Impactul Industriei Preparatelor din Carne

Introducere

Importanța consumului de carne, lapte, ouă și preparate de origine animală, pe locuitor, este unul din indicatorii nivelului de trai. În acest sens, sfera de activitate a inginerului zootehnist prezintă o deosebită importanță socială și economică. Prin întreaga sa activitate desfășurată cu dăruire și compentență, contribuie la obținerea materiei prime ( lapte, carne, ouă), care constituie baza alimentației în condițiile civilizației moderne. Din produsele respective, industria alimentară obține, în urma prelucrării, o gamă variată de bunuri sub formă de diverse preparate și conserve, caracterizate prin însușiri organoleptice bine apreciate, de mare valoare hrănitoare și biologică, prin aportul proteic bogat în aminoacizi esențiali.

Programul privind alimentația rațională, științifică a populației prevede ca produsele de origine animală (lapte, carne, pește, ouă) să acopere 48-53 % din totalul proteinelor din hrană. În alimentația bazată pe normele prevăzute în acest program, ca și din cercetările științifice întreprinse, proteinele, în totalitatea lor, trebuie să dețină 13-15 % din totalul caloriilor furnizate. În rația zilnică, proporția proteinelor de origine animală trebuie să reprezinte 50 % la adulți, 65 % la adolescenți și peste 85 % la copii. Aceste cerințe pot fi asigurate prin consumul zilnic a 100-150 de grame carne și preparate din carne, a unui ou sau a 300-700 de ml de lapte și produse lactate. În acest context lipidele trebuie să reprezinte 25-30 % din valoarea calorică a rației, grăsimile animale având o pondere de până la 85 % la adolescenți și copii, iar la adulți cel mult 50 %.

Capitolul 1 Producția de carne și valorificarea ei

Importanța cărnii

Importanța economică și trofico-biologică a cărnii pentru alimentația rațională a omului.

Importanța economică a cărnii în cadrul sectorului zootehnic, carnea constituie producția principală atât sub aspect valoric, cât și ca aport proteic, a însușirilor gustative și cantitative în care este solicitată și consumată, pe plan mondial carnea deține o pondere importantă în relațiile comerciale dintre state. Alimentația științifică, în condițiile unei civilizații moderne, acordă cărnii și preparatelor din carne un rol deosebit în structura zilnică a rației. Ca atare, consumul de carne reprezintă un indicator al standardului de viață, în statisticile întocmite de economiști și sociologi.

Importanța trofico-biologică, analizând carnea din punct de vedere trofico-biologic, carnea reprezintă principalul aliment cu rol plastic și energetic. Valoarea nutritiv-biologică a cărnii este reflectată în primul rând de calitatea și conținutul ei în aminoacizi. Substanțele proteice din carne, ca și din pește, ouă și lapte, au o valoare biologică ridicată, deoarece conțin toți aminoacizii esențiali necesari menținerii unei balanțe azotate normale în organism. Proteinele cărnii, indiferent de specie, au o compoziție în aminoacizi aproape constantă, cu excepția cărnurilor care au un conținut mai mare de țesut conjuctiv, acestea având o cantitate prea mare de prolină, hidroxiprolină și glicină ( aminoacizi neesențiali ). Proteinele din carne, comparative cu cele din lapte, conțin cantități mai mari de metionină și lizină, dar sunt câteva ceva mai sărace în leucină, izoleucină și în valină. Prin bogăția lor în lizină, aminoacid cu rol anabolic, proteinele din carne exercită cel mai puternic efect de suplimentare și de ridicare a valorii nutritive a proteinelor din produsele cerealiere care sunt sărace în acest aminoacid. Carnea, mai ales viscerele, reprezintă cea mai bogată sursă de fier bine folosit în organism și compensează deficitul acestuia în lapte. Carnea este bogată în vitamin din grupul B și reprezintă una din cele mai importante surse de vitamină PP din hrana omului. Conținutul în vitamin variază mult atât de la o specie la alta( carnea de porc este foarte bogată în tiamină), cât mai ales în funcție de starea de îngrășare, carnea grasă fiind mai săracă în vitamin decât cea slabă.

Prin bogăția proteinelor în aminoacizi care participă în proporție ridicată la formarea hemoglobinei (fenilalanină, histidină, lizină și triptofan), ca și prin conținutul său crescut în fier bine folosit de organism și în vitamin cu rol hematopoetic , carnea și mai ales ficatul exercită cea mai puternică acțiune eritropoetică și antianemică. Datorită conținutului în substanțe nutritive cu rol în procesele de apărare, carnea mărește rezistența organismului față de infecții și față de diferite substanțe toxice; stimulează activitatea nervoasă superioară și contribuie la sporirea capacității de muncă a omului.

Cu toate aceste avantaje carnea nu este bogată în calciu, spre deosebire de brânzeturi și lapte, iar raportul calciu/fosfor este foarte scăzut. În compoziția ei minerală predomină anionii fosfor, sulf, clor. Carnea are și u efect acidifiant; consumată în cantități mari, imprimă umorilor o tendință spre acidoză.

Bogăția cărnii în nucleoproteine permite furnizarea purinelor din al căror metabolism rezultă acid uric; acesta se poate depozita în țesuturi, în condiții de acidoză.

Grăsimile din carne acoperă în mare parte necesarul energetic al organismului. Într-o alimentație rațională, 1/3 până la ½ din grăsimile consummate trebuie să fie sub formă de uleiuri vegetale, iar restul vor fi grăsimi animale. Grăsimile din carne fiind alcătuite din acizi grași saturați, fac să crească colesterolemia în mai mare măsură decât cele în care predomină acizii nesaturați; grăsimile bogate în acizi polienici au, se pare, efecte de mărime a colesterolului. Cantitatea de acizi grași polinesaturați din grăsimile cărnii variază de la o specie la alta. Grăsimea cărnii de vită și de oaie conține o cantitate mai mica de acid linolenic, linoleic și arahidonic, în comparație cu cea de porc și pasăre.

Consumul de carne pe plan mondial și national

Producția mondială de carne în ultimul deceniu a înregistrat un ritm mediu de creștere anuală de 2,5 %, fiind în anul 2005 de 232 de milioane de tone, ajungând până în anul 2015 la 260 de milioane. Din această cantitate, carnea de vită deține circa 30 %, carnea de porc 40 %, carnea de pasăre 20 %, iar carnea de ovine 10 %. Principalele țări producătoare sunt : SUA, China, Rusia, Franța, Germania, Argentina și Brazilia. În general, pe plan mondial, revin pe cap de locuitor al globului aproximativ 30 de kg de carne anual.

România în perioada de până în anul 1989 avea în valoarea de producție 4-4,1 milioane de tone carne viu, asigurând astfel un consum mediu de 75 de kg de carne și preparate din carne pe locuitor. Cu aceste date România se înregistra la nivelul statelor dezvoltate la nivel mondial.

Pe plan mondial se manifestă o tendință constantă de creștere a producției de carne și a cererii de consum. Solicitările sunt în special pentru carnea de vită și pasăre. Având în vedere specificul creșterii animalelor în țara noastră, accentual se va pune mai mult pe carnea de porc și de pasăre, datorită ciclului rapid de obținere. De asemenea nu se va neglija nici producția cărnii de vită, realizată în special pe baza folosirii mai intense a condițiilor oferite de zonele care dispun de pășuni și fânețe, în vederea reducerii costurilor de producție și valorificării eficiente a resurselor furajere de care dispun aceste zone.

În continuare putem observa o statistică a principalelor țări producătoare de carne din anul 1982 exprimate în milioane tone în carcase:

După cum putem obersva principalele țări erau SUA și China cu 25 de milioane de tone în carcasă, respectiv 23 de milioane tone în carcasă. România fiind clasată între Mexic și Germania țări dezvoltate, care aduceau un aport important pentru economia mondială.

Producția mondială de carne în anul 2014 fiind reprezentată în figura de mai jos :

Sursa: Hartă Interactivă cu producția de carne a lumii. http://chartsbin.com/view/5533

După cum putem obersva China deține cea mai mare proporție privind harta, unde depășește pragul de 43 de milioane de tone de carne fiind urmat de SUA cu un număr de peste 20 de milioane de tone de carne. Populația foarte mare a Chinei a determinat o creștere substanțială a producției de carne și intrecând SUA care era principalul producător în anii 1980-1990. Principalele tipuri de carne care le au în producție pe care SUA și China le au sunt porcinele.

România în ziua de astăzi are o producție de sub un milion de tone de carne după cum putem obersva :

Sursa: Hartă Interactivă cu producția de carne a lumii. http://chartsbin.com/view/5533

Având în vedere producțiile înregistrate în anii 1980-1990 de aproximativ 1,6-1,8 milioane de tone de carne au scăzut astăzi cu aproape jumătate. Destrămarea regiumului comunist a adus cu el și destrămarea cooperativelor și sfărămițarea acestora în gospodării familiale, unde carnea este produsă pentru consum propriu

La nivelul UE se înregistrează date importante privind producția cărnii, unde statele care produc Franța, Germania, Olanda, Spania alături de țările mai puțin dezvoltate pe industria cărnii aduc un aport important pentru economia mondială. UE impreună cu SUA asigură aproximativ 38 % din consumul cărnii în lume. Restul fiind asigurat de către China și alte state care contribuie la acest restul procentelor.

Producția cărnii la nivelul UE

1.2.1 Statistici ale animalelor la nivelul UE

Conform PAC ( Politică Agricolă Comună ) numărul de animale a scăzut pentru diferite specii. Între anii 2005 și 2014, a fost conform figurii de mai jos se înregistrează scăderile de capete de animale pe specii.

Sursa:http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Changes_in_livestock_population,_EU-28,_2005-14.png

După cum putem vedea numărul ovinelor indicate de linia albastră au scăzut considerabil de la începutul anului 2007 pana în anul 2013 unde a avut o mică creștere. În rândul bovinelor s-au înregistrat scăderi mai mici, menținându-se un număr aproximativ de 9 milioane de capete indicate de linia verde. Pentru producția porcinelor s-a înregistrat o scădere indicată de linia portocalie, iar pentru caprine numărul lor a fost crescut între anii 2008-2010.

1.2.2 Statistici ale animalelor sacrificate.

Tabelul de mai jos arată o prezentare a producției de carne bazată pe statisticile animalelor sacrificate:

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Other_slaughtering,_all_species,_by_country,_2014.png

Carnea de porc a fost cea mai importantă categorie, peste 22,1 milioane de tone au fost produse, 51 % din totalul producției de carne anuale, urmată de carnea de pasăre cu 13 milioane de tone 30 %. Carnea de vită produsă a fost un total de 7,3 milioane de tone 17 % și carnea de la ovine și caprine fiind de 0,8 milioane tone în jur de 2 %.

Excepții ale altor sacrificări ale animalelor, din afara abatoarelor, constituie un fenomen marginal la nivelul UE, principalul motiv fiind consumul propriu și tradiții sau ritualuri de sacrificare.

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Other_slaughtering,_all_species,_by_country,_2014.png

Aceste date reflect probleme în sistemele de informație veterinară, poate fi în anumite locuri să nu se îndeplinească implementarea legislației privind igiena. UE deține o legislație riguroasă a igienei, produsele alimentare sunt urmărite pe toate etapele producției, inclusiv activitatea din abatoare, procesare și distribuție, într-o oridine de idei garantează siguranța alimentară pentru toată Europa. Probleme de această natura de-a lungul anilor au scăzut, aceste înregistrări fiind făcute din anul 2004 pentru țările care au aderat la UE începând cu acest an până în anul 2014. Cele mai semnficative sacrificări care se înregistrează neîndeplinind condițiile de igienă se află în România și Bulgaria.

Producția de carne la nivelul UE pe categorii.

Producția de carne de bovine

În termeni valorici, bovinele reprezintă 8,1 % din totalul producției agricole și 18,8 % din producția animalelor, fără să luăm în calcul producția laptelui care provine de la acestea.

La nivelul UE între anii 2007-2014, numărul total al bovinelor care nu produc lapte a scăzut cu 4 %, de la 12,5 la 12 milioane de capete. Cea mai mare producție de carne se află în Franța ( 34,4 %), Spania (15,2 %), Marea Britanie (12,8 %) și Irlanda (8,7 %). Împreună dețin mai mult de 70 % din carnea de bovine din Europa. Între anii 2009-2014, producția de carne a junicilor și a taurilor au scăzut cu aproximativ 7 %. În orice caz, a fost o creștere pentru viței, adică carnea de viței ( sub 8 luni ) și vite tinere ( 8-12 luni), au înregistrat o creștere în jur de 4 % în această perioadă. Între timp media greutății carcasei de carne a crescut cu 3 % pentru vitele adulte și 7 % pentru junici și viței.

Comparată cu carnea de porc, produția de carne de vită are un ciclu de producție mai lung. Toate aceste criterii precum vârstă, sex, lactație aduc un sistem mai complex pentru producția de carne de vită, fiind un sector mai puțin profitabil față de carnea de porc și de pasăre.

Producția de carne de porc

Carnea de porc reprezintă 9 % din totalul producției agricole la nivelul UE. Este principalul tip de carne care se produce în UE.

Din 2006 până în 2014, numărul total al porcilor a scăzut cu 1 %. Această tendință poate fi explicate în principal prin profitabilitate mai scăzută, din cauza condițiilor economice și de reglementare, cu impact asupra celor mai slabe ferme. De exemplu , ca urmare a cerințelor stabilite privind condițiile lor de bunăstare , Directiva 2008/120 / CE a Consiliului ( prevede stabilirea standardelor minime de protecție a porcilor) privind protecția porcilor au contribuit la creșterea costului per scroafă . Mai mare dimensiunea fermei de porci , așa cum este măsurată prin numărul de scroafe , apare ca un răspuns eficient de piață în acest context . O fermă de mai mare dimensiuni, care este numărată pe baza numărului de scroafe, apare ca un răspuns eficient de piață în acest context. Ele reprezintă o pondere mai mare a sectorului în statele europene cu vechime față de cele noi aderate. Aceasta reflectă, de asemenea, dispariția fermelor mici și mai puțin productive ale porcinelor. Cu toate că numărul total de porcine a scăzut începând cu anul 2004, producția de carne de porc a rămas stabilă de-a lungul anilor și a vârfurilor chiar și înregistrate în 2008 și 2011.

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Livestock_and_slaughter_in_the_pig_sector,_EU-15,_2006%E2%80%9314.png

Acest lucru reflectă creșterea eficienței în fermele de porci , în ciuda constrângerilor de reglementare mai puternice . Acest lucru este mai evident în țările cu vechime în UE decât în celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Producția de carne de oaie și capră

Carnea de oaie și de capră reprezintă 1,4 % din producția agricolă totală la nivelul UE. Bazat pe un recensământ din 2010, 7,7 % din exploatațiile agricole din UE au avut oi și aproape jumătate din aceste exploatații aveau turme de oi cu 500 de capete, iar fermele de caprine au erau în 4,4 % din exploatațiile agricole și peste jumătate din aceste exploatații aveau turme de capre cu 200 de capete. Aceste cifre ascund contraste între turmele mici, în fermele mici și turme mai mari, în special în zonele în care există avantaje ale mediului înconjurător.

În conformitate cu legislația în vigoare, 14 state membre UE, cu mai mult de 500 000 de ovine și cele cinci state membre UE, cu mai mult de 500 000 de caprine trebuie să furnizeze statistici cu privre la populațiile de creștere. Prin urmare, toate aceste cifre prezentate se referă doar la aceste state membre. Cele 14 state membre raportează cu privire la populația de ovine și pot fi diferențiate în funcție de cota de lapte.

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:National_ewe_flocks_and_dairy_share,_by_location_of_main_breeding_countries,_2014.png

Țările Nordice nu au stabilite o cotă de lapte limitată întrucât produsele lactate de oaie este semnficativă pentru Țările din Sud.

Sistemele de creștere pentru ovine și caprine în țările din sud au niveluri similare de complexitate în ceea ce privește organizarea lor ca și cele pentru animalele din specia bovină în UE în general, cu atât lactate și efectivele de îngrășare co-existente. Animalele de lapte individuale sunt mai profitabile decât animalele de carne și, prin urmare, acestea sunt mai susceptibile de a fi sprijinite prin tehnologie decât animalele de carne (hrănire, progres genetic, echipamente agricole, învățământ fermier etc.) Mai multe tipuri de carne sunt produse, fie de la animale tinere sau de la oi mai grele în turmă de carne, îngrășate pe pajiști sau cu furajarea. de prelucrare a laptelui în ferme este mai frecventă, deoarece volumele zilnice de lapte sunt mai mici decât din lapte de vacă.

Între 2005 și 2014, efectivul de ovine din cele 14 de țări raportoare au scăzut cu 11,4 milioane de animale. Scăderea semnificativă poate fi observată în principalele țări producătoare de carne de oaie. Spania a pierdut 31% din turma sa (7,1 milioane de oi), Portugalia 30%, Irlanda 22%, Germania 21%, iar Franța 18%. Olanda și Croația, cu o cotă mai mică din numărul total de ovine, a scăzut, de asemenea, turma lor (- 38% și respectiv -24%). Regatul Unit, care este de departe cel mai important producător de carne de oaie (28% din producția UE-28), a pierdut 3% din turma sa. În schimb, turma de oi a crescut în trei țări: România (25%) și Grecia (4%), iar în Suedia creșterea aparentă (23%), reflectă, de asemenea, modificări din metodologia sondajului.

Contribuția totală a cărnii de capră la producția de carne a UE-28 este modestă (0,1%) și este concentrată în șapte state membre ale UE, reprezentând 95,6% din producția de carne de capră totală a UE. Acesta poate fi descris ca un produs secundar al producției de lapte. abatorizare de capră se înregistrează pentru a asigura o imagine de ansamblu completă a sectorului.

Creșterea ovinelor și caprinelor este posibilă în zonele cu potențial agronomic limitat (pășunat brut), dar numai la un nivel scăzut de rentabilitate pe cap. Tendința este fie una dintre creșterea dimensiunii de valorificare a producției de lapte. Acesta poate profita de asemenea de terenuri sărace și să facă parte din activitatea generală a fermelor diversificate. Prin urmare, este important ca politica de dezvoltare rurală. Mai multe state membre ale UE (de exemplu, Grecia, Spania, Italia, Țările de Jos, Polonia și Portugalia) au introdus măsuri specifice de sprijin la nivel național pentru ovine și caprine.

Producția de carne de pasăre

Carnea de pasăre reprezintă 5,5 % din produția agricolă totală și 12,7 % din producția animal din UE, în valoare totală de aproximativ 21,2 miliarde de euro. Producția de carne de pasăre este, prin urmare, bine integrate. Constrângerile de producție introduce de legislație ( cum ar fi problem de mediu, igienă și bunăstare) au crescut costurile de producție și a pragurilor de rentabilitate limitate. Alte angajamente în cadrul unor sisteme de calitate au crescut, de asemenea, costuri, dar costurile sunt mult mai mari față de valorea adăugată. Într-o piață competitive, acest lucru a favorizat dezvoltarea fermelor mari de pasări.

În 2014, UE a produs 13 milioane de tone de carne de pasăre, de 9% mai mult decât în ​​2007. Patru țări produceau jumătate din carne de pasăre UE: Polonia (13,9% din totalul UE-28), Franța (12,9%) , urmat îndeaproape de Regatul Unit (12,6%) și Germania (11,8%). Carne de pasăre este cea mai mare parte din pui (79,8%) ,în timp ce rațe reprezintă doar 3,6%. Restul de 1,8% este de la alte păsări de curte.

Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Poultry_meat_production_by_classes,_by_country,_2014.png

Carne de pui (10,1 milioane de tone) a fost produs în principal în șapte state membre ale UE, fiecare produc mai mult de 0,8 milioane de tone: Polonia, Regatul Unit, Spania, Franța, Germania, Țările de Jos și Italia. Excluzând Țările de Jos, aceleași țări produceau 93% din carne de curcan UE (1,9 milioane de tone). Franța a fost de departe cel mai mare producător de carne de rață, reprezentând mai mult de jumătate din totalul de 0,5 milioane de tone produse în UE. Alte păsări de curte se referă, de exemplu, la bibilică sau de gâște.

Norme de siguranță alimentară

Protejarea sănătății oamenilor, a animalelor și a plantelor, în fiecare etapă a procesului de producție, este de o importanță cheie a politicilor economice și de sănătate publică. UE dorește să se asigure că cetățenii săi au acces la alimente sigure și hrănitoare, obținute din plante și animale sănătoase. În același timp, își propune să garanteze buna funcționare a industriei alimentare – cel mai important angajator și sector de producție din Europa. Politca UE protejează sănătatea de-a lungul întregului lanț alimentar- adică în fiecae etapă a procesului de producție, de la fermă la consummator- prevenind contaminarea alimentelor și promovând igiena alimentară, informarea cu privire la alimente și sănătatea și bunăstarea animalelor și plantelor.

Politica alimentară a UE își propune:

Să garanteze că alimentele și furajele pentru animale sunt sigure și hrănitoare;

Să asigure un nivel ridicat de sănătate și bunăstare a animalelor și de protecție a plantelor;

Să garanteze o informare adecvată și transparentă cu privire la originea, conținutul, etichetarea și utilizarea alimentelor.

Garantarea siguranței alimentare este o problemă transfrontalieră, deoarece multe dintre alimentele pe care le consumăm provin din alte țări. Uniunea Europeană este o piață unică, iar produsele, inclusiv cele alimentare, pot circula liber pe teritoriul său. Astfel, alimentele nefiind comercializate doar pe teritoriul unei singure țări, concurența crește, iar consumatorii au la dispoziție o gamă mult mai variată de produse, la prețuri mai mici. Pe de altă parte, piața unică impune și elaborarea, la nivel European, a celor mai importante norme în materie de calitate și siguranță. Dacă fiecare țară ar trebui să controleze produsele în conformitate cu propriile reguli, nu ar mai exista liber schimb. Producătorii din unele țări, ar putea beneficia de avantaje competitive neloiale de pe urma existenței mai multor seturi de norme. În plus, politica agricolă intră în competența UE, ceea ce îi dă Uniunii posibilitatea de a influența calitatea și siguranța produselor alimentare prin norme și măsuri de sprijin pentru agricultori, convenite la nivel European.

Datorită normelor UE, cetățenii europeni beneficiază de unele dintre cele mai ridicate standard international în materie de siguranță alimentară. De-a lungul lanțului agricol și alimentar se efectuează controale obligatorii menite să garanteze că plantele și animalele sunt sănătoase și că alimentele și furajele sunt sigure, de înaltă calitate, etichetate corespunzător și conforme normelor stricte stabilite la nivel European.

Menținerea acestor standard presupune multe provocări în contextual pieței globale modern. Acestea includ :

Prevenirea intrării și răspândirii pe teritoriul UE a bolilor care afectează plantele și animalele;

Prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om. În present, există peste 200 de boli care pot fi transmise de la animal la om, prin intermediul lanțului alimentar, cum ar fi de exemplu, salmoneloza;

Garantarea menținerii la nivelul UE a normelor comune în materie de protecție a consumatorilor și de prevenire a concurenței neloiale;

Protejarea bunăstării animalelor;

Garantarea accesului consumatorilor la informații clare despre conținutul și originea alimentelor;

Contribuirea la garantarea siguranței alimentare la nivel global, oferindu-le cetățenilor acces la alimente suficiente și de calitate.

Principiile de bază ale politicii alimentare a UE sunt definite în legislația generală în domeniul alimentar, adoptată în 2002. Obiectivul său principal este să faciliteze comerțul cu produse alimentare între țările UE, garantând, în acelați timp, respectarea de către toate statele member a acelorași standard ridicate în materie de protecție a consumatorilor.

Legislația UE în domeniu abordează o gamă largă de aspect legate de produsele alimentare în general și de siguranța alimentară în special, făcând referire inclusiv la informațiile despre alimente și la bunăstarea animalelor. Legislația europeană acoperă toate etapele lanțului alimentar, de la producția de furaje și alimente până la procesare, depozitare, transport, import,export și vânzările cu amănuntul. Datorită acestei abordări integrate, se poate asigura trasabilitatea tuturor alimentelor și furajelor produse și comercializarea în UE, iar consumatorilor li se oferă informații sigure despre conținutul alimentelor pe care le cumpără.

Legislația UE privind alimentația stabilește principiile în materie de analiză a riscurilor. Acestea precizează când, cum ș ice evaluări științifice și tehnice ar trebui efetuate pentru a garanta o bună protecție a cetățenilor, a animalelor și a mediului.

Această abordare comună garantează faptul că standardele minime se aplică peste tot în UE. Ea ajută statele member să prevină și să controleze bolile și să abordeze riscurile în materie de siguranță alimentară în mod coordonat, eficient și rentabil.