Impactul Deseurilor Radioactive

DOMENIUL: INGINERIA MEDIULUI

SPECIALIZAREA: INGINERIA SI PROTECTIA MEDIULUI IN INDUSTRIE

ANUL DE STUDIU: IV

GRUPA : 541/2

PROIECT LA DISCIPLINA: IMPACT DE MEDIU

TEMA PROIECT: IMPACTUL DEDEURILOR RADIOACTIVE

PROFESOR COORDONATOR: STUDENTA:

Prof. Dr. Ing. Isarie Claudiu Buzasi Teodora

CUPRINS

I.GENERALITATI…………………………………………………………………………………3

I.1. Definitie deseuri radioactive…………………………………………………………….1

I.2. Surse de deseuri radioactive……………………………………………………………1

II. Raspandirea deseurilor radioactive…………………………………………………….1

III. Depozitarea deseurilor radioactive…………………………………………………….1

IV. Tratarea deseurilor radioactive………………………………………………………….1

IV.1 Metode…………………………………………………………………………………………1

V. Impactul asupra mediului…………………………………………………………………..1

VI.impactul asupra sanatatii…………………………………………………………………..1

VII. Metode de reabilitare………………………………………………………………………1

Bibliografie…………………………………………………………………………………………1

I.GENERALITATI

I.1. Definitie deseuri radioactive:

Deseurile radioactive contin elemente chimice radioactive care nu mai au utilizare practica. Deseul radioactiv este uneori produsul unui proces nuclear, cum ar fi fisiunea nucleara. Cele mai multe deseuri radioactive sunt "de nivel scazut", ceea ce înseamna ca ele au nivele scazute ale radioactivitatii, raportate fie la masa fie la volum. Acest tip de deseu consta adesea din elemente cum ar fi echipamentul de protecție, care sunt doar slab contaminate, dar periculoase în caz de contaminare radioactiva a corpului uman prin ingerare, inhalare, absorbtie sau injectie.

I.2. Surse de deseuri radioactive:

Surse de deseuri radioactive

·        Materiale radioactive existente natural

Procesarea substantelor continând radioactivitate naturala conduce la producerea de deseuri radioactive cunoscute si sub denumirea NORM (Naturally Occurring Radioactive Material). Cele mai multe dintre aceste deseuri sunt emitatoare de particule alfa, prin reactiile de fisiune în lant ale uraniului si toriului.

·        Carbune

Carbunele contine o cantitate mica de nuclizi radioactivi, cum ar fi uraniu si toriu, dar la o concentratie mult mai mica decât cea a respectivelor radio-elemente aflate în crusta terestra. Aceste deseuri radioactive devin mai concentrate în cenusa deoarece ele "nu ard bine" (nu oxideaza). Totusi radioactivitatea cenusii ramâne foarte mica. Ea este de aceeasi valoare ca a sisturilor negre si mai mica decât a rocilor fosfatice, dar prezinta interes deoarece cenusa ajunsa în atmosfera poate fi inhalata.

·        Petrol si gaze naturale

Reziduurile industriale de petrol si gaze naturale contin uneori radiu si compusi ai acestuia. Familia sulfatilor din petrol poate fi foarte bogata în radiu, si, în general, apa, petrolul si gazele naturale pot contine radon. Radonul se dezintegreaza pentru a forma radioizotopi solizi care intra în compozitia depunerilor din interiorul conductelor. Într-un combinat de procesare a petrolului (combinat petrochimic) zona unde este procesat propanul este cea mai contaminata deoarece radonul are acelasi punct de fierbere ca si propanul.

·        Procesarea mineralelor

În general, aproape toate deseurile rezultate din prelucrarea mineralelor pot contine radioactivitate naturala.

·        Surse medicale

Deseurile radioactive medicale tind sa contina emitatori de raze beta si gamma. În diagnosticarea medicala prin metode radioactive se folosesc emitatori gamma cu viata scurta cum ar fi 99mTc. Alti radioizotopi folositi în medicina sunt: 90Y (t1/2 = 2,7 zile) folosit în tratarea limfei; 131I (t1/2 = 8,0 zile) folosit pentru teste functionale ale tiroidei si tratarea cancerului; tiroidei; 89Sr (t1/2 = 52 zile) folosit pentru tratarea cancerului osos si injectii intravenoase; 192Ir (t1/2 = 74 zile) folosit pentru braho-terapie; 60Co (t1/2 = 5,3 ani) folosit pentru braho-terapie si radioterapie externa; 137Cs (t1/2 = 30 ani) folosit de asemenea pentru braho-terapie si radioterapie externa.

·        Surse industriale

Sursele industriale de deseuri radioactive pot contine emitatori alfa, beta, neutroni si gamma. Emitatorii gamma sunt folositi în radiografii în timp de sursele emitatoare de neutroni sunt folosite într-o serie de aplicatii cum ar fi exploatarea sondelor petroliere.

·        Ciclul combustibilului nuclear

Deseurile provenite din prima faza a ciclului combustibilului nuclear sunt, în mod uzual, emitatori alfa întâlniti în procesul de extractie a minereului de uraniu. Cel mai adesea este vorba despre radiu si produsii rezultati în urma dezintegrarii radiului.

Concentratul de bioxid de uraniu (UO2) scos din mina nu este foarte radioactiv: doar de o suta de ori mai radioactiv decât granitul folosit în constructia cladirilor. Însa UO2 este rafinat în "turta galbena" (U3O8), apoi convertit în hexaflorura de uraniu gazoasa (UF6). Sub forma de gaz, uraniul sufera o îmbogatire în continutul de izotop 235U de la 0,7% pâna la 3,5% (combustibil LEU = Low Enriched Uranium). Urmeaza apoi reconvertirea în bioxidul de uraniu (solid ceramic) pentru a fi introdus în fasciculele combustibile.

Principalul subprodus al îmbogatirii este uraniul saracit, în principal izotopul 238U, cu o concentratie de 235U de aproximativ 0,3%. El este stocat atât sub forma de UF6 cât si U3O8. Uneori este folosit în aplicatii unde densitatea lui foarte mare este pretioasa, cum ar fi chila iahturilor si proiectilele anti-tanc. Este de asemenea utilizat (împreuna cu plutoniu reciclat) pentru obtinerea combustibilului MOX si pentru diluarea uraniului înalt îmbogatit din armele nucleare dezafectate, acesta fiind redirectionat drept combustibil în reactoare nucleare. Aceasta diluare este si o masura de prevedere în sensul ca orice natiune care ar folosi combustibil ars pentru fabricarea de arme nucleare va trebui sa repete procesul (foarte scump si complex) de îmbogatire.La sfârsitul ciclului de combustibil nuclear, fasciculele combustibile "arse" contin produsi de fisiune care emit radiatii gamma, actinide care emit particule alfa cum ar fi 234U, 237Np, 238Pu si 241Am, sau emitatori de neutroni cum ar fi Cf. Acesti izotopi s-au format în reactor.

Este important sa se faca distinctie între procesarea uraniului pentru fabricatia de combustibil si reprocesarea combustibilului uzat. Combustibilul uzat contine produsi de fisiune înalt-radioactivi. Unii dintre ei sunt absorbanti de neutroni. Cantitatea acestora poate creste pâna la nivelul când absorbtia de neutroni devine atât de importanta încât reactia de fisiune în lant se opreste, chiar si atunci când barele de control ar fi scoase complet. În acest moment combustibilul din reactor (continând si o cantitate substantiala de 235U si plutoniu) trebuie înlocuit cu combustibil proaspat. Combustibilul ars poate fi stocat sau poate fi reprocesat pentru îndepartarea produsilor de fisiune.

I.3. Tipuri de deseuri radioactive

Desi nu sunt semnificativ radioactive, ramasitele de uraniu din fabricile de macinare si prelucrare mecanica sunt deseuri. Sunt subproduse ale procesului de prelucrare a minereului de uraniu si pot contine si metale grele, periculoase din punct de vedere chimic, cum ar fi plumbul si arsenicul.

·        Deseul de nivel (radioactiv) scazut (Low Level Waste – LLW)

Deseul LLW este generat de spitale si industrie, dar si de ciclul de combustibil nuclear. Cuprinde hârtie, cârpe, scule, îmbracaminte, filtre etc. care contin cantitati mici de radioactivitate cu viata scurta. În mod comun, deseul LLW este desemnat astfel ca o masura de precautie daca provine dintr-o regiune a unei "arii active" care, în mod frecvent, include birouri cu posibilitati reduse de a deveni contaminate cu materiale radioactive. Astfel de deseu LLW nu este, în mod normal, mai radioactiv decât unul provenind din "arii neactive", adica din alte birouri normale. Deseul LLW nu necesita ecrane de protectie atunci când este manevrat si transportat si poate fi îngropat mai aproape de suprafata. Pentru reducerea volumului sau, este adesea compactat sau incinerat înainte de depozitare. Deseul LLW este împartit în patru clase: A, B, C si GTCC care înseamna "Greater Than Class C" (mai mare decât clasa C).

·        Deseul de nivel (radioactiv) intermediar (Intermediate Level Waste – ILW)

Deseul ILW contine cantitati mari de radioactivitate si în unele cazuri cere ecranare. Deseul ILW include rasini, reziduuri chimice si metale de armare / placare a combustibilului, cum ar fi materialele contaminate de la dezafectarea unui reactor. Deseul ILW trebuie solidificat în beton sau bitum pentru depozitare. Ca o regula generala, deseurile slab radioactive cu viata scurta pot fi îngropate mai la suprafata pamântului, pe când cele cu viata lunga sunt îngropate la adâncime. Deseul ILW nu este definit în Statele Unite, termenul fiind utilizate doar în Europa si pe celelalte continente.

Se obisnuieste în industria nucleara ca deseul ILW sa fie tratat cu schimbatori de ioni sau cu alte substante pentru a concentra radioactivitatea în interiorul unui volum cât mai mic. Dupa aplicarea unui astfel de tratament se obtine o masa compacta cu mult mai putin radioactiva, ce poate fi depozitata în conditii optime de siguranta. De exemplu, pentru a îndeparta metalele radioactive din mixturi apoase se poate folosi hidroxid feric (precipitat floconos). Dupa absorbtia radioizotopilor în hidroxidul feric, precipitatul rezultat se pune în bidoane metalice si se amesteca cu ciment, obtinându-se un deseu solid. În vederea cresterii stabilitatii mecanice pe termen lung, în loc de ciment normal (ciment portland + pietris + nisip) se foloseste un amestec format din: ciment portland + cenusa sau zgura de furnal.

II. Raspandirea deseurilor radioactive:

O preocupare importanta legata de tranzactionarea uraniului si plutoniului se refera la posibilitatea utilizarii acestor materiale pentru fabricarea de arme nucleare. În general, reactoarele nucleare active si depozitele de arme nucleare sunt foarte atent pazite si controlate. Totusi deseurile înalt-radioactive provenite de la reactoarele nucleare contin plutoniu. Este adevarat, acest plutoniu (de calitate redusa) contine un amestec de 239Pu (foarte adecvat fabricarii de arme nucleare) si 240Pu (un contaminant nedorit si înalt-radioactiv), iar cei doi izotopi sunt dificil de separat. Mai mult, deseurile sunt pline de produsi de fisiune înalt-radioactivi (unii cu timpi de înjumatatire relativ scurti). Preocuparea este ca daca aceste deseuri sunt depozitate (în structuri geologice), atunci dupa un numar de ani produsii de fisiune se dezintegreaza, scade radioactivitatea deseurilor si accesul la plutoniu devine mai usor. Cu atât mai mult cu cât izotopul indizerabil 240Pu se dezintegreaza mai repede decât 239Pu si calitatea materialului necesar armelor nucleare creste în timp (desi cantitatea sa scade în timp). Prin urmare aceste depozite de deseuri vor deveni cu timpul adevarate "mine de plutoniu".

O solutie este reciclarea plutoniului si utilizarea lui drept combustibil în reactorii rapizi. În acest caz însesi centralele în care se reproceseaza plutoniul devin surse (si preocupari) ale proliferarii nucleare. Pe de alta parte, trebuie reamintit totusi faptul ca în reactorii rapizi piro-metalurgici se genereaza ca deseuri radioactive doar compusi ai actinidelor, ce nu pot fi folositi la fabricarea armelor nucleare.

II.1 Reprocesarea armelor nucleare:

Deseurile provenite din reprocesarea armelor nucleare (în opozitie cu productia acestora, care cere procesarea primara a combustibilului scos din reactor) este putin probabil sa contina activitate beta sau gamma mai mare decât tritiu sau americiu. Este mai probabil sa contina actinide emitatoare alfa, cum ar fi 239Pu (folosit la fabricarea armelor nucleare), sau 238Pu sau poloniu.

În trecut, declansatorul de neutroni din bombe era beriliu si un emitator alfa înalt-activ cum ar fi poloniul, o alternativa la poloniu fiind si izotopul 238Pu. Din motive de securitate nationala, detalii privind proiectele actualelor bombe, moderne, nu se gasesc, evident, în literatura de specialitate.

Este probabil ca materialul fisil din bombele vechi reutilate sa contina produsi de dezintegrare ai izotopului de plutoniu utilizat, adica este probabil sa includa emitatori alfa precum 236Np (provenit de la impuritatile cu 240Pu) plus 235U provenit din dezintegrarea izotopului 239Pu. Totusi, datorita duratei mari de viata a acestor izotopi de plutoniu (evenimentele de dezintegrare sunt foarte rare), cantitatea acestor deseuri din miezul bombelor ar trebui sa fie foarte mica si, oricum, mai putin periculoasa decât însusi izotopul 239Pu.

Dezintegrarea beta a 241Pu formeaza 241Am, iar acumularea de americiu este probabil sa devina o noua problema deoarece dezintegrarile plutoniului si americiului sunt atât gamma emitatoare (crescând expunerea externa a lucratorilor) cât si alfa emitatoare, putând cauza generare de caldura.

Radioactivitatea tuturor deseurilor nucleare scade în timp. Toti radioizotopii continuti în deseuri au un timp propriu de înjumatatire, tendinta de evolutie fiind, cel putin teoretic, catre elemente neradioactive. Multe elemente radioactive din combustibilul "ars" (de exemplu 239Pu) ramân periculoase pentru om si celelalte vietuitoare timp de sute de mii de ani. Alti radioizotopi ramân periculosi chiar milioane de ani. Prin urmare, aceste deseuri trebuie ecranate si izolate de mediu pe durate de milenii. Alte elemente, cum ar fi 131I, au timpi de înjumatatire scurti (8 zile în cazul 131I) si vor înceta sa fie o problema mai repede decât cei cu viata lunga, dar activitatea lor initiala este mult mai mare.

Cu cât mai repede se dezintegreaza un radioizotop, cu atâta este el mai radioactiv. Energia si tipul radiatiilor ionizante emise de o substanta radioactiva pura sunt importante în decizia privind cât este ea de periculoasa. Proprietatile chimice ale elementului radioactiv vor determina cât de mobila este substanta si cât de probabil este sa se împrastie în mediul înconjurator si sa contamineze corpul uman. Aceasta situatie se complica în continuare prin faptul ca multi radioizotopi nu se dezintegreaza imediat catre un produs stabil ci mai degraba catre un alt produs de dezintegrare radioactiv, putând avea de a face, deci, cu o dezintegrare în lant.

·        Deseul de nivel (radioactiv) înalt (High Level Waste – HLW)

Deseul HLW este produs de reactoarele nucleare. El contine produsi de fisiune si elemente transuranice generate în miezul reactorului. Este puternic radioactiv si adesea termic fierbinte. Deseul HLW contine peste 95% din radioactivitatea totala produsa în procesul de generare nucleara de electricitate.

·        Deseul transuranic (Transuranic Waste – TRUW)

Deseul TRUW, asa cum este el definit în Statele Unite, este, fara a tine cont de originile sale, deseul care este contaminat cu radionuclizi transuranici emitatori alfa, cu timpi de înjumatatire mai mari de 20 de ani si aflati în concentratii mai mari de 100 nCi/g, ecluzând deseul HLW.

Elementele care au numarul atomic mai mare decât uraniu se numesc transuranice. Datorita timpilor lor de înjumatatire mari, deseul TRUW este depozitat cu mai mare precautie decât deseul de nivel mediu sau intermediar. În Statele Unite, deseul TRUW provine mai ales din productia de arme nucleare si consta din îmbracaminte, scule, cârpe, reziduuri si alte obiecte contaminate cu cantitati mici de elemente radioactive (în principal plutoniu). Deseul TRUW este împartit, în Statele Unite, în: "cu mânuire prin contact" (contact-handled – CH) si "cu mânuire de la distanta" (remote-handled – RH) functie de doza de radiatii masurata la suprafata containerului de deseu. Deseul TRUW-CH are un debit al dozei nu mai mare de 200 mrem/h, în timp ce deseul TRUW-RH are un debit al dozei mai mare sau egal cu 200 mrem/h.

III. Depozitarea deseurilor radioactive:

·        Stocarea

Deseul HLW este stocat temporar în bazine de calmare (combustibilul ars) si transferat apoi în facilitati de stocare uscata (în butoaie). Acest lucru permite radioizotopilor cu viata scurta sa se dezintegreze înaintea manipularilor ulterioare.

·        Depozitarea în spatiu extraterestru

Depozitarea în spatiul extraterestru este o posibilitate atractiva deoarece îndeparteaza permanent deseul radioactiv din mediul înconjurator. Totusi, este în mod semnificativ dezavantajoasa, cel putin datorita unei defectiuni catastrofice a vehiculului lansat în spatiu. Mai mult, numarul mare de nave lansate face propunerea impracticabila. Dar cea mai complicata problema este întelegerea internationala asupra reglementarilor ce ar trebui impuse unui asemenea program.

IV. Tratarea deseurilor radioactive:

IV.1 Metode:

·        Vitrifierea

Stocarea de lunga durata a deseului radioactiv impune stabilizarea acestuia într-o forma care nici sa nu reactioneze si nici sa nu se degradeze în timp. Unor astfel de cerinte li se poate raspunde numai prin vitrifiere. În mod curent, deseul HLW este amestecat cu hidratat de carbon (zahar) si apoi calcinat. Calcinarea presupune trecerea deseului printr-un tub rotitor încalzit. Scopul calcinarii este de a evapora apa din deseu si de a de-nitra produsii de fisiune pentru a ajuta producerea sticlei.

"Calcinatul" obtinut este trimis în mod continuu catre un furnal încalzit prin curenti de inductie ce contine cioburi de sticla. Amestecul rezultat este o substanta noua, în care deseul va fi închis ermetic dupa racire. Acest produs, aflându-se înca sub forma de topitura, este încarcat în containere cilindrice de otel inoxidabil. În timpul racirii topitura se solidifica (se vitrifiaza), transformându-se în sticla. Aceasta sticla este foarte rezistenta la apa (ar fi nevoie de 1 milion de ani pentru ca 10% din aceasta sticla se dizolve în apa).

Dupa umplerea unui cilindru, acesta se sigileaza (plombeaza) prin sudura. Cilindrul este apoi spalat, inspectat sub aspectul contaminarii externe si amplasat în depozite subterane la mare adâncime. În acest fel deseul HLW va ramâne imobilizat pentru mii de ani.

Sticla din cilindrii este în mod uzual o substanta neagra, lucioasa. Zaharul este adaugat pentru a controla chimia ruteniului si pentru a opri formarea oxidului volatil RuO4 care contine ruteniu radioactiv. În Vest, sticla este un boro-silicat similar sticlei Pyrex, în timp ce în fostul bloc sovietic se foloseste o sticla fosfatica. Cantitatea produsilor de fisiune din sticla trebuie sa fie limitata deoarece unii (paladiu, unele metale din grupa plumbului si teluriu) tind sa formeze faze metalice care se separa de sticla.

·        Roca sintetica (Synroc)

Roca sintetica (Syntetic rock – Synroc) reprezinta o cale mai sofisticata de a imobiliza astfel de deseuri si acest proces poate deveni comercial pentru deseul civil (a început sa fie folosit de armata Statelor Unite). Roca sintetica contine minerale de tipul piroclorului si critomelanei. Forma originala a rocii sintetice (synroc C) a fost proiectata pentru deseuri HLW lichide. Principalele minerale din aceasta roca sintetica sunt holandit (BaAl2Ti6O16), zirconolit (CaZrTi2O7) si perovskit (CaTiO3). Zirconolitul si perovskitul sunt "gazdele" actinidelor. Strontiu si bariu vor fi fixati în perovskit, iar cesiul va fi fixat în holandit.

·        Transmutatia

Au fost propuneri de realizare a unor reactoare are sa consume deseul nuclear si sa-l transmute în alt tip de deseu, mai putin periculos. În particular, reactorul rapid integral (IFR) are un ciclu de combustibil nuclear care nu produce deseu transuranic. O alta propunere, considerata mai sigura dar aflata de abia în curs de cercetare, se refera la reactoarele subcritice dedicate transmutarii elementelor transuranice.

Se dezvolta, de asemenea, studii teoretice privind folosirea reactoarelor de fuziune, asa numitele "arzatoare de actinide". Astfel, plasma unui astfel de reactor (tokamak) ar putea fi dopata cu mici cantitati de atomi de transuranice minore ce ar urma sa fie transmutate în elemente mai usoare prin bombardare cu neutroni de foarte înalta energie, acestia din urma fiind produsi prin fuziunea deuteriului cu tritiu.

·        Maturarea materialelor radioactive abandonate a fost cauza unor numeroase alte cazuri de expunere la radiatii, cele mai multe în rândul natiunilor în curs de dezvoltare. Acestea din urma au mai putine reglementari privind substantele periculoase (si mai putina educatie generala despre radioactivitate si pericolele sale) si nu au o piata a materialelor maturate, respectiv a deseurilor metalice. Maturatorii si cei care cumpara astfel de materiale sunt inconstienti ca materialul este radioactiv si este selectat doar pentru valoarea sa estetica sau aplicativa.

Altii sunt constienti de radioactivitatea materialelor, dar ignora riscul sau cred ca valorile de iradiere sunt în afara de pericol. Iresponsabilitatea unor utilizatori de materiale radioactive (din spitale, universitati sau unitati militare) si absenta unor reglementari privind deseurile radioactive, sau neaplicarea unor asemenea reglementari, au fost factori decisivi pentru accidente de iradiere (exemplu: accidentul Goiânia).

V. Impactul asupra mediului.

Dozimetria radiațiilor nucleare reprezinta activitatea unei

surse radioactive i se masoara prin numarul de dezintegrari pe secunda. Doza de radiații absorbitaReprezinta energia transmisa de radiații unui kilogram din mediu.

Doza biologica este doza absorbita înmulțita cu efectivitatea biologica. Doza maxima admisibila stabilita de Comisia știntifica O.N.U. este de 0.3 rem/s.

Fig.1

V.1. Efectele radiatie UV asupra plantelor si ecosistemului acvatic:

 – Asupra plantelor (toate speciile afectate la acelasi nivel):-scaderea fotosintezei, scaderea schimbului eficient de apa, scaderea suprafetei frunzelor
– Asupra ecosistemului acvatic:-reducerea ratei de supravietuire, reducerea productiei de fitoplancton, reducerea capacitatii reproductive la pesti, crabi, amfibieni sia capacitatii larvare.

V.2. Metoda Rojanschi

Pentru a evalua impactul global al realizării acestui procect asupra mediui înconjurător, a fost luată în considerare metoda propusă de V.Rojanschi.

Factorii de mediu cei mai afectați și care sunt luați în calcul sunt: sol,apă,aer, folora și fauna și așezările umane.

Impactul asupra factorilor de mediu este apreciat pe baza unui indice de impact calculat cu relația: Ip = Ce/CMA, unde:

Ce – este valoarea caracteristică efectivă a factorului care influențează mediul înconjurător, sau în unele cazuri concentrația maximă calculată (Cmax).

CMA – valoarea caracteristică maximă admisibilă a aceluiași factor stabilită prin acte normative sau asimilări cu valori decomandate în literatura de specialitate.

Impactul centralelor eoliene asupra mediului se apreciază pe baza indicelui de impact Ip din Scara de Bonitate.

Impactul fiecăruia dintre ei s-a evaluat printr-o notă în intervalul 1 – 10, unde nota 1 corespunde unei poluări maxime a facrotului de mediu luat în considerare, iar nota 10 reprezintă mediu nepoluat.Notele aferente fiecărui factor de meidu s-au stabilit din scara de bonitate.

Luând în considerare starea naturală neafectată de activitatea umană și situația ireversibilă de deteriorare a unui factor de mediu se obține o scară de bonitate, care pune în evidență efectul poluanților asupra mediului înconjurător.[26]

Tabel 4.3 – Scara de bonitate

Notele de bonitate obținute pentru fiecare factor de mediu în zona analizată servesc la realizarea grafică a unei diagrame.

Având în vedere că au fost analizați cinci factori de mediu,figura geometrică va fi un pentagon.Starea ideală este reprezentată printr-un pentagon regulat înscris într-un cerc ale cărui raze corespund valorii 10 a notei de bonitate. Prin amplasarea pe aceste raze a velrilor exprimând starea reală, se obține o figură deometrica neregulată, cu o suprafață mai mică, înscrisă în figură geometrică ce corespunde stării ideale.

Indicele stării de poluare globală – IPG – reprezintă raportul dintre suprafață reprezentând starea ideală Și și suprafața reprezentând starea reală SR,IPG = Si/SR.

Când nu există modificări ale calității factorilor de mediu, deci când nu există poluare, acest indice este egal cu 1.

Când există modificări, indicele IPG va capta valori supraunitare din ce în ce mai mari pe masura reducerii suprafeței figurii ce reprezintă starea reală.

Pentru evaluarea impactului s-a întocmit o scară de la 1 la 6 pentru indicele poluării globale a mediului,astfel:

Tabel 4.4 – Indicii IPG

Valorile Ip calculate sunt:

Fig.4.17 – Metoda Rojanschi

suprafață care corespunde stării ideale este 237,46

suprafață care corespunde stării reale este 205,24

IPG = => IPG = 1,15

Din calculul pentru a stabili „Indicele de poluare globală” a condus la valoarea: 1,15 de unde rezultă conform scării de calitate pentru IPG=1,15 faptul că mediul este supus activității umane în limite admisibile

Măsuri de diminuare a impactului pe componentele de mediu

Fiecare activitate umană este nelipsită de impact asupra factorilor de mediu.În funcție de activitățile umane,efectele pot fi vizibile sau mai puțin vizibile,de asemenea pot fi pozitive sau negative.Efecte negative este de preferabil să nu existe sau în cazul existenței lor,să se ia în considerare măsuri de diminuare a impactului.

VI.impactul asupra sanatatii:

Amenintarea la adresa sanatatii, cauzata de expunerea la activitatea data a unui radioizotop depinde de modul sau de dezintegrare si de biochimia acestuia. De exemplu, izotopul de scurta durata 131I este un emitator beta si gamma, dar deoarece el se concentreaza în glanda tiroida, poate sa produca necazuri mai mari decât TcO4 care, fiind solubil în apa, este eliminat rapid prin urina. Într-o maniera similara, actinidele emitatoare alfa si radiul sunt considerate foarte daunatoare deoarece tind sa aiba timpi biologici de înjumatatire lungi si radiatiile lor se caracterizeaza prin valori ridicate ale energiilor de transfer. Datorita acestor diferente, regulile de determinare a leziunilor biologice difera în mare masura de la un radioizotop la altul si, uneori, depind si de însasi natura compusului chimic care contine radioizotopul respectiv.

Expunerea la nivele înalte de radioactivitate a deseurilor poate sa cauzeze serioase pericole sanatatii, chiar moartea. Este interesant de notat ca tratarea unui animal adult cu radiatii, sau alte medicamente cauzatoare de mutatii, cum ar fi citotoxicele si anti-canceringenele, nu pot cauza transformarea acestuia într-un mutant. Este mai probabil ca adultului sa i se induca o boala cancerigena.

Pentru corpul omenesc s-a calculat ca o doza de 1 Sv are probabilitatea de 5% de a cauza cancer si 1% de a cauza mutatii în gameti, sau ca gametii sa fabrice celule modificate care sa se transmita astfel generatiei urmatoare. Daca un organism în dezvoltare, cum ar fi un copil înca nenascut, ar fi iradiat, atunci este posibil sa se induca defecte "din nastere", dar este prea putin probabil ca aceste defecte sa se gaseasca în gameti sau într-o celula fabricata de un gamet.

VI.1. Efectele poluarii radioactive asupra organismului uman:

       – leziuni cutanate (radiodermite);
       – leziuni oculare cu opacifierea cristalinului;
       – sterilitate temporard sau definitiva, in functie de doza
       – iradierea in primele trei luni de sarcind duce la malformanfii congenitale, retardare
       – mintald severa;
       – cancer: leucemie, cancer tiroidian, mamar, pulmonar etc.

VI.2. Efectele radiatie UV asupra oamenilor:

  – Asupra oamenilor: arsuri si cancere ale pielii, cataracte si alte boli ale retinei, suprimarea sistemului imunitar, agravarea incidentelor legate de bolile infectioase.

VII. Metode de reabilitare:

Protecția împotriva radiațiilor.

Cercetatorul român I. Chiosila precizează că protecția necesită cunoașterea de:

– surse de contaminare a mediului și omului;

– posibilități de metabolizare și transfer de radionuclizi;

– căile de expunere;

– măsuri de radioprotecție pentru om și mediu;

– monitorizarea radioactivității mediului;

– supravegherea, controlul și luarea unor măsuri pentru respectarea prevederilor legale privind radioprotecția mediului;

– colaborarea cu organele competente în cazul dezastrelor.

Obligațiile legiferate ale persoanelor fizice și juridice privin poluarea radioactivă au fost stipulate în Legea Protecției Mediului (29 decembrie 1995):

– respectarea normelor de radioprotecție și securitate;

– evaluarea riscului potențial și efectuarea bilanțului de mediu pentru activitățile existente;

– monotorizarea mediului local și depistarea oricărei contaminări radioactive;

– raportarea promptă autorităților competente privind orice contaminare radioactivă.

BIBLIOGRAFIE:

http://www.concursurilecomper.ro/rip/2014/august2014/10-RamonaMihalache-Studiu_privind_poluarea_radioactiva.pdf

http://www.cnaic.ro/projects/verde/Site_Romana/poluarea-radioactiva.html

http://www.anpm.ro/ro/despre-radioactivitate

http://www.apm-bihor.ro/Arii.Protejate/cadlegiariiprot.htm