Impactul Fiscalitatii Asupra Crizei Economice

CUPRINS:

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1

IMPACTUL FISCALITĂȚII ASUPRA CRIZEI ECONOMICE

1.1.CRIZĂ ECONOMICĂ ȘI POLITICA FISCALĂ

1.2. DEFICITUL BUGETAR ȘI CONSOLIDAREA FISCALĂ

1.2.1.IMPLICAREA STATULUI ÎN CONSOLIDAREA FISCALĂ

1.2.2.INDICATORII CONSOLIDĂRII FISCALE

1.3. SUCCESE, EȘECURI, RECESIUNI ȘI EXTINDERI LA NIVEL MONDIAL

1.4.PERSPECTIVE VIITOARE: STRATEGIA 2020 ADOPTATE DE UNIUNEA EUROPEANĂ

CAPITOLUL 2

DINAMICA ȘI STRUCTURA SOLDURILOR BUGETARE TOTALE, STRUCTURALE, CVASI-FISCALE ȘI A DEFICITELOR CONT CURENT

CAPITOLUL 3

STUDIU EMPIRIC PRIVIND CONSOLIDAREA FISCALĂ

3.1 METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1.1 DESCRIEREA BAZEI DE DATE

3.1.2 IPOTEZELE MODELELOR DE REGRESIE

3.2 ANALIZA REZULTATELOR MODELELOR ECONOMETRICE

3.2.1ANALIZA IMPACTULUI SOLDULUI PRIMAR ASUPRA CREȘTERII ECONOMICE

3.2.2 ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE VENITUL DIN TVA, VENITUL DIN CONSUM ȘI PIB

3.2.3 ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE POLITICA FISCALĂ ȘI CREȘTEREA ECONOMICĂ

CONCLUZII

BIBLIOGRAGIE

ANEXE

Cuvinte cheie:

Criza economică, Criza financiară, Consolidarea fiscală, Sistemul fiscal, Politica fiscală, Deficitul bugetar, Deficitul structural, Deficitul ciclic, Deficit cvasi-fiscal, Sold primar, Bugetul general consolidat, Creștere economică, Venit din TVA, Venit din consum, Ponderea impozitelor directe în PIB, Ponderea impozitelor indirecte în PIB.

INTRODUCERE

Criza economică este un subiect actual dezbătut la nivel mondial datorită efectelor sale resimțite chiar și de statele puternic industrializate încă de la debutul ei. Fie că aspectele puse în discuție au fost cauzele, puncte de plecare, efectele sau soluțiile posibile, problema a atras atenția tuturor economiștilor.

Criza financiară și economică actuală oferă un bun prilej de a studia rolul politicilor fiscale în cauzarea și gestionarea provocărilor de acest fel, dar și în relansarea economiei în perioada post criza. Cu atât mai mult cu cât criza curentă diferă fundamental de cele produse anterior, cu acceptiunea că există similitudini. Unul dintre elementele de diferențiere interesante îl reprezintă evoluția impredictibilă a economiilor participante în cadrul sistemelor globale. După o perioadă în care economia europeană spre exemplu dădea semen de revenire, a fost resimțit o noua etapă a crizei, un nou val de intrări în recesiune ce a necesitat implementarea unor măsuri suplimentare în vedera salvării economiilor.

Consolidarea fiscală reprezintă procesul prin care economia revine la o situație în limitele considerate necesare și crearea unui echilibru a mediului de afaceri.

În contextul economic actual, consolidarea fiscală a devenit un deziderat pentru toate statele afectate de efectele crizei.

Motivul alegerii acestei teme, „Consolidarea fiscală în contextul crizei economice în România” este constituit de importanța implicării statului în economie prin fenomenul de consolidare fiscală. Problematica crizei actuale afecteză implicit toți cetățenii implicați activ în sprijinirea sistemului financiar public.

Actualitatea temei constă în importanța pe care o are politica fiscală în stabilizarea economică, creșterea economică, restructurarea, relansarea economiei și modernizarea aparatului productiv. Politica fiscală urmărește reducerea cotelor taxelor și impozitelor, în același timp cu creșterea cheltuielilor publice. Totodată, realitatea crizei economice și financiare din ultima perioadă, reprezintă un alt argument privind actualitatea temei de cercetare, criza financiară actuală ridicând problema sustenabilității fiscale a sectorului public.

Scopul cercetării constă în evidențierea influentei soldului primar și politicii fiscale asupra creșterii economice, la nivelul României cât și a altor țări în curs de dezvoltare, dar și impactul venitului din TVA, venitului din consum asupra PIB, la nivelul României prin realizarea unui studiu empiric în care să ne dăm seama de gradul de corelație dintre ele.

Lucrarea de față își propune să evidențieze principalele efecte negative ale boom-ului asupra economiilor lumii și asupra rezultatelor financiare obținute de acestea după anul 2007 și eventuale măsuri fiscale adoptate în acest sens.

Prezenta lucrare este structurată pe două parti principale: stadiul actual al cunoașterii și rezultatul cercetării. În cadrul primei părti de cercetare (căreia îi corespunde primul capitol al lucrării), sunt abordate aspecte teoretice și științifice referitoare la criza economică și financiară actuală, consolidarea fiscală . În cea de-a doua parte a lucrării (îi corespund ultimele două capitole) am analizat dinamica și structura deficitelor, impactul soldului primar asupra creșterii economice la nivelul a cinci țări din Uniunea Europeană, venitul din TVA și venitul din consum ca variabile de influență asupra produsului intern brut al României, dar și corelația dintre politica fiscală și creșterea economică la nivelul a zece țări.

Lucrarea este structurată în trei capitole și anume: Impactul fiscalității asupra crizei economice, Dinamica și structura soldurilor bugetare totale, structurale, cvasi-fiscale și a deficitelor cont curent, Studiu empiric privind consolidarea fiscală.

Primul capitol este structurat în patru părți. În prima parte am prezentat noțiunea de criză, impactul pe care aceasta îl are aceasta aupra economiei precum și formele acesteia din punct de vedere al extinderii și din punct de vedere al modalității de manifestare. În a doua parte am subliniat noțiunea de deficit bugetar și consolidare fiscală, urmând a discuta în detaliu despre implicarea statului în consolidarea fiscală, mai apoi prezentând indicatorii consolidării fiscale. În cea de a treia parte am prezentat succesurile, eșecurile, recesiunile și extinderile la nivel modial în ceea ce privește consolidarea fiscală prin mai multe studii de specialitate. Iar în ultima parte a acestui capitol am prezentat perspectivele viitoare de redresare a situației actuale, prin care Uniunea Europeană și-a propus să adopte măsuri care să aibă drept efect o revigorare a economiilor statelor membre.

În cel de-al doilea capitol am analizat dinamica și structura soldurilor bugetare totale, structural, cvasi-fiscale și a deficitelor de cont curent. Din analiza acestora am observant că în 2009 a fost înregistrat un deficit bugetar record, de 9% din PIB, deficitul foarte mare înregistrat în 2009 se datorează în mare parte deficitului bugetului central, care a ajuns la 7% din PIB. Analiza dinamicii soldurilor bugetare totale și structural relevă o problemă cronică de deficit structural și o nevoie importantă de resurse pentru acoperirea cheltuielilor.

Cel de-al treilea capitol cuprinde abordarea empirică a fenomenului de consolidare fiscală și impicațiile acestuia asupra creșterii economice prin analiza unifactorială a soldului primar și creșterii economice, prin analiza multifactorială a venitului din TVA, venitului din consum și PIB, precum și prin analiza multifactorială a politicii fiscale și creșterea economică. Aici am analizat influența pe care o are soldul primar asupra creșterii economice cu ajutorul unui model de regresie unifactorial, făcut în Eviews, folosind date anuale pentru perioada 2002-2013. Pe baza analizei de regresie multiplă la nivelul a cinci țări, rezultatele evidențiază existența unei corelații pozitive între soldul primar și creșterea economică. În cel de al doilea model econometric s-a demonstrat că există o relație directă între venitul din TVA, venitul din consum și PIB la nivelul României. În ultimul model am prezentat aspectele empirice privind principalii factori de influență asupra creșterii economice. Pornind de la cercetările anterioare am elaborat studiul empiric pentru a evidenția influența politicii fiscale (ponderea impozitelor directe în PIB, ponderea impozitelor indirecte în PIB) asupra creșterii economice, la nivelul a zece țări, în perioada 2000-2011. Pe baza analizei de regresie multiplă a datelor panel, rezultatele sugerează existența unei corelații pozitive între impozitarea directă, impozitarea indirectă și creșterea economică.

Ultimele pagini ale lucrării cuprind concluziile desprinse în urma analizei efectuate și eventualele propuneri.

CAPITOLUL 1

IMPACTUL FISCALITĂȚII ASUPRA CRIZEI ECONOMICE

Economia, în sens larg, este un ansamblu complex de piețe de tranzacționare și de obiecte ce dau sens acestor acțiuni care au rolul pe de o parte de a crea valoare, iar pe de altă parte, de a susține dezvoltarea socială și financiară a statului în calitate de instituție al cărui scop este crearea condițiilor de confort individului. Interacțiunea dintre elemente ce compun acest proces numit “economie” poate întâmpina perturbații datorate unor factori interni sau externi și care trebuie “ajutați” să revină la parametrii inițiali.

1.1.Criza economică și politica fiscală

În decursul ultimilor ani o provocare cu implicații la nivel mondial a fost îndelungat dezbătută și cercetată: criza economică actuală.

Criza actuală a fost declanșată de una dintre marile puteri ale lumii, SUA. A început cu finanțarea creditelor ipotecare în baza unor condiții de acordare tot mai relaxate. Băncile au renunțat la restricțiile anterioare pentru a face față concurenței tot mai acerbe, fiind în același timp influențate de creșterea pieței imobiliare și a prețurilor mari de vânzare a activelor. Au fost astfel contractate numeroase credite sub-garantate. Întrucât au crescut ratele dobânzilor, multe familii au ajuns în incapacitate de plată a ratelor și au fost nevoiți să își vândă locuințele, ceea ce a determinat creșterea ofertei pe piața imobiliară și implicit scăderea prețului de re-vânzare a imobilelor, acestea ajungând să fie cu mult sub nivelul capitalului rămas de rambursat de client către bănci. Astfel a apărut criza, băncile aflându-se în imposibilitatea de a recupera creanțele. Acesta a fost primul semnal puternic de decădere.

În sens larg, criza economică este un dezechilibru manifestat la nivel mondial și care, a fost resimțit de mediul de afaceri prin prisma fiscalității ridicate, a birocrației, scăderea cererii interne, un nivel al dobânzilor la finanțări foarte ridicate și, poate cel mai important, instabilitate din punct de vedere legislativ.

Mishkin vede în ceea ce numim criză economică “situația în care selecția adversă și hazardul moral se acutizează, piețele nemaifiind capabile să canalizeze resursele către cele mai productive oportunități de investiții.”

În opinia literaturii de specialitate,“criză reprezintă un semnal de alarmă, care ne face să conștientizăm că, dacă am continua pe același drum, am decade treptat în rangul doi al noii ordini mondiale. Acum este momentul adevărului pentru Europa.“

Noțiunea de “criză” dezbătută în sens larg, îmbracă mai multe forme în funcție de modalitatea în care se manifestă și de amploarea ei.

Din punct de vedere al extinderii ei, literatura de specialitate relevă patru forme ale crizei: criza conjuncturală – se manifestă pe termen scurt și este dată de un dezechilibru manifestat doar într-un anumit spațiu economic restrâns și care se datorează unor evenimente precum: calamități naturale, conflicte de frontieră, creșteri ale prețurilor unor produse comercializate pe piețele internaționale etc.; crizele structurale – afectează balanța de plăti externe și reprezintă un dezechilibru al structurii sectorului productiv național; crizele sistemice – se manifestă la nivel internațional și necesită o implicare majoră a tuturor statelor ce traversează o astfel de perioadă economică în vederea depășirii ei;

Din punct de vedere al modalității de manifestare, specialiștii împart crizele economice în: criză de lichiditate în sectorul financiar bancar – din punct de vedere al importanței sale în cadrul economiei, afectarea sectorului bancar pe o perioadă lungă de timp poate conduce la efecte majore toccriză” dezbătută în sens larg, îmbracă mai multe forme în funcție de modalitatea în care se manifestă și de amploarea ei.

Din punct de vedere al extinderii ei, literatura de specialitate relevă patru forme ale crizei: criza conjuncturală – se manifestă pe termen scurt și este dată de un dezechilibru manifestat doar într-un anumit spațiu economic restrâns și care se datorează unor evenimente precum: calamități naturale, conflicte de frontieră, creșteri ale prețurilor unor produse comercializate pe piețele internaționale etc.; crizele structurale – afectează balanța de plăti externe și reprezintă un dezechilibru al structurii sectorului productiv național; crizele sistemice – se manifestă la nivel internațional și necesită o implicare majoră a tuturor statelor ce traversează o astfel de perioadă economică în vederea depășirii ei;

Din punct de vedere al modalității de manifestare, specialiștii împart crizele economice în: criză de lichiditate în sectorul financiar bancar – din punct de vedere al importanței sale în cadrul economiei, afectarea sectorului bancar pe o perioadă lungă de timp poate conduce la efecte majore tocmai datorită rolului pe care entitățile din acest domeniu de activitate îl au asupra celorlalte sectoare ale economiei. O astfel de criză se manifestă prin incapacitatea de onorare a datoriilor sau reducerea semnificativă a pasivelor bancare, fapt ce poate conduce până la insolvență; criza de balanță de plăti externe – reprezintă “situația în care rezerva internațională a unei țări se diminuează semnificativ pe fondul unor operațiuni masive de cumpărare de valută pe piața valutară motivate de anumite așteptări privind o iminentă depreciere a cursului de schimb în perioada imediat următoare.”; criza valutară – desemnează un dezechilibru al devizelor în sensul deprecierii acestora în raport cu puterea de cumpărare a monedei locale; criza de datorie externă – reprezintă “acea situație în care o țară este în incapacitatea de a-și onora serviciul datoriei externe și de a rambursa ratele aferente acesteia.”; criza financiară.

Problematica crizei a generat de-a lungul timpului ample dezbateri, datorită aspectelor deosebit de complexe pe care acest fenomen le presupune.

Marea majoritate a țărilor industrializate s-au confruntat cu numeroase dificultăți din cauza deficitelor publice, sporirii mărimii sectorului guvernamental și creșterea pronunțată a datoriei publice.

Factorul principal al declanșării crizei l-a constituit sporirea cheltuielilor publice cu caracter social ca urmare a dezvoltării statului bunăstării.

Dezbaterile privind criza economică sunt în continuă amploare, acest lucru întrucât în cadrul contextului existent la momentul actual al globalizării, al adoptării monedei euro, al existenței pieței unice europene, sunt absolut necesare adoptarea unor politici menite să ajute țările să treacă de această perioadă dificilă din punct de vedere economic și totodată să asigure stabilitate pe termen lung.

Din punctul de vedere al unor specialiști în domeniu, procesul de globalizare reprezintă unul dintre motivele declanșării crizei economice. Chiar dacă acest proces a început cu foarte mult timp în urmă, astăzi a luat amploare, scopul fiind unul clar: alinierea tuturor standardelor și activităților la un tipar clar admis de toate statele lumii.

În lucrarea sa publicată în anul 1967, Servan-Schreiber spunea faptul că: “avem nevoie de globalizare, pentru că această înseamnă o ocazie de a împărți la scară globală capitalul, tehnologia și cunoștințele și de a asigura că putem avea grijă de o lume care la sfârșitul acestui secol (este vorba de secolul XX) are de patru ori mai mulți locuitori decât la începutul ei.”

Și cu toate acestea, procesul este unul sinuos tocmai datorită acestor diferențe existente între state în primul rând din punct de vedere al puterii de cumpărare și al volumului economiei.

Elementul “fiscalitate” reprezintă un posibil punct de plecare în crearea unui astfel de dezechilibru major datorită reglementărilor prea permisive sau mult prea agresive asupra mediului de afaceri.

Politica fiscală este considerată de specialiști cheia echilibrului financiar, principalele sale trăsături fiind: discreționarismul, sustenabilitatea, redistributivitatea.

În opinia lui Blanchard, politicile fiscale sustenabile reprezintă “acele politici care nu conduc la creșterea explozivă a gradului de îndatorare a statului, sau în urma cărora nu se adoptă măsuri de creștere a impozitării, de reducere drastică a cheltuielilor publice, de monetizare a deficitului bugetar sau de repudiere a datoriei publice.”

Politica fiscală începe prin aplicarea criteriului eficienței fiscale cu scopul realizării unor venituri cât mai mari la bugetul de stat, în acest fel încurajând activitatea din domeniul economic, promovarea echității, investițiile și asigurarea protecției sociale.

Activitatea de creare a resurselor financiare publice este urmată de un proces de redistribuire a resurselor care sunt colectate de către stat, spre anumiți beneficiari, de obicei diferiți de contribuabili.

Analizarea fluxurilor de ordin financiar care există în cadrul unei economii ne evidențiază modalitatea în care politica fiscală și cea bugetară trebuie să fie corelate, întrucât: cheltuielile statulului destinate satisfacerii nevoilor publice fac parte din cererea totală a economiei și consumul populației depinde de mărimea venitului disponibil. Așadar, o creștere a impozitelor aplicate în ceea ce privește venitul individual al persoanelor fizice va avea drept consecință reducerea capacității de economisire, a cheltuielilor de consum și a cererilor totale din cadrul economiei.

Politica fiscală urmărește stabilirea volumului și a prevenției resurselor de alimentare a fondurilor financiare publice, metodele de prelevare care urmează a fi folosite, a mijloacelor și obiectivelor de realizare a acesteia, prin intermediul instrumentelor sale, respectiv taxele și impozitele.

În vederea realizării în bune condiții a activității economice a statului autoritățile stabilesc un set de obiective cu măsuri și acțiuni care să își aducă aportul la funcționarea mecanismelor statului, la dezvoltarea echilibrată a economiei și la colectarea resurselor financiare în cadrul bugetului statului.

Obiectivele pe care politica fiscală și le stabilește sunt în strânsă legătură cu funcțiile politicii și cu efectele acestora asupra economiei, dar și cu rezultatele care se pot obține prin utilizarea împrumuturilor de stat, a impozitelor, a cheltuielilor bugetare.

În cadrul studiului "Fiscal adjustments in OECD countries: composition and macroeconomic effects" realizat de Alberto Alesina și Roberto Perotti s-a evidențiat faptul că factorii de decizie din cadrul țărilor care se confruntă cu probleme fiscale se află în fața următoarelor întrebări: cât de mare ar trebui să fie ajustarea fiscală?; este necesar să se reducă cheltuielile și să crească veniturile?; consolidarea fiscală va conduce la existența unor deficite mai mari?; ajustarea fiscală va avea drept consecință recesiunea?.

Scopul studiului realizat de către Alberto Alesina și Roberto Perotti este de a răspunde la toate aceste întrebări.

Se poate afirma faptul că ajustările fiscale sunt de două feluri: una dintre ele se bazează pe reducerea cheltuielilor cu securitatea socială, ocuparea forței de muncă, iar cealaltă se bazează pe creșterea taxelor, în special în cazul contribuțiilor la asigurările sociale.

Autorii studiului consideră că o ajustare fiscală majoră ar trebui să fie însoțită de un ansamblu de politici bine structurat și definit, iar conținutul ajustărilor fiscale prezintă importanță pentru succesul acestora și pentru consecințele macroeconomice pe care acestea le au asupra consolidării fiscale.

Eforturile de ajustare fiscală s-au axat în principiu pe asigurarea bunăstării, însă este necesar ca ajustarea fiscală să abordeze și probleme de securitate socială, programe de asistență socială, în caz contrar eforturile acesteia fiind sortite eșecului.

În cadrul unui alt studiu efectuat de către Alberto Alesina și Silvia Ardagna, intitulat "Tales of fiscal adjustment", se preciza faptul că există trei importante aspecte care trebuie luate în calcul pentru a se asigura o ajustare fiscală de lungă durată. Așadar, este necesar să fie adoptate reduceri de cheltuieli importante, alături de utilizarea programelor de asistență socială și a unor proiecte guvernamentale menite să diminueze înăsprirea fiscală.

1.2. Deficitul bugetar și consolidarea fiscală

Deficitul bugetar reprezintă o problematică actuală a economiilor statelor afectate de criza financiară, mărimea acestuia redând capacitatea de redresare și de susținere de care depinde fiecare economie națională. Cu cât sectoarele de activitate pe care se bazează o țară au fost mai afectate de efectele crizei cu atât indicele deficitului bugetar evidențiat de aceasta este mai semnificativ.

Ca principale măsuri împotriva reducerii deficitului bugetar enumerăm: prioritatea reducerii cheltuielilor realizate în sistem public; reducerea cheltuielilor administrative; eliminarea subvențiilor acordate; creșterea bazei de impozitare – ca măsură directă a fiscalității asupra contribuabililor și acordarea unei importanțe majore impozitelor indirecte.

Modalitatea de măsurare a deficitului bugetar cu care se confruntă economia unei țări este următoarea:

Dacă deficitul bugetar structural este o modalitate de evaluare a sustenabilității politicii fiscale adoptate, cel ciclic desemnează distanța între boom economic și recesiune.

Întregul ciclu de manifestare al economiei este format din: expansiune, depresiune, recesiune și boom.

În anexa 1 la prezenta lucrare se regăsesc principalii indicatori de analiză a deficitului bugetar și structurii acestuia.

Consolidarea fiscală reprezintă procesul prin care economia revine la o situație în limitele considerate necesare și crearea unui echilibru a mediului de afaceri.

În contextul economic actual, consolidarea fiscală a devenit un deziderat pentru toate statele afectate de efectele crizei.

1.2.1.Implicarea statului în consolidarea fiscală

Marele economist Richard Musgrave a descoperit trei importante funcții ale politicii fiscale care sunt în strânsă legătură cu rolul pe care îl are statul în cadrul economiei, respectiv, de distribuție, de alocare și de stabilizare.

Rolul alocativ al politicii fiscale se referă la cuantificarea oportunității intervenției statului în economie pentru corectarea eșecurilor pieței prin identificarea formelor acestor derapaje ale pieței și prin alocarea eficientă a resurselor pentru preîntâmpinarea și reducerea unor astfel de insuccese.

Implicarea statului în economie, prin intermediul politicii fiscale, în corectarea procesului de alocare/realocare a resurselor se va face prin analizarea principalilor factori care conduc la o disfuncție a pieței, respectiv: bunurile de merit, bunurile publice, puterea de monopol, externalitățile, imperfecțiunile informaționale și asimetriile.

Rolul de stabilizare a politicii fiscale este strâns legat de politica bugetară și de politica de dezvoltare regională din țara noastră. Așadar, prin intermediul bugetului de stat se creează o relație între veniturile publice și nevoile sociale avându-se în vedere evitarea inechității în repartiția sarcinilor fiscale asupra societății, iar cu ajutorul politicii de dezvoltare regională se prevăd facilitățile fiscale care sunt oferite întreprinzătorilor care fac parte din zonele cu un grad redus de dezvoltare economică în comparație cu restul țării.

Statul utilizează politica fiscală pentru a-și atinge țintele nonfiscale, de ordin economic, precum: corectarea ciclului economic, influențarea proceselor economice și înlăturarea dezechilibrelor din economie.

Așadar, pot fi evidențiate următoarele obiective globale ale politicii fiscale: reglarea conjuncturală, stabilizarea economică, creșterea economică, restructurarea, relansarea economiei și modernizarea aparatului productiv.

Stabilitatea financiară reprezintă obiectivul principal înspre care sunt îndreptate toate eforturile politicii fiscale, iar în opinia specialiștilor BNR aceasta reprezintă “o stare a sistemului financiar în care acesta își îndeplinește adecvat funcțiile, chiar și pe fondul unor șocuri severe.”

În vederea atingerii obiectivului prezentat în perioada de recesiune, politica fiscală urmărește reducerea cotelor taxelor și impozitelor, în același timp cu creșterea cheltuielilor publice. Când cererea agregată are tendința de a deveni excesivă, generând creșterea deficitului bugetar și a prețurilor, politica fiscală apelează la o creșterea a cotelor de impozitare sau la reducerea cheltuielilor publice. Caracterul global al crizei va determina pe de o parte, creșterea împrumuturilor externe, iar pe de altă parte, creșterea exporturilor. De asemenea, Carmen M. Reinhart și Kenneth S. Rogoff, în cadrul studiului "The aftermath of financial crises"au evidențiat faptul că economiile de piață emergente tind să crească, în timp ce multe țări se confruntă cu anumite crize bancare la nivel intern. Efectele crizei sunt sesizate îndelung asupra prețului activelor, producției și ocupării forței de muncă din cadrul țărilor respective.

În ceea ce privește restructurarea și creșterea economică, politica fiscală încurajează creșterea unor sectoare din economie sau prin acordara de facilități fiscale, reducerea cotelor de impozitare.

Modernizarea aparatului productiv reprezintă un obiectiv al politicii fiscale care se află în relație cu dezvoltarea comerțului exterior și creșterea competitivității economice în cadrul pieței internaținale. Obiectivul acesta este atins prin scăderea cotelor de impozitare pentru agenții economici în concordanță cu profitul care se reinvestește, prin favorizarea economisirii și prin acordarea unor deduceri fiscale pentru o cotă parte din valoarea investițiilor realizate.

Ideea implicării statului în cadrul economiei este una extrem de importantă și s-a aflat în atenția tuturor școlilor de gândire economică. Rolul pe care îl are statul în economie a fost mereu un motiv de dispută politică, pe de o parte în plan teoretic, iar pe de altă parte, în plan practic.

La una dintre extremele teoriilor legate de rolul statului în economie se află susținătorii doctrinei keynesiste, care susțin corectarea neajunsurilor mecanismului pieței și rezolvarea problemelor sociale ale persoanelor dezavantajate de către stat.

La cealaltă extremă se află doctrina liberală, care susține că statul trebuie să aibă un rol minim în economie și să lase piețele să funcționeze liber.

Raționalitatea acțiunilor guvernului constă în rolul pe care îl joacă acesta în problemele economice, în oferirea bunurilor și serviciilor sociale.

"Datorită eșecului pieței, un posibil rol al autorității executive ar fi acela să intervină în funcția de alocare a pieței și să corecteze sau să compenseze efectele acesteia. Acesta a fost identificat de Richard și Peggy Musgrave ca fiind rolul alocator al statului".

Soluțiile stabilite se diferențiază după cum urmează: unele țări se îndreaptă spre controlul puternic al statului în ceea ce privește deciziile economice, altele își concentrează atenția pe liberalism lăsând o mare parte din decizii în seama pieței.

De multe ori statul este nevoit să intervină în vederea corectării erorilor din cadrul sistemului de piață, care se manifestă sub următoarele forme: externalităților și a bunurilor publice: agenții economici pot să investească insuficient în educarea populației sau în ocrotirea sănătăți; existenței monopolurilor sau a oligopolurilor, care urmăresc reducerea concurenței, statul adoptând în această situație reglementări sau politici antitrust; caracterul imperfect al informației.

În cazul în care punem sub semnul întrebării egalitatea socială în ceea ce privește împărțirea veniturilor, apare ca absolut necesară intervenția statului în această direcție pentru a împărți veniturile pe o linie care este considerată a fi corectă și cinstită.

Redistribuirea veniturilor se efectuează prin intermediul unor politici de cheltuieli ale statului și prin politici de impozitare.

Economia de piață produce de multe ori o distribuție inechitabilă a veniturilor. Rezultatul distribuției veniturilor, bunăstării și averii poate fi în concordanță cu ceea ce crede societatea că este social întemeiat. Sursa nedreptății sale poate fi în cadrul distribuției originale a alocării resurselor sau în modalitatea de stabilire a prețurilor la care se realizează alocarea. Factorul alocării poate fi mai mic sau mai mare în cadrul pieței cu concurență perfectă sau concurență imperfectă, dar rezultatul distribuției veniturilor poate să nu fie acceptat.

Societatea se confruntă cu problema deciderii cărei forme de distribuție a veniturilor i se aplică mai bine, dar și a măsurilor care trebuie luate pentru a trece de la distribuția existentă la cea care este preferată.

Guvernul se află în situația urmării coordonării și redistribuirii politice, întrucât deține resursele care sunt provenite din fiscalitate, fiind preferată pentru redistribuirea veniturilor pe scară largă. Cu cât mai mult posibil poate corecta erorile din cadrul distribuției veniturilor din cadrul pieței factorilor de producție, spre exemplu prețurile de monopol al factorilor de producție. Astfel, guvernul redistribuie bunăstarea și veniturile folosind impozitele în cote progresive.

De multe ori economia de piață se confruntă cu perioade de șomaj, inflație sau recesiune economică. Statul este cel care are datoria și instrumentele pentru a evita situații dezastruoase prin folosirea politicilor monetare și financiare, dar și reglementarea sistemului financiar.

Statul încearcă să reducă amploarea variațiilor ciclice, în vederea evitării apariției șomajului în perioadele de minim, dar și inflația în perioadele de maxim. De asemenea, statul trebuie să se intereseze în mod continuu de întocmirea unor politici de creștere economică pe termen lung. În plus, statul trebuie să se ocupe de gestionarea datoriei publice și a deficitului bugetar.

Disfuncționalitățile existente la nivelul pieței se referă la imperfecțiuni în structura piețelor. Piețele nu au reușit să producă un rezultat eficient sau o distribuție a bunăstării acceptabilă, din cauza motivelor menționate mai sus.

În vederea completării politicilor adoptate, guvernele coordonează deciziile grupurilor din cadrul sectorului privat, în scopul creării unor condiții care sunt necesare pentru susținerea creșterii economice pe termen lung.

Funcția de reglementare a comportamentelor economice consolidează cadrul legisaltiv, asigurând desfășurarea schimburilor pieței. Guvernul împreună cu Parlamentul reglementează deciziile de producție și consum, iar prin acest lucru ajunge să reducă elementele și externalitățile monopolului, protejând astfel populația de anumite disfuncționalități specifice pieței libere.

Existența reglementării este justificată prin prisma faptului că aceasta protejează populația contra disfuncționalităților pieței libere.

Autoritatea executivă intervine și reglementează procesul alocațiilor de pe piață prin intermediul unei legislații contra monopolurilor, controlând aranjamentele și introducând legislația menită să protejeze consumatorii de fraudă, pentru prevenirea îmbolnăvirii consumatorilor, pentru a controla proiectarea bunurilor cu scopul siguranței, pentru a reglementa condițiile de muncă. De asemenea, Guvernul reglementează surplusul de bani, prețurile și politicile de venituri, prețurile utilităților și industriilor naționalizate.

Economiștii Alberto Alesina și Roberto Perotti afirmau în studiul "Fiscal discipline and the budget process" faptul că bugetele ar trebui să fie cât se poate de transparente. Din păcate, este destul de dificil să se asigure transparența în ceea ce privește aspectele legate de legislația din domeniul fiscalității.

În cadrul studiului precizat mai sus autorii acestuia prezintă printre principiile care pot duce la creșterea transparenței următoarele: prezentarea de către executiv a unui singur document bugetar cu toate politicile fiscale incluse; accentuarea în cadrul planurilor bugetare multianuale pe aspectele de care să se țină seama în anii viitori; verificarea proiecțiilor bugetare și a estimărilor Guvernului de către instituții din afara ariei publice, cu privire la impactul bugetar al schimbărilor impuse.

Este important de precizat faptul că autoritățile executive dețin și funcția de control. Această funcție este considerată având cea mai mare anvergură, ea fiind folosită în faza de aprobare a utilizării banilor publici, în faza utilizării efective a acestora, dar și ulterior. Așadar, putem afirma că există trei feluri de control financiar public: controlul preventiv, controlul operativ, controlul ulterior.

1.2.2.Indicatorii consolidării fiscale

Economistul Robert Eisner, afirma în anul 1984 în cadrul întrunirii anuale a American Economic Association că: "deficitul bugetar este ca un păcat. De cele mai multe ori este perceput ca fiind ceva greșit din punct de vedere moral, foarte dificil de evitat, nu întotdeauna ușor de identificat și destul de greu de măsurat cu exactitate".

În lucrările sale, Eisner afirmă faptul că înainte de a analiza dezechilibrele bugetare, impactul acestora asupra economiei și factorii determinanți, este necesar să se cunoască indicatorul pe baza căruia se stabilește impactul dezechilibrelor bugetare și care se consideră importantă în cadrul respectivei analize. Spre exemplu, existența anumitor deficite nu înseamnă neapărat o situație nefavorabilă. Boskin oferă drept exemplu pe Japonia pentru a evidenția acest aspect, care la jumătatea anilor '80 întâmpina deficite ridicate, dar în realitate poziția sa investițională netă era favorabilă. Un deceniu mai târziu Gokhale, Auerbach și Kotlikoff reluau ideea care a fost evidențiată de Eisner și precizau faptul că deficitul bugetar nu reprezintă un concept foarte bine definit în literatura economică, ci este un număr a cărei valoare depinde de modul în care sunt tratate anumite operațiuni bugetare.

De asemenea, autorii credeau că deficitul bugetar este un indicator care are o utilitate limitată în ceea ce privește evaluarea politicii bugetare și fiscale având în vedere faptul că aceste politici sunt active și nu pot fi analizate în baza unor indicatori pe termen scurt, și de asemenea, orice mărime a deficitului bugetar nu poate evidenția povara indusă de politicile publice asupra generațiilor care vor urma. Din acest motiv, se pune problema interpretării informațiilor care cuantifică mărimea dezechilibelor bugetare. Astfel, Jacobs a identificat mai multe forme ale dezechilibrului bugetar, fiecare dintre acestea având utilitatea și semnificația proprie.

Economiștii Jürgen von Hagen, Andrew Hughes Hallett și Rolf Strauch precizau în cadrul studiului intitulat "Budgetary consolidation in Europe: quality, economic conditions and persistence" faptul că există un consens general potrivit căruia stabilitatea monetară a Uniunii Monere Europene necesită viabilitatea finanțelor publice ale statelor membre. De asemenea, regimul fiscal consacrat în Tratatul de la Maastricht și Pactul de stabilitate și creștere economică solicită guvernelor să se angajeze la o dezvoltare durabilă a finanțelor publice.

Considerăm că statele est-europene nou aderate la zona euro și țările vest-europene, înainte de accederea la Uniunea Monetară Europeană, trebuie să demareze strategii de ajustare fiscală care presupune existența unor măsuri care să asigure condițiile necesare îndeplinirii obiectivelor care sunt impuse prin criteriile de convergență nominală. Așadar, estimarea corectă a mărimii deficitului bugetar influențează adoptarea măsurilor de ajustare fiscală. Altfel spus, indicatorii de analiză a mărimii dezechilibrelor bugetare au un conținut extrem de important care poate fi valorificat în cadrul procesului decizional.

Teoria keynesistă a schimbat foarte mult practica economică. Astfel, au fost create mecanisme noi de funcționare a economiei de piață, în care instrumentele monetare și financiare dețin un rol extrem de important.

Potrivit lui Paul D. Samuelson, "sistemele noastre economico-bugetare moderne sunt structural dotate cu forțe de stabilizare automată foarte eficace, sistemul bugetar contribuie la neutralizarea factorilor de dezechilibru. Un stabilizator încorporat exercită o acțiune limitată însă intervențiile discreținare trebuie să restaureze pe deplin echilibrul macroeconomic".

Depășirea deficitelor bugetare sau adâncirea lor și mai mult ține în primul rând de capacitatea instituțiilor bugetare de a-și organiza activitatea și de a vedea în viitor. Alberto Alesina, Ricardo Hausmann, Rudolf Hommes și Ernesto Stein afirmă în studiul lor intitulat “Budget Institutions and Fiscal Performance în Latin America” faptul că “instituțiile fiscale nu sunt doar un <<voal>> al rezultatelor fiscale realizate și al politicilor adoptate în acest sens”, ci reprezintă întregul mecanism care are putere decizională și care în ultima perioadă s-a dovedit a fi manipulat în scop politic în funcție de interesele dictate. Astfel, soluția în vederea evitării unor astfel de situații puse la îndoială de veridicitatea lor de către specialiștii o reprezintă transparența fiscală. În prezent, principala problematică avută în vedere de către cercetători o reprezintă cuantificarea transparenței bugetare și a acțiunilor întreprinse de instituții în acest sens întrucât vorbim despre un concept acorporal și adimensional.

În ceea ce privește soldul structural, necesitatea estimării acestuia reiese din faptul că dezechilibrele bugetare pot fi influențate de factori permanenți, dar și de factori temporari (spre exemplu, creșteri sau scăderi ale cheltuielilor și veniturilor publice, sau doar ale anumitor elemente ale acestora ținând seama de fluctuațiile existente la nivel economic), aspect care are repercusiuni și asupra mărimii soldului bugetar.

Constituie factori temporari acele efecte care se manifestă asupra cheltuielilor și veniturilor publice în situația în care produsul intern brut se abate de la tendința sa normală (spre exemplu, creșteri ale cheltuielilor datorate apariției unor anumite calamități naturale, creșteri ale transferurilor bugetare).

Constituie factori permanenți (spre exemplu, modificări tehnologice importante) acele evoluții normale ale cheltuielilor sau veniturilor guvernamentale care se manifestă în absența unor șocuri externe atunci când economia operează la capacitate maximă de ocupare a forței de muncă (când rata șomajului are valori cuprinse între 5-6 %), iar inflația este stabilă.

O altă imagine în ceea ce privește influențele exercitate de ciclul afacerilor asupra mătrimii soldului bugetar este abordarea prin intermediul politicilor fiscale și bugetare provocate de către autoritățile publice. Așadar, Holden și Braconier consideră că relația dintre soldul bugetar și ciclicitatea activității economice poate fi privită din perspectiva: modificărilor discreționare datorate politicilor bugetare și fiscale care sunt adoptate; modificărilor induse de fluctuațiile activității economice.

Referitor la același aspect, Richardson, Giorno, Reseveare și van den Noord consideră că în condițiile creșterii deficitului structural se ajunge la o creștere nesustenabilă a datoriei publice, în acest caz impunându-se măsuri de politică bugetară sau fiscală menite să soluționeze situația. În plus, autorii mai consideră că modificări ale structurii soldului structural oferă date referitoare la gradul de stimulare a cererii agregate prin intermediul unor politici de finanțare publică și informații despre gradul de consolidare fiscală.

De asemenea, în cadrul studiului intitulat "Fiscal consolidation: how much is needed to reduce debt to a prudent level?" al Organizației de Cooperare și Dezvoltarea Economică (OECD) se afirmau următoarele aspecte: creșterea datoriei în perioada 2007-2012 a fost în mare măsură determinată de impactul crizei financiare și economice. Impactul crizei poate fi evaluat prin analizarea efectului modificărilor în poziția fiscală de bază, nivelul datoriei și dobânda plătită pe datorie.

Considerăm că presiunea cheltuielilor viitoare generate de sănătate și îngrijire pe termen lung, pensii, constituie o mare parte din nevoile de consolidare fiscală.

În cazul proiecțiilor care au fost efectuate de către OECD se arată că aceste cheltuieli de îngrijire și sănătate ar putea crește cu aproximativ 6 % din PIB până în 2050.

Soldul structural este un indicator foarte des folosit în analiza măsurilor de politică bugetară și fiscală adoptate pe termen scurt și mediu, în special în statele membre ale Uniunii Europene care se află sub incidența condițiilor prevăzute prin Pactul de Stabilitate și Creștere (PSC): menținere a deficitului bugetar la maxim 3 % și menținerea pe termen lung a unui sold cât mai aproape de echilibru sau înregistrarea unui sold excedentar.

Având în vedere că în PSC nu sunt precizate anumite informații referitoare la semnificația expresiei "cât mai aproape de echilibru", atunci s-a interpretat că, în mod implicit se impune împărțirea soldului bugetar în două componente: cea structurală, datorată măsurilor fiscale care sunt adoptate pe termen mediu și scurt, și cea cliclică, care este datorată anumitor fluctuații economice. Cea din urmă evidențiază impactul stabilizatorilor automați în ceea ce privește soldul bugetar.

Estimarea mărimii soldului structural se efectuează pe parcursul a trei importante etape astfel: decalajul dintre produsul intern brut potențial și produsul intern brut efectiv realizat; cuantificarea componentei ciclice a cheltuielilor, respectiv a veniturilor bugetare; eliminarea componentei ciclice a veniturilor și cheltuielilor din venitul înregistrat de acestea, aspect care permite calcularea soldului structural.

Această metodologie este folosită mai ales de instituții internaționale precum Fondul Monetar Internațional, instituții din cadrul Uniunii Europene sau Organizației de Cooperare și Dezvoltarea Economică. Principala dificultate în măsurarea soldului structural o constituie, însă, estimarea nivelului potențial al produsului intern brut. Chiar cele trei instituții menționate anterior utilizează metodologii diferite de estimare. Astfel, OECD utilizează în acest sens o funcție de producție de tip Cobb-Douglas, Fondul Monetar Internațional folosește pentru estimarea PIB potențial o relație de echilibru în condiții NAIRU (Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment), în timp ce UE utilizează filtre de tip Hodrick – Prescott.

Demersul care stă la baza estimării soldului structural face ca importanța acestuia pentru politica bugetară și fiscală să fie dependentă de modelul folosit și, așadar, interpretarea acestuia să fie realizată cu mare atenție. Astfel, Hagemann este de părere că soldul structural nu reprezintă un indicator cu ajutorul căruia să poată fi analizate efectele politicii fiscale și bugetare asupra economiei, deoarece prin construcția sa sunt excluse efectele stabilizatorilor automați.

Blejer și Cheasty consideră modificările efectuate anual la nivelul soldului calculat în condiții de ocupare maximă cuantifică impulsurile fiscale, adică efectele politicii bugetare și fiscale la nivelul cererii agregate.

"Dimensionarea soldului bugetar în funcție de nivelul potențial al produsului intern brut a permis construcția și a altor indicatori fiscali. În acest sens, menționăm o altă variantă a soldului bugetar de tip structural, și anume deficitul de bază care poate fi estimat în țările în tranziție care implementează reforme structurale. Această problemă a fost identificată de Tanzi care a propus acest indicator pornind de la premise că în țările aflate în tranziție pot apărea anumite perturbații care pot influența semnificativ mărimea PIB".

Cu toate că în literatura de specialitate se afirmă faptul că în țările care sunt într-un proces de dezvoltare, datorită perturbațiilor existente care pot influența agregatele macroeconomice se poate estima un deficit de bază care să înlăture influența acestor probleme.

Importanți cercetători în domeniu folosesc metoda SVAR și estimează valorile deficitului structural care permit efectuarea unui deficit convențional de maxim 3 %, exact limita stabilită prin intermediul Tratatului de la Maastricht. Această metodă se poate utiliza și la nivelul politicii bugetare și fiscale și la reacțiile de răspuns ale acestora la anumite șocuri.

Punctul de pornire în estimarea soldului structural pentru România îl reprezintă nivelul soldului convențional care este determinat ca diferență între veniturile și cheltuielile bugetului general consolidat.

Pentru a se identifica și elimina efectul factorilor tranzitorii, ciclici, se realizează o estimare a gap-ului, ca o diferență între produsul intern brut efectiv și produsul intern brut potențial.

Estimarea produsului intern brut potențial se efectuează prin folosirea filtrului de tip Hodrick-Prescott care constituie o metodă extrem de importantă, prin care se descompun seriile de timp într-o componentă staționară și o componentă trend.

Ulterior, se va apela la estimarea elasticității cheltuielilor și veniturilor bugetare ținând seama de produsul intern brut. Studiile care au fost efectuate au urmărit acele cheltuieli și venituri care sunt influențate de evoluția activității economiei.

În cazul României, estimarea soldului structural va ține seama de anumite trăsături specifice economiei românești: stabilirea gap-ului dintre producția efectivă și cea potențială se realizează având la bază filtrul de tip Hodrick-Prescott; în vederea identificării și izolării efectelor tranzitorii ale decalajelor economice, se au în vedere cheltuielile și veniturile fiscale care constituie transferuri pentru șomaj. În România, ciclurile economice au o influență foarte importantă asupra cheltuielilor bugetului general consolidat decât asupra elementelor componente avute în vedere și considerate a fi influențate de evoluția economiei, dar și asupra veniturilor bugetului general consolidat, veniturilor fiscale decât asupra componentelor. Este important de subliniat faptul că în țările care se află în proces de dezvoltare, politicile de ajustare structurală, prin intermediul cheltuielilor și resurselor pe care le antrenează, influențează mărimea deficitului bugetar și a componentelor acestuia, urmările fiind considerate de natură tranzitorie, asemănătoare celor induse de evoluția ciclurilor economice. Astfel, se poate afirma faptul că este mult mai important ca pentru estimarea soldului structural al României să se identifice și izoleze componenta ciclică care se manifestă la nivelul cheltuielilor și veniturilor bugetului general consolidat. În cadrul modelului de estimare a soldului structural, cheltuielile bugetare și veniturile fiscale pentru securitatea socială se consideră că evoluează în concordanță cu nivelul producției cu o rată constantă. Stabilirea elasticității în cazul celor două componente se realizează pornind de la două relații care descriu evoluția acestora ținând cont de PIB. Așadar, în cazurile veniturilor fiscale se consideră că acestea au o evoluție în concordanță cu nivelul producției, iar transferurile pentru șomaj sunt stabilite în funcție de nivelul șomajului, iar ulterior se realizează relația existentă dintre PIB și cheltuielile de securitate socială.

În cazul în care se pornește de la spusele lui Boskin legat de menținerea unor sisteme corect specificate și separate de înregistrare a operațiunilor bugetare curente și de capital, atunci deficitul care se înregistrează pentru operațiunile curente ar reprezenta realul deficit bugetar. Deficitul convențional cuantifică diferența dintre investițiile și economiiile sectorul guvernamental, iar, pentru a evidenția mărimea dezeconomiilor la nivel public, trebuie să se realizeze estimarea deficitului curent calculat ca diferență între veniturile și cheltuielile publice, cu excepția operațiunilor de capital.

"Principiul care stă la baza estimării soldului curent în maniera expusă anterior este cel utilizat în cadrul firmelor private. Conform acestui principiu, cheltuielile privind producția curentă ar trebui suportate din veniturile curente, în timp ce investițiile care sporesc veniturile viitoare ar trebui finanțate prin împrumuturi. Unul dintre dezavantajele măsurării soldului curent îl constituie modul în care se face delimitarea dintre operațiunile curente și cele de capital".

Delimitarea operațiunilor curente de cele de capital este greu de efectuat, întrucât nu există un criteriu bine definit în funcție de care să se procedeze în ceea ce privește o asemenea delimitare. Dacă cheltuielile cu caracter social sunt private ca investiții pe termen lung ale căror efecte se resimt după o anumită perioadă de timp, în acest caz trebuie avute în vedere următoarele aspecte: întocmirea unui buget multianual, pe un orizont întins de timp, în care să fie precizate și rezultate previzionate ale investițiilor în capitalul uman; funcționarea a două tipuri de bugete în paralel: unul pentru anul în curs, iar altul în care să fie înregistrate doar rezultate investiției inițiale sub forma veniturilor publice suplimentare care au fost înregistrate în urma creșterii veniturilor contribuabililor, a productivității, a impozitelor.

În cazul ambelor aspecte, dificultatea este reprezentată de modalitatea de identificare și delimitare a efectelor investiției efectuate în urmă cu un anumit timp de cele ale altor investiții similare ale căror efecte pot apărea într-un mod mai rapid sau a altor acțiuni ale autorităților publice.

Odată cu intensificarea relațiilor comerciale la nivel internațional și mai ales cazul în care toate aceste relații se realizează având ca partener autoritățile publice, analiza dezechilibrelor având la bază soldul bugetar convențional poate oferi informații neimportante în ceea ce privește dimensiunea reală a dezechilibrului. Spre exemplu, situațiile de depreciere a cursului valutar, care conduc la creșterea deficitului în cazul în care statul este importator.

Creșterea poate evidenția promovarea unei anumite politici fiscale expansioniste, însă, de fapt, ea se datorează deprecierilor valutare, nefiind însoțită și de o injecție a unor resurse. Așadar, este extrem de importantă estimarea soldului intern și a soldului extern, ținând seama de sursele de finanțare a operațiunilor guvernamentale.

Putem afirma că în vederea cuantificării soldului intern se impune a se lua în considerare elementele bugetare care afectează economia în mod direct, iar estimarea soldului extern se bazează pe includerea operațiunilor bugetare care sunt legate în mod direct de sectorul extern.

Estimarea altor solduri bugetare se recomandă în cazul țărilor care primesc granturi de la organismele internaționale sau a altor state sau în cazul țărilor mari exportatoare de petrol a căror industrie petrolieră este naționalizată în totalitate. Toate aceste țări pot utiliza veniturile obținute din exportul de petrol în vederea finanțării cheltuielilor, aspect care crea o expansiune care nu este relevată de soldul convențional.

În scopul identificării și cuantificării impactului consolidării fiscale asupra performanțelor economice ale unui stat este necesară o dimensionare corectă a mărimii dezechilibrelor care se manifestă la nivelul bugetului public.

Fiecare dintre aceste dezechilibre dețin un anumit conținut informativ și pot oferi detalii importante în ceea ce privește eficiența politicilor publice promovate de autoritățile executive în sensul reducerii inflației, reducerii deficitului bugetar și promovării unor politici sustenabile care să contribuie la asigurarea bunăstării și la creșterea economică.

1.3. Succese, eșecuri, recesiuni și extinderi la nivel mondial

În cadrul lucrării “Tales of Fiscal adjustment”, Alberto Alessina și Silvia Ardagna fac o incursiune prin istoria economiilor mondiale și prezintă câteva momente importante care se remarcă fie printr-o postură pozitivă, fie într-una negativă.

Ajustarea fiscală, așa cum am menționat și anterior, este o măsură abordată de instituțiile fiscale împotriva deficitului bugetar în contextul actual. “O perioadă de ajustare fiscală reprezintă acel an în care soldul primar ajustat aciclic se îmbunătățește cu cel puțin 2 puncte procentuale din PIB sau intervalul cuprins între doi ani consecutivi, în care soldul primar ajustat ciclic se îmbunătățește cu câte 1.5 puncte procentuale din PIB în fiecare dintre cei doi ani.”

Asemenea episoade de ajustare fiscală se regăsesc în toate colțurile lumii, cele mai semnificative fiind:

Sursa: Alesina A., Ardagna S., Tales of Fiscal Adjustments, Economic Policy, nr.27/1998, p.497

Statul irlandez este cel care s-a confruntat de-a lungul timpului cu cele mai multe astfel de momente. Deși până în 2008 a fost considerată o țară puternică din punct de vedere financiar, economia sa bazându-se în preponderență pe exporturile bunurilor industriale, în trecut politicile fiscale adoptate au necesitat nenumărate ajustări. Probabil tocmai acest fapt a condus la situația favorabilă a Irlandei de dinaintea crizei economice. Dacă până la instalarea crizei, Irlanda era supranumită “tigrul celtic”, odată cu acest moment țara a intrat în recesiune, punctul culminant regăsindu-se în anul 2010 când deficitul bugetar a atins pragul de 32% din PIB, în timp ce datoria publică era echivalentă cu valoarea PIB al țării.

La polul opus se află USA și Țările de Jos care, de asemenea, s-au remarcat de-a lungul timpului prin stabilitate financiară și care, se pare, au găsit cea mai bună soluție în ceea ce privește politicile fiscale adoptate.

Analiza realizată de Alesina și Ardagna dorește să arate că, “în primul rând, unele ajustări fiscale sunt asociate cu expansiunea, în timp ce altele nu. În al doilea rând, se pot găsi dovezi pentru efectul de avere și de așteptare, dar și argumente în favoarea mixului de politici.”

Expansiunea este unul dintre stadiile în care ajunge economia la un moment dat. Despre această ciclicitate, Borio C. spunea în 2012: “Cunoașterea în economie nu este cumulativă. Nu știm neapărat mai multe azi decât știam ieri, chiar dacă suntem tentați să credem altfel. Așa-zisele lecții sunt învățate, uitate, reinvatate și uitate din nou. Noțiunea de ciclu financiar și rolul acestuia în macroeconomie nu reprezintă o excepție.” Afirmațiile sale vin ca o confirmare a faptului că starea economiei este imprevizibilă, iar ceea ce astăzi a asigurat succesul, mâine poate conduce către o situație de declin total.

Așa cum am precizat deja în cadrul capitolului 1.1. al prezentei lucrări, specialiștii și-au pus problema dacă ajustarea fiscală provoacă întotdeauna recesiune sau nu. Alberto Alessina, în lucrarea sa denumită “Fiscal adjustements: lessons from recent history”, pornește în realizarea studiului său de la o ipoteză redată de mai-marii autori din toate timpurile aceea că “politicile importante și decisive de reducere a deficitului în mai multe țări europene au fost însoțite de creșteri în creștere a acestor deficite.” Astfel, noul studiu realizat concluzionează faptul că reducerea cheltuielilor este mult mai eficientă în condiții de economie precară decât creșterea taxelor și impozitelor suportate de contribuabili, evitându-se în acest mod recesiunea economică.

În situația prezentată mai jos se regăsesc informații utilizate în cadrul studiului realizat de Alesina cu privire la ponderea ajustării fiscale rezultată din reducerea cheltuielilor sau majorărilor de taxe ca pondere din valoarea PIB. Astfel, prin comparație, este redată situația celor două perspective în momente diferite ale economiei unui stat.

Sursa: Alesina A., Fiscal adjustments: lessons from recent history, 2010, p.6

Concluzia centrală a cercetării realizată în anul 2010 de Alessina este aceea că, “ajustările fiscale pe partea de cheltuieli sunt aproape la fel de susceptibile de a fi asociate cu o creștere ridicată ce conduce la expansiuni fiscale” în timp ce majorarea impunerilor are efectul invers asupra economiei naționale. Astfel, o politică fiscală bazată pe creșterea taxelor poate fi productivă pe termen scurt din punct de vedere al colectării de resurse la bugetul de stat, însă pe termen mediu și lung această măsură s-ar dovedi cu siguranță contraproductivă în majoritatea statelor membre UE și nu numai. Deși, este considerat un instrument fiscal și bugetar incomod adoptarea unor restricții a cheltuielilor realizate, efectele pozitive ale acestuia se văd într-o perioadă de aproximativ trei – cinci ani.

Efectele ajustărilor fiscale pot fi private și la nivel micro și anume în cadrul modificărilor suferite de creșterea economică a unui stat și asupra ratei șomajului. Studiul realizat de Alberto Alesina și Roberto Perotti și intitulat “Reducing Budget Deficits” publicat în anul 1995 cercetează impactul avut de aceste strategii utilizate de diferite state și impactul lor asupra celor două elemente definitorii ale competitivității unei țări. Cercetarea a demonstrat faptul că “o contracție fiscală reduce șomajul și conduce la creșterea cererii agregate.”

Ajustările fiscale nu vin doar în momente critice, ci și în cele favorabile, obiectivul lor în acest caz îndreptându-se către menținerea acestei situații.

1.4. Perspective viitoare: Strategia 2020 adoptate de Uniunea Europeană

Sub aspectul redresării situației actuale, UE și-a propus pentru perioada următoare să adopte măsuri care să aibă drept efect o revigorare a economiilor statelor membre. Astfel, ea desemnează pentru următorii ani trei priorități majore: creștere inteligentă – dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare; creștere durabilă – promovarea unei economii mai eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice și mai competitive; creșterea

favorabilă incluziunii – promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă, în scopul realizării coeziunii sociale și teritoriale.

Noua strategie este ceea ce are nevoie Uniunea Europeană pentru a se întoarce înapoi pe pista marilor actori economici mondiali.

José Manuel Barroso a declarat că „Strategia Europa 2020 este ceea ce trebuie să facem astăzi și mâine pentru a reașeza economia Uniunii Europene pe drumul cel bun. Criza a scos la lumină probleme fundamentale și tendințe lipsite de viabilitate pe care nu le mai putem ignora”. Argumentul președintelui Barroso se bazează pe situația reală din Europa. Așadar, un prim motiv este criza economică.

În opinia Comisiei Europene, însărcinată cu stabilirea pașilor în vederea relansării economice a statelor membre UE, ne aflăm într-o perioadă de transformare în care toate rezultatele obținute datorită dezvoltării și progresului realizat au fost anulate de recenta criză economică.

Astfel, au fost create trei scenarii ale situației financiare în Europa anului 2020:

Sursa: ***Strategia Europei 2020 – o strategie europeana pentru o crestere inteligenta, ecologica si favorabila incluziunii, 2010, p.11

Varianta optimistă este construită în sensul unei redresări totale astfel încât perioada 2007 – prezent să fie “uitată” în totalitate. Cel de-al doilea scenariu, și din punctul nostru de vedere și cel mai realist, este cel care consideră că revenirea va avea loc în timp, iar revenirea la situația de dinaintea crizei economice va fi un proces de durată bazat pe o politică fiscală foarte bine elaborată în acest sens. Ultimul scenariu și cel care exprimă varianta pesimistă a construcției realizate, consideră faptul că situația actuală va persista, nu vor există îmbunătățiri majore în perioada următoare, iar o eventuală revenire ar putea avea loc peste cel puțin zece ani.

În vederea construirii strategiei necesare pentru momentul 2020, Uniunea Europeană și-a propus: definirea unei strategii credibile de ieșire din criză bazată pe o abordare a restrângerii ajutoarelor de stat și a altor forme de ajutor oferit unei categorii de indivizi al căror aport la crearea economiei de dinaintea anului 2007 a fost minim sau inexistent; reforma sistemului financiar; continuarea consolidării bugetare în vederea obținerii unei creșteri economice pe termen lung.

Astfel, UE își propune o poziție fermă în ceea ce privește respectarea strategiilor propuse și supravegherea integrării lor la nivel național.

Capitolul 2

Dinamica și structura soldurilor bugetare totale, structurale, cvasi-fiscale și a deficitelor cont curent

Soldul bugetar a scăzut continuu în periada 2000-2005, de la 4,7% din PIB la 1,2% din PIB. Din 2005, situația bugetară s-a înrăutățit semnificativ, deoarece veniturile totale au înregistrat perioade de scădere, în timp ce cheltuielile și-au continuat trendul crescător început în 2003. În 2009 a fost înregistrat un deficit bugetar record, de 9% din PIB, datorat creșterii foarte reduse în termini nominali a veniturilor totale, fapt ce a determinat intrarea României sub procedura de deficit excesiv; anul de ieșire de sub această procedură este 2012. Ținta de deficit bugetar efectiv de 3% din PIB, indicator al finanțelor publice solide, nu este îndeplinită de România.

Soldul bugetar structural a fost menținut sub 3% din PIB până în 2005, minimul perioadei 2000-2011 fiind atins în anii 2002 si 2003. Din 2005, deficitul structural a crescut treptat. Deteriorarea semnificativă a finanțelor publice a avut loc începand cu anul 2008, când deficitul structural a fost de 8,8% din PIB. Situația s-a înrăutățit în 2009 când a fost atis punctul minim de 9,3% din PIB. Revenirea în anii următori a fost importantă, dar nu suficientă, în 2011, deficitul structural fiind de 5% din PIB . Deficitul foarte mare înregistrat în 2009 se datorează în mare parte deficitului bugetului central, care a ajuns la 7% din PIB. Ca o tendință generală, deficitul bugetar efectiv este cauzat în foarte mare măsură de deficitul bugetului central. Devansarea veniturilor de către cheltuielile din bugetul central a fost compensată în perioada 2000-2007 de excedentul bugetului de asigurari sociale. Bugetele au participat de asemenea la compensarea efectelor negative ale insuficienței fondurilor la bugetul central prin excedentul înregistrat în anii 2000, 2001 și 2003. În 2002, 2005 și 2006, soldul bugetar al bugetelor locale a fost neutru. Din 2008 și bugetul asigurarilor sociale a fost afectat de criza economică și a înregistrat deficit, însă maximul perioadei 2000-2011, înregistrat în 2009 a fost de 1, 2% din PIB.

În perioada 2003-2009, deficitul bugetar efectiv a fost mai mic decât deficitul structural , deoarece PIB-ul efectiv a crescut peste nivelul PIB potențial. Impulsul fiscal, determinat de varianța anuală a deficitului structural, a crescut semnificativ în perioada anterioră crizei, ceea ce evidențiază că în această perioadă au fost implementate politici fiscale prociclice, discreționare, expansioniste (ce stimulează cererea agregataă), ce nu au permis funcțioanrea stabilizatorililor automati. Au fost sporite cheltuielile pe baza veniturilor temporare cu înalt cararcter ciclic. Din 2010, politica fiscală a devenit restrictivă, deși se menține în continuare prociclică. Au fost făcuți pași importanți spre consolidare fiscală, prin reducerea deficitelor, efectiv și structural.

Obiectivul pe termen mediu în ceea ce privește deficitul structural pentru România este de 1% din PIB pentru 2014. Prin Programul de convergență 2012-2015, România și-a propus un deficit structural de 0,7 (mai mare decat ținta de 0,5% stabilită în Tratatul privind Stabilitatea, Coordonarea și Guvernanța în UEM, dar sub nivelul de 1% permis statelor cu datorie publică sub 60% din PIB). Ținând cont că, pe durata unui ciclu economic, s-a demonstrat că deficitul mediu efectiv este egal cu defictul structural mediu, e posibil ca un deficit efectiv de 1% să nu fie suficient în perioadele de contracție economică. Menținerea deficitului bugetar la un nivel scăzut este utilă și prin neimplicarea celor 4 metode de finanțare a deficitului, întrucât fiecare dintre ele este asociată cu riscuri crescute și consecințe defavorabile: seinoraj (cauzată de inflatie), folosirea rezervelor străine (creează curs de schimb), împrumutare de pe piața externă (ceea ce s-a întamplat în 2009, când Romania a contractat împrumuturi de la FMI, BERD, CE și Banca Mondială) și împrumuturi de pe piața internă (ceea ce determină creșterea ratelor dobânzii).

Grafic nr. 2.1. Structura soldului bugetar, în perioada 2000-2011

Sursa: EUROSTAT, prelucrare proprie în Excel

Comapartiv cu Zona Euro, România face parte, alături de Malta, Cipru, Franța și Slovenia din grupul de țări care a înregistrat în perioada 2000-2011 solduri bugetare efective care au scăzut până la -10% din PIB. Pragurile minime au fost înregistrate în majoritatea statelor în anul 2009, ca urmare a influenței crizei econimice. Slovenia și România au înregistrat trenduri similare ale soldurilor bugetare efective în raport cu PIB, deși creșterea deficitului bugetar efectiv a fost mai puternică în cazul României. În ceea ce privește deficitele structurale, România se alatură țărilor care au înregistrat modificări foarte puternice ale soldurilor bugetare structurale, ca efect al crizei economice globale (Irlanda, Grecia, Spania). În perioada 2000-2011, România și Grecia au înregistrat tendințe asemanătoare, deși au plecat de la niveluri diferite, Grecia având per ansamblu o situație mai nefavorabila decât România. Ambele au înregistrat creșteri ale deficitului structural bugetar din 2002 până în 2009, an în care Romania a avut un deficit structural de 9,35% dinvPIB, iar Grecia de 15% din PIB.

Deficitul structural este un indicator al sustenabilității nivelului total al cheltuielilor bugetare. Este mai util în analiza politicii fiscale decât deficitul bugetar efectiv, întrucât elimină efectele factorilor temporari, evidențiind mai bine influențele factorilor permanenți și capacitatea de funcționare a stabilizatorilor automați; poate fi folosit de asemenea pentru determinarea caracterului politicii fiscale în raport cu ciclul economic. Ecuația de evoluție a defictului structural sugerează în forma polinomială a funcției, că în perioada imediat următoare deficitul structural se va reduce, însă, foarte probabil, nu se va stabiliza la un nivel scăzut.

Grafic nr. 2.2. Ecuația de evoluție a deficitului structural

Sursa: EUROSTAT, prelucrare proprie în Excel

Analiza dinamicii soldurilor bugetare totale și structural relevă o problemă cronică de deficit structural și o nevoie importantă de resurse pentru acoperirea cheltuielilor. Necesarul de finanțare ar putea fi diminuat prin recuperarea arieratelor companiilor private și de stat, ce însumează ponderi importante în PIB.

Grafic nr. 2.3.Deficite cvasi-ficale (% PIB)

Sursa: Consiliul fiscal, EUROSTAT, prelucrare proprie în Excel

Un risc potențial pe termen mediu la adresa sustenabilității fiscal-bugetare este reprezentat de acumularea de pierderi și de arierate în sectorul companiilor în care statul este acționar majoritar. În cazul în care aceste companii nu vor reuși să își eficientizeze activitatea, Guvernul va fi obligat să intervină mai devreme sau mai târziu cu resurse publice, ceea ce poate conduce la o deteriorare a situației finanțelor publice.

Arieratele companiilor de stat au înregistrat o tendință de scădere din 2000 (17,8% din PIB) până în 2007 (3,3% din PIB). Din 2008 până în 2010, pe fondul crizei economice arieratele au crescut până la 5,3% din PIB. Deși în 2011 a fost înregistrat o redresare, ponderea de 4,7% din PIB a arieratelor companiilor de stat rămâne în continuare foarte ridicată și contribuie semnificativ la deficitul cvasi-fiscal înregistrat în România

De altfel, arieratele au reprezentat și înainte de criza financiară o problemă mai gravă ca dimensiune raportată la volumul de activitate al companiilor de stat. Persistența arieratelor în

sectorul companiilor de stat indică o cultură a întârzierii sau neefectuării plăților către buget și către sectorul privat, ce subminează alocarea eficientă a resurselor și creează condiții competitive inegale între întreprinderi.

Grafic nr. 2.4. Dinamica deficitului de cont curent, în perioada 2000-2013 (% PIB)

Sursa: EUROSTAT, prelucrare proprie în Excel

În perioada analizată România este importator net de bunuri și servicii; joacă un rol de debitor net pentru restul lumii. Deficitul de cont curent a crescut continuu în periada 2002-2007. Ajungând de la 3,3% din PIB la 13,5% în 2007. Printre cauze se află și expansiunea foarte rapidă a intermedierii financiare și accesul ușor al populației la credite. Principala sursă de finațare a defictului de cont curent a fost reprezentată din 2000 până în 2006 de investitiile străine directe, în principal datorită programelor de privatizare a companiilor de stat. Din 2007 a avut loc o îmbunătățire a soldului contului curent, valoarea întregistrată în 2009 fiind de 4,2% din PIB. În ultimii 2 ani deficitul de cont current a scăzut treptat cu aproximativ 2% din PIB pe an, ca urmare a moderării cererii interne. Chiar și așa, deficitul de cont curent-indicator ce reflectă de asemenea dezechilibrul între economisire și investire, constituie în continuare o problemă, întrucât România nu are capital privat suficient care să îl finațeze. În plus, media pe ultimii 3 ani (4,4% din PIB) se află sub ținta de 4% stabilită prin Mecanismul de alertă pentru prevenirea și corectarea dezechilibrelor macroeconomice. Deficitul de cont curent este un indicator concludent al deficitului de competitivitate și al echilibrului extern. În anul 2010, 45% din exporturile internaționale ale României au fost către Zona Euro, în timp ce importurile din Zona Euro au fost de 43% din totalul importurilor. În termini nominali însă, exporturile către Zona Euro au însumat 16.941 milioane de euro, în timp ce importurile 20.155 milioane de euro. Principale țări exportatoare și importatoare în comerțul Zonei Euro cu România sunt Germania, Italia și Franța.

Grafic nr. 2.5. Ecuația de evoluție a deficitului de cont curet

Sursa: EUROSTAT, prelucrare proprie în Excel

Ecuația de evoluție a deficitului de cont curent indică o ușoară tendinșă de creștere în perioada imediat următoare.

În concluzie, la începutul crizei economice, România s-a aflat într-o situație dificilă, datorită deficitelor mari: bugetar și de cont curent.

CAPITOLUL 3

STUDIU EMPIRIC PRIVIND CONSOLIDAREA FISCALĂ

3.1 METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1.1 DESCRIEREA BAZEI DE DATE

În această secțiune vom încerca să prezentăm sursele de informare, modalitățile de preluare și prelucrare a datelor. Diferitele aspecte teoretice discutate pe parcursul capitolului anterior, au reliefat un set de variabile care au rolul de a determina deciziile privind creșterea economică. În acest capitol vom realiza trei modele econometrice: primul model este un model econometric unifactorial de tip panel în care vom testa impactul soldului primar asupra creșterii economice la nivelul a cinci țări în curs de dezvoltare (Bulgaria, Grecia, Italia, România și Spania) în perioada 2002-2013; cel de-al doilea model pornește în analiza impactului pe care îl au venitul din TVA și venitul din consum asupra PIB-ului la nivelul României în periada 1998-2013, date pe care l-am introdus trimestrial, iar cel de al treilea model este un model econometric multifactorial de tip panel în care vom demonstra influența politicii fiscale ( impozitele directe și indirecte) asupra creșterii economice la nivelul a zece țări în perioada 2000-2011, aceste țări au fost alese ca reprezentatnte pentru tipul lor de economie, și anume: unele țări cu o economie dezvoltată ( Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Olanda și Slovenia), unele țări cu o economie în curs de dezvoltare ( Grecia, Italia, România și Spania).

În urma analizei rapoartelor anuale ale Uniunii Europene, precum și alte surse de informare, am ales acele variabilele pentru care a fost posibilă obținerea informațiilor.

Pentru acest studiu am preluat date din rapoartele anuale și trimestriale din baza de date a Uniunii Europene (Eurostat) și Banca Mondială.

3.1.2 IPOTEZELE MODELELOR DE REGRESIE

În acest capitol voi investiga influența factorilor determinanți, asupra PIB-ului și asupra creșterii economice plecând de la un model econometric. Scopul modelelor va fi acela de a testa semnificația acestor factori pe baza unei regresii liniare simple și multiple.

Înainte de toate vom stabili ipotezele pe baza cărora vor fi alcătuite modelele. Astfel, prin intermediul ipotezei alternative (H1), voi sugera că factorii aleși de mine alcătuiesc un model bun de determinare a impactului factorilor determinanți. Aceasta va putea fi verificată în fiecare model construit, prin intermediul testului F-statistic. Validitatea acestui test este dată de verificarea încadrării probabilității, asociată acestuia. „Dacă probabilitatea asociată este inferioară nivelului de relevanță la care se lucrează (1%, 5% sau 10%), atunci se respinge ipoteza nulă și coeficientul este considerat ca fiind semnificativ din punct de vedere statistic. În cazul în care probabilitatea este superioară nivelului de relevanță la care se lucrează, atunci ipoteza nulă este acceptată, iar coeficientul este considerat ca având, din punct de vedere statistic, valoarea zero”.

Regresia liniară, prin metoda celor mai mici pătrate, este metoda de modelare cea mai des utilizată. Scopul regresiei multiple (termen utilizat de Pearson, 1908) este de a evidenția relația dintre o variabilă dependentă (explicată, endogenă, rezultativă) și variabile independente (explicative, factoriale, exogene, predictori). Problemele principale urmărite sunt estimarea coeficienților, calitatea estimării, verificarea ipotezelor, calitatea predicției, alegerea modelului.

Aceste probleme vor fi urmărite cu ajutorul programului Eviews, din ale cărui output-uri vom alege acele modele care dau o calitate a estimării semnificativă. Vom urmări probabilitățile asociate testelor de semnificație, nivelurile coeficientului de determinare R2 și Adjusted R2 (să fie cât mai mari), nivelurile indicatorului Durbin Watson (să fie în jurul valorii de 2) și nivelurile indicatorului Akaike (să fie cât mai mici).

Testul F măsoară cât de bine variabilele independente explică evoluția variabilei dependente. Ca și în cazul testului t, programele software econometrice raportează valoarea testului și probabilitatea p asociată acestuia. Dacă valoarea p este inferioară nivelului de relevanță la care se lucrează, atunci ipoteza nulă este respinsă, ceea ce înseamnă că cel puțin unul dintre coeficienții din regresie este semnificativ din punct de vedere statistic.

Un alt indicator care arată dacă modelul de regresie este bine specificat este R2. Acesta arată cât la sută din varianța totală a variabilei dependente este datorată variabilelor independente. R2 ia valori între 0 și 1, iar cu cât valoarea acestuia este mai apropiată de 1, cu atât regresia este mai bine specificată. De fiecare dată când este introdusă în regresie o nouă variabilă independentă care este cât de puțin corelată cu variabila dependentă, R2 crește, dar în același timp se pierde un grad de libertate. De aceea, o măsură îmbunătățită a lui R2 este R2 ajustat, acesta ținând cont de numărul de variabile independente incluse în regresie (Codirlașu, 2007).

3.2 ANALIZA REZULTATELOR MODELELOR ECONOMETRICE

3.2.1 ANALIZA IMPACTULUI SOLDULUI PRIMAR ASUPRA CREȘTERII ECONOMICE

Pornind de la rezultatele cercetărilor anterioare (Alesina și Perotti (1996), Blanchard (1993), Purfield (2003), Pirttila (2001)) scopul acestui studiu este de a testa impactul soldului primar asupra creșterii economice la nivelul a cinci țări în perioada 2002-2013. Metoda de analiză utilizată este cea de modelare econometrică, folosindu-se pachetul software Eviews 7.0.

Așadar, am construit un model de regresie unifactorial de forma:

Yt=α+ β1×Xt + εt

Unde:

Yt reprezintă variabila dependentă (creșterea economică)

α coeficientul termenului liber

β1 coeficientul variabilei independente

Xt variabila independentă (soldul primar)

Creșterea economică a fost și va rămâne un subiect ce provoacă nenumărate dezbateri, atât la nivel economic cât și politic, implicațiile acesteia fiind evidente: creșterea nivelului de dezvoltare economică și socială la nivelul unei economii, scăderea nivelului sărăciei, creșterea productivității muncii și a ocupării în sectoarele aflate în expansiune (Țâțu D., 2009). Pe scurt, creșterea economică reprezintă o majorare pe termen lung a potențialului productiv al unei economii, de aceea trebuie făcută distincția între creșterea economică care reprezintă o schimbare pe termen lung și ciclurile de afaceri care sunt simple variații pe termen scurt, caracterizate printr-un boom ce durează câteva luni sau câțiva ani.

Soldul primar se definește ca diferență între soldul convențional (diferența dintre veniturile guvernamentale și cheltuielile guvernamentale) și cheltuielile cu dobânzile, măsurând gradul de sustenabilitate fiscală. Acesta relevă succesul politicilor fiscale în demersul lor privind construcția unui sistem economic sustenabil și bazat pe creștere reală.

Pentru a afla dacă nivelul soludului primar influențează creșterea economică și în ce măsură se întamplă acest lucru, vom testa, folosind modelul simplu de regresie de tip panel din Eviews.

Este important ca datele panel să ofere adesea un număr mare de observații și să combine elementele de analiză de la seriile de timp și de la analiza de regresie. Astfel, pe baza datelor colectate de pe site-urile oficiale ale Fondului Monetar Internațional (rapoarte de țară), Eurostat, Ministerului Finanțelor Publice, Băncii Naționale a României, am obținut un panel de date ce cuprinde 60 de observații.

Modelul analizat are urmatoarea formă:

CE=α+ β1 S_Primar+ ε

Unde:

CE= creșterea economică măsurată de rata de creștere anuală a PIB-ului real

S_Primar= soldul primar măsurat ca pondere în PIB

Mai întâi am testat staționaritatea seriilor de date (cu ajutorul testelor Levin, Lin & Chu, Im, Pesaran and Shin, precum, și testele de tip Fisher: ADF și PP) și toate s-au dovedit a fi nestaționare, așa că vom lucra cu prima diferență a celor 3 serii întrucat aceasta s-a dovedit a fi staționară.

Tabel nr.3.2.1 Probabilitățile aferente testelor

Sursa: Prelucrare proprie în Excel

Figura nr. 3.2.1.1 Diagrama „norului de puncte” pentru sold primar și creștere economică

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Graficul include atât punctele de coordonate (S_primarᵢ, CEᵢ), cât și dreapta de regeresie folosită pentru a cuantifica efectul soldului primar asupra creșterii economice. Din grafic se poate observa că între cele două variabile există o legatură liniară directă.

Rezultatele obținute în urma modelării celor 5 serii statistice, sunt prezentate în urmatorul output:

Figura nr. 3.2.1.2 Rezultatele obținute în urma aplicării metodei celei mai mici pătrate

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

După cum se poate vedea în output, probabilitatea ca acest model să fie valid , astfel încât rezultatele pe care le-am obținut să poată fi utilizate și în analize macroeconomice reale este de 55,62%, așa cum rezultă din valoarea determinată pentru testul R-squared de 0,556233.

Ȋn ceea ce privește valabilitatea acestui model de regresie se resinge ipoteza nulă și rezultă că modelul este valid. Valoarea testului Prob (F-statisic) este 0 la sută, adică sub pragul de semnificație ales de 5%. Modelul descrie practic corelația dintre soldul primar și creșterea economică și poate fi scris sub forma:

CE= 4,736311+0,783169S_primar

Se poate concluziona faptul că între soldul primar și creșterea economică se stabilește o relație directă. Acest lucru se explică prin faptul că, așa cum reiese din output, o creștere cu o unitate a soldului primar se va evidenția în creșterea cu 0,783169 unități a creșterii economice. Așadar, soldul primar este factor care influențează creșterea economică, alături de mulți alții cum ar fi: impozitele directe, impozitele indirecte, investitiile străine etc.

Având în vedere valoarile d1=1,54 si d2=1,61 aferente testului DW și valoarea rezultată din model de 1,37 rezultă că există o corelație lineară semnificativă.

În continuare voi apela la testul Jarque-Bera necesar validării datelor care se prezintă sub forma unui grafic, din care putem observa distribuția rezidurilor.

Figura nr. 3.2.1.3 Testul JARQUE-BERA (Normalitatea)

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Output-ul prezintă histograma distribuției, media, mediana, valorile minime și maxime, deviația standard, coeficientul de asimetrie, kurtotica seriei și testul Jarque-Bera. Conform rezultatelor statistice, distribuția de mai sus are coeficientul de asimetrie (skewness) puțin mai mic de zero, iar kurtotica are o valoare de 3,119922, ceea ce înseamnă că această distribuție este leptokurtotică. Ȋntr-o distribuție leptokurtotica probabilitatea de apariție a unui eveniment extern este mai mare decât probablitatea de apariție a acelui element implicat de o distribuție normală. Jarque-Bera testează dacă o distribuție este normal distribuită. Acest test măsoară diferența dintre coeficientul de asimetrie și kurtotica distribuției analizate cu cele ale distribuției normale.

Testul are ca ipoteză nulă faptul că seria este normal distribuită. Astfel, dacă probablitatea asociată testului este superioară nivelului de relevanță ales (1, 5 sau 10%), în cazul nostru 5%, atunci ipoteza nulă este acceptată. În cazul exemplului prezentat, valoarea probabilității asociate este de 15,87%, ceea ce înseamnă că se acceptă ipoteza nulă conform căreia seria este normal distribuită.

3.2.2 ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE VENITUL DIN TVA, VENITUL DIN CONSUM ȘI PIB

Legătura dintre TVA și consum a mai fost analizată în numeroase studii, inclusiv în studiile lui Ekeocha (2010). El a realizat un studiu prin care susține că o creștere a ratei TVA-ului va duce la creșterea venitului și la o ușoară scădere a consumului.

Freebairn (1991) investighează efectele unui impozit pe consum asupra PIB-ului, constatând că pe termen scurt efectele sunt mici asupra economiei, dar pozitive. De asemenea, Andrikoupoulos și colaboratorii (1993) evaluau efectele pe termen scurt ale TVA-ului asupra consumului ajungând la concluzia că TVA-ul a afectat prețurile materiilor prime și indicele prețului de consum. Principala motivație pentru impozitarea consumului este aceea ca impozitele pe consum descurajează consumul, însă încurajează economisirea astfel generând o creștere economică mai rapidă.

TVA-ul este o sursă majoră de venituri guvernamentale ce afectează întreaga populație. Astfel influența TVA-ului asupra creșterii economice este un interes crucial atât pentru populație cât și pentru practicieni.

În continuare, pornind de la ipotezele studiilor prezentate mai sus, vom construi un model econometric multifactorial prin care vom testa impactul venitului din TVA și venitului din consum asupra PIB-ului. Pentru acest model am folosit o serie de 63 de observații, reprezentată de venitul din TVA, venitul din consum și PIB în România în perioada 1998-2013, pe care le-am introdus trimestrial.

Modelul analizat are urmatoarea formă:

PIB=α+ β1 TVA + β2 Consum + ε

Unde:

PIB= PIB nominal

TVA= venitul din TVA

Consum= venitul din consum

Mai întâi am testat staționaritatea seriilor de date cu ajutorul testului de tip Fisher: ADF și toate s-au dovedit a fi nestaționare, așa că vom lucra cu prima diferență a celor 3 serii întrucat aceasta s-a dovedit a fi staționară.

Tabel nr.3.2.2 Probabilitățile testului ADF

Sursa: Prelucrare proprie în Excel

Rezultatele obținute în urma modelării seriei statistice, sunt prezentate în urmatorul output:

Figura nr. 3.2.2.1 Rezultatele obținute în urma aplicării metodei celei mai mici pătrate

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

După cum se poate vedea în output, probabilitatea ca acest model să fie valid , astfel încât rezultatele pe care le-am obținut să poată fi utilizate și în analize macroeconomice reale este de 89,68%, așa cum rezultă din valoarea determinată pentru testul R-squared de 0,896879.

Ȋn ceea ce privește valabilitatea acestui model de regresie se resinge ipoteza nulă și rezultă că modelul este valid. Valoarea testului Prob (F-statisic) este 0 la sută, adică sub pragul de semnificație ales de 5%. Modelul descrie practic corelația dintre venitul din TVA, venitul din consum și PIB și poate fi scris sub forma:

PIB= -106,4824+3,933394TVA+1,334604Consum

Se poate concluziona faptul că între venitul din TVA, venitul din comsum și PIB se stabilește o relație directă. Acest lucru se explică prin faptul că, așa cum reiese din output, o creștere cu o unitate a venitului din TVA și a venitului din consum se va evidenția în creșterea cu 3,933394 unități, respectiv 1,334604 a PIB. Așadar, venitul din TVA si venitul din consum sunt factori care influențează PIB, alături de mulți alții cum ar fi : impozitele directe, contribuțiile, investitiile străine etc.

Având în vedere valoarile d1=1,52 si d2=1,65 aferente testului DW și valoarea rezultată din model de 2,34 care s-a dovedit a fi mai mică decât 4-d1 (respectiv 2,48), deci rezultă că nu există o corelație lineară semnificativă.

Figura nr. 3.2.2.2 Testul WHITE

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Pentru testarea heteroscedasticității se poate folosi testul White. Acesta e un test statistic care are la bază explicitarea unei serii în raport cu variabila exogenă. Astfel se prezintă seria pătratelor reziduurilor în raport cu valorile variabilei exogene și cu pătratele acestora.

Ipotezele testului sunt: H0 – model homoscedastic

H1 – model heteroscedastic

În cazul nostru, având în vedere probanilitățile care sunt mai mari decât pragul de semnificație de 5 la sută, rezultă ca nu există autocorelație, ipoteza nulă fiind acceptată.

Figura nr. 3.2.2.3 Testul JARQUE-BERA (Normalitatea)

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Output-ul prezintă histograma distribuției, media ,mediana , valorile minime și maxime , deviația standard, coeficientul de asimetrie, kurtotica seriei și testul Jarque-Bera. Conform rezultatelor statistice, distribuția de mai sus are coeficientul de asimetrie (skewness) puțin mai mare de zero, iar kurtotica are o valoare de 3,9166, ceea ce înseamnă că această distribuție este leptokurtotică. Ȋntr-o distribuție leptokurtotica probabilitatea de apariție a unui eveniment extern este mai mare decât probablitatea de apariție a acelui element implicat de o distribuție normală.

Jarque-Bera testeaza dacă o distribuție este normal distribuită. Acest test măsoară diferența dintre coeficientul de asimetrie și kurtotica distribuției analizate cu cele ale distribuției normale. Testul are ca ipoteză nulă faptul că seria este normal distribuită. Astfel, dacă probablitatea asociată testului este superioară nivelului de relevanță ales (1, 5 sau 10 la suta), în cazul nostru 5%, atunci ipoteza nulă este acceptată. În cazul exemplului prezentat, valoarea probabilității asociate este de 8,86% la sută , ceea ce înseamnă că se acceptă ipoteza nulă conform căreia seria este normal distribuită.

3.2.3 ANALIZA CORELAȚIEI DINTRE POLITICA FISCALĂ ȘI CREȘTEREA ECONOMICĂ

Pornind de la rezultatele cercetărilor anterioare (Cipra (2004), Brașoveanu(2008), Szarowska(2010), Arnold(2011),Vintilă et al.2012) scopul acestui studiu este de a testa corelația dintre impozitarea directă, indirectă și creșterea economică la nivelul Uniunii Europene în perioada 2000-2011. Metoda de analiză utilizată este cea de modelare econometrică, folosindu-se pachetul software Eviews 7.0.

Așadar, am construit un model de regresie multifactorial de forma:

Yt=α+ β1×Xt+ β2×Zt+ εt

Unde:

Yt reprezintă variabila dependentă (creșterea economică)

α coeficientul termenului liber

β1 coeficientul variabilei independente

Xt variabila independentă (ponderea impozitelor directe în PIB)

β2 coeficientul variabilei independente

Zt variabila independentă ( ponderea impozitelor indirecte în PIB)

ε variabila aleatoare

t perioada de timp (intervalul 2000-2011)

Creșterea economică implică îmbunătățirea indicatorilor de calitate a vieții prin o utilizare mai eficientă a resurselor economice și poate fi măsurată prin creșterea PIB pe cap de locuitor sau creșterea reală a PIB. În cazul studiului de față creșterea economică a fost reprezentată de rata de creștere anuală a PIB-ului real din România, iar datele din această serie au fost colectate din baza de date a Uniunii Europene EUROSTAT.

Concret, în acest studiu se va urmări testarea empirică a legăturii care există între veniturile fiscale ale statelor membre UE provenite din impozitele directe, impozite indirecte măsurate ca pondere în PIB și stimularea sau înfrânarea procesului de creștere economică. Trebuie precizat încă de la început că scopul acestui studiu nu a fost acela de a găsi modelul ideal de creștere economică, ci de a identifica dacă există sau nu o legătură semnificativă din punct de vedere statistic între variabilele independente/explicative (ponderea impozitelor directe în PIB, ponderea impozitelor indirecte în PIB) și variabila dependentă/explicată (creșterea economică, măsurată cu ajutorul creșterii PIB-ului real).

Majoritatea studiilor empirice privind impactul politicii fiscale asupra creșterii economice explică evoluția PIB pe capital sau a ratei de creștere a PIB în funcție de un set de factori exogeni, în cadrul unei regresii; prin estimarea coeficienților variabilelor exogene se identifică sensul și intensitatea influenței acestora asupra procesului de creștere economică (L. Brașoveanu, I. Brașoveanu, 2008)

Analiza are la bază studiile realizate de Arnold(2008) și Szarowska(2010), care au analizat influența politicii fiscale asupra creșterii economice. Metoda de analiză utilizată este analiza de regresie multiplă, pe baza datelor panel, astfel folosindu-se pachetul software Eviews.

Pe baza datelor colectate de pe site-urile oficiale ale Fondului Monetar Internațional (rapoarte de țară), Eurostat, Ministerului Finanțelor Publice, Bancii Naționale a României, am obținut un panel de date ce cuprinde 120 de observații.

Modelul analizat are urmatoarea formă:

CE=α+ β1 Directe + β2 Indirecte + ε

Unde:

CE= creșterea economică măsurată de rata de creștere anuală a PIB-ului real în fiecare stat din Uniunea Europeană.

Directe= ponderea impozitelor directe în PIB

Indirecte= ponderea impozitelor indirecte în PIB

Mai întâi am testat staționaritatea seriilor de date (cu ajutorul testelor Levin, Lin and Chu, Im, Pesaran and Shin, precum, și testele de tipul Fisher: ADF și PP) și toate s-au dovedit a fi staționare, așa că variabilele modelului au fost reținute în analiză ca nivel.

Tabel nr.3.2.3 Probabilități aferente testelor

Sursa: prelucrare proprie

Rezultatele obținute în urma modelării celor 12 serii statistice, sunt prezentate în urmatorul output:

Figura nr. 3.2.3.1 Rezultatele obținute în urma aplicării metodei celei mai mici pătrate

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Modelul analizat are următoarea formă:

CE=-17,71285+1,12235Directe+0,538056Indirecte

Astfel, în ceea ce privesc rezultatele acestui model, precizăm următoarele:

Probabilitatea (F-statistic) <5%, ceea ce înseamnă că ipoteza nulă este respinsă rezultând faptul că cel puțin unul dintre coeficienții din regresie este semnificativ din punct de vedere static. Așadar putem trage concluzia că modelul este valid.

R-squared, respectiv Adjusted R-squared înregistrează valori aproximativ satisfăcătoare (19 %, respectiv 10 %) deoarece acestea se încadrează în intervalul (0, 1) și conduce la următorul rezultat, aproximativ 19% din variația creșterii economice poate fi explicată pe baza variației structurii veniturilor fiscale (în cazul nostru ponderea impozitelor directe în PIB, ponderea impozitelor indirecte în PIB).

Conform probabilităților asociate celor trei variabile care sunt mai mici ca 5 % reiese că variabilele modelului influențează creșterea economică.

Pe baza rezultatelor obținute putem observa că există o corelație pozitivă între impozitele directe, impozitele indirecte și creșterea economică, coeficienții de regresie (1,12235, respectiv 0,53805) arată impactul pozitiv al creșterii impozitelor directe și impozitelor indirecte asupra creșterii econimice.

Constatările empirice anterioare arată că o creștere a presiunii fiscale poate avea un efect pozitiv asupra creșterii PIB-ului real. Astfel în cadrul UE, creșterea ponderii impozitelor directe și a ponderii impozitelor indirecte cu o unitate va conduce la o creștere a ratei de creștere economică cu 1,12235, respectiv cu 0,53805 unități.

Una dintre cele mai mari probleme ale testelor econometrice este dată de validarea modelului și a rezultatelor obținute. Chiar dacă toți coeficienții regresiei se dovedesc a fi semnificativi, există posibilitatea respingerii rezultatelor pe baza identificării unei relații de autocorelare a erorilor sau o distribuție ce diferă prea mult de cea normală. Pentru evitarea acestor situații, au fost construite diverse teste de validare a modelului, ce trebuie implementate de fiecare dată când dorim să susținem aplicabilitatea unor rezultate în realitate.

Din gama largă de teste folosite pentru validarea modelului, amintesc de testele de semnificație t și F, testele de autocorelare a rezidurilor Durbin Watson și Jarque-Bera, și testul de normalitate a distribuției datelor. Rezultatele pozitive ale acestor teste susțin aplicabilitatea, în realitate, a relațiilor dintre variabila dependentă și cele independente.

Semnificația testelor t și F a fost analizată de-a lungul prezentului subcapitol, observând că atât variabilele independente cât și modelele pe ansamblu au grade de semnificație de la 0,3% la 10%. Testul Durbin Watson a fost, de asemenea, reliefat în tabelul anterior, indicând o valoare de 1,267688, ce oferă siguranța că valorile rezidurilor sunt ușor corelate.

În continuare voi apela la testul Jarque-Bera necesar validării datelor care se prezintă sub forma unui grafic, din care putem observa distribuția rezidurilor. Aceasta trebuie să fie una cât mai apropiată de distribuția normală, ca formă.

Output-ul prezintă histograma distribuției, media ,mediana , valorile minime și maxime , deviația standard, coeficientul de asimetrie, kurtotica seriei și testul Jarque-Bera.

Figura:4.2.2: Distribuția rezidurilor

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Această distribuție are coeficient de asimetrie mai mică de zero, iar kurtotica are valoarea de 5,80 ceea ce înseamna că este o distribuție leptokurtotică . Într-o distribuție leptokurtotică probabilitatea de apariție a unui eveniment extern este mai mare decât probablitatea de apariție a acelui element implicat de o distribuție normală.

Jarque-Bera testează dacă o distribuție este normal distribuită. Acest test masoară diferența dintre coeficientul de asimetrie și kurtotica distribuției analizate cu cele ale distribuției normale. Testul are ca ipoteză nulă faptul că seria este normal distribuită. Astfel, dacă probabilitatea asociată testului este superioară nivelului de relevanță ales (1, 5 sau 10 la sută), în cazul nostru 5%, atunci ipoteza nulă va fi acceptată. În cazul exemplului prezentat, valoarea probabilității asociate este de 0 la sută , ceea ce înseamnă că se respinge ipoteza nulă conform căreia seria este normal distribuită.

CONCLUZII

În încheiere dorim să punctăm principalele concluzii ce s-au desprins în cadrul analizelor realizate și să formulăm anumite propuneri.

Criza financiară și economică globală a fost factorul care a declanșat procesul de consolidare a unor dezechilibre macroeconomice acumulate. Deficitul de cont curent și deficitul bugetar au fost două dezechilibre structurale majore care au creat o vulnerabilitate ridicată pentru economie și care explică amploarea contracției economice.

În România, deficitul bugetar a fost generat de nivelul ridicat al cheltuielilor bugetare în condițiile declinului economic, de deteriorarea capacității de colectare a veniturilor, precum și de insuficienta transparență a exercițiului bugetar, care au permis canalizarea ineficientă a resurselor financiare. Propunându-și ca principală ancoră controlul deficitului bugetar, autoritățile au promovat politici fiscale severe.

În scopul restabilirii sustenabilității finanțelor publice, este necesar un efort considerabil de consolidare fiscală, dublat de reforme structurale profunde pentru a crea condițiile favorabile unei creșteri economice durabile.

Consolidarea fiscală se poate concretiza fie în scăderea cheltuielilor, fie în creșterea veniturilor. Majoritatea țărilor a început dezvoltarea cu nivele mari ale cheltuielilor bugetare, finanțate prin impozite, în consecință au înregistrat deficite moderate.

Consolidările mari și de lungă durată conduc la reducerea deficitului primar. Chiar dacă generează costuri politice, este posibil ca ajustările mari să semnaleze un angajament credibil de a rezolva dezechilibrele, ceea ce ar putea conduce la durabilitatea acestora. Conform literaturii de specialitate, politicile bazate pe cheltuieli, în special reducerea cheltuielilor curente, se dovedesc a fi mai durabile. Consolidarea bazată pe creșterea veniturilor nu este de regulă de succes în orientarea politicii fiscale către o traiectorie mai sustenabilă, cel mai probabil din cauză că sunt mai puțin credibile și mai ușor reversibile.

Consolidarea fiscală, respectiv scăderea semnificativă a deficitului bugetar, se poate realiza fie prin scăderea cheltuielilor bugetare, fie prin creșterea gradului de fiscalitate cu implicații asupra creșterii veniturilor bugetare. Atât teoria de specialitate cât și studiile empirice în domeniu evidențieză succesul și durabilitatea consolidărilor fiscale de primul tip, adică reducerea cheltuielilor bugetare, fenomen explicabil atât prin efectele asupra credibilității politicii fiscale (efectele politicii fiscale curente depind de anticipările referitoare la evoluția viitoarei politici fiscale) cât și prin efectul expansionost asupra consumului generat de scăderea cheltuielilor bugetare, prin scăderea permanentă a poverii fiscale a consumatorilor.

Consolidarea fiscală este eficientă printr-un mix de măsuri de reducere a cheltuielilor, imbunătățirea mobilizării veniturilor, îmbunătățirea alocării și eficienței resurselor, adesea prin reforme instituționale și structurale. Ceea ce face diferită consolidarea fiscală în țările în curs de dezvoltare sunt condițiile inițiale diferite față de țările dezvoltate.

Politica fiscală (în cazul lucrării de față reprezintată de impozitele directe, impozitele indirecte) este una dintre cele mai dezbătute și larg abordate teme care s-au realizat de-a lungul studiilor empirice de natură economică.

Apariția și evoluția sistemelor fiscale sunt strâns legate de existența unei organizări sociale a umanității și de procesul de satisfacere a nevoilor umane. Nivelul nevoilor și gradul de satisfacere evoluează mereu sub influența factorilor de natură economico-socială, care acționează asupra sistemelor fiscale, în sensul extinderii sau contractării acțiunilor acestora în economie.

Uniunea Europeană se regăsește la un punct de cotitură, când este necesar să aleagă politicile optime pentru relansarea economică și transformarea în cea mai competitivă economie din lume.

Ultimii ani au adus sistemului fiscal o ușoară încetinire cauzată de criza economică mondială, iar țările afectate de criză au adoptat mai mult sau mai putin măsuri rapide sau extreme pentru evitarea sau micșorarea impactului negativ asupra economiilor naționale.

Realizarea stabilității fiscale bazată pe o reformă a sistemului fiscal și pe reducerea durabilă a sumelor alocate de la buget în funcție de rolul statului în economie, și nu pe majorarea impozitelor.

Politica fiscală are ca scop menținerea unor deficite bugetare moderate, ceea ce s-a dovedit a fi scop realist în condițiile situării pe panta ascendentă a ciclului economic și, în același timp, benefic economiei, reprezentând un element cheie pentru diminuarea presiunii inflaționiste.

Pe termen scurt, obiectivele urmărite de România în ceea ce privește politica fiscală sunt: asigurarea unui cadru stabil, funcțional și predictibil în vederea amplificării creșterii economice și menținerea stabilizării macroeconomice, a unui climat investițional orientat către un acces facil la finanțare, o infrastructură dezvoltată, imbunătățirea corelației între resursele disponibile, modul de utilizare a acestora și reformele economice și instituționale preconizate.

Pe termen lung, strategia de consolidare a finanțelor publice în scopul creșterii rolului de stabilizator, prin reducerea deficitelor structurale și crearea condițiilor necesare pentru funcționarea simetrică a stabilizatorilor automați reprezintă obiectivul central al politicii fiscale.

Lucrarea de licență “Consolidarea fiscală în contextual crizei economice în România” reprezintă o analiză a consolidării fiscale, a politicii fiscale și a sistemului fiscal, punând în evidență gradul ridicat de diversități din punct de vedere fiscal. Studiile recente s-au axat pe analogia dintre țările dezvoltate comparativ cu țările în curs de dezvoltare, astfel rezultând o tendință generală de consolidare fiscală ce se derulează încet, dar sigur către un sistem unic mai puternic, mai flexibil și mai rezistent la perioadele de criză.

BIBLIOGRAFIE

Articole științifice

***Strategia Europei 2020 – o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, 2010

Alesina A., Ardagna S., Tales of Fiscal Adjustments, Economic Policy, nr.27/1998

Alesina A., Perotti R., Fiscal Adjustment in OECD Countris: Composition and Macroeconomic Effects, NBER working papers,1996

Alesina A., Hausmann R., Budget Institutions and Fiscal Performance in Latin America, 1999

Alesina A., Perotti R., Fiscal Expansions and Ajustment in OECD Countries, Economic Policy, 1996

Alesina A., Perotti R., Fiscal Expansions and Ajustment in OECD Countries, NBER working papers, 1995

Alesina A., Perotti R., Reducing Budget Deficits, 1995

Alesina, Fiscal adjustments: lessons from recent history, 2010

Andrikopoulos, A., Brox, J., & Georgakopoulos, T. (1993). A short-run assessment of the effectsof VAT on consumption patterns: The Greek experience. Applied Economics, p.617-626.

Arnold, Z. & Ngoie, J.,Evaluation of the Effects of Reduced Personal an Corporate Tax Rates on the Growth Rates of the U.S Economy, Economic Research Southern Africa, 2012

Attanasio,O.P.,& Low, H. Estimating Euler Equations. ReviewEconomicDynmics, p.406-435, 2004

Auerbach, A.J., Gokhale, J., Kotlikoff, L.J., Generational Accounting. A Meaningful Way to Evaluate Fiscal Policy: Journal of Economic Perspectives, Vol. 8, No.1, 1994

Baro B., Ouput Effects of Government Purchases, Journal of Political Economy, 1981

Barro, R. J., & Sala-i-Martin, X., Public finance in models of economic growth. Review of Economic Studies, 59, p.645-661, 1992

Batina, R., A differential incidence analysis of a tax reform from an income rax to a consumption tax in the presence of bequests. Public Finance Review, p.353-370, 1999

Bird, R., Value-added taxes in developing and transitional Countries: Lessons and questions. International Studies Program, Andrew Young School of Policy Studies, Georgia State University, Working Paper No. 05-05. Atlanta, GA, 2005

Blanchard O., Comments on Giavazzi and Pagano, in Oliver Blanchard and Stanley Fischer, NBER Macroeconomics Annual 1990, Cambridge, MIT Press, 1990

Blanchard O., Suggestions for a New Set of Fiscal Indicators, OECD Economics Department Working Papers, Nr.79/1990

Blejer, M.I., Cheasty, A., The Measurement of Fiscal Deficits. Analytical and Methodological Issues: Journal of Economic Literature, Vol. XXIX, 1991

Blumkin, T., Ruffle, B. J. & Ganun, Y., Are income and consumption taxes ever really equivalent? Evidence from a real-effort experiment with real goods. CESifo, Working Paper Series No. 2194. Munich, Germany, 2008

Borio C., The Financial Cycle and Macroeconomics: Whathave we Learnt?, BIS Working Papers nr.395, 2012

Browning, M., & Crossley, T. F., The Life-cycle Model of Consumption and Saving.Journal of Economic Perspectives, p.3-22, 2001

Cheasty A., Davis J., Fiscal Transition in the Countries of the Former Soviet Union, IMF working paper, 1996

Coricelli F., Restructuring Phases of Transition and the Budget, in Fiscal Policy in Transition: Forum Report of the Economic Policy Initiative, CEPR, 1997

Devereux, B. M. & Engel, C., Expectations and Exchange Rate Policy, National Bureau of Economic Research, NBER Working Papers, 2006

Devereux, M.P., Sørensen,P.B., “The corporate income tax: international trends and options for fundamental reform”, Working Party No. 2 of the Committee on Fiscal Affairs of the OECD, pp. 69-71, 2005

Dornbusch R., Debt Problems and the World Macro Economiy, NBER Working Papers 2379, National Bureau of Economic Research Inc., 1989

Eisner, R., Which Budget Deficit? Some Issues of Measurement and their Implications: The American Economic Review, Vol. 74, No. 2, 1984

Elschner, C. & Vanborren, W., Corporate effective tax rates in an enlarged European Union, European Comission, 2009

Fleurbaey, M. & Maniquet, F., Fair Income Tax, Institute for advanced Study, School of Social Science, Einstein Drive, Princeton NJ 08540, 2002

Freebairn, J., Some effects of a consumption tax on the level and composition of Australian saving and investment. Australian Economic Review, p.13-29, 1991

Giavazzi F., Pagano M., Non-Keynesian Effects of Fiscal Policy Changes: International Evidence and the Swedish Experience, Swedish Economic Policy Review, 1996

Hagemann, R., The Structural Budget Balance. The IMF's Methodology: IMF Working Paper, WP/99/95, 1999

Hagemann, R., The Structural Budget Balance. The IMF's Methodology: IMF Working Paper, WP/99/95, 1999

Hagen J., Harden I., Budget Processes and Commitent to Fiscal Discipline, IMF working papers, 1996

Hausman, J., Specification tests in econometrics. Econometrica, p.1251-1271, 1978

Jacobs D.F., Suggestions for Alternative Measures of Budget Balance for South Africa, IMF Working Paper, WP/02/110, 2002

Kempf, H. , Macroéconomie. Partea a II-a. Paris: Dalloz, 1995

Kopczuk, W., Tax bases, tax rates and the elasticity of reported income, Department of Economics and Sipa, Columbia University, New York and NBER Working Papers, 2003

Krugman P., A model of balance-of-payments crises, Journal of Money, Credit and Banking, Nr.11/1979

Manic S., Economic crisis, its prospects and challenges for economic theory, Scientific Bulletin – Economic Sciences, 2009, Vol.8

McDermott C., Wescott R., An Empirical Analysis of Fiscal Adjustment, IMF working paper, 1996

McDermott J., Wescott R., The Economics of Fiscal Consolidation, IMF 1996

Mishkin F., Anatomy of a financial crisis, NBER Working Paper Series, 1991, nr.3934

Musgrave, R.A. , Public Finance in Theory and Practice. New York: Mc. Graw Hill Book, 1984

Mutașcu, M. & Dănulețiu, C., Taxes and Economic Growth in Romania. A Var Approach, Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica, 13(1), 2011

Paris, France, 2008

Pirttila J., Fiscal Policy and Structural Reforms in Transition Economies: and Empirical Analysis, Economisc of Transition, 2001

Ploeg, F., Back to Keynes. CESifo WP, no. 1424, 2005

Purfield C., Fiscal Adjustment in Transition Countries: Evidence from the 1990s, IMF working paper, 2003

Romero, D. & Strauch, R., Public finances and long-term growth in Europe: Evidence from a panel data analysis, 2008

Samuelson, P.D., Economie politică. București: Editura Economică, 1999

Schreiber S., Le defi americain, Ed.Denoel, 1967

Szarowska, I., Changes in taxation and their impact on economic growth in the European Union, Munich Personal RePEC Archive, 2010

Viren M., Do the OECD Countries follow the Same Fiscal Policy Rule?, VATT-Discussion Papers, Government Institute for Economic Research, Finland, 1998

Warren, N., A review of studies on the distributional impact of consumption taxes in OECD countries. OECD Social Employment and Migration Working Papers, No. 64.

White, H., A heteroskedasticity-consistent covariance matrix estimator and a direct testfor heteroskedasticity. Econometrica, 48 (4), 817-838, 1980

Wooldridge, J., Econometric Analysis of Cross Section and Panel Data. Cambridge, MA: MIT Press, 2002

Site-uri:

www.europa.eu

www.bnro.ro

www.mfinante.ro

www.cdep.ro

www.ec.europa.eu

www.worldbank.ro

www.sciencedirect.com

www.oxfordjournals.org

www.repec.org

www.eurostat.eu

www.insse.ro

stats.oecd.org

ANEXE

Anexa 1 – Tabel nr. 1 – Principalii indicatori de analiza a deficitului bugetar

Sursa: Jacobs D.F., Suggestions for Alternative Measures of Budget Balance for South Africa, IMF Working Paper, WP/02/110, 2002

Tabel nr. 2 – Creșterea economică aferentă celor 5 state în perioada 2002-2013

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Tabel nr. 3 – Soldul primar aferent celor 5 state în perioada 2002-2013

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Figura nr. 1 – Testul de staționaritate al creșterii economice

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 2 – Testul de staționaritate al soldului primar

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Tabel nr. 4 – Date aferente celui de al doilea studiu empiric

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Grafic nr. 1 – Evoluția creșterii economice în perioada 1998-2013

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Grafic nr. 2 – Evoluția venitului din TVA în perioada 1998-2013

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Grafic nr. 3 – Evoluția venitului din consum în perioada 1998-2013

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 3 – Testul de staționaritate al PIB-ului

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 4 – Testul de staționaritate al venitului din TVA

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 5 – Testul de staționaritate al venitului din consum

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Tabel nr. 5 – Creșterea economică aferentă celor 10 state în perioada 2000-2011

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Tabel nr. 6 – Ponderea impozitelor directe aferentă celor 10 state în perioada 2000-2011

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Tabel nr. 7 – Ponderea impozitelor indirecte aferentă celor 10 state în perioada 2000-2011

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Figura nr. 6 – Testul de staționaritate al creșterii economice

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 7 – Testul de staționaritate al impozitelor directe

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 8 – Testul de staționaritate al impozitelor indirecte

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

BIBLIOGRAFIE

Articole științifice

***Strategia Europei 2020 – o strategie europeană pentru o creștere inteligentă, ecologică și favorabilă incluziunii, 2010

Alesina A., Ardagna S., Tales of Fiscal Adjustments, Economic Policy, nr.27/1998

Alesina A., Perotti R., Fiscal Adjustment in OECD Countris: Composition and Macroeconomic Effects, NBER working papers,1996

Alesina A., Hausmann R., Budget Institutions and Fiscal Performance in Latin America, 1999

Alesina A., Perotti R., Fiscal Expansions and Ajustment in OECD Countries, Economic Policy, 1996

Alesina A., Perotti R., Fiscal Expansions and Ajustment in OECD Countries, NBER working papers, 1995

Alesina A., Perotti R., Reducing Budget Deficits, 1995

Alesina, Fiscal adjustments: lessons from recent history, 2010

Andrikopoulos, A., Brox, J., & Georgakopoulos, T. (1993). A short-run assessment of the effectsof VAT on consumption patterns: The Greek experience. Applied Economics, p.617-626.

Arnold, Z. & Ngoie, J.,Evaluation of the Effects of Reduced Personal an Corporate Tax Rates on the Growth Rates of the U.S Economy, Economic Research Southern Africa, 2012

Attanasio,O.P.,& Low, H. Estimating Euler Equations. ReviewEconomicDynmics, p.406-435, 2004

Auerbach, A.J., Gokhale, J., Kotlikoff, L.J., Generational Accounting. A Meaningful Way to Evaluate Fiscal Policy: Journal of Economic Perspectives, Vol. 8, No.1, 1994

Baro B., Ouput Effects of Government Purchases, Journal of Political Economy, 1981

Barro, R. J., & Sala-i-Martin, X., Public finance in models of economic growth. Review of Economic Studies, 59, p.645-661, 1992

Batina, R., A differential incidence analysis of a tax reform from an income rax to a consumption tax in the presence of bequests. Public Finance Review, p.353-370, 1999

Bird, R., Value-added taxes in developing and transitional Countries: Lessons and questions. International Studies Program, Andrew Young School of Policy Studies, Georgia State University, Working Paper No. 05-05. Atlanta, GA, 2005

Blanchard O., Comments on Giavazzi and Pagano, in Oliver Blanchard and Stanley Fischer, NBER Macroeconomics Annual 1990, Cambridge, MIT Press, 1990

Blanchard O., Suggestions for a New Set of Fiscal Indicators, OECD Economics Department Working Papers, Nr.79/1990

Blejer, M.I., Cheasty, A., The Measurement of Fiscal Deficits. Analytical and Methodological Issues: Journal of Economic Literature, Vol. XXIX, 1991

Blumkin, T., Ruffle, B. J. & Ganun, Y., Are income and consumption taxes ever really equivalent? Evidence from a real-effort experiment with real goods. CESifo, Working Paper Series No. 2194. Munich, Germany, 2008

Borio C., The Financial Cycle and Macroeconomics: Whathave we Learnt?, BIS Working Papers nr.395, 2012

Browning, M., & Crossley, T. F., The Life-cycle Model of Consumption and Saving.Journal of Economic Perspectives, p.3-22, 2001

Cheasty A., Davis J., Fiscal Transition in the Countries of the Former Soviet Union, IMF working paper, 1996

Coricelli F., Restructuring Phases of Transition and the Budget, in Fiscal Policy in Transition: Forum Report of the Economic Policy Initiative, CEPR, 1997

Devereux, B. M. & Engel, C., Expectations and Exchange Rate Policy, National Bureau of Economic Research, NBER Working Papers, 2006

Devereux, M.P., Sørensen,P.B., “The corporate income tax: international trends and options for fundamental reform”, Working Party No. 2 of the Committee on Fiscal Affairs of the OECD, pp. 69-71, 2005

Dornbusch R., Debt Problems and the World Macro Economiy, NBER Working Papers 2379, National Bureau of Economic Research Inc., 1989

Eisner, R., Which Budget Deficit? Some Issues of Measurement and their Implications: The American Economic Review, Vol. 74, No. 2, 1984

Elschner, C. & Vanborren, W., Corporate effective tax rates in an enlarged European Union, European Comission, 2009

Fleurbaey, M. & Maniquet, F., Fair Income Tax, Institute for advanced Study, School of Social Science, Einstein Drive, Princeton NJ 08540, 2002

Freebairn, J., Some effects of a consumption tax on the level and composition of Australian saving and investment. Australian Economic Review, p.13-29, 1991

Giavazzi F., Pagano M., Non-Keynesian Effects of Fiscal Policy Changes: International Evidence and the Swedish Experience, Swedish Economic Policy Review, 1996

Hagemann, R., The Structural Budget Balance. The IMF's Methodology: IMF Working Paper, WP/99/95, 1999

Hagemann, R., The Structural Budget Balance. The IMF's Methodology: IMF Working Paper, WP/99/95, 1999

Hagen J., Harden I., Budget Processes and Commitent to Fiscal Discipline, IMF working papers, 1996

Hausman, J., Specification tests in econometrics. Econometrica, p.1251-1271, 1978

Jacobs D.F., Suggestions for Alternative Measures of Budget Balance for South Africa, IMF Working Paper, WP/02/110, 2002

Kempf, H. , Macroéconomie. Partea a II-a. Paris: Dalloz, 1995

Kopczuk, W., Tax bases, tax rates and the elasticity of reported income, Department of Economics and Sipa, Columbia University, New York and NBER Working Papers, 2003

Krugman P., A model of balance-of-payments crises, Journal of Money, Credit and Banking, Nr.11/1979

Manic S., Economic crisis, its prospects and challenges for economic theory, Scientific Bulletin – Economic Sciences, 2009, Vol.8

McDermott C., Wescott R., An Empirical Analysis of Fiscal Adjustment, IMF working paper, 1996

McDermott J., Wescott R., The Economics of Fiscal Consolidation, IMF 1996

Mishkin F., Anatomy of a financial crisis, NBER Working Paper Series, 1991, nr.3934

Musgrave, R.A. , Public Finance in Theory and Practice. New York: Mc. Graw Hill Book, 1984

Mutașcu, M. & Dănulețiu, C., Taxes and Economic Growth in Romania. A Var Approach, Annales Universitatis Apulensis Series Oeconomica, 13(1), 2011

Paris, France, 2008

Pirttila J., Fiscal Policy and Structural Reforms in Transition Economies: and Empirical Analysis, Economisc of Transition, 2001

Ploeg, F., Back to Keynes. CESifo WP, no. 1424, 2005

Purfield C., Fiscal Adjustment in Transition Countries: Evidence from the 1990s, IMF working paper, 2003

Romero, D. & Strauch, R., Public finances and long-term growth in Europe: Evidence from a panel data analysis, 2008

Samuelson, P.D., Economie politică. București: Editura Economică, 1999

Schreiber S., Le defi americain, Ed.Denoel, 1967

Szarowska, I., Changes in taxation and their impact on economic growth in the European Union, Munich Personal RePEC Archive, 2010

Viren M., Do the OECD Countries follow the Same Fiscal Policy Rule?, VATT-Discussion Papers, Government Institute for Economic Research, Finland, 1998

Warren, N., A review of studies on the distributional impact of consumption taxes in OECD countries. OECD Social Employment and Migration Working Papers, No. 64.

White, H., A heteroskedasticity-consistent covariance matrix estimator and a direct testfor heteroskedasticity. Econometrica, 48 (4), 817-838, 1980

Wooldridge, J., Econometric Analysis of Cross Section and Panel Data. Cambridge, MA: MIT Press, 2002

Site-uri:

www.europa.eu

www.bnro.ro

www.mfinante.ro

www.cdep.ro

www.ec.europa.eu

www.worldbank.ro

www.sciencedirect.com

www.oxfordjournals.org

www.repec.org

www.eurostat.eu

www.insse.ro

stats.oecd.org

ANEXE

Anexa 1 – Tabel nr. 1 – Principalii indicatori de analiza a deficitului bugetar

Sursa: Jacobs D.F., Suggestions for Alternative Measures of Budget Balance for South Africa, IMF Working Paper, WP/02/110, 2002

Tabel nr. 2 – Creșterea economică aferentă celor 5 state în perioada 2002-2013

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Tabel nr. 3 – Soldul primar aferent celor 5 state în perioada 2002-2013

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Figura nr. 1 – Testul de staționaritate al creșterii economice

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 2 – Testul de staționaritate al soldului primar

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Tabel nr. 4 – Date aferente celui de al doilea studiu empiric

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Grafic nr. 1 – Evoluția creșterii economice în perioada 1998-2013

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Grafic nr. 2 – Evoluția venitului din TVA în perioada 1998-2013

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Grafic nr. 3 – Evoluția venitului din consum în perioada 1998-2013

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 3 – Testul de staționaritate al PIB-ului

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 4 – Testul de staționaritate al venitului din TVA

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 5 – Testul de staționaritate al venitului din consum

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Tabel nr. 5 – Creșterea economică aferentă celor 10 state în perioada 2000-2011

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Tabel nr. 6 – Ponderea impozitelor directe aferentă celor 10 state în perioada 2000-2011

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Tabel nr. 7 – Ponderea impozitelor indirecte aferentă celor 10 state în perioada 2000-2011

Sursa: Eurostat, prelucrare proprie în Excel

Figura nr. 6 – Testul de staționaritate al creșterii economice

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 7 – Testul de staționaritate al impozitelor directe

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0

Figura nr. 8 – Testul de staționaritate al impozitelor indirecte

Sursa: Prelucrare proprie în Eviews 7.0