Impactul Imigrației Ilegale Asupra Securității Euroatlantice

Diverse

Impactul Imigrației Ilegale Asupra Securității Euroatlantice

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 0b3723f823bcaa5af9170c4ed22777957d8f28a7_654727_1 ===

Introducere

Trăim într-o lume a celuilalt, globalizării, a multiculturalismului și a pluralismului. Aceasta deschide în fiecare din noi perspectiva unui eu necunoscut care de multe ori generează reticență și marginalizare. Pare un sentiment firesc atât timp cât această lume a celuilalt este străină eu-ului personal care s-a dezvoltat după anumite principii și valori, adânc înrădăcinate în structura identitară.

Am ales această temă de studiu, a migrației, în special, cea ilegală sau clandestină și impactul pe care îl are aceasta asupra securității statului, văzut ca entitate abstractă dar și asupra individului deoarece este una de maximă actualitate, captând atenția atât a opiniei publice cât și pe cea a politicienilor și a teoreticienilor din domenii variate ca drepturile omului, securitate sau economie. Trebuie remarcat că este un subiect sensibil care atinge puncte vulnerabile în multe părți ale globului tocmai datorită complexității sale și a elementelor pe care le implică.

De exemplu, Europa actuală este marcată de fenemonul migraționist, mai mult în sens negativ decât în unul pozitiv, părând a fi blocată într-un punct, cel al elaborării unor politici eficiente pentru valurile de migranți, care cresc de la an la an. Aceasta pare incapabilă să gestioneze situația care a scăpat de sub control, datorită numeroaselor dezastre umanitare care s-au produs, a înmulțirii atacurilor teroriste, a apariției tot mai vehemente a discursurilor xenofobe, a creșterii numărului de partide naționaliste care propun măsuri extreme anti-imigrație dar și a câștigării alegerilor de către acestea (a se vedea cazul Marii Britanii, Ungariei, Franței).

Astfel că, în urma celor descries mai sus, se pune întrebarea dacă nu cumva viziunea lui Samuel Huntington devine una cât mai aproapiată de realitate iar scindarea și diviziunea oamenilor cât și principala sursă de conflict în viitor, nu va avea o sursă ideologică sau politică ci una culturală. În opinia acestuia viitoarele războie vor avea ca principală cauză religia și diferențele culturale dintre indivizi, lumea fiind marcată de o așa-zisă ,,ciocnire a civilizațiilor”.

Lucrarea de față își propune să identifice potențiale răspunsuri la întrebări ca ,,este fenomenul migraționist unul care caracterizează astăzi societățile?”, ,,în ce măsură este recomandată alăturarea termenul ilegal de migrație și dacă substiuirea acestuia, din diverse rațiuni, este mai oportună?” ,,cum afectează migrația iregulară securitatea, atât a statului cât și individului?”, ,,există vreo corelație între înmulțirea discursurilor discriminatorii, xenofobe sau naționaliste, din spațiul european și migrația clandestină?”, ,,ce măsuri sunt necesare să fie luate pentru diminuarea impactului negative pe care îl are aceasta și cine este responsabil de elaborarea lor?”.

În acest demers, pentru identificarea unor potențiale răspunsuri se vor folosi următoarele metode de cercetare. Prin intermediul metodei istorice se va urmări evoluția migrației de-a lungul timpului, cauzele și factorii care au determinat accentuarea ei, apectele positive și negative pe care le-a avut, în anumite momente cât și modul în care a fost percepută de guverne și indivizi.

Această metodă va fi utilizată și pentru a analiza evoluția conceptului de securitate și principalele schimbări pe care acesta le-a suferit, în timp.

Metoda logică (analiza deductivă, inductivă, de generalizare) va fi un mijloc prin intermediul căruia se va realiza efectuarea sintezei punctelor de vedere exprimate atât de de autori români cât și străini, specialiști în domeniul migrației, a drepturilor omului, a dreptului Uniunii Europene, a securității, cu privire la tema investigată, precum și exprimarea concluziilor proprii.

O altă metodă necesară pentru realizarea studiului de față este cea sistemică care va fi folosită în cercetarea și prezentarea diverselor mijloace de stocare a informației în format electronic, în special a analizei diverselor grafice, rapoarte statistice realizate de instituții specializate ca OIM, OSCE etc. Este de observat faptul că în prezent, cooperarea europeană în materie de justiție penală s-a extins la numeroase domenii ca migrația, crimă organizată și terorism prin prisma impactului pe care îl au acestea asupra securității unei țări.

Lucrarea este structurată în trei capitole care încearcă să surprindă cât mai bine aspectele subliniate mai sus.

Astfel primul capitol va încerca să definească principalele concepte care se vor regăsi pe tot parcursul tezei. Migrația va fi analizată atât din prisma principalelor reglementări internaționale cât și din perspectivă teoretică iar conceptul de securitate va fi prezentat în lumina noilor accepțiuni pe care le-a primit după Războiul Rece.

Acesta va antama și o prezentare asupra corectitudinii sau incorectitudinii utilizării termenului de ilegal și recomandările de schimbare a acestuia cu alți termeni ca iregular sau clandestin și motivele pentru care opinia internațională înclincă spre această modificare la nivel de discurs public, indiferent de zona de proveninență, ca cea de drept, cea politică sau ce teoretică.

Totodată se vor avea în vedere și dezbaterile din științele umaniste pe care le-a generat migrația, în special cele din sfera sociologică, în ceea ce privește identitatea și apartenența socială, identitatea națională prin prisma interdependenței ce există între acești termeni.

Al doilea capitol ca încerca să găsească legătura dintre fenomenul migrației iregulare și impactul direct pe care îl are aceasta asupra securitățății. Așa cum se va putea observa, securitatea nu mai este astăzi un concept unidimensional care face referire doar la latura mlitară a unei țări, ci din contră, comportă mai multe conotații, astfel că aici se va disemna, în special impactul migrației asupra securității personale și psihosociale dar și asupra securității economice a unui stat.

Ultimul capitol al lucrării de față va fi dedicat studiului migrației iregulare din Germania. Se va pune accent pe evoluția acesteia din ultimii ani, locul pe care îl ocupă pe agenda politică, legătura dintre aceasta și accentuarea curentului islamofobic, apariția și înmulțirea discursurilor bazate pe cultivarea sentimentelor de ură a indivizilor.

La sfârșitul capitolului se va încerca identificarea unor soluții pentru aceste probleme, soluții recomandate, în special, de oameni politici sau de diferite instituții ale Uniunii Europene pentru o mai bună gestionare a acestei probleme care creaze reale dificultăți tuturor statelor membre.

Capitolul 1

1.1.Conceptul de migrație

Fenomenul migraționist este unul întâlnit încă din cele mai vechi timpuri, din societăților primitive, nomade, având intensități diferite, de la o epoca la alta. Termenului de migrație provine din latină, de la migration, onis care însemna plecare și face referire, în sens modern, la un fenomen complex, ce vizează deplasarea unor persoane dintr-o zonă teritorială în alta, urmată implicit fie de o schimbarea a domiciliului fie de încadrarea într-o formă de activitate, în zona respectivă de sosire.

În accepțiunea Organizației Internaționale pentru Migrație, acest concept vizează mobilitatea unei persoane sau a unui grup de persoane, fie în cadrul aceluiași stat, fie peste o frontieră internațională. Aceasta include în această sferă orice fel de mișcare a indivizilor, indiferent de cauze, mărime sau compoziție, ca migrația reugiaților,cea economică, a persoanelor strămutate sau a celor a căror scop îl reprezintă reîntregirea familiei.

Organizația Națiunilor Unite recunoaște în numeroase documente, că migrația internațională este o realitate multidimensională care joaca un rol important în dezvoltarea originilor, a tranzitului dar și a destinației unei țări. Aceasta este de părere că fenomenul migraționist trebui abordat transversal de către state, într-o manieră coerentă și echilibrată, care să țină cont de o anumită situație socială, economică și care să respecte drepturile omului. Indivizii nu pot fi forțați să rămână întru-un singur loc, iar dreptul lor de a se deplasa este recunoscut la nivel internațional.

Având în vederea realitățile acesta a subliniat atât în discursuri cât și acte oficiale rolul crucial pe care îl poate juca dialogul și cooperarea în materie de migrație la nivel global, regional, bilateral, național și local, fiind de părere că statle membre ar trebui să utilizeze toate mecanismele de intergare pe care le au la îndemână pentru a proteja cât mai bine drepturile migranților, să îmbunătățească accesul la protecția socială, facilitarea recunoașterii diplomelor și calificărilor, sprijinirea mobilității forței de muncă și promovarea impactului acesteia asupra dezvoltării

Trebuie remarcat că fenomenul migraționist a dat naștere de-a lungul timpului la numeroase dezbateri în domeniul științelor umaniste, în special, în sfera sociologică, în ceea ce privește identitatea și apartenența socială, identitatea națională datorită interdependenței ce există între acești termeni.

Astfel că identitatea socială, a fost definită de Henri Tajfel ca fiind acel sentiment pe care îl are individul că aparține unui anumit grup. Acesta a propus trei procese mentale în evaluarea celorlalți atunci când îi încadrăm în categorii că ,,noi” și ,,ei”, cei ,,din afara grupului. Sociologul susține că așa cum oamenii clasifică, pe anumite categorii obiectele pentru a le înțelege și totodată pentru a le putea identifica, în mod similar divide și ceilalți indivizi (inclusiv pe el însuși) pentru a distinge mediul social în care trăiește (ca exemplu negru/ alb, creștin/musulman/evreu).

Apartenența socială reprezintă și un instrument prin care individul poate afla lucruri despre el însuși deoarece acesta definește comportamentele apropiate prin raportare la normele grupului de care aparține.

Un al doilea proces este ceea ce se numește identificare socială, omul tinzând să se identifice cu grupul din care aparține, fapt ce influențeaza direct creșterea stimei de sine. Compararea socială este ultimul tip de proces mental deoarece individul după ce s-a clasificat și s-a identificat cu un grup are tendința de a se compara cu alte grupuri.

Comportamentul social cât și relațiile dintre indivizi sunt interconectate astfel că identitatea individuală reprezintă acea concepție a persoanei despre sine, ca fiind distinctă și unică, față de ceilalți indivizi. Se poate afirma că identitatea socială este definită ca acea concepție asupra lumii în care propriul eu se raportează, în termeni de trăsături caracteristice și definitorii, ale categoriei sociale de care aparține.

În schimb, comportamentul de grup are trăsături specifice ce îl diferențiază de comportamentul individual și anume: etnocentrismul, discriminarea, sterotipizarea, prejudecata sau conformismul. Teoria identității sociale susține că acele categorii care includ eul, ca de exemplu categoriile de apartenența națională, religioasă, afiliere politică ajută la definirea individului ca entitate unică.

Un alt concept strâns legat de fenomenul migraționist este cel identitatea națională. Aceasta este o expresie recentă produsă de societatea postmodernă care își are totuși rădăcinile în exprimări ca ,,sentiment național” sau ,,conștiința națională”carcateristice, de fapt, secolului al XIX-lea.

Naționalismul are la bază un sentiment persistent de apartenență la un grup extins, care se traduce prin patriotism, dragoste de oameni și de lucruri din cadrul acelei arii. Ulterior, se poate afirma, că el se transformă într-o credință națională ce se traduce prin apartenență la o comunitate (oraș, provincie) care înglobează familia, prietenii. Acest sentiment al identității naționale a avut consecințe majore, în istorie, deoarece a generat fie dorința indivizilor de a trăi împreună, determinând mișcări de unitate națională, când o parte a națiunii era în afara teritoriului fie a generat elanuri de unitate națională atunci când a existat o amenințare, de natură exterioară sau internă.

Toate cele meționate mai sus reprezintă puncte comune ce caracterizează o națiune, ca religia, ideologia politica, cultura, limba care dau naștere unei percepții a individului că acesta nu trăiește izolat și este o entitate singulară, ci din contra, aparține ceva superior propriilor sale limite.

Acestea au constiuit, de-a lungul timpului, un izvor de valorii, concept, principii, transmis ca moștenire din generație în generație, prin intermediul căruia individul și-a justificat dar și și-a explicat anumite tipuri de comportament, moduri de gândire sau de abordari a diferitelor probleme. Tododată, sentimentul apartenenței naționale i-a conferit acestuia un spațiu de siguranță și identificare, fiind, în fond, ceva intim oricărei persoane.

Ernest Gellner vedea națiunea ca o formă concretă de organizare comunitară, fiind rezultatul corelației dintre cultură și politică. Acesta este de părere că oamenii trebuie să aibă o anumită naționalitate, care, în principiu, este dată de aceeași cultură ce implică idei, semne, anumite tipuri de comportament, modalități de comunicare, religie care îl ajută pe individ să-și justifice nevoia de a aparține unei națiuni, nevoie care esențială pentru omul social.

1.2. Migrația și Europa

Europa ultimelor deceniit a suferit schimbări fără precedent în ceea ce privește fluxurile migratorii și compoziția populației. Dacă timp de multe secole, peisajul european a rămas stabil din punct de vedere cultural și rasial, aceasta fiind, până de curând, o zonă preponderent emigratorie (în special în direcția Americii, în secolele XIX și XX), în prezent, asistăm la o schimbare radicală a acestei paradigme.

S-a putut observa că secole întregi, bătrânul continent a rezistat numeroaselor atacuri din exterior, păstrându-și neștirbită supremația cât și integritatea.

Sfârșitul celui de al doilea Război Mondial a marcat începutul unor mișcări de imigrare către Europa, acest fenomen având mai multe cauze: industrializarea puternică a Nordului european a dus la o cerere de forță de muncă ce nu putea fi satisfăcută de fluxurile migratorii intraeuropene; dezvoltarea mijloacelor de comunicare și de transport a mărit gradul de mobilitate al persoanelor din fostele colonii, factor care, în combinație cu gradul de bunăstare din țările dezvoltate a dus la un mare aflux de populație provenită din aceste teritorii ca și din alte zone ale globului. Conform cercetătorilor Jean Pierre Grason și A. Loizillon, Europa a experimentat patru etape ale migrației, după al doilea război mondial.

Prima etapă este aceea ce s-a numit migrația forței de muncă din anii 1950-1970. Asfel că după război, persoanele care plecaseră să evite zona de conflict, au început să se întoarcă, dând naștere la valuri de migratori în masă. Pe de altă parte, demografia scăzută cât și procesul de construcție a Europei, ce implica o imensă cantitate de muncă, a determinat statele cât și firmele private să recruteze lucrători străini. Aceste mișcări de populație din țările în curs de dezvoltare au dus la o creștere economică vizibilă în spațiul european, creând o dependență de forța de muncă din exterior.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma, ce a pus bazele Comunității Economice Europene s-a fundamentat și principiul liberei circulații a persoanelor, în statele membre. Astfel că în următorii ani s-a produs o creștere majoră a migrației în interiorul Comunității datorită lucrătorilor străini, veniți din state terțe. Acest fapt a creat o dependență economică a statelor membre de aceștia, lucru ce a determinat la rândul lui o scădere semnificativă a imigrației ilegale.

Cea de-a doua perioadă a fost cea a crizelor economice, anii ’70 și prima jumãtate a anilor ’80. Ca urmare a schimbărilor economice produse la nivel mondial, creșterea prețului pretrolului, revoluția economică cât și apariția unor noi modele de gestionare a afacerilor, modelele tradiționale de ocupare a locurilor de muncă au avut de suferit. Consecința imediată a acestor schimbări a fost creșterea șomajului și a tensiunilor sociale, fapt ce a determinat guvernele sa ia măsuri care să reducă fenomenul migraționist.

Cea de-a treia perioadă, a constat în opinia celor doi cercetători, în diversificarea țărilor gazdă și de origine cât și sporirea solicitărilor pentru azil, creșterea numărului refugiaților și a minorităților etnice.

Astfel că odată cu lărgirea Comunității Europene, țările tradiționale de emigrație ca Spania, italia, Iralnda, Grecia au devenit la rândul lor spații de imigrație. În această perioadă a crescut și numărul solicitărilor de azil dar și al refugiților venite din partea țărilor din blocul sovietic datorită schimbărilor politice majore.

Un alt factor care a influențat fenomenul migraționist a fost intensificarea conflictelor regionale, ca cel din fosta Iugoslavie sau Irak care au determinat deplasări ale populațiilor în zone sigure, departe de ariile de conflict, care reprezentau o amenințare pentru viața lor. Aceasta perioadă s-a caracterizat și printr-un flux migrator în ceea ce privește reunificarea familială cât și revenirea interesului pentru migrația forței de muncă.

Ultima etapă a fost ceea ce s-a numit migrația forței de muncă preferențiale cât și creșterea migrației ilegale. După anii ’90 s-a intensificat fenomenul migrației permanente și cel al forței de muncă temporare datorat schimbărilor politice produse după căderea comunismului cât și dezvoltării rapide a tehnologiei informației și a comunicațiilor, sănătății sau educației, sectoare care ce necesitau forță de muncă înalt calificată.

Totodată ceea ce se numește migrație ilegală a luat amploare din ce în ce mai mult ca urmare a înfloririi rețelelor de trafic internațional cât și a sporirii rolului lor în circulația internațională a forței de muncă. Se poate constata astfel că după căderea Blocului Comunist, migrația din țările foste sovietice ca Ucraina, Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Belarus, Polonia, România a crescut în mod considerabil.

Europa a ajuns să se confrunte astăzi cu o adevarată criza identitară datorită fluxului foarte mare de imigranți iar politicile promovate de aceasta de-a lungul timpului par a fi anacronice și par a nu mai putea raspunde eficient noilor provocării în ceea ce privește integrarea celor veniți din exterior.

De exemplu, în 2015, Germania era țara din Europa care avea în interiorul granițelor cea mai mare populație străină din Europa, astfel că din aproape 12 milioane de migranți, majoritatea proveneau din țări ca Polonia, Turcia, Federația Rusă și Kazahstan, fiecare depășind unu la un million.

De remarcat, este faptul că în anul imediat următor, conform statisticilor aceasta a găzduit cea mai mare populație de refugiați și solicitanți de azil din Europa, pe de o parte, iar pe de altă parte, a primit cel mai mare număr de noi cereri de azil din Europa dar și la nivel global, din partea oamenilor din Republica Arabia Saudită, Siria, Irak și Afganistan.

Franța este cea de-a doua țară europeană cu un număr foarte mare de refugiați din Sri Lanka și din Republica Democratică Congo, în Regatul Unit, cele mai mari populații de migranți provin din India și Polonia iar Spania și Italia au fost al patrulea și al cincilea, cele mai populare destinații de imigranți din Europa, cu populații provenind din zone ca România, Germania și Regatul Unit sau Maroc.

În ultima perioadă, massmedia a adus in prim-plan numeroase tragedii umanitare în ceea ce privește imigrația, ca bărci răsturnate, migranți salvați din apele Mării Mediterane, orașe europene sufocate de valul străinilor. Uniunea Europeană nu a reușit până în acets moment să elaboreze niște politici coerente și unitare în privința acestei situații care a dat naștere unui sentiment de insecuritate a proprilor cetățeni. Astfel că probeleme legate de migrație au ținut ocupată agenda politică a Uniunii Europene, în ultimii ani. S-a constat că majoritatea imigranților care vin în Europa, traversează cu barca Marea Mediterană din din Libia în Italia sau din Turcia în Grecia prin Marea Egee.

În 2016, aproape 390.000 de persoane au sosit în Europa prin regiunea mediteraneană, atât pe uscat, cât și pe mare, iar această cale aleasă a fost considerată ca fiind cea mai periculoasă din lume, în cee ace privește imigrația ilegală cu estimări de peste 4.500 de decese și persoane dispărute (fiind cel mai mare număr raportat vreodată în regiune), neluând în considerare, totuși, disparițiile nedeclarate, din timpul tranzitului prin deșertul Sahara.

În acest context, putem afirma că Europa a fost angajată într-un proces ireversibil de răsturnări sociale dar și culturale de care nu a fost în totalitate conștientă și a căror consecințe a ales să le ignore, în marea lor majoritate deoarece nu era pregătită să răspundă eficient noilor provocări.

Spațiul european al zilelor noastre, așa cum vom constata, se confruntă cu o problemă reală în gestionarea promovării drepturilor și libertăților fundamentale, a pluralismului și a multiculturalismului în ceea ce privește fenomenul migraționist. Limitările care ar trebui impuse de aceasta pentru a asigura un spațiu de siguranță și securitatea cetățenilor lipsesc și ele cu desăvărșire.

Din păcate, deși s-au căutat soluții, agenda politică europeană în această chestiune a fost, în continuare, plină de discursuri și politicii contradictorii. Nu se poate afirma că s-a găsit de-a lungul timpului o soluție unianimă și eficientă, care să răspundă satisfăcator acestei realități. Unul din cercetătorii care au încerca să gaseasca o rezolvare la aceasta problemă a fost Giovanni Sartori în lucrarea sa, Ce facem cu strainii? unde a analizat dilemele cu care se confruntă societatea multienică și influența pe care o au strainii într-un spațiu caracterizat de pluralism, o atenție deosebită fiind acordată acestora, în special, dupa evenimentele de la 11 septmbrie.

Pentru a întelege cat mai bine pluralismul, Sartori îl asociează cu ceea ce înaintea lui Karl Popper numea societate deschisa întrebandu-se ,,cât de deschisă poate fi o societate, astfel încât să nu producă o implozie generală?”. Scriitorul este de părare că pluralismul nu trebuie interpretat într-un mod restrictiv ca fiind sinonim al diversiății deoarece el presupune mai mult de atât, și anume, un grad de toleranță.

Aceasta propune ca înțelegerea acestui concept să fie facută pe trei nivele și anume pluralismul vazut ca o credință, pluralismul social și cel politic. Multiculturlismul european, are are la baza, în viziunea acestuia, o cultură pluralistă caracterizată de varietate și nu de uniformitate, de disensiune și nu de unanimitate, de schimbare si nu de inerție sau conservatorism. În schimb, multiculturalismul la fel ca pluralismul trebuie înțeles și interpretat într-un mod extensiv deoarece el are o puternică încăractură provenită din diversitatea culturală, diversitatea lingvistică, religioasă, etnică sau sexuala.

Satori este de părare ce cele două concepte nu sunt în antiteza absolută, fiind totuși predispuse la conflict în momentul în care multiculturalismul tinde spre a veni o valoare.

În contextual în care Europa nu va găsi în perioada următoare o paradigmă funcțională care să răspundă atât nevoilor de securitate a propriilor cetățeni dar și o modalitate de a gestiona în același timp valul imigranților, fără a încalca drepturile omului, pare că ceea ce afirma Samuel Huntington, că ,,sursa fundamentală a conflictului în această lume nouă nu va fi determinată de aspectul economic sau de cel ideologic. Marea diviziune în rândul rasei umane și sursa dominantă a conflictelor va fi cea culturală. Statele naționale vor ramâne în continuare cei mai importanți actori în problemele lumii, însă principalele conflicte între națiuni și grupuri din diferite civilizații. Ciocnirea civilizațiilor va domina politica mondială. Linia dintre civilizații va reprezenta în viitor linia frontului” va deveni un scenariu real.

Totuși, din punct de vedere practic, se poate observa, că în ultimii ani, la nivelul Uniunii Europene s-au adoptat numeroase măsuri în ceea ce privește migrația, în ideea de a crea un spațiu european guvernat de principiile securității, libertății și justiției dar care nu au răspuns într-un mod eficient realității. Aceste măsuri au vizat în primul rând legalizarea fluxurilor migraționiste și integrarea migranților.

În acest sens, putem exemplifica Programul de la Stockholm denumit „O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora” unde s-au conturat mai clar, pe agenda politică europeană, ideea de migație și posibilele soluții, la provocările pe care aceasta le-a născut.

Acesta a fost cotinuat de ceea ce s-a numit programul post-Stockholm, ,,O Europă deschisă și sigură: transformarea obiectivelor în realitate” care a avut ca scop trasarea unor obiective clare , până în 2019, asupra migrației din spațiul european. Astfel, mult mai practic decât predecesorul său, acesta a reușit să consolideze anumite canale pentru a diminua migația ilegală către una legală, prin stabilirea unor condiții mai clare și eficiente, de intrare și de ședere cât și prin trasarea unor norme comune în privintă drepturilor migranților.

Tratatul de la Lisabona tratează și el viziunea Uniunii asupra problemei migrației în art.62, alin (1) unde subliniază expres direcția acesteia, prin faptul că ar trebui,,să introducă treptat un sistem integrat de administrare a frontierelor externe”.

1.3. Migrație ilegală

Istoricul Dirk Hoerder este de părere că „migrația are un început și un sfârșit. Mobilitatea permanentă constituie un mod de viață în sine, itinerant, având tot timpul în perspectivă urmatoarea destinație.Călătoriile sunt vizite temporare într-o cultură diferită, pentru anumite scopuri. Migrația poate fi circulară, aducând persoanele înapoi în locurile lor de origine. Emigrarea constituie o mișcare permanentă intenționată, care uneori poate fi urmată de o reîntoarcere, atunci când condițiile de la destinație devin nesatisfăcătoare”.

Astfel că migrația poate fi clasificată după mai multe criterii, după cum urmează:

Din punct de vedere al granițelor aceasta poate fi

Migrație internă

Migrație externă sau internațională

Migrația internațională, la rândul ei, poate fi împărțită, după scopul ei, în

migrația forței de muncă, unde principalul obiectiv este găsirea unui loc de muncă

migrația de familie (este vorba de migrația familiilor lucrătorilor care au emigrat în vederea ocupării unui loc de muncă) care se face în conformitate cu dreptul la reunirea familiei, garantat de legislația internațională;

migrația forțată este cea prin care indivizii emigrează din rațiuni independente de ei, cum ar fi calamitățile naturale, persecuțiile politice sau religioase, războaie locale

La rândul lor, aceste tipuri de migrație, pot fi împărțite în mai multe categorii

Din punct de vedere al legalitate aceasta este:

legală (se realizează prin respectarea normelor respective)

clandestină sau ilegală (se realizează prin încălcarea normelor)

Din punct de vedere al aspectului motivațional aceasta poate fi:

voluntară

involuntară sau forțată

Din punct de vedere al duratei de ședere poate fi:

temporară

pe termen lung

permanent

Având în vedere cele menționate, ne interesează să supunem analizei conceptul de migrație ilegală deoarece acesta este strâns legată mai departe, de problema securității. Aceasta este denumit, în literatura de specialitate, sub mai multe forme ca migrație iregulară sau clandestină, deși, în esență, exprimă același lucru, persoane care pentru a ajunge pe teritoriul unei țări, altul decât cel de rezidență, au folosit alte căi, contrare normelor legale de intrare.

Termenul migrație ilegală reflectă, în sensul cel mai larg al său, un act de migrație care este contrar normelor legale sau care se desfășoară împotriva legilor de intrare și de ședere într-o țară. În sens restrâns, termenul de migrație ilegală desemnează actul de intrare într-o țară care încalcă legile privind migrația și se referă în principal, la trecerea frontierei fără autorizarea corespunzătoare.

Organizația Mondială pentru Migrație (OIM) este de părere că nu există o definiție clară sau universal acceptată a migrației ilegale totuși aceasta poate face referire la o mișcarea care are loc în afara normelor de reglementare ale țărilor expeditoare, de tranzit sau de destinație. Astfel din perspectiva țărilor de destinație aceasta vizează intrarea, șederea sau munca unei persoane fără autorizația necesară sau documentele impuse de dispozițiile legale privind imigrația.

Din perspectiva țării de origine, neregulile se pot observa, de exemplu, în acele cazuri, în care o persoană traversează o frontieră internațională fără pașaport sau orice alt document de călătorie valabil sau nu îndeplinește cerințele administrative pentru a părăsi țara.

De remarcat, totuși, este faptul că folosirea acestor termeni ține de o variabilă spațială, anume că termenul de migrație ilegală este uzitat mai mult pe continetul american, în schimb, spațiului european îî este mai familiar termenul de migrație iregulară.

Tendința în Euorpa este de a evita, folosirea în spațiul public a termenul de migrant ilegal, substituindu-l cu cel de ședere ilegală care este definit ca fiind ,,prezența pe teritoriul unui stat membru a unui resortisant al unei țări terțe, care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare, astfel cum sunt stabilite la articolul 5 din Codul Frontierelor Schengen, sau alte condiții de intrare, ședere sau reședință în acel stat membru”.

S-a ales utilizarea cu preponderență a acestui termen datorită numeroaselor critici pe care le-a primt termenul de ilegal prin prisma faptului că este unul problematic deoarece are o conotație negativă. La o primă vedere, acesta poate duce foarte rapid în zona infracționalității, totuși trebuie subiliniat faptul că majoritatea migranților nu sunt infractori.

În opinia lui profesorului François Crépeau migranții pot fi neregulați sau în situații neregulate dar în nici un caz ilegale. Acesta consideră că o terminologia folosită în mod incorect are un impact major asupra societății deoarece contribuie semnificativ la acutizarea discursurilor negative privind migrația, consolidează stereotipurile negative împotriva migranților și poate legitima chiar un discurs al criminalizării migrației care la rândul său favorizează marginalizarea, discriminarea și violența

De exemplu, și avocații drepturilor omului au susținut de mult timp că noțiunea de migrant ilegal este necorespunzătoare, deoarece nici o ființă umană nu este ilegală. În schimb, din punctul de vedere al limbajului juridic acest termen este unul corect folosit deoarece indică cel mai bine un fapt/o situație care este contrară legii.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a recomandat, în acest sens, tuturor organelor și agențiilor specializate să utilizeze în toate documentele oficiale termenul migrant fără documente sau neregulat pentru a defini pe acei lucrători care sunt care au intrat ilegal ăntr-o țară pentru a obține un loc de muncă.

Pe de alt parte, Maria Ochoa-Llidó este de părere că a pune eticheta de ilegal, pe anumiți indivizi echivalează cu o negare a propriei lor umanități, a faptului că nu sunt ființe umane ce posedă drepturi și libertăți, indiferent de statutul lor.

Astfel migrația iregulară include acele persoane care intră într-o țară, în mod fraudulos, fără documente sau în mod clandestin cât și pe cele care rămân pe teritoriul unei țări încălcând dispozițiile legale (de exemplu, persoane care aleg să rămână într-o țară, prin mijloace contrare legii sau bunelor moravuri, ca șederea după expirarea unei vize sau a unui permis de muncă, prin căsătorii înșelătoare, adopții false).

Au fost identificate opt moduri prin care străini pot intra în categoria migranților ireguluari sau clandestini:

intrarea ilegală (trecerea ilegală a frontierei)

intrare prin folosirea unor documente false

introducerea documentelor juridice, dar furnizarea de informații false în aceste

depășirea perioadei de călătorie fără viză sau a permisului de ședere temporară

pierderea statutului care decurge din nereînnoirea unei autorizații

nerespectarea condițiile de rezidență sau condițiile de rezidență

persoanele născute în neregulă,

sustargerea în timpul procedurii de azil sau nepărăsirea statului-gazdă după emiterea unei decizii negative

neîndeplinirea de către stat a unei decizii de returnare din motive juridice sau practice

În Europa, termenul de migație iregulară are mai multe accepțiuni, în funcție de țara în care este folosit. De exemplu, în Germania acesta indică o intrare nelegală, făcând referire la acei străini care nu posedă un act de rezidență sau nu au drepturi în acest sens, neîndeplinind astfel condițiile legale de ședere iar în Marea Britanie acesta desemneaază, în termeni generali, o intrare ilegală. Această expresie, în sens restrâns vizează mai multe categorii de perosoane:

• cele care au intrat ilegal în țară (prin evitarea inspecției migrației sau prin folosirea unor documente false)

• cele care nu mai îndeplinesc condițiile de viză (de exemplu, prin șederea execsivă, peste termenul legal stabilit)

• cele care nu mai sunt în posesia propriilor acte de identitate (de exemplu, pașaportul unei persoane care a fost distrus sau a fost luat abuziv de către un agajator)

• cele care au făcut o cerere de azil dar care șe-a fost respinsă de autorități

În Spania nu există, în legislație, un termen care să definească imigrația sau o situație iregulară. Aceasta face referire doar la termenul de clandestin care desemnează acele persoane străine care nu au drept de ședere pe teritoriul spaniol iar Franța se referă la aceștia ca la niște persoane fără acte. Italia face referire la acei stăini care se găsesc într-o poziție iregulară iar legislația din Polonia face referire la o trecere ilegală a granițelor cât și la acele persoane care locuiesc pe teritoriul ei fără visă sau permisiune.

1.4 Conceptul de securitate

Acest termen a primit o atenție deosebită mai ales dupa cel de-al doilea război mondial, fiind folosit pentru a justifica anumite acțiuni ca suspendarea libertăților civile, alocarea numeroaselor resurse financiare pentru dezvoltarea acestui segment. Acesta provine din latinescul securitas/securitatis care face referire la situația de a fi înafara oricărui pericol ori la acel sentiment de siguranță pe care îl are un individ atunci când nu se află sub iminența unui pericol.

Astfel , securitatea poate fi definită ca o stare de fapt care pune la adăpost de orice pericol extern sau intern o colectivitate de indivizi sau un stat, în urma adoptării unor măsuri specific ce au ca scop asigurarea independenței, suveranității și integritatății teritoriale a statului.

În sens tradițional, conceptul de securitatea viza securitatea militară, capacitatea de apărare a unui stat cât și puterea armată a acestuia, în contextual în care statul era singurul actor în relațiile internaționale, a cărui preocupare primordială era asigurarea securității interne și externe a propriilor cetățeni.

Dacă în timpul Războiului Rece securitatea era sinonimă cu o cursă a înarmării a statelor, dimensiunea militară fiind cea mai importantă în contextual unei lumi bipolare, ulterior acesta s-a diversificat, accentual căzând și pe alte variabile.

De exemplu, istoricul Emma Rotschild a identificat patru moduri prin care termenul de scuritate a fost extins și anume: în primul rând aceasta nu mai face referire doar la națiuni (state) ci se poate vorbi și de o securitate a indivizilor, cea de-a doua vizează o amplificare a acesteia, pe verticală, putându-se discuta de o securitate a spațiului, cea de-a treia este o extensiune pe orizontală ce atinge toate tipurile de securitate, în ansamblul lor iar ultima indică faptul că responsabilitatea în ceea ce privește responsabilitatea asigurării acesteia este difuză, în sensul în care revine statelor, organizațiilor nternaționale, guvernelor locale sau reginonale sau organizațiilor nonguvernamentale.

Barry Buzan, în lucrarea Popoarele statele și teama a extins conceptul de securitate dincolo de zona militară și anume: sectorul mediului, economic, societate și politică.

Astfel securitatea în domeniul mediului înconjurător viează problemele ecologice ca poluarea, încălzirea climei, epuizarea resurselor naturale, distrugerea pădurilor, care sunt de o importanță majoră datorită complexității lor, în ideea în care acestea sunt interdependente cu alte domenii și a imposibilității de a găsi soluții punctuale prin prisma caracterului transnațional.

Dimensiunea economică desemnează accesul propriu-zis al indivizilor la resursele și infrastructura economică a unei țări, fapt ce asigură acestuia un mediu de securitate financiară. Variabila politică vizează relațiile statului cu proprii cetățeni și modul în care cel dintâi reușește, prin instituții și norme, să asigure un spațiu de siguranță și ordine publică cât și relația statului la nivel internașional, cu ceilalți actori politici. În ceea ce privește ultima dimensiune, cea a societății aceasta recunoaște necesitatea conturării unui mediu de securitate într-o lume a globalizării unde identitatea, religia, etnia pot reprezinta cauze reale și majore în apariția a conflictelor internaționale.

Pe de altă parte, ONU indică șapte dimensiuni ale securității umane iar acestea constau în securitatea economică, securitatea hranei, securitatea sănătății, securitatea de mediu, securitatea personală, securitatea comunitară și securitatea politică. Totodată acesta identifică și principalele amenințări, în contextual actual al relațiilor internaționale, la adresa securității umane: creșterea necontrolată a populației, disparități în oportunitățile economice, presiunile migrației, degradarea mediului, traficul de droguri și terorismul internațional.

Capitol 2

2.1. Migrația și securitate

Migrația internațională este un fenomen întâlnit încă din cele mai vechi timpuri, odată cu așa zisele valuri de populații migratoare ce au caracterizat Europa încă din secolul III. Încă de atunci oamenii se deplasau dintr-o zonă în alta pentru a găsi noi spații de locuit mai prietenoase, pentru a-și putea desfășura anumite ocupații sau pentru găsirea unor noi pășuni pentru animale. Aceste acțiuni produceau o destabilizare în primul rând pentru grupurile de oamenii care deja se aflau în locurile respective datorită în primul rând, șocului cultural la care erau supuși, impact de era cu atât mai mare cu cât societățile respective erau în mare parte tradiționale și inchise.

Ulterior percepția asupra primirii străinilor s-a modificat, devenind mai flexibilă, datorită schimbărilor produse odată cu apariția fenomenului de globalizare, care a determinat crearea unor politici mai flexibile asupra granițelor dar și datorită schimbărilor economico-tehnologice care au facilitat deplasarea dintr-un loc în altul, într-un timp foarte scurt.

Rațiunile unui migrant de a se deplasa, așa cum am putut observa anterior pot fi multiplie ca cele profesionale sau educaționale, politice și de securitate, datorită persecuțiilor din propria țară sau a conflictelor existete care îî pun viața în pericol, economice atunci când provine din zone sărace, personale, atunci când dorește să-și schimbe pur și simplu domiciliul sau să-și reîntregească familia.

Astfel statul care primește străini în interiorul propriilor granițe, trebuie să ia în calcul și aspectele positive dar și pe cele negative, pe care le poate genera această situație. Privită într-o lumina favorabilă, imigrația poate contribui la creșterea ratei natalității unei țări sau poate contribui la creșterea calitativă dar și cantitativă a forței de muncă iar pe de altă parte, aceasta poate avea influențe negative asupra securității naționale dar și asupra indivizilor.

Securitatea nu mai este astăzi un concept unidimensional care face referire doar la latura mlitară a unei țări, ci din contră, comportă mai multe conotații, astfel că în următoarele rânduri vom aduce în prim-plan două dintre cele mai importante variabile ale acesteia, securitatea personal și psihosocială dar și securitatea economică și modul în care acestea pot fi influențate de fenomenul migraționist.

2.1.1. Securitate individuală și psihosocială

Momentul 11 septembrie 2001 a fost unul crucial care a redefinit conceptul de securitate colectivă a indivizilor, facând-o să primeze în raport cu libertățile și drepturile individuale care au fost limitate, în actele legislative ale statelor, atât timp cât ele pot să contravină siguranței publice, protecției ordinii, a sănătății, a moralei publice sau a drepturilor și a libertăților altora.

De exemplu, dreptul de manifestare sau asociere al oricărei persoane poate fi limitat atunci când o manifestație peturbă liniștea publică și pune în pericol siguranța și securitatea celorlalți indivizi. Astfel, în cauza Cisse v. Franta s-a reiterat acest lucru, statul având drept de intervenție atunci când o persoană care făcea parte din categoria imigranților care nu posedau permis de ședere în Franța, decis să ia parte la o manifestare colectivă pentru a atrage atenția autorităților asupra dificultăților administrative pe care le întampina pentru obținerea unei reexaminări a situației.

Această acțiune de protest a culminat cu ocuparea unei biserici din Paris de către un grup de aproximativ 200 de persoane care la rândul lor nu aveau acte de ședere pe teritoriul francez, majoritatea acestora fiind de origine africană, unii dintre ei intrând chiar în greva foamei iar unii decizând să doarmă în fața locului ocupat. În consecință, după două luni, autoritățile pariziene au emis o decizie de evacuare a zonei justificându-și măsura prin prisma unor rațiuni de protecție a ordinii, a sănătății și securității publice.

După momentul 2001, discursurile statelor privind securitatea națională s-au înmulțit tocmai pentru a trage un semnal de alarmă asupra imapctului pe care imigrația, în special cea clandestină o poate avea asupra identității naționale, fiind un factor destabilizator pentru statele de destinație.

Astfel s-a statuat că la nivel psihosocial, este posibil ca imigranții dintr-o țară, cu o puternică cultură democratică și cu principii bine înrădăcinate ale statului de drept să aibă un impact major asupra coeziunii sociale, a relațiilor interpersonale sau a consensului național. În acest context, se poate afirma că imigrația, ca fenomen social cât și imigranții ca părți ai acestuia pot aduce atingere securității naționale.

Având în vedere caracterul delicat al acestei probleme care implică vaste încărcături psihologice la nivelul tuturor părților implicate, putând genera foarte ușor stări conflictuale, la nivel internațional s-au făcut numeroase recomandări în privința abordării acestei situații de guvernele statelor naționale. Acestea prin intermediul autorităților și insitutțiilor publice, la nivel national și local cât și prin intermediul oficialilor trebuie să se abțină în a face declarații, care pot fi interpretate ca fiind un discurs al urii și al discriminării.

Ele nu trebuie să se prevalzeze de propria autoritate pentru a justifica și legitima un discurs care promovează ura rasială, xenofobia sau alte forme de discurs bazate pe intoleranță deoarece aceste manifestari ce au loc în spațiul public au un impact direct asupra creșterii violenței din rândul membrilor societății, în ambele direcții, atât între proprii cetățeni și imigranți cât și viceversa.

În acest sens, fostul presedinte Bill Cliton a facut prin intermediul mass-mediei apel la o responsabilitate sporită a reprezentanților puterii în discursurle lor deoarece cuvintele și exprimările lor se pot transpune diferit și eronat în imaginarul colectiv al societății, care își poate la rândul ei justifică anumite acțiuni și comportamente care includ violența sau mai recent, terorismul. S-a constatat că fenomenul imigraționist, indiferent de statutul imigranților, legali sau iregulari, poate fi o sursă care afectează serios securitatea individuală dar și securitatea națională a țării de destinație, prin prisma faptului că generează conflicte și violențe în rândul tuturor celor implicați.

Totodată aceasta are un impact negativ și asupra identității naționale a indivizilor , cetățeni ai țărilord e destinație sau imigranți deoarece poate generea un sentiment de alienare a acestora față de propriile repere naționale, care la rândul lui determina apariția unor frustrări ce se pot materializa în discursuri și acte violente față de celălalt, augmentând atitudinile și sentimentele xenophobe.

Așa cum s-a putut observa în primul capitol al lucrării identitatea socială are la bază două componente, identitatea individual și cea de grup. Prima este văzută ca fiind un element cheie în definirea unei individualități deoarece reprezintă concepția unei pesoane asupra lumii, unde propriul eu se raportează la aceasta, în termeni de trăsături caracteristice și definitorii, ale categoriei sociale de care aparține. Este cunsocut faptul că acesta nu poate trăi izolat și are nevoie de ceilalți pentru a se putea defini și a putea evolua, prin raportare la ceilalți.

Totodată cea de-a doua variabilă, identitatea de grup este formată din trăsături specifice care îl diferențiază de comportamentul individual și anume: etnocentrismul, discriminarea, sterotipizarea, prejudecata sau conformismul. Teoria identității sociale susține că acele categorii care includ eul, ca de exemplu categoriile de apartenența națională, religioasă, afiliere politică ajută la definirea individului ca entitate unică.

Aceste aspecte există așadar și în relația dintre cetățenii statului de destinație și imigranți, fapt ce determină apariția unor situații tensionate de ambele tabere prin prisma faptului că un flux de imigranți poate fi perceput ca o potențială amenințare la adresa culturii țării de destinație și o provocare la adresa valorilor de bază și obiceiurilor culturale și lingvistice ale acestei.

În acest sens poate fi relevant incidentul ajuns și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Féret v. Belgium, unde un fost membru al Parlamentului și Președinte al Partidului Frontul Național din Belgia, a avut o atitudine menintă a trezi sentimente de respingere, neincredere sau chiar ura împotriva străinilor, manifestare pornită dintr-un sentiment de insecuritate al apropierii de celălalt. Astfel, acesta în timpul campaniei electorale a distribuit mai multe pliante electorale pe care erau scrise sloganuri ca ,,Ridicați-vă împotriva isalmizarii Belgiei”, ,,Opriți politica de falsă integrare” sau ,,Trimite-ți cautătorii de joburi non-europeni acasă!”.

Astfel o creștere a gradului de insecuritate al cetățenilor și percepția asupra piederii identității sociale poate duce la adevărate crize și conflicte sociale între cetățeni și imigranți iar în mod inevitabil securitatea națională este afectată.

Un alt aspect important care are impact asupra securității individuale este faptul că numeroase studii recente, în domeniu, au identificat chiar o corelație între migrație, în special cea clandestină și creșterea violențelor și a crimei organizate în țările de destinație.

Monica den Boer este de părere că pentru a înțelege relația dintre criminalitate organizată și imigrație este imperativ necesar cunoașterea caracteristicilor acestora și anume faptul că ele sunt fenomene fluide și mobile, care nu țin cont de granite, fiind încurajate de discrepanțele economic și sociale dintre state sau regiuni, amândouă sunt percepute ca amenințări exterioare, fiind fenomene caracteristice, în special, societăților occidentale. Acestea sunt astfel interdependente și au consecințe negative asupra stabilității unei stat deoarece au o arie largă de răspândire și sunt greu de identificat de autorități.

2.1.2. Securitate economică

Migrația are influențe și asupra securității economice deoarece imigrația iregulară prin însăși definiția ei implică anumite aspecte de încălcare a legii. Astfel imigranții pot avea beneficii sociale ilegale prin prisma faptului că își prelungesc șederea într-o țară după expirarea perioadei legale iar în multe cazuri aceștia aleg de multe ori să lucreze la negru, fapt ce poate aduce atingere laturei economice a securității naționale. Prin această activitate, statul este astfel privat de sume de bani importante ce i-ar reveni în mod normal, din partea angajatorului sau angajatului.

Fenomenul migraționist are înfluențe asupra transformării coordonatelor demografice și a pieței muncii atât în țara de origine, cât și în cea de destinație, iar pe de alt ă parte, în crearea unor fluxuri de capital cu impact deopotriv ă asupra indivizilor și economiilor naționale, având astfel atât un impact pozitiv cât și negative.

În țările de origine se poate observa o creștere a calității vieții familiilor migranților și a produsului intern brut. Pe de altă parte, în țările de destinație se poate observa o creștere a productivității în anumite domenii, migrația poate contribui la reglarea sistemului de asigurări sociale, mai ales într-o societate care e caracterizată de îmbătrânire democrafică.

În ceea ce privește aspectul negativ al migrației, în țara de origine, se poate observa apariția unui fenomenun numit brain drain care se traduce prin emigrarea forței de muncă înalt calificate și ulterior, lipsa acesteia în anumite sectoare ale economiei naționale, ceea ce determină ă scădere a productivității și a veniturilor realizate.

În schimb, în țara de destinație, în perioade de criză economică, imigranții riscă să fie văzuți ca fiind o adevărată povară economică, afectând sistemul de securitate social, creând probleme de ordin economic atât țării , cât și comunităților și cetățenilor din cadrul acesteia.

Impactul negativ pe care îl au imigranții ilegali asupra securității economice a țării de destinație poate face referire la mai multe variabile. Astfel aceștia pot modifica structura pieței de muncă deoarece de multe ori ei lucrează la negru, pot constitui o forță de muncă mult mai ieftină decât media pieței, pot ocupa excesiv anumite sectoare ca cel al construcțiilor sau îngrijire la domiciliu și de multe ori aceștia desfășoară activități ilegale ca trafic de droguri, prostituție sau transport de arme pe piața neagră. Aceștia au o influență și asupra domeniului fiscal deoarece lucrând la negru, prin nedeclararea veniturilor și plătirea dărilor către stat, acesta din urmă are de suferit.

În prezent, trebuie remarcat faptul că deși Europa trece printr-o criză economică majoră, locurile de muncă fiind insuficiente chiar și pentru rezidenți, acest lucru nu pare a avea vreun impact asupra migranților, al căror număr este în crește de la an la an. Marea majoritate a acestora sunt exploatați de către rețelele de trafic de migranți, care le promit o viață mai bună și locuri de muncă în Europa, profitând de lipsa de educație și de cunoștințe a acestora asupra situației actuale. Imigranții plătesc sume exorbitante pentru a ajunge în spațiul european datorită falselor promisiuni ale traficanților chiar dacă nu cunosc situația reală, aceștia din rumă ajungând să genereze o industrie de milioane de euro.

Astfel cunoașterea modului de operare cât și a rutelor folosite de migranți, precum și identificarea structurii și a modului de acțiune a rețelelor de traficanți, sunt de o importanță vitală pentru state deoarece le pot ajuta să contureze strategii la nivel operațional și tactic, pentru diminuarea impactului și a efectelor negative pe care le are migrația asupra securității unei societății, în toate eleemntele sale.

Capitolul 3

Germania și imigrața iregulară

Contextul istoric european se referă la faptul că în Europa ultimelor decenii s-au petrecut schimbări fără precedent în ceea ce privește fluxurile migratorii și compoziția populației. Timp de multe secole, peisajul european a rămas stabil din punct de vedere cultural și rasial. Europa a fost, până de curând, o zonă preponderent emigratorie (în special în direcția Americii, în secolele XIX și XX).

Bătrânul continent a rezistat atacurilor islamice din timpul Evului Mediu, rămânând, în pofida variantelor confesionale, un pământ esențialmente creștin. Sfârșitul celui de al doilea Război Mondial a marcat începutul unor mișcări de imigrare către Europa; acest fenomen avea multe cauze: industrializarea puternică a Nordului european a dus la o cerere de forță de muncă ce nu putea fi satisfăcută de fluxurile migratorii intraeuropene; dezvoltarea mijloacelor de comunicare și de transport a mărit gradul de mobilitate al persoanelor din fostele colonii, factor care, în combinație cu gradul de bunăstare din țările dezvoltate a dus la un mare aflux de populație provenită din aceste teritorii ca și din alte zone ale globului.

În acest context putem spune că Europa este angajată într-un proces ireversibil de răsturnări sociale și culturale de care nu este în întregime conștientă și ale căror consecințe le ignoră în mare parte.

Începînd cu anul 2015 migrația iregulară de la frontierele Uniunii Europene a atins un record absolut în ceea ce privește cifrele înregistrate de oficalități, la nivelul frontierelor externe, în principal în zona Mării Mediterane dar și pe ruta Balcanilor de Vest . De exemplu, la nivelul Mării Mediterane, țări ca Italia, Grecia, Malta sau Spania au înregistrat o creștere a fluxului migraționist cu aproximativ 83% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Germania este recunoscută, la nivelul Uniunii Europene ca fiind țara cu cel mai număr de imigranți, veniți în special din partea de sud. Astfel, încă din anul 2005, chiar și numărul populației străine înregistrate, stabilite totuși legal în interiorul țării era unul foarte mare, de aproximativ 6,7 milioane de persoane, adică 8,9% din populația totală. Odată cu aceată perioadă s-a modificat și legislația acesteia în ceea ce privește migrația, în sensul impunerii unor procedurii mai greoaie, rigide și restrcții mai numeroase.

În anul 2014, numărul străinilor iregulari a fost estimat în Gemania ca fiind de aproximativ 516.000 la o populație de 73.682.100. Totuși în ultimii ani numărul imigranților a crescut considerabil, poliția raportând un număr de 167.000 de intrări ilegale din 2016. În plus, în primele două luni ale anului 2007 a fost înregistrat un număr estimativ de 9.000 de imigranți clandestini, veniți din zona de frontieră cu Austria, Suedia și Franța, având o proveniență cu preponderență, afgană, siriană și nigeriană.

Grup de refugiați ce părăsesc Ungaria și se îndreaptă către granița cu Germania, 2015

3.1. Consecințe ale migrației

Sosirea a 1.400.000 de imigranți, atât legali și iregulari, din 2015 a determinat inevitabil o schimbare de perspectivă, în discursul public despre acest subiect în Germania, prin prisma apariției unui puternic sentiment de insecuritate al cetățenilor care și-au simțit zdruncinate propriile valori naționale.

Acest context a favorizat inevitabil apariția numeroaselor opinii anti-imigrare, în toate sferele sociale, creând un spațiu favorabil pentru apariția și dezvoltarea diverselor formațiuni extremiste, puternic naționaliste.

Înmulțirea atacurilor teroriste din marile capitale europene, din Paris, Bruxelles, Londra sau Berlin, precum și incidentul de la Köln, au determinat o mare parte a populației să perceapă prezența grupurilor musulmane de imigranți ca fiind potențiali factori destabilizatori pentru societate, generând opinii violente anti-musulmane la nivelul discursului public.

Asocierea migrației cu problema securității a fost doar o chestiune de timp să apară și să se răspândească împreună cu ideea că statul și-a pierdut controlul asupra situației. Această temă a acaparat inclusiv campaniile electorale iar în perioada alegerilor din 2017, în timpul unei dezbateri televizate între candidații celor două mari partide, Angela Merkel și Martin Schulz, migrația a fost cel mai discutat subiect – 31,3 % urmat de problema asupra islamului (9,2%) și relațiilor dintre Germania și Turcia (10,8%).

Una dintre măsurile propuse a fost introducerea unui prag care să limiteze numărul de imigranți, care nu ar trebui să depășească anual cifra de 180 000 până la 220 000 (cu excepția migrației forței de de muncă).

Această măsură a declanșat un val de nemulțumiri din partea susținătorilor drepturilor omului astfel că toate partidele de coaliție, au ajuns la o formă de compromise și au susținut ulterior că totuși cazurile de azil vor continua să fie verificate individual și particularizate, de la caz la caz.

Accentuarea fenomenului islamofobic

Cauzele apariției islamofobiei pot fi împărțite în trei mari categorii: amenințarea terorismului, cauze de natură economică și cauze culturale. Atacurile din 9-11 septembrie 2001 în SUA și cele din alte state occidentale europene, soldate cu pierderi de vieți omenești au dus la o firească mărire a ostilității populației majoritare față de persoanele aparținând minorităților musulmane, văzute deseori, ca fiind în totalitate potențiali susținători sau agenți activi ai mișcărilor teroriste.

În ceea ce privește cauzele de natură economică, se pot descrie mai multe direcții: teama populației că economiile europene nu vor putea face față economiilor emergente (din America de Sud și Asia), percepute ca fiind mult mai dinamice și competitive; creșterea duratei medii de viață și scăderea natalității în rândul popoarelor europene va duce la o discrepanță între populația activă și numărul de pensionari, rețetă pentru declinul economic; criza economică actuală și numărul din ce în ce mai mic de locuri de muncă duce la percepția că orice minoritate fie ea religioasă sau etnică, reprezintă o competiție nedreaptă în ocuparea acestor locuri de muncă.

Cauzele de ordin cultural au, la rândul lor, origini variate: teama de diversitate (refuzul de a trăi alături de oameni percepuți pe drept sau pe nedrept, ca fiind diferiți); percepția minorității islamice ca fiind “înapoiată” din punct de vedere al gradului de civilizație, mai ales cu privire la egalitatea de gen; islamul este perceput ca militant, radical, incompatibil cu modul de viață european modern, cu valorile umane fundamentale și este văzut ca o amenințare la adresa acestora; mulți membrii ai minorității musulmane nu pot vorbi limba țării gazdă și nu știu cărei culturi aparțin cu adevărat, dând astfel naștere unor societăți paralele; fenomenul de ghetto-izare a dus la adâncirea handicapului socio-economic al populației din interior; refuzul minorității musulmane de a se integra.

Toți acești factori au fost exploatați de media și de partidele politice de extremă dreaptă (populismul radical), dar nu numai de acestea, deoarece în întreaga Europă cât și în Germania, sprijinul electoral de care se bucură opiniile antimusulmane este în creștere, în așa fel încât nici un partid, indiferent de orientare, nu poate ignora un asemenea discurs, legitimându-se astfel în continuare aceste atitudini în rândul populației majoritare.

Deseori aceste partide nu pot fi catalogate ca neofasciste, ele îmbinând o atitudine xenofobă cu o platformă economică stângistă, fiind expresia prejudecăților (justificate sau nu) atât de ordin cultural, cât și de ordin economic. La acestea se adaugă contactul „de mâna a doua” între majoritate și minoritate, prin zvonuri, cunoștințe și experiență superficială, putându-se ajunge astfel la presupuneri ostile și eronate, la prejudecăți și stereotipuri.

Hate speech

Prin termenul de discurs al urii se înțeleg toate acele forme de exprimare care incită, promovează și justifică ura rasială, xenophobia, atisemitismul sau alte forme de ură bazate pe intoleranță, vazută ca expresie a unui discurs naționalist agresiv și entocentrist, a unei discriminări și ostilități îndreptate împotriva grupurilor minoritare și a imigranților.

Discursul care promovează ura și intoleranța are un dublu efect, atât asupra individului sau a grupului din care acesta face parte deoarece riscă să prejudicize demnitatea umană, prin excludere sau scăderea stimei de sine. Pe de altă parte impactează direct coeziunea socială prin marginalizare și prin crearea de stereotipuri și prejudecati.

S-a constat că aceasta poate degenera cu uțurință către extremă, ducând la ceea ce lucrările de specialitate au numit ,,hate crime” care se traduce prin externalizarea și materialziarea sentimentului de ură într-un act concret care îl prejudiciază pe celalalt, prin atingerea integrității fizice sau psihice.

Acest termen comport două elemente și anume, primul face referire la faptul că actul comis poate constitui infracțiune sub legea penală iar cel de-al doilea element constă în caracterul intențional al faptei infractorului care în mod conștient își alege victima pe motive de rasă, religie, naționalitate (de exemplu, agresare unei persoane pe considerente etnice). Infracțiunile motivate de ură și intoleranță cer întotdeauna ca aceasta să se fi întâmplat, deoarece în lipsa actului material nu putem discuta de ,,hate crime”, grupul țintă putând fi orice persoană sau un grup de persoane sau chiar proprietatea asociată unui grup.

Germania cât și întreaga Europă de astăzi este caracterizată de puternice atitudini rasiste, islamofobe, homophobe plecate din sentimentele de frustrare a populației care se simte din ce în ce mai vulnerabilă, într-un spațiu definit de insecuritate. Aceste atitudini s-au accentuat datorită fenomenului migraționist, a eșecului diverselor politici promovate de guverne, a unui multiculturalism și pluralism care a dus la alienarea individului, acesta nemagăsindu-și locul în spațiul și timpul propriu.

3.2. Recomandări pentru o mai bună gestionare a migrației

Aceste atitudini sunt periculoase pentru securitatea unei țări deoarece zdruncină din temelii baza societății. Consiliul Europei și-a exprimat îngrijorarea în repetate rânduri în privința așa-zisului discurs al urii și a atitudinilor islamofobe, care în spațiul public pot crea serioase clivaje între diferite grupuri, putând duce până la conflicte și la amenințarea vieții celorlalți. Aceasta a recomandat statelor să ia măsuri cât mai urgente, la nivel național pentru a combate pe cât posibil aceste fenomene și să se asigure că acestea abordează fenomenul într-o manieră cât mai amplă care să cuprindă cauze sociale, economice, sociale sau culturale.

În scopul menționat mai sus, guvernele statelor, au o misune dificilă, în a găsi mijloace prin care să stimuleze și să coordoneze diferite cercetări, cu privire la eficacitatea legislației și a practicii juridice existente prin crearea unui un cadru juridic care să asigure aplicarea într-un mod adecvat a difuzării informațiilor prin intermediul diferitelor canale de comunicare.

Totodată statului îi revine responsabilitatea să mărească numărul intrumentelor care au ca scop combatarea acestei intoleranțe și atitudini discriminatorii și agresive, prin intermediul dreptului civil, nu doar a dreptului penal, ca de exemplu reglementearea unei răspunderi delictuale a persoanelor care crează prejudicii celorlalți prin acest tip de discurs și prevederea unor despăgubiri, în acest sens.

Guvernele și autoritățile trebuie să se asigure că prin cadrul juridic menționat mai sus, că eventualele interferențe cu drepturile și libertățilea indivizilor vor fi particularizate și vor fi aplicate într-un sens restrâns, într-o manieră legală și non-arbitrară, care să aibă la bază criterii obiective. Trebuie menționat faptul că orice limitare în acest sens trebuie să se supună unui control judiciar independent pentru a nu pune în pericol principiile în baza cărora funcționează statul de drept și trebuie să fie conformă cu conceptul de demnitatea umană cât și cu protecția și apărarea altor drepturi.

Consiliul Europei face referire și la faptul că legislația și practicile naționale ar trebuie să permit totuși instanțelor să aibă în vedere faptul că pot exista cazuri în care discursul sau manifestarea să fie atât de agresivă și jignitore încât persoana care este în culpă nu trebuie să se bucure de protecția libertății de exprimare, vauztă ca drept fundamental.

Pe de altă parte legislația și practicile naționale trebuie să fie formulate într-o așa manieră de către legiuitor încât să confere organelor de urmărie penală competente, o oarecare libertate de apreciere care să le permită să acorde o atenție specială cazurilor care promovează un astfel de principiu. Totodată acestea trebuie să țină cont de rolul activ al mass-mediei, în transmiterea informațiilor, care de cele mai multe ori sunt manipulative și dezinformează.

Politicile privind migrația în Europa au ținut ocupată agenda politică multă vreme. Jean-Claude Juncker a afirmat în numeroase rânduri că Uniunea Europeană trebuie să găsească o modalitate de a combina măsurile ce pivesc combaterea migrației iregulare, securizarea frontierelor statelor europene cu o politică comună în privința azilului și a promovării și susținerii migrației legale. Acesta este de părere că pentru a se putea înfăptui cele menționate anterior va fi necesară o coerență sporită în mai multe sectoarelor ca ocuparea forței de muncă, afacerile externe și afacerile interne sau comerț.

Uniunea Europeană a stabilit în acest sens patru linii directoare concepute într-o manieră care respectă dreptul străinilor de a solicita azil dar și care răspund provocărilor umanitare. Astfel la nivel european se dorește reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară, prin măsuri ca asistență în ceea ce privește cooperarea externă, sprijin pentru regiuni din Africa, Asia și Europa de Est de unde provin majoritatea migranților, trasarea unor politici care au ca scop combaterea rețelelor infracționale de persoane care introduc ilegal migranți și de traficanți de migranți prin armonizarea legislației europene în vederea pedepsirii unor astfel de fapte și prin o mai bună colaborare între structurile specializate europene (în special EUROPOL) și cele din țările de origine și de tranzit în vederea schimbului de informații pentru anihilarea aacestora.

O altă măsură vizează combatere primirii la muncă a cetățenilor proveniți din țările terțe care nu dispun de autorizație de muncă sau permis de ședere în scop de muncă prin creșterea efectivității returnărilor, în vederea îndepărtării de pe teritoriul european a persoanelor care nu mai au drept de ședere sau a căror cerere de azil a fost respinsă.

O altă direcție vizează o mai bună gestionare a frontierelor, prin securizarea lor, o politică comună în materie de azil prin adoptarea unor măsuri ce urmăresc crearea unor oficii de azil ale Uniunii Europene în țările de origine dar și de tranzit, pentru a soluționa cererile de azil înainte ca migranții să ajungă la frontierele Europei cât și trasarea unei noi politici în domeniul migrației legale.

Pe de altă parte în Uniunea Europeană de discută din ce în ce mai mult de conceptul de bună administrare, care a fost menționat chiar în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, adoptată odată cu Tratatul de la Nisa, unde se stipula că,,Orice persoana are dreptul de a beneficia de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil, din partea instituțiilor, organismelor și agențiilor Uniunii, în ceea ce privește problemele sale”

Acest drept include în principal: dreptul fiecărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să o afecteze în mod nefavorabil, dreptul de acces al fiecărei persoane la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul professional obligația administrației de a-și motiva deciziile

Orice persoană are dreptul la despăgubire din partea Uniunii pentru daunele cauzate de instituțiile, organismele sau agenții acesteia, aflați în exercițiul funcțiunii, conform principiilor generale comune și drepturilor statelor membre. Orice persoană se poate adresa în scris instituțiilor Uniunii, într-una din limbile tratatelor și trebuie să primească răspuns în aceeași limbă.

Principiile enunțate mai sus se regăsesc din ce în ce mai mult pe întregul continent, vorbindu-se astăzi de europenizarea administrațiilor naționale, concept definit de A. Stevens ca: dezvoltarea sau extinderea competențelor la nivel european și impactul acțiunii comunității asupra statelor membre.Strâns legat de acest concept este acela de convergență administrativă, ce constă în reducerea diferențelor între sistemele administrative ale țărilor europene și încercarea de aducere a acestora la un numitor comun.

Acest concept poate fi înțeles mai bine prin contrast, conceptul de administrare defectuoasă (maladministration), definit de Ombudsmanul european: Administrare defectuoasă apare atunci când un organism public nu acționează în conformitate cu o regulă sau un principiu care este obligatoriu pentru aceasta.

Așadar, din cele descrise pe scurt mai sus, putem concluziona că preocuparea crescândă pentru fenomenele islamofobe, anti-imigraționiste manifestate la nivelul tuturor statelor europene va fi una care să se concretizeze în cel mai scurt timp posibil, în politici care să răspundă eficient noilor realități sociale.

Concluzii

Această lucrarea și-a propus să studieze modul în care migrația, în special cea ilegală impactează securitatea și cum pot răspunde eficient statele unui astfel de fenomen care a luat amploare în ultimii ani, afectând grav structura socială a țărilor.

Astfel că într-o societate deschisă, multicultuală și pluralistă statului îi revine misiunea dificilă de a concilia și a găsi soluții optime pentru garantarea securității propriilor cetățeni, pentru apărarea drepturilor majorității dar și minorităților cares e află în interiorul granițelor sale, fără a crea disensiuni și clivaje indezirabile menite să pună în pericol siguranța internă.

Acesta trebuie să interanlizeze într-un mod echitabil atât tendințele fenomenului de globalizare și de acceptare a celorlalți, cât și să pună accent și să aibă în vedere particularitățile naționale și regionale care pot consta în diferențe istorice, culturale, religioase. A nu lua în considerare aceste diferențe care se regăsesc în mod inevitabil la nivelul fiecărei societăți ar echivala cu o ignorare a libertăților individuale și o desconsiderare a pluralismului și multiculturalismului.

În urma cercetării se poate constata că migrația internațională afectează toate dimensiunile securității ca cea economică, socială, politică, militară sau ecologică atât pentru țara de destinație, cât și pentru cea de origine. Totuși impactul major pe care aceasta îl are este în sfera psihosocială și cea economică, prin creșterea gradului de insecuritate al cetățenilor și prin formarea unei percepții asupra piederii identității sociale, chestiuni care pot determina apariția unor adevărate crize și conflicte sociale între cetățeni și imigranți.

Reprezentarea pe care cetățenii țării de destinație și-o formează despre imigranți, azilanți sau refugiați pot duce la fragmentări în rândul societății cât și la stări conflictuale, discursui xenophobe, antirasiste sau la așa zisele hate crime.

S-a putut observa, în cazul Europei, că problema migrației a devenit din ce în ce mai complexă în special din cauza extinderii Uniunii Europene dar și a crizelor politice din țările Orientul Mijlociu sau Africa. Aceasta a fost pusă în postura de a găsi măsuri eficiente unei probleme atât de complexe, care implică printre altele respectarea drepturlor omului.

Acest fenomen este într-o continuă creștere, iar tiparele sale au început să se modifice radical, dezvăluind, la nivel internațional, noi tendințe surprinzătoare atât în ceea ce privește direcția fluxurilor migratorii, cât a reprezentării psihosociale a migranților și efectelor migrației.

Europa de definește ca fiind ,,unitate în diversitate”astfel încât rămâne de văzut dacă dacă aceasta va găsi soluții optime care să-i valideze principiile sau dacă afirmația A.Merkel, că multiculturalismul a eșuat, va deveni realitate, așa cum tinde să încline o bună parte dintre specialiștii din domeniu cât și opinia publică.

Migrația, în special cea iregulară, este o problemă reală a societăților de astăzi dar și o chestiune delicată pentru toate părțile implicate, iar o soluție nu va veni foarte rapid, atât timp, cât între state și insitutții nu va exista o cooperare eficientă și o solidaritate între indivizi, care ar trebui să treacă dincolo de propriile bariere și să permită lumii celuilalt să se manifeste în imediata lui apropiere fără prejudecăți și etichetări.

BIBLIOGRAFIE

Cărți și articole de specialitate

Emil Bălan, GabrielaVaria, Cristi Iftene Dreptul la o bună administrare și impactul său asupra procedurilor administrației publice, Editura Comunicare.ro, București, 2010

Boer den Monica Crime et immigration dans l'Union européenne, Cultures & Conflits, 2009

Crépeau François, United Nations Special Rapporteur on the Human Rights of Migrants, Mainstreaming a human rights-based approach to migration within the High Level Dialogue, PGA Plenary Session – Criminalization of Migrants, New York, 2013.

Hoerder Dirk, „Cultures in contact. World migrations in the Second Millenium”, Duke University Press 2002, SUA

Grason Jean Pierre și Loizillon A., The economic and social aspects of migration, The European Comission and the OECD, Brussels, January, 200

Llidó Maria- Ochoa, Head of Migration and Roma Department, Council of Europe, Protection of migrants in countries of origin, transit and destination: the point of view of the Council of Europe, Session III, First Preparatory Conference of the 17th OSCE Economic and Environmental Forum, Prague, 16-17 October 2008

Orrenius Pia M. and Madeline Zavodny, Irregular Immigration in the European Union, DallsFed, 2016

Perkowska Magdalena, Illegal, legal, irregular or regular – who is the incoming foreigner?, Studies in logic, grammar and rhetoric, De Gruyter Open, 45 (58) 2016

Rotariu, Traian, Dicționar de sociologie, coord.: Cătălin Zamfir și Lazăr Vlăsceanu, Ed. Babel, București, 1998

Rotschild Emma What is security? în Daedalus, Vol. 124, Nr. 3, 1995

Sabourin Paul , Naționalismele europene, edit. Institutul European, 1999

Sartori Giovanni, Ce facem cu strainii?, Edit. Humanitas, Bucuresti, 2007

Stevens Anne , Europenization and the Administration of the EU: a Comparative Perspective, Queens Paper on Europenization, Queens University of Belfast, 2002

Tajfel Henri & Turner J.C. An integrative theory of intergroup conflict. The social psychology of intergroup relations, Taylor & Francis Psychology Press 1979

Vogel Dita, Estimated number of irregular foreign residents in Germany, Clandestino Report, 2014

Documente

United Nations, General Assmebly, Declaration of the High-level Dialogue on International Migration and Development, Sixty-eighth session, 1 octombrie 2013

Declarația Universală a Drepturilor Omului

United Nations, General Assmebly, Globalization and interdependence, International migration and development, 25 July 2013, Sixty-eighth session

World Migration Report,2018, International Organization for Migration, pg.71-72

Formation de la police concernant les relations avec les migrants et les groupes ethniques (1994), editions du Conseil de l’Europe, Strasbourg, p.15

Programul de la Stockholm denumit „O Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora

Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală

Resolution 3449, Measures to ensure the human rights and dignity of all migrant workers United Nations General Assembly, 5 decembrie 1975

Clandestino Project Final Report, Project Coordinator: Anna Triandafyllidou, Size and development of irregular

Formation de la police concernant les relations avec les migrants et les groupes ethniques (1994), editions du Conseil de l’Europe, Strasbourg, migration to the EU, 2009

Hate Crimes in the OSCE Region: Incidents and Responses, Annual Report for 2011, Warsaw, November 2012

Mică enciclopedie de politologie, Editura Enciclopedică, București, 1977

SITE-URI

http://www.nytimes.com/

www.politico.eu

https://www.iom.int/

http://www.spiegel.de/

https://www.osce.org/

Home

IV. Alte articole

Das TV-Duell zwischen Merkel und Schulz stand im Zeichen der Flüchtlingskrise: Fast 40 Minuten ging es allein um die Themen Migration, Abschiebung und Islam. Für andere Probleme war keine Sekunde Zeit în Spiegel Online, 4.09.2017

Discursul instigator la ură în România, Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, 2014

Kroet Cynthia, 9.000 illegal migrants entered Germany in 2017, 22.03.2017

=== 0b3723f823bcaa5af9170c4ed22777957d8f28a7_659433_1 ===

Cuprins

Introducere ……………………………………………………………………………………………………………2

Capitolul 1 Delimitări conceptuale

1.1.Conceptul de migrație………………………………………………………………………………………..6

1.2. Migrația și Europa…………………………………………………………………….9

1.3. Migrație ilegală………………………………………………………………………..15

Capitolul 2 Cum influențează migrația securitatea unui stat ?

2.1. Conceptul de securitate………………………………………………………………..21

2.2. Migrația și securitate………………………………………………………………………..23

2.2.1. Securitate individuală și psihosocială………………………………………………..24

2.2.2. Securitate economică…………………………………………………………………28

Capitolul 3 Studiu de caz

3.1. Germania și imigrața iregulară……………………………………………………….30

3.1. Consecințe ale migrației ……………………………………………………………….33

Capitolul 4 Eventuale soluții pentru problema migrației

4.1. Recomandări pentru o mai bună gestionare a migrației………………………………37

Concluzii……………………………………………………………………………………………….41 Biliografie……………………………………………………………………………………………….43