Impactul Fiscalitatii Asupra Comportamentului Agentului Economic

Introducere

Motto: „Îmi place să plătesc impozite. Cu ele îmi cumpăr nivelul de civilizație”.

(Oliver Wendell Holmes Jr., jurist la Curtea Supremă SUA)

Apariția primelor monede a adus cu sine primelor , dar și a primelor modalități de evitare a lor. Relatările scot în evidență faptul că încă de pe vremea Imperiului Roman, unii cetățeni preferau să trăiască printre barbari decât să plătească imperiului. Nici în zilele noastre situația nu pare a fi evoluat într-un sens pozitiv din acest punct de vedere, impactul fiscalității fiind unul din fenomenele economico-sociale complexe cu care statele se confruntă si ale cărei consecințe nedorite se caută a fi limitate.

Fiscalitatea a constituit și continuă să constituie un obstacol major al evoluțiilor structurale ale agentului economic. Fiecare întreprindere este atinsă , în structura și obiectivele sale, într-un mod direct, de presiunea fiscală , ceea ce produce o serie de distorsiuni în comportamentul acesteia.

Veniturile realizate de către contribuabili sunt parțial preluate de către stat, sub forma impozitelor, fără existența unei contraprestații directe sau imediate din partea acestuia, ceea ce conduce la acumularea și manifestarea unor sentimente de frustrare, de respingere a acțiunii statului asupra contribuabilului, pentru faptul că o anumită parte din valoare muncii sale este preluată de către stat, diminuându-i astfel posibilitățile de realizare a obiectivelor personale.

Sistemul fiscal actual cuprinde în structura sa o mulțime de taxe, impozite și contribuții pe care întreprinderea trebuie să le achite la anumite date scadente, ducând de multe ori la disfuncționalități în activitatea economică a acesteia și în cea a trezoreriei.

Lucrarea „Impactul fiscalității asupra comportamentului agentului economic” interacțiunea dintre contribuabili și autoritățile fiscale sensibilitatea comportamentală la dimensiunea și constrângerea fiscalității. Comportamentul contribuabililor corespunde căutării unei situații „optime” care să satisfacă nevoile acestora. Aceasta, sub incidența fiscalității, poate fi fie de conformare civică la plata impozitelor, fie de neconformare, din considerente etice, sociale, economice.

Schimbările frecvente ale modului de organizare a statului român au afectat consolidarea unui sistem fiscal modern, iar comportamentul fiscal al economici s-a manifestat diferit de la o etapă la alta.

Alegerea temei este motivată de importanța crescândă a subiectului conformării fiscale, în condițiile în care guvernele confruntate cu masive reduceri bugetare trebuie să găsească resurse financiare pentru asigurarea bunurilor publice și bunăstării cetățenilor.

Lucrarea este structurată pe capitole, punându-se accent atât pe aspecte tehnico-metodologice, cât și pe probleme practice. Primul capitol, „Analiză comparativă a studiilor de specialitate” pune în evidență numeroasele studii de specialitate existente în domeniu, pornind de la economiștii Adam Smith și Arthur Laffer și continuând cu modelul de comportament fiscal realizat de Braithwaite (modelul Australian Taxation Office), modelul New Zeeland Inland Revenue și modelul „pantei alunecoase” al lui Kirchler, Hoelzl și Wahl.

Al doilea capitol analizează trendul poverii fiscale la nivel de contribuabil la nivel european, precum și impactul asupra contribuabililor. Sunt utilizați indicatori cum ar fi: ușurința plății impozitelor și taxelor, numărul de plăți pe an aferente impozitelor și taxelor, efectele taxelor asupra motivației de a munci, comportamentul etic al firmelor, efectele taxelor asupra motivației de a investi, risipa în cheltuielile publice, rata totală de impozitare.

Ultimul capitol reprezintă un studiu de caz intitulat „În ce măsură controalele realizate de autoritatea competentă conduc la anumite comportamente ale agenților economici” si își propune să analizeze deciziile și posibilitățile agenților economici de conformare sau neconformare la plata impozitelor și taxelor în urma controalelor efectuate de autoritățile fiscale. Aceste aspecte sunt evaluate în strânsă corelație cu efectele probabilităților de control, cu intensitatea acestora și dimensiunea amenzilor asupra comportamentului fiscal.

Capitolul I – Analiză comparativă a studiilor de specialitate

Un interes deosebit a fost acordat analizei comportamentului fiscal, existând numeroase studii de specialitate în domeniu, care îmbină atât abordări economice, cât și psihologice. Rezultatele acestor studii sunt pe cât de spectaculoase, pe atât de ofertante.

Analiza oricărui tip de comportament economic nu poate debuta fără a lua în calcul modelul teoretic al lui homo oeconomicus, prototipul agentului economic rațional lansat în 1759 de Adam Smith în lucrarea Theory of Moral Sentiments. În această lucrare descrie principiile naturii umane, care pot fi utilizate pentru analiza comportamentului, explicând un sistem moral care furnizează un cadru general pentru demersul economic.

Economistul Arthur Laffer transpune grafic „curba Laffer” în , o idee experimentată de către Adam Smith, conform căreia rate ale fiscalității prea ridicate distrug baza asupra căreia acționează fiscalitatea.

Arthur Laffer a oferit una dintre cele mai convingătoare explicații a relației dintre rata de

impozitare pe care o impune guvernul și venitul pe care îl colectează de pe urma acesteia. „Curba Laffer” arată grafic legătura dintre rata de impozitare și venitul rezultat din impozitare.

Figura

Curba Laffer

Sursa:

Curba Laffer arată că venitul rezultat din impozitare crește mai accentuat la nivele scăzute de impozitare. Pe măsură ce rata de impozitare crește, veniturile cresc cu o rată descrescătoare, până în punctul T* unde autoritățile colectează venitul maxim posibil – după acest punct, orice creștere în rata de impozitare determină accentuarea evaziunii fiscale, reducându-se astfel venitul. La o rată de impozitare de 100%, deoarece autoritățile colectează tot

ceea ce se câștigă de către contribuabili, munca nu va mai fi încurajată. Curba Laffer arată, de asemenea, că guvernul poate obține același nivel al venitului în două feluri:

prin colectarea de impozite și taxe ridicate de la o mică parte a contribuabililor (un impozit sau o taxă cu un nivel sporit corespunzător unei baze înguste);

prin impunerea unor impozite și taxe mici asupra unui segment mai mare de contribuabili (o taxă mică la o bază mare).

Modelele behavioriste întregesc potretul contribuabilului perceput până acum prin prisma raționalității perfecte. Cele mai cunoscute sunt modelul lui Braithwaite (modelul Australian Taxation Office) și modelul New Zeeland Inland Revenue.

O lucrare importantă în domeniu este Dancing with tax authorities: Motivational postures and noncompliant actions a lui Braithwaite, din anul 2003, în care sunt analizate pozițiile comportamentale ale contribuabililor față de autoritatea fiscală, prezentate în tabelul următor:

Tabelul

Poziții comportamentale ale contribuabililor față de autoritatea fiscală

Sursa: Braithwaite, V. (2003)

Cele mai întâlnite poziționări ale contribuabililor față de autoritățile fiscale sunt angajarea și capitularea, care sunt legate pozitiv de respectare legislației și autorității fiscale, în timp ce, mai puțin răspândite sunt rezistența și detașarea, care sunt legate negativ de respectarea legislației și autorităților fiscale.

Kirchler, Hoelzl și Wahl (2008) abordează comportamentul fiscal prin intermediul a două dimensiuni: încrederea în autorități și puterea autorităților, dând naștere modelului „pantei alunecoase”. Încrederea în autorități este definită drept „opinia generală a indivizilor și grupurilor sociale potrivit căreia autoritățile fiscale sunt binevoitoare și acționează în beneficiul binelui comun”, iar puterea autorităților drept „percepția contribuabililor privind potențialul agenților fiscali de a detecta frauda fiscală și de a o sancționa”. În funcție de aceste dimensiuni, calitatea conformării diferă: conformarea voluntară se obține prin creșterea nivelului încrederii în autorități, conformarea impusă sau silită se obține prin creșterea nivelului puterii autorităților.

Potrivit modelului, relația autorități fiscale – contribuabili poate fi caracterizată de antagonism sau sinergism. În primul caz, autoritățile fiscale percep contribuabilii drept indivizi raționali care vizează maximizarea beneficiilor și care sunt dispuși să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale ori de câte ori există oportunitatea. Prin urmare, autoritățile fiscale se comportă asemenea unor „polițiști” și tratează contribuabilii asemenea unor potențiali „infractori”. La rândul lor, contribuabilii se simt persecutați și resping acțiunile autorităților fiscale; mai mult, numeroși contribuabili se angrenează în fapte de fraudă fiscală. Climatul antagonist este caracterizat de lipsa încrederii și este gestionat prin intermediul „paradigmei constrângerii” (Alm & Torgler, 2011), cu alte cuvinte se încearcă eliminarea fraudei fiscale prin controale fiscale frecvente și sancțiuni drastice. În cadrul climatului bazat pe sinergie predomină respectul reciproc și încrederea, iar autoritățile fiscale adoptă o atitudine de tip „serviciu-client” față de contribuabili. La rândul lor, contribuabilii sunt mai puțin înclinați spre fraudă fiscală și se conformează voluntar la plata obligațiilor fiscale.

Figura

Modelul „pantei alunecoase” (slippery slope framewor

Sursa: Kirchler, Hoelzl & Wahl, 2008

Necesitatea existenței unei relații de încredere între contribuabili și autoritățile fiscale, prin urmare crearea unui climat bazat pe sinergie, este susținută de rațiuni cât se poate de practice: implementarea unui sistem bazat în totalitate pe constrângerea contribuabililor la plata obligațiilor fiscale este extrem de costisitoare și nu poate avea succes decât dacă „există un agent fiscal sub patul fiecărui contribuabil” (Torgler & Schaltegger, 2005: 2). În plus, foarte multe studii au demonstrat limitele sistemelor fiscale bazate pe constrângere (Graetz & Wilde, 1995; Alm, McClelland & Schulze, 1992; Frey & Feld, 2002). Dezavantajele implementării unor astfel de sisteme sunt dezbătute și de Slemrod (1992: 7) care afirmă: „Din punctul de vedere al colectării impozitelor, este extrem de costisitor să implementezi un regim de constrângere astfel încât, din perspectiva analizei cost-beneficiu, neconformarea să pară neatractivă pentru mulți cetățeni”. Prin urmare, metodele de consolidare și încurajare a devotamentului contribuabililor față de responsabilitățile lor de cetățeni joacă un rol important în procesul de colectare a obligațiilor fiscale.

Un alt model de conformare fiscală cunoscut este cel creat de autoritățile fiscale din Noua Zeelandă, axat pe identificarea tipologiei factorilor de influență în vederea creșterii conformării pe termen lung. Modelul este prezentat în figura următoare:

Figura

Modelul de conformare fiscală al New Zeeland Inland Revenue

Sursa: Morris și Lonsdale, 2004

Acest model conține un instrument important denumit BISEP, acronim pentru următorii determinanți ai conformării fiscale:

Business: tipul afacerii în care sunt implicați contribuabilii, mărimea și structura afacerii, locația și scopul afacerii;

Industrie: concurența și factorii sezonieri, marjele de profit, gradul de reglementare, infrastructura;

Sociologici: normele grupului din care face parte;

Economici: inflația, ratele dobânzii, cotele de impunere, politicile guvernamentale;

Psihologici: opiniile privind echitatea, corectitudinea, încrederea, atitudinile față de risc.

BISEP a fost creat pentru a evalua motivele care stau la baza atitudinilor și comportamentelor contribuabililor. Varietatea factorilor generează diferite tipuri de atitudini, în funcție de situațiile cu care se confruntă contribuabilii. Morris și Lonsdale afirmă că BISEP oferă explicații privind motivele pe baza cărora contribuabilii se conformează sau nu, clarifică de ce doar o parte dintre cei care nu se conformează aparțin vârfului piramidei și de ce nu adoptă mereu aceeași atitudine.

De asemenea, un studiu relevant este Rewarding honest taxpayers? Evidence of the impact of rewards from field experiments realizat de Lars P. Feld, Bruno S. Frey și Benno Torgler, care analizează impactul recompenselor pentru conformarea voluntară, ca un instrument complementar sancționării. În această lucrare se vorbește despre cum literatura de specialitate în domeniul conformării fiscale a marginalizat posibilitatea recompensării. Este important ca recompensa să fie făcută ținând cont de onestitatea contribuabilului. Autorii susțin ca, în viitor, studiile privind conformarea fiscală să acorde o atenție mai mare impactului pe care l-ar avea recompensarea asupra contribuabilului.

Capitolul II – Analiză privind povara fiscală la nivel de contribuabil

Asigurarea resurselor financiare destinate finanțării nevoilor publice ale statelor se realizează, în cea mai mare parte, prin intermediul impozitelor, taxelor și contribuțiilor ca prelevări obligatorii pentru contribuabilii persoane fizice și juridice. Politica fiscală a fiecărui stat a făcut obiectul a numeroase studii, legate în principal de principiile generale în materie de impunere, cele mai importante fiind cele legate de individualitate, nediscriminare, impersonalitate, neutralitate, legitimitate și lipsa arbitrariului, principii ce privesc contribuabilul, ori cele legate de eficiență, randament fiscal, suplețe funcțională și compatibilitate în plan internațional – privind administrația.

Nivelul diferit al poverii fiscale are efecte economice și sociale, formând și modificând comportamentul contribuabililor. Efectele economice apar atât la nivel global, creșterea presiunii fiscale conducând la reducerea cererea globale prin preluarea unei părți mai mari din venitul nominal la dispoziția statului, scăderea cererii pentru consumul privat fiind compensată prin creșterea consumului public, cât și la nivelul individual, scăderea presiunii fiscale ducând la creșterea veniturilor nete ale contribuabililor mărindu-se cererea privată. Rezultă că pentru relansarea economică a unui stat este necesară reducerea presiunii fiscale iar pentru stoparea fenomenelor inflaționiste presiunea fiscală trebuie sporită.

Povara fiscală presupune anumite limite de suportabilitate din partea contribuabililor, care pot opune rezistență creșterii prelevărilor obligatorii, reacționând prin evaziune, fraudă sau reducerea activității productive. Dacă până la un punct conformarea fiscală se face voluntar, la un moment dat, când povara fiscală crește, se produc fenomene care aduc grave deservicii colectării.

Din perspectiva contribuabilului, povara fiscală reprezintă „gradul de supunere la suportarea sarcinii fiscale stabilite prin lege. Mărimea presiunii fiscale arată ce parte din venitul plătitorului de impozite va fi sustrasă pentru nevoile generale ale societății”. Din perspectiva statului, povara fiscală „indică ce parte din venitul național creat de către agenții economici urmează să se constituie ca venituri bugetare pe calea impozitări”.

Este necesar ca la nivelul fiecărei țări povara fiscală să fie menținută în limite suportabile pentru toți contribuabilii, dar să se satisfacă și necesitățile de bază ale indivizilor. În contextul actual, „acoperirea cheltuielilor în continuă creștere reclamă resurse tot mai mari, iar în același timp o fiscalitate prea ridicată nu este agreată de mediul de afaceri”. Problema presiunii fiscale asupra stabilității financiare a întreprinderilor este una destul de complicată și este de dorit o îmbinare a fiscalității cu satisfacerea într-o măsură cât mai bună a nevoilor indivizilor, astfel încât contribuabilii să resimtă faptul că impozitele și taxele prelevate de la ei sunt cheltuite în interesul lor.

În literatura de specialitate este binecunoscută teoria prestigiosului economist Arthur Laffer potrivit căreia micșorarea ratelor de impozitare păstrează veniturile din impozite constante sau chiar conduce la majorarea acestora. „S-a demonstrat că o creștere a ratelor de impozitare peste nivelul considerat acceptabil de către contribuabili poate duce la scăderea veniturilor fiscale încasate de către stat. Contribuabilii reacționează atunci când consideră excesive majorările de impozite și opun rezistență prin mijloace diferite: evaziune fiscală, fraudă, reducerea sau întreruperea activității. Depășirea optimului are ca efect scăderea veniturilor bugetare și nu creșterea lor întrucât se descurajează munca și afacerile care sunt penalizate suplimentar. O soluție găsită de majoritatea statelor, deși criticabilă, este aceea că veniturile mai mari sunt impozitate mai mult decât cele mici, modificându-se comportamentele de consum de

acumulare și de investiții la nivelul întregii societăți.”

Un nivel al cheltuielilor publice înseamnă și o bună satisfacere a nevoilor sociale și mai ales a celor legate de protecția socială, sănătate și învățământ. Totuși, un nivel mare al cheltuielilor publice sugerează și resurse fiscale sporite și implicit țările cu un nivel ridicat de cheltuieli publice prezintă și un nivel corespunzător al povarei fiscale.

In raportul „Doing Business” pe anul 2014, realizat de Banca Mondială, România este poziționată pe locul 73 din 189 de țări, a doua cea mai slabă poziționare în cadrul țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est. Raportul a fost realizat pe baza a 10 criterii care acoperă atât sistemul de reglementare a mediului de afaceri, cât și punerea în aplicare a acestuia. În cazul cheltuielilor legate de plata impozitelor și taxelor, țara noastră ocupă locul 134, astfel se poate afirma că fiscalitatea este o puternică barieră cu care se confruntă o companie.

Tabelul

Clasament Doing Business

Sursa: Doing Business, Raport 2013-2014, Banca Mondială

Un alt clasament al competitivității utilizat la nivel internațional este cel al Forumului Economic Mondial, organizat pe 12 piloni care acoperă setul de instituții, politici și factori care determină nivelul productivității unei țări. În acest top, România are o poziționare foarte slabă la o serie de capitole cum ar fi: efectele taxelor asupra motivației de a munci (locul 146), comportamentul etic al firmelor (locul 139), efectele taxelor asupra motivației de a investi (locul 136), risipa în cheltuielile publice (locul 134).

Sursa: Raport 2013-2014, Forumul Economic Mondial

Din ambele clasamente reiese poziționarea slabă în materie de sistem de impozite și taxe, competitivitatea scăzută la nivelul impozitelor și taxelor în cazul României rezultând nu doar din nivelul acestora, ci și din birocrația aferentă plății lor.

Numărul de plăți pe an aferente impozitelor și taxelor pe care o companie din România trebuie să le facă este de 39, un nivel foarte ridicat, chiar dacă în scădere față de anii trecuți, fiind mult mai mare decât în cazul țărilor din Europa Centrală și de Est. De exemplu, „o companie face 12 plăți pe an pentru TVA și 12 plăți pe an pentru plata contribuțiilor sociale, în timp ce în majoritatea țărilor, conform metodologiei Băncii Mondiale, plata celor două impozite este considerată a fi făcută o singură dată, declararea și plata în acele țări fiind făcută 100% electronic de către majoritatea întreprinderilor de dimensiune medie”.

Tabelul

Clasament Doing Business

Sursa: Doing Business, Raport 2013-2014, Banca Mondială

În ceea ce privește nivelul impozitelor și taxelor plătite de către companiile din România, acestea reprezintă conform datelor Băncii Mondiale 42.9% din profiturile comerciale (profitul înainte de plata impozitelor și taxelor), poziționând România pe locul 118 din 189 de țări la nivel internațional și peste media țărilor din Europa Centrală și de Est, a țărilor membre OECD și a țărilor din Europa și Asia Centrală. Prin urmare, nivelul agregat al impozitelor și taxelor plătite de companii nu poate fi considerat a fi unul mic, contrar aparenței create de cota de impozit pe profit foarte mică după standarde europene (16%). Pe lângă cota unică pe impozitul pe profit, companiile plătesc taxe foarte mari aferente contribuțiilor sociale (31,5% din profiturile comerciale), care poziționează România pe locul 171 din 189.

Este evident că povara pe muncă este foarte mare, iar pentru a plăti o unitate monetară salariu net în România, costurile totale ale angajatorului sunt de 1,83 unități monetare (incluzând contribuțiile sociale ale angajatorului, ale angajatului și impozitul pe venit), ceea ce plasează România pe locul 7 la nivel european ca povară fiscală pe muncă.

Figura

Costurile totale ale angajatorului pentru a plăti o unitate monetară salariu net

Sursa: Institutul de Economie Molinari, 2013

În comparație cu alte state europene, România are un nivel foarte scăzut al impozitării veniturilor (cota unică de 16% este al treilea cel mai mic nivel de taxare la nivel european, după Bulgaria cu 10% și Lituania cu 15%) și al profiturilor (cota unică de 16% este al treilea cel mai mic nivel de taxare la nivel european, după Bulgaria cu 10%, Lituania cu 15% și Ungaria tot cu 16%).

Taxa pe valoarea adăugată rămâne o povară importantă în Europa Centrală și de Est, iar România se plasează pe locul 3 în regiune și pe locul 5 la nivelul întregii Uniuni Eurpene, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță Mazars.

Însă cota de TVA din România este una dintre cele mai mari la nivel european (a treia cea mai mare, după Ungaria cu 27%, Suedia și Danemarca cu 25%), iar cota de contribuții la asigurările sociale este a 8-a cea mai mare la nivel european.

Figura

Cotele TVA în Uniunea Europeană

Sursa: http://www.wall-street.ro/articol/Legal-Business/168087/crestere-tva-romania-ue.html

În ceea ce privește cota de impozitare a profitului, România rămâne în continuare cu una dintre cele mai scăzute cote de impozit pe profit (16%), atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în Europa Centrală și de Est. Cota medie ajustată la nivel regional, de 17,2%, se află în prezent cu aproape 6 puncte procentuale sub media Uniunii Europene (23,1% în 2014). Potrivit Mazars, România se apropie cel mai mult de Polonia, atât ca nivel al cotei aplicate (Polonia – 19%), cât și ca variație, cele două țări păstrând nemodificată rata de impozitare în ultimii 5 ani.

În perioada 2013-2014, două state din regiune au redus cu câte un procent nivelul impozitului pe profit: Slovacia, la 22% și Ucraina, la 18%. La nivelul Uniunii Europene, în afară de Slovacia, alte două state membre au decis să relaxeze impozitarea directă în aceeași perioadă. Potrivit ultimului raport Eurostat, cea mai mare reducere, de 2 procente, a fost aplicată de Marea Britanie (de la 23% la 21%), aceasta fiind urmată de Slovacia (de la 23% la 22%) și Danemarca (de la 25% la 24,5%).

Totuși, pe termen mediu, România ia în calcul posibilitatea să schimbe detaliile acestei comparații, dacă mediatizata trecere la impozitarea progresivă va deveni realitate. În Uniunea Europeană impozitul pe profit variază între 10% (Bulgaria) și 38% (Franța), dar Europa Centrală și de Est se caracterizează prin variații mai mici de la un stat la altul ale cotelor aplicate. Cel mai mic nivel, de 9%, este în Muntenegru, iar cel mai mare de 26%, în Grecia.

Figura

Cotele impozitului pe profit în Uniunea Europeană

Sursa: http://www.wall-street.ro/files/168087-517.pdf

Potrivit studiului „Romania CEO Survey” din anul 2014 realizat de PwC, nouă din zece manageri sunt preocupați de creșterea poverii fiscale. În același timp, 92% dintre managerii români cred că firmele ar trebui să-și plătească „partea corectă” de impozite și taxe. Nivelul scăzut al colectării fiscale este văzut drept una dintre vulnerabilitățile României, iar directorii chestionați de PwC susțin puternic inițiativele de majorare a încasărilor bugetare și de combatere a evaziunii fiscale, care este văzută drept o practică de concurență neloială.

România se află pe poziția 134 în clasamentul Paying Taxes 2014, raport realizat de Banca Mondială și compania de consultanță și audit PwC. Anul trecut, România ocupa locul 136. Potrivit raportului, România este devansată în top de Bulgaria (locul 81), Republica Moldova (95), Botswana (47), Afganistan (98), Bangladesh (100) sau Bhutan (104).

Raportul analizează ușurința plății impozitelor si taxelor în 189 de economii din întreaga lume prin luarea în calcul a trei mari indicatori: rata totală de impozitare, care măsoară ponderea impozitelor, taxelor și contribuțiilor suportate de către o firmă ca procent din profit; timpul necesar conformării cu legislația fiscală, adică numărul de ore pe care le alocă firma în cauză pentru a respecta obligațiile de raportare și de plată a impozitelor si taxelor impuse și numărul de plăți pe care trebuie să le facă o companie pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale.

România și-a îmbunătățit poziția în clasament prin reducerea numărului de ore pentru conformarea cu legislația fiscală la 200 pe an, potrivit unui comunicat transmis miercuri de PwC. Acest lucru face din România a treia cea mai bine clasată țară din Europa Centrală și de Est din punct de vedere al timpului necesar conformării cu legislația fiscală, după Estonia și Lituania, dar înaintea Slovaciei (207 ore), Sloveniei (260 de ore), Ungariei (277 de ore), Poloniei (286 de ore), Cehiei (413 ore) și Bulgariei (454 de ore).

Cu toate acestea, situația României este îngreunată de slaba utilizare a posibilităților de plată online, ceea ce face din România în continuare țara cu cel mai mare număr de plăți de impozite și taxe într-un an din Europa Centrală și de Est – 39. Chiar dacă acest indicator s-a îmbunătățit în ultimul an, fără o reducere în continuare a numărului de plăți nu vom putea îmbunătăți substanțial poziția în clasamentul Paying Taxes.

La nivelul UE, numărul mediu de plăți fiscale este de 13,1, de trei ori mai puține decât în România, iar numărul mediu de ore necesare pentru conformare este de 179. Rata totală de taxare a profitului companiilor din România este de 42,9%, potrivit studiului BM/PwC, față de 41,1% la nivelul UE. Această rată este compusă în cea mai mare parte din impozite, taxe și contribuții asupra muncii, care reprezintă 31,5 puncte procentuale din total. Impozitarea profitului reprezintă numai 10,3 puncte procentuale din povara fiscală.

Povara fiscală este distribuită diferit în Germania, cea mai mare economie europeană, unde impozitele, taxele și contribuțiile aferente muncii generează 21,8 puncte din rata totală de taxare de 49,4%, iar impozitul pe profit reprezintă 23 de puncte.

Rata totală de taxare reprezintă volumul total de impozite, taxe și contribuții obligatorii suportate de firme: impozitul pe profit, contribuții și taxe pe muncă care revin angajatorului (inclusiv la fonduri private de pensii), impozite pe proprietate sau pe transport și impozite locale. Indicatorul nu include elemente precum impozitul pe venitul personal sau TVA, reținute de firme de la angajați și clienți și transferate către stat. Acestea sunt însă luate în calcul atunci când se vorbește despre impactul asupra altor resurse ale firmei, respectiv timpul necesar pentru conformare.

Directorii financiari ai companiilor din România doresc ca Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să se concentreze pe creșterea posibilității depunerii în format electronic a declarațiilor fiscale și a plății online a taxelor, prin investiții în infrastructura IT a agenției, potrivit unui sondaj recent derulat de PwC România, citat în comunicat. ANAF este într-un moment crucial în care trebuie să se reformeze pentru a putea crește gradul de colectare a veniturilor din taxe și impozite și a diminua evaziunea fiscală și să simplifice procesul de conformare cu legislația fiscală pentru contribuabili.

Raportul Paying Taxes 2014 măsoară toate impozitele, taxele și contribuțiile pe care o firmă de talie medie trebuie să le plătească pe parcursul unui an. Impozitele, taxele și contribuțiile luate în calcul includ impozitul pe profit, contribuțiile sociale și alte impozite aferente muncii plătite de către angajatori, impozitele pe proprietate, taxele de transfer ale proprietății, taxele de mediu, cele pentru vehicule și taxele de drum, precum și alte impozite și taxe mai mici.

La nivel global, media ratei totale de impozitare a unei companii medii este de 40,9% din profitul comercial, aceasta efectuează 25,9 plăți pe an și petrece 264 de ore pentru a se conforma cerințelor fiscale. În cei zece ani în care a fost efectuat raportul Paying Taxes, timpul petrecut de o companie medie pentru a se conforma cu plățile fiscale a scăzut cu aproape 10 zile, ceea ce reflectă creșterea utilizării mijloacelor electronice de plăți la nivel global. Din cele 379 de reforme fiscale înregistrate în rapoartele Paying Taxes începand cu 2004, 105 sunt legate de depunerea electronică a declarațiilor fiscale și plățile online.

Studiu de caz: În ce măsură controalele realizate de autoritatea competentă conduc la anumite comportamente ale agenților economici

3.1 Coordonatele inspecției fiscale moderne

Activitatea de inspecție fiscală este destinată încurajării și obținerii gradului celui mai înalt de conformare voluntară la prevederile legislative în materie fiscală și la normele de aplicare ale acestora. Inspecția fiscală trebuie să fie desfășurată într-un mod corect și imparțial pentru a garanta cel mai înalt nivel de regularitate și eficacitate și scopul inspecției fiscale este acela de a stabili corectitudinea îndeplinirii obligațiilor fiscale de către contribuabil.

Eficacitatea inspecției fiscale necesită existența unor cunoștințe de specialitate de nivel înalt și o bună calificare profesională inspectorilor fiscali.Fiecare contribuabil are particularitățile lui, specifice domeniului de activitate, administrării sale și politicii aplicate. Ele reprezintă un avantaj pentru un inspector care a controlat deja o asemenea societate deoarece în acest mod dispare necesitatea de inițiere a inspectorului în domeniul respectiv de activitate. Aceste aspecte reprezintă în același timp și o garanție a siguranței opiniilor inspectorului, ceea ce poate crește încrederea contribuabilului în măsurile dispuse prin actul de control.

Prin urmare, este important ca inspectorii fiscali să fie angajați pentru a efectua controale pe sectoare de activitate, în funcție de experiența lor anterioară (o specializare minimă a inspectorilor pe marile sectoare de activitate este o garanție a eficacității inspecției fiscale). Timpul alocat documentării asupra specificului domeniului respectiv va fi mult redus.

Inspectorul fiscal trebuie să fie în permanență conștient de faptul că inspecția fiscală reprezintă o povară pentru contribuabil. În consecință, el trebuie să țină cont de proporția dintre mijloacele utilizate în raport cu riscurile fiscale; în același timp, trebuie să limiteze utilizarea mijloacelor radicale (de exemplu confiscările) numai la cazurile în care acestea sunt strict necesare. Inspectorul fiscal trebuie să fie conștient de faptul că reprezintă administrația fiscală în raport cu contribuabilul supus inspecției. Prin atitudinea sa impecabilă și comportamentul demn, inspectorul fiscal trebuie să evidențieze si să contureze imaginea administrației financiare în exterior. Pe de altă parte, superiorii inspectorului vor interveni fără întârziere și în mod direct împotriva atacurilor nejustificate împotriva inspectorului fiscal. Inspectorii fiscali sunt obligați să aplice în mod corect legile aprobate de legiuitor în materie de taxe, impozite și contribuții datorate bugetului de stat. Prin activitatea sa, inspecția fiscală trebuie să încurajeze comportamentul declarativ corect din partea contribuabililor.

Atitudinea imparțială și corectă a inspectorului fiscal ajută la creșterea respectării voluntare a reglementărilor fiscale. Principiile care trebuie urmărite în selectare cazurilor sunt cele ale eficienței inspecțiilor fiscale și a aplicării în mod corect și unitar a legislației fiscale.

Administrația fiscală nu are personal suficient pentru a putea efectua inspecții fiscale la toți contribuabilii, pentru întreaga perioadă de impunere. Din acest motiv eficiența inspecției fiscale depinde într-o mare măsură de selectarea adecvată a cazurilor. Aceasta înseamnă că, în măsura în care acest lucru este posibil, contribuabilii care necesită o inspecție fiscală trebuie să fie supuși verificării în termenul de prescripție; în schimb contribuabilii la care nu există rectificări de impozite sau acestea sunt foarte puțin probabile, pe baza dosarului sau a experienței acumulate de administrațiile fiscale, nu trebuie să fie incluși cu prioritate în programul de inspecție fiscală. Includerea acestora din urmă, ar solicita în mod inutil resurse umane, care ar putea fi utilizate într-un mod eficient pentru alte inspecții fiscale.

Selectarea contribuabililor, conform politicii descrise mai sus, conduce la un control de necesitate. Elementele de cunoaștere, de mare ajutor în selectarea unui contribuabil pentru programul de inspecție fiscală, sunt următoarele:

informațiile furnizate de dosarul fiscal privind conformarea voluntară a contribuabilului:

constatările rezultate în urma inspecției fiscale precedente;

existența unei cereri de inspecție fiscală;

existența unor indicii din partea unor administrații fiscale sau instituții privind fapte care pot conduce la stabilirea de obligații fiscale suplimentare.

De exemplu, nu este oportun ca la o societate comercială cu o cifră de afaceri mică și profit redus să se efectueze o inspecție fiscală de mare amploare și de lungă durată (cu excepția existenței unor informații particulare referitoare la o eventuală fraudă), în timp ce o altă societate comercială, comparabilă, este cuprinsă în programul de inspecție doar la un interval de 3 ani și inspecția fiscală este de scurtă durată sau se limitează numai la anumite aspecte. O asemenea practică a fi ineficientă și ar contraveni principiului tratamentului egal al contribuabililor.

Inspecția fiscală se poate baza pe elemente aleatorii de selecție, astfel încât să nu poată fi previzibilă. Caracterul imprevizibil al inspecției fiscale face parte din efectul său preventiv, astfel încât contribuabilul să nu poată cunoaște când va fi selectat pentru inspecție fiscală.

Idealul ar fi combinarea celor două principii (selectarea în funcție de riscuri și selectarea aleatorie) pentru a obține un raport echilibrat în selectarea contribuabililor pentru inspecție fiscală.

Selectarea aleatorie prezintă o importanță deosebită, deoarece derivă din principiul egalității tuturor cetățenilor în fața legii și în fața administrației. Respectarea acestui principiu înseamnă că densitatea inspecțiilor fiscale efectuate la contribuabili (societăți) care prezintă aceleași riscuri fiscale (de exemplu în funcție de domeniul de activitate, de mărime etc.) trebuie să fie asemănătoare în toată țara.

Controlul fiscal este realizat de specialiști pregătiți în domeniul fiscal, financiar-contabil și specializați în tehnici de investigare și inspecție fiscală. Inspecția fiscală are scopul de a identifica evaziunea fiscală. Următoarele situații pot fi considerate ca fiind indicatori de evaziune fiscală:

nedepunerea declarațiilor fiscale;

neînregistrarea fiscală;

refuzul de a fi supus inspecției fiscale sau o atitudine necooperantă cu echipa de inspecție fiscală;

prezentarea unor documente false pentru susținerea unor afirmații sau poziții conținute în declarații sau distrugerea evidențelor.

Lista indiciilor de evaziune fiscală reprezintă doar un element de suspiciune (nu sunt rare cazurile în care un contribuabil care înregistrează pierderi mari să nu stabilească un rezultat contabil și să subscrie declarațiile de impozit pe profit, nu față de administrația fiscală – impozitul este zero – ci față de bănci).

Fără dovezi clare și certe nu se poate ajunge la un rezultat bun al inspecției fiscale, de unde și necesitatea culegerii unui număr cât mai mare de elemente concrete. Inspectorul fiscal trebuie să poată face diferența între erorile făcute de contribuabil în mod neintenționat și cele comise cu bună știință, în scopul reducerii impozitelor.

În primul rând trebuie dovedit că societatea controlată nu și-a declarat corect impozitele, taxele sau contribuțiile.

În al doilea rând trebuie dovedit, după caz, că nedeclararea venitului a fost deliberată și că nu este datorată unei simple erori sau unei neglijențe involuntare.

Codul de procedură fiscală stabilește formele inspecției fiscale și procedurile de control utilizate de inspectorii fiscali în acțiunile programate ac se efectua și anume:

Inspecția fiscală generală reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor obligațiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinată.

Inspecția fiscală parțială reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligații fiscale, pentru o perioadă de timp determinată.

Pentru a-și realiza atribuțiile inspecția fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:

Controlul inopinat constă în activitatea de verificare faptică și documentară, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existența unor fapte de încălcare a legislației fiscale, fără trimiterea în prealabil a unui aviz de inspecție contribuabilului.

Controlul încrucișat constă în activitatea de verificare a documentelor și operațiunilor impozabile ale contribuabilului în corelație cu cele deținute de alte persoane, controlul încrucișat poate fi și inopinat.

Pentru realizarea acestor proceduri se poate utiliza ca metodă de lucru controlul prin sondaj care constă în activitatea de verificare selectivă a documentelor și operațiunilor semnificative, care reflectă modul de calcul, evidențiere și plată a obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat.

Metodele și procedurile de mai sus pot fi combinate, în funcție de obiectivele acțiunii de inspecție fiscală, de gradul de conformare voluntară a contribuabilului, de tipul contribuabilului (mărimea cifrei de afaceri, forma juridică etc.) de existența sucursalelor sau a punctelor de lucru multiple, de cazul în care mai mulți contribuabili trebuie să facă simultan obiectul inspecției fiscale, de coordonarea și centralizarea contractelor la societatea-mamă.

Metodele și procedeele de lucru sunt alese de asemenea și în funcție de timpul pe care îl are la dispoziție o echipă de inspecție fiscală (limita de 3 sau de 6 luni). La alegerea metodei de inspecție fiscală se va ține seama de tipul de activitate desfășurată de contribuabili și de gradul de risc aferent acestei activități. În practică, echipele de inspecție fiscală trebuie să țină seama și de eficiența inspecției fiscale și anume, de stabilirea unei proporții corecte a muncii, față de gradul de risc fiscal presupus al contribuabilului.

Echipa de inspecție trebuie să extindă examinarea, pentru a include toate problematicile obișnuite și potențiale luând în considerare timpul necesar pentru aceasta, legat de rezultatul potențial așteptat. O inspecție fiscală de calitate constă în examinarea documentelor contribuabilului, astfel încât aceasta să poată scoate la iveală, dacă este cazul, faptele relevante privind abaterile de la legislația fiscală și astfel, să depisteze eventuala evaziune fiscală.

3.2 Impactul inspecțiilor fiscale asupra comportamentelor agenților economici

Una dintre problemele cu care se confruntă România o reprezintă nivelul de colectare a impozitelor și taxelor de la companiile private și gradul de conformare fiscală a acestora. Conceptul de conformare fiscală poate fi definit ca plata voluntară până la scadență a impozitelor și taxelor datorate. Gradul de conformare fiscală în România este unul redus, printre factorii care îl influențează în sens negativ aflându-se atât numărul ridicat de plăți anuale care trebuie efectuate, cât și necesitățile ridicate de timp pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale.

În ceea ce privește comportamentul fiscal al agenților economici, există trei familii de contribuabili:

„Una a celor funciarmente cinstiți (albă);

Alta a celor funciarmente necinstiți (neagră);

Și cea gri, care evadează fie legitim, prin abilitate, fie ilegal prin acrobații sau abuz de lege.”

Deciziile și posibilitățile de conformare sau neconformare la plata impozitelor și taxelor au fost investigate din patru perspective, în funcție de probabilitățile de control și dimensiunea amenzilor asupra comportamentului fiscal:

Intensitate scăzută a probabilității de control, corelată cu amenzi severe – aceasta presupune costuri administrative reduse pentru administrația fiscală, însă ar putea conduce la o creștere peste mǎsurǎ a amenzilor pentru încǎlcarea câtorva prevederi legale comise de multe persoane. De asemenea, percepția contribuabilului asupra probabilității scăzute de control, ar putea încuraja comportamentul acestuia de neconformare la plată. Acest posibil efect poate fi totuși substituit de percepția severității amenzilor;

Intensitate ridicată a probabilității de control, corelată cu amenzi mici – aceasta presupune costuri administrative ridicate pentru administrația fiscală și încasări reduse, ceea ce ar solicita o creștere a amenzilor. De asemenea, percepția contribuabilului asupra probabilității ridicate de control, ar putea încuraja comportamentul acestuia de conformare la plată. Acest posibil efect poate fi totuși substituit de percepția blândeții amenzilor;

Intensitate scăzută a probabilității de control, corelată cu amenzi mici – aceasta presupune costuri administrative reduse pentru administrația fiscală și încasări reduse, ceea ce ar

solicita o creștere a amenzilor. De asemenea, percepția contribuabilului asupra probabilității reduse de control, corelată cu blândețea amenzilor ar încuraja comportamentul acestuia de neconformare la plată;

Intensitate ridicată a probabilității de control, corelată cu amenzi severe – aceasta presupune costuri administrative ridicate pentru administrația fiscală și încasări echivalente. De asemenea, percepția contribuabilului asupra probabilității ridicate de control, corelată cu severitatea amenzilor ar încuraja comportamentul acestuia de conformare la plată.

Din punct de vedere al eficacității administrației fiscale, sunt de preferat variantele cu frecvență mare de control, cu toate costurile administrative solicitate, acestea modelând pozitiv comportamentul fiscal al contribuabililor. Inspectorii fiscali încearcă să anticipeze planurile contribuabililor evazioniști și să reducă semnificativ anticiparea momentelor de efectuare a controalelor fiscale, sporind eficacitatea acestora și, pe cale de consecință, realizează o modelare pozitivă a comportamentului de neconformare fiscală.

S-a constatat faptul că anumiți contribuabili și inspectori fiscali deprind, reciproc, efecte de învățare asupra strategiilor adverse. Astfel, contribuabilii cu înclinații spre evaziune fiscală au un comportament corelat cu probabilitatea efectuării controalelor fiscale, manifestat prin creșterea conformării atunci când probabilitatea de control este mare și prin creșterea evaziunii fiscale, după efectuarea unui control fiscal, atunci când anticipațiile asupra unui alt control fiscal sunt reduse.

Este dificil de stabilit o relație cooperantă între contribuabili și autoritatea fiscală atunci când instrumentele care determină plata impozitelor și taxelor sunt în mod predominant controlul și pedeapsa. O strategie pentru creșterea respectării legislației fiscale poate fi abordarea diferențiată a tipologiilor comportamentale ale agenților economici, însoțite de acțiuni specifice din partea autorităților fiscale, cu rol de conservare și consolidare a comportamentului voluntar, de sprijin și consiliere pentru contribuabilii care doresc conformarea, dar au dificultăți de înțelegere a legislației și de corecție pentru contribuabilii care nu doresc să se supună legislației fiscale.

Figura

Tipologia contribuabililor și comportamentul fiscal al acestora

Sursa: Gabriel Popeanga, Coordonatele inspecției fiscale moderne, 2006

La nivelul 1, contribuabilii sunt onești, îndreptați spre respectarea voluntară a legii și autorității fiscale din rațiuni civice și morale, ci nu din existența și constrângerea autorității fiscale. În această situație, autoritățile trebuie să adopte o poziție de conservare a acestei categorii de contribuabili, prin simplificarea legislației și chiar posibilitatea bonificării acestora.

La nivelul 2, contribuabilii respectă condiționat legislația și autoritățile fiscale, atât timp cât serviciile publice furnizate și echitatea fiscală sunt considerate satisfăcătoare. În acest sens, autoritățile trebuie vegheze la respectarea legii, să asigure un nivel satisfăcător de bunuri publice, să mențină echitatea fiscală, atât prin costuri, cât și prin beneficii și să modeleze pozitiv comportamentul fiscal de neconformare al acestei categorii de contribuabili. Suplimentar, se pot realiza campanii mediatice privind dimensiunea veniturilor fiscale și a bunurilor publice furnizate, prin asigurarea transparenței în relațiile cu contribuabilii, care vor simți astfel respect din partea autorității și o valorizare eficientă a contribuțiilor lor.

La nivelul 3, contribuabilii au o orientare negativă față de autorități, încercând să identifice și să speculeze orice oportunitate din legislația fiscală și chiar încălcarea acesteia. În această situație, autoritățile fiscale trebuie să asigure consiliere pentru înțelegerea exactă a legislației, să educe comportamentul de nerespectare, iar dacă rezultatele pozitive nu apar, să aplice pedepse pentru încălcarea legii și săvârșirea de acte de evaziune fiscală.

La nivelul 4, contribuabilii nu respectă legea și autoritățile fiscale cu intenție. În acest sens, rolul autorității trebuie să fie bazat exclusiv pe control și pedeapsă.

Trecerea de la tipul de interacțiune bazat pe comandă și control la un tip de interacțiune mai convingător și responsabil nu este ușoară. Tradițiile birocratice rigide au favorizat un tip de interacțiune inflexibil, însă perceperea majorității contribuabililor ca evazioniști, încercând să-și maximizeze veniturile trebuie înlocuită cu perceperea acestora ca și parteneri, iar responsabilitățile de interacțiune trebuie adoptate în mod corespunzător. În plus, implementarea unei strategii de succes cere, de multe ori, convingerea autorităților fiscale să accepte necesitatea unei schimbări pentru a permite conformarea contribuabililor.

3.3 Activitatea de inspecție fiscală în România în anul 2014

Principalele acțiuni în care au fost implicate structurile de inspecție fiscală în anul 2014 au constat în efectuarea de:

inspecții fiscale în vederea soluționării în termen a deconturilor de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare;

control ulterior rambursării TVA la contribuabilii selectați în funcție de nivelul riscului stabilit ca urmare a analizei de risc;

identificării și combaterii fraudelor privind taxa pe valoarea adăugată;

inspecții fiscale din proprie inițiativă, la contribuabilii persoane juridice sau fizice care prezintă risc fiscal ridicat;

inspecții fiscale la contribuabili identificați cu risc fiscal asociat prețurilor de transfer;

controale inopinate, controale încrucișate sau cercetări la fața locului în legătură cu inspecțiile fiscale în curs de desfășurare;

verificări în vederea soluționării cererilor de restituire de accize încadrate în categoria de risc fiscal mare, cu respectarea termenului legal stabilit;

inspecții fiscale în baza delegărilor de competență dispuse de structurile de la nivel central către structurile teritoriale aflate în coordonare, la: contribuabili mari neverificați în perioada de prescripție;

verificări la contribuabilii care îndeplinesc condițiile pentru declararea ca inactivi/reactivare.

În anul 2014 au fost efectuate 70.912 inspecții și controale (cu 18,4% mai puțin decât în anul 2013), urmare cărora au fost stabilite sume suplimentare totale (obligații și accesorii) de 13.991,1 mil. lei (cu 50,7% mai mult decât în anul 2013) și a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 1.575,5 mil. lei (1.156,2 mil. lei în anul 2013).

Aparatul de control al activității de inspecție fiscală din cadrul DGAMC a efectuat în anul 2014 un număr de 1.246 acțiuni de inspecție fiscală, potrivit programelor de activitate aprobate de conducerea ANAF. Urmare acestor acțiuni, au fost atrase la bugetul general consolidat obligații suplimentare în sumă de 2.629,8 mil. lei.

Figura

Ponderea pe categorii de impozite a obligațiilor suplimentare stabilite la contribuabili persoane juridice, ca urmare a inspecțiilor fiscale

Sursa: Raport de activitate ANAF 2014

După cum se poate observa din graficul de mai sus, cele mai multe controale au fost în sfera TVA, urmate de impozit pe profit.

În urma acestor controale, au fost aplicate 12.548 amenzi contravenționale, în sumă totală de 24,0 mil.lei (cu 15,9% mai mare decât cea înregistrată în anul 2013). A fost înaintat organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor un număr de 2.914 sesizări pentru un prejudiciu de 9.217,6 mil. lei (cu 55,5% mai mult decât în anul 2013).

Au fost instituite 2.339 măsuri asigurătorii, în valoare de 3.685,2 mil. lei (cu 26,5% peste valoarea înregistrată în anul 2013). Nivelul sumelor estimate din confiscările de bunuri și numerar a crescut cu 294,2% de la 5,6 mil. lei în anul 2013 la 22,0 mil. lei în anul 2014.

Figura

Sume suplimentare atrase în urma inspecțiilor fiscale efectuate la contribuabili persoane juridice per inspector/inspecție în 2014

Sursa: Raport de activitate ANAF 2014

Comparativ cu anul 2013, în anul 2014 s-a înregistrat o creștere ușoară a gradului de conformare voluntară, cu aproximativ 1%, după cum se poate vedea în tabelul următor.

Tabelul nr.

Gradul de conformare voluntara (%)

Sursa: Raport de activitate ANAF

Tabelul nr.

Indicatori de performanță ai inspecțiilor fiscale efectuate

Așadar, numărul inspecțiilor fiscale a scăzut în anul 2014, însă sumele suplimentare atrase la bugetul statului au crescut, ceea ce înseamnă că deși nu a fost intensificată activitatea de control, a avut loc o creștere a competenței profesionale a inspectorilor fiscali, care au reușit să descopere strategii complexe ale contribuabililor de a evita plata impozitelor și taxelor.

Tabelul nr.

Activitatea de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili

Tabelul nr.

Principalele domenii supuse inspectiilor fiscale

După cum se arată în Raportul Consiliului Fiscal din anul 2013, evaziunea fiscală are o dimensiune foarte ridicată în România, aproximativ 75% fiind generată la TVA. Totuși, evaziunea fiscală urmează un trend crescător, după cum se poate observa în tabelul de mai jos:

Tabelul

Evoluția evaziunii fiscale pe principalele impozite și taxe

Sursa: Raportul Consiliului Fiscal 2013

Această situație relevă existența unor posibilități permisive de practicare a evaziunii fiscale, de mari dimensiuni valorice, de către contribuabili experimentați. Analizând nivelul amenzilor aplicate constatăm că acesta a crescut în valoare nominală, menținând-se în același trend de creștere cu valoarea nominală a evaziunii fiscale identificate.

Relațiile dintre politica fiscală și corupție, la nivel național, s-au împletit permanent și au condus la efecte de învățare reciproce în ceea ce privește acceptarea acestui fenomen, de ambele părți. Rezultatele obținute conduc către constatarea faptului că statul și autoritatea fiscală nu sunt garanți ai aplicării și respectării legii în ceea ce privește evaziunea fiscală, ci uneori sunt chiar complici în săvârșirea și perpetuarea unor fapte de economie subterană, evaziune fiscală și comportament fraudulos, ce afectează dimensiunea veniturilor fiscale, echitatea fiscală, dar și moralitatea contribuabililor onești.

Din păcate, în România există suficiente elemente specifice dezvoltării și perpetuării unui comportament evazionist, cu autoritate complice, justiție blândă și contribuabili inteligenți care speculează, atât complexitatea și ambiguitatea legislației fiscale, cât și oportunitatea oferită de autoritate.

Nivelul ridicat al evaziunii fiscale în corelație cu nivelul ridicat al taxării produce contrastimuli în economie, răsplătindu-i disproporționat pe cei care decid să nu se conformeze la plată și penalizându-i pe cei care se conformează voluntar până la punctul în care sunt obligați să își închidă complet afacerea.

Concluzii

În concluzie, după cum se arată și în studiul Paying Taxes, gradul de conformare al contribuabililor depinde de mai mulți factori, însă principalul factor este numărul taxelor și impozitelor. Un sistem fiscal simplificat, nebirocratic, împreună cu taxe fiscale reduse contribuie la creșterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor. Reducerea cotei impozitului pe profitul societăților comerciale constituie una dintre cele mai dese măsuri de politică fiscală. Totuși, acest impozit constituie numai o parte a factorilor care influențează gradul de conformare voluntară a contribuabililor. Principalii factori care impactează comportamentul fiscal al contribuabililor sunt: numărul impozitelor și taxelor plătite de fiecare contribuabil în parte, timpul necesar plății acestor impozite și taxe și costurile implicate de conformarea voluntară în fața impozitelor și taxelor.

Conformarea voluntară nu se poate obține însă doar prin reducerea taxelor și impozitelor. Reforma fiscală din perspectiva contribuabilului presupune un set de măsuri mult mai complexe decât reducerea impozitului pe profit. Reducerea măsurilor birocratice și introducerea sistemului electronic de administrare a acestor impozite și taxe contribuie într-o măsură mult mai mare la creșterea gradului de conformare voluntară. Raportul dintre profitul obținut de societate înainte de impozitare și profitul net contribuie de asemenea la creșterea gradului de conformare.

Contribuabilii au nevoie de un impuls foarte mare pentru a se conforma voluntar la plata obligațiilor fiscale. Dincolo de facilitățile fiscale și de interesul general, poate fi dat și de modalitatea în care sunt folosite veniturile constituite de impozite și taxe. Dacă acestea sunt folosite ineficient, atunci și gradul de conformare voluntară a contribuabilului scade proporțional.

Nicio țară nu s-a dezvoltat prin fiscalitate ridicată, state precum Singapore sau Hong Kong s-au dezvoltat prin rate foarte reduse ale impozitării, plus un număr redus de impozite. Problema realizării veniturilor bugetului nu se rezolvă fiscalizând suplimentar contribuabilii, ci îmbunătățind administrarea și colectarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor. Încasarea acestora în proporție de 95-97% ar ridica nivelul ponderii lor la 35-36% din PIB.

De asemenea, s-a constatat faptul că, în general, contribuabilii pot deprinde efecte de învățare sau de anticipare a schemelor de control ale autorităților (intensitatea controalelor pe termen scurt) și pot avea un comportament strategic de neconformare, corelat cu schemele de control ale autorităților.

Un alt aspect constatat, este faptul că eficacitatea controalele efectuate la începutul activității contribuabilului este mult mai mare pe termen lung și conduce la creșterea gradului de conformare fiscală, decât eficacitatea controalelor efectuate în timpul derulării activității economice a contribuabilului, când acesta adoptă un anumit tip de comportament generat din grupul din care acesta face parte sau considerat avantajos pentru propria activitate.

Evaluând aspectele legate de schemele de control și incidențele acestora asupra modelării

comportamentului de neconformare fiscală, au fost identificate unele elemente care conduc la o

eficacitate scăzută a controalelor fiscale. Dintre acestea, cele mai relevante sunt:

metodologia deficitară de identificare (cu un grad redus de probabilitate) a contribuabililor care practică evaziunea fiscală;

comportamentul strategic al contribuabililor, corelat cu schemele de control aplicate de

autoritățile fiscale;

calitatea profesională și competențele slabe ale inspectorilor fiscali care nu reușesc, prin

efectuarea unui control, să descopere faptele de evaziune fiscală, ceea ce poate constitui un stimulent favorabil pentru practicarea unui comportament de neconformare fiscală;

calitatea morală și onestitatea slabă a inspectorilor fiscali care pot negocia dimensiunea

prejudiciului descoperit prin săvârșirea unor fapte de corupție.

Toate acestea, precum și alte aspecte neprezentate aici, conduc la diluarea efectului dorit a se realiza, prin intermediul controalelor, de diminuare a evaziunii fiscale, de modelare pozitivă a comportamentului fiscal și de educare fiscală a contribuabililor prin consilierea oferită de autoritatea fiscală. Rezultatele ineficacității acțiunilor de control asupra modelării pozitive a comportamentului de neconformare atrag costuri mari de administrare, un grad relativ scăzut de colectare a veniturilor fiscale și, pe cale de consecință, un nivel calitativ și cantitativ scăzut de bunuri publice.

Combaterea evaziunii fiscale după metoda clasică este în continuare necesară, dar ea nu poate rezolva decât într-o mică măsură această problemă. O soluție care poate aduce o îmbunătățire semnificativă este conformarea voluntară a unei mase critice de contribuabili, un instrument puțin utilizat până acum, dar care poate aduce rezultate fiind stimulentele, și nu penalitățile.

Bibliografie

Laffer, A. (2004) The Laffer Curve: Past, Present & Future, site-ul fundatiei Heritage

Barbara, K., Stephan, M., Kirchler, E., Mittone, L. (2011) "What Goes Around Comes

Around? Experimental Evidence of the Effect of Rewards on Tax Compliance," Public

Finance Review, , vol. 39.

Dell’Anno, R. (2009) „Tax evasion, tax morale and policy maker’s effectiveness”, The

Journal of Socio-Economics, nr. 38.

Feld, L.P., Frey B.S. (2007) „Tax compliance as a result of a psychological tax contract: the

role of incentives and responsive regulation”, Law and Policy, nr. 29.

Frey, B. S., Feld, L. P. (2002) „Deterrence and Morale in Taxation: An Empirical Analysis”,

CESifo Working Paper No. 760, August 2002.

Kirchler, E. (2007) „The economic psychology of tax behaviour” Cambridge: Cambridge

University Press.

Cozian I M 1989

Nichita, R.A., Bătrâncea, L.M. (2012). The implications of tax morale on tax compliance behavior. Annals of the University of Oradea. Economic Series, TOM XXI, Issue 1: 739-744.

Kirchler, E., Hoelzl, E., Wahl, I., 2008. Enforced versus voluntary tax compliance: The ‘‘slippery slope” framework. Journal of Economic Psychology, 29(2): 210–225.

Morris, T., Lonsdale, M. (2004). Translating the compliance model into practical reality. The IRS Research Bulletin: Proceedings of the 2004 IRS Research Conference: 57-75.

Bibliografie

Laffer, A. (2004) The Laffer Curve: Past, Present & Future, site-ul fundatiei Heritage

Barbara, K., Stephan, M., Kirchler, E., Mittone, L. (2011) "What Goes Around Comes

Around? Experimental Evidence of the Effect of Rewards on Tax Compliance," Public

Finance Review, , vol. 39.

Dell’Anno, R. (2009) „Tax evasion, tax morale and policy maker’s effectiveness”, The

Journal of Socio-Economics, nr. 38.

Feld, L.P., Frey B.S. (2007) „Tax compliance as a result of a psychological tax contract: the

role of incentives and responsive regulation”, Law and Policy, nr. 29.

Frey, B. S., Feld, L. P. (2002) „Deterrence and Morale in Taxation: An Empirical Analysis”,

CESifo Working Paper No. 760, August 2002.

Kirchler, E. (2007) „The economic psychology of tax behaviour” Cambridge: Cambridge

University Press.

Cozian I M 1989

Nichita, R.A., Bătrâncea, L.M. (2012). The implications of tax morale on tax compliance behavior. Annals of the University of Oradea. Economic Series, TOM XXI, Issue 1: 739-744.

Kirchler, E., Hoelzl, E., Wahl, I., 2008. Enforced versus voluntary tax compliance: The ‘‘slippery slope” framework. Journal of Economic Psychology, 29(2): 210–225.

Morris, T., Lonsdale, M. (2004). Translating the compliance model into practical reality. The IRS Research Bulletin: Proceedings of the 2004 IRS Research Conference: 57-75.