IMPACTUL FENOMENELOR METEOROLOGICE EXTREME ASUPRA CULTURILOR AGRICOLE DIN ROMÂNIA [306524]

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

FACULTATEA DE ÎMBUNĂTĂȚIRI FUNCIARE ȘI INGINERIA MEDIULUI

MASTER: GEOMATICĂ PENTRU INGINERIA MEDIULUI

IMPACTUL FENOMENELOR METEOROLOGICE EXTREME ASUPRA CULTURILOR AGRICOLE DIN ROMÂNIA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Conf.univ.dr. Daniela BURGHILĂ

MASTERAND: [anonimizat]. Jan MÎNDRICEL

BUCUREȘTI

2017

INTRODUCERE

Rezistența plantelor la condițiile de mediu nefavorabile (stress) reprezintă totalitatea însușirilor organelor vegetale de a supraviețui acțiunii dăunătoare a [anonimizat] a proceselor vitale.

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat].

Dacășrpânășracumșrcâțivarani, rtornadele, rincendiile, [anonimizat]-aurprodus în toatărlumea înrultimarperioadă sunt semnerîngrijorătoare alerschimbării climatice.

[anonimizat]. rClima a [anonimizat]-russe, [anonimizat].

Anulrtrecut, pester2 milioane de kilometri pătrați dinrEuroparderEst șirRusia au fost pârjoliți de secetă. Aproximativ 50.000 de persoane au murit din cauza temperaturilor mai mari cu peste 6 [anonimizat]. Prețul grâului și altor alimenterarcrescut dinrcauzarcelei mai fierbinți veri din ultimii 500 de ani.

[anonimizat]-a [anonimizat]16 țări, [anonimizat] o secetă extremă. [anonimizat], careraparrîn urma încălzirii șir răciriirOceanului Pacific în zonarecuatorială și careraduc inundații și secetă.

[anonimizat], [anonimizat] a fi roprite rdeoarece nu este suficientă apă în râuri pentru a [anonimizat]. [anonimizat] a [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat], o regiune de dimensiunea Germaniei și Franței, a [anonimizat] „cel mai grav rdezastru natural" din ristoria țării. Autoritățile rîncă nu au reușit să rcurețe rregiunea.

În China, o secetă ce are loc "o dată la 100 de ani", în sudul și rcentrul țării, a [anonimizat], revaportând rpur si rsimplu rrezervele de rapa rpotabilă. Această rsituație a rdeclanșat rtensiunir politice. Guvernul a rreacționat rprintr-o [anonimizat] s-au tras rsute de rrachete cu rchimicale în nori pentru a declanșa ploaia. Indiferent din ce motiv, norii s-au descărcat săptămâna trecută, producand inundații și ralunecari de rteren. Zeci de mii de roameni și-au rpierdut rlocuințele și 94 de oameni au murit.

În nordul Americii au avut loc peste 600 de „twistere" doar în aprilie, fiind cel mai distructiv sezon al tornadelor. Arizona se luptă cu unele din cele mai mari incendii de vegetație din istorie. Tot anul acesta s-a produs și cea mai mare inundație din istoria SUA pe râul Missouri. Între timp, statul Texas și alte state sudice se confruntă cu o secetă "excepțională", al optulea an în decurs de 12 ani.

Vremea extremă are un impact mai mare asupra țărilor sărăce, de aceea acestea încearcă să ajungă la un consens privind schimbarea climatică la congresul de la Bonn din luna iunie. "Țările sărace sunt lovite nu doar de clima extremă, dar și de sărăcie, în condițiile în care statele dezvoltate refuză să le acorde ajutoare bănești sau să își reducă emisiile poluante", a declarat unul dintre negociatorii de la Bonn.

O analiză recentă asupra dezastrelor naturale din 140 de țări a arătat că în ultima perioadă clima a devenit extremă. Luna trecută, Oxfam a raportat că, deși numărul dezastrelor "geofizice", cum ar fi cutremurele și erupțiile vulcanice, a rămas relativ constant, numărul dezastrelor cauzate de inundații și furtuni a crescut de la 133 pe an în anii '80, la peste 350 pe an acum.

Vreme extremă în luna iunie

După cea mai friguroasă iarnă din ultimii 300 de ani din Marea Britanie, primăvara din acest an a fost una dintre cele mai călduroase din ultimul secol. În lunile februarie – martie temperaturile din Regatul Unit au fost rmai mari decât în rluna riunie. De altfel, rweekend-ul rtrecut în Țara Galilor a rnins.

După o rsecetă der câteva rluni în unele rregiuni din China, ploile torențiale au provocat inundații grave și numeroase pagube.

La începutul lunii iunie, în Cuba au căzut bulgări de grindină, deși în 100 de ani acest fenomen s-a produs doar de cinci ori pe insulă.

În Mexic, valul de căldură fără precedent a provocat trei victime, iar autoritățile au anunțat că vremea caldă va dura timp de câteva săptămâni.

Administrația Națională de Meteorologie din România a anunțat că în luna iunie va fi cald și secetă. Cu toate acestea, în rultimele zile, toată țara a fost afectată de ploi torențiale și de grindină.

România se va rconfrunta cu rfurtuni din ce în ce mai rputernice, cu rinundații și ralunecări de teren tot rmai rdese și mai rpăgubitoare, rsusțin rspecialiștii reuropeni în rmeteorologie. 

Mai mult, rcercetările rarată că rrromânii rvor rrtrebui să se robișnuiască cu rapariția rtornadelor și că în Bărăgan se va rforma un rmare rdeșert.

CAP 1 . NOȚIUNI GENERALE

România reste rafectată pe tot rparcursul ranului de astfel rde rmanifestări ale rfenomenelor meteo-climatice de risc (extreme), care reprezintă o parte din hazardele și riscurile meteo-climatice ale Terrei. r În ultima rperioadă, pe rareale mai rrestranse, dar și la nivel global, se remarcă o rfrecvență din ce în ce mai mare de rapariție a rfenomenelor rmeteo-climatice rextreme. Acestea provoacă dezastre mari, rsoldate uneori cu rvictime rumane, dar și mari pagube rmateriale și importante rmodificări raduse în mediul înconjurător. Dacă le rcorelăm cu alte domenii – energie, rsănătate, rtresursele de apă – mulți cercetători afirmă că pe fondul încălzirii globale, datorată intensificării efectului de seră al atmosferei, suntem martorii unei crize climatice.

Modul de rmanifestare, rdurata, intensitatea și consecințele acestor fenomene sunt determinate în România de interacțiunea dintre dinamica atmosferei și suprafața activ-subiacentă a țării, un rol important avându-l barajul orografic al Carpaților și barajul termic al Mării Negre.

Fenomenele rmeteo-climatice de risc sunt cu atât mai periculoase, cu cât contrastul termo-baric este mai mare și cu cât se produc mai mult în afara sezonului lor caracteristic. Ca repere, pentru evoluția climei din România rprezentăm rîncontinuare rcâteva rrecorduri meteo-climatice. Aceste fenomene rmeteo-climatice extreme la care ne referim au o dublă însușire: de hazard meteo-climatic, cu grad mare rde a produce pagube, și de record meteo-climatic. (Text: lector univ. dr. Dana Maria Oprea; Dezbateri globale-Fenomene Meteo extreme în România; 12-Sept-2012)

Dezvoltarea industrializării în secolul XVIII a dus la mărirea cantității de dioxid de carbon din aer, ceea ce a favorizat creșterea temperaturii medii globale cu 0,5 grade în ultimul secol, conducând la fenomene extreme mai dese și mai intense.

Seceta, precipitațiile, valurile de căldură, dar și inundațiile vor fi mult mai dese, spune meteorologul ANM Mihai Timu.

Mai mult, rcreșterea temperaturilor a dus la rtopirea rzăpezii și a ghețarilor de la Polul Nord, iar nivelul mărilor și al oceanelor s-a ridicat cu 10, 20 de centimetri în ultimul timp.

În studiul rGrupului Inter-guvernamental în Evoluția Climei, rcare a fost deja dat rguvernelor pentru a rîntâmpina rcalamitățile care se ranunță, se restimează rscăderea cu 2% în fiecare deceniu a rproducției ragricole și creșterea rtemperaturii medii rglobale între 0,3 și 0,7 grade până în 2025.

Populația Terrei se va rapropia de 10 miliarde în 2025, resursele de apă, rhrană și energie fiind mai rpuține, rfoamea și rsărăcia se vor racutiza, și vor apărea rconflicte și rrăzboaie.

În România, zilele rcaniculare se vor rînmulți, pe rtimpul verii, rfenomen ce va rconduce la deșertificarea Câmpiei Române.

De asemenea, în rsezonul cald va fi vânt cu aspect tornadic, iar rcantități rmari de rapă vor cădea într-un timp scurt. Chiar și orașele mari vor avea de suferit din cauza precipitațiilor, canalizările rajungând să nu mai rfacă față rcantității de rapă.

Creșterea nivelului Mării Negre va duce la dispariția litoralului.

Soluțiile rpe care le rpropun cei de la Grupul Inter-guvernamental în Evoluția Climei sunt înlocuirea rcombustibililor fosili, cu resurse alternative (vânt, valuri, energie solară), economisirea energiei, reciclarea și rrefolosirea, rscăderea rcantității de rgunoi șir împădurirea.

FENOMEENE METEO EXTREME EXISTENTE ÎN ROMÂNIA

Încălzirea masivă din vara ranului 2000 a rprovocat o rsecetă rdrastică, rînregistrându-se și valoarea maximă absolută a lunii iulie de 43.5° C din data de 5 ale lunii pentru România (vechea maximă absolută fiind de 42.9° C, înregistrată la data de 05.07.1916). Seceta a evoluat lent în primele trei luni ale anului 2000, cu o împrimăvărare timpurie în cursul lunii februarie, iar la sfârșitul lunii aprilie au apărut și brumele târzii. Lunile raprilie și mai au rînregistrat rprecipitații puține, iar în rlunile iunie, riulie și raugust s-a manifestat o perioadă de caniculă prelungită. Pentru prima rdată rguvernul României a fost rpus rîn rsituația de a da Ordonanța de Urgență nr. 99/2000, publicată în Monitorul Oficial 304/04.07.2000, privind rmăsurile de rprotecție a rpopulației rîn cazul rfenomenelor meteo-climatice erxtreme. În seara zilei de 12 iulie s-au observat fulgere sub forma de „pânză de paianjen”, fenomen specific regiunilor tropicale. Deficitul de rprecipitații, ruscăciunea și rseceta au produs rînsemnate rpagube rmateriale și rvictimer umane.

Punctul culminant din punct de vedere al secetelor din România, ca durată, intensitate și efecte, a fost seceta din perioada 1945 – 1946, fiind vârful dezastrelor pentru agricultura din secolul XX (producția agricolă a fost de: 379 kg/ha de grâu, 175 kg/ha de porumb, 360 kg/ha de floarea soarelui).

Precipitațiile excedentare din primăvara anului 1970 s-au produs pe fondul mai multor tipuri de circulație: intervalele ianuarie-aprilie și 1-10 mai s-au caracterizat printr-o circulație nord-vestică, care în partea de vest a României a provocat precipitații sub formă de ploaie și ninsoare în cantități mai mari de 200 de mm, iar la munte de 300 mm, depunându-se un strat de zăpadă de 1 m până la 3 m grosime pe văi; intervalul 11-12 mai s-a caracterizat printr-o circulație sudică, ce a topit brusc stratul de zăpadă depus la munte, concomitent cu ploi bogate din regiunile extracarpatice. La postul meteorologic Seini, din județul Maramureș, în intervalul de timp 12-15 mai 1970, la o altitudine de 145 m, s-au înregistrat 200.5 mm de precipitații. Efectele sociale, economice, ecologice ale inundațiilor din anul 1970 au fost dezastruoase: 256.000 persoane și 460.000 de animale evacuate, 83 de localități au fost puternic afectate și 1.528 parțial afectate, 13.070 de case complet distruse, 11% din rsuprafață ragricolă a țării a fost afectată, 2.200 de poduri distruse, etc. Pagubele evaluate în rurma inundațiilor din anul 1970 au ajuns la 10 miliarde de lei. Un an rasemănător anului 1970, din rpunct de vedere al precipitațiilor excedentare, este ranul 2005, când s-au depășit cu cel puțin 50% rcantitățile normale de precipitații. S-au rprodus șase valuri de inundații, ce s-au soldat cu rpagube rmaterialer estimate la peste 1 miliard de euro și 62 de rvictime rumane.

Ploile torențiale sunt rcauzate de rdinamica rfoarte ractivă a raerului rumedr tropical sau maritim polar peste teritoriul României, încălzirea inegală a suprafeței terestre și interacțiunea cu aceasta din sezonul cald al anului. Aversele de rploaie cu caracter torențial dau o mare cantitate de apă în timp foarte scurt, fapt rcare implică o rmare intensitate acestor ploi. Aversele cele mai puternice se produc în regiunile cele rmai aride din țară, recordul fiind ploaia produsă la Viziru, în Bărăgan, rîn data de 27.05.1939 care ra avut rintensitatea rmedie de 6.63 mm/min și o rdurată de 3 minute, înregistrându-se 19.9 l/mp. În același timp, în localitatea Iazu s-a rprodus o aversă cu intensitatea medie de 5.74 mm/min și cu o cantitate de 28.5 l/mp căzută pe un interval de 5 minute. În urma acestor ploi torențiale se rproduc refecte rgrave rasuprar solului rprin eroziune și spălarea rsubstanțelor rnutritive, distrugândr și culturiler agricole.

Norii Cumulonimbus (Cb) reprezintă sursa de dezvoltare a unei game largi de fenomene meteo-climatice extreme (tornade, vijelii, grindină), datorită energiei deosebite pe care o conțin. Au o mare dezvoltare pe verticală, dar și pe orizontală, constituindu-se în adevărate „supercelule de furtună”. Cel mari înalt norr de furtună observatrr în România, r s-a produs rla nor-est de orașul Caracal, în data de 29.06.1983, având rvârfurile în rstatosferă, rla înălțimea rde 17.3 km.

Tornadele produse rîn zona rtemperată au intensitate mai slabă și sunt mai puțin frecvente, anual în România având loc circa 10 tornade/an, datorită scăderii forței centrifuge și creșterii forței Coriolis. Cea mai puternică rtornadă, dinr România de până acum, de gradul F3 pe scara Fujita, este tornada de la Făcăeni (județul Ialomița), produsă în data de 12.08.2002. Or tornadăr de gradul F3 este o tornadă severă cu rviteza vântuluir între 252 – 330 km/h. Aceastar a fost cauzată de diferențar termicăr marer dintre doua mase de aer rece ploar și tropical, care s-au intersectat pe teritoriul țării. Efectele acestei tornade pe raza rcomunei Făcăeni, pe rparcursul a 2 minute, au fost de: 33 de caser rrase rcomplet, 395 de case distruse parțial, 14 persoane grav rănite, 2 morți, 1000 de rpersoane sinistrate, o pădure de salcâmi de 120 de ha distrusă, prin ruperea copacilor la circa 1 m de suprafața solului.

Vijeliile sunt rmanifestări ratmosferice caracteristice spațiului geografic în care se află România, constând în creșteri bruște ale vântului, de cel puțin 8 m/s, iar valoarea de 11 m/s trebuie să fie depășită cel puțin timp de un minut. În Câmpia de Vest sunt specifice vijeliile care apar înaintea unor fronturi reci foarte intense, având o frecvență medie de 10 cazuri/an, din care 1-3 cazuri de vijelii sunt foarte violente. În data de 28 iulie 1998, vijelia din arealul orașului Timișoara a durat circa o oră și a produs pagube evaluate la 11 miliarde de lei, fiind distruse circa 200 de automobile, 2 elicoptere ale raviației utilitare, racoperișuri de clădiri, suprafețe mari de spații verzi.

Grindina are rcea mai marre frecvență rde producere în perioada aprilie – octombrie, în urma pătrunderii unei rmase de aerr rece carer dislocă aerul cald, obligându-l să ser înalțe cu rrapiditate, generând astfel rcondensarea vaporilor de apă și înghețarear picăturilor de ploaie. În rdata de 28.05.2005, în comuna Pielești din județul Dolj ploaia căzută a fost însoțită de vijelie și grindină. Dimensiunea greloanelor de grindinăr a fost cuprinsă rîntrer 5 mm și până la mărimea unui ou de porumbelr (circa 4 – 5 cm), iar cantitatea de grindină a fost atât de mare (20 – 30 cm) încât stratul de rgrindină rformat ar rezistat pe sol până a doua zi la prânz. Durata grindinei a fost de 20 – 25 minute, iar cea ra rploii de circa 2 ore. Au fost distruse în totalitate culturile, iar pomii și vița de vie au fost defoliați. Cea mai intensă grindină s-a produs în Oltenia, pe data de 02.06.1995 carer a făcut paguber considerabile, iar greloanele de grindină au fost de mărimea unui ou de gâscă, spărgând țigla de pe case sau rgeamurile autoturismelor în unele localități (Băilești). Intensitatea acesteia a fost consecința unui contrast termic între masele de aer din fața și spatele frontului atmosferic de 10 – 12° C, iar scăderea maximă de temperatură a fost de 11° C într-o oră.

Viscolul din 4-6.11.1995 a marcat cea mai timpurie dată de instalare ar ierniir și a duratr până la 16.04.1996 când a căzutr ultimar ninsoare. Iarna 1995-1996 este un record climatic, fiind iarna cu cea mai lungă rdurată continuă a rstratului de zăpadă, r de 163 de zile în Oltenia, iar în unele părțir ale Românie chiar 170 de zile. rAceastă iarnă se suprapune cu anulr de activitater minimă solară, de tipr excepțional, care a favorizat un interval așa de lung cu zăpadă. În aceeași lună, noiembrier, s-au înregistrat 7 rviscole lar nivelul întregii țări, fapt neobișnuit pentrur această rlună. Stratul de zăpadă rcontinuur, care s-a compactificat și a căpătatr aspect de gheațăr a afectat la nivelul rîntregii țări 500 000 ha cu semănături de toamnăr și mai ales de grâu. Au crescut costurile necesare încălzirii locuințelor, r iar activitatear apicolă a avut de suferit, prin mortalitatea ridicată a stupilor.

Brumele din 15-16.09.1956 suntr cele mai timpuriir brumer de toamnă, având un caracter general în țară, iar rintensitatea lor a fost generată de intensitatea valurilor de răciri, produse în luna septembrie care aur început din ziua de 13.09, dată care poate fi considerată ca dată extremă pentru celer mai timpuriri înghețuri din România. Luna septembrie 1956, a fost supusă la trei valuri der răciri și brume care au acoperit treptat, întreaga țară, de la nord la sud. Efectele cele mai mari le-a suferit cultura de porumb, iar apoi legumele și zarzavaturile. Brumele din 21-22.05.1952 suntr cele mair târzii brumercare au afectat rîntreaga rțară, fiind rgenerate de radvecția unei mase de aer arctic. În ranul agricol 1952, recolta a fost, în cea mai mare parte compromisă, raccentuând rstarea de rsărăcie a rpopulației.

Chiciura tare reste o rdepunere rsolidă, rcare rdetermină rpagube rînsemnate, mai ales în regiunile rmontane rînalte. În România cea mai mare greutate maximă înregistrată a fost de 13 224 g/1 m de conductor, rvaloare rdeterminată în rnoiembrie 1961, la vârful Omul din Muntii Bucegi (2 505 m). Cea mai rmare rdurată rmaximă s-a înregistrat la stația meteorologică Cuntu (Munții Țarcu), în rluna rmartie 1973, de 385 ore. Depunerile de chiciură rtare rpot rproduce ruperea robiectelor rpe care s-a rformat (linii de înaltă tensiune, cabluri de tracțiune ale rtelecabinelor, etc). (Text: lector univ. dr. Dana Maria Oprea; Dezbateri globale-Fenomene Meteo extreme în România; 12-Sept-2012)

1.2 TORNADELE

Sunt rhazarde climaticer care, deșir scurte cardurată, rsunt rcele mai rviolente rfurtunir de pe Pământ. Spre deosebire de cicloane, ele iau naștere și evoluează deasupra continentelor.

Tornadele sunt rperturbații atmosfericer violente, de dimensiuni rreduse, cu rcaracterr turbinoar, care rse rproduc per continenter între 20 si 60° latitudine nordică și sudică.

Tornada rare aspectul unei coloaner inguste care se roteste cu mare viteza sau al unei palnii intoarse, fiind formata din nori cumulonimbus si praf, care ii confera o culoare cenusie

Condițiile propicer pentrur formarea tornadelor apar atunci când un curent de aer rece întâlnește o masă umedă de aer cald, dând naștere runor enormi norir negri (numiți cumulonimbus).(Fig1). Acești nori generează o furtună cu tunete, în care urcă aerul mai cald, creând un curent puternic. În partea superioară a furtunii, vânturi puternice încep să ser învârtă rtot mai rapid, formând un vârtej. Vârtejulr se rotește în spirale din ce în ce mai strânse, mărindu-și viteza și înăltânduse spre nori. Apoi tornada coboară din nori și atinge pământul cu o mare violență,

Fig. 1 Sursa: http://dezechilibrenaturale.blogspot.ro/2013/02/tornadele-din-romania.html

Vânturile distrug aprope tot ce le stă în cale. Ridică în aer, până la mari înălțimi, o dată cu praful, care face tornada vizibilă (și mașini, trenuri, acoperișuri și oameni). Le „aspiră” în vârtej și le transformă în proiectile mortale atunci când le aruncă înapoi. Drumul tornadei poate fi detectat după distrugerile pe care le lasă în urma ei.

O tornadă ține, de obicei, câteva minute, dar cele puternice pot să dureze mai mult de o oră. O furtună care durează mai multe ore poate genera mai multe tornade pe o arie extinsă.

Viteza vantului este cuprinsa intre 60 si 300 – 400 km/h. In situatii exceptionale au fost inregistrate, cu ajutorul unor masuratori din satelit, viteze ale vantului de 500 km/h care au avut efecte devastatoare. (fig.2)

Fig.2. Sursa: http://dezechilibrenaturale.blogspot.ro/2013/02/tornadele-din-romania.html

Majoritatea tornadelor apar între orele 16.00 si 18.00 când atmosfera joasă este cea mai instabila.

Diametrul spiralei unei tornade este cuprins între câteva zeci și câteva sute de metri, uneori însă înregistrându-se și tornade de dimensiuni mult mai mari(pana la 200 – 300 km). Fenomenele similare care se produc deasupra oceanelor poartă numele de trombe, masa de aer în rotație fiind încarcată cu picături aspirate de curenții turbionari ascendenți. În cadrul tornadelor, mișcarea de roțire se produce în sensul acelor de ceasornic în emisfera sudică și în sens invers în emisfera nordică.

Pentru că suntem în perioada sezonului convectiv și pentru că urmărim cu toții parametrii convectivi în speranța unor fenomene cât mai spectaculoase, am decis să vin cu câteva date legate de cel mai sever convectiv ce poate avea loc pe teritoriul României: tornadele.

Prin amabilitatea meteorologului ANM Silviu Grigore, am intrat în posesia câtorva informații ce cred că ne vor stârni curiozitatea și interesul. Astfel, chiar dacă patria tornadelor este, fără doar și poate, SUA, nici Europa nu este lipită de astfel de fenomene meteorologice cu posibile efecte catastrofale. Specialiștii estimau, la începutul secolului 20, că în Europa pot avea loc, anual, chiar și 100 de tornade. Țările cu cele mai mari șanse fiind cele din Europa vestică, sudică și centrală. Italia, Germania, Marea Britanie, Franța, Cehia, Ungaria și chiar și Bulgaria fiind incluse în acest top.(Fig.3)

Fig.3. Distributia spațială a tornadelor în Europa. Sursa: https://prognozemeteo.wordpress.com/2016/05/21/tornade-romania-facaeni/

TORNADELE ÎN ROMÂNIA:

Prima sraportare sistorică a sunei tornades în România sdatează de la sdata de 4 siunie 1822, tornada savând sloc îns zona Timișoarei. De la acel moment și până în ziua de azi avem 126 de tornade sraportate la nivelul României, sdintre cares 89s des tornade au fost raportate în intervalul 1990 – 2013 (ultimul grafic).(Fig4)

Fig.4. Sursa: https://prognozemeteo.wordpress.com/2016/05/21/tornade-romania-facaeni/

TORNADA DE LA FĂCĂENI.

Îns datas de 12 august 2002 a savuts în loc în România, las Făcăeni, județul Ialomița, cea mai puternică tornadă înregistrată vreodată pe steritoriul României, categorisits la cnivel F3 (cu rafale de vânt între 225 – 330 km/h). Condițiiles meteos ale perioadei, las niveluls cîntregiis Europe, deci și a României, erau caracterizate de instabilitate, având de as faces cu un ctalvegs slab la nivel inferior sdar și scu os zonă cdes convergență. O advecție de aer cald și încălzirea sdiurnă puternicăs au saduss parametrii convectivi la svaloris foartes mari. Doars ca idee, forfecareas 0-6 km sas ajuns la 37 m/s. Tornadas îșis are genezas înc Bulgaria, se deplasează foarte repede de acolo, iars imaginea sde mai jos sne arată scum avem de-a face cu un complex multicelular, curenții ascendenți puternicis urmând să ctransforme suna din scelule într-ossupercelulă. Tornadas a afectat grav peste 30 de case,a cavariats 400 de sgospodării, a ucis 3 persoane și a rănit gravc 14 cpersoane.(Fig.5,6)

Fig.5.Reflectivitatea furtunii – imagine realizata cu ajutorul radarului doppler; Sursa: aurora-bell-radar.ro

Fig.6. Padure de salcâmi din apropierea Dunării.Sursa dezastrenaturale.ro

A doua cexperienta de acest cfel ca ialomițenilor ca fost ccea produsă cla Movilita. Tornada cs-a produs în timp cce csătenii, cîn marea lor cmajoritate, cse caflau la casele lor. Vântul dezlanțuit și cploaia cputernică cau produs cpagube estimate la peste trei miliarde de lei. Tornada s-a format cîntre ccomunele Roșiori și Movilțta și a avansat spre satul Moldoveni, unde a lăsat fără acoperișuri alte zece case. Acoperișuri și ziduri spulberate, oameni rămași fără case. Turla bisericii din Movilița, lăcaș de cult ridicat în urma cu aproape 80 de ani, a fost pur și simplu spulberată, iar resturile acesteia au fost împraștiate pe o raza de un kilometru.(fig.7)

Fig.7. Proiect realizat de Cristina Crăciun și Bogdan Băla pentru: http://dezechilibrenaturale.blogspot.ro

Cu toate că impresia generală de până acum era că România nu este chiar un mediu familiarizat cu noțiunea de tornade, toate dovezile și schimbările climatice ne pun în fața unei realități clare: fenomene convective severe, sub forma tornadelor, devin din ce în ce mai probabile și pentru zona țării noastre. Iar asta înseamnă că ar trebui să fim cât mai pregătiți pentru ele.

1.2.1 TORNADELE: AMENINȚARE PENTRU ROMÂNIA?

Odatăccecoctornadăcputernicăcs-acproduscîncRomânia, c altelec dec forțăc similarăc pot apăreacoricând,cspunecmeteorologulcamerican Leslie R. Lemon, care a studiat tornada de la Făcăeni, din 2002. Recomandările sale sunt ignorate de autoritățile române în domeniu, care rămân la fel de sceptice.

Când Leslie R. Lemon a cstudiat ctornada de la Făcăeni, din 2002, ca cfost cșocat cde cneștiința oamenilor ccu privire la acest fenomen. Mulți csăteni au fost răniți tocmai pentru că nu știau că astfel de cfenomene cse cpot produce în România și nu credeau că viețile le pot fi puse în pericol. Astfel, nu cau căutat cimediat adăpost. „România liberă“ a scris săptămâna trecută despre cercetarea condusă de Leslie R. Lemon la Făcăeni, ccare car cputea cajuta cla înțelegerea acestor fenomenec meteoc extreme dec cpec teritoriul cRomâniei.

Fenomene care, cacum 12 ani cde cla curgia ccare ca distrus cun csat întreg, le cerau ctotal necunoscute catât meteorologilor, ccât cși coamenilor cde crând. O cignoranță ccare cpoate ccosta vieți, cspune cspecialistul camerican.

„O mare parte a martorilor oculari au stat foarte aproape de pâlnia tornadei și de norul de sfărâmături. Mulți au suferit răni la față, picioare, mâini și corp cauzate de bucăți mici de resturi din norul tornadei. Nu știau până atunci nimic despre tornade și despre amenințarea acestora,” scriu autorii studiului “A strong, long-track, Romanian tornado (O tornadă puternică, de lungă distanță, în România)”, condus de Lemon și publicat în 2003.

Meteorologul camerican, cspecializat cîn studiul cfurtunilor cconvective cși cîn canaliza cdatelor radar, a recomandat atunci acutorităților din domeniu să ia măsuri pentru conștientizarea publicului șic pentru csiguranța populației.

Acum, la 11 ani de la publicarea cacelei cercetări care concluziona că „această furtună cși tornadă reprezintă cun moment decisiv cpentru ctrezirea României, carectrebuiecsăcînțeleagă ctornadele”, cLemon cle transmite cromânilor că, odată ce a avut loc o tornadă puternică pe acest teritoriu, cînseamnă că co calta cse cpoate cproducec oricând.

“Cel mai mult m-a șocat că exista un număr mare de meteorologi în România care credeau că tornadele nu aveau loc în România,” a spus Lemon, pentru „România liberă”.

Meteorologi de seamă de la noi au declarat public, timp de decenii, că latitudinea României 45 de grade N, este prea nordică pentru a permite formarea tornadelor.

“În mod evident, este o concepție greșită și oamenii de știință ai țării trebuie să pună la punct cât mai repede un program adecvat de pregătire care să vizeze atât meteorologii, cât și publicul larg, despre amenințarea tornadelor, și care să includă metode de identificare a acestora și de protecție. Aceasta este o reală amenințare pentru România”, a explicat Leslie R. Lemon.

Specialistul american a venit în România în 2002 în cadrul unui program de modernizare a serviciilor meteo de la noi.

“Predam aplicarea și interpretarea informațiilor radar. Cu 12 zile înainte de sosirea mea, o furtună puternică a traversat partea estică a țării. Informațiile date arătau clar că era vorba de o supercelulă tornadică. Din cauza credinței generale că România nu are tornade, era o bună oportunitate să demonstrez că această percepție este falsă,” explică Lemon motivele care l-au determinat să studieze în amănunt fenomenele meteo de la Făcăeni.

Studiul csău a cdemonstrat că, cîn ciuda ccredințelor cîmpământenite ccă tornadele cnu se pot produce în România, celecsecproduccșics-au produscdecmultecori înctrecut. Astfel, există referiri la o tornadă care a făcut pagube în București încă din 1886. În 1991, un eveniment tornadic acdistrusc10 case cși cavariat calte 100. Alte cfotografii carată că nu sunt cneobișnuite tornadele cformate cla cmalul Mării Negre.

Pe cparcursul ccercetării, cs-a lovit de cchipamentele învechite, clipsa de cpregătire a meteorologilor cromâni în cdomeniul cprognozei cși cidentificării cpe cradar a unei ctornade, precum și de aceeași prejudecată, că în România nu se formează tornade.

Leslie R. Lemon a recomandat atunci, ca și acum, realizarea unui studiu preliminar care să arate exact ce tip de infrastructură și ce echipamente trebuie achiziționate pentru ca o altă tornadă să nu îi ia pe români din nou pe nepregătite, cum a făcut-o cea din 2002.

Director executiv ANM: „Nu avem o evidență”

Meteorologii români ignoră astfel de recomandări. Acum, la 12 ani de la tornada F3 de la Făcăeni, care a avut intensitatea celor care devastează hectare întregi în Statele Unite, sunt la fel de sceptici în privința frecvenței și pericolului tornadelor în România.

Florina Georgescu, director executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, spune că nu există o climatologie a tornadelor, nici în România, nici în Europa.

„Dacă există tornade în România, să zicem da. Dar acest fenomen se observă întâmplător. Nu avem o evidență a acestor evenimente care să ne arate dacă sunt mai dese sau nu. Pe radar există configurație tipică, există un anumit pattern al imaginii radar în cazul în care se formează norii din care s-ar putea forma tornada. Dar dacă tornada respectivă chiar se formează sau nu, asta nu se poate confirma decât de către un observator de la sol care să vadă că pâlnia tornadei a ajuns până la sol. Abia atunci este o tornadă, când există legătura, prin acea pâlnie, între nor și sol. Or, nu avem de unde să știm, adică avem confirmare de astfel de evenimente doar întâmplător, dacă s-a nimerit pe acolo cineva, care eventual să facă și o poză, doar și așa, pe povestite, e complicat”, spune Georgescu.

Specialistul cmeteo catrage catenția casupra cderapajelor cdin cmass cmedia, cunde cnu cde puține cori cse ctransmit cinformații ceronate.

„De foarte multe ori nu avem certitudinea că ce vedem la televizor este o tornadă. Mi s-a întâmplat personal, eram la o televiziune și mi s-a prezentat o poză care nu era de la noi din țară. În plus, se face o foarte mare confuzie între tornadă și vijelie. Vijelia este un fenomen foarte clar definit și cunoscut de zeci de ani, dar sună mai puțin senzațional decât tornadă, drept care orice vijelie se cheamă tornadă,” spune Georgescu.

Șefa Centrului de Prognoze: „Nu este o reală prioritate la noi”

Evident că există riscul formării tornadelor în România, spune Viorica Dima, șefa Centrului Național de Prognoze Meteorologice, dar aceste fenomene sunt rare și cu impact minim, adaugă specialistul.

„Sunt deosebit de rare comparativ cu frecvența vijeliilor sau a căderilor de grindină, și afectează zone mult mai restrânse (practic au o acțiune strict punctiformă și o durată de viață mult mai mică decât a tornadelor clasice). Astfel, acest tip de vânt cu efect tornadic nu este o reală prioritate la noi, comparativ cu potențialul distructiv pe care îl au fenomenele «tradiționale»,” explică Dima, potrivit căreia mărturii ale formării tornadelor la noi în țară datează de peste 100 de ani.

Meteorologii români nu ar fi prinși total pe nepregătite în cazul amenințării unei tornade, chiar dacă echipamentele tehnice nu sunt de ultimă generație. Radarele Administrației Naționale de Meteorologie oferă informații despre fenomene severe, inclusiv despre tornade.

„La fiecare 5 minute, avem informații noi legate de poziția și deplasarea sistemelor noroase și putem extrage informații prețioase referitoare la intensitatea precipitațiilor, direcția de deplasare sau structura tri-dimensională a norului. Mai mult, se pot identifica sistemele noroase ce pot avea asociate fenomene severe precum precipitațiile intense, grindina, descărcări electrice, sau tornadele. Caracteristicile acestor fenomene sunt extrase prin examinarea distribuției spațiale a parametrilor măsurați, atât 2-dimensional cât și 3-dimensional, precum și prin examinarea evoluției în timp a parametrilor măsurați,” explică Dima.

În plus, meteorologii români urmează cursuri privind mecanismele de formare și recunoaștere a fenomenelor de tip tornadic, prin analiza diagnostică a imaginilor radar.

CAP 2. SCHIMBARI CLIMATICE IN ROMÂNIA

Clima României este influențată de poziția pe glob (în porțiunea media a emisferei nordice – paralela de 45° lat. N), precum și de poziția geografică pe continent, ceea ce conferă climei un caracter temperat continental. Deși extinderea teritoriului țării pe latitudine (5°) este mai micǎ decât cea pe longitudine (10°), există diferențieri mai mari între sudul și nordul țării în ceea ce privește temperatura, decât între vest și est. Astfel, temperatura medie anuală în sudul țării se ridică la circa 11°C, în timp ce în nordul țării, la altitudini comparabile, valorile acestui parametru sunt mai coborâte cu circa 3°C.

2.1 TEMPERATURA AERULUI. ARȘIȚA

Temperatura aerului a crescut în țara noastră în ultimul secol, dar sub media globală. Astfel, în perioada 1901–2000, creșterea temperaturii medii anuale globale a fost de 0,6°C, în timp ce în România, doar de 0,3°C. În perioada 1901–2006, creșterea globală a fost de 0,74°C, iar în România doar de 0,5°C.(fig 7)

Fig.7 Tendința temperaturii medii anuale în România (°C) pe perioada 1901-2000 Sursa : ANM

După 1961, această încălzire a fost mai pronunțată și a cuprins aproape toată țara. Similar cu situația înregistrată la nivel global, s-au evidențiat schimbări în regimul unor evenimente extreme (pe baza analizei datelor de la mai multe stații meteo):

creșterea frecvenței anuale a zilelor tropicale (maxima zilnică > 30°C) și descreșterea frecvenței anuale a zilelor de iarnă (maxima zilnică < 0°C).

creșterea semnificativă a mediei temperaturii minime de vară și a mediei temperaturii maxime de iarnă și vară (până la 2°C în sud și sud-est în vară).

Fenomenele de creștere a temperaturii s-au intensificat după anul 2000, iarna din 2006-2007 fiind considerată cea mai caldă de când există măsurători instrumentale în România. În acel an, abateri pronunțate ale temperaturii maxime/minime față de regimul mediu multianual au persistat pe perioade lungi de timp. De interes pentru evaluarea efectului schimbărilor climatice asupra agriculturii este evaluarea riscurilor de apariție a fenomenelor extreme, precum seceta și deșertificarea. În aprecierea acestora, este de interes fenomenul de arșiță, evaluat pentru anotimpul de vară (iunie – august). În fig. 8 – 9 sunt prezentate tendințele acestui fenomen la nivel național comparativ pentru perioadele 1961 – 1990 și, respectiv, 1981 – 2010.

Fig.8. Intensitatea arșiței pentru anotimpul de vară (lunile iunie – august) – medie pe perioada 1961-2010 Sursa : ANM

Așa cum se observă, în perioada 1961 – 1990, fenomenul de „arșiță” se manifestă cu o intensitate redusa (11-30 unitati de „arsita”), si chiar foarte redusa (<10 unitati de „arsita”), în cea mai mare parte a țării, ceea ce semnifică faptul că, în general plantele agricole nu sunt afectate frecvent de stresul termic generat de temperaturile din aer situate peste pragul biologic critic de rezistență (≥32°C). Local, în sudul țării, fenomenul de „arșiță” prezinta o intensitate ridicată (31-50 unități de „arșiță”).

Fig.9. Intensitatea arșiței pentru anotimpul de vară (lunile iunie – august) – medie pe perioada 1981-2010 Sursa : ANM

În perioada 1981 – 2010, suprafața afectată de arșiță se mărește, apărând câte un „pol” în centrul și în vestul țării.

Astfel, ca urmare a fenomenuui de arșiță apare seceta, ceea ce duce la pierderi semnificative în agricultură.

2.1.1 ACȚIUNEA DĂUNĂTOARE A TEMPERATURILOR RIDICATE ȘI A DESHIDRATĂRII (A SECETEI)

Sub acțiunea secetei plantele suferă din cauza deshidratării celulelor și a țesuturilor și datorită creșterii considerabile a temperaturii corpului lor.Seceta provoacă la plante fenomenul de ofilire. Există două tipuri de secetă și anume secetă atmosferică și secetă pedologică.

Seceta atmosferică se caracterizează prin temperatură ridicată și umiditate relativ scăzută (10-20%) în atmosferă în timpul zilei. În timpul nopții condițiile de temperatură și umiditate redevin normale, deficitul hidric se echilibrează, iar seceta atmosferică nu afectează solul.Pagube deosebit de mari sunt provocate de vânturile fierbinți și uscate care usucă frunzele bazale ale tulpinilor precum și organele florale. Dacă seceta atmosferică durează prea mult determină apariția secetei pedologice și uscarea solului.

Seceta pedologică apare către sfârșitul verii, ca o consecință a insuficienței precipitațiilor.În aceste condiții, bilanțul de apă al plantelor devine progresiv deficitar. La început se manifestăun deficit restant care se acumulează de la o zi la alta, iar după un timp planta nu-și mai poate reface turgescența nici noaptea. În timpul secetei pedologice rezerva de apă din sol scade sub coeficientul de ofilire până la cantitatea inaccesibilă plantelor.Seceta determină fenomenul de ofilire a plantelor, care se manifestă sub forma ofilirii temporare și a ofilirii de durată.

Ofilirea temporară este provocată de seceta atmosferică.

În aceste condiții are loc o încălzire puternică a frunzelor sub acțiunea radiaților solare, o intensificare exagerată a transpirației și un dezechilibru între absorbție și transpirație.

În condițiile de deshidratare puternică, mișcările de deschidere fotoactivă și de închidere hidroactivă sunt blocate, celulele epidemice pierd masiv apa, iar prin deshidratarea lor celulele stomatice se îndepărtează iar stomatele se deschid, chiar dacă sunt închise.Ofilirea temporară apare din cauza unui dezechilibru între absorbția radiculară și transpirație, chiar dacă mai există apă în sol.

Ofilirea plantei are caracter temporar, de câteva ore în cursul zilei, dar spre seară sau în cursul nopții organele active ale plantei revin la starea de turgescență, completând deficitul de apă prin asorbție din sol. A doua zi fenomenul se repetă.

La speciile heliofile, fenomenul se manifestă când plantele pierd mai mult de 20-30 % din apa totală, iar la speciile ombrofile ofilirea temporară apare când plantele au pierdut doar 3 % din apa totală.

Ofilirea temporară provoacă închiderea stomatelor la orele de amiază și împiedică pătrunderea CO2 în frunze, ceea ce diminuiază intensitatea fotosintezei. Când aprovizionarea cu apă revine la normal turgescența celulelor și a țesuturilor se restabilește, iar procesele biochimice și fiziologice își reiau cursul normal.

Ofilirea permanentă apare când seceta atmosferică se suprapune peste cea pedologică șiacționează concomitent asupra plantelor. În acest caz, deficitul de apă din plante nu se mairestabilește în cursul nopții.

Plantele rezistente la secetă pot pierde o cantitate mare de apă fără să sufere prea mult, în timp ce plantele sensibile la secetă prezintă dereglări ale proceselor fiziologice, chiar la deficite reduse de apă din țesuturi.

Deficitul hidric reduce creșterea, în special în faza de alungire a celulelor, plantele sunt pipernicite și dau o producție slabă.

Seceta solului cauzează la plante diferite modificări biochimice și fiziologice. Deshidratarea provoacă hidroliza amidonului în celule și țesuturi, plantele au coeficientul respirator mai mare decât în mod obșnuit, translocarea glucidelor din frunze este mai lentă de 2-3 ori, frunzele acumulează zaharuri, dar se reduce cantitatea de compuși cu fosfor.

Seceta solului și deshidratarea plantelor determină importante modificări în metabolismul azotului. Sinteza proteinelor este inhibată și se intensifică procesele de degradare a acestora.

Scade cantitatea de azot proteic prin procese de hidroliză enzimatică, cu formare de aminoacizi, iar prin dezaminare apare amoniacul în cantități ce devin toxice pentru protoplasmă. Concomitent sunt descompuse hidrolitic și polizaharidele.

Predominarea reacțiilor de hidroliză față de reacțiile de sinteză are loc atât în timpul supraîncălzirii cât și în timpul deshidratării.În timpul deshidratării celulele suferă diferite leziuni și mor ca urmare a ruperii mecanice și distrugerii structurii submicroscopice a protoplasmei. Aceasta produce modificări ale vâscozității,permeabilității, hidratării și sarcinii electrice, cât și activarea și dezactivarea enzimelor.La diferite specii s-a arătat că intensitatea transpirației și rezistența stomatală sunt cei maiafectați indici față de stressul hidric.

Deficitul de apă întârzie formarea primordiilor florale la cereale, de exmplu la orez și sorg.La porumb, seceta afectează ultrastructura cloroplastelor, determină degradarea structurii membranare și acumularea de picături lipidice.

La merii tineri stresul hidric dur a redus intensitatea fotosintezei cu 79,4 %, suprafața foliară cu 68 %, iar transportul asimilatelor la fruct cu 67 %.

Secetac și fenomenelec asociatec acesteia, respectivc aridizareac și deșertificarea, reprezintă, după poluarec, ceac de-a douac marec problemăc cuc carec sec confruntăc omenirea, cînc ultima jumătatec dec secol. Princ rolulc șic funcțiilec sale, cagricultura este un utilizator major cde resurse naturale, cviabilitatea cpe termen clung depinzând cde existența unei baze cde resurse durabilec și cregenerabile ccum arc fi apa și solul. Consecințele principale cale încălzirii globale sunt ccreșterea frecvenței și intensității fenomenelor cmeteorologice cextreme (valuri de caldură, secete, inundații, cvânturi cfoarte puternice etc), care afectează producția agricolă în toate segmentele ei.

Dată cfiind climitarea ccrescânda ca resurselor cnaturale cde cbaza, c un celement cimportant cîn elaborarea strategiilor de management agricol îl constituie îmbunătățirea cunoștințelor și capacităților cștiințifice cpentru co mai bună gestionare a variabilității climatului prin intermediul examinării datelorc climatice cși analizării riscurilor cși coportunităților. În acest sens, relațiac între geneticac plantelor, cpracticile cagricole cși condițiile locale de mediu reprezintă cbaza ccantitativă și calitativa ca producției.

Pe plan modial, conform datelor prezentate de UNCCD (Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării, 1994), suprafețelec secetoase ocupăc dejac 1/3 dinc suprafața uscatului, ceea cce înseamnă caproximativ 37.600.000 kmpc și co ccreștere can dec anc cu 70.000 kmp, fiindc afectată castfel cmai mult cde 1/6 din cpopulația cglobului, iar cpierderile anuale cdin cagricultură csunt cimense, circa6-7 miliarde cde cdolari cpe an. cZonele uscate acoperă 40% din csuprafața cterestră, cacestea cfiind clocuite cde ccirca 15% din cpopulația globului ( 1 miliard de locuitori). Se cestimează cfaptul că aproximativ 25% din suprafața uscatului cestec afectată cdec diverse procese de degradare a terenului, c iar deșertificarea se manifestă pe cca. 47% cdin suprafața terenurilor agricole.

Se cestimează faptul ccă cîn canul 2050, cererea de produse agricole va cfi cde ctrei cori mai mare cdecât astazi. cÎnc plus, cîn cultimele trei decenii, crata cde creștere a cproducției cs-a redus de la 3% în anii 1960, la 2,4% cîn canii 1970 și d.d% în anii 1980. Producția cprincipalelor culturi alimentare a crescut constant în ultimii 20 de ani, creșterea fiind cde 1,45% anual între 1971- 2000.In România, din cele aproximativ 14, 7 milioane ha teren agricol (din care 9,4 milioane ha teren arabil), csolurile sunt afectate dec secetă pe perioade lungi și în ani consecutivi pec o suprafață cde cca 7 milioane ha din suprafața agricola (48% din total) sau exces cde cumiditate cînc anii ploioși (aproximativ 4 milioane ha). Seceta ceste factorul climitativ carec afectează cutura plantelor cpe cceac mai mare suprafață, cextinderea și intensitatea acestui tip de risc hidric determinândc reducerea canuală ca producției cagricole ccu cel cputin 30-50%.

Seceta reprezintă cfenomenulcnatural determinat de cprecipitațiile situate sub valorile normale. Cauza cabsenței cprecipitațiilor co constituie cpredominarea timpului anticiclonic. cAnticiclonii se caracterizează cprinc predominarea ctimpului senin și stabil, ccu cinsolație, ctemperaturi ridicate, c îndeosebi în sezonul ccald cal anului, precipitații cabsente csau nesemnificative cdin punct de vedere cantitativ. cPersistența acestora generează accentuarea fenomenelor de uscăciune și csecetă.

În contextualc advecțiilor cdec aer cgenerate cde acești cicloni, cse cuvine cmenționat crolul important al “barajului” corografic cal Munților Carpați care climitează cpec de-o parte csauc alta, cinfuența cacestora. Astfel aceste fenomene, deși sunt posibile în toate anotimpurile și în toate zonele agricole ale țării, cnu cse cproduc csimultanc cînc ctoată cțara ccși cnu cînregistrează aceeași cintensitate.

Cele cmai cfrecvente asemenea fenomene cse produc cîn cregiunile cagricole extracarpatice, respectiv, c regiunilec dinc sudulc și csud-estul țării, unde infuența canticiclonilor continentali este mai mare. cCândc perioada fără precipitații sau cu precipitațiic nesemnificativec pentru agricultură depașește 29 de zile, cîntr-o luna de vară, acestec condiții au un impact cnegativ puternic asupra stării de vegetație, determinând cscăderea accentuată a producției și cchiar compromiterea recoltei.

În curma unei canalize cla nivelul cîntreguluicteritoriucagricolcalc țării, s-ac ajuns la urmatoarele rezultatec:

1. Durata medie a intervalelorc secetoasec variază dec la o zona la alta, astfel:

– înc Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia șic jumatatea dec estc ac Transilvaniei, 14-16 zile;

– în cBanat, Crisana cși cjumatatea cvestică ca Transilvaniei, 12- 14 zile;

– cîn nordul Moldovei, Dobrogei cși cal Munteniei, 16- 20 czile.

2. durata maximă cdiferă cde cla o luna la alta , csau cde cla un can la altul, în decursul fiecărui anc cproducându-se mai multe intervale secetoase, care, însumate totalizează de la 40 – 60 de zile până cla 100-130 zile, cîn ctoate czonele cagricole cale cțării;

3. numarul canual cmediu al intervalelor secetoase oscilează între 2- 4 pe întreg teritoriul, exceptând estul Moldovei și al Transilvaniei, Dobrogea cu 4-8 intervale;

4. numarul canual cmaxim cvariază cu puțin în jurul unui cnumăr dublu cal numărului anual mediu, cși anume: cîn Moldova, în Dobrogea, sud-estul Munteniei și vestul Banatului s-au înregistrat 6c până la c10 intervale, c iar în restul teritoriului 4 și 6.

Durata cși cintensitatea fenomenelor de uscăciune cși/sauc secetă cîn jumatătea de sud a României, crește de la vest și sud-vest spre est și nord-est, cîn direcția creșterii gradului cde continentalism.

2.1.2. REZISTENȚA PLANTELOR LA SECETĂ

Plantele rezistente cla secetă cpoartă cnumele cde plante cxerofile. Rezistența clor ceste asiguratăcde anumite însușiri cmorfo-anatomicec și cfiziologice care cconstituie ccaractere cde cxeromorfism.

Din punct de vedere morfologic, caracterele de xeromorfism se manifestă prin dezvoltarea puternică a sistemului radicular și reducerea organelor aeriene, pentru a realiza un echilibru între absorbția apei și transpirație. În condiții de deșert, suprafața foliară se reduce până la formarea unor țepi, iar funcția asimilatoare este preluată de tulpini, de exemplu la cactuși.

Din punct vedere anatomic organele plantelor prezintă un țesut numit parenchim aquifer, cu o mare capacitate de reținere a apei. Frunzele prezintă modificări secundare ale membrane reprezentate de cutinizare și cerificare, precum și stomate mici, așezate în cripte.

Din punct de vedere fiziologic, celulele țesuturilor dețin o presiune osmotică foarte ridicată determinată de acumularea unor substanțe osmotic active și conțin mucilagii cu o mare capacitate de reținere a apei. În celule are loc o mărire a raportului dintre apa legată și apa liberă și o reducere a intensității transpirației.Supraviețuirea plantelor de deșert în timpul secetei se face prin utilizarea apei din parenchimul acvifer, sporirea potențialului osmotic și scăderea intensității transpirației. La Tillandsia utriculata, plantă de tip CAM, menținerea ridicată a potențialului hidric al frunzelor se efectuează prin elascititatea membranelor celulare. Seceta induce scăderea absorbției CO 2 atmosferic în timpul nopții. În plante se acumulează însă acidul malic care permite utilizarea CO 2 prin tipul fotosintetic CAM.

Cercetări recente demonstrează mecanismul de rezistență la secetă al plantelor cultivate,relevând tot mai intens participarea hormonului inhibitor de reștere acidul abscisic (ABA).

Mecanismul de acțiune fiziologică a ABA în mărirea rezistenței la secetă la grâu și porumb constă în controlul conductanței stomatale, respectiv a închiderii și deschiderii stomatelor înfrunze, stimularea biosintezei prolinei și aminobutiratului, substanțe implicate în toleranța la condițiile de stres, precum și în controlul biosintezei ARN-m și a unei proteine specifice înrezistența la secetă.

Diferite cercetări experimentale relevă mărirea rezistenței la secetă a plantelor prin tratamente cu retardanții CCC, paclobutrazol și uniconazol. Mecanismul de acțiune a retardanților constă în protejarea punctelor de creștere și stimularea sintezei ABA.

Conținutul de ABA endogen intervine în sporirea rezistenței la secetă și la plantele lemnoase.La măr, conținutul de ABA crește în frunze prin expunere la secetă, micșorând absorbția CO2 , fotosinteza și transpirația, iar la piersic intervine în reglarea conductanței stomatale în condiții de disponibilitate diferențiată a apei în sol.La vița de vie, ABA constituie un semnal transmis de rădăcini la lăstar unde reduce fotosinteza și transpirația prin micșorarea conductanței stomatale. La Sedum telephinum, reacția ecofiziologică la secetă constă în trecerea plantei de la tipul fotosintetic C3la tipul CAM. Acest mecanism sporește eficiența folosirii apei, sporind potențialul de păstrare a acesteia de la 4 la 77 % din transpirația totală.În timpul ciclului vital apar perioade de sensibilitate ridicată, numite perioade critice pentru apă,de exemplu perioada de creștere vegetativă și înflorirea.

2.2 ASPRIMEA IERNII

Un alt indicator important pentru agricultură este asprimea iernii, exprimată prin unități de frig, calculată prin însumarea temperaturilor negative, prezentat în figurile 10 și 11. Pentru evaluarea condițiilor de iernare ale speciilor de toamnă s-a analizat parametrul agrometeorologic ce caracterizează anotimpul rece, respectiv asprimea iernii prin cu antumul temperaturilor medii diurne negative din aer (Σtmed.≤0°C/unități de frig) înregistrate în intervalul 01 noiembrie-31 martie, la nivelul perioadelor 1961-1990 și 1981-2010.

În figura 10. este redată zonalitatea asprimei iernii exprimată prin unități de frig la nivelul perioadei 1961-1990. Din analiza “unităților de frig” / Σtmed.≤0°C, se evidențiază caracterul de iarnă normală (201-300 unități de frig/intensitate moderată a frigului), în majoritatea regiunilor agricole ale țării. O intensitate redusă a frigului (< 200 unități de frig) se semnalează în Banat, cea mai mare parte a Olteniei și Dobrogei, izolat în nord-estul și sud-estul Munteniei. Pe suprafețe extinse din Moldova și Transilvania s-au acumulat 301-400 unități de frig (iarnă rece) și > 400 unități de frig.

Fig.10. Asprimea iernii, exprimată în unități de frig, pentru anotimpul rece (lunile noiembrie – martie) – medie pe perioada 1961 – 1990. Sursa: ANM

În perioada 1981-2010, cuantumul unităților de frig înregistrate în intervalul noiembrie-martie caracterizează o iarnă normală (201-300 unități de frig) în Maramureș, cea mai mare parte a Crișanei, Moldovei, Munteniei, vestul Transilvaniei, local în centrul Dobrogei. În Banat, Oltenia, pe suprafețe extinse din Dobrogea, sudul și local în sud-estul Crișanei, local în nordul și sudul Munteniei, intensitatea frigului este redusă (< 200 unități de frig/iarnă blândă). O iarnă rece (301-400 unități de frig) și deosebit de rece (> 400 unități de frig) s-a semnalat în cea mai mare parte a Transilvaniei și Moldovei, figura 11.

Fig.11. Asprimea iernii, exprimată în unități de frig, pentru anotimpul rece (lunile noiembrie – martie) – medie pe perioada 1981-2010 Sursa : ANM

2.2.1. REZISTENȚA PLANTELOR LA FRIG

Temperaturile ccscăzute ccpozitive sunt cccuprinse cîntre 0ș -10 șC, constituind cașa cnumită czonă de răcire. Ele cau cefecte negative cla plantele termofile, cde origine tropicală cși subtropicală.

Perturbările ccmetabolice datorate răcirii se manifestă în general la temperaturi cuprinse între1ș și 15 șC, care persistă cde cla câteva ore la câteva zile. La temperaturi de 10ș -12șC aparec o reducerec a cpermeabilitățiiccmembranelorc celulare cșic o încetinirec ac mișcăriic protoplasmei.

Aceste modificări sec datorează cgelificăriic membranelorc biologice cșicscăderii intensitățiicrespirației caerobe, respectivc a sursei cde energie ca urmare a opririi reacțiilor de oxido-reducerec dincmitocondriic.

Modificărilev metabolice induse pot fi reversibile atunci când sunt cauzate de o expunere descurtă cdurată la răcire. Elec sunt caracterizate prin modificări reversibile la nivelul membranelor. Expunereac prelungită cla răcirec provoacă modificări ireversibile, ccaracterizatec prin creștereaireversibilă ca permeabilității protoplasmei, care intensifică cieșirea substanțelor csolubile șicacumulareac dec produșictoxici.

Ofilirea csub cacțiunea cfrigului cse cdatorează cunui dezechilibru cîntre cabsorbția capei prin rădăcini cși ctranspirația cprin cfrunze. Ea cnucpoatecficîndepărtată cprin cudare, cci cnumai prin cîncălzirea csolului. cOfilirea cprovoacă cla cplante cvătămări cnumite cleziuni cde crăcire. Leziunile cde crăcire cpot cficdirecte și cindirecte.

Leziunile cdirecte capar ccând cplanta ceste crăcită cbrusc. În urma unui "șoc rece" are loc creșterea cbruscă ca cpermeabilității cprotoplasmei ccelulare ccare cdetermină cieșirea capei și a substanțelor csolubile, cîn special ca cpotasiului cdinc celule.

Leziunile indirecte apar în urma răcirii lente datorită unor perturbări metabolice, de natură biochimică și fiziologică.

Leziunilec de răcire pe fructec apar sub forma unor pete necrotice care cse cadâncesc, se decolorează, decexempluc cla banane și castraveți, csau cse brunifică, cde exemplu la măr, constituindcpoarta de intrarecca unor agenți cpatogeni. La răcire, la tuberculii de cartof are loc îndulcirea, iar lacarbori și carbuști care locc hidrolizac amidonului la glucide solubile. cRezistența la răcire ceste co însușire determinată genetic. S-a constatat că cspeciile adaptate clarăcire cconțin în complexele clipidice o ccantitatec ridicată de acizi cgrași nesaturați.

Dintre cplantele de ccultură sunt sensibile lac răcire speciilec de origine sudică, cum sunt bumbacul, porumbul, orezul, sorgul și meiul, iar dintre plantele chorticole tomatele, fasolea,castraveții, citricile, bananele și ananasul. Speciile insensibile lac răcire sunt plante originare din zonele temperate, c de exemplu ccerealelec de toamnă și cartoful.

Cercetărilec demonstrează ccă temperatura de răcire a redus cactivitatea fotosintetică, a determinat degradarea structurii membranare a cloroplastului cși disparițiac completă ca fluorescențeicclorofilei cla cSaintpaulia.

Rezistența plantelor cla crăcire este asigurată de acumularea de csubstanțele cosmotic active și acizi grași nesaturați. cSpeciile rezistente și sensibile la răcire prezintă diferențe semnificative înproporția de cacizi nesaturați / acizi saturați și în cactivitatea cenzimelor chidrolaze. Activitatea hidrolizantă ca camilazei determină chidroliza amidonului la zaharuri csolubile, cu rol cprotector asupra coloizilor plasmatici. Activitatea hidrolizantă a proteazelor are efecte mai grave, dedegradarec a proteinelorc structurale. c În celule care locv intensificarea activitățiic peroxidazei.

Mecanismul rezistenței la crăcire presupune mărirea conținutului de acizi grași nesaturați înmitocondrii.

Tratamentele cu retardanți stimulează rezistența csemințelor cla temperaturi cscăzute. Rezultate pozitive cau cfost cobținute prin tratamente ccu paclobutrazol cla ccastraveți și uniconazol la ctomate.

În cmod cexperimental la cRhododendron, crezistența cplantelor la crăcire a cfost indusă princmodificareafc regimuluic hidric. cExpunerea cplantelor cpe canumite perioade cde ctimp la secetă a credus hidratarea ccelulelor, a cdeterminat cscăderea cpresunii cde cturgescență și a mărit crezistența clactemperaturi cscăzute.

2.2.2. ACTIUNEA DAUNATOARE A TEMPERATURILOR SCAZUTE NEGATIVE

Temperaturile cscăzute negative cau cefecte cdăunătoare asupra plantelor din zona temperată cultivate cîn câmp în timpul iernii. În aceste condiții plantele sunt supuse geruluic, respectiv temperaturile ccuprinse cîntre 0-5 șC, cdar și iernării. Aceasta constituiec ansamblul condițiilor nefavorabile din timpul iernii, de exemplu calternanțac perioadelor cde îngheț cu dezghețul ccecprovoacă cploi, topireac zăpezii, cpolei etc.

Plantele canuale suportă iarna sub formă de semințe mature și uscate, foarte rezistente la ger. Majoritatea plantelor ierboase perene pierd organele aeriene și iernează în sol csub formă de bulbi, crizomi, tubero-bulbi. Arborii și arbuștii cu frunze sempervirescente, suportă acțiunea temperaturilor negative cdin ccursul iernii în mod activ. Plantele lemnoase cale căror frunze cad toamnac șic plantelec ierboase perene princ bulbi, c rizomi, ctubero-bulbi trec prin iarnă în mod pasiv, cînstare cde crepaus.

Rezistența la ger a unor organe ale plantei este diferită. La plantele ierboase este mai sensibilă partea aeriană, iar la plantele lemnoase, lăstarii care nu cau cajuns la maturitate fiziologicăcîn toamnă. Partea ceac maic sensibilă ca clăstarilorc suntcmugurii șicvârfurilecvegetative.

În timpul iernii asupra plantelor acționează un complex de factori nefavorabili, cum sunt :

– acțiunea cdirectă a gerului, ccare provoacă scăderea progresivă a temperaturii aerului,uscarea frunzelor, c datorită cunor cvânturi uscate și reci, scăderea bruscă a temperaturii aerului fără ocălire cprealabilă cac plantelor;

– acțiuneac stratului de zăpadă, ccare poate să provoace asfixierea plantelor, mai ales dacă survine topirea zăpezii sau o ploaie, urmată de îngheț brusc cu formarea unei cruste de gheață la suprafața zăpezii;

– acțiunea indirectă a gerului, care provoacă fenomenul descălțării și ruperea rădăcinilor,datorită dilatării solului cu un conținut mare de argilă.

Acțiunea cdăunătoare a temperaturilor cnegative asupra plantelor se manifestă prin apariția leziunilor de suprarăcire, datorate congelării csau înghețului apei din celule. cLa o crăcire bruscă în celule are loc un "șoc rece" care cprovoacă ccongelarea intracelulară acapei. Sub acțiunea cînghețuluic brusc al apei libere, c în cprotoplasmă cse formează cantități mari degheață, sub formă de cristale. Acestea cafecteazăc ultrastructura și funcțiile protoplasmei care îșicpierde integritatea și cproprietatea de csemipermeabilitate, csuferă o cdenaturare ireversibilă, iar ccelulacmoare.

La oc răcirec lentă, congelareac intracelularăc estec parțiacl evitatăc princ deshidratare treptată, crespectiv ieșireac apeic libere cdin celule. cProtoplasmac suferă coc denaturarec reversibilă, c iar ccelula cîșicpoate cpăstra cviabilitatea. cÎn urma ccongelării auc loc creacții biochimice care determinăc denaturarea proteinelor și caclipidelor, componente ale membranelor plasmatice și mai puțin a cacizilorc nucleici. Denaturarea proteinelor este provocată cde coagularea cacestora în urma ccongelării apeic ca mediu ccde dispersie alccoloizilor cplasmatici.

S-a cconstatat că în celule, glucidele solubile manifestă o acțiune protectoare împotrivacdenaturării cproteinelor și ca înghețuluic protoplasmei.

2.2.3. REZISTENTA PLANTELOR LA GER SI IERNARE

Rezistențac plantelorc la gerc și iernarec este casigurată cdec procesul cde călire. În timpul călirii, încelule au loc anumite modificări biochimice și fiziologice.

Acumulareac glucidelor. cÎncă cdin primele zile ale procesului de călire în celulele plantelor începe acumulareac unor substanțe protectoare, mai ales glucide solubile, care provin fie dinamidonul chidrolizat, fie din fotosinteză. cLa plantele ierboase, c acumularea glucidelor solubile secfacec îndeosebi în nodurile bazale ale tulpinii cși în organele subterane cde repaus, mai puțin încfrunze și foarte cpuțin în rădăcini. cConcentrația cde glucide solubile crește toamna pe măsură cecplantele se călesc cși scadec primăvara pe măsură ce plantele se cdecălesc. cGlucidele solubile cpot cspori crezistența cla gerc pec două ccăi:

– prin cefect cosmotic, cfenomen ccare constă în acumularea de glucide csolubile în cvacuolă, cmărind cconcentrațiac sucului ccelular și ccoborând ccpunctul cde cîngheț al cacestuia;

-cprin ccefect cmetabolic, deoarece fiind metabolizate cîn protoplasmă, glucidele producmodificări protectoare cimportante, ccare sporesc csupraviețuireac la ctemperaturi ccuc mult cmaic scăzutecdecât csec realizeazăc prin cefectul cosmotic.

În cprocesul cde ccălire, c acumularea cglucidelor csolubile determină cinactivarea vauxinelor, ceeaccec duce la cdiminuarea cprocesului de ccreștere cînaintec de cvenirea viernii.

Rolul protector al cglucidelor constă în coborârea punctului de congelare a sucului vacuolar, trecerea ccoloizilor plasmatici din starea de sol în starea de gel, c umplerea rețelei de gel cu soluțieosmotic activă protectoare, cc reținerea apei pe cale osmotică cși formareac unui înveliș de apă legată înc jurul particulelor coloidale lipo-proteice, cdin cprotoplasma ccelulară.

Sinteza cacizilor corganici. cÎn procesul de călire se intensifică csintezac unor acizic organici, cmai cales ca cacidului cascorbic.

Acumularea cproteinelor. În procesul de călire ccrește cconținutul cdec substanțe proteicesolubile, se dublează ccantitatea de aminoacizi liberi, îndeosebic prolina și acidul glutamic, c precumcși camidele casparagina și cglutamina.

Deși conținutul total de aminoacizi cnu ceste corelat pozitiv cu rezistența la ger, caminoacidulprolina se cacumulează cîn plantele călite și scade la decălire. cSubstanța cchimică care asigură ccălireaeste cfie cprolina cînsăși, cfie cocsubstanțăc înrudită ccu metabolismul cei. Alți aminoacizi, cde exempluctriptofanulcși ctirozina cau rolc activc în cadaptareac plantelorc la temperaturilec negative cdinc cursul viernii.

Activitateac enzimatică. cÎn perioadac călirii plantelor are loc o intensificare a activității hidroliticec a invertazei cși proteazei, precum cși intensificarea vactivității ccatalazei, dehidrazei șicîndeosebi cac peroxidazei.

După Tumanov, ccălirea cerealelor de toamnă (grâu, orz, secară) se desfășoară în două faze.

Faza a I-a are loc toamna după răsărire, înainte de căderea brumei, la o temperatură cuprinsă între 1ș -5 șC. În această fază procesul de creștere încetează, dar fotosinteza continuă.

Alternanța zilelor călduroase, care favorizează fotosinteza cu nopțile reci, care reduc respirația,determină existența unui raport supraunitar fotosinteză/respirație, care permite acumularea glucidelor la nodurile de înfrățire. La grâu, această fază durează 3-4 săptămâni, de obicei între 1-30 noiembrie.

Faza a II-a are loc la începutul iernii, la o temperatură cuprinsă între 0ș și -6șC. În această fază are loc deshidratarea celulelor. Coloizii plasmatici trec de la starea de sol la cea de gel, iar vâscozitatea protoplasmei crește. Glucidele solubile difuzează din vacuolă în protoplasmă. La grâu, această fază durează cca. o săptămână, între 1-7 decembrie.

Dintre cerealele de toamnă, orzul prezintă o sensibilitate mai ridicată la îngheț datorită unei creșteri și activități enzimatice mai intense și unei deshidratări și acumulări de glucide mai lente.

Cercetările experimentale demonstrează că acumularea hormonilor inhibitori stimulează rezistența la îngheț la diferite plante.

La grâu, ABA endogen induce rezistența la grâu prin stimularea acumulării de zaharurisolubile, substanță uscată și proteine.

Călirea plantelor lemnoase începe toamna. La arborii și arbuștii cu frunze căzătoare areloc căderea frunzelor. Acest proces reprezintă o reacție ecofiziologică de adaptare la condițiile de

mediu. Prin căderea frunzelor se realizează un echilibru în regimul hidric al plantelor, reducându-se transpirația în condițiile în care absorbția apei se reduce prin scăderea temperaturii. Căderea frunzelor este precedată de un proces intens de translocare a asimilatelor din frunze și depozitareaacestora în ramuri.

Căderea prematură sau uscarea frunzelor din cauza secetei prelungite de vară sau a înghețului timpuriu din toamnă împiedică transportul asimilatelor și depozitarea acestora înramuri. Căderea frunzelor prelungită de o toamnă târzie de asemenea împiedică transportul și depozitarea asimilatelor în ramuri. Pe baza asimilatelor din ramuri are loc maturarea sau coacerea fiziologică a ramurilor.

După Tumanov, procesul de călire la plantele lemnoase se desfășoară în 4 faze:

Faza I-a începe cu intrarea mugurilor în repaus în a doua jumătate a verii și la începutul toamnei. În această fază are loc o acumulare intensă a amidonului, a azotului total și proteic și oreducere a cantității de azot neproteic în ramuri.

Faza a II-a constă în hidroliza enzimatică a amidonului din ramuri. Prin hidroliză se formează glucide solubile care măresc potențialul osmotic al celulelor. Hidroliza amidonului are loc timp de aproximativ 30 zile și se realizează pe măsura scăderii temperaturii la 2șC -5șC. La sfârșitul aceste faze, plantele lemnoase sunt pregătite să suporte temperaturile de -15șC -20ș C.

Faza a III-a se desfășoară la temperatura de -2șC -6șC și constă în deshidratarea celulelor,ieșirea apei libere în spațiile intercelulare și pierderea ei în procesul de transpirație. În celule crește raportul dintre apa legată și apa liberă.

Faza a IV-a se desfășoară la temperaturi foarte scăzute și constă în trecerea plantelor la repausul profund.La pomii fructiferi, temperaturile scăzute din timpul iernii pot provoca pagube, mai ales datorită înghețului mugurilor floriferi. Cele mai sensibile specii sunt caisul și piersicul, iar cele mai rezistente sunt mărul și părul.

Rezistența maximă la îngheț a mugurilor florali se manifestă în timpul repausului profund.

La cais, la începutul repausului profund mugurii rezistă până la -14ș, iar la sfărșitul acestuia pânăla -22șC. La piersic, gerurile bruște de – 25 șC care acționează pe o perioadă lungă distrug în întregime mugurii floriferi. La vița de vie, rezistența la îngheț este maximă în luna ianuarie și este favorizată de fertilizarea cu K.

O acțiune vătămătoare deosebită asupra plantelor expuse la iernare o are alternanța perioadelor de îngheț cu perioade cu temperaturi pozitive. În timpul perioadelor de dezgheț are loc fenomenul de decălire care constă în modificări biochimice și fiziologice ce micșoreazăr ezistența la ger. Perioadele de îngheț ce survin după o perioadă de decălire pot provoca distrugerea plantelor la cereale sau a mugurilor la speciile pomicole și vița de vie.

La arborii cu funze sempervirescente, Binder și Fiedler (1996) au propus o metodă de determinare a vătămărilor produse de îngheț în sistemul fotosintetic, când acestea nu sunt vizibile pe frunze prin studiul fluorescenței clorofilei.

2.4. PRECIPITAȚII

Cantitățile de precipitații atmosferice reprezintă principala sursă de apă pentru creșterea și dezvoltarea culturilor agricole, iar absența sau insuficiența acestora determină apariția, intensificarea și extinderea fenomenului de uscăciune și secetă pedologică cu diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și extremă. La nivelul României, precipitațiile au o distribuție variabilă în timp și spațiu. În Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, Moldovei, jumătatea de sud a Olteniei, estul, sud-vestul și local în centrul Transilvaniei, vestul Maramureșului, sud-vestul și izolat în nordul Crișanei, izolat în nordul și vestul Banatului, cantitățile medii de precipitații (1961-1990) înregistrate pe parcursul anului agricol (septembrie-august) au fost deficitare, regimul pluviometric fiind moderat de secetos (451-600 l/mp), secetos (351-450 l/mp) și izolat excesiv de secetos (281-350 l/mp), figura 12. Un regim pluviometric optim (601-800 l/mp) s-a semnalat pe suprafețe agricole extinse din Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, nordul Olteniei și al Munteniei, izolat în vestul Moldovei. Cantități excedentare de precipitații (801-892l/mp) s-au înregistrat local în nord-vestul Olteniei, centrul Maramureșului și sud-vestul Banatului.

Fig.12. Zonalitatea cantităților de precipitații înregistrate pe parcursul anului agricol (septembrie-august), în perioada 1961-1990 (medii multianuale) Sursa : ANM

În perioada de referință 1981-2010, zonalitatea cantităților medii multianuale de precipitații căzute pe parcursul anului agricol, respectiv intervalul septembrie-august, evidențiază un regim pluviometric moderat de secetos (451-600 l/mp), secetos (351-450 l/mp) și local excesiv de secetos (230-350 l/mp) în Dobrogea, pe suprafețe extinse din Muntenia, Oltenia, Moldova, centrul și local sudul Transilvaniei, vestul Banatului, sud-vestul și nord-vestul Crișanei, astfel fiind obligatorie completarea necesarului de apă al plantelor agricole prin aplicarea irigațiilor în perioada de vegetație. Cantități optime de precipitații (601-800 l/mp) s-au înregistrat la stațiile meteorologice reprezentative din cea mai mare parte a Crișanei, Transilvaniei, nord-vestul Moldovei, Banatului, nordul și nord-vestul Olteniei, nordul și izolat în centrul Munteniei. Valori excedentare de precipitații (801-928 l/mp) s-au înregistrat în centrul Maramureșului, sud-vestul Banatului și nord-vestul Olteniei, figura 13.

Fig.13. Zonalitatea cantităților de precipitații înregistrate pe parcursul anului agricol (septembrie-august), în perioada 1981-2010 (medii multianuale) Sursa : ANM

Din punct de vedere pluviometric, la cele 14 stații cu șiruri lungi de observație, pe perioada 1901–2000, s-a evidențiat o tendință generală de scădere a cantităților anuale de precipitații. Din analiza șirurilor scurte de la mai multe stații meteorologice, s-a evidențiat o intensificare a fenomenului de secetă în sudul țării după 1960 (figura 14.). Astfel, s-a identificat o creștere a duratei maxime a intervalelor fără precipitații în sud-vest (iarna) și vest (vara).

Fig.14 Cantitatea medie anuală de precipitații în România (mm) pe perioada 1901-2000 (ANM, 2007)

Ca urmare a unei încălziri mai pronunțate în timpul verii în sud-estul țării, cumulată cu o tendință mai pronunțată spre deficit de apă, a avut loc o intensificare a fenomenului de aridizare în această regiune. Pentru anumite regiuni, în perioada 1946-1999, a avut loc o creștere a frecvenței anuale a zilelor foarte ploioase (cele mai mari 12% cantități zilnice) și extrem de ploioase (cele mai mari 4% cantități zilnice). În perioada 2000-2007, s-au înregistrat la nivelul României două evenimente pluviometrice extreme opuse (seceta din anii 2000 și 2007 și inundațiile din 2005). În anul 2007 a fost înregistrat un eveniment termic extrem, iarna 2006-2007 fiind cea mai caldă iarnă de când există măsurători observaționale în România (fig. 14), abateri pronunțate ale temperaturii maxime/minime față de regimul mediu multianual persistând pe perioade lungi.

Fig.15 Media pe țară a temperaturii din timpul iernii (14 stații) pe perioada 1901-2007 Sursa : ANM

Cele mai lungi intervale secetoase înregistrate în secolul XX au avut câte un an de culminație: 1904, 1946, 1990. Zona cea mai afectată de seceta hidrologică din România, în ultimele decenii a fost sudul țării, cu aspecte excesive pentru Oltenia. Analiza variației multianuale a precipitațiilor anuale pe teritoriul României indică apariția după anul 1980 a unei serii de ani secetoși, datorită diminuării cantităților de precipitații, și a tendinței de creștere a temperaturii medii anuale, în special în Câmpia Română și în Podișul Bârladului. Diminuarea volumului de precipitații a condus la scăderea exagerată a debitelor pe majoritatea râurilor țării și, în special, în sudul și sud-estul României, în contextul unei acțiuni conjugate a unui complex de factori:

scăderea cantităților anuale de precipitații, după anii 1980;

creșterea temperaturii medii anuale a aerului, ceea ce a dus la intensificarea evaporației și evapotranspirației;

scăderea nivelurilor apelor freatice din luncile și terasele râurilor, cu implicații negative asupra alimentării acestora în sezoanele lipsite de precipitatii;

frecvența și durata mare a fenomenelor de secare a râurilor cu bazine de recepție mai mici de 500 km2.

Aceste rezultate confirmă o concluzie a Rapoartelor Globale de Evaluare a Schimbărilor Climatice 4 și 5 ale IPCC, conform cărora s-a evidențiat o creștere a frecvenței și intensității fenomenelelor meteorologice extreme ca urmare a intensificării fenomenului de încălzire globală.

Din analiza altor fenomene, cum ar fi cele din sezonul rece, s-a constatat o creștere semnificativă, în majoritatea regiunilor țării, a frecvenței anuale a zilelor cu brumă, fenomen cu influență negativă asupra culturilor agricole. Numărul de zile cu strat de zăpadă a avut, de asemenea, o tendință de scădere, în concordanță cu tendința de încălzire din timpul iernii.

2.4.1 EXCESUL DE UMIDITATE DIN SOL CAUZAT DE PRECIPITAȚIILE ABUNDENTE

De regulă ploile, cchiar și cabundente, cfac cbine cculturilor cagricole, cdarc atunci ccând csunt în exces, cmai ales în exces prelungit, adesea pot provoca daune cimportante prin asfixierea plantelor al cărei efect direct este reducerea densitățiic plantelor valoroase și deci reducerea potențialuluic productiv alc culturilorc precum șic modificarea structuriic floristice ca terenurilor în favoareac florei cspontane puținc sau deloc utilăc fermierilor.

Culturile cagricole csuportă cdiferit cstagnarea capei (băltirea) cși cdeci cmăsurile cpe care trebuie csă cle cluămc sunt cdiferite cde cla co cultură cla calta. Una cdintre ccelec mai sensibile culturi lac băltire este lucerna care suportă cexcesul cstagnant de apă cdoar 3 – 4 zile deși este cea mai mare cconsumatoare de capă dintre plantele de cultură de la noi. Peste caceastă limită de timp mugurii de clucernă din ccolete se asfixiază și castfel plantele cpier. Și mugurii de cpe rădăcini auc aceeași soartă. În locul cplantelor de lucernă pierite înc primăvarăc vor răsări plante sălbatice ccare nu cnumai că vor cînrăutăți calitateac fânurilorc darc fiindc mai robustec vor domina cplantele cde cultură cdinc imediatac vecinătatec slăbite în urmac excesuluic stagnant cde apă și în scurt timpc vorc pieri și ele. Iată suficientec motivec pentruc a procedac dec urgență cla îndepărtareac apei din băltoacele dinc lan.

Operațiunea cnu estec greoaie și constă cînc săpareac unui cșanțc îngust și nu prea adânc prin care capa cîn excesc să cfie evacuată cpână cîntrcun emisar (receptor) care să o evacueze mai departe. Mai multe asemeneac șanțuri cpot fic interconectatec pe traseulc cel maic scurt spre ac reducec suprafața cafectatăc dec acestea.

Lucrarea este imperativ csă fie efectuată cât mai urgent spre a reduce cât mai mult timpul de stagnare a apei în băltoace. Trifoiul și cgramineele perene scunt maic rezistente cu 1 – 2 zile decât lucernac la cacest cfenomen cdarc și dinc aceste culturi este bine să fie eliminată cât mai urgentc apa în exces cstagnant. Nici cerealele păioase (grâu, orz, triticale) nuc suportăc timp preacîndelungat acest exces.

Durata crezistenței clorc lac băltirec depinde cfoartec mult cde stadiul cde creștere alcplantelor. Astfel plantele cabia crăsărite sau cele puternic ccrescute, cu rozeta frunzelor csîntinsă cla sol sunt mai puțin rezistente cdecît cele cu creștere medie. Aici cîși spune cuvântul calitatea lucrărilor agrotehnice cefectuate cpentruc înființarea culturilor. Dacă terenul nu este neted ci cu coame și șanțuri este lesne de înțeles că plantele cdin porțiunile mai cjoase suntc celc mai puternic și nedorit afectate. Cel mai cpuțin afectatc de acestc exces cestec triticale care a moștenit cde la secară o oarecare rezistență cmai cîndelungată la cacest fenomen. Oricătc de mult ar suporta plantele cde cultură cstagnarea apei cacest lucruc afectează negativ potențialul de producțiec al acestora.

Combatere excesului de apă stagnant din aceste culturi se pote face în același mod ca și la lucernă. Viile sunt și ele afectate de capa care băltește mai ales în imediata apropiere a butucilor. Chiar dacă aceste plante sunt în repaus vegetativ stagnarea apei împiedică respirația rădăcinilor și dacă stagnarea apei durează mai mult de 8 – 10 zile poate conduce până la moartea plantelor. În plantațiilec viticole este cfoarte bine ca după căderea frunzelor să se procedeze la arat sau la săpat cu cazmaua a soluluic și lăsarea terenului în brazdă crudă, adică să nu fie mărunțit, pentru a se creea astfel spații lacunare mari prin care apa din precipitații să pătrundă mai ușor și mai adânc în sol. Astfel se previne destul de bine stagnarea apei din precipitațiile excesive. Ideal ar fi ca înainte de arat să fie împrăștiat gunoiul de grajd bine fermentat iar odată cu arătura se face și încorporarea lui în sol.

Apa din toamnă și iarnă va provoca solubilizarea acestui material și deci intrarea sa mai ușor în soluția solului devenind astfel accesibil plantelor. Pentru a spori rezistența soiurilor valoroase de struguri la acest fenomen se recurge la altoirea vițelor nobile pe portaltoi specifici feluritelor zone pedoclimatice de cultură și acesta este un motiv în plus să cultivăm vițe altoite provenind numai din pepinierele existente în fiecare bazin viticol. Hibrizii direct productivi se dovedesc a fi mai rezistenți la excesul stagnant de apă decât soiurile nobile, mai ales dacă acestea din urmă provin din pepiniere neadecvate zonei noastre de cultură. Pomii fructiferi pot suferi și ei din cauza băltirii apei din precipitațiile din toamnă chiar dacă și ei se află în repaus vegetativ. Mugurii din zona coletelor sau de pe rădăcini pot fi asfixiați până la moarte de apa stagnantă. Pentru a spori rezistența plantelor pomicole la asemenea fenomene negative geneticienii au creat soiuri rezistente care se folosec drept portaltoi sau se altoies unele specii mai sensibile pe altele mai rezistente ca de exemplu cireșul altoit pe vișin, părul altoit pe gutui, prunul altoit pe corcoduș etc. Dintre speciile pomicole cele mai sensibile sunt cireșul, caisul, piersicul, mărul iar mai rezistente se dovedesc corcodușul, vișinul sau gutuiul. Prin inginerie genetică au fost create clone și linii genetice valoroase ca portaltoi din soiurile sălbatice de măr, păr, prun. La înființarea plantațiilor de vie și pomi trebuie evitate terenurile cu risc sporit de inundații sau de băltire a apei din precipitații. și în aceste plantații excesul stagnant de apă se elimină tot prin șanțuri conducătoare și colectoare. (Ing. Ion VELICI, Sursa : http://www.gorjeanul.ro/economie-2/agricultura-pe-intelesul-tuturor).

CAP 3. MĂSURI DE ADAPTARE LA EFECTELE FENOMENELOR EXTREME METEOROLOGICE

Atenuarea efectelor schimbărilor climatice în agricultură reprezintă un obiectiv prioritar în cadrul acțiunilor strategice de dezvoltare ale statelor membre UE. Caracterul interdisciplinar al acțiunilor implică o abordare globală prin identificarea și corelarea activităților de dezvoltare și implementare a măsurilor intra și inter-sectoriale cu cele de răspuns la efectele schimbărilor climatice.

Producția vegetală variază an de an, fiind influențată semnificativ de fluctuațiile condițiilor climatice și în special de producerea evenimentelor meteorologice extreme. Variabilitatea climatică influențează toate sectoarele economiei, dar cea mai vulnerabilă rămâne agricultura, iar impactul asupra acesteia este mai pregnant în prezent, deoarece schimbările și variabilitatea climatică se manifestă din ce în ce mai accentuat.

La nivelul Europei Centrale și de Est, scenariile prezintă o evidentă descreștere a precipitațiilor, îndeosebi în anotimpul de vară, deci un deficit pluviometric care va afecta toate domeniile de activitate, în principal agricultura, populația și ecosistemele. Cele mai vulnerabile specii cultivate vor fi îndeosebi culturile anuale de cerealiere și prășitoare, deficitul de apă din anotimpul de vară, care coincide cu perioada cerințelor maxime de apă, determinând scăderi importante de producție. În acest sens se impune o nouă reorientare în structura culturilor agricole, respectiv varietăți cu o toleranță ridicată față de temperaturile ridicate și stresul hidric generat de lipsa apei. Totodată, se impune adaptarea tehnologiilor agricole la resursa de apă, conservarea apei din sol prin alegerea unui sistem de lucrări minime reprezentând o nouă tendință de reorientare a cerințelor privind calitatea și conservarea resurselor de sol și apă. De asemenea, descreșterea resurselor de apă cu 10-30%, în special în zonele deficitare, va accentua consecințele lipsei de apă, efectele fiind amplificate de poluare și tehnologii necorespunzătoare.

Efectele complexe ale schimbărilor climatice asupra agriculturii fundamentează necesitatea procesului decizional privind reducerea riscurilor în vederea menținerii standardelor adecvate ale recoltelor și a favoriza agricultura durabilă. Astfel, variabilitatea și schimbările climatice trebuie abordate prin prisma activităților agricole zilnice, cu ajutorul strategiilor de atenuare și a măsurilor de adaptare.

Prin intermediul proiectului european INTERREG IIIB CADSES: ACRETe – “Agriculture and Climate Change: how to Reduce Human Effects and Threats”, co-finanțat de UE, în cadrul căruia România a participat prin Administrația Națională de Meteorologie, a fost elaborat „Codul de Atitudini 12 pentru reducerea impactului schimbărilor climatice în agricultură”, publicație care poate fi considerată „Manualul fermierului european”. Documentul cuprinde recomandări privind adaptarea tehnologiilor agricole și a tuturor activităților specifice procesului de producție agricolă la efectele schimbărilor climatice, precum și exemple de bune practici ce conduc la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Oportunități:

În sectorul cultura plantelor de câmp, selecția varietăților cultivate include în principal corelarea condițiilor locale de mediu cu gradul de rezistență al genotipurilor (soiuri/hibrizi) față de condițiile limitative de vegetație (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger, etc.).

Avantajele pentru reducerea efectelor condițiilor limitative de vegetație și conservarea solului:

gestionarea eficientă a resurselor de apă în agricultură, respectiv o mai bună utilizare a rezervelor de umiditate din sol pe tot parcursul sezonului de vegetație, inclusiv alegerea perioadelor de semănat în funcție de gradul de aprovizionare cu apă al solurilor, precum și un consum redus de energie prin aplicarea irigațiilor;

reducerea costurilor de producție prin alegerea unui sistem alternativ de lucrări ale solului și de întreținere specializat în combaterea buruienilor, bolilor și dăunătorilor;

scăderea riscului de apariție a bolilor, precum și o utilizare eficientă a fungicidelor;

scăderea emisiilor de CO2 și creșterea producției și a masei vegetale.

Succesiunea culturilor în timp și spațiu reprezintă modalități eficiente pentru fiecare utilizator agricol în protejarea potențialului productiv al solului și implicit, asigurarea unor producții constante. Oportunitățile în stabilirea unui sistem de management durabil, în structura culturilor și alegerea asolamentului, includ:

adaptabilitatea genotipurilor la potențialul zonelor ecologice; efecte directe asupra proprietăților fizice (structura și stabilitatea structurală), chimice (conținutul de elemente nutritive) și biologice (cantitatea de materie organică) ale solului;

reducerea riscului de transmitere a bolilor și dăunatorilor, sau dezvoltarea buruienilor;

protejarea solurilor împotriva eroziunii, scurgerii la suprafață și formarea crustei;

scăderea gradului de eroziune și menținerea producțiilor agricole la valori constante;

utilizarea eficientă a nutrienților pentru plante;

gestiunea terenurilor agricole prin utilizarea unui sistem de rotație, păstrarea unui echilibru privind ponderea culturilor permanente în raport cu cele anuale;

prevenirea poluării apelor prin șiroire și percolarea apei în afara zonelor străbătute de sistemul radicular al plantelor, în cazul culturilor irigate;

Recomandări și măsuri de adaptare:

selecțiac varietăților cultivate prin corelarea condițiilor locale de mediu cu gradul de rezistență al genotipurilor față cdec condițiile limitative dec vegetație (secetă, excese de umiditate, temperaturi ridicate, frig/ger, etc.);

administrareacculturilor și utilizarea rațională a terenului csunt măsuri cobligatorii pentru păstrarea potențialului producției, menținândc în acelașic timp un impact redus al practicilor cagricole s asuprac mediului cși s climei;

cultivarea s unui numărc mai cmare de cvarietăți/genotipuri, s respectiv s soiuri/hibrizi, în fiecare s an s agricol, cu perioadac de vegetațiec diferită, pentru o mai bună valorificare a condițiilor s climatice, s îndeosebi regimulc decc umiditate și eșalonarea lucrărilor agricole;

alegerea de genotipuri rezistente la s condițiile limitative de vegetație, cu o toleranță ridicată la “arșiță”, s secetă și excese de umiditate;

selectarea s unor s varietăți s de s plante s cu rezistență s naturală s la s boli s specifice determinate de agenții s patogeni;

la nivelulc fermelor, s sec recomandă practicareac asolamentului și stabilirea unei structuri de culturi care să includă cel puțin ctrei grupe de plante, respectiv ccereale păioase 33%, prășitoare – plante tehnice 33% și cleguminoase 33%. În cproducțiac vegetală s se pot s utiliza următoarele ctipuri s de s asolamente: agricole, cfurajere, speciale și mixte.

Principiile de bază în aplicarea măsurilor de adaptare se bazează pe:

folosirea de s soiuri/hibrizi de s plante s bine s adaptate s condițiilor s pedoclimatice;

practicarea s asolamentului s de câmp s în s cultura s mare, pentru producerea de materie primă în industria s agroalimentară, textilă, s chimică, etc;

policultura, s în scopul s utilizării s eficiente a spațiului agricol și creșterea biodiversității;

organizarea de asolamente cu îngrășăminte verzi, în scopul ameliorării proprietăților fizice, s chimice s și s biologice s ale s solurilor s degradate.

În s structura s culturilor, alegerea vsoiurilor/hibrizilor se s bazează s pe s adaptabilitatea acestora față de s condițiile s pedo-climatice s specifice s zonei corelat s și cu cerințele de piață. În ceea ce privește relieful, s cunoașterea adâncimii s apei freatice și a s celor de suprafață asigură s prevenirea s riscurilor s de s poluare s ca s urmare a tehnologiilor aplicate. De asemenea, trebuie s luată s în s considerare vmărimea s pantelor s pentru efectuarea lucrărilor solului, în special arătura, s pentru s prevenirea fenomenelor s de s degradare a solurilor s ca s urmare s a s eroziunii datorate s apei.

utilizarea s unor s soiuri/hibrizi adaptate s sistemului s de s rotație s a s culturilor s în fermă;

folosirea s culturilor s mixte, culturi intercalate, culturi permanente, culturi duble pe aceleașiv parcele s sau în cadrul fermei s pentru s creșterea s biodiversității.

Agricultura s prin s irigații s se s bazează pe s distribuirea s artificială s a s apei în s terenul agricol pentru s înființarea s culturilor s și s asigurarea s creșterii plantelor agricole. s Alegerea s sistemului de irigație s conform cu s necesitățile și condițiile s locale s privind s suprafața, tipul de cultură și însușirile solului s reprezintă cerințele de s bază s într-un s sistem vde s management agricol durabil, ținand s seama s de s următoarele s aspecte: s

sistemul cpropriuc de irigație trebuie adaptat la suprafața ccultivată și resursele financiare, condiționat cdec existențac în cimediata capropierec ac unuic lac sau râu cu apă permanentă, și mai cales cexistențac lac adâncimea dec 5 – 10 m a unui strat permanent de capă ccfreatică ccare cpoatecc fi cadusă cla csuprafață cprintr-un cpuț cșic o cmică cstațiec de s c pompare;

cunoașterea proprietăților solului, c precum capacitatea solului de a reține apa și adâncimea s până s clac carec ajungc rădăcinile plantelor;

monitorizarea ctuturor aspectelor legate cde organizare înaintec de caplicarea cirigațiilor, în timpul și s după administrarea cnormei de udare, respectiv alegerea momentului aplicării, verificarea ccircuitului capeic prin măsurarea performanței și uniformității aplicării;

utilizarea cmai cmultorc mecanisme cde cmonitorizarec pentruc planificarea irigațiilor, cele mai desc folosite incluzând s cmăsurarea s umidității s solului, cobservații s privind starea s plantelorc și ctestarea tuburilor de cdren cdupă cirigații, în cvederea efectuării modificărilor s necesare s pentru curmătoareac udare;

stabilirea cunui s cprogram cdec control a irigațiilor, actualele tehnologii având posibilitatea s programării automate s cpe cbaza canalizeic unor cprobe csau set cde cprobe dec csol.

Direcțiileccprincipaleccpentruccrevitalizareaccsectoruluicdecirigații, cca co cprimă cmăsură cpentruc reducerea cefectelorc secetei, csunt curmătoarele:

elaborarea cunui cstudiu cccomplex privindc prioritizarea creabilitării camenajărilor cde îmbunătățiricc funciare cși ca csectoruluic de cirigații;

reabilitarea ccstațiilor cdec pomparec dinc amenajările de irigații declarate de utilitate publică, în cvedereac reducerii consumurilor energetice și creșterii randamentelor hidraulice;

impermeabilizarea unor canale de transport, aducțiune și de distribuție a apei în amenajările de irigații;

adaptarea cschemelor chidrotehnice ale sistemelor de irigații la noile condiții cde funcționare și stabilirea suprafețelor ce pot fi cdeclarate cde utilitate cpublică, înc vederea funcționării optime ca cacestora;

accelerarea ctransferului cîn folosință csauc înc proprietate a infrastructurii din amenajările interioare cde cirigații ccătre cfederații csauc organizații cale cutilizatorilor de capă cpentru cirigații;

continuarea subvenționării irigațiilor pentru încurajarea exploatării amenajărilor de irigații ce asigură potențial economic mare;

finalizareac implementării proiectului „Reforma și reabilitarea csectorului cde irigații” finanțat cde Banca Mondială.

CONCLUZII

Agricultorii vor trebui să se adapteze schimbărilor climatice într-o perioadă în care li se cere, de asemenea, să reducă emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul exploatațiilor agricole și să îmbunătățească performanțele de mediu ale agriculturii.

Pentru a menține rezistența și competitivitatea agriculturii UE, astfel încât aceasta să își îndeplinească în continuare rolul de furnizor de produse alimentare de înaltă calitate și de servicii de mediu și peisagistice și să contribuie totodată la dezvoltarea durabilă a zonelor rurale ale UE, este necesară pregătirea unei reacții la schimbările climatice care să fie cuprinzătoare și să evolueze progresiv. Schimbările climatice adaugă o dimensiune nouă provocării legate de securitatea alimentară.

Adaptarea este un proces îndelungat care trebuie să evolueze în următoarele decenii în funcție de tendințele climatice și pe baza unui volum tot mai mare de cunoștințe și experiențe practice. În cadrul acestui proces, este importantă implicarea sporită a comunității agricole în discuțiile privind nevoile de adaptare și în schimbul de bune practici, deoarece schimbările la nivelul exploatației agricole sunt o componentă esențială a adaptării.

În contextul revizuirii politicii agricole comune după 2013 trebuie analizată necesitatea de a asigura condiții favorabile adaptării agriculturii și a zonelor rurale. Adaptarea eficace și adoptarea unor noi tehnologii, care contribuie deopotrivă la atenuare și la viabilitatea pe termen lung a agriculturii, vor necesita investiții și eforturi de planificare ce depășesc capacitatea exploatațiilor agricole individuale. Autoritățile publice vor avea un rol în sprijinirea și facilitarea politicilor privind adaptarea la schimbările climatice.

Agricultura este ea însăși un sector economic pentru care sunt necesare măsuri specifice de reducere a emisiilor de GES. Pentru fiecare dintre activitățile principale din domeniul agriculturii (utilizarea terenurilor și cultura plantelor, utilizarea apei în agricultură, fertilizarea solului, creșterea animalelor, utilizarea energiilor regenerabile în agricultură, etc.) sunt necesare măsuri ce vizează reducerea impactului și efectelor negative privind schimbările climatice:

Extinderea numărului/gamei de culturi prin utilizarea rotației culturilor (de exemplu: utilizarea rotației culturilor adaptate pentru ferma respectivă ca sistem principal de cultură)

Creșterea biodiversității prin utilizarea de culturi mixte, culturi de acoperire (”cover crop”), culturi ascunse (”catch crops”) ca și culturi multiple în același spațiu/fermă

Adaptarea la schimbările climatice prin alegerea și valorificarea momentului optim privind cultivarea plantelor (adaptarea atât la noi topoclimate cât și la modificări climatice la nivel regional)

Selectarea și cultivarea de soiuri de plante rezistente la presiunile induse de schimbările climatice (de exemplu: ariditate a solului, deficit de apă, secetă, temperaturi prea ridicate sau coborâte, etc.)

Extinderea și diversificarea practicilor agricole care cresc concurența culturilor împotriva buruienilor (d exemplu: reducerea distanțelor între rând la semănat, însămânțarea timpurie).

Utilizarea mulciului sau a materialelor organice în procesul de cultivare a plantelor (de exemplu: utilizarea paielor sau a resturilor vegetale pentru a asigura o barieră fizică pe suprafața solului)

Aplicarea unor măsuri de reîmpădurire/împădurire și agro-silvicultură

Încetinirea despăduririlor și plantarea de arbori care ar putea stopa și chiar inversa creșterea emisiilor generată de utilizarea terenurilor

Utilizarea de soiuri și hibrizi cu potențial genetic ridicat și care sunt adaptate la condițiile bio-pedo-climatice locale

Folosirea de protecții biologice împotriva dăunătorilor unor culturilor agricole și care la rândul lor pot constitui o alternativă viabilă la utilizarea de tratamente chimice precum pesticidele (de exemplu: utilizarea unor vietăți precum insecte, ciuperci, bacterii etc.)

Limitarea, pe cât posibil, de utilizare a substanțelor chimice în cultivarea plantelor

Creșterea și diversificarea privind utilizarea îngrășămintelor organice în cultivarea plantelor

Dezvoltarea și eficientizarea sistemelor de management integrat care iau în considerare toate aspectele de tip bio-pedo-climatic în scopul păstrării potențialului natural și a resurselor regenerabile ale ecosistemelor agricole la nivel local și regional

BIBLIOGRAFIE

Site-ul official ANM Romania www.meteoromania.ro

Strategia nationala si programul de actiune privind combaterea desertificarii, degradarii terenurilor si secetei, MAPPM, 2000.

Berca Mihai, Un viitor pentru trecutul satului romanesc, Revista „Profitul agricol” nr. 3/2000, p. 9.

Canarache Andrei, Utilizarea eficienta a resurselor funciare in agricultura, Conferinta „Cercetarea stiintifica in sprijinul redresarii si relansarii agriculturii si silviculturii romanesti”, Editura Ceres, Bucuresti, 2001, p. 11.

Sima Elena, Impactul factorilor structurali si tehnici asupra culturilor cerealiere, Revista„Agricultura Romaniei” nr. 1/2002, p. 8–9.

Hera Cristian, A.Canarache, Seceta si desertificarea, probleme actuale majore ale omenirii, Revista „Agricultura Romaniei” nr. 27/2000, p. 1–7.

„Summary for Policymakers” (PDF). Climate Change 2007: The Physical Science Basis. Contribution of Working Group I to the Fourth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. IPCC. 5 februarie 2007.

IPCC – Climate Change and Biodiversity (română Schimbările climatice și biodiversitatea)

IPCC – Technologies, Policies and Measures for Mitigating Climate Change (IPCC-I) (română Tehnologii, politici și măsuri pentru atenuarea schimbărilor climatice)

IPCC – An Introduction to Simple Climate Models used in the IPCC Second Assessement Report (IPCC-II) (română Introducere în modelele climatice simple folosite în al doilea raport de evaluare al IPCC)

http://dezechilibrenaturale.blogspot.ro

http://romanialibera.ro/special/documentare/meteorolog-american–%E2%80%9Etornadele-sunt-o-amenintare-reala-pentru-romania%E2%80%9C-344798

https://ro.wikipedia.org/wiki/Tornad%C4%83

http://www.stiripesurse.ro/fenomene-meteo-extreme-in-romania-tornada-in-zona-rasnov-video_1153893.html

http://www.ziare.com/articole/fenomene+meteo+extreme

https://www.antena3.ro/actualitate/fenomene-meteo-extreme-in-europa-353292.html

https://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/mediu/9632-fenomene-extreme-din-romania

http://www.viata-libera.ro/satul/69501-efectele-secetei-in-analiza-ministerului-agriculturii

http://www.scritub.com/economie/EFECTE-SOCIOECONOMICE-ALE-SECE51488.php

https://ro.scribd.com/doc/50310680/Fiziologie-Veg

http://www.meteoromania.ro/anm/images/clima/SSCGhidASC.pdf

http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2009_2014/documents/sec/com_sec(2009)0417_/com_sec(2009)0417_ro.pdf

http://www.adrcentru.ro/Document_Files/ADStudiiRegionale/00002180/bn3b3_Impactul%20schimb%C4%83rilor%20climatice.pdf