Impactul Ecologic al
Impactul Ecologic al
Amenajărilor Hidrotehnice
Cuprins
1. Stadiul actual……………………………………………………………………………………..
1.1. Amenajările hidrotehnice – Noțiuni generale…………………………………………….
1.2. Amenajările hidrotehnice din România……………………………………………………..
1.3. Specificul amenajărilor tehnice din România…………………………………………….
2. Cadru legislativ…………………………………………………………………………………..
3. Studiu de caz………………………………………………………………………………………
3.1. Noțiuni generale – Amenajarea râurilor Bistrița – Siret (prezentarea amplasamentului)………………………………………………………………………………………….
3.2. Analiza componentelor de mediu pentru amenajarea analizată…………………
3.3. Identificarea aspectelor de mediu……………………………………………………………..
3.4. Impactul asupra mediului…………………………………………………………………………
3.5. Monitorizarea factorilor de mediu…………………………………………………………….
Concluzii………………………………………………………………………………………………..
Bibliografie…………………………………………………………………………………………….
Stadiul actual
Amenajările hidrotehnice – Noțiuni generale
Amenajare Hidrotehnică reprezintă tehnica care se ocupă cu folosirea apei și cu proiectarea și executarea lucrărilor de folosire a apei, a energiei hidraulice și a lucrărilor de prevenire a distrugerilor provocate de ape.
Stocul anual mediu de apă din râuri la nivel mondial este de 47.000 km3. În România, stocul anual al râurilor interioare este de 40 km3, iar cel al Dunării de 170 km3 la intrare și 200 km3 la ieșirea din țară. Stocul utilizabil specific fiind de 1700 m3 /an/om. Apele subterane au un volum de circa 9 km3 din care numai 5-6 km3 tehnic utilizabil.
Ameliorarea satisfacerii nevoilor de apă dulce ale oamenilor și ale naturii vii se poate face pe urmatoarele căi:
captarea, stocarea și transportul apei din râuri, lacuri sau freatic în vederea distribuirii în locul și la momentul potrivit, conform necesităților;
reutilizarea apei după o epurare corespunzătoare, într-un lanț de folosințe compatibil cu cerințele de calitate impuse;
reducerea consumurilor specifice, a pierderilor din instalații și risipei în toate domeniile de utilizare (agricultură, industrie, gospodărire urbană, etc), în special prin introducerea unor tehnologii adecvate în procesele beneficiare, realizarea de amenajări și instalații hidrotehnice de înaltă calitate și exploatare responsabilă a acestora;
desalinizarea apelor mărilor și oceanelor;
topirea ghețarilor polari transportați prin plutire.
Amenajările hidrotehnice au în general o influentă caracteristică asupra mediului înconjurator.
Principalele argumente sunt urmatoarele:
sunt, de regulă, nepoluante în exploatare, contribuind în unele cazuri la diminuarea poluării apelor (stațiile de epurare a apelor);
acționeaza direct și determinant la gestionarea uneia din resursele fundamentale ale planetei, fără a se întrevedea o soluție alternativă;
sunt implicate toate activitățile umane de orice natură (agricultură, industrie, creșterea animalelor, servicii urbane, etc.);
constituie un mijloc eficient de diminuare a efectelor catastrofice pe care unele fenomene meteorologice periculoase (furtuni, debite mari pe râuri, inundații, eroziuni, etc.) le pot avea asupra mediului natural sau/și antropic;
pot avea dimensiuni fizice foarte mari, de ordinul de marime al elementelor mediului geografic natural, influențând zone întinse ale planetei și introducând modificări de importanță globală;
au, de regulă, un impact sigur, imediat și foarte vizibil asupra mediului (la care se adaugă și forme insidioase ori latente de impact), fie că acesta este sau nu benefic, el se află cu siguranță în atenția opiniei publice.
Construcțiile/amenajările hidrotehnice sunt lucrări complexe care se execută atât pentru folosirea resurselor de apă în diverse scopuri, cât și pentru combaterea efectelor distructive ale apei.
Prin realizarea acestora, se urmărește folosirea apei în scopuri precum:
alimentarea cu apă potabilă și industrială;
producerea de energie electrică;
irigații;
atenuarea viiturilor;
lucrări de apărare și drenare;
dezvoltarea transportului pe apă, a pisciculturii și a sporturilor nautice;
ameliorarea microclimatului și a mediului înconjurător.
Construcțiile hidrotehnice se pot clasifica după:
specificul folosinței – construcții energetice, de alimentare cu apă, portuare, de transport, de apărare, piscicole, de agrement;
importanța economică și socială;
însemnătatea funcționala – construcții principale și secundare;
durata de funcționare – construcții permanente și provizorii.
Amenajările hidrotehnice din România
Rețeaua hidrografică este reprezentată de totalitatea căilor de concentrare a curenților de apă de suprafață într-un bazin dat . Este una din caracteristicile cele mai importante ale bazinului. Se definește ca fiind asamblul cursurilor de apă naturale sau artificiale, permanente sau temporare, care participă la curgere. Rețeaua temporară (periodică) este alcătuită din totalitatea văilor, vâlcelelor, torenților, râpelor, șanțurilor prin care se scurg apele după ploi sau după topirea zăpezilor.
Rețeaua hidrografică poate lua diferite forme. Diferențierea unei rețele hidrografice ia in considerare factorii geologici, climatici, antropici și panta terenului.
Rețeaua hidrografică, pe teritoriul țării noastre, este dispusă radial față de coroana muntoasă. Lungimea totală a râurilor (exceptând cursurile cu scurgere temporară) este de circa 66.000 km, densitatea medie a rețelei hidrografice fiind de 0,5 km/km2. Densitatea rețelei hidrografice prezintă zonalitate verticală, variind de la 0 km/km2 în zona de șes, până la 1,4 km/km2 în zona de munte.
În limitele de 237.500 km ale teritoriului României se individualizează mai mult de 4000 de râuri care au suprafața bazinului de recepție mai mare de 10 km2. Lungimea totală a acestor cursuri de apă este de peste 60.000 km. În totalitatea sa, rețeaua hidrografică a României este tributară Mării Negre prin intermediul Dunării pentru cea mai mare parte a teritoriului țării și direct pentru zona estică a Dobrogei. Dispoziția concentrică a principalelor forme de relief față de Munții Carpați face din aceștia cumpăna principală a apelor, compartimentată, datorită tectonicii, prin trei culoare importante: Someș, Mureș și Olt, care drenează cuveta internă a bazinului Transilvaniei spre zonele exterioare ale munților.
Referitor la elementele rețelei hidrografice se constată că, în țara noastră, predomină lungimea redusă a râurilor.Predominarea râurilor scurte este consecința directă a etajării verticale a reliefului, a climatului, a diferențierilor petrografice evidente și, îndeosebi, a configurației radiar – divergente a rețelei hidrografice. Astfel, pentru zonele montane și submontane, cu energie mare de relief, roci cu permeabilitate redusă și precipitații bogate, este caracteristică prezența unui număr mare de râulețe cu bazine reduse, spre deosebire de zonele de șes unde există condiții minime de formare a unor râuri cu lungimi mai mari.
După lungimea pe teritoriul României, cele mai mari cursuri de apă sunt : Prutul și Mureșul (716 km), Oltul (698 km), Siretul (592 km), Ialomița (414 km), Someșul (345 km), Jiul (348 km), Argeșul (339km).
Principalele tipuri de rețele hidrografice
În drumul lor spre mare, râurilor li se alătură afluenții. Văzute de sus, sau pe o hartă, râurile împreună cu afluenții lor formează modele complicate și distincte de rețele hidrografice. În unele zone aceste modele sunt extrem de complexe, iar geomorfologii întâmpină numeroase probleme în încercarea de a afla cum s-au format aceste rețele hidrografice. (Geomorfologii se ocupă cu studiul formării și modificării reliefului.) Structura bazinelor hidrografice diferă de la o zonă la alta, datorită acțiunii combinate a mai multor factori. Printre aceștia se numără clima, duritatea rocilor de la suprafață, înclinația solului și factori legați de evoluția geologică a regiunii (cutremure și perioadele de formare a munților). Geomorfologia încearcă să afle de ce în unele regiuni se află numeroase râuri, în timp ce în zone învecinate, caracterizate de aproximativ același nivel de precipitații, există puține ape curgătoare de suprafață.
Există 12 tipuri de rețele hidrografice, trei dintre ele fiind mai des întâlnite – radiare, în gratii și dentritice. Cel mai simplu tip de rețea hidrografică se aseamănă cu coroană unui copac și a fost numit detritic, pornind de la cuvântul grec pentru copac. Rețelele hidrografice de tip dentritic se formează atunci când râurile tranversează o regiune în care rocile, de obicei argile, sunt de același tip, iar mișcările terestre nu au adus reliefului modificări ( cum ar fi fisuri ale rocilor) care să influențeze semnificativ direcția de curgere a râurilor.
Cel de-al doilea tip de rețea, numit rețea în gratii, ia naștere în zonele cu pante abrupte. Acestea sunt caracteristice în special regiunilor cu șiruri de dealuri formate din roci tari și separate de văi largi în care straturile de roci moi ajung la suprafață. Aici cursurile de apă mai mici ce curg de-a lungul văii, tind să se alăture râurilor mai mari, ce curg prin spațiile dintre dealuri, în unghi drept. Acest tip de peisaj duce la formarea unei rețele hidrografice în gratii.
Modelul radiar
Cel de-a treilea tip de rețea hidrografică seamănă cu spițele unei roți, deoarece râurile curg dintr-o zonă centrală spre exterior. Datorită formei sale, această rețea e denumită rețea radiară sau concentrică.Aceste rețele iau naștere în munții cu formă cronică- cum sunt vulcanii-sau în munții cu formă de cupolă.
Densitatea bazinului hidrografic
Densitatea rețelei hidrografice e dată de suprafața dintre apele curgătoare ce alcătuiesc aceea rețea. Despre bazinele hidrografice dense se spune că au o textură fină, iar despre cele mai puțin dense că au o textură rarefiată.
Densitatea rețelei hidrografice e influențată de o multitudine de factori, printre care se numără și clima. De exemplu, în zonele ploioase o mare parte a apei de ploaie se scurge la suprafața formând o rețea densă de torente, astfel luând naștere o rețea cu textură fină.
Un alt factor de influență e tipul de rocă. Torentele se formează în principal în zonele cu roci impermeabile – roci prin care apa se scurge cu greutate. Din contră, rețelele cu textură rarefiată apar în regiuni în care calcarul, o rocă permeabilă, predomină în straturile de la suprafață. În regiunile calcaroase apele ploilor se infiltreză în pământ prin numeroase fisuri (crăpături) și cavități din roci, numite puțuri de scurgere. Ca urmare a acestui fenomen, solul rămâne uscat, în timp ce apa își începe călătoria prin fisurile, pasajele și peșterile subterane.
Captarea
Râurile îsi erodează continuu albia, începând de la izvor până spre gura de vărsare. De asemenea împingându-l în susul râului. Acest proces numit erodare regresivă, e în general rezultatul creșterii debitului de apă la izvor sau dizlocării și îndepărtării rocilor din apropierea locului unde izvorăște râul.
Aluviunile apar atunci când un torente subsecvent energic își taie cale de-a lungul aflorimentelor de roci moi. Acest proces va deplasa înapoi cumpăna apelor dintre râul subsecvent și sistemul hidrografic învecinat. În cele din urmă cursul de apă subsecvent poate să străpungă cumpăna apelor și să intercepteze bazinul râului învecinat, ai cărui afluenți sunt astfel captați. Ulterior apele lor sunt deviate în albia râului sne de factori, printre care se numără și clima. De exemplu, în zonele ploioase o mare parte a apei de ploaie se scurge la suprafața formând o rețea densă de torente, astfel luând naștere o rețea cu textură fină.
Un alt factor de influență e tipul de rocă. Torentele se formează în principal în zonele cu roci impermeabile – roci prin care apa se scurge cu greutate. Din contră, rețelele cu textură rarefiată apar în regiuni în care calcarul, o rocă permeabilă, predomină în straturile de la suprafață. În regiunile calcaroase apele ploilor se infiltreză în pământ prin numeroase fisuri (crăpături) și cavități din roci, numite puțuri de scurgere. Ca urmare a acestui fenomen, solul rămâne uscat, în timp ce apa își începe călătoria prin fisurile, pasajele și peșterile subterane.
Captarea
Râurile îsi erodează continuu albia, începând de la izvor până spre gura de vărsare. De asemenea împingându-l în susul râului. Acest proces numit erodare regresivă, e în general rezultatul creșterii debitului de apă la izvor sau dizlocării și îndepărtării rocilor din apropierea locului unde izvorăște râul.
Aluviunile apar atunci când un torente subsecvent energic își taie cale de-a lungul aflorimentelor de roci moi. Acest proces va deplasa înapoi cumpăna apelor dintre râul subsecvent și sistemul hidrografic învecinat. În cele din urmă cursul de apă subsecvent poate să străpungă cumpăna apelor și să intercepteze bazinul râului învecinat, ai cărui afluenți sunt astfel captați. Ulterior apele lor sunt deviate în albia râului subsecvent. Râul separat de izvorul său va deveni un curs de apă mort, ce ocupă o vale pe care nu ar fi putut să o creeze singur.
O modalitate de a recunoaște bazinele hidrografice în care s-au produs captări e căutarea afluenților ce se alătură râului colector în sens contrar meandrelor. Geomorfologii numesc aceste rețele sisteme de drenaj „ghimpate”.
Ramificarea
Când râul ajunge în câmpie, depune materiale transportate, formând bancuri și realizând o rețea de canale continuu schimbătoare. Acest proces se numește ramificare. Un exemplu caracteristic este rețeaua de canale Matanuska din Alaska. Există multe asemenea fuvii în zona preeriilor nord-americane ( Great Plains).
Depunerile se formează într-un mod diferit dacă râul ajunge în câmpie direct din zona montană . Aceasta se lățește și depune aluviuni în forma de evantai.O asemenea formațiune se numește depunere aluvială. Dacă suprafața evantaiului este vertiginoasă atunci vorbim despre con aluvial. Când râul iese din matcă, depune aluviunea pe mal, ridicând nivelul malului, până ce acesta ajunge până ce acesta ajunge cu mult peste nivelul câmpiei.Malurile formate în aceasta manieră se numesc diguri naturale.
Condițiile care influențează curgerea apei variază în timp, se urmărește definirea caracteristicilor permanente care rezultă dintr-un echilibru considerat la scară geologică.
Topologia rețelei hidrografice : prin topologie se înțelege studiul structurii unei rețele hidrografice, care presupune numerotarea tronsoanelor cursurilor de apă. Ordinul cursurilor de apă reprezintă o clasificare care reflectă ramificația acestora. Codificarea cursurilor de apă este utilizată pentru codificarea stațiilor de măsură ( stații hidrometrice), permițând astfel o prelucare automată a datelor. Există mai multe tipuri de clasificare a tronsoanelor cursurilor de apă și anume :
a) Clasificarea Gravelius (1935) propune determinare ordinului rețelei pornind din aval către amonte, astfel :
– cursul de apă principal – ordinul 1 ;
– afluentul principal – ordinul 2 ;
– afluentul afluentului principal – ordinul 3 etc.
În Romănia conform Atlasului cadastrelor apelor din 1992, rețeaua hidrografică este grupată și codificată în 15 bazine de ordinul 1, cu considerarea afluenților până la ordinul 6 inclusiv. Sunt codificate 4864 de cursuri de apă, lungimea totală a acestora fiind de 78905 km. ( Musteață 2005).
b) Clasificarea Strahler (1957) : permite descrierea dezvoltării rețelei de drenaj a unui bazin. Definește ordinul cursuilor de apă printr-o regulă simplă : orice curs de apă fără afluent este de ordinul 1 .
Bazinul hidrografic sau bazinul de recepție al unui curs de apă, este suprafața de pe care este colectat debitul de apă al acelui curs de apă. Linia care delimitează bazinul hidrografic se numește cumpăna apelor.
Se pot diferenția două feluri de bazine hidrografice:
bazinul hidrografic deschis, de suprafață este acela de pe care este colectată apa scursă din precipitații și care e delimitat de o linie de cotă maximă, astfel încât precipitațiile care cad de o parte sau de alta a acestei linii se scurg în râuri diferite; cumpăna apelor pentru bazinul hidrografic de suprafață se determină cu ajutorul planurilor topografice ;
bazinul hidrografic închis, cu drenaj subteran corespunde alimentării subterane a cursului de apă; cumpăna apelor subterane este mai greu de precizat, așa încât de cele mai multe ori în calculele hidrologice se ia în considerare bazinul hidrografic superficial, erorile de obicei compensându-se în cazul bazinelor mari.
Specificul amenajărilor tehnice din România
Pentru asigurarea unei dezvoltări durabile în domeniul proiectării și realizării construcțiilor hidrotehnice de amenajare a cursurilor de apă este necesar ca soluțiile stabilite în acest domeniu să conducă la minimizarea afectării echilibrului ecologic.
Echilibru ecologic se realizează prin menținerea vitezei, profunzimii și amplorii modificărilor aduse cursurilor de apă, în limite compatibile cu evoluția echilibrată a mediului natural, cu capacitatea de regenerare și autoreglare a lumii vii (capacitatea de suportabilitate) și nu prin păstrarea unei stări neschimbate a naturii.
Obiectivul prioritar al amenajărilor hidrotehnice este protejarea mediului și conservarea biodiversității, (conservarea și protejarea habitatelor și speciilor). Criteriile care minimizează afectarea echilibrului ecologic la proiectarea construcțiilor hidrotehnice de amenajare a cursurilor de apă trebuie să respecte următoarele criterii:
să fie lucrări de tip "elastic", capabile să suporte deformații mari, diferențiate;
să permită scurgerea liberă, naturală a apelor, în special în timpul viiturilor, precum și a gheții, a plutitorilor sau a debitelor solide;
să fie fundate corespunzător (în terenul natural), pentru a se evita deteriorările provocate de eroziuni sub corpul construcției, inclusiv la retragerea apelor;
reducerea gradului de artificializare a cursului de apă (canalizări și modificări ale geometriei albiilor);
să permită, pentru sectoare mari de amenajare a cursurilor de apă, realizarea etapizată a lucrărilor hidrotehnice, cu asigurarea urmăririi în timp a proceselor morfologice și a parametrilor de performanță ai proiectului(execuția să se facă din amonte spre aval, pentru ca lucrările finalizate să poată rezista la acțiunea distructivă a apelor);
respectarea limitelor admise pentru indicatorii hidromorfologici, fizico-chimici și biologici ai ecosistemelor acvatice.
Apărarea populației și/sau a unor obiective cu valoare social-economică pot fi justificări de abateri de la aceste criterii.
Gestionarea ecosistemelor cursurilor de apă pe termen lung integrează ansamblul restricțiilor legate de menținerea funcționării ecologice a hidrosistemelor cu asigurarea necesităților populației.
Conceptului de amenajare a cursurilor de apă "mai mult spațiu pentru râuri" acordă o atenție deosebită armonizării cerințelor sociale și economice, precum alimentarea cu apă, apărarea împotriva inundațiilor, cu cerințele de dezvoltare durabilă și protecție a mediului.
Continuitatea râului și a legăturilor sale cu lunca inundabilă trebuie asigurată prin realizarea unor habitate de tipul zonelor umede pentru conservarea florei și faunei acvatice, atenuarea viiturilor, refacerea stocurilor disponibile ale apelor subterane, reținerea nutrienților etc, care în același timp să asigure condiții de dezvoltare a ecosistemelor, pentru recreere și turism, dar și pentru unele activități economice.
Important este impactul produs de șantierul amenajării, care este, de regulă, remanent în timp, acoperă o zonă mai întinsă decât ampriza lucrărilor, putând fi resimțit la distanțe foarte mari de aceasta. Dacă impactul produs în perioada execuției lucrărilor este ridicat și, în mod suplimentar, poluant, pentru lucrările de amenajare mai extinse sau la care intervin lucrări terasiere în albie trebie stabilite măsurile necesare asigurării unui impact minim și acceptabil asupra mediului: accesele mijloacelor mecanizate, depozitarea deșeurilor, condițiile de verificare și întreținere a utilajelor etc.
Evaluarea impactului lucrărilor de amenajare a cursurilor de apă se cuantifică prin considerarea naturii lucrărilor proiectate și a sensibilității mediului, în cadrul procedurii de calcul privind "Indicii globali de evaluare a impactului hidromorfologic al amenajărilor hidrotehnice asupra mediului".
Impactului socioeconomic și ecologic al amenajării cursurilor de apă, din punctul de vedere al adaptabilității la dinamica morfologică a albiei, fără afectarea semnificativă a atributelor funcționale, al materialelor de construcție utilizate, al capacității de acoperire cu vegetație are un rol important în analiză.
Categorii de soluții constructive:
a) structuri elastice, care se pot deforma fără să se încarce cu eforturi interioare semnificative. Aceste structuri se "mulează" pe formele albiei, cu degradări minime, fiind apte să funcționeze la parametri convenabili și permițând restabilirea unei stări noi de echilibru ecologic și morfologic, ținându-se seama de starea de echilibru dinamic în care se află în mod natural cursul de apă. Exemple sunt: lucrările din fascine, cea mai mare parte a gabioanelor, saltelele de diferite tipuri, protecțiile și epiurile din piatră spartă, plasele de materiale plastice etc.;
b) structurile rigide care, în cursul deplasărilor și deformațiilor suportului, ca urmare a dinamicii morfologice a albiei, își schimbă poziția prin înclinare, răsturnare, răsucire, creând spații libere între elemente sau între acestea și suport, ori rupându-se pur și simplu sub acțiunea unor eforturi pe care nu sunt capabile să le preia. Aceste structuri nu permit, în general, restabilirea echilibrului morfologic și ecologic al albiei. Exemplele sunt: lucrările din beton de ciment, simplu sau armat, respectiv ziduri de sprijin, praguri, pereuri cu plăci mari, căptușeli de protecție a malurilor etc.;
c) structuri cu deformabilitate limitată, semirigide, care permit deformații relativ mici, fără degradări importante, dar care nu rezistă la deformații mari, conducând la defecțiuni similare celor ale structurilor rigide. Ele se pot adapta schimbărilor morfologice limitate, dar nu dau satisfacție la modificări morfologice mari, datorate unor viituri excepționale sau unor fenomene locale. Exemple sunt: căsoaie cu structură din elemente prefabricate de beton sau lemn, gabioane cu muchii din profile metalice mari, protecții, respectiv peree ori apărări de maluri din prefabricate de beton de dimensiuni mici sau din zidărie cu mortar, căptușeli din beton bituminos etc.
Materialele de construcții utilizate pot fi:
a) materiale naturale: materiale pământoase (argile, nisipuri etc.), balast, piatră spartă, anrocamente, blocuri, materiale lemnoase, vegetale etc.;
b) materiale artificiale: betoane, metale, materiale plastice etc.
Structurile lucrărilor pot fi alcătuite dintr-o singură categorie de materiale, dar cel mai adesea utilizează ambele categorii, într-un număr mare de soluții și combinații. Pentru refacerea sau menținerea unei stări de echilibru ecologic, utilizarea materialelor naturale apare ca fiind soluția cea mai convenabilă. Materialele artificiale nu se încadrează în ciclurile naturale ale ecosistemelor, produc uneori poluare prin transformări fizico-chimice și sunt adesea evitate de faună în alegerea habitatelor.
Din punctul de vedere al capacității de acoperire cu vegetație care să se încadreze în ecosistem, există:
a) materiale și structuri improprii dezvoltării vegetației, exceptându-se eventual anumiți mușchi, licheni sau unele specii de alge. Aceste materiale, precum betoanele, metalele, materialele plastice, anrocamentele, nu favorizează dezvoltarea ecosistemelor;
b) materiale care favorizează dezvoltarea unei vegetații perene, cu elemente de floră caracteristice ecosistemului natural sau compatibile cu acesta: materiale pământoase, balast, materiale lemnoase etc.;
c) materiale special concepute pentru dezvoltarea unui anumit tip de vegetație. Se pot da ca exemplu plasele metalice sau din mase plastice cu suspensii de bitum conținând semințele plantelor, covoarele conținând, de asemenea, semințele unor plante etc. Aceste materiale sunt integrate în ansamblul amenajării hidrotehnice prin folosirea unor structuri și procedee, cum ar fi: prefabricate de beton cu goluri speciale pentru vegetație, utililizarea unor structuri speciale din mase plastice, textile, metal etc., care să permită fixarea și dezvoltarea vegetației.
În selectarea soluțiilor de amenajare a cursurilor de apă se analizează și optimizează tipurile de amenajări, precum și efectele primare ale acestora, constituite din:
a) reducerea lungimii prin rectificare;
b) adâncirea albiei;
c) fixarea albiei și/sau a malurilor;
d) lărgirea albiei, care produc numeroase și complexe efecte secundare cu impact asupra mediului.
Cursurile de apă și luncile acestora integrează următoarele funcții importante în vederea conservării ecosistemelor acvatice și pentru asigurarea necesităților populației:
a) funcția de habitat pentru pești, cărora le oferă condiții optime de reproducere;
b) funcția de habitat pentru păsări, mamifere, amfibieni, reptile și o foarte diversă faună de nevertebrate;
c) funcția de stocare a apei și de reținere a sedimentelor;
d) funcția de autoepurare a apei prin stocarea și reciclarea nutrienților și transformarea poluanților organici și anorganici;
e) funcția de biodiversitate – pădurile de luncă de esențe tari sunt foarte productive;
f) funcția economico-socială: sursă de apă, cale de transport, materiale de construcții, turism, recreere și educație;
g) funcția de cale de scurgere a apelor mari.
Cadru legislativ
Legislația în domeniul siguranței Barajelor,
Regulamente de exploatare și alte acte din domeniul gospodăririi apelor
Siguranța Barajelor
I. Introducere
Problema riscului avarierii constructiilor hidrotehnice, in general, si a Barajelor, in special, capata alte dimensiuni in comparatie cu celelalte tipuri de constructii civile si industriale.
Gestiunea riscului la baraje este o problema extrem de dificila si se afla atat in responsabilitatea detinatorilor de baraje, cu orice titlu, dar si a autoritatilor, populatiei si agentilor economici din zonele obiectivelor posibil a fi afectate.
In acest sens, se face o succinta trecere in revista a prevederilor legale si ale Nomelor Tehnice pentru Lucrarile Hidrotehnice privind siguranta in exploatare a barajelor.
Pagubele produse de distrugerea acestor lucrari, din diverse cauze, de natura tehnica sau actiuni umane provocate (sabotaje, in timp de razboi, etc.), pot atinge nivelul celor produse de marile dezastre naturale.
Legea apelor nr. 107/1996, modificata si completata prin Legea nr. 310/30.06.2004, prevede obligativitatea detinatorilor cu orice titlu de baraje si alte constructii hidrotehnice, sa le intretina, sa le repare si sa le exploateze in conditii de siguranta.
In Ordonanța de Urgențǎ nr. 244/2000 privind siguranța barajelor, care a fost aprobatǎ, cu modificǎri și completari prin Legea nr. 466/2001, precum si in actele normative de punere in aplicare a acestei legii – NTLH- , sunt cuprinse prevederile legale necesare privind controlul riscului si reducerea consecintelor acestuia la baraje si la alte constructii hidrotehnice.
II. Riscul în exploatare al barajelor
Cea mai mare parte a avariilor s-au produs la baraje de înălțime relativ redusă (H<30m), în timp ce la barajele mai înalte (H<100m) nu s-au înregistrat avarii .
Cauzele acestei situații sunt multiple. Barajele din umpluturi se realizează din materiale locale cu dispersii naturale mai mari, caracteristicile lor sunt mai greu cunoscute, fundațiile sunt de regulă mai slabe, sunt mai vulnerabile la deversare și antrenare hidrodinamică.
Perioada cea mai periculoasă pentru baraje este cea a primilor ani după punerea în funcțiune.
Statisticile prezentate pun în evidență realitatea și gravitatea riscului, precum și posibilitatea stăpânirii și diminuării sale prin metode și mijloace inginerești, bazate pe analiza științifică aflate in plina evolutie.
Abordarea prin metode probabiliste a problemelor de siguranță și risc constituie un domeniu de primă importanță în acest demers.
Particularități ale construcțiilor hidrotehnice
Prin comparație cu alte tipuri și categorii de construcții, cele hidrotehnice au, de regulă, unele caracteristici particulare, dintre care se menționează:
Au caracter public în sensul că beneficiarii folosințelor sunt reprezentați de comunități largi, indiferent de tipul folosinței (alimentări cu apă, energie, irigații, canalizări, transport naval, regularizări de râuri, etc.).
Pagubele în caz de avarie totală sunt de regulă foarte mari, fie dacă provin din neasigurarea unor utilități (în special alimentări cu apă), dar mai cu seamă dacă este vorba de pagube în aval de mari baraje.
Construcțiile hidrotehnice și in special barajele mari au o durată de viață foarte mare, putand ajunge la câteva secole. Este vorba nu atât la durata de viață normată (stabilită în prezent, in România la 60 de ani pentru calculul cotelor de amortisment) si nici cea economica cat de cea fizica.
Construcțiile hidrotehnice îmbracă o foarte mare varietate de funcții, tipuri și condiții naturale, datorita calitatii materialelor si mai ales conditiilor diferite de fundare si a configuratiilor diferite ale terenului. Aceasta situatie face ca fiecare baraj sa fie un unicat.
Unicitate și dimensiunile celor mai multe construcții hidrotehnice fac ca spre deosebire de alte produse inginerești acestea să se gătească fiecare în situația de prototip, pentru care ameliorările eventual posibile pot proveni din urmărirea comportării în exploatare.
Consecințele particularităților pentru studiul siguranței
Având în vedere modului de abordare necesar al problemelor de siguranță și risc se menționează urmatoarele:
Problema echilibrului convenabil între cheltuielile de realizare – exploatare și valoarea pagubelor potentiale (avarii, nefuncționare) impune implicarea reprezentațiilor populatiei la nivel politic.
Diversitatea și complexitatea tipurilor de construcții și de condiții naturale exclud posibilitatea practică de reglementare și normare tehnică detaliată a metodelor de dimensionare, verificare și analiză.
Nevoia de evaluare și cunoaștere a riscului asociat conduce la necesitatea abordării probabiliste a analizelor de siguranță chiar si la micile baraje.
In condițiile expuse, conform unor opinii larg răspândite și acreditate de Comisia Internațională a Marilor Baraje, aplicabila practic tuturor barajelor : „…competența profesională a personalului este condiția cea mai importantă pentru a obține o funcționare sigură a barajelor”, iar instrumentul cel mai sigur în reușita acestui deziderat este „… judecata bazată pe experiență”.
III. Elemente de legislație privind siguranța barajelor
Ordonanta de Urgenta nr. 244/2000 privind siguranta barajelor care aprobata, prin Legea nr. 466/2001, a creat cadrul legislativ necesar pentru realizarea și exploatarea barajelor în condiții de siguranță, în toate etapele de existență a acestora: proiectare, execuție, exploatare în perioada de execuție, exploatare curentă și postutilizare sau abandonare.
Legea privind siguranța barajelor stabileste înțelesului unor termeni din domeniul de reglementare:
a) Baraj – orice lucrare hidrotehnică având o structură existentă sau propusă, care este capabilă să asigure acumularea permanentă sau nepermanentă, de apă, de deșeuri industriale lichide sau solide depuse subacvatic; Notiunea de baraj cuprinde:
1) totalitatea elementelor constructive realizate, inclusiv construcții și instalațiile – anexă aferente acestuia, precum și cele naturale, terenul de fundație și versanții care asigură acumularea, reprezentând cuveta lacului de acumulare;
2) barajele și digurile care realizează retenții permanente sau nepermanente de apă;
3) lucrări hidrotehnice speciale (centrale hidrotehnice și ecluze din frontul barat, derivații cu nivel liber realizate în rambleu, rezervoare supraterane cu volume peste 5000 m3 și conducte forțate);
4) barajele și digurile care realizează depozite de deșeuri industriale.
b) categorie de importanță a barajelor – clasificare bazată pe cuantificarea riscului unui baraj. În funcție de valoarea indicelui de risc asociat barajului care pentru barajele cu risc acceptabil are o valoare adimensională, mai mică sau egală cu 1, barajele se încadrează în una dintre următoarele categorii de importanță:
A. – baraj de importanță excepțională;
B. – baraj de importanță deosebită;
C. – baraj de importanță normală;
D. – baraj de importanță redusă.
În cazul unei valori a indicelui de risc asociat barajului mai mare de 1, riscul este inacceptabil, iar barajul nu mai poate fi exploatat.
c) baraj cu risc sporit – baraj care este declarat de MMGA, cu avizul CONSIB, ca fiind cu potențial crescut privind consecințele produse populației, proprietății și mediului.
d) expert certificat / avizat – expert tehnic sau specialist verificator de proiecte, atestat de MTCT pentru Construcții Hidrotehnice în domeniile A7 și B5 și certificat/avizat de MMGA pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor.
e) CONSIB – Comisia Națională pentru Siguranța Barajelor și Lucrărilor Hidrotehnice, organism consultativ ce funcționează, conform legii, pe langa Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor.
f) deținător de baraj – persoană juridică cu orice titlu care are în păstrare, proprietate și/sau administrare un baraj.
Încadrarea în categorii de importanță a barajelor (conform NTL – 021) este o obligație legală a deținătorilor și ea servește pentru:
stabilirea tipului de urmărire a comportării (curentă / specială);
ierarhizarea barajelor în cadrul programelor de evaluare a stării de siguranță;
stabilirea listei de baraje cu risc sporit;
stabilirea atribuțiilor de verificare și control al barajelor care revin autorităților publice centrale;
stabilirea obligațiilor care revin deținătorilor.
Capitolul II al legii tratează „Regimul de folosire al barajelor” și stabilește:
pentru baraje noi sau pentru intervenții constructive care modifică parametrii de bază, acordul de funcționare în siguranță se obține pentru barajele avand categoriile de importanta C sau D de la unitățile teritoriale ale Administratiei Nationale « Apele Romane »); acordul de funcționare este obligatoriu pentru obținerea autorizației de construcție;
pentru baraje în exploatare (definitivă sau provizorie) este necesară o autorizație de funcționare în condiții de siguranță emisă de Ministerul Mediului si Gospodariririi Apelor (abilitare care pentru baraje din categoria de importanță C sau D este transferată la Administratia Nationala « Apele Romane ».) pe baza recomandărilor din documentația avizată de expertul certificat; autorizația de funcționare în condiții de siguranță este obligatorie pentru obținerea autorizațiilor de gospodărire a apelor și protecție a mediului
Autorizația de funcționare în condiții de siguranță se emite pe durată determinată, stabilită prin autorizație, de maximum 10 ani și se reînoiește la expirare sau în cazul producerii unor incidente ori accidente în exploatare;Deținătorii de baraje sunt obligați să urmărească comportarea în timp a lucrărilor pe baza unor proiecte specializate;
Activitatea de urmărire a comportării în timp a barajelor se organizează pe trei niveluri (se refera preponderent la barajele cu urmarire speciala – incadrate in categoriile A si B) :
I. – inspecții vizuale, măsurători la dispozitive de măsură și interpretarea primară a măsurătorilor ;
II. – sinteza periodică a observaților și măsurătorilor și a inspecțiilor anuale și interpretarea acestora din punct de vedere al siguranței barajului;
III. – cuprinde analiza și avizarea rapoartelor de sinteză periodice de către una din Comisiile UCC (formata din experti și specialiști) având componența avizată de CONSIB și aprobată de MMGA.
In cazul barajelor mari pentru care se desfasoara urmarirea speciala, functioneaza un sistem de supraveghere institutionalizat. Cele trei nivele organizaționale ale activității de urmărire a comportării barajelor in cadrul A.N.A.R.
Capitolul III al legii tratează „Controlul în domeniul siguranței barajelor” și stabilește:
controlul în domeniul siguranței barajelor se face de către MMGA;
controlul în domeniul calității în construcții se face de către MTCT;
controlul curent al activității de urmărire este asigurat de împuterniciții MMGA;
împuterniciții cu drept de control, după declinarea identității și calității, au dreptul:
de acces la baraje, indiferent de deținător și de destinația acestora, pentru a face constatări privind respectarea ordonanței de urgență și ale reglementărilor care decurg din acestea;
de a controla existența și funcționarea dispozitivelor de măsură și control;
de a aplica contravenții conform competențelor acordate;
Încălcarea dispozițiilor acestei legi atrage răspunderile disciplinare, civile, contravenționale sau penale prevăzute în capitolul IV:” Sancțiuni”.
Setul de acte normative pentru aplicarea Legii Nr.466/2001
1. Metodologia privind stabilirea categoriei de importanta a barajelor NTLH – 021. Metodologia se bazeaza pe cuantificarea componentlor riscului si a riscului final asociat barajelor si depozitelor de deseuri industriale , conform anexelor 1 si 2 la metodologie, acestea se incadreaza intr-una din urmatoarele categorii de importanta:
A. – baraj de importanță excepțională;
B. – baraj de importanță deosebită;
C. – baraj de importanță normală;
D. – baraj de importanță redusă.
Criteriul de stabilire a categoriei de importanță a barajelor îl constituie riscul, determinat cu relația Risc = Indicele de cedare x Consecința. În cazul unei valori a indicelui de risc asociat barajului sau depozitului mai mare de 1, riscul este inacceptabil, iar barajul sau depozitul nu poate fi exploatat.
2. “Metodologia privind evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor și lacurilor de acumulare – NTLH – 022”, aprobată prin Ordinul comun al ministrului apelor și protecției mediului nr. 116 din 11.02.2002 și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 289 din 06.03.2002 (anexa nr. 1).
Evaluarea siguranței în exploatare a unui baraj, a cuvetei lacului de acumulare și a construcțiilor și instalațiilor – anexă aferente acestuia, constituie o verificare a stării tehnice, precum și a condițiilor de exploatare, urmărind modul de îndeplinire a exigentelor prevăzute de reglementările în vigoare și de practica inginerească din domeniu.
Evaluarea siguranței o realizează, în conditiile prevazute de metodologie, experții tehnici certificați/avizați de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor pentru acest tip de lucrări hidrotehnice.
Documentațiile de evaluare a siguranței în exploatare a barajelor A si B sunt transmise la Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor iar cele pt C si D la unitățile teritoriale ale A.N. “Apele Romane”, abilitate de minister, pentru avizare.
3. “Metodologia privind evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor și digurilor care realizează depozite de deșeuri industriale – NTLH – 023”, aprobată prin Ordinul comun al ministrului apelor și protecției mediului nr. 116 din 11.02.2002 și al ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 289 din 06.03.2002 (anexa nr. 2). Evaluarea siguranței în exploatare a acestor lucrări hidrotehnice se efectuează similar cu NTLH – 022, având prevederi specifice domeniului în care se încadrează.
NOTĂ: Avizarea documentațiilor de evaluare a siguranței barajelor, elaborate conform prevederilor NTLH-022 și NTLH-023, se efectueazǎ în baza Instrucțiunilor specifice NTLH-040, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 105 din 22 aprilie 2003, prin care se aprobǎ și modelele de autorizație și acord de funcționare în siguranțǎ pentru baraje.
4. “Regulamentul privind organizarea și certificarea corpului de experți pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor încadrate în categoriile de importanță A si B – NTLH – 014”, aprobat prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr.114 din 11.02.2002 (anexa nr. 1).
5. “ Procedura de avizare a specialistilor pentru evaluarea starii de siguranta in exploatare a barajelor incadrate in categoriile de importanta C si D – NTLH – 015”, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr.114 din 11.02.2002 (anexanr.2).
Corpul de experți pentru evaluarea stării de siguranță în exploatare a barajelor încadrate în categoriile de importanță C si D, este constituit din specialiști verificatori de proiecte și experți tehnici atestați de MTCT în domeniul construcțiilor hidrotehnice (A7 – rezistență și stabilitate și B5 – siguranță în exploatare).
În baza analizei dosarului depus la MMGA, a recomnadarii de la Comitetul National Roman al Marilor Baraje – CROMB și a activității specialistului respectiv, de la caz la caz, acesta poate primi avizul de la minister. Acest corp de experti nu are o limită de membri. In prezent exista peste 70 de experti C si D.
6. “Regulamentul privind certificarea personalului de conducere și coordonare a activității de urmărire a comportării în timp a barajelor – NTLH – 031”, aprobat prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr.117 din 11.02.2000.
Sunt prevăzute condițiile în care personalul care conduce și coordonează activități de urmărire a comportării în timp a barajelor, poate obține certificatul de la MMGA. La nivelul lunii noiembrie 2005, erau certificati 149 de specialisti, din care 97 la Administratia Nationala « Apele Romane » si 21 la S.C. HIDROELECTRICA S.A.
7. “Procedura de emitere a acordului și autorizației de funcționare în conditii de siguranță a barajelor – NTLH – 032”, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 118 din 11.02.2002.
Cuprinde documentațiile tehnice și documentele necesare, condițiile de obținere a acordului și autorizației de funcționare în siguranță a barajelor, competențele de emitere a acestor acte, precum și modalitatea de stabilire a termenelor și programelor anuale referitoare la obținerea autorizațiilor. Acordul este obligatoriu pentru obținerea autorizației de construcție, iar autorizația de functionare in siguranta este obligatorie pentru obținerea autorizațiilor de gospodărire a apelor și de protecție a mediului. Până la emiterea autorizației de funcționare în siguranță, emiterea autorizației de mediu pentru baraje se face condiționat.
8. “Procedura de trecere în conservare, postutilizare sau abandonare a barajelor – NTLH – 033”, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 119 din 11.02.2002.
Procedura stabilește obligațiile deținătorului și/sau administratorului barajului în cazul trecerii în conservare, postutilizării sau abandonării unor baraje.
9. “Procedura și competențele de efectuare a controlului privind siguranța în exploatare a barajelor – NTLH –034”, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr.120 din 11.02.2002. Sunt prevăzute obiectivele controlului, fișa pentru inspecția în teren a barajului, unitățile și personalul cu competențe de control, raportarea rezultatelor controlului și aplicarea măsurilor stabilite.
10. “Conținutului fișei de evidență a barajelor – NTLH – 035”, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr.121 din 11.02.2002. Este stabilit conținutul fișelor de evidență pentru baraje, care sunt diferențiate în două categorii: “Fișa de evidență a barajelor și digurilor care realizează retenții permenente sau nepermanente de apă” și “Fișa de evidență a barajelor și digurilor care realizează depozite de deșeuri industriale”.
11. “Procedura de declarare publică a caracteristicilor generale, a categoriei de importanță și a gradului de risc asociat barajelor – NTLH – 036”, aprobată prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 147 din 21.02.2002. Deținătorii sau administratorii de baraje transmit datele la Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor, împreună cu fișa de evidență a barajului. Se precizează procedura de declarare publică a listei cu caracteristicile generale, a categoriei de importanță și a gradului de risc asociat barajelor, precum și a listei barajelor cu risc sporit.
12. “Instructiuni de organizare si functionare a comisiilor de avizare a documentatiilor de evaluare a starii de siguranta in exploatare a barajelor – NTLH – 040”, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și protecției mediului nr. 105 din 22 aprilie 2003.
“Procedura de atestare a personalului de exploatare calificat al micilor acumulari cu folosinta piscicola, de agrement sau de interes local, din categoriile C si D – NTLH –025”, conform prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2005, aprobata cu modificari si compeltari prin Legea nr. 13/2006.
Atestarea personalului de exploatare al micilor acumulari se va face de catre Comisiile de atestare care vor functiona pe langa Administratia Nationala “Apele Romane”, la nivelul Directiilor de ape organizate pe bazine hidrografice Solicitantul trebuie sa depuna o cerere la Directia de ape a ANAR, de pe raza teritoriala din care face parte acumularea , prin care solicita atestarea;
Se intocmeste un dosar care va cuprinde:
cererea tip de solicitare a testarii;
curriculum vitae al solicitantului
copie dupa diploma de studii;
copie dupa certificatul de absolvire a cursurilor in domeniul hidrotehnic;
copie dupa cartea de munca sau adeverinta de vechime;
cazier judiciar;
chitanta de achitare a tarifului pentru obtinerea atestatului .
In vederea atestarii, solicitantul – persoana fizica, denumit in continuare solicitant, trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa aiba studii medii liceale, absolvite cu diploma;
b) sa fie absolvent al unui curs de pregatire de scurta durata in domeniul hidrotehnic, organizat la nivelul directiei de ape;
c) sa aiba o activitate in domeniul gospodaririi apelor de cel putin 3 ani.
Avand in vedere prevederile Ord. 138 si ale procedurii de atestare NTLH – 025 si responsabilitatile care decurg din acestea, A.N. Apele Romane a emis decizia cu nr. 650/14.09.2006 care a reglementat continutul si modul de organizare a acestor cursuri de pregatire de scurta durata in domeniul hidrotehnic.
Dupa absolvirea cursurilor, solicitantii vor fi atestati in cadrul Comisiilor de atestare ce se organizeaza la nivelul fiecarei Directii de ape.
Comisiile se intrunesc de regula trimestrial sau cand exista minim 5 solicitari.
Atestatul se emite pe o perioada de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe perioade de inca 5 ani.
Atestatul isi pierde valabilitatea daca: expira termenul pentru care a fost eliberat; in cazul suspendarii; in cazul anularii.
Atestatul este suspendat daca: posesorul a primit sanctiuni administrative la producerea unor infractiuni; pe perioada in care titularul are o functie care, in conformitate cu prevederile legale, intra in conflict de interese sau in incompatibilitate cu exercitarea activitatii de personal de exploatare; in cazul nerespectarii prevederilor din regulamentul de exploatarea acumularii sau a cerintelor instructiunilor de urmarire a comportarii in timp a barajului; pe perioada suspendarii autorizatiei de gospodarire a apelor si a autorizatiei de functionare in siguranta.
Atestatul se anuleaza in urmatoarele cazuri: in caz de inactivitate a titularului o perioada mai mare de 4 ani; daca persoana este condamnata prin sentinta definitiva pentru fapte comise in exercitarea profesiei; in cazul producerii unor incidente sau accidente la baraje, in functie de gravitatea acestora si de implicarea persoanei atestate.
Suspendarea sau anularea atestatului se face de comisia de atestare, la notificarea fundamentata a angajatorului, a Directiei pentru siguranta barajelor, a Inspectiei de Stat a Apleor din cadrul MMGA si a imputernicitilor acestora.
Personalul de exploatare calificat al micilor acumulari, atestat conform acestei proceduri, raspunde, in conditiile legii pentru activitatea desfasurata, inclusiv pentru consecintele acesteia.
Personalul de exploatare calificat, atestat conform pezentei proceduri nu se poate angaja simultan la mai mult de 3 mici acumulari, inclusiv la cele aflate in cascada.
Acte normative privind Regulamentul de exploatare
Prin art.63 din Legea nr. 107/25 septembrie 1996 modificata si completata de Legea 310/2004 si Legea 112/2006, se specifica :
“Detinatorii de baraje si lacuri de acumulare, precum si de prize pentru alimentari cu apa, cu sau fara baraj, au obligatia sa intocmeasca regulamente de exploatare si sa respecte prevederile acestora. Regulamentele de exploatare fac parte integranta din autorizatia de gospodarire a apelor”
Coordonarea exploatarii lacurilor de acumulare pe bazine hidrografice, indiferent de detinator, se asigura de Administratia Nationala “Apele Romane” in conformitate cu prevederile regulamentelor de exploatare bazinale.
IV. Regulamente de exploatare
Prin ORDINUL 76 din 23 ian. 2006 publicat in M.O. 192 din 01 martie 2006 s-a aprobat:
“Metodologia de elaborare si competentele de avizare si aprobare a regulamentelor de exploatare si a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare (anexa1);
Normele metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinala( anexa 2);
Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare si prizelor de alimentare cu apa (anexa 3);
CAP.I. Regulamentele de exploatare se bazeaza pe:
informatiile si conditiile de exploatare elaborate de proiectanti;
informatiile din cartile tehnice ale constructiilor si din pasapoartele echipamentelor si instalatiilor,
concluziile si recomandarile studiilor privind urmarirea comportarii in timp;
studiile de expertiza asupra starii tehnice si functionale a ansamblului amenajarii;
informatiile studiilor hidrologice si studiilor de gospodarire a apelor;
alte informatii continute in ordinele si dispozitiile tehnice.
CAP.II. Continutul – cadru pentru regulamentele de exploatare
Regulamentele de exploatare cuprind regulile de baza necesare functionarii obiectivelor hidrotehnice dupa perioada de punere in functiune.
Regulamentul de exploatare pentru obiectivul hidrotehnic face parte integranta din autorizatia de gospodarire a apelor pentru obiectivul respectiv.
Respectarea prevederilor regulamentelor de exploatare este obligatorie pentru detinatorii, cu orice titlu, de obiective hidrotehnice sau de amenajari compuse din mai multe obiective hidrotehnice cu functiuni complementare.
CAP.III. Competentele de elaborare si aprobare a regulamentelor de exploatare
Regulamentele de exploatare pentru obiectiv hidrotehnic se elaboreaza de catre detinatorul, cu orice titlu, al obiectivului hidrotehnic sau al amenajarii, persoana fizica sau juridica, ori de unitati specializate si autorizate in studii, proiectare si consultanta pentru constructii hidrotehnice.
a) autoritatea tehnico-operativa din domeniul apelor, respectiv Administratia Nationala "Apele Romane", pentru toate obiectivele hidrotehnice din administrarea proprie, precum si pentru obiectivele hidrotehnice din administrarea altor detinatori;
b) directiile bazinale ale apelor pentru obiectivele hidrotehnice din administrarea altor detinatori;
Inainte de aprobare, regulamentele de exploatare pentru obiective hidrotehnice, precum si cele de exploatare a amenajarilor care cuprind mai multe obiective hidrotehnice se avizeaza la nivelul de competenta imediat inferior.
CAP.IV. Valabilitatea regulamentelor de exploatare
Regulamentul de exploatare pentru un obiectiv hidrotehnic, definit conform art. 1 alin. (2) din prezentul ordin, se analizeaza de catre detinator, in situatii normale la 5 ani de la aprobare, pentru verificarea corespondentei cu realitatea.
Regulamentul de exploatare pentru obiectivul hidrotehnic respectiv isi mentine valabilitatea numai daca la data analizei nu s-au produs modificari in ceea ce priveste rolul si parametrii functionali ai obiectivului hidrotehnic si isi prelungeste valabilitatea prin act scris oficial.
Regulamentele de exploatare a barajelor, lacurilor de acumulare si prizelor pentru alimentari cu apa, cu sau fara baraje, si stabilirea competentelor de elaborare si aprobare a regulamentelor de exploatare bazinale si a programelor de exploatare lunare a lacurilor de acumulare se vor reelabora, adapta sau completa, dupa caz, la expirarea perioadelor de valabilitate conferite de acest ordin.
REGULAMENTUL – CADRU ( Anexa 3) pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare si prizelor de alimentare cu apa
Cuprinde:
A. Instructiuni de utilizare a continutului-cadru
B. Continutul -cadru
B. Continutul cadru
I. Date generale
II. Caracteristici tehnice si constructive
III. Supravegherea comportarii in timp
IV.Sistemul informational pentru exploatare
V. Regimul hidrologic
VI. Regimuri de functionare si reguli de exploatare
VII. Personalul operativ de exploatare
Anexa la regulamentul de exploatare bazinala – Schema de stabilire a deciziei de exploatare
V. Apărarea împotriva inundațiilor
Acest domeniu este reglementat de ordinul comun al MAI (Ordinul nr. 638/12.05.2005) si al MMGA (Ordinul nr. 420/11.05.2006) pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale.
Regulamentul inlocuieste Regulamentul de aparare impotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase si accidentelor la constructiile hidrotehnice, aprobat prin Hotararea Guvernului nr. 638/1999.
Gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale este o activitate de interes national avand in vedere frecventa de producere si dimensiunea efectelor acestor tipuri de risc.
Fac obiectul prezentului regulament urmatoarele tipuri de risc generatoare de situatii de urgenta:
a) inundatii, prin revarsarile naturale ale cursurilor de apa, datorate cresterii debitelor sau blocajelor produse de gheturi, plutitori, aluviuni si avalanse de zapada si prin scurgeri de pe versanti;
b) inundatii provocate de accidente sau avarii la constructiile hidrotehnice;
c) fenomene meteorologice periculoase: ploi torentiale, ninsori abundente, furtuni si viscole, depuneri de gheata, chiciura, polei, ingheturi timpurii sau tarzii, grindina si seceta (hidrologica);
d) poluarile accidentale ale resurselor de apa de suprafata si subterane si poluari marine in zona costiera, numite in continuare "poluari accidentale".
Sunt expuse direct sau indirect acestor tipuri de risc:
populatia, precum si bunurile sale mobile si imobile;
b) obiectivele sociale;
c) capacitatile productive (societati comerciale, platforme industriale, centrale electrice, ferme agrozootehnice, amenajari piscicole, porturi si altele);
d) barajele si alte lucrari hidrotehnice care reprezinta surse de risc in aval, in cazul producerii de accidente;
e) caile de comunicatii rutiere, feroviare si navale, retelele de alimentare cu energie electrica, gaze, sursele si sistemele de alimentare cu apa si canalizare, statiile de tratare si de epurare, retelele de telecomunicatii si altele;
f) mediul natural (ecosisteme acvatice, paduri, terenuri agricole, intravilanul localitatilor si altele).
In sensul prezentului regulament, prin gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale se intelege identificarea si monitorizarea, instiintarea factorilor interesati, avertizarea populatiei, evaluarea, limitarea, inlaturarea sau contracararea factorilor de risc.
Managementul situatiilor de urgenta se realizeaza prin:
masuri preventive
masuri operative urgente de interventie
masuri de reabilitare
Masurile de limitare, inlaturare sau contracarare a efectelor tipurilor de risc prezentate mai sus constituie o obligatie pentru organele administratiei publice centrale si locale cu atributii in acest domeniu si pentru toate persoanele juridice si fizice, cu exceptia persoanelor cu handicap, a batranilor, copiilor si a altor categorii defavorizate.
Detinatorii, cu orice titlu, de baraje si de alte constructii hidrotehnice a caror avariere sau distrugere poate pune in pericol:
populatia si bunurile sale materiale,
obiectivele sociale si capacitatile productive
sau poate aduce prejudicii mediului ambiant, sunt obligati sa le intretina, sa le repare si sa le exploateze corespunzator, sa doteze aceste lucrari cu AMC –urile necesare pentru activitatea de UCC a acestora, sa instaleze sisteme de avertizare-alarmare a populatiei in caz de pericol si sa organizeze activitatea de supraveghere, interventie si reabilitare conform regulamentelor aprobate prin autorizatiile de gospodarire a apelor, a planurilor de aparare impotriva inundatiilor si a celorlalte situatii de risc si a celorlalte documente de reglementare in vigoare.
Persoanele juridice utilizatori de apa, potentialii poluatori, precum si unitatile de gospodarire a apelor, administratiile porturilor maritime si fluviale si ale canalelor navigabile si ceilalti utilizatori de apa au obligatia dotarii cu mijloace specifice de interventie in cazuri de poluari accidentale. Lista potentialilor poluatori se stabileste de catre organele abilitate.
In continuare se prezinta titlurile capitolelor care fac parte din acest regulament:
Capitolul I – Dispozitii generale;
Capitolul II – Organizarea Sistemului national pentru gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructiile hidrotehnice si poluari accidentale;
Capitolul III – Atributiile prefectilor si primarilor pentru aducerea la indeplinire a sarcinilor ce le revin, potrivit legii, in gestionarea situatiilor de urgenta generate de riscurile specifice;
Capitolul IV – Atributiile generale ale persoanelor juridice si ale persoanelor fizice implicate in activitatea de aparare impotriva inundatiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la constructii hidrotehnice si poluarilor accidentale;
Capitolul V – Atributiile autoritatilor administratiei publice centrale care asigura functii de sprijin privind prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale;
Capitolul VI – Atributiile Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, ale Administratiei Nationale "Apele Romane", Institutului National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor si ale Administratiei Nationale de Meteorologie;
Capitolul VII – Dispozitii finale.
Studiu de caz
Noțiuni generale–Amenajarea Barajului Poiana Uzului
Denumirea obiectivului și deținătorul acestuia
Barajul Poiana Uzului este in adminstrarea A.N. “Apele Romane”, Directia Apelor Siret Bacau, exploatarea lucrarii fiind asigurata de Sistemul de Gospodarire a Apelor Bacau.
Prezentarea amplasamentul lucrării
Amenajarea hidrotehnica Poiana Uzului este situata pe cursul de apa Uz, bazinul hidrografic Trotus, cod cadastral 1.69.22., avand barajul amplasat la o distanta de 13 km de varsarea raului Uz in Trotus, la marginea localitatii Darmanesti (sat Salatruc) si la 31 km de izvor. (Fig.1)
Barajul Poiana Uzului figureaza in “Registrul Roman al Marilor Baraje”, iar in “Cadastrul Apelor “ editat de MAPPM in 1992 acumularea Poiana Uzului figureaza in lista principalelor lacuri de acumulare din Romania.
Perioada de executie a fost 1965-1972, iar punerea in functiune a acumularii s-a facut in anul 1972. Umplerea la capacitatea finala a acumularii inceputa in acest an a continuat pana in anul 1974 cand s-a atins nivelul 509,80 mdM. Nivelul maxim in acumularea Poiana Uzului a fost in anul 1978 cand s-a atins practice cota NNR, nivelul 513.40 mdM fata de NNR proiectat 513,50 mdM, fara sa se mentina un palier de stationare pe aceasta cota.
Amplasamentul barajului Poiana Uzului este situat la cca. 70 km pe directia NNV de zona epicentrala Vrancea, zona a carei seismicitate determina aspectul dominant al intregului teritoriu al Romaniei. In conformitate cu noul STAS de zonare seismica a Romaniei (STAS 11 000/1-1991) amplasamentul barajului este situate in macrozona de intensitate I = 71 (unde indicele 1 corespunde unei perioade medii de revenire de 50 de ani ).
Conform normativului P 100 – 1992 , amplasamentul barajului Poiana Uzului se gaseste in zona seismica de calcul D pentru care valoarea coeficientului ks este egala cu 0,16 si perioada de colt Tc = 1 sec.
Fig. 1. Amplasamentul Barajului Poiana Uzului.
Analiza componentelor de mediu pentru amenajarea analizată.
Amenajările hidrotehnice produc impact asupra mediului odată cu modificarea geometriei albiei, a structurii granulometrice și a aspectului curgerii. Aceste modificări produc impact atât asupra zonelor riverane cât și în multe cazuri și în zone mai îndepărtate. Efectele produse de amenajările hidrotehnice asupra mediului pot fi primare care se urmăresc din faza execuției și efecte secundare care se produc în consecința efectelor primare.
Unele efecte pot deveni adevărate riscuri pentru mediul înconjurător prin producerea unor alterări ireversibile.
Efectele amenajărilor hidrotehnice asupra mediului înconjurător pot fi clasificate astfel:
efecte locale care se regăsesc în zona amenajării;
efecte globale – regăsite atât în zona amenajată cât și în aval (în unele cazuri pe tot cursul de apă în aval);
efecte imediate – care se regăsesc odată cu execuția lucrării de amenajare;
efecte pe termen scurt – care pot fi eliminate prin lucrări alternative de renaturare;
efecte pe termen lung – care modifică condițiile hidroclimatice din zonele afectate;
efecte reversibile – când râurile își recapătă morfologia după un timp relativ scurt;
efecte ireversibile – în cazul în care lucrările hidrotehnice modifică substanțial caracteristicile naturale inițiale hidromorfologice și climatice.
Asupra parametrilor fizici specifici albiilor cursurilor de apă amenajările hidrotehnice produc o serie de efecte, astfel:
modificarea lățimii și adâncimii albiilor prin reprofilări, recalibrări, tăieri de coturi, etc;
modificarea lungimii totale a cursurilor de apă prin reprofilări, tăieri de coturi, rectificări, devieri, etc.;
modificarea aspectului albiei prin îndiguiri, reprofilări, recalibrări, etc.;
modificarea pantelor și a vitezelor de scurgere prin regularizări și îndiguiri;
modificarea hidrologiei aplor subterane și suplimentarea acviferelor prin inundari dirijate (altele decât cele produse de viituri);
modificarea habitatelor pentru reproducere, hrană și adăpost pentru fauna piscicolă prin lucrări de reprofilare, rectificare, barare a cursurilor de apă.
Amenajările hidrotehnice produc efect și asupra mediului uman. În unele situații sunt necesare strămutări, renunțări la unele obiective sociale, situri turistice și istorice, arii construite, obiective economice și agricole care afectează anumite comunități și localități.
La proiectarea amenajărilor hidrotehnice trebuie să se analizeze toate aspectele pentru a evita sau a reduce cât de mult posibil efectele negative pe care realizarea acestora le-ar produce asupra mediului înconjurător și implicit asupra mediului uman.
Funcțiunile lucrării
Acumularea Poiana Uzului este o amenajare complexa construita in scopul satisfacerii urmatoarelor folosinte :
folosinta determinanta a acumularii este alimentarea cu apa bruta pentru tratare (se livreaza la statia de tratare Caraboaia – 1,5 m3/s), in vederea alimentarii cu apa potabila a localitatilor din bazinul raului Trotus : Onesti, Comanesti, Tg. Ocna, Darmanesti,etc. , precum si a municipiului Bacau. S-a dat acordul pentru livrarea a 0,8 m3/s catre RAGC Bacau, in momentul punerii in functiune a investitiei “ Alimentare cu apa a municipiului Bacau din acumularea Poiana Uzului”.
producerea de energie electrica prin centrala hidroelectrica de la piciorul aval al barajului – subordonata folosintelor de alimentare cu apa – prin turbina mica de 0,7 MW montata pe aductiunea de apa (Qinstalat = 1.5 m3/s) si prin turbina mare de 3,4 MW (Qinstalat = 6,3 m3/s) in perioadele cu debite deficitare pe raul Trotus, cand se pot face compensari de debite din acumulare.
acumularea nu are functiune de aparare impotriva inundatiilor(nu sunt prevazute prin proiect volume speciale pentru combaterea inundatiilor). Se pot atenua debitele de viitura fara volum de apa retinut in lac ca transa de viitura (atenuare doar in lama deversanta) sau prin atenuarea debitelor de viitura functie de volumul de apa liber in lacul de acumulare corepunzator nivelului de apa rezultat din exploatare existent la aparitia viiturii, sau nivelul de exploatare impus asa cum a fost nivelul normal de retentie derogat (dupa anul 1984) pentru cotele 500,00 mdM sau 505,00mdM in anii anteriori, sau nivelul de exploatare a lacului rezultat din urmarirea ‘parametrului de avertizare”.
Parametrii caracteristici ai lacului de acumulare
Volume caracteristice ( observatii ) :
Volum util =Volum la NNR-Volum la nivel minim de exploatare=87.20 – 1.81=85.39 mil.m3
Volumul corespunzator nivelului maxim 0.01% – 514,30 mdMN (asigurarea de verificare ) nu este calculat in curba de capacitate, aceasta oprindu – se la cota de 513.50 mdMN. Conform expertizei de evaluare a starii de siguranta in exploatare a barajului, acest volum este estimat la 96 milioane mc.
In instructiunile specifice de exploatare ale proiectantului se specifica :
„ Acumularea nu este prevazuta cu volum special pentru combaterea inundatiilor. Dar daca undele de viitura pe raul Uz se produc in perioadele in care lacul este gol, acumularea poate fi utilizata pentru combaterea inundatiilor”.
Caracteristici constructive
Barajul Poiana Uzului este un baraj de greutate din beton cu contraforti ciuperca avand inaltimea maxima 80 m, alcatuit din 33 ploturi de 15 m latime, dintre care 3 in zona racordului la versanti sunt de tip masiv ( ploturile 1,2 si 33 ).
Caracteristici coronament
Coronamentul barajului este carosabil avand imbracaminte asfaltica. Latimea acestuia este de 8 m din care 6 m carosabil si 2 m trotuare laterale, fiecare avand latimea de 1 m.
Lateral de fiecare trotuar s-a prevazut un parapet de beton de 0,90 m inaltime, iar la cele doua extremitati ale coronamentului se afla cate o cabina de paza. La accesele pe coronament sunt montate bariere.
De pe coronament accesul la piciorul barajului este posibil prin doua scari de acces, iar accesul la camera mecanismelor de comanda ale stavilelor clapet se face prin scari executate intre ploturile deversante.
Caracteristici functionale
Capacitatea de descarcare a unei clapete la NNR = 513.50 mdM este de 200 m3/s, iar la nivelul in lac de 514.00 mdM este de 225 m3/s.
Pentru evitarea unor manevre gresite de deschidere a tuturor stavilelor – simultan sau succesiv – se va deconecta alimentarea cu energie electrica a electromagnetilor distribuitoarelor cu sertar ale stavilelor clapeta laterale (nr.1 si nr.2), lasand in stare de functionare – respectiv conectate – electromagnetii distribuitorului cu sertar al stavilei clapeta din mijloc; in caz de necesitate se vor conecta la circuitul de comanda electromagnetii distribuitoarelor celorlalte stavile clapet.
Periodic – saptamanal – chiar daca necesitatile de exploatare nu o cer, se va actiona fiecare stavila, observandu-se modul de functionare al grupului de actionare si al stavilei.
Capacitatea de evacuare a descărcătorului de suprafață (3 stavile)
Echipamentul hidromecanic al golirii de fund
Golirea de fund este realizata din trei fire identice, care sunt prevazute cu urmatoarele componente si instalatii pentru fiecare fir :
Gratarul – este amplasat la intrarea in tubulatura de golire si serveste la retinerea plutitorilor de dimensiuni mai mari decat lumina dintre bare – 124 mm – impiedicandu-i sa intre in tubulatura. Este de forma unei calote sferice fiind alcatuit din bare – din teava rigidizata intre ele si sudate la extremitati pe o flansa circulara ce se fixeaza pe beton.
Are urmatoarele caracteristici :
raza calotei sferice : 2450 mm
lumina intre bare : 124 mm
barele gratarului : teava Dn 76×7 mm, STAS 404-66, OLT 35
numarul barelor : 22 buc.
masa : 800 kg
unghiul calotei sferice : 112o
Trompa golire de fund :
diametrul de intrare : 1500 mm
Instalatia de vane – serveste la inchiderea si deschiderea accesului apei in tubulatura si este formata din 2 vane fluture, identice, cea din amonte fiind organ de siguranta, iar cealalta de exploatare, piesa de legatura si instalatia de by – pass.
Vana fluture VF 150 – 100 consta din urmatoarele elemente componente :
carcasa – o constructie sudata prevazuta cu doua flanse de care se prind piesele de legatura care se asambleaza cu tubulatura. In interior carcasa este prevazuta cu un inel de etansare.
discul – este o piesa turnata care oscileaza in carcasa inchizand sau deschizand vana. La periferie discul este prevazut cu un inel de etansare reglabil.
bratul – este o constructie sudata – fixat pe fusul discului si are rolul de a primi miscarea de la cilindrul de actionare si de a transmite la disc, facandu-l sa oscileze. Pe brat este montata o contragreutate, care asigura mentinerea vanei in pozitia “inchis” sau “deschis”, de asemenea, asigura inchiderea vanei.
Piesa de legatura este compusa dintr-un tronson avand si rol de compensator – care face legatura intre cele doua vane si doua reductii care de asemenea, fac legatura intre vane si tubulatura (by-pass Dn 300 – teava 307 x 9 mm ; by-pass Dn 100 – teava 108 x 4 mm) . Tronsonul si reductiile sunt constructii sudate prevazute cu flanse de legatura.
Instalatia de by-pass este compusa din trei robinete cu sertar pana Af Id-300 si tubulatura. Are rolul de a permite introducerea si evacuarea apei intre cele doua vane.
S-a adoptat sensul de rotatie al vanelor, corespunzator miscarii de deschidere a partii inferioare a discului in sensul curentului de apa prin vana. Prin aceasta solutie depunerile solide, care se formeaza inaintea discului in pozitia “inchis” nu impiedica manevra spre deschidere.
Tubulatura de apa este completata de cea de aerisire – realizata din teava Dn 324 x 9 si montata in aval de grupul de vane ; serveste la introducerea aerului in conducta, in timpul inchiderii oricarei vane.
Caracteristicile tehnice de baza ale vanelor sunt :
presiunea nominala : 100 mCA
debitul calculat : 32.5 m3 /s
diametrul nominal : 1500 mm
moment maxim necesar la deschidere (in curentul apei α ≈ 40o ) ; 16,2 tfm
moment maxim necesar la inchidere ( in curentul apei α ≈ 300 ) : 12 tfm
moment maxim necesar la inchidere ( α ≈ 00 ) : 0,6 tfm
Caracteristici functionale
Capacitatea de evacuare la NNR a unei vane fluture este de 32,5 m3 /s, iar a vanei lamaie este de 25 m3 /s.
La instalatia de vane se va tine seama ca vana din amonte este de siguranta si reparatie – pozitia normala fiind “deschis” , iar cea din aval, de exploatare, pozitia normala a ei fiind “ inchis”. Pe golirea din P19, ambele vane fluture sunt de siguranta – pozitia normala fiind “deschis” , iar vana lamaie este de exploatare, pozitia normala fiind “inchis”. Numai in cazul in care vana de exploatare este scoasa din functiune – fiind defecta – se inchide vana de siguranta; in rest ramane deschisa. Batardoul clopot fiind scos din functiune, la vanele fluture de siguranta (din amonte) se poate interveni numai la lac gol.
Periodic – saptamanal – chiar daca necesitatile de exploatare nu o cer, se va actiona in “gol” fiecare vana, observand modul de functionare al instalatiei de actionare (manevre profilactice).
Capacitatea de evacuare a unei goliri de fund
Identificarea aspectelor de mediu
Principii de abordare a problemelor de impact asupra mediului.
Principiile de abordare a problemelor de impact nu pot fi stabilite a priori, ci sunt de regulă rezultatul unei sinteze generalizate a eperienței existente în domeniu, în care procedeele, metodele și regulile care au condus în majoritatea cazurilor la decizii și acțiuni a căror corectitudine în raport cu așteptările a fost validată de practică, au fost ridicate la rangul de principii.
Rezolvarea corectă a problemelor de impact asupra mediului, în special în domeniul deosebit de complex al amenajărilor hidrotehnice, implică existența unor studii complexe, profunde, interdisciplinare și pe perioade suficient de indelungate, fără de care anticipația și progmoza, oricum aproximative, devin prea puțin credibile.
Fiecare caz și situație constituie un unicat, reutilizarea unor soluții ori procedee fiind permisă numai după o analiză adecvată; generalizarea lor poate fi chiar periculoasă.
Deoarece nici o soluție nu poate satisface în mod ideal și/sau toate egal dezideratele și criteriile, compromisul fiind obligatoriu, este necesară ierarhizarea importanței efectelor și acțiunilor în fiecare situație particulară, astfel încât să se insiste asupra celor mai importante și să fie sacrificate aspectele secundare: principiul pare banal, dar practica arată că adesea interese partizane deturnează sensul corect al analizelor de impact și minimizează sau eludează problemele esențiale, cu consecințe majore.
Este foarte important și de dorit ca luarea deciziilor și alegerea soluțiilor să se facă prin consensul părților interesate, ținând seama în analize de toate părerile, interesele și criteriile exprimate; luarea unor decizii arbitrare poate avea mai târziu, în special pentru proprietarul lucrării, neplacute și grave, având consecințe materiale și morale.
În condițiile unor prognoze în mod obiectiv nesigure și a apariției a unor evenimente neprevăzute, ameliorarea impactului amenajărilor hidrotehnice asupra mediului implică urmărirea efectelor și corectarea măsurilor pe toata durata de existență a amenajării;
Deoarece cea mai mare parte a măsurilor necesare (dar mai cu seamă cele privitoare la concepția lucrărilor) sunt indisolubil legate de detalierea modului de alcatuire a amenajărilor hidrotehnice, imaginarea, alegerea și implementarea soluțiilor și măsurilor de ameliorare a impactului asupra mediului.
Impactul asupra mediului
Ca mijloc de eliminarea sau diminuare a efectelor distructive ale unor fenomene naturale asupra mediului, amenajările hidrotehnice intervin în numeroase forme de situații, direct sau indirect.
Cele mai cunoscute și mai evidente acțiuni protectoare ale amenajărilor hidrotehnice asupra mediului sunt:
diminuarea sau eliminarea viiturilor extraordinare pe râuri, prin atenuarea sau reținerea debitelor naturale în lacurile de acumulare create de baraje;
mentinerea unor debite minimale acceptabile pe râuri și a unei umidități ridicate pe terenurile riverane sau în acvifere;
apărarea împotriva eroziunii sau degradării prin aluvionare a terenurilor riverane, prin lucrări de regularizare și apărare a albiilor minore sau/și majore ale râurilor;
protecția împotriva inundării și zonelor joase ale unor golfuri sau estuare în timpul mareelor înalte sau ca urmare a valurilor de hulă;
protecția plajelor și coastelor marine împotriva inundării și erodării în timpul furtunilor și uraganelor;
eliminarea apei în exces și evitarea inundării unor terenuri sau zone urbane datorită precipitațiilor abundente, prin lucrări de desecare și respectiv canalizare a apelor pluviale.
Concepute și realizate din timpuri vechi în scopul unei utilizări convenabile a apei ca resursă și ca suport al unor activități umane, amenajările hidrotehnice au numeroase și profunde efecte asupra mediului în toată complexitatea sa. O identificare și enumerare exhaustivă a acestora este cu siguranță foarte dificilă deoarece:
variatatea tipurilor de amenajări hidrotehnice este foarte mare și în continua evoluție;
variatatea condițiilor naturale în care sunt amplasate acestea este practic infinită și schimbătoare în timp;
impactul este foarte complex, cu multe forme insidioase sau latente și cu numeroase efecte de ordin superior (într-un lanț de cauzalități succesive și evolutive);
există cu siguranță încă numeroase efecte necunoscute, mai cu seamă dintre cele latente ori de un ordin superior.
O clasificare a efectelor din câteva puncte de vedere principale este cu siguranță necesară și utilă pentru a avea de la început o imagine mai corectă, dar și suficient de cuprinzătoare, a relațiilor posibile dintre amenajările hidrotehnice și mediul înconjurător, ilustrată la nivel foarte general în figura care urmează.
Datorită diversității tipurilor de amenajări hidrotehnice și de condiții de mediu, efectele clasificate reprezintă o mulțime de efecte identificate, posibile; în fiecare caz concret în parte vor apărea numai o parte din acestea, așa cum pot să apară și efecte noi, încă neidentificate și deci necunoscute.
Legat de probabilitatea de apariție și manifestare a unor efecte putem deosebi urmatoarele categorii:
efecte certe, a căror apariție și manifestare, mai devreme sau mai târziu, este sigura, în orice condiții;
efecte probabile, a căror șansa de apariție este mare, în funcție de starea și evoluția condițiilor locale și specifice mediului, adesea instabile și greu de evaluat cu anticipație;
efecte improbabile, dar posibile în anumite condiții și combinații ale elementelor mediului, a căror șansa de realizare este redusă;
efecte necunoscute, fie că sunt imaginabile dar nu pot fi tehnic și științific argumentate din lipsa de cunoștințe, informații și/sau experiență, ceea ce înseamnă că nu ar putea sa apară la un moment dat, eventualitate pentru care trebuie să fim pregătiți, cel puțin din punct de vedere psihologic.
Din punct de vedere al duratei de manifestare se deosebesc:
efecte permanente, a căror acțiune se manifestă continuu nedefinit în timp;
efecte temporare, cu acțiune limitată în timp, fie într-o singură perioadă, fie în mai multe perioade, ce pot apărea ciclic sau întâmplător, condiționat de suprapuneri favorizante de cauze.
În funcție de termenul de manifestare a efectului raportat cu momentul apariției cauzei primare, respectiv cu cel al realizării amenajării hidrotehnice se pot identifica:
efecte imediate, care se manifestă simultan sau după o perioadă foarte scurtă în raport cu instalarea cauzelor;
efecte cu termen de apariție mediu, care apar după câteva luni până la câțiva ani de la instalarea cauzei primare;
efecte cu termen lung de apariție, care apar sau devin observabile după câțiva ani de la realizarea amenajărilor hidrotehnice.
Importanta cantitativă și/sau calitativă a efectelor :
efecte importante, care modifica în mod esențial situația preexistentă, conducând la dispariția unor elemente sau fenomene ale mediului natural ori antropic sau dimpotriva, determinand apariția unor elemente sau fenomene noi, a căror prezența este substanțială și caracterizează mediul studiat;
efecte de importanță medie;
efecte de importanță minoră, care afectează în mică măsură mediul sau produc schimbări ale unor elemente secundare ale acestuia, astfel încât , în ansamblu, situația generală este foarte asemanatoare cu cea originară.
Din punct de vedere al legăturii dintre cauze și efecte:
efecte directe sau de ordinul I, care sunt o consecință directă și imediată a apariției amenajării hidrotehnice;
efecte de ordinul II, care sunt consecințe ale unuia sau mai multor efecte directe;
efecte de ordin superior (III,IV s.a.m.d.) , consecințe ale unuia sau mai multor efecte de ordin inferior;
pseudoefecte, care nu au legături cauzale cu amenajările hidrotehnice, dar sunt în mod eronat atribuite acestora.
Impactul definit ca acțiune și influență asupra mediului este comun și inevitabil pentru toate creațiile și activitățile umane.
Prin urmare, nici în realizarea amenajărilor hidrotehnice nu poate fi pusă problema eliminării și nici măcar a diminuării sensibile a impactului asupra mediului. Singura problemă care poate fi pusă în mod realist și care poate fi rezolvată satisfăcător este cea de a ameliora din punct de vedere calitativ și cantitativ impactul acestor lucrări asupra mediului, cu alte cuvinte, de a obține un impact convenabil, potentind efectele benefice și diminuând sau compensând efectele dăunătoare, ținând seama de prioritățile raționale în protejarea diferitelor elemente ale mediului.
Atimgerea acestui obiectiv este posibilă dacă în procesul de pregătire, proiectare, execuție și exploatare a amenajărilor hidrotehnice, persoanele și instituțiile implicate sunt avizate și conștiente cu privire la impactul asupra mediului, sunt de bună credință și decid sau acționează ținând întotdeauna seama de criterii specifice corespunzătoare.
Un asemene comportament constituie esența a ceea ce numit și înțelegem prin ingineria ecologică a amenajărilor hidrotehnice. Practicarea sa implică competența tehnică și științifică, pluridisciplinaritate și o reală conștiimța civică și socială.
Dificultatea aplicării sale provine legătura dintre măsurile de ameliorare a impactului asupra mediului și concepțiile și soluțiile de proiectare, execuția sau exploatare a amenajărilor hidrotehnice, spre deosebire de alte domenii inginerești în care protecția mediului se reduce adesea la adăugarea unor instalații de depoluare.
La fel ca efectele amenajărilor hidrotehnice asupra mediului, măsurile de ameliorare a impactului sunt o varietate ce exclude orice încercare de inventariere și anliza exhaustivă.
În cele ce urmează prezint o clasificare generală a acestui impact:
a) din punct de vedere al domeniului de impact asupra căruia acționează măsurile, acestea se clasifică (asemenea efectelor) în: funcționale, ecologice, geofizice, economice și sociale.
b) din punct de vedere al relației cu efectele induse de amenajările hidrotehnice asupra mediului, putem deosebi:
măsuri de potențare a efectelor benefice;
măsuri de diminuare a efectelor dăunătoare;
măsuri complementare, care vizează domenii diferite de cel al amenajărilor hidrotehnice, dar care aplicate în zona de amplasare și în legătură cu acestea conduc la ameliorarea impactului (câteva exemple: împăduriri și lucrări antierozionale în bazinul amonte al acumulărilor, eliminarea surselor de poluare a apelor din bazinul hidrografic, alegerea unor extinderi și trasee convenabile pentru drumuri și linii electrice, etc.)
măsuri compensatorii, care acceptând producerea unor efecte dăunătoare, realizează compensarea (măcar parțială) a acestora prin construcții, amenajări sau activități independente de lucrarea principală, cum ar fi de exemplu: construcția de pastravării, amenajări piscicole în viviere în lacurile de acumulare, popularea periodică cu pește din specii valoroase în lacuri sau sectoare de râu afectate sau nu de amenajarea hidrotehnică, plantarea de păduri în compensarea celor tăiate, etc.;
măsuri psiho-sociale, care trebuie să asigure informarea corectă a comunității, a grupurilor sociale direct interesate, a mijloacelor de informare în masă și a organizațiilor politice și administrative asupra amenajărilor hidrotehnice și a efectelor acestora asupra mediului, punând în evidență efectele benefice și daunătoare l nivel local, regional și național sau internaționale, după caz; această categorie de măsuri, inclusiv abilitatea și profesionalismul în derularea lor, poate avea o importanță fundamentală în promovarea și realizarea normală amenajărilor hidrotehnice.
c) Din punct de vedere al etapelor in care se iau masurile in raport cu realizarea amenajărilor hidrotehnice, pot fi deosebite urmatoarele categorii:
măsuri de justificare și verificare a necesității și oportunității realizării investiției, mai cu seamă în raport cu alte posibilități și metode capabile de a satisface aceleași nevoi și utilități; se cunosc situații în care, de exemplu, luarea unor măsuri de micșorare a consumurilor de apă menajeră, industrială s-a dovedit mai ieftină și mai convenabilă în relația cu mediul decât realizarea unor amenajări hidrotehnice care să suplimenteze disponibilul de apă;
măsuri referitoare la concepția lucrărilor, care trebuie să analizeze amplasarea, mărimea și parametri funcționali ai amenajărilor, precum și soluțiile constructive și tehnologice de ansamblu și de detaliu ale obiectivelor componente, astfel încât să se realizeze un echilibru rațional între utilitatea amenajărilor hidrotehnice și impactul lor asupra mediului;
măsuri referitoare la execuția lucrărilor, care sa limiteze efectele dăunătoare asupra mediului (poluare, defrișări, halde de steril, braconaj, etc.) și să asigure o refacere cât mai rapidă și completă a mediului natural după închiderea lucrărilor;
măsuri referitoare la exploatarea lucrărilor, care să asigure corelarea regimului de exploatare cu necesitățile ameliorării impactului asupra mediului înconjurător și să contribuie la instaurarea cât mai rapidă a unui echilibru ecologic stabil și convenabil;
măsuri de corecție pentru ameliorarea efectelor neprevăzute sau subestimate, care se iau în perioada de exploatare a lucrărilor hidrotehnice, pe baza observațiilor sistematice, a studiilor de specialitate și analizelor de impact și care pot conduce la reproiectarea și modificarea construcțiilor sau a regimului de exploatare (uneori sunt necesare noi investiții pentru lucrări corective);
măsuri referitoare la dezafectarea și/sau abandonarea lucrărilor, strict necesare în astfel de situații, fără de care amenajările hidrotehnice abandonate pot deveni sursa unor grave evoluții în starea mediului sau a unor accidente urmate de inundații, cu tot setul de consecințe posibile.
Monitorizarea factorilor de mediu
Observatii asupra elementelor de beton
Fenomenele urmarite cu precadere la aceste elemente sunt :
– starea suprafetei betonului, degradari caracteristice efectului inghet – dezghet; fisuri, caracterul acestora, degradari ale suprafetei deversante;
– miscari in rosturi si fisuri, exfolieri, rupturi ale bavurilor;
– aparitia de infiltratii prin rosturi, fisuri, prin beton; eventuale depuneri produse de apa de infiltratie;
– semne exterioare ale unei modificari a regimului de etansare si de drenaj: depuneri de calcita, de material granular fin etc. in jurul forajelor de drenaj, nivelul apei care depaseste amenajarile pentru scurgere initiale;
– starea disipatorilor de energie
Observatii asupra lacului si a versantilor acestuia
Cuveta lacului nu poate avea decat o influenta limitata asupra sigurantei barajului. In afara umerilor a caror stabilitate poate influenta direct stabilitatea barajului sau a descarcatorilor acestuia, inclusiv a golirilor de fund, poate exista pericolul unei eventuale alunecari de mare amploare a versantilor care sa duca la deversarea barajului.
Stabilitatea versantilor acumularii prezinta si interese indirecte: siguranta cailor de comunicatie din zona, a liniilor de transport a energiei electrice si a liniilor telefonice, sunt elemente poate secundare dar care intra in evaluarea riscului prezentat de baraj.
Suprafata cuvetei este examinata pentru a determina eventuale doline, scufundari, eroziuni ale taluzurilor naturale, etc. Sunt notate colmatarile anormale, care ar putea influenta sarcina aplicata pe baraj sau ar putea bloca accesul la evacuatori sau la organele de golire.
Observatii asupra zonelor aval
Zonele aval sunt examinate in special pentru a observa eventuale evolutii ale panzei freatice. Se urmaresc deci captarile de apa, fantani, izvoare vegetatia, etc.
Observatii asupra echipamentelor hidromecanice
Din categoria echipamentelor hidromecanice fac parte toate instalatiile care asigura controlul nivelurilor si evacuarea debitelor din acumulare :
– instalatii de retentie si reglaj (vane, stavile, clapete);
– mecanismele de actionare ale acestora (electromecanice, hidraulice, etc.);
– instalatii de protectie a accesului la evacuatori (gratare, lanturi de plutitori, etc) precum si instalatiile de curatire aferente;
– instaltiile de punere la uscat pentru revizie (batardouri, vane, clopote, etc.)
Echipamentul hidromecanic este un factor determinant al riscului prezentat de constructiile hidrotehnice si din aceasta cauza el constituie un punct important in programul de supraveghere.
Observatii asupra dispozitivelor de masura
– starea generala a dispozitivelor;
– protectia anticoroziva, marcarea codului de recunoastere;
– verificare corectei functionari.
Observatii vizuale postseism
Inspectia post seism se efectueaza obligatoriu dupa orice seism care in amplasamentul barajului este perceput ca un cutremur cu intensitate 4 pe scara Mercalli si consta in principal din :
– se face o examinare vizuala completa a barajului;
– in cazul unei deteriorari care poate sa provoace cresterea debitului in aval se declanseaza starea de alarma
Concluzii.
Având în vedere că resursa de apă este variabilă atât în timp cât și în spațiu, inovația a dus la apariția amenajărilor hidrotehnice ce au funcții multiple. Cele mai importante sunt cele de gestionare a resursei de apă (stocare și redistribuire în timp a volumelor de apă în funcție de necesități) și cele cu rol în apărarea împotriva inundatțiilor.
Efectelele produse asupra mediului sunt numeroase și profunde, atât benefice cât și negative și afectează toate componentele mediului (relief, climă, vegetație, faună). Efectele pozitive sunt cele cu referire la domeniul socio-economic prin producerea de energie electică, asigurarea cu apă a utilizatorilor casnici și industriali, irigarea terenurilor agricole. Efectele negative se resimt în componenetele mediului prin modificarea regimului natural de curgere, modificarea albiilor, dispariția unor specii de plante și animale.
Amenajările hidrotehnice modifică în mod semnificativ atât morfologia zonei, profilul longitudinal si regimul de curgere al apei.
Prin construcția barajului se realizează ridicarea nivelului apei și inundarea zonelor limitrofe albiei. Prin crearea lacului de acumulare transportul aluviunilor, târâte sau în suspensie, se oprește începând de la coada lacului (zona modificării regimului vitezelor).
Acest fapt conduce la colmatarea lacului, iar în cazul lacurilor cu adâncime mai mică, chiar la crearea de zone deltaice (înmlăștiniri).
Procesul de colmatare este accelerat în cazul inundațiilor, care tranzitează un debit solid în suspensie și târât foarte mare, plus cantitățile de aluviuni depozitate în zonele de confluență, care la un debit normal nu erau tranzitabile.
Erodarea malurilor lacurilor se datorată valurilor în zona cu versanți ușor erodabili sau cu panta mai mare decât cea natural. Pentru acumularile din cascada Argeșului mijlociu una din problemele principale o constituie reducerea volumelor acestora, ca rezultat al proceselor intense de colmatare.
Oprirea sau reducerea importantă a transportului debitului solid datorată lacului, duce la defluarea în aval a unui debit de apă relativ curată, cu o putere de erodare crescută, care nu mai este în echilibru cu albia existentă. Astfel patul albiei aval de lac va fi erodat progresiv, până când se va reface echilibrul dintre panta patului albiei și noul transport solid.
De asemenea oprirea transportului solid poate produce un dezechilibru serios unde eroziunea naturală nu mai este compensată de depunerile datorate transportului solid.
Bibliografie.
IMPACTUL AMENAJĂRILOR HIDROTEHNICE ASUPRA MEDIULUI PE VALEA ARGEȘULUI (PÂNĂ LA GOLEȘTI) – Laura Ana MITITELU (Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Pitești, România);
http://www.didactic.ro;
Impactul construcțiilor hidrotehnice asupra mediului (2) – Dr. Ing. Cornel Florea-Gabrian;
Bibliografie.
IMPACTUL AMENAJĂRILOR HIDROTEHNICE ASUPRA MEDIULUI PE VALEA ARGEȘULUI (PÂNĂ LA GOLEȘTI) – Laura Ana MITITELU (Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, Pitești, România);
http://www.didactic.ro;
Impactul construcțiilor hidrotehnice asupra mediului (2) – Dr. Ing. Cornel Florea-Gabrian;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Ecologic al (ID: 121493)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.