Impactul Educatiei Muzicale la Varsta Prescolara

CAPITOLUL I

IMPACTUL EDUCAȚIEI MUZICALE LA VÂRSTA PREȘCOLARÃ

1.ROLUL MUZICII ASUPRA DEZVOLTÃRII PSIHICE A PREȘCOLARULUI

Manifestare a frumosului artistic, muzica a fost consideratã dintotdeauna un mijloc esențial de cultivare spiritualã a omului, de edificare a personalitãții integre și armonioase. Ea este menitã sã-l apropie pe om de esența existenței sale umane, sã-l plaseze într-o lume a emoțiilor și sentimentelor înalte, o lume a ideilor estetice.

Ființa umanã este atât de intim legatã de muzicã,încât ceea ce știm despre aceastã legãturã este doar o aproximație îndepãrtatã. Nu putem ști dacã muzica aprține omului sau omul aparține muzicii,dar putem afirma cu toatã certitudinea:omul nu poate exista farã muzicã în sensul cel mai direct al cuvântului,fiindu-i alãturi de la începutul vieții pânã la sfârșitul ei.

Milioane de oameni, audiind una și aceiași bucată muzicală, se regăsesc în ea pe sine însiși, gândurile și sentimentele proprii, individualitatea lor. Iată de ce, fără artă și mai ales fără muzică, nu poate exista o educație valoroasă a personalității cu astfel de fațete esențiale ale ei, cum sunt civismul și omenia. Cultura muzicală este o colosală rezervă de forțe spirituale ale poporului, rezervă departe de a fi epuizată.

Arta muzicii, prin conținutul ei moralizator, optimist și atrăgător, are menirea să contribuie la formarea unui șir întreg de calități pozitive, necesare tinerei generații. Renumitul compozitor D.B.Kabalevskii subliniază „ …încercarea de a dezvolta cultura muzicală în țară, în condițiile lipsei educației muzicale a copiilor, este identică cu încercarea de a zidi o casă fără temelie.”

Ca fenomen artistic, ca fior și mișcare sufletească, muzica vine în viața copilului spre a-i arăta calea spre lumea spiritului. O cale artistic-irațională care duce spre porțile frumosului, spre paradisul frumuseții absolute. Ion Gagim scrie: „muzica este o enigmă, un farmec, și calea spre ea trebuie să fie enigmatică, plină de farmec. Pentru a încerca mișcări spirituale este nevoie de deplasare în lumea spiritului. E nevoie de înaintare pe calea spiritului”

Pentru copil muzica înseamnã și un mijloc de exprimare, un mijloc de manifestare și exteriorizare a lumii sale interioare, a tendințelor și aspirațiilor sale, care-și gãsesc în muzicã o traducere mai directã decât prin cuvânt. În felul acesta, activitatea artisticã a copilului, nu numai cã reflectã orizontul psihic propriu acestuia, dar se și desfasoarã purtând amprenta locului și momentului în care se insereazã personalitatea sa.

Încã din perioada prenatalã,copilul reacționeazã la graiul muzicii,care,într-un fel,îl ajutã sã pãtrundã în viațã.Deci,muzica are o putere enormã de influențã,deoarece copilul se naște cu simțul muzicii,la mijloc aflându-se “senzația sunetului”,cu care se naște orice organism viu din mediul natural,ce se transmite de la mamã la fãt.

Ademenindu-l prin frumusețea ei, în continuare putem să-l purtăm pe copil și-n alte sfere, să-l facem să simtă, printr-o intuiție aparte, să prindă printr-o gândire aparte cele mai miraculoase și ascunse taine ale sufletului omenesc, al existenței. Cine poate să spună până la capăt. Ce se întâmplă cu noi atunci când ne contopim totalmente cu o melodie ce pătrunde seducător în cele mai ascunse ungherașe ale EU-lui ? „De n-am fi avut suflet, ni l- ar fi creat muzica”, spune Emil Cioran.

Dacă muzica e în stare de a crea sufletul, cu atât mai mult, ea va putea modela sufletul copilului, contribuind la făurirea și progresul personalității lui. Muzica este o putere imensă, un izvor ineipuizabil de energie – de o energie specifică ce poate ajuta la formarea omului, la construirea existenței lui. De aceia, de la vîrsta cea mai mică, copilul trebuie să învețe a comunica cu ea pentru a o înțelege. Muzica spune multe doar celui ce învață s-o asculte. Adresarea către muzică nu este altceva decât grija pentru suflet, pentru cultivarea și fortificarea lui.

Astăzi oamenii sunt captivați de problemele cotidiene ce apar din lipsa bazei materiale, deseori, neglijând sufletul, lăsându-l în voia soartei, cu toate că nu ar trebui să fie astfel, pentru că totuși sufletul este sursa tuturor bucuriilor. Muzica este cea care înnobilează sufletul, îl face mai bun, îl sensibilizează și este foarte important ca prin intermediul ei să-i facem pe copii să înțeleagă că pentru a te numi OM în sensul întreg al cuvântului ar trebui să ai un suflet mare.

Muzica, din vremurile de demult, a fost inclusă, ca element important, în educația omului. Dacă era vorba de necesitatea educării unei persoane cu înalt nivel de cultură, era chemată neapărat și muzica.

La noi nu s-a ajuns a fi înțeleasă pe deplin necesitatea extrem de valoroasă în educația copiilor, cu toate că ea exista de foarte demult. Vasile Vasile concluzioneazã: „ … Educația muzicală este cea mai veche latură a pedagogiei românești ”.

Astfel, de-a lungul timpului, muzica și-a conturat mai multe funcții, care oferã educatorilor sugestii și soluții, pentru realizarea corespunzãtoare a educației muzicale. Ele trebuiesc cunoscute, pentru a se acorda atenția cuvenitã domeniului, “care reprezintã un important mijloc de cultivare spiritualã și a oferi educaților cadrul cel mai favorabil dezvoltãrii personalitãții lor.” (Vasile, V. – Curs de metodica educației muzicale, 2002, p.2.).

Astãzi, educația muzicală îmbină armonios educația estetică, morală și intelectuală a copilului care reprezintă condiții necesare de formare a personalității integre cu înalte și sublime aspirații umane. Deci, scopul suprem al educației muzicale este formarea culturii spirituale, în procesul formării căruia se și unesc armonios dezvoltarea intelectuală, a atitudinii estetice și a purității morale față de artă.

Receptarea muzicii reprezintă o activitate interioară exterm de complicată, ce se desfășoară în timp cu participarea imaginației, percepției, atenției, memoriei, emoțiilor, voinței, gîndirii. Fiecare dintre aceste procese îndeplinește o funcție specifică în cadrul activității generale să dezvolte treptat sensibilitatea și receptivitatea artistică. Cântecele întruchipează imagini artistice gata să mobilizeze afectivitatea copiilor la trăiri emoționale intense, căci toate ființele, despre care vorbesc cîntecele, trăiesc în realitatea înconjurătoare, iar imaginile artistice, care vorbesc despre muncă, despre relațiile între tot ce există, copiii le cunosc în cadrul altor activități.

Fantezia și imaginația bogată sunt rodul începutului creativ al copilului. Arta este bazată pe dorința de a crea ceva ,ce până la tine nu a existat, sau dacă a existat, apoi să fie ieșit din comun, să fie interpretat la nivelul superior. Altfel, spunând, imboldul creativ la copil, trebuie să fie permanenta tendință spre bine, progres, performanță și, desigur, tendința spre idealuri. Iată, astfel de începuturi creative educă muzica în copii și acest lucru nu poate fi negat de nimeni. Fără fantezie și imaginație nu poți avansa într-un domeniu.

Ascultând muzica, copilul își imaginează în felul său chipul plastic, redându-l apoi în cântec, în joc, în dans. Fiecare caută, bunăoară mișcări expresive caracteristice pentru un cântec vesel. Mersul greoi al ursului, mișcările epurașilor sprinteni, etc. Mișcările de dans cunoscute sunt aplicate în combinații și variante noi.

Odată cu dezvoltarea muzicalității generale la copii începe să se formeze atitudinea emoțională față de muzică, se perfecționează auzul, apare imaginea creatoare. Trăirile copiilor capătă un colorit estetic original.

Educația estetică este fundamentată pe necesitatea caracteristică esenței umane de a crea în conformitate cu legile frumosului. Iată de ce educația estetică devine o latură indisolubilă în formarea personalității copiilor, care se impune cu necesitate alături de educația morală în dezvoltarea multilaterală și armonioasă.

După cele expuse mai sus putem afirma că dezvoltarea muzicală are loc:

– în domeniul emoțiilor,de la reacțiile impulsive, trezite de cele mai elemen-tare fenomene muzicale, până la reacții emoționale mai pronunțate și mai variate;

– în domeniul senzațiilor, percepțiilor și auzului de la destingerea unor sunete muzicale, la perceperea integrală, conștientă și activă a muzicii, la diferențierea înălțimii sunetului, ritmului, tembrului, dinamicii;

– în domeniul manifestării atitudinii, de la pasiuni nestatornice, la interese și cerințe mai constante, la primele manifestări de gust muzical;

– în domeniul activității interpretative, de la acțiuni imitative la manifestări expresive și creatoare de sinestătătoare în ce privește cântul și mișcările în ritmul muzicii.

Învățarea muzicii este un proces activ în care pedagogul ajută la acumularea experienței muzicale, la căpătarea informațiilor, cunoștințelor, la dezvoltarea sentimentelor, emoțiilor și trăirilor. Nivelul dezvoltării este determinat de comportarea copiilor la activitățile muzicale, de manifectările creatoare din cadrul activității independente. Despre nivelul înalt al dezvoltării muzicale se poate vorbi atunci, când copilul din proprie inițiativă cântă, audiază o melodie, dansează, cântă la instrument, făcând acrst lucru cu tragere de inimă, expresiv și corect.

Educând mai profund, muzica, în vârsta preșcolară devine făuruitoarea caracterului copilăresc. Copiii vor avea sentimentul echității, de exemplu, acela care va fi obișnuit să se comporte în fiecare zi, în mod chibzuit și cu bună voință, în colectivul sămașilor săi. Exemplul colegilor, elanul general, bucuria interpretării îi activează pe cei timizi, nehotărâți. Evoluarea cu succes a unor copii este un bun mijloc de frânare a pornirilor negative, care se manifestă la cei răsfățați de prea multă atenție, la cei încrezuți, capricioși. Acestor din urmă li se poate propune să-și ajute colegii, astfel le vom cultiva colegialitatea, perspicacitatea, modestia și totodată le vom dezvolta capacitățile individuale.

Activitățile muzicale acționează asupra culturii generale a comportării copiilor de vârstă preșcolară. Alternarea diferitelor însărcinări, a formelor de activi-tate (cânt, audierea muzicii, interpretarea la instrumente muzicale pentru copii, mișcări ritmice) solicită atenția copiilor, prezența de spirit, repeziciunea reacției, spiritul de organizare, eforturile volitive: interpretând cântecul copiii trebuie să- l înceapă și să-l sfârșească la timp; în timpul dansurilor, jocurilor, trebuie să efectuieze acțiuni subordonându-se muzicii, și să-și stăpânească dorința impulsivă de a alerga mai repede, de al întrece pe cineva. Toate acestea desăvârșesc procesele de frânare, educă voința, li se cultivă compasiunea, generozitatea, cordialitatea, etc. Orice artă conține în sine principiul moral. O ecuație matematică, o lege a fizicii poate conține principiul intelectual și estetic, dar ele nu pot fi nicicând și nici într-o împrejurare morale sau amorale (totul depinde de scopul urmărit de o știință sau alta). În artă, însă, și desigur în muzică, conținutul moral – cântarea binelui, nostalgiei, tristeței, a bucuriei pentru ceva îndeamnă copiii să simtă anumite trăiri. Varietatea genurilor muzicale înlesnește perceperea chipurilor eroice și a dispoziției lirice, perceperea umorului și a melodiilor vesele de dans.

În cadrul cunoașterii copiilor cu cântece, dansuri, doine, balade din folclorul național ce reproduc în mod artistic momente din istoria poporului, descrierea plaiului natal, crează la copii treptat anumite stări sufletești, care se transformă apoi în sentimentul de dragoste față de plaiul natal. La vârsta fragedă copiii capătă, prin intermediul folclorului, primele noțiuni despre cultura poporului. Deoarece, în decurs de multe secole, poporul a creat în folclor o galerie întregă de imagini originale care sunt niște adevărate mărgăritare, fără preț, ale artei, ele ajutând copiii să patrundă cugetările, gândurile, năzuințele lui, lumea interioară a omului și realitatea ce-l înconjoară. Cu timpul, totodată, prin minunatele creații folclorice muzicale ei iau cunoștință de comorile limbii materne. Expresile și cuvintele frumoase din creațiile populare muzicale se încadrează trainic în limbajul copiilor educând bineânțeles dragostea față de limba maternă. Prin conținutul său moralizator, optimist, atrăgător, folclorul muzical-național are menirea să contribuie la formarea unui șir întreg de calități pozitive (indulgență, modestie, tactică, răbdare, afectivitate, tandrețe, cordialitate, corectitudine) necesare tinerei generații, le educă dorința de pace și prietenie sinceră. La etapa actuală, folclorul muzical are o importanță foarte mare în formarea personalității copiilor. Spiru Haret menționa (fost Ministrul Învățămîntului din România) că în educația muzicală trebuie de folosit cântece de acelea, care să aibă putere de a mișca pe copii și nici un fel de compoziție nu atinge acest scop cel mai bine decât cântecele populare. Cântecul popular reflectă mai adânc decât alte genuri și specii folclorice, multe laturi ale specificului național. Mulți oameni de cultură numeau, pe bună dreptate, cântecul “suflet al poporului”, el ne împrăștie, cu multă dărnicie, toată gama de simțăminte și preocupări, năzuințe și bucurii ale unui popor, în decursul dezvoltării sale istorice. Nu sunt întâmplătoare cele spuse de Spiru Haret în faptul că anume cântecul a fost și rămâne un obiect de studiu pentru copii, desigur, în ansamblu cu alte cunoștințe ce le asimilează cipiii, în cadrul altor activități. Așadar e de neânlocuit rolul complex pe care îl are valorosul folclor muzical care este ca o carte de căpătâi, atât pentru cei mici, cît și pentru adulți, care cresc și educă viitoarea generație.

Perceperea muzicii este strâns legată de procesele intelectuale. Audiind muzică, interpretând o melodie, mișcându-se în ritmul ei copilul va dobândi anumite cunoștințe, deprinderi, li se va dezvolta spiritul de observație, curiozitatea.

Receptarea muzicii reprezintă o activitate interioară care dezvoltă la copii toate procesele psihice umane (imaginația, percepția, atenția, memoria, gândirea). Fiecare din aceste procese îndeplinește o funcție specifică în cadrul activității de cunoaștere a realității prin mijlocirea artei. În ea își găsesc expresia fenomenele din viață, care îi îmbogățesc pe copiii de vârstă preșcolară cu noi reprezentări. Ocu-pându-ne de dezvoltarea estetică, morală și intelectulă este necesar de a sprijini pe toate căile manifestările lui creatoare, fie și neînsemnate, dar care activează percepțiile și reprezentările, trezesc anteția și imaginația. N.C.Crupskaya nota în acest sens: „Trebuie să-i ajutăm pe copii ca prin intermediul artei,… să cugete mai clar și să simptă mai adînc.” De exemplu încântarea sa copilul improvizează, crează noi variante ale melodiei, stăruindu-se ca textul literar să corespundă intonațiilor expresive.

În activitatea ritmico-muzicală, copiii inventează și combină cu plăcere mișcările de dans, cântâmd și miscându-se în ritmul muzicii. Dansul, și mai ales cel popular, pantomima, dramatizările muzicale îi îndeamnă pe copii să reprezinte mici tablouri de viață, să caracterizeze un careva personaj, folosind pentru aceasta mișcări expresive, mimica, cuvântul. Totodată, se respectă și o anumită consecutivitate: copiii ascultă muzica, discută tema, distribuie rolurile și, în cele din urmă, participă la acți-une. La fiecare etapă apar noi sarcini, care îi obligă pe participanți să judece, să dee frâu liber fanteziei, să creeze.

Contactul cu muzica ajutã la crearea de noi conexiuni interneuronale și intercelulare (noi sinapse). Cu cât se conecteazã mai bine neuronii, celulele creierului între ele, cu atât creierul se dezvoltã și inteligența copilului crește. Dezvoltarea celulelor creierului, a conexiunilor dintre ele, este strâns legatã de expunerea la activitãți și elemente care ajutã la conturarea unei individualitãți armonioase. În acest sens, educația muzicalã a copiilor își aduce un aport vital la progresul acestora în ceea ce privește dezvoltarea gândirii abstracte.

Copiilor le place muzica deoarece creierul lor percepe mesajul muzical într-un mod care le captează atenția si îi face să gândească. Cercetători din diverse domenii, de la psihologi până la sociologi, recunosc importanța muzicii pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor.

Mai multe studii au demonstrat că elevii care ascultă muzică în timpul unui examen obțin rezultate mai bune. Este ceea ce specialistii numesc “efectul Mozart”.

Gândirea muzicală a copiilor preșcolari se dezvoltă prin formarea deprinderii de a recunoaște cântecele învățate la activitățile muzicale, iar aceste cunoștințe, deprinderi să le exprime în viața cotidiană cu o deosebită atenție formîndu-și răbdarea, modestia, respectul față de semeni.

Datorită memoriei muzicale, copiii pot păstra reprezentări de sunete de aceiași durată sau de durate diferite, sunete de aceiași înălțime sau invers, de diferite intensități, formule metodice pe care le pot recunoaște și reproduce fidel cu ușurință.

Memoria muzicală se dezvoltă prin cântece atunci când se urmărește formarea deprinderilor de reproducere corect exemple muzicale învățate. Calitatea și trăinicia păstrării reprezentărilor muzicale în memorie este în strânsă legătură cu afectivitatea, plăcerea, interesul și atenția care o au copiii în momentul formării lor. Pe lîngă reproducerea corectă a exemplelor muzicale memorate se dezvoltă mai ales prin activități ce formează deprinderi de a cânta în gând. Prin urmare, dezvoltînd memoria muzicală simultan dezvoltăm gândirea muzicală și desigur trăsăturile, calitățile morale a copiilor preșcolari.

Atenția auditivă se referă la orientarea și concentrarea activității asupra muzicii – izvor de plăcere și frecvente emoții. Atenția auditivă a preșcolarului este spontană și redusă, dar, tocmai ea, este cea care dezvoltă în continuare aspectul moral.

Prin mijlocirea jocului muzical cu pronunțarea corectă și ordonată a silabelor din recitativ, prin uniformizarea mișcărilor, se însoțesc jocul cu cântec, se depășește atenția auditivă spontană, ajungându-se la dezvoltarea atenției auditive voluntare.

Capacitatea analizatorului auditiv de a simți, cât mai viu, sonoritățile muzicale din mediul înconjurător de numește sensibilitate muzicală. Copilul preșcolar, fiind înzestrat cu sensibilitate muzicală manifestă o deosebită plăcere de a asculta și interpreta cântece, trăind, astfel, adevărate emoții artistice, dezvoltîndu-și, astfel, cele mai nobile calități pozitive necesare unui om.

Auzul este un simț important pentru cã oferã omului posibilitatea de a capta informații despre mediul înconjurãtor și,pe de altã parte,fiindcã asigurã comunicarea inter-umanã.Distingem auzul fiziologic și auzul muzical.

Auzul muzical are la bazã auzul fiziologic și se formeazã pornind de la audierea lucrãrilor muzicale prin trei activitãți specifice: audierea sunetelor, reproducerea temei ascultate și recunoașterea acesteia în cadrul altor teme.

Atunci, când copilul audiază o melodie, gândirea lor trebuie să fie orientată spre conținutul emoțional al imaginilor artistice întruchipat în fiecare cântec și exprimat prin diferite elemente al limbajului muzical. Limbajul muzical trebuie să fie perceput de către copii ca mijloc de comunicare a gândurilor și sentimentelor omenești, întocmai ca și limbajul vorbirii.

2. EDUCAȚIA MUZICALĂ LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

2.1. VALENȚELE EDUCATIVE ALE EDUCAȚIEI MUZICALE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Educația muzicală, ca un proces complex și unitar ce se desfășoară stadial are drept scop dezvoltarea sensibilității estetice a copiilor, a capacităților de exprimare și receptare muzicală, prin activități practice de cânt și prin audiții muzicale.

Prin aportul educației muzicale se dezvoltă capacitățile cognitive, afective și aptitudinale, cu caracter psiho-motor de relaționare interpersonală și de integrare socială. Dezvoltarea capacităților cognitive se realizează prin utilizarea în interpretarea și improvizația muzicală a unor tehnici ce vizează observarea și analizarea creațiilor muzicale în vederea identificării elementelor de limbaj muzical și a operării cu criterii de apreciere valorică.

Studierea educației muzicale în grădiniță urmarește dezvoltarea sensibilității față de arta sunetelor, formarea gustului estetic și punerea bazelor educării capacităților muzicale specifice. Prin diversele manifestări muzicale ale copiilor crește voioșia, buna dispoziție, se dezvoltă spiritul colectiv, se intensifică emoțiile pozitive față de educatoare, de locul unde învață și se joacă, față de natura patriei, de realizările oamenilor.

Exprimarea emoțiilor și sentimentelor prin mijloacele proprii artei muzicale, receptarea afectivă a conținutului de idei și sentimente exprimat prin muzică, stimularea încrederii in capacitățile proprii și valorificarea efortului și a muncii personale conturează formarea capacităților afective si atitudinale.

Educația prin muzică are un caracter permanent, căci muzica acționează eficient pe tot parcursul vieții omului, iar din acest motiv, educația muzicală are o importanță deosebită, pentru cultura sa estetică, sunetul fiind mai fin, mai penetrant în sensibilitatea omului decât cuvântul.

Copiii cu auzul muzical dezvoltat sesizează ușor, după auz, elementele de ritm, rimă, metru, de simetrie, de consonanță, asonanță sau disonanță, despărțirea în silabe, liniuța de unire, virgula, punctele de suspensie, aspecte constatate de mulți profesori de limba română.

Totodată, aceiași copii au în vorbire o paletă expresivă mult mai bogată și mai nuanțată, formată în urma abordării unui repertoriu divers și bine interpretat, sunt mai sociabili și mai generoși ca urmare a muncii colective și a trăirii de satisfacții colective pentru fiecare reușită, sunt mai afectuoși și mai disciplinați, au gustul pentru frumos mai dezvoltat, au mai multă încredere în oameni și în capacitatea lor personală, evident sunt superiori celor care nu au cântat în viața lor.

Cultivând la copii gustul pentru frumosul din viață și din natură, sesibilizându-i, aceștia vor adera mult mai ușor la problemele majore ale societății.

Pasiunea este însă, și singura sursă inepuizabilă de energie umană. Din acest motiv, acela care nu poate cânta se poate considera un infirm, nu departe de sensul propriu al cuvântului.

Acest avantaj major ce se poate obține prin educația muzicală e mai spectaculos, mai evident decât oricare altul.

Că vârsta primei copilării este vârsta cea mai propice pentru a acționa asupra dezvoltării intelectului, la această vârstă investiția de efort pedagogic având randamentul maxim, este o concluzie unanimă.

Muzica, artă și totodată știință, este o disciplină exactă, realistă, explicată matamatic de la Pitagora încoace. Academicianul Octav Enicescu o numea chiar „ matematica sunetelor ”. De aceea educația muzicală are și deosebite valențe formative, învățarea și practicarea ei constituind o adevărată terapie și pentru intelectul copilului.

Muzica nu este doar un divertisment și nici numai o cale de sensibilizare a copiilor , ci ea educă și dezvoltă o serie de procese psiho-intelectuale, priceperi și deprinderi cum ar fi : gândirea logică, memoria, atenția distributivă, afectivitatea, voința, imaginația, creativitatea, spiritul de ordine și disciplină, punctualitatea. Aceasta pentru că, așa cum apreciază Grosse „ muzica este arta prin excelență a echilibrului, a ordinei, a măsurii, a proporției, a simetriei, a clarității și armoniei ”

Educația muzicală este o disciplină prin excelență practică și se învață numai practicând-o iar mesajul ei se pătrunde și se receptează cel mai bine tot în practică. Această caracteristică a sa o situează în rândul disciplinelor formative și, așa cum susține Victor Țârcovnicu ( în manualul de Pedagogie generală ) „este greșit să se creadă că numai unele obiecte de învățământ cum sunt matematica, gramatica, ar contribui la dezvoltarea proceselor intelectuale”. Aceasta se realizează prin exercițiu, prin activizare, iar ele sunt prezente în permanență în orice scenariu didactic al unei ore de educație muzicală.

În cadrul acestei discipline se dezvoltă bine nu atât copiii dotați numai cu aptitudini muzicale, cât mai ales cei care sunt buni și la matematică și la gramatică, fiind aceasta încă o dovadă că muzica face apel la procesele intelectuale pa care le educă prin exersare și cultivă, mai ales, operațiile gândirii: analiza, sinteza, comparația, asocierea, disocierea, abstractizarea, generalizarea și concretizarea, pe care le antrenează în procesul învățării.

Când copilul cântă trebuie să fie atent la mai multe operații care, însumate, dau viață cântecului (este, așadar, solicitată atenția distributivă), trebuie să-și amintească textul cântecului (se apelează astfel la memorie), iar în cadrul unor jocuri muzicale să dea dovadă de acuitate auditivă, să respecte anumite reguli impuse și o disciplină a jocului (antrenându-se atenția, voința și gândirea copilului).

Dacă am lua drept exemplu respectarea ritmului în intonarea unui cântec, este bine știut faptul că executantul trebuie să dea dovadă de precizie matematică.

Gândindu-ne, însă că, în cadrul unui cântec, al cărui text copilul trebuie să-l și memoreze, el are de respectat pe lângă raportul matematic al duratelor sunetelor și raportul la fel de matematic al înălțimii acelor sunete, putem realiza cât de mult îl antrenează intelectual pe copil învățarea unui cântec, chiar și atunci când îl învață după auz. Deși copilul nu conștientizează aceste raporturi matematice, punerea lor în practică îi dezvoltă pe neobservate o serie de calități intelectuale. Procesele intelectuale nu se dezvoltă în alt fel decât prin exersarea lor. Cu cât exercițiul este realizat cu plăcere, cu participare volitivă și afectivă, cadru pe care atmosfera unui cântec sau joc muzical îl asigură cu prisosință, cu atât mai mult asistăm și contribuim ca dascali, la expansiunea sănătoasă a intelectului copilului. „Este știut faptul că succesul unei educații depinde de capacitatea tehnică a subiectului și de cunoștințele sale, dar mai ales de angajarea sa personală, conștientă și voluntară în activitatea respectivă. Motivația acestei angajări constă în acordul organic dintre copil și activitatea practică, ceea ce reprezintă însuși principiul educației funcționale și al metodelor active”.

Investiția de timp pentru predarea muzicii în grădinițe nu este făcută în defavoarea celorlalte obiecte de învățământ, ci în favoarea acestora deoarece educă și dezvoltă o serie de procese psiho – intelectuale, care devin productive la alte discipline; „anumite trăsături formate prin educația muzicală, în special creativitatea, sunt productive mai târziu și în alte domenii ale vieții care nu se integrează în artă ” (Jan Wyreszytowski).

Muzica exercită o înrâurire misterioasă asupra sensibilității, imaginației și inteligenței copilului. Gustul pentru frumos și sensibilitatea copilului prin practicarea muzicii se dezvoltă mai bine, în condițiile angajării directe în actul interpretării (vocale sau instrumentale). Muzicalizarea copiilor se realizează cu siguranță numai lucrând practic cu ei.

Rolul educatoarei în activitățile muzicale este acela de a fi înainte de toate un animator, adevarații „actori” fiind copiii. Ambianța, obligatoriu, trebuie să fie una de bucurie, destindere, vioiciune și bunavoință, dar și de disciplină și o execuție corectă.

Pornind de la receptivitatea aproape generală a copiilor față de lumea sunetelor, educatoarea va căuta sa le dezvolte vocea si auzul muzical, simtul melodic, ritmic, al armoniei, sa le formeze priceperi si deprinderi elementare de a canta.

În prima etapă, cea a practicării educației muzicale în mod mecanic, după auz, trebuie să se asigure fundamentele senzoriale, fizice și afective; copilul va fi determinat apoi să avanseze de la stadiul de a auzi la acela de a asculta și în cele din urmă de a cânta conștient.

Un cântec frumos este un bun educator căci a cânta despre frumusețile patriei, despre oameni și fapte înseamnă a fi rezonatorul afectiv al acestor realități. Buna dispoziție obținută prin cântare, relaxarea copilului după o „cură” de muzică refac energia nervoasă printr-o formă de odihnă activă. Iar toate acestea au consecințe pozitive asupra situației la învățătură, în disciplinarea copiilor și în atitudinea lor generală.

Mulțimea de idei și date conținute în cântece le îmbogățește cunoștințele și le prezintă lumea înconjuratoare. Așa cum afirmă specialiștii în acest domeniu, reiese clar ideea că, din conținutul cântecelor cu referiri la viața plantelor, a insectelor a animalelor, cu referire la anotimpuri, părinți și prieteni, din aceste prezentări directe sau metaforice învață copiii să fie buni, generoși, corecți, curajoși, demni, iubitori. Discuțiile educative pe marginea cântecelor constituie un moment foarte important în învățarea unui cântec. Pe parcursul acestei activități, învățătorul are menirea de a crea și întreține între elevi o puternică atmosferă afectivă, dusă chiar până la emoționare, cunoscut fiind rolul extraordinar al emoțiilor pozitive din copilărie în dezvoltarea ulterioară a adultului.

Arta în general și muzica, în special, din mijloc de formare intelectuală a copilului pot deveni și etalon, unitate de măsură a capacității acestuia. Educația artistică, dacă este folosită ca modalitate de exprimare și nu ca un exercițiu de îndemânare, poate fi reprezentativă pentru caracterul și comportamentul copilului, pentru nivelul mental, imaginația, sensibilitatea, puterea de abstractizare, gustul, posibilitățile de exprimare, de stăpânire și coordonare a mișcărilor acestuia.

Dacă toate aceste aspecte se aplică cu consecvență în practică putem dezvolta intelectul copilului tocmai cu ceea ce avem mai la îndemână, mai puțin costisitor și mai pe placul lui : jocul și cântecul, acestea fiind mijloace la care copilul se angajează firesc și cu afectivitate.

2.2 OBIECTIVELE EDUCAȚIEI MUZICALE LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Finalitatea procesului de educație muzicalã este aceea de a forma atitudinea esteticã muzicalã a copiilor. Scopul educației muzicale poate fi considerat atins în momentul în care copilul a dobândit interese temeinice și variate legate de întreaga complexitate a fenomenului muzical.

Formarea deprinderilor muzicale constituie una din sarcinile esențiale ale educației muzicale, contribuind la asimilarea, înțelegerea și interpretarea muzicii la un nivel artistic superior.

Conținuturile prevãzute în Curriculum, pentru educația muzicalã sunt structurate în conformitate cu aceste deprinderi muzicale și de aceea se impune o cunoaștere aprofundatã atst a acestora cât și a strategiilor didactice specifice formãrii lor.

Parcurgerea etapei de debut în educația muzicalã organizatã are loc în grãdinițã, prilej cu care se fundamenteazã viitoarea atitudine a copilului fațã de valorile artistice, precum și capacitatea de a selecta, de a practica, de a interpreta și chiar de a crea muzica.

Obiectivele educației muzicale preșcolare sunt menționate în Curriculum pentru educația timpurie a copiilor de la 3-6/7 ani (2008) și se prezintã astfel :

Obiectivele cadru:

-Formarea capacitãții de receptare a lumii sonore și a muzicii;

-Cunoașterea marilor valori ale creației muzicale naționale și universale.

2. Obiectivele de referințã :

-Sã descopere lumea înconjurãtoare cu ajutorul auzului.

-Sã difernțieze auditiv timbrul sunetelor din mediul apropiat și al sunetelor muzicale.

-Sã difernțieze auditiv intensitatea sunetelor din mediul apropiat și a sunetelor muzicale.

-Sã difernțieze auditiv durata determinatã a sunetelor din mediul apropiat și a sunetelor muzicale.

-Sã difernțieze auditiv înãlțimea sunetelor muzicale.

-Sã intoneze cântece pentru copii.

-Sã cânte acompaniați de educatoare.

-Sã acompanieze ritmic cântecele.

-Sã cânte cântecele în aranjamente armonico-polifonice elementare.

-Sã asocieze mișcãrile sugerate de textul cântecului cu ritmul acestuia.

-Sã exprime prin mișcare starea sufleteascã creatã de muzica audiatã.

-Sã exprime într-un joc impresia muzicalã.

-Sã improvizeze spontan, liber scurte motive sincretice : text onomatopeic + melodie, text onomatopeic + mișcare, text onomatopeic + melodie + mișcare .

-Sã asculte și sã recunoascã fragmente din creații muzicale naționale și universale,corespunzãtor specificului de vârstã al copilului preșcolar și preocupãrilor acestuia.

Putem afirma cã programa pentru educația muzicalã pledeazã pentru : abordarea educației muzicale prin joc, asigurarea unui contact direct al copiilor cu muzica,asocierea continuã a practicii muzicale cu mișcarea pe muzicã și utilizarea în forme variate a jucãriilor muzicale, prilej cu care activitãțile muzicale pot deveni momente de împlinire a personalitãții copiilor în care firescul, spontaneitatea și creativitatea se îmbinã armonios.

Consider cã, în perioada preșcolaritãții ar trebui sã se punã accent pe aprofundarea experienței muzicale, a impresiilor, a emoțiilor, pe dezvoltarea interesului pentru acest domeniu al artei și pe formarea deprinderilor necesare studierii muzicii în mod practic.Trebuie asimilatã o mare bogãție de impresii, de trãiri afective intense, care sã constituie ulterior o bazã solidã și pentru abordarea teoreticã a muzicii.Treptat, prin analiza dirijatã,copilul devine conștient de diferitele componente ale fenomenului muzical, învațã sã le distingã, sã le deosebeascã, sã le stãpâneascã.

Conținuturile disciplinei sunt prezentate pe nivelele de studiu 3-5 ani și 5-7 ani, în cadrul Programului anual de studiu ce se organizeazǎ în jurul celor șase mari teme: Cine sunt/ suntem?, Când, cum și de ce se întâmplă?, Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?, Cum planificăm/ organizăm o activitate?, Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? și Ce și cum vreau să fiu?

Desprindem urmãtoarele conținuturi pentru cele douǎ nivele de vârstǎ, 3-5 ani și 5-6/7 ani ( Modoran, M. , 2008 ) :

3-5 ANI

Deprinderi specifice de cânt

Interpretarea vocală colectivă

Sonorități din natură și din mediul înconjurător

Sunete produse de mișcări corporale

Sunete vocale-instrumentale

Sunete lungi și scurte

Sunete înalte-joase

Genuri muzicale de factură cultă: Miniaturi

Genuri ale muzicii populare; Cântecul propriu-zis; Colinda și cântecul de stea; Jocul popular

Mișcări sugerate de ritmul, textul și caracterul cântecelor și jocurilor muzicale

Mișcarea de dans

Acompanierea ritmică (percuție corporală, jucării muzicale)

Interpretarea cu acompaniament instrumental

Cântarea vocală nuanțată

Procedee armonico-polifonice (grupe alternative, în dialog)

5-6/7 ANI

Deprinderi specifice de cânt

Interpretarea vocală colectivă, în grupuri mici și individual

Sonorități din natură și din mediul înconjurător

Sunete produse de mișcări corporale

Sunete vocale-instrumentale

Sunete lungi și scurte

Pauza de un timp

Combinații ritmice

Sunete înalte-joase

Genuri muzicale de factură cultă: Miniaturi; Rapsodia; Valsul

Genuri ale muzicii populare; Cântecul propriu-zis; Colinda și cântecul de stea; Jocul popular

Mișcări sugerate de ritmul, textul și caracterul cântecelor și jocurilor muzicale

Mișcarea de dans

Mișcarea inspirată de caracterul muzicii audiate

Exprimarea impresiei față de muzica audiată printr-un joc

Improvizația ritmică spontană și dirijată

Improvizația ritmico-melodică pe un text dat

Acompanierea ritmică (percuție corporală, jucării muzicale)

Interpretarea cu acompaniament instrumental

Cântarea vocală nuanțată

Procedee armonico-polifonice (grupe alternative, în lanț, dialog, solist-cor).