Impactul Fondurilor Europene Asupra Fermelor Mici

Cuprins

Cap. I Fonduri de finanțare pentru agricultură

Cap. II Analiza performanțelor din agricultură

Cap. III Prezentarea unității cercetate

Cap. IV Metodologia de cercetare

Cap. V Perfomanțele economice specifice unității cercetate

Unitatea cercetată este întreprinderea individuală

Marin Constantin Emilian

Cap. VI Impactul fondurilor de finanțare asupra fermei

Intreprinderii Marin Constantin Emilian

Argument

Anexe

Bibliografie

=== a ===

Porumb – 30 ha

Locul porumbului în asolament

In cadrul Intreprinderii, planta premergatoare a fost grâul

Amplasarea porumbului în cadrul unui asolament asigură obținerea unor producții sporite față de monocultură. Practicarea culturii porumbului după el însuși mai mulți ani la rând determină intensificarea atacului bolilor și dăunătorilor și infestarea cu buruieni, cu deosebire cele perene, rezistente la erbicide. Deși mai puțin pretențios la rotație decât celelalte culturi, realizarea unui nivel ridicat de producție este posibilă numai prin cultivarea porumbului în asolament de 4 – 6 ani și evitarea amplasării după el însuși mai mult de 2 – 3 ani.

Fertilizarea

Ingrășămintele cu azot având un rol hotărâtor în sporirea producției, stabilirea dozei ce se aplică trebuie să asigure o aprovizionare optimă a porumbului cu acest element, de la răsărire până la formarea și umplerea boabelor.

Valorificarea superioară a azotului depinde în mare măsura de umiditatea din sol. Un regim deficitar al umidității în sol impune o corectare a dozei, în sensul diminuării ei, iar la un regim pluviometric bogat în perioada iarnă-primavară, o majorare a dozei de azot.

Stabilirea cantității optime de azot necesar culturii este de o mare însemnatate, întrucat insuficiența azotului determină încetinirea procesului de creștere, îngălbenirea și uscarea frunzelor, iar excesul de azot favorizează creșterea vegetativă, sensibilizarea plantelor în boli, scăderea rezistenței la cădere. Aplicarea acestor îngrășăminte se face fracționat, încorporându-se în sol la pregătirea patului germinativ sau concomitent cu semănatul ½ – 1/3 din întreaga doză. Restul de azot se aplică ulterior, odată cu prașilele mecanice I si II, montându-se pe cultivatoare echipamente specifice.

Aplicarea îngrășămintelor cu fosfor devine cu atât mai necesară cu cât dozele de azot folosite cresc, iar producțiile obținute sunt din ce în ce mai mari. Diferențierea dozelor de fosfor se face în functie de nivelul fertilității fosfatice a solului, de cantitățile de azot ce urmează a se aplica și de recoltele planificate.

Fertilizarea fosfatică a solului se stabilește prin analizele agrochimice ale solului, fiind dată de conținutul în fosfor mobil. Pe baza acestor date se stabiliște necesarul de fosfor ce trebuie aplicat. Ingrășămintele cu fosfor se aplică de regulă înante de executarea arăturii, pentru a fi incorporate prin acesta în sol. Atunci când se dau pe rând odată cu semănatul, se aplică concomitent și 1/3 – ½ din doza totală de azot. In aceste situații se recomandă aplicarea cu prioritate a îngrășămintelor complexe. Calcularea dozelor de substanță activă se face în funcție de conținutul de fosfor.

Aplicarea îngrășămintelor cu potasiu apare uneori necesară pe soluri brune puternic podzolite si pe podzoluri, mai ales când acestea au fost amendate. Administrarea potasiului se face numai pe terenurile unde cartarea agrochimică indica un conținut scăzut al solului în acest element.

In cadrul Intreprinderii s-a urmărit aplicarea îngrășămintelor complexe etapizat conform cunoștințelor agrotehnice însușite, în doza de 60 Kg substană activă la ha.

Pregatirea terenului

Lucrarea solului, avand o deosebita importanta in asigurarea unor conditii optime pentru semanat, trebuie sa inceapa imedat dupa recoltarea plantei premergatoare.

Pe lângă mobilizarea solului pe o anumită adâncime, încorporarea resturilor vegetale și a substanțelor fertilizante, distrugerea buruienilor, marunțirea stratului superficial în vederea semănatului, sistemul de lucrare trebuie să realizeze și o suprafață cât mai nivelată, lipsită de macro- și microdepresiuni. Pe un teren bine nivelat se realizează o mare uniformitate în ceea ce privește adâncimea de semănat, iar răsărirea plantelor, lucrările de prășit precum și recoltatul se realizează în condiții mai bune. Nivelarea se realizează printr-o operațiune specială efectuată în acest scop, cu nivelatorul, și prin lucrările obișnuite ale solului.

Lucrarea cu nivelatorul face parte din tehnologia culturilor de câmp și se execută o data la 2 – 3 ani, urmând după o mobilizare superficială a solului, îndată ce terenul a fost eliberat de planta premergătoare.

Sistemul obișnuit de lucrare a solului se diferențiază în funcție de planta premergătrare și cuprinde următoarele succesiuni de operațiuni:

a) După premergătoare timpurii (cereale păioase):

– arat (plug + grapa stelată);

– discuit (grapa cu discuri), pentru distrugerea samulastrei și a buruienilor și mărunțirea bulgărilor (dacă este cazul);

– discuit (grapa cu discuri + grapa cu colți) – lucrare executată în toamnă pentru distrugerea buruienilor, marunțirea bulgărilor și nivelarea terenului.

b) După premergătoare târzii (porumb, sfeclă, cartofi):

– discuit (grapa cu discuri) pentru mărunțirea resturilor vegetale ce mai rămân pe teren;

– arat (plug + grapa stelată);

– discuit (grapa cu discuri), pentru mărunțirea bulgărilor și nivelarea arăturii.

Ultima lucrare se recomandă în cazul în care conținutul de umiditate a solului permite executarea ei în bune condiții.

In cazul acestei ultime grupe de premergatoare, deseori elibererea terenului întarzie, iar efectuarea arăturii este amânată până în primavară.

In cazul arăturilor de primăvară, lucrarea este de slabă calitate, au loc pierderi importante de apă din sol, pregătirea patului germinativ se face greoi, cu întârziere și necorespunzător.

Semănatul în arătura de primavară determină reducerea producției de porumb cu 400 – 1000 Kg/ha, fapt pentru care este necesar a se lua toate măsurile pentru efectuarea arăturii pe întreaga suprafață pâna la venirea iernii, evitându-se cu desărvârșire arăturile de primăvară. Adâncimea arăturii poate varia între 25 și 30 cm.

Pe terenurile în pantă, supuse eroziunii, arătura se va executa numai pe linia generală a curbelor de nivel și nu din deal în vale, caz în care pierderile de sol fertil antrenat de apă sunt mari.

In condițiile solurilor grele, cum sunt podzoluri, unde apare excesul temporar de umiditate și unde este necesară îmbunătățirea regimului aerohidric, rezultate foarte bune s-au obținut prin afânarea profundă a solului cu diverse unelte de scarificat. Prin afânare, permeabilitatea solului și capacitatea sa de conservare a apei cresc, astfel că în sezonul umed apa nu mai băltește la suprafață, ci se înmagazinează pe profilul solului, devenind disponibilă pentru plante în perioadele de secetă. Sporurile de producție obținute prin afânarea adâncă a solurilor grele sunt de o tonă la ha.

Pregătirea patului germinativ în primavară trebuie să asigure o suprafață nivelată și curate de buruieni, un strat de sol bine mărunțit pe adâncimea de semănat. In această perioadă, când solul este umezit și afânat, se vor evita trecerile repetate cu agregate de desprimăvărare pâna la semanat.

Dacă terenul este nivelat, neîmburuienat și fără resturi vegetale la suprafață, solul se va lucra, în preziua semănatului, cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți.Atunci când terenul este denivelat și îmburuienat se va lucra la desprimăvărare, după ce terenul s-a zvântat bine, cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți, o nouă lucrare efectuându-se în preziua semănatului, cu aceleași unelte sau cu combinatorul.

Pentru obtinerea unor ecnomii de combustibil, evitarea tasării accentuate a solului prin numeroase treceri ale agregatelor și încadrarea tuturor lucrărilor, se recomandă efectuarea concomitentă a mai multor operațiuni (administrarea îngrășămintelor, erbicidelor sau a insecticidelor) odată cu lucrările de pregătire a patului germinativ.

Semăntul

Realizarea în optim a fiecărui element al semănatului:

epoca de semăt;

densitatea plantelor;

adâncimea de încorporare a seminței

asigură condiții pentru obținerea unor producții sporite la hectar.

Epoca de semănat, respectiv momentul începerii semănatului, este determinată de realizarea în sol la 10 cm adâncime a unei temperaturi de 8-9 grade C(măsurată la ora 8 dimineața). Semănatul mai devreme de această dată are ca urmare o prelugire a perioadei semănat-răsărit, semințele puse în mediu rece și umed pot mecegăi, iar răsăritul plantelor este neuniform. De asemenea, poate avea loc și o infestare puternică a culturii cu buruieni ce răsar înaintea porumbului.

Prelungirea perioadei de semănat după epoca optimă este de asemenea contraindicată, întrucât culturile semănate târziu au densitate necorespunzatoare, sunt mai puternic afectate de seceta din vară, ajungând la maturitate cu întârziere, fiind uneori compromise de înghețurile timpurii, mai ales în zonele nordice ale țării. Efectuarea semănatului trebuie să se facă într-un timp cât mai scurt, pentru a se încheia până la 20 aprilie.

Densitatea optimă a plantelor reprezintă un factor de asigurare a unor condiții favorabile de dezvoltare a plantelor, prin spațiul de nutriție ce revine fiecăreia în parte. Densitatea prea mare determină o concurență accentuată între plante pentru apă, hrană și lumină, iar o densitate sub cea considerată ca optimă determină o folosire nerațională a spațiului nutritiv.

De aceea, este imperios necesar ca prin semănat să se realizeze un anumit număr de plante pe unitatea de suprafață, care să valorifice la maximum potențialul de fertilitate a solului.

Densitatea optimă se stabilește de specialist în funcție de condițiile locale, funcție de aplicarea unor doze mai mari de îngrășăminte.

Distanța de semănat între rânduri va fi de 70 cm. Adâncimea optimă de însămânțare este de 5 – 7 cm, diferențierea făcându-se în funcție de umiditatea solului. Pe solurile grele adâncimea de semănat este mai mică de 4 – 6 cm.

Incorporarea seminței în sol la aceeași adâncime asigură un răsărit uniform în timp și spațiu, pe toată sola, norma de semănat fiind de 16-20 Kg semințe la hectar, folosindu-se formula de calcul în acest sensșsi ținându-se cont de buletinul de analiză a semințelor.

Combaterea buruienilor

Cultivarea porumbului într-o rotație reprezintă o cale indirectă de reducere a îmburuienării, deoarece în cazul monoculturii se constată o infestare evidentă cu buruieni, mai ales cele perene și rezistente la erbicide, care sunt greu de combătut și care au devenit foarte păgubitoare (costrei, pălămida).

Direct, buruienile se combat în perioada de vegetație prin lucrările de prășit. Reducerea posibilităților de asigurare cu forța de muncă manuală necesară întreținerii culturilor de porumb a impus utilizarea erbicidelor în combaterea buruienilor.

Aplicarea acestora se face în funcție de sistemul de cultură, însușirile solului și speciile de buruieni predominante.

Pe terenurile unde porumbul urmează a se cultiva dupa el însuși 2 – 3 ani, se recomandă tratamente cu 75% atrazin ca substanță activă, în următoarele doze:

Kg/ha (75% atrazin substanțîă uscată) 2,7 – 3,4.

Administrarea erbicidului se face la pregătirea patului germinativ, pe toată suprafața, încorporându-se în sol cu grapa cu discuri sau cu combinatorul.

In situațiile în care cantitățile de erbicide disponibile nu permit tratamentul pe întreaga suprafață, aplicarea acestora se va face numai pe rând, în benzi la semănat, iar dozele de mai sus se corectează având în vedere suprafața benzii ce se tratează (de exemplu, dacă lățimea benzii reprezintă ½ din intervalul dintre rânduri se aplică numai ½ din doză).

La administrarea erbicidelor se va acorda o atenție deosebită uniformității aplicării pe suprafața solului, prin reglarea corespunzatoare a debitului, alegerea și montarea corectă a duzelor pe rampa de pulverizare, viteza constantă de înaintare în timpul aplicării și jalonarea parcursurilor pentru evitarea unor benzi netratate sau tratate supradozat.

Folosirea erbicidelor nu exclude combaterea pe cale mecanică a buruienilor, prin prășit. Fiecare erbicid având efect nociv numai asupra anumitor specii, rămân încă necombătute unele buruieni, mai ales cele perene (pălămida, susai, rugi), a caror stârpire se realizează numai prin prășit. De acea, chiar în condițiile tratamentelor cu erbicide pe toată suprafața, este necesară aplicarea a 1 – 2 prașile mecanice între rânduri. In cazul aplicării în benzi, pe rând, la semănat, se vor efectua 2 prașile manuale pe rând și trei prașile mecanice între rânduri.

In mod deosebit se va acorda atenție primei prașile, care trebuie executată fără întârziere în momentul apariției buruienilor în cultură. In primele faze de vegetație plantele de porumb având un ritm de creștere mai încet pot fi înăbușite de buruieni, acest efect negativ rămănând evident pe toată perioada de vegetație. Intârzierea efectuării primei prașile poate determina pierderi de recoltă de 400 Kg./ha.

La efectuarea prașilelor se va avea în vedere nu numai aplicarea la timp ci și calitatea lor, prin reglarea corectă a cultivatorului, folosirea de cuțite ascuțite, viteză de lucru corespunzatoare. Adâncimea de mobilizare a solului la prașit va fi mai mică, asigurându-se însă distrugerea totală a buruienilor.

Evaluarea recoltei

Pentru fiecare tarla de 100 ha se stabilesc 5 puncte de recoltare a probelor, unde se recoltează știuleții pe cate 10 m liniari. In cazul întreprinderii cercetate se stabilesc 3 puncte pentru evaluare. Producția la hectar se calculează după formula:

P = G . 10000/l . d

G reprezintă greutatea totala a boabelor

„l″ reprezintă lungimea cumulată a rândurilor recoltate (30 m liniari, în acest caz)

„d″ reprezintă distanța dintre rânduri (0,7 m)

Pentru aprecierea exactă a producției se ia în considerație și umiditatea boabelor, aplicându-se corecțiile necesare. Estimarea producției în știuleți se face folosind același calcul, introducând în locul greutății boabelor pe cea a știuleților.

Recoltarea

Ajungerea porumbului la maturitate coincide de regulă cu faza în care umiditatea boabelor este în jur de 30% – 32%.

Recoltarea mecanizată a porumbului sub formă de știuleți se face cu combina C-12, prevăzută cu echipament de depănușat CS-4+EDM în perioada în care conținutul în apă al boabelor este cuprins între 32 și 22%. Sub 22% umiditate se înregistrează mari pierderi de boabe, astfel că recoltarea în continuare sub această formă nu mai este recomandabilă.

Recoltarea manuală sub formă de știuleți este metoda folosita mai ales pe suprafețele angajate în acord global când, întreținerea culturii se face prin prășire mecanică și prășire manuală.

Tulpinile de porumb, recoltate manual sau mecanizat, se vor toca și însiloza, sau se vor păstra în stare uscata, fiind destinate pentru hrana animalelor.

Depozitarea și păstrarea

După recoltare producția de știuleți sau boabe se transportă la locurile de depozitare. Stiuleții se păstrează în pătule, care permit prin aerisire reducerea treptată a umidității, de regulă mai ridicată în aceste cazuri.

In cazul recoltării în boabe, spațiile de depozitare și păstrare vor fi din timp curățate și dezinfectate. Pentru înmagazinarea recoltei sub această formă este necesar ca umiditatea boabelor să fie sub 14%, fapt pentru care se iau o serie de măsuri în vederea reducerii acesteia, la fel ca în cazul grâului.

In timpul păstrării produselor boabe, se urmărește cu regularitate temperatura și umiditatea masei de semințe, luându-se imediat măsuri de înlturare a cresterii acestora.

CHELTUIELI SI COSTUL DE PRODUCTIE

Productia medie 2000 Kg boabe/ha

PROFIT RON/Kg 0,17

RATA PROFIT % 15,81

Floarea-soarelui – 22 ha

Cultura premergătoare = grâu

La stabilirea rotației pentru floarea-soarelui intervin foarte multe restricții:

monocultura este exclusă, datorită în primul rând atacului de boli (mana, lupoaie, putregai cenușiu, alternarioza etc.) și de dăunători (gărgărițele porumbului), dar producțiile scad și prin consumul mare de apă și potasiu;

floarea-soarelui poate reveni pe același teren după minimum 6 ani. La unele forme rezistente sunt posibile rotații de 4 – 5 ani, dar și atunci lupta fitosanitară trebuie să fie un obiectiv principal;

trebuie evitate ca premergătoare și postmergătoare: cânepa și tutunul (atac comun de lupoaie); soia, rapița și fasolea – inclusiv culturile mixte porumb-fasole (atac de putregai alb). In cazul atacurilor puternice de putregai cenușiu, cartoful și inul sunt, de asemenea, culturi ce nu pot precede sau urma culturii de floarea-soarelui. In sfârșit, trebuie evitată amplasarea după plante cu înrădăcinare adâncă și consum mare de apă: lucerna, sfecla, sorg, iarba de Sudan.

Premergătoarele posibile rămân cerealele păsioase, în primul rând grâul de toamnă, porumbul (cu condiția să nu se folosească la această cultură mai mult de 1 – 1,5 Kg Atrazin s.a./ha) și mazărea (care de obicei este urmată de grâu). In unitățile de producție se constată frecvent o puternică îmburuienare în succesiunile porumb-fl.soarelui și sfecla-porumb-fl.soarelui, comparativ cu succesiunile grâu-fl.soarelui sau mazare-grâu-fl.soarelui. De aceea, floarea-soarelui se cultivă cel mai adesea după grâu.

Dupa floarea-soarelui se pot cultiva toate plantele de primavară, cu excepția celor care au boli comune. Grâul de toamnă dă rezultate mai bune în zonele mai umede, unde există suficiente reserve de apăîin sol. Reușita culturii de grâu depinde de recoltarea rapidă a florii-soarelui.

Fertilizarea culturii Azotul este elementul determinant pentru creșterea plantei. La insuficienta aprovizionare cu azot tulpinile sunt subțiri, frunzele sunt mici, de culoare verde-gălbuie, cele din partea inferioară se usucă prematur. Plantele ajunse la maturitate în condițiile unei slabe aprovizionări cu azot au un procent sporit de semințe seci, după cum scade și proporția de ulei.

Si excesul de azot este dăunător: Frunze prea suculente, expuse atacului de boli, aparat vegetativ prea dezvoltat în detrimentul producției de sămânță, sensibilitate la secetă și la cădere.

Azotul se aplică în combinații cu fosforul și potasiu, NPK, cantitățile de azot recomandate variază între 60 si 90 Kg/ha, în funcție de fertilitatea naturală a solurilor.

Pe baza unor experiențe mai noi, I.C.C.P.T. Fundulea recomandă, pe soluri cu fertilitate mai redusă, aplicarea îngrășămintelor cu azot în trei fracțiuni egale:

la pregătirea patului germinativ sau o dată cu semănatul;

la prașilele I și II, montând pe cultivator echipamentul de fertilizare.

Fosforul influențează puternic procentul de ulei, iar în multe condiții determină și o sporire a producției de sămânță, chiar mai accentuat decât azotul. Floarea-soarelui nu se poate cultiva in nici un caz fără fertilizare cu fosfor. La insuficiența de fosfor fructele rămân mici, cu procent mare de coji și redus de ulei, iar vegetația se prelungește.

Epoca de administrare a îngrășămintelor cu fosfor este vara sau toamna înainte de arătura de baza încorporându-se sub brazdă. O parte din fosfor (circa 1/3) se poate aplica pe rând odată cu semănatul, cel mai bine împreună cu azotul. Acest mod de fertilizare sprijină o bună înrădăcinare și creștere inițială a plantei, conferindu-i rezistență la secetă și făcând posibile economii la cantitatea totala de fosfor de 15 – 25%.

Cantitatea de fosfor necesară variaza pentru condițiile din țara noastră între 60 si 80 Kg/ha, raportul N:P fiind de regula 1:1.

Potasiul se adiministrează pe soluri podzolice și podzolite în cantitate de 40 – 60 Kg/ha. Ingrășămintele cu potasiu se administrează sub aratura de bază. Floarea-soarelui este o plantă pretențioasă la uniformitatea de administrare a îngrășămintelor.

Lucrările solului

La semănatul florii-soarelui terenul trebuie să fie afânat, structurat, fără hardpan (care limitează pătrunderea sistemului radicular în straturile mai profunde din sol) și, de asemenea, bine aprovizionat cu apă și fără buruieni. Lucrările de bază ale solului se fac la fel ca la porumb. Primavara se pregătește terenul printr-o singură lucrare, realizată, dupa starea terenului și dotarea unității, cu grape cu colți reglabili, cu grapa cu discuri, cu cultivatorul sau cu combinatorul. Pregătirea terenului cât mai aproape de semănat ușurează lupta împotriva buruienilor. Agregatele complexe de fertilizare, erbicidare și lucrare a solului asigură economii de combustibil, unele dintre ele folosindu-se concomitent (ex. Semănat+fertilizat)

Sămânța și semănatul

Sămânța folosită la semănat trebuie să fie obținută în anul precedent, să nu conțină semințe sparte, semințe de lupoaie, semințe atacate de boli de putrezire. Puritatea minimă este de 97%, iar capacitatea germinativă minimă de 85% (la facultatea germinativă peste 85% se obțin sporuri de producție semnificative).

O atenție deosebită trebuie să se acorde folosirii de semințe mari și omogene, numai astfel fiind posibil să se obțina lanuri încheiate la semănatul bob cu bob, fără să fie necesară operația de rărit.

Tratarea semințelor se face cu Criptodin.

Epoca de semănat este atunci când în sol – dimineața la ora 8 – se realizează temperatura de 6-7 grade la 10 cm adâncime. Calendaristic, semanatul soiurilor se face de regula între 15 martie (zone cu desprimăvărare mai timpurie) și 1 aprilie, iar al hibrizilor între 1 și 10 aprilie. Durata optimă de semănat in fiecare an este de 8 – 10 zile.

Densitatea de semănat. In condiții bune de vegetație, producțiile cele mai mari în cultura neirigată se obțin dacă la recoltare există 60 000 plante/ha în zona analizată. La semănat se vor asigura densități mai mari cu 10 – 15% față de densitățile de recoltare. Cu semanatoarea SPC-6, cantitatea de sămânță la hectar variază între 3,5 și 4,5 Kg.

Adâncimea de semănat este de 5 – 6 cm. Se poate reduce la 4 – 5cm pe soluri mai grele și numai dacă nu se folosesc erbicide triazinice, care la adâncimi mici de semănat vin în contact cu sămânța în curs de germinare și provoacă pagube (cu atât mai mari cu cât solul este mai ușor)

Lucrări de îngrijire

Intreținerea culturii fără erbicide. Semănată la epoca optimă, floarea-soarelui răsare în 9 – 12 zile, interval în care nu sunt necesare lucrări de îngrijire, dacă patul germinativ s-a pregătit corespunzător. Numai dacă pericolul de îmburuienare este mare sau se formează crustă se va lucra cu grapa cu colți reglabili sau sapa rotativă, perpendicular pe direcția rândurilor.

Prașitul culturii influențează hotărâtor creșterea plantelor și nivelul recoltei. Floarea-soarelui se prasește de 3 (4) ori mecanic între rânduri și de 2 ori manual pe rând, la adâncime de 6 – 10 cm. Primul prășit se face imediat ce rândurile de floarea-soarelui se disting bine și s-au format primele 2 frunze adevărate. Intăi se prașește mecanizat și apoi se prășeste manual pe rând. A doua prașilă mecanică trebuie făcută la interval scurt (10-12 zile, imediat ce apar buruienile). Floarea-soarelui reacționează puternic când este protejată de buruieni în primele 3 – 4 săptămâni după răsărire.

Polenizarea suplimentară a florii-soarelui prin instalare de stupi de albine(1,5 – 2 stupi/ha) în vecinatatea culturilor aduce sporuri de producție de 300 – 600 Kg/ha.

Folosirea erbicidelor la floarea-soarelui. Erbicidele folosite sunt triazinele după care se execută 2 – 3 prașile mecanice.

Recoltarea și păstrarea

Recoltatul mecanizat se face la umiditatea semințelor de 13 – 14% și trebuie să se termine până la conținutul de 10 – 11%, altfel se produc pierderi mari prin scuturare. Recoltarea se face cu combina, cel mai bine cu echipamentul RIFS, deoarece pierderile sunt mai mici și se pot recolta și plantele parțial căzute (culcate). Pentru eliberarea rapidă a terenului se va folosi în paralel și echipamentul TIT (tocator, încărcător) tulpinile și resturile de inflorescențe încărcându-se într-o remorcă ce se deplasează pararel cu combina.Păstrarea semințelor. Vânturarea, uscarea pentru reducerea umidității sau eliminarea impurităților.

Cheltuieli și costul de producție

Producția medie 1200 Kg/ha

PROFIT RON/Kg 0,51

RATA PROFIT % 18,33

Cultura pepeni verzi = 1 ha

Cultura premergatoare – grâu

Pregătirea terenului

S-a efectuat prin arat în toamnă la adâncimea de 30 cm și grăpat pentru nivelarea terenului. Primăvara timpuriu, după zvântarea solului s-au efectuat două treceri cu discul pentru mărunțirea terenului și distrugerea buruienilor.

Semănatul

A fost exectutat pe 10.03.2012, astfel:

adâncimea de semănat: 4-5 cm;

sub formă de benzi cu dinstanța de 50 cm între benzi;

nr. de rânduri într-o bandă: 6-8 rânduri;

distanța dintre rânduri dintr-o bandă: 12-15 cm;

cantitatea de semenințe: 5 Kg/ha.

Sămânța a fost tratată împotriva manei, mălurei cu Champion, substanța activă sulfat de cupru.

In timpul vegetației plantele au fost tratate cu îngrășăminte chimice NPK, fertilizarea efectuându-se numai în zonele cu benzi. De asemenea, s-au executat tratamente fitosanitare împotriva mălurei și manei cu produsele comerciale Champion și Dithane.

Intre benzile cu pepeni (50 cm între benzi) suprafața a fost acoperită cu folie, aplicându-se metoda „mulcitului″. Concluzii în acest sens:

a crescut umiditatea în sol prin transpirarea foliei;

temperatura solului a fost constantă, semănatul a avut loc în martie;

s-a eliminat prășitul mecanic sau manual dintre benzi, reducându-se astfel cheltuielile directe și indirecte

producția obținută a fost de 25 t pe hectarul semănat.

Recoltarea a fost timpurie, sfârșitul lunii iunie și valorificarea producției a fost facută en-gros la marginea drumului.

Cheltuieli și costul de producție

Producție medie obținută 25.000 Kg

PROFIT RON/Kg = 0,14 RATA PROFIT % 28,28

Cap. V Performantele economice specifice unitatii cercetate

Intreprinderea Individuala Emilian Marin Constantin cu o suprafață arabilă de 73 ha, în anul agricol 2011-2012 a înregistrat următoarele rezultate conform tabelului următor:

Analiza economico-financiară scoate în evidență rezultatele nesatisfacatoare ale anului agricol 2011-2012. Producțiile scăzute la ha au fost determinate de un an secetos, categoria solului podzolic, imposibilitatea de a iriga.

Concluzii pentru anul agricol 2011-2012:

lucrările de mecanizare au fost efectuate la timp;

tehnologia pentru fiecare cultură a fost aplicată conform planului agrotehnic.

Factorii care au determinat aceste rezultate:

categoria solului

lipsa de precipitații, lipsa apei

modul de valorificare a producție, „la marginea șoselei″

nevalorificarea producției secundare tulpini fl.soarelui pentru peleți

coceni pentru rumegătoare paie pentru baloți

și miriștea după recoltarea grâului pentru pașunatul oilor.

Desigur că, cele menționate mai sus ar fi crescut nesemnificativ veniturile Intreprinderii.

Propuneri:

Vanzânrea producției numai prin contracte (grâu, floarea-soarelui, porumb);

Vânzarea porumbului sub formă de știuleti pentru fiert în faza „ceara-lapte″în luna iunie, în zone cu turism munte, mare cu trafic intens.. Semănatul se va face folosind semințe de soiuri timpurii, de 90 de zile, soiul „porumb zaharat″. Stiuleții se vor vinde la bucată. Un calcul previzionat 80000 știuleti/ha x 0,5 RON/știulete = 40000RON/ha, recoltat eșalonat

Valorificarea producției secundare

Transformarea categoriei de folosință a terenului, din teren arabil în livadă de gutui cu acordul proprietarilor de teren.

Cap. VI Impactul fondurilor de finanțare asupra fermei/Intreprinderii

Marin Constantin Emilian

Statutul Intreprinderii are ca obiect de activitate lucrări de prestări servicii în domeniul agricol, astfel:

Servicii pentru mecanizarea și chimizarea agriculturii: lucrări de arătura, lucrări de pregătirea solului, lucrări de întreținerea culturilor în perioada vegetației;

Lucrări de semănat, recoltat cereale și legume;

Lucrări de chimizare a solului: administrarea îngrășămintelor, amendamentelor, administrarea erbicidelor, insectofungicidelor;

Servicii pentru protecția plantelor: tratarea semințelor, tratamente fitosanitare.

Inventarul mașinilor și utilajelor agricole este următorul:

2 tractoare U650;

2 semănători, 2 pluguri, o grapă cu discuri, stație de erbicidat;

Cultivator, mașină de administrat îngrășăminte chimice.

Cultivatorul și mașina de administrat îngrășăminte chimice fiind achiziționate prin program FEADR astfel, mărindu-se diversificarea în lucrările prestoare pentru agricultură.

In acest sens, s-au încheiat contracte cu alte ferme din vecinatate pentru prestări de servicii, după cum urmează:

TOTAL CHELTUIELI: 109620,0

TOTAL VENITURI: 282650,0

PROFIT: 173030,0

Din aceasta analiză economico-financiară rezultă că activitatea de prestări servicii în agricultură este singura profitabilă în anul agricol 2011-2012, cultivatorul și mașina de administrat îngrășăminte, dotare obținută prin fonduri Europe, a fost importantă financiar aducând profit. De subliniat este faptul că la aceste lucrări (prășit)costurile sunt mici pentru că consumul de motorină este mic.

Argument

Pe plan mondial, începutul de mileniu a fost marcat de o criză economică de mari proporții, cu efecte în toate domeniile de activitate. In acest context, una din principalele modalități de revitalizare economică o reprezintă creșterea eficienței activității economice și utilizarea rațională a resurselor, cu precădere în acele domenii de activitate care nu au avut o legatură directă cu criza economică mondială. Dintre acestea, locul determinant este ocupat de agricultură, considerată ca fiind unul dintre cei mai importanți vectori ai bunăstării și dezvoltării economice.

In contextul unor resurse din ce în ce mai limitate și al unor nevoi într-o continuă multiplicare și diversificare, problematica evaluării eficienței în agricultură, în special pentru procesele investiționale din acest domeniu, este vitală pentru depășirea situației actuale.

In acest sens, lucrarea și-a propus analiza eficienței economice în agricultură, chiar cu un „ajutor″ FEADR, într-o anumită localitate a jud. Vaslui, cu un pământ podzolic, lipsa irigațiilor, clima temperat continentală caracterizată de lipsa de precipitații în majoritatea anilor.

Agricultura, ca orice activitate umană specializată, cuprinde nu numai sfera producției, ci și părți din distribuția bunurilor și serviciilor agricole. Pentru România, agricultura este una din cele mai importante resurse ale dezvoltării, cu condiția să devenină competitivă privind calitatea produselor și nivelul prețurilor. Competivitatea este cuvântul pentru aceste vremuri, când lumea evoluează spre o piață din ce în ce mai concurențiala și spre regionalizarea ei, care trebuie sa fie reală, având ca bază corectitudinea ei și nu „lovituri″ frauduloase a celor aflați în această piată europenizată, ducând până la excludere. Desigur că, este important sprijinul Europei în ceea ce privește subvențiile acordate dar, să nu uităm că și România este contribuabilă în această „colectă″. Dincolo de previziuni, așteptări de ajutoare, subvenții, fiecare fermier trebuie să aibă în vedere „CA OMUL SFINTESTE LOCUL″ și să depășească momentul subzinstenței, iar ajutoarele și subvențiile să devină „ ceva în plus″.

ACESTA ESTE ARGUMENTUL MEU!

Anexa 1

Fișa tehnologică (devizul) a culturii

Intreprinderea_____________ Suprafața cultivată___ ha

Tehnologia aplicată_________ Asolamentul________ ha

Densitatea la semănat______/mp

Cultura premergătoare________

Lucrări executate toamna______________

Anexa 2

Bon de consum Nr._______/________

Intreprinderea_____________

Anexa 3

Bon de recoltare Nr._______/________

Intreprinderea____________

Bibliografie

Tanasescu Gh. 1997 Analiza Economica Centrul Edit. USAMV

București

Axinte M.,

Vasilică C. 1986 Fitotehnie, lucrări practice, ed. a II-a,

Inst. Agronomic Iași

Simionescu D. Evaluarea rentabilității microeconomice

www.apia.ro

www.Insse.com

=== cap I ===

Motto: „ nimic nu este intâmplător″

IMPACTUL FONDURILOR EUROPENE

ASUPRA FERMELOR MICI

Cap. I Fondurile de finanțare pentru agricultură

Extinderea Uniunii Europene la 27 state membre a modificat perspectivele și cerințele specifice sectorului Agricol la nivel European, care în prezent include o diversitate de tipuri de agricultură, cu decalaje mari de dezvoltare și valorificare a potențialului agricol. Având în vedere aceste noi realități, reformarea Politicii Agricole Comune a devenit, din nou o necesitate pentru statele membre, inclusiv pentru Romania, intr-un context în care țara noastra trebuie să-și evalueze ăi să-și definească clar nevoile și prioritățile pe baza unor analize punctuale și să-și fundamenteze în mod consecvent poziția în timpul negocierilor.

Fondurile de finanțare pentru agricultură, ca obiectiv general, pornind de la analiza Comunicărilor Comisiei referitoare la Politica Agricolă Comună și de la politicile conexe precum și a pachetului legislativ propus de Comisia Europeană, estimează impactul financiar al măsurilor propuse, pentru a veni în întampinarea decidenților în ceea ce privește elaborarea unei poziții vis-à-vis de noul proiect de regulament în ceea ce privește nivelul plăților directe și convergența acestora, plafonarea plăților directe, introducerea plăților multiple, a unor plați specific pentru fermele mici, atragerea tinerilor către agricultura și modul de stabilire a priorităților naționale pentru dezvoltare rurală în conexiune cu prioritățile de dezvoltare generale ale țării, practică o nouă viziune strategic integrată.

Centrul Român de Politici Europene a elaborat două studii legate de domeniul studiat. Astfel, primul raport a analizat oportunitatea introducerii unei scheme speciale de sprijin pentru fermele mici, pe când al doilea, a argumentat necesitatea reluării programului „renta viageraă. Cele două materiale au insistat asupra definirii unei politici coerente de ieșire din sectorul agricol, care să ducă la ajustarea structurilor agricole ale României, pe cât posibil cu ajutorul fondurilor europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale.

Implementarea Fondurilor de finanțare pentru agricultură în România trebuie analizate în contextul Politicii Agricole Comune, fiind un set de reguli și mecanisme care reglementează producerea, procesarea și comercializarea produselor agricole în Uniunea Europeană și care acordă o mare atenție dezvoltării rurale. Se propune o serie de schimbări concrete dintre care, cele mai importante sunt:

„Inverzirea″/ecologizarea plăților directe

Convergența plăților directe – pentru a garanta o distribuție mai echitabilă a ajutorului direct

Alocarea fondurilor pentru dezvoltarea rurală pe baza unor criterii mai obiective și mai bine orientate către îndeplinirea obiectivelor politicii

Acest lucru va asigura un tratament mai echitabil al agricultorilor care desfașoara aceleași activități. Comparând fermele mici din unele state europene cu fermele mici din Romania, concluzia este clară. In fermele mici din unele state europene, agricultura este un hoby și nu o sursă de venit obținut dintr-o agricultură de subzistență, așa cum se întamplă în România.

Aceste fonduri alocate României sunt cuprinse in Programul Național pentru Dezvoltare Rurală – PNDR.

Au fost create doua fonduri: Fondul European de garantare Agricola -FEGA- si

Fondul European agricol pentru dezvoltarea rurală – FEADR – este un instrument de finanțare creat de Uniunea Europeana pentru a stabili în țările membre implementarea Politicii Agricole Comune.

FEADR reprezinta o oportunitate de finanțare pentru spațiul rural românesc, în valoare de aproximativ 7,5 miliarde de Euro, începând cu 2007 pâna în 2013. FEADR se bazează pe principiul cofinanțării proiectelor de invesții private.

Fondurile europene pentru agricultură pot fi accesate în baza documentului-cheie în cadrul Programului National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR)

AXE PRIORITARE TEMATICE

AXA 1: Creșterea competivității sectoarelor agricole și forestier

1.1 Măsuri menite să imbunătățească cunoștințele și să consolideze potențialul uman:

1.1.1 Formare profesională (training) informare și difuzare de cunoștințe

1.1.2 Instalarea tinerilor fermieri

1.2 Masuri menite să restructureze și să dezvolte capitalul fizic și să

Promoveze inovația

1.2.1 Modernizarea exploatațiilor agricole

1.2.2 Imbunătățirea valorii economice a pădurii

1.2.3 Creșterea valorii adăugate a produselor agricole și forestiere

1.2.4 Schema de ajutor de stat nr. N578/2009 Stimularea dezvoltarii

Regionale prin realizarea de investiții pentru procesarea produselor

Agricole și forestiere în vederea obținerii de produse neagricole

1.2.5 Imbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea

și adaptarea agriculturii și silviculturii

1.3 Măsuri de tranzație pentru România

1.3.1 Sprijinirea fermelor de semi-subzistență

1.3.2 Inființarea grupurilor de producători

1.3.3 Furnizarea de servicii de consiliere și consultanță pentru agricultori

AXA 2: Imbunătățirea mediului și a spațiului rural

2.1 Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor agricole

2.1.1 Sprijin pentru Zona Montană Defavorizată

2.1.2 Sprijin pentru zone defavorizate – altele decât cele montane

2.1.3 Plăți de agro mediu

2.1.4 Plăți pentru bunastarea animalelor

2.2 Măsuri privind utilizarea durabilă a terenurilor forestiere

2.2.1 Prima împădurire a terenurilor agricole

AXA: 3 Calitatea vieții in zonele rurale și diversificarea economiei

Rurale

3.1 Masuri privind diversificarea economiei rurale

3.1.2 Sprijin pentru crearea și dezvolatarea de micro-întreprinderi

3.1.3 Incurajarea activităților turistice

3.2 Masura prinvind imbunătățirea calității vieții în zonele

Rurale

3.2.1 Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătirea serviciilor de bază

pentru economia și populația rurala și punerea în valoare a moștenirii

rurale

AXA 4: Axa LEADER

4.1 Implementarea strategiilor de dezvoltare locală

4.1.1 Creșterea competitivității sectoarelor agricol si forestier

4.1.2 Imbunătățirea mediului și spațiului rural

4.1.3 Calitatea viții și diversificarea vieții rurale

4.2.1 Implementarea proiectelor de cooperare

4.3.1 Funcționarea Grupurilor de Acțiune locală

4.3.1.1. Construcția de parteneriate publice-private

4.3.1.2 Funcționarea Grupului de Acțiune Locală, dobândirea de competențe

și animarea teritoriului

Fiecare masură are ghidul solicitantului pentru accesarea fondurilor.

Sinteza

Regulamentul stabilește un cadru juridic unic pentru finanțarea cheltuielilor care intră sub incidența politicii agricole comune(PAC). In acest sens, regulamentul instituie două noi fonduri: Fondul European de Garantare Agricola (FEGA) si Fondul European Agricol pentru Dezvoltare rurală (FEADR). Cele doua fonduri funcționează în baza unui sistem similar, dar fiecare are elemente specifice. Finanțarea unora dintre măsurile vizate are loc în cadrul gestionării comune cu statele membre, astfel că textul regulamentului precizează condițiile în care Comisia poate să își asume competențele de execuție a bugetului general și clarifică obligațiile de cooperare care le revin statelor membre.

Regulamentul stabilește condițiile de acreditare și de retragere a acreditării agențiilor de plăți și a organismelor coordonatoare de către statele membre. Agențiile sunt responsabile cu efectuarea plăților, iar organismele cu monitorizarea contabilității derulate de agențiile de plăți.

Prezentul regulament prevede, de asemenea, crearea unor organisme de certificare, care sunt entități juridice publice sau private desemnate de către statele membre, responsabile cu certificarea sistemelor de gestiune, monitorizare și control implementate de agențiile de plăți acreditate, precum și cu certificarea conturilor anuale ale acestora. Se solicită statelor membre să ia toate măsurile necesare pentru a asigura o protecție eficace a intereselor financiare ale Comunității. In plus, numai cheltuielile efectuate de către agențiile de plăți acreditate pot face obiectul unei finanțări comunitare, iar plățile sunt vărsate integral beneficiarilor.

FEGA

Finanțează urmatoarele cheltuieli în contextul gestionării comune între statele membre și Comunitate:

Restituirile la export pentru produsele agricole către statele membre;

Măsurile de intervenție pentru reglarea piețelor agricole;

Plățile directe către agricultori în contextul politicii agricole comune

Anumite acțiuni de informare și de promovare a produselor agricole pe piața internă a Comunității și în țările terțe derulate de statele membre;

Cheltuieli aferente masurilor de restructurare a industriei zahărului, în temeiul Regulamentului CE nr. 320/ 2006 al Consiliului;

Programul care promovează consumul de fructe în școli.

Finanțează în mod centralizat urmatoarele lucrări:

Contribuția financiară a Comunității la măsuri veterinare speciale , măsuri de inspecție veterinară, măsuri de inspecție pentru alimente și hrana animalelor, programe de eradicare și control al bolilor la animale, precum și măsuri fitosanitare;

Promovarea produselor agricole fie direct de către Comisie, fie prin intermediul organizațiilor internaționale;

Măsuri luate in conformitate cu legislația comunitară pentru a asigura conservarea, caracterizarea, colectarea și utilizarea resurselor genetice în agricultură;

Sisteme de supraveghere Agricolă;

Cheltuieli referitoare la piața produselor pescărești.

Fondurile necesare pentru a acoperi cheltuielile finanțate de FEGA sunt vărsate de comisie statelor membre, sub forma unor rambursări lunare. Acestea se fac pe baza unor declarații de cheltuieli și a altor informații furnizate de statele membre. In cazul în care fondurile sunt angajate fără să respecte normele comunitare, Comisia poate decide reducerea sau suspendarea plăților.

Comisia stabilește soldul net disponibil pentru cheltuielile FEGA și aplică lunar un sistem de avertizare timpurie și de monitorizare a cheltuielilor. Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport lunar, în care examinează evoluția cheltuielilor efectuate în raport cu profirurile stabilite la iînceputul exercițiului financiar și estimează evoluția previzibilă pentru exercițiul financiar în curs.

In cazul unor nereguli sau neglijențe, sumele recuperate sunt vărsate agenției de plăți și păstrate de acestea ca venit destinat FEGA pentru luna în care au fost încasate efectiv sumele.

FEADR

Finanțează doar în cadrul gestionării comune, programele de dezvoltare rurală aplicate în conformitate cu Regulamentul CE Nr. 1698/2005 al Consiliului.

Angajamentele bugetare aferente se fac în tranșe anuale sub formă de prefinanțare, plăți intermediare sau plăți ale soldului. Plățile intermediare se fac pentru fiecare program de dezvoltare rurală, în funcție de disponibilitățile bugetare, în limita

plafoanelor stabilite de legislația comunitară, la care se adaugă sumele fixate de Comisie în conformitate cu dispozițiile aplicabile plăților directe către agricultori și pentru piața vitivinicolă. Aceste plăți se efectuează în anumite condiții: de exemplu, trebuie sa I se transmita Comisiei o declarație de cheltuieli și o cerere de plată atestată de agenția de plăți acreditată. In cazul în care declarația nu respectă normele comunitare, Comisia poate decide reducerea sau suspendarea plăților.

In cazul unor neregularități, finanțarea comunitară poate fi anulată parțial sau integral, sau, dacă fondurile au fost deja vărsate beneficiarului, acestea vor fi recuperate de agenția de plăți acreditată. Sumele anulate sau recuperate pot fi utilizate de statul membru respective pentru alte operațiuni prevăzute în același program de dezvoltare rurală.

In ceea ce privește plata soldului, aceasta se efectuează după primirea raport ului final de execuție referitor la punerea în aplicare a programului de dezvoltare rurală și a deciziei aferente de lichidare a conturilor. Dacă documentele necesare nu sunt transmise comisiei, soldul va fi dezangajat din oficiu.

CONTROLUL COMISIEI

Comisia trebuie sa se asigure de buna gestionare financiaraă a fondurilor comunitare, în special prin intermediul unei proceduri de lichidare a conturilor în două etape: lichidarea conturilor și verificarea conformității.

Statele membre trebuie să pună la dispoziția Comisiei toate informațiile necesare bunei funcționari a fondurilor. Pe langă controalele efectuate de statele membre în conformitate cu dispozițiile lor naționale, Comisia poate verifica la fața locului. Plățile efectuate către un stat membru în cadrul FEGA și FEADR pot fi reduse sau suspendate dacă se constată anumite deficiențe grave și persistente.

Numele beneficiarilor fondurilor agricole trebuie făcute publice a posteori, la fel si sumele primate de aceștia.

Cap. II Analiza performanțelor în agricultură

In situația nou creată prin trecerea la economia de piață și aderarea României la Uniunea Europeana, în care exploatațiile agricole dispun de o autonomie managerială, de competențe decizionale în variate direcții, analize retrospective și prospective a situației economico-financiare a exploatațiilor agricole este un instrument absolut necesar pentru a înțelege cauzele și forțele care acționează și induc evoluții în sistemul agrar al țării noastre, la nivel de ramura și de exploatație.

Politicile agricole oricât de bune ar fi nu pot da rezultate în lipsa existenței unor beneficiari capabili sa le înteleagă și să le valorifice conținutul. Resursele alocate vor fi risipite și sărăcia și dependența de ajutoarele europene se vor perpetua și generaliza și vor lua locul prosperității, dacă nu sunt identificate motivațiile și forțele comportamentele la nivelul exploatațiilor și ale sistemului agricol în general.

Dacă studierea agriculturii ca ramură a economiei naționale poate duce la formularea unor concluzii și recomandări mai greu de pus în practică, fiind dependente de factori precum contextul politic, existența unor surse de finanțare, constrângerile cadrului juridic European, abordarea performanței agricole la nivel de exploatație, poate avea ca rezultat găsirea unor soluții de aplicabilitate imediată, capabile să amelioreze substanțial performanța economico-financiară a unităților agricole care le adoptă.

Acest studiu reprezintă un demers realizat cu metode științifice centrat pe două obiective majore.

Primul îl reprezintă analiza performanței exploatațiilor agricole în contextul constrângerilor și oportunităților generate de procesul de armonizare a agriculturii României cu prevederile Politicii Agricole Comune.

Al doilea obiectiv il reprezintă găsirea unor soluții (metode, tehnici, instrumente) cu aplicare concretă, în sprijinul procesului managerial la nivelul exploatațiilor agricole, care se conturează ca cel mai important factor în determinarea performanței economico-financiare la nivel de exploatație.

Analiza performanțelor în agricultura românească ca parte a Politicii Agricole Comune a dus la urmatoarea concluzie:

Rezultatele generale reflectă un grad scăzut al eficienței la nivel național. Având în vedere rezultatele obținute în ceea ce privește numărul beneficiarilor și al acțiunilor sprijinite, măsurile nu sunt eficiente.

Explicația reiese, pe de o parte, dintr-o nevoie acută de investiții pentru transformarea structurală a fermelor mici pentru introducerea imbunătățirilor tehnice necesare adaptării la cerințele pieței europene, iar pe de altă parte, lipsa unei experiențe îndelungate în implementarea programelor de dezvoltare rurală.

Impactul măsurilor asupra restructurării fermelor a fost redus, totuși prin acțiunile întreprinse au contribuit într-o anumită masură la adaptarea fermelor mici la economia de piața, la crearea de locuri de muncă și la evitarea migrării populației rurale în mediul urban.

Analiza performanțelor în agricultură se rezumă de fapt, la analiza economică-financiară a fiecărei unitate de producție agricolă, oricât de mică ar fi ea. Intrebarea finală este: rentabil, eficient?

Ca activitate umană specializată, agricultura cuprinde atât sfera producției, cât și părți din distribuirea bunurilor și serviciilor agricole, fiind considerate de unii economisti „ sector vital″al vieții socio-economice. Cu cât componența comercială crește ca pondere în totalul producției agricole, cu atât agricultura va fi mai performantă.

Relația eficiență-rentabilitate-performanță capată o importanță fundamentală, deoarece presiunea exercitată de nevoile sociale asupra resurselor se intensifică, mecanismele competiției presupun eliminarea activităților ineficiente, iar trecerea de la dezvoltarea extensivă la cea intensivă devine alternativa cea mai avantajoasă pentru progresul fiecărei națiuni.

Analiza performanțelor în agricultură trebuie privită ca analiza a eficienței economice. Eficiența exprimă, în esență calitatea activității economice de a utiliza rațional factorii de producție. Ea este o cerință fundamentală pentru economie și trebuie să ghideze si acțiunile, deciziile economice, fiind percepută ca un termen de evaluare, un concept valoric, ce se masoară prin raportul dintre valoarea producției obținute și valoarea resurselor consumate.

Ea exprimă creșterea maximă a rezultatelor cu minim efort, de cheltuieli. In acest sens, se pune problema stabilirii combinației celei mai favorabile a factorilor de producție, ca proportii pentru obținerea rezultatelor economice celor mai bune, atât pentru prezent cât și pentru viitor.

Pentru a spori practicile de management care să asigure produse de înaltă calitate și abilități competitive, exploatațiile agricole trebuie să adopte metode de asistare a deciziei și un management corespunzător.

In aceste condiții, exploatațiile agricole care doresc să devină și/sau să rămână competitive au nevoie de resurse de calitate adecvată: resurse materiale, financiare, energetic, umane și nu în ultimul rând, informaționale. In scopul creșterii competitivității pe piețele interne și externe este imperios necesară îmbunatățirea fluxului informațional existent la nivelul ramurei respective și furnizarea de metode pentru fundamentarea afacerilor, precum și utilizarea tehnologiei informației în vederea inovării domeniului, ținând cont de strategiile definite la nivel European.

In acest context, sistemele informatice destinate exploatatiilor agricole iși propun să vină în sprijinul mediului de afaceri din sectorul agricol, într-un mod original și ușor accesibil, oferind informațiile pentru un management performant și pentru organizarea eficientă a activității exploatației.

In cazul exploatațiilor agricole, informațiile necesare pentru a menține competitivitatea propriei activități și a propriilor produse trebuie obținute atât din surse interne (situații financiare anuale, contabilitatea de gestiune și bugetară analitică), cât și din surse externe (altele decât contabilitatea exploatației).

Aceste informații permit evaluarea, selectarea și alegerea, din ansamblul variantelor admisibile, a celor mai eficiente decizii, impunându-se astfel necesitatea unor metode și procedee de lucru bazate pe abordarea sistemică si abordarea economico-matematică, care să ofere posibilitatea unei analize economico-financiară aprofundată, bazată pe luarea în considerare a tuturor posibilităților tehnologice, corelarea obiectivelor de producție cu resursele existente, analiza concomitentă a tuturor variantelor posibile, stabilirea priorităților a diferitelor nevoi etc.

Rentabilitatea ca obiectiv principal în cadrul managementului performant al exploatații agricole trebuie privită atât in contextul analizei tehnico-economice, cât și ca sub-sistem în cadrul sistemului general al eficienței economice. Astfel, se relevă și rentabilitatea ca performanță economico-financiara.

Orice unitate agricolă modernă, indiferent de profil, dimensiune și spațiul socio-economic în care activează, necesită un stil de conducere bazat pe flexibilitate, dinamism și previziune, ceea ce este de neconceput fară o informare complexă, operativă și de calitate care să stea la baza luării deciziilor.

„Scopul realizării în cât mai bune condiții a activității de conducere este:

Creșterea profitului unității și a ratei profitului;

Indeplinirea, depașirea obiectivelor prevăzute, planificate pentru o anumită perioadă de timp (o lună, trimestru, an);

Folosirea rațională a resurselor materiale, financiare și umane existente în unitate la un anumit moment;

Reducerea continuă a costurilor, ca mijloc principal de creștere a profitului;

Creșterea productivității muncii (exprimată în venituri/salariat si ore/tone de produs)″(R.Tanasescu, 1997)

Realizarea unui management performant în agricultură, este posibilă numai cunonscând perfect evoluția diverselor fenomene economico-financiare pe parcursul unui an de activitate, variația lor față de prevederi și în dinamicaă, precum și diagnosticul corect al perioadei.

Pe baza acestor date se pot stabili măsurile de corectție a aspectelor negative constatate și de extindere a celor positive, pentru ridicarea pe o treapta superioară a rentabilității întregii activități economico-financiară a unei ferme agricole la acel nivel de competitivitate impus de cerințele și exigențele economiei de piață.

O asemenea competentă se poate dobândi cu ajutorul analizei economico-financiare a activității din cadrul fermei agricole. Teoretic, analiza studiază metodologia cunoașterii activității economico-financiare, a factorilor și cauzelelor care le-au determinat precum și a rezervelor interne de imbunătățire a rezultatelor prin utilizarea cât mai eficientă a resurselor disponibile.

Practic, analiza economico-financiară se manifestă ca instrument al cercetării științifice a fermelor. Ea are, în egală măsură, o funcție de diagnoză – ajutând la diagnosticarea diverselor rezultate economice-financiare prin prisma relațiilor cauzale ce le-au determinat și a exigențelor etapei și o funcție de reglare contribuind la îmbunătățirea acestora.

Analiza activității economice ca formă a cunoașterii, parcurge drumul de la forma de manifestare exterioară la ceea ce ține de latura internă a fenomenelor și proceselor economice, de la aparenta la esenta acestora. In efectuarea analizei economice se parcurge drumul invers producerii fenomenelor. Analiza porneste de la rezultatele procesului examinat către elemente, și de la factori la cauzele primare.

Etapele analizei economice constituie materializarea în timp a modului de desfășurare a procesului de analiză, regăsim:

Delimitarea obiectului analizei;

Intocmirea planului de analiză și a modelului fenomenului sau procesului analizat;

Culegerea materialului informațional necesar;

Verificarea datelor culese;

Efectuarea calculațiilor de analiză;

Interpretarea rezultatelor, formularea concluziilor și stabilirea măsurilor pentru îmbunătățirea activității în perioada urmatoare.

Una dintre cele mai importante a analizei, prin conținutul și volumul de muncă pe care îl necesită, o reprezintă efectuarea calculației care să permită atingerea obiectivelor analizei.

Rentabilitatea reprezintă o categorie economică complexă, care oglindește într-o formă sintetică eficientă și economică a întregii activități a unei firme. Ea constituie o condiție esențială a însăși existenței firmei respective.

Noțiunea de retabilitate este legată, indubitabil, de nouțiunea de profit, tocmai prin faptul că rentabilitatea reflectă capacitatea unităților de a obține profit „ca diferență pozitivă între încasările obținute din activitatea proprie și cheltuieli, adică, de a-și acoperi cheltuielile din venituri proprii și totodată a de a realiza un venit sub forma profitului.

Astfel, rentabilitatea este un instrument de fundamentare a deciziilor, atat cu privire la administrarea internă a unității economice, cât și în relațiile cu partenerii externi.

Documentele de baza ale analizei

Fermele agricole de tip commercial funcționează, în esență, după aceleași principii ca orice afacere. Documentele de sinteză folosite pentru analiza economică este bilanțul contabil în care principale componente sunt:

Contul de profit și pierdere;

Bilanț;

Fluxul de numerar (cash flow)

Contul de profit și pierderi (bugetul de venituri și cheltuieli, contul de rezultate) indică performanțele unității pe o perioadă de timp ( o lună, un trimestru, un an) prin intermediul veniturilor, cheltuielilor și profitului obținut. Bilanțul este un raport financiar-contabil de sinteză, care oferă imaginea patrimonială a unității la un moment dat. Fluxul numerar (cash flow) cuprinde încăsările și cheltuielile în numerar și disponibilul bănesc existent la începutul și sfârșitul perioadei analizate.

Aceste trei documente de bază se întocmesc pentru descrierea activității în curs, reprezentând părți componente ale oricăror studii de fezabilitate, și se proiectează pentru viitor, în cazul unei investiții preconizate, ca parte a planului de afaceri.

Pe baza acestor acestor documente proprietarul sau/și managerul precum și banca de creditare își poate forma o imagine concludentă asupra avuției, lichidității, eficienței în utilizarea resurselor, rentabilității și, în general, asupra stării financiare a afacerii.

Principalele elemente ale contului de rezultate sunt:

Cifra de afaceri care reprezintă totalitatea sumelor obținute din vânzări, adică valoarea produselor și a mărfurilor vândute;

Cheltuieli, care îmbraca forma unor consumuri de material (semințe, îngrășămite chimice, pesticide) energie, apă, numerar pentru plata lucrarilor manuale sau a salariilor, seviciilor, impozitelor. In contul de rezultate ele funcționează ca și cheltuieli de exploatare care în scopul analizei economice pot fi grupate în cheltuieli directe și cheltuieli indirecte. In funcție de variația lor în raport cu volumul producției, aceste cheltuieli pot fi grupate în cheltuieli relative fixe care nu depind de volumul producției, respectiv al vânzărilor (cheltuieli de administrare a firmei, amortizarea, chiria, etc.) și cheltuieli variabile care depind de volumul producției;

Profitul – determinat de diferența dintre cifra de afaceri și cheltuieli.

In analizele economice, elementele contului de rezultate se pot ordona în mod sintetic, în funcție de natura problemei studiate, astfel:

Cifra de afaceri – cheltuieli directe = profit brut

Profit brut – cheltuieli indirecte de exploatare = profit din exploatare

Profit de exploatare – dobânda = profit impozabil

Profit impozabil – impozit = profit net

Când se grupează cheltuielile totale în variabile și fixe, atunci elementele sintetice cuprinse în contul de profit și pierdere, sunt:

Cifra de afaceri – cheltuieli variabile = marja de profit (de compensare)

Marja de profit – cheltuieli fixe = profitul net

O altă modalitate de grupare a elementelor din contul de profit și pierdere poate fi și urmatoarea:

Cifra de afaceri – Cheltuieli cu materii prime, materiale (sau valoarea lor) minus variația stocurilor = Marja bruta de producție

Marja bruta de producție – Consumurile externe (energie, apa, consumabile)

= Valoarea adaugată

Valoarea adaugată – Cheltuielile cu personal – Impozitele și taxele (fără impo

zitul pe profit) = Excedentul brut din exploatare(EBE)

Excedentul brut din exploatare – Amortismentul – Alte cheltuieli = Profitul

din exploatare

Profitul net se obține ca și în calculațiile de mai sus.

Prezentarea contului de profit și pierdere se face, de regulă, pe tipuri de activități, adică sub urmatoarea formă:

Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare = Rezultatul din exploatare

Venituri financiare – Cheltuieli financiare = Rezultatul finanaciar

Rezultatul din exploatare + Rezultatul financiar = Rezultatul curent

Veniturile excepționale – Cheltuieli excepționale = Rezultatul excepțional

Rezultatul curent + Rezultatul excepțional – Impozitul pe profit =

= Rezultatul net al exercițiului

Rezultatul net al exercițiului, respectiv profitul net, este soldul final al

contului de rezultate și este supus repartizării

Bilanțul este sursa de informații referitoare la patrimoniu și la echilibrul financiar al afacerii la un moment dat. Bilanțul cuprinde în active ceea ce posedă firma și în pasiv ceea ce datorează firma. Activul vizează resursele după destinația lor, iar pasivul dupa proveniența lor. Există intotdeauna un echilibru valoric intre utilizări de resurse (active) și surse de resurse (pasiv).

Structura bilanțului de tablou cu două părți, permite dubla reprezentare a patrimoniului:

Imobilizari necorporale Capital social

Imobilizari corporale Rezerve

Imobilizari financiare Fonduri

Stocuri Rezultatul exercițiului

Creanțe II. Datorii

Titluri de plasament Datorii pe termen lug

Disponibilități banești Datorii curente

Alte valori (conturi de regularizare,prime) Alte valori (conturi de regularizare, etc)

Informațiile din bilanț reprezintă, prin ele însele, indicatori economici folosiți în procesul decizional. Se deduc, de asemenea, următorii indicatori de bază:

Activ net = Total active – Datorii totale

Activ circulant net (Capital circulant net, Working capital) =

= Active circulante – Datorii curente

3. Datorii curente = Datorii pe termen scurt + Furnizori + Datorii fata de bugetul de stat

4. Capital permanent = Capitaluri proprii + Datorii pe termen lung

5. Fond de rulment = Capital permanent – Imobilizări nete (fără amortisment)

6. Nevoia de fond de rulment = (stocuri + creante) – (datorii pe termen scurt + furnizori + datorii făță de bugetul de stat)

Din egalitatea TOTAL ACTIV = TOTAL PASIV

Se poate deduce că, de fapt: Activul Circulant Net = Fondul de rulment

Două principii de bază sunt valabile în contextul bilanțului:

1. Orice tranzacție are efect dublu (de ex. Crește stocul, se reduce disponibilul bănesc);

2. La orice tranzacție se menține egalitatea balanțiera (ex. Activul net = Capitaluri proprii)

Pe baza bilanțului executat, precum și la cel proiectat, se fac de regulă, analize asupra structurii activului și pasivului, obținând informații asupra echilibrului financiar, asupra gradului de îndatorare, etc.

Cap. III Prezentarea unității cercetate

Intreprinderea Individuală Marin Constantin Emilian

Intreprinderea are punctul de lucru în satul Deleni, comuna Hoceni, Județul Vaslui, lucrările agricole se execută pe raza comunei Hoceni.

Intreprinderea a fost inființată în anul 2011, obiectivul principal este cultura plantelor (grâu, porumb pentru boabe, floarea-soarelui , pepene verde pe o suprafața de 1 ha), tot în anul 2011 a fost accesat și un proiect FEADR pentru instalarea tânărului fermier.

La început întreprinderea deținea 50 ha teren arabil, 2 semănători, 2 tractoare U 650, 2 pluguri, o grapă cu discuri, și o stație de erbicidat, urmând ca în 2012 suprafața lucrată să ajungă la 83 ha, s-a achiziționat un cultivator și o mașină de administrat îngrașaminte chimice.

Producția obținută este vândută direct din câmp la diverși cumparători, întreprinderea are un singur angajat permanent și 2-3 zilieri.

Recoltarea cerealelor se realizează prin inchirierea unei combine.

=== cap IV ===

Descrierea cadrului natural/instituțional/organiztoric al întreprinderii

Intreprinderea Individuală Marin Constantin Emilian este situată în partea de est a țării, mai exact în partea central-estică a jud. Vaslui.

Sediul întreprinderii se află la 54 Km depărtare de municipiul Vaslui și la 30 Km departare de municipiul Huși.

Intreprinderea se află pe DJ 244B Crețești-Murgeni la o distanță de 18 Km de localitatea Crețești.

Clima este temperat- continentală cu nuanțe excesive, fiind caracterizată prin veri călduroase și secetoase și ierni geroase. Temperaturile sunt cuprinse între 8 grade C – 9,8 grade C și precipitații relativ reduse. Vânturile predominante bat cu o frecvență mai mare dinspre N, NV, S și SE cu viteze medii anuale cuprinse între 1,6 și 6,5 m/s.

Vegetația include atât elemente specific pădurilor central-europene (gorun, fag) cât și specii floristice caracteristice stepelor și silvostepelor continentale și est europene.

Intreprinderea are punctul de lucru în satul Deleni, com. Hoceni jud. Vaslui, lucrările agricole se execută pe raza comunei Hoceni.

In această zonă nu sunt condiții de irigat, terenul care se lucrează este arendat de la diferite persoane fizice cu contracte de arendare. Contractele de arendare sunt înregistrate la Primaria com. Hoceni și la A.P.I.A. Vaslui, subvențiile pentru un ha cultivat fiind preluate de Intreprinderea Marin Constantin Emilian. Aceste contracte prevăd o arendă de cereale de 300-500Kg/ha în funcție de producția anului agricol.

Precipitațiile au o răspândire teritorială inegală, în anii mai buni se înregistrează cantități de 400-500 mm anual, iar în anii secetoși sub 200 mm. Rețeaua hidrografică este reprezentată în special de cursul mijlociu al râului Bârlad, cu afluenții Vaslui, Crasna, Tutuva și Zeletin, iar în partea de sud-est al județului de râul Elan, afluent al Prutului.

Conform statutului, obiectul de activitate al I.I.Marin Constantin Emilian cuprinde următoarele activități:

Activități de producție în domeniul agriculturii, care constă în cultura plantelor de cereale (grâu, porumb, floarea-soarelui, ovăz), leguminoase (pepeni verzi);

Servicii pentru mecanizarea și chimizarea agriculturii, constând în: lucrări de arătură, lucrări de pregătire a solului, lucrări de întreținerea culturilor în perioada vegetației;

Lucrări de semănat, lucrări de recoltare a cerealelor, legumelor;

Lucrări de chimizare a solului (administrarea îngrășămintelor, amendamentelor, administrarea ierbicidelor, insectofungicide);

Servicii pentru protecția plantelor (tratarea semințelor, tratamente fito-sanitare).

Anul agricol 2012 a fost pentru agricultura jud. Vaslui un an secestos, jumătate din suprafața Agricola fiind calamitată, dupa MEDIAFAX.

Producția medie la floarea-soarelui pentru același an a fost 1200 Kg/ha, la porumb boabe 700 Kg/ha, grâu 1800 Kg/ha.

CAP. IV METODOLOGIA DE CERCETARE

IV.1 Analiza activității economice – Instrument al managementului

exploatațiilor agricole vegetale

Analiza tehnico- economica a fermelor mici presupune:

Cercetează pe baza datelor sistemului informațional, rezultatele obținute în activitatea acestora, factorii care le-au determinat și măsuri decizionale pentru îmbunătățirea lor. Ea are un rol important în conducera știițifică a exploatațiilor agricole, reprezentând un instrument esential în exercitarea atributelor de conducere pe toate treptele producției și, în final, a valorificării productiei cerealiere, scopul precis fiind obținerea unui profit cât mai mare.

Analiza prin concluziile formulate, constituie temeiul fundamentării corespunzatoare a deciziilor îndreptate spre eliminarea deficiențelor, spre extinderea și generalizarea rezultatelor positive, promovarea metodelor și procedeelor avansate.

Analiza activității economice nu constituie numai un instrument al conducerii interne a exploatațiilor agricole, ci și conținutul principal al activității de control al organelor de specialitate (financiare, bancare, etc.).

In efectuarea analizei economice a unităților din agricultură trebuie ținut seama de particularitățile producției agricole. Acestea își pun amprenta asupra structurii economice, a trăsăturilor lor, a modului de desfășurare a activității.

Particularități ca: împletirea procesului social al muncii cu procesul biologic al producției, influența considerabilă a factorilor climaterici, utilizarea pământului ca principal mijloc de producție, neconcordanța dintre timpul de muncă și timpul de producție, utilizarea în cadrul procesului de producție a întreprinderii a unei însemnate cantități a producției proprii, obținerea în cadrul aceleiași întreprinderi atât a produselor principale cât și a produselor secundare, sunt doar câteva dintre ele.

Elementele enumerate mai sus și altele, prin modul lor concret de manifestare, dau specificul agriculturii ca ramură a economiei naționale.

La nivelul exploatațiilor agricole analiza economica este diferențiată în primul rând în funcție de profilul producției agricole. Astfel, clasificarea exploatațiilor după profil are un grad ridicat de complexitate, presupunând identificarea activităților desfășurate în cadrul acesteia și determinarea corectă a ponderilor valorice în totalul veniturilor.

O clasificare corectă și un sistem de indicatori adecvat duce la interpretări și analize comparative mult mai viabile.

Sintetic, exploatațiile agricole se pot clasifica după profil, astfel:

Exploatații agricole cu producție vegetală: culturi de camp; legumicultura și floricultura, culturi permanente;

Exploatații agricole cu producție zootehnică: creșterea animalelor cu nutrețuri vegetale (vaci de lapte, bovine pentru carne, mixte, ovine și caprine);

Creșterea animalelor bazată pe nutrețuri concentrate (ferme specializate în creșterea porcilor, păsărilor, mixte);

Exploatații agricole policutura vegetală;

Exploatații agricole cu profil mixt.

Clasificarea exploatațiilor agricole după mărime implică diferențierea indicatorilor în direcți și indicatori indirecți.

Indicatori direcți – care exprimă mărimea, venitul brut, marja brută;

Indicatori indirecți – prin care se exprimă dimensiunea: suprafața, efectivul de animale, nr. de persoane, dotarea tehnică.

Clasificarea exploatațiilor în funcție de gradul de integrare pe verticală și orizontală are influență directă asupra indicatorilor de evaluare a activității, fiind necesari și indicatori de comensurare a risculuui.

Clasificarea exploatațiilor în funcție de profilul tehnico-economic:

Profil specializat;

Profil bipolar;

Profil parțial dominant.

Face posibilă caracterizarea complexă și comparativă a exploatațiilor agricole, dar presupune utilizarea ca indicatori specifici a marjei brute și a marjei brute standard.

Clasificarea exploatațiilor agricole în funcție de forma juridică:

Cu personalitate juridică (asociații agricole, societăți agricole);

Fără personalitate juridică (individuale, asociații agricole)

Aceste tipologii au influență directă asupra sistemului de indicatori de evaluare și analiză economică datorită particularității evidenței contabile (în partida simpla, și partidă dublă).

Obiectivele lucrării sunt:

Determinarea rezultatelor tehnico-economice primare;

Determinarea nivelului de eficiență economică pe culturi;

Determinarea nivelului de siguranță sau a viabilității.

Indicatorii tehnico-economici care s-au folosit în realizarea obiectivelor:

Obiectivul l: – producția totală și marfă;

Venitul total;

Profitul brut și net;

Cheltuieli fixe, variabile și totale

Obiectivul 2: – rata profitului;

Producția medie;

Profitul brut mediu;

Venitul mediu;

Productivitatea;

Costul de producție

Coeficientul de eficiență a investiției;

Termenul de recuperare a investiției;

Obiectiul 3: – producția la prag de retabilitate;

Marja de siguranță;

Metoda de cercetare folosită: analiza tehnico-economică

Definiție: Imbină caracterul tehnic cu cel economic. Acțiunea de creștere a producției fizice este rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate de specialist cu cunoștințe tehnice și economice.

Definiții:

Producția totală – reprezintă cantitatea totala de produse obținută pentru un anumit nivel de utilizare a factorilor de producție.

Scopul determinării producției totale este de a verifica eficiența factorilor de producție utilizați și efectul lor asupra producției cantitative și calitative.

1. Producția totală

Qt = suprafața cultivată x Q/ha

2. Producția marfă

Producția marfă reprezintă a cea parte a producției totale destinată valorificării în afara exploatației agricole.

Scopul determinării producției marfă este de a stabili cantitatea de cereale destinată vânzării pe piață, prețul de vânzare și eficiența economică a culturii.

Qm = Qt – Pierderi – Consumul intern + Stocuri – Altele

3. Venitul total

Venitul total reprezintă totalitatea câștigurilor firmei într-o perioadă de timp, realizat prin vânzarea unui anumit volum de produse.

Scopul determinării venitului total este de a constata dacă firma obține profit sau pierderi și dacă iși poate acoperi cheltuielile.

Vt = Qm x Pv

4. Cheltuieli totale

Cheltuielile totale reprezintă ansamblul cheltuielilor fixe și variabile dintr-o firmă realizate pe parcursul unui ciclu de producție.

Scopul determinării cheltuielilor totale fixe și variabile este de a urmări evoluția acestora în funcție de veniturile totale și producția obținută.

CHt = CHf + CHv

Cheltuielile fixe (CHf) cuprind acele cheltuieli care au un caracter constant pe parcursul unui ciclu de producție.

Cheltuielile variabile (CHv) cuprind acele cheltuieli care oscilează în raport cu producția obținută.

5. Profitul brut

Profitul brut reprezintă diferența dintre încasările totale brute și totalul cheltuielilor unei întreprinderi.

Scopul determinării profitului brut este de a verifica dacă veniturile totale sunt mai mari sau mai mici decât cheltuielile totale și dacă producția realizată este eficientă din punct de vedere economic.

Pb = Vt – CHt

6. Profitul net

Profitul net reprezintă diferența dintre profitul brut obținut și impozitul pe profit aferent.

Scopul determinării profitului net este de a stabili nivelul impozitului pe profitul brut obținut.

Pn = Pb – Imp.

7. Rata profitului

Rata profitului reprezintă raportul dintre profitul brut și cheltuielile totale exprimate procentual.

Scopul determinării ratei profitului este de a indica marimea profitabilității agentului economic. O rată a profitului ridicată indică o profitabilitate mare a agentului economic.

Rp = Pb/CHt x 100%

8. Producția medie

Producția medie exprimă randamentul obținut (t) pe unitatea de producție (ha)

Scopul determinării producții medii este de a constata cantitatitatea de cereale obținută pe ha.

Q = Qt/Sc

9. Profitul brut mediu

Profitul brut mediu exprimă randamentul obținut (lei) pe unitatea de producție (ha).

Scopul determinării profitului brut mediu este de a vedea cât profit obținem de pe un ha cultivat cu cereale.

Pb = Pb/Sc

10. Venitul mediu (v)

Venitul mediu reprezintă valoarea venitului total (lei) ce revine pe o unitate de produs (t).

Scopul determinării venitului mediu este de a constata cât venit obținem din vânzarea unei tone de cereale.

V= Vt/Qn

11. Productivitatea (W)

Productivitatea este expresia evidenței utilizării factorilor de producție într-un timp dat.

Scopul determinării productivității este de a verifica în ce mod sunt utilizați factorii de producție pentru a obține o producție cât mai mare și de calitate.

W = Vt/Tc

12. Costul de producție

Costul de producție reprezintă ansamblul cheltuielilor făcute de producător pentru obținerea unor bunuri economice.

Scopul determinării costului de producție este de a vedea dacă costul de producție pentru obținerea unei tone de cereale este mai mare sau mai mic decât prețul de vânzare.

Cp = CHt –VQs/Qm VQs = valoarea productiei secundare

13. Coeficientul de eficiență a investiției

Coeficientul de eficiență a investiției reflectă profitul anual obținut la un leu investit.

Scopul determinării Ci este de a constata dacă din profitul anual obținut putem să acoperim investițiile făcute în cadrul firmei.

Ci = Pb/It x 1000 It = investiția totală suprafața

mașini

14. Termenul de recuperare al investiției

Termenul de recuperare al investiției este un indicator sintetic de apreciere a eficienței economice a investiției și reflectă intervalul de timp exprimat în ani în care investiția se recuperează pe baza profitului anual obținut.

Scopul determinării Tr este de a constata dacă acesta este mai mare sau mai mic decât durata normală de funcționare a utilajelor și instalațiilor achiziționate. Se recomandă ca Tr să fie din ce în ce mai mic.

Tr = It/Pb

15. Producția la prag de rentabilitate

Producția la prag de rentabilitate este nivelul producției sau al cifrei de afaceri până la care unitatea înregistrează pierderi, unde V = CH și din acest moment se obține profit.

Scopul determinării producției la prag de rentabilitate este de a stabili punctul de la care unitatea economică începe să obțină profit și volumul producției necesar pentru a obține un anumit profit.

Qp = CHf /Pv – CV

16. Marja de siguranță

Marja de siguranță sau viabilitatea exprima capacitatea unui sistem economic de a rezista o perioadă cât mai mare în structurile și condițiile impuse de piață.

Practic termenul de viabilitate reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a-și acoperi nevoile din producția obținută fără a încasa profit în fiecare an sau după fiecare ciclu de producție.

Scopul determinării marjei de siguranță este de a vedea dacă firma iși poate acoperi toate cheltuielile din vânzarea producției obținute.

MS = Qt – Qp x 100/Qt

com. Hoceni

Incepand cu anul 2012, Intreprinderea Individuală Marin Constanti Emilian deține 83 ha teren arabil pe care îl cultivă astfel:

Grâu 30 ha;

Porumb pentru boabe 30 ha;

Floarea-soarelui 22 ha;

Pepeni verzi l ha.

Grâu – 30 ha

Amplasarea grâului în asolament

Cultivarea grâului într-o rotație cu alte plante are o deosebită importanță pentru reducerea îmburuienării și a gradului de atac a unor boli și dăunători, în ameliorarea însușirilor solului și în final în asigurarea unor producții sporite.

Monocultura de grâu este contraindicată, întrucat are loc o îmburuienare excesivă, apar și se dezvoltă o serie de boli foarte păgubitoare, iar producțiile obținute sunt din ce în ce mai mici. De aceea, se va evita cultivarea grâului după grâu. Numai în cazuri când structura culturilor nu permite altă soluție se va recurge la amplasarea după grâu, însă numai un an și numai pentru grâul de consum.

Cresterea producției de grâu în asolament fațâ de monocultură

Așa cum reiese din tabel, cultivarea grâului în cadrul unui asolament contribuie la realizarea unor importante sporuri de producție, care sunt mai mari pe masură ce fertilitatea naturală a solului este mai mică.

In zona solurilor podzolice, organizarea unor asolamente care să cuprindă o solă cu plante furajere perene (trifoi, amestec de graminee și leguminoase perene) are un rol deosebit în îmbunătățirea însușirilor fizice, chimice și biologice ale solului, se evită fenomenul excesului temporar de umiditate, iar producțiile tuturor culturilor cresc simțitor.

Grâul se va cultiva numai în cadrul unui asolament de 4-6 ani, cu prioritate după plante ce se recoltează devreme, luându-se măsuri să se recolteze cât mai devreme și să se pregatească patul germinativ în 2-3 zile.

In Intreprinderea Individuală Emilian Marian Constantin, grâul a fost cultivat după porumb pentru boabe, hibrizi semitimpurii din grupele 200 și 300, semăntul fiind efectuat pe 01 octombrie 2012.

Fertilizarea

Aplicarea îngrășămintelor contribuie direct la sporirea producției de grâu. Valorificarea superioară a acestora se realizează prin administrarea diferențiată a cantităților de îngrășăminte, în funcție de fertilitatea naturală a soluilui, dozele de îngrașăminte chimice și organice aplicate în anii precedenți, conținutul solului în humus, fosfor, potasiu (determinate prin analize chimice), planta permegătoare, soiul cultivat și rezerva de apă a solului în primavară.

Doza optimă de azot se diferențiază mai ales în funcție de planta premergătoare astfel, după cultura de porumb boabe, cantitatea de azot a fost de 100-120Kg/ha. In cadrul acestor limite, cantitatea de azot crește pentru solurile cu fertilitate mai scazută.

Ingrașămintele cu azot s-au aplicat fracționat: ½ din doză s-a administrat toamna la pregătirea patului germinativ, iar restul s-a aplicat primavara timpuriu, pe terenul încă înghețat.

Doza de fosfor se stabilește pe baza rezervelor din sol, avându-se în vedere fertiliazarea cu fosfor în anii precedenți:

Pe soluri cu fertilitate fosfatică ridicată, care au fost anual bine îngrășate cu îngrășăminte fosfatice sau gunoi de grajd, 40-60 Kg/ha;

Pe soluri cu fertilitate fosfatică medie, 60-90 Kg/ha;

Pe soluri cu fertilitate fosfatică redusă, nefertilizate în anii precedenți cu fosfor, 80-100 Kg/ha.

Doza administrată în cadrul întreprinderii a fost de 80-100 Kg/ha. Ingrășămintele cu fosfor se aplică înainte de efectuarea arăturii, sau cel târziu la pregătirea patului germinativ, pentru a fi încorporate prin lucrările cu grapa cu discuri sau combinatorul.

Raportul de fertilizare N:P este in general de 1:0,6-0,7. Pe soluri slab aprovizionate în toate elementele nutritive acest raport poate deveni chiar 1:1.

Ingrășămintele cu potasiu se dovedesc necesare pe soluri brune puternic podzolite si podzoluri, mai ales când acestea au fost amendate, aplicându-se 50-60 Kg/ha.

Pe solurile acide (pH sub 5,8 în apă, sub 5,0 in KCl) este necesară calcarizarea, pentru îmbunătățirea însușirilor acestora prin neutralizare a 50-70% din aciditatea hidrolitică. Se aplică, sub arătură, 4-8 t/ha amendament calcaros sub formă de carbonat de calciu măcinat sau deșeuri bogate în calciu, cum este clinkerul din industria cimentului. Amendarea se face o data la 6-8 ani.

Pentru o valorificare maximă a îngrășămintelor și amendamentelor, este necesară aplicarea cât mai uniformă, lucru realizabil prin reglarea corectă a mașinilor de administrat.

Pregătirea terenului

Lucrarea solului pentru cultura grâului se diferențiază in funcție de planta premergătoare:

După recoltarea premergatoarelor timpurii în vară, solul trebuie arat fără întarziere (maximum până la 15 august în sudul țării și până la 30 august în zonele nordice). Intârzierea efectuării arăturii până în toamnă, înainte de semănat, are ca urmare înseminate pierderi de producție, ce se ridică la 500-800 Kg/ha.

In cazul în care nu se poate ara imediat după recoltarea premergatoarei, terenul se lucrează cu grapa cu discuri, urmând ca arătura să se efectueze ulterior, dar nu mai tarziu de 2-3 saptamani. Se ară la 20-25 cm, plugul fiind agregat cu grapa stelată. Pentru distrugerea buruienilor și samulastrei, ce apar mai ales după ploi, se intervine cu grapa cu discuri, prilej cu care solul se marunțește, iar terenul se nivelează. In preziua semănatului se lucrează cu combinatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colți.

In cadrul intreprinderii aflate în cercetare, planta premergatoare fiind porumb pentru boabe, în cazul premergatoarelor recoltate mai tarziu (fl.-soarelui, porumb boabe, sfecla) solul se lucrează imediat cu grapa cu discuri, iar arătura se execută la 18-20 cm. Termenul ultim de arat este 15 septembrie în zonele răcoroase și 25 septembrie în zonele călduroase. In situația în care, datorită umidității scăzute a solului, rezultă bulgări, ce nu pot fi distruși prin lucrări superficiale, se va renunța la arătură, iar pregătirea patului germinativ se realizează numai prin lucrări repetate cu grapa cu discuri la adâncimea de 15 cm. In acest caz este necesar o bună curățire a terenului de resturi vegetale.

In acest sens, datorită umidității scăzute a solului, patul germinativ s-a realizat prin 3 treceri cu grapa cu discuri, după curățirea terenului de coceni de către proprietarii terenului.

Pregătirea patului germinativ pentru grâu urmărește realizarea unei suprafețe nivelate, curățate de buruieni, a unui strat de sol mărunțit pe adâncimea de semănat, care să asigure condiții optime de încolțire a semințelor și răsărire rapidă, uniformă și energică a plantelor. Adâncimea ideală de lucru la pregătirea patului germinativ este de 6-8 cm.

Semănatul

Calitatea lucrărilor legate de semănat, cantitatea de sămânța folosită, epoca și adâncimea de îngropare a semințelor sunt hotărâtoare pentru obținerea unor producții mari de grâu.

Epoca de semănat se stabilește având în vedere că plantele de grâu trebuie să ajungă, la intrarea în iarnă, în faza de înfrățire, cu 3 frunze și 2-3 fra„i formați, stadiu ce asigură o bună iernare a culturii, cu pierderi minime prin rezistența sporită la ger. Pentru aceasta grâul are nevoie de 50-65 zile de vegetație cu temperaturi de peste 5 grade C până la venirea iernii.

Semănatul înainte de perioada optimă favorizează atacul unor boli (făinare) și dăunatori (muștele cerealelor) și dezvoltarea foliara abundentă, astfel că plantele intră în iarnă într-un stadiu de vegetație prea avansat, caz în care rezistența la ger poate scădea sensibil.

Insămânțarea grâului după epoca optimă face ca plantele să intre în iarnă slab înfrățite, neînfrățite sau chiar nerăsărite, situație cu urmări negative, ca rărirea culturii prin pieirea plantelor, datorită temperaturilor scăzute și a descălțării, realizarea unui coeficient slab de infrățire și o densitate mică de spice/mp., care se concretizează în final prin producții scăzute. Pierderile de recoltă prin întârzierea semănatului sunt de 30-50 Kg/ha pentru fiecare zi în cursul lunii octombrie și 50-100 Kg/ha în cursul lunii noiembrie.

Densitatea optima a plantelor se realizeaza prin semanatul unor cantități de sămânță corelate cu particularitățile soiurilor cultivate și cu umiditatea solului.

Boabe germinabile la mp

Cantitatea de semințe (de regula 200-250 Kg/ha) se calculează cu formula:

Q(Kg/ha)=D . MMB . 100/P% . G%

D – este numarul de boabe germinabile/mp;

MMB – masa a 1000 boabe;

P și G – puritatea și, respectiv, germinația seminței.

Ultimele trei valori se găsesc în Buletinul de analiză a seminței, care însoțește sămânța (buletinul roșu certifică faptul că sămânța poate fi folosită la semănat, întrunind calitățile minime necesare la toți indicii tehnici).

In cazuri excepționale, când semănatul se prelungește după epoca optimă, sau când pregătirea patului germinativ nu este de calitatea dorită, cantitatea de sămânță se majorează cu 15-20%, reducând astfel numai parțial din efectul negativ al acestor deficiențe.

Adâncimea optimă de semănat este de 4 – 5cm.

In cadrul întreprinderii s-a folosit o normă de semănat de 220 Kg/ha.

Combaterea buruienilor

Imburuienarea grâului produce importante pagube, atât prin consumul de către buruieni a elementelor nutritive și apei din sol, cât și prin greutățile și pierderile provocate la recoltare și chiar și la păstrarea producției.

Combaterea eficace și eficientă a buruienilor se realizează printr-un complex de măsuri: – cultivarea grâului în cadrul unui asolament și evitarea amplasării după cereale păioase mai mulți ani la rând;

Semănatul în epoca optimă pentru obținerea unei culturi încheiate, uniforme;

Aplicarea erbicidelor.

Erbicidele folosite curent la cultura grâului și dozele ce se aplică sunt cu Sare de dimetil amină (1,5 – 2,5 l/ha).

Alegerea celui mai potrivit erbicid se face în funcție de speciile de buruieni și condițiile de cultură. Astfel, în lanurile de grâu infestate cu buruieni dicotiledonate sensibile la SDMA se aplica 2,0 l/ha.

Epoca de aplicare a erbicidelor sistemice are o mare importanță pentru asigurarea eficacității acestora. Epoca este determinată de întrunirea în același timp a mai multor condiții: plantele de grâu să se gasească în faza „înfrățire-apariția primului internod″, buruienile să aiba 3 – 5 frunze, fiind în așa-zisă fază de rozetă; temperatura aerului să fie de peste 14 – 15 grade C.

La efectuarea tratementelor este necesar să se respecte cu strictețe doza și epoca optimă de aplicare și să se realizeze o distribuție uniformă a erbicidului, in acest sens folosindu-se marcatoare.

Evaluarea recoltei

In vederea evaluării recoltei, care se face de obicei în faza de coacere în pârg, se stabilesc anumite puncte de ridicare a probelor, pe diagonala lanului: 5 puncte pentru suprafețe sub 100 ha și 10 puncte pe suprafețe mai mari. In fiecare punct pe o suprafașă de 1 mp se recoltează spicele, se separă boabele, se păstrează câteva zile pentru a ajunge la umiditate normală, se cântăresc și apoi se calculează producția medie pe metrul pătrat, care înmulțită cu 10 000 reprezintă producția estimată la hectar.

In cazul în care evaluarea se face mai devreme de ajungerea culturii în faza de pârg, se calculează, pe baza probelor din aceleași puncte de control, numărul mediu de spice/mp și numărul mediu de boabe în spic.

P= Nsp . Nb . MMB/100

Recoltarea

Recoltarea grâului se face cu combina, la începutul maturității depline, atunci când boabele au umiditatea de 15 – 16%. Intârzierea recoltării după această fază provoacă peirderi de recoltă, prin scuturarea boabelor și prin greutățile provocate la recoltare de îmburuienarea culturilor.

In cadrul intreprinderii s-a recoltat cu combina inchiriată cu o taxă de 300 RON/ha.

Depozitarea și păstrarea

După recoltare, producția de boabe se transportă la locurile de depozitare și păstrare. Inainte de recoltare, aceste spații de depozitare și păstrare se curăță și se dezinfectează. Pentru înmagazinarea recoltei este necesar ca umiditatea boabelor să fie sub 14%, fapt pentru care se iau o serie de măsuri în vederea reducerii acesteia: expunerea masei de semințe la soare și lopătarea periodică a acesteia; aerarea spațiului de depozitare, prin ventilare cu aer atmosferic cald; reducerea umidității semințelor în instalații speciale de uscare.

In timpul păstrarii produselor boabe, se urmărește cu regularitate temperatura și umiditatea masei de semințe, luându-se imediat măsuri de înlăturare a creșterii acestora.

Producția medie obținută = 1.8 t/ha

Qt = 30 ha x 1,8 t/ha = 54 t

Qm = 54 – 1,2 – 1,4 + 0 – 0

Qm = 51,4 t

Vt = 51,4 x 800 lei/t = 41120 lei