Impactul Fiscalității Asupra Atragerii Investițiilor Străine

Universitatea din Craiova

Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

Specializarea Finanțe și Bănci

Impactul fiscalității asupra atragerii investițiilor străine

(paralelă între fiscalitatea României și Bulgariei)

Conducător Științific:

Conf. Dr. Radu Buziernescu

Absolvent:

Gabriel Sandu

Craiova, 2016

Introducere

Repartizarea puteriilor într-un stat se face de așa manieră încât nici o putere socială să nu fie în măsură să le depașească pe celelalte, investițiile fiind factorul motor în promovarea progresului tehnic, economic și social, în procesul creșterii și dezvoltǎrii economice.

Instituirea de impozite este un drept al statului care se realizează cu ajutorul parlamentului și organelor locale.

Necesitățile colectivității dintr-un stat de drept sunt diversificate și din ce în ce mai mari, de aceea trebuie găsite fonduri care să acopere aceste nevoi.

Mobilizarea resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor este o condiție esențială pentru fucționarea societății. Aceste cheltuieli exprimă interesele fundamentale ale colectivităților în plan local și central cum sunt: sănatatea, apărarea și siguranța statului, justiția, educația, cultura, ordinea publică, protecția socială, asigurările sociale, asistența socială, administrația publică și cercetarea fundamentală.

Din punct de vedere al conținutului economic resursele financiare de ordin public (provin din împrumuturi publice) se materializează în: prelevări obligatorii (impozite, taxe, contribuții), resursele de trezorerie (împrumuturile pe termen scurt), resurse provenite din împrumuturi publice (este un mijloc de procurare a resurselor financiare și de acoperire a deficitului bugetar), emisiunea monetară (este o modalitate de finanțare a deficitului bugetar).

Pentru a avea o privire integrală asupra noțiunii de investiții trebuie să se țină seama de semnificația ei economică, financiară, contabilă și juridică.

Având în vedere aspectul economic investițiile pot fi definte ca fiind consumurile de resurse care se fac în prezent cu scopul obținerii în viitor a unor efecte economice (venituri, încasări) eșalonate în timp și care în suma totală sunt superioare cheltuirii inițiale de resurse.
Sub aspect financiar investițiile reprezintă renunțarea la resursele bănești lichide în speranța unor încasări viitoare, investițiile fiind definite în legătură cu principalele fluxuri financiare pe care le generează cum sunt: cheltuieli de investiții inițiale, cheltuieli de exploatare, venituri generate de proiect.

Sub aspect contabil investiția este transformarea de monedă fie în active fizice supuse amortizării fie în active financiare de tipul acțiunilor, obligațiunilor, certificatelor de depozit.

Sub aspect juridic investițiile reprezintă achiziția unor elemente de patrimoniu care intră sub incidența dreptului de proprietate.

Conceptul de investiție implică sensuri și abordări variate. Datorită tocmai complexității acestui concept noțiunea de investiție este abordată din punct de vedere economic sub două aspecte: în sens înțeles larg și în sens restrâns.

Abordarea în sens larg se referă la investiții financiare care constituie orice plasament de capital cu scopul de a obține un anumit profit, astfel: – cumpărarea de acțiuni sau alte titluri, plasamentele de sume bănești la bănci, alocarea unor fonduri pentru inițierea de afaceri în scopul de a obține profit înseamnă investiție financiară. Sfera restrânsă se referă la achiziționarea de mijloace fixe și se cheamă investiție de capital. Investițiile de capital au loc în economia reală precum și în domeniile social culturale constituind suportul material al creșterii economice și al dezvoltării social culturale în orice țară.

Orice investiție aduce într-o economie un element cantitativ (capitalul), respectiv capitalul și un element calitativ (la fel de important ca și elementul cantitativ).

Realizarea unor investiții valoroase din punct de vedere al elementului calitativ este de cele mai multe ori condiționată de volumul redus al investițiilor străine, comparativ cu potențialul economiei românești, dar și cu volumul acestora în țările vecine, astfel diminuându-se șansele unei investiții valoroase.

Investițiile, dar în special cele străine sunt cele care aduc bani, dar ceea ce este cel mai important este faptul că acestea generează explozia afacerilor. Calitatea investiției fiind determinată de atractivitatea mediului economic.

În conturarea imginii fiscalității un loc important îl deține politica cu componentele sale, pornind de la instrumentele și mijloacele utilizate ca suport economic, ca acțiune financiară și ca determinare socială în obținerea de foduri publice care să susțină, pe de o parte, nevoile publice în creștere ier, pe de altă parte, să aibă corespondent în doctrina celor aflați la guvernare.

În această lucrare am încercat să surprind principalele aspecte legate de sistemul fiscal din România, comparativ cu cel practicat în Bulgaria.

I. SISTEMUL FISCAL

1.1 Noțiunea de sistem fiscal

Îndeplinirea și funcțiile statului având drept scop satisfacerea nevoilor generale ale societății presupune mobilizarea la dispoziția autorităților publice a unor importante resurse financiare, care în prezent ating o pondere de 40% din produsul intern brut, de multe ori această cotă fiind chiar depășită.

Noțiunea de sistem fiscal poate fi înțeleasă prin definirea termenilor fiscalitate și fisc.

Fiscalitatea este reprezentată de sistemul de legi referitoare la fisc. La nivelul cetățeanului – contribuabil, fiscalitatea este percepută că tendința de a crește drepturile fiscului, de a multiplica și a majora impozitele.

Fiscul poate fi definit ca o “instituție a statului cu dreptul și obligația de a așeza, de a încasa și de a urmări plata impozitelor și taxelor datorate statului de către contribuabili”

Sistemul fiscal, completat de sistemul monetar, sistemul de credit și sistemul financiar au ca sarcină îndeplinirea obiectivelor sociale și economico-politice ale statului.

Economia națională a unei țări, privită din punct de vedere al componenței economiei mondiale, cuprinde o gamă largă de activități, desfășurate de persoane său grupuri de persoane, activități fizice și morale la care participă și unii subiecți economici ai altor țării. Prin urmare, în interiorul fiecărei țări, apare un ansamblu de relații de producție, schimb, repartiție, consum, finanțare, creditare, care iau forma unor fluxuri reale, monetare și financiare.

Fluxurile provenite din economia reală sunt diverse și privesc:

fluxuri monetare, apărute ca urmare a distribuirii veniturilor aparținând patrimoniului privat al statului, precum și operațiunile prin care se asigură finanțarea și creditarea deficitului public prin intermediul piețelor financiare și monetare (piața creditului).

fluxuri financiare: impozite, contribuții, drepturi taxe fiscale și cu caracter fiscal;

fluxuri reale de bunuri și servicii economice cumpărate de administrații și instituții publice.

În cadrul economiei naționale, sistemului fiscal are drept scop asigurarea finanțării economiei publice prin intermediul prelevărilor fiscale, precum și prin alte mijloace de acoperire a nevoilor publice, dar, în același timp permite autorității publice intervenții în economia națională pentru corectarea fluctuațiilor indezirabile ale perioadelor economice care apar la un moment dat în economia de schimb.

Acțiunea directă asupra fluxurilor monetare procurate cu ajutorul prelevărilor fiscale, se îmbină cu exercitarea controlului focusat pe constituirea fluxurilor fiscale, astfel încât se realizează în același timp un control indirect asupra operațiunilor generatoare de fluxuri reale și monetare din economia reală.

Constituind sursa principală de finanțare a alocațiilor bugetare, prelevările de natură fiscală dau posibilitatea statului de a influenta direct (prin investiții cu caracter economic, subvenții, plata bunurilor și serviciilor cumpărate) și indirect (prin valoarea totală a alocațiilor) economia reala.

Sistemul fiscal deriva din procesul gândirii, deciziei și acțiunii factorului uman, ca urmare a evoluției societății umane, creat inițial pentru a atinge anumite obiective financiare, la care s-au adăugat mai apoi scopuri de natură economico-socială.

Sistemul fiscal prezintă următoarele trăsături:

Universalitatea impunerii – potrivit căreia, în sfera de cuprindere a impunerii trebuie să se regăsească toți plătitorii care obțin sau realizează aceleași obiecte ce intră sub incidența impunerii.

Unitatea impunerii – presupune că așezarea și perceperea impozitelor și taxelor să se facă pentru toți plătitori după criterii unitare și științifice.

Echitatea impunerii – conform acesteia fiecare plătitor contribuie prin plata impozitelor și taxelor la realizarea resurselor bugetare în funcție de veniturile salariale.

Un element de cuantificare a finalității, a rolului sistemului fiscal este presiunea fiscală.

“Presiunea fiscală (nivelul fiscalității) este, în general, dată de rata prelevărilor obligatorii, care se calculează prin raportarea sumei totale a prelevărilor obligatorii (impozite, taxe, contribuția la asigurările sociale) dintr-o anumită perioadă, de regulă un an, la mărimea produsului intern brut realizată în aceeași perioadă de o economie națională”.

Sistemul fiscal îndeplinește mai multe funcții:

Funcția de instrument de mobilizare a resurselor financiare la dispoziția statului, prin intermediul căreia statul își asigură resursele bănești necesare îndeplinirii sarcinilor sale.

Funcția economică stimulativă, care se manifestă prin intermediul acordării unor facilitate fiscal ce urmăresc dezvoltarea anumitor activități economice.

Funcția socială a sistemului fiscal prin facilitățile fiscale pe care le conține, asigură protective socială unor categorii de contribuabili cu venituri mici și încurajează agenții economici să angajeze personal din rândul tinerilor absolvenți sau a șomerilor.

Funcția de control a sistemului fiscal, prin care statul poate interveni asupra activității economice prin pârghiile economice șu financiare pe care le are la dispoziție.

Controlul pe care sistemul fiscal îl exercită asupra agenților economici, constituie singurul mod prin care se poate verifica activitatea acestora, imaginea integrala a veniturilor realizate, construcția cheltuielilor efectuate, felul in care este organizata activitatea contabila etc., în vederea determinării corecte a bazei de calcul a taxelor și impozitelor.

1.2 Componența sistemului fiscal

În componența sistemului fiscal intră: impozitul ca structură de bază, legislația fiscală cât și aparatul fiscal. Toate aceste elemente au rolul de a aplica legile fiscale.

Sistemul fiscal are următoarele obiective:

de finanțare a instituției bugetare (alocarea resurselor);

de stabilizare a activității economice și de corecție a dezechilibrelor, cu scopul de a asigura eficiența economică;

de redistribuire (redistribuirea bogăției și protecția persoanelor defavorizate social).

Analiza sistemică a domeniului fiscal îndeplinește următoarele sarcini:

definirea și explicarea unor concepte;

organizarea noțiunilor;

analizarea instrumentelor fiscale;

inventarierea și analiza tehnicilor fiscale;

analizarea relațiilor dintre economia de schimb, sistemul fiscal și economia publică;

administrarea creanțelor din sistemul fiscal;

stabilirea deciziilor și acțiunilor factorului uman pentru realizarea obiectivelor sistemului.

Analiza sistemică a domeniului fiscal are rolul de a contribui la explicarea modificării structurilor fiscale, a consecințelor pe care acestea le produc și la crearea unui nou sistem care să susțină evoluția civilizației umane.

În România sistemul fiscal este conceput și organizat pe trei componente:

Mecanismul fiscal;

Aparatul fiscal;

Impozitele, taxele și contribuțiile.

Mecanismul fiscal reprezintă totalitatea procedeelor tehnice și a metodelor de impunere prin care se realizează acțiunea de urmărire și percepere a impozitelor și taxelor.

Aparatul fiscal este reprezentat de organele specializate (Direcția de Inspecție Fiscală din ANAF, Direcția de Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, Administrația Finanțelor Publice și Direcțiile Județene de Inspecție Fiscală) care pun în mișcare mecanismul fiscal în scopul realizării obiectivului final, adică urmărirea și perceperea veniturilor bugetare.

Impozitele, taxele și contribuțiile reprezintă totalitatea resurselor financiare pe care statul le percepe și gestionează pentru a asigura un echilibru financiar cu ajutorul unui sistem de bugete (bugetele locale, bugetele trezoreriei statului, bugetele fondurilor speciale, bugetele asigurărilor sociale, bugetele altor instituții publice cu caracter autohton, bugetul de stat).

Se poate considera că sistemul fiscal cuprinde o multitudine de concepte, procese, metode, principii, ce au drept tinta: materia impozabilă, cote, subiecți fiscali, între care se manifestă relații care apar ca urmare a legiferării, proiectării, așezării și perceperii impozitelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului.

1.3 Impozitul

Impozitul este definit în general prin prisma funcțiilor sale clasice, acesta reprezentând o contribuție solicitată pentru asigurarea serviciului obligațiilor publice ale statului și ale activităților locale.

„Impozitul reprezintă prelevarea bănească obligatorie, generală și definitivă, realizata de stat din averea sau veniturile persoanelor fizice și/sau juridice în cuantumul și termenele prevăzute de lege, în scopul acoperirii cheltuielilor publice și intervenției statului în economie și societate, fără obligația din partea acestuia de a presta plătitorului un serviciu echivalent direct și imediat”

Impozitele reprezintă cea mai importantă formă de reținere către stat a unei cote din veniturile și averea contribuabililor, motiv pentru care investigarea acestora reprezintă o prioritate pentru autoritățile statului și pentru specialiștii în domeniu.

Altfel spus, impozitul reprezintă plata bănească, obligatorie, generală, definitivă și ne reciprocă, înfăptuita atât de persoanele fizice, cat si de persoanele juridice în favoarea bugetului de stat în cuantumul și la termenele precis stabilite de lege, fără ca statul sa fie obligat a presta plătitorului un echivalent direct și imediat.

O definiție mai recentă a impozitului o dă Alain Euzeby, care spunea că impozitul reprezintă o “prelevare pecuniară pretinsă a persoanelor, pe cale de autoritate, cu titlu definitive și fără contraprestație directă, în vederea acoperirii cheltuielilor publice și intervenției economice și sociale a puterilor publice”.

Prin aceste definiții, sunt scoase în evidență câteva caracteristici fundamentale ale impozitelor, după cum urmează:

caracterul universal, potrivit căruia impozitul este o îndatorire impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care obțin venituri din activități de orice natura, sau sunt posesorii un anumit tip de avere.

caracterul pecuniar, ce clasifică impozitul ca fiind, în general, o plată bănească, chiar dacă inițial existau și impozite în natură, iar mai nou, în unele state există modalități diverse se plată (prin titluri obligatare, de exemplu).

caracterul forțat, prin care statul are dreptul de a încasa impozite prin puterea de constrângere a cetățenilor, în numele suveranității statului.

caracterul definitiv, scoate în evidență faptul că sumele plătite cu titlu de impozit, nu sunt restituibile.

caracterul juridic, susține că dreptul de a institui și preleva impozite îi revine statului și instituțiilor acestuia.

caracterul financiar, care poate fi tradus prin aceea că, impozitul, este predestinate strict acoperirii cheltuielilor publice care satisfac interesele generale ale societății, impozitele fiind deci de utilitate publică.

lipsa contraprestației directe di partea statului, ceea ce le deosebește de taxe, care implică un raport de contraprestație directă.

Deciziile de politică fiscală influențează nu numai asupra structurii și comportamentului sistemului fiscal, dar constituie o componentă a politicii de stabilizare macroeconomică. Impozitele, prin rolul pe care îl îndeplinesc, se manifesta diferit de la o perioada la alta de dezvoltare economica, atât pe plan financiar, economic cat sip e plan social. “Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, acestea constituind mijlocul principal de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice”

Din punct de vedere economic, sarcina impozitelor se propaga prin intermediul deciziilor pe care statul le ia, de a interveni în activitatea economică având drept pârghie, impozitul.. Astfel, impozitele pot fi utilizate ca un mijloc de stimulare sau de reducere activității economice, de creștere ori de frânare a producției sau consumului pentru un anumit produs, de dinamizare sau de îngrădire a comerțului exterior. Funcția intervenționistă a impozitelor se propaga, deci, spre următoarele sensuri:

– Aceea de a incita (natalitatea, investițiile, asigurările, exportul) prin exonerări, deduceri, restituiri de impozite.

– Aceea de a inhiba (consumul produselor ce afectează sănătatea, deteriorarea mediului, formarea de averi excesive) prin suprataxarea asigurată de progresivitatea cotelor adiționale, celor de impunere, accizelor, monopolurilor fiscale, eco taxelor)

– Accea de a proteja (anumite ramuri, sectoare sau produse autohtone) cu ajutorul taxelor vamale.

Din punct de vedere social, atribuțiile impozitelor vizează mai multe direcții dintre care cele mai importante sunt: au rolul de a redistribui componente din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoanele fizice și juridice, prin funcțiile pe care le îndeplinește.

În structura plăților obligatorii sunt înscrise, de cele mai multe ori, impozitul pe profit, contribuțiile la fondurile de asigurare și protecție socială și alte impozite directe datorate asupra averii bugetului local și incluse în costurile firmei. Impozitul care afectează direct firma este cel asupra profitului, care reprezintă pentru întreprinzătorul privat ceea ce este salariul pentru angajatul său.

1.3.1 Principii specifice ale impozitului

“Concepția cu privire la un anumit impozit își găsește reflectarea în legea de instituire a acestuia. Mai întâi în aceste legi, în preambulul lor, se motivează, necesitățile care au condus la introducerea noului impozit, funcțiunile pe care acesta le are de îndeplinit. Ulterior, se precizează toate datele tehnice, pe care trebuie să le cunoască atât contribuabilii cât și organele fiscale, pentru ca impozitul să fie corect stabilit și încasat la timp.”

Materializarea și particularizarea fiecărui impozit are o importanță deosebit de mare, atât pentru organele fiscale, cât și pentru contribuabilii în sarcina cărora se instituie.

Prin urmare, impozitul conține următoarele elemente tehnice:

Subiectul impozitului (contribuabilul) este reprezentat de persoana fizică sau juridică, obligată prin lege la plata impozitului.

Suportatorul impozitului este persoana fizică sau juridica din veniturile căreia se achita, în mod efectiv, impozitele.

Obiectul impozitului denumit și materie impozabilă, constituie baza de calcul a impozitului, aceasta fiind reprezentată de bunuri, venituri, vânzare-cumpărare, valorificarea sau punerea în circulație unor produse, etc. Altfel spus, obiectul impozitului poate face referire la veniturile realizate de contribuabil, averea pe care o deține, sau cheltuielile/consumurile pe care le realizează contribuabilii.

Sursa impozitului coincide cu venitul sau averea din care contribuabilul plătește impozitul. Privit ca sursă a impozitului, venitul poate fi sub formă de salariu, profit, dividend, renta, pe când averea apare sub formă de bunuri mobile sau imobile și sub formă de capital. De precizat este faptul că in cazul impozitului pe venit, sursa impozitului coincide în toate cazurile cu obiectul impunerii, pe când, la impozitele pe avere, impozitul se suportă, de regulă, din veniturile realizate de pe urma respectivei averi.

Unitatea de impunere este unitatea de măsură în care se exprimă mărimea obiectului impozabil. Aceasta poate căpăta fie expresie monetară (în cazul impozitelor pe venit), fie expresie fizică (m2, hectar, etc.).

Cota impozitului este impozitul ce revine pentru fiecare unitate de impunere. Acesta poate fi reprezentat printr-o sumă fixă, sau o cotă procentuală (proporțional, progresivă sau regresivă), stabilită în funcție de materia impozabilă sau capacitatea contributivă a subiectului impozitului.

Asietatea fiscală sau modul de așezare a impozitului, cuprinde ansamblul de măsuri ce trebuie luate de către organele fiscal pentru identificarea subiecților impozabili, dimensionarea mărimii impozitului și perceperea la bugetul public a impozitelor.

Termenul de plată indică dată până la care subiectul impozabil trebuie să achite obligația fiscală. De precizat este faptul că momentul în care se naște obligația de plată, nu coincide cu momentul achitării obligației.

Pe lângă elementele tehnice prezentate anterior, actele normative cu caracter fiscal mai cuprind și alte precizări cu privire la autoritatea care instituie și administrează impozitul, veriga bugetară p care o administrează impozitul, eventualele facilitate fiscal acordate (exonerări, reduceri, scutiri), sancțiuni aplicate și cai de contestație.

1.4 Clasificarea Impozitelor

În practica fiscală există numeroase clasificări ale impozitelor, dintre care cele mai frecvent utilizate sunt:

1. După principalele trăsături de fond și de formă, impozitele pot fi reprezentate prin următoarea structura generala:

A) impozite directe;

B) impozite indirecte.

A. Impozitele directe se stabilesc nominal, fiind atribuite unor persoane fizice și/sau juridice, ținând seama de veniturile și/sau averea acestora și se stabilesc pe baza cotelor de impozit prevăzute prin lege. Aceste impozite se preleva direct de la contribuabil la anumite termene stabilite dinainte. O alta clasificare ce poate fi făcută pe baza impozitelor este gruparea acestora in funcție de principiile care stau la baza așezării lor, in impozite directe reale și impozite directe personale.

Impozitele reale, supranumite si impozite obiective sau pe produs, pot sa fie caracterizate prin legăturile ce le stabilesc cu anumite obiecte materiale (clădiri, fabrici, pământ, magazine etc.) făcându-se abstracție de situația personală a subiectului impozabil.

Impozitele personale sunt caracterizate, in cea mai mare măsură, de situația particulara a subiectului impozabil, de aceea, mai sunt cunoscute si ca impozite subiective.

Daca ne raportam la materia impozabilă vizată, impozitele personale se pot clasifica in:

impozite pe venit (impozite pe veniturile persoanelor fizice și veniturile persoanelor juridice)

impozite pe avere (care vizează impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe creșterea averii sau impozite pe circulația averii).

B. Impozite indirecte nu se pot stabili direct și nominativ asupra subiectului impozabil, ci se așează asupra vânzării bunurilor (de consum, de lux etc.) și a serviciilor (hoteliere, de transport, spectacole, etc.). Dacă in primul caz, impozitele directe se concentrau pe venituri și/sau avere, de aceasta data, impozitele indirecte țintesc cheltuirea acestora. Putem structura impozitele indirecte după urmatoarea clasificare:

1. După formele de manifestare:

– Taxe vamale;

– Taxe de înregistrare și timbru;

– Monopoluri fiscale;

– Taxe de consumație sau accize;

2. După materia impunerii:

– Impozite pe avere;

– Impozite pe venit;

– Impozite pe cheltuieli.

In cazul in care impozitele pe venit și impozitele pe avere vizează existența acestora, impozitele pe cheltuieli vizează tocmai cheltuirea veniturilor și a averilor.

3. După obiectivul analizat la introducerea lor, impozitele se pot grupa în:

– Impozite cu caracter de ordine.

– Impozite financiare (cu caracter fiscal);

Impozitele de ordine se manifesta prin limitarea, in primul rand, a unei acțiuni sau prin atingerea unei tinte dinainte fixate, fara a avea caracter fiscal.. Astfel, prin impunerea unor taxe ridicate la vânzarea unor bunuri precum alcoolul sau tutunul, se urmărește îngrădirea consumului acestora ținând cont de urmările lor nocive asupra organismului uman.

Impozitele financiare sunt implementate în vederea obținerii de venituri pentru acoperirea cheltuielilor statului. Din această categorie fac parte: impozitele pe venit, taxele de consumație ș.a.

4. După ocurenta cu care se conectează la bugetul statului, impozitele pot fi:

– Incidentale sau întâmplătoare, atunci când impozitele se hotărască și se colectează o singură dată (de exemplu: impozitul pe substanța averii sau pe câștigul excepțional de război).

– Permanente, când se percep periodic (cel mai adesea la interval de un an) la bugetul statului;

5. După domeniul de cuprindere a materiei impozabile:

– Impozite sintetice.

– Impozite analitice;

Impozitul sintetic este așezat asupra unui ansamblu de operațiuni sau de venituri și constă în impunerea acestui ansamblu de operațiuni sau de venituri doar o singură dată.

Impozitul analitic este un impozit stabilit asupra elementelor unui patrimoniu sau asupra unei operații izolate, respectiv asupra unei singure spete de venit denumită cedulă.

Impozitul analitic este cel mai frecvent așezat în cote proporționale, pe când impozitul sintetic este fixat, de regulă, în cote progresive. Impozitele sintetice sunt cele mai eterogene din punct de vedere economic, și au un potențial fiscal mult mai bun decât impozitele analitice.

6. După instituția care le supraveghează, în statele de tip federal întâlnim: impozite federale, impozite ale statelor (provinciilor) membre ale federației și impozite locale, iar în statele de tip unitar se deosebesc: impozite ale administrației centrale de stat și impozite ale colectivităților locale.

Impozitele mai pot fi grupate și după alte criterii, astfel:

in funcție de modul de așezare: impozite specifice și impozite ad-valorem;

in funcție de tipul cotelor de impunere folosite: impozite proporționale, impozite progresive, impozite regresive;

in funcție de modul de stabilire al sarcinii fiscale: impozite de repartiție și impozite de cotitate etc.

1.5 Importanța impozitelor și taxelor

“Definit, în general, prin prisma funcțiilor sale clasice, impozitul reprezintă o contribuție solicitată pentru asigurarea serviciului obligațiilor publice ale statului și ale activităților locale. Fiind o categorie financiară cu caracter istoric, a cărui apariție și utilizare este legată de existența statului și a banilor, care reflectă relațiile interne dintre elementele sistemului fiscal, impozitul reprezintă o formă de prelevare a unei părți din venituri și/sau avere persoanelor fizice și juridice în vederea satisfacerii unei nevoi publice. Această prelevare se face în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.”

Taxa este o formă a impozitului indirect, ce ilustrează, în general, suma de bani achitată de o persoană fizică/juridică pentru un serviciu prestat plătitorului de către stat sau instituțiile sale. Aceasta conține pe lângă costul serviciului prestat și unele elemente de impozit.

Impozitele se manifestă diferit de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta, atât pe plan financiar cât și pe plan economic și social.

Cel mai important rol al impozitelor se exprima pe plan financiar, în sensul că impozitele reprezintă principalul mijloc de procurare a resurselor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice.

Pe plan economic, impozitele acționează prin interludiul deciziilor pe care statul le ia de a influenta activitatea economică cu ajutorul impozitelor.

Pe plan social, rolul impozitelor se concentrează în mai multe direcții, acestea fiind: rolul lor de instrument de redistribuire a unei părți din produsul intern brut între clase și pături sociale, între persoane fizice/juridice ș.a.

În ceea ce privește termenele de plată, pentru impozite sunt stabilite la date fixe, iar pentru taxe sunt stabilite în momentul solicitării sau după efectuarea prestației serviciilor.

Cuantumul impozitului se stabilește, în principal, în funcție de venitul impozabil, în timp ce mărimea taxei este influențată de natura serviciului prestat.

II. STUDIU DE CAZ : PARALELA ÎNTRE FISCALITATEA ROMÂNIEI ȘI A BULGARIEI

2.1 Indicatori macroeconomici – Romania vs. Bulgaria

Indicatorii macroeconomici sunt date statistice care indică starea actuală a economiei unui stat, în funcție de un anumit domeniu economic (industrie, piața forței de muncă, comerț, etc.) Aceste date sunt publicate cu regularitate la un anumit moment de către agențiile guvernamentale și de către sectorul privat.

Rata dobânzii

Ratele dobânzilor joacă rolul cel mai important în modificarea prețurilor monedelor de pe piața de schimb valutar. Ca instituții care stabilesc ratele dobânzilor, băncile centrale sunt, prin urmare, actorii cei mai influenți în acest proces. Ratele dobânzilor influențează și dictează fluxurile de investiții. Atunci când băncile centrale schimbă ratele dobânzilor, acest fapt determină ca fluxurile de investiții să experimenteze fluctuații.

În țările în care se utilizează un model bancar centralizat, ratele dobânzilor sunt stabilite de către banca centrală.

În prima etapă de determinare a ratei dobânzii, observatorii economici ai guvernului creează o politică care să contribuie la asigurarea stabilității prețurilor și a lichidității pentru țară. Această politică este verificată în mod curent pentru a se asigura că furnizarea de bani în economie nu este nici prea mare (făcând prețurile să crească), nici prea mică (cauzând o scădere a prețurilor).

Pentru că băncile de retail sunt de obicei primele instituții financiare prin care se pot injecta bani pentru economie, acestea sunt principalele instrumente utilizate de banca centrală pentru a manipula oferta de bani. Prin ajustarea ratelor dobânzilor la banii pe care îi împrumută clienților sau altor bănci de retail, banca centrală este în măsură să reglementeze oferta de bani utilizatorului final (persoane fizice și companii).

În cazul în care factorii de decizie de politică monetară doresc să scadă oferta de bani, aceștia vor crește rata dobânzii, ceea ce face mai atractivă depunerea de fonduri și se vor reduce astfel împrumuturile. Pe de altă parte, în cazul în care directorii doresc să mărească oferta de bani, aceștia vor scădea rata dobânzii, iar tendința de împrumut va crește.

În România, deciziile privind ratele dobânzilor sunt luate de către Consiliul Băncii Naționale a România (Banca Națională a României).

Banca Națională a România a menținut rata dobânzii de referință la 1,75%, în 2015, în 2016, atingând un minim record de 0,57%. Rata dobânzii din România este în medie de 6.47% din 2005 până în 2016, atingând un maxim de 12,50 în luna mai a anului 2005 și un minim record de 0,57% în lună martie a anului 2016.

Rata dobânzii în Bulgaria este raportată de către Banca Națională a Bulgariei. Rata dobânzii de referință în Bulgaria, în momentul actual a înregistrat un nivel de 0% și are o medie de 1.48% din 2005 până în 2016, atingând un maxim de 5,77% în luna decembrie a anului 2008 și un nivel record de mic de 0% în luna februarie 2016.

Produsul Intern Brut

PIB-ul este măsura cea mai largă a economiei unei țări, și reprezintă valoarea economică totală a tuturor bunurilor și a serviciilor produse într-o anumită țară în cursul unui an dat.

România are o economie de piață, cu un nivel de dezvoltare superior ce o situează pe locul al 17-lea din Uniunea Europeană, în funcție de nivelul PIB nominal total și pe locul 13, în funcție de paritatea puterii de cumpărare. Prăbușirea regimului comunist în 1989, reformele de la sfârșitul anilor 1990, 2000 și 2007 și aderarea sa la Uniunea Europeană au condus la îmbunătățirea perspectivelor economice.

Până în 2009, creșterea economică românească a fost printre cele mai rapide din Europa (8,4 % în 2008, de trei ori mai mare decât media UE). Țara este un lider regional în mai multe domenii, cum ar fi IT și producția de autovehicule.

În perioada recentei crize economice, România a fost puternic afectată. Pe plan economic, deciziile de combatere a crizei s-au finalizat cu reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, desființarea a mii de locuri de muncă de la stat, creșterea TVA de la 19% la 24%, și nu în ultimul rând, contractarea unui împrumut de 20 miliarde EURO. Cu toate acestea, în ultimii ani, economia României urmează un traseu ascendent, lucru demonstrat de evoluția PIB de la un an la altul.

Economia Bulgariei funcționează pe principiile pieței libere, care are un sector privat într-o proporție mai mare și unul public, într-o proporție mai mică. Bulgăria este o țară cu venituri medii superioare industrializate potrivit Băncii Mondiale. S-a înregistrat o creștere economică rapidă în ultimii ani, produsul intern brut ajungând la 56,71 miliarde $ în 2014, iar valoarea medie a salariului lunar atingând nivelul de 897 de leva (459 euro) în aprilie 2015.

În timpul crizei financiare din 2007-2010, Bulgaria a înregistrat o scădere în economia de 5,5% în 2009, dar restabilit rapid niveluri pozitive de creștere până la 0,2% în 2010, în contrast cu alte țări balcanice. Cu toate acestea, creșterea a continuat să să fie slabă în anii următori, permițând atingerea nivelului de dinaintea crizei din PIB abea în anul 2014.

Productivitatea scăzută și competitivitatea pe piețele europene și mondiale deopotrivă, datorită finanțării inadecvate a cercetării și dezvoltării și lipsa unei politici de dezvoltare clar definită, rămân un obstacol semnificativ pentru investițiile străine și creșterea economică.

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor

PIB-ul pe cap de locuitor este o măsură a producției totale a unei țări care ia produsul intern brut (PIB) și îl împarte la numărul de persoane din țară. PIB-ul pe cap de locuitor este util mai ales atunci când se compară o țară la alta, deoarece arată performanța relativă a țărilor. O creștere pe cap de locuitor de creștere a PIB-ului semnale în economie și tinde să se traducă printr-o creștere a productivității.

Produsul Intern Brut pe cap de locuitor în România a fost de 6195,84 USD în 2014. PIB pe locuitor în România este echivalent cu 49 la sută din media PIB per capita din lume. PIB-ul pe cap de locuitor în România, este în medie 4296,98 USD din 1980 până în 2014, atingând un record de 6195,84 USD în 2014 și un minim record de 3087,52 USD în 1992..

In Bulgaria, produsul Intern Brut pe cap de locuitor, a fost înregistrat in 2014 la 4915,85USD. PIB pe locuitor al Bulgaria ajunge la procentul de 39 la suta din media statelor lumii. In medie, PIB-ul pe cap de locuitor în Bulgaria este de 3236,85 USD din 1980 până în 2014, atingând nivelul maxim de 4915.85 USD în 2014 și un nivel record de 2214.02 USD în 1980.

In fiecare stat, PIB pe cap de locuitor este raportată de către Banca Mondială.

Creșterea economică

Creșterea economică este un proces complex, care vizează sistemul economic în ansamblul său și în dinamica sa.

Creșterea economică exprimă acele modificări care au loc într-un anumit interval de timp și într-un anumit spațiu în sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice în strânsă legătură cu factorii lor determinanți.

Aceste rezultate pot fi măsurate cu ajutorul unor indicatori semnificativi pentru aprecierea dinamicii economice a unei țări: P.I.B., P.N.B. și V.N., atât pe total, cât și pe locuitor.

Prin conținutul său, creșterea economică înseamnă o evoluție pozitivă, ascendentă a economiei naționale, dar care nu exclude oscilații conjuncturale, chiar și regrese economice temporare. Aprecierea că o economie națională înregistrează o creștere economică se bazează pe existența tendinței creșterii pozitive reale.

Datele publicate de Institutul Național de Statistică au arătat că economia a crescut cu 3,8% anual, în T4 2015. Expansiunea a fost susținută în principal de creșterea consumului și a investițiilor fixe. Date de frecvență înaltă sugerează că economia rămâne pe o bază solidă. Cu toate acestea, politicile fiscale de relaxare, creșteri salariale și reduceri de TVA care au declanșat un boom-ul de consum sunt, de asemenea, cauza slăbirii bilanțul guvernului.

Economia Bulgariei sa accelerat și sa extins la cel mai rapid ritm din ultimii aproape cinci ani in T4 2015. Rezultatul se datoreaza unei îmbunătățiri semnificative atât în ​​consumul total, cat și al investițiilor fixe. Condițiile pieței forței de muncă au fost favorabile în 2015, șomajul a scăzut la un minim al ultimilor cinci ani, care a stimulat consumul privat. Mai mult decât atât, guvernul bulgar a crescut cheltuielile publice datorită fondurilor UE. Referitor la sectorul extern, exporturile Bulgariei au revenit în mod substanțial în 2015 și, astfel, au contribuit în mod pozitiv la creșterea economică globală.

Datoria publică

Totalitatea obligațiilor financiare directe și indirecte asumate de către autoritățile administrației publice centrale și locale față de piața internă și/sau externă de capital datoria publică. Obligațiile financiare directe sunt rezultatul contractării directe de către autoritățile publice centrale și locale a împrumuturilor de la diverși creditori, persoane fizice și juridice rezidente sau nerezidente în țara debitoare

În 2015 datoria publică din România a fost de 67,172 milioane de dolari, a scăzut cu 11,606 milioane din 2014 încoace. Această sumă înseamnă că datoria în 2015 a ajuns la 39,2% din PIB-ul României. Din grafic, putem observa evoluția datoriei publice. Poziția României s-a îmbunătățit în 2015, în comparație cu anii precedenți, când datoria publică a avut un curs ascendent până în 2014.

În prezent, România are o datorie publică ce o situează pe locul 78 la nivel mondial.

În 2015 datoria publică a Bulgariei a fost de 13,063 milioane de dolari, a crescut cu 2.261 milioane din 2014 încoace.În prezent, datoria publică a Bulgariei o situează pe locul 34 la nivel mondial.

În deceniul care a condus la aderarea la UE, Bulgaria a adoptat reforme dificile pentru a construi stabilitatea macroeconomică și pentru a stimula creșterea economică. Ea a construit tampoane fiscale prin acumularea unor excedente fiscale între 2004 și 2008, și a redus datoria publică de la peste 70 % din PIB în 2000 la 13,3 la sută în anul 2008, al doilea cel mai scăzut nivel datoriei în UE, iar în ultimii ani, datoria publică a crescut considerabil, ajungând în 2015 la 27% din PIB.

Deficitul bugetar

Deficitul bugetar este opusul surplusului bugetar care are loc atunci când veniturile fiscale depășesc cheltuielile publice. Deficitul care se bazează pe diferența dintre suma cheltuielilor publice ocazionate cu plățile prin transferuri și cele pentru cumpărare de bunuri și servicii publice și suma veniturilor fiscale este considerat deficit primar. Dacă la deficitul primar se adaugă plățile de dobânzi aferente împrumutului de stat, înscrise în buget sub formă de cheltuialã publică, se obține deficitul total. Deficitul total înregistrat într-un an poate fi divizat în două componente:

deficitul structural, care are loc atunci când bugetul ajustat în mod ciclic este în deficit;

deficitul ciclic, care este definit ca deficitul bugetar total minus deficitul structural.

Deficitele bugetare au devenit, în societatea modernă, un fenomen cvasi obișnuit, pe fundalul amplificării cheltuielilor publice și deteriorării situației financiare a multor state, mai mult sau mai puțin dezvoltate.

Existența deficitului bugetar se datorează mai multor cauze, dintre care pot fi enumerate următoarele:

scăderea producerii de bunuri și servicii în economie, per ansamblu;

creșterea cheltuielilor în scopul realizării anumitor programe sociale;

creșterea activității sectorului obscur al economiei;

creșterea cheltuielilor marginale ale producției sociale;

emisiunea monetară în exces și care să nu justifice o creștere economică.

România a înregistrat un deficit bugetar egal cu 0,70 la sută din Produsul Intern Brut al țării în 2015. Deficitul bugetar este în medie de -3.10 la sută din PIB, din 1993 până în 2015, atingând un maxim de 0,50 la sută din PIB în 1993 și un nivel minim de -9.10 la sută din PIB în 2009. În anul 2016 se preconizează un deficit bugetar în jurul valorii de -3 la sută din PIB, datorită măsurilor fiscale adoptate în România începând cu anul 2016.

Bulgaria a înregistrat un deficit bugetar egal cu 2,10 la sută din Produsul Intern Brut al țării în 2015. Deficitul bugetar în Bulgaria în medie -0.48 la sută din PIB, din 1997 până în 2015, atingând un maxim de 1,80 la sută din PIB în 2004 și un nivel record de -5.40 la sută din PIB în anul 2014.

Inflatia

Într-o economie de piață, prețurile bunurilor și serviciilor se pot modifica oricând. Unele prețuri cresc, altele scad. Se poate vorbi de inflație atunci când se înregistrează o creștere generalizată a prețurilor bunurilor și serviciilor, nu doar ale unor articole specifice. În consecință, cu un euro se poate cumpăra mai puțin, respectiv un euro valorează mai puțin decât valora anterior.

Inflația este un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează și conduc la o stabilitate a prețurilor de consum.

Consecințele inflației sunt: scăderea puterii de cumpărare a populației; redistribuirea veniturilor și avuției; este stimulată înclinația spre consum și este descurajată înclinația spre economisire; inflația avantajează debitorii (în moneda națională); rata dobânzii este influențată de rață inflației.

Consecințele inflației pe care le suportă populația, viața social-economică în ansamblul ei sunt cunoscute sub denumirea de cost al inflației.

În România, în luna ianuarie 2016, rata anuală a inflației a fost de -2,1%. Datele INS arata că prețurile de consum au scăzut în februarie, în medie, cu 0,24% comparativ cu luna ianuarie, însă evoluția a fost diferită de la o categorie de produse la alta.

Astfel, alimentele s-au scumpit, în medie, cu 0,34% în februarie față de luna precedentă, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,27%, iar prețurile serviciilor au scăzut, în medie, cu 1,14%.

Rata inflației în Bulgaria a fost înregistrată la -1.50 la sută în lună martie 2016. În medie, rata inflației este de 73.21 la sută din 1996 până în 2016, atingând un maxim de 2019.50 la sută în martie 1997 și un nivel record de -2.60 la sută în luna februarie din 2014.

Șomajul

Șomajul este un fenomen contemporan, complex, cuprinzător, care include în sfera sa aspecte economice, sociale, politice, psihologice și morale.

Dicționarul explicativ îl definește ca un fenomen economic caracteristic societății capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariați rămân fără lucru, ca urmare a decalajului dintre cererea și oferta de forță de muncă. Este o stare negativă a economiei care constă în nefolosirea unei părți din forța de muncă salariată.

Șomajul se manifestă inegal pe țări, zone, perioade, sexe, vârsta, calificare profesională. Afectează de cele mai multe ori tinerii și femeile, iar prelungirea în timp mărește riscul degradării competenței profesionale și dificultatea de reintegrare.

Cauza șomajului involuntar este insuficientă cererii de consum. Cum cererea de forță de muncă e derivată din cererea pentru bunurile la producerea cărora este folosită, explicația șomajului involuntar nu se găsește pe piața muncii, ci pe piața bunurilor și serviciilor. O reducere a investițiilor din diverse motive (rata dobânzii ridicată, rata profitului inacceptabilă pentru întreprinzător, conjunctura nefavorabilă) va reduce într-o etapă următoare producția, întreprinzătorii nu mai sunt interesați să ceară angajări, iar prețul de vânzare coboară.

Diferența între volumul ocupării anterioare și cel existent în noile condiții este șomaj involuntar, pentru că acești lucrători ar accepta lucrul la salariul curent al pieței, dar cererea este insuficientă datorită scăderii investițiilor, care numai încurajează investitorii să angajeze salariați.

Rata șomajului în România a scăzut la 6,40 la sută în martie, de la 6.50 la sută în luna februarie 2016. În medie, rata șomajului este de 6,93 la sută din 2006 până în 2016, atingând un maxim de 8,10 la sută în lună martie a anului 2010 și un nivel minim de 5,40 la sută în septembrie 2008

Bulgăria a înregistrat o rata șomajului de 9,2 % în luna septembrie 2015, ceea ce a reprezentat o scădere de 0,1 %, comparativ cu luna precedentă și o scădere de 1,3 %, comparativ cu luna septembrie 2014. Cele mai recente cifre ale Agenției ocuparea forței de muncă, arată faptul că rata șomajului a continuat să scadă pentru a șasea lună consecutiv. Un total de 302 775 de persoane erau înregistrate ca șomeri în septembrie: ceea ce a reprezentat o scădere de 4046 persoane față de luna august. Comparativ cu luna septembrie 2014, numărul de persoane înregistrate ca șomeri a scăzut cu 42 600, reprezentând cea mai mare scădere pentru luna septembrie din anul 2008. Numărul tinerilor (sub 29 de ani), înregistrați ca șomeri s-au ridicat la 46 197 de persoane, reprezentând 15,3 % din totalul persoanelor aflate în șomaj.

2.2 Fiscalitatea României

România după o creștere economică nefavorabilă, bazată în cea mai mare parte pe un consum finanțat pe datorie, s-a confruntat la sfârșitul anului 2008 și începutul anului 2009 cu o aterizare dură ce a avut repercusiuni neașteptate: scăderea accentuată a veniturilor la bugetul statului, scăderea pieței imobiliare, diminuarea exporturilor, devalorizarea accentuată a monedei naționale, blocarea creditații, diminuarea industriei construcțiilor și a vânzării bunurilor de folosință pe termen lung și reapariția indisciplinei financiare. Mediul afacerii a început să fie tot mai expus scăderii drastice a profiturilor, insolvenței, iar populația a fost tot mai des confruntată cu erodarea veniturilor și economiilor și cu perspectiva șomajului. Astfel deficitul bugetar a crescut de la 1,3% din PIB în anul 2004 la 5,2% din PIB în anul 2008.

Începând cu 1 ianuarie 2016, au intrat în vigoare prevederile noului Cod fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.:

Datorează impozit pe veniturile microintreprinderilor persoanele juridice române care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții la data de 31 decembrie 2015:

au realizat venituri, altele decât cele obținute din desfășurarea următoarelor activități: activități în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital (cu excepția activităților de intermediere în aceste domenii), în domeniul jocurilor de noroc, activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere și gazelor naturale.

au realizat venituri, altele decât cele din consultanță și management, în proporție de peste 80% din veniturile totale;

au realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro;

capitalul social al acestora este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;

nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii.

Persoanele juridice române plătitoare de impozit pe profit comunică organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntrerupătorilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului pentru care se plătește impozitul pe veniturile întreprinderilor.

În anul 2016 se aplică noi cote de impunere pentru veniturile realizate de microintreprinderi, diferențiate în funcție de numărul de salariați, astfel:

A) 1% pentru microintreprinderile care au peste 2 salariați, inclusiv;

B) 2% pentru microintreprinderile care au un salariat;

C) 3%, pentru microintreprinderile care nu au salariați.

D) 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării pentru persoanele juridice române nou-înființate care au cel puțin un salariat și sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acționarii/asociații lor nu au deținut titluri de participare la alte persoane juridice.

Pentru determinarea impozitului pe veniturile microintreprinderilor, începând cu 01 ianuarie 2016 la baza de impunere se adăugă și rezervele (altele decât cele ce reprezintă facilități fiscale), reduse sau anulate, reprezentând rezerva legală, rezerve din reevaluarea mijloacelor fixe, inclusiv a terenurilor, care au fost deduse la calculul profitului impozabil și nu au fost impozitate în perioada în care microintreprinderile au fost și plătitoare de impozit pe profit precum precum și rezervele reprezentând facilități fiscale, constituite în perioada în care microintreprinderile au fost și plătitoare de impozit pe profit, care sunt utilizate pentru

Majorarea capitalului social, pentru distribuire către participanți sub orice formă, pentru acoperirea pierderilor sau pentru oricare alt motiv.

În domeniul T.V.A.:

În ceea ce privește taxa pe valoare adăugată, începând cu 01 ianuarie 2016 cota standard TVA este 20% iar de la 01 ianuarie 2017 se va reduce la 19%.

Cota de 9% se va aplica și asupra livrărilor de apă potabilă și apă pentru irigații în agricultură.

Cota de TVA s-a redus de la 9% la 5% pentru: accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură și arheologice, grădini zoologice și botanice, târguri, expoziții și evenimente culturale, evenimente sportive, cinematografe, livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, cu excepția celor destinate exclusiv sau în principal publicității.

În aria de activitate a contribuțiilor sociale:

Contribuția individuală de asigurări sociale și contribuția datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate și contribuția datorată de angajator la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Contribuția individuală la bugetul asigurării pentru șomaj și contribuția datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat.

Contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, datorate de persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajator potrivit art. 4 din Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu completările și modificările ulterioare.

În ceea ce privește definirea veniturilor pentru care există obligația de calcul, declarare, plată și reținere a contribuțiilor sociale, se formează un cadru legislativ unitar precum și un model de calcul care să cuprindă în general aceleași categorii de venituri. Se vor declara obligațiunile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, deasemenea și persoanele asigurate, acestea se vor efectua printr-o singură declarație depusă la autoritatea fiscală competentă.

Cota de impozitare pe dividende este de 5%, aplicabilă dividendului brut. Impozitul pe dividende nu se va plăti dacă persoana juridică română care beneficiază de dividende deține minim 15% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniți până la data plății dividendelor. Privitor la perioada minimă de deținere a participației, condiția care trebuie avută în vedere este o perioadă de 2 ani consecutivi împliniți la data plații dividendelor. În cazul persoanelor fizice care realizează venituri din dividende, în anul 2016 acestea nu vor datora contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru aceste venituri, dacă vor realiza concomitent venituri din alte surse unde plătesc deja contribuție de asigurări sociale de sănătate.

Taxele vamale sunt impozite indirecte ce se percep de către stat asupra tranzitului de mărfuri, import, export, persoanele fizice sau juridice care au activități în aceste domenii fiind și plătitorii taxelor.

Taxele vamale de export: se întâlnesc întâmplător, deoarece statele sunt interesate de încurajarea exportului de mărfuri care reprezintă principalul mijloc de cumpărare a resurselor valutare. Atunci când se percep totuși astfel de taxe, ele au fie un scop fiscal, fie un scop economic.

Taxele vamale de tranzit se găsesc asupra mărfurilor ce fac obiectul comerțului exterior, cu ocazia trecerii lor pe teritoriul unei alte țări. Aceste taxe se utilizează tot mai rar, deoarece statele încurajează tranzitul de mărfuri pentru a obține încasări în valută sub forma tarifelor pentru utilizarea căilor ferate, utilizarea drumurilor publice etc. Anumite avantaje indirecte totodată se au în vedere, cu caracter fiscal decurgând din utilizarea rețelei hoteliere, vânzări de bunuri către străini, activități de antrepozitare, activități desfășurate în zone libere etc.

Cele mai întâlnite taxe vamale de import se achită de importator, în momentul în care mărfurile trec frontiera țării importatoare, ele având un caracter fiscal sau protecționist.

În raport cu gradul de protecție a pieței naționale taxele vamale sunt:

Liberale, în care nivelul prețului extern al unui produs se va majora cu o taxă care să permită însă ca prețul intern al produsului importat să fie totuși mai mic decât prețul de producție intern al produsului respectiv.

Egalizatoare, în care taxa vamală va determina un preț unic pentru produsele importate și cele de producție internă.

Restrictive, în care taxa vamală va determina că nivelul prețului intern al produsului importat să fie mai mare decât prețul unui produs similar de producție internă.

Prohibitive, în care taxa vamală determină creșterea exagerată a prețului intern al produsului importat, încât prezența sa pe un anumit teritoriu vamal devine lipsită de interes.

Valoarea în vamă a produselor importate este baza de calcul a taxelor vamale, ea se va determina pornind de la prețul extern în valută plătit sau de plătit, în conformitate cu factura externe la care se adaugă în măsura în care au fost efectuate, dar nu au fost incluse în prețul mărfii următoarele:

Cheltuielile de transport ale produselor importate până la frontieră română (portul său locul de import care se află la frontieră).

Cheltuielile de încărcare – descărcare și de manipulare, conexe, transportului mărfurilor importate, aferente parcursului extern.

Costul asigurării pe parcursul extern.

Orice persoană care are în proprietate o clădire aflată în România trebuie să plătească, anual, impozit pe clădire. În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spațiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa.

Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriere, date în administrare ori în folosință după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri.

În anul 2016 impozitul pe clădiri se aplica diferențiat pentru clădirile rezidențiale și pentru clădirile nerezidențiale. Impozitul se calculează după reguli diferite pentru persoane fizice și pentru persoane juridice.

În cazul persoanelor juridice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2% asupra valorii impozabile a clădirii pentru clădirile rezidențiale iar pentru clădirile nerezidențiale prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2%-1,3%.

În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă a clădirii în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este 5%.

În cazul în care proprietarul clădirii pentru care se datorează taxa pe clădiri nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 3 ani anteriori anului de referință, diferența de taxă până la cota de 5% va fi datorată de proprietarul clădirii.

În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii pentru clădirile rezidențiale iar pentru clădirile nerezidențiale prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:

valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință;

valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință;

valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință.

În vederea stabilirii impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2016:

persoanele fizice care la data de 31 decembrie 2015 au în proprietate clădiri nerezidențiale sau clădiri cu destinație mixtă au obligația să depună declarații până la data de 31 martie 2016 inclusiv;

persoanele juridice au obligația să depună declarații privind clădirile pe care le dețin în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinația și valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 martie 2016 inclusiv;

Tabelul 2.1

Obligațiile de plată ale persoanelor fizice

Tabelul 2.2

Obligațiile de plată ale persoanelor juridice:

2.3 Fiscalitatea Bulgariei

Sistemul fiscal din Bulgaria este unul stabil, taxele și impozitele au rămas constante de aproape 20 de ani, cu excepția T.V.A. care s-a modificat acum 10 ani.

În Bulgaria taxa pe venit pentru orice persoană este calculată la valoarea fixă de 10%. O persoană fizică în Bulgaria trebuie să plătească impozit pe venit ca angajat dar și pe venitul realizat că liber-profesionist. În cazul unei persoane care devine rezident permanent în Bulgaria, impozitul îi va fi calculat atât pe venitul câștigat în Bulgaria cât și pe cel realizat în străinătate. Un rezident străin care este angajat în Bulgaria plătește impozit doar pe venitul realizat în Bulgaria.

Unele forme de venit, în Bulgaria, sunt scutite de impozit după cum urmează:

Profitul pe vânzarea titlurilor de valoare

Dobânda primită de o persoană pe depozitele atrase de bănci comerciale locale

Subvenții pentru copii plătite de către stat

Subvenții pentru studenții rezidenți în Bulgaria pentru studii în Bulgaria ți în străinătate

Premii de la loterii și jocuri

Premii acordate de stat pentru lucrări culturale etc.

Companiile înregistrate în bulgăria sunt răspunzătoare pentru impozitul pe profit.De asemenea, impozitul pe profit este plătit de străini care desfășoară operațiuni comerciale în Bulgaria, printr-o locație comercială. Companiile care nu sunt înregistrate în Bulgaria, și care nu funcționează în țară, printr-o locație comercială vor plăti doar impozitul pe câștigurile generate în Bulgaria. Impozitul pe profit este de 10% și este reglementată prin Legea de impozit pe profit.

Organizatorii jocurilor de noroc și pariuri trebuie să plătească o taxă de jocuri de noroc pe bază de pariurile făcute sau numărul de mașini de jocuri de noroc exploatate. Rata de impozitare este 15%. Taxa pentru utilizarea de aparate de joc se bazează pe numărul de mașini.

Persoanele care efectuează transport maritim comercial vor plăti impozit de 10% pe operațiunile navelor lor, pe baza tonajului navei net pe zi de funcționare.

Anumite venituri ale persoanelor juridice străine sunt impozite la sursă. Rata este de 10%.

Un impozit de 5% se percepe pe dividende și acțiuni în lichidare distribuite de către entități juridice locale de la:

persoane juridice străine, cu câteva excepții;

locale non-comerciale persoanelor juridice, inclusiv autoritățile locale

Taxa nu este reținută la sursă în cazul în care dividendele și acțiunile sunt distribuite la:

entități juridice participante în societate ca un reprezentant al statului;

un fond mutual;

entitate juridică străină, care, în scopuri fiscale este o entitate locală din UE sau SEE.

Venituri obținute din drepturile de autor și licență sunt impozabile la sursă, la o rată de 5% atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții:

În cazul în care beneficiarul de venit este o persoană juridică străină dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau are locația comercială într-un stat membru al Uniunii Europene.

În cazul în care beneficiarul de venit este o entitate juridică local, plătitoare de impozite sau o persoană a cărei locație de afaceri din Bulgaria este un contribuabil, este afiliat cu persoane juridice străine.

Tipul de impozit datorat pe venitul lor de către persoane fizice este:

impozitul pe alocația totală a impozitului anual – 10%

impozitul pe alocația impozitului anual – 15%

impozit final – 10,7% sau 5%

Venituri din relațiile de muncă, alte activități de afaceri (de lucru ca un profesionist independent sau un comerciant, etc.), mijloace de închiriere și de altă natură care să permită utilizarea drepturilor de proprietate sau în schimbul unei plăți, venituri din transferul drepturilor de proprietate sau de venituri și din alte surse sunt supuse impozitului pe alocația totală a impozitului anual.

Venituri din activități ca un comerciant unic și de persoane fizice înregistrate ca fermieri sau producători de tutun este supusă impozitului pe alocația totală a impozitului anual, care se percepe în același mod ca și impozitul pe comercianții individuali.

Un impozit final de 5% se percepe pentru venituri obținute de către persoane private locale. Rata de impozit de 5% este valabilă pentru veniturile din dividende și acțiuni de lichidare de care beneficiază persoanele fizice locale și străine private și 7% pentru venitul impozabil în cadrul politicilor este de 15 ani sau mai mult). Pentru toate celelalte venituri exigibile, rata este de 10%.

Vânzările la distanță sunt efectuate de către persoane înregistrate în scopuri de TVA într-un stat membru al Uniunii Europene pentru persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA într-un alt stat. Bunurile sunt transportate de către sau la costul de furnizor de la un stat membru diferit de destinație a mărfurilor.

Triangulația este furnizarea de bunuri între trei TVA – înregistrate de persoane, în trei state membre diferite A, B, C, și care îndeplinesc simultan următoarele condiții:

Persoană înregistrată în țara A (furnizorul) furnizează bunuri către o persoană înregistrată în țara B (intermediar), care apoi le furnizează la o persoană înregistrată în țara C (destinatar);

Vânzarea mărfurilor trece direct de la A la C;

Intermediarul nu este înregistrat în scopuri de TVA în A și C;

Destinatarul percepe TVA în calitate de destinatar al mărfurilor.

În ceea ce privește importurile și exporturile, trebuie să se aibă în vedere:

Importurile de bunuri sunt definite ca aprovizionarea cu zero-rating în cazul în care persoana înregistrată în scopuri de TVA care efectuează livrarea are dreptul de a compensa un credit fiscal. Importurile înseamnă importul de bunuri din afara Comunității în țară. Ar trebui amintit faptul că mărfurile care sosesc în țară dintr-un alt stat membru sunt, de asemenea, considerate ca mărfurile importate, dacă acestea nu sunt mărfuri comunitare în sensul legislației vamale.

În Bulgaria înregistrarea ca plătitor de TVA a unei societăți este obligatorie numai atunci când cifra de afaceri depășește valoarea aproximativ 25.000 de euro în ultimele 12 luni. După înregistrarea ca plătitor de TVA, se poate reveni la încadrarea de neplătitor, numai dacă afacerile companiei au scăzut sub cei 25.000 de euro în ultimele 18 luni. În momentul constituirii, nici o firmă nu este plătitoare de TVA, aceasta fiind făcută ulterior. Rata de bază a TVA-ului este de 20%, iar pentru turism este de 9%.

Taxele locale sunt impozitele și taxele colectate de către municipalități. Acestea includ impozitul pe proprietate, moștenire, vehicule, taxă turistică, taxe de catering și de tarifele pentru serviciile locale, cum ar fi deșeuri menajere, piețe, pavaje, facilități de îngrijire a copilului, tehnice și de servicii administrative, etc. Acestea diferă de la o regiune la alta și sunt colectate de către autoritățile locale.

Taxele vamale se plătesc la următoarele produse: alcool și băuturi alcoolice; produse din tutun; produselor energetice; cafea și extracte de cafea; mașini.

Proprietăți impozabile din Bulgaria:

Clădiri;

Teren construibil în limitele zonelor populate și aglomerațiilor urbane;

Terenuri situate în afara limitelor de construibil;

Terenuri construibile în limitele zonelor populate și aglomerațiilor urbane care au fost desemnate ca serviciu de tip rezidențial, publice, de fabricare, depozitare, stațiune, funcțiile de agrement, pentru infrastructură tehnică, etc.

Nu sunt impozabile următoarele:

Terenuri ocupate de străzi, drumuri naționale și municipale și de căi ferate la liniile lor de frontieră construite;

Terenuri ocupate de facilități de stat și municipale de apă de inginerie.

Persoanele obligate la plata TVA:

Proprietarii de proprietăți imobiliare impozabile;

Utilizatorii cu drept real, în cazul în care un drept a fost stabilit pe proprietate;

Concesionari;

Persoanele pe care statul sau municipiile le-au desemnat pentru gestionare.

Cotele de contribuții de asigurări sociale sunt următoarele:

Pentru condiții normale de muncă – 20,5% (11,6% pentru angajator și 8,9% este cota contribuției individuală).

În cota de contribuție de mai sus este inclusă și cota de 5% aferentă fondurilor de pensii administrate privat pentru persoanele născute după anul 1960.

În cota de contribuție de mai sus este inclusă și cota de 1% pentru șomaj.

Cota contribuțiilor datorate de angajatori în funcție de clasa de risc privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale este între 0,4% și 1,1% (și depinde de domeniul de activitate a firmei);

Contribuția la asigurările sociale de sănătate – 8% (4,8% pentru angajator și 3,2% cota contribuției individuală);

Contribuția datorată de angajator la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale este de 0,1%;

Cota unică de impozit pe venit este de 10% (pentru angajat).

2.4 Paralelă între fiscalitatea din România și Bulgaria

În privința fiscalității, vom lua în considerare presiunea fiscală asupra angajatorului (investitorului).

Principala diferență este că Bulgaria practică o cotă unică de 10%, cu șase puncte procentuale sub România, care e plătită anual, în timp ce impozitul pe dividende se situează la doar 5%, în ambele state.

În plus, costurile cu forța de muncă, un element foarte important de competitivitate în ochii investitorilor, ajung la doar 28,9% (angajator plus angajat) în Bulgaria, în vreme ce în România contribuțiile sociale se găsesc la 44% din salariul brut.

Un alt avantaj al mediului economic bulgăresc este cursul fix euro-leva, spre deosebire de România, unde cursul de schimb are un regim de flotare controlată, deci, implicit, există și risc de curs valutar.

Totodată, TVA are o cotă de 20% atât în România, cât și în Bulgaria. În ceea ce privește recuperarea TVA de la stat, dacă în România firmele își primesc greu banii înapoi, în Bulgaria există un termen fix de 45 de zile. Dacă acesta nu este respectat, autoritățile plătesc dobânzi pentru fiecare zi de întârziere. La noi, în schimb, nu există reciprocitate în acest sens, singurele care sunt penalizate pentru întârzieri la plata obligațiilor către stat fiind companiile.

În Bulgaria, înregistrarea ca plătitor de TVA este obligatorie numai atunci când cifra de afaceri depășește 50.000 de leva (aproximativ 25.000 de euro) în ultimele 12 luni de activitate. La constituire, nicio firmă nu este plătitoare de TVA. Înregistrarea se face ulterior, dacă cifra de afaceri a companiei depășește pragul stabilit, urmând ca persoană juridică să fie înregistrată automat de către Fisc ca plătitoare de TVA, iar proprietarii firmei să întocmească documentația necesară.

În România, în schimb, ca să devii plătitor de TVA, la înființarea unei firme, trebuie să îndeplinești anumite criterii (sediul și spațiul să fie destinate activității declarate, toți acționarii care dețin mai mult de 15% din capitalul social trebuie să nu aibă fapte și infracțiuni înscrise în cazierul fiscal) și să treci prin mai multe controale ale Fiscului.

Există diferențe și când vine vorba de taxele locale, mai exact, impozitul pe locuințe. În Bulgaria impozitul pe clădiri variază între 0,1 și 4,5% din valoarea imobilului. În România acesta este de 0,1% din valoare pentru persoane fizice și între 1,5 și 40% pentru persoanele juridice.

O problemă pare să fie timpul alocat taxelor. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, în 2014, românii au petrecut 202 ore pe an pentru a-și plăti taxele, în timp ce bulgarii au avut nevoie de 616 ore. Din acest punct de vedere, România a stat mai bine decât oricare dintre vecinele ei, Ungaria având nevoie de 330 de ore, Serbia de 279 de ore, Moldova de 228 de ore, iar Ucraina de 736 de ore.

Bulgarii câștigă, însă, teren când e vorba de numărul de plăți. Chiar dacă le-a luat mult timp să-și plătească taxele, bulgarii nu au avut decât 17 plăți de făcut, în timp ce românii au trebuit să plătească 113 taxe.

Mult mai important este procentul care mai rămâne din profit după ce patronii plătesc taxele. Banca Mondială mai arată și că întreprinzătorii români trebuie să dea statului 44,6% din profit, în timp ce în Bulgaria nu ar trebui să renunțe decât la 31,4% din banii câștigați.

Tabelul 2.3

Romania VS. Bulgaria

Pentru a susține cele menționate anterior am luat un exemplu concret.

Să presupunem că la începutul anului 2015 se înființează, atât în România cât și în Bulgaria, societatea X respectiv Y (societatea nu este una reală, este fictivă, am luat-o drept exemplu cu scopul de a evidenția cât mai bine diferențele dintre cele două țări) care funcționează ca societăți comerciale cu răspundere limitată (SRL – urî), cu capital integrat românesc respectiv bulgar. Ideea afacerilor este relativ accesibilă, presupunând realizarea unor produse care să fie solicitate ritmic în producția și comercializarea clienților, care să înregistreze o creștere continuă de nivel și valoare.

Strategia de dezvoltarea a societăților trebuie să țină cont și de restricțiile pe care mediul extern prin aderarea la Uniunea Europeană, le impune competitorilor români și bulgari pe linia calității totale.

Societățile prezintă o gamă variată de produse pe piața ambalajelor din plastic, precum: pungi, saci, folii, sacoșe și saci de gunoi menajer.

Structura societății X respectiv Y este una de tip ierarhic – funcțional.

Societatea are o organizare proprie pe domeniile de activitate: direcția resurselor umane, direcți tehnică și de producție și direcția economică (această societate având un număr de 107 salariați).

Pentru înființarea societăți comerciale cu răspundere limitată, X, durata este de minim 10 zile lucrătoare, iar capitalul minim social este de 200 lei, echivalentul a 45 euro. Pe când pentru înființarea societății Y, durează tot 10 zile însă capitalul minim social este de 2 leva, echivalentul a 1 euro.

Am considerat ca atât societatea X (România) cât și societatea Y (Bulgaria) au o cifră de afaceri de 4.000.188 euro și ținând cont de cotele prevăzute anterior am realizat o paralelă între cele două societăți.

Tabelul 2.4

Firma X (România) vs. firma Y (Bulgaria).

După cum putem observa și în tabel, înființarea unei societăți în Bulgaria poate aduce mai multe avantaje din punct de vedere financiar decât înființarea unei societății în România.

2.5 Investițiile străine în România și Bulgaria

Investiția reprezintă cumpărarea de proprietăți, acțiuni, obligațiuni etc., sau depunerea de bani la instituții financiare în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividend, chirie etc.) și a unei creșteri de capital.

Principiile care fundamentează corelarea între politica privind investițiile străine și mersul actual al procesului de reformă economică în România pot fi prezentate astfel:

– Atragerea de resurse financiare externe, în special sub formă de asistență economică nerambursabilă, pentru susținerea procesului de transformare a structurilor economice interne;

– Orientarea capitalului străin spre sectoarele pentru care deținem avantaje comparative cum sunt agricultura, industria alimentară și industria bunurilor de consum (articole electronice, electrotehnice, automobile, articole de uz casnic, medicamente, cosmetice, textile și încălțăminte, mobilier, sticlărie, ambalaje și altele);

– Folosirea unor resurse externe în special sub forma capitalului de împrumut pentru necesitățile de susținere a programului pe termen scurt de stabilizare macroeconomică;

– Alocarea unor resurse externe și interne importante pentru dezvoltarea infrastructurii (transporturi, comunicații, construcții și utilități publice) și a sistemului financiar – bancar pentru asigurarea condițiilor necesare dezvoltării economice pe ansamblu.

Datele publicate de BNR arată că și în anul 2015, sumele trimise în țară de românii care lucrează în alte țări au fost mai mari decât investițiile străine directe nete, transferurile majorându-se în 2015 cu 0,5% față de 2014, iar investițiile crescând cu 1,1 puncte procentuale..

Transferurile din străinătate în România: după patru ani consecutivi de fluctuații minore, în anul 2015 s-a înregistrat o creștere (de la 3,5 la 4,5 miliarde euro), însă important este că situația pare să se stabilizeze.

În ce privește transferurile de bani din România în străinătate, acestea au însumat 1,2 miliarde euro, față de 1 miliard în 2014, și 0,8 miliarde în 2013.

Investițiile străine nete: au ajuns la 3,5 miliarde euro, în creștere de la 4 miliarde în 2014, și 2,2 miliarde în 2013. Practic, în ultimii 4 ani, investițiile străine însumate au fost aproximativ egale cu cele din 2008, când au totalizat 9,5 miliarde euro.

În același timp, trebuie spus însă că investițiile nete de 4,5 miliarde euro au fost rezultatul unor intrări de 14,6 miliarde euro, și a unor ieșiri în valoare de 10,1 miliarde euro.

Investițiile române în străinătate au fost din nou ridicol de mici, totalizând doar 243 milioane euro, față de 209 milioane în 2014, și 189 în 2013.

Companiile cu sediul în România au investit în străinătate o sumă echivalentă cu 2,5% din totalul investițiilor străine în România.

Conform Eurostat, în 2014, România se situa de departe pe ultimul loc în Europa din punctul de vedere al investițiilor în străinătate cu un procent de doar 0,7% din PIB. Chiar și Bulgaria se află înaintea României din moment ce companiile din această țară au investit în alte țări o sumă echivalentă cu 3% din PIB (900 mil. euro).

Firmele cu sediul în România nu sunt interesate să investească pe alte piețe, acestea concentrându-se aproape în exclusivitate pe piața locală.

Bulgaria a reușit până acum să atragă investiții străine echivalente cu peste 100% din PIB, efectul probabil fiind acela că în anii următori Bulgarii se vor apropia de Români în ceea ce privește PIB per capita – în 2008.

“Bulgaria este dată constant drept exemplu de disciplină fiscală nu doar pentru Europa de Est, ci pentru întreaga zonă euro”.

Stabilitatea monetară pare a fi un punct forțe în atracția Bulgariei pentru capitalul străin. Investițiile directe străine au crescut de la 2 miliarde euro în 2014 la, 2,5 miliarde de euro anul trecut. Pentru 2016 guvernul bulgar anticipează investiții de până la 3 miliarde euro.

Totuși, analiștii atrag atenția ca cea mai mare parte a banilor care intră în Bulgaria sunt capital rusesc și bulgăresc, venit prin intermediul unor companii înregistrate în Olanda și Elveția.

O altă îngrijorare pentru analiști este faptul că investitorii continuă să scoată din țară mai mult capital decât aduc. Cele mai atractive domenii pentru investiții străine sunt, de câțiva ani, doar industria prelucrătoare și procesatoare. Situația economică complexă, cererea internă slabă, prăbușirea pieței imobiliare și a creditului au forțat investitorii din sectorul imobiliar și cel financiar să-și regândească strategia privind Bulgaria.

2.5.1 Cauzele scăderii investițiilor străine în România

Din 2008, când a fost înregistrat un maxim istoric, de 9,496 miliarde de euro, și până în 2014 investițiile străine au scăzut de aproape 5 ori.

Companiile străine care înainte de 2008 percepeau România că pe un El Dorado al investițiilor și vedeau în aproape orice domeniu o oportunitate de câștig pe termen mediu său lung aproape au dispărut în ultimii trei ani.

Acestea au bătut în retragere, pe de o parte din cauza condițiilor dificile de pe piețele de origine care au impus tăieri de costuri, reduceri de cheltuieli și implicit amânarea programelor de investiții, iar pe de altă parte din cauza perpetuării problemelor cu care piața românească s-a confruntat în ultimii 20 de ani, respectiv infrastructura și instabilitatea și lipsa de predictibilitate legislativă, la care în ultimii ani s-au adăugat piața muncii și sistemul de învățământ.

Astfel, investitorii străini au început să nu mai creadă în promisiunile autorităților în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, iar în condițiile unui consum în scădere ca urmare a reducerilor salariale din 2010, aceștia nu au mai văzut România ca pe o piață atractivă.

Infrastructura nedezvoltată a fost un impediment pentru investitori și înainte de criză, companii importante, precum Mercedes preferând alte piețe vecine în detrimentul României, din cauza accesului dificil la sistemul rutier din Europa de Vest.

Instabilitatea legislativă, dar și lipsa de predictibilitate sunt reclamate de investitori de multă vreme, însă acest lucru nu a împiedicat autoritățile în 2010 să modifice TVA peste noapte, fără niciun avertisment, încercând recent să își repare gresala prin diminuarea cotelor TVA. În plus, bâlbâielile autorităților în ceea ce privește reducerea CAS lasă din nou loc de îndoială pentru investitori în ceea ce privește capacitatea României de a crea un cadru legislativ și fiscal stabil pe termen mediu.

O problemă relativ nouă care afectează capacitatea României de a atrage investiții străine este cea a sistemului de învățământ și a pieței muncii, care nu au putut ține pasul cu cerințele companiilor care s-au extins în România.

În ultimii trei ani, mai mult ca niciodată, investitorii s-au plâns de lipsa muncitorilor calificați în diverse specializări, care derivă din inexistența școlilor profesionale, desființate după 1989. În același timp, în România termenul de "educare continuă" este aproape inexistent, astfel că mare parte din cei care au terminat școli de specialitate în urmă cu 20 de ani sunt depășiți de evoluția tehnologică.

Toate acestea au făcut ca România să piardă principalul avantaj competitiv, respectiv costul redus de producție, care în trecut a atras companii importante.

2.5.2 Cauzele scăderii investițiilor străine în Bulgaria

Presa bulgară semnalează grabă cu care, în ultima parte a anului 2011, numeroși investitori străini au început să-și retragă o parte din capitalurile investite în țară.

Fenomenul apare cel mai vizibil în sectorul energetic, în mass-media, bănci și producția de bunuri industriale. Profitând de situația precipitată a celor care abandonează, unii deținători de capital bulgari încearcă să cumpere avantajos activele disponibile, dar nu pentru a continua afacerea, ci pentru a le revinde unui alt străin, într-un moment favorabil.

Cauzele care îi determină pe străini să se retragă din Bulgaria sunt mai multe, dar ele privesc în principal datoriile către furnizori și către fisc, la care respectivele firme nu mai fac față, notează Capital.bg. Retragerea acestor investitori nu reprezintă o reticență față de piața bulgară, cât dorința lor de a părăsi zona, în general.

Se citează în mod special reglementările în domeniul energiei, care i-au deranjat pe investitori, dar și constituirea unui monopol nedeclarat în domeniul tipăririi și distribuirii presei.
Publicația bulgară observă că respectiva retragere a capitalului trebuie pusă și pe seama abundenței extraordinare de oportunități în țări ca Polonia, Spania care fac eforturi să atragă investitorii de pe orice altă piață, inclusiv cea bulgară.

2.5.3 Paralelă între investițiile străine directe din România și Bulgaria

În perioada 2006-2008, Bulgaria a atras un volum foarte mare de investiții străine, de peste 750 euro/capita anual, recordul României fiind de 423 euro în anul 2008. În perioada crizei economice, începând cu 2009, investițiile străine au scăzut în ambele cazuri studiate, Bulgaria menținând un avantaj în privința acestui indicator.

Investițiile străine în România au crescut anul trecut la 3,5 miliarde de euro, arată datele provizorii ale Băncii Centrale. Valoarea este echivalentă cu aproximativ 3% din produsul intern brut. Față de 2008, investițiile s-au redus de aproximativ 2% ori în termeni nominali (în 2008 fiind de 9,5 mld. Euro și reprezentând 6,8% din PIB).

În Bulgaria, investițiile străine s-au înjumătățit în 2011 față de 2010, la 740 de milioane de euro, dar au o pondere de 2,5% în PIB. Practic sunt mai mari decât în România, raportate la mărimea economiei.

Investițiile străine directe în 2015 în România au fost de 3,5 mld. Euro iar în Bulgaria au fost de 2 mld. Euro.

Concluzii

Cocluzionând pot spune că tema aleasă este o temă încă acutuală prin prisma faptului că economia oricărei tări presupune un ansamblu de activități desfășurate de persoane fizice și juridice care aparțin unei tări, dar la care participă și alți subiecți economici din afara tări în cauză.

Structura de bază a sistemului fiscal o reprezintă impozitul, alături de acesta se regăsesc legislația fiscală, dar și întregul aparat fiscal, care au rolul de a aplica legile.

Sistemul fiscal, alături de sistemul financiar, sistemul monetar și sistemul de credit are ca obiectiv principal îndeplinirea obiectivelor sociale și economico – politice ale statului. Aplicarea diferitelor cote de impozitare are un impact îndeajuns de mare asupra țărilor cât și asupra posibilităților acestora de dezvoltare economică și de atragere a investitiilor străine.

Datorită faptului ca statul român modifică destul de des fiscalitatea, România nu este considerată un mediu tocmai favorabil pentru dezvoltarea afacerilor. Ficalitatea României este considerată a fi una imprevizibilă, ea presupunând taxe și impozite mari comparativ cu Fiscalitatea Bulgariei care presupune taxe și impozite mai reduse și un sistem fiscal stabil, moneda națională având un curs fix ceea ce face ca importurile extra – comunitare să nu comporte riscuri valutare.

Apariția impozitului este legată de existența statului și a banilor. În fiecare stat impozitele au fost concepute și aplicate diferit, în funcție de dezvoltarea economico – socială si cheltuielile publice ale statului respectiv.

Investițiile angajează întotdeauna viitorul de unde decurge existența unui anumit risc. Ele reprezintă privarea societăți de un consum cert în schimbul unei speranțe care poate fi fundamentată științific dar nu întrutotul. În perspectiva dezvoltării investițiile reprezintă factorul ce face legătura între trecut prezent și viitor.

Investiția mai poate fi definită ca o renunțare la o satisfacție imediată și sigură în schimbul unei speranțe a cărui suport îl formează tocmai resursa investiției. Investiția trebuie privită ca o cheltuială certă într-un viitor incert.

Din compararea României cu Bulgaria reiese că condițiile fiscale și financiare dintre cele două țări înregistrează diferențe majore, acestea se prezintă astfel:

Impozitul pe profit/venit este de 16% în România, pe când in Bulgaria este de 10%;

Impozitul minim pe firme în România este de 500 de euro, în timp ce Bulgaria nu percepe acest impozit (valoarea lui fiind zero);

Cursul valutar din Bulgaria este unul fix, pec and in Romania, cursul valutar este fluctuant.

Capitalul social necesar al unei firme din Bulgaria este de 2 leva (1 euro), față de 200 lei în România;

Colectarea anuală a impozitului pe profit se face anual în Bulgaria și trimestrial în România;

La fiecare salariu platit, în România 77% din net se duce la stat, pe când în Bulgaria angajatorul plătește doar 200 de leva.

Având ca suport aceste diferențe putem preciza că majoritatea românilor decid să își mute doar sediul în Bulgaria însă continuă să desfășoare activitățiii comerciale și să aibă angajați pe teritoriul României, în aceast caz autoritățile române au dreptul să taxeze profiturile atribuibile entității locale, în virtutea prevederilor legislației fiscale din România și a tratatului de evitare a dublei impuneri încheiat între România și Bulgaria. Acest lucru se datorează și relațiilor foarte bune dintre cele două țări dezvoltate pe baza unui dialog politico – diplomatic frecvent dar și prin cooperarea dinamică în plan european și sectorial.

Pe parcursul ultimilor ani se remarcă un mare aflux de investiții românești în economia bulgară, s–au dezvoltat parteneriate în sfera imobiliară, producție și desfacere mobilă, auto și produse chimice.

Pentru ca România să devină mai atractivă pentru investitorii străini trebuie luate o serie de măsuri, cum ar fi:

Trebuie să se faca presiuni asupra asigurărilor sociale care ar putea avea ca rezultate felexibilizarea pieței muncii și creșterea puterii de absorție a economiei românești, în termeni de investiții interne dar și de economie și consum;

Stimularea muncii și stoparea fluxului forței de muncă înalt calificate;

Scăderea veniturilor bugetare.

După cum am menționat și pe parcursul acestei lucrării datorită multiplelor ei avantaje Bulgaria este mult mai rentabilă pentru investitorii străini comparativ, cu România.

Bibliografie

R. Buziernescu

Fiscalitatea la zi – Teorie și aplicații practice, Editura EUC, 2016

Gh. D. Bistriceanu

Lexicon de finanțe, bănci, asigurări, vol. II, Editura Economică, București, 2001

C.Corduneanu

Sistemul fiscal în știința finanțelor, Editura Codecs, București

C.Corduneanu

Fiscalitate (Sinteze si solutii practice), Editura SITECH, Craiova

Alain Euzeby

“Les prelevements obligatoires”, P. U. F. Paris

G. Matei, M. Drăcea

N. Mitu, R. Drăcea

Finanțe publice, Ed. Sitech, Craiova, 2011

Mihail Antonescu

Fiscalitate (Sinteze si solutii practice), Editura SITECH, Craiova, 2014

Dumitru A. P. Florescu,

G. Bălașa, M. Dogaru,

A. Derscanu, A. Martinescu

“Impozite indirecte și taxe.Reglementări legale, Jurisprudența.”, Editura Universul Juridic, București, 2010

www.bnr.ro

www.bnb.bg

www.businessday.ro

www.zf.ro