Impactul Economic al Taierilor Ilegale de Padure

CUPRINS

Introducere

„Pădurile sunt „băncile de carbon ale lumii” care reduc nivelul conentrației de bioxid de carbon din atmosfereă, previn inundațiile și alunecările de teren. Exploatarea forestieră ilegală contribuie semnificativ a fenomenul global de despădurire și provoacă daune enorme mediului inconjurător. Despădurirea reprezintă cauza a aproximativ 20% din emisiile globale de gaze cu efect de sera, mai mult decat emisiile totale cauzate de sectorul transporturilor la nivel mondial și este una din principalele cauze ale reducerii biodiversității, prin distrugerea habitatelor forestiere.

Prin defrișări ilegale se întelege recoltarea, prelucrarea sau comercializarea lemnului fără a respecta legislațiile naționale.”, se arată in Regulamentul Parlamentului European privind combaterea defrișărilor ilegale publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe 12 noiembrie 2010.

După cum reiese din Codul Silvic (Legea nr. 46/2008), toate pădurile și terenurile menite împăduririi, chiar și cele care îndeplinesc nevoile de cultură, producție sau administrație silvică, albiile pâraielor, ale iazurilor, tuturor terenurilor cu destinație forestieră productive sau neproductive, care au fost incluse la data de 1 ianuarie 1990 în amenajamente silvice, constituie, în condițiile legii indiferent de semnificația dreptului de proprietate, fondul forestier national. Definiția actuală a pădurii, potrivit căreia se consideră pădure orice suprafață acoperită pe mai mult de 25% din suprafață cu arbori forestieri, cu condiția ca suprafața acesteia să fie mai mare de 0,5 ha, a fost armonizată cu definiția pădurii agreată la nivel european.

În România, ponderea fondului forestier, raportatată la suprafață țării, este de circa 27,33%, valoare inferioară ponderii pădurilor la nivelul Uniunii Europene,unde procentul este de circa 32%. În urma însumării datelor din amenajamentele silvice, la 31.12.1990, fondul forestier ocupa o suprafață extinsă de circa 6.367.660 ha, din care pădurile ocupau o suprafață de 6.248.990 ha, iar suprafața rămasă de 118.670 ha era ocupată de alte terenuri destinate gospodăririi pădurilor (suprafețe administrative, terenuri neproductive, terenuri de vânătoare)..

„Legile de retrocedare elaborate în trepte, confuze și lipsite de viziune au facilitat abuzurile, conflictele, litigiile, au prelungit nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate și au condus la o fragmentare a proprietății forestiere, cu mult mai mare decat inainte de nationalizarea pădurilor. Administrarea pădurilor în condiții de rentabilitate și cu respectarea regimului silvic este dificilă în condițiile fărâmițării proprietății, fapt ce îngreunează dezvoltarea lor într-o manieră durabilă.”

În anul 2010, cu toate eforturile depuse de autoritățile competente, finalizate prin majorarea de 6 ori a fondurilor pentru împădurirea terenurilor degradate, suprafața fondului forestier a înregistrat o creștere de doar 0,3%, în comparație cu anul precedent. Însă faptul cel mai îngrijorător este că incidența tăierilor ilegale crește pe an ce trece, conform raportărilor officiale și neoficiale. Trebuie precizat că monitorizarea tăierilor legale și ilegale a început să preocupe foarte mult organizațiile de protecție a mediului, care au fost angajate în diverse colaborări cu autoritățile silvice încă din 2008, odată cu campania de conștientizare din cadrul Programului de Dezvoltare Forestieră, (Componenta 4- Construirea sprijnului public pentru gestionarea durabilă a pădurilor)

Deși instituțiile abilitate realizează controale tot mai dese, volum de lemn tăiat ilegal este continuă să crească, lucru care ne îngrozește gandindu-ne la ideea că fie defrișările ilegale se extind de la an la an, fie problema a fost subestimată în raportările anterioare.

Legislația silvică a avut o evoluție defazată în referitoare la retrocedările de terenuri forestiere. Pe parcursul multor ani, pădurile retrocedate nu au mai fost administrate corespunzător sau chiar deloc, lucru care a avut consecințe însemnate deoarece atunci când legislația a fost elaborată, nu s-a mai realizat o viziune unitară. Acest lucru a dus la impunerea unor abordări orientate spre reyolvarea problemelor din momentul respectiv, si nu pe timp îndelungat. De aici a rezultat o legislație incompletă și incoerentă, care nici în preyent nu se potrivește unor cerințe de bază din domeniul silviculturii. Ce e și mai grav este faptul că, în vederea viitoarei restructurări, situațiile create s-au transformat în obstacole greu de depășit, astfel prețul indiferenței și al dezinteresului a fost plătit, din păcate, de pădure.

La adoptarea Legii nr 18/1991 cât și a Legii nr. 1/2000 nu s-au luat înconsiderație toate riscurile de producere a tăierilor ilegale pe parcursul perioadei de implementare a acestor legi. Ca măsură preventivă, în anul 1998 s-a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 96/1998 privind regelentarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, în baza căreia s-au constituit primele Inspectorate teritoriale de regim silvic și vânătoare. De asemeni, trebuie precizat că, deși în 1996 a fost adoptat un nou cod silvic, prevederile acestuia în ceea ce privește pădurile private erau forte vagi și, de fapt, între 1991 și 1996, am avut păduri private dar nicio reglementare legislativă de gestionare sustenabilă a acestora.

Ulterior acestei acestei ordonanțe au urmat două legi ale retrocerăii, După ce organele de control silvic ale autorității centrale care răspund de silvicultură au evaluat suprafetele terenurilor goale, s-a constatat că cifrele sunt destul de mari de la 22 de mii la 35 mii ha. Și asta nu e tot, deoarece la suprafetele respective se mai adaugă aproximativ 97 mii ha care au fost brăcuite, reyultatul fiind acela că 70 % din arbori au fost îndepărtați dintr-un volum mediu de 35 mii ha.

În ciuda controlelor efectuate de ITRSV, în anul 2013 tăierile ilegale s-au apmlificat, astfel volumul acestora a fost de 3 ori mai mare decât în anul precedent. Deși demersurile tehnice în materie de evaluare au fost notabile – introducerea sistemul SUMAL, Din aceastp cauză, evaluarea amplorii acestui fenomen prin volumul masei lemnoase sustrase ilegal, realizată în urma controlului, a fost făcută cu mare precizie. Dar o valoare mai exactă o vom avea după realizarea celui de-al doilea inventar forestier național, și abia atunci vom putea compara datele acestuia cu inventarul anterior.

,,Până în anul 2004, sancțiunile pentru nerespectarea regimului silvic în gospodarirea durabilă a pădurilor nu au avut eficacitate, în lipsa unui system de control institutional articulat. Nu a existat un system sancționatoriu efficient, pe măsura delictelor silvice practicate în masă, iar pădurile aparținând persoanellor fizice nu erau administrate. De asemenea, până în anul 2000 nu au existat instituții de control a respectării regimului silvic și a masei lemnoase, iar după această data, deși au fost înființate astfel de instituții, ee au funcționat în subordinea GNM până în anul 2005 când au revenit la autoritatea central pentru silvicultură. Un regulament cât de cât coherent cu privire la circulația masei lemnoase și la controlul acesteia a fost adoptat abia în anul 2004. Ulterior, în perioada 2005-2013, deși au existat un cadru legal sancționatoriu și instituții de control, efectele în combaterea faptelor privind nerespectarea regimului silvic și a circulației masei lemnoase nu au fost cele scontate.”

Așadar, fenomenul tăierilor ilegale prezintă un ritm alert de creștere și se agravează pe an ce trece. Dacă în perioada anilor 2009-2011 autoritățile au înregistrat, nu mai putin de 30 de cazuri de tăieri ilegale pe zi, acestea au crescut în anul 2012 până la 53 de cazuri pe zi.Amploarea fenomenului tăierilor ilegale de arbori din ultimii 15 ani a depășit sfera de interes a specialiștilor din domeniul silviculturii, devenind o preocupare constantă a întregii societăți.

Capitolul I: Cauzele ce au dus la taierile ilegale

Dacă ar fi să dăm o definiție a fenomenului tăierilor ilegale ar fi aceea că tăierile ilegale reprezintă acele activități din domeniul forestier în care lemnul este pus în valoare, este tăiat, apoi transportat și în final prelucrat sau comercializat în contradicție cu legile în vigoare.

Aceste activitati le putem imparti in mai multe categorii:

Taieri ilegale;

Taieri de arbori care nu au fost pusi in valoare;

Taieri de arbori care sunt pusi in valoare cu incalcarea prevederilor legale;

Nerespectarea prevederilor legale cu privire la exploatarea lemnului;

Nerespectarea prevederilor legale cu privire la transportul, prelucrarea si comercializarea lemnului.

Pana la finele anului 2004, principalele cauze ale taierilor ilegale de arbori erau considerate urmatoarele:

Fragmentarea excesiva a proprietatii forestiere;

Reglementarea cu intarziere a regimului silvic si administrarii padurii;

Inexistenta regimului sanctionatoriu al delictelor silvice in primul deceniu de la inceperea retrocedarii terenurilor forestiere;

Crearea cu mare intarziere (abia in anul 2005) a unor structuri teritoriale in subordinea autoritatii centrale care raspunde de silvicultura.

Totodata, cauzele care au determinat un nivel destul de ingrijorator al fenomenului taierilor ilegale sunt identificate in:

Dorinta de obtinere imediata de venituri ilegale sau necuvenite;

Nivelul scazut al veniturilor locuitorilor din zonele identificate cu taieri abusive si lipsa unor alternative care au determinat alegerea ca sursa de venituri, exploatarea sau valorificare ilegala a lemnului.

O tentative de estimare a fenomenului taierilor ilegale de masa lemnoasa pana in anul 2005, pleaca de la suprafetele goale care au fost descoperite de organele de control silvic ale autoritatii centrale care se ocupa de silvicultura, dar si aici cifrele variaza intre 22 si 35 mii de ha. Totodata, acestor suprafete li se mai adauga inca aproximativ 97 mii ha care au fost bracuite, adica s-a inlaturat cam 70 % din arbori. Daca luam in calcul un volum mediu de aproximativ 220 mc. lemn la ha, reiese ca volumul de lemn taiat illegal ar fi de 22,6 milioane mc. masa lemnoasa. Astfel, fenomenul taierilor ilegale de masa lemnoasa nu a incetat nici dupa anul 2005, autoritatea centrala care se ocupa de silvicultura neavand mijloace legale inseminate pentru a interveni eficient.

Prin controalele realizate, organelle de control silvic au observant in perioada 2010-2013 taieri/ sustrageri ilegale de masa lemnoasa in volum de 1.676.779 mc. din care 952.372 mc. s-au identificat in anul 2013. Deoarece calcularea volumului de masa lemnoasa taiata illegal se rezuma la constatarile organelor de control silvic, care nu sunt capabile de a revizui intreg fondul forestier, volumul de lemn taiat illegal ce apare in cifrele oficiale nu reflecta nici pe departe extinderea fenomenului.

O modalitate de camuflare a taierilor ilegale este cea a recoltarii prin produse accidentale I. Arboretele sunt declarate ca fiind afectate de factorii biotici si abiotici daunatori, fara a se institui documentatiile aferente sau fara a le supune aprobarilor de derogare. In modul acesta, in anii 2012 si 2013 s-a adunat un volum de 2786 mc. respectiv 3648 mc. accidentale I, din care doar doar pentru 211 mii mc., respective 4,2% din volumul total, au existat aprobari de derogare de la prevederile amenajamentelor silvice. Banuiala ca in spatele recoltarii de produse accidentale I s-ar putea gasi si taieri de masa lemnoasa este intarita si de distribuirea semnificativ diferita a produselor accidentale I, in functie de forma de proprietate asupra padurilor.

In acest fel se constata ca factorii abiotici si biotici ar afecta intr-o proportie mult mai mare padurile persoanelor fizice si cele ale unitatilor administrativ-teritoriale.

Pe langa cauzele pe care le-am enumerate mai sus, exista si anumiti factori care au influentat amploarea taierilor ilegale:

1.Reglementarea insuficienta sau neadecvata, tardivitatilor crearii cadrului legislative privind regimul silvic precum si lipsa existentei institutiilor teritoriale cu atributii de control privind aplicarea acestuia in perioada 1991-1999,

2.Prevederi nepotrivite ale legislatiei si nerespectarea acesteia in domeniul refacerii dreptului de proprietate prin validarea si punerea in posesie ilegala a unor terenuri forestiere.

Aplicarea legii nr. 18/1991

aprobarea refacerii dreptului de proprietate in baza declaratiilor cu martori;

nerespectarea amplasamentului real al proprietatilor si gruparea suprafetelor retrocedate in trupuri comparate sau in vecinatatea localitatilor;

suprafetele retrocedate de padure au fost incredintate grupat pe baza de protocol comisiilor locale, punerea in posesie fiind facuta de catre aceasta. Procesul de punere in posesie a fost amanat din anumite motive, majoritatea suprafeteor fiind defrisate in lipsa administratiei silvice. Ulterior proprietarii au refuzat punerea in posesie pe aceste amplasamente. Retrocedarea padurilor a fost realizata in absenta oricarei viziuni sau cadru privind administrarea padurilor private.

Aplicarea legii nr. 1/2000

Confirmarea unor suprafete fara clasificarea amplasamentelor, in lipsa structurilor de control.

Punerea in posesie scriptica, fara a se face delimitarea in teren.

Schimbari de amplasamente, in vederea punerii in posesie preferentiale

Aplicarea legii nr. 400/2002

Explicarea abuziva a legii, fapt ce a generat punerii in posesie ilegala.

3.Degradarea cluturii organizationale la nivel administratiei silvice.

4.Neasigurarea corespunzatoare a pazei fondului forestier

5.Crearea circuitelor economice fictive, de catre anumite societati comerciale, care au ca obiect de activitate prelucrarea si comercializarea materialului lemnos, pentru a demonstra in actele contabile locul de unde provine acesta si circuitul commercial al materialelor lemnoase dupa procesare precum si falsificarea sau utilizarea in fals al documentelor cu regim social.

6.Insuficienta persoanelor de control al regimului silvic.

7.Implicarea necorespunzatoare a autoritatilor locale care au competenta de control.

8. Dezvoltarea dezorganizata a activitatilor de preucrare primara a lemnului, situatie care a acceptat prelucrarea materialului lemnos taiat illegal. Acesta a produs o cerere majorata de lemn, acoperita partial si din masa lemnoasa taiata illegal. Marirea numarului instalatiilor de debitat s-a obtinut si prin functionarea de instalatii neautorizate care, asezate, in general,la domiciliu, nu pot fi verificate decat cu acordul scris al proprietarului.

9. Varietatea categoriilor de proprietate forestiera, simultan cu marimea redusa a proprietatii/proprietar. Numarul crescut de proprietary corelat cu personalul redus cu atributii de control, a indrumat la o eficacitate scazuta a activitatii de control;

10.Insuficienta lemnului in zonele deficitare in paduri fata de nevoile de aprovizionare cu lemn ale comunitatilor locale.

11. Insuficienta sustinerii si de la bugetul de stat, la nivelul necesarului a unor activitati, asa cum este prevazut de O.G 96/1998 ( decontarea contravalorii functiilor de protective, amenajarea padurilor, combaterea daunatorilor).

12.Exportul de lemn rotund si de produse din lemn cu un grad scazut de procesare;

13. Folosirea neadecvata a conceptului de ,, Studiu sumar de amenajare”. Astfel sistemul unitary al amenajamentului nu a mai functionat sustinand posibilitatea realizarii, in conditii ,,legale” a lucrarilor de exploatare a padurii.

14. Probabilitatea patrunderii in activitatea de exploatare forestiera a unor societati comerciale care nu satisfac conditiile de incadrare cu personal de specialitate, ceea ce presupune exploatari forestiere fara a indeplini normele de regulament silvic cauzand prejudicii padurii.

15. Implicarea fortata a proprietarului in administrarea structurilor silvice private;

16. Neasumarea responsabilitatilor de administrare in regim silvic, inclusive de paza de catre proprietari.

1.1 Retrocedarea pădurilor

Prin funcțiile pe care le dețin pădurile sunt considerate un bun national. În urma Conferinței Națiunilor Unite de la Rio de Janeiro din 1992 care introdus conceptual dezvoltarii durabile, pădurile au fost și sunt percepute ca un bun al umanității, statele fiind invitate să-și îndeplinească obligația adoptării principiilor gestionării durabile în beneficiul atât al generațiilor prezente cât și a celor viitoare. Pentru a se pune în practică principiul gestiunii durabile, în niciunul dintre statele europene dreptul de proprietate asupra pădurii nu este coniderat a fi un drept absolut. El poate fi practicat numai în limitele legii. Astfel, echiibrul dintre interesul general al societății și interesul particular al proprietaruui se stabilește prin lege (ansamblu de legi).

Pentru societate, pădurile reprezintă beneficiul general (biodiversitate, clima, protectia solului, protectia apelor etc.), pe când pentru proprietar, acesta reprezinată un fel de venit deoarece proprietarul este interest mai mult de exploabilitate ei.

Așadar, găsirea echilibrului reprezintă o problemă dificilă care depinde în mare parte, atât de dezvoltarea societății cât și de mentalitatea fiecăruia dintre noi, presupunând preluarea de către stat a unor costuri de administrare.

Totodată, administrarea pădurilor în condiții de rentabiitate și cu respectarea regimului silvic este dificilă în condițiile fărâmițării proprietății. Țările foste comuniste cu fonduri forestiere însemnate au plecat rational de la datumul istoric al proprietății publice asupra pădurilor alegând păstrarea unui sector public caracteristic și văzând în aceasta o oportunitate pentru gestionarea pădurilor în interes general. Chiar și țările foste comuniste care au refăcut drepturi de proprietate asupra pădurilor au facut-o selective, și, mai ales către comunități și instituții.

Încă din anul 1800, in urma cercetărilor făcute, suprafața împădurită din provinciile istorice românești era de 8.500.000 hectare de padure, adică 36% din teritoriu. Cu trecerea anilor, această suprafață s-a redus continuu, în principal ca urmare a reformei agrare din 1864 și a legii privind înființarea izlazurilor comunale din anul 1920. Așa încât, peste 1 milion de hectare de paduri au fost scoase din fondul forestier, majoritatea dintre ele fiind defrișate și transformate în pășuni.

Conform lucrării ,,Istoria pădurilor românești” scrisă de Dr.C.C.Giurescu, înainte de 1948, suprafața forestiera era împărțită după cum urmează:

Situația pădurilor din România înainte de 1948

La 31.12.1990 suprafața fondului forestier era de 6.367.660 ha, din care suprafața pădurilor 6.248.990 ha și alte terenuri 118.670 ha. Suprafața fondului forestier la data de 31.12.2010 era de 6.515.173 ha, din care în proprietate publica 4.363.000 ha și în proprietate private 2.152.173 ha. În proprietatea publică a statuui se aflau 3.338.898 ha din care 3.224.951 acoperite total cu păduri iar 113.947 ha alte terenuri.

Evoluția fondului forestier

Răspândirea pădurii pe teritoriul țării nu este uniform. Lucrul acesta rezultă din harta vegetației României unde este prezentată distribuția pădurilor pe zone mari geomorfologice. În zonele de câmpie se înregistrează procente mici de împădurire, cele mai afectate fiind Câmpia Transilvaniei (6,8 % grad de împădurire), Câmpia Olteniei (5,3% grad de împădurire), Câmpia Moldovei (4,1% grad de împădurire), Câmpia Bărăganului (3,5 grad de împădurire), Câmpia de Vest (6,8% grad de împădurire).

În graficul urmator este prezentată ponderea pădurilor pe principalele forme de relief:

La nivel European, România este pe locul 13 din punct de vedere al procentului de împădurire, situându-se cu 5,1 procente sub media europeană de 32,4%.

În decursul anilor, mai exact în perioada 1990-2012, suprafața fondului forestier-proprietate publică a statului s-a redus cu 3.028.762 ha prin retrocedări către persoane fizice și juridice, ca urmare a aplicării legii de fond funciar.

Procesul de retrocedare a terenurilor forestiere către foștii proprietari sau către urmașii acestora este încă în desfășurare. Se apreciază că o suprafață de cca 561.168,84 ha s-a retrocedat sau se află în diferite faze ale procesului administrativ sau juridic de retrocedare, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, fiind considerate cazuri litigioase. Modificarea regimului de proprietate prezintă interes în legătură cu problema integrității și dezvoltării fondului forestier, dat fiind că noile categorii de proprietari manifestă atitudini diferite în legătură cu menținerea folosinței de pădure și/sau cu o eventuală extindere a acesteia.

Aspectele privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor au fost incluse în auditul performanței deoarece acest proces, care este departe de a fi încheiat, are implicații majore asupra tuturor componentelor acestui sistem care, prin funcțiile pe care le îndeplinește, este extrem de sensibil la orice agresiune comisă asupra sa.

Într-o societate aflată în tranziție care nu-și găsise echilibrul material și moral,

reconstituirea dreptului de proprietate asupra pădurilor a reprezentat fără îndoială, un factor de agresiune major asupra sistemului forestier. Avalanșa solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate nu a ținut seama de obligația de a proteja mediul, de a conserva biodiversitatea, de a preveni încălzirea globală etc. și nici de satisfacția reparării unor abuzuri săvârșite înainte de 1990. Mobilul a fost câștigul imediat prin dobândirea drepturilor litigioase asupra terenurilor forestiere și valorificarea acestora.

Legile de retrocedare elaborate în trepte, confuze și lipsite de viziune au facilitat abuzurile, conflictele, litigiile etc. și au prelungit nepermis de mult procesul de reconstituire a dreptului de proprietate amânându-l sine die, afectând stabilitatea sistemului forestier și a pieței lemnului. Legislația administrării și controlului pădurii a fost decuplată de cea a reconstituirii drepturilor de proprietate, cu efecte catastrofale în pădurile proprietate publică a statului.

Confuziile, carențele și slăbiciunile din legislația ce privește retrocedările de fond forestier au fost speculate prompt în favoarea lor de către entități, forme asociative și persoane fizice care nu aveau nici un drept, și au indus în eroare unele instanțe de judecată.

Proprietatea publică a statului asupra pădurilor s-a diminuat prin reconstituiri sau, mai bine zis, de cele mai multe ori, prin constituiri abuzive de drepturi de proprietate, autoritățile publice manifestând adeseori o inexplicabilă indiferență și pasivitate.

Condițiile naturale de relief, de substrat litologic și de climă specific României,

coroborate cu defrișări și cu modul de gospodărire a fondului funciar, au dus la accentuarea proceselor de torențializare a rețelei hidrografice și de eroziune a solului. În numeroase zone ale țării aceste procese înregistrate cu precădere în regiunile de munte și de dealuri înalte, afectează grav sistemele de lucrări pentru gospodărirea apelor și de interes hidroenergetic, căile de comunicații, diverse localități, instalații industriale, terenuri agricole și silvice, drumuri forestiere, precum și alte obiective economice și sociale.

Politizarea sectorului forestier de stat

Retrocedarea pădurilor, spre deosebire de toate celelalte state ex-comuniste, a început devreme și s-a finalizat după aproape 25 de ani. Neclarificarea drepturilor de proprietate pentru o perioadă atât de lungă de timp a încurajat tăierile ilegale și a descurajat silvicultorii de a adopta măsuri coerente.

Rețeaua comisariatelor silvice, foste ITRSV este subfinanțată, iar corupția la acest nivel este foarte greu de documentat si dovedit. Dacă angajații acestei structuri au salariul minim pe economie și sunt puși în situația de a da amenzi de zeci și sute de mii de lei, tentația efectuării formale a controalelor este extreme de mare. Datorită complexității situațiilor în care aceștia ar trebui să dea amenzi este aproape imposibil ca respectivii inspector să fie verificați la rândul lor de garda de mediu, mai ales că sesizările ce vin din zona cvasi-infracțională a tăierilor ilegale nu sunt totdeauna credibile: ONG-urile reclamă uneori și situații ce nu au nimic de-a face cu încălcarea legii, în timp ce autoritățile publice locale protejează activitatea infracțională sau cvasi-infracțională, pentru a face pep lac electoratului.

Romsilva a fost și a rămas din păcate o instituție politizată. Nicio forță politică nu a vrut și nu avut timp sufficient să o reformeze – dacă ar fi vrut. Singura tentative autentică de reformare a fost demarată prea devreme, în condițiile în care statul deținea majoritatea pădurilor, în 1999. Profitul mediu la hectar, realizat de Romsilva este printer cele mai mici din Europa, doar de 7 euro/an/ha. Cauzele acestei ineficiențe sunt multe, dar cea mai importantă este externalizarea serviciilor silvice, ce erau realizate de proprii angajați. În perioada în care Romsilva era pe lista întreprinderilor de stat al căror personal trebuia redus, s-a ales variant externalizării serviciilor, deși nu exista nicio premisă economică și tehnologică viabilă în acest sens. Firmele noi apărute foloseau aceeași tehnologie și același personal- foștii muncitori Romsilva, concediați între timp. Costul nu avea cum să scadă fără sacrificarea calității, iar costul a scăzut din două motive: supraconcurență pe piață și lipsa standardelor de calitate.

Accesibilizarea fondului forestier

Dacă fondul forestier este deservit ca o rețea deasă de drumuri forestiere este posibilă aplicarea unor tratamente silviculturale fine, bazate pe extrageri repetate și regenerare exclusive naturală. În urma aplicării unor astfel de tratamente silviculturale rezultă păduri de amestec –acolo unde este posibil așa ceva- și diversificate din punct de vedere al structurii vertical – păduri pluriene au relative pluriene, în care sunt prezentați arbori de diverse vârste. Din punct de vedere al protecției hidrologice și a solului, astfel de păduri sunt de dorit pentru că pe durata regenerării (exploatării) și mult timp după ce aceasta s-a încheiat funcțiile respective nu se mai întrerup, pentru că rădăcinile arborilor extrași nu putrezesc în același timp: armature biologică pe care acestea o formează rezistă până când rolul ei este preluat de următoarea generație de arbori.

Pădurile României sunt zonate functional, adică asigură (mai bine ar trebui să asigure) nu doar producția de lemn ci și o gamă foarte diversă de servicii ecosistemice protective sol, apă, biodiversitate. Conform evidențelor amenajistice, cca. 50% din păduri asigură cu prioritate servicii protective, ceea ce înseamnă că regenerarea lor ar trebui să fie lentă, în baza raționamentului expus anterior. Densitatea drumurilor forestiere este 6 m/ha, una din cele mai mici din Europa. Țările în cafre se aplică tratamentele pe care noi ni le dorim au densități de peste 20m/ha.

Retrocedarea pădurilor s-a limitat – și nu avea cum altfel – la retrocedarea terenurilor forestiere. În naționalizarea din 1948 și retrocedările din 1991, 2000 și 2004, statul a investit în drumuri forestiere, care nu aveau cum să facă obiectul retrocedării. Datorită acestei situații, nici ROMSILVA nu poate întreține toate drumurile forestiere, din moment ce multe drumuri nu mai deschid păduri aflate în proprietatea statului, și nici proprietarii private, pentru că, din punct de vedere juridic, drumul nu le aparține. Neputând întreține aceste drumuri, nici Romsilva și nici proprietarii privați nu pot construi alte drumuri, pentru a îndesi rețeaua de colectare, deoarece nu au cum să transporte utilajele și materialele necesare, drumurile existente fiind partial distruse.

Exploatarea pădurilor, sector cheie pentru asigurarea unor condiții favorabile de regenerare și dezvoltare a viitoarelor păduri a fost privatizată. Fară standard de calitate situația a fost scăpată de sub control, mai ales în ultimii ani, pe piața rășinoaselor: prețul lemnuui a crescut atât de mult încât administratorii pdurilor nu au mai acordat nicio atenție calității lucrărilor de exploatare. Dacă ar fi dat atenția cuvenită, atunci ar fi trebuit să penalizeze firmele de exploatare, iar penalizarea acestora ar fi dus la plata cu întârziere a contravalorii lemnului vândut. Iar cum prețul este mare, costul de oportunitate al unei poziții exigente în materie de calitate a lucrărilor este mai mare decât costul de oportunitate al lipsei de exigențe. Un efect economic pervers, ce este potențat și de faptul că evaluareav cantitativă a masei vândute pe picior (indiciu ce confirmă această ipoteză: sunt tot mai rare situațiile în care cumpărătorii de lemn pe picior reclamă sub-evaluarea cantitativă a masei lemnoase). Conform statisticii cel puțin 5% din cumpărătorii de lemn pe picior ar trebui să reclame subevaluarea cantitativă a punerii în valoare; ori procentul celor ce reclamă asemenea situații este extreme de mic.

Exploatarea și regenerarea pădurilor

Deși firmele de exploatare realizează profit, gradul de dotare cu echipamente performante este foarte redus cauzele principale fiind două:

Manopera ieftină plătită în cel mai fericit caz cu salariul minim pe economie;

Dezinteresul autorităților cu atribuții de control în a impulsiona firmele să renunțe la apropiatul lemnului prin semitârâre; din punct de vedere al impactului ecologic această tehnologie, deși este cea mai ieftină, este cea mai distructivă pentru sol semințiș și arbori rămași pe picior.

Există reglementări potrivit cărora firmele ar fi obligate să transporte lemnul suspendat la ambele capete (în remorci sau pe cărucioare ușoare, prevăzute cu pneuri), dar nimeni nu le respectă.

Neadecvarea obiectivelor strategice la nevoile deținătorilor de păduri particulare

Amenajarea pădurilor e face unitary, pe baza acelorași reglementări, indifferent de forma de proprietate. Astfel proprietarii particulari, chiar dacă, dețin suprafețe foarte mici de pădure sunt obligați să aștepte până când mica lor pădure produce cantitatea maxima de lemn pentru cherestea, deși ei au nevoie de lemn de foc. Un studio efectuat la Institutul Național al Lemnului în 2009, a estimate că în România se exploatează efectiv cel puțin 24 milioane m3, cu 6 milioane m3 mai mult decât posibilitatea pădurilor. Datele primare au fost cele oferite de anuarul statistic, iar interpretarea corectăȘ gospodăriile ce nu sunt racordate la rețeaua de gay natural folosesc lemnul pentru încălzire. Cumulând cel puțin 3 m3/an/familie, și ținând cont de lemnul de foc vândut official, înregistrat în raportările statistice, rezultă că necesarul de lemn nediferențiat pe sortimente sau utilizări este mai mare decât oferta oficială. Altă explicație ar fi neutilizarea în industrie a cantităților raportate official, ceea ce este puțin probabil.

Ca urmare a aceste situații, administratorii pădurilor particulare și de stat găsesc soluții să evite rigorile normativelor tehnice, exploatând arbori apparent uscați, dar situați în apropierea unui drum, în locul arborilor ajunși la exploatabilitate dar situați în zone inaccesibile ( datorită situației drumurilor forestiere, expusă deja). ITRSV este deposit de situație și nu poate verifica absolut toate actele de punere în valoare din punct de vedere al veridicității stării declarate a arborilor ( uscați sau sănătoși).

1.2 Modalitatea de vânzare a lemnului

Domeniul marketingului forestier este unul relative recent abordat de companiile din domeniu. În ultimul timp acest proces a atins o frecvență mai mare, în idea includerii organismelor Uniunii Europene în practicile de gospodărire și exploatare a pădurilor la nivel global dar totodată și în fiecare țară în parte. Atât pentru proprietarii de păduri cât și pentru companiile de exploatare dar și de prelucrare a lemnului, organismele Uniunii Europene au sugerat un set de reguli referitoare la bunele practice forestiere, cu scopul final de a asigura un lanț de custodie, total certificate care să arate faptul că lemnul provine din surse legale. Totodată fiecare etapă a acestui process de producție s-a desfășurat ținând cont de anumite norme stricte. În felul acesta, competiția dintre companiile existente pe piață este una aspră, iar rolul programului de marketing modern este de o importanță capital în îndeplinirea eficienței economice a companiilor existente pe piața lemnului.

Piața lemnului și a produselor forestiere, a fost analizată și studiată în diverse lucrări, care se referă în esență la:

Piața lemnului prelucrat ( pe platformele primare de lângă zonele de exploatare sau în depozitele specializate) și pregătit pentru diversele utilizări industrial, pentru construcții sau pentru utilizarea sa drept combustibil;

Piața produselor pe bază de lemn (am putea-o numi piața secundară a lemnului) de la cherestea la plăci agglomerate, fibro-lemnoase;

În rândurile ce urmează voi analiza piața primară a lemnului și principalele ei elemente de bază. În România, piața lemnului are două mari componente:

Piața primară a lemnului- este piața în care se realizează tranzacții prin licitații între proprietarii de păduri și companiile de exploatare care cumpără arbori ,,picior”;

Piața secindară a lemnului- lemnul care este exploatat se vinde la anumite companii de procesare si/sau comercialiazare.

Pentru a se putea realiza diferite modalități de vânzare a lemnului avem nevoie de așa- zișii ,,actori” de pe piață. Astfel tranzacțiile se pot face cu ușurință și în condiții legale. Principalii actori pe piața primară sunt atât proprietarii private cât și companiile de exploatre. Totodată un rol important în acest sens, îl joacă și organismal de reglementare.

Licitațiile de masă lemnoasă- metode de licitare

Pentru început, o definiție cât mai concretă a termenului de ,,licitație” ne-ar fi de ajutor pentru a înțelege sensul cuvântului si a pricepe, poate, și metoda în sine. Dacă ne uităm în dicționarul explicative al limbii române, acesta deține sensuri diferite, însă dacă aprofundăm căutarea în ,,Dicționarul de științe economice”, licitația este definite ca fiind ,, o instituție de piață ce presupune un ansmablu de reguli explicite care defines alocarea bunului (bunurilor) și prețul (prețurile) în funcție de ofertele transmise de către participanții de pe o singură latură a pieței, cealaltă latură fiind în situație de monopol sau de monopson; aceste reguli condiționează strategiile de echilibru ale ofertanților și deci, proprietățile alocării care rezultă din aceste strategii.”

La rândul lor, licitațiile se clasifică în:

Licitație olandeză (decsrescătoare);

Licitație englezească (crescătoare);

Licitație deschisă cu preț rezervat;

Licitații închise.

În continuare voi încerca să fac o analiză cât mai succintă a fiecărui tip de licitație, pentru a avea o viziune cât mai clară asupra acestei metode atât de des întâlnită în practicarea vânzării masei lemnoase.

Licitația olandeză (descrescătoare)

Licitația olandeză sau descrescătoare este acel tip de licitație care se realizează atunci când există un număr extreme de mare de produse identice , pe care în diferite cantități le va cumpăra mai mulți participant, nu doar unu singur. Potrivit acestei metode ,,se pornește de la un preț suficient de mare care să nu fie oferit de niciun comparator, care apoi scade treptat până când obiectul vânzării este adjudecat.”

Încă dinainte să înceapă operațiunea se precizează o ,,treaptă de licitare” care poate fi:

,,constantă pentru toate suprafețele scoase la vânzare (partiză) treapta de licitare poate fi constantă în valoare absolută (8,10,12 lei sau mai mult) sau în valoare relative ( se exprimă în procente față de prețul de pornire in licitație);”

,,variabilă, în funcție de volumul partizilor (de obicei cu cât volumul este mai mare cu atât treapta este mai mica).

În lucrarea ,,Economie forestieră”, dl.dr.ing Drăgoi Marian consideră că ,,dezavantajul acestei metode constă în dificultatea dimensionării corecte a taxei de participare la licitația lemnului pe picior. De regulă, această taxa reprezintă un procent din prețul de pornire, dacă acesta este prea mare, reduce indirect gradul în care cumpărătorii se concurează între ei, deoarece însuși nivelul taxei de participare îi împiedică pe unii agenși să participle la licitație. Dacă taxa este prea mica, există riscul de a nu mai funcționa ca un mijloc de a-l oblige pe comparator să onoreze integral contractual de exploatare, fapt ce îngreunează vânzarea lemnului și în anul următor.”

Licitația englezească (crescătoare)

La acest tip de licitație se pornește de la un preț hotărât de vânzător, după care licitația decurge în mod obișnuit cu prețuri crescătoare, schimbând totodată valoarea la fiecare pas. Finalul licitației este atunci când se ajunge în punctual în care nimeni nu mai licitează peste ultimul preț. Acesta este una dintre cele mai uzuale metode practicate in România.

Liciația deschisă cu preț rezervat

Se respectă aproape aceleași reguli ca la licitația englezescă. Există însă un mic criteriu care diferențiiază cele două tipuri de licitații. Dacă la licitația englezească prețul este cunoscut încă de la început de catre toți participanții, la licitația deschisa cu preț rezervat diferența este că prețul minim stabilit de către vânzător nu este cunoscut de către comparator. La acestă licitație sunt cunoscute două posibilități. Prima posibilitate constă în faptul că este necesar să existe un castigator, Acela fiind cel care oferă prețul cel mai mare peste cel acceptat de către vânzător. Iar cealaltă posibilitate este situația în care nu există niciun castigator, asta doar în cazul în care nicio ofertă nu egalează sau nu depășește prețul respectiv.

Licitatii închise

Acest tip de licitații se clasifică în:

Licitație simplă cu preț rezervat-cumpărătorii realizează ofertele de cumpărare iar vânzătorul are posibilitatea de a analiza ofertele și de a allege prețul cel mai avantajos;

Licitația dublu închisă-atât cumpărătorii cât și vânzătorii propun propriile oferte, în plicuri închise. Finalul licitației este atunci când prețul vânzătorului este egalat de una dintre ofertele cumpărătorilor.

Este lesne de înteles că în cadrul unei licitații, vânzătorul este cel care deține cele mai multe înformații despre ofertă, în comparative cu cel care cumpără. Lucru cel mai essential în buna desfășurare a unei licitații de masă lemnoasă este importanța stabilirii unui preț de pornire cât mai corect.

Pe lângă licitațiile, care se desfășoară în condiții legale și sunt aprobate prin lege, mai există o modalitate de vânzare a lemnului, acesta fiind introducerea pe piață a lemnului exploatat illegal. Deși Uniunea Europeană face eforturi enorme de a stopa această activitate nelegală, totul pare a fi în zadar. Fenomenul tăierilor ilegale se aplifica pe zi ce trece iar cinismul, beneficiile și goana după bani trec de normele legale și de legile în vigoare.

Pentru a reduce comerțul cu lemn illegal precum si de a preveni vânzarea acestuia și a produselor derivate din lemn, Uniunea Europeană a avut initiative de a realiza Regulamentul 995/2010. Acest regulament are în vedere atât reguli cât și restricții pentru companiile ce introduce lemn pe piața europeană. Totodată, Regulamentu precizează clar și concis anumite obligații pe care le au , la rândul lor și comercianții. Aceștia trebuie să fie bine informați și să ofere detalii despre originea lemnului și despre furnizorii de produse lemnoase sau chiar despre cei care le-au procurat lemn.

În urma nerespectării Regulamentului 995/2010 se aplica o serie de sancțiuni. Aceste sancțiune constau în amenzi foarte mari cu daunele ecologice produse respectiv confiscarea lemnului sau suspendarea autorizatiei de funcționare. Ideal ar fi ca realezarea acestui regulament sa reducă atât practicarea tăierilor ilegale cât și comerțul cu produse lemnoase care se desfășoară în condiții suspecte și în afara legii.

Astfel, scopul pentru care a fost implementat Regulamentul 995/2010, să speram că va fi îndeplinit.

1.3 Instabilitatea cadrului institutional

Lăcomia unui investitor străin a declanșat un șir de evenimente ce au trezit brusc interesul societății asupra stării pădurilor: mai întâi Nostra Silva și WWF au introdus în proiectul de cod silvic un articol ce ar fi trebuit să se regăsească în legislația antitrust- pe care oricum nu o avem- apoi articolul respectiv a fost contestat de Președinte, ca în final societatea civilă să contesteze poziția președintelui și a întregii clase politice, responsabilă pentru haosul creat. Societatea civilă și media sunt ele puternice dar s-ar putea ca interesul lor în povestea pădurilor să se stinga ca un foc de paie, urmând a fi reaprins de următoarele inundații. Cu aceeași putere.

În psihologia comportamentală ascunderea capului în nisip (,,efectul struțului”) desemnează în situațiile în care un grup de oameni, intelegenți de altfel nu recunosc adevăratele probleme cu care se confruntă și ajung în situtația de a se bloca reciproc; sau se mulțumesc cu tratarea efectelor, nu a cauzelor, sau rămân veșnic în faza ,,adevărului potrivit căruia” , în timp ce lucrurile continua să se schimbe, dar în sens rău. Din păcate, cam aceasta este abordarea organizațiilor profesionale c ear trebui să reprezinte sectorul forestier. Progresul silvic iese din când în când cu luăari formale de poziție, Asociația Forestierilor din România la fel, Romsilva își vede de ale ei.

În cele ce urmează ne propunem doar să enumerăm situațiile de blocaj semnalate în ultimii ani la diverse nivele de decizie, de informare și de formare a orizontului de așteptare în ceea ce privește pădurile. Blocaje cauzate fie de neînțelegerea complexității relațiilor socio-economice, fie de ancorarea în paradigm depășite (,,continuitatea recoltelor”, ,,maximizarea mărimii fondului de producție”, statul e cel mai bun/cel mai prost administrator”) fie pur și simplu de orgolii personale. Și fără depașirea stărilor de fapt enumerate în cntinuare, nu putem merge mai departe.

Diferențierea bazelor de amenajare în funcție de forma de proprietate și mărimea acesteaia. Singura dată când un reprezentant al unei autorități a exprimat clar și fără echivoc necesitatea diferențierii bazelor de amenajare în funcție de forma de proprietate a fost consultarea publica organizată la lansarea proiectului de dezvoltare forestieră al Băncii Mondiale, în 2003. D-l ing. Dominic Deneș, pe atunci director tehnic al RNP Romsilva, a exprimat foarte plastic acest imperativ: ,,Statul este etern, omul se bucură de viață până la 60 de ani.”

De atunci nimic altceva, exceptând câteva situații de cenzură sau acuze în spatial public: ,,la fiecare schimbare de regim, se găsește câte un trădător care vrea să reducă vârsta exploatabilității”.

Prin 2008, fostul Institut al Lemnului a evaluat necesarul de lemn de foc din localitățile neracordate la rețeaua de distribuție a gazului metan și a ajuns la concluzia că acest necesar, adaăgat posbilității totale, conduce la un volum al recoltelor de cel puțin 24 milioane m3. Adică 6 milioane m3 în plus față de datele oficiale. Nimeni nu a luat în serios acel studiu, bazat pe date staistice oficiale și ipoteze extrem de prudente în ceea ce privește consumul. Iar în ultimii 25 de ani presa nu a semnalat niciun protest al celor rămași fără lemn de foc peste iarnă. Continuăm să ne facem că nu știm? Căutăm o soluție sustenabilă pe termen lung? Sau considerăm că problema este deja rezolvată, din moment ce jumătate din păduri sunt în proprietate private? Atunci să-i lăsăm pe proprietari să-și aleagă țelul de gospodărire: dacă vor lemn de foc. Să dimensionăm recoltele pentru lemn de foc, nu pentru cherestea, ca lemnul să ajungă tot pe foc. Mai puțină ipocrizie când vorbim de gestionare durabilă ne+ar prinde bine. Nu de alta, dar modul în care înțelegem gospodărirea multifuncțională a pădurilor amintește tot mai des de una din legile lui Murphy: ,,Ca să cureți un lucru, trebuie să murdărești un alt lucru. Dar poți foarte bine să le murdărești pe amaândouă, necurățând niciunul”.

Întârzierea implementării unui sistem de inventariere forestiere pe baze statistice. Timp de doua decenii nu am avut nicio dată credibilă în ceea ce privește mărimea fondului de producție la nivel national. În 1984 m avut ultimul inventor forestier bazat pe însumarea datelor din amenajamente silvice iar încercarile de resuscitare a acestui tip de inventar, după 1990, au fost sortite eșecului. Abia în 2006 a fost instituționalizat sistemul de inventariere statistică și doar în 2015 am avut rezultatul primului ciclu de măsurători. Diferențe dintre volumele rezultate prin însumarea datelor din amenajamente și cele furnizate de IFN, deși alarmante, sunt normale, ele apar și în alte țări, chiar în cele cu politici forestiere foarte bine articulate, cum este czul Franței sau al Finlandei. Marea problemă a fost și este acceptarea de către societatea civilă și mediul academic al rezultatelor IFN: în condițiile în care toată lumea vorbește de tăieri ilegale și ,,defrișările abusive” a spune că avem mai multă pădure și mai mult lemn decât ne așteptăm poate fi interpretat ca o legitimare tacită a actualelor practice. Doar că IFN spune și cât s-a tăiat illegal; deci marasmul din silvicutură nu poate fi încurajat de IFN ci de menținerea actualului system de gestionare a pădurilor.

Autismul institutional în ceea ce privește intervențiile silviculturale premise siturile Natura 2000. Datorită încadrării neadecvate a ariilor special de conservare, respective a ariilor de protective specială avifaunistică în categoria ariilor protejate, s-a blocat de la bun început , dialogul inter-instituțional c ear fi trebuit să se finalizeze cu o listă , particularizată pentru fiecare sit în parte , a lucrărilor premise și a celor interzise în pădure; firește în anumite perioade , în funcție de efectul respectivelor lucrari asupra stării favorabile de conservare -concept cheie în filozofia rețelei. Siturile au fost declarate fără consultare publică iar Direcția de conservare a biodiversității așteaptă ca soluțiile tehnice să fie date de planurile de management. A căror aprobare este amânată până în ultima clipă, ca nu cumva să avem timp pentru corecții și atât de necesarul feed-back.

Neclaritățile de natură juridical în ceea ce privește drumurile forestiere. În baza legilor proprietății s-au retrocedat doar terenurile forestiere nu și drumurile forestiere construite pe aceste terenuri. Corect din punct de vedere contabil, pentru că respectivele drumuri au fost construite după naționalizare. Dar ce facem acum? Nici proprietarii particulari nu pot întreține drumurile, pentru că ar însemna să facă cheltuieli pe un mijloc fix ce nu le aparține, nici Romsilva nu le mai întreține, pentru că respectivele drumuri deserves acum păduri private.

Nu poți înlocui vânzarea pe picior cu vânzarea din platform primare sau din depozite fără a avea o rețea de transport funcțională. Și nu poți stopa tăierile ilegale dacă nu separi exploatarea și colectarea lemnului de transportul propriu-zis, pentru speciile și sortimentele căutate pe piață. Din păcate acest raționament ori nu a fost dus niciodată până la capăt, fără patimă, la rece, ori a fost politizat, tocmai pentru că nu a fost dus până la capăt.

Prelungirea în mod repetat a unor situații de provizorat institutional la nivel central și în teritoriu. Două studii recente, unul bazat pe date din 44 de țări în curs de dezvoltare (Masino 2015) altul pe date referitoare la 85 de țări dezvoltate și în curs de dezvoltare (Dort, et al. 2014), a demonstrate statistic un adevăr intuit de fiecare dintre noi: instabilitatea instituțională nu înseamnă doar indicatori macro-economici instabili dar și investiții diminuate în sectoare inovatice cu consecințele așteptate.

Din păcate silvicultura nu prea s-a bucurat de stabilitate instituțională: de la al Doilea Război Mondial cele mai lungi perioade de stabilitate au fost de zece (1990-2000, sub Ministerul Mediului) respective nouă ani (2001-2009) sub Ministerul Agriculturii.

Cadru legislative actualizat doar în funcție de interesele electorale. Legile retrocedării au fost pur și simplu initiative electorale. Un mare proprietar privat a spus odată că cel mai mare rău pentru pădurea privată l-au făcut chiar legile retrocedării: dacă fiecare proprietar și-ar fi câștigat în instantă dreptul de proprietate situația ar fi fost cu totul alta. Dar faptul este consumat, iar a invoca în continuare acest mare rău înseamnă păstrarea capului în nisip.

Silvicultorii nu prea apar în structurile de conducere ale partidelor politice. Și, chiar dacă ar fi, ne îndoim că disciplina de partid nu ar înăbuși conștiința profesională. Care conștiință profesională se bazează și ea pe niște paradigm, adică pe ceva ce tocmai se schimbă dar la un nivel mult mai profund. Așa că e ușor de înăbușit. Datorită multitudinii de informații venite din toate direcțiile, unele credibile, altele mai puțin, altele scoase din context, lucrurile sunt atât de amestecate încât am ajuns în situația în care orice afirmație are un grăunte de adevăr.

Motiv pentru care mesajele ce vin de la politicienii silvici sunt disonante în esență, dar consonante în formă, grație limbajului de lemn.

Să revenim la subiect: una din cauzele pentru care avem tăieri ilegale este și lipsa unei legi clare de finanțare a partidelor, care să excludă finanțările dubioase. Venite de la firme sau chiar de la persoane private. De asemenea, pentru a putea discuta liber noi reglementări (sau de-reglementări, de ce nu?), în afara unor proiecte sau unor așa-zise dezbateri publice, avem nevoie și de o lege a lobby-ului, pentru a delimita dezbaterile publice, de care avem atâta nevoie anterior unor propuneri legislative, de situațiile ce pot fi ușor catalogate ca trafic de influență.

Capitolul II: Rapoartele Curții de Conturi privind tăierile ilegale

Curtea de Conturi reprezintă acea instituție de stat din România care are sarcina de a verifica și de a evalua utilizarea resurselor financiare, atât ale statului cât și ale sectorului public. Ca și obiective, Curtea de Conturi se axează pe urmărirea și respectarea legislației în vigoare, a reglementărilor cu character, fiscal, financiar, economic sau contabil în coordonarea și folosirea corectă a fondurilor publice și în perfecționarea cadrului legislative.

În decursul unui an se realizează un număr de controale pe raza fiecărui județ în parte , pentru a se face o evaluare cat mai exacta a situației din momentul oportun. Conform legii, fiecare control făcut de Curtea de Conturi se desfășoară după un plan bine stabilit și poate fi oprit numai de Parlament, doar în situația în care acesta nu respectă condițiile legale.

Revenind la fenomenul tăierilor ilegale, Curtea de Conturi joacă un rol foarte important în evaluarea acestei activități greu de combătut. Dacă analizăm puțin situația, în ultimii ani atât defrișările ilegale cât și retrocedările abusive au adus prejudicii enorme mediului înconjurător, societății dar mai ales statului.

Conform unui Raport al Curții de Conturi, activitatea tăierilor ilegale și trecerea abuzivă a proprietaților publice în proprietate private i-au adus României cheltuieli de peste 5 miliarde de euro. După o analiză amplă a amplorii acestui fenomen s-a precizat că în ultimii 3 ani s-au înregistrat furturi de peste 1.676.779 metri cubi de lemn.Ce e și mai șocant, este faptul că doar în anul 2013 s-au tăiat 925.372 metri cubi de lemn, acestea fiind valori minime în comparative cu gradul de amploare care a fost înregistrat în ultimul timp.

O tactică de ,,mascare” a tăierilor ilegale, des întâlnită și folosită fară nici o remușcare. Este aceea în care arborii erau declarați ca fiind afectați de factori dăunători și recoltați ca produse accidentale, deși actele aferente lipseau cu desăvârșire. Astfel, în susținerea acestei afirmații avem un exemplu clar. În anul 2012 respectiv 2013 din pădurile României s-a recoltat 2.286 mii metri cubi de lemn respective 3.648 metri cubi, reprezentând ,,recoltări accidntale” din care numai pentru 4,2 % din volumul total s-au întocmit aprobări de derogare.

După perioada comunistă, în anii 1990-2011, în România, masa tăierilor ilegale s-a menținut în acest timp la un nivel foarte ridicat. Pădurile din proprietatea statului suportând consecințele cele mai grave.

Potrivit Raportului Cutții de Conturi, la pagine 99 găsim următoarea explicație: ,, analiza volumului tăierilor din această perioadă ne arată un maxim în anul 1992, cifrat la 281.517 metri cubi lemn și un minim de 51.900 metri cubi lemn în anul 2008. Coform unui studio realizat de Greenpeace, în România se taie peste 3 ha de pădure în fiecare oră. Din datele/ informațiile prezentate de RNP- Romsilv, rezultă că zilnic se exploatează în medie 41 ha, din care o mare parte o reprezintă tăierile ilegale, furturile.

După o estimare făcută de Ministerul Mediului și citată în Raportul Curtii de Conturi, în perioada 2005-2011 din fondul forestier national, proprietate de stat și private s-au tăiat illegal un volum de 633.500 metri cubi de lemn.

Păduri de stat

Coform acestui grafic, pe tot parcursul anilor 1990-2011, s-a înregistrat un volum total de 80 de milioane de metri cubi de lemn provenid din urma tăierilor ilegale. Totodată, autoritățile competente evaluează daunele înregistrate la o sumă colosală de peste 5 miliarde de euro.

Un exemplu concret care întărește afrmația de mai sus este precizat în documentul Curții de Conturi care sugerează: ,, un calcul în care s-a luat prețul cel mai mic, de 70 euro/mc de lemn de foc, ne arată că valoarea acestor tăieri depășește cifra de 5 miliarde de euro. Această cifră este departe de a fi cea reală, întrucît cea mai mare parte a arborilor tăiați din pădurile României au luat calea străinătății (către țări din Europa, Nordul Africii, Asia) la prețuri mult mai mari decât prețul minim stabilit pentru lemnul de foc.”

Păduri private

Dacă adunăm volumul tăierilor de arbori de pe teritoriul României, reiese faptul că între anii 2005-2011 s-a tăiat illegal pădurea pe o suprafață de 291.932 ha. Tot în aceeași perioadă de timp s-au inițiat șlucrări de regenerare totală și artificială pe o suprafață de 120.067 ha. Cu toate aceste lucrări, suprafața de terenuri de pe care s-au realizat tăieri ilegale de pădure depășesc mult peste 170.000 ha suprafețe regenerate.

O altă problemă gravă de reducere a fondului forestier national o reprezintă faptul că în urma tăierilor de arbori, terenurile forestiere se transformă în terenuri agricole sau chiar pășuni. Această problemă a fost mai des întalnită după realizarea retrocedărilor terenurilor ocupate de pădure prin Legea nr. 18/1991.

Pe teritoriul țării noastre numai în Teleorman s-au descoperit 800 ha de terenuri modificate illegal în terenuri agricole, în urma defrișărilor. Pe lângă Teleorman s-au mai înregistrat cazuri identice dar pe suprafețe mai mici și în județele vaslui și Galați, 120 ha în Vaslui respective 56 ha în Galați. De regulă, după exploatarea excesivă și abuzivă, în același timp, majoritatea terenurilor sunt abandonate și lăsate în paragină, practicandu-se în cele din urmă pășunatul excesiv.

Un dezechilibru major s-a produs și în cazul retrocedărilor deoarece multe suprafețe de terenuri care trebuiau puse în posesia proprietarilor de drept au fost predate de către RNP comisiilor locale, care se ocupă cu reconstituirea dreptului de proprietate. Comisiile locale, la rândul lor, au avut anumite reticiențe în transmiterea drepturilor de proprietate astfel, punerile în posesie, nu s-au mai realizat. În situația de față, proprietarii de drept ale terenurilor retrocedate au devenit proprietar doar pe hârtie, și spun asta din cauză că aceștia nici nu știau locul unde se afla terenul respectiv. Din acest motiv, majoritatea pădurilor s-au fragmentat prin împărțirea de fâșii lungi de mii de metri. Mii de hectare de pădure au rămas fără administrare și fără pază, iar prin practicarea tăierilor ilegale, masa lemnoasă a dispărut, terenurile fiind în cele din urmă abandonate.Terenurile care se regăsesc în această situație aparțin majoritar persoanelor fizice.

Din datele existente în Raportul Curtii de Conturi, masa lemnoasă tăiată illegal a atins un volum de 22, 6 milioane metri cubi. Alarmant este faptul că aceste valori sunt minime dacă stăm și reflectăm puțin asupra situației existente, amploarea tăierilor ilegale se amplifică pe z ice trece, iar extinderea acestora se realizează într-un ritm alert.

În ultimul timp, atât mass-media cât și societatea se învârte în jurul subiectului tăierilor ilegale de pădure, dar ar trebui aprofundată problema și să ne gandim puțin și la esențele valoroase, din acestea făcând parte cireșul și lemnul de rezonanță. Nu foarte multă lume cunoaște valoarea acestor arbori, iar cei care au știut cât valorează le-au oferit întâietate, sacrificându-I fără niciun regret. Ce este revoltător este faptul că au fost perioade în care statul și-a dat acordul pentru exploatarea acestora. Un exemplu elocvent în acest sens este perioada în care exportul de lemn nu a fost liberalizat fixându-se astfel, prețuri foarte mici în comparative cu prețurile international. În felul acesta s-a ajuns în situația în care prețul minim fixat de licența la cireș să fie de 400 de euro pe metro cub, în condițiile în care pe piața international prețurile erau mult mai mari, depășind 1000 de euro pe metro cub.

Într-un raport recent, Greenpeace precizează că situația României privind această problemă atât de controversată este destul de îngrijorătoare, deoarece suprafața împădurită de pe teritoriul țării noastre se află sub media europeană (27% fața de 32%) conform legii în vigoare.

Tot Greenpeace afirmă faptul că până în anul 2035 suprafața împădurită de pe teritoriul țării trebuie să se ridice la 2 milioane de hectare, acest lucru fiind greu sau aproape imposibil de realizat în condițiile în care în perioada ultimilor 10 ani s-au înregistrat suprafețe împădurite de 4000ha/an.

Capitolul III: Aspecte legislative reglementate prin Codul Silvic

Capitolul IV: Așteptările societății civile de la noul Cod Silvic

Societatea civilă, mereu și-a susținut cate o părere cu privire la neregulile care se află în sistem. De acestă data, însă, referitor la tăierile ilegale de pădure, părerea societății a jucat un rol foarte important în luarea deciziilor Guvernului. Dându-și seama de realitatea înconjurătoare și de gravele probleme privind catastrofalele implicații ale recoltării ilegale a lemnului favorizate de indiferența sau inconștiența instituțiilor statului, a ales să lupte pentru combaterea acestora și să dea un răspuns prompt și ferm.

După cum toată lumea ar trebui să știe, pădurile României sunt un bun de interes public, national și European, un bun ce trebuie valorificat și păstrat totodată. Trebuie știut faptul că atât tratarea cât și exploatarea pădurilor fără a coincide cu interesul national este, de asemenea, contrară interesului Statului Român dar și societății aducând, în cele din urmă grave prejudicii securității naționale. În raport cu drepturile constituționale și drepturile atribuite de tratatele international la care România este parte, societatea civilă solicit mai multe revendicări, având așteptări mari de la noul Cod Silvic.

În primul rând, problema cea mai gravă care trebuie rezolvată în cel mai scurt timp o reprezintă exploatarea forestieră ilegală. În acest sens, societatea civilă dorește cu ardoare stoparea tăierilor ilegale. Astefel Greenpeace afirma: ,, Exploatarea forestieră ilegală reprezintă o problemă globală de interes international major. Această problemă constituie o amenințare gravă pentru păduri deoarece contribuie la procesul de despădurire și de degradare a pădurilor responsabile pentru aproximativ 20 % din emisiile globale de CO2, amenință biodiversitatea și subminează gestionarea pădurilor și dezvoltarea durabilă, inclusive viabilitatea comercială a operatorilor care își desfășoară activitatea în conformitate cu legislația aplicabilă. Această contribuie, de asemenea, la deșertificarea și la eroziunea solului și poate exacerbarea fenomenelor meteorologice extreme și inundațiile. În plus exploatarea forestieră ilegală, are implicații sociale, politice și economice , deseori subminând progresul către o bună guvernanță și amenințând mijloacele de subzistență ale comunităților locale, dependente de păduri și poate fi asociată cu conflicte armate.”

Referitor la gestionarea pădurilor și dezvoltarea durabilă, acest aspect a fost dezbătut și de anumiți ingineri silvici. Majoritatea dintre ei sunt de părere că cea mai mare amenințare asupra stabilității pădurilor o reprezintă influnța politicului în administrare și control și faptul că legislația silvică din România este incoerentă și neadaptată formei de proprietate. Pe lângă acestea, în percepția inginerilor silvici, stabilitatea pădurilor de pe teritoriul țării noastre este amenințată de tăierile ilegale.

Un alt aspect punctate de societatea civilă este menținerea și îmbunătățirea implementării programului ,, Radarul pădurilor”. O soluție ar fi îmbunătățirea sistemului informatic și procedural, dar mai ales ar trebui ca instituțiile de control să efectueze o monitorizare mai strictă și, bineînțeles, un control efectiv și efficient în teren. Însă mai există anumite portițe