Impactul Datoriei Externe Asupra Cresterii Economice

CUPRINS

INTRODUCERE

Datoria externă reprezintă un subiect de mare actualitate, un argument esențial constituindu-l criza economică și financiară ce a cuprins întreaga scenă a economiei globale.

Creșterea economică reprezintă un interes pentru economiile mondiale, deoarece aceasta conduce la creșterea venitului pe cap de locuitor, la ridicarea nivelului de trai al populației, la dezvoltarea economiei naționale, la combaterea sărăciei și, în final, la progresul economic.

O țară în progres, aflată în provizoratul unei creșteri economice, nu poate să-și clădească o dezvoltare solidă, bazată pe o economie concurențială și pe un sistem de infrastructuri economico-sociale moderniste, decât prin apelarea la finanțare externă, generatoare de datorie externă. Statele apelează la datoria externă atunci când economiile interne sunt insuficiente pentru finanțarea consumului, a investițiilor și în special a cheltuielilor publice. Creditele externe permit importului să depășească exportul, asigurându-se finanțarea deficitului bugetar și depășirea economiilor de către investiții. Are loc, astfel, o accelerare a creșterii economice, dar nu e de neglijat faptul că țara respectivă trebuie să restituie împrumuturile contractate și dobânzile aferente.

Important pentru țara debitoare este ca împrumuturile externe contractate să fie utilizate pentru dezvoltarea și modernizarea economiei și a infrastructurii și nu pentru consum, deoarece astfel se creează potențialul pentru realizarea unei creșteri economice durabile, creându-se astfel resursele valutare necesare pentru plata serviciului datoriei externe.

Încurajarea exporturilor reprezintă una dintre strategiile cu privire la formarea relațiilor economice externe, pentru că veniturile din exporturi constituie una din sursele principale pentru achitarea împrumuturilor externe. În condițiile actuale, participarea tuturor statelor la circuitul economic global este o necesitate. Multilateralitatea economiei mondiale, gradul foarte ridicat de diversitate a proceselor economice, relațiile dintre economiile naționale, avantajele obținute de pe urma specializării internaționale reprezintă doar câțiva dintre factorii care au condus la universalizarea schimburilor economice internaționale. În acest mod, indiferent de dimensiunea țării, de gradul de dezvoltare economică, statele sunt interesate de participarea cât mai eficientă la circuitul economic mondial.

Tema datoriilor externe este în prezent mai mult decât actuală, dacă avem în vedere nivelul ridicat pe care îl înregistrează în momentul de față aceste datorii, cât și efectele pe care le generează atât asupra creșterii economiilor naționale. Deoarece în urmă cu câțiva ani, problema datoriilor externe era în principal una a statelor în curs de dezvoltare sau a celor sărace, azi aceasta a devenit prioritară tuturor economiilor globale. În acest context, motivațiile pentru alegerea acestei teme în cadrul programului de studii licențiale apar ca fiind extrem de consisderente, putând fi axate astfel:

– dorința de a înțelege prin analiză importanța datoriei externe sub aspectul sferei de cuprindere și a implicațiilor acesteia asupra creșterii economice, în contextul în care fiecare persoană încă de la naștere are o povară a datoriei externe contractată de generațiile trecute.

– voința de a recunoaște modul în care datoria externă poate contribui la întărirea creșterii și dezvoltării economice, dorință urmărită de către toate statele lumii, fie ele dezvoltate, fie în curs de dezvoltare.

Această analiză între datoria externă și creșterea economică, trebuie cercetată prin studii de durată în privința determinării indicatorilor relevanți care asigură relația dintre datorie externă și creștere economică și să fie urmăriți cu prioritate de către cei responsabili cu gestiunea datoriei externe și a creșterii unei economii.

LITERATURE REVIEW

Problema “Impactului datoriei externe asupra creșterii economice” a fost studiată de oamenii de știință de la debutul ,,crizei datoriilor” din 1980. Astfel, încă din 1980 când ,,criza datoriilor” a devenit o problemă macroeconomică majoră pentru multe țări dezvoltate, diferite studii au fost efectuate pentru a se afla cauza, consecința și o posibilă soluție pentru ieșirea din criză. Cea mai simplă legătură dintre datorie și creștere economică este sugerată de Robert Barro(1979) în lucrarea “On the Determination of the Public Debt”. În această lucrare, acesta a propus ca taxele să fie mărite ca o ultimă măsură pentru a realiza sustenabilitatea datoriei, astfel, această implicație ar fi adus o reducere a producției potențiale. Desigur, guvernele puteau, de asemenea, să realizeze sustenabilitatea datoriei prin reducerea cheltuielilor publice. În ceea ce privește inflația, o evidentă conexiune provine din faptul că o inflație ridicată neprevăzută poate reduce costul real al serviciului datoriei. Desigur, eficacitatea canalului inflației este destul de sensibil la structura scadenței datoriei. Întrucât pe termen lung datoria externă este extrem de vulnerabilă la inflație, datoria pe termen scurt fiind mult mai puțin. Orice guvern care încearcă să umfle valoarea reală a datoriilor pe termen scurt va găsi în curând în sine plata ratelor dobânzilor mult mai mari.

Pentru Krumma Kashie.L. (1985) în lucrarea "The External Debt of Sub-Saharan Africa: Origins, Magnitude and Implications for action", cauza probabilă a crizei din 1980 a fost înrădăcinată in condițiile economice și politice impuse în multe țări sărace încă din 1970. În decursul acelei perioade, multe țări în curs de dezvoltare au avut acces deplin la credite private, comerciale și financiare pentru a finanța cât mai mult sectorul public. Pe lângă aceasta, multe dintre aceste țări nu au fost în bună măsură pentru a rezista celui de al doilea șoc petrolier care a avut loc la sfârșitul anului 1970. La începutul anilor 1980 (1980-1983) a urmat o recesiune mondială imediat după șocul petrolier și nu a intarziat să apară un răspuns din partea țărilor creditor (o rată ridicată a dobânzii, un declin al creditării și un program de ajustare întârziat), aducând o situație foarte dificilă pentru multe țări în curs de dezvoltare. Ca urmare starea economică a multor țări sub-sahariene a avut un declin adânc.

Andreas Savvides (1992) afirmă în ”Investment Slowdown in Developing Countries During the 1980s: Debt Overhang Or Foreign Capital Inflows”, că în cazul în care o țară debitoare este în imposibilitatea de a-și onora plata datoriei, datoria externă va avea o legatură strânsă cu creșterea economică și performanța financiară a țări respective. Beneficiile parțiale ale țării de a avea o creștere a producției sau a exporturilor vor fi anulate, deoarece o fracțiune din creștere va fi folosită pentru plata serviciului datoriei. Astfel, din perspectiva țării debitoare, datoria acționează ca o rată de impozitare marginală pe țară, reducând astfel randamentul investițiilor și oferind o descurajare internă formării de capital. Efectul descurajator al datoriei externe poate avea repercusiuni asupra economisirii private și a investiților, chiar și atunci când datoriile externe sunt susținute de guvern. Guvernul are puține stimulente ca să constituie politici pentru promovarea formării capitalului intern sau pentru a reduce consumul curent în schimbul creșterii economice viitoare, deoarece în acest caz, de astfel de politici ar beneficia doar creditorii sub forma plății datoriilor de către țara debitoare din ce în ce mai mari. Autorul astfel a estimat un model prin utilizarea a două pachete limitate de variabile dependente folosind o procedură transversală de serii de timp cu datele a 43 de țări mai dezvoltate din perioada 1980-1986. Savvides (1992), de asemenea, a încercat să testeze semnificația mai multor serii de factori care afectează tarifele investiționale și probabilitatea ca țările mai puțin dezvoltate să se poată confrunta cu problemele serviciului datoriei externe. Acest studiu se concluzionează cu faptul că datoria crescută și scăderile în intrările de capital străine au un impact negativ semnificativ asupra ratelor de creștere economică. Când intrările de capital sunt împărțit între fluxurile comerciale și necomerciale, concluzia diferă. O scădere a fluxului comercial este un factor important în ratele de creștere. Pe de altă parte, fluxul necomercial este un factor determinant în diminuarea ratei de creștere economică. Acest rezultat este, de asemenea, în concordanță cu raportul Fondului Monetar Internațional (1989). În acest raport se specifică faptul că datoria este un factor important care influențează încetinirea investiților. Astfel, se susține că motivele din spatele împrumuturilor de la mijlocul anilor 1970 și începutul anilor 1980 au variat de la țară la țară.

Kruger Anne O. (1987) publică “Debt, Capital Flows, and LDC Growth”, iar în această lucrare prevede că, după creșterea prețului la petrol, țările importatoare de petrol în curs de dezvoltare se confruntă cu deficite mari în contul curent. Pe de altă parte, exportatori de țiței care au avut surplusuri mari, au împrumutat băncile comerciale, care la rândul său, au finanțat deficitele țărilor importatoare de petrol, astfel excedentele din țările exportatoare de petrol au fost folosite de către țările în curs de dezvoltare importatoare de petrol.

Bauerfreund Ohad. (1989) în lucrarea “External Debt and Economic Growth: A Computable General Equilibrium Case Study of Turkey 1985-1986” a folosit un model calculabil de echilibru general pentru a măsura costul extern al datoriei pentru economia turcă. Disertație lui explică problema consolidării datoriilor, folosind mai multe sectoare și având ca model de bază un model econometric non-liniar de echilibru general. Abordarea adoptată pentru a măsura consolidarea datoriei este pentru a compara rata de creștere a economiei Turciei în urma ipotezei așa numitei “iertări ai datoriei”. Anul 1985 a fost selectat ca an de referință pentru măsurarea consolidării datorie pentru că economia turcă în 1985 putea fi clasificată ca fiind reprezentantă de introducerea în 1980 a erei liberalizări. În teza lui Bauerfreund, două măsuri ale consolidării datorie sunt evaluate. Prima a fost stabilită de Sachs Jeffrey D. (1986) în “Managing the LDC Debt Crisis”, care indică faptul că, atunci când țările îndatorate fac plăți ale datorie lor, aceste plăți necesită transferul de resurse dinspre sectorul privat către sectorul public. Astfel, obligă guvernele pentru a plăti titlurile de creanță, iar, ei trebuie să perceapă un impozit asupra economiei private. Acestă impozitarea în creștere determină o scădere a investițiilor în țările debitoare, precum și un efect negativ asupra producției și a veniturilor viitoare. A doua măsură este stabilită de Feldstein Martin (1986) prin lucrarea “International Debt Service and Economic Growth: Some Simple Analytics”, acesta a susținut că povara datoriei nu este o problemă de eliberarea de resurse pentru plata serviciului datoriei, și mai degrabă un mod care transformă aceste resurse în cursul de schimb valutar. Se crede că țările îndatorate sunt în măsură să realizeze acest lucru, crescând exporturile, dar, în practică, experiența arată că menținerea creșterii exporturilor este prea dificilă. Pe de altă parte, importul din țările în curs de dezvoltare crește mai rapid decât cel din țările dezvoltate. Nivelul produsului național brut în țările în curs de dezvoltare depinde de volumul importurilor. Un nivel mai scăzut al importurilor reduce nivelul produsului național brut. Constatările lui Bauerfreund (1989) arată că obligațiile la plata datoriilor externe reduce nivelul investițiilor în Turcia. Mai mult, consolidarea datoriei este un rezultat atât al politicilor economice interne, cât și politicilor economice externe.

Deshpande Ashwini (1990) în “The Debt Overhang and the Disincentive to Invest”, a încercat să explice importanța datoriei printr-o examinare empirică a investițiilor din 13 țări grav îndatorate. Țările grav îndatorate sunt Algeria, Argentina, Coasta de Fildeș, Egipt, Honduras, Kenya, Mexic, Maroc, Peru, Philippine, Sierra Leone, Venezuela și Zambia.

Autorul explică importanța datoriei, care spre deosebire de titluri de creanță reprezintă adevărata valoare a plății serviciului datoriei determinat de creditori și debitori. Prin urmare, orice creștere în producție și exporturi este folosită pentru plata datoriilor către creditori. Ca urmare, aceasta provoacă o descurajare pentru investitori și în mod direct o influență asupra dezvoltării economiei. Investitorii nu sunt dispuși să investească o sumă mare de bani. Autorul susține că măsurile de ajustare, care sunt aplicate de țările grav îndatorate, au un impact asupra țărilor îndatorate, din moment ce criza investițiilor a implicat în mod tipic o creștere a crizei financiare pentru țările foarte îndatorate. Perioada de evaluare este cuprinsă între 1971 și 1991. Autorul utilizează două perioade, prima perioadă este cuprinsă între 1975- 1983 și a doua perioadă între 1984-1991, folosind tehnica celor mai mici pătrate pentru datele tabloului. Pentru o varietate de motive acesta susține că datoria externă este găsită ca fiind un efect negativ asupra investițiilor și implicit asupra creșterii economice.

Rockerbie Duane W. (1994) a utilizat în “Did Debt Crisis Cause the Investment Crisis? Further Evidence”, tehnica celor mai mici pătrate pentru un grup de treisprezece țări, perioada cuprinsă fiind între 1965-1990. Rezultatele au arată că “criza datoriilor” din 1982 a avut efecte semnificative din punct de vedere al încetinirii dramatice asupra investițiilor interne în țările mai puțin dezvoltate. În acest studiu a folosit variabile care reprezintă stocurile datoriei externe și fluxuri ale politicilor monetare și fiscale interne, precum și condițiile economice mondiale. De asemenea, autorul a constatat că serviciul datoriei are un efect negativ semnificativ asupra creșterii economice în țările mai puțin dezvoltate. “Criza datoriilor” din 1982 a schimbat, de asemenea, sensibilitatea investițiilor la factorii externi și interni. Acolo fără nici o îndoială scăderea dramatică a fluxurilor nete a avut efecte negative asupra creșterii economice din țările mai puțin dezvoltate .

Fosu Agustin K. (1996) în “The Impact of External Debt on Economic Growth in Sub-Saharan Africa” a testat relația dintre creștere economică și datorie externă pritr-un studiu empiric pentru țările africane sub-sahariene cuprinzând perioada 1970-1986 și folosind metoda celor mai mici pătrate. Acest studiu a analizat nivelul la care datoria externă ar putea avea un impact negativ asupra creșterii economice în țarile africane sub-sahariene. Studiul a propus estimarea efectului datoriei externe asupra creșterii economice prin două ipoteze: în mod direct și indirect. Efectul obținut din prima ipoteză arată că în cazul în care nivelul datoriei nu scade, acesta va avea efecte negative considerabile asupra investițiilor și economisirii, datoria negativă afectând creșterea economică direct prin reducerea productivității. De asemenea, această primă ipoteză a susținut că plata serviciului datoriei și datoria restantă poate afecta negativ rata de creștere a produsului intern brut chiar dacă serviciul datoriei este extraordinar și plățile nu afectează nivelul investițiilor.De asemenea, acest studiu arată că, în medie, o datorie mare de țară se confruntă cu aproximativ aceeași reducere procentuală în rata de creștere a produsului intern brut anual.

Cunningham Rosemary.T. (1993) a examinat în “The Effects of Debt Burden on Economic Growth in Heavily Indebted Nations”, asocierea dintre povara datoriilor și creșterea economică pentru 16 națiuni puternic îndatorate în perioada cuprinsă între 1971 și 1987. Este de precizat că dezvoltarea unei națiuni prin povara datoriei este un efect negativ asupra creșterii economice din cauza impactului asupra productivității. Ca o națiune sa aiba progres economic, povara datoriei trebuie să fie reparată. Acest lucru influențează modul în care factorii muncă și capital sunt utilizați în producție. Studiul se concluzionează prin faptul că datoriea unei națiuni a avut un ecfect negativ asupra creșterii economice. Pe de altă parte, rezultatele obținute pentru perioada 1971-1987 a oferit sprijin pentru includerea poverii datoriei în modelele de creștere economică.

Particularizând și alți autori, problema “Impactului datoriei externe asupra creșterii economice” a fost studiată și la nivelul Uniunii Europene. Astfel, Meral Kagitci, Mirela Elena Nichiță, Marcel Vulpoi (2014) în lucrarea “The Impact of Public Debt on Economic Growth within EU”, au oferit o imagine de ansamblu cu privire la o analiză comparativă între diferite țări ale Uniuni Europene privind datoria publică și creșterea economică. Ideea principală a acestei lucrări este să arate impactul datoriei asupra produsul intern pe cap de locuitor din douăsprezece țări într-o perioadă care se întinde pe 40 ani începând cu anul 1970. Studiul se bazează pe legătura pe termen lung între rata de creștere a produsului intern brut real și pe rata de economisire națională brută pentru țările din zona euro. Încearcă să arăte două obiective principale: primul este de a determina dacă economisirea și PIB-ul sunt co-integrate, iar al doilea este de a identifica direcția de cauzalitate între cele două variabile macroeconomice. Modelul de bază empiric este dezvoltat pe o ecuație condiționată ce prezintă rata de creștere a PIB pe cap de locuitor ca factor principal, rata de creștere a PIB-ului și rata de creștere a populației. Lucrarea se concluzionează prin prezentarea unor anomalii apărute în intelectualitate de creștere economică. Aceste anomalii putând fi detectate în mod intuitiv prin studierea comportamentului economiei.

Stella Spilioti și GeorgeVamvoukas în lucrarea “The impact of government debt on economic growth: An empirical investigation of the Greek market”, au cercetat relația dintre datoria publică și creșterea economică pe baza datelor din Grecia timp de aproximativ 40 ani, începând din 1970, luând în considerare diferitele niveluri de creștere economică din Grecia în perioada examinată. Rezultatele empirice au sugerat un impact pozitiv și semnificativ statistic a datoriilor asupra creșterii economice. În estimarea ecuației de creștere, aceștia au inclus și alte variabile, cum ar fi: indicatorii de politică fiscală care afectează creșterea economică, indicatorii de deschidere a economiei și a competitivității externe și alte variabile de control legate de caracteristicile demografice ale economiei, precum și indicatorii ai capacității investiționale. Concluzia finală a acestui studiu susține existența unei relații semnificative statistic între datoria publică și creșterea economică. Mai precis relația pare a fi pozitivă până la un anumit nivel de datorie în PIB (la aproximativ 110% în cazul Greciei) și devine negativă pentru o datoriei mai mare în rata de creștere economică.