Impactul Factorilor Socio Familiali Asupra Comportamentului Delicvent la Minori
Impactul factorilor socio-familiali asupra comportamentului delicvent la minori
Cuprins
Introducere
1. Caracteristica generală a delicvenței juvenile în mediul socio-familial
Teorii conceptuale privind delicvența juvenilă
Cauzele și condițiile ce favorizează delicvența juvenilă în mediul socio-familial
Trăsăturile specifice și manifestări tipice ale comportamentului delicvent la copii
2. Repere psihopedagogice privind resocializarea minorilor cu comportament delicvent
2.1 Metode și tehnici psihopedagogice privind resocializarea minorilor cu comportament delicvent
2.2 Tipuri și forme de consiliere școlară pe problemele delicvenței juvenile
2.3 Studiu de caz
Concluzii generale și recomandări
Rezumat
Summary
Bibliografie
Anexe
INTRODUCERE
Actualitatea cercetării. Societatea contemporană este din ce în ce mai preucupată de problema minorilor delicvenți. Uneori din motive neîntemeiate minorii ajung a avea un comportament delicvent. Aceste comportamente pot fi din cauza că în familie minorii nu sunt luați în seamă, la școală este marginalizat de grupul de elevi, de profesori. Și astfel, ei își caută sprijin în grupurile de minori delicvenți.
Minorii mai ajung să devină delicvenți și din cauza că părinții sunt plecați peste hotare pentru a le oferi un trai mai bun, dar ei neavînd un sprijin moral din partea părinților ajung în astfel de situații. Agresivitate, dezmăț, violență, omoruri, jafuri, violuri, tîlhării – iată doar unele forme de criminalitate comise de minori. Îngrijorează sadismul multor copii care înfătuiesc crime.
Cele mai frecvente cazuri a delicvenței la minori sunt cînd minorii devin adolescenți. Deoarece în această perioadă minorii au transformări pe plan social, fizic și psihic. Ei cred că ei au dreptate în orice și ascultă doar sfaturi din partea prietenilor săi și nu din partea părinților, profesorilor. Cînd îi scade interesul față de școală, față de societatea în care trăiește, alege să-și caute o viață mai bună pentru ei, fiind sub impactul aspirațiilor credule.
În situațiile date, familia, școala, societatea sunt responsabile în resocializarea acestor minori cu comportament deviat de la normă.
La procesul de reintegrare participă instituții și organizații din comunitate cum ar fi: Consiliul local, Direcția de protecție a copilului, Centrul de Plasament Temporar pentru minori de pe lîngă MAI, Agenția de ocupare a forței de muncă, poliția, judecătoria, potențiali angajatori, biserica, culte religioase, mass – media, dar și o serie de ONG – uri active in acest domeniu (Societatea Internațională pentru Drepturile Omului (SIEDO), Institutul de Reforme Penale (IRP), Centrul de reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenție, Casa Gavroch.
Gradul de cercetare a problemei. Numărul cercetătorilor care au cercetat delicvența juvenilă este mare. Kaiser G., Maxwell J., Pinatel J., Barollas C., Cusson M., Ogien A., și cercetători români: Rădulescu S.M., Străchinaru I., Solomonescu G., Banciu D., dar sunt și savanți de pe teritoriul Rusiei care au cercetat acest fenomen, cum ar fi: Е. В. Кондрашенко, В. Т Шипунова Т.В., Кудрявцев В.М., Карпец И.И., Бабаев М., Решетников Ф, problema se află încă departe de a fi pe deplin elucidată. Pînă în prezent, au fost reflectate cercetări asupra problematicii delincvenței în rîndul tinerei generații revine studiilor cercetătorilor moldoveni: Malcoci L., Roșca A., Guțu V., Comendant T., Milicenco S., Dilion M., Mocanu A., Rîjîcova S. ș.a., privind protecția socială a tinerilor, asigurarea posibilităților și șanselor egale la educație și adaptare la mediul social.în literature de specialitate au fost evidențiate doar unele aspecte, precum: esența și geneza devianței psihocomportamentale, recuperarea comportamentului deviant la adolescenți, formele delicvenței juvenile, devianța școlară ca o problemă socială, cauzele și condițiile care generează și favorizează comportamentul deviant al minorilor, însă nu au fost analizate din perspectiva eficienței măsurile întreprinse de instituțiile educaționale în combaterea devianței juvenile și nu au trecut cu vederea asupra acestei probleme care este actuală și în Republica Moldova.
Obiectul cercetării îl constituie factorii socio-familiali asupra comportamentului minorilor delicvenți.
Scopul cercetării constă în indentificarea cauzelor și condițiilor ce favorizează delicvența juvenilă în mediul socio-familial.
Obiectul și scopul cercetării au permis formularea următoarei ipoteze: considerăm că măsurile aplicate în prezent în combaterea comportamentului delicvent sunt insuficiente în contextul intensificării fenomenului abandonului în mediul familial.
Obiectivele cercetării:
Conceptualizarea noțiunilor cheie în baza cercetărilor științifice;
Identificarea conceptelor privind delivența juvenilă;
Determinarea factorilor, cauzelor și condițiilor delicvenței juvenile;
Determinarea strategiilor și metodelor pihopedagogice privind resocializarea minorilor delincvenți;
Elaborarea concluziilor și recomandărilor pentru eficientizarea măsurilor de combatere a devianței juvenile.
Metodele de cercetare:
Metode teoretice: analiza, sinteza, generalizarea
Metode empirice: studiul de caz
Baza teoretică a cercetării: Lucrarea este constituită din introducere, două capitole structurate în cîte 3 paragrafe fiecare, sinteza rezultatelor obținute, concluzii și recomandări, rezumat, bibliografie și anexe, urmărind ca din acest punct de vedere sa oferim posibilitatea unei întelegeri cît mai realiste și profunde a problematicii analizate.
Cuvinte cheie: minor, delivență juvenilă, deviant.
Capitolul 1 CARACTERISTICA GENERALĂ A DELICVENȚEI JUVENILE ÎN MEDIUL SOCIO-FAMILIAL
1.1 Teorii conceptuale privind delicvența juvenilă
Conceptul de devianță a fost propus de către Thorsten Sellin în lucrarea sa ”Conflictul cultural și crima”, publicată pentru prima dată în 1938. Deși a apărut în cadrul eforturilor de definire a obiectului criminologiei, conceptul a fost dezvoltat în literatura sociologică. Treptat, termenul a cunoscut o extraordinară evoluție semantică, el devenind obiect de studiu pentru juriști, psihiari, psihologi și pedagogi.[27, 5]
Termenul delincvență juvenilă, intrat în uz tot mai des în ultimul deceniu, provine de la cel francez – „delinquence juvenile”, desemnînd ansamblul devierilor de la norma socială și penală, săvîrșite de minori pînă la 18 ani și sancționate juridic. [22, p.23]
În cele din urmă vom prezenta cîteva definiții ale conceptului de „delincvență juvenilă”, așa cum sunt ele precizate în literatura de specialitate. Astfel, pentru criminologi, „delincvența juvenilă constituie în ansamblul ei, totalitatea conduitelor și actelor care violează normele de natură penală, aducînd prejudicii comunității” (conduite și acte săvîrșite de minori). [17, p.7]
Delicvența juvenilă are la baza sa teorii după care se explică cauzele fenomenului de delicvență în rîndul minorilor. Clasificarea teoriilor sunt multiple și diverse, dar ne vom referi la clasificările care arată delicvența juvenilă după Cesare Lombroso (1835-1909) prin publicarea lucrării L’uomo delinquente:
1. Teorii de orientare bioantropologică
Teoria constituției predispozant delincvențiale
Promotorul acestei teorii este psihiatrul austriac Ernest Kretschmer care în lucrarea sa Structura corpului și caracterul examina strînsa legătură între structura corpului uman și trăsăturile sale fizice, pe de o parte, și caracterul omului, pe de altă parte. Delincventul comite fapta grație particularităților biologice sau fiziologice.[26, p.66]
Teoria inadaptării sociale
Pretinsa teorie tinde a fi una dintre cele mai remarcabile, al cărei precursor a fost O. Kinberg. După el, fiecare individ reacționează potrivit stimulilor mediului ambiant în funcție de structura sa biologică proprie.
Pentru a desemna personalitatea ca atare, Kinberg propune conceptul de structură biologică actuală, prin care înțelege modalitățile prin care părțile unui întreg sînt îmbinate pentru a realiza funcția. Kinberg precizează că structura nu vizează doar trăsăturile anatomice mai mult sau mai puțin statice, ci se referă la toate procesele biologice, termenul avînd astfel o conotație atît statică, cît și dinamică, anatomică și fiziologică.[26, p.85]
Structura personalității este compusă, în primul rînd, din nucleul constituțional, care cuprinde trăsăturile ereditare normale, în al doilea rînd – din trăsăturile ereditare patologice și, în al treilea rînd – din funcția morală.
Teoria cromozomului crimei
Anul 1900 se consideră anul apariției geneticii. Odată cu aceasta s-au deschis noi orizonturi în interpretarea originii delincvenței și apariției teoriilor eredității. Primul care a început a face investigații în domeniu a fost psihiatrul german Johan Lange, care în anii ’20 ai sec. XX a utilizat metoda studiului efectuat pe gemeni. El a stabilit că în 77% din cazuri la gemenii monozigoți, dacă unul a comis o crimă, atunci și al doilea o va comite, iar la gemenii dizigoți această legitate este valabilă doar în 11 la sută dintre cazuri. Ulterior alți adepți ai teoriei au stabilit alt raport procentual.[26, p.68]
2. Teorii de orientare psihologică
Școala interpsihologică
Creată de către Gabriel Tarde (1843-1904), această școală propagă ideea că raporturile sociale nu sînt decît rezultatul imitației. În lucrarea sa Legile imitației (1890) Tarde menționează că fiecare se conduce de cutumele acceptate în mediul propriu; astfel, dacă cineva fură sau omoară, nu face decît să imite pe altcineva.
Tarde nu consideră crima ca un fenomen natural al vieții sociale. Contrar lui Durkheim, care consideră crima drept un fenomen social normal și necesar, Tarde consideră delincventul un parazit, un străin care se penetrează în societate.
Factorii antropologici și fizici au o influență impulsivă, dar toți ceilalți factori sociali ghidează această activitate. La factorii criminalității Tarde atribuie moda, religia, tradiția, industria.[26, p.78]
Teoria personalității criminale a lui Jean Pinatel
Chestiunea personalității delincvente a fost clar abordată de către Yochelson și Samenow (1976) în spațiul anglo-saxon și de către Pinatel (1963) în spațiul francofon. Într-o manieră simplistă se poate spune că personalitatea delincventă pretinde a se contura, pe de o parte, în cadrul delincvenței normale și, pe de altă parte, în delincvență patologică.
Semnificația teoriei lui Pinatel rezidă în faptul că crima este o faptă a omului, iar criminalii sînt oameni ca toți ceilalți, ei se deosebesc însă de ceilalți, deoarece „trecerea la act” este expresia unei diferențe de grad. Între psihicul infractorului și acela al non-infractorului deosebirea ar fi una de ordin cantitativ și nu calitativ. [13, p.98]
Teoria psihomorală a lui Etiene De Greeff
Potrivit lui E. De Greeff, structurile afective ale individului sînt determinate de două grupuri fundamentale de instincte: de apărare și de simpatie. Cînd primele experiențe de viață ale individului sînt trăite zbuciumat, aceste instincte se pot alerta, instalîndu-se un sentiment de injustiție, o stare de inhibiție și indiferență afectivă. Personalitatea delincventului se structurează de-a lungul unui proces lent de degradare morală a individului care, în final, îl conduce la comiterea actului delincvent.
Fazele trecerii la act propuse de E. De Greeff, pe care le parcurge gîndirea delincventului, sînt mai mult sau mai puțin aceleași, ținîndu-se cont atît de procesele cognitive, cît și de conjunturile externe în care se află subiectul. În acest cadru el a descris „procesul criminogen” care cuprinde în trecerea la act trei etape (considerate mai mult probabil pentru infracțiunile de omor): asentimentul temperat, asentimentul formulat și criza.[26, p.72]
Bazele psihanalizei lui Sigmund Freud
Medicul psihiatru S.Freud (1856-1939) a pus bazele conceptului triunic al psihicului (stabilind că are trei niveluri) și a conceptului de psihanaliză, cunoscut prin lucrările Interpretarea viselort propuse de E. De Greeff, pe care le parcurge gîndirea delincventului, sînt mai mult sau mai puțin aceleași, ținîndu-se cont atît de procesele cognitive, cît și de conjunturile externe în care se află subiectul. În acest cadru el a descris „procesul criminogen” care cuprinde în trecerea la act trei etape (considerate mai mult probabil pentru infracțiunile de omor): asentimentul temperat, asentimentul formulat și criza.[26, p.72]
Bazele psihanalizei lui Sigmund Freud
Medicul psihiatru S.Freud (1856-1939) a pus bazele conceptului triunic al psihicului (stabilind că are trei niveluri) și a conceptului de psihanaliză, cunoscut prin lucrările Interpretarea viselor; Lecții de psihanaliză etc.
Psihanaliza este o teorie cuprinzătoare, referitoare la funcționarea psihicului uman atît normal, cît și anormal. Prin comparație cu psihologia experimentală, ea se ocupă mai mult de părțile iraționale ale activității psihice. [14, p.176]
3. Teorii de orientare sociologică
Teoria stigmei
Teoria stigmei este fondată pe trei baze psiho-sociologice:
1) noțiunea de rol – comportamentul fiecărui individ este asociat unor stereotipuri;
2) conceptul de interacțiune – fiecare act comis de individ nu este decît o reacție la atitudinea societății;
3) conceptul de personalitate – în cele din urmă, individul va deveni cel pe care l-a considerat (l-a stigmatizat) societatea.
De fapt, nu este vorba de un singur act deviant, ci de procesul prin care societatea aplică marca „deviantă" unui individ și maniera în care acesta reacționează la stigmatizarea în cauză.
Teoria stigmei se reduce la următoarele:
înainte ca unele persoane să fie stigmatizate, comportamentul lor trebuie observat de către societate;
observația va fi urmată de reacția socială;
permanenta atitudine ostilă a societății va conduce, în cele din urmă, la determinarea individului de a săvîrși delictul. De exemplu, elevii care sînt etichetați negativ în școală vor ajunge a se considera drept inferiori, fapt ce ar favoriza delincvența.[26, p.78]
Teoria anomiei sociale
Provenită de la grecescul „a”( tradus „fără") și nomos, „lege" sau anomia („violare a legii"), noțiunea desemnează starea de dereglare a funcționării unui sistem sau subsistem social, dereglare datorată dezintegrării normelor ce reglementează comportamentul indivizilor și asigură ordinea socială.
Termenul este utilizat de Durkheim, mai întîi, în La Division du travail social (1893), pentru a desemna una din cauzele proastei funcționări a diviziunii muncii în societatea din timpul său, generată de lipsa unei reglementări satisfăcătoare a relațiilor dintre diferite elemente (neatingerea unei „solidarități organice") și apoi Le Suicide (1897), unde anomia își găsește aplicație în cunoscuta clasificare a sinuciderilor: „egoiste", „altruiste", „anomice" și „fataliste". [26, p.80]
Teoria conflictului de culturi
În 1938 apare lucrarea Conflictul de culturi și criminalitatea aparținînd lui Thorsten Sellin, în care autorul a subliniat rolul conflictelor de cultură în geneza criminalității. După el, crima rezultă din șocul care se produce în aceeași societate între normele de conduită diferite.
Conceptul conflicului de culturi a dat naștere teoriei subculturii delincvențiale a lui A. Cohen care s-a bucurat de mare succes în perioada anilor 1956-1965. Cultura cuprinde un sistem de valori și de norme și un criteriu de valorizare și de integrare în grupul social. Cohen caracterizează subcultura delincvențială prin opunere la cultura generală care aparține claselor medii: este un sistem de valori temporale ce favorizează modelele de conduită nonutilitare, răutăcioase și negative în reacție cu o cultură dominantă caracterizată prin efortul susținut de întreaga societate cu obiective de finalitate îndelungată, cu responsabilitate personală și politețe.[26, p.28]
1.2 Cauzele și condițiile ce favorizează delicvența juvenilă în mediul socio-familial
Deși nu atinge nivelul și formele grave ale acestui fenomen în țările capitaliste avansate delincvența juvenilă se manifestă și în țara noastră, constituind un motiv de îngrijorare pentru întreaga noastră societate. În țara noastră, există unii tineri și minori care participă destul de activ la săvîrșirea unor fapte penale. Ei participă și șăvîrșesc îndeosebi infracțiunea de furt și cele de vagabondaj și cerșetorie. Într-un număr destul de mare de cazuri, violuri, vătămări corporale, iar într-un număr mic, săvîrșesc infracțiuni de lovituri cauzatoare de moarte, omor și tentativă de omor. Analizînd acest fenomen, pe genuri de infracțiuni s-au desprins următoarele:
Cauze specifice:
– lipsa de supraveghere permanentă de către părinți, supraveghetori, tutori și în special a celor “problemă”
– familiile dezorganizate din rîndul cărora provin unii minori infractori ai căror părinți sunt cunoscuți cu antecedente penale;
– discontinuitatea în educație a minorilor de către școală, unități de ocrotire (case de copii, școli de reeducare, școli speciale) alte instituții cu atribuții în acest sens;
– necunoașterea din timp a anturajului, a locurilor și mediilor frecventate de minori;
– lipsa unei legături permanente între familie și școală;
– influența unor infractori majori aflați în anturajul minorilor prin determinarea acestora de a comite fapte antisociale;
– consumul de către unii minori de substanțe halucinogene și alcool pentru creșterea unei stări euforice.
Cauze generale:
– modificările esențiale intervenite în viața economică, socială, culturală, administrativă și juridică și dificultățile de adaptare a unor persoane la acestea.
– structurile și mecanismele controlului social, specifice statului de drept care nu sunt în totalitate constituite și nu funcționează la parametrii doriți.
– influențele externe prin activitatea infracțională desfășurată în România de cetățenii străini.
– menținerea, păstrarea anumitor structuri cu disfuncționalitate în educația cetățenilor.
– situația venitului național și a celui individual.
– efectele produse de criza economică cu urmări nefaste asupra vieții materiale și spirituale a cetățenilor.
– apariția pe piață a unor produse, bunuri și obiecte de valoare și tentația unor persoane de a intra în posesia lor.
– apariția și creșterea numărului locurilor unde sunt amplasate jocuri distractive și de noroc. [42]
Principala cauză a apariției atitudinilor antisociale o constituie influența mediului social și proceselor psihice la nivelul conștiinței individului. Luarea hotărîri infracționale este rezultatul proceselor psihice care au loc pe planul conștiinței. Un rol important îl au și împrejurările concrete de viață ale individului. În acest context actul infracțional nu trebuie examinat ca o simplă reacție la factorii externi , deoarece situația concretă de viață dă naștere prin ea însăși la un act de voință, ci numai cînd se corelează cu personalitatea unui individ, cînd trece prin interesele, obiceiurile, mentalitățile, particularitățile psihice ale individualității sale. Deci, pentru a găsi cauzele și condițiile care favorizează delincvența juvenilă, trebuie să pornim de la analiza structurii interne ale individului și a factorilor externi, care pot fi cauze ale acestui fenomen negativ sau condiții care influențează și alimentează manifestările de acest gen.
Personalitatea copilului începe să se contureze după vîrsta de 2 ani, vîrstă la care copilul începe să perceapă și să fie atent la ceea ce se întîmplă în jurul său. Familia este prima care trebuie să vegheze la formarea și modelarea personalității copilului.În perioada adolescenței, continuă în ritm alert procesul de desăvîrșire a personalității individului. Apar așa numitele ”crize” ale adolescenței, care apar și în raport cu situația familiei, cu societatea în care trăiește adolescentul. În această perioadă în care a crescut capacitatea de abstractizare și sinteză, cînd copilul devine puternic, capabil de eforturi mari, colectivul în care învață, grupul de prieteni își pune amprenta pe formarea personalității.
Tulburările de comportament, reprezintă una din cauzele de natură bio–psihică ale delincvenței juvenile.Aceste tulburări comportamentale se pot manifesta prin comportamente suicidare, fugile, comportamentale agresive și delincvența juvenilă a toxicomanilor. Delincvența juvenilă este determinată de imaturitatea afectivă, intelectul liniar, dezvoltarea dizarmonică a personalității. Comportamentul antisocial, la adulți, este anunțat de aceste tulburări comportameentale la copil, care pot lua și forma încăpățînării, întîrzierilor acasă, agresiune fizică, impulsivitate.[22, p.30]
Fuga și vagabondajul reprezintă alte două tulburări de comportamente grave, care se asociază, de regulă, cu abandonarea școlii și cu alte tulburări de comportament. Fuga nu reprezintă o infracțiune dar este un început de comportament delincvent. Vagabondajul este o formă de fugă organizată, determinată de o insatisfacție față de mediul natural. Victime ale vagabondajului sunt adesea copiii crescuți în orfelinate unde regimul de viață este sever. În general, sunt înclinați spre vagabondaj copiii cu o personalitate dezarmonică, cei care au suferit unele modificări psihice în urma leziunilor și infecțiilor cerebrale și copiii schizofrenici. La adolescenți vagabondajul se datorează, spiritului de aventură al unor minori care se asociază în grupuri sub conducerea unei personalități psihopate ce determină la manifestări antisociale.
De obicei, fuga se caracterizează prin bruschețe și adesea ea poate fi primul semn de inadaptare. Dintre factorii care duc la acest fenomen, ar putea fi menționați: spiritul de revoltă, dorința de independență, plictiseala, spiritul de aventură, căutarea fericirii în ideal, în mistic.
Bolile psihice. Dacă tulburările de comportament nu înseamnă neapărat boală psihică și ar putea în anumite condiții să nu ducă la delincvență, tulburările patologice de personalitate se manifestă în copilărie prin manifestări delincvente. Asfel, personalitatea structurală dizarmonic de tip antisocial, se manifestă în copilărie prin chiulul repetat, purtare necorespunzătoare, minciuna persistentă, furturi, vagabondaj, vandalism. Aceste tulburări reprezintă o cauză de natură strict psihică.Tot în această grupă de cauze intră debilitățile mintale, organice, sau întîrzierile în dezvoltarea intelectuală. Etiomlogic, comportamentul delincvent juvenil, recunoaște și stări sechelare de limită, după leziunile cerebrale, traumatismele obstreticale sau meningo – encefalopatice din copilărie.
Aceasta explică comporamentul aberant prin modificările consecutive mintale, sindromurile epileptice sau tulburări de caracter.[25, p. 78]
Infirmitățile și bolile somatice. Este vorba despre deficiențe de ordin psihic, infirmități care determină la individ un sentiment de inferioritate și de aici ura împotriva celor sănătoși, agresivitatea și uneori comportament delincvent. Un copil handicapat fizic, poate deveni egoist, datorită infirmității sale. Totul depinde de mediul social în care trăiește, pentru că, dacă nu sunt priviți cu dispreț, dacă nu sunt marginalizați de ceilalți, ei se pot integra psihic în colectivitate.
Dintre bolile psiho – somatice aș aminti anorexia mintală, care se caracterizează prin alimentație precară, urmată de toate consecințele metabolice. Are ca simptome: depresie, anxietate, stare de tensiune, ostilitate, atitudine disperată, ură.
Vîrsta. Unii autori consideră că există o strînsă relație între vîrstă și comiterea unor fapte antisociale. Asfel, s-a constatat că cel mai mare număr de infracțiuni este săvîrșit de adolescenți și tineri pentru că această vîrstă presupune mai multă forță fizică și temeritate sau chiar nesăbuință.
Ereditatea. S-a pus problema dacă ereditatea este o cauză a fenomenului infracțional. Opinia pe care o impartasim este aceea ca pe cale ereditară se transmit doar predispoziții care numai în condiții de mediu favorabile devin și realități.Prin intermediul comunicației efective, al simpatiei, copilul asimilează dintr-o dată o gamă de trăsături și tipare “,corespondentele proprii speciei de esență colectivă. Ca urmare el devine capabil să influiențeze mediul extern prin prisma unor mecanisme reglatoare ”colective“, creînd impresia posedării unor adaptări sociale înăscute.
Carențele de afectivitate. Reprezintă altă cauză a delincvenței juvenile, de natură psihologică. Astfel majoritatea delincvenților minori sunt copiii proveniți din familii dezorganizate, fie din casele de copii. Aceștia au o personalitate dizarmonică datorită lipsei afecțiunii și impulsurilor afective. Afectivitatea are un rol deosebit de important în formarea unui comportament adecvat, în adaptarea la mediu. Un copil lipsit de căldura unei familii, de afectivitateea celor din jur, nu va ști să dăruiască sentimente frumoase și se va contura ca o personalitate egocentrică, cu reacții instinctive primare.
Cauze de natură socială. Un psihic labil, un psihic bolnav, nu este o cauză a delincvenței juvenile, decît dacă anumite cauze de mediu favorizează acest lucru. Un copil cu un psihic sănătos, normal ajunge în mod sigur la delincvență dacă mediul social în care trăiește este negativ. Între cauzele de ordin social care generează delincvența juvenilă se desprind cîteva care sunt în general, sesizate, acceptate și analizate de majoritatea sociologilor și a oamenilor de știință. [2, p.167]
Disfuncții ale mediului familial. În familie copilul își petrece cea mai mare parte din timp. Personalitatea în formare a copilului este strict influențată de modelul oferit de părinți. Familia își pregătește copilul pentru viață,ea poate fi mediu educativ sau dimpotrivă, guvernator de deviații comportamentale pînă la forma gravă a delincvenței juvenile.Familia îsi exercită influența asupra copilului prin structura sa și nivelul de trai material și cultural, prin stilul de viață ce o caracterizează. Delincvența juvenilă apare de cele mai multe ori, atunci cînd copilul sau adolescentul normal psihic, aflat sub influiența atîtor factori, este frustat de suportul formativ și de ambianța afectiv – maturizantă a unei familii armonioase. Disfuncțiile sistemului familial, constituie cauza principală a comportamentului deviant la copii. Reconstituirea unei familii din văduvi sau divorțați, cu copii rezultați din famili anterioare poate exercita o influență negativă asupra copilului. Un copil crescut într-un asemenea mediu va fi cu ușurință expus influiențelor nocive antisociale ale mediului și va trece ușor la săvîrșirea de delicte. Pentru o dezvoltare psihică normală, minorul trebuie să aibă un sentiment de siguranță, necesar dezvoltării sale echilibrate. [43]
Acest sentiment depinde de următoarele condiții: protecție împotriva loviturilor din afară, satisfacerea trebuințelor elementare, coerența și stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de a fi acceptat de ai săi. Copilul trebuie să fie iubit, să dăruiască dragoste, să fie condus și îndrumat, dobîndind încetul cu încetul o experiență afectivă și socială complexă. Carențele educaționale manifestate la nivelul familiei pot fi cauze ale delincvenței juvenile. Asfel de carențe sunt: lipsa unui climat de calm și înțelegere în familie, nivelul profesional sau cultural scăzut al părinților, schimbarea frecventă a mediului familial, regimul educativ familial deficitar. [28, p.165]
Eșecul școlar și incapacitatea școlară. Este o cauză a delincvenței juvenile, o condiție care în prezența unor factori face posibilă apariția fenomenului de delincvență, dar este și un efect al disfuncțiilor psiho – sociale ale familiilor din care provin minorii. Totodată, eșecul școlar se datorează și faptului că unele cadre didactice nu găsesc întotdeauna metodele cele mai bune pentru educarea elevului.
Intrarea în mediul școlar, trecerea de la comunitatea afectivă a familiei la comunitatea de disciplinare a școlii, are adesea pentru copil semnificația și proporțiile unei adevărate crize. Depinde de familie și de cadrele didactice de felul în care copilul depășește această criză.
Insuficiența de școlarizare a minorilor este o altă cauză a inadaptibilității minorului. Aceasta se datorează fie atitudinii indiferente față de școală, fie situației materiale grele, opoziției părinților, atragerii lor în grupuri de prieteni cu preocupări negative. Totodată, necunoașterea de către cadrele didactice a situației familiale ale elevilor slabi, indiferența față da aceștia, săvîrșirea unor greșeli grave în aprecierea activității lor, favorizează eșecul școlar și inadaptarea școlară. [2, p.142]
Insuficiențe ale grupului de prieteni și ale modului de petrecere a timpului liber. Prieteni, ca și grupurile stradale, au reprezentat în multe cazuri, grupuri de socializare “negativă” chiar de delincvență pentru unii minori și tineri. Aceste grupuri sunt constituite cel mai adesea din tineri proveniți din familii cu disfuncții, tineri ce prezintă deficit de școlarizare, eșec școlar, neînțelegerea profesională, parazitism. Asemenea grupuri se orientează spre comiterea unor activități aflate la marginea devianței sociale, ajungînd frecvent la a comite infracțiuni. De cele mai multe ori în grupul de prieteni apar infractori minori sau majori, care de obicei sunt liderii grupului. Referindu-se la grupul de prieteni și la modul în care acesta influențează negativ comportamentul minorului, unii autori consideră că aceste grupuri acționează în virtutea unor ”mecanisme de apărare“. Acestea ar fi cînd ”supraviețuirea” și coeziunea grupului este amenințată, asfel de mecanisme fiind: globificarea delincventului, “imunizarea” treptată și progresivă împotriva tuturor sentimentelor tipic umane, consolidarea imaginii negative pe care delincvenții și-au făcut-o despre ei înșiși. Minorul trebuie îndrumat în modul de petrecere a timpului liber. Părinții trebuie să-l orienteze nu numai spre activități sportive și distractive, ci și spre lectura unor cărți bune și instructive, spre spectacole, expoziții etc. De asemenea s-a constatat o legătură între nivelul de instruire și educație al elevilor și modul de petrecere al timpului liber.
Cauzele care-l determină pe minor să adopte un comportament delincvent sunt greu de clasificat la modul absolut, deoarece evoluția personală, cea care-l conduce la tipuri de comportamente deviante și, în final, delincvente, se explică în fiecare caz printr-un context individual specific, care corespunde propriei experiențe de viață și nucleelor de bază în jurul cărora se dezvoltă fiecare copil și adolescent, și anume: familia, școala, anturajul propriu și, pe un plan mai general, mediul socio – economic în care traiește minorul. [6, p.165]
Toate aceste considerații au rolul de a pune în evidență cauzele delincvenței juvenile care sunt:
carențele structurale și funcționale ale familiei;
deficiențele mediului educațional, care nu răspunde aspirațiilor și determină apariția atitudinilor de indiferență față de școală, eșec și abandon școlar;
probleme psihice apărute în perioada de pubertate cu efecte negative în planul integrării sociale;
socializarea negativă pe care o realizează anumite grupuri (de exemplu, grupurile stradale).
inexistența unui cadrul legislativ adecvat, care să reglementeze atribuțiile instituțiilor abilitate să participe la prevenirea și combaterea delincvenței juvenile;
scăderea nivelului de trai, creșterea ratei șomajului, asistența socială și medicală precară, care au consecințe imprevizibile și conduc la forme de manifestare infracțională deosebit de violente;
lipsa de coordonare a eforturilor factorilor educaționali;
superficialitatea muncii personalului instituțiilor de ocrotire și a unora dintre autoritățile locale;
slaba reprezentare a instituțiilor specializate în depistarea și reintegrarea minorilor cu afecțiuni psihice și a celor cu comportament deviant;
creșterea gradului de permisivitate socială;
slaba pregătire anti-infracțională a populației minore, pentru evitarea elementelor de risc;
preocupările formale în domeniul asistenței sociale a minorilor care au comis fapte penale, fapt ce favorizează repetabilitatea comportamentului delincvent;
creșterea divorțurilor cu consecințe la nivelul abandonului copiilor;
creșterea delincvenței juvenile se explică și prin scăderea influenței instanțelor de control social și, implicit, a exigenței opiniei publice în raport cu încălcarea legii;
nivelul de instruire școlară, care cu cît este mai scăzut cu atît este mai dăunător;
mijloacele de informare în masă, care au influență negativă prin propagarea violenței, a agresivității și sexualității precum și a pornografiei;
diversele feluri de discriminări (de clasă, sex, etnie, religie);
toxicomania cu diversele ei forme de manifestare;
alcoolismul și consumul de droguri;
situația social economică și materială precară a familiilor din mediul cărora provin copiii;
neîncadrarea în cîmpul muncii a părinților;
retragerea părinților din rolurile tradiționale de educație, instruire, îngrijire și supraveghere a copiilor;
plecarea unuia sau a ambilor părinți la muncă peste hotarele țării pe perioade îndelungate;
lipsa autorității morale a părinților, datorită unor vicii (alcoolismul, aptitudini moral-spirituale, depresii);
lipsa de responsabilitate a părinților privind educația și supravegherea copiilor;
utilizarea actelor de violență în familie și școală, ca metode educaționale;
consumul de băuturi alcoolice din partea unuia sau a ambilor părinți.
1.3 Trăsăturile specifice și manifestări tipice ale comportamentului delicvent la copii
Energia, curiozitatea, tendința spre afirmare, spre apropiere de lumea celor adulți îi fac pe minori, în special în perioada adolescentină, să afirme un șir de valori și norme, pe care ei le consideră atribute ale independenței și maturității. Acestea se transformă în stereotipuri comportamentale, caracteristice acestei vîrste, dar pot căpăta și caracter de manifestări asociale și chiar antisociale, atunci cînd nu sunt asigurate condițiile educaționale optimal necesare, pe care trebuie să le ofere micromediul social: familia, grupul școlar sau comunitatea în general. Ei tind să atragă cu orice preț atenția asupra lor prin comportament agresiv și demonstrativ. Delincvenții minori nu sunt capabili de a avea o atitudine critică față de sine, față de faptele proprii, consecințele acțiunii și de aceea nu văd necesitatea corectării comportamentului propriu și a calităților lor negative. În dependență de nivelul de conștientizare a propriilor calități negative, putem evidenția șase categorii de minori delincvenți care:
știu neajunsurile proprii, tind să le corecteze, știu căile de depășire;
știu neajunsurile, tind să le depășească, dar nu știu cum;
știu neajunsurile, dar nu tind și nu vor să le depășească;
consideră neajunsurile drept calități pozitive și nu tind să le lichideze;
sunt indiferenți fașă de neajunsurile proprii;
știu calitățile pozitive, dar nu știu cum să le pună în evidență, se rușinează de ele, considerîndu-le negative.[5, p.59]
Indicatorii psihosociali sunt studiați în baza activității dominante a acestei perioade de vîrstă – comunicarea cu semenii. La delincvenții minori se profilează foarte evident tendința de a se grupa. Aderarea la grupele neformale, de cele mai multe ori cu orientare deviantă, se face în baza intereselor comune sau ca refugiu din societate, ca protest împotriva restricțiilor părinților.
Specialiștii care lucrează în domeniul delicvenței juvenile au afirmat că: „delicvența juvenilă este o problemă socială pentru toate țările lumii, deoarece acest fenomen se răspindește și ia amploare, tinerii în loc să-și construiască un viitor frumos cu multe vise, devin delicvenți, o infracțiune oricînd este o problemă, ea aduce daune unei persoane sau societații, copii sunt viitorul țării de ei depinde viitorul nostru”.
În preocuparea lor pentru studierea diferitelor forme de devianță comportamentală a minorilor unele din organismele internaționale, cum este de exemplu și Comitetul coordonator pentru politică social al Consiliului Europei au considerat că problema copiilor și tinerilor în situații de abandon moral să constituie o tematică de cercetare distinctă. În acest scop a fost elaborat un proiect cadru de cercetare care a stabilit principalele orientări ale investigațiilor, și anume :
Examinarea cauzelor, condițiilor favorizante ale fenomenului;
Identificarea factorilor de risc fizic și moral la care sunt expuși acești copii;
Raportarea proiectelor curente destinate rezolvării acestei probleme în scopul evaluării, pe măsura posibilităților a eficienței lor și al fundamentării unor recomandări ce vor putea sta la baza unor măsuri de ordin social. [16, p.159]
Se observă o preocupare crescîndă și pentru alte probleme ce au copilul drept subiect. Interpot a organizat o conferință cu tema ”Copiii și tinerii – victime ale criminalității” în Lyon, 7-9 aprilie 1992. Este remarcabil faptul că o autoritate polițienească de tradiție nu a mai acordat atenție în exclusivitate delicvenței juvenile, recunoscînd faptul că adeseori copiii sunt victime ale crimei. El de-al 8-lea Congres al Națiunilor Unite asupra ”Prevenirii Criminalității și tratamentul Deținuților” (Hanava 1990), a fost acceptată o rezoluție care condamnă ”folosirea copiilor ca instrumente în activitatea infracțională”.[16, p.160]
Astăzi apar probleme de ordinul protecției copiilor în conflict cu legea, deoarece sociatățile nu consimt faptul că un copil nu trebuie judecat și sancționat penal ca pe un infractor adult, ci supravegheat în modul în care își desfașoară educația, socializarea, factorii cu care intră el în contact, care în fine îi perturbează modul de desfașurare a activităților sale.
Din cele relatate în acest paragraf, o să facem o analiză a comportamentului delicvent la minori în țările din Uniunea Europeană pentru a putea face o comparație cu Republica Moldova.
Preocupările comunitare în activitatea de combatere a delicvenței juvenile trebuie să iși găsească aplicabilitatea și în Republica Moldova, dezideratul realizării unei strategii europene comune trebuind să intereseze fiecare stat al Europei, prin investigarea colectivă și difuzarea rezultatelor politicilor naționale, organizarea de conferințe cu participarea unor experți naționali, și promovarea comunicării și a informării între autoritățile competente și organismele U.E..
În Marea Britanie, Olanda, Spania, Elveția, Germania și Franța s-au realizat sau sunt în curs de elaborare, reforme în acest domeniu.
În iulie 1998, Parlamentul din Marea Britanie a adoptat Legea privind prevenirea infracționalității și a tulburărilor aduse ordinii publice, care conține un număr mare de măsuri destinate combaterii delincvenței juvenile.[16, p.167]
1. Măsuri de prevenire:
– Interdicția părăsirii domiciliului de către minorii sub 10 ani, neînsoțiți, între anumite ore din noapte.
– Controlul obligativității frecvenței școlare. Copiii între 5 și 16 ani nu pot absenta de la școală, decît dacă au o autorizație în acest sens.
2. Sancțiunile alternative pedepsei cu închisoarea
– Mustrarea și atenționarea. Acestea se adresează minorilor în funcție de gravitatea infracțiunilor comise: mustrarea se aplică pentru comiterea primei infracțiuni minore, iar atenționarea în cazul comiterii unei infracțiuni mai grave sau, în cazul în care, în ultimii ani, tînărul a mai primit o mustrare sau o atenționare.
– Ordonanța pentru reparații are ca obiect condamnarea minorului la repararea pagubelor produse victimei infracțiunii, persoanei vătămate prin actul comis, sau la reparații în beneficiul colectivității.
– Pedeapsa constînd în efectuarea de lucrări în interes general, instituită pentru evitarea recidivei și favorizarea reinserției sociale. Are o durată de trei luni și conține anumite obligații (participarea la anumite activități, prezență în anumite locuri la anumite ore) și interdicții (nefrecventarea anumitor locuri).
3. Măsurile educative
– Ordonanțele de asistență educativă pentru minorii aflați în pericol au ca scop asigurarea îngrijirii, protecției și sprijinului necesare pentru a se evita angajarea lor în activități criminale sau recidiva. Ele se pronunță de către tribunal, pentru minorii sub 10 ani. Durata acestei măsuri nu poate fi mai mare de 3 luni, dar, în cazuri excepționale, ea poate atinge și un an.
4. Măsurile represive
– Pedeapsa formării obligatorii într-un mediu închis și supravegherea după ieșirea din închisoare. Este o pedeapsă, care constă în condamnarea la închisoare a delincvenților recidiviști, cu vîrste cuprinse între 10 și 17 ani. Durata pedepselor aplicate nu poate depăși 24 de luni și nu poate fi mai mică de 4 luni. Minorul efectuează jumătate din pedeapsa la care a fost condamnat, într-un centru special de detenție, unde urmează cursuri de calificare. Apoi, el este eliberat și pus sub supravegherea unui ofițer de probație, a unui asistent social sau a unui membru al echipei care răspunde de delincvenții minori.
– În cazul unor pedepse scurte, eliberarea condiționată, cu obligația purtării unei brățări electronice. Tinerii peste 18 ani, condamnați la închisoare pentru o perioadă scurtă, pot beneficia de eliberare condiționată, cu condiția purtării obligatorii a unei brățări electronice, care să permită verificarea prezenței la orele și locurile specificate.
– Ridicarea anonimatului. Atunci cînd un delincvent minor a comis acte deosebit de grave, ofițerul de poliție poate autoriza ridicarea anonimatului său.
5. Infracțiuni noi introduse
– Tulburarea ordinii publice și agresiunea sexuală. In cazul în care un minor peste 10 ani se face vinovat de tulburarea ordinii publice, de agresiune sau hărțuire a unei persoane străine de familia sa, poliția sau autoritățile locale pot cere tribunalelor să emită, pentru minor și, eventual, pentru membrii familiei care au participat la comiterea acestui delict, o ordonanță de interzicere a anumitor acte, a frecventării anumitor persoane sau anumitor locuri. Durata acestei ordonanțe nu poate depăși doi ani. Dacă este vorba de hărțuire sau agresiune sexuală, durata sancțiunii este de 5 ani.
– Toxicomania. Pentru toxicomanii de peste 16 ani, care consimt, se poate lua măsura efectuării unui tratament terapeutic, pe o durată de la 6 luni la trei ani.
– Agresiunile cu caracter rasial. Întrucît, în ultimii ani, numărul agresiunilor cu caracter rasial a crescut considerabil, s-a decis calificarea acestui tip de delict ca infracțiune agravată cu caracter rasial, pedepsită cu închisoare de la 2 la 4 ani, și, eventual, dublată de o amendă.
În Olanda, în 1994, s-a pus în practică un program de luptă împotriva delincvenței juvenile, program care conține și unele dispoziții legislative.
Proiectul de lege organică Spaniol care reglementează justiția pentru minori a fost depus în noiembrie 1998. El privilegiază „interesul superior al minorului” și instituie răspunderea solidară a părinților în materie civilă.
În Elveția, proiectul de lege referitor la condiția penală a minorilor este în curs de examinare El prevede separarea dreptului penal pentru minori de dreptul penal pentru adulți, precum și ridicarea vîrstei responsabilității penale de la 7 la 10 ani.
În Germania, ultima reformă legislativă datează din 1990, cînd s-a adoptat prima lege de modificare a dreptului penal pentru minori. [7, p.20]
Germania este una din puținele țări din lume în care există o „lege privind bunăstarea tineretului”, act de referință în domeniul tratamentului social și al măsurilor ce trebuie luate pentru asigurarea unor condiții normale de viață copiilor și tinerilor.
În principiu, față de delincvenții minori se pot lua numai măsuri educative. Cînd se consideră că acestea sunt insuficiente, minorul este sancționat cu măsuri de corecție sau cu o pedeapsă. Dacă judecătorul de minori consideră necesar, el poate dispune ca, în locul măsurilor de corecție sau al pedepsei, să se aplice măsura internării minorului într-un spital de psihiatrie sau într-o instituție privativă de libertate. Deasemenea, se mai pot lua și anumite măsuri de siguranță și de îndreptare cu caracter de prevenire, prevăzute în dreptul comun: internarea într-un spital de psihiatrie, trimiterea într-o instituție cu regim privativ de libertate sau supravegherea conduitei, precum și retragerea permisului de a exercita o anumită îndeletnicire.
Aproape toate reformele, au unele puncte comune: introducerea și dezvoltarea de noi măsuri preventive, educative sau represive; scurtarea termenelor de procedură pentru inculpații minori; dezvoltarea cooperării între toate instituțiile cu competențe în combaterea delincvenței juvenile.
Prin urmare, aceste modele reprezentative evidențiază varietatea regimului penal al minorului delincvent în țările europene, caracterul preponderent educativ al acestuia, importanța deosebită pe care o are specializarea instanțelor și instituțiilor ori activităților care au ca obiect problematica delincvenței juvenile, precum și multitudinea formelor de reacție socială care pot contribui în mod eficace la prevenirea infracționalității minorilor.
Toate țările recunosc importanța măsurilor educaționale și de asistență socială pentru minori și nu în mod surprinzător, cu cît minorul este mai mic cu atît este mai potrivit ca acestuia să i se aplice astfel de măsuri. Cu cît minorul este mai mare, pe lîngă măsurile educative și de asistență socială, măsurile de corecție par de asemenea să fie foarte importante.
Capitolul 2 REPERE PSIHOPEDAGOGICE PRIVIND RESOCIALIZAREA MINORILOR CU COMPORTAMENT DELICVENT
2.1 Metode și tehnici psihopedagogice privind resocializarea minorilor cu comportament delicvent
În prezent, resocializarea are mai multe sensuri: educația reînnoită și adaptată la un individ care a pierdut în totalitate sau parțial beneficiul primei educații; educare în baza metodelor netradiționale cînd cele curente sun sunt eficiente; ansamblu de instituții și metode utilizate în cazul minorului inadaptat, al cărui comportament nu este compatibil cu viața în societate; readaptarea care presupune o restructurare parțială sau completă a personalității; reabilitate, socializare. Sensurile expuse au în comun faptul că se referă la o intervenție instituțională și metodologică asupra individului, în cazul nostru a minorului, pentru a-i schimba sau a compensa ceva în domeniul comportamentului.[7, p.85]
În Republica Moldova, de procesul de resocializare a minorilor cu comportament delicvent este legată direct întreaga activitate formative-educativă, care se desfășoară sau trebuie să se desfășoare în cadrul instituțional responsabil de problema copiilor aflați în conflict cu legea. Acesta include mai multe ministere: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educației, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, departamente și centre. Ca urmare a pedepsei atribuite minorului delicvent, privarea de libertate fiind anterior cea mai frecventă sancțiune înclusiv pentru copii, un rol important în activitatea de resocializare revenea instituțiilor penitenciare. Cu referire la minorii și tinerii delicvenți, specialiștii în domeniu consider că cel care săvîrșește o infracțiune, oricît de gravă ar fi aceasta, nu este și nu poate fi considerat în genere ca nerecuperabil și situate în afara procesul eduativ, ci dimpotrivă, trebuie implicat mai mult în proces.
Totalitatea acțiunilor de prevenire a comportamentelor deviante se referă la multitudinea măsurilor adresate copiilor și tinerilor, precum și microgrupurilor sociale cărora aparțin, luate în scopul prevenirii conduitelor neintegrate social, prin intervenție asupra cauzelor, condițiilor și circumstanțelor care pot genera devianța.
Pentru reușita acțiunii de combatere și eradicare a cauzelor devierilor comportamentale este nevoie de o muncă în echipă, cuprizănd pedagogi, psihologi, medici, sociologi. Profilaxia comportamentelor deviante este un proces multiplu și complex. Noi susținem cîteva din măsurile de prevenire prezentate de E. Albu în funcție de caracterul specializat, etapa și situațiile pe care le vizează: măsuri socio-psihologice, socioprofesionale și psihoprofilactice.[1, p.259]
Măsurile de ordin socio-psihologic și psihopedagogic. Acestea urmăresc, în urma depistării și înlăturării timpurii a unor factori negativi, cultivarea unor relații interpersonale adecvate pentru realizarea unei inserții socio-familiale pozitive.
Pentru aceasta, se impune depistarea de către serviciile de asistență socială și alți factori (consilieri, educatoare, învățători, profesori, cadre medicale) a condițiilor necorespunzătoare de climat familial sau de grup, încă înainte de conturarea unor simptome ale perturbărilor de socializare a minorilor.
Suplinirea familiei, în absența fizică a acesteia, cînd aceasta este incompetentă din punct de vedere educative. Testarea și depistarea copiilor care prezintă probleme de adaptare și integrare școlară. Formarea noțiunilor și judecăților morale, a sentimentelor și obișnuințelor morale, a trăsăturilor pozitive de caracter.
Măsurile socio-profesionale au drept scop prevenirea riscurilor de eșec adaptativ generate de alegerea unei profesii în dezacord cu aptitudinile sau cu interesele elevilor. În ceea ce privește contribuția școlii, aceasta prevede optimizarea activității de orientare profesională.
Orientarea școlară și profesională, prin aplicarea unor metode și procedee diagnostice și formative, pentru dezvoltarea capacităților de învățare și aptitudinilor elevilor. Consilierea în vederea alegerii unei profesiuni în acord cu aptitudinile subiectului. Prevenirea oricăror acte de indisciplină în cadrul sau în afara locului de muncă. Sprijinirea plasării tînărului într-o profesiune potrivită cu interesele, aspirațiile și capacitățile sale. Realizarea unei reale maturizări sociale și a unei eficiente integrări sociale și profesionale.
Măsurile psihoprofilactice sau medico-psihologice prevăd depistarea, înlăturarea sau atenuarea acțiunii unor factori de natură organică, neuropsihologică, cu conținut patologic, care predispun la conduite deviante (tulburări caracteriale, instabilitate emotivă, tendințe agresive, psihopatii).
Depistarea precoce a minorilor cu diferite categorii de tulburări (caracteriale, comportamentale, emoționale, tendințe agresive, tendințe spre psihopatie sau alte boli psihice), încriminate în devianța juvenilă.
Măsuri de educație sanitară și psihopedagogice prin care familia este consiliată asupra modului de reacție în raport cu anumite tulburări de conduită ale copiilor.
În general, activitatea de prevenție și recuperare a copiilor cu devieri comportamentale se desfășoară pe planuri deosebite, sub diferite aspect. În mod individual sau în ansamblu și în corespundere cu etiologia modificărilor respective și cu gradul lor de gravitate. Devierile de comportament aflate în fază inițială sau precaracterială, pot fi tratate în cadrul familiei și al școlii de masă prin instituirea măsurilor pedagogice adecvate, în timp ce devierile comportamentale denumite cronice se pot ameliora pe calea educării și reeducării în instituțiile speciale. [29, p.112]
Corectarea psihologică cuprinde o acțiune organizată de influențare pedagogic preconizată diferențat după cazuri și aplicată individual, în afara instituțiilor școlare obișnuite sau special. Depășirea dificultăților legate de corectarea individuală al copiilor cu comportament deviant, îndeosebi a neajunsurilor psihoterapiei restructurate, s-a dovedit posibilă prin adoptarea tratamentului pedagogic în colectivele de elevi. Acest tratament se poate aplica în cadrul școlii, pentru copiii aflați in etapa precaracterială, și in cadrul instituțiilor special, pentru copiii ajunși în faza cand nu mai pot fi educați în școala obișnuită.
Măsurile pedagogice de corectare se diferențiază în funcție de particularitățile psihice individuale ale copilului deviant și de scopul reechilibrării și integrării acestuia în mediul social.
În școală, deși există anumite dificultăți, este totuși posibil să se utilizeze procedee individualizate, cu scopul excluderii atitudinilor indezirabile și formării unor deprinderi de comportare normală în cazul copiilor cu modificări de comportament. Dezobișnuirea elevului de o conduită inadecvată este prima condiție a formării unui comportament corespunzător.
Munca de prevenire și combatere a acestei probleme presupune cunoașterea și eliminarea cauzelor și condițiilor care generează delincvența juvenilă, la nivelul micro- și macro-social. Nivelurile la care sunt întreprinse deja acțiuni de prevenire, ameliorare și înlăturare a comportamentelor deviante sunt asemănătoare în mai multe state, excepție nu face nici statul nostru care se conduce de aceleași criterii:
La nivel individual
La nivelul familiei
La nivelul școlii
La nivelul comunității
La nivel individual
Iată acțiunile cele mai importante ce trebuiesc luate de fiecare pentru combaterea comportamentului delicvent:
a) Contactul moral – această apropiere se bazează asupra moralei și a reflectării, ca oportunitate pentru interiorizarea regulilor, dar, din păcate, nu totdeauna folosește la împiedicarea adolescentului deviant de a acționa din nou, în mod agresiv.
b) Contactul legal – cuprinde o serie de reguli pe care adolescentul deviant ar trebui să le cunoască. Obiectul este aplicarea legii și pedeapsa care poate fi ușoară, medie sau grea. La școală, pedeapsa poate fi privită ca o consecință pe care minorul trebuie să o conștientizeze.
c) Contactul uman – se bazează pe dorința din partea profesorului sau consilierului psihologic de a ințelege adolescentul deviant și persoana lui. Acest lucru implică capacități de ascultare și de stabilire a unei comunicări, în scopul schimbării, nu numai al comportamentului, dar și al gîndului și sentimentelor copilului aflat în dificultate.
La nivelul familiei. Acțiunile primordiale ce trebuie intreprinse pentru diminuarea fenomenului delicvenței juvenile sunt:
adoptarea unui sistem de măsuri de stimulare economica a familiilor cu mari dificultăți financiare și crearea unei “școli a părinților” care sa aibă drept efecte realizarea coeziunii familiale;
cunoașterea psihologică a propriilor copii;
alcătuirea unor programe educative de supraveghere a activității și anturajului tinerilor;
asigurarea unor condiții optime de studiu;
întărirea legăturilor cu toate instituțiile educative, in special cu școala.
Multe întalniri între părinți și profesori sunt frustrante și au ca urmare creșterea iritației deja existente la primii, mai ales dacă profesorii nu fac nimic pentru a ajuta copilul aflat în dificultate. Din aceste considerente statul trebuie să se implice pentru a identifica soluții optime de rezolvare a acestor situații.
La nivelul școlii. La nivel școlar, una dintre strategiile avansate de mulți cercetători e aceea de a defini unele obiective sau o linie model de urmat în cadrul programei. Olweus a semnalat necesitatea unei ample consultări in școală, asupra problemei. Din punctul de vedere al valutarii eficacității, Smith și Sharp au evidențiat cum că politica școlară poate fi una dintre strategiile cele mai eficace pentru a preveni și a ameliora comportamentul delincvent. Școala își însușește problema și găsește, în cadrul propriei autonomii, strategiile și rezolvările la nivelul instituției, al clasei sau la nivelul individual al copiilor. [19, p.74]
Iată principalele acțiuni ce trebuiesc luate la nivelul școlii, în vederea prevenirii, ameliorării și îndepărtării comportamentului delincvenței juvenile:
creșterea autorității corpului profesoral printr-o politică salarială decentă;
înființarea în fiecare unitate școlară a cabinetelor de asistență psihopedagogică;
perfecționarea activității profesorului-diriginte prin absolvirea unor cursuri de psihologie a copilului, sociologia familiei, sociologia delincvenței juvenile, etica profesională, metode și tehnici de cunoaștere a personalității elevului și colectivelor de elevi;
instituționalizarea obligativității participării la orele de religie în învățămantul gimnazial și liceal;
tratarea cu mai mare interes, în special, a orelor de educație morală și, în general, a orelor de dirigenție;
asigurarea unui program de audiențe destinat părinților cu copii-problemă;
supravegherea permanentă a elevilor-problemă și prezentarea sistematică a unor studii de caz în clasă;
studierea dreptului constituțional și a celui penal în clasele liceale;
cooptarea elevilor-problemă în diferite cercuri școlare și intensificarea activităților educative extrașcolare (vizite, excursii, etc.);
organizarea unor dezbateri, mese rotunde cu invitarea unor specialiști din cadrul instituțiilor de control social.
La nivelul comunității
La nivelul comunității, un contribut important poate fi considerat de radio sau reviste locale ce apar și aduc la cunoștință întamplări ale unor victime care vor să facă cunoscută povestea, experiența lor. Mass-media pot contribui la proiectul împotriva devlincveței prin: adunarea de fonduri, găsirea voluntarilor, promovarea politicii programului, schimbarea comportamentului persoanelor comunității, transmiterea informațiilor (TV, radio, ziare, reviste). Obiectivul este acela de a realiza o intervenție asupra părinților în scopul de a preveni de la origine fenomenul și de a limita urmările comportamentelor delincvente.
La nivelul altor instituții sociale ale comunității, sunt necesare următoarele măsuri:
înființarea centrelor și cabinetelor de consultanță familială si școlară specializate în cauzele cu elevii-problemă;
organizarea unor programe educative autentice la nivelul televiziunii și radioului;
inființarea pe langă comisiile de administrație ale posturilor de televiziune cu impact național, a comisiilor educative (alcătuite din pedagogi, psihologi, sociologi) avand ca obiectiv selecționarea filmelor cu caracter artistic, în dauna celor care propovăduiesc agresivitatea, imoralitatea, promiscuitatea. [15, p.76]
O strînsă colaborarea în scopul prevenirii comportamentului deviant este prezentă între instituțiile de învățămînd și inspectoratele de poliție, unde există un departament de combatere a devianței și delicvenței juvenile. Inspectorul de minori are diverse atribuții prin intermediul cărora elaborează numeroase măsuri de contracarare a nivelului devianței juvenile în zona adiacentă pe care o are în vizor. Dintre cele mai importante atribuții pe care trebuie să le realizeze conform ordinului MAI 400 sunt următoarele:
Întocmirea la nivelul unităților de poliție a unor mape de obiective pentru fiecare instituție de învățămînt care să conțină informații privind: actele de violență înregistrate recent, situația școlară și familială a elevilor implicați în astfel de evenimente, modul de soluționare a incidentelor, cauzele care au generat sau favorizat astfel de fapt , activități de prevenire desfășurate, măsurile de securitate adoptate de conducerea unității de învîțămînt.
Stabilirea unor acțiuni concrete între conducerile unităților de învățămînt și comitetele de părinți;
Informarea părintelui copilului minor privind răspunderea penală pentru faptele săvîrșite de copil;
Angrenarea cadrelor didactice și a psiho-pedagogilor în activități de prevenire destinate elevilor;
Includerea unităților de învățămînt în special a celor identificate cu risc criminogen ridicat, în intinerariile de patrulare auto ale poliției, ca punct obligatoriu de staționare și trecere;
Identificarea, monitorizarea și descurajarea acelor persoane ori grupuri de persoane cu comportament deviant care tulbură procesul de învățămînt, agresează cadrele didactice ori elevii care produc distrugeri de bunuri;
Organizarea de întîlniri cu părinții ai căror copii au probleme de comportament și cu diriginții claselor, în vederea stabilirii modalităților de prevenire a victimizării elevilor și a implicării lor în fapte antisociale;
Implicarea eficientă privind prevenirea, respectiv combaterea violenței, consumului de droguri, băuturi alcoolice și tutun în mediul școlar prin proiecte educative realizate de către elevi împreună cu părinții și comunitatea locală;
Organizarea de acțiuni comune cu cadrele didactice la obiectivele școlare pentru a preveni și descuraja orice acțiune care ar putea tulbura grav ordinea și siguranța publică în aceste zone;
Executarea unor activități specifice și predarea unor teme de pregătire pe linie de prevenire a aspectelor negative în instituțiile de învățămînt;
Monitorizarea și descurajarea găștilor de cartier prin avertizarea, sancționarea, sau după caz, cercetarea penală a persoanelor majore și minore care, prin intențiile și faptele lor, periclitează siguranța publică în vederea anihilării acestora;
Colaborarea cu instituțiile de învățămînt pentru interzicerea accesului al persoanelor sub influența băuturilor alcoolice sau al celor turbulente precum și al celor care au intenția vădită de a deranja ordinea și liniștea public.
În prezența corpului didactic, elevii au fost familiarizați cu legislația internațională și națională privind drepturile copilului (Convenția cu privire la drepturile copilului, Legea nr. 338 din 15.12.1994 cu privire la drepturile copilului, etc.), fiind aduse la cunoștință obligațiile copiilor, potrivit prevederilor art. 14 din Legea nr. 338 din 1994, elevilor li s-a adus la cunoștință prevederile Codului contravențional la capitolul: răspunderea contravențională a persoanei fizice, aducerea minorului la starea de ebrietate produsă de alcool sau alte substanțe, răspunderea persoanelor pentru comercializarea către minori a produselor din tutun și a băuturilor alcoolice, regulile de comportament în societate, în școală, cu colegii în familie.
În aceeași ordine de idei, adolescenții au fost familiarizați cu prevederile Codului penal, la capitolul – subiectul infracțiunii, de la care vîrstă persoana fizică este pasibilă de răspunderea penală, și pentru care genuri de infracțiuni. Concomitent, cei prezenți au fost familiarizați cu starea infracțională în rîndurile minorilor pe perioada anului 2010.
Cele mai mari implicații în combaterea delincvenței juvenile o are Direcția Generală Polițe Ordine Publică, prin Secția minori și moravuri din cadrul Direcției profilaxie, iar în raioane – inspectorii pentru minori și moravuri, care au în grijă problemele minorilor delincvenți, profilaxia delincvenței juvenile, a violenței în familie, a traficului de copii, prostituției, inclusiv juvenile, și contracararea pornografiei.
Secția minori și moravuri a DP a Direcției Generale Poliție Ordine Publică își desfășoară activitatea de combatere și profilaxie a criminalității în rîndurile minorilor în conformitate cu:
Hotărîrea Guvernului nr.566 din 15.05.03 „Despre aprobarea măsurilor speciale pentru combaterea și profilaxia criminalității în rîndurile minorilor”;
Hotărîrea Guvernului nr.727 din 16.06.03 „Despre aprobarea Strategiei naționale privind protecția copilului și familiei”;
Hotărîrea Guvernului nr.1219 din 09.11.01 cu privire la combaterea traficului de ființe umane;
Hotărîrea Guvernului nr.233 din 28.03.01 cu privire la combaterea vagabondajului, cerșitului și fenomenului „copiii străzii”;
Hotărîrile Colegiului MAI, planurile SMM, DP, DGOP și al MAI;
Regulamentul cu privire la organizarea activității inspectorilor pentru minori ale organelor afacerilor interne, aprobat prin ordinul MAI nr. 400 din 10.11.04;
Regulamentul poliției moravuri, aprobat prin ordinul MAI nr. 327 din 03.09.2003. [26, p.167]
2.2 Tipuri și forme de consiliere școlară pe problemele delicvenței juvenile.
În perioada copilăriei, individul poate fi foarte ușor manipulat, îndreptat spre o anumită direcție indiferent de polul acesteia − negativ sau pozitiv. În acest context, școala este instituția care însumează factori pozitivi de socializare, dar și negativi. Cu alte cuvinte, pe de o parte, școala este instituția care joacă un rol important în formarea unei personalități deschise tolerante, care respectă toate normele (morale și de drept), iar, pe de altă parte, ea este locul unde se manifestă factorii ce generează comportamentul delincvent. După psihologul american David Mayers, procesul de învățămînt le oferă copiilor întregul set de instrumente necesare integrării progresive într-un mediu social dorit. În același timp, școala este o instituție care deseori pierde legătura cu mediul copilului.
Nu poți să fii sigur de comportamentul unui copil atîta timp cît nu cunoști care este situația lui, care sunt aspirațiile specifice copilului, temerile și problemele cu care se confruntă. Caracterul „part time” al școlii alimentează discrepanța dintre copil ca elev al școlii și copil ca personalitate în devenire, care are și alte probleme în afară de cele de randament școlar și reușită. Școala trebuie să formeze la copil abilități multilaterale, de aceea este necesar ca ea să devină un actor important în viața psihosocială a copilului. Prin intermediul asistenților sociali și al psihologilor, specialiști astăzi neglijați de autoritățile sistemului de învățămînt școlar din Republica Moldova, școala poate controla pulsul vieții de stradă și familie a copilului.
Psihologul american David Hopkins a studiat posibilitățile de reformare a sistemului școlar în conformitate cu necesitatea de a „construi o nouă școală ce ar deveni un nucleu al acțiunilor comunitare de prevenire a comportamentelor deviante”, analizînd toate dimensiunile școlii: dimensiunea curriculară, dimensiunea psihosocială a raporturilor dintre copii, pedagogi și comunitate și dimensiunea modelării comportamentelor. [12, p.46]
Pentru a face mai eficient răspunsul școlii la „riscul formării personalității delincvente”, Hopkins oferă următoarea listă de propuneri:
Necesitatea cultivării liderismului bazat pe autoritatea personală a pedagogilor. Or, în conformitate cu această propunere, pedagogii trebuie să promoveze modele pozitive de comportament. Fiecare elev trebuie să găsească ceva impresionant în pedagogi, să-i identifice ca lideri nu numai în baza cunoștințelor profesionale, dar și în baza identității acestora.
Dezvoltarea de activități didactice și extracurriculare care vor oferi o motivație a ocupațiilor normale.
Promovarea comunicării continue și deschise între pedagogi și elevi. Elevii nu trebuie să aibă subiecte interzise pentru a le discuta cu profesorii.
Implicarea continuă a părinților în proiectele educaționale extracurriculare ale școlii. [5, p.136]
Pentru a valida aceste propuneri, este necesar ca în școlile din Republica Moldova să se introducă, de rînd cu unitatea de psiholog, și unitatea de asistent social, aceștia lucrînd împreună cu copiii ce manifestă comportament delicvent. Asistenții sociali vor stabili legătura între manifestările dezvoltării personalității copilului și familia lui, utilizînd metode și tehnici care valorifică potențialul familiei, al comunității și al mediului neformal al copilului pentru a preveni apariția factorilor de formare a personalității delincvente. Pentru a reduce riscurile factorilor generatori de comportament delincvent, întreaga societate trebuie să conștientizeze necesitatea abordării profesioniste, de către asistenții sociali, a tuturor formelor de comportament deviant. Spre regret, rivalitatea între instituțiile publice și neguvernamentale, care există astăzi în Republica Moldova, nu oferă un cadru propice pentru dezvoltarea serviciilor de asistență socială la nivel comunitar ce ar permite desfășurarea acțiunilor de prevenire a comportamentului delincvent în rîndul copiilor.
Adolescentul care are un comportament deviant este ostil la dialog, răspunde vag și lacunar, comunică greu și monosilabic. Folosește un limbaj argotic pentru a-și ascunde abilitățile verbale sărace. La adolescentul deviant sunt slab dezvoltate capacitatea de sinteză și sistematizare și toate structurile superioare ale gîndirii sunt întîrziate, el neputînd interpreta în mod critic realitatea, conștientizînd doar parțial importanța majoră a sferelor vieții și activității sociale. El nu-și poate formula explicit unele întrebări de esență asupra locului și menirii propriei persoane, autoreflexia și autoanaliza care sunt specifice acestei vîrste sunt distorsionate.
În ceea ce privește învățarea la care apelează adolescentul cu comportament deviant se bazează pe copierea conduitelor negative ale celor din anturajul său infracțional. El înregistrează performanțe slabe la obiectele teoretice din școală.
În general, greu educabili, extravertiți, adolescenții devianți prezintă lacune în formarea deprinderilor intelectuale din cauza abandonului școlar. Subiecții introvertiți, provenind din familii viciate, fiind ușor condiționabili, achiziționează cu ușurință deprinderi și obișnuințe imorale din mediile pe care le frecventează. Aceste deprinderi tind să devină obișnuințe negative (vagabondaj, furt, agresivitate, violență), transformîndu-se, prin dependență, în trebuințe interioare. Lipsește voința de a li se sustrage. Există adolescenți cu comportamente deviante care au intelect de limită, dar și adolescenți cu un coeficient de inteligență peste medie sau superior. În perioada actuală, s-a constatat o creștere a nivelului de inteligență a delincvenților minori demonstrată de operarea după strategii complexe – copiind modele din mass-media. Problematizarea în raport cu realitatea se dovedește greoaie, superficială, întrucît la adolescentul deviant meditația asupra valorilor autentice este înlocuită cu acceptarea facilă a unor valori false.
La adolescentul cu comportament deviant pendularea între introversie și extraversie creează aparenta instabilitate temperamentală care își pune amprenta pe toate actele de conduită: impulsivitatea, entuziasmul debordant urmat de inhibiție și apatie prelungită, explozia de energie și de afect, care se consumă ducînd la epuizare, indispoziție. În post-adolescență se stabilizează trăsăturile temperamentale individuale și se recunoaște unanim extraversia ca predispozantă pentru abaterile de conduită.
Atitudinile adolescentului deviant (față de sine și față de oameni, față de muncă și față de valorile sociale) reflectă o imaturitate caracterologică ilustrată prin: autocontrol insuficient; impulsivitate și agresivitate în plan verbal și faptic, simțindu-se neglijat și persecutat; subestimarea greșelilor și actelor antisociale comise; indolență, indiferență și dispreț față de muncă, trăind pe seama altora ca parazit social; nonconformism acut; respingerea societății în ansamblu, percepție falsă asupra rolului său social actual și viitor, deci dificultăți de integrare socială; indiferență/repulsie față de școală; înclinat spre lăudăroșenie și minciună; carențe în a se disciplina; o ținută neglijentă, neîngrijită; dezorientat din cauza răsturnării valorilor (sociale); confuzia valorilor morale; atitudini uimitoare, decepționante, îngrijorătoare (care adesea dispar după criză); solidaritatea între membrii grupului; setea de aventură și afirmare pentru a-și cuceri faima cu orice preț; lipsa de cultură; succesiune de autoaprecieri contradictorii (supraestimarea alternează cu subestimarea); nevoia de autoanaliză pentru a-și defini conținutul și opinia despre sine; insistenta căutare de modele; permanenta comparare și raportare la alții pentru a-și determina măsura propriei valori; lipsă de idealuri, frustrație educațională; atitudinea de opoziție față de universul adulților. [10, p.5]
Întru realizarea reinserției sociale a minorilor reeducați și pentru a se evita recidivele, acțiunile de reeducare trebuie să se bazeze pe anumite principii științifice, îndeosebi pe cele de nuanță psihosociologică și pedagogică, stipulate și în actele internaționale de bază pentru activitatea procesului de resocializare:
Principiul intervenției precoce, unul dintre principiile de bază, susține ideea că un delincvent ocazional sau un predelincvent poate fi reeducat mai ușor decît un recidivist;
Principiul individualizării măsurilor, acțiunilor și metodelor de reeducare;
Principiul coordonării și continuității acțiunilor de reeducare și de reinserție socială a minorilor și tinerilor;
Principiul continuării acțiunilor educative și de sprijinire psihosocială și economică a minorilor și tinerilor reeducați.
Printre principalele tehnici utilizate în lucrul cu minorii − autoevaluarea, consilierea; influența pozitivă; terapia cognitivă − este necesar a statua o serie de modalități de recuperare a minorilor infractori bine determinate și argumentate, în activitatea de aplicare a cărora un loc aparte ocupă psihologul și asistentul social specializați în psihologie și asistență penitenciară, dat fiind faptul că anume ei ar putea oferi explicații și rezolva problemele frecvente din mediul impus. În acest sens evidențiem:
O formă amplă de lucru − programul de terapie socială ce pornește de la cunoașterea și combaterea cauzelor generatoare și favorizante a delincvenței la nivel macrosocial, psihosocial și individual. În procesul de reeducare trebuie inclusă și formarea poziției sociale active − în condițiile izolării, arta și capacitatea de a trăi se manifestă nu prin planificarea și pregătirea unor evenimente importante realizării unor scopuri, dar prin capacitatea de a trăi o zi fără neplăceri.
O direcție de acțiune este realizarea unor expuneri și dezbateri despre lume și viață, special concepute pentru minori. Se contează pe faptul a concepției morale despre conduita de fiecare zi, după ce aceștia vor fi puși în libertate. Trebuie să menționăm că această acțiune este în plină desfășurare în școlile speciale din România și Federația Rusă, temele fiind prevăzute în orele de activități săptămînale.
Alte direcții de acțiune: identificarea, construirea și menținerea relațiilor interpersonale pozitive între minorii din grupele formale. În acest proces trebuie să fie antrenat tot personalul didactic, utilizîndu-se principiile sociometriei și ale testului corespunzător, precum și caracteristicile psihosociale ale grupurilor mici, accentuîndu-se astfel importanța modelării raporturilor dintre minorii internați pentru întregul proces reeducativ.
Drept metodă de resocializare, care are succese mari în țările dezvoltate, dar nu cunoaște o practică în țara noastră, menționăm metoda relațiilor de grup. Ea se bazează pe teoria asociațiilor diferențiale și constă în punerea infractorului în contact cu grupuri sociale care respectă legea, aplicîndu-se în general în perioada de probațiune sau de eliberare condițională.
2.3 Studiu de caz
În zilele noastre, una din cele mai mari probleme a societății este delicvența juvenilă. Unde sunt puși în gardă instituțiile de învățămînt preuniversitar, inspectoratele de poliție și toată societatea inclusiv. Unele din cauzele acestei probleme este situația social-economică a familiilor din Republica Moldova, social-politică care a cauzat în ultimii ani schimbări radicale și dinamice, care lasă amprente puternice în societate.
În familiile din societatea noastră aceste schimbări au un rol important, deoarece problemele politice, economice și de drept în primul rînd afectează familiile cu un statul mediu și submediu în societate. Astfel, aceste familii sunt nevoite să plece peste hotare ca să întrețină copiii, și își lasă copiii sub supravegherea bunicilor sau a rudelor apropiate. Minorii neavînd afecțiunea părinților în perioada preadolescenții și adolescenții, copiii își găsesc alinarea în grupurile de prieteni cu aceleași probleme care își găsesc ocupații care pentru ei par distractive, cum ar fi fuga de la lecții, huliganismul, furtul, fuga de acasă.
Actualmente, în Republica Moldova, sunt reglementate acte normative ce acordă și apără drepturile copiilor cum ar fi: oferirea asistenței sociale, procedura de tragere la răspundere juridică a minorilor delincvenți, reabilitarea socială a acestora, acordarea anumitor facilitări familiilor cu mulți copii, minorilor devianți, fapt care nu duce însă la scăderea numărului de minori implicați în activități ilicite, a familiilor cu un mediu nefavorabil pentru creșterea copiilor și educarea acestora în spiritul respectării normelor morale și a valorilor general-umane.
Copiii cu comportament deviant sunt expuși în orice moment de a deveni delicvenți și de a fi trași la răspundere conform legilor care sunt prevăzute pentru huliganism, furturi, tîlhării etc. Pentru Republica Moldova aceste evenimente deja sunt foarte bine cunoscute și cu părere de rău în fiecare an numărul minorilor delicvenți este în creștere, ceea ce demonstrează că metodele, tehnicile care sunt la moment nu sunt îndeajuns de bune pentru diminuarea delicvenței juvenile.
Viitorul țării depinde de copiii care sunt astăzi, și pentru a avea un viitor bun pentru copiii noștri trebuie să întreprindem măsuri de prevenire a devianței și a delicvenței mai dure, deoarece majoritatea minorilor delicvenți săvîrșesc înfracțiuni știind că ei nu pot fi trași la răspundere că nu au vîrsta pentru a putea fi trași la răspundere, unii din necesitate de a se hrăni, alții de a putea face parte a unui grup, pentru distrație.
Fenomenul devianței juvenile ca prim factor al degradării tinerei generații, prin amploarea pe care a luat-o în ultimii ani, pune în alertă unitatea școlară care intră în contact cu această formă malignă de manifestare a unor indivizi. Alături de justiție, care are un rol corectiv, școala și familia are un rol de prevenire. Însă acest fapt nu este ușor de realizat în condițiile în care valorile umane au luat o întorsătură surpinzătoare față de cele ale generațiilor anterioare.
Există minori și adolescenți băieți și fete cu tulburări de comportament care prezintă tendințe antisociale intense și repetate agresiunile, irascibilitatea, isteria, vagabondajul, consumul de droguri. Din datele statistice de la Inspectoratul de Poliție a raionului Rîșcani, am constatat că în ultimii 2 ani, s-a majorat numărul copiilor delicvenți, circa 29 de minori au fost luați la evidență în anul 2013, 37 de minori în anul 2014, și anul acesta pînă la moment sunt 16 minori luați la evidență. Din cele constatate am observat creșterea minorilor luați la evidență în fiecare an. Cu toate că suntem de abia în luna în a cincea lună a anului curent, dar numărul minorilor luați la evidență de către Inspectoratul de Poliție a raionului Rîșcani este în creștere considerabilă. Ceea ce ar trebui să ne pună în gardă și să fie luate măsuri de constrîngere în aceste cazuri.
Minorii care manifestă acest comportament deviant, săvîrșesc în nenumărate rînduri tîlhării, fuga de la ore, infracțiuni legate de droguri și altele care sunt determinate de contradicția dintre necesitățile, interesele și posibilitățile lor. Deși mulți își asumă răspunderea, totuși nu o fac în totalitate, cel puțin, subapreciinduși vinovăția, din cele observate tinerii preponderent sancționați pentru prima dată au afirmat că conduita lor e o întamplare de moment, neplanificată și neconștientizată pînă la sfarșit, în cele mai multe cazuri a fost efectuată sub o oarecare influență alcool, drog, stării de afect.
În Republica Moldova, în ciuda recunoașterii importanței implimentării măsurilor de combatere a fenomenului constatăm că in practică există încă multe obstacole pentru eficientizarea acestora și combaterea comportamentului deviant de care dau dovadă minorii.
În urma discuțiilor realizate, am constatat că nivelul redus de cunoașterea a particularităților de vîrstă a adolescenților și a măsurilor alternative de profilaxie de către unii colaboratori de poliție de cele mai multe ori promovează un comportament inadecvat a minorilor luați la evidență. Aceștia manifestînd nesiguranță și chiar dispreț față de colaboratorii inspectoratelor, fiind convinși că nimeni nu îi poate ajuta. Din cauza insuficienței de cadre nu sunt realizate verificările, și colaborarea stînsă cu instituțiile educaționale, unde ar trebui să se ducă o evidență strictă a minorilor care abandonează școala, care au un comportament antisocial și periclitează procesul instructiv educativ. Există și acum stereotipul că dirigințiii, profesorii trebuie să susțină elevii acordîndu-le cît mai multe posibilități de schimbare a comportamentului și nu trebuie să informeze inspectorii despre problemele cu care se confruntă decît în situații grave cînd deja nu mai au forță pentru a întreprinde ceva de unii singuri.
Din datele statistice de la Inspectoratul de Poliție, observăm că sunt luați la evidență minorii pentru huligalism, pentru fuga de la ore, de acasă, consumă stupifiante. Și din cele discutate cu inspectorii de poliție care au aceste cazuri, a treia parte din minorii delicvenți suntde etnie romă, ceea ce putem constata că în aceste familii sunt insuficiențe de bani, la școală sunt marginalizați de către ceilalți colegi, de unde se și începe agresivitatea, afirmarea între colegi sau fuga de la școală.
Tabelul 1.
Minorii din cadrul Inspectoratului de Poliție a Raionului Rîșcani luați la evidență
Din datele obținute, observăm că numărul minorilor delicvenți crește din an în an, aceste date ar trebui ca instituțiile de învățămînt împreună cu inspectoratele de poliție să conlucreze și să supravegheze acești minori mult mai riguros, și ca în orele cînd ar trebui să fie la lecții să fie supravegheați de către profesori și administrația școlii. Aceste cazuri trebuie să fie luate mai în serios de către instituțiile de învățămînt și de inspectoratele de poliție și ca fiecare minor care deja începe a abandona școala și comite infracțiuni trebuie să fie înștiințată familia, inspectoratul de poliție.
În urma discuțiilor efectuate cu tinerii, aceștia consideră că implicarea mai mare a inspectorilor pentru minori în mediul familial al acestora, mai mult decît în pedepsirea directă și luarea simplă la evidență ar constitui o metodă mult mai bună de a preveni devianța.
De asemenea, statul ar trebui să se implice prin toate mijloacele posibile în prevenirea apariției cazurilor de copii care simt nevoia să se izoleze de restul societății. Manifestînd în aceste situații comportamentele antisocile, pentru a atrage atenția colaboratorilor și altor persoane asupra problemelor cu care se confruntă.
Din discuția cu colaboratorii de poliție 75% sunt de etnie romă și restul sunt din familii dezintegrate, unde unul sau ambii părinții sunt alcoolici, consumă substanțe stupifiante, părinții sunt divorțați, sau sunt plecați peste hotare și copiii sunt lăsați cu rudele apropiate, buneii.
Din cele relatate, observăm că cu 5% se mărește numărul de minori delicvenți, aceasta ne demonstrează că mărusile de prevenire pentru a combate acest fenomen nu sunt îndeajuns, ci trebuie de întreprins măsuri mai aspre pentru ca minorii să nu mai dorească să se întoarcă în inspectoratele de poliție și în el mai rău caz în penitenciare.
Minorii recurg la acest comportament delicvent din lipsa atenției din partea părinților, marginalizarea lor la școală de către colegi, chiar și de profesori. Astfel, ei își găsesc grupuri de prieteni în afara școlii și pentru a fi acceptați în aceste găști, ei sunt disponibili de a face orice, de la abandona școala, domiciliu, de a comite tîlhării, furt, de a consuma substanțe stupifiante, alcool.
Din totalitatea actelor săvîrșite de către ei circa 20 % sunt inițiate de către un tînăr care este în conflict cu legea și încearcă să ademenească în grupul său și alți minori. Conform acestor date putem sesiza că metodele utilizate de către instituțiile educaționale și de către inspectorii pentru minori nu au efectul scondat deoarece minorii cu care sunt realizate diverse măsuri nu își modifică comportamentul ci din contra tentează și alte persoane.
În urma discuțiilor cu inspectorii pentru minori, am constatat că numărul minorilor de abandon școlar, de a comite infracțiuni și de a consuma substanțe stupifiante este în creștere și măsurile de prevenire nu ajută la diminuarea minorilor delicvenți. Colaborarea mai efectivă dintre familii, instituții educaționale și inspectoratele de poliție este o premiză spre atingerea succesului în contracararea acestui fenomen și în implimentarea măsurilor de profilaxie în contextul intensificării fenomenului abandonului față de minori ce reprezintă de fapt devianța juvenilă.
Concluzii generale și recomandări
Cercetînd fenomenul delicvenței juvenile ne-am bazat pe aspectele teoretice și practice, am încercat să abordăm nu numai acest fenomen în amploarea sa dar și acțiunile concrete întreprinse de către stat pentru a preveni și a diminua numărul minorilor delincvenți. Se poate afirma că nivelul de devianță juvenilă al țării reflectă, în suficientă măsură interesul și capacitatea societății în rezolvarea dificultăților de creștere și educare a tinerei generații și în același timp, avertizează asupra gravității și posibilității extinderii criminalității de mîine.
Diversificarea și accentuarea formelor de manifestare a delincvenței juvenile reprezintă un domeniu de interes și de acțiune al poliției, mandatată să gestioneze activitățile de prevenire și combatere a acestui fenomen. În amendarea delincvenței juvenile sunt implicate într-o măsură mai mare sau mai mică diverse instituții ale statului, fiecare dintre ele avînd obiective specifice și metode proprii acționînd în combaterea acestui fenomen.
În cele din urmă putem afirma cu certitudine că ipoteza cercetării s-a confirmat, deoarece măsurile întreprinse nu sunt suficiente în contextul intensificării acestui fenomen și elaborarea altor măsuri preventive ar reprezenta soluția optimă, prin această linie de idei, putem formula urmatoarele concluzii:
În plan organizațional fundamentăm concepția creării unui organism interministerial subordonat nemijlocit Guvernului care să fie alcătuit din reprezentanții tuturor instituțiilor direct sau indirect, angajați în procesul de formare a copiilor, putînd armoniza toate forțele implicate în acest proces constructiv de combatere a delincvenței juvenile;
În planul procesului instructiv-educativ optăm pentru menținerea minorului în interiorul societății, și nu pentru izolarea acestuia într-un loc de reeducare;
De stabilit factorii ce influențează negativ procesul instructiv educativ al minorilor;
De elaborat materiale didactice în problema devianței juvenile;
În vederea înlaturării cauzelor infracțiunii o atenție sporită trebuie acordată, nu doar macromediului (școala, prietenii etc), ci și micromediului (familiei). Realizarea dezideratului propus poate fi reușită prin aplicarea următoarelor măsuri :
Cenzura programelor programelor televizate ce conțin violență, agresivitate;
Organizarea pentru adolescenți a unor cursuri speciale în vederea explicării drepturilor și obligațiilor ce le revin;
Acordarea din partea statului a ajutorului material familiilor social vulnerabile;
Organizarea centrelor de consiliere psihologică atît pentru minorii aflați în dificultate, cît și pentru părinții acestora;
Sub aspectul perfecționării legislației în vederea combaterii și profilaxiei devianței juvenile în Republica Moldova :
De elaborat și adoptat actele normative cu privire la mecanismele juridice de realizare a concepției de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale minorilor;
În procesul interpretării actelor legislative, în mod expres de indicat criteriile de bază a eficacității realizării normelor de protecție a copilului în pericol moral și stare de abandon;
La determinarea atribuțiilor funcționale de răspundere de prevăzut suplimentar factorii materiali, dar și morali de stimulare a gradului înalt în realizarea actelor în problema combaterii și profilaxiei devianței juvenile.
Munca în folosul comunității, prin intermediul căreia o persoană care a comis o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă va presta o muncă constructivă în vederea compensării faptei comise în schimbul detenției sale.
Rezumat
În ultimele decenii, delincvența juvenilă a devenit una din problemele sociale majore cu care s-a confruntat și se confruntă societatea. Abordări profunde și realiste ale acestui fenomen interpretează delincvența juvenilă ca fiind o problemă socială, care este determinată de alte probleme sociale, aflîndu-se în permanentă corelație cu modalitățile de gestionare a resurselor de către societate, de realizare a educației și de funcționare a structurilor și instituțiilor sociale dintr-un stat. Recuperarea și prevenirea acestor comportamente, formarea unui spirit social integrator și securizant necesită cunoașterea și luarea în considerare a particularităților individuale din perspectiva maturizării personalității și necesită o aplicare cît mai efectivă a măsurilor de combatere a acestui fenomen în cadul instituțiilor educaționale și desigur de către inspectorii pentru minori.
În I Capitol a lucrării, intitulat ”Caracteristica generală a delicvenței juvenile în mediul socio-familial” am realizat un demers privind analiza teoretică a fenomenului delicvenței juvenile, explicînd principalele puncte de reper din literatura sociologică: definiția, teoriile explicative (biologice, psihologice, sociologice) privind manifestările acestui fenomen. În abordarea cauzelor și factorilor care determină creșterea fenomenului delincvenței juvenile am descris factorii interni, externi și cauzele care duc la un comportament delincvent în rîndul minorilor. Aceste aspecte implică preocupări nu numai din partea sociologilor, ci și a criminologilor, antropologilor, psihologilor, pedagogilor și altor categorii de specialiști cu atribuții în domeniu. Am facut o analiză comparată a delincvenței juvenile în unele tări ale U.E (Marea Britanie, Olanda, Spania, Elveția, Germania și Franța) și măsurile care le aplică pentru combaterea acestui fenomen de talie mondiala.
In II Capitol a lucrării, intitulat ”Repere psihopedagogice privind resocializarea minorilor cu comportament delicvent” sunt prezentate metode și tehnici pentru prevenirea a delicvenței juvenile, am analizat datele statistice a delincvenței juvenile din raionul Rîșcani.
În baza investigatiei sunt elaborate concluzii și recomandari concrete în vederea prevenirii și combaterii stării infracționale în rîndurile minorilor.
Summary
Bibliografie
Albu E.: Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți. Prevenire și terapie, București: Editura Aramis Print, 2002, 128p.
Banciu D., Rădulescu S.: Evoluții ale delincvenței juvenile în România. Cercetare și prevenire socială, București, Lumina Lex, 2002, 183p.
Boncu St.: Devianța tolerată, Iași, Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 2000.
Călineci M.C: Valori comportamentale și reducerea violenței în școală, București, Editura 2000+, 2009, 94p.
Cheianu D., Popa V., ș.a: Asistența socială și justiția juvenilă: Modalități de integrare și cooperare (coord. Bulgaru M), Chișinău, CEP USM, 2005, 203p.
Dilion M., Buciuceanu M.: Tendințe în comportamentul deviant al tineretului: cauza și efecte.
Dolea I., Zaharia V., Prițcan V: Fenomenul delincvenței juvenile în Republica Moldova, Chișinău, Cartea juridică, 116p.
Dragomirescu V.: Psihologia comportamentului deviant, București, Editura Științifică// Materialele conferinței studențești de totalizare USM, 2000, 38p.
Enăchescu C.: Tratat de psihologie morală, București, Editura tehnică, 2002.
Foca L., Gulei A., Serea A.: Metode și tehnici de prevenire, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005, 38p.
Graham Dr., Giles W.: Tranziții turbulente: Delincvența și justiție în România, București, Editura Expert, 2002, 389p.
Hopkins D., Ainscow M., West M.: Perfecționarea școlii într-o eră a schimbării, Chișinău, 1999.
Marica M.A.: Introducere în problematica delincvenței juvenile, Constanța, 2007.
Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T.: Psihologia juridică, București, asa de editură și Presa ”ȘANSA” S.R.L., 1992, 267p.
Nistoreanu Gh.: Prevenirea infracțiunilor prin măsuri de siguranță, București, Editura MAI, 1991.
Pitulescu I.: Delincvența juvenilă, București, Ministerul de Interne, 1995, 360p.
Pop O., Neagu Gh.: Criminologie generală, Chișinău, 2003.
Rădulescu M., Grecu F.: Delincvența juvenilă în societatea ontemporană, București, Lumina Lex, 2003, 420p.
Rădulescu S., Grecu F.: Delincvența juvenilă în socieatea contemporană. Studiu comparativ între Statele Unite și România, București, Lumina Lex, 2005.
Rotari O.: Delinvența juvenilă: Probleme actuale și căi de soluționare, Chișinău, ULIM, 2010, 202p.
Rusan F., Vasile V.: Manual privind prevenirea delincvenței juvenile în sistemul integrat în unitățile de învățămînt preuniversitar și în zona adiacentă acestora, București, Editura Expert, 2010, 157p.
Rusnac S.: Factori sociali în comportamentul delicvent al minorilor // Universitatea Liberă Internațională din Moldova: Analele științifice: Drept, Chișinău, 1999, Vol. 3, 60p.
Stănișor E.: Delincvența juvenilă, București, Oscar Print, 2008, 189p.
Stoian M.: Minori în derivă, București, Editura Enciclopedică, 1972, 78p.
Strulea M., Gurev D.: Formele comportamentului deviant al minorilor// Analele Științifice USM, seria ”Științe Sociale”, Chișinău, USM, 2014, p. 168-175.
Strulea M.: Delincența juvenilă: Suport de curs, Chișinău: CEP USM, 2008, 223p.
Turliuc N.: Psihosociologia comportamentului deviant, Iași, Institutul European, 2007, 186p.
Zbarnea A.: Cauzele familiale ale devierilor de comportament la minori// Probleme ale științelor socio-umane și modernizării învățămîntului: Conferința științifică anuală a UPS ”Ion Creangă”, Chișinău, 1999, p.86-87.
Абульханова-Славская К. А. Деятельность и психология личности. – М., 1980, 335 с.
Белкин А. С. Отклонения в поведении школьников. – Свердловск, 1973, -138 с.
Васильев В. Л. Юридическая психология. – М.: Юридическая литература, 1991, 462 с.
Выготский Л. С. Развитие трудного ребенка и его изучение // Собр. cоч.: B 6-ти т. – М.: Педагогика, 1983, Т. 5, c. c. 175-180.
Выготский Л. С. Проблема возраста // Собр. cоч.: B 6-ти т. – М.: Педагогика, 1984, Т. 4, c. c. 244-268.
Гилинский Я. И. Социология девиантного поведения и социального контроля // Социология в России / Под ред. В. А. Ядовa. – М., 1998, c. c. 587-609.
Гилинский Я. И. Девиантность, преступность, социальный контроль // Избранные статьи. – СПб.: Юридический Центр Пресс, 2004, 322 с.
Змановская Е. В. Девиантология: Психология отклоняющегося поведения. М. Издательский центр «Академия», 2004, 288 с.
Dryfoos, J., Adolescents at Risk: Prevalence and Prevention, Oxford University Press, New York, 1990.
Ellul, J., Deviances et deviants, Eres, Trajets, Toulouse 1992.
Goode, E., Deviant Behaviour, Prentice Hall, New York, 1994.
Kelly, D. H., Deviant Behaviour, St. Martins’s Press, New York, 1984.
M. Cusson Prévenir la délinquance , PUF, Paris, 2002, 156p.
http://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante (vizitat09.05.2015)
https://andreivocila.wordpress.com/2010/02/14/un-profil-psihologic-al-personalitatii-adolescentului-cu-comportament-deviant/ (vizitat 09.05.2015)
Acte normative
Codul contravențional nr.218-XVI din 24.10.2008 (în vigoare de la 31.05.2009)
Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr.l22-XV din 14.03.2003
Codul penal adoptat prin Legea nr.985-XV din. 18.04.2002
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (în vigoare pentru Moldova la 25.02.1993);
Decizia Primăriei mun.Chișinău nr.44/6 din 13.04.06 „Cu privire la Programul municipal HIV/SIDA”; nr.1161-d din 30.12.04 „Cu privire la măsurile de diminuare a cerșitului în stradă și vagabondajului în mun. Chișinău”; nr.94/4 din 26.06.1997 „Cu privire la școlarizarea minorilor de pînă la vîrsta de 16 ani”;
Declarația drepturilor copilului, proclamată de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1959
Hotărîrea Colegiului MAI, nr. 8/3/3/6/1 /5/6 din 16.97.2008, Planurile separate privind profilaxia delicvenței juvenile
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 434 din 23 iulie 1996, Pentru aprobarea Instrucțiunii cu privire la evidența copiilor și adolescenților cu vîrste între 5 și 16 ani
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.566 din 15.05.03 Cu privire la Programul special pentru combaterea și profilaxia criminalității juvenile
Hotărîrea nr. 1177 din 31.10.2007 „Cu privire la instituirea Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate și aprobarea Regulamentului-cadru de activitate a acesteia”
Hotărîrea nr. 1344 din 01.12.2008 “Cu privire la aprobarea Planului de acțiuni în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva copilului pentru perioada 2009 – 2011”.
Hotărîrea nr. 409 din 09.04.1998 „Privind aprobarea Regulamentului Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului și modificările efectuate prin HG nr. 726 din 13.06.2003;
Hotărîrea nr. 450 din 02.06.2010 „Pentru aprobarea Planului național de acțiuni cu privire la protecția copiilor rămași fără îngrijirea părinților pentru anii 2010-2011”.
Hotărîrea nr. 784 din 09.07.2007 Pentru aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012
Legea cu privire la Sistemul informațional integral automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvîrșit infracțiuni nr.216-XV din 29.05.2003
Legea nr. 338-XIII din 15.12.1994 privind drepturile copilului.
Anexe
Bibliografie
Albu E.: Manifestări tipice ale devierilor de comportament la elevii preadolescenți. Prevenire și terapie, București: Editura Aramis Print, 2002, 128p.
Banciu D., Rădulescu S.: Evoluții ale delincvenței juvenile în România. Cercetare și prevenire socială, București, Lumina Lex, 2002, 183p.
Boncu St.: Devianța tolerată, Iași, Editura Universitatea Alexandru Ioan Cuza, 2000.
Călineci M.C: Valori comportamentale și reducerea violenței în școală, București, Editura 2000+, 2009, 94p.
Cheianu D., Popa V., ș.a: Asistența socială și justiția juvenilă: Modalități de integrare și cooperare (coord. Bulgaru M), Chișinău, CEP USM, 2005, 203p.
Dilion M., Buciuceanu M.: Tendințe în comportamentul deviant al tineretului: cauza și efecte.
Dolea I., Zaharia V., Prițcan V: Fenomenul delincvenței juvenile în Republica Moldova, Chișinău, Cartea juridică, 116p.
Dragomirescu V.: Psihologia comportamentului deviant, București, Editura Științifică// Materialele conferinței studențești de totalizare USM, 2000, 38p.
Enăchescu C.: Tratat de psihologie morală, București, Editura tehnică, 2002.
Foca L., Gulei A., Serea A.: Metode și tehnici de prevenire, Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005, 38p.
Graham Dr., Giles W.: Tranziții turbulente: Delincvența și justiție în România, București, Editura Expert, 2002, 389p.
Hopkins D., Ainscow M., West M.: Perfecționarea școlii într-o eră a schimbării, Chișinău, 1999.
Marica M.A.: Introducere în problematica delincvenței juvenile, Constanța, 2007.
Mitrofan N., Zdrenghea V., Butoi T.: Psihologia juridică, București, asa de editură și Presa ”ȘANSA” S.R.L., 1992, 267p.
Nistoreanu Gh.: Prevenirea infracțiunilor prin măsuri de siguranță, București, Editura MAI, 1991.
Pitulescu I.: Delincvența juvenilă, București, Ministerul de Interne, 1995, 360p.
Pop O., Neagu Gh.: Criminologie generală, Chișinău, 2003.
Rădulescu M., Grecu F.: Delincvența juvenilă în societatea ontemporană, București, Lumina Lex, 2003, 420p.
Rădulescu S., Grecu F.: Delincvența juvenilă în socieatea contemporană. Studiu comparativ între Statele Unite și România, București, Lumina Lex, 2005.
Rotari O.: Delinvența juvenilă: Probleme actuale și căi de soluționare, Chișinău, ULIM, 2010, 202p.
Rusan F., Vasile V.: Manual privind prevenirea delincvenței juvenile în sistemul integrat în unitățile de învățămînt preuniversitar și în zona adiacentă acestora, București, Editura Expert, 2010, 157p.
Rusnac S.: Factori sociali în comportamentul delicvent al minorilor // Universitatea Liberă Internațională din Moldova: Analele științifice: Drept, Chișinău, 1999, Vol. 3, 60p.
Stănișor E.: Delincvența juvenilă, București, Oscar Print, 2008, 189p.
Stoian M.: Minori în derivă, București, Editura Enciclopedică, 1972, 78p.
Strulea M., Gurev D.: Formele comportamentului deviant al minorilor// Analele Științifice USM, seria ”Științe Sociale”, Chișinău, USM, 2014, p. 168-175.
Strulea M.: Delincența juvenilă: Suport de curs, Chișinău: CEP USM, 2008, 223p.
Turliuc N.: Psihosociologia comportamentului deviant, Iași, Institutul European, 2007, 186p.
Zbarnea A.: Cauzele familiale ale devierilor de comportament la minori// Probleme ale științelor socio-umane și modernizării învățămîntului: Conferința științifică anuală a UPS ”Ion Creangă”, Chișinău, 1999, p.86-87.
Абульханова-Славская К. А. Деятельность и психология личности. – М., 1980, 335 с.
Белкин А. С. Отклонения в поведении школьников. – Свердловск, 1973, -138 с.
Васильев В. Л. Юридическая психология. – М.: Юридическая литература, 1991, 462 с.
Выготский Л. С. Развитие трудного ребенка и его изучение // Собр. cоч.: B 6-ти т. – М.: Педагогика, 1983, Т. 5, c. c. 175-180.
Выготский Л. С. Проблема возраста // Собр. cоч.: B 6-ти т. – М.: Педагогика, 1984, Т. 4, c. c. 244-268.
Гилинский Я. И. Социология девиантного поведения и социального контроля // Социология в России / Под ред. В. А. Ядовa. – М., 1998, c. c. 587-609.
Гилинский Я. И. Девиантность, преступность, социальный контроль // Избранные статьи. – СПб.: Юридический Центр Пресс, 2004, 322 с.
Змановская Е. В. Девиантология: Психология отклоняющегося поведения. М. Издательский центр «Академия», 2004, 288 с.
Dryfoos, J., Adolescents at Risk: Prevalence and Prevention, Oxford University Press, New York, 1990.
Ellul, J., Deviances et deviants, Eres, Trajets, Toulouse 1992.
Goode, E., Deviant Behaviour, Prentice Hall, New York, 1994.
Kelly, D. H., Deviant Behaviour, St. Martins’s Press, New York, 1984.
M. Cusson Prévenir la délinquance , PUF, Paris, 2002, 156p.
http://www.criminalistic.ro/delincventa-juvenila-cauze-si-conditii-favorizante (vizitat09.05.2015)
https://andreivocila.wordpress.com/2010/02/14/un-profil-psihologic-al-personalitatii-adolescentului-cu-comportament-deviant/ (vizitat 09.05.2015)
Acte normative
Codul contravențional nr.218-XVI din 24.10.2008 (în vigoare de la 31.05.2009)
Codul de procedură penală adoptat prin Legea nr.l22-XV din 14.03.2003
Codul penal adoptat prin Legea nr.985-XV din. 18.04.2002
Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea generală a Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 (în vigoare pentru Moldova la 25.02.1993);
Decizia Primăriei mun.Chișinău nr.44/6 din 13.04.06 „Cu privire la Programul municipal HIV/SIDA”; nr.1161-d din 30.12.04 „Cu privire la măsurile de diminuare a cerșitului în stradă și vagabondajului în mun. Chișinău”; nr.94/4 din 26.06.1997 „Cu privire la școlarizarea minorilor de pînă la vîrsta de 16 ani”;
Declarația drepturilor copilului, proclamată de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1959
Hotărîrea Colegiului MAI, nr. 8/3/3/6/1 /5/6 din 16.97.2008, Planurile separate privind profilaxia delicvenței juvenile
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 434 din 23 iulie 1996, Pentru aprobarea Instrucțiunii cu privire la evidența copiilor și adolescenților cu vîrste între 5 și 16 ani
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.566 din 15.05.03 Cu privire la Programul special pentru combaterea și profilaxia criminalității juvenile
Hotărîrea nr. 1177 din 31.10.2007 „Cu privire la instituirea Comisiei pentru protecția copilului aflat în dificultate și aprobarea Regulamentului-cadru de activitate a acesteia”
Hotărîrea nr. 1344 din 01.12.2008 “Cu privire la aprobarea Planului de acțiuni în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva copilului pentru perioada 2009 – 2011”.
Hotărîrea nr. 409 din 09.04.1998 „Privind aprobarea Regulamentului Consiliului Național pentru Protecția Drepturilor Copilului și modificările efectuate prin HG nr. 726 din 13.06.2003;
Hotărîrea nr. 450 din 02.06.2010 „Pentru aprobarea Planului național de acțiuni cu privire la protecția copiilor rămași fără îngrijirea părinților pentru anii 2010-2011”.
Hotărîrea nr. 784 din 09.07.2007 Pentru aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012
Legea cu privire la Sistemul informațional integral automatizat de evidență a infracțiunilor, a cauzelor penale și a persoanelor care au săvîrșit infracțiuni nr.216-XV din 29.05.2003
Legea nr. 338-XIII din 15.12.1994 privind drepturile copilului.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Factorilor Socio Familiali Asupra Comportamentului Delicvent la Minori (ID: 165383)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.