Impactul Divortului Parental Asupra Preadolescentilor
Impactul divorțului parental asupra preadolescenților
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. Abordări teoretice ale problemei divorțului în literatura de specialitate
Delimitări conceptuale ale noțiunii de divorț
1.2. Cauze ale divorțului
1.3. Tipuri de divorț
1.4.Efectele divorțului parental asupra preadolescenților
Capitolul 2. Analiza rezultatelor cercetării empirice privind influențele divorțului parental asupra preadolescenților
2.1. Metodologia desfășurării experimentului de constatare
2.2. Analiza și interpretarea datelor experimentale obținute
Capitolul 3. Dezvoltarea unor calități de personalitate și a sferei afective ale preadolescenților din familii divorțate
3.1. Scopul, ipoteza și principiile programului – proiect de intervenție psihologică
3.2. Caracterizarea generală a programului – proiect de intervenție psihologică
Concluzii
Bibliografie
Introducere
Actualitatea lucrării este determinată de efectele negative ale divorțului asupra personalității preadolescentului, fapt ce perturbă vizibil procesul instructiv – educativ dar și climatul dintre elevi și profesori, și luând în considerare capacitatea de intervenție a cadrelor didactice dar în special a psihologilor școlari (prin implementarea unor programe de prevenție și intervenție în cadrul școlarilor de nivel primar), am urmărit stabilirea modalităților de influență a divorțurilor asupra preadolescenților, prin intermediul caracteristicilor de personalitate a acestora.
Familia reprezintă prima și cea mai importantă instituție socială cu rol deosebit în educarea copilului. Rolul ei ca factor socializator este pe larg analizat în literatura de specialitate, dar, în această lucrare vom prezenta câteva concluzii în legătură cu influența divorțului aspra personalității preadolescentului. Această situație impune astăzi, mai mult ca oricând, creșterea responsabilității familiei în activitatea educativa în vederea integrării eficiente a copilului în viata sociala si cooperarea familiei cu școala si cu celelalte instituții sociale educative pentru reușita acestei activități.
Climatul familial menționat explicitează într-o măsură importantă eșecul social al tinerilor. Lipsa susținerii familiale, funcționarea defectuoasă a parteneriatului școală-familie, atmosfera tensionată din familie constituie factori care acționează conjugat în favoarea unui comportament delincvent.
Realizarea și menținerea solidarității și stabilității familiale au loc în mod diferit. Unele familii nu reușesc să stabilească relații de solidaritate, altele nu-și pot menține solidaritatea realizată, iar altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații, șansele de disoluție a familiei sunt mari. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp, probleme individuale și sociale atât la nivelul condiționărilor lor, cât și la nivelul efectelor pe care le au.
În societățile europene, datele statistice arată că familia este în prezent mai puțin stabilă decât era cu câteva decenii în urmă, a crescut rata divorțialității și a scăzut durata medie de conviețuire a unui cuplu, astfel, familia a intrat într-o lungă perioadă de criză.
Separarea de partener sau de familie este o situație din ce în ce mai des întâlnită în societatea noastră. Deși pare a se banaliza prin frecvența de care dă dovadă, părăsirea, fie că este ilegală sau legală, prin divorț, antrenează o mulțime de efecte psihologice negative asupra membrilor familiei și asupra familiei care mai rămâne în urma acestui eveniment.
Despărțirea partenerilor și desfacerea actului de căsătorie sunt precedate de o lungă acumulare de insuccese și insatisfacții ale cuplului și grupului familial în ansamblu, de alterarea progresivă a funcțiilor sale, de apariția unor stări de tensiune și instabilitate afectivă între soți, de diminuarea sentimentelor de dragoste, fidelitate și atașament, neîndeplinirea obligațiilor morale și legale asumate reciproc, multiplicarea conflictelor, intervenția unor manifestări morale și afective contrare celor care au existat în momentul încheierii căsătoriei etc.
Lipsa relațiilor afective dintre părinți și tineri influențează, în cea mai mare măsură, formarea și structurarea personalității tinerilor, lipsa lor, la fel ca și relațiile conflictuale, conducând cel mai adesea la apariția sentimentului de singurătate, neliniște sau „înstrăinare”, la scăderea toleranței la frustrație și la creșterea predispozițiilor tânărului spre agresivitate.
Oricât de mult ar fi dorit divorțul, el induce o serie de consecințe psihologice, morale, materiale asupra partenerilor și asupra familiei implicate în divorț.
Divorțul are de multe ori efecte negative asupra minorului afectând echilibrul psihic al acestuia.
Divorțul determină pentru membrii familiei importante consecințe pe plan economic, social, psihic și juridic.
Toate acestea denotă actualitatea cercetării.
Scopul cercetării: studierea particularităților de personalitate și a stărilor emotive ale preadolescenților din familii divorțate.
Ipoteza cercetării: Divorțul parental are influențe negative asupra personalității și a stărilor emoționale ale preadolescenților.
În vederea realizării scopului ne-am propus următoarele obiective:
Analiza literaturii de specialitate.
Elaborarea metodologiei cercetării.
Efectuarea cercetării empirice.
Analiza și interpretarea datelor obținute în urma cercetării.
Elaborarea concluziilor generale.
Metodele de cercetare:
Testul 16 PF Cattel
Testul Spilbengher
Testul autoaprecierii imaginii de sine.
Baza experimentală: Eșantionul a fost format din 50 preadolescenți: 25 din familii divorțate și 25 din familii complete cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, de la liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, orașul Chișinău.
Structura lucrării: Lucrarea este constituită din introducere, două capitole, încheiere, bibliografie.
Capitolul I. Abordări teoretice ale problemei divorțului în literatura de specialitate
1.1. Delimitări conceptuale ale noțiunii de divorț
Conceptul divorțului se regăsește încă din antichitate, fiind pe deplin dezvoltat în Grecia Antica. Astfel, o persoană putea divorța doar cu acceptul unui magistrat, căruia trebuia să îi prezinte motivele deciziei sale. Dacă motivele erau considerate suficiente, magistratul îi permitea celui interesat să realizeze divorțul și separarea.
Dacă în Roma Antică renunțarea la căsătorie era posibilă pentru toți cei dornici în acest sens, creștinarea Imperiului Roman a adus restricții și interdicții privind divorțul, începând cu Împăratul Constantin.
De-a lungul timpului, restricționarea și interzicerea divorțului și separării au consacrat perioade întregi în care familiile erau obligate să continue să existe chiar dacă condițiile reale făceau acest lucru imposibil în mediul normal, societatea ajungând în ultima perioadă să îl reincludă în cadrul procedurilor civile.
Trebuie menționat că în timp ce în țara noastră divorțul este permis, în anumite condiții motivate mai mult sau mai puțin, în alte țări și în prezent acesta este interzis, nu este prevăzut sau este mult îngreunat. [5]
Cu toate acestea tranziția sau modernitatea aduce după sine și un șir de dificultăți: milioane de oameni găsesc diversitatea crescândă copleșitoare mai curând de cât avantajoasă. In loc să se simtă eliberați suferă din cauza excesului de posibilități de alegere și sunt răniți, înrăiți și confundați într-o tristețe și o singurătate pe care însuși multitudinea de opțiuni le intensifică.
Astfel, cuplul modern devine instabil și de cele mai multe ori culminează cu divorțul – fenomen care reprezintă un pericol enorm pentru familia modernă și care în prezent poate fi obținut fără nici o motivație sau în baza celui mai răspândit motiv „incompatibilitate".
Constituind cea mai veche dintre instituțiile create de om de-a lungul existenței sale social-istorice, familia reprezintă o formă de comunicare umană ale cărei relații între membrii săi, de esență natural-biologică, spiritual-afectivă și moral-juridică, permit continuitatea speciei umane și evoluția societății. Studiul familiei s-a impus ca necesitate în epoca modernă, deși preocupările în acest sens sunt foarte vechi, iar multiplele definiții date până acum familiei au încercat să evidențieze o serie de aspecte atât de ordin structural cât și funcțional. Familia este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soț, soție și copiii născuți din unirea lor pe care-i unesc drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale (Voinea Maria, ,,Psihologia familiei” , București, Edit. Universității București, 1996, pag.2-4.).
În prezent familia și-a pierdut mult din caracterul său de instituție socială, cuplul familial fiind mai mult interesat de satisfacerea propriilor interese și mai puțin de realizarea funcțiilor care îi sunt atribuite instituției familiale. Dificultățile de relaționare pot apărea de exemplu, atunci când unul dintre soți insistă în urmărirea propriilor scopuri, lăsând în urmă scopurile diadei ca întreg.
Acest subsistem poate deveni un refugiu față de stresul extern, și o matrice pentru contactul cu alte sisteme sociale. El poate stimula învățarea, creativitatea și creșterea, ceea ce poate duce la acomodarea reciprocă, adică la susținerea aspectelor pozitive ale partenerului și la actualizarea aspectelor creative ale acestuia, aspecte ce erau inactive până atunci (Bandiu Dan A., Rădulescu Sorin M.,Voicu Marin, ,, Adolescenții și familia, București , Editura Științifică și Enciclopedică, 2000, pag. 39).
Subsistemul marital are nevoie și de protecție față de cerințele și nevoile altor sisteme, mai ales în situația cuplurilor cu copii, pentru a-și oferi unul altuia suport emoțional.
Plecând din acest punct de vedere și de la schimbările care deja sunt mult prea evidente astăzi, se poate spune că rata divorțialității crește din an în an. Și dacă în trecut cuplurile nefericite rămâneau să trăiască împreună doar de dragul copiilor, astăzi se crede că mai bine copiii să aibă părinții divorțați decât să fie nevoiți să trăiască într-o familie unde persistă conflicte. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, divorțul înseamnă desfacerea pe cale legală a unei căsătorii și provine din latinescul divorțium sau francezul divorce.
Aproape întotdeauna divorțul este punctul final al unei neînțelegeri conjugale grave ale cărei origine poate fi sexuală, caracterială sau culturală.
Dacă consultăm mai multe dicționare, observăm că divorțul reprezintă separația legală a relațiilor și intimităților afective sau separarea responsabilităților morale care rezultă din căsătorie. Din punct de vedere juridic, divorțul este desfacerea căsătoriei în timpul vieții soților, fie printr-o hotărâre judecătorească pronunțată pentru motive temeinice care fac imposibilă continuarea căsătoriei, fie în baza acordului de voință a soților.
Lisa Parkinson, definea divorțul ca un “complex psihosocial în aceeași măsură în care este un proces juridic”. Ea identifică șase dimensiuni ale experienței de divorț: emoțională, legală, economică, parentală, comunitară și psihologică. Cuplurile aflate în divorț pot să se confrunte cu probleme din toate aceste domenii în același timp, iar conflictul poate să se răspândească repede dintr-un domeniu în altul. Unele cupluri nu poate să-și ofere unul altuia intimitatea și distanța de care amândoi au nevoie în momente diferite și grade diferite. Aceste probleme pot duce la o înstrăinare, iar înstrăinarea poate duce până la o despărțire permanentă. Incapacitatea de a tolera schimbarea și dezvoltarea unuia dintre parteneri poate produce un divorț emoțional, fie că este sau nu însoțit de un divorț legal.[16]
Conflictul cu privire la terminarea căsătoriei este asociat cu dispute cu privire la alte probleme și cu o proastă adaptare postdivorț. Un indicator foarte des citat al unui divorț dificil, și poate singurul, este nerăbdarea unuia că, parentală, comunitară și psihologică. Cuplurile aflate în divorț pot să se confrunte cu probleme din toate aceste domenii în același timp, iar conflictul poate să se răspândească repede dintr-un domeniu în altul. Unele cupluri nu poate să-și ofere unul altuia intimitatea și distanța de care amândoi au nevoie în momente diferite și grade diferite. Aceste probleme pot duce la o înstrăinare, iar înstrăinarea poate duce până la o despărțire permanentă. Incapacitatea de a tolera schimbarea și dezvoltarea unuia dintre parteneri poate produce un divorț emoțional, fie că este sau nu însoțit de un divorț legal.[16]
Conflictul cu privire la terminarea căsătoriei este asociat cu dispute cu privire la alte probleme și cu o proastă adaptare postdivorț. Un indicator foarte des citat al unui divorț dificil, și poate singurul, este nerăbdarea unuia dintre soți de a termina căsnicia cuplată cu lipsa de dorință a celuilalt. Negarea faptului că și căsnicia este terminată, adesea contribuie la menținerea conflictului, de vreme ce chiar și o luptă aprigă este preferabilă variantei de a lăsa partenerul să plece. Cel care pleacă la rândul său, se poate comporta cotradictoriu, în modalități care sugerează că are unele dubii cu privire la terminarea definitivă a relației. Această ambivalență poate cuprinde nu numi cuplul care divorțează, ci și copiii, noii parteneri.
Partenerii la care persistă suferința provocată de pierderea partenerului au deseori dificultăți în implicarea în relații și activități, fie ele noi sau obișnuite. De multe ori ei trebuie să învețe să se descurce fără a mai depinde de altcineva, ceea ce este foarte greu, dacă nu chiar imposibil pentru cei care nu au mai cunoscut un alt model de trai. Aceasta implică autocunoașterea și autovalorizarea ca ființă umană interdependentă, care reușește să-și fie autosuficientă cu sau fără ajutor de la prieteni sau rude. Pentru divorțați, aceasta înseamnă a învăța să se descurce cu problemele practice de care până atunci se ocupa fostul partener. [4]
Divorțialitatea este un fenomen demografic ce exprimă intensitatea divorțurilor într-o populație sau în anumite subdiviziuni ale ei ( Dicționarului de Sociologie, pag.183, Editura Babel din București, autori Catalin Zamfir si Lazar Vlasceanu) . În prezent există o tendință de sporire a divorțialității, fapt pentru care se cere studierea atenta a acestui fenomen și a factorilor care o produc (urbanizarea, modificări în funcțiile familiei, creșterea gradului de emancipare a femeii, scăderea influentei religiei și a altor elemente legate de tradiție, schimbări în atitudinea oamenilor față de căsătorie, creșterea duratei căsătoriei ca urmare a sporirii speranței de viață etc.).
Divorțul este un proces adesea traumatizant ce se desfășoară în mai multe etape:
1.. Disoluția și eroziunea. Primul indicator al disoluției căsătoriei este manifestarea insatisfacției față de convețuirea în cuplu. De obicei, primele semne de insatisfacție invocate de parteneri sunt aproximativ aceleași: infidelitate, agresivitate verbală, conflicte valorice. Femeile invocă mai des agresivitatea fizică și alcoolismul soților, iar bărbații mai frecvent insatisfacție sexuală și lipsa de afectivitate. Cuplurile cu o durată mai lungă de existență și persoanele cu nivel mai ridicat invocă mai frecvent dificultățile de comunicare și absența prieteniei. In prima fază, partenerul își trăiește de unul singur propria insatisfacție sau discută cu rudele, prietenii. De fapt această etapă este același divorț emoțional, perioadă în care unele cupluri reușesc să ajungă la o înțelegere mai ușor, altele încearcă să caute liniștea implicându-se în alte activități.
2. Separarea premergătoare a divorțului. Majoritatea disoluțiilor sunt însoțite de separare, cu toate că nu poate conduce la divorț. Separarea se realizează în funcție de anumite aspecte independente de relațiile dintre parteneri: nivelul veniturilor, posibilitatea de a găsi o locuință, etc. O consecință firească a stărilor conflictuale o reprezintă încetarea relațiilor sexuale.
3. Disoluția legală. Se realizează cu participarea statului și este forma definitivă a rupturii relației conjugale, consfințirea juridică a acestei stări de fapt. Legăturile care au unit soții prin căsătorie vor înceta odată cu divorțul, cei doi parteneri devin foști soți. Divorțul duce la încetarea relațiilor de familie, la distorsiunea legăturii parentale, la pierderea sau determinarea unor funcții de familie.
4. Acomodarea în perioada de după divorț – după disoluția căsătoriei, foștii soți trebuie să se adapteze unui nou stil de viață: viața într-o locuință și o nouă vecinătate, stabilirea de noi relații și prietenii, refacerea în urma stresului provocat de divorț, etc. [13]
Autorul Ion Mihăilescu distinge următoarele etape ale disoluției familiei [15]:
Stările conflictuale și eroziunea
Acestea pot apărea mai devreme sau mai târziu având efecte de disoluție și eroziune a vieții conjugale prin manifestarea satisfacției față de conviețuirea în cuplu. Femeile invocă: alcoolismul soților, agresivitatea fizică, lipsa de comunicare. Bărbații invocă: lipsa de afecțiune și înțelegere, agresivitatea verbală și infidelitatea.
Încetarea relațiilor sexuale
Este o urmare firească a stărilor conflictuale și o cale spre separare sau divorț. Toate cazurile de separare duc la divorț.
Disoluția legală
Este forma definitivă a ruperii relației conjugale, consfințirea juridică a acestei stări de fapt.
Divorțul antrenează modificări la nivelul tuturor funcțiilor familiei. Funcțiile economice și funcțiile de socializare cunosc o restructurare de cele mai multe ori negativă. Disfuncțiile din familie se reflectă în egală măsură asupra soților, asupra copiilor și asupra relațiilor familiei cu mediul exterior.
De cele mai multe ori, divorțul este urmat de tensiuni, conflicte, frustrări și insatisfacții care pot duce la violența fizică, crimă sau sinucidere.
Totodată putem vorbi despre divorț ca despre un fenomen ambivalent, ceea ce înseamnă că nu totdeauna el va fi însoțit doar de stres psihic, dificultățile economice sau altele, dar din contra el rezolvă o serie de dificultăți (înlăturarea conflictelor și tensiunilor familiale, atenuează traumatizarea copiilor va urmare disputelor dintre părinți). Totul depinde de făptui dacă părinții sunt capabili să ia decizii împreună cât mai mult timp cu putință. Rezolvarea problemelor în comun îi ajută pe parteneri să depășească prăpastia dintre ei. [17]
Divorțul are ca efect pierderea funcției psiho-afective a familiei, stabilirea sau ruperea relațiilor formale și informale ale partenerilor. O serie de teorii psihologice afirmă că socializarea este un proces de maturizare progresivă a normelor și a valorilor, a modului de a interacționa cu ceilalți. În procesul de maturizare progresivă comportamentele și atitudinile părinților, complementare cu ale altor persoane din mediu apropiat, reprezintă experiențe de socializare decisive pentru evoluția ulterioară a copilului. În mod ideal familia ar trebui să îndeplinească toate funcțiile, însă în realitate aceste funcții sunt îndeplinite diferit. În urma rupturii, capacitatea de a exercita adecvat sarcina de părinte este puternic diminuată, părinții comunică mai puțin bine cu copiii, sunt mai puțin afectuoși, le controlează mai puțin bine comportamentul.
Un alt aspect ce ține de divorț este acela că în fiecare societate, legislația familiei cuprinde reglementări specifice privitoare la disoluția cuplurilor. Instituția juridică a divorțului reprezintă forma legală de desfacere a căsătoriei sau desfacerea căsătoriei prin hotărâre judecătorească. [10]
Trebuie de menționat că, schimbările petrecute în modelele familiale, și în comportamentul familial, nu privesc numai pe cei implicați în relațiile familiale, ci ele prezintă un interes pentru societate în întregul ei.
După cum observăm motivele formării unei familii numai sânt acele de dragoste, nevoia de familie, nașterea și procreare familiei, satisfacerea nevoilor de comunicare, ci fuga de constrângerile parentale, siguranța financiară, satisfacția necesităților biologice, care iau o amploare mai mare în perioada contemporană.
Totodată, căsătoria poate fi nu numai o sursă de bucurie, dar și de probleme seroase. Asumându-ne o asemenea responsabilitate, trebuie să fim bine pregătiți. Trebuie ca soții să se maturizeze și să crească împreună, să fie parteneri și să se susțină reciproc în clipele grele. Experiența comună îmbogățește căsnicia, o face mai profundă și mai fericită. Nu putem avea o atitudine ușuratică față de căsnicie.
1.2. Cauze ale divorțului
Deși divorțul are implicații psihosociale semnificative, mai ales atunci când există copii, în ultimii ani există o facilitate a divorțului la nivelul întregii planete (mai ales în occident) motivele ajungerii la divorț fiind multiple: de la cauze «obiective» (adulter, boala psihică, închisoare pe viață etc.), din vina unuia dintre soți ("nu se ocupa de gospodărie", "lipsește mult de acasă", "nu aduce bani" etc.), din vina ambilor soți (nu se mai înțeleg), culminând cu așa-numitul divorț "ăaăa vină", în care nu trebuie dovedită nici o vină de către nici o parte. Deși concepția despre divorț s-a schimbat mult în societatea contemporană, divorțul ne mai apărând ca un eșec, ci ca o soluție și un început pentru o viață mai bună (consecințe pozitive). Realitatea dovedește ca acesta are și multe consecințe negative. Consecințele negative pot fi atât la nivelul celor doi partener, cât și asupra copiilor.
Diversitatea de cauze care dau naștere divorțului este discutată destul de frecvent în literatura de specialitate.
Astfel, autorul Ion Mihăilescu clasifică factorii care pot genera divorțul în două grupe [15]:
Factori interni ce pot genera divorțul
Experiența premaritală a partenerilor și atitudinea lor reciprocă față de aceasta. Diferențele mari de experiență premaritală constituie un factor puternic ce împiedică realizarea solidarității familiale.
Motivația căsătoriei și modul de încheiere a căsătoriei (căsătorii motivate de avantaje economice, sociale sau căsătorii impuse).
Vârsta la căsătorie și diferențele de vârstă între soți.
Heterogenitatea cuplului familial in raport cu mediul de proveniență al soților, nivelul de instrucție, profesiunea, trăsăturile psihice și temperamentale.
Poziția femeii în societate și în familie. Dacă soția este dependentă din punct de vedere economic față de soț, divorțialitatea este scăzută. Dacă ea este independentă din punct de vedere economic nu mai acceptă unele relații familiale și astfel cuplul se îndreaptă spre divorț.
Incompatibilități psihice și temperamentale ale partenerilor.
Insatisfacții emoțional-afective și sexuale.
Infidelitatea.
Comportamentele agresive.
Alcoolismul unuia dintre parteneri.
Factori externi care pot genera divorțul
Apariția și menținerea unor dezechilibre demografice între numărul femeilor și numărul bărbaților într-o anumită zonă sau colectivitate.
Creșterea volumului migrațiilor și urbanizarea.
Diminuarea controlului social care duce la aprecierea că viața de familie este o problemă strict personală.
Condițiile economice generale pot favoriza indirect disoluția unor cupluri.
Factorii externi care favorizează disoluția solidarității familiale nu produc aceste efecte decât dacă acțiune lor se combină cu cea a unor factori din interiorul familiei.
Motivația divorțurilor este diferențiată în funcție de categoria socială. Inițiativa feminină (care e majoritatea în divorțuri ) invocă, în cazul muncitoarelor, alcoolismul și violența ( care reprezintă motive reale, serioase), pe rând femeile din categoriile favorizate invocă incompatibilitatea de caracter (ceea ce este de multe ori un motiv inventat, caracteristic divorțului consensual ).
Pentru muncitoare, reticența față de divorț e mai mare ( fiind conștiente de dificultățile vieții fără sprijinul soțului ), dar procedura e mai dură, mai conflictuală și ruptura între soți mai radicală, în cazul intelectualelor, procedura mai consensuală duce la contacte mai frecvente între divorțați.
Autorul Georgeta Ghebrea invocă așa cauză a divorțului cum ar fi reevaluarea valorilor familiilor contemporane [8].
In trecut opinia publică condamna persoanele incapabile să mențină unitatea familiei, pe când în prezent majoritatea populației tratează acest fenomen ca pe ceva firesc, natura.
Printre cauzele principale ce duc la divorțul familiilor tinere autorul Stanciulescu E. evidențiază [7]:
Insuficiența cunoașterii reciproce a soților;
Concepții diferite cu privire la relațiile de familie;
Diferența mare de vârstă;
Diferențe mari după nivelul de instruire;
Influența nefastă a mediului exterior asupra familiei;
Boli incurabile ale unuia dintre soți;
Comportamentul necorespunzător al unuia sau al ambilor soți în familie (legături extra conjugale, alcoolism, brutalități…) etc.
În opinia autorului Ghiddens A. cauzele cele mai frecvente ale apariției divorțului sunt: emanciparea economică a femeii, industrializarea, modernizarea, schimbarea mentalității despre divorț, infidelitatea, consumul exagerat de alcool, nepotrivirile de caracter etc.
Cuplurile care se căsătoresc astăzi așteaptă să obțină prin căsătorie fericire personală; tocmai de aceea speranțele ridicate se transformă mult mai repede în reproșuri și deziluzii pentru că realitatea nu se potrivește așteptărilor. O altă cauză pare a fi boala, infirmitatea sau șomajul. [11]
Autorul Paladi Gh. evidențiază 10 cauze cele mai evidente ale divorțului [17]:
1.Lipsa de comunicare. O comunicare defectuoasă duce deseori la divorț. Odată ce tinerii au început să locuiască împreună, să aibă aceleași preocupări casnice, să se lovească de aceleași probleme financiare, legate de copil etc., este normal să apară și divergențe. Daca însă ei nu știu cum să treacă peste aceste episoade izolate, iar unul dintre soț rămâne cu frustrări sau nemulțumiri, acestea se vor adânci în timp, ducând la ruperea relației.
2.Violența. Cea mai întâlnită cauză în ceea ce îi privește pe moldoveni, violența nu trebuie privită strict ca una fizică. Această formă de agresiune poate lua diverse forme: violența fizică, verbală, emoțională, psihologică etc. Dacă în cazul celorlalte motive există soluții viabile ce pot salva căsnicia, în cazul violenței, este puțin probabil ca un partener obișnuit să lovească, să arunce cu vorbe grele sau să șantajeze, să își schimbe comportamentul. Ciudat este ca, în unele cazuri, astfel de manifestări au existat chiar înainte de căsătorie, dar speranța că situația se va ameliora, a condus probabil la oficializarea relației.
3. Infidelitatea. Trăim în secolul vitezei și, probabil, în cel al tuturor posibilităților. Ceea ce înseamnă că o altă iubire adevărată sau falsă poate răsări oricând. Infidelitatea poate veni ca o consecință a lipsei de comunicare sau a altor probleme din cuplu sau poate fi rezultatul faptului că unul dintre soți s-a căsătorit fără să iubească. La fel de bine, însă, nu trebuie să ignorăm faptul că instituției căsătoriei nu i se mai acordă același respect, ceea ce face ca partenerii să se aventureze în diverse relații de conjunctură, doar pentru că situația materială le permite și, mai apoi, din diverse motive, ajung să renunțe la căsătorie.
4. Dependenta de alcool. Cea mai frecventă consecință a dependenței de alcool este violența, dar nu este și singulară. Atunci când unul dintre parteneri bea foarte mult deja nu mai este parte al acelui cămin pentru că nu se mai poate implica în viața de familie. Partenerul și copiii nu se pot baza pe el, existând riscul ca alte probleme să apară: cel dependent de alcool să se îndatoreze prea mult, să producă pagube altcuiva, să vândă lucruri din casă doar pentru a-și cumpăra alcool, să-și piardă serviciul etc.
5. Diferențele de concepții, de educație sau de țeluri. Un studiu recent a arătat faptul că educația similară este benefică, familiile în care cei doi parteneri au studii superioare rezistând mai mult. De altfel, atunci când soțul și soția evoluează diferit, au alte așteptări de la viață și ajung să aibă prieteni din cercuri mult diferite, ruptura este iminentă.
6. Lipsa de maturitate. Dacă mariajul începe la o vârstă fragedă, este posibil ca problemele ce apar pe parcurs să fie prea mult pentru cei doi, iar aceștia să nu reușească să le rezolve. Imaturitatea și orgoliul nu își au locul atunci când se întemeiază o familie, dar, uneori, vârsta își spune cuvântul și poate despărți doi oameni ce se iubesc foarte mult.
7. Incompatibilitatea sexuală. O coordonată importantă a oricărei relații de iubire poate fi neglijată înainte de căsătorie. Fie că ajungi să își dorești altceva și viața sexuală nu te mai mulțumește, fie ca dinainte nu era tocmai așa cum te așteptai, dar ai sperat în tăcere că va fi mai bine, intimitatea în cuplu este foarte importantă. În cazul în care nici aici comunicarea nu funcționează, atunci divorțul este din ce în ce mai aproape.
8. Intervenția “inspirată” a părinților sau a socrilor. După căsătorie, orice cuplu ar trebui să se mute în casa proprie, fără a mai accepta ajutorul părinților sau al socrilor. Și asta pentru că această etapă presupune în viața oricărui om o responsabilitate în plus și acomodarea cu un nou stil de viață. Prea multe sfaturi sau remarce mai mult sau mai puțin binevoitoare din partea părinților/ socrilor nu vor face altceva decât să îngreuneze sarcina celor doi și să creeze tensiune în cuplu.
9. Când iubirea moare. Deși te căsătorești pentru o viață, cel puțin în concepția religioasă, se spune că dragostea nu durează o veșnicie, ci… trei ani. Totuși, în realitate este un pic diferit, așa că iubirea soților ar putea să nu se măsoare în luni, dar să aibă totuși, o finalitate. La acest rezultat conlucrează mai mulți factori, și, chiar dacă schimbarea are loc de o singură parte, divorțul este la fel de dureros.
10. Plecarea unuia dintre soți în străinătate. Plecarea în străinătate pentru studii, dar mai ales pentru a aduce noi venituri familiei, afectează în mod iremediabil relația partenerilor, dar și modul de dezvoltare al copiilor. Înstrăinarea de cei dragi și golul rămas în urma unui soț sau părinte ce dorește să se sacrifice în folosul familiei, nu pot fi trecute cu vederea, nici măcar cu ajutorul unor sume mari de bani.
Dezmembrarea familiei mai poate fi generată de [22]:
– Redefinire rolurilor masculine și feminine. La începutul căsătoriei, rolurile sunt determinate de modelele de rol conjugal preluate în familia de origine. Numai că la un moment dat, ei doresc ca rolurile să fie construite și nu preluate, adaptate la cerințele societății actuale și nu trecute. De aceea cu cât aderențele la rolurile preluate prin imitație sunt mai mari, cu atât conflictele din noua familie sunt mai multiple.
Lipsa comunicării între parteneri Acumularea în timp a nemulțumirilor față de partener creează terenul unor dimensiuni mai mult grave, ceea ce ar putea fi evitat prin discuția la timp a acestor probleme. Acumularea frustrărilor duce la conflicte foarte puternice, care pot produce chiar ruptura. Ea este deosebit de periculoasă pentru cuplu și poate fi evitată doar prin creșterea maturității individului și conștientizarea de către acesta a faptului că orice problemă se rezolvă prin dialog, discutând-o și nu evitând-o.
Divergențele motivaționale. Conflictul intermotivațional poate fi cauzat de neînțelegerea ideii că un cuplu funcțional este acela în care fiecare din parteneri contribuie la satisfacerea, atât a propriilor trebuințe, cât și ale celuilalt.
Insatisfacție sexuală. Cuplul contemporan acordă o importanță tot mai mare performanțelor sexuale. Dorința împlinirii sexuale a devenit atât de obsedantă, încât incapacitatea individului de ași conduce partenerul la orgasm provoacă stări de nemulțumire.
Discrepanța mare între dorințe și așteptări. Cu cât este mai mare distanța dintre rolul sperat și cel realizat, cu atât crește probabilitatea de apariție a conflictului și tensiunilor conjugale.
Relații intensive cu familia de origine. O cercetare realizată de A. Matei evidențiază faptul că coabitarea cu părinții în același spațiu locativ, influențează negativ viața sexuală a tinerilor căsătoriți, deoarece tânărul cuplu nu poate avea relații sexuale atunci când își dorește. Iar aceasta generează distanța afectivă intre soți, dimensiuni și conflict.
1.3. Tipuri de divorț
În literatura de specialitate se evidențiază mai multe tipuri de divorț. Una din clasificări este dată de autoarea Maria Voinea [20]:
1. Divorțul sancțiune prevede că disoluția căsătoriei se face în urma constatării culpei unuia dintre soți. Divorțul nu se poate pronunța împotriva soțului inocent. Fiind o sancțiune pentru culpă se poate pronunța dacă s-a acționat în instanță, chiar și când continuarea căsătoriei nu devine imposibilă prin culpa săvârșită. [21]
Divorțul faliment apare când legăturile dintre soți sunt puternic afectate, conștientizându-se falimentul uniunii conjugale. [20]
Divorțul remediu este soluția unei căsătorii complet compromise ce permite partenerilor recăsătoria pentru a dobândi o căsnicie reușită.20]
În lucrările sale autorul Bohannan (1970) afirmă, că divorțul este un proces complex ce cuprinde mai multe aspecte: divorțul emoțional, divorțul legal, divorțul economic, divorțul părintesc, divorțul comunitar, divorțul psihic. Fiecare din cuplurile aflate în divorț pot să se confrunte cu probleme din toate aceste domenii, dar ele pot fi depășite cu ușurință dacă între soți există înțelegere și cooperarea. [6]
Divorțul emoțional – se caracterizează prin manifestarea divergenților dintre parteneri, deteriorarea raporturilor afective. Un divorț emoțional poate avea loc cu mult înainte ca un cuplu să se pare fizic.
Divorțul economic – reprezintă divizarea proprietății între parteneri, separarea bunurilor casnice, stabilirea obligațiilor de plată a pensiei alimentare.
Divorțul părintesc – înseamnă încredințarea copiilor minori unui părinte, stabilirea dreptului celuilalt părinte asupra copiilor minori.
Divorțul comunitar – divizarea comunității de prieteni și izolarea de comunitatea de rudenie a fostului soț.
Divorțul psihic – dobândirea autonomiei psihice față de fostul partener de căsătorie. Indivizii care rămân afectați de pierderea partenerului pot să aibă dificultăți în constituirea unor relații și activități.
Autorul Ilut P. identifică următoarele tipuri de divorț [12]:
Divorțul copilului – în acest divorț avem în vedere cupluri care se constituie ca mod de siguranță al celuilalt, de obicei unul joaca rolul “copilului” și celălalt al “părintelui”. Când copilul ajunge să crească, își reorientează interesul spre alte persoane. Ca urmare el nu mai este interesat de a fi ocrotit, ci de a stabili un alt tip de relație de cuplu. De cele mai multe ori aceste divorturi sunt calme și sunt efecte ale creșterii “copilului” și continuării drumului lui în afara cuplului. Este frecvent întâlnit și de obicei se asociază cu momente de trecere din casa părinților în cea a soțului / soției. Ca și când un copil nu este încă pregătit să rămână acasă și nici să plece de acasă și atunci stabilește o relație cu altă persoană care este “părinte ocrotitor”.
Divorțul “terței persoane” – în această formă divorțul devine vizibil abia în momentul în care în viața unuia dintre soți intervine o a treia persoană. De regulă, acest lucru se întâmplă în cuplurile care ajung să aibă probleme și să nu le cunoască, să le evite. Practic cei doi nu mai sunt demult timp împreună dar, în virtutea obișnuinței, continuă să se comporte ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. În plan simbolic, cea de-a treia persoană răspunde mult mai bine nevoilor inconștiente ale unei persoane și reușește să se integreze mai bine în lumea sa spirituală ceea ce face ca această persoană să devină mult mai importantă decât precedenta.
Divorțul corectării – este un tip de divorț care se produce la maturitate de cele mai multe ori. In acest divorț, nu a existat practic niciodată o relație între cei doi. Se asociază cu ideea de schimbare, iar discursul: “nu l-am iubit niciodată însă îmi este drag și mă simt bine când sunt cu el” este frecvent. In acest divorț, se corectează ceea ce nu trebuia să se producă și anume căsătoria întrucât nu era o bază pentru o relație intre cei doi. Este un divorț dificil, asociat cu multe suferințe, îndoieli, ambivalente din partea amândurora.
Divorțul neconsumat – este un tip de cuplu cu probleme majore de comunicare, de relaționare. In fapt, deși în acte sunt căsătoriți, ei nici nu participă la aceleași activități împreună și chiar când o fac sunt în lumi paralele. Nu au capacitatea de a divorța și nici de a fi împreună. Este un cuplu blazat. Din punct de vedere psihologic ei trăiesc vieți separate, cu toate acestea păstrează aparențele unei familii împreună. Dacă intră în terapie intra individual.
Divorțul real – faptul ca două persoane sunt la mare distanță geografică una față de alta este deseori un context care asigură o motivație pentru un divorț. Totuși acest tip de divorț nu se întâmplă decât dacă există și alte tipuri de dificultăți psihologice în cadrul acestei familii. De cele mai multe ori divorțul real utilizează ca pretext distanța geografică.
Divorțul compulsiv – este un tip de divorț multiplu urmat, evident, de căsătorii. Acest tip de divorț este caracterizat de multă ambivalență, de incapacitatea de fuziune din partea celui care îl practică. Este un tip de divorț în care latura psihologică este decisivă. Devine amuzant pentru persoanele din jur atunci când multiplele divorțuri se produc cu una și aceiași persoana. Cuplul de acest tip pare a nu suporta să trăiască unul fără celălalt și nici nu suportă să fie unul cu altul. In majoritatea acestor cazuri în cadrul terapiei de cuplu, intervenția este centrată pe depășirea stării psihologice create de contextul de separare, analiza motivelor și luarea unei decizii atunci când există o indecizie.
Concepția educației constituie documentul de prim ordin în formarea și dezvoltarea personalității, având ca bază realismul filozofic, esența căruia constă în înțelegerea unității echilibrate a parității materialului și idealului.
Educația include formarea deprinderilor și nevoilor de a respecta normele de conviețuire în familie, precum și dreptul fiecăruia la autonomie; de a apăra demnitatea și onoarea familiei; de a consolida relațiile de rudenie; de a ajuta membrii familiei – părinții, frații, surorile etc.
Întreaga acțiune de modelare a personalității copilului constituie o operă educativă de anvergură care antrenează toate direcțiile creșterii și dezvoltării sale: fizică, psihică, afectivă, morală și socială. În această acțiune, rolul părinților are o importanță fundamentală, deoarece nici un copil nu poate fi dirijat și educat decât într-o ambianță definită de afectivitate și dragoste.
Relația părinți-copiii deține un rol deosebit atât în fixarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale, cât și în asigurarea unei condiții psihologice normale.
1.4. Efectele divorțului parental asupra preadolescenților
Oricât de mult ar fi dorit divorțul, el induce o serie de consecințe psihologice, morale, materiale asupra partenerilor și asupra familiei implicate în divorț.
În literatura de specialitate majoritatea autorilor consideră că copiii fac față divorțului mult mai greu decât părinții. La început copiii nu vor ca părinții să divorțeze; conflictul este mai mult al părinților decât al copiilor. In timp ce părinții au motive reale pentru separare, copiii (în special cei mici) înțeleg arareori aceste motive, însă nu dețin nici un control asupra divorțului. Decizii ca acelea referitoare la persoana cu care vor locui sau cât de des îl pot vedea celălalt părinte nu sunt în mâinile lor. In sfârșit, copiii, în special cei mici, nu au suficienta maturitate emoțională pentru a putea trece printr-o asemenea experiență care s-ar putea dovedi copleșitoare. Copilul începe să-și pună o serie de întrebări cărora nu le poate da un răspuns și nici nu este ajutat să o facă.
Autoarea Maria Voinea identifică următoarele grupe de efecte ale divorțului:
Psihologice și juridice.
„Divorțul prin complexitatea sa antrenează modificări majore la nivelul tuturor funcțiilor familiei. Funcțiile economice, de solidaritate, de socializare cunosc o destructurare sau, în cazul cuplurilor cu copii, o redimensionare de cele mai multe ori negativă. Divorțul are ca efect pierderea funcției psiho-afective a familiei, stabilirea sau ruperea relațiilor formale și informale ale partenerilor.”[20]
În cazul divorțului responsabilitățile paterne sunt preluate de părintele căruia i s-a încredințat minorul. Există mai multe variante pentru restructurarea familiei:
nouă persoană vine în familie preluând îndatoririle partenerului absent.
nouă persoană intră în familie preluând rolurile conjugale dar nu șipe cele parentale.
nouă persoană intră în familie realizând o parte din rolurile de partener fără a participa ca soț.
Multe familii se vor reconstrui printr-o nouă căsătorie.
Efecte asupra descendenților
Divorțul are de multe ori efecte negative asupra minorului afectând echilibrul psihic al acestuia. Securitatea afectivă a minorului este grav afectată, fapt ce se poate concretiza în conduite specifice bazate pe hipersensibilitate, irascibilitate, izolare, performanțe școlare scăzute sau acte deviante și delignvente. Influențează negativ socializarea morală a copiilor și duce la apariția unor deprinderi deviante. Apar altitudinile de respingere sau agresiune față de căsătorie manifestate de cei care provin din cupluri divorțate. „Putem aprecia că divorțul parental provoacă o slăbire a relațiilor dintre părintele plecat și urmaș, menținut de cele mai multe ori la situația unui părinte simbolic-mamă sau tată – la care copilul se poate raporta pentru identificarea originii sale.” [20]
Divorțul determină pentru membrii familiei importante consecințe pe plan economic, social, psihic și juridic.
Efecte demografice
Numărul divorțurilor în Europa a înregistrat creșteri semnificative după 1960. Marea Britanie se află pe primul loc deoarece fiecare a treia căsătorie se termină cu un divorț, în Germania 36% din adulți preferă relațiile de parteneriat deoarece divorțul are un cost ridicat, în Rusia au loc 69 de divorțuri la fiecare sută de căsătorii.
În țările unde domină religia catolică numărul divorțurilor este mai mic. [21] În Spania și Grecia se păstrează modelul familiei existente, mai multe generații. În Moldova numărul divorțurilor la suta de căsătorii a evoluat de la 20,2 în 2006 la 30,1 în 2007. utilizând indicatorul număr divorțuri la mia de locuitori constatăm o creștere de la 1,56 în 2008 la 1,88 în 2009.[20]
Chiar dacă divorțul are în prezent consecințe mai puțin dramatice asupra celor care divorțează, chiar dacă din punct de vedere economic copii ai căror părinți au divorțat au mai puțin de suferit, divorțul continuă să antreneze tulburări emoționale puternice. Pentru societate, divorțul constituie o rezolvare democratice a dorințelor cetățenilor, o posibilitate de evitare a traumelor unor cupluri cu relații conflictuale și de evitare a disfuncționalităților educaționale ale unor asemenea relații asupra copiilor minori și posibilității de constituire a unor cupluri normale, funcționale.[15] Având o influență determinantă asupra formării viitorului individ matur ca membru activ al societății, pe deplin conștient de drepturile și îndatoririle ce-i revin în această calitate, funcția socializatoare a familiei se realizează de-a lungul unei îndelungate perioade de timp, în cursul căreia preadolescentul învață conținutul și sensul datoriei morale. În raport cu cerințele obligatorii ale acestei perioade, copilăria este istoria unei socializări progresive, în cadrul căreia influențele morale exercitate de familie au un rol decisiv. Fiind grupul primar cel mai coeziv și factorul care exercită influențele cele mai persistente asupra personalității, familia educă spiritul de comunicare și cooperare, facilitează transmiterea obiceiurilor, atitudinilor și valorilor de la părinți la preadolescenți, ghidează din punct de vedere moral conduitele acestora.
Responsabilitatea colectivă a părinților pentru educarea și socializarea preadolescentului, dependentă de un context formativ global, sudează și omogenizează diferitele funcții ale familiei, creând un adevărat „câmp de forță” definit prin relații de autoritate, influență și control exercitat asupra comportamentelor. Posedând caracteristicile unei adevărate comunități integrată societății mai largi, familia contribuie nemijlocit la modelarea și dezvoltarea personalității, permițând internalizarea exigențelor și normelor morale.
Există însă suficiente cazuri când aceste scopuri generoase ale familiei nu mai sunt atinse, iar normalitatea vieții familiale apare alterată. Înțeleasă și concepută ca funcționalitate integrală a familiei, normalitatea vieții familiale impune exercitarea adecvată a tuturor funcțiilor, rolurilor și sarcinilor din cadrul familie. Absența uneia dintre aceste funcții, datorată unei organizări deficitare a structurii familiei (dezorganizării ei), are o serie de implicații. O dată cu schimbarea compoziției familiale se schimbă rolurile familiei, conținutul acestora, precum și calitatea interacțiunilor între membri. În această situație, familia ca întreg se dezorganizează, performanțele ei devin minime, iar climatul său se deteriorează, ajungând impregnat de multiple tare morale, ce exercită influențele negative dintre cele mai profunde asupra membrilor comunității familiale. O asemenea familie, lipsită de o funcționalitate normală, este o familie dezorganizată. Disfuncțiile ei apar și mai vizibil în situații de divorț, când căsătoria eșuează, în majoritatea cazurilor despărțirea partenerilor generând consecințe nefaste, uneori dramatice, asupra familiei ca întreg și în special asupra copiilor aflați la vârsta minoratului și preadolescenței. [16]
Așa cum indică rezultatele diferitelor studii și cercetări întreprinse asupra fenomenului de divorțialitate, despărțirea partenerilor și desfacerea actului de căsătorie sunt precedate de o lungă acumulare de insuccese și insatisfacții ale cuplului și grupului familial în ansamblu, de alterarea progresivă a funcțiilor sale, de apariția unor stări de tensiune și instabilitate afectivă între soți, de diminuarea sentimentelor de dragoste, fidelitate și atașament, neîndeplinirea obligațiilor morale și legale asumate reciproc, multiplicarea conflictelor, intervenția unor manifestări morale și afective contrare celor care au existat în momentul încheierii căsătoriei etc. Aceste manifestări caracterizează așa-numita familie „predeviantă”, cea în care mocnește discordia, ale cărei conflicte macină pilonii ei de existență și căreia membrii îi contestă identitatea și unitatea, făcând-o să plutească în derivă, să se destrame ca grup coeziv, să ridice probleme întregii societăți. În cadrul ei se produc cele mai dureroase răni și traume individuale, cele mai multe tulburări psihice, morale și materiale, unitatea ei pare destrămată, fiind marcată în permanență de insatisfacții, conduite conflictuale, tendințe de devianță a minorilor, încălcarea normelor morale de către adulți etc., toate aceste manifestări „centrifuge” fiind inițial mascate sau disimulate, din rațiuni diferite, în raport cu opinia publică. [3]
O asemenea familie „convulsivă” produce efecte deosebit de negative în planul relațiilor sociale, al personalității membrilor și educației descendenților, iar prin aparența sa de „onorabilitate” sau „normalitate” împiedică de cele mai multe ori intervenția activă a instituțiilor sociale de ocrotire și control social. Dintre cele mai penetrante și persistente influențe negative exercitate asupra membrilor familiei sau asupra acesteia în ansamblu ei, o serie de studii sociologice și generalizări ale practicii judiciare relevă ca fiind mai importante următoarele:
– diminuarea și obturarea crescândă a aportului social al grupului familial, însoțite de scăderea marcată a creativității personale a membrilor săi;
– micșorarea randamentului profesional și a conduitei morale, restrângerea relațiilor între membrii și neglijarea îndatoririlor de părinte;
– manifestarea unor tulburări caracteriale și afective, denaturarea unor stări și sentimente, cu impact asupra modificării personalității soților;
– instaurarea unui climat tensional, lipsit de valențe educaționale pozitive, prin defavorizarea unui mediu nociv, propice formării unor deprinderi negative în rândul copiilor, care, în mod progresiv, prin influențele grupurilor stradale, devin tot mai ancorați în acte de deviantă școlară sau chiar infracțională. [1]
Diferitele studii și cercetări întreprinse asupra acestei familii aflate în pragul destrămării arată că orice intervenție exterioară din partea factorilor de control social, în scopul restabilirii unității și coeziunii ei inițiale, devine superfluă, mai ales atunci când relațiile conflictuale între parteneri ating nivelul lor cel mai critic. Din punct de vedere juridic, se consideră că relația de familie este alterată sau compromisă atunci când unul dintre soți nu mai locuiește împreună cu celălalt sau nu-și mai îndeplinește obligațiile ( de fidelitate, sprijin moral sau material etc.) asumate prin actul încheierii căsătoriei. În aceste condiții, de cele mai multe ori, conflictul devine public, iar unul dintre membrii familiei se adresează autorității competente pentru a interveni și a desface actul căsătoriei.
În raport cu această familie „deviantă”, aflată în pragul dezorganizării, exercițiul autorității trebuie să determine ca soții să-ți îndeplinească obligațiile materiale și morale reciproce, iar în cazul în care au copii să încerce să evite și să prevină orice prejudiciu care poate fi adus acestora. De altfel, practica judiciară evidențiază o pondere crescândă a litigiilor civile care au ca obiect relațiile de familie, astfel că există o tendință constantă ca procesele care preced desfacerea căsătoriei să fie mult mai numeroase decât procesele de divorț.
Această tendință se manifestă vizibil în cadrul familiei dezorganizate, în care soții sunt despărțiți de fapt, situație în care numai unul dintre părinți realizează ocrotirea minorilor, celălalt împiedică partenerul și copiii să-și exercite dreptul de folosință a locuinței, le obstrucționează accesul la comunitatea de bunuri, îi privează de dreptul de a beneficia de întreținere, educație și supraveghere etc. Cele mai frecvente litigii civile dintre soți au ca obiect obligația de întreținere și remiterea alocației de stat pentru copii. Dintr-un studiu efectuat recent asupra acțiunilor de divorț reiese că peste jumătate din numărul litigiilor au ca obiect familii cu copii minori și că anterior divorțului, ca efect al separării în fapt, ori din alte motive, unul dintre soți a intentat și o acțiune pentru pensie de întreținere. Predomină acțiunile în acre sunt implicate familii cu o durată a căsătoriei de până la 5 ani și unde soții sunt foarte tineri. În ceea ce privește principalele motive și fapte culpabile care îndreptățesc instanța să considere că o continuare a căsătoriei nu mai este posibilă, acestea sunt, în marea lor majoritate: abandonul familial (părăsirea domiciliului conjugal), conflictele puternice, disputele, violențele fizice și verbale, infidelitatea și consumul exagerat de alcool. [2]
Apare evident că asemenea familii nu-și pot exercita funcțiile educative, iar în cadrul lor tarele morale domină comportamentul membrilor care o compun. Deși dezorganizarea familiei reprezintă un element condițional puternic pentru apariția unor disfuncții morale, se poate considera totuși – în acord cu datele cercetărilor întreprinse de colectivul de sociologia deviantei din cadrul Centrului de Cercetări Sociologice – că nu dezorganizarea familiei ca atare reprezintă un factor determinat al inadaptării sociale a minorului sau preadolescentului, ci incapacitatea educativă a familie, manifestată în carențele procesului de socializare și incapacitatea îndeplinirii unor funcții de bază. În acest sens, deteriorarea climatului conjugal (lipsa de coeziune morală și afectivă între soți, conflictele și modelele comportamentale negative), deficiențele stilului educativ al familiei (lipsa de supraveghere și control parental, absența autorității sau autoritatea excesivă, ignorarea petrecerii timpului liber și a anturajului minorului, frustrarea afectivă maternă, lipsa de unitate și orientare în aplicarea recompenselor și sancțiunilor etc.) ca și atitudinile antisociale ale mediului familial (alcoolism, parazitism, conduite agresive și violente, antagonism parental extrem, săvârșirea unor fapte sancționate de legea penală) sunt factorii principali care influențează conduita minorului, determinându-l, în anumite condiții, să comită și să reitereze acte cu caracter predelicvent și delicvent. În acest sens, carențele structurii familiale reprezintă o condiție, și nu un factor etologic cu influență de sine stătătoare.
Carențele intervenite în structura și funcționalitatea cuplului familial influențează negativ relațiile afective dintre părinți și tineri, caracterizate, în majoritatea cazurilor cercetate, prin lipsă de afectivitate și indiferență sau chiar prin conflicte ocazionale, cu efecte care antrenează realizarea unei socializări imperfecte și chiar negative a tinerilor preadolescenți.
Cercetările au arătat că lipsa relațiilor afective dintre părinți și tineri influențează, în cea mai mare măsură, formarea și structurarea personalității tinerilor, lipsa lor, la fel ca și relațiile conflictuale, conducând cel mai adesea la apariția sentimentului de singurătate, neliniște sau „înstrăinare”, la scăderea toleranței la frustrație și la creșterea predispozițiilor tânărului spre agresivitate.
Autorul Vasile Diana afirmă ca căsătoriile care se termină în divorț pot lăsa în spate copii traumatizați și deprimați, nevoiți să îndure nefericirea unei căsătorii eșuate între cei doi oameni pe care îi iubește cel mai mult.
Ideea populară care susținea că divorțul este doar o fază trecătoare în viața unui copil a fost infirmată de către psihologi. Aceștia sunt de părere acum că nu furia părinților în timpul divorțului este factorul cel mai critic, ci mai degrabă anii post-divorț, combinați cu sentimente de stres și anxietate. Aceste sentimente negative sunt maximizate în cazurile în care divorțul este prelungit, dificil, și cu o intensă luptă pentru custodia copiilor. [22]
În majoritatea cazurilor copiii ajung să se învinuiască pe ei înșiși pentru divorț sau pierderea unui părinte.
Autorul Grebenicov L. clasifică efectele divorțului asupra copiilor în următoarele grupe [10]:
Stres și probleme comportamentale acasă. Copiii sunt de obicei sensibili și, deci, mai susceptibili la daune emoționale decât adulții. Din moment ce părinții sunt stresați de divorț și foarte probabil nu-i mai arată copilului aceeași toleranță și afecțiune pe care i-au arătat-o odată, copiii își exprimă aceste frustrări în multe moduri:
Furie, direcționată atât asupra altora cât și asupra lor înșiși
Incapacitatea de a-și asuma responsabilitatea
Un sentiment de vină
Încălcarea frecventă a regulilor
Abuz de droguri sau alcool
Comportament distructiv și sfidător
Izolare sau retragere față de prieteni și familie
Gânduri suicidale sau violente
Activitate sexuală crescută sau timpurie.
Un copil mai mic ar putea începe să ude patul și să sufere de tulburări ale somnului. Ar putea să ducă lipsa celuilalt părinte în mod constant și să nu poată înțelege permanența acestei situații.
Preadolescenții pot arăta comportamente violente, însoțite de episoade depresive. Uneori se întâmplă ca un copil mai mare să trebuiască să aibă grijă de fratele mai mic și să-și asume responsabilitatea pentru el, fapt ce poate rezulta în resentimente între frați. [2]
Probleme la școală. Divorțul poate avea ca efect nu numai distanțarea copilului de părinți ci și de prieteni și colegii de școală. In majoritatea cazurilor rezultatele lor academice de suferit din cauza incapacității de a se concentra asupra studiilor acasă. Părinții sunt de obicei prea ocupați pentru a-i ajuta cu tema.
Studiile au demonstrat că elevii ce provin din familii destrămate au mai multe șanse de a se lăsa de școala înainte de a absolvi liceul și sunt mai puțin susceptibili de a urma o facultate. In plus au probleme în ceea ce presupune relația cu ceilalți colegi și pot ajunge până la a încălca regulile la școală.
S-a observat că adulții tineri ai căror părinți au divorțat în copilărie, suferă de o încredere în sine scăzută și au ei însăși dificultăți în ceea ce privește relațiile.
Cu toate astea există o șansă și pentru copiii ce provin din familii destrămate. Dacă înțelegem cât de mult îi poate afecta divorțul pe copil, părinții pot aborda mai bine aceasta situație și îl pot ajuta să treacă cu succes peste.
Autorul Ilut Petru consideră că preadolescenții au parte de o serie de probleme speciale ca rezultat al divorțului. Atunci când separarea are loc înainte ca preadolescentul să fi trecut prin perioada de criză, experiența poate fi terifiantă. Învață să pună o distanță între ei și conflictul părinților, să fie realiști în legătură cu această situație și să o accepte. Adaptarea se produce mai ușor atunci când părinții se ocupă special să le explice copiilor divorțul, să le răspundă la întrebări și să-i lase să-si exprime deschis atitudinile și sentimentele. [3]
Autorul Ghebrea G. este de părerea că divorțul și familiile dezbinate sunt cauze ale multor probleme ale copiilor. Cei mai mulți copii cu tulburări de comportament provin din familii dezbinate sau destrămate, iar acest lucru va trebui să ridice un mare semn de întrebare și să-i determine pe părinți să acorde mai multa atenție acestui subiect. Pe de alta parte nici continuarea unei relații insuportabile în cuplu nu este recomandată pentru copii, o atmosfera încărcata de teroare, violență psihologică sau/și fizică este de cele mai multe ori mult mai dăunătoare pentru echilibrul afectiv, emoțional al copilului decât un divorț. Familiile cu un potențial confictogen ridicat si puternic carențate psihoafectiv și psihomoral, afectează în cea mai mare măsura procesul de maturizare psihosociala a copiilor. Copiii, din cauza crescutei lor sensibilități, receptează și-și trăiesc deosebit orice conflict dintre părinți. Efectul imediat și principal al relațiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalității copiilor îl constituie devalorizarea modelului parental și, totodată, pierderea identificării cu acest model. Modelul parental în aceste situații poate fi respins în mod "activ" de copii, devenind model "negativ" care, treptat, poate conduce la stimularea și dezvoltarea agresivității si a comportamentului antisocial [9].
Preadolescentul se simte eliminat din aria centrului de interes al familiei, reacționează, își pierde încrederea în părinți, se simte lipsit de protecția implicită pe care i-o ofereau aceștia și se vede pe sine ca abandonat, slab și vulnerabil în fața unei vieți din care a luat cunoștință doar cu partea întunecată. Trauma divorțului părinților este amplă și se poate dezvolta impredictibil.
Autorul Paladi Gh. afirmă, că cele mai importante consecințe ale divorțului asupra copilului s-ar putea sintetiza în:
tendința de stigmatizare a copilului cu părinți divorțați (mai mare în societățile tradiționale);
efecte psihologice în legătură cu identificarea de rol de sex și formarea unor atitudini față de familie și muncă;
fenomenul de supraprotecție maternă la băiatul rămas cu mama. [17]
Investigând efectele divorțului asupra copilului autorul Petru Ilut a ajuns la următoarele concluzii: (Petru Ilut, 2005)
În cazul în care după divorț copilul continuă sistematic și pozitiv să interacționeze cu celălalt părinte nu există diferențe pentru profilul psihocomportamental al copilului cu un părinte și cel din familia biparentala;
Stima de sine a copilului este afectată mai mult ( negativ ) la familiile cu conflicte decât la cele comportamentale. Ca familia monoparentală să funcționeze bine, între părinții divorțați nu mai trebuie să existe conflicte;
Comportamentul social (antisocial) al copilului și performanțele sale școlare nu sunt afectate radical de lipsa unui părinte, în particular a tatălui;
Făcând însă comparație între copii biparentali și monoparentali se observă că ultimii au performanțe școlare mai slabe, în cazul lor existând și cazuri mai multe de deviantă.
În opinia autorului Mitrofan I. impactul negativ al divorțului asupra copilului depinde de mai mulți factori [13]:
gradul de conflictualitate al familiei care s-a destrămat,
sănătatea mintală a părinților;
densitatea rețelei sociale a actualei familii a copilului;
vârsta pe care a avut-o copilul la divorț.
Autorul E. Stanciulescu caracterizează efectele divorțului asupra copiilor de diferite vârste.
Astfel în opinia lui copiii mici sunt puternic marcați de divorțul părinților, unii devin mai neascultători, agresivi, sau mai puțin afectuoși. Unii copiii de vârstă preșcolară pot reacționa devenind foarte dependenți de părinte sau temători cu privire la momentele separării. Schimbările în obiceiurile lor de a mânca sau dormi sânt adesea un semn că un copil trece printr-un moment dificil. Uneori au accese de furie mai prelungite sau pot plânge mai ușor decât în mod obișnuit.
Comportamentul regresiv cum ar fi suptul degetului mare sau folosirea din nou a unui limbaj de bebeluș sunt de asemenea manifestări frecvente. Enurezisul este de asemenea un semn obișnuit de suferință emoțională și poate fi expresia anxietății sau furiei. Uneori copiii manifestă probleme fizice, cum ar fi dureri de cap sau dureri de stomac. Aceste simptome nu trebuie trecute cu vederea iar atunci când ele persistă copilul trebuie dus la medic și la psiholog. [6]
Divorțul părinților îi afectează în mod diferit pe copii, în funcție de vârsta acestora. Astfel, copiii mici, de 6-8 ani, nu au capacitatea de a face diferența dintre propriile nevoi și nevoile părinților, neînțelegând de ce aceștia nu mai pot conviețui. Despărțirea de un părinte produce tristețe, frustrare și sentimentul pierderii, chiar dacă părintele absent își petrece o parte din timp cu copilul aflat în custodia celuilalt soț. Adesea, acești copii se simt abandonați, consideră că nu mai sunt iubiți de părintele absent. Reacțiile lor sunt însoțite de stări de tristețe și, în anumite cazuri, chiar de furie față de părintele plecat, pentru că au fost părăsiți. Neștiind cum să-și manifeste nemulțumirea, acești copii au reacții nepotrivite față de părintele custode, față de alți membri ai familiei, față de alți copii sau chiar față de profesori.
Copiii de vârsta școlară pot manifesta unele din aceleași semne ca și copiii mai mici, dar pot de asemenea să arate semne mai fățișe de mânie, îngrijorare sau tristețe. Alții pot acționa ca si cum “nu le pasă” și își iau un aer de indiferență, în timp ce alți copii vor nega în mod fățiș că părinții lor divorțează. Uneori copiii de această vârstă încearcă să fie “foarte cuminți”, ca si cum s-ar purta perfect, și poate așa părinții lor nu se vor despărți. Acest lucru vine din convingerea adesea întâlnită la copii că divorțul părinților este într-un fel vina lor. Adesea este bine să le spunem că divorțul este “o treabă de adulți” și cu siguranță nu e vina lor. În contrast cu copilul care se străduiește foarte tare “să fie cuminte” există copii care încep să fie în mod fățiș agresivi, sau chiar ostili părinților, probabil dând vina pe unul dintre ei pentru divorț. Unii copii sunt mai subtili în a-și arăta resentimentul și pot manifesta comportamente pasiv-agresive, cum ar fi faptul că varsă lucruri, pierd obiecte, și uită în mod frecvent să facă anumite lucruri. [2]
La o vârstă mai mare 9-12 ani, copiii sunt capabili să înțeleagă mai bine situația provocată de divorțul părinților. Pot să separe trebuințele și nevoile personale de cele ale părinților și, ca atare, suportă mai ușor consecințele divorțului. Uneori, se simt rușinați și stânjeniți de faptul că părinții au divorțat, nemaifiind la fel ca ceilalți copii. Ei îl acuză pe unul dintre părinți pentru producerea divorțului și își îndreaptă nemulțumirea și chiar mânia asupra acestuia, demonstrându-și astfel, implicit, loialitatea față de celălalt părinte, cu care conviețuiește.
Copiii din această categorie manifestă, adesea, dificultăți de concentrare și participare la activitățile școlare. Sunt irascibili și, uneori, intră în conflict cu colegii, cu profesorii sau cu alte persoane.
Este dificil chiar și pentru un copil de 14 ani să înțeleagă de ce părinții lui au ales divorțul. Chiar dacă în mintea lui, rațional, acceptă despărțirea, afectiv nu este dispus să accepte, deoarece pentru el înseamnă ruperea familiei. La copil, divorțul își poate pune amprenta asupra relațiilor de cuplu viitoare, deoarece, după cum se știe, copiii duc mai departe "modelul de acasă".
Preadolescenții au capacitatea de a înțelege de ce părinții nu mai pot conviețui și chiar încearcă să găsească explicații ale divorțului. Uneori preadolescenții devin mai ambițioși și mai tenace, depunând eforturi pentru obținerea unor rezultate școlare superioare, încercând compensator, să depășească situația generată de divorțul părinților, în timp ce alții folosesc prilejul de a scăpa de sub tutele părinților și pentru a adopta calea delicvenței, a deviantei comportamentale, a promiscuității, fenomene cărora li se asociază consumul de alcool, de droguri, prostituția.
Preadolescenții care beneficiază de un suport extrafamilial adecvat pot depăși situația generată de divorțul părinților și reușesc să facă față cerințelor școlii și ale vieții în general. [2]
Indiferent de vârsta la care se află, copilul supus stresului cauzat de despărțirea părinților trebuie sprijinit pentru a putea trece cu mai multă ușurință peste această situație. Ceea ce trebui să suporte copilul este extrem de dureros și de traumatizant.
După cum observăm divorțul afectează într-o mare măsură toți membrii familiei și mai ales copiii.
Părinții sunt cei care trebuie să se gândească în primul rând la copii și apoi la propriile sentimente. De aceea toți membrii familiei au nevoie de egală măsură de ajutor din afară care să-i asculte și să-i îndrume.
Copiii ai căror părinți au divorțat înregistrează mai multe probleme de sănătate, mai multe dezechilibre emoționale și comportamentale (consum de alcool și droguri, dificultăți de integrare în grupurile de vârstă, experiențe sexuale precoce, copii născuți în afara căsătoriei, gânduri de sinucidere) și obțin rezultate școlare mai slabe decât copiii care cresc alături de ambii părinți.
Efectele divorțului se resimt nu doar pe termen scurt și mediu, ci și pe termen lung. Când ajung la vârstele adulte, acești copii ating un nivel educațional mai scăzut, se simt mai puțin atașați de părinții lor, declară că au probleme în propriul mariaj și sunt mai puțin satisfăcuți de propria viață. Și, mai ales, sunt mai frecvent marcați de suferință psihologică (tristețe, regrete etc., fără a înregistra însă mai frecvent patologii psihice). Totuși, nu toți copiii care au trăit experiența unui divorț sunt afectați în aceeași măsură: unii se restabilizează relativ repede, alții înregistrează chiar o îmbunătățire a calității vieții. Rezultă că problemele nu sunt produse de divorțul ca atare, ci de ansamblul de factori și condiții în care are loc despărțirea părinților și în care se reconstruiește noua configurație familială.
Capitolul 2. Analiza rezultatelor cercetării empirice privind influențele divorțului parental asupra preadolescenților.
Metodologia desfășurării experimentului de constatare
Familia reprezintă prima și cea mai importantă instituție socială cu rol deosebit în educarea copilului. Rolul ei ca factor socializator este pe larg analizat în literatura de specialitate, dar, în această lucrare vom prezenta câteva concluzii în legătură cu influența divorțului aspra personalității preadolescentului. Această situație impune astăzi, mai mult ca oricând, creșterea responsabilității familiei în activitatea educativa în vederea integrării eficiente a copilului în viata sociala si cooperarea familiei cu școala si cu celelalte instituții sociale educative pentru reușita acestei activități.
Climatul familial menționat explicitează într-o măsură importantă eșecul social al tinerilor. Lipsa susținerii familiale, funcționarea defectuoasă a parteneriatului școală-familie, atmosfera tensionată din familie constituie factori care acționează conjugat în favoarea unui comportament delincvent.
Realizarea și menținerea solidarității și stabilității familiale au loc în mod diferit. Unele familii nu reușesc să stabilească relații de solidaritate, altele nu-și pot menține solidaritatea realizată, iar altele realizează solidaritatea și o mențin. În primele două situații, șansele de disoluție a familiei sunt mari. Instabilitatea și disoluția familiei sunt, în același timp, probleme individuale și sociale atât la nivelul condiționărilor lor, cât și la nivelul efectelor pe care le au.
Indiferent de vârsta la care se află, copilul supus stresului cauzat de despărțirea părinților trebuie sprijinit pentru a putea trece cu mai multă ușurință peste această situație. Ceea ce trebui să suporte copilul este extrem de dureros și de traumatizant.
Amintim scopul cercetării: studierea particularităților de personalitate și a stărilor emotive ale preadolescenților din familii divorțate.
Ipoteza cercetării: Divorțul parental are influențe negative asupra personalității și a stărilor emoționale ale preadolescenților.
În vederea realizării scopului la etapa experimentului de constatare ne-am propus următoarele obiective:
Elaborarea metodologiei cercetării.
Identificarea eșantionului supus cercetării.
Efectuarea cercetării empirice.
Analiza și interpretarea datelor obținute în urma cercetării.
Elaborarea concluziilor generale.
Baza experimentală: Eșantionul a fost format din 50 preadolescenți: 25 din familii divorțate și 25 din familii complete cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani, de la liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadiani”, orașul Chișinău.
În corespundere cu scopul, ipoteza și obiectivele lucrării, a fost selectat un ansamblu de tehnici de cercetare:
Testul 16 PF Cattel
Testul Spilbengher
Testul autoaprecierii imaginii de sine.
Chestionarul P.F. 16 Cattell a fost utilizat în cercetarea noastră în scopul determinării corelării particularităților de personalitate a preadolescenților din familiile cu ambii părinți și cele divorțate‚ desemnând anumite particularități intelectuale‚ emoțional-volitive și comunicative – trăsături esențiale ale integrării sociale.
Metoda servește identificării a 16 factori de personalitate: A (rezervare – comunicativitate)‚ B (inteligență)‚ C (forța eului (stabilitate afectivă) – labilitate afectivă)‚ E (conformism – autonomie)‚ F (putere de voință)‚ G (calitate a super-egoului)‚ H (timiditate – tendințe spre risc)‚ I (realism – spirit artistic)‚ L (încredere în oameni – atenție socială)‚ M (practicism – inventivitate‚ creativitate)‚ N (abilități comunicative)‚ O (calm – anxietate)‚ Q1 (conservatism – inovație)‚ Q2 (dependență – autonomie)‚ Q3 (autocontrol)‚ Q4 (calm – tensiune internă).
Testul identifică nu doar aceste profile‚ dar‚ în conformitate cu o metodă specială de prelucrare a datelor‚ anumite blocuri esențiale de informație: capacitățile intelectuale (B‚ M‚ Q1)‚ particularitățile afectiv-volitive (C‚ G‚ I‚ O‚ Q3‚ Q4)‚ abilitățile de comunicare (A‚ H‚ F‚ E‚ Q2‚ N‚ L). Totodată‚ în conformitate cu anumite calcule‚ efectuate după formule speciale‚ se stabilesc patru factori secundari: anxietatea (F1)‚ introversiunea – extraversiunea (F2)‚ senzitivitatea (F3) și conformismul (F4).
Rezultatele se înscriu într-un spațiu alcătuit din două coordonate‚ axa “x” trecând prin 5‚5 și indicând la valorile medii‚ axa “y” fiind scalată de la 1 la 10. În prima jumătate se plasează valorile negative (de la 1 la 5‚5)‚ în a doua – pozitive (de la 5‚5 la 10). Unirea valorilor duce la constituirea unui profil al personalității.
Valorile importante se conțin în spațiul de la 1 la 3 și de la 8 la 10‚ indicând la anumite probleme sau laturi favorabile în dezvoltarea personalității. Analiza se centrează atât pe fiecare valoare în parte‚ pe blocurile de informație‚ cât și pe valorile manifestate extrem.
Șcala de anxietate (Spillberger). Testul reprezintă o modalitate validă și informativă de studiere a anxietății care, determinând în mare măsură comportamentul subiectului, în limite optime (anxietatea „utilă”), apare ca firească și imanentă oricărei personalități active.
Pot fi determinați unii parametri ai anxietății: anxietatea ca stare, numită situativă sau reactivă, și anxietatea ca particularitate stabilă a personalității.
Anxietatea situativă apare ca reacție emoțională la situații stresante și prezintă diferite grade de intensitate și durată, caracterizându-se prin trăiri subiective: neliniște, tensiune, nervozitate.
Anxietatea stabilă denotă o permanentă predispunere a subiectului spre a percepe ca amenințătoare un larg diapazon de situații, reacționând la ele printr-o stare de alarmă.
Scala anxietății situative constă dintr-un formular care conține 20 de item a câte 4 răspunsuri: „Nu este așa” 1 punct, „Cred că este așa” – 2 puncte, „Așa este” – 3 puncte, „Fără îndoială este” – 4 puncte, unde fiecare citește și bifează cifra respectivă din dreapta formularului.
Scala anxietății stabile la tot conține 20 de itemi care sunt prelungirea scalei anterioare și se administrează la fel.
Tehnica „Autoaprecioerea imaginii de sine”(Ion Dafinoiu).Această tehnică evidențiază autoaprecierea imaginii de sine (a „eu-lui actual” și a „eu-lui ideal” ). Această tehnică are o listă din 32 adjective, reprezentând o trecere în revistă a unor caracteristici pozitive și negative, pentru obținerea informațiilor despre eu-l subiectului Actual și eul ideal.
Lista nu este un test; ea nu conține răspunsuri corecte sau greșite, ci doar informații despre felul în care subiectul se vede pe el însăși. Acesta citește adjectivele de mai jos. Puneți un X în coloana intitulată ”Cum sunt în prezent „ , în dreptul fiecărui cuvânt care, după părerea lui, exprimă o trăsătură ce îl caracterizează. Apoi, fără a privi semnele pe care le-a făcut, recitește lista. De această dată însemnă cu 0 în coloana intitulată „Cum aș dori să fiu” fiecare cuvânt care exprimă însușirea pe care ar dori s-o aibă dacă putea fi o persoană ideală.”
Divorțul are de multe ori efecte negative asupra preadolescentului afectând echilibrul psihic al acestuia. Securitatea afectivă a minorului este grav afectată, fapt ce se poate concretiza în conduite specifice bazate pe hipersensibilitate, irascibilitate, izolare, performanțe școlare scăzute sau acte deviante și delicnvente.
Influențează negativ socializarea morală a copiilor și duce la apariția unor deprinderi deviante. Apar altitudinile de respingere sau agresiune față de căsătorie manifestate de cei care provin din cupluri divorțate. Putem aprecia că divorțul parental provoacă o slăbire a relațiilor dintre părintele plecat și urmaș, menținut de cele mai multe ori la situația unui părinte simbolic-mamă sau tată – la care copilul se poate raporta pentru identificarea originii sale.
2.2 Analiza și interpretarea rezultatelor obținute
Pentru a evidenția particularitățile de personalitate ale preadolescenților din familii divorțate – I lot, am selectat și un lot de subiecți din familii complete – II lot. În continuare vom prezenta rezultatele obținute de personalitate Cattel.
Fig. 1. Rezultatele obținute de subiecți la factorul A
În figura de mai sus avem prezentate rezultatele obținute la factorul A – introversia – comunicarea. Nivel înalt au 14% preadolescenți din familii divorțate și 70% din subiecții din familiile complete.. Aceștia se caracterizează prin rezonanță afectivă foarte ridicată, exteriorizarea necontrolată a emoțiilor, relații interpersonale numeroase, tonus afectiv bun, sociabil cooperanți, amabili, adaptabili la condiții variate.
Nivel mediu au înregistrat majoritatea subiecților, ei caracterizându-se prin tonus afectiv mediu și disponibilitate socială medie.
29% preadolescenți din familii divorțate și 20% din subiecți din familiile complete posedă un nivel scăzut la acest factor. Ei au rezonanță afectivă foarte scăzută, indiferentism social, spirit critic, scepticism.
Fig. 2. Rezultatele obținute de subiecți la factorul B
Rezultatele din figura de mai sus, la factorul B – inteligența, ne arată următoarea situație:
14% preadolescenți din familii divorțate și 40% din subiecții din familiile complete, ei fiind bine dotați în plan cultural și intelectual, foarte inteligenți, cu o cultură generală bogată, capacitate de abstractizare ridicată, ușurință în învățare.
Nivel mediu la acest factor l-au înregistrat majoritatea subiecților cercetați. Ei posedă un nivel intelectual și cultural mediu.
În ceia ce privește nivelul scăzut, putem observa din figură că nici un subiect din familii divorțate nu se caracteriza prin așa nivel și 13% din subiecții din familii complete înregistrează acest nivel. Aceștia au nivel jos și un nivel intelectual și cultural foarte scăzut, gândire operațional concretă, dificultăți marcate în procesul de învățare.
Fig. 3. Rezultatele obținute de subiecți la factorul C
Rezultatele din figura de mai sus ne oferă următoarele informații ce privește factorul C- forța eului, stabilitate emoțională, instabilitate emoțională:
Nivelul înalt este posedat de 14% din elevii din familii divorțate și 20% din cei cu ambii părinți acasă, ei având echilibru emoțional bun, tolerant la situații frustrante, Eu-l puternic inflexibil.
Nivelul mediu la acest factor a fost înregistrat de aproape jumătate din subiecții cercetați. Aceste date ne dovedesc că majoritatea elevilor au o stabilitate emoțională medie.
Nivel scăzut a fost înregistrat de doar 3% din cei din familii divorțate și 20% din cei la care ambii părinți sunt acasă. Acești subiecți au tendință spre manifestări nevrotice, emoții secundare, instabilitate emoțională ridicată, toleranța la frustrare foarte slabă.
Fig. 4. Rezultatele obținute de subiecți la factorul E
Figura de mai sus ne prezintă rezultatele obținute de către subiecții cercetați la factorul E – supunere – dominare. La nivelul înalt întâietatea o dețin subiecții la care ambii părinți sunt acasă – 43%. Ei posedă siguranță pe sine, sunt independenți, neconformiști, încăpăținați. Majoritatea subiecților au înregistrat nivel mediu la factorul respectiv, ei având o afirmare proprie de nivel mediu. 23% din subiecții din familii divorțate. Aceștia sunt defensivi, cu afirmare proprie scăzută, modestie excesivă, lipsa de încredere în sine, politicoși retrași.
Fig. 5. Rezultatele obținute de subiecți la factorul F
La factorul F – reținere – expansivitate, nivel înalt posedă 29% preadolescenți din familii divorțate și 20% din subiecții din familii complete. Acest lucru denotă faptul că ei sunt extraverți, se manifestă fără rețineri, entuziaști, cu dispoziție labilă, mobili.
Majoritatea subiecților au un nivel mediu, adică cu o expresivitate de nivel mediu, prudenți, serioși, liniștiți, introspectivi, rezervați.
Un procentaj mai mic posedă un nivel scăzut, ei având o comunicativitate redusă, prudență excesivă, puternic orientați spre instanțele interioare, pesimiști.
Fig. 6. Rezultatele obținute de subiecți la factorul G
Figura de mai sus ne prezintă rezultatele obținute de subiecți la factorul G – forța eului – supunerea sentimentelor – normativitatea înaltă a comportamentului. Aproape toți subiecții au înregistrat nivel înalt la factorul respectiv. Ei sunt conștiincioși, perseverenți, aderenți la norme și reguli, cu acut sentiment de responsabilitate, exigent cu sine și cu ceilalți.
29% din familii divorțate și 26% din subiecții cu ambii părinți posedă un nivel mediu la factorul analizat. Aceștia se caracterizează printr-o dezvoltare medie sub aspectul participării și simțului de responsabilitate socială.
Un procent nesemnificativ au un nivel scăzut, ei fiind încă nematurizați, cu slab sentiment al responsabilității și datoriei, participare redusă la viața grupului, înclinații spre devianță.
Fig. 7. Rezultatele obținute de subiecți la factorul H
La factorul H – prudența – îndrăzneala, situația este următoarea:
Nivel înalt posedă 14% din preadolescenții din cel de-al II-lea lot și 3% din subiecții din I lot. Ei sunt sociabili, întreprinzători, încrezători în forțele proprii, chiar uneori înclinați spre acțiuni riscante.
Un procent semnificativ din subiecții cercetați au obținut un nivel mediu la factorul respectiv. Ei se caracterizează prin prudență medie, echilibru între timiditate și îndrăzneală.
În ceia ce privește nivelul scăzut, avem și aici un procentaj cât de cât semnificativ. Subiecții respectivi sunt excesiv de prudenți, cu complex de inferioritate, cu o slabă capacitate de contact social.
Fig. 8. Rezultatele obținute de subiecți la factorul I
Din figura de mai sus, în ceia ce privește factorul I – masculinitate – feminitate, observăm că 14% preadolescenți din I lot și 10% subiecți din lotul II au un nivel înalt, ei fiind tandri, visători, introspectivi, imaginativi, nerăbdători, cu turnură spirituală feminină, dependenți afectiv, comportament rafinat, gust artistic.
Circa jumătate din subiecți au un o maturizare afectivă medie, un echilibru între masculinitate și feminitate.
Același procent de subiecți din ambele loturi (43%) au nivel scăzut la cest factor, caracterizându-se prin spirit independent, pragmatici, cu interes scăzut pentru elaborările subiective.
Fig. 9. Rezultatele obținute de subiecți la factorul L
– sinceritate – gelozie, se înregistrează un procent considerabil de subiecți cu nivel înalt, ei fiind caracterizați prin hiperperseverență, disprețuitori, bănuitori, rigizi, înclinați spre gelozie, rivalizare, circumspecți în relațiile interpersonale, suspicioși, pot influența negativ echipa.
Un procentaj destul de semnificativ se caracterizează printr-o dezvoltare medie între nivelul de încredere și suspiciune.
Și doar 7% din subiecții din familii complete sunt deschiși, sinceri, încrezători, cu lipsa sentimentului de gelozie, foarte adaptabil, spirit de rivalitate foarte scăzut.
Fig. 10. Rezultatele obținute de subiecți la factorul M
În figura de mai sus avem prezentate rezultatele obținute de subiecți la factorul M – conformism – nonconformism. Nivel înalt posedă un număr nu atât de mare de subiecți. Ei au un interes scăzut pentru convenție, centrați pe instanțele interioare, comportament libertin, nonconformiști, comportament extravagant saturat afectiv.
Majoritatea subiecților au un convenționalism mediu, echilibru între spirit conformist și boem.
Nivel scăzut au 29% din familii divorțate și 13% din familii complete. Ei sunt persoane cu convenționalism ridicat, foarte practice, siguranță de sine, logică riguroasă în gândire, practice, conștiincioși, convenționali, conformiști la norme.
Fig. 11. Rezultatele obținute de subiecți la factorul N
– naivitate – clarviziune, 43% subiecți din I lot și 30% subiecți din cel de-al II-lea lot au un nivel înalt, ei caracterizându-se prin perspicacitate, privind lucrurile fără sentimentalism, comportament șlefuit, cu pretenții intelectuale, uneori raționalism accentuat până la cinism.
Un procentaj semnificativ se caracterizează prin echilibru între spirit drept, naivi și șireți, abili.
14% preadolescenți din familii divorțate și 7% din subiecții din familii complete au înregistrat un nivel scăzut. Aceștia sunt foarte naivi, sentimentali, lipsiți de exigențe, ușor de satisfăcut, deseori stăngaci în comportament, direcți, spontani, îngăduitori cu cei din jur.
Fig. 12. Rezultatele obținute de subiecți la factorul O
În figura de mai sus sunt arătate rezultatele obținute de subiecți la factorul O – încredere în sine – anxietate. Același procent de subiecți din ambele loturi – 43% au înregistrat un nivel înalt la factorul respectiv. Ei se caracterizează prin tendințe depresive, sunt susceptibili, bănuitori, neliniștiți, au tendințe de culpabilitate, nivel redus al încrederii în sine, anxietate ridicată, integrare socială dificilă.
Aproximativ jumătate din subiecți au un nivel mediu al încrederii în sine.
Un număr mai mic de elevi au un nivel scăzut, adică sunt puternic încrezători în sine, calmi, placizi, cu reactivitate emoțională scăzută, cred în forțele proprii.
Fig. 13. Rezultatele obținute de subiecți la factorul Q1
Factorul Q1 – conservatism – radicalism, ne prezintă următoarele rezultate:
14% din cei din familii divorțate posedă un nivel înalt, adică ei au gustul analizei critice, suportă bine schimbarea, adepți spontani al ideilor ce infirmă tradiția, liber cugetători, radicaliști;
43% din subiecții din I lot și 57% din subiecții din al II-lea lot au un nivel mediu la factorul respectiv. Aceștia se caracterizează printr-un echilibru între spirit conservator și radical.
La factorul analizat predomină adolescenții cu nivel scăzut, adică cei cu un spirit conservator, spirit critic redus, prudenți față de ideile noi.
Fig. 14. Rezultatele obținute de subiecți la factorul Q2
2 – dependență – independență, predomină subiecții cu nivel mediu. Ei se caracterizează printr-un nivel mediu al aderenței la grup.
Întâietatea la nivelul scăzut o dețin subiecții la care ambii părinți sunt plecați, aceștia fiind puternic atașați de valorile grupului, comportament gregar, dependenți social.
13% din subiecții din I lot și 29% din lotul II au un nivel înalt la factorul dat. Ei sunt puternic independenți de grup, iau decizii personale, se bizuie pe forțele proprii.
Fig. 15. Rezultatele obținute de subiecți la factorul Q3
În diagrama de mai sus avem prezentate rezultatele obținute de către subiecți la factorul Q3 – integrarea – autocontrol înalt – autocontrol scăzu. Aici avem următoarea situație:
30% din subiecții care trăiesc cu ambii părinți au înregistrat un nivel înalt, ei fiind controlați, stăpâni pe sine, țin la reputație, cu control solid al emoțiilor și comportamentului, formaliști, cu amor propriu ridicat. Pe când cei din I lot nu au înregistrat nici unul asemenea nivel.
La acest factor predomină nivelul mediu al gradului de control și integrare .
Un procent nu atât de semnificativ au un spirit necontrolat, dominați de conflicte interne, control scăzut al voinței, adaptare deficitară, conștiinciozitate scăzută
Fig. 16. Rezultatele obținute de subiecți la factorul Q4
La factorul Q4 – tensiune ergică – destindere – încordare, predomină adolescenții cu nivel mediu, care au o tensiune ergică de nivel mediu.
14% din subiecții din I lot și 7% din cei din al II-lea lot au un nivel înalt, având o tensiune ergică ridicată, hiperexcitabil, surmenați, resimt acut stările conflictuale interne, grad ridicat de insatisfacție, încordați.
Un număr mai mic de subiecți au înregistrat un nivel scăzut. Aceștia sunt cu tensiune ergică scăzută, nu resimt sentimentele frustrante, satisfăcuți de sine, destinși, calmi, satisfăcuți, fără stări interne conflictuale.
Preadolescenții au capacitatea de a înțelege de ce părinții nu mai pot conviețui și chiar încearcă să găsească explicații ale divorțului. Uneori preadolescenții devin mai ambițioși și mai tenace, depunând eforturi pentru obținerea unor rezultate școlare superioare, încercând compensator, să depășească situația generată de divorțul părinților, în timp ce alții folosesc prilejul de a scăpa de sub tutele părinților și pentru a adopta calea delicvenței, a deviantei comportamentale.
Vom examina în continuare diferențele privind particularitățile de personalitate ale preadolescenților din toate cele patru loturi experimentale.
Tabelul 1
Valorile medii obținute de personalitate 16 PF
Tabelul 2
Diferența statistică dintre rezultatele obținute 16 PF de preadolescenții din familii divorțate și cei din familii complete
Datele din tabel ne arată așa diferențe statistice dintre rezultatele obținute 16 PF de preadolescenții din familii complete și cei din familii divorțate:
La factorul A, unde cei din familii complete au un nivel mai ridicat, adică prezența ambilor părinți acasă le oferă preadolescenților posibilitatea să-și dezvolte capacitățile comunicative.
La factorul F (reținere – expansivitate), unde cei din familii complete au valori mai mici, ceilalți, rămași cu un singur părinte fiind mai impulsivi, fără rețineri.
La factorul M (conformism – nonconformism), cei din familii complete având un comportament libertin, extravagant saturat afectiv fiind mai neconformiști decât cei din familii divorțate.
La factorul Q3 (integrarea – autocontrol înalt – autocontrol scăzut), cei din familii complete având valori mai mari, adică având un control mai înalt al emoțiilor și comportamentului decât cei din familii divorțate.
Aceste deosebiri ne denotă următoarea caracteristică a preadolescenților din familii divorțat: comunicativitate mai redusă, prudență mai excesivă, puternic orientați spre instanțele interioare, pesimiști, conștiincioși, convenționali, conformiști, naivi, sentimentali, deseori stângaci în comportament, dominați de conflicte interne.
Prezentăm în continuare rezultatele la tehnica de studiere a nivelului imaginii de sine.
Fig.17. Rezultatele la imaginea de sine.
Datele din figura de mai sus ne arată, că rezultatele privind imaginea de sine se distribuie în felul următor: nivel scăzut l-au obținut 22% din preadolescenții din familii complete, 33% preadolescenți din familii divorțate. Acești subiecți au următoare caracteristică: în mod cert au nevoie de mai multă încredere în sine. Autodeprecierea îi caracterizează; sunt prea umili și adesea, pentru a face ceva, oamenii trebuie săi împingă de la spate. Recomandabil pentru ei este să încerce să nu se mai gândească la punctele slabe, să se gândesc la cât de multe au de oferit celor din jur, să se concentreze pe învățarea respectului de sine.
La nivel mediu se află 34% preadolescenți din familii complete și 45% preadolescenți din familii divorțate. Acești subiecți au o imagine de sine bine conturată, dar și multe dubii, sentimente de insecuritate. Poate că au nevoie să se ridice puțin nivelul propriei imagini de sine. Să reamintească și să conștientizeze toate îndemnările, capacitățile, realizările, succesele, precum și toate calitățile de care dispun.
La nivel înalt se află 44% de preadolescenți din familii complete și 22% de preadolescenți din familii divorțate. Aceștia sunt persoane cu o imagine de sine puternică și bine conturată. Ei știu foarte bine de ce sunt capabili și își cunosc slăbiciunile dar și punctele forte.
Între rezultatele obținute de către preadolescenții din familii divorțate și cei din familii complete la nivelul imaginii de sine am obținut diferență statistică semnificativă de U=50,2, la un prag de semnificații de p<0,05, cei din familii divorțate înregistrând valoarea medie de 10,2, iar cei din familii complete valoarea medie 20,8.
În concluzie la această tehnică putem afirma, că divorțul părinților are o influență negativă asupra imaginii de sine a preadolescenților.
În scopul studierii particularităților afectivității am mai utilizat Scala de anxietate (Spelberger). Vom analiza în continuare rezultatele obținute.
Fig.18 Rezultatele obținute la scala de anxietate reactivă, situațională.
Rezultatele din această figură ne arată, că din toți preadolescenții cercetați nivel înalt la anxietatea reactivă au 8,4 subiecți din familii complete și 24% preadolescenți din familii divorțate, nivel mediu au înregistrat 38,3% subiecți din familii complete subiecți din familii complete și 39 % din familii divorțate, iar nivel scăzut au înregistrat 53,3% preadolescenți care trăiesc cu ambii părinți și 37% – din cei care trăiesc numai cu un părinte..
Anxietatea situativă apare ca reacție emoțională la situații stresante și prezintă diferite grade de intensitate și durată, caracterizându-se prin trăiri subiective: neliniște, tensiune, nervozitate.
Fig. 19. Rezultatele obținute la scala de anxietate stabilă
În ceea ce privește anxietatea stabilă, atunci aici situația este alta: nivel scăzut au înregistrat 26,7% din familii divorțate și 46% din familii complete, nivel mediu – 38,3% din familii divorțate și 44% din familii complete, iar nivel înalt 35% preadolescenți din familii divorțate și 10 % preadolescenți care trăiesc cu ambii părinți.
Anxietatea stabilă denotă o permanentă presupunere a subiectului spre a percepe ca amenințătoare un larg diapazon de situații, reacționând la ele printr-o stare de alarmă.
Aici am obținut diferență statistică semnificativă.
Tabelul 3
Diferența statistică dintre rezultatele obținute la anxietate de preadolescenții din familii divorțate și cei din familii complete
Datele din tabelul de mai sus ne denotă deosebiri între nivelul anxietății preadolescenților din familii divorțate și a celor din familii complete. La anxietatea relativă U=60,35, la un prag de semnificații de p<0,05, cei din familii divorțate înregistrând valori mai mari – 43, iar cei din familii complete – valori medii mai mici – 38.
La anxietatea stabilă U=53,35, la un prag de semnificații de p<0,05, cei din familii divorțate înregistrând valori mai mari – 41, iar cei din familii complete – valori medii mai mici – 29.
În concluzie la această tehnică putem afirma că divorțul are o influență negativă asupra preadolescenților din familii divorțate, inducând la ei o anxietate mărită.
Capitolul 3. Dezvoltarea unor calități de personalitate și a sferei afective ale preadolescenților din familii divorțate
3.1. Scopul, ipoteza și principiile programului – proiect de intervenție psihologică
Studierea personalității preadolescenților din familii divorțate ne-a determinat să elaborăm un program de intervenție psihologică asupra personalității și afectivității la preadolescenții din familiile divorțate. Intervenția psihologică reprezintă un sistem de măsuri orientate spre ameliorarea stărilor afective negative și a unor particularități de personalitate cu ajutorul mijloacelor speciale de influență psihologică.
Scopul programului – proiect: dezvoltarea unei afectivități pozitive, încrederii în sine, abilitățile de autoreglare emoțională, de comunicare eficientă prin aplicarea mai generalizată a exercițiilor de autocunoaștere, autoreglare și de formare a gândirii pozitive.
Ipoteza programului – proiect: intervențiile psihologice în condiții special ogranizate vor influența pozitiv comunicarea și interacțiunea preadolescentului cu părinții, facilitînd emoțiile pozitive și dezvoltând calități pozitive de personalitate.
Obiectivele programului – proiect::
Modificarea stărilor emoționale ale preadolescenților prin micșorarea nivelului de agresivitate, anxietate, neliniște, frustrare, culpabilitate etc.;
Dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală și exprimare emoțională adecvată;
Dezvoltarea încrederii în sine prin stabilizarea relațiilor cu cei din jur și a responsabilității față de gîndurile, sentimentele și comportamentele personale;
Principiile care au stat la baza conceperii și realizării intervențiilor psihologice:
Principiul unității corecției și diagnosticării. Eficiența intervențiilor psihologice depinde de complexitatea și profunzimea psihodiagnosticării. Însă rezultatele celei mai temeinice diagnosticări își pierd esența, dacă nu sînt urmate de un sistem de măsuri de influențe psihologice.
Principiul utilizării unui set de metode în cercetarea psihologică. Conform acestui principiu este necesar de utilizat o varietate mare de metode, tehnici și procedee din arsenalul psihologie practice. Aceste metode aplicate în practică au demonstrat că ele se completează reciproc și reprezintă un instrumentariu adecvat de acordare a unui ajutor psihologic eficient copiilor.
Principiul influenței emoționale a materialului folosit. Toate metodele și procedeele trebuie să asigure un fon emoțional pozitiv.
Principiul abordării din punct de vedere al activității. Intervențiile psihologice se bazează pe ideile lui A.N. Leontiev și ale lui D.B. Elkonin, conform cărora a influența pozitiv asupra conduce influența aspra procesului de comunicare cu semenii.
Principiul activismului. Fiecare metodă de intervenție psihologică presupune implicarea activă a subiecților în acțiuni special elaborate. În procesul de realizare a acestor acțiuni se crează condiții optime pentru soluționarea situațiilor de conflict și dezvoltarea afectivității copiilor în particular și a personalității lor în general..
În realizarea programului – proiect ne vom axa pe:
Orientarea umanistă: 1) psihoterapia non-directivă sau centrată pe client (C.Rogers) orientată spre lichidarea necorespunderii dintre trăirile și Eu-concepția persoanei, obținînd posibilitatea de a trăi din plin; 2) psihodrama (J.L. Moreno 1921) orientată spre faciilitarea manifestării sentimentelor ascunse, obținerii insait-ului, crearea formelor noi și efective de comportament prin intermediul jocului dramatic liber (exercițiile: “sculptura familiei”, “pantomima”, “jocul de rol”); 3) terapia prin joc următoarele tehnici a) tehnica de lucru cu fanteziile, ce folosesc o vizualizare orientată și imaginație activă (ex: “tufa de trandafir”, “imaginată-ți că…” ) b) realizarea de povești și povestiri (Ex: “tehnica mutuală a realizării de povești”).
Orientarea cognitiv-comportamentală 1) terapiile cognitiv comportamentale introduse de către A.Ellis(1962), A. Beck (1973); 2) T-grupuri (grupa de training) care are scopul de autocunoaștere a personalității și însușirea abilităților de comunicare interpersonală (exercițiile: “cine sînt eu?”; “naufragiații”) 3) Grupuri de întrevedere fondatorul acestui tip de grupuri este I.H.Schultz, una din ideile de bază a autorului este unitatea dintre corp și conștiință. Exercițiile aplicate în cadrul acestor grupuri sînt orientate spre autodezvăluirea personalității, conștientizarea existenței sale; dezvoltarea responsabilității personale și a atenției față de sentimentele personale și de grup. (exercițiile: “singurătatea”, “comunicare în perechi”, “înțeleptul”, “căderea susuținută”) 4) Gupurile trainingului de priceperi, bazîndu-se pe conceptele behaviorismului, sînt orientate spre crearea formelor exterioare de comportament (exercițiile: “comportament încrezut, neîncrezut și agresiv”)
Orientarea psihodinamică: 1) abordarea psihanalitică a lui K.Jung, constă în utilizarea tehnicilor orientate spre “imaginarea activă”; K.Horney – este reprezentată de analiza evenimentelor esențiale din viața individului fără o studiere temeinică a sferei emoționale; E.Bern – orientarea spre eliminarea stereotipurilor ce s-au format în copilărie. 2) terapia analitică individuală concepută de A.Adler, este orientată la dezvoltarea interesului social, la diminuarea sentimentului de inferioritate.
Programul – proiect include 12 ședințe, desfășurate de 2 ori pe săptămână.
Fiecare activitate a fost alcătuită din 3 etape:
Etapa introductivă care include ritualul de salut și înviorarea psihologică (10-15 min).
Etapa fundamentală care include exerciții orientate spre realizarea obiectivelor intervențiilor psihologice (50-60 min).
Etapa finală care constă în consolidarea activității, determinarea concluziilor și aprecierilor exprienței obținute pe parcursul activității. Aceastp etapă finiseză cu ritualul de adio.
3.2. Caracterizarea generală a programului – proiect de intervenție psihologică
Prezentăm în continuare conținutul programului – proiect.
Ședința nr.1
Prezentare moderatori, prezentarea programului, prezentarea scopului acestui program de antrenament, prezentare personală a fiecărui participant.
Scopul: Cunoașterea participanților
Exercițiu: Joc pentru prezentare –Facem cunoștință
Scop: familiarizarea cu numele fiecărui participant, crearea unui climat de bună dispoziție.
Exercițiu: Reguli de grup
Realizăm împreună regulile grupului; apoi reprezentanții desemnați din fiecare grup vor prezenta regulile și le vor negocia.
Exercițiu: Joc – Autoprezentare
Exercițiu: Steaua mea
Scop: conștientizarea valorii personale
Materiale: coli de desen, creioane HB,creioane colorate.
Exercițiu: Căutăm un nume
Exercițiu: Bomba
Scop: stabilirea locului pe care îl ocupă fiecare în grup, a modului în care reacționează în situații de stres, a modalităților de rezolvare a problemelor, stil decizional.
Temă pentru acasă: Eu printre oameni
Ședința nr.2
Scopul: Dezvoltarea autoaprecierii
Exercițiul 1. Spargerea gheții
Scop: de a sparge gheața și a destinde atmosfera
Exercițiul 2. Cum ne dezvoltăm respectul de sine
Scop: dezvoltarea respectului de sine și a încrederii
1.Discursul la o petrecere
2.Ne lăudăm
3.Ne lăudam prin desen
Exercițiul 3. Probe pentru film
Activitate:
Spuneți participanților că au șansa să joace într-un film foarte important, care va putea fi vizionat în întreaga lume. Dacă vor primi rolul vor putea juca alături de vedete renumite. Ca să de-a probe pentru rol, subiecții trebuie să facă următoarele:
să facă o lista cu cinci lucruri pe care le-au realizat în viață, de care sunt mândri
subiecții vor selecta din lista lor realizarea cu care se mândresc cel mai mult.
Psihologul urmează să aleagă un voluntar, care sa stea pe scaunul din față. Subiectul spune „nu vreau să mă laud, dar…”. El/ea completează propoziția, menționând o anumita realizare. Celorlalți li se spune ca sunt regizorii, astfel incit trebuie sa asculte ce are actorul de spus.
Ședința nr.3
Scopul: Dezvoltarea imaginii de sine și a încrederii în sine
Exercițiul 1.Cum să purtăm o discuție pozitivă cu noi înșine
Scop: dezvoltarea imaginii de sine și a respectului
Exercițiul 2.Mă desenez pe mine
Scop: de ai ajuta pe subiecți să fie mândri de interesele lor și astfel de a le ridica încrederea în sine.
Activitate:
1.Impărțiți subiecții în grupe de câte trei sau cinci
2.Impărțiți fiecărei grupe cariocă, creioane și hârtie
3.Scrieți pe tablă lista următoare. Cereți fiecărui subiect să se gândească la:
a) genul favorit de muzică
b) interesele sale
c) culoarea favorită
d) activități preferate (hoby-uri)
Întrebări pentru discuții:
A fost greu să vă imaginați ce să desenați?
Cum v-ați simțit înainte de a realiza lucrarea?
Ce fel de gânduri v-au trecut prin minte în timp ce realizați lucrarea?
Cum vă simțiți acum după ce lucrarea a fost terminată?
Exercițiul 3. Munți și văi
Scop: întărirea încrederii în sine
Ședința nr.4
Scopul: Dezvoltarea abilităților de comunicare
Exercițiul 1 “Cer și pământ”
Obiective: la sfârșitul activități, participanții vor fi capabili:
să identifice codul propriu și al celorlalți de transmitere a unui mesaj;
să exprime nonverbal anumite emoții, sentimente;
să decodifice o anumită informație;
Timp de lucru: 45 de minute.
Exercițiul 2 Joc de rol “Ascultarea activă”
Obiective: la sfârșitul activități, participanților vor fi capabili:
să identifice modalitățile de practicare a ascultării active;
să demonstreze calitățile unui bun ascultător;
să facă deosebire între ascultătorul activ și cel indiferent;
Exercițiul 3 “Dialog cu prietenul interior”
Obiective: la sfârșitul activități, participanți vor fi capabili:
să identifice nevoia de a comunica cu sine însuși;
să exprime gândurile interioare ce stau la baza unor conflicte;
să demonstreze modalități de desfășurare a situației de conflict.
Ședința nr.5
Scopul: Dezvoltarea emoțiilor pozitive
Exercițiu "Ferestrele emoțiilor"
Exercițiu: Desenul emoțiilor
Obiective: În urma acestei activități participanții vor fi capabili: să identifice emoțiile celuilalt;/ să exprime nonverbal emoția identificată;/ să sesizeze diferite modalități de exprimare a emoțiilor.
Materiale : coli de desen, creioane HB, creioane colorate.
Exercițiu: Relația gând – emoție – comportament
Exercițiu: Statuile emoțiilor
distractiv, de detensionare, care a stimulat creativitatea participanților, exprimarea emoțională.
Exercițiu: Mesaje către celălalt
Obiective: La sfarșitul acestei activități participanții vor fi capabili: să identifice corect propriile emoții/nevoi și pe ale celorlalți; să exprime verbal o emoție/nevoie; să iși dezvolte capacitatea empatică.
Temă pentru acasă: Jurnalul sentimentelor
Vă propun să țineți un jurnal al sentimentelor în care să notați: Evenimente semnificative ce au avut loc/ Ce emoții au fost apărut?/ Ce factori le-au cauzat?/ Care au fost reacțiile și comportamentul?/ Ce efect au avut asupra celorlalți altora?
Ședința nr.6
Scopul: Dezvoltarea unor calități de relaționare
Exercițiul 1. “Cât de convingător poți să fii”
Obiective: la sfârșitul activități, participanții vor fi capabili:
să identifice rolul cuvintelor de politețe în cadrul comunicări cu o altă persoană;
să definească noțiunea de aservitate;
să utilizeze metode și tehnici de convingere
să descrie comportamentul persoanelor în contexte de persuasiune;
să definească importanța folosirii limbajului nonverbal.
Exercițiul 2.“Știi să faci complimente”
Obiective: la sfârșitul activități, participanții vor fi capabili:
să argumenteze importanța complimentelor pentru fiecare persoană
să formuleze complimente pentru diverse situații de comunicare.
Exercițiul 3. Jucăria de pluș
Obiective: la sfârșitul activități, participanți vor fi capabili :
să opereze cu cuvinte de alinare, cu diminutive, cu vorbe dulci;
să argumenteze nevoia oamenilor de a fi
înțeleși și compătimiți;
să comunice diverse situații.
Ședința nr. 7
Scopul: Dezvoltarea abilităților de rezolvare a conflictelor
Exercițiul 1 “Ce reprezintă un conflict
Obiective: la sfârșitul activități, participanți vor fi capabili :
să-și exprime opiniile personale despre conflict
să explice noțiunea de conflict prin analiza experiențelor personale
să stabilească o strategie proprie se soluționare a conflictelor
competențe de comunicare.
Exercițiul 2. Joc de rol “Spațiul meu personal”
Obiective: la sfârșitul activități, participanți vor fi capabili :
să identifice tipurile de spații personale;
să evidențieze rolul spațiului personal pentru indivizi;
să determine spațiile de comunicare între diverse persoane;
să descrie comportamentul persoanelor implicate în joc;
Concluzii:
Cel mai constructiv stil de comportare în situații conflictuale este cooperarea, adâncă găsirea unor variante de soluționare a conflictului ce corespund, în egală măsură, în interesele ambelor părți și totodată, îmbunătățesc, întăresc relațiile dintre ele. Dacă ambele părți câștigă, ele vor fi dispuse să respecte decizia adoptată Este foarte important să folosim, în cadrul soluționări conflictului, comunicarea și nicidecum forța fizică.
Ședința nr. 8
Scopul: Diminuarea anxietății și agresivității.
Exerițiu: Mesaje tip Eu
Materiale necesare: coli, pixuri
Scopul acestei aplicației este conștientizarea faptului că pot fi găsite variante de mesaje care pot detensiona situațiile de criză.
Exercițiu: Transpunem mesaje de tip „Tu” în mesaje de tip „Eu”
Instructaj: Transpuneți următoarele mesaje „tu” în mesaje „eu “.
Exercițiu: A împărtăși și a comunica. Fraze de completat.
Scop: de a ieși din izolare, de a comunica, de a-și asuma sentimentele cu îndrăzneală, de a le clarifica, de a experimenta deschiderea totală față de celălalt și a observa rezultatul. Modalități de dezvoltare a inteligenței emoționale și a comunicării.
Ședința nr. 9
Scopul: stabilirea unor relații interpersonale pozitive
Exercițiul 1.“Nume noi”
Obiective: la sfârșitul activități, participanți vor fi capabili :
să identifice rolul în cadrul grupului;
să comunice, verbal, sau nonverbal, impresiile lor despre anumite persoane.
Concepte cheie: construcție, rigiditate, rezistență
Scenariul activități:
1. Participanții se aranjează în semicerc.
2. Facilitatorul le cere membrilor grupului care încă nu se cunosc să-și pună unii altora numele care, după plăcere lor, sunt potrivite și să anunțe adjectivele sau anumite impresii determinate de exteriorul persoanelor respective.
3. Facilitatorul le sugerează participanților să acorde atenție constituției corpului, expresiei feței, modului de mișcare, tensiuni sau relaxării reflectate de mișcare și de poziție.
4. Participanții pot merge să-l atingă pe cel ales de ai ca să-i simtă tensiunea, dimensiunile, rigiditatea, să-l împingă pentru a-i testa rezistența.
5. Toate caracteristicile pot fi notate pe foi, individual.
6. Fiecare participant indică persoana și numele atribuit acesteia, apoi explică de ce i-a atribuit respectivul nume.
Analiza activități
Ești de părere că ei i se potrivește numele Elena. Poți spune de ce?
Ce crezi că are în comun cu ruda, cunoscută, vecina ta?
Cum este ruda, cunoscuta, vecina ta?
Cum crezi, este corectă impresia ta despre această persoană? Argumentează.
Concluzii:
Există riscul ca, prin etichetare, să-ți creezi o imagine preconcepută a unor persoane, în consecință, să-ți modelezi comunicarea și interacțiunile în conformitate cu această.
Exercițiul 2. “Cercul meu relațional”
Obiective: la sfârșitul activități, participanți vor fi capabili :
să identifice o relație;
să definească cercul relațional personal;
să determine calitățile care fac dificilă o relație;
să determine calitățile care facilitează o relație;
Concepte cheie: relație, cerc relațional, relații interpersonale.
Scenariu activității:
1. Participanților li se propune să definească câmpul lexical al cuvântului relație. Facilitatorul va nota cuvintele numite de participanți pe o foaie mare.
2. După ce a notat toate ideile participanților, facilitatorul le propune un tabel cu trei rubrici și îi invită să clasifice ideile enunțate conform acestor rubrici. Se lucrează în grup mare.
3. Participanților li se propune să completeze în mod individual fișa de lucru “Cercul meu” relațional” pentru a stabili fiecare în parte, rețeaua relațională.
4. facilitatorul va solicita participanților să continue enunțul: relațiile dintre oameni…Participanți își vor expune opiniile oral, în grup mare.
Analiza activități:
Cine sunt cei cu care noi construim relații?
Numiți subiecți rețelelor voastre relaționale. Prin ce sunt valoroase pentru voi aceste rețele?
La cine apelați în primul rând în momente dificile ale vieți ? Cum vă simțiți când vi se oferă sprijin?
Cine vă poate susține la greu în cazul în care sunt absenți părinți voștri? De exemplu, nu avați încălțăminte de iarnă? Dacă nu vă înțelegeți cu tutorii, frații mai mari?
Cine din cadrul școlii vă poate fi alături și la bine și la rău?
De ce este important să stabilim relații cu cei din jurul nostru?
Concluzii:
Oameni nu pot trăi, ci numea alături și împreună cu alți. Desigur, cei din familie ne sunt cei mai apropiați oameni. Dar, pe lângă cei din familie, noi mai stabilim relații și cu rudele, prieteni, colegii de școală și de muncă, vecinii, învățătorii, oameni din comunitate. Să nu uităm că nu uităm că nu suntem siguri. Întodeauna exista cineva ce ne întinde o mână de ajutor.
Tabel pentru facilitator
Exercițiul 3.„Îmi reușește relația cu….”
Obiective: La sfârșitul activității, participanții vor fi capabili:
Să-și evalueze relațiile cu subiecții din cercul lor relațional;
Să-și identifice calitățile personale care sporesc șansa de reușită a unei relații;
Să sesizeze modeleze relaționale.
Concepte-cheie: relații interpersonale, modele relaționale,
Scenariul activității:
Facilitatorul solicită participanților să comenteze enunțul: o relație bună este o bucurie. Se lucrează în grup mare.
Participanții vor primi fișa de lucru „îmi reușește (încerc să construiesc) relația cu…” și o vor completa în mod individual.
Se organizează o masă rotundă. Facilitatorul solicită participanților să împărtășească tuturor membrilor grupului experiențe lor relaționale reușite. Se lucrează în grup mare. Facilitatorul sugerează ca vorbitori să fie încurajați prin aplauze și cuvinte de laudă.
Facilitatorul propune participanților să revadă a doua rubrică a fișei de lucru și să încercuiască numele unei persoane cu care ar vrea să-și îmbunătățească relația. La sugestia facilitatorului, participanții vor gândi și vor face un pas concret spre persoana aleasă: vor scrie o scrisoare, un bilețel, vor face un desen, vor confecționa o figură, o aplicație din hârtie colorată etc. Este important să se respecte alegerea participantului. Se lucrează în mod individual. Facilitatorul se apropie de cei cărora le este dificil să înceapă lucrul, care au nevoie de sprijin și încurajări.
Participanții vor avea o mică temă pentru acasă: să aibă grijă ca surpriza pregătită pentru cei aleși de ei să ajungă la destinație. Facilitatorul poate veni cu sugestii pentru participanții care solicită acest lucru.
Analiza activităților:
Cum înțelegeți enunțul „o relație bună este o bucurie?”.
Cine sunt cei cu care aveți relații reușite? Ce simțiți când sunteți alături de ei? Care sunt secretele reușitei?
Ce calități personale (comune) sporesc reușita relației voastre?
Descrieți situații din viață care v-au făcut să înțelegeți cât de importante sunt persoanele de lângă voi.
Cât de des le spui celor din familia ta, rudelor, prietenilor că îi iubești, că ții la ei, că relația cu ei este o bucurie pentru tine?
De ce avem nevoie (timp, cuvinte calde, dorință etc.) pentru a face o bucurie celor pe care îi iubim?
Cum crezi, cum se va simți cel căruia i-ai pregătit o surpriză?
Ședința nr.10
Scopul: Dezvoltarea conduitelor asertive
Exercițiu: Situații de interacțiune interpersonală și răspunsuri optime
Scop: la sfarșitul activității participanții vor fi capabili:
• să clasifice o serie de răspunsuri in funcție de apartenența la una din categoriile:asertiv, pasiv, agresiv,; • să argumenteze superioritatea răspunsului ales.
Exercițiu.: Joc de rol – “Asertiv vs. Pasiv sau agresiv”
Exercițiu: Buldozerul
Se formează grupuri de patru persoane. Se cere participanților să-și imagineze că ei constituie o familie compusă din doi părinți și doi copii. Pornind de la o povestire ei vor trebui să pună in scenă această povestire adoptand pe rand mai multe atitudini.Se impart rolurile: mamă, tată, copil. Li se cere participanților să construiască scenariul cat mai aproape de realitate, făcandu-se apel la capacitatea lor empatică și cea persuasivă.
Scena 1. Este ora 6 seara și vă aflați in concediu, pe litoral. Timp de 10 minute, discutați asupra modului in care vreți să vă petreceți seara. Pentru aceasta, adoptați cu toții atitudinea “buldozer”. Atitudinea “buldozer” inseamna: “Doar nevoile mele contează! Ale tale nu au nici o valoare! Facem cum vreau eu!”
Scena 2. Este duminica seara și aveți un consiliu de familie, pentru a stabili cum să cheltuiți o sum de 100 milioane pe care tocmai ați caștigat-o in urma participării intregii familii la un concurs organizat de un post de televiziune. Discutați timp de 10 minute, adoptand atitudinea de “papă-lapte”. Dacă vreunul se indepărtează de rol i se va atrage atenția. Un “papă lapte” care are păreri personale nu este un “papă-lapte”. Atitudinea “papă-lapte” inseamna: “Nevoile tale contează, ale mele mai puțin! Tu ai intotdeauna dreptate!
Scena 3. Sunteți cu toții acasă și discutați cu privire la programul TV pe care il veți viziona in această seară. Aveți la dispozi.ie 10 minute, pentru a stabili emisiunile pe care le veți viziona impreună. Atitudinea in negociere va fi, de data aceasta, cea a autenticului. Atitudine “autentica” inseamnă:” Țin cont de nevoile mele, dar și de ale tale. Există un loc pentru fiecare.”
Descifrarea experienței: Cum v-ați simțit in urma acestui exercițiu? V-a fost greu, v-a fost ușor să intrați in rolurile respective? Sunt situații in viața voastră in care se pun in practică atitudinile jucate?
În urma acestui exercițiu participanții au identificat situații în care pot intra în rol și altele nu. Au conștientizat patternurile comportamentale.
Ședința nr.11
Scopul: Perceperea pozitivă a familiei
Exercițiul 1.„La cine apelez dacă….”
Obiectivele: la sfârșitul activității, participanții vor fi capabili:
Să identifice persoanele, actorii sociali la care pot apela pentru ajutor:
Să accepte că, în anumite situații, pot apela la ajutorul unor persoane indicate să intervină;
Să-și întocmească o rețea de relații personale la care pot apela în caz de necesitate.
Exercițiul 2.„Sunt și eu o rămurică a unui pom”
Obiective: la sfârșitul activității, participanții vor fi capabili:
Să ilustreze arborele familiei;
Să interpreteze relațiile din cadrul familiei.
Exercițiul 3.„Diferiți și asemănători”
Obiective: la sfârșitul activității, participanții vor fi chemați:
Să identifice asemănările și diferențele dintre oameni;
Să aprecieze importanța diversității.
Ședința nr. 12
Scopul: totalizarea cunoștințelor primite în cadrul ședințelor.
Exercițiul 1. “Persoanele care aș vrea să țină frânghia”
Obiective: la sfârșitul activități, participanți vor fi capabili :
să definească noțiunea de persoană de încredere;
să argumenteze importanța relațiile bazate pe încredere;
să identifice calitățile unui prieten bun;
Exercițiul 2.“Eticheta de pe spate”
Obiective: la sfârșitul activității, participanții vor fi capabili:
să analizeze situațiile de etichetare a unor persoane conform unor comportamente;
să determine reacțiile, trăirile persoanelor etichetate;
să propună modalități de a “scăpa” de etichetă.
Exercițiul 3. “Fac schimb de locuri cei care…”
Obiective: la sfârșitul activității, participanții vor fi capabili:
să reflecteze asupra propriei lor identități și asupra identității altora;
să recunoască faptul că oamenii pot avea aceleași preferințe, ocupații, succese/insuccese, chiar dacă, la prima vedere, par atât de diferiți.
să aprecieze asemănările ca pe niște elemente constructive ale unei relații de prietenie, de colaborare.
să propună modalități de valorificare a asemănărilor și deosebirilor dintre persoane.
Exercițiul 4.“Leul mofturos”
Obiective: la sfârșitul activității, participanții vor fi capabili:
să distingă diferite tipuri de relații: de cooperare, de competiție, de conflict;
să construiască relații de cooperare cu cei din jur.
Eșantionul: programul – proiect va fi implementat în experimentul formativ la care va participa un lot format din: grupul experimental, 12 preadolescenți (din familii divorțate) care au înregistrat cote joase la variabilele cercetate în urma analizei și interpretării rezultatelor obținute la experimentul de constatare și un grup de control – 12 preadolescenți (din familii complete) .
Rezultate preconizate: Drept consecință a realizării intervențiilor psihologice ne așteptăm la schimbări în manifestarea stărilor psiho-emoționale și a calităților de personalitate la preadolescenților din familiile divorțate.
Concluzii
Lucrarea de față este destinată evidențierii influențelor negative ale divorțului asupra preadolescenților. La începutul cercetării am presupus, că divorțul are influențe negative asupra personalității și a stărilor emoționale ale preadolescenților.
În vederea realizării scopului și verificării ipotezei am aplicat tehnici de studiere a particularităților de personalitate ale preadolescenților și a stărilor lor emoționale.
În rezultatul cercetării putem formula următoarele concluzii:
Rezultatele de la factorul A introversia – comunicarea denotă că nivel înalt au 14% preadolescenți din familii divorțate și 70% din subiecții din familiile complete. Adică un procent mult mai mare din cei care locuiesc împreună cu ambii părinți se caracterizează prin rezonanță afectivă foarte ridicată, exteriorizarea necontrolată a emoțiilor, relații interpersonale numeroase, tonus afectiv bun, sociabil cooperanți, amabili, adaptabili la condiții variate.
Rezultatele de la factorul B inteligența, ne arată că 14% preadolescenți din familii divorțate și 40% din subiecții din familiile complete au nivel înalt, adică un procent mai mare au cei din familii complete, ei fiind bine dotați în plan cultural și intelectual, foarte inteligenți, cu o cultură generală bogată, capacitate de abstractizare ridicată, ușurință în învățare.
Rezultatele de la factorul C- forța eului, stabilitate emoțională, instabilitate emoțională: Nivelul înalt este posedat de 14% din elevii din familii divorțate și 20% din cei cu ambii părinți acasă, adică mai mulți dintre cei cu ambii părinți acasă au un echilibru emoțional bun, tolerant la situații frustrante, Eu-l puternic inflexibil.
Rezultatele de la factorul E – supunere – dominare. La nivelul înalt întâietatea o dețin subiecții la care ambii părinți sunt acasă – 43%. Ei posedă siguranță pe sine, sunt independenți, neconformiști, încăpăținați.
Rezultatele de la factorul F – reținere – expansivitate, nivel înalt posedă 29% preadolescenți din familii divorțate și 20% din subiecții din familii complete.
Rezultatele de la factorul G – forța eului – supunerea sentimentelor – normativitatea înaltă a comportamentului. Mai mulți subiecți cu ambii părinți au înregistrat nivel înalt la factorul respectiv. Ei sunt conștiincioși, perseverenți, aderenți la norme și reguli, cu acut sentiment de responsabilitate, exigent cu sine și cu ceilalți.
Rezultatele de la factorul H – prudența – îndrăzneala, situația este următoarea: Nivel înalt posedă 14% din preadolescenții din familii divorțate și 3% din subiecții din familii complete. Un număr mai mare de subiecți din familii complete decât cei din familii divorțate sunt sociabili, întreprinzători, încrezători în forțele proprii, chiar uneori înclinați spre acțiuni riscante.
Rezultatele de la factorul I – masculinitate – feminitate, observăm că 14% preadolescenți din familii divorțate și 10% subiecți din familii complete au un nivel înalt, adică mai mulți subiecți din familii incomplete sunt visători, introspectivi, imaginativi, nerăbdători, cu turnură spirituală feminină, dependenți afectiv.
Rezultatele de la factorul M – conformism – nonconformism. Nivel înalt posedă un număr mai mare de subiecți din familii divorțate. Ei au un interes scăzut pentru convenție, centrați pe instanțele interioare, comportament libertin, nonconformiști, comportament extravagant saturat afectiv.
Rezultatele de la factorul N – naivitate – clarviziune, 43% subiecți din familii divorțate și 30% subiecți din familii complete au un nivel înalt, adică mai mulți dintre cei din familii incomplete se caracterizează prin perspicacitate, privind lucrurile fără sentimentalism, comportament șlefuit, cu pretenții intelectuale, uneori raționalism accentuat până la cinism.
Rezultatele de la factorul O – încredere în sine – anxietate. Același procent de subiecți din ambele loturi – 43% au înregistrat un nivel înalt la factorul respectiv. Ei se caracterizează prin tendințe depresive, sunt susceptibili, bănuitori, neliniștiți, au tendințe de culpabilitate, nivel redus al încrederii în sine, anxietate ridicată, integrare socială dificilă.
Rezultatele de la factorul Q1 – conservatism – radicalism, ne prezintă următoarele rezultate: 14% din cei din familii divorțate posedă un nivel înalt, adică ei au gustul analizei critice, suportă bine schimbarea, adepți spontani al ideilor ce infirmă tradiția, liber cugetători, radicaliști.
Rezultatele de la factorul Q2 – dependență – independență sunt: 13% din subiecții din familii incomplete și 29% din cei cu ambii părinți au un nivel înalt la factorul dat. Un procentaj mai mare dintre cei din familii complete sunt puternic independenți de grup, iau decizii personale, se bizuie pe forțele proprii.
Rezultatele de la factorul Q3 – integrarea – autocontrol înalt – autocontrol scăzut sunt: 30% din subiecții care trăiesc cu ambii părinți au înregistrat un nivel înalt, ei fiind controlați, stăpâni pe sine, țin la reputație, cu control solid al emoțiilor și comportamentului, formaliști, cu amor propriu ridicat.
Rezultatele de la factorul Q4 – tensiune ergică – destindere – încordare indică că 14% din subiecții din familii divorțate și 7% din cei din familii complete au un nivel înalt, adică mai mulți subiecți din familii divorțate au o tensiune ergică ridicată, hiperexcitabili, surmenați, resimt acut stările conflictuale interne, grad ridicat de insatisfacție, încordați.
Analiza statistică a rezultatelor ne-a permis să identificăm și diferențe statistice, obținute cu ajutorul metodei Mann-Whitney: la factorul A, unde cei din familii complete au un nivel mai ridicat, adică prezența ambilor părinți acasă le oferă preadolescenților posibilitatea să-și dezvolte capacitățile comunicative. La factorul F (reținere – expansivitate), unde cei din familii complete au valori mai mici, ceilalți, rămași cu un singur părinte fiind mai impulsivi, fără rețineri. La factorul M (conformism – nonconformism), cei din familii divorțate având un comportament libertin, extravagant saturat afectiv fiind mai neconformiști decât cei din familii divorțate. La factorul Q3 (integrarea – autocontrol înalt – autocontrol scăzut), cei din familii complete având valori mai mari, adică având un control mai înalt al emoțiilor și comportamentului decât cei din familii divorțate. Aceste deosebiri ne denotă următoarea caracteristică a preadolescenților din familii divorțat: comunicativitate mai redusă, prudență mai excesivă, puternic orientați spre instanțele interioare, pesimiști, conștiincioși, convenționali, conformiști, naivi, sentimentali, deseori stângaci în comportament, dominați de conflicte interne.
Cât privesc rezultatele obținute la tehnica de studiere a imaginii de sine, atunci preadolescenții din familii divorțate au valori mai mici, decât cei din familii complete. Între rezultatele acestor două loturi am obținut diferență statistică semnificativă de U=50,2, la un prag de semnificații de p<0,05, cei din familii divorțate înregistrând valoarea medie de 10,2, iar cei din familii complete valoarea medie 20,8.
Între nivelul anxietății preadolescenților din familii divorțate și a celor din familii complete am obținut de asemenea diferențe statistice: la anxietatea relativă U=60,35, la un prag de semnificații de p<0,05, cei din familii divorțate înregistrând valori mai mari – 43, iar cei din familii complete – valori medii mai mici – 38. La anxietatea stabilă U=53,35, la un prag de semnificații de p<0,05, cei din familii divorțate înregistrând valori mai mari – 41, iar cei din familii complete – valori medii mai mici – 29.
Cele relatate mai sus ne permit să afirmăm că ipoteza presupusă la începutul cercetării s-a adeverit.
Studierea personalității preadolescenților din familii divorțate ne-a determinat să elaborăm un program – proiect de intervenție psihologică asupra personalității și afectivității la preadolescenții din familiile divorțate. Intervenția psihologică reprezintă un sistem de măsuri orientate spre ameliorarea stărilor afective negative și a unor particularități de personalitate cu ajutorul mijloacelor speciale de influență psihologică.
BIBLIOGRAFIE
Banciu D., Rădulescu S., Adolescentul și familia (socializare morală și integrare socială), Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987.
Baran-Pescaru, A., Familia azi. O perspectiva socio-pedagogică, Editura Aramis, București, 2004.
Ciofu C., Interacțiunea părinți – copii. edit. Medicală Amaltea. București, 1996.
Constantin, M., Maltratarea copilului între cunoaștere și intervenție, Editura Lumen, 2004.
Costa-Foru X., Cercetarea monografică a familiei, Editura Tritonic,
București , 2004.
Crețu, T., Psihologia educației, Credis, București 2004.
Cuznețov, L., Intercomunicarea familială. Modalități de soluționare a conflictelor „adolescenți –părinți”, Chișinău, 1997.
Cuznețov, L., Optimizarea intercomunicării familiale „adolescenți – părinți”, Chișinău, 1987.
Dolto, F., Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor, Editura Trei, București, 2007.
Dumitru, I., A., Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice, Editura Polirom, Iași, 2008.
Dupu, C., Introducere în psihologia vieții de familie, Editura Gnosis, 2005.
Gagauz O. Familia contemporană între tradițional și modern. Chișinău, 2011.
Ghebrea G., Factori ce afectează stabilitatea cuplului marital,
Universitatea București, 2001.
Ghebrea G., Regim politic și viața privată (familia și politica
familială în România), Universitatea București, 2003.
Gidens A., Sociologie, Editura BIC ALL, București, 2001.
Grebenikov L., Etica și psihologia vieții de familie. Ed. Lumina, Chișinău, 1986.
Ghiddens A,. Sociologie. București, 2004.
Iluț P. Sociologia familiei. Cluj-Napoca, 1994.
Iluț P., Sociopsihologia și Antropologia familiei, Editura Polirom,
2005.
Iluț P. Subiecte „fierbinți” în problematica familiei; familia monoparentală. În: P. Iluț (ed.). Stări și fenomene ale spațiului domestic în România. Cluj-Napoca, 2008.
Mitrofan L,. Elemente de psihologie a cuplului. București, 2000.
Mitrofan Iolanda. Cuplul conjugal, Ed. Ștințifică și Enciclopedică, 1989.
Mihăilescu Ion. Familia în societățile europene, Editura Universității din București, București 1999.
Modrea, M., Imagine de sine și personalitate în adolescență. Studii teoretice și experimentale. Focsani: Ed. Aliter, 2006.
Neculau, A. (coordonator). Manual de psihologie socială, Polirom, Iași, 2003.
Nichols, M., P., Schwartz, R., C., Terapia de familie – concepte și metode, 2005.
Parkinon L.,. Separarea, divorțul și familia. București, 1993.
Paladi Gh., Familia: probleme sociale, demografice și psihologice, Centrul de cercetări Medicale și Socio-demografice ale Familiei al Academiei de Știință a MD, Chișinău, 2005.
Popescu R. Introducere în socilogia familiei. Familia românească în societatea contemporană. București, Polirom, 2009.
Rădulescu S., Sociologia problemelor sociale ale vârstelor. București, 1998.
Stănciulescu E., Sociologia educației familiei. Iași. 1997.
Stanciulescu E., Sociologia educației familiale ( volumul I si II ),
Editura Polirom, 2002.
Vasile D., Introducere în psihologia familiei și psihosexologiei. Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007.
Voinea M., Sociologia familiei. Editura Universitară București, 1995.
Voinea M., Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, București 1996.
Voinea M., Familia contemporană, Mică Enciclopedie, Ed. Focus, București, 2005.
Voinea M., Realități și perspective în studiul familiei, Editura Universității din Pitești, 2008.
Voinea, M., Apostu, I., Familia și școala în impas? Ed. Universității din Bucuresti, 2008.
Vrasmas, E., Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, București, 2002.
Zamfir C., Vlăsceanu L., (coordonatori). Dicționar de sociologie,
Editura Babel, București, 1993.
Зенеска М., Семья и личность. Изд.Прогресс, 1989.
Ковалев С.В.,. Микроклимат семьи. Москва, 1979.
BIBLIOGRAFIE
Banciu D., Rădulescu S., Adolescentul și familia (socializare morală și integrare socială), Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1987.
Baran-Pescaru, A., Familia azi. O perspectiva socio-pedagogică, Editura Aramis, București, 2004.
Ciofu C., Interacțiunea părinți – copii. edit. Medicală Amaltea. București, 1996.
Constantin, M., Maltratarea copilului între cunoaștere și intervenție, Editura Lumen, 2004.
Costa-Foru X., Cercetarea monografică a familiei, Editura Tritonic,
București , 2004.
Crețu, T., Psihologia educației, Credis, București 2004.
Cuznețov, L., Intercomunicarea familială. Modalități de soluționare a conflictelor „adolescenți –părinți”, Chișinău, 1997.
Cuznețov, L., Optimizarea intercomunicării familiale „adolescenți – părinți”, Chișinău, 1987.
Dolto, F., Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor, Editura Trei, București, 2007.
Dumitru, I., A., Consiliere psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice, Editura Polirom, Iași, 2008.
Dupu, C., Introducere în psihologia vieții de familie, Editura Gnosis, 2005.
Gagauz O. Familia contemporană între tradițional și modern. Chișinău, 2011.
Ghebrea G., Factori ce afectează stabilitatea cuplului marital,
Universitatea București, 2001.
Ghebrea G., Regim politic și viața privată (familia și politica
familială în România), Universitatea București, 2003.
Gidens A., Sociologie, Editura BIC ALL, București, 2001.
Grebenikov L., Etica și psihologia vieții de familie. Ed. Lumina, Chișinău, 1986.
Ghiddens A,. Sociologie. București, 2004.
Iluț P. Sociologia familiei. Cluj-Napoca, 1994.
Iluț P., Sociopsihologia și Antropologia familiei, Editura Polirom,
2005.
Iluț P. Subiecte „fierbinți” în problematica familiei; familia monoparentală. În: P. Iluț (ed.). Stări și fenomene ale spațiului domestic în România. Cluj-Napoca, 2008.
Mitrofan L,. Elemente de psihologie a cuplului. București, 2000.
Mitrofan Iolanda. Cuplul conjugal, Ed. Ștințifică și Enciclopedică, 1989.
Mihăilescu Ion. Familia în societățile europene, Editura Universității din București, București 1999.
Modrea, M., Imagine de sine și personalitate în adolescență. Studii teoretice și experimentale. Focsani: Ed. Aliter, 2006.
Neculau, A. (coordonator). Manual de psihologie socială, Polirom, Iași, 2003.
Nichols, M., P., Schwartz, R., C., Terapia de familie – concepte și metode, 2005.
Parkinon L.,. Separarea, divorțul și familia. București, 1993.
Paladi Gh., Familia: probleme sociale, demografice și psihologice, Centrul de cercetări Medicale și Socio-demografice ale Familiei al Academiei de Știință a MD, Chișinău, 2005.
Popescu R. Introducere în socilogia familiei. Familia românească în societatea contemporană. București, Polirom, 2009.
Rădulescu S., Sociologia problemelor sociale ale vârstelor. București, 1998.
Stănciulescu E., Sociologia educației familiei. Iași. 1997.
Stanciulescu E., Sociologia educației familiale ( volumul I si II ),
Editura Polirom, 2002.
Vasile D., Introducere în psihologia familiei și psihosexologiei. Ed. Fundației România de Mâine, București, 2007.
Voinea M., Sociologia familiei. Editura Universitară București, 1995.
Voinea M., Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, București 1996.
Voinea M., Familia contemporană, Mică Enciclopedie, Ed. Focus, București, 2005.
Voinea M., Realități și perspective în studiul familiei, Editura Universității din Pitești, 2008.
Voinea, M., Apostu, I., Familia și școala în impas? Ed. Universității din Bucuresti, 2008.
Vrasmas, E., Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, București, 2002.
Zamfir C., Vlăsceanu L., (coordonatori). Dicționar de sociologie,
Editura Babel, București, 1993.
Зенеска М., Семья и личность. Изд.Прогресс, 1989.
Ковалев С.В.,. Микроклимат семьи. Москва, 1979.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Impactul Divortului Parental Asupra Preadolescentilor (ID: 165379)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.