.ro/carciumaru-atac-discriminatoriu-nu-este-roman-pur/

www.adevarul.ro

www.hotnews.ro

www.gandul.info.ro

www.contributors.ro

www.antena3.ro